MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 16/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 16         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 7 ianuarie 2011

 

SUMAR

 


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.302 din 14 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 1.387 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3), precum si art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Decizia nr. 1.388 din 26 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale

 

Decizia nr. 1.411 din 2 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

Decizia nr. 1.420 din 2 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor si ale art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

 

Decizia nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

 

Decizia nr. 1.438 din 4 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, precum si a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

 

Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) teza finală si art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale

 

ACTE ALE AUTORITĂTII NATIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICATII

 

6. - Decizie privind identificarea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice corespunzătoare serviciilor de linii închiriate – segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la si inclusiv 2 Mbps


 

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.302

din 14 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Acsinte Gaspar - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicată de Societatea Comercială “DGS Grup Security” - S.R.L. din Focsani în Dosarul nr. 3.238/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă, sens în care arată că autorul exceptiei solicită, în realitate, modificarea textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 26 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.238/91/2009, Tribunalul Vrancea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “DGS Grup Security” - S.R.L. din Focsani într-o cauză având ca obiect acordarea unor drepturi bănesti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile de lege criticate încalcă libertatea comertului, întrucât obligă angajatorul la plata unor sume de bani, potrivit Contractului colectiv de muncă, sume de care nu dispune.

Tribunalul Vrancea - Sectia civilă consideră că textul de lege criticat este neconstitutional, “mai ales în măsura în care se referă la drepturi stabilite prin acte normative.” De asemenea, arată că stabilirea prin acte normative a nivelului minim sub care nu pot fi prevăzute drepturile salariale în contractele individuale de muncă reprezintă o încălcare a libertătii comertului si a liberei initiative, o imixtiune a statului în desfăsurarea activitătilor economice ale societătilor private. De asemenea, arată că art. 11 din Codul muncii este neconstitutional si în măsura în care clauzele contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru societătile mici, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 236 alin. (2) din Codul muncii, negocierea colectivă nu este obligatorie în situatia în care angajatorul are încadrati mai putin de 21 de salariati. Or, pentru respectarea principiului libertătii comertului, ar trebui să se distingă între angajatorii care sunt obligati la negocierea colectivă si la încheierea contractelor colective de muncă.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 11 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, dispozitii potrivit cărora “Clauzele contractului individual de muncă nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de muncă.”

Autorul exceptiei consideră că acest text de lege contravine dispozitiilor art. 45 si art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie referitoare la libertatea economică si la obligatia statului de a asigura libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de lege are ca scop protejarea drepturilor salariatilor în fata eventualelor abuzuri ale angajatorului. Libertatea economică nu este un drept absolut, prevederile art. 45 din Constitutie precizând că exercitarea acestuia se face “în conditiile legii”. În situatia concretă a textului de lege supus examinării, restrângerea libertătii economice este justificată tocmai de necesitatea asigurării protectiei drepturilor angajatilor.

De altfel, dispozitiile art. 11 din Codul muncii sunt un reflex al prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, “în România, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”, dar si o concretizare a principiului general de drept pacta sunt servanda.

În ceea ce priveste sustinerile referitoare la incapacitatea societătilor mici si mijlocii de a face fată obligatiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă, Curtea constată că această problemă nu poate fi supusă analizei instantei de contencios constitutional. Astfel, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constitutionalitate îl pot constitui doar prevederile dintr-o lege sau ordonantă, dar nu si prevederile Contractului colectiv de muncă. În aceIasi timp însă Curtea observă că prevederile art. 11 din Codul muncii nu stabilesc obligatiile pe care angajatorii si le pot asuma prin contractul colectiv de muncă, reprezentantii patronatului având posibilitatea negocierii drepturilor si a obligatiilor lor cu prilejul încheierii acestui contract.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, exceptie ridicată de Societatea Comercială “DGS Grup Security” - S.R.L. din Focsani în Dosarul nr. 3.238/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 octombrie 2010.

 

PRESEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.387

din 26 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3), precum si art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3), precum si art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Cătălina Derihaci în Dosarul nr. 5.172/108/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 11 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.172/108/2008, Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3), precum si art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Cătălina Derihaci.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că textele criticate contravin dreptului de acces

la justitie si dreptului la un proces echitabil întrucât impun persoanelor obligatia de a urmări în permanentă pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, precum si de a se deplasa la perioade scurte de timp la sediul organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal.

Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3), precum si art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul continut:

- Art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3): Comunicarea actului administrativ fiscal

“(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează: [...]

d) prin publicitate.


(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afisarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, a unui anunt în care se mentionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afisarea se face, concomitent, la sediul acestora si pe pagina de internet a autoritătii administratiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judetean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afisării anuntului.”

- Art. 207 alin. (1): Termenul de depunere a contestatiei

“(1) Contestatia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sanctiunea decăderii.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 406 din 24 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 22 aprilie 2009, a statuat, în ceea ce priveste dispozitiile art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, că parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdictional, nu îngrădeste dreptul de acces liber la justitie, atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fata unei instante judecătoresti. De asemenea, Curtea a retinut că sanctiunea decăderii de la exercitarea dreptului de a contesta actul administrativ fiscal este una firească. Decăderea este o sanctiune de drept procesual pentru lipsa de diligentă a celui care nu îsi exercită la timp dreptul de contestare sau si-a exercitat dreptul cu nerespectarea prevederilor legale.

În ceea ce priveste dispozitiile referitoare la comunicarea actului administrativ fiscal, Curtea constată că prin Decizia nr. 891 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, a statuat că aceste dispozitii reglementează doar o modalitate ultimă si subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităti de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instantelor judecătoresti, însă deja acest aspect tine de aplicarea si interpretarea legii. Numai instanta de judecată este cea competentă să stabilească dacă comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal a fost efectuată în conditiile Codului de procedură fiscală.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie, solutia adoptată în precedent, ca si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a art. 44 alin. (2) lit. d) si alin. (3), precum si art. 207 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, exceptie ridicată de Cătălina Derihaci în Dosarul nr. 5.172/108/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 26 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.388

din 26 octombrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sandra Trading” - S.R.L. din Iasi în Dosarul nr. 8.657/99/2009 al Tribunalului Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 16 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 8.657/99/2009, Tribunalul Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sandra Trading” - S.R.L. din Iasi.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că dispozitiile criticate permit instantei de judecată să solutioneze cauza doar în baza sustinerilor subiective ale creditoarei, fără ca debitorul să poată administra suficiente probe în apărarea sa, încălcându-se astfel prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3) si cele ale art. 24 alin. (1). Emiterea titlului executoriu în urma unui proces sumar, fără a fi administrate toate mijloacele de probă prevăzute de dispozitiile legale, încalcă dreptul constitutional referitor la ocrotirea proprietătii, prevăzut de art. 44 din Legea fundamentală. De asemenea, limitarea probelor exclusiv la înscrisuri, în cadrul procedurii ordonantei de plată, restrânge în mod neconstitutional dreptul la apărare al debitorului.

Tribunalul Iasi - Sectia comercială si de contencios administrativ arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007.

- Art. 2 alin. (1): “Prezenta ordonantă de urgentă se aplică creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligatii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.”;

- Art. 6 alin. (2): “La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate si orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autorul exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la accesul liber la justitie, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare si ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 10 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului si cele ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 s-a pronuntat în repetate rânduri, exemplu fiind Decizia nr. 1.129 din 10 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 23 octombrie 2009, sau Decizia nr. 210 din 4 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 10 mai 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată asumate prin contracte comerciale si pentru stabilirea unei proceduri simplificate de solutionare a actiunilor în justitie având ca obiect asemenea obligatii. Or, potrivit art. 126 din Constitutie, competenta instantelor de judecată si procedura în fata acestora se stabilesc prin lege, precum ordonanta criticată.

Prevederile de lege criticate sunt în sensul aplicării principiului rolului activ al judecătorului, care, la solutionarea pricinilor în primă instantă, are obligatia de a încerca împăcarea părtilor. Împrejurarea că, potrivit art. 7 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007, judecătorul citează părtile pentru explicatii si lămuriri si stăruie în efectuarea plătii sumei datorate nu înseamnă că hotărârea se va pronunta înainte ca judecătorul să analizeze toate probele aflate la dosar, inclusiv cele propuse de debitor. Mai mult, art. 2 din ordonantă prevede că procedura reglementată de acest act normativ vizează exclusiv creantele certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligatii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, iar art. 10 dispune că ordonanta de plată se va emite numai în urma verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse potrivit art. 6 alin. (2), a declaratiilor părtilor, precum si a celorlalte probe administrate, instanta constatând că cererea este întemeiată.

Pe de altă parte, dispozitiile art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 dau posibilitatea contestării de către debitor a ordonantei de plată si reglementează procedura pentru exercitarea căii de atac. Asa fiind, Curtea a constatat că prevederile art. 2 alin. (1) si cele ale art. 6 alin. (2) din ordonantă nu numai că nu încalcă dreptul la apărare si dreptul părtilor la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, dau expresie acestora.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie, solutia adoptată în precedent, precum si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sandra Trading” - S.R.L. din Iasi în Dosarul nr. 8.657/99/2009 al Tribunalului Iasi - Sectia Comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 26 octombrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.411

din 2 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, exceptie ridicată de PFA Vasile Claudiu Berbec în Dosarul nr. 4.147/94/CV/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, întrucât prevederile de lege criticate nu aduc atingere dispozitiilor constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 11 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.147/94/CV/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a

dispozitiilor art. 1 si art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Exceptia a fost ridicată de PFA Vasile Claudiu Berbec cu prilejul solutionării unei cauze în contencios administrativ având ca obiect anularea unui proces-verbal de contraventie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată, în esentă, că prin dispozitiile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 legiuitorul a impus obligatia operatorilor economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, obligatie de natură să aducă atingere dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie. Astfel, persoanele fizice autorizate sunt discriminate în raport cu societătile comerciale, fiind obligate să se doteze cu o logistică specifică societătilor comerciale. Pe de altă parte, prin dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999, se realizează o discriminare a persoanelor fizice autorizate în raport cu persoanele fizice care prestează servicii cu titlu de profesie liberală, întrucât acestea din urmă sunt exceptate de la obligatiile prevăzute de art. 1 alin. (1) si art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999. În sfârsit, consideră că prevederile de lege criticate aduc atingere si libertătii economice, fiind stabilită o sarcină mult prea oneroasă în sarcina persoanelor fizice autorizate.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal consideră că textele de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 si art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, cu modificările ulterioare, dispozitii potrivit cărora:

- Art. 1: “(1) Agentii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum si prestări de servicii direct către populatie sunt obligati să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.

(2) Agentii economici prevăzuti la alin. (1), denumiti în continuare utilizatori, au obligatia să emită bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si să le predea clientilor. La solicitarea clientilor, utilizatorii vor elibera acestora si factură fiscală.

(3) Aparatele de marcat electronice fiscale sunt livrate prin distribuitori autorizati. În sensul prezentei ordonante de urgentă, prin distribuitor autorizat se întelege agentul economic pe numele căruia a fost eliberat avizul prevăzut la art. 5 alin. (2). Distribuitorul autorizat are dreptul de a comercializa aparatele de marcat electronice fiscale, inclusiv produsele complementare acestora, pentru care a obtinut avizul, precum si obligatia să asigure service la aceste aparate atât în mod direct, cât si prin alti agenti economici acreditati de către acesta, denumiti în continuare unităti acreditate pentru comercializare si/sau service. Distribuitor autorizat nu poate fi decât producătorul sau importatorul aparatului respectiv. În situatia defectării aparatelor de marcat electronice fiscale utilizatorii sunt obligati ca în momentul constatării defectiunii să anunte distribuitorul autorizat care a livrat aparatul sau, după caz, unitatea de service acreditată a acestui distribuitor autorizat.

(4) Până la repunerea în functiune a aparatelor de marcat electronice fiscale, agentii economici utilizatori sunt obligati să înregistreze într-un registru, special întocmit în acest sens, toate

operatiunile efectuate si să emită facturi fiscale pentru respectivele operatiuni, la cererea clientului.”;

- Art. 2 alin. (1) lit. h): “Se exceptează de la prevederile art. 1 alin. (1): [...]

h) activitătile desfăsurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăti comerciale;”.

Autorul exceptiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor dispozitii constitutionale: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi si art. 45 privind libertatea economică.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul acesteia este nemultumit, pe de o parte, de faptul că prevederile art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 nu fac distinctie între persoanele fizice autorizate si societătile comerciale în ceea ce priveste obligatia de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale si, pe de altă parte, că dispozitiile art. 2 lit. h) din aceeasi ordonantă creează o situatie distinctă pentru activitătile desfăsurate ca profesii libere. Pentru aceste motive, consideră că textele de lege criticate sunt discriminatorii.

Fată de aceste sustineri, Curtea retine că, prin instituirea obligatiei de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, legiuitorul a urmărit preîntâmpinarea faptelor de natură a avea impact negativ asupra economiei nationale. În consecintă, criteriul major în functie de care a fost instituită această obligatie a fost acela al activitătii economice desfăsurate, activitate care, în lipsa unei asemenea reglementări, ar putea crea conditii favorabile săvârsirii de acte de evaziune fiscală. Din această perspectivă, societătile comerciale si persoanele fizice autorizate se află în aceeasi situatie obiectivă, astfel că instituirea unui tratament juridic egal este justificată.

În aceIasi timp însă aceleasi criteriu, al naturii activitătii desfăsurate, a impus si stabilirea unor exceptii, avându-se în vedere imposibilitatea obiectivă de utilizare a unui aparat de marcat electronic fiscal. Este situatia activitătilor prevăzute în art. 2 al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 28/1999. Acesta este motivul pentru care tratamentul juridic diferentiat este, sub acest aspect, justificat în mod obiectiv si rezonabil.

În ceea ce priveste critica referitoare la restrângerea libertătii economice, Curtea retine că aceasta nu este un drept absolut, într-adevăr, dispozitiile art. 45 din Constitutie prevăd că accesul liber al persoanei la o activitate economică si libera initiativă se exercită în conditiile legii. Ratiuni ca cele arătate mai sus, ce tin de necesitatea preîntâmpinării faptelor de natură a avea impact negativ asupra economiei nationale, justifică în mod rational si proportional cu obiectivul avut în vedere restrângerea libertătii exercitării activitătii economice.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 lit. h) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, exceptie ridicată de PFA Vasile Claudiu Berbec în Dosarul nr. 4.147/94/CV/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.420

din 2 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor si ale art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat si ale art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Ion Aldea în Dosarul nr. 4.343/99/2008 al Curtii de Apel Iasi - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată în ceea ce priveste dispozitiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001. Astfel, arată că acestea sunt simple norme de trimitere. Referitor la dispozitiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, pune însă concluzii de admitere a exceptiei, considerând că se creează un tratament juridic diferentiat, care nu are la bază un criteriu rezonabil. De asemenea, arată că normele procedurale de favoare ar trebui aplicate tuturor pensionarilor.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 26 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.343/99/2008, Curtea de Apel Iasi - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, raportate la dispozitiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.

Exceptia a fost ridicată de Ion Aldea cu prilejul solutionării contestatiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt discriminatorii, creând un tratament diferit între pensionarii sistemului public de pensii si cei din alte sisteme de pensii. Astfel, arată că art. 155 lit. f) din Legea nr. 19/2000 prevede competenta tribunalului de a solutiona modul de stabilire si de plată a pensiilor, a indemnizatiilor si a altor drepturi de asigurări sociale. Derogând de la normele de drept comun în materia competentei teritoriale a instantei, art. 156 din aceeasi lege prevede că, pentru cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, este competent tribunalul în raza căruia se află domiciliul reclamantului. Pentru toate celelalte cauze este competentă instanta de la domiciliul sau sediul pârâtului. Dispozitiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 fac trimitere la dispozitiile Legii nr. 19/2000 în ceea ce priveste procedura de solutionare a actiunilor împotriva deciziilor comisiilor de contestatii ale pensiilor militare de stat care functionează în cadrul Ministerului Apărării Nationale, Ministerului de Interne si Serviciului Român de Informatii. Desi aceste litigii se referă la modul de stabilire si de plată a pensiilor, a indemnizatiilor si a altor drepturi de asigurări sociale, totusi nu vor putea fi solutionate de instanta de la domiciliul reclamantului, întrucât prevederile Legii nr. 19/2000 stabilesc acest beneficiu doar pentru situatia în care pârâtul este CNPAS sau casele teritoriale de pensii.

Curtea de Apel Iasi - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale consideră că dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale în măsura în care, din interpretarea lor, rezultă o competentă diferită în solutionarea contestatiilor formulate de pensionarii militari în raport cu cei din sistemul public de pensii. Arată că exceptia de la regula de drept comun referitoare la competenta teritorială a instantei a urmărit facilitarea accesului la justitie a pensionarilor, iar diferenta de tratament juridic nu are o justificare obiectivă si rezonabilă.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, dispozitii potrivit cărora: “Deciziile comisiilor de contestatii pot fi atacate în instantă potrivit Legii nr. 19/2000.”

De asemenea, obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie si dispozitiile art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, dispozitii potrivit cărora: “Cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instantei în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instantei în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau sediul pârâtul.”


Autorul exceptiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, referitor la egalitatea în drepturi a cetătenilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect contestatia formulată împotriva deciziei prin care s-a stabilit pensia de serviciu cuvenită autorului exceptiei.

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a intrat în vigoare Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Aceasta a prevăzut transformarea pensiilor speciale, inclusiv a pensiilor militare de stat, în pensii în întelesul Legii nr. 19/2000, dispunând si recalcularea pensiilor aflate în plată. Desi Legea nr. 119/2010 nu a abrogat dispozitiile Legii nr. 164/2001,în art. 7 a prevăzut că: “Procedura de stabilire, plată, suspendare, recalculare, încetare si contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.”

Fată de aceste dispozitii de lege, Curtea constată că dispozitiile art. 54 alin. (3) din Legea nr. 164/2001 si-au încetat aplicarea, norma de trimitere la dispozitiile Legii nr. 19/2000 fiind preluată de art. 7 din Legea nr. 119/2010.

Noua reglementare nu clarifică însă problemele indicate de autorul exceptiei cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000, motiv pentru care Curtea apreciază că solutia legislativă criticată se păstrează.

În aceste conditii, urmează ca instanta de contencios constitutional să analizeze constitutionalitatea dispozitiilor art. 7 din Legea nr. 119/2010 prin raportare la dispozitiile art. 156 din Legea nr. 19/2000.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 7 din Legea nr. 119/2010, Curtea constată că acestea nu reglementează, în sine, competenta instantei în litigiile privind stabilirea pensiilor, ci instituie doar o normă de trimitere către prevederile Legii nr. 19/2000. Asa fiind, Curtea constată că sustinerile privind neconstitutionalitatea acestei norme de trimitere sunt lipsite de temei.

Referitor la dispozitiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, Curtea constată că acestea reglementează două ipoteze distincte în ceea ce priveste competenta teritorială a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale. Într-o primă ipoteză se prevede că “cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instantei în a cărei rază teritorială îsi are domiciliul sau sediul reclamantul”. Din contră, în situatia în care pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului stabileste că va fi competentă să solutioneze litigiul instanta în a cărei rază îsi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit cărora instanta competentă este cea în raza căreia se află domiciliul reclamantului reprezintă o derogare de la dispozitiile dreptului comun, derogare prin care se urmăreste facilitarea accesului la justitie al pensionarilor în litigiile ce privesc stabilirea pensiilor. Reglementând aceste dispozitii, legiuitorul a avut în vedere, în mod firesc, doar situatia pensionarilor din sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, întrucât acesta este domeniul de reglementare al Legii nr. 19/2000. Din această perspectivă, nu se creează un tratament diferit între persoane aflate în situatii identice.

În aceIasi timp însă acesta este motivul pentru care dispozitiile procedurale ale Legii nr. 19/2000 nu au avut în vedere si situatiile ce s-ar putea naste din aplicarea acestor norme altor sisteme de pensii, dând nastere, în practică, unor tratamente diferite între pensionari, în functie de sistemul de pensii din care provin.

Aceste situatii relevă o problemă de legiferare, care decurge din lipsa unei reglementări care să asigure o unitate a tratamentului juridic între pensionari, cu atât mai mult cu cât dispozitiile Legii nr. 119/2010 au avut ca efect recalcularea pensiilor militare de stat, dar si a altor tipuri de pensii speciale, potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000.

O atare omisiune legislativă nu poate fi însă complinită de Curtea Constitutională pe calea exceptiei de neconstitutionalitate, fără a contraveni dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că instanta de contencios constitutional “se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca devenită inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Ion Aldea în Dosarul nr. 4.343/99/2008 al Curtii de Apel Iasi - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale.

2. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, exceptie ridicată de aceIasi autor în aceIasi dosar al Curtii de Apel Iasi - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.429

din 2 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, exceptie ridicată de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr. 14.088/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 5 octombrie 2010 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de 14 octombrie 2010. La acea dată, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea a amânat pronuntarea la data de 26 octombrie 2010, iar apoi, pentru aceIasi motiv, la data de 2 noiembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 noiembrie 2009, pronuntată în Dosarul nr. 14.088/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003.

Exceptia a fost ridicată de Dan Tudor Vuza cu prilejul solutionării unei actiuni civile având ca obiect obligarea Spitalului Clinic de Urgentă Floreasca de a comunica si elibera copii de pe toate documentele, inclusiv dosarele medicale în care sunt consemnate diagnosticele, rezultatele investigatiilor si tratamentelor aplicate internării pacientului George Pavel Vuza.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că textele de lege criticate, care prevăd că informatiile privind starea pacientului sunt confidentiale chiar si după decesul acestuia, creează o discriminare între mostenitorii legali ai pacientului decedat, care se supun acestei norme, si alte persoane care, potrivit art. 23 din Legea nr. 46/2003, pot avea acces la datele personale medicale ale pacientului. De asemenea, consideră că este încălcat si art. 20 din Constitutie prin raportare la art. 4 pct. 4 din Declaratia promovării drepturilor pacientilor în Europa, întrucât aceste prevederi internationale exclud doar pe terti, iar nu si familia de la accesul la informatiile privind pacientul. În sfârsit, consideră că se contravine si art. 46 din Constitutie, întrucât este încălcat dreptul mostenitorului legal al defunctului de a obtine informatii referitoare la starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul si tratamentul aplicat în timpul vietii. Consideră că, în lipsa unui înscris prin care pacientul să se exprime cu privire la confidentialitatea datelor medicale care îl privesc, mostenitorii trebuie să aibă acces la aceste informatii.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că mostenitorii legali si tertii autorizati să obtină informatii referitoare la un pacient nu se află în aceeasi situatie, după cum nici membrii familiei si autoritătile medicale nu pot fi pusi pe aceIasi plan atunci când vine vorba de confidentialitatea stării de sănătate a unui pacient. De asemenea, arată că principiul egalitătii în drepturi nu se referă la egalitatea dintre cetăteni si autorităti. Extinderea obligatiei de a păstra confidentialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei chiar si după decesul acesteia este un reflex al dispozitiilor constitutionale care urmăresc ocrotirea vietii private. În sfârsit, consideră că nu sunt încălcate nici dispozitiile Declaratiei promovării drepturilor pacientilor în Europa.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate nu încalcă dispozitiile art. 16 din Constitutie. În ceea ce priveste dispozitiile art. 20 si art. 46 din Constitutie, arată că acestea nu sunt incidente în cauză.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, dispozitii potrivit cărora:

- Art. 21: “Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale chiar si după decesul acestuia.”;

- Art. 22: “Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îsi dă consimtământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.”


Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare următoarelor texte din Constitutie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi si art. 46 referitor la dreptul la mostenire. De asemenea, consideră că se încalcă art. 20 din Constitutie prin raportare la dispozitiile art. 4 pct. 4 din Declaratia promovării drepturilor pacientilor în Europa.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate nu instituie un tratament diferentiat între persoane aflate în situatii identice. Astfel, accesul furnizorilor de servicii medicale acreditati, implicati în tratamentul pacientului, la datele medicale care îl privesc pe acesta este justificat de necesitatea interventiei de specialitate în vederea acordării unui tratament cât mai adecvat. Astfel, întrucât se are în vedere, în realitate, interesul pacientului, nu se poate pune un semn de egalitate cu situatia altor persoane care solicită accesul la datele medicale privind pacientul în interes personal. Prin urmare, situatiile evident diferite justifică tratamentul juridic diferentiat.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate raportată la art. 4 pct. 4 din Declaratia promovării drepturilor pacientilor în Europa, Curtea constată că acest act international nu are valoarea unui tratat sau pact ratificat de România, astfel încât, în ceea ce îl priveste, dispozitiile art. 20 din Legea fundamentală nu sunt incidente.

De altfel, cu privire la constitutionalitatea textelor de lege criticate, Curtea s-a mai pronuntat si prin Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, în care a statuat că informatiile privind sănătatea persoanei “intră în notiunea de viată privată, fiind prin urmare un mod de a realiza protectia drepturilor prevăzute de art. 26 din Constitutie, consacrate în egală măsură si în art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale”. În legătură cu aceste aspecte, a fost amintită Hotărârea din 25 februarie 1997, pronuntată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în speta Z. contra Finlandei, în care s-a arătat că “protectia datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importantă fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vietii private si a vietii de familie asa cum este acesta garantat de art. 8 din Conventie.

[...] în lipsa unei asemenea protectii, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informatii cu caracter personal si intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viata în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. [...] De aceea, legislatia internă a statelor trebuie să cuprindă garantii adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispozitiile art. 8 paragraful 1 al Conventiei”.

Prin aceeasi decizie, Curtea Constitutională a retinut că: “Extinderea obligatiei de a păstra confidentialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanei, chiar si în cazul persoanelor decedate, apare, de asemenea, ca un reflex firesc al drepturilor fundamentale mai sus mentionate, dacă se are în vedere faptul că, desi capacitatea de folosintă a persoanei încetează la moartea acesteia, în virtutea respectului datorat persoanei umane, memoria persoanei decedate si optiunile făcute în timpul vietii trebuie ocrotite si ulterior decesului. Dreptul de optiune al pacientului privind păstrarea confidentialitătii cu privire la starea de sănătate nu este transmisibil mortis causa, păstrându-se astfel optiunea exprimată până la momentul mortii titularului dreptului.”

Raportat la criticile retinute în prezenta cauză, Curtea arată că dreptul la mostenire nu presupune dreptul mostenitorilor de a obtine informatii cu privire la starea pacientului.

Fără a pune în discutie însăsi constitutionalitatea textelor de lege criticate, Curtea retine că normele imperative care instituie confidentialitatea datelor privind pacientul pot ridica, în anumite situatii, probleme cu privire la posibilitatea unor persoane de a-si realiza drepturile, în măsura în care acestea depind de informatiile privind starea medicală a pacientului. Acesta este motivul pentru care prevederile art. 22 din Legea nr. 46/2003 au permis legiuitorului să instituie exceptii de la regula prevăzută de art. 21 din aceeasi lege. În acest sens, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, stabileste că folosirea informatiilor privind pacientii este permisă în situatia când: ,,a) există o dispozitie legală în acest sens; b) există acordul persoanei în cauză; c) datele sunt necesare pentru prevenirea îmbolnăvirii unei persoane sau a comunitătii, după caz; d) datele sunt necesare pentru efectuarea urmăririi penale.”

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 si art. 22 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003, exceptie ridicată de Dan Tudor Vuza în Dosarul nr. 14.088/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 2 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.438

din 4 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, precum si a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, precum si a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Gina Capotă si Tiberiu Mihai Vicol în Dosarul nr. 6.313/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autori, apărătorul ales Ion Panaitescu din cadrul Baroului Bucuresti, cu delegatie la dosar, si personal autorul Gina Capotă. Se constată lipsa celuilalt autor si a părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor exceptiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, arătând că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 a fost emisă cu nerespectarea exigentelor constitutionale ale art. 115 alin. (4), iar dispozitiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu respectă cerintele privitoare la legalitatea incriminării si pe cele referitoare la previzibilitate si accesibilitate. Depune, de asemenea, si concluzii scrise în acest sens.

Autorul prezent, Gina Capotă, nu mai are nimic de adăugat fată de sustinerile apărătorului său.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondată a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 si ca inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, deoarece criticile vizează aspecte ce tin de interpretarea si aplicarea prevederilor contestate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6.313/302/2008, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, precum si a dispozitiilor

Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Gina Capotă si Tiberiu Mihai Vicol.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 115 alin. (4) referitoare la existenta situatiei extraordinare si la necesitatea si urgenta reglementării, deoarece preambulul actului normativ se sprijină mai degrabă pe utilizarea unui limbaj de baricadă. Intensificarea luptei împotriva coruptiei, ca activitate prioritară a Guvernului, se subsumează oportunitătii adoptării unor reglementări în materie si nicidecum exigentei referitoare la existenta unei situatii extraordinare.

În plus, argumentul potrivit căruia organele judiciare au semnalat existenta unor cazuri de coruptie care nu pot fi descoperite constituie o veritabilă contradictio in adjecto, pentru că ori existau fapte de coruptie si acestea erau, potrivit principiului legalitătii incriminării, prevăzute de lege, ori nu existau astfel de fapte si atunci nu era nevoie de ordonanta de urgentă adoptată.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, autorii exceptiei sustin că acestea contravin prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea legilor, deoarece incriminează concomitent o infractiune consumată, dar si tentativa la alte fapte prevăzute de legea penală. Astfel, dacă o persoană săvârseste infractiunea de la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 în realizarea scopului urmărit prin comiterea infractiunii prevăzute de art. 181 din aceeasi lege, în ipoteza în care nu reuseste să obtină pe nedrept bani din fondurile Comunitătilor Europene, ar putea fi pedepsită fie pentru săvârsirea infractiunii consumate de fals si uz de fals, fie pentru tentativa la infractiunea prevăzută de art. 181, în acord cu dispozitiile art. 184 din aceeasi lege.

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, din examinarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 se observă că acest act normativ a fost adoptat având în vedere obiectivele prioritare privind intensificarea luptei împotriva coruptiei si ca urmare a semnalării de către organele judiciare a unor reglementări insuficiente. Pe cale de consecintă sunt respectate exigentele dispozitiilor constitutionale ale art. 115 alin. (4).

De asemenea, dispozitiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 nu contravin sub niciun aspect principiului fundamental referitor la respectarea Constitutiei si a legilor.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 19 septembrie 2005, si dispozitiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul continut:

- Art. 17 lit. c) din Legea hr. 78/2000: (1) în întelesul prezentei legi, următoarele infractiuni sunt în legătură directă cu infractiunile de coruptie, cu infractiunile asimilate acestora sau cu infractiunile împotriva intereselor financiare ale Comunitătilor Europene: [...]

c) falsul si uzul de fals săvârsite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infractiunile prevăzute în sectiunile a 2-a si a 3-a sau săvârsite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infractiune;”.

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 115 alin. (4) referitoare la existenta situatiei extraordinare si la necesitatea si urgenta reglementării si ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligativitatea legilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005, constată că delegarea legislativă este o institutie specifică dreptului constitutional si presupune transferul de atributii de la Parlament către executiv în anumite conditii prevăzute de legea de abilitare ori de Constitutie. Este, prin urmare, o limitare a monopolului parlamentar în materia legiferării, care însă îsi găseste o justificare unanim acceptată ce izvorăste din principiul separatiei si al colaborării puterilor în stat.

Astfel, tinând seama de ratiunea edictării actului normativ asa cum a fost arătată în preambulul său, Curtea constată că nu sunt încălcate dispozitiile constitutionale ale art. 115 alin. (4) din Constitutie, legiuitoruldelegat fiind pe deplin legitimat în acest sens. Astfel, în vederea intensificării “luptei împotriva coruptiei si ca urmare a semnalării de către organele judiciare a unor reglementări insuficiente, care nu permit descoperirea cazurilor de coruptie apărute în practică,” s-a impus instituirea unor măsuri imediate pentru întărirea capacitătii statului român atât de prevenire si sanctionare, cât si de descoperire a unor asemenea fapte, cu atât mai mult cu cât s-a constatat aparitia unor noi modalităti de coruptie ca fenomen organizat, specializat si profesionalizat, apărând sub forma unor retele, care, prin diferite mijloace, ajung să corupă factorii de decizie până la cele mai înalte nivele ale politicului, legislativului, justitiei si administratiei. În acest sens, s-au incriminat si alte forme de comitere a faptei de stabilire a unor valori diminuate fată de valoarea reală a bunurilor apartinând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar si s-a legitimat folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală, în scopul descoperirii faptelor, identificării făptuitorilor si obtinerii mijloacelor de probă necesare în situatia în care există indicii temeinice si concrete că s-a săvârsit ori că se pregăteste săvârsirea de către un functionar a infractiunii de luare de mită, primire de foloase necuvenite ori trafic de influentă. Prin urmare, aceste reglementări răspund pe deplin exigentelor constitutionale referitoare la existenta unei situatii extraordinare care nu poate fi amânată.

2. În ceea ce priveste critica referitoare la dispozitiile art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000, Curtea constată că textul legal criticat defineste, în acord cu ratiuni evidente de politică penală, una dintre categoriile de infractiuni în legătură directă cu cele de coruptie ori cu cele asimilate acestora, în cadrul căreia intră falsul si uzul de fals săvârsite cu un scop anume determinat. Critica autorilor exceptiei vizează nu contrarietatea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu prevederile din Legea fundamentală, ci eventualele abuzuri ale organelor de anchetă care s-ar putea naste din cauza unei redactări imprecise ori a unei întelegeri eronate a textului. Astfel, interpretarea continutului unor norme juridice, ca fază indispensabilă de aplicare a legii, apartine instantelor judecătoresti. Or, potrivit competentei sale, asa cum este prevăzută în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, si respectând principiul constitutional al separatiei puterilor în stat, Curtea Constitutională nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului si nici nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra întelesului ei contrar Constitutiei. Asa fiind, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 este inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 124/2005 privind modificarea si completarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Gina Capotă si Tiberiu Mihai Vicol în Dosarul nr. 6.313/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală.

2. Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de aceiasi autori în aceIasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 1.542

din 25 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) teza finală si art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader – judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) teza finală si art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, exceptie ridicată de Organizatia Judeteană Iasi a Partidului Democrat Liberal si de Miron Mihai în Dosarul nr. 4.172/866/2009 al Tribunalului Iasi - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de autorul exceptiei de neconstitutionalitate Miron Mihai, prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii de amânare.

Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă, respinge cererea de acordare a unui termen de judecată.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.172/866/2009, Tribunalul Iasi - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) teza finală si art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de recurenta Organizatia Judeteană Iasi a Partidului Democrat Liberal si de intimatul Miron Mihai într-o cauză având ca obiect solutionarea recursului declarat împotriva Sentintei civile nr. 2.218 din 8 noiembrie 2008 a Judecătoriei Pascani prin care s-a dispus anularea alegerilor desfăsurate în turul al doilea de scrutin în Circumscriptia electorală nr. 1 Valea Seacă si repetarea acestui scrutin.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie, deoarece, prin eliminarea completă a căilor de atac, a fost anihilat dreptul de a solicita instantei competente desfiintarea unei hotărâri judecătoresti pe care o consideră netemeinică si nelegală.

Tribunalul Iasi - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor art. 16 din Constitutie

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului arată că dispozitiile de lege criticate se aplică în mod egal tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare. Excluderea căilor de atac în materie electorală a fost impusă de necesitatea asigurării operativitătii în rezolvarea tuturor problemelor legate de desfăsurarea alegerilor, precum si de interesul stabilitătii rezultatelor acestora, deoarece aplicarea în această materie a regulilor de drept comun ar însemna să se împiedice desfăsurarea alegerilor sau să se pună sub semnul incertitudinii un timp îndelungat rezultatele alegerilor.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (4) teza finală si art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, texte de lege care au următorul continut:

- Art. 31 alin. (4): “În judetele în care se organizează alegeri partiale într-o singură circumscriptie electorală nu se mai constituie un birou electoral judetean, solutionarea sesizărilor prevăzute la art. 37 alin. (1) lit. h) făcându-se de judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscriptia electorală respectivă. Judecătoria se pronuntă în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea sesizărilor si contestatiilor. Hotărârea este definitivă si irevocabilă.”;

- Art. 121 alin. (2): “Împotriva hotărârilor definitive si irevocabile, pronuntate de instantele judecătoresti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prevederile de lege criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008, Curtea s-a pronuntat asupra constitutionalitătii prevederilor dispozitiilor art. 121 din Legea nr. 67/2004, din perspectiva criticilor referitoare la art. 21 din Constitutie, respingând exceptia de neconstitutionalitate a acestora.

Cu acel prilej Curtea a statuat că, în materie electorală, legiuitorul a stabilit o procedură specială de solutionare a întâmpinărilor, contestatiilor si a oricăror altor cereri prevăzute de lege, desfăsurată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanta presedintială. Obiectul reglementării - valorificarea drepturilor electorale - a impus adoptarea unei proceduri de judecată care să solutioneze cu celeritate toate cererile adresate instantei. Sub acest aspect, apare ca firească optiunea legiuitorului de a limita exercitiul căilor de atac doar la căile de atac ordinare, tocmai în scopul de a evita situatia unei prelungiri a procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive si irevocabile, prin intermediul căilor extraordinare de atac.

În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a conditionat valorificarea unui drept de respectarea unei anumite proceduri, nu s-a reglementat în acest fel cu intentia de a restrânge accesul liber la justitie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat, ci doar în scopul de se instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constitutional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile si asigurând protectia drepturilor si intereselor legitime ale celorlalte părti. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competentei ce i-a fost conferită prin Constitutie, a conditiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual - nu constituie o restrângere a exercitiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Asa fiind, procedura instituită prin textul de lege criticat are în vedere solutionarea procesului cu celeritate, întrucât, în absenta ei, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfăsurarea procedurilor electorale aflate în curs si ar genera o stare de incertitudine în ceea ce priveste raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor.

Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum si art. 129, care prevede că, “împotriva hotărârilor judecătoresti, părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii”, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei si procedurii de judecată, inclusiv a conditiilor de exercitare a căilor de atac.

Întrucât nu există elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenta Curtii, considerentele si solutia deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 31 alin. (4) teza finală si art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritătilor administratiei publice locale, exceptie ridicată de Organizatia Judeteană Iasi a Partidului Democrat Liberal si de Miron Mihai în Dosarul nr. 4.172/866/2009 al Tribunalului Iasi - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


 

ACTE ALE AUTORITĂTII NATIONALE PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE ÎN COMUNICATII

 

AUTORITATEA NATIONALĂ PENTRU ADMINISTRARE SI

REGLEMENTARE ÎN COMUNICATII

 

DECIZIE

privind identificarea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice corespunzătoare serviciilor de linii închiriate - segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la si inclusiv 2 Mbps

 

În temeiul dispozitiilor art. 10 alin. (2) pct. 21, art. 11 alin. (1) si art. 12 alin. (1)si (3) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiintarea Autoritătii Nationale pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii, aprobată prin Legea nr. 113/2010, precum si ale art. 32 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 591/2002, cu modificările si completările ulterioare,

presedintele Autoritătii Nationale pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii emite prezenta decizie.

Art. 1. - Se identifică piata relevantă din sectorul comunicatiilor electronice corespunzătoare serviciilor de linii închiriate - segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la si inclusiv 2 Mbps, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie, ale cărei caracteristici pot justifica impunerea unor obligatii specifice în sarcina furnizorilor de retele si de servicii de comunicatii electronice cu putere semnificativă pe piată.

Art. 2. - Pe piata identificată în conformitate cu dispozitiile art. 1, Autoritatea Natională pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii realizează periodic analize de piată, în scopul determinării situatiei concurentiale si al impunerii, mentinerii, modificării sau retragerii obligatiilor specifice prevăzute în cap. II din Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la retelele publice de comunicatii electronice si la infrastructura asociată, precum si interconectarea acestora, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 3. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Presedintele Autoritătii Nationale pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii,

Marius Cătălin Marinescu

 

Bucuresti, 4 ianuarie 2011.

Nr. 6.

 

ANEXĂ

 

Piata relevantă din sectorul comunicatiilor electronice corespunzătoare serviciilor de linii închiriate - segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la si inclusiv 2 MBPS

 

a) Piata relevantă a produsului

Piata serviciilor de linii închiriate - segmente terminale cu capacitatea de transmisie de până la si inclusiv 2 Mbps

Piata cuprinde serviciile care oferă segmentul de linie închiriată - circuit total delimitat de un punct de interconectare pentru linii închiriate, situat la nivelul retelei de transmisiuni regionale, al retelei de transmisiuni locale subordonate sau al retelei de acces subordonate, potrivit arhitecturii retelei, si un punct terminal al retelei situat în interiorul aceluiasi judet cu punctul de interconectare, cu capacitatea de transmisie de până la si inclusiv 2 Mbps, indiferent de tehnologiile ori de protocoalele sau interfetele utilizate.

Piata identificată este o piată de gros, pe care pot fi impuse obligatii ex ante în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la retelele publice de comunicatii electronice si la infrastructura asociată, precum si interconectarea acestora, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările si completările ulterioare.

b) Piata geografică relevantă

Piata natională determinată de teritoriul României

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.