MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 281/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 281         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 21 aprilie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 referitor la art. 16 alin. (1), pct. 9 referitor la art. 31 alin. (1), pct. 25, pct. 37 referitor la art. 72 alin. (5), pct. 40 referitor la art. 79 alin. (4), pct. 51 referitor la art. 94 alin. (2), pct. 52, 66, 70, 75, 78, 84 si art. II alin. (1) din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si a legii în ansamblul său

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

342. - Hotărâre privind numirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilitătii publice pentru lucrarea de interes national “Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Universitate - Pantelimon”

 

388. - Hotărâre pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 760/2009 privind înfiintarea Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.116. - Ordin al ministrului culturii si patrimoniului national privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa valorică “B”, a imobilului Clădire primărie, din Str. Principală nr. 206, satul/comuna Aita Mare, judetul Covasna

 

ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

301. - Ordin privind dispunerea radierii din Registrul general si din Registrul special al institutiilor financiare nebancare a Societătii Comerciale ING CREDIT IFN - S.A.


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 383

din 23 martie 2011

referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I pct. 2 referitor la art. 16 alin. (1), pct. 9 referitor la art. 31 alin. (1), pct. 25, pct. 37 referitor la art. 72 alin. (5), pct. 40 referitor la art. 79 alin. (4), pct. 51 referitor la art. 94 alin. (2), pct. 52, 66, 70, 75, 78, 84 si art. II alin. (1) din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si a legii în ansamblul său

 

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constitutie si al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, la data de 17 martie 2011, un grup de 113 deputati apartinând grupurilor parlamentare ale Partidului National Liberal si Partidului Social Democrat a solicitat Curtii Constitutionale să se pronunte asupra constitutionalitătii dispozitiilor Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si a legii în ansamblul său.

Sesizarea de neconstitutionalitate a fost înregistrată la Curtea Constitutională sub nr. 1.612 din 17 martie 2011 si constituie obiectul Dosarului nr. 377A/2011.

La sesizare a fost anexată lista cuprinzând semnăturile celor 113 deputati, si anume: Cristian Mihai Adomnitei, Marin Almăjanu, Sergiu Andon, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăită Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Câmpeanu, Daniel Chitoiu, Tudor- Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciucă, Tudor Ciuhodaru, Horia Cristian, Mihai-Aurel Dontu, Gheorghe Dragomir, George lonut Dumitrică, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Gratiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Stefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolta, Mihai Lupu, Dan-Stefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Viorel Palască, Ionel Palăr, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiasu, Cristina-Ancuta Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionut-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Stirbu, Gheorghe-Mirel Talos, Adriana Diana Tusa, Radu Bogdan Tîmpău, Ioan Tintean, Florin Turcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga, Mihai Alexandru Voicu - deputati apartinând grupului parlamentar al Partidului National Liberal - si Victor-Viorel Ponta, Mircea Dusa, Emil Radu Moldovan, Marian Neacsu, Victor Cristea, Costică Macaleti, Sonia-Maria Drăghici, Vasile Mocanu, Anghel Stanciu, Neculai Rătoi, Florin-Costin Pâslaru, Iordache Florin, Antonella Marinescu, Aurel Vlădoiu, Iuliu Nosa, Ioan Stan, Eugeniu Radu Coclici, Horia Grama, Cornel Itu, Ion Burnei, Rodica Nassar, Victor Socaciu, Ion Călin, Viorel Stefan, Mihai Tudose, Ioan Cindrea, Angel Tîlvăr, Ioan Damian, Adrian Mocanu, Eugen Bejinariu, Dan-Mircea Popescu, Cristina Ileana Dumitrache, Gabriel Petru Vlase, Vasile Popeangă, Iulian Claudiu Manda, Cristian-Sorin Dumitrescu, Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz, Andrei Dolineaschi, Florentin Gust Bălosin, Marian Ghiveciu, Mircea-Gheorghe Drăghici, Constantin Nită, Ion Mocioalcă, Eduard-Stelian Martin, Manuela Mitrea, Doina Burcău, Florian Popa, Dan Nica, Silvestru-Mircea Lup, Gheorghe Ciocan, Adrian Solomon, Sorin Ioan Roman, Ciprian-Florin Luca, Matei Radu Brătianu, Petre Petrescu, Gheorghe Antochi, Aurelia Vasile si Dumitru Chirită - deputati apartinând grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Criticile privesc, pe de o parte, aspecte de neconstitutionalitate extrinsecă a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, în ansamblul său, precum si aspecte de neconstitutionalitate intrinsecă a dispozitiilor acestei legi.

I.1. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate extrinsecă, autorii obiectiei sustin că procedura de vot a motiunii de cenzură depuse cu prilejul angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii s-a desfăsurat cu încălcarea dispozitiilor art. 36 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului. În opinia acestora, dispozitiile amintite prevăd cvorumul de participare la vot, cvorum care trebuie să fie de cel putin jumătate plus unu din numărul membrilor Camerelor si care se stabileste în functie de persoanele care si-au exprimat efectiv votul, iar nu în functie de persoanele prezente în sală, dar care nu si-au exprimat votul. Or, întrucât asupra motiunii de cenzură au fost exprimate valabil doar 216 voturi, iar numărul total al parlamentarilor este de 470, rezultă că nu a fost întrunit cvorumul legal.

I.2. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate sustin că prin modalitatea de adoptare a legii criticate au fost încălcate prevederile art. 61 alin. (1) si art. 114 din Constitutie. În acest sens, arată că angajarea răspunderii Guvernului nu este oportună, întrucât există o majoritate parlamentară care poate asigura adoptarea legii în procedură obisnuită sau de urgentă. Prin urmare, structura politică a Parlamentului ar fi permis evitarea procedurii prevăzute de art. 114 din Constitutie.

Totodată, se arată că nu există nicio urgentă în adoptarea acestui act normativ prin prisma necesitătii implementării unor directive adoptate la nivelul Uniunii Europene, respectiv Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE si CEEP, Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru ori Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară. În acest sens, sunt amintite termenele în care trebuie implementate aceste directive, termene care, spre exemplu, în privinta Directivei 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului se întind până la data de 5 decembrie 2011, astfel încât adoptarea legii de implementare nu ar fi fost urgentă. Mai mult, se arată că nu a existat niciun demers din partea Guvernului adresat Senatului pentru dezbaterea legii în cauză, ceea ce a dus la imposibilitatea formulării unor amendamente la textul legii, precum si la excluderea societătii civile de la dezbaterile privind raporturilor colective si individuale de muncă.


În acelasi context se arată că dreptul Guvernului de a decide asupra oportunitătii si continutului initiativei legislative nu este unul absolut, Curtea Constitutională putând cenzura această competentă prin prisma respectării exigentelor art. 114 din Constitutie. Totodată, absolutizarea dreptului Guvernului de a apela la procedura angajării răspunderii ar duce la transformarea acestei autorităti în putere legiuitoare, interferând, astfel, cu atributiile de legiferare ale Parlamentului.

I.3. Criticile de neconstitutionalitate sunt raportate si la dispozitiile Legii fundamentale referitoare la obligatia respectării legilor, sustinându-se că elaborarea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii s-a făcut cu ignorarea prevederilor art. 5 si 7 din Legea nr. 109/1997 privind organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social, precum si celor ale art. 21 si 31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În acest sens, se arată că Guvernul nu a obtinut avizul Consiliului Economic si Social, întrucât acesta nu s-a putut întruni în mod legal. Astfel, au fost încălcate dispozitiile art. 141 din Constitutie care consacră rolul Consiliului Economic si Social de organ consultativ al Parlamentului si al Guvernului, functiile acestuia dobândind o semnificatie pur formală.

I.4. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate invocă si faptul că Birourile permanente ale celor două Camere au luat hotărârea de a interzice accesul publicului la sedinta Parlamentului din 8 martie 2011 -data angajării răspunderii Guvernului - în conditiile în care, potrivit dispozitiilor art. 139 din Regulamentul Camerei Deputatilor si celor ale art. 116 din Regulamentul Senatului, o atare hotărâre nu putea fi adoptată decât în sedinta comună, cu votul majoritătii parlamentarilor prezenti. Astfel, au fost încălcate dispozitiile art. 1 alin. (1), art. 64 alin. (1) si art. 68 din Constitutie.

II.1. În privinta criticilor de neconstitutionalitate intrinsecă se sustine, într-un mod general, că prin ansamblul măsurilor promovate pentru modificarea Codului muncii statul român se dezice de răspunderea ce îi revine în calitate de stat social, răspundere ce trebuie să se manifeste inclusiv prin asigurarea unui anumit nivel de protectie a cetătenilor - persoane încadrate în muncă - în raport cu angajatorii.

Sunt mentionate, în acest sens, dispozitiile care modifică art. 16 alin. (l), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (1) lit. d), art. 129 si art. 150 alin. (2) din Codul muncii.

Astfel, se arată că instituirea formei scrise a contractului individual de muncă ca o conditie ad validitatem cerută la încheierea unui contract de muncă limitează posibilitatea salariatilor de a proba existenta raportului de muncă, cu consecinta restrângerii regimului de protectie instituit de legislatia muncii.

De asemenea, este criticată majorarea duratei maxime a perioadei de probă si posibilitatea de a dispune încetarea contractului de muncă printr-o notificare scrisă.

Autorii sesizării critică si dreptul pe care îl dobândeste angajatorul de a stabili în mod discretionar normele de muncă pentru salariati fără consultarea acestora, fapt ce încurajează exploatarea abuzivă a fortei de muncă, în scopul maximizării câstigului, fără vreo conditionare privitoare la protectia socială a muncii.

Totodată, se arată că protectia salariatilor este restrânsă si prin dreptul pe care îl are pentru viitor angajatorul de a respinge cererea de acordare a concediului fără plată pentru formare profesională fără a mai consulta sindicatul ori reprezentantii salariatilor.

Un efect asemănător are si modificarea art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, în sensul în care angajatorul poate dispune reducerea programului de lucru si a salariului, fără a fi necesar acordul organizatiei sindicale ori al reprezentantilor salariatilor.

În acelasi context se arată că prevederile legale criticate nu mentin o balantă rezonabilă între încrederea cetătenilor în cadrul normativ existent si interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea acestuia. Astfel, se aduce atingere dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 41, art. 47 si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie.

II.2. Autorii obiectiei de neconstitutionalitate sustin că modificările aduse art. 79 alin. (4) din Codul muncii sunt contrare art. 41 alin. (1) din Constitutie. Astfel, se arată că termenul de preaviz pentru persoanele aflate în pozitii de conducere “practic s-a dublat ca durată”, astfel încât acestea vor fi obligate să rămână în unitatea angajatoare o perioadă mai lungă, fapt ce le restrânge dreptul la muncă.

II.3. În continuare, autorii obiectiei îsi raportează critica de neconstitutionalitate la prevederile Legii fundamentale care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor.

- Astfel, se sustine că modificările aduse art. 72 alin. (5) din Codul muncii sunt de natură să discrimineze salariatii din sectorul public în raport cu cei ce îsi desfăsoară activitatea în sectorul privat, în sensul că cei dintâi nu mai beneficiază de garantiile prevăzute de cod în cazul concedierilor colective. Diferenta de tratament juridic este determinată de “«capitalul» utilizat de către angajator”.

Totodată, se arată că o atare prevedere legală nu a fost impusă de necesitatea transpunerii Directivei 98/59/CE a Consiliului privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, întrucât între dispozitiile art. 1 alin. (2) din acest act normativ si modificările propuse există o diferentă majoră: legiuitorul european a exclus din sfera de protectie functionarii publici, în timp ce legiuitorul român a creat un regim diferit, discriminatoriu, situat în afara drepturilor constitutionale garantate tuturor salariatilor din sectorul public.

- Tot din perspectiva încălcării principiului egalitătii în drepturi se arată că dispozitiile art. 95 alin. (2) din Codul muncii, asa cum au fost modificate prin legea criticată, nesocotesc art. 5 alin. (1) din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului. Astfel, aceste dispozitii stabilesc regula potrivit căreia salariatul temporar beneficiază de garantia plătii salariului minim brut pe tară garantat în plată, în timp ce dispozitiile europene dispun obligatia asigurării unor conditii de bază de angajare si de muncă cel putin egale acelora care s-ar aplica lucrătorilor în cazul în care acestia ar fi recrutati direct de întreprinderea utilizatoare pentru acelasi loc de muncă. Asa fiind, se încalcă principiul egalitătii de tratament în materie de remuneratie între salariatii temporari si cei ai utilizatorului care desfăsoară o muncă identică.

Totodată, modificările aduse art. 94 alin. (2) din Codul muncii au eliminat dreptul salariatului temporar de a beneficia de un salariu între două misiuni, acordat de agentul de muncă temporar.

- În acelasi context se sustine că prin modificările aduse art. 223 alin. (2) si art. 229 din Codul muncii sunt restrânse măsurile de protectie împotriva concedierilor reprezentantilor salariatilor, fiind eliminate interdictiile de concediere a acestora pentru motive ce nu tin de persoana salariatului si pentru necorespundere profesională. Neconstitutionalitatea acestor dispozitii legale este văzută, însă, prin prisma faptului că liderii sindicali au un grad mai mare de protectie decât reprezentantii salariatilor, întrucât cei dintâi beneficiază în continuare de prevederile mai favorabile ale art. 10 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Astfel, se ajunge la concluzia că, în mod nejustificat si cu încălcarea art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, este sanctionată lipsa organizării în sindicat.


II.4. Se sustine că prin modificarea rolului Consiliului Economic si Social se aduce atingere dispozitiilor art. 141 din Constitutie. Astfel, se exclude competenta de a asigură dialogul social, Consiliul dobândind, pentru viitor, doar atributia realizării dialogului tripartit la nivel national.

II.5. Critica de neconstitutionalitate vizează si dispozitiile art. II din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, potrivit cărora contractele colective de muncă si actele aditionale încheiate în intervalul de la data intrării în vigoare a legii si până la data de 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depăsească data de 31 decembrie 2011. În acest sens, autorii sesizării sustin că impunerea unui termen maxim de încheiere a contractelor colective de muncă limitează dreptul la negocieri colective prevăzut de art. 41 alin. (5) din Constitutie. De asemenea, se arată că legiuitorul nu oferă nicio garantie asupra faptului că această limitare a aplicării în timp va fi înlăturată la data de 31 decembrie 2011.

Cu privire la interdictia statelor de a institui limitări ale dreptului la negociere colectivă, sunt invocate dispozitiile Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 98/1949 privind aplicarea dreptului de organizare si negociere colectivă si ale Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, precum si “un set de principii privind negocierea colectivă” elaborat de Comitetul pentru Libertate Sindicală al Consiliului de Administratie al Biroului International al Muncii.

Toate acestea, în opinia autorilor obiectiei de neconstitutionalitate, demonstrează încălcarea art. 41 alin. (5) si art. 53 din Constitutie.

II.6. În final, sunt enumerate o serie de prevederi ale unor acte internationale pretins a fi încălcate prin modificările aduse dispozitiilor art. 72 alin. (5), art. 79 alin. (4), art. 95 alin. (2), art. 215 si art. 229 din Codul muncii, precum si prin art. II al legii modificatoare a Codului muncii, fără însă a se motiva în mod concret încălcările aduse acestora.

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, sesizarea a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, precum si Guvernului, pentru a comunica punctul lor de vedere.

Presedintele Camerei Deputatilor a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 51/1.275 din 18 martie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Astfel, cu privire la aspectele de neconstitutionalitate invocate privind procedura de vot a motiunii de cenzură depuse cu prilejul angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, se arată că aprecierea conditiilor de cvorum se face având în vedere numărul de parlamentari efectiv prezenti, iar nu al celor care si-au exprimat votul. Or, potrivit acestui criteriu, conditiile de cvorum au fost întrunite.

Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (4) si art. 114 din Constitutie, sunt invocate considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.525/2010, prin care s-a statuat că angajarea răspunderii de către Guvern nu poate fi cenzurată de Parlament sub aspectul oportunitătii sale.

De asemenea, este citată Decizia nr. 34/1998, în care s-a statuat că “angajarea răspunderii este o procedură mixtă, de control parlamentar, întrucât permite initierea unei motiuni de cenzură, si de legiferare, deoarece proiectul de lege în legătură cu care Guvernul îsi angajează răspunderea se consideră adoptat, dacă o asemenea motiune nu a fost depusă sau, fiind initiată, a fost respinsă”.

În acelasi sens, se subliniază faptul că proiectul de lege este adoptat tot de către Parlament si nu de Guvern, ca urmare a respingerii unei motiuni de cenzură sau a nedepunerii unei asemenea motiuni.

În continuare, cu privire la sustinerea potrivit căreia Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii ar fi fost adoptată cu încălcarea dispozitiilor altor legi, se arată că o atare critică nu poate fi solutionată de Curtea Constitutională care este tinută să analizeze doar conformitatea dintre legi si dispozitiile Constitutiei.

Cât priveste pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 64 alin. (1) si art. 68 alin. (2) din Constitutie, se mentionează că, potrivit stenogramei sedintei comune a celor două Camere ale Parlamentului din data de 16 martie 2011, în care a fost respinsă motiunea de cenzură formulată în legătură cu legea criticată pentru neconstitutionalitate, nu rezultă că sedinta în cauză ar fi fost declarată secretă.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate raportate la dispozitiile art. 1 alin. (3), ale art. 41 alin. (1), ale art. 47 si ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, se arată, în esentă, următoarele:

Forma scrisă a contractului de muncă, prevăzută ca o conditie ad validitatem a acestuia, reprezintă în realitate o garantie pentru drepturile angajatilor, iar nu o limitare a acestor drepturi.

Durata maximă de probă nu este reglementată de Constitutie. De altfel, majorarea acestei perioade este necesară, asa cum s-a evidentiat si în procesul de învătământ.

De asemenea, art. 41 din Constitutie nu se referă la modul de stabilire a normelor de muncă, ceea ce înseamnă că acesta este lăsat la nivelul legii. În plus, în critica modificărilor aduse art. 129 din Codul muncii, autorii obiectiei nu au analizat ansamblul normelor legale incidente care stabilesc dreptul sindicatului ori al reprezentantilor salariatilor de a interveni, inclusiv prin deschiderea unui conflict de muncă în caz de opozitie.

Nici posibilitatea angajatorului de a respinge cererea salariatului de acordare a concediului fără plată nu poate fi făcută abuziv, chiar dacă nu mai sunt consultati reprezentantii salariatilor, întrucât decizia poate fi atacată pe cale administrativ ierarhică sau în justitie.

Cât priveste posibilitatea de a reduce programul de lucru fără consultarea reprezentantilor salariatilor, se arată că autorii sesizării nu precizează textul constitutional pretins a fi încălcat.

Referitor la majorarea termenului de preaviz, se arată că aceasta nu este reglementată de Constitutie, că tinde la protejarea drepturilor angajatorului si că nimic nu împiedică părtile să prevadă un termen mai scurt.

În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate raportate la dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, presedintele Camerei Deputatilor invocă, în esentă, următoarele argumente:

Angajatii din sectorul public se află într-o situatie diferită fată de cei din sectorul privat, astfel că tratamentul juridic diferit este justificat.

Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului ministrilor prevede posibilitatea statelor membre de a institui reglementări derogatorii de la normele privind munca prin agent temporar.

Reprezentantii salariatilor se află într-o situatie diferită de liderii sindicali, întrucât numai acestia din urmă contribuie la apărarea drepturilor si la promovarea intereselor profesionale, economice si sociale ale salariatilor.

În ceea ce priveste critica referitoare la dispozitiile pct. 75 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, arată că acestea, în realitate, dezvoltă dispozitiile art. 141 din Constitutie si completează legea organică a


Consiliului Economic si Social cu o nouă regulă, necesară, anume “dialogul tripartit la nivel national”.

De asemenea, aminteste că niciun text din Constitutie nu reglementează termenele în care se pot face negocierile colective, ceea ce are ca efect imposibilitatea analizării conformitătii art. II din legea criticată cu Legea fundamentală.

Cât priveste pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 20 din Constitutie, se arată că acest text se referă “la modul de aplicare a unor reguli de drept si nicidecum la conformitatea normelor din Legea criticată cu instrumentele europene sau internationale în domeniu.”

Presedintele Senatului a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. I - 232 din 21 martie 2011, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstitutionalitate este întemeiată.

Argumentele invocate sunt, în esentă, identice cu cele sustinute de autorii sesizării.

Astfel, sustine că Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii este afectată de vicii de neconstitutionalitate extrinsecă, întrucât angajarea răspunderii Guvernului nu a fost oportună, ci s-a făcut abuziv, cu încălcarea atributiilor Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a tării.

De asemenea, sunt înfrânte dispozitiile art. 1 alin. (5) din Constitutie, întrucât legea criticată nu respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000.

În ceea ce priveste neconstitutionalitatea intrinsecă a dispozitiilor legii modificatoare a Codului muncii, se arată că aceste dispozitii diminuează protectia asigurată salariatilor, aduc atingere dreptului la muncă si creează discriminări între salariati. Totodată, modifică rolul Consiliului Economic si Social, “în sensul excluderii din sfera de competentă a acestuia a problematicii dialogului social.”

În sfârsit, arată că art. II din legea criticată prejudiciază grav dreptul la negocieri colective, fiind afectată însăsi substanta acestui drept.

Guvernul a transmis Curtii Constitutionale, cu Adresa nr. 5/1.751/21 martie 2011/E.B., punctul său de vedere, în care arată că sesizarea de neconstitutionalitate nu este întemeiată.

În acest sens, sustine că argumentele invocate privind încălcarea conditiilor de cvorum la votarea motiunii de cenzură depuse cu prilejul angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii vizează, în principal, deficiente care tin de modul de aplicare a dispozitiilor unui regulament al Parlamentului, aspecte ce nu revin competentei Curtii Constitutionale, asa cum s-a statuat, de altfel, si prin Decizia nr. 786/2009, Decizia nr. 413/2010 si Decizia nr. 1.466/2009. Aceleasi argumente sunt valabile si în ceea ce priveste criticile referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 1 alin. (1) coroborate cu art. 64 alin. (1) si art. 68 din Legea fundamentală.

Invocând, de asemenea, jurisprudenta Curtii Constitutionale, prin deciziile nr. 298/2006 si nr. 375/2005, arată că este lipsită de fundament si afirmatia potrivit căreia Guvernul a încălcat competenta Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, de vreme ce institutia angajării răspunderii Guvernului îsi găseste suport juridic în chiar cuprinsul Legii fundamentale. Mai mult, precizează că, în situatia de fată, dată fiind importanta deosebită a proiectului în discutie si necesitatea aplicării imediate a măsurilor propuse, care urmăresc să flexibilizeze si să adapteze relatiile de muncă la realitătile socio-economice actuale, în raport cu evolutia dinamică a pietei muncii, piată care în contextul crizei economice întâmpină numeroase dificultăti, Guvernul a fost îndreptătit să uzeze de prerogativa sa constitutională privind angajarea răspunderii.

Cu privire la criticile referitoare la lipsa consultării Consiliului Economic si Social, sustine că acestea privesc, în realitate, aspecte ce tin de modul de aplicare a unor dispozitii legale procedurale în activitatea Guvernului, aspecte a căror analiză nu revine competentei Curtii Constitutionale.

În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate intrinsecă formulate de autorii sesizării, se arată următoarele:

Modificarea art. 16 din Codul muncii este total în spiritul art. 41 alin. (2) din Constitutie. Astfel, salariatul are un raport de muncă stabilit si poate beneficia de toate garantiile legale.

Majorarea perioadei de probă nu împiedică părtile să stabilească o durată mai redusă. În acest interval, salariatul se bucură de toate drepturile cuvenite, în conditiile încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă.

Stabilirea de către angajator a normelor de muncă nu se poate face în mod abuziv, ci conform normativelor în vigoare sau după consultarea sindicatului.

Posibilitatea angajatorului de a respinge cererea de acordare a concediului fără plată este limitată doar la situatia în care absenta salariatului ar prejudicia grav desfăsurarea activitătii.

De asemenea, decizia de reducere a programului de lucru nu este una arbitrară, ci conditionată de motive economice, tehnologice, structurale sau alte motive similare ce depăsesc 30 de zile lucrătoare si se poate face după consultarea prealabilă a sindicatului. Mai mult, aceasta apare ca o măsură de protectie a salariatului, fată de perspectiva disponibilizării pentru aceleasi motive.

Majorarea perioadei de preaviz nu afectează dreptul la muncă, întrucât angajatul poate înceta raporturile de muncă plătind daunele cuvenite.

În ceea ce priveste critica referitoare la încălcarea principiului egalitătii în drepturi a cetătenilor, se arată că de la data intrării în vigoare a prevederilor de lege criticate nu se vor mai putea face concedieri colective în sectorul public. Asadar, nu se pune problema discriminării angajatilor din acest sector fată de cei din mediul privat.

Nici modificarea dispozitiilor art. 95 din Codul muncii nu este de natură să creeze discriminări, ci instituie garantia unui minim de salariu în cazul muncii prin agent de muncă temporară.

De asemenea, modificările aduse Codului muncii nu creează discriminări între liderii sindicali si reprezentatii salariatilor.

Cât priveste modificarea dispozitiilor art. 215 din Codul muncii, arată că aceasta nu contravine art. 141 din Constitutie, Consiliul Economic si Social fiind un organism tripartit care va realiza dialogul social la nivel national. Propunerea de modificare vizează componenta consiliului, iar nu atributiile acestuia.

Se arată si că dreptul la negocieri colective nu este restrâns, ci este stabilită doar durata pe care se pot încheia contractele colective până la aparitia legii speciale în domeniu, fără a impieta asupra posibilitătii de negociere a unor noi contracte colective la sfârsitul perioadei de referintă. După termenul de 31 decembrie 2011, negocierea contractelor colective de muncă si a actelor aditionale la acestea se va face în conformitate cu prevederile legii privind contractul colectiv de muncă în vigoare ia acel moment.

În sfârsit, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate raportată la prevederile art. 20 din Constitutie, consideră că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu este motivată.

Curtea a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. a) din Constitutie si ale art. 1, 10, 15, 16 si 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunte asupra constitutionalitătii prevederilor legale criticate.

Obiectul controlului de constitutionalitate, astfel cum rezultă din sesizarea formulată, îl constituie dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii. Totusi, din motivarea obiectiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta vizează atât o critică de neconstitutionalitate extrinsecă privind legea în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare, cât si o critică de neconstitutionalitate intrinsecă ce priveste, în special, art. I pct. 2 care modifică art. 16 alin. (1) din Codul muncii, pct. 9 care modifică art. 31 alin. (1), pct. 25 care vizează art. 52 alin. (1) lit. d), pct. 37 referitor la art. 72 alin. (5), pct. 40 care modifică art. 79 alin. (4), pct. 51 privind art. 94 alin. (2), pct. 52, 66, 70, 75, 78, 84 - care aduc modificări art. 95 alin. (2), art. 129, art. 150 alin. (2), art. 215, art. 223 alin. (2) si art. 229 din Codul muncii - si art. II alin. (1) din legea criticată.

Textele modificate ale Codului muncii, criticate punctual, au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (1): “(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimtământului părtilor, în formă scrisă, în limba română. Obligatia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.”;

- Art. 31 alin. (1): “(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 120 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.”;

- Art. 52 alin. (1) lit. d): ,,d) În cazul întreruperii sau reducerii temporare a activitătii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.”;

- Art. 72 alin. (5): “(5) Prevederile art. 68-712 nu se aplică salariatilor din institutiile publice si autoritătile publice.”;

- Art. 79 alin. (4): “(4) Termenul de preaviz este cel convenit de părti în contractul individual de muncă sau, după caz, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv nu poate fi mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariatii care ocupă functii de conducere.”;

- Art. 94 alin. (2): “(2) Agentul de muncă temporară poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, situatie în care în perioada dintre două misiuni salariatul temporar se află la dispozitia agentului de muncă temporară.”;

- Art. 95 alin. (2): “(2) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabileste prin negociere directă cu agentul de muncă temporară si nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe tară garantat în plată.”;

- Art. 129: “Normele de muncă se elaborează de către angajator, conform normativelor în vigoare, sau, în cazul în care nu există normative, normele de muncă se elaborează de către angajator după consultarea sindicatului reprezentativ ori, după caz, al reprezentantilor salariatilor.”;

- Art. 150 alin. (2): “(2) Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai dacă absenta salariatului ar prejudicia grav desfăsurarea activitătii.”;

- Art. 215: “(1) Consiliul Economic si Social este institutie publică de interes national, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel national.

(2) Organizarea si functionarea Consiliului Economic si Social se stabileste prin lege specială.”;

- Art. 223 alin. (2): “(2) Pe toată durata exercitării mandatului reprezentantii alesi în organele de conducere ale sindicatelor nu pot fi concediati pentru motive ce tin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariatii din unitate.”;

- Art. 229: “Pe toată durata exercitării mandatului reprezentantii salariatilor nu pot fi concediati pentru motive ce tin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariati.”;

- Art. II: “(1) Contractele colective de muncă si actele aditionale încheiate în intervalul de la data intrării în vigoare a prezentei legi si până la 31 decembrie 2011 nu pot prevedea o durată de valabilitate care să depăsească 31 decembrie 2011. După această dată, contractele colective de muncă si actele aditionale se vor încheia pe durate stabilite prin legea specială.”

Dispozitiile constitutionale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (1) si (3)-(5) cu referire la caracterul national, suveran si independent, unitar, indivizibil, respectiv de stat de drept si social al României, la separatia puterilor în stat si la obligativitatea respectării Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 41 privind munca si protectia socială a muncii, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, art. 64 alin. (1) privind organizarea internă a celor două Camere ale Parlamentului, art. 67 privind actele juridice si cvorumul legal la nivelul celor două Camere ale Parlamentului, art. 68 privind caracterul public al sedintelor celor două Camere ale Parlamentului, art. 114 privind angajarea răspunderii Guvernului, art. 135 alin. (2) lit. f) privind economia si art. 141 privind Consiliul Economic si Social. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate si prevederile art. 36 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările si completările ulterioare.

Sunt mentionate ca fiind încălcate si prevederile art. 7 privind egalitatea în drepturi, art. 22 privind dreptul la securitate socială, art. 23 paragraful 1 privind dreptul la muncă si libera alegere a muncii si art. 25 paragraful 1 privind dreptul ia un nivel de trai corespunzător din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 privind interzicerea discriminării din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, partea I - pct. 1,6, 12 si 20 privind dreptul la muncă liberă, negocieri colective, dreptul la securitate socială, egalitate de sanse si de tratament în materie de angajare si de profesie, fără discriminare în functie de sex - si partea a II-a - art. 1, 6 si 29 privind dreptul la muncă, dreptul de negociere colectivă si dreptul la informare si la consultare în procedurile de concediere colectivă - din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, precum si dispozitiile Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 98/1949 privind aplicarea principiilor dreptului de organizare si negociere colectivă, ratificată prin Decretul nr. 352/1958 al Prezidiului Marii Adunări Nationale, publicat în Buletinul Oficial nr. 34 din 29 august 1958, si ale Conventiei Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, ratificată prin Legea nr. 112/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 25 noiembrie 1992.

În fine, se arată că dispozitiile legale criticate contravin si art. 5 paragraful 1 teza întâi din Directiva nr. 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 327 din 5 decembrie 2008.

Având în vedere modul în care a fost motivată obiectia de neconstitutionalitate, Curtea urmează a analiza mai întâi respectarea conditiilor de constitutionalitate extrinsecă a Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, urmând ca, în măsura în care acestea vor fi întrunite, să examineze criticile de neconstitutionalitate intrinsecă a dispozitiilor legii amintite.

1.1. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate vizând neîntrunirea conditiilor de cvorum la votarea motiunii de cenzură depuse cu prilejul angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea constată că aceasta se raportează la prevederile art. 67 din Constitutie, în interpretarea pe care autorii sesizării o dau acestor prevederi prin prisma art. 36 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului. Concluzia la care au ajuns autorii obiectiei pe calea acestei interpretări este că numărul de persoane care îsi exprimă optiunea prin votul cu bile este cel în functie de care trebuie să se aprecieze si întrunirea conditiilor de cvorum.

Fată de aceste sustineri, Curtea retine, în acord cu jurisprudenta sa, că dispozitiile art. 67 din Constitutie reglementează conditiile de cvorum legal, respectiv numărul de parlamentari care trebuie să fie prezenti la momentul votului final. Faptul că textul constitutional amintit nu se referă si la cvorumul de sedintă, adică acela care trebuie să fie întrunit pe tot parcursul dezbaterilor, este explicat de Curte, prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, astfel: “această concluzie este întărită si prin dispozitiile art. 75 alin. (1) din Constitutie, care vizează «dezbaterea si adoptarea legii»; întrucât art. 67 si 76 din Constitutie prevăd că numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum si majoritate de adoptare, rezultă, fără dubiu, că textul Constitutiei nu impune aceleasi cerinte si cu privire la dezbaterea legii. Astfel, Curtea constată că adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii. În acest sens se pronuntă atât doctrina juridică din România, cât si cea străină”.

În acelasi timp, însă, Curtea constată că dispozitiile art. 113 alin. (1) din Constitutie reglementează numărul de voturi ce sunt necesare pentru ca o motiune de cenzură să fie adoptată, stabilindu-se că acesta trebuie să exprime optiunea majoritătii deputatilor si senatorilor.

Aspectele reglementate de art. 67 si art. 113 alin. (1) din Constitutie vizează, în mod evident, conditii distincte necesare adoptării unei motiuni de cenzură. Astfel, pe de o parte, se prevede că majoritatea parlamentarilor trebuie să fie prezentă la sedinta comună a celor două Camere ale Parlamentului la momentul votării motiunii de cenzură, iar pe de altă parte, se stabileste că, pentru ca motiunea de cenzură să fie adoptată, ea trebuie să întrunească sustinerea majoritătii deputatilor si senatorilor. Aceste două conditii nu se suprapun, cvorumul fiind o conditie necesară pentru legala desfăsurare a procedurii votului, ce se apreciază anterior acestui moment, în timp ce prin vot se validează o optiune politică, ceea ce se constată ulterior exprimării acesteia prin vot.

Având în vedere cele retinute mai sus, Curtea constată că îndeplinirea conditiilor de cvorum legal la momentul exprimării votului de către parlamentari nu poate fi apreciată în functie de numărul de voturi exprimate. Astfel, este posibil ca, desi prezenti, parlamentarii să se abtină de la vot. Instanta de contencios constitutional nu este în măsură să cenzureze o astfel de conduită.

Analizând, din perspectiva arătată, conditiile de cvorum la momentul votării motiunii de cenzură depusă cu prilejul angajării răspunderii Guvernului pentru proiectul Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea constată că, potrivit celor mentionate în Procesul-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputati si senatori asupra motiunii de cenzură initiate de 210 deputati si senatori, consemnat în cuprinsul stenogramei sedintei comune a Camerei Deputatilor si Senatului din 16 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a nr. 26 din 25 martie 2011, la această sedintă au participat 389 de parlamentari din numărul total de 470, dintre care doar 218 si-au exprimat opinia prin vot. Astfel, potrivit documentelor mentionate, au fost îndeplinite conditiile de cvorum necesare unei legale exprimări a votului, întrucât acesta s-a desfăsurat în prezenta unui număr de parlamentari care acopereau cerintele constitutionale, respectiv cele ale majoritătii membrilor Camerelor Parlamentului. Pe de altă parte, optiunea politică exprimată nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru adoptarea motiunii de cenzură.

I.2. În ceea ce priveste criticile de neconstitutionalitate referitoare la legitimitatea angajării răspunderii Guvernului pentru legea examinată, Curtea observă că, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, sintetizând jurisprudenta sa în privinta conditiilor în care Guvernul are îndrituirea constitutională de a-si angaja răspunderea în fata Parlamentului în conformitate cu art. 114 din Constitutie, a retinut 4 astfel de conditii, respectiv:

- existenta unei urgente în adoptarea măsurilor continute în legea asupra căreia Guvernul si-a angajat răspunderea;

- necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate;

- importanta domeniului reglementat;

- aplicarea imediată a legii în cauză.

În privinta primei conditii, Curtea constată că Guvernul, în expunerea de motive la legea criticată, a adus în prim-plan cel putin 3 aspecte pentru a justifica urgenta adoptării legii în procedura angajării răspunderii, si anume: 1) evolutia dinamică a pietei muncii; 2) numeroasele dificultăti întâmpinate în această evolutie datorate crizei economice; 3) necesitatea unui răspuns prompt la situatia creată. Prin urmare, urgenta situatiei este motivată prin inexistenta unor mecanisme care să permită evolutia dinamică a pietei muncii, în contextul crizei economice.

Este dreptul exclusiv al Guvernului ca în cadrul politicii sale legate de piata muncii să intervină ori de câte ori este necesar; însă, în momentul în care cadrul legislativ nu mai corespunde situatiei economice a tării avută în vedere la adoptarea sa, producând chiar disfunctionalităti în modul de functionare a pietei muncii prin îngreunarea initiativei private, Guvernul nu doar că are posibilitatea de a interveni, dar si obligatia de a corija efectele posibil negative asupra pietei muncii. Astfel, în promovarea acestei legi a existat o urgentă care să permită folosirea procedurii prevăzute de art. 114 din Constitutie.

În privinta celei de-a doua conditii, Curtea retine că această “maximă celeritate” trebuie analizată în raport cu momentul propus al intrării în vigoare a legii criticate. Astfel, Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii intră în vigoare, potrivit art. IV din lege, la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Faptul că se prevede un termen până la data intrării în vigoare nu echivalează cu acceptarea ideii conform căreia legea nu trebuia adoptată cu maximă celeritate si ar fi fost adecvată mai degrabă utilizarea procedurii parlamentare obisnuite sau de urgentă. Din contră, termenul în cauză a fost dat tocmai pentru ca destinatarii actului normativ, si anume cvasi majoritatea populatiei tării, să aibă suficient timp pentru luarea la cunostintă a noilor dispozitii legale. Este, de fapt, o conditie de previzibilitate a legii care nu poate fi transformată într-un argument în sensul că Guvernul nu ar fi avut îndrituirea să folosească un instrument constitutional care să asigure o maximă celeritate în adoptarea legii. Mai mult, Curtea observă că predictibilitatea nu exclude urgenta reglementării, întrucât cu cât mai repede era adoptată legea, cu atât mai repede intră în vigoare.

Nu în ultimul rând, cu privire la argumentul autorilor obiectiei de neconstitutionalitate în sensul că exista o majoritate parlamentară care să asigure adoptarea legii prin folosirea procedurii obisnuite de legiferare prevăzute de art. 75 din Constitutie sau prin adoptarea sa în procedură de urgentă, conform art. 76 alin. (3) din Constitutie, Curtea constată că o atare sustinere este una subiectivă, având în vedere specificul activitătii parlamentare.

Asadar, procedura de adoptare folosită reprezintă o solutie rapidă de natură a contracara efectele negative expuse în prealabil.

În privinta celei de-a treia conditii, Curtea retine că legea supusă analizei de constitutionalitate vizează stabilirea unor măsuri legislative de amploare într-un domeniu de maximă importantă, respectiv cel al raporturilor de muncă, fiind modificate si completate Titlurile I-IV si VI-XIII din Codul muncii. De asemenea, asa cum s-a arătat si mai sus, legea criticată se adresează, datorită domeniului reglementat, cvasimajoritătii populatiei tării, precum si tuturor institutiilor si autoritătilor publice, respectiv persoanelor juridice române sau străine care activează pe teritoriul României.

În fine, în ceea ce priveste cel de-al patrulea criteriu mentionat, Curtea observă că aplicarea legii criticate este imediată. Astfel cum s-a arătat în Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, precitata, Guvernul nu poate prevedea în textul legii termene scurte de intrare în vigoare, pentru a putea folosi procedura angajării răspunderii în mod discretionar. În spetă, însă, prevederea datei de intrare în vigoare a legii nu este animată de motive subiective, ci se doreste ca legea criticată să constituie un răspuns rapid si energic la cerintele economice curente. Curtea constată că data intrării în vigoare a legii nu a fost stabilită pentru a fi, în mod formal, imediată, din contră, această conditie de temporalitate este sustinută în mod obiectiv si rational de natura implicatiilor sale economice, dar si sociale.

În concluzie, raportat la cele 4 criterii analizate, Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra legii criticate corespunde cerintelor art. 114 din Constitutie.

1.3. Cu privire la sustinerile privind inexistenta avizului Consiliului Economic si Social, Curtea observă că acesta a fost solicitat prin Adresa nr. 4.888 din 24 februarie 2011 a Secretariatului General al Guvernului. Chiar dacă avizul nu a fost emis de către Consiliul Economic si Social din lipsă de cvorum, Guvernul, prin solicitarea avizului, a respectat prevederile constitutionale ale art. 141. Este obligatia Consiliului Economic si Social să avizeze proiectele de acte normative care vizează sfera sa de competentă, iar neîndeplinirea acestei atributii mai ales în privinta actelor normative cu un impact social major constituie o întelegere gresită a rolului său legal si constitutional, fără a fi însă afectată constitutionalitatea legii asupra căreia nu a fost dat avizul Consiliului Economic si Social.

1.4. Referitor la sustinerea potrivit căreia Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii ar fi viciată în raport cu dispozitiile constitutionale referitoare la autonomia organizării si functionării Camerelor Parlamentului si cele privind caracterul public al sedintelor celor două Camere, Curtea constată că argumentele de neconstitutionalitate vizează, mai degrabă, hotărârea Birourilor permanente prin care s-a decis caracterul secret al sedintelor decât legea supusă examinării. Astfel, autorii obiectiei arată că această hotărâre s-a luat cu încălcarea dispozitiilor regulamentare care prevăd modul în care Camerele pot dispune ca anumite sedinte să fie secrete.

Or, o eventuală încălcare a dispozitiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului prin hotărârea Birourilor permanente nu poate constitui obiect al analizei Curtii Constitutionale în temeiul art. 146 lit. a) din Constitutie. În acest context, trebuie amintit si faptul că art. 68 alin. (2) din Constitutie prevede posibilitatea Camerelor de a hotărî ca anumite sedinte să fie secrete, fără a detalia însă modalitatea în care se va lua o astfel de hotărâre.

II.1. Analizând criticile de neconstitutionalitate intrinsecă formulate, Curtea retine că o primă problemă invocată de autorii sesizării priveste, în esentă, restrângerea protectiei sociale a statului fată de salariati, în sensul instituirii unor măsuri care îi dezavantajează pe acestia, afectându-le drepturile de care au beneficiat până în prezent. În acest sens, sunt invocate modificările aduse art. 16 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 52 alin. (1) lit. d), art. 129 si art. 150 alin. (2) din Codul muncii.

Examinând aceste dispozitii, Curtea constată următoarele:

- Schimbarea opticii legiuitorului în sensul ca forma scrisă să fie o cerintă ad validitatem a contractului individual de muncă nu poate duce în niciun caz la concluzia potrivit căreia statul a creat un dezechilibru între părtile cocontractante. Este dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili conditiile cerute în vederea încheierii unui contract indiferent de natura acestuia. Această competentă a legiuitorului trebuie corelată cu faptul că stabilirea în materie de contracte a unor exceptii de la principiul consensualismului prevăzut de art. 942 din Codul civil trebuie să fie justificată în mod obiectiv si rezonabil. Raportat la acest aspect, Curtea apreciază că încheierea în formă scrisă a contractului de muncă este justificată de combaterea unor practici ale angajatorilor prin care, profitând de faptul că forma scrisă a contractului de muncă era doar un instrumentum probationis, se sustrăgeau de la plata impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat sau bugetului asigurărilor sociale de stat datorate prin efectul încheierii contractului de muncă. O atare conduită se reflecta negativ si în planul protectiei sociale a angajatului care nu beneficia de stagiu de cotizare pentru perioadele lucrate neînregistrate de către angajator la autoritătile competente si nici de asigurare de sănătate sau socială.

Mai mult, legiuitorul a adoptat si măsuri de acompaniere a modificării preconizate la art. 16 din Codul muncii, în sensul responsabilizării celor două părti cocontractante. Astfel, dispozitiile art. 276 alin. (1) lit. e) si ei) si art. 2791 alin. (3) din Codul muncii, asa cum sunt reglementate de Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, sanctionează ca fiind contraventie ori infractiune, după caz, încălcarea de către angajator a obligatiei de a încheia contractul individual de muncă, în conditiile legii.

De altfel, Curtea, în jurisprudenta sa, a subliniat importanta prevederilor referitoare la încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă. În acest sens, prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, a statuat că “existenta contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar si atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoasterea, cât si exercitarea obligatiilor legale ce le revin celor care folosesc fortă de muncă salarială”. Practic, si din decizia enuntată transpare necesitatea unei schimbări de optică în privinta modului de încheiere a contractului individual de muncă, întrucât sintagma “încadrarea în muncă doar cu forme legale” se distinge de situatia în care raporturile de muncă se desfăsoară în contra sau cu încălcarea legii. Or, ceea ce se desfăsoară împotriva legii nu poate fi acceptat nici în domeniul raporturilor de muncă, unde, pe lângă angajat si angajator, un rol precumpănitor, dar conex, îl are statul prin prisma acordării în viitor a pensiei sau a altor forme de ajutor social, precum si a asistentei medicale.

- Referitor la modificarea art. 31 alin. (1) din Codul muncii, prin efectul căreia este mărită perioada de probă de la 30 la 90 de zile în privinta functiilor de executie si de la 90 la 120 de zile în privinta functiilor de conducere, Curtea observă că această solutie legislativă impune perioade relevante prin prisma angajatorului, în care acesta să poată evalua corespunderea profesională a angajatului pentru postul în cauză. Fixarea acestor perioade maximale dă posibilitatea angajatorului de a aprecia în mod obiectiv prestatia profesională a angajatului. În cazul în care decizia angajatorului se conturează într-un interval mai scurt decât cel pus la dispozitie de lege, nimic nu îl împiedică pe acesta să încheie un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, după caz.

- În ceea ce priveste dispozitiile art. 52 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, asa cum au fost modificate prin legea criticată, Curtea constată că acestea dau posibilitatea angajatorului de a suspenda contractul individual de muncă si în situatia în care are loc o reducere temporară a activitătii sale. O atare reducere nu este una pur subiectivă, în sensul că ar depinde în exclusivitate de vointa angajatorului, ci ea trebuie integrată în contextul cuprinsului normativ al textului criticat, astfel încât angajatorul va putea suspenda contractul individual de muncă numai dacă există un motiv obiectiv în acest sens, ce nu depinde de vointa sa exclusivă. Dacă în mod obiectiv angajatorul nu ar mai face fată economic exigentelor pietei si, desi si-ar reduce activitatea, el ar fi obligat în continuare să plătească salariile angajatilor pentru munca ce nu mai este prestată, s-ar ajunge la situatia în care dreptul acestuia de proprietate să fie lezat în mod iremediabil. În acelasi sens sunt, mutatis mutandis, si considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 1.276 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 9 noiembrie 2010, în care s-a statuat că, “în lipsa muncii prestate, angajatorul nu poate fi obligat la plata unei remuneratii care să facă abstractie de această situatie concretă si obiectivă.”

În acelasi timp, prevederea expresă a posibilitătii suspendării raporturilor de muncă este de natură a preveni măsura mai drastică a disponibilizărilor pentru perioada în care angajatorul se confruntă cu probleme economice, tehnologice, structurale sau altele similare acestora.

Mai mult, măsura dispusă poate fi cenzurată de instanta judecătorească.

Astfel, nu se poate sustine că angajatul ar avea o protectie mai redusă din partea statului în urma adoptării acestei măsuri legislative.

- În privinta modificărilor aduse art. 129 din Codul muncii, Curtea constată că acestea restrâng, într-adevăr, o parte dintre garantiile de care se bucurau salariatii în ceea ce priveste contributia la elaborarea normelor de muncă si care constituiau o expresie a prevederilor art. 9 din Constitutie, după cum se arăta si prin Decizia nr. 24 din 22 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Prin urmare, potrivit noii reglementări, sindicatul ori reprezentantul salariatilor este doar consultat de către angajator cu prilejul elaborării normelor de muncă, fără a mai avea, însă, drept de opozitie. Această restrângere a drepturilor salariatilor cu efectul potentării pozitiei angajatorului în raporturile de muncă reprezintă însă o expresie a marjei de apreciere a legiuitorului, fără să fie încălcate dispozitiile art. 9 din Constitutie. În continuare se mentine rolul organizatiilor sindicale, precum si dreptul lor de a-si exercita liber activitatea, chiar dacă nu mai au un drept de veto în privinta elaborării normelor de muncă, tocmai pentru că activitatea economică a angajatorului nu este condusă de către sindicat. Desigur, în măsura în care angajatorul elaborează norme de muncă absurde, acestea se vor reflecta în contractele individuale de muncă ale angajatilor si, în acest fel, pot apărea conflicte de muncă ce vor fi transate de instantele judecătoresti.

- În fine, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate ce vizează modificările aduse art. 150 alin. (2) din Codul muncii, Curtea constată, de asemenea, că si aceasta este neîntemeiată. Astfel, cererea de concediu fără plată pentru formare profesională are în vedere în mod exclusiv două părti: salariatul si angajatorul. Faptul că, în noua viziune a legii, nu mai este nevoie de acordul sindicatului nu înseamnă că nivelul de protectie al angajatului scade, ci se repozitionează mai degrabă rolul sindicatului în relatia salariat - angajator, fără a se afecta însă prevederile art. 9 din Constitutie. De altfel, nici în acest caz refuzul angajatorului nu poate fi discretionar, ci doar justificat de perspectiva afectării grave a activitătii. În plus, si în acest caz, un refuz nejustificat al angajatorului poate fi contestat în fata instantei de judecată.

Curtea constată că, în privinta criticilor ce vizează modificările aduse art. 52 alin. (1) lit. d), art. 129 si art. 150 alin. (2) din Codul muncii, prevederile art. 41 alin. (5) din Constitutie nu sunt incidente, nefiind vorba despre negocierea si încheierea unor contracte colective de muncă.

Conchizând cu privire la dispozitiile de lege analizate, Curtea retine că modificările aduse Codului muncii nu sunt de natură a afecta în mod substantial protectia de care se bucură salariatii potrivit prevederilor Legii fundamentale. Din contră, asa cum s-a arătat, unele măsuri, precum prevederea formei scrise ca o formă ad validitatem a contractului individual de muncă, tind la ridicarea gradului de protectie a drepturilor salariatilor în raporturile de muncă.

De altfel, în acest context se impune a fi arătat că rolul pe care trebuie să-l îndeplinească statul prin instituirea unor măsuri de protectie a salariatilor si cresterea calitătii vietii nu are un continut fix, definit. Astfel, acesta poate varia în functie de evolutia economică si socială, de conditiile concrete în care se desfăsoară raporturile de muncă. De asemenea, această protectie nu poate face abstractie de drepturile angajatorilor.

Statul, în functie de necesitătile sociale, poate contribui prin măsurile instituite la crearea unui anumit echilibru între drepturile si interesele părtilor implicate în raporturile de muncă, echilibru care poate favoriza mai mult sau mai putin una dintre părtile implicate după cum se impune o protectie sporită a salariatilor ori, din contră, o încurajare a activitătii economice.

Toate aceste măsuri cad în marja de apreciere a legiuitorului si nu pot fi cenzurate de Curtea Constitutională decât în măsura în care ar aduce atingere însesi substantei drepturilor consacrate la nivel constitutional, ceea ce, asa cum s-a constatat, în spetă nu este cazul.

II.2. În ceea ce priveste modificarea art. 79 alin. (4) din Codul muncii în sensul măririi termenului de preaviz, în special a celui pe care trebuie să îl respecte salariatul cu functie de conducere, Curtea constată, în acord cu cele statuate mai sus, că legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în acest domeniu, mai ales că la încheierea raporturilor de muncă si ulterior, pe perioada desfăsurării acestora, părtile pot negocia o durată de preaviz mai mică decât cea prevăzută în textul criticat. De asemenea, Curtea nu poate decide dacă un termen de 30 de zile sau unul de 45 de zile este mai potrivit, competenta instantei constitutionale angajându-se numai când acest termen ar fi unul împovărător si ar produce un dezechilibru inadmisibil în raporturile salariat-angajator.

II.3. În privinta pretinsei încălcări a principiului egalitătii în drepturi prin modificările aduse art. 72 alin. (5) din Codul muncii,


Curtea retine că acestea creează, într-adevăr, un tratament juridic diferit pentru salariatii din institutiile publice si autoritătile publice în raport cu ceilalti salariati, în sensul în care acestora nu le sunt aplicabile dispozitiile codului referitoare la concedierea colectivă si garantiile care însotesc o asemenea măsură. Pentru a conchide, însă, că această diferentă de tratament aduce atingere dispozitiilor constitutionale care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor este necesar a se analiza dacă cele două categorii de salariati se află în situatii identice ori comparabile prin prisma normei legale avute în vedere.

Raportat la speta de fată, Curtea observă că institutia concedierii colective, cu tot ceea ce aceasta presupune în întelesul Codului muncii, nu se poate aplica la nivelul personalului din institutiile si autoritătile publice, având în vedere situatia specifică a acestuia. O atare viziune este justificată de faptul că, asa cum Curtea arăta si prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, “cei care sunt angajati în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legati, în mod esential, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizatiile sau soldele de bugetul public national, de încasările si de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinte în ceea ce priveste diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizatiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat si un angajator”.

Cele retinute mai sus nu au semnificatia faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul institutiilor si autoritătilor publice si nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei vointe si a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privinta personalului din institutiile si autoritătile publice al cărui raport de muncă izvorăste în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariati fată de salariatii din mediul privat.

În aceste conditii, nu se poate sustine încălcarea dispozitiilor art. 16 din Constitutie.

În ceea ce priveste argumentele autorilor sesizării privind existenta unei neconcordante a dispozitiilor interne cu prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, Curtea retine că, potrivit jurisprudentei sale, spre exemplu, Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, nu are competenta de a analiza conformitatea dreptului national cu prevederile cuprinse în actele obligatorii adoptate la nivelul Uniunii Europene.

II.4. În privinta modificărilor aduse art. 95 alin. (2) din Codul muncii, autorii obiectiei critică tratamentul discriminatoriu care se instituie între salariatul temporar si salariatii utilizatorului sub aspectul remunerării, raportându-se la dispozitiile art. 5 alin. (1) din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară, privind egalitatea de tratament în ceea ce priveste conditiile de muncă si angajare a salariatilor temporari.

Referindu-se mai întâi la aspectele ce privesc competenta instantei de contencios constitutional de a sanctiona un text de

lege prin prisma unei eventuale neconcordante a acestuia cu normele legale comunitare, Curtea retine considerentele Deciziei nr. 137 din 25 februarie 2010, precitată, în care a statuat că o astfel de competentă revine instantei de drept comun, iar nu Curtii Constitutionale.

Mai mult, precizând competenta sa în această materie, Curtea retine că nu are atributia de a interpreta normele comunitare pentru a clarifica ori stabili continutul acestora, întrucât această atributie revine Curtii de Justitie a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, având în vedere locul pe care reglementările comunitare îl ocupă, potrivit art. 148 alin. (2) din Constitutie, în raport cu legile interne, Curtea este chemată să invoce în jurisprudenta sa actele obligatorii ale Uniunii Europene de fiecare dată când acestea vor fi relevante cauzei, atât timp cât continutul lor nu este echivoc si nu se solicită o interpretare proprie.

În speta de fată, însă, asa cum s-a arătat, autorii sesizării ridică problema constitutionalitătii prin prisma neconcordantei normei interne cu dispozitiile comunitare, astfel că o asemenea critică nu poate constitui obiect al controlului de constitutionalitate.

Analizând conformitatea normelor de lege criticate în raport cu dispozitiile Legii fundamentale referitoare la egalitatea în drepturi, Curtea constată că, prin modificările aduse art. 95 alin. (2) din Codul muncii, garantia legală pe care o avea salariatul temporar de a fi remunerat pentru fiecare misiune cu un salariu ce nu putea fi inferior celui pe care îl primea salariatul utilizatorului, care presta aceeasi muncă sau una similară, este înlocuită cu garantia unui salariu minim brut pe tară garantat în plată.

Noua prevedere nu este de natură să creeze prin însusi continutul său un tratament discriminatoriu între cele două categorii de salariati. Astfel, textul de lege nu face decât să stabilească drepturile salariale minime de care trebuie să se bucure salariatul temporar, drepturi ce nu sunt diferite, de altfel, de cele garantate salariatului utilizatorului. Norma nu obligă la mai mult, ci lasă părtilor posibilitatea de a negocia salariul.

În ceea ce priveste critica secundară formulată de autorii sesizării în acest context cu privire la faptul că art. 94 alin. (2) din Codul muncii, asa cum a fost modificat prin legea criticată, nu mai prevede conditia ca salariatul să beneficieze între două misiuni de un salariu plătit de agentul de muncă temporar, Curtea constată că o asemenea sustinere provine din interpretarea izolată a noii reglementări în contextul dat al vechii reglementări. Astfel, dacă înainte de modificare, art. 87 din Codul muncii prevedea că salariatul temporar este încadrat la agentul de muncă temporar, fiind astfel angajat si salarizat de către acesta, modificările aduse atât art. 87, cât si art. 94 din Codul muncii relevă o nouă conceptie legislativă în care agentul de muncă poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, aceasta rămânând însă o optiune a părtilor. În situatia în care un astfel de contract se încheie, va prevedea si salariul, întrucât acesta este un element constitutiv obligatoriu al contractului, astfel că mentiunea legală expresă nu mai este necesară. În cazul în care părtile nu optează pentru încheierea unui astfel de contract, plata unui salariu nu se justifică, întrucât salariatul nu se află la dispozitia agentului de muncă temporar.

- În privinta modificărilor aduse art. 223 si 229 din Codul muncii, Curtea constată că ambele texte instituie reglementări identice atât pentru reprezentatii salariatilor, cât si pentru reprezentantii alesi în organele de conducere ale sindicatelor. Autorii sesizării consideră însă că, în pofida acestei reglementări unitare, incidenta dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea


sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, care prevăd drepturi mai largi pentru reprezentantii alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale, va face ca, pe viitor, între cele două categorii de reprezentanti ai salariatilor să existe diferente de tratament. Astfel, liderilor sindicali li se vor aplica dispozitiile Legii sindicatelor, în timp ce reprezentantilor salariatilor li se vor aplica dispozitiile mai putin favorabile ale Codului muncii.

Problema pe care o ridică autorii obiectiei de neconstitutionalitate la rangul de critică de neconstitutionalitate este însă mai degrabă una de aplicare si interpretare a legii. Este evident că, instituind o nouă reglementare unitară, diferită de cea anterioară, legiuitorul nu putea avea în vedere, în acelasi timp, si supravietuirea unei norme vechi, de natură să genereze un tratament diferit, cu efecte discriminatorii. În cazul în care s-ar fi dorit contrariul, modificarea art. 223 alin. (2) din Codul muncii ar apărea atunci ca lipsită de ratiune logică.

Fără ca aceasta să afecteze constitutionalitatea textelor de lege puse în discutie, Curtea tine să sublinieze importanta unei reglementări neechivoce sub aspectul aplicării legilor în timp, reglementare ce impune abrogarea expresă a tuturor dispozitiilor al căror efect se doreste a fi încetat.

În concluzie, Curtea retine că dispozitiile Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu instituie tratamente juridice diferite contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie.

II.5. În continuare, analizând critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor care modifică art. 215 din Codul muncii, Curtea constată că aceste dispozitii nu tind la modificarea statutului juridic ori a rolului Consiliului Economic si Social, asa cum acesta este consacrat la nivel constitutional. Din contră, sintagma “în scopul realizării dialogului tripartit la nivel national” nu face decât să clarifice modalitatea concretă de realizare a dialogului social, determinând subiectii între care are loc dialogul; astfel, dialogul nu mai apare la nivelul incertitudinilor si intentiilor, ci între Guvern, patronate si sindicate, în domeniile de competentă ale Consiliului Economic si Social, astfel cum sunt stabilite prin legea sa de organizare si functionare.

De altfel, art. 141 din Constitutie prevede doar: “Consiliul Economic si Social este organ consultativ al Parlamentului si al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiintare, organizare si functionare”, rămânând în Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) lit.A.a), al art. 15 alin. (1)si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1 sarcina legiuitorului să dezvolte această dispozitie constitutională.

II.6. Cât priveste art. II din legea supusă examinării, Curtea constată că acesta contine o reglementare tranzitorie, de natură să evite, în contextul schimbărilor legislative ce au loc în materia dreptului muncii, perpetuarea ulterior datei de 31 decembrie 2011 a unor prevederi ale contractelor colective de muncă ce nu mai sunt conforme legislatiei în vigoare la acea dată. Din continutul normativ al aceluiasi text de lege se retine că legiuitorul ordinar sau delegat va adopta o lege specială care va reglementa durata pe care vor putea fi încheiate aceste contracte colective de muncă după 31 decembrie 2011.

Aceste prevederi nu contin nicio interdictie cu privire la dreptul părtilor de a negocia prevederile contractului colectiv de muncă valabile până atunci si de la acel moment înainte.

Desigur, dreptul la negocieri colective în materie de muncă si caracterul obligatoriu al conventiilor colective sunt garantate de Constitutie. Asa cum s-a subliniat, însă, în mod constant în jurisprudenta Curtii Constitutionale, încheierea conventiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii. În acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 292 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 26 august 2004, si Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995. Mai mult, Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a statuat că dispozitiile art. 41 alin. (5) din Constitutie, privind caracterul obligatoriu al conventiilor colective, nu exclud “posibilitatea legiuitorului de a interveni, din ratiuni de interes general, pentru modificarea unor dispozitii din contractele colective de muncă, reglementând solutii care să răspundă nevoilor sociale existente la un moment dat”.

În consecintă, Curtea constată că dispozitiile art. II din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii nu sunt contrare prevederilor Legii fundamentale.

II.7. În sfârsit, întrucât autorii obiectiei de neconstitutionalitate nu îsi motivează criticile de neconstitutionalitate în raport cu dispozitiile din actele internationale invocate în sprijinul obiectiei formulate, Curtea nu are competenta de a formula propriile critici la care, ulterior, să si răspundă. Astfel, o enumerare a actelor internationale pretins încălcate prin legea criticată nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstitutionalitate, nefiind respectate exigentele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) si al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURT EA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că dispozitiile art. I pct. 2 referitor la art. 16 alin. (1), pct. 9 referitor la art. 31 alin. (1), pct. 25, pct. 37 referitor la art. 72 alin. (5), pct. 40 referitor la art. 79 alin. (4), pct. 51 referitor la art. 94 alin. (2), pct. 52, 66, 70, 75, 78, 84 si art. II alin. (1) din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si legea în ansamblul său sunt constitutionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă si general obligatorie.

Decizia se comunică Presedintelui României si se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 23 martie 2011 si la acestea au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Stefan Minea, Ion Predescu, Puskás Valentin Zoltán si Tudorel Toader, judecători.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind numirea Comisiei pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilitătii publice pentru lucrarea de interes national “Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Universitate - Pantelimon”

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 9 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se numeste Comisia pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilitătii publice pentru lucrarea de interes national “Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Universitate - Pantelimon”, în componenta prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale

si turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul transporturilor si infrastructurii,

Anca Daniela Boagiu

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traian Igas

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 30 martie 2011.

Nr. 342.

 

ANEXĂ

 

COMISIA

pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilitătii publice pentru lucrarea de interes national “Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Universitate - Pantelimon”

 

Presedinte:

Eugen-Dicones Curteanu

Secretar de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului

Membri:

Mariana lonită

Director general al Directiei generale investitii, achizitii si privatizare, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii

 

Daniela Pescaru

Director general al Directiei generale de programare bugetară, Ministerul Finantelor Publice

 

Sorin Oprescu

Primarul general al municipiului Bucuresti

 

Gheorghe Pătrascu

Arhitectul-sef al municipiului Bucuresti, seful Directiei urbanism si amenajarea teritoriului, Primăria Municipiului Bucuresti

 

Măria Mirela Dinu

Director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară al Municipiului Bucuresti

 

Neculai Ontanu

Primarul sectorului 2, municipiul Bucuresti

 

Liviu Negoită

Primarul sectorului 3, municipiul Bucuresti

 

Cristian Constantin Poteras

Primarul sectorului 6, municipiul Bucuresti

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea si completarea Hotărârii Guvernului nr. 760/2009 privind înfiintarea Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările si completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 760/2009 privind înfiintarea Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 10 august 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. Titlul se modifică si va avea următorul cuprins:

“HOTĂRÂRE

privind înfiintarea Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice si pentru aprobarea înfiintării unei activităti finantate integral din venituri proprii”

2. Articolul 2 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 2. - Principalele activităti ale Registrului sunt:

a) coordonarea metodologică a activitătilor de recrutare, testare si donare de celule stem hematopoietice de la donatori neînruditi;

b) crearea si gestionarea unei baze de date informatice pe teritoriul României privind persoanele fizice care si-au dat acceptul pentru a dona celule stem, în care să fie prevăzute datele personale, medicale si de histocompatibilitate;

c) identificarea donatorilor compatibili de celule stem hematopoietice;

d) interconectarea obligatorie cu organismele similare internationale;

e) activitatea de cercetare în domeniul transplantului de celule stem.”

3. Articolul 3 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 3. - Ministerul Sănătătii este autoritatea de reglementare a activitătilor de donare de celule stem hematopoietice de la donatori neînruditi.”

4. Articolul 4 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 4. - (1) Registrul se finantează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii.

(2) Se aprobă înfiintarea unei activităti finantate integral din venituri proprii, respectiv activitatea de livrare, la cerere, a informatiilor privind identificarea donatorilor compatibili de celule stem hematopoietice către structuri similare si unităti sanitare din afara teritoriului României.

(3) Activitatea prevăzută la alin. (2) se încadrează la capitolul bugetar «Sănătate».

(4) Veniturile proprii din care se finantează activitatea prevăzută la alin. (2) provin din:

a) taxa pentru livrarea, la cerere, a informatiilor privind identificarea donatorilor compatibili de celule stem hematopoietice către structuri similare si unităti sanitare din afara teritoriului României;

b) difuzarea datelor si a informatiilor statistice referitoare la transplantul de celule stem hematopoietice si realizarea de lucrări statistice în afara celor cuprinse în planul anual aprobat;

c) fonduri obtinute în cadrul colaborărilor, programelor sau proiectelor internationale;

d) dobânzile încasate, în conditiile legii, la disponibilitătile bănesti si la depozitele constituite din veniturile activitătii prevăzute la alin. (2);

e) donatii si sponsorizări.

(5) Veniturile obtinute din activitatea prevăzută la alin. (2) se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor aferente activitătii finantate integra[din venituri proprii si pentru dezvoltarea acestei activităti.

(6) în cazul cheltuielilor comune cu activitătile finantate din bugetul de stat, sumele aferente activitătii prevăzute la alin. (2) se determină pe bază de chei de repartizare, stabilite de conducerea institutiei.

(7) Bugetul de venituri si cheltuieli al activitătii prevăzute la alin. (2) se aprobă odată cu bugetul institutiei, executia de casă se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare, iar raportarea executiei de casă se efectuează în conformitate cu instructiunile emise de Ministerul Finantelor Publice.

(8) Excedentul anual, rezultat din executia bugetului de venituri si cheltuieli al activitătii prevăzute la alin. (2), se reportează în anul următor si se utilizează cu aceleasi destinatii.

(9) în situatia în care, la momentul înfiintării activitătii finantate integral din venituri proprii prevăzute la alin. (2), aceasta nu dispune de fonduri suficiente, în baza documentatiilor temeinic fundamentate, ordonatorul principal de credite poate acorda împrumuturi, fără dobândă, din bugetul propriu, pe bază de conventii, potrivit legii.”

5. Articolul 5 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 5. - (1) Registrul îsi desfăsoară activitatea conform principiilor confidentialitătii si anonimatului, în conditiile legii.

(2) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice se face numai în vederea atingerii scopurilor pentru care acestea au fost colectate si cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date, cu modificările si completările ulterioare.

(3) în întelesul prezentei hotărâri, datele cu caracter personal ale donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice care fac obiectul prelucrării de către Registru conform prevederilor alin. (2) sunt următoarele:

a) numele si prenumele;

b) codul numeric personal;

c) adresa de domiciliu;

d) grupa sanguină si Rh-ul;

e) date care reflecta profilul de histocompatibilitate, si anume: genele HLA clasa I (HLA- A, HLA-B, HLA-C) si HLÂ clasa II (HLA-DR, HLA-DQ, HLA-DP), cu alelele corespunzătoare.”

6. La articolul 6, alineatul (1) se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 6. - (1) Registrul îsi desfăsoară activitatea fără a exercita niciun fel de constrângere în vederea obtinerii de donări de celule stem hematopoietice pentru utilizare terapeutică.”

7. Articolul 7 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 7. - Registrul are, în principal, următoarele atributii:

a) înfiintează si gestionează baza de date informatică securizată cu donatorii voluntari de celule stem hematopoietice, cu respectarea prevederilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private în sectorul comunicatiilor electronice, cu modificările si completările ulterioare;

b) realizează interconectarea structurilor cu responsabilităti în domeniu, în vederea stabilirii unei comunicări eficiente la nivel national;

c) implementează sistemul de management al calitătii la nivelul structurilor proprii;

d) verifică periodic standardele de lucru ale structurilor din cadrul acestuia;

e) propune spre avizare Ministerului Sănătătii campanii pentru promovarea donării de celule stem hematopoietice pentru utilizare terapeutică;


f) promovează activitatea de donare de celule stem hematopoietice;

g) implementează si verifică respectarea standardelor de calitate si securitate în cadrul activitătii de recrutare si testare a donatorilor de celule stem neînruditi, precum si al activitătii de donare de celule stem hematopoietice, conform standardelor europene în domeniu;

h) colectează si analizează cele mai noi date în domeniu, pentru monitorizarea riscurilor cu influentă directă asupra calitătii activitătii de donare de celule stem hematopoietice;

i) asigură, la cerere, consultantă de specialitate si informatii legate de activitatea de donare de celule stem hematopoietice institutiilor cu activitate în domeniu;

j) propune Ministerului Sănătătii proiecte de acte normative în domeniul de competentă;

k) se interconectează cu institutiile similare internationale, în vederea găsirii unor donatori compatibili;

l) elaborează si implementează, inclusiv prin cooperare cu institutiile de specialitate din tară si din străinătate, programe de formare si perfectionare profesională a personalului medico-sanitar implicat în activitătile de recrutare, testare si donare de celule stem hematopoietice;

m) colaborează cu autoritatea natională competentă în domeniul securitătii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică;

n) initiază, desfăsoară, coordonează sau avizează, după caz, activităti de cercetare în domeniu;

o) elaborează si propune spre aprobare ministrului sănătătii, prin ordin, protocoale privind standardele de calitate si securitate sanitară a donării de celule stem hematopoietice în scop terapeutic;

p) defineste si supraveghează măsurile necesare pentru trasabilitatea celulelor stem hematopoietice donate pentru utilizare terapeutică, de la donator la primitor si invers, care sunt păstrate cel putin 30 de ani în baza de date a Registrului;

q) prezintă ministrului sănătătii, trimestrial si anual sau ori de câte ori este cazul, rapoarte privind activitatea desfăsurată;

r) asigură contravaloarea transportului intern si international al celulelor stem compatibile până la unitatea sanitară solicitantă unde se găseste pacientul;

s) suportă contravaloarea serviciilor de căutare în alte registre;

t) asigură contravaloarea transportului efectuat la solicitarea sa pentru donatorul selectionat;

u) exercită si alte atributii în domeniu, potrivit legii.”

8. La articolul 8, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) si (4), cu următorul cuprins:

“(3) Activitatea financiar-contabilă este asigurată de un director financiar-contabil, numit pe bază de concurs, prin ordin al ministrului sănătătii.

(4) Până la ocuparea prin concurs a functiilor de director general si director financiar contabil, numirea temporară a persoanelor prevăzute la alin. (1) si (3) se realizează prin ordin al ministrului sănătătii, cu respectarea prevederilor legale.”

9. Articolul 9 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 9. - (1) Activitătile de recrutare, testare si donare se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, cu modificările si completările ulterioare, după cum urmează:

a) activitatea de recrutare, prin centrele de transfuzie sanguină teritoriale judetene si al municipiului Bucuresti;

b) activitătile de testare primară a histocompatibilitătii, prin laboratoarele de HLAsi imunologie acreditate;

c) activitătile de testare virusologică si histocompatibilitate, prin laboratoarele din structura Institutului National de Hematologie Transfuzională «Praf. dr. C.T. Nicolau»;

d) activitatea de donare, prin sectiile sau compartimentele cu paturi de profil din structura unitătilor sanitare, acreditate în conditiile legii.

(2) Activitătile de recrutare, testare si donare se desfăsoară în conformitate cu protocoalele elaborate de Registru, avizate de Consiliul stiintific si supuse aprobării prin ordin al ministrului sănătătii.

(3) în vederea îndeplinirii atributiilor prevăzute la art. 7, Registrul poate încheia cu tertii protocol de colaborare si/sau contract de prestări de servicii, după caz, în conditiile legii”.

10. Articolele 10 si 11 se abrogă.

11. Articolul 12 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 12. - (1) în cadrul Registrului functionează Consiliul stiintific, format din 5 personalităti recunoscute în domeniul activitătii de testare, donare si transplant de celule stem hematopoietice.

(2) Componenta nominală a Consiliului stiintific este stabilită prin ordin al ministrului sănătătii, la propunerea Registrului.

(3) Directorul general al Registrului este membru de drept al Consiliului stiintific.

(4) Consiliulstiintific este condus de către un presedinte de sedintă, desemnat din rândul membrilor acestuia.

(5) Atributiile Consiliului stiintific sunt stabilite prin regulamentul de organizare si functionare al Registrului.”

12. Articolul 14 se abrogă.

13. Articolul 15 se modificasi va avea următorul cuprins:

“Art. 15. - Măsurile de inspectie si control privind calitatea si securitatea sanitară în domeniul activitătilor de recrutare, testare si donare de celule stem hematopoietice intră în atributiileautoritătii nationale competente în domeniul securitătii sanitare a produselor de origine umană pentru utilizare terapeutică, conform legii.”

14. La articolul 16, alineatul (1) se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 16. - (1) Structura organizatorică a Registrului si regulamentul de organizare si functionare al acestuia se aproba prin ordin al ministrului sănătătii.”

Art. II. - Ordinul ministrului sănătătii prevăzut la art. 16 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2009, cu modificările si completările aduse prin prezenta hotărâre, se va emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Art. III. - Hotărârea Guvernului nr. 760/2009 privind înfiintarea Registrului National al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 10 august 2009, cu modificările si completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,

Ioan Nelu Botis

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 13 aprilie 2011.

Nr. 388.

 


 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL CULTURII SI PATRIMONIULUI NATIONAL

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, grupa valorică “B”, a imobilului Clădire primărie, din Str. Principală nr. 206, satul/comuna Aita Mare, judetul Covasna

 

În conformitate cu dispozitiile art. 16 alin. (2) din Normele metodologice de clasare si inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii si cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările si completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 lit. a) si alin. (3) si ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum si ale art. 11 alin. (1)si (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea si functionarea Ministerului Culturii si Patrimoniului National, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul culturii si patrimoniului national emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Imobilul Clădire primărie, din Str. Principală nr. 206, satul/comuna Aita Mare, judetul Covasna, se clasează ca monument istoric, grupa valorică “B”, cod în Lista monumentelor istorice CV-ll-m-B-21020.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protectie a monumentului istoric sunt date în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Directia patrimoniu cultural din cadrul Ministerului Culturii si Patrimoniului National comunică prezentul ordin Directiei pentru Cultură si Patrimoniul National a Judetului Covasna pentru ducere la îndeplinire.

Art. 3. - Directia pentru Cultură si Patrimoniul National a Judetului Covasna va îndeplini procedurile de comunicare în termen de cel mult 30 de zile de la data publicării prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii si patrimoniului national,

Kelemen Hunor

 

Bucuresti, 4 martie 2011.

Nr. 2.116.

 

ANEXA

 

ZONA DE PROTECTIE

a monumentului istoric Clădire primărie, din Str. Principală nr. 206, satul/comuna Aita Mare, judetul Covasna

 

Coordonate puncte de contur

 

Nr. pct.

Coordonate Stereo 70

-

N(m)

E(m)

1

496379

543564

2

496365

543569

3

496361

543560

4

496341

543570

5

496307

543591

6

496285

543552

7

496273

543529

8

496269

543531

9

496258

543511

10

496247

543498

11

496219

543512

12

496214

543505

13

496210

543498

14

496207

543500

15

496194

543380

16

496242

543452

17

496277

543428

18

496286

543425

19

496283

543412

20

496291

543411

21

496330

543402

22

496367

543395

23

496385

543393

24

496384

543408

25

496388

543418

26

496406

543418

27

496420

543420

28

496426

543419

29

496429

543438

30

496432

543450

31

496429

543450

32

496430

543466

33

496444

543464

34

496449

543524

35

496449

543546

36

496407

543557

37

496397

543562


ACTE ALE BĂNCII NATIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NATIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

privind dispunerea radierii din Registrul general si din Registrul special al institutiilor financiare nebancare a Societătii Comerciale ING CREDIT IFN - S.A.

 

Având în vedere fuziunea dintre Societatea Comercială ING LEASE ROMÂNIA IFN - S.A. (societate absorbantă) si Societatea Comercială ING CREDIT IFN - S.A. (societate absorbită),

în baza art. 28 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 93/2009 privind institutiile financiare nebancare,

în temeiul art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Nationale a României si al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 35/2009 pentru numirea Consiliului de administratie al Băncii Nationale a României,

guvernatorul Băncii Nationale a României emite următorul ordin:

Articol unic. - Se dispune radierea din Registrul general si din Registrul special, tinute la Banca Natională a României, a Societătii Comerciale ING CREDIT IFN - SA, cu sediul în municipiul Bucuresti, Str. Tipografilor nr. 11-15, aripa B4, parter, sectorul 1, înregistrată la oficiul registrului comertului sub nr. J40/15031/2007, cod unic de înregistrare 22232648, înscrisă în Registrul general si în Registrul special la sectiunea k) “Activităti multiple de creditare” sub nr. RG-PJR-41-110218, respectiv nr. RS-PJR-41-110053.

 

Guvernatorul Băncii Nationale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucuresti, 30 martie 2011.

Nr. 301.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.