MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E A I
Anul 174 (XVIII) - Nr. 123 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Joi, 9 februarie 2006
SUMAR
ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
Decizia nr. V din 26 septembrie 2005
Decizia nr. VIII din 24 octombrie
2005
Decizia nr. IX din 24 octombrie 2005
Decizia nr. X din 24 octombrie 2005
Decizia nr. XI din 24 octombrie
2005
ACTE ALE OFICIULUI ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
244/2005. – Decizie pentru
publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului privind
comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor
acestora, precum si a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual si a
tabelului cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau
executanti si producătorilor de fonograme
ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE ÎNALTA
CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
– SECTIILE UNITE –
din 26 septembrie 2005
Dosarele nr. 9/2005, nr. 15/2005 si nr. 18/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie
Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în
Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la
compunerea completului care judecă în primă instantă, la judecătorii, tribunale
si curti de apel, infractiunile prevăzute în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de
coruptie.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea
cerintelor prevăzute în art. 34 din Legea nr.
304/2004, republicată, fiind prezenti 78 de judecători din
totalul de 107 judecători în functie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie,
care a relevat că, dintre recursurile în interesul legii, pe rol la acest
termen, cele declarate în dosarele nr. 9/2005 si nr. 15/2005 au legătură
indisolubilă cu recursul în interesul legii declarat în Dosarul nr. 18/2005,
având ca obiect reglementarea de bază asupra căreia instantele s-au pronuntat
în mod diferit. Conchizând în legătură cu acest aspect, procurorul a solicitat
să se dispună reunirea celor trei cauze privind recursuri declarate în
interesul legii.
Sectiile Unite, constatând că, într-adevăr, există
legătură indisolubilă între chestiunile de drept cu privire la care se sustine,
prin cele trei recursuri în interesul legii, că au primit o solutionare
diferită din partea instantelor judecătoresti, în temeiul art. 721, cu referire
la art. 164 din Codul de
procedură civilă, dispun reunirea acestor cauze. În continuare, având
cuvântul, procurorul a pus concluzii pentru admiterea recursului în interesul
legii, cu privire la toate cele trei aspecte evidentiate în dosarele reunite,
în sensul de a se stabili că infractiunile prevăzute în Legea nr.
78/2000, precum si cauzele derivate din cele la care se referă această lege
se judecă în primă instantă, la judecătorii, tribunale si curti de apel, de
complete formate dintr-un singur judecător, iar în cazul infractiunilor de
coruptie săvârsite de alte persoane decât cele mentionate în Legea nr.
78/2000, completele de judecată se constituie potrivit dispozitiilor cu
caracter general cuprinse în art. 57 din Legea nr.
304/2004, modificată si completată.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii de
fată, constată următoarele:
I. În aplicarea dispozitiilor art. 57 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, modificată si
completată prin Legea nr.
247/2005 (devenit art. 54 în urma republicării legii în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005), instantele
judecătoresti s-au pronuntat în mod diferit cu privire la compunerea
completului care judecă în primă instantă, la judecătorii, tribunale si curti
de apel, infractiunile prevăzute în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de
coruptie.
Astfel, unele instante au considerat că dispozitiile
art. 29 din Legea nr.
78/2000, în continutul ce li s-a dat prin art. I pct. 23 din Legea nr.
161/2003, conform cărora “pentru judecarea în primă instantă a
infractiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete
specializate“, iar “la judecătorii, tribunale si curtile de apel, completele
specializate sunt formate din 2 judecători“, au rămas aplicabile si după
modificarea adusă dispozitiilor art. 57 din Legea nr.
304/2004, referitoare la compunerea completului de judecată,
prin art. I pct. 27 din titlul XVI al Legii nr.
247/2005.
S-a motivat că dispozitiile art. 29 din Legea nr.
78/2000, referitoare la formarea completului specializat, pentru judecarea
în primă instantă a infractiunilor prevăzute în această lege, fiind cuprinse
într-o lege specială care derogă de la reglementarea cu caracter general, sunt
aplicabile si după intrarea în vigoare a modificărilor aduse art. 57 din Legea nr.
304/2004 prin Legea nr.
247/2005.
Alte instante, dimpotrivă, s-au pronuntat în sensul
că, pentru judecarea infractiunilor de coruptie prevăzute în Legea nr.
78/2000, completele de la judecătorii, tribunale si curti de apel trebuie
să fie formate dintr-un singur judecător, conform reglementării date prin art.
57 din Legea nr.
304/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 27 din
titlul XVI al Legii nr.
247/2005. În acest sens au fost invocate prevederile art. XIII din titlul
XVI al acestei din urmă legi, potrivit cărora “la data intrării în vigoare a
prezentei legi orice dispozitie contrară se abrogă“. Aceste din urmă instante
au interpretat corect dispozitiile legii.
Într-adevăr, prin art. 29 din Legea nr.
78/2000, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 23 din Legea nr.
161/2003, s-a statuat la alin. (1) că “pentru judecarea în primă instantă a
infractiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete
specializate“, iar la alin. (2), că “la judecătorii, tribunale si curtile de
apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători“.
Ulterior, ca urmare a modificării ce i s-a adus prin art.
I pct. 27 din titlul XVI al Legii nr.
247/2005, articolului 57 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară i s-a dat un nou
cuprins, în cadrul căruia la alin. 1 s-a prevăzut: “cauzele date, potrivit
legii, în competenta de primă instantă a judecătoriei, tribunalului si curtii
de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu exceptia cauzelor
privind conflictele de muncă si de asigurări sociale.“
Dispozitiei cu caracter imperativ din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară nu i se poate opune
interpretarea bazată pe invocarea caracterului derogatoriu al reglementării
cuprinse în art. 29 alin. (2) din Legea nr.
78/2000, în sprijinul căreia se face referire la caracterul special al
ultimei legi, câtă vreme chestiunea respectivă a fost solutionată în mod
neechivoc de legiuitor.
Sub acest aspect, este de observat că prin art. XIII
din titlul XVI al Legii nr.
247/2005 se prevede că “la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice
dispozitie contrară se abrogă“.
Or, cât timp din această dispozitie imperativă rezultă
neîndoielnica vointă a legiuitorului ca, prin actele normative privind reforma
justitiei, să se unifice modalitatea de formare a completelor de judecată în
toate cazurile unde este posibil, precum si abrogarea expresă, în scopul
arătat, a dispozitiilor contrare din alte legi, se constată că prevederea art.
29 alin. (2) din Legea nr.
78/2000, referitoare la formarea completelor de judecată, nu mai are
aplicare.
Asa fiind, în raport cu abrogarea, prin art. XIII din
titlul XVI al Legii nr.
247/2005, a dispozitiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr.
78/2000, privind formarea completelor de judecată, se impune a se stabili
că infractiunile prevăzute în această lege se judecă în primă instantă, la
judecătorii, tribunale si curtile de apel, de complete formate dintr-un
judecător.
II. Tot astfel, reglementarea cuprinsă în art. 57
alin. (1) din Legea nr.
304/2004, potrivit căreia cauzele de competenta în primă
instantă a judecătoriei, tribunalului si curtii de apel se judecă în complet
format dintr-un judecător, cu exceptia celor privind conflictele de muncă si de
asigurări sociale, este aplicabilă si în cazul oricăror situatii derivate din
cele prevăzute în această lege, cum sunt cele referitoare la arestarea
preventivă si la prelungirea duratei acesteia în cursul urmăririi penale. Este
de retinut, sub aspectul mentionat, că aplicabilitatea cu caracter general a
dispozitiilor art. 57 alin. (1) din Legea nr.
304/2004, în continutul ce li s-a dat prin Legea nr.
247/2005, nu poate fi limitată doar la faza judecătii, deoarece nici una
dintre dispozitiile specifice prin care este reglementată procedura arestării
si a prelungirii acesteia în cursul urmăririi penale, cum sunt cele cuprinse în
art. 1491 si 159 din Codul de procedură penală, nu
contine prevederi contrare.
Dimpotrivă, prin art. 1491 alin. 4
din Codul de procedură penală,
în continutul ce i s-a dat prin art. I pct. 17 din Ordonanta de urgentă a
Guvernului nr.
109/2003, se prevede că “propunerea de arestare preventivă se solutionează
în camera de consiliu de un singur judecător, indiferent de natura infractiunii“,
aducându-se astfel o precizare semnificativă, în plus, la reglementarea
corespunzătoare anterioară, prevăzută la alin. 6 al aceluiasi articol, în care
se mentiona doar că “propunerea de arestare preventivă se solutionează în
camera de consiliu de un singur judecător“.
Rezultă deci că se impune a se stabili că si orice
alte cauze derivate din cele prevăzute în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de
coruptie se judecă în primă instantă, la judecătorii, tribunale si curtile de
apel, tot de complete formate dintr-un singur judecător.
III. În fine, în practica judiciară s-au pronuntat
solutii diferite si în legătură cu numărul de judecători din care trebuie să
fie format completul, la judecătorii, tribunale si curtile de apel, în cazul
când acestea judecă în primă instantă infractiuni de coruptie săvârsite de alte
persoane decât cele la care se referă art. 1 din Legea nr.
78/2000.
Astfel, în timp ce unele instante s-au pronuntat în
sensul că, în cazul judecării în primă instantă de infractiuni de coruptie comise
de alte persoane decât cele prevăzute în art. 1 din Legea nr.
78/2000, completele trebuie formate din 2 judecători, potrivit art. 29
alin. (2) din această lege, alte instante, dimpotrivă, au considerat că nici în
asemenea situatii nu există temeiuri care să justifice formarea completului cu
mai mult de un judecător.
Ultimele instante au procedat corect.
Pe lângă caracterul limitativ de aplicare a
prevederilor Legii nr.
78/2000, care exclude incidenta ei în cazul altor persoane decât cele la
care se referă art. 1, este de retinut că, asa cum s-a subliniat în
considerentele prevăzute la pct. I, în legătură cu interpretarea ce trebuie
dată dispozitiilor referitoare la competenta instantelor judecătoresti,
instituite prin art. 57 din Legea nr.
304/2004, modificată si completată prin Legea nr.
247/2005 (devenit art. 54 în urma republicării), acest text de lege este
aplicabil si în cazul în care actul de sesizare a instantei priveste
infractiuni de coruptie.
Sub acest aspect, prevederea cuprinsă în art. XIII din
titlul XVI al Legii nr.
247/2005 că “la data intrării în vigoare a prezentei legi, orice dispozitie
contrară se abrogă“ impune concluzia că, prin acest act normativ privind
reforma justitiei, s-a instituit un singur criteriu de formare a completelor de
judecată în primă instantă, la judecătorii, tribunale si curtile de apel,
abrogându-se astfel dispozitia contrară înscrisă în art. 29 alin. (2) din Legea
nr.
78/2000.
Asa fiind, în raport cu dispozitiile legale
mentionate, prevederea cuprinsă în art. 29 alin. (2) din Legea nr.
78/2000, referitoare la formarea completului de judecată în primă instantă,
în cazul infractiunilor de coruptie, nu este aplicabilă nici dacă asemenea
fapte au fost comise de alte persoane decât cele vizate limitativ prin această
lege.
Rezultă deci că în toate situatiile mentionate privind
infractiuni de coruptie completul de judecată în primă instantă, la
judecătorii, tribunale si curtile de apel, se formează cu un singur judecător,
nerespectarea dispozitiilor referitoare la această compunere a instantei
atrăgând nulitatea hotărârii conform prevederilor art. 197 alin. 2 si 3 din
Codul de procedură penală.
În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili, în aplicarea art. 57 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, modificată si completată prin Legea nr. 247/2005, că infractiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, ca si orice alte cauze derivate din cele prevăzute în această lege se judecă în primă instantă, la judecătorii, tribunale si curtile de apel, de complete formate dintr-un singur judecător, iar în cazul infractiunilor de coruptie săvârsite de alte persoane decât cele la care se referă art. 1 din Legea nr. 78/2000, completele de judecată se constituie tot potrivit dispozitiilor cu caracter general cuprinse în art. 57 din Legea nr. 304/2004, modificată si completată (devenit art. 54 în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005).
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie.
În aplicarea dispozitiilor art. 57 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, modificată si
completată prin Legea nr.
247/2005, stabilesc:
1. Infractiunile prevăzute în Legea nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie,
precum si orice alte cauze derivate din cele prevăzute în această lege se
judecă în primă instantă, la judecătorii, tribunale si curtile de apel, de
complete formate dintr-un singur judecător.
2. În cazul infractiunilor de coruptie săvârsite de
alte persoane decât cele mentionate în Legea nr.
78/2000, completele de judecată se constituie potrivit dispozitiilor cu
caracter general cuprinse în art. 57 din Legea nr.
304/2004, modificată si completată prin Legea nr.
247/2005.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2
din Codul de procedură penală.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 26 septembrie
2005.
PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
– SECTIILE UNITE –
din 24 octombrie 2005
Dosar nr. 6/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie
Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în
Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu
privire la modul de sesizare a instantei de judecată în cazul infractiunilor la
care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală,
săvârsite de politistii care au calitatea de organe de cercetare penală ale
politiei judiciare.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr.
304/2004, republicată, fiind prezenti 74 de judecători din
totalul de 111 judecători în functie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de rocurorul
Nicoleta
Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se decide că,
în cazul infractiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală,
săvârsite de politistii având calitatea de organe de cercetare penală ale
politiei judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta,
după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanta competentă prin
rechizitoriu.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii de
fată, constată următoarele:
În aplicarea dispozitiilor art. 27 din Legea nr.
218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române, astfel cum a fost
modificată si completată prin art. IV din Legea nr. 281/2003, instantele
judecătoresti nu au un punct de vedere unitar, pronuntându-se în mod diferit.
Astfel, unele instante au considerat că după intrarea
în vigoare a Legii nr. 360/2002, potrivit căreia politistii nu mai au calitatea
de militari, plângerea prealabilă privind săvârsirea vreuneia dintre
infractiunile la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală de
către un politist, chiar dacă acesta este organ de cercetare penală al politiei
judiciare, se adresează instantei de judecată competente să solutioneze cauza.
S-a motivat că această interpretare se impune deoarece
politistul, nemaiavând calitatea de militar, în raport cu care plângerea
prealabilă îndreptată contra sa trebuia să fie adresată totdeauna organului
competent să efectueze urmărirea penală, conform art. 27 alin. 2 lit. c) din
Codul
de
procedură penală, nu mai există temei pentru a fi exceptat de la dispozitiile
cu caracter general aplicabile în materie.
S-a mai relevat în această privintă că, din moment ce
legea specială nu contine dispozitii derogatorii, referitoare la politistii
care au calitatea de organe de cercetare penală, de la reglementarea cuprinsă
în art. 279 din Codul de
procedură penală, prin care sunt precizate organele cărora li se adresează
plângerea, nu poate fi creat pentru acestia, sub aspectul competentei de
solutionare a plângerii îndreptate împotriva lor, un tratament juridic diferit
de cel aplicabil celorlalte categorii de politisti.
Alte instante, dimpotrivă, au hotărât că, în cazul
politistului care are calitatea de organ de cercetare penală al politiei
judiciare, plângerea prealabilă trebuie adresată procurorului chiar si în cazul
infractiunilor la care se referă prevederile art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul
de procedură
penală,
considerând că, în raport cu dispozitiile art. 27 alin. (2) din Legea nr.
218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române, astfel cum a fost
modificat si completat prin art. IV din Legea nr. 281/2003, urmărirea penală se
efectuează în mod obligatoriu de procuror în cazul oricărei infractiuni
săvârsite de politistii care au calitatea de organe de cercetare ale politiei
judiciare.
Aceste din urmă instante au procedat corect.
Potrivit art. 279 alin. 1 din Codul de procedură penală,
“punerea în miscare a actiunii penale se face numai la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infractiunilor pentru care
legea prevede că este necesară astfel de plângere“.
În legătură cu această categorie de fapte penale, prin
art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul
de procedură penală este instituită regula cu caracter general potrivit căreia,
în cazul infractiunilor prevăzute de Codul penal în art. 180, art. 184 alin. 1,
art. 193, 205, 206, 210, 213 si 220, plângerea prealabilă se adresează
instantei de judecată dacă făptuitorul este cunoscut.
Dar, prin dispozitiile înscrise la lit. c) a aceluiasi
alineat 2 al articolului mentionat, este reglementată exceptia de la această
regulă, prevăzându-se că “plângerea prealabilă se adresează... organului
competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea prealabilă este
îndreptată contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător si
controlor financiar de la camera de conturi judeteană, controlor financiar de
la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arătate în art. 29 pct.
1“.
În legătură cu ultima prevedere a dispozitiei
mentionate, potrivit căreia plângerea prealabilă se adresează organului
competent să efectueze urmărirea penală si atunci când o atare plângere vizează
persoanele arătate în art. 29 pct. 1 din Codul de procedură penală, este
de observat că, între acele persoane sunt cuprinse si cele implicate în alte
cauze, date prin lege în aceeasi competentă, conform lit. g) din cadrul acestui
punct.
Rezultă deci că legiuitorul, prin dispozitia de
principiu cuprinsă în art. 279 alin. 2 lit. c), cu referire la art. 29 pct. 1
din Codul de procedură penală,
a exceptat si cauzele mentionate la lit. g) din cadrul acestui punct de la regula
potrivit căreia plângerea prealabilă se adresează instantei de judecată pentru
săvârsirea infractiunilor mentionate la art. 279 alin. 2 lit. a) din acelasi
cod.
Din această dispozitie de exceptare de la
reglementarea cu caracter general arătată rezultă că, prin legi cu caracter
special, se poate stabili ca si pentru alte categorii de persoane, nementionate
la art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul
de procedură penală, să nu fie aplicabile prevederile art. 279 alin. 2 lit.
a) din acelasi cod.
Or, în acest cadru, prin art. 27 alin. (2) din Legea
nr. 218/2002 privind organizarea si
functionarea Politiei Române, astfel cum a fost modificat si completat prin
Legea nr. 281/2003, s-a prevăzut că “urmărirea penală se efectuează în mod
obligatoriu de procuror în cazul infractiunilor săvârsite de politistii care au
calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare“.
Fată de această dispozitie cu caracter imperativ,
nelimitată la anumite categorii de infractiuni, se impune să se considere că si
în cazul când politistii care au calitatea de organe de cercetare ale politiei
judiciare săvârsesc infractiuni pentru care punerea în miscare a actiunii
penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, trebuie
efectuată urmărirea penală în mod obligatoriu de procuror, chiar dacă pentru
acele infractiuni plângerea prealabilă se adresează instantei de judecată
conform art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală.
În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit.
a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si ale
art. 4142 din Codul de procedură penală,
urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si a se stabili
că, în cazul infractiunilor la care se referă art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală,
săvârsite de politistii care au calitatea de organe de cercetare penală ale
politiei judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului, iar acesta,
după efectuarea
urmăririi
penale, poate sesiza instanta competentă prin rechizitoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie.
În aplicarea dispozitiilor art. 27 din Legea nr.
218/2002, astfel cum a fost modificată si completată prin art. IV din Legea nr.
281/2003, stabilesc:
În cazul infractiunilor prevăzute de art. 279 alin. 2
lit. a) din Codul de procedură
penală, săvârsite de politisti care au calitatea de organe de cercetare
penală ale politiei judiciare, plângerea prealabilă se adresează procurorului,
iar acesta, după efectuarea urmăririi penale, poate sesiza instanta competentă
prin rechizitoriu.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2
din Codul de procedură penală.
Pronuntată în sedinta publică, astăzi, 24 octombrie
2005.
PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
– SECTIILE UNITE –
din 24 octombrie 2005
Dosar nr. 7/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie Înalta Curte de Casatie si
Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25
lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din
Legea nr. 59/1934 în raport cu reglementarea dată, prin art. 215 alin. 4 din
Codul penal, faptelor de înselăciune săvârsite în legătură cu emiterea unui
cec.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea
cerintelor prevăzute în art. 34 din Legea nr.
304/2004, republicată, fiind prezenti 74 de judecători din
totalul de 111 judecători în functie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili că
emiterea unei file cec fără să existe la tras disponibilul necesar acoperirii
acestuia constituie infractiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea
nr. 59/1934, atunci când situatia este cunoscută si acceptată de beneficiar,
iar în cazul când s-a făcut prin inducerea lui în eroare, în scopul obtinerii
unui fals material injust, constituie infractiunea de înselăciune prevăzută în
art. 215 alin. 4 din Codul penal, dacă s-a produs o pagubă beneficiarului
cecului.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii de
fată, constată următoarele:
În aplicarea dispozitiilor art. 215 din Codul penal,
instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar, constatându-se că au
fost pronuntate solutii diferite în legătură cu încadrarea juridică a faptei de
emitere a unui cec, fără acoperirea necesară, în cazul când situatia este
cunoscută si acceptată de beneficiar, precum si a faptei de emitere a cecului,
fără acoperirea necesară, în scopul inducerii în eroare a beneficiarului, cu
consecinta păgubirii acestuia.
Astfel, unele instante au considerat că fapta de
emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau asupra unei persoane,
stiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară,
constituie infractiunea de înselăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul
penal,
dacă
s-a produs o pagubă beneficiarului cecului, atât în cazul în care beneficiarul
nu a avut cunostintă că, în momentul emiterii, nu exista disponibilul necesar
acoperirii cecului, cât si în cazul în care beneficiarul a avut cunostintă de
această situatie.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că
lipsa intentiei de inducere în eroare, dedusă din cunoasterea si aceptarea de
către beneficiar a completării cecului fără acoperirea necesară, nu justifică
încadrarea unei atari fapte în infractiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2
din Legea nr. 59/1934, cât timp a avut ca urmare producerea unui prejudiciu.
Alte instante au încadrat faptele, în ambele
modalităti de săvârsire, în infractiunea de înselăciune prevăzută în art. 215
alin. 4 din Codul penal, considerând că art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr.
59/1934 a fost implicit abrogat la data intrării în vigoare a Codului penal
adoptat în anul 1936, prin reglementarea în art. 553 a infractiunii de
înselăciune în legătură cu emiterea de cecuri, precum si ca urmare a încriminării aceleiasi fapte prin
alin. 4 alart. 215 din actualul Cod penal, astfel cum a fost modificat prin
Legea nr. 140/1996.
Au fost si instante care au încadrat fapta, în ambele
ipoteze, numai în infractiunea prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea
nr. 59/1934, apreciind că această încadrare juridică, fiind prevăzută într-o
lege specială, este singura ce se impune a fi adoptată.
În fine, alte instante au încadrat distinct cele două
fapte în raport cu împrejurarea dacă beneficiarul a cunoscut si a acceptat
completarea cecului fără ca acesta să aibă acoperirea necesară.
Aceste din urmă instante au considerat că fapta de
emitere a unui cec, stiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum si fapta de a retrage, după emitere, provizia, în
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un
folos material injust, dacă s-a produs o pagubă beneficiarului cecului,
constituie infractiunea de înselăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul
penal.
Tot aceste instante au ajuns la concluzia că, dacă
beneficiarul a avut cunostintă, în momentul emiterii, că nu exista disponibilul
necesar acoperirii cecului, fapta trebuie încadrată în infractiunea prevăzută
în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Ultimele instante au procedat corect.
Într-adevăr, prin art. 84 din Legea nr. 59/1934 au
fost indicate faptele care constituie infractiuni comise în legătură cu
emiterea cecurilor, prevăzându-se, între altele, la alin. 1 pct. 2, că se pedepseste
cu sanctiunea stabilită în acest text de lege “oricine emite un cec fără a avea
la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul si mai înainte de
trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel în total sau în
parte de disponibilul avut“.
Este de observat că legiuitorul, referindu-se la
faptele pe care le-a incriminat, a precizat că pedeapsa prevăzută în textul de
lege mentionat este aplicabilă “afară de cazul când faptul constituie un delict
sanctionat cu o pedeapsă mai mare, în care caz se aplică această pedeapsă“.
Rezultă deci că prin însăsi această lege specială a
fost reafirmat principiul potrivit căruia incriminarea era determinată de
dispozitia care prevedea pedeapsa cea mai grea, ceea ce corespundea si
reglementării date în acea perioadă cumulului ideal de infractiuni, preluată
ulterior în art. 103 din Codul penal adoptat în anul 1936.
Ca urmare, fată de incriminarea faptei la care se
referă art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 si prin art. 553 din Codul
penal mentionat, erau aplicabile aceste din urmă dispozitii, care prevedeau
pedeapsa cea mai grea.
În actualul Cod penal, dându-se un nou cuprins
articolului 215 prin Legea nr. 140/1996, s-a prevăzut, în alin. 4 al acestui articol,
că “emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane,
stiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară,
precum si fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte,
ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de
prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o pagubă
posesorului cecului, se sanctionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2“.
În acest fel, legiuitorul a incriminat ca infractiune
de înselăciune, prin actualul alin. 4 al art. 215 din Codul penal, atât fapta
de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane,
stiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară,
cât si fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori
de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de
prezentare, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos
material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului.
Rezultă deci că prejudicierea beneficiarului cecului
emis, prin săvârsirea oricăreia dintre faptele de inducere în eroare arătate
mai sus, în scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material
injust, constituie infractiunea de înselăciune prevăzută în art. 215 alin. 4
din Codul penal.
În cazul în care beneficiarul are cunostintă, în
momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la
tras, fapta nu mai poate constitui însă infractiunea de înselăciune prevăzută
în art. 215 alin. 4 din Codul penal, deoarece îi lipseste un element
constitutiv esential, respectiv inducerea în eroare, conditie cerută
fără echivoc prin alin. 1 al aceluiasi articol.
Dar o atare faptă este susceptibilă de a fi încadrată
în prevederile art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, potrivit căruia
săvârseste infractiunea prevăzută în acest text de lege “oricine emite un cec
fără a avea la tras disponibilul suficient, sau după ce a tras cecul si mai
înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în
total sau în parte de disponibilul avut“.
În această privintă este de retinut că prevederile
art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, nefiind abrogate prin Legea nr.
140/1996, ca urmare a introducerii alin. 4 în art. 215 din Codul penal, si nici
prin dispozitii anterioare, nu pot fi considerate scoase din vigoare, ele
producându-si efectele.
De aceea, ori de câte ori beneficiarul are cunostintă,
în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii cecului la
tras, astfel că lipseste elementul constitutiv al inducerii în eroare cerut
prin art. 215 alin. 1 din Codul penal, fapta constituie infractiunea prevăzută
în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, iar nu infractiunea de
înselăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal.
În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit.
a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si ale
art. 4142 din Codul
de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a
se stabili că fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii de credit sau
unei persoane, stiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară, precum si fapta de a retrage, după emitere, provizia, în
totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea
termenului de prezentare, în scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un
folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie
infractiunea de înselăciune prevăzută în art. 215 alin. 4 din Codul penal, iar
dacă beneficiarul a avut cunostintă, în momentul emiterii cecului, că nu există
disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infractiunea
prevăzută în art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.
În aplicarea dispozitiilor art. 215 din Codul penal,
stabilesc:
1. Fapta de emitere a unui cec asupra unei institutii
de credit sau asupra unei persoane, stiind că pentru valorificarea lui nu există
provizia sau acoperirea necesară, precum si fapta de a retrage, după emitere,
provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte
de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obtine pentru sine sau
pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului
cecului, constituie infractiunea de înselăciune prevăzută în art. 215 alin. 4
din Codul penal.
2. Dacă beneficiarul cecului are cunostintă, în
momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la
tras, fapta constituie infractiunea prevăzută de art. 84 alin. 1 pct. 2 din
Legea nr. 59/1934.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2
din Codul de procedură penală.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 24 octombrie
2005.
PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
– SECTIILE UNITE –
din 24 octombrie 2005
Dosar nr. 10/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie
Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii
Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu
privire la aplicarea dispozitiilor art. 34 cu referire la art. 120 din Codul
penal, în caz de concurs de infractiuni, din care pentru unele s-au stabilit
pedepse ce intră sub incidenta gratierii.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr.
304/2004, republicată,
fiind
prezenti 74 de judecători din totalul de 111 judecători în functie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se stabili
că, în cazul intervenirii gratierii pentru unele dintre infractiunile aflate în
concurs, dispozitiile referitoare la contopire se aplică numai cu privire la
pedepsele executabile, iar gratierea individuală vizează pedeapsa rezultantă
aplicată.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii de
fată, constată următoarele:
În aplicarea dispozitiilor art. 34 din Codul penal, cu
referire la art. 120 din acelasi cod, instantele judecătoresti s-au pronuntat
în mod diferit cu privire la modalitatea în care trebuie efectuată contopirea
pedepselor în caz de concurs de infractiuni, dintre care pentru unele s-au
stabilit pedepse ce intră sub incidenta gratierii.
Astfel, unele instante, în caz de concurs de
infractiuni, pentru care au stabilit numai pedepse cu închisoarea, le-au
contopit în conformitate cu art. 34 alin. 1 lit. b) din Codul penal, în sensul
că au aplicat pedeapsa cea mai grea, după care, considerând că pedeapsa
rezultantă reflectă întregul ansamblu infractional, au constatat gratierea
acesteia.
Alte instante, dimpotrivă, după stabilirea pedepselor
pentru fiecare infractiune aflată în concurs, au procedat la contopirea
acestora si au dispus să fie executată pedeapsa cea mai grea, cu adăugarea unui
eventual spor, dispunând apoi descontopirea pedepsei rezultante astfel
calculate în pedepsele componente, precum constatarea gratierii celor pentru
care a intervenit această măsură de clementă.
În fine, alte instante, stabilind pedepse distincte
pentru toate infractiunile aflate în concurs, au constatat gratierea fiecărei
pedepse căreia îi era aplicabilă această măsură de clementă, iar în final au
contopit numai pedepsele executabile, care nu au făcut obiectul gratierii sau
au fost gratiate partial.
Aceste din urmă instante au procedat corect.
Într-adevăr, prin art. 120 alin. 1 din Codul penal se
prevede că “gratierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a
executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai usoară“, iar potrivit
alin. 2 al aceluiasi articol, “gratierea are efecte si asupra pedepselor a
căror executare este suspendată conditionat“, în care caz “partea din termenul
de încercare care reprezintă durata pedepsei pronuntate de instantă se reduce
în mod corespunzător“, iar “dacă suspendarea conditionată este revocată sau
anulată, se execută numai partea de pedeapsă rămasă negratiată“.
În dezvoltarea dispozitiilor din Codul penal
mentionate, prin art. 1 din Legea nr. 546/2002 privind gratierea si procedura
acordării gratierii, s-a subliniat că “gratierea este măsura de clementă ce
constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de
instantă ori în comutarea acesteia în una mai usoară“.
Prin aceeasi lege s-a prevăzut, la art. 2, că
“gratierea poate fi acordată individual, prin decret al Presedintelui României,
potrivit art. 94 lit. d) din Constitutia României, sau colectiv, de către
Parlament, prin lege organică, conform art. 72 alin. (3) lit. g) din
Constitutie“.
Fiind o cauză de înlăturare a conventiilor
condamnării, gratierea are ca obiect, de regulă, pedeapsa principală,
indiferent de modalitatea de executare.
În cazul pluralitătii de infractiuni sub forma
concursului, la care se stabilesc pedepse pentru fiecare infractiune în parte,
fiind aplicată în final o singură pedeapsă, rezultantă, pentru toate
infractiunile concurente, gratierea colectivă îsi produce efectele potrivit
regulilor instituite prin art. 14 din Legea nr. 546/2002.
Astfel, în art. 14 din Legea nr. 546/2002 se prevede
la alin. (1) că “în situatia pluralitătii de infractiuni pentru care s-au
aplicat pedepse ce au fost contopite, obiectul gratierii colective îl
constituie pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infractiuni si nu pedeapsa
rezultantă“, pentru ca în alin. (2) să se precizeze că “în cazurile prevăzute
la alin. 1, dacă pentru unele dintre aceste pedepse este incidentă gratierea,
ele vor fi descontopite, iar dacă a rămas o singură pedeapsă din pedeapsa
rezultantă, care nu este gratiată, va fi înlăturat si sporul eventual aplicat“.
Prevăzând, în art. 13 alin. (1) din aceeasi Lege nr.
546/2002, că “gratierea colectivă poate avea ca obiect numai pedepse aplicate
de instantă pentru fapte săvârsite anterior datei prevăzute în legea de
gratiere“, legiuitorul a admis implicit posibilitatea ca actul de gratiere
colectivă să intervină si înainte de pronuntarea condamnării, pentru fapte
săvârsite anterior. În această privintă, prin alin. (2) al art. 13 din aceeasi
lege s-a subliniat că “atunci când legea intră în vigoare înaintea rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare, gratierea îsi produce efectele numai de
la data rămânerii definitive a hotărârii“.
De aceea, în situatia în care gratierea intervine
înainte de solutionarea definitivă a cauzei, operatiunea de contopire nu poate
avea loc decât după constatarea gratierii, totală sau, după caz, partială, a
fiecăreia dintre pedepsele stabilite, pentru infractiunile aflate în concurs,
care sunt vizate prin actul de clementă.
Ca urmare, rezultă că nu pot face obiectul contopirii,
conform prevederilor art. 34 din Codul penal, decât pedepsele executabile,
pentru care nu a intervenit gratierea sau care au fost gratiate partial. Asadar,
în cazul intervenirii gratierii totale sau partiale a unora dintre pedepsele
stabilite pentru infractiunile aflate în concurs, operatiunea de contopire,
neputând privi decât pedepsele executabile, nu va putea fi efectuată decât în
situatia în care au rămas de executat cel putin două pedepse privind
infractiuni concurente.
În ceea ce priveste gratierea individuală, care,
potrivit art. 3 din Legea nr. 546/2002, “se acordă la cerere sau din oficiu,
numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare“, este de observat
că, în raport cu natura pe care o are, efectele sale nu pot viza, în cazul
concursului de infractiuni, decât pedeapsa rezultantă.
O atare solutie se impune deoarece gratierea individuală,
care se acordă numai după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în
urma unor atente verificări, are ca temei considerente referitoare la
persoana condamnatului, iar nu criterii
de ordin obiectiv, privind natura faptelor penale vizate prin actul de clementă
sau îndeplinirea de către unele categorii restrânse de persoane a anumitor
criterii selective (tineri, bătrâni, femei cu copii minori etc.).
Pe de altă parte, din moment ce gratierea individuală
priveste pedeapsa rezultantă în ansamblu, efectele sale se limitează la
pedepsele componente ale pedepsei rezultante, în această din urmă pedeapsă
neputând fi absorbite, prin contopire, eventuale pedepse stabilite, prin
hotărâri ulterioare, pentru alte infractiuni concurente.
În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit.
a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si ale
art. 4142 din Codul
de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a
se stabili că, în caz de concurs de infractiuni, dacă pentru unele infractiuni
s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenta gratierii, dispozitiile referitoare
la contopire se aplică numai cu privire la pedepsele executabile ce nu au făcut
obiectul gratierii sau au fost gratiate doar partial, precum si că gratierea
individuală vizează numai pedeapsa rezultantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si
Justitie.
În aplicarea dispozitiilor art. 34, cu referire la
art. 120 din Codul penal, stabilesc:
1. În caz de concurs de infractiuni, dintre care
pentru unele s-au stabilit pedepse ce intră sub incidenta gratierii,
dispozitiile referitoare la contopire se aplică numai cu privire la pedepsele
executabile ce nu au făcut obiectul gratierii sau care au fost gratiate
partial.
2. Gratierea individuală, în cazul concursului de
infractiuni, vizează numai pedeapsa rezultantă.
Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 2
din Codul de procedură penală.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 24 octombrie 2005.
PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu
ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
– SECTIILE UNITE –
din 24 octombrie 2005
Dosar nr. 8/2005
Sub presedintia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie
Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în
Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a
întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu
privire la aplicarea dispozitiilor art. 1, 2 si ale art. 3 alin. 1 si 2 din
Ordonanta Guvernului nr.
9/2000, aprobată prin Legea nr.
356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligatia
restituirii la scadentă a sumei împrumutate sub sanctiunea penalitătilor de întârziere,
pe lângă dobânda contractuală convenită de părti sau pe lângă dobânda legală.
Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea
prevederilor art. 34 din Legea nr.
304/2004, republicată, fiind prezenti 74 de judecători din
totalul de 111 judecători în functie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Florenta Baltă.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul
legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia, în sensul de a se decide că
prevederea într-un contract de credit a clauzei penale prin care se instituie
obligatia restituirii la scadentă a sumei împrumutate sub sanctiunea
penalitătilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe
lângă dobânda legală, contravine dispozitiilor legii.
SECTIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii de
fată, constată următoarele:
În aplicarea dispozitiilor art. 1, 2 si ale art. 3
alin. 1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr.
9/2000, aprobată prin Legea nr.
356/2002, referitoare la clauza penală prin care se instituie obligatia
restituirii la scadentă a sumei împrumutate sub sanctiunea penalitătilor de
întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda
legală, instantele judecătoresti s-au pronuntat în mod diferit.
Astfel, unele instante au considerat că obligatia
împrumutatului de a restitui la scadentă suma împrumutată, sub sanctiunea
penalitătilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală stabilită sau
dobânda legală, corespunde prevederilor legale.
În motivarea acestui punct de vedere s-a relevat că,
din moment ce este stipulată în contract, clauza penală produce consecinte
juridice în temeiul art. 969 din Codul
civil, potrivit căruia conventiile legal făcute au putere de lege între
părtile contractante. S-a mai învederat că această clauză nu poate fi
considerată nelegală sau imorală cât timp, prin prevederea ei în contract, se
urmăreste sanctionarea debitorului în cazul neîndeplinirii obligatiei privind
respectarea termenului de rambursare a ratelor creditului.
Ca urmare, aceste instante, întemeindu-se pe
dispozitiile art. 6 si ale art. 10 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr.
9/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.
356/2002, s-au pronuntat în sensul obligării debitorului la restituirea
sumei datorate, a dobânzii convenite sau a dobânzii legale, precum si a
penalitătilor de întârziere.
Alte instante au obligat debitorul la restituirea sumei
împrumutate si la plata dobânzii convenite sau a celei legale, precum si a
penalitătilor de întârziere, dispunând totodată reactualizarea acestor sume în
raport cu rata inflatiei.
În motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că
obligatiile asumate prin contractul de împrumut cu privire la plata ratelor
datorate, a dobânzilor si a penalitătilor de întârziere au deplină valabilitate
deoarece, fiind convenite legal între părti, au putere de lege între acestea
conform art. 969 alin. 1 din Codul
civil.
În fine, alte instante, dimpotrivă, au considerat că
este nulă clauza penală prin care sunt prevăzute penalităti de întârziere, în
afara dobânzii contractuale sau a celei legale, apreciind că o asemenea clauză
este prohibită de lege. Ca urmare, prin hotărârile pronuntate de aceste
instante debitorul a fost obligat să plătească doar sumele nerestituite
creditorului, precum si dobânzile curente restante.
În justificarea acestui punct de vedere s-a motivat că,
în raport cu prevederile Legii nr. 313/1879, care nu a fost abrogată si nici nu
a căzut în desuetudine, clauza penală în contractele de împrumut este
interzisă. S-a mai relevat că, atât timp cât dispozitiile legale care nu permit
prevederea clauzei penale în contractele de împrumut sunt de ordine publică,
potrivit art. 5 din Codul civil
nu se poate deroga de la aceste dispozitii prin conventii. Aceste din urmă
instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.
Într-adevăr, potrivit art. 1 din Ordonanta Guvernului nr.
9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligatii bănesti, astfel cum
a fost aprobată prin Legea nr.
356/2002, “părtile sunt libere să stabilească, în conventii, rata dobânzii
pentru întârzierea la plata unei obligatii bănesti“.
Prin art. 2 din aceeasi ordonantă se prevede că, “în
cazul în care, potrivit dispozitiilor legale sau prevederilor contractuale,
obligatia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va
plăti dobânda legală“, iar în art. 3 este reglementat modul de stabilire a
dobânzii legale în materie comercială.
Pe de altă parte, în conformitate cu art. 5 alin. 1
din ordonanta mentionată, îîn raporturile civile dobânda nu poate depăsi
dobânda legală cu mai mult de 50% pe an“.
În acelasi sens, în reglementarea dată prin art. 1089
alin. 2 din Codul civil,
“clauza prin care, de mai înainte si în momentul promovării unei conventii alta
decât o conventie comercială, se va stipula dobânda la dobânzile datorate
pentru un an sau pentru mai putin, ori mai mult de un an, sau la alte venituri
viitoare, se va declara nulă“.
Tot astfel, prin Legea nr. 313 din 20 februarie 1879,
ale cărei dispozitii sunt în vigoare si constitutionale, potrivit Deciziei
Curtii Constitutionale nr. 524 din 2 decembrie 1997, s-a prevăzut la art. 1 că
este anulată clauza penală din contractele de împrumut sau prestatiuni în
natură, precum si că “Judecătorul, în caz de împrumut va putea condamna numai
la plata dobânzii prevăzută în art. 1589 din Codul civil, sau în caz de
alte obligatiuni, la daune-interese, conform art. 1084 din Codul civil “.
Or, potrivit art. 1589 alin. 1 din Codul civil, “se defige o
dobândă de cinci la sută pe an pentru afacerile civile si de sase la sută pe an
pentru cele comerciale, în toate cazurile unde nu s-a hotărât de părti
cuantumul ei“.
Ca urmare, prevederile art. 1 din Ordonanta Guvernului
nr.
9/2000, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.
356/2002, potrivit cărora “părtile sunt libere să stabilească, în
conventii, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligatii bănesti“,
nu îngăduie decât practicarea de dobânzi limitate în raporturile civile,
conform prevederilor art. 5 alin. 1 din aceeasi lege, la posibilitatea de a
depăsi dobânda legală cu cel mult 50% pe an.
Rezultă deci că nu există temei legal care să permită
stabilirea, în cadrul raporturilor civile, a altor dobânzi decât a celor
convenite prin contract, al căror cuantum nu poate depăsi dobânda legală decât
cu cel mult 50% pe an, sau de sanctiuni constând în penalităti de întârziere.
Asa fiind, clauza penală prin care se stabileste
obligatia restituirii la scadentă a sumei împrumutate sub sanctiunea
penalitătilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe
lângă dobânda legală, având o cauză nelicită, în raport cu dispozitiile art. 5
si ale art. 968 din Codul civil,
contravine prevederilor legii.
În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit.
a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si ale
art. 329 alin. 2 si 3 din Codul
de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii si a
se decide în sensul că orice clauză penală prin care se stabileste obligatia
restituirii la scadentă a sumei împrumutate sub sanctiunea penalitătilor de
întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda
legală, contravine prevederilor legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.
În aplicarea dispozitiilor art. 1, art. 2 si ale art.
3 alin. 1 si 2 din Ordonanta Guvernului nr.
9/2000, aprobată prin Legea nr.
356/2002, cu referire la art. 969 alin. 1 din Codul civil, stabilesc:
Clauza penală prin care se stabileste obligatia
restituirii la scadentă a sumei împrumutate sub sanctiunea penalitătilor de
întârziere, pe lângă dobânda contractuală convenită sau pe lângă dobânda
legală, contravine prevederilor legii.
Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 24 octombrie
2005.
PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu
GUVERNUL
ROMÂNIEI
OFICIUL
ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
pentru
publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului privind
comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a
reproducerilor acestora, precum si a prestatiilor artistice din domeniul
audiovizual si a tabelului cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite
artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de fonograme
Având în vedere dispozitiile art. 1312 alin.
(1) si (2) din Legea nr.
8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, cu modificările si completările
ulterioare, precum si ale art. 2 din Decizia directorului general al Oficiului
Român pentru Drepturile de Autor nr.
218/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.002
din 11 noiembrie 2005,
în baza prevederilor art. 2 alin. (2) si ale art. 6
alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr.
758/2003 privind organizarea si functionarea Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor si a corpului de arbitri, si ale Hotărârii Guvernului nr.
210/2000 privind numirea în functia de director general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Art. 1. – Se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I, Protocolul privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în
scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum si a prestatiilor
artistice din domeniul audiovizual si tabelul cuprinzând drepturile
patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de
fonograme, încheiat între organismele de gestiune colectivă Centrul Român
pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti (CREDIDAM) si Uniunea
Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), pe de o parte, si Federatia
Industriei Hoteliere din România (FIHR), pe de altă parte.
Art. 2. – Prezenta decizie intră în vigoare la data
publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor,
Bucuresti,
19 decembrie 2005.
Nr.
244.
privind comunicarea publică a fonogramelor publicate
în scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum si a prestatiilor
artistice din domeniul audiovizual si tabelul cuprinzând drepturile
patrimoniale cuvenite artistilor interpreti sau executanti si producătorilor de
fonograme
FIHR – Federatia Industriei Hoteliere din
România, cu sediul în Bucuresti, bd. Gh. Magheru nr. 7, bl. EVA, et. 3, camera
40, sectorul 1, telefon/fax 312 05 70, e-mail fihr@fx.ro, având contul RO
46CBIT4260102336002000, deschis la Banca Comercială Ion Tiriac, reprezentată
legal prin domnul Mihai Râjnită, în calitate de secretar general,
CREDIDAM – Centrul Român pentru
Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti, cu sediul în Bucuresti, str.
Jules Michelet nr. 15–17, et. 2, ap. 11, telefon/fax 318 58 13, e-mail
office@credidam.ro, având contul RO23INGB0001000152938958, deschis la ING Bank
Bucuresti, reprezentat legal prin domnul Stefan Gheorghiu, în calitate de
director general,
UPFR – Uniunea Producătorilor de Fonograme
din România, cu sediul în Bucuresti, str. Nicolae Racotă nr. 16–18, et. 4, ap.
9, sectorul 1, telefon 224 65 77, fax 224 65 83, e-mail office@upfr.ro, având
contul RO66BRDE445SV20971204450, deschis la BRD-GSG – Sucursala Dorobanti
Bucuresti, reprezentată legal prin doamna Ioana Fesnic, în calitate de
presedinte,
convin prin prezentul protocol după cum urmează:
1. Prin comunicarea publică a
fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora se
întelege comunicarea acestora în spatii publice, indiferent de modalitatea
realizării comunicării, prin întrebuintarea unor mijloace mecanice sau
electroacustice (instalatii de amplificare, aparatură de redare a
înregistrărilor sonore sau audiovizuale, receptoare radio sau televizoare, echipament
informatic etc.).
2. Prin utilizarea prestatiilor artistice din
domeniul audiovizual în scop ambiental se întelege comunicarea acestora în
spatii publice, indiferent de modalitatea realizării comunicării către public.
3. Prin utilizator de fonograme, în sensul
prezentei metodologii, se întelege orice persoană fizică sau juridică
autorizată care foloseste cu orice titlu (de proprietate, de administrare, de
închiriere, de subînchiriere, comodat etc.) spatii în care sunt comunicate
fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora.
4. Prin utilizator al prestatiilor artistice din
domeniul audiovizual se întelege orice persoană fizică sau juridică
autorizată care foloseste cu orice titlu (de proprietate, de administrare, de
închiriere, de subînchiriere etc.) spatii în care sunt utilizate opere
audiovizuale în scop ambiental.
5. Utilizatorul are obligatia să obtină din partea
organismelor de gestiune colectivă a drepturilor artistilor interpreti sau
executanti si a producătorilor de fonograme autorizatii pentru utilizarea
fonogramelor publicate în scop comercial si a prestatiilor artistice din
domeniul audiovizual în schimbul unei remuneratii potrivit tabelului*) anexat,
indiferent de durata efectivă a utilizării.
6. Autorizatia neexclusivă se eliberează pe o perioadă
determinată de 12 luni. În cazul utilizatorilor cu activitate sezonieră,
autorizatia se va elibera exclusiv pentru perioada de functionare, în baza
declaratiei pe propria răspundere a utilizatorului.
7. Obligatia de plată a remuneratiilor revine
detinătorului, cu orice titlu, al spatiului în care are loc comunicarea
publică.
8. În situatia subînchirierii partiale a unui spatiu
în care are loc comunicarea publică, detinătorii, cu orice titlu, ai spatiilor
închiriate vor plăti remuneratii distincte dacă utilizează surse proprii de
sunet sau de sunet si imagine.
9. Pentru remuneratiile ce au fost stabilite în cotă
fixă plata se efectuează lunar (tabelul anexat), până cel târziu în ultima zi a
lunii respective.
10. Pentru remuneratiile stabilite în cotă procentuală
(tabelul anexat) plata se efectuează lunar, până cel târziu în data de 10 a
lunii următoare. Baza de calcul a remuneratiei din tabel o reprezintă, după
caz: a) totalul veniturilor; b) bugetul de cheltuieli.
11. Pentru întârzieri la plată utilizatorii datorează
penalităti de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere.
12. Autorizatia încetează de drept în cazul
întârzierilor de plată mai mari de 90 de zile.
13. Organismele de gestiune colectivă pot numi unul
sau doi delegati pentru monitorizarea utilizării operelor în scop ambiental.
Delegatii au acces liber la concerte, discoteci, baruri, spectacole etc. numai
în baza legitimatiilor emise de organismele de gestiune colectivă si a
delegatiilor care indică ora si scopul accesului.
Reprezentantii organismelor de gestiune colectivă pot
utiliza echipamente de înregistrare audio si/sau video portabile în spatiile în
care sunt utilizate fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale
acestora, precum si prestatii artistice din domeniul audiovizual.
14. Remuneratiile stabilite în sumă fixă se pot
modifica anual, începând cu prima lună a anului următor celui în care s-a
publicat metodologia, de către organismele de gestiune colectivă, pe baza
indicelui de inflatie, stabilit la nivel national.
15. Aceste modificări se depun la Oficiul Român pentru
Drepturile de Autor, urmând a fi publicate în Monitorul Oficial al României,
Partea I, pe cheltuiala organismelor de gestiune colectivă, prin decizie a
directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, emisă în 5
zile de la data depunerii.
16. Modificările devin efective începând cu luna
următoare publicării.
|
FIHR Mihai Râjnită |
UPFR Ioana Fesnic |
CREDIDAM Stefan Gheorghiu |
*) Tabel
