MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 424/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 424         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 17 iunie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 326 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I alin. (2) si art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

 

Decizia nr. 386 din 24 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Decizia nr. 448 din 7 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor

 

Decizia nr. 451 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

 

Decizia nr. 456 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil

 

Decizia nr. 473 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie

 

Decizia nr. 534 din 28 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 326

din 10 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I alin. (2) si art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I alin. (2) si art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Ioan Isai în Dosarul nr. 175/97/2010 al Tribunalului Hunedoara - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca devenită inadmisibilă, întrucât textele de lege criticate nu mai sunt în vigoare.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 175/97/2010, Tribunalul Hunedoara - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. I alin. (2) si art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale.

Exceptia a fost ridicată de Ioan Isai cu prilejul solutionării contestatiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că textele de lege criticate sunt neconstitutionale, contravenind dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 50 din Constitutie. În acest sens, arată că aceste texte de lege nu îi permit să beneficieze de un număr suplimentar de puncte, desi a lucrat în grupa a II-a de muncă timp de 22 de ani si 2 luni, întrucât în cazul său nu s-a utilizat un stagiu complet de cotizare, fiind pensionat pentru invaliditate cu gradul II.

Tribunalul Hunedoara - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată, textele de lege criticate instituind o reglementare unitară, fără a face diferente în cadrul aceleiasi categorii de persoane.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. I alin. (2) si art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008 si aprobată prin Legea nr. 154/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 14 mai 2009.

Textele de lege criticate au următoarea redactare:

Art. I alin. (2): “După articolul 781 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările si completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 782, cu următorul cuprins:

“Art. 782 - (1) Asiguratii care au desfăsurat activităti în locuri de muncă încadrate în grupa I si/sau grupa II de muncă, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiază de un număr suplimentar de puncte, după cum urmează:

a) 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfăsurată în grupa I de muncă;

b) 0,25 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,02083 puncte pentru fiecare lună de spor, acordat pentru vechimea realizată în activitatea desfăsurată în grupa II de muncă.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică numai în situatiile în care, potrivit legii, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează stagiile complete de cotizare, prevăzute în anexa nr. 3, în functie de data nasterii, respectiv stagiile complete de cotizare în functie de data deschiderii dreptului la pensie, conform prevederilor art. 1671.”;

Art. II lit. a): “Prevederile art. 78? din Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, se aplică si persoanelor: a) ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu completările ulterioare, cu exceptia acelora în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special;”.

Autorul exceptiei consideră că aceste texte de lege sunt contrare următoarelor texte din Constitutie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi si art. 50 privind protectia persoanelor cu handicap.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, anterior sesizării sale, dispozitiile art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 au fost abrogate prin art. IV din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008. Actul abrogator a preluat dispozitiile de lege criticate. Art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, a abrogat însă Legea nr. 19/2000 si, implicit, actele normative care completau si modificau această din urmă lege.

Reglementând modul de calcul al pensiilor persoanelor care au desfăsurat activităti în locuri de muncă încadrate în grupele I si a II-a de muncă, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfăsurat activităti în locuri de muncă încadrate în conditii de muncă deosebite, conditii speciale sau alte conditii de muncă, potrivit legii, art. 100 din Legea nr. 263/2010 arată că acestea beneficiază de majorarea punctajelor lunare realizate în perioadele respective, fără a mai conditiona această majorare de stagiul de cotizare realizat. În consecintă, Legea nr. 263/2010 nu a preluat solutia legislativă criticată a art. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului, astfel că, în ceea ce priveste acest text de lege, exceptia de neconstitutionalitate a rămas fără obiect.

În ceea ce priveste dispozitiile art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2006, Curtea constată că acestea au fost modificate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008. Legea nr. 263/2010 nu a preluat solutia legislativă criticată.

În aceste conditii, Curtea apreciază că, si sub acest aspect, exceptia de neconstitutionalitate a rămas fără obiect.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a art. I alin. (2) si art. II lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, exceptie ridicată de Ioan Isai în Dosarul nr. 175/97/2010 al Tribunalului Hunedoara - Sectia litigii de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 386

din 24 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăteanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Gurses Abdurrahman în Dosarul nr. 7.094/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se prezintă autorul exceptiei, lipsind partea Oficiul Român pentru Imigrări, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele Curtii acordă cuvântul autorului exceptiei, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esentă, că textele de lege criticate aduc atingere dreptului de proprietate asupra investitiilor pe care Ie-a realizat în România.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând cele retinute de Curtea Constitutională în Decizia nr. 607 din 28 aprilie 2009 si precizând că autorul acesteia reclamă, în principal, probleme referitoare la aplicarea legii în cazul său particular.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 7.094/2/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Gurses Abdurrahman într-o cauză având ca obiect anularea deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 81 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 sunt lipsite de precizie si claritate, neîndeplinind criteriul de calitate prevăzut de Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, în întelesul dat de practica jurisprudentială a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Din acest motiv, Oficiul Român pentru Imigrări a avut posibilitatea ca, pe baza unor criterii aleatorii si arbitrare, să emită împotriva sa o decizie de returnare. Arată că, în aceste conditii, este pus în situatia de a suporta prejudicii materiale majore si de a pierde investitiile realizate în România, ceea ce ar conduce la falimentarea societătii comerciale la care este asociat unic. Precizează că toate acestea se constituie într-o vătămare gravă a dreptului de proprietate. În ceea ce priveste dispozitiile art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002, sustine că acestea contravin art. 16 si art. 21 din Constitutie, întrucât nu permit exercitarea niciunei căi de atac împotriva hotărârii pronuntate de instantă.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Textele criticate au următorul continut:

- Art, 11 alin. (1): (1) Străinii aflati temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de sedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de sedere.”

- Art. 81 alin. (1): “(1) Împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror sedere pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de sedere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de sedere temporară, a acelora cărora Ie-a încetat dreptul de sedere permanentă, precum si a fostilor solicitanti de azil Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României.”

- Art. 84 alin. (1): “(1) Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucuresti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competentă se află formatiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanta solutionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instantei este irevocabilă.”

Din motivarea scrisă a exceptiei, precum si din sustinerile orale ale autorului acesteia, Curtea constată că sunt criticate doar dispozitiile art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) teza finală, asupra cărora, potrivit jurisprudentei sale, urmează să se pronunte prin prezenta decizie. În opinia autorului exceptiei, textele de lege criticate contravin următoarelor dispozitii din Legea fundamentală: art. 16 care consacră principiul egalitătii în drepturi, art. 21 privind dreptul la un proces echitabil si art. 44 alin. (1) si (2) referitoare la garantarea si la protectia egală prin lege a proprietătii private. De asemenea, invocă si prevederile art. 1 paragraful 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la protectia si garantarea proprietătii private.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că s-a mai pronuntat cu privire la dispozitiile de lege ce formează obiectul acesteia, din perspectiva unor critici similare. Prin Decizia nr. 607 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 17 iunie 2009, Curtea a observat că dispozitiile art. 11 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 stabilesc regula generală potrivit căreia străinii aflati temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de sedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de sedere, regulă ce exprimă conditia legalitătii sederii străinilor în tara noastră, iar dispozitiile art. 81 alin. (1) din aceeasi ordonantă de urgentă reglementează posibilitatea Oficiului Român pentru Imigrări de a dispune măsura îndepărtării de pe teritoriul României a străinilor care nu se află sau nu se mai află în stare de legalitate în tara noastră, reprezentând, asadar, consecinta concretă a încălcării regulii generale stabilite la art. 11 alin. (1). Totodată, prin Decizia nr. 848 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 770 din 14 noiembrie 2007, Curtea a precizat că cerinta legalitătii prevăzută de art. 11 alin. (1) din ordonanta criticată este o conditie pe deplin justificată de ratiuni de control al fenomenului migrationist si care trebuie privită prin prisma prevederilor art. 4 alin. (4) din aceeasi ordonantă si ale art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, referitoare la obligatia respectării legilor, inclusiv de către străini, normele constitutionale si conventionale invocate, referitoare la protectia proprietătii private, nefiind incidente în cauză.

De asemenea, prin mai multe decizii, Curtea a constatat constitutionalitatea prevederilor art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002. În acest sens, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.222 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2010, Curtea a retinut, în acord cu jurisprudenta anterioară, că textul criticat oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justitie legalitatea si temeinicia deciziei de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări, cererea sa urmând să fie examinată de o instantă judecătorească independentă si impartială, caracterul definitiv si irevocabil al hotărârilor pronuntate cu privire la contestatiile formulate împotriva acestor decizii fiind justificat de necesitatea solutionării lor cu celeritate.

De altfel, accesul liber la justitie nu presupune accesul la toate structurile judecătoresti si la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieste justitia, dreptul la două grade de jurisdictie fiind garantat, prin art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, exclusiv în materie penală, nicidecum administrativă. Totodată, Curtea a observat că prevederile art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 au vocatia de a se aplica în mod egal tuturor celor care intră sub incidenta acestora, fără privilegii si fără discriminări.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudente, considerentele si solutiile deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 11 alin. (1), art. 81 alin. (1) si art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, exceptie ridicată de Gurses Abdurrahman în Dosarul nr. 7.094/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăteanu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 448

din 7 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea, în sedinta publică din 24 martie 2011, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor, exceptie ridicată de instanta de judecată, din oficiu, în Dosarul cu nr. 3.361/84/2009 al Curtii de Apel Cluj - Sectia civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori si familie.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din data de 24 martie 2011, în prezenta părtii Gheorghe lanc, a avocatului Sergiu-Cosmin Rares pentru partea prezentă si a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea a amânat pronuntarea pentru data de 7 aprilie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 noiembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.361/84/2009, Curtea de Apel Cluj - Sectia civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori si familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor, exceptie ridicată de instanta de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect solutionarea recursului formulat împotriva unei sentinte prin care s-a respins cererea de anulare a măsurilor disciplinare dispuse de Biserica Ortodoxă Română împotriva preotului Gheorghe lanc.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că art. 26 din Legea nr. 489/2006 este neconstitutional, retinându-se următoarele:

Dacă se consideră cultele autorităti publice, pornind de la prevederile Legii nr. 489/2006 potrivit cărora acestea “sunt persoane juridice de utilitate publică,” atunci jurisdictia reglementată de art. 26 din Legea nr. 489/2006 reprezintă o jurisdictie administrativ-disciplinară obligatorie, ceea ce contravine art. 21 alin. (4) din Constitutie potrivit căruia jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite.

Dacă, dimpotrivă, se apreciază că organele de jurisdictie ale cultelor sunt structuri de jurisdictie privată, de tipul arbitrajului privat, atunci, pentru a fi respectate dispozitiile art. 21 din


Constitutie referitoare la accesul liber la justitie, trebuie ca, în mod expres si neechivoc, să rezulte din lege consimtământul părtilor ca litigiile să fie supuse judecătii unei astfel de “instante.”

Pe de altă parte, instantele de judecată specializate în litigii de muncă au deplina posibilitate să aibă în vedere, în materie disciplinară, prevederile statutare si canonice. Existenta unor statute proprii nu înlătură dreptul salariatilor de a beneficia de accesul liber la “justitia statală.”

Neconstitutionalitatea art. 26 din Legea nr. 489/2006 decurge din imposibilitatea atacării în fata instantelor judecătoresti mentionate în art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală a hotărârilor date în materie disciplinară de organele proprii de judecată religioasă ale cultelor, precum si din absenta reglementării unor norme de procedură sau a unor termene referitoare la judecată.

Totodată, textul de lege criticat încalcă si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece organele de jurisdictie ale cultelor nu reprezintă un tribunal independent si impartial din cauza faptului că membrii acestora sunt persoane subordonate conducerii cultului.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părtii prezente si ale apărătorului acesteia, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007, care au următorul cuprins: “(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform statutelor si reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare si canonice.

(3) Existenta organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislatiei cu privire la contraventii si infractiuni în sistemul jurisdictional.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate consideră că prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justitie, ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, ale art. 124 alin. (2) potrivit căruia justitia este unică, impartială si egală, ale art. 126 alin. (1) privind competenta Înaltei Curti de Casatie si Justitie si a celorlalte instante judecătoresti stabilite de lege de a realiza justitia, precum si ale alin. (5) referitoare la interzicerea înfiintării de instante extraordinare. Totodată, textul de lege criticat contravine si prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că prin textul de lege criticat legiuitorul statuează cu privire la posibilitatea cultelor de a avea organe proprii de judecată religioasă si la obligatia ca, în problemele de disciplină internă, să fie aplicabile exclusiv prevederile statutare si canonice, în aplicarea principiului autonomiei religioase, consacrat de art. 29 alin. (5) din Legea fundamentală.

I. Referitor la autonomia cultelor religioase, Curtea observă, în acord cu studiile doctrinare în materie (Radu Carp - Studia Politica, Romanian Political Science Review, voi. X, nr. 2/2010, Ed. C.H. Beck, p. 349-357), că acest concept s-a născut datorită separatiei dintre stat si biserică, fiecare dintre aceste institutii având competente specifice care nu interferează. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 3 noiembrie 2009, pronuntată în Cauza Lautsi împotriva Italiei, a reafirmat obligatia statului de a fi neutru în exercitarea autoritătii publice, mai ales în ce priveste educatia, prin neafisarea simbolurilor religioase apartinând unui cult anume în sălile de clasă.

Curtea observă că în cazul cultelor religioase termenul autonomie se referă la capacitatea de a legifera si a se conduce potrivit statutelor proprii. Astfel, o definitie completă a conceptului de autonomie a cultelor poate fi următoarea: dreptul natural al Bisericii de a stabili unilateral normele doctrinare, clericale si judiciare specifice naturii sale si de a se autoguverna prin acestea, în mod independent fată de stat (lonut Corduneanu - Biserica si statul - două studii, Ed. Evloghia, Târgsoru Vechi, 2006, p. 52-82).

Totodată, Curtea mai observă că, în jurisprudenta sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că existenta autonomă a comunitătilor religioase este indispensabilă într-o societate democratică si constituie o problemă esentială în protectia libertătii religioase garantate de prevederile art. 9 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronuntată în Cauza Hasan si Chaush împotriva Bulgariei).

Prin urmare, Curtea retine că optiunea legiuitorului exprimată în textul de lege criticat este pe deplin justificată din perspectiva principiului autonomiei cultelor în raport cu statul, principiu reflectat, la nivel constitutional, de art. 29 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia “Cultele religioase sunt autonome fată de stat si se bucură de sprijinul acestuia [...]”.

II. Curtea observă că sustinerile autorului exceptiei potrivit cărora această jurisdictie este una administrativ-disciplinară obligatorie, ceea ce contravine art. 21 alin. (4) din Constitutie conform căruia jurisdictiile speciale administrative sunt facultative si gratuite, nu pot fi primite. Astfel, din perspectiva modului de organizare, functionare si a competentelor exercitate, cultele nu constituie autorităti publice în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004. În acest sens, prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor disting între autoritătile publice si culte, spre exemplu art. 9 alin. (2) potrivit căruia “Cultele sunt egale în fata legii si a autoritătilor publice”. Prin urmare, jurisdictia în cadrul cultelor nu este una specială administrativă, asa încât nu se poate sustine încălcarea dispozitiilor art. 21 alin. (4) din Constitutie.

III. Curtea constată că autorul exceptiei se referă la faptul că, potrivit art. 26 din Legea nr. 489/2006, cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă, care solutionează problemele de disciplină internă si ale căror hotărâri, în cazul anumitor culte, nu pot fi atacate în fata instantelor civile. Acest aspect este concretizat, în spetă, de art. 156 alin. (6) din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008, potrivit căruia “în virtutea autonomiei cultelor, prevăzută de lege, si a competentelor specifice lor, instantele de judecată bisericească solutionează problemele de disciplină internă, iar hotărârile instantelor bisericesti la toate nivelurile nu sunt atacabile în fata instantelor civile”.

Din această perspectivă, Curtea observă, cu privire la critica referitoare la încălcarea art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie din Legea fundamentală, că acesta nu este un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile si proportionale cu scopul urmărit. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenta sa, de exemplu prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronuntată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Conventia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu continutul oricărui drept. Totodată, prin Hotărârea din 28 mai 1985, pronuntată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a retinut că acest drept cere, prin însăsi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp si spatiu, însă în functie de “resursele comunitătilor si nevoile indivizilor.” în elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.

Curtea retine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea fundamentală, “Cultele religioase sunt libere si se organizează potrivit statutelor proprii, în conditiile legii”, ceea ce demonstrează că legiuitorul constituant a înteles, în aplicarea principiului autonomiei cultelor, să lase la latitudinea acestora stabilirea unor reglementări specifice în ce priveste atât organizarea si functionarea lor, cât si stabilirea unor reguli proprii de judecată în ce priveste răspunderea disciplinară internă. Aceasta si datorită naturii speciale a abaterilor si delictelor disciplinare, a pedepselor si a iertărilor pe care, în spetă, nu le pot aplica instantele de drept comun.

Referitor la sustinerea potrivit căreia instantele de judecată specializate în litigii de muncă au deplina posibilitate să aibă în vedere, în materie disciplinară, prevederile statutare si canonice, Curtea observă că răspunderea disciplinară a clerului nu intervine ca urmare a nerespectării clauzelor unui contract de muncă. În spetă, art. 123 alin. (7) din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române prevede că “Raportul dintre personalul clerical si Centrul Eparhial este unul de slujire si misiune liber asumată, conform mărturisirii (declaratiei) solemne publice rostite si semnate de către fiecare candidat înaintea hirotoniei întru preot”. Asa fiind, Curtea retine că prevederile Codului muncii referitoare la competenta de judecată a instantelor judecătoresti specializate în dreptul muncii nu sunt aplicabile în cazul cultelor.

Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea retine că este justificată, în spetă, limitarea dreptului de acces la o instantă numai cu privire la judecarea contraventiilor si infractiunilor.

Întrucât nu s-a constatat încălcarea niciunui drept fundamental Curtea retine că dispozitiile art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti din Constitutie nu sunt incidente în spetă.

IV. Curtea mai retine că, potrivit art. 10 alin. (1) privind libertatea de gândire, de constiintă si de religie din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, “orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de constiintă si de religie. Acest drept implică libertatea de a-si schimba religia sau convingerea, precum si libertatea de a-si manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin intermediul cultului, învătământului, practicilor si îndeplinirii riturilor”.

În acord cu aceste prevederi, o persoană poate în mod liber să îsi aleagă, să practice sau să îsi manifeste religia prin intermediul cultului, învătământului, practicilor si îndeplinirii riturilor. Întrucât fiecare religie presupune o practică si rituri specifice, cunoscute de persoana interesată la intrarea într-un cult acceptat, este firesc ca aceasta să se supună regulilor cultului respectiv. În spetă, potrivit art. 123 alin. (1) si (7) din Statutul pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române, “Preotii si diaconii slujitori se recrutează dintre doctorii, absolventii de masterat si licentiatii facultătilor de teologie, specializarea Teologie pastorală, care au sustinut examenul de capacitate preotesc” iar “La începerea activitătii pastorale în unitatea pentru care a fost numit, personalul bisericesc primeste din partea chiriarhului o decizie prin care se reglementează drepturile si îndatoririle ce-i vor reveni”. Curtea constată că personalul clerical are o pregătire specifică ce presupune cunoasterea statutelor si normelor canonice ce reglementează atât răspunderea disciplinară, cât si procedura de judecată specifică, cuprinsă în art. 148-160 din cap. IV al Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Române.

Totodată, Curtea mai observă că, potrivit art. 2 alin. (2) din Statut, “Biserica Ortodoxă Română este autocefală si unitară în organizarea si în lucrarea sa pastorală, misionară si administrativă”. Or, principiile autonomiei si unitătii cultului nu ar mai fi respectate dacă instantele de drept comun ar exercita controlul asupra hotărârilor luate de instantele disciplinare si de judecată bisericească în probleme doctrinare, morale, canonice si disciplinare. Prin urmare, Curtea nu poate retine criticile autorului exceptiei potrivit cărora prevederile art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor aduc atingere dispozitiilor art. 124 alin. (2) si ale art. 126 alin. (1) si (5) din Constitutie.

În sensul celor mentionate s-a pronuntat si Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 23 septembrie 2008, pronuntată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, observând că, “atunci când acceptă angajarea ecleziastică într-o parohie, preotii sunt constienti de posibilitatea ca mai târziu să fie transferati într-un alt post. Din acest motiv, reclamantul, prin faptul că a fost de acord să slujească într-o parohie a Bisericii ca preot si-a asumat si răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult care se regăsesc în Statutul Bisericii si în Regulile de procedură bisericească”.

V. În final, referitor la sustinerea potrivit căreia textul de lege criticat încalcă si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, întrucât organele de jurisdictie ale cultelor nu reprezintă un tribunal independent si impartial prin faptul că membrii acestora sunt persoane subordonate conducerii cultului, Curtea observă că nici aceasta nu poate fi retinută.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea pronuntată în Cauza Ahtinen împotriva Finlandei, anterior mentionată, a decis într-o situatie similară celei din spetă (reclamantul fusese transferat ca preot dintr-o parohie în alta, fără a i se cere consimtământul, prin decizia Consiliului Clerical, inatacabilă în instantă, în acord cu regulile cuprinse în Statutul Bisericii Evanghelice Luterane) că art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale nu este încălcat de vreme ce nu îsi găseste aplicarea în cauză. Dreptul pretins de reclamant nu constituia un “drept civil”, care să poată fi valorificat în fata instantelor de drept comun, în sensul art. 6 din Conventie.

Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronuntat în acelasi sens, al inaplicabilitătii art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, si prin Decizia de admisibilitate din 30 ianuarie 2001 (Cerereanr. 40.224/1998), pronuntată în Cauza Eva Dudovâ si Zdenăk Duda împotriva Republicii Cehe, retinând că procedura urmată de reclamanti nu se referea la un drept cu privire la care să existe cale de atac în fata instantelor de judecată cehe. Curtea a reamintit că art. 6 din Conventie nu are ca scop crearea de noi drepturi materiale care nu au fundament legal în ordinea juridică internă, ci de a oferi o protectie procedurală drepturilor recunoscute în legislatia internă a statului în cauză.

VI. De altfel, Curtea observă că s-a mai pronuntat asupra textului de lege criticat, în sensul respingerii exceptiei de neconstitutionalitate, prin Decizia nr. 640 din 10 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 4 iulie 2008, si Decizia nr. 797 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 30 iulie 2008. Solutiile pronuntate cu acel prilej si argumentele care au stat la baza acestora îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată, neintervenind elemente de noutate care să justifice reconsiderarea acestei jurisprudente.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă si regimul general al cultelor, exceptie ridicată de instanta de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 3.361/84/2009 al Curtii de Apel Cluj - Sectia civilă, de muncă si asigurări sociale, pentru minori si familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 7 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 451

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Obstea Mosnenilor Olănesti, judetul Vâlcea, în Dosarul nr. 2.023/90/2007 al Tribunalului Vâlcea - Sectia comercială si de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că suspendarea serviciului public cu specific silvic la nivel national pentru proprietarii terenurilor forestiere ale căror titluri de proprietate au fost atacate cu cereri de constatare a nulitătii absolute nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 60 din 26 iunie 2007, pronuntată în Dosarul nr. 2.023/90/2007, Tribunalul Vâlcea - Sectia comercială si de contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Obstea Mosnenilor Olănesti, judetul Vâlcea, într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că Legea nr. 374/2006 instituie o evidentă interferentă în continutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosintei -jus utendi si jus fruendi – ca atribut al dreptului de proprietate asupra imobilului. În acest sens, se arată că, fiind vorba despre o reglementare privind regimul juridic general al proprietătii, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constitutie, “aceasta nu poate îmbrăca decât forma unei legi organice”. Ca atare, apreciază că legea criticată instituie o adevărată suspendare a unui atribut din continutul juridic al dreptului de proprietate, ceea ce echivalează cu “paralizarea prerogativelor de folosintă si percepere a fructelor imobilelor respective, deoarece aceste prerogative pot fi exercitate numai în regim silvic, adică prin prestarea serviciului public cu specific silvic”.

Tribunalul Vâlcea - Sectia comercială si de contencios administrativ consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prin Legea nr. 374/2006 nu se încalcă dispozitiile Constitutiei, întrucât prin acest act normativ se dă eficientă art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, în sensul că sunt lovite de nulitate absolută, potrivit legislatiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că reglementarea criticată este constitutională, fiind conformă cu dispozitiile Legii fundamentale. Astfel, arată că suspendarea serviciului public cu specific silvic la nivel national pentru proprietarii terenurilor forestiere ale căror titluri de proprietate au fost atacate cu nulitate absolută nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată, regimului juridic general al proprietătii si mostenirii, întrucât, pe perioada suspendării acestui serviciu public, paza este asigurată, potrivit legii, de Regia Natională a Pădurilor -Romsilva, iar cheltuielile respective sunt suportate de la bugetul de stat.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, în integralitatea sa, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 846 din 13 octombrie 2006.

Actul normativ criticat are următorul continut:

- “Art. 1. - Serviciul public cu specific silvic la nivel national pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si completările ulterioare, se suspendă în conditiile prezentei legi.

Art. 2. - Comisiile judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, si introduc la instantele judecătoresti competente actiuni în constatarea nulitătii documentelor respective, dacă acestea nu au fost introduse de persoanele prevăzute la art. III alin. (2) din Legea nr. 169/1997, cu modificările si completările ulterioare, care au obligatia de a face cunoscut comisiilor introducerea actiunii în constatarea nulitătii.

Art. 3. - (1) Comisiile judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic si de vânătoare care sunt proprietarii terenurilor forestiere situate pe raza unitătii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate la instantele judecătoresti.

(2) Comunicarea prevăzută la alin. (1) se face cu precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, în conformitate cu amenajamentul silvic.

(3) Inspectoratele teritoriale de regim silvic si de vânătoare suspendă serviciul public silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pe baza comunicării prevăzute la alin. (1).

Art. 4. - (1) Suspendarea prevăzută la art. 3 alin. (3) încetează la data comunicării de către comisiile judetene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor a hotărârilor judecătoresti definitive si irevocabile, favorabile proprietarilor, care clarifică situatia juridică a terenurilor forestiere, către inspectoratele teritoriale de regim silvic si de vânătoare.

(2) Hotărârile judecătoresti prevăzute la alin. (1) se aduc la cunostintă comisiilor judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de către proprietari si de către autoritătile parte în procese.

(3) Pe perioada suspendării serviciului silvic prevăzut la art. 3 alin. (3) paza terenurilor forestiere se asigură de Regia Natională a Pădurilor - Romsilva.

(4) Cheltuielile determinate de asigurarea pazei prevăzute la alin. (3) se suportă de la bugetul de stat si se decontează în conditiile art. 17 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 38/2006, si ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 483/2006 pentru aprobarea atributiilor ocoalelor silvice de stat si ale celor constituite ca structuri proprii, a obligatiilor ce revin detinătorilor de păduri, în vederea respectării regimului silvic, precum si a Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 139/2005 privind administrarea pădurilor din România.

Art. 5. - Prestarea serviciului public cu specific silvic cu încălcarea prevederilor prezentei legi constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Art. 6. - (1) Constatarea contraventiilor prevăzute la art. 5 se face de către personalul silvic cu atributii de control din cadrul autoritătii publice centrale care răspunde de silvicultură si de structurile subordonate.

(2) Dispozitiile referitoare la contraventii, prevăzute la art. 5, se completează cu dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.”

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. m) referitoare la legiferare si art. 136 alin. (5) potrivit cărora proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că nu poate fi primită critica potrivit căreia Legea nr. 374/2006 instituie o interferentă în continutul juridic al dreptului de proprietate privată prin suspendarea folosintei - jus utendi si jus fruendi - ca atribut al dreptului de proprietate asupra imobilului.

Astfel, Curtea retine că legiuitorul a decis suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere restituite în favoarea persoanelor care nu aveau acest drept. Această măsură este valabilă si pentru persoanele care au primit proprietăti pe alt amplasament decât pe cel detinut în proprietate, precum si pentru alte situatii mentionate de actul normativ. Serviciul public cu specific silvic implică marcarea arborilor, eliberarea de documente pentru transport si valorificare, precum si paza pădurilor, în caz de solicitare. Aceste actiuni reprezintă etapa premergătoare exploatării lemnului de către personalul silvic care functionează în cadrul ocoalelor silvice. Această reglementare îsi propune să oprească tăierea abuzivă a pădurilor, realizată prin folosirea “mascată” a serviciilor silvice. Suspendarea serviciului public cu specific silvic încetează la momentul clarificării situatiei juridice a terenurilor forestiere, iar pe perioada suspendării, paza acestor terenuri se asigură de Regia Natională a Pădurilor - Romsilva, cheltuielile fiind asigurate de la bugetul de stat si decontate de către proprietari stabiliti prin hotărâri judecătoresti definitive si irevocabile.

Potrivit actului normativ criticat, comisiile judetene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor identifică proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 si invocă în fata instantelor judecătoresti nulitatea acestor acte, în situatia în care nu au invocat-o proprietarii în cauză. Proprietarii au obligatia de a anunta comisiile despre invocarea nulitătii. Comisiile judetene comunică inspectoratelor teritoriale de regim silvic si de vânătoare care sunt proprietarii pădurilor situate pe raza unitătii administrativ-teritoriale pentru care s-a invocat nulitatea titlurilor de proprietate. Comunicarea trebuie să cuprindă precizarea clară a datelor de identificare a terenurilor forestiere, conform amenajamentului silvic.

Asa fiind, legiuitorul a prevăzut, pentru anumite situatii speciale, cum este cea din actul normativ criticat, posibilitatea suspendării serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997, dispozitii legale ce precizează o dată în plus sanctiunea nulitătii actelor translative de proprietate încheiate cu încălcarea normelor legale imperative. Or, cum un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiintat de la data încheierii lui, un asemenea act nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate si, ca atare, nu poate fi retinută critica privind încălcare dispozitiilor art. 73 alin. (3) lit. m) si art. 136 alin. (5) din Constitutie.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 374/2006 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru proprietarii terenurilor forestiere pentru care au fost emise documentele prevăzute la art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea si completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, exceptie ridicată de Obstea Mosnenilor Olănesti, judetul Vâlcea, în Dosarul nr. 2.023/90/2007 al Tribunalului Vâlcea - Sectia comercială si de contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 456

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si a celor ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, exceptie ridicată de Silvia Constantin în Dosarul nr. 25.653/215/2007 al Tribunalului Dolj - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.


Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că autorul exceptiei de neconstitutionalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate. Astfel, referitor la prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, iar în ceea ce priveste pretinsa neconstitutionalitate a prevederilor art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, reprezentantul Ministerului Public apreciază că exceptia de neconstitutionalitate nu este motivată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 25.653/215/2007, Tribunalul Dolj -Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, exceptie ridicată de Silvia Constantin într-o cauză civilă având ca obiect o actiune în constatare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prin aplicarea prevederilor de lege criticate se încalcă art. 16 din Constitutie, întrucât, pentru a se obtine o hotărâre care să tină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, părtile n-ar mai fi egale, încălcându-se, de asemenea, si dispozitiile constitutionale ale art. 21 privind realizarea unui proces echitabil si cele ale art. 44, fiindu-i lezat astfel si dreptul de proprietate. Totodată, arată că prin aplicarea prevederilor deduse judecătii se ajunge la restrângerea exercitiului unor drepturi fundamentale, cum este si dreptul de proprietate.

Tribunalul Dolj - Sectia civilă apreciază că prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si cele ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil nu contravin dispozitiilor constitutionale, arătând că, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutională a statuat în mod constant că egalitatea consacrată de art. 16 din Constitutie nu pretinde uniformitate, ci presupune existenta unui tratament egal pentru persoanele aflate în situatii similare, precum si reglementarea unor măsuri sau solutii diferite pentru situatii diferite.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse ia dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si cele ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, care au următorul continut:

- Art.111 din Codul de procedură civilă: “Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existentei sau neexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.”;

- Art. 1073 din Codul civil: “Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligatiei si, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare.”;

- Art.1077 din Codul civil: “Nefiind îndeplinită obligatia de a face, creditorul poate asemenea să fie autorizat a o aduce el la îndeplinire, cu cheltuiala debitorului.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textele de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 care consacră accesul liber ia justitie, art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privată, precum si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că prevederiie de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi dispozitii constitutionale.

În acest sens, sunt Decizia nr. 754/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 7 iulie 2010, si Decizia nr. 662/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 16 iunie 2010, referitoare la art. 111 din Codul de procedură civilă, respectiv Decizia nr. 134/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2009, cu privire la art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi de lege sunt constitutionale.

Astfel, prin Decizia nr. 754/2010, Curtea a constatat că art. 111 din Codul de procedură civilă consacră actiunea în constatare, numită si în recunoasterea dreptului sau în confirmare, actiune prin care reclamantul solicită instantei să constate existenta unui drept al său sau inexistenta unui drept al pârâtului împotriva sa. Pentru exercitarea actiunii în constatare este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor conditii: partea să nu poată cere realizarea dreptului, să justifice un interes si prin actiune să nu urmărească contestarea existentei sau inexistentei unei stări de fapt. O particularitate importantă a actiunii în constatare rezidă în caracterul său preventiv, scopul exercitării sale fiind acela de a preîntâmpina contestarea unui raportjuridic. Prevederile art. 111 din Codul de procedură civilă statornicesc, de asemenea, principiul subsidiaritătii actiunii în constatare în raport cu actiunea în realizarea dreptului. Caracterul subsidiar si limitat al acestei actiuni constituie expresia vointei legiuitorului de a adopta norme prin care actul de justitie să fie gestionat în mod eficient, astfel încât activitatea organelor judiciare să nu fie încărcată cu două actiuni paralele: una în constatare si una în realizarea dreptului.

În ceea ce priveste încălcarea prevederilor art. 16 din Constitutie, Curtea a constatat că, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflati în situatia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea a apreciat că nu pot fi retinute nici criticile referitoare la încălcarea dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul de proprietate, invocate de autorul exceptiei.

Prin Decizia nr. 134/2009, Curtea a retinut că art. 1073 din Codul civil stabileste regula de principiu privind efectul general al obligatiilor, si anume dreptul creditorului de a urmări si de a obtine de la debitor îndeplinirea exactă a prestatiei la care s-a obligat sau de a cere despăgubiri în caz de neexecutare. Or, finalitatea acestui din urmă text din Codul civil constă, asa cum a statuat Curtea Constitutională, în realizarea drepturilor creditorului, prin determinarea debitorului de a executa obligatia la care este tinut în temeiul unui contract încheiat între părti, sub sanctiunea suportării unor despăgubiri.


În ceea ce priveste art. 1077 din Codul civil, Curtea a retinut că finalitatea acestuia constă în determinarea debitorului de a executa obligatia la care este tinut în temeiul unui contract încheiat între părti, sub sanctiunea suportării cheltuielilor pe care le implică executarea sa. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreste contracararea manoperelor abuzive, care ar duce la întârzierea îndeplinirii obligatiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celeritătii, ca exigentă a executării obligatiilor civile. Astfel, prin executarea silită a unei obligatii de a face se asigură realizarea drepturilor creditorului, dând expresie principiului garantării dreptului de proprietate privată.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 111 din Codul de procedură civilă, precum si a celor ale art. 1073 si art. 1077 din Codul civil, exceptie ridicată de Silvia Constantin în Dosarul nr. 25.653/215/2007 al Tribunalului Dolj - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 473

din 12 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocar - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Gheorghe Cornel Penescu în Dosarul nr. 3.267/109/2009 al Tribunalului Teleorman - Sectia penală.

La apelul nominal sunt prezenti, pentru autorul exceptiei, apărătorii acestuia, domnii avocati Gabriela Damian, din cadrul Baroului Bucuresti, si Cătălin Bogdan Păun, din cadrul Baroului Prahova. Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantilor autorului exceptiei. Având cuvântul, domnul avocat Cătălin Bogdan Păun solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, sustinând, în esentă, că textul de lege criticat încalcă dispozitiile din Legea fundamentală cuprinse în art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 26 - Viata intimă, familială si privată, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 - Secretul corespondentei, pe cele ale art. 7-11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, care consacră egalitatea oamenilor în fata legii, dreptul oricărei persoane la satisfactie efectivă din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, dreptul la un proces echitabil, prezumtia de nevinovătie, precum si pe cele ale art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane ia respectarea vietii sale private, expunând, pe larg, considerentele invocate în fata instantei de judecată. Depune note scrise la dosar.

Doamna avocat Gabriela Damian solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate, pentru aceleasi motive retinute în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie. Arată si faptul că, în prezenta cauză, se invocă mai mult probleme de interpretare si aplicare a legii.

După închiderea dezbaterilor, se prezintă părtile Nicusor Liviu Mîrtoiu si Iulian Popescu. Având cuvântul, acestia solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată.


CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 15 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.267/109/2009, Tribunalul Teleorman - Sectia penală a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Gheorghe Cornel Penescu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că textul de lege criticat este neconstitutional pentru următoarele motive:

“- desi în discutie sunt inviolabilităti, restrângerea unor drepturi, ordonanta lasă procurorului o marjă de apreciere neîngrădită prin criterii legale;

- inaplicabilitatea textului prin generalitate;

- dispunerea de măsuri specifice procesului penal, în afara acestuia, respectiv înainte de dispunerea începerii urmăririi penale;

- măsurile nu sunt supuse autorizării si controlului judecătoresc”.

Autorul exceptiei sustine că art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 este neconstitutional, în măsura în care abilitează procurorul să ia măsurile mentionate, în lipsa unor criterii legale si cu excluderea controlului instantei. Nu s-a dat ceea ce Conventia denumeste marjă de apreciere, ci o putere nelimitată, ce nu se conciliază cu dispozitiile art. 53 din Constitutie, “situatie constant sanctionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.” Se apreciază că textul criticat este neconstitutional chiar dacă măsurile mentionate ar fi autorizate de judecător, atâta timp cât asemenea măsuri nu pot fi dispuse în afara procesului penal, cu respectarea garantiilor legal instituite, adică anterior începerii urmăririi penale.

Tribunalul Teleorman - Sectia penală consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 26, 27 si 28 din Constitutie garantează respectarea de către autoritătile publice a vietii intime, familiale si private, inviolabilitatea domiciliului si secretul corespondentei, cu exceptia situatiilor în care existenta unor indicii temeinice cu privire la săvârsirea unor infractiuni impun efectuarea cercetărilor pentru stabilirea unei situatii de fapt ori pentru că identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi făcută prin alte mijloace, ori cercetarea ar fi mult întârziată. Cum în cauză necesitatea stabilirii unei situatii de fapt a reclamat efectuarea unor interceptări, măsură care de altfel a fost dispusă în conditiile prevăzute de art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002, nu se poate aprecia că această măsură echivalează cu încălcarea prevederilor constitutionale enuntate de autorul exceptiei.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare, având următorul cuprins: - Art. 16: “(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârsirea uneia dintre infractiunile atribuite prin prezenta ordonantă de urgentă în competenta Directiei Nationale Anticoruptie, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicatiilor;

c) accesul la sisteme informationale,

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) si c) pot fi dispuse de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, pe o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste măsuri pot fi prelungite de procuror prin ordonantă motivată, fiecare prelungire neputând depăsi 30 de zile. Durata maximă a măsurilor dispuse este de 4 luni.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dispusă de judecător, potrivit dispozitiilor art. 911-916 din Codul de procedură penală care se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pot dispune să li se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, în conditiile prevăzute la alin. (1).”

Dispozitiile din Legea fundamentală invocate în motivarea exceptiei sunt cele cuprinse în art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului, art. 26 - Viata intimă, familială si privată, art. 27 - Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 - Secretul corespondentei. Se invocă, totodată, prevederile art. 7-11 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, care consacră egalitatea oamenilor în fata legii, dreptul oricărei persoane la satisfactie efectivă din partea instantelor juridice nationale competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale, dreptul la un proces echitabil, prezumtia de nevinovătie, precum si cele ale art. 8 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind dreptul oricărei persoane la respectarea vietii sale private.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, se constată că dispozitiile art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 au mai fost supuse controlului Curtii Constitutionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronuntării Deciziei nr. 560 din 6 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 10 august 2006, Curtea Constitutională a statuat că dispozitiile art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 se constituie în norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, sunt stabilite prin lege. Prevederile legale contestate, fără a avea semnificatia unei încălcări a secretului corespondentei, corespund cerintelor constitutionale prevăzute la alin. (1) al art. 53, potrivit cărora exercitarea dreptului poate fi restrânsă dacă se impune pentru desfăsurarea instructiei penale si apărarea ordinii publice, cu respectarea alin. (2) al aceluiasi articol. Curtea a mai constatat cu acel prilej că a rămas fără obiect critica autorului referitoare la lăsarea la îndemâna procurorului a acestor măsuri procedurale, deoarece, începând cu data de 1 ianuarie 2004 decizia cu privire la autorizatia pentru interceptarea si înregistrarea convorbirilor apartine presedintelui instantei căreia i-ar reveni competenta să judece cauza în primă instantă.

În acelasi sens este si Decizia nr. 1.587 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, atât solutia pronuntată de Curtea Constitutională în jurisprudenta mentionată, cât si considerentele care o fundamentează îsi mentin valabilitatea.


Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Natională Anticoruptie, exceptie ridicată de Gheorghe Cornel Penescu în Dosarul nr. 3.267/109/2009 al Tribunalului Teleorman - Sectia penală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 534

din 28 aprilie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, exceptie ridicată de Cristian Vâlceanu în Dosarul nr. 3.346/115/2009 al Tribunalului Caras-Severin - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 19 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.346/115/2009, Tribunalul Caras-Severin - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, exceptie ridicată de Cristian Vîlceanu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că textul de lege criticat discriminează o parte a revolutionarilor, făcând diferentierea pe criterii economice între participanti, fără să tină seamă de riscurile asumate în mod egal în cadrul evenimentelor din decembrie 1989, fiind create în acest mod două tipuri de revolutionari: unii care se bucură de privilegii (indemnizatie lunară reparatorie) si altii care nu au dreptul la aceasta. Se încalcă si dreptul la muncă, deoarece pentru a beneficia de drepturile acordate de certificatul de luptător se impune renuntarea la locul de muncă si este limitată posibilitatea de a alege anumite locuri de muncă sau ocupatii, fiind astfel îngrădit orice drept de a avea venituri legale suplimentare care, prin cumul, depăsesc salariul mediu brut pe economie. Această restrângere de drepturi este realizată, potrivit sustinerilor autorului exceptiei, cu încălcarea art. 53 alin. (2) din Constitutie. Înfrângerea acestor norme atrage si înfrângerea art. 1 alin. (5) din Constitutie, privind suprematia Constitutiei si a legilor.

Tribunalul Caras-Severin - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

Textul de lege criticat are următorul cuprins:

- Art. 4 alin. (4): “De o indemnizatie lunară reparatorie, calculată prin aplicarea coeficientului de 1,10 la salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata, beneficiază si persoanele care au obtinut titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. De aceleasi drepturi si în aceleasi conditii beneficiază copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadrati în nicio formă de învătământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prevederile de lege criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 1 alin. (5) privind suprematia Constitutiei si a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 41 privind dreptul la muncă, ale art. 45 privind libertatea economică si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că s-a mai pronuntat asupra textului de lege criticat, de exemplu prin Decizia nr. 1.087 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, si Decizia nr. 350 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 9 aprilie 2009.

Cu acele prilejuri, Curtea Constitutională a respins exceptia si a retinut că dispozitiile art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 nu contravin principiului egalitătii si al nediscriminării, deoarece, prin acestea, a fost reglementat modul de calcul al indemnizatiei lunare reparatorii pentru persoanele care au obtinut titlul de Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite. Or, fiind vorba despre indemnizatii cu caracter reparatoriu, legiuitorul, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, are deplina competentă de a stabili conditiile si criteriile de acordare a acestora, având în vedere că persoanele care au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat sunt într-o situatie juridică diferită fată de cele care au un venit mai mare decât acest plafon.

Întrucât fată de cele examinate nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei la care s-a făcut referire, cele statuate prin deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

În prezenta cauză a fost invocată si încălcarea dispozitiilor constitutionale care consacră dreptul la muncă, libertatea economică si restrângerea exercitiului unor drepturi si libertăti. Se constată însă, în mod contrar celor sustinute de autorul exceptiei, că textul de lege criticat nu impune nicio conditie de natură să aducă în vreun fel atingere dispozitiilor constitutionale mentionate astfel încât nici aceste sustineri nu pot fi retinute.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (4) din Legea recunostintei fată de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la victoria Revolutiei române din decembrie 1989, precum si fată de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, exceptie ridicată de Cristian Vîlceanu în Dosarul nr. 3.346/115/2009 al Tribunalului Caras-Severin - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 28 aprilie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.