MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A I

Anul 176 (XX) - Nr. 866            LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE            Luni, 22 decembrie 2008

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

            Decizia nr. 1.174 din 6 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

            Decizia nr. 1.177 din 6 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, precum si ale art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

 

            Decizia nr. 1.178 din 6 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unităti din sistemul justitiei

 

            Decizia nr. 1.179 din 6 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonanei Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acordă functionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, si pentru acordarea unor cresteri salariale pentru functionarii publici în anul 2008, precum si ale Ordonantei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupă functii de demnitate publică, precum s i unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale i a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale

 

            Decizia nr. 1.282 din 25 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

            Decizia nr. 1.288 din 2 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

            Decizia nr. 1.294 din 2 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (2) si art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

            Decizia nr. 1.297 din 2 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă

 

            Decizia nr. 1.303 din 2 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură civilă

 

            Decizia nr. 1.314 din 2 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

            Decizia nr. 1.344 din 9 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule

 

            Decizia nr. 1.348 din 9 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 68 alin. (2) si (3) si art. 69 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

 

            Decizia nr. 1.350 din 9 decembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008

 

Decizia nr. 12 din 18 februarie 2008

 

Decizia nr. 15 din 18 februarie 2008

 

Decizia nr. 17 din 10 martie 2008

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.174

din 6 noiembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 143/294/2008 al Judecătoriei Săliste.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, întrucât critica, asa cum a fost formulată de autorul exceptiei, a fost admisă prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 347/2007, în prezent textul de lege având o nouă reglementare.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 21 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 143/294/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Pompiliu Bota.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile criticate îngrădesc accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil si solutionarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece prevăd posibilitatea ca plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contraventie să poată fi depusă la instanta de judecată pe raza căreia a fost săvârsită fapta, iar nu si la instanta pe raza căreia domiciliază petentul. Având în vedere că „judecătorii domiciliază pe raza intimatului si sunt controlati în trafic de aceiasi politisti ale căror procese verbale sunt contestate, impartialitatea lor poate fi pusă la îndoială”. Mai mult, dacă petentul sau, eventual, martorii domiciliază departe de instanta competentă, pot să apară probleme care duc la tergiversarea solutionării cauzei într-un termen rezonabil.

Judecătoria Săliste apreciază că prin textul de lege atacat nu se aduce atingere dreptului petentului la un proces echitabil si nici dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, petentul având acces la o instantă independentă si impartială pentru solutionarea plângerii într-un termen rezonabil.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile art. 3 alin. (1) lit. c) si art. 262 din Ordonanta Guvernului nr. 25/2002 nu contravin principiului neretroactivitătii legii, ele urmând a fi aplicate începând cu data intrării lor în vigoare.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Din analiza sustinerilor autorului exceptiei de neconstitutionalitate si a încheierii de sesizare a Curtii Constitutionale rezultă că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 118 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, în forma anterioară modificărilor aduse prin art. I pct. 57 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 69/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Dispozitiile aveau următorul continut: „(5) Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit în termen instantei de judecată pe raza căreia a fost săvârsită fapta.”

Autorul exceptiei sustine că aceste dispozitii încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) si (3) referitoare la accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, precum si dispozitiile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art.10 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 347 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2007, a fost admisă exceptia referitoare la dispozitiile art. 118 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, retinându-se că textul de lege criticat, prin instituirea obligatiei de depunere a plângerii contraventionale la organul constatator, îngrădeste accesul direct la justitie atât timp cât nu prevede ca alternativă si posibilitatea ca plângerea să poată fi depusă si la instanta de judecată. Ulterior, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul a pus în acord dispozitiile art. 118 cu Decizia Curtii Constitutionale.

Analizând noua reglementare, Curtea observă că solutia legislativă care face obiectul criticilor în prezenta cauză, si anume competenta solutionării plângerii de instanta în raza căreia a fost constatată fapta contraventională, a fost preluată de dispozitiile art. 118 alin. (1) din ordonantă, care prevăd că „împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competentă a fost constatată fapta”. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunta cu privire la constitutionalitatea acestor prevederi.

Asa fiind, Curtea constată că dispozitiile art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008. Cu acel prilej, Curtea a retinut că textul de lege criticat, care instituie norme de procedură privind solutionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, nu îngrădeste accesul liber la justitie al persoanelor interesate si nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, reglementarea competentei teritoriale a instantelor judecătoresti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contraventie prin care se constată încălcări ale dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice este menită să dea expresie garantiilor constitutionale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii politiei rutiere. În plus, această modalitate de reglementare reprezintă optiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie, privind competenta si procedura în fata instantelor judecătoresti.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii, atât considerentele, cât si solutia deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 143/294/2008 al Judecătoriei Săliste.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.177

din 6 noiembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, precum si ale art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, precum si art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Legal Services” - S.R.L., Societatea Comercială „Nicol Lex” - S.R.L. si Societatea Comercială „Legal Adviser” - S.R.L. în Dosarul nr. 793/121/2006 al Tribunalului Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 23 mai 2008, pronuntată în Dosarul nr. 793/121/2006, Tribunalul Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, precum si ale art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Legal Services” - S.R.L., Societatea Comercială „Nicol Lex” - S.R.L. si Societatea Comercială „Legal Adviser” - S.R.L. în cauza ce are ca obiect judecarea actiunii de constatare a nulitătii societătii.


În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, precum si ale art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 sunt neconstitutionale în raport cu dispozitiile art. 1 alin. (3), art. 16, art. 20, art. 44 alin. (1) si (2), art. 45, 53, 124, 129, art. 135 alin. (1) si (2), art. 136 alin. (5), precum si art. 148 din Constitutie. Totodată sunt considerate a fi încălcate si prevederile art. 11 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Regulamentul Comisiei Europene nr. 29/2002 si Regulamentul Comunitătii Economice Europene nr. 3.037/1990.

Se arată că textele de lege criticate sunt contrare art. 1 alin. (3) din Constitutie, „deoarece într-un stat de drept si democratic nu este posibilă imixtiunea autoritătii legislative în activitatea autoritătii judecătoresti, prin anularea unor acte irevocabile de autoritate emise de către o instantă judecătorească competentă”. Astfel, prin dispozitiile art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 „se creează posibilitatea anulării unor acte emise de către un judecător, acte definitive si irevocabile, prin care acesta a dispus înmatricularea unei societăti comerciale în urma verificărilor privind legalitatea înmatriculării, de către un alt judecător, prin aceasta creându-se o instabilitate juridică, încălcându-se principiile constitutionale prevăzute în art. 124 din Constitutie”. Aceleasi texte de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 44 si 53, deoarece prin reglementarea posibilitătii introducerii unei actiuni în anularea societătii comerciale, legal înfiintată, „este îngrădit dreptul de proprietate al persoanei juridice asupra bunurilor aflate în patrimoniul său”, fiindu-i totodată afectate „atât imaginea, cât si onorabilitatea”. În ceea ce priveste art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995, autorul exceptiei consideră că prin acest text de lege sunt înfrânte prevederile constitutionale ale art. 45 si 135. Astfel, apreciază că în activitătile de prestări servicii juridice, astfel cum acestea sunt definite prin directivele europene, „este îngrădită libera initiativă prin practici neconcurentiale”. În fine, se arată că aceste dispozitii de lege contravin art. 11 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Regulamentului Comisiei Europene nr. 29/2002 si Regulamentului Comunitătii Economice Europene nr. 3.037/1990 „prin care sunt stabilite activitătile economice ce pot face obiectul activitătii de prestări servicii, printre acestea numărându-se si prestarea de servicii juridice”.

Tribunalul Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios administrativ consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale si reglementărilor internationale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei. Totodată, se apreciază că textul de lege criticat nu poate fi completat de Curtea Constitutională, astfel cum solicită autorii exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, si dispozitiile art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, modificată si completată prin Legea nr. 255/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 23 iunie 2004, dispozitii care au următorul cuprins:

- Art. 56 din Legea nr. 31/1990: „Nulitatea unei societăti înmatriculate în registrul comertului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: [... ]

c) obiectul de activitate al societătii este ilicit sau contrar ordinii publice;”;

- Art. 58 din Legea nr. 31/1990: „(1) Pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulitătii a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv si intră în lichidare. Dispozitiile legale privind lichidarea societătilor ca urmare a dizolvării se aplică în mod corespunzător.

(2) Prin hotărârea judecătorească de declarare a nulitătii se vor numi si lichidatorii societătii.

(3) Tribunalul va comunica hotărârea judecătorească oficiului registrului comertului, care, după mentionare, o va trimite Monitorului Oficial al României spre publicare în Partea a IV-a, în extras.

(4) Asociatii răspund pentru obligatiile sociale până la acoperirea acestora în conformitate cu prevederile art. 3.”;

- Art. 227 din Legea nr. 31/1990: „(1) Societatea se dizolvă prin:[...]

c) declararea nulitătii societătii;”;

- Art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995: „(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele fizice sau juridice care au fost autorizate în baza altor acte normative ori au fost încuviintate prin hotărâri judecătoresti să desfăsoare activităti de consultantă, reprezentare sau asistentă juridică, în orice domenii, îsi încetează de drept activitatea. Continuarea unor asemenea activităti constituie infractiune si se pedepseste potrivit legii penale.

(2) De asemenea, la data intrării în vigoare a prezentei legi încetează de drept efectele oricărui act normativ, administrativ sau jurisdictional prin care au fost recunoscute ori încuviintate activităti de consultantă, reprezentare si asistentă juridică contrare dispozitiilor prezentei legi.”

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 1 privind „Statul român”, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 relativ la accesul liber la justitie, art. 44 alin. (2) privind garantarea si ocrotirea în mod egal a proprietătii private, art. 45 relativ la libertatea economică, art. 124 privind înfăptuirea justitiei, art. 135 privind „Economia” si ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private. Totodată, autorii invocă încălcarea dispozitiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Regulamentului Comisiei Europene nr. 29/2002 si Regulamentului Comunitătii Economice Europene nr. 3.037/1990.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 392 din 25 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 21 aprilie 2008, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat asupra exceptiei de neconstitutionalitate având acelasi obiect, prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie si din Tratatele internationale, în sensul netemeiniciei acesteia. Cu acel prilej, Curtea a constatat că legiuitorul, în temeiul competentei sale constitutionale, a prevăzut că nulitatea societătii comerciale înmatriculate în registrul comertului poate fi declarată numai pentru neregularitătile expres prevăzute de lege, respectiv dacă obiectul de activitate al societătii este ilicit sau contrar ordinii publice. Societatea comercială încetează fără efect retroactiv si intră în lichidare la data în care hotărârea judecătorească de declarare a nulitătii a devenit irevocabilă.

O atare solutie legislativă nu poate fi calificată însă ca venind în contradictie cu niciuna dintre normele constitutionale invocate.

Prin aceeasi decizie, Curtea a mai retinut: „Criticile aduse reglementărilor supuse controlului privind încălcarea prevederilor constitu t ionale si reglementărilor internationale invocate nu pot fi reinute, deoarece, motivându-le, autorul exceptiei extinde interdictia imixtiunii în actul de justitie, constând în interpretarea si aplicarea unei norme legale la o situatie de fapt concretă si la posibilitatea reglementării normative a infrastructurii justitiei, ca si asupra procedurii pe care aceasta este tinută să o respecte în derularea activitătii proprii, de înfăptuire a justitiei.

În plus, reglementarea de către legiuitor, prin norme speciale, a organizării si exercitării profesiei de avocat nu are semnificatia unei interdictii pentru o altă categorie profesională, respectiv cea a consilierilor juridici, de a desfăsura activitătile profesionale specifice, prevăzute, de asemenea, într-o lege specială - Legea nr. 514/2003 privind organizarea si exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 5 decembrie 2003, si, totodată, nu este de natură să creeze o discriminare sau o concurentă neloială între persoanele care exercită cele două profesii.

Astfel, în cauza Bota contra României, 2003, care viza o asociatie de consultantă juridică, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis cu privire la admisibilitatea cererii că dizolvarea asociatiei respective, care functiona cu încălcarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, este proportională cu scopul vizat si că motivele invocate de jurisdictiile interne se dovedesc pertinente si suficiente. De aceea, Curtea a conchis că ingerinta era «necesară într-o societate democratică».

În fine, toate celelalte aspecte criticate de autorul exceptiei nu sunt veritabile probleme de constitutionalitate, ci sunt probleme de aplicare a legii, atributul exclusiv al instantei judecătoresti.”

Întrucât în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această jurisprudentă, solutia si considerentele deciziei mentionate sunt valabile si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 lit. c), art. 58 si art. 227 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, precum si ale art. 82 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Legal Services” - S.R.L., Societatea Comercială „Nicol Lex” - S.R.L. si Societatea Comercială „Legal Adviser” - S.R.L. în Dosarul nr. 793/121/2006 al Tribunalului Galati - Sectia comercială, maritimă si fluvială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.178

din 6 noiembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unităti din sistemul justitiei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unităti din sistemul justitiei, exceptie ridicată de Valentina Ionescu si altii în Dosarul nr. 2.902/116/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a civilă si pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca inadmisibilă, deoarece Curtea Constitutională nu are competenta de a modifica textul de lege supus controlului de constitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 iulie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 2.902/116/2007, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a civilă si pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007, exceptie ridicată de Valentina'lonescu si altii în cauza ce are ca obiect judecarea cererii privind drepturi salariale, formulată de autorii exceptiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007, care prevede sporul de fidelitate de ca t e beneficiază personalul auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, contravine art. 53 din Constitutie si art. 23 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului. Se arată că, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 27/2006, s-a stabilit pentru magistrati un spor de fidelitate într-un cuantum majorat fată de personalul auxiliar de specialitate iar, ulterior, odată cu aprobarea prin Legea nr. 45/2007, ordonanta de urgentă a fost modificată, iar sporul de fidelitate acordat magistratilor a fost majorat. Întrucât aceste modificări legislative nu au intervenit si pentru personalul auxiliar de specialitate, în opinia autorilor exceptiei, prevederile legale criticate sunt neconstitutionale.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a civilă si pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei nu sunt incidente în cauză.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arată că reglementările cuprinse la art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unităti din sistemul justitiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 19 iulie 2007.

Dispozitiile legale criticate au următorul continut:

„(1) Personalul salarizat potrivit prezentei ordonante beneficiază de un spor de fidelitate, în raport cu vechimea efectivă în functia auxiliară de specialitate, calculat la salariul de bază, după cum urmează:

- de la 5 la 10 ani - 5%;

- de la 10 la 15 ani - 10%;

- de la 15 la 20 de ani - 15%;

- peste 20 de ani - 20%.”

Se sustine că au fost încălcate dispozitiile art. 53 din Constitutie privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 23 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la muncă si la o remuneratie echitabilă si satisfăcătoare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Critica de neconstitutionalitate vizează în exclusivitate modalitatea în care a fost reglementat sporul de fidelitate de care beneficiază personalul auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, care este diferită de redactarea sporului recunoscut magistratilor.

Solicitarea autorilor exceptiei de a modifica textul de lege în sensul dorit de acestia constituie un caz de inadmisibilitate. Potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 53 din Constitutie si a art. 23 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, Curtea retine că aceste texte nu sunt incidente în cauză, având în vedere obiectul lor de reglementare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instantelor judecătoresti si al parchetelor de pe lângă acestea, precum si din cadrul altor unităti din sistemul justitiei, exceptie ridicată de Valentina Ionescu s i altii în Dosarul nr. 2.902/116/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VII-a civilă si pentru cauze privind conflicte de muncă i asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.179

din 6 noiembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acordă functionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, si pentru acordarea unor cresteri salariale pentru functionarii publici în anul 2008, precum si ale Ordonantei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupă functii de demnitate publică, precum si unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 9/2008 si ale Ordonantei Guvernului nr. 10/2008, exceptie ridicată de Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie în Dosarul nr. 652/33/2008 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca inadmisibilă, deoarece prin exceptia invocată se solicită interpretarea textului de lege.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 iunie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 652/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 9/2008 si Ordonantei Guvernului nr. 10/2008, exceptie ridicată de Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie în cauza ce are ca obiect judecarea anulării unor ordonante ale Guvernului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că Ordonanta Guvernului nr. 9/2008 si Ordonanta Guvernului nr. 10/2008 sunt neconstitutionale în raport cu dispozitiile art. 9 si art. 41 alin. (5) din Constitutie, precum s i art. 8 alin. (2) din Conventia nr. 87 privind libertatea sindicală i protectia dreptului sindical si art. 21 din Carta socială europeană. Se arată, în esentă, că Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie nu a participat la sedintele publice ale Guvernului la care s-au dezbătut probleme legate de domeniul administratiei publice. Guvernul trebuia să dea dovadă de mai multă precizie si acuratete în reglementare si să alinieze în manieră expresă prevederile ordonantei de reglementare a drepturilor functionarilor publici cu prevederile minimale ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel national pe anii 2007-2010.

Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal opinează în sensul admiterii în parte a exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispozitiile legale criticate se circumscriu domeniului de reglementare prevăzut la art. 41 alin. (5) din Constitutie.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arată că reglementările cuprinse în Ordonanta Guvernului nr. 9/2008 si Ordonanta Guvernului nr. 10/2008 nu contravin prevederilor constitutionale si normelor internationale invocate de autorul exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acordă functionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, si pentru acordarea unor cresteri salariale pentru functionarii publici în anul 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2008, precum si ale Ordonantei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupă functii de demnitate publică, precum si unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 1 februarie 2008, cu modificările si completările ulterioare.

Exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 9/2008 si a Ordonantei Guvernului nr. 10/2008 are în vedere constitutionalitatea extrinsecă a acestora, invocându-se în exclusivitate nerespectarea procedurii de adoptare a ordonantelor.

Astfel, în motivarea exceptiei se sustine că, prin nerespectarea prevederilor art. 61 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel national pe anii 2007-2010, referitoare la drepturile salariale minimale ale functionarilor publici, la adoptarea de către Guvern a celor două acte normative, au fost încălcate dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 9 privind sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale si art. 41 alin. (5) referitor la dreptul salariatilor la negocieri colective în materie de muncă. De asemenea, au fost încălcate prevederile art. 8 alin. (2) din Conventia nr. 87 privind libertatea sindicală si protectia dreptului sindical, ratificată prin Decretul nr. 213/1957, publicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 18 ianuarie 1958, precum si ale art. 21 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Verificarea constitutionalitătii externe (extrinseci) a unor ordonante ale Guvernului presupune compararea lor cu formele de adoptare a ordonantelor prevăzute de Constitutie. Asadar, în acest caz, controlul de constitutionalitate constă în verificarea îndeplinirii în mod efectiv a conditiilor de ordin constitutional pentru adoptarea actelor normative examinate. Din acest punct de vedere, atât dispozitiile art. 9 din Constitutie, care se referă la constituirea si activitatea sindicatelor, cât si cele ale art. 41 alin. (5), referitoare la conventiile colective, nu reprezintă norme privind procedura de adoptare a ordonantelor Guvernului. Or, prin natura sa, Constitutia contine doar cele mai importante norme de adoptare a legilor, a căror nerespectare conduce la posibilitatea constatării neconstitutionalitătii extrinseci a legii. De aceea, dacă legiuitorul respectă normele de adoptare, legitimitatea constitutională a dispozitiei legale controlate nu poate fi negată.

Analizând criticile de neconstitutionalitate în ceea ce priveste reglementările cuprinse în tratatele internationale invocate, Curtea retine că aceste texte nu au nicio legătură cu procedura adoptării ordonantelor si nici cu continutul acestora, si anume salariile de bază si alte drepturi ale personalului bugetar, întrucât art. 8 alin. (2) din Conventia nr. 87 privind libertatea sindicală si protectia dreptului sindical se referă, astfel cum rezultă din chiar titlul acesteia, la libertatea sindicală. De asemenea art. 21 din Carta socială europeană, revizuită, prevede dreptul lucrătorilor la informare si consultare.

Fată de cele de mai sus, având în vedere dispozitiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sunt neconstitutionale acele prevederi care încalcă dispozitiile sau principiile Constitutiei, Curtea constată că exceptia este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 9/2008 pentru modificarea Ordonantei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acordă functionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, si pentru acordarea unor cresteri salariale pentru functionarii publici în anul 2008, precum si ale Ordonantei Guvernului nr. 10/2008 privind nivelul salariilor de bază si al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar si personalului salarizat potrivit anexelor nr. II si III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar si a indemnizatiilor pentru persoane care ocupă functii de demnitate publică, precum si unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale personalului contractual salarizat prin legi speciale, exceptie ridicată de Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie în Dosarul nr. 652/33/2008 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 noiembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.282

din 25 noiembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Jauk Gunter în Dosarul nr. 5.548/97/2007 al Tribunalului Hunedoara - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea ia act de prezenta traducătorului autorizat de limba germană, domnul Alexandru Cătălin.

Autorul exceptiei a depus la dosar concluzii scrise.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptie de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 12 august 2008, pronuntată în Dosarul nr. 5.548/97/2007, Tribunalul Hunedoara - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Jauk Gunter.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumtia de nevinovătie.

Tribunalul Hunedoara - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate constituie norme de procedură a căror stabilire intră, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, în atributiile exclusive ale legiuitorului.

Totodată nu este afectat principiul prezumtiei de nevinovătie, deoarece instituirea măsurii asigurătorii nu echivalează cu o pronuntare asupra vinovătiei învinuitului sau inculpatului, ci constituie o măsură procesuală provizorie care operează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti de condamnare, fiind dispuse în scopul garantării executării obligatiilor cu caracter patrimonial ce decurg în cazul condamnării inculpatului, evitându-se astfel riscul creat de situatia în care acesta ar deveni insolvabil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Măsurile asigurătorii, care au următorul continut: „Măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanta de judecată si constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile si imobile, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infractiune, precum si pentru garantarea executării pedepsei amenzii.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 7 din 15 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 6 februarie 2008, a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 163 alin. 6 din Codul de procedură penală, retinând în esentă că nu este afectat principul prezumtiei de nevinovătie, deoarece instituirea măsurilor asigurătorii nu echivalează cu o pronuntare asupra vinovătiei învinuitului sau inculpatului. Acestea au caracter provizoriu, finalitatea lor constând în garantarea executării obligatiilor cu caracter patrimonial, în cazul condamnării inculpatului printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronuntată cu respectarea garantiilor reglementate de Codul de procedură penală pentru desfăsurarea unui proces echitabil, asadar numai dacă instanta de judecată constată vinovătia inculpatului sau a părtii responsabile civilmente.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 163 alin. 1 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Jauk Gunter în Dosarul nr. 5.548/97/2007 al Tribunalului Hunedoara - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 noiembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.288

din 2 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 17.944/63/2007 al Tribunalului Dolj - Sectia contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispozitiile de lege criticate nu sunt contrare prevederilor din Constitutie invocate ca fiind încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 17.944/63/2007, Tribunalul Dolj - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Exceptia a fost ridicată de Fănel Trandafir într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect contestarea unui act administrativ-fiscal.

În motivarea exceptiei se arată că după trecerea termenului de 15 zile de la data afisării/publicării deciziei de impunere, termen stabilit de textul de lege criticat, se consideră îndeplinite conditiile prevăzute de art. 44 alin. (1) teza întâi si art. 45 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicată, „organul de executare silită din cadrul A.F.P putând trece la luarea măsurilor de executare împotriva contribuabilului”. Autorul exceptiei consideră că aceste măsuri nu pot fi luate decât după comunicarea actului administrativ, „cu atât mai mult cu cât în speta ce face obiectul Dosarului nr. 17.944/2007 al Tribunalului Dolj este vorba despre reîncadrarea pretului unei tranzactii imobiliare si stabilirea printr-o decizie din 30 august 2006 publicată pe internet a unor obligatii fiscale suplimentare extrem de ridicate valoric în sarcina contestatorului, decizie despre care acesta nu a avut cunostintă până la data de 1 iunie 2007 si nu s-a putut apăra”. Altfel, textul de lege criticat îngrădeste dreptul contribuabilului de a se adresa justitiei, drept consacrat de art. 21 alin. (1), (2) si (4) din Constitutie, „căci nu orice persoană are acces la internet si nu orice persoană are posibilitatea de a se deplasa la sediul organului fiscal, după un an de la încheierea unei tranzactii, pentru a vedea dacă s-a publicat vreo decizie de impunere împotriva sa”. Se mai sustine că art. 44 alin. (3) din ordonanta criticată acordă drepturi sporite organelor fiscale, care excedează celor prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât Codul „nu contine posibilitatea pentru instantă de a considera comunicat un act procedural dacă a fost publicat pe site-ul Ministerului Justitiei”. În opinia autorului excep t iei, dispozitiile criticate contravin si art. 136 alin. (5) din Constituie, întrucât „proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire”.

Tribunalul Dolj - Sectia contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 este nefondată. În acest sens, în esentă, arată că „procedura de comunicare a actelor administrativ-fiscale, similară în mare parte cu procedura de comunicare reglementată de Codul de procedură civilă, este în deplină concordantă cu dispozitiile constitutionale”.


În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2002 sunt constitutionale. Aceasta, deoarece comunicarea actului administrativ-fiscal prin anunt se face în ipoteza în care comunicarea nu s-a putut realiza prin celelalte modalităti prevăzute de textul criticat, prevenindu-se astfel „posibilitatea tergiversării cauzei din pricina unei permanente lipse de procedură, determinate de reaua-credintă a debitorului”. De asemenea, consideră că nu sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 136 alin. (5).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, în temeiul art. V din Ordonanta Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006.

Art. 44 alin. (3) prevede: „(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se mentionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritătii administratiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afisării anuntului.” [Art. 35 la care textul face trimitere prevede: „Compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitătilor administrativ-teritoriale.”]

În opinia autorului exceptiei, textul de lege criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1) - „Orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime”, alin. (2) - „Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept” si alin. (4) - „Jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite”, precum si ale art. 136 alin. (5) - „Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea retine următoarele:

În esentă, autorul exceptiei consideră că art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, care prevede că actul administrativ-fiscal emis pe numele contribuabilului se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afisării anuntului privind emiterea acestuia si pe pagina de internet (a autoritătii administratiei publice locale sau a consiliului judetean) sunt neconstitutionale, întrucât „nu orice persoană are acces la internet si nu orice persoană are posibilitatea de a se deplasa la sediul organului fiscal, după un an de la încheierea unei tranzactii, pentru a vedea dacă s-a publicat vreo decizie de impunere împotriva sa” si pentru că „proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire”.

Analizând aceste sustineri, urmează a se constata că ele sunt neîntemeiate. Art. 44 din ordonantă, intitulat „Comunicarea actului administrativ fiscal”, dispune la alin. (1) cu privire la obligativitatea comunicării actului administrativ fiscal contribuabilului căruia îi este destinat, precum si împuternicitului în cazul contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care si-au desemnat împuternicit, sau curatorului în situatia numirii unui curator fiscal. Alin. (2) al articolului prevede modalitătile de îndeplinire a acestei obligatii, astfel: a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent si primirea actului administrativ-fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ-fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului; c) prin postă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum si prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal si confirmarea primirii acestuia; d) prin publicitate. Procedura de comunicare prin publicitate este prevăzută la alin. (3) al art. 44, criticat ca fiind neconstitutional, si constă în afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală sau, după caz, a autoritătii administratiei publice locale, a unui anunt în care se mentionează că a fost emis actul administrativ-fiscal pe numele contribuabilului. Tot alin. (3) al art. 44 mai prevede că publicitatea prin internet se face si „în cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35 [...]”, adică actele emise de „compartimentele de specialitate ale autoritătilor administratiei publice locale”, care sunt „competente pentru administrarea impozitelor, taxelor si a altor sume datorate bugetelor locale ale unitătilor administrativ-teritoriale”.

Asadar, rezultă că art. 44 din legea criticată dispune atât cu privire la obligativitatea comunicării actelor administrative fiscale, cât si, detaliat, la modalitătile de realizare a acestei obligatii. Una dintre modalităti este si, numai în cazul actelor administrative emise de organele competente potrivit art. 35 din lege, prin afisarea actelor, concomitent, la sediul organului fiscal emitent, precum „si pe pagina de internet”. În opinia autorului exceptiei, prevederea referitoare la afisarea actului administrativ pe internet este neconstitutională, întrucât peste 38% din populatia tării nu are acces la internet, ceea ce contravine art. 21 din Constitutie. Cu privire la aceasta, Curtea constată că, fată de faptul că procedura de comunicare a actelor administrativ-fiscale prin afisare pe internet este doar una dintre posibilitătile de aducere la cunostinta contribuabilului a actului emis în sarcina sa, critica privind încălcarea accesului liber la justitie nu poate fi retinută. De altfel, din actele dosarului rezultă că, în cauză, comunicarea actului administrativ-fiscal de impunere nu s-a putut realiza datorită lipsei de la domiciliu a destinatarului, situatie în care s-a procedat la comunicarea prin publicitate. Totodată, sustinerea autorului exceptiei referitoare la încălcarea accesului liber la justitie este contrazisă de însăsi existenta pe rolul Curtii Constitutionale a prezentei cauze cu care a fost sesizată prin Încheierea din 25 martie 2008, pronuntată de Tribunalul Dolj - Sectia contencios administrativ în Dosarul nr. 17.944/63/2007.

O altă sustinere a autorului exceptiei constă în aceea că art. 44 alin. (3) din ordonanta criticată acordă drepturi sporite organelor fiscale, care excedează celor prevăzute de Codul de procedură civilă, întrucât acesta „nu contine posibilitatea pentru instantă de a considera comunicat un act procedural dacă a fost publicat pe site-ul Ministerului Justitiei.” Si această critică urmează a fi înlăturată, întrucât si Codul de procedură civilă stabileste în Cartea II, Titlul II, Capitolul II - „Citatiile si comunicarea actelor de procedură” posibilitatea comunicării prin publicitate a citatiilor si a actelor de procedură în situatii expres reglementate.

Autorul exceptiei mai invocă si încălcarea art. 136 alin. (5) din Constitutie, potrivit căruia „Proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice”, cu motivarea că „proprietatea privată devine lipsită de orice ocrotire”. Cu privire la aceasta, urmează a se constata că, potrivit art. 56 din Constitutie - „Contributii financiare”, cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice. Garantia constitutională a respectării dreptului de proprietate este prevăzută de art. 139 din Constitutie, în sensul că impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat sau ale bugetelor locale se stabilesc numai prin lege. Or, Codul de procedură fiscală este o astfel de lege.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Fănel Trandafir în Dosarul nr. 17.944/63/2007 al Tribunalului Dolj - Sectia contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-sef,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.294

din 2 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (2) si art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (2) si art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Agricola San Giorgio” SRL în Dosarul nr. 1.633/59/2007 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, considerând că prevederile legale criticate sunt constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 7 mai 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.633/59/2007, Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 si art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Agricola San Giorgio” SRL Jimbolia în cauza ce are ca obiect judecarea cererii formulate de autorul exceptiei pentru anularea unui act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine următoarele:

- art. 27 alin. (2) si art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 contravin dispozitiilor art. 16 din Constitutie, deoarece prevederile legale instituie o răspundere obiectivă care nu presupune reaua-credintă sau exercitarea oricăror manopere ilegale care să provoace insolventa debitorului. Se stabileste, astfel, un regim discriminatoriu în favoarea creditorului fiscal, în raport cu alti creditori ai unui debitor insolvabil, fată de regimul general al reglementării prevăzut de Legea nr. 85/2006;

- textele legale criticate contravin dispozitiilor art. 44 alin. (8) din Constitutie, deoarece simpla legătură de afacere dintre debitor si persoana juridică, derulată ca fiind legală si fără rea-credintă, ar fi suficientă pentru înlăturarea prezumtiei de dobândire în mod licit a averii de către persoana juridică.

Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal consideră că prevederile legale criticate nu contravin dispozitiilor art. 16 si 44 din Constitutie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arată că textele de lege nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se aplică în mod egal tuturor persoanelor care răspund solidar cu debitorul declarat insolvabil.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 27 si 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Din analiza sustinerilor autorului exceptiei rezultă că, în realitate, sunt vizate prevederile art. 27 alin. (2) si 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, asupra cărora Curtea urmează să se pronunte.

Potrivit art. 27 alin. (2), „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în conditiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăsoară efectiv aceeasi activitate sau aceleasi activităti ca si debitorul si dacă este îndeplinită cel putin una dintre următoarele conditii:

a) dobândeste, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel putin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are raporturi comerciale contractuale cu clientii si/sau cu furnizorii, altii decât cei de utilităti, care, în proportie de cel putin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel putin jumătate dintre angajatii sau prestatorii de servicii ai debitorului.”

Dispozitiile art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 prevăd că răspunderea solidară se va stabili pe baza unei decizii emise de organul fiscal, care devine titlu de creantă împotriva persoanei obligate la plată.

Autorul exceptiei sustine că prevederile legale criticate sunt neconstitutionale în raport cu art. 16 din Constitutie referitor la egalitatea în drepturi. De asemenea, sunt invocate si dispozitiile art. 44 alin. (8) din Constitutie privind confiscarea averii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

În ceea ce priveste sustinerea referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 16 din Legea fundamentală referitoare la egalitatea în drepturi, Curtea retine că este neîntemeiată, deoarece instituirea răspunderii solidare a unei persoane juridice alături de debitorul insolvent sau insolvabil, în anumite conditii restrictive care au în vedere relatiile juridice strânse între aceste persoane, face parte din procedura generală privind raportul de drept material fiscal. Reglementarea distinctă a drepturilor si obligatiilor părtilor în raporturile juridice fiscale, în comparatie cu reglementarea procedurii generale prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, este o aplicatie a dispozitiilor constitutionale consfintite la art. 137 alin. (1), potrivit cărora „Formarea, administrarea, întrebuintarea si controlul resurselor financiare ale statului, ale unitătilor administrativ-teritoriale si ale institutiilor publice sunt reglementate prin lege.”Prin urmare, stabilirea de către legiuitor a unui regim distinct, în favoarea creditorului fiscal, comparativ cu alti creditori ai unor debitori insolvabili, nu echivalează cu o inegalitate în drepturi între acestia. Situatiile diferite în care se află cele două categorii de creditori, necesită reglementăti diferite.

În legătură cu critica privind încălcarea prin dispozitiile legale criticate a art. 44 alin. (8) din Constitutie privind confiscarea averii, Curtea constată că este neîntemeiată. Pentru obligatiile de plată restante ale debitorului fiscal insolvabil sau declarat insolvent, răspunde solidar cu acesta persoana juridică numai în conditiile stabilite de prevederile legale. Rezultă că pentru a se declansa răspunderea solidară nu este suficientă „simpla legătură de afaceri dintre debitor si persoana juridică”, ci se cere ca persoana juridică să controleze, să fie controlată sau să se afle sub control comun cu debitorul, dacă desfăsoară efectiv aceeasi activitate sau aceleasi activităti ca si debitorul si dacă mai este îndeplinită cel putin una dintre conditiile enumerate la lit. a)-c) ale textului criticat.

Referitor la această procedură, este de observat că, potrivit alin. (3) al art. 27 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, termenul „control”, mentionat de textul legal criticat, are semnificatia de majoritate a drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociatilor unei societăti comerciale ori a unei asociatii sau fundatii, fie în consiliul de administratie al unei societăti comerciale ori consiliul director al unei asociatii sau fundatii. Totodată, potrivit art. 17 alin. (1) din ordonanţă, „Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitătile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobândesc drepturi si obligatii în cadrul acestui raport”, în cazul de fată persoana juridică care răspunde în solidar cu debitorul.

De altfel, atragerea răspunderii solidare a persoanei juridice în cazul neachitării obligatiilor fiscale datorită insolvabilitătii debitorului este determinată nu numai de regimul de drept procesual fiscal în cadrul căruia raporturile dintre cele două persoane sunt strâns legale, ci si de necesitatea evitării fraudării legii fiscale.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 alin. (2) si art. 28 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Agricola San Giorgio” SRL în Dosarul nr. 1.633/59/2007 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.297

din 2 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Electrofrig Impex” S.R.L. din Busteni în Dosarul nr. 109/310/2008 al Tribunalului Prahova - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 19 mai 2008, pronuntată în Dosarul nr. 109/310/2007, Tribunalul Prahova - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Electrofrig Impex” S.R.L. din Busteni ridicată într-o cauză civilă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că aplicarea art. 7208 din Codul de procedură civilă „creează două categorii de persoane - justitiabili, aflate în situatii comparabile, între care ar exista o diferentiere constând în executarea hotărârilor judecătoresti date în primă instantă privind procesele si cererile în materie comercială, fată de executarea altor hotărâri, de pildă cele date în materie civilă.” Autorul exceptiei consideră că acesta este si criteriul pe baza căruia se realizează discriminarea, desi „situatia dintre cele două categorii de persoane este analoagă, întrucât vizează executia vremelnică a hotărârilor judecătoresti.” În legătură cu încălcarea art. 44 alin. (2) din Constitutie, se sustine că „este inacceptabil” ca o hotărârea judecătorească dată în primă instantă să fie executată silit atunci când prin aceasta s-a dispus desfiintarea unei constructii ce apartine unui comerciant, iar dacă constructia „face parte din sfera proprietătii private a altor subiecte de drept până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.” Mai arată că, în spetă, se aplică cu prioritate prevederile art. 7208 din Codul de procedură civilă, fără a avea în vedere exceptiile instituite de prevederile art. 279 alin. (2) si art. 300 alin. (1) din acesta.

Tribunalul Prahova - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, „întrucât, potrivit art. 44 alin. (2) din Constitutie, proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar dispozitiile art. 7208 din Codul de procedură civilă, care prevăd executarea cu celeritate a hotărârilor pronuntate în materie comercială, nu realizează scopul avut în vedere de Constitutie privind egalitatea în drepturi.”

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.


CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 7208 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 80 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Art. 7208 prevede: „Hotărârile date în primă instantă privind procesele si cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea.”

Autorul exceptiei sustine că art. 7208 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) - „Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”, precum si ale art. 44 alin. (2) referitoare la garantarea si ocrotirea proprietătii private în mod egal de lege, indiferent de proprietar. Se mai invocă si încălcarea art.14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind „Interzicerea discriminării”.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile art. 7208 din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constitutionalitate si, prin numeroase decizii, de exemplu, deciziile nr. 676 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 23 octombrie 2007, si nr. 611 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 2 iulie 2008, pentru argumente similare celor din prezenta cauză si prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie, Curtea Constitutională a respins exceptia ridicată.

Cele statuate prin deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Electrofrig Impex” S.R.L. din Busteni în Dosarul nr. 109/310/2008 al Tribunalului Prahova - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-sef,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.303

din 2 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 403 din Codul de procedură civilă, exceptie

ridicată de S.C.P.A. „Sfîrâială si Asociatii” în Dosarul nr. 5.854/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 1.921/338/2008 si nr. 1.920/338/2008 ale Judecătoriei Zărnesti si nr. 5.881/196/2008 al Judecătoriei Brăila - Sectia civilă, dosare având ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate. Cauzele au fost înregistrate la Curtea Constitutională cu nr. 1.649D/2008, nr. 1.650D/2008 si nr. 1.853D/2008, exceptiile fiind ridicate de orasul Râsnov, prin reprezentant legal, si de Banca Transilvania S.A. - Sucursala Brăila.


La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele mentionate au continut identic, pune în discutie, din oficiu, conexarea acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a dosarelor mentionate, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.853D/2008, nr. 1.650D/2008 si nr. 1.649D/2008 la Dosarul nr. 1.426D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât apreciază că dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate ca fiind încălcate. Mentionează, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 22 aprilie 2008, pronuntată în dosarul nr. 5.854/299/2008, din 2 iulie 2008, pronuntată în dosarele nr. 1.921/338/2008 si nr. 1.920/338/2008, si din 14 iulie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 5.881/196/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, Judecătoria Zărnesti si Judecătoria Brăila - Sectia civilă au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 403 din Codul civil. Exceptiile au fost ridicate de S.C.P.A. „Sfîrâială si Asociatii”, de Orasul Râsnov si de Banca Transilvania S.A. - Sucursala Brăila în dosare având ca obiect contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că solutionarea cererii de suspendare în Camera de Consiliu, fără citarea părtilor, si inexistenta căii de atac încalcă în mod flagrant art. 21 si art. 24 din Constitutie, deoarece solutionarea procesului se face de către instantă doar pe baza cererii depuse de către contestator si a motivelor formulate de acesta, creditorul neavând posibilitatea să-i contracareze afirmatiile sau să invoce în fa t a instantei de judecată neregularitătile sau abuzurile instanei de fond. De asemenea, se sustine că dispozitiile de lege criticate lipsesc de eficientă dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constitutie, precum si că acestea contravin si prevederilor art. 6 s i art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului i a libertătilor fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti, Judecătoria Zărnesti si Judecătoria Brăila - Sectia civilă apreciază că prevederile art. 403 din Codul de procedură civilă sunt constitutionale, invocându-se în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile art. 403 din Codul de procedură civilă sunt constitutionale, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solu t ioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul excepiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 403 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 71 din Legea nr. 219/2005 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 609 din 14 iulie 2005. Art. 403 are următorul cuprins: „Până la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune în cuantumul fixat de instantă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pieirii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea pretului.

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 si 2 instanta, în toate cazurile, se pronuntă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

În cazuri urgente, dacă s-a plătit cautiunea, presedintele instantei poate dispune, prin încheiere si fără citarea părtilor, suspendarea provizorie a executării până la solutionarea cererii de suspendare de către instantă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cautiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cautiunea depusă este deductibilă din cautiunea stabilită de instantă, dacă este cazul.”

Autorii exceptiei sustin că textul de lege criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 16 referitoare la „Egalitatea în drepturi”, art. 21 privind „Accesul liber la justitie”, art. 24 care consacră dreptul la apărare, art. 125 cu privire la „Statutul judecătorilor” si ale art. 129 referitoare la „Folosirea căilor de atac.”Se mai invocă si încălcarea art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil” si art. 13 - „Dreptul la un recurs efectiv”, ambele din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia ridicată, Curtea constată că dispozitiile art. 403 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate prin raportare la prevederile art. 16 si 21 din Constitutie. Prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 949 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 821 din 3 decembrie 2007, respingând exceptia, Curtea a statuat că, întrucât plata cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executării silite, instituirea acestei obligatii nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justitie. În ceea ce priveste încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată. De asemenea, prin Decizia nr. 541 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007, Curtea a retinut că dispozitiile de lege criticate prevăd posibilitatea ca presedintele instantei să dispună, pe calea ordonantei presedintiale, suspendarea provizorie a executării până la solutionarea cererii de suspendare, care se judecă potrivit regulilor de procedură din dreptul comun. Asadar, suspendarea provizorie se dispune ca o măsură vremelnică, în scopul păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere ori al prevenirii unei pagube iminente care nu s-ar putea repara. Împrejurarea că împotriva încheierii instantei prin care s-a dispus o asemenea suspendare provizorie nu se poate promova nicio cale de atac nu este de natură să înfrângă dispozitiile constitutionale referitoare la accesul liber la justitie, la folosirea căilor de atac si la înfăptuirea justitiei, deoarece legiuitorul, în virtutea prerogativelor conferite de art. 126 alin. (2) din Constitutie, poate stabili reguli de procedură diferite, adecvate fiecărei situatii juridice, iar, pe de altă parte, prevederile constitutionale nu garantează folosirea tuturor căilor de atac.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate raportată la prevederile art. 24 din Legea fundamentală, Curtea a retinut, de exemplu, prin Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 17 februarie 2006, că aceste sustineri sunt neîntemeiate, având în vedere, pe de-o parte, urgenta care impune suspendarea provizorie a executării silite - urgentă care nu îngăduie întârzieri generate de exercitarea vreunei căi de atac împotriva încheierii instantei -, iar, pe de altă parte, faptul că măsura provizorie dispusă de presedintele instantei nu îl prejudiciază pe creditor în valorificarea pretentiilor sale, acesta beneficiind de toate drepturile si garantiile procedurale, fiind apărat prin instituirea unei cautiuni de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani, cautiune menită să acopere eventualele daune cauzate acestuia prin suspendarea provizorie a executării silite.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutia deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru argumentele înfătisate, Curtea nu poate retine nici încălcarea art. 6 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Fată de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a art. 403 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de S.C.P.A. „Sfîrâială si Asociatii”, de Orasul Râsnov, precum si de Banca Transilvania S.A. - Sucursala Brăila în dosarele nr. 5.854/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, nr. 1.921/338/2008 si nr. 1.920/338/2008 ale Judecătoriei Zărnesti, precum si nr. 5.881/196/2008 al Judecătoriei Brăila - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-sef,

Gabriela Dragomirescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.314

din 2 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Petru Iftode în Dosarul nr. 5.752/245/2008 al Judecătoriei Iasi.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Încheierea din 27 iunie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 5.752/245/2008, Judecătoria Iasi a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Petru Iftode în cauza ce are ca obiect judecarea contestatiei la executare formulate de autorul exceptiei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 este neconstitutional în raport cu dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2), precum si art. 124 alin. (2) din Constitutie. Totodată, sunt invocate în sustinerea exceptiei si prevederile art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Se arată că dispozitiile legale criticate creează, în favoarea autoritătilor de stat, o pozitie privilegiată în raport cu cetătenii, prin aceea că beneficiază de termene de prescriptie de 5 ani pentru recuperarea creantelor.

Judecătoria Iasi consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Termenul de prescriptie prevăzut de lege se aplică, fără nicio discriminare, tuturor celor aflati în ipoteza prevăzută de norma legală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Se arată că acestea respectă exigentele art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie privind ocrotirea unor interese nationale, de ordin general, ce se sprijină pe contributiile cetătenilor, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice si, totodată, justifică pozitia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările ulterioare.

Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 131 alin. (1): „Dreptul de a cere executarea silită a creantelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat nastere acest drept”;

Autorul exceptiei sustine că prevederile legale criticate sunt neconstitutionale în raport cu următoarele dispozitii constitutionale: art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi si art. 124 alin. (2) privind impartialitatea justitiei. Totodată, sunt invocate si prevederile art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Referitor la critica prevederilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 prin invocarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie si art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Aspectul tratamentului diferentiat de care beneficiază statul în raport cu contribuabilii în ceea ce priveste satisfacerea creantelor a fost analizată si cu alte prilejuri. Astfel, prin Decizia nr. 283 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2008, Decizia nr. 513 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, sau Decizia nr. 978 din 30 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, Curtea a statuat că, în cadrul raporturilor juridice dintre stat, în calitate de creditor, si contribuabil, în calitate de debitor al obligatiei fiscale, cele două părti nu se situează pe pozitii de egalitate, între ele existând o legătură de subordonare în favoarea statului, pe baza unui regim de drept public, si, prin urmare, nu poate fi vorba de încălcarea principiului egalitătii în fata legilor prevăzut de art. 16 din Constitutie.

Prin aceleasi decizii, Curtea a mai retinut că existenta unei obligatii exprese a fiecărui cetătean de a contribui prin impozite si taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constitutie, si a unei obligatii a statului de a proteja interesele nationale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor si taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor nationale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îsi îndeplinească obligatiile sale fată de cetăteni si agentii economici, care au fost stabilite în art. 135 alin. (2) lit. a) si b) din Constitutie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei, fată de cele arătate, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

În ceea ce priveste invocarea, în sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, a dispozitiilor art. 124 alin. (2) din Constitutie, Curtea retine, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Stabilirea de către legiuitor a unor norme procedurale derogatorii de la regulile generale, determinate de anumite situatii speciale, justificate obiectiv, este în acord cu impartialitatea si egalitatea justitiei pentru toti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 131 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Petru Iftode în Dosarul nr. 5.752/245/2008 al Judecătoriei Iasi.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.344

din 9 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată de Ionel Tebuie în Dosarul nr. 2.731/108/2008 al Tribunalului Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale, din oficiu în dosarele nr. 1.666/90/2008, nr. 1.943/90/2008, nr. 1.992/90/2008, nr. 2.115/90/2008, nr. 2.116/90/2008, nr. 2.033/90/2008, nr. 2.034/90/2008 si nr. 2.853/90/2008 ale Tribunalului Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal, din oficiu în dosarele nr. 1.866/98/2008 (nr. în format vechi 1.351/2008) si nr. 2.008/98/2008 (nr. în format vechi 1.435/2008) ale Tribunalului Ialomita - Sectia civilă, de Societatea Comercială „Adriana Distribution” - S.R.L., din judetul Timis, în Dosarul nr. 3.209/30/2008 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ, de Raul Flavius Tătar în Dosarul nr. 2.562/108/2008 al Tribunalului Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale, din oficiu în dosarele nr. 1.262/108/2008, nr. 2.589/108/2008, nr. 2.668/108/2008, nr. 3.253/108/2008, nr. 3.113/108/2008 si nr. 2.757/108/2008 ale Tribunalului Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei. În acest sens, arată că domnul Claudin Stefan, parte în Dosarul nr. 2.053D/2008, Administratia Finantelor Publice Lugoj si Trezoreria Municipiului Lugoj, părti în Dosarul nr. 2.151D/2008, au comunicat la dosar adrese prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Totodată, referă si cu privire la adresele comunicate în dosarele nr. 2.056D/2008 si nr. 2.057D/2008 de către părtile Cătălin Eugen Răducu, respectiv Valentin Petre Cotoi, prin care se solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de către instanta de judecată, din oficiu, în dosarele mentionate.

Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării dosarelor nr. 1.989D/2008, nr. 2.051D/2008, nr. 2.052D/2008, nr. 2.053D/2008, nr. 2.054D/2008, nr. 2.055D/2008, nr. 2.056D/2008, nr. 2.057D/2008, nr. 2.058D/2008, nr. 2.059D/2008, nr. 2.060D/2008, nr. 2.151D/2008, nr. 2.154D/2008, nr. 2.155D/2008, nr. 2.156D/2008, nr. 2.157D/2008, nr. 2.158D/2008, nr. 2.159D/2008 si nr. 2.160D/2008, înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării dosarelor.

Retinând identitatea de obiect, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 2.051D/2008, nr. 2.052D/2008, nr. 2.053D/2008, nr. 2.054D/2008, nr. 2.055D/2008, nr. 2.056D/2008, nr. 2.057D/2008, nr. 2.058D/2008, nr. 2.059D/2008, nr. 2.060D/2008, nr. 2.151D/2008, nr. 2.154D/2008, nr. 2.155D/2008, nr. 2.156D/2008, nr. 2.157D/2008, nr. 2.158D/2008, nr. 2.159D/2008 si nr. 2.160D/2008 la Dosarul nr. 1.989D/2008, care a fost primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind inadmisibilă, deoarece critica priveste aspecte de aplicare si interpretare a textului de lege criticat care excedează competentei Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 17 septembrie 2008 si 15 octombrie 2008, pronuntate în dosarele nr. 2.731/108/2008, nr. 1.262/108/2008, nr. 2.562/108/2008, nr. 2.589/108/2008, nr. 2.668/108/2008, nr. 3.253/108/2008, nr. 3.113/108/2008 si nr. 2.757/108/2008,

Tribunalul Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excep t ie ridicată de Ionel Tebuie, de Raul Flavius Tătar si de instană, din oficiu, în cauze de contencios administrativ privind cereri pentru anulare act administrativ si restituirea taxei de primă înmatriculare.

Prin încheierile din 23 septembrie 2008 si 7 octombrie 2008, pronuntate în dosarele nr. 1.666/90/2008, nr. 1.943/90/2008, nr. 1.992/90/2008, nr. 2.115/90/2008, nr. 2.116/90/2008, nr. 2.033/90/2008, nr. 2.034/90/2008 si nr. 2.853/90/2008,

Tribunalul Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată din oficiu în cauze de contencios administrativ privind cereri pentru anulare act administrativ si restituirea taxei de primă înmatriculare.

Prin încheierile din 13 octombrie 2008, pronuntate în dosarele nr. 1.866/98/2008 (nr. în format vechi 1.351/2008) si nr. 2.008/98/2008 (nr. în format vechi 1.435/2008), Tribunalul Ialomita - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată din oficiu în cauze de contencios administrativ privind cereri pentru anulare act administrativ si restituirea taxei de primă înmatriculare.


Prin Încheierea din 22 octombrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.209/30/2008, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Adriana Distribution” - S.R.L. din judetul Timis într-o cauză având ca obiect o cerere de restituire a taxei de primă înmatriculare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textele de lege criticate sunt neconstitutionale, întrucât se aplică si autovehiculelor a căror primă înmatriculare s-a făcut anterior intrării în vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 50/2008. Arată că încasarea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule s-a făcut fără temei legal, în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, deoarece prevederile art. 2141-2143 din Codul fiscal erau contrare normelor de drept comunitar, principiul rangului prioritar al dreptului comunitar asigurând prevalenta acestuia din urmă. Astfel, statul român nu este îndreptătit să păstreze sumele încasate cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si nici nu este posibilă o compensare între sumele deja achitate si cele ipotetic datorate, deoarece o normă juridică nu poate fi aplicată retroactiv. Sumele încasate, începând cu data de 1 ianuarie 2007, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite, actualizate cu 0,1% pentru fiecare zi în care s-au aflat la dispozitia statului.

Tribunalul Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale apreciază că art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 nu corespunde exigentelor principiului constitutional al neretroactivitătii legii, deoarece, pe de o parte, dispune restituirea unei taxe încasate anterior intrării ei în vigoare, iar pe de altă parte, instituie taxa pe poluare pentru autovehiculele înmatriculate în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, perioadă anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ.

Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ apreciază că prevederile art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate. În acest sens, arată că prevederile criticate dau nastere unor raporturi juridice noi, ce contin dreptul contribuabilului la restituirea unei sume de bani cu titlu de diferentă între cuantumul taxei de primă înmatriculare si taxa pe poluare, precum si obligatia corelativă a organelor financiare de a proceda la achitarea acestei sume.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt neconstitutionale. În acest sens, arată că acestea dispun pentru trecut, instituind o compensare între taxa de primă înmatriculare deja plătită si taxa pe poluare care a fost ulterior introdusă, astfel încât se aduce atingere principiului constitutional al neretroactivitătii legii.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate,

raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, care au următorul continut: „Taxa rezultată ca diferentă între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, si cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgentă.”

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii si ale art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că prin art. I din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, s-a introdus în Codul fiscal capitolul II1 „Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule”, cu articolele 2141-2143. Prin art. 14 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, ordonantă ce a intrat în vigoare la 1 iulie 2008, dispozitiile art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost abrogate în mod expres. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul asigurării protectiei mediului, pentru îmbunătătirea calitătii aerului si pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislatia comunitară în acest domeniu. Textul de lege criticat reglementează posibilitatea de restituire a diferentei rezultate în urma compensării sumei achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iulie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme si autovehicule, cu suma reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule conform prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 50/2008.

Analizând motivarea de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta relevă aspecte ce tin de interpretarea si aplicarea legii de instantele de judecată, fiind vorba de stingerea a două obligatii fiscale, prin compensare, problemă ce nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea acesteia, asigură controlul de constitutionalitate prin raportare la prevederile Legii fundamentale.

De altfel, instantelor judecătoresti le revine sarcina de aplicare directă a legislatiei comunitare atunci când legislatia natională este în contradictie cu aceasta.

Curtea Constitutională a statuat în jurisprudenta sa că nu intră în atributiile sale cenzurarea aplicării legii de instantele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, „...prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege”.

În consecintă, prevederile legale criticate nu pot fi supuse controlului de constitutionalitate, sub aspectele invocate, exceptia fiind inadmisibilă.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, exceptie ridicată de Ionel Tebuie în Dosarul nr. 2.731/108/2008 al Tribunalului Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale, din oficiu în dosarele nr. 1.666/90/2008, nr. 1.943/90/2008, nr. 1.992/90/2008, nr. 2.115/90/2008, nr. 2.116/90/2008, nr. 2.033/90/2008, nr. 2.034/90/2008 si nr. 2.853/90/2008 ale Tribunalului Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal, din oficiu în dosarele nr. 1.866/98/2008 (nr. în format vechi 1.351/2008) si nr. 2.008/98/2008 (nr. în format vechi 1.435/2008) ale Tribunalului Ialomita - Sectia civilă, de Societatea Comercială „Adriana Distribution” - S.R.L., din judetul Timis, în Dosarul nr. 3.209/30/2008 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ, de Raul Flavius Tătar în Dosarul nr. 2.562/108/2008 al Tribunalului Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale, din oficiu în dosarele nr. 1.262/108/2008, nr. 2.589/108/2008, nr. 2.668/108/2008, nr. 3.253/108/2008, nr. 3.113/108/2008 si nr. 2.757/108/2008 ale Tribunalului Arad - Sectia de contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.348

din 9 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 68 alin. (2) si (3) si art. 69 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 68 alin. (2) si (3) si art. 69 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, exceptie ridicată de Veronica Motoc si Petrică Motoc în Dosarul nr. 29.695/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă.

La apelul nominal răspunde, personal si asistat de avocatul Florin Constantin Durgheu, autorul exceptiei Petrică Motoc. De asemenea, avocatul Florin Constantin Durgheu răspunde si pentru autorul exceptiei Veronica Motoc, cu împuternicire avocatială depusă la dosar. Totodată, pentru partea Directia Generală de Asistentă Socială si Protectia Copilului - Sector 6 Bucuresti răspunde consilierul juridic Adriana Arapu, cu delegatie la dosar, lipsă fiind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Apărătorul autorilor exceptiei solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise depuse la dosarul cauzei. Subliniază că prin motivele de neconstitutionalitate invocate nu solicită reformularea de către Curtea Constitutională a textelor de lege criticate. Totodată, în temeiul art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale solicită extinderea controlului de constitutionalitate si la prevederile art. 61 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, considerând că, în mod necesar si evident, acestea nu pot fi disociate de prevederile mentionate în sesizare. Face referire si la alte aspecte care privesc situatia de fapt în dosarul instantei de judecată.

Consilierul juridic al Directiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului - Sector 6 Bucuresti solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate. În acest sens face referire la diverse aspecte care privesc situatia de fapt în dosarul instantei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece autorii exceptiei nu formulează o veritabilă critică de neconstitutionalitate, ci doresc completarea textelor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:


Prin Încheierea din 22 septembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 29.695/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 68 alin. (2) si (3) si art. 69 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Exceptia a fost ridicată de Veronica Motoc si Petrică Motoc într-o cauză civilă având ca obiect plasamentul unui copil minor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textele de lege criticate sunt neconstitutionale, întrucât restrâng sfera persoanelor care au calitate procesuală într-o cerere de plasament, nelăsând astfel persoanelor care doresc plasamentul unui copil nicio cale de urmat, ca procedură ce precedă adoptia.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că acestea constituie norme prin care legiuitorul stabileste subiectele de sezină care pot actiona în vederea apărării interesului copilului, conforme cu dispozitiile art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie. Apreciază că dispozitiile constitutionale ale art. 11 alin. (2) si art. 20 alin. (2) nu sunt incidente în prezenta cauză. Totodată, consideră că exceptia de neconstitutionalitate invocată vizează completarea legii, aspect ce excedează competentei Curtii Constitutioanale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, sustinerile părtilor prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 68 alin. (2) si (3) si art. 69 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au următorul continut:

- Art. 68: „(2) În cazul în care împrejurările prevăzute la alin. (1) s-au modificat, directia generală de asistentă socială si protectia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protectia copilului sau, după caz, instanta judecătorească, în vederea modificării sau, după caz, a încetării măsurii.

(3) Dreptul de sesizare prevăzut la alin. (2) îl au, de asemenea, părintii sau alt reprezentant legal al copilului, precum si copilul.”;

- Art. 69: „(3) În situatia în care se constată, pe baza raportului întocmit potrivit alin. (2), necesitatea modificării sau, după caz, a încetării măsurii, directia generală de asistentă socială si protectia copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protectia copilului sau, după caz, instanta judecătorească.”

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 11 alin. (2), potrivit căruia tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 21 alin. (1) si (2) referitoare la accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că prin critica de neconstitutionalitate se are în vedere completarea textelor de lege criticate, solutia legislativă în cauză nemultumindu-i pe autorii exceptiei din prisma a ceea ce nu cuprinde. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta „se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. În consecintă, exceptia de neconstitutionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, neintrând în competenta Curtii Constitutionale modificarea actului supus controlului său în sensul dorit de autorii exceptiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 68 alin. (2) si (3) si art. 69 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, exceptie ridicată de Veronica Motoc si Petrică Motoc în Dosarul nr. 29.695/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.350

din 9 decembrie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, exceptie invocată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 36.752/3/2006 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul exceptiei, mandatarul Dragos Marian Ene, cu procură depusă la dosar, iar pentru părtile Oficiul Român pentru Adoptii si Denisa-Mariana Hodărnescu, răspund consilierul juridic Raluca Alexandra Băloiu, respectiv avocatul Constantin Ianculescu, având împuterniciri depuse la dosar. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei. În acest sens, arată că la dosar a fost comunicată o adresă prin care partea Primăria Sectorului 2 Bucuresti solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul autorului exceptiei solicită Curtii Constitutionale retrimiterea dosarului de fond către Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă, pentru a se sesiza în mod corect Curtea cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 273/2004.

Avocatul Constantin Ianculescu arată Curtii faptul că reprezentantul autorului exceptiei nu are studii juridice, astfel încât acesta nu poate pune concluzii pe fond în fata acesteia.

Curtea, având în vedere faptul că la dosar nu au fost depuse documente din care să rezulte că reprezentantul autorului are studii juridice, solicită acestuia să depună concluzii scrise cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Reprezentantul autorului exceptiei depune concluzii scrise cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1) din Legea nr. 273/2004.

Avocatul Constantin Ianculescu solicită Curtii să se pronunte atât cu privire la prevederile alin. (1) al art. 63 din Legea nr. 273/2004, cât si cu privire la prevederile alin. (3) al aceluiasi articol. Totodată, solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât aceasta nu este motivată de către autor.

Consilierul juridic al Oficiului Român pentru Adoptii solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, mentionând că prin Decizia nr. 369/2008 Curtea s-a pronuntat cu privire la prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, constatând că acestea sunt neconstitutionale.

Reprezentantul Ministerului Public arată că prin Încheierea din data de 9 octombrie 2008 instanta a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004, astfel încât aceste prevederi fac obiect al criticii de neconstitutionalitate. Totodată, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât prin Decizia nr. 369/2008 Curtea a declarat neconstitutional textul de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 octombrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 36.752/3/2006, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei. Exceptia a fost invocată de George Nicanor Ene într-o cauză civilă privind constatarea nulitătii absolute a adoptiei.

În motivarea excep t iei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esenă, critica de neconstitutionalitate atât prin argumente care privesc situatia de fapt în dosarul instantei de judecată, cât si prin aspecte străine obiectului cauzei.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, întrucât textul de lege criticat a fost abrogat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare a Curtii, îl constituie dispozitiile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, cu următorul continut: „Judecarea cererilor de încredintare a copilului în vederea adoptiei interne, precum si a celor de încuviintare a adoptiei se face cu citarea direc t iei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului, a direciei în a cărei rază teritorială domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare si a persoanei sau familiei adoptatoare.”


Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3), (4) si (5), ale art. 2 alin. (2), ale art. 4 alin. (2), ale art. 8, 11, 15, 21, 30, 36, 38, 44, 52, 53, ale art. 54 alin. (2), ale art. 57, 69, ale art. 82 alin. (2), ale art. 125, ale art. 126 alin. (1), ale art. 127, ale art. 134 alin. (2), ale art. 136, 142, 146, 147 si 148.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că, anterior sesizării, prevederile art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 au fost abrogate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 5 septembrie 2008, ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 369 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea acestor prevederi.

Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta „[...] decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are legătură cu solutionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”. Asa fiind, având în vedere că prevederile de lege criticate nu mai sunt în vigoare, exceptia de neconstitutionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 29 si al art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei, exceptie invocată de George Nicanor Ene în Dosarul nr. 36.752/3/2006 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 decembrie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 8

din 21 ianuarie 2008

 

Dosar nr. 48/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a întrunit la data de 5 noiembrie 2007 în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la incidenta cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, în ipoteza situatiilor tranzitorii generate de săvârsirea faptelor sub imperiul legii vechi în materie (Legea nr. 87/1994) si judecarea acestora după intrarea în vigoare a legii noi.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, fiind prezenti 89 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nitu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se stabili că poate beneficia de cauzele de impunitate sau de reducerea pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 numai inculpatul aflat în situatia în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, a fost judecat pentru o infractiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Fiind nevoie de timp mai îndelungat, în vederea deliberării, s-a amânat pronuntarea pentru astăzi, 21 ianuarie 2008, când

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există practică unitară în legătură cu incidenta cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor, prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, în cazul situatiilor tranzitorii generate de săvârsirea faptelor sub imperiul legii vechi în această materie (Legea nr. 87/1994) si judecate după intrarea în vigoare a legii noi.

Astfel, unele instante au considerat că dispozitiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile si infractiunilor prevăzute de


Legea nr. 87/1994, cu modificările ulterioare, prin combinarea dispozitiilor mai favorabile din cele două legi succesive.

Aceste instante si-au fundamentat solutia pe dispozitiile art. 13 din Codul penal, potrivit cărora „în cazul în care de la săvârsirea infractiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”, precum si pe prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005, conform cărora „în cazul săvârsirii unei infractiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecătii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârsită se reduc la jumătate”.

Alte instante, dimpotrivă, au statuat că, în astfel de situatii, inculpatul beneficiază de aceste cauze de impunitate sau de reducere a pedepsei numai în cazul în care, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, este judecat pentru o infractiune de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Într-adevăr, în conformitate cu principiul activitătii legii penale, în art. 10 din Codul penal se prevede: „legea penală se aplică infractiunilor săvârsite în timpul cât ea se află în vigoare.”

Din această formulare dată principiului enuntat rezultă că pentru toate infractiunile se aplică legea în vigoare în timpul săvârsirii lor.

Există însă cazuri când anumite infractiuni săvârsite sub legea veche sunt judecate sub imperiul legii noi.

Astfel de cazuri, de succesiune a legilor penale, generează situatii tranzitorii ce impun o derogare firească de la principiul activitătii legii penale.

Ca urmare, pentru asemenea situatii, trebuie să se recurgă la principiul subsidiar al aplicării legii penale mai favorabile.

Or, acest principiu impune aplicarea „legii” mai favorabile în ansamblu si nu doar aplicarea unora dintre „dispozitiile mai favorabile” ale acelei legi.

Ca atare, în raport cu principiul mentionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispozitii mai favorabile dintr-o lege cu dispozitii din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit.

De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia „legea mai favorabilă” si nu dispozitiile mai favorabile ale unei legi.

Pe lângă aceste reglementări de principiu, mai trebuie avute în vedere si particularitătile dispozitiilor Legii nr. 87/1994 si ale Legii nr. 241/2005.

Sub acest aspect este de observat că prin art. 16 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale au fost abrogate expres atât Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, cât si art. 280 din Legea nr. 53/2001 - Codul muncii.

Or, această abrogare nu este identică cu dezincriminarea cel putin nu în totalitate întrucât unele fapte în discutie au fost mentinute ca infractiuni. Prin urmare, în materia enuntată există o continuitate a incriminării, fiind efectuată doar o schimbare a sediului acesteia.

Spre deosebire de Legea nr. 87/1994, prin noua Lege nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale a fost lărgită sfera expresiei „contribuabil”, extinzându-se totodată si aria faptelor incriminate ca „infractiuni de evaziune fiscală” sau ca „infractiuni aflate în legătură cu acestea”.

Este adevărat că, preluând majoritatea infractiunilor prevăzute în legea anterioară, care se regăsesc în art. 4, art. 7 alin. (1) si (2), art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), d), e) si f) din Legea nr. 241/2005, această nouă lege nu a mai preluat si faptele prevăzute în art. 10, art. 11 lit. a), art. 11 lit. b) teza I si a III-a si în art. 12 lit. a) din Legea nr. 87/1994, care au fost astfel dezincriminate.

Mai mult, prin noua lege pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (nr. 241/2005) au fost instituite noi infractiuni, una fiind de evaziune fiscală [prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. g)], iar trei având legătură cu infractiunile de evaziune fiscală (prevăzute în art. 3, 5 si 8).

În fine, tot prin această nouă lege a fost preluată infractiunea de stopaj la sursă, de la art. 280 din Legea nr. 53/2003, fiind inclusă în categoria infractiunilor având legătură cu infractiunile de evaziune fiscală (art. 6).

Este semnificativ că dispozitiile Legii nr. 241/2005 referitoare la incriminarea faptelor de evaziune fiscală si a celor având legătură cu evaziunea fiscală nu contin alte reglementări de detaliu privind cauzele de nepedepsire si de reducere a pedepselor decât cele cuprinse în art. 10 din această lege.

Or, prin textele de lege arătate se prevede că „în cazul săvârsirii unei infractiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecătii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei «prevăzute de lege» pentru fapta săvârsită se reduc la jumătate”, iar „dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amendă”, si, în fine, „dacă prejudiciul cauzat si recuperat în aceleasi conditii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei nationale, se aplică o sanctiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar”.

Asa cum rezultă din reglementarea mentionată, cauzele de nepedepsire si cele de reducere a pedepselor la care se referă art. 10 din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile numai „în cazul săvârsirii unei infractiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege”, iar nu si de o altă lege.

O atare formulare limitativă este menită ca, în raport cu principiile de drept penal unanim acceptate, să fie restrânsă incidenta cauzelor de nepedepsire sau de reducere a pedepselor numai la infractiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005, fiind excluse orice alte infractiuni de la beneficiul reglementat prin art. 10 din această lege.

A considera altfel, ar însemna ca, după caz, fie să se depăsească limitele interpretării corecte impuse de continutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, prin care se stabileste că dispozitiile sale sunt aplicabile numai „în cazul săvârsirii unei infractiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege”, fie să se încalce prevederile art. 13 alin. 1 din Codul penal, referitoare la legea penală mai favorabilă, prin care se instituie principiul potrivit căruia „în cazul în care de la săvârsirea infractiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă”, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispozitii mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu referire la art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că, în cazul faptelor săvârsite sub imperiul Legii nr. 87/1994 si al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a retinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârsirea unei infractiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.


PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, si stabilesc:

În cazul faptelor săvârsite sub imperiul Legii nr. 87/1994 si al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a retinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârsirea unei infractiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 21 ianuarie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 12

din 18 februarie 2008

 

Dosar nr. 71/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, privind consecintele modificării (în sensul majorării) pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nitu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că modificarea pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior intervenită după comiterea faptei conduce, în privinta infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii, ceea ce atrage achitarea inculpatilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la consecintele modificării (în sensul majorării) pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită după comiterea faptei, în cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier.

Astfel, unele instante, sesizate cu judecarea de fapte săvârsite înainte de majorarea pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, au dispus achitarea inculpatilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, considerând că, în raport de majorarea pretului mediu al metrului cub de masă lemnoasă pe picior, dacă valoarea pagubei nu mai depăseste de 5 ori pretul mediu al metrului cub de masă lemnoasă, faptele constituie doar contraventii la regimul silvic.

Într-un alt punct de vedere s-a apreciat că si în astfel de cazuri se impune condamnarea inculpatilor, motivându-se că pretul mediu nu poate fi considerat element constitutiv al infractiunii, ci doar criteriu pentru determinarea valorii pagubei de care depinde incriminarea, astfel că incidenta sa trebuie raportată la momentul în care fapta s-a consumat.

În fine, alte instante au dispus achitarea inculpatilor, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, considerând că valoarea pagubei face parte din latura obiectivă a infractiunii, iar în conditiile în care o atare cerintă nu este îndeplinită, faptei îi lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.

Potrivit art. 97 alin. 1 din Codul silvic, adoptat prin Legea nr. 26/1996, în vigoare la data formulării recursului în anulare, constituia infractiune „tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieti sau lăstari din fondul forestier national sau de pe terenurile cu vegetatie forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub această limită, dar fapta a fost săvârsită de cel putin două ori în interval de 2 ani”, prin alin. 2 si 3 ale aceluiasi articol reglementându-se agravarea pedepsei în cazul când paguba este în valoare de peste 20 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior si, respectiv, în cazul când valoarea pagubei depăseste de peste 50 de ori pretul mediu al aceleiasi unităti de masă lemnoasă pe picior.

Corelativ, prin art. 108 alin. 1 din actualul Cod silvic, intrat în vigoare la data de 27 martie 2008, se prevede că „tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieti sau lăstari din fondul forestier national si din vegetatia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infractiune silvică si se sanctionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel putin 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârsită de cel putin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului depăseste limita prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel putin 20 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel putin 50 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei”.

Analiza comparativă a celor două reglementări succesive relevă că spre deosebire de actualul Cod silvic, ale cărui dispozitii se referă în mod explicit la evaluarea prejudiciului în raport cu „pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei”, dispozitiile corespunzătoare ale art. 97, 98, 102 si 104 din Codul silvic anterior nu contineau o astfel de precizare, ci conditionau doar în mod generic încadrarea juridică a faptei de valoarea pagubei determinată pe baza pretului mediu al aceleiasi unităti de masă lemnoasă, fără specificarea momentului ce trebuie avut în vedere la stabilirea pretului.

Ca urmare, pentru faptele săvârsite anterior intrării în vigoare a actualului Cod silvic, determinarea valorii pagubei produse nu poate avea loc decât în conformitate cu principiul privind aplicarea legii penale mai favorabile, care impune să se ia în considerare, la incriminarea faptei, pretul pe unitatea de masă lemnoasă pe picior cel mai avantajos pentru făptuitor.

De aceea, într-o asemenea ipoteză, atunci când, de la săvârsirea faptei până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe dispozitii cu caracter normativ, prin care s-a modificat criteriul de stabilire a valorii pagubei ce determină, prin cuantumul ei, fie incriminarea faptei, fie agravarea încadrării juridice, se impune ca în astfel de situatii, în conformitate cu dispozitiile art. 13 din Codul penal, să se aplice legea cea mai favorabilă.

Asadar, în cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier, majorarea ulterioară a pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior atrage raportarea cuantumului valorii pagubei produse prin fapta săvârsită anterior la noua limită valorică devenită criteriu de incriminare.

Cum numai o anumită valoare a pagubei produse poate atribui unei fapte îndreptate împotriva fondului forestier caracterul de infractiune, este evident că neatingerea cuantumului acelei valori, ce constituie conditia pentru ca incriminarea să devină operantă, determină lipsa unei trăsături esentiale specifice laturii obiective a unor asemenea infractiuni, respectiv neîntrunirea criteriului valoric necesar.

Ca atare, din moment ce intervenirea majorării pretului unitătii de masă lemnoasă pe picior, ulterior comiterii faptei, conduce la un cuantum superior, mai mare, al pagubei ce este susceptibilă să atribuie faptei caracter de infractiune în sensul reglementat prin dispozitiile din Codul silvic la care s-a făcut referire, se impune ca, în astfel de cauze, examinarea elementelor constitutive ale infractiunii, sub aspectul laturii obiective, să fie realizată în raport cu noul criteriu valoric privind prejudiciul, iar în cazul neîndeplinirii acestuia să se constate lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor de achitare cuprinse în art. 11 pct. 2 lit. a), cu referire la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală.

În această privintă, este de observat că majorarea pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă, intervenită ulterior comiterii faptei, nu atrage incidenta dispozitiilor art. 10 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, prin care este reglementat cazul când „fapta nu este prevăzută de legea penală”, întrucât modificarea cuantumului pagubei ce imprimă faptei caracter penal, prin majorarea criteriului de calcul, nu echivalează cu o dezincriminare cât timp faptele respective sunt considerate în continuare infractiuni, reglementate prin norme speciale din Codul silvic, ci constituie doar o dispozitie legală mai favorabilă, a cărei aplicare, implicând o restrângere a continutului laturii obiective a infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier, datorită măririi valorii pagubei ce imprimă faptei caracter infractional, impune constatarea neîntrunirii elementelor constitutive ale vreunei infractiuni în astfel de cazuri.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că modificarea, în sensul majorării pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală


PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Modificarea, în sensul majorării pretului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, intervenită ulterior comiterii faptei, conduce, în cazul infractiunilor ce aduc atingere fondului forestier, la lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infractiunii, ceea ce atrage incidenta dispozitiilor art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 18 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 15

din 18 februarie 2008

 

Dosar nr. 70/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la „interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 121 alin. 1 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările si completările ulterioare, raportate la prevederile art. 336 alin. 5 din acelasi cod, referitoare la solutionarea cererilor formulate în procedurile necontencioase”.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 87 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se decide că cererile necontencioase vor fi solu t ionate în sedintă publică, respectându-se regula de drept comun, potrivit căreia în procesul civil cererile se solutionează în sedină publică,în afară de cazurile în care legea dispune altfel, asa cum stipulează dispozitiile art. 121 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la „interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 121 alin. 1 din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările si completările ulterioare, raportate la prevederile art. 336 alin. 5 din acelasi cod, referitoare la solutionarea cererilor formulate în procedurile necontencioase”.

Astfel, unele instante de judecată au procedat la solutionarea cererilor necontencioase în camera de consiliu, avându-se în vedere natura lor specifică, respectiv faptul că prin intermediul acestora nu se urmăreste stabilirea unui drept potrivnic fată de o altă persoană.

Alte instante, dimpotrivă, au apreciat că în lipsa unei prevederi exprese a legii, cererile necontencioase vor fi solutionate în sedintă publică, respectându-se regula de drept comun, potrivit căreia în procesul civil cererile se solutionează în sedintă publică, în afară de cazurile în care legea dispune altfel, asa cum se arată în dispozitiile art. 121 din Codul de procedură civilă.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.

Rolul primordial al judecătorului este acela de a transa cu putere de lucru judecat litigiile care îi sunt supuse spre solutionare.

Totusi activitatea judecătorului nu se încadrează, în toate situatiile, în limitele impuse de necesitatea elaborării unei decizii judiciare.

Adeseori cetătenii se adresează instantelor judecătoresti si pentru solutionarea unor cereri prin care nu se urmăreste stabilirea unui drept potrivnic fată de o altă persoană.

Cartea a III-a a Codului de procedură civilă este consacrată „dispozitiilor generale privitoare la procedurile necontencioase”, referindu-se tocmai la cererile pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instantei, fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic fată de o altă persoană.

Legea reglementează astfel o procedură diferită de cea privitoare la solutionarea unor litigii si care este cunoscută sub denumirea de procedură necontencioasă, procedură voluntară sau gratioasă.

Institutia este reglementată în art. 331-339 din Codul de procedură civilă si, desi nu are o sferă foarte extinsă de aplicare, este deosebit de utilă, întrucât permite adoptarea unor măsuri cu minime cheltuieli, într-un timp scurt si cu respectarea unor formalităti relativ simple.


Procedura necontencioasă se deosebeste esential de procedura de solutionare a litigiilor civile atât datorită materiei supuse judecătii, cât si rolului părtilor în cadrul acestei institutii.

Potrivit art. 331 din Codul de procedură civilă, dispozitiile procedurii necontencioase se aplică în privinta cererilor „pentru dezlegarea cărora este nevoie de mijlocirea instantei fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivinic fată de altă persoană”. Printre cererile care au un asemenea caracter textul mentionat enuntă exemplificativ „cele privitoare la darea autorizatiilor judecătoresti sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare”.

Din aceste dispozitii procedurale se poate desprinde concluzia că una dintre trăsăturile definitorii ale procedurii necontencioase este tocmai absenta unui litigiu spre deosebire de materia contencioasă care se caracterizează, dimpotrivă, tocmai prin existenta unui conflict de interese.

Cererea la care se referă art. 331 din Codul de procedură civilă nu trebuie să fie confundată cu actele de simplă administratie judiciară, întrucât prin acestea din urmă se iau totusi unele măsuri de pregătire a judecătii sau de rezolvare administrativă a unor probleme, având ca unic scop asigurarea bunei functionări a serviciului public al justitiei (distribuirea aleatorie a cauzelor între diferitele complete, punerea pe rol a unei cereri de chemare în judecată etc).

Astfel de acte, apartinând presedintelui instantei, judecătorului sau instantei, multiple si diverse, nu apartin nici jurisdictiei contencioase, nici procedurii necontencioase, ele formând o categorie aparte întrucât sunt acte de pură administratie judiciară, neinteresând sub aspectul intereselor private, ci numai sub aspectul bunei functionări a justitiei si nu sunt susceptibile de nicio cale de atac.

Procedura gratioasă se realizează de instantele judecătoresti, adică de organele care realizează functia jurisdictională, dar activitatea realizată de judecător nu este destinată să solu t ioneze, cu putere de lucru judecat, un litigiu pendinte între pări cu interese contrarii.

Necesitatea unui control din partea judecătorului asupra actului juridic prezentat de parte este o caracteristică importantă a procedurii necontencioase. Întinderea acestui control este variabilă de la un act la altul, iar verificarea actului si omologarea acestuia de către judecător sunt necesare pentru ca el să producă efectele dorite de parte.

Încredintarea acestei sarcini judecătorului nu este întâmplătoare, ci, dimpotrivă, pe deplin justificată deoarece actele omologate de instanta de judecată intră în circuitul civil.

Încheierea pronuntată în materie gratioasă nu are putere de lucru judecat, dar dobândeste fortă executorie, ceea ce constituie o caracteristică importantă a actului jurisdictional.

Această încheiere constituie atât un act administrativ prin natura sa, cât si un act jurisdictional prin forma si procedura care guvernează emiterea ei.

Cartea a III-a a Codului de procedură civilă prevede că în procedura necontencioasă există, pe de o parte, „dispozitii generale” aplicabile oricăror materii necontencioase, si, pe de altă parte, că există si „dispozitii speciale” aplicabile numai anumitor materii.

Potrivit art. 338 alin. 2 din Codul de procedură civilă, materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispozitiilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărtii de fată.

Ele se referă la competenta instantei si posibilitatea acesteia de a-si verifica din oficiu competenta, elementele cererii necontencioase, regimul juridic al încheierii prin care instanta rezolvă o cerere necontencioasă, calea de atac ce se poate exercita împotriva încheierii prin care se încuviintează cererea necontencioasă, termenul de recurs, persoanele care pot declara recurs si instanta competentă să solutioneze recursul.

Potrivit art. 338 alin. 1 din Codul de procedură civilă, normele privind procedura necontencioasă se întregesc cu dispozitiile de procedură contencioasă, în măsura în care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.

Spre deosebire de recursul declarat împotriva încheierii prin care se încuviintează o cerere necontencioasă, care, potrivit art. 336 alin. 5 din Codul de procedură civilă, se judecă în camera de consiliu, dispozitiile generale privitoare la procedurile necontencioase prevăzute în cartea a III-a a acestui act normativ nu arată dacă judecata în primă instantă a cererii se face în sedintă publică sau în camera de consiliu.

În aceste conditii, conform art. 338 alin. 1, sunt aplicabile dispozitiile de procedură contencioasă, respectiv prevederile art. 121, care nu sunt potrivnice naturii necontencioase a cererii.

Sedintele de judecată - precizează art. 127 din Constitutia României - sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

Publicitatea sedintelor de judecată este consacrată si de art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.

Potrivit art. 121 din Codul de procedură civilă: „Sedintele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.

Instanta poate să dispună ca dezbaterile să se facă în sedintă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părti. În acest caz, părtile vor putea fi însotite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.

Hotărârea se pronuntă întotdeauna în sedintă publică.”

Publicitatea dezbaterilor reprezintă unul dintre principiile de bază ale procedurii judiciare si tocmai datorită acestui fapt ea este consacrată si în mai multe documente internationale ratificate de România.

În acest sens art. 10 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului precizează că „orice persoană are dreptul în deplină egalitate de a fi audiată în mod echitabil si public de către un tribunal independent si impartial care va hotărî fie asupra drepturilor si obligatiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzări în materie penală îndreptată împotriva sa”.

Tot astfel art. 6 pct. 1 din Conventia europenă pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale prevede că: „orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public si într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instantă independentă si impartială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa.

Hotărârea trebuie să fie pronuntată în mod public, dar accesul în sala de sedintă poate fi interzis presei si publicului pe întrega durată a procesului sau a unei părti a acestuia în interesul moralitătii, al ordinii publice, ori al securitătii nationale într-o societate democratică, când interesele minorilor sau protectia vietii private a părtilor la proces o cer sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, când datorită unor împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justitiei.”

O dispozitie asemănătoare este prevăzută si în art. 14 pct. 1 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice.

Cum principiul publicitătii este un principiu de bază al procesului civil si cum acest principiu nu este potrivnic dispozitiilor generale privitoare la procedurile necontencioase prevăzute în cartea a III-a a Codului de procedură civilă, el se aplică si acestor proceduri, cu exceptia cazurilor când legea dispune altfel.

Chiar dacă recursul declarat împotriva încheierii prin care se încuviintează cererea necontencioasă se judecă în camera de consiliu, potrivit art. 336 alin. 5 din Codul de procedură civilă, fiind vorba despre o exceptie în raport cu principiul publicitătii, această exceptie nu poate fi extinsă sau aplicată prin analogie la judecata în primă instantă a cererilor respective.

Deoarece în cadrul dispozitiilor generale privitoare la procedurile necontencioase nu există nicio normă derogatorie cu privire la judecarea cererilor în camera de consiliu, cu exceptia căii de atac a recursului, care urmează regulile prevăzute de art. 336 alin. 5 din Codul de procedură civilă, normă procedurală de strictă interpretare, cererile necontencioase trebuie judecate în primă instantă în sedintă publică, potrivit art. 121 alin. 1, afară de cazurile când legea dispune altfel.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 329 alin. 2 si 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că dispozitiile art. 121 alin. 1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că sunt aplicabile si la judecata, în primă instantă, a cererilor privitoare la procedurile necontencioase, cu exceptia cazurilor când legea dispune altfel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie . Dispozitiile art. 121 alin. 1 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că sunt aplicabile si la judecata în primă instantă a cererilor privitoare la procedurile necontencioase, cu exceptia cazurilor când legea dispune altfel.

Obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 18 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

 

DECIZIA Nr. 17

din 10 martie 2008

 

Dosar nr. 74/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, în legătură cu stabilirea încadrării juridice a pluralitătii de acte sexuale săvârsite în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-si exprima vointa, atât înainte, cât si după ce aceasta a împlinit 15 ani.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 91 de judecători din totalul de 114 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând să se decidă în sensul că încadrarea juridică a infractiunii continuate de viol, săvârsită în baza aceleiasi rezolutii infractionale si după ce minora, care este membru al familiei, a împlinit 15 ani, trebuie să releve atât varianta tipică a infractiunii cât si cele două forme agravante prevăzute de alin. 2 lit. b) si alin. 3 teza I ale art. 197 din Codul penal.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în legătură cu stabilirea încadrării juridice a pluralitătii de acte sexuale săvârsite în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-si exprima vointa, atât înainte, cât si după ce aceasta a împlinit 15 ani.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că numai ultima actiune a infractiunii continuate de viol, epuizată după ce victima a împlinit vârsta de 15 ani, va impune încadrarea juridică în forma de bază si cea agravantă prevăzută de alin. 2 lit. b1) al art. 197 din Codul penal.

Alte instante, dimpotrivă, s-au pronuntat în sensul că încadrarea juridică a infractiunii continuate de viol, săvârsită în baza aceleiasi rezolutii si după ce minora, care este membru al familiei, a împlinit 15 ani, trebuie să releve atât varianta tipică a infractiunii, cât si cele două forme agravante prevăzute de alin. 2 lit. b1) si alin. 3 teza I ale art. 197 din Codul penal.

Aceste din urmă instante au interpretat si aplicat corect dispozitiile legii.


Potrivit art. 197 alin. 1 din Codul penal, infractiunea de viol constă în „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelasi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-si exprima vointa”.

Totodată, pe lângă varianta tipică, prevăzută în alin. 1 al art. 197 din Codul penal, violul este incriminat si în două forme agravante (cuprinse în alin. 2 si 3), fiecare continând mai multe modalităti alternative.

Prin incriminarea în variantele agravate, între care si cele prevăzute în alin. 2 lit. b1) si în alin. 3 teza I, legiuitorul a sporit severitatea represiunii penale în raport cu varianta tipică (închisoare de la 5 la 18 ani pentru cea reglementată la alin. 2 si, respectiv, închisoare de la 10 la 25 ani pentru cea reglementată la alin. 3), t inând seama de pericolul social accentuat de anumite condiii referitoare la modul de săvârsire a faptei si efectele ei, vârsta victimei sau raporturile existente între făptuitor si victimă.

Între aceste circumstante de agravare, aceea reglementată la alin. 2 lit. b1) din Codul penal se referă la cazul când „victima este membru al familiei”, iar cea prevăzută în alin. 3 teza I din acelasi articol se realizează atunci când „victima nu a împlinit vârsta de 15 ani” (14 ani anterior intrării în vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea si completarea unor dispozitii din Codul penal referitoare la infractiuni privind viata sexuală).

Sub aspectul unitătii si pluralitătii infractiunii de viol, chiar si în variantele agravate, este de observat că această infractiune poate exista atât sub formă unică sau continuată, cât si sub forma concursului.

În adevăr, potrivit art. 41 alin. 2 din Codul penal, „infractiunea este continuată când o persoană săvârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezintă, fiecare în parte, continutul aceleiasi infractiuni”.

Particularitătile infractiunii de viol, în cazul repetării acesteia fată de acelasi subiect pasiv, conduc însă la concluzia că o atare infractiune poate îndeplini conditiile pentru a fi considerată continuată numai atunci când actiunile ce constituie părti constitutive ale acelei infractiuni, desfăsurate în realizarea aceleiasi rezolutii, sunt săvârsite în modalităti vădit similare, de natură a le atribui un continut specific repetat în raport cu norma încălcată.

Dar, eventuala lipsă de omogenitate a actiunilor, care pot diferentia faptic modalitatea de săvârsire a infractiunii de viol, nu poate exclude caracterul unic al acestei infractiuni, cât timp trăsăturile de distinctie dintre acele actiuni nu sunt de natură a înlătura omogenitatea lor juridică de ansamblu si sunt completate, în acelasi timp, prin unitatea de rezolutie.

Sub acest aspect, unitatea de continut, reliefată de săvârsirea, în baza aceleiasi rezolutii, în sensul conceput initial, de acte componente repetate ale infractiunii de viol care pot fi diferite ca formă, fie în raport cu etapa de realizare, în care privintă cele rămase în faza de tentativă sunt absorbite de cele desăvârsite prin actele continuate, fie ca susceptibilitate de încadrare numai în infractiunea tipică, de bază (art. 197 alin. 1 din Codul penal) ori în una sau mai multe dintre formele de agravare (de la alin. 2 si 3 ale aceluiasi articol) este esential ca ele să fie unite prin una si aceeasi rezolutie infractională.

Acest punct de vedere, însusit constant de instante si promovat de instanta supremă, inclusiv prin Decizia de îndrumare nr. 10/1963, prin care s-a statuat că „infractiunile pentru care legea penală prevede anumite trăsături agravate nu constituie infractiuni de sine stătătoare, în concurs cu infractiunile de bază la care se referă, ci infractiuni unice sanctionate mai grav prin textele de lege care le reglementează”, impune, deci, să se considere că raportul sexual săvârsit în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-si exprima vointa, atât înainte, cât si după ce aceasta a împlinit vârsta de 15 ani, constituie infractiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) si alin. 3 teza I din acelasi articol, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

A considera altfel ar însemna să nu se tină seama că rezolutia initială s-a realizat pe baza unei reprezentări cu caracter general a rezultatelor actiunii si pe cunoasterea doar a conditiilor de ansamblu în care se vor desfăsura actele ei componente, cu previzibilitatea survenirii unor conditii noi, de natură a influenta în sensul accentuării, amplificării sau al diminuării efectelor faptelor ce au făcut obiectul reflectiilor în cadrul procesului psihic de elaborare a rezolutiei.

În acest cadru, unitatea de rezolutie, concretizată în acte de executie ce reflectă urmărirea realizării scopului propus, nu poate fi influentată de pauzele inerente unui proces executional de durată, pentru a-l scinda într-o succesiune de momente corespunzând fiecărui act executional, pentru că s-ar contraveni vointei legiuitorului, impusă imperativ prin dispozitiile art. 41 alin. 2 din Codul penal, de a uni într-un singur tot actiunile făcând parte din continutul aceleiasi infractiuni în măsura în care au fost săvârsite în realizarea aceleiasi rezolutii.

Ca urmare, momentul epuizării infrac t iunii continuate de viol coincide cu ultima actiune, cu semnificaia unei bariere în timp, care determină, la rândul ei, unicitatea infractiunii de viol, cu toate componentele ei, comise în conditii tipice sau de agravare, de natură a influenta fiecare la încadrarea juridică de ansamblu a faptei repetate, în raport cu dispozitiile legale în vigoare la data consumării ultimului act de executie.

De aceea, în măsura în care unicitatea rezolutiei infractionale caracterizează totalitatea actelor ce constituie infractiuni de viol repetate în timp, iar în cazul când unul sau mai multe acte dintre acestea corespund si cerintelor de agravare continute în textele de lege aplicabile, încadrarea juridică nu poate fi decât aceea corespunzătoare formei tipice, simple, prevăzută în art. 197 alin. 1 din Codul penal, cu raportare, după caz, la textul sau la textele de lege ce prevăd cazurile respective de agravare.

Totodată, fată de continutul concret al faptelor vizate de încadrarea juridică în infractiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) si la alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, trebuie observat că acestea pot contine si acte ce corespund trăsăturilor caracteristice elementelor constitutive ale infractiunii de incest, în sensul prevederilor art. 203 din Codul penal.

Astfel, în măsura în care victima violului repetat este „membru al familiei” în acceptiunea art. 197 alin. 2 lit. b1), cu referire la art. 1491 din Codul penal, iar această situatie este determinată de rudenie în linie directă sau de calitatea de frate sau soră, se impune ca, într-un atare caz, fapta să fie încadrată si în infractiunea continuată de incest prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Procedându-se în acest mod, s-ar răspunde atât cerintelor specifice de încadrare juridică în cazul concursului ideal de infractiuni reglementat în art. 33 lit. b) din Codul penal, cât si necesitătii de a se da eficientă răspunderii penale instituite prin art. 203 din Codul penal pentru cazul când raportul sexual a avut loc „între rude în linie directă sau între frati si surori”, independent dacă subiectul pasiv este sau nu si membru al familiei în acceptiunea art. 1491 din Codul penal.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizare judiciară, republicată, precum si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că raportul sexual săvârsit în realizarea aceleiasi rezolutii, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând


de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-si exprima vointa, atât înainte, cât si după ce aceasta a împlinit 15 ani, constituie infractiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) si alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal,

iar în cazul în care raportul sexual a avut loc între rude în linie directă sau între frati si surori se va retine, în concurs, si infractiunea de incest prevăzută de art. 203, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

1. Raportul sexual săvârsit în realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, atunci când victima este membru al familiei, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-si exprima vointa, atât înainte, cât si după ce aceasta a împlinit 15 ani, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. 1 raportat la alin. 2 lit. b1) si alin. 3 teza I, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

2. Infractiunea de viol, în modalitatea raportului sexual, prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul penal raportat la alin. 2 lit. b1) si alin. 3 teza I din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal, se va retine în concurs cu infractiunea de incest prevăzută de art. 203 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 10 martie 2008.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei