MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 73/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 73         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 28 ianuarie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 1.493 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum si ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

 

Decizia nr. 1.509 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Decizia nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

 

Decizia nr. 1.586 din 7 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 1.587 din 9 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, si a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie

 

Decizia nr. 1.593 din 9 decembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum si a dispozitiilor art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.493

din 18 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum si ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum si celor ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, exceptie ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 8.233/215/2009 al Tribunalului Dolj - Sectia pentru minori si familie, precum si de către Cosmin Viespescu în Dosarul nr. 37.823/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie problema conexării dosarelor nr. 529D/2010 si nr. 1.249D/2010, având în vedere obiectul acestora.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 14 si al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.249D/2010 la Dosarul nr. 529D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 8.233/215/2009 si încheierea din 28 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 37.823/299/2009, Tribunalul Dolj - Sectia pentru minori si familie si Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum si ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, exceptie ridicată de Marian Cristian Dulgheru si Cosmin Viespescu cu ocazia solutionării unor cauze având ca obiect divort (cu minori).

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în principal, că, în ceea ce priveste art. 38 alin. 4 din Codul familiei, “absenta unei definitii concrete a notiunii de interes superior al minorului, neconturarea minimală a sferei si a reperelor concrete de semnificatii juridice ale notiunii, creează pentru subiectii de drept (părinti, membri ai familiei) o situatie de inaccesibilitate si confuzii de interpretare a legii, o serioasă impredictibilitate în stabilirea comportamentului juridicosocial, o lipsă de sigurantă si impreviziune cu privire la deznodământul unui eventual litigiu care să privească luarea unor măsuri ce pot să afecteze drepturile părintelui în privinta copilului, din perspectiva acestui interes superior”.

Cu privire la art. 42 alin. 1 din Codul familiei, sustine că acesta cuprinde prevederi limitative, contrare art. 6 lit. h) si art. 24 din Legea nr. 272/2004, în sensul că restrânge posibilitatea ascultării copilului doar la cei care au împlinit vârsta de 10 ani, ceea ce încalcă dreptul la exprimare, la informare, la opinia asupra intereselor personale ale unor copii sub această vârstă, dar care au o înzestrare si dezvoltare spiritual-intelectivă adecvate formulării unor opinii.

Pe de altă parte, consideră ca fiind neconstitutionale si prevederile art. 24 alin. (1) si următoarele din Legea nr. 272/2004, în măsura în care nu stabilesc criterii clare de determinare a discernământului sau gradului de maturitate cerute de lege pentru a putea fi ascultat copilul sau luate în considerare opiniile sale.

Instantele de judecată apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, iar textele de lege criticate nu aduc atingere normelor constitutionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constitutionale. În acest sens, invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, si anume Deciziile nr. 20/2010, nr. 133/2009,nr. 156/2008, nr. 594/2009, nr. 1.006/2009 sau nr. 1.122/2007.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.


Obiectul exceptiei de neconstitutionalitatea îl constituie prevederile art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum si ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au următorul continut:

- Art. 38 alin. 4 din Codul familiei: “La solutionarea cererilor accesorii divortului, referitoare la încredintarea copiilor minori, obligatia de întretinere si folosirea locuintei, instanta va tine seama si de interesele minorilor.”;

- Art. 42 alin. 1 din Codul familiei: “Instanta judecătorească va hotărî, odată cu pronuntarea divortului, căruia dintre părinti vor fi încredintati copiii minori. În acest scop, instanta va asculta părintii si autoritatea tutelară si, tinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotărî, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredintat tatălui sau mamei.”

Prevederile de lege criticate din Legea nr. 272/2004 au următorul cuprins:

- Art. 2: “(1) Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării si promovării drepturilor copilului, precum si orice act juridic emis sau, după caz, încheiat în acest domeniu se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului.

(2) Principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile si obligatiile ce revin părintilor copilului, altor reprezentanti legali ai săi, precum si oricăror persoane cărora acesta Ie-a fost plasat în mod legal.

(3) Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritătile publice si de organismele private autorizate, precum si în cauzele solutionate de instantele judecătoresti.

(4) Persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să implice familia în toate deciziile, actiunile si măsurile privitoare la copil si să sprijine îngrijirea, cresterea si formarea, dezvoltarea si educarea acestuia în cadrul familiei.”;

- Art. 6: “Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor principii:

a) respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

b) egalitatea sanselor si nediscriminarea;

c) responsabilizarea părintilor cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor părintesti;

d) primordialitatea responsabilitătii părintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului;

e) descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectorială si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate;

f) asigurarea unei îngrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil;

g) respectarea demnitătii copilului;

h) ascultarea opiniei copilului si luarea în considerare a acesteia, tinând cont de vârsta si de gradul său de maturitate;

i) asigurarea stabilitătii si continuitătii în îngrijirea, cresterea si educarea copilului, tinând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală si lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protectie;

j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;

k) asigurarea protectiei împotriva abuzului si exploatării copilului;

l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelatie cu ansamblul reglementărilor din această materie.”;

- Art. 14 alin. (2): “Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a întretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viata de familie, în măsura în care acest lucru nu contravine interesului său superior”;

- Art. 16: “ (1) Copilul care a fost separat de ambii părinti sau de unul dintre acestia printr-o măsură dispusă în conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii părinti, cu exceptia situatiei în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.

(2) Instanta judecătorească, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, poate limita exercitarea acestui drept, dacă există motive temeinice de natură a periclita dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului.”;

- Art. 24 alin. (1): “Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveste.”;

- Art. 31: “(1) Ambii părinti sunt responsabili pentru cresterea copiilor lor.

(2) Exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor părintesti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului si să asigure bunăstarea materială si spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin mentinerea relatiilor personale cu el, prin asigurarea cresterii, educării si întretinerii sale, precum si prin reprezentarea sa legală si administrarea patrimoniului său.

(3)în cazul existentei unor neîntelegeri între părinti cu privire la exercitarea drepturilor si îndeplinirea obligatiilor părintesti, instanta judecătorească, după ascultarea ambilor părinti, hotărăste potrivit interesului superior al copilului.”;

- Art. 38: “Instanta judecătorească este singura autoritate competentă să se pronunte, luând în considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului, cu privire la:

a) persoana care exercită drepturile si îndeplineste obligatiile părintesti în situatia în care copilul este lipsit, temporar sau permanent, de ocrotirea părintilor săi;

b) modalitătile în care se exercită drepturile si se îndeplinesc obligatiile părintesti;

c) decăderea totală sau partială din exercitiul drepturilor părintesti;

d) redarea exercitiului drepturilor părintesti.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, textele de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală, art. 26 alin. (1) referitoare la viata intimă, familială si privată, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 31 privind dreptul la informatie, art. 48 alin. (1) referitoare la familie, precum si celor ale art. 49 alin. (1) privind protectia copiilor si a tinerilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, în concret, critica autorilor exceptiei de neconstitutionalitate vizează deficiente de reglementare a textelor de lege criticate, deoarece, asa cum reiese din sustinerile acestora, “absenta unei definitii concrete a notiunii de interes superior al minorului, neconturarea minimală a sferei si a reperelor concrete de semnificatii juridice ale notiunii creează pentru subiectii de drept (părinti, membri ai familiei) o situatie de inaccesibilitate si confuzii de interpretare a legii, o serioasă impredictibilitate în stabilirea comportamentului juridicosocial, o lipsă de sigurantă si impreviziune cu privire la deznodământul unui eventual litigiu care să privească luarea unor măsuri care să afecteze drepturile părintelui în privinta copilului, din perspectiva acestui interes superior”.

Totodată, apreciază că textele criticate cuprind prevederi limitative, în sensul că “restrâng posibilitatea ascultării copilului doar la cei care au împlinit vârsta de 10 ani”, iar prevederile art. 24 alin. (1) si următoarele din Legea nr. 272/2004 sunt neconstitutionale, “în măsura în care nu stabilesc criterii clare de determinare a discernământului sau gradului de maturitate cerute de lege pentru a putea fi ascultat copilul sau luate în considerare opiniile sale”.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Asa fiind, controlul de constitutionalitate se efectuează numai prin raportare la prevederile si principiile Constitutiei, coordonarea, formularea si explicitarea legislatiei în vigoare fiind de competenta autoritătii legiuitoare.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 38 alin. 4 si art. 42 alin. 1 din Codul familiei, precum si ale art. 2, art. 6, art. 14 alin. (2), art. 16, art. 24 alin. (1), art. 31 si art. 38 din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, exceptie ridicată de Marian Cristian Dulgheru în Dosarul nr. 8.233/215/2009 al Tribunalului Dolj - Sectia pentru minori si familie, precum si de către Cosmin Viespescu în Dosarul nr. 37.823/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.509

din 18 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Flavus Investitii” - S.R.L. din Brasov în Dosarul nr. 66.023/62/2007 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia comercială.

La apelul nominal se prezintă, personal, partea Serbu F. Vasile Octavian. Se constată lipsa celorlalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 15 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 66.023/62/2007, Curtea de Apel Timisoara - Sectia comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Flavus Investitii” - S.R.L. din Brasov.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederea potrivit căreia încheierea de înlocuire a administratorului judiciar se pronuntă în camera de consiliu, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, încalcă principiul publicitătii sedintei de judecată, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, ce prevalează dispozitiilor legale si constitutionale interne, hotărârea judecătorească trebuie să fie pronuntată în toate cazurile în sedintă publică.

Consideră că instituirea unor reguli speciale se justifică numai în anumite situatii de exceptie, or solutionarea cererii de înlocuire a administratorului sau a lichidatorului nu constituie o situatie care să necesite asigurarea confidentialitătii, prin judecarea si pronuntarea hotărârii în camera de consiliu. În acelasi timp apreciază că dispozitiile de lege criticate defavorizează în mod evident creditorii care nu fac parte din comitetul creditorilor, cu atât mai mult cu cât, în cazul respingerii cererii de înlocuire a lichidatorului, încheierea se pronuntă în sedintă publică, iar în cazul admiterii cererii si înlocuirii lichidatorului, încheierea se pronuntă în camera de consiliu. Arată că numirea si înlocuirea administratorului ori a lichidatorului judiciar ar trebui dezbătute în fata tuturor creditorilor, dându-li-se acestora posibilitatea de a-si exprima opinia cu privire la cererea de înlocuire, astfel încât textul criticat încalcă liberul acces la justitie si dreptul la apărare al creditorilor ce nu fac parte din comitetul creditorilor.

Curtea de Apel Timisoara - Sectia comercială apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dispozitiile de lege criticate au ca scop celeritatea procedurii insolventei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, având următorul continut: “în orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivată, pentru motive temeinice, încheierea de înlocuire se pronuntă în camera de consiliu, de urgentă, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autorul exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 11 referitor la dreptul international si intern, art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 127 privind caracterul public al dezbaterilor. De asemenea, autorul consideră că textul de lege criticat contravine si prevederilor art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil si art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 22 din lege prevede măsurile si sanctiunile pe care judecătorul-sindic le poate aplica administratorului judiciar în cazul în care acesta nu îsi îndeplineste sau îsi îndeplineste defectuos ori cu întârziere sarcinile prevăzute de lege sau stabilite de judecătorul-sindic. Textul de lege criticat prevede una dintre aceste măsuri, si anume înlocuirea administratorului judiciar de către judecătorul-sindic. Înlocuirea practicianului în insolventă operează din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, judecătorul-sindic fiind obligat să se pronunte printr-o încheiere care să cuprindă motivele temeinice care au condus la adoptarea unei astfel de măsuri.

În ceea ce priveste critica potrivit căreia dispozitiile de lege atacate defavorizează în mod evident creditorii care nu fac parte din comitetul creditorilor, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate nu instituie discriminări în fata legii, întrucât comitetul creditorilor reprezintă vointa majoritară a tuturor creditorilor, si se aplică în mod egal acestora, fără privilegii sau deosebiri, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (6) din lege, “împotriva actiunilor, măsurilor si deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestatie la adunarea creditorilor”.

Referitor la principiul publicitătii sedintei de judecată, Curtea constată că instanta de la Strasbourg a retinut că publicitatea procedurii de judecată prevăzută de art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale protejează cetătenii împotriva unor sedinte secrete care scapă cenzurii publicului, fiind de asemenea un mijloc de mentinere a încrederii în justitie (Hotărârea din 14 februarie 2001 pronuntată în Cauza Riepan împotriva Austriei). Cu toate acestea, art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu exclude posibilitatea instantelor, în functie de particularitătile fiecărui caz în parte, de a deroga de la acest principiu. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a retinut că circumstantele exceptionale care tin de natura solutionării cauzei pot justifica lipsa dezbaterilor publice, de exemplu, în cazul litigiilor preponderent tehnice care se pretează mai degrabă unor proceduri scrise, decât sustinerilor orale, din imperative de eficacitate si economie. (Hotărârea din 12 aprilie 2006 pronuntată în Cauza Martinie împotriva Frantei si Hotărârea din 18 august 2010 pronuntată în Cauza Udorovic împotriva Italiei).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Flavus Investitii” - S.R.L. din Brasov în Dosarul nr. 66.023/62/2007 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.512

din 18 noiembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicată de Ovidiu Marcel Patru în Dosarul nr. 4.398/30/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal, de Vasile Nistor în Dosarul nr. 6.803/2/2006 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, precum si de Societatea Comercială “Sonoma” - S.R.L. din Bacău în Dosarul nr. 11/110/2009 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia comercială.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent-sef, referând asupra cauzelor, arată că autorul exceptiei Societatea Comercială “Sonoma” - S.R.L. din Bacău a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea criticii de neconstitutionalitate, iar partea Societatea Comercială “Patrom” - S.R.L. din Bocsa a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Curtea, având în vedere obiectul exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate în dosarele nr. 1.117D/2010, nr. 1.324D/2010si nr. 1.392D/2010, pune în discutie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.

Curtea dispune, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conexarea dosarelor nr. 1.324D/2010 si nr. 1.392D/2010 la Dosarul nr. 1.117D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, retine următoarele: Prin încheierea din 16 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.398/30/2008, Curtea de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Exceptia a fost ridicată de recurentul Ovidiu Marcel Patru cu ocazia solutionării recursului formulat împotriva încheierii din 11 ianuarie 2010, pronuntată de Tribunalul Timis, în contradictoriu cu intimatii primarul municipiului Timisoara si Societatea Comercială “Patrom” - S.R.L. din Bocsa.

Prin încheierea din 24 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6.803/2/2006, înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Exceptia a fost ridicată de recurentul Vasile Nistor cu ocazia solutionării recursului formulat împotriva încheierii din 26 iunie 2009, pronuntată de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, în contradictoriu cu intimatii Inspectoratul General al Politiei Române si Directia Generală de Informatii si Protectie Internă din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

Prin încheierea din 12 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 11/110/2009, înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale.

Exceptia a fost ridicată de recurenta Societatea Comercială “Sonoma” - S.R.L. din Bacău cu ocazia solutionării recursului formulat împotriva încheierii din 15 ianuarie 2010, pronuntată de Curtea de Apel Bacău, în contradictoriu cu intimata Societatea Comercială “Sonoma Sportswear” - S.R.L. din Timisoara.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii exceptiei sustin, în esentă, că textul de lege criticat contravine prevederilor constitutionale ale art. 21, art. 24 alin. (1), art. 129 si ale art. 146 lit. d), precum si prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece “conduce la încălcarea drepturilor procesuale ale părtilor”, părtile fiind “obligate să promoveze o cale de atac fără să cunoască considerentele încheierii pronuntate pentru a putea motiva recursul”. De aceea, dispozitiile legale atacate sunt neconstitutionale “în măsura în care nu permit atacarea cu recurs a unei hotărâri peste termenul de 48 de ore de la pronuntare, în situatia în care această hotărâre a fost dată fără citarea părtilor si fără ca părtile să cunoască termenul de judecată”.

În fine, autorii criticii apreciază că “cenzurarea exceptiei de neconstitutionalitate de către instanta de judecată reprezintă o îngrădire evidentă a accesului liber la justitie în materie de jurisdictie constitutională, singura instantă competentă în materia contenciosului constitutional fiind Curtea Constitutională, potrivit art. 146 lit. d) din Constitutie”.

Instantele de judecată consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, modificată si completată prin Legea nr. 177/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, dispozitii care au următorul continut: “Dacă exceptia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curtii Constitutionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanta imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronuntare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, aceste dispozitii de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 care consacră accesul liber la justitie, art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, art. 129 privind folosirea căilor de atac si ale art. 146 lit. d) privind atributiile Curtii Constitutionale, precum si prevederilor art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 s-a pronuntat prin numeroase decizii, spre exemplu

Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, si Decizia nr. 494 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 21 iunie 2006.

Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că prevederile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 sunt norme de procedură, pe care instanta care a fost sesizată cu exceptia de neconstitutionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor exceptii de neconstitutionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constitutionalitate exercitat de Curtea Constitutională, unica autoritate de jurisdictie constitutională.

Deci, această procedură face posibilă doar pronuntarea în situatiile date asupra oportunitătii sesizării Curtii Constitutionale, instanta de judecată având rol de filtru al exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de părti.

Totodată, Curtea a retinut că natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanta de judecată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu solutionarea unei exceptii de neconstitutionalitate, are menirea de a da expresie principiului celeritătii si al solutionării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că exceptia de neconstitutionalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutiile deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, exceptie ridicată de Ovidiu Marcel Patru în Dosarul nr. 4.398/30/2008 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia contencios administrativ si fiscal, de Vasile Nistor în Dosarul nr. 6.803/2/2006 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal, precum si de Societatea Comercială “Sonoma” - S.R.L. din Bacău în Dosarul nr. 11/110/2009 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 noiembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.586

din 7 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arges, în dosarele  nr. 1.352/109/2010, nr. 1.127/109/2010, nr. 287/109/2010, nr. 309/109/2010, nr. 1.360/109/2010, nr. 1.532/109/2010, nr. 3.800/109/2010, nr. 1.351/109/2010, nr. 1.092/109/2010, nr. 114/109/2010, nr. 1.026/109/2010, nr. 1.349/109/2010, nr. 1.738/109/2010, nr. 1.348/109/2010, nr. 1.093/109/2010, nr. 1.034/109/2010, nr. 1.899/109/2010, nr. 446/109/2010, nr. 1.753/109/2010, nr. 1.311/109/2010, nr. 971/109/2009, nr. 1.533/109/2010, nr. 1.719/109/2010, nr. 418/109/2010, nr. 1.103/109/2010, nr. 1.595/109/2010, nr. 1.875/109/2009, nr. 4.080/109/2009, nr. 1.909/109/2010, nr. 1.627/109/2010, nr. 901/109/2010, nr. 3.297/109/2009, nr. 734/109/2010, nr. 4.937/109/2009, nr. 1.681/109/2010, nr. 1.628/109/2010, nr. 1.785/109/2010, nr. 1.991/109/2010, nr. 1.911/109/2010, nr. 1.718/109/2010, nr. 1.453/109/2010, nr. 1.912/109/2010, nr. 1.594/109/2010, nr. 1.597/109/2010, nr. 1.312/109/2010, nr. 1.677/109/2010, nr. 1.347/109/2010, nr. 1.150/109/2010, nr. 1.726/109/2010, nr. 2.966/109/2009, nr. 2.459/109/2010, nr. 2.598/109/2010 si nr. 1.773/109/2010 ale Tribunalului Arges - Sectia civilă, care formează obiectul dosarelor Curtii Constitutionale nr. 1.822D/2010, nr. 1.870D/2010, nr. 1.871D/2010, nr. 1.978D/2010, nr. 2.936D/2010, nr. 2.960D/2010- 2.962D/2010, nr. 2.964D/2010, nr. 3.034D-3.040D/2010, nr. 3.195D-3.199D/2010, nr. 3.254D/2010, nr. 3.413D- 3.423D/2010, nr. 3.425D-3.436D/2010, 3.592D/2010, nr. 3.651 D/2010, nr. 4.304D/2010, nr. 4.306D/2010, nr. 4.308D/2010, nr. 4.337D/2010, nr. 4.428D/2010 si nr. 4.429D/2010.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 25 noiembrie 2010, când, în urma deliberărilor, Curtea a dispus amânarea pronuntării pentru data de 7 decembrie 2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 7 iunie 2010, 22 aprilie 2010, 17 mai 2010, 27 mai 2010, 6 mai 2010, 29 aprilie 2010, 2 iunie 2010, 13 aprilie 2010, 3 iunie 2010, 20 mai 2010, 31 mai 2010, 28 iunie 2010, 24 iunie 2010, 1 iulie 2010, 17 iunie 2010, 19 mai 2010, 2 iunie 2010, 21 aprilie 2010, 26 mai 2010, 6 iulie 2010, 12 mai 2010, 30 iunie 2010, 23 iunie 2010, 21 iunie 2010, 24 iunie 2010, 28 iunie 2010, 18 octombrie 2010, 6 octombrie 2010 si 16 septembrie 2010, pronuntate în dosarele nr. 1.352/109/2010, nr. 287/109/2010, nr. 309/109/2010, nr. 1.360/109/2010, nr. 1.532/109/2010, nr. 3.800/109/2010, nr. 1.351/109/2010, nr. 1.092/109/2010, nr. 114/109/2010, nr. 1.026/109/2010, nr. 1.349/109/2010, nr. 1.738/109/2010, nr. 1.348/109/2010, nr. 1.093/109/2010, nr. 1.899/109/2010, nr. 446/109/2010, nr. 1.753/109/2010, nr. 1.311/109/2010, nr. 971/109/2009, nr. 418/109/2010, nr. 1.103/109/2010, nr. 4.080/109/2009, nr. 1.909/109/2010, nr. 1.627/109/2010, nr. 901/109/2010, nr. 3.297/109/2009, nr. 734/109/2010, nr. 4.937/109/2009, nr. 1.681/109/2010, nr. 1.628/109/2010, nr. 1.785/109/2010, nr. 1.991/109/2010, nr. 1.911/109/2010, nr. 1.718/109/2010, nr. 1.453/109/2010, nr. 1.594/109/2010, nr. 1.597/109/2010, nr. 1.312/109/2010, nr. 1.677/109/2010, nr. 1.150/109/2010, nr. 1.726/109/2010, nr. 2.966/109/2009, nr. 2.459/109/2010 si nr. 1.773/109/2010, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin încheierile din 13 mai 2010, 31 mai 2010, 23 iunie 2010, 30 iunie 2010, 14 octombrie 2010, pronuntate în dosarele nr. 1.127/109/2010, nr. 1.034/109/2010, nr. 1595/109/2010, nr. 1.912/109/2010 si 2.598/109/2010, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Prin încheierea din 23 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.875/109/2010, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989.

Prin încheierile din 1 iunie 2010, 15 iunie 2010 si 18 mai 2010, pronuntate în dosarele nr. 1.533/109/2010, nr. 1.719/109/2010, nr. 1.347/109/2010, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arges, în cadrul solutionării unor actiuni prin care se solicită plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare”, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană si ale art. 16 alin. (1)si (2) privind egalitatea în drepturi.

1. În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) si ale art. 111 alin. (1), autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung, “este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaste cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptătite”. Invocă în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 36/1996, precum si prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discutie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însotită de fisa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispozitiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la sectiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, cerinta constitutională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată ia 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 si 2011.

Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până ia adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, exigentele constitutionale si legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăsi 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, doar pe rolul Tribunalului Constanta există 600 de cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârsitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judet, iar, pe de altă parte, instantele judecătoresti - În lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.

2. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 148 alin. (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern “prin Legea nr. 154/2005”), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligatie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică si produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăsească “valorile de referintă” stabilite prin Protocol (anexă la Tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real si PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei si că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 judete) în cei 3 ani de aplicare si presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocarea de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.

3. Privitor la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiasi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil “privarea de libertate în locuri de detentie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee si facultăti; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice”. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic si nu au beneficiat până la aparitia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparatie morală, însă prin dispozitiile legale contestate se creează situatia unei discriminări între cei condamnati politic si cei supusi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distinctia între situatia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detentie si situatia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obtinut o minimă reparatie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 si cele care obtin aceste despăgubiri după acest moment.

Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proportionalitătii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situatie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoastere a însăsi măsurii luate asupra sa ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calitătii de luptător în rezistenta anticomunistă persoanelor condamnate pentru infractiuni săvârsite din motive politice, precum si persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, cât si prin Legea nr. 221/2009.

În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o pozitie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparatie morală, invocând, cu titlu de exemplu, “Cauza Tarălungă, Cauza Temesan sau Cauza Oancea”.

Tribunalul Arges - Sectia civilă, în dosarele nr. 1.822D/2010, nr! 1.870D/2010, nr. 1.871D/2010, nr. 1.978D/2010, nr. 2.936D/2010, nr. 2.960D-2.962D/2010, nr. 3.034D-3.039D/2010, nr. 3.040D/2010, nr. 3.195D- 3.199D/2010, nr. 3.414D/2010-3.415D/2010, nr. 3.416D/2010, nr. 3.417D/2010, nr. 3.418D-3.423D/2010, nr. 3.425D- 3.432D/2010, nr. 3.433D/2010, nr. 3.434D-3.436D/2010, nr. 3.592D/2010, nr. 4.304D/2010, nr. 4.306D/2010, nr. 4.308D/2010, nr. 4.337D/2010, nr. 4.428D/2010, nr. 4.429D/2010, apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Nu se încalcă art. 138 alin. (5) din Constitutie, deoarece, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, finantarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar majorarea unor cheltuieli se finantează fie prin suplimentarea alocatiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, fie prin rectificare bugetară. În ceea ce priveste faptul că nu ar fi fost atasată fisa financiară propunerii legislative cu ocazia înaintării acesteia către Camera Deputatilor sau către Senat, aceasta constituie o cerintă a Legii nr. 500/2002, nu a Constitutiei. Referitor la respectarea prevederilor art. 111 alin. (1) din Constitutie, din expunerea de motive rezultă că au fost solicitate informatii oferite de Guvern si solicitate de Parlament. Cu privire la art. 148 alin. (2) din Constitutie, retine că aspectele referitoare la insuficienta resurselor financiare pentru motivele invocate nu pot face controlul constitutionalitătii, ele având legătură cu faza de executare a sentintelor civile pronuntate sau care se vor pronunta, fază ce intervine ulterior activitătii de judecată, iar în legătură cu acestea din urmă nefiind invocate motive de neconstitutionalitate. În ceea ce priveste încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, arată că dispozitiile Legii nr. 221/2009 nu generează discriminări, faptul că textul ar fi redactat imprecis si generic nu intră în contradictie cu dispozitiile constitutionale, fiind chestiuni de tehnică legislativă, iar în materia daunelor morale nu există criterii clare de apreciere a acestora, având în vedere natura lor.

În dosarele nr. 2.964D/2010, nr. 3.254D/2010, nr. 3.413D/2010 si nr. 3.651 D/2010, Tribunalul Arges - Sectia civilă apreciază că dispozitiile art. 5 contravin art. 138 alin. (5) din Constitutie, în conditiile în care proiectul Legii nr. 221/2009 nu a fost însotit de o fisă financiară, astfel cum impune art. 15 din Legea nr. 500/2002, care realizează o transpunere efectivă a dispozitiilor art. 138 alin. (5) din Constitutie, în activitatea legislativă si executivă.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie prevederile art. 5, art. 5 alin. (1), art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, precum si Legea nr. 221/2009 în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009. Din analiza considerentelor încheierilor instantei, precum si din motivările autorului exceptiei de neconstitutionalitate reiese că obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Curtea urmează a exercita controlul de constitutionalitate asupra acestor din urmă dispozitii, care aveau următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1) lit. a): “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor se va tine seama si de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările si completările ulterioare, si al Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările si completările ulterioare;”.

Dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispozitiile modificatoare având următoarea redactare:

“Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea; [...]».” De asemenea, partea introductivă a alin. (1) al art. 5 a fost modificată si completată prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având următorul cuprins:

- Art. 5 alin. (1): “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: [...]”.

Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 modifică si completează dispozitiile de lege criticate, prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată si completată prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, si anume alin. (11).

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 111/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanta de contencios constitutional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă solutia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării.

Or, Curtea observă că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (solutie legislativă preluată si de dispozitiile modificatoare), iar, pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (solutie legislativă introdusă prin dispozitiile modificatoare).

Întrucât în cauza de fată autorul exceptiei de neconstitutionalitate critică solutia legislativă de acordare a despăgubirilor [solutie cuprinsă si de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie, asadar, numai dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul cuprins: “(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. [...]”.


Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, în calitate de autor al exceptiei de neconstitutionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare” si ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile

art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sunt neconstitutionale.

În aceste conditii, Curtea observă că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozitiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care prevăd că “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”.

Prin urmare, retinând că acest caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate a intervenit după sesizarea Curtii, exceptia de neconstitutionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arges, în dosarele nr. 1.352/109/2010, nr. 1.127/109/2010, nr. 287/109/2010, nr. 309/109/2010, nr. 1.360/109/2010, nr. 1.532/109/2010, nr. 3.800/109/2010, nr. 1.351/109/2010, nr. 1.092/109/2010, nr. 114/109/2010, nr. 1.026/109/2010, nr. 1.349/109/2010, nr. 1.738/109/2010, nr. 1.348/109/2010, nr. 1.093/109/2010, nr. 1.034/109/2010, nr. 1.899/109/2010, nr. 446/109/2010, nr. 1.753/109/2010, nr. 1.311/109/2010, nr. 971/109/2009, nr. 1.533/109/2010, nr. 1.719/109/2010, nr. 418/109/2010, nr. 1.103/109/2010, nr. 1.595/109/2010, nr. 1.875/109/2009, nr. 4.080/109/2009, nr. 1.909/109/2010, nr. 1.627/109/2010, nr. 901/109/2010, nr. 3.297/109/2009, nr. 734/109/2010, nr. 4.937/109/2009, nr. 1.681/109/2010, nr. 1.628/109/2010, nr. 1.785/109/2010, nr. 1.991/109/2010, nr. 1.911/109/2010, nr. 1.718/109/2010, nr. 1.453/109/2010, nr. 1.912/109/2010, nr. 1.594/109/2010, nr. 1.597/109/2010, nr. 1.312/109/2010, nr. 1.677/109/2010, nr. 1.347/109/2010, nr. 1.150/109/2010, nr. 1.726/109/2010, nr. 2.966/109/2009, nr. 2.459/109/2010, nr. 2.598/109/2010 si nr. 1.773/109/2010 ale Tribunalului Arges - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

lonita Cochintu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.587

din 9 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, si a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror luliana Nedelcu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie si a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Alexandru Crisan în Dosarul nr. 5.135/3/2006 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

La apelul nominal se prezintă personal autorul exceptiei Alexandru Crisan si doamna traducător autorizat de limba germană Cristina Dumitru desemnată în cauză. Se constată lipsa celeilalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea acesteia si depune concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.135/3/2006, înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, si a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Alexandru Crisan.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. I), art. 74, art. 108, art. 116, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Dispozitiile art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 si dispozitiile art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor constitutionale ale art. 20, art. 26, art. 27 si art. 28, precum si celor ale art. 6 si art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Dispozitiile art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelasi cod contravin prevederilor constitutionale ale art. 20, art. 21 alin. (3), art. 53 si art. 148, precum si ale art. 6 paragraful 1, art. 7, art. 8, art. 14 si art. 18 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

În esentă, se arată că prin înfiintarea Directiei Nationale Anticoruptie se instituie un organism paralel institutiei constitutionale a Ministerului Public.

De asemenea, celelalte prevederi permit dispunerea unor măsuri specifice procesului penal în afara acestuia, întrucât este posibilă interceptarea convorbirilor telefonice înainte de începerea urmăririi penale împotriva unei persoane.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 54/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006.

De asemenea, obiect al exceptiei îl constituie si dispozitiile art. 911-913 din Codul de procedură penală - Conditiile si cazurile de interceptare si înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, Organele care efectuează interceptarea si înregistrarea, Certificarea înregistrărilor si dispozitiile art. 228 din acelasi cod cu denumirea marginală începerea urmăririi penale.

Obiect al exceptiei îl constituie si prevederile art. 26, art. 27 si art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, asa cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 21 si 22 din cartea II, titlul I din Legea nr. 161/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, si care au următorul continut:

- Art.26 din Legea nr. 78/2000: “Secretul bancar si cel profesional, cu exceptia secretului profesional al avocatului exercitat în conditiile legii, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, si nici instantei de judecată. Datele si informatiile solicitate de procuror sau de instanta de judecată se comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a instantei, în cursul judecătii.”;

- Art.27 din Legea nr. 78/2000: “(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârsirea uneia dintre infractiunile prevăzute în prezenta lege, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, procurorul poate să autorizeze motivat, pe o durată de cel mult 30 de zile:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicatiilor;

c) accesul la sisteme informationale;

d) comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile.

(2) Pentru motive temeinice autorizarea prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită, în aceleasi conditii, fiecare prelungire neputând depăsi 30 de zile. Durata maximă a măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) autorizate este de 4 luni.

(3) în cursul judecătii, instanta poate dispune prelungirea măsurilor prevăzute la alin. (1), prin încheiere motivată.

(4) Dispozitiile art. 911-915 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.”


Art. 28 din Legea nr. 78/2000 a fost abrogat prin art. 34 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anti coruptie.

În sfârsit, obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie si dispozitiile art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, modificat prin art. IV pct. 12 al titlului II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 24/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, si prin art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, asa cum a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din Legea nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au următorul continut:

- Art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002:

“(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârsirea uneia dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonantă de urgentă în competenta Directiei Nationale Anticoruptie, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicatiilor;

c) accesul la sisteme informationale.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) si c) pot fi dispuse de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, pe o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste măsuri pot fi prelungite de procuror prin ordonantă motivată, fiecare prelungire neputând depăsi 30 de zile. Durata maximă a măsurilor dispuse este de 4 luni.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dispusă de judecător, potrivit dispozitiilor art. 911-916 din Codul de procedură penală care se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pot dispune să li se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, în conditiile prevăzute la alin. (1).”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 20, art. 26, art. 27, art. 28, art. 21 alin. (3), art. 53, art. 148, art. 73 alin. (3) lit. I), art. 74, art. 108, art. 116, precum si ale art. 6, art. 7, art. 8, art. 14 si art. 18 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 911-913 din Codul de procedură penală, ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005, precum si ale art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, si Deciziei nr. 560 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 10 august 2006, Curtea Constitutională a statuat că transformarea fostului Parchet National Anticoruptie în noua Directie Natională Anticoruptie, ca structură specializată în cadrul Ministerului Public, s-a impus ca un imperativ desprins, pe de o parte, din ratiuni de conformitate cu Legea fundamentală, impuse la rândul lor de Decizia Curtii Constitutionale nr. 235 din 5 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, definitivă si general obligatorie, si, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătătirii activitătii acestei structuri.

Totodată, Curtea a mai statuat că “interceptările si înregistrările audio sau video prevăd suficiente garantii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizatiei, a conditiilor si a modalitătilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării si certificării autenticitătii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”.

De asemenea, “nu poate fi primită nici sustinerea potrivit căreia dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 28 si 53, deoarece însesi textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondentei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instructiei penale. Astfel, societătile democratice sunt amenintate de un fenomen infractional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenintări si de a supraveghea elementele subversive ce actionează pe teritoriul lor. Asa fiind, asemenea dispozitii legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securitătii nationale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârsirii de infractiuni”.

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozitiilor legale criticate nu constituie o problemă de constitutionalitate, sens în care a retinut că “nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumtiei de constitutionalitate ca urmare a aplicării unor dispozitii legale în contradictie cu legea ori cu principiile fundamentale”.

De asemenea, Curtea Constitutională, respingând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, a statuat că acestea “se constituie în norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, sunt stabilite prin lege. Prevederile legale contestate, fără a avea semnificatia unei încălcări a secretului corespondentei, corespund cerintelor constitutionale prevăzute la alin. (1) al art. 53, potrivit cărora exercitarea dreptului poate fi restrânsă dacă se impune pentru desfăsurarea instructiei penale si apărarea ordinii publice, cu respectarea alin. (2) al aceluiasi articol.”

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziilor mai sus mentionate îsi păstrează valabilitatea si în ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 228 din Codul de procedură penală si ale art. 26 si art. 27 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveste celelalte prevederi constitutionale si internationale invocate în sustinerea exceptiei, Curtea constată că autorul exceptiei nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea prevederilor legale criticate cu acestea. Asa fiind, instanta de contencios constitutional nu se poate substitui autorului pentru a face, în consecintă, o analiză de conformitate.

În sfârsit, Curtea constată că dispozitiile art. 28 din Legea nr. 78/2000 nu mai sunt în vigoare, fiind, potrivit art. 34 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, abrogate începând cu data de 1 septembrie 2002. Asa fiind, în acord cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, această exceptie urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.


Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ce priveste dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 911-913 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din acelasi cod, a dispozitiilor art. 26 si art. 27 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie si a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Alexandru Crisan în Dosarul nr. 5.135/3/2006 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penală.

2. Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 9 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.593

din 9 decembrie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum si a dispozitiilor art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum si a dispozitiilor art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, exceptie ridicată de Nicolae Maxim în Dosarul nr. 28.762/197/2009 al Judecătoriei Brasov.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 28.762/197/2009, Judecătoria Brasov a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, precum si a dispozitiilor art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, exceptie ridicata de Nicolae Maxim.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 contravin dispozitiilor “art. 115 alin. (1) din Constitutia României (2003) [...]. Or, art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutia României (2003) ne arată că infractiunile, pedepsele si regimul executării acestora se reglementează numai prin lege organică. Asadar, Guvernul nu putea să legifereze în domeniul stabilirii unei infractiuni si al pedepsei aplicabile acesteia. De precizat că în Constitutia României (2001) în vigoare la data emiterii Ordonantei nr. 96/1998 existau aceleasi reglementări constitutionale”.

Totodată, atât dispozitiile art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, cât si dispozitiile art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii, deoarece, de vreme ce pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior variază de la un an la altul, atunci 2 cetăteni care au sustras în ani diferiti aceeasi cantitate de masă lemnoasă vor primi pedepsediferite după cum oscilează valoarea de referintă a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

În sfârsit, prevederile legale criticate contravin si dispozitiilor constitutionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil si ale art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, precum si dispozitiilor art. 6, 7 si 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, prin aceea că, introducând o discriminare patrimonială în modul de încadrare si sanctionare a unei infractiuni, se înfrânge notiunea de proces echitabil, cu atât mai mult cu cât normele contestate nu sunt suficient de clare si previzibile încât să permită autorilor faptelor incriminate o întelegere deplină a acestora.

Judecătoria Brasov opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate fi constituie dispozitiile art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, precum si dispozitiile art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 28 august 2008, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 26 februarie 2003.

Cât priveste dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 96/1998, se constată că aceasta a fost abrogată prin art. 139 lit. b) din Legea nr. 46/2008.

Dispozitiile art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 au următorul continut:

- Art. 108: “(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieti sau lăstari din fondul forestier national si din vegetatia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infractiune silvică si se sanctionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel putin 5 ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârsită de cel putin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăseste limita prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel putin 20 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel putin 50 de ori mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani, în cazul în care faptele au fost săvârsite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substantă narcotică ori paralizantă;

c) în timpul noptii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes national.

(3) în cazul în care infractiunile prevăzute la alin. (1) au fost săvârsite cu stirea sau cu acordul personalului silvic, nivelul minim valoric al prejudiciului pentru calificarea faptei ca infractiune silvică se stabileste la o valoare de 2,5 ori mai mare

decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.

(4) Tentativa se pedepseste.”;

- Art. 110: “(1) Furtul de arbori doborâti sau rupti de fenomene naturale ori de arbori, puieti sau lăstari care au fost tăiati ori scosi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de proiectie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire si din vegetatia forestieră din afara fondului forestier national, precum si al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier national constituie infractiune si se sanctionează după cum urmează:

a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârsită de cel putin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăseste valoarea prevăzută la lit. a);

c) cu închisoare de la 2 ani la 6 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de peste 20 până la 50 de ori inclusiv mai mare decât pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

d) cu închisoare de la 4 ani la 16 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăseste de 50 de ori pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.

(2) Maximul pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu 3 ani în cazul în care faptele au fost săvârsite în următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) de o persoană având asupra sa o armă sau o substantă narcotică ori paralizantă;

c) în timpul noptii;

d) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes national.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii, art. 20 referitoare la Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la domeniul legilor organice, art. 115 alin. (1) referitoare la delegarea legislativă, precum si ale art. 6, 7 si 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Cât priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998, aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece întreaga Ordonantă a Guvernului nr. 96/1998 a fost abrogată prin art. 139 lit. b) din Legea nr. 46/2008 si, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti [...] privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare [...]”.

Împrejurarea că textul poate fi sau nu incident într-o anumită cauză ca urmare a aplicării art. 13 din Codul penal nu are relevantă asupra competentei Curtii Constitutionale, care, tinută fiind de o cauză expresă de inadmisibilitate, nu poate proceda la examinarea exceptiei pe fondul său.

2. Din examinarea dispozitiilor art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008, cuprinse în titlul VI “Răspunderisi sanctiuni”, Curtea constată că acestea prevăd elementele constitutive ale infractiunilor pe care le reglementează. În plus, art. 121 din Codul silvic mentionează că “Prevederile prezentului titlu se completează cu dispozitiile Codului penal si ale Codului de procedură penală”. Fată de aceste dispozitii legale, nu se poate sustine că legea nu întruneste toate conditiile de previzibilitate si accesibilitate. Dimpotrivă, examinarea textelor de lege criticate prin exceptia de neconstitutionalitate scoate în evidentă că acestea definesc în măsură suficientă infractiunile pe care le prevăd, descriind comportamentul ilegal incriminat si stabilind în mod expres pedepsele aplicabile. Este adevărat că pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior este stabilit, în baza art. 123 din Codul silvic, prin ordin al conducătorului autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură, dar aceasta determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege organică, în acord cu art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie, iar evaluarea pagubelor are la bază criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalitătilor de evaluare a pagubelor produse vegetatiei forestiere din păduri si din afara acestora, în cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care, potrivit legii, constituie contraventii sau infractiuni). Asadar, determinarea pretului mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior se realizează în baza unor criterii obiective si legale, cu înlăturarea oricăror elemente subiective sau discretionare ce ar putea duce la încălcarea principiului legalitătii incriminării. În plus, nu poate fi primită nici critica autorului potrivit căreia prevederile contestate afectează principiul egalitătii în drepturi a cetătenilor în fata legii, deoarece stabilirea valorii materialului lemnos sustras se face raportat la o limită minimă si maximă fată de pretul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior. Or, chiar dacă valoarea acestui pret oscilează de la an la an, limitele minime si maxime (de exemplu, de 5 până la 20 de ori inclusiv mai mare) care sunt determinante în stabilirea pedepselor vor fi aceleasi. Altfel spus, existenta infractiunilor silvice este conditionată nude valoarea, ci de volumul masei lemnoase extrase. În felul acesta se dă satisfactie deplină principiului legalitătii incriminării si se elimină arbitrarul în calificarea juridică a infractiunilor silvice.

În sfârsit, nu poate fi primită nici critica referitoare la imposibilitatea subiectilor activi de a cunoaste exigentele incriminatoare, prin aceea că legea utilizează un limbaj tehnic si greu accesibil destinatarilor săi, deoarece textele contestate au o redactare cu un înteles univoc, nefiind susceptibil de o interpretare abuzivă sau arbitrară. De altfel, prin Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronuntată în Cauza Wingrove contra Marii Britanii, Curtea de la Strasbourg a decis că legea internă pertinentă, care înglobează atât dreptul scris, cât si pe cel nescris, trebuie să fie formulată cu o precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în conditiile spetei, circumstantele care pot rezulta dintr-un act determinat. Or, nu se poate sustine că dispozitiile legale criticate sunt private de o astfel de cerintă, deoarece acestea nu fac altceva decât să incrimineze infractiunile de furt de arbori doborâti sau rupti de fenomene naturale ori de arbori, puieti sau lăstari care au fost tăiati ori scosi din rădăcini din păduri, perdele forestiere de protectie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire si din vegetatia forestieră din afara fondului forestier national, precum si al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier national sau de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din rădăcini, fără drept, de arbori, puieti sau lăstari din fondul forestier national si din vegetatia forestieră situată pe terenuri din afara acestuia.

Asa fiind, câtă vreme previzibilitatea si predictibilitatea unei norme sunt asigurate, destinatarul acesteia este obligat să îsi modeleze conduita în mod corespunzător.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 din Ordonanta Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic si administrarea fondului forestier national, exceptie ridicată de Nicolae Maxim în Dosarul nr. 28.762/197/2009 al Judecătoriei Brasov.

2. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 108 si art. 110 din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntata în sedinta publică din data de 9 decembrie 2010.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.