MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul 176 (XX) - Nr. 185         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 11 martie 2008

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 42 din 31 ianuarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Decizia nr. 67 din 5 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (32)teza întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Decizia nr. 102 din 14 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1, 3 si 41 , art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006

 

Decizia nr. 111 din 19 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Decizia nr. 112 din 19 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă Decizia nr. 113 din 19 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat

 

Decizia nr. 133 din 21 februarie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 42

din 31 ianuarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Ana-Maria Plăcintă în Dosarul nr. 11.982/197/2006 al Judecătoriei Brasov. La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, ca fiind inadmisibilă, întrucât criticile de neconstitutionalitate vizează o omisiune legislativă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele :

Prin Încheierea din 12 aprilie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 11.982/197/2006, Judecătoria Brasov a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Ana-Maria Plăcintă într-un proces civil având ca obiect obligatia de a face.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale si din actele internationale invocate cu motivarea că „fac discriminare între persoanele care au fost trecute în contractul de închiriere si persoanele care, desi au locuit împreună cu titularul defunct, nu au fost mentionate în contractul de închiriere”, si „că impun conditia mentionării în contract chiar si a membrilor de familie care au locuit împreună cu titularul defunct”.

Judecătoria Brasov apreciază exceptia ca neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că scopul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1998 este acela de a asigura o protectie temporară chiriasilor, inclusiv în conditiile retrocedării imobilelor către fostii proprietari. Legiuitorul a urmărit să asigure un echilibru just între interesele proprietarilor si cele ale chiriasului, astfel încât să dea ambelor părti posibilitatea exercitării concomitente a atributelor dreptului de proprietate, respectiv a drepturilor locative. În consecintă, consideră exceptia neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, cu următoarea redactare: „În cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, închirierea continuă, contractul de închiriere transferându-se, la cerere, după caz:

a) în beneficiul sotului sau al sotiei, dacă este mentionat în contract si dacă a locuit efectiv împreună cu titularul;

b) în beneficiul descendentilor sau al ascendentilor, dacă acestia erau mentionati în contract si dacă au locuit efectiv împreună cu titularul. În cazul minorilor si al incapabililor, care nu au reprezentant legal, autoritatea tutelară este obligată să asigure asistenta pentru încheierea, modificarea sau încetarea contractului de închiriere, după caz;

c) în beneficiul altor persoane, dacă acestea erau mentionate în contract si dacă au locuit efectiv împreună cu titularul cel putin un an.”

Textele constitutionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internationale privind drepturile omului si art. 26 alin. (1) referitor la obligatia autoritătilor de a respecta viata intimă, familială si privată. Este invocată si încălcarea art. 1, art. 16 ultimul alineat si art. 30 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând criticile de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei este nemultumit de faptul că legiuitorul a prevăzut ca beneficiare ale contractului de închiriere numai categoriile de persoane prevăzute în contract, nu si persoanele care, desi au locuit împreună cu titularul contractului de închiriere, nu au fost mentionate în contract.

Asadar, pretinsa neconstitutionalitate a textului de lege criticat este determinată exclusiv de o omisiune legislativă. Or, în temeiul art. 61 din Constitutie, „Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tării”, astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atributii exclusive ale acestuia.

Ca atare, în temeiul art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit căruia aceasta „se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, exceptia urmează a fi respinsă, ca fiind inadmisibilă.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Ana-Maria Plăcintă în Dosarul nr. 11.982/197/2006 al Judecătoriei Brasov.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 31 ianuarie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 67

din 5 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (32) teza întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (32) teza întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Prefectul judetului Suceava si Comisia judeteană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava în Dosarul nr. 2.929/314/2006 al Judecătoriei Suceava.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 20 aprilie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 2.929/314/2006, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (32) teza întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Prefectul judetului Suceava si Comisia judeteană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că sintagma „reconstituirea în forma si structura de proprietate existentă” contravine art. 44 si art. 136 alin. (5) din Constitutie, „în conditiile în care are întelesuri ce pot duce la încălcarea dreptului de proprietate al altor persoane fizice sau juridice, cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate până la aparitia Legii nr. 247/2005”. În opinia autorului exceptiei, si în textul criticat, legiuitorul trebuia să folosească sintagma „suprafata avută în proprietate” prevăzută în cuprinsul articolelor 24 si 26 alin. (2) din Legea nr. 1/2000.

Judecătoria Suceava apreciază că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de proprietate, „ci, dimpotrivă, creează conditiile necesare pentru ca el să poată fi exercitat, întrucât îl restabileste în patrimoniul persoanei deposedate, exact în structura existentă în momentul preluării de către stat”.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră exceptia neîntemeiată, arătând că Legea nr. 1/2000 are ca scop repararea unor abuzuri si nedreptăti săvârsite de regimul trecut, astfel că prevederile de lege criticate sunt în acord cu obligatia statului de a ocroti si garanta proprietatea.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea si amploarea măsurilor pe care le stabileste.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie prevederile art. 29 alin. (32) teza întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările si completările ulterioare, prevederi ce au fost introduse prin Titlul VI pct. 33 al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Prevederile de lege criticate au următoarea redactare:

„(32) Diferenta de suprafată neatribuită se reconstituie în forma si structura de proprietate existentă la momentul nationalizării terenurilor forestiere de către regimul comunist; [...]”

Textele constitutionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată si art. 136 alin. (5), potrivit căruia „Proprietatea privată este inviolabilă în conditiile legii organice”.

Autorul exceptiei critică aceste prevederi pentru motivul că expresia „forma si structura de proprietate existentă” nu poate fi asimilată notiunii de drept de proprietate asa cum este ea definită în sistemul nostru de drept, în conditiile în care această expresie implică în mod obligatoriu existenta mai multor proprietari individuali.

Examinând aceste critici de neconstitutionalitate, Curtea constată că nu sunt întemeiate.

Textul de lege criticat consacră reconstituirea, în forma si structura de proprietate existente la momentul nationalizării terenurilor forestiere de către regimul comunist, a diferentei de suprafată neatribuite (în spetă parohiilor, schiturilor si mănăstirilor).

Având în vedere obiectul de reglementare al legii – fondul funciar al României - si scopul declarat al acesteia - retrocedarea către fostii proprietari sau mostenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de productie sau de către stat -, reglementarea conditiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul suprafetelor retrocedabile, precum si al formei si structurii de proprietate, constituie optiuni ale legiuitorului, în acord cu politica economică a statului în această materie si cu finalitatea reparatorie a legii. Conditionarea reconstituirii dreptului de proprietate asupra diferentelor de suprafată neatribuite în forma si structura de proprietate existente la momentul nationalizării terenurilor forestiere de către regimul comunist reprezintă o astfel de optiune, pe deplin constitutională, si totodată firească, de vreme ce, prin ipoteză, este vorba de o reconstituire a dreptului, iar nu de o constituire care ar opera după procedura si modul de atribuire a noilor titluri de proprietate în conditiile stabilite prin lege.

De altfel, asupra constitutionalitătii art. 29 alin. (32) din Legea nr. 1/2000, Curtea s-a mai pronuntat într-o altă cauză având o motivare similară. Astfel, prin Decizia nr. 1.216 din 18 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2008, Curtea a statuat că aceste prevederi sunt constitutionale.

Atât considerentele, cât si solutia deciziei mai sus mentionate sunt valabile si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (32) teza întâi din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Prefectul judetului Suceava si Comisia judeteană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava în Dosarul nr. 2.929/314/2006 al Judecătoriei Suceava.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 5 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 102

din 14 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1, 3 si 41 , art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006

 

Acsinte Gaspar - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1, 3 si 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, exceptie ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecătoriei Iasi.

La apelul nominal răspunde reprezentantul autorului exceptiei, domnul avocat Romul Vonica.

Având cuvântul, acesta solicită admiterea exceptiei asa cum a fost formulată, dezvoltând considerentele cuprinse în concluziile scrise depuse la dosarul instantei.

Ministerul Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată în ceea ce priveste art. 171 alin. 1, 3 si 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum si art.87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice si, ca inadmisibilă, în ceea ce priveste art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 12 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.627/245/2007, Judecătoria Iasi a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 1, 3 si 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si art.185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, exceptie ridicată de Corneliu Horaicu în dosarul mentionat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustin, în esentă, următoarele:

- dispozitiile art. 171 alin. 1, 3 si 41 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, deoarece, în cauză, inculpatului nu i s-a asigurat un apărător în timpul urmăririi penale, chiar dacă asistenta juridică nu este obligatorie, fiind cercetat în stare de libertate; de asemenea, majoritatea declaratiilor învinuitului si martorilor, precum si alte acte din dosar nu sunt semnate de apărător, ceea ce echivalează, în opinia autorului exceptiei, cu nerespectarea dreptului inculpatului de a fi asistat pe parcursul procesului penal;

- dispozitiile art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, deoarece exigentele Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale impun să fie asigurată asistenta juridică a tuturor cetătenilor cercetati sau judecati pentru faptele săvârsite, indiferent dacă sunt arestati sau în stare de libertate;

- dispozitiile art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală reprezintă o limitare nejustificată a dreptului la apărare, întrucât, reprezentarea realizându-se în interesul învinuitului sau inculpatului, este necesar ca aceasta să se poată face nu numai în fata instantei de judecată, ci si în fata organelor de urmărire penală;

- dispozitiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale, deoarece stabilesc că se trimit copii de pe rechizitoriu numai inculpatilor aflati în stare de retinere, nu si celor aflati în stare de libertate;

- art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 si art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă dreptul la integritate fizică.

Judecătoria Iasi apreciază că exceptia este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu intră în contradictie cu principiile constitutionale, respectiv cu cele din actele internationale invocate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, drepturile constitutionale si din Conventia pentru apărarea drepturilor omului invocate nefiind încălcate prin normele criticate.

Avocatul Poporului consideră că art. 171 alin. 1, 3 si 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constitutionale, întrucât instituirea de către legiuitor a obligatiei pentru organele judiciare de a aduce la cunostintă învinuitului sau inculpatului dreptul de a fi asistat de apărător nu face decât să concretizeze dreptul constitutional la apărare, cu deplina respectare a dreptului la un proces echitabil.

Prin reglementarea art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală legiuitorul a urmărit tocmai evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detinere de a-si organiza apărarea, în conditii cât mai apropiate de cele ale inculpatului aflat în stare de libertate. În opinia Avocatului Poporului, este neîntemeiată si critica de neconstitutionalitate a art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, iar, în ceea ce priveste normele din regulamentul de aplicare a acestei ordonante, criticate de autorul exceptiei, se apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, în raport de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 171 alin. 1, 3 si 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, dispozitiile art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si dispozitiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006.

Textele din Codul de procedură penală criticate au următorul cuprins:

- art.171 alin.1, 3 si 41 : „Învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale si al judecătii, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunostintă acest drept.

[...] În cursul judecătii, asistenta juridică este obligatorie si în cauzele în care legea prevede pentru infractiunea săvârsită pedeapsa detentiunii pe viată sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

[...] Când asistenta juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales nu se prezintă nejustificat la data stabilită pentru efectuarea unui act de urmărire penală sau la termenul de judecată fixat si nici nu asigură substituirea, pleacă sau refuză să efectueze apărarea, organul judiciar ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării. În cursul judecătii, după începerea dezbaterilor, când asistenta juridică este obligatorie, dacă apărătorul ales lipseste, nejustificat, la termenul de judecată si nu asigură substituirea, instanta ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu care să-l înlocuiască, acordând un termen de minimum 3 zile pentru pregătirea apărării.”;

- art. 172 alin. 2: „Când asistenta juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenta apărătorului la ascultarea învinuitului sau inculpatului.”;

- art. 174 alin. 2: „În cazurile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanta de judecată, când apreciază necesară prezenta învinuitului sau inculpatului, dispune aducerea lui.”;

- art. 264 alin. 4: „Dacă rechizitoriul nu a fost infirmat, procurorul ierarhic care a efectuat verificarea îl înaintează instantei competente, împreună cu dosarul cauzei si cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu pentru a fi communicate inculpatilor aflati în stare de detinere.”

Dispozitiile art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, au următorul cuprins: „Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autoritătii competente, aflat în timpul desfăsurării probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.”

Art.185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391 din 4 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, are următorul cuprins:

„Conducătorilor de vehicule li se recoltează obligatoriu probe biologice atunci când rezultatul testării preliminare cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate indică prezenta în organism a substantelor ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare.”

Se sustine că:

- art.171 alin.1, 3 si 41 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si ale art. 24 privind dreptul la apărare, raportate la cele ale art. 5 paragraful 3 si art. 6 paragraful 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind drepturile persoanei arestate sau detinute, respectiv drepturile acuzatului, precum si la cele ale art. 14 paragraful 3 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, privind garantiile la care are dreptul orice persoană acuzată de comiterea unei infractiuni;

- art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi si ale art. 24 privind dreptul la apărare;

- art. 174 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile art. 24 din Constitutie, privind dreptul la apărare;

- art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (5) privind suprematia Constitutiei si a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 131 alin. (3) privind functionarea parchetelor, si ale art. 132 privind statutul procurorilor;

- art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 si art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă art. 22 din Constitutie privind dreptul la viată si la integritate fizică si psihică, raportat la art. 2 si 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la viată, respectiv interzicerea torturii, precum si la art. 1-5 din Protocolul nr. 6 la conventie, privind abolirea pedepsei cu moartea, si la art. 1-3 din Protocolul nr. 13 aditional la conventie, privitor la abolirea pedepsei cu moartea.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Asupra criticilor de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu o motivare similară, Curtea s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 7 din 20 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 18 aprilie 2000. Prin acea decizie Curtea a constatat că dreptul la apărare prevăzut în art. 24 din Constitutie este pe deplin respectat prin dispozitiile art. 171 din Codul de procedură penală, care, prin alin. 1, prevede dreptul învinuitului sau al inculpatului de a fi asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale si al judecătii, iar organele judiciare sunt obligate să îi aducă la cunostintă acest drept. În anumite cazuri în care învinuitul sau inculpatul se află în situatii deosebite, legea a prevăzut, în alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, cazurile de asistentă juridică obligatorie, atât în faza urmăririi penale, cât si în faza judecătii, iar în alin. 3, cazurile pentru faza judecătii. Cu acelasi prilej, Curtea a constatat că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistentă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileste si cazurile în care se consideră că este necesar. Întrucât Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu si pe cel la asistentă juridică obligatorie, Curtea a statuat că stabilirea cazurilor în care aceasta din urmă se impune constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Ca urmare, nu se poate sustine că dispozitiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale numai pentru că nu prevăd că asistenta juridică este obligatorie în toate cazurile. Totodată, prin Decizia nr. 533 din 13 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 31 octombrie 2005, Curtea a retinut că dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constitutie si de art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, se referă la asistenta juridică facultativă, iar exceptiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. În cazurile în care legea impune asistenta juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei institutii de cert interes social, care functionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului, cât si în vederea asigurării unei bune desfăsurări a procesului penal, în considerarea unor situatii speciale ce rezultă din însăsi enumerarea cuprinsă în textul de lege.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile si în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveste art. 171 alin. 1 si 41 , precum si art. 172 alin. 2 din Codul de procedură penală, fată de care au fost formulate aceleasi critici, constând în aceea că aceste texte de lege nu asigură asistenta juridică a inculpatului aflat în stare de libertate.

II. În ceea ce priveste art. 174 alin. 2 din Codul penal, se constată că, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat în raport de o critică identică, constatând că art. 174 din Codul penal, în ansamblul său, este constitutional. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 312 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 8 iulie 2005, ale cărei considerente sunt valabile si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii.

III. Asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, în raport de aceleasi critici, Curtea s-a mai pronuntat, de exemplu prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 iulie 2001, si prin Decizia nr. 158 din 30 mai 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 24 iunie 2002. Cu acele prilejuri, respingând exceptia de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, Curtea a retinut că textul de lege criticat, care prevede o procedură administrativă de înaintare a dosarului la instanta competentă după darea sau confirmarea rechizitoriului, respectiv obligatia procurorului de a înainta dosarul către instanta de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, nu creează inculpatului aflat în stare de detinere o situatie mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate.

Astfel, dispozitiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală nu numai că nu creează discriminări, ci, dimpotrivă, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detinere de a-si organiza apărarea în conditii cât mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. În ceea ce priveste dreptul la apărare al acestuia din urmă, Curtea a retinut că nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citatie procedurală, el are dreptul de a lua cunostintă oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instantei si îsi poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege. Pentru aceleasi considerente s-a retinut că este neîntemeiată si critica de neconstitutionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul acuzatului de a fi informat în legătură cu natura si cauza acuzatiei aduse împotriva sa, respectiv de a dispune de timpul si de înlesnirile necesare pregătirii apărării. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

IV. Asupra constitutionalitătii normelor continute în art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat cu prilejul analizării art. 79 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 (forma anterioară republicării), în raport de prevederile art. 22 din Constitutie invocate si în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 493 din 29 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 961 din 31 octombrie 2005, Curtea a statuat, pentru considerentele acolo retinute, că art. 79 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 nu încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 22 alin. (1) si (2) referitoare la dreptul persoanei la viată si la integritate fizică si psihică.

V. În ceea ce priveste dispozitiile art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, se constată că, potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constitutie, instanta de contencios constitutional „hotărăste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate privind legile si ordonantele, ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial”. De asemenea, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanta de contencios constitutional „(...) decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are legătură cu solutionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia”. Asa fiind, hotărârile Guvernului si regulamentele nu pot constitui obiect al controlului de constitutionalitate, astfel că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 26 octombrie 2006, este inadmisibilă.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art.11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin.1, 3 si 41, art. 172 alin. 2, art. 174 alin. 2 si art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 87 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Corneliu Horaicu în Dosarul nr. 1.627/245/2007 al Judecătoriei Iasi.

2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 185 alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 februarie 2008.

 

PRESEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 111

din 19 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Nicolae Mucică în Dosarul nr. 178/201/2006 al Tribunalului Dolj – Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 6 iulie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 178/201/2006, Tribunalul Dolj - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Nicolae Mucică.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 8 din Legea nr. 1/2000 încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 16 si 44, în măsura în care reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole operează doar în limita a maximum 50 ha, iar nu cu privire la toată suprafata detinută de fostii proprietari.

Tribunalul Dolj - Sectia civilă apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind întemeiată, arătând că textul de lege criticat îngrădeste în mod evident dreptul de proprietate al fostilor titulari.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 43/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege sunt constitutionale, fiind în deplină concordantă cu dispozitiile art. 16 si 44 din Constitutie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 8 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, asa cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Textul de lege criticat are următorul continut: „Persoanelor fizice cărora li s-a reconstituit proprietatea pentru diferenta dintre suprafata de 10 hectare de familie si suprafata preluată de stat prin legi speciale, dar nu mai mult de 50 de hectare, pe mai multe loturi decât au detinut înainte de preluare, la cerere, dacă este posibil, li se comasează terenurile în loturi mai mari sau într-un singur lot, de aceeasi categorie de folosintă cu cel preluat, inclusiv din terenurile proprietate de stat,

eliberându-se un nou titlu de proprietate, după revocarea celui initial de comisia judeteană de fond funciar.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalitătii în drepturi si în art. 44 referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate. De asemenea, sunt invocate si prevederile art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra constitutionalitătii dispozitiilor criticate s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 43/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 11 aprilie 2003, constatând netemeinicia criticilor formulate.

Cu acel prilej, Curtea a retinut că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea si amploarea măsurilor pe care le stabileste prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunitătii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunta, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel „legislator pozitiv”.

De altfel, nu revine Curtii Constitutionale aprecierea caracterului măsurilor de reformă agrară din 1945. Ele au fost anterioare perioadei care face obiectul reparatiilor dispuse prin legile supuse criticilor de neconstitutionalitate. Chiar dacă nationalizarea sau alte moduri prin care, sub imperiul unor legi anterioare, a luat nastere dreptul de proprietate al statului nu sunt corespunzătoare prevederilor Constitutiei, dreptul subiectiv de proprietate al statului, constituit potrivit reglementărilor legale anterioare actualei Legi fundamentale, nu este stins ca efect al intrării în vigoare a acesteia, independent de modificările aduse regimului juridic al proprietătii.

Asa fiind, dreptul fostului proprietar de a i se restitui imobilul se naste în viitor, prin aplicarea prevederilor legale care îi reconstituie acest drept. Prevederile privind garantarea si ocrotirea proprietătii, potrivit art. 44 din Constitutie, se aplică numai după reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.

Nici critica de neconstitutionalitate vizând încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consacră principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor, nu este întemeiată, întrucât textele legale criticate nu stabilesc vreo distinctie sau discriminare între persoanele îndreptătite, fiind aplicabile în egală măsură tuturor celor prevăzuti în ipoteza normei.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile anterioare îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Nicolae Mucică în Dosarul nr. 178/201/2006 al Tribunalului Dolj - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 112

din 19 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Rovimet” - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 12.215/245/2007 al Judecătoriei Iasi.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 10 august 2007, pronuntată în Dosarul nr. 12.215/245/2007, Judecătoria Iasi a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Rovimet” - S.A. din Râmnicu Vâlcea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor constitutionale referitoare la principiile egalitătii în drepturi si liberului acces la justitie, întrucât, pe de o parte, creează confuzie cu privire la competenta materială si teritorială a instantei care ar trebui să dispună întoarcerea executării silite si restabilirea situatiei anterioare, iar pe de altă parte, dau creditorului două posibilităti de a cere întoarcerea executării silite, împrejurare ce este de natură a determina exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

 Judecătoria Iasi apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, arătând că dispozitiile art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă prevăd situatii distincte de realizare a dreptului părtii interesate, ce nu se pot exercita concomitent, ci doar în ordinea stabilită de legiuitor, astfel că nu se poate sustine încălcarea principiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că modalitătile de valorificare a mijloacelor procesuale reglementate de textele de lege criticate se pot exercita numai în conditiile si în ordinea stabilite de legiuitor, fără a fi, prin ele însele, susceptibile de abuz. Faptul că în cele două situatii învederate de autorul exceptiei pot fi competente să dispună restabilirea situatiei anterioare instante diferite nu este de natură a duce la concluzia neconstitutionalitătii prevederilor criticate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate reprezentând expresia aplicării principiilor constitutionale privind egalitatea în drepturi si liberul acces la justitie în cadrul procedurii de executare silită.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate. Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut: „În cazul în care instanta judecătorească a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotărâre, si asupra restabilirii situatiei anterioare executării.[...]

Dacă nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executării în conditiile alin.1 si 2, cel îndreptătit o va putea cere instantei judecătoresti competente potrivit legii.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 referitoare la principiul egalitătii în drepturi si ale art. 21 care consacră liberul acces la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra constitutionalitătii dispozitiilor criticate s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 1.066/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007, constatând netemeinicia criticilor formulate.

În esentă, Curtea a retinut că „procedura contestatiei la executare asigură garantii suficiente pentru protectia dreptului de proprietate al tuturor părtilor implicate în proces, prin însusi faptul că le oferă posibilitatea de a contesta executarea, de a solicita suspendarea acesteia, iar, în cazul admiterii contestatiei si desfiintării titlului executoriu sau a însesi executării silite, persoanele interesate au dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situatiei anterioare acesteia”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile anterioare îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art.147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4042 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Rovimet” - S.A. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 12.215/245/2007 al Judecătoriei Iasi.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 113

din 19 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Transilana” - S.A. din Ghimbav în dosarele nr. 754/197/2005 si nr. 1.935/197/2007 ale Judecătoriei Brasov.

La apelul nominal se prezintă consilierul juridic al autorului exceptiei Societatea Comercială „Transilana” - S.A., domnul Victor Teodorescu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere că obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate este identic.

Partea prezentă si reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării dosarelor. Retinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.654D/2007 la Dosarul nr. 1.294D/2007, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, consilierul juridic solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că au intervenit elemente noi, de natură a justifica reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie. Astfel, imobilele care fac obiectul Legii nr. 85/1992 constituie, în prezent, active ale patrimoniului societătilor comerciale privatizate, iar, potrivit legislatiei fiscale în vigoare, acestea sunt periodic reevaluate în scopul stabilirii sarcinilor fiscale aferente.

Valoarea de inventar, care este înregistrată în contabilitatea societătii comerciale, si pentru care aceasta din urmă plăteste impozite, este foarte apropiată de valoarea pe piata liberă imobiliară. Or, în conditiile în care societatea comercială este obligată, potrivit legii, să înstrăineze aceste bunuri la un pret mult inferior celui de pe piată, ea suferă un prejudiciu prin diminuarea patrimoniului înregistrat în contabilitate. Pe cale de consecintă, dreptul de proprietate privată, garantat constitutional, este îngrădit, societatea comercială neputând dispune în mod liber de bunurile proprii.

În ceea ce priveste scopul social al legii criticate, autorul exceptiei arată că, după mai bine de 15 ani de la aparitia reglementării, măsurile dispuse de aceasta nu mai corespund noilor realităti. În prezent, s-a dezvoltat o piata financiară si imobiliară nouă care dă posibilitatea tuturor persoanelor interesate să îsi achizitioneze o locuintă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele:

Prin Încheierea din 13 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 754/197/2005, si prin Încheierea din 31 octombrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.935/197/2007, Judecătoria Brasov a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Transilana” - S.A. din Ghimbav.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că, prin obligarea persoanelor juridice de drept privat de a înstrăina locuintele construite din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat unor chiriasi, la preturi modice, prevederile criticate aduc atingere dreptului de proprietate asupra patrimoniului societătilor comerciale.

Pe de altă parte, legea nu prevede un termen în care persoanele îndreptătite pot solicita încheierea contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele pe care le detin în temeiul contractelor de închiriere, fapt ce este de natură a crea o stare de incertitudine sub acest aspect.

Mai mult, în conditiile în care dispozitiile criticate sunt aplicabile si persoanelor care nu aveau calitatea de chiriasi la momentul aparitiei legii, măsura de protectie socială care a constituit temeiul reglementării nu se mai justifică. Astfel, respectivele persoane nu au contribuit direct sau indirect la construirea acelor locuinte, împrejurare care le-ar fi îndreptătit să solicite cumpărarea lor.

De asemenea, arată că Legea nr. 85/1992 a căzut în desuetudine. Aceasta este aplicabilă situatiilor de fapt existente înainte de anul 1989, fiind o lege prin care s-a încercat o reparare socială, însă, în conditiile economiei de piată si ale integrării europene, în care proprietatea privată este un drept fundamental, exproprierea unui agent economic privat reprezintă un abuz din partea statului român.

Judecătoria Brasov arată că instituirea unei obligatii legale de a vinde nu contravine dispozitiilor art. 44 alin. (4) si art. 135 alin. (1) din Constitutia României, întrucât această obligatie legală vizează o anumită categorie de imobile, obligatia fiind instituită în considerarea calitătii bunului, in rem, referindu-se la locuinte ce nu au fost construite din fondurile societătii care vinde si în patrimonial căreia au intrat în virtutea legii, ratiunea instituirii unei asemenea obligatii legale vizând considerente de ordin social.

Referitor la modul de redactare a dispozitiei legale, în sensul că nu se prevede un termen de prescriptie si că se creează ambiguitate cu pivire la persoanele care pot solicita cumpărarea acestor locuinte, se constată că aceste aspecte nu prezintă relevantă din punct de vedere al constitutionalitătii legii, ci reprezintă aspecte ce tin de modul de redactare, de claritatea si concizia legii, necesare în procesul de legiferare, vizând interpretarea legii.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost communicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Guvernul arată că prevederile criticate instituie norme de justitie socială în favoarea chiriasilor ce detin cu contract de închiriere locuintele construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice, fără a se face mentiunea în cuprinsul legii despre necesitatea contributiei acestora la construirea locuintelor în cauză sau despre exercitarea dreptului de a solicita cumpărarea într-un anumit termen. Fiind vorba de vointa liberă si exclusivă a legiuitorului în acest domeniu, neprevederea acestor mentiuni nu implică neconstitutionalitatea textelor de lege criticate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenta constantă a Curtii Constitutionale. În ceea ce priveste critica referitoare la omisiunea de reglementare a unui termen în cadrul căruia chiriasii să poată opta pentru cumpărarea locuintelor, consideră că instanta constitutională nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja existente.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele: Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, care au următorul continut:

- Art. 1: „Locuintele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a pretului, în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinte construite din fondurile statului către populatie si ale prezentei legi.

Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 locuintele care depăsesc suprafetele maxime prevăzute în actele normative în baza cărora s-au executat locuintele din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice si bugetare de stat, precum si cele care prezintă, la data vânzării, finisaje superioare, echivalente unor lucrări de artă sau ornamentale deosebite, sau care beneficiază de dotări speciale, cum ar fi: piscină, saună, seră, cramă, bar-vinotecă, cameră frigorifică sau altele asemenea.

De asemenea, sunt exceptate locuintele de protocol care au servit sau servesc demnitarilor sau altor persoane alese sau numite în functii drept locuinte pe durata exercitării functiei, chiar dacă acestea sunt scoase ulterior din evidenta locuintelor de protocol.”;

- Art. 7: „Locuintele construite din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuintele de interventie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a pretului, în conditiile Decretuluilege nr. 61/1990 si ale prezentei legi.

De asemenea, vor fi vândute la cerere, în conditiile prevederilor alin. 1 si cu respectarea dispozitiilor art. 1 alin. 3, titularilor de contracte de închiriere si locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut regiilor autonome, institutiilor si societătilor cu capital de stat, mixt sau privat, care si-au încetat existenta după această dată sau, după caz, au devenit, prin reorganizare, unităti economice sau bugetare de stat.

Locuintele care înainte de 6 martie 1945 au apartinut societătilor cu capital privat sau mixt vor fi vândute în conditiile de evaluare, de achitare integrală sau în rate a pretului si de exceptare de la vânzare, prevăzute în Legea nr. 112/1995.

Evaluarea si vânzarea locuintelor prevăzute la alin. 1 si 2 si la art. 1 alin. 1, pentru care nu s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se vor face în conditiile Decretului-lege nr. 61/1990 si ale prezentei legi, completate cu prevederile referitoare la coeficientii de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un pret indexat în functie de cresterea salariului minim brut pe tară la data cumpărării, fată de cel existent la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992.

Art. 1 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

Beneficiază de prevederile alin. 1 si chiriasii care nu sunt angajatii unitătilor proprietare.

Locuintele de interventie, în sensul prezentei legi, sunt cele destinate cazării personalului unitătilor economice sau bugetare care, prin contractul de muncă, îndeplineste activităti sau functii ce necesită prezenta, permanentă sau în caz de urgentă, în cadrul unitătilor. Aceste locuinte nu se vând.

Unitătile economice sau bugetare pot să detină si să construiască din fonduri proprii locuinte de serviciu, destinate închirierii salariatilor acestora, cu contract de închiriere accesoriu la contractul de muncă. Modul de administrare si eventuala înstrăinare a acestor locuinte se vor stabili de consiliile de administratie, respectiv de conducerile unitătilor.

Locuintele de serviciu din mediul rural, destinate personalului medical, didactic, altor specialisti sau personalului Ministerului de Interne, nu se vând.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 alin. (1) si art. 136 alin. (5) referitoare la garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate privată, art. 135 alin. (1) care consacră principiul liberei initiative economice, precum si prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra constitutionalitătii dispozitiilor criticate s-a mai pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 564 din 7 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, sau prin Decizia nr. 252 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 6 august 2004, constatând netemeinicia criticilor formulate.

Cu acele prilejuri Curtea a statuat că art. 1 din Legea nr. 85/1992 prevede o trecere în proprietatea detinătorilor de locuinte, fosti chiriasi ai acestora, a locuintelor si terenurilor aferente acestor locuinte dobândite prin cumpărare de la unitătile economice sau bugetare de stat, atribuirea terenurilor făcându-se integral sau proportional cu cota-parte din dreptul de proprietate asupra constructiei respective.

Referitor la dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992, Curtea a constatat că acestea consacră o normă de justitie socială, întrucât dau posibilitatea chiriasilor să cumpere locuintele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic. Pe această bază s-a apreciat că dispozitiile criticate sunt nu numai conforme literei si spiritului art. 44 si art. 135 din Constitutie, ci si legitime din punct de vedere economic, social si moral. Dispozitiile legale criticate nu sunt contrare dispozitiilor art. 135 alin. (1) din Legea fundamentală, ci sunt în deplină concordantă cu obligatia constitutională a statului de a asigura „crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitătii vietii”, prevăzută prin art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie.

Curtea a retinut, în legătură cu invocarea încălcării art. 44 din Constitutie, precum si a art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, că, desi în proprietatea societătilor comerciale sau a regiilor autonome au intrat si locuintele construite din fondurile proprii, legiferarea, ulterior adoptării Constitutiei, a posibilitătii ca fiecare chirias al unei asemenea locuinte să devină proprietar nu poate fi privită decât ca o limitare legală a dreptului de proprietate al persoanelor juridice respective.

Astfel, se consacră o normă de justitie socială, chiriasii având posibilitatea să cumpere locuintele la construirea cărora au contribuit direct sau indirect în vechiul sistem statal-juridic.

Ca atare, aceste dispozitii sunt conforme literei si spiritului art. 44 din Constitutie, republicată, precum si în deplină concordantă cu dispozitiile cuprinse în art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

În cazul privatizării unitătilor din ale căror fonduri a fost construită locuinta ce a făcut obiectul vânzării, obligatia de vânzare către chiriasi, prevăzută de dispozitiile Legii nr. 85/1992, este - astfel cum a statuat Curtea Constitutională - o obligatie in rem, instituită în considerarea obiectului (locuinta construită din fondurile unitătii economice sau bugetare), iar nu o obligatie in personam, reglementată în considerarea subiectului,

societatea comercială ce a luat nastere pe calea privatizării.

Curtea a constatat că textele de lege criticate nu prevăd o expropriere si nicio nationalizare sau orice altă măsură de trecere silită în proprietatea publică, ci o transmitere în proprietatea detinătorilor de locuinte, fosti chiriasi ai acestora, a locuintelor si terenurilor aferente acestor locuinte dobândite prin cumpărare de la unitătile economice sau bugetare de stat, nefiind încălcate prevederile art. 44 alin. (3) si (4) din Constitutie.

Nici sustinerea autorului exceptiei în sensul că textul de lege criticat ar contraveni prevederilor constitutionale ale art. 136 alin. (5), referitoare la inviolabilitatea proprietătii private, nu poate fi retinută, întrucât, chiar dacă dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/1992 instituie o limitare legală a exercitiului dreptului de proprietate al unitătilor economice sau al societătilor comerciale asupra acestor locuinte, o atare limitare este conformă prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei, fiind justificată din punct de vedere juridic, social si moral.

Atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

De altfel, Curtea observă că autorul exceptiei critică si aspecte privind pretul de vânzare al locuintelor, nereglementarea unui termen în cadrul căruia chiriasii să poată solicita încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, precum si lipsa de diligentă a legiuitorului român cu privire la reglementarea tuturor situatiilor de fapt ce pot să apară în practică. Or, acestea nu sunt probleme de constitutionalitate, ci de optiune legislativă. Legiuitorul a înteles să stabilească pretul de vânzare într-un cuantum care să permită chiriasilor să îsi poată exercita efectiv dreptul la cumpărarea locuintelor.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 7 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinte si spatii cu altă destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitătilor economice sau bugetare de stat, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Transilana” - S.A. din Ghimbav în Dosarele nr. 754/197/2005 si nr. 1.935/197/2007 ale Judecătoriei Brasov.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 133

din 21 februarie 2008

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru Codreanu în Dosarul nr. 1.236/35/P/2007 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipseste autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

La dosar autorul exceptiei a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992 si al art. 156 din Codul de procedură civilă, respinge cererea formulată, deoarece de la data încheierii de sesizare a instantei de contencios constitutional, respectiv 7 septembrie 2007, si până în prezent, autorul exceptiei a avut la dispozitie un interval de timp suficient de mare pentru a întreprinde demersurile necesare în vederea angajării unui apărător.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 7 septembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.236/35/P/2007, Curtea de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru Codreanu în dosarul de mai sus având ca obiect solutionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, ale art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 13 referitoare la Dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece, pe de

o parte, se creează o inegalitate între participantii si subiectii procesului penal si, pe de altă parte, se creează o inegalitate între părtile si participantii la actul de justitie, existând diferente de reglementare între normele procesual civile si cele penale.

Asa fiind, este lezat si dreptul la un recurs efectiv consacrat de art.13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Curtea de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr.47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională constată că a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art.2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Declinarea de competentă, care au următorul continut: „Hotărârea de declinare a competentei nu este supusă apelului si nici recursului.”

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional prin raportare la aceleasi prevederi. Astfel, prin Decizia nr. 429 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.220 din 20 decembrie 2004, a fost respinsă ca neîntemeiată o exceptie similară. Cu acel prilej, Curtea a constatat, în esentă, că institutia declinării de competentă desemnează obligatia stabilită prin lege pentru organul judiciar învestit cu solutionarea cauzei de a trimite cauza organului judiciar competent, ori de câte ori constată că instrumentarea acesteia nu intră în atributiile sale. Or, o astfel de obligatie nu are caracterul unei judecăti - pentru că în cadrul acestei proceduri nu se solutionează fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justitiei, inerent bunei functionări a sistemului judiciar. Asa fiind, tinând seama de natura institutiei, Curtea a statuat că nu se poate retine că textul de lege criticat este de natură să încalce dispozitiile constitutionale invocate.

Deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziei mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dumitru Codreanu în Dosarul nr. 1.236/35/P/2007 al Curtii de Apel Oradea - Sectia penală si pentru cauze cu minori.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 februarie 2008.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru