MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 668         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 1 octombrie 2007

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 686 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996

 

Decizia nr. 687 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor

 

Decizia nr. 690 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor capitolului IX „Solutionarea contestatiilor”din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii

 

Decizia nr. 691 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. si ale art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996

 

Decizia nr. 693 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România

 

Decizia nr. 694 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni

 

Decizia nr. 695 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

 

Decizia nr. 696 din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal


 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 686

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Adicost Exim” - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 1.261/2/2006 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde reprezentantul părtii Consiliul Concurentei, lipsind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având cuvântul, reprezentantul Consiliului Concurentei solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei. Depune concluzii scrise în acest sens.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 7 noiembrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 1.261/2/2006, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, exceptie invocată de Societatea Comercială „Adicost Exim” - S.R.L. din Suceava în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că din interpretarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, pentru a căror încălcare a fost sanctionată autoarea exceptiei în calitate de distribuitor al unor produse, rezultă că legiuitorul a avut în vedere sanctionarea directă a celui care fixează si impune preturile, asadar a furnizorului, iar nu a distribuitorului. De asemenea, se arată că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 stabileste obligatia aplicării unor eventuale sanctiuni cu luarea în considerare a principiului proportionalitătii, iar aplicarea sanctiunii amenzii asupra cifrei de afaceri atât a furnizorului, cât si a tuturor distribuitorilor nu are în vedere respectarea acestui principiu de proportionalitate între fapta săvârsită si măsura de sanctionare luată. În conditiile în care activitatea distribuitorului are ca obiect distributia produselor unui număr mare de furnizori, aplicarea unei sanctiuni pentru o posibilă încălcare a legislatiei concurentei - chiar numai cu unul dintre acestia - afectează prin cuantum drepturile consacrate de art. 45 si art. 135 din Legea fundamentală. Astfel, sanctiunea aplicată unui distribuitor asupra cifrei totale de afaceri nu reflectă influenta pe piată pe un anumit segment de produse, afectând în mod evident si covârsitor libertatea economică, corolar firesc al dreptului de proprietate privată ce tine de esenta unei economii de piată si posibilitatea oricărei persoane de a initia si desfăsura o activitate cu scop lucrativ. Lipsa de proportionalitate între cuantumul sanctiunilor aplicate furnizorului si distribuitorilor, răspunzători solidar fără ca pentru dovada vinovătiei lor să fie necesară dovedirea intentiei sau a faptului că eventualele practici anticoncurentiale au fost puse în aplicare, determină ca, în solutionarea cererilor formulate, acestia să nu poată beneficia de un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Arată că aplicarea unui regim sanctionator în faza administrativă nu aduce atingere principiului liberului acces la justitie, întrucât, în fata instantei, atât furnizorul, cât si distribuitorul pot să-si exercite toate drepturile procesuale. De asemenea, faptul că legiuitorul a ales să sanctioneze din punct de vedere contraventional un agent economic, prin stabilirea unui anumit sistem de determinare a cuantumului amenzii, nu determină încălcarea libertătii economice sau a principiilor economiei de piată, reglementarea criticată fiind stabilită în limitele principiilor dreptului contraventional referitoare la regimul sanctionator.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În opinia Guvernului, prevederile legale criticate nu încalcă normele constitutionale invocate, deoarece, pe orice piată, nici furnizorii si nici distribuitorii nu se pot prevala de principiul libertătii economice pentru a avea comportamente anticoncurentiale. Totodată, arată că revine instantelor judecătoresti să se pronunte dacă aplicarea dispozitiilor legii, respectiv incidenta sanctiunilor si individualizarea acestora de către autoritatea publică, a fost sau nu proportională cu fapta săvârsită.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată. Arată că normele legale criticate stabilesc amenzi contraventionale în vederea combaterii unor practici anticoncurentiale si a interzicerii concentrărilor economice având ca obiect restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurentei pe piata românească si nu contravin prevederilor constitutionale invocate.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, potrivit cărora: „Constituie contraventii si se sanctionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sanctiunii următoarele fapte:

a) încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1), ale art. 6 sau ale art. 12”.

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 45 privind Libertatea economică, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora „Economia României este economie de piată, bazată pe libera initiativă si concurentă”.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată si urmează a fi respinsă.

Art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 stabileste sanctiuni contraventionale în vederea combaterii unor practici anticoncurentiale si a interzicerii concentrărilor economice având ca obiect restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurentei pe piata românească. Aceste dispozitii sunt în sensul art. 135 alin. (2) lit. a) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie”, astfel încât nu numai că nu restrâng exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti, ci dau expresie dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 45 si art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală. Principiul consacrat de Constitutie potrivit căruia economia României este o economie de piată, bazată pe libera concurentă, precum si garantarea liberului acces al persoanei la o activitate economică si a liberei initiative, prevăzute de normele constitutionale invocate, nu pot fi privite decât în cadrul creat de stat, prin reglementări adecvate, în realizarea sarcinilor ce îi revin potrivit art. 135 alin. (2) din Constitutie. Asa fiind, stabilirea unei contraventii pentru fapte apreciate ca fiind practici anticoncurentiale si sanctionarea acesteia cu amendă reprezintă o optiune a legiuitorului, care, cu referire la prevederile din legea criticată, exprimă preocuparea statului pentru a asigura libertatea comertului si respectarea principiilor concurentei loiale.

Curtea constată că nici sustinerile referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil nu pot fi primite, întrucât textul de lege ce face obiectul exceptiei nu contine nicio dispozitie de natură să îngrădească în vreun fel acest drept. Orice persoană ce se consideră vătămată prin aplicarea art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996 are deschisă calea accesului la justitie si poate beneficia, în mod corespunzător, de toate garantiile pe care le presupune dreptul la un proces echitabil.

De altfel, criticile formulate vizează, în cea mai mare parte, interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale ce fac obiectul exceptiei, în corelatie cu prevederile art. 2 alin. (2) si art. (5) alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Astfel, autorul exceptiei sustine că din interpretarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 rezultă că legiuitorul a avut în vedere sanctionarea directă a celui care fixează si impune preturile, asadar a furnizorului, iar nu a distribuitorului, precum si că aplicarea sanctiunii amenzii asupra cifrei de afaceri a furnizorului si a tuturor distribuitorilor nu are în vedere principiul de proportionalitate între fapta săvârsită si sanctiunea aplicată, asa cum prevede art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996. Asadar, în esentă, criticile se referă la modul de interpretare a unor prevederi legale, ceea ce nu este de competenta Curtii Constitutionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă „numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [... ]”. Competenta de a aprecia cu privire la faptul dacă sanctiunea a fost corect aplicată, precum si cu privire la respectarea, în spetă, a prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 revine instantei de judecată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurentei nr. 21/1996, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Adicost Exim” - S.R.L. din Suceava în Dosarul nr. 1.261/2/2006 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 687

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, exceptie ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul său nr. 658/196/2007.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că textul de lege criticat nu încalcă prevederile conventiei invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 februarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 658/196/2007, Judecătoria Brăila a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, exceptie ridicată din oficiu cu prilejul solutionării unei plângeri împotriva unui proces-verbal de contraventie întocmit de agenti constatatori ai Inspectoratului Judetean de Politie Brăila.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate,

Judecătoria Brăila sustine că textul de lege criticat contravine Conventiei nr. 29 din 28 iunie 1930 a Organizatiei Internationale a Muncii privind munca fortată sau obligatorie. În acest sens, precizează că, în opinia sa, dispozitiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, potrivit cărora în localitătile rurale se organizează paza comunală, statuează, sub sanctiunea amenzii contraventionale, norme obligatorii, fără ca populatiei sau reprezentantilor acesteia „să li se confere dreptul de a se pronunta asupra justetei pazei comunale”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că efectuarea pazei comunale nu constituie muncă fortată în sensul în care acest termen este definit de Conventia Organizatiei Internationale a Muncii, invocată de instanta de judecată. Arată că „activitatea de pază comunală are un pronuntat caracter civic, normal pentru o comunitate restrânsă”, iar faptul că, potrivit art. 18 alin. (4) din Legea nr. 333/2003, stabilirea modalitătilor de efectuare se face cu consultarea prealabilă a locuitorilor este în acord cu cerintele impuse de Conventia nr. 29 a Organizatiei Internationale a Muncii privind munca fortată sau obligatorie.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt în deplină concordantă cu dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. e) din Conventia nr. 29 a Organizatiei Internationale a Muncii, întrucât organizarea si modalitătile de efectuare a pazei în mediul rural se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, după consultarea prealabilă a locuitorilor, în formele prevăzute de lege. Mai mult, arată că prevederile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 stabilesc că persoanele care desfăsoară o asemenea activitate sunt plătite pentru munca prestată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 22 iulie 2003, potrivit cărora „În localitătile rurale se organizează paza comunală”.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 2 alin. 1 si alin. 2 lit. e) din Conventia nr. 29 a Organizatiei Internationale a Muncii privind munca fortată sau obligatorie, adoptată la 28 iunie 1930 si ratificată de România prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial nr. 4 din 18 ianuarie 1958. Continutul acestora este următorul:

- Art. 2 alin. 1 si alin. 2 lit. e): „1. În sensul prezentei Conventii, termenul «muncă fortată sau obligatorie» va însemna orice muncă sau serviciu pretins unui individ sub amenintarea unei pedepse oarecare si pentru care numitul individ nu s-a oferit de bună voie.

2. Totusi, termenul «muncă fortată sau obligatorie» nu va cuprinde, în sensul prezentei Conventii: [...]

e) muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivitătii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligatii civice normale ce revin membrilor colectivitătii, cu conditia ca populatia însăsi sau reprezentantii săi directi să aibă dreptul să se pronunte asupra justetei acestor munci.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

Exceptia a fost ridicată din oficiu de către Judecătoria Brăila, care consideră că dispozitiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 contravin dispozitiilor art. 2 din Conventia nr. 29 privind munca fortată sau obligatorie, adoptată de Organizatia Internatională a Muncii la data de 28 iunie 1930 si ratificată de către România prin Decretul nr. 213/1957, deoarece instituie norme obligatorii, sub sanctiunea amenzii contraventionale, fără ca populatiei, direct sau prin reprezentantii săi, să i se confere dreptul de a se pronunta asupra justetei pazei comunale.

Conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003, „în localitătile rurale se organizează paza comunală”. Curtea observă că textul de lege criticat stabile s te doar obligatia organizării pazei comunale. În ceea ce privete modalitătile de efectuare a pazei în mediul rural, acestea sunt reglementate în alin. (4) al art. 18, care prevede că ele se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, după consultarea prealabilă a locuitorilor, în formele prevăzute de lege. Textul de lege criticat este în concordantă cu prevederile art. 2 alin. 2 lit. e) din Conventia nr. 29/1930 privind munca fortată sau obligatorie, potrivit căruia termenul de „muncă fortată sau obligatorie” nu cuprinde, în sensul conventiei, „muncile mărunte de la sat, adică muncile executate în interesul direct al colectivitătii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligatii civice normale ce revin membrilor colectivitătii, cu conditia ca populatia însăsi sau reprezentantii săi directi să aibă dreptul să se pronunte asupra justetei acestei munci”. Aceste dispozitii ale Conventiei si-au găsit consacrarea la nivel constitutional în art. 42, care la alin. (1) prevede că „munca fortată este interzisă”, iar la alin. (2) statuează că nu constituie muncă fortată „prestatiile (...) care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege”. Asadar, activitatea de pază comunală, organizată în localitătile rurale, indiferent de modalitătile concrete în care se efectuează, cu consultarea prealabilă a locuitorilor, se încadrează în categoria obligatiilor civice si nu constituie muncă fortată în sensul în care Conventia Organizatiei Internationale a Muncii a definit acest termen.

De altfel, în alin. (5) al art. 18 din Legea nr. 333/2003 se prevede că pentru serviciile de pază efectuate se asigură, din bugetul local, plata acestora.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor s i protectia persoanelor, exceptie ridicată din oficiu de Judecătoria Brăila în Dosarul său nr. 658/196/2007.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 690

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor capitolului IX „Solutionarea contestatiilor” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispozitiilor capitolului IX „Solutionarea contestatiilor” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, exceptie ridicată de municipiul Sibiu, prin primarul Klaus Werner Iohannis, în Dosarul nr. 57/57/2007 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul municipiului Sibiu, consilierul juridic Claudia Iordănescu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului exceptiei de neconstitutionalitate solicită admiterea criticii, sustinând că prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 s-a înfiintat un organism cu activitate administrativ-jurisdictională, învestit cu exercitarea tutelei administrative si a controlului ierarhic în materia achizitiilor publice, fapt ce contravine principiilor constitutionale consacrate de art. 120 si art. 126 alin. (5) din Legea fundamentală.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată,


arătând că procedura reglementată de ordonanta criticată are un caracter prealabil, dar neobligatoriu, care nu împiedică persoana interesată să se adreseze instantei de contencios administrativ.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 26 februarie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 57/57/2007, Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu excepţia de neconstitutionalitate a dispozitiilor capitolului IX Solutionarea contestatiilor” din Ordonana de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, exceptie ridicată de municipiul Sibiu, prin primarul Klaus Werner Iohannis.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile capitolului IX „Solutionarea contestatiilor” din Ordonana de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 au caracter de noutate absolută în legislatia română, fiind de natură să revolutioneze sistemul jurisdictiilor administrative, autonomia locală si Codul de procedură civilă. Prin înfiintarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor, acestei institutii i s-a conferit o competentă exorbitantă, care o depăseste chiar pe cea a instantelor judecătoresti, având posibilitatea de a anula un act administrativ, de a obliga autoritatea contractantă să emită un act sau de a dispune orice măsură necesară pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire. Asa fiind, fără a avea suport constitutional, prin ordonantă s-a înfiintat un organism cu activitate administrativ-jurisdictională învestit cu exercitarea tutelei administrative si a controlului ierarhic în materia achizitiilor publice, fapt ce contravine principiilor constitutionale de organizare si functionare a administratiei publice, în general, si principiului autonomiei locale, în special.

În sfârsit, un alt motiv de neconstitutionalitate îl constituie încălcarea dispozitiilor art. 126 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 115 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, în conditiile în care Constitutia a consfintit principiul potrivit căruia numai prin lege organică se pot înfiinta instante specializate în anumite materii, constituirea unei astfel de instante pe calea ordonantei de urgentă, fără a exista o situatie extraordinară, creează în mod nejustificat un contencios administrativ paralel, în vădită contradictie cu prevederile constitutionale mentionate.

Curtea de Apel Alba Iulia - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor nu reprezintă o institutie fundamentală a statului si nici o instantă specializată, ci un organ administrativ cu atributii jurisdictionale.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că procedura administrativă prevăzută în ordonanta criticată este facultativă si gratuită, astfel că persoanele care se consideră vătămate în drepturile si interesele lor legitime se pot adresa si direct justitiei, respectându-se în acest mod dispozitiile art. 21 din Constituie.

Avocatul Poporului consideră neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate, arătând că înfiintarea Consiliului Naional de Solutionare a Contestatiilor, precum si instituirea unor reguli procedurale de solutionare a contestatiilor privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile capitolului IX „Solutionarea contestatiilor” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată, cu modificări si completări, prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006.

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile de lege criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 115 alin. (6) privitoare la ordonantele de urgentă, ale art. 120 care consacră principiile de bază ale administratiei publice locale si ale art. 126 alin. (5) referitoare la interzicerea înfiintării de instante extraordinare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile capitolului IX „Solutionarea contestatiilor” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 reglementează o procedură administrativ-jurisdictională de solutionare a contestatiilor privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii. Pentru solutionarea contestatiilor, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.

Referitor la legitimitatea constitutională a procedurilor administrativ-jurisdictionale, Curtea Constitutională a statuat, de principiu, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu contravine dispozitiilor constitutionale atâta timp cât decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacată în fata unei instante judecătoresti, iar „existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate să ducă la înlăturarea interventiei instantelor judecătoresti în conditiile legii. În atare situatie, este exclusă posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, să se substituie instantei judecătoresti”, astfel încât părtilor nu li se poate limita exercitarea unui drept consfintit de Constitutie. Sub acest aspect, dispozitiile art. 283 alin. (1) stabilesc dreptul persoanei interesate de a formula plângere împotriva deciziei pronuntate de Consiliu, instanta competentă să o solutioneze fiind curtea de apel - Sectia de contencios-administrativ si fiscal pe raza căreia se află sediul autoritătii contractante.

Curtea Constitutională retine că existenta unei proceduri prealabile administrativ-jurisdictionale este acceptată si în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudentă prin care, în legătură cu aplicarea art. 6 par.1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, s-a statuat că „ratiuni de flexibilitate si eficientă, care sunt pe deplin compatibile cu protectia drepturilor omului, pot justifica interventia anterioară a unor organe administrative sau profesionale [...] ce nu satisfac sub fiecare aspect în parte exigentele mentionatelor prevederi; un asemenea sistem poate fi reclamat de traditia juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei” (cazul „Le Compte, Van Leuven si De Meyere contra Belgiei”, 1981).

Având în vedere cele statuate prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994, precum si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constitutională retine că instituirea prin lege a unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu este, eo ipso, neconstitutională.

Mai mult, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 prevede în mod expres în art. 255 alin. (1) că „Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autoritătii contractante, cu încălcarea dispozitiilor legale în materia achizitiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdictională, în conditiile prezentei ordonante de urgentă, sau în justitie, în conditiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare”. Or, într-o atare situatie, dispozitiile criticate satisfac pe deplin cerinta constitutională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia „Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”, persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdictională si formularea unei actiuni direct în fata instantei judecătoresti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor capitolului IX „Solutionarea contestatiilor” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, exceptie ridicată de municipiul Sibiu, prin primarul Klaus Werner Iohannis, în Dosarul nr. 57/57/2007 al Curtii de Apel Alba Iulia - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 691

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. si ale art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. si ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si a publicitătii imobiliare, exceptie ridicată de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. din Bucuresti, consilierul juridic Stefan Daniel Bică, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. solicită respingerea exceptiei, depunând note scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999, arătând că trecerea unor bunuri care se aflau în administrarea Regiei Autonome „Loteria Natională” în proprietatea acesteia contravine dispozitiilor constitutionale referitoare la garantarea proprietătii private. În ceea ce priveste critica referitoare la prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, devenit în urma republicării art. 26 alin. (2), concluziile Ministerului Public sunt de respingere a exceptiei ca neîntemeiată.


CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 2 martie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 3.223/110/2006, Tribunalul Bacău - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A., precum si ale art. 28 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996, exceptie ridicată de Ovidiu Budeanu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate creează un regim privilegiat în favoarea unor institutii publice, în detrimentul proprietarului de drept, persoană fizică, aducând atingere dreptului acestuia de proprietate, drept dobândit cu respectarea conditiilor legale.

Tribunalul Bacău - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că dispozitiile art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 trebuie interpretate corelativ cu celelalte alineate ale articolului în cauză, reprezentând o completare a alin. (2), iar nu o derogare de la acesta. Astfel, în proprietatea Companiei Nationale „Loteria Română” nu intră decât bunurile detinute în proprietate de către Regia Autonomă „Loteria Natională”, al cărei patrimoniu îl preia, iar nu si bunurile detinute de aceasta cu alt titlu. Aplicarea gresită a legii nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci una de interpretare, de competenta instantelor judecătoresti.

În situatia în care vointa legiuitorului ar fi aceea de a trece automat bunurile aflate în administrarea regiei autonome în proprietatea Companiei Nationale „Loteria Română”, cu nesocotirea dreptului de proprietate al titularului, Guvernul arată că dispozitiile în cauză ar aduce atingere dreptului de proprietate, garantat si ocrotit de Constitutie, depăsindu-se limitele rezonabile în care acesta poate fi îngrădit. Într-o atare situatie exceptia este întemeiată.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 care stabilesc expres egalitatea de tratament între stat, prin institutiile sale, si orice persoană fizică sau juridică, Guvernul apreciază că reglementarea mentionată nu creează un regim diferentiat între respectivele subiecte de drept, exceptia de neconstitutionalitate fiind neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate, arătând că dispozitiile legale criticate nu contin norme contrare principiului egalitătii în drepturi, fiind conforme art. 44 alin. (1) din Constitutie potrivit căruia continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 octombrie 1999, aprobată prin Legea nr. 288/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 iunie 2001, dispozitii care prevăd că „Celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome «Loteria Natională» trec în proprietatea Loteriei Române la data înmatriculării acesteia la oficiul registrului comertului”, precum si dispozitiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului i a publicitătii imobiliare, devenit art. 26 alin. (2) în urma republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006, potrivit cărora „În aceleasi conditii [fără înscrierea în cartea funciară] sunt opozabile fată de terti si drepturile reale dobândite de stat si de orice persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoresti”.

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 52 care consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 136 referitoare la proprietate.

1. Examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A., Curtea retine că actul normativ criticat reglementează înfiintarea Loteriei Române, persoană juridică română, având forma juridică de societate comercială pe actiuni cu capital integral de stat, prin reorganizarea Regiei Autonome „Loteria Natională”, care se desfiintează la data înmatriculării la oficiul registrului comertului a Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. La aceeasi dată, Loteria Română devine proprietara, pe de o parte, a bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome „Loteria Natională”, cu exceptia bunurilor detinute cu alt titlu - art. 4 alin. (2) din ordonantă, iar, pe de altă parte, a bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome „Loteria Natională” - alin. (3) al aceluiasi articol. Asa fiind, se constată că legea reglementează, în primul caz, preluarea în patrimoniul nou-înfiintatei companii nationale a bunurilor detinute cu titlu de proprietate de regia autonomă, în virtutea succesiunii universale a drepturilor si obligatiilor vechii persoane juridice, iar, în cel de-al doilea caz, transferul dreptului de proprietate a bunurilor aflate în administrarea regiei autonome, din patrimoniul unor persoane fizice sau juridice în patrimoniul companiei nationale. A doua ipoteză consacră, deci, trecerea în proprietatea Loteriei Române, la o dată ulterioară intrării în vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 159/1999, respectiv data înmatriculării companiei la oficiul registrului comertului, a bunurilor pe care Regia Autonomă „Loteria Natională” le detinea în administrare, deci cu titlu de detentor precar.

Or, nicio lege nu poate opera transformarea dreptului de administrare asupra unor bunuri al fostei regii autonome în drept de proprietate al Loteriei Române, deci schimbarea regimului juridic al acelor bunuri, fără a exista o cauză de utilitate publică, precum si o justă si prealabilă despăgubire, asa cum reclamă art. 44 alin. (3) din Constitutie.

Cu alte cuvinte, art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999, care dispune un transfer silit de proprietate - o expropriere, încalcă dispozitiile art. 44 alin. (1) si (3) din Constitutie si ale art. 1 din primul Protocol la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Astfel, asa cum a statuat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenta sa, o privare de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern si să respecte un raport de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat. Mai mult, privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigentele de interes general si imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă si proportională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.

În ceea ce priveste legalitatea exproprierii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că simpla existentă a unor norme nu este suficientă pentru a justifica privarea de proprietate. Astfel, în cauza „Zvolsky si Zvolska împotriva Republicii Cehe”, 2002, s-a statuat că legea pe care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză, inclusiv cu dispozitiile constitutionale pertinente. În orice caz, apartine în primul rând autoritătilor nationale interne atributul interpretării si aplicării acestor norme si acela de a se pronunta cu privire la constitutionalitatea lor. Referitor la notiunea de „utilitate publică”, Curtea Europeană (cauzele „Malama împotriva Greciei”, 2001, „Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao si altii împotriva Portugaliei”, 2000, „Honecker si altii împotriva Germaniei”, 2001) a statuat că aceasta trebuie să urmărească realizarea unui scop legitim, a unui interes general de ordin social-economic, fapt ce este de natură a conferi statelor semnatare ale Conventiei europene a drepturilor omului si a libertătilor fundamentale o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul Curtii. Cu privire la indemnizarea titularului pentru privarea de dreptul său, Curtea Europeană a statuat în sensul că, în absenta unei compensatii reparatorii, art. 1 din Protocolul nr. 1 n-ar asigura decât o protectie iluzorie si ineficace a dreptului de proprietate, în totală contradictie cu dispozitiile Conventiei (cauza „James si altii împotriva Marii Britanii”, 1986).

În considerarea celor arătate, Curtea constată că măsura exproprierii consacrată de dispozitiile art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A. nu întruneste exigentele prevăzute în dreptul intern - Constitutia României si Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în conditiile în care nu este învederată nicio cauză de utilitate publică de natură să justifice adoptarea acestei măsuri si nici nu se prevede o despăgubire dreaptă si prealabilă, care să compenseze pierderea dreptului de proprietate asupra bunului expropriat.

Un argument suplimentar în sustinerea neconstitutionalitătii dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 îl reprezintă jurisprudenta instantei nationale de contencios constitutional, care prin Decizia nr. 227/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2007, a admis exceptia de neconstitutionalitate referitoare la prevederile art. 65 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, retinând în considerente următoarele: „...există posibilitatea ca imobilele prevăzute în anexa nr. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 39/2005 să se afle si în proprietatea persoanelor fizice sau juridice sau în proprietatea comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor.

Prevăzând in terminis că toate aceste imobile, indiferent de titularul dreptului de proprietate, se află în proprietatea privată a statului, se realizează un transfer silit de proprietate care operează din patrimoniul persoanelor fizice, persoanelor juridice sau unitătilor administrativ-teritoriale către stat, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozitiilor art. 44 alin. (1) din Constitutie.”

Dacă în situatia respectivă exista doar posibilitatea ca imobilele ce făceau obiectul reglementării să se afle în proprietatea altor persoane decât statul, ceea ce a impus admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, cu atât mai mult o atare solutie se impune si în cauza de fată, în care, asa cum am arătat în prealabil, dreptul de proprietate asupra bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome „Loteria Natională” se află, la data adoptării ordonantei, în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.

2. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, Curtea retine că acestea reglementează o exceptie de la regula instituită prin dispozitiile art. 25 alin. (1) al aceleiasi legi, potrivit cărora „Înscrierile în cartea funciară îsi vor produce efectele de opozabilitate fată de terti de la data înregistrării cererilor; ordinea înregistrării cererilor va determina rangul înscrierilor”. Astfel, în ceea ce priveste drepturile reale, acestea sunt opozabile fată de terti, fără înscrierea în cartea funciară, dacă sunt dobândite de stat sau de oricare altă persoană, prin efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătoresti.

Ratiunea pentru care legiuitorul nu a considerat necesară înscrierea în cartea funciară, în vederea asigurării opozabilitătii, a drepturilor reale dobândite prin cele trei modalităti rezidă în efectele pe care le produc, sub aspectul opozabilitătii lor fată de terti, actele prin care sunt dobândite aceste drepturi.

Astfel, în prima ipoteză, dreptul real se dobândeste în temeiul legii, act normativ care se publică în Monitorul Oficial al României si care intră în vigoare si, deci, produce efecte juridice erga omnes, la 3 zile de la data publicării sau la data ulterioară prevăzută în textul lui.

Cea de-a doua ipoteză prevăzută de textul de lege criticat se referă la modalitatea de dobândire a dreptului de proprietate de către stat prin expropriere. Potrivit Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, solutionarea cererilor de expropriere este de competenta tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, astfel că instanta, verificând dacă sunt întrunite conditiile cerute de lege, va stabili cuantumul despăgubirilor si suma cuvenită proprietarilor, posesorilor, altor titulari de drepturi reale sau oricăror alte persoane cunoscute care pot justifica un interes legitim asupra imobilelor propuse a fi expropriate. Instanta se pronuntă asupra cererii de expropriere prin hotărâre, care este supusă căilor de atac prevăzute de lege. În acest caz, precum si în situatia prevăzută în cea de-a treia ipoteză a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, titlul de proprietate îl constituie hotărârea judecătorească. Cu toate că aceasta nu poate crea drepturi si obligatii pentru terti, ei nefiind părti în litigiul transat prin hotărâre, totusi ei nu pot ignora existenta unei noi situatii juridice căreia judecata i-a dat nastere si pe care hotărârea o consacră. Prin urmare, hotărârea judecătorească trebuie recunoscută si respectată de toti, fiind deci opozabilă tuturor, chiar dacă ea nu produce efecte decât fată de părti.

În considerarea celor arătate, Curtea retine că atât legea, cât si hotărârile judecătoresti, ca modalităti de dobândire a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale, reprezintă acte juridice care sunt opozabile fată de terti prin ele însele, fără a fi nevoie de formalitatea suplimentară a înscrierii drepturilor dobândite pe această cale în cartea funciară.

Asa fiind, dacă identitatea de ratiuni impune identitate de solutii, ceea ce, în esentă, consacră art. 16 alin. (1) din Constitutie, si, per a contrario, ratiunile diferite impun, în mod necesar, solutii diferite, regimul juridic diferentiat instituit de legiuitor prin reglementarea criticată nu este arbitrar si, deci, discriminatoriu, ci, dimpotrivă, pentru consideratiile înfătisate, nu face decât să dea expresie principiului constitutional pretins a fi încălcat.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiintarea Companiei Nationale „Loteria Română” - S.A., exceptie ridicată de Ovidiu Budeanu în Dosarul nr. 3.223/110/2006 al Tribunalului Bacău - Sectia civilă, si constată că prevederile textului de lege sunt neconstitutionale în măsura în care se aplică bunurilor aflate în administrarea Regiei Autonome „Loteria Natională” care sunt proprietatea persoanelor fizice sau juridice sau proprietatea comunelor, oraselor, municipiilor si judetelor.

2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996, exceptie ridicată de Ovidiu Budeanu în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 693

din 11 septembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicată de Imad Rifat Mohamed Saleh în Dosarul nr. 47.430/3/2005 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 416D/2007, având ca obiect aceeasi exceptie, ridicată de Kaiser Saad Bahat Yousif în Dosarul nr. 47.521/3/2005 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită. În ambele cauze se prezintă domnul Dalati Bassam, interpret autorizat de limbă arabă.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 416D/2007 la Dosarul nr. 415D/2007, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, precizând că Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierile din 7 decembrie 2006, pronuntate în Dosarele nr. 47.430/3/2005 si nr. 47.521/3/2005, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România. Exceptia a fost ridicată de Imad Rifat Mohamed Saleh si, respectiv, Kaiser Saad Bahat Yousif în cauze civile în materia acordării statutului de refugiat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, având un continut similar, se sustine, în esentă, că jurisdictia specială obligatorie a organului administrativ cu atributii în domeniu este contrară prevederilor art. 21 alin. (4) din Constitutie, potrivit căruia jurisdictiile administrative sunt facultative. Arată că, în opinia sa, ordonanta criticată instituie o prezumtie de rea-credintă a solicitantului de azil, fără să respecte prevederile Conventiei privind statutul refugiatilor, de la Geneva, 1951, referitoare la drepturile si garantiile procedurale de care trebuie să beneficieze refugiatii în fata instantelor statelor în care solicită acordarea dreptului de azil. Sustine că, prin stabilirea unor termene extrem de scurte în această materie, solicitantii de azil sunt discriminati în raport cu cetătenii români.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal constată că exceptia de neconstitutionalitate priveste o ordonantă care nu mai este în vigoare, dar care se aplică în spetă. Apreciază că nu este întemeiată critica de neconstitutionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, având ca obiect o ordonantă abrogată.

Avocatul Poporului precizează că Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 a fost abrogată expres prin Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, motiv pentru care exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004.

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) si (4) referitoare la liberul acces la justitie si la caracterul facultativ si gratuit al jurisdictiilor administrative si celor ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti. Autorii exceptiei invocă si încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Conventia privind statutul refugiatilor, încheiată la 28 iulie 1951 la Geneva, ratificată de România prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991, care au următorul cuprins:

„1. Orice refugiat va avea, pe teritoriul statelor contractante, acces liber si facil în fata tribunalelor.

2. În statul contractant unde îsi are resedinta obisnuită, orice refugiat se va bucura de acelasi tratament ca oricare cetătean în ce priveste accesul la tribunale, inclusiv asistenta judiciară si scutirea de cautiunea judicatum solvi.”

Autorii exceptiei îsi raportează critica referitoare la încălcarea dispozitiilor acestei conventii la prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (1) si (2) care reglementează raportul dintre dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) care statuează prioritatea reglementărilor internationale în domeniul drepturilor omului si la cele ale art. 18 alin. (2) privind dreptul de azil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, la data sesizării sale, intrase în vigoare Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care, în art. 152 alin. (2), dispune abrogarea Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, precum si a oricăror alte dispozitii contrare.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios constitutional decide doar asupra exceptiilor privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă aflată în vigoare.

Prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România este inadmisibilă si va fi respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor în România, exceptie ridicată de Imad Rifat Mohamed Saleh în Dosarul nr. 47.430/3/2005 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ si fiscal si, respectiv, de Kaiser Saad Bahat Yousif în Dosarul nr. 47.521/3/2005 al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 694

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilorart. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni, exceptie ridicată de Grigore Palade în Dosarul nr. 358/121/2006 al Tribunalului Galati - Sectia penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 23 octombrie 2006, pronuntată în Dosarul nr. 358/121/2006, Tribunalul Galati - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni, exceptie invocată de Grigore Palade în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate instituie o discriminare atunci când exceptează infractorii de la beneficiul gratierii în mod diferentiat, în raport cu data săvârsirii infractiunii, desi fiecare a săvârsit infractiuni de aceeasi natură si la date anterioare intrării în vigoare a actului de clementă. Autorul exceptiei mai sustine că discriminarea creată prin textul de lege criticat i-a cauzat traume psihice, a determinat încălcarea celor mai elementare drepturi fundamentale si supunerea sa la tortură.

Tribunalul Galati - Sectia penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată întrucât textul de lege criticat nu contine nicio dispozitie de excludere a aplicării legii penale mai favorabile si nici nu creează privilegii sau discriminări pentru anumiti cetăteni aflati în situatii identice.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată întrucât prevederile criticate nu sunt de natură să vină în contradictie cu niciunul dintre textele din Legea fundamentală la care autorul exceptiei si-a raportat critica de neconstitutionalitate. Invocă si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 4 octombrie 2002.

Textul de lege ce face obiectul exceptiei are următorul cuprins:

„(2) Nu beneficiază de prevederile art. 1-3 cei cărora li s-au aplicat pedepse sau măsuri educative pentru următoarele infractiuni:

A. Infractiuni reglementate de Codul penal: [... ]

12. furtul de autovehicule, precum si furtul calificat, prevăzute în art. 209 alin. 1 lit. a), b), d) si g), alin. 2 si 3 în redactarea anterioară Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 207/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 22 noiembrie 2000, în art. 209 alin. 1-4 în redactarea anterioară Legii nr. 456/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, si în art. 209 alin. 2-4, în redactarea în vigoare.”

Prevederile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, ale art. 16 alin. (1), care consacră principiul egalitătii în drepturi, si ale art. 20, referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului. Se invocă, totodată, prevederile art. 1 si 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care consacră obligatia de a respecta drepturile omului, respectiv interzicerea torturii, precum si cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventie, privind interzicerea generală a discriminării.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate invocată, Curtea constată că jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie este constantă, în sensul considerării dispoziiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni ca fiind constitutionale (Decizia nr. 88 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 10 aprilie 2003, Decizia nr. 341 din 16 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 17 octombrie 2003, si Decizia nr. 364 din 30 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 22 noiembrie 2003).


În ceea ce priveste pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate cu dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, în considerentele deciziilor mentionate, Curtea a retinut că Legea nr. 543/2002 reprezintă un act de clementă, exercitat de Parlament în temeiul prerogativelor sale constitutionale si conform politicii penale a statului, asa încât stabilirea prin acest act normativ a criteriilor de determinare a pedepselor care se gratiază, precum si a infractiunilor pentru săvârsirea cărora nu se aplică iertarea de pedeapsă intră în competenta exclusivă a legiuitorului. Curtea a mai retinut că, potrivit dispozitiilor legale criticate, toti infractorii aflati în aceeasi situatie beneficiază ori sunt exceptati de la beneficiul gratierii, deopotrivă, în raport cu natura infractiunii si a continutului acesteia în formularea legală în vigoare la data săvârsirii infractiunii. De asemenea, în ceea ce priveste condamnatii care au săvârsit infractiuni diferite sau chiar de aceeasi natură, dar în perioade diferite, când legea penală a reglementat în redactări diferite continutul infractiunilor respective, acestia se află, evident, în situatii diferite, ceea ce permite si instituirea unui tratament juridic diferentiat, conform optiunii libere a legiuitorului. Asa fiind, sustinerea potrivit căreia normele criticate ar încălca dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie nu poate fi primită.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a retinut că normele criticate nu contin nicio dispozitie de excludere a aplicării de către instanta de judecată a legii penale mai favorabile si, prin urmare, nu contravin textului constitutional invocat.

Solutia adoptată si considerentele deciziilor citate sunt valabile si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.

În ceea ce priveste invocarea încălcării prevederilor art. 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la interzicerea torturii, Curtea constată că nu au incidentă în cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (2) lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 privind gratierea unor pedepse si înlăturarea unor măsuri si sanctiuni, exceptie ridicată de Grigore Palade în Dosarul nr. 358/121/2006 al Tribunalului Galati - Sectia penală

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 695

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie invocată de Mircea Pocse în Dosarul nr. 3.038/35/P/2006 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curtii că partea Agentia Natională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitu­tionalitate ca neîntemeiată.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 15 martie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 3.038/35/P/2006, Curtea de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie invocată de Mircea Pocse în dosarul mentionat.


În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că legea penală se exprimă printr-un tratament mai blând, inclusiv în ceea ce priveste beneficiul cauzelor de nepedepsire. Acest beneficiu, fiind conditionat de stadiul procesului penal în momentul publicării legii, lipseste de tratamentul juridic mai blând pe cei aflati deja în curs de judecată. Ca urmare, limitarea impusă de prevederile de lege criticate, referitoare la reducerea sau chiar înlocuirea pedepsei închisorii, numai pentru inculpatii care achită prejudiciul până la primul termen de judecată contravine atât dispozitiilor art. 15 alin. (2), cât si celor ale art. 16 alin. (1) din Constitutie. În opinia autorului exceptiei, principiul egalitătii în drepturi este încălcat deoarece se creează o discriminare între inculpatii fată de care procesul penal s-a desfăsurat cu celeritate si care, depăsind primul termen de judecată, nu mai pot beneficia de legea mai favorabilă, pe de o parte, si ceilalti inculpati, care beneficiază de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, pe de altă parte. Se arată că „se creează în acest mod o disproportie evidentă între persoanele aflate în aceeasi situatie juridică, care vor suporta însă consecinte penale diferite”.

Curtea de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu aduce atingere dispozitiilor constitutionale invocate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 nu sunt de natură să vină în contradictie cu niciunul dintre textele din Legea fundamentală la care autorul exceptiei si-a raportat critica de neconstitutionalitate. Invocă si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

În ceea ce priveste obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, din examinarea concluziilor scrise formulate de autorul acesteia, precum si a considerentelor încheierii de sesizare, se constată că sunt criticate numai prevederile alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 241/2005. Asa fiind, prin prezenta decizie Curtea urmează să se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au următorul cuprins: „În cazul săvârsirii unei infractiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecătii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârsită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se aplică o sanctiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.”

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 4 si 16 privind egalitatea între cetăteni, respectiv egalitatea în drepturi, precum si ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Examinând excepia de neconstitutionalitate ridicată Curtea constată că dispozitiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 au mai format obiect al controlului de constitutionalitate, cu o motivare similară si prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie ca si în prezenta cauză. Prin mai multe decizii, dintre care mentionăm Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007 si Decizia nr. 276 din 22 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2007, Curtea Constitutională a statuat că textul de lege criticat nu nesocoteste dispozitiile art. 15 alin. (2) si ale art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Argumentele pe baza cărora Curtea Constitutională a respins criticile de neconstitutionalitate îsi mentin valabilitatea si în solutionarea exceptiei ce face obiectul cauzei de fată, întrucât nu au fost relevate elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie invocată de Mircea Pocse în Dosarul nr. 3.038/35/P/2006 al Curtii de Apel Oradea- Sectia penală si pentru cauze cu minori.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 696

din 11 septembrie 2007

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Gheorghe Stancu în Dosarul nr. 672/55/2007 al Judecătoriei Arad.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 27 martie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 672/55/2007, Judecătoria Arad a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie invocată de Gheorghe Stancu în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate încalcă dreptul la sănătate si la posibilitatea constituirii unei familii deoarece nu-i permit să întretină „relatii intime cu toate concubinele” pentru a-si putea alege viitoarea sotie. Autorul exceptiei consideră că art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 instituie o discriminare între detinuti si persoanele care nu se află în executarea unei pedepse privative de libertate, acestia din urmă putând avea relatii intime cu concubinele, anterior căsătoriei. Se apreciază că România nu se poate alinia cu tările membre ale Uniunii Europene cu o asemenea reglementare si se dă ca exemplu situatia Olandei, unde, potrivit sustinerilor autorului exceptiei, „persoanele aflate în detentie care dispun de mijloace bănesti pot avea relatii intime sexuale cu orice femeie, chiar si fără a le fi concubină sau sotie.”

Judecătoria Arad, în fata căreia a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate, a apreciat că textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, întrucât „se referă la soti si nu vizează situatia petentului, care nu este căsătorit”, si, în baza art. 29 alin. (6) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins exceptia de neconstitutionalitate ridicată, prin Încheierea din 20 februarie 2007. Împotriva acestei încheieri autorul exceptiei a declarat recurs, care a fost admis prin Decizia penală nr. 207/R din 7 martie 2007 a Tribunalului Arad - Sectia penală, instantă care, apreciind că exceptia de neconstitutionalitate este admisibilă, a dispus ca Judecătoria Arad să sesizeze Curtea Constitutională. În opinia Tribunalului Arad - Sectia penală, exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, alin. (3) al art. 54 din Legea nr. 275/2006 nu încalcă normele constitutionale invocate, deoarece, referindu-se la persoane care se află într-o situatie specială din punct de vedere al drepturilor garantate prin art. 26 si art. 48 din Constitutie, limitarea acestor drepturi doar pentru persoanele care s-au căsătorit si conditionarea exercitării lor de acordul directorului penitenciarului apar ca firesti, fiind totodată în acord cu dispozitiile legale speciale, cuprinse în Codul familiei, privind încheierea valabilă a unei căsătorii.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, arătând că art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 constituie o aplicare a dreptului constitutional de a încheia o căsătorie si a întemeia o familie, nu instituie discriminări si nu interzice acordarea asistentei medicale sau a oricăror alte drepturi cuprinse în denumirea generică de „drept la ocrotirea sănătătii”.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu aduc atingere sub niciun aspect regulilor constitutionale privind familia si dreptul la ocrotirea sănătătii.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006.

Textul de lege ce face obiectul exceptiei are următorul cuprins: „După încheierea căsătoriei sotii pot rămâne în penitenciar, într-o cameră separată, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.”

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 privind Egalitatea în drepturi, ale art. 34 ce consacră Dreptul la ocrotirea sănătătii si ale art. 48 privind Familia.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată si urmează a fi respinsă.


Curtea retine că normele legale criticate stabilesc dreptul persoanei condamnate de a rămâne o perioadă de timp după încheierea căsătoriei împreună cu sotia într-o cameră separată a penitenciarului, fiind instituite de legiuitor tocmai în vederea ocrotirii familiei, în spiritul dispozitiilor art. 48 din Legea fundamentală. Textul de lege ce face obiectul exceptiei nu contine nicio interdictie de natură să încalce dreptul la ocrotirea sănătătii, astfel cum este prevăzut acesta de art. 34 din Constitutie. De asemenea, acesta nu instituie nicio discriminare, întrucât persoana condamnată, aflată în executarea unei pedepse privative de libertate, este într-o situatie evident diferită de cea a persoanei care nu execută o asemenea pedeapsă. Or, asa cum a statuat în mod constant instanta de contencios constitutional, principiul egalitătii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât, dacă la situatii egale trebuie să corespundă un tratament egal, pentru situatii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

În ceea ce priveste sustinerile autorului exceptiei, în sensul că ar trebui să se reglementeze posibilitatea detinutilor de a avea relatii sexuale în penitenciar „cu orice femeie, chiar si fără a le fi concubine sau sotii”, acestea nu constituie, în realitate, critici de neconstitutionalitate si, prin urmare, nu intră în competenta Curtii Constitutionale, clar circumstantiată de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora: „Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Gheorghe Stancu în Dosarul nr. 672/55/2007 al Judecătoriei Arad.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta