MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 582/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

P A R T E A I

Anul XXII - Nr. 582 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Marti, 17 august 2010

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

Decizia nr. 751 din 1 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

Decizia nr. 765 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ alin. (2) teza a doua din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

Decizia nr. 817 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

Decizia nr. 861 din 24 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului

Decizia nr. 875 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si alin. (1¹)-(1⁹) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

Decizia nr. 879 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

Decizia nr. 885 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală

Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală

Decizia nr. 893 din 6 iulie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

1.977/C.- Ordin al ministrului justitiei privind aprobarea schimbării sediului Autoritătii Nationale pentru Cetătenie

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 751

din 1 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

Ion Predescu - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie invocată de Ion Moise Fulga si Nela Fulgaîn Dosarul nr. 14.498/299/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

La apelul nominal se prezintă pentru autorii exceptiei avocatul ales, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii exceptiei au depus la dosar o cerere prin care completează exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000.

Dosarul se află la al doilea termen de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 16 decembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 14.498/299/2007, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997.

Exceptia a fost ridicată de Ion Moise Fulga si Nela Fulga într-un dosar având ca obiect o actiune privind fondul funciar.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii consideră că articolul criticat încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate garantat de art. 1 din Primul Protocol la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât paralizează în mod evident orice tentativă din partea reclamantului în a-si realiza dreptul de proprietate. Încalcă, de asemenea, art. 11 si 20 din Constitutie, întrucât este în evidentă opozitie cu principiul potrivit căruia statul român se obligă să îndeplinească cu bună-credintă obligatiile ce îi revin potrivit tratatelor la care este parte, iar aceste tratate au prevalentă în fata legilor nationale. Accesul liber la justitie trebuie să fie efectiv si să dea posibilitatea reală pentru obtinerea recunoasterii dreptului de proprietate. Articolul criticat contravine si prevederilor art. 44 din Constitutie, pentru că nesocoteste dreptul de proprietate si garantiile date de legiuitor acestuia. Sunt încălcate si prevederile art. 78 din Constitutie întrucât se nesocoteste principiul neretroactivitătii legii si faptul că legea civilă intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a civilă apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse de părti, sustinerile autorilor exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, modificate si completate prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, prevederi care au următorul continut: „(2) Drepturile dobândite cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, pentru care au fost eliberate adeverinte de proprietate, proces-verbal de punere în posesie sau titlu de proprietate, rămân valabile fără nicio altă confirmare."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 11 privind dreptul international si dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la justitie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată si ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, precum si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate nu fac altceva decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a institui garantii pentru asigurarea respectării stabilitătii raporturilor juridice în materia proprietătii. Astfel, legiuitorul are competenta de a stabili continutul si limitele dreptului de proprietate, în asa fel încât să nu vină în contradictie cu drepturile altor titulari, în egală măsură ocrotite.

Prevederile legale criticate nu contravin astfel dispozitiilor constitutionale invocate de autorii exceptiei.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie invocată de Ion Moise Fulga si Nela Fulga în Dosarul nr. 14.498/299/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 1 iunie 2010.

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 765

din 3 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ alin. (2) teza a doua din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

Augustin Zegrean - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată din oficiu de Judecătoria Zimnicea - Sectia mixtă în Dosarul acesteia nr. 1.601/339/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că exceptia ridicată este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 octombrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 1.601/339/2009, Judecătoria Zimnicea - Sectia mixtă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată din oficiu de instanta de judecată într-o cauză având ca obiect pronuntarea unei hotărâri judecătoresti care să tină loc de act autentic.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că prevederile criticate impun o majorare excesivă a taxelor judiciare de timbru. Totodată, se arată că stabilirea de către camera notarilor publici a cuantumului acestor taxe încalcă art. 139 alin. (1) din Constitutie, iar raportarea pe care o face legea la expertiza efectuată de către această institutie este discriminatorie.

Avocatul Poporului consideră că textul legal criticat este neconstitutional. În acest sens, se arată că orice conditionare de ordin financiar care vizează accesul liber la justitie trebuie să îsi găsească o justificare rezonabilă si proportională cu obiectivul propus si să nu ducă la imposibilitatea efectivă de exercitare a acestui drept. Or, prevederile legale criticate „nu păstrează un echilibru just între interesul [statului] de a percepe cheltuieli de judecată, pe de o parte, si interesul reclamantilor de a-si expune pretentiile în fata unei instante, pe de altă parte". Se arată că aceste dispozitii legale nu asigură o asezare justă a sarcinilor fiscale.

în fine, în sprijinul sustinerilor sale, Avocatul Poporului invocă hotărârile Curtii Europene a Drepturilor Omului pronuntate în cauzele Weissman si altii împotriva României si losif si altii împotriva României.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 3¹ alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 276/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 212/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009. Totusi, din motivarea exceptiei, rezultă că este criticată numai teza a doua a art. 3¹ alin. (2) din Legea nr. 146/1997, care are următorul cuprins:

„(2) În cazul în care valoarea declarată de părti este inferioară valorii orientative stabilite prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la această din urmă valoare."

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justitiei si art. 139 alin. (1) referitor la impozite, taxe si alte contributii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constată următoarele:

Prevederea legală criticată a format obiectul unui amendament introdus la Comisia juridică a Camerei Deputatilor, fără însă ca noua solutie legislativă să fi fost motivată în vreun fel. Totusi, din logica modificărilor aduse Legii nr. 146/1997 prin Legea nr. 276/2009, se desprinde faptul că ratiunea pentru care a fost adoptat un asemenea amendament tine de politica statului de a limita folosirea procedurilor judiciare de către cetăteni doar pentru a evita costurile unei proceduri notariale mult mai oneroase si, astfel, o procedură eminamente necontencioasă să fie transformată, în mod indirect, într-una contencioasă. Pentru a-si atinge scopul, Legea nr. 276/2009, prin textul criticat, a prevăzut ca taxele judiciare de timbru aplicabile procedurii judiciare să nu fie mai mici decât costurile pe care le implică procedura notarială. Numai în acest fel se pot evita actiunile judiciare promovate, din punctul de vedere al timbrajului, în frauda legii.

Această motivatie care a stat la baza adoptării solutiei legislative criticate nu relevă niciun fine de neconstitutionalitate atât timp cât etalonul folosit pentru stabilirea taxei judiciare de timbru este unul obiectiv. În spetă, legiuitorul a ales ca taxa judiciară de timbru să fie calculată în functie de valoarea imobilului stabilită prin expertiza întocmită de camerele notarilor publici.

Dispozitiile art. 77¹ alin. (4) si (5) din Codul fiscal stabilesc obligatia camerelor notarilor publici de a efectua expertize cu privire la valoarea de circulatie a bunurilor imobile si de a le reactualiza anual. Aceste expertize constituie un criteriu suficient de obiectiv si precis în functie de care să fie calculată taxa judiciară de timbru având în vedere entitatea care le dispune (camera notarilor publici) si persoanele care le întocmesc (experti). Astfel, raportarea la aceste expertize evită declararea valorii imobilului la cote inferioare valorii sale de circulatie în scopul plătii unei taxe judiciare de timbru mult diminuate fată de situatia în care s-ar fi stabilit valoarea reală de circulatie a bunului imobil.

În fine, Curtea constată că autorul exceptiei nu contestă taxarea la valoare a actiunii, ci doar obiectivitatea expertizei dispuse de camera notarilor publici si imposibilitatea judecătorului de a dispune o altă expertiză. Totusi, se retine că pe tot parcursul procesului judecătorul trebuie să manifeste o atitudine activă, astfel încât, dacă există indicii care demonstrează existenta unor diferente vădite între valoarea de circulatie a imobilului stabilită prin expertiza camerei notarilor publici si cea reală, va putea face aplicarea art. 201 si a următoarelor din Codul de procedură civilă, întrucât textul de lege criticat nu îi interzice, expres sau implicit, acest lucru.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

în numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ alin. (2) teza a doua din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată din oficiu de Judecătoria Zimnicea - Sectia mixtă în Dosarul acesteia nr. 1.601/339/2009.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iunie 2010.

PRESEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Károly

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 817

din 3 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

Augustin Zegrean - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Simona Ricu - procuror

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Comercial Mures - prin judecătorul-sindic în Dosarul nr. 700/1.371/2009.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 700/1.371/2009, Tribunalul Comercial Mures - prin judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Exceptia a fost ridicată într-un dosar având ca obiect instituirea unui sechestru asigurător.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Tribunalul Comercial Mures - prin judecătorul-sindic apreciază că din analiza dispozitiilor art. 20, respectiv art. 25 din Legea nr. 85/2006, rezultă că administratorul-lichidatorul judiciar se exprimă profesional si procesual ca un agent al statului, fiind supus unor exigente profesionale, morale ridicate si fiindu-i instituite interdictii si obligatii, toate acestea pentru a garanta exercitarea nepărtinitoare, profesionistă a atributiilor acordate de lege. În îndeplinirea atributiilor, administratorul-lichidatorul judiciar utilizează fonduri din averea debitorului, iar în situatia în care acesta nu detine astfel de resurse, utilizează fonduri special alocate potrivit regulilor instituite de dispozitiile art. 4 din lege. Din aceste dispozitii legale rezultă că administratorul-lichidatorul judiciar nu este o parte litigantă ori interesată în cadrul procedurii judiciare, ci un participant fără drepturi si obligatii contradictorii cu părtile ori persoanele interesate ale unei astfel de proceduri judiciare. Cu toate acestea, legiuitorul, fără a distinge, conditionează primirea unei cereri judiciare speciale si incidente circumscrise de art. 141 alin. (1) teza finală din lege de constituirea unei cautiuni de 10% din valoarea pretentiilor ridicate de administratorul-lichidatorul judiciar în numele si beneficiul falitei în contra persoanelor evidentiate de dispozitiile art. 138 alin. (1) din lege. Or, participantul la insolventă nu are obligatia de a aloca fonduri pentru constituirea unor astfel de cautiuni din resurse proprii, private. În acest fel, obligativitatea constituirii cautiunii în cuantumul prescris în art. 141 alin. (1) teza finală din lege se constituie ca o piedică în promovarea cu succes a cererii incidente circumscrise aceleiasi norme juridice, împiedicând titularul cererii să se adreseze judecătorului-sindic cu o sperantă legitimă că aceasta i-ar putea fi primită.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul continut: „Fixarea unei cautiuni de 10% din valoarea pretentiilor este obligatorie."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justitie, art. 44 alin. (1) si (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si art. 6 paragraful 1 si art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia, Curtea constată că s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor art. 141 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 701 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 24 octombrie 2007, Curtea a retinut că aceste texte de lege, care reglementează posibilitatea si conditiile instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor membrilor organelor de supraveghere din cadrul societătii sau de conducere, precum si ale oricărei persoane care a cauzat starea de insolventă a debitorului, constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, intră în atributiile exclusive ale legiuitorului. Aceste norme corespund cerintelor unei proceduri speciale, derogatorii de la dreptul comun, asa cum este procedura insolventei sau, la modul general, luarea măsurilor asigurătorii. Reglementarea obligatiei de a depune o cautiune pentru aceia care solicită instituirea măsurilor asigurătorii reprezintă atât o piedică a exercitării acestui drept cu rea-credintă, cât si o garantie pentru cel căruia i se adresează aceste măsuri că îsi va putea recupera eventualele prejudicii suferite.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutiile deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Comercial Mures - prin judecătorul-sindic în Dosarul nr. 700/1.371/2009.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iunie 2010.

PRESEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 861

din 24 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, exceptie invocată de Alexandru lonescu în Dosarul nr. 57.806/2009 al judecătorului-delegatde la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Arges.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Presedintele dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 67D/2010 având ca obiect o exceptie de neconstitutionalitate identică cu cea ridicată în Dosarul nr. 66D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea dintre obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele sus-mentionate, din oficiu, pune în discutie conexarea Dosarului nr. 67D/2010 la Dosarul nr. 66D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 67D/2010 la Dosarul nr. 66D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile nr. 16.229 si nr. 16.230 din data de 29 decembrie 2009, pronuntate în dosarele nr. 57.806/2009 si nr. 57.816/2009, judecătorul-delegat de la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Arges a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, exceptie invocată de Alexandru lonescu în cauze având ca obiect înregistrarea în registrul comertului a unor hotărâri ale Adunării Generale a Actionarilor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că dispozitiile criticate sunt neconstitutionale, întrucât înregistrarea în registrul comertului a hotărârilor Adunării Generale a Actionarilor numai în baza hotărârii judecătorului-delegat, fără a se da posibilitatea actionarilor, administratorilor sau celorlalti reprezentanti ai societătilor comerciale vizate prin aceste hotărâri de a stopa actele frauduloase si păguboase ce afectează societătile acestora din urmă.

Judecătorul-delegat de la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Arges arată că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată, întrucât problemele ridicate de autorul acesteia tin de interpretarea si aplicarea textului legal criticat de către instantele judecătoresti.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, care au următorul cuprins:

- Art. 6 din Legea nr. 26/1990: „(1) Înregistrările în registrul comertului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului-delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoresti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel.

(1¹) Judecătorul-delegat întâi sesizat spre a dispune înregistrarea în registrul comertului a mentiunilor privind fuziunea, divizarea sau schimbarea sediului social al unei persoane juridice în alt judet se va pronunta, prin aceeasi încheiere, si asupra înmatriculării persoanelor juridice astfel înfiintate, radierii celor care îsi încetează existenta ori înregistrării în registrul comertului a modificării actelor constitutive ale persoanelor juridice care dobândesc o parte din patrimoniul persoanei juridice divizate, după caz, precum si asupra înmatriculării si radierii persoanelor juridice care îsi schimbă sediul social în alt judet.

(2) Încheierile judecătorului-delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comertului sunt executorii de drept si sunt supuse numai recursului.

(3) Termenul de recurs este de 15 zile si curge de la data pronuntării încheierii pentru părti si de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.

(4) Recursul se depune si se mentionează în registrul comertului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comertului înaintează recursul curtii de apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiintate în alt judet, la curtea de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sucursalei.

(5) Motivele recursului se pot depune la instantă, cu cel putin două zile înaintea termenului de judecată.

(6) În cazul admiterii recursului, decizia instantei de recurs va fi mentionată în registrul comertului."

Textele constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 124 privind înfăptuirea justitiei si art. 135 privind economia.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Sub aspectul admisibilitătii exceptiei de neconstitutionalitate, se observă că art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 116/2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comertului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 30 decembrie 2009, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 84/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 17 mai 2010, prevede: „[...] competenta de solutionare a cererilor de înregistrare în registrul comertului si, după caz, a altor cereri aflate în competenta de solutionare a judecătorului delegat, pe o perioadă de maximum 4 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgentă, apartine directorului oficiului registrului comertului de pe lângă tribunal si/sau persoanei sau persoanelor desemnate de către directorul general al Oficiului National al Registrului Comertului".

În consecintă, se retine că, în momentul de fată, atributiile judecătorului delegat au fost preluate de directorul oficiului registrului comertului, fără ca institutia judecătorului delegat să fi fost, expres sau implicit, desfiintată. Din textul legal mentionat se întelege că numai pe o perioadă determinată competentele judecătorului delegat au fost preluate de către directorul oficiului registrului comertului, urmând ca, în viitor, potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 116/2009, activitatea de înregistrare în registrul comertului să fie efectuată de registratorii comerciali. Însă, până în momentul de fată, nu a fost adoptată o atare reglementare legală; implicit, se retine că aplicarea prevederilor legale referitoare la competentele judecătorul delegat a fost practic suspendată.

Având în vedere aspectele expuse mai sus, Curtea constată că aceste dispozitii sunt în vigoare, fiind doar suspendată aplicarea lor.

II. Dispozitiile art. 6 din Legea nr. 26/1990 nu au fost abrogate prin art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 116/2009, care prevăd o procedură cu anumite similitudini cu cea de la art. 6 din Legea nr. 26/1990, dar în care locul judecătorului-delegat este luat de directorul oficiului.

Această concluzie rezultă din cele constatate mai sus, astfel încât dispozitiile legale criticate sunt în vigoare, numai aplicarea acestora este în mod temporar suspendată.

III. Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.670 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 11 martie 2010, Decizia nr. 1.339 din 22 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 14 decembrie 2009, Decizia nr. 699 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 17 iunie 2010, a constatat constitutionalitatea art. 6 din Legea nr. 26/1990, stabilind că, „potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, este atributul exclusiv al legiuitorului să reglementeze procedura de judecată, atâta vreme cât îsi subordonează acest demers regulilor si principiilor constitutionale, iar prevederile de lege criticate sunt norme procedurale care reglementează aspecte referitoare la functionarea societătilor comerciale în conditii de legalitate, fără să contină dispozitii de natură să îngrădească dreptul de liber acces la justitie ori dreptul de a beneficia de un proces echitabil".

Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, exceptie invocată de Alexandru lonescuîn dosarele nr. 57.806/2009 si nr. 57.816/2009 alejudecătorului-delegatde la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Arges.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 iunie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Károly

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 875

din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si alin. (1¹)-(1⁹) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991si ale Legii nr. 169/1997

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si alin. (1¹)-(1⁹) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Moise Gârba, David Gârba si Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al Tribunalului Bihor - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie, si anume Decizia nr. 585/2007.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 septembrie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 1.143/187/2006, Tribunalul Bihor - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Moise Gârba, David Gârba si Gheorghe Gârba într-o cauză având obiect fond funciar.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia consideră că prevederile de lege criticate nu „garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care si aceea a diferentei de valoare dintre terenul forestier si cel de simplă fâneată". Astfel, apreciază că reglementarea criticată nu garantează restituirea dreptului de proprietate asupra masei lemnoase, preluată si folosită în mod abuziv de către Statul român. Totodată, apreciază că datorită lipsei unei prevederi legale în materia proprietătii actiunea introdusă de autorii exceptiei pentru stabilirea dreptului la despăgubiri a fost respinsă de Judecătoria Beius, pe motiv de inadmisibilitate. Asa fiind, sustine că legile speciale în materia proprietătii nu recunosc instantelor judecătoresti competenta de a se pronunta asupra unei actiuni în desdăunare, care să constate existenta obligatiei.

Tribunalul Bihor - Sectia civilă si-a exprimat opinia în sensul că „posibilitatea acordării de despăgubiri în litigiul dedus judecătii ar fi fost necesară, conditionată însă de dovezi privind modul în care a fost exploatată masa lemnoasă, în interesul cui s-a făcut, care este diferenta de valoare dintre terenul de atunci si cel de acum etc."

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost stabilit prin încheierea de sesizare a Curtii Constitutionale, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, astfel cum au fost modificate prin titlul VI art. I pct. 4 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

Însă, din examinarea notelor scrise ale autorilor exceptiei, Curtea constată că acestia au criticat, ca fiind neconstitutionale, si prevederile art. 4 alin. (1¹)-(1⁹) din Legea nr. 1/2000, ce au fost introduse prin titlul VI art. I pct. 5 din Legea nr. 247/2005. Ca atare, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunta, îl constituie art. 4 alin. (1) si alin. (1¹)-(1⁹) din Legea nr. 1/2000, prevederi care au următorul continut:

- Art. 4: „(1) Pentru terenurile din extravilanul localitătilor, foste proprietăti ale persoanelor fizice si juridice, care au trecut în proprietatea statului si pe care se găsesc instalatii hidrotehnice, hidroelectrice sau de hidroamelioratii, pe care se desfăsoară activităti miniere de exploatare sau operatiuni petroliere de dezvoltare-explorare si exploatare, se restituie, în conditiile legii, fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora suprafete echivalente constituite din rezerva existentă la comisiile locale, iar în situatia în care aceste suprafete sunt insuficiente, din domeniul privat al statului, din aceeasi localitate sau din alte localităti, acceptate de fostii proprietari. În cazurile în care compensarea nu este posibilă se vor acorda despăgubiri fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora, în conditiile legii.

(1¹) Pentru terenurile fostilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantatii de hamei, de duzi, plantatii viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligatia de a le mentine destinatia si, acolo unde este cazul, unitatea si functionalitatea.

(1²) Pentru terenurile mentionate mai sus, pe care s-au efectuat de către stat investitii, neamortizate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, fostii proprietari pot opta pentru reconstituirea pe vechiul amplasament, cu obligatia de a plăti statului, în termen de 10 ani, contravaloarea neamortizată a investitiei, dacă aceasta reprezintă mai mult de 30% din valoarea totală a investitiei la data intrării în vigoare a acestei legi, sau să primească terenuri pe alte amplasamente, acceptate de acestia, de aceeasi categorie de folosintă cu terenul pe care l-au predat ori despăgubiri.

(1³) Pentru terenurile preluate de stat de pe care investitiile au fost vândute cu respectarea legii, fostii proprietari pot opta pentru alt amplasament, acceptat de acestia, sau pentru despăgubiri plătite fie de către investitor, fie de către stat.

(1⁴) În cazul optiunii pentru despăgubiri plătite de investitori, fostii proprietari vor conveni cu investitorii, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a acestei legi sau de la data validării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, pretul terenului, care nu poate fi mai mic decât valoarea sa de piată, si termenul de plată, care nu poate fi mai mare de 3 ani.

(1⁵) Acordul va fi înregistrat la comisia judeteană care a validat cererea de reconstituire si devine titlu executoriu pentru plata pretului dacă investitorul nu îsi respectă obligatia de plată în termenul convenit. Din momentul înregistrării acordului, optiunea părtilor este definitivă si părtile nu mai pot opta pentru alte forme de reconstituire si, respectiv, despăgubire. Proprietarii se vor putea adresa statului, în conditiile dispozitiilor legale privind acordarea de despăgubiri de către acesta, doar pentru acoperirea valorii investitiilor preluate de stat odată cu terenul pe care l-au avut în proprietate.

(1⁶) Până la efectuarea plătii, proprietarul investitiei va plăti fostului proprietar al terenului o sumă, convenită de părti, care nu poate fi mai mică decât redeventa plătită statului la momentul acordului si nu va putea înstrăina în niciun mod investitia sa, sub sanctiunea nulitătii absolute.

(1⁷) Proprietarii investitiilor dobândesc dreptul de proprietate asupra terenului în momentul achitării integrale a contravalorii terenului.

(1⁸) În situatia în care nu se optează pentru despăgubiri plătite de către investitor, sau în situatia în care fostul proprietar si investitorul nu ajung la un acord în termenul mentionat la alin. (1⁴), fostul proprietar va primi teren pe alt amplasament, acceptat de acesta, sau despăgubiri de la stat, atât pentru teren cât si pentru investitiile dovedite la data preluării terenului, în conditiile legii.

(1⁹) În cazul realizării acordului prevăzut la alin. (1⁴), pentru investitiile dovedite la data preluării terenului, fostul proprietar primeste despăgubiri de la stat, în conditiile legii."

Autorii exceptiei sustin că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie si celor ale art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate privată, prin raportare la art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că autorii acesteia afirmă că, datorită „lipsei unor prevederi legale exprese sau implicite în materia proprietătii", actiunea introdusă de acestia pentru stabilirea dreptului la despăgubiri, a fost respinsă de Judecătoria Beius, pe motiv de inadmisibilitate. În acest context, acestia arată că prevederile de lege criticate nu „garantează restituirea dreptului de proprietate în integralitatea sa, cu toate componentele sale, printre care si aceea a diferentei de valoare dintre terenul forestier si cel de simplă fâneată".

Asa fiind, Curtea retine că, în esentă, autorii exceptiei invocă neconstitutionalitatea prevederilor de lege criticate din perspectiva unei deficiente de reglementare, or, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, „Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Astfel, controlul de constitutionalitate se efectuează numai prin raportare la prevederile si principiile Constitutiei, coordonarea, formularea si explicitarea legislatiei în vigoare fiind de competenta autoritătii legiuitoare.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si alin. (1¹)-(1⁹) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Moise Gârba, David Gârba si Gheorghe Gârba în Dosarul nr. 1.143/187/2006 al Tribunalului Bihor -Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iulie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 879

din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Peter Busso Freise în Dosarul nr. 2.904/197/2007 al Judecătoriei Brasov - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul exceptiei, avocatul Cristina Catrin, cu delegatie la dosar, si consilierul juridic Măria Dicu, pentru partea Comisia locală Brasov pentru aplicarea legilor fondului funciar. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul avocatului autorului exceptiei de neconstitutionalitate, care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. În acest sens, acesta sustine că interdictia dobândirii pentru cetătenii străini, mostenitorii legali ai fostilor proprietari, a dreptului de proprietate privată, contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), (2) si (3) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la mostenire, precum si celor ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului.

Consilierul juridic solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 iunie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 2.904/197/2007, Judecătoria Brasov - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Peter Busso Freise într-o cauză având ca obiect fond funciar.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1), (2) si (3) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la mostenire, precum si celor ale art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, raportate la art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia Europeană a Drepturilor Omului si la art. 17 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, în măsura în care art. 48 din Legea nr. 18/1991 reprezintă o interdictie de a redobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru cetătenii străini mostenitorii legali ai fostilor proprietari, cărora li s-a preluat terenul fără titlu valabil.

Judecătoria Brasov - Sectia civilă si-a exprimat opinia, în sensul că reglementarea criticată este în concordantă cu normele constitutionale si dispozitiile conventionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor

două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, text de lege care are următorul continut: „Art- 48. - Cetătenii români cu domiciliul în străinătate, precum si fostii cetăteni români care si-au redobândit cetătenia română, indiferent dacă si-au stabilit sau nu domiciliul în tară, pot face cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafetele de terenuri agricole sau terenuri cu destinatie forestieră, prevăzute la art. 45, care le-au apartinut în proprietate, dar numai până la limita prevăzută la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945, de familie, pentru terenurile agricole, si nu mai mult de 30 ha de familie, pentru terenurile cu destinatie forestieră, în termenul, cu procedura si în conditiile prevăzute la art. 9 alin. (3)-(9)."

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale si conventionale invocate în prezenta cauză, si cu o motivare asemănătoare.

În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 1.011 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, prin care Curtea a retinut că prevederile Legii nr. 18/1991 au ca scop reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestuia în favoarea fostilor cooperatori, a mostenitorilor acestora si a altor persoane care la data intrării în vigoare a legii nu aveau calitatea de proprietari, asupra terenurilor ce constituie fondul funciar al României.

Având în vedere obiectul de reglementare al legii - proprietatea funciară - si scopul declarat al acesteia - retrocedarea către fostii proprietari sau mostenitorii acestora a dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate de cooperativele agricole de productie sau de către stat -, reglementarea conditiilor în care operează această retrocedare, inclusiv sub aspectul persoanelor îndreptătite, constituie optiunea legiuitorului, astfel încât este pe deplin constitutională conditionarea exercitării dreptului de a formula cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de calitatea de cetătean român. Prin decizia mai sus mentionată, Curtea a constatat că dispozitiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constitutie, desi nu mai prevăd in terminis interdictia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetătenii străini si apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile si conditiile în care acestia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacităti speciale. Potrivit Constitutiei, una dintre modalitătile de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor este si mostenirea legală, ceea ce presupune că mostenitorii pot dobândi, după anul 2003, terenuri în conditiile dreptului comun (art. 650 din Codul civil si următoarele), Legea nr. 18/1991, republicată, fiind o lege specială care are ca destinatari doar pe cetătenii români.

De altfel, asupra constitutionalitătii art. 48 din Legea nr. 18/1991, Curtea s-a mai pronuntat si prin Deciziile nr. 842 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, si Decizia nr. 10 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, statuând că această reglementare este conformă cu Legea fundamentală.

Deoarece ratiunile care au stat la baza adoptării solutiei anterioare îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, astfel încât aceasta se impune a fi mentinută.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 48 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Peter Busso Freise în Dosarul nr. 2.904/197/2007 al Judecătoriei Brasov - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iulie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 885

din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Grigore Moica în Dosarul nr. 3.395/208/2007 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 septembrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 3.395/208/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Grigore Moica într-o cauză civilă având ca obiect obligarea Statului român la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit în urma unei erori judiciare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că „nu este corect, moral si legal să se limiteze dreptul la despăgubiri si să se stabilească un termen atât de scurt pentru promovarea actiunii". Precizează că Legea fundamentală nu prevede un termen pentru repararea de către Statul român a prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare si nici că un asemenea termen ar putea fi stabilit prin lege organică. De aceea, sustine că dreptul de a solicita despăgubiri este imprescriptibil, de unde rezultă si posibilitatea repunerii în termen. Mentionează că textul de lege criticat este neconstitutional si prin raportare la dispozitiile legilor proprietătii, care stabilesc că proprietatea asupra bunurilor confiscate abuziv de Statul român poate fi recuperată.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constitutionale, reiterând, în acest sens, cele retinute de Curtea Constitutională în jurisprudenta sa referitoare la textul de lege criticat.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, având următorul continut: „Actiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instantei de judecată sau a ordonantelor procurorului, prevăzute în art.504."

Autorul invocă încălcarea prevederilor art. 52 alin. (3) din Constitutie privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că dispozitiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate. Astfel, în Decizia nr. 417 din 14 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.044 din 11 noiembrie 2004, Curtea a retinut că nici dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei si nici alte norme cuprinse în Constitutia României, în pacte ori tratate internationale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate, prin măsuri ilegale de detinere, de a porni actiune în repararea pagubei. De asemenea, nu este nicăieri stabilit un termen limită în care acest drept poate fi exercitat. Prin expresia „în conditiile legii", art. 52 alin. (3) teza a doua din Constitutie permite legiuitorului să detalieze conditiile procedurale în care dreptul la reparatii poate fi exercitat. Totodată, prin Decizia nr. 28 din 25 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 22 februarie 2005, Curtea a statuat că stabilirea de către legiuitor a unui termen special de prescriptie, în ceea ce priveste actiunea pentru repararea de către stat a pagubei suferite în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal, constituie expresia rolului constitutional al acestuia, consfintit si de prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Cu acelasi prilej, Curtea a apreciat că termenul special de prescriptie de 18 luni, reglementat de textul de lege criticat, este un termen rezonabil de prescriptie a dreptului la actiune, care asigură conditiile optime celui prejudiciat pentru a exercita actiune în justitie în scopul obtinerii reparatiilor legale, în concordantă cu prevederile constitutionale si conventionale care consacră dreptul la un proces echitabil.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea acestei jurisprudente a Curtii Constitutionale, argumentarea si solutia retinute în deciziile de mai sus îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 506 alin. 2 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Grigore Moica în Dosarul nr. 3.395/208/2007 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iulie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 891

din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 499/212/2009 al Judecătoriei Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Serviciul public de impozite, taxe si alte venituri ale bugetului local din Constanta, avocat Constantin Cojocaru, cu delegatie la dosar, lipsind autorul exceptiei, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Serviciului public de impozite, taxe si alte venituri ale bugetului local din Constanta, care solicită respingerea ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate ridicată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 aprilie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 499/212/2009, Judecătoria Constanta - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanta într-o cauză având ca obiect solutionarea unei contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că textul de lege criticat este neconstitutional, întrucât încunostintarea contribuabilului de existenta unei decizii de impunere se face prin internet sau prin afisare la sediul organului fiscal. Or, nu orice persoană are acces la internet, iar contribuabilul nu este obligat să se prezinte la sediul organului fiscal pentru a vedea dacă s-a publicat sau nu vreo decizie de impunere împotriva sa. Neluând la cunostintă despre existenta unei decizii de impunere, prin executarea acesteia, se ajunge la îngrădirea dreptului de proprietate al contribuabilului.

Judecătoria Constanta - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, întrucât termenul de contestare al actului fiscal curge de la momentul comunicării actelor de drept fiscal; or, dacă această comunicare se realizează prin afisare, contribuabilul nu poate lua la cunostintă în mod efectiv de actul administrativ fiscal în cauză, astfel încât contestatia formulată împotriva acestuia este formală, aceasta urmând să fie respinsă ca tardiv introdusă.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins:

„(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se mentionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritătii administratiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afisării anuntului".

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1), (2) si (4) privind accesul liber la justitie, precum si ale art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate si dispozitiile legale criticate, prin raportare la prevederile constitutionale invocate, Curtea constată următoarele:

Textul legal criticat a mai format obiect al unei critici identice de neconstitutionalitate. Curtea, prin Decizia nr. 667 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 437 din 26 iunie 2009, a statuat că, în sine, textul în cauză nu contravine niciunei dispozitii constitutionale invocate, reglementând doar o modalitate ultimă si subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităti de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instantelor judecătoresti, însă deja acest aspect tine de aplicarea si interpretarea legii. Numai instanta de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuată în conditiile Codului de procedură fiscală.

Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Distinct de cele de mai sus, Curtea observă că instanta de judecată, pentru a aprecia dacă actiunea formulată împotriva actului administrativ fiscal a fost tardiv introdusă, va trebui să verifice, chiar si în faza contestatiei la executare, corectitudinea comunicării acestuia în conditiile art. 44 alin. (3) din cod, pentru că, în cazul în care o atare modalitate de comunicare a fost folosită în mod abuziv, înseamnă că, de fapt, actul administrativ fiscal nu a fost comunicat, în conditiile legii, persoanei vizate, ceea ce are efecte directe cu privire la executarea actului respectiv.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Tinioris Mar" - S.R.L. din Constanta în Dosarul nr. 499/212/2009 al Judecătoriei Constanta - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iulie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Károly

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 893

din 6 iulie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simona Ricu - procuror

Benke Károly - magistrat-asistent

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Schuster Import Export" - S.R.L. din Hădăreni în Dosarul nr. 2.634/320/2008 al Judecătoriei Ludus.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 octombrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 2.634/320/2008, Judecătoria Ludus a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Schuster Import Export" - S.R.L. din Hădăreni într-o cauză având ca obiect solutionarea unei plângeri contraventionale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că art. 209 alin. (3) din Codul fiscal este neconstitutional, contravenind art. 45 din Constitutie, întrucât obligă înregistrarea comerciantului la autoritatea fiscală, precum si la plata accizei corespunzătoare achizitiilor intracomunitare. Se mai sustine că sunt încălcate si prevederile art. 148 alin. (2) din Constitutie, coroborate cu art. 25, art. 28 si art. 90 din Tratatul de instituire a Comunitătilor Europene. În fine, se apreciază că art. 220 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală, prin faptul că prevede confiscarea mărfii legal achizitionate, încalcă dreptul de proprietate privată.

Judecătoria Ludus apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozitiile art. 209 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007. Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, alin. (3) al art. 209 a devenit alin. (2), astfel încât prin prezenta decizie, Curtea urmează a se pronunta cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 209 alin. (2) din Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală, care au următorul cuprins:

- Art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003: „(2) Operatorii economici care achizitionează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207, înainte de primirea produselor trebuie să fie înregistrati la autoritatea competentă, în conditiile prevăzute în normele metodologice, si să respecte următoarele cerinte:

a) să garanteze plata accizelor în conditiile fixate de autoritatea competentă;

b) să tină contabilitatea livrărilor de produse;

c) să prezinte produsele oricând li se cere aceasta de către organele de control;

d) să accepte orice monitorizare sau verificare a stocului.";

- Art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003: „(2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) se sanctionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum si cu:

a) confiscarea produselor, iar în situatia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din această vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), I), m), n), v), x) si y);"-

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 45 privind libertatea economică, ale art. 44 alin. (2) si (8) privind dreptul de proprietate privată si ale art. 148 alin. (2) privind aplicarea cu prioritate a reglementărilor obligatorii ale Uniunii Europene. Totodată, mai sunt invocate, în sustinerea exceptiei, dispozitiile art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 25, art. 28 si art. 90 din Tratatul de instituire a Comunitătilor Europene, devenite, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009), art. 30, art. 34 si art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Textul art. 209 alin. (2) din Codul fiscal, stabilind că operatorii economici care achizitionează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207 din acelasi cod (cafea verde, prăjită sau solubilă), înainte de primirea produselor trebuie să fie înregistrati la autoritatea competentă, în conditiile prevăzute în normele metodologice, nu contravine art. 45 din Constitutie. Libertatea economică trebuie exercitată în limitele si conditiile legii; legiuitorul este îndreptătit să impună, astfel, conditii în care operatorii economici pot achizitiona anumite produse tocmai datorită regimului special, din punct de vedere fiscal, al acestor produse. În spetă, fiind vorba de cafea, produs accizabil, în conformitate cu art. 207 si următoarele din cod, este firesc ca legiuitorul să impună anumite conditii suplimentare operatorilor economici atunci când acestia achizitionează un atare produs în scopul comercializării sale.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 148 alin. (2) din Constitutie, prin raportare la art. 30, art. 34 si art. 110 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, se constată că instanta constitutională, prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, a statuat că „nu are competenta de a transa un conflict între norma natională si cea comunitară, această competentă revenind instantei de drept comun".

II. Art. 220 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, în integralitatea sa, a mai fost supus controlului de constitutionalitate. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 212 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 26 aprilie 2010, a retinut că „proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârsirea unor infractiuni ori contraventii; potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constitutie, «Averea dobândită licit nu poate fi confiscată», ceea ce presupune, per a contrarie, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit si deci este posibilă instituirea unor sanctiuni pentru ipoteza în care desfăsurarea activitătii de comercializare a unor produse de către operatorii economici contravine legii".

Aceste considerente sunt aplicabile si cu privire la critica de neconstitutionalitate formulată în raport cu art. 220 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală. Mai mult, se retine faptul că o atare confiscare a bunurilor intrate în patrimoniul operatorului economic se justifică prin prisma faptului că săvârsirea unei fapte de încălcare a legii este ceea ce generează cresterea patrimoniului acestuia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 220 alin. (2) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Schuster Import Export" - S.R.L. din Hădăreni în Dosarul nr. 2.634/320/2008 al Judecătoriei Ludus.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 6 iulie 2010.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Benke Károly

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL JUSTITIEI

ORDIN

privind aprobarea schimbării sediului Autoritătii Nationale pentru Cetătenie

Având în vedere dispozitiile art. 1 alin. (2) si ale art. 20 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiintarea, organizarea si functionarea Autoritătii Nationale pentru Cetătenie, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010,

în temeiul dispozitiilor art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. 5 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administratiei publice centrale,

ministrul justitiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Sediul Autoritătii Nationale pentru Cetătenie din municipiul Bucuresti, str. Petofi Sandor nr. 47, sectorul 1, se schimbă în municipiul Bucuresti, str. Smârdan nr. 3, sectorul 3.

Art. 2. - Autoritatea Natională pentru Cetătenie va aduce la îndeplinire dispozitiile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul justitiei,

Alina Mihaela Bica,

secretar de stat

Bucuresti, 6 august 2010.

Nr. 1.977/C.


	Copyright 1998-2015 DSC.NET All rights reserved.