MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 580/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 580         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 17 august 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 452 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 621 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 501/2002

 

Decizia nr. 624 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) si ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate si completate prin articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Decizia nr. 672 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 692 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 696 din Codul civil

 

Decizia nr. 712 din 31 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 452

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie invocată de Sindicatul Pro A.S. din Timisoara în Dosarul nr. 19551.1/325/2008 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate, deoarece prevederile criticate conservă vicii de constitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 19551.1/325/2008, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 din Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie invocată de Sindicatul Pro A.S. din Timisoara, cu ocazia solutionării unei cauze civile având ca obiect o contestatie la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustin, în esentă, următoarele:

Niciunul dintre elementele invocate de Guvern în preambulul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, respectiv “influenta substantială asupra bugetului de stat pe anul 2009”, “necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp”, “imposibilitatea mentinerii echilibrelor bugetare”, nu se circumscriu sintagmei de “situatie extraordinară”.

Sub un alt aspect, aplicarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 se extinde, fără nicio justificare legală, si asupra institutiilor bugetare care:

- detin fondurile necesare punerii în executare a hotărârilor judecătoresti (titluri executorii) sau care au prevăzut aceste fonduri bugetare;

- ar fi putut obtine fondurile respective din venituri proprii (cum este cazul unor consilii locale, consilii judetene etc.)

Prin efectul esalonării, dreptul salariatului asupra unei creante certe lichide si exigibile este privat sau cel putin restrâns.

Guvernul a încălcat normele internationale referitoare la respectarea bunurilor persoanei, implicit dreptul salarial, privit ca un bun necorporal, respectiv cu valoare patrimonială, precum si cele constitutionale prevăzute la art. 20 si art. 44 alin. (1) si alin. (2).

De asemenea, consideră că este încălcat art. 21 alin. (3) din Constitutie, deoarece faza executării unei hotărâri judecătoresti face parte din procesul civil, or nu poate fi considerat proces echitabil acela în care una dintre cele două faze ale procesului este împiedicată.

În acest sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care statuează că dreptul de acces la justitie vizează si executarea hotărârilor judecătoresti.

Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, or, dacă “s-ar admite retroactivitatea legii civile/sau administrative, cum este Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, ar însemna că stabilitatea raporturilor juridice consfintite printr-o hotărâre judecătorească, titlu executoriu prin ea însăsi să fie complet bulversată”.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prin adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 s-a încălcat “în mod vădit” principiul separatiei si al echilibrului puterilor, deoarece:

- s-a abuzat de un drept, acela de a edicta o normă juridică cu putere de lege, intervenind în cadrul unor procese civile în curs de desfăsurare;

- interventia are semnificatia si valoarea schimbării regulilor jocului, bulversând securitatea raporturilor juridice deja existente;

- interventia puterii executive s-a efectuat si în detrimentul puterii judecătoresti, întrucât esalonarea plătilor stabilite prin hotărâre judecătorească este atributul exclusiv al judecătorului, prin chiar hotărârea care a dezlegat pricina, anume este un act de clementă reglementat prin art. 262 si art. 1101 din Codul de procedură civilă.

Potrivit prevederilor constitutionale, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent, or


Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 nu reprezintă o măsură de natură să ducă la o dezvoltare economică.

Judecătoria Timisoara apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 1 si art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, cu modificările si completările ulterioare.

Ulterior încheierii de sesizare, art. 1 a fost modificat prin art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010.

Dispozitiile criticate au următorul cuprins:

- Art. 1: (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plăteste 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu.

(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonante de urgentă se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistică.

(4) în întelesul prezentei ordonante de urgentă, prin sectorul bugetar se întelege autoritătile si institutiile publice a căror finantare se asigură astfel:

a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b) din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral din venituri proprii.”;

- Art. 2: “Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plătii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la separatia si echilibrul puterilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) si alin. (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) si alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) referitor la obligatia statului de a lua măsuri de dezvoltare economică si de protectie socială, de natură să asigure cetătenilor un nivel de trai decent, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativă, precum si dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 1 din Primul Protocol Aditional al acestei Conventii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, prin raportare la critici similare de neconstitutionalitate ca si cele invocate în prezenta cauză, s-a pronuntat prin Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 30 august 2010, Decizia nr. 712 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 713 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2010 si prin Decizia nr. 714 din 25 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 24 iunie 2010, respingând exceptia de neconstitutionalitate.

Cu acele prilejuri, Curtea a retinut - referitor la criticile de neconstitutionalitate extrinsecă - că sustinerea potrivit căreia Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutie este neîntemeiată. Curtea, în jurisprudenta sa, a statuat în mod constant că situatiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obisnuit sau comun, aspect întărit si prin adăugarea sintagmei “a căror reglementare nu poate fi amânată” (Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005).

Curtea a mai arătat, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, că pentru îndeplinirea cerintelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constitutie este necesară existenta unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de vointa Guvernului, care pune în pericol un interes public. Cu privire ia criteriul obiectiv necesar pentru aprecierea situatiei extraordinare, Curtea a retinut, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 255 din 11 mai 2005, că “invocarea elementului de oportunitate, prin definitie de natură subiectivă, căruia i se conferă o eficientă contributivă determinantă a urgentei, ceea ce, implicit, îl converteste în situatie extraordinară, impune concluzia că aceasta nu are, în mod necesar si univoc, caracter obiectiv, ci poate da expresie si unor factori subiectivi, de oportunitate (...). Întrucât însă asemenea factori nu sunt cuantificabili, afirmarea existentei situatiei extraordinare, în temeiul lor sau prin convertirea lor într-o asemenea situatie, conferă acesteia un caracter arbitrar, de natură să creeze dificultăti insurmontabile în legitimarea delegării legislative.


S-ar ajunge, astfel, ca un criteriu de constitutionalitate - situatia extraordinară -, a cărui respectare este prin definitie supusă controlului Curtii, să fie, practic, sustras unui atare control, ceea ce ar fi inadmisibil”. Totodată, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 421 din 9 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Curtea Constitutională a statuat că “urgenta reglementării nu echivalează cu existenta situatiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza si pe calea procedurii obisnuite de legiferare”.

Mai mult, Curtea a statuat că nu se constituie într-o situatie extraordinară cazurile “cu implicatii financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti. Aceste aspecte tin de oportunitatea adoptării reglementării” (Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 6 februarie 2009, si Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009).

Având în vedere jurisprudenta sa cu privire la art. 115 alin. (4) din Constitutie, Curtea a analizat fiecare dintre aceste motive invocate de Guvern, pentru a stabili dacă implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti, în situatia dată, se circumscriu situatiei extraordinare sau unor elemente de oportunitate. O atare analiză este necesară pentru a stabili dacă un considerent de principiu rezultat din jurisprudenta Curtii Constitutionale, în spetă fiind vorba de Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 si Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, este aplicabil fără nicio circumstantiere sau, din contră, în functie de circumstantele spetei să îi poată fi adăugat un corectiv si să poată fi considerată ca fiind o situatie extraordinară.

Astfel, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a retinut că situatia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a tării si, implicit, securitatea natională. Aceasta este premisa de la care Curtea urmează să analizeze relevanta motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonantei de urgentă criticate.

Primul motiv pentru justificarea situatiei extraordinare este cel ce vizează dificultătile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoresti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifică existenta unei situatii extraordinare, de aceea Curtea va proceda la analizarea si a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenta negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat si cresterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt sustinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justifică existenta unei situatii extraordinare, însă, privind toate cele 3 motive în mod cumulat si plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constitutională ajunge la concluzia că, în cauza de fată, există un grad mare de abatere de la obisnuit, si anume de la conditiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât consideră că există o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie. Prin urmare, Curtea constată că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă si independentă de vointa Guvernului, care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea a constatat că ordonanta de urgentă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar si neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară si energică. În consecintă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgentă; or, reglementarea urgentă a situatiei rezultate în conditiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid si rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgentă. În aceste conditii, pentru conservarea stabilitătii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgentă.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineste exigentele urgentei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constitutie.

În consecintă, Curtea a constatat că, în anumite situatii extreme, precum cea de fată, implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti se pot constitui într-o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilitătii economice a statului român. O atare situatie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoresti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească solutii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoresti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidentă elemente de oportunitate legislativă.

Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinsecă, Curtea a constatat, prin aceleasi decizii, că si acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele motive:

Nu se poate retine existenta niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotărârilor judecătoresti.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv si rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreste un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, Marckx împotriva Belgiei, 1979, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Ciprului, 1999, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004J. Totodată, în conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă si în ce măsură diferentele între diversele situatii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în functie de anumite circumstante, de domeniu si de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004J.

Or, în cauza de fată, astfel cum s-a arătat si mai sus, măsura contestată urmăreste un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării - si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză. Astfel, situatia particulară ivită si motivată prin existenta unei situatii extraordinare este una care reclamă o diferentă evidentă de tratament juridic.

Cu privire la invocarea principiului privind accesul liber la justitie si la un proces echitabil, Curtea retine că, potrivit jurisprudentei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, “procesul civil parcurge două faze: judecata si executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul fortei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia”. Însă, asa cum s-a arătat si mai sus, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Faptul că acesta îsi execută creanta într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoresti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solutionând cererea nr. 60.858/00 si pronuntând decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoresti nu este excesiv în conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unitătii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităti pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de fată, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoresti, ci se obligă la plata esalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea esalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănesti nu este interzisă în niciun mod de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura si unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.

În ceea ce priveste dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă si executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca si faptul că lipsa de lichidităti nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002J. Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgentă criticate, nu neagă existenta si întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoresti si nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat că nu poate fi retinută nici încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Critica ce priveste art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este evident neîntemeiată, întrucât textul criticat se aplică pentru viitor, neexistând, în acest sens, nicio urmă de îndoială.

Având în vedere toate aceste considerente, Curtea constată că atât solutia, cât si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate dispozitiilor a art. 1 si art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, cu modificările si completările ulterioare, exceptie invocată de Sindicatul Pro A.S. cu sediul în Timisoara în Dosarul nr. 19551.1/325/2008 al Judecătoriei Timisoara.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

lonita Cochintu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 621

din 12 mai 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 501/2002

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 501/2002, exceptie ridicată de Mănăstirea “Sfintei Cruci” din Oradea în Dosarul nr. 6.344/111/2004 al Curtii de Apel Oradea - Sectia civilă mixtă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că prevederile de lege criticate nu contravin Constitutiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6.344/111/2004, Curtea de Apel Oradea - Sectia civilă mixtă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 501/2002, exceptie ridicată de Mănăstirea “Sfintei Cruci” din Oradea într-o cauză civilă având ca obiect Legea nr. 10/2001.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că art. 44 alin. (2) din Constitutie stabileste regula potrivit căreia toti posibilii titulari ai dreptului de proprietate privată îl pot dobândi în conditii egale, iar exceptia se referă la cetătenii străini si apatrizii care pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor “doar în anumite conditii”. Autorul exceptiei sustine că, în principiu, dreptul de folosintă asupra terenului este un drept real, un dezmembrământ al dreptului de proprietate. Dreptul de folosintă special, reglementat de art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002, nu este limitat în timp, fată de alte drepturi de folosintă, fiind un veritabil drept de proprietate, chiar grevat de inexistenta dreptului de dispozitie.

Curtea de Apel Oradea - Sectia civilă mixtă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 este nefondată. În acest sens, arată că art. 44 alin. (2) din Constitutie se referă la dreptul de proprietate, în timp ce prevederile de lege criticate vizează dreptul de folosintă. În ceea ce priveste dreptul de folosintă, instanta mentionează că acesta este temporar, durata lui fiind limitată în timp, până la încetarea restrictiilor obtinute de România prin pct. 3 din Anexa VII la Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin


Legea nr. 501/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 48/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004, cu modificările ulterioare, prevederi care au următorul continut:

“(1) Cetătenii străini si apatrizii care au calitatea de persoane îndreptătite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localitătilor, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosintă special care conferă titularului drepturile si obligatiile conferite de lege proprietarului, cu exceptia dreptului de dispozitie.

[alineatul (2) abrogat la 24 decembrie 2006, prin art. I din Legea nr. 465/2006 pentru modificarea art. II al titlului II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002]

(3) în cazul în care tert dobânditor al dreptului de folosintă este cetătean român sau persoană juridică română, dreptul de folosintă astfel dobândit se converteste în drept de proprietate.

(4) în situatia cetătenilor străini si apatrizilor care au dobândit un drept de folosintă special asupra unor terenuri în conditiile alin. (1), dreptul de folosintă astfel dobândit se converteste, la cerere, în drept de proprietate, după obtinerea cetăteniei române de către persoanele respective.

(5) Dispozitiile alin. (1), (2) si (3) nu se aplică în cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.”

În opinia autorului exceptiei, prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetătenii străini si apatrizi, precum si de către persoanele juridice străine, în cap. II, reglementează modul de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetătenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European si persoanele juridice având nationalitatea acestor state, precum si de către apatrizii cu domiciliul într-un stat membru sau în România.

Astfel, la art. 3 din acest act normativ se arată că cetăteanul unui stat membru, apatridul cu domiciliul într-un stat membru sau în România, precum si persoana juridică constituită în conformitate cu legislatia unui stat membru pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în aceleasi conditii cu cele prevăzute de lege pentru cetătenii români si pentru persoanele juridice române. Dispozitiile art. 44 alin. (2) teza a doua din Constitutie, desi nu mai prevăd in terminis interdictia dobândirii dreptului de proprietate asupra terenurilor de către cetătenii străini si apatrizi, nu o înlătură, ci doar precizează cazurile si conditiile în care acestia pot dobândi un asemenea drept, restrângând astfel sfera de aplicare a acestei incapacităti speciale. Norma constitutională prevede că “Cetătenii străini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în conditiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană si din alte tratate internationale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în conditiile prevăzute prin lege organică, [...]”.

Asa fiind, Legea nr. 312/2005 privind dobândirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către cetătenii străini si apatrizi, precum si de către persoanele juridice străine prevede conditiile în care acestia pot dobândi terenuri în România.

Textul de lege criticat instituie posibilitatea pentru cetătenii străini si apatrizii care au calitatea de persoane îndreptătite, potrivit Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a unor terenuri, să opteze pentru dobândirea unui drept de folosintă special, ce conferă titularului drepturile si obligatiile conferite de lege proprietarului, cu exceptia dreptului de dispozitie, astfel încât Curtea apreciază că nu se poate invoca garantarea si ocrotirea constitutională a dreptului de proprietate, câtă vreme autorul exceptiei nu este titular al acestui drept, ce urmează a se naste ulterior.

De altfel, în jurisprudenta sa, instanta de contencios constitutional a statuat că “exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, cărora li se subsumează si instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă”. În acest context, Curtea a constatat că, “departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigente dau expresie ordinii de drept, precum si drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este tinut să le acorde ocrotire, în egală măsură”.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia si a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 501/2002, exceptie ridicată de Mănăstirea “Sfintei Cruci” din Oradea în Dosarul nr. 6.344/111/2004 al Curtii de Apel Oradea - Sectia civilă mixtă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 mai 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 624

din 12 mai 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) si ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate si completate prin articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) si ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate si completate prin articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Arpad Mile în Dosarul nr. 4.833/320/2007 al Judecătoriei Târgu Mures.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.833/320/2007, Judecătoria Târgu Mures a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederile “pct. 1 alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) si ale pct. 4 alin. (24) din articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente”, exceptie ridicată de Arpad Mile într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui titlu de proprietate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că aceste prevederi încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, deoarece legiferează sanctiuni ale actului juridic civil (respectiv nulitatea acestuia) sau dispozitii de repunere în situatia anterioară a părtilor, pentru încălcări ale unor prevederi legale actuale, ce nu erau în vigoare la data când au luat nastere actele juridice respective.

Judecătoria Târgu Mures apreciază că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul nu a adus atingere drepturilor câstigate în mod legal, ci a statuat prin norme imperative că sunt lovite de nulitate absolută actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate emise în conditii ilegale, mentionând în mod expres că acelea emise legal rămân valabile.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie, după cum reiese din încheierea de sesizare si din notele scrise ale autorului exceptiei, prevederile pct. 1 alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) si ale pct. 4 alin. (24) din articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.

În realitate însă, din examinarea actului normativ criticat, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunta, îl constituie prevederile art. III alin. (1) lit. a) subpunctul (iii) si art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate si completate prin articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, prevederi care au următorul continut:

- Art. III alin. (1): “Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozitiilor legislatiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare si ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptătite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

(iii) actele de reconstituire si constituire a dreptului de proprietate în favoarea altor persoane asupra terenurilor proprietarilor care nu au fost înscrisi în cooperativa agricolă de productie, nu au predat terenurile statului sau acestea nu au fost preluate de stat prin acfe translative de proprietate.[...]”;

- Art. III alin. (24): “în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită pretul actualizat fostului proprietar rămas fără teren.”

În opinia autorului exceptiei, prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2), potrivit cărora “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.


Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind Decizia nr. 1.563/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2011, Decizia nr. 186/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 13 aprilie 2006, sau Decizia nr. 275/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 14 aprilie 2006, prin care a statuat că reglementările criticate nu contine în sine nicio dispozitie cu caracter retroactiv.

Prin aceste decizii, Curtea a retinut că prevederile art. III din Legea nr. 169/1997 consacră sanctiunea nulitătii absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, fără a aduce vreo noutate din punct de vedere legislativ.

De asemenea, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate precizează o dată în plus sanctiunea nulitătii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiintat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate.

În ceea ce priveste art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997, Curtea a constatat că acesta nu contine în sine nicio reglementare cu caracter retroactiv, el fiind aplicabil si litigiilor în curs de rezolvare ce au ca obiect constatarea nulitătii actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate, încheiate cu încălcarea unor dispozitii legale imperative.

De altfel, referindu-se la constitutionalitatea titlului V din Legea nr. 247/2005, prin Decizia nr. 375/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea a statuat că aceste dispozitii nu aduc atingere drepturilor câstigate în temeiul unor acte juridice emise cu respectarea conditiilor legale în vigoare la momentul nasterii lor. Efectul nulitătii absolute de repunere în situatiile anterioare deschide posibilitatea celor îndreptătiti să beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

De asemenea, Curtea a mai retinut prin aceeasi decizie că, prin dispozitiile cuprinse în acest capitol, legiuitorul a rămas consecvent politicii de reconstituire a terenurilor pe vechile amplasamente, cu exceptiile prevăzute de lege.

Solutiile pronuntate în deciziile mentionate, precum si considerentele pe care acestea s-au bazat îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a)subpunctul (iii) si ale art. III alin. (24) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, astfel cum au fost modificate si completate prin articolul unic al titlului V din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Arpad Mile în Dosarul nr. 4.833/320/2007 al Judecătoriei Târgu Mures.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 mai 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 672*)

din 31 mai 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Vâlcea, în Dosarul nr. 3.917/90/2009 al Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă, care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.659D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Presedintele dispune să se facă apelul si în dosarele nr. 2.177D/2010, nr. 2.178D/2010 si nr. 2.181D/2010 având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de acelasi autor în dosarele nr. 495/90/2010, nr. 1.030/90/2010 si nr. 3.918/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele sus-mentionate, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor nr. 2.177D/2010, nr. 2.178D/2010si nr. 2.181D/2010 la Dosarul nr. 1.659D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 2.177D/2010, nr. 2.178D/2010 si nr. 2.181D/2010 la Dosarul nr. 1.659D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 9 februarie 2010, 30 aprilie 2010 si 10 mai 2010, Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Exceptia a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Vâlcea, în cadrul solutionării unor actiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, cu privire la prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, că, prin textul de lege criticat, “legiuitorul a extins în mod abuziv si nelegal exercitarea dreptului de a introduce actiune privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate”, precum si parchetului de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată, ceea ce aduce atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 51 alin. (1) referitoare la dreptul cetătenilor de a se adresa autoritătilor publice prin petitii formulate numai în numele semnatarilor. Autorul exceptiei nu arată în ce constă încălcarea adusă art. 52 alin. (3) din Legea fundamentală.

În ceea ce priveste prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se sustine că acestea sunt neconstitutionale, deoarece în cuprinsul legii nu se arată modalitatea si sursele de finantare a despăgubirilor acordate persoanelor îndreptătite. Totodată, textul de lege criticat nu îndeplineste cerinta previzibilitătii si accesibilitătii legii, ceea ce aduce atingere prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligatia respectării Constitutiei si a legilor.

Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece nestabilirea sursei de finantare a drepturilor ce urmează să fie acordate potrivit Legii nr. 221/2009 nu este de natură a încălca vreo dispozitie din Constitutie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Din motivarea exceptiei, Curtea constată că, în realitate, sunt criticate din punct de vedere al constitutionalitătii numai dispozitiile art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, texte asupra cărora Curtea, potrivit jurisprudentei sale, urmează să se pronunte prin prezenta decizie. Acestea au următorul cuprins:

- Art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009: “/.../ Cererea poate fi introdusă si după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată.”;

- Art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009: “Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: [...].”

Autorul exceptiei consideră că prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 51 alin. (1) referitor la dreptul cetătenilor de a se adresa autoritătilor publice prin petitii formulate numai în numele semnatarilor si art. 52 alin. (3) privind obligatia statului de a răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Totodată, se sustine că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 contravin art. 1 alin. (5) referitor la obligatia respectării Constitutiei si a legilor, art. 74 alin. (3) privind exercitarea initiativei legislative de către Guvern si art. 138 alin. (5) potrivit căruia “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare” din Legea fundamentală.


Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

1. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prin dispozitiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 a prevederilor art. 51 alin. (1) din Constitutie privind dreptul de petitionare, Curtea observă că aceasta nu poate fi retinută. Astfel, sesizarea instantelor judecătoresti potrivit art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată, după decesul persoanei, în scopul obtinerii unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare nu reprezintă un aspect al dreptului de petitionare. Aceasta, deoarece dreptul de petitionare se concretizează în cereri, reclamatii, sesizări si propuneri în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justitiei, la care autoritătile publice au obligatia de a răspunde în termenele si conditiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată, care declansează procesul civil, se rezolvă după reguli specifice, proprii activitătii de judecată. Prin urmare, prevederile art. 51 alin. (1) din Legea fundamentală nu au incidentă în cauză.

În acest sens, Curtea a statuat, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005 si nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011.

În ceea ce priveste critica referitoare la încălcarea prin dispozitiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 a dispozitiilor constitutionale ale art. 52 alin. (3) privind răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, Curtea observă că aceasta nu este motivată, asa încât nu sunt respectate exigentele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora “Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate”. Curtea retine că simpla indicare a textului constitutional pretins încălcat! fără a arăta motivele pe care se întemeiază exceptia, nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstitutionalitate.

2. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, Curtea observă că, ulterior sesizării sale prin încheierile mentionate, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, constatând că acestea sunt neconstitutionale.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”.

Prin urmare, retinând că acest caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate a intervenit între momentul sesizării Curtii Constitutionale si momentul pronuntării instantei de contencios constitutional asupra exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinta dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Vâlcea, în dosarele nr. 3.917/90/2009, nr. 495/90/2010, nr. 1.030/90/2010 si nr. 3.918/90/2009 ale Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, exceptie ridicată de acelasi autor în dosare ale aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 31 mai 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 


*) A se vedea opinia separată de la Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 22 decembrie 2010.

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 692

din 31 mai 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 696 din Codul civil

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán – judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.


Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 696 din Codul civil, exceptie ridicată de Harasim Janil în Dosarul nr. 3.300/109/2008 al Tribunalului Arges - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că partea Primăria Municipiului Pitesti a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

În acest sens, arată că aspectele invocate de autorul exceptiei nu reprezintă o veritabilă critică de neconstitutionalitate, ci privesc probleme de interpretare si aplicare a reglementării criticate în cauza dedusă judecătii.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 iulie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.300/109/2008, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 696 din Codul civil, exceptie ridicată de Harasim Janil într-o cauză având ca obiect Legea nr. 10/2001.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 696 din Codul civil “ar trebui interpretate, în contextul actual, în functie de ratiunea si scopul legilor speciale de reparatie, dat fiind că rationamentul pentru care nu s-a acceptat succesiunea în termenul prevăzut de dispozitiile art. 700 din Codul civil si implicit renuntarea la succesiune, înainte de intrarea în vigoare a legii de reparatie pentru care se solicita fie reconstituirea, fie plata unor despăgubiri, a fost acela, unanim admis în doctrină, referitor la faptul că mostenirea nu era atractivă deoarece bunul nu se afla în patrimoniul defunctului”.

Tribunalul Arges - Sectia civilă apreciază că exceptia de neconstitutionalitateeste neîntemeiată, dat fiind că textuf legal criticat nu contine reglementări care să contravină principiilor constitutionale privind garantarea si ocrotirea proprietătii private în mod egal, indiferent de titular.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse ia dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 696 din Codul civil, care au următorul continut: “Eredele ce renuntă este considerat că n-a fost niciodată erede.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 alin. (1) referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 44 alin. (2) si (3) privind garantarea si ocrotirea dreptului de proprietate privată, precum si celor ale art. 1 intitulat “Protectia proprietătii”din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul acesteia sustine că eredele renuntător nu poate beneficia de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii, de reconstituire a dreptului de proprietate, deoarece, conform art. 696 din Codul civil, acesta devine persoană străină de mostenirea fostului proprietar. În acest context, precizează că art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prevede posibilitatea ca succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.

Prin Decizia nr. XI din 5 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, pronuntată ca urmare a solutionării unui recurs în interesul legii, înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat că beneficiază de dreptul de mostenire a proprietătii, în temeiul art. 13 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, în sensul repunerii în termenul de acceptare a succesiunii, numai mostenitorii care nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege, iar nu si cei care au renuntat la succesiune.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine că instantele judecătoresti aplică această decizie si asupra prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, chiar dacă aceasta se referă doar la terenurile ce constituie obiectul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

În aceste conditii, Curtea constată că autorul exceptiei nu formulează o veritabilă critică de neconstitutionalitate, ci este nemultumit de modul de interpretare si aplicare a reglementării criticate în cauza concretă dedusă judecătii, aspect ce excedează atributiilor Curtii Constitutionale, fiind de competenta de solutionare a instantelor judecătoresti.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 696 din Codul civil, exceptie ridicată de Harasim Janil în Dosarul nr. 3.300/109/2008 al Tribunalului Arges - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publică din data de 31 mai 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 712

din 31 mai 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Claudiu Siantiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad - Sectiacivilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Presedintele dispune a se face apelul si în dosarele nr. 3.795D/2010 si nr. 3.907D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, exceptie ridicată de Confederatia Natională Sindicală “Cartel ALFA” în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal si de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Năstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu si altii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 3.907D/2010, pentru Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casatie si Justitie, doamna Elena Blebea, consilier juridic cu delegatie depusă la dosar. Se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele sus mentionate, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor nr. 3.795D/2010 si nr. 3.907D/2010 la Dosarul nr. 3.791D/2010.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casatie si Justitie, doamna Elena Blebea, si reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu măsura conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 3.795D/2010 si nr. 3.907D/2010 la Dosarul nr. 3.791D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul doamnei Elena Blebea, consilier juridic în cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casatie si Justitie, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, sustinând că instituirea anumitor conditii pentru valorificarea unor drepturi de natură salarială este de competenta legiuitorului, care prin reglementarea măsurilor prevăzute în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 nu afectează în niciun fel drepturile părtilor.

Presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 1 septembrie 2010, 12 mai 2010 si 10 martie 2010, pronuntate în dosarele nr. 2.267/55/2010, nr. 9.867/2/2009 si nr. 7.507/2/2009, Tribunalul Arad - Sectia civilă si Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Claudiu Siantiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad - Sectia civilă, de Confederatia Natională Sindicală “Cartel ALFA” în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal si de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana- Adina Năstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu si altii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, în cauze având ca obiect acordarea de drepturi salariale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că textele criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (1)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 - Dreptul international si dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justitie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată si ale art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă, precum si prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4), se sustine că prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 creează un sistem paralel de executare a hotărârilor judecătoresti, domeniu ce apartine competentei exclusive a instantelor, motiv pentru care se produce o imixiune a puterii executive în atributiile puterii judecătoresti, de natură a încălca principiul constitutional al separatiei puterilor în stat.

Referitor la pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 21 din Constitutie, se arată că statul este obligat să asigure respectarea hotărârilor judecătoresti, iar amânarea punerii în executare într-un termen rezonabil a titlurilor executorii pe care le detine este de natură a încălca atât prevederile constitutionale referitoare la liberul acces la justitie, cât si art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. Sunt invocate, în acest sens, hotărârile din 19 iunie 2001 si 1 decembrie 2005, pronuntate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Zwierzynski împotriva Poloniei si Cauza Păduraru împotriva României.


Se sustine, totodată, că autoritătile publice, chiar dacă dispun de o anumită marjă în aprecierea existentei unei probleme de interes public ce justifică anumite măsuri în alegerea politicilor economice si sociale, atunci când se află în joc o chestiune de interes general, trebuie să reactioneze în timp util, într-o manieră corectă si cu cea mai mare coerentă. Este invocată în acest sens hotărârea din 11 ianuarie 2005 pronuntată în Cauza Blucher împotriva Republicii Cehe.

De asemenea, se apreciază că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 nu asigură un echilibru just între interesul public avut în vedere de legiuitor si imperativele protejării dreptului celui interesat la respectarea bunurilor sale, drept afirmat prin Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, motiv pentru care sunt încălcate si prevederile art. 53 din Constitutie, si invocă în acest sens hotărârea pronuntată în Cauza Păduraru împotriva României.

În Dosarul nr. 3.907D/2010 se mai arată că textele criticate încalcă si prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) referitoare ia statul român si se sustine că adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un abuz de drept săvârsit de puterea executivă, prin legiferarea unei proceduri speciale de executare si prin refuzul de a executa de bunăvoie hotărârile judecătoresti rămase definitive, potrivit art. 3711 din Codul de procedură civilă.

În dosarele nr. 3.795D/2010 si nr. 3.907D/2010 se sustine încălcarea prin dispozitiile criticate a prevederilor art. 16 din Constitutie si se arată că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 creează discriminare între creditorii drepturilor de natură salarială constatate prin hotărâri judecătoresti devenite executorii înaintea datei de 31 decembrie 2009 si creditorii ale căror titluri executorii au fost obtinute după această dată.

În dosarele nr. 3.791D/2010 si nr. 3.907D/72010se sustine că textele criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 44 si, totodată, prevederilor art. 1 din Primul Protocol aditionai la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, arătându-se că acestea creează o situatie de inegalitate între institutiile statului si particulari în ceea ce priveste regimul executării silite a obligatiilor bănesti.

În Dosarul nr. 3.795D/2010 se mai sustine că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 a fost emisă cu încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 115 alin. (4), întrucât nu a fost motivată de existenta unei situatii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată, ci de situatii de natură financiară ce vizează executarea hotărârilor judecătoresti, aspecte care tin de oportunitatea reglementării si care nu pot fi solutionate prin modificare actelor normative din materia executării hotărârilor judecătoresti.

Tribunalul Arad - Sectia civilă, în Dosarul nr. 3.791 D/2010, apreciază că prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă dispozitiile art. 11, art. 20, 21, 44 si 53 din Constitutie, deoarece suspendarea executării hotărârilor judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar reprezintă o imixiune a Guvernului în sfera atributiilor puterii judecătoresti, aceasta din urmă fiind singura care are competenta să suspende executarea hotărârilor judecătoresti, potrivit art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Instanta sustine, de asemenea, că dispozitiile criticate împiedică valorificarea drepturilor de natură salarială recunoscute prin hotărâri judecătoresti de către creditori, fapt ce constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, în Dosarul nr. 3.759D/2010, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu si-a exprimat opinia cu privire la exceptia de neconstitutionalitate invocată.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, în Dosarul nr. 3.907D/2010, apreciază exceptia ridicată de reclamanti ca fiind neîntemeiată, arătând că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 realizează o esalonare, cu termene precise, a sumelor aferente titlurilor executorii având ca obiect acordarea de drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii înaintea datei de 31 decembrie 2009, demers ce nu constituie o imixiune a puterii executive în atributele puterii judecătoresti, ci doar o amânare a unor plăti, determinată de situatia economică existentă.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul, în dosarele nr. 3.791 D/2010 si nr. 3.795D/2010, arată că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 nu contravin prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiilor si face trimitere în acest sens la Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010 si Decizia nr. 713 din 25 mai 2010. În Dosarul nr. 3.907D/2010, Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

În opinia autorilor exceptiei textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (1)-(5) referitoare la statul român, ale art. 11 -Dreptul international si dreptul intern, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 - Accesul liber la justitie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată si ale art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă, precum si art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Sustinerea potrivit căreia Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutie este neîntemeiată. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a retinut că situatia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a tării si, implicit, securitatea natională. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanta motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonantei de urgentă criticate.

Primul motiv pentru justificarea situatiei extraordinare este cel ce vizează dificultătile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoresti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.


Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenta unei situatii extraordinare, de aceea Curtea a procedat la analizarea si a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenta negativă pe care executarea titlurilor executorii ar avea-o asupra bugetului de stat si cresterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt sustinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenta unei situatii extraordinare, însă, privind toate cele trei motive în mod cumulat si plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constitutională a ajuns la concluzia că, în cauza de fată, există un grad mare de abatere de la obisnuit, si anume de la conditiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât a considerat că există o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie. Prin urmare, Curtea a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă si independentă de vointa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea a arătat că ordonanta de urgentă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar si neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară si energică.

În consecintă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgentă; or, reglementarea urgentă a situatiei rezultate în conditiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid si rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgentă. În aceste conditii, pentru conservarea stabilitătii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgentă.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineste exigentele urgentei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constitutie.

În consecintă, Curtea a stabilit că, în anumite situatii extreme, precum în cea de fată, implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti se pot constitui într-o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilitătii economice a statului român. O atare situatie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoresti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească solutii pentru executareaconformă a hotărârilor judecătoresti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidentă elemente de oportunitate legislativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinsecă, Curtea constată că si acestea sunt neîntemeiate pentru motivele retinute în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, si Decizia nr. 784 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 7 iulie 2009, ce vor fi expuse mai jos:

Pretinsa încălcare a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat nu poate fi retinută din moment ce Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoresti, ci, din contră, le recunoaste si îsi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile si obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanta de urgentă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoresti si, în consecintă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justitiei.

Nu se poate retine existenta niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotărârilor judecătoresti.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv si rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreste un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Ciprului, 1999, paragraful 29, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă si în ce măsură diferentele între diversele situatii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în functie de anumite circumstante, de domeniu si de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).

În cauza de fată, măsura contestată urmăreste un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării - si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză. Astfel, situatia particulară ivită si motivată prin existenta unei situatii extraordinare este una care reclamă o diferentă evidentă de tratament juridic.

Cu privire la invocarea art. 21 privind accesul liber la justitie si la un proces echitabil, Curtea retine că, potrivit jurisprudentei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 - “procesul civil parcurge două faze: judecata si executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul fortei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia”. Însă, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Faptul că acesta îsi execută creanta într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoresti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solutionând Cererea nr. 60.858/00 si pronuntând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoresti nu este excesiv în conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unitătii militare debitoare. Totodată, în Hotărârea pronuntată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităti pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de fată, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoresti, ci se obligă la plata esalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea esalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănesti nu este interzisă în niciun mod de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura si unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

Cu privire la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă si executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol la Conventie; neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca si faptul că lipsa de lichidităti nu poate justifica un asemenea comportament

(Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgentă criticate, nu neagă existenta si întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoresti si nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Cu privire la invocarea în sustinerea exceptiei a dispozitiilor art. 53 din Constitutie, Curtea constată că acestea nu au incidentă în cauză, întrucât norma criticată nu încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 si 44.

Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că textele criticate nu contravin nici dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) si ale art. 11 si art. 20 prin raportare la art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Claudiu Siantiu în Dosarul nr. 2.267/55/2010 al Tribunalului Arad - Sectia civilă, de Confederatia Natională Sindicală “Cartel ALFA” în Dosarul nr. 9.867/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal si de Violeta Gurzu, Rodica Jercan, Gheorghe Mihai, Ioana-Adina Năstase, Liliana Constantinescu, Violeta Moise, Florica Oprea, Liliana Tudor, Adrian Dicu, Felicia Claudia Stanciu si altii în Dosarul nr. 7.507/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 31 mai 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.