MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E A I
Anul 173 (XVII) - Nr. 863 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Luni, 26 septembrie 2005
SUMAR
REPUBLICĂRI
Ordonanta Guvernului nr.
128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a
bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a
statului
Ordonanta Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală
REPUBLICĂRI
ORDONANTA GUVERNULUI Nr. 128/1998*)
pentru
reglementarea modului si conditiilor de valorificare a bunurilor confiscate sau
intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
*)
Republicată în temeiul art. XVIII din Ordonanta Guvernului nr.
94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, dându-se
textelor o nouă numerotare.
Ordonanta
Guvernului nr.
128/1998 pentru reglementarea modului si conditiilor de valorificare a
bunurilor confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a
statului a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707
din 5 august 2004 si a mai fost modificată si completată prin:
–
Ordonanta Guvernului nr.
94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, aprobată
cu modificări si completări prin Legea nr.
507/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080
din 19 noiembrie 2004;
–
Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul
administratiei publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 229 din 18 martie 2005, aprobată cu modificări si completări prin
Legea nr.
198/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din
28 iunie 2005.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. – (1) Bunurile confiscate sau intrate,
potrivit legii, în proprietatea privată a statului, care se valorifică în
conditiile prezentei ordonante, sunt:
a) bunurile mobile si titlurile de valoare confiscate,
devenite proprietate privată a statului în temeiul legii, al hotărârilor
judecătoresti sau al deciziilor organelor împuternicite să dispună confiscarea;
b) bunurile care provin din succesiuni vacante sau
donatii, cu exceptia celor afectate de clauze derogatorii;
c) bunurile mobile si imobile prevăzute la art. 7 din
Legea nr.
314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societăti comerciale, cu
modificările si completările ulterioare;
d) bunurile imobile fără stăpâni sau părăsite,
declarate ca atare potrivit legii, ai căror proprietari sunt neidentificati;
e) bunurile mobile abandonate ai căror proprietari
sunt neidentificati, predate pe bază de proces-verbal organelor de politie, sau
bunurile mobile descoperite de organele politiei de frontieră în zonele de
competentă, care nu au fost reclamate de proprietari timp de un an de la data predării
si a căror valorificare nu este reglementată prin alte acte normative
specifice. În aceeasi categorie intră si bunurile prevăzute la lit. d), precum
si cele prevăzute în cadrul tezei întâi din prezenta literă, ai căror
proprietari sunt cunoscuti, însă există indicii temeinice, determinate de
natura bunurilor sau a împrejurărilor în care au fost găsite, din care rezultă
intentia neechivocă a proprietarului de a renunta la dreptul de proprietate asupra
acestora;
f) sumele consemnate în orice scop de către persoane
fizice sau juridice, la dispozitia organelor judiciare, pentru care s-a dispus
restituirea si nu s-a cerut ridicarea lor de către cei care le-au depus ori de
către cei care erau îndreptătiti să le ridice în termenul de prescriptie
prevăzut de legislatia în vigoare;
g) mijloacele de plată în valută liber convertibilă,
care se depun la băncile comerciale selectate de organele de valorificare, în
conditiile legii.
(2) Organele care au dispus consemnarea sumelor
prevăzute la alin. (1) lit. f) sunt obligate să le declare la directiile
generale ale finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti în termen
de 30 de zile de la împlinirea
termenului legal de prescriptie.
(3) Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt
reclamate înainte de expirarea termenului de un an de la data predării, ele se
restituie proprietarilor sau mostenitorilor acestora de către organul de
politie competent. În orice alte cazuri, bunurile sau contravaloarea acestora
se restituie în temeiul unei hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile.
(4) Bunurile mentionate la alin. (1) lit. e), ai căror
proprietari au fost identificati si care au renuntat printr-o declaratie
autentică la exercitarea dreptului de proprietate asupra acestora, se vor
valorifica înainte de expirarea termenului de un an, conform prevederilor
prezentei ordonante.
(5) Pot fi valorificate înainte de expirarea
termenului de un an si bunurile prevăzute la alin. (1) lit. e) care îndeplinesc
conditiile prevăzute la art. 6 alin. (3).
(6) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1)
bunurile care nu îndeplinesc conditiile legale de comercializare.
(7) Bunurile prevăzute la alin. (6) vor fi distruse pe
cheltuiala detinătorului sau, după caz, a persoanelor fizice ori juridice de la
care au fost confiscate. Distrugerea în cauză se va efectua în prezenta si cu
confirmarea prin semnătură a unei comisii de preluare si distrugere formate din
reprezentanti ai detinătorului, ai Autoritătii Nationale pentru Protectia
Consumatorilor, ai Ministerului Finantelor Publice, ai Ministerului
Administratiei si Internelor si ai Ministerului Mediului si Gospodăririi
Apelor.
Art. 2. – (1) Bunurile confiscate care constituie corp
delict sau mijloace de probă în procedura judiciară trec în proprietatea
privată a statului în temeiul unei ordonante emise de procuror sau al unei
hotărâri judecătoresti rămase definitive, prin care se dispune valorificarea
acestora.
(2) În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării
si sanctionării contraventiilor pe bază de proces-verbal, titlul de proprietate
îl constituie însusi procesul-verbal de contraventie, în cazul în care acesta
nu a fost contestat în termenul legal sau dacă a fost contestat, contestatia a
fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
CAPITOLUL II
Declararea si preluarea bunurilor trecute în
proprietatea privată a statului
Art. 3. – (1)
Declararea bunurilor trecute în proprietatea privată a statului, precum si
predarea acestora se fac la directiile generale ale finantelor publice judetene
sau a municipiului Bucuresti, în termen de 10 zile de la data primirii de către
detinător a documentului care constituie titlu de proprietate al statului
asupra acestora.
(2) Bunurile confiscate, devenite proprietatea privată
a statului, se declară si se predau organelor de valorificare, în termen de 10
zile de la data rămânerii definitive a actului de confiscare.
(3) În situatia în care actul de confiscare este
atacat în termenul prevăzut de lege, bunurile confiscate trec în proprietatea
privată a statului începând cu data la care hotărârea judecătorească rămâne
definitivă.
Art. 4. – (1) Detinătorii bunurilor care au trecut în
proprietatea privată a statului, persoane fizice sau juridice, după caz, au
obligatia să inventarieze bunurile respective, luând în acelasi timp si
măsurile de păstrare si de conservare corespunzătoare, până la predarea lor
efectivă spre valorificare directiilor generale ale finantelor publice judetene
sau a municipiului Bucuresti.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1)
următoarele categorii de bunuri:
a) medicamente, materiale consumabile de utilitate
medicală, materiale de natura obiectelor de inventar medicale, aparatură
medicală, substante toxice, materiale radioactive, bunuri culturale din
patrimoniu, obiecte, vesminte si cărti de cult, timbre filatelice, hârtii de
valoare, materiale lemnoase, documente istorice, materiale de arhivă, care se
pun de îndată la dispozitie organelor de specialitate ale statului care au
competenta de a gestiona astfel de bunuri, conform prevederilor legale;
b) mijloacele de plată în valută neconvertibilă, care
se depun la Banca Natională a României, în conditiile legii, si mijloacele de
plată în lei, care se depun la unitătile Trezoreriei Statului, în contul bugetului
de stat;
c) armele de foc, munitiile explozive si diferite
bunuri cu specific militar, care se predau imediat, cu titlu gratuit,
inspectoratelor judetene de politie sau Directiei Generale de Politie a
Municipiului Bucuresti ori, după caz, Ministerului Apărării Nationale;
d) bunurile imobile intrate, potrivit legii, în
proprietatea privată a statului, ce provin din succesiuni vacante, care nu se
valorifică în termen de 180 de zile de la data evaluării. În această situatie
bunurile imobile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului,
care provin din succesiuni vacante, trec în proprietatea privată a unitătilor
administrativ-teritoriale, cu destinatia de locuinte sociale, în conditiile
legii.
(3) Bunurile mentionate la alin. (2) se vor evalua,
utiliza, valorifica, distruge sau se vor casa de către organele specializate
care le-au preluat, dispunând de acestea conform atributiilor legale ce le
revin.
(4) Sumele obtinute ca urmare a valorificării
bunurilor prevăzute la alin. (2) vor fi virate la bugetul de stat, după
deducerea cheltuielilor efectuate conform prevederilor legale în vigoare si a
cotei de 1%, care se virează Ministerului Administratiei si Internelor pentru
recompensarea politistilor, potrivit dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr.
360/2002 privind Statutul politistului, cu modificările si completările
ulterioare, aferentă bunurilor confiscate ca urmare a actiunilor desfăsurate de
politisti. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele rezultate din
valorificarea bunurilor ce intră sub incidenta Legii nr. 103/1992 privind
dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult,
cu modificările si completările ulterioare, care rămân la dispozitia cultelor
religioase.
(5) Prin detinător de bunuri se întelege
persoana fizică sau juridică care are în posesie temporară bunuri de natura
celor prevăzute la art. 1.
CAPITOLUL III
Evaluarea si valorificarea bunurilor intrate în
proprietatea privată a statului
Art. 5. – (1) Bunurile prevăzute la art. 1, care au
trecut în proprietatea privată a statului, se valorifică de către Ministerul
Finantelor Publice prin organele sale teritoriale – directiile generale ale
finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti –, denumite în
continuare organe de valorificare.
(2) Valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se
poate face si de către administratiile finantelor publice de sector din cadrul
Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, denumite în
continuare organe de valorificare.
(3) Sunt considerate organe de valorificare si
structurile de specialitate care au atributii în acest sens, din cadrul
Ministerului Afacerilor Externe, pentru bunurile intrate în proprietatea
privată a statului, care nu se găsesc pe teritoriul României. Valorificarea
acestor bunuri se va face conform metodologiei aprobate prin ordin comun al
ministrului finantelor publice si ministrului afacerilor externe.
Art. 6. – (1) Bunurile mentionate la art. 1 vor fi
predate de către detinători organelor de valorificare, care sunt obligate să le
preia pe bază de proces-verbal de predare-preluare în termen de 10 zile de la
data primirii de către detinător a documentului care constituie titlu de
proprietate al statului asupra acestora.
(2) După preluarea bunurilor intrate în proprietatea
privată a statului o comisie de evaluare va proceda la evaluarea acestora în
maximum 21 de zile de la preluare.
(3) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1)
bunurile de consum alimentar cu grad ridicat de perisabilitate sau care, prin
trecerea timpului, pierd din greutate ori din valoare, inclusiv animalele si
păsările vii, care se predau imediat persoanelor juridice specializate sau
persoanelor fizice autorizate pentru comercializarea acestor bunuri către
populatie. Valorificarea acestor bunuri se face numai după obtinerea avizului
de calitate, potrivit legii, în situatia în care pe ambalaj nu este
inscriptionat termenul de valabilitate, la preturi cu ridicata practicate în
zonă, fără efectuarea procedurilor de evaluare. În acest caz, procesele-verbale
de predare-primire se predau în termen de 48 de ore organelor de valorificare.
(4) Prin exceptare de la prevederile art. 3 alin. (2),
la solicitarea detinătorului, acelasi termen si aceeasi procedură de
valorificare prevăzute la alin. (3) se aplică si bunurilor al căror termen de
garantie expiră înainte de data rămânerii definitive a hotărârii ce se va
pronunta în litigiu, al cărui obiect îl constituie legalitatea
procesului-verbal de confiscare.
(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă se dispune restituirea bunurilor prevăzute la alin. (3) si
(4), sumele obtinute din valorificarea acestora se achită persoanei de la care
au fost preluate bunurile respective, la nivelul actualizat al preturilor, de
la bugetul de stat sau de la bugetul local, după caz.
(6) Institutiile abilitate prin lege să ateste
calitatea bunurilor confiscate în vederea comercializării sunt obligate să
emită certificatul constatator, în termen de maximum 15 zile de la data
solicitării acestuia de către organul
de valorificare.
(7) Pentru bunurile prevăzute la alin. (3) avizul
constatator se va emite de îndată, astfel încât în momentul vânzării acestea să
îndeplinească conditiile de comercializare.
Art. 7. – (1) Bunurile confiscate sau intrate,
potrivit legii, în proprietatea privată a statului si preluate de organele de
valorificare, care în perioada valorificării au devenit necomercializabile,
precum si cele care nu au putut fi valorificate vor fi distruse sub
supravegherea unei comisii de distrugere.
(2) Comisia de distrugere se constituie în baza
deciziei directorului executiv al directiei generale a finantelor publice
judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv în baza deciziei sefului
administratiei finantelor publice de sector din cadrul Directiei Generale a
Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, si este formată din reprezentanti
ai următoarelor institutii:
a) directia generală a finantelor publice judeteană
sau a municipiului Bucuresti, respectiv administratia finantelor publice de
sector, 2 membri;
b) inspectoratul judetean de politie sau Directia
Generală de Politie a Municipiului Bucuresti, 2 membri;
c) agentia de
protectie a mediului judeteană, un membru.
(3) Comisia de distrugere stabileste locul unde
urmează a fi distruse bunurile, putându-se apela si la serviciile unor unităti
specializate în acest gen de activitate.
Art. 8. – Cheltuielile de deplasare si de cazare vor
fi plătite membrilor comisiei de distrugere de către institutia publică care
i-a desemnat.
Art. 9. – (1) Valorificarea bunurilor trecute în
proprietatea privată a statului se face de organele de valorificare, prin
bursele de mărfuri, direct de la locul de depozitare sau la locul la care
acestea se află, prin magazine proprii, licitatie publică sau în regim de
consignatie, după caz. Vânzarea directă de la locul de depozitare sau de la
locul de detinere se poate face pentru bunurile care necesită conditii
deosebite de păstrare si pază sau care necesită un spatiu mare de depozitare,
ce nu pot fi asigurate în momentul intrării în proprietatea privată a statului.
În acest caz vânzarea se face în sistem angro, cu plata integrală sau în rate.
(2) Produsele de natura celor supuse marcării potrivit
legii, nemarcate sau cu marcaje false, devenite proprietatea privată a statului
prin confiscare, vor purta marcaje speciale, conform reglementărilor legale în
materie.
Art. 10. – (1) În vederea cresterii eficientei
activitătii de valorificare a bunurilor intrate în proprietatea privată a
statului, autoritătile administratiei publice locale vor asigura cu prioritate,
în limitele disponibilitătilor existente sau create ulterior, la solicitarea
scrisă a directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a
municipiului Bucuresti, spatiile necesare depozitării si valorificării.
(2) În cadrul directiilor generale ale finantelor
publice judetene sau a municipiului Bucuresti vor functiona servicii sau
birouri specializate pentru desfăsurarea activitătii de valorificare.
(3) Pentru asigurarea activitătii de valorificare,
personalul Ministerului Finantelor Publice va fi suplimentat, după caz, cu
numărul necesar care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Art. 11. – (1) În vederea valorificării bunurilor
intrate în proprietatea privată a statului se va face evaluarea de către o
comisie de evaluare, stabilită prin decizia directorului executiv al directiei
generale a finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv
prin decizia sefului administratiei finantelor publice de sector din cadrul
Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, care va avea
următoarea componentă:
a) directorul executiv adjunct al directiei generale a
finantelor publice judetene sau a municipiului Bucuresti, respectiv seful
adjunct al administratiei – seful comisiei;
b) un reprezentant din cadrul serviciului, biroului
sau al compartimentului pentru valorificare bunuri;
c) un reprezentant desemnat de inspectoratul de
concurentă judetean sau al municipiului Bucuresti;
d) un reprezentant din partea oficiului judetean
pentru protectia consumatorilor sau al Oficiului pentru Protectia
Consumatorilor al Municipiului Bucuresti;
e) reprezentantul institutiei publice care detine
bunurile respective.
(2) Membrii comisiei de evaluare, precum si membrii
comisiilor prevăzute la art. 1 alin. (7) si la art. 7 alin. (2) vor primi o
indemnizatie fixă lunară, stabilită prin ordin al ministrului finantelor
publice, care se acoperă din veniturile încasate din valorificarea bunurilor
confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Art. 12. – (1) În cazul bunurilor care nu s-au putut
valorifica în decurs de 30 de zile de la data punerii în vânzare, comisia de
evaluare poate proceda la reevaluarea bunurilor. În intervalul de 150 de zile
de la data primei reevaluări se pot face mai multe reevaluări succesive, în
sensul majorării sau micsorării pretului bunurilor, în functie de decizia
comisiei de evaluare. Dacă bunurile respective nu sunt vândute în termen de 150
de zile de la data primei reevaluări, se poate proceda la atribuirea gratuită,
valorificarea prin unitătile de colectare si valorificare a deseurilor,
dezmembrarea bunurilor si valorificarea sau distrugerea componentelor rezultate
sau la distrugerea bunurilor, după caz. În acelasi interval de timp directorul
executiv al directiei generale a finantelor publice judetene sau a municipiului
Bucuresti, respectiv seful administratiei finantelor publice de sector din
cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, va
putea decide schimbarea metodei de valorificare, în conditiile competentelor
stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.
(2) Conducătorul organului de valorificare poate
decide ca valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului să
se facă si prin intermediul altor organe de valorificare, numai cu acordul
prealabil al acestora.
(3) Bunurile al căror termen de valabilitate expiră în
cele 180 de zile fără a fi valorificate vor fi distruse sub supravegherea
comisiei de distrugere.
CAPITOLUL IV
Atribuirea, cu titlu gratuit, a unor categorii de
bunuri intrate în proprietatea privată a statului
Art. 13. – (1) Ministerul Finantelor Publice poate
transmite sau, după caz, propune Guvernului transmiterea cu titlu gratuit a
unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului unor persoane fizice sau
juridice, astfel:
a) Secretariatului General al Guvernului –
autovehicule, ambulante sanitare cu dotări aferente, ambarcatiuni si motoare
atasabile acestora, care vor fi repartizate în administrarea ministerelor,
autoritătilor publice centrale si locale, în limita normativelor de dotare a
acestora, cu respectarea procedurilor de declarare si de evaluare, precum si
unitătilor de cult;
b) creselor, grădinitelor, centrelor de plasament si
centrelor de primire a copilului, căminelor de bătrâni, cantinelor pentru
săraci, azilurilor, spitalelor, scolilor, bibliotecilor, institutiilor de cult,
persoanelor cu handicap, Societătii Nationale de Cruce Rosie din România,
precum si persoanelor fizice care au avut de suferit de pe urma dezastrelor, la
propunerea directiilor generale ale finantelor publice judetene sau a
municipiului Bucuresti, a administratiilor finantelor publice de sector din
cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti;
c) persoanelor fizice sau juridice care pot face
dovada că au calitatea de destinatar al materialelor cu caracter documentar,
informational, educativ, stiintific si altele asemenea, la solicitarea acestora;
d) ministerelor, autoritătilor publice centrale si
locale – echipamente de comunicatie, tehnică de calcul si birotică, rechizite,
bunuri de folosintă îndelungată, inventar gospodăresc, materiale de întretinere
si reparatii, cu respectarea procedurilor de declarare si evaluare;
e) persoanelor juridice care nu îndeplinesc conditia
de utilizatori unici, dar au calitatea de destinatari initiali, pentru bunurile
intrate în proprietatea privată a statului si care nu pot fi valorificate în
conditiile art. 9 si 12;
f) Ministerului Afacerilor Externe – bunuri mobile si
imobile aflate în străinătate, prin hotărâre a Guvernului;
g) persoanelor juridice care administrează case
memoriale, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor
Publice.
(2) Repartizarea bunurilor prevăzute la alin. (1) lit.
a) se va face de către o comisie interministerială care va functiona pe lângă
Secretariatul General al Guvernului, constituită prin decizie a
primului-ministru, formată din reprezentanti ai Secretariatului General al
Guvernului, Ministerului Finantelor Publice, Ministerului Economiei si
Comertului, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Apărării
Nationale, Ministerului Justitiei, Ministerului Transporturilor, Constructiilor
si Turismului si Cancelariei Primului-Ministru.
(3) Ministerul
Finantelor Publice poate atribui, cu titlu gratuit, persoanelor juridice bunuri
intrate în proprietatea privată a statului, care au fost achizitionate din
import, în baza unui contract de credit garantat de stat, prin hotărâre a
Guvernului.
(4) Ministerul Finantelor Publice poate propune
atribuirea cu titlu gratuit, prin hotărâre a Guvernului, si altor beneficiari a
unor bunuri intrate în proprietatea privată a statului.
Art. 14. – Prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Finantelor Publice, bunuri intrate în proprietatea privată a
statului, care nu pot fi valorificate în conditiile prezentei ordonante, pot fi
atribuite, cu titlu gratuit, persoanelor fizice si juridice care au calitatea
de destinatar.
CAPITOLUL V
Dispozitii finale si tranzitorii
Art. 15. – (1) Veniturile încasate din valorificarea
bunurilor prevăzute la art. 1 se varsă la bugetul de stat, după deducerea
cheltuielilor efectuate în vederea valorificării acestora, precum si a cotei de
1%, care se virează Ministerului Administratiei si Internelor pentru
recompensarea politistilor, potrivit dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr.
360/2002, cu modificările si completările ulterioare, aferentă bunurilor
confiscate ca urmare a actiunilor desfăsurate de politisti.
(2) Bunurile confiscate de către organele autoritătii
administratiei publice locale se predau directiilor generale ale finantelor publice
judetene sau a municipiului Bucuresti, iar sumele încasate din valorificarea
acestora se fac venit la bugetul local, după deducerea cheltuielilor cu
valorificarea efectuate conform legislatiei în vigoare si a unui comision de
10% din veniturile încasate.
(3) În situatia în care nivelul veniturilor încasate
din valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului nu
asigură acoperirea cheltuielilor necesare în vederea valorificării acestora,
diferenta va fi acoperită de la bugetul de stat sau din veniturile datorate
bugetului local.
(4) În categoria cheltuielilor efectuate în vederea
valorificării bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, în
conditiile prezentei ordonante, se cuprind cheltuielile efectuate de la
preluarea acestora si până la valorificare, atribuirea cu titlu gratuit sau
distrugere.
Art. 16. – (1) Nerespectarea obligatiilor prevăzute de
prezenta ordonantă atrage după sine răspunderea disciplinară, contraventională,
materială sau, după caz, penală, potrivit legii.
(2) Contraventiile si sanctiunile aplicabile se
stabilesc prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei ordonante.
Art. 17. – În termen de 60 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei ordonante, Ministerul Administratiei si Internelor,
Ministerul Finantelor Publice si Banca Natională a României vor elabora norme
de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Art. 18. – Pe data intrării în vigoare a prezentei
ordonante se abrogă:
– Decretul nr. 111/1951 privind reglementarea
situatiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără
mostenitori sau fără stăpân, precum si a unor bunuri care nu mai folosesc
institutiilor bugetare, publicat în Buletinul Oficial nr. 81 din 27 iulie 1951;
– Hotărârea Guvernului nr. 662/1991 privind modul de
valorificare a bunurilor care au devenit proprietate de stat potrivit legii,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 17
decembrie 1997, precum si orice alte dispozitii contrare.
ORDONANTA GUVERNULUI Nr. 92/2003*)
privind
Codul de procedură fiscală
*)
Republicată în temeiul art. III din Ordonanta Guvernului nr.
20/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu modificări si
completări prin Legea nr.
210/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din
5 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.
Ordonanta
Guvernului nr.
92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004 si a mai fost
modificată prin Legea nr.
241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.
**)
Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.
TITLUL
I
Dispozitii
generale
CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare a Codului de procedură fiscală
ARTICOLUL 1
Sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală
(1) Prezentul cod reglementează drepturile si
obligatiile părtilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea
impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat si bugetelor locale,
prevăzute de Codul
fiscal**).
(2) Prezentul cod se aplică si pentru administrarea
drepturilor vamale, precum si pentru administrarea creantelor provenind din
contributii, amenzi si alte sume ce constituie venituri ale bugetului general
consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
(3) Prin administrarea impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat se
întelege ansamblul activitătilor desfăsurate de organele fiscale în legătură
cu:
a) înregistrarea fiscală;
b) declararea, stabilirea, verificarea si colectarea
impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general
consolidat;
c) solutionarea contestatiilor împotriva actelor
administrative fiscale.
ARTICOLUL 2
Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte
normative
(1) Administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor
si a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se
îndeplineste potrivit dispozitiilor Codului de procedură fiscală, ale Codului
fiscal, precum si ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
(2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun
pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume
datorate bugetului general consolidat.
(3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică
prevederile Codului de procedură civilă.
ARTICOLUL 3
Modificarea si completarea Codului de procedură
fiscală
(1) Prezentul cod se modifică si se completează numai
prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare
a acesteia.
(2) Orice modificare sau completare la prezentul cod
intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost
adoptată prin lege.
ARTICOLUL 4
Functionarea Comisiei fiscale centrale
(1) Comisia fiscală centrală constituită potrivit art.
6 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal are responsabilităti de elaborare a
deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod.
(2) Deciziile Comisiei fiscale centrale cu privire la
aplicarea unitară a prezentului cod, precum si a Codului fiscal sunt
obligatorii pentru functionarii publici din cadrul organelor fiscale.
CAPITOLUL II
Principii
generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a
altor sume datorate bugetului general consolidat
ARTICOLUL 5
Aplicarea unitară a legislatiei
Organul
fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislatiei fiscale pe
teritoriul României, urmărind stabilirea corectă a impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat.
ARTICOLUL 6
Exercitarea dreptului de apreciere
Organul fiscal este îndreptătit să aprecieze, în
limitele atributiilor si competentelor ce îi revin, relevanta stărilor de fapt
fiscale si să adopte solutia admisă de lege, întemeiată pe constatări complete
asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
ARTICOLUL 7
Rolul activ
(1) Organul fiscal înstiintează contribuabilul asupra
drepturilor si obligatiilor ce îi revin în desfăsurarea procedurii potrivit
legii fiscale.
(2) Organul fiscal este îndreptătit să examineze, din
oficiu, starea de fapt, să obtină si să utilizeze toate informatiile si
documentele necesare pentru determinarea corectă a situatiei fiscale a
contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica si va avea
în vedere toate circumstantele edificatoare ale fiecărui caz.
(3) Organul fiscal are obligatia să examineze în mod
obiectiv starea de fapt, precum si să îndrume contribuabilii pentru depunerea
declaratiilor si a altor documente, pentru corectarea declaratiilor sau a
documentelor, ori de câte ori este cazul.
(4) Organul fiscal decide asupra felului si volumului
examinărilor, în functie de circumstantele fiecărui caz în parte si de limitele
prevăzute de lege.
(5) Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea
prevederilor legislatiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a
solicitării contribuabililor, fie din initiativa organului fiscal.
ARTICOLUL 8
Limba oficială în administratia fiscală
(1) Limba oficială în administratia fiscală este limba
română.
(2)
Dacă la organele fiscale se depun petitii, documente justificative, certificate
sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca
acestea să fie însotite de traduceri în limba română certificate de traducători
autorizati.
(3)
Dispozitiile legale cu privire la folosirea limbii minoritătilor nationale se
aplică în mod corespunzător.
ARTICOLUL 9
Dreptul de a fi ascultat
(1) Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat
să asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu
privire la faptele si împrejurările relevante în luarea deciziei.
(2) Organul fiscal nu este obligat să aplice
prevederile alin. (1) când:
a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol
pentru constatarea situatiei fiscale reale privind executarea obligatiilor
contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b) situatia de fapt prezentată urmează să se modifice
nesemnificativ cu privire la cuantumul creantelor fiscale;
c) se acceptă informatiile prezentate de contribuabil,
pe care acesta le-a dat într-o declaratie sau într-o cerere;
d) urmează să se ia măsuri de executare silită.
ARTICOLUL 10
Obligatia de cooperare
(1)
Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea
determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de
către acesta, în întregime, conform realitătii, si prin indicarea mijloacelor
doveditoare care îi sunt cunoscute.
(2) Contribuabilul este
obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare
necesare, prin utilizarea tuturor posibilitătilor juridice si efective ce îi
stau la dispozitie.
ARTICOLUL 11
Secretul fiscal
(1) Functionarii publici din cadrul organului fiscal,
inclusiv persoanele care nu mai detin această calitate, sunt obligati, în
conditiile legii, să păstreze secretul asupra informatiilor pe care le detin ca
urmare a exercitării atributiilor de serviciu.
(2) Informatiile referitoare la impozite, taxe, contributii
si alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:
a) autoritătilor publice, în scopul îndeplinirii
obligatiilor prevăzute de lege;
b) autoritătilor fiscale ale altor tări, în conditii
de reciprocitate în baza unor conventii;
c) autoritătilor judiciare competente, potrivit legii;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) Autoritatea care primeste informatii fiscale este
obligată să păstreze secretul asupra informatiilor primite.
(4) Este permisă transmiterea de informatii cu
caracter fiscal în alte situatii decât cele prevăzute la alin. (2), în
conditiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei
persoane fizice sau juridice.
(5) Nerespectarea obligatiei de păstrare a secretului
fiscal atrage răspunderea potrivit legii.
ARTICOLUL 12
Buna-credintă
Relatiile dintre contribuabili si organele fiscale
trebuie să fie fundamentate pe bună-credintă, în scopul realizării cerintelor
legii.
CAPITOLUL III
Aplicarea prevederilor legislatiei fiscale
ARTICOLUL 13
Interpretarea legii
Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să
respecte vointa legiuitorului asa cum este exprimată în lege.
ARTICOLUL 14
Criteriile economice
Veniturile, alte beneficii si valori patrimoniale sunt
supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obtinute din activităti ce
îndeplinesc sau nu cerintele altor dispozitii legale.
ARTICOLUL 15
Eludarea legislatiei fiscale
(1) În cazul în care, eludându-se scopul legii
fiscale, obligatia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza
de impunere reală, obligatia datorată si, respectiv, creanta fiscală corelativă
sunt cele legal determinate.
(2) Pentru situatiile prevăzute la alin. (1) sunt
aplicabile prevederile art. 23.
CAPITOLUL IV
Raportul juridic fiscal
ARTICOLUL 16
Continutul raportului de drept procedural fiscal
Raportul de drept
procedural fiscal cuprinde drepturile si obligatiile ce revin părtilor,
potrivit legii, pentru îndeplinirea modalitătilor prevăzute pentru stabilirea,
exercitarea si stingerea drepturilor si obligatiilor părtilor din raportul de
drept material fiscal.
ARTICOLUL 17
Subiectele raportului juridic fiscal
(1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt
statul, unitătile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum si alte
persoane care dobândesc drepturi si obligatii în cadrul acestui raport.
(2) Contribuabilul este orice persoană fizică
ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează
impozite, taxe, contributii si alte sume bugetului general consolidat, în
conditiile legii.
(3) Statul este reprezentat de Ministerul Finantelor
Publice prin Agentia Natională de Administrare Fiscală si unitătile sale
teritoriale.
(4) Unitătile administrativ-teritoriale sunt
reprezentate de autoritătile administratiei publice locale, precum si de
compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atributiilor delegate
de către autoritătile respective.
(5) Agentia Natională de Administrare Fiscală,
unitătile sale teritoriale, precum si compartimentele de specialitate ale
autoritătilor administratiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe
fiscale.
ARTICOLUL 18
Împuternicitii
(1) În relatiile cu organul fiscal contribuabilul
poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Continutul si limitele
reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după
caz.
(2)
Împuternicitul este obligat să înregistreze la organul fiscal actul de
împuternicire, în formă autentică si în conditiile prevăzute de lege. Revocarea
împuternicirii operează fată de organul fiscal de la data înregistrării actului
de revocare.
(3) În cazul
reprezentării contribuabililor în relatiile cu organele fiscale prin avocat,
forma si continutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispozitiile legale
privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat.
(4) Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România,
care are obligatia de a depune declaratii la organele fiscale, trebuie să
desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să
îndeplinească obligatiile acestuia fată de organul fiscal.
(5) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si
reprezentantilor fiscali desemnati potrivit Codului fiscal, dacă legea nu
prevede altfel.
ARTICOLUL 19
Numirea curatorului fiscal
(1) Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18,
organul fiscal, în conditiile legii, va solicita instantei judecătoresti
competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui
domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmităti,
bătrânetii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îsi exercite si să îsi
îndeplinească personal drepturile si obligatiile ce îi revin potrivit legii.
(2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi
remunerat potrivit hotărârii judecătoresti, toate cheltuielile legate de
această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.
ARTICOLUL 20
Obligatiile reprezentantilor legali
(1) Reprezentantii legali ai persoanelor fizice si
juridice, precum si ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligati să
îndeplinească obligatiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele si
din averea acestora.
(2) În cazul în care, din orice motiv, obligatiile
fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit
alin. (1), asociatii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.
TITLUL
II
Dispozitii
generale privind raportul de drept material fiscal
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
ARTICOLUL 21
Creantele fiscale
(1) Creantele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale
care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1)
rezultă atât continutul, cât si cuantumul creantelor fiscale, reprezentând
drepturi determinate constând în:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general
consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la
restituirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume care
constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4),
denumite creante fiscale principale;
b) dreptul la perceperea dobânzilor si penalitătilor
de întârziere, în conditiile legii, denumite creante fiscale accesorii.
(3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este
îndreptătit să solicite stingerea obligatiei fiscale de către cel îndatorat să
execute acea obligatie în locul debitorului.
(4) În măsura în care plata sumelor reprezentând
impozite, taxe, contributii si alte venituri ale bugetului general consolidat
se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are
dreptul la restituirea sumei respective.
ARTICOLUL 22
Obligatiile fiscale
Prin obligatii fiscale, în sensul prezentului
cod, se întelege:
a) obligatia de a declara bunurile si veniturile
impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contributiile si alte sume
datorate bugetului general consolidat;
b) obligatia de a calcula si de a înregistra în
evidentele contabile si fiscale impozitele, taxele, contributiile si alte sume
datorate bugetului general consolidat;
c) obligatia de a plăti la termenele legale
impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general
consolidat;
d) obligatia de a plăti dobânzi si penalităti de
întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume
datorate bugetului general consolidat, denumite obligatii de plată
accesorii;
e) obligatia de a calcula, de a retine si de a
înregistra în evidentele contabile si de plată, la termenele legale, impozitele
si contributiile care se realizează prin stopaj la sursă;
f) orice alte obligatii care revin contribuabililor,
persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
ARTICOLUL 23
(1) Dacă legea nu
prevede altfel, dreptul de creantă fiscală si obligatia fiscală corelativă se
nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care
le generează.
(2) Potrivit alin. (1) se naste dreptul organului
fiscal de a stabili si a determina obligatia fiscală datorată.
ARTICOLUL 24
Stingerea creantelor fiscale
Creantele fiscale se sting prin încasare, compensare,
executare silită, scutire, anulare, prescriptie si prin alte modalităti
prevăzute de lege.
ARTICOLUL 25
Creditorii si debitorii
(1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii
sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creantă fiscală prevăzute la
art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au
obligatia corelativă de plată a acestor drepturi.
(2) În cazul în care obligatia de plată nu a fost
îndeplinită de debitor, debitori devin, în conditiile legii, următorii:
a) mostenitorul care a acceptat succesiunea
contribuabilului debitor;
b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile si
obligatiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare,
după caz;
c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în
conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
d) persoana care îsi asumă obligatia de plată a
debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în
formă autentică, cu asigurarea unei garantii reale la nivelul obligatiei de
plată;
e) alte persoane, în conditiile legii.
ARTICOLUL 26
Plătitorul
(1) Plătitor al obligatiei fiscale este
debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligatia
de a plăti sau de a retine si de a plăti, după caz, impozite, taxe,
contributii, amenzi si alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România,
care au sedii secundare, plătitor de obligatii fiscale este persoana juridică,
cu exceptia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului
se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.
ARTICOLUL 27
Răspunderea solidară
(1) Pentru obligatiile de plată restante ale
debitorului declarat insolvabil în conditiile prezentului cod răspund solidar
cu acesta următoarele persoane:
a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani
anteriori datei declarării insolvabilitătii, cu rea-credintă, dobândesc în
orice mod active de la debitorii care îsi provoacă astfel insolvabilitatea;
b) administratorii, asociatii, actionarii si orice
alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare
prin înstrăinarea sau ascunderea cu reacredin tă, sub orice formă, a bunurilor
mobile si imobile proprietatea acesteia.
(2) Răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil
în conditiile prezentului cod sau declarat insolvent, persoana juridică care,
direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun
cu debitorul, dacă este îndeplinită cel putin una dintre următoarele conditii:
a) desfăsoară aceeasi activitate sau aceleasi
activităti ca si debitorul;
b) utilizează cu orice titlu active corporale de la
debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel putin jumătate
din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale utilizatorului;
c) are raporturi comerciale contractuale cu clientii
si/sau cu furnizorii care, în proportie de cel putin jumătate, au avut sau au
raporturi contractuale cu debitorul;
d) are raporturi de muncă sau civile de prestări de
servicii cu cel putin jumătate dintre angajatii sau prestatorii de servicii ai
debitorului.
(3) În întelesul alin. (2), termenii si expresiile de
mai jos au următoarea semnificatie:
a) control – majoritatea drepturilor de vot,
fie în adunarea generală a asociatilor unei societăti comerciale ori a unei
asociatii sau fundatii, fie în consiliul de administratie al unei societăti
comerciale ori consiliul director al unei asociatii sau fundatii;
b) control indirect – activitatea prin care o
persoană exercită controlul prin una sau mai multe persoane.
ARTICOLUL 28
(1) Răspunderea
persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispozitiilor prezentului
articol.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va
întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt si de drept pentru
care este angajată răspunderea persoanei în cauză. Decizia se va supune spre
aprobare conducerii organului fiscal.
(3) Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie
titlu de creantă privind obligatia la plată a persoanei răspunzătoare potrivit
art. 27 si va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si
următoarele:
a) codul de identificare fiscală a persoanei
răspunzătoare, obligată la plata obligatiei debitorului principal, precum si
orice alte date de identificare;
b) numele si prenumele sau denumirea debitorului
principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum
si orice alte date de identificare;
c) cuantumul si natura sumelor datorate;
d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să
plătească obligatia debitorului principal;
e) temeiul legal si motivele în fapt ale angajării
răspunderii.
(4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligatia
fiscală principală, cât si pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de creantă prevăzut la alin. (3) va fi
comunicat persoanei obligate la plată, mentionându-se că aceasta urmează să
facă plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de creantă comunicat potrivit alin. (5)
poate fi atacat în conditiile legii.
ARTICOLUL 29
Drepturile si obligatiile succesorilor
(1)
Drepturile si obligatiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor
debitorului în conditiile dreptului comun.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul
obligatiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii,
debitorului persoană fizică.
ARTICOLUL 30
Dispozitii privind cesiunea creantelor fiscale ale
contribuabililor
(1) Creantele principale sau accesorii privind
drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum si sumele
afectate garantării executării unei obligatii fiscale pot fi cesionate numai
după stabilirea lor potrivit legii.
(2) Cesiunea produce efecte fată de organul fiscal
competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
(3) Desfiintarea cesiunii sau constatarea nulitătii
acesteia ulterior stingerii obligatiei fiscale nu este opozabilă organului
fiscal.
CAPITOLUL II
Domiciliul fiscal
ARTICOLUL 31
Domiciliul fiscal
(1) În cazul creantelor fiscale administrate de
Ministerul Finantelor Publice prin Agentia Natională de Administrare Fiscală,
prin domiciliu fiscal se întelege:
a) pentru persoanele fizice, adresa unde îsi au domiciliul,
potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este
diferită de domiciliu;
b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul
unde se exercită gestiunea administrativă si conducerea efectivă a afacerilor,
în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;
c) pentru asocierile si alte entităti fără
personalitate juridică, adresa persoanei care reprezintă asocierea sau
entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al
oricăruia dintre asociati.
(2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în
sensul alin. (1) lit. a), se întelege adresa locuintei pe care o persoană o
foloseste în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic,
întreruperile de scurtă durată nefiind luate în considerare. Dacă sederea are
un scop exclusiv de vizită, concediu, tratament sau alte scopuri particulare
asemănătoare si nu depăseste perioada unui an, nu se consideră adresa unde
locuiesc efectiv.
(3) În situatia în care domiciliul fiscal nu se poate
stabili potrivit alin. (1) lit. b) si c), domiciliul fiscal este locul în care
se află majoritatea activelor.
(4) În cazul celorlalte creante fiscale ale bugetului
general consolidat, prin domiciliu fiscal se întelege domiciliul
reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit
legii.
TITLUL
III
Dispozitii
procedurale generale
CAPITOLUL I
ARTICOLUL 32
Competenta generală
(1) Organele fiscale
au competentă generală privind administrarea creantelor fiscale, exercitarea
controlului si emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie
fiscală.
(2) În cazul impozitului pe venit, prin hotărâre a
Guvernului se poate stabili altă competentă specială de administrare.
(3) Impozitele, taxele si alte sume care se datorează,
potrivit legii, în vamă sunt administrate de către organele vamale.
ARTICOLUL 33
Competenta teritorială
(1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta
revine acelui organ fiscal, judetean, local sau al municipiului Bucuresti
stabilit prin ordin al ministrului finantelor publice, la propunerea
presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, în a cărui rază
teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului
de venit, în cazul impozitelor si contributiilor realizate prin stopaj la
sursă, în conditiile legii.
(2) În cazul contribuabililor nerezidenti care
desfăsoară activităti pe teritoriul României printr-un sediu permanent,
competenta revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se realizează, în
întregime sau cu preponderentă, cifra de afaceri.
(3) Pentru administrarea de către organele fiscale din
subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală a creantelor fiscale
datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora,
competenta poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele
prevăzute la alin. (1), prin ordin al ministrului finantelor publice, la
propunerea presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.
ARTICOLUL 34
Competenta în cazul sediilor secundare
În
cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligatii de plată la sedii
secundare, competenta teritorială pentru administrarea acestora revine organului
fiscal în a cărui rază teritorială acestea se află situate.
ARTICOLUL 35
Competenta teritorială a compartimentelor de
specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale
Compartimentele de specialitate ale autoritătilor
administratiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor,
taxelor si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitătilor
administrativ-teritoriale.
ARTICOLUL 36
Competenta specială
(1) În situatia în care contribuabilul nu are
domiciliu fiscal, competenta teritorială revine organului fiscal în raza căruia
se face constatarea actului sau faptului supus dispozitiilor legale fiscale.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si pentru luarea
de urgentă a măsurilor legale ce se impun în cazurile de disparitie a elementelor
de identificare a bazei de impunere reale, precum si în caz de executare
silită.
ARTICOLUL 37
Conflictul de competentă
(1) Există conflict de competentă când două sau mai
multe organe fiscale se declară deopotrivă competente sau necompetente. În
acest caz organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a declarat ultimul
necompetent va continua procedura în derulare si va solicita organului ierarhic
superior comun să hotărască asupra conflictului.
(2) În situatia în
care organele fiscale între care apare conflictul de competentă nu sunt
subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competentă ivit se
solutionează de către Comisia fiscală centrală din cadrul Ministerului
Finantelor Publice.
(3) În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală
centrală se completează cu câte un reprezentant al Asociatiei Comunelor din
România, Asociatiei Oraselor din România, Asociatiei Municipiilor din România,
Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din România, precum si al Ministerului
Administratiei si Internelor.
ARTICOLUL 38
Acord asupra competentei
Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor
prezentului cod, detine competenta teritorială, precum si al contribuabilului
în cauză, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a
acestuia.
ARTICOLUL 39
Conflictul de interese
Functionarul public din cadrul organului fiscal
implicat într-o procedură de administrare se află în conflict de interese,
dacă:
a) în cadrul procedurii respective acesta este
contribuabil, este sot/sotie al/a contribuabilului, este rudă până la gradul al
3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al
contribuabilului;
b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un
avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
c)
există un conflict între el, sotul/sotia, rudele sale până la gradul al III-lea
inclusiv si una dintre părti sau sotul/sotia, rudele părtii până la gradul al
3-lea inclusiv;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 40
Abtinerea si recuzarea
(1) Functionarul public care stie că se află în una
dintre situatiile prevăzute la art. 39 este obligat să înstiinteze conducătorul
organului fiscal si să se abtină de la îndeplinirea procedurii.
(2) În cazul în care conflictul de interese se referă
la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat să înstiinteze organul
ierarhic superior.
(3) Abtinerea se propune de functionarul public si se
decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic
superior.
(4) Contribuabilul implicat în procedura în derulare
poate solicita recuzarea functionarului public aflat în conflict de interese.
(5) Recuzarea functionarului public se decide de
îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic
superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la
instanta judecătorească competentă. Cererea de recuzare nu suspendă procedura
de administrare în derulare.
CAPITOLUL II
Actele emise de organele fiscale
ARTICOLUL 41
Notiunea de act administrativ fiscal
În întelesul prezentului cod, actul administrativ
fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislatiei
privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor
fiscale.
ARTICOLUL 42
Solutia fiscală individuală anticipată si acordul de
pret în avans
(1) Solutia fiscală individuală anticipată este
actul administrativ fiscal emis de Ministerul Finantelor Publice în vederea
solutionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor
situatii fiscale de fapt viitoare.
(2) Acordul de pret în avans este actul
administrativ fiscal emis de Ministerul Finantelor Publice în vederea
solutionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la stabilirea
conditiilor si modalitătilor în care urmează a fi determinate, pe parcursul
unei perioade fixe de timp, preturile de transfer, în cazul tranzactiilor
efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
(3) Solutia fiscală individuală anticipată si acordul
de pret în avans sunt opozabile si obligatorii fată de organele fiscale, numai
dacă termenii si conditiile acestora au fost respectate de către contribuabil.
(4) Procedura referitoare la obtinerea solutiei
fiscale individuale anticipate si a acordului de pret în avans va fi aprobată
prin hotărâre a Guvernului.
(5) La data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonante se abrogă alin. (5)–(8) ale art. 6 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
ARTICOLUL 43
Continutul si motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul
administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele
elemente:
a) denumirea organului fiscal emitent;
b) data la care a fost emis si data de la care îsi
produce efectele;
c) datele de identificare a contribuabilului sau a
persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
d) obiectul actului administrativ fiscal;
e) motivele de fapt;
f) temeiul de drept;
g) numele si semnătura persoanelor împuternicite ale
organului fiscal, potrivit legii;
h) stampila organului fiscal emitent;
i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de
depunere a contestatiei si organul fiscal la care se depune contestatia;
j) mentiuni privind audierea contribuabilului.
(3) Actul administrativ fiscal emis în conditiile
alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil si în cazul în
care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal,
potrivit legii, si stampila
organului emitent, dacă îndeplineste cerintele legale
aplicabile în materie.
(4) Prin ordin al ministrului finantelor publice se
stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în conditiile alin.
(3).
ARTICOLUL 44
Comunicarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului
căruia îi este destinat. În situatia contribuabililor fără domiciliu fiscal în
România, care si-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum si
în
situatia numirii unui curator fiscal, în conditiile
art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau
curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum
urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul
organului fiscal emitent si primirea actului administrativ fiscal de către
acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a
actului;
b) prin remiterea, sub semnătură, a actului
administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal,
potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin postă, la domiciliul fiscal al
contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum si
prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului
actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin
afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de
Internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se
mentionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele
contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen
de 15 zile de la data afisării anuntului.
(4) Dispozitiile Codului de procedură civilă privind
comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
ARTICOLUL 45
Opozabilitatea actului administrativ fiscal
Actul
administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat
contribuabilului sau la o dată ulterioară mentionată în actul administrativ comunicat,
potrivit legii.
ARTICOLUL 46
Nulitatea actului administrativ fiscal
Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ
fiscal, referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei împuternicite a
organului fiscal, numele si prenumele ori denumirea contribuabilului, a
obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a
organului fiscal, cu exceptia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea
acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.
ARTICOLUL 47
Desfiintarea sau modificarea actelor administrative
fiscale
Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau
desfiintat în conditiile prezentului cod.
ARTICOLUL 48
Îndreptarea erorilor materiale
Organul fiscal poate îndrepta erorile materiale din
cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea
contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunica contribuabilului,
potrivit legii.
CAPITOLUL III
Administrarea si aprecierea probelor
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
ARTICOLUL 49
Mijloace de probă
(1) Pentru determinarea stării de fapt fiscale,
organul fiscal, în conditiile legii, administrează mijloace de probă, putând
proceda la:
a) solicitarea informatiilor, de orice fel, din partea
contribuabililor si a altor persoane;
b) solicitarea de expertize;
c) folosirea înscrisurilor;
d) efectuarea de cercetări la fata locului.
(2) Probele administrate vor fi coroborate si
apreciate tinându-se seama de forta lor doveditoare recunoscută de lege.
ARTICOLUL 50
Organul fiscal poate
solicita prezenta contribuabilului la sediul său pentru a da informatii si
lămuriri necesare stabilirii situatiei sale fiscale reale. Odată cu această
solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica si documentele pe care
contribuabilul este obligat să le prezinte.
ARTICOLUL 51
Comunicarea informatiilor între organele fiscale
Dacă într-o procedură fiscală se constată fapte care
prezintă importantă pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale
îsi vor comunica reciproc informatiile detinute.
SECTIUNEA a 2-a
Informatii si expertize
ARTICOLUL 52
Obligatia de a furniza informatii
(1) Contribuabilul sau altă persoană împuternicită de
acesta are obligatia de a furniza organului fiscal informatiile necesare pentru
determinarea stării de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informatii
si altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscală nu a fost
clarificată de către contribuabil. Informatiile furnizate de alte persoane vor
fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate si de alte
mijloace de probă.
(2) Cererea de furnizare a informatiilor se formulează
în scris si va specifica natura informatiilor solicitate pentru determinarea
stării de fapt fiscale si documentele care sustin informatiile furnizate.
(3) Declaratia persoanelor obligate potrivit alin. (1)
să furnizeze informatii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.
(4) În situatia în care persoana obligată să furnizeze
informatia în scris este, din motive independente de vointa sa, în
imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeste un proces-verbal.
ARTICOLUL 53
Obligatia băncilor de a furniza informatii
(1) Băncile sunt obligate să comunice organelor
fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităti
fără personalitate juridică ce deschid ori închid conturi, forma juridică pe
care acestia o au si domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face
bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară
acesteia si va fi adresată Ministerului Finantelor Publice.
(2) Ministerul Finantelor Publice împreună cu Banca
Natională a României vor elabora proceduri privind transmiterea informatiilor
prevăzute la alin. (1).
(3) Ministerul Finantelor Publice, la cererea
justificată a autoritătilor publice centrale si locale, va transmite
informatiile detinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de către aceste
autorităti a atributiilor prevăzute de lege.
ARTICOLUL 54
Expertiza
(1) Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal
are dreptul să apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei
expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului numele
expertului.
(2) Contribuabilul poate să numească un expert pe
cheltuiala proprie.
(3) Expertii au obligatia să păstreze secretul fiscal
asupra datelor si informatiilor pe care le dobândesc.
(4) Expertiza se întocmeste în scris.
(5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute
de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au
apelat la serviciile expertului, după caz.
SECTIUNEA a 3-a
Verificarea înscrisurilor si cercetarea
la fata locului
ARTICOLUL 55
(1) În vederea
stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligatia să pună la
dispozitia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri si orice
alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita si altor persoane
înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a fost clarificată pe baza
înscrisurilor puse la dispozitie de către contribuabili.
(2) Organul fiscal poate solicita punerea la
dispozitie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul fiscal al persoanei
obligate să le prezinte.
(3) Organul fiscal are dreptul să retină, în scopul
protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri,
registre si documente financiar-contabile sau orice element material care face
dovada stabilirii, înregistrării si achitării obligatiilor fiscale de către
contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri exceptionale, cu
aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de retinere poate fi
prelungită cu maximum 90 de zile.
ARTICOLUL 56
Cercetarea la fata locului
(1) În conditiile legii, organul fiscal poate efectua
o cercetare la fata locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
(2) Contribuabilii au obligatia să permită
functionarilor împuterniciti de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la
fata locului, precum si expertilor folositi pentru această actiune intrarea
acestora pe terenuri, în încăperi si în orice alte incinte, în măsura în care
acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
(3) Detinătorii terenurilor ori incintelor respective
vor fi înstiintati în timp util despre cercetare, cu exceptia cazurilor
prevăzute la art. 95 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate
asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau resedintă.
(4) În
caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în resedinta persoanei fizice se face
cu autorizarea instantei judecătoresti competente, dispozitiile privind
ordonanta presedintială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
(5) La cererea organului fiscal, organele de politie,
jandarmerie ori alti agenti ai fortei publice sunt obligati să îi acorde
sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
SECTIUNEA a 4-a
Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi
ARTICOLUL 57
Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informatii,
efectuarea de expertize si prezentarea unor înscrisuri
(1) Sotul/sotia si rudele contribuabilului până la
gradul al III-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informatii, efectuarea de
expertize, precum si prezentarea unor înscrisuri.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi
înstiintate asupra acestui drept.
ARTICOLUL 58
Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de
informatii
(1) Pot refuza să furnizeze informatii cu privire la
datele de care au luat cunostintă în exercitarea activitătii lor preotii,
avocatii, notarii publici, consultantii fiscali, executorii judecătoresti,
auditorii, expertii contabili, medicii si psihoterapeutii, cu exceptia
informatiilor cu privire la îndeplinirea obligatiilor fiscale stabilite de lege
în sarcina lor.
(2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1)
asistentii, precum si persoanele care participă la activitatea profesională a
acestora.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu exceptia
preotilor, pot furniza informatii, cu acordul persoanei despre care au fost
solicitate informatiile.
SECTIUNEA a 5-a
Colaborarea dintre autoritătile publice
ARTICOLUL 59
Obligatia autoritătilor si institutiilor publice de a
furniza informatii si de a prezenta acte
Autoritătile publice,
institutiile publice si de interes public, centrale si locale, precum si
serviciile descentralizate ale autoritătilor publice centrale vor furniza
informatii si acte organelor fiscale, la cererea acestora.
ARTICOLUL 60
Colaborarea dintre autoritătile publice, institutiile
publice sau de interes public
(1) Autoritătile publice, institutiile publice sau de
interes public sunt obligate să colaboreze în realizaea scopului prezentului
cod.
(2) Nu constituie activitate de colaborare actiunile
întreprinse de autoritătile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu
atributiile ce le revin potrivit legii.
(3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde
pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru
datele furnizate.
ARTICOLUL 61
Conditii si limite ale colaborării
(1) Colaborarea dintre autoritătile publice, institutiile
publice sau de interes public se realizează în limita atributiilor ce le revin
potrivit legii.
(2) Dacă autoritatea publică, institutia publică sau
de interes public solicitată refuză colaborarea, autoritatea publică superioară
ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există, decizia va fi
luată de autoritatea superioară celei solicitate.
ARTICOLUL 62
Colaborarea interstatală dintre autoritătile publice
(1) În baza conventiilor internationale, organele
fiscale vor colabora cu autoritătile fiscale similare din alte state.
(2) În lipsa unei conventii, organele fiscale pot
acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităti fiscale din alt stat pe
bază de reciprocitate.
SECTIUNEA a 6-a
Sarcina probei
ARTICOLUL 63
Forta probantă a documentelor justificative si
evidentelor contabile
Documentele justificative si evidentele contabile ale
contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în
care există si alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la
stabilirea bazei de impunere.
ARTICOLUL 64
Sarcina probei în dovedirea situatiei de fapt fiscale
(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele si
faptele care au stat la baza declaratiilor sale si a oricăror cereri adresate
organului fiscal.
(2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de
impunere pe bază de probe sau constatări proprii.
ARTICOLUL 65
Dovedirea titularului dreptului de proprietate în
scopul impunerii
(1) În cazul în care constată că anumite bunuri,
venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt
detinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câstigurile sau de
orice foloase obisnuite aduse de acestea si că persoanele respective declară în
scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză,
fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal
va proceda la stabilirea provizorie a obligatiei fiscale corespunzătoare în
sarcina acelor persoane.
(2) În conditiile legii, obligatia fiscală privind
baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina
titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel acestia datorează despăgubiri
persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligatiei stabilite potrivit
alin. (1).
ARTICOLUL 66
Estimarea bazei de impunere
(1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea
bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în
vedere toate datele si documentele care au relevantă pentru estimare. Estimarea
constă în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situatiei
de fapt fiscale.
(2) În situatiile în care, potrivit legii, organele
fiscale sunt îndreptătite să estimeze baza de impunere, acestea vor avea în
vedere pretul de piată al tranzactiei sau bunului impozabil, astfel cum este
definit de Codul fiscal.
CAPITOLUL IV
Termene
ARTICOLUL 67
Calcularea termenelor
Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum si de alte dispozitii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
ARTICOLUL 68
Prelungirea termenelor
Termenele pentru depunerea declaratiilor fiscale si
termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în
situatii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al
ministrului finantelor publice.
TITLUL
IV
Înregistrarea
fiscală si evidenta contabilă si fiscală
ARTICOLUL 69
Obligatia de înregistrare fiscală
(1) Orice persoană sau entitate care este subiect
într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de
identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:
a) pentru persoanele juridice, cu exceptia comerciantilor,
precum si pentru asocieri si alte entităti fără personalitate juridică, codul
de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea
Agentiei Nationale de Administrare Fiscală;
b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal
atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care nu detin cod numeric
personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent
din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală;
d) pentru comercianti, inclusiv pentru sucursalele
comerciantilor care au sediul principal al comertului în străinătate, codul
unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice plătitoare de taxă pe
valoarea adăugată, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal
competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se
înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
(3) În vederea atribuirii codului de identificare
fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) si e) au obligatia să
depună declaratie de înregistrare fiscală.
(4) Au obligatia să depună o declaratie de
înregistrare fiscală si persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au
calitatea de angajator.
(5)
Contribuabilii care obtin venituri din activităti independente, pentru care
plătile anticipate se fac prin retinere la sursă de către plătitorii de
venituri, au obligatia, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal
competent declaratia de înregistrare fiscală.
(6) Declaratia de
înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a) data înfiintării potrivit legii, în cazul
persoanelor juridice, asocierilor si altor entităti fără personalitate
juridică;
b) data eliberării actului legal de functionare, data
începerii activitătii, data obtinerii primului venit sau dobândirii calitătii
de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.
ARTICOLUL 70
Înregistrarea si scoaterea din evidentă a plătitorilor
de taxă pe valoarea adăugată
(1) Orice persoană impozabilă care realizează
operatiuni taxabile si/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de
deducere trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea
adăugată la organul fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de
Administrare Fiscală în următoarele situatii:
a) la înfiintare, în mod obligatoriu, dacă declară că
urmează să realizeze o cifră de afaceri peste plafonul de scutire prevăzut de
dispozitiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată;
b) la înfiintare, dacă declară că urmează să realizeze
o cifră de afaceri sub plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului
fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar optează pentru aplicarea
regimului normal de taxă pe valoarea adăugată;
c) după înfiintare, în mod obligatoriu, dacă depăseste
plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului fiscal referitoare la taxa
pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârsitul lunii în care a
depăsit acest plafon;
d) după înfiintare, dacă cifra de afaceri realizată
este sub plafonul de scutire prevăzut de dispozitiile Codului fiscal
referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar doreste să opteze pentru
aplicarea regimului normal de taxă pe valoarea adăugată.
(2) Persoanele care realizează în exclusivitate
operatiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, iar potrivit Codului fiscal
pot opta pentru taxarea acestora, trebuie să solicite înregistrarea ca
plătitori de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Cifra de afaceri declarată organului fiscal este
cea determinată conform dispozitiilor Codului fiscal privitoare la TVA.
(4) În cazul persoanelor înregistrate ca plătitori de
taxă pe valoarea adăugată, codul de identificare fiscală este precedat de
litera “R".
(5) Data înregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea
adăugată este:
a) data comunicării certificatului de înregistrare în
situatiile prevăzute la alin. (1) lit. a) si b), si, după caz, la alin. (2);
b) data de întâi a lunii următoare celei în care
persoana impozabilă face optiunea pentru aplicarea regimului normal de taxă pe
valoarea adăugată în situatiile prevăzute la alin. (1) lit. d);
c) data de întâi a lunii următoare celei în care
persoana impozabilă solicită luarea în evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea
adăugată în situatiile prevăzute la alin. (1) lit. c) si, după caz, la alin.
(2).
(6) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor
de taxă pe valoarea adăugată, care, ulterior înregistrării, realizează exclusiv
operatiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din
evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la
sfârsitul lunii în care realizează exclusiv astfel de operatiuni. Scoaterea din
evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată se va face începând cu data de
întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă are obligatia să
solicite această scoatere din evidentă.
(7) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor
de taxă pe valoarea adăugată trebuie să solicite scoaterea din evidentă ca
plătitor de taxă pe valoarea adăugată în caz de încetare a activitătii, în
termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situatia
respectivă.
Scoaterea din evidentă ca plătitor de taxă pe valoarea
adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii
declaratiei de mentiuni.
ARTICOLUL 71
Obligatia înscrierii codului de identificare fiscală
pe documente
Plătitorii
de impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general
consolidat au obligatia de a mentiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau
pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.
ARTICOLUL 72
Declararea filialelor si sediilor secundare
(1) Contribuabilii au obligatia de a declara organului
fiscal competent din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, în
termen de 30 de zile, înfiintarea de sedii secundare.
(2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au
obligatia de a declara în termen de 30 de zile înfiintarea de filiale si sedii
secundare în străinătate.
ARTICOLUL 73
Forma si continutul declaratiei de înregistrare
fiscală
(1) Declaratia de înregistrare fiscală se întocmeste
prin completarea unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal din
subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscală si va fi însotită de acte
doveditoare ale informatiilor cuprinse în aceasta.
(2) Declaratia de
înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului,
categoriile de obligatii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele
privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele
privind situatia juridică a contribuabilului, precum si alte informatii
necesare administrării impozitelor, taxelor, contributiilor si altor sume
datorate bugetului general consolidat.
ARTICOLUL 74
Certificatul de înregistrare fiscală
(1) Pe baza declaratiei de înregistrare fiscală,
depusă potrivit art. 69 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea
Agentiei Nationale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de
înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaratiei. În
certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de
identificare fiscală.
(2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală
nu este supusă taxelor de timbru.
(3) Contribuabilii care realizează venituri din
activitatea de comert sau prestări de servicii către populatie sunt obligati să
afiseze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfăsoară
activitatea.
(4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului
de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în
baza cererii contribuabililor si a dovezii de publicare a pierderii, furtului
sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
ARTICOLUL 75
Modificări ulterioare înregistrării fiscale
(1)
Modificările ulterioare ale datelor din declaratia de înregistrare fiscală
trebuie aduse la cunostintă organului fiscal competent din subordinea Agentiei
Nationale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data
producerii acestora, prin completarea si depunerea declaratiei de mentiuni.
(2) La încetarea conditiilor care au generat
înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligatia de a preda organelor
fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu
depunerea declaratiei de mentiuni.
ARTICOLUL 76
Registrul contribuabililor
(1) Organul fiscal competent din subordinea Agentiei
Nationale de Administrare Fiscală organizează evidenta plătitorilor de
impozite, taxe, contributii si alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului national unic de asigurări
sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru somaj, în cadrul registrului
contribuabililor, care contine:
a) datele de identificare a contribuabilului;
b) categoriile de obligatii fiscale de plată datorate
potrivit legii, denumite vector fiscal;
c) alte informatii necesare administrării obligatiilor
fiscale.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe
baza informatiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului
comertului, de serviciul de evidentă a populatiei, de la alte autorităti si
institutii, precum si din constatările proprii ale organului fiscal.
(3) Datele din registrul contribuabililor pot fi
modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund
stării de fapt reale si vor fi communicate contribuabililor.
(4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe
baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de
organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului,
potrivit art. 9.
(5) Contribuabilii persoane juridice sau orice alte
entităti fără personalitate juridică, care, în toate cazurile, în decurs de 12
luni consecutive, nu au depus declaratii fiscale si situatii financiare, nu au
efectuat plăti datorate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de
stat, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul
asigurărilor pentru somaj si cărora, la cerere, nici nu li s-a aprobat de către
organul fiscal competent o măsură privind îndeplinirea obligatiilor lor
fiscale, vor fi trecuti într-o evidentă specială.
ARTICOLUL 77
Obligatia de a conduce evidenta fiscală
În vederea stabilirii stării de fapt fiscale si a
obligatiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligati să conducă
evidente fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
ARTICOLUL 78
Reguli pentru conducerea evidentei contabile si
fiscale
(1) Evidentele contabile si fiscale vor fi păstrate la
domiciliul fiscal al contribuabilului sau la sediile secundare, după caz.
(2) Dispozitiile legale privind păstrarea, arhivarea
si limba folosită pentru evidentele contabile sunt aplicabile si pentru
evidentele fiscale.
(3) În cazul în care
evidentele contabile si fiscale sunt tinute cu ajutorul sistemelor electronice
de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este
obligat să păstreze si să prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul cărora
le-a generat.
(4) Contribuabilii sunt obligati să evidentieze
veniturile realizate si cheltuielile efectuate din activitătile desfăsurate,
prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
(5) Contribuabilii sunt obligati să utilizeze pentru
activitatea desfăsurată documente primare si de evidentă contabilă stabilite
prin lege, achizitionate numai de la unitătile stabilite prin normele legale în
vigoare, si să
completeze integral rubricile formularelor,
corespunzător operatiunilor înregistrate.
(6) Organul fiscal poate lua în considerare orice
evidente relevante pentru impunere tinute de contribuabil.
TITLUL
V
Declaratia
fiscală
ARTICOLUL 79
(1) Declaratia fiscală se depune de către persoanele
obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
(2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede,
Ministerul Finantelor Publice va stabili termenul de depunere a declaratiei
fiscale.
(3) Obligatia de a depune declaratia fiscală se
mentine si în cazurile în care:
a) a fost efectuată plata obligatiei fiscale;
b) obligatia fiscală respectivă este scutită la plată,
conform reglementărilor legale;
c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de
impunere si obligatia fiscală.
(4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul
obligatiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la
plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea
contribuabilului, alte termene sau conditiii de depunere a declaratiilor
fiscale, în functie de necesitătile administrării obligatiilor fiscale.
Asupra termenelor si conditiilor va decide organul
fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al ministrului finantelor
publice.
ARTICOLUL 80
Forma si continutul declaratiei fiscale
(1) Declaratia fiscală se întocmeste prin completarea
unui formular pus la dispozitie gratuit de organul fiscal.
(2) În declaratia fiscală contribuabilul trebuie să
calculeze cuantumul obligatiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3) Contribuabilul are obligatia de a completa
declaratiile fiscale înscriind corect, complet si cu bună-credintă informatiile
prevăzute de formular, corespunzătoare situatiei sale fiscale. Declaratia
fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
(4) Obligatia de semnare a declaratiei fiscale se
consideră a fi îndeplinită si în următoarele situatii:
a) în cazul transmiterii declaratiilor fiscale prin
sistemul electronic de plăti. Data depunerii declaratiei se consideră a fi data
debitării contului plătitorului în baza acesteia;
b) în cazul transmiterii declaratiilor fiscale prin
sisteme electronice de transmitere la distantă în conditiile art. 81 alin. (1).
(5) Declaratia fiscală trebuie însotită de
documentatia cerută de prevederile legale.
(6) Pentru anumite categorii de obligatii fiscale,
stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice, organul fiscal poate
transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, instructiunile
de completare a acestora, alte informatii utile, precum si plicurile
preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondentei se suportă de către
organul fiscal.
ARTICOLUL 81
Depunerea declaratiilor fiscale
(1) Declaratia fiscală se depune la registratura
organului fiscal competent sau la postă prin scrisoare recomandată.
Declaratia fiscală
poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la
distantă, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finantelor
publice.
(2) Declaratiile fiscale pot fi redactate de organul
fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de vointa
contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3) Data depunerii declaratiei fiscale este data
înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la postă, după caz.
(4) Nedepunerea declaratiei fiscale dă dreptul
organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a obligatiilor fiscale
prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 66. Stabilirea din oficiu a
obligatiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15
zile de la înstiintarea contribuabilului privind depăsirea termenului legal de
depunere a declaratiei fiscale.
ARTICOLUL 82
Corectarea declaratiilor fiscale
Declaratiile fiscale pot fi corectate de către
contribuabil, din proprie initiativă.
TITLUL
VI
Stabilirea
impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general
consolidat
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
ARTICOLUL 83
Stabilirea impozitelor, taxelor, contributiilor si a
altor sume datorate bugetului general consolidat
(1) Impozitele, taxele, contributiile si alte sume
datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
a) prin declaratie fiscală, în conditiile art. 80
alin. (2) si art. 84 alin. (4);
b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte
cazuri.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si în
cazurile în care impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate
bugetului general consolidat sunt scutite la plată conform reglementărilor
legale, precum si în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.
(3) Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele,
taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se
stabilesc în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziunile leului, prin
reducere când fractiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani, si prin majorare
când fractiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari.
Această regulă se aplică si impozitelor, taxelor,
contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat, stabilite
si neachitate până la 30 iunie 2005. Impozitele, taxele, contributiile si alte
sume datorate bugetului general consolidat, în monedă nouă, cu valori mai mici
de 1 leu se întregesc la 1 leu.
ARTICOLUL 84
Decizia de impunere
(1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal
competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta
modifică baza de impunere.
(2) Pentru creantele administrate de Ministerul
Finantelor Publice prin Agentia Natională de Administrare Fiscală, prin ordin
al ministrului finantelor publice se pot stabili si alte competente pentru
emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspectiei fiscale.
(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar,
si în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere
potrivit art. 87.
(4) Declaratia fiscală
întocmită potrivit art. 80 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere,
sub rezerva unei verificări ulterioare, si produce efectele juridice ale
înstiintării de plată de la data depunerii acesteia.
(5) În situatia în care legea nu prevede obligatia de
calculare a impozitului, declaratia fiscală este asimilată unei decizii
referitoare la baza de impunere.
(6) Decizia de impunere si decizia referitoare la
obligatiile de plată accesorii constituie si înstiintări de plată, de la data
comunicării acestora.
(7) Până la 1 iulie 2005, sumele reprezentând
impozite, taxe, contributii si alte sume datorate bugetului general consolidat,
înscrise în deciziile de impunere, în actele administrative fiscale asimilate
acestora, precum si în declaratiile fiscale, vor fi rotunjite la 1.000 lei prin
reducere când suma ce urmează a fi rotunjită este sub 500 lei si prin majorare
când aceasta este peste 500 lei1).
1) Sumele
sunt exprimate în monedă veche.
ARTICOLUL 85
Forma si continutul deciziei de impunere
Decizia
de impunere trebuie să îndeplinească conditiile prevăzute la art. 43. Decizia
de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin.
(2), si categoria de impozit, taxă, contributie sau altă sumă datorată
bugetului general consolidat, baza de impunere, precum si cuantumul acestora,
pentru fiecare perioadă impozabilă.
ARTICOLUL 86
Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de
impunere
Sunt asimilate deciziilor de impunere si următoarele
acte administrative fiscale:
a) deciziile privind rambursări de taxă pe valoarea
adăugată si deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contributii si alte
venituri ale bugetului general consolidat;
b) deciziile referitoare la bazele de impunere;
c) deciziile referitoare la obligatiile de plată
accesorii;
d) procesele-verbale prevăzute la art. 138 alin. (6)
si art. 165 alin. (2).
ARTICOLUL 87
Deciziile referitoare la bazele de impunere
(1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin
decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situatii:
a) când venitul impozabil este realizat de mai multe
persoane. Decizia va cuprinde si repartizarea venitului impozabil pe fiecare
persoană care a participat la realizarea venitului;
b) când sursa venitului impozabil se află pe raza
altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenta de a
stabili baza de impunere o detine organul fiscal pe raza căruia se află sursa
venitului.
(2) Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe
persoane, atunci acestea pot să-si numească un împuternicit comun în relatia cu
organul fiscal.
ARTICOLUL 88
Stabilirea obligatiilor fiscale sub rezerva
verificării ulterioare
(1) Cuantumul obligatiilor fiscale se stabileste sub
rezerva verificării ulterioare.
(2) Decizia de impunere sub rezerva verificării
ulterioare poate fi desfiintată sau modificată, din initiativa organului fiscal
sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal
competent.
(3) Rezerva verificării ulterioare se anulează numai
la mplinirea termenului de prescriptie sau ca urmare a inspectiei fiscale
efectuate în cadrul termenului de prescriptie.
CAPITOLUL II
ARTICOLUL 89
Obiectul, termenul si momentul de la care începe să
curgă termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiilor fiscale
(1) Dreptul organului
fiscal de a stabili obligatii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu
exceptia cazului în care legea dispune altfel.
(2)
Termenul de prescriptie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la
data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanta fiscală
potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
(3) Dreptul de a stabili obligatii fiscale se prescrie
în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârsirea unei fapte
prevăzute de legea penală.
(4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data
săvârsirii faptei ce constituie infractiune sanctionată ca atare printr-o
hotărâre judecătorească definitivă.
ARTICOLUL 90
Întreruperea si suspendarea termenului de prescriptie
a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale
(1) Termenele prevăzute la art. 89 se întrerup si se
suspendă în cazurile si în conditiile stabilite de lege pentru întreruperea si
suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune potrivit dreptului
comun.
(2) Termenul de prescriptie a dreptului de stabilire a
obligatiei fiscale se suspendă pe perioada cuprinsă între momentul începerii
inspectiei fiscale si momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a
efectuării inspectiei fiscale.
ARTICOLUL 91
Efectul împlinirii termenului de prescriptie a
dreptului de a stabili obligatii fiscale
Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de
prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la
încetarea procedurii de emitere a titlului de creantă fiscală.
TITLUL
VII
Inspectia
fiscală
CAPITOLUL I
Sfera inspectiei fiscale
ARTICOLUL 92
Obiectul si functiile inspectiei fiscale
(1) Inspectia fiscală are ca obiect verificarea
bazelor de impunere, a legalitătii si conformitătii declaratiilor fiscale,
corectitudinii si exactitătii îndeplinirii obligatiilor de către contribuabili,
respectării prevederilor legislatiei fiscale si contabile, stabilirea
diferentelor obligatiilor de plată, precum si a accesoriilor aferente acestora.
(2) Inspectia fiscală are următoarele atributii:
a) constatarea si investigarea fiscală a tuturor
actelor si faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspectiei
sau altor persoane privind legalitatea si conformitatea declaratiilor fiscale,
corectitudinea si exactitatea îndeplinirii obligatiilor fiscale, în vederea
descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
b) analiza si evaluarea informatiilor fiscale, în
vederea confruntării declaratiilor fiscale cu informatiile proprii sau din alte
surse;
c) sanctionarea potrivit legii a faptelor constatate
si dispunerea de măsuri pentru prevenirea si combaterea abaterilor de la
prevederile legislatiei fiscale.
(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atributiilor
prevăzute la alin. (2) organul de inspectie fiscală va proceda la:
a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al
contribuabilului;
b) verificarea concordantei dintre datele din
declaratiile fiscale cu cele din evidenta contabilă a contribuabilului;
c) discutarea constatărilor si solicitarea de
explicatii scrise de la reprezentantii legali ai contribuabililor sau
împuternicitii acestora, după caz;
d) solicitarea de informatii de la terti;
e) stabilirea de diferente de obligatii fiscale de
plată;
f) verificarea locurilor unde se realizează activităti
generatoare de venituri impozabile;
g) dispunerea măsurilor asigurătorii în conditiile
legii;
h) efectuarea de investigatii fiscale potrivit alin.
(2) lit. a);
i) aplicarea de sanctiuni potrivit prevederilor
legale;
j) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în
acest sens proces-verbal.
ARTICOLUL 93
Inspectia fiscală se
exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare,
care au obligatii de stabilire, retinere si plată a impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute
de lege.
ARTICOLUL 94
Formele si întinderea inspectiei fiscale
(1) Formele de inspectie fiscală sunt:
a) inspectia fiscală generală, care reprezintă
activitatea de verificare a tuturor obligatiilor fiscale ale unui contribuabil,
pentru o perioadă de timp determinată;
b) inspectia fiscală partială, care reprezintă
activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligatii fiscale, pentru o
perioadă de timp determinată.
(2) Inspectia fiscală se poate extinde asupra tuturor
raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru
aplicarea legii fiscale.
ARTICOLUL 95
Proceduri de control fiscal
(1) În realizarea atributiilor inspectia fiscală poate
aplica următoarele proceduri de control:
a)
controlul prin sondaj, care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor
si operatiunilor semnificative în care sunt reflectate modul de calcul, de
evidentiere si de plată a obligatiilor fiscale datorate bugetului general
consolidat;
b) controlul inopinat, care constă în activitatea de
verificare faptică si documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu
privire la existenta unor fapte de încălcare a legislatiei fiscale, fără
anuntarea în prealabil a contribuabilului;
c) controlul încrucisat, care constă în verificarea
documentelor si operatiunilor impozabile ale contribuabilului în corelatie cu
cele detinute de alte persoane; controlul încrucisat poate fi si inopinat.
(2) La finalizarea controlului inopinat sau încrucisat
se încheie proces-verbal.
ARTICOLUL 96
Perioada supusă inspectiei fiscale
(1) Inspectia fiscală se efectuează în cadrul
termenului de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii fiscale.
(2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspectiei
fiscale începe de la sfârsitul perioadei controlate anterior, în conditiile
alin. (1).
(3) La celelalte categorii de contribuabili inspectia
fiscală se efectuează asupra creantelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru
care există obligatia depunerii declaratiilor fiscale. Inspectia fiscală se
poate extinde pe perioada de prescriptie a dreptului de a stabili obligatii
fiscale, dacă:
a) există indicii privind diminuarea impozitelor,
taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;
b) nu au fost depuse declaratii fiscale;
c) nu au fost îndeplinite obligatiile de plată a impozitelor,
taxelor, contributiilor si altor sume datorate bugetului general consolidat.
CAPITOLUL II
Realizarea inspectiei fiscale
ARTICOLUL 97
Competenta
(1) Inspectia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit
si neîngrădit prin Agentia Natională de Administrare Fiscală sau, după caz, de
compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice
locale, conform dispozitiilor prezentului titlu, ori de alte autorităti care
sunt competente, potrivit legii, să administreze impozite, taxe, contributii
sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(2) În cadrul Agentiei Nationale de Administrare
Fiscală, competenta de exercitare a inspectiei fiscale se stabileste prin
regulamentul de organizare si functionare aprobat în conditiile legii.
(3) Competenta privind efectuarea inspectiei fiscale
se poate delega altui organ fiscal.
ARTICOLUL 98
Selectarea contribuabililor pentru inspectie fiscală
(1) Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supusi
inspectiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.
(2) Contribuabilul nu poate face obiectii cu privire
la procedura de selectare folosită.
ARTICOLUL 99
(1) Înaintea desfăsurării inspectiei fiscale, organul
fiscal are obligatia să înstiinteze contribuabilul în legătură cu actiunea care
urmează să se desfăsoare, prin transmiterea unui aviz de inspectie fiscală.
(2) Avizul de inspectie fiscală va cuprinde:
a) temeiul juridic al inspectiei fiscale;
b) data de începere a inspectiei fiscale;
c) obligatiile fiscale si perioadele ce urmează a fi
supuse inspectiei fiscale;
d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de
începere a inspectiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspectiei fiscale
se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.
ARTICOLUL 100
Comunicarea avizului de inspectie fiscală
(1) Avizul de inspectie fiscală se comunică
contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspectiei fiscale, astfel:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalti contribuabili.
(2) Comunicarea avizului de inspectie fiscală nu este
necesară:
a) pentru solutionarea unor cereri ale
contribuabilului;
b) în cazul unor actiuni îndeplinite ca urmare a
solicitării unor autorităti, potrivit legii;
c) în cazul
controlului inopinat.
ARTICOLUL 101
Locul si timpul desfăsurării inspectiei fiscale
(1) Inspectia fiscală se desfăsoară, de regulă, în
spatiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la
dispozitie un spatiu adecvat, precum si logistica necesară desfăsurării
inspectiei fiscale.
(2) Dacă nu există un spatiu de lucru adecvat pentru
derularea inspectiei fiscale, atunci activitatea de inspectie se va putea
desfăsura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun
acord cu contribuabilul.
(3) Indiferent de locul unde se desfăsoară inspectia
fiscală, organul fiscal are dreptul să inspecteze locurile în care se
desfăsoară activitatea, în prezenta contribuabilului sau a unei persoane
desemnate de acesta.
(4) Inspectia fiscală se desfăsoară, de regulă, în
timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspectia fiscală se poate
desfăsura si în afara programului de lucru al contribuabilului, cu acordul
scris al acestuia si cu aprobarea conducătorului organului fiscal.
ARTICOLUL 102
Durata efectuării inspectiei fiscale
(1) Durata efectuării inspectiei fiscale este
stabilită de organele de inspectie fiscală sau, după caz, de compartimentele de
specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale, în functie de
obiectivele inspectiei, si nu poate fi mai mare de 3 luni.
(2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care
au sedii secundare, durata inspectiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
ARTICOLUL 103
Reguli privind inspectia fiscală
(1) Inspectia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor
stărilor de fapt si raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
(2) Inspectia fiscală va fi efectuată în asa fel încât
să afecteze cât mai putin activitatea curentă a contribuabililor si să
utilizeze eficient timpul destinat inspectiei fiscale.
(3) Inspectia fiscală se efectuează o singură dată
pentru fiecare impozit, taxă, contributie si alte sume datorate bugetului
general consolidat si pentru fiecare perioadă supusă impozitării. Prin
exceptie, conducătorul inspectiei fiscale competent poate decide reverificarea
unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspectiei fiscale si până la
data împlinirii termenului de prescriptie, apar date suplimentare necunoscute
inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care
influentează rezultatele acestora.
(4) În situatia în care din instrumentarea cauzelor
penale de către organele competente nu rezultă existenta prejudiciului,
reverificarea dispusă în temeiul alin. (3) nu este urmată de emiterea deciziei
de impunere.
(5) Inspectia fiscală se exercită pe baza principiilor
independentei, unicitătii, autonomiei, ierarhizării, teritorialitătii si
descentralizării.
(6) Activitatea de inspectie fiscală se organizează si
se desfăsoară în baza unor programe anuale, trimestriale si lunare aprobate în
conditiile stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de
Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autoritătilor administratiei
publice locale, după caz.
(7) La începerea inspectiei fiscale, inspectorul este obligat
să prezinte contribuabilului legitimatia de inspectie si ordinul de serviciu
semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspectiei fiscale
trebuie consemnată în registrul unic de control.
(8) La finalizarea inspectiei fiscale, contribuabilul
este obligat să dea o declaratie scrisă, pe propria răspundere, din care să
rezulte că au fost puse la dispozitie toate documentele si informatiile
solicitate pentru inspectia fiscală.
În declaratie se va mentiona si faptul că au fost
restituite toate documentele solicitate si puse la dispozitie de contribuabil.
(9) Contribuabilul are obligatia să îndeplinească
măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspectiei fiscale, în termenele
si conditiile stabilite de organele de inspectie fiscală.
ARTICOLUL 104
(1)
Contribuabilul are obligatia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt
fiscale. Acesta este obligat să dea informatii, să prezinte la locul de
desfăsurare a inspectiei fiscale toate documentele, precum si orice alte date
necesare clarificării situatiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
(2) La începerea inspectiei fiscale, contribuabilul va
fi informat că poate numi persoane care să dea informatii.
Dacă informatiile contribuabilului sau cele ale
persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se
poate adresa si altor persoane pentru obtinerea de informatii.
(3) Pe toată durata exercitării inspectiei fiscale
contribuabilii supusi acesteia au dreptul de a beneficia de asistentă de
specialitate sau juridică.
ARTICOLUL 105
Dreptul contribuabilului de a fi informat
(1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul
desfăsurării inspectiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspectia
fiscală.
(2) La încheierea inspectiei fiscale, organul fiscal
va prezenta contribuabilului constatările si consecintele lor fiscale,
acordându-i acestuia posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere potrivit
art. 9 alin. (1), cu exceptia cazului în care bazele de impozitare nu au
suferit nici o modificare în urma inspectiei fiscale sau a cazului în care
contribuabilul renuntă la acest drept si notifică acest fapt organelor de
inspectie fiscală.
(3) Data, ora si locul prezentării concluziilor vor fi
comunicate contribuabilului în timp util.
(4) Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris,
punctul de vedere cu privire la constatările inspectiei fiscale.
ARTICOLUL 106
(1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspectiei fiscale si care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infractiuni, în conditiile prevăzute de legea penală.
(2) În situatiile prevăzute la alin. (1) organele de
inspectie au obligatia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de
inspectie si de către contribuabilul supus inspectiei, cu sau fără explicatii
ori obiectiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus
controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspectie fiscală va
consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal
va fi comunicat contribuabilului.
ARTICOLUL 107
Raportul privind rezultatul inspectiei fiscale
(1) Rezultatul inspectiei fiscale va fi consemnat
într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspectiei, din
punct de vedere faptic si legal.
(2) Dacă, ca urmare a inspectiei, se modifică baza de
impunere, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere. În
cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi comunicat în
scris contribuabilului.
(3) În cazul în care, ca urmare a efectuării
inspectiei fiscale, au fost sesizate organele de urmărire penală, decizia de
impunere privitoare la obiectul sesizării penale se poate emite după solutionarea
cu caracter definitiv a cauzei penale.
TITLUL
VIII
Colectarea
creantelor fiscale
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
ARTICOLUL 108
Colectarea creantelor fiscale
(1) În sensul prezentului titlu, colectarea constă în
exercitarea actiunilor care au ca scop stingerea creantelor fiscale.
(2) Colectarea creantelor fiscale se face în temeiul
unui titlu de creantă sau al unui titlu executoriu, după caz.
(3) Titlul de creantă este actul prin care se
stabileste si se individualizează creanta fiscală, întocmit de organele
competente sau de persoanele îndreptătite, potrivit legii.
ARTICOLUL 109
Termenele de plată
(1) Creantele fiscale sunt scadente la expirarea
termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
(2) Pentru diferentele
de obligatii fiscale principale si pentru obligatiile fiscale accesorii,
stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileste în functie de data
comunicării acestora, astfel:
a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul
1–15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul
16–31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
(3) Pentru obligatiile fiscale esalonate sau amânate
la plată, precum si pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileste
prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectivă.
(4) Pentru creantele fiscale, administrate de
Ministerul Finantelor Publice, care nu au prevăzute termene de plată, acestea
vor fi stabilite prin ordin al ministrului finantelor publice.
(5) Pentru creantele fiscale ale bugetelor locale care
nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al
ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice.
(6) Contributiile sociale administrate de Ministerul
Finantelor Publice, după calcularea si retinerea acestora conform
reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii
următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.
CAPITOLUL II
Stingerea creantelor fiscale prin
plată, compensare si restituire
ARTICOLUL 110
Dispozitii privind efectuarea
plătii
(1) Plătile către organele fiscale se efectuează prin
intermediul băncilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate să
deruleze operatiuni de plată.
(2) Plata obligatiilor fiscale se efectuează de către
debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contributie si alte sume datorate
bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi si penalităti de întârziere.
(3) În cazul stingerii prin plată a obligatiilor
fiscale, momentul plătii este:
a) în cazul plătilor în numerar, data înscrisă în
documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul
fiscal;
b) în cazul plătilor efectuate prin mandat postal,
data postei, înscrisă pe mandatul postal;
c) în cazul plătilor efectuate prin decontare bancară,
data la care băncile debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de
decontare specifice, astfel cum această informatie este transmisă prin mesajul
electronic de plată de către institutia bancară initiatoare, potrivit
reglementărilor specifice în vigoare, cu exceptia situatiei prevăzute la art.
117, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;
d) pentru obligatiile fiscale care se sting prin
anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a
documentului sau a actului pentru care s-au depus si anulat timbrele datorate
potrivit legii.
ARTICOLUL 111
Ordinea stingerii datoriilor
(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de
impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentând creante fiscale prevăzute
la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a
stinge toate datoriile, atunci se stinge creanta fiscală stabilită de contribuabil
conform numărului de evidentă a plătii înscris pe ordinul de plată pentru
Trezoreria Statului.
(2) În situatia în care contribuabilul nu stabileste
creanta fiscală ce urmează a fi stinsă, organul fiscal competent va efectua
stingerea obligatiilor fiscale în următoarea ordine:
a) sume datorate în contul ratelor din graficele de
plată a obligatiilor fiscale, pentru care s-au aprobat esalonări si/sau amânări
la plată, precum si dobânzile datorate pe perioada esalonării si/sau amânării
la plată si calculate conform legii;
b) obligatii fiscale principale cu termene de plată în
anul curent, precum si accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
c) obligatii fiscale datorate si neachitate la data de
31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea
integrală a acestora;
d) dobânzi, penalităti de întârziere aferente
obligatiilor fiscale prevăzute la lit. c);
e) obligatii fiscale cu termene de plată viitoare, la
solicitarea debitorului.
(3) Pentru creantele bugetelor locale, din categoria
obligatiilor fiscale prevăzute la alin. (2) lit. b), se sting cu prioritate
obligatiile stabilite ca urmare a inspectiei fiscale.
(4) În situatia prevăzută la alin. (2) creditorul
fiscal care administrează creantele fiscale va înstiinta debitorul despre
măsura luată, în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.
ARTICOLUL 112
Compensarea
(1) Prin compensare se sting creantele administrate de
Ministerul Finantelor Publice cu creantele debitorului reprezentând sume de
rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenta celei mai mici sume,
când ambele părti dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât si pe cea
de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Creantele fiscale administrate de unitătile
administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creantele debitorului
reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenta celei
mai mici sume,
când ambele părti dobândesc reciproc atât calitatea de
creditor, cât si pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Compensarea se face de organul fiscal competent la
cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite
acestuia, după caz, în ordinea prevăzută la art. 111 alin. (2).
(4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu
ori de câte ori constată existenta unor creante reciproce, cu exceptia sumelor
negative din deconturile de taxă pe valoarea adăugată fără optiune de
rambursare.
(5) Compensarea creantelor debitorului se va efectua
cu obligatii datorate aceluiasi buget, urmând ca din diferenta rămasă să fie
compensate obligatiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:
a) bugetul de stat;
b) fondul de risc pentru garantii de stat, pentru
împrumuturi externe;
c) bugetul asigurărilor sociale de stat;
d) bugetul Fondului national unic de asigurări sociale
de sănătate;
e) bugetul asigurărilor pentru somaj.
(6) Dispozitiile alin. (5) nu se aplică în cazul
creantelor bugetelor locale.
(7) Organul competent va înstiinta în scris debitorul
despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la
data efectuării operatiunii.
ARTICOLUL 113
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele
sume:
a) cele plătite fără existenta unui titlu de creantă;
b) cele plătite în plus fată de obligatia fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a
prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor
judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute
la art. 167;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor
sechestrate sau din retinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii
judecătoresti prin care se dispune desfiintarea executării silite.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), sumele
de restituit reprezentând diferente de impozite rezultate din regularizarea
anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din
oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la
data comunicării deciziei de impunere.
(3) Diferentele de impozit pe venit de restituit mai
mici de 5 lei (RON) vor rămâne în evidenta fiscală spre a fi compensate cu
datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora
depăseste limita mentionată.
(4) Prin exceptie de la alin. (3), diferentele mai
mici de 5 lei (RON) se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea
contribuabilului.
(5) În cazul restituirii sumelor în valută confiscate,
aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referintă al pietei
valutare pentru euro, comunicat de Banca Natională a României, de la data
rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătoresti prin care se
dispune restituirea.
(6) Dacă debitorul înregistrează obligatii fiscale
restante, sumele prevăzute la alin. (1) si (2) se vor restitui numai după
efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(7) În cazul în care suma de rambursat sau de
restituit este mai mică decât obligatiile fiscale restante ale debitorului, se
va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.
(8) În cazul în care suma de rambursat sau de
restituit este mai mare decât suma reprezentând obligatii fiscale restante ale
debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligatiilor fiscale
restante, diferenta rezultată restituindu-se debitorului.
(9) Procedura de restituire si de rambursare a sumelor
de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art.
120, se aprobă prin ordin al ministrului finantelor publice.
ARTICOLUL 114
Obligatia băncilor supuse regimului de supraveghere
specială sau de administrare specială
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau
de administrare specială si care efectuează plătile dispuse în limita
încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligatii
fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori si/sau creante fiscale
înscrise în adresa de înfiintare a popririi transmisă de organele fiscale.
CAPITOLUL III
Dobânzi si penalităti de întârziere
ARTICOLUL 115
Dispozitii generale privind dobânzi si penalităti de
întârziere
(1) Pentru neachitarea
la termenul de scadentă de către debitor a obligatiilor de plată, se datorează
după acest termen dobânzi si penalităti de întârziere.
(2) Nu se datorează dobânzi si penalităti de
întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi si penalităti de
întârziere stabilite potrivit legii.
(3) Dobânzile si penalitătile de întârziere se fac
venit la bugetul căruia îi apartine creanta principală.
(4) Dobânzile si penalitătile de întârziere se
stabilesc prin decizii întocmite în conditiile aprobate prin ordin al
ministrului finantelor publice, cu exceptia situatiei prevăzute la art. 138
alin. (6).
ARTICOLUL 116
(1) Dobânzile se calculează pentru fiecare zi,
începând cu ziua imediat următoare termenului de scadentă si până la data
stingerii sumei datorate inclusiv.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se
datorează dobânzi după cum urmează:
a) pentru diferentele de impozite, taxe, contributii,
precum si cele administrate de organele vamale, stabilite de organele
competente, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei
impozitului, taxei sau contributiei, pentru care s-a stabilit diferenta, până
la data stingerii acesteia inclusiv;
b) pentru impozitele, taxele si contributiile stinse
prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire
inclusiv. În cazul plătii pretului în rate, dobânzile se calculează până la
data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma
rămasă de plată dobânda este datorată de către cumpărător;
c) pentru impozitele, taxele si contributiile
debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii procesului-verbal de
constatare a insolvabilitătii inclusiv.
(3) Modul de calcul al dobânzilor aferente sumelor
reprezentând eventuale diferente între impozitul pe profit plătit la data de 25
ianuarie a anului următor celui de impunere si impozitul pe profit datorat
conform declaratiei de impunere întocmite pe baza situatiei financiare anuale
va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului
finantelor publice.
(4) Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul
de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează dobânzi după
cum urmează:
a) pentru anul fiscal de impunere dobânzile pentru
plătile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăti anticipate
se calculează până la data plătii debitului sau, după caz, până la data de 31
decembrie;
b) dobânzile pentru sumele neachitate în anul de
impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin
decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de
plăti anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a
anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul
annual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea
dobânzii în mod corespunzător.
(5) Nivelul dobânzii se stabileste prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice, corelat cu nivelul
dobânzii de referintă a Băncii Nationale a României la care se adaugă 10 puncte
procentuale, o dată pe an, în luna decembrie, pentru anul următor, sau în
cursul anului, dacă rata dobânzii de referintă se modifică cu peste 5 puncte
procentuale.
ARTICOLUL 117
Dobânzi si penalităti de întârziere în cazul plătilor
efectuate prin decontare bancară
(1) Nedecontarea de către unitătile bancare a sumelor
cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la
data debitării contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligatia
de plată a sumelor respective si atrage pentru acesta dobânzi si penalităti de
întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 116 si 121, după termenul de 3
zile.
(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului si
nedecontate de unitătile bancare, precum si a dobânzilor si penalitătilor de
întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva
unitătii bancare respective.
ARTICOLUL 118
Dobânzi si penalităti de întârziere în cazul
compensării si în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară
(1) În cazul creantelor fiscale stinse prin
compensare, dobânzile si penalitătile de întârziere se datorează până la data
stingerii inclusiv, astfel:
a) pentru compensările la cerere, data stingerii este
data depunerii la organul competent a cererii de compensare;
b) pentru compensările din oficiu, data stingerii este
data înregistrării operatiei de compensare de către unitatea de trezorerie
teritorială, conform notei de compensare întocmite de către organul competent;
c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei
cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data
stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
(2) În cazul în care în urma exercitării controlului
sau analizării cererii de compensare s-a stabilit că suma ce urmează a se
compensa este mai mică decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile
si penalitătile de întârziere se recalculează pentru diferenta rămasă de la
data înregistrării cererii de compensare.
(3) Pentru obligatiile fiscale stinse prin procedurile
de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data
la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o
reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin
ordin al ministrului finantelor publice.
(4) Pentru obligatiile fiscale neplătite la termen,
atât înainte, cât si după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se
datorează dobânzi si penalităti de întârziere până la data deschiderii
procedurii de faliment. Pentru obligatiile fiscale născute după data
deschiderii procedurii de faliment si neplătite la termen nu se datorează
dobânzi si penalităti de întârziere.
ARTICOLUL 119
Dobânzi în cazul înlesnirilor la plată
Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la
plata obligatiilor fiscale restante se datorează dobânzi.
ARTICOLUL 120
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la
buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării
termenului prevăzut de art. 113 alin. (2) sau art. 199, după caz. Acordarea
dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 116 alin.
(5) si se suportă din acelasi buget din care se restituie ori se rambursează,
după caz, sumele solicitate de către plătitori.
ARTICOLUL 121
Penalităti de întârziere
(1) Plata cu întârziere a obligatiilor fiscale se
sanctionează cu o penalitate de întârziere de 0,6% pentru fiecare lună si/sau
pentru fiecare fractiune de lună de întârziere, începând cu data de întâi a
lunii următoare scadentei acestora până la data stingerii acestora inclusiv.
Penalitatea de întârziere nu înlătură obligatia de
plată a dobânzilor.
(2) Pentru situatiile prevăzute la art. 116 alin. (3)
si (4) penalitătilor de întârziere li se aplică regimul stabilit pentru
dobânzi.
(3) Penalitatea de întârziere se datorează până la
data începerii procedurii de executare silită.
(4) În cazul în care s-au acordat înlesniri la plată,
penalitatea de întârziere se datorează până la data de întâi a lunii următoare
celei în care s-au acordat înlesnirile.
Nerespectarea înlesnirilor la plată, asa cum au fost
acordate, conduce la calculul penalitătilor de întârziere de la data încetării,
conform legii, a valabilitătii înlesnirilor.
(5) Nivelul penalitătii de întârziere se poate
modifica anual prin legea bugetului de stat.
CAPITOLUL IV
Înlesniri la plată
ARTICOLUL 122
Înlesniri la plata obligatiilor fiscale
(1) La cererea temeinic justificată a
contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligatiile
fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cât si în timpul
efectuării acesteia, înlesniri la plată, în conditiile legii.
(2) La cererea temeinic justificată a debitorilor,
persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritătile
administratiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda,
pentru obligatiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele
înlesniri la plată:
a) esalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor,
redeventelor, contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;
b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor,
contributiilor si a altor obligatii la bugetul local;
c) esalonări la plata dobânzilor si/sau a
penalitătilor de orice fel, cu exceptia dobânzilor datorate pe perioada de
esalonare;
d) amânări si/sau scutiri ori amânări si/sau reduceri
de dobânzi si/sau penalităti de întârziere, cu exceptia dobânzilor datorate pe
perioada de amânare;
e) scutiri sau reduceri de impozite si taxe locale, în
conditiile legii.
(3) Procedura de acordare a înlesnirilor la plată
pentru creantele bugetare locale se stabileste prin acte normative speciale.
(4) Pentru acordarea înlesnirilor la plată creditorii
bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garantii.
(5) Pentru obligatiile la bugetul local, datorate si
neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garantia este:
a) o sumă egală cu două rate medii din esalonare,
reprezentând obligatii bugetare locale esalonate si dobânzi calculate, în cazul
esalonărilor la plată;
b) o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea
debitelor amânate si dobânzile calculate si numărul de luni aprobate pentru
amânare la plată, în cazul amânărilor la plată.
(6) Pentru obligatiile la bugetul local, datorate si
neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garantia
este de 100% din totalul creantei bugetare locale pentru care s-a acordat
înlesnirea.
CAPITOLUL V
ARTICOLUL 123
Constituirea de garantii
Organul fiscal solicită constituirea unei garantii
pentru:
a) suspendarea executării silite în conditiile art.
144 alin. (7);
b) ridicarea măsurilor asigurătorii;
c) asumarea obligatiei de plată de către altă persoană
prin angajament de plată, în conditiile art. 25 alin. (2) lit. d);
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 124
Tipuri de garantii
Garantiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 123
se pot constitui, în conditiile legii, prin:
a) consemnarea de mijloace bănesti la o unitate a
Trezoreriei Statului;
b) scrisoare de garantie bancară;
c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din tară;
d) gaj asupra unor bunuri mobile;
e) fidejusiune.
ARTICOLUL 125
Valorificarea garantiilor
Organul competent, în conditiile legii, se
îndestulează din garantiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul pentru care
acestea au fost solicitate.
CAPITOLUL VI
ARTICOLUL 126
Poprirea si sechestrul asigurătoriu
(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul
capitol se dispun si se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de
organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi
asigurătorii si sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile si/sau
imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când
există pericolul ca acesta să se sustragă, să-si ascundă ori să-si risipească
patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, precum
si în cazul suspendării executării actului administrativ prevăzute la art. 185.
(3) Aceste măsuri pot fi luate si în cazul în care
creanta nu a fost încă individualizată si nu a devenit scadentă. Măsurile
asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât si de instantele
judecătoresti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiintate în
conditiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără
îndeplinirea altor formalităti. Odată cu individualizarea creantei si ajungerea
acesteia la scadentă, în cazul neplătii, măsurile asigurătorii se transformă în
măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă
de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că
prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate,
după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii
trebuie motivată si semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2),
precum si cele dispuse de instantele judecătoresti sau de alte organe
competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozitiile referitoare la
executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7) În cazul înfiintării sechestrului asigurătoriu
asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul
de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora
care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv.
Actele de dispozitie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (7)
sunt lovite de nulitate absolută.
(9) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu
acoperă integral creanta fiscală a bugetului general consolidat, măsurile
asigurătorii pot fi înfiintate si asupra bunurilor detinute de către debitor în
proprietate comună cu terte persoane, pentru cota-parte detinută de acesta.
(10) Împotriva actelor prin care se dispun si se duc
la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestatie în
conformitate cu prevederile art. 169.
ARTICOLUL 127
Măsurile asigurătorii
instituite potrivit art. 126 se ridică, prin decizie motivată, de către
creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la
constituirea garantiei prevăzute la art. 124, după caz.
CAPITOLUL VII
Prescriptia dreptului de a cere executarea silită si a
dreptului de a cere compensarea sau restituirea
ARTICOLUL 128
Începerea termenului de prescriptie
(1) Dreptul de a cere executarea silită a creantelor
fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care a luat nastere acest drept.
(2) Termenul de prescriptie prevăzut la alin. (1) se
aplică si creantelor provenind din amenzi contraventionale.
ARTICOLUL 129
Suspendarea termenului de prescriptie
Termenul de prescriptie prevăzut la art. 128 se
suspendă:
a) în cazurile si în conditiile stabilite de lege
pentru suspendarea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;
b) în cazurile si în conditiile în care suspendarea
executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanta judecătorească
sau de alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilitătii înlesnirii acordate
potrivit legii;
d) cât timp debitorul îsi sustrage veniturile si
bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 130
Întreruperea termenului de prescriptie
Termenul de prescriptie prevăzut la art. 128 se
întrerupe:
a) în cazurile si în conditiile stabilite de lege
pentru întreruperea termenului de prescriptie a dreptului la actiune;
b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de
începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de
plată a obligatiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoasterii în orice
alt mod a datoriei;
c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite,
a unui act de executare silită;
d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de
constatare a insolvabilitătii contribuabilului;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
ARTICOLUL 131
Efecte ale împlinirii termenului de prescriptie
(1) Dacă organul de executare constată împlinirea
termenului de prescriptie a dreptului de a cere executarea silită a creantelor
fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare si la scăderea
acestora din evidenta analitică pe plătitori.
(2) Sumele achitate de debitor în contul unor creante
fiscale, după împlinirea termenului de prescriptie, nu se restituie.
ARTICOLUL 132
Prescriptia dreptului de a cere compensarea sau
restituirea
Dreptul
contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creantelor fiscale se
prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.
CAPITOLUL VIII
Stingerea creantelor fiscale prin executare silită
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
ARTICOLUL 133
Organele de executare silită
(1) În cazul în care debitorul nu îsi plăteste de
bunăvoie obligatiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru
stingerea acestora, vor proceda la actiuni de executare silită, potrivit
prezentului cod.
(2) Organele fiscale care administrează creante
fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii si să
efectueze procedura de executare silită.
(3)
Creantele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează si se
utilizează de institutiile publice, provenite din venituri proprii, precum si
cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe
proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii
si să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor
prezentului cod.
(4) Organele prevăzute la alin. (2) si (3) sunt
denumite în continuare organe de executare silită.
(5) Pentru efectuarea procedurii de executare silită
este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc
bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de
executare în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal debitorul. În
cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare
coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra
tertului poprit, indiferent de locul unde îsi are domiciliul fiscal.
(6) Atunci când se constată că există pericolul
evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a
bunurilor si veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a
cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda
la indisponibilizarea si executarea silită a acestora, indiferent de locul în
care se găsesc bunurile.
(7) Organul de executare coordonator va sesiza în
scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu
în copie certificată, situatia debitorului, contul în care se vor vira sumele
încasate, precum si orice alte date utile pentru identificarea debitorului si a
bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(8) În cazul în care asupra acelorasi venituri ori
bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea
titlurilor executorii privind creante fiscale, cât si pentru titluri ce se
execută în conditiile prevăzute de alte dispozitii legale, executarea silită se
va face, potrivit dispozitiilor prezentului cod, de către organele de executare
prevăzute de acesta.
(9) Când se constată că domiciliul fiscal al
debitorului se află în raza teritorială a altui organ de executare, titlul
executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia,
înstiintându-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul
executoriu.
ARTICOLUL 134
Executarea silită în cazul debitorilor solidari
(1)
Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a
cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal debitorul despre care există
indicii că detine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.
(2) Organul de executare coordonator înscrie în
întregime debitul în evidentele sale si ia măsuri de executare silită,
comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se
află domiciliile fiscale ale celorlalti codebitori, aplicându-se dispozitiile
art. 133.
(3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a
comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidentă nominală, vor lua
măsuri de executare silită si vor comunica organului de executare coordonator
sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea
acestora.
(4) Dacă organul de executare coordonator, care tine
evidenta întregului debit, constată că acesta a fost realizat prin actele de
executare silită făcute de el însusi si de celelalte organe sesizate potrivit
alin. (3), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de
îndată executarea silită.
ARTICOLUL 135
Executorii fiscali
(1) Executarea silită se face de organul de executare
competent prin intermediul executorilor fiscali. Acestia trebuie să detină o
legitimatie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea
activitătii.
(2) Executorul fiscal este împuternicit în fata
debitorului si a tertilor prin legitimatia de executor fiscal si delegatie
emisă de organul de executare silită.
(3) În exercitarea atributiilor ce le revin, pentru
aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
a) să intre în orice incintă de afaceri a debitorului,
persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta îsi păstrează bunurile, în
scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit,
precum si să analizeze evidenta contabilă a debitorului în scopul identificării
tertilor care datorează sau detin în păstrare venituri ori bunuri ale
debitorului;
b) să intre în toate încăperile în care se găsesc
bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică, precum si să cerceteze
toate locurile în care acesta îsi păstrează bunurile;
c) să solicite si să cerceteze orice document sau
element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor
proprietate a debitorului.
(4) Executorul fiscal poate intra în încăperile ce
reprezintă domiciliul sau resedinta unei persoane fizice, cu consimtământul
acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea
instantei judecătoresti competente potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
(5) Accesul executorului fiscal în locuintă, în
incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a debitorului, persoană fizică
sau juridică, se poate efectua între orele 6,00–20,00, în orice zi lucrătoare.
Executarea începută va putea continua în aceeasi zi sau în zilele următoare. În
cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în
încăperile debitorului va avea loc si la alte ore decât cele mentionate, precum
si în zilele nelucrătoare, în baza autorizatiei prevăzute la alin. (4).
(6) În absenta debitorului sau dacă acesta refuză
accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal
poate să pătrundă în acestea în prezenta unui reprezentant al politiei ori al
jandarmeriei sau a altui agent al fortei publice si a doi martori majori, fiind
aplicabile prevederile alin. (4) si (5).
ARTICOLUL 136
Executarea silită împotriva unei asocieri fără
personalitate juridică
Pentru executarea silită a creantelor fiscale datorate
de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu
executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile si
imobile ale asocierii, cât si bunurile personale ale membrilor acesteia.
ARTICOLUL 137
Titlul executoriu si conditiile pentru începerea
executării silite
(1)
Executarea silită a creantelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu
executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de
executare competent în a cărui rază teritorială îsi are domiciliul fiscal
debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu
executoriu.
(2) Titlul de creantă devine titlu executoriu la data
la care creanta fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată
prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de
lege.
(3) Executarea silită începe în termen de 15 zile de
la data înstiintării.
(4) Înstiintarea de plată este act premergător
executării silite.
(5) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de
organul de executare competent va contine, pe lângă elementele prevăzute la
art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul
fiscal al acestuia, precum si orice alte date de identificare; cuantumul si
natura sumelor datorate si neachitate, temeiul legal al puterii executorii a
titlului.
(6) Pentru debitorii obligati în mod solidar la plata
creantelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
(7) Titlurile executorii emise de alte organe
competente, care privesc creante fiscale, se transmit în termen de cel mult 30
de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor
prevăzute la art. 133.
(8) În cazul în care titlurile executorii emise de
alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre
următoarele elemente: numele si prenumele sau denumirea debitorului, codul
numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul
sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis si dovada
comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile
executorii organelor emitente.
(9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost
transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va
confirma primirea, în termen de 30 de zile.
(10) În cazul în care institutiile publice transmit
titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor
fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local,
după caz.
(11) În cazul în care autoritătile administratiei
publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre
executare silită organelor fiscale din subordinea Agentiei Nationale de
Administrare Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.
ARTICOLUL 138
Reguli privind executarea silită
(1) Executarea silită se poate întinde asupra tuturor
veniturilor si bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii,
iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru
realizarea creantelor fiscale si a cheltuielilor de executare.
(2) Bunurile supuse unui regim special de circulatie
pot fi urmărite numai cu respectarea conditiilor prevăzute de lege.
(3) În cadrul procedurii de executare silită se pot
folosi succesiv sau concomitent modalitătile de executare silită prevăzute de
prezentul cod.
(4) Executarea silită a creantelor fiscale nu se
perimează.
(5) Executarea silită se desfăsoară până la stingerea
creantelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitătilor
de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin
acesta, precum si a cheltuielilor de executare.
(6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt
prevăzute, după caz, dobânzi, penalităti de întârziere sau alte sume, fără să
fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de
executare si consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu,
care se comunică debitorului.
(7) Fată de terti, inclusiv fată de stat, o garantie reală si celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileste de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.
ARTICOLUL 139
Obligatia de informare
În
vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate
folosi de mijloacele de probă prevăzute la art. 49, în vederea determinării
averii si a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este
obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere, informatiile solicitate.
ARTICOLUL 140
Precizarea naturii debitului
În toate actele de executare silită trebuie să se
indice titlul executoriu si să se arate natura si cuantumul debitului ce face
obiectul executării.
ARTICOLUL 141
Somatia
(1) Executarea silită începe prin comunicarea
somatiei.
Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somatiei
nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită.
Somatia este însotită de un exemplar al titlului
executoriu.
(2) Somatia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la
art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru
care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să
plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum si indicarea
consecintelor nerespectării acesteia.
ARTICOLUL 142
Drepturi si obligatii ale tertului
Tertul
nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de
gaj, drept de ipotecă sau un privilegiu. Tertul va participa la distribuirea
sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.
ARTICOLUL 143
Evaluarea bunurilor supuse executării silite
(1) Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi
evaluate.
În acest scop, organul de executare va apela la organe
si persoane de specialitate, care sunt obligate să îsi îndeplinească
atributiile ce le revin în acest sens.
Dispozitiile art. 54 se aplică în mod corespunzător.
(2) Organul de executare va actualiza pretul de
evaluare tinând cont de rata inflatiei.
(3) Atunci când se consideră necesar, organul de
executare va proceda la o nouă evaluare.
ARTICOLUL 144
Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării
silite
(1) Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau
poate înceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.
(2) Executarea silită se suspendă:
a) când suspendarea a fost dispusă de instantă sau de
creditor, în conditiile legii;
b) la data comunicării aprobării înlesnirii la plată,
în conditiile legii;
c) în cazul prevăzut la art. 152;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
(3) Executarea silită se întrerupe:
a) la data declarării stării de insolvabilitate a
debitorului;
b) în alte cazuri prevăzute de lege.
(4) Executarea silită încetează dacă:
a) s-au
stins integral obligatiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv
obligatiile de plată accesorii, cheltuielile de executare si orice alte sume
stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b) a fost desfiintat titlul executoriu;
c) în alte cazuri prevăzute de lege.
(5) Măsurile de executare silită aplicate în
conditiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită în cel mult 5 zile
de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare.
(6) În cazul în care popririle înfiintate de organul
de executare generează imposibilitatea debitorului de a-si continua activitatea
economică, cu consecinte sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la
cererea debitorului, si tinând seama de motivele invocate de acesta, fie
suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară partială a executării
silite prin poprirea conturilor bancare. Suspendarea se poate dispune pentru o
perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către bancă a suspendării
popririi de către organul fiscal.
(7) Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin.
(6) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea
sechestrării, sau alte garantii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care
s-a început executarea silită.
SECTIUNEA a 2-a
Executarea silită prin poprire
ARTICOLUL 145
Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
(1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice
sume urmăribile reprezentând venituri si disponibilităti bănesti în lei si în
valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, detinute si/sau
datorate, cu orice titlu, debitorului de către terte persoane sau pe care
acestia le vor datora si/sau detine în viitor în temeiul unor raporturi
juridice existente.
(2) Sumele reprezentând credite nerambursabile sau
finantări primite de la institutii sau organizatii internationale pentru
derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin
poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită
procedura executării silite.
(3) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri
si disponibilităti în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea
în lei a sumelor în valută, fără consimtământul titularului de cont, la cursul
de schimb afisat de acestea pentru ziua respectivă.
(4) Sumele ce reprezintă venituri bănesti ale
debitorului persoană fizică, realizate ca angajat, pensiile de orice fel,
precum si ajutoarele sau indemnizatiile cu destinatie specială sunt supuse
urmăririi numai în conditiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
(5)
Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice
se înfiintează de către organul de executare printr-o adresă care va fi trimisă
prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, tertului poprit, împreună cu
o copie certificată de pe titlul executoriu.
Totodată va fi înstiintat si debitorul despre
înfiintarea popririi.
(6) Poprirea nu este supusă validării.
(7) Poprirea înfiintată anterior, ca măsură
asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe
titlul executoriu, făcută tertului poprit, si înstiintarea despre aceasta a
debitorului.
(8) Poprirea se consideră înfiintată din momentul
primirii adresei de înfiintare de către tertul poprit. În acest sens, tertul
poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât si ora primirii adresei de
înfiintare a popririi.
(9) După înfiintarea popririi, tertul poprit este
obligat:
a) să plătească, de îndată sau după data la care
creanta devine exigibilă, organului fiscal, suma retinută si cuvenită, în
contul indicat de organul de executare;
b) să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale
poprite, înstiintând despre aceasta organul de executare.
(10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt
poprite de mai multi creditori, tertul poprit îi va anunta în scris despre
aceasta pe creditori si va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de
preferintă prevăzute la art. 167.
(11) Pentru stingerea creantelor fiscale, debitorii
titulari de conturi bancare pot fi urmăriti prin poprire asupra sumelor din
conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În
acest caz, odată cu comunicarea somatiei si a titlului executoriu, făcută
debitorului potrivit art. 44, o copie certificată de pe acest titlu va fi
comunicată băncii la care se află deschis contul debitorului. Despre această
măsură va fi înstiintat si debitorul.
(12) În măsura în care este necesar, pentru achitarea
sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (11), sumele existente,
precum si cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei si
în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizării, respectiv de
la data si ora primirii adresei de înfiintare a popririi asupra
disponibilitătilor bănesti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor
de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, si nu vor
accepta alte plăti din conturile acestora până la achitarea integrală a
obligatiilor fiscale înscrise în adresa de înfiintare a popririi, cu exceptia
sumelor necesare plătii drepturilor salariale.
(13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) si
(15) atrage nulitatea oricărei plăti si răspunderea solidară a tertului poprit
cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizării. Prevederile art.
28 se aplică în mod corespunzător.
(14) Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în
somatie, organul de executare va înstiinta de îndată în scris băncile pentru
sistarea totală sau partială a indisponibilizării conturilor si retinerilor. În
caz contrar banca este obligată să procedeze conform dispozitiilor alin. (12).
(15) În situatia în care titlurile executorii nu pot
fi onorate în aceeasi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările
zilnice realizate în contul debitorului.
(16) Dispozitiile alin. (10) se aplică în mod
corespunzător.
ARTICOLUL 146
Executarea silită a tertului poprit
(1) Dacă tertul poprit înstiintează organul de
executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu respectă
dispozitiile art. 145 alin. (9)–(16), precum si în cazul în care invocă alte
neregularităti în legătură cu drepturile si obligatiile părtilor privind
înfiintarea popririi, instanta judecătorească în a cărei rază teritorială se
află domiciliul sau sediul tertului poprit, la cererea organului de executare
ori a altei părti interesate, pe baza probelor administrate, va pronunta
mentinerea sau desfiintarea popririi.
(2) Judecata se face de urgentă si cu precădere.
(3) Pe baza hotărârii de mentinere a popririi, care
constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea
silită a tertului poprit, în conditiile prezentului cod.
SECTIUNEA a 3-a
Executarea silită a bunurilor mobile
ARTICOLUL 147
Executarea silită a bunurilor mobile
(1) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile
ale debitorului, cu exceptiile prevăzute de lege.
(2) În
cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind
necesare vietii si muncii debitorului, precum si familiei sale:
a) bunurile mobile de orice fel care servesc la
continuarea studiilor si la formarea profesională, precum si cele strict
necesare exercitării profesiei sau a altei ocupatii cu caracter permanent,
inclusiv cele necesare desfăsurării activitătii agricole, cum sunt uneltele,
semintele, îngrăsămintele, furajele si animalele de productie si de lucru;
b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic
al debitorului si familiei sale, precum si obiectele de cult religios, dacă nu
sunt mai multe de acelasi fel;
c) alimentele necesare debitorului si familiei sale pe
timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu agricultura,
alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d) combustibilul necesar debitorului si familiei sale
pentru încălzit si pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarnă;
e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau
destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f) bunurile declarate neurmăribile prin alte
dispozitii legale.
(3) Bunurile debitorului persoană fizică necesare
desfăsurării activitătii de comert nu sunt exceptate de la executare silită.
(4) Executarea silită a bunurilor mobile se face prin
sechestrarea si valorificarea acestora, chiar dacă acestea se află la un tert.
Sechestrul se instituie printr-un procesverbal.
(5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca
măsură asigurătorie nu este necesară o nouă sechestrare.
(6) Executorul fiscal, la începerea executării silite,
este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la
locul aplicării sechestrului si dacă nu au fost substituite sau degradate,
precum si să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele
găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creantei.
(7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin
valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării
silite.
(8) Prin sechestrul înfiintat asupra bunurilor mobile,
creditorul fiscal dobândeste un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu
alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de gaj în sensul prevederilor
dreptului comun.
(9) De la data întocmirii procesului-verbal de
sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează
executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu
aprobarea dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei
interdictii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.
(10) Actele de dispozitie care ar interveni ulterior
indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
(11) În cazurile în care nu au fost luate măsuri
asigurătorii pentru realizarea integrală a creantei fiscale si la începerea
executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare,
substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale
debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somatiei.
ARTICOLUL 148
Procesul-verbal de sechestru
(1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
a) denumirea organului de executare, indicarea
locului, a datei si a orei când s-a făcut sechestrul;
b) numele si prenumele executorului fiscal care aplică
sechestrul, numărul legitimatiei si al delegatiei;
c) numărul dosarului de executare, data si numărul de
înregistrare a somatiei, precum si titlul executoriu în baza căruia se face
executarea silită;
d) temeiul legal în baza căruia se face executarea
silită;
e) sumele datorate pentru a căror executare silită se
aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi si penalităti de
întârziere, mentionându-se si cota acestora, precum si actul normativ în baza
căruia a fost stabilită obligatia de plată;
f) numele, prenumele si domiciliul debitorului
persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieste
împreună cu debitorul sau denumirea si sediul debitorului, numele, prenumele si
domiciliul altor persoane majore care au fost de fată la aplicarea
sechestrului, precum si alte elemente de identificare a acestor persoane;
g) descrierea bunurilor mobile sechestrate si
indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal,
pentru identificarea si individualizarea acestora, mentionându-se starea de
uzură si eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum si dacă s-au
luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori
ridicarea de la locul unde se află, sau de administrare ori conservare a
acestora, după caz;
h) mentiunea că evaluarea se va face înaintea
începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a
putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunostinte de specialitate;
i) mentiunea făcută de debitor privind existenta sau
inexistenta unui drept de gaj, ipotecă ori privilegiu, după caz, constituit în
favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j) numele, prenumele si adresa persoanei căreia i s-au
lăsat bunurile, precum si locul de depozitare a acestora, după caz;
k) eventualele obiectii făcute de persoanele de fată
la aplicarea sechestrului;
l) mentiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile
de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteste
obligatiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
m) semnătura executorului fiscal care a aplicat
sechestrul si a tuturor persoanelor care au fost de fată la sechestrare. Dacă
vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul
fiscal va mentiona această împrejurare.
(2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru
se predă debitorului sub semnătură sau i se comunică la domiciliul ori sediul
acestuia, precum si, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urmă
semnând cu mentiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3) În vederea valorificării organul de executare este
obligat să verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul mentionat în
procesul-verbal de sechestru, precum si dacă nu au fost substituite sau
degradate.
(4) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării
nu sunt suficiente pentru realizarea creantei fiscale, organul de executare va
face investigatiile necesare pentru identificarea si urmărirea altor bunuri ale
debitorului.
(5) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul
mentionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau
degradate, executorul fiscal încheie procesverbal de constatare. Pentru
bunurile găsite cu prilejul investigatiilor efectuate conform alin. (4) se va
încheia procesul-verbal de sechestru.
(6) Dacă se sechestrează si bunuri gajate pentru
garantarea creantelor altor creditori, organul de executare le va trimite si
acestora câte un exemplar din procesulverbal de sechestru.
(7) Executorul fiscal care constată că bunurile fac
obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la
care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin
acelasi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este
necesar, si alte bunuri pe care le va identifica.
(8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de
sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate si în cadrul noii
executări silite.
(9) În
cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate
s-au săvârsit fapte care pot constitui infractiuni va consemna aceasta în
procesul-verbal de sechestru si va sesiza de îndată organele de urmărire penală
competente.
ARTICOLUL 149
Custodele
(1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în
custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul
de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate si
depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia
debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii si când se constată că
există pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica
sigiliul asupra bunurilor.
(2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în
sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale
pretioase, pietre pretioase, obiecte de artă, colectii de valoare, acestea se
ridică si se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unitătile specializate.
(3) Cel care primeste bunurile în custodie va semna
procesul-verbal de sechestru.
(4) În cazul în care custodele este o altă persoană
decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o
remuneratie tinând seama de activitatea depusă.
SECTIUNEA a 4-a
Executarea silită a bunurilor imobile
ARTICOLUL 150
Executarea silită a bunurilor imobile
(1)
Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În
situatia în care debitorul detine bunuri în proprietate comună cu alte
persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite
debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
(2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin
drept si asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil.
Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
(3) În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi
supus executării silite spatiul minim locuit de debitor si familia sa, stabilit
în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4) Dispozitiile alin. (3) nu sunt aplicabile în
cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creantelor fiscale
rezultate din săvârsirea de infractiuni.
(5) Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie
un proces-verbal de sechestru, dispozitiile art. 147 alin. (9) si (10) si ale
art. 148 alin. (1) si (2) fiind aplicabile.
(6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în
temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7) Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în
raport cu alti creditori aceleasi drepturi ca si dreptul de ipotecă, în sensul
prevederilor dreptului comun.
(8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de
executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte
funciară efectuarea inscriptiei ipotecare, anexând un exemplar al
procesului-verbal de sechestru.
(9) Biroul de carte funciară va comunica organelor de
executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale
si sarcini care grevează imobilul urmărit, precum si titularii acestora, care
vor fi înstiintati de către organul de executare si chemati la termenele fixate
pentru vânzarea bunului imobil si distribuirea pretului.
(10) Creditorii debitorului, altii decât titularii
drepturilor mentionate la alin. (9), sunt obligati ca, în termen de 30 de zile
de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidentele
de publicitate imobiliară, să comunice în scris organului de executare
titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.
ARTICOLUL 151
Instituirea administratorului-sechestru
(1) La
instituirea sechestrului si în tot cursul executării silite, organul de
executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este
necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei si a
altor venituri obtinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în
litigii privind imobilul respectiv.
(2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul,
debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile
încasate potrivit alin. (1) la unitătile abilitate si va depune recipisa la
organul de executare.
(4) Când administrator-sechestru este numită o altă
persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o
remuneratie tinând seama de activitatea depusă.
ARTICOLUL 152
Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
(1) După primirea procesului-verbal de sechestru,
debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la
comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creantelor fiscale să se facă din
veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel
mult 6 luni.
(2) De la data aprobării cererii debitorului,
executarea silită începută asupra bunului imobil se suspendă.
(3) Pentru motive temeinice organul de executare poate
relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4) Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a
aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la
executare silită sau îsi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod
corespunzător prevederile art. 27.
SECTIUNEA a 5-a
Executarea silită a altor bunuri
ARTICOLUL 153
Executarea silită a fructelor neculese si a recoltelor
prinse de rădăcini
(1) Executarea silită a fructelor neculese si a
recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate
cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2)
Pentru executarea silită a recoltelor si a fructelor culese sunt aplicabile
prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
(3) Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea
fructelor neculese sau a recoltelor asa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce
vor fi culese.
ARTICOLUL 154
Executarea silită a unui ansamblu de bunuri
(1) Bunurile mobile si/sau imobile proprietate a
debitorului pot fi valorificate în ansamblu dacă organul de executare apreciază
că astfel acestea pot fi vândute în conditii mai avantajoase.
(2) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la
alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit
prevederilor prezentului cod.
(3) Prevederile sectiunii a 3-a privind executarea
silită a bunurilor mobile si ale sectiunii a 4-a privind executarea silită a
bunurilor imobile, precum si ale art. 161 privind plata în rate se aplică în
mod corespunzător.
SECTIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor
ARTICOLUL 155
Valorificarea bunurilor sechestrate
(1) În
cazul în care creanta fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data
încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei
formalităti, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu exceptia situatiilor în
care, potrivit legii, s-a dispus desfiintarea sechestrului, suspendarea sau
amânarea executării silite.
(2) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate
cât mai avantajoase, tinând seama atât de interesul legitim si imediat al
creditorului, cât si de drepturile si obligatiile debitorului urmărit, organul
de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre
modalitătile prevăzute de dispozitiile legale în vigoare si care, fată de datele
concrete ale cauzei, se dovedeste a fi mai eficientă.
(3) În sensul alin. (2) organul de executare competent
va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
a) întelegerea părtilor;
b) vânzare în regim de consignatie a bunurilor mobile;
c) vânzare directă;
d) vânzare la licitatie;
e) alte modalităti admise de lege, inclusiv
valorificarea bunurilor prin case de licitatii, agentii imobiliare sau
societăti de brokeraj, după caz.
(4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau
supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgentă.
(5) Dacă din cauza unei contestatii sau a unei
învoieli între părti data, locul sau ora vânzării directe sau la licitatie a
fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicatii si
anunturi, potrivit art. 158.
(6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către
persoane fizice sau juridice care nu au obligatii fiscale restante.
(7) În sensul alin. (6), în categoria obligatiilor
fiscale restante nu se cuprind obligatiile fiscale pentru care s-au acordat,
potrivit legii, reduceri, amânări sau esalonări la plată.
ARTICOLUL 156
Valorificarea bunurilor potrivit întelegerii părtilor
(1)
Valorificarea bunurilor potrivit întelegerii părtilor se realizează de
debitorul însusi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure
o recuperare corespunzătoare a creantei fiscale. Debitorul este obligat să
prezinte în scris organului de executare propunerile ce I s-au făcut si nivelul
de acoperire a creantelor fiscale, indicând numele si adresa potentialului
cumpărător, precum si termenul în care acesta din urmă va achita pretul propus.
(2) Pretul propus de cumpărător si acceptat de organul
de executare nu poate fi mai mic decât pretul de evaluare.
(3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute
la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul si contul bugetar în care
pretul bunului va fi virat de cumpărător.
(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 147 alin. (9)
si (10) se ridică după creditarea contului bugetar mentionat la alin. (3).
ARTICOLUL 157
Valorificarea bunurilor prin vânzare directă
(1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se
poate realiza în următoarele cazuri:
a) pentru bunurile prevăzute la art. 155 alin. (4);
b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin
licitatie, dacă se recuperează integral creanta fiscală;
c) pe parcursul procedurii de valorificare prin
licitatie sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost vândut si o persoană
oferă cel putin pretul de evaluare.
(2) Vânzarea directă se realizează prin încheierea
unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
(3) În cazul în care organul de executare înregistrează în conditiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare pret fată de pretul de evaluare.
ARTICOLUL 158
Vânzarea bunurilor la licitatie
(1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin
vânzare la licitatie organul de executare este obligat să efectueze
publicitatea vânzării cu cel putin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăsurarea
licitatiei.
(2) Publicitatea vânzării se realizează prin afisarea
anuntului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a
cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul si domiciliul
debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află
bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor
imobile, si prin anunturi într-un cotidian national de largă circulatie,
într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, precum si prin alte modalităti prevăzute de
lege.
(3) Despre data, ora si locul licitatiei vor fi
înstiintati si debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum si
titularii drepturilor reale si ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4) Anuntul privind vânzarea cuprinde, pe lângă
elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si următoarele:
a) numărul dosarului de executare silită;
b) bunurile care se oferă spre vânzare si descrierea
lor sumară;
c) pretul de evaluare ori pretul de pornire a
licitatiei, în cazul vânzării la licitatie, pentru fiecare bun oferit spre
vânzare;
d) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale si
a privilegiilor care grevează bunurile;
e) data, ora si locul vânzării;
f) invitatia, pentru toti cei care pretind vreun drept
asupra bunurilor, să înstiinteze despre aceasta organul de executare înainte de
data stabilită pentru vânzare;
g) invitatia către toti cei interesati în cumpărarea
bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop si
până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
h) mentiunea că ofertantii sunt obligati să depună, în
cazul vânzării prin licitatie, până la termenul de vânzare, o taxă de
participare reprezentând 10% din pretul de pornire a licitatiei;
i) mentiunea că toti cei interesati în cumpărarea
bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au
obligatii fiscale restante;
j) data afisării publicatiei de vânzare.
(5) Licitatia se tine la locul unde se află bunurile
sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.
(6) Debitorul este obligat să permită tinerea
licitatiei în spatiile pe care le detine, dacă sunt adecvate acestui scop.
(7) Pentru participarea la licitatie ofertantii depun,
cu cel putin o zi înainte de data licitatiei, următoarele documente:
a) oferta de cumpărare;
b) dovada plătii taxei de participare, potrivit alin.
(11);
c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe
ofertant;
d) pentru persoanele juridice de nationalitate română,
copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului
comertului;
e) pentru persoanele juridice străine, actul de
înmatriculare tradus în limba română;
f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul
de identitate;
g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe
pasaport;
h) dovada, emisă de organele fiscale, că nu are
obligatii fiscale restante fată de acestea.
(8) Pretul de pornire a licitatiei este pretul de
evaluare pentru prima licitatie, diminuat cu 25% pentru a doua licitatie si cu
50% pentru a treia licitatie.
(9) Licitatia începe de la cel mai mare pret din
ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin.
(8), iar în caz contrar va începe de la acest din urmă pret.
(10) Adjudecarea se face în favoarea participantului
care a oferit cel mai mare pret, dar nu mai putin decât pretul de pornire. În
cazul prezentării unui singur ofertant la licitatie, comisia poate să îl
declare adjudecatar dacă acesta oferă cel putin pretul de pornire a licitatiei.
(11) Taxa de participare reprezintă 10% din pretul de
pornire a licitatiei si se plăteste în lei la unitatea teritorială a
Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii
procesului-verbal de licitatie, organul de executare va dispune în scris
restituirea taxei de participare participantilor care au depus oferte de
cumpărare si nu au fost declarati adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa
se retine în contul pretului. Taxa de participare nu se restituie ofertantilor
care nu s-au prezentat la licitatie, celui care a refuzat încheierea
procesului-verbal de adjudecare, precum si adjudecatarului care nu a plătit
pretul, retinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea
cheltuielilor de executare silită.
ARTICOLUL 159
Comisia de licitatie
(1) Vânzarea la licitatie a bunurilor sechestrate este
organizată de o comisie condusă de un presedinte.
(2) Comisia de licitatie este constituită din 3
persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.
(3) Comisia de licitatie verifică si analizează
documentele de participare si afisează la locul licitatiei, cu cel putin o oră
înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertantii care au depus
documentatia completă de participare.
(4) Ofertantii se identifică după numărul de ordine de
pe lista de participare, după care presedintele comisiei anuntă obiectul
licitatiei, precum si modul de desfăsurare a acesteia.
(5) La
termenele fixate pentru tinerea licitatiei executorul fiscal va da citire mai
întâi anuntului de vânzare si apoi ofertelor scrise primite până la data
prevăzută la art. 158 alin. (7).
(6) Dacă la prima licitatie nu s-au prezentat
ofertanti sau nu s-a obtinut cel putin pretul de pornire a licitatiei conform
art. 158 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de
zile, în vederea tinerii celei de-a doua licitatii.
(7) În cazul în care nu s-a obtinut pretul de pornire
nici la a doua licitatie ori nu s-au prezentat ofertanti, organul de executare
va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea tinerii celei de-a treia
licitatii.
(8) La a treia licitatie creditorii urmăritori sau
intervenienti nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un pret mai
mic de 50% din pretul de evaluare.
(9) Pentru fiecare termen de licitatie se va face o
nouă publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 158.
(10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un
proces-verbal privind desfăsurarea si rezultatul licitatiei.
(11) În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se vor
mentiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), si următoarele:
numele si prenumele sau denumirea cumpărătorului, precum si domiciliul fiscal
al acestuia; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor
adjudecate, a pretului la care bunul a fost adjudecat si a taxei pe valoarea
adăugată, dacă este cazul; toti cei care au participat la licitatie si sumele
oferite de fiecare participant, precum si, dacă este cazul, mentionarea
situatiilor în care vânzarea nu s-a realizat.
ARTICOLUL 160
Adjudecarea
(1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este
obligat să plătească pretul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare,
în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare
bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2) Dacă adjudecatarul nu plăteste pretul, procedura
vânzării la licitatie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării.
În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite
de noua licitatie si, în cazul în care pretul obtinut la noua licitatie este
mai mic, diferenta de pret.
(3) Adjudecatarul va putea să achite la următoarea
licitatie pretul oferit initial, caz în care va fi obligat numai la plata
cheltuielilor cauzate de noua licitatie.
(4)
Dacă la următoarea licitatie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este
obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică si în
cazul valorificării conform întelegerii părtilor sau prin vânzare directă.
ARTICOLUL 161
Plata în rate
(1) În cazul vânzării la licitatie a bunurilor imobile
cumpărătorii pot solicita plata pretului în rate, în cel mult 12 rate lunare,
cu un avans de minimum 50% din pretul de adjudecare a bunului imobil si cu
plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va
stabili conditiile si termenele de plată a pretului în rate.
(2) Cumpărătorul nu va putea înstrăina bunul imobil
decât după plata pretului în întregime si a dobânzii stabilite.
(3) În cazul neplătii avansului prevăzut la alin. (1),
dispozitiile art. 160 se aplică în mod corespunzător.
(4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creantele
fiscale pentru care s-a început executarea silită si constituie venit al
bugetului corespunzător creantei principale.
ARTICOLUL 162
Procesul-verbal de adjudecare
(1) În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de
executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5
zile de la plata în întregime a pretului sau a avansului prevăzut la art. 161
alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de
adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate
operând la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de
adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate,
biroului de carte funciară pentru a înscrie interdictia de înstrăinare si
grevare a bunului până la plata integrală a pretului si a dobânzii stabilite
pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.
(2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în
conditiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), si următoarele mentiuni:
a) numărul dosarului de executare silită;
b) numărul si data procesului-verbal de desfăsurare a
licitatiei;
c) numele si domiciliul sau, după caz, denumirea si
sediul cumpărătorului;
d) codul de identificare fiscală a debitorului si
cumpărătorului;
e) pretul la care s-a adjudecat bunul si taxa pe
valoarea adăugată, dacă este cazul;
f) modalitatea de plată a diferentei de pret în cazul
în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g) datele de identificare a bunului;
h) mentiunea că acest document constituie titlu de
proprietate si că poate fi înscris în cartea funciară;
i) mentiunea că pentru creditor procesul-verbal de
adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlu executoriu
împotriva cumpărătorului care nu plăteste diferenta de pret, în cazul în care
vânzarea s-a făcut cu plata pretului în rate;
j) semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său
legal, după caz.
(3) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a
încuviintat plata pretului în rate nu plăteste restul de pret în conditiile si
la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei
datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent
pe baza procesului-verbal de adjudecare.
(4) În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata
pretului, executorul fiscal întocmeste în termen de 5 zile un proces-verbal de
adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în
conditiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43
alin. (2), si elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu
exceptia lit. f), h) si i), precum si mentiunea că acest document constituie
titlu de proprietate.
Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se
va transmite organului de executare coordonator si cumpărătorului.
ARTICOLUL 163
Reluarea procedurii de valorificare
(1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut
fi valorificate prin modalitătile prevăzute la art. 155, acestea vor fi
restituite debitorului cu mentinerea măsurii de indisponibilizare, până la
împlinirea termenului de prescriptie. În cadrul acestui termen organul de
executare poate relua oricând procedura de valorificare si va putea, după caz,
să ia măsura numirii, mentinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori
custodelui.
(2) În cazul în care debitorii cărora urma să li se
restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai află la domiciliul fiscal
declarat si, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificati,
organul fiscal va proceda la înstiintarea acestora, cu procedura prevăzută
pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 44 alin. (3), că bunul în
cauză este păstrat la dispozitia proprietarului până la împlinirea termenului
de prescriptie, după care va fi valorificat potrivit dispozitiilor legale
privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului,
dacă legea nu prevede altfel.
(3) Cele arătate la alin. (2) vor fi consemnate
într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(4) În cazul bunurilor imobile, în baza
procesului-verbal prevăzut la alin. (3) în conditiile legii se va sesiza
instanta judecătorească competentă cu actiune în constatarea dreptului de
proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
ARTICOLUL 164
Darea în plată
(1) În
tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoană
juridică, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de
valorificare în conditiile art. 163 alin. (1), creantele fiscale administrate
de Ministerul Finantelor Publice si cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la
cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în
proprietatea publică a statului sau, după caz, a unitătii
administrativ-teritoriale a bunurilor imobile supuse executării silite.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică si în cazul în
care executarea silită este suspendată ca urmare a aprobării unei înlesniri la
plata obligatiilor fiscale, potrivit art. 122.
(3) În scopul prevăzut la alin. (1) organul abilitat
să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite
cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită si
propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finantelor publice
sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială, care va decide
asupra modului de solutionare a acesteia si va dispune organului abilitat să
efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de
trecere în proprietatea publică a bunului imobil si stingerea creantelor
fiscale administrate de Ministerul Finantelor Publice sau a celor locale pentru
care s-a început executarea silită.
(4) Comisia prevăzută la alin. (3) va decide stingerea
creantelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a unor bunuri imobile
supuse executării silite, numai în conditiile existentei unor solicitări de
preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri.
(5) De la data depunerii cererii de către debitor până
la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică, bunul
imobil rămâne indisponibilizat.
(6) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică
a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operatiunea de transfer al
dreptului de proprietate, ca efect al dării în plată, este scutită de taxa pe
valoarea adăugată.
(7) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică
conform alin. (1) pot fi date în administrare în conditiile legii.
(8) În cazul în care bunurile imobile trecute în
proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate si restituite,
potrivit legii, tertelor persoane, debitorul persoană juridică va fi obligat la
plata sumelor stinse prin această modalitate.
CAPITOLUL IX
Cheltuieli
ARTICOLUL 165
Cheltuieli de executare silită
(1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii
de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2) Suma cheltuielilor cu executarea silită se
stabileste de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu
executoriu potrivit prezentului cod, care are la bază documente privind
cheltuielile efectuate.
(3) Cheltuielile de executare silită a creantelor
fiscale se avansează de organele de executare, din bugetul acestora.
(4) Cheltuielile de executare silită care nu au la
bază documente care să ateste că au fost efectuate în scopul executării silite
nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(5)
Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la
bugetul din care au fost avansate, cu exceptia sumelor reprezentând cheltuieli
de executare silită a creantelor fiscale administrate de Ministerul Finantelor
Publice, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL X
Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin
executare silită
ARTICOLUL 166
Sumele realizate din executare silită
(1) Suma realizată în cursul procedurii de executare
silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somatiei prin
orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2) Creantele fiscale înscrise în titlul executoriu se
sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi
creanta principală si apoi accesoriile acesteia.
(3) Dacă suma ce reprezintă atât creanta fiscală, cât
si cheltuielile de executare este mai mică decât suma realizată prin executare
silită, cu diferenta se va proceda la compensare, potrivit art. 112, sau se
restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înstiintat de îndată.
ARTICOLUL 167
Ordinea de distribuire
(1) În
cazul în care executarea silită a fost pornită de mai multi creditori sau când
până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus si
alti creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 133 vor proceda la
distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferintă, dacă legea nu
prevede altfel:
a) creantele reprezentând cheltuielile de orice fel,
făcute cu urmărirea si conservarea bunurilor al căror pret se distribuie;
b) creantele reprezentând salarii si alte datorii
asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, potrivit legii,
ajutoarele pentru întretinerea si îngrijirea copiilor, pentru maternitate,
pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor,
refacerea sau întărirea sănătătii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul
asigurărilor sociale de stat, precum si creantele reprezentând obligatia de
reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integritătii corporale sau
a sănătătii;
c) creantele rezultând din obligatii de întretinere,
alocatii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării
mijloacelor de existentă;
d) creantele fiscale provenite din impozite, taxe,
contributii si din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de
stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale si bugetelor fondurilor speciale;
e) creantele rezultând din împrumuturi acordate de
stat;
f) creantele reprezentând despăgubiri pentru repararea
pagubelor pricinuite proprietătii publice prin fapte ilicite;
g) creantele rezultând din împrumuturi bancare, din
livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum si
din chirii sau arenzi;
h) creantele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de
stat sau bugetelor locale;
i) alte creante.
(2) Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de
preferintă, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se
repartizează între creditori proportional cu creanta fiecăruia.
ARTICOLUL 168
Reguli privind eliberarea si distribuirea
(1)
Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii si care îndeplinesc
conditia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în conditiile
prevăzute la art. 138 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea
fată de alti creditori care au garantii reale asupra bunului respectiv.
(2) Accesoriile creantei principale prevăzute în
titlul executoriu vor urma ordinea de preferintă a creantei principale.
(3) Dacă există creditori care, asupra bunului vândut,
au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi reale, despre care organul de
executare a luat cunostintă în conditiile art. 148 alin. (6) si ale art. 150
alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creantele lor
vor fi plătite înaintea creantelor prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. b). În
acest caz, organul de executare este obligat să îi înstiinteze din oficiu pe
creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a
participa la distribuirea pretului.
(4) Creditorii care nu au participat la executarea
silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor
realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către
organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea
acestor sume.
(5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din
executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la
data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la
eliberarea sau distribuirea sumei, cu înstiintarea părtilor si a creditorilor
care si-au depus titlurile.
(6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din
executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată într-un
proces-verbal, care se va semna de toti cei îndreptătiti.
(7) Cel nemultumit de modul în care se face eliberarea
sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului
fiscal să consemneze în procesul-verbal obiectiile sale.
(8) După întocmirea procesului-verbal prevăzut la
alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept să ceară să participe la
distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.
CAPITOLUL XI
Contestatia la executare silită
ARTICOLUL 169
Contestatia la executare silită
(1) Persoanele interesate pot face contestatie
împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor
prezentului cod de către organele de executare, precum si în cazul în care
aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în conditiile legii.
(2) Dispozitiile privind suspendarea provizorie a
executării silite prin ordonantă presedintială prevăzute de art. 403 alin. (4)
din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
(3)
Contestatia poate fi făcută si împotriva titlului executoriu în temeiul căruia
a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată
de o instantă judecătorească sau de alt organ jurisdictional si dacă pentru
contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestatia se introduce la instanta
judecătorească competentă si se judecă în procedură de urgentă.
ARTICOLUL 170
Termen de contestare
(1) Contestatia se poate face în termen de 15 zile,
sub sanctiunea decăderii, de la data când:
a) contestatorul
a luat cunostintă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă,
din comunicarea somatiei sau din altă înstiintare primită ori, în lipsa
acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
b) contestatorul a luat cunostintă, potrivit lit. a),
de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
c) cel interesat a luat cunostintă, potrivit lit. a),
de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.
(2) Contestatia prin care o tertă persoană pretinde că
are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate
fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
(3) Neintroducerea contestatiei în termenul prevăzut
la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îsi realizeze dreptul pe
calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.
ARTICOLUL 171
Judecarea contestatiei
(1) La judecarea contestatiei instanta va cita si
organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmărite
ori, în cazul executării prin poprire, îsi are sediul sau domiciliul tertul
poprit.
(2) La cererea părtii interesate instanta poate
decide, în cadrul contestatiei la executare, asupra împărtirii bunurilor pe
care debitorul le detine în proprietate comună cu alte persoane.
(3) Dacă admite contestatia la executare, instanta,
după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea
acestuia, anularea ori încetarea executării însesi, anularea sau lămurirea
titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a
fost refuzată.
(4) În cazul anulării actului de executare contestat
sau al încetării executării Onsesi si al anulării titlului executoriu, instanta
poate dispune prin aceeasi hotărâre să i se restituie celui îndreptătit suma ce
i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.
(5) În cazul respingerii contestatiei contestatorul
poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru
pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestatia a fost
exercitată cu rea-credintă, el va fi obligat si la plata unei amenzi de la 50
lei (RON) la 1.000 lei (RON).
CAPITOLUL XII
Stingerea creantelor fiscale prin alte modalităti
ARTICOLUL 172
Insolvabilitatea
(1) Creantele fiscale urmărite de organele de
executare pot fi scăzute din evidenta acestora în cazul în care debitorul
respectiv se găseste în stare de insolvabilitate.
(2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în
următoarele situatii:
a) când debitorul nu are venituri sau bunuri
urmăribile;
b) când după încetarea executării silite pornite
împotriva debitorului rămân debite neachitate;
c) când debitorul a dispărut sau a decedat fără să
lase avere;
d) când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu
fiscal cunoscut si la acesta ori în alte locuri, unde există indicii că a avut
avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmăribile;
e)
când, potrivit legii, debitorul persoană juridică îsi încetează existenta si au
rămas neachitate obligatii fiscale.
(3) Pentru creantele fiscale ale debitorilor declarati
în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune
scoaterea creantei din evidenta curentă si trecerea ei într-o evidentă
separată.
(4) În cazurile în care se constată că debitorii au
dobândit venituri sau bunuri urmăribile după declararea stării de
insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de redebitare
a sumelor si de executare silită.
ARTICOLUL 173
Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau
faliment
(1) Organul de executare este obligat ca pentru
creantele fiscale datorate de comercianti, societăti comerciale, cooperative de
consum ori cooperative mestesugăresti sau persoane fizice să ceară instantelor
judecătoresti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a
falimentului, în conditiile legii.
(2) Cererile organelor fiscale privind începerea
procedurii reorganizării judiciare si a falimentului se vor înainta instantelor
judecătoresti si sunt scutite de consemnarea vreunei cautiuni.
ARTICOLUL 174
Anularea creantelor fiscale
(1) În situatiile în care cheltuielile de executare,
exclusiv cele privind comunicarea prin postă, sunt mai mari decât creantele
fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate
aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea
somatiei prin postă sunt suportate de organul fiscal.
(2) Creantele fiscale restante aflate în sold la data
de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei (RON), se anulează. Anual, prin
hotărâre a Guvernului se stabileste plafonul creantelor fiscale care pot fi
anulate.
(3) În cazul creantelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autoritătile deliberative pot stabili plafonul creantelor fiscale care pot fi anulate.
TITLUL
IX
Solutionarea
contestatiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale
CAPITOLUL I
Dreptul la contestatie
ARTICOLUL 175
Posibilitatea de contestare
(1) Împotriva titlului de creantă, precum si împotriva
altor acte administrative fiscale se poate formula contestatie potrivit legii.
Contestatia este o cale administrativă de atac si nu înlătură dreptul la
actiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act
administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în conditiile legii.
(2) Este îndreptătit la contestatie numai cel care
consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal
sau prin lipsa acestuia.
(3)
Baza de impunere si impozitul, taxa sau contributia stabilite prin decizie de
impunere se contestă numai împreună.
(4) Pot fi contestate în conditiile alin. (3) si
deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contributii
sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
(5) În cazul deciziilor referitoare la baza de
impunere, reglementate potrivit art. 87 alin. (1), contestatia se poate depune
de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6) Bazele de impunere constatate separat într-o
decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea
acestei decizii.
ARTICOLUL 176
Forma si continutul contestatiei
(1) Contestatia se formulează în scris si va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestatiei;
c) motivele de fapt si de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e)
semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum si stampila
în cazul persoanelor juridice.
Dovada calitătii de împuternicit al contestatorului,
persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2) Obiectul contestatiei îl constituie numai sumele
si măsurile stabilite si înscrise de organul fiscal în titlul de creantă sau în
actul administrativ fiscal atacat, cu exceptia contestatiei împotriva refuzului
nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
(3) Contestatia se depune la organul fiscal, respectiv
vamal, al cărui act administrativ este atacat si nu este supusă taxelor de
timbru.
ARTICOLUL 177
Termenul de depunere a contestatiei
(1) Contestatia se va depune în termen de 30 de zile
de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decăderii.
(2) În cazul în care competenta de solutionare nu
apartine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestatia
va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare,
organului de solutionare competent.
(3) În cazul în care contestatia este depusă la un
organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la
data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(4) Dacă actul administrativ fiscal nu contine
elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestatia poate fi depusă,
în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal,
organului de solutionare competent.
ARTICOLUL 178
Retragerea contestatiei
(1)
Contestatia poate fi retrasă de contestator până la solutionarea acesteia.
Organul de solutionare competent va comunica contestatorului decizia prin care
se ia act de renuntarea la contestatie.
(2) Prin retragerea contestatiei nu se pierde dreptul
de a se înainta o nouă contestatie în interiorul termenului general de depunere
a acesteia.
CAPITOLUL II
Competenta de solutionare a contestatiilor. Decizia de
solutionare
ARTICOLUL 179
Organul competent
(1) Contestatiile formulate împotriva deciziilor de
impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere,
precum si a titlurilor de creantă privind datoria vamală se solutionează după
cum urmează:
a) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe, contributii,
datorie vamală, precum si accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub
500.000 lei (RON), se solutionează de către organele competente constituite la
nivelul directiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după
caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);
b) contestatiile formulate de marii contribuabili,
care au ca obiect impozite, taxe, contributii, datorie vamală, precum si
accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 500.000 lei (RON), se
solutionează de către organele competente constituite în cadrul respectivelor
directii generale de administrare a marilor contribuabili;
c) contestatiile care au ca obiect impozite, taxe,
contributii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000
lei (RON) sau mai mare, precum si cele formulate împotriva actelor emise de
organe centrale se solutionează de către organe competente de solutionare
constituite la nivel central.
(2) Contestatiile formulate împotriva altor acte
administrative fiscale se solutionează de către organele fiscale emitente.
(3) Contestatiile formulate de cei care se consideră
lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se
solutionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent să
emită acel act.
(4) Contestatiile formulate împotriva actelor
administrative fiscale emise de autoritătile administratiei publice locale se
solutionează de către acestea.
(5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se
actualizează prin hotărâre a Guvernului.
ARTICOLUL 180
Decizia sau dispozitia de solutionare
(1) În
solutionarea contestatiei, organul competent se pronuntă prin decizie sau
dispozitie, după caz.
(2) Decizia sau dispozitia emisă în solutionarea
contestatiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
ARTICOLUL 181
Forma si continutul deciziei de solutionare a
contestatiei
(1) Decizia de solutionare a contestatiei se emite în
formă scrisă si va cuprinde: preambulul, considerentele si dispozitivul.
(2)
Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu solutionarea, numele sau
denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de
înregistrare a contestatiei la organul de solutionare competent, obiectul
cauzei, precum si sinteza sustinerilor părtilor atunci când organul competent
de solutionare a contestatiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3) Considerentele cuprind motivele de fapt si de
drept care au format convingerea organului de solutionare competent în emiterea
deciziei.
(4) Dispozitivul cuprinde solutia pronuntată, calea de
atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată si instanta competentă.
(5) Decizia se semnează de către conducătorul
directiei generale, directorul general al organului competent constituit la
nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ
atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.
CAPITOLUL III
ARTICOLUL 182
Introducerea altor persoane în procedura de
solutionare
(1) Organul de solutionare competent poate introduce,
din oficiu sau la cerere, în solutionarea contestatiei, după caz, alte persoane
ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma emiterii
deciziei de solutionare a contestatiei. Înainte de introducerea altor persoane,
contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
(2) Persoanele care participă la realizarea venitului
în sensul art. 175 alin. (5) si nu au înaintat contestatie vor fi introduse din
oficiu.
(3) Persoanei introduse în procedura de contestatie i
se vor comunica toate cererile si declaratiile celorlalte părti.
Această persoană are drepturile si obligatiile
părtilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul
contestatiei si are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4) Dispozitiile Codului de procedură civilă
referitoare la interventia fortată si voluntară sunt aplicabile.
ARTICOLUL 183
Solutionarea contestatiei
(1) În solutionarea contestatiei organul competent va
verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului
administrativ fiscal. Analiza contestatiei se face în raport de sustinerile
părtilor, de dispozitiile legale invocate de acestea si de documentele
existente la dosarul cauzei. Solutionarea contestatiei se face în limitele
sesizării.
(2) Organul de solutionare competent pentru lămurirea
cauzei poate solicita punctul de vedere al directiilor de specialitate din
minister sau al altor institutii si autorităti.
(3) Prin solutionarea contestatiei nu se poate crea o situatie
mai grea contestatorului în propria cale de atac.
(4) Contestatorul, intervenientii sau împuternicitii
acestora pot să depună probe noi în sustinerea cauzei. În această situatie,
organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului
care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea
să se pronunte asupra acestora.
(5) Organul de solutionare competent se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură si asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
ARTICOLUL 184
Suspendarea procedurii de solutionare a contestatiei
pe cale administrativă
(1)
Organul de solutionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, solutionarea
cauzei atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a
sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârsirii unei
infractiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra solutiei
ce urmează să fie dată în procedură administrativă;
b) solutionarea cauzei depinde, în tot sau în parte,
de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecăti.
(2) Organul de
solutionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate.
La aprobarea suspendării, organul de solutionare competent va stabili si
termenul până la care se suspendă procedura.
Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea
motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului
stabilit de organul de solutionare competent potrivit alin. (2), indiferent
dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.
ARTICOLUL 185
Suspendarea executării actului administrativ fiscal
(1) Introducerea contestatiei pe calea administrativă
de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
(2) Organul de solutionare a contestatiei poate
suspenda executarea actului administrativ atacat până la solutionarea
contestatiei, la cererea temeinic justificată a constestatorului.
(3) Dacă se suspendă executarea unei decizii
referitoare la baza de impunere, atunci se va suspenda si executarea deciziei
de impunere ulterioare.
(4) Organele de solutionare pot dispune instituirea măsurilor asigurătorii de către organul fiscal competent în conditiile prezentului cod.
CAPITOLUL IV
Solutii asupra contestatiei
ARTICOLUL 186
Solutii asupra contestatiei
(1)
Prin decizie contestatia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori
respinsă.
(2) În cazul admiterii contestatiei se decide, după
caz, anularea totală sau partială a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desfiinta total sau partial
actul administrativ atacat, situatie în care urmează să se încheie un nou act
administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de
solutionare.
(4) Prin decizie se poate suspenda solutionarea
cauzei, în conditiile prevăzute de art. 184.
ARTICOLUL 187
Respingerea contestatiei pentru neîndeplinirea
conditiilor procedurale
(1) Dacă organul de solutionare competent constată
neîndeplinirea unei conditii procedurale, contestatia va fi respinsă fără a se
proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2) Contestatia nu poate fi respinsă dacă poartă o
denumire gresită.
ARTICOLUL 188
Comunicarea deciziei si calea de atac
(1) Decizia privind solutionarea contestatiei se
comunică contestatorului, persoanelor introduse, în conditiile art. 44, precum
si organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în solutionarea contestatiilor pot
fi atacate la instanta judecătorească de contencios administrativ competentă.
TITLUL
X
Sanctiuni
ARTICOLUL 189
Contraventii
(1)
Constituie contraventii următoarele fapte:
a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a
declaratiilor de înregistrare fiscală sau de mentiuni;
b) nedeclararea la termenele prevăzute de lege a
bunurilor si veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor,
contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat;
c) nerespectarea obligatiilor prevăzute la art. 55 si
art. 56 alin. (2);
d) nerespectarea obligatiei prevăzute la art. 103
alin. (8);
e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite
potrivit art. 103 alin. (9);
f) nerespectarea obligatiei înscrierii codului de
identificare fiscală pe documente, potrivit art. 71;
g) nerespectarea de către plătitorii de salarii si
venituri asimilate salariilor a obligatiilor privind completarea si păstrarea
fiselor fiscale;
h) neîndeplinirea obligatiilor privind transmiterea la
organul fiscal competent sau, după caz, la terte persoane a formularelor si
documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaratiile fiscale si
declaratiile de înregistrare fiscală sau de mentiuni;
i) nerespectarea de către bănci a obligatiilor privind
furnizarea informatiilor si a obligatiilor de decontare prevăzute de prezentul
cod;
j) nerespectarea obligatiilor ce-i revin tertului
poprit, potrivit prezentului cod;
k) nerespectarea obligatiei de comunicare prevăzute la
art. 150 alin. (9);
l) refuzul debitorului supus executării silite de a
preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la
dispozitie acestuia pentru a fi identificate si evaluate;
m) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal
bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contributiilor datorate
bugetului general consolidat, în vederea stabilirii realitătii declaratiei
fiscale;
n) neretinerea, potrivit legii, de către plătitorii
obligatiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite si contributii cu
retinere la sursă;
o) retinerea si nevărsarea în totalitate, de către
plătitorii obligatiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite si contributii
cu retinere la sursă, dacă nu sunt săvârsite în astfel de conditii încât,
potrivit legii, să fie considerate infractiuni;
p) refuzul de a îndeplini obligatia prevăzută la art.
52 alin. (1).
(2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) se
sanctionează astfel:
a) cu amendă de la 1.500 lei (RON) la 3.000 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei
(RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la
alin. (1) lit. c);
b) cu amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.500 lei (RON),
pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptei prevăzute la alin. (1)
lit. d);
c) cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.500 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei
(RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptei prevăzute la
alin. (1) lit. e);
d) cu amendă de la 50 lei (RON) la 1.500 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 500 lei (RON) la 10.000 lei (RON),
pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1)
lit. a), b), f)–l);
e) cu amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON),
pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la alin. (1)
lit. m)–p), dacă obligatiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000
lei (RON) inclusiv;
f) cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei
(RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la
alin. (1) lit. m)–p), dacă obligatiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse
între 50.000 lei (RON) si 100.000 lei (RON) inclusiv;
g) cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON),
pentru persoanele fizice, si cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei
(RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârsirii faptelor prevăzute la
alin. (1) lit. m)–p), dacă obligatiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari
de 100.000 lei (RON).
(3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la
termenele prevăzute de lege a declaratiilor de venit constituie contraventie si
se sanctionează cu amendă de la 10 lei (RON) la 100 lei (RON).
(4) Nedepunerea la termen a declaratiilor fiscale
pentru obligatiile datorate bugetelor locale se sanctionează potrivit Legii nr.
571/2003 privind Codul fiscal.
(5) Sumele încasate în conditiile prezentului titlu se
fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
ARTICOLUL 190
Contraventii si sanctiuni la regimul produselor
accizabile
(1) Constituie contraventii următoarele fapte:
a) detinerea de produse accizabile în afara regimului
suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului
VII din Codul fiscal;
b)
neanuntarea autoritătii fiscale competente, în termenul legal, despre
modificările aduse datelor initiale avute în vedere la eliberarea autorizatiei;
c) detinerea în afara antrepozitului fiscal sau
comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării,
potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate
necorespunzător ori cu marcaje false;
d) nerespectarea programului de lucru al
antrepozitului fiscal, asa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală
competentă;
e) practicarea, de către producători sau de către
importatori, de preturi de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de
producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se adaugă acciza
si taxa pe valoarea adăugată;
f) neînscrierea distinctă în facturi a valorii
accizelor sau a impozitului la titeiul si gazele naturale din productia
internă, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;
g) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de
titlul VII din Codul fiscal;
h) neefectuarea, prin unităti bancare, a decontărilor
între furnizori si cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile;
i) amplasarea mijloacelor de măsurare a productiei si
a concentratiei de alcool si distilate în alte locuri decât cele prevăzute
expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de
către supraveghetorul fiscal si nesesizarea organului fiscal în cazul
deteriorării lor;
j) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal
în vederea desigilării cisternelor sau recipientelor în care se transportă
alcoolul si distilatele în vrac;
k) transportul de alcool etilic si de distilate,
efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poartă sigiliile
supraveghetorului fiscal, au sigilii deteriorate sau nu sunt însotite de
documentul de însotire prevăzut la titlul VII din Codul fiscal;
l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane
decât antrepozitarii autorizati pentru productie de alcool etilic;
m) comercializarea în vrac, pe piata internă, a
alcoolului sanitar;
n) circulatia si comercializarea în vrac a alcoolului
etilic rafinat si a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în
titlul VIII din Codul fiscal;
o) neevidentierea corectă în registrul special a
cantitătilor de alcool si distilate importate în vrac;
p) neevidentierea la organele fiscale teritoriale a
situatiilor privind modul de valorificare a alcoolului si distilatelor;
q) nesolicitarea organului fiscal teritorial în
vederea desigilării instalatiilor de fabricatie, precum si neevidentierea în
registrul destinat acestui scop a informatiilor privind capacitătile reale de
distilare, data si ora sigilării si desigilării cazanelor sau a celorlalte
instalatii de fabricatie a tuicii si a rachiurilor de fructe;
r) comercializarea, la preturi mai mari decât preturile
maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor pentru care s-au
stabilit astfel de preturi;
s) comercializarea produselor ce nu se regăsesc în
listele cuprinzând preturile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către
agentii economici producători si importatori;
s) refuzul agentilor economici producători de tigarete
de a prelua si de a distruge, în conditiile prevăzute de lege, cantitătile de
produse din tutun confiscate;
t) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor
elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor
necalibrate, precum si amplasarea înaintea contoarelor a unor canale sau
robinete prin care se pot extrage cantităti de alcool sau distilate
necontorizate;
t) comercializarea în vrac si utilizarea ca materie
primă, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic si a
distilatelor cu concentratia alcoolică sub 96,0% în volum;
u) desfăsurarea activitătilor de distribuire si
comercializare angro a băuturilor alcoolice si produselor din tutun fără îndeplinirea
conditiilor prevăzute de art. 2441 alin. (1) din Legea nr.
571/2003, cu modificările si completările ulterioare;
v) comercializarea, prin pompele statiilor de
distributie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor
petroliere lichefiate, benzinelor si motorinelor auto, precum si a petrolului
lampant, care corespund standardelor nationale de calitate;
x) functionarea instalatiilor de producere alcool
etilic sau distilate, în afara programului de lucru aprobat de Comisia de
autorizare a antrepozitelor fiscale din cadrul Ministerului Finantelor Publice;
y) comercializarea produselor accizabile într-un
antrepozit fiscal în perioada în care autorizatia a fost revocată sau anulată,
fără acordul autoritătii fiscale competente pentru valorificarea stocurilor de
produse, acordat în conditiile prevăzute de lege.
(2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) se
sanctionează cu amendă de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), precum si
cu:
a) confiscarea produselor, iar în situatia în care
acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în
cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) si y);
b) confiscarea cisternelor, recipientelor si a
mijloacelor de transport utilizate în transportul alcoolului etilic si al
distilatelor, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k);
c) oprirea activitătii de comercializare a produselor
accizabile pe o perioadă de 1–3 luni, în cazul comerciantilor în sistem angro
sau cu amănuntul, pentru situatiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) si
v);
d) oprirea activitătii de productie a produselor
accizabile prin sigilarea instalatiei, în cazul producătorilor, pentru
situatiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) si x).
(3) Autoritatea fiscală competentă suspendă, la
propunerea organului de control, autorizatia de antrepozit fiscal pentru
situatiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), m), n), t) si x).
ARTICOLUL 191
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor
(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea
sanctiunilor se fac de către organele fiscale competente.
(2)
Sanctiunile contraventionale prevăzute la art. 189 si 190 se aplică persoanelor
fizice sau persoanelor juridice care au calitatea de subiect în raportul
juridic fiscal.
(3) Constatarea si sanctionarea faptelor ce constituie
contraventie potrivit art. 190 se fac de personalul de specialitate din cadrul
Ministerului Finantelor Publice si al unitătilor sale teritoriale, cu exceptia
sanctiunii privind suspendarea autorizatiei de antrepozit fiscal, care se
dispune de autoritatea fiscală competentă, la propunerea organului de control.
(4) Contraventiile prevăzute la art. 189 alin. (1)
lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a
prezentului cod.
(5) În cazul aplicării sanctiunii amenzii potrivit
art. 189 si 190, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de
ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul
constatator făcând mentiune despre această posibilitate în procesul-verbal de
constatare si sanctionare contraventională.
ARTICOLUL 192
Actualizarea sumei amenzilor
Limitele amenzilor contraventionale prevăzute în
prezentul cod pot fi actualizate anual, în functie de evolutia ratei inflatiei,
prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finantelor Publice.
ARTICOLUL 193
Dispozitii aplicabile
Dispozitiile
prezentului titlu se completează cu dispozitiile legale referitoare la regimul
juridic al contraventiilor.
TITLUL
XI
Dispozitii tranzitorii si finale
ARTICOLUL 194
Dispozitii privind regimul vamal
Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau
altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vamă atrage interzicerea
efectuării altor operatiuni de vămuire până la stingerea integrală a acestora.
ARTICOLUL 195
Dispozitii privind functionarii publici din cadrul
organelor fiscale
(1) În exercitarea atributiilor de serviciu
functionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiti cu exercitiul
autoritătii publice si beneficiază de protectie potrivit legii.
(2) Statul si unitătile administrativ-teritoriale
răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de
functionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atributiilor
de serviciu.
(3) Răspunderea statului si a unitătilor
administrativ-teritoriale nu înlătură răspunderea functionarilor publici din
cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credintă sau gravă neglijentă a
atributiilor de serviciu.
(4) Ministerul Finantelor Publice poate constitui
fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu si din
unitătile subordonate, după caz, prin retinerea unei cote de 5% din sumele
încasate prin executare silită potrivit prevederilor prezentului cod, din
sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară si faliment,
precum si din surse reglementate prin alte acte normative.
(5) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru
personalul din aparatul propriu si din unitătile subordonate Ministerului
Finantelor Publice, care desfăsoară activitătile prevăzute la alin. (4), va fi
stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar si va fi
aprobat prin ordin al ministrului finantelor publice.
(6) Unitătile administrativ-teritoriale, în calitate
de creditor fiscal local, pot constitui lunar fonduri pentru acordarea de
stimulente personalului din compartimentele de specialitate, cu atributii în
administrarea creantelor fiscale locale, prin aplicarea unei cote de 5% asupra
sumelor încasate:
a) prin executarea silită, conform legii;
b) în cadrul procedurii de reorganizare judiciară si a
falimentului;
c) din impozitele si taxele locale stabilite ca urmare
a constatării de bunuri sau servicii impozabile ori taxabile, stabilite
suplimentar peste nivelul celor declarate de contribuabil, rezultat al
inspectiilor fiscale efectuate, precum si din dobânzile si penalitătile de
întârziere aferente acestora.
(7) Aprobarea stimulentelor prevăzute la alin. (6) se
face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului
compartimentului de specialitate.
(8) Plata stimulentelor aprobate se face în cursul
lunii curente pentru luna precedentă.
(9) Sumele constituite conform alin. (6), rămase
necheltuite la finele anului curent, se reportează cu aceeasi destinatie în
anul următor.
ARTICOLUL 196
(1) În aplicarea prezentului cod, Guvernul adoptă
norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data publicării
în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei
ordonante.
(2) Formularele necesare si instructiunile de
utilizare a acestora privind administrarea creantelor fiscale se aprobă prin
ordin al ministrului finantelor publice.
(3) Formularele necesare si instructiunile de
utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor si taxelor locale, se
aprobă prin ordin comun al ministrului administratiei si internelor si
ministrului finantelor publice.
(4) Formularele necesare si instructiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creantelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului institutiei publice, după caz.
ARTICOLUL 197
Scutirea organelor fiscale de plata taxelor
Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cautiuni pentru cererile, actiunile si orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creantelor fiscale, cu exceptia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.
ARTICOLUL 198
Înscrierea creantelor la Arhiva Electronică de
Garantii Reale Mobiliare
Pentru creantele fiscale administrate de către
Ministerul Finantelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin
unitătile sale teritoriale, ca agenti împuterniciti, să înscrie creante
cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garantii Reale
Mobiliare.
ARTICOLUL 199
Dispozitii privind termenele
(1) Cererile depuse de către contibuabil potrivit
prezentului cod se solutionează de către organul fiscal, în termen de 45 de
zile de la înregistrare, cu exceptia cazurilor în care prin lege se prevede
altfel.
(2) În situatiile în care, pentru solutionarea
cererii, sunt necesare informatii suplimentare relevante pentru luarea
deciziei, acest termen se prelungeste cu perioada cuprinsă între data
solicitării si data primirii informatiilor solicitate.
(3) Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
ARTICOLUL 200
Confiscări
(1) Confiscările dispuse potrivit legii se duc la
îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse
de procurori sau de instantele de judecată se duc la îndeplinire de către
Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Administratiei si Internelor sau,
după caz, de către alte autorităti publice abilitate de lege, prin organele
competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor institutiilor în
cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finantelor
Publice, conform legii.
(2) Sumele confiscate, precum si cele realizate din
valorificarea bunurilor confiscate, mai putin cheltuielile impuse de ducerea la
îndeplinire si de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele
locale, după caz, conform legii.
ARTICOLUL 201
Dispozitii procedurale privind înregistrarea în cazul
unor activităti cu produse accizabile
(1) Înregistrarea prevăzută la art. 2441 alin.
(1) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare,
se face prin depunerea la organul fiscal competent a unei cereri de
înregistrare.
(2) Pe baza cererii de înregistrare organul fiscal
competent eliberează un atestat care dă dreptul titularului să distribuie si să
comercializeze angro băuturi alcoolice si produse din tutun.
(3) Organul fiscal competent va elibera atestatul
numai dacă sunt îndeplinite toate conditiile prevăzute la art. 2441 alin.
(1) din Legea nr.
571/2003, cu modificările si completările ulterioare.
(4) Organul fiscal emitent va revoca atestatul ori de
câte ori constată neîndeplinirea uneia dintre conditiile prevăzute la art. 2441 alin.
(1) din Legea nr.
571/2003, cu modificările si completările ulterioare.
(5) Prin derogare de la dispozitiile
legale privind folosirea antrepozitelor fiscale, la cererea antrepozitarului
autorizat pentru productia si îmbutelierea produsului bere, comisia competentă
pentru autorizarea antrepozitelor fiscale poate aproba, prin decizie,
utilizarea instalatiilor de îmbuteliere a produsului bere si pentru
îmbutelierea băuturilor răcoritoare si a apei plate. Celelalte
prevederi privind regimul de antrepozitare fiscală sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(6) Prin decizie, comisia poate stabili conditiile de
utilizare a instalatiilor.
ARTICOLUL 202
Dispozitii tranzitorii privind înregistrarea fiscală
(1) Persoanele prevăzute la art. 69 alin. (4), care
sunt deja înregistrate, au obligatia de a depune declaratia de înregistrare
fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului
cod.
(2) Codurile de identificare fiscală si certificatele
de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului
cod rămân valabile.
(3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligatia de a depune declaratia de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se consideră valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.
ARTICOLUL 203
Dispozitii tranzitorii privind solutionarea cererilor
de rambursare a taxei pe valoarea adăugată
Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată,
depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată si nesolutionate până
la data intrării în vigoare a prezentului cod, se solutionează potrivit
reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.
ARTICOLUL 204
Dispozitii tranzitorii privind inspectia fiscală
Inspectiile fiscale începute înainte de data intrării
în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la
data când au fost începute. În aceste conditii, măsurile dispuse prin procesul-verbal
de control au valoare de act administrativ fiscal.
ARTICOLUL 205
Dispozitii tranzitorii privind solutionarea
contestatiilor
(1) Contestatiile depuse înainte de data intrării în
vigoare a prezentului cod se solutionează potrivit procedurii administrativ-jurisdictionale
existente la data depunerii contestatiei.
(2) În situatia contestatiilor aflate în curs de
solutionare formulate împotriva actelor de control prin care au fost
reverificate aceeasi perioadă si acelasi tip de obligatie fiscală si pentru
care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă
existenta prejudiciului, se vor mentine obligatiile stabilite anterior.
ARTICOLUL 206
Dispozitii tranzitorii privind executarea silită
Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continuă potrivit dispozitiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
ARTICOLUL 207
Intrarea în vigoare
Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie
2004. Dispozitiile titlului X “Sanctiuni“ intră în vigoare la data de 10
ianuarie 2004.
ARTICOLUL 208
Conflictul temporal al actelor normative
Reglementările emise în temeiul ordonantelor si
ordonantelor de urgentă prevăzute la art. 209 rămân aplicabile până la data
aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la art.
196, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.
ARTICOLUL 209
Abrogări
La data intrării în vigoare a prezentului cod se
abrogă:
a) Ordonanta Guvernului nr.
82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite si taxe,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie
2002, cu modificările si completările ulterioare;
b) Ordonanta Guvernului nr.
68/1997 privind procedura de întocmire si depunere a declaratiilor de
impozite si taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
121 din 24 martie 1999, cu modificările si completările ulterioare;
c) Ordonanta Guvernului nr.
61/2002 privind colectarea creantelor bugetare, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările si
completările ulterioare;
d) Ordonanta Guvernului nr.
70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări si
completări prin Legea nr.
64/1999, cu modificările si completările ulterioare;
e) Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
13/2001 privind solutionarea contestatiilor împotriva măsurilor dispuse
prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului
Finantelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.
506/2001, cu modificările si completările ulterioare;
f) Ordonanta Guvernului nr.
39/2003 privind procedurile de administrare a creantelor bugetelor locale,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie
2003, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr.
358/2003;
g) pct. 5 din cap. I al anexei la Legea nr.
117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările si
completările ulterioare;
h) art. 3 din Legea nr.
87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003;
i) art. IV alin. (1)–(5) din Ordonanta Guvernului nr.
29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări
si completări prin Legea nr.
116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din
31 ianuarie 2004;
j) art. 246 din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
k) art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul
vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
180 din 1 august 1997, cu modificările si completările ulterioare;
l) cap.
III “Contraventii si sanctiuni“ din Legea nr.
87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările
ulterioare.
NOTĂ:
Reproducem
mai jos prevederile art. II, III si IV din Legea nr.
210/2005, care nu sunt încorporate în textul republicat al Ordonantei
Guvernului nr.
92/2003:
“Art.II. – Începând cu data de 1 ianuarie 2007, art.
1101) din Codul de procedură fiscală se
modifică si va avea următorul cuprins:
«ARTICOLUL 110
Ordinea stingerii datoriilor
(1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de
impozite, taxe, contributii si alte sume reprezentând creante fiscale prevăzute
la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a
stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de
creantă fiscală principală pe care îl stabilese contribuabilul.
(2) În cadrul tipului de impozit, taxă, contributie
sau altă sumă reprezentând creantă fiscală, stabilit de contribuabil, stingerea
se efectuează, de drept, în următoarea ordine:
a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă
din graficul de plată a obligatiei fiscale pentru care s-a aprobat esalonare la
plată, precum si dobânda datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată
la plată, împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, în cazul în care
termenul de plată se împlineste în luna curentă, precum si obligatiile fiscale
curente de a căror plată depinde mentinerea valabilitătii înlesnirii acordate;
b) obligatia fiscală principală si obligatiile fiscale
accesorii aferente acesteia, în ordinea vechimii, cu exceptia celor pentru care
s-a început executarea silită. După stingerea integrală a obligatiei fiscale
principale celei mai vechi se vor stinge obligatiile fiscale accesorii aferente
acesteia, mai întâi dobânzile si apoi penalitătile de întârziere;
c)
sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligatiei
fiscale pentru care s-a aprobat esalonare, până la concurenta cu suma esalonată
la plată sau până la concurenta cu suma achitată, după caz, precum si suma
amânată la plată împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, după caz;
d) obligatiile cu scadente viitoare, la solicitarea
contribuabilului.
(3) Vechimea obligatiilor fiscale se determină în
functie de scadenta acestora, prevăzută de Codul fiscal sau de alte prevederi
legale. În cazul diferentelor de obligatii fiscale principale stabilite de
organele competente, precum si al diferentelor suplimentare de obligatii
fiscale principale, ce fac obiectul declaratiilor rectificative depuse de
contribuabili, vechimea se determină în functie de termenele de plată stabilite
în conditiile art. 108 alin. (2)1).
Vechimea obligatiilor fiscale accesorii este dată de
vechimea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor obligatii fiscale care
le-au generat.
(4) Dacă un contribuabil nu respectă ordinea prevăzută
la alin. (2), organul fiscal competent va înstiinta debitorul despre modul în
care s-a efectuat stingerea prevăzută la alin. (2).»
1) Art. 110
a devenit în forma republicată art. 111.
Art. III. – Începând cu data de 1 ianuarie 2006, art.
1152) din Codul
de procedură fiscală se modifică si va avea următorul cuprins:
«ARTICOLUL 115
Majorări de întârziere
(1) Majorările de întârziere se calculează pentru
fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de
scadentă si până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se
datorează majorări de întârziere după cum umează:
a) pentru impozitele, taxele si contributiile stinse
prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire
inclusiv. În cazul plătii pretului în rate, majorările de întârziere se
calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a
avansului. Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere sunt datorate
de către cumpărător;
b) pentru impozitele, taxele si contributiile
debitorului declarat insolvabil, până la data încheierii procesului-verbal de
constatare a insolvabilitătii, inclusiv.
(3) Modul de calcul al majorărilor de întârziere
aferente sumelor reprezentând eventuale diferente între impozitul pe profit
plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere si impozitul
de profit datorat conform declaratiei de impunere întocmite pe baza situatiei
financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin
al ministrului finantelor publice.
(4) Pentru obligatiile fiscale neachitate la termenul
de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează majorări de
întârziere după cum urmează:
a) pentru anul fiscal de impunere majorările de
întârziere pentru plătile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de
plăti anticipate se calculează până la data plătii debitului sau, după caz,
până la data de 31 decembrie;
b) majorările de întârziere pentru sumele neachitate
în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1
ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin
decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de
plăti anticipate, majorările de întârziere se recalculează, începând cu data de
1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu
impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face
regularizarea majorărilor de întârziere în mod corespunzător.
(5) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1%
pentru fiecare zi de întârziere si poate fi modificat prin legile bugetare
anuale.»
Art.
IV. – (1) La data de 1 ianuarie 2006 se abrogă art. 1203) din Codul
de procedură fiscală.
(2) În toate actele normative în care se face referire la notiunile de dobânzi si/sau penalităti de întârziere aceste notiuni se înlocuiesc cu notiunea de majorări de întârziere.“
1) Art. 108
alin. (2) a devenit în forma republicată art. 109 alin. (2).
2) Art. 115
a devenit în forma republicată art. 116.
3) Art. 120 a devenit în forma republicată art. 121.