MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 174 (XVIII) - Nr. 105         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 3 februarie 2006

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 690 din 20 decembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

 

Decizia nr. 691 din 20 decembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 692 din 20 decembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

37. – Ordin al ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei pentru stabilirea cuantumului taxei pentru acreditarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării fortei de muncă pentru anul 2006

 

39. – Ordin al ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei pentru modificarea Procedurii de evaluare si selectie a angajatorilor care beneficiază de prevederile art. 481 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 406/2004

 

40. – Ordin al ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei pentru modificarea si completarea Procedurilor privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pe durata participării la o formă de pregătire profesională, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 171/2004

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 690

din 20 decembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Daniela Ramona Maritiu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cocor“ – S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 13.010/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 februarie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 13.010/2004, Tribunalul Bucuresti – Sectia comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Cocor“ – S.A. din Bucuresti într-o cauză comercială având ca obiect solutionarea unei ordonante presedintiale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că, prin prevederea posibilitătii ca instantele de judecată să respingă exceptia de neconstitutionalitate ridicată de parte, se încalcă prevederea constitutională conform căreia toate exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în fata instantei de fond sunt de competenta Curtii Constitutionale.

Tribunalul Bucuresti – Sectia comercială apreciază că măsura stabilită prin textul de lege criticat se referă la posibilitatea instantei de judecată de a respinge motivat cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, în conditiile în care exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă. În consecintă, instanta de judecată nu se pronuntă asupra exceptiei de neconstitutionalitate, ci numai asupra cererii de sesizare a Curtii Constitutionale, nefiind încălcate prevederile art. 146 lit. d) din Constitutie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este inadmisibilă. Astfel, arată că dispozitia art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 se referă la procedura solutionării exceptiilor de neconstitutionalitate, neavând legătură cu solutionarea litigiului între părti.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea prin alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 a cazurilor de inadmisibilitate a unei exceptii de neconstitutionalitate nu contravine nici unei dispozitii constitutionale si nu este de natură să conducă la ideea că prin aceasta instanta care judecă fondul se substituie, sub acoperirea unei dispozitii legale, Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004. Textul art. 29 alin. (6) are următorul cuprins: “Dacă exceptia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanta imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronuntare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor art. 146 lit. d) din Constitutie, referitoare la atributiile Curtii Constitutionale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, Curtea a statuat în sensul că dispozitiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură pe care instanta care a fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor exceptii care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutională, unica autoritate de jurisdictie constitutională. Dispozitiile alin. (6) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu contin nici o dispozitie contrară prevederilor constitutionale, acest text de lege stabilind doar procedura de urmat în cazul constatării existentei vreunui caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea constată că solutia adoptată si argumentele ce au stat la baza acesteia se mentin si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cocor“ – S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 13.010/2004 al Tribunalului Bucuresti – Sectia comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 decembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 691

din 20 decembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei în Dosarul nr. 1.782/2005 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, prin consilier juridic, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului solicită admiterea exceptiei, sustinând că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile art. 21 si 54 din Constitutie. Se apreciază că autoritatea publică emitentă a actului atacat nu are posibilitatea legală de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor si a intereselor sale legitime desi, în intervalul dintre data suspendării executării actului emis si cea a solutionării cererii cu privire la legalitatea actului, autoritatea nu poate pune în executare acel act.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, considerând că, potrivit jurisprudentei sale, Curtea nu se poate pronunta asupra modificării sau completării prevederilor legale supuse controlului de constitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 iunie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.782/2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei în dosarul mentionat, având ca obiect solutionarea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile criticate care permit persoanei vătămate printr-un act administrativ ca o dată cu sesizarea autoritătii publice care a emis actul să ceară instantei competente să dispună suspendarea executării actului respectiv contravin dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Constitutie. Spre deosebire de reglementarea anterioară (art. 9 din Legea nr. 29/1990), arată autorul exceptiei, actualul text “nu mai impune obligativitatea introducerii actiunii în anularea actului administrativ a cărui suspendare se cere (asa-numita actiune de fond). Pe cale de consecintă, textul actual, desi [face referire la] solutionarea actiunii de fond, nu impune introducerea acesteia si lasă astfel nereglementată o situatie de fapt si de drept extrem de importantă: ce se întâmplă cu un act administrativ suspendat după solutionarea favorabilă a unei cereri introduse în temeiul art. 14, dacă petentul nu introduce si actiunea în anularea actului administrativ.

Există, practic, posibilitatea ca acest act să rămână suspendat o perioadă indefinită de timp, legea nefăcând vorbire si despre o modalitate de a deduce justitiei o astfel de cauză“.

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, apreciind că nu sunt încălcate dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie.

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, nefiind încălcat, prin dispozitiile legale criticate, dreptul părtii la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile criticate sunt constitutionale, fiind conforme cu prevederile art. 21 alin. (3) si ale art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

De asemenea, apreciază că în cadrul controlului de constitutionalitate Curtea examinează conformitatea legilor si ordonantelor cu dispozitiile constitutionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtii prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care are următorul cuprins: “În cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritătii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instantei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronuntarea instantei de fond.“

Dispozitiile art. 7 la care face trimitere textul criticat au următorul cuprins:

“(1) Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autoritătii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile si în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativjurisdic tională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptătită să introducă plângere prealabilă si persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunostintă, pe orice cale, de existenta acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se solutionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).

(5) În cazul actiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Natională a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile celor vătămati prin ordonante sau dispozitii din ordonante, precum si în cazul prevăzut la art. 4 alin. (2), nu este obligatorie procedura prealabilă.

(6) Plângerea prealabilă în cazul actiunilor care au ca obiect contractele administrative are semnificatia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozitiile din Codul de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător.

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, si peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescriptie.“

Critica de neconstitutionalitate are la bază, în esentă, sustinerea potrivit căreia prevederile legale criticate, care permit persoanei ce se consideră vătămată printr-un act administrativ ca o dată cu sesizarea autoritătii publice care a emis actul să ceară instantei competente să dispună suspendarea executării actului respectiv, fără să impună si obligativitatea introducerii actiunii în anulare a actului administrativ a cărui suspendare se cere, încalcă dispozitiile art. 21 alin. (3) din Constitutie, referitoare la dreptul părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate în sustinerea acesteia.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 dispune cu privire la conditiile suspendării executării actului administrativ, acestea fiind norme de procedură care, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constitutie, se stabilesc de legiuitor.

Posibilitatea conferită persoanelor vătămate prin acte administrative de a cere suspendarea executării actelor respective, reglementată de textul de lege criticat, nu poate crea, astfel cum sustine autorul exceptiei, organului emitent o situatie “mai rea decât a petentului presupus vătămat“. Instanta de judecată ce urmează să solutioneze o astfel de cerere va tine seama că suspendarea executării actului administrativ este conditionată de existenta unor cazuri bine justificate si pentru prevenirea unor pagube iminente, fiind asigurat în felul acesta cadrul unui proces echitabil.

Referitor la sustinerea autorului exceptiei că “există, practic, posibilitatea ca acest act [administrativ] să rămână suspendat o perioadă indefinită de timp“, Curtea retine că art. 7 din Legea nr. 554/2004, text la care dispozitiile criticate fac trimitere, reglementând procedura prealabilă, dispune la alin. (4) că “Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se solutionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g)“, adică în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, asa cum se arată în alin. (7) al art. 7 din lege. În consecintă, Curtea constată că prin lege au fost prevăzute conditii pentru ca solutionarea unor astfel de cauze să se facă într-un termen rezonabil.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei în Dosarul nr. 1.782/2005 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 decembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 692

din 20 decembrie 2005

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Mihai Paul Cotta – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Interglobcar“ – S.R.L. Corunca în Dosarul nr. 2.316/2005 al Tribunalului Mures.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece Curtea nu se poate pronunta asupra modificării sau completării prevederilor legale supuse controlului de constitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinta din 17 iunie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 2.316/2005, Tribunalul Mures a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Interglobcar“ – S.R.L. Corunca într-o cauză prin care se solicită suspendarea unei autorizatii de functionare emise în favoarea autorului exceptiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravin dispozitiilor art. 21 alin. (3) si ale art. 124 alin. (2) din Constitutie, deoarece “nu prevăd nici un fel de criteriu pentru a determina situatia în care suspendarea executării unui act administrativ unilateral poate fi dispusă de către instantă si în contextul în care dispozitiile alin. (2) al art. 15 din Legea nr. 554/2004, atunci când fac trimitere la dispozitiile art. 14 din aceeasi lege, au în vedere doar aplicarea corespunzătoare a alin. (2) si (4) ale art. 14, deci nu si a alin. (1) al art. 14 [...], unde sunt prevăzute criterii legale (acestea fiind: caz bine justificat si pentru prevenirea unei pagube iminente), potrivit cu care instanta de judecată poate să aprecieze în privinta necesitătii suspendării executării unui act administrativ individual“. În felul acesta, în opinia autorului exceptiei, instantele de judecată, învestite cu solutionarea cererilor de suspendare a executării unor acte administrative individuale, ”pot dispune o atare suspendare total discretionar [...], putându-se dispune în aceleasi situatii solutii diferite“.

Tribunalul Mures si-a exprimat opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate prin sentintă, iar nu prin încheiere de sesizare a Curtii Constitutionale, asa cum prevăd dispozitiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992. Cu privire la exceptia de neconstitutionalitate, instanta de judecată apreciază că dispozitiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constitutionale, urmând a fi interpretate prin trimitere la art. 14 alin. (1) din aceeasi lege.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât îconditiile continute în art. 14 cu privire la cazurile în care instanta poate decide suspendarea vor putea fi avute în vedere cu ocazia judecării cererii întemeiate pe art. 15 din lege“.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constitutionale, apreciind că nu sunt încălcate dispozitiile art. 21 alin. (3) si ale art. 124 alin. (2) din Constitutie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând sentinta de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care are următorul cuprins: “Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant si prin cererea adresată instantei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanta va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu actiunea principală sau printr-o actiune separată, până la solutionarea actiunii în fond.“

Critica de neconstitutionalitate constă, în esentă, în sustinerea că art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu mentionează criteriile pentru determinarea situatiilor în care poate fi suspendată executarea unui act administrativ unilateral, ceea ce ar încălca, în opinia autorului exceptiei, dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum si ale art. 124 alin. (2), care prevăd că justitia este unică, impartială si egală pentru toti.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Nereglementarea, prin textul legal criticat, a cazurilor în care poate fi solicitată suspendarea executării unui act administrativ unilateral nu încalcă dreptul persoanei vătămate printr-un astfel de act la un proces echitabil ori la solutionarea cauzei într-un termen rezonabil. Posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral prin cererea adresată instantei pentru anularea actului nu creează, prin ea însăsi, nici o discriminare. Instanta de judecată va putea dispune suspendarea, fără ca una dintre părti să fie privilegiată, iar cealaltă dezavantajată, tinând seama de toate garantiile procesuale de care se bucură părtile. De altfel, această critică nu priveste un aspect de constitutionalitate, ci o presupusă omisiune de reglementare de către legislativ. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

Curtea mai retine că dispozitiile legale criticate nu împiedică, sub nici o formă, solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, deoarece suspendarea actului administrativ atacat poate fi dispusă de instanta de judecată numai până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei.

În ceea ce priveste sustinerea că prin dispozitiile legale criticate se încalcă principiul constitutional potrivit căruia justitia este unică, impartială si egală pentru toti, prevăzut de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea retine că si aceasta este neîntemeiată. Posibilitatea instantei de a dispune suspendarea actului administrativ în conditiile reglementate de textul legal criticat nu are legătură cu cerintele prevederilor constitutionale referitoare la justitie.

Cu privire la sustinerea autorului exceptiei că instantele de judecată, învestite cu solutionarea cererilor de suspendare a executării unor acte administrative individuale, “pot dispune o atare suspendare total discretionar [...], putându-se dispune în aceleasi situatii solutii diferite“, Curtea constată că aceasta priveste modul de aplicare a legii de către instante, aspect care nu intră sub incidenta controlului de constitutionalitate.

Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Interglobcar“ – S.R.L. Corunca în Dosarul nr. 2.316/2005 al Tribunalului Mures.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 decembrie 2005.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂTII SOCIALE SI FAMILIEI

 

ORDIN

pentru stabilirea cuantumului taxei pentru acreditarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării fortei de muncă pentru anul 2006

 

Având în vedere dispozitiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 277/2002 privind aprobarea Criteriilor de acreditare a furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările ulterioare,

în baza art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei emite următorul ordin:

Art. 1. – Cuantumul taxei pentru acreditarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării fortei de muncă se stabileste, pentru anul 2006, la valoarea de 200 lei (RON).

Art. 2. – Taxa se achită pentru fiecare serviciu prestat.

Art. 3. – Sumele încasate din taxa prevăzută la art. 1 se fac venit la bugetul asigurărilor pentru somaj.

Art. 4. – Agentia Natională pentru Ocuparea Fortei de Muncă va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

 

Bucuresti, 19 ianuarie 2006.

Nr. 37.

 

MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂTII SOCIALE SI FAMILIEI

 

ORDIN

pentru modificarea Procedurii de evaluare si selectie a angajatorilor care beneficiază de prevederile art. 481 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 406/2004

 

În temeiul prevederilor art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, cu modificările si completările ulterioare,

având în vedere dispozitiile art. 292 alin. (1), precum si ale art. 294 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei emite următorul ordin:

Art. I. – Procedura de evaluare si selectie a angajatorilor care beneficiază de prevederile art. 481 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare, aprobată prin Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 406/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004, denumită în continuare procedură, se modifică după cum urmează:

Partea introductivă va avea următorul cuprins:

“Prezenta procedură reglementează evaluarea si selectia angajatorilor în vederea acordării din bugetul asigurărilor pentru somaj a sumei reprezentând 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesională organizate pentru un număr de cel mult 20% din personalul angajat, conform Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare, denumită în continuare lege.

Selectia angajatorilor se realizează conform prevederilor art. 292 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002, cu modificările si completările ulterioare, la selectie putând participa angajatorii care au încheiat contracte cu furnizorii de formare profesională, precum si cei care au finalizat programul de formare profesională în baza planului de formare profesională din anul în curs.“

Art. II.– Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

 

Bucuresti, 19 ianuarie 2006.

Nr. 39.

 

MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂTII SOCIALE SI FAMILIEI

 

ORDIN

pentru modificarea si completarea Procedurilor privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pe durata participării la o formă de pregătire profesională, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 171/2004

 

În temeiul prevederilor art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 412/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, cu modificările si completările ulterioare,

având în vedere dispozitiile art. 661 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru somaj si stimularea ocupării fortei de muncă, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei emite următorul ordin:

Art. I. – Procedurile privind modul de acordare a drepturilor de care beneficiază persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pe durata participării la o formă de pregătire profesională, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei nr. 171/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 11 august 2004, cu modificările si completările ulterioare,

se modifică si se completează după cum urmează:

1. Literele a) si f) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:

“a) persoane care nu au loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităti autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată, în vigoare;

..............................................................................................

f) persoane care desfăsoară activităti în mediul rural si nu realizează venituri lunare sau realizează venituri lunare mai mici decât salariul de bază minim brut pe tară garantat în plată si care sunt înregistrate la agentiile pentru ocuparea fortei de muncă judetene, respectiv a municipiului Bucuresti;“.

2. Litera a) a alineatului (1) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

“a) să beneficieze de pregătire teoretică si practică pe toată durata cursului si să sustină, gratuit, de cel mult două ori, examenul de absolvire la finalizarea acestuia;“.

3. Litera b) a alineatului (2) al articolului 2 va avea următorul cuprins:

“b) să beneficieze, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, de decontarea cheltuielilor de transport pentru cel mult 4 deplasări în cursul unei luni, dacă nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire, în conditiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariatii institutiilor publice si regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării si detasării în altă localitate, precum si în cazul deplasării, în cadrul localitătii, în interesul serviciului, precum si de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pe traseul de la unitatea de cazare la unitatea de pregătire.“

4. După alineatul (2) al articolului 2 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) Persoanele care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite, în situatia în care locuiesc la o distantă mai mare de 50 km de unitatea de pregătire si se pot deplasa zilnic la aceasta, pot opta între a beneficia de dreptul la cazare si la suma de bani pentru acoperirea mesei si dreptul la abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pe traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire.“

5. Articolul 7 va avea următorul cuprins:

“Art.7. – (1) Abonamentul gratuit pe mijloacele de transport în comun se acordă persoanelor care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite si se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire, după caz:

a) pe mijloacele de transport feroviar si auto interurban, precum si, după caz, pe cel mult două linii de transport local pe traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire, dacă aceasta se află în altă localitate;

b) pentru maximum două linii de transport urban de suprafată pe traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire a cursantului;

c) pentru mijloacele de transport urban subteran si o linie de transport urban de suprafată pe traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire a cursantului.

(2) Abonamentul gratuit pe mijloacele de transport în comun se acordă persoanelor care beneficiază de servicii de formare profesională gratuite si nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire, după caz:

a) pentru maximum două linii de transport urban de suprafată pe traseul de la unitatea de cazare la unitatea de pregătire a cursantului;

b) pentru mijloacele de transport urban subteran si o linie de transport urban de suprafată pe traseul de la unitatea de cazare la unitatea de pregătire a cursantului.

(3) Pentru traseele prevăzute la alin. (1) si (2) pentru care nu se pot elibera abonamente, persoanele au dreptul să beneficieze de decontarea biletelor de călătorie pe mijloacele de transport în comun, în functie de prezenta în cursul lunii la programul de formare profesională.

(4) Decontarea cheltuielilor de transport pentru persoanele care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire se efectuează pentru cel mult 4 deplasări în cursul unei luni, pe traseul cel mai scurt de la domiciliu la locul de cazare.

(5) Costul abonamentelor sau al biletelor de călătorie, precum si cheltuielile de transport se decontează, după caz, de către agentiile pentru ocuparea fortei de muncă judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, sau de către centrele regionale de formare profesională a adultilor, la expirarea fiecărei perioade pentru care au fost procurate, pe toată durata cursului, în conditiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru salariatii institutiilor publice si ai regiilor autonome cu specific deosebit, pe perioada delegării si detasării în altă localitate, precum si în cazul deplasării, în cadrul localitătii, în interesul serviciului.“

6. După alineatul (1) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) Persoanele care locuiesc la o distantă mai mare de 50 km de unitatea de pregătire si se pot deplasa zilnic la aceasta, în situatia în care optează pentru a beneficia de dreptul prevăzut la alin. (1) nu beneficiază de drepturile prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b).“

Art. II. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

 

Bucuresti, 19 ianuarie 2006.

Nr. 40.