MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 174 (XVIII) - Nr. 1036         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 28 decembrie 2006

 

SUMAR

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

119. - Ordonantă de urgentă privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană

 

120. - Ordonantă de urgentă pentru modificarea art. 5 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unitătilor sanitare publice de interes judetean si local

 

122. - Ordonantă de urgentă privind regimul fiscal aplicabil plătilor compensatorii efectuate către angajatii locali ai Delegatiei Comisiei Europene în România

 

123. - Ordonantă de urgentă pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătătirilor funciare si al organizării si sistematizării teritoriului

 

126. - Ordonantă de urgentă pentru modificarea si completarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

38. - Ordin al presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei privind aprobarea Procedurii pentru monitorizarea pietei de certificate verzi

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană

 

Având în vedere că, potrivit art. 249 din Tratatul pentru instituirea Comunitătii Europene, regulamentul este actul normativ comunitar direct aplicabil în toate statele membre, nefiind necesară o normă de transpunere a acestuia în dreptul intern, se impune abrogarea - după caz, partială sau totală - a reglementărilor interne adoptate în scopul aplicării cu titlu anticipat a unei serii de regulamente comunitare si al creării cadrului institutional care să permită implementarea directă a acestora din urmă la data aderării,

tinând seama de faptul că mentinerea normei interne care dublează reglementarea comunitară este de natură a crea o practică judecătorească si administrativă neunitară, în privinta interpretării si aplicării regulamentelor comunitare, cu consecinta atragerii răspunderii statului român pentru neîndeplinirea obligatiilor decurgând din calitatea de stat membru al Uniunii Europene,

având, de asemenea, în atentie necesitatea asigurării uniformitătii de aplicare a acquis-ului comunitar,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Art. I. Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea în România a hotărârilor în materie civilă si comercială pronuntate în statele membre ale Uniunii Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 16 mai 2003, se abrogă.

Art. II. - Titlul V „Grupurile de interes economic” din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Alineatul (3) al articolului 120 va avea următorul cuprins:

„(3) Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înselăciune, delapidare, dare de mită, luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influentă, mărturie mincinoasă, fals, uz de fals, precum si pentru infractiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare, infractiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale si infractiunile de spălare a banilor prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spălării banilor, precum si pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finantării actelor de terorism, cu modificările si completările ulterioare.”

2. Alineatul (3) al articolului 125 se abrogă.

3. Articolul 232 va avea următorul cuprins:

„Art. 232. - (1) Grupurile europene de interes economic - GEIE, persoane juridice cu scop patrimonial,

sunt recunoscute si pot functiona în România, în temeiul Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2.137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului european de interes economic (GEIE), publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene nr. L 199 din 31 iulie 1985, si al prezentei legi. (2) Grupurile europene de interes economic înmatriculate în România nu pot avea mai mult de 20 de membri.”

4. Articolul 233 se abrogă.

5. Articolul 234 va avea următorul cuprins:

„Art. 234. - (1) Grupul european de interes economic se constituie prin contract semnat de toti membrii si încheiat în formă autentică, denumit act constitutiv.

(2) În termen de 15 zile de la data autentificării actului constitutiv al grupului european de interes economic, fondatorii sau administratorii ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea grupului în registrul comertului în a cărui rază teritorială îsi va avea sediul grupul, în conditiile Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si ale Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalitătilor la înregistrarea în registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum si la autorizarea functionării persoanelor juridice, cu modificările si completările ulterioare.

(3) Grupurile europene de interes economic dobândesc personalitate juridică de la data înmatriculării, care se efectuează în termen de 24 de ore de la data pronuntării încheierii judecătorului-delegat prin care se autorizează înmatricularea grupului.

(4) Înmatricularea în registrul comertului nu prezumă caracterul comercial al grupului european de interes economic.

(5) După efectuarea înmatriculării, oficiul registrului comertului comunică, din oficiu, un extras al încheierii judecătorului-delegat Regiei Autonome «Monitorul Oficial», spre publicare, pe cheltuiala solicitantului.

(6) După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii depun la oficiul registrului comertului în a cărui rază teritorială se află sediul grupului european de interes economic, în termen de 15 zile, actul modificator si textul complet al actului constitutiv în formă autentică, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul hotărârii judecătorului-delegat.

(7) Oficiul registrului comertului va înainta, din oficiu, actul modificator astfel înregistrat si o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă «Monitorul Oficial», spre a fi publicate în Partea a IV-a, pe cheltuiala grupului european de interes economic.

(8) Fondatorii, respectiv administratorii, răspund în mod solidar pentru orice prejudiciu pe care îl cauzează prin neîndeplinirea obligatiilor prevăzute la alin. (1) si (3).”

6. După articolul 234 se introduc nouă noi articole, articolele 2341-2349, cu următorul cuprins:

„Art. 2341. - În cazul în care fondatorii sau reprezentantii grupului european de interes economic nu au cerut înmatricularea sa în termenul legal, oricare membru poate cere oficiului registrului comertului efectuarea înmatriculării, după ce, prin notificare sau scrisoare recomandată, a pus în întârziere fondatorii ori reprezentantii grupului, iar ei nu s-au conformat în cel mult 8 zile de la primire.

Art. 2342. - (1) În cazul unor neregularităti constatate după înmatriculare, grupul european de interes economic este obligat să ia măsuri pentru înlăturarea lor, în cel mult 8 zile de la data constatării acestora.

(2) Dacă grupul european de interes economic nu se conformează, orice persoană interesată poate cere tribunalului să oblige organele grupului, sub sanctiunea plătii de daune cominatorii, să înlăture neregularitătile constatate potrivit prevederilor alin. (1).

(3) Dreptul la actiunea pentru regularizare se prescrie prin trecerea unui termen de 6 luni de la data înmatriculării grupului european de interes economic.

Art. 2433. - în orice factură, ofertă, comandă, tarif, prospect, scrisoare, anunt, publicatie sau în alte documente emanând de la un grup european de interes economic, trebuie să se precizeze denumirea acestuia, însotită de mentiunea «grup european de interes economic» sau de initialele «GEIE».

Art. 2344. - Nulitatea unui grup european de interes economic înmatriculat în registrul comertului poate fi declarată de tribunal numai atunci când:

a) lipseste actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică;

b) toti fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili, la data constituirii grupului;

c) obiectul de activitate al grupului este ilicit sau contrar ordinii publice;

d) lipseste încheierea judecătorului-delegat de înmatriculare a grupului;

e) lipseste autorizarea legală administrativă de constituire a grupului, în cazurile în care această autorizare este prevăzută în legile speciale pentru desfăsurarea anumitor activităti, precum cea bancară sau de asigurări;

f) actul constitutiv nu prevede denumirea, sediul si obiectul de activitate ale grupului.

Art. 2345. - Nulitatea nu poate fi declarată în cazul în care cauza ei, invocată în cererea de anulare, a fost înlăturată înainte de a se pune concluzii pe fond la tribunal, cu exceptia situatiei în care nulitatea este cauzată de caracterul ilicit sau contrar ordinii publice al obiectului grupului european de interes economic.

Art. 2346. - (1) Tribunalul sesizat cu o cerere de nulitate poate stabili, chiar din oficiu, un termen pentru acoperirea nulitătii.

(2) În cazul în care, pentru acoperirea nulitătii, este necesară convocarea membrilor grupului european de interes economic sau comunicarea către acestia a textului proiectului de hotărâre împreună cu documentatia aferentă, tribunalul va acorda, prin încheiere, termenul necesar pentru ca membrii să adopte hotărârea.

Art. 2347. - (1) La data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulitătii a devenit irevocabilă, grupul european de interes economic este dizolvat si intră în lichidare.

(2) Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulitătii se vor numi si lichidatorii grupului european de interes economic.

(3) Tribunalul va comunica dispozitivul acestei hotărâri oficiului registrului comertului, care, după înscrierea mentiunii, îl va trimite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Art. 2348. - Grupul european de interes economic nu poate emite actiuni, obligatiuni sau alte titluri negociabile.

Art. 2349. - (1) O persoană juridică poate fi numită sau aleasă administrator al unui grup european de interes economic.

(2) Administratorii sunt solidar răspunzători de îndeplinirea tuturor obligatiilor prevăzute în sarcina lor de Regulamentul Consiliului nr. 2137/85 din 25 iulie 1985 privind instituirea grupului european de interes economic (GEIE), publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene nr. L 199 din 31 iulie 1985, de prezenta lege si de actul constitutiv.”

7. După articolul 237 se introduc două noi articole, articolele 2371 si 2372, cu următorul cuprins:

„Art. 2371. - (1) Sediul grupului european de interes economic poate fi mutat într-un alt stat membru, prin decizia membrilor grupului, luată în unanimitate.

(2) Proiectul deciziei prevăzute la alin. (1) va fi comunicat, prin grija administratorilor, în termen de 15 zile de la elaborare, la oficiul registrului comertului de la sediul grupului european de interes economic, în vederea mentionării intentiei de transfer în registrul comertului. Oficiul registrului comertului va transmite proiectul spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

(3) În termen de două luni de la data publicării proiectului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, orice persoană interesată poate face opozitie, pentru motive de ordine publică, în conditiile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

(4) Hotărârea judecătorească irevocabilă prin care se solutionează opozitia la proiectul de decizie de transfer al sediului se mentionează, din oficiu, în registrul comertului.

(5) După rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti pronuntate cu observarea prevederilor alin. (3) sau a expirării termenului de introducere a opozitiilor, grupul european de interes economic va putea adopta, cu unanimitatea voturilor membrilor săi, hotărârea de transfer al sediului.

(6) Hotărârea de transfer va produce efecte de la data înmatriculării grupului european de interes economic în registrul corespunzător noului sediu.

(7) Radierea grupului european de interes economic din registrul comertului este posibilă numai după prezentarea dovezii efectuării înmatriculării grupului în registrul din statul membru de destinatie.

(8) Până la efectuarea mentiunii cu privire la radierea grupului european de interes economic din registrul comertului, tertii se pot prevala de sediul grupului din România, cu exceptia cazului în care grupul face dovada că acestia au cunoscut existenta sediului din statul membru de destinatie.

Art. 2372. - înmatricularea si/sau radierea în/din registrul comertului a unui grup european de interes economic fac obiectul publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Oficiul registrului comertului de la sediul grupului va transmite, din oficiu, un comunicat în acest sens Oficiului Publicatiilor Oficiale ale Comunitătilor Europene, în vederea publicării acestuia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”

Art. III. - Articolul 2 din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalitătilor la înregistrarea în registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum si la autorizarea functionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Societătile comerciale, societătile si companiile nationale, grupurile de interes economic, grupurile europene de interes economic, regiile autonome si organizatiile cooperatiste, sucursalele înfiintate de acestea, precum si alte persoane juridice care se înregistrează în registrul comertului potrivit unor acte normative speciale sunt denumite în sensul prezentei legi solicitanti.”

Art. IV. - Alineatul (2) al articolului 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si va avea următorul cuprins:

„(2) În întelesul prezentei legi, comerciantii sunt persoanele fizice si asociatiile familiale care efectuează în mod obisnuit acte de comert, societătile comerciale, companiile nationale si societătile nationale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial, grupurile europene de interes economic cu caracter comercial si organizatiile cooperatiste.”

Art. V. - Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat în domeniul insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 decembrie 2002, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 3, literele f), g) si h) se abrogă.

2. Titlul II „Raporturi cu statele membre ale Uniunii Europene” se abrogă.

3. La titlul III „Dispozitii tranzitorii si finale”, după articolul 77 se introduce un nou articol, articolul 771, cu următorul cuprins:

„Art- 771. - Prevederile prezentei legi nu sunt aplicabile raporturilor de drept international privat din domeniul insolventei care cad sub incidenta Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvabilitate, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.”

4. Anexele nr. 1 -3 se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul justitiei,

Monica Luisa Macovei

Ministrul integrării europene,

Anca Daniela Boagiu

 

Bucuresti, 21 decembrie 2006.

Nr. 119.

 

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea art. 5 alin. (6) din Ordonanta Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unitătilor sanitare publice de interes judetean si local

 

Având în vedere faptul că autoritătile administratiei publice locale din orasele cu un număr redus de locuitori, în care functionează unităti medico-sociale înfiintate în temeiul Ordonantei Guvernului nr. 70/2002, s-au confruntat cu probleme în ceea ce priveste asigurarea resurselor necesare pentru sustinerea desfăsurării activitătii unitătilor respective în conditii normale, se impune crearea cadrului legal pentru trecerea unitătilor medico-sociale de natura celor în discutie, înfiintate în orasele care au mai putin de 5.000 de locuitori, în responsabilitatea administrativă si financiară a consiliilor judetene, dacă consiliile locale respective nu hotărăsc altfel, asumându-si obligatiile de finantare. întrucât dezideratul de referintă este impus de importanta deosebită si de urgenta finantării activitătii acestor unităti si este determinat de impactul social al activitătilor derulate la nivelul acestora, iar asigurarea premiselor necesare pentru functionarea, începând cu anul 2007, a unitătilor medico-sociale din orasele care au mai putin de 5.000 de locuitori, fără a se crea presiuni asupra bugetelor locale ale oraselor respective, care nu pot fi rezolvate în conditiile existentei unor resurse financiare anuale insuficiente, vizează interesul public si constituie o situatie exceptională, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Art. 1. - Alineatul (6) al articolului 5 din Ordonanta Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unitătilor sanitare publice de interes judetean si local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 99/2004, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si va avea următorul cuprins:

„(6) Unitătile de asistentă medico-socială înfiintate prin hotărâri ale consiliilor locale din comune, precum si cele înfiintate prin hotărâri ale consiliilor locale din orasele care au mai putin de 5.000 de locuitori trec în responsabilitatea administrativă si financiară a consiliilor judetene, dacă consiliile locale respective nu hotărăsc altfel, asumându-si obligatiile de finantare”.

Art. II. - Ordonanta Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unitătilor sanitare publice de interes judetean si local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 31 august 2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 99/2004, cu modificările si completările ulterioare, precum si cu modificarea adusă prin prezenta ordonantă de urgentă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.          

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

p. Ministrul administratiei si internelor,

Mircea Nicu Toader,

secretar de stat Ministrul sănătătii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 21 decembrie 2006.

Nr. 120.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

privind regimul fiscal aplicabil plătilor compensatorii efectuate către angajatii locali

ai Delegatiei Comisiei Europene în România

 

Având în vedere contributia deosebită a angajatilor locali ai Delegatiei Comisiei Europene în România la procesul de aderare a României la Uniunea Europeană,

în contextul rezultatelor deosebite obtinute în promovarea imaginii României în afara granitelor tării,

tinând seama de încetarea contractelor de muncă ale angajatilor locali ai Delegatiei Comisiei Europene, din motive care nu tin de persoana acestora,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Art. 1. - Prin derogare de la prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, si ale altor acte normative incidente, se aprobă scutirea de la plata impozitului pe venit si a contributiilor de asigurări sociale de sănătate aferente plătilor compensatorii efectuate către angajatii locali ai Delegatiei Comisiei Europene în România.

Art. 2. - În conditiile în care până la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă au fost retinute impozite si/sau contributii de asigurări sociale de sănătate, acestea se restituie de la bugetul de stat sau de la Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate, după caz, în conditiile legii.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Ministrul integrării europene,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul sănătătii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

 

Bucuresti, 21 decembrie 2006.

Nr. 122.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal,

zootehnic, al îmbunătătirilor funciare si al organizării si sistematizării teritoriului

 

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată, situatia extraordinară se motivează prin necesitatea urgentă de asigurare a cadrului juridic privind conditiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură pentru realizarea unor productii competitive si în scopul asigurării securitătii alimentare a populatiei si pentru protejarea mediului, în conformitate cu legislatia Uniunii Europene, având în vedere aderarea României la Uniunea Europeană. Conform Tratatului de aderare, România poate aplica în următorii 3 ani măsurile de sprijin care sunt aprobate prin acte normative în vigoare la data aderării. Nepromovarea acestui act normativ până la data de 31 decembrie 2006 elimină posibilitatea acordării sprijinului financiar în agricultură de la bugetul de stat după data aderării, cu consecinte dintre cele mai grave privind functionarea exploatatiilor agricole din România.

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. - (1) Se aprobă acordarea sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătătirilor funciare si al organizării si sistematizării teritoriului.

(2) Sprijinul financiar prevăzut la alin. (1) se acordă numai pentru activitătile care nu sunt finantate din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european piscicol, fonduri structurale si de coeziune.

Art. 2. - Sursa de finantare a sprijinului prevăzut de prezenta ordonantă de urgentă se asigură anual din bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale.

Art. 3. - (1) Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale asigură, prin Directia generală implementare politici sectoriale si de piată si Directia buget-finante, elaborarea reglementărilor sectoriale si gestionarea fondurilor financiare, necesare acordării sprijinului financiar prevăzut la art. 1.

(2) Institutia responsabilă pentru implementarea sprijinului financiar este Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale, prin Agentia de Plăti si Interventie pentru Agricultură, respectiv prin sucursalele judetene ale acesteia sau, după caz, prin directiile pentru agricultură si dezvoltare rurală judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.

Art. 4. - În domeniul agriculturii se acordă sprijin financiar pentru activităti comune acestui domeniu, prevăzute în anexa nr. 1.

 

CAPITOLUL II

Sectorul vegetal

 

Art. 5. - (1) în sectorul vegetal se acordă sprijin financiar în următoarele domenii:

a) legume-fructe, proaspete si prelucrate;

b) culturi de câmp;

c) plantatii pomicole;

d) plantatii viticole;

e) tutun, hamei, cartof, plante medicinale si aromatice, flori, plante dendrologice si ornamentale.

(2) Activitătile din sectorul vegetal pentru care se poate acorda sprijin financiar sunt cele prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 6. - Beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la art. 5 sunt producătorii agricoli din sectorul vegetal, persoane fizice si/sau persoane juridice, care sunt înregistrati în Registrul agricol/Registrul fermelor/alte evidente funciare si exploatează terenuri agricole, individual sau în forme de asociere conform legislatiei în vigoare, în scopul obtinerii productiei agricole destinate comercializării, precum si grupuri de producători recunoscute/recunoscute preliminar si organizatii de producători recunoscute.

 

CAPITOLUL III

Sectorul zootehnic

 

Art. 7. - În scopul dezvoltării sectorului zootehnic se acordă sprijin financiar din bugetul de stat pentru:

a) ameliorarea populatiilor de animale;

b) îmbunătătirea calitătii produselor de origine animală;

c) îmbunătătirea calitătii productiei obtinute pe pajisti;

d) sustinerea măsurilor privind producerea si comercializarea produselor apicole.

Art. 8. - Beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la art. 7 sunt producătorii agricoli din sectorul zootehnic, crescători de animale, persoane fizice si/sau persoane juridice care detin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere conform legislatiei în vigoare, si sunt înregistrati în Registrul agricol/Registrul national al exploatatiilor, precum si grupurile de producători recunoscute si asociatiile profesionale ale crescătorilor de animale, constituite conform legislatiei în vigoare.

Art. 9. - Activitătile din sectorul zootehnic pentru care se acordă sprijin financiar sunt cele prevăzute în anexa nr. 3.

 

CAPITOLUL IV

Sectorul de îmbunătătiri funciare

 

Art. 10. - în sectorul îmbunătătirilor funciare se acordă sprijin financiar pentru:

a) asigurarea stării de functionare a infrastructurii de îmbunătătiri funciare;

b) investitii pentru modernizarea si retehnologizarea infrastructurii de îmbunătătiri funciare.

Art. 11. - Beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la art. 10 sunt organizatiile de îmbunătătiri funciare, federatiile

de organizatii de îmbunătătiri funciare si Administratia Natională a îmbunătătirilor Funciare, după caz.

Art. 12. - Activitătile din sectorul îmbunătătirilor funciare pentru care se poate acorda sprijin financiar sunt cele prevăzute în anexa nr. 4.

 

CAPITOLUL V

Sectorul de organizare si sistematizare a teritoriului

 

Art. 13. - În scopul dezvoltării unor programe de organizare si sistematizare a teritoriului agricol si în general a spatiului rural, se acordă sprijin financiar pentru:

a) elaborarea de studii si proiecte de organizare si amenajare a teritoriului agricol;

b) implementarea în conditiile legii a proiectelor de organizare si amenajare a teritoriului, pentru comasarea terenurilor fragmentate si rectificarea hotarelor parcelelor comasate, pentru dezvoltarea si/sau reabilitarea infrastructurii rurale din proiectele de organizare a teritoriului.

Art. 14. - Beneficiarii sprijinului financiar prevăzut la art. 13 sunt proprietarii de parcele agricole care desfăsoară activităti cu caracter comercial în mediul rural, persoane fizice autorizate si/sau persoane juridice, precum si grupurile de producători si asociatiile profesionale care desfăsoară activităti în mediul rural si sunt constituite conform legislatiei în vigoare.

Art. 15. - Activitătile de organizare si amenajare a teritoriului pentru care se poate acorda sprijin financiar sunt cele prevăzute în anexa nr. 5.

 

CAPITOLUL VI Dispozitii finale

Art. 16. - (1) Lista activitătilor pentru care se acordă sprijin financiar, cuantumul sprijinului exprimat ca procent din cheltuiala eligibilă aferentă fiecărei activităti si/sau ca sumă fixă pe unitatea de măsură, precum hectar/tonă/cap animal/familii albine/1, dintre activitătile cuprinse în anexele nr. 1 -5, precum si suma totală alocată fiecărei activităti se aprobă anual, prin hotărâre a Guvernului.

(2) Normele metodologice privind modul de acordare a sprijinului financiar pentru activitătile prevăzute în anexele nr. 1-5, precum si conditiile de eligibilitate se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale.

Art. 17. - (1) Utilizarea sprijinului financiar pentru alte scopuri decât cele pentru care a fost solicitat este interzisă si se consideră sprijin financiar necuvenit.

(2) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor si penalitătilor prevăzute de legislatia în vigoare.

Art. 18. - Anexele nr. 1-5*) fac parte integrantă din prezenta ordonantă de urgentă.

Art. 19. - La data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se abrogă Legea nr. 454/2003 privind conditiile generale pentru acordarea sprijinului financiar în agricultură si silvicultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 22 noiembrie 2003.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale,

Dan Stefan Motreanu

Ministrul integrării europene,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 21 decembrie 2006.

Nr. 123.

 

ANEXA Nr. 1

 

ACTIVITĂTILE COMUNE DIN AGRICULTURĂ

pentru care se pot acorda forme de sprijin financiar

 

Nr. cit.

Activităti din agricultură

a) creditarea investitiilor pentru:

1.

organizarea si functionarea laboratoarelor acreditate pentru efectuarea analizelor fizico-chimice ale produselor agroalimentare

2.

reamenajarea unor suprafete de orezarii

3.

sustinerea plantatiilor viticole, pomicole, de arbusti fructiferi si hamei tinere până la intrarea pe rod

4.

retehnologizarea fabricilor de bere si suplimente alimentare

5.

introducerea programelor de certificare a calitătii, sisteme bazate pe analiza riscurilor si punctelor critice de control (HACCP), inclusiv seriile ISO, a sistemelor de urmărire si de asigurare a respectării normelor de autenticitate în vederea comercializării

6.

dotarea tehnică (tractoare si utilaje) pentru producerea răsadului, cultivarea, recoltarea, sortarea, împachetarea/balotarea tutunului, precum si instalatii de uscare a tutunului

7.

dotarea tehnică pentru cultivare, recoltare, uscare, conditionare, ambalare, depozitare, prelucrare, procesare, măsurarea, analiza, cercetarea si controlul parametrilor fizici, chimici si microbiologici, pentru ventulatie si filtrare a aerului în spatiile de procesare a plantelor medicinale si aromatice în diferite forme de utilizare, inclusiv predozate

8.

centre de mecanizare si/sau asociatii pentru mecanizare specializate pentru servicii în agricultură

9.

brutării, inclusiv mijloace de transport specializate

10.

distilerii pentru tuică si rachiuri de fructe, inclusiv mijloace de transport specializate

11.

exploatatii de animale de blană, inclusiv achizitia de material biologic (nurci, dihori, vulpi argintii, vulpi polare, nutrii si iepuri)

12.

cabinete private sanitare veterinare - constructie si dotare

13.

fabrici de nutreturi combinate (de până la 10t/h)

14.

achizitionarea de animale de reproductie cu mare valoare genetică din speciile bovine, porcine, ovine, caprine si păsări

15.

achizitii necesare preluării, modernizării si/sau înfiintării fermelor

16.

instalatii fixe sau mobile pentru producerea de energii alternative

17.

sustinerea producerii de material săditor bază pentru plantatii mamă furnizoare ramuri altoi, coarde altoi, plantatii marcotiere portaltoi pentru înfiintarea pepinierelor pomicole, viticole si dendrologice

18.

sustinerea producerii de material săditor certificat pentru pomi, arbusti fructiferi, stoloni pentru capsunării si/sau material săditor pentru hamei, cartof si plante medicinale si aromatice

19.

unităti noi sau modernizarea unitătilor existente necesare depozitării produselor agroalimentare si refacerea infrastructurii pietelor

 

b) sustinerea depozitării productiei agricole

1.

sustinerea unor cheltuieli de depozitare a produselor agricole

c) sustinerea programelor de promovare a produselor agricole

1.

sustinerea promovării produselor agricole din sectorul vegetal si zootehnic

d) sustinerea intrării si operării pe bursă a producătorilor/comerciantilor

1.

sustinerea unor costuri privind intrarea si operarea pe bursă

e) sustinerea asociatiilor profesionale din agricultură

1.

sustinerea participării si organizării de expozitii, târguri, concursuri, pentru asociatiile profesionale din agricultură

2.

sustinerea achizitionării de către asociatii profesionale din agricultură de aparatură IT, software, bază de date

3.

sustinerea asociatiilor în vederea participării la organizatiile constituite la nivelul Uniunii Europene

f) sustinerea unor costuri de productie

1.

sustinerea energiei termice si electrice pentru culturile realizate în sere si solarii încălzite

2.

subventionarea motorinei pentru lucrările din agricultură

3.

subventionarea rovignetelor pentru agricultură

g) sustinerea dobânzii creditelor pentru investitii

1.

subventionarea dobânzii creditelor pentru investitii

 

ANEXA Nr. 2

 

ACTIVITĂTILE DIN SECTORUL VEGETAL

pentru care se pot acorda forme de sprijin financiar

 

Nr. crt.

Activităti din sectorul vegetal

a) legume- fructe

1.

Sustinerea costurilor pentru apa potabila utilizată pentru spălarea legumelor si fructelor în procesul de pregătire pentru comercializare în stare proaspătă sau procesare

2.

Sprijin financiar pentru functionarea grupurilor de producători recunoscute, întocmirea planurilor de recunostere si cofinantarea fondurilor operationale înfiintate de către grupurile de producători recunoscute preliminar si de organizatiile de producători recunoscute

3.

Sustinere financiară pentru implementarea Sistemului European de Bune Practici Agricole EUREPGAP în domeniul legumelor si fructelor

4.

Sprijin financiar pentru legumele produse în serele încălzite si ciupercile de cultură produse în spatii climatizate

5.

Sprijin financiar pentru legumele si fructele destinate prelucrării industriale

6.

Sprijin financiar pentru achizitionarea de ambalaje si materiale de reclamă

b) culturi de câmp

1.

procesarea fibrelor de in si cânepă

2.

sustinerea productiei marfă la culturile de sfeclă de zahăr, orez, in si cânepă pentru fibră, culturi energetice (biocombustibil si biomasă)

 

c) sector viticol

1.

sustinerea costurilor aferente autorizării plantatiilor viticole pentru producerea strugurilor de vin cu denumire de origine controlată, certificării si marcării vinurilor cu denumire de origine controlată

2.

sustinerea costurilor aferente completării golurilor în plantatiile viticole

3.

sustinerea costurilor aferente aplicării tratamentelor fitosanitare în plantatiile viticole cu soiuri nobile pentru struguri de masă si vin, inclusiv pentru vinuri cu denumire de origine controlată

d) tutun

1.

sustinerea achizitionării instalatiilor de uscare destinate îmbunătătirii calitătii tutunului din soiurile de tutun care se încadrează în grupa tutunurilor flue-cured

2.

sustinerea programelor de introducere a tehnologiilor performante de producere de răsaduri de tutun

3.

sustinerea productiei marfă la cultura de tutun

4.

sustinerea calitătii tutunului prin acordarea unei prime în cuantum de 65% din prima acordată de Uniunea Europeană în cadrul schemei de ajutoare prevăzută în organizarea comună de piată

e) hamei

1.

sustinerea introducerii sistemului de certificare în vederea denumirii de origine a hameiului

2.

sustinerea productiei de hamei cu un continut ridicat în acizi alfa si la cerintele de calitate stabilite prin contract

f) cartof

1.

sustinerea costurilor pentru producerea cartofului, din soiuri specifice, la parametrii de calitate solicitati pentru procesare

2.

programe pentru sustinerea financiară a asanării virotice în zonele închise

3.

sprijinirea productiei de cartof pentru industrializare la calitatea si cerintele specifice normelor tehnice de procesare stabilite prin contracte

g) plante medicinale si aromatice

1.

sustinerea productiei de plante medicinale si aromatice realizate în conditiile de calitate stabilite prin contract

2.

sustinerea programelor de preluare a unor plante din flora spontană în cultură

3-

sustinerea programelor de conditionare, prelucrări intermediare si finite a plantelor medicinale si aromatice prezentate spre utilizare, inclusiv în forme predozate: ceaiuri, capsule, comprimate, fineturi, extracte, siropuri, solutii, uleiuri esentiale, unguente precum si obtinere de uleiuri volatile

h) flori plante dendrologice si ornamentale

1.

sprijin pentru productia de flori, plante dendrologice si ornamentale în câmp, în spatii protejate sau amenajate

2.

sustinerea realizării sistemului de monitorizare a preturilor: preturi la import, preturi practicate pe pietele reprezentative si pe piata internă compatibil cu sistemul comunitar

3.

sprijin pentru acoperirea costurilor energetice în sere si spatii protejate

 

ANEXA Nr. 3

 

ACTIVITĂTILE DIN SECTORUL ZOOTEHNIC

pentru care se poate acorda sprijin financiar

 

Nr. cit.

Activităti din sectorul zootehnic

a) Sustinerea ameliorării populatiilor de animale

1.

conducerea registrelor genealogice la speciile si rasele de animale

2.

efectuarea controlului oficial al performantelor de productie la speciile de animale

3.

efectuarea analizei calitătii produselor animaliere în vederea evaluării genetice a animalelor

4.

elaborarea si întretinerea sistemului informatic, constituirea bazelor de date si estimarea valorii de ameliorare a animalelor

5.

introducerea, la nivelul fermelor, a tehnicilor, biotehnologiilor si practicilor moderne de reproductie la speciile de animale

. 6.

sustinerea cheltuielilor de testare a masculilor de reproductie la speciile de animale

7.

sustinerea cheltuielilor pentru efectuarea testului national de disectie pentru autorizarea echipamentelor de clasificare a carcaselor de porcine conform Sistemului de clasificare EUROP si pentru stabilirea formulei matematice de calcul al procentului de tesut muscular în carcasă, pentru porcinele din România

b) Sustinerea îmbunătătirii calitătii produselor de origine animală

8.

îmbunătătirea calitătii productiilor de carne prin sustinerea financiară a implementării sistemului de clasificare a carcaselor de porcine, bovine si ovine

9.

îmbunătătirea calitătii si a parametrilor de productie în cresterea efectivelor de porcine si păsări prin sustinerea productiei de carne de porc si pasăre - pui broiler si a productiei de ouă consum

10.

îmbunătătirea calitătii si igienei laptelui de vacă destinat procesării pentru atingerea standardelor de calitate din Uniunea Europeană

11.

îmbunătătirea calitătii productiei de miere prin sustinerea familiilor de albine

c) Sustinerea îmbunătătirii calitătii productiei obtinute pe pajisti

12.

achizitionare de seminte, fertilizanti si lucrări de sporire a potentialului de productie al solului

d) Sustinerea măsurilor pentru producerea si comercializarea produselor apicole

13.

asistentă tehnică a apicultorilor sau grupurilor de apicultori, cu scopul îmbunătătirii conditiilor de productiei

14.

sustinerea achizitionării de medicamente în vederea combaterii varoozei

15.

rationalizarea transhumantei prin achizitionarea de platforme apicole noi

16.

sustinerea laboratoarelor autorizate care efectuează analizele proprietătilor fizico-chimice ale mierii prin sprijinirea investitiilor realizate

17.

sustinerea repopulării în stupi pe teritoriul national prin achizitionarea mătcilor din rasa autohtonă

18.

sustinerea colaborării formelor asociative din domeniu cu organisme specializate în realizarea programelor de cercetare aplicată în domeniul apiculturii si a produselor apicole

 

ANEXA Nr. 4

 

ACTIVITĂTILE DIN SECTORUL DE ÎMBUNĂTĂTIRI FUNCIARE pentru care se pot acorda forme de sprijin financiar

 

Nr. crt.

Activităti din sectorul de îmbunătătiri funciare

a) asigurarea stării de functionare a infrastructurii de îmbunătătiri funciare

1.

mentinerea în functiune, prin realizarea lucrărilor de întretinere si reparatii, precum si asigurarea pazei si protectiei infrastructurii de îmbunătătiri funciare situate în cadrul teritoriului organizatiilor de îmbunătătiri funciare sau al federatiilor de organizatii de îmbunătătiri funciare si aflate în proprietatea sau folosinta acestora

2.

executarea lucrărilor de aducere în stare de functiune a infrastructurii de îmbunătătiri funciare situate în cadrul teritoriului organizatiilor de îmbunătătiri funciare sau al federatiilor de organizatii de îmbunătătiri funciare si aflate în proprietatea sau folosinta acestora

3.

executarea lucrărilor de punere în functiune de către Administratia Natională a îmbunătătirilor Funciare a infrastructurii de îmbunătătiri funciare situate în cadrul teritoriului organizatiilor de îmbunătătiri funciare sau al federatiilor de organizatii de îmbunătătiri funciare si care, din cauza stării de degradare, nu s-a putut transmite în proprietatea sau folosinta acestora

b) investitii pentru modernizarea si retehnologizarea infrastructurii de îmbunătătiri funciare

4.

modernizarea si retehnoiogizarea infrastructurii de îmbunătătiri funciare aflate în administrarea Administratiei Nationale a îmbunătătirilor Funciare si situate în cadrul teritoriului organizatiilor de îmbunătătiri funciare sau al federatiilor de organizatii de îmbunătătiri funciare si care, din cauza stării avansate de degradare, nu s-a putut transmite în proprietatea sau folosinta acestora

 

ANEXA Nr. 5

 

ACTIVITĂTILE DE ORGANIZARE Sl AMENAJARE A TERITORIULUI pentru care se pot acorda forme de sprijin financiar

 

Nr. crt.

Activitătile de organizarea si amenajarea teritoriului

a) Sustinerea cheltuielilor pentru realizarea studiilor si proiectelor de organizarea si amenajarea teritoriului

1.

studii de prefezabilitate

2.

sondaje si statistici în mediul rural pentru determinarea opiniei publice locale

3.

promovarea si mediatizarea măsurilor de organizarea si amenajarea teritoriului în scopul optimizării exploatatiilor agricole si a activitătilor economice din mediul rural si a dezvoltării rurale

4.

realizarea, actualizarea si gestionarea Sistemului informational în agricultură si silvicultură (SIAS) pe unitatea administrativ teritorială

5.

studii de fezabilitate si proiecte tehnice de organizarea si amenajarea teritoriului

b) Sustinerea implementării, in conditiile legii, a proiectelor de organizarea si amenajarea teritoriului, din proiectele de organizare a teritoriului.

6.

comasarea terenurilor fragmentate

7.

rectificarea hotarelor parcelelor comasate

8.

dezvoltarea si/sau reabilitarea infrastructurii rurale cuprinse în proiectele de organizarea si amenajarea teritoriului

9.

amenajarea/reamenajarea conform datelor si recomandărilor cuprinse în SIAS a terenurilor acide, alcalice, nisipoase, etc.

10.

măsuri agropedoameliorative, de nivelare, de destelenire, de prevenire a eroziunii solului

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea si completarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare

 

Oportunitatea adoptării prezentului act normativ rezultă din necesitatea continuării si extinderii actualului mecanism financiar pentru derularea fondurilor ce sunt alocate României după data de 1 ianuarie 2007, din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală si din Fondul european pentru pescuit, în vederea asigurării premiselor absorbtiei integrale a fondurilor nerambursabile alocate.

Urgenta adoptării actului normativ rezidă si din necesitatea finalizării mecanismelor de implementare pentru Programul national pentru dezvoltare rurală si Programul operational sectorial pentru pescuit, asa cum se stipulează si în Planul de actiune pentru semestrul II, în vederea cresterii capacitătii de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune, adoptat în Sedinta Guvernului din data de 18 august 2006.

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

 

Art. I. - Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 14 iulie 2005, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Titlul va avea următorul cuprins:

„LEGE

privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare”

2. Alineatul (1) al articolului 1 va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) în scopul garantării instrumentelor financiare pe care institutiile de credit le pun la dispozitie beneficiarilor fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, se constituie la dispozitia Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale Fondul de garantare a creditelor, denumit în continuare fond”

3. După alineatul (4) al articolului 1 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

„(5) Alocarea sumelor din fond de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale se face distinct pentru fiecare fond: SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit.”

4. Articolul 2 va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - Sumele alocate si dobânzile aferente acestora vor fi prevăzute distinct pe fiecare fond în evidentele contabile ale fondurilor de garantare, fiind considerate împrumuturi subordonate.”

5. La articolul 5, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

,,j) alti beneficiari eligibili ai Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală si Fondului european pentru pescuit.”

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - Creditele acordate beneficiarilor prevăzuti la art. 5 vor fi garantate astfel:

a) în cazul creditelor pe termen scurt, acordate în scopul asigurării surselor de finantare necesare realizării productiei, procentul de garatare va fi de până la 50% din valoarea creditului;

b) în cazul creditelor pe termen scurt, mediu si lung, acordate beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală si Fondului european pentru pescuit, în scopul realizării de investitii, procentul de garantare va fi, după caz, de 70%-100% din valoarea creditului;

c) în cazul creditelor acordate pentru cofinantarea proiectelor din cadrul Programului SAPARD si al celor încadrate în prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinantării publice nerambursabile pentru proiectele de investitii din cadrul Programului SAPARD, procentul de garantare va fi de până la 100% din valoarea creditului.”

7. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - Sumele alocate în baza prezentei legi, rămase neutilizate după finalizarea Programului SAPARD, precum si cele rezultate din rambursarea creditelor garantate de fondurile de garantare se vor utiliza în continuare pentru acordarea de garantii beneficiarilor Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală si Fondului european pentru pescuit.”

Art. II. - Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbtiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 14 iulie 2005, cu modificările si completările ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta ordonantă de urgentă, se va republica după aprobarea acesteia, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale,

Dan Stefan Motreanu

Ministrul finantelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

Bucuresti, 21 decembrie 2006.

Nr. 126.

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINSTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NATIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea Procedurii pentru monitorizarea pietei de certificate verzi

 

în temeiul art. 9 alin. (6) si (7) si al art. 11 alin. (2) lit. i) din Legea energiei electrice nr. 318/2003,

având în vedere Referatul de aprobare întocmit de Departamentul piată de energie si Procesul-verbal al sedintei

Comitetului de reglementare al Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE din data de

13 decembrie 2006,

presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedura pentru monitorizarea pietei de certificate verzi, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Operatorul de transport si de sistem - Compania Natională „Transelectrica” - S.A., operatorul pietei de certificate verzi - Societatea Comercială „Opcom” - S.A., producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie si furnizorii de energie electrică vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Departamentul piată de energie din cadrul Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei va urmări respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Nicolae Opris

 

Bucuresti, 13 decembrie 2006.

Nr. 38.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURĂ

pentru monitorizarea pietei de certificate verzi

 

Cod ANRE: 38.2.307.0.00.13/12/2006

 

1. SCOP

Art. 1. - Prezenta procedură stabileste:

a) activitătile care trebuie întreprinse, informatiile necesar a fi colectate pentru realizarea monitorizării pietei de certificate verzi;

b) părtile implicate si responsabilitătile acestora în desfăsurarea activitătii de monitorizare a pietei de certificate verzi;

c) modalitatea de supraveghere si evaluare a pietei de certificate verzi;

d) indicatorii semnificativi care cuantifică: performantele pietei de certificate verzi, eficacitatea sistemului aplicat pentru promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile, precum si comportamentul participantilor la această piată;

e) modul de cuantificare a impactului economic si de mediu datorat schemei de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie.

2. DOMENIUL DE APLICARE

Art.2. - (1)Prezenta procedură se aplică:

a) participantilor la piata de certificate verzi;

b) Operatorului Pietei de Certificate Verzi, în calitate de administrator al pietei de certificate verzi;

c) Operatorului de Transport si de Sistem, în calitate de emitent al certificatelor verzi.

(2) Prezenta procedură este utilizată de ANRE pentru:

a) organizarea activitătii de monitorizare a pietei de certificate verzi,

b) determinarea valorilor setului de indicatori definiti în scopul cuantificării performantelor pietei si utilizării acestora la întocmirea raportelor anuale, precum si la fundamentarea rapoartelor necesar a fi transmise la Comisia Europeană conform prevederilor din Directiva 2001/77/CE privind promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie;

c) îmbunătătirea cadrului de reglementare cu privire ta organizarea si functionarea pietei de certificate verzi In scopul asigurării transparentei, coerentei si cresterii atractivitătii pentru investitori.

3. DEFINITII Sl ABREVIERI

Art.3. - În întelesul prezentei Proceduri, termenii si expresiile folosite au semnificatiile următoare:

a) Autoritatea Competentă - Autoritatea Natională de Reglementare în Domeniul Energiei;

b) Certificat Verde - Document care atestă o cantitate de un megawattoră de energie electrică produs din surse regenerabile de energie. Certificatul verde se poate tranzactiona distinct de cantitatea de energie electrică asociată acestuia, pe o piată a contractelor bilaterale sau pe piata centralizată de certificate verzi;

c) Certificat Verde “consumat” - Certificat verde utilizat de către un furnizor pentru a dovedi îndeplinirea cotei anuale obligatorii; un certificat verde consumat nu mai poate fi tranzactionat pe piata de certificate verzi;

d) Energie electrică produsă din surse regenerabile de energie - Energia electrică produsă de centrale care utilizează numai surse regenerabile de energie, precum si proportia de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie în centrale hibride care utilizează si surse conventionale de energie, incluzând energia electrică consumată de sistemele de stocare a purtătorilor de energie conventională si excluzând energia electrică obtinută din aceste sisteme;

e) Furnizor de energie electrică - Persoană juridică, titulară a unei licente de furnizare a energiei electrice, care asigură alimentarea cu energie electrică a unuia sau mai multor consumatori, în baza unui contract de furnizare;

f) Operator Piată de Certificate Verzi - Persoană juridică ce asigură tranzactionarea certificatelor verzi si care determină preturile pe piata centralizată a certificatelor verzi, îndeplinind functiile prevăzute în Regulamentul de organizare si functionare a Pietei de Certificate Verzi; Operatorul Pietei de Certificate Verzi este S.C. OPCOM SA;

g) Operator de Transport si de Sistem - Persoană juridică, titulară de licentă pentru transportul energiei electrice si servicii de sistem. Operatorul de Transport si de Sistem este CN Transelectrica SA;

h) Participant la piata de certificate verzi - Producătorii de E-SRE, furnizorii de energie electrică si consumatorii de energie electrică care doresc să cumpere certificate verzi;.

i) Piată centralizată de certificate verzi - Cadrul de desfăsurare a tranzactiilor cu certificate verzi între participantii ia piată, organizat si administrat de S.C. OPCOM SA, pe baza unor reguli specifice;

j) Piată a contractelor bilaterale de certificate verzi - Totalitatea contractelor bilaterale negociate între producătorii de energie electrică din surse regenerabile si furnizorii de energie electrică pentru vânzarea / cumpărarea de certificate verzi;

k) Pret de închidere al pietei centralizate de certificate verzi - Pretul la care sunt încheiate tranzactiile pe piata centralizată de certificate verzi, în Luna de Tranzactionare;

l) Producător de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie - Persoană juridică, titulară a unei licente de producere a energiei electrice în centrale care utilizează surse regenerabile de energie;

m) Sistem de cote obligatorii - Mecanism de promovare a producerii de energie electrică din surse regenerabile de energie, prin achizitia de către furnizori a unor cote obligatorii de energie electrică produsă din aceste surse în vederea vânzării către consumatorii deserviti;

n) Surse regenerabile de energie - Surse de energie nefosile, cum sunt: vântul, soarele, apele geotermale, valurile, mareele, hidroenergia, biomasa, gazul de fermentare a deseurilor denumit gazul de depozit, gazul de fermentare a nămolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate si biogazui;

o) Tranzactionare de certificate verzi - Comercializare a certificatelor verzi prin trecerea acestora din contul vânzătorului în contul cumpărătorului la pretul de închidere al pietei centralizate de certificate verzi sau la pretul negociat în contracte bilaterale de certificate verzi; Toate tranzactiile de certificate verzi sunt înregistrate în Registrul certificatelor verzi administrat de S.C. OPCOM SA.

Art.4. - Abrevierile utilizate în cadrul prezentului regulament au următoarele semnificatii:

a. ANRE - Autoritatea Competentă

b. CV-Certificat Verde

c. E-SRE - Energie electrică produsă din surse regenerabile de energie

d. OPCV - Operatorul Pietei de Certificate Verzi

e. OTS - Operatorul de Transport si de Sistem

f. PIPCCV - Pret de închidere al pietei centralizate de certificate verzi

g. PCCV - Piata centralizată de certificate verzi

h. PCV- Piata de Certificate Verzi

i. SRE - Surse regenerabile de energie

4. DOCUMENTE DE REFERINTĂ

Art.5. - Prezentul regulament are la bază prevederile următoarelor documente de referintă:

a) Legea energiei electrice, nr. 318/2003;

b) Hotărârea Guvernului nr. 443/2003 privind promovarea productiei de energie electrică din surse regenerabile de energie;

c) Hotărârea Guvernului nr. 1892/2004 privind stabilirea sistemului de promovare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie;

d) Hotărârea Guvernului nr. 958/2005 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2003 privind promovarea productiei de energie din surse regenerabile si pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 1892/2004 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie;

e) Ordinul presedintelui ANRE nr. 22/2006 de aprobare a Regulamentului de organizare si functionare a pietei de certificate verzi;

f) Ordinul presedintelui ANRE nr. 45/2005 de aprobare a Procedurii de alocare a sumelor de bani rezultate din neîndeplinirea de către furnizorii de energie electrică a cotelor obligatorii de achizitie de certificate verzi.

5. OBIECTIVELE MONITORIZĂRII PIETEI DE CERTIFICATE VERZI

Art.6. - Activitatea de monitorizare a pietei de certificate verzi este desfăsurată de către ANRE în conformitate cu prevederile Regulamentului de organizare si functionare a pietei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul presedintelui ANRE nr. 22/2006 si cu respectarea prevederilor prezentei proceduri.

Art.7. - În cadrul activitătilorde monitorizare a pietei de CV, ANRE urmăreste:

a) respectarea prevederilor reglementărilor în vigoare de către toti participantii la piată si de către operatorii economici cu responsabilităti în organizarea si functionarea acestei piete, respectiv OTS si OPCV;

b) încadrarea pretului de tranzactionare a CV între valoarea minimă si maximă legal stabilite pentru un CV;

c) identificarea eventualelor cazuri de comportament anticoncurential sau a oricăror alte cazuri de comportament inadecvat al participantilor la piata de CV;

d) identificarea eventualelor disfunctionalităti pe piata de certificate verzi;

e) stabilirea impactului economic si de mediu datorat promovării E-SRE;

f) îndeplinirea tintei nationale în ce priveste ponderea E-SRE în consumul national brut de energie electrică;

g) modul de îndeplinire de către furnizori a cotelor anuale obligatorii de achizitie de CV, stabilite conform prevederilor legale;

h) sesizarea, după caz, a Consiliului Concurentei sau aplicarea sanctiunilor prevăzute de lege în cazul nerespectării prevederilor reglementărilor în vigoare;

i) stabilirea gradului de valorificare a potentialului de SRE disponibil în orizontul de prognoză stabilit

pentru fiecare tip de SRE; j) realizarea de comparatii internationale privind rezultatele promovării E-SRE.

Art.8. - în vederea îndeplinirii obiectivelor mentionate la art. 7, ANRE:

a) colectează, analizează si diseminează informatiile relevante privind dezvoltarea si functionarea pietei de CV;

b) defineste indicatori care cuantifică eficienta sistemului adoptat pentru promovarea E-SRE, eficienta functionării pietei de CV monitorizate, structura/concentrarea pietei si comportamentul participantilor pe această piată;

c) urmăreste evolutia în timp a indicatorilor definiti;

d) întocmeste si face public raportul anual privind functionarea pietei de CV;

e) constituie un fond de date necesar elaborării de analize privind promovarea E-SRE.

6. INFORMATIILE NECESARE ACTIVITĂTII DE MONITORIZARE

Art.9. - (1) Monitorizarea pietei de CV se realizează în cadrul Serviciului de Strategii energetice, promovarea surselor regenerabile si a cogenerării din cadrul ANRE pe baza informatiilor transmise pe suport hârtie si în format electronic de către: producătorii de E-SRE, furnizorii de energie electrică pentru consumatorii finali, OPCV si OTS, în formatul specificat în machetele din anexele1-4.

(2) Informatiile cuprinse în machetele din anexele 1- 2 se transmit anual de către participantii la piata de CV până în ultima zi lucrătoare a lunii februarie din anul următor, iar informatiile cuprinse în machetele din anexele 3 si 4 se transmit lunar de către OPCV si OTS până în data de 25 ale lunii curente pentru luna precedentă.

Art. 10. - (1) Informatiile transmise de producătorii de E-SRE, conform machetei prezentată în anexa 1, se referă la E-SRE produsă, la numărul de CV detinute, primite lunar si vândute pe contracte bilaterale si/sau pe PCCV, precum si preturile obtinute pe cele două piete de CV;

(2) Informatiile transmise de furnizorii de energie electrică, conform machetei prezentată în anexa 2, se referă la energia electrică furnizată consumatorilor finali atât prin intermediul retelelor electrice de transport/distributie cât si consumatorilor racordati direct la barele centralelor (caz specific producătorilor care sunt si furnizori), numărul de CV detinute/consumate, precum si a celor achizitionate prin contracte bilaterale si/sau de pe PCCV;

(3) Informatiile transmise de OPCV, conform machetelor prezentate în anexele 3.1-3.4, se referă la participantii înregistrati la piata de CV, ofertele de vânzare/cumpărare înregistrate, numărul de CV tranzactionate pe PCCV, pretul de închidere al PCCV;

(4) Informatiile transmise de OTS, conform machetei prezentată în anexa 4, se referă la lista CV emise producătorilor de E-SRE, cu specificarea tipurilor de SRE si a codurilor CV emise în contul producătorilor;

Art.l 1. - Datele transmise de producătorii de E-SRE constituie si baza de calcul pentru determinarea sumelor de bani ce revin acestora în conformitate cu Procedura de alocare a sumelor de bani rezultate din neîndeplinirea de furnizorii de energie electrică a cotelor obligatorii de achizipe de CV.

Art. 12. - Datele transmise de furnizorii de energie electrică privind energia electrică furnizată consumatorilor finali constituie baza de calcul pentru determinarea gradului de îndeplinire a cotei anuale obligatorii, respectiv pentru stabilirea sumelor de bani datorate în cazul neîndeplinirii cotei anuale obligatorii de achizitie de CV.

Art. 13. - ANRE poate face publice informatii privind functionarea pietei de CV în formă agregată, cu păstrarea confidentialitătii datelor privind activitătile comerciale sau financiare a căror publicare aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii. Informatiile cu caracter confidential a căror publicare aduce atingere principiului concurentei loiale se stabilesc de ANRE, la propunerea producătorilor de E-SRE si a furnizorilor de energie electrică.

Art. 14. - Furnizorii de informatii necesare ANRE pentru monitorizarea pietei de CV sunt obligati să asigure accesul permanent al ANRE la toate informatiile necesare.

Art. 15. - Machetele de culegere a datelor se revizuiesc ori de câte ori este necesar pentru a reflecta prevederile cadrului legal si de reglementare în vigoare.

7. EVALUAREA MODULUI DE FUNCTIONARE A PIETEI DE CV

Art. 16. - Modul de functionare, precum si evaluarea performantelor pietei de CV din România se realizează prin intermediul unui set de indicatori, care tin seama si de practica internatională în domeniu.

Art. 17. - ANRE, în cadrul activitătii de monitorizare a pietei de CV, urmăreste o serie de indicatori ce rezultă în mod direct din informatiile continute în machetele transmise ANRE conform precizărilor de la art. 8, 9, si anume cresteri anuale, fată de anul de referintă 2005, ale:

a) productiei de E-SRE care beneficiază de sistemul de promovare;

b) puterii instalate în capacitătile de producere a E-SRE;

c) numărului de CV emise, pe total si pe tipuri de SRE;

d) pretului de închidere al PCCV;

e) preturilor de tranzactionare a CV pe piata contractelor bilaterale de CV;

f) numărului de participanti pe piata de CV, respectiv pe piata contractelor bilaterale de CV si pe PCCV;

g) numărului de CV tranzactionate prin contracte bilaterale;

h) numărului de CV ofertate/tranzactionate pe PCCV;

i) numărului de CV consumate;

j) numărului de CV achizitionate de furnizori si păstrate de acestia pentru îndeplinirea cotei obligatorii

aferentă anului/anilor următori; k) numărului de CV primite de producători si neofertate pe piata de CV.

Art. 18. - Prin prelucrarea informatiilor continute în machetele transmise conform precizărilor de la art. 8, 9, ANRE detemină un set de indicatori semnificativi pentru evaluarea dezvoltării si functionării pietei de CV, a modului de realizare a tintei nationale asumate de România, a impactului economic si de mediu a sistemului de promovare a E-SRE si anume:

a) gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii de achizitie de CV;

b) gradul de valorificare a CV emise;

c) gradul de ofertare a CV emise;

d) efortul financiar pentru promovarea E-SRE;

e) gradul de realizare a prognozelor productiei de E-SRE elaborate de producători;

f) factorul de capacitate aferent unitătilor de producere a E-SRE;

g) cresterea pretului energiei electrice ca urmare a promovării E-SRE;

h) emisia de CO2 evitată ca urmare a promovării E-SRE;

i) eficacitatea valorificării productiei potentiale de SRE;

j) cota de piată a participantilor la piata centralizată de CV; k) Indicatorul Hirschman-Herfindahl.

7.1. Gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii de achizitie de CV

Art. 19. - În perioada 2005 - 2007, în prima decadă a lunii decembrie a fiecărui an ANRE determină gradul real de îndeplinire a cotei anuale la nivel national cu formula:

 

Gq r = (Ecvo/EE)*100 [%], (1)

în care:

Gq r [%] este gradul real de îndeplinire a cotei anuale la nivel national;

Ecvo [MWh] este energia electrică aferentă CV ofertate spre tranzactionare pe PCV de producătorii de E-SRE în anul de analiză, inclusiv CV achizitionate de furnizorii de energie electrică în anii precedenti si neconsumate;

EE[MWh] este consumul intern de energie electrică al României în anul de analiză.

Art.20. - (1) Indicatorul gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii pentru furnizorul / de energie electrică se determină cu formula:

 

Gqi = (CVCi/(Q*EEi)*100 [%], (2)

în care:

Gqi [%] este gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii pentru furnizorul i;

CVCi [MWh] este energia electrică aferentă certificatelor verzi achizitionate de furnizorul /în anul de analiză, celor achizitionate în anii precedenti, neconsumate si prevăzute a fi consumate în anul de analiză,

Q este cota anuală obligatorie de achizitie de certificate verzi legal stabilită pentru anul de analiză,

EEi [MWh] este energia electrică funizată consumatorilor finali de furnizorul /în anul de analiză.

(2) Pentru perioada 2005 - 2007, valoarea Q din formula de la alin (1) este egală cu valoarea GQr determinată conform prevederilor art. 19.

(3) Gradul de îndeplinire a cotei anuale obligatorii pentru fiecare furnizor de energie electrică reflectă modul în care furnizorii de energie electrică răspund în fiecare an cerintei legale referitoare la obligativitatea de a achizitiona un anumit număr de CV.


7.2. Gradul de valorificare a CV emise

Art.21. - (1) Indicatorul gradul de valorificare a CV emise se determină cu formula:

 

GV = (CVCo/CVE)*100 [%], (3)

 

în care:

GV  [%] este gradul de valorificare a CV emise,

CVCo este numărul de CV consumate din cele emise în anul de analiză,

CVE este numărul de CV emise în anul de analiză.

 

(2) Determinarea gradului de valorificare a CV emise este utilă în vederea stabilirii momentului deschiderii pietei de CV, astfel încât producătorii de E-SRE să poată vinde CV si alte piete decât cea natională.

 

7.3. Gradul de ofertare a CV emise

Art.22. - (1) Indicatorul gradul de ofertare a CV se determină cu formula:

 

No= (CVO/CVE)*100 [%], (4)

 

în care:

No [%] este gradul de ofertare a CV,

CVO este numărul de CV emise si ofertate spre tranzactionare de producătorii de E-SRE în anul de analiză,

CVE este numărul de CV emise în anul de analiză.

(2) Gradul de ofertare a CV emise este un indicator ce furnizează informatii cu privire la dimensionarea corectă a sistemului de sprijin a E-SRE.

 

7.4. Efortul financiar pentru promovarea E-SRE

Art.23. - (1) Indicatorul efortul financiar pentru promovarea E-SRE se determină cu formula:

 

EFE-sre = Σ CVTCi * PIPCCVi+ Σ CVTBj *PCBCVj [lei], (5)

 

în care:

 

 

EFE-sre [lei] este efortul financiar anual pentru promovarea E-SRE,

CVTCi este numărul de CV tranzactionate pe PCCV în luna / a anului de analiză,

PIPCCVi [lei/CV] este pretul de închidere al PCCV în luna / a anului de analiză,

CVTBj este numărul de CV tranzactionate prin contractul j în anul de analiză,

PCBCVj [lei/CV] este pretul negociat din contractul bilateral j la care se tranzactionează CV în anul de analiză.

 

(2) Indicatorul EFE-sre  cuantifică efortul financiar anual necesar la nivel national pentru promovarea E-SRE.

 

7.5. Gradul de realizare a prognozelor productiei de E-SRE elaborate de producători

Art.24. - (1) Indicatorul gradul de realizare a prognozelor productiei de E-SRE elaborate de producători se determină cu formula:

 

GRPE-sre =

Σ

Σ

PRE-sre, i ,j/

Σ

Σ

PRE-sre, i ,j/

* 100

[%]

i

j

i

j

 

unde:

GRPE-sre [%] este gradul de realizare a prognozei productiei de E-SRE;

PRE-sre, i ,j [MWh] este prognoza productiei de E-SRE din sursa regenerabilă de energie i în luna j;

PRE-sre, i ,j [MWh] este productia de E-SRE din sursa regenerabilă de energie i în luna j.

 

(2) Indicatorul gradul de realizare a prognozelor productiei de E-SRE se utilizează pentru cuantificarea calitătii prognozelor de E-SRE elaborate de către producători; indicatorul poate fi calculat separat pentru fiecare tip de SRE, precum si pentru fiecare producător.

 

7.6. Factorul de capacitate aferent unitătilor de producere a E-SRE

Art.25. - (1) Indicatorul factorul de capacitate aferent unitătilor de producere a E-SRE se determină pentru anul de analiză cu formula:

FCE/sre,i =

Σ

PE-sre, i ,j/

Σ

PIE-sre, i ,j/

[ore]

(7)

j

j

 

 

unde:

FCE/sre,i  este factorul de capacitate pentru sursa regenerabilă de energie i;

PE-sre, i ,j [MWh] este productia de E-SRE din sursa regenerabilă i a producătorului j;

PIE-sre, i ,j [MW] esie puterea instalată în unităti de producere de E-SRE din sursa regenerabilă i a producătorului j.

 

(2) Indicatorul factorul de capacitate este necesar pentru determinarea numărului de ore de functionare a unitătilor de producere a E-SRE, functie de tipul SRE utilizate.

 

7.7. Cresterea pretului energiei electrice ca urmare a promovării E-SRE

Art.26. - (1) Indicatorul cresterea pretului energiei electrice ca urmare a promovării E-SRE se determină cu formula:

 

CPEE E-sre =EFesre/EE [lei/MWh], (8)

unde:

CPEE E-sre [lei/MWh] este cresterea pretului energiei electrice ca urmare a promovării E-SRE;

EFesre [lei] este efortul financiar pentru promovarea E-SRE în anul de analiză, determinat cu formula (5);

EE [MWh] este consumul intern de energie electrică în anul de analiză.

 

(2) Indicatorul CPEE E-sre  cuantifică cu cât creste în anul de analiză pretul energiei electrice la consumatorul final ca urmare a promovării E-SRE.

7.8. Emisia de CO2 evitată ca urmare a promovării E-SRE

Art.27. - (1) Indicatorul emisia de CO2 evitată ca urmare a promovării E-SRE se determină cu formula:

 

EC0 ev = FEco2*Ee-sre [toneC02], (9)

unde:

 

 

EC0 ev [tone CO2] este emisia de CO2 evitată;

FEco2 [tone CO2/MWh] este factorul de emisie specifică de CO2 la nivelul României;

Ee-sre [MWh] este energia electrică produsă din surse regenerabile de energie în anul de analiză.

 

(2) Indicatorul ECO2 ev cuantifică efectele pozitive ale promovării E-SRE asupra mediului înconjurător, respectiv neproducerea de emisii de CO2 fată de cazul în care aceeasi energie electrică ar fi fost produsă din combustibili conventionali.

 

7.9. Eficacitatea valorificării productiei potentiale de SRE

 

Art.28. - (1) Indicatorul eficacitatea valorificării productiei potentiale de SRE se determină cu formula:

 

Etin = PGin - PGin – 1/PPOTi - PGin – 1 * 100 [%], (10)

 

în care:

Etin [%] este eficacitatea valorificării productiei potentiale din sursa regenerabilă de energie i;

PGin [MWh] este productia de E-SRE în anul n din sursa regenerabilă de energie i;

PPOTi - PGin – 1 [MWh] este diferenta dintre productia potentială de E-SRE în anul tintă si cea realizată în anul n-1 din sursa regenerabilă de energie i;

 

(2) Indicatorul eficacitatea valorificării productiei potentiale de SRE reprezintă raportul dintre E-SRE produsă la nivelul unui an comparativ cu potentialul posibil de utilizat la nivelul unui an tintă (ex. 2020) si reflectă eficacitatea sistemului de promovare adoptat pentru fiecare tip de sursă regenerabilă de energie.

 

7.10. Cota de piată a participantilor la piata centralizată de CV

Art.29. - (1) Indicatorul cota de piată a participantilor la PCCV se determină cu formula:

 

Ci=(CVTi/NTcv)*100 [%], (11)

 

în care: Ci [%] este cota de piată a participantilor la PCCV,

CVTi este numărul de CV tranzactionate pe PCCV de participantul / în anul de analiză,

NTcv este numărul total de CV tranzactionate pe PCCV în anul de analiză.

 

(2) Prin calcularea cotelor de piată ale participantilor la PCCV se poate evalua nivelul de concurentă pe această piată si se crează premisele definirii unor noi indicatori de structură, respectiv de concentrare a PCCV, necesari în conditiile unei cresteri însemnate a volumului tranzactiilor pe PCCV.

 

7.11. Indicatorul Hirschman-Herfindahl (HHI)

 

Art.30. - Indicatorul HHI se calculează prin însumarea pătratelor cotelor de piată ale participantilor.respectiv cu formula:

 

 

 

N

 

 

HHI =

Σ

[Cj x 100]2

(12)

 

j=1

 

 

 

în care Cj [%] reprezintă cota de piată a participantului j calculată cu formula (11),

 

Art.31. - Indicatorul HHI cuantifică gradul de concentrare a unei piete, valorile inregistrate având următoarele semnificatii:

a) dacă HHI tinde la 0 piata este perfect concurentă;

b) dacă HHI<1000 piata este neconcentrată;

c) dacă 1000<HHI<1800 piata este moderat concentrată;

d) dacă HHI>1800 piata este excesiv concentrată;

e) dacă HHI=10000 monopol.

 

8. REZULTATELE ACTIVITĂTII DE MONITORIZARE. DISEMINAREA INFORMATILOR

 

Art.32. - Rezultatele activitătii de monitorizare sunt sintetizate în raportul anual întocmit si publicat de ANRE pe pagina sa de Internet si care contine cel putin informatii referitoare la:

a) cadrul legislativ în domeniul promovării surselor regenerabile, cu accent pe noutătile legislative/de reglementare care au apărut în anul de analiză;

b) modul de sustinere a E-SRE în alte state europene, cu accent pe elementele de noutate care au apărut în anul de analiză;

c) evolutia pietei de CV, cu evidentierea în principal a evolutiei numărului de CV tranzactionate, evolutiei preturilor de tranzactionare pe cele două piete de CV, evolutiei numărului de participanti;

d) evolutia indicatorilor definiti pentru piata de CV;

e) modul de îndeplinire a cotelor anuale obligatorii stabilite pentru fiecare furnizor de energie electrică în parte.

Art.33. - Pe lângă raportul anual mentionat la art. 32, ori de câte ori este cazul, ANRE întocmeste rapoarte, analize sau informări care includ, după caz:

a) evaluări cu privire la performantele pietei de CV;

b) influenta promovării E-SRE asupra pretului energiei electrice la consumatorii finali;

c) identificarea cazurilor de functionare inadecvată a PCV si a cauzelor posibile care le-au provocat;

d) solutii posibile pentru remedierea abaterilor constatate;

e) analiza cazurilor de comportament anormal, inadecvat sau anticoncurential al participantilor la piată.

Art.34. - Solutiile mentionate la art. 33, lit.d) includ, după caz:

a) propuneri de modificare a Regulamentului de organizare si functionare a pietei de CV sau a procedurilor conexe;

b) propuneri de sanctionare a participantilor la piata de CV al căror comportament a fost sesizat ca inadecvat.

 

9. RAPORTĂRI LA COMISIA EUROPEANA

Art.35. - (1) În conformitate cu prevederile art. 3(2), 3(3) si 5(5) ale Directivei 2001/77/CE privind promovarea E-SRE, România în calitate de Stat membru ale Uniunii Europene are obligatia de a face raportări periodice la Comisia Europeană privind rezultatele obtinute în acest domeniu;

(2) Informatiile rezultate din monitorizarea PCV vor sta la baza raportărilor pe care România le va face la Comisia Europeană, respectiv:

a) pentru prima dată în 2007 si apoi la fiecare cinci ani, un raport continând informatii privind tinta natională stabilită pentru următorii zece ani, definită ca procent de E-SRE din consumul brut de energie electrică;

b) pentru prima dată în 2007 si apoi la fiecare doi ani, un raport continând analiza gradului de îndeplinire a tintei nationale luând în considerare factorii climatici care pot afecta realizarea tintei si informatii privind garantarea originii E-SRE, respectiv baza legală, criteriile de emitere, transferul si utilizarea garantiilor de origine pentru E-SRE.

10. DISPOZITII FINALE

Art.36. - Participantii la PCV care tranzactionează CV prin contracte bilaterale, inclusiv producătorii de E-SRE care sunt si furnizori de energie electrică si care utilizează CV proprii pentru îndeplinirea cotei anuale obligatorii, au obligatia de a se înscrie la OPCV ca participanti la PCV si de a transmite datele necesare actualizării Registrului de CV în conformitate cu prevederile unei proceduri specifice elaborată de OPCV si avizată de ANRE.

Art.37. - Nerespectarea prevederilor prezentei proceduri atrage după sine sanctionarea conform prevederilor reglementărilor în vigoare în domeniul energiei electrice.

 

ANEXA Nr.1

la procedură

 

Anul:

 

Producător:

 

DATE PRIVIND CERTIFICATELE VERZI DETINUTE/VANDUTE

 

Centrala

 

 

 

Operator de distributie*

 

 

 

Luna de tranzactionare pentru anul de analiza

 

 

 

Energie electrica livrata în

retea

Număr de CV primite de la OTS

 

 

CV vândute

Număr de CV detinute la sfârsitul lunii**

 

 

contracte bilaterale

plata centralizata

prognozata

realizata

Nr. Contract

Cantitate

Pret

Cantitate

Pret

[MWh)

[MWh]

[buc]

 

[buc]

[lei/CV]

(buc]

[lei/CV]

[buc]

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

 

 

Februarie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Martie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ianuarie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

* Se va completa cu denumirea operatorului de distributie la care sunt racordate instalatiile de producere a E-SRE.

** Inclusiv CV ramase netranzactionate din ani precedenti.

 

Data

Director

 

ANEXA Nr. 2

la procedură

 

Anul:

 

Furnizor:

 

1. DATE PRIVIND ENERGIA ELECTRICA FURNIZATA CONSUMATORILOR FINALI SI CV ACHIZITIONATE

 

Luna

 

 

Energia electrica furnizata eonaumatorilor finali

 

 

din care:

CV achizitionate pentru anul de analiza

Număr de CV vândute prin contracte bilataltor furnizori

Număr de CV detinute la sfârsitul lunii

 

 

din retele electrice de transport/distributie

 

consumatori alimentati la barele centralei

 

Luna de tranzactionare pentru anul de analiza

 

contracte bilaterale

plata centralizata

Nr. Contract

Cantitate

Pret

Cantitate

Pret

 

(MWh]

[MWh]

[MWh]

 

 

[buc]

[lei/MWh]

[buc]

(lei/MWh]

[buc]

[buc]

0

1

2

3

 

4

5

6

7

8

9

10

Ianuarie

 

 

 

Februarie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Februarie

 

 

 

Martie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Decembrie

 

 

 

Ianuarie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2. DATE PRIVIND CV CONSUMATE

 

Număr de CV consumate

 

 

 

 

Total

 

din care:

 

reportate din anii precedenti

 

achizitionate in anul de raportare

 

transferate din contul producătorului in contul furnizorului *

 

Pret CV transferate din contul producătorului In contul furnizorului [M/MWh] *:

 

 

* Se completează numai de furnizorul de energie electrica care sunt si producători de E-SRE care au primit certificate verzi si le utilizeaza pentru indeplinirea propriei cote anuale obligatorie.

 

Data

Director

 

ANEXA Nr. 3.1

la procedură

 

LUNA:

ANUL:

 

LISTA FURNIZORILOR DE ENERGIE ELECTRICA ÎNSCRISI LA PCV

 

Nr. Crt.

Nume Participant

Data înscriere la Piata de Certificate Verzi

Adresa, Tel., Fax.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nota: În tabel se vor evidentia prin scriere cu o alta culoare furnizorii de energie electrică înscrisi la plata de certificate verzi în luna de raportare.

 

Data

Director General

 

ANEXA Nr. 3.2

la procedură

 

LUNA:

ANUL:

 

LISTA PRODUCĂTORILOR DE ENERGIE ELECTRICĂ ÎNSCRISI LA PCV

 

Nr. Crt.

Nume Participant

Data înscriere la Piata de Certificate Verzi

Adresa, Tel., Fax.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nota: În tabel se vor evidentia prin scriere cu o alta culoare furnizorii de energie electrică inscrisi la plata de certificate verzi în luna de raportare.

 

Data

Director General

 

ANEXA Nr. 3.3

la procedură

 

LUNA:

ANUL:

 

LISTA OFERTELOR ÎNREGISTRATE PE PIATA CENTRALIZATA DE CV

 

Nr.Crt

Nume Participant

Tip Oferta

Nr. CV ofertate

 

 

Cumpărare

 

 

 

Cumpărare

 

 

 

Cumpărare

 

 

 

Cumpărare

 

 

 

Cumpărare

 

 

 

Cumpărare

 

 

 

Cumpărare

 

 

 

Vânzare

 

 

 

Vânzare

 

 

 

Vânzare

 

 

 

Vânzare

 

 

 

Vânzare

 

 

 

Vânzare

 

 

 

Vânzare

 

 

Data

Director General

 

ANEXA Nr. 3.4

la procedură

 

LUNA:

ANUL:

 

REZULTATELE TRANZACTIONĂRILOR PE PIATA CENTRALIZATA DE CV

 

PIPCV:

lei/CV

NrCVtranzactionate:

buc.

 

Nr.Crt

Vânzător

Număr de CV vândute

 

Nr.Crt

Cumpărător

Număr de CV cumpărate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL CV vândute

 

 

TOTAL CV cumpărata

 

 

Data

Director General

 

 

ANEXA Nr. 4

la procedură

 

LISTA CV EMISE/RETRASE

 

Anul:

Luna:

 

Nr.crt.

Denumire producător E-SRE

Tip E-SRE

Cod CV emise

Cod CV retrase

0

1

2

3

4

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL

 

 

 

 

Data

Director