MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 742/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXII - Nr. 742         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 5 noiembrie 2010

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.038 din 14 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor.

 

Decizia nr. 1.096 din 21 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

 

Decizia nr. 1.143 din 28 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială

 

Decizia nr. 1.145 din 28 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.089. - Hotărâre privind modificarea anexelor nr. 6Asi 7 la Hotărârea Guvernului nr. 98/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti”

 

1.090. - Hotărâre privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 504/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti - Obiectul 6: Continuizarea centurii rutiere existente a municipiului Bucuresti cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni”

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

Decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.038

din 14 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, exceptie ridicată de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde autoarea exceptiei, lipsind partea Consiliul Superior al Magistraturii, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă, de asemenea, domnul Petronel Iulian Alecxandru, a cărui cerere de interventie accesorie în procesul aflat pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a fost respinsă.

Magistratul-asistent învederează Curtii că un număr de 24 de judecători si procurori de la diverse instante din tară au transmis la dosar memorii în sprijinul cererii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul autoarei exceptiei. Aceasta reiterează argumentele expuse pe larg în notele scrise depuse la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei. În acest sens precizează că textul de lege supus controlului de neconstitutionalitate nu conduce la o discriminare, întrucât functiile juridice raportat la care se face comparatia în cuprinsul criticii de neconstitutionalitate au un statut propriu, distinct de al judecătorilor si procurorilor din sistemul national, precum si o reglementare juridică diferită. Totodată, arată că nici comparatia cu cerintele stabilite de Legea nr. 92/1992 nu poate conduce la constatarea unei discriminări, acest act normativ fiind în prezent abrogat.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 decembrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 7.909/1/2008, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor si procurorilor. Exceptia a fost ridicată de Ileana Alecxandru într-o cauză având ca obiect solutionarea unui recurs formulat împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că textul de lege criticat este discriminatoriu si afectează dreptul la muncă, deoarece impune judecătorilor si procurorilor care participă la concursul de promovare la instantele sau parchetele imediat superioare conditia de a avea 5 ani vechime în functia de judecător sau procuror. Precizează în acest sens că există o inegalitate neconstitutională între judecătorii numiti în functie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2004, care au beneficiat de asimilarea vechimii în alte profesii juridice cu vechimea în magistratură necesară înscrierii la concursul de promovare, si cei numiti după această dată, care trebuie să aibă vechime efectivă în magistratură pentru a putea accede la o instantă superioară. De asemenea, sustine că discriminarea rezultă, pe de altă parte, si din faptul că, pentru a fi numit în functia de judecător la Curtea Constitutională, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Curtea Penală Internatională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu sunt necesare conditii atât de restrictive, legislatia natională si internatională recunoscând, pentru aceste functii, vechimea în activitatea juridică (în profesia de avocat, consilier juridic, notar etc), si nu doar vechimea efectivă în magistratură, asa cum se impune pentru accesul la functia de judecător sau procuror la o instantă judecătorească de grad inferior fată de cele enumerate. Din această perspectivă, se arată că obligatia cuprinsă în art. 148 din Constitutie, de armonizare a legislatiei nationale cu cea europeană, implică inclusiv declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor legale criticate, acestea fiind contrare si mai putin favorabile decât reglementările europene în aceeasi materie. Sunt amintite în acest sens prevederile “art. 167 din Tratatul de instituire a Comunitătii Economice Europene, art. 253 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene (versiunea consolidată din 9 mai 2008), art. 36 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 111/2002 pentru ratificarea Statutului Curtii Penale Internationale, art. 21 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale”. Sunt invocate jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului referitoare la interzicerea discriminării, precum si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene privind aplicabilitatea directă si prioritatea normelor juridice internationale referitoare la protectia drepturilor omului si la obligatia interpretării si aplicării dispozitiilor constitutionale în materia drepturilor omului în conformitate cu tratatele internationale ratificate de statele membre.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât prin textul de lege criticat nu se instituie un tratament privilegiat sau discriminatoriu si nici nu se încalcă dreptul la muncă sau la exercitarea unei profesii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia doreste, în realitate, completarea sau modificarea textului de lege criticat, în sensul luării în considerare la calculul vechimii prevăzute de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si a perioadei în care judecătorul sau procurorul nu a exercitat efectiv functia de magistrat.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale, întrucât nu contravin prevederilor art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 41 sau art. 53 din Legea fundamentală.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autoarei exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu următorul cuprins:

“(1) Pot participa la concursul de promovare la instantele sau parchetele imediat superioare judecătorii si procurorii care au avut calificativul «foarte bine» la ultima evaluare, nu au fost sanctionati disciplinar în ultimii 3 ani si îndeplinesc următoarele conditii minime de vechime:

a) 5 ani vechime în functia de judecător sau procuror, pentru promovarea în functiile de judecător de tribunal sau tribunal specializat si procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă tribunalul specializat.”

În opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate textul de lege criticat contravine următoarelor dispozitii din Legea fundamentală: art. 11 -”Dreptul international si dreptul intern”, art. 15 alin. (1) privind universalitatea legii, art. 16 alin. (1) care prevede egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, art. 20 -”Tratatele internationale privind drepturile omului”, art. 41 - “Munca si protectia socială a muncii”, art. 53 - “Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti”, art. 143 care stabileste conditiile pentru numirea judecătorilor Curtii Constitutionale si art. 148 - “Integrarea în Uniunea Europeană”. Sunt invocate si dispozitiile art. 14 - “Interzicerea discriminării” din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si cele ale art. 1 -”Interzicerea generală a discriminării” din Protocolul nr. 12 la aceeasi conventie. De asemenea, în cuprinsul criticii se face referire si la prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Conventia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării fortei de muncă si exercitării profesiei si la cele ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de muncă si conditiile de muncă.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Autorul exceptiei îsi sustine critica referitoare la încălcarea principiului constitutional al egalitătii prin compararea conditiilor de vechime în magistratură impuse de textul de lege criticat pentru promovarea judecătorilor si procurorilor în sistemul ierarhizat al instantelor nationale cu cele care sunt necesare unui jurist pentru a accede la diverse instante internationale, si anume Curtea de Justitie a Uniunii Europene, Curtea Penală Internatională, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Aceeasi comparatie o face si în ceea ce priveste Curtea Constitutională a României. Cu privire la această critică, instanta de contencios constitutional constată că prevederile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 nu contravin principiului egalitătii în drepturi a cetătenilor, consacrat prin art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece, asa cum a stabilit în mod constant în jurisprudenta sa, principiul egalitătii nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă unor situatii egale trebuie să le corespundă un tratament egal, la situatii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Violarea principiului egalitătii si nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferentiat unor cazuri egale, fără a exista o motivare obiectivă si rezonabilă. Or, în cauza de fată, termenii comparatiei apartin unor sisteme jurisdictionale distincte, între care nu există niciun fel de relatie structurală, motiv pentru care nu se impune existenta unei identităti de tratament juridic. Astfel, caracterul special si specializat al jurisdictiilor la care face referire autorul exceptiei reclamă reglementarea unor conditii deosebite, care conferă acestora statute proprii, distincte. Gradul Înalt de profesionalism de care trebuie să dea dovadă judecătorii membri ai acestor instante este demonstrat si apreciat cu ajutorul unor criterii obiective, vechimea în profesia de judecător sau procuror în sistemul national nefiind în mod necesar unul dintre acestea. Dimpotrivă, în ceea ce priveste magistratii de la instantele nationale, relevantă în ceea ce priveste promovarea este tocmai vechimea efectivă în functia de judecător sau procuror, care îl recomandă pe cel care candidează pentru avansarea la o instantă superioară, în baza experientei acumulate până la momentul promovării.

Totodată, Curtea constată că nu poate retine critica prin care se sustine că este încălcat principiul nediscriminării, comparându-se actualele conditii de promovare a magistratilor cuprinse în art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor cu cele care erau prevăzute prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească. În jurisprudenta sa Curtea a retinut în mod constant că neconstitutionalitatea unui text legal nu se poate pretinde prin simpla comparatie dintre reglementarea veche si cea nouă, aceasta din urmă fiind considerată mai putin favorabilă si declansând automat un asa-zis conflict de constitutionalitate. Curtea a conchis că nu se poate vorbi despre discriminare în ipoteza în care, prin jocul unor prevederi legale - asadar, inclusiv prin succesiunea în timp a unor acte normative, astfel cum este în cazul de fată -, anumite persoane pot ajunge în situatii defavorabile, apreciate astfel în mod subiectiv, prin prisma propriilor lor interese. Această solutie de principiu se regăseste, de exemplu, în Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, sau în Decizia nr. 72 din 5 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 februarie 2008. Prin urmare, nici în cazul de fată Curtea nu poate retine existenta unei inegalităti neconstitutionale între cei care au promovat la instante superioare sub imperiul Legii nr. 92/1992 si cei care, în prezent, trebuie satisfacă cerintele mai restrictive impuse de Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveste critica referitoare la pretinsa nesocotire a dreptului la muncă, Curtea retine, astfel cum a statuat în jurisprudenta sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005, că instituirea prin lege a unor conditii pentru ocuparea unor functii - astfel cum este si cazul de fată - sau pentru exercitarea unei profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă. De asemenea, autorul exceptiei sustine că restrângerea dreptului magistratilor la promovare, prin conditionarea acestora de vechimea în functia de judecător sau de procuror, este neconstitutională prin prisma art. 53 din Constitutie. Curtea constată că nu poate retine nici această critică, întrucât textul constitutional invocat are în vedere restrângerea în anumite conditii, strict precizate în cuprinsul său, a unuia sau mai multor drepturi fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate si garantate în titlul II al Legii fundamentale. Or, dreptul la promovare nu se regăseste printre acestea, astfel că nu se pune problema încălcării art. 53 din Constitutie, de vreme ce, asa cum s-a arătat mai sus, Curtea nu a constatat existenta vreunei restrângeri a exercitiului dreptului la muncă, ca drept fundamental.

În fine, în acord cu cele statuate prin Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, Curtea observă că nu este de competenta sa analizarea conformitătii unei dispozitii de drept national cu texte cuprinse în Tratatul privind Uniunea Europeană sau Tratatul privind functionarea Uniunii Europene prin prisma art. 148 din Constitutie. Curtea a precizat prin decizia mentionată că “o atare competentă [...] apartine instantei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă si legală, din oficiu sau la cererea părtii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunitătii Europene [în prezent art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene] la Curtea de Justitie a Comunitătilor Europene. În situatia în care Curtea Constitutională s-ar considera competentă se pronunte asupra conformitătii legislatiei nationale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdictii între cele două instante, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil”.

Si în ceea ce priveste invocarea de către autorul exceptiei, în motivarea acesteia, a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Directiva Consiliului Uniunii Europene 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de muncă si conditiile de muncă, potrivit cărora o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai putin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într-o situatie asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele mentionate la art. 1, respectiv apartenentă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, Curtea observă, de asemenea, că aceasta nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci de aplicare a legii, a cărei solutionare revine judecătorului învestit cu solutionarea litigiului în cadrul căreia a fost ridicată exceptia de neconstitutionalitate.

Totodată, Curtea constată că autorul exceptiei nu evidentiază niciun fel de argumente în sensul pretinsei neconcordante dintre textul de lege criticat si prevederile art. 1 pct. 1 lit. b) din Conventia nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării fortei de muncă si exercitării profesiei, ratificată prin Decretul nr. 284/1973, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 81 din 6 iunie 1973, care include în întelesul termenului de “discriminare” “orice altă diferentiere, excludere sau preferintă având ca efect suprimarea sau stirbirea egalitătii de posibilităti sau de tratament în materie de ocupare a fortei de muncă si exercitare a profesiei, care ar putea fi specificată de către statul membru interesat după consultarea organizatiilor reprezentative ale celor care angajează si a organizatiilor lucrătorilor, dacă acestea există, precum si a altor organisme competente”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor si procurorilor, exceptie ridicată de Ileana Alecxandru în Dosarul nr. 7.909/1/2008 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 septembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.096

din 21 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, exceptie ridicată de Ionel Marica, Ion Popa, Florentin Moise, Gheorghe Constantin Dinu, Constantin Cristian Grigore, Ion Stefan, Gheorghe Tocitu, Gheorghe Petre, Gheorghe Nedelcu, Sorinei Stângă, Vasile Valeriu Dima, Tudorel Păun, Constantin Dan Cîrstian, Nicolae Stefan, Mihai Irimia, Mihai Drăgan, Florinei Dragnea, Lucian Jitaru, Jan Florea, Nicolae Badea, Gheorghe Cretu, Gabriel Gheorghe Sfetcu, Gheorghe Tiberiu Ion, Cristian Chircă, Sorin Supeală, Nicolae Dumitru, Adrian Minea, Dumitru lordănescu si Ion Bădui în Dosarul nr. 1.162/42/2009 al Curtii de Apel Ploiesti - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, apreciind că noua reglementare priveste si alte conditii de acordare a autorizatiei de instructor auto.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.162/42/2009, Curtea de Apel Ploiesti - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere. Exceptia a fost ridicată de Ionel Marica, Ion Popa, Florentin Moise, Gheorghe Constantin Dinu, Constantin Cristian Grigore, Ion Stefan, Gheorghe Tocitu, Gheorghe Petre, Gheorghe Nedelcu, Sorinei Stângă, Vasile Valeriu Dima, Tudorel Păun, Constantin Dan Cîrstian, Nicolae Stefan, Mihai Irimia, Mihai Drăgan, Florinei Dragnea, Lucian Jitaru, Jan Florea, Nicolae Badea, Gheorghe Cretu, Gabriel Gheorghe Sfetcu, Gheorghe Tiberiu Ion, Cristian Chircă, Sorin Supeală, Nicolae Dumitru, Adrian Minea, Dumitru lordănescu si Ion Bădui într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o actiune de anulare a unui act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că dispozitiile de lege criticate, care conditionează autorizarea instructorului auto independent de o vechime de cel putin 3 ani ca instructor auto atestat în cadrul scolilor autorizate, îngrădesc dreptul la muncă si libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de muncă si afectează, totodată, dreptul la o activitate economică si liberă initiativă. Astfel, instructorul auto independent este obligat ca, timp de cel putin 3 ani, să fie salariatul unei scoli de conducători auto autorizate - adică, în definitiv, a unei societăti comerciale cu un anumit profil de activitate, dar care nu este centru de pregătire si perfectionare profesională - si să aducă profit acestei societăti comerciale angajatoare, în caz contrar fiind concediat, ca efect al aplicării principiilor economiei de piată. Totodată, referirea la cei 3 ani vechime ca instructor auto atestat în cadrul scolilor autorizate aduce atingere si principiului neretroactivitătii legii civile, deoarece conditionează nu numai de viitor, dar si de trecut, exercitarea unei anumite meserii, după îndeplinirea tuturor celorlalte cerinte legale referitoare la atestare si autorizare.

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, iar caracterul eventual abuziv, excesiv sau nelegal al unor criterii de accedere la o anumită activitate sau consecintele eventual discriminatorii ale unor astfel de criterii sunt aspecte ce pot fi analizate în cadrul actiunii de drept comun, iar nu în cadrul controlului de constitutionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, deoarece, în noua redactare, conferită prin art. I pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2010, dispozitiile art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere nu mai conservă solutia legislativă initial criticată de autorul exceptiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.


Obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, astfel cum au fost completate de art. I pct. 18 din Legea nr. 218/2009 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 74/2008 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, dispozitii care, la data sesizării Curtii Constitutionale, aveau următorul continut: “(4) Instructorul de pregătire practică prevăzut la alin. (1) poate fi autorizat numai dacă a activat cel putin 3 ani ca instructor auto atestat în cadrul scolilor autorizate prevăzute la art. 4812 si nu a avut suspendat permisul de conducere si/sau atestatul în perioada respectivă.”

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2010 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri si de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 13 aprilie 2010, astfel că, în prezent, dispozitiile art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 au următorul cuprins: “(4) Instructorul de pregătire practică prevăzut la alin. (1) poate fi autorizat numai dacă, potrivit dispozitiilor legale în vigoare, a fost angajat cel putin 3 ani cu normă întreagă sau a activat cel putin 6 ani ca instructor auto atestat în cadrul scolilor autorizate sau dacă face dovada că a detinut autorizatie pentru activitatea de pregătire practică a conducătorilor auto eliberată de autoritatea competentă si nu a avut suspendat permisul de conducere si/sau atestatul în ultimii 3 ani.”

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate consideră că textul legal criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivitătii legii civile, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă si libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupatiei, precum si a locului de muncă si ale art. 45 privind libertatea economică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin încheierea din 15 februarie 2010, dispozitiile art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 au fost modificate, noua reglementare continând o solutie juridică partial diferită fată de cea criticată de autorii exceptiei.

Astfel, acestia sunt nemultumiti de faptul că autorizarea instructorului auto independent este conditionată de o vechime de cel putin 3 ani ca instructor auto atestat în cadrul scolilor autorizate, însă Curtea observă că, în prezent, textul de lege examinat permite autorizarea instructorului de pregătire practică dacă a fost angajat cel putin 3 ani cu normă întreagă sau a activat cel putin 6 ani ca instructor auto atestat în cadrul scolilor autorizate sau “dacă face dovada că a detinut autorizatie pentru activitatea de pregătire practică a conducătorilor auto eliberată de autoritatea competentă [...]”. Asadar, în noua conceptie, legiuitorul a prevăzut, alternativ, si posibilitatea ca instructorul auto de pregătire practică să fie autorizat dacă face dovada că a detinut autorizatie pentru activitatea de pregătire practică eliberată de autoritatea competentă.

Potrivit Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. 111/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, în cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă solutia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării. Or, prevederile art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005, în noua reglementare, au fost modificate în sensul celor sustinute de autorii exceptiei de neconstitutionalitate.

Prin urmare, fată de momentul pronuntării asupra prezentei exceptii, Curtea constată că aceasta a devenit inadmisibilă, deoarece prevederile art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 au fost modificate - fără a conserva solutia legislativă criticată - între momentul sesizării Curtii Constitutionale si momentul pronuntării instantei de contencios constitutional asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4814 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, exceptie ridicată de Ionel Marica, Ion Popa, Florentin Moise, Gheorghe Constantin Dinu, Constantin Cristian Grigore, Ion Stefan, Gheorghe Tocitu, Gheorghe Petre, Gheorghe Nedelcu, Sorinei Stângă, Vasile Valeriu Dima, Tudorel Păun, Constantin Dan Cîrstian, Nicolae Stefan, Mihai Irimia, Mihai Drăgan, Florinei Dragnea, Lucian Jitaru, Jan Florea, Nicolae Badea, Gheorghe Cretu, Gabriel Gheorghe Sfetcu, Gheorghe Tiberiu Ion, Cristian Chircă, Sorin Supeală, Nicolae Dumitru, Adrian Minea, Dumitru lordănescu si Ion Bădui în Dosarul nr. 1.162/42/2009 al Curtii de Apel Ploiesti - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 septembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.143

din 28 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Coffee Management” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 27.059/3/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că partea Costa International Limited a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 decembrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 27.059/3/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Coffee Management” - S.R.L. din Bucuresti într-o cauză având ca obiect o ordonantă presedintială.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 contravin principiului constitutional care consacră egalitatea în drepturi, în conditiile în care reclamantului i se creează o situatie favorabilă prin faptul că procedura luării măsurilor provizorii este la dispozitia acestuia.

De asemenea, apreciază că prin textul de lege criticat se încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16, 21, 24, 53 si 124, deoarece autorul exceptiei (în calitate de pârât) este supus unei proceduri extrem de sumare, în care nu pot fi analizate toate aspectele care tin de fondul dreptului, aspecte esentiale în corecta solutionare a cauzei.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, reglementarea legală criticată nefiind în contradictie cu normele constitutionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 sunt constitutionale. În acest sens, arată că prin procedura de urgentă instituită de acest text de lege nu se aduce vreo îngrădire dreptului persoanei la apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime, si nici dreptului persoanei la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justitiei în cazuri grabnice, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la drepturile de proprietate industrială.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 20 iulie 2005, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 280/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 7 octombrie 2005.

Textul de lege criticat are următorul continut:

Art. 9: “(1) Instanta judecătorească competentă poate, la cererea motivată a reclamantului, să ordone măsuri provizorii împotriva persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, în scopul de a preveni orice încălcare iminentă cu privire la acest drept, respectiv:

a) să interzică cu titlu provizoriu ca încălcarea presupusă să mai continue; sau

b) să constituie o garantie destinată să asigure despăgubirea titularului dreptului protejat.

(2) Măsurile provizorii prevăzute la alin. (1) pot fi ordonate si împotriva unui intermediar ale cărui servicii sunt utilizate de către un tert în scop de încălcare a unui drept de proprietate industrială protejat.

(3) La cererea reclamantului, instantele judecătoresti competente pot să ordone sechestrul mărfurilor bănuite că ar aduce atingere unui drept de proprietate industrială protejat pentru a împiedica introducerea lor sau circulatia lor în circuitele comerciale.

(4) În cazul unei încălcări săvârsite în activităti comerciale, instanta judecătorească competentă poate să ordone, dacă partea vătămată dovedeste că există circumstante care ar putea face imposibilă recuperarea daunelor-interese, sechestrul bunurilor mobiliare si imobiliare ale persoanei care se presupune că a încălcat un drept de proprietate industrială protejat, inclusiv blocarea conturilor bancare si a altor bunuri. În acelasi scop se poate ordona comunicarea documentelor bancare, financiare sau comerciale ori accesul la informatii pertinente cauzei.

(5) Instanta judecătorească competentă poate cere reclamantului, în cadrul măsurilor prevăzute la alin. (1)-(4), să furnizeze orice element de probă, în scopul de a-si forma convingerea că acesta este titularul dreptului si că acest drept i-a fost încălcat ori o astfel de încălcare este iminentă.”

Autorul exceptiei sustine că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 124 privind înfăptuirea justitiei. De asemenea, este invocată si încălcarea art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile legale criticate, care instituie o procedură specială, potrivit căreia instanta poate dispune luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgentă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unei persoane în drepturile sau interesele sale legitime, sunt în conformitate cu dispozitiile art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora stabilirea regulilor de desfăsurare a procesului în fata instantelor judecătoresti este de competenta exclusivă a legiuitorului.

Referitor la sustinerea autorului exceptiei privind încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat constitutional prin dispozitiile art. 21 alin. (3), în jurisprudenta sa, Curtea a constatat că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedură, ca si modalitătile de exercitare a drepturilor procedurale, împrejurare ce nu este de natură a aduce atingere acestui drept.

În acest context, potrivit prevederilor art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, instanta are îndatorirea de a-si exercita rolul activ si de a stărui în aflarea adevărului, prin toate mijloacele legale, în scopul pronuntării unei hotărâri temeinice si legale. Astfel, Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronuntării unei hotărâri temeinice si legale (...)”.

În acest sens sunt si prevederile art. 9 alin. (5) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005, care prevăd că instanta judecătorească competentă poate cere reclamantului să furnizeze orice element de probă, în scopul de a-si forma convingerea că acesta este titularul dreptului si că acest drept i-a fost încălcat ori o astfel de încălcare este iminentă.

De altfel, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 transpune Directiva nr. 2004/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 157 din 30 aprilie 2004, iar reglementarea criticată reprezintă implementarea în dreptul intern a dispozitiilor referitoare la măsurile provizorii si asigurătorii prevăzute în cuprinsul art. 9 al directivei mai sus mentionate.

În final, Curtea retine că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 a fost emisă în scopul combaterii fenomenului de contrafacere a obiectelor de proprietate industrială si în interesul titularilor drepturilor de proprietate industrială.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Coffee Management” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 27.059/3/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 28 septembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.145

din 28 septembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, exceptie ridicată de Elena Nica în Dosarul nr. 41.936/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul exceptiei, avocatul Silviu-Costel Serban, cu împuternicire avocatială depusă la dosar. Lipseste partea Agentia Teritorială pentru Prestatii Sociale a Municipiului Bucuresti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că partea Agentia Teritorială pentru Prestatii Sociale a Municipiului Bucuresti a depus la dosar note scrise prin care învederează faptul că această institutie nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. În acest context, solicită introducerea în cauză a tuturor celor care au semnat si contrasemnat Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005, si anume Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul Apărării Nationale si Ministerul Justitiei.

Asa fiind, solicită instantei de contencios constitutional să constate lipsa calitătii sale procesuale pasive si judecarea cauzei în lipsă.

Fată de acest aspect, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu există niciun inconvenient care să impieteze solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate, precizând că Agentia Teritorială pentru Prestatii Sociale a Municipiului Bucuresti a fost citată, în calitate de parte, si în dosarul instantei de fond.

Curtea respinge cererea formulată de Agentia Teritorială pentru Prestatii Sociale a Municipiului Bucuresti, referitoare la constatarea lipsei calitătii procesuale pasive a acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul avocatului autorului exceptiei de neconstitutionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, sustine că prevederile legale criticate sunt neconstitutionale, întrucât instituie o situatie discriminatorie între persoanele care adoptă copii si cei care îi nasc.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, în acest sens, invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 937/2006.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 octombrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 41.936/3/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, exceptie ridicată de Elena Nica într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prin reglementarea criticată se încalcă principiul constitutional al egalitătii în drepturi, întrucât legiuitorul a instaurat o situatie discriminatorie între părintii care adoptă doi copii deodată si cei care, în urma nasterii, au mai multi copii, în spetă, gemeni; astfel, în primul caz, fiecare copil primeste individual aceeasi alocatie, în timp ce în cazul gemenilor se primeste o singură alocatie pentru ambii copii.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, instanta arată că textul de lege criticat nu contravine normei constitutionale care consacră principiul egalitătii în drepturi, deoarece “indemnizatia prevăzută de art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 este stabilită în favoarea părintelui si nu în favoarea copiilor.”

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt neconstitutionale, întrucât acestea instituie o discriminare între părintii care au mai multi copii dintr-o singură nastere si părintii care au adoptat, în acelasi timp, mai multi copii. Astfel, consideră că apare nejustificată diferentierea făcută în sprijinul părintelui adoptator al mai multor copii, în vederea cresterii acestora - care beneficiază, pentru fiecare dintre primii 3 copii adoptati, de concediu pentru cresterea copilului, precum si o indemnizatie lunară în cuantum de 600 de lei, sau optional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei, - si sprijinul acordat părintelui natural al mai multor copii dintr-o singură nastere, care este mult mai mic.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 7/2007 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 148/2005, potrivit cărora:

,Art. 6. - (1) Concediul si indemnizatia lunară prevăzute la art. 1, respectiv la art. 2, precum si stimulentul prevăzut la art. 3 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, după caz, pentru primii 3 copii ai persoanelor aflate în una dintre situatiile prevăzute la art. 5 alin. (2), după data de 1 ianuarie 2006.”

Autorul exceptiei sustine că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai fost supusă controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi norme din Legea fundamentală.

În acest sens este Decizia nr. 937/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 26 ianuarie 2007, prin care Curtea a statuat că art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 nu contravine prevederilor referitoare la egalitatea în drepturi a cetătenilor, statuând că “apare ca firească acordarea unei singure indemnizatii lunare, indiferent de numărul de copii rezultati în urma unei nasteri, întrucât aceasta este aferentă concediului pentru cresterea copilului, de care persoana îndreptătită beneficiază în conditiile prezentei ordonante de urgentă.” Prin aceeasi decizie, Curtea a constatat că “potrivit Legii nr. 61/1993, copiii beneficiază, fără discriminare, de o alocatie lunară, ca formă de ocrotire din partea statului.”

De altfel, Curtea retine că prin articolul unic din Legea nr. 239/2009 pentru modificarea art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, “cuantumul indemnizatiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleti sau multipleti, începând cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.”

Astfel, Curtea constată că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 instituie o formă de protectie socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, din necesitatea îmbunătătirii echilibrului social-economic al familiei, prin sustinerea acesteia în vederea cresterii copilului, în scopul stimulării cresterii natalitătii si diminuării fenomenului de abandon al copiilor.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, exceptie ridicată de Elena Nica în Dosarul nr. 41.936/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 28 septembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexelor nr. 6Asi 7 la Hotărârea Guvernului nr. 98/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti”

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Anexele nr. 6A si 7 la Hotărârea Guvernului nr. 98/2004 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 10 februarie 2004, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se înlocuiesc cu anexele nr. 1 si 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. - Finantarea obiectivului de investitii ai cărui indicatori tehnico-economici se modifică potrivit art. I se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie si/sau alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.

Art. III. - Ministerul Transporturilor si Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexe, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor si infrastructurii,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 3 noiembrie 2010.

Nr. 1.089.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 6A la Hotărârea Guvernului nr. 98/2004)

 

Caracteristicile principale si indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii

“Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti”

Obiect 5A- Reabilitarea si extinderea la 4 benzi a centurii rutiere a municipiului Bucuresti pe sectorul cuprins între DN 1A si DN1

 

Titular: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii                                                       

Beneficiar: Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România -SA.           

Amplasament: zona de nord a municipiului Bucuresti                                                  

 

Indicatori tehnico-economici:                                                                

 

- Valoarea totală a investitiei inclusiv TVA:

mii lei

106.970*)

(în preturi la 30 iunie 2010, 1 euro = 4,3688 lei)

 

 

din care

 

 

- constructii-montaj:

mii lei

74.418

- Esalonarea investitiei:

 

 

Anul I

mii lei

21.394

 

mii lei

14.884

Anul II

mii lei

53.485

 

mii lei

37.209

Anul III

mii lei

32.091

 

mii lei

22.325

- Capacităti:

 

 

- Lungime traseu

km

4,605

- Lătime platformă

m

17,90

din care: parte carosabilă

m

2 x 7,00

- intersectii la nivel

buc.

2

- Durata de realizare a investitiei:

luni

30


*) Valoarea se va actualiza potrivit evolutiei ulterioare a preturilor.


 

Factori de risc:

La proiectarea si dimensionarea obiectivului de investitii se va avea în vedere încărcarea seismică corespunzătoare zonei seismice de tip “C” (pentru municipiul Bucuresti) de zonare a teritoriului si o perioadă de colt Tc = 1,5 sec, în conformitate cu Normativul P100/2006.

Finantarea investitiei:

Finantarea obiectivului de investitii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie si/sau alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 98/2004)

 

Caracteristicile principale si indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii

“Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si Centura rutieră de nord a municipiului Bucuresti”

Obiect 1C - Pasaj inferior pe DN 1 la intersectia cu Bd. Aerogării si bd. Ion lonescu de la Brad

 

Titular: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

Beneficiar: Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România - SA.

Amplasament: Pe DN 1 Bucuresti - Ploiesti, între podul Băneasa km 7+226 si Aeroportul Băneasa km 8+485

           

Indicatori tehnico-economici:

 

- Valoarea totală a investitiei:

mii lei

73.365*)

(în preturi la 31 martie 2010, 1 euro = 4,0958 lei)

 

 

din care

 

 

- constructii-montaj:

mii lei

60.935

- Esalonarea investitiei:

 

 

Anul I

mii lei

54.198

 

mii lei

44.903

Anul II

mii lei

19.167

 

mii lei

16.032

- Capacităti:

 

 

- Lungime totală lucrare

km

1,259

- Lungime totală pasaj inferior

km

0,626

din care - rampe pasaj inferior

km

0,554

- pasaj inferior

km

0,072

- Lătime parte carosabilă pasaj inferior

m

14,00

- Lătime parte carosabilă bretel e

m

2 x 7,00

- Durata de realizare a investitiei:

luni

12

 

Factori de risc:

La proiectarea si dimensionarea obiectivului de investitii se va avea în vedere încărcarea seismică corespunzătoare zonei seismice de tip C (pentru municipiul Bucuresti) de zonare a teritoriului si o perioadă de colt Tc = 1,5 sec, în conformitate cu Normativul P100/2006.

Finantarea investitiei:

Finantarea obiectivului de investitii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie si/sau alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evolutiei ulterioare a preturilor.


GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 504/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti - Obiectul 6: Continuizarea centurii rutiere existente a municipiului Bucuresti cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni”

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 504/2006 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti - Obiectul 6: Continuizarea centurii rutiere existente a municipiului Bucuresti cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 21 aprilie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Articolul 2 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 2. - Finantarea obiectivului de investitii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie si/sau alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.”

2. Anexa se modifică si se înlocuieste cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. II. - Ministerul Transporturilor si Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor si infrastructurii,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 3 noiembrie 2010.

Nr. 1.090.

 

ANEXĂ

(Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 504/2006)

 

Caracteristicile principale si indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitie

“Fluidizarea traficului pe DN 1 între km 8+100 si km 17+100 si centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucuresti - Obiectul 6: Continuizarea centurii rutiere existente a municipiului Bucuresti cu pasaj superior peste calea ferată la Otopeni”

 

Titular: Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

Beneficiar: Compania Natională de Autostrăzi si Drumuri Nationale din România - S.A.

Amplasament: zona de nord a municipiului Bucuresti

 

Valoarea totală a investitiei inclusiv TVA:

 

mii lei

139.677*)

(1 euro = 4,3688 din 30 iunie 2010)

 

 

 

din care C+M:

 

mii lei

103.473

Esalonarea investitiei:

 

 

 

Anul I

NW C+M

mii lei

27.935

 

 

 

mii lei

20.695

Anul II

ÎNV C+M

mii lei

69.839

 

 

 

mii lei

51.736

Anul III

ÎNV C+M

mii lei

41.903

 

 

 

mii lei

31.042

Durata de realizare a investitiei:

 

luni

36

Capacităti (în unităti fizice):

 

 

 

- Lungime traseu

 

km

2,600

- Lătime platformă

 

m

17,90

din care: parte carosabilă

 

m

2x7,00

- Pasaj rutier nou

 

buc.

1

- Intersectii la nivel

 

buc.

2


*) Valoarea se va actualiza potrivit evolutiei ulterioare a preturilor.

 


Factori de risc:

La proiectarea si dimensionarea obiectivului de investitii se va avea în vedere încărcarea seismică corespunzătoare zonei seismice de tip “C” (pentru municipiul Bucuresti) de zonare ateritoriului si o perioadă de colt Tc = 1,5 sec, în conformitate cu Normativul P100/2006.

Finantarea investitiei

Finantarea obiectivului de investitii se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie si/sau alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

- SECTIILE UNITE -

DECIZIA Nr. 34

din 14 decembrie 2009

 

Dosar nr. 21/2009

 

Sub presedintia doamnei judecător Lidia Bărbulescu, presedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie,

Înalta Curte de Casatie si Justitie, constituită în Sectii Unite, în conformitate cu dispozitiile aft. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti (nr. 924/III-5/2009 si nr. 566/111-5/2009) cu privire la stabilirea instantei competente să solutioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internatională în materie penală, cu modificările si completările ulterioare, precum si în legătură cu stabilirea instantei competente să solutioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instantele nationale cu pedepse aplicate de către instante străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti în cadrul procedurii de transferai persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) si art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Sectiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozitiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenti 67 de judecători din 103 aflati în functie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a fost reprezentat de procuror Gabriela Scutea - adjunct al procurorului general.

Prin încheierea de sedintă de la 16 noiembrie 2009 s-a dispus amânarea recursului în interesul legii privind stabilirea instantei competente să solutioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, conform art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, problemă formând obiectul sesizării Colegiului de conducere a[ Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti nr. 566/111-5/2009, pentru ca procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie să îsi exprime punctul de vedere si cu privire la instanta competentă să solutioneze cererile de contopire a pedepselor aplicate de către instantele nationale cu pedepse aplicate de către instante străine prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, conform art. 149 alin. (4) si art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, chestiune de drept pusă în discutie prin sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti nr. 924/111-5/2009.

Cum procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a formulat un recurs în interesul legii având ca obiect problema de drept asupra căreia se solicitase un punct de vedere, Sectiile Unite ale Înaltei Curti de Casatie si Justitie au hotărât conexarea celor două recursuri în interesul legii, având în vedere că chestiunile de drept în legătură cu care s-a solicitat pronuntarea unei decizii prin care să se stabilească modul unitar de interpretare si aplicare a dispozitiilor legale sunt subsecvente.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursurile în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestora, în sensul de a se stabili că instanta competentă să solutioneze procedura de schimbare a condamnării, care are loc după transferarea persoanei condamnate, este Curtea de Apel Bucuresti. În ceea ce priveste cererea de contopire a pedepselor aplicate de instantele nationale cu pedepse aplicate de instante străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti în cadrul procedurii de transfer al persoanei condamnate, a solicitat a se stabili că este competentă să solutioneze o atare cerere instanta corespunzătoare instantei de executare în a cărei circumscriptie se află locul de detinere.

SECTIILE UNITE,

deliberând asupra recursurilor în interesul legii si sesizărilor Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti, constată următoarele:

În aplicarea dispozitiilor art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, s-a constatat că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar referitor la instanta căreia îi revine competenta de examinare a procedurii de schimbare a condamnării, după transferarea în tară a persoanei condamnate în străinătate, precum si în legătură cu instanta competentă să solutioneze cererea de contopire a pedepselor apiicate de instantele din România cu pedepse aplicate de instante din alte state, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (4) si art. 150 din aceeasi lege.

1. Astfel, în timp ce unele instante au considerat că, după transferarea în România a persoanei condamnate în străinătate, Curtea de Apel Bucuresti rămâne competentă să judece în cadrul procedurii de schimbare a condamnării în conditiile reglementate de art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, alte instante, dimpotrivă, au apreciat că această competentă revine curtii de apel în a cărei circumscriptie teritorială se află locul de detinere a persoanei condamnate în străinătate.

2. Pe de altă parte, unele instante, invocând dispozitiile art. 144 si 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, au apreciat că solutionarea cererilor ce privesc conversiunea pedepsei, formulate ulterior pronuntării hotărârii Curtii de Apel Bucuresti, prin care s-au recunoscut hotărârea instantei dintr-un stat străin si transferarea persoanei condamnate, în vederea executării pedepsei în România, ar reveni tot acestei curti, iar alte instante au decis că instanta competentă să solutioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instantele din România cu pedepsele aplicate de instantele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti, este cea corespunzătoare instantei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscriptie teritorială se află locul de detinere a persoanei condamnate.

În fine, ivindu-se si situatii când ultima hotărâre definitivă apartine unei instante străine, unele instante s-au pronuntat în sensul că, în astfel de situatii, competenta de a judeca o cerere de modificare a pedepsei, ca efect al contopirii, ar reveni Curtii de Apel Bucuresti, ca autoritate judiciară cu atributia de a realiza procedurile la care se referă art. 149 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, în timp ce alte instante au hotărât că este competentă să solutioneze cererea de contopire a pedepselor instanta abilitată de lege să judece în primă instantă în a cărei circumscriptie teritorială se află locul de detinere a persoanei condamnate.

Examinarea acestor puncte de vedere contradictorii din practica instantelor de judecată, în legătură cu aplicarea reglementărilor specifice din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, impune următoarele aprecieri si concluzii de interpretare:

în combaterea fenomenului de crestere a criminalitătii, determinat si de neîntrerupta sporire a numărului de persoane care se stabilesc pentru anumite perioade de timp în alte tări ori le tranzitează, s-a conturat si grija firească de a fi luate măsuri adecvate pentru evitarea dublei condamnări, de către state diferite, a aceleiasi conduite antisociale a unei persoane.

În acest cadru de preocupare, adoptarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internatională în materie penală a oferit prilejul reglementării institutiei “transferarea persoanelor condamnate”, având ca finalitate asigurarea unei mai eficiente si rapide reeducări si reintegrări sociale a persoanei condamnate în tara de origine, precum si accesul acesteia la toate regimurile de executare a pedepselor privative de libertate specifice acelei tări.

În aducerea la îndeplinire a obligatiilor pe care si Ie-a asumat prin ratificarea Conventiei europene asupra persoanelor condamnate si a Protocolului aditional adoptat la 18 decembrie 1997, prin dispozitiile cuprinse în titlul VI din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, s-a reglementat procedura privind transferarea persoanelor condamnate, în vederea executării pedepselor, în ipoteza în care statul român este stat de executare.

Din analiza prevederilor art. 127-152, cuprinse în titlul mentionat din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, reiese că resortisantul român condamnat într-un alt stat se poate adresa autoritătilor române cu cerere de transfer, în vederea exercitării pedepsei închisorii în România, fie direct, fie prin intermediul autoritătilor competente ale statului în care a fost condamnat.

Ministerul Justitiei, desemnat ca singura autoritate a statului român pentru primirea cererilor si transmiterea răspunsurilor, după obtinerea informatiilor, înscrisurilor necesare si a consimtământului autoritătii competente a statului străin în care a fost pronuntată condamnarea, examinează regularitatea acestor acte si le transmite, însotite de traduceri, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel competentă, care sesizează, la rândul său, curtea de apel, pentru ca aceasta să recunoască hotărârea străină si să o pună în executare, conform prevederilor art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Este adevărat că prin art. 281 pct. 5 din Codul de procedură penală, introdus prin Legea nr. 281/2003, este prevăzută o normă generală de competentă, potrivit căreia curtea de apel “solutionează cererile prin care s-a solicitat extrădarea sau transferul persoanelor condamnate în străinătate”, precum si că, potrivit art. 138 alin. (3) si art. 139 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, cererea de transfer formulată de un resortisant străin condamnat de o instantă din România se solutionează de curtea de apel în a cărei circumscriptie se află locul de detinere a condamnatului ori domiciliul acestuia, în cazul în care nu a început executarea.

Dar este de observat că, prin derogare de la aceste dispozitii, în art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, se prevede că “autoritătile judiciare competente în procedurile la care se referă art. 149 sunt Curtea de Apel Bucuresti si parchetul de pe lângă aceasta”.

Ca urmare, numai Curtea de Apel Bucuresti este abilitată prin legea specială mentionată ca, pronuntându-se asupra cererii de transfer a condamnatului prin hotărâre a unei instante dintr-un stat străin, să recunoască acea hotărâre si să dispună fie continuarea executării pedepsei aplicate, fie schimbarea condamnării prin adaptarea ei la o pedeapsă prevăzută de legea română pentru fapta retinută, în conformitate cu art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare.

În acest sens, instanta română trebuie să specifice în ce măsură natura juridică si durata pedepsei stabilite în hotărârea judecătorească străină sunt compatibile cu legislatia română, în raport cu minimul general, precum si cu maximul special prevăzut pentru infractiunea ce a făcut obiectul condamnării în străinătate.

Numai în aceste conditii Curtea de Apel Bucuresti, odată cu admiterea transferului si recunoasterea hotărârii de condamnare în străinătate, poate decide fie continuarea executării pedepsei aplicate prin acea hotărâre, fie conversiunea ei în limitele specifice legislatiei nationale, fără să aibă însă posibilitatea legală de a examina sau modifica ori reforma vreo altă dispozitie a hotărârii penale străine.

Doar conformându-se acestei proceduri Curtea de Apel Bucuresti, prin sentintă penală definitivă, dă autoritate de lucru judecat hotărârii pronuntate în străinătate, căreia îi conferă putere să producă efectele juridice recunoscute de legea noastră natională.

Potrivit reglementării de ansamblu a art. 122 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, hotărârea penală străină îsi păstrează si după recunoasterea sa de către autoritatea judiciară competentă caracterul de extraneitate, neputând fi convertită în hotărâre a unei instante judecătoresti din România.

Acest caracter de extraneitate rezultă nu numai din dispozitiile înscrise în alin. 3 din articolul mentionat, potrivit cărora “statul străin care solicită executarea este singurul competent să decidă asupra unei căi extraordinare de atac împotriva hotărârii de executat”, ci si din prevederea de la alin. (4) al aceluiasi articol, prin care este afirmată mentinerea prerogativei statului străin de a acorda amnistia si gratierea, ca si statul român, care preia acest atribut după recunoasterea hotărârii instantei străine.

Mai mult, prin art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, s-a reglementat că începerea executării pedepsei în România are ca efect doar renuntarea statului străin la executarea ei pe teritoriul său, precum si că în cazul sustragerii condamnatului de la executarea pedepsei statul străin redobândeste dreptul la executarea hotărârii.

De altfel, potrivit art. 144 alin. (2) din aceeasi lege, încă înainte de transferarea persoanei condamnatei autoritătile statului român sunt obligate să indice statului de condamnare la cererea acestuia, dacă acea persoană va continua executarea pedepsei imediat sau în baza unei hotărâri judecătoresti ori urmează să i se schimbe condamnarea, prin hotărâre judecătorească, în sensul înlocuirii pedepsei aplicate de instanta străină cu o pedeapsă corespunzătoare prevăzută în legislatia română pentru aceeasi infractiune.

Or, pentru ultima ipoteză a fost reglementată, prin art. 146 din aceeasi lege, procedura conversiunii condamnării, stabilindu-se, în alin. (3), că, atunci “când procedura de schimbare a condamnării are loc după transferarea persoanei condamnate, statul român va mentine acea persoană în detentie sau va lua alte măsuri în scopul de a asigura prezenta ei pe teritoriul statului român până la finalizarea acestei proceduri”.


Curtea de Apel Bucuresti, singura instantă competentă, potrivit art. 150 din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, în derularea procedurilor la care se referă art. 149 din aceeasi lege, emite, în temeiul alin. (6) al acestui articol, mandat de executare a pedepsei, care este transmis autoritătii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.

Prin derogare de la principiul instituit în art. 418 din Codul de procedură penală rezultă deci că singura instantă învestită cu competentă teritorială si materială de solutionare a procedurii de schimbare a condamnării după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzută în art. 149 cu referire la art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, este Curtea de Apel Bucuresti.

Dar această competentă, reglementată în dispozitiile mentionate, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru ele fiind aplicabile dispozitiile referitoare la competentă existente în art. 449 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Asadar, pentru toate situatiile în care se formulează cereri de contopire a pedepselor aplicate de instantele din România cu pedepse pronuntate de instante străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate în străinătate, instanta competentă să solutioneze astfel de cereri nu poate fi decât cea corespunzătoare instantei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscriptie se află locul de detinere a persoanei condamnate.

Ca urmare, si în ipoteza în care ultima hotărâre definitivă a fost pronuntată de o instantă străină se impune, pentru identitate de ratiune, să revină competenta de judecată a cererii de modificare a pedepsei tot instantei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instantă, evident, cu respectarea conditiei ca locul de detinere a persoanei condamnate să se afle în circumscriptia teritorială a acelei instante.

În consecintă, în temeiul dispozitiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, si ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii si a se stabili că, după transferarea persoanei condamnate, în conditiile art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cu modificările si completările ulterioare, Curtea de Apel Bucuresti este instanta competentă exclusiv, teritorial si material, să efectueze procedura de schimbare a condamnării, precum si că instanta competentă să solutioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instantele nationale cu pedepsele pronuntate de instantele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate, este instanta corespunzătoare celei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscriptie se află locul de detinere a persoanei condamnate.

În fine, în legătură cu acest al doilea aspect, se impune a se stabili că, în cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronuntată de o instantă străină, competenta de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instantei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi trebuit să judece cauza în primă instantă si este îndeplinită si conditia ca locul de detinere a persoanei condamnate să se afle în circumscriptia sa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie si sesizările Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucuresti. Se stabileste că:

1. Curtea de Apel Bucuresti este instanta competentă exclusiv, teritorial si material, să solutioneze procedura de schimbare a condamnării, procedură care are loc după transferarea persoanei condamnate, în conditiile art. 146 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.

2. Instanta competentă să solutioneze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instantele nationale cu pedepsele aplicate de instantele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel Bucuresti, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanta corespunzătoare instantei de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscriptie se află locul de detinere a persoanei condamnate.

În cazul în care ultima hotărâre definitivă a fost pronuntată de o instantă străină, competenta de a judeca cererea de modificare a pedepsei revine instantei corespunzătoare celei care, potrivit legii române, ar fi judecat cauza în primă instantă si în a cărei circumscriptie se află locul de detinere a persoanei condamnate.

Obligatorie, potrivit art. 4142 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică astăzi, 14 decembrie 2009.

 

PRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

Lidia Bărbulescu

Prim-magistrat-asistent,

Adriana Daniela White


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.