MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 69/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 69         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 26 ianuarie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.548 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală si art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 1.550 din 25 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

 

Decizia nr. 1.556 din 7 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Decizia nr. 1.557 din 7 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 1.570 din 7 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) si art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Decizia nr. 1.572 din 7 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) si art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1. - Ordonantă pentru modificarea si completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile

 

Rectificări la:

 - Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1.751/2010


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.548

din 25 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală si art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală si art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curtii de Apel lasi - Sectia penală si pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 236/45/2007, Curtea de Apel lasi - Sectia penală si pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală si art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Radu Vasile Prisacaru.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 11 referitoare la Dreptul intern si dreptul international, ale art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece importanta mijlocului de probă a declaratiilor martorilor este de necontestat, în conditiile în care persoana ce întruneste această calitate este, de principiu, neinteresată, impartială, echidistantă, atrăgându-i-se atentia asupra împrejurărilor esentiale ale cauzei, pe care le prezintă sub prestare de jurământ. Or, raportat la acestea, declaratia denuntătorului nu poate fi apreciată ca fiind dată de o persoană neinteresată, obiectivă si impartială atât timp cât denuntul formulat reprezintă o cauză de impunitate sau un mijloc de reducere a limitelor pedepselor, asa cum se dispune în art. 255 alin. 3 din Codul penai si art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002. Totodată, textele legale criticate încalcă dreptul la un proces echitabil, asa cum este consacrat de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece nesocotesc principiul egalitătii armelor prin aceea că părtile trebuie să fie tratate în mod egal pe toată durata desfăsurării procesului.

Curtea de Apel lasi - Sectia penală si pentru cauze cu minori opinează că dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale invocate si că nemultumirea autorului nu vizează continutul reglementărilor, ci absenta altor dispozitii legale care ar fi oportune pentru clarificarea pozitiei procesuale a denuntătorului în cazurile de coruptie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 255 alin. 3 - Darea de mită din Codul penal, art. 223 - Denuntul si art. 78 - Martorul, ambele din Codul de procedură penală, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, precum si ale art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, asa cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au următorul continut:

- Art. 255 alin. 3 din Codul penal: “Mituitorul nu se pedepseste dacă denuntă autoritătii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea infractiune.”;


- Art. 223 din Codul de procedură penală: “Denuntul este încunostintarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârsirea unei infractiuni.

Denuntul trebuie să contină aceleasi date ca si plângerea.

Denuntul scris trebuie să fie semnat de denuntător, iar în cazul denuntului oral, acesta se consemnează într-un proces-verbal de către organul în fata căruia a fost făcut.

Dispozitiile art. 222 alin. 9 se aplică în mod corespunzător.”;

- Art. 78 din Codul de procedură penală: “Persoana care are cunostintă despre vreo faptă sau despre vreo împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultată în calitate de martor.”;

- Art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002: “Persoana care a comis una dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonantă de urgentă în competenta Directiei Nationale Anticoruptie, iar în timpul urmăririi penale denuntă si facilitează identificarea si tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârsit astfel de infractiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 11 referitoare la Dreptul international si dreptul intern, ale art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul, după ce, într-o primă argumentare, punând semnul egalitătii între calitatea de martor si cea de denuntător, evidentiază aspecte legate de ponderea unei astfel de declaratii în conditiile existentei unei cauze de impunitate ori de reducere a pedepsei, în final, atribuind în procesul penal martorului si denuntătorului calitatea de parte, extrage aspecte legate de existenta unor presupuse inegalităti ale armelor. Or, de vreme ce premisele de la care se porneste sunt cel putin discutabile, si concluzia este lovită de aceleasi neajunsuri.

Pe de altă parte, împrejurarea că art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 atribuie competentei Directiei Nationale Anticoruptie infractiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, atestă că legiuitorul a instituit o normă specială, care, din perspectiva acestor fapte, derogă de la dreptul comun, respectiv Codul penal. Modalitatea în care textele sunt interpretate si aplicate în aceste cauze nu poate fi supusă cenzurii instantei de contencios constitutional, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta se pronuntă fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, neputând interveni în înfăptuirea actului de justitie, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie “se realizează prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege”.

De asemenea, prin Decizia nr. 35 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, Curtea Constitutională a respins ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, statuând că, “în esentă, autorul exceptiei nu critică măsura de individualizare a pedepsei instituită de legiuitor, ci faptul că nu s-a prevăzut aplicarea acestei măsuri si fată de denuntătorii a căror urmărire penală pentru infractiuni de coruptie se efectuează de alte organe decât cele prevăzute de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002. Altfel spus, autorul exceptiei nu critică continutul unei reglementări ci o omisiune de reglementare”.

Tinând seama de dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, urmează ca exceptia de neconstitutionalitate să fie respinsă ca inadmisibilă.

De altfel, aspectele reclamate de autor au fost dezlegate în mare parte de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile Unite, care, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. LIX (59) din 24 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 7 aprilie 2008, a statuat că “dispozitiile art. 255 alin. 3 si 5 din Codul penal sunt aplicabile doar în cazul infractiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispozitiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) si (4) din Legea nr. 78/2000”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 255 alin. 3 din Codul penal coroborat cu art. 223 din Codul de procedură penală si art. 19 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, prin raportare la art. 78 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Radu Vasile Prisacaru în Dosarul nr. 236/45/2007 al Curtii de Apel lasi - Sectia penală si pentru cauze cu minori.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.550

din 25 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Petru Toadere în Dosarul nr. 516/117/2010al Tribunalului Cluj - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 510/117/2010, Tribunalul Cluj - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Petru Toadere.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 afectează prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la domeniul de reglementare prin lege organică, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, art. 11 referitoare la Dreptul international si dreptul intern si art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, precum si ale art. 7 cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece infractiunile prevăzute de textele criticate nu contin o pedeapsă proprie, făcându-se trimitere la norma generală. Or, o lege penală nu poate fi aplicată extensiv în detrimentul acuzatului, prin analogie.

Dispozitiile art. 911 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 referitoare la Secretul corespondentei coroborate cu art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vietii private si de familie, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil coroborate cu art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind Dreptul la un proces echitabil, deoarece interceptările audio-video se pot dispune si înainte de începerea urmăririi penale, respectiv înainte de declansarea procesului penal sau chiar înainte de săvârsirea unei infractiuni.

Dispozitiile art. 224 din Codul de procedură penală contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 referitoare la Dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitoare la Dreptul la apărare si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece se permite organelor de urmărire penală să desfăsoare activităti propriu-zise care se situează în afara unui cadru procesual precis, cu consecinta directă a privării persoanei bănuite de săvârsirea unei infractiuni de timpul si înlesnirile necesare unei apărări adecvate, inclusiv de accesul acesteia la o procedură contradictorie, în decursul căreia poate beneficia si de asistenta unui apărător.

Tribunalul Cluj - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 224 - Acte premergătoare si art. 911 - Conditiile si cazurile de interceptare si înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, ambele din Codul de procedură penală, si art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, asa cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din cartea II titlul I din Legea nr. 161/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, care au următorul continut:

- Art. 224 din Codul de procedură penală: “În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare si lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu atributii în domeniul sigurantei nationale, anume desemnati în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintări la adresa sigurantei nationale.

Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă.”;

- Art. 911 din Codul de procedură penală: “Interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în conditiile prevăzute de lege, dacă sunt date ori indicii temeinice privind pregătirea sau săvârsirea unei infractiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea si înregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată.

Interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare pot fi autorizate în cazul infractiunilor contra sigurantei nationale prevăzute de Codul penal si de alte legi speciale, precum si în cazul infractiunilor de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, în cazul infractiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificările si completările ulterioare, în cazul unor alte infractiuni grave ori al infractiunilor care se săvârsesc prin mijloace de comunicare electronică. Dispozitiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător.

Autorizatia se dă pentru durata necesară interceptării si înregistrării, dar nu pentru mai mult de 30 de zile, în camera de consiliu, de presedintele instantei căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instantă sau de la instanta corespunzătoare în grad acesteia, în a cărei circumscriptie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. În lipsa presedintelui instantei autorizatia se dă de către judecătorul desemnat de acesta.

Autorizatia poate fi reînnoită, înainte sau după expirarea celei anterioare, în aceleasi conditii, pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăsi 30 de zile.

Durata totală a interceptărilor si înregistrărilor autorizate, cu privire la aceeasi persoană si aceeasi faptă, nu poate depăsi 120 de zile.

Înregistrarea convorbirilor dintre avocat si partea pe care o reprezintă sau o asistă în proces nu poate fi folosită ca mijloc de probă decât dacă din cuprinsul acesteia rezultă date sau informatii concludente si utile privitoare la pregătirea sau săvârsirea de către avocat a unei infractiuni dintre cele prevăzute la alin. 1 si 2.

Procurorul dispune încetarea imediată a interceptărilor si înregistrărilor înainte de expirarea duratei autorizatiei dacă nu mai există motivele care le-au justificat, informând despre aceasta instanta care a emis autorizatia.

La cererea motivată a persoanei vătămate, procurorul poate solicita judecătorului autorizarea interceptării si înregistrării convorbirilor ori comunicărilor efectuate de aceasta prin telefon sau orice mijloc electronic de comunicare, indiferent de natura infractiunii ce formează obiectul cercetării.

Autorizarea interceptării si a înregistrării convorbirilor sau comunicărilor se face prin încheiere motivată, care va cuprinde: indiciile concrete si faptele care justifică măsura; motivele pentru care stabilirea situatiei de fapt sau identificarea ori localizarea participantilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; persoana, mijlocul de comunicare sau locul supus supravegherii; perioada pentru care sunt autorizate interceptarea si înregistrarea.”;

- Art. 6 din Legea nr. 78/2000: “Infractiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal si de trafic de influentă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”;

- Art. 13 din Legea nr. 78/2000: “Fapta persoanei care îndeplineste o functie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenta ori autoritatea sa în scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, se pedepseste cu închisoare de la unu la 5 ani.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 11 referitoare la Dreptul international si dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 referitoare la Accesul liber la justitie, art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, art. 24 referitoare la Dreptul la apărare, art. 28 referitoare la Secretul corespondentei coroborate cu art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vietii private si de familie, ale art. 53 referitoare la Restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la domeniul de reglementare prin lege organică, art. 124 alin. (2) referitoare la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si ale art. 6 privind Dreptul la un proces echitabil si art. 7 cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 1.007 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 6 august 2009, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000, statuând de principiu că “reglementarea care formează obiectul exceptiei nu constituie o incriminare prin analogie, asa cum gresit sustin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală si ale art. 7 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. De altfel, analogia, ca institutie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, si nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei notiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradictie în termeni, căci analogia implică absenta normei si, în consecintă, libertatea recunoscută unei autorităti publice - în mod exceptional si nu în materie penală - de a stabili ea însăsi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă solutie pronuntată într-un alt cadru reglementat. Or, dispozitia legală atacată prevede expres că infractiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate”.

Curtea a mai retinut că “nu poate primi sustinerea potrivit căreia dispozitiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 ar încălca celelalte principii constitutionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul exceptiei”.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele si solutia deciziei mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Curtea constată că cele retinute mai sus sunt aplicabile mutatis mutandis si cu privire la art. 13 din Legea nr. 78/2000, tinând cont de critica formulată în raport cu acest text legal.

Prin Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911 din Codul de procedură penală. Cu acel prilej a statuat că interceptările si înregistrările audio sau video prevăd suficiente garantii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizatiei, a conditiilor si a modalitătilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării si certificării autenticitătii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”.

De asemenea, Curtea a mai statuat că “nu poate fi primită nici sustinerea potrivit căreia dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 si 53, deoarece însesi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondentei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instructiei penale. Astfel, societătile democratice sunt amenintate de un fenomen infractional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenintări si de a supraveghea elementele subversive ce actionează pe teritoriul lor. Asa fiind, asemenea dispozitii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securitătii nationale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârsirii de infractiuni”.

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozitiilor legale criticate nu constituie o problemă de constitutionalitate, sens în care a retinut că “nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumtiei de constitutionalitate ca urmare a aplicării unor dispozitii legale în contradictie cu legea ori cu principiile fundamentale”.

În plus, însăsi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a validat prevederile legale contestate prin Hotărârea din 26 aprilie 2007 în Cauza Dumitru Popescu împotriva României. Astfel, după ce a retinut existenta unei încălcări a art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, motivat de împrejurarea că la data comiterii faptelor legislatia în materie era alta, a afirmat că în noul cadru legislativ (prin modificările aduse de Legea nr. 281/2003 si Legea nr. 356/2006) există numeroase garantii în materie de interceptare si de transcriere a comunicatiilor, de arhivare a datelor pertinente si de distrugere a celor nepertinente. Asa fiind, dispozitiile legale criticate oferă protectie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viată privată al persoanei, legea folosind termeni cu un înteles univoc.

Distinct de acestea, Curtea mai arată că aspectele legate de modul de interpretare si aplicare a prevederilor art. 911 din Codul de procedură penală excedează competentei sale, instantele de judecată de drept comun fiind singurele în drept să hotărască asupra incidentei textelor contestate într-un anumit moment procesual.

În sfârsit, prin Decizia nr. 647 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 10 iunie 2009, Curtea Constitutională a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 alin. 1 si 3 din Codul de procedură penală, statuând, între altele, că “actele premergătoare au o natură proprie, care nu poate fi identificată sau subsumată naturii precise si bine determinate a altor institutii. Asa cum rezultă din chiar denumirea lor, acestea premerg faza de urmărire penală, având un caracter de anterioritate desprins din scopul instituirii lor, si anume acela de a completa informatiile organelor de urmărire penală, de a verifica informatiile detinute si de a fundamenta convingerea organului de cercetare penală ori procurorului cu privire la oportunitatea începerii ori neînceperii urmăririi penale. Asa fiind, aceste acte, prin continutul lor, au un caracter suigeneris, limitat însă de atingerea scopului. Abia dincolo de această granită se poate vorbi de o împingere într-un cadru extraprocesual al actelor care trebuie îndeplinite sub hegemonia garantiilor impuse de faza urmăririi penale”.

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a retinut că “garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuală de învinuit sau inculpat. [... ] Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declansării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal si se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal”. S-a mai retinut, de asemenea, că, desi “în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă”, atunci când instanta ar întelege să îi dea eficientă.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele si solutiile deciziilor mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 911 din Codul de procedură penală, precum si a dispozitiilor art. 6 si art. 13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de Petru Toadere în Dosarul nr. 510/117/2010 al Tribunalului Cluj - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 25 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.556

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Laurentiu Chicetîn Dosarul nr. 13.228/245/ 2009 al Judecătoriei lasi - Sectia civilă si de Alexandru Albert în Dosarul nr. 3.473/866/2008 al Tribunalului lasi - Sectia comercială si contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere că exceptiile de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 765D/2010 si nr. 779D/2010 au obiect partial identic, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea Dosarului nr. 779D/2010 la Dosarul nr. 765D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierea din 20 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 13.228/245/2009, Judecătoria lasi - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Exceptia a fost ridicată de Laurentiu Chicet cu ocazia solutionării unei plângeri contraventionale.

Prin încheierea din 10 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.473/866/2008, Tribunalul lasi - Sectia comercială si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Exceptia a fost ridicată de Alexandru Albert cu ocazia solutionării recursului într-o cauză având ca obiect o plângere contraventională.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, care stabilesc competenta teritorială a judecătoriei în circumscriptia căreia a fost săvârsită fapta în vederea solutionării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, încalcă obligatia respectării Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice pe calea contenciosului administrativ, precum si dispozitiile din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind forta obligatorie si executarea hotărârilor. Arată că dispozitiile de lege criticate instituie o discriminare nejustificată, întrucât plângerile împotriva anumitor acte administrative sunt solutionate potrivit Legii nr. 554/2004, iar împotriva altor acte administrative, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 2/2001. Consideră că, prin stabilirea instantei pe criteriul locului săvârsirii faptei, se prelungeste nejustificat durata procesului, iar petentii sunt expusi la cheltuieli nerezonabile legate de deplasare. În plus, dispozitiile de lege criticate creează un avantaj organului constatator referitor la accesul la instanta de judecată.

În ceea ce priveste art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, autorul exceptiei Alexandru Albert sustine că acesta aduce atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică si ale art. 126 alin. (6) referitoare la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului administrativ, în conditiile în care instituie un recurs paralel, iar judecătoriile nu sunt instante de contencios administrativ specializate în sensul legii.

Judecătoria lasi - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, deciziile Curtii Constitutionale nr. 1.117/2009, nr. 1.144/2009 si nr. 1.515/2009.

Tribunalul lasi - Sectia comercială si contencios administrativ apreciază ca fiind neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:


Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare, si ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001: “Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscriptie a fost săvârsită contraventia.”;

- Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004: “Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiintarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor prevederi de lege, autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la obligatia respectării Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie, ale art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică si ale art. 126 alin. (6) teza întâi referitoare la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, pe calea contenciosului administrativ, precum si ale art. 11 privind raportul dintre dreptul international si dreptul intern si ale art. 20 referitoare la preeminenta asupra legilor interne a tratatelor internationale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art. 46 paragraful 1 privind forta obligatorie si executarea hotărârilor din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 si ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional prin raportare la aceleasi prevederi din Legea fundamentală, invocate si în prezenta cauză, si fată de critici similare.

Astfel, prin Decizia nr. 813 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 705 din 18 octombrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, retinând că textul de lege criticat nu îngrădeste dreptul părtilor la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ci instituie norme de procedură privind solutionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, si anume instanta competentă să solutioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă optiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie privind competenta si procedura în fata instantelor judecătoresti. Prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înteles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autoritătilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în conditii optime a acestor drepturi constitutionale.

În ceea ce priveste critica potrivit căreia se creează o discriminare nejustificată, deoarece plângerile împotriva anumitor acte administrative se solutionează potrivit Legii nr. 554/2004, iar împotriva altor acte administrative, potrivit Ordonantei Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită. Astfel, prin Decizia nr. 349 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 6 noiembrie 2003, Curtea a retinut că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contraventiei nu este pusă în fata unui verdict definitiv de vinovătie si de răspundere, ci doar în fata unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai retinut cu acelasi prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată si responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia sustinută de autorul exceptiei că solutionarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare si sanctionare a unei contraventii ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004.

În legătură cu pretinsa neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 fată de prevederile art. 52 din Legea fundamentală, prin Decizia nr. 81 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 7 martie 2007, Curtea a statuat că normele constitutionale invocate conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instantei pentru recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în conditiile si în limitele stabilite prin lege organică. Or, în cauza de fată este criticată o ordonantă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contraventiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, si nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contraventional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăseste printre cele strict si limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constitutie, în privinta cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. Totodată, asa cum s-a arătat deja, actul normativ atacat pune la dispozitia persoanei interesate suficiente mijloace procesuale prin care acesteia îi este garantat accesul liber si efectiv la justitie.

Pentru aceleasi motive, prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 nu aduc atingere nici dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie si nici ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, art. 46 paragraful 1 din conventie nefiind aplicabil în cauză.

În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate adusă art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 946 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 19 noiembrie 2007, si prin Decizia nr. 980 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 19 august 2010, că textul de lege atacat nu încalcă dispozitiile art. 52 si ale art. 126 alin. (6) din Constitutie, pentru motivele acolo arătate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate pronuntată de Curte prin deciziile mentionate anterior, precum si considerentele care au fundamentat-o îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, exceptie ridicată de Laurentiu Chicet în Dosarul nr. 13.228/245/2009 al Judecătoriei lasi - Sectia civilă si de Alexandru Albert în Dosarul nr. 3.473/866/2008 al Tribunalului lasi - Sectia comercială si contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.557

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Andrei Pop în Dosarul nr. 4.392/83/2009 al Tribunalului Satu Mare - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.392/83/2009, Tribunalul Satu Mare - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Exceptia a fost invocată de Andrei Pop cu ocazia solutionării unei actiuni civile având ca obiect pretentii-despăgubiri.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prin textul de lege criticat se derogă de la dreptul comun în ceea ce priveste întinderea dreptului reclamantului cu privire la prejudiciul suferit prin măsura administrativă dispusă de statul român, prin aceea că prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 se referă doar la prejudiciul suferit constând în dauna efectivă, damnum emergens [despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative], fără a reglementa posibilitatea de a recupera acest prejudiciu si din perspectiva beneficiului nerealizat, lucrum cessans [veniturile pe care le-ar fi obtinut familia celui executat prin împuscare în cazul în care nu s-ar fi luat această măsură administrativă]. Asa fiind, apreciază că reglementarea criticată contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44 potrivit cărora proprietatea publică si privată este garantată si ocrotită în mod egal de lege.

Tribunalul Satu Mare - Sectia civilă opinează în sensul admiterii exceptiei de neconstitutionalitate invocate. Instanta retine că, potrivit art. 5 din Legea nr. 221/2009, persoana îndreptătită poate solicita acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale, în ipoteza existentei unei hotărâri de condamnare, prevăzându-se la lit. b) posibilitatea acordării unor despăgubiri reprezentând echivalentul daunei suferite efectiv. În acest context, instanta constată că nu există o suprapunere în privinta regimului juridic, în special sub aspect probator, între daunele morale si cele materiale ce pot fi solicitate în temeiul acestui act normativ.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sunt constitutionale. În acest sens, arată că reglementarea criticată nu contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44, fiind rezultatul optiunii legiuitorului, care poate decide asupra modului de reparare a injustitiilor si a abuzurilor din legislatia anterioară.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Partea introductivă a art. 5 alin. (1) a fost modificată prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Dispozitiile de lege criticate au, în prezent, următorul cuprins:

“(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...]

b) acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă bunurile respective nu i-au fost restituite sau nu a obtinut despăgubiri prin echivalent în conditiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările si completările ulterioare, sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, cu modificările si completările ulterioare;”.

Autorul exceptiei sustine că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică prevederile art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 pentru faptul că acestea se referă doar la prejudiciul suferit constând în dauna efectivă, damnum emergens, fără a reglementa posibilitatea de a recupera acest prejudiciu si din perspectiva beneficiului nerealizat, lucrum cessans. Asadar, din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, rezultă că autorul acesteia solicită Curtii Constitutionale completarea textului de lege criticat.

Având în vedere dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că nu poate primi o atare sustinere, deoarece modificarea si completarea textelor de lege intră în competenta legiuitorului, iar nu a Curtii Constitutionale.

Prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă si urmează a fi respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Andrei Pop în Dosarul nr. 4.392/83/2009 al Tribunalului Satu Mare - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.570

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) si art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Liu Nengjuan în Dosarul nr. 8.136/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 1.319D/2010 al Curtii Constitutionale.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Presedintele dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 1.507D/2010, având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (2) din aceeasi ordonantă de urgentă, ridicată de Chen Xiping în Dosarul nr. 1.343/2/2010 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În ambele dosare se prezintă domnul loan Budura, interpret autorizat de limba chineză.

Curtea, din oficiu, văzând identitatea partială de obiect al cauzelor mentionate, pune în discutie problema conexării lor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.507D/2010 la Dosarul nr. 1.319D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei ca inadmisibilă, întrucât autorii acesteia sunt, în realitate, nemultumiti de modalitatea de aplicare a legii, or, acest aspect nu poate fi verificat de instanta de contencios constitutional.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierile din 10 martie 2010 si 18 mai 2010, pronuntate în dosarele nr. 8.136/2/2009 si nr. 1.343/2/2010, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor “art. 4 alin. (4) si art. 11” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România si, respectiv, ale “art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (1)” din aceeasi ordonantă de urgentă, exceptie ridicată de Liu Nengjuan si Chen Xiping în cauze având ca obiect contestarea deciziilor de returnare a acestora de pe teritoriul României.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie si claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale în întelesul dat de practica jurisprudentială a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Aceasta deoarece textele de lege criticate nu prevăd cu privire la situatii similare cu cele în care autorii exceptiei se află, astfel încât să poată avea o indicare precisă asupra normelor aplicabile în situatia lor si nu protejează suficient străinii împotriva arbitrariului si abuzurilor Oficiului Român pentru Imigrări. Această lipsă de precizie si claritate “favorizează situatia ca Oficiul Român pentru Imigrări, pe baza unor criterii aleatorii si arbitrare, să aibă posibilitatea emiterii, împotriva reclamantei, a unei dispozitii de returnare de pe teritoriul României, pentru motive aleatorii, aducând astfel prejudicii grave dreptului acesteia la un proces echitabil”.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Curtea Constitutională observă că, desi Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a retinut, în dispozitivul încheierilor de sesizare, ca obiect al exceptiei de neconstitutionalitate prevederile “art. 4 alin. (4) si art. 11” din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România si, respectiv, cele ale “art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (1)” din aceeasi ordonantă de urgentă, din motivarea scrisă a exceptiei rezultă că autorii acesteia au criticat, în realitate, dispozitiile art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, respectiv, cele ale art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (2) din aceeasi ordonantă de urgentă.

Prin urmare, Curtea apreciază că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (4) si art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul continut:

- Art. 4 alin. (4): “(4) Străinii aflati pe teritoriul României sunt obligati să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra si, după caz, de a rămâne pe teritoriul României, să nu rămână pe teritoriul României peste perioada pentru care li s-a aprobat sederea, precum si să depună toate diligentele necesare pentru a iesi din România până la expirarea acestei perioade.”;

- Art. 11: “(1) Străinii aflati temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de sedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de sedere.

(2) în cazul în care prin conventiile internationale sau actele normative prin care se desfiintează unilateral regimul de vize nu este prevăzută perioada pentru care vizele sunt desfiintate, străinilor care nu au obligatia obtinerii vizei pentru a intra în România li se permite accesul pe teritoriul statului român si pot să rămână până la 90 de zile, în decurs de 6 luni, începând cu ziua primei intrări în tară.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, textele de lege criticate contravin dispozitiilor art. 21 din Legea fundamentală si ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că argumentele formulate de autorii acesteia în motivarea pretinsei neconstitutionalităti reprezintă, în realitate,

critici referitoare la modalitatea de aplicare în practică a prevederilor de lege ce formează obiectul exceptiei.

Or, lămurirea aspectelor legate de aplicarea si interpretarea legii în spete individual determinate revine exclusiv instantelor de judecată învestite cu solutionarea litigiilor în cadrul cărora au fost ridicate exceptiile de neconstitutionalitate, excedând competentei Curtii Constitutionale. Totodată, Curtea constată că autorii exceptiei îsi întemeiază criticile si pe lipsa din cuprinsul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 a unor norme care consideră că ar fi necesare pentru clarificarea situatiei lor personale sau care să reglementeze aspecte similare celor care caracterizează situatia lor. Instanta de contencios constitutional nu poate examina însă astfel de sustineri, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor normative cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

De altfel, Curtea a mai exercitat controlul de constitutionalitate a acelorasi texte de lege din perspectiva unor critici similare, iar prin Decizia nr. 131 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, si prin Decizia nr. 1.223 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2010, a respins ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Liu Nengjuan în Dosarul nr. 8.136/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si a dispozitiilor art. 4 alin. (4) si art. 11 alin. (2) din aceeasi ordonantă de urgentă, ridicată de Chen Xiping în Dosarul nr. 1.343/2/2010 al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.572

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) si art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - maqistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) si art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Shyti Blenis în Dosarul nr. 36/302/2010, de Marian- Aurelian Ilie în Dosarul nr. 6.546/302/2010, de Tudor Nedelea în Dosarul nr. 6.532/302/2010, de lon-Costel


Musătescu în Dosarul nr. 6.533/302/2010, de Constantin-Răzvan Rupă în Dosarul nr. 6.527/302/2010, de Gheorghe Gruia în Dosarul nr. 6.544/302/2010 si de Vasile Balasz în Dosarul nr. 6.526/302/2010, toate dosare ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorii exceptiei Marian-Aurelian Ilie, Tudor Nedelea, Ion-Costel Musătescu, Constantin-Răzvan Rupă si Gheorghe Gruia. Lipsesc autorii exceptiei Shyti Blenis si Vasile Balasz, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.326D/2010, nr. 1.641 D/2010, nr. 1.642D/2010, nr. 1.643D/2010, nr. 1.644D/2010, nr. 1.645D/2010 si nr. 1.646D/2010, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate arată că sunt de acord în ceea ce priveste conexarea cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.641 D/2010, nr. 1.642D/2010, nr. 1.643D/2010, nr. 1.644D/2010, nr. 1.645D/2010 si nr. 1.646D/2010 la Dosarul nr. 1.326D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza este în stare de judecată.

Autorii exceptiei solicită schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii din regim închis în regim semideschis.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierile din 10 mai 2010 si 15 iunie 2010, pronuntate în dosarele nr. 36/302/2010, nr. 6.546/302/2010, nr. 6.532/302/2010, nr. 6.533/302/2010, nr. 6.527/302/2010, nr. 6.544/302/2010 si nr. 6.526/302/2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) si art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Exceptia a fost ridicată de Shyti Blenis, Marian- Aurelian Ilie, Tudor Nedelea, lon-Costel Musătescu, Constantin-Răzvan Rupă, Gheorghe Gruia si Vasile Balasz cu ocazia solutionării contestatiilor împotriva unor încheieri ale judecătorului delegat cu executarea pedepselor privative de libertate, care vizează schimbarea regimului de executare a pedepsei închisorii sau detentiunii pe viată în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile de lege criticate încalcă principiul separatiei si echilibrului puterilor, egalitatea în drepturi si dreptul la integritate psihică, întrucât sintagma “în mod exceptional” dă nastere la arbitrar si conduce la o inegalitate a cetătenilor, prin aceea că lasă interpretarea legii la latitudinea comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul penitenciarului. Astfel, judecătorul delegat decide pe baza raportului comisiei, aceasta fiind cea care determină, fără stabilirea unor limite, regimul de detentie pe care urmează să îl suporte condamnatul. De asemenea, consideră că analiza respectivei comisii asupra naturii si modului de săvârsire a infractiunii, fără a avea însă în vedere întreaga situatie retinută de instanta de judecată la momentul pronuntării condamnării, reprezintă o ingerintă în actul autoritătii judiciare,

care nu este permisă într-o ordine constitutională guvernată de principiul separatiei puterilor în stat. Totodată, autorul exceptiei Shyti Blenis afirmă că prevederile art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006 încalcă accesul liber la justitie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv si dreptul la două grade de jurisdictie în materie penală.

Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, deoarece dispozitiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor din Constitutie invocate de autorii exceptiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, sustinerile autorilor exceptiei prezenti, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Potrivit încheierii de sesizare din 10 mai 2010, pronuntată de Judecătoria Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală în Dosarul nr. 36/302/2010, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006. Însă din considerentele respectivei încheieri de sesizare, precum si din notele scrise ale autorului exceptiei Shyti Blenis reiese că acesta critică, în realitate, art. 20 alin. (2) si art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006. Totodată, potrivit celorlalte încheieri de sesizare mentionate anterior, fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate si prevederile art. 22 alin. (2) si art. 23 alin. (2) din acelasi act normativ. Prin urmare, Curtea se va pronunta asupra dispozitiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) si art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006. Prevederile art. 25 alin. (1) au fost modificate, ulterior sesizării instantei de contencios constitutional, prin Legea nr. 83/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, cu mentinerea, însă, a solutiei legislative atacate. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2) si art. 23 alin. (2): “în mod exceptional, natura si modul de săvârsire a infractiunii, precum si persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.”;

- Art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8): “(1) Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabileste la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar în care aceasta urmează să execute pedeapsa, de către comisia prevăzută la art. 14.^

(2) împotriva modului de stabilire a regimului de executare persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunostintă de regimul de executare a pedepsei stabilit.

[...] (7) Contestatia se judecă potrivit dispozitiilor art. 460 alin. 2-5 din Codul de procedură penală, care se aplică în mod corespunzător.

[8) Hotărârea judecătoriei este definitivă.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor prevederi de lege, autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separatiei si echilibrului puterilor, ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, ale art. 22 alin. (1) referitoare la dreptul la integritate psihică si ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum si ale art. 20 referitoare la preeminenta tratatelor internationale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 13 referitoare la dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale art. 2 referitoare la dreptul la două grade de jurisdictie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Conventie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie, invocate si în prezenta cauză, si fată de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.308 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 23 decembrie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 275/2006, pentru următoarele considerente:

Scopul Legii nr. 275/2006 constă tocmai în stabilirea unui sistem de reguli si criterii care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. Potrivit prevederilor art. 18 alin. (2) din acest act normativ, “Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe sistemele progresiv si regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în conditiile prevăzute de prezenta lege”.

Dispozitiile de lege criticate, care reglementează posibilitatea persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăseste 15 ani, de a fi incluse, în mod exceptional, în anumite conditii, în regimul de executare a pedepsei imediat inferior ca grad de severitate regimului închis, constituie o aplicare a principiului mai sus mentionat si nu aduc nicio atingere prevederilor constitutionale invocate de autorii exceptiei.

Astfel, nu se poate retine încălcarea principiului separatiei puterilor în stat, deoarece activitatea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită în penitenciar în temeiul art. 14 din Legea nr. 275/2006, nu reprezintă o imixtiune în activitatea instantelor judecătoresti sau o încălcare a competentelor constitutionale ale acestora. În plus, potrivit art. 25 din Legea nr. 275/2006, împotriva modului de stabilire a regimului de executare de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. De asemenea, împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana condamnată poate introduce contestatie la judecătoria în a cărei circumscriptie se află penitenciarul, astfel încât instanta de judecată decide asupra legalitătii măsurii contestate.

În legătură cu încălcarea dispozitiilor art. 16 din Constitutie, se constată că individualizarea regimului de executare a pedepsei prin stabilirea unor criterii ce tin de natura si modul de săvârsire a infractiunii, precum si de persoana condamnatului este justificată de situatia diferită în care se află fiecare persoană condamnată în parte. Prin urmare, textul de lege criticat este în concordantă cu principiul constitutional al egalitătii în drepturi, care, asa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenta Curtii Constitutionale, nu presupune uniformitate, astfel că situatii obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferit.

Nu poate fi retinută nici critica referitoare la lipsa de claritate a sintagmei “în mod exceptional”, cuprinsă în textul de lege ce face obiectul exceptiei. Interpretarea sistematică a textului de lege criticat în ansamblul actului normativ din care face parte, precum si interpretarea sa teleologică relevă cu claritate sensul acestei sintagme, fără a lăsa vreun dubiu cu privire la vointa legiuitorului. Problema aplicării în concret a acestui text de lege, invocată de autorii exceptiei, care sustin că, în practică, individualizarea regimului de executare a pedepsei s-ar realiza discretionar, excedează competentei Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată.

În acelasi sens sunt si Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, si Decizia nr. 1.291 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 8 noiembrie 2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate pronuntată de Curte prin deciziile mai sus mentionate, precum si considerentele care au fundamentat-o îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveste dispozitiile identice ale art. 20 alin. (2) si art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006.

Referitor la art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006, si aceste prevederi de lege au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional prin raportare la aceleasi dispozitii din Constitutie si din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, invocate si în prezenta cauză, si fată de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, Curtea, respingând ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 din Legea nr. 275/2006, a retinut că persoana condamnată, în acord atât cu art. 21 din Constitutie, cât si cu art. 6 si art. 13 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, are dreptul de a se adresa unei instante de judecată, după ce nemultumirile acesteia au fost examinate de judecătorul delegat cu executarea pedepselor. În acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Decizia “Pilla contra Italiei”din 23 septembrie 2004, când a decis că art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveste executarea unei pedepse. În plus, niciuna dintre prevederile contestate de autor nu suprimă dreptul la apărare, în sensul consfintit de art. 24 din Legea fundamentală. Astfel, nimic nu îl opreste pe condamnat să îsi angajeze un avocat pe tot cursul procesului ce vizează aspecte referitoare la executarea pedepsei. Împrejurarea că acesta este privat de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispozitiilor legale referitoare la asistenta juridică obligatorie.

Deoarece nu au apărut elemente noi, care să impună reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate rămân valabile si în cauza de fată.

În ceea ce priveste încălcarea, prin dispozitiile art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006, a art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, care consacră dreptul la două grade de jurisdictie în materie penală, prevederile invocate nu vizează faza de executare a procesului penal.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (2), art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (2) si art. 25 alin. (1), (2), (7) si (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exceptie ridicată de Shyti Blenis în Dosarul nr. 36/302/2010, de Marian- Aurelian Ilie în Dosarul nr. 6.546/302/2010, de Tudor Nedeiea în Dosarul nr. 6.532/302/2010, de lon-Costel Musătescu în Dosarul nr. 6.533/302/2010, de Constantin-Răzvan Rupă în Dosarul nr. 6.527/302/2010, de Gheorghe Gruia în Dosarulnr. 6.544/302/2010 si de Vasile Balaszîn Dosarul nr. 6.526/302/2010, toate dosare ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucuresti - Sectia I penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

ORDONANTĂ

pentru modificarea si completarea Legii nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile

 

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 1 pct. II.3 din Legea nr. 274/2010 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă.

 

Articol unic. - Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 29 iulie 2002, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 tabelul 2, nota 6) se modifică si va avea următorul cuprins:

“6) Se vor respecta următoarele conditii:

 

a)

[nitrat]

+

[nitrit]

1,

 

50

3

 

formulă în care concentratiile de nitrati si nitriti sunt exprimate în mg/l;

b) valoarea de 0,1 mg/l pentru nitriti la iesirea apei din statia de tratare.”

2. La anexa nr. 1 tabelul 2, parametrul “Fluor” se modifică si se înlocuieste cu parametrul “Fluoruri”.

3. La anexa nr. 1 tabelul 3, la parametrul “Clor rezidual liber”, după nota 12) se introduce o nouă notă, nota 13), cu următorul cuprins:

“13) valoarea 0,5 mg/l se aplică la iesirea apei din statia de tratare; la capăt de retea valoarea minimă a clorului rezidual liber va fi 0,1 mg/l.”

4. La anexa nr. 2 punctul 2, subpunctul 2.2 se modifică si va avea următorul cuprins:

“2.2. Pentru monitorizarea de audit este obligatoriu să fie monitorizati toti parametrii prevăzuti la art. 5, cu exceptia cazurilor în care autoritatea de sănătate publică judeteană, respectiv a municipiului Bucuresti au stabilit pe baze documentate că, pentru o perioadă determinată de către ele, un anumit parametru dintr-un anumit sistem de aprovizionare cu apă potabilă nu ar putea fi prezent în asemenea concentratii încât să conducă la modificarea valorii lui stabilite. Prezentul punct nu se aplică parametrilor de radioactivitate.”

5. La anexa nr. 2 tabelul 1A nota 4), litera b) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,b) nu există probabilitatea ca vreun factor să provoace deteriorarea calitătii apei.”

6. La anexa nr. 3 punctul 2, subpunctul 2.1 se modifică si va avea următorul cuprins:

“2.1. Metoda de analiză folosită în cazul următorilor parametri trebuie să fie capabilă să măsoare cel putin o concentratie egală cu valoarea parametrului (CMA) cu exactitatea, precizia si limita de detectie specificate. Indiferent de sensibilitatea metodei de analiză utilizată, rezultatul trebuie exprimat folosind cel putin acelasi număr de zecimale ca si în cazul parametrului valoric prevăzut în tabelele 2 si 3 din anexa nr. 1.”


7. La anexa nr. 3 punctul 2 subpunctul 2.1, parametrii “Fluor” si “Tetracloretan” din tabel se modifică si se înlocuiesc cu parametrii “Fluoruri” si “Tetracloretenă”, iar nota 4) se mută de la parametrul “Cupru” la parametrul “Cianuri totale”.

8. La anexa nr. 3 punctul 2 subpunctul 2.1, după parametrul “Fluoruri” se introduce un nou parametru, parametrul “Fier”, cu următoarele procente ale caracteristicilor de performantă specificate:

“Fier 10 10 10”.

9. La anexa nr. 3 punctul 3, partea introductivă si nota se modifică si vor avea următorul cuprins:

“3. Parametrii pentru care nu se specifică nicio metodă de analiză:

 

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

Ministrul mediului si pădurilor,

László Borbély

Ministrul agriculturii si dezvoltării rurale,

Valeriu Tabără

 

Bucuresti, 19 ianuarie 2011.

Nr. 1.


*) Pentru monitorizarea turbiditătii în apa de suprafată tratată, metoda de analiză trebuie să măsoare cel putin concentratii egale cu valoarea parametrilor (CMA), cu o acuratete, o precizie si o limită de detectie de 25%.”

 

RECTIFICĂRI

 

La Ordinul ministrului muncii, familiei si protectiei sociale nr. 1.751/2010 privind aprobarea Ghidului solicitantului - Conditii specifice pentru cererile de propuneri de proiecte de tip grant nr. 113 “Profesionisti în piata muncii” pentru implementarea Programului operational sectorial “Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, se face următoarea rectificare (care nu apartine Redactiei “Monitorul Oficial, Partea I”):

- În titlu si în cuprinsul articolului 1, în loc de: “... proiecte de tip grant nr. 113 ...”se va citi: “.., proiecte de tip strategic nr. 113...”.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.