MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 174 (XVIII) - Nr. 272         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 27 martie 2006

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 130 din 21 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă si ale art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului

 

Decizia nr. 144 din 23 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă

 

Decizia nr. 206 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

267. – Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicată

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

284.– Ordin al presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Natională de Gaze Naturale “Romgaz“ – S.A. Medias

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 130

din 21 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă si ale art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Daniela Ramona Maritiu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă si ale art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cuprom“ – S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 3.049/2005 al Judecătoriei Zalău.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă ca neîntemeiată. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 64/1995, pune concluzii de respingere ca fiind inadmisibilă, deoarece aceste dispozitii nu au legătură cu solutionarea cauzei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 septembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 3.049/2005, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă si ale art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Cuprom“ – S.A. din Bucuresti, într-o cauză ce are ca obiect solutionarea unei contestatii la poprire.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 12 din Legea nr. 64/1995 vin în contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (2) si art. 44 alin. (2) din Constitutie. În continuare, arată că dispozitiile art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă vin în contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece se creează un dezechilibru între creditor, pe de o parte, si debitor, pe de altă parte. De asemenea, consideră că art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă vine în contradictie cu prevederile art. 135 alin. (2) din Constitutie, deoarece se creează circumstantele concurentei neloiale, imposibilitatea efectuării de plăti către tertii contractanti fiind de natură a paraliza întreaga activitate economică a debitorului. Apreciază în continuare că dispozitiile art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă vin în contradictie cu prevederile art. 21 alin. (1) si (2), ale art. 24 si ale art. 53 din Constitutie.

Judecătoria Zalău, în ceea ce priveste dispozitiile art. 12 din Legea nr. 64/1995, arată că acestea nu au incidentă în cauza dedusă judecătii. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, apreciază că aceasta este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul, în ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 64/1995, arată că aceasta este inadmisibilă, deoarece aceste dispozitii nu sunt aplicabile litigiului dedus judecătii.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 454 din Codul de procedură civilă, arată că acestea nu contravin prevederilor din Constitutie invocate de autorul exceptiei. În acest sens, invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, si ale art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, modificat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, ordonantă aprobată cu modificări prin Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

– Art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă:

“Poprirea se înfiintează fără somatie, prin adresă însotită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, Onstiintându-se totodată si debitorul despre măsura luată.“;

– Art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului: “Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.“

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) si (2) referitoare la accesul liber la justitie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, ale art. 44 alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 135 alin. (2) referitoare la economia României.

I. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă.

Obiectul litigiului, în cadrul căruia a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate, îl reprezintă solutionarea unei contestatii la poprire, iar dispozitia art. 12 din Legea nr. 64/1995 se referă la faptul că hotărârile judecătoruluisindic sunt definitive si executorii, ele putând fi atacate separat cu recurs. Curtea constată că dispozitia art. 12 din Legea nr. 64/1995 nu are legătură cu solutionarea cauzei, iar potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are legătură cu solutionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia“. Astfel, urmează ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 64/1995 să fie respinsă ca fiind inadmisibilă.

II. Examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului de constitutionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 178 din 20 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 18 mai 2004, Curtea a statuat că dispozitia de lege criticată nu contravine art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) si (2), art. 24 alin. (1) si art. 53 din Constitutie, retinând în esentă că, pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligatiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înfiintarea popririi fără obligatia somării prealabile a debitorului. Însă, în conditiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunostintă despre înfiintarea popririi, textul de lege criticat nu lezează în nici un fel accesul liber la justitie sau dreptul persoanei la apărare. Tot cu acea ocazie, cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea a statuat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Textul de lege criticat nu aduce atingere nici dispozitiilor constitutionale ale art. 53, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor si libertătilor fundamentale ale cetătenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.

Cu privire la invocarea prevederilor constitutionale cuprinse în art. 135 alin. (2), Curtea, prin Decizia nr. 336 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 octombrie 2004, a retinut că textul de lege criticat nu numai că nu nesocoteste îndatorirea fundamentală a statului de a asigura cadrul favorabil dezvoltării economiei de piată, ci, dimpotrivă, dă expresie dispozitiei constitutionale, astfel

încât debitorul nu are decât să-si execute voluntar si cu bună-credintă obligatia certă, lichidă si exigibilă constatată prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creantei, evitând distorsionarea raporturilor juridice comerciale, bazate pe libera initiativă si concurentă.

Atât considerentele, cât si solutiile deciziilor pronuntate de Curte îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată, neintervenind elemente noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Cuprom“ – S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 3.049/2005 al Judecătoriei Zalău.

II. Respinge, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 144

din 23 februarie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Daniela Ramona Maritiu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Dumitru Alexe în Dosarul nr. 1.093/2005 al Curtii de Apel Galati – Sectia civilă, de Maria Păduraru în Dosarul nr. 2.681/2005, de Ludovic Varga si Angela Varga în Dosarul nr. 2.566/2005, de Elena Ionescu si Stela Eugenia Simionescu în Dosarul nr. 859/2005, dosare ale Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie, de Elena Frâncu în Dosarul nr. 972/R/2005 al Curtii de Apel Brasov – Sectia civilă, de Banca Populară Română – Cooperativa de Credit Tulcea, prin lichidator judiciar Societatea Comercială “Real – Reorganizare, Administrare, Lichidare“ – S.R.L. Bucuresti – Agentia Tulcea în Dosarul nr. 1.088/C/2005 al Curtii de Apel Constanta – Sectia civilă si de Maria Pascalău în Dosarul nr. 7.831/C/2005 al Curtii de Apel Timisoara – Sectia civilă.

La apelul nominal răspund, personal, Florea Dobrescu si Irina Ionescu, personal si asistati de avocat Adrian Rusu, Maria Păduraru si Elena Ionescu, precum si Eugenia Stela Simionescu, reprezentată de acelasi avocat.

De asemenea, răspund, reprezentată de avocat Viorel Sfetcu, Maria Pascalău si, reprezentate de mandatar Gabriel Varga, părtile Ludovic Varga si Angela Varga, lipsă fiind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.046D/2005, nr. 1.044D/2005, nr. 763D/2005, nr. 761D/2005, nr. 760D/2005, nr. 759D/2005 si nr. 740D/2005 au continut partial identic, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Părtile prezente, precum si avocatii si mandatarul acestora sunt de acord cu conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.046D/2005, nr. 1.044D/2005, nr. 763D/2005, nr. 761D/2005, nr. 760D/2005, nr. 759D/2005 la Dosarul nr. 740D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul Adrian Rusu solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel, potrivit art. 129 din Constitutie, părtile pot exercita căile de atac în scopul realizării unui control pentru prevenirea aparitiei unei erori judiciare, iar apelul sau recursul trebuie solutionat de o instantă de grad superior celei ce a dat hotărârea. Dispozitia de lege criticată, deoarece dă posibilitatea ca aceeasi instantă care a pronuntat hotărârea să solutioneze apelul sau recursul, încalcă dreptul la un proces echitabil.

Avocatul Viorel Sfetcu solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Mandatarul părtilor Ludovic Varga si Angela Varga solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. Arată că, permitând ca aceeasi instantă care a dat hotărârea să judece apelul sau recursul, se încalcă principiul accesului la justitie.

Părtile prezente personal solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin Încheierea din 1 septembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 1.093/2005, Curtea de Apel Galati – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Dumitru Alexe.

Prin Încheierea din 8 septembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 2.566/2005, Încheierea din 29 septembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 2.681/2005, si prin Încheierea din 6 octombrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 859/2005, Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Ludovic Varga, Angela Varga, Maria Păduraru, Elena Ionescu si Eugenia Stela Simionescu.

Prin Încheierea din 2 noiembrie 2005 pronuntată în Dosarul nr. 1.088/C/2005, Curtea de Apel Constanta – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Banca Populară Română – Cooperativa de Credit Tulcea, prin lichidator judiciar Societatea Comercială “Real – Reorganizare, Administrare, Lichidare“ – S.R.L. din Bucuresti – Agentia Tulcea.

Prin Încheierea din 14 octombrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 7.831/C/2005, Curtea de Apel Timisoara – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Maria Pascalău.

Prin Încheierea din 28 septembrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 972/R/C/2005, Curtea de Apel Brasov – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Elena Frâncu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile de lege criticate vin în contradictie cu prevederile art. 126 alin. (1) din Constitutie, deoarece activitatea de stabilire a competentelor de atributii ale instantelor judecătoresti constituie un act de justitie, care trebuia înfăptuit de către completele de judecată, iar nu printr-o procedură administrativă, asa cum s-a întâmplat în spetă. De asemenea, se arată că dispozitiile de lege criticate vin în contradictie cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (3) si art. 124 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece se ajunge la situatia ca o hotărâre judecătorească pronuntată în apel de către curtea de apel să fie solutionată în recurs de către aceeasi instantă. În continuare, se arată că textul de lege criticat contravine si prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Curtea de Apel Galati – Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, deoarece scoaterea de pe rol a unei cauze de către Înalta Curte de Casatie si Justitie trebuia făcută printr-o încheiere motivată, si nu pe cale administrativă.

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie, Curtea de Apel Brasov – Sectia civilă si Curtea de Apel Constanta Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Curtea de Apel Timisoara Sectia civilă opinează că, “fată de prevederile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005, Curtea de Apel este competentă să solutioneze recursurile declarate până la data aparitiei acestei legi, împotriva deciziilor pronuntate în apel“.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost communicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că, în cadrul competentelor stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul a considerat că trimiterea dosarelor de la Înalta Curte de Casatie si Justitie la curtile de apel nu reprezintă o activitate jurisdictională, ci una administrativă, astfel încât a reglementat si a permis structurilor administrative ale instantei supreme să trimită dosarele cauzelor instantelor competente, stabilite prin noile reglementări legale, fără ca în acest fel să se încalce dispozitiile din Legea fundamentală invocate de autorul exceptiei. De asemenea, arată că este vorba despre reglementarea unor situatii tranzitorii, iar dispozitia de lege criticată nu contravine dispozitiilor din Legea fundamentală invocate, întrucât, chiar dacă apelul si recursul sunt judecate de aceeasi instantă, acest lucru se realizează într-o compunere diferită a completelor, neavând semnificatia unei îngrădiri aduse efectivitătii căilor de atac.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, măsura trimiterii dosarelor pe cale administrativă, fără a se recurge la măsura declinării de competentă, contribuind la urgentarea solutionării cauzei si la evitarea tergiversării judecătii, realizându-se astfel solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, dispozitii care au următorul cuprins:

Art. II: “(1) Procesele în curs de judecată în primă instantă la data schimbării competentei instantelor legal învestite, precum si căile de atac se judecă de instantele competente, potrivit legii.

(2) Apelurile aflate pe rolul curtilor de apel la data intrării în vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta tribunalului se trimit la tribunale.

(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel.

(4) În cazurile prevăzute la alin. (1)–(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instantelor devenite competente să le judece.“

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorii exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la statul român, art. 15 alin. (2) referitoare la universalitatea legii, art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justitie, art. 124 alin. (1) si (2) referitoare la înfăptuirea justitiei, art. 126 alin. (1) referitoare la instantele judecătoresti si art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 90 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 1 martie 2006, s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii acestor dispozitii, retinând că dispozitiile art. II din Legea nr. 219/2005 nu contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) si (3), art. 124 alin. (2), art. 126 si 129 din Constitutie.

Astfel, cu acel prilej instanta de contencios constitutional a statuat, în esentă, următoarele:

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competentei sale constitutionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie si are menirea să înlăture o gravă disfunctie în sistemul judiciar, cauzată de supraîncărcarea Înaltei Curti de Casatiei si Justitie cu sarcini privind judecarea unor căi de atac, consecinta fiind prelungirea duratei proceselor dincolo de limitele rezonabile cerute de art. 21 alin. (3) din Constitutie si de tratatele internationale. Asa fiind, solutia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea solutionării cauzelor.

De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica privind retroactivitatea legii, dat fiind că dispozitiile criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu efecte pentru viitor, si nu pentru trecut. Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenta materială, aceeasi instantă urmează să solutioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, solutia legislativă adoptată nu relevă nici un fine de neconstitutionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenta unei reglementări cu caracter tranzitoriu, solutionarea apartine unor complete cu o compunere diferită, iar părtile beneficiază de toate drepturile si garantiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil si la solutionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua solutie legislativă nu instituie nici o discriminare si, ca atare, nu contravine nici principiului egalitătii de tratament între subiectele de drept.

În sfârsit, Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiului controlului judiciar ierarhic, întrucât Constitutia nu consacră un asemenea principiu, ci, potrivit art. 129, numai folosirea căilor de atac prevăzute de lege. Având în vedere si prevederile constitutionale ale art. 126 alin. (2), Curtea retine că legiuitorul are competenta de a stabili atât căile de atac împotriva hotărârilor judecătoresti, cât si  procedura de Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Dumitru Alexe în Dosarul nr. 1.093/2005 al Curtii de Apel Galati – Sectia civilă, de Maria Păduraru în Dosarul nr. 2.681/2005, de Ludovic Varga si Angela Varga în Dosarul nr. 2.566/2005, de Elena Ionescu si Stela Eugenia Simionescu în Dosarul nr. 859/2005 ale Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie, de Elena Frâncu în Dosarul nr. 972/R/2005 al Curtii de Apel Brasov – Sectia civilă, de Banca Populară Română – Cooperativa de Credit Tulcea, prin lichidator judiciar Societatea Comercială “Real – Reorganizare, Administrare, Lichidare“ – S.R.L. Bucuresti – Agentia Tulcea în Dosarul nr. 1.088/C/2005 al Curtii de Apel Constanta – Sectia civilă si de Maria Pascalău în Dosarul nr. 7.831/C/2005 al Curtii de Apel Timisoara – Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 februarie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 206

din 7 martie 2006

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida – presedinte

Nicolae Cochinescu – judecător

Aspazia Cojocaru – judecător

Constantin Doldur – judecător

Kozsokár Gábor – judecător

Acsinte Gaspar – judecător

Petre Ninosu – judecător

Ion Predescu – judecător

Serban Viorel Stănoiu – judecător

Ion Tiucă – procuror

Mihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Asociatia Composesorală “Lingina Silva“ din Izvoarele, judetul Hunedoara, în Dosarul nr. 5.237/2005 al Curtii de Apel Alba Iulia – Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă Remus Toma, presedintele Asociatiei Composesorale “Lingina Silva“ din Izvoarele, lipsind Directia Silvică Deva, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autoarei exceptiei solicită admiterea criticii de neconstitutionalitate, arătând că dispozitiile art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă nu permit exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanta judecătorească se declară competentă să judece litigiul, ceea ce împiedică accesul liber la justitie si determină aplicarea unui tratament juridic discriminatoriu între părtile aflate în proces. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 octombrie 2005, pronuntată în Dosarul nr. 5.237/2005, Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Asociatia Composesorală “Lingina Silva“ din Izvoarele, judetul Hunedoara.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că textul de lege criticat instituie o discriminare între părtile aflate în proces, întrucât oferă posibilitatea exercitării căii de atac a recursului numai împotriva încheierii prin exercitare a acestora. Astfel, atunci când calea de atac implică un control judiciar, ca în cazul recursului, nimic nu împiedică efectuarea acestui control de către alti judecători de la instanta care a pronuntat hotărârea atacată.

Curtea constată că solutia adoptată si argumentele ce au stat la baza acesteia se mentin si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii. care instanta se declară necompetentă, iar nu si împotriva încheierii prin care aceasta respinge exceptia necompetentei sale materiale. Pe această cale, partea care poate exercita recursul beneficiază de o cale de atac suplimentară, fapt ce contravine principiilor constitutionale referitoare la egalitatea în drepturi si accesul liber la justitie.

Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia civilă apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră neîntemeiată critica de neconstitutionalitate si face trimitere la Decizia nr. 436/2003, prin care Curtea Constitutională a respins exceptia cu un atare obiect.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă, dispozitii care au următorul continut: “Dacă instanta se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.“

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi a cetătenilor si art. 21 privitor la accesul liber la justitie. De asemenea, sunt nesocotite si prevederile art. 6 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii textelor de lege criticate s-a mai pronuntat, de exemplu prin Decizia nr. 436/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 30 ianuarie 2004. Cu acel prilej, Curtea a statuat că, potrivit prevederilor art. 129 din Constitutie, exercitarea căilor de atac se face îîn conditiile legii, legiuitorul având competenta exclusivă de a stabili care sunt căile de atac ce pot fi exercitate în diferite cauze, precum si conditiile procedurale de exercitare a acestora.

Dispozitiile art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă nu pun nici o parte interesată în imposibilitatea de a se adresa instantei de control judiciar, prin exercitarea căilor de atac. Potrivit dispozitiilor alin. 1 si 2 ale art. 158 din Codul de procedură civilă, instanta judecătorească se pronuntă asupra problemelor privind competenta în situatia în care, în cadrul judecării litigiului cu care a fost învestită, în fata sa se pune în discutie competenta de judecată. Această dezbatere are loc în prezenta părtilor sau chiar în lipsa lor, cu conditia ca toate părtile să fi fost legal citate. În cazul în care instanta se declară competentă, va judeca acea cauză, iar hotărârea privind competenta va putea fi atacată cu apel sau cu recurs, după caz, o dată cu fondul cauzei. Hotărârea prin care instanta se declară necompetentă se poate ataca separat cu recurs, întrucât această hotărâre are caracter de dezînvestire.

Astfel, Curtea a constatat că dispozitiile art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă sunt în concordantă cu prevederile constitutionale privind egalitatea în drepturi si accesul liber la justitie.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1–3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 teza întâi din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Asociatia Composesorală “Lingina Silva“ din Izvoarele, judetul Hunedoara, în Dosarul nr. 5.237/2005 al Curtii de Apel Alba Iulia – Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 martie 2006.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicată

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 49 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. – Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicată, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Prezentul act normativ transpune Directiva Consiliului nr. 85/384/CEE privind recunoasterea reciprocă a diplomelor, certificatelor si altor dovezi oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire si a libertătii de a presta servicii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene (JOCE) nr. L 223 din 21 august 1985, cu modificările si completările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor, constructiilor si turismului,

Gheorghe Dobre

Ministrul delegat pentru lucrări publice

si amenajarea teritoriului,

László Borbély

p. Ministrul educatiei si cercetării,

József Kötö,

secretar de stat

Ministrul muncii, solidaritătii sociale si familiei,

Gheorghe Barbu

p. Ministrul integrării europene,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

 

Bucuresti, 22 februarie 2006.

Nr. 267.

 

ANEXĂ

 

NORME METODOLOGICE

de aplicare a Legii nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicată

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. – (1) Prezentele norme metodologice reglementează procedura de acordare a dreptului de semnătură în domeniul arhitecturii si institutiile competente pentru eliberarea documentelor necesare obtinerii acestui drept.

(2) Prezentele norme metodologice se aplică persoanelor fizice care exercită independent, dar si în calitate de salariat, profesia de arhitect.

Art. 2. – Autoritatea competentă în domeniul arhitecturii este Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.

Art. 3. – Autoritatea competentă pentru recunoasterea profesională a diplomelor si a altor documente similare, prevăzute în anexele nr. 1, 2 si 4, este Ordinul Arhitectilor din România.

Art. 4. – În întelesul prezentelor norme metodologice, termenii si expresiile folosite au următoarele semnificatii: a) stat membru de provenientă – statul membru al Uniunii Europene, statul apartinând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiană, din care provine arhitectul care doreste să îsi exercite profesiunea în România;

b) stat membru gazdă – statul membru al Uniunii Europene, statul apartinând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiană, în care arhitectul cetătean român sau care provine din România doreste să îsi exercite profesiunea;

c) Directiva Consiliului nr. 85/384/CEE privind recunoasterea reciprocă a diplomelor, certificatelor si a altor dovezi oficiale de calificare în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire si a libertătii de a presta servicii va fi denumită în continuare, în textul prezentelor norme metodologice, Directiva.

 

CAPITOLUL II

Recunoasterea profesională a diplomelor de licentă si a altor documente similare eliberate de institutiile de învătământ superior de arhitectură

 

Art. 5. – De la data aderării României la Uniunea Europeană, în aplicarea art. 4 si 5 din Legea nr. 184/2001 privind organizarea si exercitarea profesiei de arhitect, republicată, denumită în continuare Lege, pentru a asigura exercitarea profesiei de arhitect pe teritoriul României, Ordinul Arhitectilor din România recunoaste profesional diplomele si alte documente similare, eliberate conform normelor Uniunii Europene de statele membre ale Uniunii Europene, de statele apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană cetătenilor lor si prevăzute în anexa nr. 1, acordând acestora, în ceea ce priveste accesul la activitătile din domeniul arhitecturii si exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, acelasi efect pe teritoriul statului român ca si diplomelor si altor documente similare în domeniul arhitecturii, eliberate în România.

Art. 6. – (1) De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ordinul Arhitectilor din România recunoaste profesional diplomele si alte documente similare, prevăzute în anexa nr. 2, eliberate de statele membre de provenientă cetătenilor lor care erau deja în posesia acestor calificări la data notificării Directivei sau ale căror studii ce permit obtinerea acestor diplome si a altor documente similare, prevăzute în aceeasi anexă, au început cel mai târziu în cursul celui de-al treilea an universitar ce a urmat datei notificării Directivei.

(2) Ordinul Arhitectilor din România recunoaste profesional diplomele si alte documente similare, prevăzute la alin. (1), chiar dacă aceste calificări nu îndeplinesc cerintele minime de formare prevăzute de normele europene, acordând acestora, în ceea ce priveste accesul la activitătile din domeniul arhitecturii si exercitarea profesiei de arhitect, cu conditia îndeplinirii cerintei prevăzute la art. 11 alin. (4) din Lege, acelasi efect pe teritoriul statului român ca si diplomelor si altor documente similare în domeniul arhitecturii, eliberate în România.

Art. 7. – De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ordinul Arhitectilor din România recunoaste atât diplomele eliberate de institutiile de învătământ superior de arhitectură, cât si certificatele prevăzute în prezentul articol, acordându-le, în ceea ce priveste accesul la activitătile din domeniul arhitecturii si exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect, acelasi efect pe teritoriul statului român ca si diplomelor si altor documente similare în domeniul arhitecturii, eliberate în România, după cum urmează:

a) certificatele eliberate cetătenilor statelor membre de provenientă de către acestea, dacă existau, la data notificării Directivei, reglementări privind accesul la activitătile din domeniul arhitecturii si exercitarea acestora cu titlul profesional de arhitect; certificatele precizează că titularii au fost autorizati să utilizeze titlul profesional de arhitect anterior datei de implementare a Directivei si au desfăsurat în mod efectiv activitătile respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel putin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani ce precedă data eliberării certificatelor;

b) certificatele eliberate cetătenilor statelor membre de provenientă, state care, între data notificării si cea a implementării Directivei, au introdus reglementări privind accesul si exercitarea activitătilor din domeniul arhitecturii cu titlul profesional de arhitect, prin care se dovedeste faptul că titularul a fost autorizat să utilizeze titlul profesional de arhitect la data implementării Directivei si a desfăsurat în mod efectiv activitătile respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel putin 3 ani consecutivi în cursul ultimilor 5 ani ce precedă data eliberării certificatelor.

Art. 8. – Recunoasterea diplomelor de învătământ superior în domeniul arhitecturii, eliberate în afara statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau Confederatiei Elvetiene, se face, conform Legii, de către Ministerul Educatiei si Cercetării.

Documentele de formare care nu îndeplinesc singure sau cumulativ cu experienta profesională conditiile prevăzute în anexa nr. 2 se supun recunoasterii academice, conform Legii, la Ministerul Educatiei si Cercetării.

Art. 9. – Diplomele de licentă si alte documente similare, eliberate de institutiile de învătământ superior de arhitectură din România, sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 10. – Diplomele si alte documente similare, eliberate de institutii de învătământ superior de arhitectură din fostele state Cehoslovacia, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice si Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, sunt recunoscute în conditiile prevăzute în anexa nr. 4.

Art. 11. – În sprijinul activitătii de recunoastere, Ordinul Arhitectilor din România trebuie să consulte Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în care diplomele si alte documente similare prevăzute în anexa nr. 1 se reactualizează permanent.

 

CAPITOLUL III

Dobândirea dreptului de semnătură pentru documentatii de arhitectură valabile pe teritoriul României

 

Art. 12. – Cetătenii statelor membre de provenientă, ale căror diplome de arhitect sau alte documente similare au fost recunoscute în România, vor utiliza în România titlul profesional de îarhitect“, precum si abrevierea acestui titlu folosită în România.

Art. 13. – În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de provenientă poate fi confundat în România cu un titlu care necesită o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o detine, Ordinul Arhitectilor din România va indica forma adecvată a titlului pe care persoana este îndreptătită să îl utilizeze.

Art. 14. – În cazuri justificate, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului poate solicita autoritătilor competente dintr-un stat membru de provenientă confirmarea autenticitătii diplomelor si altor documente similare, eliberate în respectivul stat membru.

Art. 15. – Arhitectii cetăteni ai unui stat membru de provenientă care au dreptul de a exercita profesia de arhitect în unul dintre aceste state si nu solicită stabilirea în România, ci doar dreptul de a presta temporar servicii în domeniul arhitecturii pe teritoriul României vor dobândi drept de semnătură prin înregistrarea automată si temporară la Ordinul Arhitectilor din România, în conditiile art. 11 alin. (2) din Lege.

Art. 16. – Cetătenii unui stat membru de provenientă care solicită stabilirea în România si îndeplinesc conditiile referitoare la detinerea titlului de arhitect, prevăzute în Lege, vor dobândi drept de semnătură în aceleasi conditii ca si cetătenii români, cu respectarea art. 10 din Lege.

Art. 17. – (1) Documentul prevăzut la art. 11 alin. (3) din Lege trebuie să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerintele statului membru de provenientă referitoare la onorabilitate.

(2) În cazul în care statul membru de provenientă nu solicită dovada onorabilitătii pentru persoanele care doresc să aibă acces la profesia de arhitect în acel stat, Ordinul Arhitectilor din România solicită cetătenilor statului membru de provenientă care solicită drept de stabilire în România să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenta acestuia, un document echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de provenientă.

(3) În cazul în care statul membru de provenientă nu eliberează dovada prevăzută la alin. (2), Ordinul Arhitectilor din România solicită persoanei respective o declaratie pe propria răspundere în fata unei autorităti competente, din care să rezulte că persoana îndeplineste cerintele art. 10 alin. (3) din Lege.

Art. 18. – (1) Dacă Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului are cunostintă de fapte grave si precise săvârsite în afara teritoriului României, anterior stabilirii solicitantului în România, sau de faptul că declaratia mentionată în art. 17 alin. (3) contine informatii incorecte, iar faptele ori informatiile respective sunt de natură să afecteze accesul la profesia de arhitect sau exercitarea acesteia pe teritoriul României, autoritatea română competentă informează autoritatea ori autoritătile competente din statul membru de provenientă cu privire la acestea.

(2) Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului comunică statului membru gazdă informatiile solicitate cu privire la sanctiunile disciplinare de natură profesională sau administrativă, precum si cu privire la sanctiunile penale interesând exercitiul profesiei de arhitect, aplicate arhitectilor pe durata exercitării profesiei în România.

(3) Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, sesizat de un stat membru gazdă în legătură cu fapte grave si precise săvârsite de un cetătean român sau care provine din România, anterior stabilirii în statul membru gazdă si în afara teritoriului acestuia, ori în legătură cu informatii incorecte cuprinse în declaratia prevăzută în art. 17 alin. (3), verifică exactitatea faptelor, în măsura în care ele pot afecta accesul la profesia de arhitect sau exercitarea acesteia în România.

(4) Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului decide asupra naturii si amplorii investigatiilor care trebuie realizate si informează statul membru gazdă asupra actiunilor pe care le întreprinde cu privire la documentele si certificatele pe care le-a emis în cazurile respective.

(5) Informatiile primite sau furnizate potrivit prevederilor alin. (1)–(4) au caracter confidential.

Art. 19. – Pentru dobândirea dreptului de semnătură, cetătenii statelor membre de provenientă vor prezenta un certificat emis de autoritatea competentă din statul de provenientă, care atestă efectuarea în statul respectiv a unei perioade corespunzătoare de stagiu sau experientă profesională adecvată cu o durată echivalentă stagiului si care conferă acestora aceleasi drepturi ca si cetătenilor români care au efectuat stagiul.

Art. 20. – (1) Ordinul Arhitectilor din România examinează documentatia prezentată de solicitant pentru dobândirea dreptului de semnătură si emite decizia motivată în termen de 3 luni de la depunerea documentatiei complete.

(2) În situatia prevăzută la art. 18, solicitarea de reexaminare suspendă termenul legal de solutionare.

Ordinul Arhitectilor din România va continua procedura prevăzută la alin. (1) după primirea răspunsului din partea statului membru consultat sau după expirarea termenului de 3 luni prevăzut de normele Uniunii Europene pentru formularea răspunsului de către statele membre consultate în aceste situatii.

(3) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la instanta de contencios administrativ competentă. În cazul în care solicitantul nu primeste răspuns în termenul prevăzut la alin. (1), el se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, în conditiile legii.

(4) În termen de 30 de zile de la emiterea deciziei de respingere a solicitării de acordare a dreptului de semnătură, solicitantul poate introduce o cerere de reexaminare însotită de elemente noi, relevante în sustinerea dosarului.

Art. 21. – (1) Recunoasterea diplomelor si a altor documente similare de calificare în profesia de arhitect, eliberate de statele membre ale Uniunii Europene, de statele apartinând Spatiului Economic European, precum si de Confederatia Elvetiană, se efectuează indiferent dacă formarea a fost dobândită în totalitate sau în parte pe teritoriul acestor state.

(2) Atunci când diplomele si alte documente similare de calificare în profesia de arhitect, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană cetătenilor acestora, nu îndeplinesc cerintele prevăzute în prezenta hotărâre pentru a fi recunoscute, Ordinul Arhitectilor din România va examina cunostintele de specialitate si competentele atestate de aceste diplome si alte documente similare, precum si experienta solicitantului, comparativ cu cerintele de calificare si cunostintele prevăzute de legea română.

Art. 22. – (1) Ordinul Arhitectilor din România examinează diplomele sau alte documente similare de calificare în profesia de arhitect, obtinute în afara granitelor statelor membre ale Uniunii Europene, ale celorlalte state apartinând Spatiului Economic European si ale Confederatiei Elvetiene si recunoscute în unul dintre aceste state.

(2) În situatiile prevăzute la alin. (1), Ordinul Arhitectilor din România examinează si formarea complementară si/sau experienta profesională însusite de către cel interesat într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană ori în afara granitelor acestora.

(3) Dacă în urma examinării comparative se constată că abilitătile si cunostintele atestate de aceste diplome sau alte documente similare corespund numai partial cerintelor de calificare si cunostintelor prevăzute de legea română, Ordinul Arhitectilor din România poate solicita persoanei interesate să dovedească faptul că îndeplineste toate aceste cerinte.

(4) Ordinul Arhitectilor din România emite decizia motivată în termen de 3 luni de la primirea cererii însotite de documentatia completă de sustinere.

Art. 23. – Cererea de recunoastere a diplomelor sau a altor documente similare prevăzute de art. 22 este respinsă numai motivat si numai cu indicarea termenului de 30 de zile în care această decizie poate fi contestată si a instantei de contencios administrativ competente. De asemenea, în cazul în care solicitantul nu primeste răspuns în termenul prevăzut la art. 22 alin. (4), el se poate adresa instantei de contecios administrativ competente.

Art. 24. – În cazurile prevăzute la art. 21 si 22 din Lege, Ordinul Arhitectilor din România poate interzice permanent sau temporar dreptul de a exercita profesia de arhitect pe teritoriul României.

Art. 25. – Ordinul Arhitectilor din România întreprinde măsurile necesare pentru ca cetătenii statelor membre de provenientă să dobândească, în propriul lor interes si în cel al clientilor lor, cunostintele lingvistice necesare exercitării profesiei de arhitect în România.

Art. 26. – Documentele obtinute conform art. 17 si 18 produc efecte în România dacă sunt prezentate autoritătilor abilitate în termen de 3 luni de la data eliberării lor.

 

CAPITOLUL IV

Exercitarea profesiei de arhitect de către cetătenii români în afara teritoriului României

 

Art. 27. – (1) Ordinul Arhitectilor din România eliberează arhitectilor cetăteni români care doresc să exercite profesia de arhitect în afara teritoriului României orice tip de document necesar recunoasterii profesionale, în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea cererii.

(2) Dacă Ordinul Arhitectilor din România respinge solicitarea sau nu eliberează în termen de 30 de zile documentul solicitat conform alin. (1), persoana interesată se poate adresa instantei de contencios administrativ, în conditiile legii.

 

CAPITOLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 28. – Prevederile prezentei hotărâri se aplică si cetătenilor români care se află în una dintre situatiile reglementate de aceasta.

Art. 29. – De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului comunică, în cel mai scurt timp posibil, simultan, celorlalte state membre si Comisiei Europene lista diplomelor, certificatelor si altor dovezi de calificare profesională, eliberate pe teritoriul României, în conformitate cu normele europene, precum si lista institutiilor care le eliberează.

Art. 30. – De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului va comunica celorlalte state membre si Comisiei Europene orice modificări intervenite în ceea ce priveste diplomele, certificatele si alte titluri eliberate pe teritoriul României.

Art. 31. – De la data aderării României la Uniunea Europeană, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului poate consulta Comitetul consultativ privind formarea în domeniul arhitecturii, dacă are motive întemeiate să considere că o diplomă, un certificat sau o altă dovadă de calificare în profesia de arhitect, publicată în Jurnalul Oficial al Comunitătilor Europene, nu mai îndeplineste cerintele prevăzute de normele europene.

Art. 32. – Anexele nr. 1–4*) fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Art. 33. – (1) Data notificării Directivei este 5 august 1985.

(2) Datele de implementare a Directivei sunt:

a) 5 august 1987 – pentru Belgia, Olanda, Luxemburg, Germania, Franta, Italia, Danemarca, Irlanda, Marea Britanie, Grecia, Spania si Portugalia;

b) 1 ianuarie 1994 – pentru Norvegia si Islanda;

c) 1 ianuarie 1995 – pentru Austria, Finlanda si Suedia;

d) 1 mai 1995 – pentru Liechtenstein;

e) 1 iunie 2002 – pentru Elvetia;

f) 1 mai 2004 – pentru Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia si Slovacia;

g) data aderării – pentru Bulgaria.

 

*) ANEXE

 

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a

Pagina a 9-a

Pagina a 10-a

Pagina a 11-a

Pagina a 12-a

Pagina a 13-a

Pagina a 14-a

Pagina a 15-a

Pagina a 16-a

Pagina a 17-a

Pagina a 18-a

Pagina a 19-a

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NATIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL GAZELOR NATURALE

 

ORDIN

privind stabilirea tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale realizat de Societatea Natională de Gaze Naturale “Romgaz“ – S.A. Medias

 

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) si (5) si ale art. 99 din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările si completările ulterioare,

presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale emite prezentul ordin.

Art. 1. – (1) Se stabilesc tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru ciclul complet de înmagazinare 2006–2007, prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.

(2) Tarifele reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, prevăzute în anexa nr. 1, nu contin T.V.A.

Art. 2. – Se stabilesc veniturile totale si veniturile totale reglementate aferente celui de-al treilea an al perioadei de reglementare aprilie 2004 – martie 2007, prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul ordin.

Art. 3. – Prin derogare de la prevederile art. 1, până la finalizarea ciclului complet de înmagazinare 2005–2006, tarifele pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană sunt cele prevăzute în Ordinul presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 223/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 17 martie 2005.

Art. 4. – Autoritatea Natională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale si Societatea Natională de Gaze Naturale “Romgaz“ – S.A. Medias vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 5. – (1) Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, si va intra în vigoare la 15 zile de la data publicării.

(2) Anexele nr. 1 si 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

 

Presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale,

Stefan Cosmeanu

 

Bucuresti, 14 martie 2006.

Nr. 284.

 

ANEXE

 

STRUCTURA

tarifelor reglementate pentru prestarea serviciului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, pentru ciclul complet de înmagazinare 2006–2007