MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 174 (XVIII) - Nr. 373         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 2 mai 2006

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

372. – Ordin al ministrului sănătătii privind Normele de aplicare a Legii sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare

 

373. – Ordin al ministrului sănătătii privind înfiintarea si functionarea Centrului National de Sănătate Mintală în cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti

 

374. – Ordin al ministrului sănătătii privind aprobarea Strategiei în domeniul sănătătii mintale

 

375. – Ordin al ministrului sănătătii privind înfiintarea, organizarea si functionarea centrelor de sănătate mintală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

privind Normele de aplicare a Legii sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare

 

Văzând Referatul de aprobare al Directiei generale de asistentă medicală, structuri sanitare si salarizare nr. E.N. 9.161,

având în vedere prevederile art. 63 alin. (2) din Legea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite următorul ordin:

Art. 1. – Se aprobă Normele de aplicare a Legii sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. – Directiile din cadrul Ministerului Sănătătii, directiile de sănătate publică, precum si unitătile sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

 

Bucuresti, 10 aprilie 2006.

Nr. 372.

 

ANEXĂ

 

NORME

de aplicare a Legii sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002,

cu modificările ulterioare

 

CAPITOLUL I

Promovarea si apărarea sănătătii mintale si prevenirea îmbolnăvirilor psihice

 

Art. 1. – Institutiile publice abilitate să ia măsuri pentru promovarea si apărarea sănătătii mintale, prevenirea si tratamentul tulburărilor psihice sunt următoarele:

a) Ministerul Sănătătii;

b) Ministerul Educatiei si Cercetării;

c) Ministerul Muncii, Solidaritătii Sociale si Familiei;

d) Ministerul Administratiei si Internelor;

e) Ministerul Justitiei;

f) Agentia Natională Antidrog;

g) Agentia Natională pentru Sport;

h) Autoritatea Natională pentru Tineret;

i) Autoritatea Natională pentru Persoanele cu Handicap;

j) Autoritatea Natională pentru Protectia Drepturilor Copilului.

Art. 2. – (1) Ministerul Sănătătii elaborează Planul de măsuri pentru promovarea sănătătii mintale si prevenirea îmbolnăvirilor psihice în colaborare cu institutiile publice prevăzute la art. 1, precum si cu organizatii neguvernamentale.

(2) Planul prevăzut la alin. (1) se publică pe site-ul Ministerului Sănătătii.

Art. 3. – Fiecare institutie dintre cele prevăzute la art. 1 întocmeste si publică pe site-ul propriu un raport anual cu privire la activitătile întreprinse pentru prmovarea sănătătii mintale si prevenirea îmbolnăvirilor psihice, precum si bugetul alocat.

 

CAPITOLUL II

Evaluarea sănătătii mintale

 

Art. 4. – (1) Pacientii din centrele de recuperare si reabilitare neuropsihică, aflate în coordonarea Autoritătii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, sunt evaluati din punct de vedere psihiatric de cel putin două ori pe an de către medicul specialist psihiatru, în scopul stabilirii celei mai adecvate conduite de recuperare.

(2) Evaluarea din punct de vedere psihiatric, prevăzută la alin. (1), se realizează prin servicii medicale ambulatorii si se efectuează, la solicitarea directiei generale de asistentă socială si protectia copilului, în baza unui grafic stabilit de comun acord si se decontează de către Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate.

(3) Alte unităti decât cele prevăzute la alin. (1), aflate în structura directiilor generale judetene de asistentă socială si protectia copilului si în coordonarea Autoritătii Nationale pentru Persoanele cu Handicap, solicită evaluarea din punct de vedere psihiatric pentru persoanele cu tulburări psihice asistate, în vederea redistribuirii în unitătile prevăzute la alin. (1).

(4) Serviciile medicale prevăzute la alin. (2) si (3) se furnizează de medici psihiatrii din unităti sanitare cu sau fără personalitate juridică în afara timpului de lucru de la unitatea la care este angajat, iar cheltuielile de transport, cazare si diurnă se suportă de solicitant.

(5) Evaluarea din punct de vedere psihiatric se finalizează, dacă este cazul, cu un plan terapeutic care se transmite unitătii solicitante si o scrisoare medicală adresată medicului de familie pe lista căruia este înscrisă persoana evaluată.

Art. 5. – Categoriile de profesiuni care necesită examinarea periodică a stării de sănătate mintală se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii, la propunerea unitătilor interesate, cu respectarea dispozitiilor legale privind confidentialitatea si a drepturilor persoanei cu tulburări psihice.

 

CAPITOLUL III

Servicii de sănătate mintală

 

Art. 6. – (1) În vederea asigurării asistentei psihiatrice comunitare, a cresterii accesibilitătii si calitătii serviciilor acordate, se organizează din punct de vedere functional teritoriul tării în arii geografice numite sectoare psihiatrice.

(2) Se organizează separat sectoare psihiatrice pentru adulti si sectoare psihiatrice pentru copii si adolescenti, astfel:

a) un sector psihiatric pentru adulti este o arie teritorială si populatională distinctă care cuprinde 100.000–150.000 de locuitori;

b) un sector psihiatric pentru copii si adolescenti este o arie teritorială si populatională distinctă care cuprinde 200.000–400.000 de locuitori.

Art. 7. – (1) În vederea organizării si functionării sectoarelor psihiatrice prevăzute la art. 6, Ministerul Sănătătii, prin directiile de sănătate publică, înfiintează comisii judetene în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(2) Comisia judeteană prevăzută la alin. (1) are următoarea componentă:

a) un reprezentant al directiei de sănătate publică;

b) un coordonator – medic psihiatru, desemnat de directia de sănătate publică;

c) un reprezentant al administratiei publice locale.

(3) Pentru dezvoltarea si functionarea sectoarelor psihiatrice Ministerul Sănătătii monitorizează utilizarea resurselor financiare si umane prin Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, în cadrul programelor nationale de sănătate.

(4) Comisiile judetene prevăzute la alin. (1) stabilesc, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, hărtile sectoarelor psihiatrice după evaluarea resurselor umane si materiale disponibile si propun măsuri pentru acoperirea nevoilor de îngrijiri de sănătate mintală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(5) Directiile de sănătate publică judetene vor elabora în termen de 6 luni de la stabilirea hărtilor sectoarelor psihiatrice planuri specifice de măsuri pentru realizarea progresivă a prevederilor referitoare la serviciile de sănătate mintală cuprinse în prezentul ordin.

Art. 8. – (1) Baza sistemului de îngrijiri o reprezintă o unitate functională constituită de echipa terapeutică si structurile în care aceasta îsi desfăsoară activitatea deservind un sector psihiatric.

(2) Echipa prevăzută la alin. (1) este compusă din medici specialisti în psihiatrie, psihologi, asistenti sociali, asistenti medicali de psihiatrie si alte categorii de personal necesare, în functie de activitătile desfăsurate si de specificul sectorului. Echipa terapeutică este condusă de un psihiatru, medic primar sau medic specialist.

(3) Medicul coordonator al echipei terapeutice adaptează serviciile acordate în cadrul sectorului, în functie de specificitătile sectorului psihiatric deservit si de nevoile populatiei-tintă.

Art. 9. – (1) În cadrul fiecărui sector se organizează, în functie de nevoile si particularitătile locale, următoarele structuri:

a) centrul de sănătate mintală, care organizează unitatea mobilă, centrul de interventie în criză si stationar de zi, după caz;

b) stationarul de zi;

c) cabinete de psihiatrie;

d) structuri cu paturi, cu sau fără personalitate juridică.

(2) Se pot organiza structuri transectoriale cu paturi, cu sau fără personalitate juridică, pentru patologiile rare, rezistente la tratament sau care nu pot fi rezolvate la nivelul sectorului, precum si pentru pacientii încadrati în art. 114 din Codul penal.

(3) Pentru îngrijiri de lungă durată pentru persoane cu probleme severe si persistente de sănătate mintală, se organizează în fiecare sector compartimente sau sectii cu paturi, cu maximum 40 de paturi.

Art. 10. – În unitătile sanitare cu paturi se organizează compartimente de psihiatrie de legătură pentru asistenta psihiatrică a pacientilor internati.

Art. 11. – Pacientii care în urma evaluării de către echipa terapeutică necesită tratament îndelungat sunt trimisi către centrele de recuperare si reabilitare neuropsihiatrică sau locuintele protejate, după caz.

Art. 12. – (1) În cadrul fiecărui sector psihiatric se acordă servicii după cum urmează:

a) servicii psihiatrice ambulatorii;

b) servicii de asistentă mobilă, pentru pacienti dificil de tratat sau care refuză să frecventeze structurile medicale, dar care acceptă tratamentul ori pentru acoperirea unor nevoi psihosociale variate, care necesită deplasarea unor membri ai echipei terapeutice;

c) servicii psihiatrice de zi: terapie ocupatională, psihoterapie individuală si de grup, precum si programe specializate de reabilitare. Aceste servicii acordate pacientilor internati în stationarul de zi sunt limitate în timp la maximum două luni; după această perioadă pacientii sunt trimisi către serviciile de reabilitare sau către asistenta primară;

d) servicii de reabilitare – în functie de oportunitătile locale, fiecare centru de sănătate mintală oferă programe specializate de reabilitare: programe de terapie ocupatională, programe de reabilitare vocatională, programe de petrecere a timpului liber, programe de psihoeducatie;

e) servicii spitalicesti;

f) îngrijiri la domiciliu.

(2) Echipa terapeutică a sectorului psihiatric asigură îndrumarea medicilor de familie din sectorul psihiatric în acordarea de îngrijiri de sănătate mintală si stabileste protocoale de colaborare cu medicii de familie pentru asigurarea continuitătii îngrijirilor.

Art. 13. – (1) Pentru fiecare sector psihiatric se prevede un anumit număr de paturi pentru patologia acută, în functie de nevoile si particularitătile sectorului, fie într-un spital de psihiatrie, fie într-o sectie de psihiatrie dintr-un spital general.

(2) Personalul unui serviciu spitalicesc sectorial este parte integrantă a echipei terapeutice de sector.

Art. 14. – (1) Echipa terapeutică a sectorului psihiatric pentru adulti cuprinde:

a) 8 norme întregi pentru psihiatri;

b) 40 de norme întregi pentru asistente de psihiatrie;

c) 4 norme întregi pentru psihologi clinicieni;

d) 5 norme întregi pentru asistenti sociali;

e) alt personal.

(2) Echipa terapeutică a sectorului psihiatric pentru copii si adolescenti cuprinde:

a) 4 norme întregi pentru psihiatri;

b) 20 de norme întregi pentru asistente de psihiatrie;

c) 2 norme întregi pentru psihologi clinicieni;

d) 3 norme întregi pentru psihopedagogi;

e) 3 asistenti sociali;

f) alt personal.

Art. 15. – Pentru îngrijiri de lungă durată pentru persoane cu probleme severe si persistente de sănătate mintală, se organizează în fiecare sector unităti cu maximum 40 de paturi.

Art. 16. – (1) Pentru pacientii fără probleme severe de sănătate mintală care necesită tratament de lungă durată, echipa terapeutică evaluează nevoile si stabileste în functie de starea clinică a pacientului, dacă este cazul, tipul de locuintă protejată spre care să fie îndrumat.

(2) Categoriile serviciilor medicale acordate persoanelor cu tulburări psihice din locuintele protejate sunt stabilite prin ordin comun al Ministerului Sănătătii si al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate.

Art. 17. – Autoritătile publice locale colaborează cu Ministerul Sănătătii pentru a asigura spatii adecvate pentru centrele de sănătate mintală.

Art. 18. – Centrele de sănătate mintală si stationarele de zi pentru copii si adolescenti trebuie să aibă localizare intracomunitară, amenajări si structuri specifice functiilor de prevenire, depistare precoce si terapie complexă a tulburărilor psihice infantilo-juvenile si ale familiei.

 

CAPITOLUL IV

Drepturile persoanelor cu tulburări psihice

 

Art. 19. – (1) La internarea într-o unitate de îngrijire, pacientii trebuie imediat informati asupra identitătii si statutului profesional al personalului de îngrijire care le acordă asistentă si asupra regulamentului de ordine interioară pe care trebuie să îl respecte pe durata internării.

(2) Medicul psihiatru trebuie să îi aducă la cunostintă pacientului care sunt alternativele de tratament si îngrijire, riscurile si efectele adverse ale aplicării programului terapeutic individualizat.

(3) Programul terapeutic individualizat elaborat de echipa terapeutică, cu consimtământul pacientului, trebuie să cuprindă:

a) descrierea naturii problemelor si a nevoilor specifice ale pacientului;

b) descrierea celor mai putin restrictive conditii de tratament necesare;

c) descrierea obiectivelor tratamentului;

d) specificarea responsabilitătilor personalului.

(4) Medicul psihiatru este responsabil de monitorizarea implementării programului individualizat de tratament.

Art. 20. – În aplicarea art. 26 din Legea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, denumită în continuare lege, în cazul necesitătii restrângerii libertătii de miscare a pacientului, în scopul de a împiedica producerea unei vătămări pentru sine sau pentru o altă persoană, trebuie respectate următoarele proceduri:

a) contentionarea pacientului;

b) izolarea pacientului.

Art. 21. – (1) Prin contentionare, în sensul prezentelor norme, se întelege restrictionarea libertătii de miscare a unei persoane prin folosirea unor mijloace adecvate pentru a preveni miscarea liberă a unuia dintre brate, a ambelor brate, a unei gambe sau a ambelor gambe sau pentru a-l imobiliza total pe pacient, prin mijloace specifice protejate, care nu produc vătămări corporale.

(2) Contentionarea poate fi utilizată doar atunci când este necesară apărarea pacientului de propriile actiuni care l-ar putea răni pe el sau pe ceilalti. Poate fi folosită doar dacă aplicarea celor mai putin restrictive tehnici a fost neadecvată sau insuficientă pentru a preveni orice lovire ori vătămare.

(3) Contentionarea nu poate fi folosită ca pedeapsă sau ca mijloc de a suplini lipsa de personal ori de tratament.

(4) În aplicarea măsurii de restrictionare a libertătii de miscare a pacientului trebuie depuse toate eforturile pentru evitarea durerii.

(5) Reprezentantul legal sau personal al pacientuluitrebuie informat cu privire la dispunerea unei măsuri de restrictionare a libertătii de miscare a pacientului.

(6) Contentionarea trebuie efectuată numai în baza dispozitiei scrise a medicului. Dispozitia medicului trebuie să detalieze factorii care au condus la contentionare si să specifice natura contentionării. În dispozitie trebuie precizată ora la care măsura de contentionare a fost luată.

Contentionarea nu poate dura mai mult de 4 ore.

(7) Măsura contentionării va fi mentionată în foaia de observatie a pacientului.

(8) Măsurile de contentionare aplicate pacientilor, incluzând toate dispozitiile scrise ale medicului prin care s-au dispus acestea se înscriu în Registrul măsurilor de contentionare si izolare aplicate pacientilor.

(9) Registrul prevăzut la alin. (8) se păstrează în conditii de confidentialitate.

(10) Pe tot timpul contentionării, pacientul trebuie să fie monitorizat pentru a observa dacă nevoile sale fizice, de confort si sigurantă sunt îndeplinite. O evaluare a conditiilor pacientului trebuie realizată la cel putin fiecare 30 de minute sau la intervale de timp mai scurte dacă medicul o cere. Evaluarea trebuie înregistrată în foaia de observatie a pacientului.

Art. 22. – (1) Prin izolare se întelege modalitatea de protejare a pacientilor care reprezintă un pericol pentru ei însisi sau pentru alte persoane. Această măsură trebuie aplicată cu maximă precautie si numai în cazul în care orice altă modalitate s-a dovedit ineficientă.

(2) Măsura izolării poate fi aplicată numai dacă institutia psihiatrică dispune de o încăpere special prevăzută si dotată în acest scop. Încăperea trebuie să ofere posibilitatea unei observări continue a pacientului, să fie iluminată si aerisită în mod corespunzător, să aibă acces la toaletă si lavator si să fie protejată în asa fel încât să prevină rănirea celui izolat. Nu pot fi izolate concomitent în aceeasi încăpere mai multe persoane.

(3) Măsura izolării trebuie să fie aplicată pentru un timp cât mai scurt posibil. Măsura trebuie revizuită periodic, la un interval de cel mult două ore. Pacientul si/sau reprezentantul său legal sau personal va fi informat cu privire la măsura izolării si despre procedura de revizuire periodică a măsurii.

(4) Pacientul va fi observat în timpul izolării conform unui program prevăzut de medicul care dispune măsura izolării.

(5) Pe perioada dispunerii măsurii izolării, pacientul va păstra îmbrăcămintea, precum si orice articole de uz personal sau cu semnificatie religioasă, cu exceptia situatiei în care păstrarea acestora ar putea afecta siguranta sa.

(6) Măsura izolării poate fi dispusă doar de medic, în aceleasi conditii ca si cea a contentionării.

(7) Măsura izolării trebuie mentionată în Registrul măsurilor de contentionare si izolare si în foaia de observatie a pacientului, cu îndeplinirea acelorasi conditii ca si în cazul contentionării.

(8) Măsura izolării nu trebuie folosită ca pedeapsă sau ca o formă de amenintare.

(9) Măsura izolării nu poate fi parte a programului de tratament.

Art. 23. – În aplicarea prevederilor art. 29 din lege se va folosi formularul pentru obtinerea consimtământului informat prezentat în anexa nr. 1.

Art. 24. – (1) Toate informatiile privind starea de sănătate a pacientului, conditia sa medicală, diagnosticul, prognosticul si tratamentul, precum si alte informatii de natură personală sunt confidentiale, chiar si după moartea pacientului.

(2) Informatia confidentială poate fi divulgată numai cu consimtământul explicit al pacientului sau când există dispozitii judiciare exprese în acest sens. Consimtământul este presupus atunci când divulgarea se face către un alt membru al echipei terapeutice implicate în tratamentul pacientului.

(3) Toate datele de identitate ale pacientului trebuie protejate.

(4) Pacientii au dreptul de a primi rezultatul în scris al diagnosticului, tratamentului si îngrijirii lor la externarea dintr-o unitate de îngrijire.

(5) Nu este admisă interventia în viata particulară a pacientului sau în viata de familie decât în cazul în care, pe lângă consimtământul pacientului, aceasta poate fi justificată ca necesară diagnosticului, tratamentului sau îngrijirii pacientului.

(6) Interventiile medicale pot fi efectuate numai atunci când există respectul necesar pentru intimitatea persoanei si numai în prezenta acelor persoane necesare interventiei respective, dacă pacientul nu a solicitat altfel.

Art. 25. – (1) Toate unitătile care acordă îngrijiri de sănătate mintală au obligatia să înfiinteze un registru special pentru înregistrarea tuturor plângerilor înaintate de pacienti sau reprezentantii acestora.

(2) Conducerea unitătii are obligatia să răspundă în scris la toate plângerile cu privire la încălcarea drepturilor pacientilor.

(3) În registrul prevăzut la alin. (1) se consemnează si modalitatea de solutionare a plângerilor.

Art. 26. – Pacientii spitalizati fără consimtământul lor nu pot fi folositi ca subiect de cercetare stiintifică.

 

CAPITOLUL V

Internarea nevoluntară

 

Art. 27. – În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, ministrul sănătătii desemnează prin ordin, la propunerea directiilor de sănătate publică si cu avizul Comisiei de specialitate de psihiatrie, unitătile autorizate să efectueze internări nevoluntare.

Art. 28. – (1) Medicul psihiatru care evaluează cazul si stabileste dacă pacientul are, în acel moment, posibilitatea să înteleagă starea sa de boală va explica într-un limbaj simplu si pe întelesul acestuia necesitatea internării în vederea acordării îngrijirilor de sănătate mintală, sub supraveghere medicală.

(2) În situatia în care pacientul refuză internarea si medicul consideră că sunt întrunite conditiile internării nevoluntare, medicul va informa pacientul, familia, reprezentantul personal sau legal, după caz, despre dreptul său de a contesta măsura internării nevoluntare, precum si despre procedurile care trebuie urmate pentru contestarea acesteia.

Art. 29. – (1) Solicitarea internării nevoluntare se formulează si se semnează de una dintre persoanele prevăzute la art. 47 din lege, în momentul prezentării la camera de gardă a spitalului.

(2) Dacă solicitantul nu stie să scrie, solicitarea de internare nevoluntară poate fi scrisă de echipa de gardă, pe baza relatărilor solicitantului, fapt care se va mentiona, cu precizarea persoanei care a scris solicitarea si a datelor de identificare ale acesteia.

(3) În solicitarea prevăzută la alin. (1) trebuie descrise manifestările ce pun în pericol viata, sănătatea, integritatea corporală proprii sau ale altora.

Art. 30. – (1) Medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care solicită internarea nevoluntară nu poate fi implicat în luarea deciziei de internare sau de revizuire periodică a internării nevoluntare.

(2) Persoanele care solicită internarea nevoluntară a unei persoane nu pot fi membri ai comisiei de revizie constituite pentru respectiva persoană.

Art. 31. – (1) Transportul persoanei la spital fără consimtământul acesteia se poate face doar dacă refuză internarea voluntară si dacă există un pericol iminent de vătămare a sa sau a celor din jur.

(2) Personalul serviciilor care asigură transportul persoanei la spitalul psihiatric trebuie să mentioneze lipsa consimtământului persoanei transportate într-un raport prezentat medicului psihiatru în momentul aducerii la spital în vederea internării.

(3) În raportul prevăzut la alin. (2) se mentionează dacă a existat împotrivire din partea persoanei, care au fost măsurile adoptate, precum si medicatia care a fost aplicată.

(4) Transportul persoanei la spital se face în conditii cât mai putin restrictive, asigurându-se respectarea integritătii sale fizice, psihice si a demnitătii sale.

Art. 32. – (1) Atunci când pacientul, reprezentantul său personal ori legal solicită externarea, dar sunt întrunite conditiile care justifică mentinerea internării contra vointei, medicul psihiatru care are în îngrijire bolnavul declansează procedura de internare nevoluntară.

(2) În situatia prevăzută la alin. (1), dacă nu există alt medic psihiatru care să hotărască internarea nevoluntară, medicul curant poate lua decizia de internare nevoluntară, ca măsură de urgentă, urmând confirmarea acesteia prin cadrul legal stabilit.

Art. 33. – (1) În toate unitătile spitalicesti nominalizate de Ministerul Sănătătii să efectueze internări nevoluntare, se constituie un registru unic de evidentă centralizată a acestor cazuri si a documentatiei medico-juridice care stă la baza internării si sustine legalitatea acesteia.

(2) Internarea nevoluntară, precum si deciziile luate de comisiile de revizie a acestei proceduri se înregistrează în registrul prevăzut la alin. (1).

(3) Registrul prevăzut la alin. (1) cuprinde următoarele informatii:

a) numele, prenumele, profesia, vârsta si domiciliul persoanei internate;

b) data internării;

c) numele, prenumele, profesia si domiciliul persoanei care a cerut internarea;

d) dacă este cazul, mentionarea deciziei justitiei (numărul, data, instanta) de punere sub tutelă, curatelă sau supraveghere;

e) notificarea medicului care a internat nevoluntar bolnavul către directorul unitătii, cu mentionarea numelui, prenumelui si a gradului profesional;

f) datele examinărilor de către comisia de revizie, cu componenta nominală si decizia luată;

g) data încetării internării si starea la externare.

Art. 34. – (1) Notificarea medicului care a internat nevoluntar pacientul către directorul unitătii se va face folosindu-se formularul prevăzut în anexa nr. 2.

(2) Notificarea medicului care a internat nevoluntar pacientul către parchetul de pe lângă instanta judecătorească competentă se va face folosindu-se formularul prevăzut în anexa nr. 3.

(3) Notificarea comisiei de revizie a procedurii către parchetul de pe lângă instanta judecătorească competentă se va face folosindu-se formularul prevăzut în anexa nr. 4.

Art. 35. – Anexele nr. 1–4 fac parte integrantă din prezentele norme.

 

ANEXA Nr. 1

la norme

 

Spitalul ......................... Data ..................

Sectia ..........................

 

CONSIMTĂMÂNT INFORMAT

asupra investigatiilor si procedurilor terapeutice si pentru participarea la procesul educational medical

 

Subsemnatul ..................................................................... m-am prezentat din proprie vointă, liber de orice constrângere si am solicitat evaluarea stării mele de sănătate pentru precizarea unui diagnostic si formularea unui program terapeutic individual.

Am cunostintă despre dreptul si libertatea pe care le am de a cere prezenta unei alte persoane (reprezentant personal) pentru a fi asistat în acordarea consimtământului, în vederea efectuării investigatiilor necesare stabilirii diagnosticului si a aplicării metodelor terapeutice necesare recăpătării autonomiei personale. Cunosc de asemenea că am dreptul să refuz o procedură diagnostică sau un tratament cu care nu sunt de acord.

Mi s-au adus la cunostintă, prin explicatii suficiente, într-un limbaj clar, respectuos si pe întelesul meu, următoarele:

– diagnosticul si modul de stabilire a diagnosticului;

– scopul, metodele si durata tratamentului propus, precum si beneficiile aduse de acest tratament;

– eventualele neplăceri, riscuri sau efecte secundare ale tratamentului;

– alte posibile modalităti de tratament;

– riscurile si consecintele refuzării sau întreruperii tratamentului fără aviz medical.

Am fost informat că metodele diagnostice si terapeutice invazive, având un grad de risc mai mare, vor fi precizate separat si voi consimti la acestea individual.

Autorizez medicii si personalul medical al clinicii/sectiei să efectueze toate investigatiile si procedurile diagnostice necesare, în contextul legal al unei practici medicale corecte. Cu exceptia cazurilor în care, în mod expres, îmi exprim dezacordul, toate investigatiile uzuale si tratamentele, cu risc mic sau mediu, pot fi aplicate.

Materialul biologic recoltat (sânge, tesuturi sau organe) în scop diagnostic poate fi examinat si în scopuri de cercetare stiintifică, instructie, poate fi fotografiat si publicat, fără o altă autorizatie expresă din partea mea, păstrându-se confidentialitatea.

Am fost informat că procesul de asistentă medicală este dublat de procesul educational si consimt ca, în limitele impuse de decentă si bunul simt, să particip la procesul educational, dar aceasta nu trebuie să afecteze calitatea îngrijirilor medicale. Am fost informat că pot refuza acest lucru de principiu sau în momentele pe care le aleg eu, fără a fi obligat să dau alte explicatii si fără a fi afectate drepturile mele de pacient.

Am fost informat că am dreptul să refuz fotografierea corpului meu, cu exceptia fotografierilor de documentare medicală pe care le autorizez, cu conditia să fie mascate elementele esentiale ale fizionomiei, pentru a nu fi recunoscut.

În cazul aparitiei unor situatii de urgentă majoră în timpul internării, echipa medicală este autorizată să efectueze orice teste diagnostice sau manevre terapeutice, justificate medical si în conditiile unei practici medicale corecte.

Am citit (mi s-a citit), am înteles cele scrise mai sus si sunt de acord cu acestea.

.............................................. Medic curant,

(semnătura pacientului) ............................

(semnătura si parafa)

Reprezentant personal/legal,

.......................................

(numele, prenumele si semnătura)

 

ANEXA Nr. 2

la norme

 

NOTIFICARE

 

În conformitate cu art. 52 alin. (1) din Legea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, vă aduc la cunostintă că în data de ............................ am decis, în temeiul art. 45 lit. a)/lit. b) din acelasi act normativ, măsura internării nevoluntare a pacientului ............................................................., domiciliat în ......................, născut la data de ..................................................., stabilindu-se diagnosticul de ........................................................................... .

Medic,

................................

ANEXA Nr. 3

la norme

 

NOTIFICARE

 

În conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, vă aducem la cunostintă că în data de ......................................... s-a decis, în temeiul art. 45 lit. a)/lit. b) din acelasi act normativ, măsura internării nevoluntare a pacientului ...................................., domiciliat în ................................., născut la data de ................................., stabilindu-se diagnosticul de ................................................................................................... .

Măsura a fost comunicată directorului unitătii conform art. 52 din legea mentionată.

 

Medic,

................................

 

ANEXA Nr. 4

la norme

 

NOTIFICARE

 

În conformitate cu art. 53 alin. (1) din Legea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu modificările ulterioare, vă aducem la cunostintă că în data de ....................................... s-a decis, în temeiul art. 45 lit. a)/lit. b) din acelasi act normativ, măsura internării nevoluntare a pacientului ........................................., domiciliat în ............................, născut la data de ................................., stabilindu-se diagnosticul de ......................................................................................... .

Măsura a fost confirmată de comisia de revizie, constituită potrivit art. 52 din legea mentionată, la data de ................................................... .

Vă transmitem spre consultare dosarul medical al pacientului.

Anexăm prezentei comunicări dosarul medical al pacientului.

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

privind înfiintarea si functionarea Centrului National de Sănătate Mintală în cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti

 

Având în vedere prevederile art. 10 din anexa nr. 1 “Regulamentul de organizare si functionare a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate“ la Hotărârea Guvernului nr. 1.329/2002 privind înfiintarea si functionarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti,

văzând propunerea Consiliului de administratie al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti,

având în vedere Referatul de aprobare al Directiei generale de asistentă medicală, salarizare si structuri sanitare nr. E.N./9.162/2006,

în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite prezentul ordin.

Art. 1. – Începând cu data prezentului ordin se înfiintează Centrul National de Sănătate Mintală, structură fără personalitate juridică, în cadrul Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti.

Art. 2. – Centrul National de Sănătate Mintală este for tehnic si metodologic pentru activitătile de promovare, monitorizare si evaluare din domeniul sănătătii mintale, necesare Ministerului Sănătătii pentru realizarea politicilor în domeniul sănătătii mintale.

Art. 3. – Centrul National de Sănătate Mintală are următoarele atributii principale în domeniul sănătătii mintale:

a) consultantă si asistentă tehnică în domeniul politicilor de sănătate mintală;

b) consultantă si asistentă tehnică în dezvoltarea noilor servicii de sănătate mintală;

c) consultantă si asistentă tehnică în formarea personalului care lucrează în reteaua natională de sănătate mintală;

d) dezvoltarea de competente în organizarea si conducerea serviciilor de sănătate mintală;

e) organizarea elaborării si diseminării ghidurilor de practică în domeniul sănătătii mintale;

f) colectarea de date în domeniul sănătătii mintale;

g) monitorizarea si evaluarea serviciilor de sănătate mintală;

h) realizarea si întretinerea Registrului national de psihiatrie.

Art. 4. – În vederea desfăsurării activitătii de către Centrul National de Sănătate Mintală, se suplimentează statul de functii al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti cu 10 posturi.

Art. 5. – Structura organizatorică a Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti se modifică în mod corespunzător, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. – (1) Finantarea Centrului National de Sănătate Mintală este asigurată prin Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, din venituri proprii, realizate pe baza activitătilor de cercetare, analiză, evaluare si monitorizare specifice segmentului de sănătate mintală, prevăzute în programele nationale de sănătate finantate din bugetul Ministerului Sănătătii.

(2) Activitatea prevăzută la alin. (1) se realizează prin negociere directă, pe bază de contracte, încheiate între Ministerul Sănătătii si Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti.

(3) Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti va introduce în bugetul de venituri si cheltuieli modificările ce decurg din înfiintarea si functionarea Centrului National de Sănătate Mintală si îl va supune spre avizare si aprobare, potrivit dispozitiilor legale în vigoare.

(4) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti va încheia contractul de prestări de servicii cu Ministerul Sănătătii.

(5) Obiectul contractului prevăzut la alin. (4) îl reprezintă activitătile de cercetare, analiză, evaluare si monitorizare pe baza propunerilor formulate de Directia generală de asistentă medicală, salarizare si structuri sanitare, în calitate de coordonator national al Programului de prevenire si control al bolilor netransmisibile, aprobate de ministrul sănătătii.

Art. 7. – Institutul National de Cercetare-Dezvoltare în Sănătate Bucuresti, Directia generală de asistentă medicală, salarizare si structuri sanitare, precum si celelalte directii de specialitate implicate din cadrul Ministerului Sănătătii vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 8. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

 

Bucuresti, 10 aprilie 2006.

Nr. 373.

 

ANEXĂ*)

 

INSTITUTUL NATIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SĂNĂTATE BUCURESTI

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

privind aprobarea Strategiei în domeniul sănătătii mintale

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Directiei generale de asistentă medicală, structuri sanitare si salarizare nr. E.N. 9.163/2006,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite următorul ordin:

Art. 1. – Se aprobă Strategia în domeniul sănătătii mintale, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. – (1) Comisia de specialitate psihiatrie din cadrul Ministerului Sănătătii va desemna un grup de lucru pentru implementarea strategiei prevăzute la art. 1.

(2) Strategia prevăzută la art. 1 va sta la baza elaborării Programului national de sănătate mintală si profilaxie în patologia psihiatrică si psihosocială.

Art. 3. – Prezentul ordin se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

 

Bucuresti, 10 aprilie 2006.

Nr. 374.

 

ANEXĂ

 

STRATEGIA

în domeniul sănătătii mintale

 

I. Preambul

Raportul anual (2001) al Organizatiei Mondiale a Sănătătii arată că tulburările psihice sunt o importantă sursă de dizabilităti, 5 din primele 10 pozitii ale ierarhiei bolilor în functie de capacitatea de a genera dizabilităti fiind ocupate de tulburări psihice.

Prevalenta pe viată a acestor boli este de aproximativ 33% ceea ce înseamnă că unul din trei oameni va avea, la un moment dat, pe parcursul vietii, o tulburare psihică diagnosticabilă prin criterii international acceptate.

Prevalenta pe 6 luni este de aproximativ 20%. Chiar dacă în România nu dispunem de studii epidemiologice recente (pentru că sunt foarte costisitoare) nu există nici un motiv pentru a crede că ne situăm sub acest nivel considerat teoretic. Dimpotrivă, există suficiente indicii care sugerează, în ultimul deceniu, valori semnificativ mai mari (în raport cu media europeană): deteriorarea generală a stării de sănătate a populatiei, expansiunea abuzurilor si a dependentelor de substante psihoactive, cresterea ratei suicidului, suprasaturarea cu factori de stres a societătii (declin economic, cresterea somajului, scăderea nivelului de trai), expansiunea comportamentelor agresive si violente etc.

Importanta problemei este subliniată si de faptul că, spre deosebire de marea majoritate a bolilor somatice, o boală psihică prezentă la o anumită persoană reprezintă o sursă de alterare a echilibrului microgrupului social (familial, profesional) în care această persoană trăieste. În evaluarea costurilor economice ale tulburărilor psihice se estimează că raportul între costurile globale si costurile directe (legate de asistenta medicală) este de aproximativ 9/1, ceea ce înseamnă că interventia societătii trebuie să fie preponderent preventivă. De pildă, studii foarte recente demonstrează că în majoritatea tărilor europene costurile globale ale alcoolismului sunt mai mari de 1% (până la 5%!) din PIB.

În afară de datele de prevalentă ale unor tulburări psihice constituite (deci cu spatiu nosografic clar delimitat prin criterii internationale de diagnostic) există si categoria “simptomelor izolate“, estimată la 18–20% ca prevalentă punctuală. Opinia actuală este că trebuie intervenit încă din acest stadiu larvar de boală.

Îngrijirile de sănătate mintală în România se concentrează, în prezent, în spitalele de psihiatrie si sunt subordonate unui model excesiv biologizant. Oarecum paradoxal, numărul de paturi de psihiatrie este printre cele mai scăzute din Europa (76,1 paturi la 100.000 de locuitori). Nu există decât o comunicare formală între unitătile cu paturi si cele ambulatorii, continuitatea îngrijirilor se limitează adesea la continuitatea administrării unui anumit medicament psihotrop, nu se poate vorbi despre o anume specializare, nu există conceptul de echipă terapeutică si cu atât mai putin acela de îngrijiri comunitare. În opinia publică persistă imaginea negativă a bolii psihice, a purtătorilor acestor boli, a spatiilor de îngrijire si chiar a celor ce o îngrijesc.

În aceste conditii necesitatea unei reforme este de domeniul evidentei. Această reformă nu s-a făcut din cel putin 3 motive:

– lipsa unei viziuni si a unei strategii la nivel central;

– lipsa resurselor financiare;

– lipsa coeziunii si a unei determinări autentice la nivelul profesionistilor de sănătate mintală.

Ministerul Sănătătii îsi propune adoptarea unei politici în sănătatea mintală, politică pe care o prezentăm în continuare.

II. Viziune, valori si principii

Viziune

Ministerul Sănătătii îsi propune să furnizeze servicii de sănătate mintală accesibile, de calitate si bazate pe nevoile existente, într-un mediu cât mai putin restrictiv, precum si programe acoperitoare de promovare, prevenire si educatie în sănătate mintală.

Valori si principii de organizare ale reformei sistemului de îngrijiri

Valoarea esentială care stă la baza realizării acestei strategii este respectul pentru drepturile omului si respectarea demnitătii umane.

Trecerea de la sistemul traditional de îngrijiri la unul care pune accent pe integrarea persoanei în comunitate implică acceptarea unui set de valori explicite. Acestea sunt:

1. Responsabilitatea echipei comunitare – presupune responsabilitatea pentru persoana cu probleme de sănătate mintală la orice moment, indiferent dacă aceasta se găseste într-o facilitate de îngrijire (spitalicească, centru de zi, centru de reabilitare etc.) sau în comunitate. A avea această responsabilitate este un lucru dificil, deoarece persoana frecventează numeroase unităti de îngrijire, nu are o constantă profesională si dispune de resurse în general limitate de trai independent. Responsabilitatea pentru persoanele cu probleme de sănătate mintală se încadrează unei logici de cuprindere geografică si se operationalizează după o prealabilă evaluare a nevoilor populationale din aria de cuprindere dată (pentru evaluarea problemelor existente în comunitatea deservită si identificarea posibilelor solutii de întâmpinare a acestora).

2. Participarea comunitătii – comunitatea deservită de un sistem integrat de îngrijiri de sănătate mintală participă la deciziile si coordonarea acestuia. În general, implementarea unor programe comunitare de îngrijiri de sănătate mintală s-a confruntat la început cu o rezistentă crescută a comunitătii de a-si asuma si de a sustine aceste initiative. Aceste rezerve ale comunitătii se datorează, pe de o parte, atitudinilor negative care mai persistă în legătură cu boala mintală, dar si faptului că implementarea programelor s-a făcut initial fără consultarea comunitătilor. Actualmente, în consiliile directoare ale sistemelor de suport comunitar sunt invitati să participe lideri politici si persoane marcante din comunitate, precum si orice persoană care poate să aibă un statut de lider informal (în special lideri ai comunitătilor etnice sau religioase). Tendinta actuală în sistemele functionale de îngrijiri de sănătate mintală este aceea de a realiza planul de servicii cu sprijinul reprezentantilor comunitătii.

Realizarea planurilor de servicii se face după o prealabilă educare a participantilor asupra sistemului de îngrijiri, precum si de informare asupra resurselor disponibile, asupra prevederilor legale si de functionare practică a unitătilor de îngrijire din sistem. Planul de servicii pentru o populatie dintr-o anumită arie de cuprindere se realizează nu numai prin consultări cu liderii comunitari, ci si printr-o prealabilă analiză a nevoilor populationale si după o consultare cu reprezentanti ai beneficiarilor si familiilor lor.

3. Accesibilitatea serviciilor – presupune toate mecanismele puse în joc pentru ca persoanele care au nevoie de îngrijiri să cunoască serviciile din comunitate si să facă uz de acestea. În primul rând, accesibilizarea unui serviciu presupune o locatie spatială usor de localizat si de atins, precum si o accesibilitate lingvistică – acolo unde există minorităti etnice/lingvistice, serviciul va cuprinde în echipa sa terapeutică persoane apartinând respectivei comunităti. Accesibilizarea serviciilor presupune si angajarea echipei terapeutice în actiuni sociale, care implică campanii de promovare a serviciilor, interventii care să crească sansa ca persoanele care au nevoie de tratament să beneficieze într-adevăr de acesta, căutarea unor solutii de asistentă locativă mai ieftină, precum si găsirea unor oportunităti si solutii pentru reinsertia profesională. Pentru a realiza aceste obiective, echipa terapeutică trebuie să se angajeze activ în actiuni si campanii de reducere a stigmatizării persoanelor cu probleme severe de sănătate mintală.

4. Echilibru între componentele sistemului – fiecare componentă a sistemului trebuie să fie în echilibru cu celelalte, astfel încât persoana în dificultate să poată beneficia de îngrijiri, indiferent de nevoile ei. A realiza un echilibru între componentele unui sistem comunitar este un lucru dificil din mai multe puncte de vedere. În primul rând, serviciile publice, private si neguvernamentale pot să propună programe care în fond nu fac nimic altceva decât să dubleze oferta, lăsând componente de servicii sub- sau nedezvoltate deloc. În al doilea rând, existenta unor profesionisti, echipe de profesionisti sau grupe de consumatori care se angajează activ în dezvoltarea unui anumit sector al sistemului poate să aibă ca rezultat subdezvoltarea unor alte sectoare prin alocarea preferentială de resurse umane si materiale. Pentru a asigura echilibrul ofertei de servicii, fiecare sistem de suport comunitar necesită un management centralizat care să aloce resursele în functie de nevoile reale ale beneficiarilor.

5. Continuitatea îngrijirilor – în mod ideal, continuitatea îngrijirilor înseamnă că fiecare consumator beneficiază de servicii de la aceiasi profesionisti pe tot parcursul îngrijirii sale. Serviciile de sănătate mintală tind să fie compartimentalizate, iar transferul informatiilor despre evolutia, tratamentele si nevoile beneficiarilor se face uneori anevoios, datorită birocratiei crescute si aspectelor legate de confidentialitate în transmiterea informatiilor. Alternativa cea mai eficientă este aceea a managementului de caz.

Managerul de caz ideal are atât rol de sustinător al consumatorilor (prin actiuni de advocacy), de manager de sistem, prin integrarea tuturor informatiilor despre serviciile si programele disponibile în teritoriu, precum si de terapeut.

Pentru a-si îndeplini aceste obiective, managerul ar trebui să aibă o încărcătură de cazuri redusă, deservind în mod ideal maximum 15 clienti.

6. Alternative minimal restrictive – alternativele minimal restrictive presupun tratarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală în unităti de îngrijire care să interfereze cât mai putin cu drepturile lor civile si cu participarea lor la viata comunitară. În această ordine de idei, spitalizarea va fi indicată numai atunci când este strict necesară, fie datorită riscului de auto- sau heteroagresivitate, fie datorită necesitătii aplicării unor tratamente sau investigatii speciale.

7. Accentul pe reabilitare – interesul pentru reabilitare este dublu. În primul rând, politicile de dezinstitutionalizare grăbite ale anilor ’70 au “aruncat“ în stradă multi psihotici cronici, al căror risc de deteriorare a functionării este foarte rapid în comunitate. De asemenea, întârzierea demarării procesului reabilitativ după debutul maladiei aduce cu sine o crestere a potentialului de dizabilitate. Aparitia noilor generatii de neuroleptice, cu efecte secundare considerabil mai putine, favorizează de asemenea procesul de reabilitare. Principalul punct de greutate al procesului de reabilitare ar trebui să fie insertia sau reinsertia profesională, precum si îmbunătătirea abilitătilor functionale.

8. Specializarea îngrijirilor – asigurarea unor servicii care să deservească un anumit tip de patologie sau care să ofere un anumit tip de îngrijire. În România, la un nivel momentan neoficial, sunt recunoscute subspecializări, cum ar fi gerontopsihiatria, psihiatria comunitară, psihiatria legală, psihoterapia sau tratamentul adictiilor, dar nu există prevederi legale care să statueze aceste supracompetente sau profesii în sine (cum este cazul psihoterapiei). Unitătile de îngrijire, cu rare exceptii, sunt de tip “psihiatrie generală“, alăturând clienti cu patologii si niveluri de functionare psihosocială diferite.

9. Implicarea beneficiarilor si a familiilor acestora în procesul de îngrijire – oferta actuală a sistemului de îngrijiri de sănătate mintală este, în mare măsură, sub controlul psihiatrului. Consultarea beneficiarilor, a familiilor acestora sau a formelor asociative constituite sub egida implicării consumatorilor de servicii de sănătate mintală sunt actiuni deloc uzuale în practica zilnică. Dezvoltarea unor sisteme de îngrijiri care urmăresc o integrare comunitară optimă implică un parteneriat activ între profesionisti si utilizatorii de servicii în domenii cum ar fi: actiuni sociale comune, consultarea consumatorilor în ceea ce priveste furnizarea de servicii, dezvoltarea noilor servicii sau restructurarea celor existente, implicarea familiilor ori comunitătii în procesul de îngrijiri, sprijinirea initiativelor de  întrajutorare si suport comunitar etc.

10. Centrarea pe probe a practicii clinice si comunitare – o serie de initiative si tehnologii în domeniul sănătătii mintale si-au dovedit, în momentul de fată, fie ineficienta, fie faptul că sunt extrem de costisitoare în comparatie cu proceduri sau servicii alternative. Stabilirea unor standarde de calitate pentru serviciile de îngrijiri si asistentă si importarea si adaptarea unor tehnologii si formule de organizare care si-au dovedit eficienta si efectivitatea trebuie să reprezinte o prioritate a organizatorilor reformei.

III. Scop si obiective

Scop: scăderea morbiditătii datorită bolilor psihice si ameliorarea parametrilor de sănătate mintală la nivelul întregii populatii.

Obiective:

a) reformarea sistemului de îngrijiri în sănătatea mintală;

b) reducerea factorilor de risc si de vulnerabilizare pentru boala psihică;

c) realizarea unei pozitionări superioare a conceptului de sănătate mintală în sistemul de valori al societătii românesti.

Ultimul obiectiv, de a cărui atingere depinde într-o bună măsură realizarea celorlalte două, impune un scurt comentariu. Există câteva idei simple care definesc clar importanta sănătătii mintale. Aceste idei trebuie cultivate cu grijă si responsabilitate în societatea românească:

– nu există sănătate fără sănătate mintală;

– sănătatea mintală este o dimensiune a calitătii vietii si o resursă pentru o dezvoltare pozitivă;

– fiecare persoană are dreptul la sănătate mintală;

salvgardarea si promovarea sănătătii mintale reprezintă o responsabilitate a întregii societăti;

– fiecare membru al comunitătii este responsabil pentru climatul general al societătii, iar atitudinea sa va influenta în ultimă instantă dimensiunea publică a sănătătii mintale;

– utilizatorii serviciilor de sănătate mintală trebuie să aibă acelasi statut ca si utilizatorii oricăror servicii de sănătate.

IV. Axe strategice (module)

Strategia Ministerului Sănătătii în domeniul sănătătii mintale poate fi sintetizată în 5 axe pe care le vom numi în continuare module:

1. modulul “preventie“;

2. modulul “sistem de îngrijiri“;

3. modulul “legislatie“;

4. modulul “resurse“;

5. modulul “conexiuni cu alte sisteme“.

1. Modulul preventie (profilaxie primară)

În orice strategie de sănătate mintală versantul preventiv trebuie să fie prioritar.

Pentru realizarea acestui obiectiv se vor încuraja colaborările în parteneriat cu organizatii neguvernamentale specializate în domeniul sănătătii mintale, care pot furniza proiecte profesionale, eventual cu finantare externă, si pot constitui mijloace de transferare a expertizei în domeniu (adesea costisitoare prin faptul că necesită evaluări complexe, experientă anterioară, implicarea unor specialisti multidisciplinari) în vederea generalizării unor astfel de initiative la conditiile noastre specifice. De asemenea, se va încuraja cooperarea interdepartamentală (cu Ministerul Educatiei si Cercetării în primul rând, Ministerul Apărării Nationale etc.) pentru identificarea nevoilor grupurilor-tintă, elaborarea mesajelor, a programelor si evaluarea lor postfactum. Ministerul Sănătătii are în vedere 3 tipuri de preventie, în functie de populatia-tintă:

a) preventia generală, ce vizează întreaga populatie. Exemple:

– programe de igienă mintală (uzul/abuzul de substante psihoactive, profilaxia insomniilor etc.);

– managementul stresului, al situatiilor de criză si al conflictelor etc.;

– programe destinate părintilor pentru educarea copiilor în prevenirea abuzului de alcool, droguri sau pentru prevenirea abuzării copiilor (campanii de postere tematice, stimularea constientizării societătii civile, implicarea părintilor în activitatea educatională din scoli);

– programe de parteneriate cu mass-media pentru răspândirea sistematică a conceptiilor referitoare la un stil de viată sănătos sau de valorizare a activitătii de voluntariat;

– programe de asistentă pentru situatii de criză (dezastre);

– atragerea în parteneriate a unor institutii de largă reprezentare, cum este Biserica;

b) preventia selectivă, ce vizează grupuri populationale al căror risc de a dezvolta tulburări psihice este semnificativ mai mare decât al mediei. Exemple:

– programe privind copiii institutionalizati;

– programe adresate copiilor si adolescentilor cu antecedente heredo-colaterale de dependentă de alcool;

– programe adresate copiilor convalescenti care au suferit agresiuni cerebrale;

– programe de integrare-protectie a copiilor cu boli severe, cu potential transmisibil – SIDA;

c) preventia focalizată, ce vizează grupuri cu risc înalt (simptome minimale, markeri biologici, predispozitie genetică; fără să se întrunească criteriile internationale de diagnostic pentru o anumită tulburare psihică). Exemple:

– programe privind copiii cu antecedente heredocolaterale de patologie afectivă, schizofrenie etc.;

– programe privind populatia vârstnică;

– programe de dezvoltare a retelei de suport social pentru reducerea efectelor psihosociale defavorabile asupra vârstnicilor;

– programe destinate copiilor cu risc pentru afectiuni psihice majore prin prezenta familială a unei vulnerabilităti genetice (schizofrenie, boli afective, adictii etc.) sau prin prezenta unui factor familial extern (părinti cu adictii, familie asistată social) sau prin tulburări de comportament (opozitionism, violentă în mediul scolar);

– înfiintarea de centre de consiliere, încurajarea celor apartinând de ONG-uri, având ca populatii-tintă familiile cu risc;

– programe pentru părintii/familiile dezorganizate cu risc crescut de abuzare/neglijare a copiilor, copii orfani.

Se va urmări identificarea factorilor de risc biologici, psihologici si sociali, prin metodologii specifice (screening), eventual adaptate populatiei de referintă.

Interventia preventivă (profilaxia primară) trebuie să facă obiectul unor programe educationale, medicale, de asistentă socială etc. Conceptul, dar mai ales formatul de tip program asigură structura optimă, pornind de la formularea obiectivelor finale si de etapă, de la resursele umane si financiare si terminând cu monitorizarea realizării.

Ministerul Sănătătii consideră ca fiind fundamentală plasarea în pozitie prioritară, în cadrul modulului preventie, a programelor si actiunilor ce vizează sănătatea mintală a copiilor si adolescentilor. În acest context obiectivele imediate sunt:

– promovarea unei conceptii mai cuprinzătoare asupra protectiei sănătătii mintale care să includă atât copilul, cât si familia sa, cel putin mama;

– înfiintarea unor centre de consiliere prenatală;

– înfiintarea de centre de consiliere a familiilor cu copii aflate în dificultate (risc de abandon, cu copii institutionalizati, monoparentale, cu părinti plecati la muncă în străinătate);

– prevenirea întârzierii dezvoltării psihomotorii a copilului prin reintroducerea examinărilor periodice care să includă teste (screening) pentru depistarea si interventia precoce;

– întărirea protectiei sănătătii mintale a copilului scolar prin pregătirea continuă a personalului medical scolar;

– introducerea de programe de sănătate mintală a copilului scolar care să asigure armonizarea cerintelor programului de învătământ cu potential cognitiv-emotional al elevilor (teme mai putine pentru acasă, fără exagerările actuale); vizează îmbunătătirea integrării scolare, reducerea riscului de tulburări de conduită, a părăsirii precoce a scolii;

– cresterea ponderii educatiei sanitare în scoli vizând dezvoltarea unui stil de viată sănătos si formarea competentelor sociale (combaterea toxicomaniilor, alcoolismului, suicidului, violentei), asigurarea educatiei sexuale;

– diversificarea formelor de interventie medicoeducatională în scoli si în afara lor pentru a acoperi nevoile speciale ale unor categorii de copii si tineri cu vulnerabilitate crescută (diferite forme de handicap, dezavantaj social, cu risc crescut de dezadaptare socială si delincventă);

– introducerea de programe de consiliere preventivă adresate copilului si familiei cu un părinte bolnav somatic sever.

Pentru tineri si persoanele adulte:

– dezvoltarea de programe de preventie primară (informare si consiliere) a adictiilor, oferite de medicii generalisti si la nivelul medicinii primare);

– dezvoltarea de programe de sprijin psihologic adresate tinerilor delincventi introdusi în conditii de probatiune, precum si ofiterilor de probatiune.

2. Modulul sistem de îngrijiri (profilaxie secundară si tertiară)

Ministerul Sănătătii consideră că reformarea sistemului de îngrijiri în sănătatea mintală trebuie să se facă prin respectarea următoarelor principii, validate de experienta internatională:

1. al zonalitătii (teritorializării);

2. al echipei terapeutice;

3. al continuitătii îngrijirilor;

4. al specializării (multicriteriale: vârstă, patologie, abordare terapeutică);

5. al orientării comunitare.

Odată adoptate aceste principii, reforma impune pe termen scurt si mediu un compromis între dispozitivul de îngrijiri actual si cel prefigurat.

Promovarea unui nou tip de structuri care să asigure dezvoltarea îngrijirilor în directia celor 5 principii enuntate.

2.1. Flexibilizarea structurilor prevăzute/existente în fiecare zonă (laborator de sănătate mintală/centru de sănătate mintală) prin:

a) asigurarea mobilitătii echipei existente în centrul de sănătate mintală teritorial;

b) dezvoltarea centrelor de criză, inclusiv a celor functionând pe lângă spitalele generale sau policlinici;

c) dezvoltarea serviciilor de psihiatrie de legătură;

d) dezvoltarea compartimentelor de psihiatrie din spitalele generale teritoriale.

2.2. Dezvoltarea stadială, progresivă, echilibrată, adecvată nevoilor locale si resurselor disponibile a serviciilor si structurilor celor mai potrivite specificului local, care să asigure continuitatea îngrijirilor în conditii cât mai apropiate ambientului firesc natural al pacientului (îngrijire de tip comunitar).

2.3. După asigurarea capacitătilor de îngrijire de tip comunitar, se poate trece la transferarea sarcinilor de îngrijire – prin dezinstitutionalizare – către acest sector, prin reducerea adecvată a numărului de paturi din spitalele de profil existente în teritoriu. Se va asigura practic, în acest mod, îngrijirea populatiei de pacienti existente în teritoriu în conditii de tip comunitar, cu aceleasi fonduri, dar în conditii mai bune de cost-eficientă. Acest proces trebuie să înceapă după înfiintarea unui număr adecvat (minimal) de unităti ambulatoriu teritorializate.

Structuri (dispozitivul de îngrijiri):

– centrul de sănătate mintală;

– spitalul de psihiatrie;

– sectia/compartimentul de psihiatrie din spitalul general;

– stationarul de zi;

– centrul de interventie în criză;

– retele specializate: dependente, gerontopsihiatrie etc.

Centrul de sănătate mintală trebuie să devină piesa fundamentală a sistemului. Centrul de sănătate mintală, denumire acreditată în statele Uniunii Europene pentru asistenta psihiatrică comunitară ambulatorie, este echivalentul laboratorului de sănătate mintală, înfiintat prin ordinul ministrului sănătătii nr. 86/1976. (În prezent prin ordinul ministrului sănătătii nr. 736 din 2 noiembrie 1999, laboratorul de sănătate mintală este integrat în spitalul psihiatric sau în spitalul general cu sectie de psihiatrie.)

Centrul de sănătate mintală trebuie să devină unitatea de bază a îngrijirilor psihiatrice, el reprezentând în fapt deplasarea accentului îngrijirilor spre ambulatoriu, o alternativă la spitalizare ce permite o mai bună monitorizare a tratamentului si a programelor de reabilitare si realizarea unui raport cost-eficientă optim.

Centrul de sănătate mintală, ca element structural major al sistemului de îngrijiri, poate îndeplini si alte functii importante, cum sunt screeningul pentru identificarea factorilor de risc si a nevoilor concrete ale unui anumit teritoriu sau implementarea unor programe de preventie selectivă si focalizată.

Asistenta comunitară va dezvolta si măsuri de preventie secundară prin colaborarea cu serviciile de asistentă socială în vederea:

– interesării părintilor în realizarea unui statut de îngrijire corespunzător al copiilor cu diferite riscuri;

– plasamentului acestor copii în institutii adecvate când nu mai există alte solutii;

– identificării precoce a copiilor cu semne minore de dezvoltare/dezadaptare (performante scolare proaste, hiperactivitate, tulburări de atentie etc.), întrucât ei constituie o populatie cu riscuri viitoare mai mari de comunicare, de construire a stimei de sine, cu riscuri comportamentale, depresie, adictie la substante, violentă;

– dezvoltării unor oportunităti bazate pe resursele locale care să tintească compensarea dificultătilor de mai sus prin stimularea socializării secundare în grupuri de adolescenti, prin dezvoltarea unor deprinderi sănătoase de petrecere a timpului liber, a stimei de sine si capacitătilor normale de adaptare la comunitate;

– dispensarizării la un nivel mai complex (biopsihosocial), mai intens si competent decât în prezent, la nivelul echipei terapeutice si cu ajutorul unor oportunităti multiple (case protejate, vizite la domiciliu, grupuri terapeutice, grupuri de fosti dependenti, gen AA etc.) sprijinite/dezvoltate cu ajutorul autoritătilor/comunitătilor locale.

3. Modulul legislatie

La acest nivel Ministerul Sănătătii are în vedere:

• elaborarea normelor de implementare pentru Legea sănătătii mintale care a fost adoptată sub numele de Legea nr. 487/2002. Legea are titlul “Legea privind promovarea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice“, proiect în a cărui elaborare au fost respectate “Principiile pentru protectia persoanelor cu tulburări psihice si ale ameliorării îngrijirilor de sănătate mintală“ continute în Rezolutia 46/119 a Adunării Generale a Organizatiei Natiunilor Unite din 17 decembrie 1991.

După adoptarea acestor norme, Ministerul Sănătătii se va implica în procesul de implementare, atât la nivelul corpului de profesionisti în sănătatea mintală (prin ateliere zonale, cu ajutorul grupului de specialisti ce au lucrat la elaborarea legii), cât si la nivelul întregii populatii (prin campanie de mediatizare);

• alte segmente legislative ce privesc:

– regimul substantelor psihoactive (inclusiv băuturile alcoolice);

– diseminarea modelelor violentei prin diverse canale mediatice;

– regimul juridic al persoanelor cu tulburări psihice care comit infractiuni.

4. Modulul resurse

a) Resurse financiare

Ministerul Sănătătii va continua să finanteze Programul de profilaxie în sănătatea mintală si va urmări, prin comisia de specialitate, o continuă ameliorare a acestui program.

Pe de altă parte, Ministerul Sănătătii va încuraja identificarea unor linii extrabugetare de finantare, inclusiv din surse externe (internationale): Banca Mondială, PHARE etc.

b) Resurse umane

Ministerul Sănătătii va urmări elaborarea si implementarea următoarelor:

– programe de formare adaptate obiectivelor acestei strategii, la toate nivelurile (studenti la medicină, medici psihiatri, psihologi, asistente, asistenti sociali etc.);

– programe de specializare pentru medicii de familie;

– mecanisme de atragere către zona sănătătii mintale a altor specialisti: sociologi, juristi, reprezentanti ai clerului etc.

Dezvoltarea îngrijirilor psihiatrice comunitare si asistenta socială adecvată trebuie să constituie o prioritate. Aceasta include implicarea medicilor de familie si a lucrătorilor din îngrijirile de sănătate primară în îngrijirile de sănătate mintală.

Vor fi dezvoltate programe de instruire adecvate pentru toti profesionistii de sănătate mintală, în concordantă cu standardele europene.

5. Modulul conexiuni cu alte sisteme (subsisteme de interfată)

Complexitatea unei strategii nationale de sănătate mintală impune, ca element tactic, realizarea unui grup de conexiuni cu alte sisteme. Este foarte probabil ca succesul strategiei să depindă de functionalitatea acestor subsisteme de interfată. Principalele conexiuni sunt:

a) cu sistemul medical general:

– dezvoltarea psihiatriei de legătură (liaison psychiatry:

compartimente de psihiatrie în spitalul general);

– combaterea tendintelor rejective fată de bolnavul psihic manifestate în comunitatea medicinii somatice;

– dezvoltarea unei strategii de aliantă cu medicina de familie;

b) cu învătământul universitar si cercetarea stiintifică:

– inserarea problematicii sănătătii mintale în programa analitică a facultătilor de medicină, psihologie, sociologie etc.;

– înfiintarea unui departament de sănătate mintală în cadrul Institutului de Sănătate Publică;

– înfiintarea unui Institut de Cercetări în Sănătate Mintală (prin colaborare cu Academia de Stiinte Medicale);

c) cu mass-media:

– programe de informare si sensibilizare adresate tinerilor jurnalisti;

– program de monitorizare a presei în vederea combaterii tendintelor stigmatizatoare fată de boala psihică si purtătorii ei;

d) cu sistemul asociativ (ONG-uri):

În implementarea acestei strategii Ministerul Sănătătii va colabora în continuare, inclusiv prin crearea unui grup de lucru permanent, cu principalele ONG-uri din domeniu: Liga Română pentru Sănătate Mintală, Asociatia Psihiatrică Română si altele.

V. Rezultate asteptate

1. accesibilitate crescută a serviciilor (prin distributie teritorială echilibrată);

2. servicii orientate spre nevoile comunitătii (prin dezvoltarea centrelor de sănătate mintală);

3. cresterea calitătii îngrijirilor (prin diversificare si respectarea standardelor de calitate);

4. reducerea factorilor de risc pentru sănătatea mintală si orientarea spre nevoile grupurilor celor mai vulnerabile (prin dezvoltarea abordării preventive);

5. dezvoltarea serviciilor de sănătate mintală în spitalele generale si la nivelul asistentei primare;

6. finantarea echitabilă, transparentă si adaptată nevoilor a serviciilor de sănătate mintală;

7. dezvoltarea unui cadru de colaborare intersectorială pentru a răspunde complexitătii problemelor de sănătate mintală (functionarea unui comitet interministerial pentru sănătate mintală);

8. dezvoltarea parteneriatelor cu societatea civilă în promovarea sănătătii mintale.

VI. Concluzie

Prezenta strategie a Ministerului Sănătătii în domeniul sănătătii mintale a fost gândită si elaborată în concordantă cu recomandările auditului de sănătate mintală al Organizatiei Mondiale a Sănătătii (2001). Materializarea acestei strategii impune conceperea unui Plan national de sănătate mintală, cu obiective pe termen scurt, mediu si lung, cu o monitorizare corespunzătoare, precum si cu responsabilizări precise.

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

privind înfiintarea, organizarea si functionarea centrelor de sănătate mintală

 

Văzând Referatul de aprobare al Directiei generale de asistentă medicală, structuri sanitare si salarizare nr. E.N. 9.164/2006,

având în vedere prevederile art. 22 din Legea sănătătii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, cu completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite următorul ordin:

Art. 1. – (1) Începând cu data prezentului ordin laboratoarele de sănătate mintală se reorganizează în centre de sănătate mintală.

(2) Alte centre de sănătate mintală, altele decât cele înfiintate prin reorganizarea laboratoarelor de sănătate mintală, se înfiintează cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(3) Dotarea si personalul laboratoarelor de sănătate mintală se preiau de către centrele de sănătate mintală.

(4) Centrele de sănătate mintală sunt unităti sanitare publice, fără personalitate juridică, organizate în cadrul unitătilor sanitare cu paturi.

Art. 2. – Centrul de sănătate mintală este organizat distinct pentru adulti si copii, în aceeasi clădire sau în clădiri separate, deservind un sector psihiatric pentru adulti cuprinzând între 100.000 si 150.000 de locuitori si un sector psihiatric pentru copii cuprinzând între 200.000 si 400.000 de locuitori.

Art. 3. – Centrele de sănătate mintală asigură îngrijirea în comunitate a persoanelor cu tulburări psihice.

Art. 4. – Accesul la serviciile acordate în centrele de sănătate mintală se face direct sau cu trimitere de la medicii de familie, alti medici specialisti sau unităti de asistentă socială.

Art. 5. – Centrele de sănătate mintală au următoarele atributii:

a) evaluarea persoanelor care se adresează direct centrelor de sănătate mintală;

b) depistarea activă si precoce a tulburărilor mintale si instituirea măsurilor corespunzătoare în vederea tratării lor si prevenirii unor evolutii nefavorabile;

c) furnizarea interventiilor în criză pentru prevenirea dezvoltării episoadelor acute de boală si deteriorarea celor preexistente;

d) asigurarea asistentei medicale curative, inclusiv pacientilor încadrati la art. 113 din Codul penal;

e) asigurarea serviciilor de reabilitare psihosocială;

f) asigurarea serviciilor de psihoterapie;

g) asigurarea serviciilor de terapie ocupatională pentru reinsertia socială a pacientilor cu tulburări psihotice;

h) asigurarea asistentei la domiciliu, atunci când este necesar;

i) evaluarea pacientilor cu tulburări mintale în vederea orientării către locuinte temporare sau protejate, ateliere protejate, comisii de expertiză a capacitătii de muncă, unităti de ajutor social, învătământ si alte unităti sanitare;

j) îndrumarea metodologică a medicilor de familie din sectorul psihiatric în acordarea de îngrijiri de sănătate mintală în baza unor protocoale de colaborare;

k) întocmirea evidentei pacientilor cu tulburări mintale în vederea elaborării Registrului national de sănătate mintală;

l) evaluarea mediului de viată al pacientului;

m) depistarea precoce a tulburărilor specifice de dezvoltare si a disfunctionalitătilor psihopatologice la copil si adolescent;

n) monitorizarea în teritoriu a tulburărilor psihice în perioada copilăriei si adolescentei;

o) monitorizarea familiilor la risc;

p) asigurarea serviciilor de psihopedagogie diferentiată pentru reintegrarea scolară a copiilor;

q) monitorizarea populatiei scolare prin servicii de legătură cu scoala (medicul scolar si psihologul scolar);

r) asigurarea serviciilor specializate pentru copii.

Art. 6. – Centrele de sănătate mintală asigură următoarele servicii:

a) servicii psihiatrice ambulatorii;

b) servicii de asistentă mobilă, pentru pacientii dificil de tratat sau care refuză să frecventeze structurile medicale, dar care acceptă tratamentul sau pentru acoperirea unor nevoi psihosociale variate, care necesită deplasarea unor membri ai echipei terapeutice;

c) servicii psihiatrice de zi: terapie ocupatională, psihoterapie individuală si de grup, precum si programe specializate de reabilitare. Aceste servicii sunt furnizate pacientilor internati în stationarul de zi si sunt limitate în timp la maximum două luni, după care pacientii sunt trimisi serviciilor de reabilitare sau de asistentă primară;

d) servicii de reabilitare: programe de terapie ocupatională, programe de reabilitare vocatională, programe de petrecere a timpului liber, programe de psihoeducatie, după caz, în functie de specificitătile locale;

e) servicii de interventie în criză;

f) servicii de îngrijiri la domiciliu.

Art. 7. – (1) Numărul minim de posturi în cadrul centrelor de sănătate mintală cuprinde:

a) 1 post de medic în specialitatea psihiatrie;

b) 3 posturi de asistente de psihiatrie;

c) un post de psiholog;

d) un post de asistent social;

e) un post de instructor de ergoterapie.

(2) În cadrul centrului de sănătate mintală îsi pot desfăsura activitatea si alte categorii de personal, în conditiile legii.

Art. 8. – Structura si dotarea minimă ale unui centru de sănătate mintală sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 9. – (1) Bugetul de venituri si cheltuieli al centrului de sănătate mintală se elaborează, se aprobă si se execută de către structurile de conducere si de executie ale acestuia.

(2) Fila de buget se întocmeste de centrul de sănătate mintală, cu respectarea prevederilor legale, si este parte integrantă a bugetului spitalului.

Art. 10. – Directiile implicate din Ministerul Sănătătii, directiile de sănătate publică, precum si unitătile sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 11. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă dispozitiile referitoare la laboratoarele de sănătate mintală din Ordinul ministrului sănătătii nr. 86/1974 privind aprobarea planului de măsuri pe anii 1974–1975 si 1975–1980 privind apărarea si promovarea sănătătii mintale a populatiei.

Art. 12. – Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătătii,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

 

Bucuresti, 10 aprilie 2006.

Nr. 375.

 

ANEXĂ

 

STRUCTURA

si dotarea minimă pentru un centru de sănătate mintală

 

a) Structura minimă:

• 4 cabinete

• o sală destinată psihoterapiei de grup (pentru 6–8 persoane)

• un hol de primire

• o sală de activităti de reabilitare (pentru 8–10 persoane)

• două grupuri sanitare

• mobilier adecvat

b) Dotarea minimă:

• un calculator (cu DVDrom) cu licente pentru soft

• conexiune Internet

• o imprimantă

• un copiator

• un televizor

• 5 table de scris

• un avizier

• un fax

• 5 telefoane

• o minicentrală telefonică

• o centrală termică (dacă este cazul)