MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 817/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXII - Nr. 817         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 7 decembrie 2010

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.208 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

 

Decizia nr. 1.215 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1.245 din 7 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Decizia nr. 1.336 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România

 

Decizia nr. 1.340 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.

 

Decizia nr. 1.347 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 1.350 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 1.351 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice

 

Decizia nr. 1.352 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.208

din 5 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Valentin Mazăre în Dosarul nr. 33.081/3/2008al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că dispozitiile de lege criticate au un caracter tranzitoriu, urmărind înlăturarea unor inechităti sociale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 33.081/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale. Exceptia a fost ridicată de Valentin Mazăre cu prilejul solutionării contestatiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că recunoasterea beneficiului stagiului de cotizare în grupa I de muncă în conformitate cu vechea reglementare, respectiv Legea nr. 3/1977, numai pentru asiguratii ale căror drepturi la pensie se deschid până la 31 martie 2011 este contrară principiului egalitătii în drepturi si instituie o discriminare fată de asiguratii ale căror drepturi la pensie se deschid după această dată si care au lucrat si au cotizat în aceleasi conditii, aflându-se, prin urmare, în situatii identice. Termenul de aplicabilitate a normei nu constituie un criteriu obiectiv si rezonabil pentru a considera că cetătenii se află în situatii diferite.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale consideră că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, arată că data pensionării, anterioară sau ulterioară intrării în vigoare a unei noi reglementări în materie, generează situatii juridice diferite, care impun si justifică un tratament juridic diferentiat. De asemenea, arată că sustinerile autorului exceptiei sunt infirmate de chiar continutul textului de lege criticat, care reglementează o procedură tehnică prin a cărei aplicare, în timp, să fie înlăturate discrepantele inerente între cei pensionati sub imperiul legii anterioare si cei pensionati după intrarea în vigoare a noii reglementări. Existenta unor discrepante nu îndreptăteste însă calificarea reglementării ca fiind discriminatorie, esentială fiind vointa legiuitorului de a le elimina, chiar dacă un atare deziderat se realizează printr-un proces cu derulare în timp, si nu dintr-o dată, ceea ce, pentru ratiuni evidente, nu este practic posibil.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii potrivit cărora: (1) într-un interval de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au desfăsurat activităti încadrate în grupa I de muncă, conform legislatiei anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.

TABELUL Nr. 4

 

Stagiul de cotizare realizat efectiv, conform legislatiei anterioare, în grupa 1 de muncă (ani împliniti)

 

Reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3

(ani)

(luni)

2

1

2

4

2

5

6

3

7

8

4

10

10

6

0

12

7

2

14

8

5

16

9

7

18

10

10

20

12

0

22

13

0

24

14

0

26 si peste

15

0


(2) Vârstele de pensionare reduse conform prevederilor alin. (1) nu pot fi mai mici de 50 de ani.

(3) Prevederile alin. (1) se aplică si în cazul asiguratilor prevăzuti la art. 20, dacă acestea sunt mai avantajoase decât cele stipulate în anexele nr. 4 si 5.

(4) Vârstele standard de pensionare din care se face reducerea prevăzută în tabelul nr. 4 sunt cele corespunzătoare anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzute în anexa nr. 3, în conditiile realizării stagiului complet de cotizare corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie.

(5) Reducerea vârstelor standard de pensionare în baza tabelului nr. 4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute de prezenta lege sau de legile cu caracter special.”

Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au un rol tranzitoriu, asigurând, pe o perioadă de timp determinată, cadrul legal necesar pentru trecerea de la vechea reglementare privind încadrarea unor locuri de muncă pe grupe, în functie de conditiile deosebite în care se desfăsura munca, la noua reglementare care propune o nouă clasificare. Astfel, în prezent, alături de conditii normale de muncă, art. 19 si art. 20 din Legea nr. 19/2000 mentionează conditii deosebite si conditii speciale de muncă, prevăzându-se în cuprinsul aceluiasi act normativ si drepturile de asigurări sociale cuvenite în functie de încadrarea în una dintre aceste categorii. Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în conditii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2009, prevede că “Sunt asimilate stagiului de cotizare în conditii speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asiguratii si-au desfăsurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în locurile de muncă încadrate conform legislatiei anterioare în grupa I de muncă si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în conditii speciale”.

Prin urmare, si ulterior încetării aplicabilitătii textului de lege criticat, persoanele care au desfăsurat munca într-un loc de muncă încadrat conform legislatiei anterioare în grupa I beneficiază de drepturi de asigurări sociale speciale, dar conform legislatiei în vigoare, fapt ce infirmă sustinerile autorului exceptiei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Valentin Mazăre în Dosarul nr. 33.081/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 5 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.215

din 5 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.


Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 19 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.261/30/2009, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Kovacs Florin.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textele criticate încalcă principiul nediscriminării, deoarece posibilitatea avută de presedintele instantei potrivit art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă de a dispune, prin încheiere si fără citarea părtilor, suspendarea provizorie a executării până la solutionarea cererii de suspendare de către instantă nu este retinută si în materie fiscală. De asemenea, se încalcă si dispozitiile art. 21 din Legea fundamentală, deoarece contribuabilul este împiedicat să obtină suspendarea executării silite în temeiul art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Prin stabilirea unui cuantum exagerat al cautiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, se încalcă dreptul la un proces echitabil, precum si accesul liber la justitie.

Totodată, sunt invocate si prevederile art. 6 paragraful 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 172 alin. (2): “Dispozitiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonantă presedintială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.”;

- Art. 215 alin. (2): “Dispozitiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evajuabil în bani, o cautiune de până la 2.000 lei.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justitie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 57 - Exercitarea drepturilor si a libertătilor si art. 124 - înfăptuirea justitiei. Totodată, sunt invocate si prevederile art. 6 paragraful 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, a statuat că executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligatiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creantă fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestatie în temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, “instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [... ]”, ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc.

De asemenea, cu aceeasi ocazie Curtea a retinut că, în temeiul dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu conditia ca acestea să nu fie contrare Legii fundamentale. Împrejurarea că în materie fiscală nu se aplică dispozitiile referitoare la suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanta presedintială, prevăzute la art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu are semnificatia încălcării dispozitiilor art. 21 din Constitutie, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât si termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanta competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garantii privind accesul liber la justitie.

În ceea ce priveste critica referitoare la stabilirea unui cuantum exagerat al cautiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, se constată că prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008, Curtea a statuat că instituirea obligatiei de plată a cautiunii ca o conditie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justitie, contrară prevederilor art. 21 din Constitutie, întrucât plata cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cautiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Ratiunile care au impus adoptarea, în această materie, a reglementării criticate sunt aceleasi care au condus la reglementarea art. 403 din Codul de procedură civilă, în ai cărei termeni cautiunea - al cărei cuantum este stabilit de judecător - constituie o conditie pentru a putea solicita si obtine suspendarea executării până ia solutionarea contestatiei, întrucât, potrivit acestei reglementări, contestatia nu este suspensivă de executare prin ea însăsi, creditorul are posibilitatea să îsi valorifice creanta chiar dacă s-a formulat contestatie la executare, câtă vreme nu s-a plătit cautiunea, iar dacă, drept urmare a plătii acesteia, s-a dispus suspendarea, în măsura în care contestatia este respinsă, are garantia reparării eventualului prejudiciu ce i-a fost astfel cauzat. La rândul său, debitorul, chiar dacă nu are posibilitatea de a achita cautiunea si de a obtine suspendarea executării, are dreptul, în situatia în care contestatia sa este admisă, la întoarcerea executării.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie, solutia adoptată în precedent, precum si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 5 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.245

din 7 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.980/30/2009, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii. Exceptia a fost ridicată de Criste Safta cu prilejul solutionării unei cauze în contencios administrativ având ca obiect anularea si suspendarea unui act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt contrare dispozitiilor art. 53, 56 si 135 din Constitutie. În acest sens arată că obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate, stabilită de art. 208 din Legea nr. 95/2006 sub forma contributiilor obligatorii la un sistem public de asigurări de sănătate, împiedică dezvoltarea mediului concurential în materia acestui tip de asigurări. De asemenea, dacă o persoană poate să facă dovada existentei unei asigurări personale de sănătate în sistemul privat de asigurări, atunci dezideratul sănătătii publice, prezent în textul art. 53 din Constitutie, nu mai poate servi drept justificare pentru restrângerea drepturilor si libertătilor cetătenesti. În plus, arată că dispozitiile art. 47 alin. (2) din Constitutie consacră doar dreptul la asistentă medicală în unitătile sanitare de stat, iar nu si o obligatie corelativă.

Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată, având în vedere necesitatea finantării activitătii de ocrotire a sănătătii populatiei.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii potrivit cărora: “(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii si functionează ca un sistem unitar, iar obiectivele mentionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]

e) participarea obligatorie la plata contributiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate; [...]

(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligatia de a plăti contributia pentru asigurarea socială de sănătate.”

Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constitutie: art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti, art. 56 referitor la sarcinile fiscale si art. 135 privind economia.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au fost supuse în numeroase rânduri controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, a retinut că “obligativitatea asigurării si a contributiei la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidaritătii. Astfel, datorită solidaritătii celor care contribuie, acest sistem îsi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistentă medicală pentru populatie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Ca urmare, aceste dispozitii de lege reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constitutionale care reglementează ocrotirea sănătătii si a celor care consacră obligatia statului de a asigura protectia socială a cetătenilor.

În lumina acestor considerente, este evident că obligatia contributiei la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificatia unei asezări injuste a sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligatii are o justificare constitutională, iar pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări”.

Prin aceeasi decizie Curtea a arătat că “nu poate fi retinută nici critica de neconstitutionalitate raportată la art. 135 din Constitutie, de vreme ce însăsi Legea nr. 95/2006, în art. 208, consacră posibilitatea instituirii altor forme de asigurări sociale de sănătate complementare sau suplimentare fată de sistemul de asigurări sociale de sănătate. Trebuie înteles totusi că aceste forme de asigurări de sănătate nu duc la excluderea obligatiei de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate, tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind obligatia statului de a asigura ocrotirea sănătătii”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale, considerentele si solutia deciziei amintite îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. Ad) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.336

din 19 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 


Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, exceptie ridicată de Zhu Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde autorul exceptiei, care este însotit de interpretul autorizat de limba chineză, domnul loan Budura. Se constată lipsa părtii Oficiul Român pentru Imigrări, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent învederează Curtii faptul că acesta a transmis la dosar note scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul autorului exceptiei. Acesta sustine, prin interpret, că textul de lege criticat este neconstitutional întrucât nu este suficient de clar. Arată că a încălcat legea planificării familiale din China, motiv pentru care, dacă se întoarce în această tară, riscă să fie supus unor tratamente inumane sau degradante.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudentei deja existente în acest domeniu.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 817/302/CV/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Exceptia a fost ridicată de Zhu Guangwei într-o cauză având ca obiect “plângere statut refugiat”.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, deoarece lipsa de precizie si claritate a termenilor utilizati de legiuitor ca premisă pentru acordarea protectiei subsidiare conduce la înfrângerea dreptului la un proces echitabil. Ca atare, marja de apreciere a instantei de judecată depăseste cu mult limita admisă de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiintarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autoritătii pentru străini si a Oficiului National pentru Refugiati, precum si modificarea si completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 26. - Protectia subsidiară: “(1) Protectia subsidiară se poate acorda cetăteanului străin sau apatridului care nu îndeplineste conditiile pentru recunoasterea statutului de refugiat si cu privire la care există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în tara de origine, respectiv în tara în care îsi avea resedinta obisnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor alin. (2), si care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreste protectia acelei tări.

(2) Prin risc serios, în sensul alin. (1), se întelege: (...)

2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori degradante;

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste texte legale contravin dreptului la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie si de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii textelor de lege ce formează obiectul acesteia. Prin mai multe decizii, a retinut că prevederile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 reprezintă o concretizare a principiului fundamental referitor la interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale supuse controlului de constitutionalitate oferă suficiente repere si elemente pentru ca persoana căreia acestea i se adresează să înteleagă conditiile în functie de care i se poate acorda forma solicitată de protectie. Totodată, Curtea a retinut că determinarea circumstantelor specifice fiecărei situatii în parte, a riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării sale în tara de origine, precum si aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează obiectului controlului de constitutionalitate, acestea fiind atribute ale organelor administrative competente în această materie sau, după caz, ale instantei de judecată.

Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în considerentele Deciziei nr. 287 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau ale Deciziei nr. 648 din 5 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 971 din 5 decembrie 2006, si îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, exceptie ridicată de Zhu Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.340

din 19 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Dridi Mohamed Aymen în Dosarul nr. 2.374/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 826D/2010 al Curtii Constitutionale.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 828D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a acelorasi prevederi legale, ridicată de Ben Aouicha Mohamed în Dosarul nr. 2.373/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al cauzelor mentionate, pune în discutie problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 828D/2010 la Dosarul nr. 826D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierile din 19 ianuarie 2010 si 18 ianuarie 2010, pronuntate în dosarele nr. 2.374/2/2010 si nr. 2.373/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Exceptia a fost ridicată de Dridi Mohamed Aymen si, respectiv, de Ben Aouicha Mohamed în solutionarea unor cauze având ca obiect prelungirea măsurii luării în custodie publică a acestora.

În motivările exceptiei de neconstitutionalitate, având un continut similar, autorii acesteia critică textul de lege ce formează obiectul acesteia, întrucât “încalcă dreptul constitutional la apărare, în măsura în care nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, precum si prin limitarea duratei procedurii”. Precizează că se aduce o gravă atingere independentei justitiei, solutia prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind impusă instantei prin lege. În opinia acestora, este nesocotit si principiul egalitătii părtilor în proces, întrucât textul de lege criticat exceptează Ministerul Administratiei si Internelor, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru actiunea introdusă. Autorii exceptiei sustin că, în cadrul procesului prin care se solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor, nu sunt respectate toate garantiile procesuale prevăzute de lege. Mai arată că accesul la justitie este limitat, întrucât prelungirea duratei măsurii se face pe o perioadă de 5 luni, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat. Mentionează că măsura luării în custodie publică este privativă de libertate, constituind si o restrângere a libertătii de circulatie.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:

- Art. 97 alin. (5): “Prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor prevăzuti la alin. (2) care nu au putut fi îndepărtati de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competentă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanta trebuie să se pronunte înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instantei este irevocabilă.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine următoarelor dispozitii din Constitutie: art. 1 alin. (4) care instituie principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, art. 16 care consacră principiul egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care stabileste că libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile, art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenti si se supun numai legii. Se invocă, de asemenea, si dispozitiile art. 5 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale care garantează dreptul la libertate si sigurantă.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că dispozitiile criticate au mai constituit obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi texte fundamentale si prin prisma acelorasi critici. Astfel, prin Decizia nr. 158 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, Curtea a constatat că nu poate retine sustinerile referitoare la natura neclară a procedurii de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, textul de lege criticat cuprinzând elemente suficiente, clare si previzibile, astfel încât subiectul de drept să înteleagă conduita pe care norma juridică o impune. Totodată, Curtea a observat că instanta de judecată, si nu legea este cea care dispune această măsură, în urma solutionării cauzei în care străinul, în calitate de parte, beneficiază de toate garantiile dreptului la apărare si ale unui proces echitabil în fata unei instante independente si impartiale. Faptul că instantei de judecată îi este impus un termen imperativ pentru pronuntarea hotărârii, raportat la data expirării termenului luării în custodie publică dispuse anterior, sau că hotărârea are caracter irevocabil nu sunt aspecte de natură să afecteze exercitarea drepturilor fundamentale invocate. Dimpotrivă, acestea dau expresie prevederilor art. 21 alin. (3) din Constitutie privind solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, circumstantiat la necesitatea rezolvării cu celeritate si în anumite termene a cauzelor referitoare la situatia străinilor în România. Faptul că autorii exceptiei critică “limitarea duratei procedurii” nu poate fi considerat în niciun caz ca fiind contrar prevederilor Legii fundamentale.

Totodată, prin Decizia nr. 714 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 30 iunie 2009, Curtea, analizând sustinerea referitoare la exceptarea Ministerului Administratiei si Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru actiunea introdusă, Curtea a constatat că, la fel ca si în cazul de fată, autorii exceptiei sunt nemultumiti de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate a unor prevederi care să impună acestei autorităti obligatia plătii unei astfel de taxe. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios constitutional nu poate să modifice sau să completeze textele de lege ce îi sunt supuse controlului, asemenea atributii intrând în competenta exclusivă a puterii legislative.

În plus, prin Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 19 decembrie 2006, pronuntându-se asupra acelorasi prevederi legale, dar în varianta anterioară republicării, Curtea a statuat în sensul că prelungirea duratei de luare în custodie publică reprezintă o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertătii de circulatie a străinului care nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriul României, în cadrul procedurii legale, iar nu o măsură privativă de libertate. Perioada pentru care se poate dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică este strict prevăzută de lege, înăuntrul acestor termene străinul având oricând posibilitatea părăsirii centrului de cazare odată ce conditiile pentru care a fost dispusă măsura încetează.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente a Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Dridi Mohamed Aymen si de Ben Aouicha Mohamed în Dosarul nr. 2.374/2/2010 si, respectiv, în Dosarul nr. 2.373/2/2010 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.347

din 19 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Dumitru Dumitru si Florica Dumitru în Dosarul nr. 4.123/303/2007 (13/2010) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudentei în această materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.123/303/2007 (13/2010), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Exceptia a fost ridicată de Dumitru Dumitru si Florica Dumitru într-o cauză privind solutionarea unui recurs formulat într-o actiune având ca obiect obligatia de a face.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii exceptiei au sustinut, prin reprezentantul legal, în fata instantei de judecată, că dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt criticate “numai sub aspectul posibilitătii conferite de lege părtii de a ridica exceptia de nelegalitate oricând în proces, chiar si în faza recursului”, “având în vedere si dispozitiile art. 22-23 din Constitutia României”.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie opinează că textul de lege criticat este constitutional. Totodată, observă că articolele din Constitutie precizate în sedinta publică de apărătorul recurentilor, si anume art. 22 si 23, nu au legătură cu problema pusă în discutie pe calea exceptiei si constată că, “în lipsa unei motivări coerente a exceptiei în acest sens, nu reiese de ce dispozitiile legale vizate prin exceptie ar fi de natură să aducă atingere unor drepturi si libertăti fundamentale”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate de art. I pct. 5 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea redactare:

- Art. 4. alin. (1): “Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea părtii interesate. În acest caz, instanta, constatând că de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanta de contencios administrativ competentă si suspendă cauza. Încheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanta în fata căreia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competentă să o solutioneze.”

Potrivit sustinerilor orale ale apărătorului autorilor exceptiei, consemnate în încheierea de sesizare, textul de lege mentionat contravine prevederilor constitutionale ale art. 22 - Dreptul la viată si la integritate fizică si psihică si ale art. 23 - Libertatea individuală.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că textul de lege supus controlului de constitutionalitate instituie

posibilitatea contestării legalitătii unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe calea exceptiei de nelegalitate, care poate fi ridicată oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau la cererea părtii interesate. Autorii prezentei exceptii de neconstitutionalitate îsi raportează critica la dispozitiile din Legea fundamentală care garantează dreptul la viată si la integritate fizică si psihică si libertatea individuală. Curtea Constitutională este chemată să verifice conformitatea normelor legale ce formează obiect al exceptiei de neconstitutionalitate cu dispozitiile sau principiile statuate prin Legea fundamentală. Or, analizând continutul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că dispozitiile constitutionale mentionate nu au incidentă în solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate. Este evidentă lipsa de legătură între textul de lege criticat si temeiul constitutional la care autorii exceptiei de neconstitutionalitate înteleg să facă referire, fiind pur aleatorie invocarea dispozitiilor constitutionale care garantează dreptul la viată si la integritate fizică si psihică si a celor privitoare la libertatea individuală, în contextul contestării constitutionalitătii unei prevederi legale care consacră institutia exceptiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual. Prin urmare, Curtea retine că, în lipsa unei motivări minimale a exceptiei de neconstitutionalitate, sesizarea nu întruneste conditia de admisibilitate impusă de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, întrucât simpla enumerare a unor dispozitii constitutionale, fără a se preciza motivele pe care se întemeiază pretinsa contrarietate cu Legea fundamentală, nu satisface conditia motivării exceptiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Dumitru Dumitru si Florica Dumitru în Dosarul nr. 4.123/303/2007 (13/2010) al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.350

din 19 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.


 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Bonconfection” - S.R.L. din Botosani în Dosarul nr. 1.488/239/2009 al Judecătoriei Hârlău.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.488/239/2009, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de petenta Societatea Comercială “Bonconfection” - S.R.L. din Botosani într-o cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contraventie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, deoarece contravenientul nu are posibilitatea să îsi construiască o apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între pozitia procesuală a organului constatator si pozitia procesuală a contravenientului, motiv pentru care majoritatea plângerilor sunt respinse de instantele de judecată. Astfel, art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 prevede că împotriva procesului-verbal de contraventie se poate face plângere, însă plângerea părtii vătămate poate privi doar despăgubirea, iar plângerea persoanei căreia îi apartin bunurile confiscate poate privi doar măsura confiscării. Totodată, art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 reglementează procedura de solutionare a plângerii, impunând un anumit mod de administrare a probelor, precum si de analizare a sanctiunii aplicate.

Judecătoria Hârlău consideră că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constitutionale privind garantarea dreptului la apărare, de care petentul poate beneficia fără nicio îngrădire.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare.

Textele legale criticate au următorul continut:

- Art. 31: (1) împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveste despăgubirea, iar cel căruia îi apartin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveste măsura confiscării.”;

- Art. 34: “(1) Instanta competentă să solutioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o si pe celelalte persoane citate, dacă acestia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal, si hotărăste asupra sanctiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii confiscării.

(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a solutionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la sectia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi sustinute si oral în fata instantei. Recursul suspendă executarea hotărârii.”

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile de lege mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dreptul la apărare, ca drept fundamental consacrat de art. 24 din Constitutie, se referă, în sens larg, la totalitatea drepturilor si regulilor procedurale ce permit părtilor să se apere, prin dovedirea nevinovătiei lor, si să conteste acuzele ce li se aduc. Art. 31-34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 reglementează procedura de contestare a procesului-verbal de contraventie. Or, contrar sustinerilor autorului exceptiei, Curtea constată că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constitutionale care consacră dreptul la apărare si accesul liber la justitie, stabilind posibilitatea părtii vătămate prin procesul-verbal de contraventie de a face plângere în ceea ce priveste despăgubirile, respectiv a celui căruia îi apartin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, în ceea ce priveste măsura confiscării. Totodată, instanta de judecată ascultă pe cel care a făcut plângerea si pe celelalte persoane citate, dacă acestia s-au prezentat, administrează “orice alte probe prevăzute de lege”, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal, si hotărăste asupra sanctiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii confiscării.

Prin urmare, Curtea constată că atât contravenientul, cât si partea vătămată ori persoana căreia îi apartin bunurile confiscate beneficiază de toate garantiile dreptului la un proces echitabil si ale dreptului la apărare.

Cât priveste celelalte aspecte invocate de autorul exceptiei de neconstitutionalitate referitoare la motivele respingerii plângerilor de către instantele de judecată, Curtea constată că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstitutionalitate.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Bonconfection” - S.R.L. din Botosani în Dosarul nr. 1.488/239/2009 al Judecătoriei Hârlău.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.351

din 19 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice, exceptie ridicată de Codrin Stefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul exceptiei Codrin Stefănescu prin care acesta solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public arată că se opune cererii de amânare.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui termen de judecată si constată cauza în stare de judecată.

Presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 11.612/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de petentul Codrin Stefănescu într-o cauză având ca obiect solutionarea unei plângeri contraventionale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor, deoarece creează o premisă juridică defavorabilă celor care doresc să organizeze o adunare publică pasnică si impun cetătenilor o restrictie asupra libertătii întrunirilor, desi aceasta este garantată de Constitutie. Totodată, arată că dispozitiile de lege criticate creează un regim discriminatoriu, în functie de opinie si apartenentă politică, regim care încalcă principiul egalitătii cetătenilor în fata legii, deoarece, în cazul în care se organizează o adunare publică al cărei scop este acela de a manifesta public protestul fată de opinia adoptată de Primăria Municipiului Bucuresti sau de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, este evident că nu se va elibera autorizatia necesară organizării.

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile de lege criticate nu instituie discriminări de natură a afecta principiul egalitătii în fata legii, ci instituie o sanctiune pentru nerespectarea legii. Invocă, de asemenea, Decizia nr. 1.123/2008 a Curtii Constitutionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul continut:

- Art. 26 lit. a): “Constituie contraventii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârsite în astfel de conditii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infractiuni:

a) organizarea si desfăsurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; [...].”

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile de lege mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 39 privind libertatea întrunirilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a pronuntat asupra constitutionalitătii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea a arătat, în esentă, că dispozitiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăsurarea adunărilor publice este permisă doar cu conditia declarării lor prealabile, nu contravin libertătii de întrunire, reglementate de Constitutia României si Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform “Arzte furdas Leben” contra Austriei, 1985, si Rassemblement jurassien contra Elvetiei, 1979, unde instanta de la Strasbourg a retinut că art. 11 din Conventie presupune că fiecare stat este în măsură să adopte măsuri rezonabile si adecvate pentru a asigura desfăsurarea pasnică a manifestatiilor licite ale cetătenilor săi si că pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată impunerea obligatiei de a se obtine o autorizatie prealabilă, întrucât autoritătile au posibilitatea, în aceste conditii, să vegheze asupra respectării ordinii publice si să ia măsurile

necesare pentru ca libertatea manifestatiilor să fie pe deplin asigurată.

Solutia pronuntată cu acel prilej si argumentele pe care aceasta s-a bazat îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudente.

În plus, Curtea observă că si jurisprudenta mai recentă a Curtii Europene a Drepturilor Omului este în acelasi sens. De exemplu, prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronuntată în Cauza Eva Molnar contra Ungariei, Curtea de la Strasbourg a stabilit că paragraful 2 al art. 11 din Conventie îndreptăteste statele să impună restrictii legale ale exercitiului libertătii de întrunire. Totodată, aceste restrictii ale libertătii adunărilor pasnice desfăsurate în locuri publice sunt menite a asigura protectia drepturilor celorlalti, în special în ceea ce priveste prevenirea dezordinii si mentinerea unei ordini în trafic.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronuntată în Cauza Nurettin Aldemir si altii contra Turciei, faptul că, de principiu, cerinta obtinerii unei notificări prealabile nu afectează esenta dreptului la întruniri si că nici impunerea obtinerii unei autorizatii prealabile - din ratiuni de ordine publică si securitate natională - pentru organizarea si desfăsurarea unei adunări publice nu este contrară spiritului art. 11. În opinia instantei de contencios al drepturilor omului, pe de-o parte, orice demonstratie în spatiul public poate cauza o anumită afectare a normalitătii cotidiene, iar, pe de altă parte, este important ca autoritătile să ia măsurile necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfăsurării demonstratiei, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esential ca organizatorii si participantii la orice adunări publice - ca actori ai procesului democratic - să se conformeze regulilor democratiei, prin respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu (Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronuntată în Cauza Balgik si altii contra Turciei).

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la generarea unei stări de discriminare pe criterii de opinie si apartenentă politică, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi retinută, întrucât organizarea si desfăsurarea de adunări publice constituie contraventie, potrivit dispozitiilor de lege criticate, numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Prin urmare, ceea ce a avut în vedere legiuitorul atunci când a sanctionat fapta de a organiza sau desfăsura adunări publice fără să fi fost declarate, înregistrate sau permise, este numai împrejurarea că nu au fost respectate conditiile prevăzute de lege si nicidecum apartenenta participantilor la un anumit partid politic. Asadar, dispozitiile de lege criticate se aplică în aceeasi măsură tuturor persoanelor, indiferent de opiniile sau de convingerile politice ale acestora, respectând astfel dispozitiile art. 4 si art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice, exceptie ridicată de Codrin Stefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.352

din 19 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Romeo Pomponiu si Simona Pomponiu în Dosarul nr. 30.649/3/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 30.649/3/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Exceptia a fost ridicată de intimatii intervenienti Romeo Pomponiu si Simona Pomponiu în cadrul solutionării recursului declarat de primarul sectorului 2 si de municipiul Bucuresti, prin primarul general, împotriva Sentintei civile nr. 2.662 din 9 octombrie 2009, pronuntată de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 contravin principiului egalitătii în fata legii, accesului liber la justitie si dreptului la un proces echitabil, deoarece recunoasterea în favoarea autoritătii administrative a dreptului la recurs împotriva sentintei prin care s-a dispus suspendarea actului nelegal înfrânge egalitatea de tratament a persoanelor si principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege. De asemenea, consideră că se înfrânge însăsi ratiunea legii contenciosului administrativ privind realizarea efectivă a protectiei cetăteanului fată de actele nelegale ale autoritătilor, golindu-se de continut principiul constitutional al liberului acces la justitie. Mai precizează autorii exceptiei de neconstitutionalitate că pozitia preferentială de care se bucură autoritătile publice locale nu conferă o protectie egală a drepturilor.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007.

Textul de lege criticat are în prezent următorul continut:

- Art.14 alin. (4) - Suspendarea executării actului: “(4) Hotărârea prin care se pronuntă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.”

Autorii exceptiei consideră că dispozitiile de lege mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în fata legii si ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a pronuntat asupra constitutionalitătii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 747 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, respingând exceptia de neconstitutionalitate a acestora.

Cu acel prilej, Curtea a arătat că reglementarea dreptului la recurs doar pentru partea care, potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a considerat vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică si s-a adresat instantei competente în vederea recunoasterii dreptului pretins sau a interesului legitim si a reparării pagubei ce i-a fost cauzată ar reprezenta o nesocotire a principiului egalitătii armelor specific procesului echitabil.

Totodată, Curtea a retinut că autorul exceptiei sustine că ratiunea legii contenciosului administrativ este protectia persoanelor fată de actele emise de autoritătile administrative, si nu invers. Curtea a constatat însă că o astfel de protectie survine doar ca urmare a unei hotărâri judecătoresti care trebuie să fie rezultatul unui proces echitabil, în cursul căruia si autoritatea emitentă a actului administrativ contestat să aibă posibilitatea de a apăra prezumtia de legalitate de care acesta se bucură, inclusiv prin posibilitatea de a se opune suspendării executării actului administrativ până la pronuntarea unei hotărâri cu privire la legalitatea acestuia. În acest context, este firesc ca actul să îsi producă efectele până la momentul în care instanta se pronuntă în mod definitiv asupra necesitătii suspendării executării acestuia.

De asemenea, Curtea a constatat că textele de lege criticate nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justitie, persoana care se consideră vătămată si autoritatea emitentă a actului a cărui legalitate se contestă având, deopotrivă, posibilitatea de a accede la instantele judecătoresti în vederea suspendării efectelor actului contestat printr-o cerere alăturată actiunii principale, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv, printr-o actiune directă introdusă în conditiile art. 15 din aceeasi lege.

Solutia pronuntată cu acel prilej si argumentele pe care aceasta s-a bazat îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudente.

În plus, Curtea observă că, întrucât suspendarea executării actului administrativ contestat este dispusă de instanta judecătorească “în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente”, astfel cum prevede alin. (1) al art. 14 din Legea nr. 554/2004, recursul nu este suspensiv de executare, această prevedere fiind pe deplin justificată de natura cauzelor supuse solutionării.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Romeo Pomponiu si Simona Pomponiu în Dosarul nr. 30.649/3/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 19 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.