MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 174 (XVIII) - Nr. 229         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 14 martie 2006

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Decizia nr. 135 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România

 

Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă

 

Decizia nr. 142 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6731 si art. 6738 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 147 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 148 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităti comerciale ilicite

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

284. – Hotărâre privind aprobarea renuntării la cetătenia română unor persoane

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 132

din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 4 octombrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.315/2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, exceptie ridicată de Bahman Naseh Jabadi.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că, potrivit dispozitiilor legale criticate, Autoritatea pentru străini poate stabili dacă o căsătorie este sau nu de convenientă si în baza acestei constatări poate refuza cetăteanului străin prelungirea dreptului de sedere temporară pe teritoriul României. Calificarea unei căsătorii ca fiind de convenientă are ca efect declararea nulitătii absolute a acesteia. Or, competentă să constate nulitatea unui act juridic civil este numai instanta judecătorească, iar nu o autoritate administrativă care exercită rolul unei instante extraordinare, asa cum se întâmplă în cazul dedus judecătii. Pentru aceste motive, prevederea legală criticată încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) si (2) si ale art. 126 alin. (5).

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că efectele pe care le are stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenientă asupra dreptului de sedere al străinului în România nu pot fi asimilate constatării nulitătii căsătoriei. De asemenea, instanta apreciază că nu poate fi retinută nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constitutie, întrucât Autoritatea pentru străini are la dispozitie o marjă de apreciere în cadrul căreia să analizeze, de la caz la caz, corelatia dintre importanta dreptului protejat si măsurile administrative privind regimul străinilor în România.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că Autoritatea pentru străini nu reprezintă o instantă specializată, ci o structură specializată, competentă a exercita atributiile conferite prin lege în ceea ce priveste regimul străinilor în România.

Printre aceste atributii se găseste si aceea de prelungire a dreptului de sedere acordat în baza căsătoriei cu un cetătean român, în functie de circumstantele cauzei. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, prin art. 82 oferă însă posibilitatea solicitantului de a ataca în justitie, în fata curtii de apel, dispozitia de părăsire a teritoriului emisă de Autoritatea pentru străini.

Se sustine că stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenientă, de către această autoritate, nu echivalează cu nulitatea absolută si nu reprezintă o restrângere a drepturilor sau a libertătilor, ci are ca finalitate prevenirea efectelor încheierii unor căsătorii exclusiv pentru a obtine dreptul de sedere pe teritoriul României.

Avocatul Poporului observă că dispozitiile legale criticate stabilesc doar elementele pe baza cărora o căsătorie este considerată a fi de convenientă si în functie de care Autoritatea pentru străini este cea care decide prelungirea sau nu a sederii temporare în România.

Instanta de judecată este cea care pronuntă nulitatea căsătoriei atunci când încheierea acesteia a fost determinată de urmărirea altor scopuri decât cele specifice căsătoriei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii care au următorul continut:

“(2) Elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de convenientă pot fi următoarele:

a) coabitarea matrimonială nu există;

b) sotii nu s-au întâlnit niciodată înaintea căsătoriei;

c) lipsa unei contributii efective la îndeplinirea obligatiilor născute din căsătorie;

d) sotii nu vorbesc o limbă înteleasă de amândoi;

e) unul dintre soti a mai încheiat căsătorii de convenientă;

f) sotii sunt inconsecventi în declararea datelor cu caracter personal, precum si a circumstantelor în care s-au cunoscut;

g) încheierea căsătoriei a fost conditionată de plata unei sume de bani între soti, cu exceptia sumelor primite cu titlu de dotă.

(3) Elementele prevăzute la alin. (2) pot rezulta din:

a) declaratiile celor în cauză sau ale unor terte persoane;

b) înscrisuri;

c) date obtinute cu ocazia realizării interviului sau a unor verificări suplimentare.“

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 48 alin. (2) privitoare la familie, art. 53 alin. (1) si (2) referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si în art. 126 alin. (5) privind instantele judecătoresti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că, potrivit art. 2 lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, Autoritatea pentru străini reprezintă o structură specializată, organizată în subordinea Ministerului Administratiei si Internelor. Ca institutie administrativă publică, ea exercită atributiile ce îi sunt date în competentă prin lege, cu privire la regimul străinilor în România, combaterea sederii ilegale, precum si cu privire la gestionarea evidentei străinilor cărora li s-a acordat dreptul de sedere în România.

Printre atributiile consacrate de lege este si prelungirea dreptului de sedere temporară pe teritoriul României, ce se poate acorda în vederea reîntregirii familiei, străinilor căsătoriti cu cetăteni români. Potrivit art. 64 alin. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, prelungirea va fi refuzată în cazul căsătoriilor de convenientă.

În acest context, dispozitiile legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de convenientă, precum si mijloacele concrete din care rezultă aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de sedere nu sunt îndeplinite cumulativ conditiile generale si conditiile speciale prevăzute de lege, constatându-se astfel existenta vreunui element ce determină calificarea căsătoriei ca fiind de convenientă, Autoritatea pentru străini va refuza străinului prelungirea acestui drept. Decizia de refuz, precum si motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin dispozitia de părăsire a teritoriului României, care poate fi contestată în fata curtii de apel competente.

Asa fiind, se constată că, în exercitarea competentelor atribuite prin lege, Autoritatea pentru străini nu desfăsoară o activitate jurisdictională, ci exclusiv una administrativă, referitoare la circulatia si evidenta persoanelor străine pe teritoriul României. Activitatea de combatere a căsătoriei de convenientă încheiate în scopul eludării legii si procedurile de îndepărtare de pe teritoriul national a străinilor care au încălcat dispozitiile legale în vigoare nu pot constitui argumente pentru calificarea autoritătii administrative drept instantă extraordinară, astfel încât nu poate fi retinută critica autorului exceptiei în acest sens.

De asemenea, se constată că nici sustinerea potrivit căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenientă înseamnă practic nulitatea absolută a căsătoriei nu este întemeiată. Astfel, pe de o parte, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin hotărâre judecătorească si reprezintă acea sanctiune civilă aplicabilă căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispozitiilor prevăzute de Codul familiei, iar, pe de altă parte, căsătoria de convenientă este constatată de o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, si produce efecte exclusiv asupra dreptului de sedere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză. Prin urmare, textul de lege criticat nu aduce atingere dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) si (2) si în art. 126 alin. (5).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. (2) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 135

din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Gabriela Dragomirescu – magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicată de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh si Al Akshar Nabil Hashim în dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 si nr. 8.289/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti si de Mohamed

Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri în Dosarul nr. 6.830/RF/2005 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constitutională cu nr. 817D/2005, nr. 861D/2005, nr. 942D/2005 si nr. 968D/2005.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată prezenta interpretilor Omer Ildihan, pentru limba turcă, si Dalati Bassam, pentru limba arabă.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele mentionate au continut identic, pune în discutie, din oficiu, conexarea acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 968D/2005, nr. 942D/2005 si nr. 861D/2005 la Dosarul nr. 817D/2005, care a fost primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în aceste sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 7 octombrie 2005, 20 octombrie 2005 si din 11 noiembrie 2005, pronuntate în dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 si nr. 8.289/2005, precum si prin Încheierea din 3 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 6.830/RF/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti si Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România. Exceptiile au fost ridicate de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh, Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri si de Al Akshar Nabil Hashim în cauze având ca obiect plângeri formulate de acestia împotriva hotărârilor Oficiului National pentru Refugiati de acordare a statutului de refugiat.

În motivarea exceptiei, având un continut identic, se sustine că textul de lege criticat, care prevede posibilitatea de a declara recurs împotriva hotărârii instantei de judecată în termen de 5 zile de la comunicare, este contrar art. 21 alin. (3) din Constitutie, art. 16 alin. 1 si 2 din Conventia privind statutul refugiatilor – Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, raportat la art. 11 alin. (1) si (2), art. 20 alin. (2) si art. 18 alin. (2) din Constitutie. În ceea ce priveste contradictia fată de art. 21 alin. (3) din Constitutie, se arată că regula instituită prin art. 16 alin. (7) din ordonantă creează o situatie inechitabilă între solicitantul de azil si Oficiul National pentru Refugiati, primul fiind obligat, pentru a nu pierde termenul, să declare recurs împotriva sentintei indiferent de solutia pronuntată, pe când Oficiul National pentru Refugiati este îndreptătit să declare recurs numai atunci când solutia îi este nefavorabilă. Contradictia fată de prevederile art. 16 alin. 1 si 2 din Conventia privind statutul refugiatilor – Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, potrivit cărora în fata instantelor nationale refugiatii au drept de acces liber si facil, bucurându-se de acelasi tratament ca si cetătenii în ceea ce priveste drepturile si garantiile procedurale, constă în aceea că art. 16 alin. (7) din ordonanta criticată prevede, pentru declararea recursului împotriva hotărârii instantei, un termen de 5 zile de la pronuntare. Or, în opinia autorilor exceptiei, “cauzele privindu-i pe refugiati au elemente din procedura civilă, din procedura penală si din contenciosul administrativ“, iar “termenul de declarare a recursului este fie de 15 zile de la comunicare (procedura civilă si contenciosul administrativ), fie 10 zile de la comunicare pentru detinuti (procedura penală)“. Asadar, contrar dispozitiilor conventionale mentionate, legea aplicabilă cetătenilor români contine dispozitii mai favorabile acestora, în raport cu cele stabilite pentru refugiati prin art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000.

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti si Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost communicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale referitoare la folosirea căilor de atac, precum si cea referitoare la semnificatia principiului egalitătii în drepturi si al nediscriminării.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale, întrucât “nu contin norme contrare dreptului părtilor interesate de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum si de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil“ si nici “restrângeri ale exercitiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de prelungire a dreptului de sedere temporară în România“.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cărui cuprins este următorul: “Împotriva hotărârii instantei, contestatarul sau Oficiul National pentru Refugiati poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Declararea recursului în termen suspendă executarea dispozitiei de părăsire a teritoriului.“

Autorul exceptiei consideră că acest text de lege contravine art. 21 alin. (3) si art. 18 alin. (2) din Constitutie, care prevăd:

– Art. 21 alin. (3): “Părtile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil“;

– Art. 18 alin. (2): “Dreptul de azil se acordă si se retrage în conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care România este parte .“

Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 si 2 din Conventia privind statutul refugiatilor – Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, referitor la accesul oricărui refugiat în fata tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constitutionale ale art. 11 alin. (1) si (2) “Dreptul international si dreptul intern“ si ale art. 20 alin. (2) “Tratatele internationale privind drepturile omului“.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, criticile formulate, textele din Constitutie si actele internationale invocate ca fiind încălcate, Curtea constată următoarele:

Prevederile art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 au mai fost supuse controlului Curtii Constitutionale într-o cauză în care se sustinea, cu o motivare asemănătoare, încălcarea art. 21 alin. (3) din Constitutie, precum si prevederi ale Conventiei privind statutul refugiatilor – Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991. Prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 503 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 7 noiembrie 2005, exceptia ridicată a fost respinsă, constatându-se că art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 este constitutional, pentru argumentele acolo retinute.

Cele statuate prin decizia mentionată îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudente.

În plus, în această cauză, autorii exceptiei mai invocă si încălcarea art. 18 alin. (2) din Constitutie referitor la acordarea si retragerea dreptului de azil cetătenilor străini si apatrizilor. Cu privire la această sustinere, Curtea constată că, potrivit textului constitutional mentionat, dreptul de azil se acordă si se retrage “[...] în conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care România este parte“. Or, dispozitiile criticate din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 sunt, asa cum deja s-a arătat, în concordantă cu aceste exigente constitutionale.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicată de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh, si Al Akshar Nabil Hashim în dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 si nr. 8.289/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti si de Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri în Dosarul nr. 6.830/RF/2005 al Tribunalului Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 137

din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă. Exceptia a fost ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu si Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale Curtii de Apel Ploiesti – Sectia civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie, si de Banca Populară Română – Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială “Real – Reorganizare, Administrare, Lichidare“ – S.R.L. Bucuresti – Agentia Tulcea în dosarele nr. 1.170/C/2005 si nr. 1.253/C/2005 ale Curtii de Apel Constanta – Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor nr. 841D/2005, nr. 844D/2005, nr. 892D/2005, nr. 928D/2005, nr. 929D/2005 la Dosarul nr. 840D/2005, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în cele sase dosare este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării.

În temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea dosarelor anterior mentionate, pentru o mai bună administrare a justitiei.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin Încheierea din 7 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 9.581/2005, Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 9.525/2005, si prin Încheierea din 21 octombrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 7.920/2005, Curtea de Apel Ploiesti – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, exceptie ridicată de Ion Adrian Dumitrache, Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu, Nicolae Popovici si Maria Tudor.

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 2.721/2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, exceptie ridicată de Eugen Popp.

Prin Încheierea din 1 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.170/C/2005 si prin Încheierea din 16 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.253/C/2005, Curtea de Apel Constanta – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, exceptie ridicată de Banca Populară Română – Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială “Real – Reorganizare, Administrare, Lichidare“ – S.R.L. Bucuresti – Agentia Tulcea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii arată că, desi recursul reprezintă o cale extraordinară de atac, nu este suficient ca acesta să fie solutionat de un alt complet al instantei care a solutionat apelul, ci este evident că trebuie judecat de o instantă superioară, capabilă să asigure controlul judiciar al solutiei instantei inferioare.

Numai în acest caz dreptul la un proces echitabil, solutionat de o instantă independentă si impartială, si accesul liber la justitie al cetăteanului sunt respectate, potrivit legii. Într-o altă sustinere se arată că nici o instantă nu se poate pronunta cu privire la propriile hotărâri, textul de lege fiind constitutional numai în măsura în care este învestită să judece recursul o curte de apel care nu s-a pronuntat anterior în apel.

De asemenea, autorii sustin că dispozitiile legale criticate încalcă si principiul neretroactivitătii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Curtea de Apel Ploiesti – Sectia civilă apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, dispozitiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 instituind o exceptie de la prevederile art. 725 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, exceptie cu valoare tranzitorie, ce constă în aplicarea imediată a legii noi.

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie consideră neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate, arătând că alegerea instantei competente în solutionarea căilor de atac nu se află la dispozitia părtilor, iar legiuitorul, fără a avea îngrădiri constitutionale, poate stabili norme derogatorii de la reglementarea de drept comun, care presupune judecarea căilor de reformare potrivit principiului organizării ierarhice a instantelor.

Curtea de Apel Constanta – Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, normele legale criticate au caracter tranzitoriu si sunt adoptate de legiuitor în cadrul competentei sale constitutionale fără a aduce atingere principiului neretroactivitătii legii civile.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că textul de lege criticat reglementează situatii tranzitorii, părtile având un real acces la căile de atac, ordinare sau extraordinare.

Împrejurarea că apelul si recursul sunt judecate de aceeasi instantă, dar într-o compunere diferită a completelor, nu are semnificatia unor îngrădiri aduse exercitării căilor de atac.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispozitii care au următorul continut: “Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel.“

Autorii exceptiei sustin că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivitătii legii civile, art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 care consacră accesul liber la justitie, art. 124 privitoare la înfăptuirea justitiei, art. 126 alin. (2) ce face referire la instantele judecătoresti si în art. 129 privitoare la folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt nesocotite si prevederile cuprinse în art. 6, 13 si 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Potrivit art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a legii si care, potrivit acesteia, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel, pe cale administrativă, fără a se mai pronunta o hotărâre de declinare a competentei.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competentei sale, astfel cum este determinată prin dispozitiile art. 126 alin. (2) si ale art. 129 din Constitutie, potrivit cărora “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar “Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii“.

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenta materială, aceeasi instantă urmează să solutioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, dar în complete cu compunere diferită, solutia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstitutionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenta unei reglementări cu caracter tranzitoriu, părtile beneficiază de toate drepturile si garantiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil si la solutionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua solutie legislativă nu instituie nici o discriminare si, ca  atare, nu contravine nici principiului egalitătii de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispozitiile legale ce fac obiectul exceptiei nu aduc nici o atingere principiului impartialitătii instantelor judecătoresti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală si de art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeasi instantă, care a solutionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie în sine o prezumtie a lipsei de impartialitate a judecătorilor care se pronuntă asupra recursului. Cele două căi de atac – apelul si recursul – sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Ion Adrian Dumitrache în Dosarul nr. 9.581/2005, de Ioana Covalschi, Elena Popovici, Gheorghe Popovici, Liliana Dumitrescu si Nicolae Popovici în Dosarul nr. 9.525/2005, de Maria Tudor în Dosarul nr. 7.920/2005, dosare ale Curtii de Apel Ploiesti – Sectia civilă, de Eugen Popp în Dosarul nr. 2.721/2005 al Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie si de Banca Populară Română – Cooperativa de Credit, prin lichidator judiciar Societatea Comercială “Real – Reorganizare, Administrare, Lichidare“ – S.R.L. Bucuresti – Agentia Tulcea în dosarele nr. 1.170/C/2005 si nr. 1.253/C/2005 ale Curtii de Apel Constanta – Sectia civilă. Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 142

din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6731 si art. 6738 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida – presedinte

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Ingrid Alina Tudora – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6731 si 6738 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Săndina Crăciun în Dosarul nr. 1.631/2005 al Curtii de Apel Bacău – Sectia civilă.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din data de 9 februarie 2006 si au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a dispus amânarea pronuntării la data de 14 februarie 2006 si apoi la data de 21 februarie 2006, datorită imposibilitătii constituirii legale a completului de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 27 iunie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.631/2005, Curtea de Apel Bacău Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6731 si 6738 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Săndina Crăciun cu ocazia solutionării unui recurs civil.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că dispozitiile art. 6731 si 6738 din Codul de procedură civilă limitează accesul liber la justitie si solutionarea echitabilă si într-un termen rezonabil a cauzei, pe baza unei încheieri de admitere în principiu, care are autoritate de lucru judecat, înaintea judecării cauzei pe fond, prin aceasta creându-se un privilegiu nepermis într-un stat de drept, în favoarea unei părti procesuale favorizate de încheierea de admitere în principiu. În opinia autorului exceptiei, reglementările criticate contravin si art. 3 din Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, prin care s-a statuat că liberul acces la justitie se realizează numai în respectul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, astfel încât orice excludere care ar avea semnificatia încălcării egalitătii de tratament juridic este neconstitutională.

Curtea de Apel Bacău Sectia civilă apreciază că dispozitiile procedurale criticate sunt constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozitiile art. 6738 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 65/2004, reglementează situatia încheierilor prevăzute de art. 6736 si 6737 din Codul de procedură civilă, care pot fi atacate cu apel sau cu recurs odată cu fondul, acestea fiind supuse acelorasi căi de atac ca si hotărârea pronuntată asupra fondului cauzei. Asa fiind, textele de lege deduse controlului de constitutionalitate nu contravin prevederilor constitutionale invocate în motivarea exceptiei, în sustinerea acestui punct de vedere Guvernul invocând jurisprudenta instantei de contencios constitutional, si anume Decizia nr. 52/2003.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens arată că dispozitiile art. 6731 si 6738 din Codul de procedură civilă nu contravin art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, întrucât instituirea unor reguli speciale privind procedura împărtelii judiciare nu aduce atingere prevederilor constitutionale privind egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice. Dispozitiile de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 20 si 21 din Constitutie si nici pe cele ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât nu contin norme contrare dreptului părtilor interesate de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum si de solutionarea cauzei într-un termen rezonabil. În ceea ce priveste prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie, Avocatul Poporului apreciază că acestea nu au incidentă în cauza de fată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 6731 si 6738 din Codul de procedură civilă, introduse prin art. I pct. 222 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, ordonantă aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005.

Dispozitiile art. 6738 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 65/2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, textul art. 6738 din Codul de procedură civilă fiind preluat, cu un continut identic, în Legea nr. 219/2005.

Textele de lege criticate au următorul continut:

– Art. 6731: “Judecarea oricărei cereri de împărteală privind bunuri asupra cărora părtile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul de fată, în afara cazurilor în care legea stabileste o altă procedură.“;

– Art. 6738: “Încheierile prevăzute la art. 6736 alin. 1 si art. 6737 pot fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse acelorasi căi de atac ca si hotărârea dată asupra fondului procesului.“

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 16 alin. (1) si (2) care consacră egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului si art. 21 privind accesul liber la justitie. În opinia autorului exceptiei sunt încălcate, de asemenea, si prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile legale criticate fac parte din cap. VII1 al Codului de procedură civilă, care reglementează întreaga procedură a împărtelii judiciare ce are ca finalitate iesirea din starea de indiviziune, procedură în urma căreia fiecare copărtas devine proprietar exclusiv al unei anumite părti concret determinate din ceea ce forma obiectul coproprietătii.

Astfel, dispozitiile art. 6731 din Codul de procedură civilă constituie norme de procedură ce stabilesc cadrul general privind judecarea oricărei cereri de împărteală privind bunuri asupra cărora părtile au un drept de proprietate comună. Conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ si, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând si celelalte principii si dispozitii constitutionale.

În ceea ce priveste sustinerea potrivit căreia dispozitiile art. 6731 din Codul de procedură civilă contravin art. 16 din Constitutie, Curtea constată că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor justitiabililor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, nu poate fi primită nici sustinerea privind încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), art. 20 si 21 din Constitutie si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, în conditiile în care drepturile si interesele părtilor sunt examinate de instanta de judecată, în cadrul unui proces civil desfăsurat cu respectarea tuturor drepturilor si garantiilor procesuale, iar împotriva hotărârilor pronuntate se pot exercita căile de atac prevăzute de lege – inclusiv împotriva încheierii de admitere în principiu.

Cu privire la cel de-al doilea text de lege criticat, Curtea constată că autorul exceptiei critică solutia legislativă prevăzută de dispozitiile art. 6738 din Codul de procedură civilă, în forma în care au fost introduse prin art. I pct. 222 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2000. Potrivit acestor dispozitii, încheierile de admitere în principiu prevăzute de art. 6736 alin. 1 si art. 6737 din Codul de procedură civilă puteau fi atacate cu apel mai înainte de pronuntarea hotărârii, dacă apelul privea stabilirea calitătii de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor supuse împărtelii. Dacă aceste încheieri nu erau atacate cu apel în ceea ce priveste situatiile mentionate, ele nu mai puteau fi supuse apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesului.

Curtea constată că dispozitiile art. 6738 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 65/2004, care nu a mai preluat solutia legislativă criticată de autorul exceptiei, încheierile putând fi atacate cu apel sau, după caz, cu recurs odată cu fondul, fiind supuse acelorasi căi de atac ca si hotărârea dată asupra fondului procesului. Ca atare, exceptia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată, a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6738 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Săndina Crăciun în Dosarul nr. 1.631/2005 al Curtii de Apel Bacău – Sectia civilă.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6731 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 147

din 23 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Marilena Mincă – procuror

Florentina Geangu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Stelian Pârvu în Dosarul nr. 401/P/R/MF/2005 al Curtii de Apel Brasov – Sectia pentru minori si familie.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie si apreciind că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 25 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 401/P/R/MF/2005, Curtea de Apel Brasov – Sectia pentru minori si familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Stelian Pârvu în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale, deoarece nu prevăd posibilitatea declarării recursului si împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, încălcându-se prin aceasta prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2), art. 23 alin. (1) si (4) si art. 20 cu raportare la art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Curtea de Apel Brasov – Sectia pentru minori si familie si-a exprimat opinia în sensul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstitutionalitate adusă dispozitiilor art. 1403 din Codul de procedură penală. Astfel, consideră că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constitutie, ci “asigură tocmai accesul la justitie, în conditiile în care, împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum si împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul si procurorul pot face recurs la instanta superioară în termen de 24 de ore“. De asemenea, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în legătură cu aplicarea art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, apreciază că dispozitiile art. 1403 din Codul de procedură penală dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau detinere luată împotriva sa.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, si, ulterior, modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, având următorul continut: “Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum si împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul si procurorul pot face recurs la instanta superioară în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, si de la comunicare, pentru cei lipsă.“

În motivarea exceptiei se invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2) privind accesul liber la justitie, art. 23 alin. (1) si (4) referitoare la libertatea individuală si art. 20 cu raportare la art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la libertate si la sigurantă.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, se constată că, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, retinând că folosirea căilor de atac se realizează în conditiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constitutie. Prin urmare, este de competenta exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac si în ce conditii pot fi exercitate potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“ De asemenea, în conformitate cu dispozitiile art. 23 alin. (7) din Constitutie, “Încheierile instantei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege“. Faptul că încheierea de sedintă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justitiei sau posibilitătii de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală. Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a solutionării fondului cauzei.

De asemenea, Curtea a mai retinut că liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se înfăptuieste. Accesul liber la justitie nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece, astfel cum s-a arătat, competenta si căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situatii diferite.

În ceea ce priveste accesul la justitie, în sensul prevederilor art. 5 paragraful 4 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Constitutională a retinut în jurisprudenta sa că acesta nu înseamnă si accesul la căile de atac, ci posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în fata unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, neavând semnificatia reglementării unei căi de atac ulterioare îndreptate împotriva solutiei date de instanta competentă (Decizia nr. 179/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 august 2001).

Atât considerentele, cât si solutia pronuntată în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată, neintervenind elemente noi de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1403 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Stelian Pârvu în Dosarul nr. 401/P/R/MF/2005 al Curtii de Apel Brasov – Sectia pentru minori si familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 148

din 23 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităti comerciale ilicite

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Marinela Mincă – procuror

Florentina Geangu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităti comerciale ilicite, exceptie ridicată de Constantin Aluigheorghe în Dosarul nr. 3.861/2005 al Tribunalului Bacău – Sectia civilă si contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul exceptiei, lipsind Garda Financiară Vrancea, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie si apreciind că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 15 noiembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 3.861/2005, Tribunalul Bacău – Sectia civilă si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităti comerciale ilicite, exceptie ridicată de Constantin Aluigheorghe.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile criticate încalcă prevederile art. 44 alin. (8) din Constitutie. În acest sens apreciază că prezumtia dobândirii licite constituie una dintre garantiile constitutionale ale dreptului de proprietate, asa încât, din această perspectivă, măsura confiscării este neconstitutională, întrucât prin textul legal dedus controlului “se dispune trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri dobândite licit si a căror provenientă se cunoaste“.

Tribunalul Bacău – Sectia civilă si contencios administrativ apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece, în spetă, au fost confiscate cele 31 capete de bovine care au fost destinate să servească la săvârsirea contraventiei prevăzute de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, conform căruia constituie activităti comerciale ilicite efectuarea de acte sau fapte de comert de natura celor prevăzute de Codul comercial sau în alte legi, fără îndeplinirea conditiilor stabilite de lege, respectiv obtinerea autorizatiei legale care să-i permită contestatorului să desfăsoare un comert licit cu plata corespunzătoare a obligatiilor fiscale.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume deciziile nr. 56/1999, nr. 67/2000 si nr. 261/2003, arată că “măsura confiscării, instituită de art. 6 din Legea nr. 12/1990, republicată, apare ca o măsură subsidiară dobândirii ilegale a unor bunuri si se impune tocmai pentru că aceste bunuri au servit la săvârsirea contraventiei, si nu este urmarea faptului că averea ar fi fost dobândită ilicit“.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităti comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991. Acest act normativ a fost modificat prin Ordonanta Guvernului nr. 126/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, ordonantă aprobată prin Legea nr. 243/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 18 decembrie 1998.

Dispozitiile legale criticate au următoarea redactare: “Mărfurile sau produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârsirea vreuneia dintre faptele prevăzute la art. 1 lit. a), b), d), e), g) si j), dacă sunt ale contravenientului sau ale agentului economic, precum si sumele de bani si lucrurile dobândite prin săvârsirea contraventiei se confiscă si se valorifică în conditiile legii, contravaloarea lor făcându-se venit la bugetul administratiei publice centrale“.

În motivarea exceptiei se invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (8) din Constitutie, al căror continut este următorul: “Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă“.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, se constată că dispozitiile art. 6 din Legea nr. 12/1990 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003, Decizia nr. 76 din 26 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 9 martie 2004, si Decizia nr. 191 din 27 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 4 iunie 2004, Curtea Constitutională a respins, ca neîntemeiate, exceptii de neconstitutionalitate având acelasi obiect, statuând că dispozitiile art. 6 din Legea nr. 12/1990 sunt constitutionale.

Cu acele prilejuri Curtea a constatat că este nefondată sustinerea conform căreia măsura confiscării dispusă prin art. 6 din Legea nr. 12/1990 ar contraveni dispozitiilor art. 44 alin. (8) din Constitutie, dat fiind că măsura la care se referă autorul exceptiei se întemeiază tocmai pe prevederile textului constitutional mentionat, care în alin. (9) prevede că bunurile destinate, folosite sau rezultate din contraventii – situatie în care se găsesc si bunurile confiscate de la autorul exceptiei – pot fi confiscate în conditiile legii.

De altfel, Curtea Constitutională a stabilit în mod constant, în jurisprudenta sa, că măsura confiscării unor bunuri, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sanctionat, nu încalcă dispozitiile constitutionale privind ocrotirea proprietătii private, întrucât este consecinta unor încălcări ale legii (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999, Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000, precum si Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003).

Deoarece în spetă nu au fost invocate elemente noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele deciziilor mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei împotriva unor activităti comerciale ilicite, exceptie ridicată de Constantin Aluigheorghe în Dosarul nr. 3.861/2005 al Tribunalului Bacău – Sectia civilă si contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea renuntării la cetătenia română unor persoane

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 30 din Legea cetăteniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. – Se aprobă renuntarea la cetătenia română persoanelor prevăzute în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul justitiei,

Monica Luisa Macovei

p. Ministrul afacerilor externe,

Anton Niculescu,

secretar de stat

p. Ministrul administratiei si internelor,

Mircea Nicu Toader,

secretar de stat

 

Bucuresti, 2 martie 2006.

Nr. 284.

 

 

ANEXĂ

 

LISTA

persoanelor care au promisiunea altei cetătenii, pentru care comisia a avizat favorabil cererea de renuntare la cetătenia română în temeiul art. 26 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările si completările ulterioare

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a

Pagina a 9-a

Pagina a 10-a

Pagina a 11-a

Pagina a 12-a

Pagina a 13-a

Pagina a 14-a

Pagina a 15-a

Pagina a 16-a

Pagina a 17-a

Pagina a 18-a

Pagina a 19-a

Pagina a 20-a

Pagina a 21-a

Pagina a 22-a

Pagina a 23-a

Pagina a 24-a

Pagina a 25-a

Pagina a 26-a

Pagina a 27-a

Pagina a 28-a

Pagina a 29-a

Pagina a 30-a

Pagina a 31-a

Pagina a 32-a

Pagina a 33-a

Pagina a 34-a

Pagina a 35-a