MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 899/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 899         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 19 decembrie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.273 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3711 alin. 3, art. 403 alin. 1 si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.274 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.275 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.282 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.297 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală

 

Decizia nr. 1.299 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132, 133, 195 si 196 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale si ale art. 581 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 1.300 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

 

Decizia nr. 1.303 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 si ale art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 1.304 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Decizia nr. 1.308 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000

 

Decizia nr. 1.310 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1.317 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

 

Decizia nr. 1.318 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

 

Decizia nr. 1.327 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

 

Decizia nr. 1.333 din 11 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

 

Decizia nr. 1.346 din 13 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.273

din 29 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3711 alin. 3, art. 403 alin. 1 si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3711 alin. 3, art. 403 alin. 1 si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Unimet Cug” - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.796/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.135D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinta civilă nr. 3.654/a/2010 din 17 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 10.796/211/2009, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 3, art. 403 alin. \ si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Unimet Cug” - S.A. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect solutionarea contestatiei la executare formulată cu privire la actele de executare silită întocmite într-un dosar executional.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine, în esentă, că art. 3711 alin. 3 din Codul de procedură civilă contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 45, art. 126 alin. (6) si ale art. 129, întrucât dau posibilitatea executorului judecătoresc să cuprindă în procesul-verbal, care devine titlu executoriu, sume care nu tin de raportul juridic ce a stat la baza emiterii titlului executoriu principal ori să le stabilească după libera sa alegere. Textul de lege criticat instituie un privilegiu în favoarea creditorului prin reglementarea unui ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea dreptului acestuia. Or, începerea în mod simultan a formelor de executare silită conduce la încălcarea libertătii economice consacrate de art. 45 din Constitutie.

Se arată că art. 403 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă înfrânge dispozitiile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si art. 44 alin. (2), deoarece lasă la aprecierea instantei suspendarea executării silite, desi se achită cautiunea în cuantumul fixat. Nefiind stabilite criterii determinate sau determinabile pentru suspendarea executării silite, se creează stări de inegalitate în fata legii.

Se mai retine că art. 454 din Codul de procedură civilă încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 53 si ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale prin raportare la art. 11 alin. (2) din Legea fundamentală, întrucât lasă la îndemâna executorului judecătoresc dispunerea înfiintării popririi, iar de înfiintarea acesteia ia cunostintă numai creditorul, fiind astfel instituit un privilegiu în favoarea acestuia. Autorul exceptiei consideră că art. 454 din Codul de procedură civilă reprezintă o restrângere a exercitării drepturilor constitutionale mentionate, nejustificată de existenta vreuneia dintre situatiile prevăzute la art. 53 din Constitutie.

În fine, autorul exceptiei consideră că art. 457 din Codul de procedură civilă contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Constitutie, deoarece blocarea tuturor conturilor bancare ale angajatorului are ca efect neplata salariilor si a obligatiilor conexe către bugete, ceea ce înseamnă afectarea si îngrădirea dreptului la muncă al salariatilor.

Judecătoria Cluj-Napoca consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 3711 alin. 3, art. 403 alin. 1 si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 3711 alin. 3: “Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalitătilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum si a cheltuielilor de executare.”;

- Art. 403 alin. 1 si 3: “Până la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanta competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cautiune în cuantumul fixat de instantă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.


[...]

Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 si 2, instanta, în toate cazurile, se pronuntă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.”;

- Art. 454: “Poprirea se înfiintează fără somatie, prin adresă însotită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înstiintându-se totodată si debitorul despre măsura luată.

În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine potrivit alin. 1 tert poprit, interdictia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporate ce i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligatiei ce se execută silit.

Adresa de înfiintare a popririi va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si codul de identificare fiscală.

În cazul în care se solicită înfiintarea popririi pentru toate conturile unei persoane juridice, inclusiv pentru conturile subunitătilor fără personalitate juridică ale acesteia, se vor indica elementele de identificare pentru fiecare titular de cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate a societătii debitoare.

În cazul în care adresa de înfiintare a popririi se adresează unei unităti operationale a unei bănci, poprirea va fi înfiintată asupra conturilor pe care debitoarea urmărită le are deschise la acea unitate.

În cazul în care poprirea a fost înfiintată ca măsură asiguratorie si nu a fost desfiintată până la obtinerea titlului executoriu, se va comunica tertului poprit copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligatiilor prevăzute de art. 456.

Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporate poprite va înceta dacă debitorul consemnează, cu afectatiune specială, întreaga valoare a creantei la dispozitia creditorului urmăritor. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care va înstiinta de îndată pe tertul poprit.”;

- Art. 457: “În cazul debitorului titular de conturi bancare, poprirea se înfiintează potrivit art. 453.

În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât si încasările viitoare.

La data sesizării băncii, sumele existente, precum si cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creantei. Din momentul indisponibilizării si până la achitarea integrală a obligatiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, tertul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operatiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel.

Dispozitiile alin. 2 sunt aplicabile si în cazurile în care poprirea se înfiintează asupra titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporate urmăribile ce se află în păstrare la unităti specializate.

În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri si disponibilităti în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimtământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Natională a României pentru ziua respectivă, în vederea consemnării acestora potrivit dispozitiilor art. 456.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 41 alin. (2) privind dreptul la muncă al salariatilor, art. 44 alin. (2) privind ocrotirea proprietătii private, art. 45 privind principiul libertătii economice, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc si art. 129 privind folosirea căilor de atac din Constitutie, precum si art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi din Legea fundamentală ca si în prezenta cauza si cu motivări asemănătoare, prilej cu care Curtea a retinut că textele de lege criticate sunt în concordantă cu Constitutia, în acest sens fiind Decizia nr. 774 din 20 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 346 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Decizia nr. 9 din 18 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2005, si Decizia nr. 1.498 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 909 din 24 decembrie 2009.

În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3711 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea a retinut că prin intermediul acestor dispozitii legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar si în cazurile în care debitorul nu îsi execută de bunăvoie obligatia stabilită prin hotărârea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispozitiile din Legea fundamentală invocate de autorul exceptiei.

Curtea nu poate retine încălcarea dispozitiilor art. 45 din Constitutie, întrucât a statuat că, potrivit normei constitutionale, libertatea economică nu este absolută, ci trebuie exercitată în conditiile legii. Asadar, nu se poate sustine că executarea silită a debitorului conduce la încălcarea libertătii economice a acestuia.

Referitor la dispozitiile art. 403 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acestea reglementează posibilitatea instantei de a suspenda executarea silită până la solutionarea contestatiei la executare, dacă se depune o cautiune al cărei cuantum este fixat de instantă. Instituirea obligatiei de plată a cautiunii, ca o conditie a suspendării executării, are o dublă finalitate, si anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garantie pentru creditor, în ceea ce priveste acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, si, pe de altă parte, de a preveni si a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici, iar art. 403 alin. 3 reprezintă o garantie a părtilor interesate de a ataca încheierea dată asupra suspendării executării silite.

În ceea ce priveste încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea a stabilit că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

Cu privire la sustinerile autorului exceptiei referitoare la încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 44, Curtea a constatat că si acestea sunt neîntemeiate, deoarece debitorul trebuie să execute voluntar si cu bună-credintă obligatia certă, lichidă si exigibilă constatată prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creantei, or, în spetă, executarea silită a fost pornită pentru neplata unor datorii.

Analizând critica art. 454 din Codul de procedură civilă, Curtea a retinut că poprirea se realizează prin intermediul unei proceduri suple si rapide în vederea recuperării creditului, dispozitiile criticate având ca finalitate tocmai asigurarea celeritătii executării prestatiei la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. În considerarea acestor ratiuni si pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rău-platnici, în sensul tergiversării executării obligatiilor ce le incumbă, legiuitorul a prevăzut în mod expres înfiintarea popririi, fără obligatia somării prealabile a debitorului, însă, în conditiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunostintă despre înfiintarea popririi, textul de lege criticat nu lezează în niciun fel accesul liber la justitie sau dreptul persoanei la apărare. Astfel, în temeiul art. 399 si următoarele din Codul de procedură civilă, care prevăd că împotriva oricărui act de executare se poate face contestatie de către cei interesati sau vătămati prin executare, debitorul beneficiază de toate garantiile procesuale pentru realizarea deplină a acestor drepturi, supunând cenzurii instantei măsura dispusă, în cadrul unei proceduri contradictorii.

Curtea a retinut că din interpretarea dispozitiilor art. 457 din Codul de procedură civilă rezultă că în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înfiintează asupra sumelor existente si viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesară realizării creantei. Prin această măsură este anihilată reaua-credintă a debitorului care refuză să execute voluntar o obligatie certă, lichidă si exigibilă ce constituie titlu executoriu.

Întrucât indisponibilizarea operează numai în limita creantei, nu poate fi retinută critica potrivit căreia această procedură paralizează întreaga activitate a operatorului economic, iar prin aceasta ar fi afectat dreptul la muncă al salariatilor.

Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a apreciat că textele de lege supuse controlului de constitutionalitate nu sunt de natură să contravină art. 41 din Constitutie, iar prin aceasta să diminueze nejustificat sansele de încadrare în muncă sau protectia socială a salariatilor, asa cum sustine autorul exceptiei de neconstitutionalitate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia pronuntată de Curte prin deciziile mentionate, precum si considerentele care le-au fundamentat sunt valabile si în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate în deciziile mentionate, Curtea retine că art. 126 alin. (6) din Constitutie nu este incident în cauză, având în vedere faptul că în speta de fată este vorba despre un proces civil între două societăti comerciale. Potrivit acestei dispozitii constitutionale instantele judecătoresti exercită controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului administrativ. De la aceste control fac exceptie în mod absolut numai două categorii de acte - cele de comandament cu caracter militar si cele care privesc raporturile cu Parlamentul - care, prin natura lor, nu sunt supuse sub nicio formă controlului judecătoresc.

De asemenea, Curtea constată că dispozitiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidentă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercitiului vreunui drept sau al vreunei libertăti fundamentale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3711 alin. 3, art. 403 alin. 1 si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Unimet Cug” - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.796/211/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 29 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.274

din 29 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.


 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marinela Corduneanu în Dosarul nr. 4.950/245/2010 al Judecătoriei Iasi - Sectia civilă, si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.137D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.950/245/2010, Judecătoria Iasi - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marinela Corduneanu într-o cauză având ca obiect solutionarea plângerii formulate de autorul exceptiei împotriva încheierii pronuntate de Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Iasi prin care a fost dispusă notarea în cartea funciară a sechestrului asigurător la solicitarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casatie si Justitie - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizată si Terorism - Serviciul Teritorial Iasi, în conditiile în care cererea autorului exceptiei de neconstitutionalitate de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, a fost respinsă prin încheiere.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, întrucât legiuitorul lasă la aprecierea instantei oportunitatea suspendării judecării cauzei, fapt ce pune textul criticat într-o vădită contradictie cu dispozitiile constitutionale. Prin insuficienta reglementare se dă nastere unui evident arbitrariu, în sensul că instantele de judecată interpretează în mod diferit situatii identice, ceea ce conduce la o practică neunitară. Autoarea exceptiei mai arată că există un dezechilibru evident si o inegalitate între justitiabilii ce apelează la instante diferite.

Judecătoria Iasi - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispozitiile legale criticate oferă instantei posibilitatea de a aprecia asupra oportunitătii suspendării cursului judecătii, si poate fi luată prin exercitarea rolului activ al instantei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 244 alin. 2 din Codul de

procedură civilă. În realitate, din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea observă că autoarea acesteia, prin critica sa, vizează exclusiv art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, text asupra căruia Curtea urmează să se pronunte prin prezenta decizie. Textul de lege criticat are următorul cuprins:

“Instanta poate suspenda judecata: [...]

2. când s-a început urmărirea penală pentru o infractiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

În opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie si art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justitiei din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează unul din cazurile de suspendare facultativă a judecătii procesului civil atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infractiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să solutioneze cauza. Curtea retine că sfera de apreciere a judecătorului este circumscrisă numai la situatiile în care există o solutie de începere a urmăririi penale - criteriu clar si obiectiv. Textul evocă ipoteza când actiunea civilă este sau devine dependentă de solutia ce s-ar da în actiunea penală.

Curtea, prin deciziile nr. 29 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 26 februarie 2004, si nr. 280 din 28 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 5 mai 2006, a stabilit, cu valoare de principiu, că suspendarea cauzei, în ipotezele prevăzute de art. 244 din Codul de procedură civilă, nu încalcă art. 21 din Constitutie si că este de natură să preîntâmpine situatiile în care instantele judecătoresti ar pronunta hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilitătii raporturilor juridice existente între părti. Pe de altă parte, având posibilitatea de a aprecia oportunitatea suspendării cursului judecătii, instanta este chemată să cenzureze toate acele cazuri care ar putea constitui pretext pentru tergiversarea judecătii. Prin urmare, lăsarea măsurii suspendării la aprecierea judecătorului este menită să îi permită acestuia să îsi exercite rolul activ, sanctionând eventualele tentative de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, incontestabil mai eficient decât în situatia în care suspendarea ar avea caracter imperativ.

Totodată, Curtea retine că dispozitiile art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă care prevăd posibilitatea suspendării cauzei atunci când s-a început urmărirea penală pentru o infractiune care “ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea” sunt si o aplicare a art. 19 alin. 2 din Codul de procedură penală care consacră regula “penalul tine în loc civilul”, rezolvarea cauzei penale având, deci, prioritate (mutatis mutandis a se vedea pentru procedura fiscală, Decizia nr. 1.237 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 15 decembrie 2008). În acelasi sens sunt si prevederile art. 22 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea definitivă a instantei penale are autoritate de lucru judecat, în fata instantei civile, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a săvârsit-o si a vinovătiei acesteia.

De asemenea, Curtea observă că, în cazul în care ulterior pronuntării hotărârii ce solutionează pe fond pricina, se descoperă o infractiune privitoare la pricină, este deschisă calea revizuirii hotărârii (art. 322 din Codul de procedură civilă).

În plus, împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecătii se poate face recurs, în mod separat, în temeiul art. 2441 din Codul de procedură civilă.

Curtea constată că dispozitiile de lege criticate nu contravin principiului egalitătii în fata legii, consacrat prin art. 16 din


Constitutie, deoarece, asa cum a statuat Curtea Constitutională în mod constant în jurisprudenta sa, acest principiu constitutional presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune solutii diferite pentru situatii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, justitiabilii care se adresează unor instante diferite pe calea unor proceduri diferite nu pot fi considerati în situatii juridice egale.

Curtea retine, de asemenea, că reglementarea art. 244 din Codul de procedură civilă a fost adoptată de legiuitor în cadrul competentei sale, astfel cum este determinată prin dispozitiile art. 126 alin. (2) si art. 129 din Constitutie, potrivit cărora “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar “împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii”. Legiuitorul este deci îndreptătit să stabilească măsurile legislative adecvate pentru a se asigura desfăsurarea proceselor si pentru a împiedica abuzul de drept. Având în vedere toate aceste considerente Curtea constată că nu se încalcă nici prevederile art. 124 alin. (2) din Constitutie potrivit cărora “Justitia este unică, impartială si egală pentru toti”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marinela Corduneanu în Dosarul nr. 4.950/245/2010 al Judecătoriei Iasi - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 29 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.275

din 29 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “ATM Construct” - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 9.335/105/2006 al Tribunalului Prahova - Sectia civilă, si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.160D/2010.

La apelul nominal se prezintă partea Emilia Florescu personal, lipsind autorul exceptiei si celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea Emilia Florescu solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 9.335/105/2006, Tribunalul Prahova - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “ATM Construct” - S.A. din Ploiesti într-o cauză având ca obiect solutionarea contestatiei formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 2989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate aduc atingere prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece cererea de chemare în judecată poate fi formulată diferentiat în raport de calitatea procesuală a părtilor din proces, ceea ce stabileste o inegalitate evidentă, fiind astfel încălcat principiul egalitătii cetătenilor în drepturi. Cu referire la înfrângerea art. 21 alin. (3) din Constitutie, autorul arată că dispozitia legală criticată permite reclamantului să ceară introducerea în cauză si a altor persoane care vor lua procedura din acel stadiu, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al intervenientului, care se vede pus în situatia de a-i fi opuse probe deja administrate cu încălcarea principiului nemijlocirii si contradictorialitătii administrării probelor în procesul civil, ceea ce reprezintă si o încălcare a art. 24 din Constitutie.

Astfel, prin dispozitia legală criticată se limitează dreptul la apărare si dreptul la un proces echitabil al unei părti din proces, această discriminare procesuală fiind o inegalitate de tratament judiciar.

Tribunalul Prahova - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispozitiile legale criticate sunt perfect constitutionale, constituind o normă de procedură adoptată cu respectarea art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă, text de lege care are următorul continut: “Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instante”.

În opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum si art. 24 privind dreptul la apărare din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă si a retinut, de exemplu, prin Decizia nr. 118 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, si Decizia nr. 1.300 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 20 februarie 2009, că, potrivit textului de lege criticat, închiderea dezbaterilor în fata primei instante constituie momentul procesual până la care reclamantul poate să depună o cerere de chemare în judecată a unei alte persoane ce pretinde aceleasi drepturi, cerere care se va judeca în cauza respectivă. Optiunea legiuitorului se explică prin necesitatea ca tertii care vor fi chemati în judecată să beneficieze de aceleasi etape procesuale ca si părtile din dosar în scopul respectării dreptului lor la apărare.

Curtea mai observă că, în conditiile art. 135 din Codul de procedură civilă, cererea reclamantului de introducere a unei alte persoane în judecată, care nu a fost făcută în termenul prevăzut de lege, se va judeca separat.

Prin urmare, Curtea retine că art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu aduce atingere dreptului de acces la justitie, egalitătii în drepturi si nici dreptului la apărare, reclamantul beneficiind de toate mijloacele procesuale si căile de atac necesare asigurării dreptului său la un proces echitabil.

Totodată, Curtea observă că dispozitiile legale criticate sunt norme de procedură adoptate cu respectarea art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.

Astfel, momentul diferit, stabilit în functie de calitatea procesuală a părtilor, până la care poate fi introdusă cererea de chemare în judecată a unei persoane care ar putea să pretindă aceleasi drepturi ca si reclamantul nu instituie nicio discriminare între părti. Acesta se justifică prin faptul că pârâtul este în măsură să cunoască persoanele care pot pretinde aceleasi drepturi ca si reclamantul, încă de la primirea copiei de pe cererea de chemare în judecată, pe când reclamantul află, în majoritatea cazurilor, pe parcursul procesului despre existenta acestor persoane.

De asemenea, Curtea mai retine că atât reclamantul, cât si pârâtul beneficiază în cadrul procesului civil de suficiente mijloace de apărare si garantii procesuale care să le asigure dreptul la un proces echitabil, cu respectarea principiului egalitătii armelor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia pronuntată de Curte prin deciziile mentionate, precum si considerentele care le-au fundamentat sunt valabile si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 57 alin. 3 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “ATM Construct” - S.A. din Ploiesti în Dosarul nr. 9.335/105/2006 al Tribunalului Prahova - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 29 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.282

din 29 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Lucian Ion Radus din Constanta în Dosarul nr.27.360/212/2010 al Judecătoriei Constanta - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.465D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenta Curtii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 27.360/212/2010, Judecătoria Constanta - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Lucian Ion Radus într-o cauză având ca obiect solutionarea cererii de recuzare a unui executor judecătoresc.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale întrucât reprezintă numai o normă de trimitere la dispozitiile din Codul de procedură civilă si nu reglementează expres motivele de recuzare a executorilor judecătoresti, iar, în opinia sa, limitarea acestora la cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă este de natură a îngrădi posibilitatea obtinerii recuzării unui executor judecătoresc părtinitor.

Judecătoria Constanta - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, iar dispozitiile art. 27 din Codul de procedură civilă sunt suficient de cuprinzătoare pentru a permite încadrarea oricărei situatii de fapt într-unui din pct. 1-9 ale acestui articol. Exceptarea pct. 4 si 7 prin art. 10 din Legea nr. 188/2000 se datorează faptului că aceste puncte privesc exclusiv activitatea judecătorilor.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 10 noiembrie 2000, coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: “(1) Executorii judecătoresti pot fi recuzati în cazul în care se află în una dintre situatiile prevăzute la art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă.”;

- Art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă: “Judecătorul poate fi recuzat:

1. când el, sotul său, ascendentii ori descendentii lor au vreun interes în judecarea pricinii sau când este sot, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părti;

2. când el este sot, rudă sau afin în linie directă ori în linie colaterală, până la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei părti sau dacă este căsătorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3. când sotul în viată si nedespărtit este rudă sau afin a uneia din părti până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viată ori despărtit, au rămas copii;

[...]

5. dacă între aceleasi persoane si una din părti a fost o judecată penală în timp de 5 ani înaintea recuzării;

6. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părti; [...]

8. dacă a primit de la una din părti daruri sau făgăduieli de daruri ori altfel de îndatoriri;

9. dacă este vrăjmăsie între el, sotul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv si una din părti, sotii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra prevederilor legale criticate s-a pronuntat în raport cu critici identice prin mai multe decizii, de exemplu, prin Decizia nr. 155 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, si prin Decizia nr. 40 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 24 februarie 2005, respingând exceptia de neconstitutionalitate.

În ceea ce priveste art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, Curtea a retinut că enumerarea limitativă a cazurilor în care executorul judecătoresc poate fi recuzat se circumscrie cazurilor de recuzare prevăzute de art. 27 din Codul de procedură civilă, cu exceptia unor situatii, respectiv cele prevăzute la pct. 4 si 7 ale art. 27, care sunt specifice activitătii judecătorilor.

Referitor la art. 27 din Codul de procedură civilă, Curtea a statuat că acesta este de strictă interpretare si nu se poate extinde, prin analogie, la alte cazuri neprevăzute, protejând astfel partea în cazul în care se presupune că judecătorul ar putea fi lipsit de obiectivitate. Curtea, de asemenea, a observat că dispozitiile art. 27 din Codul de procedură civilă acoperă o paletă foarte largă de situatii, iar toate cazurile de recuzare enumerate, la baza cărora stau criterii obiective si rationale, duc la finalitatea mai sus arătată. Pe această cale este împiedicată posibilitatea îndepărtării de către o parte de rea-credintă a unui judecător pentru motive subiective sau netemeinice.

Pe cale de consecintă, textul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, precum si art. 27 din Codul de procedură civilă nu încalcă principiile prevăzute de art. 21 si 53 din Constitutie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia pronuntată de Curte prin deciziile mentionate, precum si considerentele care le-au fundamentat sunt valabile si în prezenta cauză.

Mai mult, Curtea constată că, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora procedura de judecată este prevăzută de lege, stabilirea cazurilor de recuzare este de competenta legiuitorului.

De altfel, si în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a retinut că “existenta unor proceduri nationale pentru asigurarea impartialitătii, si anume a unor norme care să reglementeze recuzarea judecătorilor, reprezintă un factor relevant. Aceste norme exprimă preocuparea legiuitorului national de a înlătura toate îndoielile rezonabile cu privire la impartialitatea judecătorului sau a instantei în cauză si constituie o încercare de a asigura impartialitatea prin eliminarea cauzelor acestor preocupări. În plus, pentru a asigura lipsa unei părtiniri reale, acestea au ca scop înlăturarea oricăror suspiciuni de partialitate, servind astfel la promovarea încrederii pe care instantele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică” (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 iulie 2005, pronuntată în Cauza Meznaric împotriva Croatiei, paragraful 27). Aceste considerente se aplică mutatis mutandis si privitor la executorii judecătoresti si reprezintă preocuparea legiuitorului român de a asigura exercitarea cu impartialitate si obiectivitate a activitătii acestora, mai ales că activitatea executorilor judecătoresti vizează chiar o fază a procesului civil (în acest sens a se vedea si Decizia nr. 458 din 31 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 17 aprilie 2009).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoresti coroborat cu art. 27 pct. 1, 2, 3, 5, 6, 8 si 9 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Lucian Ion Radus din Constanta în Dosarul nr. 27.360/212/2010 al Judecătoriei Constanta - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 29 septembrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.297

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Ioan Presăcan în Dosarul nr. 7.639/306/2010 al Judecătoriei Sibiu. Exceptia


formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.157D/2010.

La apelul nominal se prezintă autorul exceptiei personal si asistat de avocatul Ionut Mateescu, lipsă fiind cealaltă parte, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul avocatului autorului exceptiei, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate. Arată că dispozitiile art. 129 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală limitează dreptul de proprietate, acestea adăugând la dispozitiile Legii fundamentale. Astfel, desi o persoană fizică trebuie să facă aplicarea prevederilor art. 599 din Codul de procedură civilă, organul fiscal, printr-un act administrativ, poate institui direct sechestrul asigurător.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

Având cuvântul în replică, avocatul autorului exceptiei arată că în această materie persoanele fizice trebuie să se adreseze în prealabil instantei de judecată. Totodată, consideră că nu se poate reglementa printr-o ordonantă în domeniul îndatoririlor fundamentale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 17 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 7.639/306/2010, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Ioan Presăcan într-o cauză având ca obiect solutionarea unei contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate, permitând instituirea sechestrului asigurător, instituie un drept discretionar în favoarea organului fiscal, încălcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (1), (2) si (3) din Legea fundamentală. Totodată, dispozitiile de lege criticate nu corespund exigentelor referitoare la accesibilitatea si previzibilitatea normei juridice, atâta vreme cât “din cuprinsul normei nu se pot identifica toate informatiile socotite apropriate cu privire la continutul si conditiile ei de aplicare”. În plus fată de cele arătate, dispozitiile art. 129 alin. (3), astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 165/2005, contravin si prevederilor art. 115 alin. (6) din Constitutie, deoarece este interzis ca prin ordonantă de urgentă să se reglementeze în domeniul îndatoririlor prevăzute de Legea fundamentală. De asemenea, nu se poate retine nici existenta situatiei extraordinare care să determine adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 165/2005.

Judecătoria Sibiu apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie,

precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările si completările ulterioare, cu următorul continut: “(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun si se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii si sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îsi ascundă ori să îsi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

(3) Aceste măsuri pot fi luate si înainte de emiterea titlului de creantă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât si de instantele judecătoresti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiintate în conditiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităti. Odată cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadentă, în cazul neplătii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garantii la nivelul creantei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autorul exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 44 alin. (1)-(3) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 115 alin. (4) si (6) referitor la delegarea legislativă.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 944 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010, Curtea a retinut că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii asupra veniturilor debitorului. În aceste conditii, măsurile asigurătorii, potrivit textului de lege criticat, “rămân valabile pe toată perioada executării silite”si, mai mult, “odată cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadentă, în cazul neplătii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii”.

Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligatiei.

Distinct de cele retinute, Curtea constată, în ceea ce priveste invocarea prevederilor constitutionale referitoare la dreptul de proprietate privată, că, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu si nu solutionează fondul dreptului, nu poate fi retinută această critică. În plus, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constitutie, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, ceea ce conferă legiuitorului competenta de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în acceptiunea principială conferită de Constitutie, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.


De altfel, Curtea observă că art. 129 alin. (4) din Codul de procedură fiscală prevede că măsurile asigurătorii vor fi ridicate în cazul în care debitorul constituie o garantie la nivelul creantei stabilite sau estimate, după caz.

În ceea ce priveste critica referitoare la lipsa de precizie si de previzibilitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Curtea constată că si aceasta este neîntemeiată, deoarece norma juridică contestată este suficient de accesibilă si formulată cu destulă precizie pentru a permite reglarea conduitei celor interesati, avându-se în vedere si prevederile de ansamblu în materia executării silite a creantelor fiscale.

În final, Curtea constată că nu poate fi retinută nici critica potrivit căreia dispozitiile art. 129 alin. (3), astfel cum au fost modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 165/2005, contravin si prevederilor art. 115 alin. (4) si (6) din Constitutie, textul criticat îndeplinind exigentele prevederilor constitutionale precitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1), (2), alin. (3) teza întâi si alin. (4) teza întâi din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Ioan Presăcan în Dosarul nr. 7.639/306/2010 al judecătoriei Sibiu.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.299

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132,133, 195 si 196 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale si ale art. 581 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132, 133, 195 si 196 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale si ale art. 581 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială Hat Group Co. România - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 10.663/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.206D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 695 din 25 mai 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 25 august 2010, pronuntată în Dosarul nr. 10.663/3/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială, admitând recursul formulat împotriva încheierii Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială prin care acesta a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale, a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132,133, 195 si 196 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale si ale art. 581 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială Hat Group Co. România - S.A. din Bucuresti într-o cauză comercială.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate permit instantei de judecată să dispună în mod arbitrar suspendarea unei hotărâri a adunării generale a actionarilor sau asociatilor, încălcând în acest mod dreptul de proprietate al asociatilor cu privire la părtile sociale pe care le detin. De asemenea, dispozitiile criticate, desi ar trebui să creeze o stare de egalitate si echilibru între asociatii unei societăti comerciale, determină situatii diferite pentru asociati, permitând instantei ca, la cererea unuia dintre ei, să suspende o hotărâre a adunării generale a asociatilor adoptată în mod legal de către ceilalti asociati.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 132, 133, 195 si 196 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 581 din Codul de procedură civilă, cu următorul continut:

- Art. 132 din Legea nr. 31/1990: “(1) Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat contra.

(2) Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate Injustitie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra si au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al sedintei.

(3) Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată si de orice persoană interesată.

(4) Membrii consiliului de administratie, respectiv ai consiliului de supraveghere, nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din functie.

(5) Cererea se va solutiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administratie, respectiv prin directorat.

(6) Dacă hotărârea este atacată de toti membrii consiliului de administratie, societatea va fi reprezentată injustitie de către persoana desemnată de presedintele instantei dintre actionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va numi un reprezentant.

(7) Dacă hotărârea este atacată de toti membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justitie de către consiliul de supraveghere.

(8) Dacă au fost introduse mai multe actiuni în anulare, ele pot fi conexate.

(9) Cererea se va judeca în camera de consiliu. Hotărârea judecătorească pronuntată este supusă numai recursului, în termen de 15 zile de la comunicare.

(10) Hotărârea irevocabilă de anulare va fi mentionată în registrul comertului si publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. De la data publicării, ea este opozabilă tuturor actionarilor.”;

- Art. 133: “(1) O dată cu intentarea actiunii în anulare, reclamantul poate cere instantei, pe cale de ordonantă presedintială, suspendarea executării hotărârii atacate.

(2) Presedintele, încuviintând suspendarea, poate obliga pe reclamant la o cautiune.

(3) împotriva ordonantei de suspendare se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronuntare.”;

- Art. 195: “(1) Administratorii sunt obligati să convoace adunarea asociatilor la sediul social, cel putin o dată pe an sau de câte ori este necesar.

(2) Un asociat sau un număr de asociati, ce reprezintă cel putin o pătrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunării generale, arătând scopul acestei convocări.

(3) Convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispozitii speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel putin 10 zile înainte de ziua fixată pentru tinerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.”;

- Art. 196: “Dispozitiile prevăzute pentru societătile pe actiuni, în ce priveste dreptul de a ataca hotărârile adunării generale, se aplică si societătilor cu răspundere limitată, termenul de 15 zile prevăzut la art. 132 alin. (2) urmând să curgă de la data la care asociatul a luat cunostintă de hotărârea adunării generale pe care o atacă.”;

- Art. 581 din Codul de procedură civilă: “Instanta va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cererea de ordonantă presedintială se va introduce la instanta competentă să se pronunte asupra fondului dreptului.

Ordonanta va putea fi dată si fără citarea părtilor si chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgentă si cu precădere. Pronuntarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face în cel mult 48 de ore de la pronuntare.

Ordonanta este vremelnică si executorie. Instanta va putea hotărî ca executarea să se facă fără somatie sau fără trecerea unui termen.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autoarea exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (2) referitor la dreptul international si dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi si art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate si prevederile art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si art. 14 din aceeasi conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că în jurisprudenta sa în materie, de exemplu, deciziile nr. 775 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, nr. 129 din 19 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 6 martie 2008, nr. 209 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 22 iunie 2005, a retinut conformitatea prevederilor de lege criticate cu Constitutia.

Astfel, Curtea a retinut că prevederile art. 132 din Legea nr. 31/1990, consacrând legal regimul juridic al nulitătii absolute, prin legitimarea procesuală activă a oricărei persoane interesate să atace hotărârea adunării generale a actionarilor, atunci când prin aceasta se încalcă o dispozitie legală imperativă de interes public, nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate, acesta fiind regimul juridic de drept comun al nulitătii absolute.


De asemenea, prevederile art. 133 alin. (1) si (2) din acelasi act normativ permit instantei de judecată ca, tinând seama de circumstantele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual sicanator al cererii de suspendare a hotărârii adunării generale a actionarilor contestate si să stabilească o cautiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credintă a drepturilor procesuale. Totodată, depunerea cautiunii constituie o garantie, în sensul că, în urma respingerii actiunii în anulare a hotărârilor luate de adunarea generală a actionarilor, partea interesată va putea cere si obtine despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării hotărârii respective. În consecintă, Curtea a constatat că nu sunt încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (2) teza întâi.

De asemenea, prin Decizia nr. 107 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 10 aprilie 2006, Curtea a retinut că prin procedura reglementată de art. 133 din Legea nr. 31/1990 este posibilă, în calea de atac a recursului, si examinarea ordonantei de suspendare, atât sub aspectul legalitătii, cât si sub aspectul temeiniciei.

În ceea ce priveste invocarea art. 16 din Legea fundamentală, se constată că prin Decizia nr. 58 din 2 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 23 februarie 2006, Curtea a statuat că art. 132 din Legea nr. 31/1990 reglementează adunările generale ale actionarilor si hotărârile luate de acestea. Astfel, hotărârile adoptate în limitele legii sau actului constitutiv sunt obligatorii chiar pentru actionarii care nu au luat parte la adunare sau au votat împotrivă. Acesti actionari au însă posibilitatea de a ataca în justitie respectivele hotărâri si de a cere, în paralel, suspendarea executării hotărârii atacate, pe calea ordonantei presedintiale. În situatia în care instanta consideră întemeiată cererea de suspendare a executării si o admite, actionarii nemultumiti vor putea formula recurs împotriva ordonantei presedintiale, în conformitate cu dispozitiile art. 133 alin. (3) din lege. În situatia inversă, când instanta consideră neîntemeiată cererea de suspendare a executării si o respinge, actionarii care au votat împotrivă în adunarea generală sau care au lipsit de la aceasta vor putea ataca, la rândul lor, hotărârea de respingere a suspendării executării, în conditiile dreptului comun, reprezentat de art. 299 din Codul de procedură civilă. În acest mod este asigurată egalitatea procesuală a părtilor, indiferent de solutia pronuntată prin hotărârea atacată, si este acordat deopotrivă liber acces la justitie părtilor în litigiu, inclusiv în căile de atac.

Cele statuate în deciziile mentionate îsi mentin valabilitatea în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudentei în această materie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132, 133, 195 si 196 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale si ale art. 581 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială Hat Group Co. România - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 10.663/3/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.300

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, exceptie ridicată de Liliana Măria Toderiuc în Dosarul nr. 23.313/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.272D/2010.


La apelul nominal se prezintă avocatul Florin Stiolică pentru partea Tudor Georgeta, lipsă fiind celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul avocatului Florin Stiolică, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă. Arată că, pe de-o parte, critica autorului exceptiei vizează un conflict între două dispozitii legale, iar, pe de altă parte, dispozitiile de lege sunt abrogate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă. Arată că autoarea exceptiei ridică probleme de interpretare si aplicare a legii, ceea ce nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 2 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 23.313/3/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, exceptie ridicată de Liliana Măria Toderiuc.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia arată că Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cuprinde “dispozitii contradictorii în chiar cuprinsul său, cât si dispozitii contradictorii fată de legea specială în materie, Legea nr. 84/1995, prin care se aduce o gravă încălcare a drepturilor omului, garantate de Constitutie”. Astfel, desi Legea nr. 84/1995 nu face diferentă între modalitatea de ocupare a functiei de director si modalitatea de ocupare a functiei de director adjunct, Legea nr. 128/1997 cuprinde dispozitii contradictorii fată de cele din Legea nr. 84/1995, realizându-se o încălcare a prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 15 alin. (1), art. 16, art. 21, art. 32 alin. (5) si art. 52 aiin. (1).

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Textul de lege criticat nu creează o situatie de inechitate între candidatii care participă la un concurs organizat pentru ocuparea unui post de director adjunct în unitătile de învătământ preuniversitar si cei care participă la un astfel de concurs organizat pentru ocuparea unui post de director. Faptul că prin lege sunt prevăzute două modalităti distincte de numire în functia de director si de director adjunct în urma câstigării concursului, desfăsurat pe baza criteriilor de competentă profesională si managerială în învătământul preuniversitar, nu este de natură a da nastere unor situatii discriminatorii, atât timp cât un candidat nu este favorizat sau dezavantajat fată de un alt candidat la ocuparea aceluiasi post de conducere, în cadrul aceluiasi concurs. În continuare, arată că dispozitiile criticate nu contravin nici prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5), art. 15 alin. (1), art. 21, art. 32 alin. (5) si art. 52 alin. (1).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu următorul continut: “Directorul adjunct este numit prin decizie a directorului unitătii de învătământ, pe baza hotărârii consiliului de administratie al acesteia, cu consultarea consiliului profesoral, dintre persoanele care au promovat concursul de ocupare a acestui post.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autoarea exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3) si (5) - Statul român, art. 15 alin. (1) - Universalitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justitie, art. 32 alin. (5) - Dreptul la învătătură si art. 52 alin. (1) - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării, textul criticat a fost abrogat de art. 361 alin. (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, lege care a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, în prezent aceste dispozitii nemaifiind în vigoare.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma “în vigoare” din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare. Analizând exceptia de neconstitutionalitate, precum si actele depuse la dosar, Curtea constată că, desi nu mai sunt în vigoare, dispozitiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 îsi produc în continuare efectele juridice, astfel încât Curtea are competenta de a controla constitutionalitatea acestor dispozitii legale.

De asemenea, Curtea constată că modul de abordare al criticii formulate priveste raportarea dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 la prevederile Legii nr. 84/1995. Or, Curtea a statuat în jurisprudenta sa, de exemplu prin Decizia nr. 486 din 11 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2004, că examinarea constitutionalitătii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, desi fiecare dintre dispozitiile legale este constitutională, numai coexistenta lor ar pune în discutie constitutionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezenta unei chestiuni privind constitutionalitatea unor texte de lege si, pe cale de consecintă, Curtea va respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, exceptie ridicată de Liliana Măria Toderiuc în Dosarul nr. 23.313/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 1.303

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 si ale art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, exceptie ridicată de Regia Autonomă de Distributie a Energiei Termice Bucuresti în Dosarul nr. 12.205/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 4.401 D/2010 al Curtii Constitutionale.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent învederează Curtii că autorul exceptiei a transmis la dosar note scrise prin care solicită admiterea exceptiei.

Presedintele dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 4.405D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, ridicată de Societatea Comercială “Tomis Team” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 9.108/118/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul exceptiei, domnul avocat Răzvan Rugină, membru al Baroului Bucuresti, în calitate de apărător ales, cu delegatie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea partială de obiect al cauzelor mentionate, pune în discutie problema conexării lor.

Reprezentantul Societătii Comerciale “Tomis Team” - S.R.L. si cel al Ministerului Public sunt de acord cu propunerea de conexare.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.405D/2010 la Dosarul nr. 4.401D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Societătii Comerciale “Tomis Team” - S.R.L., care solicită admiterea exceptiei, pentru motivele dezvoltate în notele scrise aflate la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiată. În ceea ce priveste dispozitiile art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, apreciază că nu se impune reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale. Referitor la art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, consideră că nu contravine prevederilor art. 52 din Constitutie, întrucât ordinele presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei reprezintă acte administrative emise în virtutea prerogativelor functiei sale, care pot fi contestate în fata unei instante judecătoresti de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierile din 12 octombrie 2010 si 27 ianuarie 2010, pronuntate în dosarele nr. 12.205/2/2009 sinr. 9.108/118/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu


exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 si, respectiv, a prevederilor art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, exceptie ridicată de Regia Autonomă de Distributie a Energiei Termice Bucuresti si, respectiv, de Societatea Comercială “Tomis Team” - S.R.L. din Bucuresti în cauze având ca obiect solutionarea cererilor de anulare a unor acte administrative.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul exceptiei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.401 D/2010 sustine că redactarea prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 este ambiguă, întrucât dă posibilitatea unor interpretări subiective, în sensul că partea interesată de a contesta ordinele si deciziile emise de presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) este pusă în situatia de a nu cunoaste modalitatea în care le poate ataca în justitie, respectiv cu sau fără parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Arată că actiunea introdusă riscă să fie respinsă, după caz, ca prematură sau ca tardivă.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate ce formează obiectul Dosarului nr. 4.405D/2010 arată că prevederile art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 încalcă dreptul prevăzut de art. 52 din Constitutie, tinând cont de faptul că presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei nu are competenta de a emite ordine si decizii, ci doar de a le semna. Sustine că textul de lege criticat instituie o procedură derogatorie de la regulile contenciosului administrativ, obligând persoana ce se consideră vătămată de o decizie a unei autorităti, în spetă a Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei, să îsi îndrepte plângerea împotriva unei alte autorităti publice, mai exact împotriva presedintelui Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei, desi acesta nu detine calitate procesuală pasivă.

În ceea ce priveste textele criticate din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, sustine că, prin posibilitatea recunoscută instantelor judecătoresti de a suspenda un act administrativ, permit acestora să interfereze în mod nejustificat cu atributiile ce revin puterii executive si încalcă prezumtia de legalitate de care se bucură un astfel de act. Arată că, prin conditionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ de existenta unor “cazuri bine justificate” si de “prevenirea unei pagube iminente”, se conferă instantei o marjă largă de apreciere, dând posibilitatea unor aprecieri arbitrare, subiective si nesocotindu-se astfel dreptul la un proces echitabil. Totodată, textele de lege criticate favorizează reclamantul, de a cărui vointă depinde în mod esential durata suspendării executării actului administrativ. Mai arată că, în măsura în care recunosc posibilitatea tertilor de a obtine suspendarea efectelor unei autorizatii de înfiintare a capacitătii energetice înainte de analizarea pretinsei nelegalităti a acesteia, se prejudiciază drepturile pârâtului - constructor de bună-credintă, aducându-se atingere dreptului acestuia de proprietate privată si dreptului de a-si exercita activitatea economică la care este autorizat potrivit legii.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 este neîntemeiată. Consideră că textul de lege ce formează obiectul acesteia nu contravine dispozitiilor constitutionale care reglementează accesul liber la justitie, legiuitorul având posibilitatea reglementării unor termene. Precizează că actul administrativ emis de conducătorul unei autorităti publice este un act care apartine acelei autorităti publice.

De asemenea, consideră că nici exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu este întemeiată, întrucât suspendarea unui act administrativ nu constituie un amestec al instantelor judecătoresti în atributiile puterii executive, nefiind încălcat nici dreptul la un proces echitabil. În plus, precizează că măsura se dispune “numai în cazul unei aparente evidente de nelegalitate a actului administrativ si numai atunci când măsura este necesară pentru prevenirea unei pagube iminente”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului, în cuprinsul punctului său de vedere transmis în Dosarul nr. 4.401 D/2010, consideră că prevederile art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 sunt constitutionale, necontravenind dispozitiilor constitutionale referitoare la garantarea dreptului de acces liber la justitie si la un proces echitabil, întrucât oferă părtilor interesate posibilitatea de a contesta în justitie legalitatea si temeinicia ordinelor si deciziilor emise de presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei, contestatiile acestora urmând să fie examinate de o instantă judecătorească independentă si impartială. Prin urmare, autorul exceptiei a beneficiat de posibilitatea, valorificată de altfel în mod concret, de a se adresa unei instante. Mai arată, de asemenea, că procedura de solutionare a contestatiilor în contencios administrativ formulate în temeiul Legii nr. 13/2007 este o procedură specială si accelerată, iar natura termenului de 60 de zile cuprins în textul de lege criticat are menirea de a da expresie principiului celeritătii si al solutionării cauzelor într-un termen rezonabil. În ce priveste criticile referitoare la caracterul imprecis si confuz al textului criticat, arată că interpretarea si aplicarea normelor juridice sunt operatiuni ce apartin în mod exclusiv organelor si autoritătilor competente, învestite prin lege cu astfel de atributii. Totodată, consideră că dispozitiile de lege criticate indică într-un mod suficient de clar elementele si conditiile necesare pentru exercitarea dreptului de a ataca în fata instantei de contencios administrativ actele emise de presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, sustinerile reprezentantului părtii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2007, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 33/2007 privind modificarea si completarea Legii energiei electrice nr. 13/2007 si Legii gazelor nr. 351/2004, publicată în Monitorul Oficial al


României, Partea I, nr. 337 din 18 mai 2007, care au următoarea redactare:

- Art. 9 alin. (10): “(10) Ordinele si deciziile emise de presedinte în exercitarea atributiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucuresti, în termen de 60 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părtilor interesate.”

De asemenea, obiect al exceptiei îl constituie si dispozitiile art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată si completată prin Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007, care au următorul cuprins:

- Art. 14 alin. (1): (1) în cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în conditiile art. 7, a autoritătii publice care a emis actul sau a autoritătii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instantei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronuntarea instantei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce actiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept si fără nicio formalitate.”;

- Art. 15 alin. (1): “(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, si prin cererea adresată instantei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la solutionarea definitivă si irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu actiunea principală sau printr-o actiune separată, până la solutionarea actiunii în fond.

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispozitii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (4) care consacră principiul separatiei si echilibrului puterilor în stat, art. 21 care recunoaste dreptul de acces liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) si (2) care garantează si ocroteste în mod egal dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică si art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

I. Prevederile art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 consacră posibilitatea contestării în contencios administrativ a ordinelor si deciziilor emise de presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei, ca o concretizare a dispozitiilor art. 52 alin. (1) din Legea fundamentală. Faptul că textul de lege criticat se referă la actele administrative emise de conducătorul autoritătii mentionate, desi dispozitiile constitutionale mentionate au în vedere eventuala vătămare produsă de o autoritate publică, nu poate fi considerat un impediment în calea verificării legalitătii acestora, de vreme ce este de principiu faptul că actele conducătorului reprezintă actele autoritătii însesi [a se vedea în acest sens art. 209 din Codul civil coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 13/2007 si art. 8 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.428/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 8 decembrie 2009]. De altfel, prevederile de lege criticate precizează în mod lămuritor că este vorba despre acele acte emise de presedintele Autoritătii Nationale de Reglementare în Domeniul Energiei “în exercitarea atributiilor” sale.

Curtea constată că textul din Legea nr. 13/2007 supus controlului de constitutionalitate nu este de natură să aducă atingere nici dreptului de acces liber la justitie, criticile referitoare la pretinsa ambiguitate a acestuia neputând fi retinute. Astfel, prevederile art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 se circumscriu regulilor specifice contenciosului administrativ, fiind aplicabile în coroborare cu normele procedurale cuprinse în Legea nr. 554/2004, care trasează cadrul general de exercitare a actiunilor îndreptate împotriva actelor administrative ale autoritătilor publice, persoana interesată având posibilitatea nestingherită de a învesti instanta de contencios administrativ cu verificarea legalitătii actelor administrative enumerate în art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, în conditiile respectării regulilor procedurale specifice acestei materii.

II. În ceea ce priveste dispozitiile art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Curtea constată că a mai examinat constitutionalitatea acestora, prin prisma unor critici similare si prin raportare la aceleasi texte din Legea fundamentală.

Astfel, prin Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2011*), încă nepublicată până la data pronuntării prezentei decizii, Curtea a observat că cerintele referitoare la existenta cazului bine justificat si la necesitatea prevenirii unei pagube iminente sunt definite si caracterizate chiar prin lege, si anume prin art. 2 alin. (1) lit. s) si t) din Legea nr. 554/2004, astfel că instanta dispune de repere clare pentru aprecierea necesitătii suspendării executării actului administrativ. Prin aceeasi decizie, Curtea a statuat că măsura se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular si cel general si, având în vedere aceste prevederi legale, instanta va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ, fără ca în acest fel să impieteze asupra exigentelor impuse de respectarea principiului separatiei si echilibrului puterilor.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.103 din 8 septembrie 2011**), încă nepublicată până la data pronuntării prezentei decizii, Curtea a retinut că suspendarea executării unui act administrativ are caracter esentialmente temporar, durând, în conditiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la solutionarea actiunii principale, motiv pentru care a constatat că nu este întemeiată critica referitoare la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil prin favorizarea reclamantului, de a cărui vointă ar depinde durata suspendării executării actului administrativ.

Totodată, Curtea a observat că sustinerea referitoare la răsturnarea sarcinii probei ca urmare a faptului că beneficiarul actului administrativ atacat ar fi nevoit să demonstreze legalitatea lui nu este relevantă în cadrul solutionării exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât prevederile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu vizează procedura de contestare a legalitătii actului administrativ, ci reglementează cu privire la măsura suspendării executării acestuia. În ce priveste invocarea dispozitiilor art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, Curtea a constatat că măsura amintită nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate al beneficiarului actului administrativ. De asemenea, Curtea a observat că, pentru a evita consecintele negative ale executării unui act administrativ nelegal, se justifică suspendarea efectelor acestuia până la clarificarea problemei legalitătii actului administrativ ce stă la baza desfăsurării activitătii economice, astfel că restrângerea temporară a libertătii economice nu constituie o încălcare a dispozitiilor art. 45 din Constitutie, privită prin prisma conditiilor enumerate la art. 53 din Legea fundamentală.

Întrucât în cauza de fată nu au fost prezentate argumente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudente, îsi mentin valabilitatea considerentele si solutia pronuntată prin deciziile citate.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, ridicată de Regia Autonomă de Distributie a Energiei Termice Bucuresti în Dosarul nr. 12.205/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, precum si a prevederilor art. 14 alin. (1) si art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 9 alin. (10) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, ridicată de Societatea Comercială “Tomis Team” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 9.108/118/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu


*) Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.109 din 8 septembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 2 noiembrie 2011.

**) Decizia Curtii Constitutionale nr. 1.103 din 8 septembrie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 4 noiembrie 2011.

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.304

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Chaouki Hamdi în Dosarul nr. 4.272/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului nr. 4.421 D/2010 al Curtii Constitutionale.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) si art. 82 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 si ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din aceeasi ordonantă de urgentă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.272/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Chaouki Hamdi într-o cauză având ca obiect anularea deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia critică faptul că împotriva dispozitiei de părăsire a teritoriului nu este prevăzută decât o singură cale de atac, sentinta prin care se solutionează cererea de anulare fiind definitivă si irevocabilă. Or, inexistenta unei căi de atac accesibile si disponibile afectează exercitarea dreptului de acces liber la justitie, la un recurs efectiv si la două grade de jurisdictie.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, persoanele străine beneficiind de dreptul de liber acces la justitie, iar restrângerea exercitării unor drepturi este proportională cu interesul public ocrotit.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îi constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curtii, prevederile art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul continut:

- Art. 81 alin. (1): (1) împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror sedere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de sedere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de sedere temporară, a acelora cărora Ie-a încetat dreptul de sedere permanentă, precum si a fostilor solicitanti de azil Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României.”;

- Art. 82 alin. (3): “(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească tara neînsotit, astfel:

a) în termen de 15 zile, pentru:

(i) străinul a cărui sedere a devenit ilegală; (ii) străinul a cărui viză a fost anulată sau revocată; (iii) fostii solicitanti de azil pentru care s-a finalizat procedura de azil;

b) în termen de 30 de zile, pentru străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de sedere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;

c) în termen de 90 de zile, pentru:

(i) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de sedere temporară pentru desfăsurarea de activităti comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum si membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de sedere pentru reîntregirea familiei;

(ii) străinul căruia i-a încetat dreptul de sedere permanentă, dacă nu îndeplineste conditiile de prelungire a dreptului de sedere temporară pentru unul din scopurile prevăzute în prezenta ordonantă de urgentă.”;

- Art. 84 alin. (1): “(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucuresti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competentă se află formatiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanta solutionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instantei este irevocabilă.”

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 81 alin. (1) si ale art. 82 alin. (3) au fost modificate prin art. I pct. 110 si pct. 114-116 din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011. Având în vedere faptul că această ultimă modificare nu a afectat esenta dispozitiilor criticate si tinând cont de dispozitivul Deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, potrivit căruia

“În cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă solutia legislativă din legea sau ordonanta modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării”, Curtea urmează să examineze dispozitiile art. 81 alin. (1), art. 82 alin. (3) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, care au în prezent următoarea redactare:

- Art. 81 alin. (1): (1) împotriva străinilor cu sedere ilegală si a fostilor solicitanti de azil, Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României.”;

- Art. 82 alin. (3): “(3) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească tara neînsotit, astfel:

a) în termen de 15 zile, pentru:

(i) străinul care a fost depistat fără drept de sedere;

(ii) străinul a cărui viză a fost anulată sau revocată;

(iii) fostii solicitanti de azil, pentru care s-a finalizat procedura de azil sau care au renuntat la aceasta;

b) în termen de 30 de zile, pentru:

(i) străinul care solicită emiterea unei decizii de returnare înainte de a fi depistat fără drept de sedere;

(ii) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de sedere temporară ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept;

(iii) străinul căruia i-a fost anulat sau revocat dreptul de sedere temporară pentru desfăsurarea de activităti comerciale ori i-a fost refuzată prelungirea acestui drept, precum si membrii de familie ai acestuia care au beneficiat de un drept de sedere pentru reîntregirea familiei;

(iv) străinul căruia i-a încetat dreptul de sedere pe termen lung si care nu a solicitat prelungirea dreptului de sedere conform art. 70 alin. (4).

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispozitii din Legea fundamentală: art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) si (2) referitoare la garantarea si la protectia egală prin lege a proprietătii private, art. 53 care reglementează restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 129 privitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, invocă si următoarele prevederi din documente internationale: art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv si art. 14 - Interzicerea discriminării din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale; prevederile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol aditional la aceeasi conventie, referitor la protectia si garantarea proprietătii private; art. 2 - Dreptul la două grade de jurisdictie în materie penală din Protocolul nr. 7 la aceeasi conventie si art. 1 - Interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la aceeasi conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că argumentele formulate de autorul acesteia se rezumă la critici adresate exclusiv dispozitiilor art. 84 alin. (1), prin prisma faptului că acestea nu prevăd nicio cale de atac împotriva hotărârii pronuntate de curtea de apel competentă teritorial în solutionarea contestatiei împotriva deciziei de returnare. Cu privire la acest text de lege, Curtea s-a pronuntat în numeroase rânduri, constatând conformitatea acestuia cu dispozitiile constitutionale si conventionale invocate si în cauza de fată si din perspectiva unor critici similare celor formulate de autorul prezentei exceptii. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 1.222 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2010, Curtea a retinut că textul de lege criticat oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justitie legalitatea si temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instantă judecătorească independentă si impartială. În plus, invocarea dispozitiilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu este relevantă, întrucât prevederile internationale amintite garantează dreptul la două grade de jurisdictie exclusiv în materie penală, or, prevederile criticate sunt de natură administrativă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice modificarea acestei jurisprudente a Curtii Constitutionale,

considerentele si solutia deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Totodată, Curtea constată că, în lipsa oricărei motivări a celorlalte texte de lege criticate, exceptia de neconstitutionalitate a acestora urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că nu este îndeplinită cerinta impusă de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căreia “Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 81 alin. (1) si art. 82 alin. (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Chaouki Hamdi în Dosarul nr. 4.272/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

II. Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de acelasi autor, în acelasi dosar, al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.308

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, exceptie ridicată de Ministerul Tineretului si Sportului si de Societatea Comercială “Wettpunkt International” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 7.802/3/2010 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.505D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens face referire la Decizia Curtii Constitutionale nr. 14/2011.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 28 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 7.802/3/2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000. Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc a fost ridicată de Ministerul Tineretului si Sportului, iar exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea


educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 a fost ridicată de Societatea Comercială “Wettpunkt International” - S.R.L. din Bucuresti, într-o cauză având ca obiect pretentii.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate în ceea ce priveste dispozitiile art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, autorul acesteia sustine că sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 49 alin. (5), art. 53, art. 73 alin. (3) lit. f), art. 61 si art. 115 alin. (4). Astfel, motivarea cuprinsă în expunerea de motive nu este de natură să justifice adoptarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 în conditiile stabilite de dispozitiile art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, în ceea ce priveste dispozitiile art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, autorul acesteia sustine că sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 16 si art. 44. Dispozitiile de lege criticate instituie o sursă de finantare în favoarea Ministerului Tineretului si Sportului pe baza unor criterii discriminatorii, ceea ce este de natură a înfrânge prevederile art. 44 din Legea fundamentală. Totodată, obligarea numai a unei anumite categorii de societăti comerciale, cele care au în obiectul de activitate organizarea de pariuri sportive, la plata unor contributii către Ministerul Tineretului si Sportului este de natură a contraveni principiului egalitătii în drepturi a cetătenilor consacrat de art. 16 din Constitutie.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comercială apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispozitiile art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 au fost abrogate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009, astfel încât această exceptie de neconstitutionalitate este inadmisibilă.

În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, se arată că, asa cum rezultă din preambulul actului normativ criticat, situatia extraordinară si urgenta adoptării acestuia au fost motivate de necesitatea îmbunătătirii cadrului normativ privind domeniul de activitate al jocurilor de noroc. Totodată, se arată că instanta de contencios constitutional a statuat în jurisprudenta sa în sensul că tine de optiunea exclusivă a legiuitorului stabilirea surselor de finantare ale fiecărei categorii de buget în parte. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009, si dispozitiile art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficialal României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000. Aceste texte de lege au următoarea redactare: - Art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009: “La data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se abrogă:

f) art. 70 alin. (1) lit. g), art. 71 alin. (1) lit. e) si art. 74 lit. d) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările si completările ulterioare.”;

- Art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 69/2000: “(1) Ministerul Tineretului si Sportului îsi asigură sursele pentru finantarea activitătilor sportive din: [...]

g) 5% din totalul încasărilor rămase după deducerea taxei de licentă datorate, conform legislatiei în vigoare, de organizatorii de pronosticuri si pariuri sportive autorizati, în conditiile legii, de Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, pentru jocurile de pronosticuri si pariuri sportive bazate pe utilizarea de competitii de gen pentru ramura respectivă, organizate în campionatele nationale din alte tări, de federatiile si organismele sportive internationale, precum si în «Cupa României», potrivit regulamentului de aplicare a prezentei legi.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată, art. 49 alin. (5) referitor la protectia copiilor si a tinerilor, art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 73 alin. (3) lit. f) referitor la categoriile de legi, art. 61 referitor la rolul si structura Parlamentului si art. 115 alin. (4) referitor la delegarea legislativă.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009.

În continuare, Curtea retine că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, a stabilit că sintagma “în vigoare”(Hm cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare.

Totodată, Curtea retine că, desi nu mai sunt în vigoare, dispozitiile art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 îsi produc în continuare efectele juridice. Astfel, aceste dispozitii de lege constituie temeiul juridic utilizat pentru calculul sumei datorate de organizatorii de pronosticuri si pariuri sportive autorizati, în conditiile legii, inclusiv de autorul exceptiei, sume folosite de către Ministerul Tineretului si Sportului pentru finantarea activitătilor sportive. În acest caz, Curtea are competenta de a controla constitutionalitatea dispozitiilor legale ale art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data redactării prezentului raport.

În ceea ce priveste critica autorului exceptiei, Curtea constată că principiul egalitătii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constitutie, are în vedere dreptul cetătenilor - deci al persoanelor fizice - de a fi egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări. Prin Decizia nr. 35 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996, Curtea Constitutională a retinut că “Principiul egalitătii cetătenilor se aplică si persoanelor juridice, în măsura în care prin intermediul acestora cetătenii îsi exercită un drept constitutional”. Or, dispozitiile art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000 nu se referă la exercitarea unui astfel de drept, ci au în vedere stabilirea unui procent din totalul încasărilor rămase după deducerea taxei de licentă, sumă datorată de toti organizatorii de pronosticuri si pariuri sportive autorizati, în conditiile legii, inclusiv de autorul exceptiei. Prin urmare, prevederile art. 16 din Legea fundamentală nu au incidentă în cauză.

De asemenea, nu poate fi retinută nici critica potrivit căreia textul criticat contravine prevederilor art. 44 din Constitutie. Astfel, Curtea constată că dispozitiile criticate dau expresie prevederilor art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora cetătenii au obligatia să contribuie la cheltuielile publice, prin impozite si taxe. Din aceste prevederi constitutionale rezultă că stabilirea prin lege a obligatiei de plată a anumitor impozite sau taxe, ca si a eventualelor scutiri de la plata acestora, tine de optiunea exclusivă a legiuitorului, cu conditia ca aceste reglementări să se aplice în mod uniform pentru situatii egale. Or, textul de lege criticat instituie o taxă care reprezintă sarcina fiscală a organizatorilor de pronosticuri si pariuri sportive autorizati, în conditiile legii. Această taxă se datorează de persoanele juridice care au calitatea mai sus mentionată, fără a afecta existenta dreptului de proprietate si nici protectia acestuia.

II. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc, se constată că prin Decizia nr. 14 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011, Curtea a statuat că această ordonantă de urgentă a fost adoptată - astfel cum reiese din preambulul acesteia - tinând seama că actele normative care reglementau activitatea de jocuri de noroc, având o vechime mare, nu mai corespundeau realitătilor economice, tehnice si mai ales conceptuale din domeniul jocurilor de noroc, iar aplicarea acestora în practică a demonstrat existenta necesitătii modificării si perfectionării acestor reglementări, pentru a răspunde cât mai bine cerintelor pietei specifice.

Totodată, avându-se în vedere măsurile privind asigurarea surselor de finantare a dezvoltării economice si faptul că taxa de autorizare percepută organizatorilor de jocuri de noroc era neschimbată din anul 2000, Guvernul a considerat că se impunea modificarea nivelului de taxare a operatorilor economici din domeniul jocurilor de noroc.

Prin urmare, Curtea a constatat, pe de o parte, că aceste împrejurări se încadrează în conceptul constitutional de “situatii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudenta sa, iar, pe de altă parte, că urgenta a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonantei de urgentă criticate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si art. 70 alin. (1) lit. g) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, exceptie ridicată de Ministerul Tineretului si Sportului si de Societatea Comercială “Wettpunkt International” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 7.802/3/2010 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.310

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Vasile Mircea Luputîn Dosarul nr. 16/219/2010 al Tribunalului Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 122D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca


neîntemeiată. În acest sens, face referire la jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 17 noiembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 16/219/2010, Tribunalul Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. 2 lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Vasile Mircea Luput într-o cauză având ca obiect anulare proces-verbal de contraventie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale, încălcând prevederile constitutionale ale art. 44 alin. (8) si (9), deoarece măsura confiscării se aplică indiferent de cine este proprietarul mijlocului de transport folosit la săvârsirea contraventiei. Astfel, măsura confiscării ar putea fi dispusă numai în cazul în care mijlocul de transport folosit la comiterea contraventiei se află în proprietatea contravenientului.

Tribunalul Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările si completările ulterioare, cu următorul continut:

“Contraventiile prevăzute la alin. (1) se sanctionează cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, precum si cu: [...]

b) confiscarea cisternelor, recipientelor si a mijloacelor de transport utilizate în transportul produselor accizabile, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k).

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autorul exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 44 alin. (8) si (9) referitor la dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra unei critici similare, formulată însă fată de dispozitiile din aceeasi ordonantă în forma anterioară republicării, al căror continut se regăseste în prevederile art. 220 alin. (2) lit. b), criticate în cauza de fată, s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 685 din 10 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 noiembrie 2006 si Decizia nr. 603 din 5 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011. Cu acele prilejuri, Curtea a retinut că “proprietatea privată poate constitui obiectul unor măsuri restrictive, cum sunt cele care vizează bunurile folosite sau rezultate din săvârsirea unor infractiuni ori contraventii; potrivit dispozitiilor art. 44 alin. (8) teza întâi din Constitutie, «averea dobândită licit nu poate fi confiscată», ceea ce presupune, per a contrarie, că poate fi confiscată averea dobândită în mod ilicit si deci este posibilă instituirea unor sanctiuni pentru ipoteza în care desfăsurarea activitătii de comercializare a unor produse de către operatorii economici contravine legii”.

În ceea ce priveste faptul că bunurile confiscate nu apartin contravenientului, ci unei terte persoane, cu acelasi prilej Curtea a arătat că aceasta nu poate atrage ineficienta acestei măsuri sanctionatorii. În acest sens, Curtea a retinut că, pe de o parte, Constitutia prevede în art. 44 alin. (9) că “bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai în conditiile legii”, fără a distinge după calitatea de proprietar sau detentor precar a contravenientului, iar o altă interpretare ar conduce la posibilitatea eludării cu usurintă a dispozitiilor legale, deoarece de fiecare dată contravenientul s-ar putea apăra invocând faptul că este un simplu detentor precar al bunului, iar activitatea ilicită de transport ar putea continua. Pe de altă parte, a arătat că proprietarul bunurilor utilizate în mod ilicit nu se poate prevala de caracterul personal al răspunderii contraventionale, deoarece a încredintat folosinta bunului său, asumându-si riscul ca activitatea utilizatorului să genereze un pericol pentru societate. De altfel, pentru a-si recupera prejudiciul, proprietarul are la îndemână calea actiunii în justitie împotriva utilizatorului, în temeiul contractului încheiat cu acesta.

Întrucât în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenta Curtii Constitutionale, solutia si considerentele acestei decizii îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 220 alin. (2) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Vasile Mircea Luput în Dosarul nr. 16/219/2010 al Tribunalului Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.317

din 11 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, exceptie ridicată de Iacob Schein în Dosarul nr. 5.451/30/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia penală si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.287D/2010.

La apelul nominal se prezintă autorul exceptiei si se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea acesteia asa cum a fost formulată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.451/30/2008, Curtea de Apel Timisoara - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, exceptie ridicată de Iacob Schein în dosarul de mai sus, în care se fac cercetări cu privire la săvârsirea infractiunii contestate si care se află în calea de atac a apelului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale referitoare ia dreptul international si dreptul intern, la tratatele internationale privind drepturile omului si la dreptul la un proces echitabil, deoarece, în pofida unei administrări nemijlocite a probelor, instanta de apel este autorizată să aprecieze vinovătia unei persoane fără a avea posibilitatea de a lua cunostintă în mod direct de probatoriul care conturează acest aspect esential al procesului penal.

De asemenea, prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 contravin dispozitiilor constitutionale referitoare la accesul liber la justitie, la principiul legalitătii pedepsei, la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, la dreptul international si dreptul intern, la tratatele internationale privind

drepturile omului si la stabilirea prin lege organică a infractiunilor, pedepselor si a regimului executării acestora, raportate la art. 7 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege, deoarece legiuitorul nu a realizat definirea continutului si domeniului sanctionator al infractiunii criticate. Astfel, în detrimentul acuzatului, se apelează la analogie, întrucât textul legal contestat nu defineste notiunile de “recrutare”, “transportare”, “transferare”, “găzduire” sau “primire”, lăsând loc de arbitrariu.

Curtea de Apel Timisoara - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât nemultumirile inculpatului vizează modul de aplicare a prevederilor contestate si nu încălcarea Constitutiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Judecarea apelului, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul continut:

- Art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală: “Instanta verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor si a materialului din dosarul cauzei, precum si a oricăror probe noi, administrate în fata instantei de apel. [...]

În vederea solutionării apelului, instanta poate da o noua apreciere probelor administrate în fata primei instante.”;

- Art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001: “(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infractiunea de trafic de minori si se pedepseste cu închisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prevederile din Codul de procedură penală încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 11 referitor la Dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 referitor la Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, precum si art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil. De asemenea, prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 11 referitor la Dreptul international si dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internationale privind drepturile omului, raportat la art. 7 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege, art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalitătii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la stabilirea prin lege organică a infractiunilor, pedepselor si a regimului executării acestora si art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Autorul exceptiei sustine că dispozitiile art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală autorizează instanta de apel să aprecieze vinovătia unei persoane fără a avea posibilitatea de a lua cunostintă în mod direct de probatoriul care conturează acest aspect esential al procesului penal.

O asemenea critică nu poate fi primită, deoarece instanta verifică hotărârea atacată nu numai pe baza materialului existent, ci si a oricăror noi probe administrate în fata sa, printre acestea regăsindu-se si declaratia inculpatului. Asa fiind, prevederile legale criticate satisfac pe deplin exigentele constitutionale referitoare la dreptul la un proces echitabil. În plus, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedură penală, în cadrul limitelor sale referitoare la efectele devolutiv si extensiv guvernate de principiul non reformatio in pejus, instanta de apel este obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt si de drept, asigurând astfel părtilor suficiente garantii procesuale în deplin acord cu dreptul ia un proces echitabil.

Totodată, este de observat că probele administrate în prima fază a procesului penal si la judecata în fond a cauzei nu sunt valorificate tale quale. Astfel, probele în procesul penal nu au, potrivit art. 63 din Codul de procedură penală, o valoare dinainte stabilită si aprecierea lor se face de organul de urmărire penală în urma examinării tuturor probelor administrate si în scopul aflării adevărului. De aceste obligatii este tinută si instanta de judecată cu prilejul judecării apelului.

2. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, Curtea constată că acestea definesc clar continutul infractiunii de trafic de persoane si modalitătile concrete de săvârsire a faptei, formularea fiind suficient de detaliată, fără a lăsa loc la interpretări. Astfel, este evident neîntemeiată sustinerea autorului exceptiei că textul legal contestat nu defineste notiunile de “recrutare”, “transportare”, “transferare”, “găzduire” sau “primire”, lăsând loc de arbitrariu. În conditiile în care o persoană este recrutată, transportată, transferată, cazată sau primită, prin mijloacele prevăzute la art. 12 din aceeasi lege, cu scopul de a fi exploatată, nu se poate retine, asa cum fără temei se sustine în motivarea exceptiei, că incriminarea unei asemenea fapte încalcă dispozitiile constitutionale invocate.

În plus, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 defineste pe larg întelesul expresiei de exploatare a unei persoane, si anume: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod fortat ori cu încălcarea normelor legale privind conditiile de muncă, salarizare, sănătate si securitate, tinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, obligarea la practicarea prostitutiei, cersetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii si difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală ori prelevarea de organe, tesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispozitiilor legale.

În sfârsit, Curtea mai constată că autorul exceptiei face o confuzie între aspecte ce vizează compatibilitatea unui text legal cu normele sau principiile constitutionale, pe de o parte, si aspecte ce tin de modul de aplicare în acord cu normele sau principiile constitutionale, pe de altă parte. Faptul că organele judiciare interpretează si aplică textul criticat, conferindu-i, din perspectiva autorului, un înteles discutabil, nu poate fi convertit în vicii de neconstitutionalitate susceptibile de a fi sanctionate de Curtea Constitutională. Instantele de judecată sunt obligate ca pe parcursul solutionării unei cauze să tină seama si de deciziile pronuntate cu prilejul recursurilor în interesul legii, cum ar fi, de exemplu, Decizia Înaltei Curti de Casatie si Justitie nr. XVI din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 542 din 17 iulie 2008, care a transat problema distinctiei dintre infractiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 si, respectiv, art. 13 din Legea nr. 678/2001 si cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. 1 din Codul penal, statuând că aceasta este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infractiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001, aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de vointă si actiune a persoanei, iar în cazul infractiunii de proxenetism prevăzute de art. 329 din Codul penal, apărarea bunelor moravuri în relatiile de convietuire socială si de asigurare licită a mijloacelor de existentă.

Prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată si urmează a fi respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 378 alin. 1 si 2 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, exceptie ridicată de Iacob Schein în Dosarul nr. 5.451/30/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.318

din 11 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Ioan Alexandru Ciui în Dosarul nr. 1.112/112/2010 al Tribunalului Bistrita-Năsăud - Sectia penală si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.303D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.112/112/2010, Tribunalul Bistrita-Năsăud - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Ioan Alexandru Ciui în dosarul de mai sus, în care se fac cercetări cu privire la săvârsirea infractiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) dinj_egea nr. 78/2000 si art. 254 alin. 2 din Codul penal.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 sunt neconstitutionale deoarece o infractiune prevăzută de Codul penal este adusă din procedura comună într-o procedură specială, stabilindu-i-se în mod nejustificat un regim juridic discriminatoriu, în sensul că nu contine o pedeapsă proprie, ci face trimitere la norma generală, cu consecinta directă a afectării drepturilor constitutionale mentionate. Or, o lege penală nu poate fi aplicată extensiv în detrimentul acuzatului, prin analogie.

Dispozitiile art. 911 din Codul de procedură penală sunt neconstitutionale deoarece interceptările audiovideo se pot dispune si înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declansarea procesului penal sau chiar înainte de săvârsirea unei infractiuni.

Dispozitiile art. 224 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale, deoarece permit organelor de urmărire penală să desfăsoare activităti propriu-zise care se situează în afara unui cadru procesual precis, cu consecinta directă a privării persoanei bănuite de timpul si înlesnirile necesare unei apărări adecvate, inclusiv accesul acesteia la o procedură contradictorie, în decursul căreia poate beneficia si de asistenta unui apărător.

Tribunalul Bistrita-Năsăud - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta în materie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 224 - Acte premergătoare si art. 911 - Conditiile si cazurile de interceptare si înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, ambele din Codul de procedură penală, si art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul continut:

- Art. 224 din Codul de procedură penală: “în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare si lucrătorii operativi din Ministerul Administratiei si Internelor, precum si din celelalte organe de stat cu atributii în domeniul sigurantei nationale, anume desemnati în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintări la adresa sigurantei nationale.

Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.”;

- Art. 911 din Codul de procedură penală: “Interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în conditiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârsirea unei infractiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea si înregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infractiunilor contra sigurantei nationale prevăzute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infractiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificările si completările ulterioare, în cazul unor alte infractiuni grave ori al infractiunilor care se săvârsesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispozitiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizatia se dă pentru durata necesară interceptării si înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de presedintele instantei căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instantă sau de la instanta corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscriptie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa presedintelui instantei autorizatia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizatia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăsi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor si înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeasi persoană si aceeasi faptă, nu poate depăsi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat si partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informatii concludente si utile privitoare la pregătirea sau săvârsirea de către avocat a unei infractiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 si 2.

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor si înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizatiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanta care a emis autorizatia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării si înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării si a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete si faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situatiei de fapt sau identificarea ori localizarea participantilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea si înregistrarea.”;

- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: “Infractiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal si de trafic de influentă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că dispozitiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 afectează prevederile fundamentale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la domeniul de reglementare prin lege organică, art. 124 alin. (2) referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, art. 11 referitor la Dreptul international si dreptul intern si art. 20 referitor la Tratatele internationale privind drepturile omului, precum si prevederile art. 7 cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, dispozitiile art. 911 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 referitor la Secretul corespondentei, coroborate cu art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitor la Dreptul la respectarea vietii private si de familie, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, coroborate cu art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind Dreptul la un proces echitabil, iar dispozitiile art. 224 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justitie, art. 24 referitor la Dreptul la apărare si prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 1.007 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, statuând de principiu că reglementarea care formează obiectul exceptiei nu constituie o incriminare prin analogie, asa cum gresit sustin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală si ale art. 7 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. De altfel, analogia, ca institutie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, si nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei notiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradictie în termeni, căci analogia implică absenta normei si, în consecintă, libertatea recunoscută unei autorităti publice - în mod exceptional si nu în materie penală - de a stabili ea însăsi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă solutie pronuntată într-un alt cadru reglementat. Or, dispozitia legală atacată prevede expres că infractiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.

Curtea mai retine că nu poate primi sustinerea potrivit căreia dispozitiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încălca celelalte principii constitutionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul exceptiei.

Totodată prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că nu poate fi primită sustinerea potrivit căreia dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 si 53, deoarece însesi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondentei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instructiei penale. Astfel, societătile democratice sunt amenintate de un fenomen infractional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenintări si de a supraveghea elementele subversive ce actionează pe teritoriul lor. Asa fiind, asemenea dispozitii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securitătii nationale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârsirii de infractiuni.

În sfârsit, prin Decizia nr. 647 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 alin. 1 si 3 din Codul de procedură penală, statuând, între altele, că actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise si bine determinate a altor institutii. Asa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, si anume acela de a completa informatiile organelor de urmărire penală, de a verifica informatiile detinute si de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Asa fiind, aceste acte, prin continutul lor, au un caracter suigeneris, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această granită se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garantiilor impuse de faza urmăririi penale.

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a retinut că garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declansării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal si se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. S-a mai retinut, de asemenea, că, desi în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă, atunci când instanta ar întelege să îi dea eficientă.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Ioan Alexandru Ciui în Dosarul nr. 1.112/112/2010 al Tribunalului Bistrita-Năsăud - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.327

din 11 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, exceptie ridicată de Ioan Marisca si Societatea Comercială “3M AGC” - S.R.L. din Cluj-Napdca în Dosarul nr. 2.406/337/2010 al Judecătoriei Zalău si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.513D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.406/337/2010, Judecătoria Zalău a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, exceptie


ridicată de Ioan Marisca si Societatea Comercială “3M AGC” - S.R.L. din Cluj-Napoca în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect solutionarea unui cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârsirea infractiunii de ucidere din culpă, prevăzută si pedepsită de art. 178 din Codul penal, si neluarea măsurilor de securitate si sănătate în muncă, prevăzută si pedepsită de art. 37 alin. (1) si (3) din Legea nr. 319/2006.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile criticate omit să cuprindă o garantie esentială referitoare la imposibilitatea dispunerii si efectuării unei perchezitii informatice anterior începerii urmăririi penale, adică în faza actelor premergătoare. Totodată, legiuitorul nu a limitat dreptul organelor de urmărire penală de a solicita autorizarea aceleiasi perchezitii de mai multe ori si nu a instituit niciun fel de prevederi cu privire la infractiunile pentru care se poate dispune perchezitia sau referitoare la obligatia instantei de a descrie în autorizatie ce obiect este căutat sau ce elemente pot fi ridicate ori copiate pe suport informatic.

Judecătoria Zalău opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul continut:

“(1) Ori de câte ori pentru descoperirea si strângerea probelor este necesară cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, organul competent prevăzut de lege poate dispune efectuarea unei perchezitii.

(2) Dacă organul de urmărire penală sau instanta de judecată apreciază că ridicarea obiectelor care contin datele prevăzute la alin. (1) ar afecta grav desfăsurarea activitătii persoanelor care detin aceste obiecte, poate dispune efectuarea de copii, care pot servi ca mijloc de probă si care se realizează potrivit art. 55 alin. (3).

(3) în cazul în care, cu ocazia cercetării unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice si sunt accesibile din sistemul sau suportul initial, se poate dispune, de îndată, autorizarea efectuării perchezitiei în vederea cercetării tuturor sistemelor informatice sau suporturilor de stocare a datelor informatice căutate.

(4) Dispozitiile din Codul de procedură penală referitoare la efectuarea perchezitiei domiciliare se aplică în mod corespunzător.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 27 referitor la Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 referitor la Secretul corespondentei, art. 53 referitor la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si dispozitiile art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitor la Dreptul la respectarea vietii private si de familie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

Aspectele învederate de autorii exceptiei de neconstitutionalitate vizează, în mod direct, modificarea si completarea normei legale supuse controlului de constitutionalitate. Or, Curtea Constitutională, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu poate modifica sau completa textul de lege supus controlului său, această competentă revenind, în mod exclusiv, legiuitorului.

Totodată, Curtea constată că, pe lângă aspectele de lege ferenda pe care autorii exceptiei le sustin, acestia nu critică în mod direct textul art. 56 din Legea nr. 161/2003, întrucât nemultumirea lor se circumscrie si unor aspecte de interpretare si aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 56 alin. (4) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu cele ale art. 100 si următoarele referitoare la perchezitie din Codul de procedură penală. Or, nici interpretarea si nici aplicarea normelor legale supuse controlului Curtii Constitutionale si cu atât mai putin interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale cu care acestea se coroborează nu intră în competenta de judecată a instantei constitutionale. O asemenea competentă apartine, în mod exclusiv, instantelor de judecată.

Pe cale de consecintă, prezenta exceptie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 56 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitătilor publice, a functiilor publice si în mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, exceptie ridicată de Ioan Marisca si Societatea Comercială “3M AGC” - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 2.406/337/2010 al Judecătoriei Zalău.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.333

din 11 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, exceptie ridicată de Lucian Ulise Bîrta în Dosarul nr. 2.976/112/2006 al Tribunalului Mures - Sectia penală si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.724D/2010.

La apelul nominal se prezintă personal partea Paul Dacian llovan si se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente, care arată că a fost arestat pentru presupuse fapte comise în anul 2001, iar acuzarea a fundamentat probatoriul printr-o declaratie a unui singur martor, în plus, acel unic martor era un fost politist. Totodată, mai arată că nu întelege de ce împotriva sa au fost formate 3 dosare penale pentru aceeasi faptă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 noiembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.976/112/2006, Tribunalul Mures - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, exceptie ridicată de Lucian Ulise Bîrta într-o cauză în care se fac cercetări cu privire la săvârsirea infractiunilor prevăzute de textele legale criticate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi si ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, deoarece printr-o formulare insuficient de detaliată si mult prea vagă lasă ioc la interpretări, aducând atingere dreptului la o apărare corespunzătoare în raport cu cel care face acuzatia.

Tribunalul Mures - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001, asa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 79/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 19 iulie 2005, si prin art. I pct. 10 din Legea nr. 230/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 6 decembrie 2010, care au următorul continut:

- Art. 12 alin. (1): “Constituie infractiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenintare, violentă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înselăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-si exprima vointa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obtinerea consimtământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, si se pedepseste cu închisoare de la 3 ani la 10 ani si interzicerea unor drepturi.”;

- Art. 13 alin. (1): “(1) Recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infractiunea de trafic de minori si se pedepseste cu închisoare de la 5 ani la 15 ani si interzicerea unor drepturi.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi si ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 1.545 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2011, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, statuând că acestea definesc clar continutul infractiunii de trafic de persoane si modalitătile concrete de săvârsire a faptei, formularea fiind suficient detaliată, fără a lăsa loc la interpretări. De asemenea, dispozitiile legale criticate se aplică fără niciun fel de discriminare pe criterii aleatorii tuturor celor aflati în aceeasi situatie juridică si nu înlătură în niciun fel dreptul părtilor de a-si angaja un apărător pe parcursul întregului proces penal ori de a se apăra prin mijloace procedurale specifice împotriva oricărui act menit să le defavorizeze.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziei mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Distinct de aceste argumente, Curtea mai constată că notiunile de “recrutare”, “transportare”, “transferare”, “găzduire” sau “primire” nu lasă loc de arbitrariu. În conditiile în care o persoană este recrutată, transportată, transferată, cazată sau primită, prin mijloacele prevăzute de art. 12 din aceeasi lege, cu scopul de a fi exploatată, nu se poate retine, asa cum fără temei se sustine în motivarea exceptiei, că incriminarea unei asemenea fapte încalcă dispozitiile constitutionale invocate.

În plus, art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001 defineste pe larg întelesul expresiei de exploatare a unei persoane, si anume: executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod fortat ori cu încălcarea normelor legale privind conditiile de muncă, salarizare, sănătate si securitate, tinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, obligarea la practicarea prostitutiei, cersetoriei, la reprezentări pornografice în vederea producerii si difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală ori prelevarea de organe, tesuturi sau celule de origine umană, cu încălcarea dispozitiilor legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (1) si art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane, exceptie ridicată de Lucian Ulise Bîrta în Dosarul nr. 2.976/112/2006 al Tribunalului Mures - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 11 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.346

din 13 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1)si (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, exceptie ridicată de Dragos Viorel Stoica, Camelia Stoica si Societatea Comercială “Bus Trans” - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 920/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.348D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra notelor depuse la dosar, prin care partea Oficiul National al Registrului Comertului solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 21 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 920/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, exceptie ridicată de Dragos Viorel Stoica, Camelia Stoica si Societatea Comercială “Bus Trans” - S.R.L. din Râmnicu-Vâlcea într-o cauză ce are ca obiect solutionarea unei cereri referitoare la radierea unei înregistrări păgubitoare efectuate în registrul comertului.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textul de lege criticat este neconstitutional, încălcând prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 si art. 24 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece legiuitorul a stabilit limitativ persoanele care trebuie citate în cazul cererii radierii din registrul comertului a unei înmatriculări ori a unei mentiuni care este păgubitoare pentru o persoană fizică sau juridică.

Tribunalul Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările si completările ulterioare, cu următorul continut: “(1) Orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o mentiune în registrul comertului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoresti irevocabile au fost desfiintate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă mentionarea în registrul comertului. [...]

(3) Tribunalul se pronuntă asupra cererii cu citarea oficiului registrului comertului si a comerciantului.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorii exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justitie si ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.144 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 8 ianuarie 2008, a constatat că prevederile de lege criticate prevăd, în mod evident, tocmai dreptul persoanelor prejudiciate printr-o înregistrare păgubitoare în registrul comertului de a se adresa instantei de judecată, precum si posibilitatea folosirii unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoresti de solutionare a cererii. Această normă legală constituie o parte integrantă a modalitătii în care legiuitorul a dorit să reglementeze cap. III al Legii nr. 26/1990, intitulat Efectuarea înregistrărilor, fiind astfel respectate dispozitiile art. 126 alin. (2) din Constitutie.

În ceea ce priveste critica autorilor exceptiei potrivit căreia textul limitează părtile care sunt citate în cazul cererii radierii înregistrării păgubitoare, Curtea constată că aceasta este vădit neîntemeiată. Astfel, din chiar încheierea de sesizare a instantei de contencios constitutional rezultă că persoana care a solicitat radierea înregistrării păgubitoare este citată ca reclamant, făcându-se mentiune despre aceasta si în citativul instantei.

De altfel, textul criticat nu poate fi interpretat decât în sensul că judecarea cererilor referitoare la radierea unei înregistrări păgubitoare nu poate fi făcută decât cu citarea obligatorie a oficiului registrului comertului si a comerciantului a cărui înregistrare se cere a fi radiată, dar, evident, si cu citarea reclamantului.

Totodată, retinem că textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor care se află în ipoteza normei, precum si tuturor cauzelor ce au ca obiect solutionarea cererilor referitoare la radierea unei înregistrări păgubitoare, fără nicio discriminare, si fără a încălca vreuna dintre garantiile dreptului la un proces echitabil ori dreptul la apărare, partea interesată având deplina libertate de a se prevala de toate acestea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si (3) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, exceptie ridicată de Dragos Viorel Stoica, Camelia Stoica si Societatea Comercială “Bus Trans” - S.R.L. din Râmnicu Vâlcea în Dosarul nr. 920/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Sectia comercială si contencios administrativ fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 octombrie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.