MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 387/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 387         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 2 iunie 2011

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

35. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componentei numerice si nominale a comisiilor permanente ale Senatului

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

 

Decizia nr. 277 din 24 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. a) teza a doua din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 280 din 24 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Decizia nr. 282 din 24 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 327 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Decizia nr. 343 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) si (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) si (3) si art. 259 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii si ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

 

Decizia nr. 455 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului

 

Decizia nr. 471 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 si art. 160 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 472 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 347 din Codul de procedură penală


 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componentei numerice si nominale a comisiilor permanente ale Senatului

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) si art. 67 din Constitutia României, republicată, precum si ale art. 46 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările si completările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Senatului nr. 19/2011 privind aprobarea componentei numerice si nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 7 martie 2011, cu modificările si completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La anexa nr. IX “Componenta Comisiei pentru învătământ, stiintă, tineret si sport”, domnul senator Oprea Dumitru - Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal se include în componenta comisiei în locul domnului senator Rădulescu Serban - senator devenit independent.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în sedinta din 30 mai 2011, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constitutia României, republicată.

 

PRESEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ

 

Bucuresti, 30 mai 2011.

Nr. 35.

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 189

din 10 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie ridicată de Mihai Valeriu Alexe si Luminita Toma în Dosarul nr. 3.366/1748/2008 al Judecătoriei Cornetu.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că instanta de contencios constitutional s-a pronuntat de mai multe ori asupra textului de lege criticat statuând că acesta este constitutional. De altfel, constată că, în realitate, autorul exceptiei solicită interpretarea textului de lege criticat, or, potrivit art. 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutională nu are competenta de a completa, modifica, interpreta sau aplica legile.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 9 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.366/1748/2008, Judecătoria Cornetu a sesizat Curtea


Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie ridicată de Mihai Valeriu Alexe si Luminita Toma.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt neconstitutionale, deoarece prevăd că omisiunea evidentierii operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate constituie infractiune, atât dacă această omisiune se realizează în ceea ce priveste actele contabile, cât si dacă priveste alte documente legale. Alternanta între termenul “acte contabile” si “alte documente legale”, utilizată de legiuitor, este de natură a contraveni dispozitiilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 24 si art. 30 alin. (1) din Constitutie.

Judecătoria Cornetu arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constitutie, legiuitorul este liber să aprecieze cu privire la natura juridică a faptei incriminate, cât si la conditiile răspunderii juridice pentru această faptă.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul continut:

- Art. 9 alin. (1) lit. b): “(1) Constituie infractiuni de evaziune fiscală si se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârsite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligatiilor fiscale: (...)

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;”.

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justitie, art. 24 referitor la dreptul la apărare si art. 30 alin. (1) referitor la libertatea de exprimare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că prin critica lor autorii exceptiei, în mod intentionat, dau o interpretare subiectivă si confuză normei penale incriminatoare, interpretare care se bazează pe situatia lor de fapt si pe interpretarea si aplicarea legii retinută în cauza lor. Însă, Curtea constată că textul criticat nu este în contradictie cu prevederile constitutionale invocate de autorii exceptiei.

Curtea observă, astfel cum a retinut si Înalta Curte de Casatie si Justitie în jurisprudenta sa, că, prin dispozitiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 se urmăreste asigurarea stabilirii de situatii fiscale reale, care să asigure o corectă colectare a impozitelor, taxelor, contributiilor si a celorlalte obligatii fiscale ce revin contribuabililor.

Critica potrivit căreia alternanta între termenii “acte contabile” si “alte documente legale”, utilizată de legiuitor, ar contraveni dispozitiilor art. 16 alin. (1), art. 21 si art. 24 din Constitutie nu poate fi retinută.

În primul rând Curtea observă că nu este vorba de o alternantă a folosirii de către legiuitor a termenilor de “acte contabile” si de “alte documente legale”, cele două notiuni constituind obiectul material al infractiunii prevăzute de dispozitiile art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, dispozitia referindu-se expres la “omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate”.

Curtea constată că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilitătii si fiscalitătii impun contribuabililor obligatii punctuale în ceea ce priveste înregistrarea operatiunilor comerciale si a veniturilor obtinute.

Curtea retine că, de principiu, contribuabilul este obligat să îsi înregistreze toate aceste operatiuni în evidentele sale contabile, iar unele dintre acestea si în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel si cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societătii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilitătii nr. 82/1991, cât si în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea si virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat si invers. Totodată, aceste operatiuni se înregistrează si în jurnalul de vânzări si în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidentierii operatiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea si neraportarea acestor operatiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate si neplata obligatiilor fiscale aferente acestora.

Mai mult, Curtea constată că pentru o întelegere corectă a termenilor, autorii exceptiei trebuie să aibă în vedere atât dispozitiile din Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Codul vamal, Legea contabilitătii nr. 82/1991, cât si din reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a actelor normative mentionate, neputând invoca propria necunoastere a legii potrivit principiului nemo censetur ignorare legem.

Pe de altă parte, Curtea constată că dispozitia criticată reprezintă o normă de drept substantial, care nu aduce atingere sub niciun aspect dreptului părtilor interesate de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, libertătilor si intereselor lor legitime si de a beneficia de garantiile care conditionează desfăsurarea unui proces echitabil si dreptul la apărare. Curtea mai retine că reglementarea infractiunii prevăzute de dispozitiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 reprezintă o optiune de politică penală, de competenta exclusivă a legiuitorului, care nu aduce nicio atingere prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 30 alin. (1) referitoare la libertatea de exprimare, Curtea constată că acestea nu au incidentă în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, exceptie ridicată de Minai Valeriu Alexe si Luminita Toma în Dosarul nr. 3.366/1.748/2008 al Judecătoriei Cornetu.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 277

din 24 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. a) teza a doua din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Măria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. a) teza a doua din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Bere Băuturi Bucuresti” - S.A. în Dosarul nr. 18.854/3/2007 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se prezintă, pentru autorul exceptiei, avocatul Dorel Burdujel.

Pentru părtile Seraphina Yvona Fulicea, Irene Jacqueline Mărie Lodin de Lepinay, Gilles Maurice Mărie Bragadir, Nicolas Andre Bragadir, Sabine Anne Mărie Dioudonnat se prezintă avocatul Alexandru Coman, iar pentru partea Serban George Costandaky se prezintă avocatul Laura E. Radu.

Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul autorului exceptiei de neconstitutionalitate solicită admiterea acesteia pentru aceleasi motive pe care Ie-a invocat în fata instantei de judecată.

Apărătorii celorlalte părti prezente solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate arătând că textul de lege criticat nu contravine principiului egalitătii în drepturi. În acest sens, depun concluzii scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

prin încheierea din 15 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 18.854/3/2007, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. a) teza a doua din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Bere Băuturi Bucuresti” - S.A.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că, prin reglementarea în lege a unei exceptii de la regula generală de restituire aplicabilă tuturor persoanelor îndreptătite, se creează o inegalitate între cetătenii care au acelasi drept de restituire potrivit legii speciale si, totodată, sunt constituite privilegii pentru o anumită categorie de persoane.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală consideră că textul de lege criticat nu contravine principiului egalitătii în drepturi, deoarece egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel că, pentru situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat nu contravine principiului egalitătii, întrucât se aplică tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă prevederile art. 18 lit. a) teza a doua din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au următorul cuprins: “Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent si în următoarele cazuri:

a) [...], cu exceptia cazului în care persoana îndreptătită era unic asociat sau persoanele îndreptătite asociate erau membri ai aceleiasi famiIII.”

Textul constitutional considerat ca fiind încălcat este cel al art. 16 privind egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

Textul de lege criticat face parte din categoria actelor normative prin care s-a legiferat în domeniul măsurilor reparatorii ce se acordă fostilor proprietari ai imobilelor care au trecut abuziv în proprietatea statului în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989. În ceea ce priveste modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedati în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, Curtea Constitutională a statuat, în jurisprudenta sa, de exemplu, Decizia nr. 720 din 1 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 465 din 7 iulie 2010, că legiuitorul are competenta de a reglementa atât în privinta sferei bunurilor pentru care stabileste măsurile reparatorii, cât si în privinta întinderii si a modalitătii de acordare a acestora, în functie de situatia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăteni aflate în situatii identice.

Asadar, este nefondată critica potrivit căreia prevederile legale criticate contravin dispozitiilor art. 16 din Constitutie, deoarece este firesc ca pentru situatii deosebite să se aplice un tratament juridic diferit. Astfel, legiuitorul poate opta ca, pentru ratiuni de interes general, să excepteze de la modalitatea de reparare a prejudiciului prin echivalent anumite categorii de persoane. În jurisprudenta sa, Curtea Constitutională a statuat că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, astfel încât, dimpotrivă, pentru situatii diferite, justificate obiectiv si rational, trebuie să corespundă un tratament juridic diferit, asa cum se statuează în Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18 lit. a) teza a doua din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Bere Băuturi Bucuresti” - S.A. în Dosarul nr. 18.854/3/2007 al Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Măria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 280

din 24 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Măria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Beatrice Smărăndita Michiu Dinescu în Dosarul nr. 8.550/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Elena Romascu, avocatul Anelis-Vanina Istrătescu.


Lipseste autoarea exceptiei, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul apărătorului părtii prezente, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care invocă jurisprudenta Curtii Constitutionale, precum si a Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

Prin încheierea din 13 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 8.550/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Beatrice Smărăndita Michiu Dinescu într-un proces civil având ca obiect o actiune în constatare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, în esentă, că reglementarea criticată contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, întrucât asigură un tratament privilegiat chiriasilor care au cumpărat locuinta în conditiile Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, fată de chiriasii care nu au cumpărat locuinta.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti si-a exprimat opinia în sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie prevederile art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, astfel cum acestea au fost modificate prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: “în cazul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute în proprietatea statului, si desfiintate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justitie va încheia cu persoanele care au cumpărat locuinta în baza Legii nr. 112/1995 si care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.”

Autoarea exceptiei sustine că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată în cauza de fată a mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi norme din Legea fundamentală.

Astfel, prin Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, si Decizia nr. 1.469 din 11 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 25 ianuarie 2011, Curtea, respingând exceptia de neconstitutionalitate, a statuat că instituirea de regimuri juridice diferite în situatii care impun rezolvări diferite nu poate fi apreciată drept o încălcare a principiului egalitătii în fata legii. Cu acel prilej, Curtea a retinut că statul, chemat să medieze conflictul locativ dintre proprietarul persoană fizică si chirias, a procedat corect, asigurându-i primului posibilitatea valorificării atributelor dreptului său de proprietate, îngrijindu-se totodată de protectia celui de-al doilea împotriva eventualelor abuzuri, prin instituirea unor exigente rezonabile, fără a căror satisfacere chiriasul nu poate fi obligat să elibereze locuinta.

Atât considerentele, cât si solutia deciziilor mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Beatrice Smărăndita Michiu Dinescu în Dosarul nr. 8.550/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Măria Bratu


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 282

din 24 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Măria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Florea Cârstea si Elena Cârstea în Dosarul nr. 1.715/3/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

La apelul nominal se prezintă pentru autorii exceptiei avocatul Florin Vasile. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul apărătorului autorilor exceptiei care solicită admiterea acesteia pentru aceleasi motive invocate în fata instantei de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

Prin încheierea din 23 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.715/3/2002, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Florea Cârstea si Elena Cârstea într-un proces civil de revendicare a unui imobil.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin, în esentă, că reglementarea criticată contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie, întrucât produce efecte retroactive asupra unor acte juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, desfiintându-le.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a civilă consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie. În acest sens, arată că textul art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 constituie o aplicare a principiului bunei-credinte, ca o exceptie de la efectele nulitătii actelor juridice. Asadar, aceste prevederi consacră validitatea actelor juridice de înstrăinare încheiate cu respectarea legilor în vigoare la acea dată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 10 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 3 februarie 2009.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: “Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, cu modificările si completările ulterioare, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credintă.”

Autorii exceptiei sustin că prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că textul de lege criticat a mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate.

Astfel, în ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate prin care se sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale referitoare la principiul neretroactivitătii, prin Decizia nr. 270 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 11 mai 2010, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată.

În considerentele acestei decizii, Curtea a retinut că institutia nulitătii este o sanctiune civilă ce se aplică în cazul în care la momentul încheierii actului juridic sunt eludate dispozitiile legale sau sunt încălcate conditiile de validitate a actului juridic. Deoarece nulitatea unui act juridic are ca efect repunerea părtilor în situatia anterioară, nu se poate sustine că norma juridică ce instituie sanctiunea nulitătii contravine dispozitiilor art. 15 alin. (2) din Constitutie.

Totodată, Curtea a retinut că reglementarea criticată nu aduce atingere nici stabilitătii raporturilor juridice, deoarece dispozitia legală privind instituirea sanctiunii nulitătii vizează doar actele juridice încheiate cu încălcarea dispozitiilor legii.

Atât considerentele, cât si solutia deciziei mentionate îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina modificarea jurisprudentei Curtii.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, alart. 11 alin. (1) lit.A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Florea Cârstea si Elena Cârstea în Dosarul nr. 1.715/3/2002 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a III-a civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Măria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 327

din 10 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de Gheorghe Boem în Dosarul nr. 11.952/233/2009al Judecătoriei Galati - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 11.952/233/2009, Judecătoria Galati - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii. Exceptia a fost ridicată de Gheorghe Boem cu prilejul solutionării unei contestatii împotriva popririi înfiintate asupra pensiei sale pentru plata contributiei la fondul de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt

contrare dispozitiilor constitutionale privind asezarea justă a sarcinilor fiscale. În acest sens, arată că, realizând mai multe tipuri de venituri, plăteste de mai multe ori contributia la fondul de asigurări sociale de sănătate. Or, o asemenea reglementare nu este justificată, întrucât nu beneficiază de o contraprestatie sporită.

Judecătoria Galati - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată, întrucât contributia la fondul de asigurări sociale de sănătate este asimilată din punct de vedere fiscal taxelor si impozitelor, iar obligatia de a contribui prin taxe si impozite la cheltuielile publice este consacrată de art. 56 din Constitutie. Totodată, dispozitiile de lege criticate reprezintă optiunea legiuitorului, care a apreciat că este just ca cei care obtin venituri mai mari să aibă o contributie corespunzătoare la constituirea fondului national de asigurări de sănătate, principiul solidaritătii prevalând în acest caz.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispozitii potrivit cărora: “Contributia lunară a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăsoară activităti independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contributia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe tară, lunar;”.

Autorul exceptiei consideră că aceste prevederi de lege sunt contrare dispozitiilor art. 56 din Constitutie privind contributiile financiare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reglementează tipurile de venit asupra cărora se datorează contributia la fondul de asigurări sociale de sănătate. O persoană care realizează mai multe tipuri de venit asupra cărora se datorează contributia la asigurările sociale de sănătate este obligată, potrivit acestor dispozitii de lege, să contribuie pentru toate aceste tipuri de venituri. În acest sens, legea nu distinge între diferitele surse de venit, asa cum nu distinge nici în functie de mărimea veniturilor realizate, pentru toate acestea prevăzându-se o cotă unică de 6,5% din venitul realizat. Astfel, indiferent de cuantumul contributiei, pachetul de servicii medicale care este oferit unui asigurat în sistemul public de sănătate este identic.

O asemenea reglementare este expresia principiului solidaritătii sistemului asigurărilor sociale de sănătate, principiu consacrat în art. 208 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Astfel, datorită solidaritătii celor care contribuie, acest sistem îsi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistentă medicală pentru populatie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.

În acelasi timp, dispozitiile art. 56 din Constitutie nu interzic impunerea unor obligatii fiscale de acelasi tip dacă sunt avute în vedere surse diferite de venit. Din contră, se prevede obligatia cetătenilor de a contribui prin impozite si prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează îndeplinirea obligatiei constitutionale a statului de a asigura ocrotirea sănătătii si protectia socială a cetătenilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de Gheorghe Boem în Dosarul nr. 11.952/233/2009 al Judecătoriei Galati - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 343

din 10 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) si (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) si (3) si art. 259 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii si ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si aii. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) si (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) si (4) si art. 259 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii si ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, exceptie ridicată de Cristina lovitoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 ca devenită inadmisibilă, întrucât acest act normativ nu mai este în vigoare. Cât priveste critica adusă dispozitiilor Legii nr. 95/2006, arată că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.


CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.023/30/2009, Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) si (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) si (4) si art. 259 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii si ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Exceptia a fost ridicată de Cristina lovitoni cu prilejul solutionării unei actiuni în contencios administrativ având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt contrare dispozitiilor art. 53, art. 56, art. 135 si art. 15 din Constitutie. În acest sens, arată că decizia de impunere contestată a fost emisă în baza Legii nr. 95/2006, retroactiv, desi privea raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei legi, sub imperiul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 150/2002. De asemenea, arată că nu are calitatea de asigurat, potrivit dispozitiilor Legii nr. 95/2006, astfel că nu poate fi retinută obligatia de contributie în baza acestei legi. În plus, contestă obligatia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, atât timp cât art. 7 din Legea nr. 95/2006 instituie principiul descentralizării asistentei de sănătate publică.

Tribunalul Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că instituirea unei obligatii de plată a contributiei către fondul national unic de asigurări sociale de sănătate nu limitează dreptul de a încheia si o asigurare privată suplimentară. De asemenea, arată că, în conditiile în care contributia este necesară pentru asigurarea sănătătii publice si este plătită de către toti cetătenii, justetea acestei sarcini fiscale nu poate fi contestată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) si (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) si (4) si art. 259 alin. (1) si (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu exceptia de neconstitutionalitate, textele de lege criticate au fost modificate ori partial abrogate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Modificările aduse nu au schimbat, însă, solutia legislativă criticată, textele de lege având în prezent următoarea redactare:

- Art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6): “(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii si functionează ca un sistem unitar, iar obiectivele mentionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]

e) participarea obligatorie la plata contributiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului national unic de asigurări sociale de sănătate; [...]

(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligatia de a plăti contributia pentru asigurarea socială de sănătate.”;

- Art. 211 alin. (1) teza întâi: “(1) Sunt asigurati, potrivit prezentei legi, toti cetătenii români cu domiciliul în tară, precum si cetătenii străini si apatrizii care au solicitat si obtinut prelungirea dreptului de sedere temporară sau au domiciliul în România si fac dovada plătii contributiei la fond, în conditiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileste prin ordin al presedintelui CNAS cu avizul consiliului de administratie.”;

- Art. 213 alin. (2) si (4): “(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situatii, pe durata acesteia, cu plata contributiei din alte surse, în conditiile prezentei legi: [...]

b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c) se află în concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani si în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, sau se află în concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 si 7 ani;

d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum si cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 si 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

e) persoanele care beneficiază de indemnizatie de somaj;

f) străinii aflati în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum si cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identitătii si sunt cazati în centrele special amenajate potrivit legii;

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările si completările ulterioare;

h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;

i) persoanele cetăteni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenta Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.[...]

(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) si (2) au obligatia să se asigure în conditiile art. 211 si să plătească contributia la asigurările sociale de sănătate în conditiile prezentei legi.”;

- Art. 257 alin. (1): “(1) Persoana asigurată are obligatia plătii unei contributii bănesti lunare pentru asigurările de sănătate, cu exceptia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).”


Prin modificările aduse Legii nr. 95/2006 de art. VIII pct. 6 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 117/2010, solutia legislativă a art. 258 alin. (4) se regăseste în alin. (3) al aceluiasi articol;

- Art. 258 alin. (1) si (3): “(1) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au obligatia să calculeze si să vireze la fond contributia stabilită de lege datorată pentru asigurarea sănătătii personalului din unitatea respectivă.[...]

(3) Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizatia pentru incapacitate temporară de muncă, acestia au obligatia de a plăti contributia stabilită de lege, pentru salariatii aflati în această situatie.”;

- Art. 259 alin. (1) si (2): “(1) Pentru beneficiarii indemnizatiei de somaj contributia se calculează si se virează odată cu plata drepturilor bănesti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

(2) Contributia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăsesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri si se virează odată cu plata drepturilor bănesti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.”

De asemenea, autorul exceptiei critică dispozitiile art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002. Acest act normativ a fost abrogat însă anterior sesizării cu exceptia de neconstitutionalitate, prin dispozitiile art. 317 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, solutiile legislative criticate, referitoare la obligatia contributiei la fondul de asigurări sociale de sănătate, fiind preluate de actul abrogatorîn însusi continutul articolelor arătate mai sus, criticate de asemenea ca fiind neconstitutionale.

Autorul exceptiei consideră că toate aceste texte de lege sunt contrare următoarelor dispozitii din Constitutie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti, art. 56 privind contributiile financiare si art. 135 referitor la economie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea principiului constitutional al neretroactivitătii legii, Curtea constată că argumentele formulate se referă exclusiv la probleme de aplicare a legii în timp, aspecte ce revin competentei instantei de judecată, iar nu instantei de contencios constitutional.

În ceea ce priveste critica referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 53, art. 56 si art. 135 din Constitutie, Curtea constată că argumentele autorului exceptiei vizează obligatia de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, cu privire la aceste aspecte, Curtea s-a pronuntat în mai multe rânduri în jurisprudenta sa, arătând, în esentă, că obligatia asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate este expresia principiului solidaritătii sistemului asigurărilor sociale de sănătate, principiu consacrat în art. 208 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Astfel, datorită solidaritătii celor care contribuie, acest sistem îsi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistentă medicală pentru populatie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.

În acelasi timp, Curtea retine că dispozitiile art. 56 prevăd obligatia cetătenilor de a contribui prin impozite si prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăsi îndeplinirea obligatiei constitutionale a statului de a asigura ocrotirea sănătătii si protectia socială a cetătenilor. Implicarea deopotrivă a statului si a cetătenilor în realizarea acestui obiectiv este reflectată în chiar dispozitiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în care se arată că “Asistenta de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societătii în vederea protejării si promovării sănătătii populatiei. Asistenta de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor si strategiilor adresate determinantilor stării de sănătate, precum si prin organizarea institutiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare”.

De altfel, argumente asemănătoare au fost retinute de instanta de contencios constitutional si prin Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, si Decizia nr. 775 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele deciziilor amintite îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

În sfârsit, având în vedere cele arătate mai sus, referitor la abrogarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 150/2002, Curtea constată că dispozitiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 impun respingerea ca inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate privind dispozitiile acestei ordonante.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 51 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, exceptie ridicată de Cristina lovitoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

2. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 208 alin. (3) lit. e) si alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) si (4), art.257 alin. (1), art. 258 alin. (1)si (3)si art. 259 alin. (1)si (2)dinLegea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătătii, exceptie ridicată de acelasi autor în acelasi dosar al Tribunalului Timis - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 455

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, exceptie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale în Dosarul nr. 4.478/117/2009.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că partea Agentia Judeteană pentru Prestatii Sociale Cluj a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, si anume Decizia nr. 1.166/2010.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 22 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.478/117/2009, Tribunalul Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, exceptie ridicată, din oficiu, de către instanta de judecată într-o cauză civilă având ca obiect anulare act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta de judecată sustine că principiul egalitătii în drepturi înseamnă atât reglementarea unitară si tratamentul nediscriminatoriu pentru situatii identice, dar presupune si un drept de diferentiere. Situatia similară ce trebuie avută în vedere o reprezintă aceea că persoanele vizate de textul de lege au în îngrijire unul sau mai multi copii în vârstă de până la 2 ani (sau 3 ani în situatia copiilor cu handicap), iar situatia discriminatorie constă în conditionarea obtinerii concediului pentru cresterea copilului, precum si a indemnizatiei lunare, de realizarea unor venituri profesionale supuse impozitului pe venit în ultimul an anterior datei nasterii copilului.

De asemenea, instanta apreciază că lipseste justificarea obiectivă si rezonabilă, aptă să justifice diferenta de tratament aplicată persoanelor aflate în situatii similare, întrucât criteriul stabilit de textul de lege criticat în vederea acordării indemnizatiei pentru cresterea copilului apare ca fiind subiectiv, în considerarea acestuia fiind irelevantă perioada în care persoana în îngrijirea căreia se găseste copilul a cotizat la bugetul asigurărilor sociale, relevantă fiind exclusiv perioada de 12 luni înainte de data nasterii copilului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse ia dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. 12 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008.

Textul de lege are următorul continut:

- Art. 1 alin. (1): “începând cu data de 1 ianuarie 2009, persoanele care, în ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru cresterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunară în cuantum de 600 lei sau, optional, în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 lei.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetătenilor, precum si dispozitiilor art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind interzicerea generală a discriminării.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale, în acest sens fiind Decizia nr. 1.166 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 750 din 10 noiembrie 2010.

Prin această decizie, Curtea a constatat că, asa cum reiese din preambulul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 148/2005, actul normativ în discutie are ca scop îmbunătătirea standardului de viată al persoanelor vârstnice, pentru aceasta fiind necesară consolidarea financiară a sistemului public de pensii, prin externalizarea din bugetul asigurărilor sociale de stat a prestatiilor care nu au natură contributivă sau nu au legătură cu riscurile sociale asigurate, precum si îmbunătătirea echilibrului socioeconomic al familiei, prin sustinerea acesteia în vederea cresterii copilului. Astfel, pentru îndeplinirea scopului urmărit de legiuitor, s-a instituit o indemnizatie ce reprezintă o prestatie de asistentă socială cu caracter universal, care nu este supusă sistemului contributiv.

Agentia Natională pentru Prestatii Sociale se organizează si functionează ca organ de specialitate al administratiei publice centrale, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, având ca scop administrarea si gestionarea tuturor prestatiilor sociale acordate de la bugetul de stat, prin bugetul

Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, iar nu din bugetul asigurărilor sociale de stat.

În ceea ce priveste contributia individuală de asigurări sociale de sănătate corespunzătoare indemnizatiei pentru cresterea copilului, aceasta se suportă de la bugetul de stat, în această materie nefiind datorate celelalte contributii sociale obligatorii stabilite de lege, ceea ce atestă, o dată în plus, faptul că dreptul de asistentă socială în discutie nu este supus sistemului contributiv, astfel încât prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 nu încalcă prevederile constitutionale invocate. De altfel, Curtea a retinut că indemnizatia pentru cresterea copilului constituie o măsură concretă de protectie socială, fiind dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească modalitatea de acordare a acesteia, fără a aduce atingere existentei dreptului în sine.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în decizia mentionată îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei în vederea cresterii copilului, exceptie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Cluj - Sectia mixtă de contencios administrativ si fiscal, de conflicte de muncă si asigurări sociale în Dosarul nr. 4.478/117/2009.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 471

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 si art. 160 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 si art. 160 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Iulian Stere în Dosarul nr. 1.901/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Sectia penală.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:


Prin încheierea nr. 38 din 24 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.901/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 159 si art. 160 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Iulian Stere în dosarul de mai sus având ca obiect propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare, deoarece textele contestate nu permit apărarea părtilor.

Tribunalul Vâlcea - Sectia penală opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 159 - Procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale si art. 160 - Mentinerea arestării inculpatului la primirea dosarului, din Codul de procedură penală, care au următorul continut:

- Art. 159: “Dosarul cauzei va fi depus la instantă, împreună cu propunerea de prelungire a arestării preventive, întocmită de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, cu cel putin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, si va putea fi consultat de apărător.

Propunerea de prelungire a arestării se solutionează în camera de consiliu, de un singurjudecător, indiferent de natura infractiunii.

Inculpatul este adus în fata judecătorului si va fi asistat de apărător.

În cazul în care inculpatul arestat se află internat în spital si din cauza stării sănătătii nu poate fi adus în fata judecătorului sau când, din cauză de fortă majoră sau stare de necesitate, deplasarea sa nu este posibilă, propunerea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

Participarea procurorului este obligatorie.

În cazul în care judecătorul acordă prelungirea, aceasta nu va putea depăsi 30 de zile.

Judecătorul solutionează propunerea si se pronuntă asupra prelungirii arestării preventive, în termen de 24 de ore de la primirea dosarului, si comunică încheierea celor lipsă de la judecată în acelasi termen.

Încheierea prin care s-a hotărât asupra prelungirii arestării poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul se solutionează înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.

Recursul, declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, nu este suspensiv de executare.

Dispozitiile art. 1403 alin. 3-7 si 9 se aplică în mod corespunzător la judecarea recursului.

Măsura dispusă de judecător se comunică administratiei locului de detinere, care este obligată să o aducă la cunostintă inculpatului.

Dacă încheierea judecătorului de la prima instantă nu este atacată cu recurs, instanta este obligată să restituie dosarul organului de urmărire penală în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de recurs.

Judecătorul poate acorda si alte prelungiri, fiecare neputând depăsi 30 de zile. Dispozitiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. Durata totală a arestării preventive în cursul urmăririi penale nu poate depăsi un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile.”;

- Art. /\60:”Când procurorul dispune, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, dosarul se înaintează instantei competente cu cel putin 5 zile înainte de expirarea mandatului de arestare sau, după caz, a duratei pentru care a fost dispusă prelungirea arestării.

Instanta, în camera de consiliu, procedează potrivit art. 3001.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei critică dispozitiile procedural-penale referitoare la procedura prelungirii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale si la mentinerea arestării inculpatului la primirea dosarului din perspectiva încălcării dreptului la apărare.

Din analiza dispozitiilor art. 159 si art. 160 din Codul de procedură penală rezultă că dosarul cauzei va fi depus la instantă împreună cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive cu 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive si va putea fi consulat de apărător. De asemenea, inculpatul este adus în fata judecătorului si va fi asistat de apărător, iar în situatia în care deplasarea sa nu este posibilă, cererea va fi examinată în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta apărătorului căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii. După ce judecătorul solutionează propunerea de prelungire a arestării preventive, va comunica încheierea celor lipsă, act care poate fi atacat cu recurs în termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru cei prezenti, sau de la comunicare, pentru cei lipsă.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 160 din Codul de procedură penală, este de observat că acestea reglementează situatia în care procurorul dispune prin actul de inculpare trimiterea în judecată a inculpatului aflat în stare de arest, făcând trimitere la art. 3001 din acelasi cod referitor la mentinerea arestării inculpatului la primirea dosarului.

Prin urmare, fie că se pronuntă asupra prelungirii măsurii arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale, fie că se pronuntă asupra mentinerii arestării inculpatului la primirea dosarului, instanta este obligată să examineze legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive, dând expresie prevederilor constitutionale ale art. 23 alin. (4) potrivit cărora “Arestarea preventivă se dispune de judecător si numai în cursul procesului penal”, respectiv celor ale art. 23 alin. (5) potrivit cărora “în cursul urmăririi penale arestarea preventivă se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu câte cel mult 30 de zile, fără ca durata totală să depăsească un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile”.


Totodată, faptul că verificările prevăzute de art. 160 din Codul de procedură penală se realizează, din oficiu, în camera de consiliu, este în deplină concordantă cu prevederile art. 127 din Legea fundamentală, potrivit cărora “Sedintele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”, si nu aduce atingere, în niciun mod, dispozitiilor constitutionale invocate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 159 alin. 1, 3 si 4 din Codul de procedură penală, inculpatul este adus în fata instantei si apărătorul său poate consulta dosarul în vederea întreprinderii tuturor demersurilor necesare unei apărări eficiente si, potrivit alin. 4 al art. 3001 din acelasi cod, încheierea pronuntată de instantă cu privire la mentinerea arestării preventive a inculpatului poate fi atacată cu recurs, asigurându-se în acest fel posibilitatea inculpatului de a se prevala de toate garantiile dreptului la un proces echitabil cu garantarea dreptului la apărare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 159 si art. 160 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Iulian Stere în Dosarul nr. 1.901/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 472

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 347 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 347 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dorin Ghemant în Dosarul nr. 3.427/235/2008al Judecătoriei Gherla.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 7 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.427/235/2008, Judecătoria Gherla a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a

prevederilor art. 347 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dorin Ghemant în dosarul de mai sus, având ca obiect solutionarea unei cauze penale în care s-a pus în discutie oportunitatea disjungerii actiunii civile.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale mentionate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 20 alin. (1) referitoare la interpretarea dispozitiilor constitutionale privind drepturile omului în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului si cu celelalte tratate la care România este parte, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalitătii pedepsei, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece disjungerea actiunii civile de actiunea penală, în conditiile în care în cadrul acestei actiuni trebuie stabilit prejudiciul, persoana păgubită si în ce măsură prejudiciul i-a fost cauzat doar acesteia, este de natură a afecta dispozitiile constitutionale de mai sus.

Judecătoria Gherla opinează că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.


CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 347 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Rezolvarea separată a actiunii civile, care au următorul continut: “Instanta poate dispune disjungerea actiunii civile si amânarea judecării acesteia într-o altă sedintă, în cazul când rezolvarea pretentiilor civile ar provoca întârzierea solutionării actiunii penale.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 20 alin. (1) referitoare la interpretarea dispozitiilor constitutionale privind drepturile omului în concordantă cu Declaratia Universală a Drepturilor Omului si cu celelalte tratate la care România este parte, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalitătii pedepsei, precum si ale art. 6 din Conventia pentru apărareadrepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei sustine neconstitutionalitatea dispozitiilor legale arătând că în cadrul unei actiuni penale în care actiunea civilă a fost disjunsă, în lipsa certificării cuantumului prejudiciului, nu se poate realiza o corectă individualizare a pedepsei.

Această critică nu poate fi primită, deoarece textul nu instituie obligativitatea disjungerii actiunii civile, ci numai posibilitatea acesteia atunci când actiunea penală ar fi întârziată de rezolvarea pretentiilor civile. Prin urmare, în cadrul cercetării judecătoresti, după ce instanta a stabilit că există fapta, că a fost săvârsită de inculpat si că s-a produs un prejudiciu poate aplica dispozitiile legale contestate.

De altfel, criteriile avute în vedere de judecător cu prilejul individualizării pedepsei nu se cantonează la aspecte ce tin de o anumită pagubă, ci de limitele de pedeapsă prevăzute pentru fapta comisă, de gradul de pericol social, de persoana inculpatului, precum si de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În cazul în care prin fapta dedusă judecătii s-a produs si o pagubă materială, stăruinta inculpatului pentru a o repara poate constitui, nefiind o dispozitie obligatorie, o circumstantă atenuantă.

Prin urmare, pedeapsa ce urmează a fi dispusă de judecător este stabilită de lege în limitele acolo prevăzute, celelalte aspecte tinând doar de individualizare. Stabilirea unui minim sau maxim de pedeapsă izvorăste din întreg materialul probator administrat în cauză, aspectele legate de un anumit cuantum al pagubei nefiind determinante, atâta vreme cât nu s-a conturat posibilitatea aplicării dispozitiilor art. 181 din Codul penal ce permit judecătorului să aprecieze că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infractiuni.

Asa fiind, nu poate fi primită critica că dispozitiile legale criticate aduc atingere prevederilor constitutionale referitoare la principiul legalitătii pedepsei.

Cât priveste sustinerea autorului referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, încălcare desprinsă tocmai din cea referitoare la art. 23 alin. (12) din Constitutie, Curtea constată că si aceasta este neîntemeiată, deoarece norma criticată care permite disjungerea actiunii civile de cea penală justifică o asemenea posibilitate tocmai prin necesitatea asigurării acestui drept prin salvgardarea solutionării cu celeritate a actiunii penale.

Prin urmare, judecarea separată a actiunii penale în situatia circumscrisă textului legal criticat este justificată de ratiuni ce tin de buna administrare a actului de justitie si constituie aspecte ale procedurii de judecată, pe care legiuitorul este liber să le reglementeze în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 347 din Codul de procedură penală, exceptie ridicată de Dorin Ghemantîn Dosarul nr. 3.427/235/2008 al Judecătoriei Gherla.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.