MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 283/2009

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A I

Anul 177 (XXI) - Nr. 283           LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE            Joi, 30 aprilie 2009

 

SUMAR

 

ACTE ALE CASEI NATIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

            560. - Ordin pentru aprobarea Normelor privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii

 

            561. - Ordin pentru modificarea si completarea Ordinului presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 438/2008 privind aprobarea conditiilor si documentelor necesare furnizorilor de servicii medicale de dializă în vederea intrării în relatii contractuale pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate

 

ACTE ALE CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

            Hotărârea din 1 iulie 2008 în Cauza Calmanovici împotriva României

 


ACTE ALE CASEI NATIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NATIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

pentru aprobarea Normelor privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. D.G. 810 din 23 aprilie 2009, Hotărârea Guvernului nr. 1.487/2004 privind achizitionarea serviciilor medicale de hemodializă si dializă peritoneală, Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.718/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a unitătilor de dializă publice si private, Ordinul ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 1.347/477/2004 privind desemnarea centrelor-pilot pentru contractarea cu operatori privati a unor servicii medicale de dializă în regim ambulatoriu, Hotărârea Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor nationale de sănătate în anul 2009, precum si Ordinul ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 417/431/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sănătate în anul 2009,

în temeiul titlului VIII „Asigurările sociale de sănătate" din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, si art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările si completările ulterioare,

presedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Normele privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Directiile de specialitate din cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate în a căror rază administrativ-teritorială functionează centrele-pilot si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii, precum si furnizorii desemnati câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 236/2006 pentru aprobarea Normelor privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 28 iunie 2006, cu modificările ulterioare.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate,

Irinel Popescu

 

Bucuresti, 24 aprilie 2009.

Nr. 560.

 

ANEXĂ

 

NORME

privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii

 

1. Dispozitii generale

1.1. Casele de asigurări de sănătate sunt împuternicite să reprezinte Casa Natională de Asigurări de Sănătate în relatia cu furnizorii din sectorul privat, desemnati câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii, denumiti în continuare furnizori.


1.2. În calitate de reprezentanti locali ai Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate sunt obligate să nominalizeze un număr adecvat de persoane care vor analiza, verifica si valida declaratiile de servicii lunare, cu respectarea confidentialitătii datelor [centralizatorul si desfăsurătorul privind evidenta după CNP al bolnavilor cu insuficientă renală cronică (IRC) în stadiu uremie, beneficiari de hemodializă (HD) si dializă peritoneală (DP) din centrele-pilot si centrele private (furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală), precum si sumele aferente], ale furnizorului pentru fiecare centru-pilot si centru privat. Aceste persoane vor fi nominalizate prin decizie a presedintelui-director general al casei de asigurări de sănătate. Numele persoanelor responsabile vor fi comunicate Directiei programe nationale din cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, cu mentiunea că orice modificare ulterioară a acestora să fie comunicată.

1.3. Transportul nemedicalizat al bolnavilor constanti, în vederea efectuării sedintelor de hemodializă, de la si la domiciliu, precum si transportul lunar al medicamentelor si materialelor sanitare necesare dializei peritoneale sunt incluse în serviciul de hemodializă si, respectiv, de dializă peritoneală, exceptie făcând nanicii si copiii cu vârste peste 18 ani pentru care transportul în alt judet se face de către serviciul de ambulantă.

1.4. La nivelul centrelor-pilot si centrelor private se acordă servicii de hemodializă în regim ambulatoriu atât bolnavilor aflati constant în evidentă (bolnav constant), în limita a 152 de sedinte/an pentru tratamentul continuu, cât si celor tratati temporar (bolnav temporar), precum si servicii de dializă peritoneală bolnavilor aflati constant în evidentă.

Bolnavul constant este bolnavul tratat prin dializă pentru IRC în stadiu uremie, care necesită tratament substitutiv renal (FG<15ml_/min/1,73mp), înregistrat în Registrul de evidentă a bolnavilor dializati din centrul-pilot si centrul privat în care bolnavul beneficiază de sedinte de hemodializă.

Bolnavul temporar este bolnavul care necesită tratament în centrul-pilot sau în centrul privat pentru mai putin de 6 săptămâni, respectiv:

- bolnavul cu dializă pentru IRC în stadiu uremie, înregistrat în Registrul de evidentă a bolnavilor dializati al unui alt centru de dializă, tratat ca urmare a transferului temporar, realizat cu respectarea conditiilor si formalitătilor de transfer prevăzute în Regulamentul de organizare si functionare a unitătilor de dializă publice si private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.718/2004;

- bolnavul titular al cârdului european de asigurări de sănătate sau al certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, emis în aplicarea regulamentelor nr. 1.408/71/CEE si nr. 574/72/CEE de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European, în perioada de valabilitate a acestuia.

Bolnavul nou este bolnavul la care initierea tratamentului (primele 6-12 sedinte de hemodializă, respectiv primele 14- 21 de zile de tratament prin dializă peritoneală) s-a realizat într-o unitate sanitară cu paturi, în conditiile Regulamentului de organizare si functionare a unitătilor de dializă publice si private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.718/2004. Bolnavul nou poate fi inclus în tratament, în cadrul programului, avându-se în vedere încadrarea în volumul estimat de servicii si în sumele contractate.

Bolnavul nou va fi raportat potrivit tabelelor prevăzute în anexele Asi B la pacientii transferati temporar, trecând la rubrica Observatii: «N», un set minim de informatii ce fundamentează necesitatea introducerii în tratament, precum si precizarea dacă este un bolnav nou, introdus pe un post vacantat, este un bolnav nou, suplimentar numărului de bolnavi contractat, dar cu încadrare în volumul de servicii estimat contractat, sau este un bolnav nou, suplimentar numărului de bolnavi contractat si peste valoarea estimată.

Pacientii nou-introdusi în tratament se raportează la Registrul Renal Român, în termen de 48 de ore, cu obligativitatea înstiintării Registrului Renal Român despre orice modificare survenită (devine pacient constant, transfer în alt centru, deces, trecerea la alt tip de dializă, transplant etc).

2. Raportarea serviciilor de dializă

2.1. Furnizorul va transmite caselor de asigurări de sănătate, în original (două exemplare) si în format electronic, în formatul solicitat de Casa Natională de Asigurări de Sănătate, cu respectarea confidentialitătii datelor, declaratia de servicii lunară (centralizatorul si desfăsurătorul privind evidenta după CNP a bolnavilor cu IRC în stadiu uremie, beneficiari de hemodializă si dializă peritoneală din centrele-pilot si din centrele private, precum si sumele aferente), în formatul prevăzut în anexele Asi B. Documentele vor fi certificate în privinta realitătii, regularitătii si legalitătii si vor fi semnate de:

- reprezentantul legal al furnizorului;

- directorul economic al furnizorului;

- medicul-sef/coordonatorul centrului-pilot;

- persoana care întocmeste documentele.

2.2. Documentele mentionate la pct. 2.1 se vor realiza în baza evidentelor tehnico-operative conduse la nivelul centrelor-pilot si al centrelor private si se vor depune la casele de asigurări de sănătate lunar, în primele 3 zile lucrătoare ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea.

2.3. Netransmiterea de către furnizor a documentelor mentionate la pct. 2.1 exonerează Casa Natională de Asigurări de Sănătate de obligatia plătii pentru luna respectivă.

2.4. Nerespectarea de către furnizor a termenului mentionat la pct. 2.2, precum si existenta unor erori în raportare vor atrage decalarea termenului de plată cu un număr de zile lucrătoare egal cu numărul zilelor cu care furnizorul a depăsit termenul, respectiv până la raportarea corectă.

2.5. După analiza, verificarea si validarea declaratiilor de servicii lunare transmise de furnizor, în termen de 4 zile lucrătoare, după perioada prevăzută la pct. 2.2, ale lunii următoare celei pentru care se face raportarea, casele de asigurări de sănătate sunt obligate să transmită Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, cu respectarea confidentialitătii datelor, declaratia de servicii lunară a furnizorului (centralizatorul si desfăsurătorul privind evidenta după CNP a bolnavilor cu IRC în stadiu uremie, beneficiari de hemodializă si dializă peritoneală din centrele-pilot si centrele private, precum si sumele aferente), în original si în format electronic. Declaratia de servicii lunară va fi certificată în privinta realitătii, regularitătii si legalitătii si va fi semnată din partea casei de asigurări de sănătate de:

- presedinte-director general;

- director executiv relatii cu furnizorii;

- medic-sef;

- persoana care verifică documentele.


2.6. Directia programe nationale din cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate va verifica numărul de bolnavi contractati, respectarea volumului de servicii prevăzut în contract si încadrarea în valoarea contractului pentru fiecare centru-pilot si centru privat.

2.7. După aplicarea prevederilor pct. 2.6, Casa Natională de Asigurări de Sănătate va notifica în scris furnizorului observatiile sale. Notificarea se va transmite în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea în original a declaratiei de servicii lunare validate, de la casele de asigurări de sănătate.

2.8. Furnizorul, în baza notificării primite de la Casa Natională de Asigurări de Sănătate, emite factura fiscală, pe care o trimite în original la Casa Natională de Asigurări de Sănătate.

2.9. Trimestrial, se poate realiza regularizarea care se aplică perioadei de la începutul derulării contractului până la sfârsitul trimestrului respectiv sau perioadei de la ultima regularizare până la sfârsitul trimestrului respectiv, cu încadrarea în sumele contractate.

2.10. Înaintea regularizării, Casa Natională de Asigurări de Sănătate va transmite Registrului Renal Român, pentru verificare si validare, datele legate de bolnavi, raportate lunar de furnizori.

3. Controlul raportării serviciilor de dializă

3.1. Controlul serviciilor de dializă raportate de furnizori se realizează de casele de asigurări de sănătate trimestrial, la centrele-pilotsi la centrele private nominalizate, până la data de 15 a lunii următoare trimestrului pentru care se face controlul.

3.2. Controlul va urmări, în principal, următoarele:

a) acuratetea si validarea datelor colectate si raportate;

b) eventuale disfunctionalităti;

c) orice alte date relevante, inclusiv date prevăzute în Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.718/2004.

3.3. În urma fiecărui control se va întocmi un raport care va fi transmis Directiei programe nationale din cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, în vederea regularizării trimestriale.

3.4. Controlul anual se va efectua până la data de 15 februarie a anului următor.

4. Decontarea serviciilor de dializă

4.1. Casa Natională de Asigurări de Sănătate decontează lunar serviciile de dializă realizate în luna anterioară celei pentru care se face decontarea, în conformitate cu termenii contractuali.

4.2. Decontarea se face prin tarif/sedintă de hemodializă pentru bolnavii beneficiari de hemodializă, în functie de numărul de sedinte de hemodializă efectuate si, respectiv, tarif/bolnav cu dializă peritoneală/an, tratat continuu o lună completă, înmultit cu 1/12 (o douăsprezecime), cu următoarele exceptii:

4.2.1 bolnavul tratat prin ambele proceduri (hemodializă si dializă peritoneală), la care numărul de zile în care s-au efectuat sedinte de hemodializă (plătite la tarif/sedintă de hemodializă) se scade din numărul de zile din lună în care a efectuat dializă peritoneală (tariful dializei peritoneale pe an/365 x nr. zile cu dializă peritoneală);

4.2.2. bolnavul care începe tratamentul de dializă peritoneală în altă zi decât data de întâi a lunii, pentru care tariful dializei peritoneale devine tarif/bolnav/zi si se calculează astfel: tariful dializei peritoneale/an împărtit la 365 de zile x numărul de zile în care s-a efectuat dializa peritoneală;

4.2.3. bolnavul cu dializă peritoneală care decedează în decursul lunii de tratament, pentru care tariful dializei peritoneale devine tarif/bolnav/zi si se calculează astfel: tariful dializei peritoneale/an împărtit la 365 de zile x numărul de zile în care s-a efectuat dializa peritoneală.

4.3. Furnizorul are obligatia de a nominaliza la rubrica „Cumpărător" din factura fiscală, pe lângă Casa Natională de Asigurări de Sănătate, în calitate de achizitor, si centrul-pilot sau centrul privat, în calitate de beneficiar.

Rubrica „Contul cumpărătorului" se completează cu contul CNAS, si anume: RO02TREZ70027660520XXXXX, iar rubrica „Banca", cu ATCPMB.

Datele de identificare ale furnizorului trebuie să corespundă cu cele din contract.

Rubrica „Descrierea produselor" se va completa cu „servicii medicale de hemodializă", respectiv „servicii medicale de dializă peritoneală", valoarea serviciilor exprimată în lei la tarifele prevăzute în actele normative în vigoare, precum si numărul contractului încheiat cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate.

4.4. Suma decontată lunar va corespunde cu:

4.4.1. suma transmisă prin notificare pentru hemodializă, în concordantă cu numărul sedintelor de hemodializă prestate, verificate si validate înmultit cu tariful/sedintă de hemodializă;

4.4.2. suma transmisă prin notificare pentru dializă peritoneală, în concordantă cu numărul pacientilor supusi dializei peritoneale, calculată conform pct. 4.2.

4.5. Plătile de la Casa Natională de Asigurări de Sănătate pentru serviciile furnizate conform contractelor sunt sub conditia aprobării bugetului anual al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate.

4.6. În cazul în care bugetul anual al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nu este aprobat în termen de 90 de zile lucrătoare de la începutul anului calendaristic sau Casa Natională de Asigurări de Sănătate stabileste că alocatia bugetară în bugetul său anual este insuficientă pentru a finanta serviciile medicale de dializă, conform contractului, Casa Natională de Asigurări de Sănătate sau furnizorul poate înceta contractul ori poate conveni un volum mai mic de servicii.

5. Contabilitatea operatiunilor rezultate din executarea contractelor încheiate

5.1. Contabilitatea operatiunilor rezultate din contractele încheiate de furnizorii de servicii de hemodializă si dializă peritoneală se tine utilizându-se următoarele conturi:

- 628 „Alte cheltuieli cu servicii executate de terti";

- 401 „Furnizori";

- 7705 „Finantarea din bugetul FNUASS".

5.2. Înregistrările contabile ocazionate de derularea operatiunilor rezultate din executarea contractelor încheiate cu furnizorii de servicii de dializă peritoneală si hemodializă sunt următoarele:

a) primirea facturilor lunare si înregistrarea obligatiei de plată

- 628 „Alte cheltuielile cu servicii executate de terti" = 401 „Furnizori"

b) decontarea serviciilor facturate

- 401 „Furnizori" = 7705 „Finantarea din bugetul FNUASS".

6. Dispozitii finale

Anexele Asi B fac parte integrantă din prezentele norme.

 


ANEXA A

la norme

 

DECLARATIE DE SERVICII LUNARĂ

Centralizator

 

Furnizor

Casa de Asigurări de Sănătate

Centrul de Dializă...........................

Raportare pentru luna....................

 

            Tabelul 1 – Hemodializă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Număr de bolnavi

Număr de sedinte

Suma de

decontat

(lei)

OBSERVATII

contractat

realizat, din care:

rămas pentru anul în curs

contractate

(conform

contractului)

realizat

rămase pentru anul în curs

constanti

transferati temporar

TOTAL:

cumulat de la

începutul anului

(fără luna de

raportare)

pentru bolnavi constanti

pentru bolnavi transferati temporar

TOTAL:

C1

C2

C3

C4=C2+C3

C5=C1-C4

C6

C7

C8

C9

C10=C8+C9

C11=C6-C7-C10

C12=C10* tarif

C13

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

           

            Tabelul 2 - Dializă peritoneală

 

 

 

Număr de bolnavi

Suma de

decontat

(lei)

OBSERVATII

contractat

realizat

rămas

C1

C2

C3=C1-C2

C4

C5

 

 

 

 

 

 

            Tabelul 3 – Suma

 

Suma de decontat (lei):

hemodializă

dializă peritoneală

TOTAL:

C1

C2

C3=C1+C2

 

 

 

 

            C1 din tabelul 3 = C12 din tabelul 1.

            C2 din tabelul 3 = C4 din tabelul 2.

 

Certificat în privinta realitătii, legalitătii si regularitătii

 

Furnizor,

........................

Director economic,

........................

Medic-sef/Coordonator al centrului de dializă,

........................

Întocmit

........................

 

Certificat în privinta realitătii, legalitătii si regularitătii

 

Presedinte-director general,

........................

Director executiv relatii cu furnizorii,

........................

Medic-sef,

........................

Verificat

........................


ANEXA B

la norme

 

DECLARATIE DE SERVICII LUNARĂ

Desfăsurător privind evidenta după CNP a bolnavilor cu IRC beneficiari de hemodializă si dializă peritoneală si a sumelor de decontat

 

Furnizor

Casa de Asigurări de Sănătate

Centrul de Dializă...........................

Raportare pentru luna.....................

 

I. HEMODIALIZĂ

Tabelul I.A- Bolnavi constanti cu hemodializă

 

Nr. crt.

CNP bolnavi cu HD

Nr. de înregistrare în fisa de spitalizare de zi

(SZ.........)

Nr. de sedinte HD realizate

Tarif/sedintă HD  (lei)

Suma de decontat

(lei)

OBSERVATII

C1

C2

C3

C4

C5

C6

C7

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL:

 

 

 

 

 

 

 

            Tabelul I.B - Bolnavi transferati temporar

 

Nr. crt.

CNP bolnavi cu HD transferati temporar

Nr. de înregistrare în fisa de spitalizare de zi

Nr. de sedinte HD realizate pentru bolnavi transferati temporar

Tarif/sedintă (iei)

Suma de decontat

(lei)

OBSERVATII

Ci

C2

C3

C4

C5

C6

C7

 

 

 

 

 

 

 

TOTAL:

 

 

 

 

 

 

 

            Tabelul 1 - Bolnavi cu hemodializă

 

TOTAL

bolnavi cu HD

sedinte

suma de decontat (lei)

C1

C2

C3

 

 

 

 

C1 = total C1 din tabelul I.A + total C1 din tabelul I.B

C2 = total C4 din tabelul I.A + total C4 din tabelul I.B

C3 = total C6 din tabelul I.A + total C6 din tabelul I.B

 

II. DIALIZĂ PERITONEALĂ

Tabelul 2 - Bolnavi cu dializă peritoneală

 

Nr. crt.

CNP bolnavi cu DP

Nr.de înregistrare în fisa de spitalizare de zi

(SZ ... )

Nr. de zile cu

dializă peritoneală

Suma de decontat

(lei)

OBSERVATII

C1

C2

C3

C4

C5

C6

 

 

 

 

 

 

TOTAL:

 

 

 

 

 

 

            Tabelul 3 - Bolnavi dializati

 

TOTAL

bolnavi cu dializă

suma de decontat (lei)

C1

C2

 

 

 

C1 = total C1 din tabel 1 + total C1 din tabelul 2

C2 = total C3 din tabel 1 + total C5 din tabelul 2

 

Certificat în privinta realitătii, legalitătii si regularitătii

 

Furnizor,

........................

Director economic,

........................

Medic-sef/Coordonator al centrului de dializă,

........................

Întocmit

........................

 

            Certificat în privinta realitătii, legalitătii si regularitătii

 

Presedinte-director general,

........................

Director executiv relatii cu furnizorii,

........................

Medic-sef,

........................

Verificat

........................

 


CASA NATIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

pentru modificarea si completarea Ordinului presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 438/2008 privind aprobarea conditiilor si documentelor necesare furnizorilor de servicii medicale de dializă în vederea intrării în relatii contractuale pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate

 

Având în vedere:

- Referatul de aprobare al directorului general al Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. D.G. 810 din 23 aprilie 2009;

- art. 246 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor nationale de sănătate în anul 2009;

- Ordinul ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 417/431/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sănătate în anul 2009;

- Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 560/2009 pentru aprobarea Normelor privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii;

- Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.718/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a unitătilor de dializă publice si private,

În temeiul dispozitiilor art. 281 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările si completările ulterioare,

presedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 438/2008 privind aprobarea conditiilor si documentelor necesare furnizorilor de servicii medicale de dializă în vederea intrării în relatii contractuale pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 10 iulie 2008, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (1), punctele 3 si 4 se modifică si vor avea următorul cuprins:

„3. autorizatia sanitară de functionare, eliberată de directia de sănătate publică, prin care se confirmă îndeplinirea conditiilor igienico-sanitare prevăzute de lege, sau certificatul constatator eliberat potrivit Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalitătilor la înregistrarea în registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum si la autorizarea functionării persoanelor juridice, cu modificările si completările ulterioare, după caz;

4. avizul de functionare eliberat de directia de sănătate publică;".

2. La articolul 2 alineatul (1), punctul 13 se modifică si va avea următorul cuprins:

„13. dovada că furnizorul are în dotare în întregime aparate de dializă noi, cu o dată de fabricatie care să nu fie mai mare de 12 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Pentru următoarele contracte încheiate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu acelasi furnizor si pentru acelasi centru acesta trebuie să facă dovada că aparatele de dializă din dotare se află în cadrul duratei de functionare prevăzute de producător si că respectă parametrii tehnici functionali prevăzuti de acesta;".

3. La articolul 2 alineatul (1), punctul 15 se modifică si va avea următorul cuprins:

„15. depunerea la Casa Natională de Asigurări de Sănătate a garantiei de bună executie, constituită de către furnizor în favoarea Casei Nationale de Asigurări de Sănătate pentru îndeplinirea serviciilor conform contractului, valabilă pe durata contractului si pe o durată de 30 de zile de la data încetării contractului, în cuantum de 5% din valoarea estimată a serviciilor de dializă pentru anul respectiv, exprimată în lei."

4. După articolul 4 se introduce un nou articol, articolul 41, cu următorul cuprins:

„Art. 41. - (1) Contractarea serviciilor medicale de dializă în regim ambulatoriu de către Casa Natională de Asigurări de Sănătate pentru furnizorii noi se realizează trimestrial, respectiv în lunile ianuarie, aprilie, iulie si octombrie, în limita fondurilor alocate cu această destinatie si a necesarului de servicii.

(2) Termenele de depunere a cererilor însotite de documentele prevăzute la art. 2, necesare încheierii contractelor de furnizare de servicii de dializă în regim ambulatoriu, sunt 1-10 ale lunilor precedente celor prevăzute la alin. (1).

(3) Contractele pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu dintre Casa Natională de Asigurări de Sănătate si furnizorii de servicii medicale de dializă se încheie începând cu data de întâi a lunii următoare celei de depunere a documentelor.

(4) Casa Natională de Asigurări de Sănătate poate stabili si alte termene de contractare, în functie de necesarul de servicii medicale de dializă în regim ambulatoriu, în limita fondurilor alocate cu această destinatie."

5. Anexa nr. 2 se modifică si va avea cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Directiile de specialitate din cadrul Casei Nationale de Asigurări de Sănătate, precum si furnizorii de servicii medicale de dializă care intră în contract cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

            Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Casei Nationale de Asigurări de Sănătate,

Irinel Popescu

 

Bucuresti, 24 aprilie 2009.

Nr. 561.

 


ANEXA

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 438/2008)

 

CONTRACT

pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu între Casa Natională de Asigurări de Sănătate (CNAS) si.................................

 

Părtile contractante:

Casa Natională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu sediul în municipiul Bucuresti, Calea Călărasilor nr. 248, sectorul 3, cont nr. RO02TREZ70027660520XXXXX, deschis la Activitatea de Trezorerie si Contabilitate Publică a municipiului Bucuresti, cod fiscal nr. 11697800, reprezentată legal prin presedinte............................................,

si

....................................(Furnizorul), cu sediul în................................, cont nr......................., deschis la............................,

cod unic de înregistrare nr......................................................, reprezentată legal prin....................................................................,

având în vedere:

- art. 246 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 367/2009 pentru aprobarea programelor nationale de sănătate în anul 2009;

- Ordinul ministrului sănătătii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 417/431/2009 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sănătate în anul 2009;

- Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 438/2008 privind aprobarea conditiilor si documentelor necesare furnizorilor de servicii medicale de dializă în vederea intrării în relatii contractuale pentru furnizarea de servicii de dializă în regim ambulatoriu cu Casa Natională de Asigurări de Sănătate, cu modificările si completările ulterioare;

- Ordinul presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 560/2009 pentru aprobarea Normelor privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii;

- Ordinul ministrului sănătătii nr. 1.718/2004 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a unitătilor de dializă publice si private,

CNAS si Furnizorul au încheiat prezentul contract pentru furnizarea serviciilor în următorii termeni si conditii: Contractul este format din:

- Partea 1 - Volumul estimat de servicii;

- Partea a 2-a - Prevederi operationale;

- Anexe: - anexa A- Conditii suspensive;

- anexa B - Descrierea centrului. Fiecare parte si anexă la prezentul contract este parte integrantă a prezentului contract.

 

PARTEA 1

Volumul estimat de servicii

 

I. Bolnavi beneficiari ai Programului national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficientă renală cronică contractati

Tabelul de mai jos prezintă volumul estimat corespunzător perioadei contractate (astfel cum este definit în partea a 2-a a prezentului contract) de servicii.

 

Serviciul

Volumul contractat estimat

Valoarea contractată estimată

- lei -

Nr. de bolnavi pentru hemodializă

 

 

Nr. de sedinte de hemodializă

 

 

Nr. de bolnavi pentru dializă peritoneală

 

 

 

Valoarea totală a contractului pentru perioada...............................este de........................... lei, calculată la tarifele prevăzute la clauza 6.1.1 si clauza 6.1.2 respectiv.........................lei/sedinta de hemodializă si ...................lei pentru dializa peritoneală tarif/pacient/an.

II. Modificări ale volumului estimat

A. Furnizorul trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru furnizarea volumului estimat de servicii pentru pacientii asigurati în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

B. Volumul efectiv al serviciilor furnizate conform prezentului contract depinde de numărul de servicii solicitate Furnizorului pentru pacientii asigurati în sistemul de asigurări sociale de sănătate, sub conditia plafonului de plăti, conform clauzei 6.4.

O 1. În cazul în care pe durata executării contractului există situatia în care un bolnav constant a întrerupt tratamentul (transplant renal, deces sau alte cauze), Furnizorul va notifica CNAS despre această situatie în primele 10 zile de la întreruperea tratamentului.


2. În cazul în care pe durata executării contractului, Furnizorul primeste noi adeziuni de la bolnavii beneficiari ai Programului national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficientă renală cronică, pentru efectuarea dializei în centru, Furnizorul va notifica CNAS despre aceste solicitări si va preciza:

a) dacă este un bolnav nou, introdus pe un post vacantat;

b) dacă este un bolnav nou, suplimentar numărului de bolnavi contractat, dar cu încadrare în volumul de servicii estimat contractat;

c) dacă este un bolnav nou, suplimentar numărului de bolnavi contractat si volumului de servicii estimat contractat, si va informa CNAS dacă poate sau nu să onoreze această cerere suplimentară.

3. Dacă Furnizorul poate onora cererea suplimentară pentru bolnavii prevăzuti la alin. c) al pct. 2, părtile pot conveni să majoreze serviciile furnizate în baza acestui contract prin încheierea unui act aditional, cu încadrarea în limita numărului de pacienti cuprinsi în Programul national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficientă renală cronică si a fondurilor aprobate cu această destinatie prin buget, în anul în curs, după analiza efectuată la nivelul CNAS. Actul aditional se încheie cu luna următoare celei în care se transmite notificarea prevăzută la pct. 2.

4. Până la întocmirea actului aditional prevăzut la pct. 2, CNAS nu va deconta serviciile prestate de Furnizor pentru pacientii existenti în Programul national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficientă renală cronică de la care a primit noi adeziuni.

D. Furnizorul acceptă riscul ca cererea de servicii să fie mai mică decât volumul estimat, situatie în care CNAS va deconta serviciile ce fac obiectul prezentului contract la nivelul realizat. CNAS va plăti Furnizorului tariful contractual stabilit la clauzele 6.1.1 si 6.1.2, pentru toate serviciile furnizate până la plafonul prevăzut în clauza 6.4 - partea a 2-a, dar nu îsi asumă nicio obligatie de a garanta că volumul serviciilor solicitate va atinge întotdeauna volumul estimat.

 

PARTEA a 2-a

Prevederi operationale

 

1. Definitii

1.1. În scopul interpretării prezentului contract:

Caz de fortă majoră înseamnă orice eveniment independent de vointa părtilor, exceptional si imprevizibil, si în afara puterii de control a părtii care îl invocă, al cărui efect nu a putut fi evitat si care afectează substantial executarea obligatiilor părtii conform prezentului contract. Cazurile de fortă majoră includ, fără a se limita la, următoarele: a) cutremure; b) explozii, incendii sau inundatii (cu exceptia celor cauzate de Furnizor); c) contaminare nucleară, chimică sau biologică (cu exceptia celor cauzate de Furnizor); d) bombe neexplodate sau alte munitii ori descoperirea unor vestigii arheologice sau antice; e) război sau război civil (fie declarat sau nedeclarat) ori conflicte armate, invazii, blocade si embargouri; f) revoltă civilă sau tulburare ori rebeliune; g) orice act terorist sau amenintare credibilă privind un act terorist asupra Furnizorului sau a unitătilor sale; sau h) greve ori alte actiuni industriale la nivel national.

Data intrării în vigoare este data prevăzută în clauza 3, la care contractul intră în vigoare.

Data încetării are întelesul prevăzut în clauza 2.

Data semnării este data la care contractul este semnat de ambele părti.

Garantia de bună executie înseamnă o garantie constituită de Furnizor în favoarea CNAS pentru îndeplinirea serviciilor conform prezentului contract, sub formă de: (i) depozit în numerar într-un cont în lei în favoarea CNAS, la o bancă comercială română sau la o bancă comercială internatională având o sucursală în România, acceptabilă pentru CNAS; (ii) scrisoare de garantie bancară neconditionată, irevocabilă, independentă si plătibilă la prima cerere, fără beneficiul de discutiune si diviziune, într-o formă rezonabil acceptabilă pentru CNAS, emisă de o bancă comercială înregistrată în România sau de o bancă comercială internatională având o sucursală în România, acceptabilă pentru CNAS; sau (iii) orice modalitate care să îmbine cele prezentate mai sus, valabilă pe durata contractului si reînnoită pentru orice modificare apărută în derularea acestuia si pe o durată de 30 de zile de la data încetării contractului, în cuantum de 5% din valoarea estimată a serviciilor de dializă pentru perioada respectivă, în valoare de .................lei.

Furnizorul înseamnă prestatorul de servicii definit potrivit prezentului contract.

Legile includ toate actele normative ale Parlamentului României, acte ale Guvernului României, precum si toate reglementările si hotărârile Guvernului mai jos amintite si reglementările cu caracter juridic ale autoritătilor publice, municipale si ale altor autorităti competente, care afectează în orice mod sau sunt aplicabile serviciilor, astfel cum acestea ar putea fi modificate, completate, înlocuite si/sau republicate din când în când.

Materiale înseamnă toate materialele si documentatia furnizată de Furnizor pentru îndeplinirea serviciilor.

Norme de dializă înseamnă regulamentul de functionare si organizare al unitătilor de dializă, cu anexele aferente, precum si Ghidul de bună practică, astfel cum acestea sunt aprobate prin ordin al ministrului sănătătii.

Servicii înseamnă pachetul complet de servicii de dializă, incluse în pachetul de bază, cuprins în Normele de dializă, care include serviciile de hemodializă si dializă peritoneală, precum si furnizarea medicamentelor si materialelor sanitare specifice, ce urmează a fi efectuate de Furnizor în regim ambulatoriu pentru pacienti asigurati în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, inclusiv transportul nemedicalizat al pacientilor hemodializati de la si la domiciliul pacientilor si transportul lunar al medicamentelor si materialelor sanitare specifice dializei peritoneale la domiciliul pacientilor.

Tariful contractualînseamnă tariful plătibil de către CNAS Furnizorului pentru serviciile furnizate, conform clauzei 6.

Volumul estimat înseamnă volumul estimat al serviciilor ce urmează să fie furnizate de către Furnizor în conditiile prezentului contract.

Zi lucrătoare înseamnă o zi (dar nu sâmbăta sau duminica, în conditiile în care prin acte normative nu se stabileste altfel) în care băncile sunt deschise în mod normal pentru activitatea bancară în România.

1.2. Titlurile articolelor din prezentul contract au doar scopul de a înlesni citirea si nu vor afecta interpretarea acestuia.

1.3. În cazul unor neconcordante în ceea ce priveste termenii prezentului contract, acestea vor fi solutionate tinând cont de următoarea ordine:

a) prezentele clauze, incluse în această parte a 2-a;

b) toate celelalte părti, în ordinea numerotării.


2. Durata contractului

2.1. Sub rezerva clauzei 3, obligatiile Furnizorului în baza prezentului contract se vor naste la data intrării în vigoare.

2.2. Durata prezentului contract este de la data intrării în vigoare si până la...........si poate fi prelungită prin acte aditionale, în limita creditelor aprobate prin buget pentru anul respectiv, în conditiile respectării dispozitiilor legale în vigoare.

3. Conditii suspensive

3.1. Data intrării în vigoare a contractului este data la care CNAS confirmă primirea, într-o formă si continut acceptabile, a tuturor documentelor si dovezilor care atestă îndeplinirea de către Furnizor a tuturor conditiilor suspensive prevăzute în anexa A. Data intrării în vigoare nu poate fi mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data semnării, dacă părtile nu convin altfel.

3.2. Nedepunerea tuturor documentelor si dovezilor care atestă îndeplinirea de către Furnizor a tuturor conditiilor suspensive prevăzute în anexa A, în termenul prevăzut la clauza 3.1, atrage rezilierea de drept a contractului.

4. Locatia serviciilor

4.1. Furnizorului i se solicită să furnizeze servicii în Centrul...................., cu sediul în.......................

5. Obligatiile părtilor

5.1. Furnizorul:

a) va depune toată diligentele si va actiona pe toată durata contractului, în conformitate cu cele mai înalte principii si standarde profesionale;

b) va respecta si se va conforma tuturor legilor aplicabile;

c) va furniza serviciile în conformitate cu toate normele, incluzând, fără a se limita la Normele de dializă, standardele, legile si reglementările privind evaluarea, certificarea sau licentierea medicală a furnizorilor de servicii medicale privind operarea centrelor de dializă sau furnizarea serviciilor, si va utiliza numai medicamente si materiale sanitare, aparatură si echipament aferent, autorizate pentru a fi utilizate în România; pentru a evita orice îndoială, orice norme de evaluare, certificare sau licentiere medicală ulterioare datei prezentului contract vor fi aplicabile Furnizorului;

d) va furniza serviciile pacientilor asigurati cuprinsi în Programul national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficientă renală cronică, care optează pentru efectuarea tratamentului în prezentul centru, fără niciun fel de discriminare, folosind metodele cele mai eficiente de tratament, în limita valorii de contract;

e) va furniza serviciile pacientilor titulari ai cârdului european de asigurări de sănătate sau ai certificatului provizoriu de înlocuire a acestuia, emise în aplicarea regulamentelor nr. 1.408/71/CEE si nr. 574/72/CEE de unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European, în perioada de valabilitate a cârdului si în aceleasi conditii ca pentru persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate din România, urmând a evidentia si a raporta distinct caselor de asigurări sociale de sănătate serviciile medicale acordate pentru această categorie de persoane;

f) va solicita documente care să ateste că pacientii sunt asigurati în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate;

g) în scopul controlului calitătii tratamentului, va pregăti si va depune la CNAS rapoarte periodice, potrivit prevederilor Ordinului presedintelui Casei Nationale de Asigurări de Sănătate nr. 560/2009 pentru aprobarea Normelor privind conditiile si modalitatea de decontare a serviciilor de hemodializă si dializă peritoneală în sistem ambulatoriu, contractate de Casa Natională de Asigurări de Sănătate cu furnizorii din sectorul privat, câstigători ai licitatiei nationale pentru centrele-pilot, si alti furnizori privati de servicii medicale de hemodializă si dializă peritoneală autorizati si evaluati în conditiile legii; aceste rapoarte periodice vor include, dar fără a se limita la numărul de identificare al pacientului, numărul tratamentelor de dializă pe lună, o fisă a tratamentului furnizat ce va prezenta procentul de reducere a ureei (URR) si procentul Kt/V, alte elemente ale serviciului furnizat (de exemplu, serviciile de nutritie si cele conexe, servicii psihologice etc);

h) va pregăti si va depune la autoritătile relevante rapoartele cerute de Normele de dializă si de alte legi aplicabile;

i) va angaja personalul de specialitate în proportie cu cerintele minimale de personal prevăzute în Normele de dializă si va asigura instruirea tehnică corespunzătoare a acestuia pentru utilizarea echipamentelor din dotare;

j) va respecta criteriile medicale de calitate prevăzute în Normele de dializă;

k) va crea, implementa, documenta si va mentine un sistem de control intern al calitătii;

l) va oferi relatii asiguratilor despre serviciile acordate, precum si despre modul în care vor fi furnizate acestea si va acorda consilierea în scopul prevenirii îmbolnăvirilor si al păstrării sănătătii;

m) va respecta confidentialitatea prestatiei medicale;

n) va respecta normele de raportare a bolilor, conform prevederilor legale în vigoare;

o) va stabili programul de activitate si îl va afisa la loc vizibil, va stabili programul de activitate si sarcinile de serviciu pentru personalul angajat;

p) va anunta CNAS despre orice modificare a datelor privind Furnizorul, astfel cum au fost trimise către CNAS;

r) va informa pacientii cu privire la pachetul de servicii de bază si obligatiile sale în relatie contractuală cu CNAS, precum si la obligatiile pacientilor referitor la actul medical;

s) are obligatia de a permite personalului CNAS si CAS verificarea scriptică si faptică a modului de îndeplinire a obligatiilor contractuale asumate de acesta în baza prezentului contract;

t) răspunde de efectuarea si calitatea transportului nemedical al pacientilor pentru hemodializă, cuprinsi în prezentul contract, precum si de transportul lunar al medicamentelor si materialelor sanitare pentru pacientii cu dializă peritoneală, cuprinsi în prezentul contract;

u) are obligatia de a respecta prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale legislatiei subsecvente în acest domeniu.

5.2. Furnizorul nu are obligatia de a furniza servicii de dializă în sistem de internare.

Includerea pacientilor noi în cadrul programului pentru tratament specific va fi realizată conform prevederilor

Regulamentului de organizare si functionare a unitătilor de dializă, cu avizul medicului coordonator al judetului.........si al comisiei

de specialitate a CNAS, mecanismul fiind reglementat prin act aditional, care va face parte integrantă din prezentul contract.


5.3. CNAS, prin reprezentantii săi, respectiv casele de asigurări de sănătate:

a) va monitoriza activitatea si calitatea serviciilor efectuate de Furnizor, incluzând, dar fără a se limita la monitorizarea sistemului de control intern al calitătii si evidentele Furnizorului;

b) va urmări derularea contractului si modul de îndeplinire a obligatiilor asumate de Furnizor;

c) va deconta Furnizorului serviciile contractate si prestate, pe baza facturii însotite de desfăsurătoarele privind activitatea realizată, în urma verificării si validării acestora;

d) va monitoriza numărul serviciilor medicale furnizate de Furnizor; trimestrial se reevaluează volumul serviciilor, tinându-se cont de serviciile furnizate în trimestrul respectiv, proportional cu perioada de contract rămasă de executat;

e) va verifica scriptic si faptic modul de îndeplinire a obligatiilor contractuale asumate de Furnizor în baza prezentului contract.

6. Plata

6.1. Plata serviciilor

6.1.1. Pentru bolnavii care sunt supusi tratamentului de hemodializă, CNAS decontează serviciile medicale prin tarif/sedintă de hemodializă de .... lei, în functie de numărul de sedinte de hemodializă efectuate (tariful hemodializei) si în limita valorii de contract.

6.1.2. Pentru bolnavii care sunt supusi tratamentului de dializă peritoneală, CNAS va deconta o sumă în functie de numărul

de bolnavi cu dializă peritoneală si tariful/bolnav cu dializă peritoneală de.....lei, (tariful dializei peritoneale), în limita valorii de

contract.

6.1.3. Furnizorul ia cunostintă si consimte că fiecare tarif acoperă toate costurile suportate de Furnizor în legătură cu prestarea serviciilor, incluzând, dar fără a se limita la echipament, personal, consumabile medicale, produse farmaceutice (inclusiv EPO, atunci când este prescris medical), întretinere, utilităti si orice transport necesar pentru personalul medical si/sau echipament de la/către domiciliul pacientilor dializati peritoneal, respectiv transportul nemedicalizat al pacientilor hemodializati de la/la domiciliul asiguratului, si nicio altă plată suplimentară nu va fi făcută de către CNAS.

6.1.4 CNAS va plăti tariful contractual pentru serviciile furnizate bolnavilor asigurati în sistemul de asigurări sociale de sănătate si cuprinsi în Programul national de supleere a functiei renale la bolnavii cu insuficientă renală cronică.

6.2. Modalitătile de plată

6.2.1. Furnizorul va depune la casele de asigurări de sănătate declaratii de servicii lunare, în formatul prevăzut prin ordin al presedintelui CNAS, care vor include tipul si volumul serviciilor furnizate bolnavilor asigurati în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru luna anterioară, incluzând numărul bolnavilor hemodializati si al celor dializati peritoneal si prevăzând suma ce urmează a fi plătită de către CNAS. Această sumă va fi în functie de: (i) numărul sedintelor de hemodializă înmultite cu tariful hemodializei; si (ii) numărul bolnavilor supusi dializei peritoneale tratati multiplicat cu 1/12 (o douăsprezecime) din tariful dializei peritoneale, cu următoarele exceptii:

6.2.1.1. bolnavul tratat prin ambele proceduri (hemodializă si dializă peritoneală), la care numărul de zile în care s-au efectuat sedinte de hemodializă (plătite la tarif/sedintă) se scad din numărul de zile din lună cu dializă peritoneală (tariful dializei peritoneale pe an/365 x nr. zile cu dializă peritoneală);

6.2.1.2. bolnavul care începe tratamentul de dializă peritoneală în altă zi decât data de întâi a lunii, pentru care tariful dializei peritoneale devine tarif per bolnav per zi si se calculează astfel: tariful dializei peritoneale împărtit la 365 de zile x numărul de zile în care s-a efectuat dializa peritoneală (tariful dializei peritoneale pe an/365 x nr. zile cu dializă peritoneală);

6.2.1.3. bolnavul cu dializă peritoneală care decedează în decursul lunii de tratament, pentru care calculul se face potrivit numărului de zile în care a efectuat dializă peritoneală.

6.2.2. Furnizorul are obligatia ca în termen de 3 zile lucrătoare ale lunii următoare să depună declaratia de servicii privind serviciile furnizate în timpul unei luni la casele de asigurări de sănătate, care le va transmite CNAS în termen de 4 zile lucrătoare. CNAS va notifica în scris observatiile sale în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea în original si validarea declaratiei de servicii lunare de la casele de asigurări. Furnizorul va emite o factură în lei pentru suma prevăzută în notificarea transmisă de CNAS în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii, CNAS va efectua plata în contul deschis de Furnizor la Trezoreria Statului, potrivit indicatiilor de pe factura emisă de acesta.

6.2.3. Pentru nerespectarea termenelor de plată, CNAS va plăti majorări de întârziere pentru fiecare zi de întârziere, egale cu majorările ce se aplică pentru întârzierea plătii impozitelor către stat.

6.3. Finantare

6.3.1. Plătile de la CNAS pentru serviciile furnizate conform prezentului contract sunt conditionate de aprobarea bugetului anual al CNAS.

6.3.2. În cazul în care: a) bugetul anual CNAS nu este aprobat în termen de 90 de zile lucrătoare de la începutul anului calendaristic; sau b) CNAS stabileste că este o alocatie bugetară insuficientă în bugetul său anual pentru a finanta serviciile, conform prezentului contract, orice parte poate înceta contractul în conformitate cu clauza 10 sau părtile pot conveni un volum mai mic de servicii.

6.4. Plafonul aplicabil plătilor făcute de către CNAS

6.4.1. Plata totală ce poate fi făcută de către CNAS este de .... lei, calculată ca suma dintre volumul estimat total al sedintelor de hemodializă înmultit cu tariful hemodializei, respectiv de.....lei, si volumul estimat total al pacientilor dializati peritoneal înmultit cu tariful dializei peritoneale, respectiv .... lei.

6.4.2. Plata totală maximă efectuată de către CNAS poate creste în cazul în care părtile convin să majoreze volumul estimat, astfel cum este prevăzut în partea 1.

6.4.3: în situatia în care cererea de servicii este mai mică decât volumul estimat, CNAS va deconta serviciile ce fac obiectul prezentului contract la nivelul realizat.

6.5. Interzicerea plătilor neoficiale

Furnizorului nu îi este permis să solicite sau să accepte orice plăti neoficiale de la pacientii asigurati în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.


7. Garantia de bună executie

Pe durata contractului, precum si pentru o perioadă de 30 de zile calendaristice după data încetării contractului, Furnizorul va mentine în vigoare si pentru întreaga sumă garantia de bună executie, indiferent dacă CNAS a înaintat cereri de plată în baza acestei garantii de bună executie. CNAS poate înainta cereri de plată în baza acestei garantii de bună executie pentru neîndeplinirea obligatiilor contractuale de către Furnizor. CNAS va notifica Furnizorul, în scris, cu 5 zile înainte de emiterea cererii de plată, Furnizorul având la dispozitie 30 de zile calendaristice pentru a remedia încălcarea.

8. Despăgubiri

8.1. Furnizorul despăgubeste CNAS, precum si directorii, angajatii si asiguratii CNAS împotriva oricărei pretentii rezultând din toate actiunile, procedurile, litigiile, reclamatiile si cererile, de orice natură, incluzând, dar fără a se limita la orice pretentie, obligatie, pierdere sau prejudiciu cu privire la:

a) rănirea sau moartea oricărei persoane; si

b) pierderea sau prejudicierea oricărei proprietăti, rezultând în orice mod din încălcarea de către Furnizor a obligatiilor sale din prezentul contract, ca urmare a unei actiuni sau omisiuni cu intentie ori din neglijentă sau a oricărei actiuni contrare legii a Furnizorului sau a oricărui membru al personalului salarizat ori contractat de către Furnizor în cursul furnizării serviciilor.

8.2. Despăgubirile prevăzute în prezenta clauză nu sunt prevăzute cu scopul de a înlocui sau de a limita orice drept al CNAS, al angajatilor acestuia sau al pacientilor de a cere orice despăgubire sau contributie.

8.3. Despăgubirile prevăzute în prezenta clauză au caracter permanent si sunt separate si independente de celelalte obligatii ale părtilor si, de asemenea, subzistă încetării prezentului contract.

8.4. Furnizorul trebuie să îndeplinească si să respecte toate obligatiile si cerintele legale în legătură cu statutul său si cu angajatii săi, incluzând, dar fără a se limita la plata tuturor taxelor, salariilor si îndatoririlor, precum si obtinerea si mentinerea în vigoare a tuturor asigurărilor necesare.

9. Asigurare

9.1. De la data intrării în vigoare, Furnizorul va încheia o polită de asigurare de răspundere civilă pentru o sumă asigurată de cel putin.........euro pe an (sau pentru orice altă valoare aprobată prin ordin al presedintelui CNAS pentru furnizorii de servicii către CNAS) pentru astfel de riscuri si în astfel de termeni si conditii, cu un asigurător autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Polita de asigurare va fi în vigoare pentru o perioadă de 6 luni după data încetării.

9.2. Furnizorul va plăti primele de asigurare în mod prompt si va îndeplini toate cerintele necesare pentru a mentine în vigoare toate asigurările prevăzute în clauza 9.1.

9.3. Furnizorul va asigura că toti membrii personalului său medical si farmaceutic îndeplinesc cerintele de asigurare de răspundere civilă aplicabile lor.

9.4. Furnizorul nu va actiona si nu va omite să actioneze în niciun fel care ar putea determina anularea, anulabilitatea sau imposibilitatea de executare a oricărei asigurări solicitate conform prezentei clauze.

10. Încetarea si forta majoră

Denuntare unilaterală

10.1. CNAS poate înceta prezentul contract în orice moment si la discretia sa prin trimiterea către Furnizor a unei notificări scrise cu saizeci (60) de zile calendaristice înainte de încetarea contractului, acesta fiind desfiintat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere si fără îndeplinirea vreunei alte formalităti prealabile.

Încetarea de către CNAS

10.2. CNAS poate înceta imediat, prin notificare către Furnizor, prezentul contract, dacă Furnizorul încalcă una dintre obligatiile sale conform prezentului contract, iar o astfel de încălcare nu este remediată în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii unei notificări de la CNAS arătând obligatia încălcată, contractul fiind desfiintat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere si fără îndeplinirea vreunei alte formalităti prealabile. Pe perioada de la încălcarea oricărei obligatii până la remediere sau încetare, CNAS are dreptul să deducă din sumele datorate Furnizorului pentru servicii penalităti pe zi egale cu majorările ce se aplică pentru întârzierea plătii impozitelor către stat.

10.3. CNAS poate înceta prezentul contract, în orice moment, prin notificare către Furnizor, fără a afecta orice alte drepturi, în cazul în care: (i) Furnizorul este în stare de insolventă si/sau orice formă de faliment, lichidare fără faliment, insolvabilitate ori procedura dizolvării este initiată în legătură cu Furnizorul sau de către Furnizor însusi; sau (ii) organele în drept ridică autorizatia sanitară de functionare, valabilitatea acesteia expiră sau evaluarea Furnizorului încetează, contractul fiind desfiintat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere si fără îndeplinirea vreunei alte formalităti prealabile.

Drepturile prevăzute în prezenta clauză sunt suplimentare fată de orice alte drepturi si pot fi exercitate chiar dacă nu a fost nicio încălcare a prezentului contract.

Încetarea de către Furnizor

10.4. Furnizorul poate înceta prezentul contract prin notificare către CNAS dacă:

a) CNAS nu a efectuat plata, prin încălcarea clauzei 6, în termen de 60 de zile calendaristice de la data la care factura a fost emisă de către Furnizor; si

b) încălcarea prevăzută în clauza 10.4 a) nu este remediată în termen 60 de zile calendaristice de la data primirii notificării de la Furnizor, contractul fiind desfiintat de drept fără a mai fi necesară punerea în întârziere si fără îndeplinirea vreunei alte formalităti prealabile.

Obligatiile Furnizorului la încetarea contractului

10.5. Imediat, odată cu încetarea prezentului contract, Furnizorul:

a) va lua toate măsurile pentru a diminua orice pierdere rezultată din încetare; si


b) va livra către CNAS orice documentatie pusă la dispozitia Furnizorului de către CNAS sau întocmită de către Furnizor în baza acestui contract, fie că această documentatie este în curs de a fi întocmită în baza acestui contract, fie că este finalizată de către Furnizor la data încetării, si care nu a fost pusă la dispozitia CNAS si va asigura că este în măsură să actioneze, în acelasi mod, în privinta oricărei astfel de documentatii pregătite de orice furnizor subcontractat de către Furnizor. O astfel de documentatie poate include documente medicale, administrative si orice alte documente prevăzute si permise de lege.

Plata la încetarea contractului

10.6. Dacă CNAS încetează prezentul contract conform clauzei 10.1 sau Furnizorul încetează prezentul contract conform clauzei 10.4, CNAS va fi răspunzătoare doar pentru plata serviciilor prestate până la data încetării.

10.7. Dacă CNAS încetează prezentul contract conform clauzei 10.2 sau clauzei 10.3, CNAS va fi răspunzătoare doar pentru plata serviciilor prestate până la data încetării. Pentru costurile suportate de către CNAS în legătură cu încetarea contractului, CNAS va executa garantia de bună executie.

Conditii suspensive aplicabile plătii la încetarea contractului

10.8. Este o conditie suspensivă la orice plată către Furnizor a oricărei sume datorate la data încetării ca Furnizorul să îndeplinească obligatiile sale conform clauzei 10.5.

10.9. Încetarea prezentului contract nu va prejudicia sau afecta drepturile dobândite, pretentiile cu privire la răspunderea oricărei părti, potrivit prezentului contract.

Forta majoră

10.10. Un caz de fortă majoră exonerează de răspundere partea care îl invocă, cu conditia ca cealaltă parte să fie informată în termen de 5 zile lucrătoare de la data la care un astfel de eveniment a apărut. Fiecare parte are dreptul să solicite părtii care invocă un caz de fortă majoră să prezinte un certificat emis de Camera de Comert si Industrie a României si/sau orice altă autoritate competentă, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii notificării de la Furnizor cu privire la cazul de fortă majoră. În cazul în care Furnizorul sesizează existenta sau posibilitatea existentei unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea serviciilor, va notifica de îndată acest fapt CNAS în vederea luării măsurilor ce se impun pentru continuitatea serviciilor.

10.11. În cazul aparitiei unui caz de fortă majoră, obligatiile părtii care invocă un caz de fortă majoră se suspendă pe o perioadă de până la 90 de zile calendaristice. Dacă evenimentul de fortă majoră subzistă pe o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, fiecare dintre părti poate înceta contractul prin notificare scrisă cu 30 de zile calendaristice înainte de data încetării acestuia către cealaltă parte.

Continuitatea serviciilor

10.12. La încetarea prezentului contract din alte cauze decât prin ajungere la termen, excluzând forta majoră, Furnizorul este obligat să asigure continuitatea prestării serviciilor, în conditiile stipulate în prezentul contract, până la preluarea acestora de către un alt furnizor selectat sau numit, în conditiile legii.

11. Confidentialitate

11.1. Părtile convin să mentină confidentiale tot timpul după data încheierii prezentului contract si pe o perioadă de 2 ani după încetarea acestuia, indiferent de cauză, si să nu dezvăluie, să nu raporteze, să nu facă publice, direct sau indirect, să nu transfere, să nu folosească în scopuri personale sau ale tertilor informatii confidentiale în conditiile legii, primite sau obtinute ca rezultat al încheierii ori executării prezentului contract sau furnizate de către ori în numele unei părti în negocierile care au dus la încheierea prezentului contract si care se referă la:

(i) obiectul si/sau prevederile prezentului contract; (ii) părti si/sau activitătile comerciale ale acestora.

11.2. Fiecare parte este răspunzătoare de respectarea prevederilor clauzei 11.1 de către oricare dintre reprezentantii săi sau dintre tertele persoane cărora le-au fost dezvăluite informatii confidentiale în scopul prezentului contract.

11.3. Obligatiile stipulate în clauzele 11.1 si 11.2 nu se aplică în cazul unei informatii care:

(i) face parte din informatiile publice la data încheierii prezentului contract;

(ii) devine informatie publică ulterior, altfel decât ca rezultat al încălcării prezentului contract; (iii) este cerută a fi dezvăluită de către o autoritate publică competentă.

12. Notificări

12.1. Orice notificare către o parte la prezentul contract va fi transmisă după cum urmează:

a) înmânată persoanelor de contact, prevăzute pe pagina de semnături, ale părtii căreia îi este adresată comunicarea; sau

b) prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la adresa părtii, pentru persoanele prevăzute pe pagina de semnături, sau la o astfel de adresă notificată de către partea în cauză în scris; sau

c) prin fax trimis la numerele de fax sau la un număr de fax notificat de către partea în cauză, pentru persoanele prevăzute pe pagina de semnături, în scris.

12.2. Fiecare parte trebuie să notifice cealaltă parte cu privire la orice modificare a datelor sale în termen de 5 zile lucrătoare de la data aparitiei acestor modificări.

13. Integralitatea contractului

13.1. Prezentul contract si părtile la acesta reprezintă întreaga vointă si singura întelegere între părti si înlocuieste toate reprezentările, contractele, declaratiile si întelegerile anterioare ale părtilor.

14. Cesiunea sau subcontractarea

14.1. Furnizorul nu are dreptul să cesioneze, în tot sau în parte, drepturile sale în baza prezentului contract ori să transfere, în tot sau în parte, obligatiile sale în baza prezentului contract, ori să contracteze în întregime sau orice parte a lucrărilor ori sarcinilor legate de prestarea serviciilor fără acordul scris prealabil al CNAS, cu exceptia contractelor prevăzute în anexa A.

14.2. Sub rezerva acordului scris prealabil al CNAS, cesionarul trebuie să îndeplinească toate conditiile asumate de Furnizor.

14.3. Furnizorul va fi tinut răspunzător, în continuare, fată de CNAS, în mod solidar cu cesionarul pentru îndeplinirea obligatiilor de către acesta, cu drept de regres împotriva cesionarului.


15. Obiectul sau durata serviciilor

în cazul în care una dintre părti are cunostintă despre orice aspect care ar putea modifica volumul de muncă sau durata necesară pentru finalizarea serviciilor, va trimite o notificare scrisă cu privire la acest aspect către cealaltă parte, cât de repede posibil, în mod rezonabil, tinând cont de circumstante.

16. Renuntări

Nicio renuntare de către o parte, expresă sau implicită, de a invoca orice încălcare a oricărui termen, conditie, obligatie de către cealaltă parte nu se va interpreta ca fiind o renuntare la invocarea unei încălcări ulterioare, de natură similară sau diferită, a acelui termen, conditie sau obligatie a contractului.

17. Modificarea contractului

17.1. Prezentul contract poate fi modificat prin acordul scris al părtilor, sub rezerva notificării scrise a intentiei de modificare si a propunerilor de modificare cu cel putin 15 zile lucrătoare înaintea datei de la care se doreste modificarea.

17.2. Dacă pe parcursul derulării prezentului contract apar acte normative noi în materie, clauzele contrare se vor modifica si se vor completa în mod corespunzător.

18. Legea aplicabilă

18.1. Prezentul contract este guvernat si va fi interpretat în conformitate cu legile si reglementările din România.

19. Solutionarea litigiilor

19.1. Fiecare dintre părti va depune toate eforturile pentru a solutiona pe cale amiabilă orice litigiu.

19.2. În cazul aparitiei unei litigiu, partea reclamantă trebuie să notifice în scris, iar litigiul va fi supus spre solutionare directorului general al Furnizorului si presedintelui CNAS.

19.3. În urma notificării trimise în conformitate cu clauza 19.2, nicio parte nu va începe nicio procedură litigioasă cu privire la orice dispută, până când părtile nu vor fi depus toate eforturile pentru solutionarea disputei, iar litigiul nu va fi fost solutionat în termen de 15 zile calendaristice (sau alt interval de timp convenit de părti).

19.4. În cazul în care nu se ajunge la un acord astfel cum este prevăzut mai sus, disputa va fi solutionată de către Comisia de arbitraj. Hotărârile Comisiei de arbitraj pot fi atacate la instantele judecătoresti competente, cu actiune în anulare.

19.5. Până la solutionarea disputei, părtile vor continua să îndeplinească obligatiile înscrise în prezentul contract.

20. Dispozitii finale

20.1. În cadrul Furnizorului, pe baza mecanismului stabilit de comun acord de părti - definit ulterior prin act aditional, care va face parte integrantă din prezentul contract -, pot fi acceptati la tratament si bolnavi tratati temporar, potrivit normelor legale în vigoare.

Prezentul contract a fost încheiat azi,......., în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.

 

CASA NATIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Furnizor,

............................

Presedinte,

............................

Reprezentant legal,

............................

Director general,

............................

 

Directia generală relatii cu furnizorii

Director general adjunct,

............................

 

Directia generală evaluare - medic-sef

Director general adjunct,

............................

 

Directia programe nationale

Director,

............................

 

Aviz de leaalitate Directia juridic, contencios si acorduri internationale

Director,

............................

 

 

ANEXA A

 

Conditii suspensive

 

ANEXA B

 

Descrierea centrului

[a se introduce planul Centrului]


 

ACTE ALE CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

 

HOTĂRÂREA

din 1 iulie 2008

în Cauza Calmanovici împotriva României

 

(Cererea nr. 42.250/02)

În Cauza Calmanovici împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecători, si Santiago Quesada, grefier de sectie, după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 iunie 2008,

pronuntă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 42.250/02) îndreptată împotriva României, prin care un cetătean al acestui stat, domnul Viorel Calmanovici (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 25 octombrie 2002 în temeiul art. 34 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantul este reprezentat de doamna Diana-Olivia Hătneanu, avocat în Bucuresti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul a sustinut, în special, în temeiul art. 5 §§1 si 3 si al art. 6 din Conventie, nelegalitatea si lipsa de necesitate a luării si mentinerii arestării preventive fată de el, precum si inechitatea procedurii penale îndreptate împotriva sa. De altfel, invocând art. 8 din Conventie si art. 3 din Protocolul nr. 1, el s-a plâns de atingerea adusă dreptului la respectarea vietii sale private si de familie si dreptului său la alegeri libere din cauza măsurilor de supraveghere al căror obiect a fost si din cauza interdictiei ex lege a drepturilor sale părintesti si a dreptului său de vot în timpul executării pedepsei cu închisoarea.

4. La data de 4 iulie 2005, Curtea a decis să comunice cererea Guvernului. Conform art. 29 § 3 din Conventie, aceasta a decis să analizeze în acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

ÎN FAPT

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în anul 1972 si locuieste în Bucuresti.

A. Interceptarea conversatiilor telefonice si supravegherea reclamantului de către serviciile speciale

6. La data de 15 iulie 2002, C.J., comerciant de nationalitate chineză, a dat o declaratie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucuresti, parchet care a consemnat-o într-un proces-verbal. Prin aceasta el îi denunta pe R.P si pe reclamant, care la momentul respectiv erau ofiteri de politie în cadrul serviciului de combatere a criminalitătii economice si financiare, cu motivarea că, la data de 10 iulie 2002, cel de-al doilea i-ar fi cerut 2.000 de dolari americani (USD) pentru a îi restitui actele contabile ale societătii sale comerciale, confiscate de politie. C.J. luase legătura cu R.P, pe care îl cunostea deja, ca să intervină pe lângă reclamant si să negocieze suma respectivă, în procesul-verbal se mentiona că C.J. vorbea bine româneste si că nu era necesară prezenta unui interpret.

7. La data de 15 iulie 2002, procurorul N.C. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Bucuresti a autorizat serviciile speciale să procedeze la înregistrarea imaginilor si conversatiilor telefonice referitoare la reclamant, R.P. si C.J. Conform

prevederilor autorizatiei, interceptarea si înregistrarea se refereau „si la telefoanele" mobile ale lui R.P. si C.J. Procurorul a precizat că, în baza denuntului făcut de C.J., existau indicii pertinente privind comiterea, de către reclamant si R.P, a infractiunii de luare de mită. Autorizatia respectivă era valabilă pentru o perioadă de 30 de zile si făcea trimitere la art. 911-914 din Codul de procedură penală (CPP).

8. La data de 18 iulie 2002, procurorul a dispus punerea sub ascultare a telefonului mobil al reclamantului pentru o durată de 30 de zile, invocând aceleasi motive si făcând trimitere la aceleasi articole din CPP. La data de 22 iulie 2002, un procuror de pe lângă parchetul mentionat mai sus a solicitat „supravegherea activitătilor reclamantului" si ale lui R.P, în zilele de 22 si 23 iulie 2002, de către serviciile speciale ale Directiei generale de informatii si protectie internă a Ministerului de Interne, precizând numerele de înmatriculare ale masinilor lor.

9. La data de 22 iulie 2002, spre ora 22, R.P. a fost audiat de procuror si de serviciile speciale care l-au supravegheat si filmat, în urma unui flagrant delict organizat cu ajutorul lui C.J. La data de 23 iulie 2002, procurorul a dispus arestarea preventivă a lui R.P. si începerea urmăririi penale împotriva reclamantului.

B. Luarea si mentinerea măsurii arestării preventive fată de reclamant

10. Prin două ordonante din data de 2 august 2002, emise în temeiul art. 148 lit. h) din CPP, un procuror de pe lângă Tribunalul Militar Bucuresti a pus în miscare actiunea penală împotriva reclamantului si a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă care a expirat la 31 august 2002. Reclamantul era bănuit de luare de mită si de sustragere de documente. Procurorul a redactat aceste ordonante pe formulare tipizate, făcând trimitere la art. 146, 148 si 151 din CPP, si Ie-a completat în special cu un rezumat al faptelor de care era acuzat reclamantul, precizând că acesta se afla în situatia prevăzută de art. 148 lit. h) din CPP, al cărui text l-a reprodus.

11. Arestarea preventivă a reclamantului a fost înscrisă cu titlu provizoriu în cazierul său judiciar.

12. Prin încheierea din 12 august 2002, Tribunalul Militar Bucuresti a admis recursul reclamantului împotriva ordonantei prin care s-a dispus arestarea preventivă din data de 2 august 2002, cu motivarea că această ordonantă încalcă art. 136, 137 si 148 lit. h) din CPP. Instanta a statuat că ordonanta respectivă nu preciza motivele concrete pentru care era necesară arestarea preventivă a reclamantului si pentru care lăsarea acestuia în libertate prezenta un pericol pentru ordinea publică, în această privintă, instanta a mentionat că pericolul la care se face referire mai sus, care nu exista în spetă, nu trebuie confundat cu „pericolul social al faptelor" pe care se presupune că partea interesată Ie-a comis si că parchetul ar fi trebuit să tină cont, conform art. 136 alin. 3 din CPP, si de buna conduită a reclamantului în societate, faptul că era căsătorit si tatăl unui copil si că nu avea antecedente penale.

13. Prin Decizia din 20 august 2002, Curtea Militară de Apel Bucuresti a admis recursul parchetului si a confirmat măsura arestării preventive impusă prin ordonanta citată anterior. Curtea Militară de Apel Bucuresti a constatat că faptele de care era acuzat reclamantul erau pedepsite cu peste 2 ani de închisoare, conform art. 148 lit. h) din CPP, si că, în ceea ce priveste pericolul pentru ordinea publică, parchetul luase în calcul posibilitatea ca partea interesată să se împotrivească desfăsurării anchetei si, prin urmare, aflării adevărului. Observând că în dosar existau dovezi de vinovătie a reclamantului si că nu exista niciun motiv de nulitate a ordonantei în cauză, Curtea Militară de Apel Bucuresti a constatat legalitatea si temeinicia acesteia.

14. Prin încheierea de sedintă din 20 august 2002, Tribunalul Militar Bucuresti a admis cererea parchetului si, reproducând textul art. 148 lit. h) din CPP într-un paragraf în care se referea fără deosebire la reclamant si la coinculpatul său, R.P, acesta a prelungit cu 20 de zile arestarea preventivă a reclamantului, începând cu 1 septembrie 2002, fără a răspunde la argumentele acestuia referitoare la art. 136 alin. 3 din CPP. Recursul declarat de reclamant a fost respins printr-o decizie a Curtii Militare de Apel Bucuresti din 5 septembrie 2002, ale cărei considerente, fără a face diferenta între reclamant si coinculpat, precizau că acestia puteau fi condamnati la o pedeapsă de mai mult de 2 ani de închisoare, că punerea în libertate reprezenta un pericol pentru ordinea publică si că arestarea preventivă era necesară pentru buna desfăsurare a urmăririi penale.

15. În sedinta din data de 19 septembrie 2002, Tribunalul Militar Bucuresti a respins ca neîntemeiată exceptia invocată de reclamant referitoare la necompetenta instantelor militare în ceea ce îl priveste începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului (Legea nr. 360/2002), conform căreia politistii erau, din momentul respectiv, functionari publici, nemaifiind militari. Printr-o încheiere din aceeasi zi, instanta a admis cererea parchetului si a prelungit din nou cu 30 de zile arestarea preventivă a reclamantului, de la 21 septembrie până la 20 octombrie 2002. Referindu-se fără deosebire la reclamant si la coinculpat, aceasta a statuat că mentinerea lor în arest era justificată, deoarece procurorul nu luase încă o decizie în dosarul de urmărire penală, si că punerea lor în libertate putea să afecteze procesul penal, făcând mai dificilă executarea măsurilor pe care le va putea lua ulterior procurorul-sef al parchetului. Prin Decizia din 15 octombrie 2002, Curtea Militară de Apel Bucuresti a mentinut încheierea tribunalului. Referindu-se în aceeasi frază la ambii inculpati, ea a observat că urmărirea penală avea ca obiect fapte de luare de mită si că punerea în libertate a acestora ar prezenta un pericol real pentru ordinea publică.

16. Prin încheierea din 7 octombrie 2002, Tribunalul Militar Bucuresti a admis cererea parchetului si a prelungit cu 30 de zile arestarea preventivă a reclamantului, de la 21 octombrie până la 19 noiembrie 2002. Într-un paragraf în care se referea fără deosebire la partea interesată si la coinculpatul său, instanta a considerat că sunt întrunite conditiile art. 136 si ale art. 148 lit. h) din CPP si că motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventive erau încă valabile, mentionând în subsidiar necesitatea asigurării bunei desfăsurări a procesului penal. Prin Decizia din 31 octombrie 2002, Curtea Militară de Apel Bucuresti, statuând în ultimă instantă, a mentinut această încheiere. Referindu-se în acelasi paragraf la cei 2 coinculpati, ea a apreciat că faptele grave de care erau acuzati, care tineau de infractiunea de luare de mită, calitatea lor si modalitatea în care au comis aceste fapte justificau concluzia că lăsarea în libertate putea prezenta un pericol pentru ordinea publică.

17. Prin Decizia definitivă din data de 7 decembrie 2002, Curtea Militară de Apel Bucuresti a casat Sentinta din 11 noiembrie 2002 pronuntată pe fond de Tribunalul Militar Bucuresti (paragraful 24 de mai jos), cu motivarea că, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, competenta de a analiza cauza pe fond le revenea instantelor de drept comun, sub sanctiunea nulitătii absolute, aceste prevederi aplicându-se si în cazul fazei de urmărire penală. Ea a statuat că, prin faptul că nu si-a declinat competenta, asa cum ar fi trebuit s-o facă, tribunalul a încălcat prevederile sanctionate prin nulitatea absolută. Totusi, considerând că tribunalul militar urma să îsi decline competenta si că măsurile referitoare la mentinerea în arest preventiv erau dintre cele care necesitau urgentă, Curtea Militară de Apel Bucuresti a făcut aplicarea art. 43 alin. 6 din CPP si a confirmat dispozitivul încheierii în ceea ce priveste prelungirea arestării preventive a reclamantului de la 20 noiembrie până la 19 decembrie 2002.

18. Prin încheierea din 19 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justitie, statuând în ultimă instantă, a confirmat competenta instantelor de drept comun în spetă, tinând cont de intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, si a decis să prelungească arestarea preventivă a reclamantului de la 20 decembrie 2002 până la 18 ianuarie 2003.

19. Prin Decizia din 15 ianuarie 2003, Curtea de Apel Bucuresti a admis, în temeiul art. 197 alin. 2 din CPP, exceptia nulitătii absolute a măsurilor si actelor procedurale adoptate de instantele militare necompetente si a constatat, din acest motiv, încetarea de drept a arestării preventive a reclamantului începând cu 21 octombrie 2002, dată la care tribunalul militar necompetent, sesizat prin rechizitoriu, prelungise măsura arestării preventive în litigiu. Făcând referire la art. 5 § 1 din Conventie, aceasta a constatat că măsura arestării preventive decisă de o instantă necompetentă nu este conformă cu legea.

20. În urma recursului declarat de parchet, prin Decizia din data de 17 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justitie a casat decizia citată anterior si a decis mentinerea reclamantului în arest preventiv. Ea a statuat, pe de o parte, că instanta Curtea de Apel Bucuresti nu trebuia să analizeze decât propria sa sesizare si că nu era competentă să anuleze măsuri referitoare la arestarea preventivă a reclamantului a căror legalitate fusese confirmată de Curtea Militară de Apel Bucuresti si de Curtea Supremă de Justitie în deciziile lor din 7 si, respectiv, 19 decembrie 2002. Ea a statuat, pe de altă parte, că aceeasi Curte de Apel nu avea niciun motiv să îsi constate necompetenta, întrucât art. 197 alin. 2 din CPP nu a fost încălcat.

21. Reclamantul a fost mentinut în stare de arest preventiv până la data de 18 martie 2003, data deciziei de achitare pronuntate de Curtea de Apel Bucuresti (paragraful 27 de mai jos).

C. Procedura penală pe fond împotriva reclamantului

22. Prin Rechizitoriul din data de 25 septembrie 2002 al procurorului N.C., Parchetul National Anticoruptie (PNA) i-a trimis pe reclamant si pe R.P. În judecată pentru luare de mită si sustragere de documente.

23. La o dată neprecizată, reclamantul a solicitat Tribunalului Militar Bucuresti să constate nulitatea actelor de urmărire penală si a rechizitoriului PNA, invocând în special nulitatea măsurii de ascultare a posturilor telefonice utilizate de el si de familia lui si a înregistrărilor audio în privinta sa. Prin încheierea din 14 octombrie 2002, Tribunalul Militar Bucuresti a respins cererea reclamantului, motivând că actele autorizate de procuror între 15 si 22 iulie 2002 nu se refereau la reclamant si că s-ar impune discutarea lor în timpul dezbaterilor. Cu toate acestea, tribunalul a admis cererea reclamantului de a consulta întregul dosar penal, inclusiv partea clasificată drept „strict confidentială" de către parchet, care cuprindea, printre altele, autorizatiile procurorului de punere sub ascultare a coinculpatilorsi a lui C.J. si transcrierea conversatiilor lor telefonice.

24. Prin Sentinta din data de 11 noiembrie 2002, Tribunalul Militar Bucuresti a condamnat reclamantul la o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani pentru acuzatiile de luare de mită si sustragere de documente. Analizând fisa postului reclamantului, precum si declaratiile de martori, instanta a considerat că faptele comise intrau în atributiile sale de ofiter de politie.

25. În urma apelului reclamantului, prin Decizia din data de 7 decembrie 2002, Curtea Militară de Apel Bucuresti a infirmat sentinta citată anterior, cu motivarea că tribunalul militar devenise necompetent în privinta reclamantului în urma intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002. Ea a trimis cauza spre rejudecare în primă instantă la Curtea de Apel Bucuresti.

26. Curtea de Apel Bucuresti a procedat la o nouă audiere a martorilor acuzării si ai apărării si i-a ascultat pe reclamant si pe R.P. Conform afirmatiilor reclamantului, C.J., asistat de un interpret, a precizat cu această ocazie că nu cunoaste persoana care denuntase faptele incriminate.

27. Prin Decizia din data de 18 martie 2003, Curtea de Apel Bucuresti, aplicând principiul in dubio pro reo, l-a achitat pe reclamant cu privire la toate acuzatiile, în special din cauza contradictiilor dintre principalele probe ale acuzării, si anume declaratiile succesive ale denuntătorului C.J. si ale coinculpatului R.P. În decizia sa, în care partea referitoare la analiza probelor legate de reclamant cuprindea circa 10 pagini, Curtea de Apel Bucuresti a constatat în special:

„[în fata organelor de anchetă] denuntarea verbală si declaratiile ulterioare ale lui C.J. au fost înregistrate în procese-verbale, cu încălcarea cerintelor procedurale în materie, în măsura în care C.J. nu a dat declaratiile în prezenta unui interpret de limba chineză. (...) Trebuie subliniat faptul că există numeroase contradictii între denunt si celelalte declaratii succesive (ale lui C.J.), ceea ce ridică serioase îndoieli în ce priveste veridicitatea lor. [Curtea de Apel Bucuresti a reprodus fragmente din diferitele declaratii date în fata ei de către C.J. la data de 15 iulie 2002] (...) Declaratiile lui C.J. nu conving curtea de faptul că inculpatul [reclamantul] i-arfi cerut vreo sumă (...) si versiunea faptelor expusă de C.J. nu este sustinută de declaratiile martorilor colegi ai reclamantului. Faptul că prenumele inculpatului apare în convorbirile telefonice dintre C.J. si coinculpatul R.P. nu poate duce la concluzia că partea interesată a fost implicată [în faptele incriminate], din următoarele motive: (...)în plus, declaratiile coinculpatului R.P. si cele ale denuntătorului C.J. prezintă următoarele contradictii: (...)

Din continutul convorbirilor telefonice nu reiese în mod concret că coinculpatul R.P. i-arfi făcut părtii interesate o ofertă din partea cetătenilor chinezi, nici că partea interesată i-ar fi cerut vreo sumă de bani. (...) Aceste înregistrări nu sunt verosimile în ceea ce priveste continutul lor si în raport cu încadrarea juridică retinută împotriva părtii interesate. De altfel, singurele declaratii care o incriminează pe aceasta sunt cele ale denuntătorului C.J. si ale coinculpatului R.P, declaratii contradictorii si necoroborate cu celelalte mijloace de probă, astfel încât ele trebuie înlăturate în parte, deoarece nu reflectă adevărul. De asemenea, trebuie observat că între declaratiile lui C.J. există elemente sustinute de coinculpatul R.P, asadar nu este vorba de o probă directă (...) în spetă, tinând cont de probele administrate, nu reiese fără echivoc că partea interesată a comis infractiunea de luare de mită, ceea ce ar justifica răsturnarea prezumtiei de nevinovătie; îndoielile existente trebuie interpretate în favoarea părtii interesate (in dubio pro reo). {...)"

28. În ceea ce priveste infractiunea de sustragere de documente, Curtea de Apel Bucuresti a făcut trimitere în acelasi timp la măsurile de securitate stricte luate în privinta documentelor contabile si la declaratiile martorilor referitoare la conditiile nepotrivite de transport si de aplicare a sigiliilor la anumiti saci ce contin documente si a constatat că probele administrate nu sunt suficiente pentru a demonstra că reclamantul a sustras documente contabile.

29. La data de 19 martie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti a declarat recurs împotriva deciziei mentionate mai sus în fata înaltei Curti de Casatie si Justitie (Curtea de Casatie), cu noua denumire a Curtii Supreme de Justitie ulterioară anului 2003.

30. La o dată neprecizată, care, în opinia Guvernului, este posterioară intrării în vigoare, la 14 octombrie 2003, a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 89/2003 pentru modificarea si completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 101/2004, reclamantul a fost suspendat din functia de ofiter de politie.

31. La data de 3 noiembrie 2003, PNAa depus motivele de recurs, întemeiate pe art. 3859 alin. 17 si 18 din CPP în concluziile sale scrise, prin intermediul avocatului său, reclamantul a ridicat exceptia de nulitate a recursului, cu motivarea că acesta fusese introdus de către un parchet necompetent si că apoi a fost tardiv motivat de PNA, competent în materie. De asemenea, având în vedere probele administrate în fata Curtii de Apel Bucuresti, reclamantul a solicitat mentinerea deciziei de achitare din cauza ilegalitătii si a contradictiilor din aceste probe. În opinia reclamantului, din probele respective nu reiesea că ar fi solicitat sau acceptat, direct sau indirect, plata vreunei sume de bani de către C.J. În plus, reclamantul a arătat ilegalitatea probelor reprezentate de înregistrările convorbirilor sale telefonice efectuate înainte de începerea urmăririi penale. De asemenea, el a contestat că ar fi fost interlocutorul lui R.P. În conversatia din 17 iulie 2002, pe care îsi întemeia parchetul recursul, având în vedere mentiunea „probabil" indicată de autoritătile însărcinate să identifice dacă vocea respectivă era a sa.

32. Curtea de Casatie nu a procedat la o nouă audiere a martorilor sau a reclamantului. Procesul-verbal al sedintei din data de 10 iunie 2004, cu ocazia dezbaterilor referitoare la recurs, cuprinde următoarele în partea sa relevantă:

„în ceea ce priveste recursul pe fond, procurorul a solicitat casarea deciziei [din 18 martie 2003] pentru motivele depuse la dosar si condamnarea inculpatului [reclamantul] (...). Avocatii [inculpatilor] au solicitat respingerea recursului. Luând ultimii cuvântul, inculpatii s-au declarat de acord cu concluziile avocatilor lor.

Având nevoie de timp pentru a analiza probele administrate la dosar, Curtea amână pronuntarea deciziei (...)."

33. Prin Decizia din data de 18 iunie 2004, Curtea de Casatie a respins exceptia nulitătii recursului cu motivarea că fiecare dintre cele două parchete a actionat în limitele sale de competentă, având în vedere modificarea prevederilor legale în materie. Pe fond, ea a condamnat reclamantul la o pedeapsă de 3 ani si 6 luni de închisoare si a aplicat în consecintă prevederile art. 64 lit. a)-c) si art. 71 din Codul penal referitoare ia pedepsele complementare si accesorii. Din dosar rezultă că reclamantul era tatăl unui copil în vârstă de 2 ani la momentul respectiv. Curtea de Casatie nu a răspuns la motivele reclamantului privind ilegalitatea si lipsa de valoare probatorie a înregistrărilor convorbirilor sale telefonice. Prin aceeasi decizie, ea l-a condamnat pe R.P. la 2 ani de închisoare, luând în considerare circumstante atenuante. Pasajele relevante ale deciziei sunt următoarele:

„Din totalitatea probelor administrate în spetă rezultă că elementul material al infractiunii de luare de mită (...) este demonstrat în totalitate. Vinovătia reclamantului este dovedită prin procesul-verbal ce consemnează denuntul verbal, prin declaratiile denuntătorului C.J. referitoare la discutia pe care a avut-o cu partea interesată (...) [si prin] înregistrarea convorbirii telefonice din data de 17 iulie 2002. (...) Pe de altă parte, declaratiile martorilor si analiza comparativă a documentelor găsite asupra denuntătorului si a celor din sacul de plastic desigilat confirmă foarte clar sustragerea documentelor contabile în discutie. (...) Prin urmare, achitarea coinculpatilor (...) nu este întărită de mijloacele de probă furnizate. (...)".

D. Neparticiparea reclamantului la alegerile din 2004 si eliberarea sa conditionată din luna septembrie 2005

34. Conform Adresei din 4 ianuarie 2006 trimise Guvernului de administratia penitenciarului Jilava, reclamantul, din cauza condamnării sale la pedeapsa cu închisoarea prin decizia Curtii de Casatie din 18 iunie 2004, nu îndeplinea conditiile care să îi permită să îsi exercite dreptul de vot la alegerile parlamentare si prezidentiale organizate la închisoarea Jilava la 28 noiembrie si 12 decembrie 2004.

35. În urma sesizării comisiei competente a penitenciarului Jilava, unde reclamantul îsi executa pedeapsa, Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti, prin Sentinta din 20 septembrie 2005, a dispus eliberarea conditionată a reclamantului.

36. În lipsa unui recurs declarat de parchet, sentinta citată anterior a rămas definitivă si executorie la expirarea termenului de recurs, adică la data de 26 septembrie 2005, la miezul noptii.

37. La data de 27 septembrie 2005, la ora 10,51, judecătorul delegat al Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti, însărcinat cu executarea pedepselor cu închisoarea, a trimis un fax la închisoarea Jilava pentru a informa personalul închisorii despre pronuntarea Sentintei din data de 20 septembrie 2005 si pentru a dispune luarea măsurilor necesare eliberării reclamantului.

38. Reclamantul a fost eliberat efectiv în data de 27 septembrie 2005, la oral6,30.

39. În ceea ce priveste timpul care a trecut între orele 10,51 si 16,30, administratia penitenciarului Jilava a precizat, în Adresa din 4 ianuarie 2006 citată anterior, că la data de 27 septembrie 2005 au mai fost eliberati alti 4 detinuti si că a fost necesar să se redacteze pentru fiecare documentele necesare în vederea punerii lor în libertate. În acest sens, ea mentionează că activitătile administrative referitoare la eliberarea din închisoare a detinutilor necesită o perioadă de timp considerabilă, care nu poate fi cuantificată, deoarece nu este reglementată prin lege.

II. Dreptul si practica interne pertinente

A. CPP

1. Prevederile si jurisprudenta relevante referitoare la luarea si mentinerea măsurii arestării preventive

40. Articolele relevante din CPP, astfel cum erau în vigoare la data evenimentelor si până la modificarea lor prin Legea nr. 281/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedură penală si a unor legi speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 66/2003 privind modificarea unor dispozitii din Codul de procedură penală si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2003 privind modificarea Codului de procedură penală, prevedeau următoarele:

ARTICOLUL 136

(Scopul si categoriile măsurilor preventive)

„în cauzele privitoare la infractiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăsurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua fată de acesta una dintre următoarele măsuri preventive:

a) retinerea;

b) obligarea de a nu părăsi localitatea;

c) arestarea preventivă.

Măsura arătată la lit. a) poate fi luată de organul de cercetare penală, iar măsurile arătate la lit. b) si c) se pot lua numai de procuror sau de instanta de judecată.

Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face tinându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infractiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele si alte situatii privind persoana fată de care se ia măsura."

ARTICOLUL 137

(Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventivă)

„Actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul învinuirii sau inculpării, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea săvârsită si temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive."

ARTICOLUL 148

(Conditiile si cazurile în care se dispune arestarea inculpatului)

„Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite conditiile prevăzute în art. 143 [acest articol prevede existenta unor probe sau indicii temeinice cu privire la comiterea unei infractiuni] si numai în vreunul dintre următoarele cazuri:

(...)

d) sunt date suficiente că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influentarea unui martor sau expert, distrugerea sau alterarea mijloacelor materiale de probă sau prin alte asemenea fapte;

(...)

h) inculpatul a săvârsit o infractiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică."

41. În ceea ce priveste art. 148 lit. h) din CPP si notiunea de „pericol pentru ordinea publică", Curtea de Apel Bucuresti a statuat, într-o decizie din data de 9 aprilie 2004, că simpla reproducere a prevederilor art. 148 lit. h) referitoare la luarea măsurii arestării preventive a unui inculpat, fără să se motiveze în mod concret, asa cum prevede art. 137 din acelasi cod, faptele sau cauzele pentru care lăsarea în libertate a acelei persoane ar constitui un pericol pentru ordinea publică, este în măsură să lase loc arbitrarului. Curtea de Apel Bucuresti a statuat în această decizie, precum si în deciziile sale din 18 februarie si 2 aprilie 2002 si din 18 februarie 2003, că pericolul pentru ordinea publică la care se face referire nu este prezumat, ci trebuie dovedit, în special dacă este vorba de riscul ca inculpatul să comită o nouă infractiune sau de reactia publică declansată de faptele comise. Rezonanta în opinia publică, o anumită stare de nesigurantă generată de faptele comise sau aspectele referitoare la persoana acuzatului au fost evidentiate ca elemente constitutive ale pericolului pentru ordinea publică, notiune care nu trebuie confundată cu cea de „pericol social al faptelor" comise (deciziile din 28 februarie 1997 si 16 noiembrie 2005 ale curtilor de apel Brasov si, respectiv, Oradea si Decizia din 16 august 1990 a Curtii Supreme de Justitie). Într-un mod oarecum diferit, în Decizia din 15 martie 2002 referitoare la fapte de coruptie, Curtea Supremă de Justitie a considerat că existenta unui pericol pentru ordinea publică trebuie analizată atât în functie de profilul personal al inculpatului, cât si de pericolul social al infractiunii pentru care este urmărit acuzatul, de reactia publică la comiterea infractiunii si de posibilitatea ca alte persoane să comită fapte similare în lipsa unei reactii ferme împotriva persoanelor acuzate de asemenea fapte. În mai multe decizii în care instantele interne au constatat lipsa unor motive concrete si a unor probe pentru care lăsarea în libertate a unui inculpat ar constitui un pericol pentru ordinea publică, ele au decis punerea în libertate a părtii interesate, fără a trimite la prima instantă, pentru o nouă judecată, dosarul referitor la


mentinerea inculpatului în arest preventiv (deciziile din 4 februarie 1998, 18 februarie 2003 si 16 noiembrie 2005 ale curtilor de apel Brasov, Bucuresti si Oradea).

42. Art. 146 din CPP prevede că procurorul poate dispune arestarea preventivă a unui învinuit, printr-o decizie motivată, dacă consideră că este necesar pentru urmărirea penală si dacă sunt îndeplinite conditiile impuse de art. 143 si de unul dintre alineatele art. 148 din CPP. Art. 151 prevede că mandatul de arestare preventivă a inculpatului dat de procuror, mandat care trebuie redactat pe baza unei decizii de luare a acestei măsuri, trebuie să precizeze, printre altele, motivele concrete care au determinat privarea de libertate. Art. 155 prevede că arestarea preventivă a unui inculpat poate fi prelungită de instanta competentă dacă acest lucru este necesar si numai motivat.

2. Prevederile si jurisprudenta relevantă în materie de competentă a instantelor si de nulitate

43. Prevederile relevante în materie sunt următoarele:

ARTICOLUL 43 alin. 6

(Conflictul de competentă)

„Instanta care si-a declinat competenta ori s-a declarat competentă cea din urmă ia măsurile si efectuează actele ce reclamă urgentă."

ARTICOLUL 197 alin. 2 si 3

„Dispozitiile relative la competenta după materie sau după calitatea persoanei (...) sunt prevăzute sub sanctiunea nulitătii (...).

Nulitatea prevăzută în alin. 2 nu poate fi înlăturată în niciun mod. Ea poate fi invocată în orice stare a procesului si se ia în considerare chiar din oficiu."

44. În Decizia din data de 6 septembrie 2004, Curtea de Casatie a statuat că nu există conflict de competentă si că, prin urmare, art. 43 din CPP nu se aplică, în caz de pronuntare a unei decizii de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanta competentă.

ARTICOLUL 382 alin. 3

„Când prima instantă a dispus arestarea inculpatului, instanta de apel poate mentine măsura arestării în caz de desfiintare a hotărârii."

3. Prevederile relevante în materie de recurs împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel

45. Prevederile relevante la data evenimentelor, precum si cele intrate în vigoare la data de 6 septembrie 2006, după modificarea CPP prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea si completarea Codului de procedură penală, precum si pentru modificarea altor legi, sunt descrise în Cauza Mircea împotriva României (nr. 41.250/02, §§ 30-31, 29 martie 2007). Prevederile legale de mai jos sunt, de asemenea, relevante:

ARTICOLUL 3856 alin. 3

„Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 3859, iar instanta este obligată ca, în afara temeiurilor invocate si cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele."

ARTICOLUL 3859

„Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: (...)

17. când faptei săvârsite i s-a dat o gresită încadrare juridică; (...)

18. când s-a comis o eroare gravă de fapt."

4. Prevederile referitoare la ascultările telefonice si la înregistrarea de imagini

46. Prevederile relevante în materie, asa cum erau formulate la data evenimentelor, înainte de modificarea CPP prin Legea nr. 281/2003, precum si după această modificare, sunt descrise în Hotărârea Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2) (nr. 71.525/01, § 44 si următoarele, 26 aprilie 2007). Următoarele prevederi, care aveau următorul continut la data evenimentelor, sunt, de asemenea, relevante în spetă:

ARTICOLUL 913

„Modalitătile si conditiile de efectuare a înregistrărilor arătate în art. 911 si 912 sunt aplicabile si în cazul oricărei alte înregistrări a convorbirilor pe bandă magnetică, autorizate conform legii."

ARTICOLUL 914

„Dispozitiile art. 911 sunt aplicabile si în cazul înregistrării de imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută în art. 912 (...)."

5. Articolul 4081 referitor la calea de atac a revizuirii în cazul unei hotărâri de încălcare pronuntate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

47. În urma modificării CPP prin Legea nr. 356/2006 intrată în vigoare la data de 6 septembrie 2006, articolul respectiv prevede următoarele în partea sa relevantă:

„Hotărârile definitive pronuntate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Conventia europeană pentru apărarea drepturilor si a libertătilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecintele grave ale acestei încălcări continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronuntate.

Pot cere revizuirea:

a) persoana al cărei drept a fost încălcat; (...)."

B. Codul penal

48. La data evenimentelor, prevederile relevante din Codul penal erau următoarele:

ARTICOLUL 64

„Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora dintre următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege si de a fi ales în autoritătile publice sau în functii elective publice;

(...)

d) drepturile părintesti (...)".

ARTICOLUL 71

„Pedeapsa accesorie constă în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa detentiunii pe viată sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă si până la terminarea executării pedepsei, până la gratierea totală sau a restului de pedeapsă (...)."

49. Art. 71 citat mai sus a fost modificat prin Legea nr. 278/2006 pentru modificarea si completarea Codului penal, precum si pentru modificarea si completarea altor legi, intrată în vigoare la data de 11 august 2006, aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la art. 64 lit. d) fiind de acum înainte lăsată la aprecierea instantelor învestite cu procedura penală împotriva părtii interesate. Intrarea în vigoare a noului Cod penal, adoptat în 2004, si care nu prevedea modificarea art. 64 lit. a) si d) si art. 71, a fost amânată în mai multe rânduri, ultima dată până în septembrie 2008, pentru a îmbunătăti câteva dintre prevederile sale. În prezent, în Parlamentul României se dezbate proiectul unui nou Cod penal.


C. Prevederile Legii nr. 360/2002 referitoare la suspendarea din functie

50. La data evenimentelor, după modificare prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 89/2003 (OUG nr. 89/2003), intrată în vigoare la data de 14 octombrie 2003, prevederile art. 65 din această lege sunt următoarele:

„(1) În cazul în care împotriva politistului s-a început urmărirea penală (...), mentinerea sa în activitate se hotărăste după solutionarea definitivă a cauzei (...)

(-L

(3) În cazul în care s-a pus în miscare actiunea penală pentru săvârsirea unei infractiuni (...) de serviciu sau în legătură cu serviciul, (...) ori a unor fapte de coruptie sau a oricărei alte infractiuni săvârsite cu intentie, care l-ar face incompatibil cu exercitarea functiei de politist, precum si pe timpul arestării preventive, politistul este suspendat din functie. În perioada suspendării politistul nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute în prezenta lege (...).

(4) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum si în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, politistul va fi repus în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada (...) suspendării din functie (...)."

Înainte de modificarea legislativă citată anterior, art. 65 nu prevedea suspendarea unui politist din functie, precum si din drepturile sale aferente în cazul plasării sale în stare de arest preventiv.

51. Prin Hotărârea din 27 mai 2004, Curtea Constitutională a statuat că art. 65 citat mai sus nu era contrar prevederilor constitutionale care garantau prezumtia de nevinovătie sau dreptul la muncă, având în vedere că suspendarea unui politist din functie nu este decât o măsură preventivă si de sigurantă, dar care nu împiedică partea interesată să exercite o altă profesie.

D. Operatiunile efectuate de personalul unei unităti penitenciare la punerea în libertate a unui detinut

52. Conform Adresei din data de 29 septembrie 2005 trimisă reclamantului de penitenciarul Jilava, operatiunile necesare punerii în libertate a unui detinut sunt reglementate prin regulamentul de ordine interioară al închisorii si printr-un protocol încheiat de Ministerul Justitiei, Ministerul Administratiei Publice si Ministerul Afacerilor Interne. Conform Adresei din data de 4 ianuarie 2006 trimisă Guvernului, în practică, după ce a primit de la instanta competentă un document trimis prin fax prin care se dispune punerea în libertate a detinutului, personalul procedează la următoarele operatiuni administrative: înregistrarea la secretariat a faxului prin care se dispune punerea în libertate a detinutului si trimiterea lui la serviciul administrativ, care ia legătura cu instanta pentru confirmare si identifică detinutul; redactarea actelor necesare punerii în libertate a detinutului si prezentarea dosarului la directorul închisorii pentru semnarea lui; redactarea tabelului de detinuti ce urmează a fi eliberati si înmânarea tabelului celorlalte servicii implicate (financiar, organizarea muncii, vizite); informarea supraveghetorului-sef care identifică detinutul în celula sa, perchezitia detinutului si însotirea lui până în camera de primire a închisorii; o nouă verificare a identitătii detinutului în ceea ce priveste dosarul său personal în închisoare, luarea amprentelor si restituirea efectelor sale personale si a actelor de identitate; însotirea detinutului la iesirea din închisoare.

ÎN DREPT

I. Asupra pretinselor încălcări ale articolului 5 § 1 din Conventie

53. Reclamantul se plânge de ilegalitatea luării măsurii si mentinerii sale în arest preventiv în baza Ordonantei procurorului din data de 2 august 2002 si a încheierilor de

sedintă din 20 august, 19 septembrie si 7 octombrie 2002, din cauza lipsei de competentă a autoritătilor care au pronuntat aceste hotărâri, a lipsei motivelor prevăzute în CPP si a lipsei de publicare a regulamentului de aplicare a Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor cu închisoarea, care se referea si la executarea arestului preventiv. De asemenea, el mai sustine lipsa de temei legal a retinerii sale timp de 16 ore în data de 27 septembrie 2005. Reclamantul invocă art. 5 § 1 din Conventie, ale cărui părti relevante prevăd următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la libertate si la sigurantă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia următoarelor cazuri si potrivit căilor legale:

a) dacă este detinut legal pe baza condamnării pronuntate de către un tribunal competent;

(...)

c) dacă a fost arestat sau retinut în vederea aducerii sale în fata autoritătii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârsit o infractiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârsească o infractiune sau să fugă după săvârsirea acesteia;

(...)".

A. Asupra detentiei reclamantului în perioada 2 august- 19 noiembrie 2002

1. Asupra admisibilitătii

54. În măsura în care reclamantul sustine încălcarea art. 5 § 1 din Conventie din cauza lipsei de competentă a procurorului pentru a proceda la luarea măsurii arestării preventive la data de 2 august 2002, Curtea observă că la data evenimentelor, conform art. 148 din CPP, procurorul era competent să dispună o astfel de măsură [vezi, mutatis mutandis, llie împotriva României (dec), nr. 9.369/02, 30 martie 2006], care a fost ulterior confirmată de o instantă la data de 20 august 2002. În ceea ce priveste nepublicarea regulamentului de aplicare a Legii nr. 23/1969 citată anterior, Curtea observă că reclamantul nu a precizat în ce mod ar putea nepublicarea acestui regulament să confere un caracter ilegal plasării si mentinerii sale în arest preventiv în baza ordonantei procurorului din 2 august 2002 si a hotărârilor ulterioare ale instantelor.

55. Rezultă că această parte a capătului de cerere trebuie respinsă ca vădit neîntemeiată, în conformitate cu prevederile art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

56. În ceea ce priveste celelalte aspecte ale capătului de cerere, Curtea constată că ele nu sunt vădit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, declară restul capătului de cerere admisibil.

2. Asupra fondului

a) Argumentele părtilor

57. Reclamantul arată că nici ordonanta prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, emisă de procuror la data de 2 august 2002, nici hotărârile ulterioare ale instantelor interne care au confirmat această ordonantă nu au oferit motive concrete pentru a justifica „pericolul pentru ordinea publică" pe care l-ar fi prezentat lăsarea sa în libertate, în timp ce art. 148 lit. h) din CPP, care face referire la acest lucru, constituia temeiul legal al luării măsurii arestării preventive. Făcând trimitere la art. 137 din CPP si la Hotărârea Pantea împotriva României [nr. 33.343/96, §§ 222-223, CEDO 2003-VI (extrase)], reclamantul consideră că măsura arestării preventive nu a fost nici „legală", nici hotărâtă „conform căilor legale", contrar prevederilor art. 5 § 1 lit. c) din Conventie. Mai mult, acesta observă că instantele interne nu au oferit niciun indiciu în sprijinul afirmatiei conform căreia el ar fi încercat să influenteze desfăsurarea anchetei.

58. Făcând trimitere la faptele rezumate în paragrafele 15-20 de mai sus, reclamantul arată că, în pofida prevederilor Legii nr. 360/2002, intrată în vigoare la data de 24 august 2002, ce


prevedea competenta instantelor civile în cauzele penale în care erau implicati politisti, Tribunalul Militar Bucuresti, în încheierile sale de sedintă din 19 septembrie si 7 octombrie 2002, s-a considerat competent să dispună mentinerea reclamantului în arest preventiv, respingând exceptia invocată în acest sens. Decizia Curtii Militare de Apel Bucuresti din 7 decembrie 2002 a confirmat lipsa de competentă a instantelor militare si a mentinut, în temeiul art. 43 alin. 6 din CPP, starea de arest preventiv a reclamantului în perioada 20 noiembrie- 19 decembrie 2002, însă nu a înlăturat măsura ilegală a arestării preventive indicată anterior.

59. Invocând jurisprudenta Curtii în materie, Guvernul consideră că art. 137 si art. 148 lit. h) din CPP erau prevederi legale clare si previzibile si că în Decizia din 20 august 2002 Curtea Militară de Apel Bucuresti a analizat ordonanta prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive, emisă de procuror la data de 2 august 2002. Curtea de Apel a retinut existenta unor probe care demonstrau vinovătia reclamantului si posibilitatea ca acesta, dacă s-ar fi aflat în libertate, să actioneze pentru a împiedica aflarea adevărului în cauza ce-l privea. Referitor la existenta pericolului pentru ordinea publică prevăzută de art. 148 lit. h) din CPP, Guvernul consideră că acest pericol consta, fără îndoială, în conditiile concrete în care reclamantul comisese infractiunea de luare de mită.

60. În ceea ce priveste pretinsa lipsă de competentă a Tribunalului Militar Bucuresti de a prelungi măsura arestării preventive a reclamantului după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, Guvernul face trimitere la concluziile Deciziei Curtii Supreme de Justitie din data de 17 ianuarie 2003 si la prevederile art. 382 alin. 3 si art. 43 alin. 6 din CPP si consideră că instanta supremă a statuat că mentinerea reclamantului în arest preventiv era conformă dreptului intern, astfel că nu s-a încălcat art. 5 § 1.

b) Aprecierea Curtii

61. Curtea observă că, pentru a analiza compatibilitatea măsurii arestării reclamantului cu art. 5 § 1 din Conventie în privinta motivelor furnizate de reclamant, trebuie făcută distinctia între două perioade: 2-31 august 2002, si anume perioada acoperită de ordonanta prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pronuntate de procuror, si 21 septembrie- 19 noiembrie 2002, perioada pentru care reclamantul a sustinut lipsa de competentă a Tribunalului Militar Bucuresti de a-l mentine în starea de arest preventiv.

(i) Detentia reclamantului în perioada 2-31 august 2002

62. Curtea reaminteste că termenii „regulamentar" si „conform căilor legale", care figurează în articolul citat anterior, fac trimitere esentialmente la legislatia natională si consacră obligatia de a respecta normele de fond si de procedură ale acesteia. În plus, art. 5 § 1 impune conformitatea oricărei privări de libertate cu scopul acestui articol: să protejeze individul împotriva arbitrarului (Amuur împotriva Frantei, Hotărârea din 25 iunie 1996, Culegere de hotărâri si decizii 1996-111, § 50; Scott împotriva Spaniei, Hotărârea din 18 decembrie 1996, Culegere 1996-VI, §56).

63. Prin urmare, orice hotărâre luată de instantele interne în sfera de aplicare a art. 5 trebuie să fie conformă cu cerintele procedurale si de fond stabilite printr-o lege preexistentă. Dacă autoritătilor nationale si în special instantelor le revine în primul rând obligatia de a interpreta si de a aplica dreptul intern în privinta art. 5 § 1, nerespectarea dreptului intern atrage după sine o încălcare a Conventiei, iar Curtea poate si trebuie să verifice dacă acest drept a fost respectat (Assanidze împotriva Georgiei [MC], nr. 71.503/01, § 171, CEDO 2004-II, si Pantea, citată anterior, § 220).

64. În spetă, Curtea trebuie să analizeze dacă luarea măsurii arestării preventive a reclamantului prin Ordonanta procurorului din data de 2 august 2002 în baza art. 148 lit. h) din CPP a fost

efectuată „conform căilor legale". Curtea reaminteste că a constatat deja o încălcare a art. 5 § 1 într-o cauză în care Guvernul a admis că, la luarea măsurii arestării preventive în baza art. 148 lit. h) din CPP, procurorul nu enuntase motivele pentru care el considera că lăsarea în libertate a părtii interesate ar fi prezentat un pericol pentru ordinea publică, asa cum impuneau prevederile relevante în materie (vezi Pantea, citată anterior, §§ 222 si 223, si paragrafele 40-42 de mai sus). Desigur, o perioadă de detentie este, în principiu, legală dacă se bazează pe o hotărâre judecătorească. Totusi, făcând trimitere la cauza Pantea citată anterior, Curtea apreciază că are datoria să verifice respectarea de către procuror a conditiei citate mai sus care permitea punerea reclamantului sub arest preventiv în temeiul art. 148 lit. h) din CPP.

65. Curtea observă că în Decizia sa din 20 august 2002 Curtea Militară de Apel Bucuresti a admis recursul parchetului împotriva încheierii pronuntate de Tribunalul Militar la data de 12 august 2002, care constata lipsa de pericol pentru ordinea publică, cu motivarea că procurorul ce dispusese luarea măsurii arestării preventive a reclamantului la data de 2 august 2002 avusese în vedere posibilitatea că acesta ar putea să obstructioneze desfăsurarea anchetei si, prin urmare, aflarea adevărului. Totusi, Curtea observă că Ordonanta din data de 2 august 2002, ce reproducea textul art. 148 lit. h) din CPP, nu făcea nicio mentiune a posibilitătii, pentru partea interesată, de a împiedica aflarea adevărului în timpul urmăririi penale desfăsurate împotriva sa, motiv care ar fi putut conduce la luarea măsurii arestării preventive în temeiul art. 148 lit. d) din CPP. Pe de altă parte, presupunând că aceeasi Curte Militară de Apel ar fi înteles să modifice temeiul legal al luării măsurii arestării preventive a reclamantului pentru a face referire la art. 148 lit. d) din CPP, trebuie mentionat că aceasta nu a oferit niciun fapt sau motiv concret în sprijinul afirmatiei sale [vezi, a contrarie, Gaidjurgis împotriva Lituaniei (dec), nr. 49.098/99, 16 ianuarie 2001]. În fine, Curtea nu poate accepta argumentul Guvernului care consideră că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar fi prezentat lăsarea în libertate a reclamantului reiesea „în mod indubitabil" din modul în care partea interesată a comis infractiunea de luare de mită, în măsura în care nici procurorul, nici instantele interne nu au prezentat un astfel de motiv la data evenimentelor.

66. În aceste conditii, Curtea apreciază că Guvernul nu a adus niciun element relevant pentru a face o distinctie în această privintă între cauza de fată si cauza Pantea citată anterior. Prin urmare, nerespectarea „căilor legale" de către procuror la luarea măsurii arestării preventive a reclamantului pentru perioada cuprinsă între 2 si 31 august 2002 a determinat încălcarea art. 5 § 1 lit. c) din Conventie.

(ii) Detentia reclamantului în perioada 21 septembrie-19 noiembrie 2002

67. Curtea observă că perioada de detentie în discutie se întemeiază pe încheierile din 19 septembrie si 7 octombrie 2002, pronuntate de Tribunalul Militar Bucuresti, si că art. 5 § 1 lit. c) este aplicabil, cu exceptia perioadei cuprinse între 11 si 19 noiembrie 2002, care trebuie analizată din perspectiva art. 5 § 1 lit. a), ca detentie ce urmează după condamnarea în primă instantă a reclamantului de acest tribunal la data de 11 noiembrie 2002. Totusi, tinând cont de capătul de cerere al reclamantului, prin care sustine lipsa de competentă a Tribunalului Militar Bucuresti, Curtea consideră că nu este necesar să analizeze cele 3 hotărâri în discutie după criterii diferite, având în vedere că art. 5 § 1 lit. a) prevede si ca privarea de libertate să rezulte dintr-o hotărâre judecătorească pronuntată de o instantă competentă, care are autoritatea necesară pentru a statua asupra cauzei (Dacosta Silva împotriva Spaniei, nr. 69.966/01, § 43, 2 noiembrie 2006).

68. Curtea reaminteste că o perioadă de detentie este, în principiu, legală dacă are loc ca executare a unei hotărâri judecătoresti. Constatarea ulterioară a unei încălcări de către judecător nu poate să se răsfrângă, în dreptul intern, asupra valabilitătii detentiei suferite în acel interval. De aceea, Curtea continuă să refuze să admită cereri provenite de la persoane recunoscute ca vinovate de săvârsirea de infractiuni si care folosesc ca argument faptul că instantele de apel au constatat că verdictul de vinovătie sau pedeapsa a avut la bază erori de fapt sau de drept (Benham împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 10 iunie 1996, Culegere 1996-111, § 42).

69. În cauza de fată, Curtea trebuie să analizeze dacă încheierile din 19 septembrie si 7 octombrie 2002 si Sentinta din 11 noiembrie 2002 pronuntate de Tribunalul Militar Bucuresti constituiau un temei legal pentru privarea de libertate a reclamantului, având în vedere în special lipsa de competentă pretinsă de partea interesată. În acest sens, Curtea reaminteste că, pentru a stabili dacă art. 5 § 1 din Conventie a fost respectat, este potrivit să se facă o distinctie fundamentală între hotărârile prin care s-a dispus în privinta detentiei vădit nelegale - de exemplu, cele emise de o instantă în afara competentei sale - si hotărârile prin care s-a dispus asupra detentiei care sunt prima facie valabile si eficace până în momentul în care sunt anulate de o altă instantă internă (Benham citată anterior, §§ 43 si 46; Lloyd si altii împotriva Regatului Unit, nr. 29.798/96, si următoarele, §§ 83, 108, 113 si 116, 1 martie 2005; Khoudoyorov împotriva Rusiei, nr. 6.847/02, §§ 128-129, 8 noiembrie 2005).

70. Curtea observă că Guvernul se sprijină pe Decizia Curtii Supreme de Justitie din 17 ianuarie 2003 si pe art. 382 alin. 3 si art. 43 alin. 6 din CPP pentru a conchide că detentia reclamantului după intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002 era legală. În măsura în care, fiind vorba de perioada în cauză, decizia citată anterior a făcut trimitere, în esentă, la Decizia Curtii Militare de Apel Bucuresti din data de 7 decembrie 2002, trebuie analizată importanta acestei ultime decizii în ceea ce priveste competenta tribunalului militar.

71. În această privintă, Curtea constată că, prin desfiintarea Sentintei Tribunalului Militar Bucuresti din 11 noiembrie 2002 din cauza lipsei de competentă a instantelor militare în privinta reclamantului după data de 24 august 2002, Curtea Militară de Apel Bucuresti a aplicat totusi în spetă art. 43 alin. 6 din CPP, precizând că trebuia mentinută acea parte din dispozitivul sentintei care dispunea detentia reclamantului în perioada 20 noiembrie-19 decembrie 2002 cu motivarea că tribunalul „urma să îsi decline competenta". Trebuie retinut că această instantă militară a constatat în mod expres lipsa de competentă a Tribunalului Militar Bucuresti pentru perioada ulterioară datei de 24 august 2002, adică cea pentru care acesta dispusese mentinerea reclamantului în starea de arest în sentintele din 19 septembrie, 7 octombrie si 11 noiembrie 2002, dar nu a înlăturat prin intermediul art. 43 alin. 6 din CPP decât perioada de detentie cuprinsă între 20 noiembrie si 19 decembrie 2002, pe care prezentul capăt de cerere nu o vizează. În măsura în care doar o interpretare restrânsă se încadrează în cerintele art. 5 § 1 din Conventie, textul Deciziei Curtii Militare de Apel Bucuresti din 7 decembrie 2002 nu poate fi înteles ca validând, în mod retroactiv, detentia reclamantului de ia 21 septembrie până la 19 noiembrie 2002, la care decizia respectivă nu face nicio trimitere. Nu numai că o validare retroactivă a unei detentii dispuse de o instantă lipsită de competentă ar fi contrară dreptului intern si art. 5 § 1 din Conventie, dar Curtea observă si că o astfel de interpretare ar fi în contradictie, în spetă, cu constatarea că Tribunalul Militar a respins în mod expres exceptia de lipsă de competentă ridicată de reclamant la data de 19 septembrie 2002 (paragraful 15 de mai sus).

72. Având în vedere constatarea lipsei de competentă a Tribunalului Militar Bucuresti si faptul că nu există nicio altă hotărâre judecătorească care să constituie temeiul legal al detentiei în discutie, Curtea consideră că detentia reclamantului în perioada 21 septembrie-19 noiembrie 2002 a încălcat cerintele art. 5 § 1 din Conventie (vezi, mutatis mutandis, Khoudoyorov, citată anterior, §§ 164-166).

Prin urmare, a avut loc încălcarea acestui articol.

B. Asupra detentiei reclamantului timp de 16 ore în data de 27 septembrie 2005

1. Asupra admisibilitătii

73. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. De altfel, Curtea constată că pentru acesta nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.

2. Asupra fondului

a) Argumentele părtilor

74. Făcând trimitere lajurisprudenta Curtii în materie (Quinn împotriva Frantei, Hotărârea din 22 martie 1995, seria A nr. 311, si Labita împotriva Italiei [MC], nr. 26.772/95, CEDO 2000-IV), reclamantul consideră că a fost detinut mai mult de 16 ore în lipsa unui temei legal înainte de a fi pus în libertate în baza Sentintei Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti din 20 septembrie 2005, rămasă definitivă la data de 26 septembrie 2005, la miezul noptii, prin nerecurare de către parchet. În mod special, el consideră excesiv termenul de 3 ore scurs până când instanta citată anterior a informat Penitenciarul Jilava despre caracterul definitiv al acestei sentinte si termenul de circa 6 ore necesare administratiei închisorii să îndeplinească formalitătile pentru punerea sa în libertate, considerând că durata minimă necesară nu poate depinde de numărul de detinuti eliberati în ziua respectivă. Considerând că autoritătile nu au actionat cu diligenta necesară atunci când este vorba de libertatea unei persoane pentru a respecta termenul minim de executare a sentintei ce dispunea eliberarea sa conditionată, reclamantul mai arată, făcând trimitere la adresa primită din partea administratiei la data de 4 ianuarie 2006, că termenul de derulare a formalitătilor în discutie nu este reglementat prin lege, lăsând loc arbitrarului practicilor administrative.

75. Guvernul consideră că perioada ce trebuie luată în considerare pentru a analiza activitatea Judecătoriei Sectorului 4 Bucuresti este cea între 8,00 si 10,51 din dimineata zilei de 27 septembrie 2005, termen necesar pentru întocmirea adresei trimise prin fax închisorii Jilava. De altfel, făcând trimitere la cauzele Quinn, citată anterior, si Giulia Manzoni (nr. 19.218/91, Culegere 1997-IV), el consideră că, având în vedere operatiunile ce trebuie îndeplinite de administratia penitenciară (paragraful 52 de mai sus) si faptul că si alti detinuti trebuiau eliberati în aceeasi zi, autoritătile nu au depăsit termenul inevitabil pentru a executa sentinta de punere în libertate a reclamantului.

b) Aprecierea Curtii

76. Curtea reaminteste că lista exceptiilor la dreptul la libertate care figurează în art. 5 § 1 din Conventie prezintă un caracter exhaustiv si că numai o interpretare restrânsă se încadrează în scopul acestei prevederi: să se asigure că nimeni nu este lipsit în mod arbitrar de libertatea sa (Labita, citată anterior, § 170). Asadar, ea are datoria de a analiza plângeri privind întârzieri în executarea unei hotărâri de punere în libertate cu o vigilentă deosebită (Bojinov împotriva Bulgariei, nr. 47.799/99, § 36, 28 octombrie 2004). Pe de altă parte, ea reafirmă că, dacă un anumit termen pentru executarea unei hotărâri de punere în libertate este adesea inevitabil, el trebuie redus la minim (Quinn, citată anterior, p. 17, § 42, si Giulia Manzoni, citată anterior, p. 1191, § 25).

77. În spetă, Curtea observă că părtile sunt de acord asupra faptului că Sentinta din 20 septembrie 2005 ce a dispus eliberarea conditionată a reclamantului a rămas definitivă si executorie la data de 26 septembrie 2005, la miezul noptii. Curtea reaminteste că, pentru a analiza termenul de executare a unei sentinte de punere în libertate, ea nu a înlăturat perioadele cum sunt seara si noaptea în alte cauze în care conditiile necesare pentru punerea în libertate a reclamantului au fost întrunite la o oră la care angajatul închisorii însărcinat cu anumite operatiuni necesare în acest scop era absent din cauza programului său de lucru (vezi Labita, citată anterior, §§ 24 si 172, si Rashid împotriva Bulgariei, nr. 47.905/99, §§ 31-32 si 79-80, 18 ianuarie 2007). Dacă situatia în spetă este diferită, în măsura în care primul demers ce trebuia îndeplinit, notificarea penitenciarului despre caracterul definitiv al sentintei, trebuia efectuat de judecătorie, si anume de un grefier si un judecător delegat, la o oră de închidere, Curtea apreciază totusi că, chiar dacă termenul respectiv poate fi considerat inevitabil, autoritătile aveau obligatia să dea dovadă de o diligentă specială în ziua de 27 septembrie 2005 pentru a reduce la minim timpul necesar eliberării reclamantului, care petrecuse deja o noapte în plus în închisoare.

78. Or, tinând cont de elementele aflate la dosar, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului conform căruia prelungirea detentiei reclamantului până la ora 16,30 în ziua de 27 septembrie 2005 a reprezentat termenul inevitabil pentru executarea sentintei de punere în libertate a reclamantului. Astfel, ea observă că faxul prin care închisoarea Jilava a fost informată despre caracterul definitiv si executoriu al sentintei în discutie nu a fost trimis de instanta citată anterior decât la ora 10,51 si că timpul necesar redactării si semnării acestei adrese nu poate justifica o astfel de întârziere. Pe de altă parte, dacă este cert că un anumit termen se impune pentru a îndeplini operatiunile si pentru a redacta documentele referitoare la punerea în libertate a unui detinut, Curtea arată că, în Adresa sa din 4 ianuarie 2006, administratia închisorii Jilava a precizat că îi era imposibil să estimeze timpul necesar pentru a efectua aceste operatiuni si a lăsat să se înteleagă că eliberarea altor patru detinuti în aceeasi zi a prelungit durata necesară punerii în libertate a reclamantului.

79. Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că durata detentiei reclamantului din ziua de 27 septembrie 2005 nu respectă cerinta termenului minim inevitabil în executarea unei sentinte definitive ce dispunea eliberarea sa. Asadar, detentia în cauză nu intră sub incidenta vreunui alineat al art. 5 din Conventie.

80. Rezultă că a avut loc încălcarea art. 5 § 1 sub acest aspect.

II. Asupra pretinselor încălcări ale art. 5 § 3 din Conventie

81. Reclamantul se plânge de faptul că nu a fost adus „de îndată" în fata unui magistrat abilitat să exercite functii judiciare după arestarea sa preventivă la data de 2 august 2002 si că instantele interne nu au justificat necesitatea de a îl mentine în arest preventiv, referindu-se în mod special la perioada de până la 19 noiembrie 2002. În acest sens, el invocă art. 5 § 3 din Conventie, care prevede următoarele:

„Orice persoană arestată sau detinută, în conditiile prevăzute de paragraful 1 lit c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garantii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere."

A. Asupra admisibilitătii

82. În măsura în care capătul de cerere referitor la lipsa de justificare a necesitătii de a-l mentine pe reclamant în detentie se referă la perioada dintre 11 si 19 noiembrie 2002, Curtea reaminteste că, în conformitate cu jurisprudenta sa, termenul final al perioadei vizate la art. 5 § 3 este „ziua în care s-a statuat asupra temeiniciei acuzatiei, chiar si numai în primă instantă" (Labita , citată anterior, § 147). Chiar dacă Guvernul nu invocă

acest argument, Curtea are datoria să observe că după sentinta în primă instantă a Tribunalului Militar Bucuresti din 11 noiembrie 2002, detentia ulterioară a părtii interesate nu intră sub incidenta art. 5 § 1 lit. c) din Conventie, ci a art. 5 § 1 lit. a). Ea apreciază că nici faptul că detentia respectivă fusese acoperită initial de încheierea din 7 octombrie 2002, ce îl mentinea pe reclamant în starea de arest preventiv, si nici constatarea de mai sus a lipsei de competentă a instantei mentionate mai sus nu pot face aplicabil art. 5 § 1 lit. c) în cazul perioadei în discutie. În măsura în care perioada de detentie citată anterior excedează domeniului de aplicare al art. 5 § 3, această parte din capătul de cerere este incompatibilă ratione materiae cu prevederile Conventiei în sensul art. 35 § 3 si trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 [vezi, mutatis mutandis, B. împotriva Austriei, Hotărârea din 28 martie 1990, seria A nr. 175, p. 14, §§ 36 si următoarele, si Sardinas Albo împotriva Italiei (dec), nr. 56.271/00, 8 ianuarie 2004].

83. În ceea ce priveste restul capetelor de cerere, Curtea constată că ele nu sunt vădit neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 din Conventie. De altfel, ea constată că pentru aceste capete de cerere nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, le declară admisibile.

B. Asupra fondului

1. Argumentele părtilor

84. Invocând jurisprudenta Curtii în materie (vezi, printre altele, Belchev împotriva Bulgariei, nr. 39.270/98, § 82, 8 aprilie 2004, Trzaska împotriva Poloniei, nr. 25.792/94, § 65, 11 iulie 2000, si LA. împotriva Frantei, nr. 28.213/95, § 104, CEDO 1998-VII) si făcând trimitere la textele hotărârilor interne în discutie, reclamantul consideră că autoritătile nu si-au îndeplinit obligatia de a justifica într-un mod concret necesitatea mentinerii măsurii arestării preventive luate împotriva sa în temeiul art. 148 lit. h) din CPP si, în special, pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar fi constituit lăsarea sa în libertate. Pe de altă parte, instantele interne nu au oferit niciun element de fapt pentru a demonstra că el ar fi încercat să obstructioneze urmărirea penală, iar necesitatea de a finaliza ancheta penală nu poate constitui în sine un motiv relevant si suficient pentru arestarea preventivă a unui acuzat. În sfârsit, instantele au analizat în acelasi timp mentinerea în arest a reclamantului si a coinculpatului său, fără a face vreo diferentă în ceea ce priveste situatia lor personală.

85. Făcând trimitere la hotărârile în discutie si la jurisprudenta Curtii (vezi, printre altele, Dinler împotriva Turciei, nr. 61.443/00, §51, 31 mai 2005, si Labita, citată anterior, § 153), Guvernul consideră că instantele interne au motivat în mod adecvat mentinerea în arest preventiv a reclamantului si că acestea au tinut seama, cu ocazia primelor prelungiri, si de faptul că urmărirea penală împotriva sa nu se încheiase încă. El consideră că motivele oferite de instante nu respectau un model stereotip si că nu au existat perioade de inactivitate în urmărirea penală, precum si că perioada de detentie în discutie este mai mică decât cea analizată de Curte în alte cauze în care a constatat încălcarea art. 5 § 3.

2. Aprecierea Curtii

86. Obiectul art. 5 § 3, ce formează un întreg cu paragraful 1 lit. c) din acelasi articol [Lawless împotriva Irlandei (nr. 3), Hotărârea din 1 iulie 1961, seria A nr. 3, p. 52 § 14], constă în a oferi persoanelor lipsite de libertate o garantie specială: o procedură judiciară al cărei scop este să se asigure că nimeni nu este lipsit de libertatea sa în mod arbitrar (Schiesser împotriva Elvetiei, Hotărârea din 4 decembrie 1979, seria A nr. 34, p. 13, § 30). Curtea a arătat în mai multe rânduri că art. 5 § 3 din Conventie oferă persoanelor arestate sau detinute cu motivarea că sunt bănuite că ar fi comis o infractiune penală garantii împotriva lipsirii arbitrare sau nejustificate de libertate (vezi, printre altele, Hotărârea Assenov si altii împotriva Bulgariei din 28 octombrie 1998, Culegere 1998-VIII, p. 3298, § 146). Art. 5 § 3 are în esentă ca obiect să impună punerea în libertate în momentul în care detentia încetează a mai fi rezonabilă.

87. Curtea face trimitere la concluziile sale de mai sus (paragrafele 66 si 72) în care apreciază că reclamantul nu a fost detinut „în mod legal", în sensul art. 5 § 1 din Conventie, între 2 si 31 august 2002 si între 21 septembrie si 19 noiembrie 2002.

88. Curtea reaminteste că în alte cauze în care a constatat încălcarea art. 5 § 1 din Conventie în privinta anumitor perioade de arestare preventivă ea a considerat că nu mai era necesar să statueze separat asupra fondului capetelor de cerere referitoare la încălcarea art. 5 § 3 care aveau ca obiect aceleasi perioade (vezi, mutatis mutandis, Zervudacki împotriva Frantei, nr. 73.947/01, §§ 60-61, 27 iulie 2006, si Holomiov împotriva Moldovei, nr. 30.649/05, §131,7 noiembrie 2006). Prin urmare, Curtea apreciază că, în spetă, nu este necesar să analizeze separat capătul de cerere mentionat mai sus formulat de reclamant, conform căruia nu a fost adus „de îndată" în fata unui magistrat abilitat să exercite functii judiciare după arestarea sa preventivă la data de 2 august 2002.

89. În schimb, Curtea consideră că, în măsura în care capătul de cerere al reclamantului referitor la omisiunea instantelor interne de a justifica necesitatea mentinerii sale în detentie se referă si la o perioadă care nu a fost analizată din perspectiva art. 5 § 1, si anume cea cuprinsă între 1 si 20 septembrie 2002 inclusiv, ea are datoria să analizeze acest capăt de cerere astfel cum a fost formulat, având în vedere încălcarea art. 5 § 1 constatată mai sus (vezi, mutatis mutandis, Nakhmanovitch împotriva Rusiei, nr. 55.669/00, § 75, 2 martie 2006).

a) Principiile care se desprind din jurisprudenta Curtii

90. Există o prezumtie în favoarea punerii în libertate. Astfel cum a mai arătat Curtea în Cauza Neumeister împotriva Austriei (Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 8, p. 37, § 4), cea de-a doua latură a art. 5 § 3 nu oferă autoritătilor judiciare o optiune între trimiterea în judecată într-un termen rezonabil si o punere în libertate provizorie. Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie considerată nevinovată, iar prevederea analizată are, în esentă, ca obiect să impună punerea în libertate provizorie imediat ce mentinerea în arest încetează a mai fi rezonabilă. Asadar, continuarea detentiei nu se mai justifică într-o spetă dată decât dacă anumite indicii concrete relevă o veritabilă cerintă de interes public care prevalează, în ciuda prezumtiei de nevinovătie, asupra regulii de respectare a libertătii individuale stabilite la art. 5 din Conventie (vezi, printre altele, McKay împotriva Regatului Unit [MC], nr. 543/03, §§ 41- 42, CEDO 2006...). În principal, în baza motivelor care figurează în hotărârile pronuntate de instantele interne în această privintă, precum si a faptelor necontroversate precizate de partea interesată în recursurile sale, Curtea trebuie să stabilească dacă a avut loc sau nu încălcarea art. 5 § 3 din Conventie (Labita, citată anterior, § 152 in fine).

91. Curtea reaminteste că nu se poate supune unei evaluări abstracte caracterul rezonabil al duratei unei detentii (Patsouria împotriva Georgiei, nr. 30.779/04, § 62, 6 noiembrie 2007). În această privintă, art. 5 § 3 din Conventie nu poate fi interpretat în sensul că ar autoriza în mod neconditionat o arestare preventivă, în măsura în care aceasta nu depăseste o anumită durată. Orice mentinere în arest preventiv a unui acuzat, chiar si pentru o scurtă durată, trebuie justificată în mod convingător de către autorităti (vezi, printre altele, Chichkov împotriva Bulgariei, nr. 38.822/97, § 66, CEDO 2003-I, si Musuc împotriva Moldovei, nr. 42.440/06, § 41, 6 noiembrie 2007).

92. Pe de altă parte, o hotărâre motivată a instantelor interne în materie dovedeste că părtile au fost ascultate în mod efectiv. Ea îi permite părtii interesate să facă apel si îi dă instantei de apel posibilitatea de a analiza hotărârea respectivă din perspectiva motivelor astfel invocate. Numai oferind motivele pe care se bazează o hotărâre se poate permite un control public al administrării justitiei (Suominen împotriva Finlandei, nr. 37.801/97, § 37, 1 iulie 2003). Pe de altă parte, argumentele pro si contra punerii în libertate nu trebuie să fie „generale si abstracte" [vezi, printre altele, Smirnova împotriva Rusiei, nr. 46.133/99 si 48.183/99, § 63, CEDO 2003-IX (extrase)].

93. În jurisprudenta sa, Curtea a dezvoltat patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că ar fi comis o infractiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 9, § 15); riscul ca acuzatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justitiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A nr. 7, § 14), să comită noi infractiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A nr. 10, § 9) sau să tulbure ordinea publică [Letellier împotriva Frantei, Hotărârea din 26 iunie 1991, seria A nr. 207, § 51, si Hendriks împotriva Olandei (dec), nr. 43.701/04, 5 iulie 2007].

94. Pericolul de împiedicare a bunei desfăsurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorităti, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice (Becciev împotriva Moldovei, nr. 9.190/03, § 59, 4 octombrie 2005). La fel este si cazul tulburării ordinii publice: dacă un astfel de motiv poate intra în discutie din perspectiva art. 5 în aceste circumstante exceptionale si în măsura în care dreptul intern recunoaste această notiune, el nu poate fi considerat ca relevant si suficient decât dacă se întemeiază pe fapte de natură să demonstreze că punerea în libertate a detinutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică (Letellier, citată anterior, § 51).

b) Aplicarea principiilor în cazul de fată

95. Curtea observă că în hotărârile referitoare la arestarea preventivă a reclamantului până la data de 11 noiembrie 2002 instantele interne au statuat că se impunea mentinerea în arest a părtii interesate, cu motivarea că acele conditii prevăzute la art. 148 lit. h) continuau să fie valabile, mentionând în subsidiar si necesitatea de a asigura buna desfăsurare a urmăririi penale si după trimiterea în judecată de către parchet la data de 25 septembrie 2002 a procesului penal.

96. Curtea reaminteste că, în ceea ce priveste perioada 2-31 august 2002, a constatat încălcarea art. 5 § 1 din Conventie, având în vedere că procurorul si, în timpul judecării recursurilor, instantele interne nu au îndeplinit obligatia prevăzută în dreptul intern, de a preciza, în cazul luării măsurii arestării preventive întemeiate pe art. 148 lit. h) mentionat mai sus, motivele pentru care lăsarea în libertate a reclamantului ar fi constituit un pericol pentru ordinea publică (paragrafele 64-66 de mai sus).

97. Curtea observă că, chiar si în absenta unei jurisprudente nationale care să fie în mod constant coerentă în materie, instantele interne au definit de-a lungul timpului criterii si elemente care trebuie avute în vedere în analiza existentei „pericolului pentru ordinea publică", printre care reactia publică declansată din cauza faptelor comise, starea de nesigurantă ce ar putea fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a acuzatului, precum si profilul personal al acestuia (paragraful 41 de mai sus). Or, trebuie mentionat că, în spetă, hotărârile instantelor interne care l-au mentinut pe reclamant în stare de detentie în perioada în discutie nu au oferit motive concrete pentru a sustine acest argument al „pericolului pentru ordinea publică" si pentru a justifica, pe baza art. 148 lit. h) din CPP, necesitatea de a mentine reclamantul în detentie. Aceste hotărâri s-au limitat, în esentă, la a reproduce textul acestui articol într-un mod stereotip si la a adăuga, în mod abstract, si motivul care tinea de buna desfăsurare a urmăririi penale (vezi, mutatis mutandis, Patsouria , citată anterior, § 71), precizând că aceleasi motive care determinaseră luarea măsurii arestării preventive fată de reclamant, cele vizate la art. 148 lit. h) din CPP, rămâneau valabile (paragrafele 14-16 de mai sus).

98. Or, Curtea observă că notiunea de „împiedicare a bunei desfăsurări a urmăririi penale" este diferită de cea de „pericol pentru ordinea publică", deoarece ea este enuntată la art. 148 lit. d) din CPP, si nu la art. 148 lit. h) din CPP, care a constituit temeiul legal al mentinerii părtii interesate în arest preventiv. Pe de altă parte, Curtea constată că instantele interne nu au precizat niciodată modul concret în care s-ar aplica aceste prevederi în cazul reclamantului si nu au analizat motivele invocate de partea interesată imediat după punerea sa în detentie referitor la profilul său personal si la situatia sa familială, în timp ce art. 136 din CPP prevedea că astfel de motive trebuie luate în considerare, printre altele, în alegerea celei mai potrivite măsuri provizorii (paragrafele 12, 14 si 40 de mai sus si, mutatis mutandis, Becciev, citată anterior, § 62). În această privintă, Curtea reaminteste că, potrivit art. 5 § 3, autoritătile trebuie să ia în considerare măsuri alternative arestării preventive, în măsura în care acuzatul le oferă garantii în ceea ce priveste prezentarea sa la proces. Cu toate acestea, fără a justifica în mod concret împiedicarea adusă de reclamant la buna desfăsurare a urmăririi penale sau a invoca riscul ca el să nu se prezinte în instantă, instantele interne nu au analizat niciodată în spetă posibilitatea de a adopta una dintre măsurile alternative prevăzute în dreptul intern (Patsouria, citată anterior, §§ 75-76).

99. Scurta referire, în încheierea de sedintă a Curtii de Apel Bucuresti din 31 octombrie 2002, pronuntată la sfârsitul perioadei în discutie, la gravitatea faptelor comise, la modul în care acuzatii se pare că le-ar fi comis si la calitatea acestora nu poate suplini lipsa de motivare citată anterior, întrucât este capabilă să ridice si mai multe întrebări decât răspunsuri în ceea ce priveste rolul acestor elemente în pretinsa existentă a unui pericol pentru ordinea publică în spetă. În special, Curtea reaminteste că a statuat deja că este de datoria instantelor interne să ofere în mod concret, pe baza faptelor relevante, motivele pentru care ordinea publică ar fi efectiv amenintată dacă acuzatul ar fi lăsat liber (vezi, mutatis mutandis, Letellier, citată anterior, § 51). Cunoscând faptul că instantele interne trebuie să respecte prezumtia de nevinovătie atunci când analizează necesitatea de a prelungi arestarea preventivă a unui acuzat, trebuie reamintit faptul că mentinerea în detentie nu ar putea fi folosită pentru a anticipa aplicarea unei pedepse privative de libertate sprijinindu-se în mod esential si abstract pe gravitatea faptelor comise (vezi, mutatis mutandis, Patsouria, § 72, si Letellier, § 51, citate anterior).

100. În fine, Curtea observă că, în toate hotărârile în discutie, instantele interne au prelungit arestarea preventivă a reclamantului printr-o formulă globală care îi privea în egală măsură pe partea interesată si pe coinculpatul său, fără a răspunde argumentelor invocate separat de fiecare dintre acestia si fără a tine cont de situatia lor deosebită. Ea consideră că o astfel de abordare este incompatibilă cu garantiile prevăzute de art. 5 § 3 din Conventie, în măsura în care permite mentinerea mai multor persoane în detentie fără a analiza, de la caz la caz, motivele ce justifică necesitatea prelungirii detentiei (vezi, mutatis mutandis, Dolgova împotriva Rusiei, nr. 11.886/05, § 49, 2 martie 2006).

101. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea apreciază că, prin aceea că nu au prezentat fapte concrete în ceea ce priveste riscurile antrenate în caz de punere în libertate a părtii interesate si prin faptul că nu au tinut cont de măsurile alternative, precum si prin faptul că au ales să se sprijine în principal pe gravitatea faptelor comise si să nu analizeze individual situatia reclamantului, autoritătile nu au oferit motive „relevante si suficiente" pentru a justifica necesitatea de a-l mentine în arest preventiv în perioada în discutie.

In aceste circumstante, nu mai este necesar să se mai cerceteze si dacă autoritătile nationale competente au manifestat o „diligentă specială" în continuarea procedurii (Dolgova, citată anterior, § 50 in fine).

102. Rezultă că a avut loc încălcarea art. 5 § 3 din Conventie.

III. Asupra pretinselor încălcări ale art. 6 §§ 1 si 3 din Conventie

103. Reclamantul se plânge de inechitatea procedurii penale în fata Curtii de Casatie, cu motivarea că, fără a-l audia sau a asculta martorii, aceasta l-a condamnat la data de 18 iunie 2004 în baza unor probe considerate insuficiente si contradictorii de către Curtea de Apel Bucuresti în hotărârea de achitare pronuntată în primă instantă si, în principal, în baza denuntării făcute de C.J., fără a fi asistat de către un interpret. Pe de altă parte, Curtea de Casatie nu a sanctionat cu nulitatea recursul formulat de un alt parchet decât PNA competent si nu i-a aplicat circumstante atenuante la stabilirea pedepsei sale, ca urmare a refuzului său de a se autoincrimina. Reclamantul sustine o încălcare a art. 6 § 1 si § 3 lit. d) din Conventie, care prevede următoarele în partea sa relevantă:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) a cauzei sale, de către o instantă (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. (...)

3. Orice acuzat are, în special, dreptul (...)

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea si audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării (...)"

A. Asupra admisibilitătii

104. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că aceasta nu este afectată de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, o declară admisibilă.

B. Asupra fondului

105. În ceea ce priveste absenta ascultării reclamantului de către Curtea Supremă de Justitie, Guvernul precizează că este constient de jurisprudenta Curtii pornind de la Cauza Constantinescu împotriva României (nr. 28.871/95, CEDO2000-VIII)si atrage atentia asupra modificării CPP (paragraful 45 de mai sus). În ceea ce priveste faptul că aceeasi Curte de Casatie nu a audiat direct martorii acuzării si pe cei ai apărării, Guvernul observă că acesti martori fuseseră audiati în primă instantă si că partea interesată nu a solicitat din partea Curtii de Casatie să îi audieze din nou si consideră că solutia de condamnare a reclamantului nu se întemeia exclusiv sau într-un mod determinant pe aceste mărturii, ci pe ansamblul dosarului.

106. Reclamantul face trimitere la hotărârea Constantinescu citată anterior si subliniază caracterul similar al capătului de cerere întemeiat, în spetă, pe absenta ascultării sale de către Curtea de Casatie, în conditiile în care s-a declarat nevinovat si a fost achitat în primă instantă. În ceea ce priveste faptul că a fost condamnat de Curtea de Casatie fără ca aceasta să asculte martorii si, în special, pe C.J., care l-a denuntat, reclamantul face referire la Cauza Ekbatani împotriva Suediei (Hotărârea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, p. 14, §32), subliniind că instanta care statuează în ultimă instantă asupra chestiunilor de fapt si de drept are obligatia să asculte reclamantul. Pe de altă parte, reclamantul sustine că a fost achitat în primă instantă, că sedinta de judecată din 10 iunie 2004 s-a referit exclusiv la admisibilitatea recursului parchetului si că era de datoria Curtii de Casatie să respecte cerintele procesului echitabil si să procedeze la o nouă audiere a martorilor, dacă ar fi decis, după audierea în cauză, să caseze hotărârea de achitare si să pronunte o decizie pe fondul cauzei, fără a retrimite dosarul pentru o nouă judecată în primă instantă.


107. Curtea reaminteste că a statuat deja că solutia de condamnare a unui acuzat pentru prima oară în ultimă instantă doar de către o instantă care, fără să îl audieze, a fost învestită să judece cauza în discutie, în fapt si în drept, si a analizat problematica vinovătiei sau nevinovătiei părtii interesate care sustine că nu a comis fapta considerată infractiune penală, încalcă echitatea procedurii garantate de art. 6 § 1 din Conventie (vezi, printre altele, Ekbatani împotriva Suediei, Hotărârea din 26 mai 1988, seria A nr. 134, § 32; Constantinescu, citată anterior, §§ 59-61; si Mircea împotriva României, nr. 41.250/02, § 48 si următoarele, 29 martie 2007).

108. După ce a analizat toate elementele care i-au fost supuse atentiei, Curtea consideră, alături de părti, că situatia în spetă este similară. Într-adevăr, prin Decizia sa din 18 iunie 2004, Curtea de Casatie l-a condamnat pe reclamant fără să îl audieze, desi a judecat cauza în fapt si în drept si a casat hotărârea de achitare pronuntată în primă instantă de Curtea de Apel Bucuresti. În acest sens, pentru respectarea garantiilor de echitate a procedurii, Curtea de Casatie ar fi trebuit să îl audieze pe reclamantul prezent în timpul dezbaterilor, luând măsuri pozitive în acest scop, sau să se asigure, dacă era cazul, că acesta renuntase la acest drept în mod neechivoc si că o astfel de renuntare era însotită de garantiile necesare si nu afecta niciun interes public (vezi, mutatis mutandis, Constantinescu, citată anterior, § 59, si Botten împotriva Norvegiei, Hotărârea din 9 februarie 1996, Culegere 1996-1, § 53). Or, Curtea observă că Guvernul nu sustine că ar fi existat o renuntare din partea reclamantului la dreptul său de a fi audiat personal. În plus, exprimându-si satisfactia fată de modificările CPP prezentate de Guvern, care prevăd ca instantele care statuează asupra recursului trebuie să audieze acuzatul într-o astfel de situatie, Curtea observă că aceste modificări au intrat în vigoare la data de 6 septembrie 2006, adică după decizia pronuntată în spetă de Curtea de Casatie.

109. Prin urmare, Curtea apreciază că, având în vedere natura chestiunilor pe care Curtea de Casatie ar fi trebuit să le analizeze, condamnarea reclamantului pronuntată fără ca el să fie audiat personal si, mai mult, după o hotărâre de achitare pronuntată în primă instantă, este contrară cerintelor unui proces echitabil.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Conventie.

110. Tinând cont de constatarea încălcării dreptului reclamantului la un proces echitabil, Curtea apreciază că nu este necesar să mai analizeze pe fond celelalte capete de cerere invocate de partea interesată si care se referă toate la procedura în fata Curtii de Casatie (vezi, printre altele, Mircea, citată anterior, § 55, si Muttilainen împotriva Finlandei, nr. 8.358/02, § 28, 22 mai2007).

IV. Asupra pretinselor încălcări ale art. 8 din Conventie

111. Reclamantul invocă mai multe încălcări ale dreptului său la respectarea vietii private si de familie, care decurg din interceptarea convorbirilor sale telefonice si supravegherea sa ilegală de către serviciile speciale în perioada 15-23 iulie 2002, din suspendarea sa din functia de politist în temeiul art. 65 din Legea nr. 360/2002 si din faptul că, în urma Deciziei Curtii de Casatie din 18 iunie 2004, i s-a interzis în mod automat exercitarea drepturilor sale părintesti asupra copilului său minor în timpul executării pedepsei cu închisoarea. El invocă art. 8 din Conventie, care prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului său si a corespondentei sale.

2. Nu este admis amestecul unei autorităti publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege si dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea natională, siguranta publică, bunăstarea economică a tării,

apărarea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sănătătii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertătilor altora."

A. Asupra pretinsei încălcări rezultând din interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice si din supravegherea sa de către serviciile speciale

1. Interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice

a) Asupra admisibilitătii

112. Părtile nu au prezentat observatii în acest sens.

113. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.

b) Asupra fondului

(i) Argumentele părtilor

114. Reclamantul consideră că interceptarea si înregistrarea convorbirilor sale telefonice de către serviciile speciale în temeiul autorizatiilor procurorului din 15 si 18 iulie 2002 constituie o ingerintă care nu este prevăzută de lege în sensul art. 8 § 2 din Conventie. În acest sens, el invocă lipsa de precizie a art. 911-914 din CPP, astfel cum erau redactate la data evenimentelor. În orice caz, el contestă necesitatea ingerintei, considerând că garantiile prevăzute la data respectivă de CPP în materie erau insuficiente. În mod special, el arată că procurorul militar care a autorizat ingerinta nu oferea garantii de independentă si de impartialitate, că CPP nu prevedea controlul autorizatiei în cauză si că nu exista posibilitatea ca acuzatul să consulte acea parte a înregistrărilor neinclusă în procesul-verbal care consemna conversatiile considerate relevante de către instantă si nici obligatia autoritătilor de a informa, înainte de încheierea urmăririi penale, persoana care făcuse obiectul unei măsuri de interceptare, spre deosebire de ceea ce prevedeau art. 912 a|in. 4 sj art. 913 a|jn. 6 după modificarea CPP din 2003 (vezi Dumitru Popescu, citată anterior, § 45).

115. În ceea ce priveste lipsa de necesitate a ingerintei, reclamantul subliniază că autorizatia procurorului din 15 iulie 2002 nu preciza cu exactitate posturile telefonice supuse interceptării convorbirilor telefonice, deoarece continea expresia „de asemenea", si că cele două autorizatii din 15 si 18 iulie 2002 nu justificau necesitatea ingerintei în raport cu alte mijloace pe care parchetul le-ar fi putut utiliza. El consideră că autoritătile puteau, în acest mod, să asculte mai multe posturi telefonice pe care le folosea el sau familia lui. Sustinând că a fost condamnat în baza conversatiei telefonice din 17 iulie 2002, a cărei interceptare în baza autorizatiei din 15 iulie 2002 sustine că este ilegală, el arată că a invocat în mai multe rânduri, dar fără succes, caracterul abuziv al interceptării acestor conversatii (paragrafele 23 si 31 in fine, de mai sus).

116. Guvernul sustine că ingerinta în discutie era prevăzută de lege, si anume de art. 911-914 din CPP, si că aceste prevederi contin garantii suficiente în ceea ce priveste natura, amploarea si durata măsurilor de interceptare, motivele necesare pentru a permite astfel de măsuri si autoritătile competente să le dispună, să le execute si să le controleze, si mentionează tipul de recurs ce exista în dreptul intern, modul de consemnare a continutului conversatiilor si posibilitatea de a verifica mijlocul de probă respectiv. Guvernul consideră că, în spetă, ingerinta era necesară, interceptarea convorbirilor telefonice fiind realizată în scopul prevenirii si pedepsirii infractiunilor, si că era, de asemenea, proportională cu scopul legitim urmărit, având în vedere că autoritătile nu ar fi putut obtine informatiile respective prin mijloace mai putin restrictive ale dreptului reclamantului la respectarea vietii sale private.

(ii) Aprecierea Curtii

a) Asupra existentei unei ingerinte

117. Convorbirile telefonice fiind cuprinse în notiunile de „viată privată" si „corespondentă" în sensul art. 8 § 1 mentionat mai sus, interceptarea lor, memorarea datelor astfel obtinute si


eventuala lor utilizare în cadrul urmăririi penale îndreptate împotriva reclamantului reprezintă o „ingerintă a unei autorităti publice" în exercitarea dreptului pe care îl garanta art. 8 (vezi, printre altele, hotărârile Malone împotriva Regatului Unit din 2 august 1984, seria A nr. 82, p. 30, § 64; Kruslin împotriva Frantei si Huvig împotriva Frantei din 24 aprilie 1990, seria A nr. 176-Âsi 176-B, p. 20, § 26, si p. 52, § 25, Halford împotriva Regatului Unit din 25 iunie 1997, Culegere 1997-111, pp. 1016- 1017, § 48). De altfel, acest aspect nu a generat controverse în spetă.

P) Asupra justificării ingerintei

- Ingerinta era „prevăzută de lege"?

118. În acest sens trebuie amintit că expresia „prevăzută de lege" presupune nu numai respectarea dreptului intern, ci se referă si la calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu principiul suprematiei dreptului (Khan împotriva Regatului Unit, nr. 35.394/97, § 26, CEDO 2000-V). În contextul supravegherii secrete exercitate de autoritătile publice, dreptul intern trebuie să ofere o protectie împotriva ingerintei arbitrare în exercitarea dreptului unui individ protejat prin art. 8. Mai mult decât atât, legea trebuie să utilizeze termeni suficient de clari pentru a le indica indivizilor în mod suficient în ce circumstante si în ce conditii abilitează autoritătile publice să ia astfel de măsuri secrete [Malone, citată anterior, § 67; Weber si Saravia împotriva Germaniei (dec), nr. 54.934/00, § 93, CEDO 2006-...]. Dacă nu putem niciodată, indiferent care ar fi sistemul, să îndepărtăm complet eventualitatea actiunii ilegale a unui functionar necinstit, neglijent sau cu exces de zel, atunci probabilitatea unei astfel de actiuni si garantiile oferite pentru a se proteja împotriva sa sunt cele care contează în scopul controlului efectuat de Curte în spetă (Klass si altii împotriva Germaniei, Hotărârea din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28, §59). „

119. În spetă, Curtea observă că părtile sunt ambele de acord cu faptul că temeiul legal al ingerintei era constituit de art. 911-914 din CPP, reclamantul contestând caracterul „previzibil" al prevederilor legale în discutie si, în special, lipsa, la data evenimentelor, a unor garantii suficiente împotriva arbitrarului.

120. Curtea reaminteste că a analizat deja prevederile legale în materie de interceptare a convorbirilor telefonice în vigoare în România înainte de modificarea CPP prin Legea nr. 281/2003 într-o cauză în care a constatat că analiza detaliată a cerintelor legislatiei românesti aplicabile si a obstacolelor de fapt întâlnite eventual de orice persoană care se consideră lezată printr-o măsură de interceptare a convorbirilor sale dezvăluie insuficiente incompatibile cu gradul minim de protectie cerut de suprematia dreptului într-o societate democratică (Dumitru Popescu, citată anterior, § 69 in fine si următoarele). Cu toate acestea, este important să observăm că, în cauza de fată, analiza Curtii s-a referit în acelasi timp la prevederile relevante din Legea nr. 51/1991 privind siguranta natională, punerea sub ascultare în spetă fiind întemeiată pe art. 13 din această lege si pe articolele mentionate mai sus din CPP, care constituiau dreptul comun în materie si completau Legea nr. 51/1991 citată anterior. Prin urmare, Curtea consideră necesar în spetă să analizeze mai jos existenta garantiilor impuse de articolul 8 § 2 din Conventie exclusiv în lumina art. 911-914 din CPP.

121. Ca măsuri de protectie minime, necesare pentru a evita abuzurile, care trebuie să figureze în lege, jurisprudenta Curtii mentionează: definirea categoriilor de persoane susceptibile să fie puse sub ascultare judiciară; natura infractiunilor care o pot ocaziona; stabilirea unei limite pentru durata executării măsurii; conditiile de întocmire a proceselor-verbale de sinteză care consemnează conversatiile interceptate; măsurile de precautie ce trebuie luate pentru a comunica înregistrările efectuate, intacte si complete, în vederea eventualului control de către judecător si de către apărare; circumstantele în care poate sau trebuie să se facă stergerea sau distrugerea benzilor respective, în special după o neîncepere a urmăririi sau după o punere în libertate (Valenzuela Contreras împotriva Spaniei, Hotărârea din 30 iulie 1998, Culegere 1998-V, § 46 in fine, p. 1925). De asemenea, trebuie luate în considerare si alte garantii, precum cea care prevede că măsura trebuie să fie autorizată si că punerea sa în aplicare trebuie să fie controlată de către o autoritate independentă, în special de către un magistrat (Kruslin, citată anterior, § 34, si Dumitru Popescu, citată anterior, § 70-77).

122. Curtea observă mai întâi că la data evenimentelor procurorul competent putea autoriza interceptarea si înregistrarea convorbirilor telefonice dacă, în prezenta unor indicii convingătoare privind pregătirea sau comiterea unei infractiuni pentru care are loc o urmărire penală ex officio, această măsură părea „utilă" aflării adevărului (art. 911 din CPP). Ea observă că în dreptul român, pentru majoritatea infractiunilor, în ciuda gravitătii lor, urmărirea penală se declansează ex officio, cu exceptia celor pentru care CPP prevede necesitatea unei plângeri penale prealabile a victimei sau a sesizării sau acordului unei autorităti competente (infractiuni comise de membrii Guvernului, anumite infractiuni referitoare la disciplina militară etc). Îndeosebi, Curtea observă că măsura în discutie era de competenta exclusivă a procurorului si că, în spetă, procurorul care autorizase interceptarea convorbirilor telefonice utilizate ulterior ca mijloace de probă a redactat si rechizitoriul de trimitere în judecată a reclamantului. Era vorba, în mod cert, de o măsură care aducea o gravă atingere dreptului la respectarea vietii private a particularilor si care era lăsată la discretia procurorului. Or, Curtea reaminteste că a constatat deja lipsa de independentă a procurorilor români care, actionând în calitate de magistrati ai Ministerului Public, nu îndeplineau cerinta de independentă fată de Executiv (Dumitru Popescu, citată anterior, § 71).

123. Curtea mai reaminteste că a constatat absenta, la data evenimentelor, a oricărui control a priori al autorizatiei procurorului din partea unui judecător sau a unei alte autorităti independente, precum si a oricărui control a posteriori a temeiniciei autorizatiei respective (Dumitru Popescu, citată anterior, §§ 72-76). Aceasta observă că Guvernul nu a prezentat niciun element susceptibil să o conducă la o concluzie diferită în spetă. În acest sens trebuie mentionat că, după ce au apreciat, într-o primă fază, că reclamantul nici măcar nu era victima unei ingerinte rezultând din interceptarea convorbirilor sale telefonice, instantele interne nu au răspuns în niciun mod la argumentele acestuia referitoare, printre altele, la ilegalitatea ingerintei respective (paragrafele 23 si 33 de mai sus).

124. În continuare, Curtea constată că CPP nu obliga procurorul să precizeze în autorizatie numerele de telefon puse sub ascultare, care nu trebuiau să figureze decât în procesele-verbale redactate după înregistrarea convorbirilor telefonice (Dumitru Popescu, citată anterior, §§ 44 si 78). În spetă, aceasta observă că Autorizatia din 15 iulie 2002, desi făcea referire la interceptarea convorbirilor telefonice ale reclamantului, ale lui R.P si C.J., dispunea punerea sub ascultare „de asemenea" a telefoanelor mobile ale acestora, astfel încât obiectul autorizatiei nu era clar delimitat. În fine, Curtea observă că la data evenimentelor art. 911-914 din CPP nu contineau nicio precizare referitoare la circumstantele în care informatiile obtinute prin ascultări telefonice puteau fi distruse (Dumitru Popescu, citată anterior, § 79, si Kruslin, citată anterior, § 35).

125. Constatând mai sus absenta, la data evenimentelor, în prevederile interne relevante a mai multor garantii minime necesare pentru a evita abuzurile autoritătilor într-o problemă atât de sensibilă cum este cea a ascultărilor telefonice, Curtea consideră că nu este necesar să analizeze respectarea celorlalte măsuri de protectie pentru a constata că prevederile în discutie prezentau carente incompatibile cu gradul minim de protectie cerut de suprematia dreptului într-o societate democratică. Desigur, aceste prevederi au fost modificate în special prin Legea nr. 281/2003 în scopul de a prevedea numeroase garantii în materie de interceptare si de transcriere a convorbirilor, de arhivare a datelor relevante si de distrugere a celor care sunt lipsite de relevantă (Dumitru Popescu, citată anterior, §§ 45-46 si 82), însă acest nou cadru legislativ, ulterior faptelor în spetă, nu poate influenta concluzia Curtii în cauza de fată.

126. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 8 din Conventie. 2. Supravegherea de către serviciile speciale

a) Argumentele părtilor

127. Reclamantul consideră că supravegherea secretă de către serviciile speciale al căror obiect l-a făcut în data de 22 si 23 iulie 2002 constituie o ingerintă în dreptul la respectarea vietii sale private si sustine că această măsură nu avea temei legal, remarcând că nici procurorul, la data de 22 iulie 2002, nici Guvernul în observatiile sale nu indică vreunul. În ceea ce priveste înregistrarea de imagini prevăzută de art. 915 din CPP ia care face trimitere Guvernul, el constată că acestea nu au existat în spetă, având în vedere că autoritătile nu i-au specificat vreodată existenta unor astfel de înregistrări.

128. În observatiile sale, Guvernul prezintă simultan argumentele sale privind înregistrarea convorbirilor telefonice si înregistrarea de imagini, fără a contesta existenta unei ingerinte sau a oferi detalii legate de eventualele fotografii cu reclamantul făcute de autorităti. În ceea ce priveste supravegherea părtii interesate, el consideră că obtinerea de imagini presupunea supravegherea activitătilor reclamantului si că cererea parchetului din 22 iulie 2002 se baza implicit pe autorizatia din 15 iulie 2002 privind înregistrarea de imagini. El observă că reclamantul nu a fost supravegheat în ziua de 23 iulie 2002, deoarece în acea zi serviciile speciale au organizat prinderea în flagrant delict a lui R.P în sfârsit, în ceea ce priveste legalitatea si proportionalitatea ingerintei, Guvernul face trimitere la argumentele prezentate anterior privind punerea sub ascultare.

b) Aprecierea Curtii

129. „Viata privată" este o notiune largă care nu se pretează unei definitii exhaustive. Această prevedere protejează, printre altele, dreptul la identitatea si la dezvoltarea personală, precum si dreptul oricărui individ de a lega si de a dezvolta relatii cu semenii si cu lumea exterioară. Există asadar o zonă de interactiune între individ si ceilalti care, chiar într-un context public, poate intra în sfera „vietii private". În acest sens, în Hotărârea P.G. si J.H. împotriva Regatului Unit (nr. 44.787/98, § 57, CEDO 2001-IX), Curtea a mai observat si următoarele:

„Un anumit număr de elemente sunt luate în considerare atunci când trebuie să se stabilească dacă viata privată a unei persoane este atinsă de măsuri luate în afara domiciliului său sau a spatiilor sale private. Deoarece în anumite ocazii oamenii desfăsoară cu bună stiintă sau intentionat activităti care sunt sau pot fi înregistrate sau raportate public, ceea ce un individ este îndreptătit în mod rezonabil să se astepte în ceea ce priveste respectarea vietii sale private poate constitui un factor important, desi nu neapărat decisiv. O persoană care merge pe stradă va fi desigur văzută de orice altă persoană aflată si ea în acelasi loc. Observarea acestei scene publice prin mijloace tehnice (de exemplu un agent de securitate care supraveghează cu ajutorul unui sistem de televiziune cu circuit închis) are un caracter similar. În schimb, realizarea unei înregistrări sistematice sau permanente a unor astfel de elemente care apartin domeniului public poate conduce la aprecieri vizând viata privată."

130. Supravegherea faptelor si gesturilor unei persoane într-un loc public prin intermediul unui dispozitiv de fotografiere care nu memorează datele vizuale nu constituie, în sine, o formă de ingerintă în viata privată (vezi, de exemplu, Herbecq si altii împotriva Belgiei, cererile nr. 32.200/96 si 32.201/96, Decizia Comisiei din 14 ianuarie 1998, DR 92-Â, p. 92). În schimb, culegerea sistematică de astfel de date si memorarea lor pot ridica probleme referitoare la viata privată (vezi, de exemplu, hotărârile Rotaru împotriva României [MC], nr. 28.341/95, §§43_44, CEDO 2000-V si Amann împotriva Elvetiei [MC] nr. 27.798/95, §§ 65-67, CEDO 2000-II). Pe de altă parte, după analiza mijloacelor legislative si jurisdictionale puse la dispozitia unui reclamant, Curtea a constatat respectarea de către autorităti a obligatiilor lor pozitive care decurg din respectarea efectivă a vietii private într-o cauză în care partea interesată a făcut obiectul unei supravegheri vizuale, care includea si efectuarea de fotografii si imagini video de către detectivi particulari angajati de o companie de asigurări [Verliere împotriva Elvetiei (dec), nr. 41.593/98, CEDO 2001-VII].

131. În spetă, Curtea observă că efectuarea si înregistrarea de imagini cu reclamantul au fost autorizate de către un procuror la data de 15 iulie 2002 si că, ulterior, parchetul a solicitat asistenta serviciilor speciale pentru supravegherea activitătilor părtii interesate în zilele de 22 si 23 iulie 2002, indicând numărul de înmatriculare al masinii acestuia. Părtile au convenit că reclamantul a fost supravegheat cel putin în ziua de 22 iulie 2002. Dacă Guvernul precizează că această supraveghere a avut drept scop obtinerea de imagini, reclamantul a atras atentia că nu au existat înregistrări de imagini si sustine că a avut loc o ingerintă în dreptul la respectarea vietii sale private prin simplul fapt al supravegherii sale de către serviciile speciale.

132. Curtea constată că operatiunile de supraveghere vizau observarea activitătilor reclamantului si ale lui R.P. si, eventual, înregistrarea foto si video a acestora (paragraful 9 de mai sus). Pe de altă parte, trebuie mentionat că părtile nu au oferit niciun element care să dea de înteles că activitătile supravegheate s-au desfăsurat în altă parte decât în locuri accesibile publicului. Luând act de pozitia Guvernului, Curtea nu poate neglija observatia reclamantului relativ la inexistenta unei înregistrări de imagini în privinta sa, având în vedere că partea interesată a avut acces la întregul dosar penal, si apreciază că nu este cazul să speculeze asupra acestei chestiuni. În orice caz, Curtea constată că plângerea reclamantului se referă la supravegherea de către serviciile speciale care ar constitui, în sine, o ingerintă în dreptul la respectarea vietii sale private. Or, făcând trimitere la jurisprudenta citată anterior si la circumstantele spetei, Curtea apreciază că simpla supraveghere a activitătilor reclamantului care s-au desfăsurat în public, pe o scurtă durată de timp, fără ca autoritătile să înregistreze si să memoreze datele vizuale observate, nu poate constitui prin ea însăsi o formă de ingerintă în viata privată.

133. Rezultă că acest capăt de cerere trebuie respins ca vădit neîntemeiat, în conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

B. Asupra pretinsei încălcări rezultând din suspendarea reclamantului din functia sa de ofiter de politie

134. Guvernul sustine în primul rând că suspendarea din functie nu intră în sfera de aplicare a art. 8 din Conventie, care nu trebuie să se aplice ratione materiae în spetă. În subsidiar, acesta consideră că măsura în cauză era prevăzută de lege, si anume de art. 65 din Legea nr. 360/2002, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 89/2003, si că urmărea scopul legitim de a proteja institutia politiei împotriva pericolului de continuare de către partea interesată a activitătii infractionale de care era acuzată. Pe de altă parte, această măsură era, de asemenea, proportională cu scopul mentionat mai sus, deoarece art. 65 citat anterior prevedea repunerea reclamantului în drepturile sale, precum si despăgubirea sa pentru prejudiciul suferit ca urmare a suspendării, în cazul unei solutii de neîncepere a urmăririi penale sau de achitare.


135. După ce a invocat initial, sub forma unui capăt de cerere, suspendarea sa din functia de politist în pofida Deciziei de achitare din 18 martie 2003, reclamantul precizează în observatiile sale că denuntă mentinerea unei astfel de măsuri chiar si după decizia citată anterior, ceea ce a avut consecinte disproportionate asupra vietii sale private. Ca răspuns la exceptia Guvernului, reclamantul face trimitere la Decizia de admisibilitate a Curtii în Cauza Karov împotriva Bulgariei (nr. 45.964/98, 1 februarie 2005). Fără a contesta temeiul legal invocat de Guvern, el atrage atentia asupra faptului că, după modificarea sa prin OUG nr. 89/2003, art. 65 din Legea nr. 360/2002 nu mai respectă cerinta de necesitate într-o societate democratică si de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul urmărit.

136. Curtea reaminteste că, desi a statuat că notiunea de „viată privată" nu exclude, în principiu, activitătile de natură profesională sau comercială, deoarece în domeniul muncii oamenii stabilesc un număr mare de relatii cu lumea exterioară (Niemietz împotriva Germaniei, Hotărârea din 16 decembrie 1992, seria A nr. 251-B, § 29), aceasta a precizat si că refuzul de angajare în functia publică nu poate să constituie, ca atare, fundamentul unei plângeri întemeiate pe Conventie (hotărârile Glasenapp împotriva Germaniei si Kosiek împotriva Germaniei din 28 august 1986, seria A nr. 104, p. 26, § 49, si, respectiv, seria A nr. 105, p. 20, § 35). Curtea a reafirmat acest principiu în Hotărârea Vogt împotriva Germaniei din 26 septembrie 1995 (seria A nr. 323, pp. 22-23, §§ 43-44). Pe de altă parte, în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei ([MC], nr. 34.369/97, § 41, CEDO 2000-IV), în care reclamantul nu fusese numit expert contabil din cauza unei condamnări anterioare, Curtea a hotărât că prin Conventie nu se garanta dreptul de a alege o anumită profesie.

137. Curtea observă că reclamantul se plânge de suspendarea sa temporară din functia de ofiter de politie în cursul unei proceduri penale în care era acuzat de fapte de luare de mită. Or, Curtea reaminteste că orice procedură penală are anumite repercusiuni asupra vietii private si de familie a individului supus acesteia, dar care nu încalcă art. 8 din Conventie dacă nu depăsesc consecintele normale si inevitabile într-o asemenea situatie [vezi, printre altele, Sannino împotriva Italiei (decizie partială), nr. 30.961/03, 24 februarie 2005]. Pe de altă parte, constatând că partea interesată nu sustine că măsura de care se plânge ar fi împiedicat-o să găsească un loc de muncă în domeniul privat, Curtea arată că prezenta cauză se distinge de aceea în care a statuat că interdictia de a ocupa un număr mare de posturi în sectorul privat aduce atingere „vietii private" (Sidabras si Dziautas împotriva Lituaniei, nr. 55.480/00 si 59.330/00, §§ 47-48, CEDO 2004-VIII) si chiar de aceea în care a admis că este posibil ca suspendarea temporară din functia de ofiter de politie, combinată cu refuzul de a accepta demisia părtii interesate, să îi fi afectat reclamantului „viata privată", însă fără a încălca art. 8 din Conventie (Karov împotriva Bulgariei, nr. 45.964/98, §§ 88-89, 16 noiembrie 2006).

138. Raportându-se exclusiv la suspendarea temporară din functia publică în urma punerii în miscare a actiunii penale împotriva reclamantului pentru fapte pe care le-ar fi comis în calitatea sa de politist, Curtea apreciază, în lumina jurisprudentei mentionate mai sus, că măsura în discutie nu poate fi analizată, în ciuda neplăcerilor pe care le-ar fi putut cauza, drept o ingerintă în dreptul părtii interesate la respectarea vietii sale private, în sensul art. 8 § 2 din Conventie.

139. Prin urmare, Curtea consideră că trebuie să admită exceptia Guvernului si să decidă că acest capăt de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei în sensul art. 35 § 3 si trebuie respins în conformitate cu art. 35 § 4.

C. Asupra interzicerii drepturilor părintesti asupra copilului său minor în timpul executării pedepsei cu închisoarea

1. Asupra admisibilitătii

140. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.

2. Asupra fondului

141. Guvernul evidentiază modificarea Codului penal prin Legea nr. 278/2006, aplicarea pedepsei accesorii constând în interdictia dreptului prevăzut de art. 64 lit. d) fiind din acel moment lăsată la aprecierea instantelor judecătoresti sesizate cu procedura penală împotriva acuzatului (paragraful 49 de mai sus), si oferă exemple din anul 2005 de aplicare de către instantele interne a Hotărârii Sabou si Pîrcalab împotriva României, pronuntată de Curte în materie (nr. 46.572/99, 28 septembrie 2004). Mai mult decât atât, Guvernul roagă Curtea să tină cont de faptul că măsura în discutie nu i-a fost aplicată reclamantului decât între 18 iunie 2004, data deciziei înaltei Curti de Casatie si Justitie, si 27 septembrie 2005, data liberării sale conditionate.

142. Făcând trimitere la Cauza Sabou si Pîrcalab, citată anterior, reclamantul a atras atentia asupra faptului că a fost condamnat prin Decizia din 18 iunie 2004, citată anterior, la o pedeapsă accesorie, aplicată în mod automat, constând în interzicerea exercitării drepturilor sale părintesti în timpul executării pedepsei cu închisoarea, desi infractiunile pentru care a fost condamnat nu aveau nicio legătură cu aspectele vizând autoritatea părintească. Pe de altă parte, considerând că durata în cauză nu este derizorie, el sustine că, în ciuda eliberării sale conditionate, niciun tribunal nu l-a exonerat până în prezent de pedepsele accesorii legate de executarea pedepsei sale.

143. În ceea ce priveste interdictia automată a exercitării drepturilor părintesti în temeiul art. 64 si 71 din Codul penal, astfel cum erau redactate la data evenimentelor, Curtea reaminteste că a statuat deja că aplicarea unei astfel de măsuri, prin efectul legii, fără ca instantele judecătoresti să controleze tipul infractiunii si interesul minorilor, nu poate răspunde unei cerinte primordiale care tine de interesele copiilor si, prin urmare, să urmărească un scop legitim, cum este protectia sănătătii, a moralei sau a educatiei minorilor. Astfel, Curtea a constatat încălcarea dreptului la respectarea vietii de familie, garantat de art. 8 din Conventie (Sabou si Pîrcalab, citată anterior, §§ 48^9).

144. Analizând elementele care i-au fost supuse atentiei, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care să poată conduce la o concluzie diferită în cazul de fată. În mod special, aceasta observă că infractiunile de luare de mită si de sustragere de documente pentru care a fost condamnat reclamantul nu aveau nicio legătură cu chestiunile referitoare la autoritatea părintească si că, în niciun moment, nu s-a sustinut o lipsă de îngrijire sau de rele tratamente din partea sa fată de copilul său minor, interdictia în discutie decurgând în mod automat si absolut din articolele mentionate mai sus din Codul penal. Mai mult decât atât, dacă exemplele de jurisprudentă oferite de Guvern si modificarea Codului penal sunt demne de remarcat, aceste elemente ulterioare faptelor relevante nu ar putea să determine Curtea să ajungă la o concluzie diferită în spetă.

145. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 8 din Conventie.

V. Asupra pretinsei încălcări a art. 3 din Protocolul nr. 1

146. Reclamantul se plânge că nu a fost în măsură să voteze la alegerile parlamentare si prezidentiale din anul 2004 din cauza condamnării sale la pedeapsa cu închisoarea însotită de pedeapsa accesorie a interdictiei dreptului de vot. Acesta invocă art. 3 din Protocolul nr. 1, care prevede următoarele:

„înaltele părti contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în conditiile în care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ."


A. Asupra admisibilitătii

147. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, îl declară admisibil.

B. Asupra fondului

148. Guvernul recunoaste că interdictia de a vota, impusă reclamantului în urma condamnării sale prin decizia înaltei Curti de Casatie si Justitie din 18 iunie 2004, a constituit o ingerintă în dreptul său prevăzut la art. 3 din Protocolul nr. 1. Cu toate acestea, Guvernul sustine că această ingerintă era prevăzută de lege, si anume de art. 64 lit. a) si art. 71 din Codul penal, si că urmărea scopurile legitime de prevenire a infractiunilor, de pedepsire a infractorilor si de respectare a statului de drept, persoanele care au încălcat regulile societătii fiind lipsite de dreptul de a-si exprima opinia asupra elaborării acestor reguli în timpul executării pedepsei lor cu închisoarea. Guvernul consideră că măsura în discutie era proportională cu scopul urmărit, deoarece nu afecta decât persoanele condamnate printr-o hotărâre definitivă, si nu pe cele aflate în stare de arest preventiv. Pe de altă parte, Guvernul face referire la un proiect din 2005 de modificare a Codului penal, care urmărea să abroge pedeapsa accesorie referitoare la interzicerea dreptului de a vota.

149. Făcând trimitere la Cauza Hirst împotriva Regatului Unit (nr. 2) [MC] (nr. 74.025/01, CEDO2005-IX), reclamantul observă că, la fel ca si interzicerea drepturilor sale părintesti, interzicerea dreptului său de vot reiese direct din art. 64 din Codul penal, pe care înalta Curte de Casatie si Justitie l-a aplicat în mod automat, fără a aprecia în niciun mod justificarea sau proportionalitatea unei astfel de măsuri. El consideră că aspectele retinute de Curte referitoare la acest articol în Cauza Sabou si Pîrcalab, citată anterior, se aplică mutatis mutandis în spetă.

150. Curtea observă că nu s-a contestat faptul că interdictia de a vota, care decurge în mod automat, din art. 64 lit. a) si art. 71 din Codul penal, ca urmare a condamnării reclamantului prin Decizia înaltei Curti de Casatie si Justitie din 18 iunie 2004, constituie o ingerintă în dreptul său garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 si că această măsură era „prevăzută de lege", si anume articolele mentionate mai sus din Codul penal. Reiterând îndoielile fată de eficienta recurgerii la interdictia de a vota pentru a atinge scopurile indicate de Guvern, Curtea admite că aceste scopuri nu pot fi calificate ca incompatibile prin ele însele cu dreptul garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 (vezi, mutatis mutandis, Hirst, citată anterior, § 75).

151. În ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Curtea reaminteste că a statuat că o restrictie globală a dreptului de vot al tuturor detinutilor condamnati care îsi execută pedeapsa, care li se aplică automat, indiferent de durata pedepsei lor si independent de natura sau de gravitatea infractiunii pe care au comis-o si de situatia lor personală, depăseste o marjă de apreciere acceptabilă, oricât de extinsă ar fi aceasta, si este incompatibilă cu art. 3 din Protocolul nr. 1 (Hirst, citată anterior, §82).

152. Analizând elementele relevante, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun element de fapt sau argument care să poată conduce la o altă concluzie în cazul de fată. Aceasta observă că art. 64 lit. a) si art. 71 din Codul penal se aplicau în mod automat imediat după condamnarea definitivă a unui inculpat la o pedeapsă cu închisoarea, indiferent de natura si de gravitatea infractiunii sau de situatia personală a părtii interesate.

153. Desigur, astfel cum a reamintit Curtea în cauza citată anterior, art. 3 din Protocolul nr. 1, care consfinteste capacitatea individului de a influenta compunerea corpului legislativ, nu exclude aplicarea unor restrictii ale drepturilor electorale unui individ care, de exemplu, a comis grave abuzuri în exercitarea functiilor publice sau al cărui comportament a amenintat să

submineze statul de drept sau fundamentele democratiei. Cu toate acestea, nu trebuie să se recurgă cu usurintă la măsura extrem de severă pe care o constituie lipsirea de dreptul de vot; pe de altă parte, principiul proportionalitătii impune existenta unei legături perceptibile si suficiente între sanctiune si comportament, precum si fată de situatia persoanei afectate. Curtea a luat notă în acest sens de recomandarea Comisiei de la Venetia, conform căreia suprimarea drepturilor politice trebuie pronuntată de o instantă judecătorească într-o hotărâre specifică, întrucât o instantă independentă, care aplică o procedură cu respectarea contradictorialitătii, oferă o garantie solidă împotriva arbitrarului (Hirst, citată anterior, § 71). Cu toate acestea, în spetă, Curtea observă că judecătorii de la înalta Curte de Casatie si Justitie, în Decizia din 18 iunie 2004, au aplicat art. 71 care făcea trimitere la art. 64 din Codul penal, aplicare la care erau obligati prin lege, fără a aprecia în niciun mod scopul legitim urmărit si, mai ales, proportionalitatea interzicerii dreptului de vot al reclamantului cu scopul respectiv. Desi o astfel de interdictie nu trebuia exclusă încă de la început în cazul unei infractiuni comise în calitate de functionar public, Curtea nu o poate accepta, având în vedere circumstantele spetei si, în special, prevederile dreptului intern, caracterul automat si nediferentiat al interdictiei si lipsa oricărei analize a proportionalitătii din partea instantelor interne datorită lipsei lor de competentă în acest domeniu.

154. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că a avut loc încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1.

VI. Asupra celorlalte pretinse încălcări

155. Invocând în esentă art. 6 § 2 si art. 8 din Conventie, reclamantul apreciază că dreptul său la prezumtia de nevinovătie a fost încălcat prin înscrierea provizorie a cercetării sale penale în cazierul judiciar. Invocând art. 7 din Conventie, el sustine că a fost condamnat cu încălcarea legii penale prin faptul că elementul material al infractiunii de luare de mită nu a existat în cazul său. Pe de altă parte, în scrisoarea din 14 februarie

2005, el invocă inechitatea procedurii în sedinta de judecată din 19 decembrie 2002 si, prin urmare, nelegalitatea arestării sale preventive ulterioare. În final, în observatiile sale din 4 martie

2006, reclamantul sustine că refuzul instantelor interne de a analiza legalitatea măsurilor de supraveghere care îl priveau putea fi interpretat ca o încălcare a art. 13 coroborat cu art. 8 din Conventie.

156. Având în vedere totalitatea elementelor aflate în posesia sa si în măsura în care este competentă să fie sesizată cu afirmatiile formulate, Curtea nu a distins nicio altă încălcare a drepturilor si libertătilor garantate de articolele Conventiei.

Rezultă că această parte a cererii este vădit neîntemeiată si trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

VII. Asupra aplicării art. 46 si 41 din Conventie A. Articolul 46

157. Conform acestei prevederi:

„1. Înaltele părti contractante se angajează să se conformeze hotărârilor definitive ale Curtii în litigiile în care ele sunt părti.

2. Hotărârea definitivă a Curtii este transmisă Comitetului Ministrilor, care supraveghează executarea ei."

158. Întemeindu-se pe Hotărârea Sejdovic împotriva Italiei [MC] (nr. 56.581/00, CEDO2006-...), reclamantul atrage atentia că, în cazul unei condamnări penale la finalul unei proceduri caracterizate prin încălcări ale cerintelor art. 6 din Conventie, Curtea a apreciat că un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea părtii interesate reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de redresare a încălcării constatate. Prin urmare, el invită Curtea să îi precizeze Guvernului că, în scopul art. 46 mentionat mai sus, acesta are datoria de a îndeplini obligatia sa de a-l repune pe reclamant, în măsura posibilului, într-o situatie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi avut loc încălcarea cerintelor Conventiei si că mijloacele alese trebuie să fie compatibile cu concluziile cuprinse în hotărârea Curtii.


159. Guvernul nu a prezentat observatii în acest sens.

160. Curtea reaminteste că, în conditiile art. 46 din Conventie, înaltele părti contractante se obligă să se conformeze hotărârilor definitive pronuntate de Curte în litigiile în care ele sunt părti, Comitetul Ministrilor fiind abilitat să supravegheze executarea acestor hotărâri. De aici rezultă în special că, atunci când Curtea constată o încălcare, statul pârât are obligatia juridică nu numai de a le plăti părtilor interesate sumele alocate cu titlu de reparatie echitabilă prevăzută de art. 41, dar si să aleagă, sub controlul Comitetului Ministrilor, măsurile generale si/sau, dacă este cazul, individuale, care trebuie incluse în ordinea sa juridică internă pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte si pentru a înlătura, în măsura posibilului, consecintele acesteia. Statul pârât rămâne liber, sub controlul Comitetului Ministrilor, să aleagă mijloacele pentru a-si respecta obligatia juridică la care se referă art. 46 din Conventie, în măsura în care aceste mijloace sunt compatibile cu concluziile cuprinse în hotărârea Curtii (vezi, mutatis mutandis, Scozzari si Giunta împotriva Italiei [MC], nr. 39.221/98 si 41.963/98, § 249,CEDO 2000-VIII).

161. În ceea ce priveste încălcarea art. 6 din Conventie constatată de Curte, în temeiul căreia reclamantul invită Curtea să aplice art. 46 din Conventie, Curtea observă că prevederile CPP au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 astfel încât, în caz de casare fără trimitere spre rejudecare, instanta de recurs trebuie să audieze inculpatul atunci când, asa cum este cazul în spetă, instanta care a statuat în primă instantă nu l-a condamnat (vezi Mircea, citată anterior, § 31). Prin urmare, Curtea nu consideră necesar să precizeze măsurile generale la nivel national care s-ar impune în cadrul executării dispozitiilor din prezenta hotărâre referitoare la art. 6 § 1 din Conventie.

162. Cu toate acestea, în măsura în care modificarea CPP citată anterior a avut loc ulterior condamnării reclamantului, Curtea reaminteste că a considerat, în mai multe cauze, că atunci când un particular, cum este cel în spetă, a fost condamnat la finalul unei proceduri caracterizate prin încălcări ale cerintelor art. 6 din Conventie, un nou proces sau o redeschidere a procedurii la cererea părtii interesate reprezintă, în principiu, un mijloc adecvat de redresare a încălcării constatate (Sejdovic, citată anterior, paragrafele 125-126, cu alte referinte). În acest sens, Curtea observă că CPP prevede posibilitatea, în anumite conditii, de a redeschide un proces penal (paragraful 47 de mai sus). Totusi, măsurile de reparatie specifice care trebuie luate, dacă este cazul, de către un stat pârât pentru a respecta obligatiile care îi apartin în temeiul Conventiei depind în mod necesar de circumstantele speciale ale cauzei si trebuie definite prin prisma hotărârii pronuntate de Curte în cauza respectivă, tinând cont, desigur, de jurisprudenta Curtii citată anterior (Sejdovic, loc. cit.).

163. În special, Curtea nu are competenta să indice modalitătile si forma unui eventual nou proces. Statul pârât rămâne liber, sub controlul Comitetului Ministrilor din cadrul Consiliului Europei, să aleagă mijloacele de a îndeplini obligatia sa de a îl repune pe reclamant, în măsura posibilului, într-o situatie echivalentă cu cea în care s-ar fi aflat dacă nu ar fi avut loc încălcarea cerintelor Conventiei [Piersack împotriva Belgiei (fostul articol 50), Hotărârea din 26 octombrie 1984, seria A nr. 85, p. 16, § 12], în măsura în care aceste mijloace sunt compatibile cu concluziile cuprinse în hotărârea Curtii si cu dreptul la apărare [Lyons si altii împotriva Regatului Unit (dec), nr. 15.227/03, CEDO 2003-IXJ.

B. Asupra art. 41

164. Conform articolului 41 din Conventie,

„în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Conventiei sau a Protocoalelor sale si dacă dreptul intern al înaltei părti contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecintelor acestei încălcări, Curtea acordă părtii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabilă."

1. Prejudiciu

165. Reclamantul solicită suma de 1.067 euro (EUR) cu titlu de daune materiale suferite datorită neplătii salariilor în perioada

suspendării sale din functia de ofiter de politie înainte de condamnarea sa definitivă din data de 18 iunie 2004. Pe de altă parte, el solicită suma de 50.000 EUR cu titlu de daune morale suferite din cauza durerii si a disperării cauzate de încălcările pretinse, din care 5.000 EUR pentru încălcarea art. 5 § 3 din Conventie ca urmare a lipsei de justificare, din partea autoritătilor, a necesitătii de a-l mentine în arest preventiv.

166. Guvernul contestă răspunderea autoritătilor în ceea ce priveste prejudiciul material pretins si consideră că reclamantul nu a dovedit existenta unei legături de cauzalitate între prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit si încălcările constatate de Curte. Acesta consideră că suma solicitată este excesivă, având în vedere jurisprudenta Curtii. Guvernul apreciază că o constatare a încălcării ar putea constitui, prin ea însăsi, o reparatie echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral în discutie.

167. Alături de Guvern, Curtea nu distinge nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins si încălcările constatate si respinge această cerere. În schimb, Curtea nu poate contesta prejudiciul moral suferit de reclamant din cauza încălcărilor multiple ale drepturilor sale garantate prin Conventie. Spre deosebire de Guvern, aceasta apreciază că simpla constatare a încălcărilor nu este suficientă pentru a le remedia. Cu toate acestea, trebuie constatat că suma solicitată de reclamant este oarecum excesivă. Prin urmare, statuând în echitate, conform art. 41 din Conventie, si tinând cont de toate circumstantele cauzei, Curtea îi alocă reclamantului suma de 12.000 EUR cu titlu de daune morale, la care se adaugă orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit.

2. Cheltuieli de judecată

168. Reclamantul mai solicită suma de 4.000 EUR pentru cheltuielile efectuate în fata instantelor interne si 1.188,74 EUR pentru cele ocazionate în fata Curtii, sume pe care le detaliază astfel:

a) 3.500 USD si 15.000.000 lei vechi românesti (ROL) pentru onorariile avocatiale din procedurile interne; el prezintă în acest sens chitantele de plată a sumelor respective, datând din lunile septembrie 2002 si noiembrie 2003;

b) 11.000.000 ROL pentru cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligat de către instantele interne; pentru cea mai mare parte a acestei sume (10.000.000 ROL), reprezentând cheltuieli de judecată care decurg din Decizia din 18 iunie 2004, el depune o somatie de plată;

c) 888,74 EUR pentru onorariile avocatiale datorate pentru observatiile transmise Curtii cu privire la art. 5 § 3 din Conventie; avocatul prezintă o conventie care cuprinde acordul reclamantului pentru ca plata sumei precizate cu acest titlu de Curte să fie efectuată direct avocatului său si depune o notă detaliată referitoare la numărul de ore facturate si la activitătile desfăsurate;

d) 300 EUR pentru diverse cheltuieli (corespondentă cu Curtea, telefon, fotocopii etc).

169. În ceea ce priveste sumele achitate pentru procedurile interne, Guvernul observă că reclamantul a depus la dosar chitante care atestă plata onorariilor avocatiale fără a depune si contractele de asistentă juridică mentionate în chitantele respective. Pe de altă parte, Guvernul constată că somatia de plată a sumei de 10.000.000 ROL în urma Deciziei din 18 iunie 2004 nu dovedeste plata efectivă a acestei sume. Referitor la cheltuielile de judecată legate de procedura în fata Curtii, Guvernul consideră, pe de o parte, făcând trimitere în acest sens la tariful practicat de anumiti avocati în cauze împotriva Bulgariei aflate pe rolul Curtii, că un tarif orar de 120 EUR este excesiv si, pe de altă parte, că suma de 300 EUR pentru diverse cheltuieli nu a fost dovedită.

170. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care s-a stabilit existenta, necesitatea si caracterul rezonabil al acestora. În ceea ce priveste cheltuielile de judecată efectuate


în procedura internă, Curtea apreciază că, dacă fată de data plătii onorariile avocatiale în discutie se referă la procedurile legate de arestarea preventivă a reclamantului si la procedura pe fond în fata înaltei Curti de Casatie si Justitie, nu este cazul să se considere că toate aceste onorarii au fost angajate în mod util „pentru a preveni sau a obtine îndreptarea" de către instantele interne a încălcărilor constatate în spetă. În ceea ce priveste cheltuielile efectuate în procedura de fată, Curtea observă că practicarea în România a unor tarife orare similare facturate de avocatul reclamantului nu este exceptională în cauzele complexe, cum este cazul de fată (vezi, mutatis mutandis, Cobzaru împotriva României, nr. 48.254/99, paragrafele 108-111, 26 iulie 2007).

171. Tinând cont de elementele aflate în posesia sa si de criteriile mentionate mai sus, Curtea consideră rezonabilă suma de 2.000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecată pentru procedurile nationale si suma de 1.000 EUR pentru procedura în fata Curtii, pe care le acordă reclamantului. Având în vedere conventia reclamantului cu avocatul său, Curtea decide că suma de 888,74 EUR îi va fi achitată direct avocatului.

3. Dobânzi moratorii

172. Curtea consideră potrivit ca rata dobânzii moratorii să se bazeze pe rata dobânzii facilitătii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveste capetele de cerere întemeiate pe art. 5 § 1 din Conventie, rezultând din detentia reclamantului în perioada 2-31 august 2002, 21 septembrie-19 noiembrie 2002 si timp de 16 ore în ziua de 27 septembrie 2005, pe art. 5 § 3, rezultând din aceea că partea interesată nu a fost adusă „de îndată" în fata unui magistrat si că a fost mentinută în detentie până la data de 11 noiembrie 2002, pe art. 6 §§ 1 si 3 si art. 8 din Conventie, din cauza punerii sub ascultare a convorbirilor telefonice ale reclamantului si a interzicerii drepturilor sale părintesti, precum si pe art. 3 din Protocolul nr. 1, si inadmisibilă în rest;

2. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 5 § 1 din Conventie;

3. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 5 § 3 din Conventie din cauza mentinerii reclamantului în detentie până la data de 11 noiembrie 2002;

4. hotărăste că nu se impune analizarea pe fond a celuilalt capăt de cerere întemeiat pe art. 5 § 3 din Conventie, conform căruia reclamantul nu a fost adus „de îndată" în fata unui magistrat;

5. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 6 § 1 din Conventie, deoarece înalta Curte de Casatie si Justitie nu l-a audiat pe reclamant în persoană;

6. hotărăste că nu se impune analizarea pe fond a celorlalte capete de cerere întemeiate pe art. 6 §§ 1 si 3 din Conventie;

7. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 8 din Conventie din cauza punerii sub ascultare a convorbirilor telefonice ale reclamantului si a interzicerii drepturilor sale părintesti;

8. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 3 din Protocolul nr. 1;

9. hotărăste

a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri conform art. 44 § 2 din Conventie, sumele de mai jos, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât, la cursul de schimb valabil la data plătii:

(i) 12.000 EUR (douăsprezece mii euro), la care se adaugă orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit, reprezentând daune morale;

(ii) 3.000 EUR (trei mii euro), la care se adaugă orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit de către reclamant, pentru cheltuielile de judecată, din care 888,74 EUR (opt sute optzeci si opt euro si saptezeci si patru centi) îi vor fi plătiti direct avocatului său;

b) ca, de la împlinirea termenului mentionat mai sus si până la efectuarea plătii, aceste sume să se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a facilitătii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;

10. respinge cererea de reparatie echitabilă în rest.

Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 1 iulie 2008 în conformitate cu art. 77 paragrafele 2 si 3 din Regulament.

 

Josep Casadevall,

presedinte

Santiago Quesada,

grefier

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.