MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI
P
A R T E A I
Anul
XXII - Nr. 817 LEGI, DECRETE,
HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE Marti, 7 decembrie 2010
SUMAR
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
Decizia nr. 1.208 din 5 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurări sociale
Decizia nr. 1.215 din 5 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172
alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală
Decizia nr. 1.245 din 7 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208
alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătătii
Decizia nr. 1.336 din 19 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26
alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
Decizia nr. 1.340 din 19 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97
alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind
regimul străinilor în România.
Decizia nr. 1.347 din 19 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Decizia nr. 1.350 din 19 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si
art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor
Decizia nr. 1.351 din 19 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26
lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea
adunărilor publice
Decizia nr. 1.352 din 19 octombrie
2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14
alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671
din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurări sociale
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate
a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul
public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie
ridicată de Valentin Mazăre în Dosarul nr. 33.081/3/2008al
Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si
asigurări sociale.
La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate,
arătând că dispozitiile de lege criticate au un caracter tranzitoriu,
urmărind înlăturarea unor inechităti sociale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 18 noiembrie 2009, pronuntată în
Dosarul nr. 33.081/3/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte
de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională
cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din
Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de
asigurări sociale. Exceptia a fost ridicată de Valentin
Mazăre cu prilejul solutionării contestatiei formulate împotriva
deciziei de pensionare.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia
sustine, în esentă, că recunoasterea beneficiului stagiului de
cotizare în grupa I de
muncă în conformitate cu vechea reglementare, respectiv Legea nr. 3/1977,
numai pentru asiguratii ale căror drepturi la pensie se deschid până
la 31 martie 2011 este contrară principiului egalitătii în drepturi
si instituie o discriminare fată de asiguratii ale căror drepturi la
pensie se deschid după această dată si care au lucrat si au
cotizat în aceleasi conditii, aflându-se, prin urmare, în situatii identice.
Termenul de aplicabilitate a normei nu constituie un criteriu obiectiv si
rezonabil pentru a considera că cetătenii se află în situatii
diferite.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de
muncă si asigurări sociale consideră că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale.
În acest sens, arată că data pensionării, anterioară sau
ulterioară intrării în vigoare a unei noi reglementări în
materie, generează situatii juridice diferite, care impun si
justifică un tratament juridic diferentiat. De asemenea, arată
că sustinerile autorului exceptiei sunt infirmate de chiar continutul
textului de lege criticat, care reglementează o procedură
tehnică prin a cărei aplicare, în timp, să fie înlăturate
discrepantele inerente între cei pensionati sub imperiul legii anterioare si
cei pensionati după intrarea în vigoare a noii reglementări.
Existenta unor discrepante nu îndreptăteste însă calificarea
reglementării ca fiind discriminatorie, esentială fiind vointa
legiuitorului de a le elimina, chiar dacă un atare deziderat se realizează
printr-un proces cu derulare în timp, si nu dintr-o dată, ceea ce, pentru
ratiuni evidente, nu este practic posibil.
În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului
Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de
neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la
exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art.1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
dispozitiile art. 1671 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public
de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările si
completările ulterioare, dispozitii potrivit cărora: “(1) într-un interval de 10 ani de la
data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care au
desfăsurat activităti încadrate în grupa I
de muncă, conform
legislatiei anterioare, pot solicita pensie pentru limită de vârstă
cu reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 4.
Stagiul de cotizare realizat efectiv, conform
legislatiei anterioare, în grupa 1 de muncă (ani împliniti) |
Reducerea vârstelor standard de pensionare
prevăzute în anexa nr. 3 |
|
(ani) |
(luni) |
|
2 |
1 |
2 |
4 |
2 |
5 |
6 |
3 |
7 |
8 |
4 |
10 |
10 |
6 |
0 |
12 |
7 |
2 |
14 |
8 |
5 |
16 |
9 |
7 |
18 |
10 |
10 |
20 |
12 |
0 |
22 |
13 |
0 |
24 |
14 |
0 |
26 si peste |
15 |
0 |
(2) Vârstele de pensionare reduse conform prevederilor
alin. (1) nu pot fi mai mici de 50 de ani.
(3) Prevederile alin. (1) se aplică si în cazul
asiguratilor prevăzuti la art. 20, dacă acestea sunt mai avantajoase
decât cele stipulate în anexele nr. 4 si 5.
(4) Vârstele standard de pensionare din care se face
reducerea prevăzută în tabelul nr. 4 sunt cele corespunzătoare
anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de pensie, prevăzute
în anexa nr. 3, în conditiile realizării stagiului complet de cotizare
corespunzător anului, respectiv lunii în care se deschide dreptul de
pensie.
(5) Reducerea vârstelor standard de pensionare în baza
tabelului nr. 4 nu poate fi cumulată cu celelalte reduceri prevăzute
de prezenta lege sau de legile cu caracter special.”
Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi
de lege sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, care
consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate au un rol tranzitoriu,
asigurând, pe o perioadă de timp determinată, cadrul legal necesar
pentru trecerea de la vechea reglementare privind încadrarea unor locuri de
muncă pe grupe, în functie de conditiile deosebite în care se
desfăsura munca, la noua reglementare care propune o nouă clasificare.
Astfel, în prezent, alături de conditii normale de muncă, art. 19 si
art. 20 din Legea nr. 19/2000 mentionează conditii deosebite si conditii
speciale de muncă, prevăzându-se în cuprinsul aceluiasi act normativ
si drepturile de asigurări sociale cuvenite în functie de încadrarea în
una dintre aceste categorii. Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind
încadrarea unor locuri de muncă în conditii speciale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 13 iunie 2009, prevede că “Sunt
asimilate stagiului de cotizare în conditii speciale perioadele de timp
anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public
de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si
completările ulterioare, în care asiguratii si-au desfăsurat
activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectivă, în
locurile de muncă încadrate conform legislatiei anterioare în grupa I
de muncă si care,
potrivit prezentei legi, sunt încadrate în conditii speciale”.
Prin urmare, si ulterior încetării
aplicabilitătii textului de lege criticat, persoanele care au
desfăsurat munca într-un loc de muncă încadrat conform legislatiei
anterioare în grupa I beneficiază de drepturi de asigurări sociale speciale, dar
conform legislatiei în vigoare, fapt ce infirmă sustinerile autorului
exceptiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1671 din Legea nr.
19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări
sociale, exceptie ridicată de Valentin Mazăre în Dosarul nr.
33.081/3/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de
muncă si asigurări sociale.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 5
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 5 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172
alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind
Codul de procedură fiscală
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea
exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art.
215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, exceptie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul
nr. 2.261/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de
contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, presedintele
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii
de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În
acest sens face referire la Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
retine următoarele:
Prin încheierea din 19 ianuarie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 2.261/30/2009, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2)
din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, exceptie ridicată de Kovacs Florin.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia
sustine că textele criticate încalcă principiul nediscriminării,
deoarece posibilitatea avută de presedintele instantei potrivit art. 403
alin. 4 din Codul de procedură civilă de a dispune, prin încheiere si
fără citarea părtilor, suspendarea provizorie a executării
până la solutionarea cererii de suspendare de către instantă nu
este retinută si în materie fiscală. De asemenea, se încalcă si
dispozitiile art. 21 din Legea fundamentală, deoarece contribuabilul este
împiedicat să obtină suspendarea executării silite în temeiul art.
403 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Prin stabilirea unui
cuantum exagerat al cautiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, se încalcă dreptul la un proces echitabil,
precum si accesul liber la justitie.
Totodată, sunt invocate si prevederile art. 6
paragraful 1 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului
si a libertătilor fundamentale.
Tribunalul Timis - Sectia comercială si de
contencios administrativ arată
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
dispozitiile art. 172 alin. (2) si art. 215 alin. (2) din Ordonanta Guvernului
nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.
Textele de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 172 alin. (2): “Dispozitiile privind
suspendarea provizorie a executării silite prin ordonantă
presedintială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de
procedură civilă nu sunt aplicabile.”;
- Art. 215 alin. (2): “Dispozitiile prezentului
articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea
executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanta
competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune de
până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror
obiect nu este evajuabil în bani, o cautiune de până la 2.000 lei.”
În sustinerea neconstitutionalitătii acestor
dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor
constitutionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber
la justitie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea
exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 57 - Exercitarea
drepturilor si a libertătilor si art. 124 - înfăptuirea justitiei.
Totodată, sunt invocate si prevederile art. 6 paragraful 1 si art. 13 din
Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor
fundamentale.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că prin Decizia nr. 553 din 9 aprilie 2009, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 27 mai 2009, a statuat că executarea
silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii
obligatiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creantă
fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul)
poate formula contestatie în temeiul art. 205 din Codul de procedură
fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, “instanta competentă poate suspenda
executarea, dacă se depune o cautiune de până la 20% din cuantumul
sumei contestate [... ]”, ceea ce presupune că executarea silită
nu mai poate avea loc.
De asemenea, cu aceeasi ocazie Curtea a retinut că,
în temeiul dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul are
deplina libertate să reglementeze prin lege norme de procedură, cu
conditia ca acestea să nu fie contrare Legii fundamentale. Împrejurarea
că în materie fiscală nu se aplică dispozitiile referitoare la
suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanta
presedintială, prevăzute la art. 403 alin. 4 din Codul de
procedură civilă, nu are semnificatia încălcării
dispozitiilor art. 21 din Constitutie, câtă vreme, anterior
executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru
a stabili cu claritate atât suma datorată, cât si termenul de plată
sau a suspendat chiar, la instanta competentă, executarea actului
administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garantii privind accesul
liber la justitie.
În ceea ce priveste critica referitoare la stabilirea unui
cuantum exagerat al cautiunii, potrivit art. 215 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, se constată că prin Decizia nr. 500 din
6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 455 din 18 iunie 2008,
Curtea a statuat că instituirea obligatiei de plată a cautiunii ca o
conditie a suspendării executării actului administrativ fiscal nu
poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la
justitie, contrară prevederilor art. 21 din Constitutie, întrucât plata
cautiunii nu constituie o conditie de admisibilitate a contestatiei formulate
împotriva actului administrativ fiscal, ci cautiunea a fost instituită de
legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării
actului administrativ fiscal.
Ratiunile care au impus adoptarea, în această
materie, a reglementării criticate sunt aceleasi care au condus la
reglementarea art. 403 din Codul de procedură civilă, în ai
cărei termeni cautiunea - al cărei cuantum este stabilit de judecător
- constituie o conditie pentru a putea solicita si obtine suspendarea
executării până ia solutionarea contestatiei, întrucât, potrivit
acestei reglementări, contestatia nu este suspensivă de executare
prin ea însăsi, creditorul are posibilitatea să îsi valorifice
creanta chiar dacă s-a formulat contestatie la executare, câtă vreme
nu s-a plătit cautiunea, iar dacă, drept urmare a plătii
acesteia, s-a dispus suspendarea, în măsura în care contestatia este
respinsă, are garantia reparării eventualului prejudiciu ce i-a fost
astfel cauzat. La rândul său, debitorul, chiar dacă nu are
posibilitatea de a achita cautiunea si de a obtine suspendarea executării,
are dreptul, în situatia în care contestatia sa este admisă, la
întoarcerea executării.
Întrucât nu au apărut împrejurări noi care
să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în
această materie, solutia adoptată în precedent, precum si
considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si
în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată exceptia
de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. (2) si art. 215 alin.
(2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură
fiscală, exceptie ridicată de Kovacs Florin în Dosarul nr.
2.261/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 5
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Maritiu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 7 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208
alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în
domeniul sănătătii
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii,
exceptie ridicată de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al
Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 18 ianuarie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 3.980/30/2009, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii. Exceptia
a fost ridicată de Criste Safta cu prilejul solutionării unei cauze
în contencios administrativ având ca obiect anularea si suspendarea unui act
administrativ.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia
sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt contrare
dispozitiilor art. 53, 56 si 135 din Constitutie. În acest sens arată
că obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate,
stabilită de art. 208 din Legea nr. 95/2006 sub forma contributiilor
obligatorii la un sistem public de asigurări de sănătate,
împiedică dezvoltarea mediului concurential în materia acestui tip de
asigurări. De asemenea, dacă o persoană poate să facă
dovada existentei unei asigurări personale de sănătate în
sistemul privat de asigurări, atunci dezideratul sănătătii
publice, prezent în textul art. 53 din Constitutie, nu mai poate servi drept
justificare pentru restrângerea drepturilor si libertătilor
cetătenesti. În plus, arată că dispozitiile art. 47 alin. (2)
din Constitutie consacră doar dreptul la asistentă medicală în
unitătile sanitare de stat, iar nu si o obligatie corelativă.
Tribunalul Timis - Sectia comercială si de
contencios administrativ consideră
că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată, având în
vedere necesitatea finantării activitătii de ocrotire a
sănătătii populatiei.
În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului
Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de
neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la
exceptia de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost
legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146
lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si
29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
dispozitiile art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6) din Legea nr. 95/2006
privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările si
completările ulterioare, dispozitii potrivit cărora: “(3)
Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii si
functionează ca un sistem unitar, iar obiectivele mentionate la alin. (2)
se realizează pe baza următoarelor principii: [...]
e) participarea obligatorie la plata contributiei de
asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului national
unic de asigurări sociale de sănătate; [...]
(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu
exclude obligatia de a plăti contributia pentru asigurarea socială de
sănătate.”
Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi
de lege sunt contrare următoarelor texte din Constitutie: art. 53
referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti, art.
56 referitor la sarcinile fiscale si art. 135 privind economia.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că prevederile de lege criticate au fost supuse în numeroase
rânduri controlului de constitutionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 775 din 12
mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 459 din 2 iulie 2009, a
retinut că “obligativitatea asigurării si a contributiei la sistemul
asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în
legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem,
anume cel al solidaritătii. Astfel, datorită solidaritătii celor
care contribuie, acest sistem îsi poate realiza obiectivul principal, respectiv
cel de a asigura un minimum de asistentă medicală pentru populatie,
inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în
imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de
sănătate. Ca urmare, aceste dispozitii de lege reprezintă, de
fapt, o expresie a prevederilor constitutionale care reglementează
ocrotirea sănătătii si a celor care consacră obligatia
statului de a asigura protectia socială a cetătenilor.
În lumina acestor considerente, este evident că
obligatia contributiei la sistemul de asigurări sociale de
sănătate nu poate dobândi semnificatia unei asezări injuste a
sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligatii
are o justificare constitutională, iar pe de altă parte, ea se
aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără
privilegii ori discriminări”.
Prin aceeasi decizie Curtea a arătat că “nu
poate fi retinută nici critica de neconstitutionalitate raportată la
art. 135 din Constitutie, de vreme ce însăsi Legea nr. 95/2006, în art.
208, consacră posibilitatea instituirii altor forme de asigurări
sociale de sănătate complementare sau suplimentare fată de
sistemul de asigurări sociale de sănătate. Trebuie înteles
totusi că aceste forme de asigurări de sănătate nu duc la
excluderea obligatiei de a contribui la sistemul de asigurări sociale de
sănătate, tocmai în considerarea celor învederate mai sus, privind
obligatia statului de a asigura ocrotirea sănătătii”.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii
Constitutionale, considerentele si solutia deciziei amintite îsi
păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d)
si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. Ad) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6)
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii,
exceptie ridicată de Criste Safta în Dosarul nr. 3.980/30/2009 al
Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 7
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26
alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, exceptie ridicată de Zhu
Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a
IX-a contencios administrativ si fiscal.
La apelul nominal răspunde autorul exceptiei, care
este însotit de interpretul autorizat de limba chineză, domnul loan
Budura. Se constată lipsa părtii Oficiul Român pentru Imigrări,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curtii faptul că acesta a transmis
la dosar note scrise prin care solicită respingerea exceptiei de
neconstitutionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii
acordă cuvântul autorului exceptiei. Acesta sustine, prin interpret,
că textul de lege criticat este neconstitutional întrucât nu este
suficient de clar. Arată că a încălcat legea planificării
familiale din China, motiv pentru care, dacă se întoarce în această
tară, riscă să fie supus unor tratamente inumane sau degradante.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că nu se impune
reconsiderarea jurisprudentei deja existente în acest domeniu.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 11 februarie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 817/302/CV/2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios
administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România. Exceptia a fost ridicată
de Zhu Guangwei într-o cauză având ca obiect “plângere statut refugiat”.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că
dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, deoarece lipsa de
precizie si claritate a termenilor utilizati de legiuitor ca premisă
pentru acordarea protectiei subsidiare conduce la înfrângerea dreptului la un
proces echitabil. Ca atare, marja de apreciere a instantei de judecată
depăseste cu mult limita admisă de jurisprudenta Curtii Europene a
Drepturilor Omului si Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios
administrativ si fiscal apreciază
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie prevederile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.
428 din 18 mai 2006, modificată si completată prin Ordonanta de
urgentă a Guvernului nr. 55/2007 privind înfiintarea Oficiului Român
pentru Imigrări prin reorganizarea Autoritătii pentru străini si
a Oficiului National pentru Refugiati, precum si modificarea si completarea
unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 424 din 26 iunie 2007.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
- Art. 26. - Protectia subsidiară: “(1) Protectia
subsidiară se poate acorda cetăteanului străin sau apatridului
care nu îndeplineste conditiile pentru recunoasterea statutului de refugiat si
cu privire la care există motive temeinice să se creadă că,
în cazul returnării în tara de origine, respectiv în tara în care îsi avea
resedinta obisnuită, va fi expus unui risc serios, în sensul prevederilor
alin. (2), si care nu poate sau, datorită acestui risc, nu doreste
protectia acelei tări.
(2) Prin risc
serios, în sensul alin. (1), se întelege: (...)
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante;
În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate,
aceste texte legale contravin dreptului la un proces echitabil, garantat de
prevederile art. 21 alin. (3) din Constitutie si de art. 6 paragraful 1 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
observă că s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii
textelor de lege ce formează obiectul acesteia. Prin mai multe decizii, a
retinut că prevederile art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr.
122/2006 reprezintă o concretizare a principiului fundamental referitor la
interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.
De asemenea, Curtea a constatat că prevederile legale supuse controlului
de constitutionalitate oferă suficiente repere si elemente pentru ca
persoana căreia acestea i se adresează să înteleagă
conditiile în functie de care i se poate acorda forma solicitată de
protectie. Totodată, Curtea a retinut că determinarea circumstantelor
specifice fiecărei situatii în parte, a riscurilor la care ar fi
expusă o persoană în cazul returnării sale în tara de origine,
precum si aplicarea sau interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce
excedează obiectului controlului de constitutionalitate, acestea fiind
atribute ale organelor administrative competente în această materie sau,
după caz, ale instantei de judecată.
Aceste argumente se regăsesc, de exemplu, în
considerentele Deciziei nr. 287 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, sau ale Deciziei nr. 648 din 5 octombrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 971 din 5 decembrie
2006, si îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, exceptie ridicată de Zhu
Guangwei în Dosarul nr. 817/302/CV/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a
IX-a contencios administrativ si fiscal.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 19
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de
urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în
România, exceptie ridicată de Dridi Mohamed Aymen în Dosarul nr.
2.374/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios
administrativ si fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 826D/2010 al
Curtii Constitutionale.
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr.
828D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a acelorasi
prevederi legale, ridicată de Ben Aouicha Mohamed în Dosarul nr.
2.373/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios
administrativ si fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect al
cauzelor mentionate, pune în discutie problema conexării lor.
Reprezentantul Ministerului Public
este de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 828D/2010 la Dosarul nr.
826D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, presedintele
Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune
concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată, invocând
jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarelor,
retine următoarele: Prin încheierile din 19 ianuarie 2010 si 18 ianuarie
2010, pronuntate în dosarele nr. 2.374/2/2010 si nr. 2.373/2/2010, Curtea de
Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat
Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor
art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România. Exceptia a fost ridicată
de Dridi Mohamed Aymen si, respectiv, de Ben Aouicha Mohamed în solutionarea
unor cauze având ca obiect prelungirea măsurii luării în custodie
publică a acestora.
În motivările exceptiei de neconstitutionalitate, având un continut similar, autorii acesteia critică
textul de lege ce formează obiectul acesteia, întrucât “încalcă
dreptul constitutional la apărare, în măsura în care nu
reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare
în custodie publică, precum si prin limitarea duratei procedurii”.
Precizează că se aduce o gravă atingere independentei justitiei,
solutia prelungirii măsurii luării în custodie publică fiind
impusă instantei prin lege. În opinia acestora, este nesocotit si
principiul egalitătii părtilor în proces, întrucât textul de lege
criticat exceptează Ministerul Administratiei si Internelor, în calitate
de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru actiunea introdusă.
Autorii exceptiei sustin că, în cadrul procesului prin care se
solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a
străinilor, nu sunt respectate toate garantiile procesuale prevăzute
de lege. Mai arată că accesul la justitie este limitat, întrucât
prelungirea duratei măsurii se face pe o perioadă de 5 luni, timp în
care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în
vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat.
Mentionează că măsura luării în custodie publică este
privativă de libertate, constituind si o restrângere a libertătii de
circulatie.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios
administrativ si fiscal consideră
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare,
rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului,
dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si
Legea nr. 47/1992, retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
prevederile art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:
- Art. 97 alin. (5): “Prelungirea duratei de luare în
custodie publică a străinilor prevăzuti la alin. (2) care nu au
putut fi îndepărtati de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se
dispune de către curtea de apel în a cărei rază de
competentă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea
motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanta trebuie să
se pronunte înainte de expirarea termenului luării în custodie
publică dispuse anterior, iar hotărârea instantei este
irevocabilă.”
În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate,
textul de lege criticat contravine următoarelor dispozitii din
Constitutie: art. 1 alin. (4) care instituie principiul separatiei si
echilibrului puterilor în stat, art. 16 care consacră principiul egalitătii
cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, art. 21 alin.
(3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) care stabileste
că libertatea individuală si siguranta persoanei sunt inviolabile,
art. 24 care garantează dreptul la apărare, art. 53 referitor la
restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 124
alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenti si se supun
numai legii. Se invocă, de asemenea, si dispozitiile art. 5 din Conventia
pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale
care garantează dreptul la libertate si sigurantă.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
observă că dispozitiile criticate au mai constituit obiect al
controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi texte
fundamentale si prin prisma acelorasi critici. Astfel, prin Decizia nr. 158 din
10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 143 din 9 martie 2009,
Curtea a constatat că nu poate retine sustinerile referitoare la natura
neclară a procedurii de prelungire a perioadei de luare în custodie
publică, textul de lege criticat cuprinzând elemente suficiente, clare si
previzibile, astfel încât subiectul de drept să înteleagă conduita pe
care norma juridică o impune. Totodată, Curtea a observat că
instanta de judecată, si nu legea este cea care dispune această
măsură, în urma solutionării cauzei în care străinul, în
calitate de parte, beneficiază de toate garantiile dreptului la
apărare si ale unui proces echitabil în fata unei instante independente si
impartiale. Faptul că instantei de judecată îi este impus un termen
imperativ pentru pronuntarea hotărârii, raportat la data expirării
termenului luării în custodie publică dispuse anterior, sau că
hotărârea are caracter irevocabil nu sunt aspecte de natură să
afecteze exercitarea drepturilor fundamentale invocate. Dimpotrivă,
acestea dau expresie prevederilor art. 21 alin. (3) din Constitutie privind
solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, circumstantiat la necesitatea
rezolvării cu celeritate si în anumite termene a cauzelor referitoare la
situatia străinilor în România. Faptul că autorii exceptiei
critică “limitarea duratei procedurii” nu poate fi considerat în niciun
caz ca fiind contrar prevederilor Legii fundamentale.
Totodată, prin Decizia nr. 714 din 7 mai 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 449 din 30 iunie 2009,
Curtea, analizând sustinerea referitoare la exceptarea Ministerului
Administratiei si Internelor, prin Oficiul Român pentru Imigrări, în
calitate de reclamant, de la plata taxei de timbru pentru actiunea
introdusă, Curtea a constatat că, la fel ca si în cazul de fată,
autorii exceptiei sunt nemultumiti de lipsa din cuprinsul textelor de lege criticate
a unor prevederi care să impună acestei autorităti obligatia
plătii unei astfel de taxe. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, instanta de
contencios constitutional nu poate să modifice sau să completeze
textele de lege ce îi sunt supuse controlului, asemenea atributii intrând în
competenta exclusivă a puterii legislative.
În plus, prin Decizia nr. 773 din 7 noiembrie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.009 din 19 decembrie
2006, pronuntându-se asupra acelorasi prevederi legale, dar în varianta
anterioară republicării, Curtea a statuat în sensul că
prelungirea duratei de luare în custodie publică reprezintă o
măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere
temporară a libertătii de circulatie a străinului care nu a
putut fi îndepărtat de pe teritoriul României, în cadrul procedurii
legale, iar nu o măsură privativă de libertate. Perioada pentru
care se poate dispune prelungirea duratei de luare în custodie publică
este strict prevăzută de lege, înăuntrul acestor termene
străinul având oricând posibilitatea părăsirii centrului de
cazare odată ce conditiile pentru care a fost dispusă măsura
încetează.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea acestei jurisprudente a Curtii Constitutionale,
solutiile si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează
valabilitatea si în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 97 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de
Dridi Mohamed Aymen si de Ben Aouicha Mohamed în Dosarul nr. 2.374/2/2010 si,
respectiv, în Dosarul nr. 2.373/2/2010 ale Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a
VIII-a contencios administrativ si fiscal.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 19
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4
alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Dumitru Dumitru si
Florica Dumitru în Dosarul nr. 4.123/303/2007 (13/2010) al Curtii de Apel
Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie.
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.
Acesta pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate,
apreciind că nu se impune reconsiderarea jurisprudentei în această
materie a Curtii Constitutionale.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 4 martie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 4.123/303/2007 (13/2010), Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a
III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Exceptia a
fost ridicată de Dumitru Dumitru si Florica Dumitru într-o cauză
privind solutionarea unui recurs formulat într-o actiune având ca obiect
obligatia de a face.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii exceptiei au
sustinut, prin reprezentantul legal, în fata instantei de judecată,
că dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt criticate
“numai sub aspectul posibilitătii conferite de lege părtii de a
ridica exceptia de nelegalitate oricând în proces, chiar si în faza
recursului”, “având în vedere si dispozitiile art. 22-23 din Constitutia
României”.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si
pentru cauze cu minori si familie opinează că textul de lege criticat este constitutional.
Totodată, observă că articolele din Constitutie precizate în
sedinta publică de apărătorul recurentilor, si anume art. 22 si
23, nu au legătură cu problema pusă în discutie pe calea
exceptiei si constată că, “în lipsa unei motivări coerente a
exceptiei în acest sens, nu reiese de ce dispozitiile legale vizate prin
exceptie ar fi de natură să aducă atingere unor drepturi si
libertăti fundamentale”.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl
constituie prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.154 din 7 decembrie
2004, modificate de art. I pct. 5 din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textul de lege criticat are următoarea
redactare:
- Art. 4. alin. (1): “Legalitatea unui act
administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii
acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de
exceptie, din oficiu sau la cererea părtii interesate. În acest caz,
instanta, constatând că de actul administrativ depinde solutionarea
litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanta de
contencios administrativ competentă si suspendă cauza. Încheierea de
sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusă niciunei
căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare
poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în
ipoteza în care instanta în fata căreia s-a ridicat exceptia de
nelegalitate este instanta de contencios administrativ competentă să
o solutioneze.”
Potrivit sustinerilor orale ale apărătorului
autorilor exceptiei, consemnate în încheierea de sesizare, textul de lege
mentionat contravine prevederilor constitutionale ale art. 22 - Dreptul la
viată si la integritate fizică si psihică si ale art. 23 - Libertatea
individuală.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
retine că textul de lege supus controlului de constitutionalitate
instituie
posibilitatea contestării legalitătii unui act
administrativ unilateral cu caracter individual pe calea exceptiei de
nelegalitate, care poate fi ridicată oricând în cadrul unui proces, din
oficiu sau la cererea părtii interesate. Autorii prezentei exceptii de
neconstitutionalitate îsi raportează critica la dispozitiile din Legea
fundamentală care garantează dreptul la viată si la integritate
fizică si psihică si libertatea individuală. Curtea Constitutională
este chemată să verifice conformitatea normelor legale ce
formează obiect al exceptiei de neconstitutionalitate cu dispozitiile sau
principiile statuate prin Legea fundamentală. Or, analizând continutul
prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, Curtea constată că dispozitiile constitutionale mentionate
nu au incidentă în solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate
ridicate. Este evidentă lipsa de legătură între textul de lege
criticat si temeiul constitutional la care autorii exceptiei de
neconstitutionalitate înteleg să facă referire, fiind pur aleatorie
invocarea dispozitiilor constitutionale care garantează dreptul la
viată si la integritate fizică si psihică si a celor privitoare
la libertatea individuală, în contextul contestării
constitutionalitătii unei prevederi legale care consacră institutia
exceptiei de nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter
individual. Prin urmare, Curtea retine că, în lipsa unei motivări
minimale a exceptiei de neconstitutionalitate, sesizarea nu întruneste conditia
de admisibilitate impusă de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, întrucât simpla enumerare a unor dispozitii constitutionale,
fără a se preciza motivele pe care se întemeiază pretinsa
contrarietate cu Legea fundamentală, nu satisface conditia motivării
exceptiei.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Dumitru Dumitru si
Florica Dumitru în Dosarul nr. 4.123/303/2007 (13/2010) al Curtii de Apel
Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si familie.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 19
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăteanu
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si
art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie
ridicată de Societatea Comercială “Bonconfection” - S.R.L. din
Botosani în Dosarul nr. 1.488/239/2009 al Judecătoriei Hârlău.
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 1.488/239/2009, Judecătoria Hârlău a sesizat Curtea
Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.
31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contraventiilor. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de
petenta Societatea Comercială “Bonconfection” - S.R.L. din Botosani într-o
cauză având ca obiect anularea unui proces-verbal de contraventie.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia
sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor
constitutionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, deoarece
contravenientul nu are posibilitatea să îsi construiască o
apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între pozitia
procesuală a organului constatator si pozitia procesuală a
contravenientului, motiv pentru care majoritatea plângerilor sunt respinse de
instantele de judecată. Astfel, art. 31 din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 prevede că împotriva procesului-verbal de contraventie se poate
face plângere, însă plângerea părtii vătămate poate privi
doar despăgubirea, iar plângerea persoanei căreia îi apartin bunurile
confiscate poate privi doar măsura confiscării. Totodată, art.
34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 reglementează procedura de
solutionare a plângerii, impunând un anumit mod de administrare a probelor,
precum si de analizare a sanctiunii aplicate.
Judecătoria Hârlău consideră că textele de lege criticate nu aduc
atingere prevederilor constitutionale privind garantarea dreptului la
apărare, de care petentul poate beneficia fără nicio
îngrădire.
Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si
Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
prevederile art. 31 si art. 34 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.
410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin
Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 268 din 22 aprilie
2002, cu modificările si completările ulterioare.
Textele legale criticate au următorul continut:
- Art. 31: “(1)
împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare
a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data
înmânării sau comunicării acestuia.
(2) Partea vătămată poate face plângere
numai în ceea ce priveste despăgubirea, iar cel căruia îi apartin
bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveste
măsura confiscării.”;
- Art. 34: “(1) Instanta competentă să
solutioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost
introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o si pe
celelalte persoane citate, dacă acestia s-au prezentat, administrează
orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării
legalitătii si temeiniciei procesului-verbal, si hotărăste
asupra sanctiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii
confiscării.
(2) Hotărârea judecătorească prin care s-a
solutionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la
comunicare, la sectia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea
recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi sustinute si oral în
fata instantei. Recursul suspendă executarea hotărârii.”
Autorul exceptiei consideră că dispozitiile de
lege mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 24 privind
dreptul la apărare.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
retine că dreptul la apărare, ca drept fundamental consacrat de art.
24 din Constitutie, se referă, în sens larg, la totalitatea drepturilor si
regulilor procedurale ce permit părtilor să se apere, prin dovedirea
nevinovătiei lor, si să conteste acuzele ce li se aduc. Art. 31-34
din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 reglementează procedura de contestare
a procesului-verbal de contraventie. Or, contrar sustinerilor autorului
exceptiei, Curtea constată că textele de lege criticate dau expresie
prevederilor constitutionale care consacră dreptul la apărare si
accesul liber la justitie, stabilind posibilitatea părtii
vătămate prin procesul-verbal de contraventie de a face plângere în
ceea ce priveste despăgubirile, respectiv a celui căruia îi apartin
bunurile confiscate, altul decât contravenientul, în ceea ce priveste
măsura confiscării. Totodată, instanta de judecată
ascultă pe cel care a făcut plângerea si pe celelalte persoane
citate, dacă acestia s-au prezentat, administrează “orice alte
probe prevăzute de lege”, necesare în vederea verificării
legalitătii si temeiniciei procesului-verbal, si hotărăste asupra
sanctiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii
confiscării.
Prin urmare, Curtea constată că atât
contravenientul, cât si partea vătămată ori persoana căreia
îi apartin bunurile confiscate beneficiază de toate garantiile dreptului
la un proces echitabil si ale dreptului la apărare.
Cât priveste celelalte aspecte invocate de autorul
exceptiei de neconstitutionalitate referitoare la motivele respingerii
plângerilor de către instantele de judecată, Curtea constată
că acestea nu reprezintă veritabile critici de neconstitutionalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 si art. 34 din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie
ridicată de Societatea Comercială “Bonconfection” - S.R.L. din
Botosani în Dosarul nr. 1.488/239/2009 al Judecătoriei Hârlău.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 19
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26
lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfăsurarea
adunărilor publice
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice, exceptie
ridicată de Codrin Stefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă.
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la
dosar de către autorul exceptiei Codrin Stefănescu prin care acesta
solicită acordarea unui nou termen de judecată, în vederea
angajării unui apărător.
Reprezentantul Ministerului Public arată că se
opune cererii de amânare.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 14
din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de
procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui termen de
judecată si constată cauza în stare de judecată.
Presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de
neconstitutionalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 26 februarie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 11.612/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti -
Sectia a II-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice. Exceptia
de neconstitutionalitate a fost ridicată de petentul Codrin
Stefănescu într-o cauză având ca obiect solutionarea unei plângeri
contraventionale.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine
că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale
ale art. 39 privind libertatea întrunirilor, deoarece creează o
premisă juridică defavorabilă celor care doresc să
organizeze o adunare publică pasnică si impun cetătenilor o restrictie
asupra libertătii întrunirilor, desi aceasta este garantată de
Constitutie. Totodată, arată că dispozitiile de lege criticate
creează un regim discriminatoriu, în functie de opinie si apartenentă
politică, regim care încalcă principiul egalitătii
cetătenilor în fata legii, deoarece, în cazul în care se organizează
o adunare publică al cărei scop este acela de a manifesta public
protestul fată de opinia adoptată de Primăria Municipiului
Bucuresti sau de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, este evident
că nu se va elibera autorizatia necesară organizării.
Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă consideră că
exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile
de lege criticate nu instituie discriminări de natură a afecta
principiul egalitătii în fata legii, ci instituie o sanctiune pentru
nerespectarea legii. Invocă, de asemenea, Decizia nr. 1.123/2008 a Curtii
Constitutionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si
Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei
de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
prevederile art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si
desfăsurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu următorul continut:
- Art. 26 lit. a): “Constituie contraventii
următoarele fapte, dacă nu sunt săvârsite în astfel de conditii
încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive
ale unor infractiuni:
a) organizarea si desfăsurarea de adunări
publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise; [...].”
Autorul exceptiei consideră că dispozitiile de
lege mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 39 privind
libertatea întrunirilor.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că s-a pronuntat asupra constitutionalitătii
prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor
formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 789 din 25 noiembrie
2008, respingând exceptia de neconstitutionalitate.
Curtea a arătat, în esentă, că
dispozitiile Legii nr. 60/1991, potrivit cărora desfăsurarea
adunărilor publice este permisă doar cu conditia declarării lor
prealabile, nu contravin libertătii de întrunire, reglementate de
Constitutia României si Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a
libertătilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenta
Curtii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform “Arzte
furdas Leben” contra Austriei, 1985, si Rassemblement jurassien contra
Elvetiei, 1979, unde instanta de la Strasbourg a retinut că art. 11
din Conventie presupune că fiecare stat este în măsură să
adopte măsuri rezonabile si adecvate pentru a asigura desfăsurarea
pasnică a manifestatiilor licite ale cetătenilor săi si că
pentru întrunirile ce au loc pe căile publice nu este exagerată
impunerea obligatiei de a se obtine o autorizatie prealabilă, întrucât
autoritătile au posibilitatea, în aceste conditii, să vegheze asupra
respectării ordinii publice si să ia măsurile
necesare pentru ca libertatea manifestatiilor să fie
pe deplin asigurată.
Solutia pronuntată cu acel prilej si argumentele pe
care aceasta s-a bazat îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată,
neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei
jurisprudente.
În plus, Curtea observă că si jurisprudenta mai
recentă a Curtii Europene a Drepturilor Omului este în acelasi sens. De
exemplu, prin Hotărârea din 7 octombrie 2008, pronuntată în Cauza Eva
Molnar contra Ungariei, Curtea de la Strasbourg a stabilit că
paragraful 2 al art. 11 din Conventie îndreptăteste statele să
impună restrictii legale ale exercitiului libertătii de întrunire.
Totodată, aceste restrictii ale libertătii adunărilor pasnice
desfăsurate în locuri publice sunt menite a asigura protectia drepturilor
celorlalti, în special în ceea ce priveste prevenirea dezordinii si mentinerea
unei ordini în trafic.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
statuat, prin Hotărârea din 18 decembrie 2007, pronuntată în Cauza Nurettin
Aldemir si altii contra Turciei, faptul că, de principiu, cerinta
obtinerii unei notificări prealabile nu afectează esenta dreptului la
întruniri si că nici impunerea obtinerii unei autorizatii prealabile - din
ratiuni de ordine publică si securitate natională - pentru
organizarea si desfăsurarea unei adunări publice nu este contrară
spiritului art. 11. În opinia instantei de contencios al drepturilor omului, pe
de-o parte, orice demonstratie în spatiul public poate cauza o anumită
afectare a normalitătii cotidiene, iar, pe de altă parte, este
important ca autoritătile să ia măsurile necesare, de exemplu,
asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfăsurării
demonstratiei, de orice natură ar fi aceasta. De aceea, este esential ca
organizatorii si participantii la orice adunări publice - ca actori ai
procesului democratic - să se conformeze regulilor democratiei, prin
respectarea normelor juridice ce reglementează acest domeniu
(Hotărârea din 29 noiembrie 2007, pronuntată în Cauza Balgik si
altii contra Turciei).
În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate
referitoare la generarea unei stări de discriminare pe criterii de opinie
si apartenentă politică, Curtea constată că nici aceasta nu
poate fi retinută, întrucât organizarea si desfăsurarea de
adunări publice constituie contraventie, potrivit dispozitiilor de lege
criticate, numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau
interzise. Prin urmare, ceea ce a avut în vedere legiuitorul atunci când a
sanctionat fapta de a organiza sau desfăsura adunări publice
fără să fi fost declarate, înregistrate sau permise, este numai
împrejurarea că nu au fost respectate conditiile prevăzute de lege si
nicidecum apartenenta participantilor la un anumit partid politic. Asadar,
dispozitiile de lege criticate se aplică în aceeasi măsură
tuturor persoanelor, indiferent de opiniile sau de convingerile politice ale
acestora, respectând astfel dispozitiile art. 4 si art. 16 alin. (1) din Legea
fundamentală.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991
privind organizarea si desfăsurarea adunărilor publice, exceptie
ridicată de Codrin Stefănescu în Dosarul nr. 11.612/302/2009 al
Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia a II-a civilă.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 19
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
din 19 octombrie 2010
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Augustin Zegrean - presedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Stefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskás Valentin Zoltán – judecător
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Romeo Pomponiu si Simona
Pomponiu în Dosarul nr. 30.649/3/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a
VIII-a contencios administrativ si fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părtilor,
fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele si lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin încheierea din 15 martie 2010, pronuntată în
Dosarul nr. 30.649/3/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a
contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004. Exceptia a fost ridicată de
intimatii intervenienti Romeo Pomponiu si Simona Pomponiu în cadrul
solutionării recursului declarat de primarul sectorului 2 si de municipiul
Bucuresti, prin primarul general, împotriva Sentintei civile nr. 2.662 din 9
octombrie 2009, pronuntată de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a
contencios administrativ si fiscal.
În
motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia
sustin că prevederile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 contravin
principiului egalitătii în fata legii, accesului liber la justitie si
dreptului la un proces echitabil, deoarece recunoasterea în favoarea
autoritătii administrative a dreptului la recurs împotriva sentintei prin
care s-a dispus suspendarea actului nelegal înfrânge egalitatea de tratament a
persoanelor si principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de
lege. De asemenea, consideră că se înfrânge însăsi ratiunea legii
contenciosului administrativ privind realizarea efectivă a protectiei
cetăteanului fată de actele nelegale ale autoritătilor,
golindu-se de continut principiul constitutional al liberului acces la
justitie. Mai precizează autorii exceptiei de neconstitutionalitate
că pozitia preferentială de care se bucură autoritătile
publice locale nu conferă o protectie egală a drepturilor.
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios
administrativ si fiscal consideră
că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru
a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
Presedintii celor două Camere ale Parlamentului,
Guvernul si Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de
neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale
criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992,
retine următoarele:
Curtea Constitutională a fost legal sesizată si
este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,
precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,
să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie
prevederile art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1.154 din 7 decembrie
2004, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 20 din Legea
nr. 262/2007 pentru
modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 510 din 30 iulie 2007.
Textul de lege criticat are în prezent următorul
continut:
- Art.14 alin. (4) - Suspendarea executării actului:
“(4) Hotărârea prin care se pronuntă suspendarea este executorie
de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la
comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.”
Autorii exceptiei consideră că dispozitiile de
lege mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1)
si (2) privind egalitatea în fata legii si ale art. 21 alin. (1)-(3) privind
accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil.
Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea
constată că s-a pronuntat asupra constitutionalitătii
prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor
formulate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 747 din 1 iunie 2010,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 468 din 7 iulie 2010,
respingând exceptia de neconstitutionalitate a acestora.
Cu acel prilej, Curtea a arătat că
reglementarea dreptului la recurs doar pentru partea care, potrivit art. 1 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a considerat
vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim,
de către o autoritate publică si s-a adresat instantei competente în
vederea recunoasterii dreptului pretins sau a interesului legitim si a
reparării pagubei ce i-a fost cauzată ar reprezenta o nesocotire a principiului
egalitătii armelor specific procesului echitabil.
Totodată, Curtea a retinut că autorul exceptiei
sustine că ratiunea legii contenciosului administrativ este protectia
persoanelor fată de actele emise de autoritătile administrative, si
nu invers. Curtea a constatat însă că o astfel de protectie survine
doar ca urmare a unei hotărâri judecătoresti care trebuie să fie
rezultatul unui proces echitabil, în cursul căruia si autoritatea
emitentă a actului administrativ contestat să aibă posibilitatea
de a apăra prezumtia de legalitate de care acesta se bucură, inclusiv
prin posibilitatea de a se opune suspendării executării actului
administrativ până la pronuntarea unei hotărâri cu privire la
legalitatea acestuia. În acest context, este firesc ca actul să îsi
producă efectele până la momentul în care instanta se pronuntă
în mod definitiv asupra necesitătii suspendării executării
acestuia.
De asemenea, Curtea a constatat că textele de lege
criticate nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la
justitie, persoana care se consideră vătămată si
autoritatea emitentă a actului a cărui legalitate se contestă
având, deopotrivă, posibilitatea de a accede la instantele
judecătoresti în vederea suspendării efectelor actului contestat
printr-o cerere alăturată actiunii principale, potrivit art. 14 alin.
(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv, printr-o
actiune directă introdusă în conditiile art. 15 din aceeasi lege.
Solutia pronuntată cu acel prilej si argumentele pe
care aceasta s-a bazat îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată,
neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei
jurisprudente.
În plus, Curtea observă că, întrucât
suspendarea executării actului administrativ contestat este dispusă
de instanta judecătorească “în cazuri bine justificate si pentru
prevenirea unei pagube iminente”, astfel cum prevede alin. (1) al art. 14
din Legea nr. 554/2004, recursul nu este suspensiv de executare, această
prevedere fiind pe deplin justificată de natura cauzelor supuse
solutionării.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Romeo Pomponiu si Simona
Pomponiu în Dosarul nr. 30.649/3/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a
VIII-a contencios administrativ si fiscal.
Definitivă si general obligatorie.
Pronuntată în sedinta publică din data de 19
octombrie 2010.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean
![]() |
||||
Copyright 1998-2015 DSC.NET All rights reserved. |