MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 173 (XVII) - Nr. 863         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 26 septembrie 2005

 

SUMAR

 

REPUBLICĂRI

 

Ordonanta Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

 

Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

REPUBLICĂRI

 

ORDONANTA GUVERNULUI Nr. 128/1998*)

pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului

 

*) Republicată în temeiul art. XVIII din Ordonanta Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.

Ordonanta Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 5 august 2004 si a mai fost modificată si completată prin:

– Ordonanta Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 507/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 19 noiembrie 2004;

– Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administratiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 18 martie 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 198/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 28 iunie 2005.

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. – (1) Bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care se valorifică în conditiile prezentei ordonante, sunt:

a) bunurile mobile si titlurile de valoare confiscate, devenite proprietate privată a statului în temeiul legii, al hotărârilor judecătoresti sau al deciziilor organelor împuternicite să dispună confiscarea;

b) bunurile care provin din succesiuni vacante sau donatii, cu exceptia celor afectate de clauze derogatorii;

c) bunurile mobile si imobile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societăti comerciale, cu modificările si completările ulterioare;

d) bunurile imobile fără stăpâni sau părăsite, declarate ca atare potrivit legii, ai căror proprietari sunt neidentificati;

e) bunurile mobile abandonate ai căror proprietari sunt neidentificati, predate pe bază de proces-verbal organelor de politie, sau bunurile mobile descoperite de organele politiei de frontieră în zonele de competentă, care nu au fost reclamate de proprietari timp de un an de la data predării si a căror valorificare nu este reglementată prin alte acte normative specifice. În aceeasi categorie intră si bunurile prevăzute la lit. d), precum si cele prevăzute în cadrul tezei întâi din prezenta literă, ai căror proprietari sunt cunoscuti, însă există indicii temeinice, determinate de natura bunurilor sau a împrejurărilor în care au fost găsite, din care rezultă intentia neechivocă a proprietarului de a renunta la dreptul de proprietate asupra acestora;

f) sumele consemnate în orice scop de către persoane fizice sau juridice, la dispozitia organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea si nu s-a cerut ridicarea lor de către cei care le-au depus ori de către cei care erau îndreptătiti să le ridice în termenul de prescriptie prevăzut de legislatia în vigoare;

g) mijloacele de plată în valută liber convertibilă, care se depun la băncile comerciale selectate de organele de valorificare, în conditiile legii.

(2) Organele care au dispus consemnarea sumelor prevăzute la alin. (1) lit. f) sunt obligate să le declare la directiile generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti în termen de 30 de zile de la  împlinirea termenului legal de prescriptie.

(3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt reclamate înainte de expirarea termenului de un an de la data predării, ele se restituie proprietarilor sau mostenitorilor acestora de către organul de politie competent. În orice alte cazuri, bunurile sau contravaloarea acestora se restituie în temeiul unei hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile.

(4) Bunurile mentionate la alin. (1) lit. e), ai căror proprietari au fost identificati si care au renuntat printr-o declaratie autentică la exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora, se vor valorifica înainte de expirarea termenului de un an, conform prevederilor prezentei ordonante.

(5) Pot fi valorificate înainte de expirarea termenului de un an si bunurile prevăzute la alin. (1) lit. e) care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 6 alin. (3).

(6) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile care nu îndeplinesc conditiile legale de comercializare.

(7) Bunurile prevăzute la alin. (6) vor fi distruse pe cheltuiala detinătorului sau, după caz, a persoanelor fizice ori juridice de la care au fost confiscate. Distrugerea în cauză se va efectua în prezenta si cu confirmarea prin semnătură a unei comisii de preluare si distrugere formate din reprezentanti ai detinătorului, ai Autoritătii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, ai Ministerului Finantelor Publice, ai Ministerului Administratiei si Internelor si ai Ministerului Mediului si Gospodăririi Apelor.

Art. 2. – (1) Bunurile confiscate care constituie corp delict sau mijloace de probă în procedura judiciară trec în proprietatea privată a statului în temeiul unei ordonante emise de procuror sau al unei hotărâri judecătoresti rămase definitive, prin care se dispune valorificarea acestora.

(2) În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării si sanctionării contraventiilor pe bază de proces-verbal, titlul de proprietate îl constituie însusi procesul-verbal de contraventie, în cazul în care acesta nu a fost contestat în termenul legal sau dacă a fost contestat, contestatia a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

 

CAPITOLUL II

Declararea si preluarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului

 

Art. 3. – (1) Declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului, precum si predarea acestora se fac la directiile generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, în termen de 10 zile de la data primirii de către detinător a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.

(2) Bunurile confiscate, devenite proprietatea privată a statului, se declară si se predau organelor de valorificare, în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a actului de confiscare.

(3) În situatia în care actul de confiscare este atacat în termenul prevăzut de lege, bunurile confiscate trec în proprietatea privată a statului începând cu data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.

Art. 4. – (1) Detinătorii bunurilor care au trecut în proprietatea privată a statului, persoane fizice sau juridice, după caz, au obligatia să inventarieze bunurile respective, luând în acelasi timp si măsurile de păstrare si de conservare corespunzătoare, până la predarea lor efectivă spre valorificare directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de bunuri:

a) medicamente, materiale consumabile de utilitate medicală, materiale de natura obiectelor de inventar medicale, aparatură medicală, substante toxice, materiale radioactive, bunuri culturale din patrimoniu, obiecte, vesminte si cărti de cult, timbre filatelice, hârtii de valoare, materiale lemnoase, documente istorice, materiale de arhivă, care se pun de îndată la dispozitie organelor de specialitate ale statului care au competenta de a gestiona astfel de bunuri, conform prevederilor legale;

b) mijloacele de plată în valută neconvertibilă, care se depun la Banca Natională a României, în conditiile legii, si mijloacele de plată în lei, care se depun la unitătile Trezoreriei Statului, în contul bugetului de stat;

c) armele de foc, munitiile explozive si diferite bunuri cu specific militar, care se predau imediat, cu titlu gratuit, inspectoratelor judetene de politie sau Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti ori, după caz, Ministerului Apărării Nationale;

d) bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, ce provin din succesiuni vacante, care nu se valorifică în termen de 180 de zile de la data evaluării. În această situatie bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care provin din succesiuni vacante, trec în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de locuinte sociale, în conditiile legii.

(3) Bunurile mentionate la alin. (2) se vor evalua, utiliza, valorifica, distruge sau se vor casa de către organele specializate care le-au preluat, dispunând de acestea conform atributiilor legale ce le revin.

(4) Sumele obtinute ca urmare a valorificării bunurilor prevăzute la alin. (2) vor fi virate la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare si a cotei de 1%, care se virează Ministerului Administratiei si Internelor pentru recompensarea politistilor, potrivit dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificările si completările ulterioare, aferentă bunurilor confiscate ca urmare a actiunilor desfăsurate de politisti. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele rezultate din valorificarea bunurilor ce intră sub incidenta Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, cu modificările si completările ulterioare, care rămân la dispozitia cultelor religioase.

(5) Prin detinător de bunuri se întelege persoana fizică sau juridică care are în posesie temporară bunuri de natura celor prevăzute la art. 1.

 

CAPITOLUL III

Evaluarea si valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului

 

Art. 5. – (1) Bunurile prevăzute la art. 1, care au trecut în proprietatea privată a statului, se valorifică de către Ministerul Finantelor Publice prin organele sale teritoriale – directiile generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti –, denumite în continuare organe de valorificare.

(2) Valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se poate face si de către administratiile finantelor publice de sector din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, denumite în continuare organe de valorificare.

(3) Sunt considerate organe de valorificare si structurile de specialitate care au atributii în acest sens, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului, care nu se găsesc pe teritoriul României. Valorificarea acestor bunuri se va face conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului finantelor publice si ministrului afacerilor externe.

Art. 6. – (1) Bunurile mentionate la art. 1 vor fi predate de către detinători organelor de valorificare, care sunt obligate să le preia pe bază de proces-verbal de predare-preluare în termen de 10 zile de la data primirii de către detinător a documentului care constituie titlu de proprietate al statului asupra acestora.

(2) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în maximum 21 de zile de la preluare.

(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele si păsările vii, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către populatie. Valorificarea acestor bunuri se face numai după obtinerea avizului de calitate, potrivit legii, în situatia în care pe ambalaj nu este inscriptionat termenul de valabilitate, la preturi cu ridicata practicate în zonă, fără efectuarea procedurilor de evaluare. În acest caz, procesele-verbale de predare-primire se predau în termen de 48 de ore organelor de valorificare.

(4) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2), la solicitarea detinătorului, acelasi termen si aceeasi procedură de valorificare prevăzute la alin. (3) se aplică si bunurilor al căror termen de garantie expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunta în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea procesului-verbal de confiscare.

(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (3) si (4), sumele obtinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al preturilor, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz.

(6) Institutiile abilitate prin lege să ateste calitatea bunurilor confiscate în vederea comercializării sunt obligate să emită certificatul constatator, în termen de maximum 15 zile de la data solicitării acestuia de către  organul de valorificare.

(7) Pentru bunurile prevăzute la alin. (3) avizul constatator se va emite de îndată, astfel încât în momentul vânzării acestea să îndeplinească conditiile de comercializare.

Art. 7. – (1) Bunurile confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului si preluate de organele de valorificare, care în perioada valorificării au devenit necomercializabile, precum si cele care nu au putut fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea unei comisii de distrugere.

(2) Comisia de distrugere se constituie în baza deciziei directorului executiv al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv în baza deciziei sefului administratiei finantelor publice de sector din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, si este formată din reprezentanti ai următoarelor institutii:

a) directia generală a finantelor publice judeteană sau a municipiului Bucuresti, respectiv administratia finantelor publice de sector, 2 membri;

b) inspectoratul judetean de politie sau Directia Generală de Politie a Municipiului Bucuresti, 2 membri;

c) agentia de protectie a mediului judeteană, un membru.

(3) Comisia de distrugere stabileste locul unde urmează a fi distruse bunurile, putându-se apela si la serviciile unor unităti specializate în acest gen de activitate.

Art. 8. – Cheltuielile de deplasare si de cazare vor fi plătite membrilor comisiei de distrugere de către institutia publică care i-a desemnat.

Art. 9. – (1) Valorificarea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului se face de organele de valorificare, prin bursele de mărfuri, direct de la locul de depozitare sau la locul la care acestea se află, prin magazine proprii, licitatie publică sau în regim de consignatie, după caz. Vânzarea directă de la locul de depozitare sau de la locul de detinere se poate face pentru bunurile care necesită conditii deosebite de păstrare si pază sau care necesită un spatiu mare de depozitare, ce nu pot fi asigurate în momentul intrării în proprietatea privată a statului. În acest caz vânzarea se face în sistem angro, cu plata integrală sau în rate.

(2) Produsele de natura celor supuse marcării potrivit legii, nemarcate sau cu marcaje false, devenite proprietatea privată a statului prin confiscare, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în materie.

Art. 10. – (1) În vederea cresterii eficientei activitătii de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, autoritătile administratiei publice locale vor asigura cu prioritate, în limitele disponibilitătilor existente sau create ulterior, la solicitarea scrisă a directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, spatiile necesare depozitării si valorificării.

(2) În cadrul directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti vor functiona servicii sau birouri specializate pentru desfăsurarea activitătii de valorificare.

(3) Pentru asigurarea activitătii de valorificare, personalul Ministerului Finantelor Publice va fi suplimentat, după caz, cu numărul necesar care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.

Art. 11. – (1) În vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului se va face evaluarea de către o comisie de evaluare, stabilită prin decizia directorului executiv al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv prin decizia sefului administratiei finantelor publice de sector din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, care va avea următoarea componentă:

a) directorul executiv adjunct al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv seful adjunct al administratiei – seful comisiei;

b) un reprezentant din cadrul serviciului, biroului sau al compartimentului pentru valorificare bunuri;

c) un reprezentant desemnat de inspectoratul de concurentă judetean sau al municipiului Bucuresti;

d) un reprezentant din partea oficiului judetean pentru protectia consumatorilor sau al Oficiului pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti;

e) reprezentantul institutiei publice care detine bunurile respective.

(2) Membrii comisiei de evaluare, precum si membrii comisiilor prevăzute la art. 1 alin. (7) si la art. 7 alin. (2) vor primi o indemnizatie fixă lunară, stabilită prin ordin al ministrului finantelor publice, care se acoperă din veniturile încasate din valorificarea bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Art. 12. – (1) În cazul bunurilor care nu s-au putut valorifica în decurs de 30 de zile de la data punerii în vânzare, comisia de evaluare poate proceda la reevaluarea bunurilor. În intervalul de 150 de zile de la data primei reevaluări se pot face mai multe reevaluări succesive, în sensul majorării sau micsorării pretului bunurilor, în functie de decizia comisiei de evaluare. Dacă bunurile respective nu sunt vândute în termen de 150 de zile de la data primei reevaluări, se poate proceda la atribuirea gratuită, valorificarea prin unitătile de colectare si valorificare a deseurilor, dezmembrarea bunurilor si valorificarea sau distrugerea componentelor rezultate sau la distrugerea bunurilor, după caz. În acelasi interval de timp directorul executiv al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv seful administratiei finantelor publice de sector din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, va putea decide schimbarea metodei de valorificare, în conditiile competentelor stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(2) Conducătorul organului de valorificare poate decide ca valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului să se facă si prin intermediul altor organe de valorificare, numai cu acordul prealabil al acestora.

(3) Bunurile al căror termen de valabilitate expiră în cele 180 de zile fără a fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea comisiei de distrugere.

 

CAPITOLUL IV

Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de bunuri intrate în proprietatea privată a statului

 

Art. 13. – (1) Ministerul Finantelor Publice poate transmite sau, după caz, propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau juridice, astfel:

a) Secretariatului General al Guvernului – autovehicule, ambulante sanitare cu dotări aferente, ambarcatiuni si motoare atasabile acestora, care vor fi repartizate în administrarea ministerelor, autoritătilor publice centrale si locale, în limita normativelor de dotare a acestora, cu respectarea procedurilor de declarare si de evaluare, precum si unitătilor de cult;

b) creselor, grădinitelor, centrelor de plasament si centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru săraci, azilurilor, spitalelor, scolilor, bibliotecilor, institutiilor de cult, persoanelor cu handicap, Societătii Nationale de Cruce Rosie din România, precum si persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma dezastrelor, la propunerea directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, a administratiilor finantelor publice de sector din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti;

c) persoanelor fizice sau juridice care pot face dovada că au calitatea de destinatar al materialelor cu caracter documentar, informational, educativ, stiintific si altele asemenea, la solicitarea acestora;

d) ministerelor, autoritătilor publice centrale si locale – echipamente de comunicatie, tehnică de calcul si birotică, rechizite, bunuri de folosintă îndelungată, inventar gospodăresc, materiale de întretinere si reparatii, cu respectarea procedurilor de declarare si evaluare;

e) persoanelor juridice care nu îndeplinesc conditia de utilizatori unici, dar au calitatea de destinatari initiali, pentru bunurile intrate în proprietatea privată a statului si care nu pot fi valorificate în conditiile art. 9 si 12;

f) Ministerului Afacerilor Externe – bunuri mobile si imobile aflate în străinătate, prin hotărâre a Guvernului;

g) persoanelor juridice care administrează case memoriale, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice.

(2) Repartizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se va face de către o comisie interministerială care va functiona pe lângă Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a primului-ministru, formată din reprezentanti ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Economiei si Comertului, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Apărării Nationale, Ministerului Justitiei, Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului si Cancelariei Primului-Ministru.

(3) Ministerul Finantelor Publice poate atribui, cu titlu gratuit, persoanelor juridice bunuri intrate în proprietatea privată a statului, care au fost achizitionate din import, în baza unui contract de credit garantat de stat, prin hotărâre a Guvernului.

(4) Ministerul Finantelor Publice poate propune atribuirea cu titlu gratuit, prin hotărâre a Guvernului, si altor beneficiari a unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului.

Art. 14. – Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, bunuri intrate în proprietatea privată a statului, care nu pot fi valorificate în conditiile prezentei ordonante, pot fi atribuite, cu titlu gratuit, persoanelor fizice si juridice care au calitatea de destinatar.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii finale si tranzitorii

 

Art. 15. – (1) Veniturile încasate din valorificarea bunurilor prevăzute la art. 1 se varsă la bugetul de stat, după deducerea cheltuielilor efectuate în vederea valorificării acestora, precum si a cotei de 1%, care se virează Ministerului Administratiei si Internelor pentru recompensarea politistilor, potrivit dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, cu modificările si completările ulterioare, aferentă bunurilor confiscate ca urmare a actiunilor desfăsurate de politisti.

(2) Bunurile confiscate de către organele autoritătii administratiei publice locale se predau directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, iar sumele încasate din valorificarea acestora se fac venit la bugetul local, după deducerea cheltuielilor cu valorificarea efectuate conform legislatiei în vigoare si a unui comision de 10% din veniturile încasate.

(3) În situatia în care nivelul veniturilor încasate din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului nu asigură acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificării acestora, diferenta va fi acoperită de la bugetul de stat sau din veniturile datorate bugetului local.

(4) În categoria cheltuielilor efectuate în vederea valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, în conditiile prezentei ordonante, se cuprind cheltuielile efectuate de la preluarea acestora si până la valorificare, atribuirea cu titlu gratuit sau distrugere.

Art. 16. – (1) Nerespectarea obligatiilor prevăzute de prezenta ordonantă atrage după sine răspunderea disciplinară, contraventională, materială sau, după caz, penală, potrivit legii.

(2) Contraventiile si sanctiunile aplicabile se stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante.

Art. 17. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonante, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Finantelor Publice si Banca Natională a României vor elabora norme de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 18. – Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonante se abrogă:

– Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără mostenitori sau fără stăpân, precum si a unor bunuri care nu mai folosesc institutiilor bugetare, publicat în Buletinul Oficial nr. 81 din 27 iulie 1951;

– Hotărârea Guvernului nr. 662/1991 privind modul de valorificare a bunurilor care au devenit proprietate de stat potrivit legii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 17 decembrie 1997, precum si orice alte dispozitii contrare.

 

ORDONANTA GUVERNULUI Nr. 92/2003*)

privind Codul de procedură fiscală

 

*) Republicată în temeiul art. III din Ordonanta Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 210/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.

Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004 si a mai fost modificată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.

**) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.

 

TITLUL I

Dispozitii generale

 

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală

 

ARTICOLUL 1

Sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală

 

(1) Prezentul cod reglementează drepturile si obligatiile părtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal**).

(2) Prezentul cod se aplică si pentru administrarea drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.

(3) Prin administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat se întelege ansamblul activitătilor desfăsurate de organele fiscale în legătură cu:

a) înregistrarea fiscală;

b) declararea, stabilirea, verificarea si colectarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) solutionarea contestatiilor împotriva actelor administrative fiscale.

 

ARTICOLUL 2

Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative

 

(1) Administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineste potrivit dispozitiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului fiscal, precum si ale altor reglementări date în aplicarea acestora.

(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.

(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedură civilă.

 

ARTICOLUL 3

Modificarea si completarea Codului de procedură fiscală

 

(1) Prezentul cod se modifică si se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.

(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

 

ARTICOLUL 4

Functionarea Comisiei fiscale centrale

 

(1) Comisia fiscală centrală constituită potrivit art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal are responsabilităti de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod.

(2) Deciziile Comisiei fiscale centrale cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod, precum si a Codului fiscal sunt obligatorii pentru functionarii publici din cadrul organelor fiscale.

 

CAPITOLUL II

Principii generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat

 

ARTICOLUL 5

Aplicarea unitară a legislatiei

 

Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislatiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.

 

ARTICOLUL 6

Exercitarea dreptului de apreciere

 

Organul fiscal este îndreptătit să aprecieze, în limitele atributiilor si competentelor ce îi revin, relevanta stărilor de fapt fiscale si să adopte solutia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.

 

ARTICOLUL 7

Rolul activ

 

(1) Organul fiscal înstiintează contribuabilul asupra drepturilor si obligatiilor ce îi revin în desfăsurarea procedurii potrivit legii fiscale.

(2) Organul fiscal este îndreptătit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obtină si să utilizeze toate informatiile si documentele necesare pentru determinarea corectă a situatiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica si va avea în vedere toate circumstantele edificatoare ale fiecărui caz.

(3) Organul fiscal are obligatia să examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum si să îndrume contribuabilii pentru depunerea declaratiilor si a altor documente, pentru corectarea declaratiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.

(4) Organul fiscal decide asupra felului si volumului examinărilor, în functie de circumstantele fiecărui caz în parte si de limitele prevăzute de lege.

(5) Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislatiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din initiativa organului fiscal.

 

ARTICOLUL 8

Limba oficială în administratia fiscală

 

(1) Limba oficială în administratia fiscală este limba română.

(2) Dacă la organele fiscale se depun petitii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însotite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizati.

(3) Dispozitiile legale cu privire la folosirea limbii minoritătilor nationale se aplică în mod corespunzător.

 

ARTICOLUL 9

Dreptul de a fi ascultat

 

(1) Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele si împrejurările relevante în luarea deciziei.

(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:

a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situatiei fiscale reale privind executarea obligatiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;

b) situatia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creantelor fiscale;

c) se acceptă informatiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaratie sau într-o cerere;

d) urmează să se ia măsuri de executare silită.

 

ARTICOLUL 10

Obligatia de cooperare

 

(1) Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realitătii, si prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.

(2) Contribuabilul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilitătilor juridice si efective ce îi stau la dispozitie.

 

ARTICOLUL 11

Secretul fiscal

 

(1) Functionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai detin această calitate, sunt obligati, în conditiile legii, să păstreze secretul asupra informatiilor pe care le detin ca urmare a exercitării atributiilor de serviciu.

(2) Informatiile referitoare la impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:

a) autoritătilor publice, în scopul îndeplinirii obligatiilor prevăzute de lege;

b) autoritătilor fiscale ale altor tări, în conditii de reciprocitate în baza unor conventii;

c) autoritătilor judiciare competente, potrivit legii;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) Autoritatea care primeste informatii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informatiilor primite.

(4) Este permisă transmiterea de informatii cu caracter fiscal în alte situatii decât cele prevăzute la alin. (2), în conditiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.

(5) Nerespectarea obligatiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.

 

ARTICOLUL 12

Buna-credintă

 

Relatiile dintre contribuabili si organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe bună-credintă, în scopul realizării cerintelor legii.

 

CAPITOLUL III

Aplicarea prevederilor legislatiei fiscale

 

ARTICOLUL 13

Interpretarea legii

 

Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimată în lege.

 

ARTICOLUL 14

Criteriile economice

 

Veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obtinute din activităti ce îndeplinesc sau nu cerintele altor dispozitii legale.

 

ARTICOLUL 15

Eludarea legislatiei fiscale

 

(1) În cazul în care, eludându-se scopul legii fiscale, obligatia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligatia datorată si, respectiv, creanta fiscală corelativă sunt cele legal determinate.

(2) Pentru situatiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.

 

CAPITOLUL IV

Raportul juridic fiscal

 

ARTICOLUL 16

Continutul raportului de drept procedural fiscal

 

Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile si obligatiile ce revin părtilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitătilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor părtilor din raportul de drept material fiscal.

 

ARTICOLUL 17

Subiectele raportului juridic fiscal

 

(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitătile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobândesc drepturi si obligatii în cadrul acestui raport.

(2) Contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contributii si alte sume bugetului general consolidat, în conditiile legii.

(3) Statul este reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Natională de Administrare Fiscală si unitătile sale teritoriale.

(4) Unitătile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autoritătile administratiei publice locale, precum si de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atributiilor delegate de către autoritătile respective.

(5) Agentia Natională de Administrare Fiscală, unitătile sale teritoriale, precum si compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.

 

ARTICOLUL 18

Împuternicitii

 

(1) În relatiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Continutul si limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.

(2) Împuternicitul este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în formă autentică si în conditiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează fată de organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare.

(3) În cazul reprezentării contribuabililor în relatiile cu organele fiscale prin avocat, forma si continutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispozitiile legale privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

(4) Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligatia de a depune declaratii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească obligatiile acestuia fată de organul fiscal.

(5) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si reprezentantilor fiscali desemnati potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.

 

ARTICOLUL 19

Numirea curatorului fiscal

 

(1) Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în conditiile legii, va solicita instantei judecătoresti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmităti, bătrânetii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îsi exercite si să îsi îndeplinească personal drepturile si obligatiile ce îi revin potrivit legii.

(2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătoresti, toate cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.

 

ARTICOLUL 20

Obligatiile reprezentantilor legali

 

(1) Reprezentantii legali ai persoanelor fizice si juridice, precum si ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligati să îndeplinească obligatiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele si din averea acestora.

(2) În cazul în care, din orice motiv, obligatiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociatii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

 

TITLUL II

Dispozitii generale privind raportul de drept material fiscal

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

ARTICOLUL 21

Creantele fiscale

 

(1) Creantele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.

(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât continutul, cât si cuantumul creantelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:

a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creante fiscale principale;

b) dreptul la perceperea dobânzilor si penalitătilor de întârziere, în conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii.

(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptătit să solicite stingerea obligatiei fiscale de către cel îndatorat să execute acea obligatie în locul debitorului.

(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

 

ARTICOLUL 22

Obligatiile fiscale

 

Prin obligatii fiscale, în sensul prezentului cod, se întelege:

a) obligatia de a declara bunurile si veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

b) obligatia de a calcula si de a înregistra în evidentele contabile si fiscale impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

c) obligatia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat;

d) obligatia de a plăti dobânzi si penalităti de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligatii de plată accesorii;

e) obligatia de a calcula, de a retine si de a înregistra în evidentele contabile si de plată, la termenele legale, impozitele si contributiile care se realizează prin stopaj la sursă;

f) orice alte obligatii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

 

ARTICOLUL 23

Nasterea creantelor si obligatiilor fiscale

 

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creantă fiscală si obligatia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

(2) Potrivit alin. (1) se naste dreptul organului fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscală datorată.

 

ARTICOLUL 24

Stingerea creantelor fiscale

 

Creantele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescriptie si prin alte modalităti prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 25

Creditorii si debitorii

 

(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creantă fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligatia corelativă de plată a acestor drepturi.

(2) În cazul în care obligatia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în conditiile legii, următorii:

a) mostenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;

b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile si obligatiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;

c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;

d) persoana care îsi asumă obligatia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de plată;

e) alte persoane, în conditiile legii.

 

ARTICOLUL 26

Plătitorul

 

(1) Plătitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligatia de a plăti sau de a retine si de a plăti, după caz, impozite, taxe, contributii, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat.

(2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligatii fiscale este persoana juridică, cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.

 

ARTICOLUL 27

Răspunderea solidară

 

(1) Pentru obligatiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în conditiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilitătii, cu rea-credintă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îsi provoacă astfel insolvabilitatea;

b) administratorii, asociatii, actionarii si orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu reacredin tă, sub orice formă, a bunurilor mobile si imobile proprietatea acesteia.

(2) Răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în conditiile prezentului cod sau declarat insolvent, persoana juridică care, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă este îndeplinită cel putin una dintre următoarele conditii:

a) desfăsoară aceeasi activitate sau aceleasi activităti ca si debitorul;

b) utilizează cu orice titlu active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel putin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale utilizatorului;

c) are raporturi comerciale contractuale cu clientii si/sau cu furnizorii care, în proportie de cel putin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

d) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel putin jumătate dintre angajatii sau prestatorii de servicii ai debitorului.

(3) În întelesul alin. (2), termenii si expresiile de mai jos au următoarea semnificatie:

a) control – majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociatilor unei societăti comerciale ori a unei asociatii sau fundatii, fie în consiliul de administratie al unei societăti comerciale ori consiliul director al unei asociatii sau fundatii;

b) control indirect – activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.

 

ARTICOLUL 28

Dispozitii speciale privind stabilirea răspunderii

 

(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispozitiilor prezentului articol.

(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt si de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.

(3) Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creantă privind obligatia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 si va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si următoarele:

a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligatiei debitorului principal, precum si orice alte date de identificare;

b) numele si prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum si orice alte date de identificare;

c) cuantumul si natura sumelor datorate;

d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligatia debitorului principal;

e) temeiul legal si motivele în fapt ale angajării răspunderii.

(4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligatia fiscală principală, cât si pentru accesoriile acesteia.

(5) Titlul de creantă prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, mentionându-se că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.

(6) Titlul de creantă comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în conditiile legii.

 

ARTICOLUL 29

Drepturile si obligatiile succesorilor

 

(1) Drepturile si obligatiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în conditiile dreptului comun.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligatiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.

 

ARTICOLUL 30

Dispozitii privind cesiunea creantelor fiscale ale contribuabililor

 

(1) Creantele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum si sumele afectate garantării executării unei obligatii fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.

(2) Cesiunea produce efecte fată de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.

(3) Desfiintarea cesiunii sau constatarea nulitătii acesteia ulterior stingerii obligatiei fiscale nu este opozabilă organului fiscal.

 

CAPITOLUL II

Domiciliul fiscal

 

ARTICOLUL 31

Domiciliul fiscal

 

(1) În cazul creantelor fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Natională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se întelege:

a) pentru persoanele fizice, adresa unde îsi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;

b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă si conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;

c) pentru asocierile si alte entităti fără personalitate juridică, adresa persoanei care reprezintă asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricăruia dintre asociati.

(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se întelege adresa locuintei pe care o persoană o foloseste în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă sederea are un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare si nu depăseste perioada unui an, nu se consideră adresa unde locuiesc efectiv.

(3) În situatia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) si c), domiciliul fiscal este locul în care se află majoritatea activelor.

(4) În cazul celorlalte creante fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se întelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.

 

TITLUL III

Dispozitii procedurale generale

 

CAPITOLUL I

Competenta organului fiscal

 

ARTICOLUL 32

Competenta generală

 

(1) Organele fiscale au competentă generală privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.

(2) În cazul impozitului pe venit, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili altă competentă specială de administrare.

(3) Impozitele, taxele si alte sume care se datorează, potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.

 

ARTICOLUL 33

Competenta teritorială

 

(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal, judetean, local sau al municipiului Bucuresti stabilit prin ordin al ministrului finantelor publice, la propunerea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la sursă, în conditiile legii.

(2) În cazul contribuabililor nerezidenti care desfăsoară activităti pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenta revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se realizează, în întregime sau cu preponderentă, cifra de afaceri.

(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală a creantelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competenta poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al ministrului finantelor publice, la propunerea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.

 

ARTICOLUL 34

Competenta în cazul sediilor secundare

 

În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plată la sedii secundare, competenta teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate.

 

ARTICOLUL 35

Competenta teritorială a compartimentelor de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale

 

Compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitătilor administrativ-teritoriale.

 

ARTICOLUL 36

Competenta specială

 

(1) În situatia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenta teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si pentru luarea de urgentă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de disparitie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum si în caz de executare silită.

 

ARTICOLUL 37

Conflictul de competentă

 

(1) Există conflict de competentă când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare si va solicita organului ierarhic superior comun să hotărască asupra conflictului.

(2) În situatia în care organele fiscale între care apare conflictul de competentă nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competentă ivit se solutionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului Finantelor Publice.

(3) În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociatiei Comunelor din România, Asociatiei Oraselor din România, Asociatiei Municipiilor din România, Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din România, precum si al Ministerului Administratiei si Internelor.

 

ARTICOLUL 38

Acord asupra competentei

 

Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, detine competenta teritorială, precum si al contribuabilului în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.

 

ARTICOLUL 39

Conflictul de interese

 

Functionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese, dacă:

a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este sot/sotie al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului;

b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;

c) există un conflict între el, sotul/sotia, rudele sale până la gradul al III-lea inclusiv si una dintre părti sau sotul/sotia, rudele părtii până la gradul al 3-lea inclusiv;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 40

Abtinerea si recuzarea

 

(1) Functionarul public care stie că se află în una dintre situatiile prevăzute la art. 39 este obligat să înstiinteze conducătorul organului fiscal si să se abtină de la îndeplinirea procedurii.

(2) În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înstiinteze organul ierarhic superior.

(3) Abtinerea se propune de functionarul public si se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.

(4) Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea functionarului public aflat în conflict de interese.

(5) Recuzarea functionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanta judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.

 

CAPITOLUL II

Actele emise de organele fiscale

 

ARTICOLUL 41

Notiunea de act administrativ fiscal

 

În întelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale.

 

ARTICOLUL 42

Solutia fiscală individuală anticipată si acordul de pret în avans

 

(1) Solutia fiscală individuală anticipată este actul administrativ fiscal emis de Ministerul Finantelor Publice în vederea solutionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor situatii fiscale de fapt viitoare.

(2) Acordul de pret în avans este actul administrativ fiscal emis de Ministerul Finantelor Publice în vederea solutionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea conditiilor si modalitătilor în care urmează a fi determinate, pe parcursul unei perioade fixe de timp, preturile de transfer, în cazul tranzactiilor efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

(3) Solutia fiscală individuală anticipată si acordul de pret în avans sunt opozabile si obligatorii fată de organele fiscale, numai dacă termenii si conditiile acestora au fost respectate de către contribuabil.

(4) Procedura referitoare la obtinerea solutiei fiscale individuale anticipate si a acordului de pret în avans va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.

(5) La data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante se abrogă alin. (5)–(8) ale art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

 

ARTICOLUL 43

Continutul si motivarea actului administrativ fiscal

 

(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.

(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis si data de la care îsi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele si semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) stampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia;

j) mentiuni privind audierea contribuabilului.

(3) Actul administrativ fiscal emis în conditiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil si în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, si stampila

organului emitent, dacă îndeplineste cerintele legale aplicabile în materie.

(4) Prin ordin al ministrului finantelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în conditiile alin. (3).

 

ARTICOLUL 44

Comunicarea actului administrativ fiscal

 

(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situatia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care si-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum si în

situatia numirii unui curator fiscal, în conditiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.

(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin postă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de Internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se mentionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afisării anuntului.

(4) Dispozitiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

 

ARTICOLUL 45

Opozabilitatea actului administrativ fiscal

 

Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară mentionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.

 

ARTICOLUL 46

Nulitatea actului administrativ fiscal

 

Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu exceptia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

 

ARTICOLUL 47

Desfiintarea sau modificarea actelor administrative fiscale

 

Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiintat în conditiile prezentului cod.

 

ARTICOLUL 48

Îndreptarea erorilor materiale

 

Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului, potrivit legii.

 

CAPITOLUL III

Administrarea si aprecierea probelor

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

ARTICOLUL 49

Mijloace de probă

 

(1) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în conditiile legii, administrează mijloace de probă, putând proceda la:

a) solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea contribuabililor si a altor persoane;

b) solicitarea de expertize;

c) folosirea înscrisurilor;

d) efectuarea de cercetări la fata locului.

(2) Probele administrate vor fi coroborate si apreciate tinându-se seama de forta lor doveditoare recunoscută de lege.

 

ARTICOLUL 50

Dreptul organului fiscal de a solicita prezenta contribuabilului la sediul său

 

Organul fiscal poate solicita prezenta contribuabilului la sediul său pentru a da informatii si lămuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica si documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.

 

ARTICOLUL 51

Comunicarea informatiilor între organele fiscale

 

Dacă într-o procedură fiscală se constată fapte care prezintă importantă pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îsi vor comunica reciproc informatiile detinute.

 

SECTIUNEA a 2-a

Informatii si expertize

 

ARTICOLUL 52

Obligatia de a furniza informatii

 

(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligatia de a furniza organului fiscal informatiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informatii si altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscală nu a fost clarificată de către contribuabil. Informatiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate si de alte mijloace de probă.

(2) Cererea de furnizare a informatiilor se formulează în scris si va specifica natura informatiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale si documentele care sustin informatiile furnizate.

(3) Declaratia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informatii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.

(4) În situatia în care persoana obligată să furnizeze informatia în scris este, din motive independente de vointa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeste un proces-verbal.

 

ARTICOLUL 53

Obligatia băncilor de a furniza informatii

 

(1) Băncile sunt obligate să comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităti fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia si va fi adresată Ministerului Finantelor Publice.

(2) Ministerul Finantelor Publice împreună cu Banca Natională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informatiilor prevăzute la alin. (1).

(3) Ministerul Finantelor Publice, la cererea justificată a autoritătilor publice centrale si locale, va transmite informatiile detinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de către aceste autorităti a atributiilor prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 54

Expertiza

 

(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele expertului.

(2) Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.

(3) Expertii au obligatia să păstreze secretul fiscal asupra datelor si informatiilor pe care le dobândesc.

(4) Expertiza se întocmeste în scris.

(5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz.

 

SECTIUNEA a 3-a

Verificarea înscrisurilor si cercetarea la fata locului

 

ARTICOLUL 55

Prezentarea de înscrisuri

 

(1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia să pună la dispozitia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri si orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita si altor persoane înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a fost clarificată pe baza înscrisurilor puse la dispozitie de către contribuabili.

(2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispozitie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.

(3) Organul fiscal are dreptul să retină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre si documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării si achitării obligatiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri exceptionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de retinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.

 

ARTICOLUL 56

Cercetarea la fata locului

 

(1) În conditiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la fata locului, întocmind în acest sens proces-verbal.

(2) Contribuabilii au obligatia să permită functionarilor împuterniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la fata locului, precum si expertilor folositi pentru această actiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi si în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

(3) Detinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înstiintati în timp util despre cercetare, cu exceptia cazurilor prevăzute la art. 95 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau resedintă.

(4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în resedinta persoanei fizice se face cu autorizarea instantei judecătoresti competente, dispozitiile privind ordonanta presedintială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.

(5) La cererea organului fiscal, organele de politie, jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice sunt obligati să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

 

SECTIUNEA a 4-a

Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

 

ARTICOLUL 57

Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize si prezentarea unor înscrisuri

 

(1) Sotul/sotia si rudele contribuabilului până la gradul al III-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de expertize, precum si prezentarea unor înscrisuri.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi înstiintate asupra acestui drept.

 

ARTICOLUL 58

Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informatii

 

(1) Pot refuza să furnizeze informatii cu privire la datele de care au luat cunostintă în exercitarea activitătii lor preotii, avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecătoresti, auditorii, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii, cu exceptia informatiilor cu privire la îndeplinirea obligatiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.

(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistentii, precum si persoanele care participă la activitatea profesională a acestora.

(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu exceptia preotilor, pot furniza informatii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informatiile.

 

SECTIUNEA a 5-a

Colaborarea dintre autoritătile publice

 

ARTICOLUL 59

Obligatia autoritătilor si institutiilor publice de a furniza informatii si de a prezenta acte

 

Autoritătile publice, institutiile publice si de interes public, centrale si locale, precum si serviciile descentralizate ale autoritătilor publice centrale vor furniza informatii si acte organelor fiscale, la cererea acestora.

 

ARTICOLUL 60

Colaborarea dintre autoritătile publice, institutiile publice sau de interes public

 

(1) Autoritătile publice, institutiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în realizaea scopului prezentului cod.

(2) Nu constituie activitate de colaborare actiunile întreprinse de autoritătile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atributiile ce le revin potrivit legii.

(3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.

 

ARTICOLUL 61

Conditii si limite ale colaborării

 

(1) Colaborarea dintre autoritătile publice, institutiile publice sau de interes public se realizează în limita atributiilor ce le revin potrivit legii.

(2) Dacă autoritatea publică, institutia publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate.

 

ARTICOLUL 62

Colaborarea interstatală dintre autoritătile publice

 

(1) În baza conventiilor internationale, organele fiscale vor colabora cu autoritătile fiscale similare din alte state.

(2) În lipsa unei conventii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităti fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.

 

SECTIUNEA a 6-a

Sarcina probei

 

ARTICOLUL 63

Forta probantă a documentelor justificative si evidentelor contabile

 

Documentele justificative si evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care există si alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.

 

ARTICOLUL 64

Sarcina probei în dovedirea situatiei de fapt fiscale

 

(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si faptele care au stat la baza declaratiilor sale si a oricăror cereri adresate organului fiscal.

(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.

 

ARTICOLUL 65

Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii

 

(1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt detinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câstigurile sau de orice foloase obisnuite aduse de acestea si că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligatiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.

(2) În conditiile legii, obligatia fiscală privind baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel acestia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligatiei stabilite potrivit alin. (1).

 

ARTICOLUL 66

Estimarea bazei de impunere

 

(1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele si documentele care au relevantă pentru estimare. Estimarea constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale.

(2) În situatiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptătite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere pretul de piată al tranzactiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.

 

CAPITOLUL IV

Termene

 

ARTICOLUL 67

Calcularea termenelor

 

Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum si de alte dispozitii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.

 

ARTICOLUL 68

Prelungirea termenelor

 

Termenele pentru depunerea declaratiilor fiscale si termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situatii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

 

TITLUL IV

Înregistrarea fiscală si evidenta contabilă si fiscală

 

ARTICOLUL 69

Obligatia de înregistrare fiscală

 

(1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:

a) pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor, precum si pentru asocieri si alte entităti fără personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală;

b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;

c) pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală;

d) pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele comerciantilor care au sediul principal al comertului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;

e) pentru persoanele fizice plătitoare de taxă pe valoarea adăugată, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.

(3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) si e) au obligatia să depună declaratie de înregistrare fiscală.

(4) Au obligatia să depună o declaratie de înregistrare fiscală si persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.

(5) Contribuabilii care obtin venituri din activităti independente, pentru care plătile anticipate se fac prin retinere la sursă de către plătitorii de venituri, au obligatia, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declaratia de înregistrare fiscală.

(6) Declaratia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:

a) data înfiintării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor si altor entităti fără personalitate juridică;

b) data eliberării actului legal de functionare, data începerii activitătii, data obtinerii primului venit sau dobândirii calitătii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.

 

ARTICOLUL 70

Înregistrarea si scoaterea din evidentă a plătitorilor de taxă pe valoarea adăugată

 

(1) Orice persoană impozabilă care realizează operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată la organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală în următoarele situatii:

a) la înfiintare, în mod obligatoriu, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri peste plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată;

b) la înfiintare, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri sub plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată;

c) după înfiintare, în mod obligatoriu, dacă depăseste plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care a depăsit acest plafon;

d) după înfiintare, dacă cifra de afaceri realizată este sub plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar doreste să opteze pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.

(2) Persoanele care realizează în exclusivitate operatiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru taxarea acestora, trebuie să solicite înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată.

(3) Cifra de afaceri declarată organului fiscal este cea determinată conform dispozitiilor Codului fiscal privitoare la TVA.

(4) În cazul persoanelor înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată, codul de identificare fiscală este precedat de litera “R".

(5) Data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată este:

a) data comunicării certificatului de înregistrare în situatiile prevăzute la alin. (1) lit. a) si b), si, după caz, la alin. (2);

b) data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă face optiunea pentru aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată în situatiile prevăzute la alin. (1) lit. d);

c) data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită luarea în evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în situatiile prevăzute la alin. (1) lit. c) si, după caz, la alin. (2).

(6) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, care, ulterior înregistrării, realizează exclusiv operatiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care realizează exclusiv astfel de operatiuni. Scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă are obligatia să solicite această scoatere din evidentă.

(7) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată trebuie să solicite scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată în caz de încetare a activitătii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situatia respectivă.

Scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii declaratiei de mentiuni.

 

ARTICOLUL 71

Obligatia înscrierii codului de identificare fiscală pe documente

 

Plătitorii de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat au obligatia de a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.

 

ARTICOLUL 72

Declararea filialelor si sediilor secundare

 

(1) Contribuabilii au obligatia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiintarea de sedii secundare.

(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligatia de a declara în termen de 30 de zile înfiintarea de filiale si sedii secundare în străinătate.

 

ARTICOLUL 73

Forma si continutul declaratiei de înregistrare fiscală

 

(1) Declaratia de înregistrare fiscală se întocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală si va fi însotită de acte doveditoare ale informatiilor cuprinse în aceasta.

(2) Declaratia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligatii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situatia juridică a contribuabilului, precum si alte informatii necesare administrării impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.

 

ARTICOLUL 74

Certificatul de înregistrare fiscală

 

(1) Pe baza declaratiei de înregistrare fiscală, depusă potrivit art. 69 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.

(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.

(3) Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comert sau prestări de servicii către populatie sunt obligati să afiseze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfăsoară activitatea.

(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor si a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

 

ARTICOLUL 75

Modificări ulterioare înregistrării fiscale

 

(1) Modificările ulterioare ale datelor din declaratia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunostintă organului fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea si depunerea declaratiei de mentiuni.

(2) La încetarea conditiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligatia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaratiei de mentiuni.

 

ARTICOLUL 76

Registrul contribuabililor

 

(1) Organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală organizează evidenta plătitorilor de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru somaj, în cadrul registrului contribuabililor, care contine:

a) datele de identificare a contribuabilului;

b) categoriile de obligatii fiscale de plată datorate potrivit legii, denumite vector fiscal;

c) alte informatii necesare administrării obligatiilor fiscale.

(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informatiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comertului, de serviciul de evidentă a populatiei, de la alte autorităti si institutii, precum si din constatările proprii ale organului fiscal.

(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale si vor fi communicate contribuabililor.

(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9.

(5) Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităti fără personalitate juridică, care, în toate cazurile, în decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaratii fiscale si situatii financiare, nu au efectuat plăti datorate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru somaj si cărora, la cerere, nici nu li s-a aprobat de către organul fiscal competent o măsură privind îndeplinirea obligatiilor lor fiscale, vor fi trecuti într-o evidentă specială.

 

ARTICOLUL 77

Obligatia de a conduce evidenta fiscală

 

În vederea stabilirii stării de fapt fiscale si a obligatiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligati să conducă evidente fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.

 

ARTICOLUL 78

Reguli pentru conducerea evidentei contabile si fiscale

 

(1) Evidentele contabile si fiscale vor fi păstrate la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, după caz.

(2) Dispozitiile legale privind păstrarea, arhivarea si limba folosită pentru evidentele contabile sunt aplicabile si pentru evidentele fiscale.

(3) În cazul în care evidentele contabile si fiscale sunt tinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat să păstreze si să prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.

(4) Contribuabilii sunt obligati să evidentieze veniturile realizate si cheltuielile efectuate din activitătile desfăsurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.

(5) Contribuabilii sunt obligati să utilizeze pentru activitatea desfăsurată documente primare si de evidentă contabilă stabilite prin lege, achizitionate numai de la unitătile stabilite prin normele legale în vigoare, si să

completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operatiunilor înregistrate.

(6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidente relevante pentru impunere tinute de contribuabil.

 

TITLUL V

Declaratia fiscală

 

ARTICOLUL 79

Obligatia de a depune declaratii fiscale

 

(1) Declaratia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finantelor Publice va stabili termenul de depunere a declaratiei fiscale.

(3) Obligatia de a depune declaratia fiscală se mentine si în cazurile în care:

a) a fost efectuată plata obligatiei fiscale;

b) obligatia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;

c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere si obligatia fiscală.

(4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligatiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau conditiii de depunere a declaratiilor fiscale, în functie de necesitătile administrării obligatiilor fiscale.

Asupra termenelor si conditiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

 

ARTICOLUL 80

Forma si continutul declaratiei fiscale

 

(1) Declaratia fiscală se întocmeste prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal.

(2) În declaratia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligatiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.

(3) Contribuabilul are obligatia de a completa declaratiile fiscale înscriind corect, complet si cu bună-credintă informatiile prevăzute de formular, corespunzătoare situatiei sale fiscale. Declaratia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.

(4) Obligatia de semnare a declaratiei fiscale se consideră a fi îndeplinită si în următoarele situatii:

a) în cazul transmiterii declaratiilor fiscale prin sistemul electronic de plăti. Data depunerii declaratiei se consideră a fi data debitării contului plătitorului în baza acesteia;

b) în cazul transmiterii declaratiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distantă în conditiile art. 81 alin. (1).

(5) Declaratia fiscală trebuie însotită de documentatia cerută de prevederile legale.

(6) Pentru anumite categorii de obligatii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, instructiunile de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondentei se suportă de către organul fiscal.

 

ARTICOLUL 81

Depunerea declaratiilor fiscale

 

(1) Declaratia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la postă prin scrisoare recomandată.

Declaratia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distantă, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(2) Declaratiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de vointa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.

(3) Data depunerii declaratiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la postă, după caz.

(4) Nedepunerea declaratiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 66. Stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înstiintarea contribuabilului privind depăsirea termenului legal de depunere a declaratiei fiscale.

 

ARTICOLUL 82

Corectarea declaratiilor fiscale

 

Declaratiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie initiativă.

 

TITLUL VI

Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

ARTICOLUL 83

Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat

 

(1) Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declaratie fiscală, în conditiile art. 80 alin. (2) si art. 84 alin. (4);

b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si în cazurile în care impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum si în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.

(3) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziunile leului, prin reducere când fractiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani, si prin majorare când fractiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari.

Această regulă se aplică si impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, stabilite si neachitate până la 30 iunie 2005. Impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat, în monedă nouă, cu valori mai mici de 1 leu se întregesc la 1 leu.

 

ARTICOLUL 84

Decizia de impunere

 

(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere.

(2) Pentru creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Natională de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului finantelor publice se pot stabili si alte competente pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspectiei fiscale.

(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, si în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 87.

(4) Declaratia fiscală întocmită potrivit art. 80 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, si produce efectele juridice ale înstiintării de plată de la data depunerii acesteia.

(5) În situatia în care legea nu prevede obligatia de calculare a impozitului, declaratia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.

(6) Decizia de impunere si decizia referitoare la obligatiile de plată accesorii constituie si înstiintări de plată, de la data comunicării acestora.

(7) Până la 1 iulie 2005, sumele reprezentând impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat, înscrise în deciziile de impunere, în actele administrative fiscale asimilate acestora, precum si în declaratiile fiscale, vor fi rotunjite la 1.000 lei prin reducere când suma ce urmează a fi rotunjită este sub 500 lei si prin majorare când aceasta este peste 500 lei1).

1) Sumele sunt exprimate în monedă veche.

 

ARTICOLUL 85

Forma si continutul deciziei de impunere

 

Decizia de impunere trebuie să îndeplinească conditiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si categoria de impozit, taxă, contributie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.

 

ARTICOLUL 86

Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

 

Sunt asimilate deciziilor de impunere si următoarele acte administrative fiscale:

a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea adăugată si deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat;

b) deciziile referitoare la bazele de impunere;

c) deciziile referitoare la obligatiile de plată accesorii;

d) procesele-verbale prevăzute la art. 138 alin. (6) si art. 165 alin. (2).

 

ARTICOLUL 87

Deciziile referitoare la bazele de impunere

 

(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situatii:

a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;

b) când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenta de a stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza căruia se află sursa venitului.

(2) Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-si numească un împuternicit comun în relatia cu organul fiscal.

 

ARTICOLUL 88

Stabilirea obligatiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare

 

(1) Cuantumul obligatiilor fiscale se stabileste sub rezerva verificării ulterioare.

(2) Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiintată sau modificată, din initiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.

(3) Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la mplinirea termenului de prescriptie sau ca urmare a inspectiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescriptie.

 

CAPITOLUL II

Prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale

 

ARTICOLUL 89

Obiectul, termenul si momentul de la care începe să curgă termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale

 

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu exceptia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescriptie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanta fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.

(3) Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală.

(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârsirii faptei ce constituie infractiune sanctionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

 

ARTICOLUL 90

Întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale

 

(1) Termenele prevăzute la art. 89 se întrerup si se suspendă în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune potrivit dreptului comun.

(2) Termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspectiei fiscale si momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspectiei fiscale.

 

ARTICOLUL 91

Efectul împlinirii termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale

 

Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creantă fiscală.

 

TITLUL VII

Inspectia fiscală

 

CAPITOLUL I

Sfera inspectiei fiscale

 

ARTICOLUL 92

Obiectul si functiile inspectiei fiscale

 

(1) Inspectia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalitătii si conformitătii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitătii îndeplinirii obligatiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea diferentelor obligatiilor de plată, precum si a accesoriilor aferente acestora.

(2) Inspectia fiscală are următoarele atributii:

a) constatarea si investigarea fiscală a tuturor actelor si faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspectiei sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea declaratiilor fiscale, corectitudinea si exactitatea îndeplinirii obligatiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;

b) analiza si evaluarea informatiilor fiscale, în vederea confruntării declaratiilor fiscale cu informatiile proprii sau din alte surse;

c) sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate si dispunerea de măsuri pentru prevenirea si combaterea abaterilor de la prevederile legislatiei fiscale.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atributiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspectie fiscală va proceda la:

a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;

b) verificarea concordantei dintre datele din declaratiile fiscale cu cele din evidenta contabilă a contribuabilului;

c) discutarea constatărilor si solicitarea de explicatii scrise de la reprezentantii legali ai contribuabililor sau împuternicitii acestora, după caz;

d) solicitarea de informatii de la terti;

e) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de plată;

f) verificarea locurilor unde se realizează activităti generatoare de venituri impozabile;

g) dispunerea măsurilor asigurătorii în conditiile legii;

h) efectuarea de investigatii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);

i) aplicarea de sanctiuni potrivit prevederilor legale;

j) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.

 

ARTICOLUL 93

Persoanele supuse inspectiei fiscale

 

Inspectia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligatii de stabilire, retinere si plată a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 94

Formele si întinderea inspectiei fiscale

 

(1) Formele de inspectie fiscală sunt:

a) inspectia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligatiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată;

b) inspectia fiscală partială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligatii fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.

(2) Inspectia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.

 

ARTICOLUL 95

Proceduri de control fiscal

 

(1) În realizarea atributiilor inspectia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:

a) controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor si operatiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de evidentiere si de plată a obligatiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;

b) controlul inopinat, care constă în activitatea de verificare faptică si documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenta unor fapte de încălcare a legislatiei fiscale, fără anuntarea în prealabil a contribuabilului;

c) controlul încrucisat, care constă în verificarea documentelor si operatiunilor impozabile ale contribuabilului în corelatie cu cele detinute de alte persoane; controlul încrucisat poate fi si inopinat.

(2) La finalizarea controlului inopinat sau încrucisat se încheie proces-verbal.

 

ARTICOLUL 96

Perioada supusă inspectiei fiscale

 

(1) Inspectia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.

(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspectiei fiscale începe de la sfârsitul perioadei controlate anterior, în conditiile alin. (1).

(3) La celelalte categorii de contribuabili inspectia fiscală se efectuează asupra creantelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care există obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Inspectia fiscală se poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale, dacă:

a) există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

b) nu au fost depuse declaratii fiscale;

c) nu au fost îndeplinite obligatiile de plată a impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.

 

CAPITOLUL II

Realizarea inspectiei fiscale

 

ARTICOLUL 97

Competenta

 

(1) Inspectia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit si neîngrădit prin Agentia Natională de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale, conform dispozitiilor prezentului titlu, ori de alte autorităti care sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(2) În cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, competenta de exercitare a inspectiei fiscale se stabileste prin regulamentul de organizare si functionare aprobat în conditiile legii.

(3) Competenta privind efectuarea inspectiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.

 

ARTICOLUL 98

Selectarea contribuabililor pentru inspectie fiscală

 

(1) Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supusi inspectiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.

(2) Contribuabilul nu poate face obiectii cu privire la procedura de selectare folosită.

 

ARTICOLUL 99

Avizul de inspectie fiscală

 

(1) Înaintea desfăsurării inspectiei fiscale, organul fiscal are obligatia să înstiinteze contribuabilul în legătură cu actiunea care urmează să se desfăsoare, prin transmiterea unui aviz de inspectie fiscală.

(2) Avizul de inspectie fiscală va cuprinde:

a) temeiul juridic al inspectiei fiscale;

b) data de începere a inspectiei fiscale;

c) obligatiile fiscale si perioadele ce urmează a fi supuse inspectiei fiscale;

d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspectiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspectiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.

 

ARTICOLUL 100

Comunicarea avizului de inspectie fiscală

 

(1) Avizul de inspectie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspectiei fiscale, astfel:

a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;

b) cu 15 zile pentru ceilalti contribuabili.

(2) Comunicarea avizului de inspectie fiscală nu este necesară:

a) pentru solutionarea unor cereri ale contribuabilului;

b) în cazul unor actiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităti, potrivit legii;

c) în cazul controlului inopinat.

 

ARTICOLUL 101

Locul si timpul desfăsurării inspectiei fiscale

 

(1) Inspectia fiscală se desfăsoară, de regulă, în spatiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesară desfăsurării inspectiei fiscale.

(2) Dacă nu există un spatiu de lucru adecvat pentru derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se va putea desfăsura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.

(3) Indiferent de locul unde se desfăsoară inspectia fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se desfăsoară activitatea, în prezenta contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.

(4) Inspectia fiscală se desfăsoară, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspectia fiscală se poate desfăsura si în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia si cu aprobarea conducătorului organului fiscal.

 

ARTICOLUL 102

Durata efectuării inspectiei fiscale

 

(1) Durata efectuării inspectiei fiscale este stabilită de organele de inspectie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale, în functie de obiectivele inspectiei, si nu poate fi mai mare de 3 luni.

(2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspectiei nu poate fi mai mare de 6 luni.

 

ARTICOLUL 103

Reguli privind inspectia fiscală

 

(1) Inspectia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt si raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.

(2) Inspectia fiscală va fi efectuată în asa fel încât să afecteze cât mai putin activitatea curentă a contribuabililor si să utilizeze eficient timpul destinat inspectiei fiscale.

(3) Inspectia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxă, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat si pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin exceptie, conducătorul inspectiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspectiei fiscale si până la data împlinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influentează rezultatele acestora.

(4) În situatia în care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenta prejudiciului, reverificarea dispusă în temeiul alin. (3) nu este urmată de emiterea deciziei de impunere.

(5) Inspectia fiscală se exercită pe baza principiilor independentei, unicitătii, autonomiei, ierarhizării, teritorialitătii si descentralizării.

(6) Activitatea de inspectie fiscală se organizează si se desfăsoară în baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate în conditiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autoritătilor administratiei publice locale, după caz.

(7) La începerea inspectiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimatia de inspectie si ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspectiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.

(8) La finalizarea inspectiei fiscale, contribuabilul este obligat să dea o declaratie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile solicitate pentru inspectia fiscală.

În declaratie se va mentiona si faptul că au fost restituite toate documentele solicitate si puse la dispozitie de contribuabil.

(9) Contribuabilul are obligatia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspectiei fiscale, în termenele si conditiile stabilite de organele de inspectie fiscală.

 

ARTICOLUL 104

Obligatia de colaborare a contribuabilului

 

(1) Contribuabilul are obligatia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta este obligat să dea informatii, să prezinte la locul de desfăsurare a inspectiei fiscale toate documentele, precum si orice alte date necesare clarificării situatiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

(2) La începerea inspectiei fiscale, contribuabilul va fi informat că poate numi persoane care să dea informatii.

Dacă informatiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa si altor persoane pentru obtinerea de informatii.

(3) Pe toată durata exercitării inspectiei fiscale contribuabilii supusi acesteia au dreptul de a beneficia de asistentă de specialitate sau juridică.

 

ARTICOLUL 105

Dreptul contribuabilului de a fi informat

 

(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăsurării inspectiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspectia fiscală.

(2) La încheierea inspectiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările si consecintele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu exceptia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspectiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renuntă la acest drept si notifică acest fapt organelor de inspectie fiscală.

(3) Data, ora si locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.

(4) Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspectiei fiscale.

 

ARTICOLUL 106

Sesizarea organelor de urmărire penală

 

(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspectiei fiscale si care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infractiuni, în conditiile prevăzute de legea penală.

(2) În situatiile prevăzute la alin. (1) organele de inspectie au obligatia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspectie si de către contribuabilul supus inspectiei, cu sau fără explicatii ori obiectiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspectie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

 

ARTICOLUL 107

Raportul privind rezultatul inspectiei fiscale

 

(1) Rezultatul inspectiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspectiei, din punct de vedere faptic si legal.

(2) Dacă, ca urmare a inspectiei, se modifică baza de impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi comunicat în scris contribuabilului.

(3) În cazul în care, ca urmare a efectuării inspectiei fiscale, au fost sesizate organele de urmărire penală, decizia de impunere privitoare la obiectul sesizării penale se poate emite după solutionarea cu caracter definitiv a cauzei penale.

 

TITLUL VIII

Colectarea creantelor fiscale

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

ARTICOLUL 108

Colectarea creantelor fiscale

 

(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în exercitarea actiunilor care au ca scop stingerea creantelor fiscale.

(2) Colectarea creantelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creantă sau al unui titlu executoriu, după caz.

(3) Titlul de creantă este actul prin care se stabileste si se individualizează creanta fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptătite, potrivit legii.

 

ARTICOLUL 109

Termenele de plată

 

(1) Creantele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.

(2) Pentru diferentele de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileste în functie de data comunicării acestora, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1–15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16–31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.

(3) Pentru obligatiile fiscale esalonate sau amânate la plată, precum si pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileste prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.

(4) Pentru creantele fiscale, administrate de Ministerul Finantelor Publice, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.

(5) Pentru creantele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice.

(6) Contributiile sociale administrate de Ministerul Finantelor Publice, după calcularea si retinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.

 

CAPITOLUL II

Stingerea creantelor fiscale prin plată, compensare si restituire

 

ARTICOLUL 110

Dispozitii privind efectuarea plătii

 

(1) Plătile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate să deruleze operatiuni de plată.

(2) Plata obligatiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi si penalităti de întârziere.

(3) În cazul stingerii prin plată a obligatiilor fiscale, momentul plătii este:

a) în cazul plătilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;

b) în cazul plătilor efectuate prin mandat postal, data postei, înscrisă pe mandatul postal;

c) în cazul plătilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum această informatie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către institutia bancară initiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu exceptia situatiei prevăzute la art. 117, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;

d) pentru obligatiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate potrivit legii.

 

ARTICOLUL 111

Ordinea stingerii datoriilor

 

(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentând creante fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se stinge creanta fiscală stabilită de contribuabil conform numărului de evidentă a plătii înscris pe ordinul de plată pentru Trezoreria Statului.

(2) În situatia în care contribuabilul nu stabileste creanta fiscală ce urmează a fi stinsă, organul fiscal competent va efectua stingerea obligatiilor fiscale în următoarea ordine:

a) sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligatiilor fiscale, pentru care s-au aprobat esalonări si/sau amânări la plată, precum si dobânzile datorate pe perioada esalonării si/sau amânării la plată si calculate conform legii;

b) obligatii fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum si accesoriile acestora, în ordinea vechimii;

c) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;

d) dobânzi, penalităti de întârziere aferente obligatiilor fiscale prevăzute la lit. c);

e) obligatii fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.

(3) Pentru creantele bugetelor locale, din categoria obligatiilor fiscale prevăzute la alin. (2) lit. b), se sting cu prioritate obligatiile stabilite ca urmare a inspectiei fiscale.

(4) În situatia prevăzută la alin. (2) creditorul fiscal care administrează creantele fiscale va înstiinta debitorul despre măsura luată, în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.

 

ARTICOLUL 112

Compensarea

 

(1) Prin compensare se sting creantele administrate de Ministerul Finantelor Publice cu creantele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenta celei mai mici sume, când ambele părti dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Creantele fiscale administrate de unitătile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creantele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenta celei mai mici sume,

când ambele părti dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

(3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz, în ordinea prevăzută la art. 111 alin. (2).

(4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenta unor creante reciproce, cu exceptia sumelor negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără optiune de rambursare.

(5) Compensarea creantelor debitorului se va efectua cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmând ca din diferenta rămasă să fie compensate obligatiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:

a) bugetul de stat;

b) fondul de risc pentru garantii de stat, pentru împrumuturi externe;

c) bugetul asigurărilor sociale de stat;

d) bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate;

e) bugetul asigurărilor pentru somaj.

(6) Dispozitiile alin. (5) nu se aplică în cazul creantelor bugetelor locale.

(7) Organul competent va înstiinta în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operatiunii.

 

ARTICOLUL 113

Restituiri de sume

 

(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

a) cele plătite fără existenta unui titlu de creantă;

b) cele plătite în plus fată de obligatia fiscală;

c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

e) cele de rambursat de la bugetul de stat;

f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;

g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 167;

h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoresti prin care se dispune desfiintarea executării silite.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferente de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

(3) Diferentele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) vor rămâne în evidenta fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora depăseste limita mentionată.

(4) Prin exceptie de la alin. (3), diferentele mai mici de 5 lei (RON) se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.

(5) În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referintă al pietei valutare pentru euro, comunicat de Banca Natională a României, de la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoresti prin care se dispune restituirea.

(6) Dacă debitorul înregistrează obligatii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) si (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.

(7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligatiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.

(8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligatii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligatiilor fiscale restante, diferenta rezultată restituindu-se debitorului.

(9) Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 120, se aprobă prin ordin al ministrului finantelor publice.

 

ARTICOLUL 114

Obligatia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială

 

Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială si care efectuează plătile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligatii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori si/sau creante fiscale înscrise în adresa de înfiintare a popririi transmisă de organele fiscale.

 

CAPITOLUL III

Dobânzi si penalităti de întârziere

 

ARTICOLUL 115

Dispozitii generale privind dobânzi si penalităti de întârziere

 

(1) Pentru neachitarea la termenul de scadentă de către debitor a obligatiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi si penalităti de întârziere.

(2) Nu se datorează dobânzi si penalităti de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi si penalităti de întârziere stabilite potrivit legii.

(3) Dobânzile si penalitătile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi apartine creanta principală.

(4) Dobânzile si penalitătile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în conditiile aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice, cu exceptia situatiei prevăzute la art. 138 alin. (6).

 

ARTICOLUL 116

Dobânzi

 

(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadentă si până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru diferentele de impozite, taxe, contributii, precum si cele administrate de organele vamale, stabilite de organele competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei impozitului, taxei sau contributiei, pentru care s-a stabilit diferenta, până la data stingerii acesteia inclusiv;

b) pentru impozitele, taxele si contributiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plătii pretului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător;

c) pentru impozitele, taxele si contributiile debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitătii inclusiv.

(3) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor reprezentând eventuale diferente între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere si impozitul pe profit datorat conform declaratiei de impunere întocmite pe baza situatiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(4) Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru plătile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăti anticipate se calculează până la data plătii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăti anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul annual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzii în mod corespunzător.

(5) Nivelul dobânzii se stabileste prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, corelat cu nivelul dobânzii de referintă a Băncii Nationale a României la care se adaugă 10 puncte procentuale, o dată pe an, în luna decembrie, pentru anul următor, sau în cursul anului, dacă rata dobânzii de referintă se modifică cu peste 5 puncte procentuale.

 

ARTICOLUL 117

Dobânzi si penalităti de întârziere în cazul plătilor efectuate prin decontare bancară

 

(1) Nedecontarea de către unitătile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligatia de plată a sumelor respective si atrage pentru acesta dobânzi si penalităti de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 116 si 121, după termenul de 3 zile.

(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului si nedecontate de unitătile bancare, precum si a dobânzilor si penalitătilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unitătii bancare respective.

 

ARTICOLUL 118

Dobânzi si penalităti de întârziere în cazul compensării si în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară

 

(1) În cazul creantelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile si penalitătile de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel:

a) pentru compensările la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;

b) pentru compensările din oficiu, data stingerii este data înregistrării operatiei de compensare de către unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare întocmite de către organul competent;

c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.

(2) În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile si penalitătile de întârziere se recalculează pentru diferenta rămasă de la data înregistrării cererii de compensare.

(3) Pentru obligatiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(4) Pentru obligatiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât si după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi si penalităti de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment si neplătite la termen nu se datorează dobânzi si penalităti de întârziere.

 

ARTICOLUL 119

Dobânzi în cazul înlesnirilor la plată

 

Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligatiilor fiscale restante se datorează dobânzi.

 

ARTICOLUL 120

Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

 

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 113 alin. (2) sau art. 199, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 116 alin. (5) si se suportă din acelasi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de către plătitori.

 

ARTICOLUL 121

Penalităti de întârziere

 

(1) Plata cu întârziere a obligatiilor fiscale se sanctionează cu o penalitate de întârziere de 0,6% pentru fiecare lună si/sau pentru fiecare fractiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadentei acestora până la data stingerii acestora inclusiv.

Penalitatea de întârziere nu înlătură obligatia de plată a dobânzilor.

(2) Pentru situatiile prevăzute la art. 116 alin. (3) si (4) penalitătilor de întârziere li se aplică regimul stabilit pentru dobânzi.

(3) Penalitatea de întârziere se datorează până la data începerii procedurii de executare silită.

(4) În cazul în care s-au acordat înlesniri la plată, penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au acordat înlesnirile.

Nerespectarea înlesnirilor la plată, asa cum au fost acordate, conduce la calculul penalitătilor de întârziere de la data încetării, conform legii, a valabilitătii înlesnirilor.

(5) Nivelul penalitătii de întârziere se poate modifica anual prin legea bugetului de stat.

 

CAPITOLUL IV

Înlesniri la plată

 

ARTICOLUL 122

Înlesniri la plata obligatiilor fiscale

 

(1) La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligatiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât si în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plată, în conditiile legii.

(2) La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritătile administratiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligatiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plată:

a) esalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redeventelor, contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;

b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;

c) esalonări la plata dobânzilor si/sau a penalitătilor de orice fel, cu exceptia dobânzilor datorate pe perioada de esalonare;

d) amânări si/sau scutiri ori amânări si/sau reduceri de dobânzi si/sau penalităti de întârziere, cu exceptia dobânzilor datorate pe perioada de amânare;

e) scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale, în conditiile legii.

(3) Procedura de acordare a înlesnirilor la plată pentru creantele bugetare locale se stabileste prin acte normative speciale.

(4) Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garantii.

(5) Pentru obligatiile la bugetul local, datorate si neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garantia este:

a) o sumă egală cu două rate medii din esalonare, reprezentând obligatii bugetare locale esalonate si dobânzi calculate, în cazul esalonărilor la plată;

b) o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate si dobânzile calculate si numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.

(6) Pentru obligatiile la bugetul local, datorate si neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garantia este de 100% din totalul creantei bugetare locale pentru care s-a acordat înlesnirea.

 

CAPITOLUL V

Constituirea de garantii

 

ARTICOLUL 123

Constituirea de garantii

 

Organul fiscal solicită constituirea unei garantii pentru:

a) suspendarea executării silite în conditiile art. 144 alin. (7);

b) ridicarea măsurilor asigurătorii;

c) asumarea obligatiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în conditiile art. 25 alin. (2) lit. d);

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 124

Tipuri de garantii

 

Garantiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 123 se pot constitui, în conditiile legii, prin:

a) consemnarea de mijloace bănesti la o unitate a Trezoreriei Statului;

b) scrisoare de garantie bancară;

c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din tară;

d) gaj asupra unor bunuri mobile;

e) fidejusiune.

 

ARTICOLUL 125

Valorificarea garantiilor

 

Organul competent, în conditiile legii, se îndestulează din garantiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.

 

CAPITOLUL VI

Măsuri asigurătorii

 

ARTICOLUL 126

Poprirea si sechestrul asigurătoriu

 

(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun si se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii si sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să-si ascundă ori să-si risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, precum si în cazul suspendării executării actului administrativ prevăzute la art. 185.

(3) Aceste măsuri pot fi luate si în cazul în care creanta nu a fost încă individualizată si nu a devenit scadentă. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât si de instantele judecătoresti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiintate în conditiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităti. Odată cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadentă, în cazul neplătii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată si semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum si cele dispuse de instantele judecătoresti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozitiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) În cazul înfiintării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.

(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispozitie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolută.

(9) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanta fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiintate si asupra bunurilor detinute de către debitor în proprietate comună cu terte persoane, pentru cota-parte detinută de acesta.

(10) Împotriva actelor prin care se dispun si se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestatie în conformitate cu prevederile art. 169.

 

ARTICOLUL 127

Ridicarea măsurilor asigurătorii

 

Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 126 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garantiei prevăzute la art. 124, după caz.

 

CAPITOLUL VII

Prescriptia dreptului de a cere executarea silită si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea

 

ARTICOLUL 128

Începerea termenului de prescriptie

 

(1) Dreptul de a cere executarea silită a creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat nastere acest drept.

(2) Termenul de prescriptie prevăzut la alin. (1) se aplică si creantelor provenind din amenzi contraventionale.

 

ARTICOLUL 129

Suspendarea termenului de prescriptie

 

Termenul de prescriptie prevăzut la art. 128 se suspendă:

a) în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) în cazurile si în conditiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanta judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;

c) pe perioada valabilitătii înlesnirii acordate potrivit legii;

d) cât timp debitorul îsi sustrage veniturile si bunurile de la executarea silită;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 130

Întreruperea termenului de prescriptie

 

Termenul de prescriptie prevăzut la art. 128 se întrerupe:

a) în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;

b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligatiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoasterii în orice alt mod a datoriei;

c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;

d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitătii contribuabilului;

e) în alte cazuri prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 131

Efecte ale împlinirii termenului de prescriptie

 

(1) Dacă organul de executare constată împlinirea termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silită a creantelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare si la scăderea acestora din evidenta analitică pe plătitori.

(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creante fiscale, după împlinirea termenului de prescriptie, nu se restituie.

 

ARTICOLUL 132

Prescriptia dreptului de a cere compensarea sau restituirea

 

Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

 

CAPITOLUL VIII

Stingerea creantelor fiscale prin executare silită

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

ARTICOLUL 133

Organele de executare silită

 

(1) În cazul în care debitorul nu îsi plăteste de bunăvoie obligatiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la actiuni de executare silită, potrivit prezentului cod.

(2) Organele fiscale care administrează creante fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii si să efectueze procedura de executare silită.

(3) Creantele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează si se utilizează de institutiile publice, provenite din venituri proprii, precum si cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii si să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.

(4) Organele prevăzute la alin. (2) si (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.

(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra tertului poprit, indiferent de locul unde îsi are domiciliul fiscal.

(6) Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor si veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea si executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.

(7) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situatia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum si orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a bunurilor ori veniturilor urmăribile.

(8) În cazul în care asupra acelorasi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creante fiscale, cât si pentru titluri ce se execută în conditiile prevăzute de alte dispozitii legale, executarea silită se va face, potrivit dispozitiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta.

(9) Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, înstiintându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

 

ARTICOLUL 134

Executarea silită în cazul debitorilor solidari

 

(1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că detine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.

(2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale si ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalti codebitori, aplicându-se dispozitiile art. 133.

(3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidentă nominală, vor lua măsuri de executare silită si vor comunica organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.

(4) Dacă organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însusi si de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea silită.

 

ARTICOLUL 135

Executorii fiscali

 

(1) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Acestia trebuie să detină o legitimatie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activitătii.

(2) Executorul fiscal este împuternicit în fata debitorului si a tertilor prin legitimatia de executor fiscal si delegatie emisă de organul de executare silită.

(3) În exercitarea atributiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:

a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îsi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum si să analizeze evidenta contabilă a debitorului în scopul identificării tertilor care datorează sau detin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;

b) să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum si să cerceteze toate locurile în care acesta îsi păstrează bunurile;

c) să solicite si să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.

(4) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu consimtământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instantei judecătoresti competente potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.

(5) Accesul executorului fiscal în locuintă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00–20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeasi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc si la alte ore decât cele mentionate, precum si în zilele nelucrătoare, în baza autorizatiei prevăzute la alin. (4).

(6) În absenta debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenta unui reprezentant al politiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al fortei publice si a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) si (5).

 

ARTICOLUL 136

Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică

 

Pentru executarea silită a creantelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile si imobile ale asocierii, cât si bunurile personale ale membrilor acesteia.

 

ARTICOLUL 137

Titlul executoriu si conditiile pentru începerea executării silite

 

(1) Executarea silită a creantelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

(2) Titlul de creantă devine titlu executoriu la data la care creanta fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.

(3) Executarea silită începe în termen de 15 zile de la data înstiintării.

(4) Înstiintarea de plată este act premergător executării silite.

(5) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va contine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

(6) Pentru debitorii obligati în mod solidar la plata creantelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.

(7) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creante fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 133.

(8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis si dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.

(9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.

(10) În cazul în care institutiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local, după caz.

(11) În cazul în care autoritătile administratiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.

 

ARTICOLUL 138

Reguli privind executarea silită

 

(1) Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare.

(2) Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmărite numai cu respectarea conditiilor prevăzute de lege.

(3) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalitătile de executare silită prevăzute de prezentul cod.

(4) Executarea silită a creantelor fiscale nu se perimează.

(5) Executarea silită se desfăsoară până la stingerea creantelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitătilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.

(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităti de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare si consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.

(7) Fată de terti, inclusiv fată de stat, o garantie reală si celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.

 

ARTICOLUL 139

Obligatia de informare

 

În vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 49, în vederea determinării averii si a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informatiile solicitate.

 

ARTICOLUL 140

Precizarea naturii debitului

 

În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu si să se arate natura si cuantumul debitului ce face obiectul executării.

 

ARTICOLUL 141

Somatia

 

(1) Executarea silită începe prin comunicarea somatiei.

Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somatiei nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită.

Somatia este însotită de un exemplar al titlului executoriu.

(2) Somatia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum si indicarea consecintelor nerespectării acesteia.

 

ARTICOLUL 142

Drepturi si obligatii ale tertului

 

Tertul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Tertul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.

 

ARTICOLUL 143

Evaluarea bunurilor supuse executării silite

 

(1) Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate.

În acest scop, organul de executare va apela la organe si persoane de specialitate, care sunt obligate să îsi îndeplinească atributiile ce le revin în acest sens.

Dispozitiile art. 54 se aplică în mod corespunzător.

(2) Organul de executare va actualiza pretul de evaluare tinând cont de rata inflatiei.

(3) Atunci când se consideră necesar, organul de executare va proceda la o nouă evaluare.

 

ARTICOLUL 144

Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite

 

(1) Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate înceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.

(2) Executarea silită se suspendă:

a) când suspendarea a fost dispusă de instantă sau de creditor, în conditiile legii;

b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în conditiile legii;

c) în cazul prevăzut la art. 152;

d) în alte cazuri prevăzute de lege.

(3) Executarea silită se întrerupe:

a) la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului;

b) în alte cazuri prevăzute de lege.

(4) Executarea silită încetează dacă:

a) s-au stins integral obligatiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligatiile de plată accesorii, cheltuielile de executare si orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;

b) a fost desfiintat titlul executoriu;

c) în alte cazuri prevăzute de lege.

(5) Măsurile de executare silită aplicate în conditiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult 5 zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare.

(6) În cazul în care popririle înfiintate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea economică, cu consecinte sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului, si tinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară partială a executării silite prin poprirea conturilor bancare. Suspendarea se poate dispune pentru o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către bancă a suspendării popririi de către organul fiscal.

(7) Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (6) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garantii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.

 

SECTIUNEA a 2-a

Executarea silită prin poprire

ARTICOLUL 145

Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor

 

(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri si disponibilităti bănesti în lei si în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terte persoane sau pe care acestia le vor datora si/sau detine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

(2) Sumele reprezentând credite nerambursabile sau finantări primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.

(3) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri si disponibilităti în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimtământul titularului de cont, la cursul de schimb afisat de acestea pentru ziua respectivă.

(4) Sumele ce reprezintă venituri bănesti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie specială sunt supuse urmăririi numai în conditiile prevăzute de Codul de procedură civilă.

(5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiintează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, tertului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu.

Totodată va fi înstiintat si debitorul despre înfiintarea popririi.

(6) Poprirea nu este supusă validării.

(7) Poprirea înfiintată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută tertului poprit, si înstiintarea despre aceasta a debitorului.

(8) Poprirea se consideră înfiintată din momentul primirii adresei de înfiintare de către tertul poprit. În acest sens, tertul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât si ora primirii adresei de înfiintare a popririi.

(9) După înfiintarea popririi, tertul poprit este obligat:

a) să plătească, de îndată sau după data la care creanta devine exigibilă, organului fiscal, suma retinută si cuvenită, în contul indicat de organul de executare;

b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înstiintând despre aceasta organul de executare.

(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai multi creditori, tertul poprit îi va anunta în scris despre aceasta pe creditori si va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferintă prevăzute la art. 167.

(11) Pentru stingerea creantelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriti prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, odată cu comunicarea somatiei si a titlului executoriu, făcută debitorului potrivit art. 44, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înstiintat si debitorul.

(12) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (11), sumele existente, precum si cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei si în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data si ora primirii adresei de înfiintare a popririi asupra disponibilitătilor bănesti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, si nu vor accepta alte plăti din conturile acestora până la achitarea integrală a obligatiilor fiscale înscrise în adresa de înfiintare a popririi, cu exceptia sumelor necesare plătii drepturilor salariale.

(13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) si (15) atrage nulitatea oricărei plăti si răspunderea solidară a tertului poprit cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării. Prevederile art. 28 se aplică în mod corespunzător.

(14) Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somatie, organul de executare va înstiinta de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau partială a indisponibilizării conturilor si retinerilor. În caz contrar banca este obligată să procedeze conform dispozitiilor alin. (12).

(15) În situatia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeasi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.

(16) Dispozitiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător.

 

ARTICOLUL 146

Executarea silită a tertului poprit

 

(1) Dacă tertul poprit înstiintează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu respectă dispozitiile art. 145 alin. (9)–(16), precum si în cazul în care invocă alte neregularităti în legătură cu drepturile si obligatiile părtilor privind înfiintarea popririi, instanta judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul tertului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părti interesate, pe baza probelor administrate, va pronunta mentinerea sau desfiintarea popririi.

(2) Judecata se face de urgentă si cu precădere.

(3) Pe baza hotărârii de mentinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a tertului poprit, în conditiile prezentului cod.

 

SECTIUNEA a 3-a

Executarea silită a bunurilor mobile

ARTICOLUL 147

Executarea silită a bunurilor mobile

 

(1) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu exceptiile prevăzute de lege.

(2) În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale:

a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor si la formarea profesională, precum si cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăsurării activitătii agricole, cum sunt uneltele, semintele, îngrăsămintele, furajele si animalele de productie si de lucru;

b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelasi fel;

c) alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;

d) combustibilul necesar debitorului si familiei sale pentru încălzit si pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;

e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;

f) bunurile declarate neurmăribile prin alte dispozitii legale.

(3) Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăsurării activitătii de comert nu sunt exceptate de la executare silită.

(4) Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea si valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un tert. Sechestrul se instituie printr-un procesverbal.

(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asigurătorie nu este necesară o nouă sechestrare.

(6) Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului si dacă nu au fost substituite sau degradate, precum si să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creantei.

(7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite.

(8) Prin sechestrul înfiintat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeste un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.

(9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdictii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.

(10) Actele de dispozitie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.

(11) În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creantei fiscale si la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somatiei.

 

ARTICOLUL 148

Procesul-verbal de sechestru

 

(1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:

a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei si a orei când s-a făcut sechestrul;

b) numele si prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimatiei si al delegatiei;

c) numărul dosarului de executare, data si numărul de înregistrare a somatiei, precum si titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;

d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;

e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi si penalităti de întârziere, mentionându-se si cota acestora, precum si actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligatia de plată;

f) numele, prenumele si domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieste împreună cu debitorul sau denumirea si sediul debitorului, numele, prenumele si domiciliul altor persoane majore care au fost de fată la aplicarea sechestrului, precum si alte elemente de identificare a acestor persoane;

g) descrierea bunurilor mobile sechestrate si indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea si individualizarea acestora, mentionându-se starea de uzură si eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum si dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;

h) mentiunea că evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunostinte de specialitate;

i) mentiunea făcută de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;

j) numele, prenumele si adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum si locul de depozitare a acestora, după caz;

k) eventualele obiectii făcute de persoanele de fată la aplicarea sechestrului;

l) mentiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteste obligatiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;

m) semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul si a tuturor persoanelor care au fost de fată la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va mentiona această împrejurare.

(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum si, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă semnând cu mentiunea de primire a bunurilor în păstrare.

(3) În vederea valorificării organul de executare este obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul mentionat în procesul-verbal de sechestru, precum si dacă nu au fost substituite sau degradate.

(4) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creantei fiscale, organul de executare va face investigatiile necesare pentru identificarea si urmărirea altor bunuri ale debitorului.

(5) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul mentionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie procesverbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigatiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.

(6) Dacă se sechestrează si bunuri gajate pentru garantarea creantelor altor creditori, organul de executare le va trimite si acestora câte un exemplar din procesulverbal de sechestru.

(7) Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelasi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, si alte bunuri pe care le va identifica.

(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate si în cadrul noii executări silite.

(9) În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârsit fapte care pot constitui infractiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru si va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.

 

ARTICOLUL 149

Custodele

 

(1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate si depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii si când se constată că există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.

(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale pretioase, pietre pretioase, obiecte de artă, colectii de valoare, acestea se ridică si se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unitătile specializate.

(3) Cel care primeste bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.

(4) În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneratie tinând seama de activitatea depusă.

 

SECTIUNEA a 4-a

Executarea silită a bunurilor imobile

ARTICOLUL 150

Executarea silită a bunurilor imobile

 

(1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situatia în care debitorul detine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.

(2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept si asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.

(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.

(4) Dispozitiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creantelor fiscale rezultate din săvârsirea de infractiuni.

(5) Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozitiile art. 147 alin. (9) si (10) si ale art. 148 alin. (1) si (2) fiind aplicabile.

(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.

(7) Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.

(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscriptiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.

(9) Biroul de carte funciară va comunica organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale si sarcini care grevează imobilul urmărit, precum si titularii acestora, care vor fi înstiintati de către organul de executare si chemati la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil si distribuirea pretului.

(10) Creditorii debitorului, altii decât titularii drepturilor mentionate la alin. (9), sunt obligati ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidentele de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

 

ARTICOLUL 151

Instituirea administratorului-sechestru

 

(1) La instituirea sechestrului si în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei si a altor venituri obtinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.

(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.

(3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unitătile abilitate si va depune recipisa la organul de executare.

(4) Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneratie tinând seama de activitatea depusă.

 

ARTICOLUL 152

Suspendarea executării silite a bunurilor imobile

 

(1) După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creantelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.

(2) De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.

(3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.

(4) Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îsi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 27.

 

SECTIUNEA a 5-a

Executarea silită a altor bunuri

ARTICOLUL 153

Executarea silită a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rădăcini

 

(1) Executarea silită a fructelor neculese si a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.

(2) Pentru executarea silită a recoltelor si a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.

(3) Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor asa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.

 

ARTICOLUL 154

Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

 

(1) Bunurile mobile si/sau imobile proprietate a debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă organul de executare apreciază că astfel acestea pot fi vândute în conditii mai avantajoase.

(2) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.

(3) Prevederile sectiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile si ale sectiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum si ale art. 161 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.

 

SECTIUNEA a 6-a

Valorificarea bunurilor

ARTICOLUL 155

Valorificarea bunurilor sechestrate

 

(1) În cazul în care creanta fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităti, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu exceptia situatiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiintarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.

(2) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, tinând seama atât de interesul legitim si imediat al creditorului, cât si de drepturile si obligatiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalitătile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare si care, fată de datele concrete ale cauzei, se dovedeste a fi mai eficientă.

(3) În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:

a) întelegerea părtilor;

b) vânzare în regim de consignatie a bunurilor mobile;

c) vânzare directă;

d) vânzare la licitatie;

e) alte modalităti admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitatii, agentii imobiliare sau societăti de brokeraj, după caz.

(4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgentă.

(5) Dacă din cauza unei contestatii sau a unei învoieli între părti data, locul sau ora vânzării directe sau la licitatie a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicatii si anunturi, potrivit art. 158.

(6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligatii fiscale restante.

(7) În sensul alin. (6), în categoria obligatiilor fiscale restante nu se cuprind obligatiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau esalonări la plată.

 

ARTICOLUL 156

Valorificarea bunurilor potrivit întelegerii părtilor

 

(1) Valorificarea bunurilor potrivit întelegerii părtilor se realizează de debitorul însusi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creantei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce I s-au făcut si nivelul de acoperire a creantelor fiscale, indicând numele si adresa potentialului cumpărător, precum si termenul în care acesta din urmă va achita pretul propus.

(2) Pretul propus de cumpărător si acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât pretul de evaluare.

(3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul si contul bugetar în care pretul bunului va fi virat de cumpărător.

(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 147 alin. (9) si (10) se ridică după creditarea contului bugetar mentionat la alin. (3).

 

ARTICOLUL 157

Valorificarea bunurilor prin vânzare directă

 

(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:

a) pentru bunurile prevăzute la art. 155 alin. (4);

b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitatie, dacă se recuperează integral creanta fiscală;

c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitatie sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost vândut si o persoană oferă cel putin pretul de evaluare.

(2) Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.

(3) În cazul în care organul de executare înregistrează în conditiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare pret fată de pretul de evaluare.

 

ARTICOLUL 158

Vânzarea bunurilor la licitatie

 

(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitatie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel putin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăsurarea licitatiei.

(2) Publicitatea vânzării se realizează prin afisarea anuntului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul si domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, si prin anunturi într-un cotidian national de largă circulatie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum si prin alte modalităti prevăzute de lege.

(3) Despre data, ora si locul licitatiei vor fi înstiintati si debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum si titularii drepturilor reale si ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.

(4) Anuntul privind vânzarea cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si următoarele:

a) numărul dosarului de executare silită;

b) bunurile care se oferă spre vânzare si descrierea lor sumară;

c) pretul de evaluare ori pretul de pornire a licitatiei, în cazul vânzării la licitatie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;

d) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale si a privilegiilor care grevează bunurile;

e) data, ora si locul vânzării;

f) invitatia, pentru toti cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înstiinteze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;

g) invitatia către toti cei interesati în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop si până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;

h) mentiunea că ofertantii sunt obligati să depună, în cazul vânzării prin licitatie, până la termenul de vânzare, o taxă de participare reprezentând 10% din pretul de pornire a licitatiei;

i) mentiunea că toti cei interesati în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligatii fiscale restante;

j) data afisării publicatiei de vânzare.

(5) Licitatia se tine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.

(6) Debitorul este obligat să permită tinerea licitatiei în spatiile pe care le detine, dacă sunt adecvate acestui scop.

(7) Pentru participarea la licitatie ofertantii depun, cu cel putin o zi înainte de data licitatiei, următoarele documente:

a) oferta de cumpărare;

b) dovada plătii taxei de participare, potrivit alin. (11);

c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;

d) pentru persoanele juridice de nationalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comertului;

e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;

f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;

g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe pasaport;

h) dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligatii fiscale restante fată de acestea.

(8) Pretul de pornire a licitatiei este pretul de evaluare pentru prima licitatie, diminuat cu 25% pentru a doua licitatie si cu 50% pentru a treia licitatie.

(9) Licitatia începe de la cel mai mare pret din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmă pret.

(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare pret, dar nu mai putin decât pretul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitatie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel putin pretul de pornire a licitatiei.

(11) Taxa de participare reprezintă 10% din pretul de pornire a licitatiei si se plăteste în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitatie, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participantilor care au depus oferte de cumpărare si nu au fost declarati adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa se retine în contul pretului. Taxa de participare nu se restituie ofertantilor care nu s-au prezentat la licitatie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum si adjudecatarului care nu a plătit pretul, retinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silită.

 

ARTICOLUL 159

Comisia de licitatie

 

(1) Vânzarea la licitatie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un presedinte.

(2) Comisia de licitatie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.

(3) Comisia de licitatie verifică si analizează documentele de participare si afisează la locul licitatiei, cu cel putin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertantii care au depus documentatia completă de participare.

(4) Ofertantii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care presedintele comisiei anuntă obiectul licitatiei, precum si modul de desfăsurare a acesteia.

(5) La termenele fixate pentru tinerea licitatiei executorul fiscal va da citire mai întâi anuntului de vânzare si apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 158 alin. (7).

(6) Dacă la prima licitatie nu s-au prezentat ofertanti sau nu s-a obtinut cel putin pretul de pornire a licitatiei conform art. 158 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea tinerii celei de-a doua licitatii.

(7) În cazul în care nu s-a obtinut pretul de pornire nici la a doua licitatie ori nu s-au prezentat ofertanti, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea tinerii celei de-a treia licitatii.

(8) La a treia licitatie creditorii urmăritori sau intervenienti nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai mic de 50% din pretul de evaluare.

(9) Pentru fiecare termen de licitatie se va face o nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 158.

(10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfăsurarea si rezultatul licitatiei.

(11) În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se vor mentiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si următoarele: numele si prenumele sau denumirea cumpărătorului, precum si domiciliul fiscal al acestuia; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a pretului la care bunul a fost adjudecat si a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toti cei care au participat la licitatie si sumele oferite de fiecare participant, precum si, dacă este cazul, mentionarea situatiilor în care vânzarea nu s-a realizat.

 

ARTICOLUL 160

Adjudecarea

 

(1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească pretul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.

(2) Dacă adjudecatarul nu plăteste pretul, procedura vânzării la licitatie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitatie si, în cazul în care pretul obtinut la noua licitatie este mai mic, diferenta de pret.

(3) Adjudecatarul va putea să achite la următoarea licitatie pretul oferit initial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitatie.

(4) Dacă la următoarea licitatie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică si în cazul valorificării conform întelegerii părtilor sau prin vânzare directă.

 

ARTICOLUL 161

Plata în rate

 

(1) În cazul vânzării la licitatie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata pretului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din pretul de adjudecare a bunului imobil si cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili conditiile si termenele de plată a pretului în rate.

(2) Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil decât după plata pretului în întregime si a dobânzii stabilite.

(3) În cazul neplătii avansului prevăzut la alin. (1), dispozitiile art. 160 se aplică în mod corespunzător.

(4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creantele fiscale pentru care s-a început executarea silită si constituie venit al bugetului corespunzător creantei principale.

 

ARTICOLUL 162

Procesul-verbal de adjudecare

 

(1) În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a pretului sau a avansului prevăzut la art. 161 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de carte funciară pentru a înscrie interdictia de înstrăinare si grevare a bunului până la plata integrală a pretului si a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.

(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în conditiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si următoarele mentiuni:

a) numărul dosarului de executare silită;

b) numărul si data procesului-verbal de desfăsurare a licitatiei;

c) numele si domiciliul sau, după caz, denumirea si sediul cumpărătorului;

d) codul de identificare fiscală a debitorului si cumpărătorului;

e) pretul la care s-a adjudecat bunul si taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;

f) modalitatea de plată a diferentei de pret în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;

g) datele de identificare a bunului;

h) mentiunea că acest document constituie titlu de proprietate si că poate fi înscris în cartea funciară;

i) mentiunea că pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteste diferenta de pret, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata pretului în rate;

j) semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.

(3) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviintat plata pretului în rate nu plăteste restul de pret în conditiile si la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.

(4) În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata pretului, executorul fiscal întocmeste în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.

(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în conditiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu exceptia lit. f), h) si i), precum si mentiunea că acest document constituie titlu de proprietate.

Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator si cumpărătorului.

 

ARTICOLUL 163

Reluarea procedurii de valorificare

 

(1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalitătile prevăzute la art. 155, acestea vor fi restituite debitorului cu mentinerea măsurii de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescriptie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare si va putea, după caz, să ia măsura numirii, mentinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.

(2) În cazul în care debitorii cărora urma să li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai află la domiciliul fiscal declarat si, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificati, organul fiscal va proceda la înstiintarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 44 alin. (3), că bunul în cauză este păstrat la dispozitia proprietarului până la împlinirea termenului de prescriptie, după care va fi valorificat potrivit dispozitiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.

(3) Cele arătate la alin. (2) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.

(4) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (3) în conditiile legii se va sesiza instanta judecătorească competentă cu actiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.

 

ARTICOLUL 164

Darea în plată

 

(1) În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană juridică, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în conditiile art. 163 alin. (1), creantele fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice si cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unitătii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile supuse executării silite.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si în cazul în care executarea silită este suspendată ca urmare a aprobării unei înlesniri la plata obligatiilor fiscale, potrivit art. 122.

(3) În scopul prevăzut la alin. (1) organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită si propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finantelor publice sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială, care va decide asupra modului de solutionare a acesteia si va dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil si stingerea creantelor fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice sau a celor locale pentru care s-a început executarea silită.

(4) Comisia prevăzută la alin. (3) va decide stingerea creantelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a unor bunuri imobile supuse executării silite, numai în conditiile existentei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri.

(5) De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică, bunul imobil rămâne indisponibilizat.

(6) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operatiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plată, este scutită de taxa pe valoarea adăugată.

(7) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) pot fi date în administrare în conditiile legii.

(8) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate si restituite, potrivit legii, tertelor persoane, debitorul persoană juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin această modalitate.

 

CAPITOLUL IX

Cheltuieli

ARTICOLUL 165

Cheltuieli de executare silită

 

(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.

(2) Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileste de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la bază documente privind cheltuielile efectuate.

(3) Cheltuielile de executare silită a creantelor fiscale se avansează de organele de executare, din bugetul acestora.

(4) Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.

(5) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu exceptia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creantelor fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.

 

CAPITOLUL X

Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin executare silită

ARTICOLUL 166

Sumele realizate din executare silită

 

(1) Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somatiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.

(2) Creantele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanta principală si apoi accesoriile acesteia.

(3) Dacă suma ce reprezintă atât creanta fiscală, cât si cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare silită, cu diferenta se va proceda la compensare, potrivit art. 112, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.

(4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înstiintat de îndată.

 

ARTICOLUL 167

Ordinea de distribuire

 

(1) În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai multi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus si alti creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 133 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferintă, dacă legea nu prevede altfel:

a) creantele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea si conservarea bunurilor al căror pret se distribuie;

b) creantele reprezentând salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întretinerea si îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătătii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum si creantele reprezentând obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integritătii corporale sau a sănătătii;

c) creantele rezultând din obligatii de întretinere, alocatii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existentă;

d) creantele fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;

e) creantele rezultând din împrumuturi acordate de stat;

f) creantele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietătii publice prin fapte ilicite;

g) creantele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum si din chirii sau arenzi;

h) creantele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;

i) alte creante.

(2) Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferintă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proportional cu creanta fiecăruia.

 

ARTICOLUL 168

Reguli privind eliberarea si distribuirea

 

(1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii si care îndeplinesc conditia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în conditiile prevăzute la art. 138 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea fată de alti creditori care au garantii reale asupra bunului respectiv.

(2) Accesoriile creantei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferintă a creantei principale.

(3) Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de executare a luat cunostintă în conditiile art. 148 alin. (6) si ale art. 150 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creantele lor vor fi plătite înaintea creantelor prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare este obligat să îi înstiinteze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea pretului.

(4) Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.

(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înstiintarea părtilor si a creditorilor care si-au depus titlurile.

(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se va semna de toti cei îndreptătiti.

(7) Cel nemultumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiectiile sale.

(8) După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept să ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

 

CAPITOLUL XI

Contestatia la executare silită

ARTICOLUL 169

Contestatia la executare silită

 

(1) Persoanele interesate pot face contestatie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în conditiile legii.

(2) Dispozitiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonantă presedintială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

(3) Contestatia poate fi făcută si împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instantă judecătorească sau de alt organ jurisdictional si dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4) Contestatia se introduce la instanta judecătorească competentă si se judecă în procedură de urgentă.

 

ARTICOLUL 170

Termen de contestare

 

(1) Contestatia se poate face în termen de 15 zile, sub sanctiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunostintă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somatiei sau din altă înstiintare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunostintă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunostintă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

(2) Contestatia prin care o tertă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

(3) Neintroducerea contestatiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îsi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

 

ARTICOLUL 171

Judecarea contestatiei

 

(1) La judecarea contestatiei instanta va cita si organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îsi are sediul sau domiciliul tertul poprit.

(2) La cererea părtii interesate instanta poate decide, în cadrul contestatiei la executare, asupra împărtirii bunurilor pe care debitorul le detine în proprietate comună cu alte persoane.

(3) Dacă admite contestatia la executare, instanta, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însesi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.

(4) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării Onsesi si al anulării titlului executoriu, instanta poate dispune prin aceeasi hotărâre să i se restituie celui îndreptătit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.

(5) În cazul respingerii contestatiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestatia a fost exercitată cu rea-credintă, el va fi obligat si la plata unei amenzi de la 50 lei (RON) la 1.000 lei (RON).

 

CAPITOLUL XII

Stingerea creantelor fiscale prin alte modalităti

ARTICOLUL 172

Insolvabilitatea

 

(1) Creantele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenta acestora în cazul în care debitorul respectiv se găseste în stare de insolvabilitate.

(2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situatii:

a) când debitorul nu are venituri sau bunuri urmăribile;

b) când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;

c) când debitorul a dispărut sau a decedat fără să lase avere;

d) când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut si la acesta ori în alte locuri, unde există indicii că a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;

e) când, potrivit legii, debitorul persoană juridică îsi încetează existenta si au rămas neachitate obligatii fiscale.

(3) Pentru creantele fiscale ale debitorilor declarati în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creantei din evidenta curentă si trecerea ei într-o evidentă separată.

(4) În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare a sumelor si de executare silită.

 

ARTICOLUL 173

Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment

 

(1) Organul de executare este obligat ca pentru creantele fiscale datorate de comercianti, societăti comerciale, cooperative de consum ori cooperative mestesugăresti sau persoane fizice să ceară instantelor judecătoresti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în conditiile legii.

(2) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare si a falimentului se vor înainta instantelor judecătoresti si sunt scutite de consemnarea vreunei cautiuni.

 

ARTICOLUL 174

Anularea creantelor fiscale

 

(1) În situatiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin postă, sunt mai mari decât creantele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somatiei prin postă sunt suportate de organul fiscal.

(2) Creantele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei (RON), se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileste plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.

(3) În cazul creantelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autoritătile deliberative pot stabili plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.

 

TITLUL IX

Solutionarea contestatiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale

CAPITOLUL I

Dreptul la contestatie

ARTICOLUL 175

Posibilitatea de contestare

 

(1) Împotriva titlului de creantă, precum si împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii. Contestatia este o cale administrativă de atac si nu înlătură dreptul la actiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în conditiile legii.

(2) Este îndreptătit la contestatie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

(3) Baza de impunere si impozitul, taxa sau contributia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

(4) Pot fi contestate în conditiile alin. (3) si deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.

(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 87 alin. (1), contestatia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.

(6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.

 

ARTICOLUL 176

Forma si continutul contestatiei

 

(1) Contestatia se formulează în scris si va cuprinde:

a) datele de identificare a contestatorului;

b) obiectul contestatiei;

c) motivele de fapt si de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum si stampila în cazul persoanelor juridice.

Dovada calitătii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(2) Obiectul contestatiei îl constituie numai sumele si măsurile stabilite si înscrise de organul fiscal în titlul de creantă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu exceptia contestatiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.

(3) Contestatia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat si nu este supusă taxelor de timbru.

 

ARTICOLUL 177

Termenul de depunere a contestatiei

 

(1) Contestatia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decăderii.

(2) În cazul în care competenta de solutionare nu apartine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestatia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de solutionare  competent.

(3) În cazul în care contestatia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(4) Dacă actul administrativ fiscal nu contine elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestatia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de solutionare competent.

 

ARTICOLUL 178

Retragerea contestatiei

 

(1) Contestatia poate fi retrasă de contestator până la solutionarea acesteia. Organul de solutionare competent va comunica contestatorului decizia prin care se ia act de renuntarea la contestatie.

(2) Prin retragerea contestatiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestatie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.

 

CAPITOLUL II

Competenta de solutionare a contestatiilor. Decizia de solutionare

ARTICOLUL 179

Organul competent

 

(1) Contestatiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum si a titlurilor de creantă privind datoria vamală se solutionează după cum urmează:

a) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamală, precum si accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 500.000 lei (RON), se solutionează de către organele competente constituite la nivelul directiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);

b) contestatiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamală, precum si accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 500.000 lei (RON), se solutionează de către organele competente constituite în cadrul respectivelor directii generale de administrare a marilor contribuabili;

c) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 lei (RON) sau mai mare, precum si cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se solutionează de către organe competente de solutionare constituite la nivel central.

(2) Contestatiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se solutionează de către organele fiscale emitente.

(3) Contestatiile formulate de cei care se consideră lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se solutionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să emită acel act.

(4) Contestatiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autoritătile administratiei publice locale se solutionează de către acestea.

(5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.

 

ARTICOLUL 180

Decizia sau dispozitia de solutionare

 

(1) În solutionarea contestatiei, organul competent se pronuntă prin decizie sau dispozitie, după caz.

(2) Decizia sau dispozitia emisă în solutionarea contestatiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

 

ARTICOLUL 181

Forma si continutul deciziei de solutionare a contestatiei

 

(1) Decizia de solutionare a contestatiei se emite în formă scrisă si va cuprinde: preambulul, considerentele si dispozitivul.

(2) Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu solutionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestatiei la organul de solutionare competent, obiectul cauzei, precum si sinteza sustinerilor părtilor atunci când organul competent de solutionare a contestatiei nu este organul emitent al actului atacat.

(3) Considerentele cuprind motivele de fapt si de drept care au format convingerea organului de solutionare competent în emiterea deciziei.

(4) Dispozitivul cuprinde solutia pronuntată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată si instanta competentă.

(5) Decizia se semnează de către conducătorul directiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.

 

CAPITOLUL III

Dispozitii procedurale

ARTICOLUL 182

Introducerea altor persoane în procedura de solutionare

 

(1) Organul de solutionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în solutionarea contestatiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de solutionare a contestatiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.

(2) Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 175 alin. (5) si nu au înaintat contestatie vor fi introduse din oficiu.

(3) Persoanei introduse în procedura de contestatie i se vor comunica toate cererile si declaratiile celorlalte părti.

Această persoană are drepturile si obligatiile părtilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestatiei si are dreptul să înainteze propriile sale cereri.

(4) Dispozitiile Codului de procedură civilă referitoare la interventia fortată si voluntară sunt aplicabile.

 

ARTICOLUL 183

Solutionarea contestatiei

 

(1) În solutionarea contestatiei organul competent va verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestatiei se face în raport de sustinerile părtilor, de dispozitiile legale invocate de acestea si de documentele existente la dosarul cauzei. Solutionarea contestatiei se face în limitele sesizării.

(2) Organul de solutionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al directiilor de specialitate din minister sau al altor institutii si autorităti.

(3) Prin solutionarea contestatiei nu se poate crea o situatie mai grea contestatorului în propria cale de atac.

(4) Contestatorul, intervenientii sau împuternicitii acestora pot să depună probe noi în sustinerea cauzei. În această situatie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunte asupra acestora.

(5) Organul de solutionare competent se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.

 

ARTICOLUL 184

Suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei

pe cale administrativă

 

(1) Organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, solutionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârsirii unei infractiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra solutiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

b) solutionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăti.

(2) Organul  de solutionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de solutionare competent va stabili si termenul până la care se suspendă procedura.

Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de solutionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

 

ARTICOLUL 185

Suspendarea executării actului administrativ fiscal

 

(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Organul de solutionare a contestatiei poate suspenda executarea actului administrativ atacat până la solutionarea contestatiei, la cererea temeinic justificată a constestatorului.

(3) Dacă se suspendă executarea unei decizii referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda si executarea deciziei de impunere ulterioare.

(4) Organele de solutionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal competent în conditiile prezentului cod.

 

CAPITOLUL IV

Solutii asupra contestatiei

ARTICOLUL 186

Solutii asupra contestatiei

 

(1) Prin decizie contestatia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.

(2) În cazul admiterii contestatiei se decide, după caz, anularea totală sau partială a actului atacat.

(3) Prin decizie se poate desfiinta total sau partial actul administrativ atacat, situatie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de solutionare.

(4) Prin decizie se poate suspenda solutionarea cauzei, în conditiile prevăzute de art. 184.

 

ARTICOLUL 187

Respingerea contestatiei pentru neîndeplinirea conditiilor procedurale

 

(1) Dacă organul de solutionare competent constată neîndeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.

(2) Contestatia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire gresită.

 

ARTICOLUL 188

Comunicarea deciziei si calea de atac

 

(1) Decizia privind solutionarea contestatiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în conditiile art. 44, precum si organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

(2) Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot fi atacate la instanta judecătorească de contencios administrativ competentă.

 

TITLUL X

Sanctiuni

ARTICOLUL 189

Contraventii

 

(1) Constituie contraventii următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaratiilor de înregistrare fiscală sau de mentiuni;

b) nedeclararea la termenele prevăzute de lege a bunurilor si veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;

c) nerespectarea obligatiilor prevăzute la art. 55 si art. 56 alin. (2);

d) nerespectarea obligatiei prevăzute la art. 103 alin. (8);

e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 103 alin. (9);

f) nerespectarea obligatiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente, potrivit art. 71;

g) nerespectarea de către plătitorii de salarii si venituri asimilate salariilor a obligatiilor privind completarea si păstrarea fiselor fiscale;

h) neîndeplinirea obligatiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terte persoane a formularelor si documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaratiile fiscale si declaratiile de înregistrare fiscală sau de mentiuni;

i) nerespectarea de către bănci a obligatiilor privind furnizarea informatiilor si a obligatiilor de decontare prevăzute de prezentul cod;

j) nerespectarea obligatiilor ce-i revin tertului poprit, potrivit prezentului cod;

k) nerespectarea obligatiei de comunicare prevăzute la art. 150 alin. (9);

l) refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispozitie acestuia pentru a fi identificate si evaluate;

m) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contributiilor datorate bugetului general consolidat, în vederea stabilirii realitătii declaratiei fiscale;

n) neretinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligatiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite si contributii cu retinere la sursă;

o) retinerea si nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligatiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite si contributii cu retinere la sursă, dacă nu sunt săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii, să fie considerate infractiuni;

p) refuzul de a îndeplini obligatia prevăzută la art. 52 alin. (1).

(2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) se sanctionează astfel:

a) cu amendă de la 1.500 lei (RON) la 3.000 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);

b) cu amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.500 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);

c) cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.500 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e);

d) cu amendă de la 50 lei (RON) la 1.500 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 500 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), f)–l);

e) cu amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. m)–p), dacă obligatiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei (RON) inclusiv;

f) cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. m)–p), dacă obligatiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei (RON) si 100.000 lei (RON) inclusiv;

g) cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. m)–p), dacă obligatiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei (RON).

(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaratiilor de venit constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 10 lei (RON) la 100 lei (RON).

(4) Nedepunerea la termen a declaratiilor fiscale pentru obligatiile datorate bugetelor locale se sanctionează potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

(5) Sumele încasate în conditiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.

 

ARTICOLUL 190

Contraventii si sanctiuni la regimul produselor accizabile

 

(1) Constituie contraventii următoarele fapte:

a) detinerea de produse accizabile în afara regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;

b) neanuntarea autoritătii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor initiale avute în vedere la eliberarea autorizatiei;

c) detinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false;

d) nerespectarea programului de lucru al antrepozitului fiscal, asa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competentă;

e) practicarea, de către producători sau de către importatori, de preturi de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza si taxa pe valoarea adăugată;

f) neînscrierea distinctă în facturi a valorii accizelor sau a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;

g) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;

h) neefectuarea, prin unităti bancare, a decontărilor între furnizori si cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile;

i) amplasarea mijloacelor de măsurare a productiei si a concentratiei de alcool si distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal si nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorării lor;

j) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor în care se transportă alcoolul si distilatele în vrac;

k) transportul de alcool etilic si de distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal, au sigilii deteriorate sau nu sunt însotite de documentul de însotire prevăzut la titlul VII din Codul fiscal;

l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizati pentru productie de alcool etilic;

m) comercializarea în vrac, pe piata internă, a alcoolului sanitar;

n) circulatia si comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat si a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII din Codul fiscal;

o) neevidentierea corectă în registrul special a cantitătilor de alcool si distilate importate în vrac;

p) neevidentierea la organele fiscale teritoriale a situatiilor privind modul de valorificare a alcoolului si distilatelor;

q) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilării instalatiilor de fabricatie, precum si neevidentierea în registrul destinat acestui scop a informatiilor privind capacitătile reale de distilare, data si ora sigilării si desigilării cazanelor sau a celorlalte instalatii de fabricatie a tuicii si a rachiurilor de fructe;

r) comercializarea, la preturi mai mari decât preturile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor pentru care s-au stabilit astfel de preturi;

s) comercializarea produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând preturile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către agentii economici producători si importatori;

s) refuzul agentilor economici producători de tigarete de a prelua si de a distruge, în conditiile prevăzute de lege, cantitătile de produse din tutun confiscate;

t) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum si amplasarea înaintea contoarelor a unor canale sau robinete prin care se pot extrage cantităti de alcool sau distilate necontorizate;

t) comercializarea în vrac si utilizarea ca materie primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic si a distilatelor cu concentratia alcoolică sub 96,0% în volum;

u) desfăsurarea activitătilor de distribuire si comercializare angro a băuturilor alcoolice si produselor din tutun fără îndeplinirea conditiilor prevăzute de art. 2441 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare;

v) comercializarea, prin pompele statiilor de distributie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor si motorinelor auto, precum si a petrolului lampant, care corespund standardelor nationale de calitate;

x) functionarea instalatiilor de producere alcool etilic sau distilate, în afara programului de lucru aprobat de Comisia de autorizare a antrepozitelor fiscale din cadrul Ministerului Finantelor Publice;

y) comercializarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care autorizatia a fost revocată sau anulată, fără acordul autoritătii fiscale competente pentru valorificarea stocurilor de produse, acordat în conditiile prevăzute de lege.

(2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) se sanctionează cu amendă de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), precum si cu:

a) confiscarea produselor, iar în situatia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) si y);

b) confiscarea cisternelor, recipientelor si a mijloacelor de transport utilizate în transportul alcoolului etilic si al distilatelor, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k);

c) oprirea activitătii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1–3 luni, în cazul comerciantilor în sistem angro sau cu amănuntul, pentru situatiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) si v);

d) oprirea activitătii de productie a produselor accizabile prin sigilarea instalatiei, în cazul producătorilor, pentru situatiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) si x).

(3) Autoritatea fiscală competentă suspendă, la propunerea organului de control, autorizatia de antrepozit fiscal pentru situatiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), m), n), t) si x).

 

ARTICOLUL 191

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor

 

(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de către organele fiscale competente.

(2) Sanctiunile contraventionale prevăzute la art. 189 si 190 se aplică persoanelor fizice sau persoanelor juridice care au calitatea de subiect în raportul juridic fiscal.

(3) Constatarea si sanctionarea faptelor ce constituie contraventie potrivit art. 190 se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Finantelor Publice si al unitătilor sale teritoriale, cu exceptia sanctiunii privind suspendarea autorizatiei de antrepozit fiscal, care se dispune de autoritatea fiscală competentă, la propunerea organului de control.

(4) Contraventiile prevăzute la art. 189 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.

(5) În cazul aplicării sanctiunii amenzii potrivit art. 189 si 190, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând mentiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare si sanctionare contraventională.

 

ARTICOLUL 192

Actualizarea sumei amenzilor

 

Limitele amenzilor contraventionale prevăzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în functie de evolutia ratei inflatiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice.

 

ARTICOLUL 193

Dispozitii aplicabile

 

Dispozitiile prezentului titlu se completează cu dispozitiile legale referitoare la regimul juridic al contraventiilor.

TITLUL XI

Dispozitii tranzitorii si finale

 

ARTICOLUL 194

Dispozitii privind regimul vamal

 

Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage interzicerea efectuării altor operatiuni de vămuire până la stingerea integrală a acestora.

 

ARTICOLUL 195

Dispozitii privind functionarii publici din cadrul organelor fiscale

 

(1) În exercitarea atributiilor de serviciu functionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiti cu exercitiul autoritătii publice si beneficiază de protectie potrivit legii.

(2) Statul si unitătile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de functionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atributiilor de serviciu.

(3) Răspunderea statului si a unitătilor administrativ-teritoriale nu înlătură răspunderea functionarilor publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credintă sau gravă neglijentă a atributiilor de serviciu.

(4) Ministerul Finantelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu si din unitătile subordonate, după caz, prin retinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară si faliment, precum si din surse reglementate prin alte acte normative.

(5) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu si din unitătile subordonate Ministerului Finantelor Publice, care desfăsoară activitătile prevăzute la alin. (4), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar si va fi aprobat prin ordin al ministrului finantelor publice.

(6) Unitătile administrativ-teritoriale, în calitate de creditor fiscal local, pot constitui lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din compartimentele de specialitate, cu atributii în administrarea creantelor fiscale locale, prin aplicarea unei cote de 5% asupra sumelor încasate:

a) prin executarea silită, conform legii;

b) în cadrul procedurii de reorganizare judiciară si a falimentului;

c) din impozitele si taxele locale stabilite ca urmare a constatării de bunuri sau servicii impozabile ori taxabile, stabilite suplimentar peste nivelul celor declarate de contribuabil, rezultat al inspectiilor fiscale efectuate, precum si din dobânzile si penalitătile de întârziere aferente acestora.

(7) Aprobarea stimulentelor prevăzute la alin. (6) se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate.

(8) Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna precedentă.

(9) Sumele constituite conform alin. (6), rămase necheltuite la finele anului curent, se reportează cu aceeasi destinatie în anul următor.

 

ARTICOLUL 196

Acte normative de aplicare

 

(1) În aplicarea prezentului cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonante.

(2) Formularele necesare si instructiunile de utilizare a acestora privind administrarea creantelor fiscale se aprobă prin ordin al ministrului finantelor publice.

(3) Formularele necesare si instructiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor si taxelor locale, se aprobă prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si ministrului finantelor publice.

(4) Formularele necesare si instructiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creantelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului institutiei publice, după caz.

 

ARTICOLUL 197

Scutirea organelor fiscale de plata taxelor

 

Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cautiuni pentru cererile, actiunile si orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creantelor fiscale, cu exceptia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.

 

ARTICOLUL 198

Înscrierea creantelor la Arhiva Electronică de Garantii Reale Mobiliare

 

Pentru creantele fiscale administrate de către Ministerul Finantelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unitătile sale teritoriale, ca agenti împuterniciti, să înscrie creante cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garantii Reale Mobiliare.

 

ARTICOLUL 199

Dispozitii privind termenele

 

(1) Cererile depuse de către contibuabil potrivit prezentului cod se solutionează de către organul fiscal, în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu exceptia cazurilor în care prin lege se prevede altfel.

(2) În situatiile în care, pentru solutionarea cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsă între data solicitării si data primirii informatiilor solicitate.

(3) Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.

 

ARTICOLUL 200

Confiscări

 

(1) Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instantele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Administratiei si Internelor sau, după caz, de către alte autorităti publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor institutiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finantelor Publice, conform legii.

(2) Sumele confiscate, precum si cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai putin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire si de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.

 

ARTICOLUL 201

Dispozitii procedurale privind înregistrarea în cazul unor activităti cu produse accizabile

 

(1) Înregistrarea prevăzută la art. 2441 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, se face prin depunerea la organul fiscal competent a unei cereri de înregistrare.

(2) Pe baza cererii de înregistrare organul fiscal competent eliberează un atestat care dă dreptul titularului să distribuie si să comercializeze angro băuturi alcoolice si produse din tutun.

(3) Organul fiscal competent va elibera atestatul numai dacă sunt îndeplinite toate conditiile prevăzute la art. 2441 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare.

(4) Organul fiscal emitent va revoca atestatul ori de câte ori constată neîndeplinirea uneia dintre conditiile prevăzute la art. 2441 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare.

(5) Prin derogare de la dispozitiile legale privind folosirea antrepozitelor fiscale, la cererea antrepozitarului autorizat pentru productia si îmbutelierea produsului bere, comisia competentă pentru autorizarea antrepozitelor fiscale poate aproba, prin decizie, utilizarea instalatiilor de îmbuteliere a produsului bere si pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare si a apei plate. Celelalte prevederi privind regimul de antrepozitare fiscală sunt aplicabile în mod corespunzător.

(6) Prin decizie, comisia poate stabili conditiile de utilizare a instalatiilor.

 

ARTICOLUL 202

Dispozitii tranzitorii privind înregistrarea fiscală

 

(1) Persoanele prevăzute la art. 69 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligatia de a depune declaratia de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.

(2) Codurile de identificare fiscală si certificatele de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului cod rămân valabile.

(3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligatia de a depune declaratia de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.

 

ARTICOLUL 203

Dispozitii tranzitorii privind solutionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată

 

Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată si nesolutionate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, se solutionează potrivit reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.

 

ARTICOLUL 204

Dispozitii tranzitorii privind inspectia fiscală

 

Inspectiile fiscale începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste conditii, măsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.

 

ARTICOLUL 205

Dispozitii tranzitorii privind solutionarea contestatiilor

 

(1) Contestatiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se solutionează potrivit procedurii administrativ-jurisdictionale existente la data depunerii contestatiei.

(2) În situatia contestatiilor aflate în curs de solutionare formulate împotriva actelor de control prin care au fost reverificate aceeasi perioadă si acelasi tip de obligatie fiscală si pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenta prejudiciului, se vor mentine obligatiile stabilite anterior.

 

ARTICOLUL 206

Dispozitii tranzitorii privind executarea silită

 

Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispozitiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.

 

ARTICOLUL 207

Intrarea în vigoare

 

Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispozitiile titlului X “Sanctiuni“ intră în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.

 

ARTICOLUL 208

Conflictul temporal al actelor normative

 

Reglementările emise în temeiul ordonantelor si ordonantelor de urgentă prevăzute la art. 209 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la art. 196, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.

 

ARTICOLUL 209

Abrogări

 

La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:

a) Ordonanta Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite si taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificările si completările ulterioare;

b) Ordonanta Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire si depunere a declaratiilor de impozite si taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificările si completările ulterioare;

c) Ordonanta Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările si completările ulterioare;

d) Ordonanta Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările si completările ulterioare;

e) Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finantelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 506/2001, cu modificările si completările ulterioare;

f) Ordonanta Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creantelor bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 358/2003;

g) pct. 5 din cap. I al anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările si completările ulterioare;

h) art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003;

i) art. IV alin. (1)–(5) din Ordonanta Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004;

j) art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;

k) art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările si completările ulterioare;

l) cap. III “Contraventii si sanctiuni“ din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare.

NOTĂ:

Reproducem mai jos prevederile art. II, III si IV din Legea nr. 210/2005, care nu sunt încorporate în textul republicat al Ordonantei Guvernului nr. 92/2003:

“Art.II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2007, art. 1101) din Codul de procedură fiscală se modifică si va avea următorul cuprins:

«ARTICOLUL 110

Ordinea stingerii datoriilor

(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentând creante fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creantă fiscală principală pe care îl stabilese contribuabilul.

(2) În cadrul tipului de impozit, taxă, contributie sau altă sumă reprezentând creantă fiscală, stabilit de contribuabil, stingerea se efectuează, de drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligatiei fiscale pentru care s-a aprobat esalonare la plată, precum si dobânda datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineste în luna curentă, precum si obligatiile fiscale curente de a căror plată depinde mentinerea valabilitătii înlesnirii acordate;

b) obligatia fiscală principală si obligatiile fiscale accesorii aferente acesteia, în ordinea vechimii, cu exceptia celor pentru care s-a început executarea silită. După stingerea integrală a obligatiei fiscale principale celei mai vechi se vor stinge obligatiile fiscale accesorii aferente acesteia, mai întâi dobânzile si apoi penalitătile de întârziere;

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligatiei fiscale pentru care s-a aprobat esalonare, până la concurenta cu suma esalonată la plată sau până la concurenta cu suma achitată, după caz, precum si suma amânată la plată împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, după caz;

d) obligatiile cu scadente viitoare, la solicitarea contribuabilului.

(3) Vechimea obligatiilor fiscale se determină în functie de scadenta acestora, prevăzută de Codul fiscal sau de alte prevederi legale. În cazul diferentelor de obligatii fiscale principale stabilite de organele competente, precum si al diferentelor suplimentare de obligatii fiscale principale, ce fac obiectul declaratiilor rectificative depuse de contribuabili, vechimea se determină în functie de termenele de plată stabilite în conditiile art. 108 alin. (2)1).

Vechimea obligatiilor fiscale accesorii este dată de vechimea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii fiscale care le-au generat.

(4) Dacă un contribuabil nu respectă ordinea prevăzută la alin. (2), organul fiscal competent va înstiinta debitorul despre modul în care s-a efectuat stingerea prevăzută la alin. (2).»

1) Art. 110 a devenit în forma republicată art. 111.

 

Art. III. – Începând cu data de 1 ianuarie 2006, art. 1152) din Codul de procedură fiscală se modifică si va avea următorul cuprins:

 

«ARTICOLUL 115

Majorări de întârziere

 

(1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadentă si până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se datorează majorări de întârziere după cum umează:

a) pentru impozitele, taxele si contributiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plătii pretului în rate, majorările de întârziere se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere sunt datorate de către cumpărător;

b) pentru impozitele, taxele si contributiile debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii procesului-verbal de constatare a insolvabilitătii, inclusiv.

(3) Modul de calcul al majorărilor de întârziere aferente sumelor reprezentând eventuale diferente între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere si impozitul de profit datorat conform declaratiei de impunere întocmite pe baza situatiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice.

(4) Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează majorări de întârziere după cum urmează:

a) pentru anul fiscal de impunere majorările de întârziere pentru plătile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăti anticipate se calculează până la data plătii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;

b) majorările de întârziere pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;

c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăti anticipate, majorările de întârziere se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea majorărilor de întârziere în mod corespunzător.

(5) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare anuale.»

Art. IV. – (1) La data de 1 ianuarie 2006 se abrogă art. 1203) din Codul de procedură fiscală.

(2) În toate actele normative în care se face referire la notiunile de dobânzi si/sau penalităti de întârziere aceste notiuni se înlocuiesc cu notiunea de majorări de întârziere.“

1) Art. 108 alin. (2) a devenit în forma republicată art. 109 alin. (2).

2) Art. 115 a devenit în forma republicată art. 116.

3) Art. 120 a devenit în forma republicată art. 121.