MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 174 (XVIII) - Nr. 372         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 28 aprilie 2006

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

95. – Lege privind reforma în domeniul sănătătii

 

418. – Decret pentru promulgarea Legii privind reforma în domeniul sănătătii

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 298 din 29 martie 2006 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii privind reforma în domeniul sănătătii

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

 SENATUL

 

LEGE

privind reforma în domeniul sănătătii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

TITLUL I

Sănătatea publică

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. – Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului sănătătii publice, obiectiv de interes social major.

Art. 2. – (1) Asistenta de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societătii în vederea protejării si promovării sănătătii populatiei. Asistenta de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor si strategiilor adresate determinantilor stării de sănătate, precum si prin organizarea institutiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare.

(2) Scopul asistentei de sănătate publică îl constituie promovarea sănătătii, prevenirea îmbolnăvirilor si îmbunătătirea calitătii vietii.

(3) Strategia sistemului sănătătii publice urmăreste asigurarea sănătătii populatiei în cadrul unor comunităti sănătoase.

(4) Asistenta de sănătate publică este o componentă a sistemului de sănătate publică.

(5) Ministerul Sănătătii Publice reprezintă autoritatea centrală în domeniul sănătătii publice.

(6) În cuprinsul actelor normative în vigoare denumirea “Ministerul Sănătătii“ se înlocuieste cu denumirea “Ministerul Sănătătii Publice“, iar sintagma “ministrul sănătătii“, cu sintagma “ministrul sănătătii publice“.

(7) Asistenta de sănătate publică este coordonată de către Ministerul Sănătătii Publice si se realizează prin toate tipurile de unităti sanitare de stat sau private, constituite si organizate conform legii.

(8) Responsabilitatea pentru asigurarea sănătătii publice revine Ministerului Sănătătii Publice, autoritătilor de sănătate publică teritoriale, precum si autoritătilor de sănătate publică din cadrul ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie.

(9) Asistenta de sănătate publică este garantată de stat si finantată de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate sau din alte surse, după caz, potrivit legii.

Art. 3. – Protectia sănătătii publice constituie o obligatie a autoritătilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor persoanelor fizice si juridice.

Art. 4. – (1) În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarea semnificatie:

a) sănătatea publică – starea de sănătate a populatiei în raport cu determinantii stării de sănătate: socio-economici, biologici, de mediu, stil de viată, asigurarea cu servicii de sănătate, calitatea si accesibilitatea serviciilor de sănătate;

b) promovarea sănătătii – procesul care oferă individului si colectivitătilor posibilitatea de a-si controla si îmbunătăti sănătatea sub raport fizic, psihic si social si de a contribui la reducerea inechitătilor în sănătate;

c) supravegherea – activitatea de colectare sistematică si continuă, analiza, interpretarea si diseminarea datelor privind starea de sănătate a populatiei, bolile transmisibile si netransmisibile, pe baza cărora sunt identificate prioritătile de sănătate publică si sunt instituite măsurile de prevenire si control;

d) evaluarea riscurilor pentru sănătate – estimarea gradului în care expunerea la factorii de risc din mediul natural, de viată si de muncă si la cei rezultati din stilul de viată individual si comunitar influentează starea de sănătate a populatiei;

e) inspectia sanitară – exercitarea controlului aplicării prevederilor legale de sănătate publică;

f) principiul precautiei – instrumentul prin care autoritatea de sănătate publică decide si intervine în situatii în care se apreciază că există un potential risc pentru sănătatea populatiei, în conditiile unei argumentatii stiintifice insuficiente.

(2) În sensul prevederilor prezentului titlu, precum si al prevederilor din cuprinsul prezentei legi, prin ministere si institutii cu retele sanitare proprii se întelege autoritătile si institutiile care au în subordine unităti sanitare, altele decât Ministerul Sănătătii Publice, respectiv Ministerul Apărării Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Justitiei, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Telecomunicatii Speciale si Academia Română.

Art. 5. – Functiile principale ale asistentei de sănătate publică vizează:

a) dezvoltarea politicilor, strategiilor si programelor vizând asigurarea sănătătii publice;

b) monitorizarea si analiza stării de sănătate a populatiei;

c) planificarea în sănătatea publică;

d) supravegherea epidemiologică, prevenirea si controlul bolilor;

e) managementul si marketingul strategic al serviciilor de sănătate publică;

f) reglementarea domeniului sănătătii publice, aplicarea si controlul aplicării acestei reglementări;

g) asigurarea calitătii serviciilor de sănătate publică;

h) cercetarea-dezvoltarea si implementarea de solutii inovatoare pentru sănătatea publică;

i) prevenirea epidemiilor, inclusiv instituirea stării de alertă epidemiologică;

j) protejarea populatiei împotriva riscurilor din mediu;

k) informarea, educarea si comunicarea pentru promovarea sănătătii;

l) mobilizarea partenerilor comunitari în identificarea si rezolvarea problemelor de sănătate;

m) evaluarea calitătii, eficacitătii, eficientei si accesului la serviciile medicale;

n) dezvoltarea si planificarea resurselor umane si dezvoltarea institutională pentru sănătate publică;

o) integrarea prioritătilor de sănătate publică în politicile si strategiile sectoriale de dezvoltare durabilă;

p) asigurarea capacitătilor de răspuns la dezastre sau la amenintările la adresa vietii si sănătătii populatiei, inclusiv prin introducerea de restrictii de circulatie a persoanelor si bunurilor.

Art. 6. – Principalele domenii de interventie ale asistentei de sănătate publică sunt următoarele:

a) prevenirea, supravegherea si controlul bolilor transmisibile si netransmisibile prin:

1. asigurarea imunizărilor;

2. controlul epidemiilor;

3. supravegherea bolilor;

4. supravegherea factorilor de risc comportamentali;

5. prevenirea accidentelor;

b) monitorizarea stării de sănătate prin:

1. monitorizarea indicatorilor stării de sănătate;

2. monitorizarea determinantilor stării de sănătate;

3. monitorizarea eficacitătii si eficientei activitătilor din domeniul sănătătii publice;

4. evaluarea nevoilor populatiei privind serviciile de sănătate publică;

c) promovarea sănătătii si educatia pentru sănătate prin:

1. campanii de informare–educare–comunicare;

2. programe de educatie pentru sănătate si promovare a sănătătii în comunităti;

3. dezvoltarea si implicarea comunitătilor locale;

4. pledoaria pentru sănătatea publică;

d) sănătatea ocupatională prin:

1. definirea standardelor de sănătate ocupatională;

2. controlul aplicării reglementărilor sănătătii în muncă;

e) sănătatea în relatie cu mediul prin:

1. monitorizarea factorilor de mediu în relatie cu sănătatea;

2. reglementarea calitătii principalilor factori de mediu;

3. stabilirea normelor de igienă si sănătate publică comunitare;

4. controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu;

f) reglementarea primară si secundară în domeniul sănătătii publice prin:

1. elaborarea, revizuirea, adaptarea si implementarea legislatiei din domeniul sănătătii publice;

2. reglementarea circulatiei bunurilor si serviciilor cu potential impact asupra sănătătii publice;

g) managementul sănătătii publice bazat pe:

1. managementul politicilor, planificării si dezvoltării sistemului de sănătate publică;

2. formularea si implementarea politicilor de sănătate publică pe baze stiintifice;

3. cercetarea în domeniul sănătătii publice si al sistemelor de sănătate;

4. colaborarea si cooperarea internatională în domeniul sănătătii publice;

h) servicii de sănătate publică specifice:

1. servicii de sănătate scolară;

2. servicii de urgentă în caz de dezastre si calamităti;

3. servicii de laborator în domeniul sănătătii publice;

4. servicii de planificare familială;

5. servicii de screening pentru depistarea precoce a bolilor;

6. servicii prenatale si postnatale;

7. servicii de consiliere în domeniul sănătătii publice;

8. servicii de sănătate publică în transporturi.

 

CAPITOLUL II

Principiile asistentei de sănătate publică

 

Art. 7. – Principiile care stau la baza asistentei de sănătate publică sunt următoarele:

a) responsabilitatea societătii pentru sănătatea publică;

b) focalizarea pe grupurile populationale si prevenirea primară;

c) preocuparea pentru determinantii stării de sănătate: sociali, de mediu, comportamentali si servicii de sănătate;

d) abordarea multidisciplinară si intersectorială;

e) parteneriat activ cu populatia si cu autoritătile publice centrale si locale;

f) decizii bazate pe cele mai bune dovezi stiintifice existente la momentul respectiv (sănătate publică bazată pe dovezi);

g) în conditii specifice, decizii fundamentate conform principiului precautiei;

h) descentralizarea sistemului de sănătate publică;

i) existenta unui sistem informational si informatic integrat pentru managementul sănătătii publice.

Art. 8. – Modalitătile de implementare a principiilor de sănătate publică sunt:

a) activitatea de reglementare în domeniile sănătătii publice;

b) activitatea de inspectie;

c) activitătile desfăsurate în cadrul programelor de sănătate publică;

d) avizarea/autorizarea/notificarea activitătilor si produselor cu impact asupra sănătătii populatiei;

e) evaluarea impactului asupra sănătătii în relatie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătătii populatiei.

Art. 9. – (1) Programele nationale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii si strategiei sănătătii publice de către Ministerul Sănătătii Publice, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică.

(2) Programele nationale de sănătate se adresează populatiei si sunt orientate către promovarea sănătătii, prevenirea îmbolnăvirilor si prelungirea vietii de bună calitate.

(3) Programele nationale de sănătate publică se adresează domeniilor de interventie ale sănătătii publice si răspund prioritătilor nationale identificate.

(4) Programele nationale de sănătate sunt finantate de la bugetul de stat, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, din fonduri externe rambursabile si nerambursabile, din venituri proprii, donatii si sponsorizări, precum si din alte surse, potrivit legii.

(5) Programele nationale de sănătate sunt organizate, monitorizate si supuse controlului Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 10. – (1) Autoritatea centrală în domeniul sănătătii publice elaborează proiecte de acte normative în domeniul sănătătii publice si avizează reglementări ale altor ministere si institutii referitoare la activităti cu impact asupra sănătătii publice.

(2) Principalele domenii pentru care autoritatea centrală de sănătate publică elaborează sau participă la elaborarea, după caz, a unor proiecte de acte normative sunt:

a) calitatea principalilor factori de mediu: apa potabilă si de îmbăiere, aerul ambiant si interior, zgomot, locuintă si habitat, substante chimice, produse cosmetice, radiatii ionizante, vectori, deseuri etc.;

b) monitorizarea stării de sănătate;

c) promovarea sănătătii;

d) calitatea alimentului;

e) calitatea unitătilor si serviciilor turistice;

f) calitatea mediului de muncă si sănătatea în muncă;

g) colectivitătile de copii si tineri;

h) evaluarea efectelor factorilor de mediu asupra sănătătii populatiei;

i) asigurarea conditiilor de igienă în unităti sanitare;

j) servicii de laborator;

k) planificare familială;

l) siguranta transfuziei sanguine;

m) norme privind alte domenii ale sănătătii publice;

n) prevenirea consumului ilegal de droguri.

(3) Ministerul Sănătătii Publice, prin aparatul propriu si prin autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti si ale ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie, verifică respectarea reglementărilor în domeniul sănătătii publice, iar în caz de nereguli sau neconformitate, aplică măsuri conform legii.

 

CAPITOLUL III

Autoritătile sistemului de sănătate publică

 

Art. 11. – Ministerul Sănătătii Publice este organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucuresti, str. Cristian Popisteanu nr. 1–3, sectorul 1.

Art. 12. – Autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătătii Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local.

În mod similar se pot organiza autorităti de sănătate publică în cadrul ministerelor care colaborează cu unitătile deconcentrate ale Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 13. – (1) Institutele sau centrele de sănătate publică sunt institutii publice regionale sau nationale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătătii Publice, si care coordonează tehnic si metodologic activitatea de specialitate în domeniul fundamentării, elaborării si implementării strategiilor privitoare la prevenirea îmbolnăvirilor, controlul bolilor transmisibile si netransmisibile si a politicilor de sănătate publică din domeniile specifice, la nivel national si/sau regional.

(2) Institutele nationale de cercetare-dezvoltare în domeniile sănătătii publice sunt institutii publice cu personalitate juridică, în coordonarea Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 14. – Se înfiintează Centrul national pentru organizarea si asigurarea sistemului informational si informatic în domeniul sănătătii, institutie publică de specialitate, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 15. – (1) Ministerul Sănătătii Publice stabileste, prin ordine ale ministrului sănătătii publice, si alte institutii aflate în coordonarea sau în subordonarea sa pentru a desfăsura activităti de sănătate publică la nivel regional si local.

(2) Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc si alte institutii care să desfăsoare activităti de sănătate publică la nivel national.

Art. 16. – Ministerul Sănătătii Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistentei de sănătate publică, are următoarele atributii si responsabilităti:

a) asigură fundamentarea, elaborarea si implementarea politicii nationale de sănătate publică;

b) elaborează sau avizează reglementări pentru protectia sănătătii în relatie cu mediul natural, alimentul, conditiile de viată si de muncă si pentru promovarea sănătătii publice;

c) elaborează si avizează reglementări privind organizarea si functionarea serviciilor de asistentă medicală si de sănătate publică;

d) autorizează si controlează conditiile de functionare a furnizorilor de servicii medicale prin autoritătile locale de sănătate publică;

e) stabileste prioritătile nationale de sănătate publică, elaborează programele nationale de sănătate publică finantate de la bugetul de stat, coordonează si monitorizează implementarea acestora;

f) elaborează normele privind înfiintarea, organizarea si functionarea unitătilor de distributie a medicamentelor, autorizează si controlează activitatea si conditiile de functionare a acestora;

g) autorizează si controlează conditiile de functionare a farmaciilor de stat si private si, respectiv, avizează Nomenclatorul medicamentelor si produselor biologice de uz uman, în conditiile legii;

h) elaborează împreună cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din România, lista medicamentelor de care beneficiază asiguratii, cu sau fără contributie personală;

i) elaborează normele de organizare si functionare a unitătilor care asigură asistenta de sănătate publică, autorizează si controlează activitatea institutiilor de sănătate publică si asigură finantarea unitătilor din subordine;

j) asigură controlul calitătii serviciilor medicale prin autoritătile locale de sănătate publică;

k) evaluează periodic indicatorii stării de sănătate a populatiei si ai programelor de sănătate publică, indicatorii de performantă ai unitătilor sanitare si prezintă informări periodice Guvernului;

l) stabileste care sunt institutiile sau organismele care pot fi delegate pentru realizarea de atributii si responsabilităti specifice în domeniul sănătătii publice, pe bază de selectie de ofertă si recomandare profesională;

m) stabileste sau avizează liste de substante ori produse destinate sau folosite pentru uz uman si controlează respectarea conditiilor legale prin care produsele pot fi oferite spre consum sau folosintă populatiei;

n) avizează codurile deontologice profesionale si ghidurile de practică în domeniul sănătătii publice;

o) reprezintă statul român în relatiile cu organismele internationale din domeniul sănătătii publice;

p) organizează si coordonează sistemul national de supraveghere si control al bolilor;

q) organizează si coordonează reteaua natională de promovare a sănătătii, în scopul adoptării de către populatie a comportamentelor favorabile sănătătii;

r) avizează si controlează activitatea de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus profesional;

s) participă la activitătile de promovare si protectie a sănătătii familiilor si categoriilor de populatie defavorizate;

t) participă la activitătile de protectie familială, planificare familială si protectia copilului;

u) organizează si coordonează activitatea de inspectie sanitară de stat;

v) organizează si coordonează Sistemul national informational si informatic privind sănătatea publică;

w) organizează si coordonează implementarea unor activităti de protectie a mediului, conform reglementărilor legale.

Art. 17. – (1) Autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătătii Publice, care pun în aplicare politica si programele nationale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează si implementează actiuni locale de sănătate publică.

(2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti au, în principal, următoarele atributii:

a) controlează si evaluează modul de asigurare a asistentei medicale curative si profilactice;

b) controlează aplicarea normelor de functionare a unitătilor medicale si farmaceutice, indiferent de forma de organizare, si aplică măsuri în caz de neconformitate;

c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calitătii serviciilor medicale;

d) coordonează si controlează asistenta gravidei, lăuzei si nou-născutului;

e) evaluează resursele umane de la nivelul asistentei medicale în relatie cu nevoile comunitare identificate prin actiuni specifice;

f) participă activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică si a populatiei;

g) organizează actiuni de prevenire a îmbolnăvirilor si de promovare a sănătătii;

h) organizează activitătile preventive în teritoriul judetului si, respectiv, al municipiului Bucuresti;

i) colectează si înregistrează date privind sănătatea populatiei, utilizând informatiile în scopul identificării problemelor de sănătate ale acesteia;

j) identifică posibilele probleme de sănătate publică sau amenintări la adresa sănătătii unei comunităti;

k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor apartinând grupurilor defavorizate;

l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populatiei din teritoriul dat;

m) stabilesc relatii de colaborare cu institutii si organizatii în vederea desfăsurării de actiuni comune în domeniul sănătătii publice;

n) colectează si înregistrează datele privind tipurile, cantitatea si modul de gestionare a deseurilor generate în unitătile medicale din zona de jurisdictie.

Art. 18. – (1) În subordinea autoritătilor de sănătate publică functionează unităti sanitare publice de pe raza teritoriului arondat, cu exceptia unitătilor sanitare publice de interes national sau a celor apartinând ministerelor ori institutiilor cu retele sanitare proprii.

(2) Autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti coordonează serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti, organizează si coordonează asistenta medicală în caz de calamităti, catastrofe si situatii deosebite.

Art. 19. – Autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti colaborează cu autoritătile locale în asigurarea asistentei medicale.

Art. 20. – (1) Autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti organizează culegerea si prelucrarea informatiilor statistice medicale primite de la unitătile sanitare publice sau private si transmit rapoarte statistice lunare către institutiile desemnate în acest scop.

(2) Autoritătile de sănătate publică teritoriale întocmesc rapoarte privind starea de sănătate a comunitătii, care sunt înaintate Ministerului Sănătătii Publice, precum si partenerilor institutionali la nivel local.

Art. 21. – Autoritătile de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti coordonează la nivel local implementarea activitătilor care decurg din obligatiile asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană si planurile de implementare a actelor comunitare referitoare la domeniul sănătătii.

Art. 22. – Regulamentul de organizare si functionare, precum si structura organizatorică ale autoritătilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 23. – Institutele/centrele nationale si/sau regionale prevăzute la art. 13 si 14, aflate în subordinea si/sau în coordonarea Ministerului Sănătătii Publice, îndeplinesc, în principal, următoarele atributii:

a) asigură îndrumarea tehnică si metodologică a retelei de sănătate publică, în functie de domeniul lor de competentă;

b) participă la elaborarea strategiilor si politicilor din domeniul lor de competentă;

c) elaborează proiecte de acte normative, norme, metodologii si instructiuni privind domeniile specifice din cadrul sănătătii publice;

d) efectuează expertize, oferă asistentă tehnică si realizează servicii de sănătate publică, la solicitarea unor persoane fizice sau juridice;

e) supraveghează starea de sănătate a populatiei, bolile transmisibile si netransmisibile, pentru identificarea problemelor de sănătate comunitară;

f) asigură sistemul de supraveghere epidemiologică, precum si de alertă precoce si răspuns rapid si participă la schimbul de informatii în cadrul retelei europene de supraveghere epidemiologică în domeniul bolilor transmisibile;

g) participă la efectuarea de investigatii epidemiologice de teren, din proprie initiativă, la solicitarea Ministerului Sănătătii Publice sau a autoritătilor locale de sănătate publică;

h) elaborează metodologia, instrumentele si indicatorii de monitorizare si evaluare a serviciilor si programelor de sănătate publică, de promovare a sănătătii si de educatie pentru sănătate;

i) participă la procesul de învătământ medical de specializare si perfectionare în domeniile specifice din cadrul sănătătii publice;

j) desfăsoară activităti de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătătii publice si al managementului sanitar;

k) colectează, analizează si diseminează date statistice privind sănătatea publică;

l) asigură existenta unui sistem informational si informatic integrat pentru managementul sănătătii publice.

Art. 24. – (1) Institutiile si unitătile sanitare care asigură asistenta de sănătate publică, în cazul aparitiei unui focar de boală transmisibilă, precum si în situatia iminentei izbucnirii unei epidemii, au obligatia să dispună măsuri specifice.

(2) Măsurile privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgentă generate de epidemii, precum si bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

 

CAPITOLUL IV

Inspectia sanitară de stat

 

Art. 25. – (1) Activitatea de inspectie sanitară de stat se organizează pe domenii specifice de activitate coordonate de către directiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătătii Publice si în cadrul structurilor de specialitate din serviciile publice deconcentrate de la nivel local si din ministerele cu retea sanitară proprie, conform competentelor, după cum urmează:

a) inspectia farmaceutică;

b) inspectia dispozitivelor medicale;

c) inspectia pentru controlul calitătii serviciilor de asistentă medicală;

d) inspectia de sănătate publică.

(2) Activitatea de inspectie sanitară de stat constă, în principal, în:

a) verificarea conformitătii amplasamentelor, activitătilor, proceselor, serviciilor, produselor, factorilor de mediu;

b) verificarea respectării reglementărilor privind starea de sănătate a personalului, cunostintele, atitudinile si practicile acestuia în raport cu normele igienico-sanitare;

c) depistarea si evaluarea riscurilor pentru sănătate si impunerea măsurilor de eliminare sau, după caz, de diminuare a acestora;

d) comunicarea datelor despre existenta si dimensiunea riscului identificat persoanelor responsabile cu managementul riscului, consumatorilor si altor potentiali receptori interesati.

Art. 26. – (1) Activitatea de inspectie sanitară de stat se exercită de către personalul de specialitate împuternicit de către Ministerul Sănătătii Publice, conform normelor stabilite de către acesta.

(2) Pentru exercitarea activitătii de inspectie, inspectorii sanitari de stat au drept de:

a) acces în orice tip de unităti, la documente, informatii, conform competentelor;

b) recoltare a produselor care pot constitui un risc pentru sănătatea publică;

c) a constata si a sanctiona contraventiile privind normele de igienă si sănătate publică.

(3) În situatii de risc pentru sănătatea publică, inspectorii sanitari de stat pot interzice punerea în consum, pot decide retragerea produselor, suspendarea temporară sau definitivă a activitătilor, retragerea sau anularea autorizatiei sanitare de functionare.

(4) În situatii de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspectii si contactii de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum si alte măsuri de limitare a circulatiei persoanelor.

(5) Concluziile activitătilor de inspectie sanitară de stat, abaterile de la normele legale, recomandările si termenele de remediere a deficientelor, precum si alte măsuri legale aplicate se vor consemna în procese-verbale de constatare a conditiilor igienico-sanitare, rapoarte de inspectie sau procese-verbale de constatare a contraventiei.

(6) În exercitarea activitătii inspectorii sanitari de stat vor asigura păstrarea confidentialitătii datelor, cu exceptia situatiilor care constituie un risc pentru sănătatea publică.

Art. 27. – Activitatea de avizare, autorizare si notificare a activitătilor si produselor cu impact asupra sănătătii populatiei are ca scop certificarea conformării cu normele de sănătate publică a produselor, serviciilor si activitătilor, în scopul protejării sănătătii populatiei.

Art. 28. – Activitatea de evaluare a impactului asupra sănătătii în relatie cu programe, strategii, politici ale altor sectoare de activitate cu efecte conexe asupra sănătătii populatiei reprezintă instrumentul de integrare a prioritătilor de sănătate publică în dezvoltarea durabilă a societătii.

 

CAPITOLUL V

Asistenta medicală

 

Art. 29. – Asistenta medicală profilactică si curativă se asigură prin:

a) cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie si de alte specialităti, centre de diagnostic si tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum si prin alte unităti sanitare publice si private;

b) unităti sanitare publice si private cu paturi.

Art. 30. – Activitatea medicală de recuperare se asigură prin unităti medicale de specialitate cu personalitate juridică, sectii, compartimente si laboratoare de recuperare, unităti ambulatorii de recuperare, publice sau private, precum si prin societăti de turism balnear si de recuperare, constituite conform legii.

Art. 31. – Asistenta medicală de urgentă se asigură de unităti specializate de urgentă si transport sanitar publice sau private, precum si prin structurile de primire a urgentelor, organizate în acest scop.

Art. 32. – Asistenta medicală de hemotransfuziologie, transfuzie sanguină sau alte servicii de asistentă medicală si prestatii autorizate se asigură prin unităti specializate în acest scop.

Art. 33. – Asistenta medicală preventivă din colectivitătile de copii prescolari, scolari si studenti se asigură prin cabinetele medicale organizate, conform legii, în unitătile de învătământ prescolar, scolar sau universitar, publice ori private, sau prin cabinetele individuale ale medicilor de familie, după caz.

Art. 34. – Activitătile de asistentă de sănătate publică se finantează de la bugetul de stat, de la bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile si nerambursabile, contracte cu tertii, precum si din contributii personale si plăti directe, după caz, potrivit legii.

 

CAPITOLUL VI

Asistenta farmaceutică

 

Art. 35. – Asistenta farmaceutică se asigură în cadrul sistemului de sănătate publică, potrivit legii, prin prepararea si eliberarea medicamentelor si a altor produse stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice, cum ar fi: cosmetice, dispozitive medicale, suplimente alimentare si alte asemenea produse.

Art. 36. – Punerea pe piată a medicamentelor, precum si activitatea de farmacovigilentă se realizează conform legii.

 

CAPITOLUL VII

Obligatiile persoanelor fizice si juridice

 

Art. 37. – Orice persoană fizică sau juridică, având calitatea de angajator, este obligată să asigure fondurile si conditiile necesare pentru:

a) efectuarea controlului medical periodic, conform normelor de sănătate publică si securitate în muncă;

b) aplicarea măsurilor de igienă, dezinfectie, dezinsectie si deratizare periodică;

c) vaccinarea si profilaxia specifică impusă de riscurile de la locul de muncă.

Art. 38. – Cetătenii români si orice altă persoană aflată pe teritoriul României, precum si unitătile si agentii economici au obligatia să se supună măsurilor de prevenire si combatere a bolilor transmisibile, să respecte întocmai normele de igienă si sănătate publică, să ofere informatiile solicitate si să aplice măsurile stabilite privind instituirea conditiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor si pentru promovarea sănătătii individului si a populatiei.

Art. 39. – (1) Informatiile privind sănătatea persoanelor se păstrează la autoritătile de sănătate publică teritoriale, la autoritătile de sănătate publică ale ministerelor cu retea sanitară proprie, precum si la institutiile desemnate si pot fi folosite în scopul întocmirii rapoartelor statistice nenominalizate, în vederea evaluării stării de sănătate a populatiei.

(2) Folosirea în alte scopuri a informatiilor înregistrate se poate admite numai dacă este îndeplinită una dintre următoarele conditii:

a) există o dispozitie legală în acest sens;

b) există acordul persoanei în cauză;

c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunitătii, după caz;

d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale.

(3) Păstrarea confidentialitătii informatiilor referitoare la persoane este obligatorie pentru toti salariatii care prin activitatea pe care o desfăsoară au acces la acestea în mod direct sau indirect.

Art. 40. – (1) Pentru situatii speciale cu implicatii asupra sănătătii publice se constituie rezerva Ministerului Sănătătii Publice, care cuprinde medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale si alte materiale specifice, iar la nivelul autoritătilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, rezerva antiepidemică.

(2) Normele metodologice de constituire, păstrare si utilizare a rezervei Ministerului Sănătătii Publice si a rezervei antiepidemice se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 41. – (1) Pentru servicii de asistentă de sănătate publică, efectuate de către autoritătile de sănătate publică la cererea unor persoane fizice si juridice, se percep tarife potrivit reglementărilor în vigoare.

(2) Veniturile proprii obtinute potrivit alin. (1) se folosesc în conditiile legii.

 

CAPITOLUL VIII

Utilizarea mass-media în interesul sănătătii publice

 

Art. 42. – (1) Campaniile de informare, educare si comunicare cu privire la teme care privesc sănătatea publică trebuie să fie avizate de Ministerul Sănătătii Publice.

(2) Societatea Română de Radiodifuziune si Societatea Română de Televiziune sunt obligate ca în cadrul grilelor de programe să rezerve gratuit spatiul de emisie necesar promovării campaniilor de informare, educare si comunicare referitoare la teme care privesc sănătatea publică.

(3) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Sănătătii Publice sau, după caz, ministerele cu retea sanitară proprie, împreună cu Societatea Română de Radiodifuziune si Societatea Română de Televiziune vor stabili, în baza unui protocol, modalitătile si spatiul acordat în grila de programe pentru promovarea campaniilor pe teme care privesc sănătatea publică.

 

CAPITOLUL IX

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 43. – (1) În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, ministrul sănătătii publice va emite ordinul privind restructurarea actualelor directii de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, precum si ordinul pentru aprobarea Normelor de organizare si functionare a inspectiei sanitare de stat.

(2) În termenul prevăzut la alin. (1), Ministerul Sănătătii Publice va elabora reglementările legale privind organizarea si functionarea institutiilor prevăzute la art. 13 si 14, pe care le va supune Guvernului spre aprobare.

Art. 44. – (1) Prevederile prezentului titlu se aplică si ministerelor cu retea sanitară proprie.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 3/1978 privind asigurarea sănătătii populatiei, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, cu modificările ulterioare, Legea nr. 100/1998 privind asistenta de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

 

TITLUL II

Programele nationale de sănătate

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 45. – (1) Programele nationale de sănătate reprezintă un ansamblu de actiuni organizate în scopul prevenirii si controlului bolilor cu impact major asupra stării de sănătate a populatiei.

(2) Ministerul Sănătătii Publice asigură proiectarea si coordonarea realizării programelor nationale de sănătate, în acord cu politicile si strategiile nationale de sănătate.

(3) Autoritătile de sănătate publică din ministerele cu retea sanitară proprie coordonează realizarea programelor de sănătate specifice ministerului, cu impact asupra sănătătii, în concordantă cu strategia Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 46. – Elaborarea programelor nationale de sănătate are la bază următoarele obiective:

a) rezolvarea cu prioritate a problemelor de sănătate, în conformitate cu Strategia natională de sănătate a Ministerului Sănătătii Publice;

b) utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru îndeplinirea obiectivelor si indicatorilor aprobati;

c) fundamentarea programelor pe nevoile populatiei, evidentiate din date obiective;

d) asigurarea concordantei cu politicile, strategiile si recomandările institutiilor si organizatiilor internationale în domeniu.

Art. 47. – (1) Pentru proiectarea si realizarea programelor nationale de sănătate se înfiintează Agentia Natională pentru Programe de Sănătate, care functionează în structura Ministerului Sănătătii Publice, cu rang de directie.

(2) Pentru realizarea atributiilor, Agentia Natională pentru Programe de Sănătate colaborează cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, precum si cu alte institutii si organizatii guvernamentale si neguvernamentale.

Art. 48. – Programele nationale de sănătate, respectiv subprogramele de sănătate, se aprobă anual prin ordin comun al ministrului sănătătii publice si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate. În ordin sunt precizate obiectivele, activitătile, indicatorii specifici, unitătile sanitare prin care se derulează programele si subprogramele nationale de sănătate, precum si normele metodologice de organizare, finantare si monitorizare a acestora.

Art. 49. – Programele nationale de sănătate se derulează prin unităti de specialitate selectate pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice.

 

CAPITOLUL II

Atributii în realizarea programelor nationale de sănătate

 

Art. 50. – Ministerul Sănătătii Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistentei de sănătate, asigură coordonarea tuturor programelor nationale de sănătate prin îndeplinirea următoarelor atributii:

a) aprobă domeniile prioritare de actiune si strategia programelor nationale de sănătate pe termen scurt, mediu si lung;

b) aprobă obiectivele anuale ale programelor nationale de sănătate si ale subprogramelor de sănătate;

c) aprobă structura programelor nationale de sănătate si a subprogramelor de sănătate;

d) aprobă necesarul de resurse financiare pentru realizarea programelor nationale de sănătate si a subprogramelor de sănătate;

e) aprobă normele tehnice de implementare a programelor nationale de sănătate;

f) stabileste programele nationale de sănătate si subprogramele de sănătate pentru care se organizează licitatii la nivel national si răspunde de organizarea acestora.

Art. 51. – Agentia Natională pentru Programe de Sănătate are următoarele atributii:

a) propune spre aprobare ministrului sănătătii publice domeniile prioritare de actiune în structurarea programelor nationale de sănătate, pe baza evaluării nevoilor reale ale populatiei si a problemelor de sănătate identificate;

b) elaborează si propune spre aprobare ministrului sănătătii publice strategia programelor nationale de sănătate, de organizare si desfăsurare a acestora;

c) elaborează structura programelor si subprogramelor de sănătate, în colaborare cu directiile de specialitate din Ministerul Sănătătii Publice si Casa Natională de Asigurări de Sănătate;

d) fundamentează necesarul de resurse financiare în raport cu obiectivele si activitătile cuprinse în programele de sănătate;

e) elaborează si propune spre aprobare ministrului sănătătii publice norme tehnice de implementare si evaluare a programelor nationale de sănătate;

f) evaluează trimestrial si anual realizarea obiectivelor programelor nationale de sănătate si face propuneri pentru îmbunătătirea acestora în scopul îndeplinirii obiectivelor aprobate.

Art. 52. – Casa Natională de Asigurări de Sănătate asigură organizarea si monitorizarea programelor nationale de sănătate cu scop curativ finantate din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, având următoarele atributii:

a) implementează programele nationale de sănătate cu scop curativ finantate din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, conform strategiei aprobate de Ministerul Sănătătii Publice;

b) răspunde de asigurarea, urmărirea si controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor si subprogramelor de sănătate cu scop curativ, precum si de monitorizarea, controlul si analiza indicatorilor fizici si de eficientă, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate judetene;

c) transmite Agentiei Nationale pentru Programe de Sănătate, trimestrial, anual si ori de câte ori este nevoie, analiza modului în care au fost derulate programele nationale de sănătate cu scop curativ finantate din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate.

Art. 53. – (1) Programele nationale de sănătate sunt implementate si coordonate la nivel national de Agentia Natională pentru Programe de Sănătate.

(2) Coordonatorii regionali si locali din cadrul institutelor si centrelor de sănătate publică, respectiv din cadrul autoritătilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, asigură implementarea si monitorizarea programelor nationale de sănătate la nivel regional, respectiv local.

 

CAPITOLUL III

Finantarea programelor nationale de sănătate

 

Art. 54. – (1) Finantarea programelor nationale de sănătate se realizează cu fonduri de la bugetul de stat, bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, precum si din alte surse, inclusiv din donatii si sponsorizări, în conditiile legii.

(2) Sumele alocate programelor nationale de sănătate sunt aprobate anual prin legea bugetului de stat.

Art. 55. – (1) Sumele alocate pentru programele nationale de sănătate, respectiv pentru subprograme, sunt cuprinse în bugetele de venituri si cheltuieli ale unitătilor sanitare prin care acestea se derulează si se utilizează potrivit destinatiilor stabilite.

(2) Sumele mentionate la alin. (1) vor fi publicate pe site-ul Ministerului Sănătătii Publice împreună cu bugetul de venituri si cheltuieli si executia acestuia.

Art. 56. – Unitătile care derulează programele nationale de sănătate, respectiv subprograme, au obligatia utilizării fondurilor în limita bugetului alocat si potrivit destinatiei specificate, cu respectarea dispozitiilor legale, precum si obligatia gestionării eficiente a mijloacelor materiale si bănesti si a organizării evidentei contabile a cheltuielilor pentru fiecare subprogram si pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât si în executie.

Art. 57. – Ministerul Sănătătii Publice, respectiv Casa Natională de Asigurări de Sănătate, asigură fondurile pentru finantarea programelor nationale de sănătate, respectiv a subprogramelor, pe baza cererilor fundamentate ale ordonatorilor de credite secundari si tertiari, care vor solicita finantarea în functie de realizarea indicatorilor.

 

CAPITOLUL IV

Dispozitii finale

 

Art. 58. – În termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, se aprobă Regulamentul de organizare si functionare a Agentiei Nationale pentru Programe de Sănătate, prin ordin al ministrului sănătătii publice.

 

TITLUL III

Asistenta medicală primară

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 59. – (1) Obiectul prezentului titlu îl constituie reglementarea domeniului asistentei medicale primare, asigurată prin serviciile de medicină de familie.

(2) Termenul asistentă medicală primară defineste furnizarea îngrijirilor de sănătate cuprinzătoare, de prim-contact, indiferent de natura problemei de sănătate, în contextul unei relatii continue cu pacientii, în prezenta bolii sau în absenta acesteia.

(3) Domeniul definit la alin. (2) face obiectul specialitătii medicină de familie.

Art. 60. – În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarea semnificatie:

a) asistentă medicală primară – segmentul de asistentă medicală care furnizează îngrijiri ce întrunesc toate caracteristicile mentionate la art. 59 alin. (2) si având ca furnizor specializat si de sine stătător cabinetul de medicină de familie;

b) medicină de familie – specialitatea medicală clinică, de practică publică autorizată, dobândită în conditiile legii;

c) medicul specialist de medicină de familie – medicul care a obtinut specialitatea medicină de familie, în conditiile legii;

d) medicul de medicină generală – absolventul de învătământ medical superior, cu diplomă de licentă obtinută anterior promotiei 2005, care nu a urmat pregătirea într-o specialitate si care a dobândit drept de liberă practică în baza reglementărilor anterioare prezentei legi;

e) medic de familie – medicul specialist de medicină de familie si, prin asimilare, medicul de medicină generală; acest termen nu constituie un titlu profesional;

f) cabinetul de medicină de familie – cabinetul specializat în furnizarea de servicii medicale în asistenta medicală primară si care are ca reprezentant legal/titular un medic de familie;

g) grupul de practică – asocierea formală a doi sau mai multi medici de familie titulari de cabinete de medicină de familie, în vederea furnizării de servicii si/sau a utilizării în comun a unor resurse;

h) patrimoniul de afectatiune profesională – totalitatea bunurilor, drepturilor si obligatiilor medicului afectate scopului exercitării profesiei sale, constituite ca o fractiune distinctă a patrimoniului medicului, separată de gajul general al creditorilor acestuia;

i) praxisul de medicină de familie – reuneste patrimoniul de afectatiune profesională, infrastructura cabinetului, aflată în proprietatea sau în folosinta medicului, si clientela;

j) episodul de îngrijire – totalitatea consultatiilor/ interventiilor determinate de o problemă de sănătate, din momentul aparitiei sale până la remisiunea completă;

k) serviciile de medicină de familie – serviciile furnizate de un cabinet de medicină de familie unei populatii desemnate;

l) cabinete santinelă – cabinete de medicină de familie care utilizează sisteme speciale de înregistrare continuă a episoadelor de îngrijire la nivelul asistentei medicale primare, pentru populatiile deservite.

 

CAPITOLUL II

Medicul de familie

 

Art. 61. – (1) Medicul de familie este furnizorul de îngrijiri de sănătate care coordonează si integrează serviciile medicale furnizate pacientilor de către el însusi sau de către alti furnizori de servicii de sănătate.

(2) Medicul de familie asigură accesul în sistemul sanitar pentru pacientii săi, la nivelurile de competentă cele mai adecvate nevoilor acestora.

Art. 62. – Medicul de familie acordă îngrijiri persoanelor în contextul familiei si, respectiv, familiilor în cadrul comunitătii, fără discriminare.

Art. 63. – Caracteristicile asistentei acordate de medicul de familie sunt următoarele:

a) constituie punctul de prim-contact în cadrul sistemului de sănătate, oferind acces nediscriminatoriu pacientilor si ocupându-se de toate problemele de sănătate ale acestora;

b) foloseste eficient resursele sistemului de sănătate, coordonând asistenta medicală acordată pacientilor; colaborează cu ceilalti furnizori de servicii din asistenta medicală primară si asigură legătura cu celelalte specialităti;

c) este orientată către individ, familie si comunitate;

d) se bazează pe comunicarea directă medic–pacient, care conduce în timp la stabilirea unei relatii interumane de încredere, în care pacientul devine un partener responsabil al medicului pentru mentinerea/restabilirea propriei sănătăti;

e) asigură continuitatea actului medical si a îngrijirilor determinate de nevoile pacientilor;

f) rezolvă problemele de sănătate acute si cronice ale pacientilor;

g) promovează sănătatea si starea de bine a pacientilor prin interventii adecvate si eficiente;

h) urmăreste rezolvarea problemelor de sănătate ale comunitătii.

Art. 64. – (1) Medicul de familie este competent din punct de vedere profesional să furnizeze îngrijirile cuprinzătoare de care are nevoie o persoană.

(2) Începând cu promotia 2005 de absolventi licentiati ai institutiilor de învătământ superior medical, competentele profesionale în specialitatea medicină de familie se dobândesc numai prin rezidentiat.

(3) Medicii de medicină generală prevăzuti la art. 60 lit. d), care la data aderării României la Uniunea Europeană furnizează servicii de asistentă medicală primară în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, îsi pot continua activitatea în aceleasi conditii si după această dată.

Art. 65. – Pentru medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, care la data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt confirmati rezidenti în specialitatea medicină de familie, dar furnizează în regim salarial sau independent servicii de medicină de familie în cabinete acreditate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, sau care au întrerupt temporar, în conditiile legii, exercitarea profesiei, vor fi organizate modalităti flexibile de formare în specialitatea medicină de familie.

 

CAPITOLUL III

Cabinetul de medicină de familie

 

Art. 66. – Asistenta medicală primară se desfăsoară în cabinete de medicină de familie înfiintate în conditiile legii.

Art. 67. – Asistenta medicală primară se poate asigura prin practica individuală a medicilor de familie sau prin diferite forme de asociere a cabinetelor în grupuri de practică, în locatii comune sau prin integrarea functională a unor cabinete cu locatii distincte.

Art. 68. – Activitatea cabinetelor de medicină de familie se desfăsoară prin medicii titulari, personalul angajat si colaboratorii externi.

Art. 69. – (1) Autorizarea înfiintării unui nou cabinet de medicină de familie într-o localitate se realizează în conformitate cu prevederile legale. Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană, autorizarea înfiintării unui nou cabinet de medicină de familie se va face numai pentru medicii specialisti de medicină de familie. Metodologia se stabileste prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(2) Preluarea activitătii unui praxis existent de către un alt medic de familie, în conditiile încetării activitătii medicului titular, se face prin vânzarea patrimoniului de afectatiune profesională. Noul titular va aduce la cunostintă autoritătilor de sănătate publică teritoriale, caselor de asigurări de sănătate, respectiv pacientilor, preluarea praxisului. Criteriile si metodologia de preluare se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 70. – (1) Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet.

(2) Cabinetele de medicină de familie acreditate pot deschide puncte de lucru. Criteriile si metodologia vor fi precizate în normele prevăzute la art. 69 alin. (1).

 

CAPITOLUL IV

Serviciile furnizate în cadrul asistentei medicale primare

 

Art. 71. – Cabinetul de medicină de familie furnizează servicii medicale către pacientii:

a) asigurati, înscrisi pe lista proprie sau a altor cabinete;

b) neasigurati.

Art. 72. – Cabinetul de medicină de familie poate desfăsura următoarele activităti:

a) interventii de primă necesitate în urgentele medico-chirurgicale;

b) activităti de medicină preventivă;

c) activităti medicale curative;

d) activităti de îngrijire la domiciliu;

e) activităti de îngrijiri paliative;

f) activităti de consiliere;

g) alte activităti medicale, în conformitate cu atestatele de studii complementare;

h) activităti de învătământ în specialitatea medicină de familie, în cabinetele medicilor instructori formatori;

i) activităti de cercetare stiintifică;

j) activităti de suport.

Art. 73. – Activitătile medicale se pot desfăsura la sediul cabinetului, la domiciliul pacientilor, în centrele de permanentă, în alte locatii special amenajate si autorizate sau la locul solicitării, în cazul interventiilor de primă necesitate în urgentele medico-chirurgicale ori în caz de risc epidemiologic.

Art. 74. – Cabinetul de medicină de familie poate oferi servicii medicale esentiale, servicii medicale extinse si servicii medicale aditionale.

Art. 75. – (1) Serviciile medicale esentiale sunt acele servicii, definitorii pentru domeniul de competentă al asistentei medicale primare, care sunt oferite de toti medicii de familie în cadrul consultatiei medicale.

(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a) interventii de primă necesitate în urgentele medico-chirurgicale;

b) asistenta curentă a solicitărilor acute;

c) monitorizarea bolilor cronice, care cuprinde: supraveghere medicală activă pentru cele mai frecvente boli cronice, prescriptii de tratament medicamentos si/sau igienodietetic, coordonarea evaluărilor periodice efectuate de către medici de altă specialitate decât cea de medicină de familie;

d) servicii medicale preventive, precum: imunizări, monitorizarea evolutiei sarcinii si lăuziei, depistare activă a riscului de îmbolnăvire pentru afectiuni selectionate conform dovezilor stiintifice, supraveghere medicală activă, la adulti si copii asimptomatici cu risc normal sau ridicat, pe grupe de vârstă si sex.

Art. 76. – Serviciile medicale extinse sunt acele servicii care pot fi furnizate la nivelul asistentei medicale primare în mod optional si/sau în anumite conditii de organizare, precum:

a) servicii speciale de consiliere;

b) planificare familială;

c) unele proceduri de mică chirurgie;

d) servicii medico-sociale: îngrijiri la domiciliu, îngrijiri terminale.

Art. 77. – Serviciile medicale aditionale reprezintă manopere si tehnici însusite de medicii practicieni, certificate prin atestate de studii complementare si/sau care necesită dotări speciale.

Art. 78. – (1) Colectarea si transmiterea de date pentru supravegherea bolilor comunicabile se realizează prin sisteme informationale de rutină, care cuprind un set minimal de date, într-un format unic, obligatoriu a fi transmise de către toti furnizorii de servicii medicale si al căror continut, metodologie de colectare si raportare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

(2) Supravegherea epidemiologică detaliată si colectarea de date privind utilizarea serviciilor medicale de către pacienti reprezintă un serviciu distinct si se realizează prin cabinetele santinelă. Acestea pot contracta servicii cu institutiile interesate.

Art. 79. – Cabinetele de medicină de familie în care îsi desfăsoară activitatea medici formatori de medicină de familie pot oferi prestatii de formare medicală, în cadrul colaborării cu institutii de învătământ superior medical sau cu organizatii acreditate ca furnizori de educatie medicală continuă, precum si activităti de cercetare, conform dispozitiilor legale în vigoare.

 

CAPITOLUL V

Finantarea medicinei de familie

 

Art. 80. – Cabinetul de medicină de familie poate realiza venituri din:

a) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru serviciile esentiale definite în prezenta lege, decontate din fondul destinat asistentei medicale primare;

b) contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru serviciile extinse si aditionale definite în prezenta lege si decontate din fondurile destinate acestora;

c) contracte încheiate cu societătile de asigurări private de sănătate;

d) contracte pentru servicii furnizate în cadrul programelor de sănătate publică;

e) contracte încheiate cu autoritătile teritoriale de sănătate publică, pentru servicii de medicină comunitară;

f) contracte încheiate cu terti, pentru servicii aferente unor competente suplimentare;

g) plata directă de la consumatori, pentru serviciile necontractate cu terti plătitori;

h) coplata aferentă unor activităti medicale;

i) contracte de cercetare;

j) contracte pentru activitatea didactică în educatia universitară si postuniversitară;

k) donatii, sponsorizări;

l) alte surse, conform dispozitiilor legale, inclusiv din valorificarea aparaturii proprii, uzată fizic sau moral.

Art. 81. – Sumele alocate pentru finantarea cabinetelor de medicină de familie din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate vor fi stabilite în cadrul negocierii Normelor de aplicare a contractului-cadru anual, conform prevederilor legale.

 

CAPITOLUL VI

Rolul si obligatiile asistentei medicale primare în sistemul sanitar

 

Art. 82. – În procesul de furnizare de servicii cabinetele medicilor de familie colaborează cu toate celelalte specialităti medicale, cu respectarea specificului specialitătii si asigurarea transmiterii reciproce a tuturor datelor relevante cu privire la starea pacientului.

Art. 83. – Obligatiile personalului si cabinetelor de medicină de familie se reglementează prin acte normative, după cum urmează:

a) obligatiile de etică si deontologie profesională – prin legile si codurile de deontologie profesională care guvernează exercitarea profesiilor reglementate în sistemul sanitar;

b) obligatiile privind sănătatea publică – conform reglementărilor legale în vigoare si dispozitiilor autoritătilor de sănătate publică;

c) obligatiile fată de sistemul asigurărilor sociale de sănătate – prin contractul-cadru, normele anuale de aplicare si contractele cu casele de asigurări;

d) obligatiile privind relatiile de muncă – prin contractul de muncă anual la nivel de ramură sanitară si contractele individuale/colective de muncă ale angajatilor, precum si prin alte prevederi legale speciale;

e) obligatiile fată de pacienti – prin îndeplinirea prevederilor specifice din actele normative prevăzute la lit. a) si c), precum si din legislatia privind drepturile pacientului;

f) obligatiile privind managementul evidentei medicale primare si a informatiei medicale gestionate – prin reglementările legale în vigoare;

g) obligatiile privind protectia mediului si gestionarea deseurilor rezultate din activitatea medicală – prin reglementările legale în vigoare;

h) obligatia de educatie/formare continuă si de dezvoltare profesională a resursei umane din asistenta medicală primară – prin reglementările legale în vigoare.

 

CAPITOLUL VII

Dispozitii finale

 

Art. 84. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătătii Publice va elabora norme metodologice de aplicare a prezentului titlu, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 85. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu, orice dispozitie contrară prevederilor prezentei legi se abrogă.

 

TITLUL IV

Sistemul national de asistentă medicală de urgentă si de prim ajutor calificat

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

SECTIUNEA 1

Definitii

 

Art. 86. – (1) În întelesul prezentului titlu, în sistemul national de servicii medicale de urgentă si de prim ajutor calificat, termenii si notiunile folosite au următoarea semnificatie:

a) Sistemul national de servicii medicale de urgentă si prim ajutor calificat – ansamblul de structuri, forte, mecanisme si relatii, organizate după aceleasi principii si reguli, care utilizează proceduri integrate de management specializat si/sau calificat;

b) asistentă publică integrată de urgentă – asistenta asigurată de institutiile publice de stat aflate în structurile Ministerului Sănătătii Publice, Ministerului Administratiei si Internelor si/sau în structura autoritătilor publice locale, precum si de Serviciul de Telecomunicatii Speciale prin Directia pentru apel unic de urgentă 1-1-2. Ea include ansamblul de măsuri si activităti cu caracter logistic, tehnic si medical, destinate în principal salvării si păstrării vietii;

c) asistentă medicală privată de urgentă – ansamblul de măsuri si activităti cu caracter logistic si medical, având ca scop principal salvarea si păstrarea vietii, asigurată de serviciile private de urgentă apartinând unor organizatii nonguvernamentale, care functionează în scop umanitar, nonprofit, sau unor firme, asociatii ori persoane fizice, care functionează în scop comercial;

d) asistentă medicală de urgentă – ansamblul de măsuri diagnostice si terapeutice întreprinse de către personal medical calificat. Ea poate fi acordată la diferite niveluri de către medici si asistenti medicali cu diferite grade de pregătire;

e) urgentă medicală – accidentarea sau îmbolnăvirea acută, care necesită acordarea primului ajutor calificat si/sau a asistentei medicale de urgentă, la unul sau mai multe niveluri de competentă, după caz. Ea poate fi urgentă cu pericol vital, unde este necesară/sunt necesare una sau mai multe resurse de interventie în faza prespitalicească, continuând îngrijirile într-un spital local, judetean ori regional, sau urgentă fără pericol vital, unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor resurse prespitalicesti, la un centru ori cabinet medical autorizat sau, după caz, la un spital;

f) pacient critic – pacientul cu functiile vitale instabile sau cu afectiuni care pot avea complicatii ireversibile si care necesită interventie medicală de urgentă sau îngrijiri într-o sectie de terapie intensivă generală sau specializată;

g) primul ajutor de bază – efectuarea unor actiuni salvatoare de viată unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor echipamente specifice acestui scop. Primul ajutor de bază se acordă de orice persoană instruită în acest sens sau de persoane fără instruire, la indicatiile personalului din dispeceratele de urgentă;

h) primul ajutor calificat – efectuarea unor actiuni salvatoare de viată unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire acută, de către personal paramedical care a urmat cursuri speciale de formare si care are în dotare echipamentele specifice acestui scop, inclusiv defibrilatoare semiautomate, functionând sub formă de echipe de prim ajutor într-un cadru institutionalizat;

i) defibrilator semiautomat – defibrilatorul care are drept caracteristici minime efectuarea analizei ritmului cardiac într-un mod automat sau în urma apăsării unui buton de către salvator, alegerea energiei socului în vederea defibrilării în mod automat, încărcarea la nivelul energiei necesare pentru defibrilare în mod automat, urmând ca declansarea socului să se efectueze de către salvator, la comanda verbală si/sau scrisă a defibrilatorului;

j) spital local/centru local de urgentă – spitalul la nivelul unui municipiu, al unui oras, respectiv centru de permanentă, cu competentele si resursele umane si materiale necesare rezolvării unei părti din urgentele locale, urmând ca urgentele ce nu pot fi rezolvate definitiv să fie stabilizate si transferate către spitalul judetean sau direct către spitalul regional, după caz, în conformitate cu protocoalele în vigoare;

k) spital judetean de urgentă – spitalul aflat în resedinta unui judet, care detine competentele si resursele umane si materiale în vederea asigurării îngrijirilor medicale definitive de urgentă pentru majoritatea cazurilor care provin din judetul respectiv si care nu pot fi tratate definitiv la nivel local, în spitalele municipale sau orăsenesti ori în centrele de permanentă, în conformitate cu protocoalele în vigoare;

l) spital regional de urgentă – spitalul clinic judetean cu competente interjudetene, care detine competentele si resursele umane si materiale suplimentare necesare în vederea asigurării îngrijirilor medicale definitive pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor si al pacientilor aflati în stare critică, pentru toate cazurile ce nu pot fi rezolvate local, în spitalele municipale si orăsenesti, la nivelul judetului respectiv, precum si pentru toate cazurile din judetele arondate, ce nu pot fi rezolvate definitiv la nivelul spitalelor judetene din cauza lipsei de resurse materiale si/sau umane ori din cauza complexitătii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare. Spitalul regional de urgentă îndeplineste rolul spitalului judetean de urgentă în judetul în care se află;

m) serviciul de ambulantă judetean, respectiv al municipiului Bucuresti – unitătile sanitare publice de importantă strategică, cu personalitate juridică, aflate în coordonarea departamentului de specialitate din Ministerul Sănătătii Publice si a autoritătilor de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, având în structura lor un compartiment pentru asistentă medicală de urgentă si transport medical asistat, cu echipaje medicale de urgentă, cu sau fără medic, si un compartiment pentru consultatii medicale de urgentă la domiciliu si transport sanitar neasistat. Compartimentul pentru asistentă medicală de urgentă functionează în regim de lucru continuu, în asteptarea solicitărilor de asistentă medicală de urgentă;

n) transport medical asistat – transportul de urgentă al pacientilor care necesită monitorizare si îngrijiri medicale pe durata transportului, asigurate de medic sau asistent medical, utilizând ambulante tip B sau C;

o) transport sanitar neasistat – transportul pacientilor care nu se află în stare critică si nu necesită monitorizare si îngrijiri medicale speciale pe durata transportului. Transportul sanitar neasistat se efectuează cu ambulante tip A1 sau A2, precum si cu alte tipuri de autovehicule decât ambulantele tip B si C, aflate în dotarea serviciilor de ambulantă;

p) ambulantă tip C – ambulanta destinată interventiei medicale de urgentă la cel mai înalt nivel si transportului medical asistat al pacientului critic, fiind dotată cu echipamente, materiale si medicamente de terapie intensivă. Echipajul ambulantei tip C este condus obligatoriu de un medic special pregătit, iar vehiculul este astfel construit încât să permită accesul la pacientul aflat în vehicul din toate părtile, targa fiind amplasată în mijloc, cu posibilitatea mutării acesteia la dreapta si la stânga si ridicării ei la o înăltime care să permită acordarea asistentei medicale de urgentă în mod corespunzător.

Ambulantele de transport al nou-născutilor aflati în stare critică fac parte din categoria ambulantelor tip C;

q) ambulantă tip B – ambulanta destinată interventiei de urgentă si transportului medical asistat al pacientilor. Ea poate fi, după caz, utilizată în acordarea primului ajutor calificat sau în acordarea asistentei medicale de urgentă.

Dotarea ambulantei tip B este formată din echipamente si materiale sanitare care includ, după caz, un defibrilator semiautomat sau un defibrilator manual si medicamentele necesare resuscitării si acordării asistentei medicale de urgentă;

r) ambulantă tip A1 – ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unui singur pacient, fiind dotată cu echipamentele si materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie;

s) ambulantă tip A2 – ambulanta destinată transportului sanitar neasistat al unuia sau al mai multor pacienti pe targă si/sau scaune, fiind dotată cu echipamentele si materialele minime necesare acordării primului ajutor în caz de nevoie;

t) Serviciul mobil de urgentă, reanimare si descarcerare (SMURD) – unitatea de interventie publică integrată, de importantă strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistentei medicale si tehnice de urgentă, precum si echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat. SMURD functionează în cadrul inspectoratelor pentru situatii de urgentă, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administratiei si Internelor, în colaborare cu spitalele judetene, regionale si cu autoritătile publice locale;

u) unitate de primire a urgentelor (UPU) – sectia sau sectia clinică aflată în structura unui spital judetean, regional sau în structura spitalelor apartinând ministerelor si institutiilor cu retele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării si tratamentului de urgentă al pacientilor cu afectiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportati de ambulante;

v) compartiment de primire a urgentelor (CPU) – sectia aflată în structura unui spital orăsenesc, municipal sau în structura spitalelor apartinând ministerelor si institutiilor cu retele sanitare proprii, cu personal propriu, special pregătit, destinată triajului, evaluării si tratamentului de urgentă al pacientilor cu afectiuni acute, care se prezintă la spital spontan sau care sunt transportati de ambulante;

w) Sistemul national unic pentru apeluri de urgentă – 1-1-2 – ansamblul integrat de puncte publice de acces al cetăteanului la sistemul public de urgentă prin care este activat răspunsul adecvat de urgentă. Punctul public de acces este realizat prin integrarea centrului unic de apel de urgentă si a dispeceratelor serviciilor publice specializate de interventie;

x) centrul unic de apel de urgentă – structura specializată de preluare si transfer al apelurilor de urgentă primite la numărul unic de apel 1-1-2 si la numărul de apel 961 redirectionat către 1-1-2 până la transformarea acestuia în număr comercial la dispozitia serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti;

y) dispecerat medical de urgentă – structura specializată de preluare si tratare a apelurilor de urgentă cu caracter medical, primite prin centrul unic de apel de urgentă sau la un număr propriu, în cazul serviciilor private de ambulantă.

Dispeceratele medicale de urgentă sunt coordonate de personal cu pregătire medicală superioară, în serviciu permanent;

z) dispeceratul integrat de urgentă – structura specializată care, pe lângă preluarea apelului la numărul de urgentă, asigură alarmarea si coordonarea echipajelor de interventie ale tututor serviciilor specializate de interventie, cu caracter medical si nemedical, din aceeasi locatie fizică. Coordonarea se face de către personal special pregătit, având un coordonator medical cu studii superioare din cadrul serviciului de ambulantă sau SMURD, în serviciu permanent.

(2) În întelesul prezentului titlu, în sistemul national de servicii medicale de urgentă si de prim ajutor calificat, termenii si notiunile folosite au următoarea semnificatie:

a) centre de expertiză si coordonare medicală la distantă – centrele aflate în structura unor dispecerate medicale sau în structura unor centre de apel unic 1-1-2, destinate furnizării de informatii de specialitate specifice necesare echipajelor de urgentă din teren si/sau spitalelor de urgentă, precum si coordonării la distantă a echipajelor de prim ajutor calificat, pe baza informatiilor primite telefonic de la membrii echipajelor sau pe baza informatiilor si a datelor primite prin sistemele telemedicale de transmisie de date;

b) misiuni de salvare aeriană – interventii primare sau secundare ce se desfăsoară utilizând aeronave special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării unei/unor vieti aflate în pericol din cauza unei accidentări sau îmbolnăviri acute ori care se află într-un mediu ostil vietii;

c) misiuni de ambulantă aeriană – transporturi sanitare, planificate în prealabil, în care starea pacientului sau a pacientilor nu impune efectuarea unei misiuni de salvare aeriană. Misiunile de ambulantă aeriană pot include si cazurile critice transportate pe distante lungi, ce nu pot fi efectuate decât cu avionul sanitar;

d) misiuni de salvare navală – misiuni primare sau secundare care se desfăsoară în zone accesibile mai rapid sau numai prin utilizarea de ambarcatiuni special dotate, respectând standardele în vigoare, în vederea salvării persoanelor aflate în pericol din cauza unei accidentări sau îmbolnăviri acute;

e) consultatia de urgentă la domiciliu – asistenta medicală de urgentă acordată de compartimentul de consultatii si transport sanitar neasistat al serviciilor de ambulantă, în colaborare cu medicii de familie, cazurilor medicale de urgentă care nu pun viata pacientului în pericol imediat si care, cel mai probabil, nu necesită transportul la o unitate sanitară;

f) personal paramedical – personalul fără pregătire medicală, instruit special la diferite niveluri în acordarea primului ajutor calificat, utilizând echipamente specifice, inclusiv defibrilatoarele semiautomate externe, activând în echipe, într-un cadru institutionalizat;

g) ambulantierul – personal fără pregătire medicală care a absolvit cursurile de ambulantieri, autorizate de Ministerul Sănătătii Publice, pentru a activa în cadrul serviciilor de ambulantă;

h) accident colectiv – evenimentul care implică un număr de victime, care necesită declansarea unui plan special de interventie utilizând forte de interventie suplimentare fată de cele aflate de gardă la momentul respectiv. Numărul victimelor pentru care este necesară declansarea unui plan special de interventie diferă de la caz la caz, luându-se în considerare resursele umane si materiale de interventie disponibile în zona în care are loc accidentul.

 

SECTIUNEA a 2-a

Primul ajutor de bază si primul ajutor calificat

 

Art. 87. – (1) Acordarea primului ajutor de bază, fără echipamente specifice, se efectuează de orice persoană instruită în acest sens sau de persoane fără instruire prealabilă actionând la indicatiile personalului specializat din cadrul dispeceratelor medicale de urgentă sau al serviciilor de urgentă prespitalicească de tip SMURD si serviciului de ambulantă judetean sau al municipiului Bucuresti, având ca scop prevenirea complicatiilor si salvarea vietii până la sosirea unui echipaj de interventie.

(2) Fiecare cetătean are obligatia să anunte direct sau să se asigure că un caz de urgentă a fost anuntat deja, la numărul 1-1-2, înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor, fiind obligat să respecte indicatiile specializate oferite de personalul dispeceratului de urgentă.

(3) Acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului si un drept al cetăteanului si nu poate fi efectuată în scop comercial.

(4) Primul ajutor calificat se acordă într-un cadru institutionalizat, de echipe aflate sub coordonarea inspectoratelor pentru situatii de urgentă, în colaborare cu autoritătile publice locale si structurile Ministerului Sănătătii Publice.

(5) Echipele de prim ajutor calificat vor fi dotate cu echipamente specifice, inclusiv pentru defibrilare semiautomată.

(6) Personalul din cadrul echipajelor de prim ajutor calificat si ambulantierii vor fi formati si autorizati în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate.

(7) Echipele de prim ajutor pot opera utilizând ambulante tip B, conform normelor si standardelor nationale si europene în vigoare, si autospeciale de interventie fără capacitate de transport pacient, dotate cu echipamentele specifice, inclusiv defibrilatoare semiautomate.

(8) Acordarea primului ajutor calificat este organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul interventiei de la apelul de urgentă să nu depăsească:

a) 8 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele urbane, la cel putin 90% din cazurile de urgentă;

b) 12 minute, pentru echipajele de prim ajutor calificat, în zonele rurale, la cel putin 75% din cazurile de urgentă.

(9) Organizatiile nonguvernamentale si cele nonprofit pot participa în această activitate, pe baza unor protocoale de colaborare cu inspectoratele pentru situatii de urgentă si cu autoritătile publice locale.

(10) Salvamontul, Salvamarul, Jandarmeria montană, Unitatea Specială de Interventie în Situatii de Urgentă din subordinea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă si alte institutii publice similare pot avea personal instruit în primul ajutor calificat, care actionează în cadrul misiunilor specifice de salvare asigurate de aceste institutii.

Art. 88. – (1) Persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor de bază în mod voluntar, pe baza indicatiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunostinte în domeniul primului ajutor de bază, actionând cu bună-credintă si cu intentia de a salva viata sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil.

(2) Personalul paramedical nu răspunde penal ori civil, după caz, dacă se constată, potrivit legii, îndeplinirea de către acesta, cu bună-credintă, a oricărui act în legătură cu acordarea primului ajutor calificat, cu respectarea competentei acordate, protocoalelor si procedurilor stabilite în conditiile legii.

Art. 89. – (1) Personalul paramedical care activează în cadrul echipajelor de prim ajutor calificat este pregătit în institutiile de învătământ si în centrele de formare specializate aflate în structura Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă si/sau în alte centre de formare autorizate si acreditate aflate în structura institutiilor publice care detin echipaje de prim ajutor calificat conform prezentei legi.

(2) Formarea personalului specializat în acordarea primului ajutor calificat se va efectua pe baza unui program aprobat de inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă, acreditat si autorizat de Ministerul Sănătătii Publice si Ministerul Educatiei si Cercetării. Acesta include conditiile de certificare si recertificare a personalului, precum si necesitătile de formare continuă.

Art. 90. – Finantarea activitătii echipajelor de prim ajutor calificat si dotarea acestora se fac de la bugetul de stat, bugetul autoritătilor publice locale si din alte resurse financiare prevăzute în lege, inclusiv sponsorizări si donatii.

 

SECTIUNEA a 3-a

Asistenta medicală publică de urgentă

 

Art. 91. – (1) Asistenta medicală publică de urgentă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile de ambulantă judetene si de cel al municipiului Bucuresti, precum si de echipajele integrate ale Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare (SMURD), aflate în structura inspectoratelor pentru situatii de urgentă, a autoritătilor publice locale si a spitalelor judetene si regionale.

(2) Personalul medical, precum si personalul nemedical – ambulantieri, pompieri si conducători auto – din cadrul echipajelor care participă la acordarea asistentei medicale publice de urgentă în faza prespitalicească vor fi pregătite în centre de formare acreditate si autorizate de Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Personalul din cadrul centrelor de apel unic de urgentă 1-1-2, precum si din cadrul dispeceratelor medicale va fi special pregătit în centre de formare acreditate si autorizate de Ministerul Sănătătii Publice, Ministerul Administratiei si Internelor si Serviciul de Telecomunicatii Speciale.

(4) Centrele de apel unic de urgentă 1-1-2 si dispeceratele medicale pot avea în structura lor centre de expertiză regionale, în vederea furnizării unor informatii specifice, precum si în vederea coordonării la distantă a activitătii echipajelor de prim ajutor calificat aflate în misiune, pe baza informatiilor obtinute telefonic sau prin sisteme de transmisie de date.

(5) Asistenta medicală publică de urgentă în faza prespitalicească se va acorda utilizând ambulante tip B si C, construite si dotate conform standardelor si normelor europene în vigoare. În acordarea asistentei medicale publice de urgentă se pot utiliza si autospeciale de transport echipaj medical, fără capacitate de transport pacient, nave, aeronave, precum si alte mijloace autorizate de Ministerul Sănătătii Publice.

(6) Asistentii medicali din cadrul echipajelor de urgentă prespitalicească vor fi instruiti si autorizati în utilizarea defibrilatoarelor semiautomate, iar medicii vor fi unicii autorizati în utilizarea defibrilatoarelor manuale.

(7) Asistenta medicală publică de urgentă în faza spitalicească este asigurată de spitalele orăsenesti, municipale, judetene si regionale aflate în structura Ministerului Sănătătii Publice si/sau a autoritătilor publice locale.

Art. 92. – (1) Acordarea asistentei medicale publice de urgentă, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului si un drept al cetăteanului. Aceasta va include si misiunile de salvare aeriană si navală.

(2) Acordarea asistentei medicale publice de urgentă nu poate avea un scop comercial.

(3) Asistenta medicală de urgentă în prespital va fi organizată astfel încât timpul maxim de sosire la locul interventiei de la apelul de urgentă să nu depăsească:

a) 15 minute, pentru echipajele de urgentă sau de terapie intensivă, în zonele urbane, la cel putin 90% din cazurile de urgentă;

b) 20 de minute, pentru echipajele de urgentă sau de terapie intensivă, în zonele rurale, la cel putin 75% din cazurile de urgentă.

Art. 93. – (1) Finantarea acordării asistentei medicale publice de urgentă se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii Publice si bugetul Ministerului Administratiei si Internelor, din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autoritătilor publice locale, precum si din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donatii si sponsorizări.

(2) Donatiile si sponsorizările către serviciile publice de urgentă nu pot fi efectuate în vederea obtinerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea asistentei de urgentă, cum ar fi: asigurarea asistentei medicale de urgentă sau a primului ajutor calificat în mod preferential donatorului, sponsorului sau altor persoane.

(3) Serviciile medicale publice de urgentă pot achizitiona echipamente, autospeciale si alte mijloace de interventie direct, în sistem leasing sau contractând credite având ca sursă de finantare veniturile proprii si/sau bugetul de stat, precum si alte surse prevăzute de lege, inclusiv donatii si sponsorizări.

(4) În cadrul sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul Sănătătii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri pentru spitalele regionale de urgentă si spitalele judetene de urgentă de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obtinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate.

(5) Unitătile si compartimentele de primire a urgentelor din cadrul spitalelor de urgentă sunt finantate în mod distinct cu sumele necesare acordării asistentei medicale de urgentă sub forma unui procent calculat din veniturile obtinute de spitalul în structura căruia se află, în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, luându-se în considerare numărul total al pacientilor, procentul cazurilor critice si nivelul de competentă al personalului care activează în UPU sau CPU. Stabilirea procentului se face prin normele de aplicare a prezentului titlu.

 

SECTIUNEA a 4-a

Asistenta medicală privată de urgentă

 

Art. 94. – (1) Asistenta medicală privată de urgentă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile private de ambulantă, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimtământul acestuia.

(2) Personalul medical, precum si personalul nemedical care participă la acordarea asistentei medicale private de urgentă în faza prespitalicească sunt pregătite în centre de formare acreditate si autorizate de Ministerul Sănătătii Publice. Programele de formare prevăd conditiile de certificare a personalului medical, necesitătile de formare continuă si recertificarea acestuia.

Art. 95. – (1) Asistenta medicală privată de urgentă în faza spitalicească este asigurată de spitalele private, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asigurătorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a apartinătorilor acestuia. În cazul pacientilor cu functiile vitale în pericol, spitalele private au obligatia de a acorda gratuit primul ajutor, până la transferul acestora în conditii de sigurantă la un spital public.

(2) Asistenta medicală privată de urgentă este acordată de institutii private, cu respectarea standardelor minime de calitate si de operare impuse serviciilor publice de Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Asistenta medicală privată de urgentă include si misiuni de ambulantă aeriană asigurate în baza unor contracte cu beneficiarii sau cu asigurătorii privati ai acestora.

Art. 96. – Publicitatea si reclama pentru asistenta medicală privată de urgentă cu scop comercial vor specifica întotdeauna, în mod clar, că numerele de apel nu sunt gratuite si că serviciile se prestează contra cost.

 

CAPITOLUL II

Acordarea asistentei publice medicale si tehnice de urgentă si a primului ajutor calificat

 

Art. 97. – Asistenta publică de urgentă prespitalicească este coordonată la nivel judetean sau regional de dispeceratele medicale specializate, utilizând infrastructura Sistemului national unic pentru apeluri de urgentă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare si cu normele de aplicare a prezentei legi. În activitatea de dispecerizare se utilizează clasificarea unică a cazurilor de urgentă, denumită index medical, si setul de indicatii si planuri de actiune si coordonare asociate indexului medical si specificului local, care sunt aprobate de Ministerul Sănătătii Publice, Ministerul Administratiei si Internelor si Serviciul de Telecomunicatii Speciale.

Art. 98. – (1) Asistenta publică de urgentă prespitalicească se organizează la nivel rural, urban, judetean/al municipiului Bucuresti si regional.

(2) Asistenta publică de urgentă prespitalicească se acordă la diferite niveluri de competentă, începând cu primul ajutor calificat, asigurat de echipajele aflate la nivel rural, până la nivelul interventiei de salvare aeriană cu personal medical specializat, care operează la nivel regional.

(3) Competentele si atributiile echipajelor publice de interventie de diferite niveluri în faza prespitalicească se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătătii publice si al ministrului administratiei si internelor.

(4) Ministerele si institutiile cu retele sanitare proprii pot avea în administrarea lor servicii proprii de ambulantă, sub formă de proprietate publică sau privată a statului.

(5) La nivel spitalicesc, asistenta medicală de urgentă se asigură în spitalele orăsenesti, municipale, judetene si regionale si ale municipiului Bucuresti, precum si ale ministerelor si institutiilor publice cu retele sanitare proprii.

(6) În spitale pot opera unităti proprii de transport sanitar medicalizat, pentru transportul interclinic al pacientilor proprii, precum si al nou-născutilor aflati în stare critică. Modul de organizare si functionare a acestor unităti se va stabili prin normele de aplicare a prezentului titlu.

(7) Primul ajutor calificat si asistenta medicală de urgentă se acordă fără nici o discriminare legată de, dar nu limitată la, venituri, sex, vârstă, etnie, religie, cetătenie sau apartenentă politică, indiferent dacă pacientul are sau nu calitatea de asigurat medical.

(8) Personalul medical si cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au obligatia ca în afara programului, indiferent de loc, să acorde primul ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital, până la preluarea acestora de către un echipaj de interventie specializat.

(9) Echipajele medicale publice de urgentă, precum si echipajele de prim ajutor calificat, în cazuri deosebite, pot acorda asistentă de urgentă si în afara zonelor de responsabilitate, la solicitarea dispeceratelor de urgentă.

(10) Asistenta medicală de urgentă la spectacole în aer liber, festivaluri si manifestări sportive se solicită obligatoriu de către organizator, pe baza unor contracte încheiate cu serviciile private sau publice de urgentă prespitalicească.

Autoritătile publice aprobă desfăsurarea acestor evenimente numai în cazul în care asistenta medicală de urgentă este asigurată în mod adecvat, conform normelor în vigoare.

Art. 99. – (1) Serviciile publice de urgentă prespitalicească nu pot fi subcontractate de serviciile private în vederea acoperirii lipsei de mijloace ale serviciilor private. Ele nu pot acorda prioritate clientilor serviciilor private sau unor clienti proprii si nu pot rezerva echipaje de urgentă pentru înlocuirea unor echipaje ale unor servicii private.

(2) Societătile comerciale care au în proprietatea lor servicii private de ambulantă nu pot acorda donatii sau sponsorizări serviciilor publice de urgentă prespitalicească.

(3) Serviciile publice de urgentă pot presta servicii contra cost unor societăti comerciale, altele decât serviciile de ambulantă private, cluburi sportive sau institutii, în vederea asigurării asistentei de urgentă în cazul unor manifestări sportive sau de altă natură, pe durată limitată, cu conditia ca personalul si mijloacele folosite în asigurarea evenimentului să nu fie retrase din resursele necesare asigurării asistentei de urgentă a populatiei în intervalul respectiv.

Art. 100. – (1) Pentru realizarea managementului integrat al urgentelor se creează o retea regională de spitale, având un spital regional de urgentă de gradul I si, în judetele arondate acestuia, spitale de urgentă de gradul II sau III. În fiecare regiune va functiona minimum un spital de urgentă de gradul II, într-un alt judet din afara centrului regional de gradul I.

(2) Criteriile de clasificare a spitalelor de urgentă locale si judetene, din punct de vedere al competentelor si resurselor materiale si umane, se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 101. – (1) Spitalele regionale de urgentă se înfiintează în regiunile de dezvoltare socio-economică, având la bază resursele umane si materiale aflate în centrele universitare traditionale.

(2) În structura spitalelor regionale de urgentă se află toate specialitătile chirurgicale si medicale din structura spitalului judetean din judetul respectiv, precum si infrastructura pentru investigatii clinice si paraclinice si orice altă specialitate unică, cu caracter de urgentă, aflată în afara structurii spitalului judetean din judetul respectiv.

(3) Spitalele regionale si judetene de urgentă au în structura lor unităti de primire a urgentelor.

(4) Conducerea si organizarea unitătilor de primire a urgentelor se vor face conform normelor de aplicare a prezentului titlu.

(5) Medicii si asistentii-sefi ai unitătilor de primire a urgentelor nu pot fi sponsorizati si/sau finantati, direct sau indirect, pentru participare la conferinte, congrese si alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice si/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora si nici de către firmele de aparatură medicală. În situatii speciale, bine justificate, se pot obtine exceptii doar cu aprobarea Ministerului Sănătătii Publice.

(6) Spitalele municipale si orăsenesti pot avea compartimente de primire a urgentelor sau camere de reanimare în zonele de receptie a urgentelor, acestea urmând a fi deservite de personalul de gardă din spital si/sau de medici de urgentă special angajati.

(7) Spitalele regionale de urgentă si spitalele judetene de urgentă au în responsabilitate, prin unitătile de primire a urgentelor, echipaje integrate publice de interventie prespitalicească terestră (SMURD), în colaborare cu structurile Ministerului Administratiei si Internelor si cu autoritătile publice locale, care sunt coordonate de dispeceratele Sistemului national unic pentru apelul de urgentă.

(8) Spitalele regionale de urgentă au în responsabilitate echipaje integrate publice de salvare aeriană, respectând prevederile legale în vigoare.

(9) Implementarea prevederilor alin. (7) si (8) se realizează gradual, conform unui plan aprobat prin ordin comun al ministrului sănătătii publice si al ministrului administratiei si internelor, având la bază resursele materiale si umane disponibile.

(10) Arondarea judetelor la centrele regionale se efectuează pe baza ordinului ministrului sănătătii publice, luându-se în considerare regiunile de dezvoltare socio-economică din care fac parte, precum si distantele aeriene si terestre dintre un spital judetean si un anumit centru regional.

(11) În structura spitalelor regionale si a spitalelor de urgentă de gradele II si III functionează unităti de primire a urgentelor, corespunzătoare nivelului centrului în care se află si numărului cazurilor de urgentă asistate anual.

(12) Spitalele regionale de urgentă au obligatia de a monitoriza si de a îndruma metodologic întreaga activitate de asistentă medicală de urgentă din regiunile pe care le deservesc.

(13) Modalitătile de monitorizare si îndrumare, precum si modalitătile de colectare a datelor se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 102. – (1) Spitalele judetene de urgentă, precum si spitalele regionale de urgentă au obligatia de a accepta transferul pacientilor aflati în stare critică, dacă spitalul sau centrul unde se află pacientul respectiv nu are resursele umane si/sau materiale necesare acordării asistentei de urgentă în mod corespunzător si definitiv si dacă transferul este necesar în vederea salvării vietii pacientului.

(2) Centrele si spitalele locale de urgentă, precum si spitalele judetene de urgentă organizează transferul pacientilor critici, în mod corespunzător, evitând întârzierile nejustificate, către un centru superior, dacă rezolvarea definitivă a cazului depăseste competentele sau resursele spitalului în care se află acestia.

(3) Protocoalele de transfer interclinic al pacientului critic se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice. Spitalele regionale si cele judetene de urgentă, precum si spitalele de urgentă din municipiul Bucuresti vor furniza dispeceratului de urgentă, periodic sau la solicitare, datele necesare privind locurile si resursele medicale disponibile pentru rezolvarea cazurilor de urgentă.

(4) Criteriile de internare de urgentă a pacientilor care sunt consultati si asistati în unitătile/compartimentele de primire a urgentelor, precum si criteriile de transfer de urgentă către alte spitale vor fi stabilite prin normele de aplicare a prezentului titlu.

 

CAPITOLUL III

Acordarea asistentei medicale private de urgentă

 

Art. 103. – (1) Asistenta medicală privată de urgentă în faza prespitalicească este coordonată la nivelul dispeceratului propriu al furnizorului de servicii de către personal medical cu studii superioare.

(2) Asistenta medicală privată de urgentă în faza prespitalicească se organizează pe o zonă stabilită de furnizorul de servicii, cu conditia ca acesta să aibă mijloacele necesare acoperirii zonei respective în timpii

prevăzuti pentru serviciile publice pentru diferite categorii de urgentă.

(3) Asistenta medicală privată de urgentă în faza prespitalicească este asigurată cu ambulante si echipamente care respectă normele si standardele minime impuse serviciilor publice de urgentă prespitalicească.

Art. 104. – (1) Serviciile medicale private de urgentă prespitalicească nu pot contracta serviciile publice în vederea acoperirii unor zone sau activităti care nu pot fi acoperite prin capacitatea proprie.

(2) Serviciile medicale private spitalicesti de urgentă se organizează în structura spitalelor private, respectând standardele minime impuse de Ministerul Sănătătii Publice pentru serviciile publice spitalicesti de urgentă.

(3) Serviciile medicale private de urgentă spitalicească au obligatia de a stabiliza orice pacient care soseste în serviciul respectiv în stare critică sau cu acuze ce ridică suspiciunea unei afectiuni acute grave, indiferent de capacitatea financiară a acestuia de a achita costurile tratamentului si de calitatea sa de asigurat, acesta putând fi transportat la un spital public, în conditii corespunzătoare, numai după stabilizarea functiilor vitale si acordarea tratamentului de urgentă.

(4) În cazul în care nu au în structură servicii de gardă, spitalele private au obligatia să acorde primul ajutor si să alerteze serviciile de urgentă publice prin numărul unic pentru apeluri de urgentă 1-1-2.

 

CAPITOLUL IV

Serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti

 

Art. 105. – (1) Serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti sunt servicii publice cu personalitate juridică.

(2) Serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti au ca scop principal acordarea asistentei medicale de urgentă si transportul medical asistat, utilizând, după caz, personal medical superior si/sau mediu calificat la diferite niveluri, precum si conducători auto formati ca ambulantieri.

(3) Personalul de interventie din cadrul serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti va purta echipamente de protectie distincte conform normelor si reglementărilor în vigoare.

Art. 106. – (1) Serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti au în structura lor două compartimente distincte: compartimentul de asistentă medicală de urgentă si transport medical asistat si compartimentul de consultatii de urgentă si transport sanitar neasistat.

(2) Compartimentul de asistentă medicală de urgentă are în dotare ambulante tip B si C si alte mijloace de interventie autorizate în vederea asigurării asistentei medicale de urgentă cu sau fără medic.

(3) În cazul în care echipajele de urgentă sunt fără medic, acestea vor functiona cu un asistent medical ca sef de echipaj. Echipajele pot include si personal voluntar special pregătit.

(4) Ambulantele tip B si C si celelalte mijloace de interventie specifice din cadrul compartimentului de asistentă medicală de urgentă nu vor fi utilizate în scop de consultatii de urgentă la domiciliu sau transport sanitar neasistat al pacientilor stabili, fără probleme medicale acute.

Art. 107. – (1) Compartimentul de asistentă medicală de urgentă efectuează si transporturi medicale asistate ale pacientilor critici si ale celor cu accidentări sau îmbolnăviri acute, care necesită supraveghere din partea unui asistent medical ori medic si monitorizarea cu echipamentele medicale specifice.

(2) Compartimentul de asistentă medicală de urgentă functionează în regim de asteptare si este finantat din venituri proprii obtinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în conditiile legii, de la bugetul de stat pe bază de programe, din donatii si sponsorizări.

(3) Compartimentul de asistentă medicală de urgentă poate avea în organigramă personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, ambulantieri, operatori registratori de urgentă si dispeceri/radiotelefonisti, precum si alte categorii de personal necesare functionării compartimentului.

Art. 108. – (1) Compartimentul de consultatii de urgentă si transport sanitar functionează ca structură distinctă în cadrul serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti, având în organigrama sa personal medical cu studii superioare, personal medical cu studii medii, conducători auto ambulantieri si alte categorii de personal necesare functionării acestuia.

(2) În dotarea compartimentului de consultatii de urgentă si transport sanitar se află ambulante tip A1 si A2, precum si alte mijloace de transport autorizate conform standardelor si reglementărilor nationale si europene, precum si autoturisme de transport pentru medicii de gardă în vederea efectuării consultatiilor la domiciliu.

(3) În cadrul compartimentului de consultatii de urgentă si transport pot efectua gărzi si medici de familie din afara structurii serviciilor de ambulantă.

(4) Coordonarea activitătii de consultatii de urgentă se face prin dispeceratul medical de urgentă, aceasta putând fi realizată, unde este posibil, în colaborare cu medicii de familie.

(5) Compartimentul de consultatii de urgentă si transport sanitar neasistat functionează în regim de gardă si/sau ture de cel mult 12 ore.

Art. 109. – Activitatea de transport sanitar neasistat va fi efectuată de ambulantieri si asistenti sau doar de ambulantieri, după caz.

Art. 110. – (1) Activitatea de consultatii de urgentă la domiciliu si cea de transport sanitar neasistat sunt finantate din venituri proprii obtinute din contractele cu casele de asigurări de sănătate sau din alte surse în conditiile legii, din donatii si sponsorizări.

(2) Activitatea de consultatii de urgentă la domiciliu si de transport sanitar neasistat poate fi externalizată partial sau total, ea putând fi contractată ori subcontractată de servicii private de ambulantă si de transport sanitar direct cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate sau sub forma unui subcontract cu serviciile publice de ambulantă.

(3) Serviciile de reparatii auto, aprovizionare, alimentare cu carburanti, alimentare cu oxigen medicinal, piese auto si curătenie pot fi externalizate prin contract de parteneriat public-privat, contract de asociere prin participatiune sau închirieri, sumele rezultate constituind venituri proprii ale serviciului de ambulantă contractant.

Art. 111. – (1) Conducerea serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti este formată din:

a) manager general, care poate fi medic, economist sau jurist cu studii în management;

b) director medical;

c) un comitet director format din managerul general, directorul medical, directorul economic, directorul tehnic, asistentul-sef, medicii sau asistentii coordonatori ai substatiilor serviciului de ambulantă, un reprezentant al autoritătii de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, si un reprezentant al autoritătilor publice locale.

(2) Membrii comitetului director vor fi numiti de managerul general, cu exceptia reprezentantului autoritătii de sănătate publică si a reprezentantului autoritătilor publice locale, care vor fi numiti de conducerile institutiilor din care fac parte.

(3) Managerul general si membrii comitetului director nu pot beneficia de sponsorizări si/sau finantări, direct ori indirect, pentru participare la conferinte, congrese si alte tipuri de manifestări, de către firmele care comercializează produse farmaceutice si/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatură medicală, precum si firmele care comercializează ambulante si alte vehicule de interventie sau reprezentantii acestora. În situatii speciale, bine justificate, se pot obtine exceptii doar cu aprobarea ministrului sănătătii publice.

(4) Coordonarea activitătii compartimentului de urgentă se realizează la nivel judetean si al municipiului Bucuresti de un medic specialist sau primar în medicină de urgentă, anestezie-terapie intensivă ori cu atestat în domeniul asistentei medicale de urgentă prespitalicească. La nivelul substatiilor, în lipsa unui medic, compartimentul de urgentă poate fi coordonat de un asistent medical.

(5) Coordonarea activitătii de consultatii de urgentă la domiciliu se va efectua de către un medic specialist sau medic primar în medicină de familie, medicină generală, pediatrie ori medicină internă.

(6) Coordonarea activitătii de transport sanitar neasistat se realizează de către un asistent medical.

(7) Managerul general încheie cu autoritatea de sănătate publică un contract de management pe o perioadă maximă de 3 ani. Postul de manager general se va ocupa prin concurs, contractul putând fi prelungit în urma evaluării activitătii depuse.

(8) Membrii comitetului director vor încheia un contract de administrare cu managerul general.

(9) Continutul contractului de management, precum si al contractului de administrare, remunerarea si indemnizatiile aferente managerului general si membrilor comitetului director vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(10) Functia de manager general este incompatibilă cu:

a) exercitarea unor functii în cadrul unei autorităti executive, legislative ori judecătoresti, pe toată durata mandatului, precum si cu detinerea de orice alte functii salarizate;

b) detinerea mai multor functii de manager salarizate sau nesalarizate;

c) detinerea unei functii de conducere salarizate în cadrul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti din România, Colegiului Farmacistilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România sau al filialelor locale ale acestora ori al organizatiilor sindicale de profil.

(11) Constituie conflict de interese detinerea de părti sociale sau de actiuni de către membrii comitetului director personal ori de către rudele si afinii lor până la gradul al IV-lea la societăti comerciale sau organizatii nonguvernamentale care stabilesc relatii comerciale cu serviciul de ambulantă respectiv.

(12) Managerul general si membrii comitetului director au obligatia de a depune o declaratie de interese, precum si de a semna o declaratie cu privire la incompatibilitătile prevăzute la alin. (10), în termen de 15 zile de la numirea în functie, la Ministerul Sănătătii Publice. Aceste declaratii vor fi actualizate ori de câte ori intervin schimbări care trebuie înscrise în ele. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data începerii modificării sau încetării functiilor ori activitătilor. Declaratiile se vor afisa pe site-ul serviciului de ambulantă respectiv. Modelul declaratiei de interese si cel al declaratiei referitoare la incompatibilităti se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

 

CAPITOLUL V

Serviciile mobile de urgentă, reanimare si descarcerare (SMURD)

 

Art. 112. – Serviciile mobile de urgentă, reanimare si descarcerare sunt structuri publice integrate de interventie, fără personalitate juridică, care functionează în organigrama inspectoratelor pentru situatii de urgentă, respectiv a Unitătii Speciale de Interventie în Situatii de Urgentă, având ca operator aerian structurile de aviatie ale Ministerului Administratiei si Internelor, precum si, concomitent, după caz, în structura autoritătilor publice locale si/sau a unor spitale judetene si regionale de urgentă.

Art. 113. –(1) Serviciile mobile de urgentă, reanimare si descarcerare au în structura lor, după caz, echipaje de intervente specializate în acordarea primului ajutor calificat, reanimarea, descarcerarea si executarea operatunilor de salvare, inclusiv salvarea aeriană

(2) Echipajele integrate de terapie intensivă mobilă din cadrul Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare sunt formate din cel putn 4 persoane, dintre care un conducăor auto pompier si un medic special pregăit provenit dintr-o structură spitalicească de primire a urgentlor. Celelalte persoane din echipajele integrate de terapie intensivă mobilă pot fi asigurate de inspectoratele pentru situati de urgentă, de autoritătile publice locale si/sau de structurile spitalicesti. În cadrul acestor echipaje pot actiona si voluntari special pregăiti.

(3) Echipajele de prim ajutor sunt formate din cel putn 3 persoane cu pregăire paramedicală din structura inspectoratelor pentru situati de urgentă, Unitatea Specială de Intervente în Situati de Urgentă si/sau din structura autoritătilor publice locale. Echipajele pot include si personal voluntar special pregăit.

(4) Echipajele de salvare aeriană functonează conform reglementăilor specifice prevăute de lege.

(5) Echipajele integrate de terapie intensivă mobilă au în dotare ambulant tip C, conform standardelor si reglementăilor natonale si europene.

(6) Echipajele de prim ajutor calificat au în dotare ambulant tip B, echipate conform standardelor si reglementăilor natonale si europene, inclusiv cu defibrilatoare semiautomate.

(7) Echipajele de prim ajutor calificat pot actiona si cu autospeciale de intervente din dotarea inspectoratelor pentru situati de urgentă, respectiv ale Unitătii Speciale de Intervente în Situati de Urgentă, fără capacitate de transport pacient, cu condita de a fi dotate cu echipamentele specifice, inclusiv cu defibrilator semiautomat.

Art. 114. –(1) Serviciile mobile de urgentă, reanimare si descarcerare, cu excepta componentei de salvare aeriană sunt coordonate operativ de inspectoratele pentru situati de urgentă, respectiv de Unitatea Specială de Intervente în Situati de Urgentă, avâd ca medic-sef un medic specialist sau primar în medicină de urgentă ori anestezie-terapie intensivă provenind dintr-o structură spitalicească de primire a urgentlor dintr-un spital regional ori judetan de urgentă, după caz.

(2) Personalul din cadrul Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare îsi desfăsoară activitatea zilnică purtând uniformele si gradele profesionale si/sau ierarhice specifice aprobate prin ordin al ministrului administratiei si internelor. Pentru interventie personalul va purta echipamente de protectie distincte conform normelor si reglementărilor în vigoare.

(3) Coordonarea activitătii zilnice de interventie a echipajelor Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare se face prin dispeceratele integrate judetene de urgentă sau, după caz, prin dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti.

(4) Echipajele de prim ajutor calificat pot fi dispecerizate direct, după caz, inclusiv de centrele 1-1-2 si/sau de dispeceratele inspectoratelor pentru situatii de urgentă, pe baza unor protocoale încheiate în prealabil cu dispeceratele medicale ale serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti.

(5) În situatia în care un echipaj de prim ajutor este dispecerizat direct de un centru 1-1-2 sau de un dispecerat al unui inspectorat pentru situatii de urgentă, dispeceratul medical va fi informat în momentul dispecerizării echipajului de prim ajutor, iar echipajul de prim ajutor va mentine legătura cu dispeceratul medical în vederea raportării si coordonării medicale a activitătii echipajului.

(6) Echipajele de salvare aeriană vor fi alertate conform prevederilor legale în vigoare, ele putând fi alertate si direct prin 1-1-2, urmând ca medicul de gardă să decidă oportunitatea interventiei pe baza informatiilor obtinute de la centrul 1-1-2 si de la dispeceratele medicale si ale inspectoratelor pentru situatii de urgentă, de la centrul operational/punctele operationale ale Unitătii Speciale de Aviatie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor sau direct de la locul incidentului.

Art. 115. – (1) Activitatea Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare este finantată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii Publice si al Ministerului Administratiei si Internelor, de la bugetul autoritătilor publice locale, precum si din alte surse prevăzute de lege, inclusiv din donatii si sponsorizări.

(2) Activitatea cu caracter medical a echipajelor de terapie intensivă mobilă, de salvare aeriană, precum si materialele consumabile pentru acordarea primului ajutor calificat utilizate de personalul paramedical al inspectoratelor pentru situatii de urgentă si al autoritătilor publice locale este finantată din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate prin spitalele care coordonează medical activitatea la nivel judetean si la nivelul municipiului Bucuresti, precum si de la bugetul de stat si prin alte surse financiare prevăzute în lege.

(3) Medicii-sefi ai Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare nu pot beneficia de sponsorizări si/sau finantări, direct ori indirect, pentru participare la conferinte, congrese si alte tipuri de manifestări de către firmele care comercializează produse farmaceutice si/sau materiale sanitare ori firmele care reprezintă interesele acestora, firmele de aparatură medicală si nici de către firmele care comercializează ambulante si alte vehicule de interventie sau reprezentantii acestora. În situatii speciale, bine justificate, se pot obtine exceptii doar cu aprobarea, după caz, a ministrului sănătătii publice sau a ministrului administratiei si internelor.

Art. 116. – Dotarea cu echipamente si mijloace de interventie a Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare va fi asigurată de Ministerul Sănătătii Publice, Ministerul Administratiei si Internelor si de autoritătile publice locale. Achizitionarea acestora poate fi realizată inclusiv prin sistem leasing sau credit în conditiile legii.

 

CAPITOLUL VI

Asistenta de urgentă în caz de accidente colective, calamităti si dezastre în faza prespitalicească

 

Art. 117. – (1) Asistenta de urgentă în cazul accidentelor colective, calamitătilor si dezastrelor va fi coordonată de inspectoratele judetene pentru situatii de urgentă, respectiv al municipiului Bucuresti, sau direct de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgentă conform planurilor nationale aprobate.

(2) Pentru situatii de accidente colective, calamităti sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, se vor întocmi planuri de actiune comune si cu celelalte institutii cu atributii în domeniu, care vor fi puse în aplicare la solicitarea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă.

(3) În situatii de accidente colective, calamităti sau dezastre, cu urmări deosebit de grave, acordarea asistentei la nivel spitalicesc se va face si în unitătile spitalicesti apartinând ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie.

Art. 118. – (1) Serviciile publice de urgentă prespitalicească intră cu toate fortele planificate sub comanda unică a inspectorului-sef pentru situatii de urgentă din judetul respectiv care se subordonează direct prefectului judetului si inspectorului general al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă.

(2) Inspectorul general pentru situatii de urgentă poate solicita serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti, precum si celorlalte ministere si institutii cu retea sanitară proprie punerea la dispozitie a mijloacelor si a personalului necesar interventiilor în cazul unor accidente colective, calamităti sau dezastre, pe durată determinată.

(3) Medicii directori ai serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti au obligatia organizării sprijinului solicitat de inspectoratele pentru situatii de urgentă.

(4) Medicii directori ai serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti, precum si medicii-sefi ai unitătilor Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare fac parte din comitetele judetene si al municipiului Bucuresti pentru situatii de urgentă.

Art. 119. – (1) Din momentul directionării echipajelor către un accident colectiv sau o zonă calamitată, încetează toate activitătile din cadrul serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti care nu au caracter de urgentă. Echipajele de transport sanitar neasistat si de consultatii de urgentă vor fi directionate către compartimentul de urgentă.

(2) Directorul serviciului de ambulantă judetean, precum si cel al municipiului Bucuresti au obligatia de a dispune realizarea conditiilor necesare pentru îndeplinirea tuturor prevederilor planului de actiune în caz de necesitate.

Pentru rezolvarea cazurilor curente dispeceratul judetean sau al municipiului Bucuresti păstrează un număr minim de echipaje de urgentă, iar dacă situatia o impune, se alertează personalul din turele libere.

(3) Serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti împreună cu inspectoratele pentru situatii de urgentă întocmesc planul de actiune în situatii de urgentă pe baza listelor cu mijloacele din dotare, precum si cu personalul acestora transmise de toate institutiile cu atributii în domeniu.

(4) Echipajele din cadrul Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare sunt directionate cu prioritate către zona calamitată sau către accidentul colectiv ca echipaje de prim răspuns împreună cu echipajele de ambulantă disponibile.

(5) Inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentă poate dispune echipajelor Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare dintr-un judet participarea la interventie la un accident colectiv sau o zonă calamitată din alt judet. La nevoie, el poate dispune, cu acordul presedintelui Comitetului pentru Situatii de Urgentă al Ministerului Sănătătii Publice, participarea la interventii, în alt judet, a unor echipaje ale serviciilor publice sau private de ambulantă dintr-un judet sau din municipiul Bucuresti.

(6) Inspectorii-sefi ai inspectoratelor pentru situatii de urgentă, la nevoie, pot solicita sprijinul serviciilor private de ambulantă în conditiile stabilite prin lege.

(7) În cazul epidemiilor si/sau pandemiilor, coordonarea activitătii de interventie se face de către comitetele judetene pentru situatii de urgentă sau de Comitetul pentru Situatii de Urgentă al Ministerului Sănătătii Publice, după caz, potrivit legii.

Art. 120. – (1) Serviciile private de ambulantă au obligatia de a răspunde solicitării comitetelor judetene/al municipiului Bucuresti, respectiv Comitetului pentru Situatii de Urgentă al Ministerului Sănătătii Publice ori Comitetului National pentru Situatii de Urgentă, în caz de accident colectiv, calamităti naturale sau dezastre, contravaloarea cheltuielilor rezultate fiind decontată, la tarifele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, din bugetul de stat ori din bugetul local.

(2) Inspectoratele judetene pentru situatii de urgentă si cel al municipiului Bucuresti păstrează unitătile mobile de interventie la accidente colective si dezastre, aflate în dotarea lor, în stare de functionare, prin Serviciile mobile de urgentă, reanimare si descarcerare, în colaborare cu serviciile de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti, după caz.

(3) Serviciile medicale publice de urgentă prespitalicească care răspund de unitătile mobile pentru accidente colective si dezastre se asigură că aparatura medicală este în stare de functionare si că unitatea este dotată cu medicamente si materiale, aflate în termen de valabilitate, suficiente pentru îngrijirea unui număr de minimum 20 de persoane aflate în stare critică.

(4) Managerii generali si directorii medicali ai serviciilor de ambulantă judetene si al municipiului Bucuresti, medicii-sefi ai Serviciilor mobile de urgentă, reanimare si descarcerare, precum si medicii-sefi ai unitătilor de primire a urgentelor vor urma cursuri în managementul dezastrelor organizate de Ministerul Sănătătii Publice si/sau de Ministerul Administratiei si Internelor.

Art. 121. – Finantarea exercitiilor, a pregătirii si a interventiilor în caz de accidente colective, calamităti sau dezastre se face de la bugetul de stat si bugetul autoritătilor publice locale.

 

CAPITOLUL VII

Dispozitii finale

 

Art. 122. – Normele de aplicare a prevederilor prezentului titlu se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătătii publice si al ministrului administratiei si internelor, în termen de 3 zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 123. – În scopul apărării dreptului cetătenilor la sănătate, securitate si viată, precum si în scopul prevenirii si limitării consecintelor unei calamităti naturale sau ale unui dezastru, personalului din cadrul serviciilor publice de urgentă spitalicesti si prespitalicesti i se interzice participarea la greve sau la alte actiuni revendicative menite să afecteze activitatea prin scăderea capacitătii de interventie sau a calitătii actului medical, organizate de sindicate sau de alte organizatii, în timpul programului de lucru, normal sau prelungit.

Art. 124. – Prevederile art. 87 alin. (8) si ale art. 92 alin. (3) vor fi implementate gradual, conform normelor de aplicare a prezentului titlu, luându-se în considerare resursele si planurile de dezvoltare astfel încât termenul final să nu depăsească anul 2014.

Art. 125. – Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea juridică a persoanelor vinovate, în conditiile legii.

 

TITLUL V

Asistenta medicală comunitară

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 126. – (1) Dispozitiile prezentului titlu reglementează serviciile si activitătile din domeniul asistentei medicale comunitare.

(2) Asistenta medicală comunitară cuprinde ansamblul de activităti si servicii de sănătate organizate la nivelul comunitătii pentru solutionarea problemelor medico-sociale ale individului, în vederea mentinerii acestuia în propriul mediu de viată si care se acordă în sistem integrat cu serviciile sociale.

Art. 127. – (1) Asistenta medicală comunitară presupune un ansamblu integrat de programe si servicii de sănătate centrate pe nevoile individuale ale omului sănătos si bolnav, acordate în sistem integrat cu serviciile sociale.

(2) Programele si serviciile de asistentă medicală comunitară se realizează în concordantă cu politicile si strategiile Ministerului Sănătătii Publice, Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, Autoritătii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei, ale altor institutii ale autoritătii locale cu responsabilităti în domeniu, precum si cu cele ale autoritătilor locale.

 

CAPITOLUL II

Organizarea si functionarea asistentei medicale comunitare

 

Art. 128. – (1) Pentru coordonarea programelor nationale de asistentă medicală comunitară se înfiintează Comisia Interdepartamentală pentru Asistentă Medicală Comunitară aflată în subordinea primului-ministru, denumită în continuare Comisia.

(2) Comisia se constituie dintr-un presedinte si un număr impar de membri, reprezentanti ai Ministerului Sănătătii Publice, Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, Autoritătii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei, Ministerului Administratiei si Internelor, precum si ai organizatiilor sau asociatiilor autoritătilor locale.

(3) Atributiile, regulamentul de organizare si functionare, precum si componenta nominală a Comisiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 129. – (1) Comisia se întruneste în sedinte ordinare de două ori pe an si în sedinte extraordinare ori de câte ori este nevoie.

(2) Comisia primeste sinteza rapoartelor anuale privind problemele medico-sociale de la nivelul comunitătilor.

Art. 130. – Comisia are următoarele atributii:

a) realizează Strategia natională în domeniul asistentei medicale comunitare;

b) întocmeste lista de priorităti care să răspundă nevoilor identificate la nivelul comunitătilor;

c) propune ordonatorului de credite necesarul de fonduri pentru desfăsurarea activitătilor din domeniul asistentei medicale comunitare.

Art. 131. – Comisia îsi realizează atributiile prevăzute la art. 130 cu suportul Unitătii de Management al Programelor de Asistentă Medicală Comunitară.

Art. 132. – (1) Pentru realizarea programelor nationale de asistentă medicală comunitară se înfiintează Unitatea de Management al Programelor de Asistentă Medicală Comunitară (UMPAMC) în cadrul Scolii Nationale de Sănătate Publică si Management Sanitar, denumită în continuare UMPAMC.

(2) UMPAMC are drept atributie principală sprijinul tehnic si metodologic pentru Comisia Interdepartamentală pentru Asistentă Medicală Comunitară.

Art. 133. – Pentru realizarea atributiilor, UMPAMC poate solicita expertiza si suportul tehnic al specialistilor din institutiile aflate în subordinea si/sau în coordonarea Ministerului Sănătătii Publice, Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, Autoritătii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului, Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Finantelor Publice si a altor organe ale autoritătii centrale cu responsabilităti în domeniu.

Art. 134. – Programele nationale de asistentă medicală comunitară se derulează prin institutiile aflate în subordinea si/sau în coordonarea Ministerului Sănătătii Publice, Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, Ministerului Administratiei si Internelor si a ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie.

 

CAPITOLUL III

Beneficiarii, obiectivele si acordarea serviciilor si activitătilor de asistentă medicală comunitară

 

Art. 135. – (1) Beneficiarul serviciilor si activitătilor de asistentă medicală comunitară este comunitatea dintr-o arie geografică definită, precum: judetul, orasul, comuna, satul, după caz, iar în cadrul acesteia în mod deosebit categoriile de persoane vulnerabile.

(2) Categoriile de persoane vulnerabile sunt persoanele care se găsesc în următoarele situatii:

a) nivel economic sub pragul sărăciei;

b) somaj;

c) nivel educational scăzut;

d) diferite dizabilităti, boli cronice;

e) boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente paleative;

f) graviditate;

g) vârsta a treia;

h) vârstă sub 5 ani;

i) fac parte din familii monoparentale.

Art. 136. – (1) Serviciile si activitătile de asistentă medicală comunitară sunt derulate de următoarele categorii profesionale:

a) asistent social;

b) asistent medical comunitar;

c) mediator sanitar;

d) asistent medical comunitar de psihiatrie;

e) asistent medical de îngrijiri la domiciliu.

(2) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) lit. b)–d) se încadrează cu contract individual de muncă pe perioadă determinată la unitătile sanitare desemnate, iar cheltuielile de personal se suportă în cadrul programelor nationale de sănătate.

(3) Categoriile profesionale prevăzute la alin. (1) colaborează cu autoritătile locale si cu serviciile de asistentă medicală si socială.

(4) Categoriile profesionale care activează în domeniul asistentei medicale comunitare se includ în Clasificarea Ocupatiilor din România (C.O.R.).

Art. 137. – Obiectivele generale ale serviciilor si activitătilor de asistentă medicală comunitară sunt:

a) implicarea comunitătii în identificarea problemelor medico-sociale ale acesteia;

b) definirea si caracterizarea problemelor medico-sociale ale comunitătii;

c) dezvoltarea programelor de interventie, privind asistenta medicală comunitară, adaptate nevoilor comunitătii;

d) monitorizarea si evaluarea serviciilor si activitătilor de asistentă medicală comunitară;

e) asigurarea eficacitătii actiunilor si a eficientei utilizării resurselor.

Art. 138. – Obiectivele generale ale asistentei medicale comunitare sunt:

a) educarea comunitătii pentru sănătate;

b) promovarea sănătătii reproducerii si a planificării familiale;

c) promovarea unor atitudini si comportamente favorabile unui stil de viată sănătos;

d) educatie si actiuni directionate pentru asigurarea unui mediu de viată sănătos;

e) activităti de prevenire si profilaxie primară, secundară si tertiară;

f) activităti medicale curative, la domiciliu, complementare asistentei medicale primare, secundare si tertiare;

g) activităti de consiliere medicală si socială;

h) dezvoltarea serviciilor de îngrijire medicală la domiciliu a gravidei, nou-născutului si mamei, a bolnavului cronic, a bolnavului mintal si a bătrânului;

i) activităti de recuperare medicală.

 

CAPITOLUL IV

Finantare

 

Art. 139. – Finantarea programelor de asistentă comunitară se realizează cu fonduri din bugetul de stat, bugetul autoritătilor locale, precum si din alte surse, inclusiv din donatii si sponsorizări, în conditiile legii.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii finale

 

Art. 140. – Ministerul Sănătătii Publice va elabora, în colaborare cu Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei si Ministerul Administratiei si Internelor, norme de aplicare a prezentului titlu, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

 

TITLUL VI

Efectuarea prelevării si transplantului de organe, tesuturi si celule de origine umană în scop terapeutic

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 141. – Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană se fac în scop terapeutic, în conditiile prezentului titlu.

Art. 142. – În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

a) celulă – unitatea elementară anatomică si functională a materiei vii. În sensul prezentei legi, termenul celulă/celule se referă la celula umană individuală sau la o colectie de celule umane, care nu sunt unite prin nici o formă de substantă intercelulară;

b) tesut – gruparea de celule diferentiată, unite prin substantă intercelulară amorfă, care formează împreună o asociere topografică si functională;

c) organ – partea diferentiată în structura unui organism, adaptată la o functie definită, alcătuită din mai multe tesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizatie si inervatie proprii;

d) prelevare – recoltarea de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană sănătoase morfologic si functional, cu exceptia autotransplantului de celule stem hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant;

e) transplant – acea activitate medicală prin care, în scop terapeutic, în organismul unui pacient este implantat sau grefat un organ, tesut ori celulă. Reglementările cuprinse în prezenta lege se adresează inclusiv tehnicilor de fertilizare in vitro;

f) donator – subiectul în viată sau decedat, de la care se prelevează organe, tesuturi si/sau celule de origine umană pentru utilizare terapeutică;

g) primitor – subiectul care beneficiază de transplant de organe si/sau tesuturi si/sau celule.

Art. 143. – Coordonarea, supravegherea, aprobarea si implementarea oricăror dispozitii privind activitatea de transplant revin Agentiei Nationale de Transplant.

 

CAPITOLUL II

Donarea si donatorul de organe, tesuturi si celule de origine umană

 

Art. 144. – Prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umană de la donatorul în viată se face în următoarele conditii:

a) prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umană, în scop terapeutic, se poate efectua de la persoane majore în viată, având capacitate de exercitiu deplină, după obtnerea consimtământului informat, scris, liber, prealabil si expres al acestora, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1. Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de la persoane fără capacitate de exercitiu;

b) consimtământul se semnează numai după ce donatorul a fost informat de medic, asistentul social sau alte persoane cu pregătire de specialitate asupra eventualelor riscuri si consecinte pe plan fizic, psihic, familial si profesional, rezultate din actul prelevării;

c) donatorul poate reveni asupra consimtământului dat, până în momentul prelevării;

d) prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană ca urmare a exercitării unei constrângeri de natură fizică sau morală asupra unei persoane sunt interzise;

e) donarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană nu pot face obiectul unor acte si fapte juridice, în scopul obtinerii unui folos material sau de altă natură.

f) donatorul si primitorul vor semna un act legalizat prin care declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist si nu constituie obiectul unor acte si fapte juridice în scopul obtinerii unui folos material sau de altă natură, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 145. – (1) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de la potentiali donatori minori în viată, cu exceptia cazurilor prevăzute în prezenta lege.

(2) Prin derogare de la alin. (1), în cazul în care donatorul este minor, prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice se face în următoarele conditii:

a) prelevarea de celule stem hematopoietice medulare sau periferice de la minori se poate face numai cu consimtământul minorului dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani si cu acordul scris al ocrotitorului legal, respectiv al părintilor, tutorelui sau al curatorului. Dacă minorul nu a împlinit vârsta de 14 ani, prelevarea se poate face cu acordul ocrotitorului legal;

b) în cazul donatorului care are cel putin 14 ani, consimtământul acestuia, scris sau verbal, se exprimă în fata presedintelui tribunalului în a cărui circumscriptie teritorială se află sediul centrului unde se efectuează transplantul, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelară competentă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Refuzul scris sau verbal al minorului împiedică orice prelevare.

Art. 146. – (1) Prelevarea de organe, tesuturi sau celule de la donatorul viu se va efectua cu avizul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu, constituită în cadrul spitalului în care se efectuează transplantul; această comisie va evalua motivatia donării si va controla respectarea drepturilor pacientilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Comisia de avizare a donării de la donatorul viu va avea următoarea componentă: un medic cu pregătire în bioetică din partea colegiului medicilor judetean sau al municipiului Bucuresti, un psiholog sau un medic psihiatru si un medic primar, angajat al spitalului si având atributii de conducere în cadrul acestuia, neimplicat în echipa de transplant.

(3) Această comisie va functiona conform unui regulament emis de Agentia Natională de Transplant, cu consultarea Comisiei de bioetică a Ministerului Sănătătii Publice. Regulamentul va fi aprobat prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(4) Comisia va evalua atât donatorul, cât si primitorul care vor fi supusi unui examen psihologic si/sau psihiatric, având ca scop testarea capacitătii de exercitiu, precum si stabilirea motivatiei donării.

(5) Examenul psihologic/psihiatric va fi efectuat de un specialist, psiholog sau psihiatru, independent atât de echipa care efectuează transplantul, cât si de familiile donatorului si primitorului.

(6) Prelevarea, de la donatori vii, de sânge, piele, spermă, cap femural, placentă, sânge din cordonul ombilical, membrane amniotice, ce vor fi utilizate în scop terapeutic, se face cu respectarea regulilor de bioetică cuprinse în regulamentul comisiei de avizare a donării de la donatorul viu, fără a fi necesar avizul acestei comisii.

(7) Datele privind donatorul si receptorul, inclusiv informatiile genetice, la care pot avea acces terte părti, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi identificati.

(8) Dacă donatorul nu doreste să-si divulge identitatea, se va respecta confidentialitatea donării, cu exceptia cazurilor în care declararea identitătii este obligatorie prin lege.

Art. 147. – Prelevarea de organe, tesuturi si celule de la donatorul decedat se face în următoarele conditii:

1. se defineste ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă si ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, exceptie făcând situatiile fără echivoc;

2. se defineste ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor functiilor creierului, conform protocolului de declarare a mortii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;

3. declararea mortii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, tesuturi si celule de origine umană;

4. prelevarea de organe, tesuturi si/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimtământul scris a cel putin unu dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în următoarea ordine: sot, părinte, copil, frate, soră. În absenta acestora, consimtământul va fi luat de la persoana autorizată, în mod legal, conform legislatiei în domeniu, să îl reprezinte pe defunct; în ambele situatii se procedează conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;

5. prelevarea se poate face fără consimtământul membrilor familiei dacă, în timpul vietii, persoana decedată si-a exprimat deja optiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimtământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul national al donatorilor de organe, tesuturi si celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;

6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vietii, persoana decedată si-a exprimat deja optiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul national al celor care refuză să doneze organe, tesuturi si celule. Actul de refuz al donării, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către apartinători coordonatorului de transplant.

Art 148. – (1) Prelevarea de organe, tesuturi si celule de la donatori decedati se efectuează numai după un control clinic si de laborator care să excludă orice boală infectioasă, o posibilă contaminare sau alte afectiuni care reprezintă un risc pentru primitor, conform protocoalelor stabilite pentru fiecare organ, tesut sau celulă în parte.

(2) Repartitia organelor, tesuturilor si celulelor de origine umană prelevate la nivel national se efectuează de către Agentia Natională de Transplant, în functie de regulile stabilite de aceasta privind alocarea organelor, tesuturilor si celulelor de origine umană în cadrul sistemului de transplant din România.

(3) În conditiile în care pe teritoriul national nu există nici un primitor compatibil cu organele, tesuturile si celulele de origine umană disponibile, acestea pot fi alocate în reteaua internatională de transplant, pe baza unei autorizatii speciale emise de Agentia Natională de Transplant, conform modelului prevăzut în anexa nr. 7

(4) fiesuturile si celulele de origine umană prelevate pot fi utilizate imediat pentru transplant sau pot fi procesate si depozitate în băncile de tesuturi si celule, acreditate sau agreate de Agentia Natională de Transplant.

(5) Transplantul de tesuturi sau celule de origine umană se efectuează numai din băncile acreditate sau agreate de Agentia Natională de Transplant.

(6) Fiecare prelevare de organ, tesut sau celulă de origine umană este anuntată imediat si înregistrată în Registrul national de transplant, conform procedurilor stabilite de Agentia Natională de Transplant.

(7) Medicii care au efectuat prelevarea de organe si tesuturi de la o persoană decedată vor asigura restaurarea cadavrului si a fizionomiei sale prin îngrijiri si mijloace specifice, inclusiv chirurgicale dacă este necesar, în scopul obtinerii unei înfătisări demne a corpului defunctului.

(8) Prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umană, în cazuri medico-legale, se face numai cu consimtământul medicului legist si nu trebuie să compromită rezultatul autopsiei medico-legale, conform modelului prevăzut în anexa nr. 8.

(9) Introducerea sau scoaterea din tară de organe, tesuturi, celule de origine umană se face numai pe baza autorizatiei speciale emise de Agentia Natională de Transplant, după modelul prevăzut în anexa nr. 7, respectiv anexa nr. 9, conform legislatiei vamale.

(10) Se interzice divulgarea oricărei informatii privind identitatea donatorului cadavru, precum si a primitorului, exceptând cazurile în care familia donatorului, respectiv primitorul sunt de acord, precum si cazurile în care declararea identitătii este obligatorie prin lege. Datele privind donatorul si receptorul, inclusiv informatiile genetice, la care pot avea acces terte părti, vor fi comunicate sub anonimat, astfel încât nici donatorul, nici receptorul să nu poată fi identificati.

(11) Agentia Natională de Transplant poate acorda servicii funerare si/sau transportul cadavrului, în cazul donatorilor de la care s-au prelevat organe si/sau tesuturi si/sau celule.

(12) După fiecare prelevare de organe, tesuturi si/sau celule de la donatorii cadavru se vor completa, cu datele din momentul prelevării, Fisa de declarare a donatorului si Fisa de prelevare de organe si tesuturi, prevăzute în anexa nr. 10.

(13) Agentia Natională de Transplant stabileste un sistem de vigilentă pentru raportarea, investigarea, înregistrarea si transmiterea informatiilor despre incidentele grave si reactiile adverse severe care pot influenta calitatea si siguranta organelor, tesuturilor si celulelor, ce pot fi datorate procurării, testării, procesării, stocării si distributiei acestora, astfel încât orice reactie adversă severă observată în timpul sau după procedura de transplant ar putea fi legată de calitatea si siguranta organelor, tesuturilor si celulelor.

 

CAPITOLUL III

Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană

 

Art. 149. – Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană se efectuează numai în scop terapeutic.

Art. 150. – Transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană se efectuează cu consimtământul scris al primitorului, după ce acesta a fost informat asupra riscurilor si beneficiilor procedeului, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.

Art. 151. – (1) În cazul în care primitorul este în imposibilitatea de a-si exprima consimtământul, acesta poate fi dat în scris de către unul din membrii familiei sau de către reprezentantul legal al acestuia, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11.

(2) În cazul primitorului aflat în imposibilitatea de a-si exprima consimtământul, transplantul se poate efectua fără consimtământul prevăzut anterior dacă, datorită unor ímprejurări obiective, nu se poate lua legătura în timp util cu familia ori cu reprezentantul legal al acestuia, iar întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului.

(3) Situatia descrisă la alin. (2) va fi consemnată de medicul sef de sectie si de medicul curant al pacientului, în formularul prevăzut în anexa nr. 12.

Art. 152. – În cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu, consimtământul va fi dat de părinti sau de celelalte persoane care au calitatea de ocrotitor legal al acestora, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 13.

 

CAPITOLUL IV

Finantarea activitătii de transplant

 

Art. 153. – Costul investigatiilor, spitalizării, interventiilor chirurgicale, medicamentelor, materialelor sanitare, al îngrijirilor postoperatorii, precum si cheltuielile legate de coordonarea de transplant se pot deconta după cum urmează:

a) din bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, pentru pacientii inclusi în Programul national de transplant;

b) de la bugetul de stat, pentru pacientii inclusi în Programul national de transplant;

c) prin contributia personală a pacientului sau, pentru el, a unui sistem de asigurări voluntare de sănătate;

d) donatii si sponsorizări de la persoane fizice sau juridice, organizatii neguvernamentale ori alte organisme interesate.

 

CAPITOLUL V

Sanctiuni

 

Art. 154. – Organizarea si efectuarea prelevării de organe, tesuturi si/sau celule de origine umană, în scopul transplantului, în alte conditii decât cele prevăzute de prezentul titlu, constituie infractiune si se pedepseste conform legii penale.

Art. 155. – Prelevarea sau transplanul de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană fără consimtământ dat în conditiile prezentului titlu constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 5 la 7 ani.

Art. 156. – Fapta persoanei care a dispus sau a efectuat prelevarea atunci când prin aceasta se compromite o autopsie medico-legală, solicitată în conditiile legii, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Art. 157. – (1) Constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 5 ani fapta persoanei de a dona organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană, în scopul obtinerii de foloase materiale sau de altă natură, pentru sine sau pentru altul.

(2) Determinarea cu rea-credintă sau constrângerea unei persoane să doneze organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(3) Publicitatea în folosul unei persoane, în scopul obtinerii de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană, precum si publicarea sau mediatizarea unor anunturi privind donarea de organe si/sau tesuturi si/sau celule umane în scopul obtinerii unor avantaje materiale sau de altă natură pentru sine, familie ori terte persoane fizice sau juridice constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art. 158. – (1) Organizarea si/sau efectuarea prelevării de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană pentru transplant, în scopul obtinerii unui profit material pentru donator sau organizator, constituie infractiunea de trafic de organe si/sau tesuturi si/sau celule de origine umană si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani.

(2) Cu aceeasi pedeapsă se sanctionează si cumpărarea de organe, tesuturi si/sau celule de origine umană, în scopul revânzării, în vederea obtinerii unui profit.

(3) Tentativa se pedepseste.

Art. 159. – Introducerea sau scoaterea din tară de organe, tesuturi, celule de origine umană fără autorizatia specială emisă de Agentia Natională de Transplant constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 la 10 ani.

 

CAPITOLUL VI

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 160. – (1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană se efectuează de către medici de specialitate, în unităti sanitare publice sau private autorizate de Ministerul Sănătătii Publice si acreditate, la propunerea Agentiei Nationale de Transplant.

(2) Conditiile de acreditare a unitătilor sanitare prevăzute la alin. (1) sunt stabilite de Agentia Natională de Transplant, iar acreditarea se face prin ordin al ministrului sănătătii publice. Criteriile de acreditare vor fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentului titlu, în conformitate cu legislatia europeană în domeniu.

(3) Agentia Natională de Transplant poate suspenda sau revoca acreditarea în cazul în care inspectiile efectuate împreună cu autoritatea natională competentă în domeniul securitătii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare. Inspectiile vor fi efectuate periodic, iar intervalul dintre două inspectii nu trebuie să depăsească 2 ani.

(4) Unitătile sanitare acreditate vor stabili un sistem de identificare a fiecărui act de donare, prin intermediul unui cod unic, precum si fiecărui produs asociat cu el. Pentru tesuturi si celule este necesară etichetarea codificată care să permită stabilirea unei legături de la donator la primitor si invers. Informatiile vor fi păstrate cel putin 30 de ani.

(5) Unitătile sanitare acreditate pentru activitatea de procesare si/sau utilizare de tesuturi si/sau celule vor păstra o înregistrare a activitătii lor, incluzând tipurile si cantitătile de tesuturi si/sau celule procurate, testate, conservate, depozitate, distribuite sau casate, precum si originea si destinatia acestor tesuturi si/sau celule pentru utilizare umană. Ele vor trimite anual un raport de activitate Agentiei Nationale de Transplant.

Art. 161. – Unitătile sanitare acreditate pentru activitatea de transplant tisular si/sau celular vor trebui să desemneze o persoană responsabilă pentru asigurarea calitătii tesuturilor si/sau celulelor procesate si/sau utilizate în conformitate cu legislatia europeană si cea română în domeniu. Standardul de instruire profesională a acestei persoane va fi stabilit prin norme.

Art. 162. – Normele metodologice de aplicare a prezentului titlu vor fi elaborate în termen de 90 de zile de la publicarea legii si vor fi aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 163. – Anexele nr. 1–13 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 164. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea nr. 2/1998 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 13 ianuarie 1998, cu modificările ulterioare, si art. 17 alin. (3), art. 21, 23 si 25 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane si prelevarea organelor si tesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2003, cu modificările si completările ulterioare, se abrogă.

Prevederile prezentului titlu transpun Directiva 23/2004/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 31 martie 2004 asupra stabilirii standardelor de calitate si sigurantă asupra donării, procurării, testării, procesării, conservării, depozitării si distribuirii tesuturilor si celulelor umane.

 

TITLUL VII

Spitalele

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 165. – (1) Spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale.

(2) Spitalul poate fi public, public cu sectii private sau privat. Spitalele de urgentă se înfiintează si functionează numai ca spitale publice.

(3) Sectiile private ale spitalelor publice sau spitalele private pot furniza servicii medicale cu plată.

(4) Serviciile medicale acordate de spital pot fi preventive, curative, de recuperare si/sau paleative.

(5) Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populatiei.

(6) Competentele pe tipuri de spitale se stabilesc în conformitate cu criteriile Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice, iar pentru spitalele din subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie si cu avizul ministrului de resort sau al conducătorului institutiei.

Art. 166. – (1) Activitătile organizatorice si functionale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate si supuse controlului Ministerului Sănătătii Publice, iar în spitalele din subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie, controlul este efectuat de structurile specializate ale acestora.

(2) Spitalul poate furniza servicii medicale numai dacă functionează în conditiile autorizatiei de functionare, în caz contrar, activitatea spitalelor se suspendă, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 167. – (1) În spital se pot desfăsura si activităti de învătământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar si postuniversitar, precum si activităti de cercetare stiintifică medicală. Aceste activităti se desfăsoară sub îndrumarea personalului didactic care este integrat în spital. Activitătile de învătământ si cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacientilor, a eticii si deontologiei medicale.

(2) Colaborarea dintre spitale si institutiile de învătământ superior medical, respectiv unitătile de învătământ medical, se desfăsoară pe bază de contract, încheiat conform metodologiei aprobate prin ordin comun al ministrului sănătătii publice si al ministrului educatiei si cercetării.

(3) Cercetarea stiintifică medicală se efectuează pe bază de contract de cercetare, încheiat între spital si finantatorul cercetării.

(4) Spitalele au obligatia să desfăsoare activitatea de educatie medicală si cercetare (EMC) pentru medici, asistenti medicali si alt personal. Costurile acestor activităti sunt suportate de personalul beneficiar. Spitalul clinic poate suporta astfel de costuri, în conditiile alocărilor bugetare.

Art. 168. – (1) Spitalul asigură conditii de investigatii medicale, tratament, cazare, igienă, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(2) Spitalul răspunde, în conditiile legii, pentru calitatea actului medical, pentru respectarea conditiilor de cazare, igienă, alimentatie si de prevenire a infectiilor nozocomiale, precum si pentru acoperirea prejudiciilor cauzate pacientilor.

Art. 169. – (1) Ministerul Sănătătii Publice reglementează si aplică măsuri de crestere a eficientei si calitătii serviciilor medicale si de asigurare a accesului echitabil al populatiei la serviciile medicale.

(2) Pentru asigurarea dreptului la ocrotirea sănătătii, Ministerul Sănătătii Publice propune, o dată la 3 ani, Planul  national de paturi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 170. – (1) Orice spital are obligatia de a acorda primul ajutor si asistentă medicală de urgentă oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătătii persoanei este critică. După stabilizarea functiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil.

(2) Spitalul va fi în permanentă pregătit pentru asigurarea asistentei medicale în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, conflicte sociale si alte situatii de criză si este obligat să participe cu toate resursele la înlăturarea efectelor acestora.

(3) Cheltuielile efectuate de unitătile spitalicesti, în cazurile mentionate la alin. (2), se rambursează de la bugetul de stat, prin bugetele ministerelor sau institutiilor în reteaua cărora functionează, prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 30 de zile de la data încetării cauzei care le-a generat.

 

CAPITOLUL II

Organizarea si functionarea spitalelor

 

Art. 171. – (1) Spitalele se organizează si functionează, pe criteriul teritorial, în spitale regionale, spitale judetene si spitale locale (municipale, orăsenesti sau comunale).

(2) Spitalele se organizează si functionează, în functie de specificul patologiei, în spitale generale, spitale de urgentă, spitale de specialitate si spitale pentru bolnavi cu afectiuni cronice.

(3) Spitalele se organizează si functionează, în functie de regimul proprietătii, în:

a) spitale publice, organizate ca institutii publice;

b) spitale private, organizate ca persoane juridice de drept privat;

c) spitale publice în care functionează si sectii private.

(4) Din punct de vedere al învătământului si al cercetării stiintifice medicale, spitalele pot fi:

a) spitale clinice cu sectii universitare;

b) institute.

Art. 172. – (1) În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

a) spitalul regional – spitalul clinic judetean care detine competentele si resursele umane si materiale suplimentare necesare, în vederea asigurării îngrijirilor medicale complete pentru cazurile medicale complexe, mai ales în cazul urgentelor si al pacientilor aflati în stare critică, pentru cazurile ce nu pot fi rezolvate la nivel local, în spitalele municipale si orăsenesti, la nivelul judetului respectiv, precum si pentru toate cazurile din judetele arondate, ce nu pot fi rezolvate complet la nivelul spitalelor judetene, din cauza lipsei de resurse materiale si/sau umane sau din cauza complexitătii cazului, în conformitate cu protocoalele în vigoare;

b) spitalul judetean – spitalul general organizat în resedinta de judet, cu o structură complexă de specialităti medico-chirurgicale, cu unitate de primire urgente, care asigură urgentele medico-chirurgicale si acordă asistentă medicală de specialitate, inclusiv pentru cazurile grave din judet care nu pot fi rezolvate la nivelul spitalelor locale;

c) spitalul local – spitalul general care acordă asistentă medicală de specialitate în teritoriul unde functionează, respectiv municipiu, oras, comună;

d) spitalul de urgentă – spitalul care dispune de o structură complexă de specialităti, dotare cu aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament si accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura spitalului de urgentă functionează obligatoriu o structură de urgentă (U.P.U., C.P.U.) care, în functie de necesităti, poate avea si un serviciu mobil de urgentă – reanimare si transport medicalizat;

e) spitalul general – spitalul care are organizate în structură, de regulă, două dintre specialitătile de bază, respectiv medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie generală;

f) spitalul de specialitate – spitalul care asigură asistentă medicală într-o specialitate în conexiune cu alte specialităti complementare;

g) spitalul pentru bolnavi cu afectiuni cronice – spitalul în care durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei. Bolnavii cu afectiuni cronice si probleme sociale vor fi preluati de unitătile de asistentă medico-sociale, precum si de asezămintele de asistentă socială prevăzute de lege, după evaluarea medicală;

h) spitalul clinic – spitalul care are în componentă sectii clinice universitare care asigură asistentă medicală, desfăsoară activitate de învătământ, cercetare stiintifică-medicală si de educatie continuă, având relatii contractuale cu o institutie de învătământ medical superior acreditată.

Institutele, centrele medicale si spitalele de specialitate, care au în componentă o sectie clinică universitară sunt spitale clinice. Pentru activitatea medicală, diagnostică si terapeutică, personalul didactic este în subordinea administratiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;

i) sectiile clinice universitare – sectiile de spital în care se desfăsoară activităti de asistentă medicală, învătământ medical, cercetare stiintifică-medicală si de educatie medicală continuă (EMC). În aceste sectii este încadrat cel putin un cadru didactic universitar, prin integrare clinică.

Pentru activitatea medicală, diagnostică si terapeutică, personalul didactic este în subordinea administratiei spitalului, în conformitate cu prevederile contractului de muncă;

j) institutele si centrele medicale clinice – unităti de asistentă medicală de specialitate în care se desfăsoară si activitate de învătământ si cercetare stiintifică-medicală, de îndrumare si coordonare metodologică pe domeniile lor de activitate, precum si de educatie medicală continuă; pentru asistenta medicală de specialitate se pot organiza centre medicale în care nu se desfăsoară activitate de învătământ medical si cercetare stiintifică;

k) unitătile de asistentă medico-sociale – institutii publice specializate, în subordinea autoritătilor administratiei publice locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum si servicii sociale persoanelor cu nevoi medicosociale;

l) sanatoriul – unitatea sanitară cu paturi care asigură asistentă medicală utilizând factori curativi naturali asociati cu celelalte procedee, tehnici si mijloace terapeutice; m) preventoriul – unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea si combaterea tuberculozei la copii si tineri, precum si la bolnavii de tuberculoză stabilizati clinic si necontagiosi;

n) centrele de sănătate – unităti sanitare cu paturi care asigură asistentă medicală de specialitate pentru populatia din mai multe localităti apropiate, în cel putin două specialităti.

(2) În sensul prezentului titlu, în categoria spitalelor se includ si următoarele unităti sanitare cu paturi: institute si centre medicale, sanatorii, preventorii, centre de sănătate si unităti de asistentă medico-socială.

Art. 173. – (1) Structura organizatorică a unui spital poate cuprinde, după caz: sectii, laboratoare, servicii de diagnostic si tratament, compartimente, servicii sau birouri tehnice, economice si administrative, serviciu de asistentă prespitalicească si transport urgente, structuri de primiri urgente si alte structuri aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(2) Spitalele pot avea în componenta lor structuri care acordă servicii ambulatorii de specialitate, servicii de spitalizare de zi, îngrijiri la domiciliu, servicii paraclinice ambulatorii. Furnizarea acestor servicii se negociază si se contractează în mod distinct cu casele de asigurări de sănătate sau cu terti în cadrul asistentei medicale spitalicesti sau din fondurile alocate pentru serviciile respective.

Art. 174. – (1) Spitalele publice se înfiintează si, respectiv, se desfiintează prin hotărâre a Guvernului, initiată de Ministerul Sănătătii Publice, cu avizul consiliului local, respectiv judetean, după caz.

(2) Spitalele din reteaua sanitară proprie a ministerelor si institutiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătătii Publice, se înfiintează si, respectiv, se desfiintează prin hotărâre a Guvernului, initiată de ministerul sau institutia publică respectivă, cu avizul Ministerului Sănătătii Publice.

(3) Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea, schimbarea sediului si a denumirilor pentru spitalele publice se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice, la propunerea conducerii spitalelor, prin autoritătile de sănătate publică, cu avizul consiliului judetean sau al consiliului local, după caz. Structura organizatorică a unitătilor sanitare din subordinea ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie se stabileste prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului institutiei, cu avizul Ministerului Sănătătii Publice.

(4) Spitalele private se înfiintează sau se desfiintează cu avizul Ministerului Sănătătii Publice, în conditiile legii. Structura organizatorică, reorganizarea, restructurarea si schimbarea sediului si a denumirilor pentru spitalele private se fac cu avizul Ministerului Sănătătii Publice, în conditiile legii.

(5) Sectia privată se poate organiza în structura oricărui spital public. Conditiile de înfiintare, organizare si functionare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(6) Se asimilează spitalelor private si unitătile sanitare private înfiintate în cadrul unor organizatii nonguvernamentale sau al unor societăti comerciale, care acordă servicii medicale spitalicesti.

Art. 175. – (1) Autorizatia sanitară de functionare se emite în conditiile stabilite prin normele aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice si dă dreptul spitalului să functioneze. După obtinerea autorizatiei sanitare de functionare, spitalul intră, la cerere, în procedura de acreditare. Procedura de acreditare nu se poate extinde pe o perioadă mai mare de 5 ani. Neobtinerea acreditării în termen de 5 ani de la emiterea autorizatiei de functionare conduce la desfiintarea spitalului în cauză.

(2) Acreditarea garantează faptul că spitalele functionează la standardele stabilite potrivit prezentului titlu, privind acordarea serviciilor medicale si conexe actului medical, certificând calitatea serviciilor de sănătate în conformitate cu clasificarea spitalelor, pe categorii de acreditare.

(3) Acreditarea se acordă de Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor, institutie cu personalitate juridică, ce functionează în coordonarea primului-ministru, finantată din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat.

(4) Componenta, atributiile, modul de organizare si functionare ale Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătătii Publice.

(5) Din Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor vor face parte reprezentanti ai Presedintiei, Guvernului, Academiei Române, Colegiului Medicilor din România, Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România. Membrii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, precum si rudele sau afinii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv sunt incompatibili cu calitatea de membru în organele de conducere ale spitalelor si nu pot detine cabinete sau clinici private.

(6) Pentru obtinerea acreditării se percepe o taxă de acreditare, al cărei nivel se aprobă prin ordin al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, la propunerea ministrului sănătătii publice.

(7) Veniturile încasate din activitatea de acreditare sunt venituri proprii ale Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, care urmează a fi utilizate pentru organizarea si functionarea Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, în conditiile legii.

Art. 176. – (1) Procedurile, standardele si metodologia de acreditare se elaborează de către Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(2) Lista cu unitătile spitalicesti acreditate si categoria acreditării se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 177. – (1) Acreditarea este valabilă 5 ani. Înainte de expirarea termenului, spitalul solicită evaluarea în vederea reacreditării.

(2) Reevaluarea unui spital se poate face si la solicitarea Ministerului Sănătătii Publice, a casei Nationale de Asigurări de Sănătate sau, după caz, a ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie. Taxele legate de reevaluare sunt suportate de solicitant.

(3) Dacă în urma evaluării se constată că nu mai sunt îndeplinite standardele de acreditare, Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor acordă un termen pentru conformare sau retrage acreditarea pentru categoria solicitată.

 

CAPITOLUL III

Conducerea spitalelor

 

Art. 178. – (1) Spitalul public este condus de un manager, persoană fizică sau juridică.

(2) Managerul persoană fizică sau reprezentantul desemnat de managerul persoană juridică trebuie să fie absolvent al unei institutii de învătământ superior si al unor cursuri de perfectionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătătii Publice si stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătătii Publice sau cu ministerele, respectiv institutiile cu retea sanitară proprie, după caz, pe o perioadă de 3 ani. Contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen, în urma evaluării anuale efectuate pe baza criteriilor de performantă stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(4) Modelul contractului de management, în cuprinsul căruia sunt prevăzuti si indicatorii de performantă a activitătii, se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice, cu consultarea ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie. Nivelul indicatorilor de performantă a activitătii se stabileste anual de Ministerul Sănătătii Publice, respectiv de ministrul de resort, în functie de subordonarea spitalului. Contractul de management va avea la bază un buget global negociat, a cărui executie va fi evaluată anual.

Art. 179. – (1) Ministerul Sănătătii Publice, respectiv Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului organizează concurs sau licitatie publică, după caz, pentru selectionarea managerului, respectiv a unei persoane juridice care să asigure managementul unitătii sanitare, care va fi numit prin ordin al ministrului sănătătii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului.

(2) Managerul persoană fizică va fi selectat prin concurs de o comisie numită de ministrul sănătătii publice sau, după caz, de ministrul transporturilor, constructiilor si turismului, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, avizate de Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Pentru spitalele din sistemul de apărare, ordine publică, sigurantă natională si autoritate judecătorească, functia de comandant/director general sau, după caz, de manager se ocupă de o persoană numită de conducătorul ministerului sau al institutiei care are în structură spitalul, conform reglementărilor proprii adaptate la specificul prevederilor prezentului titlu.

(4) Selectia managerului persoană juridică se efectuează prin licitatie publică, conform dispozitiilor legii achizitiilor publice.

Art. 180. – (1) Functia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

a) exercitarea oricăror alte functii salarizate, nesalarizate sau/si indemnizate inclusiv în cadrul unei autorităti executive, legislative ori judecătoresti;

b) exercitarea oricărei activităti sau oricărei alte functii de manager, inclusiv cele neremunerate;

c) exercitarea unei activităti sau a unei functii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităti spitalicesti;

d) exercitarea oricărei functii în cadrul organizatiilor sindicale sau patronale de profil.

(2) Constituie conflict de interese detinerea de către manager persoană fizică, manager persoană juridică ori reprezentant al persoanei juridice de părti sociale, actiuni sau interese la societăti comerciale ori organizatii nonguvernamentale care stabilesc relatii comerciale cu spitalul la care persoana în cauză exercită sau intentionează să exercite functia de manager. Dispozitia de mai sus se aplică si în cazurile în care astfel de părti sociale, actiuni sau interese sunt detinute de către rudele ori afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei în cauză.

(3) Incompatibilitătile si conflictul de interese sunt aplicabile atât persoanei fizice, cât si reprezentantului desemnat al persoanei juridice care exercită sau intentionează să exercite functia de manager de spital.

(4) Dacă managerul selectat prin concurs ori reprezentantul desemnat al persoanei juridice selectate în urma licitatiei se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la aparitia acestora. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept. Ministerul Sănătătii Publice sau, după caz, ministerul ori institutia publică semnatară a contractului de management va putea cere persoanelor în cauză despăgubiri, conform clauzelor contractului de management.

(5) Persoanele care îndeplinesc functia de manager la spitalele si celelalte unităti sanitare care au sub 400 de paturi, cu exceptia spitalelor din subordinea Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, pot desfăsura activitate medicală în institutia respectivă.

Art. 181. – Atributiile managerului sunt stabilite prin contractul de management.

Art. 182. – În domeniul politicii de personal si al structurii organizatorice managerul are, în principal, următoarele atributii:

a) stabileste si aprobă numărul de personal, pe categorii si locuri de muncă, în functie de normativul de personal în vigoare;

b) aprobă organizarea concursurilor pentru posturile vacante, numeste si eliberează din functie personalul spitalului;

c) aprobă programul de lucru, pe locuri de muncă si categorii de personal;

d) propune structura organizatorică, reorganizarea, schimbarea sediului si a denumirii unitătii, în vederea aprobării de către Ministerul Sănătătii Publice sau, după caz, de ministerele care au spitale în subordine ori în administrare sau retea sanitară proprie;

e) numeste, conform art. 183, membrii comitetului director.

Art. 183. – (1) În cadrul spitalelor publice se organizează si functionează un comitet director, format din managerul spitalului, directorul medical, directorul de cercetare-dezvoltare pentru spitalele clinice, directorul financiar-contabil si, după caz, directorul de îngrijiri, precum si alti directori, potrivit normelor interne de organizare a spitalelor. Ocuparea functiilor specifice comitetului director se face prin concurs organizat de managerul spitalului.

(2) Pentru ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie, structura comitetului director se stabileste de către acestea, în conformitate cu regulamentele interne proprii.

(3) Atributiile comitetului director sunt stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(4) În spitalele clinice, directorul medical poate fi un cadru didactic universitar medical.

Art. 184. – (1) Sectiile, laboratoarele si serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un sef de sectie, sef de laborator sau, după caz, sef de serviciu.

Aceste functii se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în conditiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(2) În spitalele publice functiile de sef de sectie, sef de laborator, farmacist-sef, asistent medical sef sunt functii de conducere si vor putea fi ocupate numai de medici, farmacisti, biologi, chimisti si biochimisti sau, după caz, asistenti medicali, cu o vechime de cel putin 5 ani în specialitatea respectivă.

(3) Sefii de sectie au ca atributii îndrumarea si realizarea activitătii de acordare a îngrijirilor medicale în cadrul sectiei respective si răspund de calitatea actului medical, precum si atributiile asumate prin contractul de administrare.

(4) La numirea în functie, sefii de sectie, de laborator sau de serviciu vor încheia cu spitalul public, reprezentat de managerul acestuia, un contract de administrare cu o durată de 3 ani, în cuprinsul căruia sunt prevăzuti indicatori specifici de performantă. Contractul de administrare poate fi prelungit si poate înceta înainte de termen, în principal, în cazul neîndeplinirii indicatorilor specifici de performantă.

Pe perioada existentei contractului de administrare, eventualul contract de muncă încheiat cu o altă institutie publică din domeniul sanitar se suspendă. Continutul contractului si metodologia de încheiere a acestuia se vor stabili prin ordin al ministrului sănătătii publice. Dacă seful de sectie selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le înlăture în termen de maximum 30 de zile sub sanctiunea rezilierii unilaterale a contractului de administrare.

(5) Calitatea de sef de sectie este compatibilă cu functia de cadru didactic universitar.

(6) În sectiile clinice universitare functia de sef de sectie se ocupă de cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare, la recomandarea senatului sau a consiliului profesoral al institutiei de învătământ medical superior în cauză.

(7) În cazul în care contractul de administrare, prevăzut la alin. (4), nu se semnează în termen de 7 zile de la emiterea recomandării, se va constitui o comisie de mediere numită prin ordin al ministrului sănătătii publice sau, după caz, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului. În cazul în care conflictul nu se solutionează într-un nou termen de 7 zile, postul va fi scos la concurs, în conditiile legii.

(8) Pentru sectiile clinice, altele decât cele prevăzute la alin. (6), precum si pentru sectiile neclinice conditiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătătii publice, iar în cazul spitalelor apartinând ministerelor sau institutiilor cu retea sanitară proprie, conditiile de participare la concurs vor fi stabilite prin ordin al ministrului, respectiv prin decizie a conducătorului institutiei, cu avizul Ministerului Sănătătii Publice. În cazul în care la concurs nu se prezintă nici un candidat în termenul legal, managerul spitalului public va delega un alt medic în functia de sef de sectie, pe o perioadă de până la 6 luni, după care se vor repeta procedurile prevăzute la alin. (1).

(9) Sefii de sectie vor face publice, prin declaratie pe propria răspundere, afisată pe site-ul spitalului si al autoritătii de sănătate publică teritorială sau pe site-ul Ministerului Sănătătii Publice ori, după caz, al Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului pentru unitătile sanitare subordonate acestuia, legăturile de rudenie până la gradul al IV-lea inclusiv cu personalul angajat în sectia pe care o conduce.

(10) Medicii care împlinesc vârsta de pensionare după dobândirea functiei de manager de spital, director medical sau sef de sectie vor fi pensionati conform legii. Medicii în vârstă de cel putin 65 de ani nu pot participa la concurs si nu pot fi numiti în nici una dintre functiile de manager de spital, director medical sau sef de sectie.

(11) În spitalele clinice, profesorii universitari pot ocupa functii de sef de sectie până la vârsta de 70 de ani, cu avizul Colegiului Medicilor din România si cu aprobarea ministrului sănătătii publice.

(12) Dispozitiile art. 180 alin. (1) lit. b)–d) referitoare la incompatibilităti, conflicte de interese si sanctiunea rezilierii contractului de administrare se aplică si sefilor de sectie, de laborator sau de serviciu din spitalele publice.

Art. 185. – (1) În cadrul spitalelor publice functionează un consiliu etic, un consiliu medical si un consiliu stiintific, pentru spitalele clinice si institutele si centrele medicale clinice. Directorul medical este presedintele consiliului medical. Directorul stiintific este presedintele consiliului stiintific.

(2) Componenta si atributiile consiliului etic si ale consiliului stiintific se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Consiliul medical este alcătuit din sefii de sectii, de laboratoare, farmacistul-sef si asistentul sef.

(4) Principalele atributii ale consiliului medical sunt următoarele:

a) îmbunătătirea standardelor clinice si a modelelor de practică în scopul acordării de servicii medicale de calitate în scopul cresterii gradului de satisfactie a pacientilor;

b) monitorizarea si evaluarea activitătii medicale desfăsurate în spital în scopul cresterii performantelor profesionale si utilizării eficiente a resurselor alocate;

c) elaborarea proiectului de plan de achizitii al spitalului în limita bugetului estimat;

d) întărirea disciplinei economico-financiare.

Art. 186. – (1) În cadrul spitalului public functionează un consiliu consultativ, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie si de organizare si functionare a spitalului si de a face recomandări managerilor spitalului în urma dezbaterilor.

(2) Membrii consiliului consultativ sunt:

a) 2 reprezentanti ai Ministerului Sănătătii Publice sau ai autoritătii de sănătate publică, cu personalitate juridică pentru spitalele din subordinea Ministerului Sănătătii Publice;

b) 2 reprezentanti ai ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie pentru spitalele aflate în subordinea acestora;

c) 2 reprezentanti numiti de consiliul judetean ori local, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, dintre care unul specialist în finante publice locale, pentru spitalele aflate în administrarea consiliilor judetene sau locale, după caz;

d) managerul spitalului public;

e) 2 reprezentanti ai universitătii sau facultătii de medicină, pentru spitalele clinice, institutele si centrele medicale clinice;

f) 2 reprezentanti ai mediului de afaceri, nominalizati de patronatele reprezentantive la nivel national pentru spitalele din reteaua Ministerului Sănătătii Publice.

(3) Reprezentantii sindicatelor legal constituite în unitate, afiliate federatiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, au statut de invitati permanenti la sedintele consiliului consultativ.

(4) Membrii consiliului consultativ al spitalului public se numesc prin ordin al ministrului sănătătii publice după nominalizarea acestora de către institutiile enumerate la alin. (2) lit. a)–c) si e). O persoană nu poate fi membru decât într-un singur consiliu consultativ al unui spital public.

(5) Consiliul consultativ se întruneste, în sedintă ordinară, cel putin o dată la 3 luni, precum si ori de câte ori va fi nevoie, în sedinte extraordinare. Deciziile consiliului se iau în prezenta a cel putin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritatea absolută a membrilor prezenti.

(6) Pentru ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie, componenta consiliului consultativ se stabileste conform reglementărilor proprii, prin ordin sau decizie, după caz.

(7) Dispozitiile art. 180 alin. (3) referitoare la conflicte de interese se aplică si membrilor consiliului consultativ.

Art. 187. – (1) Persoanele din conducerea spitalului public, respectiv managerul, membrii comitetului director, sefii de sectie, de laborator sau de serviciu si membrii consiliului consultativ, au obligatia de a depune o declaratie de interese, precum si o declaratie cu privire la incompatibilitătile prevăzute la art. 180, în termen de 15 zile de la numirea în functie, la Ministerul Sănătătii Publice sau, după caz, la ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie.

(2) Declaratia prevăzută la alin. (1) se actualizează ori de câte ori intervin modificări în situatia persoanelor în cauză; actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data aparitiei modificării, precum si a încetării functiilor sau activitătilor.

(3) Declaratiile se afisează pe site-ul spitalului.

(4) Modelul declaratiei de interese si cel al declaratiei referitoare la incompatibilităti se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(5) În conditiile prevăzute la alin. (1) si (2), persoanele din conducerea spitalului au obligatia de a depune si o declaratie de avere, al cărei model se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

 

CAPITOLUL IV

Finantarea spitalelor

 

Art. 188. – (1) Spitalele publice sunt institutii publice finantate integral din venituri proprii si functionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestatii efectuate pe bază de contract, precum si din alte surse, conform legii.

(2) Prin autonomie financiară se întelege:

a) organizarea activitătii spitalului pe baza bugetului de venituri si cheltuieli propriu, aprobat de conducerea unitătii si cu acordul ordonatorului de credite ierarhic superior;

b) elaborarea bugetului propriu de venituri si cheltuieli, pe baza evaluării veniturilor proprii din anul bugetar si a repartizării cheltuielilor pe baza propunerilor fundamentate ale sectiilor si compartimentelor din structura spitalului.

(3) Spitalele publice au obligatia de a asigura realizarea veniturilor si de a fundamenta cheltuielile în raport cu actiunile si obiectivele din anul bugetar pe titluri, articole si alineate, conform clasificatiei bugetare.

(4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile si în cadrul ministerelor cu retea sanitară proprie.

Art. 189. – (1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri si cheltuieli si se negociază de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în functie de indicatorii stabiliti în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.

(2) În cazul refuzului uneia dintre părti de a semna contractul de furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere formată din reprezentanti ai Ministerului Sănătătii Publice, respectiv ai ministerului de resort, precum si ai Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile, solutionează divergentele.

(3) Spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale si cu casele de asigurări de sănătate private.

Art. 190. – (1) Spitalele publice primesc, în completare, sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinatiile pentru care au fost alocate, după cum urmează:

a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătătii Publice sau al ministerelor ori institutiilor centrale cu retea sanitară proprie, precum si prin bugetul Ministerului Educatiei si Cercetării, pentru spitalele clinice cu sectii universitare;

b) de la bugetul propriu al judetului, pentru spitalele judetene;

c) de la bugetele locale, pentru spitalele de interes judetean sau local.

(2) de la bugetul de stat se asigură:

a) desfăsurarea activitătilor cuprinse în programele nationale de sănătate;

b) dotarea cu echipamente medicale, în conditiile legii;

c) investitii legate de construirea de noi spitale, inclusiv pentru finalizarea celor aflate în executie;

d) expertizarea, transformarea si consolidarea constructiilor grav afectate de seisme si de alte cazuri de fortă majoră;

e) modernizarea, transformarea si extinderea constructiilor existente, precum si efectuarea de reparatii capitale;

f) activităti specifice unitătilor si institutiilor cu retea sanitară proprie;

g) activităti didactice si de cercetare;

h) alte cheltuieli curente si de capital.

(3) Bugetele locale participă la finantarea unor cheltuieli de întretinere, gospodărire, reparatii, consolidare, extindere si modernizare a unitătilor sanitare publice, de interes judetean sau local, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinatie în bugetele locale.

(4) Spitalele publice pot realiza venituri suplimentare din:

a) donatii si sponsorizări;

b) legate;

c) asocieri investitionale în domenii medicale ori de cercetare medicală si farmaceutică;

d) închirierea unor spatii medicale, echipamente sau aparatură medicală către alti furnizori de servicii medicale, în conditiile legii;

e) contracte privind furnizarea de servicii medicale încheiate cu casele de asigurări private sau agenti economici;

f) editarea si difuzarea unor publicatii cu caracter medical;

g) servicii medicale, hoteliere sau de altă natură, furnizate la cererea unor terti;

h) servicii de asistentă medicală la domiciliu, furnizate

la cererea pacientilor;

i) contracte de cercetare si alte surse;

j) alte surse, conform legii.

Art. 191. – (1) Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli al spitalului public se elaborează de către comitetul director pe baza propunerilor fundamentate ale conducătorilor sectiilor si compartimentelor din structura spitalului, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice si cu contractele colective de muncă, si se publică pe site-ul Ministerului Sănătătii Publice pentru unitătile subordonate, al autoritătii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor si institutiilor sanitare cu retele sanitare proprii, după caz, în termen de 15 zile calendaristice de la aprobarea lui.

(2) Pentru ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie, normele metodologice prevăzute la alin. (1) se aprobă, prin ordin sau decizie, de conducătorul acestora, cu avizul Ministerului Sănătătii Publice.

(3) Bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului public se aprobă de ordonatorul de credite ierarhic superior, la propunerea managerului spitalului.

(4) Bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului public se repartizează pe sectiile si compartimentele din structura spitalului, nivelul acestora fiind indicator al contractului de administrare.

(5) Executia bugetului de venituri si cheltuieli se urmăreste pe sectii si compartimente, fiind un indicator al contractului încheiat între manager si sefii sectiilor si compartimentelor din structura spitalului. Abaterile fată de indicatorii din contractul cu managerul se analizează si se solutionează de conducerea spitalului cu conducerile structurilor în cauză.

(6) Executia bugetului de venituri si cheltuieli se raportează lunar, respectiv trimestrial, unitătilor deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătătii Publice si, respectiv, ministerului sau institutiei cu retea sanitară proprie, în functie de subordonare, si se publică pe site-ul Ministerului Sănătătii Publice pentru unitătile subordonate, al autoritătii de sănătate publică sau pe site-urile ministerelor si institutiilor sanitare cu retele sanitare proprii.

(7) Executia bugetului de venituri si cheltuieli se raportează lunar si trimestrial si consiliului local si/sau judetean, după caz, dacă beneficiază de finantare din bugetele locale.

(8) Unitătile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătătii Publice, respectiv directiile medicale ori similare ale ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie analizează executia bugetelor de venituri si cheltuieli lunare si trimestriale si le înaintează Ministerului Sănătătii Publice, respectiv ministerului sau institutiei cu retea sanitară proprie, după caz. Dacă se constată abateri fată de indicatorii din contractul de administrare, le sesizează si fac propuneri, pe care le supun spre aprobare conducerii Ministerului Sănătătii Publice, respectiv ministerului sau institutiei cu retea sanitară proprie.

Art. 192. – În cazul existentei unor datorii la data încheierii contractului de management, acestea vor fi evidentiate separat, stabilindu-se posibilitătile si intervalul în care vor fi lichidate, în conditiile legii.

Art. 193. – (1) Auditul public intern se exercită de către structura deconcentrată a Ministerului Sănătătii Publice pentru spitalele cu mai putin de 400 de paturi, iar pentru spitalele cu peste 400 de paturi, de către un compartiment functional de audit la nivelul spitalului.

(2) Auditul public intern pentru spitalele apartinând ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie se exercită în conformitate cu dispozitiile legale si cu reglementările specifice ale acestora.

(3) Controlul asupra activitătii financiare a spitalului public se face, în conditiile legii, de Curtea de Conturi, Ministerul Sănătătii Publice, de ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie sau de alte organe abilitate prin lege.

Art. 194. – (1) Fondul de dezvoltare al spitalului se constituie din următoarele surse:

a) cotă-parte din amortizarea calculată lunar si cuprinsă în bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului, cu păstrarea echilibrului financiar;

b) sume rezultate din valorificarea bunurilor disponibile, precum si din cele casate cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare;

c) sponsorizări cu destinatia “dezvoltare“;

d) o cotă de 20% din excedentul bugetului de venituri si cheltuieli înregistrat la finele exercitiului financiar;

e) sume rezultate din închirieri, în conditiile legii.

(2) Fondul de dezvoltare se utilizează pentru dotarea spitalului.

(3) Soldul fondului de dezvoltare rămas la finele anului se reportează în anul următor, fiind utilizat potrivit destinatiei prevăzute la alin. (2).

Art. 195. – Decontarea contravalorii serviciilor medicale contractate se face conform contractului de furnizare de servicii medicale, pe bază de documente justificative, în functie de realizarea acestora, cu respectarea prevederilor contractului-cadru privind conditiile acordării asistentei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate.

Art. 196. – În cazul unor activităti medicale sau farmaceutice pentru care unitatea spitalicească nu are specialisti competenti în astfel de activităti sau manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale sau farmaceutice cu un cabinet medical specializat, respectiv furnizor de servicii farmaceutice ori cu o altă unitate medicală publică sau privată acreditată. Unitătile spitalicesti pot încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare necesare functionării spitalului.

Art. 197. – (1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum si a celorlalte categorii de personal se stabileste potrivit legii.

(2) Salarizarea personalului din spitalele private se stabileste prin negociere între părti.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 198. – (1) Spitalul are obligatia să înregistreze, să stocheze, să prelucreze si să transmită informatiile legate de activitatea sa, conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(2) Raportările se fac către Ministerul Sănătătii Publice si/sau unitătile deconcentrate cu personalitate juridică ale Ministerului Sănătătii Publice sau către ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie, după caz, si constituie baza de date, la nivel national, pentru decizii majore de politică sanitară si pentru raportările necesare organismelor Uniunii Europene si Organizatiei Mondiale a Sănătătii.

(3) Documentatia primară, ca sursă a acestor date, se păstrează, securizată si asigurată sub formă de document scris si electronic, constituind arhiva spitalului, conform reglementărilor legale în vigoare.

(4) Informatiile prevăzute la alin. (1), care constituie secrete de stat si de serviciu, vor fi accesate si gestionate conform standardelor nationale de protectie a informatiilor clasificate.

Art. 199. – Ministerul Sănătătii Publice, ministerele si institutiile cu retea sanitară proprie vor lua măsuri pentru reorganizarea spitalelor publice existente, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în termen de maximum 180 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

Art. 200. – (1) Ministerul Sănătătii Publice analizează si evaluează periodic si ori de câte ori este nevoie sau la sesizarea organelor abilitate ale statului performantele unitătilor sanitare publice cu paturi, care sunt în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, numind o comisie de evaluare.

(2) Pentru analiza si evaluarea spitalelor din retelele sanitare ale ministerelor sau institutiilor, altele decât cele ale Ministerului Sănătătii Publice, comisia prevăzută la alin. (1) va fi constituită prin ordin comun al ministrului sănătătii publice si ministrului sau conducătorului institutiei care are în subordine spitalul.

(3) La propunerea comisiei prevăzute la alin. (1) si (2), managerul si consiliile consultative pot fi revocate prin ordin al ministrului sănătătii publice sau, după caz, prin ordin ori decizie a ministrilor si conducătorilor institutiilor cu retele sanitare proprii, cu avizul ministrului sănătătii publice.

(4) Pentru unitătile sanitare publice apartinând ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie conducătorii acestora vor emite ordinele de revocare cu avizul ministrului sănătătii publice.

(5) Presedintii consiliilor consultative si comitetelor directoare interimare se numesc pe o perioadă de maximum 6 luni, prin ordin al ministrului sănătătii publice sau, după caz, al conducătorilor institutiilor si ministerelor cu retea sanitară proprie.

Art. 201. – (1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităti administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează si devin disponibile, precum si aparatura medicală pot fi, în conditiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării si functionării unor spitale private sau pentru alte forme de asistentă medicală ori socială, în conditiile legii.

(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) spatiile destinate desfăsurării activitătii de învătământ superior medical si farmaceutic uman.

(3) Sumele obtinute în conditiile legii din închirierea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului si se utilizează pentru cheltuieli curente si de capital, în conformitate cu bugetul de venituri si cheltuieli aprobat.

Art. 202. – Prevederile prezentului titlu se aplică si spitalelor care apartin ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie.

Art. 203. – Anual, ministrul sănătătii publice va prezenta Guvernului situatia privind:

a) numărul de spitale, pe diferite categorii;

b) numărul de paturi de spital raportat la numărul de locuitori;

c) gradul de dotare a spitalelor;

d) principalii indicatori de morbiditate si mortalitate;

e) situatia acreditării spitalelor publice;

f) zonele si judetele tării în care necesarul de servicii medicale spitalicesti nu este acoperit.

Art. 204. – Dacă în termen de un an de la înfiintarea Comisei Nationale de Acreditare a Spitalelor spitalele finantate în conditiile art. 188 alin. (1) nu au început procesul de acreditare sau de reacreditare, vor pierde dreptul de a mai fi finantate din aceste fonduri.

Art. 205. – Nerespectarea prevederilor prezentului titlu atrage răspunderea disciplinară, contraventională, civilă sau penală, după caz, în conditiile legii, a persoanelor vinovate.

Art. 206. – Numirea managerilor selectati prin concurs se face în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

Art. 207. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Legea spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare se abrogă.

 

TITLUL VIII

Asigurările sociale de sănătate

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 208. – (1) Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finantare a ocrotirii sănătătii populatiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurati.

(2) Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt:

a) protejarea asiguratilor fată de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident;

b) asigurarea protectiei asiguratilor în mod universal, echitabil si nediscriminatoriu în conditiile utilizării eficiente a Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate.

(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii si functionează ca un sistem unitar, iar obiectivele mentionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:

a) alegerea liberă de către asigurati a casei de asigurări;

b) solidaritate si subsidiaritate în constituirea si utilizarea fondurilor;

c) alegerea liberă de către asigurati a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente si de dispozitive medicale, în conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru;

d) descentralizarea si autonomia în conducere si administrare;

e) participarea obligatorie la plata contributiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate;

f) participarea persoanelor asigurate, a statului si a angajatorilor la managementul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate;

g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil si nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

h) transparenta activitătii sistemului de asigurări sociale de sănătate;

i) libera concurentă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.

(4) Pot functiona si alte forme de asigurare a sănătătii în diferite situatii speciale. Aceste asigurări nu sunt obligatorii si pot fi oferite voluntar de organismele de asigurare autorizate conform legii.

(5) Asigurarea voluntară complementară sau suplimentară de sănătate poate acoperi riscurile individuale în situatii speciale si/sau pe lângă serviciile acoperite de asigurările sociale de sănătate.

(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligatia de a plăti contributia pentru asigurarea socială de sănătate.

(7) Ministerul Sănătătii Publice, ca autoritate natională în domeniul sănătătii, exercită controlul asupra sistemului de asigurări sociale de sănătate, din punct de vedere al aplicării politicilor de sănătate aprobate de Guvernul României.

Art. 209. – (1) Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare fondul, este un fond special care se constituie si se utilizează potrivit prezentei legi.

(2) Constituirea fondului se face din contributia pentru asigurări sociale de sănătate, denumită în continuare contributie, suportată de asigurati, de persoanele fizice si juridice care angajează personal salariat, din subventii de la bugetul de stat, precum si din alte surse – donatii, sponsorizări, dobânzi, exploatarea patrimoniului Casei Nationale de Asigurări de Sănătate si al caselor de asigurări de sănătate potrivit legii.

(3) Gestionarea fondului se face, în conditiile legii, prin Casa Natională de Asigurări de Sănătate, denumită în Continuare CNAS, si, respectiv, prin casele de asigurări sociale de sănătate judetene si a municipiului Bucuresti, denumite în continuare case de asigurări. Gestionarea fondului se realizează si prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritătii Judecătoresti si Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului până la reorganizarea acestora.

(4) CNAS propune, cu avizul Ministerului Sănătătii Publice, proiecte de acte normative pentru asigurarea functionării sistemului de asigurări sociale de sănătate si acordă aviz conform proiectelor de acte normative care au incidentă asupra Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate.

Art. 210. – (1) În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

a) serviciile medicale – acele servicii nominalizate în pachetele de servicii, furnizate de către persoanele fizice si juridice, potrivit prezentului titlu;

b) furnizorii – persoane fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătătii Publice pentru a furniza servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale;

c) pachetul de servicii de bază – se acordă asiguratilor si cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătătii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale si alte servicii la care au dreptul asiguratii si se suportă din fond, în conditiile contractului-cadru;

d) pachetul de servicii ce se acordă persoanelor care se asigură facultativ – cuprinde serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătătii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale si alte servicii la care are dreptul această categorie de asigurati si se suportă din fond, în conditiile contractului-cadru;

e) pachetul minimal de servicii – se acordă persoanelor care nu fac dovada calitătii de asigurat si cuprinde servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potential edemo-epidemic, inclusiv cele prevăzute în Programul national de imunizări, monitorizarea evolutiei sarcinii si a lăuzei, servicii de planificare familială, stabilite prin contractul-cadru;

f) autorizarea – reprezintă un control al calificării si al respectării legislatiei existente în domeniu, efectuat pentru toate tipurile de furnizori, necesar pentru a obtine permisiunea de a furniza servicii medicale în România;

g) evaluarea – o procedură externă de verificare a performantelor unui furnizor de servicii medicale prin care se recunoaste că furnizorul supus acestui proces corespunde standardelor prealabil stabilite în scopul de a garanta calitatea tuturor serviciilor medicale furnizate;

h) contractarea – procesul prin care se reglementează relatiile dintre casele de asigurări de sănătate si furnizori, în vederea asigurării drepturilor pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

i) pret de referintă – pretul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii medicale, a medicamentelor si a dispozitivelor medicale, potrivit politicii de preturi a Ministerului Sănătătii Publice;

j) dispozitivele medicale – sunt utilizate pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor, respectiv proteze, orteze, dispozitive de mers, necesare în scopul recuperării unor deficiente organice sau fiziologice;

k) pretul de decontare – pretul suportat din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate pentru unele medicamente la care nu se stabileste pret de referintă.

Lista acestora si pretul de decontare se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice;

l) coplata – diferenta suportată de asigurat între tariful decontat de casa de asigurări de sănătate din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate si tariful maximal stabilit de Ministerul Sănătătii Publice, ca autoritate natională în politica de preturi a serviciilor medicale, medicamentelor si dispozitivelor medicale.

(2) Definitiile care pot exista în alte legi si care sunt diferite de cele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cazul prezentei legi.

 

CAPITOLUL II

Asiguratii

 

SECTIUNEA 1

Persoanele asigurate

 

Art. 211. – (1) Sunt asigurati, potrivit prezentei legi, toti cetătenii români cu domiciliul în tară, precum si cetătenii străini si apatrizii care au solicitat si obtinut prelungirea dreptului de sedere temporară sau au domiciliul în România si fac dovada plătii contributiei la fond, în conditiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileste prin ordin al presedintelui CNAS cu avizul consiliului de administratie.

(2) Calitatea de asigurat si drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de sedere în România.

(3) Documentele justificative privind dobândirea calitătii de asigurat se stabilesc prin ordin al presedintelui CNAS.

Art. 212. – (1) Calitatea de asigurat se dovedeste cu un document justificativ – adeverintă sau carnet de asigurat – eliberat prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul. După implementarea dispozitiilor titlului IX din prezenta lege, aceste documente justificative vor fi înlocuite cu cardul electronic de asigurat, care se suportă din fond.

(2) Metodologia si modalitătile de gestionare si de distribuire ale cardului de asigurat se stabilesc de către CNAS.

(3) Emiterea cardului electronic de asigurat se face numai prin sistemul informatic unic integrat al sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Art. 213. – (1) Următoarele categorii de persoane beneficiază de asigurare, fără plata contributiei:

a) toti copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni, ucenici sau studenti si dacă nu realizează venituri din muncă;

b) tinerii cu vârsta de până la 26 de ani, inclusiv cei care părăsesc sistemul de protectie a copilului si nu realizează venituri din muncă sau nu sunt beneficiari de ajutor social acordat în temeiul Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările si completările ulterioare; sotul, sotia si părintii fără venituri proprii, aflati în întretinerea unei persoane asigurate;

c) persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, prin Ordonanta Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările si completările ulterioare, prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum si unele drepturi ale invalizilor si văduvelor de război, republicată, cu modificările si completările ulterioare, prin Legea nr. 309/2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950–1961, cu modificările si completările ulterioare, precum si persoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea recunostintei fată de eroii martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănesti acordate de aceste legi, precum si cele provenite din pensii;

d) persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu exceptia celor obtinute în baza Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 102/1999 privind protectia specială si încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 519/2002, cu modificările si completările ulterioare;

e) bolnavii cu afectiuni incluse în programele nationale de sănătate stabilite de Ministerul Sănătătii Publice, până la vindecarea respectivei afectiuni, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte resurse;

f) femeile însărcinate si lăuzele, dacă nu au nici un venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe tară.

(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situatii, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, în conditiile prezentei legi:

a) satisfac serviciul militar în termen;

b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c) se află în concediu pentru cresterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani si în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;

d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv;

e) persoanele care beneficiază de indemnizatie de somaj;

f) sunt returnate sau expulzate ori sunt victime ale traficului de persoane si se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identitătii;

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările si completările ulterioare;

h) pensionarii, pentru veniturile din pensii până la limita supusă impozitului pe venit;

i) persoanele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113, 114 din Codul penal; persoanele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri.

(3) Persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contributiei vor primi un document justificativ special, carnet sau adeverintă de asigurat fără plata contributiei eliberat de casa de asigurări de sănătate, care atestă această calitate în urma prezentării la casa de asigurări a documentelor care dovedesc că se încadrează în prevederile alin. (1) sau alin. (2). Acest document va fi vizat periodic, după caz, în urma prezentării, de către persoana interesată, la casa de asigurări, a documentelor care dovedesc mentinerea conditiilor de încadrare în categoria asiguratilor fără plata contributiei, în conditiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.

(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) si (2) au obligatia să se asigure în conditiile art. 211 si să plătească contributia la asigurările sociale de sănătate în conditiile prezentei legi.

Art. 214. – (1) Persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internationale cu prevederi în domeniul sănătătii beneficiază de servicii medicale si alte prestatii acordate pe teritoriul României, în conditiile prevăzute de respectivele documente internationale.

(2) Asigurarea socială de sănătate este facultativă pentru următoarele categorii de persoane care nu se încadrează în prevederile alin. (1):

a) membrii misiunilor diplomatice acreditate în România;

b) cetătenii străini si apatrizii care se află temporar în tară, fără a solicita viză de lungă sedere;

c) cetătenii români cu domiciliul în străinătate care se află temporar în tară.

Art. 215. – (1) Obligatia virării contributiei pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum si persoanelor fizice, după caz.

(2) Persoanele juridice sau fizice la care îsi desfăsoară activitatea asiguratii sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurati declaratii nominale privind obligatiile ce le revin fată de fond si dovada plătii contributiilor.

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplică si persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfăsoare activităti independente.

Art. 216. – În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contributiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agentia Natională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere în conditiile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

 

SECTIUNEA a 2-a

Drepturile si obligatiile asiguratilor

 

Art. 217. – (1) Asiguratii au dreptul la un pachet de servicii de bază în conditiile prezentei legi.

(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se stabilesc pe baza contractului-cadru care se elaborează de CNAS pe baza consultării Colegiului Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiului Medicilor Dentisti din România, denumit în continuare CMDR, Colegiului Farmacistilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România, denumit în continuare OAMMR, Ordinului Biochimistilor, Biologilor si Chimistilor, denumit în continuare OBBC, precum si a organizatiilor patronale si sindicale reprezentative din domeniul medical, până la data de 31 octombrie a anului în curs pentru anul următor. Proiectul se avizează de Ministerul Sănătătii Publice si se aprobă prin hotărâre a Guvernului. În cazul nefinalizării elaborării contractului-cadru în termenul prevăzut, se prelungeste prin hotărâre a Guvernului aplicabilitatea contractului-cadru din anul în curs.

(3) Contractul-cadru reglementează, în principal, conditiile acordării asistentei medicale cu privire la:

a) pachetul de servicii de bază la care au dreptul persoanele asigurate;

b) lista serviciilor medicale, a serviciilor de îngrijiri, inclusiv la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale si a altor servicii pentru asigurati, aferente pachetului de servicii de bază prevăzut la lit. a);

c) criteriile si standardele calitătii pachetului de servicii;

d) alocarea resurselor si controlul costurilor sistemului de asigurări sociale de sănătate în vederea realizării echilibrului financiar al fondului;

e) tarifele utilizate în contractarea pachetului de servicii de bază, modul de decontare si actele necesare în acest scop;

f) internarea si externarea bolnavilor;

g) măsuri de îngrijire la domiciliu si de recuperare;

h) conditiile acordării serviciilor la nivel regional si lista serviciilor care se pot contracta la nivel judetean, precum si a celor care se pot contracta la nivel regional;

i) prescrierea si eliberarea medicamentelor, a materialelor sanitare, a procedurilor terapeutice, a protezelor si a ortezelor, a dispozitivelor medicale;

j) modul de informare a asiguratilor;

k) coplata pentru unele servicii medicale.

(4) Ministerul Sănătătii Publice împreună cu CNAS sunt abilitate să organizeze licitatii si alte proceduri de achizitii publice în vederea derulării programelor nationale de sănătate, în conditiile legii.

(5) CNAS va elabora norme metodologice de aplicare a contractului-cadru, cu consultarea CMR, CFR, CMDR, OAMMR, OBBC, precum si a organizatiilor patronale si sindicale reprezentative din domeniul medical, până la 15 decembrie a anului în curs pentru anul următor, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice si al presedintelui CNAS.

(6) În cazul nefinalizării normelor metodologice, Ministerul Sănătătii Publice le va elabora si le va aproba prin ordin în termen de 5 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (5).

Art. 218. – (1) Asiguratii beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului si până la vindecare, în conditiile stabilite de prezenta lege.

(2) Asiguratii au următoarele drepturi:

a) să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum si casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în conditiile prezentei legi si ale contractului-cadru;

b) să fie înscrisi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate conditiile prezentei legi, suportând cheltuielile de transport dacă optiunea este pentru un medic din altă localitate;

c) să îsi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel putin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;

d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare si dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în conditiile legii;

e) să efectueze controale profilactice, în conditiile stabilite prin contractul-cadru;

f) să beneficieze de servicii de asistentă medicală preventivă si de promovare a sănătătii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;

g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii si în spitale aflate în relatie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;

h) să beneficieze de servicii medicale de urgentă;

i) să beneficieze de unele servicii de asistentă stomatologică;

j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic si de recuperare;

k) să beneficieze de dispozitive medicale;

l) să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;

m) să li se garanteze confidentialitatea privind datele, în special în ceea ce priveste diagnosticul si tratamentul;

n) să aibă dreptul la informatie în cazul tratamentelor medicale;

o) să beneficieze de concedii si indemnizatii de asigurări sociale de sănătate în conditiile legii.

(3) Asiguratii prevăzuti în Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările si completările ulterioare, si în Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de asistentă medicală gratuită, respectiv servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, suportate din fond, în conditiile contractului-cadru si din bugetele ministerelor si institutiilor respective, în conditiile plătii contributiei de asigurări sociale de sănătate.

(4) Personalitătile internationale cu statut de demnitar primesc asistentă medicală de specialitate în unităti sanitare nominalizate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 219. – Obligatiile asiguratilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute la art. 218 sunt următoarele:

a) să se înscrie pe lista unui medic de familie;

b) să anunte medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;

c) să se prezinte la controalele profilactice si periodice stabilite prin contractul-cadru;

d) să anunte în termen de 15 zile medicul de familie si casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asigurati;

e) să respecte cu strictete tratamentul si indicatiile medicului;

f) să aibă o conduită civilizată fată de personalul medico-sanitar;

g) să achite contributia datorată fondului si suma reprezentând coplata, în conditiile stabilite prin contractulcadru;

h) să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat.

Art. 220. – Persoanele care nu fac dovada calitătii de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico-chirurgicale si al bolilor cu potential endemo-epidemic si cele prevăzute în Programul national de imunizări, monitorizarea evolutiei sarcinii si a lăuzei, servicii de planificare familială în conditiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

Art. 221. – Tarifele serviciilor hoteliere pentru persoana care însoteste copilul internat în vârstă de până la 3 ani, precum si pentru însotitorul persoanei cu handicap grav internate se suportă de către casele de asigurări, dacă medicul consideră necesară prezenta lor pentru o perioadă determinată.

Art. 222. – Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel putin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contributie personală si a modalitătii de plată, precum si asupra drepturilor si obligatiilor sale.

 

CAPITOLUL III

Servicii medicale suportate din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate

 

SECTIUNEA 1

Servicii medicale profilactice

 

Art. 223. – (1) În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, al depistării precoce a bolii si al păstrării sănătătii, asiguratii, direct sau prin intermediul medicilor cu care casele de asigurări se află în relatii contractuale, vor fi informati permanent de către casele de asigurări asupra mijloacelor de păstrare a sănătătii, de reducere si de evitare a cauzelor de îmbolnăvire si asupra pericolelor la care se expun în cazul consumului de droguri, alcool si tutun.

(2) Serviciile medicale profilactice suportate din fond sunt următoarele:

a) monitorizarea evolutiei sarcinii si a lăuzei, indiferent de statutul de asigurat al femeii;

b) urmărirea dezvoltării fizice si psihomotorii a sugarului si a copilului;

c) controalele periodice pentru depistarea bolilor care pot avea consecinte majore în morbiditate si mortalitate;

d) servicii medicale din cadrul Programului national de imunizări;

e) servicii de planificare familială, indiferent de statutul de asigurat al femeii.

(3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (2) si modalitătile de acordare se stabilesc în contractul-cadru.

Art. 224. – Serviciile medicale stomatologice preventive se suportă din fond, astfel:

a) trimestrial, pentru copiii până la vârsta de 18 ani, individual sau prin formarea de grupe de profilaxie, fie la grădinită, fie la institutiile de învătământ preuniversitar;

b) de două ori pe an, pentru tinerii în vârstă de la 18 ani până la 26 de ani, dacă sunt elevi, ucenici sau studenti si dacă nu realizează venituri din muncă.

Art. 225. – Asiguratii în vârstă de peste 18 ani au dreptul la control medical pentru prevenirea bolilor cu consecinte majore în morbiditate si mortalitate, în conditiile stabilite prin contractul-cadru.

 

SECTIUNEA a 2-a

Servicii medicale curative

 

Art. 226. – (1) Asiguratii au dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicatiilor ei, pentru recuperarea sau cel putin pentru ameliorarea suferintei, după caz.

(2) Tratamentul medical se aplică de către medici sau asistenti medicali si de alt personal sanitar, la indicatia si sub supravegherea medicului.

Art. 227. – (1) Serviciile medicale curative ale căror costuri sunt suportate din fond sunt:

a) serviciile medicale de urgentă;

b) serviciile medicale acordate persoanei bolnave până la diagnosticarea afectiunii: anamneză, examen clinic, examene de investigatii paraclinice;

c) tratamentul medical, chirurgical si unele proceduri de recuperare;

d) prescrierea tratamentului necesar vindecării, inclusiv indicatiile privind regimul de viată si muncă, precum si cel igieno-dietetic.

(2) Asiguratii beneficiază de activităti de suport, în conditiile legii.

(3) Detalierea serviciilor prevăzute la alin. (1) si (2) si modalitătile de acordare se stabilesc prin contractul-cadru.

Art. 228. – (1) Asiguratii au dreptul la asistentă medicală primară si de specialitate ambulatorie la indicatia medicului de familie, în conditiile contractului-cadru.

(2) Asiguratii primesc asistentă medicală de specialitate în spitale autorizate si evaluate.

(3) Serviciile spitalicesti se acordă prin spitalizare si cuprind: consultatii, investigatii, stabilirea diagnosticului, tratament medical si/sau tratament chirurgical, îngrijire, recuperare, medicamente si materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare si masă.

(4) Asistenta medicală de recuperare se acordă pentru o perioadă de timp si după un ritm stabilite de medicul curant în unităti sanitare autorizate si evaluate.

(5) Servicii si îngrijiri medicale la domiciliu se acordă de furnizori evaluati si autorizati în acest sens.

Art. 229. – Serviciile medicale stomatologice se acordă de către medicul de medicină dentară în cabinete medicale autorizate si evaluate conform legii.

Art. 230. – Asiguratii beneficiază de tratamente stomatologice care se suportă din fond în conditiile stabilite prin contractul-cadru.

 

SECTIUNEA a 3-a

Medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale si alte mijloace terapeutice

 

Art. 231. – Asiguratii beneficiază de medicamente cu sau fără contributie personală, pe bază de prescriptie medicală pentru medicamentele cuprinse în lista de medicamente prevăzută la art. 232. Modalitătile de prescriere si eliberare a medicamentelor se prevăd în contractul-cadru.

Art. 232. – (1) Lista cu medicamente de care beneficiază asiguratii cu sau fără contributie personală se elaborează de către Ministerul Sănătătii Publice si CNAS, cu consultarea CFR, si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) În listă se pot include numai medicamente prevăzute în Nomenclatorul de produse.

Art. 233. – (1) Contravaloarea medicamentelor prescrise pentru tratamentul afectiunilor categoriilor de persoane prevăzute la art. 213 alin. (1) lit. a) si pentru femeile gravide si lăuze se suportă din fond, la nivelul pretului de referintă sau al pretului de decontare.

(2) Valoarea medicamentelor prevăzute la art. 232 alin. (1), prescrise pentru tratamentul afectiunilor persoanelor prevăzute în actele normative de la art. 213 alin. (1) lit. c) si d), se suportă din fond, la nivelul pretului de referintă, în conditiile contractului-cadru.

(3) Asiguratii au dreptul la materiale sanitare si dispozitive medicale pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor si la alte materiale de specialitate, în scopul protezării unor deficiente organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, pe baza prescriptiilor medicale, cu sau fără contributie personală, în conditiile prevăzute în contractul-cadru.

(4) Asiguratii beneficiază de proceduri fizioterapeutice, pe baza recomandărilor medicale, cu sau fără contributie personală, în conditiile prevăzute în contractul-cadru.

(5) Asiguratii beneficiază de medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale si de alte mijloace terapeutice prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru.

 

SECTIUNEA a 4-a

Servicii medicale de îngrijiri la domiciliu si alte servicii speciale

 

Art. 234. – (1) Asiguratii au dreptul să primească unele servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, acordate de un furnizor autorizat si evaluat în conditiile legii.

(2) Conditiile acordării serviciilor de îngrijiri medicale la domiciliu se stabilesc prin contractul-cadru.

Art. 235. – Serviciile de transport sanitar, necesare pentru realizarea unui serviciu medical pentru asigurat, se suportă din fond. Asiguratii au dreptul la transport sanitar în următoarele situatii:

a) urgente medico-chirurgicale;

b) cazurile prevăzute în contractul-cadru.

 

SECTIUNEA a 5-a

Servicii medicale acordate asiguratilor pe teritoriul altor state

 

Art. 236. – (1) Persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internationale cu prevederi în domeniul sănătătii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în conditiile prevăzute de respectivele documente internationale.

(2) Rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internationale cu prevederi în domeniul sănătătii la care România este parte este efectuată de casele de asigurări de sănătate prin intermediul CNAS.

(3) Pentru efectuarea operatiunilor prevăzute la alin. (2) CNAS poate deschide conturi la o institutie bancară în care casele de asigurări vor vira sumele reprezentând cheltuielile ocazionate de acordarea serviciilor medicale si a altor prestatii persoanelor mentionate la alin. (1), în conditiile documentelor internationale cu prevederi în domeniul sănătătii la care România este parte. Metodologia de efectuare a acestor plăti se stabileste prin ordin al presedintelui CNAS cu avizul Ministerului Finantelor Publice.

 

SECTIUNEA a 6-a

Servicii medicale care nu sunt suportate din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate

 

Art. 237. – (1) Serviciile care nu sunt decontate din fond, contravaloarea acestora fiind suportată de asigurat, de unitătile care le solicită sau alte surse, după caz, sunt:

a) serviciile medicale acordate în caz de boli profesionale, accidente de muncă si sportive, asistentă medicală la locul de muncă, asistentă medicală a sportivilor;

b) unele servicii medicale de înaltă performantă;

c) unele servicii de asistentă stomatologică;

d) serviciile hoteliere cu grad înalt de confort;

e) corectiile estetice efectuate persoanelor cu vârsta de peste 18 ani;

f) unele medicamente, materiale sanitare si tipuri de transport;

g) eliberarea actelor medicale solicitate de autoritătile care prin activitatea lor au dreptul să cunoască starea de sănătate a asiguratilor;

h) fertilizarea in vitro;

i) transplantul de organe si tesuturi, cu exceptia cazurilor prevăzute în Programul National, aprobat de Agentia Natională de Transplant si CNAS;

j) asistenta medicală la cerere;

k) contravaloarea unor materiale necesare corectării văzului si auzului: baterii pentru aparatele auditive, ochelari de vedere;

l) contributia personală din pretul medicamentelor, a unor servicii medicale si a dispozitivelor medicale;

m) serviciile medicale solicitate de asigurat;

n) unele proceduri de recuperare si de fizioterapie;

o) serviciile nemedicale efectuate în unităti medico-sociale;

p) serviciile acordate în cadrul sectiilor/clinicilor de boli profesionale si al cabinetelor de medicină a muncii;

q) serviciile hoteliere solicitate de pacientii ale căror afectiuni se tratează în spitalizare de zi.

(2) Serviciile prevăzute la alin. (1) lit. b), c), f), i) si n) si contributia personală prevăzută la alin. (1) lit. l) se stabilesc prin contractul-cadru.

 

SECTIUNEA a 7-a

Asigurarea calitătii

 

Art. 238. – Asigurarea calitătii serviciilor din pachetul de bază pentru asigurati revine CNAS prin respectarea următoarelor măsuri:

a) acceptarea încheierii de contracte numai cu furnizori autorizati si evaluati conform legii;

b) existenta unui sistem informational corespunzător asigurării unei evidente primare privind diagnosticul si terapia aplicată;

c) respectarea de către furnizori a criteriilor de calitate a asistentei medicale si stomatologice, elaborate de către Ministerul Sănătătii Publice si CNAS;

d) utilizarea pentru tratamentul afectiunilor numai a medicamentelor din Nomenclatorul de produse medicamentoase de uz uman;

e) utilizarea materialelor sanitare si a dispozitivelor medicale autorizate, conform legii.

Art. 239. – (1) Criteriile privind calitatea asistentei medicale acordate asiguratilor se elaborează de Ministerul Sănătătii Publice si CNAS si se referă la diagnostic si tratamentul medico-chirurgical si stomatologic.

(2) Criteriile sunt obligatorii pentru toti furnizorii de servicii medicale care au încheiat contracte cu casele de asigurări.

Art. 240. – În vederea respectării calitătii serviciilor medicale furnizate asiguratilor CNAS si casele de asigurări organizează controlul activitătii medicale pe baza criteriilor prevăzute la art. 238 si 239.

 

SECTIUNEA a 8-a

Actiuni comune pentru sănătate

 

Art. 241. – Ministerul Sănătătii Publice proiectează, implementează si coordonează programe nationale de sănătate, în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică, cu participarea institutiilor cu răspundere în domeniul realizării politicii sanitare a statului.

Art. 242. – (1) Ministerul Sănătătii Publice organizează împreună cu CNAS licitatii la nivel national si alte proceduri de achizitii publice pentru achizitionarea medicamentelor si materialelor specifice pentru consumul în spitale si în ambulatoriu, în vederea realizării programelor nationale curative de sănătate, cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare privind achizitiile publice, inclusiv a celor referitoare la aplicarea procedurii de licitatie electronică.

(2) Medicamentele ce se acordă în ambulatoriu în cadrul programelor nationale curative de sănătate se asigură prin farmaciile apartinând unitătilor sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii, după caz.

(3) CNAS poate achizitiona servicii medicale, medicamente, materiale sanitare si dispozitive medicale, aferente programelor nationale curative de sănătate si tratamentelor ambulatorii.

Art. 243. – CNAS poate elabora, pentru furnizorii aflati în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, protocoale de practică, ca bază de decontare pentru servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, cu consultarea CMR, CFR, CMDR si OAMMR.

 

SECTIUNEA a 9-a

Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente si materiale sanitare

 

Art. 244. – (1) Pot intra în relatie contractuală cu casele de asigurări numai furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale si de medicamente, care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de CNAS si Ministerul Sănătătii Publice.

(2) Procesul de evaluare cuprinde cabinetele medicale, ambulatoriile de specialitate, spitalele, farmaciile, furnizorii de îngrijiri la domiciliu, furnizorii de dispozitive medicale, furnizorii de servicii medicale de urgentă prespitalicească si transport sanitar, precum si alte persoane fizice sau juridice autorizate în acest sens de Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Evaluarea furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale si de medicamente, prevăzuti la alin. (2), se face la nivel national sau judetean.

(4) Comisiile de evaluare la nivel national sunt formate din reprezentanti ai Ministerului Sănătătii Publice, CNAS, iar la nivel judetean comisiile de evaluare sunt formate din reprezentanti ai directiilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti si reprezentanti ai caselor de asigurări si, după caz, ai ministerelor si institutiilor cu retele sanitare proprii.

(5) Regulamentul de functionare a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale si de medicamente, prevăzuti la alin. (2), se elaborează de comisiile nationale si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice si al presedintelui CNAS. Standardele de evaluare elaborate de comisiile nationale de evaluare se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice si al presedintelui CNAS.

(6) Metodologia si nivelul de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale si de medicamente, prevăzuti la alin. (2), se elaborează si se stabilesc de către comisiile organizate la nivel national si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice si al presedintelui CNAS.

(7) Finantarea activitătii desfăsurate în vederea evaluării se suportă proportional de către institutiile si asociatiile care desemnează persoane în comisiile prevăzute la alin. (4).

 

CAPITOLUL IV

Relatiile caselor de asigurări sociale de sănătate cu furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale si de medicamente

 

Art. 245. – Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale si de medicamente, care sunt în relatii contractuale cu casele de asigurări, sunt:

a) unitătile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate si evaluate în conditiile legii;

b) farmaciile, distribuitorii si producătorii de medicamente si materiale sanitare;

c) alte persoane fizice si juridice care furnizează servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale.

Art. 246. – (1) Relatiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale si casele de asigurări sunt de natură civilă, se stabilesc si se desfăsoară pe bază de contract care se încheie anual. În situatia în care este necesară modificarea sau completarea clauzelor, acestea sunt negociate si stipulate în acte aditionale.

(2) Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale sunt obligati să prezinte, la încheierea contractului cu casa de asigurări, asigurări de răspundere civilă în domeniul medical în concordantă cu tipul de furnizor, atât pentru furnizor, cât si pentru personalul medico-sanitar angajat. Nivelul limitelor de asigurare pe categorii de furnizori care intră în relatii contractuale cu casele de asigurări se stabileste de CNAS cu avizul CMR, CFR, CMDR, OAMMR si OBBC, după caz. Societătile de asigurări care oferă asigurări de răspundere civilă în domeniul medical trebuie să fie autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

(3) CNAS poate stabili relatii contractuale directe cu furnizorii de servicii medicale de dializă. Durata acestor contracte este de un an si poate fi prelungită prin acte aditionale pentru anii următori, în limita creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, cu respectarea dispozitiilor legale în vigoare.

(4) Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale au obligatia de a pune la dispozitia organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative si actele de evidentă financiar-contabilă privind sumele decontate din fond.

Art. 247. – Furnizorii de servicii medicale încheie cu casele de asigurări contracte anuale pe baza modelelor de contracte prevăzute în normele metodologice de aplicare a contractului-cadru, în cuprinsul cărora pot fi prevăzute si alte clauze suplimentare, negociate, în limita prevederilor legale în vigoare.

Art. 248. – Refuzul caselor de asigurări de a încheia contracte cu furnizorii pentru serviciile medicale din pachetele de servicii, denuntarea unilaterală a contractului, precum si răspunsurile la cererile si la sesizările furnizorilor se vor face în scris si motivat, cu indicarea temeiului legal, în termen de 30 de zile.

Art. 249. – (1) Casele de asigurări încheie cu furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale contracte anuale pentru furnizarea de servicii si pentru plata acestora, urmărind realizarea echilibrului financiar.

(2) La încheierea contractelor părtile vor avea în vedere interesul asiguratilor si vor tine seama de economicitatea, eficienta si calitatea serviciilor oferite pe baza criteriilor elaborate de CNAS si Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Lista de servicii medicale acordate la nivel regional, precum si modalitatea de încheiere a contractelor de furnizare de servicii cu mai multe case de asigurări dintr-o anumită regiune se stabilesc prin contractul-cadru.

Art. 250. – (1) Contractele de furnizare de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale cuprind si obligatiile părtilor legate de derularea în conditii optime a clauzelor contractuale, precum si clauze care să reglementeze conditiile de plată a serviciilor furnizate până la definitivarea unui nou contract între părti, pentru perioada următoare celei acoperite prin contract.

(2) Decontarea serviciilor medicale si a dispozitivelor medicale aferente lunii decembrie a anului în curs se face în luna ianuarie a anului următor.

Art. 251. – Casele de asigurări controlează modul în care furnizorii de servicii medicale respectă clauzele contractuale privind serviciile furnizate, furnizorii având obligatia să permită accesul la evidentele referitoare la derularea contractului.

Art. 252. – (1) Plata furnizorilor de servicii medicale poate fi:

a) în asistenta medicală primară si de specialitate ambulatorie, prin tarif pe persoana asigurată, tarif pe serviciu medical;

b) în asistenta medicală din spitale si alte unităti sanitare publice sau private, în afara celor ambulatorii, prin tarif pe caz rezolvat, tarif pe zi de spitalizare, tarif pe serviciu medical;

c) prin tarife pentru anumite servicii, stabilite prin contractul-cadru;

d) prin pret de referintă prevăzut în lista medicamentelor cu sau fără contributie personală;

e) prin pret de decontare, pentru medicamentele la care nu se stabileste pret de referintă, din lista aprobată prin ordin al ministrului sănătătii publice;

f) prin pret de referintă pentru unele servicii medicale sau prin pret de referintă prevăzut în lista de materiale sanitare si de dispozitive medicale sau, după caz, prin sumă de închiriere pentru cele acordate pentru o perioadă determinată.

(2) Modalitatea de decontare a serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare si dispozitivelor medicale se stabileste prin contractul-cadru.

Art. 253. – Decontarea serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor medicale se face în baza contractelor încheiate între casele de asigurări si furnizorii de servicii medicale, indiferent de casa de asigurări unde este luat în evidentă asiguratul, pe baza documentelor justificative stabilite prin contractul-cadru.

Art. 254. – Asistenta medicală si îngrijirile medicale la domiciliul asiguratului se contractează de casele de asigurări cu furnizori autorizati si evaluati în conditiile legii.

Art. 255. – Asistenta medicală de urgentă prespitalicească si serviciile de transport medical se acordă prin unităti medicale specializate autorizate si evaluate.

 

CAPITOLUL V

Finantarea serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor medicale

 

SECTIUNEA 1

Constituirea Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate

 

Art. 256. – (1) Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate se formează din:

a) contributii ale persoanelor fizice si juridice;

b) subventii de la bugetul de stat;

c) dobânzi, donatii, sponsorizări, venituri obtinute din exploatarea patrimoniului CNAS si caselor de asigurări, precum si alte venituri, în conditiile legii.

(2) Colectarea contributiilor persoanelor juridice si fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finantelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în conditiile legii, iar colectarea contributiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări.

(3) Sumele colectate în contul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate în conditiile prevăzute la alin. (2) sunt în permanentă la dispozitia CNAS si se repartizează de ordonatorul principal de credite proportional cu sumele stabilite prin legile bugetare anuale, pe fiecare domeniu de asistentă medicală.

(4) În mod exceptional, în situatii motivate, pentru acoperirea deficitului bugetului Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, după epuizarea fondului de rezervă veniturile bugetului fondului se completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat.

(5) Cota de contributie pentru concedii si indemnizatii de asigurări sociale de sănătate, destinată exclusiv finantării cheltuielilor cu plata acestor drepturi, este de 0,75%, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturile reprezentând indemnizatie de somaj ori asupra veniturilor supuse impozitului pe venit, si se achită la bugetul

Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate, în conditiile legii.

Art. 257. – (1) Persoana asigurată are obligatia plătii unei contributii bănesti lunare pentru asigurările de sănătate, cu exceptia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

(2) Contributia lunară a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăsoară activităti independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contributia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe tară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit si veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator si nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizatiilor de somaj;

e) veniturilor din cedarea folosintei bunurilor, veniturilor din dividende si dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual si/sau într-o formă de asociere si altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a)–d), dar nu mai putin de un salariu de bază minim brut pe tară, lunar;

f) veniturilor realizate din pensii.

(3) În cazul persoanelor care realizează în acelasi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)–d), contributia se calculează asupra tuturor acestor venituri.

(4) În cazul persoanelor care realizează venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) sub nivelul salariului de bază minim brut pe tară si care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, contributia lunară de 6,5% datorată se calculează asupra sumei reprezentând o treime din salariul de bază minim brut pe tară.

(5) Contributiile prevăzute la alin. (2) si (4) se plătesc după cum urmează:

a) lunar, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. a), d) si f);

b) trimestrial, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. b) si la alin. (4);

c) anual, pentru cele prevăzute la alin. (2) lit. c) si e).

(6) Contributia de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plătilor compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum si asupra indemnizatiilor reglementate de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare.

(7) Obligatia virării contributiei de asigurări sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care plăteste asiguratilor veniturile prevăzute la alin. (2) lit. a), d) si f), respectiv asiguratilor pentru veniturile prevăzute la alin. (2) lit. b), c) si e).

(8) Termenul de prescriptie a plătii contributiei de asigurări sociale de sănătate se stabileste în acelasi mod cu cel prevăzut pentru obligatiile fiscale.

Art. 258. – (1) Persoanele juridice sau fizice la care îsi desfăsoară activitatea asiguratii au obligatia să calculeze si să vireze la fond o contributie de 7% asupra fondului de salarii, datorată pentru asigurarea sănătătii personalului din unitatea respectivă.

(2) Prin fond de salarii realizat, în sensul prezentei legi, se întelege totalitatea sumelor utilizate de o persoană fizică si juridică pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor.

(3) Nerespectarea prevederilor art. 257 alin. (1) duce la diminuarea pachetului de servicii de bază, potrivit prevederilor art. 220. Diminuarea pachetului de servicii de bază are loc după 3 luni de la ultima plată a contributiei.

(4) Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizatia pentru incapacitate temporară de muncă, acestia au obligatia de a plăti contributia de 7% raportată la fondul de salarii, pentru salariatii aflati în această situatie.

Art. 259. – (1) Pentru beneficiarii indemnizatiei de somaj contributia se calculează si se virează odată cu plata drepturilor bănesti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

(2) Pentru pensionari contributia datorată de acestia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăsesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenta între cuantumul pensiei si această limită si se virează odată cu plata drepturilor bănesti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

(3) Începând cu 1 ianuarie 2007 contributia pentru veniturile din pensii se datorează si se calculează potrivit alin. (2), precum si asupra sumei neimpozabile din pensii prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare. Contributia calculată asupra sumei neimpozabile din pensii se suportă de bugetul de stat.

(4) Persoanele care nu sunt salariate, dar au obligatia să îsi asigure sănătatea potrivit prevederilor prezentei legi, sunt obligate să comunice direct casei de asigurări alese veniturile, pe baza contractului de asigurare, în vederea stabilirii si achitării contributiei de 6,5%.

(5) Pentru lucrătorii migranti care îsi păstrează domiciliul sau resedinta în România, contributia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 6,5% la veniturile obtinute din contractele încheiate cu un angajator străin.

(6) Pentru persoanele care se asigură facultativ în conditiile art. 214 alin. (2), contributia lunară la fond se calculează prin aplicarea cotei de 13,5% la valoarea a două salarii de bază minime brute pe tară, pentru un pachet de servicii stabilit prin contractul-cadru.

(7) Persoanele care au obligatia de a se asigura si nu pot dovedi plata contributiei sunt obligate, pentru a obtine calitatea de asigurat, să achite contributia legală lunară pe ultimii 5 ani, începând cu data primei solicitări de acordare a serviciilor medicale, calculată la salariul de bază minim brut pe tară în vigoare la data plătii, sau de la data ultimei plăti a contributiei, respectiv de la data când plata contributiei era obligatorie dacă perioada scursă este mai mică de 5 ani, calculându-se majorări de întârziere.

(8) În situatia în care persoanele prevăzute la alin. (7) au realizat venituri impozabile, contributia, precum si majorările de întârziere aferente se vor calcula asupra acestor venituri pe perioada în care acestea au fost realizate, cu respectarea termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale.

(9) Persoanele care au obligatia să se asigure, altele decât cele prevăzute la alin. (7) si art. 257 si care nu se încadrează în categoriile de persoane care beneficiază de asigurarea de sănătate fără plata contributiei, plătesc contributia lunară de asigurări sociale de sănătate calculată prin aplicarea cotei de 6,5% la salariul de bază minim brut pe tară.

(10) Străinii cărora li s-a acordat una dintre formele de protectie prevăzute la art. 1 lit. a), b) si c) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, republicată, sunt obligati, pentru a obtine calitatea de asigurat, să plătească contributia legală începând cu data obtinerii respectivei forme de protectie.

(11) Străinii cărora li s-a acordat, anterior intrării în vigoare a legislatiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protectie în România, una dintre formele de protectie prevăzute la art. 1 lit. a), b) si c) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, republicată, sunt obligati, pentru a obtine calitatea de asigurat, să plătească contributia legală începând cu data intrării în vigoare a legislatiei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protectie în România.

Art. 260. – (1) Contributia datorată pentru persoanele prevăzute la art. 213 se suportă după cum urmează:

a) de către bugetul de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) si i), iar pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. h) începând cu 1 ianuarie 2007;

b) de către bugetul asigurărilor sociale de stat, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b);

c) de către bugetul asigurărilor de somaj, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. e);

d) de către bugetele locale, pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g).

(2) Contributiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. a), c), d), f) si i) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra sumei reprezentând valoarea a două salarii de bază minime brute pe tară.

(3) Contributiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. b) si e) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra indemnizatiei pentru incapacitate de muncă datorată unui accident de muncă sau unei boli profesionale, respectiv asupra indemnizatiei de somaj.

(4) Contributiile pentru persoanele prevăzute la art. 213 alin. (2) lit. g) se stabilesc prin aplicarea cotei de 6,5% asupra ajutorului social acordat, în conditiile legii, pentru asigurarea venitului minim garantat.

Art. 261. – (1) Angajatorii si asiguratii care au obligatia plătii contributiei în conditiile prezentei legi si care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în conditiile Codului de procedură fiscală.

(2) CNAS aprobă norme privind desfăsurarea activitătii de executare silită a creantelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF.

(3) Angajatorii, indiferent de forma de proprietate, vor depune la bancă sau la trezorerie, după caz, odată cu documentatia pentru plata salariilor si a altor venituri pentru salariati, documentele pentru plata contributiilor datorate fondului, plătile efectuându-se simultan sub control bancar, respectiv trezorerie.

(4) În cazul neachitării în termen a contributiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate si a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, si Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si normelor aprobate prin ordin al presedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administratie.

(5) Persoanele prevăzute la art. 257 si 258 au obligatia de a pune la dispozitia organelor de control ale ANAF sau ale caselor de asigurări, după caz, documentele justificative si actele de evidentă necesare în vederea stabilirii obligatiilor la fond.

 

SECTIUNEA a 2-a

Utilizarea si administrarea Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate

 

Art. 262. – (1) Veniturile fondului se utilizează pentru:

a) plata serviciilor medicale, medicamentelor, materialelor sanitare si dispozitivelor medicale, inclusiv a celor acordate în baza documentelor internationale cu prevederi în domeniul sănătătii la care România este parte, în conditiile stabilite prin contractul-cadru; în valoarea serviciilor medicale se poate include si amortizarea bunurilor achizitionate de unitătile sanitare publice supuse amortizării potrivit legii, conform normelor elaborate de Ministerul Sănătătii Publice si Ministerul Finantelor Publice;

b) cheltuieli de administrare, functionare si de capital în limita a maximum 3% din sumele colectate;

c) fondul de rezervă în cotă de 1% din sumele constituite anual la nivelul CNAS.

(2) Veniturile fondului se utilizează si pentru plata indemnizatiilor de asigurări sociale de sănătate în conditiile legii.

Art. 263. – (1) Veniturile fondului nu pot fi utilizate pentru:

a) investitii pentru construirea si consolidarea de unităti sanitare;

b) achizitionarea aparaturii medicale de la nivelul si conditiile stabilite prin hotărâre a Guvernului;

c) măsuri profilactice si tratamente instituite obligatoriu prin norme legale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) se suportă de la bugetul de stat.

Art. 264. – (1) Bugetul fondului se aprobă de Parlament, la propunerea Guvernului, ca anexă la legea bugetului de stat.

(2) Bugetele de venituri si cheltuieli ale caselor de asigurări se aprobă de ordonatorul principal de credite, în conditiile legii.

Art. 265. – (1) Sumele rămase neutilizate la nivelul caselor de asigurări la sfârsitul fiecărui an se virează în contul CNAS.

(2) Sumele rămase la nivelul CNAS la sfârsitul anului se reportează în anul următor si se utilizează potrivit art. 262 alin. (1) lit. a) si b).

(3) Fondul de rezervă rămas neutilizat la finele anului se reportează în anul următor cu aceeasi destinatie.

(4) Utilizarea fondului de rezervă se stabileste prin legile bugetare anuale.

(5) Disponibilitătile temporare ale fondului, precum si disponibilitătile fondului de rezervă se păstrează la trezoreria statului si sunt purtătoare de dobândă.

(6) Din disponibilitătile fondului de rezervă si din excedentele înregistrate de fond din anii precedenti pot fi constituite depozite la termen la trezoreria statului, în conditiile stabilite prin conventie încheiată între CNAS si Ministerul Finantelor Publice.

 

CAPITOLUL VI

Organizarea caselor de asigurări de sănătate

 

SECTIUNEA 1

Constituirea caselor de asigurări de sănătate si organizarea administrativă

 

Art. 266. – (1) CNAS este institutie publică, autonomă, de interes national, cu personalitate juridică, care administrează si gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor si programelor Guvernului în domeniul sanitar si are sediul în municipiul Bucuresti, Calea Călărasilor nr. 248, sectorul 3.

(2) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea functionării unitare si coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România si are în subordine casele de asigurări de sănătate judetene si Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucuresti.

(3) CNAS functionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administratie si aprobat prin hotărâre a Guvernului. Casele de asigurări functionează pe baza statutului propriu, care respectă prevederile statutului-cadru, aprobat de Consiliul de administratie al CNAS.

(4) Statutele prevăzute la alin. (3) trebuie să contină prevederi referitoare la:

a) denumirea si sediul casei de asigurări respective;

b) relatiile CNAS cu alte case de asigurări si cu oficiile teritoriale, precum si cu asiguratii;

c) structura, drepturile si obligatiile organelor de conducere;

d) modul de adoptare a hotărârilor în consiliul de administratie si relatia dintre acesta si conducerea executivă a casei de asigurări;

e) alte prevederi.

Art. 267. – (1) Casele de asigurări sunt institutii publice, cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în subordinea CNAS.

(2) Casele de asigurări colectează contributiile persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, si gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, si pot derula si dezvolta si activităti pentru valorizarea fondurilor gestionate.

Art. 268. – Pe lângă CNAS functionează experti pentru implementarea programelor nationale de sănătate curative, finantate din fond, precum si alte activităti stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.

Art. 269. – Casele de asigurări pot înfiinta oficii de asigurări de sănătate fără personalitate juridică, la nivelul oraselor, al municipiilor, respectiv al sectoarelor municipiului Bucuresti, în baza criteriilor stabilite prin ordin al presedintelui CNAS.

 

SECTIUNEA a 2-a

Atributiile caselor de asigurări de sănătate

 

Art. 270. – (1) Atributiile CNAS sunt următoarele:

a) gestionează fondul prin presedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări;

b) elaborează, implementează si gestionează procedurile si formularele unitare, avizate de Ministerul Sănătătii Publice, pentru administrarea sistemului de asigurări sociale de sănătate;

c) elaborează si actualizează Registrul unic de evidentă a asiguratilor;

d) elaborează si publică raportul anual si planul de activitate pentru anul următor;

e) îndrumă metodologic si controlează modul de aplicare a dispozitiilor legale de către casele de asigurări;

f) răspunde pentru activitătile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în fata Guvernului si fată de asigurati;

g) elaborează proiectul contractului-cadru, care se prezintă de către Ministerul Sănătătii Publice spre aprobare Guvernului;

h) elaborează conditiile privind acordarea asistentei medicale din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu consultarea CMR si CMDR;

i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contributie personală, pe baza prescriptiilor medicale, pentru persoanele asigurate;

j) administrează si întretine bunurile imobile si baza materială din patrimoniu, în conditiile legii;

k) asigură organizarea sistemului informatic si informational unic integrat pentru înregistrarea asiguratilor si pentru gestionarea si administrarea fondului. Indicatorii folositi în raportarea datelor în sistemul de asigurări de sănătate sunt unitari si se stabilesc de către Ministerul Sănătătii Publice, la propunerea CNAS, CMR si CMDR;

l) negociază si contractează cu institutii abilitate de lege colectarea si prelucrarea datelor privind unele servicii medicale furnizate asiguratilor, în vederea contractării si decontării acestora de către casele de asigurări;

m) acordă gratuit informatii, consultantă si asistentă în domeniul asigurărilor sociale de sănătate persoanelor asigurate, angajatorilor si furnizorilor de servicii medicale;

n) participă la licitatii nationale organizate de Ministerul Sănătătii Publice pentru achizitia de medicamente si materiale specifice pentru realizarea programelor de sănătate;

o) încheie si derulează contracte de achizitii publice pentru medicamente si materiale sanitare pentru derularea programelor de sănătate, precum si contracte de furnizare de servicii medicale de dializă;

p) asigură logistica si baza materială necesare activitătii de pregătire si formare profesională a personalului, din cheltuielile de administrare a fondului;

r) initiază, negociază si încheie cu institutii similare documente de cooperare internatională în domeniul său de activitate;

s) îndeplineste functia de organism de legătură, care asigură comunicarea cu organismele similare din statele care au încheiat cu România documente internationale cu prevederi în domeniul sănătătii;

t) prezintă un raport anual Guvernului privind starea sistemului de asigurări sociale de sănătate;

u) prezintă rapoarte Parlamentului, la solicitarea acestuia;

v) alte atributii prevăzute de acte normative în domeniul sănătătii.

(2) Realizarea atributiilor care revin CNAS, potrivit prezentei legi, este supusă controlului organelor competente potrivit dispozitiilor legale în vigoare.

Art. 271. – Atributiile caselor de asigurări sunt următoarele:

a) să colecteze contributiile la fond pentru persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF;

b) să administreze bugetele proprii;

c) să înregistreze, să actualizeze datele referitoare la asigurati si să le comunice CNAS;

d) să elaboreze si să publice raportul anual si planul de activitate pentru anul următor;

e) să utilizeze toate demersurile legale pentru a optimiza colectarea contributiilor si recuperarea creantelor restante la contributii pentru fond;

f) să furnizeze gratuit informatii, consultantă, asistentă în problemele asigurărilor sociale de sănătate si ale serviciilor medicale persoanelor asigurate, angajatorilor si furnizorilor de servicii medicale;

g) să administreze bunurile casei de asigurări, conform prevederilor legale;

h) să negocieze, să contracteze si să deconteze serviciile medicale contractate cu furnizorii de servicii medicale în conditiile contractului-cadru;

i) să monitorizeze numărul serviciilor medicale furnizate si nivelul tarifelor acestora;

j) pot să organizeze licitatii în vederea contractării unor servicii din pachetul de servicii, pe baza prevederilor contractului-cadru;

k) să asigure, în calitate de institutii competente, activitătile de aplicare a documentelor internationale cu prevederi în domeniul sănătătii încheiate de România cu alte state, inclusiv cele privind rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale si a altor prestatii, în conditiile respectivelor documente internationale;

l) alte atributii prevăzute de acte normative în domeniul sănătătii.

 

SECTIUNEA a 3-a

Organele de conducere

 

Art. 272. – (1) CNAS are următoarele organe de conducere:

a) adunarea reprezentantilor;

b) consiliul de administratie;

c) presedintele;

d) comitetul director;

e) 2 vicepresedinti;

f) directorul general.

(2) Persoanele care fac parte din organele de conducere ale CNAS si ale caselor de asigurări trebuie să îndeplinească următoarele conditii:

a) să fie cetăteni români si să aibă domiciliul pe teritoriul României;

b) să aibă calitatea de asigurat;

c) să nu aibă cazier judiciar sau fiscal;

d) să aibă studii superioare.

(3) Membrii consiliului de administratie au obligatia de a depune declaratie de avere si o declaratie de interese cu privire la incompatibilitătile prevăzute de prezenta lege, în termen de 15 zile de la numirea în Consiliul de administratie al CNAS. Declaratia de interese va fi actualizată ori de câte ori intervin modificări. Actualizarea se face în termen de 30 de zile de la data modificării respective. Declaratiile se vor afisa pe site-ul CNAS.

Modelul declaratiei de interese se aprobă prin ordin al presedintelui CNAS.

Art. 273. – (1) Adunarea reprezentantilor se constituie pe o perioadă de 4 ani si cuprinde:

a) reprezentanti ai asiguratilor delegati de consiliile judetene si de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, în număr de unu pentru fiecare judet si doi pentru municipiul Bucuresti. Desemnarea acestor reprezentanti se face în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi;

b) 31 de membri numiti astfel: 2 de către Presedintele României, 3 de către primul-ministru, la propunerea ministrului sănătătii publice, 3 de către Senat, la propunerea comisiei de specialitate, 3 de către Camera

Deputatilor, la propunerea comisiei de specialitate, un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, un reprezentant al Casei Nationale de Pensii si Alte Drepturi de Asigurări Sociale, 5 de către asociatiile patronale reprezentative la nivel national, 5 de către organizatiile sindicale reprezentative la nivel national,

7 reprezentanti ai ministerelor si institutiilor centrale cu retele sanitare proprii, respectiv câte un reprezentant al Ministerului Administratiei si Internelor, Ministerului Apărării Nationale, Ministerului Justitiei, Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Informatii Externe si Serviciului de Telecomunicatii Speciale, si un reprezentant al Consiliului National al Persoanelor Vârstnice.

(2) Sunt reprezentative la nivel national asociatiile patronale si organizatiile sindicale care îndeplinesc conditiile prevăzute de Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

(3) Pe locurile devenite vacante ca urmare a demisiei, revocării din cauze prevăzute de lege sau a decesului se numesc noi membri, alesi în aceleasi conditii, până la expirarea mandatului în curs.

Art. 274. – (1) Adunarea reprezentantilor se întruneste în sedintă o dată pe an, la convocarea consiliului de administratie, sau în sedinte extraordinare, la convocarea presedintelui CNAS, a consiliului de administratie sau a unui număr de cel putin 30 de membri ai adunării reprezentantilor.

(2) Adunarea reprezentantilor poate adopta hotărâri dacă sunt prezente două treimi din numărul membrilor. Pentru adoptarea hotărârilor este necesar votul favorabil al majoritătii membrilor prezenti.

Art. 275. – Adunarea reprezentantilor are următoarele atributii:

a) propune modificarea Statutului CNAS;

b) analizează repartizarea bugetului aprobat de către cei în drept si recomandă ordonatorului principal de credite luarea măsurilor necesare pentru modificarea acestuia, în conditiile legii;

c) analizează modul de utilizare a fondului, costurile din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, serviciile medicale acordate si tarifele practicate la contractarea pachetului de servicii de bază si recomandă măsurile legale pentru folosirea cu eficientă a fondurilor si de respectare a drepturilor asiguratilor.

Art. 276. – (1) Consiliul de administratie al CNAS se constituie din 17 membri, cu un mandat pe 4 ani, după cum urmează:

a) 5 reprezentanti ai statului, dintre care unul este numit de Presedintele României si 4 de primul-ministru, la propunerea ministrului sănătătii publice, a ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei, a ministrului finantelor publice si a ministrului justitiei;

b) 5 membri numiti prin consens de către confederatiile patronale reprezentative la nivel national;

c) 5 membri numiti prin consens de către confederatiile sindicale reprezentative la nivel national;

d) 2 membri numiti de primul-ministru, cu consultarea Consiliului National al Persoanelor Vârstnice.

(2) Prevederile art. 273 alin. (3) se aplică si în cazul consiliului de administrate.

Art. 277. –(1) Presedintele consiliului de administrate este presedintele CNAS si are rang de secretar de stat. Presedintele CNAS are dreptul la organizarea cabinetului demnitarului în structura CNAS si în limita număului de posturi prevăut de lege pentru functa de secretar de stat.

Presedintele CNAS este numit de primul-ministru dintre membrii consiliului de administrate, la propunerea ministrului sănătătii.

(2) Consiliul de administrate are 2 vicepresedint alesi de consiliul de administrate prin vot secret, unul din partea confederatilor patronale reprezentative la nivel natonal si celăalt din partea confederatilor sindicale reprezentative la nivel natonal, stabilite potrivit legii. Vicepresedinti consiliului de administrate sunt si vicepresedinti CNAS.

(3) Presedintele, vicepresedinti si directorul general al CNAS se suspendăde drept din functile detnute anterior, pe perioada executăii mandatului, cu excepta celor prevăute la art. 282 alin. (1).

Art. 278. –(1) Consiliul de administrate functonează în mod legal în prezent a cel putn 13 membri.

(2) Hotăâile consiliului de administrate se adoptă cu votul a cel putn două treimi din număul membrilor prezent.

(3) În conditile în care la prima convocare a unei sedinte a consiliului de administrate nu se îndeplineste cvorumul prevăut la alin. (1), presedintele CNAS, în calitate de presedinte al consiliului de administrate, are dreptul să convoace o nouă sedintă în termen de maximum 7 zile, în cadrul căeia hotărâile sunt luate cu votul a cel putn două treimi din număul membrilor prezenti.

(4) Principalul rol al consiliului de administrate este de a elabora si a realiza strategia natională în domeniul asigurăilor sociale de sănătate.

(5) La sedintle consiliului de administrate presedintele CNAS poate invita persoane care au legăurăcu subiectele supuse dezbaterii.

Art. 279. –(1) Consiliul de administrate al CNAS are urmăoarele atributi:

a) aprobă planul anual de activitate pentru îndeplinirea prevederilor programului de asigurăi sociale de sănătate;

b) aprobă regulamentul de organizare si functonare a comisiilor de evaluare si standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale;

c) aprobă criteriile de recrutare si modalitătile de formare a personalului din sistemul de asigurăi sociale de săăate;

d) aprobă programul de investiti;

e) aprobă încheierea de conventi de cooperare si finantre de programe cu organisme internatonale;

f) aprobă atributile vicepresedintlor, la propunerea presedintelui;

g) avizează statutul propriu al CNAS, care se aprobă prin hotăâe a Guvernului, si aprobă statutul-cadru al caselor de asigurări la propunerea Comitetului director;

h) aprobă propriul regulament de organizare si functonare;

i) aprobă strategia sistemului de asigurăi sociale de sănătate cu privire la colectarea si utilizarea fondului;

j) aprobă proiectul bugetului fondului si îl supune aprobăii ordonatorului principal de credite, în conditile legii;

k) avizează în conditile legii, repartizarea pe case de asigurăi a bugetului fondului;

l) avizează utilizarea fondului de rezervă;

m) analizează semestrial stadiul derulăii contractelor si împrumuturilor;

n) avizează rapoartele de gestiune anuale, prezentate de presedintele CNAS, contul de încheiere a exercitului bugetar, precum si raportul anual de activitate;

o) aprobă în baza raportului Curti de Conturi, bilantul contabil si descăcarea gestiunii anului precedent pentru CNAS si pentru casele de asigurăi;

p) avizează proiectul contractului-cadru si al normelor metodologice de aplicare a acestuia;

r) avizează lista medicamentelor de care beneficiază asigurati cu sau fără contributie personală

s) aprobă criteriile privind calitatea asistenti medicale acordate asiguratlor;

t) analizează structura si modul de functonare ale caselor de asigurăi;

u) avizează organigrama CNAS si organigramele caselor de asigurăi teritoriale, la propunerea Comitetului director; organigramele care se aprobăprin ordin al presedintelui CNAS;

v) alte atributi acordate prin acte normative în vigoare.

(2) Consiliul de administrate se întruneste lunar, la convocarea presedintelui CNAS. Consiliul de administrate se poate întruni si în sedint extraordinare, la cererea presedintelui sau a cel putn unei treimi din număul membrilor să.

(3) În exercitarea atributilor ce îi revin Consiliul de administrate al CNAS adoptăhotăâi, în conditile prevăute la art. 278.

(4) Modul de rezolvare a divergentlor dintre presedintele CNAS si consiliul de administrate, în îndeplinirea atributilor stabilite în prezenta lege, se reglementează prin statutul CNAS.

Art. 280. –(1) Presedintele CNAS este ordonator principal de credite pentru administrarea si gestionarea fondului si reprezintă CNAS în relatile cu terti si pe asigurat în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, componente ale sistemului asigurăilor sociale de sănătate.

(2) Presedintelui CNAS îi sunt aplicabile prevederile legii responsabilitătii ministeriale.

Art. 281. –(1) Atributile principale ale presedintelui CNAS sunt urmăoarele:

a) exercită atributile prevăute de lege, în calitate de ordonator principal de credite, pentru administrarea si gestionarea fondului;

b) organizează si coordonează activitatea de audit si control în sistemul de asigurăi sociale de săăate, potrivit atributilor specifice ale CNAS si ale caselor de asigurăi; activitatea de audit se poate desfăsura la nivel regional, în conditiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS, cu avizul Consiliului de administratie al CNAS;

c) participă ca invitat la sedintele Guvernului în care sunt dezbătute aspecte referitoare la sănătatea populatiei;

d) numeste, sanctionează si eliberează din functie personalul CNAS;

e) prezidează sedintele adunării reprezentantilor;

f) alte atributii stabilite prin Statutul CNAS.

(2) În exercitarea atributiilor ce îi revin, precum si pentru punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administratie, presedintele CNAS emite ordine care devin executorii după ce sunt aduse la cunostintă persoanelor interesate. Ordinele cu caracter normativ, emise în aplicarea prezentei legi, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 282. – (1) Pe timpul executării mandatului presedintele si vicepresedintii sunt numiti pe o perioadă de 4 ani. Acestia nu pot exercita pe durata mandatului nici o altă functie sau demnitate publică, cu exceptia functiilor didactice din învătământul superior.

(2) Membrii Consiliului de administratie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariati ai CNAS, cu exceptia presedintelui si a vicepresedintilor, si nu pot ocupa functii în structurile executive ale caselor de asigurări. Acestia nu pot exercita activităti la societăti comerciale sau la alte unităti care se află în relatii contractuale cu casele de asigurări.

(3) Salarizarea presedintelui si a vicepresedintilor CNAS se stabileste după cum urmează:

a) pentru presedinte, la nivelul indemnizatiei prevăzute de lege pentru functia de secretar de stat;

b) pentru vicepresedinti, la nivelul indemnizatiei prevăzute de lege pentru functia de subsecretar de stat.

(4) Salariul si celelalte drepturi de personal ale directorului general al CNAS se stabilesc la nivelul corespunzător prevăzut de lege pentru functia de secretar general din minister.

(5) Membrii Consiliului de administratie al CNAS, cu exceptia presedintelui si vicepresedintilor, beneficiază de o indemnizatie lunară de până la 20% din indemnizatia presedintelui CNAS, în conditiile prezentei efective la sedintele consiliului de administratie.

Art. 283. – (1) Conducerea executivă a CNAS este asigurată de către directorul general.

(2) Ocuparea postului de director general se face prin concurs, pe o perioadă de 4 ani, si se numeste prin ordin al presedintelui CNAS.

(3) Organizarea concursului si criteriile de selectie sunt stabilite de presedintele CNAS, cu avizul consiliului de administratie.

Art. 284. – Conducerea operativă a CNAS este asigurată de un Comitet director alcătuit din: presedinte, vicepresedinti, director general si directorii generali adjuncti.

Atributiile Comitetului director de conducere al CNAS se aprobă prin ordin al presedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administratie.

Art. 285. – (1) Personalul CNAS si al caselor de asigurări este constituit din functionari publici si personal contractual, în conditiile legii, si nu pot desfăsura activităti la furnizorii de servicii medicale.

(2) Salariul si celelalte drepturi ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt cele stabilite de actele normative în vigoare aplicabile institutiilor publice.

(3) Personalului CNAS si al caselor de asigurări îi pot fi acordate stimulente din fondul constituit cu această destinatie, în cotă de 5% din sumele încasate la bugetul fondului prin executare silită desfăsurată de către casele de asigurări si 2,5% din sumele încasate la bugetul fondului prin executare silită de către ANAF. Modalitatea de constituire si utilizare a acestui fond se aprobă prin ordin al presedintelui CNAS.

Art. 286. – Organele de conducere ale caselor de asigurări sunt consiliul de administratie si presedintele-director general.

Art. 287. – (1) Consiliul de administratie al caselor de asigurări de sănătate judetene si a municipiului Bucuresti este alcătuit din 11 membri, desemnati după cum urmează:

a) unul de consiliul judetean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti;

b) unul de prefect, la propunerea autoritătii de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;

c) 3 de confederatiile patronale reprezentative la nivel national, desemnati prin consens;

d) 3 de confederatiile sindicale reprezentative la nivel national, desemnati prin consens;

e) 2 de consiliile judetene ale persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului Bucuresti;

f) presedintele, care este directorul general al casei de asigurări.

(2) Mandatul membrilor consiliilor de administratie ale caselor de asigurări este de 4 ani. Membrii consiliilor de administratie ale caselor de asigurări beneficiază de o indemnizatie lunară de până la 20% din salariul functiei de director general al casei de asigurări respective, în conditiile prezentei efective la sedintele consiliului de administratie.

(3) Pe perioada mandatului membrii consiliului de administratie pot fi revocati din functii de către cei care i-au numit, iar pe functiile rămase vacante sunt numiti noi membri, până la expirarea mandatului în curs.

(4) Consiliile de administratie ale caselor de asigurări au următoarele atributii generale:

a) aprobă proiectul statutului propriu;

b) avizează proiectul bugetului de venituri si cheltuieli anuale aferente Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate;

c) aprobă rapoartele de gestiune semestriale si anuale, prezentate de presedintele-director general;

d) avizează politica de contractare propusă de presedintele-director general, cu respectarea contractului-cadru;

e) avizează programele de actiuni de îmbunătătire a disciplinei financiare, inclusiv măsurile de executare silită potrivit prevederilor legale în vigoare;

f) alte atributii date prin lege sau prin statut.

(5) Consiliul de administratie ia hotărâri prin vot, în prezenta a cel putin două treimi din numărul membrilor.

(6) Sedintele consiliului de administratie sunt publice, cu exceptia cazurilor în care membrii consiliului decid prin vot ca acestea să se desfăsoare cu usile închise. Problemele legate de buget se vor discuta întotdeauna în sedinte publice.

Art. 288. – (1) Directorii generali ai caselor de asigurări sunt numiti pe bază de concurs, prin ordin al presedintelui CNAS. Directorul general devine membru de drept al consiliului de administratie al casei de asigurări si presedintele acestuia. Între CNAS si directorul general al casei de asigurări – manager al sistemului la nivel local se încheie un contract de management.

(2) Directorul general al casei de asigurări este ordonator de credite, în conditiile legii.

(3) Directorul general se numeste pentru un mandat de 4 ani, după validarea concursului, si se suspendă de drept din functiile detinute anterior, cu exceptia functiilor didactice din învătământul superior. Directorul general are obligatia de a depune declaratie de interese si declaratie de avere.

Modelul declaratiei de interese se aprobă prin ordin al presedintelui CNAS.

(4) Salarizarea si celelalte drepturi ale directorului general se stabilesc prin contractul de management.

(5) Atributiile principale ale directorului general sunt următoarele:

a) aplică normele de gestiune, regulamentele de organizare si de functionare si procedurile administrative unitare;

b) organizează si coordonează activitatea de control al executiei contractelor de furnizare de servicii medicale;

c) organizează si coordonează activitatea de urmărire si control al colectării contributiilor la fond;

d) propune programe de actiuni de îmbunătătire a disciplinei financiare, inclusiv executarea silită, potrivit legii;

e) stabileste modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;

f) organizează împreună cu alte structuri abilitate controale privind respectarea drepturilor asiguratilor si propune măsuri în caz de nerespectare a acestora;

g) supraveghează si controlează organizarea si functionarea sistemului de asigurări de sănătate la nivel teritorial si prezintă anual rapoarte, pe care le dă publicitătii;

h) numeste, sanctionează si eliberează din functie personalul casei de asigurări.

 

SECTIUNEA a 4-a

Serviciul medical

 

Art. 289. – (1) În cadrul CNAS functionează serviciul medical, care este condus de un medic-sef.

(2) La nivelul caselor de asigurări functionează un serviciu medical, dimensionat în raport cu numărul asiguratilor, care este condus de un medic-sef.

(3) Functia de medic-sef al CNAS si al caselor de asigurări se ocupă prin concurs organizat de CNAS, în conditiile legii.

(4) Functia de medic-sef al CNAS este echivalentă cu cea de director general adjunct si este salarizată potrivit legii.

Art. 290. – (1) Serviciul medical al CNAS urmăreste interesele asiguratilor cu privire la calitatea serviciilor acordate de către furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale aflati în relatii contractuale cu casele de asigurări.

(2) Atributiile serviciului medical sunt stabilite prin statut.

 

SECTIUNEA a 5-a

Obligatiile caselor de asigurări

 

Art. 291. – Obligatiile CNAS sunt următoarele:

a) să asigure logistica functionării unitare si coordonate a sistemului asigurărilor sociale de sănătate;

b) să urmărească colectarea si folosirea cu eficientă a fondului;

c) să folosească mijloace adecvate de mediatizare pentru reprezentarea, informarea si sustinerea intereselor asiguratilor pe care îi reprezintă;

d) să acopere potrivit principiilor prezentei legi nevoile de servicii de sănătate ale persoanelor, în limita fondurilor disponibile.

Art. 292. – Obligatiile caselor de asigurări sunt următoarele:

a) să verifice acordarea serviciilor medicale, conform contractelor încheiate cu furnizorii de servicii medicale;

b) să deconteze furnizorilor contravaloarea serviciilor medicale contractate si prestate asiguratilor, la termenele prevăzute în contractul-cadru, în caz contrar urmând să suporte penalitătile prevăzute în contract;

c) să acorde furnizorilor de servicii medicale sume care să tină seama si de conditiile de desfăsurare a activitătii în zone izolate, în conditii grele si foarte grele, pentru care sunt stabilite drepturi suplimentare, potrivit legislatiei;

d) să informeze furnizorii de servicii medicale asupra conditiilor de contractare si a negocierii clauzelor contractuale;

e) să informeze furnizorii de servicii medicale asupra conditiilor de furnizare a serviciilor medicale si despre orice schimbare în modul de functionare si de acordare a acestora;

f) să asigure confidentialitatea datelor în conditiile prezentei legi;

g) să verifice prescrierea si eliberarea medicamentelor în conformitate cu reglementările în vigoare;

h) să raporteze CNAS, la termenele stabilite, datele solicitate privind serviciile medicale furnizate, precum si evidenta asiguratilor si a documentelor justificative utilizate;

i) să furnizeze, la solicitarea Ministerului Sănătătii Publice, datele de identificare a persoanelor asigurate, numai pentru bolile cu declarare nominală obligatorie, conform legislatiei în vigoare.

 

CAPITOLUL VII

Controlul

 

SECTIUNEA 1

Controlul de gestiune

 

Art. 293. – Controlul de gestiune al CNAS si al caselor de asigurări se face anual de către Curtea de Conturi.

Art. 294. – Auditul intern se exercită conform legii si poate fi organizat la nivel regional, în conditiile stabilite prin ordin al presedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administratie al CNAS.

 

SECTIUNEA a 2-a

Controlul furnizării serviciilor

 

Art. 295. – (1) CNAS si casele de asigurări organizează si efectuează controlul serviciilor medicale care se acordă asiguratilor pe baza contractelor de furnizare de servicii încheiate, potrivit prezentei legi.

(2) În cadrul controalelor efectuate potrivit alin. (1) pot participa si reprezentanti ai CMR, CMDR, CFR si OAMMR.

Art. 296. – Salarizarea persoanelor din structurile mentionate la art. 295 alin. (1) este similară cu cea prevăzută de lege pentru compartimentele de audit.

 

SECTIUNEA a 3-a

 

Art. 297. – CNAS prezintă anual Guvernului un raport de activitate, precum si planul de activitate pentru anul următor.

 

SECTIUNEA a 4-a

Arbitrajul

 

Art. 298. – (1) Litigiile dintre furnizorii de servicii medicale sau farmaceutice si casele de asigurări de sănătate pot fi solutionate, la solicitarea uneia dintre părti, pe calea arbitrajului în conditiile si procedurile dreptului comun.

(2) Comisia de arbitraj este formată din câte un arbitru desemnat de fiecare parte si unul desemnat de Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.

(3) În vederea asigurării activitătii de arbitraj, pe lângă CNAS se înfiintează si functionează Comisia de arbitraj.

Comisia nu are personalitate juridică.

(4) Organizarea si functionarea Comisiei de arbitraj se stabilesc prin ordin comun al ministrului sănătătii publice, ministrului justitiei si CNAS. Comisia este condusă de un consiliu de conducere format din reprezentanti ai Ministerului Sănătătii Publice, CNAS, CMR, CFR si CMDR.

Art. 299. – (1) Arbitrii sunt desemnati de către părti, respectiv de către Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj, dintr-o listă de arbitri atestati de Ministerul Justitiei, pe baza unui examen desfăsurat în conditiile si potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului justitiei si înregistrat la Comisia de arbitraj.

(2) Pot fi arbitri persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice, îndeplinesc si celelalte conditii legale privind dobândirea calitătii de arbitru si nu sunt angajati ai niciuneia dintre părtile aflate în litigiu ori ai institutiilor care au desemnat reprezentanti în Consiliul de conducere al Comisiei de arbitraj.

(3) Pentru activitătile desfăsurate în cadrul Comisiei de arbitraj, arbitrii beneficiază de o indemnizatie de sedintă.

Indemnizatia de sedintă pentru arbitri este de 15%, iar pentru membrii secretariatului tehnic este de 10% din indemnizatia presedintelui CNAS.

(4) Cheltuielile reprezentând indemnizatiile de sedintă pentru arbitri, precum si pentru membrii secretariatului tehnic se suportă din sumele alocate pentru administrarea fondului.

(5) Celelalte cheltuieli rezultate din activitatea Comisiei centrale de arbitraj se suportă de către părtile aflate în litigiu, în conditiile art. 298 alin. (4).

Art. 300. – (1) Regulamentul de solutionare a cauzelor arbitrale, aprobat prin ordin al ministrului justitiei, se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

(2) Comisia de arbitraj se va organiza în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

 

CAPITOLUL VIII

Răspunderi si sanctiuni

 

Art. 301. – Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, contraventională sau penală, după caz.

 

SECTIUNEA 1

Sanctiuni

 

Art. 302. – Sanctiunile pentru nerespectarea obligatiilor contractuale de către furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale, cuprinse în contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate, se stabilesc prin contractul-cadru.

 

SECTIUNEA a 2-a

Infractiuni

 

Art. 303. – Fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contributiei retinute de la asigurati constituie infractiunea de deturnare de fonduri si se pedepseste conform prevederilor din Codul penal.

Art. 304. – Completarea declaratiei prevăzute la art. 215 alin. (2) cu date nereale, având ca efect denaturarea evidentelor privind asiguratii, stadiul de cotizare sau contributiile fată de fond, constituie infractiunea de fals intelectual si se pedepseste conform prevederilor din Codul penal.

 

SECTIUNEA a 3-a

Contraventii

 

Art. 305. – Constituie contraventii următoarele fapte:

a) nedepunerea la termen a declaratiei prevăzute la art. 215 alin. (2);

b) nevirarea contributiei datorate conform art. 258 alin. (1) de către persoanele fizice si juridice angajatoare;

c) refuzul de a pune la dispozitia organelor de control ale ANAF si ale caselor de asigurări a documentelor justificative si a actelor de evidentă necesare în vederea stabilirii obligatiilor la fond;

d) refuzul de a pune la dispozitie organelor de control ale caselor de asigurări documentele justificative si actele de evidentă financiar-contabilă privind sumele decontate din fond.

Art. 306. – Contraventiile prevăzute la art. 305 se sanctionează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a) si c), cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON);

b) cele prevăzute la lit. b si d), cu amendă de la 3.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON).

Art. 307. – (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de către organele de control ale ANAF si ale caselor de asigurări.

(2) Amenzile contraventionale aplicate conform prezentei legi constituie venituri la bugetul de stat.

Art. 308. – Prevederile art. 305 se completează cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 309. – (1) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 306, agentul constatator făcând mentiune despre această posibilitate în procesul-verbal.

(2) Dispozitiile prezentei legi referitoare la obligatiile fată de fond se completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

 

CAPITOLUL IX

Dispozitii finale

 

Art. 310. – (1) Membrii Consiliului de administratie al CNAS si ai consiliilor de administratie ale caselor de asigurări, precum si personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot detine functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, autoritătilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unitătilor sanitare, cabinetelor medicale, functii alese sau numite în cadrul CMR, colegiilor judetene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucuresti, în cadrul CMDR, colegiilor judetene ale medicilor dentisti, respectiv al municipiului Bucuresti, în cadrul CFR, colegiilor judetene ale farmacistilor, respectiv al municipiului Bucuresti, organizatiilor centrale si locale ale OAMMR, organizatiilor centrale si locale ale OBBC sau functii în cadrul societătilor comerciale cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală.

Personalului din cadrul CNAS si caselor de asigurări, cu statut de functionar public, îi sunt aplicabile si dispozitiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificările si completările ulterioare.

(2) Constituie conflict de interese detinerea de către membrii Consiliului de administratie al CNAS si ai consiliilor de administratie ale caselor de asigurări, precum si de către personalul angajat al acestor case de asigurări de părti sociale, actiuni sau interese la furnizori care stabilesc relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate.

Această dispozitie se aplică si în cazul în care astfel de părti sociale, actiuni sau interese sunt detinute de către sot, sotie, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ai persoanei în cauză.

(3) Membrii Consiliului de administratie al CNAS si ai consiliilor de administratie ale caselor de asigurări care, fie personal, fie prin sot, sotie, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administratie nu pot participa la dezbaterile consiliului de administratie si nici la adoptarea hotărârilor.

(4) Persoanele care la data intrării în vigoare a prezentei legi se află în una dintre incompatibilitătile prevăzute la alin. (1) vor opta pentru una dintre functiile ocupate în termen de 30 de zile.

Art. 311. – (1) CNAS gestionează si administrează bunurile mobile si imobile dobândite, în conditiile legii, din activităti proprii, subventii, donatii sau din alte surse. (2) Autoritătile publice centrale sau locale pot transmite, în conditiile prevăzute de lege, bunuri mobile si imobile în administrarea CNAS si a caselor de asigurări.

(3) Recuperarea debitelor din contributii si majorări se poate face si prin compensarea cu active din patrimoniul debitorilor, evaluate de institutii autorizate în conditiile legii, cu conditia ca acestea să fie necesare functionării CNAS sau caselor de asigurări de sănătate.

Art. 312. – În teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar, ori cu unităti farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale si farmaceutice, consiliile locale pot acorda stimulente în natură si în bani.

Art. 313. – (1) Persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătătii altei persoane răspund potrivit legii si sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către casele de asigurări si constituie venituri ale fondului.

(2) Furnizorii de servicii care acordă asistenta medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidentă distinctă a acestor cazuri si au obligatia să comunice lunar casei de asigurări cu care se află în relatie contractuală documentele justificative care atestă cheltuielile efective realizate.

Art. 314. – CNAS poate organiza activităti finantate din venituri proprii, în conditiile legii.

Art. 315. – Datele necesare pentru stabilirea calitătii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autoritătile, institutiile publice si alte institutii, pe bază de protocol.

Art. 316. – Până la organizarea Comisiei de arbitraj prevăzute la art. 298 si 299, litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale si casele de asigurări vor fi judecate de Comisia centrală de arbitraj organizată conform Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 317. – (1) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritătii Judecătoresti si Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului vor intra în proces de reorganizare în vederea privatizării.

(2) Până la data reorganizării Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si Autoritătii Judecătoresti si Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului îsi vor desfăsura activitatea potrivit prevederilor legale de organizare si functionare a acestora, pe principiul de functionare al caselor de asigurări judetene din cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

(3) Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificările si completările ulterioare, si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/1999 privind atragerea unor sume suplimentare la bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 30 iunie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 593/2001, cu modificările ulterioare.

(4) Dispozitiile cu privire la colectarea contributiilor de către casele de asigurări de sănătate pentru persoanele fizice, altele decât cele care au calitatea de asigurat, se aplică până la 1 ianuarie 2007, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 507/2004, cu modificările ulterioare.

 

TITLUL IX

Cardul european si cardul national de asigurări sociale de sănătate

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 318. – Prezentul titlu stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind elaborarea, implementarea si distribuirea în România a cardului european si a cardului national de asigurări sociale de sănătate, precum si responsabilitătile institutiilor publice implicate în acest proces.

Art. 319. – În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarea semnificatie:

a) card european de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card european – documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestatii medicale necesare în cadrul unei sederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene;

b) card national de asigurări sociale de sănătate, denumit în continuare card national – documentul care dovedeste că titularul acestuia este asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România;

c) case de asigurări de sănătate – casele de asigurări de sănătate judetene si a municipiului Bucuresti;

d) asigurat – persoana asigurată conform legislatiei în vigoare în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România;

e) sedere temporară – deplasarea unei persoane în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioadă de timp necesară deplasării, dar nu mai mult de 6 luni.

 

CAPITOLUL II

Cardul european de asigurări sociale de sănătate

 

Art. 320. – Cardul european contine următorul set obligatoriu de informatii vizibile:

a) numele si prenumele asiguratului;

b) codul numeric personal al asiguratului;

c) data nasterii asiguratului;

d) data expirării cardului;

e) codul Organizatiei Internationale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului;

f) numărul de identificare si acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul;

g) numărul cardului.

Art. 321. – (1) Cardul european se eliberează pe cheltuiala asiguratului, de către casa de asigurări de sănătate la care acesta este asigurat.

(2) Emiterea cardului european nu poate fi refuzată de casa de asigurări de sănătate decât în situatia în care asiguratul nu face dovada plătii la zi a contributiei de asigurări sociale de sănătate.

(3) Emiterea cardului european se face numai prin intermediul sistemului informatic unic national care gestionează aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguratilor aflati în sedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.

(4) Asiguratul care solicită înlocuirea cardului european în interiorul perioadei de valabilitate stabilite prin reglementările Uniunii Europene va putea beneficia, contra cost, de un alt card a cărui perioadă de valabilitate nu va putea depăsi perioada de valabilitate a cardului initial.

(5) Datele solicitate de casele de asigurări de sănătate emitente ale cardului european, precum si de alte institutii care manipulează aceste informatii se supun legislatiei referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.

(6) În cazul în care circumstante exceptionale împiedică eliberarea cardului european, casa de asigurări de sănătate va elibera un certificat înlocuitor provizoriu cu o perioadă de valabilitate stabilită conform art. 323. Modelul certificatului provizoriu se aprobă prin ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate.

Art. 322. – Cardul european se eliberează numai în situatia deplasării asiguratului pentru sedere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene.

Art. 323. – Perioada de valabilitate a cardului european este stabilită astfel încât să acopere perioada de timp necesară sederii temporare, dar nu poate depăsi 6 luni de la data emiterii.

Art. 324. – (1) Cardul european poate fi utilizat de către asiguratii din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) cardul european nu produce efecte pe teritoriul României si nu creează nici o obligatie pentru furnizorii de servicii medicale din România.

Art. 325. – (1) Furnizorii de servicii medicale aflati în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligatia de a acorda asistenta medicală necesară titularilor cardului european emis de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, în perioada de valabilitate a cardului si în aceleasi conditii ca pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând a evidentia si raporta distinct caselor de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru această categorie de persoane.

(2) Casele de asigurări de sănătate au obligatia de a recunoaste cardurile emise de statele membre ale Uniunii Europene.

Art. 326. – (1) Cardul european conferă dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenta medicală necesară în cursul unei sederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene.

(2) Cheltuielile ocazionate de asistenta medicală prevăzută la alin. (1) vor fi rambursate de casa de asigurări de sănătate emitentă a cardului, prin Casa Natională de Asigurări de Sănătate.

(3) Asistenta medicală prevăzută la alin. (1) nu trebuie să depăsească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul sederii temporare.

(4) Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate în România în acelasi mod cu asiguratii români.

(5) În bugetul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate vor fi alocate sume distincte pentru operatiunile de rambursare prevăzute la alin. (2).

Art. 327. – Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care îl solicită.

Art. 328. – Cardul european nu acoperă situatia în care asiguratul se deplasează într-un stat membru al Uniunii Europene în vederea beneficierii de tratament medical.

Art. 329. – Caracteristicile tehnice ale cardului european, precum si modalitătile de elaborare si implementare ale acestuia se aprobă prin ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate.

 

CAPITOLUL III

Cardul national de asigurări sociale de sănătate

 

Art. 330. – Cardul national de asigurări sociale de sănătate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurări sociale de sănătate.

Art. 331. – Informatiile minime care vor putea fi accesate de pe cardul national sunt următoarele:

a) datele de identitate si codul numeric personal;

b) dovada achitării contributiei pentru asigurările sociale de sănătate;

c) înregistrarea numărului de solicitări de servicii medicale, prin codul furnizorului;

d) diagnostice medicale cu risc vital;

e) grupa sanguină si Rh;

f) data expirării cardului;

g) numărul de identificare si acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul;

h) numărul cardului.

Art. 332. – (1) Cardul national se eliberează de casa de asigurări de sănătate unde figurează ca asigurat titularul cardului.

(2) Cheltuielile necesare pentru eliberarea cardului national sunt suportate de casa de asigurări de sănătate emitentă.

Art. 333. – Cardul national se eliberează numai prin sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate.

Art. 334. – Cardul national poate fi utilizat numai pe teritoriul României.

Art. 335. – Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale aflati în relatii contractuale cu casele de asigurări de sănătate au obligatia de a acorda asistenta medicală titularilor de card national în conditiile prevăzute de contractul-cadru si de normele metodologice de aplicare a acestuia.

Art. 336. – Cardul national se emite individual pentru fiecare asigurat.

Art. 337. – Caracteristicile tehnice ale cardului national, precum si modalitătile de elaborare si implementare ale acestuia se aprobă prin ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate.

Art. 338. – În bugetul Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate vor fi alocate sume pentru cardul national, astfel încât acesta să poată fi implementat până la sfârsitul anului 2007.

 

TITLUL X

Asigurările voluntare de sănătate

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 339. – În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarea semnificatie:

a) asigurat – persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asigurătorul si fată de care asigurătorul are obligatia ca la producerea riscului asigurat să acorde indemnizatia sau suma asigurată conform prevederilor contractului de asigurare voluntară de sănătate;

b) asigurător – persoana juridică sau filiala autorizată în conditiile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, să exercite activităti de asigurare, să practice clasele de asigurări de sănătate din categoria asigurărilor de viată si/sau generale si care îsi asumă răspunderea de a acoperi cheltuielile cu serviciile medicale prevăzute în contractul de asigurare voluntară de sănătate, precum si sucursala unei societăti de asigurare sau a unei societăti mutuale, dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau apartinând Spatiului Economic European, care a primit o autorizatie de la autoritatea competentă a statului membru de origine în acest sens;

c) coplată pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar – suma reprezentând diferenta dintre pretul de referintă utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate si suma acceptată la plată de casele de asigurări din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciul acoperit partial din pachetul de servicii medicale de bază;

d) furnizor de servicii medicale – persoana fizică sau juridică autorizată de Ministerul Sănătătii Publice să acorde servicii medicale în conditiile legii;

e) listă a furnizorilor agreati – totalitatea furnizorilor aflati în relatii contractuale cu asigurători care practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar;

f) pachet de servicii medicale de bază – serviciile si produsele destinate prevenirii, diagnosticării, tratamentului, corectării si recuperării diferitelor afectiuni, la care asiguratii au acces în totalitate, partial sau cu anumite limitări în volum ori în suma acoperită, în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale în vigoare;

g) persoane dependente – persoanele fizice aflate în întretinerea asiguratului si cărora li se furnizează servicii medicale dacă acest lucru este stipulat în contractul de asigurare voluntară de sănătate;

h) pret de referintă – pretul utilizat în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru plata unor servicii si produse din pachetul de servicii medicale de bază;

i) servicii medicale furnizate sub formă de abonament – servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonatilor si nu prin intermediul asigurătorilor, în afara serviciilor din pachetul de servicii medicale de bază din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Art. 340. – (1) Asigurările voluntare de sănătate reprezintă un sistem facultativ prin care un asigurător constituie, pe principiul mutualitătii, un fond de asigurare, prin contributia unui număr de asigurati expusi la producerea riscului de îmbolnăvire, si îi indemnizează, în conformitate cu clauzele stipulate în contractul de asigurare, pe cei care suferă un prejudiciu, din fondul alcătuit din primele încasate, precum si din celelalte venituri rezultate ca urmare a activitătii desfăsurate de asigurător si fac parte din gama asigurărilor facultative conform Legii nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările în România, cu modificările si completările ulterioare.

(2) Asiguratii pot primi indemnizatii atât pentru acea parte a cheltuielilor cu serviciile medicale care excedează pachetului de servicii medicale de bază acoperite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât si pentru coplăti, dacă acest lucru este prevăzut în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

(3) Nu fac obiectul prezentei legi asigurările pentru boli profesionale si accidente de muncă si serviciile medicale furnizate sub formă de abonament.

Art. 341. – (1) Asigurările voluntare de sănătate pot fi, în sensul prezentei legi, asigurări de tip complementar si suplimentar.

(2) Asigurările voluntare de sănătate de tip complementar suportă total sau partial plata serviciilor neacoperite partial din pachetul de servicii medicale de bază, coplăti.

(3) Asigurările voluntare de sănătate de tip suplimentar suportă total sau partial plata pentru orice tip de servicii necuprinse în pachetul de servicii medicale de bază, optiunea pentru un anumit personal medical, solicitarea unei a doua opinii medicale, conditii hoteliere superioare, alte servicii medicale specificate în polita de asigurare.

Art. 342. – Sunt eligibile pentru serviciile oferite de sistemul de asigurări voluntare de sănătate orice persoane, cetăteni români, cetăteni străini sau apatrizi care au dreptul la pachetul de servicii medicale de bază în temeiul asigurărilor sociale de sănătate, conform prevederilor legale.

Art. 343. – (1) Angajatorii, persoane fizice sau juridice, pot să încheie contracte de asigurare voluntară de sănătate pentru angajatii lor, individual sau în grup, acordate ca beneficii aditionale la drepturile salariale ale acestora, în scopul atragerii si stabilizării personalului angajat.

(2) În cadrul asigurărilor voluntare de sănătate raporturile dintre asigurat si asigurător, precum si drepturile si obligatiile acestora se stabilesc prin vointa părtilor, sub forma pachetelor de servicii, si sunt mentionate în contractul de asigurare voluntară de sănătate.

Art. 344. – Înfiintarea, autorizarea si functionarea asigurătorilor care practică asigurări voluntare de sănătate se desfăsoară în conformitate cu prevederile legislatiei care reglementează activitatea de asigurări.

 

CAPITOLUL II

Contractul de asigurare voluntară de sănătate

 

Art. 345. – Contractul de asigurare voluntară de sănătate trebuie să cuprindă, pe lângă elementele obligatorii, si următoarele elemente:

a) lista si volumul de acoperire ale coplătilor pentru asigurări voluntare de sănătate de tip complementar, în conformitate cu pretul de referintă stabilit de Casa Natională de Asigurări de Sănătate;

b) lista serviciilor din asigurarea voluntară suplimentară;

c) lista furnizorilor agreati;

d) modalitatea de contactare a acestora, direct sau prin intermediul unui departament de asistentă a asiguratilor;

e) drepturile si obligatiile părtilor, cu evidentierea clară a riscului de îmbolnăvire individual;

f) modalitătile de decontare a serviciilor medicale;

g) modalitătile de încetare a valabilitătii contractului;

h) modalitătile de solutionare a eventualelor litigii.

Art. 346. – Asigurătorii sunt obligati ca la încheierea contractului de asigurare voluntară de sănătate să ofere asiguratului toate informatiile necesare privind drepturile si obligatiile rezultând din contract, în vederea protejării intereselor asiguratilor.

Art. 347. – (1) Asigurătorul poate solicita, la initierea contractului de asigurare, pe cheltuiala proprie si cu consimtământul pacientului, informatii privind starea de sănătate a asiguratului, precum si efectuarea unui examen medical pentru evaluarea stării de sănătate a solicitantului de către un furnizor de servicii medicale desemnat de acesta.

(2) Informatiile cuprinse în contractul de asigurare voluntară, precum si informatiile privind starea de sănătate a asiguratului au caracter confidential si nu pot fi divulgate unor terti de către asigurătorii care practică asigurări voluntare de sănătate sau persoanele fizice/juridice care, prin natura relatiilor de serviciu, cum ar fi controlor, auditor si alte asemenea functii, intră în posesia informatiilor în cauză, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege.

(3) Prin contract, asigurătorul care practică asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar poate restrictiona pentru acest tip de asigurare accesul asiguratului, partial sau în totalitate, la anumiti furnizori de servicii si poate conditiona utilizarea unor servicii în caz de îmbolnăvire de efectuarea prealabilă a unor controale periodice profilactice sau de utilizarea unor anumiti furnizori agreati.

(4) Asigurătorii care comercializează asigurări voluntare de sănătate complementare sunt obligati să achite coplata conform contractului cu asiguratul oricărui furnizor de servicii aflat în relatie contractuală cu casele de asigurări si nu pot restrictiona pentru acestea accesul asiguratilor.

 

CAPITOLUL III

Relatia furnizorilor de servicii medicale cu societătile de asigurări voluntare de sănătate

 

Art. 348. – (1) Toti furnizorii care prestează servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate trebuie să fie autorizati de Ministerul Sănătătii Publice, în baza reglementărilor în vigoare. Pentru prestarea serviciilor care intră sub incidenta asigurărilor de sănătate de tip complementar, furnizorii de servicii medicale trebuie să fie în relatie contractuală cu casele de asigurări.

(2) Furnizorii de servicii medicale care sunt în relatie contractuală cu casele de asigurări au obligatia de a accepta coplata de la asigurătorii autorizati de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip complementar sau, prin exceptie, de la asigurati, în conformitate cu lista coplătilor si valoarea ce poate fi acoperită prin sistemul asigurărilor voluntare de sănătate.

(3) Furnizorii de servicii medicale care sunt în relatie contractuală cu casele de asigurări au dreptul de a încheia contracte si cu asigurătorii autorizati de a presta asigurări voluntare de sănătate de tip suplimentar.

Art. 349. – (1) Furnizorii de servicii medicale sunt obligati să elibereze documente justificative de decontare (factură, chitantă) pentru serviciile medicale prestate acoperite prin asigurările voluntare de sănătate.

(2) În cazul în care nu există un contract încheiat între asigurător si furnizorii de servicii medicale, decontarea cheltuielilor se va face pe baza documentelor justificative emise de furnizorul de servicii medicale.

(3) Unitătile sanitare publice au obligatia de a respecta, în relatia cu asigurătorii, tarifele maximale privind asigurările suplimentare de sănătate, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(4) Furnizorii privati pot stabili, prin negociere, alte tarife decât cele mentionate la alin. (3).

Art. 350. – (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor supraveghează activitatea asigurătorilor autorizati să practice asigurări voluntare de sănătate în conformitate cu prevederile legale.

(2) Fiecare asigurător autorizat să practice asigurările voluntare de sănătate are obligatia, în vederea încheierii contractelor de asigurare de acest tip, să obtină avizarea de către directia de specialitate din cadrul Ministerului Sănătătii Publice a listei furnizorilor de servicii medicale agreati, altii decât cei aflati deja în relatie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, si să reactualizeze această listă înaintea contractării unui nou furnizor.

(3) Lista coplătilor si pretul de referintă pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de bază acoperite partial se stabilesc anual de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu avizul Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 351. – (1) În baza contractului încheiat cu furnizorii de servicii, asigurătorii au dreptul de a verifica, prin experti autorizati de Ministerul Sănătătii Publice si organizatiile profesionale, direct sau prin interpusi, calitatea serviciilor prestate asiguratilor.

(2) Întreaga responsabilitate a actului medical rămâne în seama furnizorilor de servicii medicale si farmaceutice.

Art. 352. – Diferendele survenite între asigurător si furnizorii de servicii medicale se solutionează pe cale amiabilă. În cazul imposibilitătii rezolvării pe cale amiabilă, litigiile se aduc la cunostinta directiei de specialitate din cadrul Ministerului Sănătătii Publice si a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care vor încerca medierea diferendului. În caz de esec al medierii, diferendele sunt deduse instantelor judecătoresti legal competente.

Art. 353. – Plângerile privind calitatea serviciilor medicale formulate direct de către asigurati sau prin intermediul asigurătorilor autorizati să practice asigurări voluntare de sănătate se adresează Ministerului Sănătătii Publice si sunt notificate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

 

CAPTIOLUL IV

Dispozitii finale si sanctiuni

 

Art. 354. – Asigurătorii care în prezent practică asigurări de sănătate facultative sunt obligati să se conformeze prevederilor art. 350 alin. (2) în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 355. – (1) Divulgarea cu intentie a informatiilor privind starea de sănătate a asiguratilor de către un salariat al asigurătorului, fără consimtământul asiguratului, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârsită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la un an sau amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

Art. 356. – (1) Încălcarea prevederilor art. 350 alin. (2) si ale art. 354 de către asigurătorii autorizati să practice asigurări voluntare de sănătate constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 25.000 lei (RON) la 50.000 lei (RON).

(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor contraventionale se fac de către personalul împuternicit al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Art. 357. – Dispozitiile art. 356 se completează cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 358. – Ministerul Sănătătii Publice si Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor elabora împreună sau separat, după caz, norme metodologice de aplicare a prezentului titlu în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestuia.

Art. 359. – Lista coplătilor si pretul de referintă pentru serviciile din pachetul de servicii medicale de bază acoperite partial, mentionate la alin. (3) al art. 350, se stabilesc anual de Casa Natională de Asigurări de Sănătate, cu avizul Ministerului Sănătătii Publice, si vor fi aprobate prin ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

Art. 360. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea asigurărilor private de sănătate nr. 212/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 4 iunie 2004, cu modificările ulterioare.

 

TITLUL XI

Finantarea unor cheltuieli de sănătate

 

Art. 361. – În scopul combaterii consumului excesiv de produse din tutun si băuturi alcoolice, altele decât vinul si berea, prevăzute în prezenta lege, precum si pentru finantarea cheltuielilor de sănătate, se instituie unele contributii ce se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 362. – Veniturile prevăzute la art. 361 vor fi folosite pentru investitii în infrastructura sistemului sanitar public, finantarea programelor nationale de sănătate si pentru rezerva Ministerului Sănătătii Publice pentru situatii speciale.

Art. 363. – (1) În aplicarea prevederilor art. 361 si 362 se stabilesc următoarele măsuri:

a) persoanele juridice care produc sau importă produse din tutun contribuie astfel:

1. pentru tigarete cu suma de 10 euro/1.000 de tigarete;

2. pentru tigări si tigări de foi cu suma de 10 euro/1.000 de bucăti;

3. pentru tutun destinat fumatului cu suma de 13 euro/kg;

b) persoanele juridice care produc sau importă băuturi alcoolice, altele decât bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere si vinuri, produse intermediare, asa cum sunt definite prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, contribuie cu suma de 200 euro/hectolitru alcool pur sau 2 euro/fiecare litru alcool pur;

c) persoanele juridice care realizează încasări din activităti publicitare la produse din tutun si băuturi alcoolice contribuie cu o cotă de 12% din valoarea acestor încasări, după deducerea taxei pe valoarea adăugată.

(2) Valoarea în lei a contributiilor prevăzute la alin. (1), stabilită potrivit legii în echivalent euro/unitate de măsură, se determină prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro la cursul de schimb valutar utilizat pentru calculul accizelor, la data plătii acestor contributii.

Art. 364. – Contributiile prevăzute la art. 363 alin. (1) lit. c) se constituie ca venituri proprii ale Ministerului Sănătătii Publice începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Art. 365. – (1) Contributiile prevăzute la art. 363 se virează lunar până la data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc livrarea produselor pe piata internă, într-un cont special, deschis la Trezoreria Statului pe numele Ministerului Sănătătii Publice.

(2) Pentru neplata la scadentă a contributiilor se calculează si se datorează accesorii în conditiile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 366. – (1) Veniturilor si cheltuielilor prevăzute la art. 361 si 362 li se aplică prevederile referitoare la bugetele de venituri si cheltuieli ale unor activităti, instituite prin Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările ulterioare.

(2) Se autorizează Ministerul Finantelor Publice, la propunerea ordonatorului principal de credite, să introducă modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentului titlu în anexele aprobate pe anul 2006 Ministerului Sănătătii Publice.

Art. 367. – Contributiile pentru finantarea cheltuielilor de sănătate rămase la sfârsitul anului se reportează în anul următor si se utilizează cu aceeasi destinatie.

Art. 368. – În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătătii Publice si Ministerul Finantelor Publice vor elabora norme de aplicare a prezentului titlu.

Art. 369. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu, Ordonanta Guvernului nr. 22/1992 privind finantarea ocrotirii sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992, aprobată prin Legea nr. 114/1992, cu modificările si completările ulterioare, se abrogă, cu exceptia prevederilor privind cota de 12% din încasări din activităti publicitare la produse de tutun, tigări si băuturi alcoolice care se abrogă la data de 1 ianuarie 2007.

 

TITLUL XII

Exercitarea profesiei de medic. Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România

 

CAPITOLUL I

Exercitarea profesiei de medic

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

Art. 370. – Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în conditiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicină. Acestea pot fi:

a) cetăteni ai statului român;

b) cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sotul unui cetătean român, precum si descendentii si ascendentii în linie directă, aflati în întretinerea unui cetătean român, indiferent de cetătenia acestora;

d) membrii de familie ai unui cetătean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiti la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul României a cetătenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 260/2005;

e) cetătenii statelor terte beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b).

Art. 371. – (1) În întelesul prezentului titlu, termenul medici cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene desemnează, prin asimilare, si medicii aflati în situatiile prevăzute la art. 370 lit. d) si f).

(2) În mod exclusiv, prin termenul stat membru de origine sau de provenientă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazdă se întelege un stat membru al Uniunii Europene, un stat apartinând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiană.

(3) Prin titlu oficial de calificare în medicină se întelege: a) diplomă de medic, eliberată de o institutie de învătământ superior medico-farmaceutic acreditată din România;

b) certificatul de medic specialist, eliberat de Ministerul Sănătătii Publice;

c) diplomă, certificatul sau un alt titlu în medicină, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană;

d) diplomă, certificatul sau un alt titlu în medicină, dobândite într-un stat tert si recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori echivalate în România.

Art. 372. – Titlurile oficiale de calificare în medicină obtinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor apartinând Spatiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivalează potrivit legii. Exceptie de la aceste prevederi fac titlurile oficiale de calificare în medicină care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

Art. 373. – Monitorizarea si controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către Colegiul Medicilor din România si Ministerul Sănătătii Publice, denumite în continuare autorităti competente române.

Art. 374. – (1) Profesia de medic are ca principal scop asigurarea stării de sănătate prin prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea, mentinerea si recuperarea sănătătii individului si a colectivitătii.

(2) În vederea realizării acestui scop, pe tot timpul exercitării profesiei, medicul trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament, loialitate si respect fată de fiinta umană.

(3) Deciziile si hotărârile cu caracter medical vor fi luate avându-se în vedere interesul si drepturile pacientului, principiile medicale general acceptate, nediscriminarea între pacienti, respectarea demnitătii umane, principiile eticii si deontologiei medicale, grija fată de sănătatea pacientului si sănătatea publică.

Art. 375. – (1) În scopul asigurării în orice împrejurare a intereselor pacientului, profesia de medic are la baza exercitării sale independenta si libertatea profesională a medicului, precum si dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical.

(2) Având în vedere natura profesiei de medic si obligatiile fundamentale ale medicului fată de pacientul său, medicul nu este functionar public.

(3) În legătură cu exercitarea profesiei si în limita competentelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescriptia si recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere caracterul umanitar al profesiei de medic, obligatia medicului de deosebit respect fată de fiinta umană si de loialitate fată de pacientul său, precum si dreptul medicului de a prescrie si de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

Art. 376. – (1) Cu exceptia cazurilor de fortă majoră, de urgentă ori când pacientul sau reprezentantii legali ori numiti ai acestuia sunt în imposibilitate de a-si exprima vointa sau consimtământul, medicul actionează respectând vointa pacientului si dreptul acestuia de a refuza ori de a opri o interventie medicală.

(2) Responsabilitatea medicală încetează în situatia în care pacientul nu respectă prescriptia sau recomandarea medicală.

Art. 377. – (1) Medicii care îndeplinesc conditia de cetătenie prevăzută la art. 370 si sunt membri ai Colegiului Medicilor din România exercită profesia de medic, în regim salarial si/sau independent.

(2) Pentru accesul la una dintre activitătile de medic sau exercitiul acesteia, medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai un stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România.

Art. 378. – (1) La primirea în rândurile Colegiului Medicilor din România, medicul va depune jurământul lui Hipocrate în formularea modernă adoptată de Asociatia Medicală Mondială în cadrul Declaratiei de la Geneva din anul 1975:

“Odată admis printre membrii profesiunii de medic:

Mă angajez solemn să-mi consacru viata în slujba umanitătii;

Voi păstra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesiunea cu constiintă si demnitate;

Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligatia sacră;

Voi păstra secretele încredintate de pacienti, chiar si după decesul acestora;

Voi mentine, prin toate mijloacele, onoarea si nobila traditie a profesiunii de medic;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

Voi păstra respectul deplin pentru viata umană de la începuturile sale chiar sub amenintare si nu voi utiliza cunostintele mele medicale contrar legilor umanitătii.

Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!“

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si:

a) medicilor cetăteni români stabiliti în străinătate si care doresc să exercite profesia în România;

b) medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România;

c) medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state si care solicită intrarea în profesie în România; d) medicilor care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. c) si e).

(3) Medicii prevăzuti la alin. (2) lit. b) si c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulatie din Uniunea Europeană.

Art. 379. – (1) Profesia de medic se exercită pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 370 care îndeplinesc următoarele conditii:

a) detin un titlu oficial de calificare în medicină;

b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;

c) sunt apti din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic;

d) sunt membri ai Colegiului Medicilor din România;

e) prin exceptie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, medicii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) sau f) trebuie să înstiinteze Ministerul Sănătătii Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicale pe teritoriul României si să fie înregistrati pe această perioadă la Colegiul Medicilor din România.

(2) Medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti pe teritoriul României, precum si medicii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. c) si e), exercită profesia de medic cu aceleasi drepturi si obligatii ca si medicii cetăteni români membri ai Colegiului Medicilor din România.

Art. 380. – (1) Profesia de medic se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însusite, după cum urmează:

a) medic de medicină generală pentru absolventii facultătilor de medicină licentiati anterior promotiei 2005 si care au dobândit drept de liberă practică în baza normelor precedente prezentei legi;

b) medic specialist în una dintre specialitătile clinice sau paraclinice prevăzute de Nomenclatorul specialitătilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si cetătenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care detin un titlu oficial de calificare în medicină si care exercită profesia în România.

(3) Medicii care au obtinut certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România pot desfăsura activităti medicale potrivit pregătirii profesionale în sistemul public de sănătate sau/si în sistemul privat, fie ca angajati, fie ca persoană fizică independentă pe bază de contract.

Calitatea de persoană fizică independentă se dobândeste în baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România si a înregistrării la administratia financiară în a cărei rază domiciliază medicul. În conditiile legii, medicii pot înfiinta si cabinete de practică medicală.

Art. 381. – (1) Certificatele eliberate de autoritătile competente ale unui stat membru al Uniunii Europene, ale unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene, care atestă că medicul posesor, cetătean al acestora, este titular de drept câstigat, sunt recunoscute de autoritătile competente române, permitând exercitarea activitătilor de medic si, respectiv, cele de medicină de familie, inclusiv în cadrul sistemului national de asigurări sociale de sănătate, cu respectarea prezentei legi.

(2) Prin drept câstigat se întelege dreptul cetătenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene de a exercita activitătile de medic, precum si pe cele de medic cu formarea specifică în medicină generală prevăzută de normele Uniunii Europene, inclusiv în cadrul sistemului de protectie socială al statului membru de origine sau de provenientă, în cazul în care acestia beneficiau de drept de liberă practică a profesiei si erau stabiliti în statul membru respectiv anterior implementării Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 93/16/CEE.

 

SECTIUNEA a 2-a

Nedemnităti si incompatibilităti

 

Art. 382. – Este nedemn de a exercita profesia de medic:

a) medicul care a fost condamnat definitiv pentru săvârsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitătii sau vietii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic si pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) medicul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

Art. 383. – (1) Exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu:

a) calitatea de angajat sau colaborator al unitătilor de productie ori de distributie de produse farmaceutice sau materiale sanitare;

b) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei medicale.

(2) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.

(3) În termen de 10 zile de la aparitia siutatiei de incompatibilitate, medicul este obligat să anunte colegiul al cărui membru este.

(4) La solicitarea medicului, la sesizarea oricărei persoane, institutii sau autorităti interesate, presedintele colegiului din care face parte medicul poate constitui o comisie specială, pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici primari, pentru a confirma sau a infirma situatia de incompatibilitate.

 

SECTIUNEA a 3-a

Autorizarea exercitării profesiei de medic

 

Art. 384. – (1) Medicii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greseli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.

(2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii pe teritoriul României, medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor din România. Accesul la activitătile de medic pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 396.

(3) Certificatul de membru se acordă pe baza următoarelor acte:

a) documentele care atestă formarea în profesie;

b) certificatul de sănătate;

c) declaratie pe propria răspundere privind îndeplinirea conditiilor prevăzute la art. 382 si 383;

d) certificatul de cazier judiciar.

(4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.

Art. 385. – (1) Medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege.

(2) În unitătile sanitare publice, medicii membri titulari si corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari si cercetători stiintifici gradul I, doctori în stiinte medicale, care desfăsoară activităti medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(3) Medicii care au depăsit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităti sanitare private.

Desfăsurarea activitătii se face în baza certificatului de membru si a avizului anual al Colegiului Medicilor din România eliberat pe baza certificatului de sănătate si a asigurării de răspundere civilă, pentru greseli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

(4) În cazul unitătilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medical, precum si al unitătilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii îsi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege.

Criteriile de mentinere în activitate în aceste situatii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(5) Medicii detinuti sau internati din motive politice, aflati în situatiile prevăzute la art. 1 alin. (1) si (2) din Decretullege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică si medicilor care, din motive politice, au fost obligati să îsi întrerupă studiile o anumită perioadă, obtinându-si licenta cu întârziere, ori celor care au fost împiedicati să îsi reia activitatea profesională.

(6) Medicii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot detine functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, al ministerelor si institutiilor centrale cu retea sanitară proprie, al autoritătilor de sănătate publică, al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, al caselor judetene de asigurări de sănătate si a municipiului Bucuresti, precum si în cadrul spitalelor publice si al oricărei alte unităti sanitare publice.

Art. 386. – (1) În cazul în care un medic îsi întrerupe activitatea profesională sau se află într-o situatie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor din România atestă competenta profesională a acestuia, în vederea reluării activitătii medicale.

(2) Procedura privind modalitătile si conditiile de verificare si atestare a nivelului profesional se stabileste de către Consiliul National al Colegiului Medicilor din România.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică si medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România.

Art. 387. – (1) Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are această calitate constituie infractiune si se pedepseste conform Codului penal.

(2) Colegiul Medicilor din România, prin presedintele colegiului teritorial, este în drept să exercite actiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală ori autoritătile competente, pentru urmărirea si trimiterea în judecată a persoanelor care îsi atribuie sau care întrebuintează fără drept titlul ori calitatea de medic sau care practică în mod nelegal medicina.

(3) Actiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic se pune în miscare cu Onstiintarea prealabilă a colegiului al cărui membru este medicul respectiv.

(4) Instantele de judecată civile sau penale, din oficiu, vor comunica Colegiului Medicilor din România hotărârile judecătoresti rămase definitive, prin care s-au pronuntat cu privire la fapte exercitate în timpul si în legătură cu profesia de către medici pe teritoriul României.

 

CAPITOLUL II

Dispozitii privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României de către medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European

sau ai Confederatiei Elvetiene

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii privind facilitarea dreptului de stabilire

 

Art. 388. – (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activitătile de medic se solutionează de Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat.

Acestia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România în urma aplicării procedurii de recunoastere a calificării profesionale.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) va cuprinde:

a) copia documentului de cetătenie;

b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;

c) certificatul emis de autoritătile competente ale statului membru de origine sau de provenientă, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE;

d) certificatul de sănătate fizică si psihică emis de statul membru de origine sau de provenientă;

e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenientă, prin care se atestă onorabilitatea si moralitatea posesorului;

f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greseli în activitatea profesională, emisă de institutiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)–f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

Art. 389. – (1) În situatia în care pentru accesul si exercitiul activitătii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau de provenientă nu impune o astfel de cerintă si, în consecintă, nu emite cetătenilor săi documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. d), autoritătile competente române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.

(2) În cazul în care statul membru de origine sau de provenientă nu impune o astfel de cerintă si, în consecintă, nu emite cetătenilor săi documentul prevăzut la art. 388 alin. (2) lit. e), autoritătile competente române acceptă atestatul eliberat pe baza declaratiei sub jurământ ori a declaratiei solemne a solicitantului, de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă ori, după caz, de notarul sau organizatia profesională abilitată în acest sens de acel stat.

Art. 390. – (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătătii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia.

(2) Deciziile autoritătilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanta de contencios administrativ.

Art. 391. – (1) Atunci când autoritătile competente române au cunostintă de fapte grave si precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activitătii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în România, comise de medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European ori ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România si în afara teritoriului său, acestea informează statul membru de origine sau de provenientă al celor în cauză.

(2) Autoritătile competente române comunică statului membru gazdă informatiile solicitate cu privire la sanctiunile disciplinare de natură profesională sau administrativă, precum si cu privire la sanctiunile penale interesând exercitiul profesiei de medic, aplicate medicilor pe durata exercitării profesiei în România.

(3) Autoritătile competente române analizează informatiile transmise de statul membru gazdă cu privire la faptele grave si precise comise de medicii cetăteni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazdă si în afara teritoriului, ori fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activitătii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic în acel stat.

(4) Autoritătile competente române decid asupra naturii si amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situatiile pentru care au fost sesizate si comunică statului membru gazdă consecintele care rezultă cu privire la atestatele si documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

 

SECTIUNEA a 2-a

Dispozitii cu privire la libera prestare a serviciilor medicale

 

Art. 392. – (1) Prezentele dispozitii se aplică medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care sunt stabiliti în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar ori ocazional activitătile de medic.

(2) Caracterul temporar sau ocazional al prestării activitătilor de medic este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătătii Publice în functie de durata, frecventa, periodicitatea si continuitatea acestora.

Art. 393. – (1) Medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati de la obligatia înscrierii în Colegiul Medicilor din România, precum si de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicită accesul la una dintre activitătile de medic, în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medicale în România.

(2) Acestia sunt înregistrati automat la Colegiul Medicilor din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 396 si transmise în acest scop de Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Exercitiul activitătilor de medic, în aceste situatii, se face în concordantă cu celelalte drepturi si obligatii prevăzute de lege pentru medicii cetăteni români membri ai Colegiului Medicilor din România.

Art. 394. – Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se supun dispozitiilor cu caracter profesional, regulamentar ori administrativ al calificărilor profesionale care definesc profesia si utilizarea titlurilor, dispozitiilor cu privire la faptele profesionale grave care afectează direct si specific protectia si securitatea consumatorilor, precum si dispozitiilor disciplinare prevăzute de lege pentru medicii cetăteni români membri ai Colegiului Medicilor din România.

Art. 395. – Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medicale pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 392 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională însusită.

Art. 396. – (1) Solicitările medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti în unul dintre aceste state, cu privire la prestarea temporară ori ocazională de servicii medicale în România, se solutionează de către Ministerul Sănătătii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România.

(2) În cazul în care, în vederea prestării temporare de servicii medicale, solicitantul se află la prima deplasare în România sau în cazul în care în situatia acestuia intervin schimbări materiale atestate de documente, acesta va înainta Ministerului Sănătătii Publice:

a) o declaratie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăsurare a acestor activităti, precum si domeniul de asigurare sau alte mijloace de protectie personală ori colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;

b) copia documentului de cetătenie;

c) o dovadă prin care autoritătile competente ale statului membru de stabilire atestă că la data eliberării acestui document posesorul este stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activitătilor de medic si nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar;

d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic prevăzute de lege ori de normele Uniunii Europene pentru prestarea activitătilor în cauză.

(3) Declaratia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele si se reânnoieste o dată pe an, dacă prestatorul intentionează să furnizeze, de manieră temporară sau ocazională, în cursul anului respectiv, servicii medicale în România.

Art. 397. – (1) În caz de prestare temporară a serviciilor medicale în România, medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati de la procedura de acreditare prevăzută de legislatia asigurărilor sociale de sănătate.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligatia de a informa în prealabil CNAS asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgentă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

Art. 398. – Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autoritătile competente române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele prevăzute la art. 396 alin. (2) lit. c), eliberate medicilor care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) si e), precum si medicilor stabiliti în România care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit b), d) si f), în cazul în care acestora li se aplică sanctiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdictia exercitării profesiei.

Art. 399. – (1) Pentru fiecare prestare de servicii, autoritătile competente române pot solicita autoritătilor competente omoloage din statul membru de stabilire informatii pertinente cu privire la legalitatea conditiei de stabilire, buna conduită profesională a solicitantului, precum si la absenta, în cazul acestuia, a sanctiunilor disciplinare sau penale.

(2) La solicitarea statului membru gazdă, autoritătile competente române transmit informatiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 403.

(3) Autoritătile competente asigură schimbul necesar de informatii pentru ca plângerea beneficiarului împotriva prestatorului de servicii medicale în regim temporar si ocazional să fie corect solutionată. În această situatie, beneficiarul este informat asupra cursului demersului său.

 

SECTIUNEA a 3-a

Dispozitii comune cu privire la dreptul de stabilire si libera prestare de servicii medicale

 

Art. 400. – Medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care, în timpul exercitării profesiei în România, încalcă dispozitiile, legile si regulamentele profesiei răspund potrivit legii.

Art. 401. – (1) Medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de medic în România, au dreptul de a atasa la titlul profesional prevăzut la art. 380 titlul legal de formare obtinut în statul membru de origine ori de provenientă, în limba statului emitent si, eventual, abrevierea acestui titlu. Titlul de formare va fi însotit de numele si locul institutiei sau ale organismului emitent.

(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsusită de beneficiar, acesta va utiliza în exercitiul profesiei forma corespunzătoare a titlului, indicată de autoritătile competente române.

Art. 402. – (1) Medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti si care exercită profesia de medic în România, au obligatia de a se informa la autoritătile competente cu privire la legislatia din domeniul sănătătii, domeniul securitătii sociale, precum si cu privire la Codul de deontologie medicală.

(2) În vederea furnizării informatiilor prevăzute la alin. (1), autoritătile române competente vor organiza, la nivelul structurilor teritoriale si centrale, birouri de informare legislativă.

(3) Medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoasterii calificării profesionale de către autoritătile competente române, trebuie să posede cunostintele lingvistice necesare desfăsurării activitătilor profesionale în România.

Art. 403. – (1) Autoritătile competente române colaborează îndeaproape cu autoritătile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor apartinând Spatiului Economic European si, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidentialitatea informatiilor transmise.

(2) Schimbul de informatii privind sanctiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave si precise, susceptibile de a avea consecinte asupra activitătilor de medic, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice si a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificările si completările ulterioare.

 

CAPITOLUL III

Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

Art. 404. – (1) Colegiul Medicilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităti delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului si supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

(2) Colegiul Medicilor din România are autonomie institutională în domeniul său de competentă, normativ si jurisdictional profesional si îsi exercită atributiile fără posibilitatea vreunei imixtiuni.

(3) Ministerul Sănătătii Publice urmăreste modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor din România.

(4) Colegiul Medicilor din România cuprinde toti medicii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. a), c) si e), precum si medicii stabiliti în România care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. b), d) si f) si care exercită profesia de medic în conditiile prezentei legi.

Art. 405. – (1) Colegiul Medicilor din România se organizează si functioneză pe criterii teritoriale, la nivel national si judetean, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti.

(2) Între Colegiul Medicilor din România si colegiile teritoriale există raporturi de autonomie functională, organizatorică si financiară.

(3) Sediul Colegiului Medicilor din România este în municipiul Bucuresti.

 

SECTIUNEA a 2-a

Atributiile Colegiului Medicilor din România

 

Art. 406. – (1) Colegiul Medicilor din România are următoarele atributii:

a) asigură aplicarea regulamentelor si normelor care organizează si reglementează exercitarea profesiei de medic, indiferent de forma de exercitare si de unitatea sanitară în care se desfăsoară;

b) apără demnitatea si promovează drepturile si interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea si independenta profesională ale medicului, precum si dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului medical;

c) atestă onorabilitatea si moralitatea profesională ale membrilor săi;

d) întocmeste, actualizează permanent Registrul unic al medicilor, administrează pagina de Internet pe care este publicat acesta si înaintează trimestrial Ministerului Sănătătii Publice un raport privind situatia numerică a membrilor săi, precum si a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului si supravegherii profesiei de medic;

e) asigură respectarea de către medici a obligatiilor ce le revin fată de pacient si de sănătatea publică;

f) elaborează si adoptă Statutul Colegiului Medicilor din România si Codul de deontologie medicală;

g) elaborează ghiduri si protocoale de practică medicală, pe niveluri de competente ale unitătilor sanitare, si le propune spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice.

Elaborarea ghidurilor si protocoalelor de practică medicală poate fi delegată asociatiilor profesional-stiintifice ale medicilor;

h) stabileste si reglementează regimul de publicitate a activitătilor medicale;

i) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor si dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medical;

j) promovează si stabileste relatii pe plan extern cu institutii si organizatii similare;

k) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică profesională, de deontologie medicală si de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdictie profesională;

l) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională;

m) sprijină institutiile si actiunile de prevedere si asistentă medico-socială pentru medici si familiile lor;

n) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activitătii profesionale de către medicii cetăteni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

o) participă, împreună cu Ministerul Educatiei si Cercetării si cu Ministerul Sănătătii Publice, la stabilirea numărului anual de locuri în unitătile de învătământ superior de profil medical acreditate, precum si a numărului de locuri în rezidentiat;

p) colaborează cu organizatii de profil profesional-stiintific, patronal, sindical din domeniul sanitar si cu organizatii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătătii populatiei;

q) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea reglementărilor din domeniul medical sau al asigurărilor sociale de sănătate;

r) propune criterii si standarde de dotare a cabinetelor de practică medicală independentă, indiferent de regimul proprietătii, si le supune spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice.

(2) Colegiul Medicilor din România, prin structurile nationale sau teritoriale, colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice, cu institutii, autorităti si organizatii la:

a) formarea, specializarea si perfectionarea pregătirii profesionale a medicilor;

b) stabilirea si cresterea standardelor de practică profesională în vederea asigurării calitătii actului medical în unitătile sanitare;

c) elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional si tematica de concurs;

d) initierea si promovarea de forme de educatie medicală continuă în vederea ridicării gradului de competentă profesională a membrilor săi;

e) elaborarea criteriilor si standardelor de dotare a cabinetelor de practică medicală independentă, pe care le supune spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice;

f) promovarea si asigurarea cadrului necesar desfăsurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe criteriile competentei profesionale;

g) reprezentarea medicilor cu practică independentă care desfăsoară activităti medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

h) consultările privind normele de acordare a asistentei medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate.

(3) Colegiul Medicilor din România avizează înfiintarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma lor juridică, si participă, prin reprezentanti anume desemnati, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unitătile sanitare publice.

Art. 407. – În exercitarea atributiilor prevăzute de prezenta lege, Colegiul Medicilor din România, prin structurile nationale sau teritoriale, are dreptul de a formula actiune în justitie în nume propriu sau în numele membrilor săi.

 

SECTIUNEA a 3-a

Membrii Colegiului Medicilor din România

 

Art. 408. – (1) În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăteni români si medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România, precum si medicii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 370 lit. c) si e) au obligatia să se înscrie în Colegiul Medicilor din România.

(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.

(3) Înscrierea în Colegiul Medicilor din România si eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 379 alin. (1) lit. a), b) si c) si au depus jurământul prevăzut la art. 378 alin. (1).

(4) Depunerea jurământului se va mentiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România.

(5) Pot deveni, la cerere, membri ai Colegiului Medicilor din România si medicii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state si care prestează temporar servicii medicale în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).

(6) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România o pot păstra, la cerere, si medicii pensionari care au practicat profesia de medic.

(7) La data intrării în vigoare a prezentei legi, au de drept calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România toti medicii înscrisi până la această dată.

(8) Membrii Colegiului Medicilor din România sunt înscrisi în Registrul unic al medicilor din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor din România.

(9) Evidenta si identificarea membrilor Colegiului Medicilor din România se vor putea face si prin folosirea codului numeric personal.

Art. 409. – (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic pot solicita suspendarea calitătii de membru pe acea durată.

(2) Pe durata suspendării la cerere a calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România se suspendă obligatiile si drepturile ce decurg din prezenta lege.

(3) Întreruperea exercitării profesiei de medic pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România.

Art. 410. – (1) Medicii care îndeplinesc conditiile prevăzute de art. 370 se pot înscrie ca membri ai Colegiului Medicilor din România la colegiul teritorial în a cărui rază se află unitatea la care urmează să îsi desfăsoare activitatea sau la colegiul teritorial în a cărui rază îsi au domiciliul sau resedinta.

(2) Medicii luati în evidenta unui colegiu teritorial, dacă exercită activităti medicale si pe raza altui colegiu teritorial, sunt obligati să anunte si acest colegiu.

 

SECTIUNEA a 4-a

Drepturile si obligatiile membrilor Colegiului Medicilor din România

 

Art. 411. – Membrii Colegiului Medicilor din România au următoarele drepturi:

a) să aleagă si să fie alesi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau nationale ale Colegiului Medicilor din România;

b) să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor din România si să primească informatiile solicitate;

c) să participe la orice actiune a Colegiului Medicilor din România si să fie informati în timp util despre aceasta;

d) să folosească, împreună cu membrii lor de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale si sportive ale Colegiului Medicilor din România si ale colegiilor teritoriale;

e) să poarte însemnele Colegiului Medicilor din România;

f) să conteste sanctiunile primite;

g) să solicite ajutoare materiale pentru situatii deosebite, atât personal, cât si prin membrii lor de familie.

Art. 412. – Obligatiile membrilor Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:

a) să facă dovada cunoasterii normelor de deontologie profesională si a celor care reglementează organizarea si functionarea corpului profesional; modalitatea de testare a cunostintelor de deontologie si a legislatiei profesionale se stabileste de Consiliul national al Colegiului Medicilor din România;

b) să respecte dispozitiile Statutului Colegiului Medicilor din România, ale Codului de deontologie medicală, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România si regulamentele profesiei;

c) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredintate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional;

d) să participe la manifestările initiate de organele de conducere, la activitătile profesionale sau de pregătire profesională initiate ori organizate de către organele de conducere nationale sau locale;

e) să participe la sedintele ori adunările la care au fost convocati;

f) să execute cu bună-credintă sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România;

g) să se abtină de la deliberările organelor de conducere în care sunt alesi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atributii ale acestor organe, au un interes propriu;

h) să păstreze secretul profesional;

i) să păstreze confidentialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor si voturilor exprimate în organele de conducere;

j) să respecte normele, principiile si îndatoririle deontologiei medicale;

k) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România;

l) să achite, în termenul stabilit, cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor din România;

m) să rezolve litigiile cu alti membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor din România;

n) să execute cu bună-credintă atributiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, în colegiile judetene sau în Colegiul Medicilor Municipiului Bucuresti.

Art. 413. – Obligatiile membrilor Colegiului Medicilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici, sunt:

a) să respecte si să aplice, în orice împrejurare, normele de deontologie medicală;

b) să nu aducă prejudicii reputatiei corpului medical sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor din România;

c) să acorde, cu promptitudine si neconditionat, îngrijirile medicale de urgentă, ca o îndatorire fundamentală profesională si civică;

d) să actioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea cresterii gradului de pregătire profesională;

e) să aplice parafa, cuprinzând numele, prenumele, gradul, specialitatea si codul, pe toate actele medicale pe care le semnează;

f) să respecte drepturile pacientilor.

Art. 414. – (1) În vederea cresterii gradului de pregătire profesională si asigurării unui nivel ridicat al cunostintelor medicale, medicii sunt obligati să efectueze un număr de cursuri de pregătire si alte forme de educatie medicală continuă si informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilite în acest sens de către Colegiul Medicilor din România. Sunt creditate programele, precum si celelalte forme de educatie medicală continuă avizate de Colegiul Medicilor din România.

(2) Medicii care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educatie medicală continuă, stabilit de Consiliul national al Colegiului Medicilor din România, sunt suspendati din exercitiul profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv.

 

SECTIUNEA a 5-a

Organizare si functionare

 

A. Organizarea la nivel teritorial

Art. 415. – (1) La nivelul fiecărui judet, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti, se organizează câte un colegiu al medicilor, format din toti medicii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectivă, denumit în continuare colegiul teritorial.

(2) Colegiile teritoriale ale medicilor au personalitate juridică, patrimoniu si buget proprii. Patrimoniul se constituie din bunuri mobile si imobile, dobândite în conditiile legii.

(3) Sediul colegiului teritorial al medicilor este în orasul de resedintă a judetului, respectiv în municipiul Bucuresti, pentru Colegiul Medicilor Municipiului Bucuresti.

(4) Nici un colegiu teritorial nu poate functiona în afara Colegiului Medicilor din România.

Art. 416. – Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt:

a) adunarea generală;

b) consiliul;

c) biroul consiliului;

d) presedintele.

Art. 417. – (1) Adunarea generală este formată din medicii înscrisi la colegiul teritorial respectiv.

(2) Adunarea generală se întruneste anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, si adoptă hotărâri cu majoritate simplă în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se organizează o nouă sedintă, cu aceeasi ordine de zi, care va adopta hotărâri cu majoritate simplă, indiferent de numărul membrilor prezenti.

(3) Adunarea generală are următoarele atributii:

a) alege membrii consiliului si comisia de cenzori a colegiului teritorial;

b) alege reprezentantii în Adunarea generală natională;

c) aprobă proiectul de buget al colegiului si, în baza raportului cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;

d) stabileste indemnizatia de sedintă a membrilor comisiei de disciplină.

(4) Modalitatea de exprimare a votului se stabileste prin regulamentul electoral.

Art. 418. – Membrii consiliului colegiului teritorial, membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial si membrii în Adunarea generală natională se aleg pe o perioadă de 4 ani de către membrii colegiului teritorial respectiv, potrivit regulamentului electoral, aprobat de Consiliul national al Colegiului Medicilor din România.

Art. 419. – (1) Consiliul are un număr de membri proportional cu numărul medicilor înscrisi în evidenta colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează:

a) 11 membri, pentru un număr de până la 500 de medici înscrisi;

b) 13 membri, pentru un număr de la 501 până la 1.000 de medici înscrisi;

c) 19 membri, pentru un număr de la 1.001 până la 2.000 de medici înscrisi;

d) 21 de membri, pentru un număr de peste 2.000 de medici înscrisi.

(2) Consiliul constituit la nivelul municipiului Bucuresti este format din 23 de membri.

(3) Proportional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3–9 membri supleanti.

Art. 420. – Consiliul colegiului teritorial exercită atributiile prevăzute de lege si date în competenta sa prin Statutul Colegiului Medicilor din România sau prin hotărâre a Consiliului national.

Art. 421. – (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima sedintă, organizată în termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.

(2) Biroul consiliului colegiului teritorial este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar.

(3) Presedintele biroului consiliului colegiului teritorial este si presedintele colegiului teritorial.

 

B. Organizarea la nivel national

Art. 422. – (1) Colegiul Medicilor din România este format din toti medicii înscrisi în colegiile teritoriale.

(2) Colegiul Medicilor din România are personalitate juridică, patrimoniu si buget proprii. În bugetul propriu sunt cuprinse si contributiile colegiilor teritoriale în cotă fixă de 20% din cuantumul cotizatiilor. Patrimoniul poate fi folosit si în activităti producătoare de venituri, în conditiile legii.

Art. 423. – Organele de conducere la nivel national ale Colegiului Medicilor din România sunt:

a) Adunarea generală natională;

b) Consiliul national;

c) Biroul executiv;

d) presedintele.

Art. 424. – (1) Adunarea generală natională este alcătuită din membrii Consiliului national al Colegiului Medicilor din România si din reprezentantii fiecărui colegiu teritorial, alesi potrivit regulamentului electoral prevăzut la art. 418.

(2) Norma de reprezentare în Adunarea generală natională este de 1/200 de membri.

(3) Reprezentantii în Adunarea generală natională sunt alesi pe o durată de 4 ani.

(4) Proportional cu numărul de medici înscrisi în evidenta colegiului teritorial se va alege un număr de 3–11 membri supleanti.

Art. 425. – Adunarea generală natională are următoarele atributii:

a) adoptă Statutul Colegiului Medicilor din România, precum si Codul de deontologie medicală;

b) aprobă modificarea acestora;

c) aprobă bugetul de venituri si cheltuieli si executia celui pentru exercitiul expirat;

d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;

e) adoptă puncte de vedere care să reflecte pozitia Colegiului Medicilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce priveste profesia de medic ori statutul medicului în societate;

f) revocă din functie membrii alesi pentru abateri de la prevederile prezentei legi si, respectiv, ale Regulamentului de organizare si functionare a Colegiului Medicilor din România, care aduc prejudicii activitătii corpului profesional.

Art. 426. – (1) Adunarea generală natională adoptă hotărâri în prezenta a cel putin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.

(2) Dacă la prima convocare nu se realizează conditia de cvorum, după două săptămâni se va organiza o altă sedintă, cu aceeasi ordine de zi, care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenti, cu exceptia situatiilor prevăzute la art. 425 lit. a) si b), pentru care este necesară conditia de cvorum prevăzută la alin. (1).

(3) Adunarea generală natională se întruneste în sedintă ordinară în trimestrul I al anului în curs.

Art. 427. – Adunarea generală natională este condusă de către presedintele Colegiului Medicilor din România.

Art. 428. – Adunarea generală natională poate fi convocată de către:

a) presedintele Colegiului Medicilor din România;

b) 3 dintre membrii Biroului executiv;

c) o treime din numărul membrilor Consiliului national al Colegiului Medicilor din România.

Art. 429. – (1) Consiliul national al Colegiului Medicilor din România este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui judet, din 3 reprezentanti ai municipiului Bucuresti si câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister si institutie centrală cu retea sanitară proprie. În afară de acestia, Consiliul national al Colegiului Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Ministerului Sănătătii Publice, Academiei de Stiinte Medicale, Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei si Ministerului Justitiei.

(2) Reprezentantii colegiilor teritoriale în Consiliul national al Colegiului Medicilor din România sunt alesi pe o perioadă de 4 ani de către membrii consiliilor si reprezentantii colegiilor teritoriale în Adunarea generală natională întruniti într-o sedintă comună.

(3) Cheltuielile cu deplasarea si diurna reprezentantilor în Consiliul national al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de colegiile teritoriale ai căror reprezentanti sunt.

(4) Consiliul national al Colegiului Medicilor din România se întruneste legal în prezenta a cel putin două treimi din numărul reprezentantilor stabiliti la alin. (1) si ia decizii cu majoritate simplă de voturi.

Art. 430. – Deciziile Consiliului national al Colegiului Medicilor din România sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale si pentru toti medicii care practică medicina în România.

Art. 431. – Atributiile Consiliului national al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:

a) elaborează Statutul Colegiului Medicilor din România, precum si proiectele de modificare a acestuia;

b) elaborează Codul de deontologie medicală, precum si proiectele de modificare a acestuia;

c) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

d) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităti medicale, medicodentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală;

e) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea tematicilor si a metodologiilor concursurilor si examenelor pentru medici;

f) stabileste sistemul de credite de educatie medicală continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de perfectionare profesională a medicilor;

g) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea criteriilor medicale de selectie a pacientilor în cazul unor tipuri de tratamente disponibile în număr limitat;

h) înaintează spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice ghidurile si protocoalele de practică medicală elaborate în conditiile art. 406 alin. (1) lit. g);

i) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic colegiului teritorial;

j) gestionează bunurile Colegiului Medicilor din România si poate să initieze si să subventioneze actiuni interesând profesia medicală, actiuni de întrajutorare sau de sponsorizare;

k) solutionează, prin comisiile de specialitate, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestatiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judetene, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, în conformitate cu regulamentele proprii;

l) alege dintre membrii săi Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România;

m) propune Adunării generale nationale proiectul privind bugetul de venituri si cheltuieli al Colegiului Medicilor din România;

n) alege dintre membrii Colegiului Medicilor din România pe cei care vor forma comisiile de lucru;

o) stabileste indemnizatiile membrilor Biroului executiv si indemnizatia de sedintă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;

p) stabileste conditiile privind desfăsurarea de către cabinetele si unitătile medicale a publicitătii, iar prin comisia de specialitate aprobă continutul materialului publicitar;

r) reprezintă, în conditiile art. 406 alin. (2), membrii săi la elaborarea contractului-cadru si negocierea normelor de acordare a asistentei medicale în domeniul asigurărilor sociale de sănătate.

Art. 432. – Consiliul national al Colegiului Medicilor din România aprobă exercitarea ocazională, cu caracter didactic, de instruire, informare si schimb de experientă, a profesiei de medic de către medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din România.

Art. 433. – Consiliul national al Colegiului Medicilor din România stabileste, în domeniul său de competentă, strategia si planul anual de control si supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic.

Art. 434. – Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar general, alesi în mod individual de către Consiliul national, dintre membrii săi, pe o durată de 4 ani.

Art. 435. – (1) Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România lucrează legal în prezenta a cel putin 3 dintre membrii săi si aprobă deciziile cu votul a cel putin 3 membri.

(2) Biroul executiv se întruneste o dată pe săptămână sau ori de câte ori este cazul, la cererea presedintelui sau a cel putin 2 dintre membrii săi. În conditiile stabilite de Statutul Colegiului Medicilor din România, votul poate fi exprimat si prin corespondentă sau în format electronic.

Art. 436. – Atributiile Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România sunt următoarele:

a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Medicilor din România între sedintele Consiliului national;

b) aprobă angajarea de personal si asigură executia bugetului Colegiului Medicilor din România;

c) întocmeste raportul anual de activitate si gestiune, pe care îl supune spre aprobare Consiliului national;

d) acceptă donatiile, legatele si sponsorizările făcute Colegiului Medicilor din România;

e) execută hotărârile Adunării generale nationale si ale Consiliului national;

f) elaborează si supune spre avizare Consiliului national proiectul bugetului de venituri si cheltuieli, pe baza bugetelor locale;

g) informează Consiliul national cu privire la deciziile emise între sedintele Consiliului;

h) îndeplineste orice alte sarcini stabilite de către Consiliul national.

Art. 437. – Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului national al Colegiului Medicilor din România.

Art. 438. – În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum si membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizatie lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul national, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.

Art. 439. – Presedintele Biroului executiv al Consiliului national este presedintele Colegiului Medicilor din România.

Art. 440. – Presedintele Colegiului Medicilor din România îndeplineste următoarele atributii:

a) reprezintă Colegiul Medicilor din România în relatiile cu persoanele fizice si juridice din tară si străinătate;

b) încheie contracte si conventii în numele Colegiului Medicilor din România, cu aprobarea Biroului executiv;

c) convoacă si conduce sedintele adunării generale si ale Consiliului national;

d) duce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului national date în sarcina sa si rezolvă problemele si lucrările curente;

e) angajează personalul de specialitate si administrativ;

f) îndeplineste orice alte sarcini stabilite de Consiliul national ori de Biroul executiv, potrivit legii.

Art. 441. – (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor din România, atât la nivel national, cât si teritorial, medicii care detin functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, respectiv al ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, al caselor judetene de asigurări de sănătate si a municipiului Bucuresti, al patronatelor si sindicatelor profesionale, precum si orice fel de functii de demnitate publică.

(2) Medicii pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situatia de incompatibilitate sunt suspendati din functie. Suspendarea durează până la încetarea situatiei de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului.

(3) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial si national este de maximum două, care pot fi si consecutive.

(4) Dispozitiile alin. (1)–(3) nu se aplică persoanelor care la data intrării în vigoare a prezentei legi îndeplinesc, în baza reglementărilor aflate în vigoare anterior, vreuna dintre functiile mentionate până la expirarea mandatului pentru care au fost alese.

 

SECTIUNEA a 6-a

Răspunderea disciplinară

 

Art. 442. – (1) Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor si regulamentelor profesiei medicale, a Codului de deontologie medicală si a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum si pentru orice fapte săvârsite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.

(2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contraventională sau civilă, conform prevederilor legale.

Art. 443. – (1) Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medicul. În cazul medicilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, plângerea se depune la colegiul în a cărui rază medicul îsi desfăsoară activitatea.

(2) Biroul executiv al Consiliului national dispune trimiterea dosarului disciplinar la comisia de disciplină.

(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestatie la colegiul a cărui decizie se contestă. Aceasta se solutionează de către Biroul executiv al Consiliului national.

(4) Plângerile împotriva unui membru al organelor de conducere de la nivel teritorial sau national se înaintează Comisiei superioare de disciplină.

Art. 444. – (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează si functionează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârsite de medicii înscrisi în acel colegiu.

(2) La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează si functionează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri contestatiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.

(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de autoritătile de sănătate publică, la nivel teritorial, si de Ministerul Sănătătii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.

(4) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România.

Art. 445. – (1) Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului teritorial sunt alesi de adunarea generală colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplină vor fi alesi de Adunarea generală natională.

(2) Membrii comisiilor de disciplină vor fi alesi din rândul medicilor primari cu o vechime în profesie de peste 7 ani si care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.

(3) Functia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu orice altă functie în cadrul Colegiului Medicilor din România.

(4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 6 ani.

(5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin deces, demisie, pierderea calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnati de către Ministerul Sănătătii Publice sau autoritatea de sănătate publică.

Art. 446. – (1) Membrii comisiilor de disciplină se aleg prin vot secret si pe baza candidaturilor depuse.

(2) La nivel teritorial se va alege un număr de 5–9 membri, iar la nivel national, 13.

(3) Membrii comisiilor de disciplină îsi vor alege un presedinte care conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplină.

(4) Presedintele comisiei de disciplină prezintă adunării generale raportul anual al activitătii comisiei de disciplină.

Art. 447. – (1) Sanctiunile disciplinare sunt:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) vot de blam;

d) amendă de la 100 lei (RON) la 1.500 lei (RON).

Plata amenzii se va face în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii disciplinare. Neachitarea în acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, până la achitarea sumei. Sumele provenite din plata amenzilor se fac venit integral la bugetul Colegiului Medicilor din România;

e) interdictia de a exercita profesia ori anumite activităti medicale pe o perioadă de la o lună la un an;

f) retragerea calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România.

(2) Retragerea calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de instantele judecătoresti cu privire la interzicerea exercitării profesiei.

(3) La sanctiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicală ori alte forme de pregătire profesională.

Art. 448. – (1) Decizia pronuntată se comunică medicului sanctionat si Biroului executiv al Colegiului Medicilor din România.

(2) Deciziile privind aplicarea sanctiunilor care se soldează cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică si Ministerului Sănătătii Publice si, respectiv, angajatorului.

(3) Persoana fizică sau juridică care a făcut sesizarea va fi informată cu privire la solutionarea cauzei de către comisia de disciplină.

(4) În termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat, persoana care a făcut sesizarea, Ministerul Sănătătii Publice, presedintele colegiului teritorial sau presedintele Colegiului Medicilor din România poate contesta decizia pronuntată de comisia de disciplină a colegiului teritorial.

Art. 449. – (1) Actiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârsirii faptei sau de la data cunoasterii consecintelor prejudiciabile.

(2) Sanctiunile prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. a)–d) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la lit. e), în termen de un an de la data expirării perioadei de interdictie.

(3) În cazul aplicării sanctiunii prevăzute la art. 447 alin. (1) lit. f), medicul poate face o nouă cerere de redobândire a calitătii de membru al colegiului după expirarea perioadei stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă de interdictie a exercitării profesiei sau după 2 ani de la data aplicării sanctiunii de către comisiile de disciplină. Redobândirea calitătii de membru al Colegiului Medicilor din România se face în conditiile prezentei legi.

(4) În situatia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost dispuse si măsurile prevăzute la art. 447 alin. (3), radierea sanctiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.

(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sanctiunii aplicate constituie o circumstantă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea noii sanctiuni.

Art. 450. – (1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate în acest scop de către biroul consiliului colegiului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv al Colegiului Medicilor din România.

(2) Unitătile sanitare sau cele de medicină legală au obligatia de a pune la dispozitie comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum si orice alte date si informatii necesare solutionării cauzei.

Art. 451. – Împotriva deciziei de sanctionare a Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat poate formula o actiune în anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui rază îsi desfăsoară activitatea.

 

SECTIUNEA a 7-a

Venituri si cheltuieli

 

Art. 452. – Veniturile Colegiului Medicilor din România se constituie din:

a) taxa de înscriere;

b) cotizatiile lunare ale membrilor;

c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice, inclusiv din organizarea de cursuri si alte forme de educatie medicală continuă;

d) donatii si sponsorizări de la persoane fizice si juridice;

e) legate;

f) drepturi editoriale;

g) încasări din vânzarea publicatiilor proprii;

h) fonduri rezultate din manifestările culturale si stiintifice;

i) alte surse.

Art. 453. – (1) Cotizatiile datorate si neplătite în termenul fixat de consiliul colegiului teritorial de către membrii Colegiului Medicilor din România determină plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispozitiile legale aplicabile institutiilor publice.

(2) Aceeasi penalitate se va aplica si colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizatie datorată.

Art. 454. – (1) Neplata cotizatiei datorate de membrii Colegiului Medicilor din România pe o perioadă de 6 luni si după atentionarea scrisă a consiliului colegiului teritorial se sanctionează cu suspendarea calitătii de membru până la plata cotizatiei datorate.

(2) Sanctiunea se aplică de către comisia de disciplină a colegiului teritorial, la sesizarea comisiei administrative si financiar-contabile a colegiului teritorial.

Art. 455. – Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Medicilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de Consiliul national, respectiv de consiliul colegiului teritorial.

Art. 456. – Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea si functionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli de capital, perfectionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, întrajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de institutii cu scop filantropic si stiintific, acordarea de premii pentru membrii cu activităti profesionale deosebite, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul national al Colegiului Medicilor din România.

 

CAPITOLUL IV

Rolul, atributiile si drepturile autoritătii de stat

 

Art. 457. – Ministerul Sănătătii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreste ca activitatea Colegiului Medicilor din România să se desfăsoare în conditiile legii.

Art. 458. – Reprezentantul autoritătii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătătii Publice este membru al Consiliului national al Colegiului Medicilor din România si este numit prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 459. – În cazul în care reprezentantul autoritătii de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare si informează Ministerul Sănătătii Publice în acest sens.

Art. 460. – În cazul nerespectării prevederilor art. 459, Ministerul Sănătătii Publice se adresează instantelor judecătoresti competente.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 461. – În vederea facilitării accesului la exercitiul profesiei de medic pe teritoriul României, Ministerul Sănătătii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România recunoaste calificările de medic dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană de cetătenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii.

Art. 462. – (1) Normele privind recunoasterea diplomelor, certificatelor si titlurilor de medic, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinând Spatiului Economic European si de Confederatia Elvetiană cetătenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătătii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor din România si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Nomenclatorul de specialităti medicale, medicodentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală se elaborează de Ministerul Sănătătii Publice si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Normele privind întocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesională ale medicilor se elaborează în colaborare de autoritătile competente române definite de prezenta lege si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 463. – (1) Atributiile Colegiului Medicilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociatie profesională.

(2) Colegiul Medicilor din România nu se poate substitui organizatiilor patronale sau sindicale si în îndeplinirea atributiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.

(3) Membrii Colegiului Medicilor din România pot face parte si din alte asociatii profesionale.

Art. 464. – Statutul Colegiului Medicilor din România, Codul de deontologie medicală, cu modificările si completările ulterioare, precum si deciziile Consiliului national care privesc organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România sau drepturile si obligatiile acestora ca membri ai Colegiului Medicilor din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 465. – Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/si independent medicul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greseli în activitatea profesională.

Art. 466. – (1) Medicii care ocupă functii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătătii Publice, în cadrul autoritătilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, în cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate si, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judetene si a municipiului Bucuresti, precum si cei din cadrul ministerelor sau institutiilor centrale cu retele sanitare proprii pot desfăsura în afara programului normal de lucru, în conditiile legii, activităti profesionale, potrivit calificării pe care o detin. Prevederile se aplică, cu respectarea reglementărilor legale referitoare la conflictul de interese si incompatibilităti stabilite pentru sistemul sanitar, iar activitătile profesionale se desfăsoară exclusiv în unităti sanitare private.

(2) Medicilor prevăzuti la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) si (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 467. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004, cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

´Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exercitiul profesiei de medic cuprinse în:

– Directiva Consiliului nr. 93/16 din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulatii a medicilor si recunoasterea reciprocă a diplomelor, certificatelor si a altor titluri de medic, cu modificările si completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. 165 din 7 iulie 1993, p. 1;

– art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) si (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a)–c) si alin. (3), art. 8, art. 50 alin. (1) si (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 si art. 56 alin. (1) si (2) din Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;

– art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulatie a lucrătorilor în interiorul Comunitătii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;

– Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetătenilor din statele terte care sunt rezidenti pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004.

 

TITLUL XIII

Exercitarea profesiei de medic dentist

Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România

 

CAPITOLUL I

Exercitarea profesiei de medic dentist

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

Art. 468. – Prevederile prezentului titlu se aplică activitătilor de medic dentist exercitate în România în regim salarial si/sau independent.

Art. 469. – Profesia de medic dentist se exercită, pe teritoriul României, în conditiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicina dentară, după cum urmează:

a) cetăteni ai statului român;

b) cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sotul unui cetătean român, precum si descedentii si ascendentii în linie directă aflati în întretinerea unui cetătean român, indiferent de cetătenia acestora;

d) membrii de familie ai unui cetătean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiti la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul României a cetătenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 260/2005;

e) cetătenii statelor terte beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).

Art. 470. – (1) În sensul prezentului titlu, expresiile folosite au următoarele semnificatii:

a) medici dentisti, cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene – persoanele prevăzute la art. 469 lit. b) si, prin asimilare, medicii dentisti aflati în situatiile prevăzute la art. 469 lit. d) si f);

b) stat membru de origine sau de provenientă, stat membru de stabilire sau, după caz, stat membru gazdă – un stat membru al Uniunii Europene, un stat apartinând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiană;

(2) Prin titlu oficial de calificare în medicina dentară se întelege:

a) diploma de medic stomatolog sau diploma de medic dentist, eliberate de o institutie de învătământ superior din domeniul medicinei dentare, acreditată din România;

b) certificatul de specialist în ortodontie si ortopedie dento-facială, precum si certificatul de specialist în chirurgie dento-alveolară, eliberate de Ministerul Sănătătii Publice;

c) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicină dentară, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană;

d) diploma, certificatul sau un alt titlu în medicină dentară, dobândite într-un stat tert si recunoscute de unul dintre statele membre enumerate la lit. c) ori echivalate de România.

Art. 471. – (1) Titlurile oficiale de calificare în medicina dentară obtinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor apartinând Spatiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene se echivalează potrivit legii.

(2) Exceptie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în medicina dentară care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

Art. 472. – (1) Profesia de medic dentist are ca scop asigurarea sănătătii publice si a individului prin activităti de preventie, diagnostic si tratament ale maladiilor si anomaliilor oro-dento-maxilare si ale tesuturilor adiacente, desfăsurate cu respectarea prevederilor Codului deontologic al medicului dentist.

(2) Natura acestor activităti încadrează profesia de medic dentist în rândul profesiilor din sectorul sanitar cu risc crescut de biocontaminare, beneficiind de toate facilitătile acordate de legislatia în vigoare.

(3) Caracterul specific al activitătilor exercitate în baza titlurilor oficiale de calificare în medicina dentară, prevăzute de lege, individualizează, distinge si separă profesia de medic dentist de profesia de medic.

Art. 473. – (1) În exercitarea profesiei medicul dentist trebuie să dovedească disponibilitate, corectitudine, devotament si respect fată de fiinta umană. Independenta profesională conferă medicului dentist dreptul de initiativă si decizie în exercitarea actului medico-dentar si deplină răspundere a acestuia.

(2) Medicul dentist nu este functionar public în timpul exercitării profesiei, prin natura umanitară si liberală a acesteia.

Art. 474. – (1) Profesia de medic dentist, indiferent de forma de exercitare, salariată si/sau independentă, se exercită numai de către medicii dentisti membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) În vederea accesului la una dintre activitătile de medic dentist si exercitiului acesteia, medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati, în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medico-dentare, de la obligativitatea înscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România.

Art. 475. – (1) La primirea ca membru în Colegiul Medicilor Dentisti din România medicul dentist va depune următorul jurământ:

“Odată admis printre membrii profesiei de medic dentist:

Mă angajez solemn să-mi consacru viata în slujba umanitătii;

Voi păstra profesorilor mei respectul si recunostinta care le sunt datorate;

Voi exercita profesia cu constiintă si demnitate;

Sănătatea pacientilor va fi pentru mine obligatie sacră;

Voi păstra secretele încredintate de pacienti, chiar si după decesul acestora;

Voi mentine prin toate mijloacele onoarea si nobila traditie a profesiei de medic dentist;

Colegii mei vor fi fratii mei;

Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea si pacient consideratii de nationalitate, rasă, religie, partid sau stare socială;

Voi păstra respectul deplin pentru viata umană de la începuturile sale, chiar sub amenintare, si nu voi utiliza cunostintele mele profesionale contrar legilor umanitătii.

Fac acest jurământ în mod solemn, liber, pe onoare!“

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si:

a) medicilor dentisti cetăteni români stabiliti în străinătate si care doresc să exercite profesia în România;

b) medicilor dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România si care doresc să profeseze;

c) medicilor dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state si care solicită intrarea în profesie în România;

d) medicilor dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. c) si e).

(3) Medicii dentisti prevăzuti la alin. (2) lit. b) si c) pot depune jurământul în limba română sau în una dintre limbile de circulatie în Uniunea Europeană.

Art. 476. – (1) Profesia de medic dentist se exercită pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 469 care îndeplinesc următoarele conditii:

a) detin un titlu oficial de calificare în medicina dentară prevăzut de prezenta lege;

b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;

c) sunt apti din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de medic dentist;

d) sunt membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România;

e) prin exceptie de la lit. d), în caz de prestare temporară sau ocazională de servicii, medicii dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) si f) trebuie să înstiinteze Ministerul Sănătătii Publice cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medicodentare pe teritoriul României si să fie înregistrati pe această perioadă la Colegiul Medicilor Dentisti din România.

(2) Medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti pe teritoriul României, precum si medicii dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. c) si e) exercită profesia de medic dentist cu aceleasi drepturi si obligatii ca si medicii dentisti cetăteni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Art. 477. – (1) Profesia de medic dentist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însusite, după cum urmează:

a) medic dentist;

b) specialist în ortodontie si ortopedie dento-facială;

c) specialist în chirurgia dento-alveolară.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si cetătenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care detin un titlu oficial de calificare în medicina dentară si care exercită profesia în România.

(3) Medicii dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 si la art. 476 alin. (1) lit. a)–d) pot desfăsura activităti medico-dentare conform pregătirii profesionale în sistemul national de asigurări de sănătate sau/si în sistemul privat, fie ca angajati, fie ca persoană fizică independentă în formele prevăzute de lege.

Art. 478. – Controlul si supravegherea profesiei de medic dentist se realizează de Ministerul Sănătătii Publice si de Colegiul Medicilor Dentisti din România, denumite în continuare autorităti competente române.

Art. 479. – (1) În cazul în care un medic dentist îsi întrerupe activitatea profesională sau se află într-o situatie de incompatibilitate pe o perioadă mai mare de 5 ani, Colegiul Medicilor Dentisti din România va reatesta competenta profesională a acestuia în vederea reluării activitătii medico-dentare.

(2) Procedura privind modalitătile si conditiile de verificare si atestare a nivelului profesional se stabileste de Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România, conform Codului deontologic al medicului dentist si Regulamentului de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică si medicilor dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene stabiliti pe teritoriul României.

Art. 480. – (1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu are această calitate constituie infractiune si se pedepseste conform Codului penal.

(2) Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin presedintele colegiului teritorial sau al Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România, este în drept să exercite actiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele judiciare si autoritătile competente pentru urmărirea si trimiterea în judecată a persoanelor care îsi tribuie sau care întrebuintează fără drept titlul ori calitatea de medic dentist sau care practică în mod ilegal medicina dentară.

(3) Actiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în miscare cu Onstiintarea prealabilă a colegiului teritorial al cărui membru este medicul dentist respectiv si a Biroului executiv national.

 

SECTIUNEA a 2-a

Nedemnităti si incompatibilităti

 

Art. 481. – Este nedemn de a exercita profesia de medic dentist:

a) medicul dentist care a fost condamnat definitiv pentru săvârsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitătii sau vietii în împrejurări legate de exercitarea profesiei de medic dentist si pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) medicul dentist căruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilită, prin hotărâre judecătorească sau disciplinară.

Art. 482. – (1) Exercitarea profesiei de medic dentist este incompatibilă cu:

a) calitatea de angajat sau colaborator al unitătilor de productie ori distributie de produse farmaceutice, materiale sanitare sau materiale de tehnică dentară;

b) exercitarea în calitate de medic dentist, în mod nemijlocit, de acte si fapte de comert;

c) orice ocupatie de natură a aduce atingere demnitătii profesionale de medic dentist sau bunelor moravuri;

d) starea de sănătate fizică sau psihică necorepunzătoare pentru exercitarea acestei profesii, atestată ca atare prin certificat medical eliberat de comisia de expertiză medicală si recuperare a capacitătii de muncă;

e) folosirea cu bună stiintă a cunostintelor medicodentare în defavoarea sănătătii pacientului sau în scop criminal.

(2) Exceptie de la prevederile alin. (1) lit. b) fac activitătile de preventie de medicină dentară.

(3) La solicitarea medicului dentist în cauză sau la sesizarea oricărei persoane sau autorităti/institutii interesate, presedintele colegiului din care face parte medicul dentist respectiv poate constitui o comisie, special instituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 medici dentisti primari, pentru a confirma sau infirma situatia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a)–c) sau e). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. d) acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate.

(4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă dreptul de exercitare a profesiei.

(5) În termen de 10 zile de la aparitia situatiei de incompatibilitate, medicul dentist este obligat să anunte colegiul teritorial al cărui membru este.

 

SECTIUNEA a 3-a

Autorizarea exercitării profesiei de medic dentist

 

Art. 483. – (1) Medicii dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greseli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.

(2) În caz de prestare temporară sau ocazională de servicii medico-dentare pe teritoriul României, medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati de la obligativitatea obtinerii certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Accesul la activitătile de medic dentist pe durata prestării serviciilor se face conform prevederilor art. 492.

(3) Certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se acordă pe baza următoarelor acte:

a) documentele care atestă formarea în profesie;

b) certificatul de sănătate;

c) declaratia pe propria răspundere privind îndeplinirea conditiilor prevăzute la art. 481 si 482;

d) certificatul de cazier judiciar.

(4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă.

Art. 484. – (1) Medicii se pensionează la vârsta prevăzută de lege.

(2) În unitătile sanitare publice, medicii membri titulari si corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători stiintifici gradul I, doctori în stiinte medicale care desfăsoară activităti medico-dentare pot continua, la cerere, activitatea până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(3) Medicii dentisti care au depăsit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităti sanitare private. Desfăsurarea activitătii se face în baza certificatului de membru si a avizului anual al Colegiului Medicilor Dentisti din România eliberat pe baza certificatului de sănătate si a asigurării privind răspunderea civilă pentru greseli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

(4) Medicii dentisti detinuti sau internati din motive politice, aflati în situatiile prevăzute la art. 1 alin. (1) si (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, pot fi mentinuti, la cerere, în activitatea profesională, pe baza certificatului anual de sănătate. Aceste prevederi se aplică si medicilor dentisti care, din motive politice, au fost obligati să îsi întrerupă studiile o anumită perioadă, obtinându-si licenta cu întârziere, ori celor care au fost împiedicati să îsi reia activitatea profesională

(5) În cazul unitătilor sanitare publice care înregistrează deficit de personal medico-dentar, precum si al unitătilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, medicii dentisti îsi pot continua activitatea peste vâsta de pensionare prevăutăde lege. Criteriile de mentnere în activitate în aceste situati se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâte a Guvernului.

(6) Medicii dentisti care au împlinit vâsta de pensionare prevăută de lege nu pot detne functi de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, ministerelor si institutilor centrale cu reta sanitară proprie, autoritătilor de sănătate publică Casei Natonale de Asigurăi de Sănătate, caselor judetne de asigurăi de sănătate si a municipiului Bucuresti, precum si în cadrul spitalelor publice si oricăei alte unităti sanitare publice.

 

CAPITOLUL II

Dispozitii privind exercitarea profesiei de medic dentist în România de către medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii privind facilitarea dreptului de stabilire

 

Art. 485. – (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul la una dintre activitătile prevăzute la art. 472 se solutionează de Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat. Acestia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România în urma aplicării procedurii de recunoastere a calificării profesionale.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde:

a) copia documentului de cetătenie;

b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;

c) certificatul emis de autoritătile competente ale statului membru de origine sau de provenientă prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36CE;

d) certificatul de sănătate fizică si psihică emis de statul membru de origine sau de provenientă;

e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenientă, prin care se atestă onorabilitatea si moralitatea posesorului;

f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greseli în activitatea profesională, emisă de institutiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)–f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

(4) În situatia în care pentru accesul si exercitiul activitătii prevăzute la alin. (1) statul membru de origine sau provenientă nu impune o astfel de cerintă si, în consecintă, nu emite cetătenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. d), autoritătile competente române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.

(5) În cazul în care statul membru de origine sau de provenientă nu impune o astfel de cerintă si, în consecintă, nu emite cetătenilor săi documentul prevăzut la alin. (2) lit. e), autoritătile competente române acceptă atestatul eliberat pe baza declaratiei sub jurământ sau a declaratiei solemne a solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă sau, după caz, de notarul sau organizatia profesională abilitată în acest sens de acel stat.

Art. 486. – (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătătii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia.

(2) Deciziile autoritătilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanta de contencios administrativ.

Art. 487. – (1) Atunci când autoritătile competente române au cunostintă de fapte grave si precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activitătii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în România, comise de medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România si în afara teritoriului său, acestea informează statul membru de origine sau de provenientă al celor în cauză.

(2) Autoritătile competente române comunică statului membru gazdă informatiile solicitate cu privire la sanctiunile disciplinare de natură profesională sau administrativă, precum si cu privire la sanctiunile penale interesând exercitiul profesiei de medic dentist, aplicate medicilor dentisti pe durata exercitării profesiei în România.

(3) Autoritătile competente române analizează informatiile transmise de statul membru gazdă cu privire la faptele grave si precise comise de medicii dentisti cetăteni români sau care provin din România, anterior stabilirii în statul membru gazdă si în afara teritoriului său, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activitătii profesionale sau asupra exercitării profesiei de medic dentist în acel stat.

(4) Autoritătile competente române decid asupra naturii si amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situatiile pentru care au fost sesizate si comunică statului membru gazdă consecintele care rezultă cu privire la atestatele si documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

 

SECTIUNEA a 2-a

Dispozitii cu privire la libera prestare a serviciilor medico-dentare

 

Art. 488. – (1) Prezentele dispozitii se aplică medicilor dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care sunt stabiliti în vederea exercitării profesiei în unul dintre aceste state, atunci când se deplasează pe teritoriul României pentru a exercita în regim temporar si ocazional activitătile de medic dentist.

(2) Caracterul temporar si ocazional al prestării activitătilor medico-dentare este stabilit, de la caz la caz, de Ministerul Sănătătii Publice în functie de durata, frecventa, periodicitatea si continuitatea acestora.

Art. 489. – (1) Medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati de la obligatia înscrierii în Colegiul Medicilor Dentisti din România, precum si de la plata cotizatiei de membru, atunci când solicită accesul la una dintre activitătile de medic dentist în vederea prestării temporare sau ocazionale de servicii medico-dentare în România.

(2) Acestia sunt înregistrati automat la Colegiul Medicilor Dentisti din România pe durata prestării serviciilor respective, în baza copiei documentelor prestatorului prevăzute la art. 492 si transmise în acest scop de Ministerul Sănătătii Publice.

(3) Exercitiul activitătilor de medic dentist, în aceste situatii, se face în concordantă cu celelalte drepturi si obligatii prevăzute de lege pentru medicii dentisti cetăteni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Art. 490. – Pe durata prestării cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medico-dentare pe teritoriul României, persoanele prevăzute la art. 489 alin. (1) se supun dispozitiilor cu caracter profesional, regulamentar sau administrativ al calificărilor profesionale care definesc profesia si utilizarea titlurilor, dispozitiilor cu privire la faptele profesionale grave care afectează direct si specific protectia si securitatea consumatorilor, precum si dispozitiilor disciplinare prevăzute de lege pentru medicii dentisti cetăteni români membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Art. 491. – Prestarea cu caracter temporar sau ocazional a serviciilor medico-dentare pe teritoriul României de către persoanele prevăzute la art. 489 alin. (1) se face cu titlul profesional prevăzut de lege pentru calificarea profesională însusită.

Art. 492. – (1) Solicitările medicilor dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, cu privire la prestarea temporară sau ocazională de servicii medico-dentare în România, se solutionează de Ministerul Sănătătii Publice în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România.

(2) În cazul în care, în scopul prestării temporare de servicii medico-dentare, solicitantul se află la prima deplasare în România sau în cazul în care în situatia acestuia intervin schimbări materiale atestate de documente, acesta va înainta Ministerului Sănătătii Publice:

a) o declaratie prealabilă scrisă, în care se precizează durata de prestare, natura, locul de desfăsurare a acestor activităti, precum si domeniul de asigurare sau alte mijloace de protectie personală sau colectivă privind responsabilitatea profesională de care solicitantul beneficiază în statul membru de stabilire;

b) copia documentului de cetătenie;

c) o dovadă prin care autoritătile competente ale statului membru de stabilire atestă că la data eliberării acestui document posesorul este stabilit legal pe teritoriul său în vederea exercitării activitătilor de medic dentist si nu i-a fost interzisă exercitarea acestora, nici chiar cu titlu temporar;

d) diplomele, certificatele sau alte titluri de medic dentist prevăzute de lege sau de normele Uniunii Europene pentru prestarea activitătilor în cauză.

(3) Declaratia prevăzută la alin. (2) lit. a) poate fi înaintată prin toate mijloacele si se reânnoieste o dată pe an, dacă prestatorul intentionează să furnizeze, de manieră temporară sau ocazională, în cursul anului respectiv, servicii medico-dentare în România.

Art. 493. – (1) În caz de prestare temporară a serviciilor, medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state, sunt exceptati de la procedura de acreditare prevăzută de legislatia asigurărilor sociale de sănătate.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligatia de a informa în prealabil Casa Natională de Asigurări de Sănătate asupra serviciilor pe care urmează să le presteze pe teritoriul României, iar în caz de urgentă, în termen de maximum 7 zile de la prestarea acestora.

Art. 494. – Începând cu data aderării la Uniunea Europeană, autoritătile competente române vor retrage, după caz, temporar sau definitiv, documentele prevăzute la art. 492 alin. (2) lit. c) eliberate medicilor dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) si e), precum si medicilor dentisti stabiliti în România care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) si f), în cazul în care acestora li se aplică sanctiunile prevăzute de lege cu suspendarea sau interdictia exercitării profesiei.

Art. 495. – (1) Pentru fiecare prestare de servicii autoritătile competente române pot solicita autoritătilor competente omoloage din statul membru de stabilire informatii pertinente cu privire la legalitatea conditiei de stabilire, buna conduită profesională a solicitantului, precum si la absenta în cazul acestuia a sanctiunilor disciplinare sau penale.

(2) La solicitarea statului membru gazdă, autoritătile competente române transmit informatiile solicitate cu respectarea prevederilor art. 499.

(3) Autoritătile competente asigură schimbul necesar de informatii pentru ca plângerea beneficiarului împotriva prestatorului de servicii medico-dentare în regim temporar sau ocazional să fie corect solutionată. În această situatie, beneficiarul este informat asupra cursului demersului său.

 

SECTIUNEA a 3-a

Dispozitii comune cu privire la dreptul de stabilire si libera prestare de servicii medico-dentare

 

Art. 496. – Medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care, în timpul exercitării profesiei în România încalcă dispozitiile, legile si regulamentele profesiei răspund potrivit legii.

Art. 497. – (1) Medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care exercită profesia de medic dentist în România au dreptul de a atasa la titlul profesional prevăzut la art. 477 titlul legal de formare obtinut în statul membru de origine sau de provenientă, în limba statului emitent si, eventual, abrevierea acestui titlu în măsura în care nu este identic cu titlul profesional. Titlul legal de formare va fi însotit de numele si locul institutiei sau ale organismului emitent.

(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsusită de beneficiar, acesta va utiliza în exercitiul profesiei forma corespunzătoare a titlului indicată de autoritătile competente române.

Art. 498. – (1) Medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene care doresc să exercite profesia în România pot obtine de la autoritătile competente române informatii cu privire la legislatia din domeniul sănătătii, din domeniul securitătii sociale, precum si cu privire la Codul deontologic al medicului dentist.

(2) În vederea furnizării informatiilor prevăzute la alin. (1), autoritătile competente române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale si centrale birouri de informare legislativă.

(3) Medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoasterii calificării profesionale de către autoritătile competente române, trebuie să posede cunostintele lingvistice necesare desfăsurării activitătilor profesionale în România.

Art. 499. – (1) Autoritătile competente române colaborează îndeaproape cu autoritătile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor apartinând Spatiului Economic European si, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidentialitatea informatiilor transmise.

(2) Schimbul de informatii privind sanctiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave si precise, susceptibile de a avea consecinte asupra activitătilor de medic dentist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice si a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificările si completările ulterioare.

 

CAPITOLUL III

Organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România

 

SECTIUNEA 1

Caracteristici generale

 

Art. 500. – (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităti delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului si supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

(2) Colegiul Medicilor Dentisti din România are autonomie institutională în domeniul său de competentă, normativ si jurisdictional profesional.

(3) Ministerul Sănătătii Publice urmăreste modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(4) Colegiul Medicilor Dentisti din România cuprinde toti medicii dentisti care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) si e), precum si medicii dentisti stabiliti în România care întrunesc conditiile prevăzute la art. 469 lit. b),

d) si f) si care exercită profesia de medic dentist în conditiile prezentului titlu.

Art. 501. – (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România se organizează si functionează pe criterii teritoriale, la nivel national si judetean, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti.

(2) Sediul Colegiului Medicilor Dentisti din România este în municipiul Bucuresti.

(3) Patrimoniul este format din bunuri mobile si imobile dobândite în conditiile legii.

 

SECTIUNEA a 2-a

Atributiile Colegiului Medicilor Dentisti din România

 

Art. 502. – (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România are următoarele atributii generale:

a) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice, prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor si normelor care organizează si reglementează exercitarea profesiei de medic dentist, indiferent de forma de exercitare si de unitatea sanitară în care se desfăsoară;

b) apără demnitatea, promovează drepturile si interesele membrilor săi în toate sferele de activitate, apără onoarea, libertatea si independenta profesională ale medicului dentist în exercitarea profesiei;

c) asigură respectarea de către medicii dentisti a obligatiilor ce le revin fată de pacient si de sănătatea publică;

d) atestă onorabilitatea si moralitatea profesională ale membrilor săi;

e) întocmeste, actualizează permanent Registrul unic al medicilor dentisti din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia si înaintează trimestrial Ministerului Sănătătii Publice un raport privind situatia numerică a membrilor săi, precum si a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului si supravegherii exercitării profesiei de medic dentist;

f) elaborează si adoptă Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România si Codul deontologic al medicului dentist, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a acestora;

g) dezvoltă metodologii, initiază si elaborează ghiduri si protocoale de practică medico-dentară, pe nivelurile de competentă ale unitătilor sanitare, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice;

h) colaborează în domeniul său de competentă cu institutii/autorităti publice, organizatii desemnate de Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea criteriilor si standardelor de dotare a cabinetelor de practică medicodentară, indiferent de forma de proprietate, si le supune spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice;

i) îi reprezintă pe membrii săi în relatiile cu asociatii stiintifice, profesionale, patronale si cu sindicatele;

j) stabileste si reglementează regimul de publicitate a activitătilor medico-dentare;

k) colaborează în domeniul său de competentă cu organizatii, autorităti/institutii publice, persoane fizice/juridice cu atributii desemnate de Ministerul Sănătătii Publice, asigurând cadrul necesar desfăsurării unei concurente loiale bazate exclusiv pe promovarea competentei profesionale;

l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională a medicilor dentisti si dreptul acestora de decizie în exercitarea actului medicodentar;

m) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice la consultările privind reglementările din domeniul medico-dentar sau al asigurărilor sociale de sănătate;

n) actionează, alături de institutiile sanitare centrale si teritoriale, ca în unitătile medico-dentare publice si private (cabinete, ambulatorii, spitale) să fie asigurată calitatea actului medico-dentar;

o) organizează judecarea cazurilor de abateri de la normele de etică profesională si de deontologie medicodentară si a cazurilor de greseli în activitatea profesională, în calitate de organ de jurisdictie profesională;

p) sprijină institutiile si actiunile de asistentă medicosocială pentru medicii dentisti si familiile lor;

q) promovează relatiile pe plan extern cu organizatii si formatiuni similare;

r) în cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din România functionează comisii ce reprezintă specialitătile medicinei dentare prevăzute în Nomenclatorul specialitătilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală, elaborat de Ministerul Sănătătii Publice;

s) colaborează cu organizatii, autorităti/institutii publice, persoane fizice/juridice cu atributii desemnate de Ministerul Sănătătii Publice, reprezentând în domeniul său de competentă medicii dentisti cu practică independentă care desfăsoară activităti medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

t) avizează, în domeniul său de competentă, autorizarea de instalare a cabinetelor medicale dentare publice sau private si se pronuntă în acest sens în legătură cu demersurile întreprinse în vederea interzicerii instalării si functionării acestora, tinând seama ca exercitarea activitătilor medico-dentare să se facă în concordantă cu competenta profesională a medicului dentist, cu dotarea tehnică, precum si cu respectarea normelor de igienă;

u) colaborează cu Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din România în ceea ce priveste activitatea profesională a tehnicienilor dentari si asistentilor medicali care desfăsoară activitate în medicina dentară;

v) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activitătii profesionale de către medicii cetăteni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

x) colaborează în domeniul său de competentă cu organizatii de profil profesional-stiintific, patronal, sindical, din domeniul sanitar, si cu organizatii neguvernamentale în toate problemele ce privesc asigurarea sănătătii populatiei;

y) coordonează, controlează si supraveghează functional, organizatoric si financiar colegiile teritoriale.

(2) În domeniul formării profesionale, Colegiul Medicilor Dentisti din România are următoarele atributii:

a) participă în domeniul său de competentă cu Ministerul Educatiei si Cercetării si Ministerul Sănătătii Publice la stabilirea numărului anual de locuri de pregătire în unitătile de învătământ superior de medicină dentară;

b) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice, alături de alte organizatii, persoane fizice/juridice, la formarea, specializarea si perfectionarea pregătirii profesionale a medicilor dentisti;

c) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional, a tematicii de concurs si la elaborarea Nomenclatorului de specialităti medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală;

d) initiază si promovează, în domeniul său de competentă, împreună cu organizatii, autorităti/institutii publice, persoane fizice/juridice cu atributii desemnate de Ministerul Sănătătii Publice, forme de educatie medicală continuă si de ridicare a gradului de competentă profesională a membrilor săi;

e) urmăreste realizarea orelor de educatie medicală continuă necesare reavizării la 5 ani a calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

f) sustine activitatea si dezvoltarea cercetării stiintifice si organizează manifestări stiintifice în domeniul medicinei dentare;

g) colaborează prin compartimentul de calitate a serviciilor de sănătate cu autorităti/institutii publice, persoane fizice/juridice cu atributii desemnate de Ministerul Sănătătii Publice, în vederea stabilirii si cresterii standardelor de practică profesională, a asigurării calitătii actului medico-dentar în unitătile sanitare.

Art. 503. – În exercitarea atributiilor prevăzute de prezentul titlu Colegiul Medicilor Dentisti din România, prin structurile nationale sau teritoriale, are dreptul de a formula actiune în justitie în nume propriu sau în numele membrilor săi.

 

SECTIUNEA a 3-a

Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România

 

Art. 504. – (1) În vederea exercitării profesiei de medic dentist, medicii dentisti cetăteni români si medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România, precum si medicii dentisti care întrunesc conditiile prevăzute de art. 469 lit. c) si e) au obligatia să se înscrie în Colegiul Medicilor Dentisti din România.

(2) Calitatea de membru este dovedită prin certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, care se eliberează la înscrierea în corpul profesional.

(3) Înscrierea în Colegiul Medicilor Dentisti din România si eliberarea certificatului de membru se fac numai pentru medicii dentisti care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 476 alin. (1) lit. a), b) si c) si au depus jurământul prevăzut la art. 475.

(4) Depunerea jurământului se va mentiona în certificatul de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(5) Pot deveni la cerere membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România si medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europe, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în unul dintre aceste state si care prestează temporar sau ocazional servicii medico-dentare în România, cu respectarea prevederilor alin. (3).

(6) Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt înscrisi în Registrul unic al medicilor dentisti din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Art. 505. – (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România, care din motive obiective întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de medic dentist, pot solicita suspendarea calitătii de membru pe acea durată.

(2) Pe durata suspendării la cerere a calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se suspendă obligatiile si drepturile ce decurg din prezenta lege.

(3) Întreruperea exercitării profesiei de medic dentist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

Art. 506. – Medicii dentisti cetăteni români si medicii dentisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România, care doresc să exercite profesia, se înscriu ca membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România la colegiul teritorial în raza căruia se află unitatea la care urmează să îsi desfăsoare activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia îsi au domiciliul sau, după caz, resedinta.

 

SECTIUNEA a 4-a

Drepturile si obligatiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România

 

Art. 507. – Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România au următoarele drepturi:

a) dreptul să aleagă si să fie alesi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale si/sau nationale ale Colegiului Medicilor Dentisti din România;

b) dreptul să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Medicilor Dentisti din România si să primească informatiile solicitate;

c) dreptul să participe la orice actiune a Colegiului Medicilor Dentisti din România si să fie informati în timp util despre aceasta;

d) dreptul să folosească împreună cu membrii lor de familie toate dotările sociale, profesionale, culturale si sportive ale Colegiului Medicilor Dentisti din România si ale colegiilor teritoriale;

e) dreptul să poarte însemnele Colegiului Medicilor Dentisti din România;

f) dreptul de a contesta sanctiunile primite;

g) dreptul de a solicita ajutoare materiale pentru situatii deosebite, atât personal, cât si prin membrii lor de familie.

Art. 508. – Obligatiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt următoarele:

a) să respecte dispozitiile Regulamentului de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, ale Codului deontologic al medicului dentist, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România si regulamentele profesiei;

b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredintate în calitate de membru sau de reprezentant al corpului profesional;

c) să participe la manifestările initiate de organele de conducere, la activitătile profesionale ori de pregătire profesională initiate ori organizate de organele de conducere nationale sau locale;

d) să participe la sedintele ori adunările la care au fost convocati;

e) să execute cu bună-credintă sarcinile care decurg din hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România;

f) să se abtină de la deliberările organelor de conducere în care sunt alesi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atributii ale acestor organe, au un interes propriu;

g) să păstreze secretul profesional;

h) să respecte normele, principiile si îndatoririle deontologiei medicale;

i) să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

j) să achite în termenul stabilit cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

k) să rezolve litigiile cu alti membri, în primul rând prin mediere de către comisiile organizate în acest scop în cadrul Colegiului Medicilor Dentisti din România;

l) să execute cu bună-credintă atributiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, în colegiile judetene sau în Colegiul Medicilor Dentisti al Municipiului Bucuresti.

Art. 509. – Obligatiile membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România, ce decurg din calitatea lor specială de medici dentisti, sunt:

a) să respecte si să aplice în orice împrejurare normele de deontologie ale profesiei de medic dentist;

b) să nu aducă prejudicii reputatiei profesiei sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

c) să acorde cu promptitudine si neconditionat îngrijirile medico-dentare de urgentă, ca o îndatorire fundamentală profesională si civică;

d) să actioneze pe toată durata exercitării profesiei în vederea cresterii gradului de pregătire profesională;

e) să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, gradul profesional, specialitatea si codul pe toate actele medicale pe care le semnează;

f) să respecte drepturile pacientilor.

Art. 510. – (1) În vederea cresterii gradului de pregătire profesională si asigurării unui nivel ridicat al cunostintelor medico-dentare, medicii dentisti sunt obligati să efectueze un număr de cursuri de pregătire si alte forme de educatie medicală continuă si informare în domeniul stiintelor medicale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de Colegiul Medicilor Dentisti din România. Sunt creditate programele, precum si celelalte forme de educatie medicală continuă avizate de Colegiul Medicilor Dentisti din România.

(2) Medicii dentisti care nu realizează pe parcursul a 5 ani numărul minim de credite de educatie medicală continuă, stabilit de Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România, sunt suspendati din exercitarea profesiei până la realizarea numărului de credite respectiv.

 

SECTIUNEA a 5-a

Organizare si functionare

 

A. Organizarea la nivel teritorial

Art. 511. – (1) Colegiul Medicilor Dentisti din România este organizat la nivel national si judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, în colegii ale medicilor dentisti, denumite în continuare colegii teritoriale.

(2) Colegiile teritoriale au personalitate juridică, patrimoniu si buget proprii, precum si autonomie functională, organizatorică si financiară în conditiile prezentei legi. Sediul colegiului teritorial este în resedinta de judet, respectiv în municipiul Bucuresti.

Art. 512. – Organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, la nivel judetean sau al municipiului Bucuresti, sunt: adunarea generală, consiliul judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si biroul consiliului.

Art. 513. – (1) Adunarea generală a colegiilor teritoriale este alcătuită din medicii dentisti înscrisi în colegiul teritorial respectiv.

(2) Adunarea generală a colegiilor teritoriale are următoarele atributii:

a) aprobă planul de activitate al consiliului;

b) aprobă bugetul de venituri si cheltuieli;

c) alege membrii consiliului;

d) alege membrii comisiei de cenzori a colegiului teritorial sau, după caz, aprobă cenzorul extern propus de colegiul teritorial;

e) alege reprezentantii colegiului teritorial în Adunarea generală natională a Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(3) Adunarea generală a colegiului teritorial se întruneste anual în primul trimestru al anului sau, în mod extraordinar, ori de câte ori este nevoie.

Art. 514. – (1) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, este format din:

a) 7 membri pentru un număr de până la 100 medici dentisti înscrisi;

b) 11 membri pentru 101–300 de medici dentisti înscrisi;

c) 15 membri pentru 301–500 de medici dentisti înscrisi;

d) 29 de membri pentru 501–1.000 de medici dentisti înscrisi;

e) 49 de membri pentru colegiile cu peste 1.000 de medici dentisti înscrisi.

(2) Proportional cu numărul de membri ai consiliului se vor alege 3–9 membri supleanti.

Art. 515. – (1) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, va alege dintre membrii săi un birou executiv format din presedinte, 2 vicepresedinti, un secretar si un trezorier, alesi pentru un mandat de 4 ani.

(2) Membrii organelor de conducere de la nivel teritorial se aleg prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani.

Art. 516. – (1) Alegerea organelor de conducere de la nivel teritorial sau national se face conform Regulamentului electoral aprobat de Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) Functiile în biroul executiv al colegiilor teritoriale, în Biroul executiv national si în Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt incompatibile cu:

a) functia corespunzătoare dintr-un patronat/sindicat profesional;

b) functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice si ministerelor cu retea sanitară proprie, autoritătilor de sănătate publică teritoriale, Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, precum si caselor judetene de asigurări de sănătate.

Art. 517. – (1) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, se întruneste la convocarea presedintelui, în sedinte ordinare, la interval de două luni.

În mod exceptional, la solicitarea a două treimi din numărul membrilor săi, consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, poate fi convocat în sedinte extraordinare. Între sedinte, consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, este condus de biroul executiv, care asigură activitatea permanentă a acestuia.

(2) Deciziile consiliului colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, se adoptă în prezenta a cel putin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total al acestora.

Art. 518. – (1) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si, respectiv, biroul executiv al acestora exercită atributiile date în competenta lor, prin Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, adoptat de adunarea generală a acestuia.

(2) În vederea exercitării atributiilor, consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, îsi desfăsoară activitatea în comisii, alese de adunarea generală teritorială respectivă, pe domenii de activitate sau pe specialităti ale medicinei dentare, în conformitate cu Regulamentul de organizare si functionare adoptat de adunarea generală a Colegiului Medicilor Dentisti din România.

 

B. Organizarea la nivel national

Art. 519. – (1) Conducerea Colegiului Medicilor Dentisti din România, la nivel national, se exercită de către:

a) Adunarea generală natională;

b) Consiliul national;

c) Biroul executiv national.

(2) Biroul executiv national si presedintele acestuia, alesi de Adunarea generală natională, sunt de drept organele de conducere ale Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(3) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, atât la nivel national, cât si teritorial, medicii dentisti care detin functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, respectiv ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie, structurilor deconcentrate ale acestora ori în cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, caselor judetene de asigurări de sănătate, respectiv a municipiului Bucuresti, patronatelor si sindicatelor profesionale, precum si orice fel de functii de demnitate publică.

(4) Medicii dentisti pentru care, în timpul mandatului de membru al organelor de conducere, a survenit situatia de incompatibilitate sunt suspendati din functie. Suspendarea durează până la încetarea situatiei de incompatibilitate sau până la expirarea mandatului.

(5) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial si national este de maximum două, care pot fi si consecutive.

Art. 520. – (1) Adunarea generală natională a Colegiului Medicilor Dentisti din România este alcătuită din reprezentanti alesi de adunarea generală din fiecare judet si din municipiul Bucuresti, prin vot direct si secret.

(2) Norma de reprezentare în Adunarea generală natională este de:

a) 2 reprezentanti pentru colegiile judetene care au sub 50 de membri înscrisi;

b) 4 reprezentanti pentru colegiile judetene care au sub 120 de membri înscrisi;

c) 6 reprezentanti pentru colegiile judetene care au sub 200 de membri înscrisi;

d) 8 reprezentanti pentru colegiile judetene care au sub 300 de membri înscrisi;

e) 10 reprezentanti pentru colegiile judetene cu peste 300 de membri înscrisi;

f) 15 reprezentanti pentru colegiile judetene cu peste 500 de membri înscrisi;

g) 20 de reprezentanti pentru colegiile judetene cu peste 701 membri înscrisi;

h) un reprezentant la 100 de membri înscrisi pentru Colegiul Medicilor Dentisti al Municipiului Bucuresti.

(3) Adunarea generală natională a Colegiului Medicilor Dentisti din România se întruneste anual în primul trimestru al anului sau în mod extraordinar ori de câte ori este nevoie.

Art. 521. – (1) Adunarea generală natională adoptă Codul deontologic al medicului dentist si Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România în prezenta a cel putin două treimi din numărul reprezentantilor alesi.

(2) Deciziile Adunării generale nationale a Colegiului Medicilor Dentisti din România se adoptă cu majoritate simplă de voturi în prezenta a cel putin două treimi din numărul reprezentantilor alesi.

Art. 522. – Adunarea generală natională a Colegiului Medicilor Dentisti din România are următoarele atributii:

a) adoptă atât Codul deontologic al medicului dentist si Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, cât si modificările lor ulterioare;

b) alege membrii Biroului executiv national pentru mandatul de 4 ani;

c) dezbate si votează Raportul anual de activitate prezentat de Biroul executiv national si de comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor Dentisti din România privind activitatea desfăsurată între sesiunile adunării generale;

d) revocă din functie membrii alesi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi si, respectiv, ale Regulamentului de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisi din România, care aduc prejudicii activitătii organismului profesional;

e) alege comisia de cenzori sau, după caz, aprobă cenzorul contabil autorizat, propus de Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

f) aprobă bugetul de venituri si cheltuieli anual al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

g) dezbate si votează raportul Comisiei de cenzori;

h) stabileste obiectivele generale ale Colegiului Medicilor Dentisti din România pe termen scurt, mediu si lung.

Art. 523. – (1) Între sesiunile Adunării generale nationale Colegiul Medicilor Dentisti din România este condus de Consiliul national.

(2) Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România este alcătuit din Biroul executiv national, câte un reprezentant al fiecărui judet, din 3 reprezentanti ai municipiului Bucuresti, un reprezentant numit de Ministerul Sănătătii Publice, ca autoritate de stat, si câte un reprezentant din fiecare minister si institutie centrală cu retea sanitară proprie.

(3) Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România se întruneste legal în prezenta a cel putin două treimi din numărul reprezentantilor stabiliti la alin. (2).

Art. 524. – Deciziile Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România se adoptă în prezenta a cel putin două treimi din numărul membrilor săi, cu votul favorabil a jumătate plus unu din numărul total al membrilor.

Art. 525. – Atributiile Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România sunt următoarele:

a) elaborează Codul deontologic al medicului dentist, precum si Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

b) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare medic dentist consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, stabilind partea din această cotizatie care trebuie virată către Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România;

c) stabileste indemnizatia pentru membrii Biroului executiv national si biroului consiliilor teritoriale, precum si indemnizatiile de sedintă pentru membrii Consiliului national;

d) gestionează bunurile Colegiului Medicilor Dentisti din România si poate să initieze si să subventioneze actiuni interesând profesiunea de medic dentist si actiuni de întrajutorare;

e) controlează si coordonează activitatea consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si controlează gestiunea acestora;

f) solutionează, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestatiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, în conformitate cu regulamentele proprii;

g) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităti medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală;

h) colaborează, în domeniul său de competentă, cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea de norme privind exercitarea profesiei de medic dentist pe teritoriul României;

i) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea tematicilor si a metodologiilor concursurilor si examenelor pentru medicii dentisti;

j) stabileste sistemul de credite de educatie medicală continuă pe baza căruia se evaluează activitatea de perfectionare profesională a medicilor dentisti;

k) stabileste conditiile privind desfăsurarea de către cabinetele si unitătile medico-dentare a publicitătii si aprobă continutul materialului publicitar.

Art. 526. – În cadrul Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România functionează mai multe comisii al căror număr, competente, precum si regulament de functionare sunt stabilite de acesta.

Art. 527. – (1) Biroul executiv national al Colegiului Medicilor Dentisti din România asigură activitatea permanentă a acestuia, în conformitate cu legea si regulamentele proprii.

(2) Biroul executiv national este alcătuit dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti, un secretar general si un trezorier, alesi în mod individual pe functii de Adunarea generală natională, pentru un mandat de 4 ani.

(3) Biroul executiv national conduce sedintele Consiliului national si activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România între sedintele Consiliului national.

Art. 528. – (1) Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România participă, în domeniul său de competentă, în colaborare cu Ministerul Sănătătii Publice, la elaborarea tuturor programelor de sănătate si a actelor normative cu efect asupra medicinei dentare.

(2) La negocierea anuală a contractului-cadru pentru specialitatea medicină dentară Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România reprezintă în domeniul său de competentă medicii dentisti cu practică independentă, aflati în relatii contractuale cu casele de asigurări sociale de sănătate.

Art. 529. – (1) Contractul de muncă al persoanei care exercită o functie de conducere în Biroul executiv al consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si al Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România se suspendă, la cererea persoanei în cauză, pe perioada cât îndeplineste functia respectivă, cu mentinerea locului de muncă.

(2) Persoana aflată în situatia prevăzută la alin. (1) beneficiază de vechime în muncă pe perioada exercitării functiei respective.

(3) Remunerarea persoanelor care exercită functii de conducere în Biroul executiv national sau local este stabilită prin vot, cu majoritate simplă, de Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

 

SECTIUNEA a 6-a

Răspunderea disciplinară

 

Art. 530. – (1) Medicul dentist răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor si regulamentelor profesiei de medic dentist, a Codului deontologic al medicului dentist, a regulilor de bună practică profesională, a Regulamentului de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România, precum si pentru orice fapte săvârsite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale institutiei Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor Dentisti din România, potrivit prezentului titlu, nu exclude răspunderea penală, contraventională, civilă sau materială, conform prevederilor legale.

Art. 531. – (1) Sanctiunile disciplinare sunt:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) vot de blam;

d) interdictia de a exercita profesia ori anumite activităti medico-dentare pe o perioadă de la o lună la 6 luni;

e) retragerea calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) Retragerea calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România operează de drept pe durata stabilită prin hotărâre definitivă de instantele judecătoresti cu privire la interzicerea exercitării profesiei.

(3) La sanctiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medico-dentară ori alte forme de pregătire profesională.

Art. 532. – (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează si functionează comisia de disciplină care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârsite de medicii dentisti înscrisi în acel colegiu.

(2) La nivelul Colegiului Medicilor Dentisti din România se organizează si functionează Comisia superioară de disciplină care judecă în complete de 5 membri contestatiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.

(3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de autoritătile de sănătate publică, la nivel teritorial, si de Ministerul Sănătătii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.

(4) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin deces, demisie, pierderea calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnati de Ministerul Sănătătii Publice sau de autoritătile de sănătate publică.

(5) Procedura judecării abaterilor, alegerea membrilor comisiilor de disciplină, durata mandatului acestora si încetarea mandatului sunt prevăzute de Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(6) Deciziile de sanctionare pronuntate de comisiile de disciplină de la nivelul colegiilor teritoriale pot fi contestate de medicul dentist sanctionat, în termen de 15 zile de la comunicare.

(7) Împotriva deciziei Comisiei superioare de disciplină, în termen de 15 zile de la comunicare, medicul dentist sanctionat poate formula o actiune în anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia îsi desfăsoară activitatea.

Art. 533. – Unitătile sanitare sau cele de medicină legală au obligatia de a pune la dispozitia comisiilor de disciplină sau a persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum si orice alte date si informatii necesare solutionării cauzei.

Art. 534. – (1) Actiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârsirii faptei sau de la data cunoasterii consecintelor prejudiciabile.

(2) Sanctiunile prevăzute la art. 531 alin. (1) lit. a)–c) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la lit. d), în termen de un an de la data expirării perioadei de interdictie.

(3) În cazul aplicării sanctiunii prevăzute la art. 531 alin. (1) lit. e), medicul dentist poate face o nouă cerere de redobândire a calitătii de membru al colegiului după un an de la data aplicării sanctiunii de comisiile de disciplină.

Redobândirea calitătii de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România se face în conditiile prezentei legi.

(4) În situatia în care, prin decizia comisiei de disciplină, au fost dispuse si măsurile prevăzute la art. 531 alin. (3), radierea sanctiunii se va face numai după prezentarea dovezii ducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.

(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sanctiunii aplicate constituie o circumstantă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea noii sanctiuni.

(6) Decizia pronuntată se comunică medicului dentist sanctionat si Biroului executiv al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(7) Deciziile privind aplicarea sanctiunilor care se soldează cu suspendarea sau interzicerea exercitării profesiei se comunică si Ministerului Sănătătii Publice si, respectiv, angajatorului.

(8) Persoana fizică/juridică ce a făcut sesizarea va fi informată cu privire la solutionarea cauzei de către comisia de disciplină.

 

SECTIUNEA a 7-a

Venituri si cheltuieli

 

Art. 535. – Veniturile Colegiului Medicilor Dentisti din România se constituie din:

a) taxa de înscriere;

b) cotizatiile lunare ale membrilor;

c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice;

d) donatii de la persoane fizice si juridice;

e) legate;

f) drepturi editoriale;

g) încasări din vânzarea publicatiilor proprii;

h) fonduri rezultate din manifestările culturale si stiintifice;

i) alte surse.

Art. 536. – (1) Neplata cotizatiei datorate Colegiului Medicilor Dentisti din România pe o perioadă de 6 luni si după atentionarea scrisă de către consiliul teritorial al Colegiului Medicilor Dentisti din România se sanctionează cu suspendarea exercitării profesiei până la plata cotizatiei datorate si atrage plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispozitiile legale aplicabile institutiilor publice.

(2) Penalitătile de întârziere se vor aplica si colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizatie stabilită de Consiliul national.

Art. 537. – (1) Cuantumul cotizatiei de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din România, precum si partea din aceasta care trebuie vărsată către forurile nationale se stabilesc de către Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

(2) Partea din cotizatie aferentă functionării Colegiului Medicilor Dentisti din România va fi virată, până cel mai târziu la sfârsitul lunii următoare celei pentru care a fost percepută cotizatia, înaintea oricăror alte plăti.

(3) Obligatia urmăririi si efectuării vărsării cotei aferente Consiliului national revine presedintelui consiliului teritorial.

Neîndeplinirea acestei obligatii se sanctionează de Consiliul national conform art. 531 lit. a)–c).

Art. 538. – Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Medicilor Dentisti din România tarifele se stabilesc, după caz, de Consiliul national, respectiv de consiliul colegiului teritorial.

Art. 539. – (1) Fondurile bănesti pot fi utilizate pentru cheltuieli de administratie, salarizare personal, fonduri fixe, material gospodăresc, finantarea cheltuielilor organizatorice, perfectionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse de merit prin concurs medicilor dentisti, întrajutorarea medicilor dentisti cu venituri mici si a familiilor lor.

(2) Modul de alocare a fondurilor prevăzute la alin. (1) se stabileste de Consiliul national al Colegiului Medicilor Dentisti din România.

 

CAPITOLUL IV

Rolul, atributiile si drepturile autoritătii de stat

 

Art. 540. – Ministerul Sănătătii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreste ca activitatea Colegiului Medicilor Dentisti din România să se desfăsoare în conditiile legii.

Art. 541. – Reprezentantul autoritătii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătătii Publice este membru al Consiliului national al Colegiului Medicilor Dentisti din România si este numit prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 542. – În cazul în care reprezentantul autoritătii de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului, acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare si informează Ministerul Sănătătii Publice în acest sens.

Art. 543. – În cazul nerespectării prevederilor art. 542, Ministerul Sănătătii Publice se adresează instantelor judecătoresti competente.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 544. – (1) Atributiile Colegiului Medicilor Dentisti din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociatie profesională.

(2) Colegiul Medicilor Dentisti din România nu se poate substitui organizatiilor patronale sau sindicale si în îndeplinirea atributiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.

(3) Membrii Colegiului Medicilor Dentisti din România pot face parte si din alte asociatii profesionale.

Art. 545. – (1) Actualele organe de conducere ale Colegiului Medicilor Dentisti din România de la nivel national si teritorial vor rămâne în functie si îsi vor exercita mandatul până la împlinirea duratei pentru care au fost alese.

(2) În termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a noului statut al Colegiului Medicilor Dentisti din România se vor organiza comisii de disciplină, în conditiile prezentului titlu.

Art. 546. – Regulamentul de organizare si functionare al Colegiului Medicilor Dentisti din România, Codul de deontologie al medicului dentist, cu modificările si completările ulterioare, precum si deciziile Consiliului national care privesc organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România sau drepturile si obligatiile acestora ca membri ai Colegiului Medicilor Dentisti din România se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 547. – Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/si independent medicul dentist este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greseli în activitatea profesională.

Art. 548. – (1) Medicii dentisti care ocupă functii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătătii Publice, în cadrul autoritătilor de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, în cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate si, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judetene si a municipiului Bucuresti, pot desfăsura în afara programului normal de lucru, în conditiile legii, activităti profesionale, potrivit calificării pe care o detin, exclusiv în unităti sanitare private.

(2) Medicilor dentisti prevăzuti la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) si (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 549. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, administratia publică locală, prin consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, va da în administrare colegiilor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, si Colegiului Medicilor Dentisti din România spatii corespunzătoare pentru desfăsurarea activitătii.

Art. 550. – În vederea facilitării accesului la exercitiul profesiei de medic dentist pe teritoriul României Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, recunoaste calificările de medic dentist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană, de cetătenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii.

Art. 551. – (1) Normele privind recunoasterea diplomelor, certificatelor si titlurilor de medic dentist, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinând Spatiului Economic European si de Confederatia Elvetiană cetătenilor acestora, se elaborează de Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Nomenclatorul de specialităti medicale, medicodentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală se elaborează de Ministerul Sănătătii Publice si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Normele privind întocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesională a medicilor dentisti se elaborează în colaborare de către autoritătile competente române definite de prezenta lege si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 552. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Legea nr. 308/2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum si înfiintarea, organizarea si functionarea Colegiului Medicilor Dentisti din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 30 iunie 2004, cu modificările si completările ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

Prezentul titlu transpune în totalitate prevederile referitoare la exercitarea profesiei de medic dentist, cuprinse în:

a) Directiva 78/686/CEE din 25 iulie 1978 privind recunoasterea reciprocă a diplomelor, certificatelor si altor titluri de medic dentist, inclusiv măsuri pentru facilitarea exercitării efective a dreptului de stabilire si a libertătii de prestare a serviciilor, cu modificările si completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 233 din 24 august 1978;

b) art. 5 alin. (1) lit. a), alin. (2) si (3), art. 6, art. 7 alin. (1), alin. (2) lit. a)–c) si alin. (3), art. 8, art. 36 alin. (2), art. 50 alin. (1) si (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, 54 si art. 56 alin. (1) si (2) din Directiva 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005;

c) art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.612/68 CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulatie a lucrătorilor în interiorul Comunitătii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;

d) Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetătenilor din statele terte care sunt rezidenti pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004.

 

TITLUL XIV

Exercitarea profesiei de farmacist.

Organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România

 

CAPITOLUL I

Exercitarea profesiei de farmacist

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

Art. 553. – Profesia de farmacist se exercită pe teritoriul României, în conditiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în farmacie, după cum urmează:

a) cetăteni ai statului român;

b) cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sotul unui cetătean român, precum si descendentii si ascendentii în linie directă, aflati în întretinerea unui cetătean român, indiferent de cetătenia acestora;

d) membrii de familie ai unui cetătean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiti de art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul României a cetătenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 260/2005;

e) cetătenii statelor terte beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).

Art. 554. – (1) În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

a) farmacisti cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene – persoanele prevăzute la art. 553 lit. b) si, prin asimilare, si farmacistii aflati în situatiile prevăzute la art. 553 lit. d) si f);

b) stat membru de origine sau de provenientă sau stat membru gazdă – un stat membru al Uniunii Europene, un stat apartinând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiană.

(2) Prin titlu oficial de calificare în farmacie se întelege:

a) diploma de farmacist, eliberată de o institutie de învătământ superior medico-farmaceutic acreditată din România;

b) certificatul de farmacist specialist, eliberat de Ministerul Sănătătii Publice;

c) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, statele apartinând Spatiului Economic European sau de Conferinta Elvetiană;

d) diploma, certificatul sau un alt titlu de farmacist, dobândite într-un stat tert si recunoscute de unul dintre statele membre prevăzute la lit. c) ori echivalate în România.

Art. 555. – (1) Titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist, obtinute în afara României, a statelor membre ale Uniunii Europene, a statelor apartinând Spatiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene, se echivalează potrivit legii.

(2) Exceptie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare în profesia de farmacist care au fost recunoscute de unul dintre aceste state.

Art. 556. – Monitorizarea si controlul exercitării profesiei de farmacist se realizează de Colegiul Farmacistilor din România si de Ministerul Sănătătii Publice, denumite în continuare autorităti competente române.

Art. 557. – (1) Profesia de farmacist este profesie independentă si se exercită pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmacistilor din România, în regim salarial si/sau independent, cu respectarea prevederilor prezentei legi.

(2) Profesia de farmacist se exercită pe bază de contract de muncă si/sau contract de furnizare de servicii farmaceutice. Profesia de farmacist se exercită în regim independent, după înregistrarea la administratia financiară din raza de domiciliu.

(3) În timpul exercitării profesiei, farmacistul nu este functionar public.

(4) Apărarea principiilor prevăzute la alin. (1) este asigurată de Colegiul Farmacistilor din România.

Art. 558. – (1) Exercitarea profesiei de farmacist se realizează prin următoarele activităti:

a) prepararea formelor farmaceutice ale medicamentelor;

b) fabricarea si controlul medicamentelor;

c) controlul medicamentelor într-un laborator pentru controlul medicamentelor;

d) depozitarea, conservarea si distribuirea medicamentelor en gros;

e) prepararea, controlul, depozitarea si distributia medicamentelor în farmacii deschise publicului;

f) prepararea, controlul, depozitarea si eliberarea medicamentelor din farmaciile de spital;

g) acordarea de informatii si consultantă privind medicamentele.

(2) Farmacistul, în conformitate cu pregătirea sa universitară, este competent să exercite si alte activităti profesionale precum:

a) colaborare cu medicul pentru stabilirea si urmărirea terapiei pacientului;

b) farmacovigilentă;

c) fabricarea, controlul, depozitarea, conservarea si distributia produselor din plante, suplimentelor nutritive, produselor igieno-cosmetice, dispozitivelor medicale, medicamentelor de uz veterinar, substantelor farmaceutice active si auxiliare;

d) analize în laboratoare de biochimie, toxicologie si igienă a mediului si alimentelor;

e) marketing si management farmaceutic;

f) activităti didactice sau administratie sanitară.

(3) În toate activitătile prevăzute la alin. (1) farmacistul are deplină răspundere si drept de decizie.

Art. 559. – (1) În exercitarea profesiei farmacistul trebuie să dovedească profesionalism, devotament, corectitudine, disponibilitate si respect fată de persoana care i se adresează pentru obtinerea serviciilor farmaceutice necesare.

(2) La absolvirea institutiei de învătământ din România farmacistul va depune următorul jurământ:

“În întreaga mea activitate de farmacist voi da dovadă de o atitudine profund umană fată de om si colectivitate.

Voi respecta demnitatea si personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea cu constiinciozitate, respectând normele de etică si de deontologie farmaceutică.

Voi fi corect cu mine însumi si cu confratii mei, cărora le voi cere colaborarea, si nu voi refuza să le acord sprijinul, când mi se va cere, în interesul bolnavului.

Voi păstra secretele încredintate de pacienti, chiar si după decesul acestora.

Nu voi accepta sub nici un motiv ca activitatea mea de farmacist să fie utilizată împotriva sănătătii si vietii omului.

Voi fi răbdător si întelegător fată de cel care, datorită bolii, nu-mi acordă respectul cuvenit.

Jur, pe onoare, în mod solemn si liber!“

Art. 560. – (1) Profesia de farmacist poate fi exercitată pe teritoriul României de persoanele prevăzute la art. 553, care îndeplinesc următoarele conditii:

a) detin un titlu oficial de calificare în farmacie, prevăzut de lege;

b) nu se găsesc în vreunul dintre cazurile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de prezenta lege;

c) sunt apte din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei de farmacist;

d) sunt membri ai Colegiului Farmacistilor din România.

(2) Farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România, precum si farmacistii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 553 lit. c) si e) au, în exercitarea profesiei, aceleasi drepturi si obligatii ca si farmacistii cetăteni români, membri ai Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 561. – (1) Profesia de farmacist se exercită în România cu titlul profesional corespunzător calificării profesionale însusite, după cum urmează:

a) farmacist;

b) farmacist specialist în una dintre specialitătile farmaceutice prevăzute de Nomenclatorul de specialităti medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si cetătenilor unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care detin un titlu oficial de calificare în farmacie, precum si experienta profesională complementară prevăzută la art. 568, atunci când este cazul, si care exercită profesia în România.

 

SECTIUNEA a 2-a

Nedemnităti si incompatibilităti

 

Art. 562. – Este nedemn să exercite profesia de farmacist:

a) farmacistul care a fost condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească pentru săvârsirea cu intentie a unei infractiuni contra umanitătii sau vietii, în împrejurări legate de exercitarea profesiei de farmacist, si pentru care nu a intervenit reabilitarea;

b) farmacistul căruia i s-a aplicat pedeapsa interdictiei de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sau disciplinară.

Art. 563. – (1) Exercitarea profesiei de farmacist este incompatibilă cu:

a) profesia de medic;

b) oricare ocupatie de natură a aduce atingere demnitătii profesiei de farmacist sau bunelor moravuri, conform Codului deontologic al farmacistului;

c) starea de sănătate fizică sau psihică necorespunzătoare pentru exercitarea profesiei de farmacist.

(2) În termen de 10 zile de la nasterea situatiei de incompatibilitate, farmacistul este obligat să anunte colegiul al cărui membru este.

(3) Presedintele colegiului din care face parte farmacistul poate desemna o comisie special constituită pentru fiecare caz în parte, alcătuită din 3 farmacisti primari, pentru a confirma sau a infirma situatia de incompatibilitate prevăzută la alin. (1) lit. a) si b). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c), acesta poate solicita organelor în drept confirmarea sau infirmarea stării de incompatibilitate.

(4) Pe timpul stării de incompatibilitate se suspendă de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România si dreptul de exercitiu al profesiei.

 

SECTIUNEA a 3-a

Autorizarea exercitării profesiei de farmacist

 

Art. 564. – (1) Farmacistii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 553 exercită profesia pe baza certificatului de membru al Colegiului Farmacistilor din România, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greseli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.

(2) Certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din România are valabilitate pe toată durata de exercitare a profesiei, în cazul în care nu intervin situatiile prevăzute la art. 562 si 563 sau nu se produc abateri sanctionate de lege cu suspendarea sau interdictia exercitării profesiei.

(3) Certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din România se acordă pe baza următoarelor acte:

a) documentele care atestă formarea în profesie;

b) certificatul de sănătate;

c) declaratia pe propria răspundere privind îndeplinirea conditiilor prevăzute la art. 562 si 563;

d) certificatul de cazier judiciar.

(4) Certificatul de membru devine operativ numai după încheierea asigurării de răspundere civilă pentru greseli în activitatea profesională.

Art. 565. – (1) Farmacistii se pensionează la vârsta prevăzută de lege.

(2) În unitătile sanitare publice farmacistii membri titulari si corespondenti ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători stiintifici gradul I, doctori în stiinte farmaceutice care desfăsoară activităti farmaceutice pot continua, la cerere, activitatea, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.

(3) Farmacistii care au depăsit limita de vârstă prevăzută la alin. (1) pot profesa în continuare în unităti sanitare private. Desfăsurarea activitătii se face în baza certificatului de membru si a avizului anual al Colegiului Farmacistilor din România, eliberat pe baza certificatului de sănătate si a asigurării de răspundere civilă pentru greseli în activitatea profesională, încheiată pentru anul respectiv.

(4) În cazul unitătilor sanitare publice care înregistrează deficit de farmacisti, precum si al unitătilor sanitare publice aflate în zone defavorizate, farmacisii îsi pot continua activitatea peste vârsta de pensionare prevăzută de lege.

Criteriile de mentinere în activitate în aceste situatii se stabilesc prin norme aprobate prin hotărâre a Guvernului.

(5) Farmacistii care au împlinit vârsta de pensionare prevăzută de lege nu pot detine functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, al ministerelor si institutiilor centrale cu retea sanitară proprie, al autoritătilor de sănătate publică, al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, al caselor judetene de asigurări de sănătate, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si în cadrul spitalelor publice si al oricărei alte unităti sanitare publice.

Art. 566. – În farmaciile de spital farmacistul este autorizat să elibereze medicamente numai pentru sectiile spitalului.

 

CAPITOLUL II

Dispozitii privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României de către farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii privind dreptul utilizării titlului de formare

 

Art. 567. – (1) Farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de farmacist în România, au dreptul de a atasa, la titlul profesional prevăzut la art. 561, titlul licit de formare obtinut în statul membru de origine sau de provenientă în limba acelui stat si, eventual, abrevierea lui.

Titlul licit de formare va fi însotit de numele si locul institutiei sau ale organului emitent.

(2) Dacă titlul respectiv de formare desemnează în România o pregătire complementară neînsusită de beneficiar, acesta va utiliza, în exercitiul profesiei, forma corespunzătoare a titlului, indicată de autoritătile  competente române.

Art. 568. – În cazul în care accesul la una dintre activitătile prevăzute la art. 558 sau exercitarea acesteia necesită, în afara titlului oficial de calificare de farmacist prevăzut de lege, si o experientă profesională complementară, autoritătile competente române recunosc certificatul emis de statul membru de origine sau de provenientă a posesorului, prin care se atestă că acesta a desfăsurat activitatea în cauză în acel stat pentru o perioadă de timp echivalentă cu cea prevăzută de legislatia română pentru activitatea în cauză.

 

SECTIUNEA a 2-a

Dispozitii privind facilitarea exercitării dreptului de stabilire

 

Art. 569. – (1) Solicitările farmacistilor cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene cu privire la accesul în România la una dintre activitătile farmaceutice se solutionează de către Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacistilor din România, în termen de 3 luni de la data depunerii dosarului complet de către cel interesat. Acestia primesc certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din România în urma aplicării procedurii de recunoastere a calificării profesionale.

(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele documente:

a) copia documentului de cetătenie;

b) copia titlurilor oficiale de calificare în farmacie prevăzute de lege;

c) certificatul emis de autoritătile competente ale statului membru de origine sau provenientă, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE;

d) certificatul de sănătate fizică si psihică emis de statul membru de origine sau provenientă;

e) dovada emisă de statul membru de origine sau provenientă, prin care se atestă onorabilitatea si moralitatea posesorului;

f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greseli în activitatea profesională, emisă de institutiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).

(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)–f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

Art. 570. – (1) În situatia în care pentru accesul si exercitiul activitătii prevăzute la art. 569 alin. (1) statul membru de origine sau provenientă nu impune o astfel de cerintă si, în consecintă, nu emite cetătenilor săi documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. d), autoritătile competente române acceptă din partea acestuia un atestat echivalent certificatului de sănătate.

(2) În cazul în care statul membru de origine sau provenientă nu impune o astfel de cerintă si, în consecintă, nu emite cetătenilor săi documentul prevăzut la art. 569 alin. (2) lit. e), autoritătile competente române acceptă atestatul eliberat pe baza declaratiei sub jurământ sau a declaratiei solemne a solicitantului de către autoritatea judiciară sau administrativă competentă sau, după caz, de notarul sau organizatia profesională abilitată în acest sens de acel stat.

Art. 571. – (1) În termen de 30 de zile de la primirea dosarului, Ministerul Sănătătii Publice informează solicitantul asupra documentelor necesare completării acestuia.

(2) Deciziile autoritătilor competente române în aceste cazuri pot fi atacate la instanta de contencios administrativ.

Art. 572. – Farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România si care, în timpul exercitării profesiei, încalcă dispozitiile, legile si regulamentele profesiei, răspund potrivit legii.

Art. 573. – (1) Atunci când autoritătile competente române au cunostintă de fapte grave si precise care pot avea repercusiuni asupra începerii activitătii profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist în România, comise de farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, anterior stabilirii în România si în afara teritoriului său, acestea informează statul de origine sau de provenientă a celor în cauză.

(2) Autoritătile competente române comunică statului membru gazdă informatiile solicitate cu privire la sanctiunile disciplinare de natură profesională sau administrativă, precum si cu privire la sanctiunile penale interesând exercitiul profesiei de farmacist, aplicate farmacistilor pe durata exercitării profesiei în România.

(3) Autoritătile competente române analizează informatiile transmise de statul membru gazdă cu privire la faptele grave si precise comise de farmacistii cetăteni români sau care provin din România, anterior stabilirii acestora în statul membru gazdă si în afara teritoriului său, fapte care pot avea repercusiuni asupra începerii activitătii profesionale sau asupra exercitării profesiei de farmacist în acel stat.

(4) Autoritătile competente române decid asupra naturii si amplorii investigatiilor pe care le întreprind în situatiile pentru care au fost sesizate si comunică statului membru gazdă consecintele care rezultă cu privire la atestatele si documentele pe care le-au emis în cazurile respective.

Art. 574. – (1) Autoritătile competente române colaborează îndeaproape cu autoritătile competente omoloage ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor apartinând Spatiului Economic European si, respectiv, ale Confederatiei Elvetiene, asigurând confidentialitatea informatiilor transmise.

(2) Schimbul de informatii privind sanctiunile disciplinare sau penale aplicate în caz de fapte grave si precise, susceptibile de a avea consecinte asupra activitătilor de farmacist, se va face cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice si a prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 575. – (1) Farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia de farmacist în România, au obligatia de a se informa la autoritătile competente cu privire la legislatia care reglementează sectorul de sănătate, domeniul securitătii sociale, precum si cu privire la Codul deontologic al farmacistului.

(2) În vederea furnizării informatiilor prevăzute la alin. (1), autoritătile competente române vor organiza la nivelul structurilor teritoriale si centrale birouri de informare legislativă.

(3) Farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, care exercită profesia ca urmare a recunoasterii calificării profesionale de către autoritătile competente române, trebuie să posede cunostintele lingvistice necesare desfăsurării activitătilor profesionale în România.

 

CAPITOLUL III

Organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România

 

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

Art. 576. – (1) Colegiul Farmacistilor din România este organism profesional, apolitic, fără scop patrimonial, de drept public, cu responsabilităti delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului si supravegherii profesiei de farmacist ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

(2) Colegiul Farmacistilor din România are autonomie institutională în domeniul său de competentă, normativ si jurisdictional profesional.

(3) Ministerul Sănătătii Publice urmăreste modul de respectare a prevederilor legale în activitatea Colegiului Farmacistilor din România.

(4) Colegiul Farmacistilor din România cuprinde toti farmacistii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 553 lit. a), c) si e), precum si farmacistii stabiliti în România care întrunesc conditiile prevăzute la art. 553 lit. b), d) si f) si care exercită profesia de farmacist în conditiile prezentei legi si sunt înregistrati la colegiile teritoriale.

Art. 577. – Colegiul Farmacistilor din România se organizează si functionează pe criterii teritoriale, la nivel national si judetean, respectiv la nivelul municipiului Bucuresti.

Art. 578. – (1) Între Colegiul Farmacistilor din România si colegiile teritoriale există raporturi de autonomie functională, organizatorică si financiară, în conditiile legii.

(2) Sediul Colegiului Farmacistilor din România este în municipiul Bucuresti.

 

SECTIUNEA a 2-a

Atributiile Colegiului Farmacistilor din România

 

Art. 579. – Colegiul Farmacistilor din România are următoarele atributii:

a) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice prin asigurarea controlului aplicării regulamentelor si normelor care organizează si reglementează exercitarea profesiei de farmacist, indiferent de forma de exercitare si de unitatea farmaceutică în care se desfăsoară;

b) apără demnitatea si promovează drepturile si interesele membrilor săi în toate sferele de activitate; apără onoarea, libertatea si independenta profesională a farmacistului, precum si dreptul acestuia de decizie în exercitarea actului profesional; asigură respectarea de către farmacisti a obligatiilor ce le revin fată de pacient si de sănătatea publică;

c) atestă onorabilitatea si moralitatea profesională a membrilor săi;

d) întocmeste si actualizează permanent Registrul unic al farmacistilor din România, administrează pagina de Internet de publicare a acestuia si înaintează trimestrial Ministerului Sănătătii Publice un raport privind situatia numerică a membrilor săi, precum si a evenimentelor înregistrate în domeniul autorizării, controlului si supravegherii profesiei de farmacist;

e) elaborează si adoptă Regulamentul de organizare si functionare a Colegiului Farmacistilor din România si Codul deontologic al farmacistului;

f) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice la formarea, specializarea si perfectionarea pregătirii profesionale a farmacistilor; g) avizează, conform regulamentelor de organizare si functionare a unitătilor farmaceutice, fisa de atributii a postului de farmacist, întocmită obligatoriu la nivelul fiecărei farmacii;

h) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice în vederea stabilirii si cresterii standardelor de practică profesională, a asigurării calitătii actului farmaceutic în unitătile farmaceutice;

i) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice si participă, prin reprezentantii săi, la activitatea de inspectie farmaceutică organizată de acesta, inclusiv pe bază de tematici comune de inspectie si control;

j) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea metodologiei de acordare a gradului profesional si a tematicii de concurs;

k) initiază, promovează, organizează si acreditează în domeniul său de competentă forme de educatie farmaceutică continuă si de ridicare a gradului de competentă profesională a membrilor săi, cu exceptia programelor de studii complementare în vederea obtinerii de atestate;

l) controlează modul în care sunt respectate de către angajatori independenta profesională si dreptul de decizie profesională ale farmacistului;

m) reprezintă si apără în domeniul său de competentă interesele membrilor, la solicitarea acestora, în fata angajatorilor;

n) promovează si stabileste relatii pe plan extern cu institutii si organizatii similare;

o) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea reglementărilor profesiei de farmacist;

p) organizează judecarea cazurilor de încălcare a normelor de deontologie profesională ori a celor care reglementează exercitarea profesiei sau a actului profesional;

q) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activitătii profesionale de către farmacistii cetăteni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

r) colaborează în domeniul său de competentă cu Ministerul Sănătătii Publice, organizatii patronale si sindicale, precum si cu alte asociatii ori cu organizatii neguvernamentale, în toate problemele ce privesc asigurarea sănătătii populatiei.

Art. 580. – În exercitarea atributiilor prevăzute de prezentul titlu, Colegiul Farmacistilor din România, prin structurile nationale sau teritoriale, are dreptul de a formula actiune în justitie în nume propriu sau în numele membrilor săi.

 

SECTIUNEA a 3-a

Membrii Colegiului Farmacistilor din România

 

Art. 581. – (1) În vederea exercitării profesiei de farmacist, farmacistii cetăteni români si farmacistii cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene, stabiliti în România, precum si farmacistii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 553 lit. c) si e) au obligatia să se înscrie în Colegiul Farmacistilor din România.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi au de drept calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România toti farmacistii înscrisi până la acea dată.

(3) Calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România o pot păstra, la cerere, si farmacistii pensionari care au practicat profesia de farmacist.

(4) Membrii Colegiului Farmacistilor din România sunt înscrisi în Registrul unic al farmacistilor din România, care se publică pe pagina de Internet a Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 582. – (1) La cerere, membrii Colegiului Farmacistilor din România care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei de farmacist pot solicita suspendarea calitătii de membru pe acea durată.

(2) Pe durata suspendării la cerere a calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România se suspendă obligatiile si drepturile ce decurg din prezenta lege.

(3) Întreruperea exercitării profesiei de farmacist pe o durată mai mare de 5 ani atrage, de drept, pierderea calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România.

(4) O nouă înscriere se poate face numai în conditiile prezentei legi si cu avizul favorabil al Consiliului national al Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 583. – Farmacistii care doresc să exercite profesia se înscriu ca membri ai Colegiului Farmacistilor din România la colegiul teritorial în raza căruia se află unitatea la care îsi desfăsoară activitatea sau la colegiul teritorial în raza căruia îsi au domiciliul sau resedinta, dacă nu au încă un loc de muncă.

 

SECTIUNEA a 4-a

Drepturile si obligatiile membrilor Colegiului Farmacistilor din România

 

Art. 584. – Membrii Colegiului Farmacistilor din România au următoarele drepturi:

a) să aleagă si să fie alesi în organele de conducere de la nivelul structurilor teritoriale sau nationale ale Colegiului Farmacistilor din România;

b) să se adreseze organelor abilitate ale Colegiului Farmacistilor din România si să primească informatiile solicitate;

c) să participe la orice actiune a Colegiului Farmacistilor din România si să fie informati în timp util despre aceasta;

d) să folosească, împreună cu membrii săi de familie, toate dotările sociale, profesionale, culturale si sportive ale Colegiului Farmacistilor din România si ale colegiilor locale;

e) să poarte însemnele Colegiului Farmacistilor din România;

f) să conteste sanctiunile primite;

g) să solicite ajutoare materiale pentru situatii deosebite, atât personal, cât si prin membrii lor de familie.

Art. 585. – Obligatiile membrilor Colegiului Farmacistilor din România sunt următoarele:

a) să respecte dispozitiile Regulamentului de organizare si functionare a Colegiului Farmacistilor din România, Codul deontologic al farmacistului, hotărârile organelor de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România si regulamentele profesiei;

b) să rezolve sarcinile ce le-au fost încredintate în calitate de membri sau reprezentanti ai corpului profesional;

c) să participe la manifestările initiate de organele de conducere, la activitătile profesionale ori de pregătire profesională initiate ori organizate de către organele de conducere nationale sau locale;

d) să participe la sedintele ori adunările la care au fost convocati;

e) să execute cu bună-credintă sarcinile ce decurg din hotărârile organelor de conducere ale corpului profesional;

f) să se abtină de la deliberările organelor de conducere în care sunt alesi, în cazul în care, în îndeplinirea unor atributii ale acestor organe, au un interes propriu;

g) să păstreze secretul profesional;

h) să respecte normele, principiile si îndatoririle deontologiei profesionale si să aibă un comportament demn în exercitarea profesiei ori a calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România;

i) să achite, în termenul stabilit, cotizatia datorată în calitate de membru al Colegiului Farmacistilor din România;

j) să rezolve litigiile cu alti membri, în primul rând prin intermediul medierii de către comisiile de specialitate din cadrul Colegiului Farmacistilor din România;

k) să execute cu bună-credintă atributiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România, ale colegiilor judetene, respectiv al municipiul Bucuresti.

Art. 586. – Obligatiile membrilor Colegiului Farmacistilor din România, ce decurg din calitatea lor specială de farmacisti, sunt următoarele:

a) să respecte si să aplice în orice împrejurare normele de deontologie farmaceutică;

b) să nu aducă prejudicii reputatiei corpului profesional sau altor membri, respectând statutul de corp profesional al Colegiului Farmacistilor din România;

c) să actioneze, pe toată durata exercitării profesiei, în vederea cresterii gradului de pregătire profesională si cunoasterii noutătilor profesionale;

d) să respecte drepturile legale ale pacientilor;

e) să acorde, cu promptitudine, asistentă farmaceutică de urgentă, ca o îndatorire fundamentală, profesională si civică.

Art. 587. – (1) În vederea cresterii gradului de pregătire profesională si asigurării unui nivel ridicat al cunostintelor profesionale, farmacistii sunt obligati să urmeze un număr de cursuri de pregătire si alte forme de educatie continuă si informare în domeniul stiintelor profesionale, pentru cumularea numărului de credite stabilit în acest sens de către Colegiul Farmacistilor din România.

Sunt creditate programele, precum si celelalte forme de educatie farmaceutică continuă avizate de Colegiul Farmacistilor din România.

(2) Farmacistii care nu realizează pe parcursul a 3 ani numărul minim de credite de educatie profesională continuă stabilit de Consiliul National al Colegiului Farmacistilor din România sunt suspendati din exercitiul profesiei, până la realizarea numărului de credite respectiv.

 

SECTIUNEA a 5-a

Organizarea si functionarea

 

A. Organizarea la nivel teritorial

Art. 588. – (1) La nivelul fiecărui judet, respectiv al municipiului Bucuresti, se organizează câte un colegiu al farmacistilor, format din toti farmacistii care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectivă.

(2) Colegiile farmacistilor au personalitate juridică, patrimoniu si buget propriu.

(3) Personalitatea juridică se dobândeste de la data constituirii si înregistrării la administratia financiară în raza căreia se află sediul institutiei.

(4) Sediul colegiului este în orasul de resedintă a judetului, respectiv în municipiul Bucuresti, pentru Colegiul Farmacistilor Bucuresti.

(5) Nici un colegiu teritorial nu poate functiona în afara Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 589. – Organele de conducere ale colegiului teritorial sunt:

a) adunarea generală a farmacistilor;

b) consiliul;

c) biroul consiliului;

d) presedintele.

Art. 590. – (1) Adunarea generală este formată din toti farmacistii înscrisi în colegiul teritorial respectiv.

(2) Adunarea generală se întruneste anual, în primul trimestru, la convocarea consiliului, si adoptă hotărâri cu majoritate simplă, în prezenta a două treimi din numărul membrilor săi. Dacă la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de două treimi, după 10 zile se organizează o nouă sedintă, cu aceeasi ordine de zi, care va adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenti, dar nu mai putin de jumătate plus unu din totalul membrilor.

(3) Adunarea generală are următoarele atributii:

a) aprobă proiectul de buget al colegiului si, în baza raportului cenzorilor, descarcă de gestiune consiliul pentru anul fiscal încheiat;

b) alege, dintre membrii săi, consiliul colegiului si reprezentantii în Adunarea generală natională a Colegiului Farmacistilor din România;

c) stabileste indemnizatia de sedintă a membrilor comisiei de disciplină;

d) alege comisia de cenzori a colegiului.

Art. 591. – (1) Membrii consiliului structurilor teritoriale si reprezentantii în Adunarea generală natională se aleg pe o perioadă de 4 ani de către adunările generale teritoriale prin vot secret si în conditiile participării a minimum două treimi din numărul membrilor adunării generale.

(2) Dacă la adunarea de alegeri nu se realizeză conditia de participare, după două săptămâni se va organiza un nou scrutin care va alege reprezentantii, indiferent de numărul participantilor.

Art. 592. – (1) Colegiul colegiului are un număr de membri proportional cu numărul farmacistilor înscrisi în evidenta colegiului la data organizării alegerilor, după cum urmează:

a) 7 membri, pentru un număr de până la 100 de farmacisti înscrisi;

b) 11 membri, pentru un număr de 101 până la 500 de farmacisti înscrisi;

c) 13 membri, pentru un număr de 501 până la 1.000 de farmacisti înscrisi;

d) 19 membri, pentru un număr de peste 1.000 de farmacisti înscrisi.

(2) Consiliul judetean sau al municipiului Bucuresti, după caz, are un număr de 3–11 membri supleanti, alesi de adunarea generală.

Art. 593. – Consiliul colegiului teritorial exercită atributiile prevăzute de lege si date în competenta sa prin Statutul Colegiului Farmacistilor din România sau prin hotărârea Consiliului national.

Art. 594 – (1) Consiliul colegiului teritorial, în prima sedintă organizată în termen de maximum 5 zile de la alegere, alege biroul consiliului.

(2) Biroul consiliului este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar.

 

B. Organizarea la nivel national

Art. 595. – (1) Colegiul Farmacistilor din România este format din toti farmacistii înscrisi în colegiile teritoriale.

(2) Colegiul Farmacistilor din România are personalitate juridică, patrimoniu si buget propriu. Bugetul se formează din contributia colegiilor teritoriale, în cote stabilite de Consiliul national. Patrimoniul poate fi folosit si în activităti producătoare de venituri, în conditiile legii.

Art. 596. – Organele de conducere, la nivel national, ale Colegiului Farmacistilor din România sunt:

a) Adunarea generală natională;

b) Consiliul national;

c) Biroul executiv;

d) presedintele.

Art. 597. – (1) Adunarea generală natională este alcătuită din presedintii colegiilor teritoriale si reprezentanti alesi de adunările generale locale prin vot direct si secret.

(2) Norma de reprezentare în adunarea generală este de 1/50 de membri.

(3) Reprezentantii în adunarea generală sunt alesi pe o durată de 4 ani.

(4) Proportional cu numărul de farmacisti înscrisi în evidenta colegiului teritorial, se vor alege 3–11 membrii supleanti.

Art. 598. – Adunarea generală natională are următoarele atributii:

a) adoptă Statutul Colegiului Farmacistilor din România, precum si Codul deontologic al farmacistului;

b) aprobă modificarea acestora;

c) aprobă bugetul de venituri si cheltuieli si executia celui pentru exercitiul financiar expirat;

d) alege, dintre membrii săi, comisia de cenzori;

e) adoptă declaratii care să reflecte pozitia Colegiului Farmacistilor din România cu privire la aspecte de interes general în ceea ce priveste profesia de farmacist ori statutul farmacistului în societate;

f) revocă din functie membri alesi, pentru abateri de la prevederile prezentei legi si, respectiv, ale Regulamentului de organizare si functionare a Colegiului Farmacistilor din România, care aduc prejudicii activitătii organismului profesional.

Art. 599. – (1) Adunarea generală natională adoptă hotărâri în prezenta a cel putin două treimi din numărul membrilor săi, cu majoritate simplă de voturi.

(2) Dacă la prima convocare nu se realizează conditia de cvorum, după două săptămâni se va organiza o altă sedintă, cu aceeasi ordine de zi, care va putea adopta hotărâri indiferent de numărul membrilor prezenti, cu exceptia situatiilor prevăzute la art. 598 lit. a) si b), pentru care este necesară conditia de cvorum prevăzută de lege.

(3) Adunarea generală natională se întruneste în sedintă ordinară în primul trimestru al anului în curs.

Art. 600. – Adunarea generală natională este condusă de presedintele Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 601. – (1) Consiliul national al Colegiului Farmacistilor din România este alcătuit din presedintii colegiilor teritoriale, 3 reprezentanti ai Colegiului Farmacistilor din Bucuresti, respectiv presedintele si 2 vicepresedinti, un reprezentant numit de Ministerul Sănătătii Publice ca autoritate de stat si câte un reprezentant al farmacistilor din fiecare minister ori institutie centrală cu retea sanitară proprie. Consiliul national al Colegiului Farmacistilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de către un reprezentant al Academiei de Stiinte Medicale, al Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei si al Ministerului Justitiei.

(2) Cheltuielile de deplasare si diurna reprezentantilor în Consiliul national al Colegiului Farmacistilor din România vor fi suportate de către colegiile teritoriale ai căror reprezentanti sunt.

(3) Consilul national al Colegiului Farmacistilor din România se întruneste legal în prezenta a cel putin două treimi din numărul reprezentantilor prevăzuti la alin. (1).

Art. 602. – Consiliul national lucrează în prezenta a două treimi din numărul membrilor cu drept de vot si decide cu o majoritate absolută de voturi, cu exceptia deciziilor referitoare la cotizatie, pentru care sunt necesare voturile favorabile a două treimi din numărul total al membrilor.

Art. 603. – Deciziile Consiliului national al Colegiului Farmacistilor din România sunt obligatorii pentru colegiile teritoriale si pentru toti farmacistii care practică profesia de farmacist în România.

Art. 604. – Atributiile Consiliului national sunt următoarele:

a) elaborează Statutul Colegiului Farmacistilor din România, precum si proiectele de modificare a acestuia;

b) elaborează Codul deontologic al farmacistului, precum si proiectele de modificare a acestuia;

c) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea Nomenclatorului de specialităti medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală;

d) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea tematicilor, metodologiilor, concursurilor si examenelor pentru farmacisti;

e) stabileste sistemul de credite de educatie continuă, pe baza căruia se evaluează activitatea de perfectionare profesională a farmacistilor;

f) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice la elaborarea normelor privind exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României;

g) colaborează cu Ministerul Sănătătii Publice si Ministerul Educatiei si Cercetării la elaborarea strategiei si programelor privind dezvoltarea învătământului farmaceutic;

h) fixează cotizatia care trebuie plătită obligatoriu de către fiecare farmacist consiliului judetean sau al municipiului Bucuresti, stabilind partea din această cotizatie care trebuie virată către Consiliul national al Colegiului Farmacistilor din România;

i) gestionează bunurile Colegiului Farmacistilor din România si poate să creeze si să subventioneze actiuni interesând profesiunea, actiuni de întrajutorare sau de sponsorizare;

j) solutionează, prin comisiile de specialitate ale Colegiului Farmacistilor din România, în termen de 30 de zile de la înregistrare, contestatiile formulate împotriva deciziilor date de consiliile judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, în conformitate cu regulamentele proprii;

k) alege, dintre membrii săi, Biroul executiv al Colegiului Farmacistilor din România;

l) propune Adunării generale nationale proiectul privind bugetul de venituri si cheltuieli al Colegiului Farmacistilor din România;

m) alege, dintre membrii săi, pe cei care vor forma comisiile de lucru;

n) stabileste indemnizatiile membrilor Biroului executiv si indemnizatia de sedintă a membrilor Comisiei superioare de disciplină;

o) avizează reînscrierea farmacistilor care au pierdut calitatea de membru al Colegiului Farmacistilor din România, conform Codului deontologic al farmacistului.

Art. 605. – (1) Consiliul national stabileste, în domeniul său de competentă, strategia si planul anual de control si supraveghere a modului de exercitare a profesiei de farmacist, precum si conditiile în care se desfăsoară aceasta.

(2) Reprezentantii Colegiului Farmacistilor din România, anume desemnati, au dreptul de a desfăsura activităti de control si supraveghere privind modul de exercitare a profesiei de farmacist în toate unitătile farmaceutice din România.

Art. 606. – Biroul executiv al Colegiului Farmacistilor din România este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar general, alesi în mod individual de către Consiliul national dintre membrii săi.

Art. 607. – Atributiile Biroului executiv sunt următoarele:

a) asigură activitatea permanentă a Colegiului Farmacistilor din România între sedintele Consiliului national;

b) aprobă angajarea de personal si asigură executia bugetului Colegiului Farmacistilor din România;

c) întocmeste raportul anual de activitate si gestiune, pe care îl supune aprobării Consiliului national;

d) acceptă donatiile, legatele si sponsorizările făcute Colegiului Farmacistilor din România si le face publice în presa de specialitate;

e) execută hotărârile Adunării generale nationale si ale Consiliului national;

f) elaborează si supune spre avizare Consiliului national proiectul bugetului de venituri si cheltuieli, pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli ale colegiilor teritoriale;

g) informează Consiliul national cu privire la deciziile emise între sedintele Consiliului;

h) îndeplineste orice alte sarcini stabilite de către Consiliul national.

Art. 608. – Biroul executiv coordonează activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului national al Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 609. – În exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum si membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizatie lunară, al cărei cuantum va fi aprobat, după caz, de Consiliul national, respectiv consiliile colegiilor teritoriale.

Art. 610. – Presedintele Biroului executiv al Consiliului national este presedintele Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 611. – Atributiile presedintelui Colegiului Farmacistilor din România sunt următoarele:

a) reprezintă Colegiul Farmacistilor din România în relatiile cu persoanele fizice si juridice din tară si din străinătate;

b) încheie contracte si conventii în numele Colegiului Farmacistilor din România, cu aprobarea Biroului executiv;

c) convoacă si conduce sedintele Adunării generale, ale Consiliului national;

d) aduce la îndeplinire deciziile Biroului executiv, hotărârile Consiliului national date în sarcina sa si rezolvă problemele si lucrările curente;

e) angajează personalul de specialitate si administrativ;

f) îndeplineste orice alte sarcini încredintate de Consiliul national ori de Biroul executiv.

Art. 612. – (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România, atât la nivel national, cât si teritorial, farmacistii care detin functii de conducere în cadrul Ministerului Sănătătii Publice, respectiv al ministerelor si institutiilor cu retea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, al caselor judetene de asigurări de sănătate si a municipiului Bucuresti, al patronatelor si sindicatelor profesionale, precum si orice fel de functii de demnitate publică.

(2) Farmacistii pentru care pe timpul exercitării mandatului de membru al organelor de conducere a survenit situatia de incompatibilitate pierd de drept mandatul încredintat, urmând ca locul rămas vacant să fie ocupat, după caz, de primul membru aflat pe lista supleantilor sau prin organizarea unei noi alegeri.

(3) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial si national este de maximum două, care pot fi si consecutive.

 

SECTIUNEA a 6-a

Răspunderea disciplinară

 

Art. 613. – Farmacistul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor si regulamentelor profesionale, a Codului deontologic al farmacistului si a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Colegiului Farmacistilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România, precum si pentru orice fapte săvârsite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale Colegiului Farmacistilor din România.

Art. 614. – (1) În cazurile prevăzute la art. 613, plângerea împotriva unui farmacist se depune la colegiul al cărui membru este.

(2) Biroul consiliului, în baza anchetei disciplinare efectuate de către departamentul de jurisdictie profesională, poate decide:

a) respingerea plângerii ca vădit nefondată;

b) solicitarea completării anchetei disciplinare;

c) dispunerea trimiterii dosarului disciplinar la comisia de disciplină.

(3) Împotriva deciziei de respingere a plângerii persoana care a făcut plângerea poate depune contestatie la colegiul a cărui decizie se contestă. Aceasta se solutionează de către Biroul executiv al Consiliului national.

Art. 615. – (1) În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează si functionează o comisie de disciplină, constituită din 3 membri, independentă de conducerea colegiului, care judecă abaterile disciplinare săvârsite de farmacistii cuprinsi în acel colegiu.

(2) În cadrul Colegiului Farmacistilor din România se organizează si functionează Comisia superioară de disciplină.

(3) Procedura judecării abaterilor este prevăzută în Statutul Colegiului Farmacistilor din România, cu respectarea principiului egalitătii, a dreptului de apărare, precum si a principiului contradictorialitătii.

Art. 616. – (1) Membrii comisiilor de disciplină de la nivelul colegiului teritorial sunt alesi de către adunarea generală judeteană, respectiv de cea a municipiului Bucuresti, iar membrii Comisiei superioare de disciplină vor fi alesi de către Adunarea generală natională.

(2) Membrii comisiilor de disciplină vor fi alesi din rândul farmacistilor cu o vechime de peste 7 ani în profesie si care nu au avut abateri disciplinare în ultimii 5 ani.

(3) Functia de membru al comisiei de disciplină este incompatibilă cu orice altă functie în cadrul Colegiului Farmacistilor din România.

(4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplină este de 4 ani.

(5) Unul dintre membrii comisiilor de disciplină este desemnat de autoritătile de sănătate publică, la nivel teritorial, si de către Ministerul Sănătătii Publice, la nivelul Comisiei superioare de disciplină.

(6) Calitatea de membru al comisiilor de disciplină încetează prin deces, demisie, pierderea calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România ori prin numirea unui alt reprezentant în cazul membrilor desemnati de către Ministerul Sănătătii Publice sau autoritatea de sănătate publică.

Art. 617. – (1) Membrii comisiilor de disciplină se aleg prin vot secret si pe baza candidaturilor depuse.

(2) La nivel teritorial se va alege un număr de 3 membri, iar la nivel national 5 membri.

(3) Membrii comisiilor de disciplină îsi vor alege un presedinte, care conduce activitatea administrativă a comisiilor de disciplină.

(4) Presedintele comisiei de disciplină prezintă adunării generale raportul anual al activitătii comisiei de disciplină.

Art. 618. – (1) Sanctiunile disciplinare sunt:

a) mustrare;

b) avertisment;

c) vot de blam;

d) suspendarea calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România pe o perioadă determinată, de la o lună la un an;

e) retragerea calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România.

(2) Retragerea calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România operează de drept pe durata stabilită de instanta de judecată prin hotărâre definitivă a instantei judecătoresti, cu privire la interzicerea exercitării profesiei.

(3) La sanctiunile prevăzute la alin. (1) se poate prevedea, după caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie farmaceutică ori altor forme de pregătire profesională.

Art. 169. – (1) Decizia comisiei de disciplină se comunică farmacistului cercetat disciplinar, persoanei care a făcut sesizarea, Ministerului Sănătătii Publice, Biroului executiv al Colegiului Farmacistilor din România si persoanei cu care farmacistul sanctionat are încheiat contractul de muncă.

(2) În termen de 15 zile de la comunicare, persoanele si autoritătile prevăzute la alin. (1) pot contesta la Comisia superioară de disciplină decizia pronuntată.

Art. 620. – (1) Actiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârsirii faptei sau data luării la cunostintă.

(2) Consecintele executării aplicării sanctiunilor prevăzute la art. 618 alin. (1) lit. a)–c) se radiază în termen de 6 luni de la data executării lor, iar cea prevăzută la art. 618 alin. (1) lit. d), în termen de un an de la data expirării perioadei de suspendare.

(3) În cazul aplicării sanctiunii prevăzute la art. 618 alin. (1) lit. e), farmacistul poate face o nouă cerere de redobândire a calitătii de membru al colegiului, după expirarea perioadei stabilite de instanta judecătorească prin hotărâre penală definitivă, prin care s-a dispus interdictia exercitării profesiei, sau după 2 ani de la data aplicării sanctiunii de către comisia de disciplină. Redobândirea calitătii de membru al Colegiului Farmacistilor din România se face în conditiile legii.

(4) În situatia în care prin decizia comisiei de disciplină au fost dispuse si măsurile prevăzute la art. 618 alin. (3), radierea sanctiunii se va face numai după prezentarea dovezii aducerii la îndeplinire a măsurii dispuse de comisia de disciplină.

(5) Repetarea unei abateri disciplinare până la radierea sanctiunii aplicate constituie circumstantă agravantă care va fi avută în vedere la aplicarea unei noi sanctiuni.

Art. 621. – (1) Ancheta disciplinară se exercită prin persoane desemnate de către biroul consiliului teritorial sau, după caz, de către Biroul executiv al Colegiului Farmacistilor din România.

(2) Unitătile sanitare sau farmaceutice au obligatia de a pune la dispozitie comisiilor de disciplină sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterii disciplinare documentele profesionale solicitate, precum si orice alte date si informatii necesare solutionării cauzei.

Art. 622. – Decizia pronuntată de Comisia superioară de disciplină, precum si cea pronuntată de Consiliul national pot fi contestate la sectia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscriptie îsi desfăsoară activitatea farmacistul sanctionat, în termen de 30 de zile de la comunicare.

 

SECTIUNEA a 7-a

Venituri si cheltuieli

 

Art. 623. – Veniturile Colegiului Farmacistilor din România se constituie din:

a) taxa de înscriere;

b) cotizatii lunare ale membrilor;

c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice;

d) donatii si sponsorizări de la persoane fizice si juridice;

e) legate;

f) drepturi editoriale;

g) încasări din vânzarea publicatiilor proprii;

h) fonduri rezultate din manifestările culturale si stiintifice;

i) organizarea de cursuri de educatie profesională continuă;

j) alte surse.

Art. 624. – (1) Cotizatiile datorate si neplătite în termenul fixat de către consiliul teritorial de către membrii Colegiului Farmacistilor din România determină plata unor penalităti de întârziere în cuantumul prevăzut de dispozitiile legale aplicabile institutiilor publice.

(2) Aceeasi măsură se va aplica si colegiilor teritoriale care nu varsă partea de cotizatie stabilită de Consiliul national.

Art. 625. – (1) Neplata cotizatiei datorate de membrii Colegiului Farmacistilor din România pe o perioadă de 3 luni si după atentionarea scrisă a consiliului local se sanctionează cu suspendarea calitătii de membru al Colegiului, până la plata cotizatiei datorate.

(2) Sanctiunea se aplică de către comisia locală de disciplină, la sesizarea comisiei administrative si financiarcontabile a colegiului teritorial.

Art. 626. – Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Colegiului Farmacistilor din România, tarifele se stabilesc, după caz, de către Consiliul national, respectiv consiliul colegiului teritorial.

Art. 627. – (1) Cuantumul cotizatiei de membru al Colegiului Farmacistilor din România, precum si partea din aceasta care trebuie vărsată către forurile nationale se stabilesc de către Consiliul national al Colegiului Farmacistilor din România.

(2) Partea din cotizatie aferentă functionării structurii nationale va fi virată până cel mai târziu la sfârsitul lunii următoare aceleia pentru care a fost percepută cotizatia.

Art. 628. – (1) Partea de cotizatie datorată Colegiului Farmacistilor din România de către consiliile colegiilor teritoriale se va vira către acesta înaintea altor plăti.

(2) Obligatia urmăririi si efectuării vărsării cotei aferente Colegiului Farmacistilor din România revine presedintelui consiliului colegiului teritorial.

Art. 629. – Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea si functionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli de capital, perfectionarea pregătirii profesionale, acordarea de burse prin concurs farmacistilor, întrajutorarea farmacistilor cu venituri mici, crearea de institutii cu scop filantropic si stiintific, alte cheltuieli aprobate, după caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul national.

 

CAPITOLUL IV

Rolul, atributiile si drepturile autoritătii de stat

 

Art. 630. – Ministerul Sănătătii Publice, în calitate de autoritate de stat, urmăreste ca activitatea Colegiului Farmacistilor din România să se desfăsoare în conditiile legii.

Art. 631. – Reprezentantul autoritătii de stat cu rangul de secretar de stat în Ministerul Sănătătii Publice este membru al Consiliului national al Colegiului Farmacistilor din România si este numit prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 632. – În cazul în care reprezentantul autoritătii de stat constată că nu sunt respectate prevederile legale, acesta sesizează organele de conducere ale Colegiului Farmacistilor din România. În termen de 15 zile de la efectuarea demersului acestea adoptă măsurile necesare de încadrare în normele în vigoare si informează Ministerul Sănătătii Publice în acest sens.

Art. 633. – În cazul nerespectării prevederilor art. 632, Ministerul Sănătătii Publice se adresează instantelor judecătoresti competente.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 634. – Practicarea profesiei de farmacist de o persoană care nu are această calitate constituie infractiune si se pedepseste conform Codului penal.

Art. 635. – În vederea facilitării accesului la exercitarea profesiei de farmacist pe teritoriul României, Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacistilor din România, recunoaste calificările de farmacist dobândite în conformitate cu normele Uniunii Europene, într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană, de către cetătenii acestor state, iar încadrarea în muncă se face conform legii.

Art. 636. – (1) Normele privind recunoasterea diplomelor, certificatelor si titlurilor de farmacist eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinând Spatiului Economic European si de Confederatia Elvetiană cetătenilor acestora se elaborează de către Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Farmacistilor din România, si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Nomenclatorul de specialităti medicale, medicodentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală se elaborează de către Ministerul Sănătătii Publice si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Normele privind întocmirea, emiterea si utilizarea dovezilor de onorabilitate si moralitate profesională a farmacistilor se elaborează în colaborare, de către autoritătile competente române definite de prezenta lege, si se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Art. 637. – (1) Atributiile Colegiului Farmacistilor din România nu pot fi exercitate de nici o altă asociatie profesională.

(2) Colegiul Farmacistilor din România nu se poate substitui organizatiilor patronale sau sindicale si în îndeplinirea atributiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.

(3) Membrii Colegiului Farmacistilor din România pot face parte si din alte asociatii profesionale.

Art. 638. – Codul deontologic al farmacistului, cu modificările si completările ulterioare, precum si deciziile Consiliului national care privesc organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 639. – Pe durata exercitării profesiei în regim salarial sau/si independent, farmacistul este obligat să încheie o asigurare de răspundere civilă pentru greseli în activitatea profesională si să înstiinteze colegiul teritorial al cărui membru este.

Art. 640. – (1) Farmacistii care ocupă functii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătătii Publice, în cadrul autoritătilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti, în cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate si, respectiv, în cadrul caselor de asigurări de sănătate judetene si a municipiului Bucuresti, pot desfăsura în afara programului normal de lucru, în conditiile legii, activităti profesionale, potrivit calificării pe care o detin exclusiv în unităti sanitare sau farmaceutice private.

(2) Farmacistilor prevăzuti la alin. (1) li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 35 alin. (1) si (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 641. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu, se abrogă Legea nr. 305/2004 privind exercitarea profesiei de farmacist, precum si organizarea si functionarea Colegiului Farmacistilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 30 iunie 2004.

Prezentul titlu transpune integral prevederile referitoare la exercitiul profesiei de farmacist, cuprinse în următoarele acte normative ale Uniunii Europene:

a) art. 11 al Regulamentului Consiliului nr. 1.612/68/CEE din 15 octombrie 1968 privind libera circulatie a lucrătorilor în interiorul Comunitătii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 octombrie 1968;

b) Directiva Consiliului nr. 85/432/CEE din 16 septembrie 1985 pentru coordonarea dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative privind anumite activităti din domeniul farmaceutic, cu modificările si completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 34;

c) Directiva Consiliului nr. 85/433/CEE din 16 septembrie 1985 privind recunoasterea reciprocă a diplomelor, certificatelor si a altor titluri de farmacist, inclusiv măsuri pentru facilitarea exercitării efective a dreptului de stabilire privind anumite activităti în domeniul farmaceutic, cu modificările si completările ulterioare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 253 din 24 septembrie 1985, p. 37;

d) Directiva Consiliului 2003/109/CE din 25 noiembrie 2003 privind statutul cetătenilor din statele terte care sunt rezidenti pe termen lung, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 16 din 23 ianuarie 2004;

e) art. 45, art. 50 alin. (1) si (4), art. 51, art. 52 alin. (1), art. 53, art. 54 si art. 56 alin. (1) si (2) din Directiva Consiliului 2005/36/CE din 7 septembrie 2005 privind recunoasterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 255 din 30 septembrie 2005.

 

TITLUL XV

Răspunderea civilă a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice

 

CAPITOLUL I

Răspunderea civilă a personalului medical

 

Art. 642. – (1) În sensul prezentului titlu, următorii termeni se definesc astfel:

a) personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acordă servicii medicale;

b) malpraxisul este eroarea profesională săvârsită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice.

(2) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament.

(3) Personalul medical răspunde civil si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor prezentului titlu privind confidentialitatea, consimtământul informat si obligativitatea acordării asistentei medicale.

(4) Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei si atunci când îsi depăseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgentă în care nu este disponibil personal medical ce are competenta necesară.

(5) Răspunderea civilă reglementată prin prezenta lege nu înlătură angajarea răspunderii penale, dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie infractiune conform legii.

Art. 643. – (1) Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proportional cu gradul de vinovătie al fiecăruia.

(2) Personalul medical nu este răspunzător pentru daunele si prejudiciile produse în exercitarea profesiunii:

a) când acestea se datorează conditiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic si tratament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicale si sanitare folosite;

b) când actionează cu bună-credintă în situatii de urgentă, cu respectarea competentei acordate.

 

CAPITOLUL II

Răspunderea civilă a furnizorilor de servicii medicale, materiale sanitare, aparatură, dispozitive medicale si medicamente

 

Art. 644. – (1) Unitătile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, în situatia în care acestea sunt consecinta:

a) infectiilor nosocomiale, cu exceptia cazului când se dovedeste o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către institutie;

b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;

c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si sanitare, după expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz;

d) acceptării de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante medicamentoase si sanitare de la furnizori, fără asigurarea prevăzută de lege, precum si subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fără asigurare de răspundere civilă în domeniul medical.

(2) Unitătile prevăzute la alin. (1) răspund în conditiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta.

Art. 645. – Unitătile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil si pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacientilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unitătii sanitare.

Art. 646. – Unitătile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, si producătorii de echipamente si dispozitive medicale, substante medicamentoase si materiale sanitare răspund potrivit legii civile pentru prejudiciile produse pacientilor în activitatea de preventie, diagnostic si tratament, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale echipamentelor si dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si materiale sanitare, în perioada de garantie/valabilitate, conform legislatiei în vigoare.

Art. 647. – Prevederile art. 646 se aplică în mod corespunzător si furnizorilor de servicii medicale sau nemedicale, subcontractate de către unitătile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale, în cazul prejudiciilor aduse pacientilor în mod direct sau indirect, ca urmare a serviciilor prestate.

Art. 648. – Furnizorii de utilităti către unitătile sanitare publice sau private furnizoare de servicii medicale răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacientilor, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilitătilor.

 

CAPITOLUL III

Acordul pacientului informat

 

Art. 649. – (1) Pentru a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament, cu potential de risc pentru pacient, după explicarea lor de către medic, medic dentist, asistent medical/moasă, conform prevederilor alin. (2) si (3), pacientului i se solicită acordul scris.

(2) În obtinerea acordului scris al pacientului, medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa sunt datori să prezinte pacientului informatii la un nivel stiintific rezonabil pentru puterea de întelegere a acestuia.

(3) Informatiile trebuie să contină: diagnosticul, natura si scopul tratamentului, riscurile si consecintele tratamentului propus, alternativele viabile de tratament, riscurile si consecintele lor, prognosticul bolii fără aplicarea tratamentului.

Art. 650. – Vârsta legală pentru exprimarea consimtământului informat este de 18 ani. Minorii îsi pot exprima consimtământul în absenta părintilor sau reprezentantului legal, în următoarele cazuri:

a) situatii de urgentă, când părintii sau reprezentantul legal nu pot fi contactati, iar minorul are discernământul necesar pentru a întelege situatia medicală în care se află;

b) situatii medicale legate de diagnosticul si/sau tratamentul problemelor sexuale si reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani.

Art. 651. – (1) Medicul curant, asistentul medical/moasa răspund atunci când nu obtin consimtământul informat al pacientului sau al reprezentantilor legali ai acestuia, cu exceptia cazurilor în care pacientul este lipsit de discernământ, iar reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, datorită situatiei de urgentă.

(2) Atunci când reprezentantul legal sau ruda cea mai apropiată nu poate fi contactat, medicul, asistentul medical/moasa pot solicita autorizarea efectuării actului medical autoritătii tutelare sau pot actiona fără acordul acesteia în situatii de urgentă, când intervalul de timp până la exprimarea acordului ar pune în pericol, în mod ireversibil, sănătatea si viata pacientului.

 

CAPITOLUL IV

Obligativitatea asigurării asistentei medicale

 

Art. 652. – (1) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au obligatia de a acorda asistentă medicală/îngrijiri de sănătate unei persoane doar dacă au acceptat-o în prealabil ca pacient, criteriile de acceptare urmând a fi stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(2) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa nu pot refuza să acorde asistentă medicală/îngrijiri de sănătate pe criterii etnice, religioase si orientare sexuală sau pe alte criterii de discriminare interzise prin lege.

(3) Medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au obligatia de a accepta pacientul în situatii de urgentă, când lipsa asistentei medicale poate pune în pericol, în mod grav si ireversibil, sănătatea sau viata pacientului.

Art. 653. – (1) Atunci când medicul, medicul dentist, asistentul medical/moasa au acceptat pacientul, relatia poate fi întreruptă:

a) odată cu vindecarea bolii;

b) de către pacient;

c) de către medic, în următoarele situatii:

(i) atunci când pacientul este trimis altui medic, furnizând toate datele medicale obtinute, care justifică asistenta altui medic cu competente sporite;

(ii) pacientul manifestă o atitudine ostilă si/sau ireverentioasă fată de medic.

(2) Medicul va notifica pacientului, în situatia prevăzută la alin. (1) lit. c) pct. (ii), dorinta terminării relatiei, înainte cu minimum 5 zile, pentru ca acesta să găsească o alternativă, doar în măsura în care acest fapt nu pune în pericol starea sănătătii pacientului.

Art. 654. – (1) Medicul, asistentul medical/moasa, angajati ai unei institutii furnizoare de servicii medicale, au obligatia acordării asistentei medicale/îngrijirilor de sănătate pacientului care are dreptul de a primi îngrijiri medicale/de sănătate în cadrul institutiei, potrivit reglementărilor legale.

(2) Medicul poate refuza asigurarea asistentei medicale în situatiile mentionate la art. 653 alin. (1) lit. c).

Art. 655. – (1) În acordarea asistentei medicale/îngrijirilor de sănătate, personalul medical are obligatia aplicării standardelor terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică în specialitatea respectivă, aprobate la nivel national, sau, în lipsa acestora, standardelor recunoscute de comunitatea medicală a specialitătii respective.

(2) Colegiul Medicilor din România va elabora si va supune spre aprobare Ministerului Sănătătii Publice standardele terapeutice, stabilite prin ghiduri de practică la nivel national, până la intrarea în vigoare a prezentului titlu.

 

CAPITOLUL V

Asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale

 

Art. 656. – (1) Personalul medical definit la art. 642 alin. (1) lit. a) care acordă asistentă medicală, în sistemul public si/sau în cel privat, într-o locatie cu destinatie specială pentru asistentă medicală, precum si atunci când aceasta se acordă în afara acestei locatii, ca urmare a unei cereri exprese din partea persoanei sau a persoanelor care necesită această asistentă ori a unui tert care solicită această asistentă pentru o persoană sau mai multe persoane care, din motive independente de vointa lor, nu pot apela ele însele la această asistentă, va încheia o asigurare de malpraxis pentru cazurile de răspundere civilă profesională pentru prejudicii cauzate prin actul medical.

(2) O copie după asigurare va fi prezentată înainte de încheierea contractului de muncă, fiind o conditie obligatorie pentru angajare.

Art. 657. – (1) Asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguratii răspund, în baza legii, fată de terte persoane care se constată că au fost supuse unui act de malpraxis medical, precum si pentru cheltuielile de judecată ale persoanei prejudiciate prin actul medical.

(2) Despăgubirile se acordă indiferent de locul în care a fost acordată asistentă medicală.

(3) Asigurarea obligatorie face parte din categoria B clasa 13 de asigurări de răspundere civilă si va cuprinde toate tipurile de tratamente medicale ce se efectuează în specialitatea si competenta profesională a asiguratului si în gama de servicii medicale oferite de unitătile de profil.

Art. 658. – (1) Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare si cheltuieli de judecată persoanei sau persoanelor păgubite prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate, care poate avea drept efect inclusiv vătămarea corporală ori decesul.

(2) În caz de deces, despăgubirile se acordă succesorilor în drepturi ai pacientului care au solicitat acestea.

(3) Despăgubirile se acordă si atunci când asistenta medicală nu s-a acordat, desi starea persoanei sau persoanelor care au solicitat sau pentru care s-a solicitat asistenta medicală impunea această interventie.

(4) Despăgubirile vor include si eventualele cheltuieli ocazionate de un proces în care asiguratul este obligat la plata acestora; cheltuielile de judecată sunt incluse în limita răspunderii stabilită prin polita de asigurare.

Art. 659. – Despăgubirile se plătesc si atunci când persoanele vătămate sau decedate nu au domiciliul sau resedinta în România, cu exceptia cetătenilor din Statele Unite ale Americii, Canada si Australia.

Art. 660. – (1) În cazul în care pentru acelasi asigurat există mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în mod proportional cu suma asigurată de fiecare asigurător.

(2) Asiguratul are obligatia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alti asigurători, atât la încheierea politiei, cât si pe parcursul executării acesteia.

Art. 661. – (1) Limitele maxime ale despăgubirilor de asigurare se stabilesc de către CNAS, după consultarea asociatiilor profesionale din domeniul asigurărilor si CMR, CFR, CMDR, OAMMR si OBBC.

(2) Nivelul primelor, termenele de plată si celelalte elemente privind acest tip de asigurări se stabilesc prin negociere între asigurati si asigurători.

Art. 662. – (1) Despăgubirile se pot stabili pe cale amiabilă, în cazurile în care rezultă cu certitudine răspunderea civilă a asiguratului.

(2) În cazul în care părtile – asigurat, asigurător si persoana prejudiciată – cad de acord sau nu, este certă culpa asiguratului, despăgubirile se vor plăti numai în baza hotărârii definitive a instantei judecătoresti competente.

Art. 663. – Despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

Art. 664. – Despăgubirile pot fi solicitate si se plătesc si către persoanele care nu au plătit contributia datorată la sistemul public de sănătate.

Art. 665. – (1) Drepturile persoanelor vătămate sau decedate prin aplicarea unei asistente medicale neadecvate se pot exercita împotriva celor implicati direct sau indirect în asistenta medicală.

(2) Aceste drepturi se pot exercita si împotriva persoanelor juridice care furnizează echipamente, instrumental medical si medicamente care sunt folosite în limitele instructiunilor de folosire sau prescriptiilor în asistentă medicală calificată, conform obligatiei acestora, asumată prin contractele de furnizare a acestora.

Art. 666. – (1) Despăgubirile nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei când asistenta medicală s-a făcut în interesul părtii vătămate sau a decedatului, în lipsa unei investigatii complete ori a necunoasterii datelor anamnezice ale acestuia, datorită situatiei de urgentă, iar partea vătămată sau decedatul nu a fost capabil, datorită circumstantelor, să coopereze când i s-a acordat asistentă.

(2) Recuperarea prejudiciilor de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei se poate realiza în următoarele cazuri:

a) vătămarea sau decesul este urmare a încălcării intentionate a standardelor de asistentă medicală;

b) vătămarea sau decesul se datorează unor vicii ascunse ale echipamentului sau a instrumentarului medical sau a unor efecte secundare necunoscute ale medicamentelor administrate;

c) atunci când vătămarea sau decesul se datorează atât persoanei responsabile, cât si unor deficiente administrative de care se face vinovată unitatea medicală în care s-a acordat asistentă medicală sau ca urmare a neacordării tratamentului adecvat stabilit prin standarde medicale recunoscute sau alte acte normative în vigoare, persoana îndreptătită poate să recupereze sumele plătite drept despăgubiri de la cei vinovati, altii decât persoana responsabilă, proportional cu partea de vină ce revine acestora;

d) asistenta medicală a părtii vătămate sau a decedatului s-a făcut fără consimtământul acestuia, dar în alte împrejurări decât cele prevăzute la alin. (1).

Art. 667. – Asiguratii sau reprezentantii acestora sunt obligati să înstiinteze în scris asigurătorul sau, dacă este cazul, asigurătorii despre existenta unei actiuni în despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la data la care au luat la cunostintă despre această actiune.

 

CAPITOLUL VI

Procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei medicale

 

Art. 668. – (1) La nivelul autoritătilor de sănătate publică judetene si a municipiului Bucuresti se constituie Comisia de monitorizare si competentă profesională pentru cazurile de malpraxis, numită în continuare Comisia.

(2) Comisia are în componentă reprezentanti ai autoritătilor de sănătate publică judetene si, respectiv, ai municipiului Bucuresti, casei judetene de asigurări de sănătate, colegiului judetean al medicilor, colegiului judetean al medicilor dentisti, colegiului judetean al farmacistilor, ordinului judetean al asistentilor si moaselor din România, un expert medico-legal, sub conducerea unui director adjunct al autoritătii de sănătate publică judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

(3) Regulamentul de organizare si functionare a Comisiei se elaborează de Ministerul Sănătătii Publice, se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 669. – (1) Ministerul Sănătătii Publice aprobă, la propunerea Colegiului Medicilor din România, pentru fiecare judet si municipiul Bucuresti, o listă natională de experti medicali, în fiecare specialitate, care vor fi consultati conform regulamentului de organizare si functionare a Comisiei.

(2) Pe lista de experti se poate înscrie orice medic, medic dentist, farmacist, asistent medical/moasă cu o vechime de cel putin 8 ani în specialitate, cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti, Colegiului Farmacistilor si, respectiv, al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România.

(3) Modalitatea de remunerare a expertilor medicali din lista natională se stabileste prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(4) Onorariile pentru serviciile prestate de către expertii medicali, desemnati potrivit art. 671, se stabilesc în raport cu complexitatea cazului expertizat, sunt aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice si vor fi suportate de partea interesată.

Art. 670. – Comisia poate fi sesizată de:

a) persoana sau, după caz, reprezentantul legal al acesteia, care se consideră victima unui act de malpraxis săvârsit în exercitarea unei activităti de preventie, diagnostic si tratament;

b) succesorii persoanei decedate ca urmare a unui act de malpraxis imputabil unei activităti de preventie, diagnostic si tratament.

Art. 671. – (1) Comisia desemnează, prin tragere la sorti, din lista judeteană a expertilor un grup de experti sau un expert, în functie de complexitatea cazului, însărcinat cu efectuarea unui raport asupra cazului.

(2) Expertii prevăzuti la alin. (1) au acces la toate documentele medicale aferente cazului, a căror cercetare o consideră necesară, si au dreptul de a audia si înregistra depozitiile tuturor persoanelor implicate.

(3) Expertii întocmesc în termen de 30 de zile un raport asupra cazului pe care îl înaintează Comisiei. Comisia adoptă o decizie asupra cazului, în maximum 3 luni de la data sesizării.

(4) Fiecare parte interesată are dreptul să primească o copie a raportului expertilor si a documentelor medicale care au stat la baza acestuia.

Art. 672. – Comisia stabileste, prin decizie, dacă în cauză a fost sau nu o situatie de malpraxis. Decizia se comunică tuturor persoanelor implicate, inclusiv asiguratorului, în termen de 5 zile calendaristice.

Art. 673. – (1) În cazul în care asiguratorul sau oricare dintre părtile implicate nu este de acord cu decizia Comisiei, o poate contesta la instanta de judecată competentă, în termen de 15 zile de la data comunicării deciziei.

(2) Procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justitie potrivit dreptului comun.

Art. 674. – (1) Întreaga procedură de stabilire a cazurilor de malpraxis, până în momentul sesizării instantei, este confidentială.

(2) Încălcarea confidentialitătii de către persoana care a făcut sesizarea duce la pierderea dreptului de a beneficia de procedura de conciliere.

(3) Încălcarea confidentialitătii de către membrii Comisiei sau expertii desemnati de aceasta atrage sanctiuni profesionale si administrative, conform regulamentelor aprobate.

 

CAPITOLUL VII

Dispozitii finale

 

Art. 675. – (1) Comisia întocmeste un raport anual detaliat pe care îl prezintă Ministerului Sănătătii Publice.

(2) Pe baza datelor astfel obtinute, Ministerul Sănătătii Publice elaborează un raport anual national asupra malpraxisului medical, pe care îl prezintă Parlamentului, Guvernului si opiniei publice.

Art. 676. – Instanta competentă să solutioneze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscriptie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Art. 677. – Actele de malpraxis în cadrul activitătii medicale de preventie, diagnostic si tratament se prescriu în termen de 3 ani de la producerea prejudiciului, cu exceptia faptelor ce reprezintă infractiuni.

Art. 678. – (1) Omisiunea încheierii asigurării de malpraxis medical sau asigurarea sub limita legală de către persoanele fizice si juridice prevăzute de prezenta lege constituie abatere disciplinară si se sanctionează cu suspendarea dreptului de practică sau, după caz, suspendarea autorizatiei de functionare.

(2) Această sanctiune nu se aplică dacă asiguratul se conformează în termen de 30 de zile obligatiei legale.

Art. 679. – Prevederile prezentului titlu nu se aplică activitătii de cercetare biomedicală.

Art. 680. – În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, Ministerul Sănătătii Publice si Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor elabora împreună, prin ordin comun sau separat, după caz, normele metodologice de aplicare a acestuia.

Art. 681. – La data intrării în vigoare a prezentului titlu orice dispozitie contrară se abrogă.

 

TITLUL XVI

Înfiintarea, organizarea si functionarea Scolii Nationale de Sănătate Publică si Management Sanitar

 

Art. 682. – Se înfiintează Scoala Natională de Sănătate Publică si Management Sanitar, denumită în continuare SNSPMS, institutie publică, persoană juridică română cu sediul în municipiul Bucuresti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, coordonată de Ministerul Sănătătii Publice, prin reorganizarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, care se desfiintează.

Art. 683. – (1) SNSPMS are următoarele obiecte de activitate:

a) organizarea si desfăsurarea de cursuri în domeniul administratiei si managementului sanitar, pentru pregătirea si perfectionarea personalului cu studii superioare, precum si a celui cu studii medii si postliceale cu precădere din domeniul sanitar;

b) desfăsurarea de activităti de cercetare-dezvoltare în domeniul sănătătii publice si private si al managementului în sănătate;

c) acordarea asistentei tehnice în domeniul sănătătii publice si private si al managementului serviciilor de sănătate;

d) alte activităti specifice din domeniul sănătătii publice si managementului sanitar, precum promovarea sănătătii, efectuarea de studii si aplicatii pentru evaluarea si eficientizarea performantelor sistemului de sănătate sau alte documentări, analize si proiecte pentru sprijinirea procesului de reformă în contextul integrării europene.

(2) SNSPMS va organiza si va desfăsura cursuri de atestat, cursuri de scurtă durată si alte tipuri de cursuri specifice în domeniul managementului sanitar, cu precădere pentru personalul ce lucrează în domeniul sanitar, inclusiv în administratia publică sanitară, având dreptul de a elibera certificate de absolvire si diplome, fiind responsabil national pentru atestatele de pregătire complementară în managementul serviciilor de sănătate, economie sanitară si management financiar si în managementul cabinetului medical si promovarea sănătătii.

(3) SNSPMS va organiza si va desfăsura cursuri universitare de masterat, inclusiv în parteneriat cu institutii de profil nationale si internationale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(4) SNSPMS este institutie specializată care asigură formarea si perfectionarea functionarilor publici din sistemul sanitar si al asigurărilor de sănătate, conform obligatiei prevăzute în legislatia aplicabilă functionarilor publici, fiind abilitată si recunoscută în acest sens.

(5) Certificatele si diplomele eliberate de SNSPMS sunt recunoscute de Ministerul Sănătătii Publice si Ministerul Educatiei si Cercetării si sunt opozabile tertilor.

(6) Eliberarea certificatelor si diplomelor se va realiza în baza unui ordin comun al ministrului sănătătii publice si al ministrului educatiei si cercetării.

(7) Organizarea si desfăsurarea programelor de pregătire teoretică si practică prevăzute la alin. (1) lit. a) si alin. (2) si eliberarea certificatelor si diplomelor se vor face cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(8) Consiliul de administratie al SNSPMS poate aproba intrarea în consortii universitare, potrivit legii.

Art. 684. – (1) Conducerea SNSPMS este asigurată de Consiliul de administratie, care are în componentă sapte membri: doi reprezentanti ai Ministerului Sănătătii Publice, doi reprezentanti ai Ministerului Educatiei si Cercetării, doi reprezentanti ai Casei Nationale de Asigurări de Sănătate si directorul general.

(2) Presedintele Consiliului de administratie este ales prin vot secret de către membrii Consiliului de administratie.

(3) Membrii Consiliului de administratie al SNSPMS sunt numiti prin ordin comun al ministrului sănătătii publice, ministrului educatiei si cercetării si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate pentru un mandat de trei ani; mandatul încetează prin revocarea celor care i-au numit, expirare a mandatului, demisie, deces.

(4) Pentru activitatea desfăsurată în calitate de membri ai Consiliului de administratie, acestia au dreptul la o indemnizatie lunară, stabilită de Consiliul de administratie, care nu poate fi mai mare de 20% din salariul de bază al directorului general al SNSPMS.

(5) Directorul general este numit prin ordin comun al ministrului sănătătii publice, ministrului educatiei si cercetării si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate pentru o perioadă de trei ani, prin concurs organizat de Consiliul de administratie, potrivit conditiilor stabilite în regulamentul de organizare si functionare.

(6) Conducerea executivă a SNSPMS este asigurată de directorul general, care este ordonator de credite si membru în Consiliul de administratie.

(7) Salariul de bază al directorului general se stabileste prin ordin al ministrului sănătătii publice, potrivit reglementărilor legale.

Art. 685. – În structura SNSPMS va functiona un Consiliu stiintific si pedagogic care coordonează activitătile de învătământ si cercetare-dezvoltare desfăsurate de SNSPMS. Presedintele Consiliului stiintific si pedagogic este unul dintre reprezentantii Ministerului Educatiei si Cercetării din Consiliul de administratie. Numărul membrilor si conditiile necesare pentru a face parte din Consiliul stiintific si pedagogic vor fi prevăzute în statutul aprobat de Consiliul de administratie, care va aproba si componenta nominală a Consiliului stiintific si pedagogic.

Art. 686. – Regulamentul de organizare si functionare, statutul, organigrama, statul de functii si structura de personal ale SNSPMS vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului sănătătii publice, ministrului educatiei si cercetării si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, la propunerea Consiliului de administratie al SNSPMS, în 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

Art. 687. – SNSPMS are următoarele principale structuri functionale:

a) Centrul de formare postuniversitară în domeniul sănătătii publice, administratiei si managementului serviciilor de sănătate;

b) Centrul de management al serviciilor de sănătate;

c) Centrul de cercetare si evaluare a serviciilor de sănătate;

d) Centrul national de promovare a sănătătii;

e) Departamentul de sănătate publică si management al serviciilor de sănătate pentru persoane cu studii medii si postliceale din domeniul sănătătii publice si private.

Art. 688. – (1) SNSPMS are normate zece posturi de personal didactic sau cu grad stiintific echivalent, pentru primii doi ani de la intrarea în vigoare a prezentului titlu, iar ulterior, în functie de necesităti, numărul acestor posturi se va stabili cu aprobarea Ministerului Educatiei si Cercetării. Posturile de personal didactic vor fi ocupate conform legislatiei în vigoare. Personalul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate este preluat de SNSPMS cu toate drepturile salariale avute la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

(2) Pentru nevoile de formare interdisciplinare se va putea recurge la resurse umane existente în cadrul institutiilor universitare si organizatiilor interne si internationale cu activitate în domeniu.

(3) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform contractului colectiv de muncă, în baza Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificările si completările ulterioare, si a celorlalte prevederi legale în vigoare, în limita fondului total destinat plătii salariilor prevăzut în bugetul de venituri si cheltuieli.

Art. 689. – Ministerul Sănătătii Publice si Ministerul Educatiei si Cercetării împreună cu ministerele de profil vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea sediilor si a bazei materiale necesare SNSPMS.

Art. 690. – (1) Patrimoniul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti se transferă la SNSPMS si se va prelua pe bază de protocol de predarepreluare, pe baza datelor din bilantul contabil întocmit la 31 decembrie 2005, actualizat potrivit prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

(2) Imobilul compus din constructiile, anexele si terenul aferent, situate în municipiul Bucuresti, Str. Vaselor nr. 31, sectorul 2, în care a functionat Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, trec în administrarea SNSPMS.

(3) Activul si pasivul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti se preiau pe bază de protocol de predare-preluare de către SNSPMS, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului titlu.

(4) SNSPMS preia toate drepturile si este tinută de toate obligatiile Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, potrivit reglementărilor legale si contractuale.

Art. 691. – (1) Înfiintarea SNSPMS ca institutie de învătământ superior organizatoare de studii universitare de masterat se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare, inclusiv cu parcurgerea etapei de evaluare academică si de acreditare.

(2) SNSPMS este autorizată provizoriu pe o perioadă de 5 ani, perioadă în care se vor face demersurile necesare acreditării, conform normelor Consiliului National de Evaluare Academică si Acreditare.

Art. 692. – (1) Finantarea SNSPMS se realizează din venituri proprii, precum si din donatii, sponsorizări si din alte surse, în conditiile legii.

(2) SNSPMS poate desfăsura activităti aferente programelor nationale de sănătate, finantate de la bugetul Ministerului Sănătătii Publice, si activităti de analiză, evaluare si monitorizare a serviciilor de sănătate decontate din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate.

(3) Activitătile prevăzute la alin. (2) se realizează prin negociere directă, pe bază de contracte încheiate cu Ministerul Sănătătii Publice si, respectiv, cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate.

Art. 693. – Pe data intrării în vigoare a prezentului titlu se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 1.329/2002 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 4 decembrie 2002.

Art. 694. – Orice alte dispozitii contrare prezentului titlu se abrogă.

 

TITLUL XVII

Medicamentul

 

CAPITOLUL I

Delimitări conceptuale

 

Art. 695. – În întelesul prezentului titlu, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

1. medicament:

a) orice substantă sau combinatie de substante prezentată ca având proprietăti pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om; sau

b) orice substantă sau combinatie de substante care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea functiilor fiziologice prin exercitarea unei actiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical;

2. substantă – orice materie, indiferent de origine, care poate fi:

– umană, precum: sânge uman si produse derivate din sângele uman;

– animală, precum: microorganisme, animale întregi, părti de organe, secretii animale, toxine, extracte, produse derivate din sânge;

– vegetală, precum: microorganisme, plante, părti de plante, secretii vegetale, extracte;

– chimică, precum: elemente, substante chimice naturale si produsi chimici obtinuti prin transformare chimică sau sinteză;

3. medicament imunologic – orice medicament care constă în vaccinuri, toxine, seruri sau produse alergene:

a) vaccinurile, toxinele sau serurile se referă în special la:

(i) agenti folositi pentru producerea imunitătii active, precum vaccinul holeric, BCG, vaccinul poliomielitic, vaccinul variolic;

(ii) agenti folositi pentru diagnosticarea stării de imunitate, incluzând în special tuberculina si tuberculina PPD, toxine folosite pentru testele Schick si Dick, brucelina;

(iii) agenti folositi pentru producerea imunitătii pasive, precum antitoxina difterică, globulina antivariolică, globulina antilimfocitică;

b) produsele alergene sunt medicamentele destinate identificării sau inducerii unei modificări specifice si dobândite a răspunsului imun la un agent alergizant;

4. medicament homeopat – orice medicament obtinut din substante numite suse homeopate în acord cu un procedeu de fabricatie homeopat descris de Farmacopeea Europeană sau, în abstanta acesteia, de farmacopeele utilizate în prezent în România si în statele membre ale Uniuniii Europene; un medicament homeopat poate contine mai multe principii active;

5. medicament radiofarmaceutic – orice medicament care, atunci când este gata de folosire, contine încorporati, în scopuri medicale, unul sau mai multi radionuclizi (izotopi radioactivi);

6. generator de radionuclizi – orice sistem care încorporează un radionuclid-părinte fixat, care serveste la producerea unui radionuclid-fiică obtinut prin elutie sau prin orice altă metodă si care este folosit într-un medicament radiofarmaceutic;

7. kit (trusă) – orice preparat care urmează să fie reconstituit sau combinat cu radionuclizi în medicamentul radiofarmaceutic final, în mod obisnuit înaintea administrării lui;

8. precursor radionuclidic – orice alt radionuclid produs pentru radiomarcarea altei substante înaintea administrării;

9. medicament derivat din sânge uman sau plasmă umană – medicament pe bază de constituenti din sânge, preparati industrial de unităti publice sau private; asemenea medicamente includ în special albumină, factori de coagulare si imunoglobuline de origine umană;

10. reactie adversă – un răspuns nociv si nedorit, care apare la utilizarea unui medicament în doze, întrebuintat în mod normal la om pentru profilaxia, diagnosticarea sau tratamentul bolii ori pentru restabilirea, corectarea sau modificarea unor functii fiziologice;

11. reactie adversă gravă – o reactie adversă care cauzează moartea, pune în pericol viata, necesită spitalizarea sau prelungirea spitalizării, provoacă un handicap ori o incapacitate durabilă sau importantă ori provoacă anomalii/malformatii congenitale;

12. reactie adversă neasteptată – o reactie adversă a cărei natură, severitate sau evolutie nu corespunde informatiilor din rezumatul caracteristicilor produsului;

13. rapoarte periodice actualizate referitoare la sigurantă (RPAS) – rapoartele periodice continând informatiile înregistrate conform art. 816;

14. studiu de sigurantă postautorizare – un studiu farmaco-epidemiologic sau un studiu clinic realizat în concordantă cu prevederile autorizatiei de punere pe piată, desfăsurat în scopul identificării sau cuantificării unui risc din punctul de vedere al sigurantei pentru un medicament autorizat;

15. abuz de medicamente – utilizarea intentionată excesivă, permanentă sau sporadică, a medicamentelor, care este însotită de efecte nocive la nivel fizic sau psihic;

16. distributie angro a medicamentelor – totalitatea activitătilor de procurare, detinere, livrare sau export de medicamente, cu exceptia activitătii de eliberare a acestora către public; asemenea activităti sunt efectuate de fabricanti ori depozitele lor, importatori si alti distribuitori angro sau de farmacisti ori alte persoane autorizate să furnizeze medicamente către public în România;

17. obligatie de serviciu public – obligatia distribuitorilor angro de a asigura permanent o gamă adecvată de medicamente care să răspundă necesitătilor unui spatiu geografic determinat si de a livra pe întreg spatiul respectiv cantitătile solicitate în cel mai scurt termen de la primirea comenzii;

18. reprezentant al detinătorului autorizatiei de punere pe piată – persoana cunoscută în mod obisnuit sub denumirea de reprezentant local, desemnată de către detinătorul autorizatiei de punere pe piată să îl reprezinte în România;

19. prescriptie medicală – orice prescriptie de medicamente emisă de o persoană calificată în acest sens;

20. denumirea medicamentului – denumirea atribuită unui medicament, ce poate să fie o denumire inventată care să nu conducă la confuzii cu denumirea comună ori cu o denumire comună sau stiintifică, însotită de marca ori numele detinătorului autorizatiei de punere pe piată;

21. denumire comună – denumirea comună internatională recomandată de către Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS) sau, dacă o astfel de denumire nu există, denumirea comună uzuală;

22. concentratia medicamentului – continutul în substante active, exprimat în cantitate pe unitatea dozată, pe unitatea de volum sau de greutate, în functie de forma farmaceutică;

23. ambalaj primar – recipientul sau orice altă formă de ambalaj aflată în contact direct cu medicamentul;

24. ambalaj secundar – ambalajul în care este introdus ambalajul primar;

25. etichetare – informatiile de pe ambalajul primar sau secundar;

26. prospect – document cuprinzând informatiile pentru utilizator, care însoteste medicamentul;

27. autoritate competentă – Agentia Natională a Medicamentului (ANM), înfiintată prin Ordonanta Guvernului nr. 125/1998 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale a Medicamentului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 594/2002, cu modificările si completările ulterioare;

28. riscuri legate de utilizarea medicamentului :

– orice risc pentru sănătatea pacientului sau pentru sănătatea publică, legat de calitatea, siguranta ori eficacitatea medicamentului;

– orice risc de efecte indezirabile asupra mediului;

29. raport risc- beneficiu – o evaluare a efectelor terapeutice pozitive ale medicamentului, comparativ cu riscurile definite la pct. 28 prima liniută;

30. medicament din plante medicinale cu utilizare traditională – orice medicament din plante care îndeplineste conditiile prevăzute la art. 714 alin (1);

31. medicament din plante – orice medicament continând ca substante active exclusiv una sau mai multe substante vegetale sau preparate din plante ori o combinatie între una sau mai multe astfel de substante vegetale ori preparate din plante;

32. substante vegetale – plante, părti din plante, alge, fungi, licheni întregi, fragmentati sau tăiati, într-o formă neprocesată, de obicei uscati, dar uneori proaspeti; anumite exudate ce nu au fost supuse unui tratament specific sunt, de asemenea, considerate a fi substante vegetale; substantele vegetale sunt definite precis prin partea din plantă care este utilizată si prin denumirea botanică în sistemul binominal (gen, specie, varietate si autor);

33. preparate din plante – preparate obtinute prin supunerea substantelor din plante la tratamente precum extractia, distilarea, presarea, fractionarea, purificarea, concentrarea sau fermentarea; acestea includ substante din plante concasate sau pulverizate, tincturi, extracte, uleiuri esentiale, sucuri obtinute prin presare sau exudate procesate;

34. procedură centralizată – procedura de autorizare de punere pe piată prevăzută în Regulamentul Consiliului si Parlamentului European nr. 726/2004, care stabileste procedurile comunitare pentru autorizarea si supravegherea medicamentelor de uz uman si veterinar si care constituie Agentia Europeană a Medicamentelor;

35. tări terte – alte tări decât România si statele membre ale Uniunii Europene.

 

CAPITOLUL II

Domeniu de aplicare

 

Art. 696. – (1) Prevederile prezentului titlu se aplică medicamentelor de uz uman, destinate punerii pe piată în România, fabricate industrial sau produse printr-o metodă implicând un proces industrial.

(2) În cazul în care, luând în considerare toate caracteristicile unui produs, acesta poate fi încadrat atât în definitia de îmedicament“, cât si în definitia unui produs reglementat de altă lege natională, se aplică prevederile prezentului titlu.

(3) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) si ale art. 697 lit. d), cap. IV al prezentului titlu se aplică medicamentelor destinate exclusiv exportului si produselor intermediare.

Art. 697. – Prevederile prezentului titlu nu se aplică:

a) medicamentelor preparate în farmacie conform unei prescriptii medicale pentru un anumit pacient (numite formule magistrale);

b) medicamentelor preparate în farmacie conform indicatiilor unei farmacopei si destinate eliberării directe către pacientii farmaciei respective (numite formule oficinale);

c) medicamentelor destinate studiilor de cercetare si dezvoltare, dar fără a aduce atingere prevederilor legale referitoare la implementarea bunei practici în desfăsurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman;

d) produselor intermediare destinate a fi procesate de către un fabricant autorizat;

e) radionuclizilor utilizati sub formă de surse închise;

f) sângelui total, plasmei sau celulelor sangvine de origine umană, exceptând plasma preparată printr-o metodă care presupune un proces industrial.

Art. 698. – (1) Prezentul titlu nu derogă de la prevederile legislatiei nationale compatibilizate cu normele comunitare referitoare la protectia radiologică a persoanelor supuse examinărilor sau tratamentelor medicale ori la regulile de sigurantă pentru protectia sănătătii populatiei si a lucrătorilor împotriva pericolelor datorate radiatiilor ionizante.

(2) Prezentul titlu nu aduce atingere legislatiei nationale compatibilizate cu normele comunitare referitoare la schimbul de substante terapeutice de origine umană.

(3) Prezentul titlu nu aduce atingere competentelor Ministerului Sănătătii Publice privind stabilirea preturilor medicamentelor sau includerea medicamentelor în domeniul de aplicare a schemelor nationale de asigurări de sănătate, pe baza conditiilor de sănătate, economice si sociale.

Art. 699. – (1) Pentru rezolvarea unor nevoi speciale se pot exclude de la aplicarea prevederilor prezentului titlu medicamentele furnizate pentru a răspunde comenzilor nesolicitate, dar făcute cu bună-credintă, conform specificatiilor unei persoane calificate autorizate, si destinate pacientilor aflati sub responsabilitatea sa directă.

Conditiile de excludere se stabilesc prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(2) Ministerul Sănătătii Publice autorizează temporar distributia unui medicament neautorizat în situatia unei suspiciuni de epidemie sau în cazul unei epidemii confirmate cu agenti patogeni, toxine, precum si în cazul unei suspiciuni de răspândire ori răspândire confirmată de agenti chimici sau radiatii nucleare care ar putea pune în pericol sănătatea populatiei ori în alte cazuri de necesitate neacoperite de medicamentele autorizate.

(3) Răspunderea civilă si administrativă a detinătorilor autorizatiilor de punere pe piată, fabricantilor si persoanelor calificate din sănătate, cu respectarea prevederilor alin. (1), nu este angajată pentru consecintele rezultând din:

a) utilizarea unui medicament altfel decât pentru indicatiile autorizate;

b) utilizarea unui medicament neautorizat, în cazul în care o asemenea utilizare este recomandată sau solicitată de o autoritate natională competentă ca răspuns la o suspiciune de răspândire sau la o răspândire confirmată a agentilor patogeni, toxinelor, agentilor chimici sau radiatiilor nucleare, susceptibilă să producă daune.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică indiferent dacă a fost sau nu eliberată o autorizatie natională ori comunitară de punere pe piată si nu aduc atingere dispozitiilor Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.

 

CAPITOLUL III

Punerea pe piată

 

SECTIUNEA 1

Autorizarea de punere pe piată

 

Art. 700. – (1) Nici un medicament nu poate fi pus pe piată în România fără o autorizatie de punere pe piată emisă de către Agentia Natională a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sau fără o autorizatie eliberată conform procedurii centralizate.

(2) Nici un medicament nu poate fi pus pe piată în România fără o autorizatie de punere pe piată emisă de către Agentia Natională a Medicamentului, în conformitate cu prevederile prezentului titlu.

(3) După ce un medicament a primit o autorizatie initială de punere pe piată, conform alin. (1), respectiv alin. (2), orice concentratii, forme farmaceutice, căi de administrare si forme de prezentare suplimentare, precum si orice variatii sau extensii trebuie autorizate separat conform alin. (1), respectiv alin. (2), sau incluse în autorizatia initială de punere pe piată; toate aceste autorizatii de punere pe piată sunt considerate ca apartinând aceleiasi autorizatii globale, mai ales în scopul aplicării prevederilor art. 704 alin. (1) si ale art. 852.

(4) Detinătorul autorizatiei de punere pe piată este responsabil de punerea pe piată a medicamentului; desemnarea unui reprezentant nu exonerează detinătorul autorizatiei de punere pe piată de răspundere juridică.

(5) Autorizatia prevăzută la alin. (1), respectiv alin. (2), este necesară si pentru generatorii de radionuclizi, kiturile (truse), precursorii radionuclidici si medicamentele radiofarmaceutice fabricate industrial.

Art. 701. – Autorizatia de punere pe piată nu este necesară pentru medicamentele radiofarmaceutice preparate la momentul utilizării de către o persoană sau institutie care, conform legislatiei nationale, este autorizată să utilizeze aceste medicamente potrivit instructiunilor fabricantului, într-un centru sanitar acreditat si pornind exclusiv de la generatori de radionuclizi, kituri (truse) sau precursori radionuclidici autorizati.

Art. 702. – (1) În vederea obtinerii unei autorizatii de punere pe piată pentru un medicament trebuie depusă o cerere la Agentia Natională a Medicamentului.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) medicamentele care trebuie să fie autorizate de Agentia Europeană a Medicamentelor prin procedura centralizată.

(3) O autorizatie de punere pe piată nu poate fi eliberată decât unui solicitant stabilit în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene.

(4) Cererea de autorizare de punere pe piată trebuie să fie însotită de următoarele informatii si documente, care trebuie să fie transmise în conformitate cu normele si protocoalele analitice, farmacotoxicologice si clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice:

a) numele sau denumirea si domiciliul sau sediul social ale solicitantului si, unde este cazul, ale fabricantului;

b) denumirea medicamentului;

c) caracteristicile calitative si cantitative ale tuturor constituentilor medicamentului, inclusiv denumirea comună internatională (DCI) recomandată de Organizatia Mondială a Sănătătii, dacă există o asemenea denumire sau o referire la denumirea chimică relevantă;

d) evaluarea riscurilor pe care medicamentul le-ar putea prezenta pentru mediu; acest impact este evaluat si, de la caz la caz, se iau măsuri specifice pentru limitarea sa;

e) descrierea metodei de fabricatie;

f) indicatiile terapeutice, contraindicatiile si reactiile adverse;

g) posologia, forma farmaceutică, modul si calea de administrare, precum si perioada de valabilitate prezumată;

h) explicatiile privind măsurile de precautie si sigurantă care trebuie luate pentru depozitarea medicamentului, administrarea sa la pacienti si eliminarea reziduurilor, precum si indicarea riscurilor potentiale pe care

medicamentul le prezintă pentru mediu;

i) descrierea metodelor de control utilizate de fabricant;

j) rezultatele:

– testelor farmaceutice (fizico-chimice, biologice sau microbiologice);

– testelor preclinice (toxicologice si farmacologice);

– studiilor clinice;

k) descrierea detaliată a sistemului de farmacovigilentă si, acolo unde este cazul, a sistemului de management al riscurilor pe care solicitantul îl va pune în aplicare;

l) o declaratie privind faptul că studiile clinice derulate în afara României si Uniunii Europene îndeplinesc criteriile etice din Normele referitoare la implementarea regulilor de bună practică în desfăsurarea studiilor clinice efectuate cu medicamente de uz uman aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice;

m) un rezumat al caracteristicilor produsului, conform art. 708, o machetă a ambalajului secundar, continând detaliile prevăzute la art. 763, si ale ambalajului primar al medicamentului, continând detaliile prevăzute la art. 764, precum si prospectul, conform art. 769;

n) un document care să ateste faptul că fabricantul este autorizat să producă medicamente în tara sa;

o) – câte o copie de pe fiecare autorizatie de punere pe piată a medicamentului obtinută într-un alt stat, însotită de lista statelor membre ale Uniunii Europene în care cererea de autorizare depusă în conformitate cu Directiva 2001/83/CE instituind codul comunitar al medicamentelor de uz uman, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L311 din 28 noiembrie 2001, cu modificările si completările ulterioare, este în curs de examinare;

– o copie de pe rezumatul caracteristicilor produsului, propus de către solicitant, potrivit art. 708, sau aprobat de autoritatea competentă a statului membru al Uniunii Europene în acord cu art. 21 din Directiva 2001/83/CE;

– o copie a prospectului propus conform art. 769 sau aprobat de autoritatea competentă a statului membru al Uniunii Europene conform art. 61 din Directiva 2001/83/CE;

– detalii ale oricărei decizii de refuz al autorizării pronuntate într-un alt stat, precum si motivele acestei decizii.

Această informatie trebuie actualizată periodic;

p) o copie a oricărei desemnări a medicamentului ca medicament orfan în conformitate cu Regulamentul nr. 141/2000/CE privind medicamentele orfane, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 018 din 22 ianuarie 2000, însotită de o copie a opiniei relevante a Agentiei Europene a Medicamentelor;

q) dovada că solicitantul beneficiază de serviciile unei persoane calificate, responsabilă cu activitatea de famacovigilentă, si că dispune de mijloacele necesare pentru notificarea oricărei reactii adverse suspectate a apărea în România sau într-un alt stat.

(5) Documentele si informatiile privind rezultatele testelor farmaceutice si preclinice si ale studiilor clinice prevăzute la alin. (4) lit. j) sunt însotite de rezumate conform prevederilor art. 709.

Art. 703. – O cererea de autorizare de punere pe piată pentru un generator de radionuclizi trebuie să contină, pe lângă elementele prevăzute la art. 702 si la art. 704 alin. (1), următoarele informatii si documente;

a) o descriere generală a sistemului, precum si o descriere detaliată a componentelor sistemului, care pot afecta compozitia sau calitatea preparării radionucliduluifiică;

b) caracteristicile calitative si cantitative ale eluatului sau ale sublimatului.

Art. 704. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) si fără a aduce atingere legislatiei privind protectia proprietătii industriale si comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele testelor preclinice si ale studiilor clinice, dacă poate demonstra că medicamentul este un generic al unui medicament de referintă care este sau a fost autorizat de cel putin 8 ani în România, într-un stat membru al Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura centralizată.

Un medicament generic autorizat potrivit prezentei prevederi nu va fi comercializat înainte de trecerea a 10 ani de la autorizarea initială a medicamentului de referintă.

Prima teză se aplică si în cazul în care medicamentul de referintă nu a fost autorizat în România, iar cererea pentru medicamentul generic a fost depusă în această tară. În acest caz, solicitantul trebuie să indice în documentatia depusă numele statului membru al Uniunii Europene în care medicamentul de referintă este sau a fost autorizat. Agentia Natională a Medicamentului solicită autoritătii competente din statul membru al Uniunii Europene indicat de solicitant confirmarea faptului că medicamentul de referintă este sau a fost autorizat, compozitia completă a medicamentului de referintă si, dacă este cazul, altă documentatie relevantă. La solicitări de acest tip ale autoritătilor competente din statele membre ale Uniunii Europene, Agentia Natională a Medicamentului răspunde în cel mult o lună.

Perioada de 10 ani la care se face referire în teza a doua poate fi prelungită cu maximum un an dacă, în timpul primilor 8 ani din acei 10 ani, detinătorul autorizatiei de punere pe piată obtine o autorizatie pentru una sau mai multe indicatii terapeutice noi care, potrivit evaluării stiintifice realizate în vederea autorizării, se consideră că aduc un beneficiu clinic semnificativ în comparatie cu terapiile existente.

(2) În întelesul prezentului articol, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

a) medicament de referintă – un medicament autorizat în conformitate cu art. 700 si 702 ale prezentului titlu sau un medicament autorizat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau în Uniunea Europeană prin procedura centralizată;

b) medicament generic – un medicament care are aceeasi compozitie calitativă si cantitativă în ceea ce priveste substantele active si aceeasi formă farmaceutică ca medicamentul de referintă si a cărui bioechivalentă cu medicamentul de referintă a fost demonstrată prin studii de biodisponibilitate corespunzătoare. Diferitele săruri, esteri, eteri, izomeri, amestecuri de izomeri, complecsi sau derivati, ai unei substante active sunt considerati aceeasi substantă activă, dacă nu prezintă proprietăti semnificativ diferite în ceea ce priveste siguranta si/sau eficacitatea. În acest caz, solicitantul trebuie să furnizeze informatii suplimentare care să dovedească siguranta si/sau eficacitatea diferitelor săruri, esteri sau derivati ai unei substante active autorizate. Diferitele forme farmaceutice orale cu eliberare imediată sunt considerate a fi aceeasi formă farmaceutică.

Solicitantul nu trebuie să furnizeze studii de biodisponibilitate, dacă el poate demonstra că medicamentul generic îndeplineste criteriile relevante asa cum sunt ele definite în ghidurile detaliate corespunzătoare.

(3) Dacă medicamentul nu se încadrează în definitia unui medicament generic conform alin. (2) lit. b) sau dacă bioechivalenta nu poate fi demonstrată prin studii de biodisponibilitate ori în cazul schimbărilor în substanta/substantele activă/active, indicatiile terapeutice, concentratia, forma farmaceutică sau calea de administrare, fată de medicamentul de referintă, este necesară furnizarea rezultatelor testelor preclinice si a studiilor clinice corespunzătoare.

(4) Când un medicament biologic, similar cu un medicament biologic de referintă, nu îndeplineste conditiile pentru a se încadra în definitia medicamentelor generice, datorită în special diferentelor legate de materiile prime sau diferentelor dintre procesul de fabricatie al medicamentului biologic si al medicamentului biologic de referintă, trebuie furnizate rezultatele testelor preclinice si ale studiilor clinice corespunzătoare în legătură cu aceste conditii. Tipul si cantitatea datelor suplimentare de furnizat trebuie să respecte criteriile relevante prevăzute în Normele si protocoalele analitice, farmacotoxicologice si clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice, precum si în ghidurile detaliate referitoare la acestea. Nu trebuie furnizate rezultatele altor teste si studii din dosarul medicamentului de referintă.

(5) În cazul în care se depune o cerere pentru o nouă indicatie a unei substante cu utilizare bine stabilită, suplimentar fată de prevederile alin. (1), se acordă o perioadă de exclusivitate a datelor noncumulativă de un an, dacă au fost efectuate teste preclinice si studii clinice semnificative referitoare la noua indicatie.

(6) Desfăsurarea testelor si studiilor necesare în scopul aplicării prevederilor alin. (1), (2), (3) si (4) si cerintele practice care rezultă nu sunt considerate ca fiind contrarii drepturilor privind brevetele si certificatele de protectie suplimentară pentru medicamente.

Art. 705. – Prin derogare de la prevederile art. 702 alin. (4) lit. j) si fără a aduce atingere legislatiei privind protectia proprietătii industriale si comerciale, solicitantul nu trebuie să furnizeze rezultatele testelor preclinice si studiilor clinice dacă poate demonstra că substantele active ale medicamentului au utilizare medicală bine stabilită în Uniunea Europeană de cel putin 10 ani, au o eficacitate recunoscută si un nivel de sigurantă acceptabil în conditiile stabilite în Normele si protocoalele analitice, farmacotoxicologice si clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice; în acest caz, rezultatele testelor si studiilor vor fi înlocuite de literatura stiintifică corespunzătoare.

Art. 706. – În cazul medicamentelor ce contin substante active care intră în compozitia unor medicamente autorizate, dar care nu au fost încă utilizate într-o combinatie în scop terapeutic, trebuie furnizate rezultatele unor noi teste preclinice si studii clinice în legătură cu acea combinatie, conform prevederilor art. 702 alin. (4) lit. j), dar nu este necesară furnizarea referintelor stiintifice privind fiecare substantă activă.

Art. 707. – După eliberarea autorizatiei de punere pe piată, detinătorul autorizatiei poate permite utilizarea documentatiei farmaceutice, preclinice si clinice din dosarul medicamentului, în vederea examinării solicitărilor ulterioare în legătură cu alte medicamente având aceeasi compozitie calitativă si cantitativă de substante active si aceeasi formă farmaceutică.

Art. 708. – Rezumatul caracteristicilor produsului contine, în ordinea indicată mai jos, următoarele informatii:

1. denumirea medicamentului urmată de concentratie si de forma farmaceutică;

2. compozitia calitativă si cantitativă în ceea ce priveste substantele active si acei excipienti a căror cunoastere este necesară pentru corecta administrare a medicamentului; se folosesc denumirile comune uzuale sau denumirile chimice;

3. forma farmaceutică;

4. date clinice:

4.1. indicatii terapeutice;

4.2. doze si mod de administrare pentru adulti si, dacă este cazul, pentru copii;

4.3. contraindicatii;

4.4. atentionări si precautii speciale pentru utilizare si, în cazul medicamentelor imunologice, orice precautii speciale ce trebuie luate de persoanele care manipulează astfel de produse si le administrează pacientilor, împreună cu precautiile care trebuie luate de pacient;

4.5. interactiuni cu alte medicamente si alte forme de interactiune;

4.6. utilizare în timpul sarcinii si alăptării;

4.7. efecte asupra capacitătii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje;

4.8. reactii adverse;

4.9. supradozaj (simptome, proceduri de urgentă, antidoturi);

5. proprietăti farmacologice:

5.1. proprietăti farmacodinamice;

5.2. proprietăti farmacocinetice;

5.3. date preclinice de sigurantă;

6. informatii farmaceutice:

6.1. lista excipientilor;

6.2. incompatibilităti majore;

6.3. perioada de valabilitate, inclusiv după reconstituirea medicamentului sau după ce ambalajul primar a fost deschis pentru prima dată, unde este cazul;

6.4. precautii speciale pentru păstrare;

6.5. natura si continutul ambalajului;

6.6. precautii speciale privind eliminarea medicamentelor nefolosite sau a reziduurilor rezultate din aceste medicamente, dacă este cazul;

7. detinătorul autorizatiei de punere pe piată;

8. numărul (numerele) autorizatiei de punere pe piată;

9. data primei autorizări sau a reînnoirii autorizatiei;

10. data revizuirii textului;

11. pentru medicamentele radiofarmaceutice, detaliile complete privind dozimetria radiatiilor interne;

12. pentru medicamentele radiofarmaceutice, instructiuni suplimentare detaliate pentru prepararea extemporanee si controlul calitătii unui astfel de preparat si, unde este cazul, durata maximă de păstrare în timpul căreia orice preparat intermediar, cum ar fi o elutie sau medicamentul gata de utilizare, corespunde specificatiilor; în cazul autorizărilor conform prevederilor art. 704, acele părti ale rezumatului caracteristicilor medicamentului de referintă referitoare la indicatii sau forme farmaceutice încă protejate de brevet la momentul în care un medicament generic este pus pe piată nu trebuie incluse.

Art. 709. – (1) Înaintea depunerii la Agentia Natională a Medicamentului a rezumatelor detaliate prevăzute la art. 702 alin. (5), solicitantul trebuie să se asigure că acestea au fost elaborate si semnate de experti cu calificările tehnice si profesionale necesare, care trebuie să fie prezentate într-un scurt curriculum vitae.

(2) Persoanele având calificările tehnice si profesionale prevăzute la alin. (1) trebuie să justifice orice utilizare a literaturii stiintifice prevăzute la art. 705 în conformitate cu conditiile stabilite în Normele si protocoalele analitice, farmacotoxicologice si clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Rapoartele detaliate ale expertilor fac parte din dosarul pe care solicitantul îl prezintă la Agentia Natională a Medicamentului.

 

SECTIUNEA a 2-a

Dispozitiile speciale aplicabile medicamentelor homeopate

 

Art. 710. – (1) Medicamentele homeopate fabricate si puse pe piată în România trebuie să fie autorizate conform art. 711, 712 si 713.

(2) Agentia Natională a Medicamentului trebuie să elaboreze o procedură de autorizare simplificată pentru medicamentele la care se face referire la art. 711, care să fie aprobată prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 711. – (1) Pot face obiectul unei proceduri speciale de autorizare simplificată numai medicamentele homeopate care satisfac toate conditiile următoare:

– cale de administrare orală sau externă;

– absenta unor indicatii terapeutice specifice pe eticheta produsului sau în orice informatie legată de produsul respectiv;

– existenta unui grad sufucient de dilutie pentru a garanta siguranta medicamentului; în particular, medicamentul nu poate contine nici mai mult de o parte la 10.000 din tinctura-mamă, nici mai mult de 1% din cea mai mică doză folosită în alopatie pentru substantele active a căror prezentă într-un medicament alopat necesită prezentarea unei prescriptii medicale.

La momentul autorizării, Agentia Natională a Medicamentului stabileste clasificarea privind modul de eliberare a medicamentului.

(2) Criteriile si regulile procedurale prevăzute la art. 722 alin. (1), art. 727–732, 824, 828 si 842 sunt aplicabile prin analogie la procedura specială de autorizare simplificată pentru medicamentele homeopate, cu exceptia dovedirii eficacitătii terapeutice.

Art. 712. – (1) O cerere pentru autorizare simplificată poate să se refere la o serie de medicamente derivate din aceeasi susă homeopată.

(2) Pentru a demonstra în special calitatea farmaceutică si omogenitatea de la o serie de fabricatie la alta a acestor medicamente, cererea trebuie să fie însotită de următoarele documente:

– denumirea stiintifică sau altă denumire dintr-o farmacopee a susei/suselor homeopate, împreună cu declararea diverselor căi de administrare, forme farmaceutice si grade de dilutie care urmează să fie autorizate;

– un dosar care să descrie modul de obtinere si control al suselor homeopate si justificarea utilizării homeopate a acestora, pe baza unei bibliografii adecvate;

– dosarul de fabricatie si control al fiecărei forme farmaceutice si o descriere a metodei de diluare si dinamizare;

– autorizatia de fabricatie a medicamentelor respective;

– copii ale eventualelor autorizatii sau certificate de înregistrare obtinute pentru aceste medicamente în statele membre ale Uniunii Europene;

– una sau mai multe machete ori mostre ale ambalajelor primare si secundare ale medicamentelor ce urmează să fie autorizate;

– date privind stabilitatea medicamentului.

Art. 713. – (1) Medicamentele homeopate, altele decât cele prevăzute la art. 711 alin. (1), sunt autorizate si etichetate conform prevederilor art. 702 si 704–708.

(2) Dispozitiile cap. X sunt aplicabile medicamentelor homeopate, cu exceptia celor prevăzute la art. 711 alin. (1).

 

SECTIUNEA a 3-a

Prevederi speciale aplicabile medicamentelor din plante medicinale cu utilizare traditională

 

Art. 714. – (1) Se stabileste o procedură simplificată de autorizare, denumită în continuare autorizare pentru utilizare traditională, pentru medicamente din plante medicinale cu utilizare traditională ce îndeplinesc în mod cumulativ următoarele criterii:

a) au indicatii adecvate exclusiv medicamentelor din plante medicinale cu utilizare traditională care, datorită compozitiei si scopului lor, sunt concepute si destinate a fi utilizate fără supravegherea unui medic în ceea ce priveste stabilirea diagnosticului, prescrierea si monitorizarea tratamentului;

b) se administrează exclusiv în conformitate cu o concentratie si o posologie specificate;

c) sunt preparate de uz oral, extern si/sau pentru inhalatii;

d) perioada de utilizare traditională prevăzută la art. 716 alin. (1) lit. c) s-a încheiat;

e) informatiile referitoare la utilizarea traditională a medicamentului sunt suficiente; în mod deosebit, informatiile trebuie să dovedească faptul că medicamentul nu este dăunător în conditiile de utilizare specificate sau că efectele farmacologice si eficacitatea medicamentului sunt plauzibile pe baza utilizării îndelungate si experientei.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 695 pct. 31, prezenta în medicamentele din plante a vitaminelor sau mineralelor, pentru siguranta cărora există dovezi bine documentate, nu împiedică produsul de a fi eligibil pentru autorizare în conformitate cu prevederile alin. (1), cu conditia ca actiunea vitaminelor si mineralelor să fie auxiliară fată de aceea a ingredientelor active din plante, raportat la indicatia/indicatiile revendicată/revendicate.

(3) Totusi, în cazul în care Agentia Natională a Medicamentului consideră că un medicament din plante îndeplineste criteriile pentru autorizare conform art. 700 sau 711, prevederile prezentei sectiuni nu se aplică.

Art. 715. – (1) Solicitantul si detinătorul autorizatiei de punere pe piată trebuie să fie stabiliti în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene.

(2) Pentru a obtine o autorizare pentru utilizare traditională, solicitantul depune o cerere la Agentia Natională a Medicamentului.

Art. 716. – (1) Cererea trebuie să fie însotită de: a) informatiile si documentele următoare:

(i) cele prevăzute la art. 702 alin. (4) lit. a)–i), m) si n);

(ii) rezultatele testelor farmaceutice la care se face referire la art. 702 alin. (4) lit. j) prima liniută;

(iii) rezumatul caracteristicilor produsului fără datele specificate la art. 708 pct. 4;

(iv) în cazul combinatiilor prevăzute la art. 695 pct. 31 sau art. 714 alin. (2), informatiile la care face referire art. 714 alin. (1) lit. e) referitoare la combinatii ca atare; dacă ingredientele active individuale nu sunt suficient cunoscute, datele se referă si la acestea;

b) orice autorizatie de punere pe piată obtinută de solicitant într-un alt stat si informatiile privind orice decizie de a refuza autorizarea de punere pe piată în Uniunea Europeană sau într-o tară tertă, precum si motivele pentru o asemenea decizie;

c) dovezile bibliografice sau opinia unui expert privind faptul că medicamentul respectiv sau un medicament corespondent a fost utilizat timp de cel putin 30 de ani înainte de data depunerii cererii, dintre care cel putin 15 ani în Uniunea Europeană; Agentia Natională a Medicamentului poate cere Comitetului pentru medicamente pe bază de plante din structura Agentiei Europene a Medicamentelor să elaboreze o opinie privind corectitudinea dovezilor referitoare la utilizarea îndelungată a produsului în discutie sau a unui produs corespondent.

În acest scop, Agentia Natională a Medicamentului trimite documentatia relevantă pentru dosarul transmis Comitetului;

d) un studiu al datelor bibliografice privind siguranta, împreună cu un raport al expertului si, atunci când se solicită de Agentia Natională a Medicamentului, date necesare pentru evaluarea sigurantei medicamentului.

Normele si protocoalele analitice, farmacotoxicologice si clinice referitoare la testarea medicamentelor, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice, se aplică prin analogie informatiilor si documentelor prevăzute la lit. a).

(2) Produsul corespondent, în sensul alin. (1) lit. c), este un produs care contine aceleasi ingrediente active indiferent de excipientii utilizati si este identic sau similar în ceea ce priveste indicatia, concentratia, posologia si calea de administrare cu medicamentul pentru care s-a depus cererea.

(3) Cerinta de a demonstra utilizarea medicală pe o perioadă de 30 de ani, la care se face referire în alin. (1) lit. c), este îndeplinită chiar si atunci când comercializarea produsului nu s-a bazat pe o autorizatie specifică; este, de asemenea, îndeplinită cerinta respectivă dacă numărul sau cantitatea ingredientelor medicamentului s-a redus în această perioadă.

(4) Dacă produsul a fost folosit în România sau în Uniunea Europeană mai putin de 15 ani, dar sub celelalte aspecte este eligibil pentru autorizare simplificată, Agentia Natională a Medicamentului, primind o cerere pentru o asemenea autorizare, se adresează Comitetului pentru medicamente pe bază de plante care functionează în cadrul Agentiei Europene a Medicamentelor. În acest scop, Agentia Natională a Medicamentului trimite documentatia relevantă pentru sustinerea procedurii de arbitraj. Dacă Comitetul elaborează o monografie comunitară, aceasta trebuie să fie luată în considerare de către Agentia Natională a Medicamentului atunci când ia decizia sa finală.

Art. 717. – (1) Fără a contraveni prevederilor art. 721 alin. (1), sectiunea a 5-a a cap. III se aplică prin analogie autorizatiilor eliberate în conformitate cu art. 714, cu conditia ca:

a) să fi fost elaborată o monografie comunitară pentru planta respectivă în conformitate cu prevederile art. 721 alin. (3); sau

b) medicamentul din plante să fie constituit din substante vegetale, preparate pe bază de plante sau combinatii ale acestora, continute în lista la care se face referire la art. 719.

(2) Pentru alte medicamente din plante la care se face referire la art. 714, atunci când Agentia Natională a Medicamentului evaluează o cerere de autorizare pentru utilizare traditională trebuie să tină seama de autorizatiile sau certificatele de înregistrare eliberate de un stat membru al Uniunii Europene în concordantă cu prevederile cap. 2a al Directivei 2001/83/CE.

Art. 718. – (1) Autorizarea pentru utilizare traditională este refuzată dacă cererea nu este conformă cu prevederile art. 714, 715 sau 716 ori dacă cel putin una dintre următoarele conditii este îndeplinită:

a) compozitia calitativă si cantitativă nu este conformă cu cea declarată;

b) indicatiile nu sunt conforme cu conditiile prevăzute la art. 714;

c) produsul poate fi dăunător în conditii normale de utilizare;

d) datele referitoare la utilizarea traditională sunt insuficiente, în special dacă efectele farmacologice sau eficacitatea nu sunt plauzibile tinând cont de vechimea utilizării si de experientă;

e) calitatea farmaceutică nu este demonstrată satisfăcător.

(2) Agentia Natională a Medicamentului trebuie să anunte solicitantul, Comisia Europeană si orice autoritate competentă care solicită aceasta despre orice decizie de a respinge autorizarea pentru utilizare traditională si motivele deciziei.

Art. 719. – (1) Agentia Natională a Medicamentului preia lista substantelor vegetale, preparatelor si combinatiilor din acestea, care se folosesc în medicamente din plante cu utilizare traditională, elaborată de Comisia Europeană. Lista contine, pentru fiecare substantă vegetală, indicatia, concetratia specificată si modul de administrare, calea de administrare si orice altă informatie necesară pentru utilizarea în sigurantă a substantelor vegetale ca medicamente cu utilizare traditională.

(2) Până la momentul aderării sunt aplicabile reglementările Agentiei Nationale a Medicamentului referitoare la medicamentele din plante cu utilizare traditională, precum si lista substantelor vegetale, preparatelor si combinatiilor din acestea care se folosesc în medicamente din plante cu utilizare traditională, inclusă în aceste reglementări.

(3) Dacă o cerere de autorizare pentru utilizare traditională este în legătură cu o substantă vegetală, un preparat pe bază de plante sau o combinatie a acestora prevăzută în lista la care se face referire la alin. (1), respectiv alin. (2), informatiile prevăzute la art. 716 alin. (1) lit. b), c) si d) nu trebuie să fie furnizate; prevederile art. 718 alin. (1) lit. c) si d) nu se aplică.

(4) Dacă o substantă vegetală, un preparat pe bază de plante sau o combinatie a acestora nu mai este inclusă în lista la care se face referire la alin. (1), respectiv alin. (2), autorizatiile eliberate în conformitate cu prevederile alin. (3) pentru medicamente din plante continând această substantă, preparat pe bază de plante sau combinatie a acestora se retrag, dacă informatiile si documentele la care se face referire la art. 716 alin. (1) nu sunt trimise în interval de 3 luni.

Art. 720. – (1) Art. 697 lit. a) si b), art. 700 alin. (1), art. 709, art. 722 alin. (1), art. 724, 725, 728, 730, 731, 748–761, 780–796, 812–820, art. 823 alin. (1) si (3), art. 824, 828–830, 839, 840, 842, art. 843 alin. (2) si art. 846 ale prezentului titlu, precum si Principiile si ghidurile de bună practică de fabricatie pentru medicamentele de uz uman si medicamentele investigationale de uz uman, aprobate prin ordin al ministrului sănătătii publice, se aplică prin analogie autorizatiilor pentru utilizare traditională eliberate în baza prevederilor prezentei sectiuni.

(2) În plus fată de cerintele prevăzute la art. 763–775, orice etichetare si prospect trebuie să contină o precizare referitoare la faptul că:

a) produsul este un medicament din plante medicinale cu utilizare traditională care se foloseste pentru indicatia specificată, exclusiv pe baza utilizării îndelungate; si

b) utilizatorul trebuie să consulte un medic sau alt profesionist din domeniul sănătătii dacă simptomele persistă în timpul utilizării medicamentului sau dacă apar reactii adverse care nu sunt mentionate în prospect.

(3) În plus fată de prevederile art. 797–810, orice material publicitar pentru un medicament autorizat în conformitate cu prevederile prezentei sectiuni trebuie să contină următoarea atentionare: “Acest medicament din plante medicinale cu utilizare traditională se foloseste pentru indicatia/indicatiile specificată/specificate, exclusiv pe baza utilizării îndelungate“.

Art. 721. – (1) Agentia Natională a Medicamentului desemnează, pentru un mandat de 3 ani ce poate fi reînnoit, un membru si un înlocuitor în Comitetul pentru medicamente din plante. Înlocuitorii îi reprezintă pe membri si votează în locul acestora atunci când ei lipsesc. Membrii si înlocuitorii acestora sunt alesi în functie pentru rolul si experienta lor în evaluarea medicamentelor din plante si reprezintă Agentia Natională a Medicamentului.

(2) Până la momentul aderării României la Uniunea Europeană, reprezentantii Agentiei Nationale a Medicamentului participă la activitătile Comitetului pentru medicamente din plante în calitate de observatori activi.

(3) La examinarea unei cereri de autorizare de punere pe piată, Agentia Natională a Medicamentului trebuie să ia în considerare monografiile comunitare pentru plante, elaborate si publicate de Comitetul pentru medicamente din plante al Agentiei Europene a Medicamentelor. În cazul în care nu a fost încă elaborată nici o asemenea monografie comunitară pentru plante, se poate face referire la alte monografii, publicatii sau informatii adecvate.

Când sunt elaborate noi monografii comunitare de plante, detinătorul autorizatiei de punere pe piată apreciază dacă este necesară modificarea documentatiei de autorizare în conformitate cu monografia respectivă.

Detinătorul autorizatiei de punere pe piată informează Agentia Natională a Medicamentului în legătură cu modificarea respectivă.

 

SECTIUNEA a 4-a

Proceduri privind autorizarea de punere pe piată

 

Art. 722. – (1) Agentia Natională a Medicamentului ia toate măsurile pentru a se asigura că procedura de eliberare a autorizatiei de punere pe piată este finalizată în maximum 210 zile de la depunerea unei cereri valide; cererile pentru autorizare de punere pe piată în România în încă în unul sau mai multe state membre ale Uniunii Europene privind acelasi medicament se depun în concordantă cu prevederile art. 735–747.

(2) Dacă Agentia Natională a Medicamentului constată că o altă cerere de autorizare de punere pe piată pentru acelasi medicament este examinată în alt stat membru al Uniunii Europene, Agentia Natională a Medicamentului refuză evaluarea cererii si îi comunică solicitantului că în acest caz se aplică prevederile art. 735–747.

Art. 723. – Când Agentia Natională a Medicamentului este informată, în conformitate cu prevederile art. 702 alin. (4) lit. o), că un alt stat membru al Uniunii Europene a autorizat un medicament pentru care se solicită autorizarea în România, Agentia Natională a Medicamentului respinge solicitarea, dacă aceasta nu a fost depusă în conformitate cu prevederile art. 735–747.

Art. 724. – Pentru a examina cererea depusă în conformitate cu prevederile art. 702 si 704–707, Agentia Natională a Medicamentului:

a) trebuie să verifice dacă dosarul prezentat în sustinerea cererii este în concordantă cu art. 702 si 704–707 si să examineze dacă toate conditiile pentru eliberarea unei autorizatii de punere pe piată a medicamentelor sunt respectate;