MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 759/2009

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XIV - Nr. 759         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 6 noiembrie 2009

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.132 din 10 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice

 

Decizia nr. 1.216 din 29 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5)! (6), (7) si (8) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie

 

Decizia nr. 1.221 din 29 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

Decizia nr. 1.231 din 29 septembrie 2009 privind constitutionalitatea prevederilor art. 40 alin. (3) teza finală coroborate cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 si art. 78 din Regulamentul Camerei Deputatilor

 

Decizia nr. 1.242 din 6 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 si art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale

 

Decizia nr. 1.250 din 6 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Decizia nr. 1.251 din 6 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996 si art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.291 din 8 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.132

din 10 septembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executori, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice, exceptie ridicată de Sindicatul Liber „Pentru voi" în Dosarul nr. 10.152/182/2008 al Judecătoriei Baia Mare - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, deoarece nu este motivată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 martie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 10.152/182/2008, Judecătoria Baia Mare - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice, exceptie ridicată de Sindicatul Liber „Pentru voi" într-o cauză având ca obiect solutionarea unei contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale.

Judecătoria Baia Mare - Sectia civilă nu si-a exprimat opinia asupra temeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 sunt constitutionale, iar, cu privire la cele ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscală nr. 1.031/2008, consideră că exceptia de neconstitutionalitate a acestora este inadmisibilă.

Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat Curtii Constitutionale punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 16 iulie 2008.

Dispozitiile art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 5 mai 2007, si au următorul cuprins: „Dacă executarea creantei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, institutia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-si îndeplini obligatia de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul acesteia nu a invocat niciun text sau principiu din Constitutie pretins a fi încălcat prin prevederile de lege criticate. Or, Curtea nu se poate substitui autorului exceptiei în ceea ce priveste invocarea unor motive de neconstitutionalitate, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce excedează competentei sale.

Potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate, iar, potrivit art. 146 lit. d) din Constitutie si art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutională se pronuntă asupra exceptiilor privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă. Prin urmare, un ordin al presedintelui Agentiei Nationale pentru Administrare Fiscală nu poate forma obiectul controlului de constitutionalitate exercitat de către Curtea Constitutională.

În consecintă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei


Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, si ale art. 1 pct. 2 din Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.031/2008 pentru aprobarea Procedurii privind colectarea prin executare silită a creantelor fiscale fată de debitori institutii publice, exceptie ridicată de Sindicatul Liber „Pentru voi" în Dosarul nr. 10.152/182/2008 al Judecătoriei Baia Mare - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 septembrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.216

din 29 septembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7) si (8) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7)si (8) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Gheorghe Tănase în Dosarul nr. 15.169/318/2007 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că motivarea autorului exceptiei priveste modul în care s-a realizat probatiunea în cauză, ceea ce nu constituie o critică de neconstitutionalitate. De asemenea, controlul de constitu­tionalitate se realizează prin raportare la prevederile Legii fundamentale, iar nu prin raportare la dispozitii cuprinse în alte acte normative.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 3 decembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 15.169/318/2007, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7) si (8) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie invocată de Gheorghe Tănase.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se critică modul în care a fost efectuată, în cauză, cercetarea penală care, în opinia autorului exceptiei, nu a putut fi obiectivă, întrucât a fost efectuată de ofiteri de politie angajati ai Directiei Nationale Anticoruptie, sub directa conducere, supraveghere si control nemijlocit al procurorilor anticoruptie, iar nu de ofiteri ai politiei judiciare subordonati ai M.I.R.A. De asemenea, actele de urmărire penală nu au putut fi obiective, deoarece au fost efectuate de specialisti în domeniul economic si financiar, angajati ai Directiei Nationale Anticoruptie, sub îndrumarea procurorilor anticoruptie, încălcându-se art. 131 alin. (2) din Constitutie. Se mai arată că si cercetarea tehnico-stiintifică a fost efectuată în cauză cu încălcarea legii. Se concluzionează în sensul că „actele organului de urmărire penală [...] contravin dispozitiilor constitutionale."

Judecătoria Drobeta-Turnu Severin apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În opinia instantei, normele criticate nu contravin dispozitiilor invocate, deoarece vizează competenta organelor de cercetare penală, iar aceasta este reglementată prin norme procedurale, ce reprezintă optiuni ale legiuitorului conforme Constitutiei.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că normele criticate sunt constitutionale, invocând si jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 10 alin. (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7) si (8) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002 cu modificările si completările ulterioare, având următorul cuprins: „(1) în scopul efectuării cu celeritate si în mod temeinic a activitătilor de descoperire si de urmărire a infractiunilor de coruptie, în cadrul Directiei Nationale Anticoruptie functionează ofiteri de politie, constituind politia judiciară a Directiei Nationale Anticoruptie.

(2) Ofiterii si agentii de politie judiciară prevăzuti la alin. (1) îsi desfăsoară activitatea numai în cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, sub autoritatea exclusivă a procurorului sef al acestui departament.

(3) Ofiterii si agentii de politie judiciară pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie. Ofiterii si agentii de politie judiciară îsi desfăsoară activitatea sub directa conducere, supraveghere si control al procurorului.

(4) Dispozitiile procurorilor din Directia Natională Anticoruptie sunt obligatorii pentru ofiterii de politie judiciară prevăzuti la alin. (1). Actele întocmite de ofiterii de politie judiciară din dispozitia scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

(5) Detasarea ofiterilor si a agentilor de politie judiciară în cadrul Directiei Nationale Anticoruptie se face, la propunerea nominală a procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie, prin ordin al ministrului administratiei si internelor, iar numirea acestora în functii se face prin ordin al procurorului sef al acestui departament.

(6) Ofiterii si agentii de politie judiciară sunt detasati în interesul serviciului pe o perioada de 6 ani, cu posibilitatea prelungirii detasării în functie, cu acordul acestora. [...]

(7) Ofiterii si agentii de politie judiciară nu pot primi de la organele ierarhic superioare nicio însărcinare.

(8) Ofiterii si agentii de politie judiciară, pe perioada numirii în cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, au drepturile si obligatiile prevăzute de lege pentru ofiterii de politie si agentii de politie, cu exceptiile prevăzute în prezenta ordonantă de urgentă. Atributiile prevăzute de lege pentru ministrul administratiei si internelor privind drepturile si răspunderile ce revin ofiterilor si agentilor de politie judiciară se exercită de procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Atributiile privind acordarea gradelor profesionale pentru ofiterii si agentii de politie judiciară se exercită de ministrul administratiei si internelor, la propunerea procurorului sef al Directiei Nationale Anticoruptie."

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 131 alin. (2) si (3) si ale art. 132 alin. (1) privind Rolul Ministerului Public si, respectiv, Statutul procurorilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că ceea ce se critică, în realitate, este modul în care au fost efectuate cercetarea si, respectiv, urmărirea penală în cauză, concluzia autorului exceptiei fiind în sensul că „actele organului de urmărire penală [...] contravin dispozitiilor constitutionale." Asemenea critici intră în competenta instantelor judecătoresti, iar nu a Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitu-tionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă [...]".

Curtea constată totodată că s-a mai pronuntat, în jurisprudenta sa, asupra unora dintre dispozitiile legale criticate în prezenta cauză. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 217 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din data de 17 martie 2009, si, respectiv, Decizia nr. 968 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 854 din 12 decembrie 2007, Curtea a constatat că dispozitiile art. 10 alin. (3) si (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 sunt constitutionale. Solutia pronuntată anterior de Curte, precum si considerentele de principiu care o fundamentează sunt valabile si în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1)-(8) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Gheorghe Tănase în Dosarul nr. 15.169/318/2007 al Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 29 septembrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-sef,

Marieta Safta


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.221

din 29 septembrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Antonia Constantin – procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, exceptie ridicată de Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie (F.N.S.A.) în Dosarul nr. 655/33/2008 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează asupra faptului că autorul exceptiei a comunicat Curtii Constitutionale un înscris prin care solicită si argumentează admiterea exceptiei de neconstitu­tionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. Dispozitiile legale criticate transpun la nivelul legii organice prevederile art. 41 alin. (5) din Constitutie, referitoare la dreptul ia negocieri colective în materie de muncă, limitarea de care vorbeste autorul exceptiei în cuprinsul criticii de neconstitutionalitate fiind o consecintă firească a principiului stabilitătii ce caracterizează statutul functionarilor publici. Ca atare, în privinta anumitor drepturi, excluse de la negociere, legiuitorul este cel care stabileste existenta, întinderea si modalitatea acestora de exercitare. Totodată, Conventia nr. 98/1949 a Organizatiei Internationale a Muncii asupra dreptului de organizare si de negociere colectivă exclude functionarii publici din sfera destinatarilor săi.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 655/33/2008, Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.

Exceptia a fost ridicată de Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie (F.N.S.A.) într-o cauză având ca obiect solutionarea unei actiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că dispozitiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, reglementând limitativ, prin utilizarea adverbului „numai", domeniile în care pot fi negociate acordurile colective, încalcă drepturile fundamentale la negociere colectivă si la nediscriminare. Textele constitutionale, conventionale si legale indicate reglementează dreptul la negociere colectivă, fără a-l limita sau fără a institui tratamente diferentiate, or prevederile de lege criticate contin norme limitative care nu sunt „constitutional fundamentate". Limitarea domeniilor în care se pot negocia acorduri colective se aplică doar functionarilor publici ai autoritătilor si institutiilor publice din sectorul bugetar, finantate de la bugetul de stat, nu si personalului contractual din cadrul aceleiasi autorităti si institutii bugetare si nici celorlalte categorii de salariati la nivel national, pentru care contractul colectiv de muncă negociat conform legii reprezintă dreptul părtilor, ceea ce creează o discriminare a primei categorii de functionari publici fată de celelalte categorii de salariati, doar pe considerentul calitătii de „functionar public."

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate mai arată că, la nivelul autoritătilor si institutiilor publice ce realizează venituri proprii, limitarea este cu atât mai putin justificată, deoarece negocierea altor drepturi si categorii de drepturi ar fi posibilă fără ca bugetul de stat să fie afectat.

Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitu­tionalitate nu este întemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicată.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Dreptul la negocieri colective, invocat, nu este un drept absolut, astfel că stabilirea conditiilor în care negocierile si conventiile colective trebuie desfăsurate, respectiv încheiate cu salariatii apartinând unor anumite categorii profesionale, revin exclusiv legiuitorului, fără ca prin aceasta să fie încălcat principiul egalitătii în drepturi, statuat de art. 16 din Constitutie. În plus, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective de muncă salariatii institutiilor bugetare nu pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin lege, aceste contracte având un regim juridic special, determinat de situatia deosebită a părtilor contractante. Textul de lege criticat oferă posibilitatea salariatilor care au raporturi de serviciu cu conducătorii institutiilor finantate din fonduri bugetare, de a încheia acorduri (conventii) anuale, prin negocierea acelor clauze care sunt permise în limitele si cu conditiile prevăzute de lege, în limita fondurilor bugetare alocate cu această destinatie, în acord cu exigentele prevederilor art. 138 alin. (5) din Constitutie. Totodată, se mentionează că, potrivit art. 6 din Conventia nr. 98/1949 a Organizatiei Internationale a Muncii asupra dreptului de organizare si de negociere colectivă, care face parte din dreptul intern, fiind ratificată de România, functionarii publici nu sunt inclusi în câmpul de aplicare al acestei conventii.

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere, apreciază că dispozitiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sunt constitutionale, fiind în acord cu exigentele prevederilor art. 16 si ale art. 41 din Legea fundamentală. Totodată, se arată că autorul exceptiei vizează, în realitate, completarea textului legal criticat, aspect ce nu apartine competentei Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, având următoarea redactare: „(1) Autoritătile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:

a) constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunătătirii conditiilor la locul de muncă;

b) sănătatea si securitatea în muncă;

c) programul zilnic de lucru;

d) perfectionarea profesională;

e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protectia celor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale."

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate invocă prevederile constitutionale ale art. 9 - Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, precum si ale art. 41 alin. (5), prin care dreptul la negocieri colective în materie de muncă si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate. De asemenea, sunt mentionate „principiile egalitătii si nediscriminării, asa cum sunt ele statuate în tratatele internationale ratificate de România, în Conventia Europeană a Drepturilor Omului si în Ordonanta Guvernului, nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr. 48/2002", „dreptul la negociere sindicală, asa cum este el statuat de Conventia privind libertatea sindicală nr. 87/1948, Carta Socială Europeană, Conventia Europeană a Drepturilor Omului, precum si garantiile stabilite privind dreptul de informare si consultare, garantiile privind adoptarea si aplicarea legii fără a aduce atingere principiilor libertătii sindicale, negocierii si nediscriminării."

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutională constată că sustinerile de neconstitutionalitate nu sunt întemeiate, exceptia urmând să fie respinsă.

Din motivarea autorului exceptiei rezultă că acesta doreste, în realitate, ca în acordurile anuale dintre autoritătile si institutiile publice, pe de o parte, si sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici, pe de altă parte, să fie cuprinse si alte măsuri decât cele la care limitativ se referă art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, această îngrădire fiind în esentă contrară, în opinia sa, principiului nediscriminării si dreptului la negociere colectivă.

Cât priveste principiul nediscriminării, Curtea retine că acesta nu poate fi invocat în ipoteza a două situatii sau categorii de subiecte de drept diferite, ci doar în conditii comparabile sau de egalitate, fără diferente majore, esentiale dintre cei doi termeni reglementati în ipoteza unei norme juridice. Astfel, functionarii publici reprezintă o categorie de salariati aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile legalitătii, impartialitătii si obiectivitătii, al transparentei, al responsabilitătii, al stabilitătii în exercitarea functiei publice si al subordonării ierarhice. Asadar, consecintele ce derivă din această diferentă de statut profesional nu decurg, asa cum afirmă autorul exceptiei, din „simplul considerent al calitătii de functionar public", ci constau într-o serie de drepturi si obligatii specifice, reglementate de lege, printre care si aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, criticate pentru neconstitutionalitate. O reglementare asemănătoare se regăseste si la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, potrivit cărora „Contracte colective de muncă se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale."

Curtea constată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale functionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, si nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora si, în special, sursa de finantare a acestor venituri, si anume bugetul public national. Faptul că aceste elemente ale contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părti nu are semnificatia încălcării dreptului la negocieri colective în materie de muncă, consacrat de art. 41 alin. (5) din Constitutie, în conditiile în care art. 9 din Legea fundamentală, invocat de autorul exceptiei, prevede expres că „Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si îsi desfăsoară activitatea potrivit statutelor lor, în conditiile legii." De altfel, Conventia nr. 98/1949 a Organizatiei Internationale a Muncii asupra dreptului de organizare si de negociere colectivă, ratificată de România prin Decretul nr. 352 din 1958, precizează, la art. 6, că aceasta nu se aplică functionarilor publici, urmând ca fiecare stat membru să adopte în legislatia natională măsurile proprii referitoare la garantiile prevăzute în conventie privind dreptul de organizare si de negociere colectivă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, exceptie ridicată de Federatia Natională a Sindicatelor din Administratie (F.N.S.A.) în Dosarul nr. 655/33/2008 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 29 septembrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. df. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 1.231

din 29 septembrie 2009

privind constitutionalitatea prevederilor art. 40 alin. (3) teza finală coroborate cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 si art. 78 din Regulamentul Camerei Deputatilor

 

Cu Adresa nr. 51/5.373 din 8 septembrie 2009, secretarul general al Camerei Deputatilor a trimis Curtii Constitutionale sesizarea formulată de 54 de deputati, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. c) din Constitutie si ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, pentru exercitarea controlului de constitu­tionalitate cu privire la dispozitiile art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 alin. (1)-(8) si art. 78 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006.

Sesizarea este sustinută prin semnăturile a 54 de deputati, după cum urmează: Mircea-Nicu Toader, Doinita-Mariana Chircu, Petru Călian, Adrian Gurzău, Mircia Giurgiu, Gabriel Andronache, Gheorghe lalomitianu, Marius Cristinel Dugulescu, Daniel Buda, Lucian Nicolae Bode, Victor Boiangiu, Marian Avram, Cornel Stirbet, Gheorghe Roman, Sulfina Barbu, Dragos- Adrian Iftime, losif Veniamin Blaga, Clement Negrut, Doru Brasoan Lese, Lucian Rivis-Tipei, Florin Postolachi, lustin-Marinel Cionca- Arghir, Adrian Henorel Nitu, Daniel-lonut Bărbulescu, Stefan Seremi, Cosmin Mihai Popescu, Daniel Vasile Oajdea, Constantin Severus Militaru, Cornel Ghită, Mihaela Stoica, Stelică lacob Strugaru, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, loan-Nelu Botis, Valentin Rusu, Sanda-Maria Ardeleanu, Gabriel-Dan Gospodaru, Eugen Constantin Uricec, Adrian Florescu, Cristian Petrescu, Dan-Radu Zătreanu, Mihai Stroe, Adrian Popescu, Florian Adrian Geantă, Viorel Cărare, Georgică Dumitru, Valeriu Alecu, Mihai Doru Opriscan, Sorin Stefan Zamfirescu, Stelian Ghită-Eftemie, Gheorghe Hogea, Mihail Boldea, Răzvan Mustea-Serban, loan Oltean si Andrei-Valentin Sava.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. J5.063 din 8 septembrie 2009 si formează obiectul Dosarului nr. 7.051 C/2009.

Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 alin. (1)-(8) si art. 78 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputatilor. În realitate, astfel cum rezultă din motivarea prezentei sesizări, autorii acesteia critică punctual art. 40 alin. (3) teza finală coroborată cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 si art. 78 din Regulamentul Camerei Deputatilor, texte care au următorul cuprins:

- Art. 40 alin. (3) teza finală: „[...] Obiectivele, numărul membrilor, componenta nominală si conducerea comisiilor de anchetă sau speciale ale Camerei Deputatilor se aprobă de plenul acesteia odată cu constituirea acestora.";

-Art. 46 lit. b): „Biroul fiecărei comisii a Camerei Deputatilor:

[...]

b) propune proiectul regulamentului de functionare a comisiei si orice modificare a acestuia;";

- Art. 73: „(1) în conditiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor si împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc actiuni cu efecte negative, precum si stabilirea concluziilor, răspunderilor si măsurilor ce se impun, Camera Deputatilor poate hotărî initierea unei anchete parlamentare.

(2) Ancheta poate fi realizată de o comisie permanentă, în conditiile art. 71, sau de o comisie de anchetă parlamentară înfiintată în acest scop.";

-Art. 75: „La cererea a minimum 50 de deputati din cel putin două grupuri parlamentare Camera Deputatilor va putea hotărî înfiintarea unei comisii de anchetă, prevederile art. 39-58 si ale art. 72 alin. (2)-(5) fiind aplicabile.";

- Art. 76: „(1) în vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care poate avea cunostintă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activitătii comisiei.

(2) Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în fata Comisiei de anchetă parlamentară.

(3) La cererea Comisiei de anchetă parlamentară orice persoană care cunoaste fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării ori care detine un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunostintă sau să le înfătiseze la termenele stabilite. Institutiile si organizatiile sunt obligate, în conditiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă parlamentară în termenul stabilit de aceasta.

(4) Când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, este necesară întocmirea unor rapoarte de expertiză, Comisia de anchetă parlamentară solicită efectuarea de expertize.

(5) Dispozitiile legii referitoare la citarea, prezentarea si ascultarea martorilor, precum si cele privitoare la prezentarea si predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător.

(6) Presedintele comisiei care efectuează ancheta atrage atentia persoanei audiate că are obligatia de a spune adevărul, de a nu ascunde nimic din ceea ce stie si că nerespectarea acestei obligatii atrage răspunderea penală.

(7) Comisia poate solicita în cursul investigatiilor si accesul, în conditiile legii, la informatii clasificate.

(8) Cheltuielile necesare efectuării expertizelor si a altor acte procedurale, ce tin de activitatea comisiei, se aprobă de Biroul permanent al Camerei Deputatilor, la solicitarea presedintelui Comisiei de anchetă parlamentară.";

-Art. 78: „(1) Concluziile, răspunderile si măsurile continute în raportul privind ancheta parlamentară, dezbătute de către Camera Deputatilor, vor fi reflectate în continutul unei hotărâri care, după adoptare, va fi înaintată, dacă se impune, împreună cu raportul, autoritătilor competente în vederea examinării si solutionării.

(2) Pentru solutionarea problemelor rezultate din hotărârea Camerei Deputatilor si din raportul Comisiei de anchetă parlamentară, autoritătile competente pot avea acces la toate documentele ce au stat la baza întocmirii respectivului raport, care se păstrează în arhiva Camerei, conform dispozitiilor legale în vigoare.

(3) Autoritătile sesizate cu hotărârea Camerei Deputatilor si cu raportul comisiei de anchetă parlamentară au obligatia să informeze, în termen de 30 de zile de la adoptarea solutiei, Biroul permanent al Camerei Deputatilor privind solutiile adoptate si motivarea acestora. Biroul permanent va prezenta plenului Camerei Deputatilor informarea autoritătilor sesizate."

În motivarea sesizării, autorii acesteia aduc două critici distincte de neconstitutionalitate, după cum urmează:

I. Se sustine că dispozitiile art. 73, art. 75, art. 76 alin. (1)-(8) si art. 78 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputatilor contravin art. 21 alin. (4), art. 24 alin. (2) si art. 126 alin. (1) si (5) din Constitutie, întrucât instituie o jurisdictie extraordinară, obligatorie, în care functia de sesizare, anchetă si judecată se confundă, fără a se institui posibilitatea asistării de către avocat, în acest sens se aduc următoarele argumente: comisa de anchetă nu are caracter de permanentă, functionează în situatii exceptionale, printre scopuri se numără si stabilirea răspunderii juridice a persoanei anchetate, are competenta de a cita si audia orice persoană, de a cere prezentarea si predarea obiectelor sau înscrisurilor, de a solicita efectuarea de expertize, de a administra si evalua probe. Se mai sustine că nerespectarea obligatiei prevăzute de art. 76 alin. (6) din Regulament, respectiv aceea ca persoana anchetată să spună adevărul si să nu ascundă nimic din ceea ce stie, atrage răspunderea penală a persoanei audiate. Astfel, procedura din fata comisiei de anchetă este asimilată uneia judiciare, desi comisia nu face parte din sistemul instantelor judecătoresti.

Se sustine că potrivit art. 75 din Regulament functia de sesizare este confundată cu cea de anchetă si de judecată, întrucât cei care solicită înfiintarea unei asemenea comisii pot fi ulterior membri ai acesteia si pot influenta adoptarea raportului. Se consideră că raportul comisiei se constituie într-un veritabil act de sesizare cu autoritate, din moment ce va fi înaintat către autoritătile competente împreună cu hotărârea Camerei ce va fi adoptată în raport cu cele constatate de către comisia de anchetă.

Se apreciază că o comisie de anchetă adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică, întrucât generează actiuni ale altor institutii si are ca scop stabilirea acestor răspunderi, pe care alte organe ale statului nu le-ar putea ignora.

În consecintă, natura juridică a activitătii de jurisdictie desfăsurate de o comisie parlamentară de anchetă nu se încadrează în niciuna dintre jurisdictiile prevăzute si admise prin Constitutie.

II. O altă critică de neconstitutionalitate vizează art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b) din Regulament, în sensul că acestea contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 20 si art. 21 alin. (4) din Constitutie. Argumentul principal în sustinerea neconstitutionalitătii acestor texte regulamentare este că prevăd posibilitatea edictării unui regulament propriu fiecărei comisii de anchetă, ulterior înfiintării sale, lipsind astfel de accesibilitate si previzibilitate regulamentul de functionare ce prevede organizarea si functionarea comisiei în cauză. Prin urmare, se creează privilegii si discriminări prin elaborarea unor regulamente diferite în fiecare situatie si de fiecare comisie, ulterior înfiintării ei.

În final, se arată că posibilitatea edictării de regulamente neuniforme si contradictorii pentru fiecare dintre comisiile de anchetă ce se înfiintează, precum si lipsa obligativitătii edictării unui regulament unic de functionare ai comisiilor speciale, care să fie clar, previzibil si preexistent înfiintării oricărei comisii, duc la situatia ca persoana anchetată să fie lipsită de posibilitatea de a-si cunoaste drepturile procedurale. O atare posibilitate demonstrează lipsa caracterului accesibil al acestor regulamente, contrar jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului în materia previzibilitătii, claritătii si accesibilitătii normelor juridice.

În conformitate cu dispozitiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost trimisă presedintelui Camerei Deputatilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.

Presedintele Camerei Deputatilor nu a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstitutionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozitiile criticate din Regulamentul Camerei Deputatilor, republicat, prin raportare la prevederile Constitutiei României, si dispozitiile Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1, 10, 27 si 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunte asupra constitutionalitătii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputatilor.

Obiectul controlului de constitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 40 alin. (3) teza finală coroborate cu ale art. 46 lit. b), ale art. 73, ale art. 75, ale art. 76 si ale art. 78 din Regulamentul Camerei Deputatilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputatilor nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006.

Prevederile constitutionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (4) privind caracterul facultativ si gratuit al jurisdictiilor speciale administrative, ale art. 24 alin. (2) privind dreptul la apărare si ale art. 126 alin. (1) si (5) privind instantele judecătoresti si interzicerea înfiintării de instante extraordinare. De asemenea, este invocată, în mod generic, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în materia previzibilitătii, claritătii si accesibilitătii normelor juridice.

Examinând sesizarea de neconstitutionalitate si dispozitiile regulamentare criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Ancheta parlamentară este o expresie a functiei de control pe care o are Parlamentul în cadrul democratiei constitutionale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetă constituite ad-hoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente. Cu privire la comisiile de anchetă constituite ad-hoc, Curtea observă că acestea sunt legitimate din punct de vedere constitutional prin textul art. 64 alin. (4) din Legea fundamentală, care prevede că „Fiecare Cameră îsi constituie comisii permanente si poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îsi pot constitui comisii comune". Din acest text constitutional rezultă, fără dubiu, că aceste comisii de anchetă se constituie si functionează în cadrul fiecărei Camere, care, potrivit autonomiei lor regulamentare, urmează ca prin regulament să stabilească modul lor concret de organizare si functionare. Acest aspect, în ceea ce priveste Camera Deputatilor, este reglementat prin prevederile cap. I, sectiunea a 5-a, subsectiunea 4, intitulată Comisii de anchetă ale Camerei Deputatilor.

Pentru a răspunde criticilor de neconstitutionalitate, trebuie observate considerentele de principiu enuntate în Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, si anume faptul că Regulamentul Camerei Deputatilor este o hotărâre care reglementează organizarea internă si proprie a Camerei, astfel că „prevederile sale nu pot stabili drepturi si obligatii decât pentru deputati, precum si pentru autoritătile, demnitarii si functionarii publici, în functie de raporturile constitutionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputatilor nu se pot stabili drepturi si mai ales obligatii în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei Deputatilor, subiecte de drept care nu se încadrează în cele circumstantiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în acceptiunea de acte juridice ale Parlamentului".

Astfel, rezultă că în fata comisiilor de anchetă, în mod obligatoriu, trebuie să compară numai subiectele de drept care se află în raporturi constitutionale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constitutie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate să ia parte la dezbaterile din fata comisiilor de anchetă, fără a exista însă vreo obligatie corelativă din partea acestora de a da curs invitatiei.

Cu privire la pretinsa activitate de jurisdictie extraordinară pe care o desfăsoară comisiile de anchetă, Curtea retine că, din punct de vedere etimologic, cuvântul jurisdictie este de sorginte latină (iuris dictio) si înseamnă a spune dreptul. Astfel, pentru ca o autoritate publică să dispună de jurisdictie trebuie să aibă capacitatea si dreptul de a judeca si de a se pronunta asupra unor litigii care vizează, de principiu, drepturile subiective ale părtilor implicate. Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, a statuat că o jurisdictie este extraordinară numai în măsura în care există o confuzie între functia de anchetă, cea de judecată si cea de solutionare a căilor de atac împotriva propriilor decizii, lipsă de contradictorialitate si publicitate a dezbaterilor, limitare a dreptului la apărare al persoanelor, liber arbitru în administrarea si aprecierea probelor, precum si posibilitatea de a da, în aceleasi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instantelor judecătoresti. Natura juridică a organelor care exercită o jurisdictie extraordinară este cea a instantelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constitutia României.

În cauza de fată, Curtea constată că aceste comisii de anchetă nu au un caracter jurisdictional. Ele nu au abilitarea constitutională sau regulamentară să se pronunte asupra vinovătiei sau nevinovătiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lămuri, de a clarifica împrejurările si cauzele în care s-au produs „evenimente sau au avut loc actiuni cu efecte negative, precum si stabilirea concluziilor, răspunderilor si măsurilor ce se impun" (art. 73 din Regulament). Este, prin urmare, de forta evidentei faptul că aceste comisii anchetează/verifică fapte sau împrejurări, si nu persoane. Ele au ca scop constatarea existentei sau inexistentei faptelor pentru care a fost creată comisia de anchetă, fără a stabili cu titlu de certitudine răspunderea administrativă, materială, disciplinară sau penală a vreunei persoane. Chiar dacă textul art. 78 alin. (1) din Regulament este unul mai general, interpretarea sa trebuie să urmeze limitele si exigentele enuntate mai sus.

Sintagma „stabilirea concluziilor, răspunderilor si măsurilor ce se impun" nu presupune că aceste comisii au competenta de a da un verdict, ci faptul că, în raportul pe care îl întocmeste comisia de anchetă cu privire la situatia de fapt anchetată, va indica concluziile la care a ajuns pe baza actelor si documentelor pe care Ie-a consultat si a audierilor efectuate. A admite că această sintagmă vizează o activitate jurisdictională ar însemna ca actele, spre exemplu, ale organelor de control (Garda Financiară, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă) să califice aceste organe ca fiind cu caracter jurisdictional, ceea ce este inadmisibil. Aceste organe au posibilitatea de a audia, de a efectua/cere efectuarea de expertize, de a controla, de a constata săvârsirea unor fapte, de a emite concluzii, recomandări si propune măsuri ce se impun a se lua. Or, o atare activitate nu poate fi automat calificată ca fiind una jurisdictională. Aceste organe, ca si comisia de anchetă, nu dau verdicte prin care se constată vinovătia unei persoane, ci doar constată o stare de fapt si fac propuneri/recomandări. Chiar dacă o comisie de anchetă îsi depăseste atributiile, „verdictele" sale nu ar putea avea nicio finalitate juridică, votul final asupra constatărilor comisiei de anchetă dându-se în plenul respectivei Camere, fiind deci un vot politic.

Compunerea comisiilor de anchetă, de asemenea, nu poate fi motiv de calificare ca jurisdictională a activitătii lor. Faptul că din acestea fac parte si cei ce au solicitat înfiintarea comisiei nu are nicio relevantă, prin prisma faptului că votul final al Parlamentului, astfel cum s-a arătat mai sus, este unul esentialmente politic.

În consecintă, simplele audieri de persoane, modalitătile de citare/invitare a persoanelor, respectiv propunerile din raportul comisiei de anchetă adresate Biroului permanent nu califică activitatea acesteia ca fiind una jurisdictională. Se retine deci că activitatea de anchetă priveste lămurirea unor chestiuni de ordine publică, fără a da verdicte si fără a angaja răspunderea penală sau materială a vreunei persoane. În lipsa unei activităti jurisdictionale nu se poate retine încălcarea art. 126 alin. (5) din Constitutie si, prin prisma celor expuse, rezultă că nici celelalte prevederi constitutionale invocate nu sunt încălcate.

În final, Curtea observă că asemenea proceduri parlamentare se întâlnesc si în alte state, în acest sens retinându-se exemplul Frantei (art. 137 si următoarele din Regulamentul Adunării Nationale) sau al Ungariei (art. 36 si următoarele din Regulamentul Adunării Nationale).

II. Critica de neconstitutionalitate care vizează art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b) din Regulament este inadmisibilă, întrucât tinde la modificarea textelor regulamentare supuse analizei Curtii Constitutionale. Astfel, se doreste elaborarea unui regulament comun pentru organizarea si functionarea comisiilor de anchetă, si nu existenta unor regulamente elaborate individual de fiecare comisie de anchetă. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa textul supus controlului de constitutionalitate. Modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor în sensul dorit de autorii sesizării este atributia exclusivă a Camerei Deputatilor.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozitiilor art. 146 lit. c) si art. 147 alin. (1) si (4) din Constitutie, precum si al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 si 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca neîntemeiată sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 73, art. 75, art. 76 si art. 78 din Regulamentul Camerei Deputatilor.

II. Respinge ca inadmisibilă sesizarea referitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 40 alin. (3) teza finală coroborate cu cele ale art. 46 lit. b) din Regulamentul Camerei Deputatilor.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică presedintelui Camerei Deputatilor si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 29 septembrie 2009 si la aceasta au participat: loan Vida, presedinte, Nicolae Cochinescu, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskâs Valentin Zoltân, Tudorel Toader si Augustin Zegrean, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Benke Kâroly


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.242

din 6 octombrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 si art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale

            Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 si art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de George Sorin Cretu în Dosarul nr. 27.938/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate având ca obiect prevederile art. 146 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, ca fiind inadmisibilă, de vreme ce acest text de lege este abrogat, si de respingere, ca neîntemeiată, a exceptiei de neconstitutionalitate având ca obiect prevederile art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 martie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 27.938/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 si art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale. Exceptia a fost ridicată de George Sorin Cretu într-o actiune având ca obiect constatarea nulitătii absolute a hotărârii adunării generale a asociatilor si a nulitătii unui contract de vânzare-cumpărare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că textul de lege criticat permite administratorului, fără a avea acordul persoanei juridice exprimat prin intermediul adunării generale a asociatilor, să înstrăineze active ale societătii, încălcându-se în acest fel dreptul de proprietate al persoanei juridice, respectiv dreptul de a dispune asupra proprietătilor ce fac parte din activul său, creându-se identitate între consimtământul persoanei fizice, respectiv al administratorului si mandatul dat de persoana juridică, care nu coincid întotdeauna.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 44, având în vedere faptul că administratorii sunt răspunzători fată de societate pentru toate actele îndeplinite în exercitarea mandatului ce Ie-a fost acordat.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitu­tionalitate a prevederilor art. 146 din Legea nr. 31/1990 este inadmisibilă, întrucât acest articol a fost abrogat expres prin art. I pct. 96 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată, si a Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 28 noiembrie 2006. Totodată, apreciază că prevederile art. 150 din Legea nr. 31/1990 sunt conforme cu dispozitiile constitutionale potrivit cărora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei îl constituie prevederile art. 146 si art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004.

Cu privire la art. 146 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, Curtea constată că acesta a fost abrogat prin art. I pct. 96 din Legea nr. 441/2006, iar art. 150 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin aceeasi lege, având următorul continut: „(1) Dacă prin actul constitutiv nu se dispune altfel si sub rezerva dispozitiilor art. 441, sub sanctiunea nulitătii, administratorul va putea, în nume propriu, să înstrăineze, respectiv să dobândească, bunuri către sau de la societate, având o valoare de peste 10% din valoarea activelor nete ale societătii, numai după obtinerea aprobării adunării generale extraordinare, în conditiile prevăzute la art. 115.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică si operatiunilor de închiriere sau leasing.

(3) Valoarea prevăzută la alin. (1) se va calcula prin raportare la situatia financiară aprobată pentru anul financiar precedent celui în care are loc operatiunea ori, după caz, la valoarea capitalului social subscris, dacă o asemenea situatie financiară nu a fost încă prezentată si aprobată.

(4) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si operatiunilor în care una dintre părti este sotul administratorului ori rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, al acestuia; de asemenea, dacă operatiunea este încheiată cu o societate civilă sau comercială la care una dintre persoanele anterior mentionate este administrator sau director ori detine, singură sau împreună, o cotă de cel putin 20% din valoarea capitalului social subscris, cu exceptia cazului în care una dintre societătile comerciale respective este filiala celeilalte."

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.


Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Dispozitiile art. 146 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale au fost abrogate expres prin art. I pct. 96 din Legea nr. 441/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată, si a Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta „decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare".

Asa fiind, exceptia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin.(6) din Legea nr. 47/1992.

II. Cât priveste prevederile art. 150 din aceeasi lege, acestea prevăd aprobarea adunării generale, sub sanctiunea expresă a nulitătii absolute, a oricărui act de transfer de bunuri între societate si administratorii săi, precum si închirierea sau leasingul ce are o valoare mai mare de 10% din valoarea activelor nete ale societătii. Textul îi priveste si pe sotul administratorului, precum si pe persoanele aflate în relatie de rudenie sau afinitate apropiată cu administratorul. Interdictia are în vedere înstrăinarea sau dobândirea de bunuri către si de la societate, împrumutul, avantajele financiare la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, peste o anumită valoare, prevederi în acord cu dispozitiile art. 44 din Constitutie. De altfel, Curtea constată că, potrivit art. 1441 din lege, administratorul are obligatia de a-si exercita mandatul cu prudentă si diligentă, iar dacă într-o anumită operatiune, direct sau indirect, are interese contrare intereselor societătii, trebuie să îi înstiinteze despre aceasta pe ceilalti administratori si pe cenzori sau auditori interni si să nu ia parte la nicio deliberare privitoare la această operatiune. Administratorul care nu a respectat această obligatie răspunde pentru daunele ce au rezultat pentru societate.

Totodată, societatea are la îndemână actiunea în răspundere contra administratorilor pentru daunele pe care le-au cauzat societătii prin încălcarea îndatoririlor lor fată de aceasta, actiune ce poate fi introdusă în baza hotărârii adunării generale, ce va decide cu majoritatea prevăzută la art. 112 din lege.

În aceste conditii, Curtea constată că există suficiente garantii pentru garantarea dreptului de proprietate al societătii comerciale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONAL

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 146 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de George Sorin Cretu în Dosarul nr. 27.938/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.

2. Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 150 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 octombrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.250

din 6 octombrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Ladislau Remus Schimerling în Dosarul nr. 3.454/30/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că, la dosar, autorul exceptiei a comunicat o cerere de solutionare, în lipsă, a exceptiei de neconstitutionalitate, iar părtile Eugen Marca, Floare Marca, Laszlo Olah si Floarea Olah au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 martie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 3.454/30/2008, Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu­tionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente. Exceptia a fost ridicată de Ladislau Remus Schimerling într-o cauză civilă privind anularea unor contracte de vânzare-cumpărare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că textul de lege este neconstitutional, întrucât nu se referă si la actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinatia de locuinte, încheiate înainte de data de 14 februarie 2001.

Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este nefondată. În acest sens, arată că si pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, deci anterior datei de 14 februarie 2001, conform art. 45 alin. (5) din legea republicată, persoanele interesate au avut, în mod concret si substantial, dreptul de acces la justitie în vederea anulării acestora.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că prin Decizia nr. 48/2007 Curtea nu a constatat încălcarea dispozitiilor art. 21 din Constitutie, ci, dimpotrivă, a retinut că prin acestea se asigură accesul la justitie persoanelor care se află în ipoteza descrisă de normajuridică atacată, termenul fiind de 12 luni de la data intrării în vigoare a titlului I din Legea nr. 247/2005 sau, după caz, de la data luării la cunostintă a încheierii contractului. Totodată, apreciază că normele criticate constituie o aplicare a dispozitiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, modificat prin pct. 1 al articolului unic din titlul II al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul proprietătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 30 decembrie 2005.

Textul de lege criticat are următorul continut: „Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinatia de locuintă, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdictiei prevăzute de art. 44 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, si care nu au fost atacate în instantă în conditiile art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, pot fi atacate la sectia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunostintă a încheierii contractului."

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitu­tionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii prevederilor de lege criticate în prezenta cauză, în raport cu dispozitiile art. 21 si art. 44 din Constitutie, s-a mai pronuntat prin deciziile nr. 534 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008, si nr. 48 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2007, statuând că acest text de lege este constitutional.

În considerentele acestor decizii, Curtea a retinut că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente s-au adus modificări Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situatii speciale, cum este cea din textul de lege criticat, posibilitatea atacării într-un anumit termen a contractelor încheiate cu încălcarea dispozitiilor imperative ale legii. Curtea a retinut că persoanele care pot ataca actele juridice de înstrăinare în conditiile art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 se află într-o situatie juridică diferită fată de persoanele care au încheiat contracte până la data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, si cu respectarea conditiilor legale impuse, ceea ce determină un tratament juridic diferentiat.

Totodată, Curtea a constatat că prevederile criticate nu aduc atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 44, ci constituie o aplicare a dispozitiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, potrivit cărora continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Pe de altă parte, nu s-a constatat nici încălcarea dispozitiilor art. 21 din Constitutie, ci, dimpotrivă, Curtea a retinut că prin acestea se asigură accesul la justitie persoanelor care se află în ipoteza descrisă de norma juridică atacată, termenul fiind de 12 luni de la data intrării în vigoare a titlului I din Legea nr. 247/2005 sau, după caz, de la data luării la cunostintă a încheierii contractului.

De altfel, si pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, persoanele interesate au avut acces la justitie în vederea anulării lor, în conditiile prevăzute de art. 45 din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă acestea nu au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării; dacă actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, care au avut ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, nu au fost încheiate cu bună-credintă; dacă actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, au fost încheiate cu încălcarea dispozitiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Indiferent de cauza de nulitate, dreptul la actiune s-a prescris în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit, în mod succesiv, până la data de 14 august 2002.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Ladislau Remus Schimerling în Dosarul nr. 3.454/30/2008 ai Curtii de Apel Timisoara - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 octombrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.251

din 6 octombrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996 si art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996 si art. 108 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Transporturi Auto" - S.A. din Suceava în Dosarul nr. 1.166/314/2008 al Curtii de Apel Suceava - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 martie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 1.166/314/2008, Curtea de Apel Suceava - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996 si art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială „Transporturi Auto" - S.A. din Suceava într-o cauză având ca obiect constatarea nulitătii încheierii Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară Suceava si dispunerea restabilirii situatiei anterioare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 53 nu reglementează măsuri eficace de ocrotire a dreptului de proprietate, atât timp cât, pe cale administrativă, este radiat din cartea funciară dreptul de proprietate al unui subiect de drept, fără a exista o procedură judiciară în acest sens. Totodată, cu privire la prevederile art. 108 alin. (1) din Codul de procedură civilă, sustine că acestea „permit, într-o anumită interpretare", ca instanta de judecată să solutioneze o exceptie în etapa deliberării, fără a o pune în discutia părtilor, deci, implicit, fără să asigure respectarea principiului contradictorialitătii.

Curtea de Apel Suceava - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie apreciază că prevederile de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că, desi textul art. 53 din Legea nr. 7/1996 nu defineste, în cuprinsul său, sintagma „erori materiale", este indiscutabil că acestea se referă la erori materiale evidente, în legătură cu aspecte formale care nu pun în discutie existenta dreptului însusi. În ceea ce priveste prevederile art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă, acestea se referă la momentul când pot fi ridicate nulitătile de ordine publică, fără a exclude posibilitatea repunerii pe rol a cauzei dacă motivul de nulitate intervine în faza de deliberare, în consecintă, textul nu exclude respectarea principiilor de drept, în spetă respectarea principiului contradictorialitătii, ce guvernează dreptul procesual civil si a cărui consacrare nu este necesară în redactarea fiecărui text procedural.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, în egală măsură ocrotite. De


asemenea, apreciază că dispozitiile art. 20 din Constitutie nu sunt incidente în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 3 martie 2006. Totodată, prin încheiere, instanta de judecată a sesizat Curtea si cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 108 din Codul de procedură civilă. Însă, din notele scrise ale autorului exceptiei rezultă că acesta critică doar alin. 1 al art. 108 din Codul de procedură civilă, astfel încât numai acest alineat al textului de lege criticat va face obiectul controlului de constitutionalitate.

Textele de lege criticate au următorul continut:

- Art. 53 din Legea nr. 7/1996: „(1) Erorile materiale săvârsite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată, de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, cu comunicarea acesteia persoanei interesate.

(2) În acest caz se vor aplica, prin asemănare, dispozitiile art. 36-38.";

- Art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Nulitătile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii."

Cât priveste prevederile art. 53 din Legea nr. 7/1996, autorul exceptiei invocă încălcarea atât a dispozitiilor constitutionale ale art. 20 alin. (1) privind tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, cât si a dispozitiilor art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la protectia proprietătii.

În ceea ce priveste prevederile art. 108 din Codul de procedură civilă, acestea sunt criticate în raport cu dispozitiile constitutionale ale art. 20 alin. (1) privind tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Totodată, cu privire la aceste din urmă prevederi de lege criticate, autorul invocă si încălcarea art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată si urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996 reglementează procedura de îndreptare a erorilor materiale săvârsite odată cu înscrierile sau radierile în/din cartea funciară si care se pot îndrepta la cerere sau din oficiu de către registratorul de la biroul teritorial, prin încheiere motivată ce se comunică persoanei interesate. Curtea constată că această procedură se referă la erori materiale în legătură cu aspecte formale ce nu pun în discutie existenta dreptului însusi. Astfel, potrivit art. 88 alin. (1) din Regulamentul de organizare si functionare a birourilor de cadastru si publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agentiei Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 29 decembrie 2006, „Erorile materiale care nu afectează fondul dreptului, săvârsite cu prilejul înscrierilor sau radierilor se pot îndrepta, prin încheiere motivată de către registratorul de la biroul teritorial, la cerere sau din oficiu, gratuit, cu comunicarea încheierii, persoanelor interesate".

Cât priveste prevederile art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorul exceptiei critică sintagma „în orice stare a pricinii", care, în opinia sa, oferă posibilitatea instantei de judecată să se pronunte în faza deliberării asupra unei exceptii fără a o pune în discutia părtilor, în vederea respectării principiului contradictorialitătii.

Curtea retine însă că, dacă în faza deliberării instanta constată existenta unei exceptii de ordine publică ce nu a fost pusă în discutia părtilor, aceasta repune cauza pe rol si citează părtile, care vor avea astfel posibilitatea să pună concluzii asupra acesteia. În caz contrar, s-ar încălca principiul contradictorialitătii si dreptul la apărare al părtilor, hotărârea putând fi atacată cu căile de atac prevăzute de lege. În aceste conditii, nu se poate constata încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (3) si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul părtilor la un proces echitabil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 53 din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996 si art. 108 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Transporturi Auto" - S.A. din Suceava în Dosarul nr. 1.166/314/2008 al Curtii de Apel Suceava - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 octombrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.291

din 8 octombrie 2009

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

 

Ioan Vida - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Maria Di Valentin în Dosarul nr. 12370.1/325/2005 al Tribunalului Timis - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii Constitutionale acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, apreciind că reglementarea criticată nu contravine normelor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 aprilie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 12370.1/325/2005, Tribunalul Timis - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Maria Di Valentin într-o cauză având ca obiect fond funciar.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că norma legală criticată este neconstitutională întrucât „limitează posibilitatea invocării nulitătii absolute a actelor de constituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament al fostilor proprietari numai pentru fostii proprietari ale căror terenuri erau libere la data solicitării reconstituirii", acest lucru nefiind permis pentru cei ale căror terenuri au devenit libere ulterior depunerii cererii de reconstituire.

Din această perspectivă, apreciază că se creează o discriminare arbitrară, lipsită de o justificare obiectivă si rezonabilă, în protejarea dreptului de proprietate între fostii proprietari ale căror terenuri erau libere la data solicitării reconstituirii dreptului de proprietate si fostii proprietari ale căror terenuri au devenit libere după data solicitării reconstituirii.

Tribunalul Timis - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozitiile de lege criticate dau expresie competentei constitutionale a legiuitorului de a stabili continutul si limitele dreptului de proprietate si nu sunt de natură să contravină prevederilor constitutionale si internationale referitoare la nediscriminare si garantarea proprietătii private.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constitutional, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl reprezintă dispozitiile art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997, potrivit cărora:

- Art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii): „(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, si ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptătite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (...)

(ii) actele de reconstituire si constituire în favoarea altor persoane asupra vechilor amplasamente ale fostilor proprietari, solicitate de către acestia, în termen legal, libere la data solicitării, în baza Legii nr. 18/1991 pentru terenurile intravilane, a Legii nr. 1/2000 si a prezentei legi, precum si actele de constituire pe terenuri scoase din domeniul public în acest scop;".

Prevederile constitutionale pretins încălcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi si art. 44 referitoare la garantarea si ocrotirea proprietătii private. De asemenea, sunt invocate în sustinerea exceptiei si art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, precum si art. 14 (privind interzicerea discriminării) din acelasi instrument juridic international.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveste neconstitutionalitatea dispozitiilor de lege criticate, raportate la prevederile art. 44 din Constitutie, instanta de contencios constitutional s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 275 din 21 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 14 aprilie 2006, în care s-a retinut că „acest text de lege, instituind sanctiunea nulitătii absolute, potrivit dispozitiilor legislatiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, printre altele, si în privinta actelor de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptătite, în conditiile legii, reprezintă consacrarea legală a principiilor constitutionale privind garantarea si ocrotirea proprietătii private, cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi si alin. (2) teza întâi din Legea fundamentală."

De asemenea, Curtea consideră că această solutie a legiuitorului nu contravine nici principiului egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, dat fiind că reglementarea criticată se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de norma legală, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare.

Asa fiind, Curtea constată că dispozitiile art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997 sunt în concordantă si cu dispozitiile din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale invocate de autorul exceptiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Maria Di Valentin în Dosarul nr. 12370.1/325/2005 al Tribunalului Timis - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 octombrie 2009.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.