MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 761/2010

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXII - Nr. 761         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 15 noiembrie 2010

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Opinie concurentă

 

Decizia nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 1.360 din 21 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.083. - Hotărâre privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apărării Nationale în domeniul public al comunei Odoreu si în administrarea Consiliului Local al Comunei Odoreu, judetul Satu Mare

 

1.118. - Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judetul Suceava”

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

962. - Decizie a Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor pentru modificarea anexelor nr. 2B, 3A si 3B la Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor nr. 674/2008 privind forma si continutul Raportului de tranzactii suspecte, ale Raportului de tranzactii cu numerar si ale Raportului de transferuri externe

 

964. - Decizie a Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor pentru modificarea si completarea Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzactii cu numerar si a rapoartelor de transferuri externe, aprobată prin Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor nr. 673/2008

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.354

din 20 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile  administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 5 octombrie 2010, când, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronuntării pentru data de 14 octombrie 2010, apoi pentru 26 octombrie 2010 si a preschimbat termenul de pronuntare la data de 20 octombrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Cu Adresa nr. 7.780 din 27 iulie 2010, Avocatul Poporului a sesizat direct Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată ca urmare a unei petitii adresate Avocatului Poporului de către domnul Paul Mancas (fost detinut politic), presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici - Filiala Prahova.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată în temeiul art. 146 lit. d) din Constitutie, al art. 13 lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatului Poporului si al art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii

Constitutionale, a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 11.446 din 27 iulie 2010 si constituie obiectul Dosarului nr. 3.365D/2010.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Avocatul Poporului arată în esentă că prin stabilirea, potrivit art. II coroborat cu art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, a unei limite a cuantumului despăgubirilor în cazul persoanelor ale căror procese sau cereri, formulate în temeiul Legii nr. 221/2009, nu au fost solutionate prin pronuntarea unei hotărâri judecătoresti definitive se instituie un tratament juridic diferit fată de persoanele care detin deja o hotărâre judecătorească definitivă, pronuntată în solutionarea unui proces sau a unei cereri, formulată tot în temeiul Legii nr. 221/2009. Astfel, persoane care au depus cereri în acelasi timp, urmând aceeasi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009, vor beneficia de un tratament juridic diferentiat, unele prin stabilirea de despăgubiri într-un cuantum nelimitat lăsat la aprecierea instantei de judecată, altele prin stabilirea de despăgubiri pe care instanta de judecată le acordă cu respectarea plafonului cuantumului stabilit de lege. Asadar, se poate ajunge la o inechitate în cazul în care persoane aflate în aceeasi situatie, care au început în acelasi timp procedura legală de obtinere a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, să beneficieze de un tratament juridic diferit, constând în acordarea unei despăgubiri într-un cuantum nelimitat pentru cel căruia i-a fost solutionată cererea, si într-un cuantum limitat, potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, pentru cel căruia, din motive independente de vointa sau actiunea sa, instantele nu i-au solutionat cererea.

Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptătite la despăgubiri pentru condamnări politice, în functie de momentul în care instanta de judecată a pronuntat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă si rezonabilă. În acest sens, invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale, care a statuat că “violarea principiului egalitătii si nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferentiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă si rezonabilă, sau dacă există o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite”.

Avocatul Poporului mai arată că, în cauza de fată, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost solutionată cererea de către instantele de judecată, prin pronuntarea unei hotărâri judecătoresti definitive. Termenul în care instanta de judecată poate pronunta o hotărâre judecătorească este independent de vointa părtii interesate, fiind strict conditionat de o serie de factori. În unele situatii prevăzute de Legea nr. 221/2009, durata procedurii în fata instantei de judecată diferă. În cazul în care “condamnările constituie de drept condamnări cu caracter politic, urmează ca instanta să acorde numai despăgubirile, durata procedurii fiind redusă, în timp ce în alte cazuri instanta trebuie să constate mai întâi caracterul politic al condamnării sau măsurii administrative, după care să aprecieze asupra despăgubirilor, astfel încât si procedura în fata instantei de judecată va fi mai lungă”.

Avocatul Poporului consideră că au fost încălcate si prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece dispozitiile art. I pct. 1 si ale art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 afectează dreptul fundamental la egalitate, astfel cum este prevăzut de art. 16 din Constitutie. În acest sens face trimitere la Decizia nr. 1.189 din 17 septembrie 2009, prin care Curtea Constitutională a explicat sensul juridic al verbului “a afecta” din cuprinsul textului constitutional al art. 115 alin. (6), retinând diferite nuante, cum ar fi: “a suprima”, “a aduce atingere”, “a prejudicia”, “a antrena consecinte negative”.

Apreciază, de asemenea, că prin ignorarea exigentelor constitutionale privind adoptarea ordonantelor de urgentă se depăsesc limitele delegării stabilite de Constitutie, fapt ce duce la o imixtiune nepermisă în competenta legislativă a Parlamentului, fiind încălcate si dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5).

În conformitate cu dispozitiile art. 33 din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si formula punctele de vedere asupra sesizării de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând exceptia de neconstitutionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie si celor ale art. 1, 2, 3, 10 si 32 din Legea nr. 47/1992, republicată, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din adresa de sesizare, îl constituie dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII ai Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, care au următorul continut:

“Art.  I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea;». [...]

“Art. II. - Dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonantă de urgentă, se aplică proceselor si cererilor pentru a căror solutionare nu a fost pronuntată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.”

Curtea observă că, în ceea ce priveste dispozitiile art. I pct. 1 din Ordonanta din urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, acestea cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte, acordarea de despăgubiri, iar, pe de altă parte, plafonarea cuantumului acestor despăgubiri, adică punctele 1-3 ale lit. a) a art. 5 alin. (1), nou-introduse.

Întrucât, în cauza de fată, autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică solutia legislativă de plafonare a cuantumului acestor despăgubiri, Curtea urmează a se pronunta cu privire la constitutionalitatea punctelor 1-3 ale lit. a) pct. 1 art. I din Ordonanta din urgentă a Guvernului nr. 62/2010, si la aplicarea diferentiată în functie de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti.

Dispozitiile din Constitutie considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 115 alin. (6) referitoare la interdictia reglementării prin ordonante de urgentă în anumite domenii, precum si ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea respectării Constitutiei si a legilor.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

1. Statul român a acordat o serie de drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum si celor cărora li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă în conditiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, precum si persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare.

Prin Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, s-a reglementat acordarea despăgubirilor morale victimelor totalitarismului comunist pentru prejudiciul moral suferit, dacă se apreciază, în urma examinării tuturor circumstantelor cauzelor de către instantele de judecată, că reparatia obtinută prin efectul Decretului-lege nr. 118/1990 si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 nu este suficientă, precum si în cazul în care nu au fost acordate drepturi de natura celor anterior enuntate.

Art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 stabilea initial acordarea de despăgubiri, pentru prejudiciul moral suferit, fără instituirea vreunei limite a cuantumului despăgubirilor, tinându-se seama numai de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999.


Prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 s-a modificat art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 si s-a stabilit o limitare a cuantumului despăgubirilor acordate persoanelor condamnate politic, în functie de categoria persoanelor care le solicită, astfel:

- pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic sau care a făcut obiectul unei condamnări administrative cu caracter politic - 10.000 de euro;

- pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I - 5.000 de euro;

- pentru descendentii de gradul II - 2.500 de euro. Astfel, modificările aduse au vizat, în principal, reglementarea unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit art. II din ordonantă, dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin Ordonantă de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, se aplică proceselor si cererilor pentru a căror solutionare nu a fost pronuntată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a acestei ordonante de urgentă.

2. În nota de fundamentare la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, Guvernul arată că reglementarea prin ordonantă de urgentă este justificată de necesitatea stabilirii unor criterii de acordare a despăgubirilor morale, de natură să instituie un regim echitabil în acordarea acestora, având în vedere dificultatea de evaluare a prejudiciului moral suferit. Astfel, prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral pentru aceeasi categorie de beneficiari, în conditii similare pentru condamnări, calificate de legiuitor ca având caracter politic. Cuantumul daunelor morale se stabileste raportat la beneficiarul direct al despăgubirilor si, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instantele de judecată a criteriilor referitoare la perioada în care persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic au fost supuse măsurii privative de libertate, la consecintele negative suferite de cei în cauză în plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vătămării, măsura în care Ie-a fost afectată situatia familiară, profesională si socială. De asemenea, în cuantificarea prejudiciului moral se tine seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, pe baza celorlalte acte normative, reparatiile suplimentare cu caracter pecuniar putând fi acordate numai dacă nu au fost suficiente în raport cu suferinta deosebită resimtită de persoanele care au fost victimele unor condamnări cu caracter politic. De asemenea, Guvernul motivează situatia extraordinară ca fiind determinată de riscul imposibilitătii mentinerii echilibrului bugetar, ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătoresti definitive si irevocabile, care au ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

3. Este adevărat că, în materia despăgubirilor acordate prin legi cu caracter reparatoriu, limitele valorii acestora si criteriile de care trebuie să se tină seama în aprecierea lor sunt stabilite în mod suveran de legiuitor, având în vedere posibilitătile economice si financiare existente, dar cu respectarea principiului egalitătii cetătenilor în fata legii si a autoritătilor.

Or, în cazul de fată, dispozitiile legale instituie o inechitate, fără o motivare temeinică, obiectivă si ratională, desi Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 este motivată de urgenta si necesitatea reglementării “unor măsuri pentru instituirea unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor privind condamnările cu caracter politic pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989”.

De altfel, Curtea Constitutională, în jurisprudenta sa, spre exemplu Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat în mod constant că principiul egalitătii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci dimpotrivă presupune solutii diferite pentru situatii diferite. În consecintă, un tratament diferit nu poate fi expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rational, în acord cu principiul egalitătii cetătenilor în fata legii.

Curtea Constitutională a statuat în mod constant în jurisprudenta sa că situatiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esentă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv si rezonabil.

În cauza de fată, tratamentul juridic diferit aplicat persoanelor care solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare este determinat de celeritatea cu care a fost solutionată cererea de către instantele de judecată, prin pronuntarea unei hotărâri judecătoresti definitive. Stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu si exterior conduitei persoanei, este în contradictie cu principiul egalitătii în fata legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, conform căruia, în situatii egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit.

Astfel, durata procesului si finalizarea acestuia depind adesea de o serie de factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, complexitatea cazului, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege si alte împrejurări care pot să întârzie solutionarea cauzei. De asemenea, nu tine seama de faptul că, în numeroase cazuri, durata proceselor si, în consecintă, data rămânerii definitive a hotărârilor nu depind numai de atitudinea persoanei care are astfel de cereri sau de situatii de natură obiectivă, ci se datorează unor alte circumstante, care tin de organizarea justitiei si de gradul de încărcare a rolurilor instantelor judecătoresti.

În ceea ce priveste modul de acordare a despăgubirilor, reglementat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, Curtea observă existenta unui tratament distinct aplicat persoanelor îndreptătite la despăgubiri pentru condamnări politice, în functie de momentul la care instanta de judecată a pronuntat hotărârea definitivă - desi au depus cereri în acelasi timp si au urmat aceeasi procedură prevăzută de Legea nr. 221/2009 -, si consideră că acesta este determinat de o serie de elemente neprevăzute si neimputabile persoanelor aflate în cauză.


Instituirea unui tratament distinct între persoanele îndreptătite la despăgubiri pentru condamnări politice, în functie de momentul în care instanta de judecată a pronuntat hotărârea definitivă, nu are o justificare obiectivă si rezonabilă. În acest sens, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 599 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 18 mai 2009, a statuat că violarea principiului egalitătii si nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferentiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă si rezonabilă, sau dacă există o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal si mijloacele folosite.

Tratamentul juridic diferentiat aplicat celor care se consideră îndreptătiti la despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică, în functie de momentul în care hotărârea pronuntată de instanta privind dreptul la despăgubiri rămâne definitivă, afectează drepturile persoanelor care nu detineau o hotărâre definitivă la data intrării în vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010. În consecintă, dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie privind egalitatea în drepturi.

Această solutie este în concordantă si cu jurisprudenta constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului, în spetă cea legată de aplicarea art. 14, cât si a Protocolului 12 al Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidentiat că, pe baza art. 14 din Conventie, o distinctie este discriminatorie dacă “nu are o justificare obiectivă si rezonabilă”, adică dacă nu urmăreste un “scop legitim” sau nu există un “raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si scopul vizat” (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria Anr. 31, pag. 16, paragraful 33). În acelasi timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că lista care cuprinde articolul 14 capătă un caracter indicativ si nu unul restrictiv (a se vedea Engel si altii împotriva Olandei, Hotărârea din 8 iunie 1976, seria A nr. 22, pag. 30, paragraful 72, si Rasmussen împotriva Danemarcei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, seria Anr. 87, pag 13, paragraful 34).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a continuat să explice aceste principii în Hotărârea privind Cauza Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit: “o diferentă de tratament este discriminatorie dacă nu are o «justificare obiectivă si rezonabilă», adică dacă nu urmăreste un «scop legitim» sau dacă nu există «un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele utilizate si scopul vizat»“ (Hotărârea din 28 mai 1985, seria A nr. 94, paragraf 72). În acelasi timp, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referindu-se la întinderea marjei de apreciere, lăsată la dispozitia statelor, a statuat că aceasta variază în functie de circumstantele concrete ale fiecărei cauze, de domeniile si contextul în discutie (Hotărârea din 28 noiembrie 1984 în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, seria A, nr. 87, paragraful 40).

Principiul egalitătii si interzicerii discriminării a fost reluat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Protocolul nr. 12 la Conventie, adoptat în anul 2000. Art. 1 al acestui Protocol prevede că “Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurat fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine natională sau socială, apartenenta la o minoritate natională, avere, nastere sau oricare altă situatie”. În special, sfera suplimentară de protectie stabilită de articolul 1 se referă la cazurile în care o persoană este discriminată:

- în exercitarea unui drept specific acordat unei persoane în temeiul legislatiei nationale;

- în exercitarea unui drept care poate fi dedus dintr-o obligatie clară a unei autorităti publice în conformitate cu legislatia natională, adică în cazul în care o autoritate publică, în temeiul legislatiei nationale, are obligatia de a se comporta de o anumită manieră. Aceste principii au fost reluate în jurisprudenta recentă a Curtii Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea privind Cauza Thorne vs. the United Kingdom, adoptată în 2009.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că prin adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 se creează premisele unei discriminări între persoane, care, desi se găsesc în situatii obiectiv identice, beneficiază de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

4. De asemenea, Curtea constată că prevederile legale criticate încalcă si principiul neretroactivitătii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, în sensul că se aplică inclusiv situatiilor în care există o hotărâre judecătorească pronuntată în primă instantă, care, desi nedefinitivă, poate fi legală si temeinică prin raportare la legislatia aflată în vigoare la data pronuntării acesteia. Astfel, la data introducerii cererii de chemare în judecată, sub imperiul Legii nr. 221/2009, nemodificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, s-a născut un drept la actiune pentru a solicita despăgubiri neplafonate sub aspectul întinderii, iar Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 nu constituie norme de procedură pentru a se invoca principiul aplicării sale imediate, ci este un act normativ care cuprinde dispozitii de drept material, astfel că legea aflată în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată este aplicabilă pe tot parcursul procesului, în sensul aplicării principiului neretroactivitătii este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 martie 2006 privind Cauza Blecic v. Croatia, paragraful 81).

5. Pe de altă parte, Curtea constată că dispozitiile art. I pct. 1 si art. II ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente înfrâng si prevederile art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece afectează un drept fundamental - egalitatea în drepturi a cetătenilor, consfintit în prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1), drept care a fost respectat cu prilejul instituirii unor măsuri similare cu caracter reparator, astfel cum au fost recunoscute si prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

6. Având în vedere argumentele expuse, Curtea observă că nerespectarea acestor norme constitutionale atrage si înfrângerea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora “în România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată direct de Avocatul Poporului, si constată că dispozitiile mentionate sunt neconstitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

 

OPINIE CONCURENTĂ

 

Apreciem că solutia de admitere a obiectiei de neconstitutionalitate referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente este corectă.

Considerăm că două argumente importante nu au fost retinute.

1. Cel mai important argument în favoarea admiterii exceptiei de neconstitutionalitate se referă la fundamentul juridic si etic al Legii nr. 221/2009, continut în motivele emiterii acestui act normativ si efectele reparatorii ale acestuia. Legea se referă la victimele regimului totalitar comunist stabilit în România după 6 martie 1945. Acest regim a fost condamnat de mai multe texte internationale. Primul document important, care a încercat să abordeze regimul totalitar prin analizarea acestuia, îl reprezintă Rezolutia nr. 1.096 privind măsurile de lichidare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care se referă la măsurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste. Este considerat că totalitarismul comunist este o versiune nouă a vechii tiranii (cf. Hanah Arendt, Originile totalitarismului, Humanitas, 2006, pentru condamnarea regimului comunist din România, Vladimir Tismăneanu si altii, Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza dictaturii comuniste în România).

Prin această rezolutie se prevede în mod expres faptul că măsurile care trebuie luate în vederea reabilitării victimelor justitiei totalitare comuniste trebuie să stabilească reparatii care nu vor fi mai mici decât ale celor condamnati pe nedrept pentru comiterea de crime. În acest sens trebuie tinut cont si de dispozitiile art. 504 si 505 din Codul de procedură penală, care se referă la repararea de către stat a pagubei suferite. În conditiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010,

fixându-se un cuantum exact, nu se mai regăseste aplicarea acestor articole.

Această Rezolutie a fost precedată de Recomandarea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 6.615 din 7 mai 1992 adresată Comitetului de Ministri în care este atrasă atentia asupra faptului că “diferite tări din Europa Centrală si de Est” au adoptat măsuri de “decomunizare” incompatibile cu standardele europene în materie de drepturi ale omului, precum si de Rezolutia 1.481/2006 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, intitulată “Necesitatea condamnării internationale a crimelor regimurilor comuniste totalitare”.

Cel mai recent document oficial care se ocupă cu problematica regimului comunist este Declaratia de la Vilnius a Adunării Parlamentare a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare în Europa, adoptată în 2009. Declaratia cuprinde o Rezolutie care are în centrul atentiei respectarea drepturilor omului si a libertătilor civile. Documentul aminteste importanta aplicării măsurilor de prevenire a actiunilor antisemite si readuce aminte statelor membre de angajamentul luat de acestea, în Declaratia din 1990 de la Copenhaga, “de a condamna clar si fără echivoc totalitarismul”.

2. Pe de altă parte, apreciem că modificările aduse Legii nr. 221/2009, care au vizat o plafonare a despăgubirilor la care are dreptul un cetătean care a fost supus acestui regim totalitar, încalcă principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală. Este adevărat că legiuitorul poate să aducă anumite modificări unei legi aflate în curs de aplicare, dar prin acestea nu poate interveni în atributiile ce apartin exclusiv puterii judecătoresti, cum ar fi aceea referitoare la aprecierea si temeinicia pretentiilor beneficiarilor actului de justitie. Or, dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 îngrădesc puterea si libertatea judecătorului de a aprecia temeinicia pretentiilor si implicit cuantumul despăgubirilor solicitate de beneficiarii acestei legi, acestea constituind dreptul suveran al judecătorului de a aprecia.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Iulia Antoanella Motoc

Judecător,

Puskás Valentin Zoltán


CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.358

din 21 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în Dosarul nr. 554/118/2010 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.065D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 1.070- 1.074D/2010, nr. 1.120-1.170D/2010, nr. 1.244D/2010, nr. 1.245D/2010, nr. 1.273-1.302D/2010 si nr. 1.440- 1.500D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în dosarele nr. 2.330/118/2010, nr. 11.506/118/2009, nr. 13.501/118/2009, nr. 7.659/118/2009, nr. 14.415/118/2009, nr. 1.807/118/2010, nr. 1.655/118/2010, nr. 1.631/118/2010, nr. 1.630/118/2010, nr. 1.632/118/2010, nr. 14.187/118/2009, nr. 14.371/118/2009, nr. 11.538/118/2009, nr. 12.125/118/2009, nr. 14.338/118/2009, nr. 686/118/2010, nr. 1.628/118/2010, nr. 2.340/118/2010, nr. 2.162/118/2010, nr. 1.993/118/2010, nr. 2.091/118/2010, nr. 2.089/118/2010, nr. 2.066/118/2010, nr. 2.097/118/2010, nr. 1.900/118/2010, nr. 1.627/118/2010, nr. 1.899/118/2010, nr. 506/118/2010, nr. 1.639/118/2010, nr. 1.817/118/2010, nr. 558/118/2010, nr. 456/118/2010, nr. 557/118/2010, nr. 635/118/2010, nr. 1.811/118/2010, nr. 12.983/118/2009, nr. 13.077/118/2009, nr. 12.979/118/2009, nr. 13.428/118/2009, nr. 11.031/118/2009, nr. 11.032/118/2009, nr. 1.910/118/2010, nr. 10.947/118/2009, nr. 14.185/118/2009, nr. 14.191/118/2009, nr. 11.597/118/2009, nr. 78/118/2010, nr. 2.175/118/2010, nr. 1.991/118/2010, nr. 2.407/118/2010, nr. 2.345/118/2010, nr. 1.985/118/2010, nr. 2.165/118/2010, nr. 2.417/118/2010, nr. 2.056/118/2010, nr. 1.990/118/2010, nr. 11.252/118/2009, nr. 11.248/118/2009, nr. 14.139/118/2009, nr. 1.868/118/2010, nr. 13.590/118/2009, nr. 1.462/118/2010, nr. 1.465/118/2010, nr. 13.890/118/2009, nr. 1.473/118/2010, nr. 1.477/118/2010, nr. 249/118/2010, nr. 354/118/2010, nr. 397/118/2010, nr. 1.537/118/2010, nr. 638/118/2010, nr. 1.452/118/2010, nr. 1.455/118/2010, nr. 13.870/118/2009, nr. 1.903/118/2010, nr. 1.576/118/2010, nr. 1.909/118/2010, nr. 394/118/2010, nr. 14.145/118/2009, nr. 13.876/118/2009, nr. 14.342/118/2009, nr. 1.472/118/2010, nr. 13.589/118/2009, nr. 1.378/118/2010, nr. 1.375/118/2010, nr. 349/118/2010, nr. 13.879/118/2010, nr. 1.380/118/2010, nr. 12.957/118/2010, nr. 12.729/118/2009, nr. 2.463/118/2010, nr. 1.905/118/2010, nr. 2.457/118/2010, nr. 12.710/118/2009, nr. 2.095/118/2010, nr. 27/118/2010, nr. 33/118/2010, nr. 14.410/118/2009, nr. 13.902/118/2009, nr. 13.640/118/2009, nr. 13.641/118/2009, nr. 9.779/118/2009, nr. 13.897/118/2009, nr. 14.311/118/2009, nr. 1.708/118/2010, nr. 1.756/118/2010, nr. 1.808/118/2010, nr. 14.242/118/2009, nr. 13.078/118/2009, nr. 13.088/118/2009, nr. 14.241/118/2009, nr. 14.218/118/2009, nr. 2.736/118/2010, nr. 2.916/118/2010, nr. 3.122/118/2010, nr. 10.072/118/2009, nr. 2.510/118/2010, nr. 2.869/118/2010, nr. 2.915/118/2010, nr. 2.913/118/2010, nr. 1.629/118/2010, nr. 2.858/118/2010, nr. 1.654/118/2010, nr. 2.235/118/2010, nr. 2.727/118/2010, nr. 2.729/118/2010, nr. 2.344/118/2010, nr. 29/118/2010, nr. 2.231/118/2010, nr. 2.420/118/2010, nr. 51/118/2010, nr. 31/118/2010, nr. 11.306/118/2009, nr. 11.303/118/2010, nr. 182/118/2010, nr. 2.301/118/2010, nr. 13.367/118/2010, nr. 11.443/118/2009, nr. 13.363/118/2009, nr. 11.522/118/2009, nr. 11.312/118/2009, nr. 11.308/118/2009, nr. 2.304/118/2010, nr. 2.299/118/2010, nr. 2.303/118/2010, nr. 346/118/2010, nr. 2.514/118/2010, nr. 3.123/118/2010 si nr. 348/118/2010 ale Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.070-1.074D/2010, nr. 1.120-1.170D/2010, nr. 1.244D/2010, nr. 1.245D/2010, nr. 1.273-1.302D/2010 si nr. 1.440-1.500D/2010 la Dosarul nr. 1.065D/2010, care afost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât dispozitiile de lege criticate au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 8 aprilie 2010, 29 martie 2010, 6 aprilie 2010, 23 martie 2010, 1 aprilie 2010, 11 martie 2010, 12 martie 2010, 19 aprilie 2010, 17 martie 2010, 26 martie 2010, 30 martie 2010, 26 aprilie 2010, 20 aprilie 2010 si 16 aprilie 2010, pronuntate în dosarele nr. 554/118/2010, nr. 2.330/118/2010, nr. 11.506/118/2009, nr. 13.501/118/2009, nr. 7.659/118/2009, nr. 14.415/118/2009, nr. 1.807/118/2010, nr. 1.655/118/2010, nr. 1.631/118/2010, nr. 1.630/118/2010, nr. 1.632/118/2010, nr. 14.187/118/2009, nr. 14.371/118/2009, nr. 11.538/118/2009, nr. 12.125/118/2009, nr. 14.338/118/2009, nr. 686/118/2010, nr. 1.628/118/2010, nr. 2.340/118/2010, nr. 2.162/118/2010, nr. 1.993/118/2010, nr. 2.091/118/2010, nr. 2.089/118/2010, nr. 2.066/118/2010, nr. 2.097/118/2010, nr. 1.900/118/2010, nr. 1.627/118/2010, nr. 1.899/118/2010, nr. 506/118/2010, nr. 1.639/118/2010, nr. 1.817/118/2010, nr. 558/118/2010, nr. 456/118/2010, nr. 557/118/2010, nr. 635/118/2010, nr. 1.811/118/2010, nr. 12.983/118/2009, nr. 13.077/118/2009, nr. 12.979/118/2009, nr. 13.428/118/2009, nr. 11.031/118/2009, nr. 11.032/118/2009, nr. 1.910/118/2010, nr. 10.947/118/2009, nr. 14.185/118/2009, nr. 14.191/118/2009, nr. 11.597/118/2009, nr. 78/118/2010, nr. 2.175/118/2010, nr. 1.991/118/2010, nr. 2.407/118/2010, nr. 2.345/118/2010, nr. 1.985/118/2010, nr. 2.165/118/2010, nr. 2.417/118/2010, nr. 2.056/118/2010, nr. 1.990/118/2010, nr. 11.252/118/2009, nr. 11.248/118/2009, nr. 14.139/118/2009, nr. 1.868/118/2010, nr. 13.590/118/2009, nr. 1.462/118/2010, nr. 1.465/118/2010, nr. 13.890/118/2009, nr. 1.473/118/2010, nr. 1.477/118/2010, nr. 249/118/2010, nr. 354/118/2010, nr. 397/118/2010, nr. 1.537/118/2010, nr. 638/118/2010, nr. 1.452/118/2010, nr. 1.455/118/2010, nr. 13.870/118/2009, nr. 1.903/118/2010, nr. 1.576/118/2010, nr. 1.909/118/2010, nr. 394/118/2010, nr. 14.145/118/2009, nr. 13.876/118/2009, nr. 14.342/118/2009, nr. 1.472/118/2010, nr. 13.589/118/2009, nr. 1.378/118/2010, nr. 1.375/118/2010, nr. 349/118/2010, nr. 13.879/118/2010, nr. 1.380/118/2010, nr. 12.957/118/2010, nr. 12.729/118/2009, nr. 2.463/118/2010, nr. 1.905/118/2010, nr. 2.457/118/2010, nr. 12.710/118/2009, nr. 2.095/118/2010, nr. 27/118/2010, nr. 33/118/2010, nr. 14.410/118/2009, nr. 13.902/118/2009, nr. 13.640/118/2009, nr. 13.641/118/2009, nr. 9.779/118/2009, nr. 13.897/118/2009, nr. 14.311/118/2009, nr. 1.708/118/2010, nr. 1.756/118/2010, nr. 1.808/118/2010, nr. 14.242/118/2009, nr. 13.078/118/2009, nr. 13.088/118/2009, nr. 14.241/118/2009, nr. 14.218/118/2009, nr. 2.736/118/2010, nr. 2.916/118/2010, nr. 3.122/118/2010, nr. 10.072/118/2009, nr. 2.510/118/2010, nr. 2.869/118/2010, nr. 2.915/118/2010, nr. 2.913/118/2010, nr. 1.629/118/2010, nr. 2.858/118/2010, nr. 1.654/118/2010, nr. 2.235/118/2010, nr. 2.727/118/2010, nr. 2.729/118/2010, nr. 2.344/118/2010, nr. 29/118/2010, nr. 2.231/118/2010, nr. 2.420/118/2010, nr. 51/118/2010, nr. 31/118/2010, nr. 11.306/118/2009, nr. 11.303/118/2010, nr. 182/118/2010, nr. 2.301/118/2010, nr. 13.367/118/2010, nr. 11.443/118/2009, nr. 13.363/118/2009, nr. 11.522/118/2009, nr. 11.312/118/2009, nr. 11.308/118/2009, nr. 2.304/118/2010, nr. 2.299/118/2010, nr. 2.303/118/2010, nr. 346/118/2010, nr. 2.514/118/2010, nr. 3.123/118/2010 si nr. 348/118/2010, Tribunalul Constanta - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în cadrul solutionării unor actiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia precizează că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare”, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană si ale art. 16 alin. (1)si (2) privind egalitatea în drepturi.

1. În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) si ale art. 111 alin. (1), autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung, “este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaste cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptătite”. Invocă în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 36/1996, precum si prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discutie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însotită de fisa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispozitiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la sectiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, cerinta constitutională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată ia 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 si 2011.

Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până ia adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, exigentele constitutionale si legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăsi 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, doar pe rolul Tribunalului Constanta există 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârsitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judet, iar pe de altă parte, instantele judecătoresti - În lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.

2. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 148 alin. (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern “prin Legea nr. 154/2005”), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligatie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică si produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăsească “valorile de referintă” stabilite prin Protocol (anexă la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real si PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei si că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 judete) în cei 3 ani de aplicare si presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miiiarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.

3. Privitor la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiasi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil “privarea de libertate în locuri de detentie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee si facultăti; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice”. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic si nu au beneficiat până la aparitia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparatie morală, însă prin dispozitiile legale contestate se creează situatia unei discriminări între cei condamnati politic si cei supusi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distinctia între situatia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detentie si situatia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obtinut o minimă reparatie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 si cele care obtin aceste despăgubiri după acest moment.

Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proportionalitătii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situatie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoastere a însăsi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, cât si prin Legea nr. 221/2009.

În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o pozitie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparatie morală, invocând, cu titlu de exemplu, “Cauza Tarălungă, Cauza Temesan sau Cauza Oancea”.

Tribunalul Constanta - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că dispozitiile Legii nr. 221/2009 nu generează discriminări, însă acestea ar putea fi produse de hotărârile judecătoresti ce vor fi pronuntate în aplicarea acestei legi, în lipsa unor criterii de cuantificare a prejudiciului moral suferit de persoana vizată, prejudiciu care a fost lăsat de legiuitor la pura apreciere a judecătorului, astfel că lipsa de predictibilitate a practicii judiciare ar putea genera discriminări.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului, în punctele sale de vedere, apreciază că dispozitiile de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens arată că reglementarea dedusă controlului de constitutionalitate se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normelor legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate raportată la dispozitiile art. 138 alin. (5) din Constitutie, apreciază că acestea privesc stabilirea surselor de finantare, iar în baza acestui principiu constitutional, legile privind finantele publice contin prevederi care asigură luarea măsurilor necesare pentru aplicarea efectivă a acestuia în activitatea legislativă si executivă. Astfel, în vederea respectării repartizării veniturilor si a cheltuielilor, garantie a asigurării echilibrului bugetar, Legea nr. 500/2002 instituie obligatia ca - în cazul în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare atrage după sine micsorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor stabilite prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale - initiatorii, împreună cu Ministerul Finantelor Publice, să prevadă si mijloacele necesare acoperirii golurilor de venituri si sporul de cheltuieli, prin elaborarea fisei financiare care însoteste expunerea de motive, iar expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 contine explicatii privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung (5 ani).

Referitor la critica de neconstitutionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 fată de dispozitiile art. 148 alin. (2) din Constitutie, Avocatul Poporului apreciază că nu se poate retine încălcarea regulilor constitutionale care consacră prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu fată de dispozitiile contrare din legile interne.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării Curtii Constitutionale, aveau următoarea redactare:

- Art. 5 alin. (1) lit. a): “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;”.

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispozitiile modificatoare având următoarea redactare:

“Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea;»“. Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 modifică si completează dispozitiile de lege criticate, prin introducerea a trei puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată si completată prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, si anume alin. (11), cu următorul continut: “(11) La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanta judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare si consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, precum si măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare.”

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 111/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanta de contencios constitutional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă solutia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării.

Or, Curtea observă că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (solutie legislativă preluată si de dispozitiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (solutie legislativă introdusă prin dispozitiile modificatoare).

Întrucât în cauza de fată autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică solutia legislativă de acordare a despăgubirilor [solutie cuprinsă si de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie, asadar, numai dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul cuprins: “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]”.

De altfel, cea de-a doua solutie legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat si completat prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 - adică pct. 1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarată neconstitutională prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nepublicată la data pronuntării prezentei decizii, prin care Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului si a constatat că dispozitiile art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstitutionale, în raport cu criticile formulate.

Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în calitate de autor al exceptiei de neconstitutionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare” si ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

1. Cu privire la constitutionalitatea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 221/2009

Curtea observă că proiectul de lege privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, al cărui initiator este Guvernul, a fost transmis Senatului, ca primă Cameră sesizată, la data de 20 noiembrie 2007 si a fost adoptat de acesta la data de 12 mai 2008. Proiectul de lege adoptat de Senat a fost transmis Camerei Deputatilor la data de 17 iunie 2008, fiind adoptat de aceasta, în calitate de Cameră decizională, la data de 12 mai 2009.

Potrivit fisei proiectului de lege, acesta a fost însotit de expunerea de motive si de avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Legea privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutie, si nu a fost supusă controlului de constitutionalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constitutie.

2. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) si art. 138 alin. (5) din Constitutie

Curtea constată că această critică este neîntemeiată, deoarece, asa cum a statuat în mod constant în jurisprudenta sa, obligativitatea indicării sursei de finantare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de art. 138 alin. (5) din Constitutie, constituie un aspect distinct fată de cel al lipsei fondurilor pentru sustinerea finantării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, Curtea Constitutională a retinut că stabilirea sursei de finantare si insuficienta resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constitutie, iar al doilea nu are caracter constitutional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveste, în esentă, relatiile dintre Parlament si Guvern.

Totodată, dacă s-ar retine că lipsa precizării exprese a sursei de finantare presupune, implicit, inexistenta sursei de finantare, aceasta ar echivala cu o prezumtie fără suport constitutional, ceea ce este inadmisibil. Prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că finantarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget si că majorarea unor cheltuieli se finantează fie prin suplimentarea alocatiilor bugetare din Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, fie prin rectificare bugetară.

De asemenea, Curtea retine că, în cadrul raporturilor constitutionale dintre Guvern si Parlament, problemele referitoare la fundamentarea si sustinerea unor reglementări în diferite domenii de activitate, cu implicatii financiare profunde, au o semnificatie aparte. Astfel, potrivit art. 111 alin. (1) teza a doua din Constitutie, “în cazul în care o initiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.”

În conformitate cu art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, republicată, “Proiectele de acte normative trebuie însotite de următoarele documente de motivare: a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative [...]”.

În cazul de fată, Curtea observă că Guvernul si-a exercitat initiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege, însotit de expunerea de motive, care, la sectiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, contine informatii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, si anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum si la calculele privind fundamentarea acestor modificări. Pe de altă parte, asa cum mentiona si Avocatul Poporului în punctul de vedere transmis Curtii Constitutionale, Legea nr. 500/2002 instituie obligatia ca, în cazul în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare atrage după sine micsorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor stabilite prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, initiatorii, împreună cu Ministerul Finantelor Publice, să prevadă si mijloacele necesare acoperirii golurilor de venituri si sporul de cheltuieli prin elaborarea fisei financiare care însoteste expunerea de motive. Or, expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 contine explicatii privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung (5 ani).

Prin urmare, Curtea constată că au fost îndeplinite cerintele prevăzute de art. 111 alin. (1) si art. 138 alin. (5) din Constitutie în ceea ce priveste adoptarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Referitor la sustinerea autorului exceptiei de neconstitutionalitate în sensul că analiza Guvernului cuprinsă în expunerea de motive este nerealistă, deoarece estimează că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000 (în realitate, doar pe rolul Tribunalului Constanta existând 600 de cauze cu un asemenea obiect, numărul urmând să ajungă la 3.600, la sfârsitul perioadei de 3 ani), iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată nu va depăsi 33.000 lei de persoană (în realitate, instantele judecătoresti acordând despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro), Curtea constată că acestea nu pot constitui motive de neconstitutionalitate a legii, întrucât evaluarea preliminară a impactului financiar este realizată, în mod firesc, de initiatorul proiectului de act normativ, fără ca instanta de contencios constitutional să poată verifica certitudinea datelor cuprinse în această evaluare.

3. Referitor la pretinsa încălcare a “art. 104 din Tratatul de la Maastricht”

Curtea observă, în primul rând, că începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dispozitiile art. 104 din Tratatul de la Maastricht privind evitarea deficitelor publice excesive au fost preluate în art. 126 (ex-art. 104 TCE) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, versiunea consolidată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C83 din 30 martie 2010.

În al doilea rând, Curtea retine că art. 148 alin. (2) din Constitutie consacră principiul prioritătii dreptului comunitar fată de dreptul intern, întrucât prevede că “tratatele constitutive ale Uniunii Europene” si “celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu” au prioritate fată de “dispozitiile contrare din legile interne”.

Curtea constată că nu este competentă să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul national cu dispozitii din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, prin prisma art. 148 alin. (2) din Constitutie, astfel cum solicită autorul exceptiei de neconstitutionalitate. Critica priveste astfel aspecte ce tin de aplicarea legii, ceea ce nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, ci a instantelor judecătoresti, care, din oficiu sau la cererea părtii, pot formula o întrebare preliminară adresată Curtii de Justitie a Uniunii Europene potrivit art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. În acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutională si prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010.

4. În ceea ce priveste celelalte critici de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Legiuitorul român a acordat o atentie deosebită reglementărilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere vointa noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaste si de a condamna aceste fapte. În acest sens au fost initiate si adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea; 2. reabilitarea celor condamnati din motive politice; 3. acordarea de indemnizatii, de despăgubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.

Reglementările adoptate au tinut seama de rezolutiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1.096 (1996) intitulată “Măsurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste” si nr. 1.481 (2006) intitulată “Necesitatea condamnării internationale a crimelor comise de regimul comunist”. Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietătile confiscate (sau să primească compensatii, dacă acest lucru nu mai este posibil) si, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viată, să poată primi compensatii pentru daunele morale suferite.

4.1. În materia restituirilor au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau nationalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările si completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la restituirea terenurilor, iar prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările si completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Totodată, prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare, apoi prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările si completările ulterioare, a fost stabilit dreptul la restituire în natură, iar în măsura în care aceasta nu este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, asupra imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă. Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările si completările ulterioare, a unit procedurile administrative de restituire a bunurilor vizate de legile mentionate mai sus.

De asemenea, cetătenii apartinând minoritătilor nationale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietătilor, potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005.

Având în vedere toate aceste reglementări, Curtea constată că statul a creat cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau despre acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură.

4.2. În ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare - s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă putând fi folosită ca probă în fata institutiilor abilitate, în ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a căror săvârsire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infractiuni săvârsite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă.

4.3. În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea constată că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătătirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunară de 200 lei pentru fiecare an de detentie, strămutare în alte localităti, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistentă medicală si medicamente, în mod gratuit si prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât si pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun apartinând societătilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor dispăruti sau exterminati în timpul detentiei, internati abuziv în spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat după iesirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu au dreptul la o indemnizatie lunară de 200 lei, neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despăgubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].

Curtea constată că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situatie similară cu cea avută anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin însesi recunoasterea si condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordantă cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.


Curtea apreciază că nu poate exista decât o obligatie “morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein si altii împotriva Germaniei si prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus si louri Kiladze contra Georgiei, că dispozitiile Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifică de a repara nedreptătile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanta de la Strasbourg are o jurisprudentă constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza SIivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeasi Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligatie generală a statului de a restitui proprietăti care au fost expropriate înainte de ratificarea Conventiei ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertătii statelor de a stabili scopul si conditiile oricărei restituiri către fostii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra SIovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra SIovaciei, Decizia asupra admisibilitătii din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer si altii contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietătilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei).

În acelasi sens, s-a pronuntat si Curtea Constitutională a Ungariei, prin Hotărârea nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de Actul nr. XXXII din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existentei unei obligatii legale care îsi are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensatii în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substantial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici în perioada comunistă ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, având acest scop.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tării” - este competent să stabilească conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a tării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei solutii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptătiti pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.

Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea constată că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeasi finalitate, si anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, “Persoanele care s-au aflat în situatiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) si e) si alin. (2) au dreptul la o indemnizatie lunară de 200 lei pentru fiecare an de detentie, strămutare în alte localităti, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate”, iar potrivit alin. (2) “Persoanele care s-au aflat în una dintre situatiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) si d) au dreptul la o indemnizatie lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.” Cuantumul acestor indemnizatii a fost actualizat periodic, tinându-se cont de cresterea inflatiei si a indicelui preturilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, “Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnaref...]”.

În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că “în ceea ce priveste prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situatii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebită resimtită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist”. Or, Curtea constată că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferenta constând doar în modalitatea de plată - adică prestatii lunare, până la sfârsitul vietii, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Totodată, Curtea observă că dispozitiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca mostenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.

Curtea retine, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozitiile de lege criticate, având acelasi scop ca si indemnizatia prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilitătii mostenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, si anume cel al echitătii si dreptătii. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că mostenitorii de gradul II au aceeasi îndreptătire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca si acesta din urmă.

Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel încât interventia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de ia adoptarea primei reglementări cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie. Totodată, astfel cum a statuat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce priveste restituirile de bunuri, este necesar a se face în asa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăti (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincovâ si Pine contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea sustine că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o “sperantă legitimă” (astfel cum este consacrată în jurisprudenta constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, asa cum a statuat instanta de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra SIovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne si atunci când cererile reclamantilor sunt respinse în mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o “sperantă legitimă” în dobândirea proprietătii. Totodată, prin Decizia asupra admisibilitătii din 2 decembrie 2008 în Cauza SIavov si altii contra Bulgariei, instanta de contencios al drepturilor omului a acordat o “importantă deosebită faptului că dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitării controlului de constitutionalitate al acesteia”, ceea ce a condus la concluzia Curtii în sensul că reclamantii nu au putut dobândi o “sperantă legitimă” în obtinerea compensatiilor respective.

Curtea retine că si alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestatii lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei detinuti în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu fortat sau au fost internati în alte localităti - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii si studentii care au fost siliti să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situatie cel putin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar sotii supravietuitori si urmasii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmasii participantilor la miscarea de rezistentă, morti în luptă, în detentie sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanti în miscarea de rezistentă, morti în timpul detentiei sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participantilor necombatanti în miscarea de rezistentă ucisi sau morti în timpul detentiei după punerea în aplicare a sentintei.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoare supremă.

Totodată, în temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora “Curtea Constitutională este garantul suprematiei Constitutiei”, si al art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit căruia “în România, respectarea [...] legilor este obligatorie”, Curtea constată că reglementarea criticată încalcă si normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situatii de incoerentă si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, iar art. 14 -”Unicitatea reglementării în materie” prevede că reglementările de acelasi nivel si având acelasi obiect se cuprind într-un singur act normativ. În acelasi sens, art. 16, cu denumirea marginală “Evitarea paralelismelor”, stabileste că în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorasi reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Or, Curtea observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, si anume, pe de o parte, Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, “Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern [...]”, iar art. 6 alin. (1) - “Continutul si fundamentarea solutiilor legislative” prevede că reglementările cuprinse în actul normativ “trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român si cerintele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum si ale armonizării legislatiei nationale cu legislatia comunitară si cu tratatele internationale la care România este parte”. Or, Curtea constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmatia din Expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, în sensul că “pot exista situatii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebită.” Asa cum a arătat Curtea, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfactia morală a recunoasterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferinta persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate si previzibilitatea dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instantele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă si nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus niste criterii minime de acordare a despăgubirilor, si anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare si consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, precum si măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, Curtea constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară si previzibilă. Principiul legalitătii presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei, Hotărârea din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).


Curtea observă că în materia reparatiilor trebuie să existe o legislatie clară, precisă, adecvată, proportională care să nu dea nastere la interpretări si aplicări diferite ale instantelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această problemă a legislatiei incoerente si ineficiente a României în materia restituirilor a fost mentionată si de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, în Cauza Viasu împotriva României. Cu acel prilej, Curtea a constatat că Legea nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr si continut, încât precizia si previzibilitatea cerute de notiunea de “legalitate” au fost grav atinse.

Tinând cont de toate aceste considerente, Curtea constată că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentală.

5. Având în vedere că dispozitiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din acelasi articol, Curtea constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstitutional.

6. În final, Curtea consideră că, asa cum a statuat în jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât si Guvernul, respectiv autoritătile si institutiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constitutională în considerentele si dispozitivul prezentei decizii.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutie, “Dispozitiile din legile [...] constatate ca fiind neconstitutionale îsi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept.”

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit.d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicată de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în dosarele nr. 554/118/2010, nr. 2.330/118/2010, nr. 11.506/118/2009, nr. 13.501/118/2009, nr. 7.659/118/2009, nr. 14.415/118/2009, nr. 1.807/118/2010, nr. 1.655/118/2010, nr. 1.631/118/2010, nr. 1.630/118/2010, nr. 1.632/118/2010, nr. 14.187/118/2009, nr. 14.371/118/2009, nr. 11.538/118/2009, nr. 12.125/118/2009, nr. 14.338/118/2009, nr. 686/118/2010, nr. 1.628/118/2010, nr. 2.340/118/2010, nr. 2.162/118/2010, nr. 1.993/118/2010, nr. 2.091/118/2010, nr. 2.089/118/2010, nr. 2.066/118/2010, nr. 2.097/118/2010, nr. 1.900/118/2010, nr. 1.627/118/2010, nr. 1.899/118/2010, nr. 506/118/2010, nr. 1.639/118/2010, nr. 1.817/118/2010, nr. 558/118/2010, nr. 456/118/2010, nr. 557/118/2010, nr. 635/118/2010, nr. 1.811/118/2010, nr. 12.983/118/2009, nr. 13.077/118/2009, nr. 12.979/118/2009, nr. 13.428/118/2009, nr. 11.031/118/2009, nr. 11.032/118/2009, nr. 1.910/118/2010, nr. 10.947/118/2009, nr. 14.185/118/2009, nr. 14.191/118/2009, nr. 11.597/118/2009, nr. 78/118/2010, nr. 2.175/118/2010, nr. 1.991/118/2010, nr. 2.407/118/2010, nr. 2.345/118/2010, nr. 1.985/118/2010, nr. 2.165/118/2010, nr. 2.417/118/2010, nr. 2.056/118/2010, nr. 1.990/118/2010, nr. 11.252/118/2009, nr. 11.248/118/2009, nr. 14.139/118/2009, nr. 1.868/118/2010, nr. 13.590/118/2009, nr. 1.462/118/2010, nr. 1.465/118/2010, nr. 13.890/118/2009, nr. 1.473/118/2010, nr. 1.477/118/2010, nr. 249/118/2010, nr. 354/118/2010, nr. 397/118/2010, nr. 1.537/118/2010, nr. 638/118/2010, nr. 1.452/118/2010, nr. 1.455/118/2010, nr. 13.870/118/2009, nr. 1.903/118/2010, nr. 1.576/118/2010, nr. 1.909/118/2010, nr. 394/118/2010, nr. 14.145/118/2009, nr. 13.876/118/2009, nr. 14.342/118/2009, nr. 1.472/118/2010, nr. 13.589/118/2009, nr. 1.378/118/2010, nr. 1.375/118/2010, nr. 349/118/2010, nr. 13.879/118/2010, nr. 1.380/118/2010, nr. 12.957/118/2010, nr. 12.729/118/2009, nr. 2.463/118/2010, nr. 1.905/118/2010, nr. 2.457/118/2010, nr. 12.710/118/2009, nr. 2.095/118/2010, nr. 27/118/2010, nr. 33/118/2010, nr. 14.410/118/2009, nr. 13.902/118/2009, nr. 13.640/118/2009, nr. 13.641/118/2009, nr. 9.779/118/2009, nr. 13.897/118/2009, nr. 14.311/118/2009, nr. 1.708/118/2010, nr. 1.756/118/2010, nr. 1.808/118/2010, nr. 14.242/118/2009, nr. 13.078/118/2009, nr. 13.088/118/2009, nr. 14.241/118/2009, nr. 14.218/118/2009, nr. 2.736/118/2010, nr. 2.916/118/2010, nr. 3.122/118/2010, nr. 10.072/118/2009, nr. 2.510/118/2010, nr. 2.869/118/2010, nr. 2.915/118/2010, nr. 2.913/118/2010, nr. 1.629/118/2010, nr. 2.858/118/2010, nr. 1.654/118/2010, nr. 2.235/118/2010, nr. 2.727/118/2010, nr. 2.729/118/2010, nr. 2.344/118/2010, nr. 29/118/2010, nr. 2.231/118/2010, nr. 2.420/118/2010, nr. 51/118/2010, nr. 31/118/2010, nr. 11.306/118/2009, nr. 11.303/118/2010, nr. 182/118/2010, nr. 2.301/118/2010, nr. 13.367/118/2010, nr. 11.443/118/2009, nr. 13.363/118/2009, nr. 11.522/118/2009, nr. 11.312/118/2009, nr. 11.308/118/2009, nr. 2.304/118/2010, nr. 2.299/118/2010, nr. 2.303/118/2010, nr. 346/118/2010, nr. 2.514/118/2010, nr. 3.123/118/2010 si nr. 348/118/2010 ale Tribunalului Constanta - Sectia civilă si constată că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.360

din 21 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative

asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în Dosarul nr. 302/118/2010 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 1.591 D/2010-1.629D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în dosarele nr. 302/118/2010, 1.337/118/2010, 1.336/118/2010, 301/118/2010,

1.334/118/2010, 689/118/2010, 13.643/118/2009, 13.642/118/2009, 13.084/118/2009, 13.085/118/2009, 14.147/118/2009, 508/118/2010, 2.774/118/2010, 264/118/2010, 8.971/118/2010, 12.872/118/2009, 13.872/118/2009, 13.638/118/2009, 13.082/118/2009, 1.460/118/2010, 1.464/118/2010, 12.567/118/2009, 2.228/118/2010, 398/118/2010, 2.230/118/2010, 13.530/118/2009, 13.636/118/2009, 1.282/118/2010, 1.451/118/2010, 13.639/118/2009, 1.457/118/2010, 14.142/118/2009, 13.884/118/2009, 2.239/118/2010, 2.775/118/2010, 1.816/118/2010, 1.821/118/2010, 14.144/118/2009, 1.339/118/2010, 511/118/2010 ale Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal răspunde în Dosarul nr. 1.618D/2010 Dan Romulus Zărnescu, lipsind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor.

Partea prezentă nu se opune conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.591 D/2010-1.629D/2010 la Dosarul nr. 1.590D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza se află în stare de judecată.

Partea prezentă solicită respingerea exceptiei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, întrucât dispozitiile de lege criticate au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 12, 23 si 26 martie 2010 si, respectiv, din 2, 14, 19, 27 si 28 aprilie 2010, pronuntate în dosarele nr. 302/118/2010, 1.337/118/2010,  1.336/118/2010, 301/118/2010, 1.334/118/2010 689/118/2010, 13.643/118/2009, 13.642/118/2009, 13.084/118/2009, 13.085/118/2009, 14.147/118/2009, 508/118/2010, 2.774/118/2010, 264/118/2010, 8.971/118/2010, 12.872/118/2009, 13.872/118/2009, 13.638/118/2009, 13.082/118/2009, 1.460/118/2010, 1.464/118/2010, 12.567/118/2009, 2.228/118/2010, 398/118/2010, 2.230/118/2010, 13.530/118/2009, 13.636/118/2009, 1.282/118/2010, 1.451/118/2010, 13.639/118/2009, 1.457/118/2010, 14.142/118/2009, 13.884/118/2009, 2.239/118/2010, 2.775/118/2010, 1.816/118/2010, 1.821/118/2010, 14.144/118/2009, 1.339/118/2010, 511/118/2010, Tribunalul Constanta -Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Exceptia a fost ridicată de Statul Român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în cadrul solutionării unor actiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia precizează că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare”, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană si ale art. 16 alin. (1)si (2) privind egalitatea în drepturi.

1. În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) si ale art. 111 alin. (1), autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, cât si pe termen lung “este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaste cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptătite”. Invocă în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 36/1996, precum si prevederile art. 15 din Legea

 nr. 500/2002 privind finantele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discutie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însotită de fisa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispozitiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la sectiune a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, cerinta constitutională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată ia 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 si 2011.

Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până ia adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, exigentele constitutionale si legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăsi 33.000 lei de persoană. Or, pe de-o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, doar pe rolul Tribunalului Constanta există 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârsitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judet, iar, pe de altă parte, instantele judecătoresti - În lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.

2. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 148 alin. (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern “prin Legea nr. 154/2005”), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligatie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică si produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăsească “valorile de referintă” stabilite prin protocol (anexă la tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real si PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei si că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 de judete) în cei 3 ani de aplicare si presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.

3. Privitor la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiasi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil “privarea de libertate în locuri de detentie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee si facultăti; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice”. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic si nu au beneficiat până la aparitia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparatie morală, însă prin dispozitiile legale contestate se creează situatia unei discriminări între cei condamnati politic si cei supusi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distinctia între situatia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detentie si situatia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obtinut o minimă reparatie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 si cele care obtin aceste despăgubiri după acest moment.

Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proportionalitătii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situatie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoastere a însăsi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, cât si prin Legea nr. 221/2009.

În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o pozitie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparatie morală, invocând, cu titlu de exemplu, “Cauza Tarălungă, Cauza Temesan sau Cauza Oancea”.

Tribunalul Constanta - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozitiile Legii nr. 221/2009 nu generează discriminări, însă acestea ar putea fi produse de hotărârile judecătoresti ce vor fi pronuntate în apiicarea acestei legi, în lipsa unor criterii de cuantificare a prejudiciului moral suferit de persoana vizată, prejudiciu care a fost lăsat de legiuitor la pura apreciere a judecătorului, astfel că lipsa de predictibilitate a practicii judiciare ar putea genera discriminări.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, prevederi care, la data sesizării Curtii Constitutionale, aveau următoarea redactare:

- Art. 5 alin. (1) lit. a): “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;”.

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispozitiile modificatoare având următoarea redactare:

“Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea»“. Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 modifică si completează dispozitiile de lege criticate, prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată si completată prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, si anume alin. (11), cu următorul continut: “(11) La stabilirea cuantumului despăgubirilor prevăzute la alin. (1), instanta judecătorească va lua în considerare, fără a se limita la acestea, durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare si consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, precum si măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare.”

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 111/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanta de contencios constitutional a statuat că în cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă solutia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării.

Or, Curtea observă că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (solutie legislativă preluată si de dispozitiile modificatoare), iar, pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (solutie legislativă introdusă prin dispozitiile modificatoare).

Întrucât, în cauza de fată, autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică solutia legislativă de acordare a despăgubirilor [solutie cuprinsă si de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie, asadar, numai dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul cuprins: “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...].”

De altfel, cea de-a doua solutie legislativă cuprinsă în art. 5 alin. (1) lit. a), astfel cum a fost modificat si completat prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 - adică pct. 1-3 referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri -, a fost declarată neconstitutională prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nepublicată la data pronuntării prezentei decizii, prin care Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului si a constatat că dispozitiile art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstitutionale, în raport cu criticile formulate.

Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în calitate de autor al exceptiei de neconstitutionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare” si ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană.


Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

1. Cu privire la constitutionalitatea procesului legislativ de adoptare a Legii nr. 221/2009

Curtea observă că proiectul de lege privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, al cărui initiator este Guvernul, a fost transmis Senatului, ca primă Cameră sesizată, la data de 20 noiembrie 2007 si a fost adoptat de acesta la data de 12 mai 2008. Proiectul de lege adoptat de Senat a fost transmis Camerei Deputatilor la data de 17 iunie 2008, fiind adoptat de aceasta, în calitate de Cameră decizională, la data de 12 mai 2009.

Potrivit fisei proiectului de lege, acesta a fost însotit de expunerea de motive si de avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

Legea privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, face parte din categoria legilor organice, fiind adoptată de Parlament cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutie si nu a fost supusă controlului de constitutionalitate a priori, conform art. 146 lit. a) din Constitutie.

2. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate referitoare la încălcarea art. 111 alin. (1) si art. 138 alin. (5) din Constitutie

Curtea constată că această critică este neîntemeiată, deoarece, asa cum a statuat în mod constant în jurisprudenta sa, obligativitatea indicării sursei de finantare pentru aprobarea cheltuielilor bugetare, prevăzută de art. 138 alin. (5) din Constitutie, constituie un aspect distinct fată de cel al lipsei fondurilor pentru sustinerea finantării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008, Curtea Constitutională a retinut că stabilirea sursei de finantare si insuficienta resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constitutie, iar al doilea nu are caracter constitutional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveste, în esentă, relatiile dintre Parlament si Guvern.

Totodată, dacă s-ar retine că lipsa precizării exprese a sursei de finantare presupune, implicit, inexistenta sursei de finantare, aceasta ar echivala cu o prezumtie fără suport constitutional, ceea ce este inadmisibil. Prin Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că finantarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar că majorarea unor cheltuieli se finantează fie prin suplimentarea alocatiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, fie prin rectificare bugetară.

De asemenea, Curtea retine că, în cadrul raporturilor constitutionale dintre Guvern si Parlament, problemele referitoare la fundamentarea si sustinerea unor reglementări în diferite domenii de activitate, cu implicatii financiare profunde, au o semnificatie aparte. Astfel, potrivit art. 111 alin. (1) teza a doua din Constitutie, “în cazul în care o initiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie”.

În conformitate cu art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 24/2000, republicată, “Proiectele de acte normative trebuie însotite de următoarele documente de motivare: a) expuneri de motive - în cazul proiectelor de legi si al propunerilor legislative [...]”.

În cazul de fată, Curtea observă că Guvernul si-a exercitat initiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege, însotit de expunerea de motive, care, la sectiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, contine informatii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, si anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum si la calculele privind fundamentarea acestor modificări. Pe de altă parte, asa cum mentiona si Avocatul Poporului în punctul de vedere transmis Curtii Constitutionale, Legea nr. 500/2002 instituie obligatia ca, în cazul în care se fac propuneri de elaborare a unor acte normative a căror aplicare atrage după sine micsorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor stabilite prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat si bugetele fondurilor speciale, initiatorii, împreună cu Ministerul Finantelor Publice, să prevadă si mijloacele necesare acoperirii golurilor de venituri si sporul de cheltuieli prin elaborarea fisei financiare care însoteste expunerea de motive. Or, expunerea de motive a Legii nr. 221/2009 contine explicatii privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung (5 ani).

Prin urmare, Curtea constată că au fost îndeplinite cerintele prevăzute de art. 111 alin. (1) si art. 138 alin. (5) din Constitutie în ceea ce priveste adoptarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Referitor la sustinerea autorului exceptiei de neconstitutionalitate în sensul că analiza Guvernului cuprinsă în expunerea de motive este nerealistă, deoarece estimează că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000 (în realitate, doar pe rolul Tribunalului Constanta existând 600 de cauze cu un asemenea obiect, numărul urmând să ajungă la 3600, la sfârsitul perioadei de 3 ani), iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată nu va depăsi 33.000 lei de persoană (în realitate, instantele judecătoresti acordând despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro), Curtea constată că acestea nu pot constitui motive de neconstitutionalitate a legii, întrucât evaluarea preliminară a impactului financiar este realizată, în mod firesc, de initiatorul proiectului de act normativ, fără ca instanta de contencios constitutional să poată verifica certitudinea datelor cuprinse în această evaluare.

3. Referitor la pretinsa încălcare a “art. 104 din Tratatul de la Maastricht”

Curtea observă, în primul rând, că începând cu 1 decembrie 2009, data intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, dispozitiile art. 104 din Tratatul de la Maastricht privind evitarea deficitelor publice excesive au fost preluate în art. 126 (ex-art. 104 TCE) din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, versiunea consolidată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C83 din 30 martie 2010.

În al doilea rând, Curtea retine că art. 148 alin. (2) din Constitutie consacră principiul prioritătii dreptului comunitar fată de dreptul intern, întrucât prevede că “tratatele constitutive ale Uniunii Europene” si “celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu” au prioritate fată de “dispozitiile contrare din legile interne”.

Curtea constată că nu este competentă să analizeze conformitatea unei prevederi din dreptul national cu dispozitii din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, prin prisma art. 148 alin. (2) din Constitutie, astfel cum solicită autorul exceptiei de neconstitutionalitate. Critica priveste astfel aspecte ce tin de aplicarea legii, ceea ce nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, ci a instantelor judecătoresti care, din oficiu sau la cererea părtii, pot formula o întrebare preliminară adresată Curtii de Justitie a Uniunii Europene potrivit art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. În acelasi sens s-a pronuntat Curtea Constitutională si prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010.


4. În ceea ce priveste celelalte critici de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

Legiuitorul român a acordat o atentie deosebită reglementărilor referitoare la reparatiile pentru suferintele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, având în vedere vointa noului stat democratic instaurat în decembrie 1989, de a recunoaste si de a condamna aceste fapte. În acest sens, au fost initiate si adoptate reglementări privind: 1. restituirea bunurilor mobile si imobile preluate abuziv si, în măsura în care acest lucru nu mai este posibil, acordarea de compensatii pentru acestea; 2, reabilitarea celor condamnati din motive politice; 3. acordarea de indemnizatii, de despăgubiri pentru daunele morale suferite si de alte drepturi.

Reglementările adoptate au tinut seama de Rezolutiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr. 1096 (1996) intitulată “Măsurile de eliminare a mostenirii fostelor sisteme totalitare comuniste” si nr. 1481 (2006) intitulată “Necesitatea condamnării internationale a crimelor comise de regimul comunist”. Potrivit acestor acte cu caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului Europei (la care România a aderat prin Legea nr. 64/1993 pentru aderarea României la Statutul Consiliului Europei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 238 din 4 octombrie 1993), având în vedere încălcarea drepturilor omului de către regimul comunist, este necesar ca persoanele nevinovate care au fost persecutate pentru fapte care ar fi considerate legale într-o societate democratică să fie reabilitate, să le fie restituite proprietătile confiscate (sau să primească compensatii, dacă acest lucru nu mai este posibil) si, atât timp cât victimele regimului comunist sau familiile lor mai sunt în viată, să poată primi compensatii pentru daunele morale suferite.

4.1. În materia restituirilor, au fost adoptate mai multe acte normative privind retrocedarea bunurilor imobile confiscate sau nationalizate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Astfel, prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările si completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la restituirea terenurilor, iar prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările si completările ulterioare, s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii integrale în natură. Totodată, prin Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 29 noiembrie 1995, cu modificările ulterioare, apoi prin Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările si completările ulterioare, a fost stabilit dreptul la restituire în natură, iar în măsura în care aceasta nu este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, asupra imobilelor preluate abuziv de stat în perioada comunistă. Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările si completările ulterioare, a unit procedurile administrative de restituire a bunurilor vizate de legile mentionate mai sus.

De asemenea, cetătenii apartinând minoritătilor nationale au beneficiat de reglementări speciale în materia restituirii proprietătilor, potrivit Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au apartinut comunitătilor cetătenilor apartinând minoritătilor nationale din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005.

Având în vedere toate aceste reglementări, Curtea constată că statul a creat cadrul legislativ care să garanteze realizarea dreptului la restituire, indiferent dacă este vorba despre o restituire în natură sau despre acordarea unei despăgubiri în caz de imposibilitate a restituirii în natură.

4.2. În ceea ce priveste reabilitarea persoanelor condamnate din motive politice - prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum si persoanelor care au participat la actiuni de împotrivire cu arme si de răsturnare prin fortă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea, I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice sau supuse, din motive politice, unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945-14 decembrie 1989, decizia pentru constatarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă putând fi folosită ca probă în fata institutiilor abilitate, în ceea ce priveste aprecierea caracterului politic al infractiunilor a căror săvârsire a atras măsura confiscării bunurilor. Totodată, potrivit acestui act normativ, hotărârile de condamnare pentru infractiuni săvârsite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător în rezistenta anticomunistă.

4.3. În materia acordării altor drepturi persoanelor persecutate de regimul comunist, Curtea constată că există o serie de acte normative cu caracter reparatoriu pentru anumite categorii de persoane care au avut de suferit atât din punct de vedere moral, cât si social, ca urmare a persecutiei politice la care au fost supuse în regimul comunist, legiuitorul fiind preocupat constant de îmbunătătirea legislatiei cu caracter reparatoriu pentru persoanele persecutate din motive politice si etnice. Edificatoare în acest sens sunt: prevederile Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009, prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, prevederile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Aceste acte normative stabilesc o serie de drepturi, cum ar fi: dreptul la o indemnizatie lunară de 200 lei pentru fiecare an de detentie, strămutare în alte localităti, deportare în străinătate sau prizonierat; dreptul la o indemnizatie lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu (art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990); scutire de plata impozitelor si a taxelor locale; asistentă medicală si medicamente, în mod gratuit si prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât si pe timpul spitalizărilor; transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun apartinând societătilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, la clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale (art. 8 din Decretul-lege nr. 118/1990); sotul (sotia) celui decedat, din categoria celor dispăruti sau exterminati în timpul detentiei, internati abuziv în spitale de psihiatrie, deportati, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, precum si sotul (sotia) celui decedat după iesirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din strămutare, din deportare, din prizonierat sau după încetarea măsurii de stabilire a domiciliului obligatoriu, au dreptul la o indemnizatie lunară de 200 lei neimpozabilă, dacă ulterior nu s-au recăsătorit (art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990); despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009]; despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despăgubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 [art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009]; repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară [art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 221/2009].

Curtea constată că scopul acordării de despăgubiri pentru daunele morale suferite de persoanele persecutate în perioada comunistă este nu atât repararea prejudiciului suferit, prin repunerea persoanei persecutate într-o situatie similară cu cea avută anterior - ceea ce este si imposibil, ci finalitatea instituirii acestei norme reparatorii este de a produce o satisfactie de ordin moral, prin însesi recunoasterea si condamnarea măsurii contrare drepturilor omului, principiu care reiese din actele normative interne, fiind în deplină concordantă cu recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Curtea apreciază că nu poate exista decât o obligatie “morală” a statului de a acorda despăgubiri persoanelor persecutate în perioada comunistă. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 12 mai 2009 în Cauza Ernewein si altii împotriva Germaniei si prin Hotărârea din 2 februarie 2010 în Cauza Klaus si louri Kiladze contra Georgiei, că dispozitiile Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu impun statelor membre nicio obligatie specifică de a repara nedreptătile sau daunele cauzate de predecesorii lor. Totodată, instanta de la Strasbourg are o jurisprudentă constantă în sensul că art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu garantează dreptul de a dobândi un bun (Hotărârea din 23 noiembrie 1983 în Cauza Van der Mussele contra Belgiei, Hotărârea din 9 octombrie 2003 în Cauza SIivenko contra Letoniei, Hotărârea din 18 februarie 2009 în Cauza Andrejeva contra Letoniei). Referindu-se la problema restituirii bunurilor confiscate de către stat, aceeasi Curte a stabilit că nu se poate interpreta că ar exista vreo obligatie generală a statului de a restitui proprietăti care au fost expropriate înainte de ratificarea Conventiei ori că ar exista posibilitatea impunerii unor restrictii asupra libertătii statelor de a stabili scopul si conditiile oricărei restituiri către fostii proprietari. (Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra SIovaciei, Hotărârea din 4 martie 2003 în Cauza Jantner contra SIovaciei, Decizia asupra admisibilitătii din 13 decembrie 2005 în Cauza Bergauer si altii contra Cehiei). În materia reglementărilor privind reabilitarea, restituirea proprietătilor confiscate sau acordarea de compensatii pentru acestea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele contractante au o largă marjă de apreciere în stabilirea măsurilor specifice de implementare a politicilor sociale si economice, a conditiilor de acordare a despăgubirilor (Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei).

În acelasi sens, s-a pronuntat si Curtea Constitutională a Ungariei, prin Hotărârea nr. 1 din 8 februarie 1995, stabilind că măsura compensării prevăzută de Actul nr. XXXII din 1992, care reglementa acordarea de despăgubiri pentru daune morale persoanelor condamnate politic în perioada comunistă, nu este luată pe baza existentei unei obligatii legale care îsi are izvorul în trecut, ci statul a acordat aceste compensatii în echitate, astfel încât nicio persoană nu poate avea un drept substantial la despăgubiri pentru daune morale.

Prin urmare, Curtea constată că, a fortiori, nu se poate concluziona că în materia despăgubirilor pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici în perioada comunistă ar exista vreo obligatie a statului de a le acorda si, cu toate acestea, legiuitorul român de după 22 decembrie 1989 a adoptat 2 acte normative, Decretul-lege nr. 118/1990 si Legea nr. 221/2009, având acest scop.

Este adevărat că acordarea de despăgubiri pentru daune morale este la libera apreciere a legiuitorului, care - în temeiul art. 61 din Legea fundamentală, potrivit căruia “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare a tării” - este competent să stabilească conditiile si criteriile de acordare a acestui drept. Însă, Parlamentul, elaborând politica legislativă a tării, este în măsură să opteze pentru adoptarea oricărei solutii legislative de acordare a unor măsuri reparatorii celor îndreptătiti pentru daunele suferite în perioada comunistă, dar cu respectarea prevederilor si principiilor Constitutiei.

Analizând însă prevederile actelor normative incidente în materia despăgubirilor pentru daune morale suferite de persoanele persecutate din motive politice în perioada comunistă, Curtea constată că există două norme juridice - art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - cu aceeasi finalitate, si anume acordarea unor sume de bani persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, “Persoanele care s-au aflat în situatiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) si e) si alin. (2) au dreptul la o indemnizatie lunară de 200 lei pentru fiecare an de detentie, strămutare în alte localităti, deportare în străinătate sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate”, iar potrivit alin. (2) “Persoanele care s-au aflat în una dintre situatiile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) si d) au dreptul la o indemnizatie lunară de 100 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.” Cuantumul acestor indemnizatii a fost actualizat periodic, tinându-se cont de cresterea inflatiei si a indicelui preturilor de consum care au condus la scăderea puterii de cumpărare a acestei categorii de persoane. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, “Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...] a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [...]”.

În expunerea de motive la Legea nr. 221/2009 se arată că, “în ceea ce priveste prejudiciul moral suferit, [...] pot exista situatii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 [...] să nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebită resimtită de persoanele care au fost victimele unor măsuri abuzive ale regimului comunist”. Or, Curtea constată că această justificare nu poate sta la baza instituirii unei noi norme juridice - art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, cu scop identic celui prevăzut de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, diferenta constând doar în modalitatea de plată - adică prestatii lunare, până la sfârsitul vietii, în cazul art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990 si o sumă globală, în cazul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.


Totodată, Curtea observă că dispozitiile de lege criticate instituie, pentru prima dată, posibilitatea ca mostenitorii de până la gradul II ai persoanei persecutate să beneficieze de despăgubiri morale.

Curtea retine, de asemenea, că despăgubirile pentru daunele morale suferite în perioada comunistă trebuie să fie drepte, echitabile, rezonabile si proportionale cu gravitatea si suferintele produse prin aceste condamnări sau măsuri administrative. Or, despăgubirile prevăzute de dispozitiile de lege criticate, având acelasi scop ca si indemnizatia prevăzută de art. 4 din Decretul-lege nr. 118/1990, nu pot fi considerate drepte, echitabile si rezonabile. Pe de altă parte, prin introducerea posibilitătii mostenitorilor de gradul II de a beneficia de despăgubiri pentru daune morale suferite de persoanele persecutate de regimul comunist, legiuitorul s-a îndepărtat de la principiile care guvernează acordarea acestor despăgubiri, si anume cel al echitătii si dreptătii. Astfel, prin prevederea de lege criticată se diluează scopul pentru care au fost introduse aceste despăgubiri, întrucât nu se poate considera că mostenitorii de gradul II au aceeasi îndreptătire la despăgubiri pentru daune morale suferite în perioada comunistă de predecesorul lor, ca si acesta din urmă.

Prin Decretul-lege nr. 118/1990, legiuitorul a stabilit conditiile si cuantumul indemnizatiilor lunare, astfel încât interventia sa prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, după 20 ani de ia adoptarea primei reglementări cu acelasi obiect, aduce atingere valorii supreme de dreptate, una dintre valorile esentiale ale statului de drept, astfel cum este proclamată în prevederile art. 1 alin. (3) din Constitutie. Totodată, astfel cum a statuat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, tot în domeniul măsurilor reparatorii, însă în ceea ce priveste restituirile de bunuri, este necesar a se face în asa fel încât atenuarea vechilor violări să nu creeze noi nedreptăti (Hotărârea din 5 noiembrie 2002 în Cauza Pincovâ si Pine contra Cehiei, Hotărârea din 7 octombrie 2009 în Cauza Padalevicius contra Lituaniei). De asemenea, nu s-ar putea sustine că prin adoptarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, persoanele în cauză ar putea avea o “sperantă legitimă” (astfel cum este consacrată în jurisprudenta constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului) la acordarea despăgubirilor morale, întrucât, asa cum a statuat instanta de la Strasbourg - de exemplu, prin Hotărârea din 28 septembrie 2004 în Cauza Kopecky contra SIovaciei -, atunci când există o dispută asupra corectei aplicări a legii interne si atunci când cererile reclamantilor sunt respinse în mod irevocabil de instantele nationale, nu se poate vorbi despre o “sperantă legitimă” în dobândirea proprietătii. Totodată, prin Decizia asupra admisibilitătii din 2 decembrie 2008 în Cauza SIavov si altii contra Bulgariei, instanta de contencios al drepturilor omului a acordat o “importantă deosebită faptului că dispozitia de lege referitoare la obtinerea compensatiilor a fost anulată nu ca urmare a unui mecanism ad-hoc, extraordinar, ci ca rezultat al unei operatiuni normale, pe calea exercitării controlului de constitutionalitate al acesteia”, ceea ce a condus la concluzia Curtii în sensul că reclamantii nu au putut dobândi o “sperantă legitimă” în obtinerea compensatiilor respective.

Curtea retine că si alte state din Europa au reglementări având ca scop acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, modalitatea de plată a acestora fiind de două feluri: ori prestatii lunare (de exemplu, în Bulgaria, pentru cei detinuti în tabere sau lagăre de muncă, este prevăzută suma de 1.500 leva/lună, dar nu mai mult de 50.000 leva total; pentru cei cărora li s-a impus domiciliu fortat sau au fost internati în alte localităti - 800 leva/lună, dar nu mai mult de 25.000 leva total; elevii si studentii care au fost siliti să abandoneze studiile - 10.000 leva), ori o sumă globală (de exemplu, în Cehia, pentru prizonierii politici care s-au aflat în această situatie cel putin un an calendaristic, legiuitorul a stabilit o sumă compensatorie de 120.000 coroane, iar pentru fiecare lună de prizonierat în plus, 1.000 coroane, iar sotii supravietuitori si urmasii au dreptul la jumătate din sumele prevăzute); în Lituania, a fost prevăzută suma de 20.000 litas (aproximativ 5.800 euro) pentru urmasii participantilor la miscarea de rezistentă, morti în luptă, în detentie sau în timpul interogatoriilor, 15.000 litas (aproximativ 4.350 euro) familiilor celor care au participat voluntari necombatanti în miscarea de rezistentă, morti în timpul detentiei sau interogatoriilor, 12.000 litas (aproximativ 3.480 euro) familiilor participantilor necombatanti în miscarea de rezistentă ucisi sau morti în timpul detentiei după punerea în aplicare a sentintei.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că acordarea de despăgubiri pentru daunele morale suferite de fostii detinuti politici, astfel cum a fost reglementată prin art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, contravine art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală privind statul de drept, democratic si social, în care dreptatea este valoare supremă.

Totodată, în temeiul dispozitiilor constitutionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora “Curtea Constitutională este garantul suprematiei Constitutiei”, si al art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit căruia “în România, respectarea [...] legilor este obligatorie”, Curtea constată că reglementarea criticată încalcă si normele de tehnică legislativă, prin crearea unor situatii de incoerentă si instabilitate, contrare prevederilor Legii nr. 24/2000, republicată.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ, tehnica legislativă asigură sistematizarea, unificarea si coordonarea legislatiei, precum si continutul si forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ, iar art. 14 -”Unicitatea reglementării în materie” prevede că reglementările de acelasi nivel si având acelasi obiect se cuprind într-un singur act normativ. În acelasi sens, art. 16, cu denumirea marginală “Evitarea paralelismelor”, stabileste că în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorasi reglementări în două sau mai multe acte normative, iar în cazul existentei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice.

Or, Curtea observă că - în domeniul acordării de despăgubiri pentru daunele morale persoanelor persecutate din motive politice în perioada comunistă - există reglementări paralele, si anume, pe de-o parte, Decretul-lege nr. 118/1990 republicat si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, iar, pe de altă parte, Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, “Normele de tehnică legislativă sunt obligatorii la elaborarea proiectelor de lege de către Guvern [...]”, iar art. 6 alin. (1) - “Continutul si fundamentarea solutiilor legislative” prevede că reglementările cuprinse în actul normativ “trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român si cerintele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum si ale armonizării legislatiei nationale cu legislatia comunitară si cu tratatele internationale la care România este parte”. Or, Curtea constată că reglementarea criticată nu respectă aceste reguli de tehnică legislativă, bazându-se doar pe afirmatia din expunerea de motive a Legii nr. 221/2009, în sensul că “pot exista situatii în care măsurile reparatorii cu caracter pecuniar prevăzute de către Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie suficiente în raport cu suferinta deosebită.” Asa cum a arătat Curtea, aceste despăgubiri sunt menite a produce satisfactia morală a recunoasterii faptelor nelegale, a încălcărilor drepturilor omului, comise în perioada comunistă, iar nu a compensa în bani suferinta persoanelor persecutate. Prin urmare, reglementarea criticată nu a fost temeinic fundamentată.

Totodată, textul de lege criticat, astfel cum este redactat, fiind prea vag, încalcă si regulile referitoare la precizia si claritatea normei juridice. Astfel, lipsa de claritate si previzibilitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) referitoare la acordarea despăgubirilor din Legea nr. 221/2009 a condus la aplicarea incoerentă a acestora, instantele de judecată acordând despăgubiri în valoare de până la 600.000 euro, ceea ce reprezintă o aplicare excesivă si nerezonabilă. Chiar dacă prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 s-au introdus niste criterii minime de acordare a despăgubirilor, si anume durata pedepsei privative de libertate, perioada de timp scursă de la condamnare si consecintele negative produse în plan fizic, psihic si social, precum si măsurile reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 si Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare, Curtea constată că acestea sunt insuficiente pentru a putea caracteriza norma legală ca fiind clară si previzibilă. Principiul legalitătii presupune, de asemenea, existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese si din jurisprudenta constantă a Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000 în Cauza Beyeler contra Italiei, Hotărârea din 23 noiembrie 2000 în Cauza Ex-Regele Greciei si altii contra Greciei, Hotărârea din 8 iulie 2008 în Cauza Fener Rum Patrikligi contra Turciei).

Curtea observă că în materia reparatiilor trebuie să existe o legislatie clară, precisă, adecvată, proportională care să nu dea nastere la interpretări si aplicări diferite ale instantelor de judecată, ceea ce ar putea conduce la constatări ale violării drepturilor omului de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Această problemă a legislatiei incoerente si ineficiente a României în materia restituirilor a fost mentionată si de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 9 decembrie 2008, în Cauza Viasu împotriva României. Cu acel prilej, Curtea a constatat că Legea nr. 1/2000 a suferit atât de multe modificări ca număr si continut, încât precizia si previzibilitatea cerute de notiunea de “legalitate” au fost grav atinse.

Tinând cont de toate aceste considerente, Curtea constată că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, contravin prevederilor art. 1 alin. (3) si (5) din Legea fundamentală.

5. Având în vedere că dispozitiile art. 5 alin. (11) din Legea nr. 221/2009, introduse prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, fac trimitere în mod expres la prevederile alin. (1) din acelasi articol, Curtea constată că trimiterile la lit. a) a alin. (1) al art. 5 din lege rămân fără obiect, prin declararea art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 ca fiind neconstitutional.

6. În final, Curtea consideră că, asa cum a statuat în jurisprudenta sa (a se vedea Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), atât Parlamentul, cât si Guvernul, respectiv autoritătile si institutiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constitutională în considerentele si dispozitivul prezentei decizii.

În conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutie, “Dispozitiile din legile [...] constatate ca fiind neconstitutionale îsi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale dacă, în acest interval, Parlamentul [...], după caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei. Pe durata acestui termen, dispozitiile constatate ca fiind neconstitutionale sunt suspendate de drept”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicată de Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Constanta, în dosarele nr. 302/118/2010, 1.337/118/2010, 1.336/118/2010, 301/118/2010, 1.334/118/2010, 689/118/2010, 13.643/118/2009, 13.642/118/2009, 13.084/118/2009, 13.085/118/2009, 14.147/118/2009, 508/118/2010, 2.774/118/2010, 264/118/2010, 8.971/118/2010, 12.872/118/2009, 13.872/118/2009, 13.638/118/2009, 13.082/118/2009, 1.460/118/2010, 1.464/118/2010, 12.567/118/2009, 2.228/118/2010, 398/118/2010, 2.230/118/2010, 13.530/118/2009, 13.636/118/2009, 1.282/118/2010, 1.451/118/2010, 13.639/118/2009, 1.457/118/2010, 14.142/118/2009, 13.884/118/2009, 2.239/118/2010,2.775/118/2010, 1.816/118/2010, 1.821/118/2010, 14.144/118/2009, 1.339/118/2010, 511/118/2010 ale Tribunalului Constanta - Sectia civilă si constată că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările si completările ulterioare, sunt neconstitutionale.

Definitivă si general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului.

Pronuntată în sedinta publică din data de 21 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Maria Bratu


 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apărării Nationale în domeniul public al comunei Odoreu si în administrarea Consiliului Local al Comunei Odoreu, judetul Satu Mare

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, al art. 9 alin. (1)si al art. 12 alin. (1)si (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică si regimul juridic al acesteia, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apărării Nationale în domeniul public al comunei Odoreu si în administrarea Consiliului Local al Comunei Odoreu, judetul Satu Mare.

Art. 2. - (1) După preluare, imobilul prevăzut la art. 1 se utilizează în vederea realizării unui cămin de bătrâni.

(2) Consiliul Local al Comunei Odoreu va transfera, în domeniul public al statului si în administrarea Ministerului Apărării Nationale, 50% din numărul de locuri de cazare din căminul de bătrâni, împreună cu terenul aferent acestora, într-un termen de 90 de zile de la efectuarea receptiei la terminarea lucrărilor de investitii.

Art. 3. - În cazul în care nu se respectă destinatia imobilului prevăzută la art. 2, acesta revine în domeniul public al statului si în administrarea Ministerului Apărării Nationale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 4. - Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părtile interesate, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul apărării nationale,

Gabriel Oprea

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traian Igas

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 28 octombrie 2010.

Nr. 1.083.

 

ANEXA

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului care se transmite din domeniul public al statului si din administrarea Ministerului Apărării Nationale în domeniul public al comunei Odoreu si în administrarea Consiliului Local al Comunei Odoreu, judetul Satu Mare

 

Locul unde este situat imobilul care se transmite

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite

imobilul

Codul de clasificare din inventarul bunurilor

aflate în administrarea Ministerului Apărării Nationale care alcătuiesc domeniul public al statului

Caracteristicile tehnice ale imobilului

Comuna Odoreu, judetul Satu Mare

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Nationale

Comuna Odoreu, în administrarea Consiliului Local al Comunei Odoreu

- imobil 2878

- cod 8.29.09

- nr. M.F. 106.711

- valoarea de inventar a imobilului = 3.504.872 lei

- suprafata construită = 4.318 m2

- suprafata desfăsurată = 4.318 m2

- suprafata totală a terenului, inclusiv constructii = 42.100 m2

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investitii

“Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judetul Suceava”

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii “Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judetul Suceava”, cu caracteristicile principale si indicatorii tehnico-economici prevăzuti în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finantarea obiectivului de investitii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătătii si de la bugetul local în limita sumelor aprobate anual cu această destinatie, precum si din alte surse legal constituite, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traiah Igas

Ministrul dezvoltării regionale si turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 10 noiembrie 2010.

Nr. 1.118.

 

ANEXĂ

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE SI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investitii “Spital Municipal Fălticeni, str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judetul Suceava”

 

Titular: Ministerul Sănătătii

Beneficiar: Spitalul Municipal Fălticeni

Amplasament: str. Cuza Vodă f.n., municipiul Fălticeni, judetul Suceava

 

Indicatori tehnico-economici

 

 

 

 

 

- Valoarea totală a investitiei (inclusiv TVA) (în preturi 30 aprilie 2010; 1 euro = 4,1792 lei),

din care:

- constructii-montaj (inclusiv TVA)

 

mii

 

mii

lei

 

lei

71.204*)

 

57.385

- Valoarea investitiei, rest de executat (inclusiv TVA) (în preturi 30 aprilie 2010; 1 euro = 4,1792 lei),

din care:

- constructii-montaj (inclusiv TVA)

 

mii

 

mii

lei

 

lei

71.191*)

 

7.373

- Esalonarea investitiei INV/C+M

- Anul I

 

 
INV

C+M

 

mii

mii

 

 

38.000

30.000

- Anul II

 

INV

C+M

mii

mii

lei

lei

33.191

27.373

- Capacităti:

- suprafata totală desfăsurată

- paturi de spitalizare

 

 

m2 Ad

15.593

239

- durata de realizare a investitiei

 

 

luni

24

 

            Factori de risc

Obiectivul de investitii se va proteja antiseismic conform Normativului P 100-1/2006, cu modificările si completările ulterioare.

 

Finantarea investitiei

Finantarea obiectivului de investitii se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătătii si de la bugetul local în limita sumeloraprobate anual cu aceasta destinatie, precum si din alte surse legal constituite, conformprogramelor de investitii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evolutiei ulterioare a preturilor.

 


ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

OFICIUL NATIONAL DE PREVENIRE SI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR

 

DECIZIE

pentru modificarea anexelor nr. 2B, 3Asi 3B la Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor nr. 674/2008 privind forma si continutul Raportului de tranzactii suspecte, ale Raportului de tranzactii cu numerar si ale Raportului de transferuri externe

 

În temeiul art. 3 alin. (9) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spălării banilor, precum si pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finantării actelor de terorism, cu modificările si completările ulterioare,

 

Plenul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor decide:

 

Art. I. - Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor nr. 674/2008 privind forma si continutul Raportului de tranzactii suspecte, ale Raportului de tranzactii cu numerar si ale Raportului de transferuri externe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 17 iunie 2008, se modifică după cum urmează:

1. Anexele nr. 2B si 3B se modifică si se înlocuiesc cu anexele nr. 1 si 2, care fac parte integrantă din prezenta decizie.

2. La anexa nr. 3A, punctul 4.9 va avea următorul cuprins:

“4.9. Coloana 20 «Localitate înregistrare»

Pentru persoanele fizice si persoanele juridice române, această rubrică nu se va completa. Pentru persoanele juridice străine, rubrica se va completa cu denumirea localitătii unde au fost înregistrate acestea. Dacă entitatea raportoare nu are la dispozitie informatii privind denumirea localitătii de înregistrare, coloana 20 se completează cu valoarea conventională FN.”

Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si intră în vigoare la data publicării.

 

Presedintele Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor,

Adrian Cucu

 

Bucuresti, 22 octombrie 2010.

Nr. 962.

 

ANEXA Nr. 1 (Anexa nr. 2B la Decizia nr. 674/2008)

 

 

STRUCTURA FISIERULUI

echivalent în format electronic al Raportului de tranzactii cu numerar

 

1. Echivalentul în format electronic al raportului descris în anexa nr. 2A este un fisier denumit cccccczzIlaaaan.DBF - format DBF, unde:

a) cccccc reprezintă codul entitătii raportoare, care este alocat de către Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor odată cu prima raportare;

b) zzllaaaa reprezintă data la care se face raportarea - sub forma zi, lună, an;

c) _n reprezintă identificatorul tipului de raport.

2. Fisierul cccccczzIlaaaan.DBF este pus la dispozitia entitătilor raportoare pe site-ul www.onpcsb.ro si are următoarea structură:

 

Nr. crt.

Denumire coloană

Tip

Dimensiune

Observatii/Restrictii

1

datarap

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa, unde zz = ziua, II = luna, aaaa = anul - 4 pozitii

2

codbanca

Numeric

6

 

3

codsuc

Numeric

6

cod din Nomenclatorul de subunităti - vezi pct. 4

4

ti pe

Caracter

1

două valori admisibile “F” sau “J”

5

pe pe

Numeric

1

valori admisibile: 1, 2, 3 si nuli

6

numec

Caracter

40

 

7

prenc

Caracter

30

 

8

tarac

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

9

judete

Numeric

2

cod din nomenclatorul Judete

10

locac

Numeric

6

cod din nomenclatorul Loca


Nr. crt.

Denumire coloană

Tip

Dimensiune

Observatii/Restrictii

11

strc

Caracter

35

 

12

nrc

Caracter

5

 

13

sectorc

Numeric

1

valori admisibile: 1 la 6 - exceptie 9

14

actidc

Caracter

15

 

15

code

Caracter

13

 

16

datanasc

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa

17

taranasc

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

18

locanasc

Numeric

6

cod din nomenclatorul Loca

19

pep_i

Numeric

1

valori admisibile: 1, 2, 3 si nuli

20

numei

Caracter

25

 

21

preni

Caracter

30

 

22

tarai

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

23

judeti

Numeric

2

cod din nomenclatorul Judete

24

locai

Numeric

6

cod din nomenclatorul Loca

25

str_i

Caracter

35

 

26

nri

Caracter

5

 

27

sectori

Numeric

1

valori admisibile: 1 la 6 - exceptie 9

28

actidi

Caracter

15

 

29

codi

Caracter

13

 

30

conttit

Caracter

30

 

31

dataop

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa

32

felop

Caracter

1

două valori admisibile “D” sau “R”

33

scopop

Caracter

6

cod din nomenclatorul Tip_oper

34

codvaluta

Caracter

3

cod din nomenclatorul Valute

35

sumaop

Numeric

13

>=1

36

euro

Numeric

13

>=1

37

observatii

Caracter

200

 

 

3. Corespondenta dintre structura fisierului cccccczzIlaaaan.DBF si forma Raportului de tranzactii cu numerar prevăzută în anexa nr. 2Aeste următoarea:

a) coloana 1 din fisier corespunde rubricii “Data raportării” din forma raportului;

b) coloana 2 din fisier este un cod de identificare acordat fiecărei entităti raportoare si corespunde rubricii “Denumire” din antetul formei raportului;

c) coloanele 3-37 din structura fisierului corespund coloanelor 1-35 din forma raportului.

 

4. În format electronic, Nomenclatorul de subunităti este un fisier denumit cccccc.DBF – format DBF, unde cccccc reprezintă codul entitătii raportoare – cu următoarea structură:

 

Nr. crt.

Denumire coloană

Tip

Dimensiune

Observatii/Restrictii

1

cods

Numeric

6

codul sucursalei, agentiei, punctului de lucru etc.

2

dens

Caracter

100

denumirea subunitătii

3

tips

Caracter

1

tipul subunitătii, valori admisibile: “C” - sediul central, “S” - sucursală, “A” - agentie, “P” - punct de lucru

4

codj

Numeric

2

codul judetului unde este situată subunitatea, conform nomenclatorului Judete

5

codi

Numeric

6

codul localitătii unde este situată subunitatea, conform nomenclatorului Loca


ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 3B la Decizia nr. 674/2008)

 

STRUCTURA FISIERULUI

echivalent în format electronic al Raportului de transferuri externe

 

1. Echivalentul în format electronic al raportului descris în anexa nr. 3A este un fisier denumit cccccczzIlaaaat.DBF - format DBF, unde:

a) cccccc reprezintă codul entitătii raportoare, care este alocat de către Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor odată cu prima raportare;

b) zzllaaaa reprezintă data la care se face raportarea - sub forma zi, lună, an;

c) _t reprezintă identificatorul tipului de raport.

 

2. Fisierul cccccczzIlaaaat.DBF este pus la dispozitia entitătilor raportoare pe site-ul www.onpcsb.ro si are următoarea structură:

 

Nr. crt.

Denumire coloană

Tip

Dimensiune

Observatii/Restrictii

1

datarap

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa, unde zz = ziua, II = luna, aaaa = anul - 4 pozitii

2

codbanca

Numeric

6

 

3

codsuc

Numeric

6

cod din Nomenclatorul de subunităti - vezi pct. 4

4

ti pe

Caracter

1

două valori admisibile “F” sau “J”

5

pe pe

Numeric

1

valori admisibile: 1, 2, 3 si nuli

6

numec

Caracter

40

 

7

prenc

Caracter

30

 

8

code

Caracter

13

 

9

tipide

Numeric

2

cod din nomenclatorul Act_id

10

seriaide

Caracter

3

 

11

nride

Caracter

14

 

12

dataide

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa

13

autoride

Caracter

20

 

14

tarac

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

15

judete

Numeric

2

cod din nomenclatorul Judete

16

locac

Numeric

6

cod din nomenclatorul Loca

17

stre

Caracter

35

 

18

nrc

Caracter

5

 

19

sectorc

Numeric

1

valori admisibile: 1 la 6 - exceptie 9

20

reze

Caracter

1

2 valori admisibile “R” sau “N”

21

cete

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

22

locareg

Caracter

40

 

23

peprep

Numeric

1

valori admisibile: 1, 2, 3 si nuli

24

numerep

Caracter

25

 

25

prenrep

Caracter

30

 

26

codrep

Caracter

13

 

27

fel_ct

Numeric

1

valori admisibile: 0, 1 si 2

28

conte

Caracter

30

 

29

tipet

Numeric

2

cod din nomenclatorul Tip_cont

30

taraext

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

31

denext

Caracter

50

 

32

context

Caracter

30

 


Nr. crt.

Denumire coloană

Tip

Dimensiune

Observatii/Restrictii

33

tipext

Caracter

1

două valori admisibile “F” sau “J”

34

pepext

Numeric

1

valori admisibile: 1, 2, 3 si nuli

35

numeext

Caracter

40

 

36

prenext

Caracter

30

 

37

pep_i

Numeric

1

valori admisibile: 1, 2, 3 si nuli

38

numei

Caracter

25

 

39

preni

Caracter

30

 

40

codi

Caracter

13

 

41

tipacti

Caracter

15

 

42

nracti

Caracter

15

 

43

tipidi

Numeric

2

cod din nomenclatorul Act_id

44

seriaidi

Caracter

3

 

45

nridi

Caracter

14

 

46

dataidi

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa

47

autoridi

Caracter

20

 

48

tarai

Numeric

3

cod din nomenclatorul Tări

49

judeti

Numeric

2

cod din nomenclatorul Judete

50

locai

Numeric

6

cod din nomenclatorul Loca

51

str_i

Caracter

35

 

52

nri

Caracter

5

 

53

sectori

Numeric

1

valori admisibile: 1 la 6 - exceptie 9

54

dataop

Dată

10

setată în forma zz/ll/aaaa

55

sumaop

Numeric

13

>=1

56

codvaluta

Caracter

3

cod din nomenclatorul Valute

57

felop

Caracter

1

două valori admisibile “D” sau “C”

58

Euro

Numeric

13

>=1

59

Detalii

Caracter

6

cod din nomenclatorul Tip_oper

60

observatii

Caracter

200

 

 

3. Corespondenta dintre structura fisierului cccccczzIlaaaat.DBF si forma Raportului de transferuri externe prevăzută în anexa nr. 3Aeste următoarea:

a) coloana 1 din fisier corespunde rubricii “Data raportării” din forma raportului;

b) coloana 2 din fisier este un cod de identificare acordat fiecărei entităti raportoare si corespunde rubricii “Denumire” din antetul formei raportului;

c) coloanele 3-60 din structura fisierului corespund coloanelor 1-58 din forma raportului.


 

4. În format electronic, Nomenclatorul de subunităti este un fisier denumit cccccc.DBF – format DBF, unde cccccc reprezintă codul entitătii raportoare – cu următoarea structură:

 

Nr. crt.

Denumire coloană

Tip

Dimensiune

Observatii/Restrictii

1

cods

Numeric

6

codul sucursalei, agentiei, punctului de lucru etc.

2

dens

Caracter

100

denumirea subunitătii

3

tips

Caracter

1

tipul subunitătii, valori admisibile: “C”- sediul central, “S” - sucursală, “A” - agentie, “P” - punct de lucru

4

codj

Numeric

2

codul judetului unde este situată subunitatea, conform nomenclatorului Judete

5

codi

Numeric

6

codul localitătii unde este situată subunitatea, conform nomenclatorului Loca

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

OFICIUL NATIONAL DE PREVENIRE SI COMBATERE A SPĂLĂRII BANILOR

 

DECIZIE

pentru modificarea si completarea Metodologiei de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzactii cu numerar si a rapoartelor de transferuri externe, aprobată prin Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor nr. 673/2008

În temeiul art. 3 alin. (9) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spălării banilor, precum si pentru instituirea unor măsuri de prevenire si combatere a finantării actelor de terorism, cu modificările si completările ulterioare,

 

Plenul Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor decide:

 

Art. I. - Metodologia de lucru privind transmiterea rapoartelor de tranzactii cu numerar si a rapoartelor de transferuri externe, aprobată prin Decizia Plenului Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor nr. 673/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 17 iunie 2008, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:

,,c) prin intermediul sistemului de raportare on-line.”

2. La articolul 4, alineatul (2) se modifică si va avea următorul cuprins:

“(2) Rapoartele în format electronic transmise prin mijloacele prevăzute la alin. (1) lit. a) si b) vor fi însotite de o adresă de înaintare, al cărei model este prezentat în anexa la prezenta metodologie. Adresa de înaintare cuprinde, în mod obligatoriu, caracteristicile fisierului: denumirea, data si ora generării si dimensiunea în KB. De asemenea, în adresa de înaintare se pot face si alte precizări considerate necesare de către entitatea raportoare.”

3. La articolul 6, alineatele (4) si (6) se modifică si vor avea următorul cuprins:

“(4) Pentru rapoartele mentionate la alin. (1), întocmite în format electronic, fisierele rectificative sunt denumite cccccczzIlaaaaXN.dbf, respectiv cccccczzIlaaaaXT.dbf.

............................................................................................................................................................................................................................................................

(6) Pentru rapoartele mentionate la alin. (5), întocmite în format electronic, fisierele rectificative sunt denumite cccccczzIlaaaaYN.dbf, respectiv cccccczzIlaaaaYT.dbf.”

4. Anexa la metodologie se modifică si se înlocuieste cu anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, si intră în vigoare la data publicării, cu exceptia prevederilor art. I pct. 1, care intră în vigoare la data de 1 decembrie 2010.

 

Presedintele Oficiului National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor,

Adrian Cucu

 

Bucuresti, 28 octombrie 2010.

Nr. 964.

 


ANEXĂ

(Anexă la metodologie)

 

ADRESĂ DE ÎNAINTARE

- model -

 

Entitate raportoare:

Nr. de înregistrare la emitent:

Denumire:

Data raportării:

Cod unic de înregistrare (cod fiscal):

Număr de înmatriculare la oficiul registrului comertului:

Adresă si nr. de telefon/fax:

 

 

Către

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor

 

Vă transmitem alăturat pe suport electronic (nr. de dischete, nr. de CD-uri) continând:

1. Raportul de tranzactii cu numerar, denumit cccccczzIlaaaaN.dbf, aferent zilei/perioadei de..................., creat în data de...................., la ora............., cu dimensiunea de..............KB;

2. Raportul de transferuri externe, denumit cccccczzIlaaaaT.dbf, aferent zilei/perioadei de..................., creat în data de ...................., la ora............., cu dimensiunea de..............KB;

3. Raportul de tranzactii cu numerar rectificativ/în completare, denumit cccccczzIlaaaaXN.dbf/cccccczzIlaaaaYN.dbf, aferent zilei/perioadei de..................., creat în data de...................., la ora............., cu dimensiunea de.............KB;

4. Raportul de transferuri externe rectificativ/în completare, denumit cccccczzIlaaaaXT.dbf/cccccczzIlaaaaYT.dbf, aferent zilei/perioadei de..................., creat în data de...................., la ora............., cu dimensiunea de.............KB.

Certificăm faptul că datele cuprinse în fisier sunt complete, corecte si respectă dispozitiile actelor normative în vigoare.

 

Numele si prenumele persoanei autorizate

.............................................................

(semnătura persoanei autorizate si stampila entitătii raportoare)


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.