MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 484/2009

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

PARTEA I

Anul 177 (XXI) - Nr. 484            LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE            Luni, 13 iulie 2009

 

SUMAR

 

LEGI SI DECRETE

 

255. - Lege privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea si completarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea productiei de apă grea în vederea punerii în functiune si pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viată a unitătilor 3 si 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă

 

1.136. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea si completarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea productiei de apă grea în vederea punerii în functiune si pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viată a unitătilor 3 si 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă

 

258. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare

 

1.139. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare

 

259. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar

 

1.140. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar

 

260. - Lege pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar

 

1.141. - Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

            112. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul administratiei si internelor, pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării si prognozei nr. 188/2002 privind acordarea titlului de parc industrial societătii-administrator Societatea Comercială „Moreni Parc Industrial” - S.A.

 

            147. - Ordin al presedintelui Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare

 

            891/443/777. - Ordin al ministrului mediului, al ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale si al ministrului sănătătii privind modificarea anexei nr. 5 la Procedura natională de omologare a produselor de protectie a plantelor care contin substante active notificate si pentru care nu s-a luat încă o decizie de includere în lista cu substante active autorizate în Uniunea Europeană, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale, al ministrului sănătătii si al ministrului mediului si gospodăririi apelor nr. 134/197/412/2006, si a anexei nr. 8 la Regulamentul privind organizarea si functionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăsămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăsămintelor autorizate, cu mentiunea RO-ÎNGRĂSĂMÂNT, pentru utilizarea si comercializarea în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor si mediului si al ministrului sănătătii nr. 6/22/2004

 

ACTE ALE CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

            Hotărârea din 3 martie 2009 în Cauza Băcanu si Societatea Comercială „R” - S.A. împotriva României


 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea si completarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea productiei de apă grea în vederea punerii în functiune si pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viată a unitătilor 3 si 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 30 din 25 martie 2009 pentru modificarea si completarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea productiei de apă grea în vederea punerii în functiune si pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viată a unitătilor 3 si 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 3 aprilie 2009.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU PERES

 

Bucuresti, 7 iulie 2009.

Nr. 255.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea si completarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea productiei de apă grea în vederea punerii în functiune si pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viată a unitătilor 3 si 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea si completarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea productiei de apă grea în vederea punerii în functiune si pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viată a unitătilor 3 si 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 iulie 2009.

Nr. 1.136.

 


PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 223 din 30 decembrie 2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008, cu modificările ulterioare.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU PERES

 

Bucuresti, 7 iulie 2009.

Nr. 258.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 223/2008 privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 iulie 2009.

Nr. 1.139.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 31 din 1 aprilie 2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 1 aprilie 2009.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU PERES

 

Bucuresti, 7 iulie 2009.

Nr. 259.


 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 31/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 iulie 2009.

Nr. 1.140.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 35 din 11 aprilie 2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, cu următoarele modificări si completări:

1. La articolul I punctul 1, alineatul (1) al articolului 1 se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Personalul de specialitate care are si îndeplineste efectiv atributii în cadrul structurilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistentei financiare comunitare acordate României prin instrumentele de preaderare PHARE, ISPA si SAPARD, prin instrumente financiare provizorii Facilitatea de tranzitie, Facilitatea Schengen, prin Fondul European pentru Garantare în Agricultură, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, Fondul European pentru Pescuit, prin fondurile structurale si de coeziune, Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European si Contributia financiară elvetiană pentru coeziunea Uniunii Europene este constituit din personal contractual sau, după caz, functionari publici.”

2. La articolul I punctul 2, după alineatul (1) al articolului 2 se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Pentru personalul din cadrul Autoritătii de Audit criteriile pentru majorarea salariilor cu până la 75% se aprobă prin hotărâre a plenului Curtii de Conturi, la propunerea presedintelui Autoritătii de Audit. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

3. La articolul IV, punctul 1 se modifică si va avea următorul cuprins:

„1. La articolul 10, alineatele (1) si (3) se modifică si vor avea următorul cuprins:

«Art. 10. - (1) Încadrarea specialistilor în managementul de proiect se face pe functii publice sau contractuale, după caz, tinându-se cont de conditiile locale concrete, atât la nivelul structurilor autoritătilor administratiei publice locale, cât si la nivelul institutiilor si serviciilor de sub autoritatea sau subordinea acestora.

(3) Pentru activitatea desfăsurată, specialistii pregătiti în managementul de proiect cu finantare internatională, prevăzuti la alin. (1), beneficiază de salarii de bază corespunzătoare functiilor în care sunt încadrati, precum si de o majorare cu până la 75% a salariilor de bază, în functie de îndeplinirea criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.»“

4. La articolul IX punctul 1, articolul 27 se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 27. - Presedintele, vicepresedintele si membrii comisiilor pentru protectia copilului, precum si secretarul acestor comisii, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizatie de sedintă al cărei cuantum se stabileste prin hotărâre a consiliului judetean sau prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si nu poate depăsi 1% din indemnizatia presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului de sector.”

5. Articolul XII se abrogă.

6. La articolul XXII, articolul 42 se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 42. - Presedintele, vicepresedintele si membrii comisiilor pentru protectia copilului, precum si secretarul acestor comisii, constituite potrivit legii, au dreptul la o indemnizatie de sedintă al cărei cuantum se stabileste prin hotărâre a consiliului judetean sau prin hotărâre a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti si nu poate depăsi 1% din indemnizatia presedintelui consiliului judetean, respectiv a primarului de sector.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

p. PRESEDINTELE SENATULUI,

ALEXANDRU PERES

 

Bucuresti, 7 iulie 2009.

Nr. 260.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) si ale art. 100 alin. (1) din Constitutia României, republicată,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar si se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 iulie 2009.

Nr. 1.141.

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării si prognozei nr. 188/2002 privind acordarea titlului de parc industrial societătii-administrator Societatea Comercială „M ore ni Parc Industrial” - S.A.

 

Având în vedere prevederile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 221/2008 pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administratiei publice centrale, aprobată prin Legea nr. 186/2009, ale anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică si efectivele Ministerului Administratiei si Internelor, cu modificările si completările ulterioare, ale art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea si functionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (2) din Instructiunile de acordare si anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării si prognozei nr. 264/2002,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul administratiei si internelor, emite următorul ordin:

Art. I. - Articolul 2 din Ordinul ministrului dezvoltării si prognozei nr. 188/2002 privind acordarea titlului de parc industrial societătii-administrator Societatea Comercială „Moreni Parc Industrial” - SA, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 12 august 2002, se modifică si va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Terenul pentru care se acordă prezentul titlu de parc industrial are următoarele caracteristici:

a) este situat în municipiul Moreni, judetul Dâmbovita;

b) are o suprafată de 24,7115 ha.

(2) Perimetrul parcului industrial este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul administratiei si internelor,

Dan Nica

 

Bucuresti, 15 iunie 2009.

Nr. 112.

 

ANEXĂ*)

(Anexa la Ordinul nr. 188/2002)

 

PLAN DE AMPLASĂRI - PARC INDUSTRL4L MORENI

 


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 

AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE


 

ORDIN

privind aprobarea unor licente de concesiune pentru explorare

 

Având în vedere art. 15 alin. (1) si art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările si completările ulterioare, în temeiul art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2003 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale,

presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.198/2009 privind explorarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Mălăiesti, judetul Prahova, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Euro Construct Trading '98” - S.R.L., cu sediul în municipiul Bucuresti, în calitate de concesionar.

Art. 2. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.199/2009 privind explorarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Moldovenesti Sud-Est-Plăiesti, judetul Cluj, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Transilvania Impact Import Export” - S.R.L., cu sediul în municipiul Turda, judetul Cluj, în calitate de concesionar.

Art. 3. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.200/2009 privind explorarea resurselor de diabaz din perimetrul Moldovenesti Sud-Vest, judetul Cluj, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Transilvania Impact Import Export” - S.R.L., cu sediul în municipiul Turda, judetul Cluj, în calitate de concesionar.

Art. 4. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.201/2009 privind explorarea resurselor de lignit din perimetrul Podu de Sus, judetul Arges, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Corn Euroextract DC” - S.R.L., cu sediul în comuna Godeni, judetul Arges, în calitate de concesionar.

Art. 5. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.202/2009 privind explorarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Potlogi-Cărpenis, judetul Dâmbovita, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Vultur Activ Trans” -S.R.L., cu sediul în municipiul Bucuresti, în calitate de concesionar.

Art. 6. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.203/2009 privind explorarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Alterego Episcopia Crisul Mic, judetul Bihor, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Alterego Constructii” - S.R.L., cu sediul în municipiul Oradea, judetul Bihor, în calitate de concesionar.

Art. 7. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.204/2009 privind explorarea resurselor de granodiorit din perimetrul Ezeris Nord, judetul Caras-Severin, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Biharia Minerale” - S.R.L, cu sediul în satul Bălata, comuna Soimus, judetul Hunedoara, în calitate de concesionar.

Art. 8. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.205/2009 privind explorarea resurselor de nisip si pietris din perimetrul Turdas Luncă, judetul Hunedoara, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Agro Company Agregate” - S.R.L., cu sediul în municipiul Deva, judetul Hunedoara, în calitate de concesionar.

Art. 9. - Se aprobă Licenta de concesiune nr. 12.206/2009 privind explorarea resurselor de apă minerală naturală din perimetrul Runcu, judetul Hunedoara, încheiată între Agentia Natională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, si Societatea Comercială „Quasar” - S.A., cu sediul în municipiul Deva, judetul Hunedoara, în calitate de concesionar.

Art. 10. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale,

Gelu-Agafiel Mărăcineanu

 

Bucuresti, 7 iulie 2009.

Nr. 147.

 


MINISTERUL MEDIULUI

Nr. 891 din 16 iunie 2009

MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR SI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. 443 din 3 iulie 2009

MINISTERUL SĂNĂTĂTII

Nr. 777 din 18 iunie 2009

 

ORDIN

privind modificarea anexei nr. 5 la Procedura natională de omologare a produselor de protectie a plantelor care contin substante active notificate si pentru care nu s-a luat încă o decizie de includere în lista cu substante active autorizate în Uniunea Europeană, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale, al ministrului sănătătii si al ministrului mediului si gospodăririi apelor nr. 134/197/412/2006, si a anexei nr. 8 la Regulamentul privind organizarea si functionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăsămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăsămintelor autorizate, cu mentiunea RO-ÎNGRĂSĂMÂNT, pentru utilizarea si comercializarea în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor si mediului si al ministrului sănătătii nr. 6/22/2004

 

Având în vedere Memorandumul privind „Reducerea numărului de taxe si tarife, începând cu cele ale căror costuri de administrare sunt superioare încasărilor efectuate”,

văzând Referatul de aprobare nr. 61.253 din 16 iunie 2009 al Directiei generale protectia mediului si dezvoltare durabilă, în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 57/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Mediului, al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.718/2008 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 7 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor si Dezvoltării Rurale,

ministrul mediului, ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale si ministrul sănătătii emit prezentul ordin.

Art. I. - Anexa nr. 5 la Procedura natională de omologare a produselor de protectie a plantelor care contin substante active notificate si pentru care nu s-a luat încă o decizie de includere în lista cu substante active autorizate în Uniunea Europeană, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale, al ministrului sănătătii si al ministrului mediului si gospodăririi apelor nr. 134/197/412/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 16 mai 2006, se modifică după cum urmează:

- Punctul 5 se abrogă.

Art. II. - Anexa nr. 8 la Regulamentul privind organizarea si functionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăsămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăsămintelor autorizate, cu mentiunea RO-ÎNGRĂSĂMÂNT, pentru utilizarea si comercializarea în România, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor si mediului si al ministrului sănătătii nr. 6/22/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 29 ianuarie 2004, se modifică după cum urmează:

- Punctul 4 se abrogă.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul mediului,

Nicolae Nemirschi

Ministrul agriculturii, pădurilor si dezvoltării rurale

Ilie Sârbu

Ministrul sănătătii,

Ion Bazac


ACTE ALE CURTII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

 

HOTĂRÂREA

din 3 martie 2009

în Cauza Băcanu si Societatea Comercială „R” - S.A. împotriva României

 

(Cererea nr. 4.411/04)

În Cauza Băcanu si Societatea Comercială „R” - S.A. împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandstrom, Corneliu Bîrsan, Bostjan M. Zupancic, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Luis Lopez Guerra, judecători, si din Stanley Naismith, grefier adjunct de sectie, după ce a deliberat în camera de consiliu la data de 10 februarie 2009, pronuntă următoarea hotărâre, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află o cerere (nr. 4.411/04) îndreptată împotriva României, prin care două persoane resortisante ale acestui stat, domnul Petre Mihai Băcanu si Societatea Comercială „R” - S.A. (reclamantii), au sesizat Curtea la data de 22 ianuarie 2004 în temeiul art. 34 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale (Conventia).

2. Reclamantii sunt reprezentati de doamna Liliana Poenaru, avocat în Bucuresti. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantii au sustinut în special că refuzul instantelor de a le admite probele propuse a încălcat art. 6 din Conventie. Din perspectiva art. 10 din Conventie, ei au apreciat condamnarea lor penală si civilă drept o ingerintă nejustificată în dreptul lor la libertatea de exprimare.

4. La data de 14 septembrie 2007, presedintele Sectiei a treia a decis să comunice cererea Guvernului. De asemenea, astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, s-a hotărât să fie analizate în acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

ÎN FAPT

I. Circumstantele cauzei

5. Primul reclamant, domnul Petre Mihai Băcanu, este cetătean român, născut în anul 1941, si este domiciliat în Bucuresti. Este redactor-sef la cotidianul national de informare „România liberă”, publicat de Societatea Comercială „R” - SA, a doua reclamantă.

A. Originea cauzei

6. Printr-un contract încheiat la data de 24 mai 1999 cu un om de afaceri, domnul Sorin Ovidiu Vântu (denumit în continuare S.O.V.), domnul Nicolae Văcăroiu (denumit în continuare N.V.), vicepresedintele Partidului Social Democrat (denumit în continuare P.S.D.), fost prim-ministru, vice­presedintele Senatului la data evenimentelor si ulterior presedinte al Senatului, s-a obligat să facă demersurile necesare pentru a obtine autorizatia de functionare a unei noi bănci, Banca de Investitii si Dezvoltare (denumită în continuare banca), al cărei actionar principal era S.O.V.

7. Contractul prevedea o remuneratie „cu titlu gratuit” în valoare de 10.800.000.000 lei vechi românesti (ROL) în beneficiul lui N.V., adică aproximativ 657.000 euro (EUR). Acesta făcea parte si din actionarii minoritari ai băncii, cu o cotă-parte în valoare de 50.000.000 ROL, reprezentând 0,027% din capital.

8. La data de 31 ianuarie 2000, Banca Natională a României a autorizat functionarea noii bănci. N.V. a fost numit presedintele

consiliului de administratie, remuneratia sa lunară fiind de circa 10.000 dolari americani (USD).

9. Înfiintarea băncii a făcut obiectul unei atentii deosebite din partea opiniei publice. Anumite mijloace de informare în masă au avansat ipoteza că S.O.V. ar fi constituit capitalul băncii cu sume investite de către depunători într-un fond de investitii, F.N.I. Acest fond, administrat de o societate înfiintată de S.O.V, ar fi dat faliment în luna mai 2000, atrăgând pierderea economiilor mai multor sute de mii de depunători.

10. În luna noiembrie 2000, în urma alegerilor legislative, N.V. a fost ales presedinte al Senatului. Cu toate acestea, el a rămas director al băncii, iar plecarea sa din consiliul de administratie nu a fost înscrisă la registrul comertului decât la data de 7 februarie 2001.

11. La data de 9 ianuarie 2002, N.V. si-a cesionat actiunile unui alt membru al consiliului de administratie al băncii.

12. La data de 29 martie 2002, Banca Natională a României a retras autorizatia de functionare a băncii. Împotriva acesteia a fost începută o procedură de lichidare judiciară, iar S.O.V. a fost cercetat pentru infractiunile de fals si uz de fals în procesul de constituire a băncii.

B. Prima plângere penală pentru calomnie

1. Articolele incriminate

13. La data de 26 noiembrie 2001, primul reclamant a publicat un articol intitulat „Văcăroiu a primit de la Vântu 10,8 miliarde cu titlu gratuit”. O parte din acest articol este reprodusă mai jos:

„Asa cum am anuntat, astăzi declansăm o altă operatiune de dezvăluire a legăturilor oculte dintre S.O.V. si lumea politică. Prin documentele pe care le vom reproduce dovedim că de fapt oameni politici importanti ai momentului sunt strâns legati de S.O.V. si nu au niciun interes să arate cu degetul spre adevăratul vinovat de escrocheria F.N.I., pentru că alături de S.O.V. si prin bunăvointa lui S.O.V. s-au înfruptat si ei din cele 100 milioane de dolari «trasi» de la F.N.I. (...)

În 1999, prevăzând prăbusirea F.N.I., S.O.V. a actionat extrem de rapid, constituindu-si o nouă baterie de aliati, de această dată din tabăra P.S.D.R. (Partidul Social Democrat), virtuali câstigători ai alegerilor din 2000 (...) în strategia sa, S.O.V. a decis înfiintarea Băncii de Investitii si Dezvoltare, împânzită numai cu oameni ai P.S.D.R., în frunte cu Nicolae Văcăroiu. Pentru a-l lega definitiv de numele său, S.O.V. i-a impus lui Văcăroiu semnarea unui contract prin care vicepresedintele P.S.D.R., senator si vicepresedinte al Senatului, primea «cu titlu gratuit» astronomica sumă de 10,8 miliarde de lei, circa 700.000 de dolari, pentru a accepta functia de presedinte al băncii. Această sumă astronomică era un fel de primă de instalare, pentru că salariul ce urma să-i fie oferit lui Văcăroiu era de circa 10.000 USD (...).

Ce înseamnă «cu titlu gratuit»? Un act juridic prin care o persoană se obligă la o anumită prestatie în favoarea altei persoane, fără a urmări să primească ceva în schimb. Oare Văcăroiu primea aproape trei sferturi de milion de dolari în semn de prietenie, de iubire din partea domnului S.O.V.?

Mai degrabă credem că Văcăroiu primea gratis 10,8 miliarde de lei si, tacit, lui S.O.V. i se garanta că nu va fi deranjat de nimeni. «Donatia» am putea s-o considerăm irevocabilă, dacă ne gândim că de fapt banii provin de la F.N.I. Donatorul - din principiu - transmite altei persoane un bun al său. Numai că în cazul nostru banii (...) nu îi apartineau lui S.O.V. ci F.N.I.-stilor păcăliti. La rândul său, Nicolae Văcăroiu, vicepresedinte al partidului si senator a primit fără teamă «gratuitatea» de la Vântu. Musiu Văcăroiu s-ar putea să-i zică în continuare «cadou», «dar», «donatie», dar cel mai aproape de realitate este plocon pentru a obtine favoruri. Mită în toată regula.”

14. Articolul era însotit de o reproducere a contractului încheiat între S.O.V. si N.V. la data de 24 mai 1999.

15. La data de 27 noiembrie 2001, ziarul a publicat, sub semnătura unui alt ziarist, un nou articol referitor la bancă. Acesta era intitulat „Văcăroiu afirmă că a muncit gratis pentru S.O.V.” si avea ca subtitlu un citat al lui N.V. care s-a comparat cu un celebru jucător de fotbal: „Salariul meu a fost foarte bun, dar nu la valoarea mea”.

16. Articolul relata în principal desfăsurarea unei conferinte de presă pe care N.V. o tinuse în ziua anterioară si la care participaseră ziaristi de la ziarul „România liberă”.

17. N.V. recunoscuse că a lucrat pentru S.O.V, însă a negat că ar fi încasat suma mentionată în contractul din 24 mai 1999. El declarase că ar fi renuntat la ea la sfârsitul anului 2000 din cauza suspiciunilor ce planau cu privire la implicarea lui S.O.V. în prăbusirea F.N.I.

18. La data de 3 decembrie 2001, primul reclamanta publicat un amplu articol, ilustrat prin mai multe documente, intitulat „Trafic de influentă la nivel înalt”. O parte din acest articol este reprodusă mai jos:

„Documentele publicate de România liberă (care atestă o stranie legătură între «veteranul» om de afaceri Sorin Ovidiu Vântu si Nicolae Văcăroiu, cu adânci implicatii în escrocheria F.N.I.) au stârnit un deosebit interes. Pentru prima dată în presa românească era publicată o dovadă scrisă si de necontestat a legăturilor dintre un mafiot - «remarcabilul» om de afaceri S.O.V. - si un alt înalt demnitar al regimului lliescu, de fapt al doilea om în stat. Asa cum ne asteptam, reactia oficială a Guvernului n-a apărut nici până în acest moment. Clasa politică românească este tentată să îi acorde circumstante atenuante lui nea' Nicu, conform principiului că mâine poate fi în locul lui (...).

Din păcate pentru Nicolae Văcăroiu, lucrurile sunt mult mai clare. La 30 septembrie 2001 [el] a declarat că initiativa «spargerii» actionariatului băncii si cooptarea S.I.F.-urilor [societăti de investitii financiare apartinând statului] îi apartin. Nicolae Văcăroiu, presedinte al Senatului, vicepresedinte P.S.D. [fostul P.S.D.R.], si presedinte demisionar al băncii, dădea cu nonsalantă specifică noii Puteri coordonatele traficului de influentă la nivel înalt. Motivul constă, pe de o parte, în contractul în baza căruia el urma să primească 700.000 USD si, pe de altă parte, în faptul că el era actionar al băncii, ceea ce demonstrează interesul său direct în cresterea valorii actiunilor sale. Cu alte cuvinte, N. Văcăroiu demonstra un adevăr de netăgăduit: contractul 1416 [adică cel din 24 mai 1999] este în vigoare. Se simte de fiecare dată dator să facă «totul» pentru banca sa si a lui S.O.V. (...)

Dacă n-ar fi luat banii de la S.O.V, ci doar semna contractul fără nicio urmare (...) ce rost ar mai fi avut zbaterile presedintelui

Senatului de a aduce cât mai multi bani în bancă. Cum S.I.F.-urile sunt subordonate puterii politice, era greu de presupus că baronii acestor rezervoare de bani nu-i vor da ascultare. Mai mult, subordonarea era dublă, căci presedintele S.I.F. Muntenia este vicepresedintele P.S.D. Bucuresti, iar presedintele S.I.F. Transilvania este membru în Consiliul National al P.S.D. Consiliile de Administratie ale tuturor S.I.F.-urilor colcăie de oameni de-ai lui Văcăroiu, «specialisti» de marcă.

Într-o tară civilizată si normală, Nicolae Văcăroiu ar fi fost astăzi un fost om politic, care din decentă s-ar fi retras din Senat si ar fi trăit din dividendele de la bancă. Dar «Cooperativa» P.S.D. este prea încăpătânată ca să recunoască evidenta.”

19. Sub titlul „Dovada! Trafic de influentă (articolul 257 din Codul Penal)”, ziarul a publicat în aceeasi zi o serie de 6 documente în sprijinul acuzatiilor de coruptie.

20. Primele două documente erau contractul din 24 mai 1999 si autentificarea sa notarială din data de 9 iunie 1999. Acestea erau însotite de comentarii: „Contract I S.O.V. - Văcăroiu (24 mai 1999)” si „Onoarea lui Văcăroiu valorează 70 milioane (9 iunie 1999)”.'

21. Al treilea document, publicat cu comentariul „Conturi personale pentru echipa de specialisti”, reproducea o notă scrisă de mână ce purta semnătura lui S.O.V. si dispunea transferul unor sume importante de bani în conturile mai multor persoane, printre care si N.V, care era mentionat cu suma de 9.850.000.000 ROL.

22. Al patrulea document, intitulat „Actionarii B.I.D.: S.O.V. + Văcăroiu + specialistii”, prezenta lista actionarilor băncii, N.V. figurând si el cu o cotă de 0,0332%.

23. Ultimele două documente, reproduse sub titlul „Văcăroiu declară că ideea ca S.I.F.-urile să bage banii în banca lui S.O.V. îi apartine.” si sub titlul „S.I.F Muntenia aruncă 9 miliarde ROL la ordinul lui Văcăroiu”, se refereau la investitia din 27 august 2001, în valoare de nouă miliarde ROL, făcută de S.I.F. Muntenia în bancă.

24. Se reamintea, de asemenea, faptul că ideea acestei investitii îi apartinuse lui N.V. si că la data evenimentelor presedintele S.I.F. Muntenia era membru P.S.D. si vicepresedintele organizatiei locale din Bucuresti a acestui partid.

2. Procedura penală

25. La data de 4 decembrie 2001, considerând că afirmatiile din articolele din 26 noiembrie 2001 si 3 decembrie 2001 erau calomnioase si contrare art. 206 din Codul penal, N.V. a formulat plângere penală împotriva primului reclamant în fata unei judecătorii din Bucuresti.

26. El s-a constituit si parte civilă, solicitând de la primul reclamant si de la a doua reclamantă, Societatea Comercială „R”, suma de 10,8 miliarde ROL pentru prejudiciul moral suferit.

27. N.V. a arătat că acel contract încheiat cu S.O.V. era perfect legal, remuneratia prevăzută fiind compensatia pentru munca depusă în vederea constituirii băncii. În orice caz, el a arătat că nu a încasat niciodată această sumă si că renuntase la ea din cauza problemelor financiare ale lui S.O.V.

28. La termenul de judecată din 24 ianuarie 2002, N.V. si primul reclamant au fost audiati de instantă. Judecătorul a respins în jur de 10 întrebări pe care avocata primului reclamant ar fi dorit să i le adreseze lui N.V, considerând că nu erau relevante pentru solutionarea cauzei. Instanta a respins si cererea de citare a 8 martori, cererea de a depune la dosar transcrierea înregistrărilor declaratiilor a 2 martori, oameni de afaceri apropiati ai lui S.O.V, precum si cererea de a obtine informatii de la mai multe institutii publice cu privire la contractul în discutie si cu privire la cumulul de functii ale lui N.V. de presedinte al Senatului si de presedinte al băncii. Totusi, instanta i-a permis primului reclamant să depună la dosar probe scrise în sprijinul afirmatiilor sale.


29. La data de 16 mai 2002, N.V. a depus la dosar o declaratie a lui S.O.V. în care acesta confirma că în luna martie 2000 partea vătămată renuntase la suma prevăzută în contractul din 24 mai 1999. Primul reclamant a reiterat fără succes cererea de citare a lui S.O.V. La termenul de judecată din 6 iunie 2002, o nouă cerere de citare a 3 martori a fost respinsă de instantă.

30. Prin Sentinta din data de 27 martie 2003, instanta l-a achitat pe primul reclamant si a respins cererea de despăgubire în ceea ce priveste latura civilă a cauzei.

31. Invocând jurisprudenta Curtii, instanta a statuat că nimic nu dovedea faptul că afirmatiile reclamantului erau cu totul false, în orice caz, instanta a apreciat că reclamantul nu avusese intentia să calomnieze partea vătămată, ci să informeze opinia publică cu privire la un subiect de interes general, si anume actiunile oamenilor politici. N.V. a formulat recurs în fata Tribunalului Bucuresti, solicitând condamnarea reclamantilor.

32. La termenul de judecată din 3 septembrie 2003, avocatul primului reclamant a solicitat confirmarea sentintei pronuntate în primă instantă, considerând că instanta a stabilit în mod corect faptele si a hotărât să îl achite pe primul reclamant, vinovătia sa nefiind nicidecum dovedită, având în vedere probele administrate la dosar. Aceste argumente au fost reluate în concluziile scrise depuse la dosar.

33. Prin Decizia definitivă din data de 10 septembrie 2003, tribunalul l-a condamnat pe primul reclamant la o amendă penală de 5 milioane ROL, aproximativ 130 EUR. Totusi, el a fost scutit de executarea ei în baza unei legi de gratiere date de Parlament.

34. Pe latura civilă, tribunalul l-a obligat, în solidar cu cea de a doua reclamantă, la plata sumei de 50 milioane ROL, aproximativ 1.300 EUR, cu titlu de reparatie a prejudiciului moral cauzat lui N.V.

35. Instanta a constatat următoarele:

„(...) Inculpatul, cu rea-credintă, a urmărit să aducă atingere onoarei si demnitătii părtii vătămate, pe care a acuzat-o de fapte ilicite, determinate, dar neadevărate, de natură să o expună pe aceasta sanctiunilor penale, dar si dispretului public.

Inculpatul nu a respectat codul deontologic al ziaristilor, nu a verificat dacă contractul din data de 24 mai 1999 a mai fost pus în executare. Si-a expus o părere personală, exprimând judecăti de valoare cu privire la vinovătia părtii vătămate, în conditiile în care numai organele de cercetare penală si de justitie se puteau pronunta cu privire la acest aspect.

Astfel, prin afirmatiile «de a fi primit mită» si «trafic de influentă la nivel înalt», inculpatul nu a urmărit informarea opiniei publice cu privire la o problemă de interes national, ci a urmărit denigrarea părtii vătămate.”

C. A doua plângere penală pentru calomnie

1. Articolul incriminat

36. Prin anunturi inserate zilnic începând cu data de 19 septembrie 2002, ziarul „România liberă” si-a informat cititorii că urma să demonstreze că N.V. era un mincinos.

37. La data de 7 octombrie 2002, primul reclamant a publicat un amplu articol intitulat „Enigma contului bancar al clientului 421. Văcăroiu a primit mii de dolari de la B.I.D. si după ce demisionase din functia de presedinte”. Articolul era însotit de reproducerea mai multor extrase de cont, precum si de o caricatură ce îl reprezenta pe N.V. în fata a 3 teancuri de dolari.

38. Conform unui extras bancar al contului nr. 421 ce îi apartinea lui N.V, salariul lunar al acestuia, în calitate de director al băncii, era în luna ianuarie 2001 de 265.130.450 ROL, aproximativ 10.600 EUR.

39. Celelalte extrase de cont arătau că, după ce a părăsit functia de presedinte, N.V. a continuat să primească cu regularitate bani din partea noului presedinte. Astfel, în lunile mai, iunie, iulie si noiembrie 2001, el primise de fiecare dată echivalentul a circa 3.000 USD, pe care i-a retras imediat în numerar sau i-a schimbat în valută. În luna martie 2001, contul său a fost din nou creditat, dintr-o sursă nedeclarată, cu 321 milioane ROL, aproximativ 13.000 EUR.

40. În articolul său, primul reclamant considera că era vorba de un salariu deghizat, pe care îl califica drept „taxă de protectie”, „act de coruptie” si „trafic de influentă” în scopul asigurării protectiei băncii si al aducerii de noi clienti si, în special, de societăti controlate de stat, în timp ce banca se afla în prag de faliment.

2. Procedura penală

41. La data de 10 octombrie 2002, considerând că afirmatiile cuprinse în articolul din 7 octombrie 2002 erau calomnioase si contrare art. 206 din Codul penal, N.V. a formulat plângere penală împotriva primului reclamant în fata judecătoriei de sector Bucuresti.

42. El sustinea că articolul făcea parte dintr-o campanie de presă pe care ziarul „România liberă” o pornise împotriva lui în scopul de a-l denigra si că acesta continea acuzatii lipsite de temei. În acest sens, el a justificat viramentele din contul său prin rambursarea unui împrumut personal pe care i-l acordase mai înainte vicepresedintelui băncii, care, după plecarea sa, devenise presedinte.

43. S-a constituit si parte civilă, solicitând primului reclamant si celei de-a doua reclamante suma de 20 miliarde ROL pentru prejudiciul moral suferit.

44. La termenul de judecată din 12 decembrie 2002, N.V. a fost audiat de instantă. La sedintă a asistat si un consilier juridic al celei de-a doua reclamante, desi aceasta nu fusese citată să se prezinte.

45. Instanta a respins în jur de 20 de întrebări pe care avocatul primului reclamant ar fi dorit să i le adreseze lui N.V, referitoare în special la suma împrumutată de N.V. succesorului său la presedintia băncii si la forma pe care conventia lor de împrumut a îmbrăcat-o. Instanta a considerat că aceste întrebări nu erau relevante pentru solutionarea cauzei si că părtile erau libere să încheie conventia de împrumut în orice formă dorită de acestea.

46. La termenul de judecată din 16 ianuarie 2003, avocatul primului reclamant a depus la dosar mai multe probe si a solicitat convocarea a 8 martori, printre care si S.O.V, si presedintele băncii. De asemenea, a solicitat permisiunea de a efectua o expertiză contabilă a extraselor de cont si de a solicita din partea Ministerului Public, Inspectoratului General de Politie, Băncii Nationale a României, Administratiei Finantelor Publice, Trezoreriei Statului, Senatului, Guvernului si Presedintiei informatii cu privire la diverse aspecte ale activitătii băncii si ale veniturilor lui N.V.

47. Reprezentantul celei de-a doua reclamante a solicitat audierea a 2 martori si permisiunea de a depune mai multe probe la dosar.

48. Instanta a încuviintat părtilor să depună la dosar probe scrise, însă a respins toate celelalte cereri, apreciind că nu erau nici utile, nici pertinente pentru solutionarea litigiului.

49. La termenele de judecată din 6 martie si din 27 martie 2003, primul reclamant a depus mai multe probe la dosar. De asemenea, el a fost audiat de instantă, care a respins o nouă cerere de audiere a 2 martori noi.

50. Prin Sentinta din data de 27 martie 2003, instanta a recunoscut că articolul incriminat se referea la un subiect de interes general, însă a apreciat că primul reclamant nu respectase cerintele profesiei de ziarist deoarece calificase faptele descrise ca „trafic de influentă” si „coruptie”, desi împotriva lui N.V. nu fusese începută nicio urmărire penală.

51. Instanta a statuat că aceste afirmatii nu se încadrau în doza de exagerare sau provocare recunoscută ziaristilor, ci că reclamantul îl calomniase pe N.V. si încălcase prezumtia de nevinovătie în privinta sa.

52. Totusi, având în vedere circumstantele cauzei, instanta a apreciat că această faptă nu era suficient de gravă pentru a cădea sub incidenta legii penale. Prin urmare, i-a aplicat primului reclamant o amendă administrativă de 3 milioane ROL, adică circa 80 EUR.

53. Instanta a respins si cererea de acordare a unei despăgubiri pentru prejudiciul moral, considerând că, având în vedere activitatea politică a lui N.V., ar trebui să dea dovadă de o mai mare tolerantă la criticile presei si ale opiniei publice.

54. Primul reclamant si N.V. au formulat recurs împotriva acestei sentinte. Reclamantul se plângea de respingerea cererilor sale de administrare de probe si sustinea că prin condamnare se adusese atingere libertătii sale de exprimare, garantată de art. 10 din Conventie. Aceste critici au fost reluate în notele depuse la dosar de a doua reclamantă.

55. Prin Decizia definitivă din data de 10 septembrie 2003, Tribunalul Bucuresti a admis recursul lui N.V. si l-a respins pe cel al primului reclamant. L-a condamnat pe acesta din urmă la plata unei amenzi penale în valoare de 20 milioane ROL, adică aproximativ 530 EUR. Pe latura civilă, l-a obligat, în solidar cu a doua reclamantă, la plata sumei de 70 milioane ROL, adică aproximativ 1.850 EUR, cu titlu de reparatie a prejudiciului moral cauzat lui N.V.

56. Considerând că primul reclamant nu a dovedit veridicitatea acuzatiilor de coruptie, instanta a statuat că acestea erau suficient de grave pentru a atrage o condamnare penală din moment ce erau susceptibile să îl expună pe reclamant oprobriului public dacă s-ar fi dovedit a fi întemeiate. În ceea ce priveste propunerile de administrare de probe, instanta a statuat că ele au fost în mod corect respinse deoarece nu aveau legătură cu cauza.

57. În fine, instanta a statuat că despăgubirile acordate erau justificate deoarece acuzatiile litigioase îi provocaseră părtii vătămate un prejudiciu psihic din cauza unui curent de opinie defavorabil, creat în rândul publicului si al clasei politice.

58. În anul 2005, la finalul unei proceduri de executare silită asupra bunurilor celei de-a doua reclamante, aceasta i-a plătit lui N.V. despăgubirile, la care s-au adăugat cheltuielile de executare.

II. Dreptul intern pertinent

59. Prevederile relevante din Codul penal, în vigoare la data evenimentelor, sunt următoarele:

Articolul 206 - Calomnia

„Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sanctiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispretului public, se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă...”

Articolul 207 - Proba veritătii

„Proba veritătii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârsită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba veritătii nu constituie infractiunea de insultă sau calomnie.”

ÎN DREPT

I. Asupra pretinsei încălcări a art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie

60. Reclamantii se plâng de refuzul instantelor interne de a le permite să îi adreseze direct întrebări părtii vătămate, de a avea posibilitatea de a propune probe, precum audierea de

martori, dispunerea unei expertize contabile, si de a solicita informatii din partea diverselor institutii publice cu privire la actiunile senatorului N.V. Ei sustin o încălcare a art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie, care, sub acest aspect, prevede următoarele:

„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, (...), de către o instantă (...) care va hotărî (...) asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. (...)

3. Orice acuzat are, în special, dreptul (...)

d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării si să obtină citarea si audierea martorilor apărării în aceleasi conditii ca si martorii acuzării (...)”

A. Asupra admisibilitătii

61. Curtea constată că reclamantii au invocat aceleasi încălcări cu privire la ambele proceduri care s-au finalizat cu condamnarea lor. Aceasta are datoria să analizeze fată de circumstantele spetei dacă reclamantii au epuizat căile de atac interne.

62. În acest sens, Curtea reaminteste că regula de epuizare a căilor de atac interne impune formularea, cel putin în substantă si în conditiile si termenele prescrise de dreptul intern, a pretentiilor pe care reclamantii înteleg să le formuleze ulterior în fata Curtii; în plus, ea impune utilizarea mijloacelor procedurale de natură a conduce la evitarea încălcării Conventiei (Akdivar si altii împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, § 66, Culegere de hotărâri si decizii 1996-IV).

63. Curtea observă încă de la început că, potrivit dreptului intern, tribunalul care analizează apelul introdus de o parte are posibilitatea să pronunte o nouă hotărâre pe fond. Acesta se bucură de competentă deplină, fiind sesizat cu solutionarea cauzei în fapt si în drept si analizând în ansamblu problema vinovătiei sau nevinovătiei acuzatilor.

64. În ceea ce priveste prima procedură, Curtea observă că primul reclamant a fost achitat în primă instantă, pentru ca ulterior să fie condamnat, în solidar cu a doua reclamantă, de către Tribunalul Bucuresti. De asemenea, ea observă că în fata acestui tribunal, reclamantii nu s-au plâns de respingerea probelor propuse de ei în primă instantă si că nu au reiterat aceste cereri. Într-adevăr, în timpul dezbaterilor, precum si în concluziile scrise, ei s-au limitat la a solicita confirmarea sentintei pronuntate în primă instantă, considerând că această instantă stabilise corect faptele si aplicase corect legea.

65. Or, având în vedere rolul Tribunalului Bucuresti si natura problemelor cu care a fost sesizat, trebuie constatat că reclamantii, omitând să se plângă de respingerea cererilor în probatiune sau să solicite din nou administrarea lor, s-au expus cu bună stiintă riscului unei condamnări întemeiate numai pe elementele aflate la dosarul primei instante (vezi, a contrario, Destrehem împotriva Frantei, nr. 56.651/00, § 23, 18 mai 2004).

66. Prin urmare, acest capăt de cerere trebuie respins în partea sa referitoare la prima procedură, pentru neepuizarea căilor de atac interne, în aplicarea art. 35 §§ 1 si 4 din Conventie.

67. În ceea ce priveste a doua procedură, Curtea observă că în timpul dezbaterilor, precum si în concluziile scrise depuse la dosar, reclamantii s-au plâns de încălcarea de către judecătorie a drepturilor lor la apărare.

68. Curtea constată că, invocând cel putin în substantă vătămările în legătură cu art. 6 § 1 si 3 d) din Conventie, reclamantii au epuizat căile de atac interne, oferindu-i astfel posibilitatea Tribunalului Bucuresti să se pronunte asupra acestui capăt de cerere în cadrul analizei apelului introdus împotriva sentintei pronuntate în primă instantă.


69. În fine, Curtea constată că această parte a cererii nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, ea constată că aceasta nu este lovită de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, urmează să fie declarată admisibilă.

B. Asupra fondului

70. Reclamantii sustin că, prin respingerea sistematică si fără motivare a majoritătii probelor propuse, instantele interne care au analizat a doua plângere penală a lui N.V. l-au împiedicat pe primul reclamant să îsi dovedească nevinovătia.

71. Guvernul combate teza reclamantilor si reaminteste încă de la început că nu intră în competenta Curtii să ia act de erorile de fapt sau de drept care se presupun a fi fost comise de o instantă internă, decât dacă si în măsura în care ele ar fi putut să încalce drepturile si libertătile apărate de Conventie.

72. Or, Guvernul consideră că în procedura litigioasă garantiile unui proces echitabil au fost pe deplin respectate. Acesta subliniază că procedura s-a desfăsurat în mod contradictoriu si că reclamantii au avut posibilitatea să interogheze partea vătămată în sedintă publică, câteva întrebări fiind respinse din motivele expuse de către judecători. Acesta adaugă că reclamantii au avut posibilitatea să depună la dosar toate probele pe care le considerau utile în apărarea lor.

73. În ceea ce priveste celelalte cereri în probatiune, Guvernul arată că respingerea lor a fost întotdeauna motivată, instantele considerându-le inutile.

74. Curtea reaminteste mai întâi că admisibilitatea probelor tine în primul rând de regulile de drept intern si că, în principiu, le revine instantelor nationale obligatia să aprecieze probele administrate. Misiunea conferită Curtii prin Conventie constă în a cerceta dacă procedura privită în ansamblul ei, inclusiv modul de prezentare a mijloacelor de probă, a îmbrăcat un caracter echitabil (Van Mechelen si altii împotriva Olandei, Hotărârea din 23 aprilie 1997, § 50, Culegere de hotărâri si decizii 1997-111, si De Lorenzo împotriva Italiei (dec), nr. 69.264/01, 12 februarie 2004).

75. De asemenea, Curtea reaminteste că art. 6 § 3 d) din Conventie lasă în sarcina instantelor interne, tot ca principiu, să judece utilitatea unei probe cu martori propuse. Acest articol nu impune convocarea si interogarea oricărui martor al apărării: după cum arată si sintagma „în aceleasi conditii”, obiectivul său esential este egalitatea deplină a armelor în materie. Totusi, notiunea de „egalitate a armelor” nu epuizează continutul § 3 d) din art. 6, si nici al § 1, acesta reprezentând una din multele sale aplicatii. Într-adevăr, nu este suficient să se demonstreze că „acuzatul” nu a putut să interogheze un anumit martor al apărării; trebuie ca partea interesată să arate că audierea martorului respectiv era necesară pentru aflarea adevărului si că refuzul de a-l interoga a cauzat un prejudiciu dreptului la apărare (Vaturi împotriva Frantei, nr. 75.699/01, § 51, 13 aprilie 2006). ^

76. În spetă, Curtea observă că a avut loc o confruntare directă, în sedintă publică, între partea vătămată si reclamanti. Ea arată că, dacă anumite întrebări au fost respinse de judecători, altele au fost permise. Or, din încheierea de sedintă nu reiese că respingerea întrebărilor a fost arbitrară sau că ar fi limitat interogatoriul în asa măsură încât dreptul la apărare să fi fost încălcat.

77. Cu toate că acest aspect al capătului de cerere, luat izolat, nu este susceptibil să constituie o încălcare a Conventiei, în aprecierea Curtii, analiza ansamblului actelor îndeplinite în cadrul procedurii dezvăluie, în spetă, un dezechilibru ce a adus atingere exercitării dreptului la apărare al reclamantilor (vezi, mutatis mutandis, Vaturi, mentionată mai sus, § 57).

78. Într-adevăr, Curtea observă că reclamantii nu au putut în niciun stadiu al procedurii să interogheze sau să obtină interogarea anumitor martori, si aceasta în ciuda complexitătii cauzei ce tinea de circumstantele controversate ale înfiintării si functionării unei bănci conduse de un important om politic. Curtea mai observă că toate celelalte cereri în probatiune ale reclamantilor au fost respinse de instante.

79. În acest sens, Curtea este surprinsă nu numai de numărul cererilor în probatiune respinse, ci mai ales de argumentele lapidare si stereotipice pe care instantele le-au oferit pentru a motiva acest refuz, desi de fiecare dată reclamantii au avut grijă să detalieze motivele cererilor si utilitatea acestor probe.

80. Având în vedere cele de mai sus, trebuie constatat că întreg ansamblul probatoriu avut în vedere de reclamanti, care se baza în principal pe audierea martorilor în contradictoriu si în sedintă publică, a fost compromis (vezi, mutatis mutandis, Vaturi, mentionată mai sus, § 58).

81. În aceste conditii, Curtea consideră că nu ar trebui să speculeze cu privire la caracterul fundamental sau nu al audierilor sau al celorlalte cereri în probatiune formulate de reclamanti, din moment ce apreciază că, în orice caz, ele ar fi putut contribui, în circumstantele spetei, la echilibrul si la egalitatea ce trebuie să existe pe toată durata procesului între acuzare si apărare. Astfel, economia generală a procesului impunea să le fie acordat reclamantilor dreptul de a interoga sau de a obtine interogarea unuia sau mai multor martori, la alegerea lor (vezi, mutatis mutandis, Kostovski împotriva Olandei, 20 noiembrie 1989, § 42, seria A nr. 166, si Destrehem împotriva Frantei, nr. 56.651/00, § 45, 18 mai 2004).

82. În concluzie, având în vedere importanta respectării drepturilor la apărare în procesul penal, Curtea apreciază, tinând cont de circumstantele deosebite ale spetei, că aceste drepturi au suferit asemenea limitări încât reclamantii nu au avut parte de un proces echitabil. Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie.

II. Asupra pretinsei încălcări a art. 10 din Conventie

83. Reclamantii sustin că prin condamnarea lor penală si civilă pentru calomnie s-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare ca ziarist si editor de presă. Ei invocă art. 10 din Conventie, conform căruia:

„1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie si libertatea de a primi sau de a comunica informatii ori idei fără amestecul autoritătilor publice si fără a tine seama de frontiere. (...)

2. Exercitarea acestor libertăti ce comportă îndatoriri si responsabilităti poate fi supusă unor formalităti, conditii, restrângeri sau sanctiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) pentru a garanta autoritatea si impartialitatea puterii judecătoresti.”

A. Asupra admisibilitătii

84. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este vădit neîntemeiat în sensul art. 35 § 3 din Conventie. Pe de altă parte, Curtea constată că el nu este lovit de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Asadar, urmează a fi declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele părtilor

85. Guvernul nu contestă faptul că prin condamnarea reclamantilor s-a produs o ingerintă în libertatea lor de exprimare, însă consideră că aceasta era prevăzută de lege, urmărea scopul legitim al protectiei reputatiei altora si era necesară într-o societate democratică.


86. El consideră că afirmatiile primului reclamant, prin care îl acuza pe N.V. că ar fi comis mai multe infractiuni grave, au fost făcute cu rea-credintă si au depăsit doza de exagerare si de provocare admisă de art. 10 din Conventie.

87. În ceea ce priveste proportionalitatea sanctiunilor, Guvernul subliniază că reclamantii au fost condamnati la plata unor amenzi penale si a unor despăgubiri modice. În final, el reaminteste că primul reclamant a fost exonerat de executarea unei amenzi penale.

88. Reclamantii sustin că cele două condamnări penale au determinat încălcarea dreptului lor la libertatea de exprimare.

2. Aprecierea Curtii

89. Curtea observă că nu s-a contestat faptul că hotărârile de condamnare constituiau „o ingerintă a unei autorităti publice” în dreptul reclamantilor la libertatea de exprimare, că ele erau „prevăzute de lege” si că urmăreau un scop legitim, „protectia reputatiei altora”. Asadar, rămâne de analizat dacă ingerinta era „necesară într-o societate democratică”.

90. În acest sens, Curtea întelege să reamintească principiile fundamentale care se desprind din jurisprudenta sa referitoare la libertatea de exprimare (vezi, printre multe altele, Sabou si Pircalab împotriva României, nr. 46.572/99, §§ 33-36, 28 septembrie 2004, si Cumpănă si Mazăre împotriva României [MC], nr. 33.348/96, §§ 88-91, CEDO 2004-XI).

91. Curtea constată încă de la început că articolele incriminate se refereau la subiecte de interes general si deosebit de actuale pentru societatea românească, si anume pretinsa coruptie în rândul înaltilor responsabili politici.

92. Dacă uneori se dovedeste a fi necesară protejarea oamenilor politici de atacurile grave si lipsite de orice fundament, este la fel de adevărat că limitele criticii admisibile sunt mai largi în privinta lor decât în cazul unui simplu particular. Spre deosebire de acesta, omul politic se expune inevitabil si în mod constient unui control atent al faptelor si gesturilor sale, atât de către ziaristi, cât si de către cetăteni si, prin urmare, trebuie să dea dovadă de o mai mare tolerantă (vezi, printre multe altele, Lingens împotriva Austriei, 8 iulie 1986, seria A nr. 103, p. 26, §42).

93. Asadar, Curtea apreciază că prin divulgarea faptelor capabile să intereseze publicul si prin exprimarea unor opinii referitoare la acestea, reclamantii au exercitat rolul de „câine de pază” ce îi revine presei într-o societate democratică, contribuind astfel la transparenta activitătilor autoritătilor publice (mutatis mutandis, Vides AizsardzJbas Klubs împotriva Letoniei, nr. 57.829/00, § 42, 27 mai 2004).

94. Totusi, Curtea reaminteste că protectia oferită ziaristilor de art. 10 din Conventie este subordonată conditiei ca părtile interesate să actioneze de bună-credintă astfel încât să ofere informatii demne de crezare, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France si altii împotriva Frantei, nr. 53.984/00, § 37, Culegere 2004-II).

95. În ceea ce priveste buna-credintă, Curtea observă că articolele incriminate nu se refereau deloc la aspecte ale vietii private ale lui N.V., ci la comportamentele si atitudinile sale în calitate de înalt responsabil politic (mutatis mutandis, Dalban împotriva României [MC], nr. 28.114/95, § 50, CEDO 1999-VI). În plus, ea observă că reclamantii au avut grijă să îsi sustină afirmatiile si că, ulterior, au dat dovadă de interes pentru procesele lor în toate stadiile procedurii (vezi, a contrarie, Cumpănă si Mazăre, precitată, § 104, Stângu si Scutelnicu împotriva României, Hotărârea din 31 ianuarie 2006, nr. 53.899/00, § 51, si Ivanciuc împotriva României (dec), nr. 18.624/03, 8 septembrie 2005). Prin urmare, Curtea apreciază că nu există motive valabile care să permită a se pune la îndoială buna lor credintă.

96. Desigur, afirmatiile lor erau grave în măsura în care ele îl acuzau pe senatorul N.V. de coruptie. Cu toate acestea, indiferent dacă ele reprezintă imputări de fapte sau judecăti de valoare, Curtea constată că ele aveau un temei faptic, si anume rolul jucat de N.V. la înfiintarea băncii, materializat prin contractul din 24 mai 1999, si plata unor importante sume de bani în contul său, desi el sustinea că ar fi rupt orice legătură cu banca respectivă [a contrarie, Stângu împotriva României (dec), nr. 57.551/00, 9 noiembrie 2004; Ivanciuc, mentionată mai sus, si Tudor(nr. 2) împotriva României (dec), nr. 6.929/04, 15 iunie 2006]. _

97. În acest context, cuvintele dure folosite cu privire la senatorul N.V. nu pot trece în ochii Curtii ca afirmatii în mod deliberat calomnioase, ci drept echivalentul unei libertăti jurnalistice ce include si eventuala recurgere la o anumită doză de exagerare, chiar de provocare (mutatis mutandis, Dalban, mentionată mai sus, § 50 si Vides AizsardzJbas Klubs împotriva Letoniei, nr. 57.829/00, § 46, 27 mai 2004).

98. Aceste elemente îi sunt suficiente Curtii ca să statueze că solutia de condamnare a reclamantilor era disproportionată fată de scopul legitim urmărit si că autoritătile nationale nu au oferit motive pertinente si suficiente pentru a o justifica.

Prin urmare, a avut loc încălcarea art. 10.

III. Asupra celorlalte pretinse încălcări

99. Din perspectiva art. 6 din Conventie, reclamantii sustin mai multe încălcări ale dreptului la un proces echitabil.

100. Acestia consideră că practica instantelor românesti de a nu pronunta hotărârile în mod public, ci de a retranscrie dispozitivul acestora într-un registru al grefei este contrară garantiilor prevăzute de art. 6 § 1 din Conventie.

101. Curtea constată că numeroase state membre din Consiliul Europei cunosc de multă vreme, pe lângă citirea în sedintă publică, si alte mijloace de a face publice hotărârile instantelor lor, de exemplu prin depunerea la grefă spre a fi accesibile publicului.

102. În spetă, presupunând că hotărârile litigioase nu au fost pronuntate în sedintă publică, Curtea reaminteste că ea a statuat deja că scopul urmărit de art. 6 § 1, si anume asigurarea controlului puterii judiciare de către public, nu era realizat într-o mai mică măsură printr-o depunere la grefă decât prin citirea în sedintă publică a unei hotărâri (vezi, Pretto si altii împotriva Italiei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria A nr. 71, § 27; Axen împotriva Germaniei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria A nr. 72, § 30 si Ernst si altii împotriva Belgiei, nr. 33.400/96, § 69, 15 iulie 2003). Aceeasi concluzie se impune în cauza de fată.

103. Reclamantii sustin că din cauza subordonării judecătorilor ministrului justitiei, care este un om politic, acestia sunt lipsiti de independentă si de impartialitate.

104. Curtea observă că reclamantii nu oferă niciun indiciu concret capabil să pună la îndoială independenta si impartialitatea judecătorilor. În ceea ce priveste pretinsa lor subordonare, Curtea constată că legea organizării judiciare si Constitutia oferă garantii de independentă si impartialitate a judecătorilor, în special în ceea ce priveste modalitatea de numire, inamovibilitatea si stabilitatea.

105. În final, primul reclamant consideră că citându-l să se prezinte ca „inculpat” autoritătile interne i-au încălcat prezumtia de nevinovătie.

106. Curtea constată că citarea ca „inculpat” nu are legătură cu temeinicia acuzatiei în discutie, ci indică pur si simplu că împotriva persoanei în cauză este în curs de desfăsurare o procedură judiciară.


107. Rezultă că aceste capete de cerere sunt vădit neîntemeiate si trebuie respinse în aplicarea art. 35 §§ 3 si 4 din Conventie.

IV. Asupra aplicării art. 41 din Conventie

108. Conform art. 41 din Conventie, „în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si dacă dreptul intern al înaltei părti contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecintelor acestei încălcări, Curtea acordă părtii lezate, dacă este cazul, o reparatie echitabilă.”

A. Prejudiciu

109. Reclamantii solicită cu titlu de pagube materiale rambursarea despăgubirilor civile plătite lui N.V. si a amenzilor penale. Cu titlu de daune morale, primul reclamant solicită suma de 500.000 euro (EUR). Ei arată că în anul 2005, în urma unei proceduri de executare silită, a doua reclamantă i-a plătit părtii vătămate despăgubirile civile si cheltuielile de executare.

110. Guvernul consideră că o constatare a încălcării ar fi suficientă pentru a acoperi prejudiciul material si moral al reclamantilor. În subsidiar, nu se opune să li se aloce reclamantilor despăgubirile si celelalte sume plătite lui N.V. În ceea ce priveste amenzile penale, Guvernul arată că primul reclamant a fost scutit de plata primei amenzi în baza unei legi de gratiere si că termenul de prescriptie pentru executarea celei de-a doua amenzi s-a împlinit până în prezent.

111. Curtea constată că există o legătură de cauzalitate între încălcarea art. 10 si obligatia impusă reclamantilor de a plăti în solidar 120 de milioane de lei vechi românesti (ROL), adică circa 3.150 EUR, ca reparatie a prejudiciului suferit de senatorul N.V. Asadar, Curtea Ie-o acordă reclamantilor.

112. În ceea ce priveste prejudiciul moral, Curtea apreciază că reclamantii au suferit un prejudiciu moral incontestabil din cauza condamnării lor penale. Tinând cont de circumstantele

cauzei si statuând în echitate, asa cum prevede art. 41, Curtea le acordă împreună reclamantilor, ca reparatie pentru prejudiciul moral, suma de 5.000 EUR.

B. Cheltuieli de judecată

113. Reclamantii solicită si rambursarea cheltuielilor de judecată la care au fost obligati în cadrul procedurilor interne, precum si cheltuielile aferente procedurii de executare silită.

114. Guvernul roagă Curtea să respingă aceste pretentii, cu motivarea că reclamantii nu au plătit cheltuielile datorate Trezoreriei Statului si că termenul de prescriptie pentru recuperarea lor s-a împlinit până în prezent. De asemenea, consideră că reclamantii nu se pot prevala de reaua lor credintă în executarea hotărârilor definitive pentru a solicita rambursarea cheltuielilor create prin această întârziere.

115. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil.

116. În spetă, Curtea constată că reclamantii nu si-au sustinut cererea, deoarece nu au demonstrat că au plătit cheltuielile de judecată la care au fost obligati, nici nu si-au cuantificat cheltuielile cu procedura de executare silită a căror rambursare o solicită.

117. În orice caz, Curtea observă că executorul judecătoresc împuternicit de N.V. pentru recuperarea despăgubirilor Ie-a solicitat cheltuieli suplimentare deoarece reclamantilor le-au trebuit 2 ani ca să execute cele două hotărâri definitive.

118. Prin urmare, Curtea hotărăste să nu le aloce nicio sumă cu acest titlu.

C. Dobânzi moratorii

119. Curtea hotărăste să aplice majorări de întârziere echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal a Băncii Centrale Europene, majorată cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA

1. declară cererea admisibilă în ceea ce priveste capetele de cerere întemeiate pe art. 6 §§ 1 si 3 d) referitor la cea de-a doua procedură si pe art. 10 referitor la cele două proceduri si inadmisibilă în rest;

2. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 6 §§ 1 si 3 d) din Conventie;

3. hotărăste că a avut loc încălcarea art. 10 din Conventie;

4. hotărăste:

a) ca statul pârât să le plătească împreună reclamantilor, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 44 § 2 din Conventie, suma de 8.150 EUR (opt mii una sută cincizeci euro), ce va fi convertită în moneda statului pârât la cursul de schimb valabil la data plătii, cu titlu de daune materiale si morale, plus orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu de impozit;

b) ca, începând de la expirarea termenului mentionat mai sus si până la efectuarea plătii, această sumă să se majoreze cu o dobândă simplă, având o rată egală cu cea a facilitătii de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale;

5. respinge cererea de reparatie echitabilă în rest.

Întocmită în limba franceză, apoi comunicată în scris la data de 3 martie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.

 

Josep Casadevall,

presedinte

Stanley Naismith,

grefier adjunct

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.