MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 175 (XIX) - Nr. 733         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 30 octombrie 2007

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

283. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 52/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă si a Acordului de asistentă financiară nerambursabilă dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionand in calitate de agentie de implementare a Facilitătii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004

 

925. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 52/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă si a Acordului de asistentă financiară nerambursabilă dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionand in calitate de agentie de implementare a Facilitătii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004

 

284. - Lege privind respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

926. - Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sănătătii

 

285. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creantelor fiscale administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală fată de Societatea Natională „Îmbunătătiri Funciare” - S.A.

 

927. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creantelor fiscale administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală fată de Societatea Natională „Îmbunătătiri Funciare” - S.A.

 

HOTĂRARI ALE GUVERNULUI ROMANIEI

 

1.261. - Hotărare privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European si al Consiliului din

13 octombrie 2003 privind îngrăsămintele

 

1.282. - Hotărare pentru aprobarea normelor privind recunoasterea diplomelor, certificatelor si titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

269. - Decizie pentru numirea domnului Gheorghe Mocuta in functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei

 

ACTE ALE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. VIII din 5 februarie 2007

 

Decizia nr. XI din 5 februarie 2007

 

Decizia nr. XII din 5 februarie 2007

 

Decizia nr. XIII din 5 februarie 2007

 

Decizia nr. XIV din 5 februarie 2007

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 52/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă si a Acordului de asistentă financiară nerambursabilă dintre România si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionând în calitate de agentie de implementare a Facilitătii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea

pentru situatii de urgentă, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 52/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă si a Acordului de asistentă financiară nerambursabilă dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionand in calitate de agentie de implementare a Facilitătii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004, publicată in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 412 din 20 iunie 2007.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) dinConstitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 283.

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 52/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă si a Acordului de asistentă financiară nerambursabilă dintre România si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionând în calitate

de agentie de implementare a Facilitătii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 52/2007 privind modificarea si completarea Legii nr. 389/2004 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă si a Acordului de asistentă financiară nerambursabilă dintre Romania si Banca Internatională pentru Reconstructie si Dezvoltare, actionand in calitate de agentie de implementare a Facilitătii Globale de Mediu, privind finantarea Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitătilor naturale si pregătirea pentru situatii de urgentă, semnate la Bucuresti la 26 mai 2004, si se dispune publicarea acestei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMANIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 925.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

privind respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se respinge Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.007 din 19 decembrie 2006.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în conditiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 284.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind respingerea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 104/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 190 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 926.

 

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creantelor fiscale administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală fată de Societatea Natională „Îmbunătătiri Funciare" - S.A.

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creantelor fiscale administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală fată de Societatea Natională „Îmbunătătiri Funciare" - S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 19 octombrie 2006.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în conditiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

BOGDAN OLTEANU

PRESEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 285.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creantelor fiscale administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală fată de Societatea Natională „îmbunătătiri Funciare" - S.A.

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (3) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 77/2006 privind suspendarea executării silite a creantelor fiscale administrate de Agentia Natională de Administrare Fiscală fată de Societatea Natională „îmbunătătiri Funciare" - S.A. si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 24 octombrie 2007.

Nr. 927.


 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrăsămintele

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si având în vedere prevederile art. 36 din Regulamentul (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrăsămintele, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 304/2003, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Prezenta hotărâre creează cadrul institutional pentru aplicarea directă a Regulamentului (CE) nr. 2.003/2003 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrăsămintele, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 304/2003, cu modificările si completările ulterioare, denumit în continuare Regulament, si stabileste si sanctionează contraventiile la regimul îngrăsămintelor.

Art. 2. - Prevederile prezentei hotărâri sunt aplicabile si îngrăsămintelor marcate RO - îngrăsământ.

Art. 3. - (1) Autoritatea competentă responsabilă cu transmiterea notificării la Comisia Europeană a listei laboratoarelor autorizate în vederea verificării conformitătii îngrăsămintelor cu prevederile Regulamentului este Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale.

(2) Autoritătile competente pentru efectuarea controalelor oficiale în vederea verificării conformitătii îngrăsămintelor cu prevederile regulamentului sunt directiile pentru agricultură si dezvoltare rurală judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale.

Art. 4. - (1) Costurile aferente testelor pentru verificarea conformitătii îngrăsămintelor cu prevederile Regulamentului se asigură de către operatorii economici.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică fără a impune operatorilor economici obligatia de a repeta testele sau de a asigura costul pentru repetarea acestora, atunci când primul test care a fost efectuat de un laborator aprobat inclus în lista oficială a Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, a stabilit conformitatea îngrăsămintelor cu prevederile Regulamentului.

(3) În sensul prezentei hotărâri, prin operator economic se întelege orice persoană fizică sau juridică definită conform art. 2 lit. x) din Regulament.

Art. 5. - Continutul declarat de nutrienti principali sau secundari din îngrăsăminte, marcate îngrăsământ CE si RO - îngrăsământ, trebuie să respecte prevederile art. 6 alin. (1) lit. c) si alin. (2) lit. a) din Regulament.

Art. 6. - Constituie contraventii si se sanctionează următoarele fapte:

a) utilizarea marcajului îngrăsământ CE pentru îngrăsămintele care nu sunt cuprinse în anexa nr. I la Regulament, cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei, precum si cu confiscarea îngrăsămintelor;

b) nerespectarea continutului minim de nutrienti prevăzut în lista tipurilor de îngrăsăminte îngrăsământ CE din anexa nr. I la Regulament, cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei, precum si cu confiscarea îngrăsămintelor;

c) nerespectarea prevederilor art. 8 din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

d) nerespectarea prevederilor art. 7 si 10 din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

e) nerespectarea prevederilor art. 13 din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;

f) nerespectarea prevederilor art. 27 din Regulament, cu amendă a cărei valoare reprezintă de 5 ori valoarea comercială a mărfii transportate;

g) nerespectarea cantitătii de îngrăsăminte chimice mentionate pe ambalaj, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, precum si cu confiscarea îngrăsămintelor;

h) refuzul de a permite accesul inspectorilor desemnati în incinta unitătii, refuzul de a furniza materialele si datele solicitate de autoritatea competentă în exercitarea atributiilor acestora, precum si neplata efectuării testelor de către operatorii economici, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei.

Art. 7. - (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de inspectorii desemnati din cadrul directiilor pentru agricultură si dezvoltare rurală judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, aflate în subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale.

(2) Inspectorii prevăzuti la alin. (1) au acces la depozitele operatorilor economici, la mijloacele de transport si la alte spatii de depozitare.

(3) În caz de litigiu, testele pentru verificarea conformitătii îngrăsămintelor cu prevederile Regulamentului se repetă în unul dintre laboratoarele aprobate incluse în lista oficială a Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Art. 8. - Contraventiilor prevăzute la art. 6 le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 9. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii si dezvoltării rurale,

Dacian Ciolos

Ministrul economiei si finantelor,

Varujan Vosganian

 

Bucuresti, 17 octombrie 2007.

Nr. 1.261.


 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea normelor privind recunoasterea diplomelor, certificatelor si titlurilor de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinând Spatiului Economic Europeansau de Confederatia Elvetiană

 

În temeiul art.108 din Constitutia României, republicată, al art. 462 alin. (1), al art. 551 alin. (1) si al art.636 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, precum si al art. 63 alin. (2) din Legea nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical si a profesiei de moasă, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. - (1) Prezenta hotărâre se aplică medicilor, medicilor dentisti, farmacistilor, asistentilor medicali generalisti si moaselor care îndeplinesc una dintre următoarele conditii:

a) sunt cetăteni ai statului român;

b) sunt cetăteni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinând Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;

c) sunt soti ai unor cetăteni români, precum si descendenti si ascendenti în linie directă, aflati în întretinerea unui cetătean român, indiferent de cetătenia acestora;

d) sunt membri de familie ai unui cetătean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), asa cum sunt definiti la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul României a cetătenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările si completările ulterioare;

e) sunt cetăteni ai statelor terte beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) sunt beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de unul dintre statele prevăzute la lit. b).

(2) În vederea recunoasterii calificării profesionale de către un alt stat membru al Uniunii Europene, un stat apartinând Spatiului Economic European sau de către Confederatia Elvetiană, Ministerul Sănătătii Publice atestă titlurile românesti de calificare în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasă si, după caz, experienta profesională dobândită de titular în România.

(3) În situatia în care, pentru oricare dintre profesiile prevăzute la alin. (2), există într-un instrument distinct de drept comunitar alte dispozitii specifice care privesc în mod direct recunoasterea calificărilor profesionale, dispozitiile corespunzătoare ale prezentei hotărâri nu se aplică.

Art. 2. - în sensul prezentei hotărâri, notiunile de mai jos au următoarea semnificatie:

a) autoritate competentă - orice organism sau autoritate autorizat(ă) În mod expres de România, de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană să elibereze ori să primească titluri de calificare sau alte documente sau informatii, precum si să primească cererile si să ia deciziile prevăzute de prezenta hotărâre;

b) titlu oficial de calificare în profesiile prevăzute la art. 1 alin. (2) - diplomele, certificatele si alte titluri oficiale de calificare de medic, de medic specialist si, respectiv, care atestă formarea specifică în medicină generală prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, precum si diplomele, certificatele si alte titluri oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, eliberate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de o autoritate a unui stat membru al Uniunii Europene, a unui stat apartinând Spatiului Economic European sau a Confederatiei Elvetiene desemnată în temeiul actelor cu putere de lege si al actelor administrative ale respectivului stat si care certifică formarea profesională dobândită în principal pe teritoriul acestor state;

c) experientă profesională dobândită în profesiile prevăzute la art. 1 alin. (2) - exercitarea efectivă a activitătilor profesionale, cu îndeplinirea conditiilor prevăzute de lege pentru profesia respectivă, în unul dintre statele prevăzute la lit. (a);

d) stat tert - un alt stat decât România, celelalte state membre ale Uniunii Europene, statele apartinând Spatiului Economic European sau Confederatia Elvetiană;

e) stat membru - unul dintre statele prevăzute la art. 1 alin. (2).

Art. 3. - Titlurile oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă eliberate de statele terte persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) si recunoscute de autoritătile competente ale unui stat membru se asimilează titlurilor oficiale de calificare, prevăzute la art. 2 lit. b), dacă această primă recunoastere s-a realizat cu respectarea conditiilor minime de formare profesională prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, iar titularul are o experientă profesională în profesia în cauză de minimum 3 ani pe teritoriul statului membru respectiv, certificată de acest stat.

Art. 4. - (1) Titlurile oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă eliberate de autoritătile competente ale statelor membre, conform Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) se supun procedurii de recunoastere, în caz de stabilire pe teritoriul României în vederea exercitării profesiei.

(2) Recunoasterea titlurilor oficiale de calificare se confirmă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

(3) Exercitarea activitătilor profesionale se face pe baza titlurilor oficiale de calificare recunoscute, a documentului de înstiintare a titularului emis de Ministerul Sănătătii Publice în acest sens si cu îndeplinirea celorlalte conditii prevăzute de lege pentru exercitarea profesiei respective.

Art. 5. - (1) Titlurile oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă eliberate de un stat tert persoanelor care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 1 alin. (1) se supun procedurii de echivalare în vederea exercitării profesiei în România.

(2) Exceptie de la prevederile alin. (1) fac titlurile oficiale de calificare eliberate de un stat tert si recunoscute de un stat membru.

Art. 6. - (1) Recunoasterea titlurilor oficiale de calificare permite titularului medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist sau moasă accesul în România la aceeasi profesie cu cea pentru care acesta este calificat în statul membru de origine si exercitarea activitătilor profesionale pe teritoriul României în conditiile prevăzute de lege pentru cetătenii români detinători ai titlurilor oficiale de calificare în profesia respectivă eliberate de autoritătile competente române.

(2) În sensul alin. (1), profesia pe care titularul doreste să o exercite în România este aceeasi cu cea pentru care acesta s-a calificat în statul membru de origine, dacă activitătile profesionale acoperite prin formarea dobândită sunt comparabile.

(3) Echivalarea titlurilor oficiale de calificare prevăzute la art.5 permite titularilor accesul la profesie si exercitarea acesteia în conditiile prevăzute de lege pentru medicii, medicii dentisti, farmacistii, asistentii medicali generalisti si moasele cetăteni români.

Art. 7. - Recunoasterea titlurilor oficiale de calificare în profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, precum si echivalarea titlurilor oficiale de calificare ca specialist în profesiile de medic, de medic dentist si farmacist se fac în scop profesional de către Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, cu Colegiul Farmacistilor din România si, respectiv, cu Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor din România, după caz.

Art. 8. - Solicitările de recunoastere a titlurilor oficiale de calificare de medic specialist si, respectiv, de medic dentist specialist într-o specialitate care nu este prevăzută de Nomenclatorul specialitătilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală sunt analizate de Ministerul Sănătătii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România sau cu Colegiul Medicilor Dentisti din România, după caz. Autoritătile competente române stabilesc domeniul în care solicitantul poate acorda îngrijiri medicale de specialitate, si respectiv, medico-dentare de specialitate în România, precum si titlul profesional corespunzător cu care acesta exercită activitătile profesionale.

Art. 9. - Titlurile oficiale de calificare care atestă studiile de bază de medic, de medic dentist si de farmacist, precum si cele care atestă studiile de asistent medical generalist si de moasă, eliberate de un stat tert persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), se echivalează de Ministerul Educatiei, Cercetării si Tineretului.

Art. 10. - (1) Specializarea în profesiile de medic, de medic dentist si de farmacist efectuată în afara granitelor României, ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene, atestată prin titluri oficiale de calificare de specialist în una dintre specialitătile prevăzute de Nomenclatorul specialitătilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală, poate fi echivalată ca pregătire în cadrul rezidentiatului numai după dobândirea în conditiile legii a calitătii de rezident în specialiatea respectivă.

(2) În situatiile prevăzute la alin. (1) În care formarea în specialitatea dobândită în statul tert întruneste conditia de durată prevăzută de Nomenclatorul specialitătilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală, pentru specialitatea respectivă, prezentarea la examenul de specialist se poate face în sesiunile organizate de Ministerul Sănătătii Publice de la data echivalării respectivei formări ca pregătire de rezidentiat.

(3) În cazurile care nu întrunesc conditia prevăzută la alin. (2), prezentarea la examenul de specialist se face numai după completarea pregătirii prin rezidentiat.

(4) Certificatul de medic specialist, de medic dentist specialist si, respectiv, de farmacist specialist se obtine după promovarea examenului de specialist organizat de Ministerul Sănătătii Publice.

Art. 11. - (1) Stagiile de pregătire în specialitate efectuate în alt stat membru al Uniunii Europene, într-un stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană de către medicii, medicii dentisti si farmacistii rezidenti se recunosc ca pregătire în cadrul rezidentiatului de către Ministerul Sănătătii Publice.

(2) Stagiile de pregătire în specialitate efectuate cu aprobarea Ministerului Sănătătii Publice de către rezidenti în afara granitelor României, ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau ale Confederatiei Elvetiene se echivalează de Ministerul Sănătătii Publice ca pregătire de rezidentiat, în cazul în care acestea corespund curriculei de formare în specialitatea de confirmare ca rezident.

Art. 12. - (1) Medicii, medicii dentisti si farmacistii care întrunesc conditiile prevăzute la art. 1 alin. (1), aflati la specializare în alt stat membru al Uniunii Europene, într-un stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană, pot continua, la cerere, pregătirea de specialitate prin rezidentiat.

(2) În situatiile prevăzute la alin. (1), calitatea de rezident se confirmă prin ordin al ministrului sănătătii publice, pe baza dovezilor de înmatriculare la specializare eliberate de autoritătile competente ale statului membru în care solicitantii efectuează specializarea.

 

CAPITOLUL II

Recunoasterea în scop profesional a diplomelor, certificatelor si a altor titluri care atestă calificările în profesia de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si, respectiv, de moasă, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene,

de un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană

 

SECTIUNEA 1

Recunoasterea pe baza coordonării conditiilor minime de formare în profesia de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasă

 

I. Principiul recunoasterii automate

Art. 13. - (1) Fără a aduce atingere drepturilor câstigate, conform prevederilor prezentei hotărâri, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activitătile profesionale de medic cu formare de bază si de medic specialist precum si titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist si de asistent medical generalist, prevăzute în anexele nr. 1, 2 si 5-8, care îndeplinesc conditiile minime de formare stabilite de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale si care sunt emise de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) În vederea recunoasterii automate, titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1) trebuie să fie eliberate de autoritătile competente ale statelor membre emitente si însotite, după caz, de certificatele prevăzute în anexele nr. 1, 2 si 5-8.

(3) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1), recunoscute de autoritătile competente române, au acelasi efect pe teritoriul României ca si titlurile oficiale de calificare de medic, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist si de asistent medical generalist, eliberate de România.

(4) Autoritătile competente române nu au obligatia ca în urma recunoasterii titlurilor de calificare de farmacist prevăzute în anexa nr. 7 să permită în baza acestora înfiintarea de noi farmacii cu circuit deschis. Farmaciile deschise de mai putin de 3 ani se consideră farmacii noi.

Art. 14. - (1) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la art. 13 alin. (1), certificatele însotitoare, precum si autoritătile competente emitente ale statelor membre sunt prevăzute în anexele nr. 1, 2 si 5-8.

(2) Specializările atestate prin titlurile de calificare de medic specialist prevăzute la art. 13, eliberate de autoritătile sau organismele competente cuprinse în anexa nr. 2, precum si duratele minime de formare si denumirile în vigoare în statele membre în care acestea există sunt prevăzute în anexa nr. 3.

Art. 15. - Fără a aduce atingere drepturilor câstigate, conform prezentei hotărâri, se recunosc automat ca certificate de medic specialist medicină de familie titlurile oficiale de calificare care atestă formarea specifică în medicină generală prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art.1 alin. (1), în vederea exercitării activitătilor profesionale în regim salarial sau independent, precum si în relatie contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate din România.

Art. 16. - Titlurile oficiale de calificare prevăzute la art. 15 sunt cele cuprinse în anexa nr. 4 si întrunesc conditiile minime de formare stabilite de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, pentru calificarea de medic generalist.

Art. 17. - (1) Fără a aduce atingere drepturilor câstigate de moase, conform prezentei hotărâri, se recunosc automat titlurile oficiale de calificare de moasă care îndeplinesc conditiile minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale si care sunt emise de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) Titlurile oficiale de calificare de moasă la care se face referire la alin. (1) sunt prevăzute în anexa nr. 9 si beneficiază de recunoastere automată în cazul în care îndeplinesc unul dintre următoarele criterii:

a) atestă o formare de moasă prin program integral cu durată de cel putin 3 ani, fie conditionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de calificare care să permită accesul la universităti ori la institutii de învătământ superior sau care să garanteze un nivel echivalent de cunostinte, fie urmată de o practică profesională de 2 ani pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu prevederile alin. (3);

b) atestă o formare de moasă prin program integral de cel putin 2 ani sau 3.600 de ore, conditionată de posesia unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist prevăzut în anexa nr. 8;

c) atestă o formare de moasă prin program integral de cel putin 18 luni sau 3.000 de ore, conditionată de posesia unui titlu oficial de calificare de asistent medical generalist prevăzut în anexa nr. 8 si urmată de o practică profesională de un an pentru care se eliberează un certificat în conformitate cu prevederile alin. (3).

(3) Certificatul prevăzut la alin. (2) se eliberează de autoritătile competente ale statului membru de origine si atestă că beneficiarul, după ce a obtinut titlul oficial de calificare de moasă, a exercitat în mod satisfăcător, într-un spital sau într-o unitate sanitară autorizată în acest sens, toate activitătile de moasă în perioada prevăzută, după caz, la alin. 2 lit. a) sau la alin. 2 lit. c).

(4) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1), recunoscute de autoritătile competente române, au acelasi efect pe teritoriul României ca si titlurile oficiale de calificare de moasă eliberate de România.

Art. 18. - Centrul National de Recunoastere si Echivalare a Diplomelor, în calitate de coordonator national, notifică Comisiei Europene actele normative si administrative pe care România le adoptă în materie de eliberare a titlurilor oficiale de calificare în domeniul reglementat de prezenta hotărâre.

II. Drepturi câstigate generale în profesia de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasă

Art. 19. - (1) Fără a aduce atingere drepturilor câstigate specifice profesiilor în cauză, titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activitătile profesionale de medic cu formare de bază si de medic specialist, precum si titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care nu îndeplinesc toate cerintele de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale si care atestă o formare începută înainte de datele de referintă prevăzute în anexele nr. 1, 2 si 5-9, se recunosc în cazul în care sunt însotite de un certificat eliberat de autoritătile competente ale unui stat membru.

(2) Certificatul prevăzut la alin. (1) trebuie să ateste că titularii s-au consacrat în mod efectiv si legal activitătilor în cauză pe o perioadă de cel putin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani anteriori eliberării certificatului.

Art. 20. - Nu pot obtine, in baza prezentei hotărari, recunoasterea profesională ca medic sau ca asistent medical generalist persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), titulare ale titlului de calificare de ФЕЛДШЕР (feldsher) eliberat de Bulgaria anterior datei de 31 decembrie 1999 si care, la data de 1 ianuarie 2000, exercitau această profesie in cadrul sistemului national de securitate socială din Bulgaria.

Art. 21. - (1) Procedura de recunoastere prevăzută la art. 19 se aplică si titlurilor oficiale de calificare de medic care dau acces la activitătile profesionale de medic cu formare de bază si medic specialist, precum si titlurilor oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă obtinute pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania care nu îndeplinesc toate cerintele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, dacă acestea atestă o formare care a început înainte de:

a) 3 octombrie 1990, în ceea ce priveste medicii cu formare de bază, medicii dentisti cu formare de bază, medicii dentisti specialisti, asistentii medicali generalisti, moasele si farmacistii;

b) 3 aprilie 1992, în ceea ce priveste medicii specialisti.

(2) Titlurile oficiale de calificare prevăzute la alin. (1) conferă titularilor dreptul la exercitarea activitătilor profesionale pe întregul teritoriu al Germaniei în aceleasi conditii ca si titlurile oficiale de calificare eliberate de autoritătile competente germane prevăzute în anexele nr. 1, 2 si 5-9.

Art. 22. - (1) Fără a aduce atingere drepturilor câstigate specifice medicilor dentisti, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activitătile profesionale de medic cu formare de bază si medic specialist, precum si titlurile oficiale de calificare de asistent medical generalist, de moasă si de farmacist detinute de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), eliberate de fosta Cehoslovacie sau care certifică o formare începută, pentru Republica Cehă si pentru Slovacia, înainte de 1 ianuarie 1993, în cazul în care autoritătile competente ale unuia dintre aceste două state membre atestă că pe teritoriul lor


respectivele titluri oficiale de calificare produc aceleasi efecte juridice ca si titlurile cehe si, respectiv, slovace în ceea ce priveste accesul la activitătile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de asistent medical generalist, de moasă si, de asemenea, la activitătile de farmacist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, precum si exercitarea acestora.

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însotit de un certificat eliberat, după caz, de autoritătile competente ale Republicii Cehe sau de autoritătile competente ale Slovaciei, prin care se atestă că titularul a exercitat efectiv si legal activitătile în cauză pe teritoriul statului respectiv timp de minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului.

Art. 23. - (1) Se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activitătile profesionale de medic cu formare de bază si medic specialist, precum si titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moasă si de farmacist detinute de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), eliberate de fosta Uniune Sovietică sau care atestă o formare începută:

a) pentru Estonia, înainte de 20 august 1991;

b) pentru Letonia, înainte de 21 august 1991;

c) pentru Lituania, înainte de 11 martie 1990,

În cazul în care autoritătile competente ale unuia dintre aceste 3 state membre atestă că respectivele titluri oficiale de calificare produc pe teritoriul lor aceleasi efecte juridice ca si titlurile estoniene, letoniene si, respectiv, lituaniene în ceea ce priveste accesul la activitătile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moasă si, de asemenea, la activitătile de farmacist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, precum si exercitarea acestora.

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însotit de un certificat eliberat, după caz, de autoritătile competente ale Estoniei, ale Letoniei sau ale Lituaniei, prin care se atestă că titularul a exercitat efectiv si legal activitătile în cauză pe teritoriul statului respectiv timp de minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului.

Art. 24. - (1) Se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic care dau acces la activitătile profesionale de medic cu formare de bază si medic specialist, precum si titlurile oficiale de calificare de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moasă si de farmacist detinute de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), eliberate de fosta Iugoslavie sau care atestă o formare începută, pentru Slovenia, înainte de 25 iunie 1991, în cazul în care autoritătile competente slovene atestă că pe teritoriul lor respectivele titluri de calificare produc aceleasi efecte juridice ca si titlurile slovene în ceea ce priveste accesul la activitătile profesionale de medic cu formare de bază, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de asistent medical generalist, de moasă si, de asemenea, la activitătile de farmacist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, precum si exercitarea acestora.

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însotit de un certificat eliberat de autoritătile competente ale Sloveniei, prin care se atestă că titularul a exercitat efectiv si legal activitătile în cauză pe teritoriul statului respectiv timp de minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului.

Art. 25. - (1) Se recunosc ca dovadă suficientă titlurile oficiale de calificare de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) si care nu corespund denumirilor prevăzute pentru respectivele state membre în anexele nr. 1, 2 si 4-9, dacă acestea sunt însotite de un certificat eliberat de autoritătile sau organismele competente ale statului emitent.

(2) Certificatul la care se face referire la alin. (1) atestă că respectivele titluri oficiale de calificare confirmă o formare desfăsurată în conformitate cu prevederile Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale si sunt asimilate de statul membru emitent celor a căror denumire este prevăzută în anexele nr. 1, 2 si 4-9 pentru acel stat.

Art. 26. - în cazul în care accesul la una dintre activitătile de farmacist sau exercitarea acesteia este conditionat(ă) În România, în afară de posesia unui titlu oficial de calificare prevăzut în anexa nr. 7, de necesitatea unei experiente profesionale suplimentare, se recunoaste ca dovadă suficientă în acest sens certificatul emis de autoritătile competente ale statului membru de origine, conform căruia titularul acestuia a exercitat respectivele activităti în statul membru de origine pe o perioadă egală.

III. Drepturi câstigate specifice medicilor specialisti

Art. 27. - Titlurile oficiale de calificare de medic specialist eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care atestă o formare în specialitate prin program partial începută cel mai târziu la data de 31 decembrie 1983, reglementată în statul membru emitent prin acte cu putere de lege sau acte administrative în vigoare la data de 20 iunie 1975, se recunosc dacă sunt însotite de un certificat prin care se atestă că titularul s-a consacrat în mod efectiv si legal activitătilor în cauză pe o perioadă de cel putin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului.

Art. 28. - (1) Se recunoaste titlul de calificare de medic specialist eliberat de Spania medicilor care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 1 alin. (1) si care au absolvit o formare în specialitate înainte de 1 ianuarie 1995, chiar dacă aceasta nu îndeplineste cerintele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificăritor profesionale, dacă respectivul titlu de calificare este însotit de un certificat eliberat de autoritătile spaniole competente.

(2) Certificatul prevăzut la alin. (1) atestă că detinătorul a promovat proba de competentă profesională specifică organizată în cadrul măsurilor exceptionale de recunoastere prevăzute în Decretul regal 1.497/99 în scopul verificării faptului că titularul posedă cunostinte si competente de un nivel comparabil cu cele atestate de titlul de medic specialist prevăzut pentru Spania în anexele nr. 2 si 3.

Art. 29. - (1) În cazul în care România abrogă actele normative sau administrative cu privire la eliberarea unuia dintre titlurile oficiale de calificare de medic specialist prevăzute pentru România în anexa V, pct. 5.1.2 si 5.1.3 la Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, si acordă drepturi câstigate titularilor, cetăteni români, va acorda aceleasi drepturi câstigate si persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) În cazul în care titlurile oficiale de calificare în specialitatea respectivă ale acestora au fost eliberate anterior datei la care România sistează eliberarea titlului respectiv.

(2) Datele la care alte state membre au abrogat acte cu putere de lege sau acte administrative cu privire la eliberarea unuia dintre titlurile oficiale de calificare de medic specialist sunt prevăzute în anexa nr. 3.

IV. Drepturi câstigate specifice medicilor cu formare specifică în medicină generală

Art. 30. - (1) Constituie drept câstigat dreptul de exercitare a activitătilor de medic specialist medicină de familie în cadrul sistemului public national de asigurări sociale de sănătate de către:

a) absolventii facultătilor de medicină din România, inclusiv promotia 2004; si


b) titularii atestatelor de echivalare a studiilor universitare în medicină, inclusiv promotia 2004, eliberate de Ministerul Educatiei, Cercetării si Tineretului, care au dobândit drept de liberă practică a profesiei de medic ca urmare a aplicării normelor în vigoare si care nu au efectuat rezidentiatul în specialitatea medicină de familie, respectiv nu au efectuat pregătirea specifică medicului generalist prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, dacă acestia fac dovada că la data de 1 ianuarie 2007 sunt stabiliti pe teritoriul României si îsi desfăsoară activitatea în relatie contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate din România.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), titulari de diplome, certificate sau alte titluri de medic eliberate de un stat membru, care nu au efectuat pregătirea specifică medicului generalist prevăzută de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, dacă acestia fac dovada că la data de 1 ianuarie 2007 sunt stabiliti pe teritoriul României, în urma recunoasterii automate a calificărilor profesionale sau a recunoasterii pe baza drepturilor câstigate, si îsi desfăsoară activitatea în relatie contractuală cu casele de asigurări sociale de sănătate din România.

(3) Dreptul prevăzut la alin. (1) si (2) se certifică de Ministerul Sănătătii Publice, la cerere, în vederea accesului la profesie într-un alt stat membru.

(4) Se recunosc certificatele eliberate de autoritătile competente ale statelor membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care atestă dreptul câstigat al titularului de a exercita activitătile de medic generalist în cadrul sistemului national de securitate socială al statului membru emitent, la data de referintă si fără titlul de calificare de medic generalist prevăzut pentru acest stat în anexa nr. 4 .

(5) În urma procedurii de recunoastere aplicate, certificatele prevăzute la alin. (4) produc aceleasi efecte în ceea ce priveste exercitarea activitătilor de medic specialist medicină de familie în cadrul sistemului national de asigurări sociale de sănătate ca si certificatul de medic specialist medicină de familie eliberat de Ministerul Sănătătii Publice.

V. Drepturi câstigate specifice medicilor dentisti

Art. 31. - (1) În vederea exercitării pe teritoriul României a activitătilor profesionale de medic dentist cu titlurile prevăzute în anexa nr. 5, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic eliberate de Italia, Spania, Austria, Republica Cehă si Slovacia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care si-au început formarea de medic cel târziu la data de referintă prevăzută în această anexă pentru statul respectiv, însotite de un atestat eliberat de autoritătile competente ale acelui stat membru.

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să certifice îndeplinirea următoarelor două conditii cumulative:

a) titularul acestuia s-a consacrat, în statul membru emitent, în mod efectiv, legal si cu titlu principal, exercitării activitătilor de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, pentru o perioadă de cel putin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data de eliberare a atestatului;

b) titularul acestuia este autorizat să exercite aceste activităti în aceleasi conditii ca si titularii titlului de calificare prevăzut în anexa nr. 5 pentru statul membru emitent.

(3) Exceptie de la conditia de experientă profesională de minimum 3 ani prevăzută la alin. (2) lit. a) fac cei care au absolvit studii cu o durată minimă de 3 ani atestate de autoritătile competente ale statului membru respectiv ca fiind echivalente formării medicului dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică si titlurilor oficiale de calificare de medic eliberate de fosta Cehoslovacie, în cazul în care titularii acestora doresc să exercite profesia de medic dentist în România. Aceste titluri de calificare beneficiază de aceleasi conditii de recunoastere ca si titlurile de calificare eliberate de Republica Cehă si Slovacia.

Art. 32. - (1) În vederea exercitării activitătilor profesionale de medic dentist, se recunosc titlurile oficiale de calificare de medic eliberate de Italia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care si-au început formarea universitară de medic după data de 28 ianuarie 1980 si cel târziu la data de 31 decembrie 1984, însotite de un atestat eliberat de autoritătile competente italiene.

(2) Atestatul prevăzut la alin. (1) trebuie să certifice îndeplinirea următoarelor 3 conditii cumulative:

a) titularul acestuia a promovat proba de aptitudini specifică organizată de autoritătile competente italiene în scopul verificării faptului că titularul posedă cunostinte si competente de un nivel comparabil cu cele ale titularilor titlului oficial de calificare prevăzut pentru Italia în anexa nr. 5;

b) titularul acestuia s-a consacrat, în Italia, în mod efectiv, legal si cu titlu principal, exercitării activitătilor de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, pe o perioadă de cel putin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data de eliberare a atestatului;

c) titularul este autorizat să exercite sau exercită, în mod efectiv, legal, cu titlu principal si în aceleasi conditii ca si titularii titlului oficial de calificare prevăzut pentru Italia în anexa nr. 5, activitătile de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale.

(3) Exceptie de la conditia probei de aptitudini prevăzute la alin. (2) lit. a) fac persoanele care au absolvit studii cu o durată minimă de 3 ani, atestate de autoritătile competente ca fiind echivalente formării de medic dentist prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale.

(4) Persoanele care si-au început formarea universitară de medic după data de 31 decembrie 1984 sunt asimilate celor prevăzute la alin. (3), în cazul în care efectuarea studiilor cu durată minimă de 3 ani a început anterior datei de 31 decembrie 1994.

VI. Drepturi câstigate specifice asistentilor medicali generalisti

Art. 33. - În cazul în care normele generale privind drepturile câstigate se aplică asistentilor medicali generalisti, activitătile prevăzute la art. 19 si 21—25 trebuie să se fi exercitat cu deplină responsabilitate pentru planificarea, organizarea si administrarea îngrijirilor de sănătate acordate pacientului.

Art. 34. - (1) Titlurile oficiale de calificare de asistent medical generalist eliberate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de Polonia înaintea datei de 1 mai 2004 ori care atestă o formare de asistent medical generalist începută în Polonia anterior acestei date si care nu întrunesc cerintele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale se recunosc dacă sunt însotite de un certificat prin care se atestă că posesorii au exercitat efectiv si legal în Polonia activitătile de asistent medical generalist pe o durată după cum urmează:

a) minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de asistent medical de nivel de învătământ superior de scurtă durată - dyplom licencjata pielsgniarstwa;

b) minimum 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de asistent medical care atestă studii efectuate într-o scoală postliceala profesională sanitară - dyplom pielsgniarki albo pielsgniarki dyplomowanej.

(2) Activitătile prevăzute la alin. (1) trebuie să se fi exercitat cu deplină responsabilitate privind planificarea, organizarea si administrarea îngrijirilor de sănătate acordate pacientului.


Art. 35. - Se recunosc titlurile oficiale de calificare de asistent medical eliberate de Polonia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care certifică o formare încheiată înainte de data de 1 mai 2004 si care nu îndeplineste cerintele minime prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, atestată de o diplomă de absolvire de învătământ superior de scurtă durată, obtinută pe baza unui program special de revalorizare prevăzut la art. 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical si de moasă si privind alte acte juridice, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, poz. 885, si în Regulamentul Ministerului Sănătătii din 11 mai 2004 privind conditiile detaliate referitoare la cursurile instituite pentru asistentii medicali si moasele, titulari ai unui certificat de studii liceale (examen final - matura) si absolventi ai unui liceu sanitar sau ai unor scoli profesionale sanitare care formează asistenti medicali si moase, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, poz. 1170, cu scopul de a verifica dacă detinătorul acestui titlu de calificare posedă cunostinte si competente de un nivel comparabil cu nivelul celor ale asistentilor medicali titulari ai diplomei prevăzute pentru Polonia în anexa nr. 8.

VII. Drepturi câstigate specifice moaselor

Art. 36. - În cazul titlurilor oficiale de calificare de moasă eliberate de statele membre persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care îndeplinesc toate cerintele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, dar care, potrivit prevederilor art. 17, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însotite de certificatul de practică profesională prevăzut la art. 17 alin. (3), se recunosc, ca dovadă suficientă, titlurile de calificare de moasă eliberate de respectivele state înainte de data de referintă prevăzută în anexa nr. 9, însotite de un certificat care atestă că titularii s-au consacrat în mod efectiv si legal activitătilor în cauză pe o perioadă de cel putin 2 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului.

Art. 37. - Prevederile art. 36 se aplică si persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) ale căror titluri oficiale de calificare de moasă atestă o formare dobândită pe teritoriul fostei Republici Democrate Germania si care îndeplineste toate cerintele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, dar, potrivit prevederilor art. 17, sunt recunoscute numai în cazul în care sunt însotite de certificatul de practică profesională prevăzut la art. 17 alin. (3), în cazul în care aceste titluri atestă o formare începută înainte de data de 3 octombrie 1990.

Art. 38. - Titlurile oficiale de calificare de moasă eliberate persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) de Polonia înaintea datei de 1 mai 2004 ori care atestă o formare de moasă începută în Polonia anterior acestei date si care nu întrunesc cerintele minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale se recunosc dacă sunt însotite de un certificat prin care se atestă că posesorii au exercitat efectiv si legal în Polonia activitătile de moasă pe o durată după cum urmează:

a) minimum 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de moasă de nivel de învătământ superior de scurtă durată - dyplom licencjata potoznictwa;

b) minimum 5 ani consecutivi în decursul ultimilor 7 ani care precedă data eliberării certificatului, pentru posesorii titlului de calificare de moasă care atestă studii efectuate într-o scoală postliceală profesională sanitară - dyplom pofoznej.

Art. 39. - Se recunosc titlurile oficiale de calificare de moasă eliberate de Polonia persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), care certifică o formare încheiată înainte de data de 1 mai 2004 si care nu îndeplineste cerintele minime prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale, atestată de o diplomă de absolvire de învătământ superior de scurtă durată, obtinută pe baza unui program special de revalorizare prevăzut la art. 11 din Legea din 20 aprilie 2004 de modificare a Legii privind profesiile de asistent medical si de moasă si privind alte acte juridice, publicată în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 30 aprilie 2004, nr. 92, poz. 885, si în Regulamentul Ministerului Sănătătii din 11 mai 2004 privind conditiile detaliate referitoare la cursurile instituite pentru asistentii medicali si moasele, titulari ai unui certificat de studii liceale (examen final - matura) si absolventi ai unui liceu sanitar sau ai unor scoli profesionale sanitare care formează asistenti medicali si moase, publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Polone din 13 mai 2004, nr. 110, poz. 1170, cu scopul de a verifica dacă detinătorul acestui titlu de calificare posedă cunostinte si competente de un nivel comparabil cu nivelul celor ale moaselor posesoare a diplomei prevăzute pentru Polonia la anexa nr. 9.

 

SECTIUNEA a 2-a

Exceptii în cazul cărora se aplică principiile Regimului general de recunoastere a calificărilor profesionale

 

I. Domeniu de aplicare

Art. 40. - (1) Regimul general de recunoastere a calificărilor profesionale prevăzut de Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările si completările ulterioare, se aplică medicilor, medicilor dentisti, farmacistilor, asistentilor medicali generalisti si moaselor, care, dintr-un motiv special si exceptional, la data solicitării recunoasterii calificării, nu îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 13-39.

(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) sunt următoarele:

a) medicii care au o formare de bază, medicii specialisti, medicii dentisti, medicii dentisti specialisti, farmacistii, asistentii medicali generalisti si moasele, în cazul în care persoana respectivă nu îndeplineste conditiile de practică profesională efectivă si legală prevăzute la art. 19, 21-25, 27-29 si 31-39;

b) medicii, medicii dentisti, farmacistii, asistentii medicali si moasele care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexele nr. 1, 5 si 7-9; regimul general de recunoastere a calificărilor profesionale se aplică fără a se aduce atingere prevederilor art. 13 alin. (1)-(3), precum si ale art. 19, 21-25 si 27-29 si exclusiv în scopul recunoasterii specializării în cauză;

c) asistentii medicali generalisti si asistentii medicali specializati care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8, în cazul în care persoana respectivă solicită recunoasterea profesională în România, unde activitătile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenti medicali specializati fără formare profesională de asistent medical generalist;

d) asistentii medicali specializati fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care persoana respectivă solicită recunoasterea profesională în România, unde activitătile profesionale în cauză sunt exercitate de asistenti medicali generalisti, de asistenti medicali specializati fără formare profesională de asistent medical generalist sau de asistenti medicali specializati care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8;

e) persoanele care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 3.


II. Măsuri compensatorii

Art. 41. - În conditiile prevăzute la art. 11 din Legea nr. 200/2004, cu modificările si completările ulterioare, au posibilitatea să aleagă între un stagiu de adaptare si o probă de aptitudini persoanele care se află în următoarele situatii:

a) asistentii medicali, moasele si farmacistii care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexele nr. 7-9;

b) asistentii medicali generalisti, asistentii medicali specializati care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8, precum si asistentii medicali specializati fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care activitătile profesionale în cauză sunt exercitate în România de asistenti medicali specializati fără formare profesională de asistent medical generalist.

Art. 42. - Prin derogare de la posibilitatea acordată solicitantului de a alege una dintre măsurile compensatorii prevăzute la art. 41, trebuie să sustină o probă de aptitudini persoanele care se află în următoarele situatii:

a) medicii care au o formare de bază, medicii specialisti, medicii dentisti, medicii dentisti specialisti, farmacistii, asistentii medicali generalisti si moasele, în cazul în care persoana respectivă nu îndeplineste conditiile de practică profesională efectivă si legală prevăzute la art. 19,21-25, 27-29 si 31-39;

b) medicii si medicii dentisti care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexele nr. 1 si 5;

c) asistentii medicali specializati fără formare profesională de asistent medical generalist, în cazul în care activitătile profesionale în cauză sunt exercitate în România de asistenti medicali generalisti sau de asistenti medicali specializati care detin un titlu de calificare de specialist dobândit ulterior formării care conduce la obtinerea unui titlu prevăzut în anexa nr. 8;

d) persoanele care îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 3. Art. 43. - Metodologia de organizare si desfăsurare a stagiului de adaptare si a probei de aptitudini, inclusiv statutul persoanei care urmează măsura compensatorie, se stabilesc, în conformitate cu normele Uniunii Europene, de Ministerul Sănătătii Publice cu avizul Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentisti din România, Colegiului Farmacistilor din România si, respectiv, al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din România si se aprobă prin ordin al ministrului sănătătii publice.

Art. 44. - În cazul în care calificarea profesională a solicitantului aflat în situatiile prevăzute la art. 41 si 42 întruneste criteriile stabilite prin platforme comune adoptate în vederea facilitării recunoasterii mutuale a calificărilor profesionale, măsura compensatorie nu se aplică.

 

CAPITOLULUI

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 45. - Recunoasterea titlurilor oficiale de calificare de medic, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, eliberate de statele membre ale Uniunii Europene, de statele apartinând Spatiului Economic European, precum si de Confederatia Elvetiană, se efectuează indiferent dacă formarea a fost dobândită în totalitate sau în parte pe teritoriul acestor state.

Art. 46. - În cazul în care titlurile oficiale de calificare de medic, medic specialist, medic dentist, medic dentist specialist, farmacist, asistent medical generalist si moasă, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene, de un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), nu îndeplinesc cerintele prevăzute de prezenta hotărâre pentru a fi recunoscute, autoritătile competente române vor analiza cunostintele de specialitate si competentele atestate de aceste titluri, precum si experienta solicitantului, comparativ cu cerintele de calificare si cunostinte prevăzute de legea română.

Art. 47. - (1) În cazurile în care nu se poate face dovada experientei profesionale de 3 ani, prevăzută la art. 3, titlurile oficiale de calificare de medic, de medic specialist, de medic dentist, de medic dentist specialist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, obtinute în afara granitelor statelor membre ale Uniunii Europene, ale celorlalte state ale Spatiului Economic European si ale Confederatiei Elvetiene si recunoscute de unul dintre aceste state, sunt analizate de autoritătile competente române, pe baza copiilor documentelor respective autentificate legal.

(2) În situatiile prevăzute la alin. (1), se analizează si formarea complementară si/sau experienta profesională însusită de către cel interesat într-un stat membru al Uniunii Europene, într-un alt stat apartinând Spatiului Economic European sau în Confederatia Elvetiană ori în afara granitelor acestora.

(3) Dacă în urma analizei comparative se constată că abilitătile si cunostintele atestate de aceste titluri corespund numai partial cerintelor de calificare si cunostintelor prevăzute de legea română, autoritătile competente române pot solicita persoanei interesate să facă dovada îndeplinirii tuturor acestor cerinte.

Art. 48. - (1) În termen de o lună de la primirea cererii de recunoastere a calificării si de autorizare a exercitării profesiei, Ministerul Sănătătii Publice confirmă primirea si, după caz, înstiintează solicitantul cu privire la documentele necesare completării dosarului.

(2) Procedura de examinare a cererilor de recunoastere a calificării si de autorizare a exercitării profesiei se finalizează în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către solicitant. Termenul poate fi extins cu o lună în cazurile prevăzute la art. 40—44.

Art. 49. - (1) Decizia de respingere a cererii de recunoastere a calificării si de autorizare a exercitării profesiei, în baza prezentei hotărâri, va cuprinde motivele întemeiate care au dus la respingere.

(2) Deciziile autoritătilor competente române cu privire la recunoasterea calificărilor prevăzute de prezenta hotărâre pot fi contestate la instantele de contencios administrativ.

(3) Nesolutionarea cererilor de recunoastere a calificării si de autorizare a exercitării profesiei în termenele prevăzute de lege poate fi atacată în instantele de contencios administrativ.

Art. 50. - În cazul unor îndoieli justificate, autoritătile competente române pot solicita autoritătilor competente ale statului membru emitent confirmarea autenticitătii certificatelor si a titlurilor oficiale de calificare eliberate, precum si, după caz, confirmarea faptului că beneficiarul îndeplineste, în ceea ce priveste profesiile de medic, de medic dentist, de farmacist, de asistent medical generalist si de moasă, conditiile minime de formare prevăzute de Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale.

Art. 51. - În cazul unor îndoieli justificate privind un titlu oficial de calificare, definit conform prevederilor art. 2 lit. b), eliberat de o autoritate competentă a unui stat membru, titlu care include o formare urmată în totalitate sau partial într-o institutie legal stabilită pe teritoriul unui alt stat membru, autoritătile competente române au dreptul să verifice la organismul competent al statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare:

a) dacă formarea asigurată de institutia în cauză a fost certificată în mod oficial de institutia de învătământ situată în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare;

b) dacă titlul oficial de calificare eliberat este acelasi cu cel care ar fi fost eliberat în cazul în care formarea ar fi fost dobândită în totalitate în statul membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare; si

c) dacă titlul oficial de calificare eliberat conferă aceleasi drepturi de acces la profesie pe teritoriul statului membru de origine în care a fost eliberat titlul de calificare.

Art. 52. - Anexele nr. 1-17 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 53. - Prevederile prezentei hotărâri se completează cu dispozitiile Legii nr. 200/2004 privind recunosterea diplomelor si calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 54. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederile Hotărârii Guvernului nr. 970/2004 privind regimul calificărilor în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasă, dobândite în afara granitelor României, nu se mai aplică cu privire la statele membre ale Uniunii Europene si statele apartinând Spatiului Economic European.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică cu privire la Confederatia Elvetiană de la data la care va intra în vigoare decizia prin care se introduce Directiva 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale în Acordul dintre Confederatia Elvetiană, pe de o parte, si Comunitatea Europeană si statele membre ale acesteia, pe de altă parte, cu privire la libera circulatie a persoanelor.

(3) Până la data la care se face referire la alin. (2) se aplică pentru Confederatia Elvetiană prevederile Hotărârii Guvernului nr. 970/2004.

(4) La data introducerii Directivei 2005/36/CE privind recunoasterea calificărilor profesionale în Acordul dintre Confederatia Elvetiană, pe de o parte, si Comunitatea Europeană si statele membre ale acesteia, pe de altă parte, cu privire la libera circulatie a persoanelor, prezenta hotărâre se completează în mod corespunzător.

Art. 55. - Hotărârea Guvernului nr. 970/2004 privind regimul calificărilor în profesiile de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si moasă, dobândite în afara granitelor României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 710 si 710 bis din 5 august 2004, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Articolul 17 se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 17. - (1) Cetătenii Confederatiei Elvetiene, posesori ai unei diplome, certificat sau ai unui alt titlu de medic prevăzut în anexa nr. 1, care doresc să obtină în România una dintre specialitătile prevăzute de Nomenclatorul de specialităti medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală, care nu este prevăzută în anexa nr. 3 sau nu este prevăzută pentru statul membru de origine ori de provenientă al solicitantului în anexa nr. 3, vor îndeplini conditiile de formare prevăzute de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă.

(2) Evaluarea pregătirii profesionale a persoanelor prevăzute la alin. (1) se face pe baza documentelor din care rezultă:

a) perioadele de formare atestate de diplome, certificate sau alte titluri de formare eliberate de statul membru de origine sau de provenientă. Acestea se recunosc ca stagii de pregătire în specialitate dacă corespund celor prevăzute de legislatia română în vigoare pentru specialitatea respectivă;

b) experienta profesională însusită de solicitant;

c) pregătirea complementară si formarea medicală continuă a acestuia.

(3) În termen de 4 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat, Ministerul Sănătătii Publice informează

solicitantii cu privire la durata si continutul perioadei de pregătire complementară în specialitate, care urmează a fi efectuată.

(4) Pregătirea complementară în specialitate se efectuează în unităti sanitare acreditate în care se desfăsoară învătământ postuniversitar medical si sub îndrumarea unui coordonator de rezidentiat în specialitatea respectivă.

(5) Medicul aflat în pregătire complementară are atributiile medicului rezident si poate beneficia, pentru această perioadă, de contract individual de muncă pe durată determinată.

(6) Recunoasterea calificării de medic specialist se face prin ordin al ministrului sănătătii publice, pe baza evaluării formării însusite de medic pe perioada de pregătire complementară în specialitate, efectuată de către coordonatorul de rezidentiat în specialitatea în care s-a făcut pregătirea, si a evaluării efectuate conform prevederilor alin. (2)."

2. Articolul 38 se modifică si va avea următorul cuprins: „Art. 38. - (1) Cetătenii Confederatiei Elvetiene, posesori ai unei diplome, certificat sau ai altui titlu de medic dentist, eliberate de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinând Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiană, conform normelor Uniunii Europene, care doresc să obtină în România certificatul de medic dentist specialist ce atestă o specializare în domeniul medicinei dentare, prevăzută de Nomenclatorul specialitătilor medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistentă medicală, titlul de medic dentist specialist care nu se eliberează în statul membru de origine sau de provenientă al solicitantilor vor îndeplini conditiile de formare prevăzute de normele în vigoare pentru specialitatea respectivă.

(2) Evaluarea pregătirii profesionale a solicitantilor se face pe baza perioadelor de formare atestate de diplome, certificate sau de alte titluri de formare eliberate de statul membru de origine sau de provenientă, dacă aceste perioade corespund celor prevăzute de normele românesti în vigoare pentru specialitatea respectivă. în aceste situatii se vor lua în considerare si experienta profesională, formarea complementară si formarea continuă a solicitantului în domeniul medicinei dentare.

(3) În urma evaluării efectuate pe baza diplomelor, certificatelor si titlurilor prezentate de către solicitant si luând în considerare experienta profesională, formarea complementară si formarea continuă a acestuia în domeniul medicinei dentare, Ministerul Sănătătii Publice informează solicitantul cu privire la durata si continutul perioadei de pregătire complementară în specialitate ce urmează a fi efectuată.

(4) Decizia autoritătilor competente române în aceste situatii este adusă la cunostinta solicitantului în termen de 4 luni de la depunerea dosarului complet de cel interesat.

(5) Pregătirea complementară în specialitate se efectuează în unităti sanitare acreditate în care se desfăsoară învătământ postuniversitar medico-dentar si sub îndrumarea unui coordonator de rezidentiat în specialitatea respectivă.

(6) Medicul dentist aflat în pregătire complementară are atributiile medicului dentist rezident si poate beneficia pe această perioadă de contract individual de muncă pe durată determinată.

(7) Recunoasterea calificării de medic dentist specialist se face prin ordin al ministrului sănătătii publice, pe baza evaluării formării însusite de medicul dentist pe perioada de pregătire complementară în specialitate, efectuată de către coordonatorul de rezidentiat în specialitatea medico-dentară în care s-a făcut pregătirea, si a evaluării efectuate conform prevederilor alin. (2)."


3. După alineatul (2) al articolului 52 se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Data de implementare a Directivei nr. 85/432/CEE în Confederatia Elvetiană este 1 iunie 2002."

4. După articolul 64 se introduce un nou articol, articolul 641, cu următorul cuprins:

„Art. 641. - Data de implementare a Directivei nr. 77/453/CEE în Confederatia Elvetiană este 1 iunie 2002."

5. După articolul 77 se introduce un nou articol, articolul 771, cu următorul cuprins:

„Art. 771. - Data de implementare a Directivei nr. 80/154/CEE si a Directivei nr. 80/155/CEE în Confederatia Elvetiană este 1 iunie 2002."

6. Anexele nr. 1-8 la Hotărârea Guvernului nr. 970/2004 se înlocuiesc cu anexele nr. 10-17 la prezenta hotărâre.

• Prezenta hotărâre transpune integral prevederile referitoare la recunoasterea titlurilor oficiale de calificare de medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist si, respectiv, moasă, cuprinse în Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind recunoasterea calificărilor profesionale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 255 din 30 septembrie 2005, precum si prevederile Directivei 2006/100/CE pentru adaptarea unor directive din domeniul liberei circulatii a persoanelor, având în vedere aderarea Bulgariei si a României, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 363 din 20 decembrie 2006.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul sănătătii publice,

Gheorghe Eugen Nicolăescu

Ministrul educatiei, cercetării si tineretului,

Cristian Mihai Adomnitei

Departamentul pentru Afaceri Europene,

Adrian Ciocănea,

secretar de stat

 

Bucuresti, 17 octombrie 2007.

Nr. 1.282.

 

ANEXA Nr. 1

 

Titluri de calificare care atestă formarea de bază în medicină

  

Pagina 1

Pagina a 2-a

Pagina a 3-a

Pagina a 4-a

Pagina a 5-a

Pagina a 6-a

Pagina a 7-a

Pagina a 8-a

Pagina a 9-a

Pagina a 10-a

Pagina a 11-a

Pagina a 12-a

Pagina a 13-a

Pagina a 14-a

Pagina a 15-a

Pagina a 16-a

Pagina a 17-a

Pagina a 18-a

Pagina a 19-a

Pagina a 20-a

Pagina a 21-a

Pagina a 22-a

Pagina a 23-a

Pagina a 24-a

Pagina a 25-a

Pagina a 26-a

Pagina a 27-a

Pagina a 28-a

Pagina a 29-a

Pagina a 30-a

 

DECIZII ALE PRIMULUI - MINISTRU

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIMUL- MINISTRU

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Gheorghe Mocuta în functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei

 

În temeiul art. 15 lit. d) si al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Pe data intrării in vigoare a prezentei decizii, domnul Gheorghe Mocuta se numeste in functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Seful Cancelariei Primului-Ministru,

Marian Marius Dorin

 

Bucuresti, 26 octombrie 2007.

Nr. 269.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

 

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. VIII

din 5 februarie 2007

Dosar nr. 33/2006

 

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituită in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive, stabilite pentru infractiuni care au produs consecinte deosebit de grave, in ipoteza intervenirii unei legi prin care este majorat cuantumul pagubei materiale ce atribuie infractiunii caracter deosebit de grav consecintelor unei infractiuni.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 116 in functie.

Procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia, in sensul de a se stabili că instantele sesizate cu contestatii la executare in temeiul art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă, cu referire la art. 458 din Codul de procedură penală, au obligatia să examineze fondul cauzei, iar in ipoteza indeplinirii cerintelor art. 14 si 15 din Codul penal, să dispună reducerea corespunzătoare a pedepselor definitiv aplicate.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile in cazul pedepselor definitive, stabilite pentru infractiuni care au produs consecinte deosebit de grave, in ipoteza intervenirii unei legi care majorează cuantumul pagubei materiale necesare in acceptiunea intelesului expresiei „consecinte deosebit de

grave”, instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instante au considerat că modificarea normelor de incriminare care se referă la agravanta constand in „consecinte deosebit de grave” prin mărirea cuantumului valoric al pagubei materiale care determină retinerea acestui caracter agravant ar imprima normelor respective trăsături mai favorabile.

Ca urmare, acele instante s-au pronuntat in sensul admiterii contestatiilor la executare cu motivarea că, in asemenea conditii, sunt indeplinite conditiile de aplicare a dispozitiilor art. 14 si 15 din Codul penal.

Alte instante, dimpotrivă, s-au pronuntat in sensul că, in cazul contestatiei la executare prin care se invocă modificarea intelesului de „consecinte deosebit de grave”, in acceptiunea art. 146 din Codul penal, nu pot determina schimbarea incadrării juridice dată faptei prin hotărare judecătorească rămasă

definitivă, nefiind indeplinite conditiile la care se referă art. 14 si 15 din Codul penal.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

În adevăr, prin art. 15 alin. 1 din Codul penal este reglementată situatia „cand după rămanerea definitivă a hotărarii de condamnare si pană la executarea completă a pedepsei inchisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai usoară, iar sanctiunea aplicată este mai mică decat maximul special prevăzut de legea nouă”.

Corelativ, prin art. 458 din Codul de procedură penală se prevede că, in cazul cand după rămanerea definitivă a hotărarii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai usoară decat cea care se execută, urmează ca instanta să ia măsuri de ducere la indeplinire a dispozitiilor art. 15 din Codul

penal.

În legătură cu aceste reglementări, este de observat că, prin art. I pct. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 207/2000 privind modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedură penală, a fost redefinit intelesul dat expresiei „consecinte deosebit de grave” prin art. 146 din Codul penal, considerandu-se că prin aceasta „se intelege o pagubă materială mai mare de 1.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activitătii, cauzată unei autorităti publice sau oricăreia dintre unitătile la care se referă art. 145 din Codul penal, ori altei persoane juridice sau fizice”.

In urma modificărilor si completărilor aduse ordonantei mentionate prin Legea nr. 456/2001, plafonul valoric prevăzut in art. 146 din Codul penal a fost majorat la 2 miliarde lei, iar potrivit ultimului continut dat acestui text de lege, de art. I pct. 51 din Legea nr. 278/2006, „prin «consecinte deosebit de grave» se intelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activitătii, cauzată unei autorităti publice sau oricăreia dintre unitătile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice”.

Or, in raport cu aceste reglementări succesive date intelesului expresiei „consecinte deosebit de grave”, prin modificările aduse de actele normative mentionate in art. 146 din Codul penal nu se poate considera că vreunul din acele acte normative ar contine dispozitii care să prevadă, in acceptiunea

art. 458 alin. 1 din Codul de procedură penală, o pedeapsă mai usoară decat cea aplicată sub imperiul legii anterioare, ci se limitează la definirea intelesului expresiei „consecinte deosebit de grave” la care se referă art. 146 din Codul penal.

Asa fiind, concluzia ce se impune este aceea că prin modificările aduse succesiv art. 146 din Codul penal s-a urmărit de către legiuitor doar adaptarea la fluctuatia cursului monedei in circulatie a cuantumului valoric ce imprimă, în momentele adoptării actelor normative la care s-a făcut referire, caracter

„deosebit de grav” consecintelor aduse prin anumite infractiuni, ceea ce, evident, nu echivalează cu intervenirea unei legi noi, mai favorabile, sub aspectul pedepsei prevăzute de lege, pentru a face aplicabile dispozitiile art. 14 si 15 din Codul penal.

În consecintă, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si ale art. 414 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul in interesul legii si a se stabili că instanta investită cu cererea de contestatie la executare, intemeiată pe modificarea intelesului expresiei „consecinte deosebit de grave” explicată in art. 146 din Codul penal, nu poate determina schimbarea incadrării juridice dată faptei prin hotărarea anterioară definitivă si reducerea pedepsei aplicate in cauză, o atare modificare de lege nefiind identică cu intervenirea unei legi ce prevede o pedeapsă mai usoară, singura care ar justifica incidenta dispozitiilor art. 14 si 15 din Codul penal si, respectiv, ale art. 458 si 461 alin. 1 lit. d)

teza penultimă din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie si stabilesc:

Instanta, investită, in baza art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală, in cadrul contestatiei la executare in care se invocă modific area intelesului notiunii de „consecinte deosebit de grave”, potrivit art. 146 din Codul penal, nu poate schimba incadrarea juridică dată faptei prin hotărarea judecătorească rămasă definitivă si, apoi, reduce pedeapsa aplicată in cauză, intrucat modificarea intelesului notiunii de „consecinte deosebit de grave”, prevăzută de textul sus-mentionat, nu este identică cu cerinta de a fi intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai usoară, la care se referă textele art. 14 si 15 din Codul penal, pentru a fi incidente dispozitiile art. 458 si, respectiv, art. 461 alin. 1 lit. d) teza penultimă din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 414 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată in sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XI

din 5 februarie 2007

Dosar nr. 29/2006

 

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituită in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, referitoare la posibilitatea repunerii in termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renuntat la mostenire.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 116 in functie.

Procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia, in sensul de a se stabili că, in acceptiunea prevederilor Legii nr. 18/1991 de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii, beneficiază numai mostenitorii care nu au acceptat succesiunea in termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renuntat la mostenire.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constată următoarele:

In practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu existăun punct de vedere unitar in aplicarea art. 13 din Legea nr. 18/1991, republicată, referitor la posibilitatea repunerii in termenul de acceptare a succesiunii a succesibililor care au renuntat la mostenire.

Astfel, unele instante au considerat că prin Legea nr. 18/1991 legiuitorul a creat institutia repunerii in termenul de acceptare a succesiunii, avand in vedere ratiunea că, de regulă, atitudinea mostenitorilor fată de succesiune a fost conditionată si uneori determinată de ceea ce a constituit atunci activul succesoral.

S-a apreciat că la data dezbaterii succesiunii după autorul lor terenurile in litigiu erau scoase din circuitul civil, cauza renuntării si neexprimării optiunii succesorale fiind tocmai lipsa de interes pentru masa succesorală, in care nu erau incluse terenurile, si imposibilitatea detinerii in proprietate a mai multor imobile-case.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că optiunea succesorală a erezilor este un act juridic unilateral, voluntar, in sensul că fiecare dintre erezi are libertatea de alegere, potrivit principiului că nimeni nu poate fi mostenitor fără voia lui, conform art. 686 din Codul civil.

In motivarea punctului de vedere mentionat s-a arătat că eredele renuntător nu poate beneficia de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii, de reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece eredele care renuntă, conform art. 696 din Codul civil, devine persoană străină de mostenirea fostului proprietar.

S-a mai relevat că renuntarea priveste atat bunurile existente in succesiune la data decesului autorului, cat si bunurile care eventual ar intra in succesiunea respectivă, situatia fiind asemănătoare cu a succesibilului care renuntă la mostenire, crezand că este insolvabilă.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Potrivit dispozitiilor art. 13 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, in cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, „Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a hotărarii judecătoresti definitive ori, in lipsa acestora, prin orice probe din care rezultă acceptarea mostenirii”, iar „mostenitorii care nu-si pot dovedi această calitate, intrucat terenurile nu s-au găsit in circuitul civil, sunt socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor”.

In acelasi timp, dispozitia imperativă de la art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar, potrivit căreia, in cazul terenurilor ce nu s-au găsit in circuitul civil, mostenitorii sunt repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor, ei fiind considerati că au acceptat succesiunea prin cererea pe care o fac comisiei, care nu este infirmată de nicio altă prevedere legală, impune concluzia că toti succesibilii autorului indreptătit ce solicită reconstituirea dreptului sunt, la randul lor, repusi de drept in termenul de acceptare a mostenirii cu privire la dreptul de proprietate al autorului lor asupra terenurilor.

In această privintă este de observat că pot beneficia de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii doar mostenitorii care nu au acceptat-o, in termenul si conditiile prevăzute de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renuntat la succesiune, in conditiile art. 696 din Codul civil.

De altfel, prin dispozitiile art. 13 din Legea nr. 18/1991 se prevede că repunerea in termen vizează numai „mostenitorii”, deci persoane care au „calitatea de mostenitor”.

Or, potrivit dispozitiilor art. 696 din Codul civil, eredele care renuntă la succesiune este considerat că nu a avut niciodată această calitate, titlul de mostenitor fiind desfiintat cu efect retroactiv, mostenitorul fiind considerat ca o persoană străină de mostenire.

De aceea, cel care renuntă la succesiune nu intră in categoria persoanelor care sunt mostenitori, el neputand dovedi această calitate intrucat, in acest caz, nu este vorba de neacceptarea succesiunii in conditiile art. 700 din Codul civil si care este doar prezumat de lege ca renuntător, ci, dimpotrivă, se dovedeste cu certitudine (declaratie notarială) că nu este mostenitor, dat fiind faptul că a renuntat expres la succesiune.

Prin efectul renuntării, mostenitorul este socotit că nu a fost niciodată mostenitor, iar vocatia sa succesorală este retroactiv desfiintată.

Regula indivizibilitătii patrimoniului succesoral conferă acelasi caracter indivizibil si optiunii succesorale care nu poate fi conditionată de aspectul cantitativ al patrimoniului succesoral.

Renuntarea vizează atat bunurile existente in succesiune la data decesului, cat si cele care, eventual, ar intra in succesiunea respectivă.

Ca urmare, in raport de data reglementării, se impune a se stabili că beneficiază de dreptul de mostenire a proprietătii, in temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, in sensul repunerii in termenul de acceptare a succesiunii, numai mostenitorii care nu au acceptat-o in termenul prevăzut de lege, iar nu si cei care au renuntat la succesiune.

În consecintă, in temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul in interesul legii si a se stabili că, in aplicarea dispozitiilor legale la care s-a făcut referire, beneficiază de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii numai mostenitorii care au acceptat succesiunea in termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renuntat la mostenire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In aplicarea dispozitiilor art. 8 si art. 13 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, stabilesc:

Beneficiază de repunerea in termenul de acceptare a succesiunii numai mostenitorii care nu au acceptat succesiunea in termenul prevăzut de art. 700 din Codul civil, iar nu si cei care au renuntat la mostenire.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată in sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

 

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XII

din 5 februarie 2007

 

Dosar nr. 30/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituită in Sectii Unite in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicabilitatea dispozitiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările si completările ulterioare, referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 116 in functie.

Procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, cerand să fie admis in sensul de a se stabili că dispozitiile art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările si completările ulterioare, fiind suspendate, nu pot justifica acordarea sumelor solicitate cu titlu de primă de concediu, reglementată prin aceste dispozitii.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constată următoarele:

In practica instantelor judecătoresti, s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar in aplicarea dispozitiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările si completările ulterioare.

Astfel, unele instante au respins cererile privind plata primelor de concediu considerand că, desi prin art. 37 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 s-a stabilit că politistii beneficiază, pe perioada concediului de odihnă, pe langă indemnizatia cuvenită pe timpul concediului, de o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu, acest drept nu poate fi valorificat deoarece a fost suspendat, succesiv, incepand cu anul 2004, cand a intrat in vigoare ordonanta, prin legile bugetului de stat pe anii 2004—2006, respectiv prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 si art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005.

In motivarea acestui punct de vedere s-a arătat că, din moment ce dreptul la prima de concediu a fost suspendat prin acte normative succesive, politistii nu mai pot beneficia de acest drept.

S-a subliniat că in lipsa unei dispozitii legale, care să fi fost aplicabilă politistilor, acestora nu li se pot acorda sume de bani cu titlu de primă de concediu, atat timp cat o dispozitie legală este suspendată, intrucat ar constitui o nesocotire a vointei legiuitorului.

Alte instante, dimpotrivă, au admis cererile, prin care s-a stabilit plata primelor de concediu retinand că, desi acordarea dreptului a fost succesiv suspendat, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Intr-adevăr, in art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, s-a prevăzut că „La plecarea in concediul de odihnă politistul primeste o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu”.

Ulterior, prin art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 s-a prevăzut că „Aplicarea prevederilor din actele normative [...] referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării in concediul de odihnă, [...] se suspendă pană la data de 31 decembrie 2004”.

De asemenea, prin art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 s-a dispus mentinerea in continuare a suspendării dreptului de primă de concediu de odihnă pană la data de 31 decembrie 2005, iar prin art. 5 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005 s-a dispus prelungirea perioadei de suspendare pană la 31 decembrie 2006.

Succesiunea in timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune a se retine că dreptul politistilor la primă pentru concediul de odihnă, instituit prin art. 37 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 38 din 30 ianuarie 2003, si-a produs efectele incepand cu data mentionată, suspendarea exercitiului acestui drept neechivaland cu insăsi inlăturarea lui.

Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, in mod imperativ, că drepturile persoanelor incadrate in muncă nu pot face obiectul vreunei tranzactii, renuntări sau limitări, ele fiind apărate de stat impotriva oricăror incălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.

De aceea, fiind un drept castigat, derivat dintr-un raport de muncă, prima de concediu nu putea fi anulată prin actele normative mentionate.

De altfel, aceste dispozitii legale nu contin vreo referire la eventualitatea desfiintării dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitiului acestui drept ori la prelungirea termenului de punere in aplicare, iar prin Decizia nr. 38 din 25 ianuarie 2005 Curtea Constitutională a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor din legile bugetului de stat pe anul 2004—2005, care doar au suspendat acordarea drepturilor respective.

In atare situatie, suspendarea exercitiului dreptului la prima de concediu nu echivalează cu insăsi inlăturarea lui, cat timp prin nicio dispozitie legală nu i-a fost inlăturată existenta si nici nu s-a constatat neconstitutionalitatea textului de lege ce prevede acest drept.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligatie lipsită de continut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat in perioada pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlăturat.

Astfel, s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial, a cărei existentă este recunoscută, să fie vidat de substanta sa si, practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea respectarea principiului increderii in statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada in care sunt prevăzute de lege.

In atare situatie, concluzia ce se impune este aceea de a se considera că obligatiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, astfel cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, precum si cele ale Legii nr. 511/2004 si nr. 379/2005 au fost numai suspendate, amanate prin acte normative temporare, emise datorită unor conditii financiare deosebite.

Asa fiind, in mod corect au procedat instantele care au admis cererile, considerand că dreptul la actiune pentru calculul si plata primei de concediu s-a născut la data de 30 ianuarie 2003, iar suspendarea exercitiului dreptului nu echivalează cu insăsi inlăturarea lui, cat timp prin nicio altă dispozitie legală nu i-a fost inlăturată existenta.

In consecintă, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul in interesul legii si a se stabili că prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu, pe langă indemnizatia de concediu, se cuvine politistilor pentru perioada anilor 2004—2006 astfel cum a fost reglementată prin dispozitiile art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările si completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In aplicarea dispozitiilor art. 37 alin. (2) teza I din Ordonanta Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea si alte drepturi ale politistilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările si completările ulterioare, stabilesc:

Prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării in concediu, pe langă indemnizatia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004—2006, astfel cum a fost reglementată prin dispozitia legală mentionată.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată in sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. XIII

din 5 februarie 2007

 

Dosar nr. 42/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituită in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la consecintele lipsei din minuta intocmită cu ocazia deliberării a mentiunii „pronuntată in sedintă publică”.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea obligatiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 116 in functie.

Procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, punand concluzii pentru admiterea acestuia in sensul de a stabili că lipsa din minuta intocmită cu ocazia deliberării a mentiunii „pronuntată in sedintă publică” atrage nulitatea actului, in conditiile reglementate de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, numai dacă s-a pricinuit părtii o vătămare care nu se poate inlătura decat prin anularea acelui act.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constată următoarele:

Instantele de judecată nu au un punct de vedere unitar cu privire la consecintele lipsei din dispozitivul hotărarii (minutei) a mentiunii „pronuntată in sedintă publică”.

Astfel, unele instante au considerat că omisiunea inscrierii in dispozitivul hotărarii, adoptat cu ocazia deliberării („minuta”), a mentiunii că aceasta s-a pronuntat in sedintă publică, atrage nulitatea absolută, deoarece prin dispozitiile art. 121 alin. 3 si ale art. 258 alin. 2 din Codul de procedură civilă s-a consacrat, cu caracter imperativ, principiul publicitătii hotărarilor judecătoresti.

Dimpotrivă, alte instante s-au pronuntat in sensul că lipsa unei atare mentiuni atrage nulitatea hotărarii numai in măsura in care prin aceasta s-a pricinuit părtii o vătămare ce nu poate fi inlăturată decat prin anularea actului, in conditiile art. 105 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Potrivit dispozitiilor art. 258 alin. 2 din Codul de procedură civilă, „dispozitivul hotărarii se pronuntă de presedinte, in sedintă, chiar in lipsa părtilor”.

Din examinarea dispozitiilor mentionate nu rezultă că minuta, intocmită de judecători cu ocazia deliberării, trebuie să cuprindă si mentiunea potrivit căreia pronuntarea s-a făcut in sedintă publică, ci doar obligatia instantei de a pronunta dispozitivul in sedintă publică, chiar in lipsa părtilor.

De altfel, in raport cu specificul determinat de conditiile concrete in care se intocmeste minuta in timpul deliberării, nici nu s-ar putea anticipa inserarea, in cuprinsul acesteia, a mentiunii „pronuntată in sedintă publică” atat timp cat o asemenea operatiune incă nu a avut loc, astfel că nu s-ar justifica admiterea echivalentei intre „minută”, adică dispozitiv stricto sensu, si intelesul notiunii de dispozitiv lato sensu.

Totodată, in conformitate cu dispozitiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, actele indeplinite cu neobservarea formelor legale se declară nule „numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părtii, o vătămare ce nu se poate inlătura decat prin anularea lor”, iar „in cazul nulitătilor prevăzute in numele legii, vătămarea se presupune pană la dovada contrarie”.

Pe de altă parte, prin art. 261 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă se prevede că dispozitivul hotărarii trebuie să cuprindă intotdeauna, intre altele, mentiunea că pronuntarea s-a făcut in sedintă publică.

Ca urmare, cat timp prin nicio dispozitie nu se prevede in mod expres nulitatea minutei dacă nu este pronuntată in sedintă publică, interpretarea ratională a textelor de lege enuntate trebuie să conducă la concluzia că lipsa din dispozitivul hotărarii, consemnat in minuta intocmită in timpul deliberării, a mentiunii că „pronuntarea s-a făcut in sedintă publică”, nu poate atrage nulitatea hotărarii decat in cazul cand această omisiune a adus o vătămare ce nu poate fi inlăturată decat prin anularea acelui act.

A considera altfel ar insemna să se adauge la obligatiile legale prin care sunt reglementate nulitătile si să se reia judecata pentru omisiuni de ordin formal, in cazuri in care o asemenea nulitate nu operează, ceea ce ar fi inadmisibil.

Asa fiind, se impune concluzia că nerespectarea cerintei ca dispozitivul hotărarii să cuprindă mentiunea că pronuntarea hotărarii s-a făcut in sedintă publică atrage nulitatea hotărarii numai atunci cand s-a adus o vătămare care nu poate fi inlăturată decat prin anularea acelui act.

In consecintă, in temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, si al art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă urmează a se admite recursul in interesul legii si a se stabili că dispozitivul hotărarii, adoptat cu ocazia deliberării („minuta”), trebuie să cuprindă mentiunea că pronuntarea s-a făcut in sedintă publică, iar nerespectarea acestei cerinte atrage nulitatea hotărarii in conditiile reglementate in art. 105 alin. 2 din Codul de procedură penală numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părtii o vătămare ce nu poate fi inlăturată decat prin anularea acelui act.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lingă Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In aplicarea dispozitiilor art. 121 alin. 3 din Codul de procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 258 alin. 2 si ale art. 261 alin. 1 pct. 8 teza I din acelasi cod, stabilesc:

Minuta, intocmită cu ocazia deliberării, trebuie să cuprindă mentiunea că pronuntarea acesteia s-a făcut in sedintă publică.

Nerespectarea acestei cerinte atrage nulitatea relativă a hotărarii in conditiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, numai atunci cand se dovedeste că s-a adus o vătămare ce nu poate fi inlăturată decat prin anularea acelui act.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată in sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. XIV

din 5 februarie 2007

 

Dosar nr. 45/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie,

Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituită in Sectii Unite, in conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a intrunit pentru a examina recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie, in legătură cu interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare, referitor la competenta materială si teritorială de solutionare a contestatiei la executarea silită si a contestatiei impotriva unui titlu executoriu fiscal.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 116 in functie.

Procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul in interesul legii, cerand să se decidă in sensul că judecătoria in a cărei rază teritorială se face executarea este competentă să judece contestatiile formulate impotriva executării silite insesi sau a unor acte de executare, efectuate in baza unor titluri executorii fiscale, respectiv contestatii impotriva unor titluri fiscale.

SECTIILE UNITE,

deliberand asupra recursului in interesul legii, constată următoarele:

În aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare, instantele de judecată s-au pronuntat in mod diferit referitor la competenta materială si teritorială de solutionare a contestatiei la executarea silită si a contestatiei impotriva unui titlu executoriu fiscal.

Astfel, unele instante au considerat că solutionarea cererilor ce au ca obiect contestatii formulate impotriva executării silite sau actelor de executare efectuate in baza unor titluri executorii fiscale, respectiv contestatii impotriva unor titluri executorii fiscale, este de competenta tribunalului - sectia de contencios administrativ si fiscal.

În motivarea acestui punct de vedere s-a invederat că, in raport cu prevederile art. 41 din Codul de procedură fiscală, actele mentionate au caracter administrativ fiscal, cat timp sunt emise de un organ fiscal competent, acestea incadrandu-se in continutul notiunii de „act administrativ” definit de dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Alte instante fie au respins contestatiile formulate impotriva titlurilor executorii fiscale, ca inadmisibile, fie au declinat competenta de solutionare in favoarea organelor prevăzute de art. 179 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

In fine, alte instante au considerat că judecătoria in circumscriptia căreia se face executarea este competentă să judece contestatiile formulate impotriva executării silite insesi sau a unor acte de executare efectuate in baza titlurilor executorii fiscale, precum si contestatiile impotriva unor titluri executorii fiscale.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Potrivit art. 169 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare, orice persoană interesată poate face contestatie impotriva oricărui act de executare efectuat, cu incălcarea prevederilor legale, de către organele de executare fiscale, precum si impotriva refuzului acestora de a indeplini un act de executare in conditiile legii.

Totodată, in conformitate cu dispozitiile alin. (3) al aceluiasi articol, „Contestatia poate fi făcută si impotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea, in cazul in care acesta nu este o hotărare dată de o instantă judecătorească sau de alt organ jurisdictional si dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

În reglementarea competentei si a modului de solutionare, in cuprinsul alin. (4) al aceluiasi articol 169 din Codul de procedură fiscală se mai prevede: „Contestatia se introduce la instanta judecătorească competentă si se judecă in procedură de urgentă.”

În lipsa unor proceduri exprese referitoare la instanta judecătorească competentă, devin aplicabile, in acestă privintă, dispozitiile art. 2 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, in care se precizează că: „Unde prezentul cod nu dispune se aplică dispozitiile Codului de procedură civilă.”

Or, potrivit art. 400 alin. 2 din Codul de procedură civilă, „Contestatia privind lămurirea intelesului, intinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanta care a pronuntat hotărarea ce se execută”, iar „Dacă o asemenea contestatie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdictie, competenta de solutionare apartine instantei de executare”.

Din coroborarea acestor dispozitii cu prevederea de la art. 373 alin. 2 din Codul de procedură civilă, că „Instanta de executare este judecătoria in circumscriptia căreia se va face executarea, in afara cazurilor in care legea dispune astfel”, reiese că este competentă să judece, atat contestatia la executarea propriu-zisă, cat si contestatia la titlu, judecătoria în circumscriptia căreia se face executarea.

Ca urmare, judecătoriei in circumscriptia căreia se face executarea ii revine competenta să judece in cazul contestatiei impotriva executării propriu-zise sau al contestatiei la titlu, atunci cand o astfel de contestatie vizează un titlu executoriu fiscal ce nu emană de la un organ de jurisdictie, evident, in cazul in care legea nu prevede o altă cale de atac impotriva acestuia.

O atare solutie se impune deoarece, in cazul contestării executării silite ce se realizează de către organele administrativfiscale in baza unui titlu executoriu fiscal, dreptul comun este reprezentat de normele dreptului civil, material si procesual, iar nu de normele de drept public cuprinse in Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ si, respectiv, in titlul IX din Codul de procedură fiscală, care sunt aplicabile numai la solutionarea actiunii in anularea sau modificarea obligatiei fiscale, ce constituie titlu de creantă fiscală.

Această interpretare este conformă si prevederilor art. 169 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, prin care se precizează că, in cazul contestatiei mentionate, „Dispozitiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonantă presedintială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile”.

De aceea, nu se poate considera că, in cazul contestatiei la executarea silită a creantelor fiscale, legiuitorul ar fi reglementat exercitarea si solutionarea ei in alte conditii decat cele specifice dreptului comun, referitoare la contestatia la executare in materie civilă, pentru că ori de cate ori a urmărit să excludă aplicarea anumitor dispozitii ale dreptului comun in domeniul fiscal, a prevăzut aceasta in mod expres.

Ca urmare, adoptarea punctului de vedere potrivit căruia competenta de solutionare a contestatiei la executare indreptată impotriva titlului executoriu fiscal ar apartine organelor cu atributii administrativ-jurisdictionale din Ministerul Finantelor Publice sau instantelor de contencios administrativ este determinată de insuficienta distinctie dintre „titlu executoriu fiscal”, „titlu de creantă fiscală” si „act administrativ fiscal”.

Or, in această privintă, trebuie avut in vedere că din coroborarea dispozitiilor art. 21 cu cele ale art. 168 alin. (3) din Codul de procedură fiscală rezultă că titlul de creantă fiscală este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului si obligatiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, intocmit de organele competente sau de persoanele indreptătite potrivit legii.

În acest sens, in dispozitiile cu caracter explicativ cuprinse in pct. 107.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Codului de procedură fiscală, aprobate prin Hotărarea Guvernului nr. 1.050/2004, sunt enumerate următoarele titluri de creantă fiscală:

„a) decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii;

b) declaratia fiscală, angajamentul de plată sau documentul intocmit de plătitor prin care acesta declară obligatiile fiscale, in cazul in care acestea se stabilesc de către plătitor, potrivit legii;

c) decizia prin care se stabileste si se individualizează suma de plată, pentru creantele fiscale accesorii, reprezentand dobanzi si penalităti de intarziere, stabilite de organele competente;

d) declaratia vamală, pentru obligatiile de plată in vamă;

e) documentul prin care se stabileste si se individualizează datoria vamală, inclusiv accesorii, potrivit legii;

f) procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, intocmit de organul prevăzut de lege, pentru obligatiile privind plata amenzilor contraventionale;

g) ordonanta procurorului, incheierea sau dispozitivul hotărarii instantei judecătoresti ori un extras certificat intocmit in baza acestor acte in cazul amenzilor, al cheltuielilor judiciare si al altor creante fiscale stabilite, potrivit legii, de procuror sau de instanta judecătorească.”

Pe de altă parte, prin art. 41 din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal este definit ca fiind „actul emis de organul fiscal competent in aplicarea legislatiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligatiilor fiscale”.

În ceea ce priveste titlul executoriu fiscal, prin art. 137 alin. (2) din Codul de procedură fiscală se prevede că „Titlul de creantă devine titlu executoriu la data la care creanta fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori in alt mod prevăzut de lege”.

Titlul executoriu fiscal trebuie să cuprindă, potrivit art. 137 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, pe langă elementele precizate la art. 43 alin. (2) din acelasi cod, necesare pentru actul administrativ fiscal, următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal, precum si orice alte date de identificare, cuantumul si natura sumelor datorate si neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.

În art. 169 din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare, prin care este reglementată contestatia la executare silită, se prevede, la alin. (1), că „Persoanele interesate pot face contestatie impotriva oricărui act de executare efectuat cu incălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si in cazul in care aceste organe refuză să indeplinească un act de exectuare in conditiile legii”, iar la alin. (3) se adaugă precizarea potrivit căreia „Contestatia poate fi făcută si impotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotărare dată de o instantă judecătorească sau de alt organ jurisdictional si dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”.

Este semnificativ că prin alin. (4) din textul de lege susarătat se prevede că, in toate cazurile mentionate, „Contestatia se introduce la instanta judecătorească competentă si se judecă in procedură de urgentă”.

Rezultă deci că, dacă pentru contestarea titlului de creantă fiscală nu s-a reglementat accesul la o instantă judecătorească, pe calea contestatiei la titlul executoriu fiscal, adresată instantei de executare, pot fi cerute nu numai lămuriri cu privire la intelesul, intinderea sau aplicarea titlului, ci se pot invoca si apărări de fond cu privire la insăsi validitatea creantei fiscale.

O atare interpretare dă posibilitate subiectului procesual activ al contestatiei să se bucure de o procedură contradictorie in dovedirea dreptului său, de care nu ar fi putut beneficia anterior deoarece actul fiscal ce constituie titlu executoriu, fiind emis de un organ fără atributii jurisdictionale, nu are caracter jurisdictional.

Ca urmare, posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestatiei la executare subzistă numai in măsura in care actul ce constituie titlu de creantă fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal.

Dacă in procedura de individualizare a taxelor, impozitelor, contributiilor, datoriilor vamale si a accesoriilor la acestea este reglementată calea administrativ-jurisdictională de atac, respectiv aceea a contestatiei impotriva titlurilor de creantă fiscală sau a altor acte administrative fiscale, in cadrul procedurii executării silite a creantelor fiscale este reglementată, ca singură cale judiciară de atac, contestatia la executarea propriuzisă, prin care se contestă titlul de executare.

Excluderea de către legiuitor a instantei de contencios administrativ de la solutionarea contestatiilor indreptate impotriva titlului executoriu fiscal reiese din interpretarea comparativă, logică, a dispozitiilor art. 188 alin. (2) si ale art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală.

Sub acest aspect, este de observat că, dacă in cazul contestatiei impotriva titlului de creantă fiscală sau a altui act administrativ-jurisdictional s-a prevăzut expres, prin art. 188 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (versiunea 1 ianuarie 2007), că „Deciziile emise in solutionarea contestatiilor pot fi atacate la instanta judecătorească de contencios administrativ competentă”, referirea de la art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală că, in cazul executării silite, „Contestatia se introduce la instanta judecătorească competentă[...]”, nu poate fi interpretată decat in sensul că o atare competentă revine numai instantei de drept comun care, in raport cu reglementarea de la art. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, este judecătoria.

Asa fiind, pentru corecta aplicare a dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare, se impune a se stabili că judecătoria in circumscriptia căreia se face executarea este competentă să judece contestatia atat impotriva executării silite insesi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a indeplini un act de executare in conditiile legii, cat si impotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotărare dată de o instantă judecătorească sau de un alt organ jurisdictional, evident numai dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

În consecintă, in temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul in interesul legii si a se decide in sensul celor stabilite mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

In numele legii

DECID:

Admit recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In aplicarea dispozitiilor art. 169 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările si completările ulterioare, stabilesc:

Judecătoria in circumscriptia căreia se face executarea este competentă să judece contestatia, atat impotriva executării silite insesi, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a indeplini un act de executare in conditiile legii, cat si impotriva titlului executoriu in temeiul căruia a fost pornită executarea, in cazul in care acest titlu nu este o hotărare dată de o instantă judecătorească sau de un alt organ jurisdictional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată in sedintă publică, astăzi, 5 februarie 2007.

 

PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei