MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

PARTEA I

Anul 177 (XXI) - Nr. 511            LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE            Vineri, 24 iulie 2009

SUMAR

LEGI SI DECRETE

287. - Lege privind Codul civil

1.212. - Decret pentru promulgarea Legii privind Codul civil

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 916 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei

Decizia nr. 917 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Decizia nr. 921 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h¹) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali

Decizia nr. 922 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 15, 21, 24 si 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

Decizia nr. 925 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza a doua din Codul de procedură penală

Decizia nr. 927 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 112/2001 privind sanctionarea unor fapte săvârsite în afara teritoriului tării de cetăteni români sau de persoane fără cetătenie domiciliate în România

Decizia nr. 929 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată

Decizia nr. 931 din 23 iunie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 64 alin. 1 lit. a) si art. 71 din Codul penal

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

SENATUL

LEGE

privind Codul civil

            Parlamentul României adoptă prezenta lege.

TITLUL PRELIMINAR

Despre legea civilă

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Obiectul Codului civil	Art. 1. - Dispozitiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale si pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
Continutul Codului civil	Art. 2. - Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozitiilor sale.
Aplicarea generală a Codului civil	Art. 3. - (1) Dispozitiile prezentului cod se aplică si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităti organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu ca scop obtinerea de profit.
Aplicarea prioritară a tratatelor internationale privind drepturile omului	Art. 4. - (1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind drepturile si libertătile persoanelor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu Constitutia, Declaratia Universală a Drepturilor Omului, pactele si celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, si prezentul cod, au prioritate reglementările internationale, cu exceptia cazului în care prezentul cod contine dispozitii mai favorabile.
Aplicarea prioritară a dreptului comunitar	Art. 5. - În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului comunitar se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părtilor.

CAPITOLUL II

Aplicarea legii civile

Aplicarea în timp a legii civile	Art. 6. - Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere retroactivă.
Teritorialitatea legii civile	Art. 7. - (1) Actele normative adoptate de autoritătile si institutiile publice centrale se aplică pe întreg teritoriul tării, afară de cazul în care se prevede altfel. (2) Actele normative adoptate, în conditiile legii, de autoritătile si institutiile administratiei publice locale se aplică numai în raza lor de competentă teritorială.
Extrateritorialitatea legii civile	Art. 8. - În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile se face tinându-se seama de normele de drept international privat cuprinse în cartea a VII-a din prezentul Cod civil.

CAPITOLUL III

Interpretarea si efectele legii civile

Interpretarea legii	Art. 9. - (1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă si interpretarea ei oficială. (2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor. (3) Interpretarea legii de către instantă se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecătii.
Uzantele si principiile generale	Art. 10. - (1) În cazurile neprevăzute de lege, se aplică uzantele, iar în lipsa acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii juridice asemănătoare, iar când nu există asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului. (2) În materiile reglementate prin lege, uzantele produc efecte numai în măsura în care sunt recunoscute ori admise în mod expres de lege. (3) Uzantele publicate în culegeri elaborate de către autoritătile sau institutiile competente în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară. (4) În sensul prezentului cod, prin uzante se întelege obiceiul locului si uzurile profesionale.
Aplicarea unor categorii de legi	Art. 11. - (1) Legile care derogă de la o dispozitie generală, care restrâng exercitiul unor drepturi civile sau care prevăd sanctiuni civile se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege. (2) Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.
Libertatea de a dispune	Art. 12. - (1) Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede în mod expres altfel. (2) Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil.
Renuntarea la drept	Art. 13. - Renuntarea la un drept nu se prezumă.
Buna-credintă	Art. 14. - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îsi exercite drepturile si să îsi execute obligatiile cu bună-credintă, în acord cu ordinea publică si bunele moravuri. (2) Buna-credintă se prezumă până la proba contrară.
Abuzul de drept	Art. 15. - Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte.
Vinovătia	Art. 16. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârsite cu intentie sau din culpă. (2) Fapta este săvârsită cu intentie când autorul prevede rezultatul faptei sale si fie urmăreste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu îl urmăreste, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat. (3) Fapta este săvârsită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, desi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a actionat cu o neglijentă sau imprudentă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o fată de propriile interese. (4) Atunci când legea conditionează efectele juridice ale unei fapte de săvârsirea sa din culpă, conditia este îndeplinită si dacă fapta a fost săvârsită cu intentie.
Eroarea comună si invincibilă	Art. 17. - (1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însusi. (2) Cu toate acestea, când cineva, împărtăsind o credintă comună si invincibilă, a considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanta judecătorească, tinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în această stare va produce, fată de cel aflat în eroare, aceleasi efecte ca si când ar fi valabil, afară de cazul în care desfiintarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu. (3) Eroarea comună si invincibilă nu se prezumă. (4) Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciară si nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.

CAPITOLUL IV

Publicitatea drepturilor, a actelor si a faptelor juridice

Obiectul publicitătii si modalitătile de realizare	Art. 18. - (1) Drepturile, actele si faptele privitoare la starea si capacitatea persoanelor, cele în legătură cu bunurile care apartin acestora, precum si orice alte raporturi juridice sunt supuse publicitătii în cazurile expres prevăzute de lege. (2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garantii Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă, registrul comertului, precum si prin alte forme de publicitate prevăzute de lege.
Conditiile de publicitate	Art. 19. - (1) Procedura si conditiile de publicitate se stabilesc prin lege. (2) Îndeplinirea formalitătii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar dacă este lipsită de capacitatea de exercitiu. (3) Orice renuntare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de publicitate, precum si orice clauză penală sau altă sanctiune stipulată pentru a împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise. (4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus publicitătii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Efectele publicitătii	Art. 20. - (1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum si a oricărui alt raport juridic supus publicitătii, stabileste rangul acestora si, dacă legea prevede în mod expres, conditionează constituirea sau efectele lor juridice. (2) Între părti sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile, actele sau faptele juridice, precum si orice alte raporturi juridice produc efecte depline, chiar dacă nu au fost îndeplinite formalitătile de publicitate, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. (3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate. Cu toate acestea, în cazurile si conditiile expres prevăzute de lege, ea poate produce efecte achizitive în favoarea tertilor dobânditori de bună-credintă. (4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescriptiei extinctive, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.
Prezumtiile	Art. 21. - (1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în conditiile legii. (2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Lipsa publicitătii. Sanctiuni	Art. 22. - (1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte raporturi juridice supuse publicitătii sunt inopozabile tertilor, afară de cazul în care se dovedeste că acestia le-au cunoscut pe altă cale. (2) Atunci când legea prevede că simpla cunoastere de fapt nu suplineste lipsa de publicitate, absenta acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de tertul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus publicitătii. (3) În toate cazurile însă, simpla cunoastere a dreptului, actului, faptului sau raportului juridic nu suplineste lipsa de publicitate fată de alte persoane decât tertul care, în fapt, Ie-a cunoscut.
Concursul dintre formele de publicitate	Art. 23. - Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelasi timp unor formalităti de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinte de publicitate nu este acoperită de îndeplinirea alteia.
Consultarea registrelor publice	Art. 24. - Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în conditiile legii, să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situatie juridică si să obtină extrase sau copii certificate de pe acestea.

CARTEA I

Despre persoane

TITLUL I

Dispozitii generale

Subiectele de drept civil	Art. 25. - (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice. (2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi si de obligatii civile. (3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind conditiile cerute de lege, este titulară de drepturi si de obligatii civile.
Recunoasterea drepturilor si libertătilor civile	Art. 26. - Drepturile si libertătile civile ale persoanelor fizice, precum si drepturile si libertătile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite si garantate de lege.
Cetătenii străini si apatrizii	Art. 27. - (1) Cetătenii străini si apatrizii sunt asimilati, în conditiile legii, cu cetătenii români, în ceea ce priveste drepturile si libertătile lor civile. (2) Asimilarea se aplică în mod corespunzător si persoanelor juridice străine.
Capacitatea civilă	Art. 28. - (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor. (2) Orice persoană are capacitate de folosintă si, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege, capacitate de exercitiu.
Limitele capacitătii civile	Art. 29. - (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosintă sau lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si conditiile expres prevăzute de lege. (2) Nimeni nu poate renunta, în tot sau în parte, la capacitatea de folosintă sau la capacitatea de exercitiu.
Egalitatea în fata legii civile	Art. 30. - Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenta politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum si orice altă situatie similară nu au nicio influentă asupra capacitătii civile.
Patrimoniul. Mase patrimoniale si patrimonii de afectatiune	Art. 31. - (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu. (2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni, însă numai în cazurile si conditiile prevăzute de lege. (3) Sunt patrimonii de afectatiune masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit dispozitiilor titlului IV al cărtii a lll-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum si alte patrimonii astfel determinate.
Transferul intrapatrimonial	Art. 32. - (1) În caz de diviziune sau afectatiune, transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiasi patrimoniu, se face cu respectarea conditiilor prevăzute de lege si fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale. (2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.
Patrimoniul profesional individual	Art. 33. - (1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual a unei profesii autorizate se stabileste prin actul încheiat de titular, cu respectarea conditiilor de formă si de publicitate prevăzute de lege. (2) Dispozitiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător si în cazul măririi sau micsorării patrimoniului profesional individual. (3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conditiile prevăzute de legea specială.

TITLUL II

Persoana fizică

CAPITOLUL I

Capacitatea civilă a persoanei fizice

SECTIUNEA 1

Capacitatea de folosintă

Notiunea	Art. 34. - Capacitatea de folosintă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi si obligatii civile.
Durata capacitătii de folosintă	Art. 35. - Capacitatea de folosintă începe la nasterea persoanei si încetează odată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului conceput	Art. 36. - Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însă numai dacă el se naste viu. Dispozitiile art. 412 referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt aplicabile.

SECTIUNEA a 2-a

Capacitatea de exercitiu

Notiunea	Art. 37. - Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.
începutul capacitătii de exercitiu	Art. 38. - (1) Capacitatea de exercitiu deplină începe la data când persoana devine majoră. (2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Situatia minorului căsătorit	Art. 39. - (1) Minorul dobândeste, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercitiu. (2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credintă la încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercitiu.
Capacitatea de exercitiu anticipată	Art. 40. - Pentru motive temeinice, instanta de tutelă poate recunoaste minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercitiu. În acest scop, vor fi ascultati si părintii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, si avizul consiliului de familie.
Capacitatea de exercitiu restrânsă	Art. 41. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu restrânsă. (2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restrânsă se încheie de către acesta, cu încuviintarea părintilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile prevăzute de lege, si cu autorizarea instantei de tutelă. Încuviintarea sau autorizarea poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului. (3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restrânsă poate face singur acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum si acte de dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la data încheierii lor.

Actele minorului care a împlinit vârsta de 15 ani	Art. 42. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 15 ani poate să încheie acte juridice referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviintarea părintilor sau a tutorelui, precum si cu respectarea dispozitiilor legii speciale, dacă este cazul. (2) În acest caz, minorul exercită singur drepturile si execută tot astfel obligatiile izvorâte din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobândite.
Lipsa capacitătii de exercitiu	Art. 43. - (1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exercitiu: a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani; b) interzisul judecătoresc. (2) Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se încheie, în numele acestora, de reprezentantii lor legali, în conditiile prevăzute de lege. (3) Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exercitiu poate încheia singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum si actele de dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la momentul încheierii lor. (4) Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute si de reprezentantul său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar permite acest lucru.
Sanctiunea	Art. 44. - Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) si la art. 43 alin. (3), precum si actele făcute de tutore fără autorizarea instantei de tutelă, atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt lovite de nulitate relativă, chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Frauda comisă de incapabil	Art. 45. - Nulitatea relativă nu este înlăturată de simpla declaratie a celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă că este capabil să contracteze. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea părtii induse în eroare, poate considera valabil contractul atunci când apreciază că aceasta ar constitui o sanctiune civilă adecvată.
Regimul nulitătii	Art. 46. - (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă poate invoca si singur, în apărare, nulitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din punerea sub interdictie judecătorească. (2) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdictie judecătorească incapacitatea acestuia. (3) Actiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, precum si de ocrotitorul legal. (4) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instantei de tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării actiunii în anulare.
Limitele obligatiei de restituire	Art. 47. - Persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă nu este obligată la restituire decât în limita folosului realizat. Dispozitiile art. 1.635-1.649 se aplică în mod corespunzător.
Confirmarea actului anulabil	Art. 48. - Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul minoritătii, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalitătilor cerute pentru încheierea lui valabilă. În timpul minoritătii, confirmarea actului anulabil se poate face numai în conditiile art. 1.263 si 1.264.

SECTIUNEA a 3-a

Declararea judecătorească a mortii

Cazul general	Art. 49. - (1) În cazul în care o persoană este dispărută si există indicii că a încetat din viată, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel putin 2 ani de la data primirii ultimelor informatii sau indicii din care rezultă că era în viată. (2) Dacă data primirii ultimelor informatii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteste de la sfârsitul lunii în care s-au primit ultimele informatii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la sfârsitul anului calendaristic.
Cazuri speciale	Art. 50. - (1) Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundatiile, cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăteste a se presupune decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel putin 6 luni de la data împrejurării în care a avut loc disparitia.
	(2) Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc disparitia nu poate fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozitiile art. 49 alin. (2). (3) Atunci când este sigur că decesul s-a produs, desi cadavrul nu poate fi găsit sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se astepta împlinirea vreunui termen de la disparitie.
Procedura de declarare a mortii	Art. 51. - Solutionarea cererii de declarare a mortii se face potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
Data prezumată a mortii celui dispărut	Art. 52. - (1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din viată la data pe care hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a mortii. Dacă hotărârea nu arată si ora mortii, se socoteste că cel declarat mort a încetat din viată în ultima oră a zilei stabilite ca fiind aceea a mortii. (2) În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat din viată în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50, după caz. (3) Instanta judecătorească poate rectifica data mortii stabilită potrivit dispozitiilor alin. (1) si (2), dacă se dovedeste că nu era posibil ca persoana declarată moartă să fi decedat la acea dată. În acest caz, data mortii este cea stabilită prin hotărârea de rectificare.
Prezumtia	Art. 53. - Cel dispărut este socotit a fi în viată, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă.
Anularea hotărârii de declarare a mortii	Art. 54. - (1) Dacă cel declarat mort este în viată, se poate cere, oricând, anularea hotărârii prin care s-a declarat moartea. (2) Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putintă, restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispozitiilor în materie de carte funciară, se va face dovada că la data dobândirii stia ori trebuia să stie că persoana declarată moartă este în viată.
Descoperirea certificatului de deces	Art. 55. - Orice persoană interesată poate cere oricând anularea hotărârii declarative de moarte, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui declarat mort.
Plata făcută mostenitorilor aparenti	Art. 56. - Plata făcută mostenitorilor legali sau legatarilor unei persoane, care reapare ulterior hotărârii declarative de moarte, este valabilă si liberatorie, dacă a fost făcută înainte de radierea din registrul de stare civilă a mentiunii privitoare la deces, cu exceptia cazului în care cel care a făcut plata a cunoscut faptul că persoana declarată moartă este în viată.
Drepturile mostenitorului aparent	Art. 57. - Mostenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată decedată prin hotărâre judecătorească este în viată păstrează posesia bunurilor si dobândeste fructele acestora, cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.

CAPITOLUL II

Respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune

Drepturile personalitătii	Art. 58. - (1) Orice persoană are dreptul la viată, la sănătate, la integritate fizică si psihică, la onoare si reputatie, dreptul la respectarea vietii private, precum si dreptul la propria imagine. (2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
Atributele de identificare	Art. 59. - Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la resedintă, precum si la o stare civilă, dobândite în conditiile legii.
Dreptul de a dispune de sine însusi	Art. 60. - Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăsi, dacă nu încalcă drepturile si libertătile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.

SECTIUNEA a 2-a

Drepturile la viată, la sănătate si la integritate ale persoanei fizice

Garantarea drepturilor inerente fiintei umane	Art. 61. - (1) Viata, sănătatea si integritatea fizică si psihică a oricărei persoane sunt garantate si ocrotite în mod egal de lege. (2) Interesul si binele fiintei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al societătii sau al stiintei.
Interzicerea practicii eugenice	Art. 62. - (1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane. (2) Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selectiei persoanelor.
Interventiile asupra caracterelor genetice	Art. 63. - (1) Sunt interzise orice interventii medicale asupra caracterelor genetice având drept scop modificarea descendentei persoanei, cu exceptia celor care privesc prevenirea si tratamentul maladiilor genetice. (2) Este interzisă orice interventie având drept scop crearea unei fiinte umane genetic identice unei alte fiinte umane vii sau moarte, precum si crearea de embrioni umani în scopuri de cercetare. (3) Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia.
Inviolabilitatea corpului uman	Art. 64. - (1) Corpul uman este inviolabil. (2) Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică si psihică. Nu se poate aduce atingere integritătii fiintei umane decât în cazurile si în conditiile expres si limitativ prevăzute de lege.
Examenul caracteristicilor genetice	Art. 65. - (1) Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare stiintifică, efectuate în conditiile legii. (2) Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în scopuri medicale ori de cercetare stiintifică, efectuate în conditiile legii.
Interzicerea unor acte patrimoniale	Art. 66. - Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu exceptia cazurilor expres prevăzute de lege.
Interventiile medicale asupra unei persoane	Art. 67. - Nicio persoană nu poate fi supusă experientelor, testelor, prelevărilor, tratamentelor sau altor interventii în scop terapeutic ori în scop de cercetare stiintifică decât în cazurile si în conditiile expres si limitativ prevăzute de lege.
Prelevarea si transplantul de la persoanele în viată	Art. 68. - (1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine umană de la donatori în viată se fac exclusiv în cazurile si conditiile prevăzute de lege, cu acordul scris, liber, prealabil si expres al acestora si numai după ce au fost informati, în prealabil, asupra riscurilor interventiei. În toate cazurile, donatorul poate reveni asupra consimtământului dat, până în momentul prelevării. (2) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umană de la minori, precum si de la persoanele aflate în viată, lipsite de discernământ din cauza unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în afara cazurilor expres prevăzute de lege.
Sesizarea instantei judecătoresti	Art. 69. - La cererea persoanei interesate, instanta poate lua toate măsurile necesare pentru a împiedica sau a face să înceteze orice atingere ilicită adusă integritătii corpului uman, precum si pentru a dispune repararea, în conditiile prevăzute la art. 252-256, a daunelor materiale si morale suferite.

SECTIUNEA a 3-a

Respectul vietii private si al demnitătii persoanei umane

Dreptul la libera exprimare	Art. 70. - (1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare. (2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile si limitele prevăzute la art. 75.
Dreptul la viata privată	Art. 71. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vietii sale private. (2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viata intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, resedinta sau corespondenta sa, fără consimtământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75. (3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondentei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum si a informatiilor din viata privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la demnitate	Art. 72. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnitătii sale. (2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei si reputatiei unei persoane, fără consimtământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la propria imagine	Art. 73. - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfătisării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozitiile art. 75 rămân aplicabile.
Atingeri aduse vietii private	Art. 74. - Sub rezerva aplicării dispozitiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vietii private: a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuintă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal; b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârsită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunostintă de cauză, a unei asemenea interceptări; c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spatiu privat, fără acordul acesteia; d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spatiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal; e) tinerea vietii private sub observatie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; f) difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viata intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză; g) difuzarea de materiale continând imagini privind o persoană aflată la tratament în unitătile de asistentă medicală, precum si a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstante în legătură cu boala si cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptătite; h) utilizarea, cu rea-credintă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană; i) difuzarea sau utilizarea corespondentei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, resedinta, precum si numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi apartin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Limitele	Art. 75. - (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această sectiune atingerile care sunt permise de lege sau de conventiile si pactele internationale privitoare la drepturile omului la care România este parte. (2) Exercitarea drepturilor si libertătilor constitutionale cu bună-credintă si cu respectarea pactelor si conventiilor internationale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta sectiune.
Prezumtia de consimtământ	Art. 76. - Când însusi cel la care se referă o informatie sau un material le pune la dispozitia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunostintă că îsi desfăsoară activitatea în domeniul informării publicului, consimtământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Prelucrarea datelor personale	Art. 77. - Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile si conditiile prevăzute de legea specială.

SECTIUNEA a 4-a

Respectul datorat persoanei si după decesul său

Respectul datorat persoanei decedate	Art. 78. - Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa, precum si cu privire la corpul său.
Interzicerea atingerii memoriei persoanei decedate	Art. 79. - Memoria persoanei decedate este protejată în aceleasi conditii ca si imaginea si reputatia persoanei aflate în viată.
Respectarea vointei persoanei decedate	Art. 80. - (1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii si poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiti de capacitate de exercitiu sau al celor cu capacitate de exercitiu restrânsă este necesar si consimtământul scris al părintilor sau, după caz, al tutorelui. (2) În lipsa dorintei exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, vointa sotului, părintilor, descendentilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul.
Prelevarea de la persoanele decedate	Art. 81. - Prelevarea de organe, tesuturi si celule umane, în scop terapeutic sau stiintific, de la persoanele decedate se efectuează numai în conditiile prevăzute de lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vietii, al persoanei decedate  sau, în lipsa acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil si expres dat, în ordine, de sotul supravietuitor, de părinti, de descendenti ori, în sfârsit, de rudele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.

CAPITOLUL III

Identificarea persoanei fizice

SECTIUNEA 1

Numele

Dreptul la nume	Art. 82. – Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii.
Structura numelui	Art. 83. – Numele cuprinde numele de familie si prenumele.
Dobândirea numelui	Art. 84. – (1) Numele de familie se dobândeste prin efectul filiatiei si poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile, în conditiile prevăzute de lege. (2) Prenumele se stabileste la data înregistrării nasterii, pe baza declaratiei de nastere. Este interzisă înregistrarea de către ofiterul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole si a altor asemenea, de natură a afecta ordinea publică si bunele moravuri ori interesele copilului, după caz. (3) Numele de familie si prenumele copilului găsit, născut din părinti necunoscuti, precum si cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispozitia primarului comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în conditiile legii speciale.
Schimbarea numelui pe cale administrativă	Art. 85. – Cetătenii români pot obtine, în conditiile legii, schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.

SECTIUNEA a 2-a

Domiciliul si resedinta

Dreptul la domiciliu si resedintă	Art. 86. - (1) Cetătenii români au dreptul să îsi stabilească ori să îsi schimbe, în mod liber, domiciliul sau resedinta, în tară sau în străinătate, cu exceptia cazurilor anume prevăzute de lege. (2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în acelasi timp decât un singur domiciliu si o singură resedintă, chiar si atunci când detine mai multe locuinte.
Domiciliul	Art. 87. - Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor si libertătilor sale civile, este în locul unde îsi are principala asezare.
Resedinta	Art. 88. - Resedinta persoanei fizice este în locul unde îsi are locuinta secundară.
Stabilirea si schimbarea domiciliului	Art. 89. - (1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozitiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intentia de a avea o asezare principală. (3) Dovada intentiei rezultă din declaratiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaratii, din orice alte împrejurări de fapt.
Prezumtia de domiciliu	Art. 90. - (1) Resedinta va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) În lipsă de resedintă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaste, la locul unde acea persoană se găseste.
Dovada	Art. 91. - (1) Dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mentiuni ori atunci când acestea nu corespund realitătii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a resedintei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozitiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau resedinta a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Domiciliul minorului si al celui pus sub interdictie judecătorească	Art. 92. - (1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exercitiu în conditiile prevăzute de lege este la părintii săi sau la acela dintre părinti la care el locuieste în mod statornic.
	(2) În cazul în care părintii au domicilii separate si nu se înteleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanta de tutelă, ascultându-i pe părinti, precum si pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide tinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieste în mod statornic. (3) Prin exceptie, în situatiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimtământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi si la o institutie de ocrotire. (4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părintii săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum si domiciliul persoanei puse sub interdictie judecătorească, este la reprezentantul legal.
Cazurile speciale	Art. 93. - Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părintilor săi si supus unor măsuri de protectie specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la familia sau la persoanele cărora Ie-a fost dat în plasament.
Domiciliul persoanei puse sub curatelă	Art. 94. - În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptătit să îl reprezinte.
Domiciliul la custode sau curator	Art. 95. - Dacă a fost numit un custode sau un curator pentru administrarea bunurilor succesorale, cei chemati la mostenire au domiciliul la custode sau, după caz, la curator, în măsura în care acesta este îndreptătit să îi reprezinte.
Domiciliul profesional	Art. 96. - Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul si la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce priveste obligatiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa în acel loc.
Domiciliul ales	Art. 97. - (1) Părtile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligatiilor născute din acel act. (2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.

SECTIUNEA a 3-a

Actele de stare civilă

Starea civilă	Art. 98. - Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie si societate, prin calitătile strict personale care decurg din actele si faptele de stare civilă.
Dovada stării civile	Art. 99. - (1) Starea civilă se dovedeste prin actele de nastere, căsătorie si deces întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum si prin certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora. (2) Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice si fac dovada până la înscrierea în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofiterului de stare civilă, si, până la proba contrară, pentru celelalte mentiuni. (3) Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul. (4) Dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit o anumită stare civilă a unei persoane, iar printr-o hotărâre judecătorească ulterioară este admisă o actiune prin care s-a contestat starea civilă astfel stabilită, prima hotărâre îsi pierde efectele la data rămânerii definitive a celei de a doua hotărâri.
Anularea, completarea, modificarea sau rectificarea actelor de stare civilă	Art. 100. - (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă si a mentiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătoresti definitive. (2) Rectificarea actelor de stare civilă si a mentiunilor înscrise pe marginea acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispozitiei primarului de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă. (3) Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată si o actiune de modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau modificarea unui act de stare civilă, precum si înregistrarea făcută în temeiul unei asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
Înscrierea mentiunilor pe actul de stare civilă	Art. 101. - Anularea, completarea, modificarea si rectificarea unui act de stare civilă sau a unei mentiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă ori, după caz, prin dispozitie a primarului, se înscriu numai prin mentiune pe actul de stare civilă corespunzător. În acest scop, hotărârea judecătorească rămasă definitivă se comunică de îndată, din oficiu, de către instanta care s-a pronuntat ultima asupra fondului.
Actele întocmite de un ofiter de stare civilă necompetent	Art. 102. - Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod public atributiile de ofiter de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale, sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei calităti.
Alte mijloace de dovadă a stării civile	Art. 103. - Starea civilă se poate dovedi, înaintea instantei judecătoresti, prin orice mijloace de probă, dacă: a) nu au existat registre de stare civilă; b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte; c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a extrasului de pe actul de stare civilă; d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.

TITLUL III

Ocrotirea persoanei fizice

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Interesul persoanei ocrotite	Art. 104. – (1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai în interesul acesteia. (2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se tină seama de posibilitatea persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si îndeplini obligatiile cu privire la persoana si bunurile sale.
Persoanele ocrotite	Art. 105. – Sunt supusi unor măsuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi capabili, din cauza bătrânetii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să îsi administreze bunurile si nici să îsi apere interesele în conditii corespunzătoare.
Măsurile de ocrotire	Art. 106. – (1) Ocrotirea minorului se realizează prin părinti, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protectie specială anume prevăzute de lege. (2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecătorească sau prin instituirea curatelei, în conditiile prevăzute de prezentul cod.
Instanta de tutelă	Art. 107. – Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei prin tutelă si curatelă sunt de competenta instantei de tutelă si de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanta de tutelă.
Ocrotirea persoanei prin tutelă	Art. 108. – (1) Ocrotirea persoanei prin tutelă se realizează de către tutore, desemnat sau numit, în conditiile prezentului cod, precum si de către consiliul de familie, ca organ consultativ. (2) Consiliul de familie poate fi constituit de către instanta de tutelă numai la cererea persoanelor interesate. (3) În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi exercitate de către instanta de tutelă.
Ocrotirea persoanei prin curatelă	Art. 109. – Ocrotirea persoanei prin curatelă are loc numai în cazurile si conditiile prevăzute de lege.

CAPITOLUL II

Tutela minorului

SECTIUNEA 1

Deschiderea tutelei

Cazurile de instituire

Art. 110. - Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinti sunt, după caz, decedati, necunoscuti, decăzuti din exercitiul drepturilor părintesti sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintesti, pusi sub interdictie judecătorească, dispăruti ori declarati judecătoreste morti, precum si în cazul în care, la încetarea adoptiei, instanta hotărăste că este în interesul minorului instituirea unei tutele.

Persoanele obligate să înstiinteze instanta de tutelă

Art. 111. - Au obligatia ca, de îndată ce află de existenta unui minor lipsit de îngrijire părintească în cazurile prevăzute la art. 110, să înstiinteze instanta de tutelă: a) persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei în care locuieste minorul; b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării mortii unei persoane, precum si notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale; c) instantele judecătoresti, reprezentantii Ministerului Public si ai politiei, cu prilejul pronuntării, luării sau executării unei măsuri privative de libertate; d) organele administratiei publice locale, institutiile de ocrotire, precum si orice altă persoană.

SECTIUNEA a 2-a

Tutorele

Persoana care poate fi numită tutore	Art. 112. - (1) Poate fi tutore o persoană fizică sau sotul si sotia, împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezentul cod. (2) În cazul în care în situatia prevăzută la art. 110 se află mai multi minori care sunt frati sau surori, se numeste, de regulă, un singur tutore.
Persoanele care nu pot fi numite tutore	Art. 113. - (1) Nu poate fi tutore: a) minorul, persoana pusă sub interdictie judecătorească sau cel pus sub curatelă; b) cel decăzut din exercitiul drepturilor părintesti sau declarat incapabil de a fi tutore; c) cel căruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum si cel cu rele purtări retinute ca atare de către o instantă judecătorească; d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în conditiile art. 158; e) cel aflat în stare de insolvabilitate; f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei; g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercita singur, în momentul mortii, autoritatea părintească. (2) Dacă una dintre împrejurările prevăzute la alin. (1) survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeasi procedură ca si la numirea lui.
Desemnarea tutorelui de către părinte	Art. 114. - (1) Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi. (2) Desemnarea făcută de părintele care în momentul mortii era decăzut din drepturile părintesti sau pus sub interdictie judecătorească este lipsită de efecte. (3) Desemnarea făcută în conditiile prezentului articol poate fi revocată oricând de către părinte, chiar si printr-un înscris sub semnătură privată.
Desemnarea mai multor tutori	Art. 115. - În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo preferintă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei si care îsi exprimă dorinta de a fi tutore, instanta de tutelă va hotărî tinând seama de conditiile lor materiale, precum si de garantiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Măsurile provizorii	Art. 116. - (1) Cel chemat la tutelă în conformitate cu dispozitiile art. 114 nu poate fi înlăturat de către instantă fără acordul său decât dacă se află în vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 113 sau dacă prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate. (2) În cazul în care cel chemat la tutelă este numai temporar împiedicat în exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite, instanta de tutelă, după încetarea împiedicării, îl numeste tutore la cererea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la deschiderea tutelei. Până atunci, instanta desemnează un tutore provizoriu. (3) După trecerea celor 6 luni, dacă persoana desemnată nu a cerut numirea sa ca tutore, cel numit provizoriu tutore rămâne să îndeplinească în continuare sarcinile tutelei până la numirea unui tutore în conditiile art. 118.
Garantiile	Art. 117. - La numirea sau, după caz, în timpul tutelei, instanta de tutelă poate hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să dea garantii reale sau personale, dacă interesele minorului cer o astfel de măsură. În acest caz, ea stabileste potrivit cu împrejurările felul si întinderea garantiilor.
Numirea tutorelui de către instanta de tutelă	Art. 118. - În lipsa unui tutore desemnat, instanta de tutelă numeste cu prioritate ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, tinând seama, după caz, de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, de conditiile materiale si de garantiile morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
Procedura de numire	Art. 119. - (1) Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanta de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin.(2). (2) Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. (3) În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanta de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin. (1), cu consultarea consiliului de familie. (4) Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui si se afisează la sediul instantei de tutelă si la primăria de la domiciliul minorului. (5) Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării încheierii de numire. (6) Între timp, instanta de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele minorului, putând chiar să numească un curator special.
Refuzul continuării tutelei	Art. 120. - (1) Cel numit tutore este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei. (2) Poate refuza continuarea tutelei: a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniti; b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; c) cel care creste si educă 2 sau mai multi copii; d) cel care, din cauza bolii, a infirmitătii, a felului activitătilor desfăsurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.
Înlocuirea tutorelui	Art. 121. - Dacă vreuna dintre împrejurările prevăzute la art. 120 alin. (2) survine în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adresează instantei de tutelă, care va hotărî de urgentă. Până la solutionarea cererii sale de înlocuire, el este obligat să continue exercitarea atributiilor.
Caracterul personal al tutelei	Art. 122. - (1) Tutela este o sarcină personală. (2) Cu toate acestea, instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate, tinând seama de mărimea si compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca administrarea patrimoniului ori doar a unei părti a acestuia să fie încredintată, potrivit legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
Gratuitatea tutelei	Art. 123. - (1) Tutela este o sarcină gratuită. (2) Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptătit, pe perioada exercitării sarcinilor tutelei, la o remuneratie al cărei cuantum va fi stabilit de instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, tinând seama de munca depusă în  administrarea averii si de starea materială a minorului si a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile produse de bunurile minorului. Instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va putea modifica sau suprima această remuneratie, potrivit împrejurărilor.

SECTIUNEA a 3-a

Consiliul de familie

Rolul consiliului de familie	Art. 124. - (1) Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul în care tutorele îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste îndatoririle cu privire la persoana si bunurile minorului. (2) În cazul ocrotirii minorului prin părinti, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protectie specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de familie.
Membrii consiliului de familie	Art. 125. - (1) Instanta de tutelă poate constitui un consiliu de familie, compus din 3 rude sau afini, tinând seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite si alte persoane  care au avut legături de prietenie cu părintii minorului sau care manifestă interes pentru situatia acestuia. (2) Sotul si sotia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiasi consiliu de familie. (3) În aceleasi conditii, instanta de tutelă numeste si 2 supleanti. (4) Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.
Alte dispozitii aplicabile consiliului de familie	Art. 126. - Dispozitiile art. 113, art. 120 alin. (1) si alin. (2) lit. d), art. 121 si art. 147 se aplică în mod corespunzător si membrilor consiliului de familie.
Modificarea consiliului de familie	Art. 127. - În afară de cazul prevăzut la art. 131, alcătuirea consiliului de familie nu se poate modifica în timpul tutelei, afară numai dacă interesele minorului ar cere o asemenea schimbare sau dacă, prin moartea ori disparitia unuia  dintre membri, ar fi necesară completarea.
Constituirea consiliului de familie	Art. 128. - (1) În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care îndeplinesc conditiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către instanta de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunostintă despre situatia minorului. (2) Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în conditiile art. 264.
Functionarea consiliului de familie	Art. 129. - (1) Consiliul de familie este convocat cu cel putin 10 zile înainte de data întrunirii, la solicitarea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, a tutorelui sau a instantei de tutelă. Cu acordul tuturor membrilor consiliului de familie, convocarea se poate face si mai devreme de împlinirea termenului de 10 zile dinainte de data întrunirii. În toate cazurile, prezenta tuturor membrilor consiliului de familie acoperă neregularitatea convocării. (2) Cei convocati sunt obligati să se prezinte personal la locul indicat în actul de convocare. În cazul în care acestia nu se pot prezenta, ei pot fi reprezentati de persoane care sunt rude sau afini cu părintii minorului, dacă aceste persoane nu sunt desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Sotii se pot reprezenta reciproc. (3) Sedintele consiliului de familie se tin la domiciliul minorului sau, după caz, la sediul instantei de tutelă.
Atributiile	Art. 130. - (1) Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui sau a instantei de tutelă, si ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele consultative si deciziile se iau în mod valabil cu votul majoritătii membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă. (2) La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile în mod corespunzător. (3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate într-un registru special constituit.
Înlocuirea consiliului de familie	Art. 131. - Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile formulate potrivit prezentului cod instanta a hotărât de cel putin două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie.
Imposibilitatea constituirii consiliului de familie	Art. 132. - Dacă în cazul prevăzut la art. 131 nu este posibilă constituirea unui nou consiliu, ca si în cazul contrarietătii de interese dintre minor si toti membrii consiliului de familie si supleanti, tutorele poate cere instantei de tutelă autorizatia de a exercita singur tutela.

SECTIUNEA a 4-a

Exercitarea tutelei

§1. Dispozitii generale

Exercitarea tutelei în interesul minorului	Art. 133. -Tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce priveste persoana, cât si bunurile acestuia.
Continutul tutelei	Art. 134. - (1) Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor. (2) El este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea si dezvoltarea lui fizică si mentală, educarea, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu aptitudinile lui.
Tutela exercitată de ambii soti	Art. 135. - (1) În cazul în care tutori sunt 2 soti, acestia răspund împreună pentru exercitarea atributiilor tutelei. Dispozitiile privind autoritatea părintească sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) În cazul în care unul dintre soti introduce actiunea de divort, instanta, din oficiu, va înstiinta instanta de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.

§2. Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului

Avizul consiliului de familie	Art. 136. - Măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul consiliului de familie, cu exceptia măsurilor care au caracter curent.
Domiciliul minorului	Art. 137. - (1) Minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu autorizarea instantei de tutelă minorul poate avea si o resedintă. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), tutorele poate încuviinta ca minorul să aibă o resedintă determinată de educarea si pregătirea sa profesională. În acest caz, instanta de tutelă va fi de îndată încunostintată de tutore.
Felul învătăturii sau al pregătirii profesionale	Art. 138. - (1) Felul învătăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de acesta decât cu încuviintarea instantei de tutelă. (2) Instanta de tutelă nu poate, împotriva vointei minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, să schimbe felul învătăturii acestuia, hotărâtă de părinti sau pe care minorul o primea la data instituirii tutelei.
Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani	Art. 139. - Instanta de tutelă nu poate hotărî fără ascultarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.

§3. Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului

Inventarul bunurilor minorului	Art. 140. - (1) După numirea tutorelui si în prezenta acestuia si a membrilor consiliului de familie, un delegat al instantei de tutelă va verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instantei de tutelă. Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la numirea tutorelui de către instanta de tutelă. (2) Cu prilejul inventarierii, tutorele si membrii consiliului de familie sunt tinuti să declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instantei de tutelă, creantele, datoriile sau alte pretentii pe care le au fată de minor. Declaratiile vor fi consemnate în procesul-verbal de inventariere. (3) Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creantele sau pretentiile proprii fată de minori, nu le-au declarat, desi au fost somati să le declare, sunt prezumati că au renuntat la ele. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie nu declară datoriile pe care le au fată de minor, desi au fost somati să le declare, pot fi îndepărtati din functie. (4) Creantele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii consiliului de familie, sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile acestora pot fi plătite voluntar numai cu autorizarea instantei de tutelă.
Actele făcute în lipsa inventarului	Art. 141. - Înainte de întocmirea inventarului, tutorele nu poate face, în numele minorului, decât acte de conservare si acte de administrare ce nu suferă întârziere.
Administrarea bunurilor minorului	Art. 142. - (1) Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credintă bunurile minorului. În acest scop, tutorele actionează în calitate de administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor minorului, dispozitiile titlului V din cartea a lll-a aplicându-se în mod corespunzător, afară de cazul în care prin prezentul capitol se dispune altfel. (2) Nu sunt supuse administrării bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit decât dacă testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispozitie sau, după caz, numit de către instanta de tutelă.
Reprezentarea minorului	Art. 143. - Tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlineste vârsta de 14 ani.
Regimul juridic al actelor de dispozitie	Art. 144. - (1) Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donatii si nici să garanteze obligatia altuia. Fac exceptie darurile obisnuite, potrivite cu starea materială a minorului. (2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie si autorizarea instantei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărteală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunte la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum si să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăsesc dreptul de administrare. (3) Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor prevăzute la alin. (1) si (2) sunt lovite de nulitate relativă. În aceste cazuri, actiunea în anulare poate fi exercitată de tutore, de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum si de către procuror, din oficiu sau la sesizarea instantei de tutelă. (4) Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie si fără autorizarea instantei de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum si cele devenite nefolositoare pentru minor.
Autorizarea instantei de tutelă	Art. 145. - (1) Instanta de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor. (2) Autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, conditiile de încheiere a actului. (3) În caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul părtilor, prin licitatie publică sau în alt mod. (4) În toate cazurile, instanta de tutelă poate indica tutorelui modul în care se întrebuintează sumele de bani obtinute.
Încuviintarea si autorizarea actelor minorului care a împlinit vârsta de 14 ani	Art. 146. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu încuviintarea scrisă a tutorelui sau, după caz, a curatorului. (2) Dacă actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmează să îl încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu autorizarea instantei de tutelă si cu avizul consiliului de familie, va fi necesară atât autorizarea acesteia, cât si avizul consiliului de familie. (3) Minorul nu poate să facă donatii, altele decât darurile obisnuite potrivit stării lui materiale, si nici să garanteze obligatia altuia. (4) Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate relativă, dispozitiile art. 144 alin. (3) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Interzicerea unor acte juridice	Art. 147. - (1) Este interzisă, sub sanctiunea nulitătii relative, încheierea de acte juridice între tutore sau sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile tutorelui, pe de o parte, si minor, pe de altă parte. (2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate cumpăra la licitatie publică un bun al minorului, dacă are o garantie reală asupra acestui bun ori îl detine în coproprietate cu minorul, după caz.
Suma anuală necesară pentru întretinerea minorului	Art. 148. - (1) Consiliul de familie stabileste suma anuală necesară pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă. Decizia consiliului de familie se aduce la cunostintă, de îndată, instantei de tutelă. (2) Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale se acoperă din veniturile acestuia. In cazul în care veniturile minorului nu sunt îndestulătoare, instanta de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul părtilor sau prin licitatie publică. (3) Obiectele ce au valoare afectivă pentru familia minorului sau pentru minor nu vor fi vândute decât în mod exceptional. (4) Dacă minorul este lipsit de bunuri si nu are părinti sau alte rude care sunt obligate prin lege să îi acorde întretinere ori aceasta nu este suficientă, minorul are dreptul la asistentă socială, în conditiile legii.
Constituirea de depozite bancare	Art. 149. - (1) Sumele de bani care depăsesc nevoile întretinerii minorului si ale administrării bunurilor sale, precum si instrumentele financiare se depun, pe numele minorului, la o bancă indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor. (2) Tutorele poate dispune de aceste sume si instrumente financiare numai cu autorizarea prealabilă a instantei de tutelă, cu exceptia operatiunilor prevăzute la alin. (3). (3) Cu toate acestea, el nu va putea folosi, în niciun caz, sumele de bani si instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) pentru încheierea, pe numele minorului, a unor tranzactii pe piata de capital, chiar dacă ar fi obtinut autorizarea instantei de tutelă. (4) Tutorele poate depune la o institutie bancară si sumele necesare întretinerii, tot pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat si pot fi ridicate de tutore, fără autorizarea instantei de tutelă.
Cazurile de numire a curatorului special	Art. 150. - (1) Ori de câte ori între tutore si minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanta de tutelă va numi un curator special. (2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviintează, instanta de tutelă va numi un curator special.

SECTIUNEA a 5-a

Controlul exercitării tutelei

Controlul instantei de tutelă	Art. 151. - (1) Instanta de tutelă va efectua un control efectiv si continuu asupra modului în care tutorele si consiliul de familie îsi îndeplinesc atributiile cu privire la minor si bunurile acestuia. (2) In îndeplinirea activitătii de control, instanta de tutelă va putea cere colaborarea autoritătilor administratiei publice, a institutiilor si serviciilor publice specializate pentru protectia copilului sau a institutiilor de ocrotire, după caz.
Darea de seamă	Art. 152. - (1) Tutorele este dator să prezinte anual instantei de tutelă o dare de seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia. (2) Darea de seamă se va prezenta instantei de tutelă în termen de 30 de zile de la sfârsitul anului calendaristic. (3) Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanta de tutelă poate să autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă pe termene mai lungi, care nu vor depăsi însă 3 ani. (4) În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instantei de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea bunurilor acestuia.
Descărcarea tutorelui	Art. 153. - Instanta de tutelă va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului si la cheltuielile făcute cu întretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si, dacă sunt corect întocmite si corespund realitătii, va da descărcare tutorelui.
Interzicerea dispensei de a da socoteală	Art. 154. - Dispensa de a da socoteală acordată de părinti sau de o persoană care ar fi făcut minorului o liberalitate este considerată ca nescrisă.
Plângerea împotriva tutorelui	Art. 155. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare membru al acestuia, precum si toti cei prevăzuti la art. 111 pot face plângere la instanta de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor. (2) Plângerea se solutionează de urgentă, prin încheiere executorie, de către instanta de tutelă, cu citarea părtilor si a membrilor consiliului de familie. Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanta de tutelă consideră că este necesar.

SECTIUNEA a 6-a

Încetarea tutelei

Cazurile de încetare	Art. 156. - (1) Tutela încetează în cazul în care nu se mai mentine situatia care a dus la instituirea tutelei, precum si în cazul mortii minorului. (2) Functia tutorelui încetează prin moartea acestuia, prin îndepărtarea de la sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.
Moartea tutorelui	Art. 157. - (1) În cazul mortii tutorelui, mostenitorii săi sau orice altă persoană dintre cele prevăzute la art. 111 au datoria de a înstiinta, de îndată, instanta de tutelă. (2) Până la numirea unui nou tutore, mostenitorii vor prelua sarcinile tutelei. Dacă sunt mai multi mostenitori, acestia pot desemna, prin procură specială, pe unul dintre ei să îndeplinească în mod provizoriu sarcinile tutelei. (3) Dacă mostenitorii sunt minori, înstiintarea instantei de tutelă se poate face de orice persoană interesată, precum si de cele prevăzute la art. 111. În acest caz, mostenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanta de tutelă va numi de urgentă un curator special, care poate fi executorul testamentar.
îndepărtarea tutorelui	Art. 158. - În afară de alte cazuri prevăzute de lege, tutorele este îndepărtat dacă săvârseste un abuz, o neglijentă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore, precum si dacă nu îsi îndeplineste în mod corespunzător sarcina.
Numirea curatorului special	Art. 159. - Până la preluarea functiei de către noul tutore, în cazurile prevăzute la art. 157 si 158, instanta de tutelă poate numi un curator special.
Darea de seamă generală	Art. 160. - (1) La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz, mostenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte instantei de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeasi îndatorire si în caz de îndepărtare de la tutelă. (2) Dacă functia tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă generală va fi întocmită de mostenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor mostenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data acceptării mostenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanta de tutelă. În cazul în care nu există mostenitori ori acestia sunt în imposibilitate de a actiona, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanta de tutelă, în termenul stabilit de aceasta. (3) Darea de seamă generală va trebui să cuprindă situatiile veniturilor si cheltuielilor pe ultimii ani, să indice activul si pasivul, precum si stadiul în care se află procesele minorului. (4) Instanta de tutelă îl poate constrânge pe cel obligat să facă darea de seamă generală, potrivit dispozitiilor art. 163.
Predarea bunurilor	Art. 161. - Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore de către tutore, mostenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, în lipsă, de curatorul special numit potrivit dispozitiilor art. 160 alin. (2).
Descărcarea de gestiune	Art. 162. - (1) După predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor, instanta de tutelă va da tutorelui descărcare de gestiunea sa. (2) Chiar dacă instanta de tutelă a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa sa. (3) Tutorele care înlocuieste un alt tutore are obligatia să ceară acestuia, chiar si după descărcarea de gestiune, repararea prejudiciilor pe care Ie-a cauzat minorului din culpa sa, sub sanctiunea de a fi obligat el însusi de a repara aceste prejudicii.
Amenda civilă	Art. 163. - (1) În cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 120 alin. (2), tutorele poate fi sanctionat cu amendă civilă, în folosul statului, care nu poate depăsi valoarea unui salariu minim pe economie. Amenda poate fi repetată de cel mult 3 ori, la interval de câte 7 zile, după care se va numi un alt tutore. (2) De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplineste defectuos sarcina tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăsi 3 salarii medii pe economie. (3) Amenda civilă se aplică de către instanta de tutelă, prin încheiere executorie.

CAPITOLUL III

Ocrotirea interzisului judecătoresc

Conditiile	Art. 164. - (1) Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitătii mintale, va fi pusă sub interdictie judecătorească. (2) Pot fi pusi sub interdictie judecătorească si minorii cu capacitate de exercitiu restrânsă.
Persoanele care pot cere punerea sub interdictie	Art. 165. - Interdictia poate fi cerută de persoanele prevăzute la art. 111, care este aplicabil în mod corespunzător.
Desemnarea tutorelui	Art. 166. - Orice persoană care are capacitatea deplină de exercitiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana si bunurile sale în cazul în care ar fi pusă sub interdictie judecătorească. Dispozitiile art. 114 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Numirea unui curator special	Art. 167. - În caz de nevoie si până la solutionarea cererii de punere sub interdictie judecătorească, instanta de tutelă poate numi un curator special pentru îngrijirea si reprezentarea celui a cărui interdictie a fost cerută, precum si pentru administrarea bunurilor acestuia.
Procedura	Art. 168. - Solutionarea cererii de punere sub interdictie judecătorească se face potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
Opozabilitatea interdictiei	Art. 169. - (1) Interdictia îsi produce efectele de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă. (2) Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei terte persoane decât de la data îndeplinirii formalitătilor de publicitate prevăzute de Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub interdictie pe altă cale.
Comunicarea hotărârii de punere sub interdictie judecătorească	Art. 170. - (1) Hotărârea de punere sub interdictie va fi comunicată, în conditiile legii, instantei de tutelă, care va desemna, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdictie judecătorească. Dispozitiile art. 114-120 se aplică în mod corespunzător. (2) De asemenea, hotărârea de punere sub interdictie rămasă definitivă va fi comunicată si autoritătilor de sănătate publică teritoriale, pentru ca acestea să instituie asupra celui interzis o supraveghere medicală permanentă, potrivit legii.
Aplicarea regulilor de la tutelă	Art. 171. - Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani se aplică si în cazul tutelei celui pus sub interdictie judecătorească, în măsura în care legea nu dispune altfel.
Actele încheiate de cel pus sub interdictie judecătorească	Art. 172. - Actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdictie judecătorească, altele decât cele prevăzute la art. 43 alin. (3), sunt lovite de nulitate relativă, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.
Înlocuirea tutorelui	Art. 173. - (1) Tutorele celui pus sub interdictie judecătorească este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire. (2) Pentru motive temeinice tutorele poate cere înlocuirea sa si înaintea împlinirii termenului de 3 ani.
Obligatiile tutorelui	Art. 174. - (1) Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdictie judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea si a-i îmbunătăti conditiile de viată. În acest scop, se vor întrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie judecătorească. (2) Instanta de tutelă, luând avizul consiliului de familie si consultând un medic de specialitate, va hotărî, tinând seama de împrejurări, dacă cel pus sub interdictie judecătorească va fi îngrijit la locuinta lui sau într-o institutie sanitară. (3) Când cel pus sub interdictie judecătorească este căsătorit, va fi ascultat si sotul acestuia.
Liberalitătile primite de descendentii interzisului judecătoresc	Art. 175. - Din bunurile celui pus sub interdictie judecătorească, descendentii acestuia pot fi gratificati sau înzestrati de către tutore cu avizul consiliului de familie si cu autorizarea instantei de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.
Minorul pus sub interdictie judecătorească	Art. 176. - (1) Minorul care, la data punerii sub interdictie judecătorească, se afla sub ocrotirea părintilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major, fără a i se numi un tutore. Dispozitiile art. 174 sunt aplicabile si situatiei prevăzute în prezentul alineat. (2) Dacă la data când minorul devine major acesta se află încă sub interdictie judecătorească, instanta de tutelă numeste un tutore. (3) În cazul în care, la data punerii sub interdictie judecătorească, minorul se afla sub tutelă, instanta de tutelă va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore.
Ridicarea interdictiei judecătoresti	Art. 177. - (1) Dacă au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta judecătorească va pronunta ridicarea ei. (2) Cererea se poate introduce de cel pus sub interdictie judecătorească, de tutore, precum si de persoanele sau institutiile prevăzute la art. 111. (3) Hotărârea prin care se pronuntă ridicarea interdictiei judecătoresti îsi produce efectele de la data când a rămas definitivă. (4) Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea fi opusă decât în conditiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL IV

Curatela

Cazurile de instituire	Art. 178. - În afară de cazurile prevăzute de lege, instanta de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrânetii, a bolii sau a unei infirmităti fizice, o persoană, desi capabilă, nu poate, personal, să îsi administreze bunurile sau să îsi apere interesele în conditii corespunzătoare si, din motive temeinice, nu îsi poate numi un reprezentant sau un administrator; b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, desi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare; c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general; d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informatii despre ea si nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.
Competenta instantei de tutelă	Art. 179. - Instanta de tutela competentă este: a) în cazul prevăzut la art. 178 lit. a), instanta de la domiciliul persoanei reprezentate; b) în cazul prevăzut la art. 178 lit. b), fie instanta de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; c) în cazurile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din tară al celui lipsă ori al celui dispărut.
Persoana care poate fi numită curator	Art. 180. - (1) Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercitiu si care este în măsură să îndeplinească această sarcină. (2) Când cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator, aceasta va fi numită cu prioritate. Numirea poate fi înlăturată numai pentru motive temeinice, dispozitiile art. 114-120 aplicându-se în mod corespunzător.
Efectele curatelei	Art. 181. - În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacitătii celui pe care curatorul îl reprezintă.
Procedura de instituire	Art. 182. - (1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a sotului său, a rudelor sau a celor prevăzuti la art. 111. (2) Curatela nu se poate institui decât cu consimtământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimtământul nu poate fi dat. (3) Numirea curatorului se face de instanta de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului si se afisează la sediul instantei de tutelă, precum si la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
Continutul curatelei	Art. 183. - (1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat, cu exceptia cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanta de tutelă va hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile si obligatiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia. (2) Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanta de tutelă poate stabili limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.
înlocuirea curatorului	Art. 184. - (1) Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire. (2) Pentru motive temeinice curatorul poate cere înlocuirea sa si înaintea împlinirii termenului de 3 ani.
Încetarea curatelei	Art. 185. - Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicată de instanta de tutelă la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevăzuti la art. 111.
Dispozitii speciale	Art. 186. - Dispozitiile prezentului capitol nu se aplică si curatorului special prevăzut la art. 150, 159 si 167. În aceste din urmă cazuri, drepturile si obligatiile stabilite de lege în sarcina tutorelui se aplică, în mod corespunzător, si curatorului special.

TITLUL IV

Persoana juridică

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Elementele constitutive	Art. 187. – Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare si un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit si moral, în acord cu interesul general.
Calitatea de persoană juridică	Art. 188. – Sunt persoane juridice entitătile prevăzute de lege, precum si orice alte organizatii legal înfiintate care, desi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate conditiile prevăzute la art. 187.
Categorii de persoane juridice	Art. 189. – Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.
Persoana juridică de drept privat	Art. 190. – Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege.
Persoana juridică de drept public	Art. 191. – (1) Persoanele juridice de drept public se înfiintează prin lege. (2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), în cazurile anume prevăzute de lege, persoanele juridice de drept public se pot înfiinta prin acte ale autoritătilor administratiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Regimul juridic aplicabil	Art. 192. – Persoanele juridice legal înfiintate se supun dispozitiilor aplicabile categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Efectele personalitătii juridice	Art. 193. – (1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil si răspunde pentru obligatiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. (2) Nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credintă calitatea de subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreste ascunderea unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.

CAPITOLUL II

Înfiintarea persoanei juridice

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune

Modurile de înfiintare

Art. 194. - (1) Persoana juridică se înfiintează: a) prin actul de înfiintare al organului competent, în cazul autoritătilor si al institutiilor publice, al unitătilor administrativ-teritoriale, precum si al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitătile administrativ- teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiintare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau institutia publică este persoană juridică; b) prin actul de înfiintare al celor care o constituie, autorizat, în conditiile legii; c) în orice alt mod prevăzut de lege. (2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiintare se întelege actul de constituire a persoanei juridice si, după caz, statutul acesteia.

Durata persoanei juridice

Art. 195. - Persoana juridică se înfiintează pe durată nedeterminată, dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.

SECTIUNEA a 2-a

Nulitatea persoanei juridice

Cauzele de nulitate	Art. 196. - (1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanta judecătorească numai atunci când: a) lipseste actul de înfiintare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situatiile anume prevăzute de lege; b) toti fondatorii sau asociatii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiintării persoanei juridice; c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri; d) lipseste autorizatia administrativă necesară pentru înfiintarea acesteia; e) actul de înfiintare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate; f) actul de înfiintare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociatilor ori capitalul social subscris si vărsat; g) s-au încălcat dispozitiile legale privind patrimoniul initial sau capitalul social minim, subscris si vărsat; h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociati prevăzut de lege; i) au fost nesocotite alte dispozitii legale imperative prevăzute sub sanctiunea nulitătii actului de înfiintare a persoanei juridice. (2) Nerespectarea dispozitiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sanctionează cu nulitatea absolută.
Aspectele speciale privind regimul nulitătii	Art. 197. - (1) Nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în termen de un an de la data înregistrării sau înfiintării acesteia, după caz. (2) Nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile, dacă, până la închiderea dezbaterilor în fata primei instante de judecată, cauza de nulitate a fost înlăturată.
Efectele nulitătii	Art. 198. - (1) De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulitătii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv si intră în lichidare. (2) Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulitătii se numesc si lichidatorii. (3) Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în toate registrele publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz, mentionată. (4) În toate cazurile, fondatorii sau asociatii răspund, în conditiile legii, pentru obligatiile persoanei juridice care s-au născut în sarcina acesteia de la data înfiintării ei si până la data notării în registrele publice a hotărârii judecătoresti prevăzute la alin. (3).
Regimul actelor juridice încheiate cu tertii	Art. 199. - (1) Constatarea sau, după caz, declararea nulitătii nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, după caz. (2) Nici persoana juridică si nici fondatorii sau asociatii nu pot opune tertilor nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedeste că acestia cunosteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului.

SECTIUNEA a 3-a

Înregistrarea persoanei juridice

Înregistrarea persoanei juridice	Art. 200. - (1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le sunt aplicabile prevăd această înregistrare. (2) Prin înregistrare se întelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalitătii juridice sau al luării în evidentă a persoanelor juridice legal înfiintate, după caz. (3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din oficiu.
Obligatia de verificare a documentelor publicate	Art. 201. - Persoana juridică este obligată să verifice identitatea dintre textul actului constitutiv sau al statutului si textul depus la registrul public si cel apărut într-o publicatie oficială. În caz de neconcordantă, tertii pot opune persoanei juridice oricare dintre aceste texte, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunosteau textul depus la registru.
Lipsa înregistrării	Art. 202. - (1) Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înfiintată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată. (2) Dacă însă înregistrarea este cerută numai pentru opozabilitate fată de terti, actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse tertilor, în afară de cazul în care se face dovada că acestia cunosteau că publicitatea nu a fost îndeplinită.
Răspunderea pentru neefectuarea formalitătilor de înregistrare	Art. 203. - Fondatorii, reprezentantii persoanei juridice supuse înregistrării, precum si primii membri ai organelor de conducere, de administrare si de control ale acesteia răspund nelimitat si solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalitătilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităti trebuiau să fie cerute de aceste persoane.
Înregistrarea modificărilor aduse actului de înfiintare	Art. 204. - Dispozitiile art. 200-203 sunt aplicabile si în cazul înregistrării modificărilor aduse actului de înfiintare a persoanei juridice, realizate cu respectarea conditiilor prevăzute de lege sau de actul de înfiintare a acesteia, după caz.

CAPITOLULUI

Capacitatea civilă a persoanei juridice

SECTIUNEA 1

Capacitatea de folosintă a persoanei juridice

Data dobândirii capacitătii de folosintă	Art. 205. – (1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi si obligatii de la data înregistrării lor. (2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi si obligatii, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înfiintare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinte prevăzute de lege. (3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înfiintare, să dobândească drepturi si să îsi asume obligatii, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiintă în mod valabil. (4) Fondatorii, asociatii, reprezentantii si orice alte persoane care au lucrat în numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat si solidar fată de terti pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispozitiilor alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit personalitate juridică, Ie-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor si produc efecte depline.
Continutul capacitătii de folosintă	Art. 206. – (1) Persoana juridică poate avea orice drepturi si obligatii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decât persoanei fizice. (2) Persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut. (3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozitiilor alin. (1)si (2) este lovit de nulitate absolută.
Desfăsurarea activitătilor autorizate	Art. 207. – (1) În cazul activitătilor care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfăsura asemenea activităti se naste numai din momentul obtinerii autorizatiei respective, dacă prin lege nu se prevede altfel. (2) Actele si operatiunile săvârsite fără autorizatiile prevăzute de lege sunt lovite de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat si solidar pentru toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sanctiuni prevăzute de lege.
Capacitatea de a primi liberalităti	Art. 208. – Prin exceptie de la prevederile art. 205 alin. (3) si dacă prin lege nu se dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităti în conditiile dreptului comun, de la data actului de înfiintare sau, în cazul fundatiilor testamentare, din momentul deschiderii mostenirii testatorului, chiar si în cazul în care liberalitătile nu sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiintă în mod legal.

SECTIUNEA a 2-a

Capacitatea de exercitiu si functionarea persoanei juridice

§1. Capacitatea de exercitiu

Data dobândirii capacitătii de exercitiu	Art. 209. - (1) Persoana juridică îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste obligatiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. (2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să actioneze, în raporturile cu tertii, individual sau colectiv, în numele si pe seama persoanei juridice. (3) Raporturile dintre persoana juridică si cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut.
Lipsa organelor de administrare	Art. 210. - (1) Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor care privesc persoana juridică se fac de către fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest scop. (2) Actele juridice încheiate de către fondatori sau de către persoanele desemnate cu depăsirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru înfiintarea persoanei juridice, precum si actele încheiate de alte persoane nedesemnate obligă persoana juridică în conditiile gestiunii de afaceri. (3) Cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal tinut fată de terti dacă aceasta nu se înfiintează ori dacă nu îsi asumă obligatia contractată, în afara cazului când prin contract a fost exonerat de această obligatie.
Incapacităti si incompatibilităti	Art. 211. - (1) Nu pot face parte din organele de administrare si de control ale persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exercitiu restrânsă, cei decăzuti din dreptul de a exercita o functie în cadrul acestor organe, precum si cei declarati prin lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de functie. (2) Actele încheiate cu încălcarea dispozitiilor alin. (1) sunt lovite de nulitate relativă. Acestea nu pot fi anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din aceste organe sunt incapabile ori incompatibile, după caz, sau pentru că acestea au fost numite cu încălcarea dispozitiilor legale ori statutare, dacă nu s-a produs o vătămare.

§2. Functionarea persoanei juridice

Actele emise de organele persoanei juridice	Art. 212. - (1) Hotărârile si deciziile luate de organele de conducere si administrare în conditiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă. (2) Fată de terti hotărârile si deciziile luate în conditiile legii, actului de constituire sau statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în conditiile prevăzute de lege, în afară de cazul în care se face dovada că acestia le-au cunoscut pe altă cale.
Obligatiile membrilor organelor de administrare	Art. 213. - Membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie să actioneze în interesul acesteia, cu prudenta si diligenta cerute unui bun proprietar.
Separarea patrimoniilor	Art. 214. - (1) Membrii organelor de administrare au obligatia să asigure si să mentină separatia dintre patrimoniul persoanei juridice si propriul lor patrimoniu. (2) Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terti, după caz, bunurile persoanei juridice ori informatiile pe care le obtin în virtutea functiei lor, afară de cazul în care ar fi autorizati în acest scop de către cei care i-au numit.
Contrarietatea de interese	Art. 215. - (1) Este lovit de nulitate relativă actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta din urmă, sotul, ascendentii sau descendentii lui, rudele în linie colaterală  sau afinii săi, până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act si dacă partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru. (2) Atunci când cel care face parte din organele de administrare ale persoanei juridice ori una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) are interes într-o problemă supusă hotărârii acestor organe, trebuie să înstiinteze persoana juridică si să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la aceasta. În caz contrar, el răspunde pentru daunele cauzate persoanei juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obtine majoritatea cerută.
Nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice	Art. 216. - (1) Hotărârile si deciziile contrare legii, actului de constituire sau statutului pot fi atacate în justitie de oricare dintre membrii organelor de conducere si administrare care nu au participat la deliberare sau care au votat  împotrivă si au cerut să se insereze aceasta în proces ui-verb al de sedintă, în termen de 15 zile de la data când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când a avut loc sedinta, după caz. (2) Administratorii nu pot însă ataca hotărârea privitoare la revocarea lor din functie. Ei au numai dreptul de a fi despăgubiti, dacă revocarea a fost nejustificată sau intempestivă si au suferit astfel un prejudiciu. (3) Cererea de anulare se solutionează în camera de consiliu de către instanta competentă în circumscriptia căreia persoana juridică îsi are sediul, în contradictoriu cu persoana juridică în cauză, reprezentată prin administratori. Hotărârea instantei este supusă numai apelului. (4) Dacă hotărârea este atacată de toti administratorii, persoana juridică este reprezentată în justitie de persoana desemnată de presedintele instantei dintre membrii persoanei juridice, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată până când organul de conducere competent, convocat în acest scop, va alege o altă persoană. (5) Hotărârea definitivă de anulare va fi mentionată în registrul public în care este înregistrată persoana juridică, fiind opozabilă de la această dată fată de orice persoană, inclusiv fată de membrii acelei persoane juridice. (6) Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la actiunea în constatarea nulitătii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată. Dispozitiile alin. (3)-(5) rămân aplicabile. (7) Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel.
Suspendarea actelor atacate	Art. 217. - (1) Odată cu intentarea actiunii în anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale de ordonantă presedintială, suspendarea executării actelor atacate. (2) Pentru a încuviinta suspendarea, instanta îl poate obliga pe reclamant să depună o cautiune, în conditiile legii.
Participarea la circuitul civil	Art. 218. - (1) Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însesi. (2) În raporturile cu tertii, persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăsesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeste că tertii o cunosteau la data încheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului persoanei juridice nu constituie dovada cunoasterii acestui fapt. (3) Clauzele sau dispozitiile actului de constituire ori ale statutului, precum si hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate.
Răspunderea pentru fapte juridice	Art. 219. - (1) Faptele licite sau ilicite săvârsite de organele persoanei juridice obligă însăsi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atributiile sau cu scopul functiilor încredintate. (2) Faptele ilicite atrag si răspunderea personală si solidară a celor care le-au săvârsit, atât fată de persoana juridică, cât si fată de terti.
Răspunderea membrilor organelor persoanei juridice	Art. 220. - (1) Actiunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor si a altor persoane care au actionat în calitate de membri ai organelor persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de către acestia prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, apartine, în numele persoanei juridice, organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea cerută de lege, iar în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare. (2) Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute la alin. (1) nu figurează pe ordinea de zi. (3) Organul de conducere competent desemnează cu aceeasi majoritate persoana însărcinată să exercite actiunea în justitie. (4) Dacă s-a hotărât introducerea actiunii în răspundere împotriva administratorilor, mandatul acestora încetează de drept si organul de conducere competent va proceda la înlocuirea lor. (5) În cazul în care actiunea se introduce împotriva directorilor angajati în baza unui alt contract decât a unui contract individual de muncă, acestia sunt suspendati de drept din functie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti.

§3. Dispozitii speciale

Răspunderea persoanelor juridice de drept public	Art. 221. - Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organelor lor, în aceleasi conditii ca persoanele juridice de drept privat.
Independenta patrimonială	Art. 222. - Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligatiilor acesteia din urmă si nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică fată de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Statul si unitătile administrativ- teritoriale	Art. 223. - (1) În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii, statul participă prin Ministerul Finantelor Publice, afară de cazul în care legea stabileste un alt organ în acest sens. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător si unitătilor administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege.
Răspunderea civilă a statului si a unitătilor administrativ- teritoriale	Art. 224. - (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritătilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice si niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligatiile statului. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător si unitătilor administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligatiile organelor, institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică.

CAPITOLUL IV

Identificarea persoanei juridice

Nationalitatea persoanei juridice	Art. 225. - Sunt de nationalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România.
Denumirea persoanei juridice	Art. 226. - (1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în conditiile legii, prin actul de constituire sau prin statut. (2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei si celelalte atribute de identificare.
Sediul persoanei juridice	Art. 227. - (1) Sediul persoanei juridice se stabileste potrivit actului de constituire sau statutului. (2) În functie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentantele sale teritoriale si punctele de lucru. Dispozitiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Schimbarea denumirii si sediului	Art. 228. - Persoana juridică poate să îsi schimbe denumirea sau sediul, în conditiile prevăzute de lege.
Dovada denumirii si sediului	Art. 229. - (1) În raporturile cu tertii, dovada denumirii si a sediului persoanei juridice se face cu mentiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidentă prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă. (2) În lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii si a sediului nu va putea fi opusă altor persoane.
Alte atribute de identificare	Art. 230. - În functie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai poate avea si alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comertului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare si alte elemente de identificare, în conditiile legii.
Mentiunile obligatorii	Art. 231. -Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana juridică trebuie să cuprindă denumirea si sediul, precum si alte atribute de identificare, în cazurile prevăzute de lege, sub sanctiunea plătii de daune-interese persoanei prejudiciate.

CAPITOLUL V

Reorganizarea persoanei juridice

Notiunea	Art. 232. - Reorganizarea persoanei juridice este operatiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice si care are ca efecte înfiintarea, modificarea ori încetarea acestora.
Modurile de reorganizare	Art. 233. - (1) Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau prin transformare. (2) Reorganizarea se face cu respectarea conditiilor prevăzute pentru dobândirea personalitătii juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel.
Fuziunea	Art. 234. - Fuziunea se face prin absorbtia unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă.
Efectele fuziunii	Art. 235. - (1) În cazul absorbtiei, drepturile si obligatiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe. (2) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile si obligatiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiintate.
Divizarea	Art. 236. - (1) Divizarea poate fi totală sau partială. (2) Divizarea totală se face prin împărtirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înfiintează prin divizare. (3) Divizarea partială constă în desprinderea unei părti din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe, si în transmiterea acestei părti către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înfiintează în acest mod.
Efectele divizării	Art. 237. - (1) Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiintă prin divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proportie. (2) În cazul divizării partiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde si se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se înfiintează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este proportională cu partea transmisă. (3) In cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja existente sau care se înfiintează în acest mod, împărtirea patrimoniului între persoana juridică fată de care s-a făcut desprinderea si persoanele juridice dobânditoare se va face potrivit dispozitiilor alin. (2), iar între persoanele juridice dobânditoare, împărtirea părtii desprinse se va face potrivit dispozitiilor alin. (1), ce se vor aplica în mod corespunzător.
Întinderea răspunderii în caz de divizare	Art. 238. - (1) În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde: a) pentru obligatiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral; b) pentru celelalte obligatii ale persoanei juridice divizate, proportional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligatiilor prevăzute la lit. a). (2) Dacă o persoană juridică înfiintată în conditiile art. 194 alin. (1) lit. a) este supusă divizării, prin actul de reorganizare se va putea stabili si un alt mod de repartizare a obligatiilor decât acela prevăzut în prezentul articol.
Repartizarea contractelor în caz de divizare	Art. 239. - În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea dispozitiilor art. 206 alin. (2), art. 237 si 238, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putintă.
Încetarea unor contracte	Art. 240. - (1) În cazul contractelor încheiate în considerarea calitătii persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu îsi încetează efectele, cu exceptia cazului în care părtile au stipulat expres contrariul sau mentinerea ori repartizarea contractului este conditionată de acordul părtii interesate. (2) Dacă mentinerea sau repartizarea contractului este conditionată de acordul părtii interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înstiintată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-si da ori nu consimtământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înstiintării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de mentinere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare.
Transformarea persoanei juridice	Art. 241. - (1) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică îsi încetează existenta, concomitent cu înfiintarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice. (2) În cazul transformării, drepturile si obligatiile persoanei juridice care si-a încetat existenta se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiintate, cu exceptia cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel. În aceste din urmă cazuri, dispozitiile art. 239, 240 si 243 rămân aplicabile.
Data transmiterii drepturilor si obligatiilor	Art. 242. - (1) În cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea drepturilor si obligatiilor se realizează atât între părti, cât si fată de terti, numai prin înregistrarea operatiunii si de la data acesteia. (2) În ceea ce priveste celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor si obligatiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează atât între părti, cât si fatade terti, numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilantului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidentei si a repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum si a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege. (3) În cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situatii însotit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou-înfiintate.
Opozitiile	Art. 243. - (1) Actele prin care s-a hotărât reorganizarea pot fi atacate, dacă prin lege nu se dispune altfel, prin opozitie, de către creditori si orice alte persoane interesate, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunostintă de aprobarea reorganizării, dar nu mai târziu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz, de la data aprobării acesteia de către organul competent, potrivit legii. (2) Opozitia suspendă executarea fată de oponenti până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, în afară de cazul în care persoana juridică debitoare face dovada executării obligatiilor sau oferă garantii acceptate de creditori ori încheie cu acestia un acord pentru plata datoriilor. (3) Opozitia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părtilor, de către instanta competentă. (4) Hotărârea pronuntată asupra opozitiei este supusă numai apelului.

CAPITOLUL VI

Încetarea persoanei juridice

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

Modurile de încetare

Art. 244. – Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulitătii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiintare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.

SECTIUNEA a 2-a

Dizolvarea persoanei juridice

Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat	Art. 245. - Persoanele juridice de drept privat se dizolvă: a) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit; b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit; c) dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuintate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat; d) prin hotărârea organelor competente ale acestora; e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Dizolvarea persoanelor juridice de drept public	Art. 246. - Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile si în conditiile anume prevăzute de lege.
Opozitiile	Art. 247. - În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea organului competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opozitie, dispozitiile art. 243 aplicându-se în mod corespunzător.
Lichidarea	Art. 248. - (1) Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea valorificării activului si a plătii pasivului. (2) Persoana juridică îsi păstrează capacitatea civilă pentru operatiunile necesare lichidării până la finalizarea acesteia. (3) Dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin divizare totală, nu se declansează procedura lichidării.
Destinatia bunurilor rămase după lichidare	Art. 249. - (1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinatia stabilită în actul de constituire sau statut ori destinatia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare. (2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri luate în conditiile alin. (1), precum si în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanta competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel putin 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorti. (3) În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum si în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în conditiile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, orasului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile. (4) În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după lichidare are loc la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire si hotărârea judecătorească rămasă definitivă, în cazurile prevăzute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, după caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea în cartea funciară. În cazul bunurilor imobile, dispozitiile art. 1.244 si cele în materie de carte funciară rămân aplicabile.

SECTIUNEA a 3-a

Dispozitii speciale

Desfiintarea unor persoane juridice

Art. 250. - (1) Persoanele juridice înfiintate de către autoritătile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiintate prin hotărârea organului care le-a înfiintat. (2) În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile si obligatiile persoanei juridice desfiintate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proportional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, tinându-se însă seama si de natura obligatiilor respective.

Data încetării personalitătii juridice

Art. 251. - (1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise. (2) Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinte prevăzute de lege.

TITLUL V

Apărarea drepturilor nepatrimoniale

Ocrotirea personalitătii umane	Art. 252. - Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinta umană, cum sunt viata, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vietii private, creatia stiintifică, artistică, literară sau tehnică, precum si a oricăror alte drepturi nepatrimoniale.
Mijloacele de apărare	Art. 253. - (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost lezate ori amenintate poate cere oricând instantei: a) interzicerea săvârsirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării si interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârsite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă. (2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), în cazul lezării prin exercitarea dreptului la libera exprimare, instanta poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b) si c). (3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instantei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instantă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat. (4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparatie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la actiune este supus prescriptiei extinctive.
Apărarea dreptului la nume	Art. 254. - (1) Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instantei judecătoresti recunoasterea dreptului său la acel nume. (2) De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său poate să ceară oricând instantei judecătoresti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime. (3) Dispozitiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, si apărării dreptului la pseudonim, ales în conditiile legii.
Măsurile provizorii	Art. 255. - (1) Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei actiuni ilicite, actuale sau iminente si că această actiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară instantei judecătoresti luarea unor măsuri provizorii. (2) Instanta judecătorească poate să dispună în special: a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie; b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor. (3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale, instanta judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a actiunii prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă actiunea nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, si dacă măsura luată de instantă nu apare ca fiind disproportionată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispozitiile art. 253 alin. (2) rămân aplicabile. (4) Instanta solutionează cererea potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este formulată înainte de introducerea actiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus măsura provizorie se va fixa si termenul în care actiunea în fond trebuie să fie introdusă, sub sanctiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispozitiile alin. (6) sunt aplicabile. (5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părtii adverse, instanta îl poate obliga pe reclamant să dea o cautiune în cuantumul fixat de aceasta, sub sanctiunea încetării de drept a măsurii dispuse. (6) Măsurile luate potrivit prezentului articol anterior introducerii actiunii în justitie pentru apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept, dacă reclamantul nu a sesizat instanta în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de la luarea acestora. (7) Reclamantul este tinut să repare, la cererea părtii interesate, prejudiciul cauzat prin măsurile provizorii luate, dacă actiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă usoară, instanta, în raport cu circumstantele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora. (8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanta va dispune eliberarea cautiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părtilor. Cererea se judecă potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cautiunii, instanta va fixa un termen în vederea introducerii actiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronuntării hotărârii, sub sanctiunea încetării de drept a măsurii de indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cautiune.
Decesul titularului dreptului nepatrimonial	Art. 256. - (1) Actiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate, de către sotul supravietuitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum si de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv. (2) Actiunea pentru restabilirea integritătii memoriei unei persoane decedate poate fi pornită de cei prevăzuti la alin. (1).
Apărarea drepturilor nepatrimoniale ale persoanei juridice	Art. 257. - Dispozitiile prezentului titlu se aplică prin asemănare si drepturilor nepatrimoniale ale persoanelor juridice.

CARTEA a II-a

Despre familie

TITLUL I

Dispozitii generale

Familia	Art. 258. - (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimtită între soti, pe egalitatea acestora, precum si pe dreptul si îndatorirea părintilor de a asigura crestere si educarea copiilor lor. (2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societătii si a statului. (3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice si sociale, încheierea căsătoriei, precum si dezvoltarea si consolidarea familiei. (4) În sensul prezentului Cod civil, prin soti se întelege bărbatul si femeia uniti prin căsătorie.
Căsătoria	Art. 259. - (1) Căsătoria este uniunea liber consimtită între un bărbat si o femeie, încheiată în conditiile legii. (2) Bărbatul si femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile. (4) Conditiile de încheiere si cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul Cod civil. (5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a mortii unuia dintre soti. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divort, în conditiile legii.
Egalitatea în drepturi a copiilor	Art. 260. - Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fata legii cu cei din căsătorie, precum si cu cei adoptati.
Îndatorirea părintilor	Art. 261. - Părintii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de crestere si educare a copiilor lor minori.
Relatiile dintre părinti si copii	Art. 262. - (1) Copilul nu poate fi separat de părintii săi fără încuviintarea acestora, cu exceptia cazurilor prevăzute de lege. (2) Copilul care nu locuieste la părintii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul de a avea legături personale cu acestia. Exercitiul acestui drept nu poate fi limitat decât în conditiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare interesul superior al copilului.
Principiul interesului superior al copilului	Art. 263. - (1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului. (2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritătile competente sunt datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părtile să recurgă la metodele de solutionare a conflictelor pe cale amiabilă. (3) Procedurile referitoare la relatiile dintre părinti si copii trebuie să garanteze că dorintele si interesele părintilor referitoare la copii pot fi aduse la cunostinta autoritătilor si că acestea tin cont de ele în hotărârile pe care le iau. (4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăsoare într-un timp rezonabil, astfel încât interesul superior al copilului si relatiile de familie să nu fie afectate. (5) În sensul prevederilor legale privind protectia copilului, prin copil se întelege persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani si nici nu a dobândit capacitatea deplină de exercitiu, potrivit legii.
Ascultarea copilului	Art. 264. - (1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat si copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă consideră că acest lucru este necesar pentru solutionarea cauzei. (2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere si a primi orice informatie, potrivit cu vârsta sa, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra consecintelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum si asupra consecintelor oricărei decizii care îl priveste. (3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) si (2). Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată. (4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta si cu gradul său de maturitate. (5) Dispozitiile legale speciale privind consimtământul sau prezenta copilului, în procedurile care îl privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea de către instantă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile.
Instanta competentă	Art. 265. - Toate măsurile date prin prezenta carte în competenta instantei judecătoresti, precum si toate litigiile privind aplicarea dispozitiilor prezentei cărti sunt de competenta instantei de tutelă prevăzute la art. 107.

TITLUL II

Căsătoria

CAPITOLUL I

Logodna

Încheierea logodnei	Art. 266. – (1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria. (2) Dispozitiile privind conditiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile în mod corespunzător, cu exceptia avizului medical si a autorizării organului administrativ competent. (3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. (4) Încheierea căsătoriei nu este conditionată de încheierea logodnei. (5) Logodna se poate încheia doar între bărbat si femeie.
Ruperea logodnei	Art. 267. – (1) Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria. (2) Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă. (3) Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
Restituirea darurilor	Art. 268. – (1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea căsătoriei, cu exceptia darurilor obisnuite. (2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putintă, în măsura îmbogătirii. (3) Obligatia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici.
Răspunderea pentru ruperea logodnei	Art. 269. – (1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum si pentru orice alte prejudicii cauzate. (2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri în conditiile alin. (1).
Termenul de prescriptie	Art. 270. – Dreptul la actiune întemeiat pe dispozitiile art. 268 si 269 se prescrie într-un an de la ruperea logodnei.

CAPITOLUL II

Încheierea căsătoriei

SECTIUNEA 1

Conditiile de fond pentru încheierea căsătoriei

Consimtământul la căsătorie	Art. 271. - Căsătoria se încheie între bărbat si femeie prin consimtământul personal si liber al acestora.
Vârsta matrimonială	Art. 272. - (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soti au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviintarea părintilor săi sau, după caz, a tutorelui si cu autorizarea instantei de tutelă în a cărei circumscriptie minorul îsi are domiciliul. În cazul în care unul dintre părinti refuză să încuviinteze căsătoria, instanta de tutelă hotărăste si asupra acestei divergente, având în vedere interesul superior al copilului. (3) Dacă unul dintre părinti este decedat sau se află în imposibilitate de a-si manifesta vointa, încuviintarea celuilalt părinte este suficientă. (4) De asemenea, în conditiile art. 398, este suficientă încuviintarea părintelui care exercită autoritatea părintească. (5) Dacă nu există nici părinti, nici tutore care să poată încuviinta căsătoria, este necesară încuviintarea persoanei sau a autoritătii care a fost abilitată să exercite drepturile părintesti.
Bigamia	Art. 273. - Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.
Interzicerea căsătoriei între rude	Art. 274. - (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum si între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. (2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanta de tutelă în a cărei circumscriptie îsi are domiciliul cel care cere încuviintarea. Instanta se va putea pronunta pe baza unui aviz medical special dat în acest sens. (3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si în cazul rudeniei din adoptie.
Interzicerea căsătoriei între tutore si persoana minoră	Art. 275. - Căsătoria este oprită între tutore si persoana minoră care se află sub tutela sa.
Alienatia si debilitatea mintală	Art. 276. - Este interzis să se căsătorească alienatul mintal si debilul mintal.
Interzicerea sau echivalarea unor forme de convietuire cu căsătoria	Art. 277. - (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelasi sex. (2) Căsătoriile dintre persoane de acelasi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt recunoscute în România. (3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelasi sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt recunoscute în România. (4) Dispozitiile legale privind libera circulatie pe teritoriul României a cetătenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European rămân aplicabile.

SECTIUNEA a 2-a

Formalitătile pentru încheierea căsătoriei

Comunicarea stării de sănătate	Art. 278. - Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soti nu declară că si-au comunicat reciproc starea sănătătii lor. Dispozitiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli rămân aplicabile.
Locul încheierii căsătoriei	Art. 279. - (1) Căsătoria se celebrează de către ofiterul de stare civilă, la sediul primăriei. (2) Prin exceptie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofiter de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau îsi au resedinta viitorii soti, cu obligativitatea înstiintării primăriei de domiciliu sau de resedintă a viitorilor soti, în vederea publicării.
Declaratia de căsătorie	Art. 280. - (1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal declaratia de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria. (2) În cazurile prevăzute de lege, declaratia de căsătorie se poate face si în afara sediului primăriei. (3) Atunci când viitorul sot este minor, părintii sau, după caz, tutorele vor face personal o declaratie prin care încuviintează încheierea căsătoriei. Dispozitiile art. 272 alin. (5) rămân aplicabile. (4) Dacă unul dintre viitorii soti, părintii sau tutorele nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaratia la primăria în a cărei rază teritorială îsi au domiciliul sau resedinta, care o transmite, în termen de 48 de ore, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Continutul declaratiei de căsătorie	Art. 281. - (1) În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie si vor mentiona numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei, precum si regimul matrimonial ales. (2) Odată cu declaratia de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru încheierea căsătoriei.
Alegerea numelui de familie	Art. 282. - Viitorii soti pot conveni să îsi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un sot poate să îsi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Publicitatea declaratiei de căsătorie	Art. 283. - (1) În aceeasi zi cu primirea declaratiei de căsătorie, ofiterul de stare civilă dispune publicarea acesteia, prin afisarea în extras, într-un loc special amenajat la sediul primăriei si pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie căsătoria si, după caz, la sediul primăriei unde celălalt sot îsi are domiciliul sau resedinta. (2) Extrasul din declaratia de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afisării, datele de stare civilă ale viitorilor soti si, după caz, încuviintarea părintilor sau a tutorelui, precum si înstiintarea că orice persoană poate face opozitie la căsătorie, în termen de 10 zile de la data afisării. (3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afisarea declaratiei de căsătorie, termen în care se cuprind atât data afisării, cât si data încheierii căsătoriei. (4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului sau al comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinteze, pentru motive temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3).
Reînnoirea declaratiei de căsătorie	Art. 284. - În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la data afisării declaratiei de căsătorie sau dacă viitorii soti doresc să modifice declaratia initială, trebuie să se facă o nouă declaratie de căsătorie si să se dispună publicarea acesteia.
Opozitia la căsătorie	Art. 285. - (1) Orice persoană poate face opozitie la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite. (2) Opozitia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se întemeiază.
Refuzul celebrării căsătoriei	Art. 286. - Ofiterul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opozitiilor primite sau a informatiilor pe care le detine, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată că nu sunt îndeplinite conditiile prevăzute de lege.
Celebrarea căsătoriei	Art. 287. - (1) Viitorii soti sunt obligati să se prezinte împreună la sediul primăriei, pentru a-si da consimtământul la căsătorie în mod public, în prezenta a 2 martori, în fata ofiterului de stare civilă. (2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiterul de stare civilă poate celebra căsătoria si în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte conditii mentionate la alin. (1). (3) Persoanele care apartin minoritătilor nationale pot solicita celebrarea căsătoriei în limba lor maternă, cu conditia ca ofiterul de stare civilă sau cel care oficiază căsătoria să cunoască această limbă.
Martorii la căsătorie	Art. 288. - (1) Martorii atestă faptul că sotii si-au exprimat consimtământul potrivit art. 287. (2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum si cei care din cauza unei deficiente psihice sau fizice nu sunt apti să ateste faptele prevăzute la alin. (1). (3) Martorii pot fi si rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soti.
Momentul încheierii căsătoriei	Art. 289. - Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia consimtământul fiecăruia dintre viitorii soti, ofiterul de stare civilă îi declară căsătoriti.

CAPITOLULUI

Formalităti ulterioare încheierii căsătoriei

Actul de căsătorie	Art. 290. - După încheierea căsătoriei, ofiterul de stare civilă întocmeste, de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soti, de cei 2 martori si de către ofiterul de stare civilă.
Formalitătile privind regimul matrimonial	Art. 291. - Ofiterul de stare civilă face mentiune pe actul de căsătorie despre regimul matrimonial ales. El are obligatia ca, din oficiu si de îndată, să comunice la registrul prevăzut la art. 334 alin. (1), precum si, după caz, notarului public care a autentificat conventia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.
Dovada căsătoriei	Art. 292. - (1) Căsătoria se dovedeste cu actul de căsătorie si prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia. (2) Cu toate acestea, în situatiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

CAPITOLUL IV

Nulitatea căsătoriei

SECTIUNEA 1

Nulitatea absolută a căsătoriei

Cazurile de nulitate absolută	Art. 293. – (1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozitiilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 si art. 287 alin. (1). (2) În cazul în care sotul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit si, după aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne valabilă, dacă sotul celui declarat mort a fost de bună-credintă. Prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Lipsa vârstei matrimoniale	Art. 294. – (1) Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută. (2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, ambii soti au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă sotia a născut ori a rămas însărcinată.
Căsătoria fictivă	Art. 295. – (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută. (2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, a intervenit convietuirea sotilor, sotia a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
Persoanele care pot invoca nulitatea absolută	Art. 296. – Orice persoană interesată poate introduce actiunea în constatarea nulitătii absolute a căsătoriei. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce actiunea după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu exceptia cazului în care ar actiona pentru apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie.

SECTIUNEA a 2-a

Nulitatea relativă a căsătoriei

Lipsa încuviintărilor cerute de lege	Art. 297. - (1) Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată fără încuviintările sau autorizarea prevăzute la art. 272 alin. (2) si (4). (2) Nulitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviintare ori autorizare era necesară.
Viciile de consimtământ	Art. 298. - (1) Căsătoria poate fi anulată la cererea sotului al cărui consimtământ a fost viciat prin eroare, prin doi sau prin violentă. (2) Eroarea constituie viciu de consimtământ numai atunci când priveste identitatea fizică a viitorului sot.
Lipsa discernământului	Art. 299. - Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată de persoana lipsită vremelnic de discernământ.
Existenta tutelei	Art. 300. - Căsătoria încheiată între tutore si persoana minoră aflată sub tutela sa este lovită de nulitate relativă.
Termenul de prescriptie	Art. 301. - (1) Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni. (2) În cazul prevăzut la art. 297, termenul curge de la data la care cei a căror încuviintare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat cunostintă de aceasta. (3) În cazul nulitătii pentru vicii de consimtământ ori pentru lipsa discernământului, termenul curge de la data încetării violentei sau, după caz, de la data la care cel interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului. (4) În cazul prevăzut la art. 300, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.
Caracterul personal al actiunii	Art. 302. - Dreptul la actiunea în anulabilitate nu se transmite mostenitorilor. Cu toate acestea, dacă actiunea a fost pornită de către unul dintre soti, ea poate fi continuată de către oricare dintre mostenitorii săi.
Acoperirea nulitătii	Art. 303. - (1) În cazurile prevăzute la art. 272 alin. (2) si (4), nulitatea relativă a căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, s-au obtinut încuviintările si autorizarea cerute de lege. (2) Căsătoria nu poate fi anulată dacă sotii au convietuit timp de 6 luni de la data încetării violentei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a facultătilor mintale. (3) In toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soti au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă sotia a născut ori a rămas însărcinată.

SECTIUNEA a 3-a

Efectele nulitătii căsătoriei

Căsătoria putativă	Art. 304. - (1) Sotul de bună-credintă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situatia unui sot dintr-o căsătorie valabilă. (2) În situatia prevăzută la alin. (1), raporturile patrimoniale dintre fostii soti sunt supuse, prin asemănare, dispozitiilor privitoare la divort.
Situatia copiilor	Art. 305. - (1) Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinta copiilor, care păstrează situatia de copii din căsătorie. (2) În ceea ce priveste drepturile si obligatiile dintre părinti si copii se aplică, prin asemănare, dispozitiile privitoare la divort.
Opozabilitatea hotărârii judecătoresti	Art. 306. - (1) Hotărârea judecătorească de constatare a nulitătii sau de anulare a căsătoriei este opozabilă tertelor persoane, în conditiile legii. Dispozitiile art. 291, 334 si 335 sunt aplicabile în mod corespunzător. (2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terte persoane împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soti, afară de cazul în care au fost îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute de lege cu privire la actiunea în nulitate ori anulabilitate sau tertul a cunoscut, pe altă cale, înainte de încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei.

CAPITOLUL V

Drepturile si îndatoririle personale ale sotilor

Reglementarea raporturilor personale dintre soti	Art. 307. - Dispozitiile prezentului capitol se aplică raporturilor personale dintre soti, oricare ar fi regimul lor matrimonial.
Luarea deciziilor de către soti	Art. 308. - Sotii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveste căsătoria.
Îndatoririle sotilor	Art. 309. - (1) Sotii îsi datorează reciproc respect, fidelitate si sprijin moral. (2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat.
Independenta sotilor	Art. 310. - Un sot nu are dreptul să cenzureze corespondenta, relatiile sociale sau alegerea profesiei celuilalt sot.
Schimbarea numelui de familie	Art. 311. - (1) Sotii sunt obligati să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei. (2) Dacă sotii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun si l-au declarat potrivit dispozitiilor art. 281, unul dintre soti nu poate cere schimbarea acestui nume pe cale administrativă decât cu consimtământul celuilalt sot.

CAPITOLUL VI

Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor

SECTIUNEA 1

Dispozitii comune

§1. Despre regimul matrimonial în general

Regimurile matrimoniale	Art. 312. - (1) Viitorii soti pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separatia de bunuri sau comunitatea conventională. (2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozitiile prezentei sectiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Efectele regimului matrimonial	Art. 313. - (1) Între soti, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei. (2) Fată de terti, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii formalitătilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care acestia l-au cunoscut pe altă cale. (3) Neîndeplinirea formalitătilor de publicitate face ca sotii să fie considerati, în raport cu tertii de bună-credintă, ca fiind căsătoriti sub regimul matrimonial al comunitătii legale.
Mandatul conventional	Art. 314. - Un sot poate să dea mandat celuilalt sot să îl reprezinte pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Mandatul judiciar	Art. 315. - (1) În cazul în care unul dintre soti se află în imposibilitate de a-si manifesta vointa, celălalt sot poate cere instantei de tutelă încuviintarea de a-l reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial. Prin hotărârea pronuntată se stabilesc conditiile, limitele si perioada de valabilitate a acestui mandat. (2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când sotul reprezentat nu se mai află în situatia prevăzută la alin. (1) sau când este numit un tutore ori, după caz, un curator. (3) Dispozitiile art. 346 si 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Actele de dispozitie care pun în pericol grav interesele familiei	Art. 316. - (1) În mod exceptional, dacă unul dintre soti încheie acte juridice prin care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt sot poate cere instantei de tutelă ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi exercitat numai cu consimtământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi prelungită, fără însă a se depăsi în total 2 ani. Hotărârea de încuviintare a măsurii se comunică în vederea efectuării formalitătilor de publicitate imobiliară sau mobiliară, după caz. (2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoresti sunt lovite de nulitate relativă. Dreptul la actiune se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de la data când sotul vătămat a luat cunostintă de existenta actului. (3) Dispozitiile art. 346 si 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Independenta patrimonială a sotilor	Art. 317. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare sot poate să încheie orice acte juridice cu celălalt sot sau cu terte persoane. (2) Fiecare sot poate să facă singur, fără consimtământul celuilalt, depozite bancare, precum si orice alte operatiuni în legătură cu acestea. (3) În raport cu societatea bancară, sotul titular al contului are, chiar si după desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel.
Dreptul la informare	Art. 318. - (1) Fiecare sot poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la bunurile, veniturile si datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, se poate adresa instantei de tutelă. (2) Instanta poate să îl oblige pe sotul celui care a sesizat-o sau pe orice tert să furnizeze informatiile cerute si să depună probele necesare în acest sens. (3) Tertii pot să refuze furnizarea informatiilor cerute atunci când, potrivit legii, refuzul este justificat de păstrarea secretului profesional. (4) Atunci când informatiile solicitate de un sot pot fi obtinute, potrivit legii, numai la cererea celuilalt sot, refuzul acestuia de a le solicita naste prezumtia relativă că sustinerile sotului reclamant sunt adevărate.
Încetarea regimului matrimonial	Art. 319. - (1) Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulitătii, anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei. (2) În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, în conditiile legii.
Lichidarea regimului matrimonial	Art. 320. - În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neîntelegere, pe cale judiciară. Hotărârea judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială constituie act de lichidare.

§2. Locuinta familiei

Notiunea	Art. 321. - (1) Locuinta familiei este locuinta comună a sotilor sau, în lipsă, locuinta sotului la care se află copiii. (2) Oricare dintre soti poate cere notarea în cartea funciară, în conditiile legii, a unui imobil ca locuintă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
Regimul unor acte juridice	Art. 322. - (1) Niciunul dintre soti, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate dispune fără consimtământul scris al celuilalt sot de drepturile asupra locuintei familiei. (2) De asemenea, un sot nu poate deplasa din locuintă bunurile ce mobilează sau decorează locuinta familiei si nu poate dispune de acestea fără consimtământul scris al celuilalt sot. (3) În cazul în care consimtământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt sot poate să sesizeze instanta de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea actului. (4) Sotul care nu si-a dat consimtământul la încheierea actului poate cere anularea lui în termen de un an de la data la care a luat cunostintă despre acesta, dar nu mai târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial. (5) În lipsa notării locuintei familiei în cartea funciară, sotul care nu si-a dat consimtământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt sot, cu exceptia cazului în care tertul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de locuintă a familiei. (6) Dispozitiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (2).
Drepturile sotilor asupra locuintei închiriate	Art. 323. - (1) În cazul în care locuinta este detinută în temeiul unui contract de închiriere, fiecare sot are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie. (2) Dispozitiile art. 322 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Atribuirea beneficiului contractului de închiriere	Art. 324. - (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuintei de către ambii soti si acestia nu se înteleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soti, tinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei si de posibilitătile locative proprii ale fostilor soti. (2) Sotul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuintă, cu exceptia cazului în care divortul a fost pronuntat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizatia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite sotului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere. (3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului si produce efecte fată de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă. (4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar si în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soti, atribuirea beneficiului locuintei conjugale producând efecte până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj.

§3. Cheltuielile căsătoriei

Contributia sotilor	Art. 325. - (1) Sotii sunt obligati să îsi acorde sprijin material reciproc. (2) Ei sunt obligati să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile căsătoriei, dacă prin conventie matrimonială nu s-a prevăzut altfel. (3) Orice conventie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar unuia dintre soti este considerată nescrisă.
Munca în gospodărie	Art. 326. - Munca oricăruia dintre soti în gospodărie si pentru cresterea copiilor reprezintă o contributie la cheltuielile căsătoriei.
Veniturile din profesie	Art. 327. - Fiecare sot este liber să exercite o profesie si să dispună, în conditiile legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligatiilor ce îi revin privind cheltuielile căsătoriei.
Dreptul la compensatie	Art. 328. - Sotul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt sot poate obtine o compensatie, în măsura îmbogătirii acestuia din urmă, dacă participarea sa a depăsit limitele obligatiei de sprijin material si ale obligatiei de a contribui la cheltuielile căsătoriei.

§4. Alegerea regimului matrimonial

Conventia matrimonială	Art. 329. - Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunitătii legale se face prin încheierea unei conventii matrimoniale.
Încheierea conventiei matrimoniale	Art. 330. - (1) Sub sanctiunea nulitătii absolute, conventia matrimonială se încheie prin înscris autentificat de notarul public, cu consimtământul tuturor părtilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială si având continut predeterminat. (2) Conventia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei. (3) Conventia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părti sau, în lipsă, de la data încheierii ei.
Simulatia conventiei matrimoniale	Art. 331. - Actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute de lege produce efecte numai între soti si nu poate fi opus tertilor de bună-credintă.
Obiectul conventiei matrimoniale	Art. 332. - (1) Prin conventia matrimonială nu se poate deroga, sub sanctiunea nulitătii absolute, de la dispozitiile legale privind regimul matrimonial ales decât în cazurile anume prevăzute de lege. (2) De asemenea, conventia matrimonială nu poate aduce atingere egalitătii dintre soti, autoritătii părintesti sau devolutiunii succesorale legale.
Clauza de preciput	Art. 333. - (1) Prin conventie matrimonială se poate stipula ca sotul supravietuitor să preia fără plată, înainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe dintre bunurile comune, detinute în devălmăsie sau în coproprietate. (2) Clauza de preciput nu este supusă raportului donatiilor, ci numai reductiunii, în conditiile legii. (3) Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a urmări, chiar înainte de încetarea comunitătii, bunurile ce fac obiectul clauzei. (4) Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul vietii sotilor, când acestia au decedat în acelasi timp sau când bunurile care au făcut obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni. (5) Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent.
Publicitatea conventiei matrimoniale	Art. 334. - (1) Pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se înscriu în Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale, tinut în format electronic, potrivit legii. (2) După autentificarea conventiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după primirea copiei de pe actul căsătoriei, potrivit art. 330, notarul public expediază, din oficiu, un exemplar al conventiei la registrul mentionat la alin. (1), precum si la celelalte registre de publicitate, în conditiile alin. (4). (3) Dispozitiile alin. (2) nu exclud dreptul oricăruia dintre soti de a solicita îndeplinirea formalitătilor de publicitate. (4) Tinând seama de natura bunurilor, conventiile matrimoniale se vor nota în cartea funciară, se vor înscrie în registrul comertului, precum si în alte registre de publicitate prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalitătilor de publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul mentionat la alin. (1). (5) Orice persoană, fără a fi tinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul mentionat la alin. (1) si poate solicita, în conditiile legii, eliberarea de extrase certificate.
Inopozabilitatea conventiei matrimoniale	Art. 335. - (1) Conventia matrimonială nu poate fi opusă tertilor cu privire la actele încheiate de acestia cu unul dintre soti decât dacă au fost îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă tertii au cunoscut-o pe altă cale. (2) De asemenea, conventia matrimonială nu poate fi opusă tertilor cu privire la actele încheiate de acestia cu oricare dintre soti înainte de încheierea căsătoriei.
Modificarea conventiei matrimoniale	Art. 336. - Conventia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea căsătoriei, cu respectarea conditiilor prevăzute la art. 330 si 332. Dispozitiile art. 334 si 335 sunt aplicabile.
Încheierea conventiei matrimoniale de către minor	Art. 337. - (1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau modifica o conventie matrimonială numai cu încuviintarea ocrotitorului său legal si cu autorizarea instantei de tutelă. (2) În lipsa încuviintării sau a autorizării prevăzute la alin. (1), conventia încheiată de minor poate fi anulată în conditiile art. 46, care se aplică în mod corespunzător. (3) Actiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea căsătoriei.
Nulitatea conventiei matrimoniale	Art. 338. - În cazul în care conventia matrimonială este lovită de nulitate, între soti se aplică regimul comunitătii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de tertii de bună-credintă.

SECTIUNEA a 2-a

Regimul comunitătii legale

Bunurile comune	Art. 339. - Bunurile dobândite în timpul regimului comunitătii legale de oricare dintre soti sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăsie ale sotilor.
Bunurile proprii	Art. 340. - Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui sot: a) bunurile dobândite prin mostenire legală, legat sau donatie, cu exceptia cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; b) bunurile de uz personal; c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soti, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri; d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creatiilor sale si asupra semnelor distinctive pe care Ie-a înregistrat; e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si alte asemenea bunuri; f) indemnizatia de asigurare si despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soti; g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum si bunul dobândit în schimbul acestora; h) fructele bunurilor proprii.
Veniturile din muncă si cele asimilate acestora	Art. 341. -Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în cadrul asigurărilor sociale si altele asemenea, precum si veniturile cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii lor, însă numai în cazul în care creanta privind încasarea lor devine scadentă în timpul comunitătii.
Regimul juridic al bunurilor proprii	Art. 342. - Fiecare sot poate folosi, administra si dispune liber de bunurile sale proprii, în conditiile legii.
Dovada bunurilor sotilor	Art. 343. - (1) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită. (2) Dovada că un bun este propriu se poate face între soti prin orice mijloc de probă. În cazul prevăzut la art. 340 lit. a), dovada se face în conditiile legii. (3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea acesteia se întocmeste un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată, dacă părtile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară, că bunurile sunt comune.
Formalitătile de publicitate	Art. 344. - Oricare dintre soti poate cere să se facă mentiune în cartea funciară ori, după caz, în alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenenta unui bun la comunitate.
Actele de conservare, de folosintă si de administrare	Art. 345. - (1) Fiecare sot are dreptul de a folosi bunul comun fără consimtământul expres al celuilalt sot. Cu toate acestea, schimbarea destinatiei bunului comun nu se poate face decât prin acordul sotilor. (2) De asemenea, fiecare sot poate încheia singur acte de conservare, acte de administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum si acte de dobândire a bunurilor comune. (3) Dispozitiile art. 322 rămân aplicabile. (4) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost prejudiciate printr-un act juridic, sotul care nu a participat la încheierea actului nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt sot, fără a fi afectate drepturile dobândite de tertii de bună-credintă.
Actele de înstrăinare si de grevare	Art. 346. - (1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soti. (2) Cu toate acestea, oricare dintre soti poate dispune singur, cu titlu oneros, de bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor formalităti de publicitate. Dispozitiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile. (3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obisnuite.
Nulitatea relativă	Art. 347. - (1) Actul încheiat fără consimtământul expres al celuilalt sot, atunci când el este necesar potrivit legii, este lovit de nulitate relativă. (2) Tertul dobânditor care a depus diligenta necesară pentru a se informa cu privire la natura bunului este apărat de efectele nulitătii. Dispozitiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
Aportul de bunuri comune	Art. 348. - (1) Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăti, asociatii sau fundatii, în conditiile legii, dispozitiile art. 346 alin. (1) si art. 347 aplicându-se în mod corespunzător. (2) Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociati sotii trebuie să desemneze un reprezentant comun, care poate fi oricare dintre ei sau un tert, în conditiile legii.
Regimul aporturilor de bunuri comune	Art. 349. - (1) Sub sanctiunea prevăzută la art. 347, niciunul dintre soti nu poate singur, fără acordul celuilalt sot, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate sau pentru dobândirea de părti sociale ori, după caz, de actiuni. În cazul societătilor comerciale ale căror actiuni sunt tranzactionate pe o piată reglementată, sotul care nu si-a dat acordul la întrebuintarea bunurilor comune nu poate pretinde decât daune-interese de la celălalt sot, fără a fi afectate drepturile dobândite de terti. (2) În toate cazurile, părtile sociale sau, după caz, actiunile sunt bunuri comune. Cu toate acestea, sotul care a devenit asociat exercită singur toate drepturile ce decurg din această calitate.
Dispozitiile testamentare	Art. 350. - Fiecare sot poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri.
Datoriile comune ale sotilor	Art. 351. - Sotii răspund cu bunurile comune pentru: a) obligatiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea bunurilor comune; b) obligatiile pe care le-au contractat împreună; c) obligatiile asumate de oricare dintre soti pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale căsătoriei; d) repararea prejudiciului cauzat prin însusirea, de către unul dintre soti, a bunurilor apartinând unui tert, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale sotilor.
Răspunderea subsidiară pentru datoriile comune	Art. 352. - (1) În măsura în care obligatiile comune nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, sotii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la data plătii datoriei. (2) Sotul care a plătit datoria comună în conditiile alin. (1) are un drept de retentie asupra bunurilor celuilalt sot până la acoperirea integrală a creantelor pe care acesta i le datorează.
Urmărirea bunurilor comune	Art. 353. - (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soti. (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creantei sale. (3) Bunurile astfel împărtite devin bunuri proprii.
Urmărirea veniturilor din profesie	Art. 354. -Veniturile din muncă ale unui sot, precum si cele asimilate acestora nu pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt sot, cu exceptia celor prevăzute la art. 351 lit. c).
Lichidarea regimului comunitătii	Art. 355. - (1) La încetarea comunitătii, aceasta se lichidează prin hotărâre judecătorească sau act autentic notarial. (2) Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinta bunurilor, cât si în privinta obligatiilor. (3) Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soti, lichidarea se face între sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat. În acest caz, obligatiile sotului decedat se divid între mostenitori proportional cu cotele ce le revin din mostenire.
Efectele încetării regimului comunitătii	Art. 356. - Dacă regimul comunitătii de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, fostii soti rămân coproprietari în devălmăsie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părti ce revine fiecăruia.
Lichidarea comunitătii. Partajul	Art. 357. - (1) În cadrul lichidării comunitătii, fiecare dintre soti preia bunurile sale proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune. (2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui sot, pe baza contributiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât si la îndeplinirea obligatiilor comune. Până la proba contrară, se prezumă că sotii au avut o contributie egală. (3) Dispozitiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Partajul în timpul regimului comunitătii	Art. 358. - (1) În timpul regimului comunitătii, bunurile comune pot fi împărtite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neîntelegere. (2) Prevederile art. 357 alin. (2) se aplică în mod corespunzător. (3) Bunurile atribuite fiecărui sot prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărtite rămân bunuri comune. (4) Regimul comunitătii nu încetează decât în conditiile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărtite potrivit acestui articol.
Conventiile contrare regimului comunitătii legale	Art. 359. - Orice conventie contrară dispozitiilor prezentei sectiuni este lovită de nulitate absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunitătii conventionale.

SECTIUNEA a 3-a

Regimul separatiei de bunuri

Regimul bunurilor	Art. 360. - Fiecare dintre soti este proprietar exclusiv în privinta bunurilor dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum si a celor pe care le dobândeste în nume propriu după această dată.
Inventarul bunurilor mobile	Art. 361. - (1) La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeste un inventar al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire. (2) Se poate întocmi un inventar si pentru bunurile mobile dobândite în timpul separatiei de bunuri. (3) In toate cazurile, pentru opozabilitate fată de terti, inventarul se anexează la conventia matrimonială, supunându-se acelorasi formalităti de publicitate ca si conventia matrimonială. (4) In lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de proprietate exclusivă apartine sotului posesor. (5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei conditii de formă pentru validitate ori unor cerinte de publicitate, dreptul de proprietate exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineste formele cerute de lege.
Bunurile proprietate comună pe cote-părti	Art. 362. - (1) Bunurile dobândite împreună de soti apartin acestora în proprietate comună pe cote-părti, în conditiile legii. (2) Dovada coproprietătii se face în conditiile art. 361, care se aplică în mod corespunzător.
Folosinta bunurilor celuilalt sot	Art. 363. - (1) Sotul care se foloseste de bunurile celuilalt sot fără împotrivirea acestuia din urmă are obligatiile unui uzufructuar, cu exceptia celor prevăzute la art. 723, 726 si 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării lor de către celălalt sot sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului matrimonial. (2) Dacă unul dintre soti încheie singur un act prin care dobândeste un bun, folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri apartinând celuilalt sot, acesta din urmă poate alege, în proportia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama pentru sine proprietatea bunului achizitionat si a pretinde daune-interese de la sotul dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca sotul dobânditor să dispună de bunul dobândit, cu exceptia cazului în care tertul dobânditor a cunoscut că bunul a fost achizitionat de către sotul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt sot.
Răspunderea pentru obligatiile personale	Art. 364. - (1) Niciunul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile născute din acte săvârsite de celălalt sot. (2) Cu toate acestea, sotii răspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale căsătoriei si a celor legate de cresterea si educarea copiilor.
Dreptul de retentie	Art. 365. - La încetarea regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti are un drept de retentie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe care le au unul fată de celălalt.

SECTIUNEA a 4-a

Regimul comunitătii conventionale

Domeniul de aplicare	Art. 366. - Regimul comunitătii conventionale se aplică atunci când, în conditiile si limitele prevăzute în prezenta sectiune, se derogă, prin conventie matrimonială, de la dispozitiile privind regimul comunitătii legale.
Obiectul conventiei matrimoniale	Art. 367. - În cazul în care se adoptă comunitatea conventională, conventia matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte: a) includerea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte sau după încheierea căsătoriei, cu exceptia celor prevăzute la art. 340 lit. b) si c); b) restrângerea comunitătii la bunurile anume determinate în conventia matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul căsătoriei; c) obligativitatea acordului ambilor soti pentru încheierea anumitor acte de administrare; în acest caz, dacă unul dintre soti se află în imposibilitate de a-si exprima vointa sau se opune în mod abuziv, celălalt sot poate să încheie singur actul, însă numai cu încuviintarea prealabilă a instantei de tutelă; d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al comunitătii; e) modalităti privind lichidarea comunitătii conventionale.
Alte dispozitii aplicabile	Art. 368. - În măsura în care prin conventie matrimonială nu se prevede altfel, regimul juridic al comunitătii conventionale se completează cu dispozitiile legale privind regimul comunitătii legale.

SECTIUNEA a 5-a

Modificarea regimului matrimonial

§1. Modificarea conventională

Conditiile

Art. 369. - (1) După cel putin un an de la încheierea căsătoriei, sotii pot, ori de câte ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori să îl modifice, cu respectarea conditiilor prevăzute de lege pentru încheierea conventiilor matrimoniale. (2) Dispozitiile art. 291, 334, 335 si 361 sunt aplicabile în mod corespunzător. (3) Creditorii prejudiciati prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot formula actiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite formalitătile de publicitate sau, după caz, de când au luat cunostintă mai înainte de aceste împrejurări pe altă cale. (4) Creditorii prevăzuti la alin. (3) pot invoca oricând, pe cale de exceptie, inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda intereselor lor.

§2. Modificarea judiciară

Separatia judiciară de bunuri	Art. 370. - (1) Dacă regimul matrimonial al sotilor este cel al comunitătii legale sau conventionale, instanta, la cererea unuia dintre soti, poate pronunta separatia de bunuri, atunci când celălalt sot încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale ale familiei. (2) Totodată, instanta va face aplicarea dispozitiilor art. 357. (3) Dispozitiile art. 291, 334, 335 si 361 se aplică în mod corespunzător.
Efectele între soti	Art. 371. - (1) Separatia de bunuri pronuntată de către instantă face ca regimul matrimonial anterior să înceteze, iar sotilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut la art. 360-365. (2) Între soti, efectele separatiei se produc de la data formulării cererii, cu exceptia cazului în care instanta, la cererea oricăruia dintre ei, dispune ca aceste efecte să li se aplice de la data despărtirii în fapt.
Efectele fată de terti	Art. 372. - (1) Creditorii sotilor nu pot cere separatia de bunuri, dar pot interveni în cauză. (2) Dispozitiile art. 369 alin. (3) si (4) se aplică în mod corespunzător.

CAPITOLUL VII

Desfacerea căsătoriei

SECTIUNEA 1

Cazurile de divort

§1. Dispozitii generale

Motivele de divort

Art. 373. - Divortul poate avea loc: a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptată de celălalt sot; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soti, după o separare în fapt care a durat cel putin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soti a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

§2. Divortul prin acordul sotilor pe cale judiciară

Conditiile

Art. 374. - (1) Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de data încheierii căsătoriei si indiferent dacă există sau nu copii minori rezultati din căsătorie. (2) Divortul prin acordul sotilor nu poate fi admis dacă unul dintre soti este pus sub interdictie. (3) Instanta este obligată să verifice existenta consimtământului liber si neviciat al fiecărui sot.

§3. Divortul prin acordul sotilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială

Conditiile	Art. 375. - (1) Dacă sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, născuti din căsătorie sau adoptati, ofiterul de stare civilă sau notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea căsătoriei  prin acordul sotilor, eliberându-le un certificat de divort, potrivit legii. (2) Dispozitiile art. 374 alin. (2) rămân aplicabile.
Procedura	Art. 376. - (1) Cererea de divort se depune de soti împreună. Ofiterul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea si le acordă un termen de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divort. (2) La expirarea acestui termen, ofiterul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă sotii stăruie să divorteze si dacă, în acest sens, consimtământul lor este liber si neviciat. (3) Dacă sotii stăruie în divort, ofiterul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divort fără să facă vreo mentiune cu privire la culpa sotilor. (4) Dispozitiile art. 383 alin. (1) si (3) se aplică în mod corespunzător. Dacă sotii nu se înteleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divort, ofiterul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si îndrumă sotii să se adreseze instantei de judecată, potrivit prevederilor art. 374. (5) Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra cărora sotii nu se înteleg este de competenta instantei judecătoresti.
Mentiunea în actul de căsătorie	Art. 377. - (1) Când cererea de divort este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofiterul de stare civilă, după emiterea certificatului de divort, face cuvenita mentiune în actul de căsătorie. (2) În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială sotii au avut ultima locuintă comună, ofiterul de stare civilă emite certificatul de divort si înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face mentiune în actul de căsătorie. (3) În cazul constatării divortului de către notarul public, acesta emite certificatul de divort si înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria, spre a se face mentiune în actul de căsătorie.
Refuzul ofiterului de stare civilă sau notarului public	Art. 378. - (1) Dacă nu sunt îndeplinite conditiile art. 375, ofiterul de stare civilă sau, după caz, notarul public respinge cererea de divort. (2) Împotriva refuzului ofiterului de stare civilă sau notarului public nu există cale de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecată, pentru a dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut  de lege. (3) Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiterului de stare civilă sau notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul sotilor si de a emite certificatul de divort, oricare dintre soti se poate adresa, pe cale separată, instantei competente.

§4. Divortul din culpă

Conditiile

Art. 379. - (1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta dacă instanta stabileste culpa unuia dintre soti în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soti, instanta poate pronunta divortul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divort. Dacă culpa apartine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388. (2) În ipoteza prevăzută la art. 373 lit. c), divortul se pronuntă din culpa exclusivă a sotului reclamant, cu exceptia situatiei în care pârâtul se declară de acord cu divortul, când acesta se pronuntă fără a se face mentiune despre culpa sotilor.

Continuarea actiunii de divort

Art. 380. - (1) În situatia prevăzută la art. 379 alin. (1), dacă sotul reclamant decedează în timpul procesului, mostenitorii săi pot continua actiunea de divort. (2) Actiunea continuată de mostenitori este admisă numai dacă instanta constată culpa exclusivă a sotului pârât.

§5. Divortul din cauza stării sănătătii unui sot

Conditiile divortului

Art. 381. - În cazul prevăzut la art. 373 lit. d), desfacerea căsătoriei se pronuntă fără a se face mentiune despre culpa sotilor.

SECTIUNEA a 2-a

Efectele divortului

§1. Data desfacerii căsătoriei

Data desfacerii căsătoriei

Art. 382. - (1) Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronuntat divortul a rămas definitivă. (2) Prin exceptie, dacă actiunea de divort este continuată de mostenitorii sotului reclamant, potrivit art. 380, căsătoria se socoteste desfăcută la data decesului. (3) În cazul prevăzut la art. 375, căsătoria este desfăcută pe data eliberării certificatului de divort.

§2. Efectele divortului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soti

Numele de familie după căsătorie

Art. 383. - (1) La desfacerea căsătoriei prin divort, sotii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanta ia act de această întelegere prin hotărârea de divort. (2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau de interesul superior al copilului, instanta poate să încuviinteze ca sotii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei întelegeri între ei. (3) Dacă nu a intervenit o întelegere sau dacă instanta nu a dat încuviintarea, fiecare dintre fostii soti poartă numele dinaintea căsătoriei.

Drepturile sotului divortat

Art. 384. - (1) Divortul este considerat pronuntat împotriva sotului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria. (2) Sotul împotriva căruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea sau conventiile încheiate anterior cu tertii le atribuie acestuia. (3) Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divortului prin acordul sotilor.

§3. Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soti

I. Efecte cu privire la regimul matrimonial

Încetarea regimului matrimonial	Art. 385. – (1) În cazul divortului, regimul matrimonial încetează între soti la data introducerii cererii de divort. (2) Cu toate acestea, oricare dintre soti sau amândoi, împreună, în cazul divortului prin acordul lor, pot cere instantei de divort să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separatiei în fapt. (3) Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător si în cazul divortului prevăzut la art. 375.
Actele încheiate în frauda celuilalt sot	Art. 386. – (1) Actele mentionate la art. 346 alin. (2), precum si actele din care se nasc obligatii în sarcina comunitătii, încheiate de unul dintre soti după data introducerii cererii de divort, sunt lovite de nulitate relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt sot. (2) Dispozitiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
Opozabilitatea fată de terti	Art. 387. – (1) Hotărârea judecătorească prin care s-a pronuntat divortul si, după caz, certificatul de divort prevăzut la art. 375 sunt opozabile fată de terti, în conditiile legii. (2) Dispozitiile art. 291, 334 si 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv în cazul prevăzut la art. 375.

II. Dreptul la despăgubiri

Acordarea despăgubirilor

Art. 388. - Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevăzut la art. 390, sotul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere sotului vinovat să îl despăgubească. Instanta de tutelă solutionează cererea prin hotărârea de divort.

III. Obligatia de întretinere între fostii soti

Obligatia de întretinere

Art. 389. - (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligatia de întretinere între soti încetează. (2) Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacităti de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria. (3) Întretinerea datorată potrivit dispozitiilor alin. (2) se stabileste până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale si cu starea de nevoie a creditorului. Această întretinere, împreună cu întretinerea datorată copiilor, nu va putea depăsi jumătate din venitul net al celui obligat la plată. (4) Când divortul este pronuntat din culpa exclusivă a unuia dintre soti, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) si (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei. (5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligatia de întretinere încetează prin recăsătorirea celui îndreptătit.

IV. Prestatia compensatorie

Conditiile prestatiei compensatorii	Art. 390. - (1) În cazul în care divortul se pronuntă din culpa exclusivă a sotului pârât, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina în conditiile de viată ale celui care o solicită. (2) Prestatia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel putin 20 de ani. (3) Sotul care solicită prestatia compensatorie nu poate cere de la fostul său sot si pensie de întretinere, în conditiile art. 389.
Stabilirea prestatiei compensatorii	Art. 391. - (1) Prestatia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu desfacerea căsătoriei. (2) La stabilirea prestatiei compensatorii se tine seama atât de resursele sotului care o solicită, cât si de mijloacele celuilalt sot din momentul divortului, de efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum si de orice alte împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta si starea de sănătate a sotilor, contributia la cresterea copiilor minori pe care a avut-o si urmează să o aibă fiecare sot, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăsura o activitate producătoare de venituri si altele asemenea.
Forma prestatiei compensatorii	Art. 392. - (1) Prestatia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra unor bunuri mobile sau imobile care apartin debitorului. (2) Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o sumă de bani determinată. (3) Renta si uzufructul se pot constitui pe toată durata vietii celui care solicită prestatia compensatorie sau pentru o perioadă mai scurtă, care se stabileste prin hotărârea de divort.
Garantiile	Art. 393. - Instanta, la cererea sotului creditor, îl poate obliga pe sotul debitor să constituie o garantie reală sau să dea cautiune pentru a asigura executarea rentei.
Modificarea prestatiei compensatori	Art. 394. - (1) Instanta poate mări sau micsora prestatia compensatorie, dacă se modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului si resursele creditorului. (2) În cazul în care prestatia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta se indexează de drept, trimestrial, în functie de rata inflatiei.
Încetarea prestatiei compensatorii	Art. 395. - Prestatia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soti, prin recăsătorirea sotului creditor, precum si atunci când acesta obtine resurse de natură să îi asigure conditii de viată asemănătoare celor din timpul căsătoriei.

§4. Efectele divortului cu privire la raporturile dintre părinti si copiii lor minori

Raporturile dintre părintii divortati si copiii lor minori	Art. 396. - (1) Instanta de tutelă hotărăste, odată cu pronuntarea divortului, asupra raporturilor dintre părintii divortati si copiii lor minori, tinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum si, dacă este cazul, de învoiala părintilor, pe care îi ascultă. (2) Dispozitiile art. 264 sunt aplicabile.
Exercitarea autoritătii părintesti de către ambii părinti	Art. 397. - După divort, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinti, afară de cazul în care instanta decide altfel.
Exercitarea autoritătii părintesti de către un singur părinte	Art. 398. - (1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanta hotărăste ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinti. (2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de crestere si educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la căsătoria acestuia.
Exercitarea autoritătii părintesti de către alte persoane	Art. 399. - (1) În mod exceptional, instanta de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimtământul acestora, sau într-o institutie de ocrotire. Acestea exercită drepturile si îndatoririle care revin părintilor cu privire la persoana copilului. (2) Instanta stabileste dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinti în comun sau de către unul dintre ei.
Locuinta copilului după divort	Art. 400. - (1) În lipsa întelegerii dintre părinti sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanta de tutelă stabileste, odată cu pronuntarea divortului, locuinta copilului minor la părintele cu care locuieste în mod statornic. (2) Dacă până la divort copilul a locuit cu ambii părinti, instanta îi stabileste locuinta la unul dintre ei, tinând seama de interesul său superior. (3) În mod exceptional, si numai dacă este în interesul superior al copilului, instanta poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimtământul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului si îndeplinesc toate actele obisnuite privind sănătatea, educatia si învătătura sa.
Drepturile părintelui separat de copil	Art. 401. - (1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părintii separati de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta. (2) In caz de neîntelegere între părinti, instanta de tutelă decide cu privire la modalitătile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.
Stabilirea contributiei părintilor	Art. 402. - (1) Instanta de tutelă, prin hotărârea de divort, stabileste contributia fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională a copiilor. (2) Dispozitiile titlului V privind obligatia de întretinere se aplică în mod corespunzător.
Modificarea măsurilor luate cu privire la copil	Art. 403. - În cazul schimbării împrejurărilor, instanta de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile si îndatoririle părintilor divortati fată de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a procurorului.
Raporturile dintre părinti si copiii lor minori în alte cazuri	Art. 404. - În cazul prevăzut la art. 293 alin. (2), instanta hotărăste asupra raporturilor dintre părinti si copiii lor minori, dispozitiile art. 396-403 fiind aplicabile în mod corespunzător.

TITLUL III

Rudenia

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Notiunea	Art. 405. - (1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenta unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. (2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adoptia încheiată în conditiile prevăzute de lege.
Rudenia în linie dreaptă sau colaterală	Art. 406. - (1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendentei unei persoane dintr-o altă persoană si poate fi ascendentă sau descendentă. (2) Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. (3) Gradul de rudenie se stabileste astfel: a) în linie dreaptă, după numărul nasterilor: astfel, copiii si părintii sunt rude de gradul întâi, nepotii si bunicii sunt rude de gradul al doilea; b) în linie colaterală, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre rude până la ascendentul comun si coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul sau mătusa si nepotul, de gradul al treilea, verii primari, de gradul al patrulea.
Afinitatea	Art. 407. - (1) Afinitatea este legătura dintre un sot si rudele celuilalt sot. (2) Rudele sotului sunt, în aceeasi linie si acelasi grad, afinii celuilalt sot.

CAPITOLUL II

Filiatia

SECTIUNEA 1

Stabilirea filiatiei

§1. Dispozitii generale

Modurile de stabilire a filiatiei	Art. 408. – (1) Filiatia fată de mamă rezultă din faptul nasterii; ea se poate stabili si prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească. (2) Filiatia fată de tatăl din căsătorie se stabileste prin efectul prezumtiei de paternitate. (3) Filiatia fată de tatăl din afara căsătoriei se stabileste prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească, după caz.
Dovada filiatiei	Art. 409. – (1) Filiatia se dovedeste prin actul de nastere întocmit în registrul de stare civilă, precum si cu certificatul de nastere eliberat pe baza acestuia. (2) În cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de nastere si prin actul de căsătorie al părintilor, trecute în registrele de stare civilă, precum si prin certificatele de stare civilă corespunzătoare.
Posesia de stat	Art. 410. – (1) Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiatie si rudenie dintre copil si familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în principal, în oricare dintre următoarele împrejurări: a) o persoană se comportă fată de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de cresterea si educarea sa, iar copilul se comportă fată de această persoană ca fiind părintele său; b) copilul este recunoscut de către familie, în societate si, când este cazul, de către autoritătile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său; c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său. (2) Posesia de stat trebuie să fie continuă, pasnică, publică si neechivocă.
Posesia de stat conformă cu actul de nastere	Art. 411. – (1) Nicio persoană nu poate reclama o altă filiatie fată de mamă decât aceea ce rezultă din actul său de nastere si posesia de stat conformă cu acesta. (2) Nimeni nu poate contesta filiatia fată de mamă a persoanei care are o posesie de stat conformă cu actul său de nastere. (3) Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei  filiatii cu orice mijloc de probă.
Timpul legal al conceptiunii	Art. 412. – (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta si a o sută optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se calculează zi cu zi. (2) Prin mijloace de probă stiintifice se poate face dovada conceptiunii copilului într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara acestui interval.
Domeniul de aplicare	Art. 413. – Dispozitiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplicabile si persoanei majore a cărei filiatie este cercetată.

§2. Prezumtia de paternitate

Prezumtia de paternitate

Art. 414. – (1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are cătată pe sotul mamei. (2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputintă ca sotul mamei să fie tatăl copilului.

§3. Recunoasterea copilului

Felurile recunoasterii	Art. 415. – (1) Dacă nasterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinti necunoscuti, mama îl poate recunoaste pe copil. (2) Copilul conceput si născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl sau. (3) După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenti firesti.
Formele recunoasterii	Art. 416. – (1) Recunoasterea poate fi făcută prin declaratie la serviciul de stare civilă, prin înscris autentic sau prin testament. (2) Dacă recunoasterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face mentiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă. (3) Recunoasterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Recunoasterea de către minorul necăsătorit	Art. 417. – Minorul necăsătorit îl poate recunoaste singur pe copilul său, dacă are discernământ la momentul recunoasterii.
Nulitatea absolută a recunoasterii	Art. 418. – Recunoasterea este lovită de nulitate absolută dacă: a) a fost recunoscut un copil a cărui filiatie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată. Cu toate acestea, dacă filiatia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească, recunoasterea este valabilă; b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenti firesti; c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoasterii	Art. 419. – (1) Recunoasterea poate fi anulată pentru eroare, doi sau violentă. (2) Prescriptia dreptului la actiune începe să curgă de la data încetării violentei ori, după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Contestarea recunoasterii de filiatie	Art. 420. – (1) Recunoasterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată oricând si de orice persoană interesată. (2) Dacă recunoasterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada filiatiei este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor săi.

§4. Actiuni privind filiatia

Contestarea filiatiei

Actiunea în contestatia filiatiei

Art. 421. – (1) Orice persoană interesată poate contesta oricând, prin actiune în justitie, filiatia stabilită printr-un act de nastere ce nu este conform cu posesia de stat. (2) În acest caz, filiatia se dovedeste prin certificatul medical constatator al nasterii, prin expertiza medico-legală de stabilire a filiatiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul imposibilitătii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de stat. (3) Cu toate acestea, dovada filiatiei nu se face prin martori decât în cazul prevăzut la art. 411 alin. (3) sau atunci când există înscrisuri care fac demnă de crezare actiunea formulată.

II. Actiunea în stabilirea filiatiei fată de mamă

Actiunea în stabilirea maternitătii

Art. 422. – În cazul în care, din orice motiv, dovada filiatiei fată de mamă nu se poate face prin certificatul constatator al nasterii ori în cazul în care se contestă realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, filiatia fată de mamă se poate stabili printr-o actiune în stabilirea maternitătii, în cadrul căreia pot fi administrate orice mijloace de probă.

Regimul juridic al actiunii în stabilirea maternitătii

Art. 423. – (1) Dreptul la actiunea în stabilirea filiatiei fată de mamă apartine copilului si se porneste, în numele acestuia, de către reprezentantul său legal. (2) Actiunea poate să fie pornită sau, după caz, continuată si de mostenitorii copilului, în conditiile legii. (3) Actiunea poate fi introdusă si împotriva mostenitorilor pretinsei mame. (4) Dreptul la actiune este imprescriptibil. (5) Dacă însă copilul a decedat înainte de a introduce actiunea, mostenitorii săi pot să o introducă în termen de un an de la data decesului.

iii. Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei

Stabilirea paternitătii prin hotărâre judecătorească	Art. 424. – Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaste pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
Actiunea în stabilirea paternitătii	Art. 425. – (1) Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei apartine copilului si se porneste în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal. (2) Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată si de mostenitorii copilului, în conditiile legii. (3) Actiunea în stabilirea paternitătii poate fi pornită si împotriva mostenitorilor pretinsului tată.
Prezumtia filiatiei fată de preti nsul tată	Art. 426. – (1) Paternitatea se prezumă dacă se dovedeste că pretinsul tată a convietuit cu mama copilului în perioada timpului legal al conceptiunii. (2) Prezumtia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeste că este exclus ca el să îl fi conceput pe copil.
Termenul de prescriptie	Art. 427. – (1) Dreptul la actiunea în stabilirea paternitătii nu se prescrie în timpul vietii copilului. (2) Dispozitiile art. 423 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Despăgubirile	Art. 428. – (1) Mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate din: a) cheltuielile nasterii si ale lehuziei; b) cheltuielile făcute cu întretinerea ei în timpul sarcinii si în perioada de lehuzie. (2) Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar si atunci când copilul s-a născut mort sau a murit înainte de pronuntarea hotărârii privind stabilirea paternitătii. (3) Dreptul la actiune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la nasterea copilului. (4) Mama nu poate cere aceste despăgubiri dacă nu a formulat si actiune pentru stabilirea paternitătii. (5) În afara cheltuielilor prevăzute la alin. (1), mama si mostenitorii ei au dreptul la despăgubiri pentru orice alte prejudicii, potrivit dreptului comun. IV. Actiuni privind filiatia fată de tatăl din căsătorie

IV. Actiuni privind filiatia fată de tatăl din căsătorie

Actiunea în tăgada paternitătii	Art. 429. – (1) Actiunea în tăgada paternitătii poate fi pornită de sotul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum si de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată si de mostenitorii acestora, în conditiile legii. (2) Actiunea se introduce de către sotul mamei împotriva copilului; când acesta este decedat, actiunea se porneste împotriva mamei sale si, dacă este cazul, a altor mostenitori ai săi. (3) Dacă sotul este pus sub interdictie, actiunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă, de un curator numit de instanta judecătorească. (4) Mama sau copilul poate introduce actiunea împotriva sotului. Dacă acesta este decedat, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor lui. (5) Tatăl biologic poate introduce actiunea împotriva sotului mamei si a copilului. Dacă acestia sunt decedati, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor.
Tăgada paternitătii de către sotul mamei	Art. 430. – (1) Sotul mamei poate introduce actiunea în tăgada paternitătii în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care sotul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumtia nu corespunde realitătii. (2) Termenul nu curge împotriva sotului pus sub interdictie judecătorească si, chiar dacă actiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de sot în termen de 3 ani de la data ridicării interdictiei. (3) Dacă sotul a murit înainte de împlinirea termenului mentionat la alin. (1), fără a porni actiunea, aceasta poate fi pornită de către mostenitori în termen de un an de la data decesului.
Tăgada paternitătii de către mamă	Art. 431. – (1) Actiunea în tăgada paternitătii poate fi pornită de către mamă în termen de 3 ani de la data nasterii copilului. (2) Dispozitiile art. 429 alin. (3) si art. 430 alin. (2) si (3) se aplică în mod corespunzător.
Tăgada paternitătii de către pretinsul tată biologic	Art. 432. – (1) Actiunea în tăgada paternitătii introdusă de către cel care se pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternitătii sale fată de copil. (2) Dreptul la actiune nu se prescrie în timpul vietii tatălui biologic. Dacă acesta a decedat, actiunea poate fi formulată de mostenitorii săi în termen de cel mult un an de la data decesului. (3) Dispozitiile art. 429 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Tăgada paternitătii de către copil si de către mostenitori	Art. 433. – (1) Actiunea în tăgada paternitătii se porneste de copil, în timpul minoritătii sale, prin reprezentantul său legal. (2) Dreptul la actiune nu se prescrie în timpul vietii copilului. (3) Dispozitiile art. 423 alin. (5) si art. 429 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Contestarea filiatiei fată de tatăl din căsătorie	Art. 434. – Orice persoană interesată poate cere, oricând, instantei să constate că nu sunt întrunite conditiile pentru ca prezumtia de paternitate să se aplice unui copil înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.

V. Dispozitii comune privind actiunile referitoare la filiatie

Filiatia legal stabilită	Art. 435. – (1) Atât timp cât o legătură de filiatie legal stabilită nu a fost contestată în justitie, nu se poate stabili, pe nicio cale, o altă filiatie. (2) Dispozitiile art. 99 alin. (4) rămân aplicabile.
Citarea părintilor si a copilului	Art. 436. – Părintii si copilul vor fi citati în toate cauzele referitoare la filiatie, chiar si atunci când nu au calitatea de reclamant sau de pârât.
Inadmisibilitatea renuntării	Art. 437. – (1) În actiunile privitoare la filiatie nu se poate renunta la drept. (2) De asemenea, cel care introduce o actiune privitoare la filiatie în numele unui copil sau al unei persoane puse sub interdictie judecătorească, precum si copilul minor care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de actiune nu pot renunta la judecarea ei.
Situatia copilului	Art. 438. – (1) Prin hotărârea de admitere a actiunii instanta se pronuntă si cu privire la stabilirea numelui copilului, exercitarea autoritătii părintesti si obligatia părintilor de a-l întretine pe copil. (2) În cazul în care admite o actiune în contestarea filiatiei, instanta poate stabili, dacă este cazul, modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a crescut.
Actiunea formulată în caz de mostenire vacantă	Art. 439. – În cazul în care, potrivit legii, o actiune privitoare la filiatie poate fi pornită împotriva mostenitorilor, iar mostenirea este vacantă, actiunea poate fi introdusă împotriva comunei, orasului sau, după caz, municipiului de la locul deschiderii mostenirii. Citarea în proces a renuntătorilor, dacă există, este obligatorie.
Efectele stabilirii filiatiei asupra unui proces penal	Art. 440. – În cazul infractiunilor a căror calificare presupune existenta unui raport de filiatie care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronuntată înainte de rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiatie.

SECTIUNEA a 2-a

Reproducerea umană asistată medical cu tert donator

Regimul filiatiei	Art. 441. - (1) Reproducerea umană asistată medical cu tert donator nu determină nicio legătură de filiatie între copil si donator. (2) In acest caz, nicio actiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva donatorului. (3) Părinti, în sensul dat de prezenta sectiune, nu pot fi decât un bărbat si o femeie sau o femeie singură.
Conditiile	Art. 442. - (1) Părintii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu tert donator trebuie să îsi dea consimtământul în prealabil, în conditii care să asigure deplina confidentialitate, în fata unui notar public care să le explice, în mod expres, consecintele actului lor cu privire la filiatie. (2) Consimtământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divort sau al separatiei în fapt, survenite anterior momentului conceptiunii realizate în cadrul reproducerii umane asistate medical. El poate fi revocat oricând, în scris, inclusiv în fata medicului chemat să asigure asistenta pentru reproducerea cu tert donator.
Contestarea filiatiei	Art. 443. - (1) Nimeni nu poate contesta filiatia copilului pentru motive ce tin de reproducerea asistată medical si nici copilul astfel născut nu poate contesta filiatia sa. (2) Cu toate acestea, sotul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în conditiile legii, dacă nu a consimtit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui tert donator. (3) În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispozitiile privind tăgăduirea paternitătii rămân aplicabile.
Răspunderea tatălui	Art. 444. - Cel care, după ce a consimtit la reproducerea asistată medical cu tert donator, nu recunoaste copilul astfel născut în afara căsătoriei răspunde fată de mamă si fată de copil. În acest caz, paternitatea copilului este stabilită pe cale judecătorească în conditiile art. 411 si 423.
Confidentialitatea informatiilor	Art. 445. - (1) Orice informatii privind reproducerea umană asistată medical sunt confidentiale. (2) Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de informatii, există riscul unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a descendentilor acesteia, instanta poate autoriza transmiterea lor, în mod confidential, medicului sau autoritătilor competente. (3) De asemenea, oricare dintre descendentii persoanei astfel concepute poate să se prevaleze de acest drept, dacă faptul de a fi privat de informatiile pe care le cere poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este apropiată.
Raporturile dintre tată si copil	Art. 446. - Tatăl are aceleasi drepturi si obligatii fată de copilul născut prin reproducere asistată medical cu tert donator ca si fată de un copil născut prin conceptiune naturală.
Regulile aplicabile	Art. 447. - Reproducerea umană asistată medical cu tert donator, regimul său juridic, asigurarea confidentialitătii informatiilor care tin de aceasta, precum si modul de transmitere a lor se stabilesc prin lege specială.

SECTIUNEA a 3-a

Situatia legală a copilului

Egalitatea în drepturi a copiilor	Art. 448. - Copilul din afara căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită potrivit legii are, fată de fiecare părinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si aceea a unui copil din căsătorie.
Numele copilului din căsătorie	Art. 449. - (1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părintilor săi. (2) Dacă părintii nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabileste prin acordul părintilor si se declară, odată cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilă. (3) În lipsa acordului părintilor, instanta de tutelă hotărăste si comunică de îndată hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată nasterea.
Numele copilului din afara căsătoriei	Art. 450. - (1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinti fată de care filiatia a fost mai întâi stabilită. (2) În cazul în care filiatia a fost stabilită ulterior si fată de celălalt părinte, copilul, prin acordul părintilor, poate lua numele de familie al părintelui fată de care si-a stabilit filiatia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se declară de către părinti, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată nasterea. În lipsa acordului părintilor se aplică dispozitiile art. 449 alin. (3). (3) În cazul în care copilul si-a stabilit filiatia în acelasi timp fată de ambii părinti, se aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 449 alin. (2) si (3).

CAPITOLULUI

Adoptia

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

Notiunea	Art. 451. - Adoptia este operatiunea juridică prin care se creează legătura de filiatie între adoptator si adoptat, precum si legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului.
Principiile adoptiei	Art. 452. - Adoptia este supusă cumulativ următoarelor principii: a) interesul superior al copilului; b) necesitatea de a asigura cresterea si educarea copilului într-un mediu familial; c) continuitatea cresterii si educării copilului, tinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă si culturală.
Adoptia internatională	Art. 453. - Conditiile si procedura adoptiei internationale, ca si efectele acesteia asupra cetăteniei copilului se stabilesc prin lege specială.
Procedura adoptiei	Art. 454. - (1) Adoptia se încuviintează de către instanta de tutelă. (2) Procedura adoptiei este reglementată prin lege specială.

SECTIUNEA a 2-a

Conditiile de fond ale adoptiei

§1. Persoanele care pot fi adoptate

Vârsta adoptatului	Art. 455. - (1) Copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacitătii depline de exercitiu. (2) Cu toate acestea, poate fi adoptată, în conditiile legii, si persoana care a dobândit capacitate deplină de exercitiu, dacă a fost crescută în timpul minoritătii de către cel care doreste să o adopte.
Pluralitatea de adoptati – frati si surori	Art. 456. - Adoptia fratilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.
Interzicerea adoptiei între frati	Art. 457. - Adoptia între frati, indiferent de sex, este interzisă.
Situatia sotilor	Art. 458. - Adoptia a doi soti sau fosti soti de către acelasi adoptator sau familie adoptatoare, precum si adoptia între soti sau fosti soti sunt interzise.

§2. Persoanele care pot adopta

Capacitatea si starea de sănătate	Art. 459. - Persoanele care nu au capacitate deplină de exercitiu, alienatii sau debilii mintali, precum si cei cu boli psihice grave nu pot adopta.
Diferenta de vârstă	Art. 460. - (1) Adoptatorul trebuie să fie cu cel putin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul.
	(2) Pentru motive temeinice, instanta de tutelă poate încuviinta adoptia chiar dacă diferenta de vârstă dintre adoptat si adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai putin de 16 ani.
Conditiile morale si materiale	Art. 461. - (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garantiile morale si conditiile materiale necesare cresterii, educării si dezvoltării armonioase a copilului. (2) Îndeplinirea conditiilor prevăzute la alin. (1) se atestă de către autoritătile competente, potrivit legii speciale.
Adoptia simultană sau succesivă	Art. 462. - (1) Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan si nici succesiv, cu exceptia cazului în care sunt sot si sotie. (2) Cu toate acestea, o nouă adoptie poate fi încuviintată atunci când: a) adoptatorul sau sotii adoptatori au decedat; în acest caz, adoptia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti de încuviintare a noii adoptii; b) adoptia anterioară a încetat din orice alt motiv. (3) Două persoane de acelasi sex nu pot adopta împreună.

§3. Consimtământul la adoptie

Persoanele care consimt la adoptie	Art. 463. - (1) Pentru încheierea unei adoptii este necesar consimtământul următoarelor persoane: a) părintii firesti ai adoptatului minor sau cel care exercită autoritatea părintească, dacă părintii sunt necunoscuti, morti, declarati morti sau pusi sub interdictie judecătorească; b) adoptatul care a împlinit 10 ani; c) adoptatorul sau, după caz, sotii din familia adoptatoare, când acestia adoptă împreună; d) sotul celui care adoptă, cu exceptia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-si manifesta vointa. (2) Nu este valabil consimtământul dat în considerarea promisiunii sau obtinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.
Situatii speciale privind consimtământul părintilor	Art. 464. - (1) Dacă unul dintre părintii firesti este necunoscut, mort, declarat mort, precum si dacă se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-si manifesta vointa, consimtământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinti se află în una dintre aceste situatii, adoptia se poate încheia fără consimtământul lor. (2) Părintele sau părintii decăzuti din exercitiul drepturilor părintesti ori cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintesti păstrează dreptul de a consimti la adoptia copilului. În aceste cazuri, consimtământul celui care exercită autoritatea părintească este si el obligatoriu. (3) Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adoptia aceluiasi copil de către sotul său. Consimtământul părintilor firesti nu mai este necesar în acest caz.
Libertatea consimtământului părintilor	Art. 465. - Părintii firesti ai copilului sau, după caz, cel care exercită autoritatea părintească trebuie să consimtă la adoptie în mod liber, neconditionat si numai după ce au fost informati în mod corespunzător asupra consecintelor adoptiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine.
Darea si revocarea consimtământului părintilor	Art. 466. - (1) Consimtământul la adoptie al părintilor firesti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nasterii copilului. (2) Consimtământul dat în conditiile alin. (1) poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui.
Refuzul părintilor de a-si da consimtământul	Art. 467. - În cazul copilului abandonat, în mod exceptional, instanta de tutelă poate trece peste refuzul părintilor firesti sau al tutorelui de a consimti la adoptie, dacă se dovedeste, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv si instanta apreciază că adoptia este în interesul copilului, tinând seama si de consimtământul acestuia, dat în conditiile legii.
Conditiile exprimării consimtământului	Art. 468. - Conditiile în care îsi exprimă consimtământul persoanele chemate să consimtă la adoptie sunt reglementate prin lege specială.

SECTIUNEA a 3-a

Efectele adoptiei

Data adoptiei	Art. 469. - Adoptia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti prin care a fost încuviintată.
Efectele asupra rudeniei	Art. 470. - (1) Prin adoptie se stabilesc filiatia dintre adoptat si cel care adoptă, precum si legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului. (2) Raporturile de rudenie încetează între adoptat si descendentii săi, pe de o parte, si părintii firesti si rudele acestora, pe de altă parte. (3) Când adoptator este sotul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc si rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Raporturile dintre adoptator si adoptat	Art. 471. - (1) Adoptatorul are fată de copilul adoptat drepturile si îndatoririle părintelui fată de copilul său firesc. (2) În cazul în care cel care adoptă este sotul părintelui firesc al adoptatului, drepturile si îndatoririle părintesti se exercită de către adoptator si părintele firesc căsătorit cu acesta. (3) Adoptatul are fată de adoptator drepturile si îndatoririle pe care le are orice persoană fată de părintii săi firesti.
Decăderea adoptatorului din exercitiul drepturilor părintesti	Art. 472. - Dacă adoptatorul este decăzut din exercitiul drepturilor părintesti, instanta de tutelă, tinând seama de interesul superior al copilului, poate să instituie una dintre măsurile de protectie prevăzute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Numele adoptatului	Art. 473. - (1) Copilul adoptat dobândeste prin adoptie numele de familie al celui care adoptă. (2) Dacă adoptia se face de către 2 soti ori de către sotul care adoptă copilul celuilalt sot, iar sotii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati să declare instantei care încuviintează adoptia numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă sotii nu se înteleg, hotărăste instanta. Dispozitiile art. 264 rămân aplicabile. (3) Pentru motive temeinice, instanta, încuviintând adoptia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare si cu consimtământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat. (4) În cazul adoptiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt sot, sotul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimtământul celuilalt sot, dat în fata instantei care încuviintează adoptia. (5) Pe baza hotărârii definitive de încuviintare a adoptiei, serviciul de stare civilă competent întocmeste, în conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuti ca fiind părintii săi firesti. Vechiul act de nastere se păstrează, mentionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.
Informatiile cu privire la adoptie	Art. 474. - Informatiile cu privire la adoptie sunt confidentiale. Modul în care adoptatul este informat cu privire la adoptie si la familia sa de origine, precum si regimul juridic general al informatiilor privind adoptia se stabilesc prin lege specială.

SECTIUNEA a 4-a

Încetarea adoptiei

încetarea adoptiei	Art. 475. - Adoptia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulitătii sale.
Desfacerea de drept a adoptiei	Art. 476. - Adoptia este desfăcută de drept în cazul prevăzut la art. 462 alin. (2) lit. a).
Desfacerea adoptiei la cererea adoptatorului	Art. 477. - (1) Adoptia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viata lor sau a ascendentilor ori descendentilor lor, precum si atunci când adoptatul s-a făcut vinovat fată de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel putin 2 ani. (2) Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adoptia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la mostenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.
Desfacerea adoptiei la cererea adoptatului	Art. 478. - Adoptia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a făcut vinovat fată de adoptat de faptele prevăzute la art. 477.
Anularea adoptiei	Art. 479. - (1) Adoptia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei si al cărei consimtământ a fost viciat prin eroare asupra identitătii adoptatului, doi sau violentă. (2) Actiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violentei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adoptiei.
Nulitatea absolută a adoptiei	Art. 480. - (1) Sunt nule adoptia fictivă, precum si cea încheiată cu încălcarea conditiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urma caz, legea nu o sanctionează cu nulitatea relativă. (2) Adoptia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului. (3) Actiunea în constatarea nulitătii adoptiei poate fi formulată de orice persoană interesată.
Mentinerea adoptiei	Art. 481. - Instanta poate respinge cererea privind nulitatea dacă mentinerea adoptiei este în interesul celui adoptat. Acesta este întotdeauna ascultat, dispozitiile art. 264 aplicându-se în mod corespunzător.
Efectele încetării adoptiei	Art. 482. - (1) La încetarea adoptiei, părintii firesti ai copilului redobândesc drepturile si îndatoririle părintesti, cu exceptia cazului când instanta hotărăste că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protectie a copilului, în conditiile legii. (2) De asemenea, adoptatul redobândeste numele de familie si, după caz, prenumele avut înainte de încuviintarea adoptiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanta poate încuviinta ca acesta să păstreze numele dobândit prin adoptie. (3) Adoptatul este întotdeauna ascultat în conditiile art. 264.

TITLUL IV

Autoritatea părintească

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

Autoritatea părintească	Art. 483. - (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi si îndatoriri care privesc atât persoana, cât si bunurile copilului si apartin în mod egal ambilor părinti. (2) Părintii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, si îl asociază pe copil la toate deciziile care îl privesc, tinând cont de vârsta si de gradul său de maturitate. (3) Ambii părinti răspund pentru cresterea copiilor lor minori.
Durata autoritătii părintesti	Art. 484. - Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul dobândeste capacitatea deplină de exercitiu.
îndatorirea de respect	Art. 485. - Copilul datorează respect părintilor săi indiferent de vârsta sa.
Neîntelegerile dintre părinti	Art. 486. - Ori de câte ori există neîntelegeri între părinti cu privire la exercitiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintesti, instanta de tutelă, după ce îi ascultă pe părinti si luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăste potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.

CAPITOLUL II

Drepturile si îndatoririle părintesti

Continutul autoritătii părintesti	Art. 487. - Părintii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică, psihică si intelectuală, de educatia, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însusirilor  si nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia.
îndatoririle specifice	Art. 488. - (1) Părintii au îndatorirea de a creste copilul în conditii care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală si socială în mod armonios. (2) În acest scop, părintii sunt obligati: a) să coopereze cu copilul si să îi respecte viata intimă, privată si demnitatea; b) să prezinte si să permită informarea si lămurirea copilului despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si să ia în considerare opinia acestuia; c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea si realizarea drepturilor copilului; d) să coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice cu atributii în domeniul îngrijirii, educării si formării profesionale a copilului.
Măsurile disciplinare	Art. 489. - Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinti decât cu respectarea demnitătii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum si aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emotională a copilului.
Drepturile părintelui minor	Art. 490. - (1) Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile si îndatoririle părintesti cu privire la persoana copilului. (2) Drepturile si îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după caz, altei persoane, în conditiile legii.
Religia copilului	Art. 491. - (1) Părintii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în conditiile legii, tinând seama de opinia, vârsta si de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios. (2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îsi aleagă liber confesiunea religioasă.
Numele copilului	Art. 492. - Părintii aleg prenumele si, când este cazul, numele de familie al copilului, în conditiile legii.
Supravegherea copilului	Art. 493. - Părintii au dreptul si îndatorirea de supraveghere a copilului minor.
Relatiile sociale ale copilului	Art. 494. - Părintii sau reprezentantii legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondenta si legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. Neîntelegerile se solutionează de către instanta de tutelă, cu ascultarea copilului, în conditiile art. 264.
Înapoierea copilului de la alte persoane	Art. 495. - (1) Părintii pot cere oricând instantei de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl tine fără drept. (2) Instanta de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit contrară interesului superior al copilului. (3) Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Locuinta copilului	Art. 496. - (1) Copilul minor locuieste la părintii săi. (2) Dacă părintii nu locuiesc împreună, acestia vor stabili, de comun acord, locuinta copilului. (3) În caz de neîntelegere între părinti, instanta de tutelă hotărăste, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială si ascultându-i pe părinti si pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozitiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuinta copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără acordul părintilor decât în cazurile prevăzute expres de lege. (5) Părintele la care copilul nu locuieste în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinta acestuia. Instanta de tutelă poate limita exercitiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Schimbarea locuintei copilului	Art. 497. - (1) Dacă afectează exercitiul autoritătii sau al unor drepturi părintesti, schimbarea locuintei copilului, împreună cu părintele la care locuieste, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte. (2) În caz de neîntelegere între părinti, hotărăste instanta de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială si ascultându-i pe părinti. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Schimbarea felului învătăturii ori al pregătirii profesionale	Art. 498. - (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părintilor să îsi schimbe felul învătăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinta necesară desăvârsirii învătăturii ori pregătirii sale profesionale. (2) Dacă părintii se opun, copilul poate sesiza instanta de tutelă, iar aceasta hotărăste pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Obligatia de întretinere	Art. 499. - (1) Tatăl si mama sunt obligati, în solidar, să dea întretinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educatia, învătătura si pregătirea sa profesională. (2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părintii au obligatia de a-i asigura conditiile necesare pentru cresterea, educarea si pregătirea sa profesională. (3) Părintii sunt obligati să îl întretină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăsi vârsta de 26 de ani. (4) În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere, felul si modalitătile executării, precum si contributia fiecăruia dintre părinti se stabilesc de instanta de tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Independenta patrimonială	Art. 500. - Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la mostenire si la întretinere.
Administrarea bunurilor copilului	Art. 501. - (1) Părintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum si de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinta aceste acte, după caz. (2) După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îsi exercită drepturile si îsi execută obligatiile singur, în conditiile legii, însă numai cu încuviintarea părintilor si, după caz, a instantei de tutelă.
Alte dispozitii aplicabile	Art. 502. - (1) Drepturile si îndatoririle părintilor cu privire la bunurile copilului sunt aceleasi cu cele ale tutorelui, dispozitiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător. (2) Cu toate acestea, nu se întocmeste inventarul prevăzut la art. 140, în cazul în care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.

Continuarea în pagina a 2-a