MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P A R T E A I
Anul 174 (XVIII) - Nr. 646 LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Miercuri, 26 iulie 2006
LEGI SI DECRETE
319. – Legea securitătii si sănătătii în muncă
956. – Decret privind promulgarea Legii securitătii si sănătătii în muncă
331. – Lege pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială
969. – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
1.190. – Ordin al ministrului finantelor publice pentru aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2006
LEGI SI DECRETE
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
|
CAMERA DEPUTATILOR |
SENATUL |
securitătii si sănătătii în muncă
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. – (1) Prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri privind promovarea îmbunătătirii securitătii si sănătătii în muncă a lucrătorilor.
(2) Prezenta lege stabileste principii generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale, protectia sănătătii si securitatea lucrătorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrată potrivit legii, instruirea lucrătorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru implementarea acestor principii.
Art. 2. – Conventiile internationale si contractele bilaterale încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în vederea efectuării de lucrări cu personal român pe teritoriul altor tări, vor cuprinde clauze privind securitatea si sănătatea în muncă.
CAPITOLUL II
Art. 3. – (1) Prezenta lege se aplică în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât si private.
(2) Prevederile prezentei legi se aplică angajatorilor, lucrătorilor si reprezentantilor lucrătorilor.
Art. 4. – (1) Fac exceptie de la prevederile art. 3 alin. (1) cazurile în care particularitătile inerente ale anumitor activităti specifice din serviciile publice, cum ar fi fortele armate sau politia, precum si cazurile de dezastre, inundatii si pentru realizarea măsurilor de protectie civilă, vin în contradictie cu prezenta lege.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) trebuie să se asigure securitatea si sănătatea lucrătorilor, tinându-se seama de principiile stabilite prin prezenta lege.
Art. 5. – În sensul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au următorul înteles:
a) lucrător – persoană angajată de către un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii în perioada efectuării stagiului de practică, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de muncă, cu exceptia persoanelor care prestează activităti casnice;
b) angajator – persoană fizică sau juridică ce se află în raporturi de muncă ori de serviciu cu lucrătorul respectiv si care are responsabilitatea întreprinderii si/sau unitătii;
c) alti participanti la procesul de muncă – persoane aflate în întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului, în perioada de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale în vederea angajării, persoane care prestează activităti în folosul comunitătii sau activităti în regim de voluntariat, precum si someri pe durata participării la o formă de pregătire profesională si persoane care nu au contract individual de muncă încheiat în formă scrisă si pentru care se poate face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de probă;
d) reprezentant al lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor – persoană aleasă, selectată sau desemnată de lucrători, în conformitate cu prevederile legale, să îi reprezinte pe acestia în ceea ce priveste problemele referitoare la protectia securitătii si sănătătii lucrătorilor în muncă;
e) prevenire – ansamblul de dispozitii sau măsuri luate ori prevăzute în toate etapele procesului de muncă, în scopul evitării sau diminuării riscurilor profesionale;
f) eveniment – accidentul care a antrenat decesul sau vătămări ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situatia de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulatie, în conditiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum si cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune;
g) accident de muncă – vătămarea violentă a organismului, precum si intoxicatia acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu si care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel putin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces;
h) boală profesională – afectiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenti nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă;
i) echipament de muncă – orice masină, aparat, unealtă sau instalatie folosită în muncă;
j) echipament individual de protectie – orice echipament destinat a fi purtat sau mânuit de un lucrător pentru a-l proteja împotriva unuia ori mai multor riscuri care ar putea să îi pună în pericol securitatea si sănătatea la locul de muncă, precum si orice supliment sau accesoriu proiectat pentru a îndeplini acest obiectiv;
k) loc de muncă – locul destinat să cuprindă posturi de lucru, situat în clădirile întreprinderii si/sau unitătii, inclusiv orice alt loc din aria întreprinderii si/sau unitătii la care lucrătorul are acces în cadrul desfăsurării activitătii;
l) pericol grav si iminent de accidentare – situatia concretă, reală si actuală căreia îi lipseste doar prilejul declansator pentru a produce un accident în orice moment;
m) stagiu de practică – instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialitătii în care se pregătesc elevii, studentii, ucenicii, precum si somerii în perioada de reconversie profesională;
n) securitate si sănătate în muncă – ansamblul de activităti institutionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune conditii în desfăsurarea procesului de muncă, apărarea vietii, integritătii fizice si psihice, sănătătii lucrătorilor si a altor persoane participante la procesul de muncă;
o) incident periculos – evenimentul identificabil, cum ar fi explozia, incendiul, avaria, accidentul tehnic, emisiile majore de noxe, rezultat din disfunctionalitatea unei activităti sau a unui echipament de muncă sau/si din comportamentul neadecvat al factorului uman care nu a afectat lucrătorii, dar ar fi fost posibil să aibă asemenea urmări si/sau a cauzat ori ar fi fost posibil să producă pagube materiale;
p) servicii externe – persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/unitătii, abilitate să presteze servicii de protectie si prevenire în domeniul securitătii si sănătătii în muncă, conform legii;
q) accident usor – eveniment care are drept consecintă leziuni superficiale care necesită numai acordarea primelor îngrijiri medicale si a antrenat incapacitate de muncă cu o durată mai mică de 3 zile;
r) boală legată de profesiune – boala cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanti sunt de natură profesională.
CAPITOLUL III
Obligatiile angajatorilor
SECTIUNEA 1
Obligatii generale ale angajatorilor
Art. 6. – (1) Angajatorul are obligatia de a asigura securitatea si sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
(2) În cazul în care un angajator apelează la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitătile sale în acest domeniu.
(3) Obligatiile lucrătorilor în domeniul securitătii si sănătătii în muncă nu aduc atingere principiului responsabilitătii angajatorului.
Art. 7. – (1) În cadrul responsabilitătilor sale, angajatorul are obligatia să ia măsurile necesare pentru:
a) asigurarea securitătii si protectia sănătătii lucrătorilor;
b) prevenirea riscurilor profesionale;
c) informarea si instruirea lucrătorilor;
d) asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitătii si sănătătii în muncă.
(2) Angajatorul are obligatia să urmărească adaptarea măsurilor prevăzute la alin. (1), tinând seama de modificarea conditiilor, si pentru îmbunătătirea situatiilor existente.
(3) Angajatorul are obligatia să implementeze măsurile prevăzute la alin. (1) si (2) pe baza următoarelor principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursă;
d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveste proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă si de productie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat si a diminuării efectelor acestora asupra sănătătii;
e) adaptarea la progresul tehnic;
f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;
g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, conditiile de muncă, relatiile sociale si influenta factorilor din mediul de muncă;
h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protectie colectivă fată de măsurile de protectie individuală;
i) furnizarea de instructiuni corespunzătoare lucrătorilor.
(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, tinând seama de natura activitătilor din întreprindere si/sau unitate, angajatorul are obligatia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea si sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate si la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) si dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum si metodele de lucru si de productie aplicate de către angajator să asigure îmbunătătirea nivelului securitătii si al protectiei sănătătii lucrătorilor si să fie integrate în ansamblul activitătilor întreprinderii si/sau unitătii respective si la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacitătile lucrătorului în ceea ce priveste securitatea si sănătatea în muncă, atunci când îi încredintează sarcini;
d) să asigure ca planificarea si introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii si/sau reprezentantii acestora în ceea ce priveste consecintele asupra securitătii si sănătătii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de conditiile si mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat si specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit si si-au însusit instructiunile adecvate.
(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelasi loc de muncă îsi desfăsoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi si/sau unităti, angajatorii acestora au următoarele obligatii:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea si igiena în muncă, luând în considerare natura activitătilor;
b) să îsi coordoneze actiunile în vederea protectiei lucrătorilor si prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activitătilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii si/sau reprezentantii acestora despre riscurile profesionale.
(6) Măsurile privind securitatea, sănătatea si igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situatie obligatii financiare pentru lucrători.
SECTIUNEA a 2-a
Servicii de prevenire si protectie
Art. 8. – (1) Fără a aduce atingere obligatiilor prevăzute la art. 6 si 7, angajatorul desemnează unul sau mai multi lucrători pentru a se ocupa de activitătile de protectie si de activitătile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere si/sau unitate, denumiti în continuare lucrători desemnati.
(2) Lucrătorii desemnati nu trebuie să fie prejudiciati ca urmare a activitătii lor de protectie si a celei de prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii desemnati trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-si putea îndeplini obligatiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în întreprindere si/sau unitate nu se pot organiza activitătile de prevenire si cele de protectie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuti că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securitătii si sănătătii lucrătorilor si trebuie să aibă acces la informatiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(6) Lucrătorii desemnati trebuie să aibă, în principal, atributii privind securitatea si sănătatea în muncă si, cel mult, atributii complementare.
Art. 9. – (1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activitătilor de prevenire si a celor de protectie, tinând seama de mărimea întreprinderii si/sau unitătii si/sau de riscurile la care sunt expusi lucrătorii, precum si de distributia acestora în cadrul întreprinderii si/sau unitătii, se impune ca:
a) lucrătorii desemnati să aibă capacitatea necesară si să dispună de mijloacele adecvate;
b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare si să dispună de mijloace personale si profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnati si serviciile externe să fie în număr suficient.
(2) Prevenirea riscurilor, precum si protectia sănătătii si securitatea lucrătorilor trebuie să fie asigurate de unul sau mai multi lucrători, de un serviciu ori de servicii distincte din interiorul sau din exteriorul întreprinderii si/sau unitătii.
(3) Lucrătorul/lucrătorii si/sau serviciul/serviciile prevăzute la alin. (2) trebuie să colaboreze între ei ori de câte ori este necesar.
(4) În cazul microîntreprinderilor si al întreprinderilor mici, în care se desfăsoară activităti fără riscuri deosebite, angajatorul îsi poate asuma atributiile din domeniul securitătii si sănătătii în muncă pentru realizarea măsurilor prevăzute de prezenta lege, dacă are capacitatea necesară în domeniu.
(5) Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei stabileste prin norme metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi capacitătile si aptitudinile necesare, precum si numărul considerat suficient, prevăzute la alin. (1) si (4).
SECTIUNEA a 3-a
Primul ajutor, stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor, pericol grav si iminent
Art. 10. – (1) Angajatorul are următoarele obligatii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activitătilor si mărimii întreprinderii si/sau unitătii, tinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveste primul ajutor, serviciul medical de urgentă, salvare si pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor si de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor mentionati la alin. (2), instruirea lor si echipamentul pus la dispozitia acestora trebuie să fie adecvate mărimii si/sau riscurilor specifice întreprinderii si/sau unitătii.
Art. 11. – (1) Angajatorul are următoarele obligatii:
a) să informeze, cât mai curând posibil, toti lucrătorii care sunt sau pot fi expusi unui pericol grav si iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum si despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protectia lor;
b) să ia măsuri si să furnize instructiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul si/sau să părăsească imediat locul de muncă si să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav si iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situatia în care încă există un pericol grav si iminent, în afara cazurilor exceptionale si pentru motive justificate.
(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav si iminent, părăsesc locul de muncă si/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciati si trebuie să fie protejati împotriva oricăror consecinte negative si nejustificate pentru acestia.
(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav si iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când seful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toti lucrătorii sunt apti să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunostintele lor si cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecintele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciati pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu exceptia situatiilor în care acestia actionează imprudent sau dau dovadă de neglijentă gravă.
SECTIUNEA a 4-a
Alte obligatii ale angajatorilor
Art. 12. – (1) Angajatorul are următoarele obligatii:
a) să realizeze si să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea si sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protectie care trebuie luate si, după caz, asupra echipamentului de protectie care trebuie utilizat;
c) să tină evidenta accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor usoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum si a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d) să elaboreze pentru autoritătile competente si în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
(2) Prin ordin al ministrului muncii, solidaritătii sociale si familiei, în functie de natura activitătilor si de mărimea întreprinderilor, se vor stabili obligatiile ce revin diferitelor categorii de întreprinderi cu privire la întocmirea documentelor prevăzute la alin. (1).
Art. 13. – În vederea asigurării conditiilor de securitate si sănătate în muncă si pentru prevenirea accidentelor de muncă si a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligatii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare si executie a constructiilor, a echipamentelor de muncă, precum si de elaborare a tehnologiilor de fabricatie, solutii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea si sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare si de îmbolnăvire profesională a lucrătorilor;
b) să întocmească un plan de prevenire si protectie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice si de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător conditiilor de muncă specifice unitătii;
c) să obtină autorizatia de functionare din punctul de vedere al securitătii si sănătătii în muncă, înainte de începerea oricărei activităti, conform prevederilor legale; d) să stabilească pentru lucrători, prin fisa postului, atributiile si răspunderile ce le revin în domeniul securitătii si sănătătii în muncă, corespunzător functiilor exercitate;
e) să elaboreze instructiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea si/sau aplicarea reglementărilor de securitate si sănătate în muncă, tinând seama de particularitătile activitătilor si ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure si să controleze cunoasterea si aplicarea de către toti lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire si de protectie stabilit, precum si a prevederilor legale în domeniul securitătii si sănătătii în muncă, prin lucrătorii desemnati, prin propria competentă sau prin servicii externe;
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării si instruirii lucrătorilor, cum ar fi afise, pliante, filme si diafilme cu privire la securitatea si sănătatea în muncă;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum si asupra măsurilor de prevenire si de protectie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor si a profesiilor prevăzute de legislatia specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical si, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute si să asigure controlul medical periodic si, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să tină evidenta zonelor cu risc ridicat si specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) să asigure functionarea permanentă si corectă a sistemelor si dispozitivelor de protectie, a aparaturii de măsură si control, precum si a instalatiilor de captare, retinere si neutralizare a substantelor nocive degajate în desfăsurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele si să dea relatiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
n) să asigure realizarea măsurilor dispuse de inspectorii de muncă cu prilejul vizitelor de control si al cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care mentinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor si a altor persoane;
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea si sănătatea lucrătorilor;
r) să asigure echipamente individuale de protectie;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protectie nou, în cazul degradării sau al pierderii calitătilor de protectie.
Art. 14. – Alimentatia de protectie se acordă în mod obligatoriu si gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în conditii de muncă ce impun acest lucru si se stabileste prin contractul colectiv de muncă si/sau contractul individual de muncă.
Art. 15. – (1) Materialele igienico-sanitare se acordă în mod obligatoriu si gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum si locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă si/sau contractul individual de muncă.
SECTIUNEA a 5-a
Informarea lucrătorilor
Art. 16. – (1) Tinând seama de mărimea întreprinderii si/sau a unitătii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii si/sau reprezentantii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informatiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate si sănătate în muncă, precum si măsurile si activitătile de prevenire si protectie atât la nivelul întreprinderii si/sau unitătii, în general, cât si la nivelul fiecărui post de lucru si/sau fiecărei functii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) si (3).
(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere si/sau unitate exterioară, care desfăsoară activităti în întreprinderea si/sau în unitatea sa, să primească informatii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc acesti lucrători.
Art. 17. – Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnati sau reprezentantii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atributiilor si în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor si măsurile de protectie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) si b);
b) evidenta si rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) si d);
c) informatii privind măsurile din domeniul securitătii si sănătătii în muncă, precum si informatii provenind de la institutiile de control si autoritătile competente în domeniu.
SECTIUNEA a 6-a
Art. 18. – (1) Angajatorii consultă lucrătorii si/sau reprezentantii lor si permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea si sănătatea în muncă.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică:
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor si/sau reprezentantilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată.
(3) Lucrătorii si/sau reprezentantii lucrătorilor definiti la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultati în prealabil si în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea si sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) si la art. 10 alin. (2), precum si cu privire la activitătile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informatiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 si 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea si planificarea instruirii prevăzute la art. 20 si 21.
(4) Reprezentantii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor au dreptul să solicite angajatorului să ia măsuri corespunzătoare si să prezinte propuneri în acest sens, în scopul diminuării riscurilor pentru lucrători si/sau al eliminării surselor de pericol.
(5) Reprezentantii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciati din cauza activitătilor la care s-a făcut referire în alin. (1)–(3).
(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentantilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, si să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-si putea exercita drepturile si atributiile care decurg din prezenta lege.
(7) Reprezentantii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor si/sau lucrătorii au dreptul să apeleze la autoritătile competente, în cazul în care consideră că măsurile adoptate si mijloacele utilizate de către angajator nu sunt suficiente pentru asigurarea securitătii si sănătătii în muncă.
(8) Reprezentantilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii lucrătorilor trebuie să li se acorde posibilitatea de a-si prezenta observatiile inspectorilor de muncă si inspectorilor sanitari, în timpul vizitelor de control.
Art. 19. – În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 si ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiintează, se organizează si functionează comitete de securitate si sănătate în muncă.
SECTIUNEA a 7-a
Instruirea lucrătorilor
Art. 20. – (1) Angajatorul trebuie să asigure conditii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă si adecvată în domeniul securitătii si sănătătii în muncă, în special sub formă de informatii si instructiuni de lucru, specifice locului de muncă si postului său:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evolutiei riscurilor sau aparitiei unor noi riscuri;
b) periodică si ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi si/sau unităti din exterior, care desfăsoară activităti în întreprinderea si/sau unitatea proprie, au primit instructiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate si sănătate în muncă, pe durata desfăsurării activitătilor.
(4) Reprezentantii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securitătii si sănătătii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
Art. 21. – (1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) si (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor si/sau a reprezentantilor acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) si (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afara întreprinderii si/sau unitătii.
CAPITOLUL IV
Art. 22. – Fiecare lucrător trebuie să îsi desfăsoare activitatea, în conformitate cu pregătirea si instruirea sa, precum si cu instructiunile primite din partea angajatorului, astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât si alte persoane care pot fi afectate de actiunile sau omisiunile sale în timpul procesului de muncă.
Art. 23. – (1) În mod deosebit, în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 22, lucrătorii au următoarele obligatii:
a) să utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de transport si alte mijloace de productie;
b) să utilizeze corect echipamentul individual de protectie acordat si, după utilizare, să îl înapoieze sau să îl pună la locul destinat pentru păstrare;
c) să nu procedeze la scoaterea din functiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, în special ale masinilor, aparaturii, uneltelor, instalatiilor tehnice si clădirilor, si să utilizeze corect aceste dispozitive;
d) să comunice imediat angajatorului si/sau lucrătorilor desemnati orice situatie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea si sănătatea lucrătorilor, precum si orice deficientă a sistemelor de protectie;
e) să aducă la cunostintă conducătorului locului de muncă si/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;
f) să coopereze cu angajatorul si/sau cu lucrătorii desemnati, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinte dispuse de către inspectorii de muncă si inspectorii sanitari, pentru protectia sănătătii si securitătii lucrătorilor;
g) să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucrătorii desemnati, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă si conditiile de lucru sunt sigure si fără riscuri pentru securitate si sănătate, în domeniul său de activitate;
h) să îsi însusească si să respecte prevederile legislatiei din domeniul securitătii si sănătătii în muncă si măsurile de aplicare a acestora;
i) să dea relatiile solicitate de către inspectorii de muncă si inspectorii sanitari.
(2) Obligatiile prevăzute la alin. (1) se aplică, după caz, si celorlalti participanti la procesul de muncă, potrivit activitătilor pe care acestia le desfăsoară.
CAPITOLUL V
Supravegherea sănătătii
Art. 24. – Măsurile prin care se asigură supravegherea corespunzătoare a sănătătii lucrătorilor în functie de riscurile privind securitatea si sănătatea în muncă se stabilesc potrivit reglementărilor legale.
Art. 25. – (1) Măsurile prevăzute la art. 24 vor fi stabilite astfel încât fiecare lucrător să poată beneficia de supravegherea sănătătii la intervale regulate.
(2) Supravegherea sănătătii lucrătorilor este asigurată prin medicii de medicină a muncii.
CAPITOLUL VI
Comunicarea, cercetarea, înregistrarea si raportarea evenimentelor
SECTIUNEA 1
Evenimente
Art. 26. – Orice eveniment, asa cum este definit la art. 5 lit. f), va fi comunicat de îndată angajatorului, de către conducătorul locului de muncă sau de orice altă persoană care are cunostintă despre producerea acestuia.
Art. 27. – (1) Angajatorul are obligatia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele asa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b) asigurătorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă si boli profesionale, cu modificările si completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
c) organelor de urmărire penală, după caz.
(2) Orice medic, inclusiv medicul de medicină a muncii aflat într-o relatie contractuală cu angajatorul, conform prevederilor legale, va semnala obligatoriu suspiciunea de boală profesională sau legată de profesiune, depistată cu prilejul prestatiilor medicale.
(3) Semnalarea prevăzută la alin. (2) se efectuează către autoritatea de sănătate publică teritorială sau a municipiului Bucuresti, de îndată, la constatarea cazului.
Art. 28. – În cazul accidentelor de circulatie produse pe drumurile publice, în care printre victime sunt si persoane aflate în îndeplinirea unor sarcini de serviciu, organele de politie rutieră competente vor trimite institutiilor si/sau persoanelor fizice/juridice prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. a) si b), în termen de 5 zile de la data solicitării, un exemplar al procesului-verbal de cercetare la fata locului.
Art. 29. – (1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie si se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
b) de către inspectoratele teritoriale de muncă, în cazul evenimentelor care au produs invaliditate evidentă sau confirmată, deces, accidente colective, incidente periculoase, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă lucrătorilor la angajatorii persoane fizice, precum si în situatiile cu persoane date dispărute;
c) de către Inspectia Muncii, în cazul accidentelor colective, generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile;
d) de către autoritătile de sănătate publică teritoriale, respectiv a municipiului Bucuresti, în cazul suspiciunilor de boală profesională si a bolilor legate de profesiune.
(2) Rezultatul cercetării evenimentului se va consemna într-un proces-verbal.
(3) În caz de deces al persoanei accidentate ca urmare a unui eveniment, institutia medico-legală competentă este obligată să înainteze inspectoratului teritorial de muncă, în termen de 7 zile de la data decesului, o copie a raportului de constatare medico-legală.
SECTIUNEA a 2-a
Accidente de muncă
Art. 30. – (1) În sensul prevederilor art. 5 lit. g), este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere si/sau unitate, cu permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în cadrul unor activităti culturale, sportive, în tară sau în afara granitelor tării, în timpul si din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activitătilor culturalsportive organizate, în timpul si din cauza îndeplinirii acestor activităti;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei actiuni întreprinse din proprie initiativă pentru salvarea de vieti omenesti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei actiuni întreprinse din proprie initiativă pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care amenintă avutul public si privat;
f) accidentul cauzat de activităti care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori în alt loc de muncă organizat de acestia, în timpul programului de muncă, si nu se datorează culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul si pe traseul normal de la domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator si invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa persoanei fizice la care este încadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protectie sau orice alt echipament pus la dispozitie de angajator, dacă se afla în baie ori în spălător sau dacă se deplasa de la locul de muncă la iesirea din întreprindere sau unitate si invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri organizate de angajator, precum si în timpul si pe traseul normal spre si de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor români sau de persoane fizice române, delegati pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afara granitelor tării, pe durata si traseul prevăzute în documentul de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul român care efectuează lucrări si servicii pe teritoriul altor tări, în baza unor contracte, conventii sau în alte conditii prevăzute de lege, încheiate de persoane juridice române cu parteneri străini, în timpul si din cauza îndeplinirii îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau perfectionare a pregătirii profesionale, în timpul si din cauza efectuării activitătilor aferente stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităti naturale, cum ar fi furtună, viscol, cutremur, inundatie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) disparitia unei persoane, în conditiile unui accident de muncă si în împrejurări care îndreptătesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atributiilor de serviciu, ca urmare a unei agresiuni.
(2) În situatiile mentionate la alin. (1) lit. g), h), i) si l), deplasarea trebuie să se facă fără abateri nejustificate de la traseul normal si, de asemenea, transportul să se facă în conditiile prevăzute de reglementările de securitate si sănătate în muncă sau de circulatie în vigoare.
Art. 31. – Accidentele de muncă se clasifică, în raport cu urmările produse si cu numărul persoanelor accidentate, în:
a) accidente care produc incapacitate temporară de muncă de cel putin 3 zile calendaristice;
b) accidente care produc invaliditate;
c) accidente mortale;
d) accidente colective, când sunt accidentate cel putin 3 persoane în acelasi timp si din aceeasi cauză.
Art. 32. – (1) Înregistrarea accidentului de muncă se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum si la asigurător, potrivit legii.
SECTIUNEA a 3-a
Bolile profesionale
Art. 33. – În sensul prevederilor art. 5 lit. h), afectiunile suferite de elevi si studenti în timpul efectuării instruirii practice sunt, de asemenea, boli profesionale.
Art. 34. – (1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie si se face de către medicii din cadrul autoritătilor de sănătate publică teritoriale si a municipiului Bucuresti.
(2) Cercetarea cauzelor îmbolnăvirilor profesionale, în vederea confirmării sau infirmării lor, precum si stabilirea de măsuri pentru prevenirea altor îmbolnăviri se fac de către specialistii autoritătilor de sănătate publică teritoriale, în colaborare cu inspectorii din inspectoratele teritoriale de muncă.
(3) Declararea bolilor profesionale se face pe baza procesului-verbal de cercetare.
(4) Bolile profesionale nou-declarate se raportează lunar de către autoritatea de sănătate publică teritorială si a municipiului Bucuresti la Centrul national de coordonare metodologică si informare privind bolile profesionale din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucuresti, la Centrul de Calcul si Statistică Sanitară Bucuresti, precum si la structurile teritoriale ale asigurătorului stabilit conform legii.
(5) Intoxicatia acută profesională se declară, se cercetează si se înregistrează atât ca boală profesională, cât si ca accident de muncă.
CAPITOLUL VII
Grupuri sensibile la riscuri
Art. 35. – Grupurile sensibile la riscuri specifice, cum ar fi: femeile gravide, lehuzele sau femeile care alăptează, tinerii, precum si persoanele cu dizabilităti, trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în mod specific.
Art. 36. – Angajatorii au obligatia să amenajeze locurile de muncă tinând seama de prezenta grupurilor sensibile la riscuri specifice.
CAPITOLUL VIII
Infractiuni
Art. 37. – (1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate si sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav si iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinte deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârsită din culpă se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârsită din culpă se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
Art. 38. – (1) Nerespectarea de către orice persoană a obligatiilor si a măsurilor stabilite cu privire la securitatea si sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav si iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infractiune si se pedepseste cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinte deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă.
(3) Dacă nerespectarea constă în repunerea în functiune a instalatiilor, masinilor si utilajelor, anterior eliminării tuturor deficientelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amendă.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) si (3) săvârsite din culpă se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârsită din culpă se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
CAPITOLUL IX
Art. 39. – (1) Constituie contraventii faptele săvârsite de angajatorii aflati în una dintre situatiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispozitiilor art. 13 lit. b), c), p) si r).
(3) Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispozitiilor art. 13 lit. n).
(4) Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispozitiilor art. 12 alin. (1) lit. a) si b), art. 13 lit. a), d)–f), h)–m) si o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) si ale art. 32 alin. (2).
(5) Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispozitiilor art. 7 alin. (4)–(6), art. 8, art. 11 alin. (1) si (3), art. 13 lit. q) si s) si ale art. 27 alin. (1) lit. a) si b).
(6) Constituie contraventii si se sanctionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispozitiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 si 16;
b) încălcarea dispozitiilor art. 14, 15 si ale art. 34 alin. (1).
(7) Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea dispozitiilor art. 11 alin. (2) si (4), ale art. 17, 19 si 21.
(8) Constituie contraventii si se sanctionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispozitiilor art. 12 alin. (1) lit. c) si d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) si (6) si ale art. 36;
b) încălcarea dispozitiilor art. 34 alin. (5).
(9) Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate si sănătate în muncă privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substantelor ori preparatelor chimice periculoase si a deseurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agentilor chimici, fizici sau biologici, precum si suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în functiune, partială ori totală, a constructiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum si pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea si respectarea documentatiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de sigurantă;
e) folosirea surselor de foc deschis si fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întretinerea si repararea instalatiilor si a echipamentelor electrice, precum si pentru prevenirea efectelor electricitătii statice si ale descărcărilor atmosferice;
g) asigurarea si folosirea instalatiilor electrice de constructie adecvate la locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrică a echipamentelor de muncă;
i) transportul, manipularea si depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor si produselor;
j) delimitarea, îngrădirea si semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate si/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelorbutelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalatiilor mecanice sub presiune si a celor de ridicat, a conductelor prin care circulă fluide sub presiune si a altor asemenea echipamente de muncă;
m) utilizarea, întretinerea, revizia si repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n) asigurarea, marcarea si întretinerea căilor de acces si de circulatie;
o) asigurarea iluminatului de sigurantă;
p) organizarea activitătii de păstrare, întretinere si denocivizare a echipamentului individual de protectie;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor functionali ai echipamentelor de muncă si a rapoartelor de serviciu pentru instalatiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare minieră, executia, exploatarea si întretinerea lucrărilor miniere, realizarea si functionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificării minelor din punctul de vedere al emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înăltime, în spatii închise si în conditii de izolare.
Art. 40. – Constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
Art. 41. – Sanctiunile contraventionale prevăzute la art. 39 alin. (2)–(9) si la art. 40 se aplică angajatorilor.
Art. 42. – (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)–(9) si la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) si alin. (8) lit. b) se fac si de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătătii Publice si al unitătilor subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situatii care se încadrează în prevederile art. 37 si 38, inspectorii prevăzuti la alin. (1) si (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii.
Art. 43. – (1) Prevederile art. 39 alin. (2)–(9) si ale art. 40 se completează cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesuluiverbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sanctionat, inspectorul de muncă făcând mentiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Art. 44. – Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestatiile asigurărilor sociale de stat.
CAPITOLUL X
Autorităti competente si institutii cu atributii în domeniu
Art. 45. – (1) Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei este autoritatea competentă în domeniul securitătii si sănătătii în muncă.
(2) Principalele atributii ale Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei în acest domeniu sunt următoarele:
a) elaborează politica si strategia natională în domeniul securitătii si sănătătii în muncă, în colaborare cu Ministerul Sănătătii Publice si prin consultarea cu alte institutii cu atributii în domeniu;
b) elaborează proiecte de acte normative în vederea implementării unitare a strategiei nationale si a acquis-ului comunitar din domeniu;
c) avizează reglementările cu implicatii în domeniu initiate de alte institutii, potrivit legii, si participă, după caz, la elaborarea unor astfel de reglementări;
d) monitorizează aplicarea legislatiei pe baza datelor, a informatiilor si a propunerilor transmise de institutiile aflate în subordine sau coordonare, precum si ale celor cu care colaborează în desfăsurarea activitătii;
e) abilitează persoane juridice si fizice pentru a presta servicii de protectie si prevenire în domeniul securitătii si sănătătii în muncă, denumite în prezenta lege servicii externe, la care se face referire la art. 8 alin. (4);
f) recunoaste, desemnează, notifică si supraveghează laboratoare de încercări, precum si organisme din domeniul său de competentă, în conditiile legii;
g) coordonează, în colaborare cu Ministerul Educatiei si Cercetării, elaborarea programelor de cercetare de interes national în domeniul securitătii si sănătătii în muncă;
h) organizează, împreună cu Ministerul Educatiei si Cercetării, activitatea de pregătire generală si/sau de specialitate în domeniul securitătii si sănătătii în muncă pentru institutiile de învătământ;
i) desfăsoară activităti de informare-documentare, potrivit legii;
j) avizează materiale de informare si instruire, cum ar fi suporturi de curs, brosuri, pliante, afise elaborate de alte persoane juridice sau fizice, în sensul asigurării concordantei mesajelor pe care acestea le contin cu prevederile legislatiei în vigoare;
k) reprezintă statul în relatiile internationale din domeniul său de competentă.
Art. 46. – (1) Ministerul Sănătătii Publice, ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, este autoritatea centrală în domeniul asistentei de sănătate publică.
(2) Ministerul Sănătătii Publice îndeplineste, în principal, următoarele atributii în domeniul sănătătii lucrătorilor la locul de muncă:
a) coordonează activitatea de medicină a muncii la nivel national;
b) elaborează sau avizează reglementări pentru protectia sănătătii în relatie cu mediul de muncă, pentru promovarea sănătătii la locul de muncă, precum si pentru medicina muncii;
c) supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor;
d) asigură formarea si perfectionarea profesională în domeniul medicinei muncii;
e) coordonează activitatea de cercetare, declarare, înregistrare si evidentă a bolilor profesionale si a celor legate de profesiune;
f) autorizează/avizează si controlează calitatea serviciilor medicale acordate lucrătorilor la locul de muncă;
g) colaborează cu alte institutii implicate în activităti cu impact asupra sănătătii lucrătorilor;
h) îndeplineste si alte atributii, conform competentelor sale în domeniu, reglementate prin legi speciale.
Art. 47. – (1) Inspectia Muncii reprezintă autoritatea competentă în ceea ce priveste controlul aplicării legislatiei referitoare la securitatea si sănătatea în muncă.
(2) Institutia prevăzută la alin. (1) controlează modul în care se aplică legislatia natională din domeniul securitătii si sănătătii în muncă la toate persoanele fizice si juridice din sectoarele prevăzute la art. 3 alin. (1), cu exceptia celor prevăzute la art. 50 alin. (1) si (2), si are, în principal, următoarele atributii:
a) controlează realizarea programelor de prevenire a riscurilor profesionale;
b) solicită măsurători si determinări, examinează probe de produse si de materiale în unităti si în afara acestora, pentru clarificarea unor evenimente sau situatii de pericol;
c) dispune sistarea activitătii sau scoaterea din functiune a echipamentelor de muncă, în cazul în care constată o stare de pericol grav si iminent de accidentare sau de îmbolnăvire profesională si sesizează, după caz, organele de urmărire penală;
d) cercetează evenimentele conform competentelor, avizează cercetarea, stabileste sau confirmă caracterul accidentelor;
e) coordonează, în colaborare cu Institutul National de Statistică si cu celelalte institutii implicate, după caz, sistemul de raportare si evidentă a accidentelor de muncă si a incidentelor, iar, în colaborare cu Ministerul Sănătătii Publice, sistemul de raportare a bolilor profesionale sau legate de profesie;
f) analizează activitatea serviciilor externe prevăzute la art. 8 alin. (4) si propune retragerea abilitării, după caz;
g) raportează Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei situatiile deosebite care necesită îmbunătătirea reglementărilor din domeniul securitătii si sănătătii în muncă;
h) furnizează informatii celor interesati despre cele mai eficace mijloace de respectare a legislatiei din domeniul securitătii si sănătătii în muncă.
Art. 48. – (1) Asigurătorul, stabilit de lege, reprezintă autoritatea competentă în domeniul asigurării pentru accidente de muncă si boli profesionale.
(2) Institutia prevăzută la alin. (1) are atributii pentru:
a) sprijinirea activitătii de prevenire în domeniul securitătii si sănătătii în muncă a angajatorilor;
b) reabilitarea medicală si, după caz, psihologică, precum si compensarea victimelor accidentelor de muncă si ale bolilor profesionale;
c) raportarea către Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei a situatiilor deosebite care necesită îmbunătătirea reglementărilor din domeniul securitătii si sănătătii în muncă.
Art. 49. – Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii fundamentează stiintific măsurile de îmbunătătire a activitătii de securitate si sănătate în muncă si promovează politica stabilită pentru acest domeniu.
Art. 50. – (1) Ministerul Apărării Nationale, structurile militare si structurile în care îsi desfăsoară activitatea functionari publici cu statut special din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Directia Generală a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei, Serviciul Român de Informatii, Serviciul de Informatii Externe, Serviciul de Protectie si Pază, Serviciul de Telecomunicatii Speciale, precum si Comisia Natională pentru Controlul Activitătilor Nucleare organizează, coordonează si controlează activitatea de securitate si sănătate în muncă din unitătile lor, prin serviciile de prevenire si protectie create sau desemnate de către aceste institutii, în scopul aplicării prevederilor prezentei legi.
(2) Cercetarea, înregistrarea si evidenta accidentelor de muncă si a bolilor profesionale produse în unitătile din subordinea institutiilor prevăzute la alin. (1) se efectuează de organele proprii ale acestora.
(3) Institutiile prevăzute la alin. (1) pot elabora reglementări proprii pentru aplicarea prezentei legi, în completarea celor existente la nivel national.
CAPITOLUL XI
Dispozitii finale
Art. 51. – (1) Se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei, următoarele acte normative:
a) normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi;
b) transpunerea directivelor specifice referitoare la securitatea si sănătatea în muncă.
(2) În aplicarea prevederilor prezentei legi, Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei va elabora proiecte de acte normative necesare implementării si/sau adaptării situatiilor existente la cerintele prezentei legi.
Art. 52. – (1) Activitătile de interes national în domeniul securitătii si sănătătii în muncă si sursele de acoperire a cheltuielilor necesare în vederea realizării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei.
(2) Activitătile de interes national privind cercetarea stiintifică în domeniul securitătii si sănătătii în muncă se finantează din fondurile prevăzute pentru acestea, potrivit legii.
Art. 53. – (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea protectiei muncii nr. 90/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 29 ianuarie 2001, cu modificările si completările ulterioare, Decretul Consiliului de Stat nr. 400/1981 pentru instituirea unor reguli privind exploatarea si întretinerea instalatiilor, utilajelor si masinilor, întărirea ordinii si disciplinei în muncă în unitătile cu foc continuu sau care au instalatii cu grad ridicat de pericol în exploatare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 11 ianuarie 1982, precum si orice alte dispozitii contrare.
*
Prezenta lege transpune Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătătirii securitătii si sănătătii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 183/1989.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.
|
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR BOGDAN OLTEANU |
PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucuresti, 14 iulie 2006.
Nr. 319.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
privind promulgarea Legii securitătii si sănătătii în muncă
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,
Presedintele României decretează:
Articol unic. – Se promulgă Legea securitătii si sănătătii în muncă si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
Bucuresti, 13 iulie 2006.
Nr. 956.
|
CAMERA DEPUTATILOR |
SENATUL |
pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. – Ordonanta Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 17 octombrie 2002, se modifică si se completează după cum urmează:
1. La articolul 5, literele a) si b) vor avea următorul cuprins:
“a) este cetătean român, cetătean al unui stat membru al Uniunii Europene sau al altui stat al Spatiului Economic European;
b) are domiciliul, resedinta sau sediul profesional în România;“
2. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins:
“Art.71. – (1) Cetăteanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al altui stat al Spatiului Economic European poate exercita profesia de consilier în proprietate industrială în România dacă respectă conditiile prevăzute de lege.
(2) Persoana prevăzută la alin. (1) care a dobândit calificarea de consilier în proprietate industrială în statul membru de origine sau de provenientă poate solicita recunoasterea diplomei, în vederea admiterii în profesia de consilier în proprietate industrială si a practicării acesteia în România.
(3) Cetăteanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al altui stat al Spatiului Economic European va face dovada îndeplinirii conditiilor prevăzute la art. 5 lit. d) si e) cu documentele eliberate de autoritătile competente din statul de origine sau de provenientă, recunoscute sau echivalate, potrivit legii.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) se aplică si cetătenilor români care au obtinut calificarea într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat care face parte din Spatiul Economic European.
(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozitiile Legii nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările ulterioare, precum si cu dispozitiile tratatelor la care România este parte.“
3. Articolul 8 va avea următorul cuprins:
“Art.8. – Oficiul de Stat pentru Inventii si Mărci este depozitarul Registrului national al consilierilor în proprietate industrială, care contine:
a) lista consilierilor în proprietate industrială stabiliti în România;
b) lista consilierilor în proprietate industrială care prestează temporar servicii de proprietate industrială în România.“
4. La articolul 20 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
“(2) Consilierii în proprietate industrială prevăzuti la alin. (1) pot desfăsura, pe bază de contract si procură de reprezentare, activităti specifice profesiei si pentru alte persoane, cu respectarea următoarelor conditii:
a) să aibă aprobarea organelor de conducere ale unitătii la care îsi desfăsoară activitatea;
b) să respecte Codul deontologiei profesionale;
c) să facă dovada înregistrării fiscale legale pentru desfăsurarea activitătii.“
5. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 241, cu următorul cuprins:
“Art.241. – (1) Prin exceptie de la prevederile cap. II, cetătenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ai altor state care fac parte din Spatiul Economic European, stabiliti în unul dintre aceste state în scopul exercitării profesiei de consilier în proprietate industrială, pot desfăsura activităti specifice acestei profesii pe teritoriul României în mod ocazional sau temporar, prin depunerea la Cameră a unei declaratii.
(2) Declaratia prevăzută la alin. (1) va cuprinde: numele si prenumele persoanei, titlul profesional din statul de stabilire sau, în lipsa acestuia, titlul academic, titulatura si adresa autoritătii competente din statul de stabilire, dacă profesia este supusă autorizării în acel stat, sediul din statul de stabilire, dacă este cazul, registrul în care este înregistrată în statul de stabilire, numărul de înregistrare sau alt mijloc de identificare echivalent continut în acel registru, locul desfăsurării activitătii în România, adresa de corespondentă.
(3) La declaratia prevăzută la alin. (1) solicitantul va depune si următoarele documente:
a) dovada de cetătenie;
b) documentul care atestă că posesorul este stabilit legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un alt stat care face parte din Spatiul Economic European, în scopul exercitării activitătilor de consilier în proprietate industrială si că la momentul depunerii declaratiei nu îi este interzisă, fie si temporar, exercitarea profesiei;
c) dovada de calificare profesională sau, dacă în statul membru de stabilire profesia de consilier în proprietate industrială nu este reglementată, dovada eliberată de autoritătile competente ale acestui stat, care atestă că posesorul a exercitat activitătile specifice profesiei cel putin 2 ani în ultimii 10 ani.
(4) Persoanele prevăzute la alin. (1) se supun acelorasi reguli de conduită profesională ca si consilierii în proprietate industrială stabiliti în România.“
6. La articolul 28, litera c) va avea următorul cuprins:
“c) în cazul în care nu mai are domiciliul, resedinta sau sediul profesional în România;“
7. La articolul 28, după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1, cu următorul cuprins:
“c1) când nu mai este îndeplinită conditia de la art. 5 lit. a).“
8. Articolul 30 va avea următorul cuprins:
“Art.30. – Sanctiunile disciplinare prevăzute la art. 29 lit. a)–d) se aplică de comisia de disciplină care functionează în cadrul Camerei. Procedura solutionării sesizărilor cu privire la încălcări ale Codului deontologiei profesionale si ale obligatiilor profesionale este prevăzută în statutul Camerei.“
9. La articolul 38, alineatul (2) se abrogă.
Art. II. – Ordonanta Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 17 octombrie 2002, cu modificările si completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.
|
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR BOGDAN OLTEANU |
PRESEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
Bucuresti, 17 iulie 2006.
Nr. 331.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială
În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,
Presedintele României decretează:
Articol unic. – Se promulgă Legea pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier în proprietate industrială si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRESEDINTELE ROMÂNIEI
TRAIAN BĂSESCU
Bucuresti, 14 iulie 2006.
Nr. 969.
ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE
MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE
pentru aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 2/2006
În temeiul art. 11 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, cu modificările si completările ulterioare,
în baza prevederilor art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare,
ministrul finantelor publice emite următorul ordin:
Art. 1. – Se aprobă Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 2/2006, prevăzută în anexa ce face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finantelor publice,
Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu
Bucuresti, 13 iulie 2006.
Nr. 1.190.
ANEXĂ
DECIZIA
1. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei în cadrul importurilor de bunuri accizabile:
De la data intrării în vigoare a Codului fiscal, în cazul importurilor de bunuri care sunt plasate în regim de antrepozit fiscal prevăzut la art. 163 lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă accizei, care potrivit art. 139 alin. (1) din Codul fiscal este cuprinsă în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, intervine la data la care acciza este exigibilă.“
2. Art. 22 si 23 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 145 si 147 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal:
“Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care au realizat după 1 iunie 2002 obiective de investitie, care la sfârsitul anului următor celui de punere în functiune se constată că sunt destinate exclusiv realizării de operatiuni cu drept de deducere, au dreptul să deducă integral taxa pe valoarea adăugată aferentă realizării respectivelor obiective de investitii.
Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată care nu au dedus taxa pe valoarea adăugată pe parcursul procesului investitional, iar la sfârsitul anului următor celui de punere în functiune constată că investitia este utilizată pentru operatiuni atât cu drept de deducere, cât si fără drept de deducere, au dreptul să deducă taxa pe valoarea adăugată aferentă realizării respectivelor investitii pe baza pro rata definitivă determinată la sfârsitul anului calendaristic următor celui de punere în functiune.“
3. a. În aplicarea art. 1 din Legea nr. 71/1994 privind acordarea unor facilităti suplimentare fată de Legea nr. 35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini în industrie, coroborat cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1958, republicat, privitor la prescriptia extinctivă:
“În cazul facilitătilor fiscale acordate sub conditie suspensivă sau cu un termen suspensiv, prescriptia începe să curgă de la data când s-a împlinit conditia sau a expirat termenul.“
b. În aplicarea art. 1 din Legea nr. 71/1994 privind acordarea unor facilităti suplimentare fată de Legea nr. 35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini în industrie:
“În vederea stabilirii dreptului societătii de a beneficia de facilităti, gradul de integrare se determină la sfârsitul perioadei pentru produsele prevăzute în contractul de societate, cu modificările ulterioare, luându-se în calcul productia anuală a modelelor în cauză, înregistrată în anul de referintă.
Nivelul «gradului de integrare» prevăzut la art. 1 din Legea nr. 71/1994 se determină conform formulei de calcul prevăzute în contractul de societate la care se face trimitere în cuprinsul articolului de lege anterior, precizat pe baza documentelor justificative înregistrate în evidenta contabilă a societătii.“
4. Impunerea sumelor reprezentând contravaloarea serviciului prestat în sistem IATA:
“Sumele cedate de persoana juridică română din valoarea biletelor ei de transport, sume ce apar evidentiate prin operatiunea de stornare în facturile emise de persoana juridică română, reprezintă valoarea serviciului prestat de agentiile externe de comercializare a biletelor de transport international, agreate de organizatia internatională IATA, iar veniturile din vânzarea acestor bilete sunt venituri impozabile pentru persoana juridică română, fiind avute în vedere la stabilirea impozitului pe profit al persoanei juridice rezidente în România.
Potrivit prevederilor conventiilor de evitare a dublei impuneri si ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, veniturile realizate de persoanele nerezidente din prestări de servicii de natura vânzării de bilete de transport international sunt impozitate în România numai în conditiile în care activitatea respectivă se desfăsoară prin intermediul unor sedii permanente ale agentiilor de comercializare a biletelor de transport international aflate pe teritoriul României.
Sumele cedate de persoana juridică română din valoarea biletelor ei de transport si încasate de agentia de vânzare a biletelor din străinătate nu reprezintă comision, ci contravaloarea serviciului prestat în totalitate pe teritoriul altei tări în legătură cu vânzarea de bilete de călătorie în trafic international.“
5. Art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităti persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităti din Muntii Apuseni si în Rezervatia Biosferei “Delta Dunării“, republicată:
“Agentii economici care au efectuat investitii în zona Muntilor Apuseni si în Rezervatia Biosferei «Delta Dunării» vor beneficia de facilitătile fiscale prevăzute la art. 10 din Ordonanta Guvernului nr. 27/1996, republicată, numai după confirmarea dată de consiliul judetean sau de consiliul local, după caz.“