MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 944         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 24 octombrie 2005

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 458 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 462 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. II, în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.225. – Hotărâre pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 884/2004 privind concesionarea unor spatii cu destinatia de cabinete medicale

 

1.228. – Hotărâre pentru modificarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numărului de functii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidentă a persoanelor, constituirea patrimoniului si managementul resurselor umane, financiare si materiale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 2.104/2004

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 458

din 20 septembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Rusu – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Tex Optim“ – S.R.L. în Dosarul nr. 9.879/2004 al Judecătoriei Târgu Mures.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens, este invocată jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 9.879/2004, Judecătoria Târgu Mures a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Tex Optim“ – S.R.L. în dosarul mentionat, având ca obiect solutionarea plângerii formulate de autorul exceptiei privind anularea unui procesverbal de contraventie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 încalcă prevederile art. 139 din Constitutie, întrucât este inadmisibilă stabilirea prin hotărâre de Guvern a amenzii contraventionale în toate domeniile de activitate.

Se arată că “amenzile sunt venituri ale bugetului de stat, fiind prevăzute în legile anuale de aprobare a bugetului de stat, iar prin art. 8 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 se precizează: «Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat».“

Judecătoria Târgu Mures consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În sustinerea opiniei sale, instanta arată că notiunea de amendă contraventională si cea de venit al bugetului de stat reprezintă institutii juridice distincte, cu caracter juridic si continut juridic propriu.

Instanta de judecată sustine, totodată, că “reglementarea amenzii contraventionale si a contraventiilor este atributul suveran al Parlamentului, conform art. 61 alin. (1) din Constitutie. De asemenea, în baza aceluiasi atribut suveran, legiuitorul poate abilita Guvernul să reglementeze anumite domenii de activitate prin hotărâri de Guvern, în baza art. 108 din Constitutie.“

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, se consideră că dispozitiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 139 din Constitutie. În acest sens, este invocată Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004, prin care Curtea Constitutională a stabilit că dispozitiile art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 sunt constitutionale.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile criticate sunt constitutionale. În motivarea acestui punct de vedere, se arată că textul legal criticat “nu numai că nu încalcă prevederile Constitutiei revizuite, ci constituie o aplicare a acestora, stabilirea de sanctiuni contraventionale prin hotărâre a Guvernului fiind în concordantă cu dispozitiile art. 108 alin. (2) din Constitutie“. În acest sens, în punctul de vedere prezentat este mentionată jurisprudenta Curtii Constitutionale (deciziile nr. 43/2004 si nr. 51/2004).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, care au următorul continut:

– Art. 2 alin. (1): “Prin legi, ordonante sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili si sanctiona contraventii în toate domeniile de activitate.“

Critica de neconstitutionalitate constă, în esentă, în sustinerea că prevederile legale criticate acordă Guvernului posibilitatea de a stabili, prin hotărâri, amenzi pentru săvârsirea contraventiilor, care constituie venituri ale bugetului de stat, încălcându-se astfel dispozitiile art. 139 alin. (1) din Constitutie, potrivit cărora “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul criticat a mai format obiect al controlului de constitutionalitate.

Prin Decizia nr. 43 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005, a fost respinsă ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, prin care se invocase încălcarea dispozitiilor art. 139 din Constitutie.

Prin decizia mentionată Curtea a retinut următoarele: “Art.2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 nu numai că nu încalcă prevederile Constitutiei revizuite, ci constituie o aplicare a acestora, stabilirea de sanctiuni contraventionale prin hotărâre a Guvernului fiind în concordantă cu dispozitiile art. 108 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora «Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor». Curtea Constitutională a statuat, de principiu, în jurisprudenta sa, că întelesul notiunii de «organizare a executării legilor» din cuprinsul acestei norme constitutionale «are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, si anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, institutionale sau sanctionatorii în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispozitiilor legii» (Decizia nr. 51/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004). Asadar, legiuitorul nu stabileste întotdeauna direct, prin lege, contraventii si sanctiuni, ci, în sensul art. 108 din Legea fundamentală, această competentă revine autoritătii publice însărcinate cu organizarea executării legii, în spetă, Guvernului, aceasta fiind de altfel concluzia enuntată în considerentele deciziei Curtii Constitutionale mentionate.

Asa fiind, nu poate fi retinută pretinsa contradictie între art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si art. 139 alin. (1) din Constitutie, dispozitiile constitutionale invocate trebuind [să fie] corelate cu cele ale art. 108 mai sus mentionate, care prevăd, implicit, posibilitatea reglementării de contraventii si sanctiuni prin hotărâri ale Guvernului.“

De asemenea, prin Decizia nr. 228 din 21 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 21 iunie 2005, Curtea Constitutională, respingând o exceptie cu acelasi obiect si întemeiată tot pe invocarea pretinsei încălcări a dispozitiilor art. 139 alin. (1) din Constitutie, a retinut că, “Desi, potrivit legii, amenzile se fac venit la bugetul de stat, stabilirea lor pentru săvârsirea contraventiilor nu are aceeasi semnificatie cu stabilirea impozitelor si taxelor sau a altor contributii ale bugetului de stat, în sensul textului constitutional al art. 139 alin. (1), cu caracter obligatoriu si prestabilit. În cazul amenzilor, baza legală a prevederii lor ca venituri la buget o constituie reglementarea cuprinsă în art. 8 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, potrivit căreia «Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat», precum si dispozitiile din anexa nr. 1 la Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.121 din 29 noiembrie 2004, dispozitii care prevăd, la «diverse venituri», cuantumul total estimat al veniturilor din amenzi si din alte sanctiuni aplicate, potrivit dispozitiilor legale. Spre deosebire de plata impozitelor si taxelor sau a altor contributii ale bugetului de stat, a cărei obligatie constitutională a cetătenilor este prevăzută de art. 56 din Constitutie, în sensul că acestia contribuie prin impozite si taxe la finantarea cheltuielilor publice, amenda nu face parte din categoriile de venituri prevăzute de art. 139 alin. (1) din Constitutie; ea nu este o sursă de venit dacă legea este respectată, ceea ce reprezintă situatia normală, dezirabilă. Specificul derivă din caracterul de sanctiune al amenzii, de consecintă a încălcării unei norme legale prin săvârsirea unei contraventii. Faptul generator al raportului juridic al obligatiei de plată a amenzii îl constituie comiterea contraventiei“.

Solutiile Curtii Constitutionale în cauzele respective, precum si considerentele care au stat la baza acestora îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată, întrucât nu se invocă elemente noi de natură a schimba această jurisprudentă.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Tex Optim“ – S.R.L. în Dosarul nr. 9.879/2004 al Judecătoriei Târgu Mures.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 462

din 20 septembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. II, în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Aurelia Rusu – procuror

Benke Károly – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. II, în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Continental Distribution“ – S.R.L. Bucuresti în Dosarul nr. 946/2003 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel, se arată că dispozitiile cap. II din Legea nr. 64/1995 nu încalcă dreptul la apărare al debitorului, acesta beneficiind de toate garantiile procesuale necesare. În acest sens este invocată Decizia Curtii Constitutionale nr. 65 din 3 februarie 2005. Totodată, se arată că prevederile art. 8 alin. (3) sunt constitutionale, acestea cuprinzând măsuri pentru buna administrare a justitiei, iar selectia actelor care se vor trimite instantei de recurs este făcută de judecătorul-sindic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nici dispozitiile art. 11 alin. (1) lit. d) nu contravin textelor constitutionale invocate. Totodată, se sustine că nici prevederile art. 19 alin. (1) nu încalcă Constitutia, în acest sens considerându-se că administratorul sau lichidatorul judiciar desfăsoară o activitate atât în interesul debitorului, cât si al creditorilor sub supravegherea judecătorului-sindic.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 15 aprilie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 946/2003, Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. II, în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Continental Distribution“ – S.R.L. Bucuresti într-o cauză având ca obiect o procedură de reorganizare judiciară si faliment.

În motivarea exceptiei autorul acesteia sustine că dispozitiile cap. II din Legea nr. 64/1995, intitulat “Participantii la procedura reorganizării judiciare si a falimentului“, determină strict limitativ participantii la această procedură, iar printre acestia nu se regăseste si debitorul, “astfel că, în lipsa sa – nefiind parte, procedura se poate desfăsura oricum, inclusiv cu încălcarea dreptului său la apărare, ceea ce contravine dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 24“. Totodată, se arată că, desi sunt inclusi “în categoria participantilor «adunarea generală a membrilor sau a asociatilor/actionarilor» si «reprezentantul membrilor sau al asociatilor/actionarilor»“, acestia “nu sunt totuna cu debitorul“. De asemenea, se mai sustine că “din momentul deschiderii procedurii si numirii administratorului/lichidatorului, debitorul este lipsit de orice posibilitate în materie procesuală“, întrucât, pe de o parte, “hotărârile pronuntate de judecătorul-sindic nu pot fi atacate decât prin intermediul administratorului/lichidatorului, [iar, pe de altă parte], după promovarea unor actiuni, dacă judecătorul-sindic sau administratorul/lichidatorul nu aprobă plata taxelor impuse de instanta de control, acestea vor fi anulate ca neîntemeiate“. În consecintă, sunt considerate a fi încălcate prevederile art. 129 din Constitutie.

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile art. 8 alin. (3) teza finală “lasă la libera apreciere a cuiva, neprecizat în Lege, selectia actelor care ar interesa rezolvarea recursului [pentru hotărârile date de judecătorul-sindic, în baza art. 11 din Lege], grefierul-sef urmând să semneze doar pentru conformitate, fără a fi obligat să realizeze selectia respectivă“, si, în consecintă, “instantele învestite cu judecarea recursului nu au posibilitatea să aprecieze temeinicia motivelor invocate“, ceea ce este de natură a încălca prevederile constitutionale ale art. 124 alin. (2) si ale art. 126 alin. (2).

Se mai sustine că, “din interpretarea textelor“ art. 11 alin. (1) lit. d) si art. 50 alin. (1) si (3) din lege, “judecătorul-sindic poate dispune restrângerea unor drepturi ale debitorului, pe calea ridicării dreptului acestuia de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de ele“, ceea ce încalcă prevederile art. 44 alin. (1) si ale art. 53 din Constitutie. În continuare, autorul exceptiei apreciază că “întreaga reglementare a acestei materii, cuprinsă în Legea nr. 64/1995, este neconstitutională, confuză si generatoare, în practică, de abuzuri flagrante în detrimentul debitorilor“.

Totodată, se sustine că, potrivit art. 136 alin. (5) din Constitutie, “exercitarea dreptului de proprietate privată ar putea fi restrânsă numai «în conditiile legii organice»“, iar cum Legea nr. 64/1995 nu este o asemenea lege, acesta “nu poate contine asemenea norme restrictive decât prin încălcarea textelor constitutionale“.

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile art. 19 alin. (1) si ale art. 51 alin. (1) încalcă principiul constitutional al liberului acces la justitie, având în vedere că “libertatea asociatilor/actionarilor de a se întruni în adunarea generală pentru a adopta hotărâri, care, ulterior, ar putea fi atacate în justitie, este limitată de necesitatea prezentei, în postura de presedinte, a administratorului/ lichidatorului“, precum si datorită faptului că debitorul nu poate dispune de disponibilul din conturi pentru sustinerea actiunilor sale în justitie, decât dacă administratorul/ lichidatorul sau judecătorul-sindic dispune băncii plata acestora.

Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a comercială apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestei opinii, instanta apreciază că “autorul exceptiei nu critică un text expres, ci o asa-zisă «omisiune» a legiuitorului, în sensul că nu s-a prevăzut ca printre acesti participanti să se afle si debitorul persoană juridică sau fizică“. Se consideră că “această chestiune este una care tine de tehnica legislativă [...] si nu de neconstitutionalitatea unor texte din actul normativ [si, în consecintă,] exceptia trebuie respinsă ca inadmisibilă“.

Totodată, se consideră că printr-o interpretare sistematică a Legii nr. 64/1995 si a Codului de procedură civilă “rezultă că debitorul este parte în procedura colectivă de executare silită“. Instanta apreciază că “debitorul falit are o capacitate procesuală de exercitiu diminuată“, întrucât “legiuitorul a înteles, în conditiile art. 53 alin. (1) din Constitutie, să restrângă exercitiul anumitor drepturi prin lege ale debitorului falit, deoarece se impune, după caz, pentru apărarea drepturilor si libertătilor cetătenilor“.

Această solutie legislativă s-a impus, întrucât “debitorul falit, prin neexecutarea obligatiilor sale, încalcă drepturile de creantă ale unor creditori, poate crea blocaje financiare (falimente în lant), prejudiciind, astfel, atât subiectii individuali de drepturi, cât si societatea în ansamblul ei“.

Referitor la pretinsa neconstitutionalitate a textului art. 8 alin. (3) teza finală si alin. (4) din Legea nr. 64/1995, instanta apreciază că “acestea sunt dispozitii de ordin tehnic-procedural, care duc la [accentuarea celeritătii] actului de judecată si nu sunt susceptibile de a vătăma drepturi si libertăti, si nici de a conferi caracter părtinitor actului de justitie“, părtile având posibilitatea “să se folosească de proba cu înscrisuri în cadrul recursului“, ceea ce nu este de natură a încălca prevederile art. 124 si ale art. 126 alin. (2) din Constitutie.

Totodată, se arată că prevederile art. 11 alin. (1) lit. d) si ale art. 50 alin. (1) si (3) din Legea nr. 64/1995 sunt constitutionale, în acest sens fiind invocată jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. În sustinerea acestui punct de vedere se arată că dispozitiile cap. II din Legea nr. 64/1995 “nu contravin sub nici un aspect accesului liber la justitie si nici dreptului părtilor la apărare, deoarece debitorii aflati în stare de insolventă se pot adresa instantelor judecătoresti cu cereri, opozitii si întâmpinări si pot exercita căile de atac în conditiile procedurale stabilite de lege si sunt în acord cu principiul egalitătii în fata legii, conform căruia justitia este unică, impartială si egală pentru toti“. Totodată, se apreciază că judecătorul-sindic nu este o instantă extraordinară.

Avocatul Poporului apreciază că “criticile de neconstitutionalitate care se referă la omisiuni legislative ori reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate nu reprezintă o problemă de constitutionalitate“.

Se consideră că prevederile art. 50 alin. (1) si (3), precum si ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 nu contravin prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), ale art. 53 alin. (1) si ale art. 136 alin. (5).

Guvernul si presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorulraportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile cap. II, intitulat “Participantii la procedura reorganizării judiciare si a falimentului“, în ansamblul său, din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, precum si prevederile art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din aceeasi lege. Curtea observă că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 64/1995 a fost modificată si completată prin Legea nr. 249/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 28 iulie 2005. Astfel, prin articolul unic pct. 2, 3, 4, 5 si 6 din Legea nr. 249/2005 au fost modificate prevederile art. 9, ale art. 11 alin. (1) lit. c) si i), ale art. 23 alin. (2), ale art. 38 alin. (1) si (7) si ale art. 41 din Legea nr. 64/1995, fără însă a fi modificate esential, în acest mod, dispozitiile cap. II din Legea nr. 64/1995, astfel încât critica de neconstitutionalitate a autorului exceptiei subzistă si în aceste conditii.

Textele legale criticate au următorul cuprins:

– Art. 8 alin. (3) fraza finală: “(3) [...] În vederea solutionării recursului, se trimit la curtea de apel în copie certificată, sub semnătura grefierului-sef al tribunalului, numai actele care interesează rezolvarea recursului.“;

– Art. 11 alin. (1) lit. d): “(1) Principalele atributii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: [...]

d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea.“;

– Art. 19 alin. (1): “Pe perioada desfăsurării procedurii prevăzute de prezenta lege adunarea generală a asociatilor/actionarilor va fi convocată ori de câte ori se va considera necesar si va fi prezidată de administrator sau lichidator, dacă legea ori judecătorul-sindic nu dispune altfel.“;

– Art. 50 alin. (1) si (3): “(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea –, dacă acesta nu si-a declarat, în conditiile art. 33 alin. (1) lit. g) sau, după caz, ale art. 39, intentia de reorganizare. [...]

(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată si conditiile de exercitare a acestuia.“;

– Art. 51 alin. (1): “Judecătorul-sindic va da dispozitii tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al său sau al administratorului/lichidatorului.“

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 21 alin. (1) si (2), ale art. 24 alin. (1), ale art. 44 alin. (1), ale art. 53 alin. (1), ale art. 124 alin. (2), ale art. 126 alin. (2), ale art. 129 si ale art. 136 alin. (5), texte care au următorul cuprins:

– Art. 21 alin. (1) si (2): “(1) Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.“;

– Art. 24 alin. (1): “Dreptul la apărare este garantat.“;

– Art. 44 alin. (1): “Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“;

– Art. 53 alin. (1): “Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.“;

– Art. 124 alin. (2): “Justitia este unică, impartială si egală pentru toti.“;

– Art. 126 alin. (2): “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“;

– Art. 129: “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii.“;

– Art. 136 alin. (5): “Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.“

În esentă, autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că dispozitiile legale criticate, în mod nejustificat si cu încălcarea prevederilor constitutionale mentionate, limitează accesul liber la justitie si restrâng dreptul la apărare si dreptul de proprietate al debitorului în cadrul procedurii reorganizării judiciare si a falimentului.

Curtea observă, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate, în ansamblul său, a cap. II din Legea nr. 64/1995, că anterior modificării acestuia prin Legea nr. 149/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004, capitolul respectiv se numea “Organele care aplică procedura reorganizării si lichidării judiciare“ si cuprindea, conform prevederilor art. 5 alin. (1), instantele judecătoresti, judecătorul-sindic, administratorul, lichidatorul, adunarea creditorilor si comitetul creditorilor. După modificarea operată prin Legea nr. 149/2004, organele care aplică procedura sunt instantele judecătoresti, judecătorul-sindic, administratorul si lichidatorul, în timp ce adunarea creditorilor, comitetul creditorilor, adunarea generală a membrilor sau asociatilor/actionarilor, reprezentantul membrilor sau asociatilor/actionarilor sunt participanti la această procedură. Însă, în nici un caz nu se poate sustine că debitorul nu este parte în procedura reorganizării judiciare si a falimentului.

De altfel, prin Decizia nr. 65 din 3 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 martie 2005, Curtea a statuat, referindu-se la “raportarea textului de lege criticat la dispozitiile art. 24 din Constitutie, [că] debitorii se pot adresa instantelor judecătoresti cu cereri, opozitii si întâmpinări si pot exercita căile legale de atac în conditiile procedurale stabilite de lege“. În acest sens sunt, spre exemplu, dispozitiile art. 25 alin. (2), ale art. 80 alin. (4), ale art. 83 alin. (1) sau ale art. 87 alin. (1) din Legea nr. 64/1995. În consecintă, din economia textului Legii nr. 64/1995, Curtea retine că nu rezultă vreo încălcare a prevederilor art. 24 alin. (1) si ale art. 129 din Constitutie.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) teza finală din Legea nr. 64/1995, Curtea retine că, potrivit textului art. 126 alin. (2) din Constitutie, competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, astfel încât este la latitudinea legiuitorului să instituie o anumită procedură în considerarea unei situatii speciale.

Nu este normal să se trimită instantei de recurs întregul dosar privind procedura reorganizării sau a falimentului, ci numai acele părti ale acestuia care sunt direct vizate prin recurs. Aprecierea în concret a relevantei actelor ce vor fi trimise instantei de recurs o va face judecătorul-sindic. În consecintă, nu se poate sustine o eventuală încălcare a prevederilor art. 124 alin. (2) sau ale art. 126 alin. (2) din Constitutie.

Cu privire la constitutionalitatea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) si ale art. 50 alin. (1) si (3) din Legea nr. 64/1995, Curtea s-a mai pronuntat. Prin Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, de exemplu, Curtea a stabilit că îîn ceea ce priveste sustinerea de către autorul exceptiei a încălcării prevederilor art. 53 din Constitutie, republicată, Curtea constată că acest text nu are incidentă în cauză, întrucât dreptul comerciantului de a-si conduce activitatea nu este unul dintre drepturile si libertătile fundamentale prevăzute la titlul II din Constitutie, la care se referă dispozitiile art. 53. Curtea retine că posibilitatea ridicării dreptului debitorului de a-si conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligatiei statului de a ocroti libertatea comertului, concurenta loială si conditiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, neaducându-se astfel atingere textului constitutional al art. 135 alin. (2) lit. a).

De asemenea, Curtea constată că măsura ridicării dreptului debitorului de a-si mai conduce activitatea, de a-si administra bunurile si de a dispune de acestea nu are semnificatia unui transfer de proprietate, operându-se numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esentă dreptul de proprietate al debitorului. Prin urmare, textele legale criticate nu contravin dispozitiilor art. 136 alin. (5) din Constitutie, republicată, care, de altfel, prevăd inviolabilitatea proprietătii private «în conditiile legii organice». De asemenea, este de retinut că, potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (1) teza a doua, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege“.

În acelasi sens sunt si deciziile Curtii Constitutionale nr. 138 din 8 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 6 mai 2003, si nr. 279 din 29 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 20 septembrie 2004.

În legătură cu invocarea neconstitutionalitătii art. 19 alin. (1) din lege, Curtea, prin Decizia nr. 377 din 14 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 12 decembrie 2003, a statuat, printre altele, că lichidatorul, “în exercitarea atributiilor sale legale, trebuie să apere, deopotrivă, interesele legitime atât ale creditorilor, cât si ale debitorului, desfăsurându-si activitatea sub controlul judecătorului-sindic si în mod transparent, cu participarea părtilor din proces“.

În consecintă, Curtea constată că prezidarea adunării generale a asociatilor/ actionarilor de către administratorul sau lichidatorul judiciar nu este de natură a încălca prevederile art. 21 alin. (1)–(3) din Constitutie.

Cu privire la critica de neconstitutionalite a dispozitiilor art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, Curtea retine că măsura prevăzută de text se impune, întrucât, astfel cum arată si instanta de judecată, debitorul, prin neexecutarea obligatiilor sale, încalcă drepturile de creantă ale unor creditori si poate crea blocaje financiare, prejudiciind, astfel, atât subiectii individuali de drepturi, cât si circuitul comercial, în ansamblu. În consecintă, dreptul debitorului de a dispune de disponibilul său din conturi numai în baza unui ordin al judecătorului-sindic sau al administratorului/ lichidatorului se justifică, din prisma prevederilor art. 53 alin. (1) si (2) din Constitutie, pentru apărarea drepturilor si libertătilor cetătenilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor cap. II, în ansamblu, precum si ale art. 8 alin. (3) fraza finală, ale art. 11 alin. (1) lit. d), ale art. 19 alin. (1), ale art. 50 alin. (1) si (3), ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Continental Distribution“ – S.R.L. Bucuresti în Dosarul nr. 946/2003 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Károly

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 884/2004 privind concesionarea unor spatii cu destinatia de cabinete medicale

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. – Alineatul (2) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 884/2004 privind concesionarea unor spatii cu destinatia de cabinete medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 10 iunie 2004, se modifică si va avea următorul cuprins:

“(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică patrimoniului clinicilor universitare si cabinetelor medicale din spitale, spatiilor destinate functionării cabinetelor medicale din reteaua proprie Ministerului Apărării Nationale, Ministerului Administratiei si Internelor si Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, precum si cabinetelor de expertiză medicală a capacitătii de muncă din cadrul caselor teritoriale de pensii, care rămân în domeniul public.“

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul sănătătii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul transporturilor, constructiilor si turismului,

Gheorghe Dobre

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 13 octombrie 2005.

Nr. 1.225.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Metodologiei privind criteriile de dimensionare a numărului de functii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidentă a persoanelor, constituirea patrimoniului si managementul resurselor umane, financiare si materiale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 2.104/2004

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. – Metodologia privind criteriile de dimensionare a numărului de functii din aparatul serviciilor publice comunitare de evidentă a persoanelor, constituirea patrimoniului si managementul resurselor umane, financiare si materiale, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 2.104/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.146 din 3 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

“Art.6. – Personalul serviciilor publice comunitare de evidentă a persoanelor este format din politisti detasati si personal contractual detasat de la Ministerul Administratiei si Internelor, în conditiile legii, precum si din functionari publici si personal contractual, altul decât cel detasat.“

2. Alineatul (2) al articolului 8 va avea următorul cuprins:

“(2) Gestionarea activitătii de resurse umane pentru politistii detasati si pentru personalul contractual detasat, în conditiile legii, la serviciile publice comunitare de evidentă a persoanelor se face de către structura de specialitate din Inspectoratul National pentru Evidenta Persoanelor.“

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul administratiei si internelor,

Vasile Blaga

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 13 octombrie 2005.

Nr. 1.228.