MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 871         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 20 decembrie 2007

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

59. – Hotărâre privind validarea unui mandat de senator

 

DECRETE

 

1.028. – Decret privind conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru functionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maistri militari si subofiteri, din Administratia Natională a Penitenciarelor – Ministerul Justitiei

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

298. – Decizie privind aprobarea Strategiei nationale a României de aplicare a dreptului international umanitar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.118/2.338. – Ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice si locuintelor si al ministrului economiei si finantelor privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de interventie „Reabilitarea, modernizarea si echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” în cadrul axei prioritare „Îmbunătătirea infrastructurii sociale” din cadrul Programului operational regional 2007–2013

 


HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind validarea unui mandat de senator

 

În temeiul prevederilor art 70 alin. (1) din Constitutia României, republicată, ale art. 91 alin. (10) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, ale art. 2, 3 si 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, cu modificările si completările ulterioare, ale Legii nr. 144/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. 12 si 180 din Regulamentul Senatului,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. – Se validează mandatul de senator al domnului Zsombori Vilmos, Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, în circumscriptia electorală nr. 21 – Harghita, mandat rămas vacant ca urmare a demisiei din această calitate a domnului Sogor Csaba.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în sedinta din 12 decembrie 2007.

 

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 12 decembrie 2007.

Nr. 59.

 

DECRETE

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind conferirea Semnului onorific în Serviciul Patriei pentru functionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maistri militari si subofiteri, din Administratia Natională a Penitenciarelor – Ministerul Justitiei

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) si ale art. 100 din Constitutia României, republicată, precum si ale art. 4 alin. (1), ale art. 10 pct. 4 si ale art. 11 pct. IX.4 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul national de decoratii al României, cu modificările si completările ulterioare,

având în vedere propunerile ministrului justitiei,

 

Presedintele României decretează:

 

Art. 1. – Pe data de 1 decembrie 2007 se conferă Semnul onorific în Serviciul Patriei, pentru 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice si sigurantei nationale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atributiilor si în pregătirea profesională, functionarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maistri militari si subofiteri, prevăzuti în anexa nr. 1*) la prezentul decret.

Art. 2. – Pe data de 1 decembrie 2007 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei, pentru 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice si sigurantei nationale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atributiilor si în pregătirea profesională, functionarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maistri militari si subofiteri, prevăzuti în anexa nr. 2*) la prezentul decret.

Art. 3. – Pe data de 1 decembrie 2007 se conferă Semnul onorific În Serviciul Patriei, pentru 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice si sigurantei nationale, pentru rezultate meritorii în îndeplinirea atributiilor si în pregătirea profesională, functionarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maistri militari si subofiteri, prevăzuti în anexa nr. 3*) la prezentul decret.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constitutia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucuresti, 30 noiembrie 2007.

Nr. 1.028.


*) Anexele nr. 1–3 se comunica institutiilor interesate.

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.177

din 12 decembrie 2007

referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali

 

I. Cu Adresa nr. 3.127 din 21 noiembrie 2007, Presedintele României a transmis Curtii Constitutionale sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si care a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 11.380 din 21 noiembrie 2007, formând obiectul Dosarului nr. 1.674A/2007.

Desi sesizarea priveste legea în întregul său, criticile de neconstitutionalitate se referă numai la dispozitiile art. 29 alin. (16) si art. 48 alin. (11), potrivit cărora:

– Art. 29 alin. (16): “Separat pentru Camera Deputatilor si Senat, fiecare partid politic, aliantă politică, aliantă electorală sau organizatie a cetătenilor apartinând minoritătilor nationale are dreptul de a propune o listă suplimentară la nivel national care va putea contine cel mult un număr egal de candidati cu numărul candidatilor înscrisi în toate colegiile uninominale. Lista natională a fiecărui partid va ordona candidatii partidelor si va contine în coloane separate: numele si prenumele candidatului, precum si apartenenta politică a acestuia. Lista va fi folosită pentru desemnarea reprezentantilor în Parlament doar în situatia în care numărul de voturi valabil exprimate dobândite îi permit să obtină, conform algoritmului de repartizare prezentat la art. 48, mai multe mandate decât numărul candidatilor înscrisi în colegiile uninominale. Lista natională suplimentară a fiecărui partid politic, aliantă politică sau electorală se depune la Biroul Electoral Central si va fi afisată în toate sectiile de votare. Candidatii inscrisi pe lista natională vor respecta prevederile alin. (7)–(15);”;

– Art. 48 alin. (11): „În situatia în care un partid politic, aliantă politică sau aliantă electorală obtine la nivelul unei circumscriptii electorale un cât electoral care este superior numărului total de candidati din circumscriptia respectivă, se va proceda la atribuirea de mandate către persoanele de pe lista natională suplimentară, în ordinea de pe lista întocmită de competitorul electoral respectiv.”

Autorul sesizării sustine că potrivit acestor prevederi, „desi alegătorul nu votează lista natională propusă de către fiecare competitor electoral, persoane de pe această listă pot obtine mandatul de parlamentar fără a fi votate de către cetăteni”, ceea ce încalcă art. 62 alin. (1) din Constitutie, conform căruia „Camera Deputatilor si Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale”. Asadar, consideră că art. 29 alin. (16) si art. 48 alin. (11) din lege, care se referă la atribuirea mandatelor de parlamentar către persoane de pe lista natională suplimentară, fără ca această listă să fie votată de alegători, sunt contrare prevederilor constitutionale mentionate, referitoare la alegerea directă a membrilor Parlamentului de către cetăteni. Or, caracterul direct al votului „este de esenta reprezentativitătii democratice moderne în care cetătenii îsi exprimă în mod direct optiunea pentru un anumit candidat propus în alegeri” pe care îl „aleg direct si personal, fără niciun intermediar, reprezentant sau delegat”. Se mai sustine că, potrivit art. 29 alin. (16) si art. 48 alin. (11) din lege, „o parte a membrilor Parlamentului (organ reprezentativ) nu mai sunt alesi”, ceea ce încalcă si art. 2 alin. (1) din Constitutie, care prevede că „Suveranitatea natională apartine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum”.

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/5.099 din 29 noiembrie 2007, prin care consideră că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că dispozitiile art. 62 alin. (1) din Constitutie „se referă, într-adevăr, ia caracterul direct al votului dar, în acelasi timp, conferă Parlamentului competenta de a stabili, în legea electorală, conditiile de exercitare a votului universal, inclusiv în ceea ce priveste exprimarea directă a acestuia”, fiind „dreptul suveran al Parlamentului ca, în conditiile prevăzute în Constitutie, să stabilească regimul juridic al modului de alegere a deputatilor si senatorilor”. Ca atare, aplicând acest principiu, „Parlamentul si-a însusit proiectul de lege asupra căruia Guvernul si-a asumat răspunderea politică si în care sunt incluse dispozitiile legale a căror constitutionalitate a fost contestată”. Prevederile art. 29 alin. (16) din legea criticată, referitoare la lista suplimentară de candidati, separat pentru Camera Deputatilor si separat pentru Senat, la care au dreptul partidele politice, aliantele politice ori electorale, precum si organizatiile cetătenilor apartinând minoritătilor nationale, „va fi luată în calcul în operatiunile de distribuire a mandatelor, doar în situatia în care entitatea electorală care a întocmit o astfel de listă obtine un număr suplimentar de voturi valabil exprimate, datorită căruia are vocatia de a i se atribui mai multe mandate decât numărul de candidati pe care i-a înscris initial în colegiile electorale”. Asadar, legea reglementează o situatie ipotetică, în care o anumită entitate electorală poate să obtină un număr calificat de voturi valabil exprimate, ceea ce nu încalcă nicio prevedere constitutională, ci, mai mult, „prin această procedură, se validează legal optiunile electorale ale cetătenilor pentru un anumit partid politic sau aliantă ori organizatie a cetătenilor apartinând unei minorităti nationale”. De asemenea, consideră că si sustinerea potrivit căreia art. 29 alin. (16) si art. 48 alin. (11) din lege încalcă caracterul direct al votului este neîntemeiată si contravine vointei suverane a cetătenilor care au acordat un număr sporit de voturi candidatilor propusi de un partid politic sau de o anumită aliantă. Aceasta, deoarece atribuirea de mandate în baza listei suplimentare se face tot în considerarea rezultatelor votului direct exprimat de alegători pentru anumiti candidati, iar depunerea listei nationale suplimentare la Biroul Electoral Central si afisarea ei la toate sectiile de votare asigură „toate conditiile pentru cunoasterea de către alegători, înainte ca acestia să-si exprime optiunile electorale, atât a candidatilor înscrisi în colegiile uninominale, cât si a celor care figurează pe lista suplimentară”.

Mai arată că sesizarea face „o confuzie juridică între două institutii distincte: votul si distribuirea mandatelor”. Astfel, „votul este un drept constitutional, a cărui exercitare este reglementată prin lege”, iar „distribuirea mandatelor este o procedură bazată pe principii matematice”, si, de altfel, nici actualul sistem electoral nu asigură aceeasi reprezentativitate pentru totii alesii, „deoarece reprezentativitatea si proportionalitatea sunt asigurate la nivel national si nu la nivelul fiecărei circumscriptii”. Distinctia dintre dreptul de vot si calitatea votului, pe de o parte, si distribuirea mandatelor, pe de altă parte, este mai evidentă „în cadrul altei determinări constitutionale a votului, aceea de a fi «egal»“, care presupune “în mod evident numai egalitatea în manifestarea dreptului, iar nu si în efectele acestuia – distribuirea mandatelor”.

Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/6.228/C.P.T. din 4 decembrie 2007, în care apreciază că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, în legătură cu sustinerea potrivit căreia dispozitiile criticate creează premisele unui vot indirect, ceea ce încalcă art. 62 alin. (1) din Constitutie, care consacră principiile universalitătii si egalitătii votului, precum si caracterul lui direct, secret si liber exprimat, arată că „semnificatia conceptului de vot direct constă în faptul că alegătorii îsi exprimă personal acordul sau dezacordul privind candidatii propusi, alegătorii votează direct si nu prin reprezentanti sau delegati”, pe când „sistemul de votare indirectă” „presupune exprimarea votului prin electori, care reprezintă vointa politică a unui număr de votanti”. Or, norma criticată nu întruneste „conditiile calificării acestuia ca vot indirect”, „alegătorii votează personal un candidat propus de un competitor electoral, votul său având o valentă dublă: desemnează o persoană si îsi manifestă preferinta pentru partidul politic din care aceasta face parte”. Asa fiind, „fiecare votant este informat atât cu privire la semnificatia optiunii individuale, cât si asupra componentei listei nationale suplimentare a fiecărui partid” si „îsi poate manifesta sprijinul pentru interese specifice, dar poate să sustină si curentele majoritare, rezolvând într-o manieră adecvată atât problema reprezentării alegătorilor în organele legislative, cât si formarea majoritătilor necesare guvernărilor stabile”. Cu titlu exemplificativ, se mentionează existenta acestui sistem de vot uninominal mixt în tări ca Ungaria, Lituania, Canada, Noua Zeelandă.

În continuare, consideră că propunerea privind votul uninominal mixt „conferă efectivitate si coerentă dreptului de asociere garantat de art. 40 din Constitutie si de art. 11 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale”, „făcând posibilă manifestarea unor ideologii politice prin promovarea unor partide, a strategiilor si dezideratelor politice pe care acestea le sustin”. Lista natională suplimentară functionează doar în momentul în care un partid politic ar obtine mai multe mandate decât numărul candidatilor înscrisi în colegiile nominale. Or, potrivit prevederilor criticate, „aceste liste sunt identice cu listele de candidati folosite în actuala reglementare la votul pe liste, candidatii înscrisi în lista natională fiind obligati să respecte dispozitiile cuprinse în alin. (7)–(15) ale art. 29”. De asemenea, în legătură cu candidaturile de pe lista suplimentară, mai arată că alegătorul are posibilitatea de a se informa cu privire la candidatii care, prin redistribuire, ar putea primi mandate de senator, respectiv de deputat, întrucât listele sunt afisate la sectiile de votare, iar după rămânerea lor definitivă pot fi contestate în aceleasi conditii ca si candidaturile uninominale. În această ipoteză nu se poate vorbi de un vot indirect, câtă vreme candidatura uninominală este propusă de partid si, „indiferent dacă mandatul este atribuit candidatului care a fost desemnat nominal sau candidatului de pe lista suplimentară, mandatul urmează a fi contabilizat în contul partidului, aliantei electorale sau politice care a făcut această propunere”, alegătorul asumându-si, asadar, consecintele votului.

În concluzie, consideră că „sistemul propus prin această lege este unul mixt, atribuirea mandatelor candidatilor de pe lista natională suplimentară fiind consecinta directă a metodei de vot folosite, fără ca prin aceasta votul să aibă un caracter indirect”.

Cu privire la invocarea încălcării art. 2 alin. (1) din Constitutie, apreciază că acestea „nu au incidentă în solutionarea cauzei”, întrucât expresia principiului reprezentativitătii „este stabilirea numărului parlamentarilor pe criterii demografice, or, potrivit noii legi, numărul de circumscriptii electorale corespunde celui al judetelor (la care se adaugă municipiul Bucuresti), în fiecare circumscriptie existând cel putin două colegii nominale”, care „se raportează la numărul de locuitori ai judetului, respectiv municipiului Bucuresti”.

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

II. Cu Adresa nr. 3.237 din 30 noiembrie 2007, Presedintele României a transmis Curtii Constitutionale completarea la sesizarea de neconstitutionalitate a Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, formulată în temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, si care a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 11.888 din 3 decembrie 2007 si care formează obiectul aceluiasi dosar.

În motivarea completării se sustine că „art. 2 lit. f) din legea trimisă la promulgare este neconstitutional în privinta adăugării reorganizării administrativ-teritoriale ca un nou caz de organizare a alegerilor anticipate pentru alegerea membrilor Parlamentului României”. În acest sens, se arată că titlul I al legii trimise la promulgare, denumit „Alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului”, prevede la art. 2 lit. f) că prin alegeri anticipate se întelege „alegeri organizate în cazul încetării înainte de termen a mandatului sau dizolvării înainte de termen a organului ales sau în cazul reorganizării administrativ-teritoriale.” Potrivit acestei redactări, rezultă că „art. 2 se referă la alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, nu si la alte tipuri de alegeri, deoarece tot în art. 2 la lit. c) termenul de alegeri este definit astfel: «c) alegeri în cazul în care nu se face altă mentiune, actiuni de desemnare a membrilor Camerei Deputatilor si Senatului.»“În consecintă, apreciază că definitia de la art. 2 lit. f) din legea criticată „completează practic prevederile Constitutiei României privind modalitătile de încetare a activitătii înainte de termen a mandatului de parlamentar prin introducerea posibilitătii de organizare a alegerilor parlamentare anticipate în cazul reorganizării teritoriale”, întrucât, sub acest aspect, art. 89 din Legea fundamentală prevede:

„(1) După consultarea presedintilor celor două Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai după respingerea a cel putin două solicitări de învestitură

 (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3). Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui României si nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă.”

Se sustine că art. 2 lit. f) din lege mai încalcă si dispozitiile constitutionale ale art. 73 alin. (2), „stiut fiind faptul că prevederile Constitutiei se pot revizui doar printr-o lege constitutională si nu prin una organică, ca în cazul de fată”, si ale art. 69 care prevede că „Orice mandat imperativ este nul.”

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, completarea la sesizarea initială a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/5.256 din 7 decembrie 2007, prin care apreciază că si completarea sesizării este neîntemeiată. În acest sens, arată că „este dreptul legiuitorului de a defini în cuprinsul unei legi anumiti termeni sau notiuni”, solutie ce se regăseste, de altfel, chiar în art. 24 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Asa fiind, art. 2 din legea contestată defineste, între alti termeni, si notiunea de „alegeri anticipate”, în legătură cu care autorul sesizării face „o confuzie între alegerile anticipate pentru Camera Deputatilor si Senat si cele pentru constituirea autoritătilor administratiei publice locale alese prin vot universal”. Consideră că si concluzia potrivit căreia din art. 2 lit. f) din lege „ar rezulta că în cazul reorganizării administrativ-teritoriale a tării urmează să se desfăsoare alegeri parlamentare anticipate” este eronată, întrucât termenii definiti de art. 2 „se raportează la continutul legii, în ansamblul său, si nu la primul titlu al acesteia”, iar „termenii «alegător», «aliantă electorală», «circumscriptie electorală», «aliantă politică», «birou electoral» s.a.m.d. se referă, deopotrivă, la alegerile parlamentare, cât si la cele locale.”

Tot în sensul art. 2 lit. f) din lege, în cazul unei reorganizări administrativ-teritoriale se vor organiza alegeri anticipate doar la nivel local, întrucât reorganizarea antrenează constituirea de noi autorităti publice locale, cărora li se stabileste o nouă competentă teritorială si un nou aparat de lucru, raporturile de reprezentare ale primarilor si consilierilor locali circumscriindu-se cu strictete razei teritoriale a unitătilor administrative. „Acesta este si motivul pentru care art. 26 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, republicată, prevede că primarii si consiliile locale alesi în urma organizării unor noi unităti administrativ-teritoriale îsi exercită mandatul până la desfăsurarea următoarelor alegeri locale, care pot fi si anticipate.” Spre deosebire de alesii locali, deputatii si senatorii detin un mandat de reprezentare la nivel national, acesta fiind si „motivul pentru care reorganizarea administrativ-teritorială a tării nu întrerupe mandatul celor două Camere.” În continuare, consideră că art. 2 lit. f) din legea contestată „explică întelesul unui anumit termen”, iar nu „un caz ipotetic în care s-ar organiza alegeri parlamentare anticipate”, al căror cadru constitutional este cuprins în art. 89. În legătură cu sustinerea că prin textul de lege criticat „s-ar produce o revizuire de facto a Constitutiei”, arată că „prevederile art. 2 lit. f) nu sunt operabile în sine, ci contin o circumstantiere etimologică a unei notiuni juridice”, precum si că „revizuirea, chiar si de facto sau implicită a Constitutiei poate fi realizată numai ca efect al unor norme juridice care reglementează ca atare anumite raporturi sociale.” În sfârsit, opinează că nu se poate retine nici încălcarea art. 69 din Constitutie, deoarece „nulitatea mandatului imperativ are ca scop să consolideze independenta deputatilor si senatorilor, să împiedice orice imixtiuni în activitatea lor si nu are nicio legătură cu o ipotetică alegere anticipată a Camerei Deputatilor si Senatului, în conditiile prevăzute în art. 89 din Constitutie, ca urmare a dizolvării Parlamentului.”

Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/6.508/C.T.P. din 10 decembrie 2007, prin care consideră că sustinerile de neconstitutionalitate ale art. 2 lit. f) din legea contestată sunt neîntemeiate. Astfel, apreciază că cea de a treia ipoteză a textului de lege criticat, potrivit căreia pot fi organizate alegeri anticipate ca urmare a unei noi organizări administrativ-teritoriale, nu încalcă prevederile constitutionale ale: art. 61 si 62, care „lasă la latitudinea legii electorale reglementarea organizării alegerilor parlamentare, inclusiv posibilitatea organizării de alegeri anticipate”; ale art. 89, „întrucât conform acestor prevederi dizolvarea Parlamentului este o posibilitate lăsată la aprecierea Presedintelui, cu respectarea conditiilor prevăzute de text, iar nu o obligatie a Presedintelui.” Consideră că textul de lege criticat, care instituie posibilitatea organizării de alegeri anticipate în cazul reorganizării administrativ-teritoriale, nu implică în mod obligatoriu dizolvarea Parlamentului si, în plus, art. 63 alin. (4) din Constitutie prevede prelungirea mandatului Camerelor până la întrunirea legală a noului Parlament. Apreciază că dispozitiile legii supuse controlului de constitutionalitate reglementează cu privire la organizarea alegerilor si, prin urmare, nu vizează revizuirea Constitutiei, care se realizează conform unei proceduri speciale, cuprinse în titlul VII art. 150–152 din Constitutie. Asa fiind, nu se poate retine nici încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 73 alin. (2). În sfârsit, „având în vedere că textul legal criticat nu instituie mandatul imperativ”, consideră că „acesta nu contravine prevederilor art. 69 din Constitutie, republicată, referitoare la mandatul reprezentativ.”

Presedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul judecătorului-raportor, Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, raportată la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie, precum si celor ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunte asupra constitutionalitătii prevederilor legale criticate.

Obiectul sesizării de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali. Curtea observă, însă, că în realitate sunt formulate critici de neconstitutionalitate în mod concret, în ordinea invocării, doar cu privire la art. 29 alin. (16), art. 48 alin. (11) si art. 2 lit. f) din lege.


Se sustine că aceste dispozitii din lege încalcă, în ordinea invocării lor, art. 62 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 89, art. 73 alin. (2) si art. 69 din Constitutie, potrivit cărora:

– Art. 62 alin. (1): „Camera Deputatilor si Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale.”;

– Art. 2 alin. (1): „Suveranitatea natională apartine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum.”;

– Art. 89: „(1) După consultarea presedintilor celor două Camere si a liderilor grupurilor parlamentare, Presedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai după respingerea a cel putin două solicitări de învestitură.

(2) În cursul unui an. Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată.

(3) Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui României si nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgentă.”;

– Art. 73 alin. (2): „Legile constitutionale sunt cele de revizuire a Constitutiei.”;

– Art. 69: „(1) În exercitarea mandatului, deputatii si senatorii sunt în serviciul poporului.

(2) Orice mandat imperativ este nul.”

Examinând obiectia de neconstitutionalitate cuprinsă în sesizare, Curtea Constitutională retine următoarele:

Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali a fost adoptată în temeiul art. 114 alin.(3) din Constitutia României, republicată, în urma angajării răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului, în sedinta comună din data de 29 octombrie 2007.

Titlul I al legii intitulat „Alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului”, iar art. 1 al cap. 1 „Dispozitii generale” prevede că „prezentul titlu stabileste cadrul juridic general pentru organizarea si desfăsurarea alegerii Camerei Deputatilor si a Senatului”.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constitutia României, „Suveranitatea natională apartine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice si corecte, precum si prin referendum”. De asemenea, dispozitiile art. 61 din Legea fundamentală stabilesc că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, fiind alcătuit din Camera Deputatilor si Senat, care sunt alese, conform art. 62 alin. (1) „[...]prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat, potrivit legii electorale.”

Asadar, instituirea acestei formule constitutionale conferă Camerei Deputatilor si Senatului aceeasi legitimitate, ambele fiind expresia vointei aceluiasi corp electoral. Desi textul alin. (1) al art. 62 din Constitutie obligă la alegerea prin vot a Parlamentului, se lasă legiuitorului posibilitatea de a stabili prin lege tipul sistemului electoral, precum si modalitătile concrete de organizare si desfăsurare a scrutinului. Mai mult, art. 73 alin. (3) lit. a) din Legea fundamentală prevede că „sistemul electoral” se reglementează prin lege organică.

Legea supusă controlului de constitutionalitate prevede că deputatii si senatorii se aleg în colegii uninominale, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proportionale.

O primă critică de neconstitutionalitate vizează prevederile art. 29 alin. (16) si art. 48 alin. (11) din lege, care dispun cu privire la atribuirea mandatelor de parlamentar către persoane de pe lista natională suplimentară, fără ca această listă să fie votată de alegători, ceea ce, în opinia autorului sesizării, contravine prevederilor art. 62 alin. (1) din Constitutie referitoare la alegerea de către cetăteni a membrilor Parlamentului prin vot direct. De asemenea, invocă încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Constitutie, deoarece „o parte a membrilor Parlamentului (organ reprezentativ) nu mai sunt alesi.”

Analizând aceste critici, Curtea constată că ele sunt întemeiate si urmează să admită obiectia de neconstitutionalitate în sensul si pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, art. 73 alin. (3) lit. a) din Constitutie dispune că „sistemul electoral” este reglementat prin lege organică. Această lege trebuie să fie, însă, în concordantă cu dispozitia constitutională cu privire la caracterul direct al votului si cu principiul potrivit căruia atribuirea unui mandat de parlamentar se poate face doar în baza votului exprimat de corpul electoral.

Prin reglementarea criticată, partidele politice, aliantele politice sau aliantele electorale nominalizează pe listele suplimentare candidati care, în cadrul procesului electoral, rămân în afara elementului esential al acestuia, votul, deoarece alegătorul nu se pronuntă prin vot direct sau indirect asupra listei suplimentare. Practic, deputatii sau senatorii desemnati de pe aceste liste nu au fost votati de corpul electoral.

În legătură cu modalitatea de vot, art. 42 alin. (6) din lege prevede că „Alegătorii vor vota separat în cabine închise, aplicând stampila care poartă mentiunea «VOTAT» înăuntrul patrulaterului care cuprinde numele si prenumele candidatului pe care îl votează.” Din acest text se deduce, fără niciun fel de rezervă, că alegătorii votează doar candidatii propusi fiecare pentru un colegiu uninominal de către partidele politice, aliantele politice sau electorale, fără a vota si lista natională suplimentară reglementată de art. 29 alin. (16) din lege. Nicio dispozitie a legii nu face referire la modalitatea în care listele suplimentare se votează. Legea poate stabili mecanisme de transformare a voturilor în mandate si modul de atribuire a acestora, dar nu poate, în niciun caz, să prevadă acordarea de mandate, în lipsa votului corpului electoral cu privire la lista natională suplimentară, fără ca prin această operatiune să nu contravină prevederilor art. 62 din Constitutie.

Preferinta alegătorului pentru un candidat, cât si asupra componentei listei nationale a fiecărui partid trebuie exprimată distinct prin votul acestuia. Altfel spus, alegătorul trebuie să se pronunte prin două voturi.

Asadar, legea nu poate cuprinde prevederi contrare celor ale art. 62 alin. (1) din Constitutie, care obligă la alegerea prin vot direct a Camerei Deputatilor si Senatului.

Sistemul votului uninominal mixt reglementat prin legea criticată se deosebeste esential de sistemele electorale la care s-a făcut referire în punctul de vedere al Guvernului, sisteme mixte bazate pe votul multiplu.

În sistemul electoral mixt reglementat de textele criticate, optiunile electorale ale cetătenilor pentru un anumit partid politic sau aliantă ori organizatie a cetătenilor apartinând unei minorităti nationale se exprimă în voturile date candidatilor înscrisi în colegiile uninominale, nu si cu privire la cei care figurează pe lista natională suplimentară. Pentru a da dreptul la atribuirea unui mandat, lista suplimentară trebuie „votată”, iar nu „afisată”.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că dispozitiile art. 29 alin. (16) si art. 48 alin. (11) din lege sunt neconstitutionale.


Tinând seama de principiul enuntat de art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale si având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că si prevederile art. 48 alin. (17) din Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, potrivit cărora “în situatia în care un partid politic, aliantă politică sau aliantă electorală obtine la nivel national prin însumarea caturilor de la nivel judetean un număr de mandate superior numărului total de candidati la nivelul tării, se va proceda la atribuirea de mandate către persoanele de pe lista natională în ordinea descrescătoare a înscrierii în listă, după eliminarea candidatilor care au primit locuri din această listă în etapa a doua conform art. 48 alin. (10)”, sunt neconstitutionale.

Cea de-a doua critică de neconstitutionalitate priveste dispozitiile art. 2 lit. f) din lege, care, potrivit sustinerilor autorului sesizării, completează prevederile Constitutiei referitoare la modalitătile de încetare a activitătii înainte de termen a mandatului parlamentar, prin aceea că în situatia reorganizării administrativ-teritoriale introduce „un nou caz de organizare a alegerilor anticipate pentru alegerea membrilor Parlamentului României.” Se consideră că astfel se încalcă prevederile constitutionale ale art. 89 referitoare la dizolvarea Parlamentului, ale art. 73 alin. (2) privind revizuirea Constitutiei, precum si ale art. 69 care stabilesc că „orice mandat imperativ este nul.”

Analizând aceste sustineri, Curtea retine următoarele:

Articolul 2 lit. f) din lege, care defineste notiunea de „alegeri anticipate”, este plasat în cap. I „Dispozitii generale” ale titlului I „Alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului” si prevede că alegeri anticipate urmează să se organizeze si în „cazul reorganizării administrativ-teritoriale.”

Curtea constată că, asa cum este plasat în corpul legii, art. 2 lit. f) se referă doar la alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, nu si la celelalte tipuri de alegeri. Astfel, titlul II al legii se referă la „Modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale”.

Potrivit art. 3 alin. (3) din Constitutie, „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orase si judete.” Organizarea administrativă a teritoriului înseamnă delimitarea acestuia, potrivit unor criterii economice, sociale, culturale, de mediu, populatie etc, în unităti administrativ-teritoriale, în scopul organizării si functionării administratiei publice locale în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice, precum si al eligibilitătii autoritătilor administratiei publice locale.

Din cele mentionate rezultă că reorganizarea administrativ-teritorială poate avea efecte, sub aspectul alegerilor, doar la nivelul autoritătilor administratiei publice locale. Reorganizarea administrativ-teritorială a tării nu întrerupe însă mandatul celor două Camere ale Parlamentului, deputatii si senatorii având un mandat de reprezentare la nivel national.

Încetarea colectivă a mandatului deputatilor si senatorilor si a activitătii celor două Camere ale Parlamentului înainte de expirarea duratei mandatului acestora, precum si declansarea unor alegeri anticipate pot avea loc numai ca efect al dizolvării Parlamentului de către Presedintele României, în conditiile art. 89 din Constitutie.

Asa fiind, Curtea constată că dispozitiile art. 2 lit. f) teza finală, “în cazul reorganizării administrativ-teritoriale” din Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, sunt neconstitutionale, deoarece contravin art. 89 din Constitutie, care reglementează situatiile de dizolvare a Parlamentului, si art. 73 alin. (2) din Legea fundamentală, referitor la legile constitutionale, cunoscut fiind că revizuirea Constitutiei urmează o procedură specială, care poate fi declansată numai în conditiile titlului VII „Revizuirea Constitutiei” din Legea fundamentală.

Curtea semnalează că în cadrul procesului de reexaminare a dispozitiilor declarate neconstitutionale, pentru punerea lor de acord cu decizia Curtii Constitutionale si în functie de solutiile adoptate, Parlamentul urmează să analizeze si incidenta acestora asupra prevederilor legii în ansamblul ei.

În temeiul dispozitiilor art. 146 lit. a) si ale art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al prevederilor art. 11 alin. (1) litA.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispozitiile art. 2 lit. f) teza finală – „în cazul reorganizării administrativ-teritoriale”, ale art. 29 alin. (16) si ale art. 48 alin. (11) si (17) din Legea pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali sunt neconstitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Presedintelui României, presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si primului-ministru si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 12 decembrie 2007 si la aceasta au participat: Ioan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu, Valentin Zoltán Puskás, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

praf. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Gabriela Dragomirescu

 


DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind aprobarea Strategiei nationale a României de aplicare a dreptului international umanitar

 

Având în vedere propunerea Comisiei Nationale de Drept International Umanitar,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 4 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006 privind înfiintarea si organizarea Comisiei Nationale de Drept International Umanitar,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. – Se aprobă Strategia natională a României de aplicare a dreptului international umanitar, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Seful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

 

Bucuresti, 17 decembrie 2007.

Nr. 298.

 

ANEXĂ

 

STRATEGIA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

de aplicare a dreptului international umanitar

 

Preambul

 

Scop

Strategia natională a României de aplicare a dreptului international umanitar are ca scop asigurarea cunoasterii si respectării obligatiilor ce revin statului român prin ratificarea tratatelor internationale referitoare la acest domeniu si diseminarea acestor norme în rândul societătii civile.

Baza legală

Strategia se elaborează de Comisia Natională de Drept International Umanitar în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 420/2006 si este aprobată de primul-ministru al României.

Definitie

Dreptul international umanitar reprezintă un ansamblu de reguli care din considerente de ordin umanitar caută să limiteze efectele unui conflict armat. Dreptul international umanitar protejează acele persoane care nu participă sau care nu mai participă la ostilităti si restrictionează mijloacele si metodele de război. Dreptul international umanitar este, de asemenea, cunoscut sub denumirea de dreptul războiului sau dreptul conflictelor armate.

Dreptul international umanitar reprezintă o parte a dreptului international si este aplicabil conflictelor armate, fiind reglementat în special de conventiile de la Geneva din 1949, completate de cele două protocoale aditionale la acestea din 1977 referitoare la protectia victimelor conflictelor armate, la care se adaugă un mare număr de conventii care reglementează segmente specifice ale dreptului international umanitar, precum si reguli de drept cutumiar si principii aferente.

Traditii si experientă

Actuala strategie natională a României de aplicare a dreptului international umanitar valorifică traditiile umanitare ale poporului român în general, ale fortelor armate în special, precum si experienta acumulată de structurile cu răspunderi în acest domeniu, în mod deosebit ca urmare a participării la diferite misiuni internationale.

 

PARTEA I

Strategia natională a României de aplicare a dreptului international umanitar

 

obiectivele strategiei: A. Obiective generale; B. Obiective specifice

A. Obiective generale

I. Urmărirea evolutiilor care intervin în plan international referitoare la conventiile în domeniul dreptului international umanitar, în vederea ratificării, în functie de caz, a conventiilor la care România nu este parte

II. Introducerea în legislatia română a normelor de drept international umanitar

III. Diseminarea si cunoasterea normelor de drept international umanitar

IV. Aplicarea normelor de drept international umanitar

V. Participarea activă la reuniunile internationale în domeniul dreptului international umanitar si la elaborarea unor noi instrumente, atunci când este cazul

VI. Monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de către România si semnalarea în timp util autoritătilor a situatiilor de încălcare a normelor de drept international umanitar, precum si indicarea măsurilor adecvate de remediere, pe baza propunerilor ministerelor de resort

VII. Cooperarea internatională si cooperarea cu alte comisii nationale de drept international umanitar

B. Obiective specifice

I. Diseminarea normelor de drept international umanitar în cadrul fortelor armate si al celorlalte structuri cu responsabilităti în domeniu, precum si în cadrul societătii civile

II. Realizarea unei comunicări eficiente si a unui flux informational optim

III. Relatia Comisiei Nationale de Drept International Umanitar cu autoritătile nationale

IV. Adoptarea măsurilor privind protectia bunurilor culturale în caz de conflict armat

V Acordarea protectiei adecvate civililor, femeilor, copiilor si persoanelor defavorizate, în caz de conflict armat

VI. Resurse adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin strategie

VII. Actiuni viitoare în domeniul promovării dreptului international umanitar

 

PARTEA a ll-a

Prezentare. Modalităti de realizare

 

A. OBIECTIVE GENERALE

I. Urmărirea evolutiilor care intervin în plan international referitoare la conventiile în domeniul dreptului international umanitar, în vederea ratificării, în functie de caz, a conventiilor la care România nu este parte

În urma unei analize a instrumentelor internationale de drept international umanitar a rezultat că este necesar ca la nivel national să se intensifice eforturile pentru:

1. Aplicarea dispozitiilor Protocolului privind resturile explozive de război (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, aditional la Conventia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare, semnată de România la New York la 8 aprilie 1982

a) Măsuri pe care autoritătile nationale competente le pot întreprinde în vederea aplicării prevederilor Protocolului V:

– identificarea locurilor cu potential de risc si crearea unor zone sigure prin limitarea accesului populatiei civile în acele zone cu grad de risc ridicat;

– initierea unor programe educative în sistemul educational (licee, universităti), în vederea diminuării numărului potentialelor victime.

În acest sens se va crea o retea de contacte cu reprezentanti ai mass-mediei, ai editurilor (utilizarea cotidienelor care au captat atentia liderilor si decidentilor din România);


– cooperarea cu CICR (în special cu Centrul Regional pentru Europa Centrală pentru furnizare de asistentă) si Societatea Natională de Crucea Rosie.

Notă:

Statele care devin părti la Protocolul V al Conventiei din 1980 trebuie să furnizeze asistentă adecvată pentru marcarea si înlăturarea rămăsitelor de război explozibile, pentru acordarea de sprijin necesar în vederea îngrijirii, reabilitării si reintegrării socioeconomice a victimelor afectate de rămăsitele de război explozibile.

2. Impulsionarea procesului de ratificare a Protocolului aditional la conventiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la adoptarea unei embleme distinctive si adoptarea legislatiei adecvate pentru prevenirea si interzicerea folosirii incorecte a emblemelor protectoare (Gl, art. 53–54; Gll, art. 43–45)

3. Aplicarea adecvată a instrumentelor internationale de drept international umanitar, în special a conventiilor de la Geneva (Gl, art. 48; Gll, art. 49; GIN, art. 128; GIV, art. 145) si a Protocolului aditional I (PI, art. 84); aplicarea adecvată a prevederilor Protocolului IV al Conventiei privind interzicerea sau limitarea utilizării anumitor arme conventionale, din 10 octombrie 1980

4. Adoptarea legislatiei nationale pentru reglementarea sanctionării „încălcărilor grave” ale prevederilor dreptului international umanitar (Gl, art. 49–50; Gll, art. 50, 51; GIN, art. 129,130; GIV, art. 146,147; PI, art. 85–91).

5. Initierea unor proiecte de acte normative care vizează problematica dreptului international umanitar, prin consultarea expertilor

II. Introducerea în legislatia română a normelor de drept international umanitar atunci când este cazul

III. Diseminarea si cunoasterea normelor de drept international umanitar

IV Aplicarea normelor de drept international umanitar

1. Măsuri întreprinse în timp de pace:

- Recunoasterea si autorizarea societătilor nationale de Cruce Rosie, Semilună Rosie si Cristal Rosu si a societătilor voluntare de ajutor (Gl, art. 26)

- Dispunerea stabilimentelor si unitătilor medicale, pe cât posibil, astfel încât atacurile împotriva obiectivelor militare să nu le pună în pericol (Gl, art. 19)

- Marcarea stabilimentelor, unitătilor, mijloacelor de transport si a personalului medical cu emblemele distinctive ale Crucii Rosii, Semilunii Rosii sau Cristalului Rosu (Gl, art. 38–44; Gll, art.41–45; GIV, art. 18)

- Marcarea optională cu semnale luminoase, radio si electronice a stabilimentelor, unitătilor si mijloacelor de transport medicale (PI, anexa nr. 1, 5–8)

- În studierea, dezvoltarea, achizitia sau adoptarea de noi arme, mijloace si metode de război se va urmări dacă acestea sunt interzise total sau doar în unele circumstante prevăzute de dreptul international (PI, art. 36)

- Amplasarea, pe cât posibil, a obiectivelor militare nu se va face în sau în apropierea zonelor dens populate (PI, art. 58)

- Organizarea apărării civile doar pentru sarcini umanitare: protejarea populatiei civile împotriva pericolelor, sprijinirea populatiei pentru a se reface după efectele imediate ale ostilitătilor sau dezastrelor, asigurarea conditiilor necesare supravietuirii (GIV, art. 63; P I, art. 61–67)

- Înfiintarea unui birou national de informatii pentru prizonierii de războisi civili (Glii, art. 122–124; G IV, art. 136–141) si organizarea de servicii de urmărire pentru persoanele dispărute (P I, art. 33, art. 78)

- Măsuri pentru notificarea navelor-spital (G II, art. 22)

- Măsuri pentru siguranta bunurilor culturale (H CP, art. 3)

- Pregătirea de consilieri juridici pentru consilierea comandantilor militari cu privire la respectarea prevederilor dreptului international umanitar (PI, art. 82)

- Identificarea, marcarea si protejarea în mod corect, în conformitate cu normele de drept international umanitar, a persoanelor, proprietătii si locurilor protejate.

2. Măsuri organizatorice în eventualitatea producerii unui conflict armat

- Acorduri speciale care să contină alte prevederi (G I, art. 6; G II, art. 6; G III, art. 6; G IV, art. 7)

- Indicarea puterilor protectoare (G I, art. 8; G II, art. 8, 10; G III, art. 8, 10; G IV, art. 9, 11; P I, art. 5)

- Facilitarea si sprijinirea activitătilor CICR (G I, art. 9; G II, art. 9; G III, art. 9; G IV, art. 10; P I, art. 81)

- Stabilirea procedurilor de urmărire si de sanctionare a faptelor (G I, art. 52; G II, art. 53; G III, art. 132; G IV, art. 149; P I, art. 90) – sustinerea activitătii Comisiei Internationale de Stabilire a Faptelor, constituită în baza art. 90 din Protocolul aditional I din 1977

Sprijinirea bunelor oficii pentru încetarea disputelor/diferendelor (Gl, art. 11; G II, art. 11; G III, art. 11; G IV, art. 12)

- Stabilirea de zone si de localităti sanitare pentru răniti si bolnavi (G I, art. 23; anexa nr. 1)

- Stabilirea de spitale, zone si localităti sigure pentru populatia civilă (G IV, art. 14; anexa nr. 1)

- Măsuri de protejare a prizonierilor de război si adoptarea procedurilor ca un tribunal competent să stabilească statutul persoanelor capturate (prizonieri de război) – G III, art. 5 paragraful 2; PI, art. 45 paragraful 2

- Acordarea garantiilor fundamentale persoanelor protejate în cazul producerii unui conflict armat.

3. Măsuri educationale si de difuzare a normelor de drept international umanitar

- Traducerea conventiilor si protocoalelor din domeniul dreptului international umanitar si asigurarea concordantei dintre tratatele internationale în domeniu si prevederile existente în legislatia natională

- Aplicarea cunostintelor de drept international umanitar într-un cadru cât mai extins (de la fortele armate până la populatia civilă) – G I, art. 47; G II, art. 48; Glii, art. 127; G IV, art. 144; PI, art. 83; Pil, art. 19; PIN, art. 7

- Pregătirea de personal calificat care să asigure aplicarea conventiilor de la Geneva, a protocoalelor aditionale si a tratatelor referitoare la protectia bunurilor culturale (PI, art. 6);

- Instruirea personalului fortelor armate în domeniul dreptului international umanitar (PI, art. 82).

4. Asigurarea eficientei activitătii Comisiei Nationale de Drept International Umanitar

a) Analizarea impactului activitătii Comisiei, precum si al instrumentelor si tehnicilor menite să sprijine, să consolideze sau să diversifice activitătile Comisiei;

b) Măsurarea impactului activitătii Comisiei prin raportare la următoarele actiuni întreprinse de către autoritătile nationale:

– identificarea măsurilor nationale de aplicare a normelor de drept international umanitar si adoptarea, respectiv aplicarea, acestor măsuri;


– valorificarea de către autoritătile nationale a informatiilor, rapoartelor, recomandărilor sau a altor documente cu caracter informativ elaborate în cadrul Comisiei Nationale de Drept International Umanitar;

– evaluarea fluxului informational între autoritătile nationale si Comisia Natională de Drept International Umanitar (adoptarea sau neadoptarea de către autoritătile nationale competente a proiectelor de instrumente legislative, propunerilor sau recomandărilor Comisiei).

5. Instrumente utile care să faciliteze activitatea Comisiei Nationale de Drept International Umanitar

a) Identificarea măsurilor care pot fi întreprinse la nivel national

- Efectuarea unui studiu de compatibilitate între prevederile existente în conventiile internationale din domeniul dreptului international umanitar si prevederile din dreptul intern

Măsuri:

– utilizarea modelului de analiză furnizat de către Serviciul de consultantă al CICR în vederea efectuării studiului de compatibilitate;

– includerea în studiul de compatibilitate a mecanismelor nationale existente pentru aplicarea dreptului international umanitar, precum si a unei descrieri a relatiei existente între dreptul intern si dreptul international umanitar;

– efectuarea studiului de compatibilitate de către experti;

– punerea studiului de compatibilitate la dispozitia publicului.

- Stabilirea unui plan de actiune

- Stabilirea unor obiective concrete:

– definirea pentru fiecare obiectiv a unei strategii generale, prin desemnarea persoanelor care se vor ocupa de îndeplinirea fiecărui obiectiv.

Categorii de obiective:

– participarea la evenimente internationale în domeniul dreptului international umanitar;

– adoptarea măsurilor nationale de aplicare a normelor de drept international umanitar;

– monitorizarea la nivel national si international a noilor dezvoltări în domeniul dreptului international umanitar;

– activităti interne pe care Comisia le poate întreprinde pentru a-si consolida eficacitatea.

- Elaborarea unei fise de lucru în functie de tema aleasă

b) Mecanisme utilizate pentru realizarea schimbului informational referitor la măsurile nationale de aplicare a dreptului international umanitar:

- elaborarea de rapoarte privind măsurile întreprinse de state pentru aplicarea normelor de drept international umanitar;

- comunicarea în timp util a oricărei informatii privind aplicarea normelor de drept international umanitar;

- organizarea de întruniri cu toti membrii Comisiei si delegarea responsabilitătii pentru desfăsurarea anumitor activităti unor membri ai Comisiei.

V. Participarea activă la reuniunile internationale în domeniul dreptului international umanitar si la elaborarea unor noi instrumente atunci când este cazul.

VI. Monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de către România si semnalarea în timp util autoritătilor a situatiilor de încălcare a normelor de drept international umanitar, precum si indicarea măsurilor adecvate de remediere, pe baza propunerilor ministerelor de resort:

– monitorizarea aplicării recomandărilor si concluziilor Comisiei.

VII. Cooperarea internatională si cooperarea cu alte comisii nationale de drept international umanitar

1. Cooperarea Comisiei Nationale de Drept International Umanitar cu Comitetul International al Crucii Rosii (CICR)

a) Realizarea cooperării dintre CICR si Comisia Natională de Drept International Umanitar prin intermediul mecanismelor de consultare, acordurilor si contactelor de lucru

- Modalităti de cooperare:

– stabilirea obiectivului cooperării dintre Comisia Natională de Drept Institutional Umanitar si CICR (consolidarea capacitătii Comisiei de a actiona în domenii specifice);

– solicitarea de sprijin, consiliere si de expertiză din partea CICR;

– încurajarea obtinerii unui flux informational eficient între Comisia Natională de Drept International Umanitar si CICR.

b) Cooperarea cu CICR si cu Centrul Regional pentru Europa Centrală

c) Organizarea si participarea la întrunirile internationale si regionale între comisii/organe de acelasi tip

2. Cooperarea cu alte comisii nationale de drept international umanitar:

– organizarea de întruniri si seminarii în cadrul cărora să se poată efectua schimbul informational privind experienta acumulată;

– organizarea de vizite ale expertilor din comisiile similare existente în alte state;

– consolidarea relatiilor directe între comisiile nationale similare din alte state;

– mentinerea relatiilor cu organizatiile internationale si cu alte organisme;

– implicarea în procesul de schimb informational privind aplicarea dreptului international umanitar;

– informarea Comisiei Nationale de Drept International Umanitar cu privire la activitatea, experientele si rezultatele altor comisii similare situate în arii geografice apropiate si care au un sistem juridic similar celui existent în România.

B. OBIECTIVE SPECIFICE

I. Diseminarea normelor de drept international umanitar în cadrul fortelor armate si al celorlalte structuri cu responsabilităti în domeniu, precum si în cadrul societătii civile

1. Diseminarea normelor de drept international umanitar în cadrul fortelor armate

a) Măsuri:

- integrarea normelor de drept international umanitar în doctrina militară, programele de pregătire, programele educationale;

- emiterea unor ordine sau instructiuni care să privească fortele armate în general si care să reflecte, în concret, modul prin care se asigură de către statul român respectarea dreptului international umanitar;

Notă: Un asemenea obiectiv se întemeiază pe obligatia statuată de conventiile în domeniu, în sarcina statelor membre, de a emite ordine si instructiuni aplicabile fortelor lor armate prin care să asigure respectarea dreptului international umanitar [(art. 1 din Conventia de la Haga (II); art. 1 din Conventia de la Haga (IV); art. 7 (1) din Conventia privind protectia bunurilor culturale; art. 80 (2) din Protocolul aditional I; art. 14 (3) din Protocolul II al Conventiei privind armele conventionale)].


- pregătirea membrilor fortelor armate în sensul cunoasterii dreptului international umanitar si al aplicării acestuia:

– elaborarea si întocmirea unor manuale, precum si stabilirea unor forme de verificare, chiar periodice, a nivelului de pregătire si cunoastere, precum si a deprinderilor de aplicare a dreptului international umanitar.

- instruirea personalului fortelor armate participante la misiuni internationale în sens larg (incluzând operatiunile de mentinere a păcii) atât pe timpul desfăsurării unor asemenea operatiuni, cât si anterior, pentru aplicarea dreptului international umanitar:

– difuzarea unor materiale specifice domeniului dreptului international umanitar de către unele autorităti civile, autoritătile militare si politienesti, comandantii militari, personalul calificat de specialitate;

– emiterea unor recomandări pentru scoli si universităti, pentru personalul care face parte din Crucea Rosie etc.

- efectuarea demersurilor de racordare si eficientizare a participării la organismele si institutiile guvernamentale sau neguvernamentale care actionează în sfera elaborării, cunoasterii si promovării dreptului international umanitar:

– participarea la reuniuni, manifestări si cursuri de pregătire si de perfectionare organizate sub auspiciile forurilor internationale;

– prezentarea unor solutii adecvate, fundamentate stiintific, la nivelul forurilor internationale;

– participarea personalului fortelor armate la exercitiile comune de pregătire organizate pe plan intern si international;

– organizarea unor sesiuni de comunicări stiintifice pe teme de drept international umanitar, în colaborare cu: CICR, Institutul de Drept International Umanitar de la San Remo; Centrul de Drept International Umanitar de la Ploiesti, Asociatia Română de Drept Umanitar (ARDU); Societatea Română de Crucea Rosie; Avocatul Poporului;

– sprijinirea realizării, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, a unor parteneriate între institutiile de învătământ superior din România si cele din străinătate, după caz.

2. Diseminarea normelor de drept international umanitar în cadrul societătii civile

a) Modalităti generale de stabilire a contactului cu reprezentantii mass-mediei si ai societătii civile:

– informarea publicului cu privire la activitătile Comisiei nationale, normele de bază ale dreptului international umanitar, prin organizarea de dezbateri, de conferinte de presă, expozitii foto, cursuri de pregătire destinate jurnalistilor (corespondentilor de război), prin utilizarea mass-mediei;

– elaborarea de către Comisie a unui proiect de listă de măsuri legislative si regulamente pentru acele probleme din dreptul international umanitar care solicită o atentie deosebită;

– atragerea tuturor institutiilor/ministerelor interesate să participe la procesul de diseminare a normelor de drept international umanitar;

– predarea normelor de bază ale dreptului international atât în licee (încurajarea introducerii studierii normelor de bază ale dreptului international umanitar în aria curriculară, organizarea de evenimente extrascolare si competitii nationale), cât si în universităti (în special în facultătile de drept, de relatii internationale si de jurnalism);

– formarea profesorilor în calitate de experti prin realizarea unor schimburi de experientă la universităti si facultăti similare din străinătate;

– organizarea de către universităti a unor cursuri specializate de drept international umanitar.

b) Modalităti speciale de realizare a contactului cu reprezentantii mass-mediei si ai societătii civile:

– introducerea unui modul de drept international umanitar în curriculumul disciplinelor de educatie civică, la nivel liceal;

– introducerea unei discipline optionale - Dreptul international umanitar - la liceele cu profil vocational: teologic, militar, pedagogic;

– elaborarea unui Ghid de drept international pe întelesul tuturor, care să contină elemente fundamentale din practica dreptului international umanitar si un ansamblu esential de cutume aplicabile contextual de către cetătenii care, sub o formă sau alta, în calităti sau situatii variate, intră sub incidenta dreptului international umanitar;

– organizarea de concursuri nationale si internationale pe teme de drept international umanitar, pentru elevii de liceu;

– realizarea de parteneriate între licee, în cadrul unor programe internationale pe teme de drept international umanitar;

– organizarea de cursuri de formare pentru cadrele didactice (cu precădere pentru profesorii de stiinte socioumane, diriginti si directori de unităti scolare), în domeniul dreptului international umanitar;

– generalizarea introducerii în curricula universitară (în functie de decizia facultătilor – având caracter facultativ, optional sau obligatoriu, de exemplu în institutiile de învătământ militar/medical/teologic) a disciplinei Drept international umanitar (această disciplină, în prezent, se studiază în cadrul facultătilor de drept, la cursurile de licentă, postuniversitare si de masterat);

– sprijinirea asigurării mobilitătii cadrelor didactice/ studentilor prin participarea la burse tip Erasmus, si nu numai, a participării la conferinte interne si internationale, precum si la concursuri interne si internationale (asa cum, a fost dobândită deja, o traditie la Facultatea de Drept a Universitătii din Bucuresti si la Facultatea de Drept a Universitătii ăNicolae Titulescuă din Bucuresti) ori schimburi de experientă, pe probleme specifice dreptului international umanitar;

– sprijinirea institutiilor de învătământ superior pentru constituirea/dotarea unor centre de drept international umanitar, cu participare internă si internatională, asa cum, există deja, la Facultatea de Drept a Universitătii „Nicolae Titulescu” din Bucuresti;

– cooptarea cadrelor didactice (specialisti în dreptul international) Într-un corp de experti (ce va fi înfiintat), în vederea consultării cu prilejul initierii actelor normative contingente domeniului.

II. Realizarea unei comunicări eficiente si a unui flux informational optim

–întreprinderea de actiuni pentru stabilirea/asigurarea unei retele de contacte

– Crearea unui site propriu al Comisiei Nationale de Drept International Umanitar

– Distribuirea unui cotidian propriu

– Utilizarea unui logo, semn propriu

– Redactarea si difuzarea unei publicatii proprii

– Organizarea unor conferinte sau seminarii anuale fie de către Comisie singură, fie în parteneriat cu alte organe nationale; participarea la evenimentele importante organizate la nivel national si care au legătură cu domeniul dreptului international umanitar.


III. Relatia Comisiei Nationale de Drept International Umanitar cu autoritătile nationale

Cooperarea cu Guvernul României:

a) informarea periodică a autoritătilor cu privire la activitătile întreprinse de Comisia Natională de Drept International Umanitar;

b) impulsionarea Guvernului României în vederea onorării obligatiilor internationale asumate si furnizării organizatiilor internationale a informatiilor adecvate;

c) implicarea Comisiei Nationale de Drept International Umanitar în elaborarea rapoartelor sau documentelor prin comentarii asupra proiectului de raport/document, precum si în activitătile care se desfăsoară la nivel national pentru obtinerea de informatii referitoare la aplicarea normelor de drept international umanitar.

IV. Adoptarea măsurilor privind protectia bunurilor culturale în caz de conflict armat

– Identificarea si realizarea unui proiect de inventar privind proprietatea culturală, în vederea marcării acesteia cu semnul de protectie corespunzător

– Determinarea implicării factorilor locali pentru aplicarea măsurilor cu privire la protejarea proprietătii culturale

– Elaborarea si adoptarea unor acte normative de aplicare a prevederilor tratatelor internationale referitoare la protectia bunurilor culturale.

V. Acordarea protectiei adecvate civililor, femeilor, copiilor si persoanelor defavorizate în caz de conflict armat

1. Protectia juridică a femeilor si a copiilor în caz de conflict armat

Conventia de la Geneva III, Conventia de la Geneva IV si protocoalele aditionale I si II conferă copiilor o protectie specială; statele au obligatia de aplicare a normelor de drept international umanitar privind protectia copiilor, obligatii care rezultă din conventiile de la Geneva din 1949 si din protocoalele aditionale: art. 47, 48, 127 si 144 din conventiile de la Geneva I, II, III, precum si din art. 6 din Protocolul optional din 2000 la Conventia din 1989 privind protectia acordată copiilor.

2. Serviciul de protectie civilă

a) Acordarea protectiei semnului distinctiv pentru apărarea civililor (Protocolul I la Conventia de la Geneva din 1949); semnul distinctiv constă dintr-un triunghi albastru pe fundal portocaliu (art. 66, anexa I, cap. V din Protocolul I) – conform art. 66 paragraful 8, statele-parte la conventiile de la Geneva din 1949 au obligatia să utilizeze adecvat acest semn distinctiv.

b) Protectia refugiatilor si a persoanelor strămutate.

VI. Resurse adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin strategie

1. Institutii participante la Comisie si resurse umane

a) Formarea unor experti în dreptul international umanitar care să reprezinte toate institutiile cu competente în sfera dreptului international umanitar

b) Reprezentarea în Comisia Natională de Drept International Umanitar a tuturor ministerelor interesate de domeniul dreptului international umanitar

c) Cooptarea în Comisia Natională de Drept International Umanitar a Ministerului Culturii si Cultelor si modificarea în acest sens a Hotărârii Guvernului nr. 420 din 29 martie 2006

– Asigurarea continuitătii Comisiei în fiecare minister care si-a desemnat reprezentanti

d) Profesionalism

Membrii Comisiei trebuie să aibă cunostinte si informatii din domeniul dreptului international umanitar, întrucât acestea sunt necesare pentru desfăsurarea activitătii Comisiei.

e) Desemnarea persoanelor care să se ocupe de activitatea din cadrul Comisiei Nationale de Drept International Umanitar să se facă pe bază de competentă, motivatie.

f) Asigurarea flexibilitătii în organizarea activitătii Comisiei, competenta, motivatia si flexibilitatea constituind factori-cheie care pot avea o influentă decisivă asupra eficientei activitătii Comisiei

g) Organizarea unor actiuni cu participarea reprezentantilor CICR si a altor specialisti în domeniul dreptului international umanitar

h) Valorificarea rolului Secretariatului Comisiei Nationale de Drept International Umanitar.

VII. Actiuni viitoare în domeniul promovării dreptului international umanitar

1. Includerea în cadrul Comisiei Nationale de Drept International Umanitar a reprezentantilor Ministerului Culturii si Cultelor

2. Analizarea raportului dintre dreptul international umanitar si aplicarea de sanctiuni internationale în cazul încălcării normelor de drept international umanitar

3. Modificarea Hotărârii Guvernului nr. 420/2006 ar urma să vizeze includerea în cadrul Comisiei Nationale de Drept International Umanitar a Ministerului Culturii si Cultelor si înscrierea Ministerului Internelor si Reformei Administrative alături de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării si Ministerul Justitiei printre ministerele care asigură presedintia prin rotatie a Comisiei Nationale de Drept International Umanitar.

4. Completarea strategiei:

– completarea strategiei nationale a României de aplicare a dreptului international umanitar în măsura aparitiei unor situatii si elemente noi, care să facă necesară această completare.

5. Urmărirea principalelor tendinte înregistrate în cadrul Uniunii Europene în domeniul dreptului international umanitar:

a) asigurarea respectării garantiilor procedurale fundamentale acordate acelor persoane detinute ca urmare a unui conflict armat sau a oricărei alte situatii de violentă prevăzute în instrumentele juridice internationale din domeniul dreptului international umanitar:

– respectarea de către statele membre, implicit de România, a prevederilor art. 13 din cea de-a treia Conventie de la Geneva, privind protectia prizonierilor de război, de curiozitatea publică;

b) promovarea internationalizării standardelor referitoare la exportul de arme:

– aplicarea codului Uniunii Europene reglementând exportul de arme;

– sustinerea eforturilor întreprinse pe plan international în vederea elaborării unui tratat în cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, reglementând comertul cu arme;


c) analizarea si sustinerea propunerii Uniunii Europene privind încheierea unui instrument juridic obligatoriu care abordează problemele de ordin umanitar, în special cele referitoare la bombele cu fragmentatie tcluster munitions), până la sfârsitul anului 2008, prin raportare la prevederile Conventiei din 1980 privind armele conventionale;

d) examinarea de către statele membre UE, implicit de România, a posibilitătii de participare la proiectele-pilot regionale destinate diseminării liniilor directoare ale CICR referitoare la facilitătile interne si reglementarea acordării de ajutor în caz de producere a unui dezastru international, precum si a asistentei initiale de recuperare.

 

PARTEA a lll-a

Sediul Secretariatului Comisiei Nationale de Drept International Umanitar

 

Ploiesti, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, OP 12, CP 9, judetul Prahova, România

 

Cod:100507

TeL/Fax: 00 40 -244-584 107

Mobil: 00 40-722-380-133 00 40-722-381-653

E-mail: cndiuro@yahoo.com

 

ANEXĂ

 

PRINCIPALELE INSTRUMENTE JURIDICE

de drept international umanitar

 

1. Cea de-a patra Conventie de la Haga din 1907 privind respectarea legilor si obiceiurilor războiului

2. Anexa la cea de-a patra Conventie de la Haga din 1907: Regulamentul privind respectarea legilor si obiceiurilor războiului

3. Conventia referitoare la începerea ostilitătilor, Haga, 18 octombrie 1907

4. Protocolul din 1925 privind interzicerea utilizării gazului asfixiant, otrăvitor sau a altor tipuri de gaz si a mijloacelor bacteriologice de purtare a războiului

5. Prima Conventie de la Geneva privind îmbunătătirea sortii rănitilor si bolnavilor din fortele armate în campanie, din 12 august 1949

6. Cea de-a doua Conventie de la Geneva pentru îmbunătătirea sortii rănitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate pe mare, din 12 august 1949

7. Cea de-a treia Conventie de la Geneva referitoare la tratamentul prizonierilor de război, 12 august 1949

8. Cea de-a patra Conventie de la Geneva privind protectia persoanelor civile în timp de război,12 august 1949

9. Primul Protocol din 1977, aditional la conventiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protectia victimelor conflictelor armate internationale

10. Cel de-al doilea Protocol din 1977, aditional la conventiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protectia victimelor conflictelor armate fără caracter international

11. Conventia de la Haga din 1954 pentru protectia bunurilor culturale în caz de conflict armat

12. Regulamentul privind punerea în aplicare a Conventiei pentru protectia proprietătii culturale în caz de conflict armat

13. Primul Protocol la Conventia de la Haga din 1954 privind protectia proprietătii culturale în eventualitatea unui conflict armat

14. Cel de-al doilea Protocol la Conventia de la Haga privind protectia bunurilor culturale în caz de conflict armat, 1999

15. Conventia din 1972 privind interzicerea dezvoltării, producerii sau stocării armelor bacteriologice (biologice) si toxice, precum si privind distrugerea acestora

16. Conventia asupra interzicerii sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare, Geneva, 10 octombrie 1980

17. Primul Protocol la Conventia din 1980 privind fragmentele nedetectabile

18. Cel de-al doilea Protocol la Conventia din 1980 privind restrictiile în utilizarea minelor, dispozitivelor capcană sau a altor dispozitive

19. Cel de-al treilea Protocol la Conventia din 1980 privind interzicerea sau restrictionarea utilizării armelor incendiare

20. Cel de-al patrulea Protocol la Conventia din 1980 privind armele laser care provoacă orbirea (1995)

21. Cel de-al cincilea Protocol din 2003 la Conventia din 1980, privind resturile explozive de război

22. Conventia din 1993 privind interzicerea dezvoltării, productiei, stocării si utilizării armelor chimice, precum si privind distrugerea lor

23. Conventia de la Ottawa din 1997 privind interzicerea utilizării, stocării, producerii si transferului de mine antipersonal si distrugerea acestora

24. Statutul din 1993 al Tribunalului Penal pentru urmărirea persoanelor răspunzătoare pentru încălcări serioase ale dreptului international umanitar comise, începând cu 1991, pe teritoriul fostei Republici Federative Iugoslavia

25. Statutul din 1994 al Tribunalului Penal pentru urmărirea persoanelor răspunzătoare de genocid si alte încălcări serioase ale dreptului international umanitar comise pe teritoriul Rwandei si a cetătenilor din Rwanda răspunzători pentru genocid si alte asemenea încălcări comise pe teritoriul statelor vecine între 1 ianuarie 1994–31 decembrie 1994

26. Statutul Curtii Penale Internationale, Roma, 1998

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

                 

MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE SI LOCUINTELOR

Nr. 1.118 din 30 octombrie 2007

MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR

Nr. 2.338 din 6 decembrie 2007

 

ORDIN

privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de interventie „Reabilitarea, modernizarea si echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” în cadrul axei prioritare „îmbunătătirea infrastructurii sociale” din cadrul Programului operational regional 2007–2013

 

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operatiunilor finantate prin programele operationale si ale Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2002 privind aprobarea structurii devizului general si a Metodologiei privind elaborarea devizului general pentru obiective de investitii si lucrări de interventii, cu completările ulterioare,

în temeiul art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operatiunilor finantate prin programele operationale, al art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 361/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Locuintelor si al art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul dezvoltării, lucrărilor publice si locuintelor si ministrul economiei si finantelor emit următorul ordin:

Art. 1. – (1) Cheltuielile efectuate de beneficiar sunt considerate eligibile de la data intrării în vigoare a Contractului de finantare semnat între beneficiar si organismul intermediar, în numele si pentru Autoritatea de Management a Programului Operational Regional, denumit în continuare contract de finantare.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), următoarele cheltuieli efectuate de beneficiar sunt eligibile de la data de 1 ianuarie 2007, dacă se încadrează în prevederile art. 6 si 9 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operatiunilor finantate prin programele operationale:

a) cheltuieli pentru elaborarea studiului de fezabilitate;

b) cheltuieli pentru elaborarea studiilor de teren;

c) cheltuieli pentru elaborarea proiectului tehnic;

d) cheltuieli pentru achizitia terenului;

e) cheltuieli pentru avize, acorduri, autorizatii.

(3) Procedurile de achizitie derulate pentru efectuarea cheltuielilor mentionate la alin. (2) lit. a)–e) se derulează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizitiile publice.

Art. 2. – (1) Sunt eligibile cheltuielile privind achizitia terenului, amenajarea acestuia si amenajări pentru protectia mediului.

(2) Cheltuielile efectuate pentru achizitia de terenuri sau expropriere sunt considerate eligibile în limita a 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului, cu respectarea prevederilor art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007.

(3) Pentru amenajarea terenului sunt considerate cheltuieli eligibile cheltuielile efectuate la începutul lucrărilor pentru pregătirea amplasamentului si care constau în demontări, defrisări, evacuări de materiale rezultate, devieri ale retelelor de utilităti din amplasament, drenaje.

(4) În cazul amenajărilor pentru protectia mediului sunt considerate eligibile cheltuielile efectuate pentru lucrări si actiuni de protectia mediului, inclusiv pentru refacerea cadrului natural după terminarea lucrărilor.

Art. 3. – (1) Sunt considerate eligibile, în limita a 5% din valoarea totală eligibilă a proiectului, cheltuielile legate de proiectare si asistentă tehnică, cuprinzând cheltuielile privind studiile de teren, obtinerea de avize, acorduri si autorizatii, proiectarea si ingineria, consultanta si asistenta tehnică.

(2) Pentru efectuarea studiilor de teren, cheltuielile eligibile cuprind cheltuielile pentru studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice si de stabilitate a terenului pe care se amplasează obiectivul de investitie.

(3) Pentru obtinerea de avize, acorduri si autorizatii, cheltuielile considerate eligibile sunt cheltuielile efectuate pentru:

a) obtinerea/prelungirea valabilitătii certificatului de urbanism, taxa pentru obtinerea/prelungirea valabilitătii autorizatiei de construire conform legii;

b) obtinerea avizelor si acordurilor pentru racorduri si bransamente la retele publice de apă, canalizare, gaze, termoficare, energie electrică, telefonie;

c) obtinerea acordului de mediu;

d) obtinerea avizului PSI.

(4) În categoria cheltuielilor eligibile privind proiectarea si ingineria se includ, cu respectarea prevederilor art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007, cheltuielile efectuate pentru:

a) elaborarea tuturor fazelor de proiectare (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de executie);

b) plata verificării tehnice a proiectării;

c) elaborarea documentatiilor necesare obtinerii acordurilor, avizelor si autorizatiilor aferente obiectivului de investitie, documentatii ce stau la baza emiterii avizelor si acordurilor impuse prin certificatul de urbanism, documentatii urbanistice, studii de impact, studii/expertize de amplasament;

d) expertiza tehnică (în cazul lucrărilor de modernizare sau consolidare la constructii existente ori pentru continuarea lucrărilor de constructii începute si neterminate).

(5) Cheltuielile eligibile privind serviciile de consultantă includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:

a) plata serviciilor de consultantă la elaborarea studiilor de piată si de evaluare;

b) plata serviciilor de consultantă în domeniul managementului proiectului finantat;

c) plata asistentei/consultantei juridice, în scopul elaborării documentatiei de atribuire si/sau aplicării procedurii de atribuire a contractelor de achizitie publică.


(6) În categoria cheltuielilor eligibile privind asistenta tehnică se includ cheltuielile efectuate, după caz, pentru:

a) asistentă tehnică din partea proiectantului, în cazul când aceasta nu intră în tarifarea proiectării;

b) asigurarea supravegherii executiei prin inspectori de santier desemnati de autoritatea contractantă.

Art. 4. – (1) Pentru investitia de bază sunt considerate cheltuieli eligibile cele efectuate pentru constructii si instalatii, precum si pentru dotări de specialitate.

(2) Cheltuielile eligibile efectuate pentru constructii si instalatii cuprind cheltuielile aferente executiei obiectivului investitiei, si anume cheltuieli de lucrări pentru:

a) reabilitarea, modernizarea clădirilor spitalelor/ ambulatoriilor;

b) reabilitarea, modernizarea utilitătilor generale (precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică) si specifice ale spitalelor/ ambulatoriilor.

(3) Cheltuielile se desfăsoară pe obiecte, iar delimitarea obiectelor se face de către proiectant.

(4) Cheltuielile aferente fiecărui obiect sunt determinate prin devizul pe obiect.

(5) Cheltuielile eligibile efectuate pentru dotările de specialitate cuprind aparatură si echipamente de specialitate conform Hotărârii Guvernului nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de functionare a mijloacelor fixe, grupa 2.1.25 „Masini, utilaje si instalatii pentru ocrotirea sănătătii”, precum si mobilier specific pentru dotarea infrastructurii serviciilor de sănătate.

Art. 5. – (1) Sunt eligibile cheltuielile privind organizarea de santier, lucrările de constructii si instalatii aferente organizării de santier, activitătile conexe organizării de santier si cotele legale.

(2) Cheltuielile eligibile efectuate pentru organizarea de santier cuprind cheltuielile estimate ca fiind necesare contractantului în vederea creării conditiilor de desfăsurare a activitătii de constructii-montaj.

(3) Pentru realizarea lucrărilor de constructii si instalatii aferente organizării de santier, cheltuielile considerate eligibile

p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice si locuintei, sunt cele efectuate pentru lucrările de nivelări ale terenurilor naturale, dezafectări locale de căi de comunicatie sau constructii, bransarea la utilităti, realizarea de căi de acces.

(4) Cheltuielile eligibile aferente activitătilor conexe organizării de santier includ cheltuielile pentru:

a) obtinerea autorizatiei de executie a lucrărilor de organizare de santier;

b) taxe de amplasament;

c) contractele temporare cu furnizorii de utilităti si cu unitătile de salubrizare.

(5) Cheltuielile considerate eligibile pentru cote legale cuprind, după caz:

a) cota aferentă inspectiei pentru controlul calitătii lucrărilor de constructii;

b) cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism si pentru autorizarea lucrărilor de constructii;

c) cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor.

Art. 6. – (1) Cheltuielile diverse si neprevăzute se consideră eligibile dacă sunt detaliate prin documente justificative corespunzător si doar în limita a maximum 10% din valoarea uneia sau, cumulat, a mai multor cheltuieli mentionate la art. 4, în functie de natura si complexitatea lucrărilor.

(2) În limita procentului stabilit, mentionat la alin. (1), se acoperă, după caz, cheltuielile rezultate în urma modificărilor de solutii tehnice, cantităti suplimentare pentru realizarea lucrărilor, utilaje ce se impun pe parcursul derulării investitiei, precum si cheltuielile de conservare pe parcursul întreruperii executiei din cauze independente de autoritatea contractantă.

Art. 7. – Sunt eligibile cheltuielile aferente activitătilor de audit si cheltuielile cu publicitatea si informarea, cu respectarea prevederilor contractului de finantare.

Art. 8. –Amortizarea este considerată cheltuială eligibilă în conditiile respectării prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 759/2007.

Art. 9. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ana Horvath,

secretar de stat

Ministrul economiei si finantelor,

Varujan Vosganian