MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 593/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 593         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 23 august 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 739 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 740 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 746 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 747 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Decizia nr. 748 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă aGuvemului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 739

din 2 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu si Ioana Tunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Resita.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 martie 2010, Judecătoria Resita a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu si Ioana Tunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Resita, într-o cauză având ca obiect solutionarea contestatiei la executare formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Caras-Severin.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arată că textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată si ale art. 47 - Nivelul de trai.

Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Constitutie, se sustine că functionarilor publici si angajatilor din sectorul privat, categorii aflate în conditii egale, li se aplică regimuri juridice diferite, în spetă cel reglementat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 si, respectiv, dispozitiile Codului de procedură civilă, fapt ce constituie o discriminare.

Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (1)-(3) din Constitutie, se arată că, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, statul, în calitate de debitor, si-a creat o situatie favorabilă prin care împiedică creditorii să îsi execute silit titlurile executorii obtinute, fapt ce încalcă principiul liberului acces la justitie.

Autorii exceptiei sustin, de asemenea, că neachitarea la timp a drepturilor salariale afectează nivelul de trai al titularilor acestor drepturi, fapt ce încalcă prevederile constitutionale ale art. 47. Totodată, se apreciază că stabilirea termenului de 3 ani pentru executarea titlurilor executorii nu reprezintă o garantie certă a recuperării acestor creante, motiv pentru care sunt încălcate dispozitiile art. 44 din Constitutie referitoare la garantarea creantelor.

Judecătoria Resita apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, arătând că prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 si prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât împiedică executarea în termen rezonabil a unor hotărâri judecătoresti rămase definitive în anul 2008, care ar fi urmat să fie executate în conditiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sau ale art. 2 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, în termen de 30 de zile de la data rămânerii lor irevocabile, respectiv de 6 luni de la data la care debitorul a primit somatia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

În opinia autorilor exceptiei, textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie, ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată si ale art. 47 - Nivelul de trai.


Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor constitutionale ale art. 16, Curtea constată că nu se poate retine existenta niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotărârilor judecătoresti.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv si rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreste un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă si în ce măsură diferentele între diversele situatii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în functie de anumite circumstante, de domeniu si de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24).

Or, în cauza de fată, măsura contestată urmăreste un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării - si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză. Astfel, situatia particulară ivită si motivată prin existenta unei situatii extraordinare este una care reclamă o diferentă evidentă de tratament juridic.

2. Potrivit jurisprudentei sale, Curtea retine că “procesul civil parcurge două faze: judecata si executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul fortei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia” (a se vedea Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).

Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 este un act normativ ce vizează faza executării hotărârilor judecătoresti, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Faptul că acesta îsi execută creanta într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoresti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

De altfel, chiar si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solutionând Cererea nr. 60.858/00 si pronuntând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoresti nu este excesiv în conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unitătii militare debitoare. Totodată, în Hotărârea pronuntată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităti pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de fată, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoresti, ci se obligă la plata esalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea esalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănesti nu este interzisă în niciun mod de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura si unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

3. Prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Curtea a retinut că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă si executorie constituie un bun în sensul art. 1 din primul Protocolul aditional la Conventie; neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, care nu poate fi justificată nici de lipsa de lichidităti a statului (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Curtea retine în jurisprudenta sa că Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgentă criticate, nu neagă existenta si întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoresti si nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.

4. Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea constată că textele criticate nu contravin nici dispozitiilor constitutionale ale art. 47, măsurile prevăzute în Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 neavând ca finalitate împiedicarea dezvoltării economice si reducerea nivelului protectiei sociale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Nicolae Bobâlcă, Sorin Iacob Butilcă, Georgică Cristinel Dimian, Cezar Octavian Românu si Ioana Tunea în Dosarul nr. 5.118/290/2009 al Judecătoriei Resita.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop


 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 740

din 2 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată din oficiu de către Tribunalul Arad - Sectia contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale în Dosarul nr. 2.163/108/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iunie 2010, Tribunalul Arad - Sectia contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale a sesizat, din oficiu, Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată în Dosarul nr. 2.163/108/2010 într-o cauză având ca obiect plata unor drepturi salariale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justitie, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 alin. (1)- (3) din Constitutie, se sustine că nu se poate vorbi de proportionalitate între mijloacele folosite de statul român în executarea obligatiilor stabilite prin hotărâri judecătoresti si scopul mentinerii echilibrului bugetar, declarat prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009. În acest context, instanta arată că dreptul la un proces echitabil, în sensul prevederilor art. 21 din Constitutie si al dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, presupune si punerea în executare a hotărârilor judecătoresti într-un termen rezonabil, cu asigurarea participării statului la executarea acestor hotărâri, si nu împiedicarea de către stat a executării.

De asemenea, se apreciază că amânarea executării titlurilor de care dispun salariatii din sistemul bugetar pe un termen atât de îndelungat încalcă dreptul de proprietate privată, reglementat la art. 44 din Constitutie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, care are următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1): “Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plăteste 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu.”

Se sustine că textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justitie, ale art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată, precum si dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Potrivit jurisprudentei sale, Curtea retine că “procesul civil parcurge două faze: judecata si executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul fortei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia” (a se vedea Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).

Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 este un act normativ ce vizează faza executării hotărârilor judecătoresti, constituind o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Faptul că acesta îsi execută creanta într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoresti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar.

De altfel, chiar si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solutionând Cererea nr. 60.858/00 si pronuntând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoresti nu este excesiv în conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unitătii militare debitoare. Totodată, în Hotărârea pronuntată în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităti pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de fată, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoresti, ci se obligă la plata esalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea esalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănesti nu este interzisă în niciun mod de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura si unica modalitate posibilă de executare pe care Guvernul o poate aplica.

2. Prin Decizia nr. 206 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 13 mai 2010, Curtea a retinut că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă si executorie constituie un bun în sensul art. 1 din primul Protocolul aditional la Conventie; neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, care nu poate fi justificată nici de lipsa de lichidităti a statului (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgentă criticate, nu neagă existenta si întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoresti si nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată din oficiu de către Tribunalul Arad - Sectia contencios administrativ si fiscal, litigii de muncă si asigurări sociale în Dosarul nr. 2.163/108/2010.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 746

din 2 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de către Sindicatul PRO A.S. din Timisoara în Dosarul nr. 14.560/325/2010 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Presedintele dispune să se facă apelul si în Dosarul nr. 4.159D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, exceptie ridicată de Sindicatul PRO A.S. din Timisoara în Dosarul nr. 14.556/325/2010 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele sus-mentionate, din oficiu, pune în discutie conexarea Dosarului nr. 4.158D/2010 la Dosarul nr. 4.159D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu măsura conexării dosarelor.


Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.159D/2010 la Dosarul nr. 4.158D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei, invocând în acest sens jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie, respectiv Decizia nr. 823 din 22 iunie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 29 septembrie 2010, pronuntate în dosarele nr. 14.560/325/2010 si nr. 14.556/325/2010, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de către Sindicatul PRO A.S. din Timisoara în cauze având ca obiect solutionarea contestatiilor la executare formulate împotriva unor titluri exe_cutorii privind drepturi salariale.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 -Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) si (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, si ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă. Autorul sustine totodată încălcarea prin textele criticate a dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 a fost emisă cu încălcarea de către Guvern a principiului separatiei puterilor în stat, întrucât executarea hotărârilor judecătoresti este de competenta exclusivă a instantelor de judecată Investite cu solutionarea cauzelor.

Cu privire la încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, autorul sustine că dispozitiile art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 retroactivează în privinta hotărârilorjudecătoresti devenite executorii înainte de data adoptării ordonantei si care nu au fost executate total sau partial înaintea acestei date.

În ceea ce priveste pretinsa încălcare a dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2), autorul sustine că emiterea ordonantei de urgentă ale cărei texte sunt criticate reprezintă un exces de putere al Guvernului, ce a creat o discriminare între salariatii bugetari si salariatii nebugetari.

Referitor la încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 20, ale art. 44 alin. (1) si (2) si ale art. 53, autorul arată că drepturile salariale sunt bunufi necorporale în acceptiunea art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si că normele juridice criticate restrâng un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate, a cărui existentă si substantă sunt afectate, restrângere ce nu este necesara, nu este proportională cu situatia care a determinat-o si se aplică în mod discriminatoriu, contravenind în acest fel si dispozitiilor art. 1 din primul Protocol anterior arătat.

Cu privire la încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (3) din Constitutie si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, autorul arată că textele legale criticate împiedică punerea în executare a hotărârilor judecătoresti, fază a procesului civil ce urmează a fi realizată într:un termen nerezonabil.

În ceea ce priveste încălcarea prevederilor art. 47 alin. (1) din Constitutie, autorul apreciază că adoptarea ordonantei de urgentă în cauză nu reprezintă o măsură de dezvoltare economică sau de protectie socială si nu asigură cetătenilor un nivel de trai decent.

Referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (4) din Constitutie, autorul arată că adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 nu a fost determinată de necesitatea unei situatii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată.

Judecătoria Timisoara apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind partial întemeiată, arătând că adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 a fost făcută cu încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 115 alin. (4), deoarece nu a existat o situatie extraordinară care să justifice adoptarea acesteia, că restrângerea exercitiului dreptului de proprietate, respectiv a dreptului la remuneratia muncii prestate, nu se justifică în raport cu prevederile art. 53 din Constitutie si că textele ordonantei încalcă prevederile art. 20 si art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie în privinta garantării creantelor si a garantării si ocrotirii în mod egal a proprietătii private.

Instanta sustine, de asemenea, că prevederile legale criticate încalcă dreptul ia un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constitutie, întrucât creează statului un avantaj nejustificat si prelungeste termenul executării de către acesta a obligatiilor bugetare.

Totodată, se arată că dispozitiile art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă principiul neretroactivitătii legii, întrucât dispozitiile ordonantei se aplică unor hotărâri judecătoresti devenite executorii înainte de data adoptării acesteia.

De asemenea, se sustine că prevederile legale invocate au fost adoptate cu încălcarea principiului separatiei puterilor în stat, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constitutie, printr-o imixiune a puterii executive în sfera atributiilor puterii legislative si a principiului suprematiei legilor, statuat la art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie.

Se mai apreciază că adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 a avut ca efect diminuarea nivelului de trai al salariatilor bugetari în privinta cărora plata remuneratiei muncii prestate a fost amânată pentru o perioadă nerezonabilă de timp, fiind încălcate în acest fel prevederile art. 47 alin. (1) din Constitutie.

În privinta încălcării prin normele juridice invocate a prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie, instanta apreciază exceptiile ca inadmisibile, motivând că acestea nu sunt prevederi constitutionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009.

Textele art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, au următorul continut:

- Art. 1: “(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plăteste 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu.

(2) în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

(3) Sumele prevăzute la alin. (1) plătite în temeiul prezentei ordonante de urgentă se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistică.

(4) în întelesul prezentei ordonante de urgentă, prin sectorul bugetar se întelege autoritătile si institutiile publice a căror finantare se asigură astfel:

a) integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

b) din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, după caz;

c) integral din venituri proprii.”;

- Art. 2: “Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plătii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 1.”

În opinia autorului exceptiei, textele criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) si (2) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 44 alin. (1) si (2) referitoare la dreptul de proprietate privată, ale art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 53 - Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, si ale art. 115 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă. Autorul sustine totodată încălcarea prin textele criticate a dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 1 din primul Protocol aditional la Conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Sustinerea potrivit căreia Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 încalcă prevederile art. 115 alin. (4) din Constitutie este neîntemeiată. Curtea, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, a retinut că situatia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a tării si, implicit, securitatea natională. Aceasta este premisa de la care Curtea a analizat prin Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, relevanta motivelor invocate de Guvern în adoptarea ordonantei de urgentă criticate.

Primul motiv pentru justificarea situatiei extraordinare este cel ce vizează dificultătile întâmpinate cu privire la executarea hotărârilor judecătoresti având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar. Un atare motiv privit ut singuli nu justifica existenta unei situatii extraordinare, de aceea Curtea a procedat la analizarea si a următoarelor două motive invocate de Guvern, respectiv influenta negativă pe care executarea titlurilor executorii le-ar avea asupra bugetului de stat si cresterea deficitului bugetar. Aceste ultime două motive sunt sustinute de faptul că valoarea titlurilor executorii având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este foarte mare din moment ce nu este vorba despre titluri executorii singulare sau care afectează un anume domeniu de activitate, ci despre o chestiune sistemică, la nivel statal. Nici aceste motive privite ut singuli nu justificau existenta unei situatii extraordinare, însă, privind toate cele trei motive în mod cumulat si plecând de la premisa constatată de către Curte prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, Curtea Constitutională a ajuns la concluzia că în cauza de fată există un grad mare de abatere de la obisnuit, si anume de la conditiile concrete în care executarea titlurilor executorii se face cu respectarea Codului de procedură civilă, respectiv a Ordonantei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plată ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 1 februarie 2002, după caz, astfel încât a considerat că există o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie. Prin urmare, Curtea a constatat că există o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă si independentă de vointa Guvernului care pune în pericol un interes public, respectiv stabilitatea economică a statului român.

De asemenea, Curtea a arătat că ordonanta de urgentă a fost adoptată în vederea atenuării efectelor unei stări de criză economică generalizată. O atare finalitate economică implica, în mod necesar si neechivoc, o reglementare juridică primară, rapidă, unitară si energică.

În consecintă, adoptarea măsurii criticate reclama, în mod indubitabil, urgentă; or, reglementarea urgentă a situatiei rezultate în conditiile de criză economică nu putea fi făcută în mod rapid si rezonabil nici prin asumarea răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra unui proiect de lege si nici prin adoptarea unui proiect de lege cu procedura de urgentă. În aceste conditii, pentru conservarea stabilitătii economice a statului, singurul instrument rămas la îndemâna Guvernului a fost adoptarea unei ordonante de urgentă.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că reglementarea criticată îndeplineste exigentele urgentei prevăzute în art. 115 alin. (4) din Constitutie.

În consecintă, Curtea a stabilit că în anumite situatii extreme, precum în cea de fată, implicatiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătoresti se pot constitui într-o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilitătii economice a statului român. O atare situatie extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătoresti în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv Codul de procedură civilă sau Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul. Altfel, Guvernul nu poate uza de reglementarea, în viitor, în mod nelimitat, a unor proceduri derogatorii de la dreptul comun atunci când statul este debitor; este sarcina statului să găsească solutii pentru executarea conformă a hotărârilor judecătoresti, potrivit dreptului comun. În caz contrar, nu ar mai exista o situatie extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constitutie, ci, mai degrabă, s-ar pune în evidentă elemente de oportunitate legislativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.


II. Cu privire la criticile de neconstitutionalitate intrinsecă, Curtea constată că si acestea sunt neîntemeiate pentru motivele retinute în Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, ce vor fi expuse mai jos:

1. Pretinsa încălcare a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat nu poate fi retinută, întrucât Guvernul nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoresti, ci, din contră, le recunoaste si îsi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile si obiective stabilite în actul normativ contestat. Prin urmare, Curtea constată că ordonanta de urgentă nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoresti si, în consecintă, nu reprezintă o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justitiei.

2. Critica ce priveste încălcarea art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea este neîntemeiată, întrucât textul criticat se aplică pentru viitor, neexistând în acest sens nicio urmă de îndoială.

3. Referitor la pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 16 din Constitutie, nu se poate retine existenta niciunei discriminări între debitori, în sensul că statul ca debitor si-ar aroga mai multe drepturi decât debitorii persoane de drept privat în ceea ce priveste executarea hotărârilor judecătoresti.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv si rezonabil, aceasta însemnând că nu urmăreste un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragrafele 35, 38, 40, Abdulaziz, Cabales si Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru 1999, paragraful 29, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Totodată, în conformitate cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă si în ce măsură diferentele dintre diversele situatii similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în functie de anumite circumstante, de domeniu si de context (în acest sens, a se vedea hotărârile pronuntate în cauzele “Aspecte privind regimul lingvistic în scolile belgiene” împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Bocancea si altii împotriva Moldovei, 2004, paragraful 24). Or, în cauza de fată, astfel cum s-a arătat si mai sus, măsura contestată urmăreste un scop legitim - asigurarea stabilitătii economice a tării - si păstrează un raport rezonabil de proportionalitate între mijloacele folosite si obiectivul avut în vedere - executarea esalonată a hotărârilor judecătoresti în cauză. Astfel, situatia particulară ivită si motivată prin existenta unei situatii extraordinare este una care reclamă o diferentă evidentă de tratament juridic.

4. Cu privire la invocarea de către autorul exceptiei a prevederilor constitutionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, Curtea retine că, potrivit jurisprudentei sale - Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009 -, “procesul civil parcurge două faze: judecata si executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul fortei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia”. Însă, asa cum s-a arătat si mai sus, actul normativ criticat este o măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, în sensul că reprezintă un prim pas important al debitorului de a-si executa creanta. Faptul că acesta îsi execută creanta într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoresti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solutionând Cererea nr. 60.858/00 si pronuntând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani si 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoresti nu este excesiv în conditiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unitătii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidităti pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de fată, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoresti, ci se obligă la plata esalonată a sumelor prevăzute prin acestea. Executarea esalonată a unor titluri executorii care au ca obiect drepturi bănesti nu este interzis în niciun mod de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; executarea uno icto constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura si unica posibilă modalitate de executare pe care Guvernul o poate aplica.

Pentru aceste motive nu poate fi retinută nici critica vizând pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

5. Cu privire la pretinsa încălcare a dispozitiilor art. 44 din Constitutie referitoare la dreptul de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă si executorie constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; neexecutarea plătii într-un termen rezonabil constituie deci o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca si faptul că lipsa de lichidităti nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, paragrafele 28-34, Burdov împotriva Rusiei, 2002, paragraful 41). Guvernul, prin adoptarea ordonantei de urgentă criticate, nu neagă existenta si întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoresti si nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Conventiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constitutie, în conditiile unei crize financiare accentuate.

Prin urmare, nu se poate retine nici încălcarea dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

6. Pentru argumentele expuse anterior, Curtea constată că nu poate fi retinută nici încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 20, 47 si 53.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Sindicatul PRO A.S. din Timisoara în dosarele nr. 14.560/325/2010 si nr. 14.556/325/2010 ale Judecătoriei Timisoara.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 747

din 2 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate m perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Vâlcea, precum si a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentrumodificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicata de Victoria Doina Stefănescu în Dosarul nr. 1.565/90/2010 al Tribunalului Vâlcea- Sectia civilă, care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.169D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 4.246D/2010-4.249D/2010 având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate m perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, respectiv a Ordonanteide urgentă a Guvernului nr. 62/2010, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Vâlcea, si de Victoria Doina Stefănescu, Leandru Leontin Stefănescu, Sulfina Stefănescu, Elena Veteleanu, MarilenaFlorina Veteleanu, Elena Serban, Cristina Moraru si Eugenia Tănase în dosarele nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 si nr. 2.769/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

La apelul nominal, în Dosarul nr. 4.248D/2010, se prezintă personal partea Eugenia Tănase, constatându-se lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie problema conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public si partea prezentă arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr! 4.246D/2010- 4.249D/2010 la Dosarul nr. 4.169D/2010, care este primul înregistrat.


Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente, care solicită repunerea sa în drepturi si recuperarea acestora.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009, ca devenită inadmisibilă, iar în ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009, ca neîntemeiată, cu referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.565/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente.

Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a fost invocată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Vâlcea, iar cea a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente a fost ridicată de Victoria Doina Stefânescu cu ocazia solutionării unei actiuni prin care se solicită, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin încheierile din 4 octombrie 2010, pronuntate în dosarele nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 si nr. 2.769/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul Vil al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, si a prevederilor acestei ordonante.

Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost invocată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Vâlcea, iar cea a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente a fost ridicată de Victoria Doina Stefănescu, Leandru Leontin Stefănescu, Sulfina Stefănescu, Elena Veteleanu, Marilena Florina Veteleanu, Elena Serban, Cristina Moraru si Eugenia Tănase cu ocazia solutionării unor actiuni prin care se solicită, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1)si art. 5 alin. (1) lit.a) din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) care prevăd că “în România respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”, art. 138 aiin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare”, art. 74 alin. (3) potrivit cărora Guvernul îsi exercită initiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către Camera competentă să îl adopte, ca primă Cameră sesizată, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petitionare si art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) din Constitutie, se arată că acestea consacră un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul că prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fără asigurarea sursei de finantare. Invocă în acest sens deciziile Curtii Constitutionale nr. 36 din 2 aprilie 1996 si nr. 666 din 16 iulie 2007, precum si prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Totodată, arată că “prin comparatie se poate lesne observa că prevederile art. 18 si următoarele ale Legii nr. 247/2005 (..) prevăd sursele de finantare în mod expres respectând dispozitiile art. 138 ale Legii fundamentale”.

Referitor la încălcarea art. 74 alin. (3) din Constitutie, se arată că Guvernul îsi exercită initiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege Parlamentului, conform art. 29-31 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, iar potrivit art. 1 alin. (5) din Constitutie, în România respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. Prin modul deficitar de redactare a acestor dispozitii legale, acestea fiind foarte sumare, cuprinzând doar câteva mentiuni generice cu privire la notiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptătite, fără însă a indica modalitatea si sursele de finantare, nu corespund exigentelor de tehnică legislativă. Or, referitor la aceste cerinte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie (Cauza Rotaru împotriva României).

Dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 încalcă art. 51 alin. (1) si art. 52 alin. (3) din Constitutie, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv si nelegal exercitarea dreptului de a introduce actiune privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, “dând mandat oricărei persoane fizice sau juridice interesate, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată”.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, autorii acestei exceptii consideră ca dispozitiile criticate contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări, “art. 75” prin care se stabilesc categoriile delegi, art. 108 referitoare la actele Guvernului si art. 124 alin. (1)si (3) privind înfăptuirea justitiei.

În esentă, searată că prevederile “art. 75” din Constitutiei stabilesc o ierarhie a actelor normative si o limită determinata a continutului reglementărilor, interzicând modificări sau completări ale dispozitiilor unei legi printr-un act normativ de rang inferior. Or, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 modifică “două legi importante reparatorii care reglementează categorii de drepturi stabilite pentru cetătenii României, prin Legea nr. 221/2009 si Legea nr. 247/2005, (...) lipsindu-le practic de efecte juridice”.

În ceea ce priveste art. I pct. 1, care impune judecătorului o limită până la care are dreptul să stabilească întinderea daunelor morale prevăzute de Legea nr. 221/2009, acesta este neconstitutional, deoarece judecătorul este “împiedicat să analizeze potrivit probelor si propriei constiinte”, iar referitor la art. II, se sustine că acesta încalcă atât art. 15 alin. (2), cât si art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece se aplică proceselor si cererilor pentru a căror solutionare nu a fost pronuntată b hotărâre judecătorească definitivă, până la data intrării în vigoare a ordonantei respective, si creează o discriminare.

Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă opinează că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată, în ceea ce priveste prevederile art. II prin care se face aplicarea dispozitiilor art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, fiind neîntemeiată fată de celelalte dispozitii criticate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, în Dosarul nr. 4.169D/2010, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) si art. 5 din Legea nr. 221/2009 si ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, iar în dosarele nr. 4.246D/2010, nr. 4.247D/2010 si nr. 4.249D/2010, cele ale art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, iar în Dosarul nr. 4.248D/2010, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 care modifică Legea nr. 221/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.

Din analiza considerentelor încheierilor de sesizare, precum si din motivările autorilor exceptiei de neconstitutionalitate reiese că obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua, art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, precum si dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010.

Prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua au următorul cuprins: “Cererea poate fi introdusă si după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată.”

Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) aveau următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1) lit. a): “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;”.

Dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, dispozitiile modificatoare având următoarea redactare:

“Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea;»“. De asemenea, partea introductivă â alin. (1) al art. 5 a fost modificată si completată prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1): “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:”.

Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 modifică si completează dispozitiile de lege criticate prin introducereaa trei puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată si completată prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă ă Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, si anume alin. (11).

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la dată intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Curtea observă că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (solutie legislativă preluată si de dispozitiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (solutie legislativă introdusă prin dispozitiile modificatoare).

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului si a constatatcă dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstitutionale.

Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”.

Prin urmare, retinând că acest caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate a intervenit între momentul sesizării Curtii Constitutionale si momentul pronuntării instantei de contencios constitutional asupra exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenjtă inadmisibilă.

II. În ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei, potrivit căreia dispozitiile art. 4 alin. (1) aduc atingere art. 51 alin. (1) din Constitutie privind dreptul de petitionare, Curtea retine că, pe de o parte, Constitutia reglementează dreptul de petitionare, care este un drept cetătenesc, de care beneficiază cetătenii, în mod individual sau grupurile de cetăteni, indiferent că sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, accesul liber la justitie, prevăzut de art. 21 din Constitutie, în sensul că orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Asadar, Curtea observă că dispozitiile constitutionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul la petitionare, care este diferit de dreptul de a introduce actiuni la instantele judecătoresti, iar sesizarea instantelor judecătoresti pentfu valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obtine numai pe calea justitiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petitionare, sens în care, de altfel, s-a pronuntat si Curtea, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, si nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.

Dreptul de petitionare se referă la cererile, reclamatiile, sesizările si propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personalesau de grup ce nu presupun calea justitiei si la care autoritătile publice au obligatia de a răspunde în termenele si în conditiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se solutionează după reguli specifice activitătii de judecată. În consecintă, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constitutionale cu privire la dreptul de petitionare, din moment ce continutul său normativ nu are nicio relevantă asupra acestora. Astfel că, în ceea ce priveste critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 51 alin. (3) din Constitutie, exceptia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

III. În ceea ce priveste critica privind încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art! 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul exceptiei nu motivează pretinsa încălcare a acestora, simpla enumerare a textelor constitutionale nu satisface exigentele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit cărora “Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate”. În acest sens este si jurisprudenta constantă a Curtii, cu titlu exemplificativretinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Vâlcea, în dosarele nr. 1.565/90/2010, nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010 si nr. 2.769/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă, precum si a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Victoria Doina Stefănescu, Leandru Leontin Stefănescu, Sulfina Stefănescu, Elena Veteleanu, Marilena Florina Veteleanu, Elena Serban, Cristina Moraru si Eugenia Tănase în aceleasi dosare ale aceleiasi instante.

II. Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Vâlcea, în dosarele nr. 1.565/90/2010, nr. 1.564/90/2010, nr. 1.649/90/2010, nr. 2.177/90/2010si nr. 2.769/90/2010 ale Tribunalului Vâlcea -Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu


 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 748

din 2 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, precum si a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Gheorghe D. Mercea fn Dosarul nr. 2.247/108/2010 al Tribunalului Arad - Sectia civilă, care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.290D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 4.325D/2010 având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 si a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, exceptie ridicată de Constantin Velisarato în Dosarul nr. 16.952/3/2010 alTribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în dosarele nr. 4.344D/2010 si nr. 4.345D/2010 având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, exceptie ridicată de Maria Gancea si Lorincz Angelica Diana, precum si a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad în dosarele nr. 1.263/108/2010 si nr. 1.883/108/2010 ale Tribunalului Arad - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie problema conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 4.325D/2010, nr. 4.344D/2010 si nr. 4.345D/2010 la Dosarul nr. 4.290D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudentâ Curtii Constitutionale, respectiv deciziile nr. 1.354 din 20 octombrie 2010 si nr. 1.358 din 21 octombrie 2010.

CURTEA,

având în_vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele: Prin încheierea din 12 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.247/108/2010, Tribunalul Arad - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si a dispozitiilor art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente.

Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, iar exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 a fost ridicată de Gheorghe D. Mercea în cadrul solutionării unor actiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin încheierea din 5 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 16.952/3/2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a civilă a sesizat Curtea Constitutionala cu  exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 si ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie invocată de Constantin Velisarato cu ocazia solutionării unei actiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin încheierile din 21 octombrie 2010, pronuntate în dosarele nr. 1.263/108/2010 si nr. 1.883/108/2010, Tribunalul Arad - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.l pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, precum si ale art. 5 alin. (î) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 a fost ridicată de Maria Gancea si Lorincz Angelica Diana, iar exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad.

În motivarea exceptjei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin următoarele:

I. Referitor la exceptia de neconstitutionalitate a art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prevederilede lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare”, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană si ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi.

1. În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) si ale art. 111 alin. (1), autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung, “este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaste cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptătite”. Invocă în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 36/1996, precum si prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discutie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însotită de fisa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispozitiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la sectiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, cerinta constitutională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 si 2011.

Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, exigentele constitutionale si legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăsi 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, după 6 luni de aplicare a legii, pe rolul instantelor există peste 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârsitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judet, iar, pe de altă parte, instantele judecătoresti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.

2. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 148 alin. (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern “prin Legea nr. 154/2005”), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligatie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică si produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăsească “valorile de referintă” stabilite prin Protocol (anexă la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real si PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei si că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 judete) în cei 3 ani de aplicare si presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.

3. Privitor la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arata că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiasi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil “privarea de libertate în locuri de detentie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee si facultăti; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice”. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic si nu au beneficiat până la aparitia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparatie morală, însă prin dispozitiile legale contestate se creează situatiaunei discriminări între cei condamnati politic si cei supusi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distinctia între situatia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detentie si situatia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obtinut o minimă reparatie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 si cele care obtin aceste despăgubiri după acest moment.

Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proportionalitătii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o suma de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situatie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoastere a însăsi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, cât si prin Legea nr. 221/2009.

Tn final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o pozitie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparatie morală, invocând, cu titlu de exemplu, “Cauza Tarălungă, Cauza Temesan sau Cauza Oancea”.

II. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/20010, se sustine, în esentă, că prin art. I pct. 1 se plafonează daunele morale care pot fi acordate celor care au suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, stabilite prin Legea nr. 221/2009, fără a fi stabilit vreun criteriu în acest sens. Se mai sustine că este neconstitutională modificarea adusă art. 5 din Legea nr. 221/2009, prin care s-a stabilit un plafon maxim, deoarece se afectează astfel independenta justitiei, atât timp cât sunt impuse instantelor de judecată limite pentru acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit.

De asemenea, prin art. II din aceeasi ordonantă se instituie o discriminare între aceleasi subiecte de drept, constând în aceea că persoane care au fost deportate pe aceeasi perioadă de timp, în aceleasi conditii grele, unele putând fi chiar membri ai acelorasi familii, pot beneficia de despăgubiri morale în cuantum diferit, dar nu stabilit de judecător, ci printr-un act normativ emis de puterea executivă, având ca unic criteriu momentul în care s-au adresat instantelor judecătoresti si după stadiul solutionării cauzelor lor, desi


cererile au fost depuse în termenul legal prevăzut de actul normativ. Acestea sunt contrare si principiului neretroactivitătii, deoarece se aplică si situatiilor în care există, la data intrării în vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, o hotărâre pronuntată în primă instantă.

Tribunalul Arad - Sectia civilă opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă nu se pronuntă asupra temeiniciei exceptiei de neconstitutionalitate invocate.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor ârt. 146 lit. d) din Constitutie/precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie, în Dosarul nr. 4.290D/2010, prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, si cele ale art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, în Dosarul nr. 4.325D/2010 îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 si ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, iar în dosarele nr. 4.344D/2005si nr. 4.345D/2010 îl constituie prevederile art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 si ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legeanr. 221/2009.

De asemenea, din examinarea motivelor de neconstitutionalitate invocate Curtea observă că, de fapt, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, autorii vizează numai art. I pct. 1 si art. II din acest act normativ.

Asadar, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, precumsi cele ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul Vil al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente.

Dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentrususpendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legiinr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispozitiile modificatoare având următoarea redactare:

“Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea; [...]»“. Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a

Guvernului nr. 62/2010 modifică si completează dispozitiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată si completată prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, si anume alin. (11).

Potrivit art. 62 dinLegea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Curtea observă că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (solutie legislativă preluată si de dispozitiile modificatoare), iar, pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (solutie legislativă introdusă prin dispozitiile modificatoare).

Întrucât în cauza de fată autorul exceptiei de neconstitutionalitate, statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, critică solutia legislativă de acordare a despăgubirilor [solutie cuprinsă si de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de către acesta îl constituie, asadar, numai dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nf. 221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispozitii care au următorul cuprins:

“(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

Art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 are următorul cuprins: “Dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonantă de urgentă, se aplică proceselor si cererilor pentru a căror solutionare nu a fost pronuntată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.”

Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, în calitate de autor al exceptiei de neconstitutionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare” si ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, iar autorii exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 apreciază că acestea aduc atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constitutiei si a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (6) care prevede că despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergentă, prin justitie, art. 52 alin. (1) si (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 108 alin. (3) referitoare la emiterea ordonantelor în temeiul unei legi de abilitare, art. 115 alin. (1), (4) si (6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) si (3) privind înfăptuirea justitiei si art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum si unor acte interne si internationale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului si a constatat că dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstitutionale.

Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”.

Prin urmare, retinând că acest caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate a intervenit între momentul sesizării Curtii Constitutionale si momentul pronuntării instantei de contencios constitutional asupra exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, în dosarele nr. 2.247/108/2010, nr. 1.263/108/2010 si nr. 1.883/108/2010 aleTribunalului Arad - Sectia civilă, si a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Gheorghe D. Mercea, Maria Gancea si, respectiv, Lorincz Angelica Diana în aceleasi dosare ale aceleiasi instante, precum si de Constantin Velisarato în Dosarul nr. 16.952/3/2010 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a civilă.  Definitivă si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publică din data de 2 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.