MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 467/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XIV - Nr. 467         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 7 iulie 2010

 

SUMAR

 

 

HOTĂRÂRI ALE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTATILOR

 

11. - Hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părtile I-VII

 

DECRETE

 

778. - Decret privind eliberarea din functie a unui judecător

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 795 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 798 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

595. - Hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Bihor, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bihor

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

 

158. - Decizie pentru atribuirea unei locuinte de protocol

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

114. - Ordin al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 privind certificarea listei finale cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate preschimbate conform prevederilor Legii recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

141. - Ordin al ministrului administratiei si internelor privind acordarea celui de-al patrulea titlu de parc industrial Societătii Comerciale „Ploiesti Industrial Parc" - S.A.

 

972. - Ordin al ministrului sănătătii pentru aprobarea Procedurilor, standardelor si metodologiei de acreditare a spitalelor

 


HOTĂRÂRI ALE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTATILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTATILOR

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea tarifelor pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părtile I-VII

 

În temeiul art. 20 si 21 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată,

 

Biroul permanent al Camerei Deputatilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - (1) Se aprobă tarifele pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părtile I-VII, care se aplică începând cu data de 1 iulie 2010, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Pagina de manuscris a actelor înaintate spre publicare reprezintă 2.000 de semne, inclusiv spatiile.

(3) Actele înaintate spre publicare în Monitorul Oficial al României, părtile I-VII, vor avea un continut lizibil tehnoredactat la un rând si jumătate, cu corp 12 Times New Roman, fără stersături sau adăugări nedactilografiate, care fac de neînteles textul acestora.

(4) Tarifele contin taxa pe valoarea adăugată.

(5) Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Biroul permanent al Camerei Deputatilor în sedinta din 5 iulie 2010.

 

PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

 

Bucuresti, 5 iulie 2010.

Nr. 11.

 

ANEXĂ

 

TARIFE

pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial al României, părtile I-VII, care se aplică începând cu data de 1 iulie 2010

 

1. Monitorul Oficial al României, Partea I

 

1.1. Publicarea actelor normative ale organelor de specialitate ale administratiei publice centrale din subordinea Guvernului, potrivit competentei lor conferite prin lege

73 lei/pagina de manuscris

1.2. Publicarea actelor normative ale autoritătilor administrative autonome si ale altor autorităti publice, potrivit competentei lor conferite prin lege

73 lei/pagina de manuscris

1.3. Publicarea actelor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

73 lei/pagina de manuscris

1.4. Publicarea deciziilor pronuntate de Sectiile Unite ale înaltei Curti de Casatie si Justitie

73 lei/pagina de manuscris

1.5. Publicarea actelor normative adoptate de persoane juridice - altele decât autoritătile publice - care au fost abilitate prin lege să asigure executarea unor legi

73 lei/pagina de manuscris

1.6. Publicarea altor acte care potrivit unor dispozitii legale se publică în această parte a Monitorului Oficial al României

73 lei/pagina de manuscris

2. Monitorul Oficial al României, Partea lîn limba maghiară

 

2.1. Publicare acte

73 lei/pagina de manuscris

3. Monitorul Oficial al României, Partea a II-a

 

3.1. Publicarea actelor prevăzute la art. 6 lit. D din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată

54 lei/pagina de manuscris

4. Monitorul Oficial al României, Partea a III-a

 

4.1. Pierderi acte, schimbări nume, citatii emise de instantele judecătoresti

21 lei/anunt

4.2. Acte ale instantelor judecătoresti a căror publicare este prevăzută de lege:

73 lei/pagina de manuscris

- citatii la care numărul persoanelor este mai mare de 1;

 

- ordonanta judecătoriei privind pierderea, sustragerea sau distrugerea cecului ca instrument de plată, a cambiei si a biletului la ordin;

 

- ordonanta de clasare a comisiei de cercetare a averilor/hotărârea irevocabilă a instantei judecătoresti, prin care se constată că provenienta bunurilor este justificată;

 

- alte acte procedurale, a căror publicare este prevăzută de lege.

 

4.3. Hotărâri judecătoresti irevocabile, care atestă calitatea de lucrător sau colaborator al Securitătii

73 lei/pagina de manuscris

4.4. Concursuri pentru ocuparea posturilor didactice în învătământul superior si a posturilor vacante de functionari publici, precum si alte concursuri prevăzute de lege

73 lei/ pagina de manuscris

4.5. Acte a căror publicare este prevăzută de lege:

62 lei/ pagina de manuscris

- raportul periodic de activitate al autoritătilor/institutiilor publice;

 

- raportul Consiliului Superior al Magistraturii si raportul privind starea justitiei;

 

- declaratii de avere;

 

- bilanturi de ocupare a fortei de muncă pe judete si la nivel national;

 

- alte acte a căror publicare este prevăzută de lege.

 

5. Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a

 

5.1. Publicarea integrală sau în extras a încheierilor judecătorului delegat pentru autorizarea constituirii societătilor comerciale si de înmatriculare a acestora, precum si publicarea încheierilor de rectificare, în extras

31,5 lei/pagina de manuscris

5.2. Publicarea celorlalte acte prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată, cu modificările si completările ulterioare

104 lei/pagina de manuscris

5.3. Publicarea altor acte prevăzute de lege

104 lei/pagina de manuscris

6. Monitorul Oficial al României, Partea a V-a

 

6.1. Publicarea contractului colectiv de muncă la nivel national si de ramură, a conventiilor si recomandărilor Organizatiei Internationale a Muncii, precum si a altor acte stabilite prin dispozitii legale

104 lei/pagina de manuscris

7. Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a

 

7.1. Publicarea anunturilor prevăzute de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările si completările ulterioare

57 lei/pagina de manuscris

 

7.2. Publicarea anunturilor prevăzute de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007

57 lei/pagina de manuscris

7.3. Publicarea altor acte prevăzute de lege

57 lei/pagina de manuscris

8. Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a

 

8.1. Publicarea încheierii judecătorului delegat de înmatriculare a societătii cooperative

31,5 lei/pagina de manuscris

8.2. Publicarea celorlalte acte prevăzute de Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei

104 lei/pagina de manuscris

8.3. Publicarea altor acte prevăzute de lege

104 lei/pagina de manuscris


DECRETE

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din functie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) si ale art. 134 alin. (1) din Constitutia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) si alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 503/2010,

 

Presedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Gheorghe Buta, presedintele Sectiei comerciale a înaltei Curti de Casatie si Justitie, se eliberează din functie ca urmare a pensionării.

 

PRESEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucuresti, 6 iulie 2010.

Nr. 778.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 795

din 3 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Simona Ricu - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. în Dosarul nr. 1.398/110/2009 al Tribunalului Bacău - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 8 mai 2009 pronuntată în Dosarul nr. 1.398/110/2009 Tribunalul Bacău - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima

liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că, în cauză, pentru stabilirea competentei teritoriale a instantei intră în concurs Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care constituie dreptul comun în materie, cu Legea nr. 168/1999, legea specială. Deoarece ambele reglementări au fortă juridică egală, fiind legi organice, trebuie stabilit dacă Legea nr. 168/1999 mai este în vigoare sau nu, având în vedere faptul că art. 298 alin. (2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii stabileste că se abrogă orice alte dispozitii contrare. Această din urmă normă, ce face obiectul exceptiei, a constituit temei pentru interpretarea textului ca reprezentând o abrogare „implicită", or, în lumina actualelor reglementări privind normele de tehnică legislativă, prin care s-a impus abrogarea expresă directă, aceasta demonstrează o vădită neinformare legislativă si necunoasterea legii. Ca urmare, abrogarea generică indirectă ca modalitate de abrogare a unor dispozitii legale nu mai poate fi utilizată, deoarece încalcă principiul efectivitătii juridice. Dispozitiile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu pot modifica implicit prevederile legale cuprinse în Legea nr.168/1999, întrucât aceasta ar contraveni prevederilor constitutionale invocate.

Tribunalul Bacău - Sectia civilă consideră că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constitutionale invocate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 298 alin. (2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, dispozitii care au următorul continut: „Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:[...] orice alte dispozitii contrare."

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 1 alin. (4) si (5) privind separatia puterilor în stat si suprematia Constitutiei si a legilor, celor ale art. 73 alin. (3) lit. p) privind reglementarea, prin lege organică, a raporturilor de muncă, sindicatelor, patronatelor si protectiei sociale, si ale art. 79 alin. (1) din Constitutie privind rolul Consiliului Legislativ.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie si din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, invocate de acelasi autor si în prezenta cauză, si cu o motivare identică. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.016 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Curtea a respins ca fiind inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin. (2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, pentru motivele acolo arătate. Întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 298 alin.(2) ultima liniută din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicată de Societatea Comercială „Petrom" - S.A. în Dosarul nr. 1.398/110/2009 al Tribunalului Bacău - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iunie 2010.

 

PRESEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Marieta Safta

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 798

din 3 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Augustin Zegrean - presedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-sef

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie invocată de Grigore Constantin Stoica în Dosarul nr. 11.011/302/2009 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

La apelul nominal este prezent autorul exceptiei.

Presedintele dispune să se facă apelul si în dosarele nr. 16 D/2010, nr. 328 D/2010, nr. 329 D/2010, nr. 431 D/2010 si nr. 514 D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie invocată de Florin Dumitru, Vicentiu Virgil Păun, Florin Bogdan Trifan, Florin Nica si Leonard Gabriel Ionică în dosarele nr. 13.681/302/2009, nr. 11.007/302/2009, nr. 16.803/302/2009, nr. 16.796/302/2009 si, respectiv, nr. 16.580/302/2009 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

La apelul nominal sunt prezenti Florin Dumitru, Vicentiu Virgil Păun si Florin Nica, lipsind Florin Bogdan Trifan si Leonard Gabriel Ionică, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.


Curtea, având în vedere identitatea de obiect a exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 14 D/2010, nr. 16 D/2010,nr. 328 D/2010, nr. 329 D/2010, nr. 431 D/2010 si nr. 514 D/2010, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Părtile prezente nu se opun conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite conditiile conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 16 D/2010, nr. 328 D/2010, nr. 329 D/2010, nr. 431 D/2010 si nr. 514 D/2010, la Dosarul nr. 14 D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul, pe rând, autorilor exceptiei prezenti. Având cuvântul, Grigore Constantin Stoica solicită acordarea unui nou termen de judecată. Reprezentantul Ministerului Public, văzând data sesizării Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocată în cauză, apreciază că a existat un interval de timp suficient pentru pregătirea apărării si, prin urmare, solicită respingerea cererii de amânare.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare formulată.

Autorul exceptiei Dumitru Florin arată că renuntă la exceptia de neconstitutionalitate ridicată, cerere care a fost depusă si la dosarul cauzei.

Curtea constată că nu poate fi primită cererea de renuntare formulată, având în vedere dispozitiile art. 55 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constitutională, legal sesizată, procedează la examinarea constitutionalitătii, nefiind aplicabile dispozitiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)." Exceptia de neconstitutionalitate este o exceptie de ordine publică, prin invocarea ei punându-se în discutie abaterea unor reglementări legale de la dispozitiile Legii fundamentale, iar solutia asupra exceptiei este de interes general. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate nu rămâne la dispozitia părtii care a invocat-o si nu este susceptibilă de acoperire nici pe calea renuntării exprese la solutionarea acesteia de către partea care a ridicat-o.

Vicentiu Virgil Păun si Florin Nica solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierile din 30 noiembrie 2009, 14 decembrie 2009, 20 ianuarie 2010, 16 februarie 2010 si 15 februarie 2010, pronuntate în dosarele nr. 11.011/302/2009, nr. 13.681/302/2009, nr. 11.007/302/2009, nr. 16.796/302/2009 si, respectiv, nr. 16.580/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitu­tionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie invocată de Grigore Constantin Stoica, Florin Dumitru, Vicentiu Virgil Păun, Florin Nica si Leonard Gabriel Ionică.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 16.803/302/2009, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie invocată de Florin Bogdan Trifan.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, similară în dosarele conexate, se sustine, în esentă, că textul de lege criticat este neconstitutional, deoarece „stabilirea în mod arbitrar si pe criterii imprecis determinate nu poate decât să determine o inegalitate a cetătenilor în fata legii, lăsată la îndemâna unui organ de autoritate publică asa cum este Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei". Aprecierea că decizia o are judecătorul delegat este neconformă cu dreptul la integritate psihică, întrucât acesta ia decizia pe baza raportului Comisiei, care poate dispune „în mod exceptional", fără stabilirea unor limite, ce înseamnă regimul pe care urmează să îl suporte detinutul. În aceeasi măsură, „analizarea de către aceeasi Comisie a naturii si modului de săvârsire a infractiunii, fără ca detinutul să aibă posibilitatea depunerii de probatorii, iar Comisia să aibă întreaga situatie avută în vedere de instanta de judecată care a pronuntat condamnarea, reprezintă un act de ingerintă în actul autoritătii judiciare, nepermis într-o ordine constitutională în care separatia puterilor în stat este cuprinsă în chiar art. 1 alin. (4) din Constitutie".

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile constitutionale invocate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Din examinarea încheierilor de sesizare, precum si a concluziilor scrise depuse de autorii exceptiei în dosarele instantelor de judecată rezultă că în toate aceste dosare obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cuprinse în art. 23 alin. (2), potrivit cărora, „în mod exceptional, natura si modul de săvârsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate", astfel încât numai cu privire la acestea Curtea urmează a se pronunta.

În sustinerea exceptiei se invocă dispozitiile constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separatia puterilor în stat, în art. 16 - Egalitatea în drepturi si în art. 22 - Dreptul la viată si la integritate fizică si psihică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate în raport cu critici similare. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, Decizia nr. 180 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, si prin Decizia nr. 68 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2008, Curtea a statuat că dispozitiile care reglementează regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, inclusiv cele referitoare la procedura schimbării regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate nu stabilesc privilegii sau discriminări. In ceea ce priveste critica referitoare la încălcarea art. 22 din Constitutie privind dreptul la integritate fizică si psihică al persoanei, s-a retinut că aceasta vizează modul de interpretare si aplicare a legii de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, aspect care excedează competentei Curtii Constitutionale. S-a mai retinut că, potrivit art. 26 alin. (1) si (5) din Legea nr. 275/2006, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de judecătorul delegat, prin încheiere motivată, iar nu de comisia din cadrul penitenciarului. În plus, în temeiul art. 26 alin. (8) din acelasi act normativ, împotriva acestei încheieri persoana condamnată poate introduce contestatie la judecătoria în a cărei circumscriptie se află penitenciarul, cadru în care, beneficiind de garantiile stabilite de lege, poate formula apărările pe care le consideră necesare.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie invocată de Grigore Constantin Stoica, Florin Dumitru, Vicentiu Virgil Păun, Florin Bogdan Trifan, Florin Nica si Leonard Gabriel Ionică în dosarele nr. 11.011/302/2009, nr. 13.681/302/2009,nr. 11.007/302/2009, nr. 16.803/302/2009, nr.16.796/302/2009 si, respectiv, nr. 16.580/302/2009 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 3 iunie 2010.

 

PRESEDINTE,

AUGUSTJN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Marieta Safta

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Bihor, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bihor

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic.-Anexa nr. 1 „Inventarul bunurilor care apartin domeniului public al judetului Bihor" la Hotărârea Guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Bihor, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bihor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 si 671 bis din 10 septembrie 2002, cu modificările si completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La pozitia nr. 707, coloana nr. 3 va avea următorul cuprins: „Adresa: localitatea Haieu, judetul Bihor; folosinta actuală: parc-muzeu; suprafata terenului aferent = 8,78 ha; nr. topo. teren 159/2, 161, 163! 158/13, 158/15, CF 957 Haieu".

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administratiei si internelor,

Vasile Blaga

 

Bucuresti, 23 iunie 2010.

Nr. 595.

 

DECIZII ALE PRIMULUI-MINISTRU

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIMUL-MINISTRU

DECIZIE

pentru atribuirea unei locuinte de protocol

 

În temeiul art. 59 alin. 2 din Legea locuintei nr. 114/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului României si a ministerelor, cu modificările si completările ulterioare,

 

primul-ministru emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Se atribuie apartamentul nr. 2, situat la etajul 1 al imobilului din municipiul Bucuresti, Str. Crângului nr. 1, sectorul 1, cu destinatia de locuintă de protocol, domnului Augustin Zegrean, presedinte al Curtii Constitutionale.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

 

Bucuresti, 6 iulie 2010.

Nr. 158.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU PROBLEMELE REVOLUTIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989

 

ORDIN

privind certificarea listei finale cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate preschimbate conform prevederilor Legii recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Având în vedere prevederile:

- Referatului Serviciului monitorizare programe si proiecte ale revolutionarilor din decembrie 1989, precum si relatia cu autoritătile centrale si locale, înregistrat sub nr. 18/9.722 din 28 iunie 2010, privind certificarea listei finale si raportul Secretariatului tehnic privind validarea de către Comisia Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 si avizarea de către Comisia Parlamentară a Revolutionarilor din Decembrie 1989 a dosarelor persoanelor cărora le-au fost preschimbate certificatele doveditoare, conform prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare, si care urmează a fi înscrise în lista finală;

- Legii recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 1.412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 760/2003 privind organizarea si functionarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989, cu modificările ulterioare,

 în temeiul dispozitiilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2003, cu modificările ulterioare,

secretarul de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989 emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se certifică lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate preschimbate conform prevederilor Legii recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare, conform anexei*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Lista finală se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe categorii de posesori ai titlurilor/calitate, sub formă de tabel, care va cuprinde următoarele rubrici: numele si prenumele titularului, prenumele părintilor, data si locul nasterii, seria si numărul certificatului doveditor preschimbat.

Art. 3. - Potrivit prevederilor art. 20 din Normele metodologice de aplicare a Legii recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.412/2004, cu modificările si completările ulterioare, persoanele nemultumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul altor persoane cărora Ie-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004, cu modificările si completările ulterioare, sau ale normelor metodologice sus-mentionate pot face contestatie la Comisia Parlamentară a Revolutionarilor din Decembrie 1989 în termen de maximum 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1).

Art. 4. - Serviciul monitorizare, programe si proiecte ale revolutionarilor din decembrie 1989, precum si relatia cu autoritătile centrale si locale si Serviciul financiar-contabilitate, achizitii si administrativ vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

 

p. Secretarul de stat al Secretariatului de Stat

pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989,

Adrian Viorel Nicolaescu,

secretar general

 

Bucuresti, 1 iulie 2010.

Nr. 114.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 bis, care se poate achizitiona de la Centrul pentru relatii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial", Bucuresti, sos. Panduri nr. 1.

 

MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

 

ORDIN

privind acordarea celui de-al patrulea titlu de parc industrial Societătii Comerciale „Ploiesti Industrial Parc" - S.A.

 

Având în vedere prevederile art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea si functionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin. (2) din Instructiunile de acordare si anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării si prognozei nr. 264/2002,

constatând, sub rezerva rezultatelor verificării de detaliu, că proiectul depus îndeplineste, în principiu, conditiile de eligibilitate stabilite în schema de ajutor de stat regional acordat pentru investitiile realizate în parcurile industriale, aprobată prin Ordinul ministrului internelor si reformei administrative nr. 296/2007,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul administratiei si internelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acordă cel de-al patrulea titlu de parc industrial Societătii Comerciale „Ploiesti Industrial Parc" - S.A., denumită în continuare societate-administrator, având cod unic de înregistrare 14380546 si sediul social în municipiul Ploiesti, Str. Sferei nr. 1, judetul Prahova, care administrează parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2.

Art. 2. - Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial are următoarele caracteristici:

a) este amplasat pe teritoriul administrativ al comunei Ciorani, judetul Prahova;

b) are o suprafată de 45 ha;

c) este înscris în cartea funciară a comunei Ciorani cu nr. 1.749 la numărul cadastral 10.168.

Art. 3. - Titlul de parc industrial este valabil în perimetrul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, pe perioada de existentă a societătii-administrator, în conditiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute de legislatia în vigoare.

Art. 4. - Societatea-administrator transmite Ministerului Administratiei si Internelor rapoarte semestriale privind activitătile realizate în parcul industrial.

Art. 5. - În baza titlului acordat potrivit prezentului ordin, societatea-administrator si societătile comerciale localizate în parcul industrial din comuna Ciorani, judetul Prahova, administrat de societatea-administrator, pot beneficia de ajutor de stat regional pentru investitiile realizate în parcul industrial, în situatia îndeplinirii conditiilor stipulate în:

a) Regulamentul (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piata comună în aplicarea art. 87 si 88 din Tratat;

b) Ordinul ministrului internelor si reformei administrative nr. 296/2007 privind aprobarea schemei de ajutor de stat regional acordat pentru investitiile realizate în parcurile industriale.

Art. 6. - Furnizorul ajutorului de stat acordat în temeiul titlului de parc industrial, potrivit prezentului ordin, este comuna Ciorani, judetul Prahova.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul administratiei si internelor,

Vasile Blaga

 

Bucuresti, 29 iunie 2010.

Nr. 141.

 

ANEXĂ*)

 

Parc industrial Ciorani

 


*) Anexa este reprodusă în facsimil.

 


MINISTERUL SĂNĂTĂTII

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurilor, standardelor si metodologiei de acreditare a spitalelor

 

Văzând Referatul de aprobare al secretarului de stat nr. Cs.A. 6.941/2010,

având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1.148/2008 privind componenta, atributiile si modul de organizare si functionare ale Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul art. 176 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, precum si al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea si functionarea Ministerului Sănătătii, cu completările ulterioare,

ministrul sănătătii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Procedurile, standardele si metodologia de acreditare a spitalelor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sanatatn,

Cseke Attila

 

Bucuresti, 28 iunie 2010.

Nr. 972.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURILE, STANDARDELE SI METODOLOGIA

de acreditare a spitalelor

 

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 1. - În întelesul prezentei anexe, termenii si notiunile folosite au următoarele semnificatii:

a) acreditare - evaluare externă si independentă realizată de persoane special pregătite pentru aceasta - evaluatorii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, care se finalizează cu încadrarea spitalelor în categorii de acreditare. Acreditarea priveste spitalul în întregul lui, ca organizatie, analiza este globală si descrie functionarea institutiei prin gradientul cu care aceasta este conformă sau se apropie de standardele de calitate prestabilite;

b) referintă - grupare de standarde, criterii si modalităti de verificare a criteriilor, având toate semnificatie si finalitate comună;

c) standard - defineste asteptările privind performanta, structura si procesele dintr-un spital. Standardul reprezintă valoarea calitătii vizate sau către care se tinde, în ceea ce priveste asigurarea îngrijirilor, tratamentelor si serviciilor de calitate, sigure si compliante pentru fiecare pacient;

d) criteriu - informatie suplimentară, detaliu sau circumstantă legată de un standard, care evidentiază nivelul de calitate atins pentru un anumit standard.

Art. 2. - Procedurile si metodologia de acreditare a spitalelor respectă următoarele fundamente si principii:

a) transparentă si deschidere - principiu prin care se realizează o informare continuă si eficientă asupra procesului de acreditare, o comunicare directă cu beneficiarii acreditării în toate etapele procesului de evaluare, inclusiv în elaborarea formei finale a raportului de acreditare;

b) respectarea prevederilor general acceptate privind nediscriminarea între pacienti, respectarea demnitătii umane, principiile eticii si deontologiei medicale, grija fată de sănătatea pacientului;

c) promovarea eficientei si eficacitătii - prin evaluarea calitătii, integrarea prioritătilor de sănătate publică în standardele de acreditare, monitorizarea si promovarea prin standarde a dezvoltării institutionale a spitalelor, abordări multidisciplinare si intersectoriale, optimizarea procesului decizional, eficacitatea utilizării fondurilor;

d) liberul acces al pacientilor la serviciile medicale oferite de spitale;

e) coerentă, evolutie si dinamism - asigurarea prin standarde a unei dinamici si îmbunătătiri continue a calitătii serviciilor medicale spitalicesti, incluzând întreg ansamblul de activităti cu caracter logistic, tehnic si medical;

f) obiectivitatea, confidentialitatea, integritatea si profesionalismul evaluatorilor;

g) protectia mediului - prin standarde specifice de monitorizare a factorilor de mediu în relatie cu serviciile medicale furnizate de către spitale si prin controlul aplicării reglementărilor referitoare la calitatea factorilor de mediu.

Art. 3. - Premergător începerii procesului de acreditare va avea loc simularea activitătii de evaluare la nivelul a 4 spitale-pilot. (Propuneri: Institutul National de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice „Prof. Dr. N. Paulescu", Spitalul Municipal de Urgentă Caransebes, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila", Spitalul Comunal Călinesti, judetul Arges).

 

CAPITOLUL II

Procedurile de acreditare

 

Art. 4. - Procesul de acreditare are următoarele etape principale:

a) înscrierea spitalului în procedura de acreditare la Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor, prin formular-tip, ce cuprinde principalele date referitoare la institutia ce urmează a


fi acreditată, pe parcursul unei perioade de 30 de zile calendaristice;

b) identificarea de către Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor a resurselor umane necesare vizitei de evaluare si planificarea vizitelor de evaluare;

c) transmiterea de către Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor a informatiilor si materialelor referitoare la procesul de acreditare si vizita de evaluare către spitalele înscrise în procesul de acreditare, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la momentul înregistrării solicitării de acreditare;

d) transmiterea fisei de autoevaluare completată de către spital la Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor, cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data vizitei de evaluare, aceasta reprezentând premisa pentru declansarea vizitei de evaluare în vederea acreditării;

e) constituirea si aprobarea comisiei de evaluare în vederea acreditării în functie de specificul spitalului, potrivit prevederilor legale;

f) transmiterea de către Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor a informatiilor cu privire la componenta comisiei de evaluare si la perioada desfăsurării vizitei, spre stiintă, spitalului ce urmează a fi evaluat;

g) analiza fisei de autoevaluare a spitalului de către comisia de evaluare constituită, stabilirea obiectivelor si detaliilor vizitei si comunicarea acestora în scris spitalului si conducerii Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor;

h) vizita propriu-zisă a spitalului de către comisia de evaluare;

i) redactarea proiectului de raport de evaluare de către membrii comisiei de evaluare si transmiterea către spitalul evaluat;

j) formularea de obiectii în scris, în maximum 5 zile lucrătoare, privind unele aspecte ale proiectului de raport de evaluare, de către spital, dacă este cazul;

k) analizarea obiectiilor si punctelor de vedere remise de către spital si elaborarea de către comisia de evaluare a raportului de evaluare;

l) înaintarea raportului de evaluare Unitătii de analiză si acreditare din cadrul Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor, în vederea elaborării raportului de acreditare, si către spital pentru luare la cunostintă;

m) elaborarea raportului de acreditare de către Unitatea de analiză si acreditare pe baza raportului de evaluare;

n) emiterea hotărârii privind acreditarea spitalului, în baza raportului de acreditare, de către organul colegial de conducere al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor.

Art. 5. - În termen de 15 zile calendaristice de la comunicarea hotărârii privind tipul de acreditare/neacreditare, spitalul poate contesta hotărârea la presedintele organului colegial de conducere al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor.

Art. 6. - Certificatul de acreditare se eliberează spitalelor care au obtinut acreditarea, în termen de maximum 30 de zile de la comunicarea hotărârii organului colegial de conducere al Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor.

 

CAPITOLUL III

Standarde de calitate pentru acreditarea spitalelor

 

Referintă 1

MSO

MANAGEMENTUL STRATEGIC AL ORGANIZATIEI

Standard 1

MSO.1

Planul strategic al institutiei este bazat pe nevoile de îngrijire si preventie ale pacientilor

Standard 2

MSO.2

Organizarea institutiei asigură luarea deciziilor în mod optim

Standard 3

MSO.3

Strategia de comunicare internă si externă a institutiei este viabilă

Standard 4

MSO.4

Activitatea institutiei se sprijină pe previziunile bugetare

Standard 5

MSO.5

Institutia are mecanisme de supraveghere a gestiunii sale

Standard 6

MSO.6

Colaborarea sectiilor si departamentelor institutiei conduce la cresterea calitătii serviciilor pe perioada de spitalizare

Standard 7

MSO.7

Sectoarele de activitate sunt implicate în realizarea obiectivelor de calitate ale institutiei

Standard 8

MSO.8

Controlul resurselor se face la nivel organizational si sectorial

Standard 9

MSO.9

Proiectele si obiectivele institutionale strategice, sectoriale si generale sunt evaluate periodic

 

 

 

Referintă 2

MOI

MANAGEMENTUL OPERATIONAL AL INFORMATIILOR

Standard 1

MOI.1

Sistemul de informatii corespunde necesitătilor institutiei

Standard 2

MOI.2

Gestionarea informatiilor respectă confidentialitatea si securitatea datelor

Standard 3

MOI.3

Institutia realizează culegerea si prelucrarea informatiilor medicale

Standard 4

MOI.4

Sistemul de informatii este evaluat constant

 

 

 

Referintă 3

MRU

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE

Standard 1

MRU.1

Managementul resurselor umane este corespunzător specificului institutiei

Standard 2

MRU.2

Politica de resurse umane este adaptată evolutiei institutiei

Standard 3

MRU.3

Politica de angajare este adaptată necesitătilor institutiei

Standard 4

MRU.4

Politica pentru noii angajati urmăreste integrarea organizatională a acestora


Standard 5

MRU.5

Comunicarea intraorganizatională este integrată în politica de management a resurselor umane

Standard 6

MRU.6

Evaluarea periodică a personalului este îndeplinită

Standard 7

MRU.7

Nivelul de competentă a personalului este îmbunătătit prin formare continuă

Standard 8

MRU.8

Administrarea datelor personale ale angajatilor permite păstrarea confidentialitătii si securitătii informatiilor

Standard 9

MRU.9

Institutia îmbunătăteste continuu conditiile de muncă ale personalului

Standard 10

MRU.10

Managementul de resurse umane este evaluat

 

 

 

Referintă 4

MMI

MANAGEMENTUL MEDIULUI DE ÎNGRIJIRE

Standard 1

MMI.1

Aprovizionarea sectoarelor de activitate este asigurată continuu

Standard 2

MMI.2

Institutia asigură securitatea si întretinerea echipamentelor, instalatiilor si a clădirilor

Standard 3

MMI.3

Regulile de igienă a alimentatiei sunt respectate si se asigură meniuri echilibrate

Standard 4

MMI.4

Calitatea, igiena si circuitul lenjeriei sunt asigurate

Standard 5

MMI.5

Institutia asigură securitatea si igiena spatiilor si echipamentelor

Standard 6

MMI.6

Circuitele de transport specifice sunt organizate si coordonate

Standard 7

MMI.7

Managementul deseurilor respectă principiile de igienă si protectie a persoanelor si a mediului

Standard 8

MMI.8

Institutia asigură măsuri pentru siguranta pacientilor si a bunurilor acestora, precum si ale personalului propriu

Standard 9

MMI.9

Institutia ia măsuri pentru asigurarea securitătii persoanelor printr-un plan de prevenire a incendiilor si de evacuare

Standard 10

MMI.10

Calitatea mediului de îngrijire a pacientului este evaluată

 

 

 

Referintă 5

MCS

MANAGEMENTUL CALITĂTII SERVICIILOR

Standard 1

MCS.1

In planul strategic, institutia are o politică de calitate pe care o sustine

Standard 2

MCS.2

Politica de calitate se bazează pe nevoile pacientilor

Standard 3

MCS.3

Institutia are o politică pentru eficientizarea serviciilor medicale

Standard 4

MCS.4

Institutia are programe de monitorizare si evaluare a serviciilor

 

 

 

Referintă 6

DPC

DREPTURILE PACIENTULUI SI COMUNICAREA

Standard 1

DPC.1

Planul strategic al institutiei are înscrise prevederi referitoare la drepturile pacientului

Standard 2

DPC.2

Dreptul la îngrijiri medicale este asigurat nediscriminatoriu

Standard 3

DPC.3

Pacientul si apartinătorii sunt informati cu privire la conditiile de spitalizare

Standard 4

DPC.4

Informarea pacientului se face adaptat nivelului de întelegere

Standard 5

DPC.5

Planul de tratament si investigatii este bazat pe consimtământul informat al pacientului

Standard 6

DPC.6

Acordarea îngrijirilor trebuie să respecte intimitatea si demnitatea pacientului

Standard 7

DPC.7

Dreptul pacientului privind confidentialitatea informatiilor si a vietii private este respectat

Standard 8

DPC.8

Pacientii beneficiază de toate serviciile medicale si paramedicale necesare îngrijirii sănătătii lor

Standard 9

DPC.9

Institutia are prevăzut un sistem de preluare si solutionare a reclamatiilor si/sau plângerilor pacientilor

Standard 10

DPC.10

Politica institutiei urmăreste respectarea drepturilor pacientului, informarea si educarea lui

 

 

 

Referintă 7

GDP

GESTIUNEA DATELOR PACIENTULUI

Standard 1

GDP.1

Institutia are ca prioritate o politică integrată de gestionare a datelor pacientului

Standard 2

GDP.2

Gestionarea datelor pacientului respectă regulile de confidentialitate si anonimat

Standard 3

GDP.3

Modalitatea de stocare a datelor si a dosarului pacientului permite o utilizare facilă a informatiilor

Standard 4

GDP.4

Modul de consemnare a datelor medicale în dosarul pacientului asigură o bună calitate a informatiei pentru specialisti

Standard 5

GDP.5

Accesul la datele medicale din dosarul pacientului este organizat

Standard 6

GDP.6

Gestionarea datelor pacientului este evaluată si îmbunătătită continuu


Referintă 8

MIS

MANAGEMENTUL ÎNGRIJIRILOR DE SĂNĂTATE

Standard 1

MIS.1

Institutia are o politică pentru primirea si luarea în evidentă a pacientilor

Standard 2

MIS.2

Accesul pacientilor la servicii este o componentă a politicii institutiei

Standard 3

MIS.3

Planul de îngrijire a pacientului se bazează pe datele medicale obtinute la momentul internării

Standard 4

MIS.4

Nevoile medicale si personale ale pacientului sunt luate în considerare în complexitatea lor

Standard 5

MIS.5

îngrijirea pacientului este coordonată în cadrul sectoarelor clinice de activitate

Standard 6

MIS.6

Institutia garantează continuitatea îngrijirilor

Standard 7

MIS.7

Managementul pacientului cu potential chirurgical este bazat pe comunicare între echipe multidisciplinare specializate

Standard 8

MIS.8

Sectiile institutiei si farmacia asigură continuitatea îngrijirilor

Standard 9

MIS.9

Sălile de operatie, de nasteri si serviciul ATI asigură continuitatea îngrijirilor

Standard 10

MIS.10

Laboratoarele de analize medicale clinice si paraclinice, precum si cel de anatomie patologică asigură continuitatea îngrijirilor

Standard 11

MIS.11

Institutia a organizat sectoarele de radiodiagnostic, radioterapie, medicină nucleară, explorări functionale, recuperare medicală si fizioterapie

Standard 12

MIS.12

Externarea pacientului este planificată si coordonată

Standard 13

MIS.13

Institutia are proceduri legate de stări critice sau deces

Standard 14

MIS.14

Sectiile si departamentele institutiei utilizează protocoale de diagnostic si terapeutice

Standard 15

MIS.15

Sectiile si departamentele institutiei evaluează practicile profesionale si performantele obtinute

Referintă 9

PGR

PREVENIREA SI GESTIUNEA RISCURILOR

Standard 1

PGR.1

Există o politică de prevenire si gestiune a riscurilor si a evenimentelor nedorite

Standard 2

PGR.2

Există o politică de gestionare a riscului generat de aparatele, instrumentele si dispozitivele medicale

Standard 3

PGR.3

Există o politică de gestionare a riscului pentru mediul fizic, intern si extern

Standard 4

PGR.4

Există o politică de securitate si mentenantă a clădirilor, infrastructurii si instalatiilor

Standard 5

PGR.5

Există o politică privind securitatea patrimoniului

Standard 6

PGR.6

Există programe de evaluare si interventie pentru situatii de urgentă, dezastre, catastrofe naturale

Referintă 10

MIN

MANAGEMENTUL INFECTIILOR NOSOCOMIALE

Standard 1

MIN.1

Institutia are o politică de diminuare a riscului infectios si epidemiologie al mediului spitalicesc

Standard 2

MIN.2

Specialistii sunt implicati în elaborarea programului de control privind riscul infectios

Standard 3

MIN.3

Programul institutiei referitor la infectiile nosocomiale este coordonat

Standard 4

MIN.4

Actiunile de prevenire si educatie pentru sănătate ale pacientilor si vizitatorilor sunt parte componentă a programului de prevenire si combatere a infectiilor nosocomiale

Standard 5

MIN.5

Prescrierea si utilizarea antibioticelor este justificată

Standard 6

MIN.6

Institutia asigură măsuri pentru protejarea personalului împotriva infectiilor

Standard 7

MIN.7

Institutia se preocupă de sterilizarea, de mentinerea sterilitătii si de dezinfectia instrumentelor, dispozitivelor si aparatelor medicale

Standard 8

MIN.8

Institutia protejează mediul intraspitalicesc

Standard 9

MIN.9

Institutia ia măsuri pentru diminuarea riscului de infectii nosocomiale

Standard 10

MIN.10

Institutia face o evaluare constantă a riscului de infectie intraspitalicească

Referintă 11

STT

SIGURANTA TRANSFUZIEI SI TRANSPLANTULUI

Standard 1

STT.1

Institutia pune în aplicare legislatia privind transfuziile si transplanturile

Standard 2

STT.2

Programele specifice de prevenire a riscurilor transfuzionale si hemovigilentă sunt operationale

Standard 3

STT.3

Institutia asigură securitatea transfuzională prin pregătirea specialistilor

Standard 4

STT.4

Prelevarea de celule, tesuturi si organe se face în conformitate cu legislatia în vigoare

Standard 5

STT.5

Institutia are proceduri pentru prelevare de organe în cadrul retelei nationale

Standard 6

STT.6

Metodologia de transplant este evaluată si îmbunătătită


CAPITOLUL IV

Metode utilizate pentru acreditarea spitalelor

 

Art. 7. - (1) Evaluarea internă (autoevaluarea) constă în prezentarea unor informatii generale despre spital, despre serviciile oferite si indicatorii de performantă ai acestuia.

(2) Evaluarea externă constă în vizitarea propriu-zisă a spitalului de către comisia de evaluare si are următoarele etape principale:

a) sedinta de deschidere, care are drept obiective prezentarea membrilor comisiei de evaluare, respectiv a echipei manageriale a spitalului, prezentarea agendei detaliate a vizitei în spital, prezentarea persoanelor desemnate pentru asigurarea accesului în toate zonele spitalului (pe perioada evaluării) si alte aspecte organizatorice;

b) sedinta de informare de la începutul fiecărei zile, organizată de echipa de evaluatori cu sprijinul conducerii spitalului. Obiectivul acestui tip de întâlnire este de a facilita conducerii spitalului urmărirea si întelegerea la zi a procesului de evaluare si prezentarea unei informări de către evaluatori privind vizita din ziua precedentă;

c) activitatea fiecărui evaluator urmăreste îndeplinirea obiectivelor specifice care i-au revenit în cadrul comisiei de evaluare si constă în aprecierea proceselor care au loc în cadrul spitalului, realizându-se prin aplicarea metodelor si tehnicilor de colectare a datelor. Această activitate are în vedere pacientul, de la primirea si spitalizarea sa, până la îngrijirile, tratamentele si serviciile pe care le capătă pe parcursul perioadei de internare, precum si înscrierea acestora în foaia de observatie si în celelalte acte si înscrisuri medicale, până la externare;

d) sedinta de informare finală are drept obiectiv prezentarea rezultatelor vizitei de evaluare;

e) pregătirea proiectului raportului de evaluare începe în timpul vizitei de evaluare, prin întâlniri regulate ale evaluatorilor. Practic, fiecare evaluator compilează, analizează si organizează datele colectate, astfel încât acestea să poată fi ulterior integrate în proiectul raportului de evaluare.

Art. 8. - Tehnicile si instrumentele utilizate în timpul vizitei de evaluare a spitalelor sunt:

1. Tehnici de colectare a datelor:

a) verificarea - realizându-se prin comparatie, examinare, recalculare, punere de acord;

b) observarea directă - constând în urmărirea la fata locului a derulării unei activităti, fără ca aceasta să fie perturbată de evaluator;

c) focus-grupul - ca tehnică de cercetare a calitătii, prin care membrii unui grup de persoane format din reprezentanti ai

spitalului si membrii comisiei de evaluare, într-un timp limitat, îsi exprimă opiniile referitoare la subiectele avute în discutie;

d) analiza - constând în identificarea elementelor-cheie ale unui proces si examinarea acestora pe părti componente;

e) traseul pacientului - ca tehnică prin care se urmăreste identificarea experientelor pacientului în perioada de spitalizare, constând în selectarea unuia sau a mai multor pacienti, aflat/aflati în spital la momentul vizitei, iar evaluatorul îi/le va urmări traseul de la internare până în momentul vizitei de evaluare.

2. Principalele instrumente utilizate pentru acreditarea spitalelor sunt:

a) programul vizitei de evaluare - cuprinzând etapele orare si obiectivele de îndeplinit ale misiunii de evaluare;

b) minuta de sedintă - ce cuprinde aspectele importante discutate de evaluatori si reprezentantii spitalului evaluat;

c) lista documentelor solicitate - reprezentând însiruirea documentelor de care evaluatorii au nevoie în timpul procesului de evaluare;

d) chestionarul administrat pacientilor si apartinătorilor - ca instrument aplicat la nivel individual ce cuprinde un set de întrebări cu răspunsuri închise, care se aplică numai după obtinerea consimtământului si după ce s-au dat toate asigurările în privinta garantării confidentialitătii si anonimatului;

e) chestionarul administrat personalului angajat al spitalului - ca instrument aplicat la nivel individual ce cuprinde un set de întrebări cu răspunsuri închise, care se aplică numai după obtinerea consimtământului si după ce s-au dat toate asigurările în privinta garantării confidentialitătii si anonimatului;

f) listele de verificare - ce vor fi utilizate în vederea eficientizării activitătii evaluatorilor;

g) fisele de identificare si evidentiere a disfunctionalitătilor - privind consemnarea unor stări de fapt constatate cu ocazia vizitei de evaluare si care sunt semnate pentru conformitate si de reprezentantul desemnat al spitalului;

h) fisa de constatare a situatiilor deosebite - ca un act unilateral întocmit de evaluatori, care este transmisă presedintelui Comisiei Nationale de Acreditare a Spitalelor si care atrage după sine întreruperea vizitei de evaluare.

Art. 9. - Comisia Natională de Acreditare a Spitalelor va publica pe pagina sa de internet criteriile si modalitătile de verificare a respectării criteriilor, actualizate si comunicate constant Ministerului Sănătătii.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.