MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 176 (XX) - Nr. 593         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 7 august 2008

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 641 din 10 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 706 din 17 iunie 2008 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81-85 de la articolul unic pct. 19 (art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări

 

Decizia nr. 722 din 17 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 728 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 761 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Decizia nr. 781 din 1 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 282 alin. 3 si art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală si ale art. 74 alin. (4)-(6), art. 78 si art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor

 

Decizia nr. 799 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă si ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale

 

Decizia nr. 804 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 822 din 7 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

 

Decizia nr. 836 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 841 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România

 

Decizia nr. 844 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 728 din Codul civil

 

Decizia nr. 877 din 10 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi

 

Decizia nr. 878 din 10 iulie 2008 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si ale art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007

 

Decizia nr. 889 din 10 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România

 

Decizia nr. 891 din 10 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 79 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 641

din 10 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Ionel Găgeanu si Elena-Rodica Găgeanu în Dosarul nr. 293/59/2007 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

La apelul nominal răspunde avocatul Lucia Muresan, pentru autorul exceptiei, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului exceptiei, care pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, solicitând Curtii ca, interpretând textul de lege criticat, să constate că acesta încalcă dispozitiile art. 16 alin. (1) si ale art. 44 alin. (2) si (4) din Constitutie; depune la dosar note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public, luând cuvântul, solicită respingerea exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 29 noiembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 293/59/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Ionel Găgeanu si Elena-Rodica Găgeanu într-o cauză având ca obiect o contestatie împotriva unei decizii de respingere a notificării formulate în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) si ale art. 44 alin. (2) din Constitutie, deoarece persoanele care au fost actionare la o persoană juridică proprietară a unor imobile sunt îndreptătite să beneficieze de măsuri reparatorii numai în echivalent, desi bunurile există în materialitatea lor, fiind comod partajabile în natură. Textul criticat contravine si dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată întrucât autorii acesteia solicită Curtii Constitutionale modificarea dispozitiei legale, desi activitatea de legiferare este atributul exclusiv al legiuitorului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât cererea de a se constata că reglementarea este insuficientă nu constituie un veritabil motiv de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, sustinerea părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,'3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul cuprins:

„Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent si în următoarele cazuri:

a) persoana îndreptătită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor si a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu exceptia cazului în care persoana îndreptătită era unic asociat sau persoanele îndreptătite asociate erau membri ai aceleiasi familii."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi si ale art. 44 alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate, precum si dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Cu ocazia dezbaterii exceptiei, autorii acesteia, prin reprezentant, au cerut ca textul criticat să fie examinat si în raport de dispozitiile alin. (4) al art. 44 din Constitutie. Această cerere nu respectă dispozitiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate". Conform dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, „Curtea Constitutională hotărăste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate în fata instantelor [...]". Rezultă, chiar din norma constitutională, că motivarea exceptiei cu indicarea prevederilor constitutionale


Încălcate prin textul de lege criticat, precum si a substantei contrarietătii trebuie făcută anterior sesizării Curtii, si anume în momentul ridicării exceptiei de neconstitutionalitate în fata instantei de judecată. Curtea Constitutională este competentă să se pronunte numai în limitele sesizării.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.

Textul criticat face parte din actele normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă fostilor proprietari ai imobilelor care au trecut abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; prin acest text s-a stabilit că actionarii la persoane juridice proprietare ale imobilelor trecute în mod abuziv în proprietatea statului au dreptul la despăgubiri prin echivalent. În jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie s-a statuat că cei îndreptătiti la acordarea de măsuri reparatorii nu sunt proprietari, ci au doar vocatia de a deveni proprietari, astfel încât dispozitiile legale care reglementează modul de acordare a măsurilor reparatorii nu pot să încalce dispozitiile art. 44 alin. (2) din Constitutie referitoare la dreptul de proprietate, întrucât dreptul de proprietate al celor îndreptătiti este inexistent. Problema garantării si ocrotirii dreptului de proprietate se pune numai după constituirea si reconstituirea dreptului de proprietate. În aceIasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutională în jurisprudenta sa, în care a statuat că dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul sau de a primi despăgubiri se naste în viitor, prin aplicarea prevederilor legii care îi reconstituie aceste drepturi, de exemplu, Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995.

Curtea Constitutională constată că, pentru aceleasi considerente, dispozitiile criticate nu sunt contrare nici prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional al Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

De asemenea, Curtea constată că este nefondată si critica potrivit căreia prevederile legale contravin si dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece legiuitorul este îndreptătit ca pentru situatii deosebite să aplice un tratament juridic diferit. Astfel, legiuitorul poate opta ca, pentru ratiuni de interes general, să acorde persoanelor îndreptătite măsuri reparatorii prin restituirea în natură a imobilelor, dacă acestea au avut un drept de proprietate asupra lor sau să acorde despăgubiri persoanelor îndreptătite care erau actionari la persoane juridice proprietare ale unor imobile. În jurisprudenta sa, Curtea Constitutională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit. De exemplu, Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 lit. a) teza întâi din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Ionel Găgeanu si Elena-Rodica Găgeanu în Dosarul nr. 293/59/2007 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 706

din 17 iunie 2008

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81-85 de la articolul unic pct. 19 (art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări

 

Ioan Vida - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81-85 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări, modificată si completată prin Legea nr. 442/2004, exceptie ridicată de Primăria Municipiului Piatra Neamt în Dosarul nr. 28.167/3/CA/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

La apelului nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.


Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 11 ianuarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 28.167/3/CA/2007, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81~85 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări, modificată si completată prin Legea nr. 442/2004, exceptie ridicată de Primăria Municipiului Piatra Neamt într-o cauză având ca obiect o actiune în vederea obligării emiterii unui act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 81-85 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări, modificată si completată prin Legea nr. 442/2004, încalcă dispozitiile art. 16 alin. (1) si pe cele ale art. 135 alin. (1) si alin. (2) din Constitutie, deoarece creează pentru Societatea Comercială „Rodipet" - S.A. o situatie dominantă pe piata difuzării presei prin concesionarea directă a celor mai bune amplasamente destinate chioscurilor pentru difuzarea presei, încălcându-se astfel principiul concurentei loiale. Se mai arată că instituirea obligatiei autoritătilor locale de concesionare directă contravine principiilor autonomiei locale si al deconcentrării serviciilor publice, consacrate de art. 120 alin. (1) din Constitutie. Prevederile criticate încalcă si dispozitiile art. 44 alin. (1) teza întâi si pe cele ale art. 136 alin. (2) si (4) din Constitutie, deoarece încalcă dreptul de dispozitie al unitătii administrativ-teritoriale. În motivarea exceptiei, autorul acesteia invocă si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile criticate sunt contrare dispozitiilor art. 136 alin. (4) din Constitutie, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, prin care s-a statuat că sunt neconstitutionale prevederile legale ce obligă autoritătile publice să atribuie unor persoane juridice nominalizate bunurile proprietate publică sau activitătile si serviciile publice de interes local, prin contract de concesiune. Mai apreciază că prevederile criticate contravin si dispozitiilor art. 136 alin. (4) din Constitutie potrivit cărora concesionarea se poate face în conditiile legii organice, Legea nr. 442/2004 fiind o lege ordinară. De asemenea, contravin si dispozitiilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, întrucât statui are obligatia stabilirii unui cadru concurential, care să asigure concurenta loială. Critica referitoare la contrari etatea fată de dispozitiile art. 16 din Constitutie este neîntemeiată, deoarece principiul egalitătii este aplicabil cetătenilor, iar nu persoanelor juridice. Este neîntemeiată si critica referitoare la încălcarea art. 44 din Constitutie, pentru motivul că, referitor la domeniul proprietătii private, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate privată. Cât priveste critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 120 alin. (1) din Constitutie, consideră că acestea nu au incidentă în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,'3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică dispozitiile art. 81-85 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 30 aprilie 2004. În realitate, aceste dispozitii sunt cuprinse în Legea nr. 442/2004, pentru aprobarea ordonantei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004, si anume la articolul unic, punctul 19, având următorul cuprins: „Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 26 din 29 aprilie 2004 [...], cu următoarele modificări si completări:

19. După articolul 52 se introduc articolele 53-55 cu următorul cuprins:

«Art. 53. - Ordonanta Guvernului nr. 45/2004 [...] se modifică si se completează astfel:

5. După articolul 8 se introduc articolele 81-85 cu următorul cuprins:

„Art. 81. - Prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unitătilor administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate puncte de vânzare ale Societătii Comerciale «Rodipet» - S.A. Bucuresti, cu exceptia celor din municipiul Bucuresti, se atribuie acesteia printr-un contract de concesiune, la data intrării în vigoare a prezentei ordonante.

Art. 82. - Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau a unui caiet de sarcini si fără o formă de publicitate, prin negociere directă între cedent si societatea comercială, exceptie făcând situatiile în care planul de urbanism general, aprobat de autoritătile locale, impune schimbarea locatiei cu una identică ca suprafată si asezare comercială.

Art. 83. - Contractul de concesiune se încheie pe o durată de maximum 49 de ani, cu prelungirea de drept pe o durată de 24 de ani si 6 luni în situatia în care Societatea Comercială «Rodipet» - S.A. Bucuresti continuă exploatarea terenului concesionat pentru realizarea scopului initial.

Art. 84. - Societatea Comercială «Rodipet» - S.A. Bucuresti beneficiază de atribuirea directă printr-un contract de concesiune a terenurilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului, respectiv a unitătilor administrativ-teritoriale, cu exceptia celor din municipiul Bucuresti, pe care vor fi amplasate punctele de vânzare realizate pentru îndeplinirea programului de investitii asumat prin contractul de vânzare-cumpărare de actiuni.

Art. 85. - Concesiunea, potrivit prezentei ordonante, are ca obiect exclusiv utilizarea de către Societatea Comercială «Rodipet» - S.A. Bucuresti a terenurilor pentru amplasarea punctelor de vânzare în scopul îndeplinirii obiectului de activitate si nu poate fi extinsă la alte activităti."»"

Dispozitiile constitutionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) teza întâi referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 120 alin. (1) în partea referitoare la principiile autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice si art. 136 alin. (2) referitoare la garantarea si ocrotirea prin lege a proprietătii publice.

1. Critica referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie

Curtea constată că egalitatea este un drept fundamental aplicabil persoanelor fizice, care garantează egalitatea cetătenilor în fata legii, fără privilegii si fără discriminări, iar nu si persoanelor juridice. Persoanele juridice îsi pot exercita numai acele drepturi si îsi pot asuma acele obligatii care decurg din capacitatea lor juridică, stabilită prin actul normativ sau prin actul constitutiv de înfiintare. Asadar, exercitarea în mod diferentiat a drepturilor si asumarea obligatiilor persoanelor juridice concură la realizarea functiilor statului si la satisfacerea cerintelor atât de diverse ale societătii umane.

2. Critica referitoare la încălcarea art. 120 alin. (1) din Constitutie

Dispozitiile art. 120 alin. (1) din Constitutie se referă la principiul autonomiei locale si la cel al deconcentrării serviciilor publice în cadrul organizării administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Prin urmare, critica examinată nu are relevantă în cauză.

3. Critica referitoare la încălcarea art. 44 alin. (1) teza întâi, ale art. 135 alin. (1) si alin. (2) lit. a) si ale art. 136 alin. (2) si (4) din Constitutie

Curtea Constitutională constată că este neîntemeiată si sustinerea potrivit căreia textul criticat înlătură posibilitatea autoritătilor publice de a dispune liber de bunurile aflate în proprietatea publică sau privată a unitătilor administrativ-teritoriale, în conditiile legii privind regimul concesiunilor. În principiu, dreptul de proprietate publică este garantat si ocrotit prin lege, acesta însă nu are un caracter imuabil. Chiar în privinta concesiunii bunurilor proprietate publică, legiuitorul constituant a prevăzut la art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală că astfel de bunuri pot fi concesionate în conditiile legii organice. Dreptul de concesiune nu este un intermediu de restrângere a dreptului de proprietate, ci el este o institutie juridică specifică de dare în exploatare a bunurilor statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale si de intrare a lor în circuitul economic.

De asemenea, Curtea constată că măsura prevăzută de textul criticat pentru neconstitutionalitate poate fi considerată ca fiind menită să asigure „crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie" în domeniul difuzării publicatiilor periodice, fiind deci în consens cu dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie. Pentru a organiza economia României în conformitate cu dispozitiile alin. (1) al aceluiasi articol, pe baza principiului liberei initiative si al liberei concurente, menite să garanteze functionarea economiei de piată, statul român a elaborat, la nivel legislativ, strategia de privatizare, care a fost initiată prin Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat ca regii autonome si societăti comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990. Este de retinut că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări se integrează coerent în strategia natională de privatizare. Examinând constitutionalitatea dispozitiilor criticate, Curtea Constitutională trebuie să tină seama de faptul că economia românească, în parte, este încă în fază de tranzitie către economia de piată. De aceea nu se poate sustine că textul criticat încalcă principiile liberei initiative si al liberei concurente. Altminteri, ar însemna să se constate că întregul proces de privatizare s-a derulat cu încălcarea Constitutiei. Însă Curtea retine că instantele de judecată, prin care, în temeiul art. 126 din Constitutie, se realizează justitia, sunt competente să aprecieze dacă dispozitiile criticate mai sunt sau nu aplicabile în cauză, în raport cu stadiul procesului de privatizare al Societătii Comerciale „Rodipet" - S.A.

Ca argument pentru solutia de respingere a exceptiei, mai arătăm că dreptul de dispozitie al unitătilor administrativ-teritoriale este reglementat la nivel legal, si anume prin Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia. De aceea, legiuitorul ordinar poate ca, pentru salvgardarea unui interes public, să dispună, prin lege, asupra conditiilor de trecere a unor bunuri din domeniul public sau privat al unitătilor administrativ-teritoriale în domeniul statului. În egală măsură, legiuitorul îsi poate exercita prerogativa de exponent al suveranitătii nationale si să reglementeze, în respectul Constitutiei, constituirea unor drepturi reale în favoarea unor persoane juridice ce desfăsoară activităti de utilitate publică.

Fată de aceste considerente expuse în limitele sesizării de neconstitutionalitate, Curtea constată că exceptia este nefondată, urmând să o respingă ca atare.

În aceIasi sens s-a mai pronuntat Curtea Constitutională, de exemplu prin Decizia nr. 434 din 15 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 9 mai 2008.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 81-85 de la articolul unic pct. 19 (art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societătilor comerciale aflate în portofoliul Autoritătii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizări, exceptie ridicată de Pimăria Municipiului Piatra-Neamt în Dosarul nr. 28.167/CA//2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 17 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 722

din 17 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Banca Internatională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency Spe'cialists S.P.R.L., în Dosarul nr. 1.769/283/2006 al Tribunalului Dâmbovita - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă avocatul stagiar Ionel lliescu, cu delegatie de substituire pentru avocatul Cosmin Vasile, cu împuternicire avocatială la dosar, pentru RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., precum si avocatul Marius Epure, cu împuternicire avocatială depusă în sedintă, pentru Centrul International Ecumenic si Consiliul de administratie al Băncii Internationale a Religiilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către avocatul Cosmin Vasile, prin care solicită acordarea unui termen de judecată, deoarece este în imposibilitate de prezentare din motive medicale. A anexat la această cerere adeverintă medicală, eliberată de Casa de Sănătate a Avocatilor - Filiala Bucuresti.

Avocatul stagiar Ionel lliescu arată că avocatul Cosmin Vasile nu se poate prezenta la acest termen de judecată din motive medicale, fapt dovedit cu adeverinta medicală.

Apărătorul ales al părtilor Centrul International Ecumenic si Consiliul de administratie al Băncii Internationale a Religiilor solicită respingerea cererii de amânare, întrucât, potrivit legii, avocatul în imposibilitate de prezentare are obligatia de a asigura substituirea sa de către un alt avocat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare.

Curtea, deliberând, în temeiul dispozitiilor art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de amânare.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părtilor Centrul International Ecumenic si Consiliul de administratie al Băncii Internationale a Religiilor solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, făcând referire si la jurisprudenta Curtii Constitutionale. Depune si concluzii scrise în acest sens.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 ianuarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.769/283/2006, Tribunalul Dâmbovita - Sectia civilă a

sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Banca Internatională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVA Insolvency Specialists S.P.R.L., în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect solutionarea unei actiuni în constatarea nulitătii absolute a actelor de executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale, întrucât prin aplicarea dispozitiilor legale se ajunge la anularea efectelor unei hotărâri judecătoresti si la instituirea unei alte căi de atac decât cele prevăzute de lege. Totodată, arată că dispozitiile criticate stabilesc un regim al nulitătilor care îngrădeste accesul liber la justitie.

Tribunalul Dâmbovita - Sectia civilă si-a exprimat opinia în sensul că dispozitiile criticate sunt constitutionale.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile criticate sunt norme de procedură, în deplină concordantă cu art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, precum si modalităti particulare de exercitare a drepturilor procedurale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă, cu următorul continut:

- Art. 105 alin. 2: „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părtii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulitătilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.";

- Art. 137: „Instanta se va pronunta mai întâi asupra exceptiilor de procedură, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.


Exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.";

- Art. 161: „Când instanta constată lipsa capacitătii de exercitiu al drepturilor procedurale a părtii sau când reprezentantul părtii nu face dovada calitătii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.

Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanta va anula cererea.";

Dispozitiile art. 399 si următoarele fac parte din sectiunea VI - „Contestatia la executare" din capitolul I -„Dispozitii generale" al cărtii a V-a -„Despre executarea silită".

Exceptia de neconstitutionalitate se raportează la prevederile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în fata legii, ale art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 24 privind dreptul la apărare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea, sunt invocate si prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveste art. 399 si următoarele, cuprinse în sectiunea VI - „Contestatia la executare" din capitolul I - „Dispozitii generale" al cărtii a V-a -„Despre executarea silită" din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronuntat în mai multe rânduri, de exemplu, prin Decizia nr. 249 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, sau prin Decizia nr. 454 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 23 decembrie 2003, respingând exceptia de neconstitu­tionalitate ca fiind neîntemeiată.

Curtea a retinut, în esentă, că procedura contestatiei la executare este destinată să înlăture neregularitătile comise cu prilejul urmăririi silite sau să expliciteze titlul executoriu ce urmează a fi valorificat. În cadrul solutionării contestatiei, instanta nu poate examina împrejurări care vizează fondul cauzei si care sunt de natură să repună în discutie hotărâri care emană de la organe cu activitate jurisdictională în fata cărora au avut loc dezbateri contradictorii, părtile având posibilitatea, cu acel prilej, de a invoca apărările de fond necesare. O solutie contrară sub acest aspect ar nesocoti principiul autoritătii de lucru judecat, ceea ce este inadmisibil.

Referitor la prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 64/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, Curtea a retinut că acestea nu contravin art. 21 din Constitutie si nici altor dispozitii constitutionale. Prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă reglementează doar ordinea în cadrul judecătii, iar nu întreaga problematică a exceptiilor, obligând instanta de judecată să se pronunte, înainte de a intra în fondul dezbaterilor, asupra exceptiilor de procedură, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Aceasta pentru a evita o judecată inutilă sau efectuarea unor acte de procedură care apoi ar trebui refăcute la altă instantă. Textul criticat asigură o legală administrare a justitiei, referindu-se la situatii ulterioare sesizării instantei judecătoresti, si se înscrie în spiritul principiilor constitutionale de dreptate si justitie.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

În plus, Curtea constată că sustinerile autorului exceptiei referitoare la posibilitatea anulării unei hotărâri judecătoresti ce constituie titlu executoriu sunt neîntemeiate, deoarece contestatia la executare este un mijloc procedural prin care se poate obtine anularea oricărui act de executare, nicidecum anularea unei hotărâri judecătoresti. Instanta de judecată ce solutionează contestatia va analiza dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispozitiilor legale sau va stabili întelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului ce se execută. Astfel, motivele invocate pe calea contestatiei la executare nu pot să se refere la chestiuni de fond, întrucât acestea au putut fi invocate în cursul judecătii în fond sau prin exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii judecătoresti ce constituie titlu executoriu. Curtea retine că, numai în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instantă judecătorească, se pot invoca în contestatia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu si numai dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. Prin urmare, dispozitiile criticate sunt în concordantă cu cele ale art. 129 din Constitutie.

Totodată, potrivit alin. 2 al art. 399 din Codul de procedură civilă, nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silită sau la efectuarea oricărui act de executare atrage anularea „actului nelegal", deci a actului de executare silită, iar nu a titlului executoriu, în spetă o hotărâre judecătorească.

Cât priveste dispozitiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea retine că acestea instituie nulitatea ca sanctiune procedurală care intervine - în anumite conditii - în cazul actului de procedură care nu îndeplineste conditiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fiind, asadar, în deplină concordantă cu prevederile constitutionale. Astfel, nu se poate sustine că s-ar putea ajunge la situatia în care orice persoană interesată să poată solicita, în temeiul art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, constatarea nulitătii absolute a unei hotărâri judecătoresti.

Referitor la criticile de neconstitutionalitate privind posibilitatea acordării unui singur termen de judecată în cazul în care instanta constată lipsa capacitătii de exercitiu a drepturilor procedurale a părtii sau când reprezentantul părtii nu face dovada calitătii sale, Curtea constată că dispozitiile art. 161 din Codul de procedură civilă sunt în deplină concordantă cu prevederile art. 21 si ale art. 24 din Constitutie. Astfel, pentru respectarea dreptului la apărare, legiuitorul a reglementat o solutie firească, si anume aceea de a se acorda un termen de judecată pentru împlinirea acestor lipsuri, iar dacă acestea nu se împlinesc, se va anula cererea. Dacă ar exista posibilitatea acordării mai multor termene de judecată pentru împlinirea acestor lipsuri, s-ar putea ajunge la tergiversarea nepermisă a cauzei.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată, pe de-o parte, că dispozitiile criticate nu instituie discriminări de natură a conduce la încălcarea prevederilor art. 16 din Constitutie, iar pe de altă parte, că nici prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt încălcate prin dispozitiile de lege criticate, deoarece nu s-a retinut restrângerea exercitiului vreunui drept sau al vreunei libertăti fundamentale si, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constitutională pretins a fi încălcată.

În final, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, stabilirea competentei instantelor si a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind tinut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constitutional. Or, Curtea a constatat că reglementările deduse controlului satisfac exigentele impuse de norma constitutională, fiind în deplină concordantă cu prevederile art. 16, art. 21, art. 24 si art. 53 din Legea fundamentală.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 105 alin. 2, art. 137, art. 161 si art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Banca Internatională a Religiilor, prin lichidator judiciar RVAInsolvency Specialists S.P.R.L., în Dosarul nr. 1.769/283/2006 al Tribunalului Dâmbovita - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 17 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 728

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de George Adrian Tofan în Dosarul nr. 6.255/200/2007 al Tribunalului Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei ca inadmisibilă, deoarece, prin criticile formulate, autorul acesteia urmăreste, în realitate, modificarea textului de lege criticat, operatiune ce nu apartine însă competentei Curtii Constitutionale. În subsidiar, apreciază că prevederile art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor nu contravin normelor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 19 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 6.255/200/2007, Tribunalul Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de George Adrian Tofan într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contraventie.

în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile legale atacate sunt neconstitutionale întrucât exclud posibilitatea ca recursul să fie judecat în toate cazurile de către Înalta Curte de Casatie si Justitie, ceea ce este de natură să încalce dreptul părtilor la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv la o instantă natională, principiul egalitătii, principiul universalitătii, principiul statului de drept si dreptul la apărare.

Tribunalul Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ opinează în sensul netemeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 2.733 din 7 aprilie 2008, punctul său de vedere în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece textele legale atacate nu contravin Constitutiei si nici Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă, modificate si completate prin art. I pct. 2, respectiv pct. 45 din Legea nr. 219/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, precum si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 25 iulie 2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul continut:

- Art. 2 pct. 3 din Codul de procedură civilă: „Tribunalul judecă: (...)

3. ca instante de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronuntate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.";

- Art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum si, în conditiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdictională sunt supuse recursului. Dispozitiile art. 282 alin. 2 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Recursul se solutionează de instanta imediat superioară celei care a pronuntat hotărârea în apel."

Exceptia de neconstitutionalitate se întemeiază pe prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenenta la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, potrivit legii, art. 16 alin. (1) si (2) privind principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, art. 20 - „Tratatele internationale privind drepturile omului", art. 21 alin. (1), (2) si (3) privind accesul liber la justitie, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 53 - „Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti", art. 126 -„Instantele judecătoresti" si ale art. 135 alin. (1) si (2) referitoare la principiile economiei de piată si obligatiile corespunzătoare ale statului român. De asemenea, sunt invocate si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei critică, în esentă, modalitatea prin care legiuitorul a reglementat competenta materială a instantelor de judecată, considerând că astfel sunt încălcate dreptul părtilor la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv la o instantă natională, principiul egalitătii, principiul universalitătii, principiul statului de drept si dreptul la apărare. În plus, autorul exceptiei apreciază că, „pentru o unitară aplicare a legii, recursul trebuie să fie judecat de către o instantă natională, în cazul nostru Înalta Curte de Casatie si Justitie".

Or, Curtea constată că asemenea sustineri, care vizează, practic, modificarea unor solutii legislative în sensul dorit de autorul exceptiei, nu pot avea caracterul unor veritabile critici de neconstitutionalitate. Totodată, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta „se pronuntă numai cu privire la constitutionalitatea actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

În plus, desi autorul exceptiei mentionează ca obiect al acesteia si prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, Curtea constată că nu există formulate critici de neconstitutionalitate care să evidentieze pretinsa relatie de contrarietate dintre acest act normativ si prevederile Constitutiei. Întrucât, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate", rezultă că si sub acest aspect exceptia de neconstitutionalitate are caracter inadmisibil.

În consecintă, Curtea urmează să respingă exceptia de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 pct. 3 si art. 299 alin. 1 si 2 din Codul de procedură civilă si ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de George Adrian Tofan în Dosarul nr. 6.255/200/2007 al Tribunalului Buzău - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 761

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela lonescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Regia Natională a Pădurilor - Directia Silvică Sibiu în Dosarul nr. 6.079/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Presedintele Curtii Constitutionale dispune apelul si în Dosarul nr. 1.021 D/2008, având ca obiect prevederile art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000, exceptie ridicată de Regia Natională a Pădurilor - Directia Silvică Sibiu în Dosarul nr. 6.027/306/2007 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării dosarelor.

Retinând identitatea de obiect, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.021 D/2008 la Dosarul nr. 909D/2008, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a exceptiei de neconstitutionalitate având ca obiect prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 si de respingere, ca devenită inadmisibilă, a exceptiei de neconstitutionalitate cu privire la prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, întrucât Curtea a admis exceptia prin Decizia nr. 602 din 20 mai 2008.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 6.079/306/2007, si încheierea din 27 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 6.027/306/2007, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997. Exceptia a fost ridicată de Regia Natională a Pădurilor - Directia Silvică Sibiu în actiuni civile formulate de Comuna Cristian si Comuna Răsinari privind reconstituirea dreptului de proprietate, în temeiul art. 31 din Legea nr. 1/2000.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile criticate sunt neconstitutionale, fiind contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1)si (2) si art. 44 alin. (1), (2) si (3) din Constitutie, întrucât permit persoanelor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere să dobândească în proprietate si bunuri, respectiv constructii cu destinatie specială care nu le-au apartinut niciodată si la edificarea cărora nu au participat. Consideră că textele de lege criticate sunt contrare si dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (2) si (3), deoarece eludează dreptul de acces la justitie si dreptul la un proces echitabil al proprietarilor bunurilor asupra cărora se reconstituie dreptul de proprietate.

Judecătoria Sibiu, având o opinie identică în cele două dosare, apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate. Arată că accesul liber la justitie este garantat prin normele procedurale care permit forme de interventie, atunci când se justifică un interes. De asemenea, consideră că principiul egalitătii de tratament poate avea în vedere numai subiecte de drept aflate în situatii identice. Totodată, apreciază că stabilirea persoanei îndreptătite la reconstituirea dreptului de proprietate, în conditiile art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000, este un aspect de interpretare si aplicare a legii.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constitutionale, nefiind contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 21 si ale art. 44 alin. (1), (2) si (3).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000. Art. 31 a fost modificat prin art. I pct. 36 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Prevederile art. 31 alin. (1) si (3) din Legea nr. 1/2000 au următorul cuprins:

„(1) Constructiile de pe terenurile forestiere care se retrocedează prin efectul prezentei legi si care au făcut parte din exploatatia forestieră la data trecerii în proprietatea statului se restituie fostilor proprietari sau, după caz, mostenitorilor acestora. [...]

(3) Constructiile de pe terenurile forestiere, inclusiv cele de corectare a torentilor, drumurile forestiere, sediile de cantoane silvice, cabanele de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, instalatii sau mijloace fixe, inclusiv cele aflate în curs de executie, amplasate în suprafetele care fac obiectul retrocedării, trec în proprietatea persoanelor fizice sau juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor."

Autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, ale art. 21 alin. (2) si (3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, precum si ale art. 44 alin. (1), (2) si (3) privind garantarea si ocrotirea proprietătii private.

1. Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 a mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 602 din 20 mai 2008 [în curs de publicare*)], Curtea a constatat că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată.

Curtea retine că, desi decizia mentionată nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al României, iar potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Constitutie, „(...) De la data publicării, deciziile sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor", sunt aplicabile în cauză prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, care prevăd că „Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale". Împrejurarea că decizia anterioară nu a fost încă publicată nu are relevantă fată de Curte, solutia prin care s-a constatat neconstitutionalitatea art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 fiindu-i opozabilă de la data pronuntării deciziei de admitere a exceptiei, respectiv 20 mai 2008.

Prin urmare, retinând că acest caz de inadmisibilitate a intervenit după sesizarea Curtii, urmează ca exceptia având ca obiect prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

2. Cât priveste prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, Curtea observă că, potrivit acestora, se restituie fostilor proprietari sau, după caz, mostenitorilor lor si constructiile care au făcut parte din exploatatia forestieră la data trecerii în proprietatea statului a terenurilor forestiere ce se retrocedează în temeiul acestei legi. Curtea constată că prevederile criticate nu aduc atingere principiului egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, întrucât se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei juridice, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

În ceea ce priveste invocarea art. 21 alin. (2) si (3) din Constitutie, Curtea retine că principiul accesului liber la justitie implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reglementări prin care se pot sustine si valorifica dreptul de acces la justitie si dreptul la un proces echitabil. Curtea constată că, în cauză, autorul exceptiei, care are calitatea de intervenient, a avut la îndemână calea procedurală a interventiei în interesul uneia dintre părtile procesului aflat pe rolul instantei de judecată, reglementată de art. 49 alin. 3 si următoarele din Codul de procedură civilă. Curtea observă că acesta a formulat cerere de interventie, admisă de altfel de către instantă. Asa fiind, Curtea nu poate retine contrarietatea textelor de lege criticate în raport de dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (2) si (3).

Totodată, Curtea constată că art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 nu contravine nici dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), (2) si (3) privind garantarea dreptului de proprietate. În acest sens, solutia de restituire către fostii proprietari sau, după caz, mostenitorilor acestora a constructiilor de pe terenurile forestiere ce se retrocedează în temeiul acestei legi este justificată de faptul că acestea au făcut parte din exploatatia forestieră la data trecerii terenurilor forestiere în proprietatea statului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Regia Natională a Pădurilor - Directia Silvică Sibiu în dosarele nr. 6.079/306/2007 si nr. 6.027/306/2007 ale Judecătoriei Sibiu.

2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de aceIasi autor în aceleasi dosare ale aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu


*) Decizia Curtii Constitutionale nr. 602 din 20 mai 2008 a fost publicată ulterior pronuntării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 15 iulie 2008.

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 781

din 1 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 282 alin. 3 si art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală si ale art. 74 alin. (4)-(6), art. 78 si art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 282 alin. 3 si art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală si ale art. 74 alin. (4)-(6), art. 78 si art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, exceptie ridicată de Constantin Tudorachi în Dosarul nr. 1/81/2007 al Curtii Militare de Apel.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Ministerul Apărării Nationale, domnul Felix Petcu, consilier juridic cu delegatie la dosar. Se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Apărării Nationale, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că nu poate fi retinută incompatibilitatea textelor de lege criticate cu dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale sau cu vreuna dintre celelalte dispozitii din Legea fundamentală invocate de autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 noiembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1/81/2007, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 282 alin. 3 si art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală si ale art. 74 alin. (4)-(6), art. 78 si art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Constantin Tudorachi, inculpatul care are calitatea de colonel militar în rezervă, într-o cauză penală aflată în stadiul procesual al recursului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt neconstitutionale, întrucât, pe de o parte, lipsesc unele cadre militare de accesul la o instantă ce îndeplineste toate conditiile de independentă si impartialitate, iar, pe de altă parte, instituie pentru magistratii militari un statut mai favorabil decât cel aplicabil magistratilor civili. De asemenea, se critică posibilitatea judecării unor persoane civile de către instantele militare.

Curtea Militară de Apel apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile criticate sunt constitutionale, fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale si conventionale invocate de autorul exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile reprezentantului Ministerului Apărării Nationale, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 282 alin. 3 si art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 282 alin. 3: „Curtea Militară de Apel: [...]

3. ca instantă de recurs, judecă recursurile împotriva hotărârilor pronuntate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.";

- Art. 40 alin. 1: „Când competenta instantei este determinată de calitatea inculpatului, instanta rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârsirea infractiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:

a) fapta are legătură cu atributiile de serviciu ale făptuitorului;

b) s-a dat o hotărâre în primă instantă."

De asemenea, obiect al exceptiei îl formează si dispozitiile art. 74 alin. (4)-(6), art. 78 si art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, al căror continut este următorul:

- Art. 74 alin. (4)-(6): „(4) Judecătorii si procurorii militari sunt militari activi si au toate drepturile si obligatiile ce decurg din această calitate.

(5) Salarizarea si celelalte drepturi cuvenite judecătorilor si procurorilor militari se asigură de Ministerul Apărării Nationale, în concordantă cu prevederile legislatiei privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritătii judecătoresti si cu reglementările referitoare la drepturile materiale si bănesti specifice calitătii de militar activ si, respectiv, de salariat civil al acestui minister.

(6) Acordarea gradelor militare si înaintarea în grad a judecătorilor si procurorilor militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Nationale.";

- Art. 78: „(1) Judecătorii si procurorii beneficiază de despăgubiri acordate din fondurile bugetare ale înaltei Curti de Casatie si Justitie, ale Ministerului Justitiei, Ministerului Public


sau, în cazul judecătorilor si procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării, în cazul în care viata, sănătatea ori bunurile le sunt afectate în exercitarea atributiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.

(2) Despăgubirile prevăzute la alin. (1) se acordă în conditiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.";

- Art. 82 alin. 7: „Judecătorii si procurorii pot opta între pensia de serviciu si pensia din sistemul public. Judecătorii si procurorii militari pot opta între pensia de serviciu si pensia militară de serviciu."

În opinia autorului exceptiei, textele de lege criticate contravin următoarelor dispozitii din Legea fundamentală: art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementărilor internationale privitoare la drepturile omului fată de legile interne în ipoteza existentei unor neconcordante, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil si art. 124 alin. (2) si (3) care statuează că justitia este unică, impartială si egală pentru toti si că judecătorii sunt independenti si se supun numai legii. Autorul exceptiei invocă în argumentarea criticii si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că autorul acesteia sustine, în legătură cu dispozitiile art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală, că acestea permit instantelor militare să judece cauze în care sunt părti persoane care nu au calitatea de militari activi, contravenind astfel dreptului la un proces echitabil si „egalitătii părtilor în fata jurisdictiilor". Curtea nu poate retine critica prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie, respectiv la art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, precum si la art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală privind egalitatea în fata legii. Esentială este calitatea pe care persoana o avea la momentul săvârsirii infractiunii, iar acest lucru este cu atât mai evident pentru ipoteza în care fapta săvârsită a avut legătură cu atributiile de serviciu ale făptuitorului, cum este cazul în spetă. În plus, prevederile art. 40 din Codul de procedură penală nu instituie niciun fel de discriminări între persoanele care, asa cum s-a petrecut în cazul autorului exceptiei, au fost trecute în rezervă după săvârsirea faptei, ele aplicându-se în mod egal tuturor învinuitilor ori inculpatilor aflati în aceeasi situatie juridică. De altfel, în virtutea dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul este liber să reglementeze competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată, cu conditia respectării celorlalte norme si principii prevăzute în Legea fundamentală, or, asa cum s-a arătat mai sus, prevederile art. 40 din Codul de procedură penală se circumscriu textelor constitutionale amintite.

În sustinerea criticii de neconstitutionalitate se invocă si Cauza Maszni împotriva României, 2006, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a retinut că instantele militare, chiar dacă ar prezenta garantiile de independentă si impartialitate necesare asigurării unui proces echitabil, ar putea, în concret, să pună părtile într-o situatie de inegalitate. Fată de această critică însă, instanta de contencios constitutional constată că nu este competentă să se pronunte asupra modului în care instantele judecătoresti îsi duc la îndeplinire, în mod concret, competentele stabilite prin lege, astfel că eventuala nesocotire a atributelor de independentă si impartialitate, în anumite cauze individuale, nu poate face obiectul controlului exercitat de Curtea Constitutională.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 282 alin. 3 din Codul de procedură penală, se sustine că sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, prin aceea că lipsesc cadrele militare inferioare si pe cele care nu îndeplinesc activităti judiciare de accesul la o instantă ce îndeplineste toate conditiile de impartialitate si independentă, alta decât instantele militare. Mai exact, autorul exceptiei este nemultumit de imposibilitatea de a se adresa înaltei Curti de Casatie si Justitie pentru exercitarea căii de atac a recursului. Cu privire la acest aspect, Curtea observă că, în jurisprudenta sa constantă, a statuat că accesul liber la justitie nu are semnificatia asigurării acestuia la toate structurile judecătoresti. Explicatia constă în aceea că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, precum si modalităti diferite de exercitare a drepturilor procedurale.

În fine, în sustinerea neconstitutionalitătii dispozitiilor criticate din Legea nr. 303/2004 se arată că „prevederile legale care reglementează cariera militară a judecătorilor si procurorilor militari, cât si avantajele de care acestia se pot bucura prin prisma carierei militare sunt în flagrantă contradictie cu dispozitiile constitutionale ce prevăd că judecătorii sunt independenti si se supun numai legii", precum si cu cele referitoare la egalitatea în fata legii, acestia fiind favorizati fată de judecătorii si procurorii civili. Curtea constată că această critică nu este întemeiată. Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea Constitutională a retinut că numirea, promovarea si evolutia carierei de magistrat a judecătorilor si procurorilor militari se fac în aceleasi conditii ca si în cazul magistratilor de la celelalte instante judecătoresti si parchete, iar calitatea de militar activ în cadrul Ministerului Apărării Nationale nu conduce la stabilirea unei relatii de subordonare pe planul îndeplinirii atributiilor ce le revin ca magistrati.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 282 alin. 3 si art. 40 alin. 1 din Codul de procedură penală si ale art. 74 alin. (4)-(6), art. 78 si art. 82 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, exceptie ridicată de Constantin Tudorachi în Dosarul nr. 1/81/2007 al Curtii Militare de Apel.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 1 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 799

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă si ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă si ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Grantmetal" - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 8.921/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 8.921/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă si ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Grantmetal" - S.A. din Bucuresti în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect solutionarea unei cereri de ordonantă presedintială.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale întrucât prin interdictia impusă instantei de fond de a nu face aprecieri asupra stării de fapt si asupra dreptului dedus judecătii se îngrădeste dreptul părtilor de a-si sustine pozitia cu privire la problemele de fapt si de drept ale cauzei, precum si asupra probelor necesare aflării adevărului. Pe de altă parte, în conditiile în care părtile nu sunt citate, se creează riscul discriminării uneia dintre acestea în raport cu cealaltă.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială si-a exprimat opinia în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată întrucât, pe de-o parte, ordonanta presedintială este o procedură specială în care instanta poate doar „pipăind fondul" să dispună măsuri cu caracter vremelnic, iar pe de altă parte, posibilitatea solutionării cererii fără citarea părtilor în primă instantă este justificată de existenta urgentei.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului

Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale, cu referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 581 din Codul de procedură civilă si ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu următorul continut:

- Art. 581 din Codul de procedură civilă: „Instanta va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cererea de ordonantă presedintială se va introduce la instanta competentă să se pronunte asupra fondului dreptului.

Ordonanta va putea fi dată si fără citarea părtilor si chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgentă si cu precădere. Pronuntarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face în cel mult 48 de ore de la pronuntare.

Ordonanta este vremelnică si executorie. Instanta va putea hotărî ca executarea să se facă fără somatie sau fără trecerea unui termen.";

- Art. 133 din Legea nr. 31/1990: „(1) O dată cu intentarea actiunii în anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale de ordonantă presedintială, suspendarea executării hotărârii atacate.

(2) Presedintele, încuviintând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cautiune.

(3) împotriva ordonantei de suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronuntare."

Exceptia de neconstitutionalitate se raportează la prevederile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în fata legii si ale art. 21 privind accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că s-a pronuntat asupra dispozitiilor criticate raportate la prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3) si ale art. 24 prin Decizia nr. 449/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 29 mai 2007, statuând că, în concordantă cu art. 21 din Constitutie, legiuitorul a lăsat la latitudinea instantei, în temeiul rolului activ al judecătorului în procesul civil, obligarea reclamantului la depunerea unei cautiuni si stabilirea cuantumului acesteia. Instanta de judecată este singura în măsură să aprecieze asupra valorii cautiunii în raport cu împrejurările existente în spetă si cu scopul în care va fi depusă cautiunea, respectiv despăgubirea celor prejudiciati prin întârzierea executării hotărârii adunării generale a actionarilor. Curtea a mai retinut că, prin procedura reglementată de art. 133 din Legea nr. 31/1990, este posibilă, în calea de atac a recursului, examinarea ordonantei de suspendare atât sub aspectul legalitătii, cât si al temeiniciei, astfel că prevederile art. 21 din Constitutie referitoare la accesul liber la justitie nu sunt încălcate.

Referitor la dispozitiile art. 581 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat prin Decizia nr. 1.235/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 14 februarie

2008, că legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură - cum este aceea că ordonanta va putea fi dată si fără citarea părtilor - în considerarea unor situatii deosebite. Astfel, specificul ordonantei presedintiale este dat de faptul că măsurile luate pe această cale presupun urgenta, sunt vremelnice, iar instanta de judecată nu poate să judece fondul dreptului. Prin urmare, Curtea a constatat că este pe deplin justificată solutia legislativă privind posibilitatea judecării ordonantei presedintiale si fără citarea părtilor, dispozitiile art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă fiind constitutionale.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 din Codul de procedură civilă si ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Grantmetal" - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 8.921/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 804

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Ioan Man în Dosarul nr. 1.927/219/2007 al Tribunalului Cluj - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.927/219/2007, Tribunalul Cluj - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din Codul de procedură civilă. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Ioan Man în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect solutionarea unui apel.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale, întrucât exclud posibilitatea ca hotărârea care prejudiciază interesele unei persoane care nu a fost parte în proces să fie atacată si de aceasta.

Tribunalul Cluj - Sectia civilă si-a exprimat opinia în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece recurentul are posibilitatea de a se adresa instantei de judecată pentru apărarea drepturilor sale prin formularea unei cereri proprii de chemare în judecată împotriva persoanelor care îi încalcă dreptul de proprietate.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,'3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din Codul de procedură civilă, cu următorul continut:

- Art. 294 alin. 1: „în apel nu se poate schimba calitatea părtilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată si nici nu se pot face alte cereri noi. [...]";

-Art. 316: „Dispozitiile de procedură privind judecata în apel se aplică si în instanta de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol."

Exceptia de neconstitutionalitate se raportează la prevederile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie, ale art. 44 alin. (2) si (3) privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că s-a pronuntat asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 294 din Codul de procedură civilă prin Decizia nr. 424 din 25 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 26 iunie 2006. Cu acel prilej, Curtea a statuat că interdictia introducerii unor cereri noi în apel este justificată de caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părtilor. Solutia derivă din rolul instantei de apel, si anume acela de a examina regularitatea hotărârii primei instante cu privire la pretentiile ce au fost deduse în fata sa. De asemenea, Curtea a retinut că interdictia introducerii de cereri noi în apel nu îngrădeste accesul liber la justitie, întrucât nimic nu împiedică părtile în proces să formuleze noi pretentii pe calea unei alte actiuni civile.

Întrucât textul de lege criticat nu împiedică în niciun mod părtile interesate să se adreseze justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si intereselor legitime, iar în acest cadru să beneficieze de toate garantiile ce caracterizează dreptul la apărare, respectiv dreptul la un proces echitabil, nu poate fi retinută nici pretinsa încălcare a art. 24 din Legea fundamentală.

Neintervenind elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în această decizie îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Cu privire la sustinerile autorului exceptiei referitoare la faptul că, fiind tert dobânditor al unui drept real, nu poate face recurs împotriva unei sentinte civile date într-un litigiu în care nu a fost parte, ceea ce contravine prevederilor constitutionale ale art. 21 si celor ale art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, autorul exceptiei are posibilitatea de a se adresa justitiei, pe calea unei actiuni proprii, pentru apărarea drepturilor sale, în spetă a dreptului de proprietate. Faptul că nu poate exercita o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoresti pronuntate într-un litigiu în care nu a fost parte nu are semnificatia îngrădirii accesului liber si efectiv la o instantă judecătorească.

De asemenea, Curtea retine că prevederile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt încălcate prin dispozitiile de lege criticate, deoarece nu s-a retinut restrângerea exercitiului vreunui drept sau al vreunei libertăti fundamentale si, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constitutională pretins a fi încălcată.

În ceea ce priveste dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (2) si (3) privind dreptul de proprietate privată si ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private, precum si cele ale art. 1 din Protocolul 1 la Conventie, privind proprietatea, Curtea observă că acestea nu au relevantă în solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate referitoare la norma procesual civilă potrivit căreia în apel nu se poate schimba calitatea părtilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată si nici nu se pot face cereri noi.

În final, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, stabilirea competentei instantelor si a procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind tinut desigur ca în procesul de legiferare să se circumscrie cadrului constitutional. Or, Curtea a constatat că reglementările deduse controlului satisfac exigentele impuse de norma constitutională, fiind în deplină concordantă cu prevederile art. 21, art. 24 si art. 53 din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 294 alin. 1 si ale art. 316 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Ioan Man în Dosarul nr. 1.927/219/2007 al Tribunalului Cluj - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 822

din 7 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmbovita - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 3 iulie 2008 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, iar, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronuntării pentru data de 7 iulie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 21 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 7.222/120/2007, Tribunalul Dâmbovita - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucuresti într-o actiune de contencios administrativ, introdusă de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică, având ca obiect anularea autorizatiei de construire emise de primarul sectorului 1 Bucuresti, textul de lege criticat constituind temeiul de drept invocat de reclamantă în actiune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine următoarele:

Potrivit art. 120, art. 121 si art. 122 din sectiunea a 2-a - „Administratia publică locală", cuprinsă în cap. V - „Administratia publică" din Constitutie, rezultă că, la nivelul comunelor si oraselor, autonomia locală se realizează prin consiliile locale alese si primarii alesi, aceste autorităti administrative autonome având misiunea de a rezolva treburile publice din comune si orase, în timp ce consiliul judetean reprezintă autoritatea administratiei publice al cărei rol este coordonarea activitătii consiliilor comunale si orăsenesti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judetean.

Dezvoltând prevederile constitutionale de mai sus, Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 precizează că primarul este seful administratiei publice locale, autoritate unipersonală care emite dispozitii ce devin obligatorii după aducerea lor la cunostinta persoanelor interesate, iar consiliul judetean si Consiliul General al Municipiului Bucuresti reprezintă autorităti colegiale având competente de coordonare a activitătilor consiliilor comunale si orăsenesti, respectiv ale sectoarelor din Bucuresti. Chiar dacă legislatia natională în materie instituie pentru administratia publică locală un regim de largă autonomie, se arată că există si elemente necesare de centralizare pentru asigurarea echilibrului corespunzător între organele centrale si cele locale, astfel cum prevede si art. 4 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997.

Totodată, legislatia internă referitoare la „conservarea Patrimoniului Cultural National Imobil" transpune în practică principiul constitutional al autonomiei locale, primarului revenindu-i, de exemplu, o serie de atributii, astfel cum rezultă din art. 47 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sau art. 4 alin. (1) lit. c) pct. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii.

Or, dispozitiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 încalcă principiul autonomiei locale prin aceea că scot din competenta primarilor - autorităti executive - atributia de eliberare a autorizatiilor de construire sau de desfiintare „pentru imobile aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate" si o includ în competenta consiliului judetean si a Consiliului General al Municipiului Bucuresti - autorităti colegiale, deliberative - în conditiile în care competenta emiterii tuturor celorlalte autorizatii de construire, modificare sau desfiintare a imobilelor revine, potrivit legii, primarilor. Se arată că o asemenea reglementare specială nu se justifică, deoarece autorizatia de construire a unui imobil nu poate fi emisă în afara planurilor urbanistice, toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor si serviciilor deconcentrate ale acestuia, după caz. Asadar, protectia efectivă a zonelor de protectie a monumentelor istorice se realizează prin aceste mijloace, neavând relevantă dacă autorizatia este eliberată de consiliul judetean sau de primar.

Dispozitia art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 contravine si art. 122 alin. (1) din Constitutie prin aceea că transformă consiliul judetean, autoritate a administratiei publice, constituită si învestită cu atributii de coordonare, într-un organism de executie, respectiv de „eliberare" a unui anume tip de acte administrative individuale, care nu au nicio legătură cu normele fundamentale invocate.

De asemenea, textul de lege criticat contravine si prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, art. 7 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si ale art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, texte referitoare la principiul egalitătii si la interzicerea discriminării. Discriminarea negativă decurge din procedura greoaie si de lungă durată, cu cheltuieli suplimentare, la care sunt supuse persoanele care detin în proprietate un teren aflat într-o zonă de protectie, în raport cu ceilalti proprietari de terenuri, cărora, pentru emiterea aceluiasi tip de autorizatii emise de primar, li se aplică proceduri clare, suple si operative.

În sfârsit, se arată că dispozitiile Legii nr. 422/2001 nu corespund nici exigentelor de tehnică legislativă sub aspectul necorelării si chiar contradictiei acestora cu texte cuprinse în alte acte normative în vigoare, cum ar fi Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii. În sensul sanctionării lipsei de coerentă a legislatiei sunt mentionate hotărâri pronuntate de Curtea Europeană Drepturilor Omului, de exemplu în cauza Păduraru contra României, 2005 sau cauza S.A. Dangeville contra Frantei, 2002.

Tribunalul Dâmbovita - Sectia comercială si de contencios administrativ nu îsi exprimă opinia fată de temeinicia exceptiei de neconstitutionalitate, contrar dispozitiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale trebuie să cuprindă opinia instantei asupra exceptiei.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curtii Constitutionale, consideră că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere arată că «Din analiza dispozitiilor legale nu rezultă încălcarea, sub niciun aspect, a principiului constitutional al autonomiei locale reglementat de art. 120 alin. (1) din Constitutia României, republicată, care stabileste principiile pe care trebuie să se bazeze administratia publică din unitătile administrativ-teritoriale. Textul analizat nu face decât să se conformeze acestor principii, precum si celorlalte dispozitii din Legea fundamentală, respectiv art. 122 alin. (2), care stabileste: „Consiliul judetean este ales si functionează în conditiile legii."

Nici sustinerea potrivit căreia este încălcat art. 122 alin. (1) din Constitutia republicată nu poate fi primită, argumentele expuse în acest sens referindu-se de fapt la aspecte de interpretare a dispozitiilor legale si nu la motive de neconstitutionalitate a dispozitiilor vizate, ceea ce face obiectul activitătii instantelor de judecată.

Cât priveste invocarea încălcării art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, apreciem că principiul egalitătii cetătenilor în fata legii nu este afectat, câtă vreme textul de lege se aplică tuturor celor aflati într-una dintre situatiile expuse de ipoteza normei legale.»

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice sunt neconstitutionale, sub aspectul nerespectării art. 120 alin. (1) si art. 122 alin. (1) din Constitutie.

Referitor la critica de neconstitutionalitate fată de prevederile art. 120 alin. (1) din Legea fundamentală, privind principiile de bază ale administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, se arată, în esentă, că, fată de institutia primarului, consiliul judetean si Consiliul General al Municipiului Bucuresti sunt autorităti colegiale cu atributii de coordonare a activitătii consiliilor comunale sau orăsenesti, respectiv a celor de sector din municipiul Bucuresti, în vederea ducerii la îndeplinire a serviciilor publice de interes judetean sau la nivelul capitalei. Or, excluderea, prin dispozitiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, din sfera competentei primarilor, în calitate de autorităti executive, având un caracter unipersonal, a atributiei de a elibera autorizatia de construire, modificare sau desfiintare având ca obiect imobilele situate în zona de protectie a monumentelor istorice, si comutarea acestei atributii în sarcina consiliului judetean sau a Consiliului General al Municipiului Bucuresti, încalcă principiul autonomiei locale consacrat de art. 120 alin. (1) din Constitutie. Dimpotrivă, dispozitiile art. 47 din aceeasi lege, care prevăd competentele primarului în domeniul protejării monumentelor istorice, respectă acest principiu si sunt în acord cu prevederile Cartei Europene a Autonomiei Locale, care dispun că „exercitiul responsabilitătilor publice trebuie, de manieră generală, să revină, de preferintă, acelor autorităti care sunt cele mai apropiate de cetăteni". De aceea, nu se poate considera că dispozitiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 sunt justificate de interesul general al obiectivelor protejate si al lucrărilor de executat, pe motiv că acest interes ar depăsi sfera de competentă a primarului si s-ar încadra astfel în atributiile consiliului judetean sau ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, deoarece, indiferent de emitentul autorizatiei, adevărata autoritate care asigură o protectie efectivă, prin conditionarea emiterii autorizatiei de avizarea prealabilă, este Ministerul Culturii si Cultelor.

Cât priveste critica de neconstitutionalitate fată de prevederile art. 122 alin. (1) din Constitutie, si aceasta este întemeiată, deoarece consiliul judetean are atributii de coordonare si nu atributii de executie, acestea din urmă revenind, potrivit legii, consiliilor comunale, orăsenesti sau municipale. Totodată, art. 122 din Legea fundamentală nu include consiliul judetean în sfera autoritătilor prin care se realizează autonomia locală, acesta având atributii în ceea ce priveste raporturile dintre autoritătile locale, comunale, orăsenesti sau, dup caz, judetene si autoritătile statului. De altfel, sunt de esenta autonomiei locale dreptul si capacitatea efectivă a autoritătilor administratiei publice locale de a solutiona si gestiona toate treburile publice, în baza mandatului reprezentativ din partea colectivitătii.

În legătură cu pretinsa neconstitutionalitate fată de art. 16 alin. (1) din Constitutie, Avocatul Poporului apreciază că aceste norme nu sunt incidente în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, care au următoarea redactare: „Consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti au următoarele atributii: (...) d) eliberează autorizatii de construire sau de desfiintare pentru monumente istorice si pentru imobile aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, numai pe baza si în conditiile avizului Ministerului Culturii si Cultelor sau ale serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor, după caz."

Autorul exceptiei apreciază că textul de lege criticat contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constitutionale ale art. 120 alin. (1), care consacră principiile de bază ale administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, respectiv principiile descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice, ale art. 122 - „Consiliul judetean" si ale art. 16 alin. (1), care instituie principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si ale art. 14 din


Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, texte referitoare la principiul egalitătii si la interzicerea discriminării, precum si ale art. 4 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, referitoare la întinderea autonomiei locale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată si urmează să o respingă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

I. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare la prevederile art. 120 alin. (1) din Constitutie

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, scoaterea, prin dispozitiile art. 48 lit. d), din competenta primarilor -autorităti executive - a atributiei de a elibera autorizatii de construire sau de desfiintare „pentru imobilele aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate" si includerea acestei atributii în competenta consiliului judetean sau a Consiliului General al Municipiului Bucuresti - autorităti colegiale, deliberative - încalcă principiul autonomiei locale prevăzut de art. 120 alin. (1) din Constitutie.

De altfel, din ansamblul criticilor de neconstitutionalitate se deduce că acestea vizează aspecte ce tin de competentele primarului si de atributiile consiliilor judetene si ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti, stabilite prin Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii si Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, în corelare cu principiul autonomiei locale ce guvernează administratia publică din unitătile administrativ-teritoriale.

Fată de criticile formulate, Curtea observă următoarele:

Administratia publică locală este reglementată, potrivit Legii fundamentale, în sectiunea a 2-a, cap. V din titlul III, care cuprinde principiile de bază - art. 120, autoritătile comunale si orăsenesti - art. 121, consiliul judetean - art. 122 si prefectul -art. 123.

În strânsă legătură cu normele enuntate sunt de mentionat si prevederile art. 3 alin. (3) din Constitutie referitoare la teritoriul României, care stipulează că „Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, orase si judete. În conditiile legii, unele orase sunt declarate municipii".

Administratia publică locală din unitătile administrativ-teritoriale se circumscrie la autoritătile administratiei publice locale prin care se realizează autonomia locală în comune si în orase - consiliile locale alese si primarii alesi - si, respectiv, la consiliul judetean. În ce priveste consiliul judetean, este de observat că textul art. 122 din Constitutie, care defineste consiliul judetean ca autoritate a administratiei publice pentru coordonarea activitătii consiliilor comunale si orăsenesti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judetean, este inclus în sectiunea a 2-a -Administratia publică locală - din cap. V al titlului III din Constitutie, fiind supus acelorasi principii prevăzute de art. 120 din Constitutie si celui de a fi ales în conditiile legii, stabilit distinct în art. 122 alin. (2) din Legea fundamentală.

Asadar, autorităti ale administratiei publice locale prin care se realizează autonomia locală sunt consiliile locale alese si primarii alesi la nivelul comunelor si oraselor, precum si consiliul judetean.

De altfel, si în doctrină se precizează că „autoritătile administratiei publice locale sunt autorităti ale administratiei publice prin care se realizează autonomia locală, autorităti administrative autonome, alese, ale comunelor, oraselor si judetelor". Se au în vedere „consiliile locale, primarii de la nivelul comunelor si oraselor, precum si consiliul judetean, ca elemente componente ale sferei administratiei publice locale".

Potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Legea fundamentală, organizarea administratiei publice locale, a teritoriului, precum si regimul general privind autonomia locală se reglementează prin lege organică.

Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, transferând în planul legislatiei nationale „Conceptul de autonomie locală" din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, a prevăzut la art. 3 alin. (1) că „prin autonomie locală se întelege dreptul si capacitatea efectivă a autoritătilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, în numele si în interesul colectivitătilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în conditiile legii", iar la alin. (2) al art. 3 s-a stipulat că „acest drept se exercită de consiliile locale si primari, precum si de consiliile judetene, autorităti ale administratiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat".

Asa fiind, sustinerea că „autonomia locală se realizează numai prin autoritătile comunale si orăsenesti" si că „art. 122 din Constitutie, care reglementează Consiliul judetean, nu îl include pe acesta în sfera autoritătilor prin care se realizează autonomia locală" nu poate fi primită. Autonomia locală nu poate fi restrânsă, asa cum se sustine, doar la nivelul comunelor si oraselor, exercitată fiind de consiliile locale alese si de primarii alesi.

II. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare la art. 122 alin. (1) Constitutie în opinia autorului exceptiei «articolul 48 lit. d) transformă consiliul judetean, autoritate a administratiei publice constituită si învestită cu atributii de coordonare, într-un organism de executie, respectiv de „eliberare" a unui anumit tip de acte administrative individuale, care n-au nicio legătură cu scopul prevăzut de art. 122 alin. (1) din Constitutie».

În ce priveste competenta conferită de art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 consiliilor judetene si Consiliului General al Municipiului Bucuresti de a elibera autorizatii de construire sau de desfiintare pentru monumente istorice si pentru imobile aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, Curtea retine că aceasta este în deplină concordantă cu dispozitiile art. 4 pct. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, potrivit căreia „competentele de bază ale autoritătilor administratiei publice locale sunt prevăzute de Constitutie sau de lege. Totusi această dispozitie nu împiedică atribuirea unor competente autoritătilor administratiei publice locale, în scopuri specifice si în conformitate cu legea". Totodată, la pct. 3 al art. 4 din Cartă se precizează că „exercitiul responsabilitătilor publice trebuie, de manieră generală, să revină, de preferintă, acelor autorităti care sunt cele mai apropiate de cetăteni. La atribuirea unei responsabilităti către o altă autoritate trebuie să se tină seama de amploarea si de natura sarcinii, precum si de cerintele de eficientă si economie".

Potrivit art. 122 alin. (1) din Constitutie, administratia publică la nivelul judetului se realizează prin consiliul judetean care este definit ca fiind „autoritatea administratiei publice pentru coordonarea activitătii consiliilor comunale si orăsenesti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judetean". Textul constitutional consfinteste competenta de bază a consiliilor judetene, dar nimic nu împiedică ca legiuitorul organic să atribuie consiliilor judetene competente specifice ca autorităti ale administratiei publice. În acest sens, Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 conferă consiliilor judetene, prin art. 91, mai multe categorii de atributii, dintre care unele executive, precum si alte atributii prevăzute de lege. Legiuitorul a apreciat ca autorizatiile de construire sau de desfiintare pentru monumente istorice si pentru imobile aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate să fie eliberate de autorităti deliberative - consiliul judetean si Consiliul General al Municipiului Bucuresti - tinând seama de semnificatia acestor lucrări, prin raportare la interesul general al societătii, scotându-le din sfera competentei primarilor - în calitate de autorităti executive, având un caracter unipersonal, fără ca prin aceasta să fie înfrânt vreun principiu de ordin constitutional. Art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 are un caracter special fată de art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, care constituie sediul materiei privind competenta de a emite diferentiat autorizatii de construire de presedintii consiliilor judetene, de primarul general al municipiului Bucuresti sau de primari, putând să cuprindă dispozitii derogatorii fată de acesta din urmă.

Se mai sustine că, întrucât „autorizatia de construire a unui imobil nu poate fi emisă în afara planurilor urbanistice general, zonal si de detaliu, toate elaborate cu avizul conform al Ministerului Culturii si Cultelor, rezultă că protectia efectivă se realizează prin aceste mijloace, neavând relevantă dacă autorizatia este eliberată de Consiliu sau de primar".

Interesul protejării unor obiective declarate monumente istorice impune avizul Ministerului Culturii si Cultelor sau al serviciilor publice deconcentrate ale Ministerului Culturii si Cultelor, după caz, în ceea ce priveste autorizarea construirii sau desfiintării pentru monumente istorice si pentru imobile aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate, dar, prin natura sa, acest interes poate depăsi sfera interesului local, intrând în sfera interesului general sau national, după caz. Importanta si valoarea deosebite ale unui anumit bun imobil declarat monument istoric, apartinând patrimoniului cultural local sau, după caz, patrimoniului cultural national, sunt cele care determină necesitatea ca un organ deliberativ si colegial să analizeze si să hotărască asupra emiterii unei astfel de autorizatii. În acest sens sunt atât prevederile art. 4 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, mai sus citate si invocate, de altfel, de autorul exceptiei, cât si ale art. 91 alin. (1) lit. f) din Legea administratiei publice locale nr. 215/2001, potrivit cărora consiliul judetean îndeplineste si alte atributii prevăzute de lege, în afara celor enumerate în text.

În vederea protejării monumentelor istorice din unitătile administrativ-teritoriale si a respectării prevederilor legale în acest domeniu, prin cap. II al titlului IV din Legea nr. 422/2001 au fost stabilite distinct atributiile autoritătilor administratiei publice locale - consilii locale, primari, consiliile judetene si Consiliul General al Municipiului Bucuresti -, acestora din urmă fiindu-le atribuită si competenta de a elibera autorizatii de construire sau de desfiintare pentru monumente istorice si pentru imobilele aflate în zona de protectie a monumentelor istorice sau în zonele construite protejate.

III. Cu privire la critica de neconstitutionalitate a art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, prin raportare la art. 16 din Constitutie, precum si cu privire la unele probleme de tehnică legislativă

Cât priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la pretinsa discriminare pe care textul de lege examinat o creează între acele persoane care obtin într-un mod mult mai facil autorizatii de construire eliberate în temeiul prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de constructii, fată de cele ce se supun prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001, Curtea constată că o astfel de critică este neîntemeiată, dată fiind evidenta deosebire dintre cele două categorii de subiecte de drept, destinatare ale unor acte normative diferite, pe care autorul exceptiei le compară.

De altfel, asa cum mentionează si Avocatul Poporului, dispozitiile art. 16 din Constitutie, referitoare la egalitatea cetătenilor în drepturi, nu sunt incidente în cauza de fată.

În sfârsit, Curtea nu poate retine nici critica referitoare la aspecte privind tehnica legislativă, lipsa de corelare sau chiar contradictia dintre diversele acte normative ce reglementează în domeniul eliberării autorizatiilor de constructii, întrucât Curtea Constitutională nu are competente în ceea ce priveste corelarea si armonizarea legislatiei în vigoare. Curtea verifică doar compatibilitatea legilor cu Constitutia si nu se pronuntă asupra eventualelor inadvertente sau necorelări existente în legislatie, probleme ce revin autoritătii legiuitoare.

IV. În raport cu considerentele mentionate la pct. I-III, Curtea constată că prevederile art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice nu contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1), art. 120 alin. (1)si art. 122 din Constitutie, ale art. 7 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si ale art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Millennium Building Development" - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 7.222/120/2007 al Tribunalului Dâmbovita - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 836

din 8 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă – procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Dumitru Răileanu în Dosarul nr. 25.637/245/2007 al Judecătoriei Iasi - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 3 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 25.637/245/2007, Judecătoria Iasi - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Dumitru Răileanu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul invocă art. 16 alin. (1), art. 21, art. 53 si art. 124 alin. (2) din Constitutie si sustine că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale deoarece, prin reglementarea judecării cererii de reexaminare de către însăsi instanta care a aplicat amenda, justitiabilii în cauză sunt privati de accesul efectiv la justitie, pe de o parte, si sunt supusi unui tratament juridic discriminatoriu în raport cu titularii altor categorii de cereri adresate instantei, pe de altă parte.

Judecătoria Iasi - Sectia civilă opinează că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, însusindu-si motivarea invocată de autorul exceptiei.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut: „Cererea se solutionează prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, de către instanta de judecată ori de presedintele instantei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste prevederi contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetătenilor, art. 21 care consacră liberul acces la justitie si dreptul la un proces echitabil, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justitiei.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 260 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007, Curtea, respingând exceptia de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, a statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competentei sale constitutionale, astfel cum este consacrată prin art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie, potrivit cărora „Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", iar „împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii".

De asemenea, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta solutionându-se de către instanta de judecată ori de presedintele instantei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constitutionale, întrucât instanta nu solutionează fondul litigiului. Cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea părtilor, în temeiul art. 85 din Codul de procedură civilă, si se solutionează prin încheiere irevocabilă. Există în acest caz doar posibilitatea de a reveni asupra amenzii sau despăgubirii, în scopul de a usura situatia persoanei obligate la plata acestora, reexaminarea apărând ca o cale specifică de retractare. Pe această cale nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeasi instantă care a pronuntat hotărârea judecă si cererea de reexaminare nu este de natură să influenteze aprecierea judecătorilor, întrucât aspectele analizate pe calea reexaminării sunt diferite de cele examinate în fond.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Dumitru Răileanu în Dosarul nr. 25.637/245/2007 al Judecătoriei Iasi - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

 

DECIZIA Nr. 841

din 8 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marilena Mincă – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România, exceptie ridicată de Mihai Gigei în Dosarul nr. 8.622/271/R/2007 al Judecătoriei Oradea - Sectia penală.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care sustine, în principal, că exceptia de neconstitutionalitate are caracter inadmisibil deoarece dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 au fost abrogate implicit prin efectul prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetătenilor români în străinătate, potrivit cărora „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă (...) orice alte dispozitii contrare (...)". În subsidiar, în ipoteza în care Curtea Constitutională apreciază că textul legal criticat este în vigoare, reprezentantul Ministerului Public consideră că acesta contravine prevederilor art. 25 si ale art. 53 din Constitutie, deoarece restrânge în mod disproportionat exercitiul dreptului la liberă circulatie. Deoarece măsura refuzului eliberării pasaportului sau a suspendării lui pe o perioadă fixă de 5 ani operează de drept, trebuie luate în considerare aspecte de oportunitate, iar orice restrângere a exercitiului unui drept trebuie motivată, particularizată si dispusă pe o durată rezonabilă, ce nu poate depăsi 3 ani, potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 30 ianuarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 8.622/271/R/2007, Judecătoria Oradea - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu­tionalitate a dispozitiilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România.

Exceptia a fost ridicată de inculpatul Mihai Gigei într-o cauză penală.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 sunt neconstitutionale în măsura în care stabilesc o restrângere a exercitiului unui drept - dreptul la liberă circulatie - pe o perioadă fixă de 5 ani, fără a exista o restrângere proportională (de exemplu de la 1 la 5 ani), în functie de situatia concretă care a determinat măsura dispusă (de exemplu, săvârsirea în formă consumată sau în forma tentativei, săvârsirea infractiunii de trecere frauduloasă a frontierei unui stat străin sau cea de călăuzire). Prin urmare, stabilirea unei pedepse unice, invariabile, pentru o serie de infractiuni diferite, prevăzute de art. 1-3 din aceeasi ordonantă, contravine normelor art. 53 alin. (2) din Constitutie, care permit restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti în anumite conditii, printre care si respectarea principiului proportionalitatii dintre măsura dispusă si situatia care a determinat aplicarea acelei măsuri.

Judecătoria Oradea - Sectia penală nu îsi expimă opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului


Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 sunt neconstitutionale.

Astfel, măsura suspendării, pentru o perioadă de 5 ani, a dreptului de folosire a pasaportului sau refuzul eliberării pasaportului pentru cetăteanul român, condamnat în temeiul prevederilor referitoare la trecerea ilegală a frontierei unui stat străin, nu întruneste conditiile constitutionale ale art. 53 prevăzute pentru restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, în sensul că nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres si limitativ stabilite la alin. (1) si nici nu respectă principiul proportionalitătii cuprins la alin. (2) al textului constitutional. Acest principiu presupune ca orice restrictie să corespundă scopului pentru care a fost prevăzută, în anumite limite strict necesare, în functie de situatia dată. De asemenea, prin stabilirea acestei sanctiuni fixe - 5 ani de suspendare a dreptului de folosire a pasaportului - judecătorul nu are posibilitatea să decidă în functie de situatia concretă existentă.

În plus, se apreciază că ordonanta de urgentă, în ansamblul ei, prin modul deficitar de redactare, nu corespunde exigentelor de tehnică legislativă, întrucât nu îndeplineste cele patru criterii de claritate, precizie, previzibilitate si predictibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să îsi poată conforma conduita, astfel încât să evite consecintele nerespectării normelor acesteia. De asemenea, consideră că normele Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 au căzut în desuetudine, având în vedere calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, în cadrul căreia este asigurată libera circulatie a persoanelor.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 septembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 252/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2002. Textul legal criticat prevede următoarele:

„Cetăteanului român condamnat în temeiul dispozitiilor art. 1-3 i se refuză eliberarea pasaportului sau, după caz, i se suspendă dreptul de folosire a acestuia pe o perioadă de 5 ani."

Articolele mentionate reglementează următoarele infractiuni si pedepse:

Art. 1. - trecerea ilegală a frontierei unui stat străin, pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani;

Art. 2. - racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia ori mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin sau organizarea uneia ori a mai multora dintre aceste activităti ilegale, pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, si tentativa la cele două infractiuni mentionate;

Art. 3. - initierea sau constituirea unei asocieri în scopul săvârsirii infractiunii prevăzute la art. 2 ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

Autorul apreciază că textul de lege indicat contravine prevederilor art. 53 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, iar măsura dispusă trebuie să fie proportională cu situatia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu si fără a aduce atingere existentei dreptului sau libertătii.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Critica autorului exceptiei se întemeiază pe prevederile art. 53 alin. (2) din Constitutie, sub aspectul încălcării principiului proportionalitătii, însă omite dispozitiile alin. (1) ale aceluiasi text fundamental. Potrivit acestora, „exercitiul unor drepturi sau al unor libertăti poate fi restrâns numai prin lege si numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor; desfăsurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamităti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav".

Măsura cuprinsă la art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001, constând în refuzul autoritătilor competente de a elibera pasaportul sau de a suspenda dreptul de folosire a acestuia pe o perioadă de 5 ani, este dispusă împotriva cetăteanului român condamnat printr-o hotărâre judecătorească pentru săvârsirea infractiunilor prevăzute la art. 1-3 din ordonanta de urgentă, referitoare la trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin. Efectul prevederilor de lege criticate este, într-adevăr, restrângerea exercitiului dreptului la liberă circulatie, prevăzut de art. 25 din Constitutie si de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, însă măsura contestată are caracterul unei măsuri speciale, instituite printr-un act normativ cu caracter special, ce vizează reglementarea si sanctionarea comportamentului infractional al cetătenilor români în străinătate.

Curtea apreciază că săvârsirea unor infractiuni legate de trecerea frauduloasă a frontierei unui stat străin, în diferite forme de gravitate, prezintă un pericol social ridicat pentru acel stat a cărui granită s-a trecut în mod fraudulos si, totodată, determină deteriorarea relatiilor externe ale României cu acel stat, cu grave consecinte sub numeroase aspecte referitoare la politica internatională, în ansamblul său. A fost optiunea legiuitorului adoptată în cadrul politicii penale a statului ca, prin instituirea măsurii de restrângere a exercitiului dreptului de liberă circulatie în străinătate pe o perioadă fixă de 5 ani, să se urmărească prevenirea si sanctionarea unor asemenea fapte, ce au un impact negativ asupra imaginii României în lume si îngreunează desfăsurarea în termeni amiabili a unor relatii externe mutuale, în special în contextul în care tara noastră are calitatea de nou membru al Uniunii Europene.

În concluzie, Curtea constată că măsura prevăzută de art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 este necesară într-o societate democratică, impusă din ratiuni de apărare a securitătii nationale, a ordinii publice si a drepturilor si libertătilor cetătenilor si vizează în egală măsură pe toti cei aflati în ipoteza normei, fiind, asadar, pe deplin justificată sub aspectul îndeplinirii conditiilor art. 53 din Constitutia României si ale art. 2 pct. 3 si 4 din Protocolul nr. 4 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România, exceptie ridicată de Mihai Gigei în Dosarul nr. 8.622/271/R/2007 al Judecătoriei Oradea - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 844

din 8 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 728 din Codul civil

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 728 din Codul civil, exceptie ridicată de Ionela Coculescu în Dosarul nr. 9.901/280/2007 al Judecătoriei Pitesti - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă partea Florina Arsene, prin avocatul lordache Sofronie, si partea Adriana Daniela Arsene, prin curator Severică-lonel Neagu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Avocatul solicită respingerea exceptiei ca neîntemeiată, arătând că exproprierea nu are legătură cu partajul succesoral, reglementat de dispozitiile art. 728 din Codul civil.

Curatorul solicită, de asemenea, respingerea exceptiei pentru aceleiasi motive.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 21 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 9.901/280/2007, Judecătoria Pitesti - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 728 din Codul civil, exceptie ridicată de Ionela Coculescu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul invocă art. 44 alin. (1) si (3) din Constitutie si sustine că dispozitiile legale atacate sunt neconstitutionale, întrucât încetarea stării de indiviziune pe cale judiciară, prin partajarea în natură si stabilirea unei sulte, constituie un act de expropriere, contrar Legii fundamentale.

Judecătoria Pitesti - Sectia civilă consideră exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordantă cu prevederile constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile prevederilor art. 728 din Codul civil, care au următorul continut: „Nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărteala succesiunii, chiar când ar exista conventii sau prohibitii contrarii.

Se poate face învoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de cinci ani. După trecerea acestui timp, învoirea se poate reînnoi."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste prevederi contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 alin. (1) si (3) referitoare la garantarea proprietătii private si conditiile în care poate opera exproprierea.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 143 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 martie 2006, Curtea a retinut că „este de principiu că proprietatea, în majoritatea cazurilor, este pură si simplă. Sunt situatii însă când proprietatea este afectată de modalităti si prezintă forme speciale. O astfel de modalitate a proprietătii o reprezintă proprietatea indiviză.

Această situatie însă, uneori, nu este avantajoasă pentru proprietari si nici favorabilă pentru exploatarea economică a bunurilor, din cauza dificultătii de a se exercita toate atributele dreptului de proprietate. De aceea, pentru asigurarea unei bune circulatii a bunurilor si în interesul coproprietarilor, legea prevede ca indiviziunea să poată lua sfârsit oricând si în mod liber. În consecintă, art. 728 din Codul civil dispune că «Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune». Desi art. 728 se referă, în principiu, la partajul succesoral, el contine o regulă ce se aplică la toate indiviziunile, oricare ar fi izvorul lor, astfel că orice proprietar poate cere iesirea din indiviziune prin partaj, fără ca ceilalti coproprietari să se poată opune, cu o singură exceptie, anume cea prevăzută de alineatul 2, si anume posibilitatea coproprietarilor de a conveni să rămână în indiviziune pe termen de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii acestei conventii la expirarea termenului".

Asadar Curtea a retinut că textul art. 728 din Codul civil contine suficiente mijloace de asigurare a respectării normelor constitutionale privind garantarea si ocrotirea proprietătii private, reprezentând totodată o aplicare a principiului potrivit căruia „Cetătenii beneficiază de drepturile si de libertătile consacrate prin Constitutie si prin alte legi si au obligatiile prevăzute de acestea".

De altfel, analizând criticile de neconstitutionalitate si argumentele aduse în sustinerea acestora, Curtea observă că pretinsa neconstitutionalitate a textului de lege criticat este dedusă din nemultumirea autorului exceptiei cu privire la modul de partajare al bunurilor aflate în indiviziune. În acest sens, Curtea constată că modalitatea efectivă prin care se realizează partajul succesoral este un atribut exclusiv al instantei de judecată, care trebuie să tină seama, la formarea si atribuirea loturilor, de criteriile stabilite prin dispozitiile art. 6739 din Codul de procedură civilă.

Ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, alart. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 728 din Codul civil, exceptie ridicată de Ionela Coculescu în Dosarul nr. 9.901/280/2007 al Judecătoriei Pitesti - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 877

din 10 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, exceptie ridicată de Dănut Mic'ulescu în Dosarul nr. 8.536/30/2007 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se prezintă, pentru Curtea de Conturi a României, consilier juridic Mihaela Dută, cu delegatie depusă la

dosar, constatându-se lipsa autorului exceptiei si a celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Curtii de Conturi a României solicită respingerea exceptiei, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate întrucât consideră că textul de lege criticat nu contravine art. 140 din Constitutie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 8.536/30/2007, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea


Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, exceptie ridicată de Dănut Miculescu într-o cauză având ca obiect despăgubiri civile.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textul de lege criticat este contrar art. 140 din Constitutie, prin aceea că „nu prevede sesizarea instantei de judecată, ci sesizarea Colegiului jurisdictional al Curtii". Or, autorul exceptiei consideră că, dacă Legea nr. 94/1992 ar fi fost armonizată cu Constitutia, art. 31 alin. (2) „ar fi dat dreptul Curtii de Conturi să sesizeze instantele de judecată, iar aceasta ar fi avut reprezentativitate în instantă, în sensul că ar fi putut să stea în instantă ca reclamantă, putând formula actiuni împotriva unitătilor administrative centrale sau teritoriale, sau ar fi putut reprezenta unitătile administrativ teritoriale în calitate de reclamante păgubite în instantă".

Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ consideră că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 117/2003, aprobată prin Legea nr. 49/2004, „activitatea jurisdictională, precum si personalul Curtii de Conturi au fost preluate de către instantele judecătoresti, iar potrivit art. 1 din ordonantă, până la constituirea instantelor judecătoresti specializate, litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi se solutionează de instantele judecătoresti ordinare".

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, sunt chiar în sensul art. 140 din Constitutie, ca urmare a adoptării Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 117/2003.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtii prezente si ale reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 16 martie 2000, cu modificările si completările ulterioare, text de lege care are următorul cuprins: „(2) Asupra rapoartelor, completul, astfel format, pronuntă încheieri prin care dispune fie descărcarea de gestiune, fie sesizarea Colegiului jurisdictional al Curtii sau, după caz, a colegiului jurisdictional al camerei de conturi, pentru stabilirea răspunderii juridice potrivit legii."

Autorul exceptiei sustine că textul de lege criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 140 referitoare la „Curtea de Conturi".

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

Potrivit criticilor formulate, art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 este neconstitutional întrucât „nu prevede sesizarea instantei de judecată, ci sesizarea Colegiului jurisdictional al Curtii", ceea ce contravine art. 140 alin. (1) teza finală din Constitutie, potrivit căruia, „[...] în conditiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi se solutionează de instantele judecătoresti specializate".

Analizând aceste sustineri, Curtea constată că art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 a mai făcut obiectul controlului de neconstitutionalitate pentru motive asemănătoare celor din prezenta cauză si, de asemenea, prin raportare la art. 140 alin. (1) teza a doua din Constitutie. Prin Decizia nr. 137 din 20 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, respingând exceptia, Curtea a statuat că, „potrivit art. 140 alin. (1) teza finală din Constitutie, litigiile rezultate din activitatea Curtii de Conturi sunt solutionate de către instantele judecătoresti specializate, iar faptul că o structură din cadrul Curtii de Conturi, denumită complet, sesizează instantele judecătoresti competente a stabili răspunderea juridică nu echivalează cu o încălcare a prevederilor constitutionale sus-mentionate".

Cele statuate prin decizia mentionată îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudente.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, exceptie ridicată de Dănut Miculescu în Dosarul nr. 8.536/30/2007 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-sef,

Gabriela Dragomirescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 878

din 10 iulie 2008

privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si ale art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia Miu - prim-magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si ale art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Bright Maritime" - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 5.907/212/2007 al Judecătoriei Constanta.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 18 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 5.907/212/2007, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Bright Maritime" - S.R.L. din Constanta într-o cauză având ca obiect obligatia de a face.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 încalcă dispozitiile art. 44 alin. (1), (2), (3), (4), (5) si (6) din Constitutie. Potrivit dispozitiilor criticate, dreptul de servitute se exercită pe durata existentei capacitătii energetice, fără ca în cuprinsul legii să se prevadă despăgubirea prealabilă a proprietarului terenului afectat perpetuu de lucrarea energetică de utilitate publică. Caracterul perpetuu al aservirii terenului are semnificatia unei exproprieri, întrucât proprietarul nu poate exercita dreptul de proprietate, astfel încât s-ar impune plata unei juste si prealabile despăgubiri, asa cum prevăd dispozitiile art. 44 alin. (5) din Constitutie.

Judecătoria Constanta si-a exprimat opinia potrivit căreia exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului

Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, având următorul cuprins:

- Art. 16: „Drepturile si obligatiile care decurg din autorizatia de înfiintare si din licente

[...]

(3) Drepturile de uz si de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar continutul acestora este prevăzut la art. 19 si se exercită pe toată durata existentei capacitătii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităti în functiune, reparatiei, reviziei, lucrărilor de interventie în caz de avarie.

[...]

(6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz si de servitute de către titularii de licente si autorizatii pot solicita încheierea de conventii, conform prevederilor alin. (5).

[...]

(9) Proprietarii terenurilor si titularii activitătilor afectati de exercitarea de către titularii de licentă si autorizatii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiti pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii:

- suprafata de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;

- tipurile de culturi si plantatii, precum si amenajările afectate de lucrări;

- activitătile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Cuantumul despăgubirii se stabileste prin acordul părtilor sau, în cazul în care părtile nu se înteleg, prin hotărâre judecătorească.

(10) Dreptul de uz si de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităti prevăzute la alin. (2) se stabileste si se exercită cu respectarea principiului echitătii, a dreptului de proprietate si a minimei afectări a acestuia.";


-Art. 19: „Drepturile si obligatiile titularilor de autorizatii de înfiintare si de licentă asupra proprietătii tertilor

(3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea functionării normale a capacitătii energetice se întinde pe toată durata functionării capacitătii, iar exercitarea lui se face ori de câte ori este necesar pentru asigurarea functionării normale a capacitătii. În exercitarea acestui drept, titularul licentei poate:

a) să depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalatii pentru întretinere, revizii, reparatii si interventii necesare pentru asigurarea functionării normale a capacitătii;

b) să instaleze utilaje si să lucreze cu acestea;

c) să desfiinteze sau să reducă culturi, plantatii ori alte amenajări existente si să restrângă activităti ale proprietarului, în măsura si pe durata strict necesare executării operatiilor de întretinere, reparatii, revizii sau interventii pentru asigurarea functionării normale a capacitătii, cu respectarea legislatiei în vigoare.

(4) Titularul licentei este obligat să înstiinteze în scris proprietarul bunurilor, terenurilor sau activitătilor care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacitătile energetice, cu exceptia cazurilor de avarii, situatie în care proprietarii sunt înstiintati în termenul cel mai scurt."

Dispozitiile constitutionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 44 alin. (1), (2), (3), (4), (5) si (6) referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia, Curtea retine că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietătile afectate de capacităti energetice, pe toată durata existentei acestora. Această sarcină constă în obligatia detinătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite interventia titularilor de licentă pentru lucrări de retehnologizare, reparatii, revizie sau de remedierea avariilor, în baza drepturilor de uz si servitute a acestora din urmă asupra proprietătilor respective. Aceste drepturi, stabilite potrivit art. 16 alin. (2) lit. a)-e) din lege, sunt acordate de legiuitor în scopul efectuării unor lucrări de utilitate publică, au caracter legal si se exercită pe toată durata existentei capacitătii energetice sau temporar, cu ocazia lucrărilor de interventie.

Curtea observă că, în argumentarea criticii sale, autorul exceptiei pleacă de la o premisă gresită constând în absolutizarea exercitiului prerogativelor dreptului său de proprietate, făcând abstractie de prevederile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit cărora „continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", ca si de acelea ale art. 136 alin. (5) care consacră caracterul inviolabil al proprietătii private „în conditiile legii organice".

Potrivit acestor dispozitii, legiuitorul ordinar este, asadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în acceptiunea principială conferită de Constitutie, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea Constitutională constată că, prin reglementarea dedusă controlului de constitutionalitate, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

Chiar dacă prin instituirea drepturilor de uz si servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său de proprietate, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes national -, reglementarea legală în sine nu relevă nicio contradictie cu art. 44 alin. (3) din Constitutie referitor la expropriere. Astfel, exercitarea drepturilor de uz si servitute asupra proprietătilor afectate de capacitătile energetice, cu titlu gratuit pe toată durata existentei acestora, desi are ca efect lipsirea celor interesati de o parte din veniturile imobiliare, nu se traduce într-o expropriere formală si nici într-o expropriere de fapt. În aceIasi sens cu cele expuse este si jurisprudenta în materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca de exemplu: Cauza „Sporrong si Lonnroth împotriva Suediei", 1982, în care s-a statuat că, întrucât autoritătile nu au trecut la exproprierea imobilelor petitionarilor, acestia puteau să îsi folosească bunurile, să le vândă, să le lase mostenire, să le doneze sau să le ipotecheze. Prin urmare, s-a apreciat că nu se poate asimila situatia cu o expropriere în fapt, deoarece, chiar dacă dreptul de proprietate a pierdut în substanta sa, el nu a dispărut.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (3), (6), (9) si (10) si ale art. 19 alin. (3) si (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Bright Maritime" - S.R.L. din Constanta, în Dosarul nr. 5.907/212/2007 al Judecătoriei Constanta.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,

Claudia Miu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 889

din 10 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor „art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România", exceptie ridicată de Ioan Brăescu, Ioan Iulian Brăescu si Daniel Brăescu în Dosarul nr. 740/45/2007 al Curtii de Apel Iasi - Sectia contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 14 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 740/45/2007, Curtea de Apel Iasi - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor „art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România".

Exceptia a fost ridicată de Ioan Brăescu, Ioan Iulian Brăescu si Daniel Brăescu într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o cerere de acordare a calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile „art. 5 din Legea nr. 173/2006", prin faptul ca impun un termen-limită pentru valorificarea unor drepturi prevăzute de lege, creează privilegii si discriminări în rândul titularilor acelor drepturi. În opinia autorilor, „această lege ar trebui să se aplice în permanentă, fără termen de aplicare, deoarece mai sunt cetăteni care au formulat" cereri de constatare a calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă.

Curtea de Apel Iasi - Sectia contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea unui termen înăuntrul căruia titularul unui drept subiectiv îsi poate exercita prerogativa conferită de lege nu contravine principiului egalitătii în drepturi, atât timp cât tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei le este aplicabil aceIasi tratament juridic, fără privilegii si fără discriminări.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, modificată si completată, sunt constitutionale. Acestea prevăd un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, în care persoanele aici prevăzute pot depune cerere pentru constatarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă, ceea ce nu este de natură a crea privilegii sau discriminări pe criterii arbitrare. În plus, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat în sensul constitutionalitătii textului legal criticat, prin deciziile nr. 466/2005 si nr. 270/2006.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România, ordonantă de urgentă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001. Din motivarea autorilor exceptiei, se constată însă că aspectele de neconstitutionalitate formulate vizează numai prevederile art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, modificate prin articolul unic din Legea nr. 670/2002 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 64/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 20 decembrie 2002, astfel că asupra acestora se va pronunta Curtea Constitutională. Dispozitiile art. 5 alin. (1) din


Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 au următoarea redactare:

„(1) Cererea poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de sotul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv, până cel târziu la data de 31 decembrie 2003."

În acest context, se impune a fi redate si dispozitiile art. II din Legea nr. 173/2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 22 mai 2006, care prevăd următoarele: „Se acordă un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora, sotul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă."

Autorii exceptiei apreciază că dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor la egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că problema supusă criticii prin prezenta exceptie de neconstitutionalitate, respectiv instituirea unui termen înăuntrul căruia titularii dreptului subiectiv pot formula cerere pentru constatarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă, astfel cum prevede art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, a mai fost examinată în jurisprudenta sa. Prin Decizia nr. 466 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 31 octombrie 2005, Curtea a respins exceptia, retinând, în esentă, că „instituirea unui termen în cadrul căruia se poate valorifica un drept nu poate crea o stare de inegalitate, de discriminare între persoanele aflate în aceeasi situatie, atât timp cât acestea actionează în concordantă si cu respectarea dispozitiilor legii. Imposibilitatea exercitării dreptului are natura unei sanctiuni legale, fiind o consecintă firească a nerespectării normelor juridice aplicabile. (...) recunoasterea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă si, ca urmare a recunoasterii acestei calităti, acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 nu pot avea loc sine die, stabilirea unui termen pentru exercitarea acestui drept fiind necesară pentru instituirea si mentinerea stabilitătii si securitătii raporturilor juridice civile si a ordinii de drept, specifice unui stat democratic. Lipsa de diligentă a titularului dreptului nu se poate constitui într-un argument pentru a sustine încălcarea principiului nediscriminării între persoanele care îsi exercită dreptul subiectiv în limitele termenului prescris si cele care, neglijând prevederile legale, sunt în situatia de a fi pierdut posibilitatea exercitării dreptului".

Întrucât, fată de cele retinute de Curtea Constitutională în jurisprudenta sa în materie, nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea practicii la care s-a făcut referire, cele aici retinute îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România, exceptie ridicată de Ioan Brăescu, Ioan Iulian Brăescu si Daniel Brăescu în Dosarul nr. 740/45/2007 al Curtii de Apel Iasi - Sectia contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 891

din 10 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 79 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 79 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Complexul de Porci" - S.A. din Brăila în Dosarul nr. 3.577/113/2007 al Tribunalului Brăila - Sectia comercială si contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul exceptiei, prin avocat Dinu Harabagiu, cu împuternicire avocatială depusă la dosar, lipsind partea Societatea Comercială „Pază si Constructii" - S.R.L. din Brăila, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul părtii prezente, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că, pentru motivele expuse în scris, dispozitiile art. 79 din Legea nr. 295/2004 contravin prevederilor art. 22, art. 23, art. 135 si art. 44 din Constitutie. Mai mentionează că punctul de vedere al Avocatului Poporului cuprinde referiri doar în ceea ce priveste alin. (1) al art. 79, nu si cu privire la alin. (2) al aceluiasi articol criticat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece textul de lege examinat nu contravine prevederilor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 27 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.577/113/2007, Tribunalul Brăila - Sectia comercială si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor „art. 79 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor".

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Complexul de Porci" - S.A. din Brăila într-o cauză comercială având ca obiect rezilierea unui contract de prestări servicii încheiat între părtile litigante.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că art. 79 din Legea nr. 295/2004, prin aceea că permit doar anumitor unităti specializate folosirea armelor letale pentru a asigura paza obiectivelor, contravin principiului egalitătii, îngrădesc dreptul la viată si la integritate fizică si psihică, precum si libertatea individuală ale salariatilor din unitătile care nu pot beneficia de o asemenea protectie si încalcă obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie, precum si cea de a garanta si ocroti în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular. În esentă, se arată că textul de lege criticat favorizează unitătile de stat si valorile acestora, în detrimentul altor societăti private care au de apărat, în egală măsură, valori materiale importante, având drept consecintă încălcarea tuturor drepturilor si principiilor fundamentale invocate.

Tribunalul Brăila - Sectia comercială si contencios administrativ apreciază că dispozitiile art. 79 din Legea nr. 295/2004 nu încalcă prevederile art. 16, art. 22, art. 23, art. 135 si ale art. 136 din Constitutie.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor sunt constitutionale. Instituirea unor reguli speciale privind autorizarea procurării armelor si munitiei de către societătile specializate de pază nu contravin principiului egalitătii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constitutie, si sunt conforme, în aceIasi timp, regulilor constitutionale prevăzute la art. 135, care stabilesc că accesul liber al persoanei la exercitarea unei activităti economice bazate pe libera initiativă se realizează în conditiile legii. Prevederile legale criticate dau expresie, totodată, preocupării statului pentru a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, precum si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. De asemenea, apreciază că dispozitiile art. 22, art. 23 si ale art. 136 din Constitutie, invocate, nu au incidentă în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozitiile „art. 79 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1,'nr. 583 din 30 iunie 2004. Întrucât atât autorul exceptiei, cât si instanta de judecată, prin opinia exprimată, au în vedere întregul articol 79 din lege, Curtea Constitutională urmează să se pronunte asupra constitutionalitătii prevederilor art. 79 din Legea nr. 295/2004, care au următoarea redactare:

Art. 79: Autorizarea procurării armelor si munitiei de către societătile specializate de pază: „(1) Societătile specializate de pază, constituite potrivit Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor, pot fi autorizate, la cerere, să procure de la armurierii autorizati în acest sens:

a) numai prin închiriere, arme letale, precum si munitia corespunzătoare, cu exceptia situatiilor în care aceste societăti sunt constituite în armurieri autorizati să efectueze operatiuni cu arme din această categorie.

b) sub orice formă prevăzută de lege, arme neletale, precum si munit[a corespunzătoare.

(2) în functie de activitătile legale de pază pe care le desfăsoară, societătile prevăzute la alin. (1) pot fi autorizate să procure arme si munitie, după cum urmează:

a) în cazul activitătilor de protectie a persoanelor: arme de apărare si pază - numai pentru protectia persoanelor prevăzute la art. 14 alin. (2), iar arme de autoapărare - pentru protectia celorlalte categorii de persoane;

b) în cazul activitătilor de pază a obiectivelor, bunurilor si valorilor: arme letale cu destinatie utilitară - numai pentru paza sediilor băncilor, partidelor parlamentare, santierelor arheologice, sediilor si punctelor de lucru ale societătilor care desfăsoară activităti ce constituie monopol de stat, a sediilor armurierilor, depozitelor de arme, munitii, materii explozive, substante toxice, substante stupefiante si medicamente care contin substante stupefiante, metale pretioase si pietre pretioase, obiectivelor la care se asigură paza cu jandarmi în cooperare cu societătile specializate de pază, poligoanelor în care se desfăsoară activităti cu arme letale, precum si a altor locuri prevăzute de lege în acest sens, iar arme neletale cu destinatie utilitară - pentru activitătile de pază a celorlalte obiective, bunuri si valori, desfăsurate potrivit legii;

c) în cazul activitătilor de pază a transporturilor unor valori importante: arme letale cu destinatie utilitară - numai pentru paza transporturilor cu arme, munitii, materii explozive, substante toxice, substante stupefiante si medicamente care contin substante stupefiante, metale pretioase si pietre pretioase, înscrisuri de valoare, sume de bani, titluri de credit, cecuri, precum si cu alte valori prevăzute de lege, iar arme neletale cu destinatie utilitară - pentru activitătile de pază a celorlalte categorii de transporturi.

(3) Inspectoratul General al Politiei Române tine evidenta centralizată a tuturor societătilor specializate de pază autorizate să procure, să detină si să folosească arme si munitie."

Autorul exceptiei apreciază că dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 - „Egalitatea în drepturi", art. 22 - „Dreptul la viată si la integritate fizică si psihică", art. 23 - „Libertatea individuală", art. 135 - „Economia"si ale art. 44 alin. (2) (si nu art. 136, gresit indicat), care consacră principiul garantării si ocrotirii proprietătii private în mod egal de lege, indiferent de titular.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că, în esentă, autorul acesteia critică faptul că, spre deosebire de vechea reglementare în domeniul regimului armelor de foc si al munitiilor, respectiv Legea nr. 17/1996, art. 79 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor restrânge aria persoanelor juridice autorizate să procure, să detină si să folosească arme letale numai la acele societăti specializate de pază prevăzute la alin. (2) lit. b) al articolului criticat - în principal, unităti de stat, în opinia sa -, fiind excluse si, în consecintă, discriminate, societătile comerciale cu capital privat care au ca obiectiv paza unor valori materiale la fel de importante ca si cele enumerate la art. 79 alin. (2) lit. b).

Examinând critica de neconstitutionalitate, fundamentată pe prevederile art. 16, art. 22, art. 23, art. 44 alin. (2) si ale art. 135 din Constitutie, Curtea constată că exceptia este neîntemeiată.

Principiul egalitătii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constitutie, are în vedere dreptul cetătenilor - deci, al persoanelor fizice - de a fi egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări. Prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constitutională a retinut că „Principiul egalitătii cetătenilor se aplică si persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetătenii îsi exercită un drept constitutional, cum este asocierea în partide politice." Or, dispozitiile art. 79 din Legea nr. 295/2004 nu se referă la exercitarea unui astfel de drept, ci au în vedere delimitarea unor categorii de destinatari ai prevederilor legale, din sfera societătilor specializate de pază pentru autorizarea procurării armelor si munitiilor. Prin urmare, prevederile art. 16 din Legea fundamentală nu au incidentă în cauză.

Pentru aceleasi ratiuni, nici dispozitiile art. 22 si ale art. 23 din Constitutie, invocate, referitoare la dreptul la viată si la integritate fizică si psihică, respectiv la libertatea individuală, nu au incidentă în cauză, în conditiile în care aceste norme se referă la persoane fizice, nu juridice.

În ceea ce priveste invocarea art. 44 alin. (2) (si nu art. 136, cum gresit indică autorul exceptiei) din Constitutie, Curtea constată că prevederile legale criticate nu afectează principiul potrivit căruia proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Faptul că legiuitorul delimitează, în cadrul societătilor specializate de pază, pe cele care, la cerere, pot fi autorizate pentru procurarea armelor letale, si cele care nu pot obtine această autorizatie, având la dispozitie doar posibilitatea utilizării armelor neletale, nu este de natură a opera o distinctie între proprietatea privată si cea publică. Criteriul în functie de care aceste societăti pot fi autorizate să procure arme si munitii este, potrivit art. 79 alin. (2) din Legea nr. 295/2004, activitătile legale de pază pe care le desfăsoară, si nu natura capitalului social - public sau privat - al acestora. Or, o asemenea diferentiere este pe deplin justificată, obiectivă si rezonabilă, având în vedere că regimul armelor si munitiilor comportă o reglementare strictă, care să evite punerea în pericol a sigurantei si ordinii publice sau a drepturilor si libertătilor individuale.

Referitor la critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 79 din Legea nr. 295/2004 fată de art. 135 din Constitutie, privind principiile economiei statului român, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi retinută. Reglementarea regimului armelor si munitiilor nu are nicio legătură cu principiile libertătii comertului si al protectiei concurentei loiale, ca principii de bază ale economiei de piată, si nu afectează nici obligatiile statului român de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie sau de a proteja interesele nationale în activitatea economică, financiară si valutară, astfel cum stabilesc normele constitutionale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 79 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor si munitiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Complexul de Porci" - S.A. din Brăila în Dosarul nr. 3.577/113/2007 al Tribunalului Brăila - Sectia comercială si contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi