MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 176 (XX) - Nr. 574         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 30 iulie 2008

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 743 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal, precum si ale art. 171 alin. 2, art. 2781 alin. 8, art. 183 alin. 1 si 2 si art. 2 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 767 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 2481 din Codul penal

 

Decizia nr. 769 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 811 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din România

 

Decizia nr. 812 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Decizia nr. 813 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Decizia nr. 814 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat

 

Decizia nr. 815 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si a prevederilor art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

 

Decizia nr. 816 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate

 

Decizia nr. 817 din 3 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate

 

Decizia nr. 835 din 8 iulie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

572. - Decizie a presedintelui Autoritătii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei privind modificarea si completarea anexei la Decizia presedintelui Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei nr. 686/2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare si a Listei cuprinzând tarifele de utilizare a spectrului de frecvente radio, datorate anual către Inspectoratul Generai pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE

 

Decizia nr. XXV (25) din 16 aprilie 2007

 

Decizia nr. XLVIII (48) din 4 iunie 2007

 

Decizia nr. LVIII (58) din 24 septembrie 2007

 

Decizia nr. LX (60) din 24 septembrie 2007

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 743

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal, precum si ale art. 171 alin. 2, art. 2781 alin. 8, art. 183 alin. 1 si 2 si art. 2 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal, precum si ale art. 171 alin. 2, ale art. 2781 alin. 8, ale art. 183 alin. 1 si 2 si ale art. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Cristian Nicolae Mosuti în Dosarul nr. 573/45/2007 al Curtii de Apel lasi - Sectia penală si de Vasile Muresan în Dosarul nr. 6.495/182/2007 al Tribunalului Maramures - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 586D/2008 si nr. 1.030D/2008 au continut identic, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozitiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.030D/2008 la Dosarul nr. 586D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 6 martie 2008 si 10 aprilie 2008, pronuntate în dosarele nr. 573/45/2007 si nr. 6.495/182/2007, Curtea de Apel lasi - Sectia penală si Tribunalul Maramures - Sectia penală au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 281 din Codul penal, precum si ale art. 171 alin. 2 si art. 2781 alin. 8 lit. a), b) si c) din Codul de procedură penală respectiv, art. 281 din Codul penal, precum si art. 171 alin. 2, art. 2781 alin. 8, art. 183 alin. 1 si 2 si art. 2 din Codul de procedură penală.

Exceptia a fost ridicată, în dosarele de mai sus, de Cristian Nicolae Mosuti si Vasile Muresan.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile legale ale art. 281 din Codul penal încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 73 alin. (1) si art. 115 alin. (1), deoarece Parlamentul poate adopta, cu exceptia situatiei prevăzute la Delegarea legislativă, doar legi constitutionale, organice si ordinare, conceptul de lege specială la care face trimitere textul criticat nefiind permis de Constitutie.

Dispozitiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, deoarece, pornind de la speta dedusă judecătii, se poate întâmpla să fie desemnat un avocat din oficiu atunci când instanta apreciază că învinuitul sau inculpatul nu si-ar putea face singur apărarea, avocat care are ca parte potrivnică tocmai uniunea căreia îi apartine. Asa fiind, acesta nu va putea face o apărare eficientă în contra propriilor interese.

Prevederile art. 2781 alin. 8 lit. a), b) si c) din Codul de procedură penală contravin art. 21 alin. (1) si (2) din Constitutie referitoare la liberul acces la justitie, precum si art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece se încalcă principiul non reformatio in pejus, prin solutiile pe care le poate pronunta instanta existând posibilitatea agravării situatiei părtii care se adresează judecătorului.

Prevederile art. 183 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 23 alin. (1) si (2) referitoare la inviolabilitatea libertătii individuale, ale art. 5 alin. (1) din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, ale art. 9 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, ale art. 9 par. 1 si art. 14 par. 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, deoarece aducerea învinuitului sau inculpatului în fata organului de urmărire penală sau a instantei de judecată reprezintă o privare de libertate care nu poate fi definită nici ca retinere, nici ca arestare preventivă. Pe perioada executării mandatului de aducere, acuzatul se află, în pofida vointei sale, în custodia organului de urmărire penală. Faptul că textul criticat nu prevede nicio cale de atac împotriva încheierii de sedintă prin care s-a dispus emiterea mandatului de aducere este, în opinia autorului, de natură a contraveni si dispozitiilor art. 5 par. 4 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Prevederile art. 2 din Codul de procedură penală contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părtilor la un proces echitabil si ale art. 126 alin. (1) referitoare la realizarea justitiei prin instantele judecătoresti, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece oferă posibilitatea de a se suprima dreptul la cercetare judecătorească.

Curtea de Apel lasi - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal este neîntemeiată, deoarece incriminarea si sanctionarea faptelor de exercitare fără drept a unor profesii sau activităti, printre care si cea de avocat, pentru care se cere o anumită pregătire si care este supusă autorizării, exprimă necesitatea de a apăra valori sociale de importantă deosebită. Faptul că sunt impuse anumite conditii pentru exercitarea profesiei de avocat, conditii a căror neîndeplinire atrage consecinte juridice, reprezintă libertatea legiuitorului consfintită de Constitutie si care se exprimă prin activitatea de legiferare a Parlamentului.

Dispozitiile art. 171 alin. 2 si art. 2781 alin. 8 lit. a), b) si c) din Codul de procedură penală sunt, în opinia instantei, constitutionale, sens în care face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.


Tribunalul Maramures - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitu­tionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozitiile art. 281 din Codul penal sunt norme de incriminare cu caracter penal general si instituie o sanctiune unică pentru exercitarea fără drept a oricărei profesii sau activităti pentru care legea cere autorizatie, dacă legea specială prevede că săvârsirea acelor fapte se pedepseste potrivit legii penale. În felul acesta, s-a creat o singură incriminare-cadru la care să se poată face trimitere prin legi speciale.

Dispozitiile art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală nu sunt contrare art. 24 din Constitutie, dreptul la apărare garantat de Legea fundamentală se referă la asistenta juridică facultativă, iar exceptiile de la această regulă pot fi stabilite de legiuitor, potrivit prerogativelor constitutionale consacrate de art. 61 alin. (1) si art. 126 alin. (2).

În sfârsit, în plângerea formulată în temeiul art. 2781 din Codul de procedură penală nu se judecă cauza, ci doar temeinicia si legalitatea solutiilor de netrimitere pronuntate de procuror. Asadar, prevederile legale criticate nu îngrădesc posibilitatea părtilor de a formula apărări, de a propune probe si de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, având posibilitatea de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditionează accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.

Prevederile art. 183 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală se circumscriu scopului si regulilor de bază ale procesului penal, institutia mandatului de aducere nefiind echivalentă cu cea a sanctiunilor privative de libertate. De altfel, potrivit art. 53 din Constitutie, exercitiul unor drepturi sau libertăti poate fi restrâns pentru desfăsurarea instructiei penale, astfel încât constrângerea unei persoane de a se prezenta în fata instantei de judecată, atunci când aceasta din urmă apreciază că se impune acest lucru, nu aduce atingere accesului liber la justitie si nici libertătii individuale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 281 din Codul penal cu denumirea marginală Exercitarea fără drept a unei profesii, precum si ale art. 171 alin. 2 cu denumirea marginală Asistenta învinuitului sau a inculpatului, ale art. 2781 alin. 8 cu denumirea marginală Plângerea în fata judecătorului împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată, ale art. 183 alin. 1 si 2 cu denumirea marginală Mandatul de aducere si ale art. 2 cu denumirea marginală Legalitatea si oficialitatea procesului penal, acestea din urmă din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

- Art. 281 din Codul penal: „Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităti pentru care legea cere autorizatie, ori exercitarea acestora în alte conditii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârsirea unor astfel de fapte se sanctionează potrivit legii penale, se pedepseste cu închisoare de la o lună la 1 an sau cu amendă.";

- Art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală: „Asistenta juridică este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este retinut sau arestat chiar în altă cauză, când fată de acesta a fost dispusă măsura de sigurantă a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanta de judecată apreciază că învinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apărarea, precum si în alte cazuri prevăzute de lege.";

- Art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală: „Judecătorul pronuntă una dintre următoarele solutii:

a) respinge plângerea, prin sentintă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, mentinând rezolutia sau ordonanta atacată;

b) admite plângerea, prin sentintă, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele si împrejurările ce urmează a fi constatate si prin care anume mijloace de probă;

c) admite plângerea, prin încheiere, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată, si, când probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozitiile privind judecata în primă instantă si căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.";

- Art. 183 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală: „O persoană poate fi adusă în fata organului de urmărire penală sau a instantei de judecată pe baza unui mandat de aducere, întocmit potrivit dispozitiilor art. 176, dacă fiind anterior citată nu s-a prezentat, iar ascultarea sau prezenta ei este necesară.

Învinuitul sau inculpatul poate fi adus cu mandat chiar înainte de a fi chemat prin citatie, dacă organul de urmărire penală sau instanta constată motivat că în interesul rezolvării cauzei se impune această măsură.";

- Art. 2 din Codul de procedură penală: „Procesul penal se desfăsoară atât în cursul urmăririi penale cât si în cursul judecătii, potrivit dispozitiilor prevăzute de lege.

Actele necesare desfăsurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul când prin lege se dispune altfel."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 317 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008, a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal si ale art. 171 alin. 2 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 240 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 19 aprilie 2007, a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 525 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 10 noiembrie 2005, a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală si prin Decizia nr. 885 din 16 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 5 noiembrie 2007, a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 183 din Codul de procedură penală, statuând în esentă că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate si în prezenta cauză.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 281 din Codul penal, precum si ale art. 171 alin. 2, art. 2781 alin. 8, art. 183 alin. 1 si 2 si art. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Cristian Nicolae Mosuti în Dosarul nr. 573/45/2007 al Curtii de Apel lasi - Sectia penală si de Vasile Muresan în Dosarul nr. 6.495/182/2007 al Tribunalului Maramures - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 767

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 2481 din Codul penal

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si ale art. 2481 din Codul penal, exceptie ridicată de Radu Albu în Dosarul nr. 6.930/231/2006 al Tribunalului Vrancea - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 6.930/231/2006, Tribunalul Vrancea - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu­tionalitate a prevederilor art. 248 si art. 2481 din Codul penal, exceptie ridicată de Radu Albu în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unei cauze penale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (2) referitoare la ocrotirea proprietătii private în mod egal, indiferent de titular, deoarece partea finală a art. 248 din Codul penal, definind cel de-al doilea rezultat alternativ, respectiv paguba cauzată patrimoniului, nu face nicio distinctie între proprietatea publică si cea privată, supunând aceleiasi ocrotiri speciale atât partea de patrimoniu care constituie proprietate publică, cât si partea care constituie proprietate privată.

Asa fiind, este neconstitutional din această perspectivă si art. 2481 din Codul penal, care devine incident ca temei al agravării răspunderii penale datorită consecintelor deosebit de grave ale faptei de abuz în serviciu contra intereselor publice.

Tribunalul Vrancea - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitu­tionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece infractiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice este una de serviciu, si nu una contra patrimoniului. Valoarea socială ocrotită prin norma incriminatoare este, în principal, bunul mers al activitătii unitătilor indicate în art. 145 din Codul penal.

Dispozitiile art. 248 din Codul penal nu au în vedere în mod expres atingerea adusă proprietătii publice prin activitatea subiectului activ, ci tulburarea bunului mers al activitătii subiectului pasiv sau păgubirea patrimoniului acestuia, împrejurarea că una dintre urmările imediate prevăzute în art. 248 din Codul penal este o pagubă adusă patrimoniului unei institutii din cele mentionate în art. 145 din Codul penal nu trebuie privită prin raportare la notiunea de proprietate publică, deoarece proprietatea nu se confundă cu patrimoniul.

Legiuitorul are prerogativele de a stabili o sanctiune diferită pentru faptele prin care se produc cu caracter patrimonial, fără a face distinctie după cum bunurile în legătură cu care s-au produs pagubele apartin statului sau altor subiecte. Sanctionarea mai severă a abuzului în serviciu contra intereselor publice reprezintă o optiune de politică penală, de competenta exclusivă a legiuitorului.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 248 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu contra intereselor publice si art. 2481 cu denumirea marginală Abuzul în serviciu în forma calificată, ambele din Codul penal, care au următorul continut:

- Art. 248: „Fapta functionarului public, care, în exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiintă, nu îndeplineste un act ori îl îndeplineste în mod defectuos si prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unităti din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";

- Art. 2481: „Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 si 248 au avut consecinte deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional prin raportare la aceleasi critici. Astfel, prin Decizia nr. 294 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 8 august 2003, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 din Codul penal, iar prin Decizia nr. 832 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 29 octombrie 2007, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 2481 din Codul penal. În esentă, Curtea a constat că art. 248 din Codul penal face parte din Titlul VI „Infractiuni care aduc atingere unor activităti de interes public sau altor activităti reglementate de lege" Cap. I „Infractiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul" si incriminează fapta functionarului public care în exercitiul atributiilor de serviciu, cu intentie, nu îndeplineste un act ori îl îndeplineste în mod defectuos si prin aceasta cauzează o pagubă sau o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau institutii de stat ori al unei alte institutii care intră sub incidenta dispozitiilor art. 145 din Codul penal.

Referirea la producerea unei pagube în patrimoniul subiectelor pasive ale infractiunii nu are semnificatia înzestrării acestei infractiuni cu o dublă natură juridică, si anume cea de infractiune deserviciu si cea de infractiune contra patrimoniului, fapta rămânând, evident, o infractiune de serviciu sau în legătură cu serviciul, ci descrie una dintre cele două urmări imediate alternative prevăzute de lege - prima fiind „o tulburare însemnată a bunului mers" al organului, institutiei sau unitătii - pentru ca fapta să constituie infractiune.

De altfel, chiar admitând că prin art. 248 din Codul penal se urmăreste si apărarea proprietătii, se constată că textul nu face nicio diferentiere între proprietatea publică si cea privată, abuzul functionarului public pedepsindu-se la fel, indiferent dacă are ca urmare producerea unei pagube în patrimoniul public sau în proprietatea privată a unei unităti dintre cele prevăzute de art. 145 din Codul penal.

Asa fiind, nu poate fi primită critica formulată în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, în sensul că, prin continutul său, art. 248 din Codul penal contravine principiului constitutional al ocrotirii egale a proprietătii private, indiferent de titular.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 si art. 2481 din Codul penal, exceptie ridicată de Radu Albu în Dosarul nr. 6.930/231/2006 al Tribunalului Vrancea - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 769

din 24 iunie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ion Stanciu în Dosarul nr. 5.506/288/2007 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.


La apelul nominal se prezintă personal autorul exceptiei si se constată lipsa celeilalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Autorul exceptiei pune concluzii de admitere a acesteia, deoarece, pornind de la un caz particular, arată că instanta inferioară este obligată să procedeze la o judecată formală pentru a se mentine în limitele impuse de instanta superioară.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 5.506/288/2007, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ion Stanciu în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unei cauze penale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 2781 alin. 8 lit. a), b) si c) din Codul de procedură penală contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, ale art. 124 alin. (2) referitoare la egalitatea, unicitatea si impartialitatea justitiei, ale art. 126 alin. (2) referitoare la competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată, ale art. 131 referitoare la Rolul Ministerului Public, ale art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece suprimă dreptul la cercetarea judecătorească si ignoră principiul de aplicabilitate generală în dreptul penal, non reformatio in pejus, întrucât există posibilitatea ca prin propria cale de atac petentul să îsi agraveze situatia, dobândind calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. De altfel, textul legal criticat asigură numai formal posibilitatea părtilor de a formula apărări, de a propune probe si de a recurge la căile de atac prevăzute de lege, asadar de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditionează un proces echitabil, deoarece instanta de judecată se substituie Ministerului Public punând în miscare actiunea penală si, ca o consecintă, antepronuntându-se cu privire la vinovătie. Din acest moment judecătorii nu mai prezintă suficiente garantii de impartialitate impuse de Constitutie si Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitu­tionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2781 alin. 8 lit. c) cu denumirea marginală Plângerea în fata judecătorului împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată, din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

- Art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală: „Judecătorul pronuntă una dintre următoarele solutii:[...]

c) admite plângerea, prin încheiere, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată, si, când probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozitiile privind judecata în primă instantă si căile de atac aplicându-se în mod corespunzător."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constitutionalitate, prilej cu care s-a statuat că acestea nu contravin prevederilor constitutionale invocate. Astfel, prin Decizia nr. 240 din 20 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 19 aprilie 2007, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală, pentru considerentele acolo arătate, care îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudente.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Ion Stanciu în Dosarul nr. 5.506/288/2007 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 811

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din România

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din România, exceptie ridicată de Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara în Dosarul nr. 1.070/325/2008 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul exceptiei, consilierul juridic Mădălin-Cristian Vasiu, lipsind cealaltă parte, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Consilierul juridic al autorului exceptiei solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. În acest sens, arată că în cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 nu este reglementat statutul de utilitate publică pentru camerele judetene. Totodată, precizează că Decizia nr. 609/2007, pronuntată de Curtea Constitutională, în controlul a priori al Legii camerelor de comert din România, nu are relevantă în cauză, de vreme ce obiectul sesizării l-au constituit mai multe critici privitoare la neconcordante în modul de adoptare a legii deduse controlului.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, textele de lege criticate nu contravin art. 16 din Constitutie, iar, pe de altă parte, dispozitiile constitutionale privind garantarea accesului liber la justitie si garantarea proprietătii private nu sunt incidente în cauză. Face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 609/2007, prin care s-a retinut constitutionalitatea Legii camerelor de comert din România.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.070/325/2008, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din România. Exceptia a fost ridicată de Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara într-o actiune civilă formulată de Societatea Comercială R.I.P.S. - S.A. din Timisoara în contradictoriu cu autorul exceptiei, având ca obiect anularea Hotărârii Adunării generale a membrilor Camerei de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara din data de 9 ianuarie 2008, prin care s-a decis modificarea statutului camerei, sustinându-se că hotărârea atacată este contrară legii si adoptată nelegal din punctul de vedere al convocării adunării generale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 16, art. 21, ale art. 44 alin. (1), (2), (8), (9), ale art. 45, art. 53 si ale art. 135 alin. (2) lit. a), întrucât „conferă drepturi diferite unor persoane juridice aflate în situatii echivalente, instituindu-se astfel un tratament discriminatoriu". De asemenea, consideră că îi „este restrâns exercitiul unor drepturi sau libertăti, fiind încălcate normele unei concurente loiale". Totodată, sustine că prevederile criticate sunt neconstitutionale, deoarece din cuprinsul acestora s-a omis reglementarea statutului de utilitate publică si pentru camerele judetene. De asemenea, precizează că, „analizând prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a constatat că în cazul în care un grup de societăti comerciale constituie o asociatie în temeiul Ordonantei Guvernului nr. 26/2000, sub denumirea «cameră de comert» , rezultă că se pot crea organizatii paralele care pot conduce la numeroase confuzii si chiar imixtiuni în viata camerelor de comert înfiintate în temeiul Decretului-lege nr. 139/1990 si recunoscute prin Hotărârea Guvernului nr. 799/1990". Sustine că „există posibilitatea ca noile organizatii înfiintate în temeiul Legii nr. 335/2007 să revendice chiar patrimoniul camerelor de comert înfiintate conform actelor normative mentionate anterior". Arată că „prin expunerea de motive însisi initiatorii actului normativ urmăreau «să îmbunătătească cadrul legislativ privind organizarea si functionarea camerelor de comert, în vederea sprijinirii procesului de ameliorare a mediului de afaceri din România», făcându-se referire strict la camerele de comert deja înfiintate, iar nu la posibilitatea înfiintării unor alte organizatii de acest tip". De asemenea, mai arată că „îi este încălcat dreptul de proprietate, totodată restrângându-se exercitiul unor drepturi sau libertăti, fără să fie incidente riscuri cu privire la apărarea securitătii nationale, a ordinii, a sănătătii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertătilor cetătenilor".

Judecătoria Timisoara apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, legiuitorul având autoritatea de reglementare a statutului camerelor de comert în virtutea puterii legiuitoare.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că nu poate fi retinută critica de neconstitutionalitate fată de prevederile art. 16 din Legea fundamentală, de vreme ce acestea din urmă privesc egalitatea cetătenilor, iar nu egalitatea de tratament juridic aplicată unei categorii distincte de subiecte colective de drept, în spetă camerelor de comert. De asemenea, retine că dispozitiile legale criticate, reglementând înfiintarea camerelor de comert ca organizatii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, nu sunt de natură să aducă atingere dreptului de proprietate. Totodată, apreciază că textele legale criticate sunt menite să garanteze dreptul comerciantilor de a-si exercita, în conditiile legii, activitătile economice si libera initiativă si consideră că acestea nu contravin dispozitiilor constitutionale referitoare la obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie. În acest sens, face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 609/2007. Apreciază că dispozitiile art. 21 si 53 din Constitutie nu sunt incidente în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) si ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, având următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1): "Camere/e de comert sunt organizatii autonome, neguvernamentale, apolitice, fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, apăra si sustine interesele membrilor lor si ale comunitătii de afaceri în raport cu autoritătile publice si cu organismele din tară si din străinătate.";

- Art. 2 alin. (1): "Comerciantii, indiferent de domeniul de activitate, pot constitui în resedintele de judet si în municipiul Bucuresti camere judetene, destinate promovării intereselor membrilor lor pentru dezvoltarea comertului, industriei, agriculturii si serviciilor, corespunzător cerintelor economiei de piată."

Prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 sunt criticate prin raportare la dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1),(2),(8),(9), ale art. 53 si ale art. 135 alin. (2) lit. a), iar prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 sunt criticate prin raportare la art. 16, art. 21, art. 44 alin. (1),(2),(8),(9), art. 45, art. 53 si art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) si ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, întrucât, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constitutie si ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta „decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are legătură cu solutionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia".

Obiectul litigiului în care a fost ridicată exceptia îl constituie o actiune civilă formulată de Societatea Comercială R.I.P.S. - S.A. din Timisoara în contradictoriu cu autorul exceptiei, având ca obiect anularea Hotărârii Adunării generale a membrilor Camerei de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara din data de 9 ianuarie 2008, prin care s-a decis modificarea statutului camerei, sustinându-se că hotărârea atacată este contrară legii si adoptată nelegal din punctul de vedere al convocării adunării generale.

Curtea constată că dispozitiile de lege criticate, care, pe de o parte, definesc camerele de comert, iar, pe de altă parte, prevăd posibilitatea constituirii de către comercianti, indiferent de domeniul de activitate, a unor „camere judetene" în resedintele de judet si în municipiul Bucuresti, nu au legătură cu speta dedusă judecătii.

Astfel, având în vedere prevederile art. 29 alin. (1) coroborat cu alin. (6) al aceluiasi articol din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate a art. 1 alin. (1) si art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea retine că autorul exceptiei este nemultumit si de faptul că nu a fost reglementat, în cuprinsul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 335/2007, statutul de utilitate publică pentru camerele judetene. Curtea constată că această critică se referă la o omisiune legislativă, examinarea criticii de neconstitutionalitate cu un atare obiect excedând competentei Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă „numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca fiind inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)si ale art. 2 alin. (1) din Legea nr. 335/2007 a camerelor de comert din România, exceptie ridicată de Camera de Comert, Industrie si Agricultură Timisoara în Dosarul nr. 1.070/325/2008 al Judecătoriei Timisoara.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 812

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Matei Alexandru Marian în Dosarul nr. 2.873/262/2007 al Judecătoriei Moreni.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 1.185D/2008, având ca obiect aceeasi exceptie de neconstitutionalitate, ridicată de acelasi autor în Dosarul nr. 331/262/2008 al Judecătoriei Moreni.

La apelul nominal se constată lipsa autorului exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.157D/2008 si nr. 1.185D/2008, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.185D/2008 la Dosarul nr. 1.157D/2008, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constitutionale invocate. Se face referire si lajurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin încheierile din 13 martie 2008 si, respectiv, din 16 aprilie 2008, pronuntate în dosarele nr. 2.873/262/2007 si nr. 331/262/2008, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Matei Alexandru Marian.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, în ambele dosare conexate, se sustine, în esentă, că textul de lege criticat încalcă liberul acces la justitie întrucât statuează că hotărârile pronuntate de judecători în această materie sunt definitive, nefiind susceptibile de a fi atacate cu recurs sau apel. Se mai arată că această reglementare determină ca persoana condamnată să nu beneficieze de două grade de jurisdictie.

Judecătoria Moreni apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată întrucât „măsurile luate de administratia penitenciarului sunt supuse verificării judecătorului delegat sub aspectul legalitătii si temeiniciei, iar apoi controlului judecătoriei, condamnatii beneficiind astfel de două grade de jurisdictie, având posibilitatea de a fi asistati de avocat si în cadrul procedurii în fata judecătorului delegat".

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispozitiile art. 21 din Constitutie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, potrivit cărora „Hotărârea judecătoriei este definitivă".

În sustinerea exceptiei se invocă dispozitiile constitutionale ale art. 21 si 129 privind accesul liber la justitie, respectiv folosirea căilor de atac.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006, în raport de aceleasi prevederi constitutionale si fată de critici similare.

În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, prin care Curtea, pentru considerentele acolo retinute, a statuat că art. 38 din Legea nr. 275/2006 nu încalcă liberul acces la justitie si nici dreptul la apărare, Decizia nr. 826 din 2 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 25 octombrie 2007, si Decizia nr. 1.005 din 8 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 26 noiembrie 2007, prin care Curtea a statuat că art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 nu încalcă dreptul la un recurs efectiv în fata unei instante nationale si nici prevederile art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care consacră dreptul la două grade de jurisdictie în materie penală.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

 

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1)si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (9) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Matei Alexandru Marian în dosarele nr. 2.873/262/2007 si nr. 331/262/2008 ale Judecătoriei Moreni.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

 

DECIZIA Nr. 813

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Alina Cosette Grecu în Dosarul nr. 3.370/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.370/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Exceptia a fost ridicată de Alina Cosette Grecu într-o cauză având ca obiect o actiune civilă privind partajarea bunurilor comune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine că dispozitiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 sunt neconstitutionale, fiind contrare art. 16 din Constitutie, deoarece, prin pozitia privilegiată pe care o are reclamantul fată de pârât, se creează o situatie de inegalitate între părtile participante la procesul civil ce are ca obiect o cerere de partaj, de raport ori de reductiune. Arată că pârâtul este obligat să plătească o taxă de timbru substantială pentru a se apăra, astfel încât este limitat în dreptul său de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor sale, fiindu-i îngrădit dreptul recunoscut de art. 21 din Constitutie. Totodată, sustine că sunt încălcate si prevederile art. 6 paragraful 1 si ale art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, atâta vreme cât, prin obligarea pârâtului de a plăti o taxă de timbru substantială, desi nu pretinde nimic de la reclamant, ci doar se apără, se ajunge la o limitare a dreptului la o judecată echitabilă. În acest sens, face referire la decizia Curtii Europene a Drepturilor Omului Adt-Mouhoub c/Frantei, potrivit căreia „stabilirea unei sume substantiale în absenta unor resurse financiare ale reclamantului reprezintă, practic, privarea sa de dreptul de a se adresa unui judecător".

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că instituirea unei taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nicio diferentiere între titularii acesteia, astfel încât nu sunt înfrânte prevederile art. 16 din Constitutie. Consideră că prevederile criticate constituie o măsură de protectie împotriva eventualelor abuzuri procesule care ar putea avea loc prin contestarea unor pretentii întemeiate ale reclamantului si totodată o aplicare a regulii potrivit căreia cererile adresate instantei judecătoresti se timbrează de către titularul acesteia. De asemenea, apreciază că prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 147/1997 sunt în concordantă cu dispozitiile art. 21 din Constitutie, întrucât accesul liber la justitie nu interzice stabilirea taxelor de timbru, fiind justificat ca persoanele care se adresează autoritătilor judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este constitutional. În acest sens, arată că dispozitiile criticate sunt în acord atât cu art. 21 si 24 din Constitutie, cât si cu art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât accesul liber la justitie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justitie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autoritătilor judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie. Totodată, precizează că stabilirea si dimensionarea taxelor judiciare de timbru reprezintă atributia exclusivă a legiuitorului, potrivit art. 139 alin. (1) din Constitutie, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 fată de art. 16 din Constitutie si art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, constată că normele supuse controlului de constitutionalitate nu contin prevederi contrare principiului egalitătii în drepturi. Astfel, dispozitiile legale indicate nu instituie nici privilegii si nici discriminări, toate persoanele care promovează un anumit tip de actiune sau cerere fiind obligate să plătească taxele judiciare de timbru în valoare si în conditii identice.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu următorul cuprins:

„Actiunile si cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: [...]

c) cereri pentru stabilirea calitătii de mostenitor, a masei succesorale, cereri de raport, cereri de reductiune a liberalitătilor si cereri de partaj - 19 lei

Separat de această taxă, dacă părtile contestă bunurile de împărtit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciară de timbru se datorează de titularul cererii la valoarea contestată;".

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi si ale art. 21 referitor la accesul liber la justitie. Totodată, sustine că, prin dispozitiile de lege criticate, sunt încălcate atât prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, cât si prevederile art. 14 referitoare la interzicerea discriminării, din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia, Curtea observă că art. 3 lit. c) alin. (1) din Legea nr. 146/1997 prevede că cererile pentru stabilirea calitătii de mostenitor, a masei succesorale, cererile de raport, cererile de reductiune a liberalitătilor si cererile de partaj se taxează cu 19 lei. Totodată, alin. (2) al lit. c) a art. 3 din Legea nr. 146/1997 stabileste obligatia de plată a unor taxe de timbru, calculate la valoare, pentru acele părti care contestă prin cereri bunurile de împărtit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor, iar nu si pentru părtile care formulează exceptii si apărări în legătură cu cererea reclamantului. Acesta este si principiul general înscris în art. 1 din Legea nr. 146/1997, potrivit căruia numai „actiunile si cererile introduse la instantele judecătoresti, precum si cererile adresate Ministerului Justitiei si Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justitie sunt supuse taxelorjudiciare de timbru, prevăzute de prezenta lege, si se taxează în mod diferentiat, după cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu exceptiile prevăzute de lege".

Curtea constată că, în cauză, autoarea exceptiei, prin formularea cererii reconventionale, a urmărit răsturnarea prezumtiei de dobândire în cote egale a bunurilor comune. Astfel, scopul părtii care contestă bunurile de împărtit, valoarea acestora sau drepturile ori mărimea drepturilor coproprietarilor, în cadrul cererilor prevăzute de textul de lege criticat, este valorificarea unui drept propriu, pe cale incidentală, ce excedează unei simple apărări.

Totodată, Curtea retine că, asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 3 lit. c) alin. (2) din Legea nr. 146/1997 s-a pronuntat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003, Decizia nr. 941 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2007, si Decizia nr. 724 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, constatând că acest text de lege este constitutional. Astfel, Curtea a statuat că instituirea unei taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nici o diferentiere între contribuabili, astfel încât nu sunt înfrânte prevederile art. 16 din Constitutie si ale art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

În ceea ce priveste pretinsa contrarietate a textului de lege criticat în raport cu art. 21 din Constitutie, Curtea a statuat, în mod constant, că accesul liber la justitie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justitie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autoritătilor judecătoresti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justitie. Regula este cea a timbrării actiunilor în justitie, exceptiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

În virtutea dispozitiilor constitutionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora „Cetătenii au obligatia să contribuie, prin impozite si prin taxe, la cheltuielile publice", plata taxelor si a impozitelor reprezintă o obligatie constitutională a cetătenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanta de judecată prin hotărârea pe care o pronuntă în cauză, plata acestora revenind părtii care cade în pretentii. În acelasi sens este, de altfel, si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justitie este aceea că nu este un drept absolut (cazul Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăsi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăsi substanta sa.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 si ale art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea a retinut că obligatia părtilor de a plăti taxe judiciare de timbru stabilite prin lege nu aduce atingere acestor articole, ci, dimpotrivă, creează premise pentru realizarea unui proces echitabil, deoarece taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizări si functionări a serviciului public de realizare a justitiei. În acest sens s-a pronuntat Curtea Constitutională prin Decizia nr. 305 din 10 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 11 august 2003.

În fine, Curtea constată că hotărârea pronuntată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Adt-Mouhoub c/Frantei nu prezintă relevantă pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice schimbarea jurisprudentei Curtii, cele statuate anterior îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Alina Cosette Grecu în Dosarul nr. 3.370/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti. Definitivă si general obligatorie. Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 814

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992

privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului

si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Oltchim" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.427/288/2007 al Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei. În acest sens, arată că la dosar au fost comunicate concluzii scrise de către partea Ion Munteanu, prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată, invocând jurisprudenta anterioară a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 41 din 10 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.427/288/2007, Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Oltchim" - S.A. din Râmnicu Vâlcea într-o cauză civilă având ca obiect obligatia de a face, respectiv obligarea autorului exceptiei de a încheia un contract de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 7 din Legea nr. 85/1992.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 20, ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi si alin. (8), ale art. 45 si ale art. 136 alin. (1) si (5), precum si ale art. 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si ale art. 6 alin. (1), (2) si (3) din Tratatul de la Lisabona, întrucât este obligat să vândă locuintele construite din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, al căror proprietar este, unor persoane care nu mai au nicio legătură cu activitatea unitătii, chiar dacă locuintele în cauză au fost construite tocmai cu destinatia de a fi locuite de către salariati. Totodată, consideră că prevederile criticate sunt contrare atât dispozitiilor art. 1 coroborat cu art. 5 din Decretul-lege nr. 61/1990, raportate la art. 19 din Legea nr. 85/1992, cât si dispozitiilor art. 51 coroborat cu art. 53 din Legea nr. 114/1996.

Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textul criticat nefiind contrar dispozitiilor din Constitutie si din conventiile si tratatele internationale la care România este parte. De asemenea, consideră că art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu aduce atingere dreptului de proprietate, „întrucât nu impune drept conditie pentru efectuarea vânzării decât pe aceea ca locuintele să fie construite anterior intrării în vigoare a legii." Totodată, arată că Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite s-a pronuntat în sedinta publică din data de 21 ianuarie 2008 prin Decizia nr. 5, prin care, admitând recursul în interesul legii, a stabilit că dispozitiile Legii nr. 85/1992 sunt aplicabile chiar si în cazul contractelor de închiriere încheiate după intrarea în vigoare a acestui act normativ. Face referire, de asemenea, la deciziile nr. 10/1994, nr. 164/2001, nr. 104/2004 si nr. 252/2004 prin care Curtea Constitutională a statuat că „dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, chiar dacă instituie o limitare a exercitiului dreptului de proprietate al societătilor comerciale asupra acestor locuinte, o atare limitare este conformă prevederilor constitutionale invocate, fiind justificată din punct de vedere juridic, social si moral".

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 sunt constitutionale. În acest sens, arată că dispozitiile criticate sunt în acord cu dispozitiile constitutionale conform cărora proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice. Totodată, făcând referire la deciziile nr. 278/2003 si nr. 223/2004, retine solutia Curtii Constitutionale dată odată cu efectuarea controlului de constitutionalitate al prevederilor criticate, si anume faptul că acestea consacră „o normă de justitie socială".

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, având următorul cuprins: "Locuintele construite din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuintele de interventie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a pretului, în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere si locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome, institutiilor si societătilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au încetat existenta după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităti economice sau bugetare de stat.

Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut societătilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în conditiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a pretului si de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea si vânzarea locuintelor prevăzute la alin. 1 si 2 si la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un pret indexat în functie de cresterea salariului minim brut pe tară la data cumpărării, fată de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1. alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitătilor proprietare.

Locuintele de interventie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unitătilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineste activităti sau functii ce necesită prezenta, permanentă sau în caz de urgentă, în cadrul unitătilor. Aceste locuinte nu se vând.

Unitătile economice sau bugetare pot să detină si să construiască din fonduri proprii locuinte de serviciu, destinate închirierii salariatilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare si eventuala înstrăinare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitătilor.

Locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând."

Textele constitutionale invocate În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate sunt cele ale art. 20, ale art. 44 alin. (1), alin. (2) teza întâi si alin. (8), ale art. 45 si ale art. 136 alin. (1)si (5). Totodată, invocă contrarietatea textului de lege criticat fată de dispozitiile art. 1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, art. 17 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii, precum si fată de art. 6 alin. (1), (2) si (3) din Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană si a Tratatului de instituire a Comunitătii Europene, ratificat de România prin Legea nr. 13/2008 pentru ratificarea Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană si a Tratatului de instituire a Comunitătii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2008.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra constitutionalitătii dispozitiilor criticate Curtea s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 113 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2008, si Decizia nr. 564 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, constatând netemeinicia criticilor formulate.

Curtea a statuat că art. 7 din Legea nr. 85/1992 consacră o normă de justitie socială, întrucât dă posibilitatea chiriasilor să cumpere locuintele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispozitiile criticate sunt nu numai conforme literei si spiritului art. 44 din Constitutie, ci si legitime din punct de vedere economic, social si moral. Curtea a retinut că, desi în proprietatea societătilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat si locuintele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constitutiei, a posibilitătii ca fiecare chirias al unei asemenea locuinte să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.

Astfel, se consacră o normă de justitie socială, conformă atât art. 44 alin. (1) si alin. (2) teza întâi, cât si art. 136 alin. (1) si (5) din Constitutie, precum si în deplină concordantă cu normele instituite în actele internationale invocate.

În cazul privatizării unitătilor din ale căror fonduri a fost construită locuinta ce a făcut obiectul vânzării, obligatia de vânzare către chiriasi, prevăzută de dispozitiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum a statuat Curtea Constitutională - o obligatie in rem, instituită în considerarea obiectului (locuinta construită din fondurile unitătii economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam, reglementată în considerarea subiectului, societatea comercială ce a luat nastere pe calea privatizării.

Curtea a constatat că textele de lege criticate nu prevăd o expropriere si nici o nationalizare sau orice altă măsură de trecere silită a locuintelor în proprietatea publică a statului. În acelasi mod, se retine că art. 7 din Legea nr. 85/1992 nu instituie o confiscare, ci o transmitere în proprietatea detinătorilor de locuinte, fosti chiriasi ai acestora, a locuintelor si terenurilor aferente acestor locuinte dobândite prin cumpărare de la unitătile economice sau bugetare de stat, art. 44 alin. (8) din Constitutie nefiind astfel încălcat.

Atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

În ceea ce priveste pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie, Curtea retine că acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor si libertătilor fundamentale, restrângere care nu a fost constatată de Curte.

De asemenea, contraritatea textului de lege criticat în raport cu dispozitiile art. 45 din Constitutie referitoare la libertatea economică nu poate fi retinută, deoarece reglementarea criticată dă posibilitatea chiriasilor să cumpere locuintele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic, ceea ce nu echivalează cu o restrângere a liberei initiative.

Totodată, Curtea constată că invocarea atât a dispozitiilor art. 1 coroborat cu art. 5 din Decretul-lege nr. 61/1990, raportate la art. 19 din Legea nr. 85/1992, cât si a dispozitiilor art. 51 coroborat cu art. 53 din Legea nr. 114/1996 nu poate fi primită, deoarece controlul constitutionalitătii textelor de lege criticate are loc numai prin raportare la norme constitutionale sau cuprinse în conventii si tratate la care România este parte, si nu la alte dispozitii sau acte normative din legislatia internă.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Oltchim" - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 1.427/288/2007 al Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof.univ.dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu

 


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 815

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997,

precum si a prevederilor art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si a prevederilor art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Arad în Dosarul nr. 7.363/55/2007 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei. În acest sens, arată că autorul exceptiei a comunicat la dosar o adresă prin care solicită un nou termen de judecată, întrucât a primit citatia în data de 28 iunie 2008, iar apărătorul angajat al acestuia se află în concediu de odihnă, timpul fiind prea scurt pentru angajarea unui alt avocat.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că autorul a avut suficient timp de la momentul transmiterii dosarului de către instanta de judecată pentru angajarea unui apărător.

Curtea Constitutională, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 187/R din 25 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 7.363/55/2007, Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, si ale

Legii nr. 169/1997, precum si a prevederilor art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Exceptia a fost ridicată de Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Arad într-o actiune civilă având ca obiect obligarea autorului exceptiei la predarea unei suprafete de teren către Comisia locală de fond funciar Arad, ca urmare a unor hotărâri anterioare ale comisiei locale validate de Comisia judeteană privind reconstituirea în natură a dreptului de proprietate al petentilor, hotărâri necontestate de către autor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile criticate sunt neconstitutionale, fiind contrare dispozitiilor art. 44 din Constitutie. În acest sens, arată că Legea fundamentală garantează dreptul de proprietate, „dar în acelasi timp ocroteste si celelalte drepturi reale sau izvorâte din dreptul de proprietate, cum ar fi dreptul de administrare" pe care autorul îl are asupra terenurilor la a căror predare către Comisia locală de fond funciar Arad este obligat. Sustine că, în temeiul textelor de lege criticate, vor putea pierde suprafete de teren, astfel încât „nu vor putea asigura furajarea, concentratele, fânul si masa verde pentru cele 1.060 taurine aflate în diferite programe de cercetare". Totodată, consideră că textele de lege criticate sunt contrare si dispozitiilor constitutionale ale art. 31, întrucât nu reglementează comunicarea hotărârilor comisiilor locale si a hotărârilor de validare ale comisiilor judetene către detinătorii de terenuri, în vederea contestării acestora. De asemenea, sustine contrarietatea prevederilor criticate fată de art. 45 din Constitutie, apreciind că, atâta vreme cât textul constitutional nu face nicio distinctie între persoanele fizice si persoanele juridice, „statiunea beneficiază de aceste prevederi".

Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că nu poate fi retinută pretinsa neconstitutionalitate a textelor de lege criticate fată de art. 31 din Constitutie, de vreme ce hotărârea comisiei judetene si, respectiv, proces ui-verb al de delimitare si planul de situatie vor fi transmise societătilor comerciale, institutelor si statiunilor de cercetare si productie agricolă, regiilor autonome si societătilor nationale cu profil agricol, precum si comisiilor locale, pentru a fi luate în considerare la întocmirea documentatiei necesare la stabilirea amplasamentelor potrivit legii, la punerea în posesie a titularilor, precum si la eliberarea titlurilor de proprietate. Totodată, retine că legiuitorul poate institui limitări rezonabile în valorificarea dreptului de proprietate privată, ca drept subiectiv garantat, astfel încât textele de lege criticate sunt în acord cu dispozitiile art. 44 din Constitutie. De asemenea, consideră că art. 45 din Constitutie nu are incidentă în cauză. Apreciază că în spetă se pune în discutie modul de interpretare si aplicare a dispozitiilor criticate, ceea ce excedează competentei instantei de contencios constitutional.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie:

- Prevederile art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000. Art. 10 a fost modificat prin art. I pct. 15 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si modificarea si completarea Legii nr. 18/1991, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 29 iunie 2001.

Art. 10 din Legea nr. 1/2000 are următorul cuprins: „(1) Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor detinute de institutele si statiunile de cercetare si productie agricolă, precum si de regiile autonome cu profil agricol sau de societătile nationale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului.

(2) În situatia în care suprafetele proprietate privată a statului sunt insuficiente acestea pot fi suplimentate cu suprafete ce se vor scoate din domeniul public al statului, în conditiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri.";

- Prevederile art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997. Alin. (11) al art. III din Legea nr. 169/1997 a fost introdus prin pct. 2 al articolului unic al titlului V - Modificarea si completarea Legii nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 - din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 are următorul cuprins: „Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau al localitătilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îsi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri până la solutionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu exceptia terenurilor intrate deja în circuitul civil. După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie."

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 31 privind dreptul la informatie, ale art. 44 relative la garantarea si ocrotirea proprietătii private si ale art. 45 referitoare la libertatea economică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 10 din Legea nr. 1/2000, persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor detinute de institutele si statiunile de cercetare si productie agricolă, de regiile autonome cu profil agricol sau de societătile nationale cu profil agricol li se vor atribui terenuri în natură din terenurile proprietate privată a statului. Dacă suprafetele proprietate privată a statului sunt insuficiente, acestea pot fi suplimentate cu suprafete ce se vor scoate din domeniul public al statului, la propunerea prefectului, în conditiile legii, sau se vor acorda despăgubiri. De asemenea, Curtea observă că, potrivit art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997, se suspendă efectele actelor administrative prin care au fost trecute în proprietatea publică sau privată a statului sau a localitătilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată, până la solutionarea cererii de către comisia de fond funciar. Exceptie fac terenurilor intrate deja în circuitul civil. Totodată, după validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar în vederea punerii în posesie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile criticate sunt neconstitutionale, fiind contrare dispozitiilor art. 44 din Constitutie si, în acest sens, arată că Legea fundamentală garantează dreptul de proprietate, „dar în acelasi timp ocroteste si celelalte drepturi reale sau izvorâte din dreptul de proprietate, cum ar fi dreptul de administrare" pe care autorul îl are asupra terenurilor la a căror predare către Comisia locală de fond funciar Arad este obligat.

Curtea constată că această sustinere este neîntemeiată, prevederile criticate nefiind contrare art. 44 din Constitutie. După cum s-au pronuntat atât Curtea Constitutională, în jurisprudenta sa, cât si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Fernandez-Molina Gonzales s.a. contra Spaniei din 18 octombrie 2002, dispozitiile privind garantarea si ocrotirea proprietătii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate. Or, în spetă, autorul exceptiei nu are calitatea de proprietar, având doar un drept de administrare a terenurilor în cauză.

Totodată, autorul sustine că textele de lege criticate sunt contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 31, deoarece nu reglementează comunicarea hotărârilor comisiilor locale si a hotărârilor de validare ale comisiilor judetene către detinătorii de terenuri, în vederea contestării acestora. Curtea nu poate retine critica autorului, de vreme ce art. 12 alin. (5) din Legea nr. 1/2000 prevede că „Hotărârea comisiei judetene si, respectiv, procesul-verbal de delimitare si planul de situatie vor fi transmise societătilor comerciale, institutelor si statiunilor de cercetare si productie agricolă, regiilor autonome si societătilor nationale cu profil agricol,[...]", iar potrivit alin. (6) al aceluiasi articol, „împotriva hotărârii comisiei judetene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare".

În ceea ce priveste invocarea dispozitiilor art. 45 din Constitutie, se retine că acestea se referă la accesul liber al persoanei la o activitate economică si la libera initiativă, acestea fiind garantate „în conditiile legii", astfel încât Curtea constată că aceste prevederi constitutionale nu sunt incidente în cauză.

 


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, precum si a prevederilor art. III alin. (11) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Bovine Arad în Dosarul nr. 7.363/55/2007 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. df. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 816

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă

a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate,

destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor

de nutreturi combinate dezafectate

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local Suceveni în Dosarul nr. 13/316/2008 al Judecătoriei Târgu Bujor.

La apelul nominal răspunde, pentru Societatea Comercială „Hantă" - S.R.L. din judetul Galati, avocatul Ion David, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele Curtii Constitutionale dispune apelul si în Dosarul nr. 1.339D/2008, având ca obiect prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, exceptie ridicată de Consiliul Local Suceveni în Dosarul nr. 1.508/316/2007 al Judecătoriei Târgu Bujor.

La apelul nominal răspunde, pentru Societatea Comercială „Hantă" - S.R.L. din judetul Galati, avocatul Ion David, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele Curtii Constitutionale dispune apelul si în Dosarul nr. 1.361 D/2008, având ca obiect prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, exceptie ridicată de Consiliul Local Negrilesti în Dosarul nr. 3.081/324/2007 al Tribunalului Galati - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că Societatea Agricolă „înfrătirea" - S.A., parte în Dosarul nr. 1.361 D/2008, a comunicat la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării celor trei dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este identic.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării dosarelor.

Retinând identitatea de obiect, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.339D/2008 si a Dosarului nr. 1.361 D/2008 la Dosarul nr. 1.338D/2008, care a fost primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Avocatul părtii prezente solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât actul normativ criticat nu contravine principiilor constitutionale privind garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate si autonomia locală. Arată că însusi titlul ordonantei justifică scopul acesteia, si anume punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată. În acest sens, arată că vânzarea constructiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub constructii si a celor din incintă, aflate în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale si a societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, este reglementată de art. 7 alin. (1) din ordonantă prin norme dispozitive, iar nu imperative, astfel încât dispozitiile constitutionale invocate nu sunt încălcate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:


Prin încheierile din 8 mai 2008, pronuntate în dosarele nr. 13/316/2008 si nr. 1.508/316/2007, Judecătoria Târgu Bujor a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002. Exceptia a fost ridicată de Consiliul Local Suceveni în cauze civile având ca obiect obligatia de a face si, respectiv, rezilierea unui contract de atribuire în folosintă gratuită.

Prin încheierea din 22 aprilie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 3.081/324/2007, Tribunalul Galati - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002. Exceptia a fost ridicată de Consiliul Local Negrilesti într-o cauză civilă privind solutionarea apelului declarat de autorul exceptiei împotriva Sentintei civile nr. 2.878/13.12.2007 a Judecătoriei Tecuci, prin care „s-a perfectat cu caracter autentic conventia de vânzare-cumpărare nr. 960/20.04.2002", având ca obiect două adăposturi pentru animale atribuite în folosintă gratuită în temeiul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, asemănătoare în cele trei dosare, autorii sustin că dispozitiile ordonantei de urgentă criticate, care „impun autoritătilor publice locale atribuirea în folosintă gratuită a unor bunuri ce fac parte din domeniul privat al acestora pe o perioadă de 5 ani, urmată de o vânzare subevaluată la un pret de 10% din valoarea de inventar la momentul atribuirii", sunt neconstitutionale. Sustin că prevederile criticate încalcă dispozitiile constitutionale potrivit cărora proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal, indiferent de titular, precum si principiile descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice, „consiliile locale aflându-se în situatia în care nu-si mai pot îndeplini, în mod autonom, scopul consacrat de art. 121 alin. (2) din Constitutie". De asemenea, consideră că actul normativ criticat afectează si interesele comunitătii locale, întrucât impun atribuirea în folosintă gratuită pe o perioadă de 5 ani si apoi vânzarea constructiilor zootehnice si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate la un pret echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosintă gratuită, iar nu de la momentul vânzării, pretul fiind inferior fată de pretul pietei. Arată că, pe de o parte, se conditionează atribuirea acestor imobile unor persoane juridice de capacitatea financiară a acestora pentru a desfăsura activităti de crestere a animalelor, iar pe de altă parte, autoritătile publice locale sunt obligate să suporte consecintele financiare ca urmare a atribuirii gratuite urmate de vânzarea la un pret inferior fată de pretul pietei. În sustinerea exceptiei, autorii acesteia invocă si Decizia Curtii Constitutionale nr. 871/2007 prin care a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 110/2005, apreciind că există identitate între situatiile create prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 si prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, fiind incidente aceleasi motive de neconstitutionalitate.

Judecătoria Târgu Bujor, având o opinie identică în dosarele nr. 1.338D/2008 si nr. 1.339D/2008, luând în considerare Decizia nr. 871/2007 a Curtii Constitutionale, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 este fondată, deoarece reglementează o transmitere silită de proprietate si nu respectă dispozitiile art. 44 alin. (2), art. 136 alin. (5), art. 120 alin. (1) si ale art. 121 alin. (1) si (2) din Constitutie.

Tribunalul Galati - Sectia civilă apreciază că „prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 sunt neconstitutionale în ipoteza în care unei persoane i se impune înstrăinarea unui drept patrimonial la un pret impus de stat".

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, precum si ordonanta în ansamblu sunt constitutionale, nefiind contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (2) si ale art. 136 alin. (5). În acest sens, arată că prevederile criticate permit legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenta si a altor drepturi fundamentale ale cetătenilor decât cel de proprietate, astfel încât acestea să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. În acest sens, face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 415/2003. Apreciază, de asemenea, că prevederile criticate sunt în acord cu dispozitiile constitutionale ale art. 120 alin. (1) care se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afara cadrului legal. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate nu contravin nici dispozitiilor constitutionale ale art. 121 alin. (1).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168 din 13 decembrie 2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 20 decembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387 din 13 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 1 iulie 2002. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 a fost modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102 din 29 august 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78 din 12 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Totodată, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 a fost modificată si completată prin Legea nr. 335 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 27 iulie 2004.

Autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (2) privind garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate privată, ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private, în conditiile legii organice, ale art. 120 alin. (1) care consacră principiul autonomiei locale si ale art. 121 alin. (1) si (2) referitoare la autoritătile comunale si orăsenesti.

Examinând actul normativ supus controlului de constitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 stabilesc măsuri pentru atribuirea constructiilor zootehnice si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate în folosinta gratuită a asociatiilor crescătorilor de animale, cu sau fără personalitate juridică, precum si a persoanelor fizice sau persoanelor juridice care formulează cerere scrisă si dovedesc capacitatea tehnică si financiară de a desfăsura activităti de crestere a animalelor.

Potrivit dispozitiilor art. 2 lit. a) din ordonanta de urgentă, între constructiile zootehnice dezafectate supuse acestor măsuri sunt atât „bunuri imobile aflate în proprietatea privată a [...] unitătilor administrativ-teritoriale, după caz, precum si cele din patrimoniul societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat din agricultură", cât si fabrici de nutreturi combinate dezafectate, aflate în patrimoniul societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat [lit. b].

Conform art. 3 din ordonantă, constructiile zootehnice dezafectate, aflate în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale, „vor fi atribuite în folosintă gratuită persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) de către consiliile locale", constructiile zootehnice dezafectate, aflate în patrimonial societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, „vor fi atribuite în folosintă gratuită persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) de către aceste societăti comerciale [...]", iar fabricile de nutreturi combinate dezafectate „vor fi atribuite în folosintă gratuită persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) de către Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului".

Potrivit art. 4 alin. (1) din aceeasi ordonantă de urgentă, „atribuirea în folosintă gratuită a constructiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub constructii si a celor din incintă persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) se face în baza unui contract pe care acestea îl încheie cu consiliile locale, cu societatea comercială ce detine în patrimoniu constructiile zootehnice dezafectate [...] pentru o perioadă de maximum 5 ani, cu obligatia de a desfăsura activitatea de crestere a animalelor si/sau producerea de nutreturi combinate". Constructiile zootehnice si fabricile de nutreturi combinate dezafectate se atribuie în folosintă gratuită prin contract, în baza unei cereri care se depune la directiile generale pentru agricultură si industrie alimentară judetene de către persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) din ordonanta de urgentă [art. 6 alin. (1)].

Totodată, potrivit art. 7 alin. (1), „la expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită sau după efectuarea investitiilor prevăzute în contractul de atribuire în folosintă gratuită, fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnică, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosintă gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgentă, la un pret echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosintă gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice."

Curtea constată că asupra constitutionalitătii Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, raportat la prevederile art. 120 din Constitutie, s-a pronuntat prin Decizia nr. 181 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iulie 2003, statuând că dispozitiile acestei ordonante sunt constitutionale. Examinând motivele de neconstitutionalitate invocate privind încălcarea principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 alin. (1) si (2) din Constitutie, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât esential în acest sens este că măsura a fost instituită prin ordonantă de urgentă, act de nivelul legii. Curtea a retinut, în legătură cu acest aspect, că în jurisprudenta sa a mai examinat, în legătură cu alte acte normative (legi si ordonante), critici care vizau încălcări ale principiului autonomiei locale prin instituirea unor obligatii pentru consiliile locale. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a retinut în considerentele sale că „principiul autonomiei locale nu include si absolvirea autoritătilor administratiei publice locale de la obligatia respectării legilor cu caracter general si valabilitate pe întreg teritoriul tării". De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a retinut că „dispozitiile constitutionale ale art. 119 si art. 120 alin. (2) se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afara cadrului legal". Curtea a retinut că însăsi Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, intrată în vigoare la 1 septembrie 1988, ratificată de România prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, face referire, potrivit art. 3 pct. 1, la cadrul legal intern, prin reglementarea conceptului de autonomie locală ca „dreptul si capacitatea efectivă ale autoritătilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu si în interesul populatiei locale, o parte importantă a treburilor publice". Pentru aceleasi considerente, actul normativ criticat nu contravine nici dispozitiilor constitutionale ale art. 121 privind autoritătile comunale si orăsenesti.

Totodată, Curtea constată că asupra constitutionalitătii Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, raportat la prevederile art. 41 alin. (2) si (3) [în prezent art. 44] si ale art. 135 alin. (6) [în prezent art. 136 alin. (5)] din Constitutie, s-a pronuntat prin Decizia nr. 415 din 11 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004.

Curtea a retinut că art. 44 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia „Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenta si a altor drepturi fundamentale ale cetătenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constitutiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. Curtea a retinut că măsurile instituite prin ordonanta de urgentă criticată vizează repunerea în circuitul economic agricol a unor constructii dezafectate, deturnate de la destinatia lor firească, în scopul încurajării dezvoltării cresterii animalelor, cu consecinte pozitive asupra dezvoltării economice a unitătilor administrativ-teritoriale. Or, actionând astfel, statul se situează în planul exercitării concrete, prin activitatea normativă, a atributiilor sale privind „protejarea intereselor nationale în activitatea economică" si „crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii", în conformitate cu dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. b) si f) din Constitutie. Pentru aceleasi considerente, actul normativ criticat nu contravine nici dispozitiilor constitutionale ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private.

Cele statuate în deciziile mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

De asemenea, Curtea constată că actul normativ criticat nu instituie o transmitere silită a dreptului de proprietate. Posibilitatea vânzării constructiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub constructii si a celor din incintă, aflate în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale si a societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, este reglementată, prin norme dispozitive, de art. 7 alin. (1) din ordonantă, care prevede că „la expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită [...] fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnică, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) [...]."

Cât priveste invocarea dispozitiilor constitutionale ale art. 154 referitoare la conflictul temporal de legi, se constată că acestea nu au incidentă în prezenta cauză.


 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local Suceveni în dosarele nr. 13/316/2008 si nr. 1.508/316/2007 ale Judecătoriei Târgu Bujor si de Consiliul Local Negrilesti în Dosarul nr. 3.081/324/2007 al Tribunalului Galati - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 817

din 3 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă

a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate,

destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor

de nutreturi combinate dezafectate

 

Ioan Vida - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local Negrilesti din judetul Galati în Dosarul nr. 389/324/2007 al Judecătoriei Tecuci.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din data de 17 iunie 2008, în prezenta apărătorului părtilor Societatea Comercială „Lovrina 2000" - S.R.L. din comuna Munteni, Societatea Agricolă înfrătirea din comuna Munteni, Asociatia Familială Vasiliu Radu Ion si Cătălin Decebal Tarin, avocatul Bogdan Rădulescu, cu împuternicire avocatială la dosar, si în prezenta reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheiere. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la 3 iulie 2008.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 februarie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 389/324/2007, Judecătoria Tecuci a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate. Exceptia a fost ridicată de Consiliul Local Negrilesti din judetul Galati într-o cauză civilă având ca obiect obligatia de a face, respectiv pronuntarea unei hotărâri prin care acesta să fie obligat să atribuie în folosintă reclamantilor suprafata de 3,5 ha teren aferent fermelor pe care le au în folosintă gratuită, în temeiul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine că dispozitiile ordonantei de urgentă criticate, care prevăd atribuirea în folosintă gratuită a constructiilor zootehnice si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate asociatiilor crescătorilor de animale si unor persoane fizice sau persoane juridice, precum si dispozitiile care obligă autoritătile administratiei publice locale să le vândă, după o perioadă de 5 ani, sunt neconstitutionale. Sustine că prevederile criticate încalcă dispozitiile constitutionale potrivit cărora proprietatea privată este garantată si ocrotită în mod egal, indiferent de titular, precum si principiile descentralizării, autonomiei locale si deconcentrării serviciilor publice, „consiliile locale aflându-se în situatia în care nu-si mai pot îndeplini, în mod autonom, scopul consacrat de art. 121 alin. (2) din Constitutie." De asemenea, consideră că actul normativ criticat afectează si interesele comunitătii locale, deoarece impun atribuirea în folosintă gratuită pe o perioadă de 5 ani si apoi vânzarea constructiilor zootehnice si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate la un pret echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosintă gratuită, iar nu de la momentul vânzării, pretul fiind inferior fată de pretul pietei. Arată că, pe de o parte, se conditionează atribuirea acestor imobile unor persoane juridice de capacitatea financiară a acestora pentru a desfăsura activităti de crestere a animalelor, iar, pe de altă parte, autoritătile publice locale sunt obligate să suporte consecintele financiare ca urmare a atribuirii gratuite urmate de vânzarea la un pret inferior fată de pretul pietei. În sustinerea exceptiei, autorul acesteia invocă si Decizia Curtii nr. 871/2007 prin care a fost admisă exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 110/2005, apreciind că există identitate între situatiile create prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 si prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, fiind incidente aceleasi motive de neconstitu­tionalitate.

Judecătoria Tecuci consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate este întemeiată în parte, în ceea ce priveste prevederile art. 4 si 7 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001. Apreciază că, prin aceste prevederi, legiuitorul aduce atingere dreptului de proprietate privată al unitătilor administrativ-teritoriale asupra terenurilor si a constructiilor zootehnice edificate pe acestea, în sensul că încalcă dreptul de dispozitie al acestora asupra bunurilor ce le apartin, întrucât nu se prevede niciun caz în care s-ar putea refuza de către consiliile locale încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Mentionează că aceste prevederi reglementează un transfer silit de proprietate care nu respectă dispozitiile referitore la expropriere stabilite de art. 44 din Constitutie si art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. De asemenea, arată că prin stabilirea pretului la care urmează să aibă loc vânzarea, pret care nu are în vedere valoarea de piată a bunurilor vândut la momentul vânzării, nu se realizează compensatia reparatorie corespunzătoare a proprietarului, astfel că se aduce atingere dreptului de proprietate, iar această încălcare nu este justificată în niciun fel, chiar luând în considerare scopul urmărit de legiuitor, respectiv încurajarea cresterii animalelor si repunerea în circuitul agricol al unor constructii dezafectate. Mentionează că legiuitorul nu a prevăzut nimic cu privire la păstrarea destinatiei constructiilor zootehnice, după vânzarea lor, în conditiile art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 sunt constitutionale, nefiind contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (2) si ale art. 136 alin. (5). În acest sens arată că prevederile criticate permit legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenta si a altor drepturi fundamentale ale cetătenilor decât cel de proprietate, astfel încât acestea să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. Totodată, apreciază că prevederile criticate sunt în acord cu dispozitiile constitutionale ale art. 120 alin. (1) care se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afara cadrului legal. Face referire la deciziile Curtii Constitutionale nr. 415/2003 si nr. 181/2003.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, sustinerile părtilor prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168 din 13 decembrie 2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 20 decembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387 din 13 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 1 iulie 2002. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 a fost modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 102 din 29 august 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 11 septembrie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78 din 12 martie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Totodată, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 a fost modificată si completată prin Legea nr. 335 din 8 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 27 iulie 2004.

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin.(2) privind garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate privată, ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private, în conditiile legii organice, ale art. 120 alin. (1) care consacră principiul autonomiei locale, ale art. 121 referitoare la autorităti comunale si orăsenesti si ale art. 154 referitoare la conflictul temporal de legi.

Examinând actul normativ supus controlului de constitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 stabilesc măsuri pentru atribuirea constructiilor zootehnice si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate în folosinta gratuită a asociatiilor crescătorilor de animale, cu sau fără personalitate juridică, precum si a persoanelor fizice sau juridice care formulează cerere scrisă si dovedesc capacitatea tehnică si financiară de a desfăsura activităti de crestere a animalelor.

Potrivit dispozitiilor art. 2 lit. a) din ordonanta de urgentă, între constructiile zootehnice dezafectate supuse acestor măsuri sunt atât „bunuri imobile aflate în proprietatea privată a [...] unitătilor administrativ-teritoriale, după caz, precum si cele din patrimoniul societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat din agricultură", cât si fabrici de nutreturi combinate dezafectate aflate în patrimonial societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat (lit. b).

Conform art. 3 din ordonantă, constructiile zootehnice dezafectate, aflate în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale, „vor fi atribuite în folosintă gratuită persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) de către consiliile locale", constructiile zootehnice dezafectate, aflate în patrimoniul societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat „vor fi atribuite în folosintă gratuită persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) de către aceste societăti comerciale [...]", iar fabricile de nutreturi combinate dezafectate „vor fi atribuite în folosintă gratuită persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) de către Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului".

Potrivit art. 4 alin. (1) din aceeasi ordonantă de urgentă, „atribuirea în folosintă gratuită a constructiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub constructii si a celor din incintă persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) se face în baza unui contract pe care acestea îl încheie cu consiliile locale, cu societatea comercială ce detine în patrimoniu constructiile zootehnice dezafectate [...] pentru o perioadă de maximum 5 ani, cu obligatia de a desfăsura activitatea de crestere a animalelor si/sau producerea de nutreturi combinate". Constructiile zootehnice si fabricile de nutreturi combinate dezafectate se atribuie în folosintă gratuită prin contract, în baza unei cereri care se depune la directiile generale pentru agricultură si industrie alimentară judetene de către persoanele prevăzute la art. 2 lit. c) din ordonanta de urgentă [art. 6 alin. (1)].

Totodată, potrivit art. 7 alin. (1), „la expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită sau după efectuarea investitiilor prevăzute în contractul de atribuire în folosintă gratuită, fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnică, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), care le-au avut în folosintă gratuită, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgentă, la un pret echivalent cu 10% din valoarea contabilă a acestora la momentul atribuirii în folosinta gratuită, stabilită potrivit normelor metodologice".

Curtea constată că, asupra constitutionalitătii Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, raportat la prevederile art. 120 din Constitutie, s-a pronuntat prin Decizia nr. 181 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 4 iulie 2003, statuând că dispozitiile acestei ordonante sunt constitutionale. Examinând motivele de neconstitutionalitate invocate privind încălcarea principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 alin. (1) si (2) din Constitutie, Curtea a constatat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât esential în acest sens este că măsura a fost instituită prin ordonantă de urgentă, act de nivelul legii. Curtea a retinut, în legătură cu acest aspect, că în jurisprudenta sa a mai examinat, în legătură cu alte acte normative (legi si ordonante), critici care vizau încălcări ale principiului autonomiei locale prin instituirea unor obligatii pentru consiliile locale. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a retinut în considerentele sale că „principiul autonomiei locale nu include si absolvirea autoritătilor administratiei publice locale de la obligatia respectării legilor cu caracter general si valabilitate pe întreg teritoriul tării". De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a retinut că „dispozitiile constitutionale ale art. 119 si art. 120 alin. (2) se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administratiei publice din unitătile administrativ-teritoriale, iar nu la existenta unei autonomii de decizie în afara cadrului legal". Curtea a retinut că însăsi Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, intrată în vigoare la I septembrie 1988, ratificată de România prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997, face referire, potrivit art. 3 pct. 1, la cadrul legal intern, prin reglementarea conceptului de autonomie locală ca „dreptul si capacitatea efectivă ale autoritătilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu si în interesul populatiei locale, o parte importantă a treburilor publice". Pentru aceleasi considerente, actul normativ criticat nu contravine nici dispozitiilor constitutionale ale art. 121 privind autoritătile comunale si orăsenesti.

Totodată, Curtea constată că asupra constitutionalitătii Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001, raportat la prevederile art. 41 alin. (2) si (3) (în prezent art. 44) si ale art. 135 alin. (6) [în prezent art. 136 alin. (5)] din Constitutie, Curtea Constitutională s-a pronuntat prin Decizia nr. 415 din II noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004.

Curtea a retinut că art. 44 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia „Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege", permite legiuitorului ca, în considerarea unor interese specifice, să instituie reguli care să armonizeze incidenta si a altor drepturi fundamentale ale cetătenilor decât cel de proprietate, într-o interpretare sistematică a Constitutiei, astfel încât ele să nu fie suprimate prin modul de reglementare a dreptului de proprietate. Curtea a retinut că măsurile instituite prin ordonanta de urgentă criticată vizează repunerea în circuitul economic agricol a unor constructii dezafectate, deturnate de la destinatia lor firească, în scopul încurajării dezvoltării cresterii animalelor, cu consecinte pozitive asupra dezvoltării economice a unitătilor administrativ-teritoriale. Or, actionând astfel, statul se situează în planul exercitării concrete, prin activitatea normativă, a atributiilor sale privind „protejarea intereselor nationale în activitatea economică" si „crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii", în conformitate cu dispozitiile art. 135 alin. (2) lit. b) si f) din Constitutie. Pentru aceleasi considerente, actul normativ criticat nu contravine nici dispozitiilor constitutionale ale art. 136 alin. (5) privind inviolabilitatea proprietătii private.

Cele statuate în deciziile mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

De asemenea, Curtea constată că actul normativ criticat nu instituie transmiterea silită a dreptului de proprietate. Posibilitatea vânzării constructiilor zootehnice dezafectate, a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, a terenurilor de sub constructii si a celor din incintă, aflate în proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale si a societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat este reglementată, prin norme dispozitive, de art. 7 alin. (1) din ordonantă care prevede că „la expirarea termenului de maximum 5 ani prevăzut în contractul de atribuire în folosintă gratuită [...] fabrica de nutreturi combinate, constructia zootehnică, terenul de sub acestea si incintele aferente pot fi vândute persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c) [...]".

Cât priveste invocarea dispozitiilor constitutionale ale art. 154 referitoare la conflictul temporal de legi, se constată că acestea nu au incidentă în prezenta cauză.

În fine, Curtea retine că, prin notele scrise comunicate la dosar, autorul exceptiei a sustinut si contrarietatea prevederilor de lege criticate în raport de dispozitiile constitutionale ale art. 16 si ale art. 135. Curtea nu poate retine aceste critici, având în vedere că nu au fost mentionate în încheierea instantei de fond prin care a fost sesizată cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate.

 

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a constructiilor zootehnice dezafectate, destinate cresterii, îngrăsării si exploatării animalelor, precum si a fabricilor de nutreturi combinate dezafectate, exceptie ridicată de Consiliul Local Negrilesti din judetul Galati în Dosarul nr. 389/324/2007 al Judecătoriei Tecuci.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 835

din 8 iulie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă

a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI

al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 1.568/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VlII-a conflicte de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 martie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 1.568/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VlII-a conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente. Exceptia a fost ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel într-o cauză civilă.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia invocă art. 1 alin. (3) si (5), art. 11, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 20 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (1), (2), (3) si (4), art. 52 alin. (1), (2) si (3) si art. 53 din Constitutie, cu referire la acte normative internationale privind drepturile omului, si sustine că dispozitiile legale atacate sunt neconstitutionale, deoarece permit instantelor judecătoresti să refuze înregistrarea sedintelor de judecată, la cererea părtilor.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VlII-a conflicte de muncă si asigurări sociale si-a exprimat opinia în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile actului normativ criticat nu încalcă accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, în conditiile în care, potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă, dezbaterile se vor trece în încheierea de sedintă care va fi semnată de judecători si de grefier. Totodată, consideră că dispozitiile criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei legale, fără privilegii si discriminări pe considerente arbitrare.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


Avocatul Poporului consideră că prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 sunt constitutionale, nefiind contrare dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (1)-(4) si ale art. 53. Apreciază că celelalte dispozitii din Constitutie, invocate de autorul exceptiei, nu au incidentă în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 21 decembrie 2007, aprobată prin Legea nr. 127/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 2 iunie 2008.

Articolul unic al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 are următorul cuprins:

„Termenul prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările si completările ulterioare, de la care se aplică dispozitiile art. 13 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările si completările ulterioare, referitoare la înregistrarea sedintelor de judecată, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2009."

Acest text de lege este raportat la prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), ale art. 11, ale art. 15 alin. (1), ale art. 16 alin. (1) si (2), ale art. 20 alin. (1) si (2), ale art. 21 alin. (1), (2), (3) si (4), ale art. 52 alin. (1), (2) si (3) si ale art. 53, cu referire la art. 1 si următoarele din Carta drepturilor si libertătilor fundamentale, art. 1 si următoarele din Carta europeană a drepturilor fundamentale, art. 1 si următoarele din Carta socială europeană revizuită si Recomandarea Consiliului Europei nr. 21/1987 privind asistenta victimelor si prevenirea victimizării lor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că, potrivit art. 13 alin. (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „sedintele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio ori se consemnează prin stenografiere. Înregistrările sau stenogramele se transcriu de îndată".

Totodată, Curtea observă că, prin art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, s-a stabilit, initial, data de 1 iulie 2006 de la care era prevăzută începerea procesului de înregistrare a sedintelor de judecată potrivit art. 13 din Legea nr. 304/2004. Ulterior, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei functionări a instantelor judecătoresti si parchetelor si pentru prorogarea unor termene, acest termen a fost prorogat până la 1 ianuarie 2008. Însă, având în vedere faptul că procedura de achizitie publică a echipamentelor de înregistrare nu a fost finalizată, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 154/2007, criticată pentru neconstitutionalitate, termenul a fost prorogat până la 1 ianuarie 2009.

Curtea retine că urgenta care a determinat prorogarea termenului de la care sedintele de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice video sau audio a fost motivată în cuprinsul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 prin „imposibilitatea finalizării procedurilor de achizitionare a echipamentelor audio-video".

În acelasi mod, Curtea retine că, potrivit art. 147 din Codul de procedură civilă, „Dezbaterile urmate în sedintă se vor trece în încheierea de sedintă, care va fi semnată de judecători si grefier". Astfel, consemnarea activitătii desfăsurate la fiecare termen de judecată se face în încheierea de sedintă, act procedural care oferă instantei de control judiciar posibilitatea de a aprecia asupra desfăsurării în conditii legale a procesului civil si de a verifica legalitatea măsurilor dispuse, asigurându-se, în acest mod, accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil al persoanelor. Curtea constată, de asemenea, că dispozitiile criticate se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice, fără a se institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitare.

Totodată, Curtea constată că actul normativ citicat nu contravine nici celorlalte dispozitii constitutionale si din actele internationale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Ilie Gheorghe Vasile Cornel în Dosarul nr. 1.568/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VlII-a conflicte de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 iulie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN COMUNICATII

SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

 

DECIZIE

privind modificarea si completarea anexei la Decizia presedintelui Inspectoratului General

pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei nr. 686/2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare

si a Listei cuprinzând tarifele de utilizare a spectrului de frecvente radio, datorate anual

către Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei

 

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (1), (3) si (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 134/2006 privind înfiintarea Autoritătii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei, ale art. 5 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 99/2008, si ale art. 19 alin. (1) si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările si completările ulterioare,

presedintele Autoritătii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei emite prezenta decizie.

Art. I. - Anexa la Decizia presedintelui Inspectoratului General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei nr. 686/2005 pentru aprobarea Procedurii de tarifare si a Listei cuprinzând tarifele de utilizare a spectrului radio, datorate anual către Inspectoratul General pentru Comunicatii si Tehnologia Informatiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.166 din 22 decembrie 2005, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La capitolul I „Serviciul mobil terestru", punctul 2 se modifică si va avea următorul cuprins:

„2. Retele nationale de radiocomunicatii mobile digitale de acces public (PAMR) în banda 410-430 MHz 2.1. Retele PAMR de bandă îngustă

 

2.1.1.

Tarif pentru un canal duplex cu lărgimea de bandă de 25 kHz alocat la nivel national

2.200 euro/canal

2.1.2.

Tarif pentru un canal duplex cu lărgimea de bandă de 25 kHz alocat la nivel local si zonal:

PAR max. (W)

Hef max. (m)

0

1

2

3

4

5

6

7

8

< 10

<20

<40

<80

< 160

<320

<640

< 1.280

> 1.280

0

<2

44

66

98

146

220

330

494

742

1.112

1

<4

56

84

128

190

286

428

644

964

1.446

2

<8

74

110

166

248

372

558

836

1.254

1.880

3

<16

96

144

214

322

482

724

1.086

1.630

2.446

4

<32

124

186

280

418

628

942

1.412

2.120

3.180

5

<64

162

242

362

544

816

1.224

1.836

2.756

4.132

 

2.1.3.

Tarif pentru un canal simplex cu lărgimea de bandă de 25 kHz alocat pentru modul de operare direct (DMO)

22 euro/canal

 

2.2. Retele PAMR de bandă largă

 

Tarif pentru un canal duplex cu lărgimea de bandă de 1,25 MHz alocat la nivel national

650.000 euro/canal"

 

2. La capitolul II „Serviciul fix", titlul punctului 1.5 se modifică si va avea următorul cuprins:

„1.5. Tarif pentru frecvente de emisie asignate pentru statii de radioreleu transportabile, amplasate exclusiv la sol, destinate transmisiilor ocazionale si temporare de radiodifuziune sonoră si/sau de televiziune"

3. La capitolul II „Serviciul fix", după punctul 1.5 se introduce un nou punct, punctul 1.6, cu următorul cuprins:

 

„1.6.

Tarif pentru frecvente de emisie asignate pentru statii de radioreleu transportabile, aflate la bordul aeronavelor, destinate transmisiilor ocazionale si temporare de televiziune

Multiplicat cu 2 fată de tariful calculat conform pct. 1.4"

 


4. La capitolul II „Serviciul fix", titlul punctului 3 se modifică si va avea următorul cuprins:

„3. Retele nationale, judetene ori locale de acces fix, nomadic sau mobil pe suport radio"

2.2. Retele PAMR de bandă largă

 

„3.6.

Tarif pentru un canal duplex de 28 MHz alocat la nivel national pentru retea publică punct-multipunct cu acces pe suport radio în banda 3600-3800 MHz

600.000 euro/canal"

 

Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Presedintele Autoritătii Nationale pentru Reglementare în Comunicatii si Tehnologia Informatiei,

Alexandrina-Luminita Hîrtan,

 

Bucuresti, 23 iulie 2008.

Nr. 572.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE - SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. XXV (25)

din 16 aprilie 2007

 

Dosar nr. 50/2006

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la modul de calcul al fractiunii executate din pedeapsă pentru acordarea liberării conditionate în cazul condamnatilor la pedepse mai mari de 10 ani închisoare pentru infractiuni deosebit de periculoase săvârsite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 88 de judecători din totalul de 116 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că, în cazul cererilor de liberare conditionată formulate de condamnati pentru infractiuni deosebit de periculoase, săvârsite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996, fractiunile de pedeapsă ce trebuie executate sunt cele prevăzute în dispozitiile art. 59 si 60 din Codul penal nemodificate prin această lege.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti nu există un punct de vedere unitar cu privire la modul de calcul al fractiunii executate din pedeapsă pentru acordarea liberării conditionate în cazul condamnatilor la pedepse mai mari de 10 ani închisoare pentru infractiuni deosebit de periculoase săvârsite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996.

Astfel, unele instante s-au pronuntat în sensul că, în cazul cererilor de liberare conditionată formulate de condamnati pentru infractiuni deosebit de periculoase, fractiunile de pedeapsă ce trebuie executate sunt cele prevăzute în dispozitiile art. 59 si 60 din Codul penal, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 140/1996, independent dacă acele infractiuni au fost săvârsite anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Alte instante, dimpotrivă, au considerat că dacă infractiunile au fost săvârsite anterior datei de 14 noiembrie 1996, când a intrat în vigoare Legea nr. 140/1996, fractiunile de pedeapsă ce trebuie executate de către condamnatii care formulează cereri de liberare conditionată în temeiul art. 59 si 60 din Codul penal se calculează potrivit dispozitiilor existente în aceste texte de lege până în momentul modificării lor prin prevederile acelei legi.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legale incidente în materia ce face obiectul recursului în interesul legii.

Prin art. 15 alin. (2) din Constitutia României s-a instituit principiul neretroactivitătii legii, prevăzându-se că „legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile".

În conformitate cu acest principiu constitutional, în art. 10 din Codul penal a fost prevăzut principiul activitătii legii penale, iar prin art. 11-15 din acelasi cod s-au reglementat, corelativ, principiul neretroactivitătii legii penale si modalitătile de aplicare a legii penale mai favorabile.

În acest context trebuie avut în vedere că, potrivit art. 13 alin. 1 din Codul penal, „în cazul în care de la săvârsirea infractiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă".


Or, o atare reglementare impune ca, în cazul situatiilor tranzitorii, faptelor penale săvârsite sub imperiul vechii legi, mai favorabile, să le fie aplicabile dispozitiile acelei legi, care ultraactivează într-o asemenea situatie, după cum, dimpotrivă, atunci când sunt mai favorabile dispozitiile legii noi, acestea să retroactiveze, aplicându-se si faptelor penale săvârsite sub imperiul legii anterioare.

În raport cu rezolvarea în acest spirit a situatiilor tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeasi materie, este de observat că si dispozitiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată institutia liberării conditionate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situatii în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile.

Într-adevăr, în continutul avut anterior modificării ce i s-a adus prin Legea nr. 140/1996, art. 59 alin. 1 teza a II-a din Codul penal prevedea că, după ce a executat cel putin două treimi din durata pedepsei mai mare de 10 ani, „condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat si dă dovezi temeinice de îndreptare, tinându-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat înainte de executarea în întregime a pedepsei".

În urma modificării aduse prin art. I din Legea nr. 140/1996, art. 59 alin. 1 din Codul penal are următorul cuprins: „După ce a executat cel putin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăseste 10 ani sau cel putin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat si dă dovezi temeinice de îndreptare, tinându-se seama si de antecedentele sale penale, poate fi liberat conditionat înainte de executarea în întregime a pedepsei."

Tot astfel, anterior modificării aduse prin Legea nr. 140/1996, la art. 60 alin. 1 din Codul penal se prevedea că în cazul condamnărilor pentru infractiuni grave, între care si aceea de omor, liberarea conditionată putea fi acordată numai după executarea de către condamnat a cel putin două treimi din durata pedepsei dacă aceasta nu depăsea 10 ani sau a cel putin trei pătrimi din pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, pentru ca în urma modificării mentionate liberarea conditionată să fie reglementată si pentru asemenea situatii, fără a se mai face distinctie, tot în art. 59 alin. 1 din acelasi cod.

În mod corespunzător au fost modificate prin Legea nr. 140/1996 si dispozitiile art. 59 alin. 2 din Codul penal referitoare la fractiunile din durata pedepsei care pot fi considerate, potrivit legii, ca executate pe baza muncii prestate.

Este adevărat că prin art. II alin. 1 din Legea nr. 140/1996 s-a prevăzut că „dispozitiile prezentei legi privitoare la liberarea conditionată nu se aplică celor condamnati definitiv înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, cu exceptia celor care s-au sustras de la executare".

Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, a constatat însă că aceste dispozitii nu sunt constitutionale. Ca urmare, prin Legea nr. 168/1997 a fost modificat art. II din Legea nr. 140/1996 în sensul că la alin. 1 s-a prevăzut că „dispozitiile prezentei legi cu privire la liberarea conditionată nu se aplică persoanelor condamnate care au săvârsit infractiunea înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi", iar la alin. 2 s-a precizat că „dispozitiile alin. 1 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996", consolidându-se astfel principiul potrivit căruia, asa cum s-a relevat în considerentele deciziei Curtii Constitutionale, situatia tranzitorie se creează la data săvârsirii infractiunii si durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Asa fiind, se constată că dispozitiile mentionate nu pot fi interpretate decât în sensul că, în cazul săvârsirii infractiunii înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996 (14 noiembrie 1996), fractiunea de pedeapsă ce trebuie executată în vederea liberării conditionate din pedeapsa aplicată se calculează potrivit legii vechi, mai favorabile, independent de data rămânerii definitive a hotărârii sau de momentul începerii executării acelei fractiuni de pedeapsă.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 4142 alin. 2 si 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că în cazul cererilor de liberare conditionată, formulate de persoane condamnate pentru infractiuni comise anterior adoptării Legii nr. 140/1996, fractiunile din pedepsele aplicate ce trebuie executate sunt cele prevăzute de dispozitiile mai favorabile ale art. 59 si 60 din Codul penal nemodificate prin această lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Stabilesc că, în cazul cererilor de liberare conditionată formulate potrivit art. 59 si 60 din Codul penal pentru infractiuni comise anterior adoptării Legii nr. 140/1996, fractiunile din pedepsele aplicate ce trebuie executate sunt cele prevăzute de dispozitiile legale mai sus arătate, nemodificate prin actul normativ indicat.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 16 aprilie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 


ÎNALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE

- SECTIILE UNITE-

 

DECIZIA Nr. XLVIII (48)

din 4 iunie 2007

 

Dosar nr. 13/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la modul de aplicare a dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală în cazul plângerii formulate împotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu de neîncepere sau de clasare a cauzei.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 90 de judecători din totalul de 115 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, solicitând admiterea acestuia în sensul de a se decide că, în cazul plângerii formulate împotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu de neîncepere a urmăririi penale sau de clasare a cauzei, instanta învestită nu poate pronunta solutia prevăzută de art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar în aplicarea dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală în cazul plângerii formulate împotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu de neîncepere a urmăririi penale sau de clasare a cauzei.

Astfel, unele instante au admis plângerea si, desfiintând rezolutia, ordonanta ori dispozitia cuprinsă în rechizitoriu, au retinut cauza spre judecare conform art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

Au fost si instante care, admitând plângerea, au desfiintat rezolutia, ordonanta ori dispozitia din rechizitoriu si, făcând aplicarea prevederilor art. 2781 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală, au trimis cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale.

În fine, alte instante au considerat că într-o astfel de situatie nu poate fi adoptată solutia prevăzută în art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, întrucât aprecierea existentei probelor este conditionată de începerea urmăririi penale.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Reglementându-se în cuprinsul art. 2781 din Codul de procedură penală procedura privind plângerea în fata judecătorului împotriva rezolutiilor sau ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată, la alin. 1 din acest articol s-a prevăzut că „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezolutiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonantei ori, după caz, a rezolutiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum si orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 si 278, la judecătorul de la instanta căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenta să judece cauza în primă instantă", iar în finalul aceluiasi alineat s-a precizat că „plângerea poate fi făcută si împotriva dispozitiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu".

În continuarea reglementării, prin alin. 7 din articolul mentionat s-a subliniat că „judecătorul, solutionând plângerea, verifică rezolutia sau ordonanta atacată, pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul cauzei si a oricăror înscrisuri noi prezentate".

Între solutiile ce pot fi pronuntate în cadrul acestei proceduri, la lit. c) din alin. 8 al aceluiasi articol s-a reglementat si aceea potrivit căreia judecătorul „admite plângerea, prin încheiere, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si, când probele existente la dosar sunt suficiente, retine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispozitiile privind judecata în primă instantă si căile de atac aplicându-se în mod corespunzător".

Din interpretarea textului de lege rezultă că pentru a adopta această solutie judecătorul trebuie să constate, pe de o parte, că la dosar există probe, iar pe de altă parte, că acestea sunt „suficiente" pentru a retine cauza spre judecare.

Existenta si suficienta probelor la care se referă această solutie prevăzută de legiuitor nu pot fi însă apreciate decât după descoperirea si administrarea lor cu respectarea prevederilor legii, cerintă ce nu este susceptibilă de a fi asigurată decât în cadrul urmăririi penale, asa cum se subliniază în definirea obiectului acesteia prin art. 200 din Codul de procedură penală.

Or, rezolutiile de neîncepere a urmăririi penale, ca si ordonantele sau, după caz, rezolutiile de clasare, nu sunt precedate de efectuarea urmăririi penale în conditiile respectării procedurii specifice acestei faze procesuale, singura activitate desfăsurată de organele de urmărire penală constând în realizarea actelor premergătoare, astfel cum sunt reglementate în art. 224 din Codul de procedură penală.

Având rol premergător începerii urmăririi penale, aceste acte fundamentează luarea sau neluarea deciziei de declansare a urmăririi penale sau, din contră, pentru neînceperea urmăririi penale.

Fără îndoială, în lipsa garantiilor specifice fazei urmăririi penale, actele premergătoare îsi păstrează caracterul particular de investigatii prealabile, neputând constitui probe în sensul prevederilor art. 63 din Codul de procedură penală.

Ca urmare, elementele stabilite si verificările făcute în cadrul actelor premergătoare, nefiind „probe" în sensul art. 63 si următoarele din Codul de procedură penală, nu îndeplinesc cerinta cuprinsă în art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, astfel încât solutia preconizată prin acest articol nu poate fi adoptată decât după parcurgerea fazei urmăririi penale, nefiind suficientă doar efectuarea unor acte premergătoare ei.

De altfel, în reglementarea corelativă de la lit. b) din acelasi alin. 8 al art. 2781 din Codul de procedură penală s-a prevăzut solutia alternativă în cadrul căreia judecătorul „admite plângerea, prin sentintă, desfiintează rezolutia sau ordonanta atacată si trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz", precizându-se obligativitatea arătării motivelor ce au determinat trimiterea cauzei procurorului, precum si de a fi indicate faptele si

Împrejurările ce trebuie constatate si prin care anume mijloace de probă, ceea ce înseamnă că, într-o atare viziune, neefectuarea urmăririi penale ori caracterul ei incomplet impune trimiterea dosarului la procuror.

Rezultă deci că legiuitorul a reglementat posibilitatea ca, reapreciind elementele strânse în cadrul actelor premergătoare, instanta să ajungă la concluzia că acestea contin suficiente date care să justifice începerea urmăririi penale, fără să îi confere si atributul de a o începe ea însăsi, ci a obligat-o să trimită cauza procurorului competent să se pronunte cu privire la un asemenea act procedural specific îndatoririlor sale.

Asa fiind, din moment ce rezolvarea dată de legiuitor în cadrul prevederii de la lit. c) din alin. 8 al art. 2781 din Codul de procedură penală nu poate contraveni celei de la lit. b) din acelasi alineat, trebuie să se considere că numai în măsura în care suficienta probelor este de necontestat, ceea ce presupune si administrarea lor în cadrul legal corespunzător fiecărei etape procesuale, s-ar putea retine cauza, spre judecare, ca urmare a admiterii plângerii în temeiul art. 2781 pct. 8 lit. c) din Codul de procedură penală, aplicabil doar în cazul când urmărirea penală a fost efectuată.

În consecintă, constatându-se inaplicabilitatea dispozitiilor art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală în cazul solutiilor de netrimitere în judecată date în cauze în care s-au efectuat numai acte premergătoare, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează să se admită recursul în interesul legii si să se decidă că, în cazul plângerii formulate împotriva rezolutiei, ordonantei ori dispozitiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanta învestită nu poate pronunta solutia prevăzută de art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

Dispozitiile art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că:

În cazul plângerii formulate împotriva rezolutiei, ordonantei si dispozitiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanta învestită nu poate pronunta solutia prevăzută de art. 2781 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală.

Obligatorie pentru instante, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată astăzi, 4 iunie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. LVIII (58)

din 24 septembrie 2007

 

Dosar nr. 26/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală, referitoare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazul când, partea vătămată fiind minor, plângerea prealabilă a fost introdusă prin reprezentant legal sau cu încuviintarea acestuia.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 93 de judecători din totalul de 115 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, solicitând să fie admis si să se decidă că dispozitiile art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că, în cazul când partea vătămată este minor, cheltuielile judiciare avansate de stat trebuie suportate de minorul parte vătămată, prin reprezentant legal.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instantelor judecătoresti s-a ivit diversitate de solutii în legătură cu aplicarea dispozitiilor art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală, privind plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazul când, partea vătămată fiind minor, plângerea prealabilă a fost introdusă prin reprezentant legal sau cu încuviintarea acestuia.

Astfel, unele instante au considerat că, atunci când plângerea a fost formulată de reprezentantul legal al minorului parte vătămată, în caz de achitare a inculpatului ori de încetare a procesului penal ca urmare a împăcării părtiorsau a retragerii plângerii, obligatia de a plăti cheltuielile judiciare avansate de stat revine părtii vătămate.

Alte instante, dimpotrivă, au apreciat că în asemenea situatii minorul parte vătămată trebuie obligat solidar cu reprezentantul său legal, ca parte responsabilă civilmente, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În fine, cele mai multe instante s-au pronuntat în sensul că în astfel de situatii cheltuielile judiciare avansate de stat trebuie suportate de minorul parte vătămată prin reprezentant legal.

Aceste din urmă instante au interpretat si au aplicat corect dispozitiile legii.

Într-adevăr, potrivit art. 9 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, „minorul care a împlinit vârsta de paisprezece ani are capacitatea de exercitiu restrânsă", iar „actele juridice ale minorului cu capacitate restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviintarea prealabilă a părintilor sau a tutorelui".

Pentru minorul care a depăsit vârsta de 16 ani, prin art. 10 din acelasi decret s-a prevăzut posibilitatea să încheie contract de muncă, să exercite singur drepturile si să execute obligatiile izvorând din acel contract, precum si să dispună singur de sumele de bani dobândite prin muncă proprie.

Corelativ, în art. 105 alin. 1 din Codul familiei se prevede că „părintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor si de a-l reprezenta în actele civile până la data când el împlineste vârsta de paisprezece ani", iar în alineatul următor se subliniază că „după împlinirea vârstei de paisprezece ani minorul exercită singur drepturile si îsi execută tot astfel obligatiile, însă numai cu încuviintarea prealabilă a părintilor, spre a-l apăra împotriva abuzurilor celui de-al treilea".

În raport cu aceste reglementări, obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în situatiile la care se referă art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală nu poate privi, în cazul în care partea vătămată este minor, decât pe minorul parte vătămată, prin reprezentant legal, potrivit distinctiilor făcute în cuprinsul acestor dispozitii.

În această privintă este de observat că dispozitiile mentionate se referă la cazuri de obligare a părtii vătămate si a altor părti, calitate pe care nu o poate avea, potrivit art. 24 din Codul de procedură penală, decât minorul care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, iar nu si reprezentantul său legal cu rol de simplu participant în procesul penal.

Or, în aceste conditii, este evident că părintii, respectiv tutorii sau curatorii, ca reprezentanti ai minorului, solicitând tragerea la răspundere penală a autorului infractiunii, doar îndeplinesc în numele minorului actele pretinse de lege pentru declansarea si desfăsurarea procesului penal, astfel că efectele reprezentării, între care si eventuala suportare a cheltuielilor judiciare avansate de stat, trebuie să se răsfrângă direct asupra minorului reprezentat sau căruia i s-a dat încuviintare să exercite acele acte, în raport cu distinctiile făcute, în art. 105 din Codul familiei, cu privire la vârsta ce prezumă absenta totală sau partială a capacitătii de exercitiu.

Asa fiind, în cazul când, partea vătămată fiind minor, plângerea prealabilă a fost introdusă prin reprezentant legal sau cu încuviintarea acestuia, se impune ca cheltuielile judiciare avansate de stat să fie suportate, în situatiile la care se referă art.192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală, de către minorul parte vătămată, prin reprezentantul său legal.


În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se decide că dispozitiile art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că, în cazul când partea vătămată este minor, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei se suportă de minorul parte vătămată, prin reprezentant legal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie. Dispozitiile art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. a) si pct. 2 lit. b) si c) din Codul de procedură penală se interpretează în sensul că: în cazul în care partea vătămată este minor, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea cauzei vor fi suportate de minorul parte vătămată, prin reprezentant legal.

Obligatorie pentru instante, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 24 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE Sl JUSTITIE

- SECTIILE UNITE –

 

DECIZIA Nr. LX (60)

din 24 septembrie 2007

 

Dosar nr. 31/2007

Sub presedintia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite în conformitate cu dispozitiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la modul de solutionare a cererii de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute expres si limitativ de art. 394 din Codul de procedură penală.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 93 de judecători din totalul de 115 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii, cerând să fie admis în sensul de a se stabili că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu modul de solutionare a cererilor de revizuire în cazul în care motivul invocat nu se încadrează în cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală, instantele judecătoresti nu au un punct de vedere unitar, pronuntându-se în mod diferit.

Astfel, unele instante au respins cererea de revizuire ca fiind nefondată, apreciind că absenta cazurilor prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală caracterizează ca neîntemeiată critica ce se tinde a fi adusă hotărârilor judecătoresti definitive pe calea acestei actiuni în justitie, iar alte instante au respins cererea de revizuire ca inadmisibilă atunci când cazul invocat de revizuient nu se regăseste în cele prevăzute expres si limitativ de art. 394 din Codul de procedură penală.

Aceste din urmă instante au procedat corect.

Potrivit art. 393 din Codul de procedură penală, hotărârile judecătoresti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât si cu privire la latura civilă.

Din prevederile art. 394 din Codul de procedură penală rezultă că „revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instantă la solutionarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârsit infractiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infractiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;


e) când două sau mai multe hotărâri judecătoresti definitive nu se pot concilia".

Din continutul prevederilor mentionate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele retinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoasterii de către instantă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea si adevărul.

Cererea de revizuire se solutionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanta verifică cererea de revizuire sub aspectul regularitătii sale, respectiv al îndeplinirii conditiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu priveste examinarea admisibilitătii exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în etapa admiterii în principiu instanta nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecătii, solutia dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.

Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406 din Codul de procedură penală rezultă că solutionarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplineste conditiile cerute de lege, si aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu.

De aceea, a considera că în procedura admiterii în principiu, prevăzută în art. 403 din Codul de procedură penală, în ipoteza absentei cazurilor prevăzute de art. 394 din acelasi cod, ar trebui pronuntată o solutie de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu solutiile ce se pot pronunta după rejudecare potrivit art. 406 alin. 4 din Codul de procedură penală.

Or, solutia de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în fata unei contradictii lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură.

De altfel, din întreaga reglementare privind solutionarea cererii de revizuire în fata instantei rezultă că vointa legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze mentionate.

Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, solutiile ce pot fi pronuntate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform art. 403 alin. 3 teza I din Codul de procedură penală fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentintă, conform art. 403 alin. 3 teza a II-a din acelasi cod.

În consecintă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum si al art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că este inadmisibilă cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute în art. 394 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie. Stabilesc că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

Obligatorie pentru instante, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică, astăzi, 24 septembrie 2007.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE Sl JUSTITIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei