MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 500/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 500         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 13 iulie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 131 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

Decizia nr. 216 din 15 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 349 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (i) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Decizia nr. 355 din 22 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (i) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Decizia nr. 443 din 7 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din cap. VI din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

 

Decizia nr. 489 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 131

din 1 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale si ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificat prin art. 32 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Z- Agrobeea” - S.R.L. din Sacalaz în Dosarul nr. 20.732/325/2009 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 26 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 20.732/325/2009, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale si ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificat prin art. 32 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Z- Agrobeea” - S.R.L.din Sacalaz.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că dispozitiile art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, prin modificările aduse Codului fiscal, sunt neconstitutionale, deoarece contravin prevederilor art. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Ordonanta de urgentă stabileste obligatii fiscale determinate în baza unei situatii anterioare intrării sale în vigoare, ceea ce este de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie. Dispozitiile art. 32 pct. 1 sunt neconstitutionale, încălcând prevederile art. 115 si 139 din Legea fundamentală, prin aceea că s-a legiferat în domeniul impozitelor si taxelor printr-o ordonantă de urgentă, iar nu printr-o lege a Parlamentului, astfel cum dispune textul constitutional.

Judecătoria Timisoara arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

În ceea ce priveste obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că instanta de judecată a sesizat instanta de contencios constitutional cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale si ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificat prin art. 32 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Se observă că dispozitiile art. 32 pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 modifică dispozitiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Asa fiind, Curtea constată că obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009.

Ulterior sesizării Curtii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicată Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonantă, aceasta intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 87/2010, art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se abrogă.

Textele criticate au următorul continut: - Art.18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “Contribuabilii care desfăsoară activităti de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere, si în cazul cărora impozitul pe profit datorat pentru activitătile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligati la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate.”;

- Art. 18 alin. (2)-(4) este abrogat;

- Art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009: “Prevederile art. 32-34 intră în vigoare la data de 1 mai 2009.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autoarea exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) referitor la separatia puterilor în stat, art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii si art. 139 referitoare la impozite, taxe si alte contributii.

I. În ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 87/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010.

Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare [...]”. Având în vedere aceste dispozitii legale, precum si jurisprudenta sa constantă în astfel de situatii, Curtea urmează să respingă ca devenită inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

II. Examinând exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constată că, prin Decizia sa nr. 1.286 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 9 decembrie 2010, a respins această exceptie ca neîntemeiată. Astfel, Curtea a retinut că regula generală în materia impozitelor si taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. De asemenea, Curtea retine că, potrivit art. 56 din Constitutie, contributia cetătenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se retine, în consecintă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementări constitutionale rezultă că stabilirea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat intră în competenta exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor si taxelor si de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligatii în favoarea anumitor categorii de contribuabili si în anumite perioade de timp, în functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si în raport cu situatia economico-financiară a tării în perioadele respective.

Întrucât, astfel cum s-a arătat, stabilirea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat, precum si a conditiilor de impozitare intră în competenta exclusivă a legiuitorului, adoptând reglementarea prevăzută la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a actionat în limitele acestei competente, prin stabilirea unei baze impozabile certe care să asigure un tratament echitabil si corect pentru toti, neputându-se retine că astfel ar fi contravenit principiului asezării juste a sarcinilor fiscale.

În ceea ce priveste critica potrivit căreia se realizează o neconcordantă între prevederile legale ale Codului fiscal si cele ale Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încălcare evidentă a dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenta sa constantă, instanta de contencios constitutional a statuat că examinarea constitutionalitătii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca devenită inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Z- Agrobeea” - S.R.L. din Sacalaz în Dosarul nr. 20.732/325/2009 al Judecătoriei Timisoara.

II. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 1 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 216

din 15 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1)si (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Viorica Dorel Dumitrescu si Eliza Elena Dumitrescu în Dosarul nr. 12.861/200/2009 al Tribunalului Buzău - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă, personal, partea Călin Constantin Macovei, lipsă fiind autorii exceptiei si celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 243/2007.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 12.861/200/2009, Tribunalul Buzău - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Viorica Dorel Dumitrescu si Eliza Elena Dumitrescu într-o cauză civilă având ca obiect partaj succesoral.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că prevederile art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001, referitoare la constatarea dreptului de proprietate pe cote-părti ideale pentru persoanele îndreptătite, care au solicitat restituirea imobilelor, precum si cele referitoare la preluarea de către acesti mostenitori a cotelor cuvenite celorlalti, care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III din actul normativ mentionat, contravin normelor constitutionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate si celor ale art. 46 privind dreptul la mostenire.

Tribunalul Buzău - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că acordarea măsurilor reparatorii către persoanele îndreptătite este conditionată de formularea unei cereri de restituire a imobilelor preluate abuziv. Nerespectarea acestei proceduri nu conduce însă la pierderea calitătii de mostenitor, ci are ca efect pierderea dreptului de a mai beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, în favoarea celorlalti mostenitori legali sau testamentari, care s-au conformat prevederilor legii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001 sunt constitutionale. Astfel, arată că nu poate fi retinută critica de neconstitutionalitate a textului de lege fată de dispozitiile art. 44 si 46 din Constitutie, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 243/2007.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care prevăd că:

- Art. 4: “(1)în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptătite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileste în cote-părti ideale, potrivit dreptului comun. [...]

(4) De cotele mostenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalti mostenitori ai persoanei îndreptătite care au depus în termen cererea de restituire.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate, coroborat cu art. 46 privind dreptul la mostenire.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, în acest sens fiind Decizia nr. 243/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 7 mai 2007.

Prin această decizie, Curtea a constatat că reglementarea criticată conditionează acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 de formularea unei cereri de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de către mostenitorii care au acceptat sau nu succesiunea. Pentru mostenitorii care nu au acceptat initial succesiunea, cererea are valoare de acceptare pentru bunurile a căror restituire se solicită, în temeiul art. 4 alin. (3) din această lege, reglementare ce dă expresie caracterului reparatoriu al Legii nr. 10/2001.

Sub acest aspect, repunerea în termenul de acceptare a mostenirii, pentru bunurile preluate abuziv de statul totalitar, cu încălcarea dreptului de proprietate al titularilor, are ca finalitate respectarea principiului restitutio in integrum, fiind în deplină concordantă cu dispozitiile art. 44 alin. (1) teza întâi din Constitutie, privind garantarea dreptului de proprietate privată. Scopul este acela de a pune capăt perpetuării stării de incertitudine instituită în derularea raporturilor juridice, iar nu acordarea unui avantaj necuvenit, stabilit arbitrar, ce generează o inegalitate între succesibilii care au acceptat mostenirea în termenul instituit prin prevederile Codului civil si cei care sunt repusi în termenul de acceptare, prin art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Asadar, neformularea unei astfel de cereri nu conduce la pierderea calitătii de mostenitor, ci are ca efect pierderea dreptului de a mai beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea nr. 10/2001, ce revine celorlalti mostenitori legali sau testamentari care s-au conformat prevederilor legii, astfel încât sustinerile autorilor exceptiei sunt neîntemeiate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în decizia mentionată îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) si (4) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Viorica Dorel Dumitrescu si Eliza Elena Dumitrescu în Dosarul nr. 12.861/200/2009 al Tribunalului Buzău - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 15 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 349

din 10 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea în sedinta publică din data de 22 februarie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Târgu Mures - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 381/43/2009.

Dezbaterile au avut loc la data de 22 februarie 2011 în prezenta reprezentantului Ministerului Public, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de sedintă de la acea dată, când Curtea a amânat, succesiv, pronuntarea pentru data de 3 martie 2011, având nevoie de timp pentru a delibera, si apoi pentru data de 10 martie 2011, din cauza imposibilitătii constituirii legale a completului de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 19 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 381/43/2009, Curtea de Apel Târgu Mures - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Exceptia a fost invocată de instanta de judecată, din oficiu, într-un dosar având ca obiect solutionarea unui recurs în materia procedurii insolventei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta arată că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale în măsura în care se interpretează dispozitiile art. 7 alin. (1) din


Legea nr. 85/2006 ca referindu-se la comunicarea hotărârilor judecătoresti prin simpla publicare în formă electronică, având în vedere si faptul că art. 7 alin. (5) lasă la latitudinea executivului si altor institutii publice (Oficiul National al Registrului Comertului) adoptarea de acte normative si tehnice cu privire la procedura de judecată, în mod particular la modul de comunicare a hotărârilor judecătoresti emise de judecătorul-sindic, inferioare legii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările si completările ulterioare, prevederi care au următorul cuprins: “Citarea părtilor, precum si comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor si notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolventă. Comunicarea citatiilor, a convocărilor si notificărilor fată de participantii la proces, al căror sediu, domiciliu sau resedintă se află în străinătate, este supusă dispozitiilor Codului de procedură civilă, cu modificările si completările ulterioare. Buletinul procedurilor de insolventă va fi realizat si în formă electronică.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 126 alin. (2) privind instantele judecătoresti din Constitutie, precum si art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

Referitor la dispozitiile art. 7 din Legea nr. 85/2006, Curtea s-a mai pronuntat, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Decizia nr. 564 din 29 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 18 iunie 2010, sau Decizia nr. 1.436 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 16 decembrie 2009.

Prin Decizia nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile art. 7 sunt contrare prevederilor art. 24 si 53 din Constitutie, în măsura în care se interpretează că prima comunicare a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o actiune în temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2006, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se realizează numai prin Buletinul procedurilor de insolventă, iar nu si potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.

Ulterior Deciziei nr. 1.137 din 4 decembrie 2007, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2011, a fost introdus la art. 7 un nou alineat, alin. (31), modificat prin Legea nr. 169/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, cu următorul cuprins: “prin exceptie de la prevederile alin. (1), prima citare si comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o actiune, în temeiul dispozitiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, si prin Buletinul procedurilor de insolventă. Instantele judecătoresti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolventă.”

Curtea retine că, fată de dispozitiile art. 7 alin. (1), care prevăd că “citarea părtilor, precum si comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor si notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolventă. Comunicarea citatiilor, a convocărilor si notificărilor fată de participantii la proces, al căror sediu, domiciliu sau resedintă se află în străinătate, este supusă dispozitiilor Codului de procedură civilă, cu modificările si completările ulterioare”, noul text oferă garantii suplimentare persoanelor împotriva cărora se introduce o actiune, în temeiul dispozitiilor Legii nr. 85/2006, prin instituirea obligatiei ca prima citare si comunicarea actelor de procedură către acestea, ulterior deschiderii procedurii insolventei, să se realizeze atât conform Codului de procedură civilă, cât si prin Buletinul procedurilor de insolventă, iar instantele judecătoresti vor transmite actele de procedură în cauză, din oficiu, pentru publicare în Buletinul procedurilor de insolventă.

De altfel, Curtea a retinut, prin Decizia nr. 1.436 din 5 noiembrie 2009, că citarea si comunicarea actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolventă îsi găsesc justificarea în însusi specificul acestei proceduri si au drept scop asigurarea desfăsurării cu celeritate a acesteia. Părtile au posibilitatea, pe de o parte, să participe la termenele fixate de judecătorul-sindic si să consulte dosarul în vederea cunoasterii tuturor actelor de procedură depuse la acesta, iar, pe de altă parte, au posibilitatea de a solicita în cadrul cheltuielilor de judecată toate sumele avansate în vederea realizării drepturilor lor pe calea acestei proceduri, invocând în acest sens dispozitiile Codului de procedură civilă privind cheltuielile de judecată, aplicabile în temeiul art. 149 din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, Curtea a retinut că nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolventei, persoanele notificate vor fi citate si li se vor comunica actele de procedură prin intermediul Buletinului procedurilor de insolventă.

Distinct de cele mai sus arătate, Curtea constată că autorul exceptiei de neconstitutionalitate este nemultumit de modul de aplicare si interpretare a textelor criticate, considerând că acestea sunt neconstitutionale în măsura în care se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească de deschidere a procedurii insolventei este un act de procedură ce se va comunica exclusiv prin publicare în Buletinul procedurilor de insolventă, fără a fi necesară comunicarea, în copie si conform dispozitiilor Codului de procedură civilă referitoare la comunicarea actelor de procedură, direct părtilor procesuale, în vederea exercitării si/sau motivării recursului. Or, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 85/2006, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii se realizează conform Codului de procedură civilă, care, la art. 266 alin. 3, prevede că hotărârea se va comunica părtilor, în copie, în cazul când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului si recursului, într-un termen de 7 zile de la pronuntarea hotărârii.

Împrejurarea că unei părti nu i-a fost comunicată hotărârea judecătorească nu constituie o problemă de constitutionalitate, ci tine de aplicarea si interpretarea legii, care este apanajul instantelor de judecată si nu intră în atributiile instantei de contencios constitutional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Târgu Mures - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal în Dosarul nr. 381/43/2009.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta din data de 10 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 355

din 22 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Stelian Aivăncesei în Dosarul nr. 4.193/193/2010 al Judecătoriei Botosani.

La apelul nominal se prezintă personal autorul exceptiei de neconstitutionalitate, Stelian Aivăncesei, lipsind cealaltă parte, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, considerentele care fundamentează temeinicia acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.193/193/2010, Judecătoria Botosani a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie invocată de Stelian Aivăncesei, cu ocazia solutionării unei cauze având ca obiect o contestatie la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia arată că drepturile sale salariale au fost stabilite prin încheierea contractului individual de muncă, salariul fiind indexat si majorat legal prin ordonante ale Guvernului, iar potrivit art. 10 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneratii denumite salariu. De asemenea, potrivit art. 78 din acelasi cod, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la solicitarea salariatului, instanta care a dispus anularea concedierii va repune părtile în situatia anterioară emiterii actului de concediere.

Consideră că aplicarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 18/2010 si prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 45/2010, în situatia sa, este nelegală, deoarece aceasta nu face diferenta între drepturile salariale obtinute prin sentinte judecătoresti definitive si executorii în cazul salariatilor din institutiile publice care au obtinut o completare a acestor drepturi, deoarece li s-au acordat anumite sporuri, prime etc. la salariul stabilit prin contractul individual de muncă, ceea ce în cazul său nu este aplicabil, întrucât drepturile salariale nu au fost obtinute prin sentinte, si au fost stabilite prin negocieri directe cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, în cazul său, se instituie o discriminare, deoarece contractul de muncă a încetat abuziv, nu a beneficiat de salariu, ceea ce nu este acelasi lucru cu salariatii din institutiile publice care au beneficiat de salariu, iar drepturile salariale stabilite prin sentinte sunt doar o completare a acestora.

Judecătoria Botosani opinează că exceptia de neconstitutionalitate este întemeiată. Astfel, apreciază că dispozitiile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, prin care se suspendă executarea hotărârilor judecătoresti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar si esalonarea plătii până în anul 2014, încalcă prevederile constitutionale si conventionale referitoare la neretroactivitatea legii civile si generează discriminare, restrângerea dreptului de acces liber la justitie si a dreptului de proprietate, creantele având caracterul unui bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, relevantă fiind în acest sens practica Curtii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronuntată în Cauza Beian împotriva României). Mai mult, se poate aprecia o încălcare a dreptului la un proces echitabil si la măsuri de protectie socială, dreptul la un trai decent. Este adevărat că în situatii de exceptie cum ar fi îndatorare excesivă, încetare de plăti, dificultăti financiare deosebite, este admisibilă o esalonare a acestor drepturi, astfel cum si Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenta sa a avut în vedere acest aspect, cu conditia ca aceste plăti să se facă într-un termen rezonabil, apreciind că prelungirea fazei de executare de 2 ani si 10 luni constituie un asemenea termen. În cauza de fată, prelungirea fazei de executare pe o perioadă de 4-5 ani si chiar mai mult nu poate fi considerată o perioadă rezonabilă, chiar în contextul unui deficit bugetar si a unor conditii economice dificile.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 18 iunie 2009, astfel cum a fost modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 45/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 20 mai 2010, care au următorul cuprins:

- Art. 1. alin. (1): “(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plăteste 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteste 33% din valoarea titlului executoriu.”

Autorul exceptiei sustine că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

I. Din economia textelor criticate se constată că acestea reglementează o procedură de executare după care se va realiza plata unor sume prevăzute prin hotărâri judecătoresti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii.

Desi prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, cu modificările si completările ulterioare, nu fac diferenta explicită între drepturile salariale obtinute prin sentinte judecătoresti definitive si executorii în cazul salariatilor din institutiile publice care au obtinut o majorare sau o completare a acestor drepturi, prin care li s-au acordat anumite sporuri, prime etc. la salariul stabilit prin contractul individual de muncă, si drepturile salariale cuprinse în contractul individual de muncă, se poate retine că întinderea de aplicare a acesteia, asa cum de altfel reiese si din titlul său, este circumscrisă la hotărâri judecătoresti prin care au fost acordate drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar si nu la hotărâri judecătoresti prin care institutiile publice sunt obligate la plata unor sume de bani în favoarea salariatilor ca urmare a concedierilor efectuate în mod netemeinic sau nelegal.

Prin urmare, una este situatia în care anumite categorii de salariati au sesizat instantele judecătoresti pentru a obtine aplicarea unor dispozitii legale prin care să obtină o majorare a drepturilor salariale, majorare care Ie-a fost refuzată de angajator tocmai pe motivul că acele dispozitii legale nu se aplică, si alta este situatia în care un salariat a sesizat instanta pentru ca aceasta să constate concedierea sa nelegală si să dispună revenirea la situatia anterioară, prin urmare să restabilească ordinea de drept încălcată.

În prima situatie este vorba de obtinerea unor drepturi de natură salarială care nu au fost acordate prin procedura normală si nu este cazul a distinge motivele pentru care angajatorii - institutii publice - nu au acordat aceste drepturi, iar drepturile astfel obtinute grevează bugetul public fără ca Guvernul să aibă posibilitatea să angajeze cheltuieli de natură salarială prin bugetul de stat.


Doar pentru această stare de lucruri Guvernul a emis Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009, care a fost modificată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 18/2010 si prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 45/2010, prin care a esalonat acordarea acestor drepturi cuprinse în hotărâri judecătoresti pe o perioadă de timp care să poată fi sustinută de resursele financiare ale bugetului.

De altfel, Curtea constată că prima esalonare a plătii sumelor prevăzute în titlurile executorii a fost reglementată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru solutionarea unor aspecte financiare în sistemul justitiei, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justitiei. Ulterior acestui act normativ a fost adoptată Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, ce reglementează esalonarea plătii sumelor prevăzute în titlurile executorii, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.

În consecintă, tinând cont de intentia legiuitorului, este evident că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar nu vizează ipoteza art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ci ipoteza unor drepturi salariale suplimentare obtinute prin legi speciale.

II. Persoanele care au câstigat în instantă drepturi salariale ca urmare a concedierii, după ce instanta de judecată a stabilit că aceasta a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, asa

cum este prevăzut în art. 78 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, se află în altă situatie juridică decât cea vizată de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/2008 si de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009.

Potrivit prevederilor invocate din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, iar la solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune părtile în situatia anterioară emiteri actului de concediere.

Potrivit principiului de drept quodnullum est, nullum producit effectum, consecintele juridice ale aplicării sanctiunii nulitătii constau, pe de o parte, în lipsirea actului de efectele contrarii normelor ce ar fi trebuit avute în vedere la încheierea sa si, pe de altă parte, în restabilirea legalitătii.

Or, restabilirea legalitătii, ca efect al nulitătii, implică restabilirea situatiei anterioare. Aceasta presupune ca persoana în cauză, ca urmare a anulării concedierii, să ajungă la situatia de a-si recupera toate drepturile de care a fost deposedată prin actul nelegal al angajatorului, respectiv să îsi recupereze statutul de salariat, functia sau postul, locul de muncă, să primească salariul retroactiv cu titlu de despăgubiri si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.

Având în vedere cele expuse, Curtea constată că aspectele invocate de autorul exceptiei, în realitate, nu vizează o problemă ce tine de contenciosul constitutional, ci este o problemă de interpretare si aplicare a legii, ce este atributul exclusiv al instantelor judecătoresti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, exceptie ridicată de Stelian Aivăncesei în Dosarul nr. 4.193/193/2010 al Judecătoriei Botosani.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 22 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 443

din 7 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din cap. VI din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.


 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi bănesti ale personalului din administratia centrală a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale românesti din străinătate, exceptie ridicată de Dan Horia Maxim, Clementina Robertina Ion, Dan Dumitru Sicoe, Patricia Rădut, Liliana Spirescu, Liviu Teodor Istrătoiu, Dan Nedelcu, Valentin Mărăcinescu, Dumitru Rădoi, Rodrig Dinulescu, Dan-Cătălin Constantin, Ralu Cereceanu, Gabriel Crisan, Valentin Stanisalav, Bratiloveanu Gigei, Cheregi Dumitru, Ion Serban, Mircea Toader, Ion Cernivceanu, Constantin Ene, Dan Dănătoiu, Cristian Mateescu, Ioan Mateescu, Anamaria Deliu, Gabriel Belkine, Stefan Porojan, Mihaela Simion, Corina Rechitean, Simona Mărăscu, Ovaghim Stroe, Nicolae Grigoreanu, Mihail Plângă, Tiberiu Josan, Marius Vitionescu, Firan Vasilescu, Radu Moldovan, Constantin Mugur Budescu, Mircea Borzea, Vaier Dănut Crisan, Simona Rusu-Muntiu, Constantin Miu, Bogdana Diaconescu, Florentina Nazat, Gabriel Ion Dutu, Gabriel Buzea, Răzvan Dumitrescu, Viorel Onel, Stefan Puiu, Sarmiza Bumbaru, Ionel Melcioiu, Stefan Stefănescu, Andrei Petre, Remus Rădulescu, Adrian Cristea, Nicolae Hârlav, Mihai Burghel, Anton Costescu, Gabriel Dumitescu, Rodica Pârjolea, George Petrusan, Marian Postelnicu, Dorin Refca, Sorin Toader, Ovidiu Costea, Ioan Câmpean, Gheorghe Vlad, Nicu Manolache, Dumitru Anca, Adriana Nica, Vodita Popescu, Răzvan Alex Cuc, Sorin Popescu, Vasile Gheorghe Cârtănă, Florica Croitoru, Carmen Iacob, Diana Sturz, Monica Ghise, Monica Andronic, Marius Dragos, Vasile Cojocaru, Rasoga Mariana, Alina Spatăriu, Dragos Sorin Petrescu, Gheorghe Georgescu, Augustin Nicolae Pop, Raluca Constantinescu, Claudia Antoanela Munteanu, Mihaela Gavrilescu, Natalia Berezintu, Armeanu Constanta Dumitru, Măria Tociu, Octavia Cerchez, Victor Grigorescu, Aurelian Gavrilescu, Dan Dinuta, Diana Codau, Constantin Nica si Iulia Manea în Dosarul nr. 35.074/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 24 februarie 2011 si au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuntarea la data de 24 martie 2011, iar apoi la data de 7 aprilie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 35.074/3/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi bănesti ale personalului din administratia centrală a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale românesti din străinătate.

Exceptia a fost ridicată de Dan Horia Maxim, Clementina Robertina Ion, Dan Dumitru Sicoe, Patricia Rădut, Liliana Spirescu, Liviu Teodor Istrătoiu, Dan Nedelcu, Valentin Mărăcinescu, Dumitru Rădoi, Rodrig Dinulescu, Dan-Cătălin Constantin, Ralu Cereceanu, Gabriel Crisan, Valentin Stanisalav, Bratiloveanu Gigei, Cheregi Dumitru, Ion Serban, Mircea Toader, Ion Cernivceanu, Constantin Ene, Dan Dănătoiu, Cristian Mateescu, Ioan Mateescu, Anamaria Deliu, Gabriel Belkine, Stefan Porojan, Mihaela Simion, Corina Rechitean, Simona Mărăscu, Ovaghim Stroe, Nicolae Grigoreanu, Mihail Plângă, Tiberiu Josan, Marius Vitionescu, Firan Vasilescu, Radu Moldovan, Constantin Mugur Budescu, Mircea Borzea, Vaier Dănut Crisan, Simona Rusu-Muntiu, Constantin Miu, Bogdana

Diaconescu, Florentina Nazat, Gabriel Ion Dutu, Gabriel Buzea, Răzvan Dumitrescu, Viorel Onel, Stefan Puiu, Sarmiza Bumbaru, Ionel Melcioiu, Stefan Stefănescu, Andrei Petre, Remus Rădulescu, Adrian Cristea, Nicolae Hârlav, Mihai Burghel, Anton Costescu, Gabriel Dumitescu, Rodica Pârjolea, George Petrusan, Marian Postelnicu, Dorin Refca, Sorin Toader, Ovidiu Costea, Ioan Câmpean, Gheorghe Vlad, Nicu Manolache, Dumitru Anca, Adriana Nica, Vodita Popescu, Răzvan Alex Cuc, Sorin Popescu, Vasile Gheorghe Cârtănă, Florica Croitoru, Carmen Iacob, Diana Sturz, Monica Ghise, Monica Andronic, Marius Dragos, Vasile Cojocaru, Rasoga Mariana, Alina Spatăriu, Dragos Sorin Petrescu, Gheorghe Georgescu, Augustin Nicolae Pop, Raluca Constantinescu, Claudia Antoanela Munteanu, Mihaela Gavrilescu, Natalia Berezintu, Armeanu Constanta Dumitru, Măria Tociu, Octavia Cerchez, Victor Grigorescu, Aurelian Gavrilescu, Dan Dinuta, Diana Codau, Constantin Nica si Iulia Manea cu prilejul solutionării unei actiuni în contencios administrativ având ca obiect cererea de plată a salariilor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că dispozitiile art. 31 din Legea nr. 495/2004 sunt neconstitutionale în măsura în care prin aceste dispozitii se creează un regim diferentiat între personalul cu statut de functionar public si personalul cu statut de diplomat care prestează aceeasi activitate conform fisei postului. În acest sens, arată că Departamentul de comert exterior a fost încadrat de-a lungul existentei sale în diferite structuri, inclusiv în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În acest interval, încadrarea personalului în Departamentul de comert exterior s-a făcut cu statutul de diplomat. Ulterior, când Departamentul de comert exterior a trecut în subordinea Ministerului Economiei si Comertului, personalul încadrat a primit statutul de functionar public si a fost remunerat în consecintă.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că dispozitiile de lege criticate nu sunt neconstitutionale, deoarece ele au în vedere faptul că persoanele încadrate în ipoteza art. 31 din Legea nr. 495/2004, chiar dacă functionează în administratia centrală, sunt încadrate pe functii si grade diplomatice. În acelasi timp, arată că numai instanta care judecă fondul cauzei poate aprecia dacă reclamantilor li se cuvin sau nu drepturile prevăzute de articolul în cauză.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă, întrucât, ulterior sesizării, dispozitiile art. 31 din Legea nr. 495/2004 au fost abrogate prin art. 48 alin. (1) pct. 10 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Având în vedere modificările legislative intervenite, Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, a solicitat secretarului general al Guvernului să comunice în ce minister se află încadrată în prezent Directia generală de comert exterior, precum si detalii privind structura personalului acestei directii si dispozitiile legale cărora se supune salarizarea acestuia.

PrinAdresa cu nr. 15A/2.355/CA din 17 martie 2011, înregistrată la Curtea Constitutională cu nr. 1.655 din 21 martie 2011, secretarul general al Guvernului a arătat că fosta Directie generală de comert exterior functionează în prezent sub denumirea de Directia generală comert si relatii internationale în cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de


Afaceri, conform Hotărârii Guvernului nr. 720/2010 pentru aprobarea restructurării si reorganizării în Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. Personalul preluat în cadrul acestei directii era format din functionari publici de conducere si executie, personal diplomatic si personal contractual. Încadrarea de-a lungul timpului într-o categorie sau alta s-a făcut în conditiile actelor normative de recrutare si promovare a diferitelor categorii de salariati. Preluarea personalului în cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri s-a făcut conform legii, cu mentinerea functiei si a drepturilor salariale.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, Adresa secretarului general al Guvernului nr. 15A/2.355/CA din 17 martie 2011, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 31 din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea si alte drepturi bănesti ale personalului din administratia centrală a Ministerului Afacerilor Externe si de la misiunile diplomatice, oficiile consulare si institutele culturale românesti din străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, dispozitii potrivit cărora: “Drepturile prevăzute în prezentul capitol pentru membrii Corpului diplomatic si consular al României se acordă si personalului care ocupă functii de executie specifice Ministerului Afacerilor Externe, prevăzute în anexa nr. 2, precum si personalului încadrat pe functii si grade diplomatice din administratia centrală a Ministerului Economiei si Comertului.”

Autorii exceptiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constitutie referitoare la egalitatea în drepturi a cetătenilor si art. 23 alin. (2) din Declaratia Universală a Drepturilor Omului privind remunerarea egală pentru muncă egală.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a fost abrogat prin art. 48 alin. (1) pct. 10 din partea III cap. VI din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Ulterior, si Legea-cadru nr. 330/2009 a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din cap. IV din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010.

Atât Legea-cadru nr. 330/2009, cât si Legea-cadru nr. 284/2010 au preluat reglementarea diferită a drepturilor salariale ale personalului încadrat în Directia generală comert si relatii internationale, în functie de statutul acestuia. Astfel, Legea-cadru nr. 284/2010, preluând reglementarea asemănătoare a Legii-cadru nr. 330/2009, a prevăzut în art. 5 din cap. VI din anexa nr. V: Familia ocupatională de functii bugetare “Diplomatie” “Celelalte categorii de personal angajate în Ministerul Afacerilor Externe, personalul din Institutul Diplomatic Român, precum si personalul încadrat pe functii si grade diplomatice din administratia centrală a Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri beneficiază de toate drepturile bănesti si obligatiile prevăzute pentru membrii Corpului diplomatic si consular al României. “în acelasi timp însă în anexa nr. 1 Familia ocupatională de functii bugetare “Administratie”, pct. II din sectiunea 1 din cap. 2 stabileste distinct salariile de bază pentru personalul care îndeplineste functii specifice comertului exterior si cooperării economice.

Analizând motivarea exceptiei, Curtea constată că nemultumirea autorilor acesteia provine nu atât din faptul că personalul încadrat cu statutul de diplomati beneficiază de o reglementare a salariilor mai favorabilă, cât din faptul că nu sunt prevăzute aceleasi drepturi si pentru personalul având statut de functionari publici. Or, o astfel de situatie nu poate fi solutionată de Curtea Constitutională pe calea controlului de constitutionalitate, întrucât declararea ca neconstitutională a prevederilor privind salarizarea personalului cu statut de diplomat ar lipsi de efect reglementările spre a căror aplicare autorii exceptiei tind, în realitate. Pe de altă parte, adăugarea la lege, în sensul de a se completa ipoteza normei cu categoria personalului având statut de functionar ar fi contrară art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.”

Oricum, Curtea constată că cele două categorii de personal puse în discutie se află, cel putin sub aspectul conditiilor în care au dobândit statutul de diplomat, respectiv de functionar public, în situatii diferite. Din acest statut izvorăsc drepturi si obligatii diferite guvernate de o reglementare distinctă. Faptul că, în practică, este posibil ca cele două categorii de personal să desfăsoare o activitate identică, poate constitui un indiciu al faptului că actele normative conform cărora a fost încadrat personalul în actuala Directie generală comert si relatii internationale sunt susceptibile de critică. Întrucât însă aceste reglementări nu constituie obiect al exceptiei de neconstitutionalitate, iar în ceea ce priveste textul de lege criticat, instanta de contencios constitutional nu poate proceda la completarea acestuia în sensul dorit de autorii exceptiei, Curtea urmează a respinge exceptia ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 din cap. VI din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, exceptie ridicată de Dan Horia Maxim, Clementina Robertina Ion, Dan Dumitru Sicoe, Patricia Rădut, Liliana Spirescu, Liviu Teodor Istrătoiu, Dan Nedelcu, Valentin Mărăcinescu, Dumitru Rădoi, Rodrig Dinulescu, Dan-Cătălin Constantin, Ralu Cereceanu, Gabriel Crisan, Valentin Stanisalav, Bratiloveanu Gigei, Cheregi Dumitru, Ion Serban, Mircea Toader, Ion Cernivceanu, Constantin Ene, Dan Dănătoiu, Cristian Mateescu, Ioan Mateescu, Anamaria Deliu, Gabriel Belkine, Stefan Porojan, Mihaela Simion, Corina Rechitean, Simona Mărăscu, Ovaghim Stroe, Nicolae Grigoreanu, Mihail Plângă, Tiberiu Josan, Marius Vitionescu, Firan Vasilescu, Radu Moldovan, Constantin Mugur Budescu, Mircea Borzea, Vaier Dănut Crisan, Simona Rusu-Muntiu, Constantin Miu, Bogdana Diaconescu, Florentina Nazat, Gabriel Ion Dutu, Gabriel Buzea, Răzvan Dumitrescu, Viorel Onel, Stefan Puiu, Sarmiza Bumbaru, Ionel Melcioiu, Stefan Stefănescu, Andrei Petre, Remus Rădulescu, Adrian Cristea, Nicolae Hârlav, Mihai Burghel, Anton Costescu, Gabriel Dumitescu, Rodica Pârjolea, George Petrusan, Marian Postelnicu, Dorin Refca, Sorin Toader, Ovidiu Costea, Ioan Câmpean, Gheorghe Vlad, Nicu Manolache, Dumitru Anca, Adriana Nica, Vodita Popescu, Răzvan Alex Cuc, Sorin Popescu, Vasile Gheorghe Cârtănă, Florica Croitoru, Carmen Iacob, Diana Sturz, Monica Ghise, Monica Andronic, Marius Dragos, Vasile Cojocaru, Rasoga Mariana, Alina Spatăriu, Dragos Sorin Petrescu, Gheorghe Georgescu, Augustin Nicolae Pop, Raluca Constantinescu, Claudia Antoanela Munteanu, Mihaela Gavrilescu, Natalia Berezintu, Armeanu Constanta Dumitru, Măria Tociu, Octavia Cerchez, Victor Grigorescu, Aurelian Gavrilescu, Dan Dinuta, Diana Codau, Constantin Nica si Iulia Manea în Dosarul nr. 35.074/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena lonea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 489

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, precum si a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Corneliu Tiberiu Ciocu în Dosarul nr. 1.086/108/2010 al Curtii de Apel Timisoara -Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă, cu referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.086/108/2010, Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si ale art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente.

Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 a fost ridicată de statul român, prin Directia Generală a Finantelor Publice Arad, iar exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 a fost invocată de Corneliu Tiberiu Ciocu cu ocazia solutionării unei actiuni prin care se solicită, în baza Legii nr. 221/2009, plata unor despăgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnări cu caracter politic si măsuri administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată următoarele:

I. Referitor la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare”, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană si ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi.

1. În ceea ce priveste încălcarea dispozitiilor art. 138 alin. (5) si ale art. 111 alin. (1), autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, cât si pe termen lung, “este deosebit de important, defavorabil, cu majorări ale cheltuielilor bugetare de stat, cu atât mai mult cu cât nu se cunoaste cuantumul despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor îndreptătite”. Invocă în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 36/1996, precum si prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice. Totodată, arată că proiectul legii în discutie a fost transmis Parlamentului spre adoptare de către Guvern, iar înregistrarea proiectului de lege la Senat, ca primă Cameră sesizată, a avut loc la data de 21 noiembrie 2007. Expunerea de motive nu a fost însotită de fisa financiară a actului normativ, care să aibă în vedere dispozitiile art. 15 din Legea nr. 500/2002, singura analiză financiară fiind cea prevăzută la sectiunea a 4-a - Impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât si pe termen lung, cerinta constitutională nefiind respectată, iar legea fiind adoptată la 2 ani de la data analizei ce cuprindea modificările cheltuielilor bugetare în anii 2008, 2009, 2010 si 2011.

Dincolo de faptul că analiza financiară din expunerea de motive devenise caducă prin trecerea a 2 ani până la adoptare, această analiză nu satisface, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, exigentele constitutionale si legale, întrucât are un caracter formal, fără acoperire reală, estimând că numărul de cereri nu va fi mai mare de 10.000, iar valoarea despăgubirilor ce ar putea fi acordate de către instantele de judecată pentru prejudiciul material suferit nu va depăsi 33.000 lei de persoană. Or, pe de o parte, până în luna ianuarie 2010, după 6 luni de aplicare a legii, se confirmă sustinerile în sensul că pe rolul instantelor judecătoresti sunt foarte multe cauze cu un asemenea obiect, putându-se estima că numărul va ajunge la 3.600 la sfârsitul perioadei de 3 ani, la nivelul unui singur judet, iar pe de altă parte, instantele judecătoresti - în lipsa unor criterii legale de cuantificare a despăgubirilor - au obligat statul la plata de despăgubiri de zeci de ori mai mari, în valoare de 600.000 euro.

2. Referitor la încălcarea dispozitiilor art. 148 alin. (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că art. 104 din Tratatul de la Maastricht, instituind Uniunea Europeană (tratat care a devenit parte a dreptului intern “prin Legea nr. 154/2005”), reglementează o anumită disciplină bugetară, impunând statelor membre o obligatie generală, aceea de a evita deficitele publice excesive. Raportul dintre datoria publică si produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăsească “valorile de referintă” stabilite prin Protocol (anexă la tratat), respectiv 3% pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau real si PIB. Or, având în vedere că prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010 deficitul bugetar s-a stabilit la 35.024,1 milioane lei si că estimarea minimală este de peste 150.000 de cereri de chemare în judecată (3.600 x 42 judete) în cei 3 ani de aplicare si presupunând că fiecare beneficiar va primi în medie 30.000 euro, efortul bugetar va fi de 1,5 miliarde euro anual, respectiv 6 miliarde lei (aproximativ 1% din PIB). Acoperirea acestor sume nu se va putea face nici prin alocare de sume suplimentare de la Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, nici prin rectificări bugetare.

3. Privitor la încălcarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si (2) din Constitutie, autorul exceptiei de neconstitutionalitate arată că prin prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu se realizează un tratament juridic unitar pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau măsuri administrative asimilate acestora, întrucât se produce o inechitate socială a reparatiei acordate cu titlu de prejudiciu moral în cadrul aceleiasi categorii de beneficiari, în egală măsură având impact moral incontestabil “privarea de libertate în locuri de detentie sau pentru efectuarea de cercetări; internarea în spitale de psihiatrie; stabilirea de domiciliu obligatoriu; strămutarea într-o altă localitate; deportarea în străinătate, după 23 august 1944, pentru motive politice; exmatricularea din scoli, licee si facultăti; încetarea contractului de muncă sau retrogradarea, dispuse din motive politice”. Există o categorie de persoane care au fost persecutate de regimul politic si nu au beneficiat până la aparitia Legii nr. 221/2009 de o minimă reparatie morală, însă prin dispozitiile legale contestate se creează situatia unei discriminări între cei condamnati politic si cei supusi unor măsuri administrative cu caracter politic, de vreme ce legiuitorul nu face distinctia între situatia în care s-a aflat o persoană supusă unui regim de detentie si situatia în care s-a aflat o persoană asupra căreia s-a luat o măsură administrativă. Totodată, se creează discriminări între persoanele care au obtinut o minimă reparatie înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 si cele care obtin aceste despăgubiri după acest moment.

Răspunderea statului trebuie să se facă în acord cu principiul proportionalitătii, iar posibilitatea compensării prejudiciului moral cu o sumă de bani stabilită cu titlu de daune morale are drept scop nu atât a repune victima într-o situatie similară cu cea avută anterior, cât a-i procura satisfactia de ordin moral, susceptibilă mai mult de o recunoastere a însăsi măsurii luate asupra sa, ca fiind abuzivă, principiu urmărit de legiuitorul român atât prin Decretul-lege nr. 118/1990 si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 214/1999, cât si prin Legea nr. 221/2009.

În final arată că, referitor la daunele morale în general, sub aspectul cuantumului, statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a adoptat o pozitie moderată prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparatie morală, invocând, cu titlu de exemplu, “Cauza Tarălungă, Cauza Temesan sau Cauza Oancea”.

II. Referitor la art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) si (6), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 52 alin. (1) si (3), art. 115 alin. (1), (4) si (6), art. 124 alin. (2) si (3) si art. 148 alin. (2).

Consideră că este neconstitutională modificarea adusă art. 5, prin care s-a stabilit un plafon maxim al despăgubirilor, afectându-se astfel independenta justitiei atât timp cât sunt impuse instantelor de judecată limite pentru acordarea unor despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit. De asemenea, prevederile criticate încalcă principiul neretroactivitătii legii, având în vedere faptul că acestea se aplică inclusiv cauzelor în care exista, la data intrării în vigoare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, o hotărâre pronuntată în primă instantă, iar art. 115 alin. (6) din Constitutie este încălcat deoarece modificarea Legii nr. 221/2009 s-a făcut prin ordonantă de urgentă, cu afectarea drepturilor si libertătilor fundamentale.

Autorul exceptiei mai sustine că prin art. II se instituie o inegalitate între persoanele care nu detin o hotărâre judecătorească definitivă si cele care sunt în posesia unor hotărâri judecătoresti.

Curtea de Apel Timisoara - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neîntemeiată, întrucât dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 111 alin. (1) si art. 138 alin. (5). Impactul social asupra bugetului de stat prin acordarea acestui drept prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu poate constitui motiv de neconstitutionalitate a textului legal atâta vreme cât prejudiciul moral decurge în acest caz din încălcarea unor drepturi fundamentale ale cetătenilor.

În ceea ce priveste însă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, opinează în sensul că aceasta este întemeiată. Astfel, apreciază că dispozitiile criticate din acest act normativ încalcă art. 4 alin. (2) si art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât instituie, prin plafonarea cuantumului despăgubirilor morale, o discriminare a persoanelor persecutate politic si care solicită despăgubiri în baza acestei legislatii speciale fată de persoanele care solicită despăgubiri morale pentru erori judiciare pe calea dreptului comun. În opinia instantei, aceste dispozitii din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 încalcă si independenta justitiei, consacrată prin art. 124 alin. (3) din Constitutie, întrucât impun o limită a despăgubirilor morale ce pot fi acordate de instantă, precum si art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, pentru că impun aplicarea unui text legal unor actiuni care au fost deja solutionate în primă instantă.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, si cele ale art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010.

Din examinarea motivelor de neconstitutionalitate invocate, Curtea observă că, de fapt, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, autorul vizează numai art. I pct. 1 si art. II din acest act normativ.

Dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, dispozitiile modificatoare având următoarea redactare:

“Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modifică si va avea următorul cuprins:

«a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic;

2. 5.000 de euro pentru sotul/sotia si descendentii de gradul I;

3. 2.500 de euro pentru descendentii de gradul al ll-lea;

Curtea constată că art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 modifică si completează dispozitiile de lege criticate prin introducerea a 3 puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despăgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluată si completată prin art. I pct. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, si anume alin. (11).

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 111/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanta de contencios constitutional a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă solutia legislativă din legea modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării.

Or, Curtea observă că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate si completate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010, cuprind două solutii legislative distincte, si anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despăgubiri (solutie legislativă preluată si de dispozitiile modificatoare), iar pe de altă parte, teza a doua, adică pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despăgubiri (solutie legislativă introdusă prin dispozitiile modificatoare).

Întrucât în cauza de fată autorul exceptiei de neconstitutionalitate, statul român, prin Ministerul Finantelor Publice, critică solutia legislativă de acordare a despăgubirilor [solutie cuprinsă si de dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioară modificării], Curtea constată că obiect al exceptiei de neconstitutionalitate ridicate de către acesta îl constituie, asadar, numai dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, modificate prin art. XIII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, dispozitii care, în prezent, au următorul cuprins:

“(1) Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum si, după decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instantei prevăzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:

a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la:

[...]”.

Art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 are următorul cuprins: “Dispozitiile Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, astfel cum au fost modificate si completate prin prezenta ordonantă de urgentă, se aplică proceselor si cererilor pentru a căror solutionare nu a fost pronuntată o hotărâre judecătorească definitivă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.”

Statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, în calitate de autor al exceptiei de neconstitutionalitate, consideră că textul de lege criticat încalcă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului de către Guvern si celelalte organe ale administratiei publice, ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora “Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finantare” si ale art. 148 alin. (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, în timp ce autorul exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 apreciază că acestea aduc atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării Constitutiei si a legilor, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) potrivit căruia cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 52 alin. (1) si (3) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 115 alin. (1), (4) si (6) referitor la delegarea legislativă, art. 124 alin. (2) si (3) privind înfăptuirea justitiei si art. 148 alin. (2) referitor la integrarea în Uniunea Europeană.

Asadar, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum si cele ale art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, prin Decizia nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului si a constatat că dispozitiile art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă nr. 62/2010 - prin care se plafonează despăgubirile prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 - sunt neconstitutionale în raport cu criticile formulate.

Totodată, prin deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 si nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, Curtea Constitutională a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat că dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 sunt neconstitutionale.

Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”.

Prin urmare, retinând că acest caz de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate a intervenit între momentul sesizării Curtii Constitutionale si momentul pronuntării instantei de contencios constitutional asupra exceptiei de neconstitutionalitate, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1- 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveste dispozitiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de statul român, prin Ministerul Finantelor Publice - Directia Generală a Finantelor Publice Arad, si a dispozitiilor art. I pct. 1 si art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicării unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Corneliu Tiberiu Ciocu în Dosarul nr. 1.086/108/2010 al Curtii de Apel Timisoara - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.