DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 528

din 31 mai 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si

completarea Codului de procedură civilă

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Bogdan Liviu Necula si Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă partea Badea Taylor Dragos Sorin, prin avocat Constantin Amzută, lipsind autorii exceptiei si celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul prezent sustine netemeinicia criticii de neconstitutionalitate, arătând că exceptia a fost ridicată exclusiv în scopul tergiversării cauzei. Asa fiind, solicită Curtii să dispună aplicarea dispozitiilor art. 723 din Codul de procedură civilă si să-i oblige pe autorii exceptiei la plata cheltuielilor ocazionate de solutionarea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta constantă în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 15 martie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 28.293/2/2005, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Bogdan Liviu Necula si Mihaela Dora Necula.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii exceptiei sustin că textele de lege criticate îngrădesc dreptul părtilor la un recurs efectiv, întrucât calea de atac împotriva unei hotărâri judecătoresti se solutionează de instanta care a pronuntat hotărârea, iar nu de către instanta superioară, asa cum prevede Codul de procedură civilă. Or, un proces echitabil este un proces bazat pe drept si legalitate, caracterizat prin trei grade de jurisdictie, care înseamnă instante distincte, constituite din judecători cu grade si competentă superioare, care să asigure controlul legalitătii hotărârilor pronuntate. Distinctia constitutională între gradele de jurisdictie este categorică: nu numărul de judecători din completul de judecată constituie gradul jurisdictional, ci calificarea acestora si competenta diferită, potrivit legii privind organizarea judiciară.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată. Asigurarea accesului la justitie prin formularea căilor de atac prevăzute de lege nu implică în mod necesar ideea unor instante de grad diferit, ci solutionarea cauzei de către alti judecători, cerintă care este asigurată atâta timp cât calea de atac este judecată de un alt complet.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, dispozitiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 respectând principiul egalitătii în drepturi si dreptul la un proces echitabil.

Avocatul Poporului arată că dispozitiile legale criticate nu sunt de natură a îngrădi dreptul părtilor interesate de a apela la instantele judecătoresti si de a beneficia de toate garantiile menite să le asigure dreptul la un proces echitabil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, care are următorul cuprins: „(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a prezentei legi si care, potrivit prezentei legi, sunt de competenta curtilor de apel se trimit la curtile de apel.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (2) referitoare la accesul liber la justitie si ale art. 126 alin. (3) privitoare la obligatia Înaltei Curti de Casatie si Justitie de a asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii textelor de lege criticate s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 137 din 21 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a retinut că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competentei sale, astfel cum este determinată prin dispozitiile art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie potrivit cărora „Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar „Împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii”.

Potrivit art. II din Legea nr. 219/2005, apelurile aflate pe rolul curtilor de apel la data intrării în vigoare a legii si care, potrivit acesteia, sunt de competenta tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie la data intrării în vigoare a legii si care, potrivit acesteia, sunt de competenta curtilor de apel, se trimit la curtile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instantele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativă, fără a se mai pronunta o hotărâre de declinare a competentei. Solutia trimiterii pe cale administrativă a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea solutionării cauzelor.

Chiar dacă, prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competenta materială, aceeasi instantă urmează să solutioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotărâri, solutia legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstitutionalitate. Astfel, dincolo de faptul că ne aflăm în prezenta unei reglementări cu caracter tranzitoriu, solutionarea apartine unor complete cu o compunere diferită, iar părtile beneficiază de toate drepturile si garantiile procesuale menite să le asigure dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil si la solutionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua solutie legislativă nu instituie nicio discriminare si, ca atare, nu contravine nici principiului egalitătii de tratament între subiectele de drept.

Totodată, dispozitiile legale ce fac obiectul exceptiei nu aduc nicio atingere principiului impartialitătii instantelor judecătoresti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Legea fundamentală si de art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Judecarea recursului de către aceeasi instantă care a solutionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumtie a lipsei de impartialitate a judecătorilor care se pronuntă asupra recursului. Cele două căi de atac - apelul si recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite să asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

În fine, în ceea ce priveste cererea avocatului părtii prezente formulată în sedinta publică, Curtea constată că instan t a de judecată este singura în măsură a aprecia dacă excepia de neconstitutionalitate a fost ridicată cu rea-credintă, pentru a întârzia rezolvarea procesului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, exceptie ridicată de Bogdan Liviu Necula si Mihaela Dora Necula în Dosarul nr. 28.293/2/2005 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 31 mai 2007.

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 532

din 31 mai 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (2) si (3), art. 2, art. 4 si art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) si (3), art. 2, art. 4 si art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, exceptie invocată de Consiliul local al comunei Ionesti în Dosarul nr. 6.406/90/2006 al Tribunalului Vâlcea - Sectia Comercială „si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 ianuarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 6.406/90/2006, Tribunalul Vâlcea - Sectia Comercială „si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) si (3), art. 2, art. 4 si art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical.

Exceptia a fost ridicată de Consiliul Local al Comunei Ionesti într-o cauză având ca obiect actiunea în contencios administrativ privind obligarea acestuia să aprobe lista spatiilor medicale ce urmează să fie vândute în conditiile art. 4 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine încălcarea dreptului de proprietate privată apartinând unitătii administrativ-teritoriale, prin faptul că legiuitorul se substituie proprietarului în exercitarea prerogativei dispozitiei. De asemenea, se sustine că art. 1 alin. (2) si (3), art. 2, art. 4 si art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 afectează dreptul de proprietate, ca drept fundamental, în dezacord cu interdictia instituită prin dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 115 alin. (6) referitor la limitele delegării legislative prin ordonantă de urgentă a Guvernului.

Tribunalul Vâlcea - Sectia Comercială „si de contencios administrativ apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece consiliile locale au dreptul si capacitatea de a solutiona si gestiona treburile publice, în conditiile legii, în vederea finalizării procesului de reformă a asistentei medicale ambulatorii, fapt ce constituie o situatie extraordinară, în acord cu dispozitiile art. 115 alin. (4) din Constitutie, a cărei reglementare nu putea fi amânată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că prevederile legale criticate nu contravin protectiei constitutionale a dreptului de proprietate privată si sunt în acord cu dispozitiile constitutionale privind delegarea legislativă, având în vedere scopul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 110/2005, si anume realizarea unui interes public, constând în finalizarea procesului de reformă a asistentei medicale ambulatorii.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constitutionale, fiind în deplină concordantă cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentală, potrivit cărora continutul si limitele dreptului de proprietate se stabilesc prin lege, precum si cu dispozitiile constitutionale referitoare la delegarea legislativă, având în vedere scopul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 110/2005.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 1 alin. (2) si (3), art. 2, art. 4 si art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 236/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 iunie 2006, potrivit cărora:

- Art. 1 alin. (2) si (3): „(2) În sensul prezentei ordonante de urgentă, prin spatiu medical se întelege spatiul în care se desfăsoară efectiv activitate medicală si activitate medicală conexă, precum si cota indiviză corespunzătoare din spatiul comun.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică si spatiilor medicale ale ministerelor cu retea sanitară proprie, cu acordul ministerelor de resort.”

- Art. 2: „(1) Dispozitiile prezentei ordonante de urgentă sunt aplicabile si spatiilor medicale situate în imobilele aflate în zona de protectie a unui monument istoric. Vânzarea acestor spatii se poate face numai cu avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor, respectiv al Comisiei Nationale a Monumentelor Istorice.

(2) Până la adoptarea unei legi speciale privind regimul juridic al imobilelor care au apartinut cultelor religioase sau comunitătilor minoritătilor nationale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, este interzisă înstrăinarea spatiilor medicale situate în imobilele în cauză ori schimbarea destinatiei acestora.

(3) Spatiile medicale situate în imobile reglementate de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi vândute după definitivarea situatiei juridice a acestora, potrivit legislatiei în vigoare.”

- Art. 4: „(1) În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgentă, consiliile judetene sau consiliile locale, după caz, aprobă prin hotărâre lista spatiilor din proprietatea privată a acestora ori din proprietatea privată a statului si care se află în administrarea lor, ce urmează să fie vândute potrivit dispozitiilor prezentei ordonante de urgentă. Listele astfel aprobate vor fi afisate în mod obligatoriu la sediul consiliului local/judetean si publicate pe site-ul consiliului judetean.

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 536

din 31 mai 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 616 din Codul civil

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil, exceptie invocată de Riza Fila în Dosarul nr. 7.188/215/2006 (număr în format vechi 1.142/C/2006) al Judecătoriei Craiova - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 februarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 7.188/215/2006 (număr în format vechi 1.142/C/2006),

Judecătoria Craiova - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 616 din Codul civil.

Exceptia a fost ridicată de Riza Fila într-o cauză având ca obiect actiunea civilă privind acordarea unei servituti de trecere.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că prin instituirea unei servituti de trecere se creează o inegalitate între proprietarul fondului dominant si proprietarul fondului aservit, ceea ce contravine dreptului de proprietate garantat de Constitutie. De asemenea, se sustine că servitutea de trecere pe terenul proprietatea altei persoane conduce la o „veritabilă expropriere” a fondului aservit, care „devine practic inutilizabil” de către proprietarul său.

Judecătoria Craiova - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece servitutea legală reprezintă o îngrădire legală a dreptului de proprietate, în deplin acord cu dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că instituirea unei servituti de trecere este în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale referitoare la continutul si limitele dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, reglementarea legală a conditiilor în care se poate institui dreptul de servitute nu echivalează cu o expropriere. În opinia sa, dispozitiile art. 27 din Constitutie nu sunt incidente în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

Obiectul acesteia îl constituie prevederile art. 616 din Codul civil, potrivit cărora „Proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nicio iesire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proportie cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.”

Autoarea exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fata legii si a autoritătilor publice, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului si art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate si a proprietătii private, în mod egal, indiferent de titular, precum si alin. (3) privind exproprierea.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că invocarea încălcării dispozitiilor constitutionale referitoare la egalitatea în fata legii si a autoritătilor publice, prin inegalitatea creată între proprietarul fondului dominant si proprietarul fondului asupra căruia s-a instituit o servitute de trecere, este neîntemeiată.

Dreptul de servitute este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, care presupune prin natura sa imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate în deplinătatea atributelor sale, proprietarul fondului asupra căruia se exercită servitutea fiind obligat să permită folosirea bunului imobil aservit. Prin urmare, cei doi proprietari se află în situatii juridice obiectiv diferite, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic diferit în ceea ce priveste exercitarea dreptului de proprietate.

Mai mult, dreptul de servitute reprezintă o limitare legală a dreptului de proprietate, permisă de dispozitiile constitu t ionale cuprinse în art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cărora coninutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Asadar, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, în asa fel încât să nu interfereze cu interesele generale sau cu interesele particulare ale altor subiecte de drept.

Referitor la invocarea dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 alin. (3) privind exproprierea, Curtea constată că reglementarea legală a conditiilor în care se poate institui servitutea de trecere în favoarea unui proprietar al cărui teren sau constructie nu are iesire la calea publică nu echivalează cu o expropriere a proprietarului fondului aservit.

Dispozitiile art. 27 referitoare la inviolabilitatea domiciliului nu au incidentă în cauză.

De altfel, Curtea constată că prevederile art. 616 din Codul civil au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare si la dispozitiile art. 44 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală. Prin Decizia nr. 166 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 26 martie 2007, Curtea a respins exceptia ca neîntemeiată, solutie valabilă si în prezenta cauză, neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudentei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 616 din Codul civil, exceptie invocată de Riza Fila în Dosarul nr. 7.188/215/2006 (număr în format vechi 1.142/C/2006) al Judecătoriei Craiova - Sectia civilă. Definitivă si general obligatorie. Pronuntată în sedinta publică din data de 31 mai 2007.

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 543

din 7 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Conpet” - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 5.212/2006 al Judecătoriei Ploiesti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 octombrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 5.212/2006, Judecătoria Ploiesti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, republicată prin Legea nr. 238/2004, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Conpet” - S.A. din Ploiesti într-un litigiu comercial având ca obiect pretentii.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, si în special alin. (3) si (4) ale acestui articol, contravine dispozitiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (2) si art. 44 alin. (2) si (3) din Constitutie, cu motivarea că „statul încalcă aceste dispozitii constituionale, deoarece în mod abuziv s-a creat o situatie privilegiată atât în detrimentul societătilor comerciale titulare ale operatiunilor petroliere, cât si al persoanelor fizice si juridice care detin actiuni la aceste societăti”. În opinia autorului exceptiei, prin acest text de lege se constituie un nou drept de servitute legală cu privire la conductele petroliere, desi această servitute există de peste 30 de ani, iar proprietarilor terenurilor agricole scoase din circuitul agricol le-au fost plătite despăgubiri, astfel că „s-a ajuns la crearea unor servituti privilegiate în favoarea actualilor proprietari de terenuri, care solicită din nou despăgubiri pentru aceleasi terenuri”. Legiuitorul, sustine autorul exceptiei, nu a avut în vedere că exista deja o servitute legală si că această servitute se transmite odată cu fondul principal la noii dobânditori, indiferent de proprietarul de la care a dobândit acel teren.

De asemenea, se sustine că prevederile de lege criticate contravin principiului constitutional al ocrotirii proprietătii private în mod egal, indiferent de titular. În argumentarea acestei critici, autorul exceptiei consideră că „statul român este si în prezent proprietarul acestor conducte petroliere”, de aceea, având în vedere că „dreptul de servitute este un dezmembrământ al dreptului de proprietate, el se creează în favoarea proprietarului fondului dominant si nu se transmite altor terti care nu sunt proprietari ai fondului dominat”. În spetă, statul, încălcând legea si principiile de drept, a înstrăinat acest drept de servitute titularilor operatiunilor petroliere. În acest fel, „prin transmiterea dreptului de servitute, statul a dorit să scape de eventualele despăgubiri pe care urma să le plătească celor care au pornit în prezent actiuni în justitie”, astfel că „pe căi ocolite este expropriată o parte din veniturile societătilor comerciale si ale persoanelor care detin actiuni la aceste societăti”.

Judecătoria Ploiesti arată că nu-si poate exprima opinia, întrucât Tribunalul Prahova, prin Decizia nr. 227/2005, a casat sentinta nr. 10.584/2004, pronuntată de această judecătorie, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, fiind obligată, astfel, să se conformeze dispozitiilor instantei de control, dar „oricum este relevant faptul că, la data la care s-a invocat exceptia, Legea nr. 134/1995 era abrogată prin Legea nr. 238/2004”.

Guvernul apreciază că exceptia este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile de lege criticate circumstantiază exercitiul prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor afectate de conductele care le tranzitează, instituind o servitute legală în favoarea titularilor acordurilor petroliere, fiind, astfel, în concordantă cu dispozitiile art. 44 alin. (1) din Constitutie. Legiuitorul este competent să reglementeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Examinând exceptia, Curtea constată că a fost sesizată de instanta de judecată cu neconstitutionalitatea prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 134/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 29 decembrie 1995. Această lege a fost abrogată expres potrivit art. 65 din Legea petrolului nr. 238/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iunie 2004, prevederile art. 7 fiind preluate în aceeasi numerotare si cu acelasi continut. Asadar, Curtea va exercita controlul de constitutionalitate asupra prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, care are următoarea redactare: „(1) Asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare si asupra terenurilor necesare oricăror activităti pe care acestea le implică, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală.

(2) Exercitarea dreptului de servitute legală stabilit potrivit prevederilor alin. (1) se face contra plătii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza conventiei încheiate între părti cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri a unei notificări scrise din partea titularului de acorduri si/sau permise.

(3) În cazul în care părtile nu ajung la un acord de vointă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în conditiile legii.

(4) Durata servitutii legale stabilite potrivit prevederilor alin. (1) este cea a operatiunilor petroliere, iar terenurile ce urmează a fi afectate vor fi determinate, în ceea ce priveste suprafetele si proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri aduse dreptului de proprietate.”

Textele constitutionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constitutiei si a legilor, ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetătenilor si ale art. 44 alin. (2) si (3) privind dreptul de proprietate privată.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că este neîntemeiată pentru motivele ce vor urma.

Textul art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004 instituie un drept de servitute legală asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare în favoarea titularului acestor operatiuni.

Principala critică de neconstitutionalitate priveste faptul că prin reglementarea cuprinsă în acest text de lege se instituie o nouă servitute asupra acelorasi terenuri pentru care era deja constituit un drept de servitute si că statul „a înstrăinat acest drept de servitute titularilor operatiunilor petroliere, încălcând principiile de drept si urmărind de altfel să scape de eventualele despăgubiri pe care ar urma să le plătească celor care au formulat actiuni în justitie”.

În spetă, autorul exceptiei desfăsoară o activitate de transport al petrolului prin sistemul national pentru care percepe tarife de transport stabilite de Agentia Natională pentru Resurse Minerale.

Potrivit dreptului civil, servitutea este un accesoriu al fondului si nu poate fi despărtită de acesta pentru a constitui un drept de sine stătător, ci se transmite odată cu acesta. Astfel că statul, proprietar al sistemului national de transport al petrolului, concesionând acest sistem societătii transportatoare în vederea realizării serviciului public de transport, odată cu transferul folosintei acestuia a transmis si dreptul de servitute creat în favoarea sa asupra terenurilor traversate de conductele petroliere.

Asadar, prevederile art. 7 din Legea nr. 238/2004, instituind un drept de servitute în favoarea societătilor comerciale titulare ale operatiunilor petroliere, sunt în deplină concordantă cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit cărora: „Continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.”

Pe de altă parte, Curtea retine că textul de lege criticat este în acord si cu art. 44 alin. (5) din Constitutie, care prevede că: „Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăti imobiliare, cu obligatia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritătii.”

În ce priveste aspectul referitor la plata acestor despăgubiri, dacă au fost plătite sau nu, aceasta constituie o problemă de aplicare a legii, care excedează contenciosului constitutional, fiind de competenta instantei de judecată.

De altfel, asupra constitutionalitătii prevederilor art. 7 din Legea nr. 238/2004, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat într-o altă cauză având o motivare similară si acelasi autor al exceptiei. Astfel, prin Decizia nr. 160 din 22 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 17 mai 2005, Curtea a statuat că acest text este constitutional.

Atât considerentele, cât si solutia deciziei sus-mentionate sunt valabile si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Conpet” - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 5.212/2006 al Judecătoriei Ploiesti. Definitivă si general obligatorie. Pronuntată în sedinta publică din data de 7 iunie 2007.

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 544 din 7 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie ridicată de Adrian Jipa în Dosarul nr. 5.395/30/2006 (număr în format vechi 5.162/2006) al Tribunalului Timis - Sectia penală.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curtii că la dosarul cauzei partea Directia Regională Vamală Timisoara a depus note scrise prin care sustine că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarele nr. 85D/2007, nr. 121D/2007, nr. 455D/2007, nr. 540D/2007, nr. 547D/2007 si nr. 580D/2007, având ca obiect aceeasi exceptie, ridicată de Ioan Popan si Ana Dobre în Dosarele nr. 5.075/111/2006 si, respectiv, nr. 5.118/111/2006 ale Tribunalului Bihor - Sectia penală, de George Oprisan si Eugen Mihai Mereută în dosarele nr. 12.757/2005 si, respectiv, nr. 2.491/180/2006 (număr vechi 5.384/2006) ale Judecătoriei Bacău si de Marioara Lazau si Adrian Laurian Dobai în dosarele nr. 5.017/R/2006 si, respectiv, nr. 1.676/R/2006 ale Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal răspunde partea Agentia Natională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Oana Scrobotă, constatându-se lipsa autorilor exceptiei si a celorlalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că în Dosarul nr. 121D/2007 autorul exceptiei, George Oprisan, a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitate de prezentare.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că cererea nu este dovedită.

Constatând că adeverinta medicală anexată cererii este ilizibilă, Curtea apreciază că cererea este insuficient probată, motiv pentru care o respinge.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.

Partea prezentă, prin consilier, si reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 85D/2007, nr. 121D/2007, nr. 455D/2007, nr. 540D/2007, nr. 547D/2007 si nr. 580D/2007 la Dosarul nr. 78D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente. Reprezentantul Agenţiei Nationale de Administrare Fiscală solicită respingerea exceptiei ca nefondată, depunând, în acest sens, si note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, precizând că asupra prevederilor criticate Curtea Constitutională s-a pronuntat prin numeroase decizii, constatând constitutionalitatea acestora.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 15 ianuarie 2007, 17 ianuarie 2007, 20 noiembrie 2006, 27 februarie 2007, 28 martie 2007, 26 martie 2007 si 2 aprilie 2007, pronuntate de Tribunalul Timis - Sectia penală în Dosarul nr. 5.395/30/2006 (număr vechi 5.162/2006), de Tribunalul Bihor - Sectia penală în dosarele nr. 5.075/111/2006 si nr. 5.118/111/2006, de Judecătoria Bacău în dosarele nr. 12.757/2005 si nr. 2.491/180/2006 (număr vechi 5.384/2006) si de Judecătoria Oradea în dosarele nr. 5.017/R/2006 si 1.676/R/2006, Curtea Constitutională a fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) si, respectiv, ale art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale. Exceptia a fost ridicată de Adrian Jipa, Ioan Popan, Ana Dobre, George Oprisan, Eugen Mihai Mereută, Marioara Lazau si, respectiv, Adrian Laurian Dobai în procese având ca obiect cauze penale.

În motivările exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în primul rând, că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. Se arată că din interpretarea textului constitutional rezultă că legea penală mai favorabilă se aplică retroactiv, pentru toate infractiunile comise înainte de intrarea sa în vigoare, indiferent de stadiul procesual în care se află judecarea acestora. Or, limitarea impusă de prevederile de lege criticate, referitoare la reducerea sau chiar înlocuirea pedepsei închisorii numai pentru inculpatii care achită prejudiciul până la primul termen de judecată, contravine atât dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, pentru motivele mai sus arătate, cât si celor referitoare la dreptul la un proces echitabil si la egalitatea de tratament. Aceasta, deoarece se creează o discriminare între inculpatii fată de care procesul penal s-a desfăsurat cu celeritate si care, depăsind primul termen de judecată, nu mai pot beneficia de legea mai favorabilă, pe de o parte, si cei care s-au sustras de la efectuarea cercetărilor si de la punerea în miscare a actiunii penale sau au tergiversat cursul acestora, dar care beneficiază de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe de altă parte. Totodată, se mai sustine că este afectat principiul referitor la înfăptuirea justitiei, întrucât prejudiciul ce urmează a fi recuperat este stabilit de procuror, iar nu de judecător. În plus, se arată că, pentru a putea beneficia de cauza de impunitate, inculpatul este pus în situatia de a acoperi, anticipat pronuntării hotărârii, o pagubă. Or, sub aspect subiectiv această conduită echivalează cu o recunoastere implicită a comiterii infractiunii si, pe cale de consecintă, presupune stabilirea apriorică a unei vinovătii. De asemenea, se mai sustine că, prin conditionarea aplicării cauzei de nepedepsire sau de reducere a pedepsei de acceptarea si acoperirea unui cuantum al prejudiciului stabilit de organele de urmărire penală, pagubă care nu poate fi contestată în fata judecătorului, este afectat liberul acces la justitie si dreptul la apărare. În fine, se mai formulează o critică de neconstitutionalitate prin raportare la prevederile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie.

Judecătoria Bacău, exprimându-si opinia în Dosarul nr. 2.491/180/2006 (5.384/2006) si Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 5.017/R/2006 apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Tribunalul Timis - Sectia penală, Tribunalul Bihor - Sectia penală, precum si Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 12.757/2005 si Judecătoria Oradea în dosarul nr. 1.676/R/2006 consideră că exceptia este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul, în punctele de vedere exprimate în dosarele Curtii Constitutionale nr. 78D/2007, nr. 85D/2007, nr. 121D/2007 si nr. 455D/2007, consideră că exceptia de neconstitutionalitate ridicată nu este întemeiată. În acest sens, invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt de natură să vină în contradictie cu niciunul dintre textele din Legea fundamentală la care autorii exceptiei si-au raportat criticile de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticat raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Desi în Dosarele Curtii Constitutionale nr. 85D/2007, nr. 121D/2007, nr. 455D/2007, nr. 540D/2007, nr. 547D/2007 si nr. 580D/2007 în încheierile de sesizare s-au retinut, ca obiect al exceptiei, dispozitiile art. 10 din Legea nr. 241/2005, din motivarea acesteia rezultă că, în realitate, autorii exceptiei vizează doar dispozitiile alin. (1) al art. 10 din legea mentionată, care au următorul cuprins: „(1) În cazul săvârsirii unei infractiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecătii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârsită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se aplică o sanctiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, aceste prevederi de lege contravin următoarelor dispozitii din Constitutie: art. 15 alin. (2) potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) si (2) care consacră egalitatea cetătenilor în fata legii, fără privilegii si fără discriminări, art. 21 care garantează dreptul de acces liber la justitie - în special dispozitiile alin. (3) al acestui articol privitor la dreptul părtilor la un proces echitabil -, art. 23 alin. (11) care instituie prezumtia de nevinovătie, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infractiunile, pedepsele si regimul executării acestora se reglementează prin lege organică si art. 124 referitor la înfăptuirea justitiei.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au mai format obiect al controlului de constitutionalitate, cu motivări asemănătoare si prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie ca si în prezenta cauză. Prin mai multe decizii, printre care Decizia nr. 529 din 27 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 2 august 2006, Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, si Decizia nr. 276 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2007, Curtea Constitutională a respins exceptia de neconstitutionalitate, pentru argumentele acolo retinute.

Cele statuate prin deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea, în cauza de fată neintervenind elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie ridicată de Adrian Jipa în Dosarul nr. 5.395/30/2006 (număr în format vechi 5.162/2006) al Tribunalului Timis - Sectia penală, de Ioan Popan si Ana Dobre în Dosarele nr. 5.075/111/2006 si, respectiv, nr. 5.118/111/2006 ale Tribunalului Bihor - Sectia penală, de George Oprisan si Eugen Mihai Mereută în Dosarele nr. 12.757/2005 si, respectiv, nr. 2.491/180/2006 (număr vechi 5.384/2006) ale Judecătoriei Bacău si de Marioara Lazau si Adrian Laurian Dobai în dosarele nr. 5.017/R/2006 si, respectiv, nr. 1.676/R/2006 ale Judecătoriei Oradea.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 iunie 2007.

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 545 din 7 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 si 38 din Codul familiei

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin – procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 si 38 din Codul familiei, exceptie ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea.

La apelul nominal se prezintă avocatul părtii, Ion Florin Bălu, lipsind autoarea exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Apărătorul prezent sustine netemeinicia criticii de neconstitutionalitate, arătând că exceptia a fost ridicată exclusiv în scopul tergiversării cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 5 decembrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 1.535/94/2006, Judecătoria Buftea a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 si 38 din Codul familiei, exceptie ridicată de Gabriela Bălu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textele de lege criticate acordă unui sot posibilitatea de a solicita si obtine divortul în conditiile în care nu poate dovedi săvârsirea unor actiuni culpabile imputabile celuilalt sot, ci doar propriile sale actiuni săvârsite tocmai în ideea de a obtine în acest mod divortul. Astfel, se aduce o gravă atingere principiilor protejării vietii familiale, precum si principiului protejării copiilor, care se realizează mai ales prin contributia părintilor la cresterea, educarea si instruirea lor.

Judecătoria Buftea consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

Guvernul consideră că instanele de judecată dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu usurintă a căsătoriei, pe care trebuie să le aplice în litera si spiritul lor, actionând astfel în sensul îndeplinirii obligatiei ce revine autoritătilor publice de a respecta si ocroti viata de familie. Se îmbină în mod rational principiul stabilităii căsătoriei cu admisibilitatea desfacerii ei, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 37 si 38 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare, texte legale care au următorul continut:

- Art. 37: „Căsătoria încetează prin moartea unuia dintre soti sau prin declararea judecătorească a mortii unuia dintre ei.

Căsătoria se poate desface prin divort.”;

- Art. 38: „Instanta judecătorească poate desface căsătoria prin divort atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Divortul poate fi pronuntat si numai pe baza acordului ambilor soti, dacă sunt îndeplinite următoarele conditii:

a) până la data cererii de divort a trecut cel putin un an de la încheierea căsătoriei si

b) nu există copii minori rezultati din căsătorie.

Oricare dintre soti poate cere divortul atunci când starea sănătătii sale face imposibilă continuarea căsătoriei.

La solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la încredintarea copiilor minori, obligatia de întretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate consideră că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 26 referitoare la viata intimă, familială si privată si ale art. 48 alin. (1) privitoare la familie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii textelor de lege criticate s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 163 din 22 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 9 august 2001, sau Decizia nr. 116 din 18 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 mai 2003. Cu acel prilej, a retinut că, „departe de a încălca principiul constitutional al căsătoriei liber consimtite si al egalitătii între soti, reglementarea institutiei divortului prin art. 38 din Codul familiei dă expresie acestui principiu, stabilind conditiile în care instantele judecătoresti pot pronunta desfacerea căsătoriei. Astfel, pronuntarea divortului este subsecventă îndeplinirii cumulative a următoarelor trei conditii: existenta unor motive temeinice, apreciate ca atare de către instanta judecătorească, motive de natură a vătăma în mod grav raporturile dintre soti, astfel încât continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă, iar imposibilitatea continuării căsătoriei să existe pentru cel care cere desfacerea ei. Prin urmare, culpa exclusivă a reclamantului nu justifică prin ea însăsi pronuntarea divortului, dovadă fiind si practica instantelor noastre în această materie, care a fost consecventă în a respinge actiunea de divort în situatiile în care sotul pârât s-a opus divortului, iar probele administrate au evidentiat culpa exclusivă a sotului reclamant, făcând aplicarea principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”. Într-o asemenea situatie nu este îndeplinită cerinta imposibilitătii continuării căsătoriei pentru motive temeinice, faptele nelegale si cele contrare regulilor moralei neputând constitui motive temeinice pentru cel care le-a săvârsit.

Pe de altă parte, pentru divortul reglementat de art. 38 alin. 2 din Codul familiei, bazat pe acordul ambilor so t i, legiuitorul a impus, de asemenea, îndeplinirea a două condiii cumulative: durata minimă de un an a căsătoriei care se desface, precum si inexisten t a copiilor minori rezultati din căsătorie.

Condiionarea pronuntării hotărârii judecătoresti de desfacere a căsătoriei de respectarea unor cerinte stabilite în mod imperativ de lege demonstrează grija legiuitorului pentru mentinerea institutiei căsătoriei, protejarea familiei si înlăturarea posibilitătii de tratare cu usurintă a responsabilitătilor fată de copiii minori rezultati din căsătorie.”

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 37 si 38 din Codul familiei, exceptie ridicată de Gabriela Bălu în Dosarul nr. 1.535/94/2006 al Judecătoriei Buftea. Definitivă si general obligatorie. Pronuntată în sedinta publică din data de 7 iunie 2007.

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 546

din 7 iunie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 3

din Codul de procedură civilă

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokár Gábor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Serban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Shell Gas România” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 15.081/299/2006 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 30 octombrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 15.081/299/2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Shell Gas România” - S.A. din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că în conditiile în care toate încheierile premergătoare, cu exceptia celor prin care s-a întrerupt sau suspendat cursul judecătii, pot fi atacate numai o dată cu fondul, faptul că, potrivit textului de lege criticat, împotriva încheierii interlocutorii prin care s-a suspendat executarea silită până la solutionarea contestatiei la executare recursul poate fi exercitat anterior creează mijloace inegale de apărare pentru părtile implicate în proces. Or, conform principiilor constitutionale, fiecare parte trebuie să beneficieze de posibilitatea rezonabilă de a-si sustine cauza în conditii care să nu îi creeze un dezavantaj fată de cealaltă parte. Prevederile art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă încalcă si principiul fundamental al securitătii circuitului civil, întrucât partea care ar fi obligată să suporte efectele exercitării căii de atac este privată de garantiile procesuale prevăzute de lege.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că nu se poate sustine încălcarea dreptului la apărare si la un proces echitabil ori a principiului suprematiei legii atâta timp cât se exercită o cale de atac cu respectarea regulilor de procedură stabilite prin lege, iar eventualele conditii de formă impuse de legiuitor nu aduc atingere substantei dreptului de acces la justitie.

Guvernul apreciază că, prin mijloacele procesuale puse la dispozitia părtilor, legiuitorul a asigurat echilibrul procesual pe care îl implică un proces echitabil, asigurând atât exercitarea neîngrădită a drepturilor procesuale ale părtilor, cât si controlul jurisdictional al solutiei pronuntate cu privire la cererea de suspendare.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat reprezentând o normă de procedură a cărei adoptare este de competenta exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitatea îl constituie dispozitiile art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul continut: „Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 si 2, instanta, în toate cazurile, se pronuntă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un process echitabil, precum si ale art. 124 alin. (2) referitoare la justitie. De asemenea, se mai sustine nesocotirea prevederilor referitoare la dreptul la un proces echitabil, cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi din Legea fundamentală ca si în prezenta cauză, solutia adoptată fiind de respingere a criticilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 271 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 aprilie 2006, Curtea Constitutională a arătat că dispozitiile art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiul liberului acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, reprezintă o garantie recunoscută părtilor interesate de a ataca încheierea pronuntată cu privire la cererea de suspendare a executării silite.

De asemenea, Curtea retine că dispozitiile cuprinse în art. 403 alin. 3 din Codul de procedură civilă reprezintă norme procedurale care tin de optiunea legiuitorului, exercitate în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia „Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. De altfel, chiar autorul exceptiei, în sustinerea criticii sale, învederează existenta unor situatii expres prevăzute de Codul de procedură civilă prin care legiuitorul dă posibilitatea părtilor de a exercita calea de atac a recursului împotriva unor încheieri în mod separat, iar nu odată cu fondul, asa cum este, de exemplu, cazul stipulat în art. 244¹din Codul de procedură civilă. Or, Curtea observă că, într-o atare situatie, rationamentul prin care se tinde la argumentarea exceptiei de neconstitutionalitate rămâne tributar unei viziuni pro causa, determinată de interesul exclusiv al autorului, care nu tine seama de drepturile celorlalti titulari, în mod egal protejate de lege.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.