MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 763         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 12 noiembrie 2007

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

297. - Lege pentru respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare si desfăsurare a alegerilor

 

959. - Decret privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare si desfăsurare a alegerilor

 

298. - Lege pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spatiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice

 

960. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spatiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 897 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

Decizia nr. 903 din 16 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 942 din 18 octombrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

273. - Decizie privind promovarea temporară a doamnei Florea Gherghina în functia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei si Finantelor

 

275. - Decizie privind suspendarea domnului Giugea Nicolae din functia publică de inspector guvernamental

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.907. - Ordin al ministrului sănătătii publice pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului sănătătii publice nr. 1.169/2007 privind achizitia de aparate pentru radiologie fixe si repartizarea acestora pe unitătile sanitare din reteaua Ministerului Sănătătii Publice, precum si derularea contractelor de furnizare

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. XXX din 16 aprilie 2007

 

Decizia nr. XL (40) din 7 mai 2007

 


LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare si desfăsurare a alegerilor

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se respinge Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare si desfăsurare a alegerilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2007.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 7 noiembrie 2007.

Nr. 297.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare si desfăsurare a alegerilor

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 9/2007 privind unele măsuri pentru mai buna organizare si desfăsurare a alegerilor si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 noiembrie 2007.

Nr. 959.

 


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spatiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Legea nr. 90/2003 privind vânzarea spatiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 27 martie 2003, se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) Prin derogare de la prevederile art. 15 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare, se pot închiria, fără licitatie, partidelor politice, pentru sedii, imobile, spatii sau părti din acestea, aflate în proprietatea publică a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale si în administratia prefecturilor, a autoritătilor publice centrale si locale, a altor institutii publice de interes national, judetean sau local, potrivit normelor elaborate de Guvern.”

2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) În situatiile în care partidele politice au fost în imposibilitatea de a cumpăra spatiile destinate sediilor, datorită retrocedării acestora, pot cumpăra sediile care le-au fost închiriate, potrivit legii.”

Art. II. - Normele cu privire la închirierea, fără licitatie, partidelor politice, pentru sedii, de imobile, spatii sau părti din acestea, aflate în proprietatea publică a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale si în administratia prefecturilor, a autoritătilor administratiei publice centrale si locale, a altor institutii publice de interes national, judetean sau local, se vor elabora de Guvern în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în conditiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 7 noiembrie 2007.

Nr. 298.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spatiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spatiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice, si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 noiembrie 2007.

Nr. 960.

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 897

din 16 octombrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Las Vegas Casino Cafe” - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.780/182/2007 al Judecătoriei Baia Mare si de Societatea Comercială „Tehnic Instal” - S.R.L. din Giurgiu în Dosarul nr. 34/280/2007 al Judecătoriei Pitesti - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea Dosarului nr. 762 D/2007 la Dosarul nr. 711 D/2007, care a fost primul înregistrat, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este identic.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Retinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea celor două dosare.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierile din 4 mai 2007 si 19 martie 2007, pronuntate în dosarele nr. 1.780/182/2007 si nr. 34/280/2007, Judecătoria Baia Mare, precum si Judecătoria Pitesti - Sectia civilă au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999,exceptie ridicată de Societatea Comercială „Las Vegas Casino Cafe” - S.R.L. din Cluj-Napoca si de Societatea Comercială „Tehnic Instal” - S.R.L din Giurgiu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 încalcă prevederile constitutionale referitoare la dreptul de proprietate si restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, deoarece „nu satisface cerinta proportionalitătii care trebuie să existe între măsura restrângerii unor drepturi si situatia care a determinat adoptarea acesteia. Sanctiunea complementară a suspendării activitătii se dispune pe o perioadă invariabilă de 3 luni, perioadă care nu poate fi adaptată în raport cu gravitatea obiectivă a abaterii”. De asemenea, se arată că „măsura suspendării activitătii unitătii pe o perioadă de 3 luni reprezintă o limitare a dreptului de proprietate prevăzut de art. 44 din Constitutie, interpretat si aplicat în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 2 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale”. În sfârsit, se mai sustine că „măsura de suspendare a activitătii punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni contravine art. 45 din Constitutie care consfinteste libertatea economică, exercitiul unor drepturi sau libertăti putând fi restrâns, potrivit art. 53 din Constitutie, numai pentru anumite situatii expres prevăzute de acest text”.

Judecătoria Baia Mare consideră că „prevederile art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 nu contravin art. 44 din Constitutie, însă nu sunt conforme cu prevederile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală”.

Judecătoria Pitesti - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul consideră că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale, asa cum a statuat si Curtea Constitutională în jurisprudenta sa.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, art. 3, art. 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solu t ioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (2) din Ordonan t a de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agenilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, având următorul cuprins: „Nerespectarea de către agentii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale si nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzactiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul stergerii memoriei operative, atrage si suspendarea activitătii unitătii pe o perioadă de 3 luni.”

În motivarea exceptiei se invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44 privind Dreptul de proprietate, art. 45 Libertatea economică si ale art. 53 Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia, Curtea Constitutională constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele motive:

Prin Decizia nr. 27 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 20 februarie 2007, s-a respins exceptia de neconstitutionalitate a art. 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999, prin raportare la dispozitiile art. 44 din Legea fundamentală. Curtea a statuat cu acel prilej că „prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 44 alin. (2) teza întâi din Constitutie, deoarece potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege”.

Curtea constată că este neîntemeiată si critica de neconstitutionalitate privind încălcarea prevederilor art. 45 din Constitutie, potrivit cărora accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera initiativă si exercitarea acestora sunt garantate în conditiile legii. Agentul economic în activitatea căruia s-a constatat săvârsirea unei contraventii nu poate invoca principiul libertătii economice, în conditiile în care acesta nu a respectat prevederile legale.

Totodată, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 91 din 7 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21 februarie 2006, că „măsura dispusă de textul de lege criticat este justificată de imperativul protejării interesului social si al ordinii de drept prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare si sanctionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală”, asa încât nu poate fi primită nici critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 în raport de dispozitiile art. 53 din Constitutie.

Întrucât criticile de neconstitutionalitate privesc, în esentă, aspectele examinate deja de Curte prin deciziile mentionate si având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia si considerentele deciziilor mai sus mentionate îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Fată de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia agentilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Las Vegas Casino Cafe” - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.780/182/2007 al Judecătoriei Baia Mare si de Societatea Comercială „Tehnic Instal” - S.R.L. din Giurgiu în Dosarul nr. 34/280/2007 al Judecătoriei Pitesti - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 16 octombrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 903

din 16 octombrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Valentin Zoltán Puskás - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Valentin-Stelian Bădescu în Dosarul nr. 9.095/3/2006 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul exceptiei, personal, constatându-se lipsa Ministerului Apărării Nationale, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.


Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii dă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea exceptiei, sens în care reiterează sustinerile formulate în fata instantei de judecată. Depune note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare Constitutiei si documentelor internationale invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 9.095/3/2006, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Exceptia a fost ridicată de Valentin-Stelian Bădescu din Bucuresti în cadrul recursului declarat împotriva Sentintei civile nr. 3.680/2006 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, prin care i s-a respins ca neîntemeiată actiunea având ca obiect anularea unei decizii de imputare prin care s-a stabilit în sarcina sa răspunderea materială.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine: - Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 este neconstitutională „sub aspecte intrinseci si extrinseci”. Astfel, sub aspect „intrinsec”, procedând „la o listare a asemănărilor si deosebirilor dintre Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, si Decretul nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor”, autorul exceptiei arată că „interpretarea ratională si sistematică a literei si a spiritului textelor de lege enuntate, în raport de sediul materiei, de asezarea lor sistematică si de ratiunea reglementării, conduce la concluzia certă că, desi legiuitorul român a înteles să anuleze în întregime actul normativ vechi, prin alin. (2) al ultimului articol - 52 - al noului act normativ, lucrarea s-a realizat numai de facto si nu de iure”. Cu exceptia prevederilor art. 43 din ordonanta criticată, modificările „aduse Decretului nr. 207/1976 prin Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 nu sunt de substantă si de natură să producă efecte juridice fundamentale justitiabililor”, astfel că abrogarea expresă a decretului „este de natură pur formală”, fiind „în fapt, în vigoare si astăzi.” Sub aspect extrinsec, Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 este contrară prevederilor consti ­tutionale ale art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (1) - (3), art. 53 alin. (1) si (2), art. 73 alin. (3) lit. p), art. 124 alin. (1) - (3) si art. 126 alin. (1). Se invocă si încălcarea art. 6 paragraful 1 si art. 18 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, art. 14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, art. 10 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si art. 5.9 din Documentul Reuniunii de la Copenhaga din cadrul dimensiunii umane a O.S.C.E., 1990. De asemenea, cu privire la exigentele impuse de art. 6 paragraful 1 din Conventie, se face trimitere la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un tribunal independent si impartial, precum si cea referitoare la solutionarea litigiului într-un termen rezonabil. În esentă, în opinia autorului exceptiei, Ordonanta Guvernului nr. 121/1998, care „prin existenta unor organe administrative de jurisdictie”, „instituie proceduri administrativ-jurisdictionale speciale de contestare a deciziilor de imputare în cadrul unui sistem de căi de atac succesive”, contravine exigentelor referitoare la un tribunal independent si impartial nu prin proceduri ca atare, ci prin persoanele care efectuează cercetarea administrativă ori solutionează căile de atac care au calitatea de cadre militare active si sunt influentate de subiectivism. În legătură cu exigenta constitutională si conventională privind solutionarea litigiului într-un termen rezonabil, apreciază, în esentă, că „existenta procedurii administrative prealabile, ale cărei efecte în plan practic sunt îndoielnice, duce la îndepărtarea momentului rezolvării de către instantă a conflictului de contencios administrativ, chiar dacă în această materie constatăm existenta unei singure căi de atac, aceea a recursului”. În sfârsit, autorul exceptiei consideră că prin abrogarea expresă a Decretului nr. 207/1976 Guvernul si-a depăsit competenta, întrucât, potrivit art. 1 pct. 7 lit. f) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, acesta a fost abilitat cu „modificarea” decretului;

- art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 contravine art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, deoarece „plângerea prealabilă nu este altceva decât o îngrădire a dreptului cetăteanului de a se adresa justitiei, precum si faptul că obligativitatea acestei proceduri prealabile reprezintă numai tergiversarea solutionării cauzelor”, iar nu „un mijloc de remediere a unei eventuale nelegalităti a actului administrativ atacat”, fiind de „notorietate că aproape niciodată o institutie publică (în spetă, Ministerul Apărării) nu si-a revocat propriile acte”.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal apreciază că prevederile legale vizate de exceptie sunt constitutionale.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, în legătură cu sustinerile privind art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, arată că „textul constitutional care se referă la caracterul facultativ al jurisdictiilor speciale administrative nu este aplicabil prevederilor criticate care instituie obligatia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamatie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instantei de judecată cu anularea actului considerat ilegal”. Consideră că art. 7 alin. (1) din lege acordă autoritătii publice emitente sau autoritătii ierarhice superioare posibilitatea revocării, în tot sau în parte, a actului administrativ care este de natură să încalce un drept sau să producă o vătămare. Scopul prevederii este de a evita eventuale tergiversări în fata instantei de judecată sesizată cu înlăturarea vătămării. De altfel, nicio dispozitie constitutională nu interzice instituirea prin lege a unei proceduri administrative prealabile, fără caracter jurisdictional. În sensul celor arătate invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

În legătură cu sustinerile de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 121/1998, arată că, potrivit art. 52 din aceasta, la data intrării ei în vigoare, Decretul nr. 207/1976 se abrogă, iar abrogarea „nu este de natură să încalce dispozitiile constitutionale”. De asemenea, Guvernul consideră că nu pot face obiectul controlului de constitutionalitate evenimente legislative, precum modificarea, completarea sau abrogarea actelor normative.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale. Astfel, cât priveste art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, consideră că procedura administrativă prealabilă pe care acesta o instituie nu contravine principiului constitutional al liberului acces la justitie si nici dreptului la un proces echitabil. În legătură cu criticile privind Ordonanta Guvernului nr. 121/1998, arată că aceasta nu încalcă prevederile constitutionale ale: art. 16 alin. (1), deoarece ele se aplică uniform tuturor cetătenilor vizati de ipoteza normei, fără privilegii sau discriminări; art. 21 alin. (1) - (3) si art. 53, ci, dimpotrivă, stabileste prin art. 43 din ordonantă posibilitatea sesizării instantei de judecată competente în vederea reparării prejudiciului; art. 73 alin. (3) lit. p), care dispune cu privire la regimul general privind raporturile de muncă, iar ordonanta reglementează răspunderea materială a militarilor, „deci un regim special”.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului exceptiei si ale reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999, si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.

În legătură cu Legea nr. 554/2004, Curtea constată că aceasta a fost modificată si completată prin Legea nr. 262 din 19 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, iar potrivit art. I pct. 7 al acesteia, art. 7 alin. (1) are următoarea redactare: „(1) Înainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autoritătii publice emitente sau autoritătii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.” Asadar, prin prezenta decizie Curtea se va pronunta asupra constitutionalitătii textului în actuala redactare.

În opinia autorului exceptiei, Ordonanta Guvernului nr. 121/1998 contravine prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, art. 20 referitor la „Tratatele internationale privind drepturile omului”, art. 21 alin. (1) - (3) privind „Accesul liber la justitie”, art. 53 cu privire la „Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti”, art. 73 alin. (3) lit. p) care dispun reglementarea prin lege organică a regimului general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele si protectia socială, art. 124 privind „Înfăptuirea justitiei” si art. 125 alin. (1), potrivit cărora „Justitia se realizează prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege.”

De asemenea, autorul exceptiei invocă si încălcarea art. 6 paragraful 1 privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, precum si art. 18 privind „Limitarea folosirii restrângerii drepturilor”, ambele din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; art. 14 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice si art. 10 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului care dispun cu privire la egalitatea persoanelor în fata justitiei si dreptul la examinarea litigiului în mod echitabil si public de către un tribunal competent, independent si impartial, stabilit prin lege si art. 5.9 din Documentul Reuniunii O.S.C.E., 1990, de la Copenhaga privind dimensiunea umană, potrivit căruia „Toate persoanele sunt egale în fata legii si au dreptul, fără nici o discriminare, la o protectie egală în fata legii. În această privintă, legea interzice orice discriminare si garantează tuturor persoanelor o protectie egală si efectivă împotriva oricărei discriminări, oricare ar fi motivele.”

În sfârsit, în opinia autorului exceptiei, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 contravine prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (2).

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

I. Criticile de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, constând în sustineri potrivit cărora prin abrogarea expresă a Decretului nr. 207/1976 privind răspunderea materială a militarilor „Guvernul si-a depăsit competenta conferită de Parlament prin legea de abilitare” care prevedea „modificarea” decretului, precum si caracterul ei pur formal al abrogării, întrucât, în fapt, acesta este în vigoare si astăzi, sunt neîntemeiate.

Curtea constată că, în conformitate cu art. 115 alin. (2) din Constitutie, prin legea specială de abilitare, Parlamentul trebuie să stabilească, în mod obligatoriu, atât domeniul în care Guvernul poate interveni cu reglementări juridice primare, cât si data până la care poate să emită ordonante. În practica parlamentară s-a statuat că domeniul de reglementare pentru care Guvernul este împuternicit să emită ordonante simple trebuie să fie redactat sintetic, clar si să exprime continutul actului normativ. Legea de abilitare trebuie să definească precis domeniul de legiferare în care Guvernul poate emite ordonante pentru modificarea, completarea sau chiar pentru abrogarea unor acte normative în vigoare la acea dată. De altfel, abrogarea, ca si modificarea constituie evenimente legislative - procedee de tehnică legislativă - care nu pot face obiect al controlului de constitutionalitate. Asa fiind, numai în măsura în care ordonanta este emisă de Guvern fără existenta împuternicirii date de Parlament în acest scop sau când prin continutul său aceasta s-ar îndepărta evident de domeniul pentru care Parlamentul a abilitat Guvernul să emită ordonante, numai într-un atare caz o asemenea ordonantă este neconstitutională.

Or, în cauză, domeniul de reglementare prevăzut în legea de abilitare este „răspunderea materială a militarilor”, care la acea dată făcea obiectul Decretului nr. 207/1976. Ca urmare a operatiunilor de modificare a decretului, din considerente de sistematizare si evidentă a legislatiei a fost preferată solutia legislativă a elaborării si adoptării unui nou act normativ, cu acelasi titlu si al cărui cuprins răspunde în totalitate domeniului stabilit prin legea de abilitare.

Se mai arată că Ordonanta Guvernului nr. 121/1998, care „prin existenta unor organe administrative de jurisdictie” „instituie proceduri administrativ-jurisdictionale speciale de contestare a deciziilor de imputare în cadrul unui sistem de căi de atac succesive”, contravine exigentelor referitoare la un tribunal independent si impartial nu prin proceduri ca atare, ci prin persoanele care efectuează cercetarea administrativă ori solutionează căile de atac care au calitatea de cadre militare active si sunt influentate de subiectivism. Autorul exceptiei consideră că se încalcă astfel art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul persoanei de a fi judecată de un tribunal independent si impartial, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Curtea constată că aceste sustineri nu pot fi retinute, întrucât instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu contravine dispozitiilor constitutionale cât timp decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacată în fata unei instante de judecată, iar existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate să ducă la înlăturarea interventiei instantelor judecătoresti în conditiile legii. În acest sens este jurisprudenta constantă a Curtii Constitutionale, din care mentionăm, de exemplu, Decizia nr. 50 din 23 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 30 iunie 1999. De asemenea, existenta unei proceduri prealabile administrativ-jurisdictionale este acceptată si în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudentă prin care, în legătură cu aplicarea art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, s-a statuat că ratiuni de flexibilitate si eficientă, care sunt pe deplin compatibile cu protectia drepturilor omului, pot justifica interventia anterioară a unor organe administrative sau profesionale, ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigentele acestui articol.

Pe de altă parte, „tribunalul” (indiferent de denumirea utilizată în legislatii interne) prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Conventie este acea autoritate jurisdictională la care este deschisă calea de atac pentru solutionarea unei „contestatii” privitoare la drepturile si obligatiile cu caracter civil sau pentru examinarea temeiniciei unei acuzatii penale formulate împotriva unei persoane, iar exigentele privind independenta, impartialitatea si termenul rezonabil sunt garantiile unui proces echitabil înscrise în acest text si privesc nu numai dreptul la un tribunal, ci însusi tribunalul. De altfel, Curtea Constitutitutională a retinut, de exemplu, prin Decizia nr. 75 din 17 aprilie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 29 septembrie 1997, că art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale „are în vedere neîndoielnic procesele desfăsurate în cadrul activitătii instantelor judecătoresti”, iar „procedurii administrativ-jurisdictionale nu i se pot aplica automat dispozitiile valabile celei proprii instantelor judecătoresti”.

Asa fiind, Ordonanta Guvernului nr. 121/1998, aprobată prin Legea nr. 25/1999, care stabileste o procedură administrativ-jurisdictională specială referitoare la răspunderea materială a militarilor, nu este, sub aspectele criticate, neconstitutională, atâta vreme cât art. 43 prevede că, „În situatia în care, după epuizarea acestor căi de atac, persoanele obligate la repararea prejudiciului în conditiile prezentei ordonante consideră că au fost lezate într-un drept legitim se pot adresa instantei judecătoresti competente, potrivit legii.” Criticile autorului exceptiei referitoare la calitatea persoanelor care efectuează cercetarea administrativă ori solutionează căile de atac, precum si numărul căilor de atac reprezintă optiuni ale legiuitorului, iar nu probleme de constitutionalitate.

În legătură cu celelalte dispozitii din Constitutie si din documente internationale invocate ca fiind încălcate, nu sunt formulate motive de neconstitutionalitate, astfel încât Curtea nu poate exercita controlul prin raportare la acestea.

II. Cea de a doua critică de neconstitutionalitate vizează prevederile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În opinia autorului exceptiei, aceste dispozitii contravin art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie, întrucât „plângerea prealabilă nu este altceva decât o îngrădire a dreptului cetăteanului de a se adresa justitiei, precum si faptul că obligativitatea acestei proceduri prealabile reprezintă numai tergiversarea solutionării cauzelor”, iar nu „un mijloc de remediere a unei eventuale nelegalităti a actului administrativ atacat”, fiind de „notorietate că aproape niciodată o institutie publică (în spetă Ministerul Apărării) nu si-a revocat propriile acte”.

Din examinarea acestor sustineri, Curtea constată că în redactarea modificată prin art. I pct. 7 din Legea nr. 262/2007, art. 7 alin. (1) criticat păstrează solutia legislativă de principiu anterioară. Or, cu privire la constitutionalitatea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea s-a pronuntat prin numeroase decizii în cauze în care, ca si prezenta, se invoca încălcarea art. 21 din Constitutie si cu motivări asemănătoare. Prin acele decizii, de exemplu, deciziile nr. 39 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, si nr. 382 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2007, Curtea a respins exceptiile de neconstitutionalitate invocate.

Solutia si considerentele care au justificat acele decizii îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudentei.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor si ale art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Valentin-Stelian Bădescu în Dosarul nr. 9.095/3/2006 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 16 octombrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Gabriela Dragomirescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 942

din 18 octombrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Valentin Zoltán Puskás - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Harghita - Sectia civilă în Dosarul nr. 2.484/96/2007.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare art. 16 alin. (1) si art. 53 din Constitutie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 2.484/96/2007, Tribunalul Harghita - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Exceptia a fost ridicată, din oficiu, de acest tribunal într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect un litigiu privind functionarii publici.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Tribunalul Harghita -Sectia civilă sustine că această dispozitie legală contravine prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), în sensul că, urmare a modificării legii prin Legea nr. 251/2006, „functionarilor publici li se aplică un tratament diferentiat în solutionarea conflictelor de muncă ce se ivesc în cadrul raporturilor de serviciu ale acestora fată de ceilalti cetăteni-angajati, astfel fiind discriminati în sens negativ sub mai multe aspecte.” Asa fiind, consideră că solutionarea conflictelor de muncă privitoare la functionarii publici conform Legii nr. 554/2004, care prevede obligativitatea procedurii prealabile si timbrarea actiunii, precum si compunerea completului de judecată în astfel de conflicte cuprinsă în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară îi privează pe acestia „de avantajele oferite de Legea nr. 168/1999, care reglementează cadrul legal al solutionării conflictelor de muncă”. „O asemenea diferentiere dintre diferitele categorii de salariati ai societătii în solutionarea conflictelor de muncă, chiar dacă nu împiedică accesul la justitie, echivalează cu restrângerea exercitiului unor drepturi si libertăti cetătenesti care poate fi restrâns numai în conditiile statuate de art. 53 din Constitutia României, ori instanta nu poate considera că o asemenea restrângere a exercitiului dreptului este necesară într-o societate democratică.”

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât dispozitia de lege criticată „nu este de natură a încălca principiile constitutionale, dat fiind faptul că, potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999, «functia publică reprezintă ansamblul atributiilor si responsabilitătilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administratia publică centrală, administratia publică locală si autoritătile administrative autonome», fiind pe deplin justificată atribuirea în competenta instantelor de contencios administrativ a unor astfel de cauze”. În sprijinul acestui punct de vedere mai invocă si prevederile constitutionale ale art. 126 alin. (2), precum si jurisprudenta Curtii Constitutionale, de exemplu, deciziile nr. 20 din 24 ianuarie 2002, nr. 156 din 15 mai 2001 si nr. 47 din 3 mai 1995, cu privire la întelesul principiului egalitătii în drepturi a cetătenilor prevăzut de art. 16 din Constitutie.

Avocatul Poporului consideră că art. 911 din Legea nr. 189/1999, care, în urma renumerotării si republicării legii, a devenit art. 109, cu păstrarea solutiei legislative, este constitutional. Invocă, în acest sens, Decizia Curtii Constitutionale nr. 170 din 27 februarie 2007, ale cărei considerente referitoare la art. 16 alin. (1) si art. 126 alin. (2) le evocă.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 911 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, astfel cum acestea au fost introduse prin Legea de modificare si completare nr. 251/2006. În temeiul art. III din Legea nr. 251/2006, Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dându-se textelor o nouă numerotare, iar art. 911 din aceasta, criticat ca fiind neconstitutional, a devenit art. 109, cu acelasi cuprins, si anume: „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al functionarului public sunt de competenta instantelor de contencios administrativ, cu exceptia situatiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenta altor instante.”

În opinia autorului exceptiei, aceste prevederi de lege contravin art. 16 alin. (1) si art. 53 din Constitutie, potrivit cărora:

- Art. 16 alin. (1): „Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.”;

- Art. 53: „(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau a libertătii.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

Art. 911, criticat ca fiind neconstitutional, a devenit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu mentinerea solutiei legislative de principiu din redactarea anterioară, astfel că, prin prezenta decizie, Curtea Constitutională se va pronunta asupra constitutionalitătii acestui din urmă text.

În esentă, potrivit criticilor formulate, dispozitiile de lege ce fac obiectul exceptiei contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), prin aceea că „functionarilor publici li se aplică un tratament diferentiat în solutionarea conflictelor de muncă ce se ivesc în cadrul raporturilor de serviciu ale acestora fată de ceilalti cetăteni-angajati, astfel fiind discriminati în sens negativ sub mai multe aspecte”. Diferentierea constă în obligativitatea procedurii prealabile si timbrarea actiunii, precum si în compunerea completului de judecată, ceea ce îi privează pe functionarii publici „de avantajele oferite de Legea nr. 168/1999, care reglementează cadrul legal al solutionării conflictelor de muncă”. Se sustine că aceste diferentieri, chiar dacă nu împiedică accesul la justitie, echivalează cu restrângerea exercitiului unor drepturi si libertăti cetătenesti, încălcându-se astfel art. 53 din Constitutie.

Analizând sustinerile mentionate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii art. 911, devenit art. 109 din Legea nr. 188/1999, aceasta s-a mai pronuntat, alături de alte articole din lege, prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 19 aprilie 2007. Cu acel prilej, în legătură cu critici asemănătoare referitoare la diferente de reglementare între functionarii publici si alte categorii de salariati sub aspectul competentei de solutionare a conflictelor de muncă, s-a retinut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie „Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege” si că o asemenea lege este Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici. Prin decizia mentionată, cu privire la critici privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, motivate prin diferente de reglementare între Legea nr. 188/1999 si Codul muncii (în cauză, între Legea nr. 188/1999 si Legea nr. 168/1999), s-a retinut că acestea nu reprezintă o problemă de constitutionalitate. Constitutionalitatea unei dispozitii de lege nu poate fi examinată prin raportare la o altă dispozitie legală, ci, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta efectuează controlul de constitutionalitate numai prin raportare la prevederile si principiile Constitutiei. Curtea a mai constatat că, de altfel, nici în sine art. 911 (în prezent art. 109) din Legea nr. 188/1999 nu cuprinde prevederi contrare principiului egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul functionarilor publici se stabileste prin lege organică, iar vointa legiuitorului cu privire la acesta se regăseste în cuprinsul Legii nr. 188/1999.

Cele statuate prin Decizia nr. 170 din 27 februarie 2007 îsi mentin valabilitatea si în această cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea jurisprudentei.

În plus, în acest dosar se invocă încălcarea art. 53 din Constitutie, referitor la „Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti”. Or, fată de cele statuate prin decizia mentionată, în sensul absentei contradictiei dintre art. 109 din lege si art. 16 alin. (1) din Constitutie, rezultă că nici încălcarea art. 53 din aceasta nu poate fi retinută.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Harghita - Sectia civilă în Dosarul nr. 2.484/96/2007.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 octombrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent sef,

Gabriela Dragomirescu

 


DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind promovarea temporară a doamnei Florea Gherghina în functia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei si Finantelor

 

Având în vedere:

- propunerea ministrului economiei si finantelor, formulată prin Adresa nr. 23.934 din 5 noiembrie 2007,

- Avizul favorabil nr. 1.047.655 din 1 noiembrie 2007 al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, pentru exercitarea de către doamna Florea Gherghina, cu caracter temporar (6 luni), a functiei publice vacante corespunzătoare categoriei înaltilor functionari publici de secretar general adjunct din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor;

- prevederile art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 92 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Florea Gherghina se promovează temporar în functia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Economiei si Finantelor.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Seful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

 

Bucuresti, 7 noiembrie 2007.

Nr. 273.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIMUL-MINISTRU

 

DECIZIE

privind suspendarea domnului Giugea Nicolae din functia publică de inspector guvernamental

 

Având în vedere:

- Cererea domnului Giugea Nicolae înregistrată cu nr. 20/13.065/I.B. din 16 octombrie 2007;

- dispozitiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată,

 în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată,

 

primul-ministru emite următoarea decizie.

 

Articol unic. - Pe data prezentei decizii domnul Giugea Nicolae se suspendă, pentru o perioadă de un an, din functia publică de inspector guvernamental.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Seful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

 

Bucuresti, 7 noiembrie 2007.

Nr. 275.

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂTII PUBLICE

 

ORDIN

pentru modificarea si completarea Ordinului ministrului sănătătii publice nr. 1.169/2007 privind achizitia de aparate pentru radiologie fixe si repartizarea acestora pe unitătile sanitare din reteaua Ministerului Sănătătii Publice, precum si derularea contractelor de furnizare

 

Văzând Referatul de aprobare al Directiei logistică, administrativ, relatii publice si mass-media nr. E.N. 11.641 din 2 noiembrie 2007,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii Publice, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul sănătătii publice emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătătii publice nr. 1.169/2007 privind achizitia de aparate pentru radiologie fixe si repartizarea acestora pe unitătile sanitare din reteaua Ministerului Sănătătii Publice, precum si derularea contractelor de furnizare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 20 iulie 2007, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Se elimină din anexă unitătile sanitare de la care se redistribuie aparatele de radiologie fixe, mentionate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

2. Se completează anexa cu unitătile sanitare la care se redistribuie aparatele de radiologie fixe, mentionate în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătătii publice,

Ervin-Zoltán Székely,

secretar de stat

 

Bucuresti, 2 noiembrie 2007.

Nr. 1.907.

 

ANEXA Nr. 1

 

UNITĂTILE MEDICALE

de la care se redistribuie aparatele de radiologie fixe

 

Judetul

Unitatea medicală

Inst Rx digital 50 kW

Inst Rx digital 65 kW

Inst Rx 50 kW

Inst Rx

fix

2 posturi

Echip Rx grafie digital

Inst Rx grafie 1 post

Arges

Spitalul de boli cronice Stefănesti

 

 

 

1

 

 

Botosani

Sanatoriul de pneumoftiziologie Guranda

 

 

 

 

 

1

Bucuresti

Institutul National de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucuresti

 

 

 

1

 

 

Bucuresti

Institutul National de Hematologie Transfuzională Bucuresti

 

 

 

 

 

1

Dolj

Spitalul Dăbuleni

 

 

 

 

 

1

Iasi

Spitalul Clinic de Urgentă Iasi

 

 

 

 

1

 

Maramures

Spitalul de Psihiatrie Cavnic

 

 

 

 

 

1

TOTAL APARATE:

7


ANEXA Nr. 2

 

UNITĂTILE MEDICALE

la care se redistribuie aparatele de radiologie fixe

 

Judetul

Unitatea

Inst Rx digital 50 kW

Inst Rx digital 65 kW

Inst Rx 50 kW

Inst Rx

fix 2 posturi

Echip

Rx grafie

digital

Inst Rx grafie 1 post

Arges

Spitalul Judetean de Urgentă Pitesti

 

 

 

1

 

 

Buzău

Spitalul Municipal Râmnicu Sărat

 

 

 

 

 

1

Bucuresti

Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C.C. Iliescu”

 

 

 

1

 

 

Hunedoara

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Geoagiu

 

 

 

 

 

1

Constanta

Spitalul Municipal Medgidia

 

 

 

 

 

1

Iasi

Spitalul Clinic de Recuperare Iasi

 

 

 

 

1

 

Caras-Severin

Spitalul Orăsenesc Oravita

 

 

 

 

 

1

TOTAL APARATE:

7

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XXX

din 16 aprilie 2007

 

Dosar nr. 55/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casa t ie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispoziiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 449 din Codul de procedură penală, în caz de concurs de infractiuni săvârsite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat atât pedepse, cât si măsuri educative.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 88 de judecători din totalul de 116 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie s i Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că, în raport cu natura si functia diferită a pedepselor i a măsurilor educative, acestea nu pot fi contopite în caz de concurs de infractiuni săvârsite de un inculpat minor.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de solutionare a cererii întemeiate pe dispozitiile art. 449 din Codul de procedură penală, în caz de concurs de infractiuni săvârsite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat atât pedepse, cât si măsuri educative.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că dispozitiile art. 34 din Codul penal se referă, în mod strict, la pedepse, iar nu si la măsuri educative, astfel că, tinându-se totodată seama si de natura si functia lor diferite, acestea nu se pot contopi.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că pedepsele aplicate si măsurile educative luate în cazul inculpatului minor care a săvârsit mai multe infractiuni aflate în concurs se contopesc potrivit prevederilor art. 34 din Codul penal, interpretate pe calea suplimentului analogic.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Prin dispozitiile cuprinse în cap. IV din titlul II al Părtii generale a Codului penal a fost reglementat regimul juridic al pluralitătii de infractiuni, dar numai referitor la pedepse si măsuri de sigurantă, iar nu si în ceea ce priveste măsurile educative.

Este de observat că, sub acest aspect, pedepsele, fie că sunt principale, accesorii sau complementare, au un continut si rol diferit de cel al măsurilor de sigurantă si al măsurilor educative.


Astfel, în timp ce pedepsele, ca sanctiuni penale, prin pronuntatul lor rol coercitiv-represiv, au o vocatie complexă, de constrângere, reeducare si prevenire a săvârsirii de noi infractiuni, iar măsurile de sigurantă, lipsite de caracter represiv propriu-zis, au ca scop înlăturarea unei stări de pericol si preîntâmpinarea săvârsirii de fapte prevăzute de legea penală, măsurile educative care se pot lua în cazul minorului care a săvârsit o infractiune vizează, în principal, asigurarea reeducării acestuia.

Evident, în raport cu gravitatea faptei penale săvârsite si tinându-se seama de particularitătile de dezvoltare ale minorului, măsurile educative, astfel cum sunt reglementate prin dispozitiile art. 101-108 din Codul penal, oferă particularităti specifice de ducere la îndeplinire a procesului educativ la care acesta este supus pe tot timpul cât durează măsura luată fată de el. Asemenea măsuri, justificate nu numai de gravitatea concretă a fiecărei fapte penale comise, ci si de nivelul de dezvoltare fizică sau psihică a minorului, precum si de starea sa medicală, nu pot fi duse la îndeplinire decât în cadrul unui sistem complex de reeducare, cu eventual tratament medical si chiar cu instituirea unui regim special de educatie, asa cum acestea se reflectă în dispozitiile Codului penal privind minoritatea, la care s-a făcut referire.

În cazul concursului de infractiuni săvârsite de un minor, asa cum corect s-a statuat în cadrul pct. 12 din Decizia de îndrumare nr. 10/1972 a Plenului Tribunalului Suprem, trebuie luată o singură măsură educativă pentru întreaga pluralitate de infractiuni, dacă pentru îndreptarea minorului este suficientă o asemenea măsură, iar când se apreciază că se impune aplicarea de pedepse, acestea sunt stabilite, pentru fiecare infractiune în parte, făcându-se apoi aplicarea art. 34 din Codul penal.

Tot astfel, potrivit aceluiasi punct din decizia mentionată, în ipoteza în care după luarea unei măsuri educative se descoperă că minorul a mai săvârsit o infractiune pentru care se apreciază că este aplicabilă pedeapsa închisorii, măsura educativă se revocă.

În acest context, ca particularitate de interpretare a legii, în activitatea instantelor s-a pus problema aplicării dispozitiilor art. 449 din Codul de procedură penală, ca urmare a cererilor de contopire formulate în caz de concurs de infractiuni săvârsite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat atât pedepse, cât si măsuri educative, determinate de caracterul incompatibil al pedepselor cu măsurile educative dispuse prin hotărâri succesive rămase definitive.

În conformitate cu alin. 1 din textul de lege enuntat, „pedeapsa pronuntată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenta vreuneia dintre următoarele situatii: a) concursul de infractiuni: b) recidiva; c) acte care intră în continutul aceleiasi infractiuni”.

O atare activitate, de reevaluare a pedepsei, este justificată de descoperirea unor situatii esentiale, necunoscute de instantă, cu privire la minorul condamnat, între care si aceea privind concursul de infractiuni.

Existenta mai multor hotărâri definitive de condamnare la pedepse diferite pentru infractiuni concurente, săvârsite de aceeasi persoană în timpul minoritătii, nu poate determina dificultăti de interpretare a dispozitiilor art. 34 din Codul penal, după cum nici situatia în care, prin mai multe hotărâri definitive, au fost aplicate minorului numai măsuri educative, caz în care instantele trebuie să dispună o singură măsură educativă pentru întreaga pluralitate de infractiuni aflate în concurs.

Atunci când însă pentru infractiunile concurente s-au aplicat pedepse privative de libertate, prin hotărâri definitive, iar pentru altele, tot prin hotărâri definitive, au fost luate măsuri educative fată de minor, se iveste o dificultate de aplicare a dispozitiilor legale referitoare la măsurile educative, determinată în primul rând de deosebirile existente între măsurile educative, care nu permit nici cumularea si nici contopirea lor, iar în al doilea rând de natura diferită a acestor măsuri în raport cu pedepsele.

Or, în astfel de ipoteze complexe, mai putin frecvente, se impune să fie aplicate totusi principiile de drept penal privind concursul de infractiuni, tinându-se seama că atât pedepsele, cât si măsurile educative luate în cazul minorului urmăresc în egală măsură reeducarea sa si se dispun, în ambele situatii, ca urmare a săvârsirii unor fapte penale.

Cum singura reglementare dată modului în care trebuie să se procedeze în cazul concursului de infractiuni săvârsite de persoana fizică este aceea cuprinsă în art. 34 din Codul penal, se impune ca dispozitiile acestui text de lege să se aplice si atunci cînd se solicită modificări de pedepse în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a) din Codul de procedură penală, ca urmare a aplicării fată de un minor, prin hotărâri definitive, atât a unor pedepse, cât si a unor măsuri educative, pentru infractiuni concurente în sensul prevederilor art. 33 din Codul penal.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că atunci cînd se formulează cerere întemeiată pe dispozitiile art. 449 din Codul de procedură penală, în caz de concurs de infractiuni săvârsite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat atât pedepse, cât si măsuri educative, acestea se contopesc conform art. 34 din Codul penal, în sensul aplicării sanctiunii rezultante celei mai grele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Stabilesc că, si în situatia cererii întemeiate pe dispozitiile art. 449 din Codul de procedură penală, în caz de concurs de infractiuni săvârsite de un inculpat minor, căruia i s-au aplicat atât pedepse, cât si măsuri educative, acestea se contopesc conform art. 34 din Codul penal, în sensul aplicării sanctiunii rezultante celei mai grele.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 16 aprilie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 


ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XL (40) din 7 mai 2007

 

Dosar nr. 10/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispoziiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în legătură cu daunele morale pretinse de salariai în cadrul litigiilor de muncă referitoare la atragerea răspunderii materiale a angajatilor.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 90 de judecători din totalul de 116 în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, astfel cum este formulat, cerând să se decidă în sensul că, în raport cu dispozitiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale nu sunt admisibile în cadrul răspunderii patrimoniale a angajatorilor, asemenea daune putând fi acordate salariatilor numai în cazul în care în contractul individual de muncă sau în contractul colectiv de muncă s-au prevăzut clauze exprese în acest sens.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispozitiilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în solutionarea litigiilor de muncă în cadrul cărora salariatii solicită să le fie acordate daune morale.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că acordarea de daune morale în cadrul litigiilor de muncă este admisibilă pe motiv că prevederile art. 998 si 999 din Codul civil, referitoare la răspunderea delictuală pentru prejudiciul cauzat, având caracter de lege generală în raport cu dispozitiile Codului muncii, le completează pe acestea.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că acordarea de daune morale este admisibilă numai în măsura în care în cuprinsul contractului colectiv de muncă sau al contractului individual de muncă au fost incluse clauze exprese în acest sens.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

În adevăr, în cuprinsul cap. III din titlul XI al Codului muncii este reglementată răspunderea patrimonială a angajatorului si a salariatilor, stabilindu-se atât principiile care o generează, cât si modalitătile concrete de recuperare a daunelor.

În acest cadru de reglementare, prin art. 269 alin. (1) din Codul muncii s-a prevăzut că „angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul”.

Corelativ, prin art. 270 alin. (1) din acelasi cod, în care este reglementată răspunderea materială a salariatilor, s-a prevăzut că „salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor”.

Asadar, în dispozitiile celor două texte de lege mentionate rezultă vointa neechivocă a legiuitorului ca răspunderea patrimonială a angajatorului si a salariatilor să nu poată fi stabilită decât pentru pagube materiale, iar nu si în cazul daunelor morale.

Este adevărat că prin art. 295 alin. (1) din Codul muncii se prevede că „dispozitiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispozitii cuprinse în legislatia muncii si, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile”.

Dar, pentru a fi întregite dispozitiile specifice din Codul muncii cu cele ale Codului civil este necesar, asa cum rezultă din textul mentionat, ca situatia particulară să nu fie reglementată printr-o prevedere a Codului muncii si să nu existe nicio incompatibilitate determinată de natura raporturilor de muncă atât timp cât acestea sunt întemeiate pe contractul colectiv sau individual de muncă.

Or, aceste două conditii nu pot fi considerate îndeplinite, pentru a se justifica aplicarea prevederilor art. 269 alin. (1) din Codul muncii în corelare cu dispozitiile art. 998 si 999 din Codul civil ca temei juridic al reparării prejudiciului moral în cadrul raporturilor juridice de muncă, câtă vreme răspunderea patrimonială reciprocă a părtilor dintr-un asemenea raport nu poate izvorî decât din contractul de muncă, bazându-se pe principiile răspunderii contractuale.

Atât timp cât natura juridică a răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, este o varietate a răspunderii civile contractuale, cu anumite particularităti imprimate de caracterul raporturilor de muncă, între care si aceea stabilită derogatoriu, prin art. 269 alin. (1) si art. 270 alin. (1) potrivit căreia are ca obiect numai repararea pagubelor materiale, este evident că în temeiul unei astfel de răspunderi nu pot fi acordate si daune morale, acestea putând fi pretinse, în conditiile art. 998 si 999 din Codul civil, numai în cadrul răspunderii civile delictuale.

Or, în raport cu regula proprie dreptului comun în materia răspunderii contractuale, potrivit căreia daunele morale pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu pot fi stabilite, în cadrul unei asemenea răspunderi, decât cu titlu de exceptie, înseamnă că acordarea lor nu este posibilă decât în cazul când există o dispozitie legală care le prevede sau atunci când s-a stipulat expres în contractul încheiat.

Asa fiind, se impune să se considere că, în temeiul răspunderii patrimoniale a angajatorului, astfel cum este reglementată în art. 269 alin. (1) din Codul muncii, pot fi acordate daune morale salariatilor numai în ipoteza în care legea le prevede ori au fost inserate în contractul colectiv de muncă sau în contracul individual de muncă anumite clauze referitoare la răspunderea angajatorului si pentru asemenea daune.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se decide în sensul că, în cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

În cadrul litigiilor de muncă privind atragerea răspunderii patrimoniale a angajatorilor, potrivit art. 269 alin. (1) din Codul muncii, daunele morale pot fi acordate salariatilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 7 mai 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei