MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 348/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 348         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 19 mai 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 139 din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie

 

Decizia nr. 140 din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 141 din 8 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 si 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte si ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996

 

Decizia nr. 331 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 95 alin. (1), art. 96, art.97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 332 din 10 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara si ale art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995

 

Decizia nr. 397 din 24 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 139

din 8 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, republicată, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Alro” - S.A. din SIatinaîn Dosarul nr. 4.040/109/2008 al Tribunalului Arges - Sectia civilă.

La apelul nominal se prezintă pentru autorul exceptiei domnul avocat Valeriu Stoica, cu împuternicire avocatială depusă la dosar, si partea loan Bodic. Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului exceptiei de neconstitutionalitate, care solicită admiterea acesteia. Astfel, în opinia sa, dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, întrucât instituie o discriminare între autorul unei inventii si autorul unei realizări tehnice. În practică, acesta din urmă se bucură de o protectie mai extinsă, prin faptul că în ceea ce priveste drepturile patrimoniale ce i se cuvin nu se instituie o limitare în timp. Se ajunge astfel la o restrângere a dreptului de proprietate prin prevederi legale care sunt imprevizibile.

Partea loan Bodic sustine că prevederile legale criticate sunt constitutionale si solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 12 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.040/109/2008, Tribunalul Arges - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, republicată.

Exceptia a fost invocată de Societatea Comercială “Alro” - S.A. din SIatina într-un dosar având ca obiect solutionarea unei cereri în materia brevetelor de inventie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile art. 73 din Legea nr. 64/1991 sunt neconstitutionale, întrucât creează un privilegiu permanent, o servitute continuă în favoarea autorului unei realizări tehnice, care, prin modul în care este reglementată, contravine principiilor constitutionale ale egalitătii în drepturi si restrângerii exercitiului unor drepturi si libertăti.

Tribunalul Arges - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispozitiile legale criticate ocrotesc în egală măsură pe inventator si pe autorul unei realizări tehnice, dând acestuia din urmă posibilitatea să-si valorifice drepturile nepatrimoniale născute din recunoasterea calitătii pretinse si să îsi apere drepturile patrimoniale în conditiile în care se constată o conduită culpabilă a unitătii.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 8 august 2007, care au următorul continut: “(1) Drepturile bănesti ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unităti si utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor si unitate.

(2) Unitatea care aplică această realizare tehnică are obligatia să ateste calitatea de autor.

(3) încălcarea prevederilor alin. (1) si (2) atrage obligatia unitătii de a plăti despăgubiri autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în functie de rezultatele economice obtinute de unitate.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în fata legii si a autoritătilor publice si art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi si al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul legal criticat, pretins a fi în contradictie cu prevederile constitutionale evocate de autorul exceptiei, stabileste că - în vederea determinării drepturilor bănesti ale autorului unei realizări tehnice (care este nouă si utilă beneficiarului care acceptă să o aplice) - trebuie să se încheie un contract între autor si unitatea beneficiară. În lipsa unui asemenea contract, unitatea care aplică realizarea tehnică va putea fi obligată la plata unor despăgubiri în favoarea autorului realizării tehnice, despăgubiri a căror valoare va fi stabilită - de către instanta de judecată - în functie de rezultatele economice obtinute de unitate.

Or, un contract încheiat în conformitate cu dispozitiile art. 73 din Legea nr. 64/1991 reuneste vointele ambelor părti (în conditiile în care legea nu le impune niciun fel de clauze speciale, restrictive etc.) si, prin urmare, nu poate fi vorba nici despre încălcarea prevederilor art. 16 si nici ale art. 53 din Constitutie, întrucât acordul de vointă al părtilor înlătură posibilitatea oricărei inegalităti si - în acelasi timp - exclude orice restrângere a drepturilor acestora.

Dispozitiile legale criticate sunt de natură a ocroti si prezerva, în egală măsură, drepturile părtilor contractante, care, semnând actul juridic, trebuie să accepte toate clauzele acestuia, precum si consecintele care decurg din executarea lui cu bună-credintă. Pentru cazul în care unitatea ar proceda la utilizarea realizării tehnice fără a conveni cu autorul acesteia asupra drepturilor bănesti cuvenite, textul criticat stabileste, în mod firesc, conditiile în care titularul realizării tehnice poate să obtină valorificarea drepturilor sale de autor.

Celelalte afirmatii ale autorului exceptiei privesc chestiuni legate de interpretarea si aplicarea legii, ceea ce este exclusiv de competenta instantei de judecată si nu a Curtii Constitutionale care, potrivit art. 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, realizează un control de constitutionalitate al dispozitiilor legale atacate.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 73 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Alro” - S.A. din SIatina în Dosarul nr. 4.040/109/2008 al Tribunalului Arges - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 140

din 8 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Simona Măria Aslan în Dosarul nr. 1.405/1/2009 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

La apelul nominal se prezintă pentru autorul exceptiei doamna avocat Laura Cosma, iar pentru părtile Mihaela Doicescu, Râul Alexandru Lucian Doicescu, George Lucian Toader si Gheorghe Toader, domnul avocat Cosmin Cojocaru, ambii avocati având împuternicire avocatială depusă la dosar.

Lipsesc celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului exceptiei de neconstitutionalitate, care solicită admiterea acesteia. Acesta arată că prevederile legale criticate limitează situatiile în care se poate folosi calea de atac a contestatiei în anulare, fapt de natură să restrângă liberul acces la justitie.

Reprezentantul celorlalte părti, domnul avocat Cosmin Cojocaru, sustine că prevederile legale criticate sunt constitutionale si că autorul exceptiei de neconstitutionalitate invocă o pretinsă omisiune legislativă.


Presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 18 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.405/1/2009, înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constitutională pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 318 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost invocată de Simona Măria Aslan într-un dosar având ca obiect solutionarea unei contestatii în anulare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile art. 318 din Codul de procedură civilă sunt neconstitutionale, întrucât nu permit ca o decizie pronuntată într-o cale extraordinară de atac, alta decât recursul, să fie atacată cu contestatie în anulare. În opinia autorului, dispozitiile legale criticate limitează liberul acces la justitie si creează o situatie discriminatorie între beneficiarii unei hotărâri pronuntate în celelalte căi extraordinare de atac, încălcându-se astfel prevederile art. 21 si cele ale art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât dreptul de acces la o instantă de judecată, garantat de Constitutie si Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale priveste doar acele proceduri în care instantele sunt chemate să transeze asupra drepturilor si obligatiilor ce rezultă din raporturile juridice deduse judecătii. Cu referire la încălcarea principiului constitutional al egalitătii cetătenilor, instanta opinează că acesta se aplică tuturor cetătenilor aflati în situatii comparabile si, din moment ce suprimarea căii de atac vizează toate hotărârile pronuntate de înalta Curte de Casatie si Justitie în căile extraordinare de atac (contestatie în anulare si revizuire), sunt respectate atât principiul egalitătii în drepturi, cât si cel al nediscriminării.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtilor prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 318 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: “Hotărârile instantelor de recurs mai pot f atacate cu contestatie când dezlegarea dată este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta, respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în fata legii si a autoritătilor publice si art. 21 privind accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constitutionale.

Astfel, prin Decizia nr. 1.551 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 22 ianuarie 2010, s-a retinut că dispozitiile art. 318 din Codul de procedură civilă reglementează contestatia în anulare specială, care este o cale de atac extraordinară, ce se poate exercita în cazurile limitativ prevăzute de lege numai împotriva hotărârilor pronuntate de instantele de recurs. Asa cum rezultă în mod univoc din textul de lege criticat, calea procedurală a contestatiei în anulare specială poate fi utilizată de părtile care au participat la solutionarea recursului si este limitată la cazurile în care dezlegarea dată este rezultatul unei greseli materiale sau al omisiunii instantei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent. În ceea ce priveste obiectul contestatiei în anulare specială, acesta este format dintr-o singură categorie de hotărâri, respectiv doar din hotărârile pronuntate de instantele de recurs.

Prin aceeasi decizie, Curtea a mai constatat că pretinsa încălcare a art. 16 din Constitutie privind egalitatea în drepturi a cetătenilor nu poate fi retinută, deoarece reglementarea este aplicabilă în cazul tuturor persoanelor aflate în situatia prevăzută de ipoteza normei, fără nicio distinctie, si anume părtilor care au participat la solutionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greseli materiale sau al omisiunii instantei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Textul de lege criticat nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constitutie, întrucât, potrivit jurisprudentei constante a instantei constitutionale, dacă legiuitorul este suveran în a reglementa diferit în situatii diferite accesul la o cale ordinară de atac, fără ca prin aceasta să fie afectat liberul acces la justitie, a fortiori o atare concluzie se impune atunci când în discutie este accesul la o cale extraordinară de atac, care, prin definitie, are caracter de exceptie si deci poate fi valorificată numai în cazurile expres si limitativ prevăzute de lege, în caz contrar existând riscul producerii unor perturbări majore ale stabilitătii si securitătii raporturilor juridice.

De altfel, art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, precum si art. 129, care prevede că împotriva hotărârilor judecătoresti părtile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în conditiile legii, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competentei si procedurii de judecată, inclusiv a conditiilor de exercitare a căilor de atac.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii, atât solutia pronuntată prin decizia mentionată, cât si considerentele acesteia sunt valabile si în prezenta cauză.


Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 318 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Simona Măria Aslan în Dosarul nr. 1.405/1/2009 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia civilă si de proprietate intelectuală.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 141

din 8 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 si 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte si ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 si 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte si ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996, exceptie ridicată de Mariana Schiopu în Dosarul nr. 9.895/105/2006 ai Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Anca Desiana Gheorghiu a depus o cerere scrisă prin care solicită judecarea în lipsă.

Presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronuntată în Dosarul nr. 9.895/105/2006, Curtea de Apel Ploiesti - Sectia civilă si

pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 si 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte si ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996.

Exceptia a fost invocată de Mariana Schiopu într-un dosar având ca obiect obligatia de a face.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul exceptiei sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate instituie măsuri discriminatorii împotriva chiriasilor, desi cetătenii sunt egali în fata legii, iar statul are obligatia de a lua măsuri concrete de protectie socială. Autorul arată că exercitiul dreptului de locatiune recunoscut de lege trebuie să beneficieze de un tratament egal cu exercitiul dreptului de proprietate, de asemenea protejat de lege. Dreptul de locatiune are un continut complex, care implică, între altele, stabilirea domiciliului si dreptul la respectarea vietii private. În opinia autorului, dispozitiile legale criticate contravin art. 25 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale prin aceea că dreptul la un trai corespunzător cuprinde, printre altele, dreptul la o locuintă corespunzătoare.

Curtea de Apel Ploiesti - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, textul vizat din Codul de procedură civilă nu presupune că, prin introducerea actiunii înainte de termen, debitorul ar fi decăzut din beneficiul termenului, hotărârea obtinută înainte de termen putând fi pusă în executare numai la scadentă, iar, pe de altă parte, prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 s-au stabilit termene si conditii exprese pentru protectia chiriasilor, precum prelungirea si încheierea anumitor contracte de închiriere, astfel că din redactarea articolelor legale mentionate nu rezultă măsuri discriminatorii împotriva chiriasilor.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 si 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, si ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, texte de lege care au următorul cuprins:

- Art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă: “Cererea pentru predarea unui nemiscător, la împlinirea termenului de locatiune, poate fi făcută înainte de împlinirea acestui termen. [...]

Presedintele mai poate încuviinta, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligatiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptătite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar astepta împlinirea termenului.”;

- Art. 2 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: “Contractele de închiriere prelungite sau reînnoite în temeiul Legii nr. 17/1994, pentru suprafetele cu destinatia de locuinte, proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, se prelungesc, la cererea chiriasilor, pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.”;

- Art. 7 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: “Prelungirea contractelor de închiriere, realizată în baza prevederilor art. 1, rămâne valabilă si în cazul redobândirii imobilelor respective de către fostii proprietari sau de mostenitorii acestora după intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgentă.”;

- Art. 10 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: (1) în vederea încheierii noului contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă sau de la deschiderea rolului fiscal, după caz, proprietarul îi va notifica chiriasului sau fostului chirias, prin executorul judecătoresc, data si locul întâlnirii. Notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(2) Chiriasul sau fostul chirias este obligat că comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării.

(3) în cazul în care chiriasul sau fostul chirias comunică proprietarului că nu cere să încheie un nou contract de închiriere, acesta este obligat să îi predea proprietarului locuinta pe bază de proces-verbal, în termen de cel mult 60 de zile de la data notificării prevăzute la alin. (1). Nepredarea locuintei înăuntrul acestui termen îl îndreptăteste pe proprietar să ceară în justitie evacuarea neconditionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonantei presedintiale.”;

- Art. 11 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: “(1) Nerespectarea de către proprietar a dispozitiilor art. 10 alin. (1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la încheierea unui nou contract de închiriere. Neplata chiriei până la încheierea noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de evacuare a chiriasului sau a fostului chirias.

(2) Lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriasului sau al fostului chirias de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl îndreptăteste pe proprietar să ceară în justitie evacuarea neconditionată a locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonantei presedintiale.”;

- Art. 13 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: “Prelungirea contractelor de închiriere nu se aplică:

a) în cazul contractelor de închiriere încheiate de chiriasi cu proprietari persoane fizice, altele decât cele prevăzute la art. 2-7;

b) în cazul contractelor de închiriere pentru spatiile cu destinatia de locuinte proprietate particulară, prevăzute la art. 1-7, ai căror titulari de contract sau membri de familie mentionati în contract sunt proprietari ai unei locuinte corespunzătoare ori au înstrăinat o locuintă corespunzătoare, după data de 1 ianuarie 1990, în aceeasi localitate. Fac exceptie contractele de închiriere ai căror titulari sau membri de familie mentionati în contract au redobândit, ca fosti proprietari sau mostenitori ai acestora, locuinte care sunt efectiv ocupate de chiriasi persoane fizice, de una dintre persoanele juridice prevăzute la art. 1 sau de o institutie publică;

c) chiriasului care refuză să preia în folosintă o altă locuintă pusă la dispozitie, în conditiile prezentei ordonante de urgentă, de fostul proprietar sau de mostenitorii acestuia ori de autoritătile publice locale;

d) în cazul litigiilor determinate de refuzul chiriasilor cărora li s-a notificat să încheie un nou contract de închiriere cu proprietarul, potrivit Legii nr. 17/1994, Legii nr. 112/1995 sau Legii nr. 114/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare;

e) în cazul litigiilor dintre proprietar si chirias având ca obiect schimbul de locuinte;

f) în cazul chiriasilor care au subînchiriat locuinta fără consimtământul scris al proprietarului;

g) în cazul chiriasilor care au schimbat total sau partial destinatia ori structura interioară a locuintei fără consimtământul scris al proprietarului si fără aprobările legale;

h) chiriasului care a pricinuit însemnate stricăciuni locuintei, clădirii în care este situată aceasta, instalatiilor sau bunurilor aferente acestora ori care a înstrăinat fără drept părti din acestea;

i) chiriasului care are un comportament ce face imposibilă convietuirea sau împiedică folosirea normală a locuintei;

j) chiriasilor rezidenti în străinătate care, fără a fi detasati, nu au mai folosit locuinta mai mult de un an fără întrerupere.”;

- Art. 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: “(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonante de urgentă chiriasul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeasi perioadă, dacă părtile nu modifică prin acord expres durata închirierii.

(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:


a) locuinta este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale sotului, părintilor ori copiilor oricăruia dintre acestia, numai dacă sunt cetăteni români cu domiciliul în România;

b) locuinta urmează să fie vândută în conditiile prezentei ordonante de urgentă;

c) chiriasul nu a achitat chiria cel putin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;

d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).

(3) Proprietarul este obligat să îi notifice chiriasului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel putin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situatiile prevăzute la alin. (2) lit. a) si b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel putin 60 de zile înainte de expirarea contractului.

(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.

(5) Chiriasul este obligat să părăsească locuinta în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locatiunea nu s-a reînnoit. Chiriasul este obligat să plătească întreaga chirie, precum si toate cheltuielile pentru servicii si întretinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinta.”;

- Art. 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999: “(1) Proprietarii au dreptul să ceară si să obtină mutarea chiriasilor din spatiile cu destinatia de locuintă pe calea unui schimb obligatoriu.

(2) Pentru aceasta proprietarul este obligat să pună la dispozitie chiriasului, cu contract de închiriere, un alt spatiu cu destinatia de locuintă în aceeasi localitate sau într-o altă localitate cu acordul chiriasului, cu asigurarea exigentelor minimale prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare.

(3) Dacă locuinta oferită în schimb este proprietatea altei persoane, contractul de închiriere se încheie de către aceasta pentru un termen care nu poate fi mai mic decât cel prevăzut în contractul initial.”;

- Art. 23 din Legea nr. 114/1996: “în cazul în care părtile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriasul este obligat să părăsească locuinta la expirarea termenului contractual.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului si egalitatea între cetăteni, art. 11 alin. (1) privind dreptul international si dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fata legii si a autoritătilor publice, art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, art. 44 alin. (1) si (7) privind dreptul de proprietate si art. 57 privind exercitarea drepturilor si a libertătilor din Constitutie, precum si art. 25 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constitutionale.

Astfel, în ceea ce priveste dispozitiile art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 528 din 13 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 9 iulie 2008, Curtea a retinut că posibilitatea proprietarului de a-si manifesta vointa, înainte de împlinirea termenului, privind încetarea raporturilor de locatiune la termenul pentru care a fost încheiat contractul nu îl prejudiciază pe locatar, având în vedere că acesta are în continuare folosinta imobilului până la expirarea termenului, dacă locatiunea este încheiată în conditiile legii.

Curtea a mai retinut că legiuitorul a prevăzut însă posibilitatea proprietarului de a cere încetarea raporturilor de locatiune, dacă existenta acestora ar duce la producerea unor pagube pentru proprietar înainte de expirarea termenului contractului.

De asemenea, prin Decizia nr. 88 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august

2000, Decizia nr. 97 din 18 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 19 octombrie 2000, Decizia nr. 224 din 7 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 21 februarie 2000, Decizia nr. 139 din 8 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 iunie 2001, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 21 februarie 2005, si Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, Curtea s-a pronuntat asupra Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, în ansamblul său, precum si asupra unora dintre articolele ei, printre care si textele criticate în cauza de fată.

În aceste decizii, Curtea a decis că măsurile de protectie a chiriasilor, instituite prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999, îsi au temeiul constitutional în art. 47 alin. (1) si în cele ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, finalitatea acestei ordonante de urgentă fiind aceea de a reglementa raporturile dintre chiriasi si proprietari, de a oferi solutii juridice situatiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995, prin utilizarea unor mijloace juridice, asigurându-se totodată posibilitatea pentru proprietar de valorificare a atributelor dreptului său de proprietate si, în acelasi timp, protectia chiriasilor împotriva unor eventuale abuzuri.

Cu privire la continutul notiunii “nivel de trai decent”, Curtea a retinut că acesta nu este definit de Constitutie, dar el trebuie examinat în raport cu situatiile avute în vedere de legiuitor, precum si în functie de reglementările internationale privind drepturile omului, obligatorii în temeiul art. 11 si 20 din Constitutie. În acest sens, potrivit art. 25 din Declaratia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai corespunzător cuprinde printre altele si dreptul la locuintă. În acelasi sens, art. 11 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale, prevăzând obligatia statelor de a recunoaste dreptul oricărei persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăsi si familia sa, se referă, în mod expres, si la locuintă. Astfel că legiuitorul, dând curs acestor dispozitii, este îndreptătit, stabilind continutul si limitele dreptului de proprietate, să tină seama nu numai de interesele proprietarilor, ci si de cele ale chiriasilor, cărora trebuie să le asigure dreptul la o locuintă, realizând un echilibru între cele două comandamente constitutionale.

Referitor la dispozitiile art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996, prin Decizia nr. 136 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2009, Curtea a statuat că, “potrivit prevederilor art. 23, în cazul în care părtile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriasul este obligat să părăsească locuinta la expirarea termenului contractual. Asadar, dacă pentru contractele în cauză nu a operat prorogarea legală, la expirarea termenului prevăzut în contract încetează dreptul de folosintă al chiriasului, instanta urmând să dispună evacuarea lui.

Reînnoirea contractului de închiriere ar fi putut interveni numai prin conventia părtilor, întelegerea lor în acest sens putând fi expresă sau tacită, aceasta din urmă rezultând din folosinta locuintei de către chirias, dacă locatorul nu s-a opus continuării raporturilor de locatiune prin anuntarea concediului înainte de expirarea termenului contractual sau dacă relocatiunea tacită nu a fost exclusă printr-o clauză expresă din contractul initial.

Prin urmare, prevederile de lege criticate, reglementând un caz de încetare a contractului de locatiune prin vointa părtilor, nu pot fi contrare dispozitiilor constitutionale”.

Curtea Constitutională mai retine că în jurisprudenta sa, de exemplu în Decizia nr. 42 din 4 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 3 aprilie 2003 si în Decizia nr. 136 din 5 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 6 mai 2009, a statuat că reglementarea contractului de închiriere nu priveste regimul proprietătii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii, atât solutia pronuntată prin deciziile mentionate, cât si considerentele acestora sunt valabile si în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 110 alin. 1 si 3 din Codul de procedură civilă, art. 2, 7, 10, 11, 13, 14 si 23 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte si ale art. 23 din Legea locuintei nr. 114/1996, exceptie ridicată de Mariana Schiopu în Dosarul nr. 9.895/105/2006 al Curtii de Apel Ploiesti - Sectia civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 331

din 10 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 95 alin. (1), art. 96, art. 97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, precum si a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 95 alin. (1), art. 96, art. 97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Vasile Preda în Dosarul nr. 798/290/2008 al Tribunalului Caras-Severin - Sectia contencios administrativ si fiscal, precum si a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 31 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Asirom Viena Insurance Group” - S.A. În acelasi dosar al aceleiasi instante.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constitutionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 19 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 798/290/2008, Tribunalul Caras-Severin - Sectia contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 95 alin. (1), art. 96, art. 97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Vasile Preda, precum si cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 31 alin. (1) si (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Asirom Viena Insurance Group” - S.A. în acelasi dosar al aceleiasi instante.


În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 se sustine că, în cauză, agentul constatator a încălcat prezumtia de nevinovătie, toate sanctiunile contraventionale, principale si complementare, fiind lăsate pe seama interpretării subiective a acestuia. Or, acest agent, subordonat unui minister al administratiei si internelor, nu prezintă garantii de independentă si impartialitate pentru a “folosi” o asemenea putere. Autorul mai sustine că instituirea unui regim sanctionator contraventional, cu consecinta aplicării, în mod cumulativ, de sanctiuni constând în puncte de amendă, suspendarea permisului de conducere, puncte de penalizare si măsuri administrative, determină o restrângere excesivă a unor drepturi, în contradictie cu prevederile din Constitutie cuprinse în art. 15 - Universalitatea si în art. 53 alin. (1) privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti. În opinia autorului exceptiei, retinerea permisului si suspendarea dreptului de a conduce autovehicule creează restrictii de natura unei sanctiuni penale, în afara unui dosar penal si în lipsa unei sanctiuni aplicate de instanta de judecată. O asemenea interdictie trebuie să fie supusă controlului instantelor în ceea ce priveste necesitatea. Ea nu este adecvată în cauză si nu se justifică în raport cu natura faptelor pentru care s-a angajat răspunderea contraventională. Doar o condamnare penală ar fi putut fi considerată ca o măsură necesară într-o societate democratică si, chiar si atunci, doar dacă sanctiunea penală si interdictiile aplicate nu ar fi fost evident disproportionate.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, autorul sustine că acestea limitează posibilitatea asigurătorului de a formula plângere contraventională împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei, încălcând astfel prevederile art. 16, 21 si 53 din Constitutie privind egalitatea în drepturi, accesul liber la justitie si restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Tribunalul Caras-Severin - Sectia contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 este neîntemeiată. Cât priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, apreciază că este întemeiată, deoarece acestea nu îi conferă societătii de asigurare calitate procesuală activă, întrucât împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei pot formula plângere doar contravenientul, persoana vătămată - numai în ceea ce priveste despăgubirea - si persoana căreia îi apartin bunurile confiscate - numai în ceea ce priveste măsura confiscării. În conditiile în care societatea de asigurare nu are calitatea de a contesta direct procesul-verbal de contraventie, care îi este opozabil si în virtutea căruia este obligată la plata de despăgubiri, si, totodată, nu poate formula căi de atac împotriva hotărârii pronuntate de către instantă, îi este îngrădit accesul la justitie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 95 alin. (1), art. 96, art. 97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările si completările ulterioare, precum si dispozitiile art. 25 alin. (1) si art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare.

Dispozitiile criticate din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 au următorul cuprins:

- art. 95 alin. (1): “încălcarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgentă, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie si se sanctionează cu avertisment ori cu amendă ca sanctiune principală si, după caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2).”;

- Art. 96 si 97 reglementează sanctiunile contraventionale complementare, respectiv măsurile tehnico-administrative;

- Art. 100 alin. (3): “Constituie contraventie si se sanctionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârsirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:

a) depăsirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată;

b) neacordarea prioritătii de trecere pietonilor angajati în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

c) neacordarea prioritătii de trecere vehiculelor care au acest drept;

d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;

e) nerespectarea regulilor privind depăsirea;

f) nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat în exercitarea atributiilor de serviciu;

g) neprezentarea la unitatea de politie competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, cu exceptia cazurilor prevăzute la art. 79alin. (2).”;

- Art. 109: “(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de către politistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către politistii de frontieră.

(2) Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contraventiei.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia si în lipsa contravenientului, după stabilirea identitătii conducătorului de vehicul, mentionându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.

(4) Forma si continutul procesului-verbal de constatare a contraventiei se stabilesc prin regulament.

(5) Contravenientul, cu exceptia persoanei juridice, poate achita, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

(6) Pentru amenzile contraventionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege.

(7) în cazul prevăzut la alin. (6), agentul constatator eliberează contravenientului chitanta reprezentând contravaloarea amenzii, în care se mentionează data, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârsită, actul normativ care stabileste si sanctionează contraventia, numele, prenumele si semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei dacă nu se dispune si o sanctiune contraventională complementară.

(8) Amenzile privind circulatia pe drumurile publice se achită în conditiile legii si se fac venit integral la bugetele locale.

(9) Prevederile prezentei ordonante de urgentă referitoare la contraventii se completează cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonantă de urgentă nu se dispune altfel.”;

- Art. 111 alin. (1) lit. c): “(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se retine în următoarele cazuri: [...]

c) la săvârsirea uneia dintre contraventiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) si în situatia prevăzută la art. 115 alin. (1);”.

Dispozitiile din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 criticate au următorul cuprins:

- Art. 25 alin. (1): “Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului si, dacă este cazul, părtii vătămate si proprietarului bunurilor confiscate.”;

- Art. 31: (1) împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveste despăgubirea, iar cel căruia îi apartin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveste măsura confiscării.”

Prevederile constitutionale invocate în motivarea exceptiei de neconstitutionalitate sunt cele ale art. 15 referitoare la universalitatea drepturilor, art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justitie, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumtia de nevinovătie, art. 25 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la liberă circulatie în tară si în străinătate, art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea retine următoarele:

I. Dispozitiile art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 au fost constatate ca fiind neconstitutionale prin Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007. Astfel fiind si având în vedere dispozitiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit cărora “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”, exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

II. În ceea ce priveste dispozitiile art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1)-(5), alin. (6) lit. a)-c) si alin. (7)-(8), ale art. 97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constitutională s-a mai pronuntat în jurisprudenta sa, în raport de critici similare, de exemplu, prin Decizia nr. 1.305 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 25 februarie 2009, Decizia nr. 667 din 12 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 29 iulie 2008, Decizia nr. 287 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, Decizia nr. 1.135 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008, si Decizia nr. 1.047 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009. Cu acele prilejuri, respingând exceptia de neconstitutionalitate invocată, Curtea a retinut că dispozitiile art. 53 din Constitutie, invocate ca temei al criticilor de neconstitutionalitate, se referă exclusiv la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti prevăzute de Constitutie, iar normele criticate nu restrâng drepturi constitutionale, ci prevăd sanctionarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranta circulatiei rutiere. Pe de altă parte, alin. (1) al art. 53 prevede, între alte situatii, că exercitiul unor drepturi poate fi restrâns si pentru apărarea drepturilor si a libertătilor cetătenilor.

Referitor la sustinerea prin care autorul exceptiei contestă reglementarea cumulativă a mai multor sanctiuni pentru aceeasi faptă, Curtea a retinut că, în cazul săvârsirii unor contraventii la regulile de circulatie rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sanctiunea principală - amenda si a uneia sau mai multor sanctiuni complementare, nu este de natură a încălca dispozitiile constitutionale, aceste sanctiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol si preîntâmpinarea săvârsirii altor fapte interzise de lege.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, considerentele care o fundamentează îsi mentin valabilitatea.

III. În ceea ce priveste dispozitiile criticate din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată că, în realitate, ceea ce solicită autorul exceptiei este completarea acestora, în sensul reglementării posibilitătii asigurătorului de a formula plângere împotriva procesului-verbal de contraventie. O astfel de critică excedează însă competentei Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.


Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Vasile Preda în Dosarul nr. 798/290/2008 al Tribunalului Caras-Severin - Sectia contencios administrativ si fiscal, precum si a dispozitiilor art. 25 alin. (1) si art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Asirom Viena Insurance Group” - S.A. În acelasi dosar al aceleiasi instante.

2. Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1)-(5), alin. (6) lit. a)-c) si alin. (7)-(8), art. 97, art. 100 alin. (3), art. 109 si ale art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Vasile Preda în acelasi dosar al aceleiasi instante.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 332

din 10 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara si ale art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara si ale art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995, exceptie ridicată de Uniunea “Fundatia Augusta” din Timisoara în Dosarul nr. 13.926/325/2009 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Presedintele Curtii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995, întrucât acestea au fost abrogate, si de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 505/R din 13 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 13926.1/325/2009, Tribunalul Timis - Sectia civilă, admitând recursul declarat împotriva încheierii din 8 februarie 2010, pronuntate de Judecătoria Timisoara în Dosarul nr. 13.926/325/2009, a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara si ale art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995. Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicată de pârâta Uniunea “Fundatia Augusta” din Timisoara într-o cauză având ca obiect solutionarea unei actiuni de constatare a inexistentei dreptului de proprietate al pârâtei asupra unui imobil constând în casă pentru personal si de rectificare a cărtii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, deoarece predarea gratuită a bazei materiale din patrimoniul unei structuri asociative (Uniunea Fundatia Augusta) către o universitate fără personalitate juridică si care, în momentul primiri bazei materiale, făcea parte integrantă din


patrimoniul structurii asociative, nu poate avea consecinta transmiterii proprietătii de la fondator (Uniunea “Fundatia Augusta”) către Universitate, chiar dacă o lege viitoare, Legea nr. 484/2002, a conferit universitătii statutul de persoană juridică. Aceasta cu atât mai mult cu cât transmitătorul a predat primitorului cu afectatiune specială întregul patrimoniu, si anume calitatea primitorului de parte integrantă a transmitătorului, altfel spus universitatea reprezenta chiar obiectul de activitate al transmitătorului.

Institutia de învătământ particular superior a primit din partea legiuitorului încă de la început recunoasterea de “institutie”, notiune utilizată de Legea nr. 88/1993 si de actele normative ulterioare. În orice caz, dacă s-a primit ceva, nu poate fi vorba decât despre personalitatea juridică a Universitătii “Tibiscus”, respectiv statutul acesteia de institutie de utilitate publică, parte a sistemului national de învătământ. Notiunea de “înfiintare” nu poate fi altceva decât validarea/acreditarea procesului de învătământ aflat în derulare încă din anul 1991, conform art. 28 si art. 3 alin. (1) din Legea nr. 88/1993, ceea ce sustine teza că notiunea de “înfiintare” a Universitătii ca parte a sistemului national de învătământ reprezintă doar recunoasterea juridică a acestor atribute care, până la aparitia Legii nr. 484/2002 se aflau, sub evaluări periodice, în curs de acreditare.

În niciun caz Legea nr. 484/2002 nu poate primi o interpretare în sensul lipsirii structurii asociative de obiectul ei statutar de activitate si, implicit de patrimoniu, deoarece nu ar mai echivala cu o recunoastere a legii, ci ar avea efect opresiv, diametral opus, adică de sanctiune, de privare a structurilor asociative de obiectul lor de activitate stabilit prin statut si consfintit prin hotărâri judecătoresti si chiar de spoliere a patrimoniului fondatorilor în favoarea unei universităti nationalizate.

Mai arată că, în spetă, nu poate fi vorba despre proprietate de stat pentru simplul fapt că statul nu a avut nicio contributie la formarea acestei institutii de drept privat. Teza contrară ar echivala cu o nationalizare prohibită de art. 44 din Constitutie, respectiv cu o îmbogătire fără justă cauză, în oricare dintre situatii încălcându-se regimul proprietătii private.

În final, invocă prevederile art. 115 alin. (5), ale art. 1451 alin. (1) si ale art. 1163 alin. (3) din Legea nr. 84/1995.

Tribunalul Timis - Sectia civilă consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor art. 44 din Constitutie, deoarece acestea consfintesc un drept de proprietate reclamantei Universitatea “Tibiscus” din Timisoara. Apreciază că celelalte sustineri ale autorului exceptiei de neconstitutionalitate reprezintă chestiuni de judecată, pentru că ar trebui analizate actele prin care însăsi pârâta a cedat proprietatea sa către reclamantă, iar nu o chestiune de neconstitutionalitate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor art. 44 din Constitutie, deoarece reprezintă tocmai o garantare a dreptului de proprietate privată. Uniunea “Fundatia Augusta” a cedat bunurile sale printr-un protocol de predare-primire, iar analizarea acestuia reprezintă o chestiune de legalitate, nu de constitutionalitate. În plus, critica vizează o chestiune de interpretare si aplicare a legii, ceea ce nu intră în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozitiile art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 17 iulie 2002, si ale art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, introduse prin Legea nr. 480/2006 pentru modificarea si completarea Legii învătământului nr. 84/1995, republicată, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 22 decembrie 2006.

Dispozitiile criticate din Legea nr. 484/2002 au următorul cuprins:

- Art. 1: “Se înfiintează Universitatea «Tibiscus» din Timisoara ca institutie de învătământ superior, persoană juridică de drept privat si de utilitate publică, parte a sistemului national de învătământ, cu sediul în municipiul Timisoara, Str. Daliei nr. 1A.”;

- Art. 5 alin. (2): “Patrimoniul prevăzut în anexă este proprietatea Universitătii «Tibiscus» din Timisoara prin efectul legii.”

Dispozitiile art. 1163 alin. (2) din Legea nr. 84/1995 au următorul cuprins: “Patrimoniul universitătilor particulare este proprietatea lor privată, de care dispun în mod liber. În cazul înstrăinării unor bunuri din patrimoniul universitătii, contravaloarea lor revine universitătii.”

Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, prin art. 361 alin. (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011 (si intrată în vigoare la 30 zile de la data publicării), Legea învătământului nr. 84/1995 a fost abrogată.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate consideră că textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la dispozitiile art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995, ulterior sesizării Curtii Constitutionale, prin art. 361 alin. (2) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011, Legea învătământului nr. 84/1995 a fost abrogată, dispozitiile art. 1163 alin. (2) nefiind preluate în noua reglementare a educatiei nationale.

Prin urmare, exceptia de neconstitutionalitate nu mai îndeplineste una dintre conditiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, si anume aceea care impune ca textul legal ce formează obiectul acesteia să fie în vigoare. Fată de momentul pronuntării asupra prezentei exceptii, Curtea constată că aceasta a devenit inadmisibilă, prevederile art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995 fiind abrogate între momentul sesizării Curtii Constitutionale si momentul pronuntării instantei de contencios constitutional asupra exceptiei de neconstitutionalitate si nefiind preluate în noua reglementare, si anume în Legea educatiei nationale nr. 1/2011.


II. Referitor la dispozitiile art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002, Curtea retine că acestea reprezintă normele legale de înfiintare a Universitătii “Tibiscus” din Timisoara ca institutie de învătământ superior, persoană juridică de drept privat si de utilitate publică, parte a sistemului national de învătământ, fără a contraveni în niciun fel dispozitiilor constitutionale referitoare la dreptul de proprietate privată.

Asa cum rezultă din motivarea exceptiei, criticile de neconstitutionalitate relative la aceste dispozitii de lege vizează mai degrabă chestiuni de interpretare si aplicare a acestora la litigiul dedus judecătii, ceea ce intră în competenta de solutionare a instantelor judecătoresti, iar nu a instantei de contencios constitutional.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1163 alin. (2) din Legea învătământului nr. 84/1995, exceptie ridicată de Uniunea “Fundatia Augusta” din Timisoara în Dosarul nr. 13.926/325/2009 al Judecătoriei Timisoara.

2. Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 5 alin. (2) din Legea nr. 484/2002 privind înfiintarea Universitătii “Tibiscus” din Timisoara, exceptie ridicată de acelasi autor, în acelasi dosar.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 10 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 397

din 24 martie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată, exceptie ridicată de Ovidiu Măgădan în Dosarul nr. 3.148/306/2010 al Judecătoriei Sibiu.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 22 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.148/306/2010, Judecătoria Sibiu a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată.

Exceptia a fost ridicată de Ovidiu Măgădan într-o cauză civilă având ca obiect o actiune în anulare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile de lege criticate sunt


contrare prevederilor constitutionale ale art. 16, 20, 21, 24, 44, 53 si 126, precum si prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În acest sens, arată că textele de lege atacate permit instantei de judecată să solutioneze o cauză fără să îsi exercite obligatia de aflare a adevărului. Astfel, posibilitatea solutionării cererii creditorului numai pe baza sustinerilor subiective ale acestuia încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la apărare si împiedică realizarea unui proces echitabil. Mai mult, debitorul nu poate administra probe în apărare, astfel că nu poate dovedi neexecutarea culpabilă a unei obligatii care incumbă creditorului. Autorul exceptiei mai sustine că taxa de timbru fixă oferă un acces mai facil creditorului decât în situatia în care ar promova cererea pe calea dreptului comun. De asemenea, consideră că dispozitiile de lege criticate “prevăd norme procedurale contrare celor prevăzute de Codul de procedură civilă”, iar “ordonanta care va contine somatia de plată poate fi atacată numai cu o actiune în anulare.”

Instanta de judecată si-a exprimat opinia că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere privind exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 295/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările si completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 1 alin. (1): “Procedura somatiei de plată se desfăsoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligatii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însusit de părti prin semnătură ori în alt mod admis de lege si care atestă drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestatii.”;

- Art. 4 alin. (2): “în toate cazurile, pentru solutionarea cererii, judecătorul dispune citarea părtilor, potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lămuriri, precum si pentru a stărui în efectuarea plătii sumei datorate de debitor ori pentru întelegerea părtilor asupra modalitătilor de plată. “\

- Art. 6 alin. (1), (2) si (4): “(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în conditiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum si a explicatiilor si lămuririlor părtilor, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1), constată că pretentiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanta care va contine somatia de plată către debitor, precum si termenul de plată. [...]

(4) Ordonanta se va înmâna părtii prezente sau se va comunica fiecărei părti de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. “\

- Art. 8 alin. (1), (2) si (5): (1) împotriva ordonantei prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se solutionează de către instanta competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instantă. [...]

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.”

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor constitutionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justitie si dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitoare la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti si art. 126 privind instantele judecătoresti, precum si prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a mai pronuntat, prin numeroase decizii, cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor de lege criticate, prin raportare la aceleasi prevederi constitutionale si cu o motivare similară, în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003, Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004, Decizia nr. 116 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 20 martie 2006, Decizia nr. 269 din 16 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Decizia nr. 341 din 17 aprilie 2006, si Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate exceptiile de neconstitutionalitate.

Cu acele prilejuri, Curtea a retinut că procedura somatiei de plată, reglementată prin Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, este o procedură specială în materia executării creantelor. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atributiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constitutie, potrivit căruia “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, evident cu conditia ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constitutionale.

În legătură cu criticile formulate, Curtea a constatat că dispozitiile de lege criticate instituie un tratament juridic identic pentru toti creditorii, pe de o parte, si pentru toti debitorii, pe de altă parte. Creditorii si debitorii se află în situatii evident diferite. Creditorii sunt îndreptătiti să opteze pentru procedura specială, accelerată în vederea realizării creantelor lor, formulând în acest sens cerere si depunând înscrisurile necesare pentru sustinerea cererii, iar debitorii au dreptul si posibilitatea combaterii pretentiilor creditorilor, depunând si ei înscrisuri doveditoare.

Solutiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 nu sunt definitive. Judecătorul poate dispune oricând citarea părtilor dacă înscrisurile depuse de creditor nu sunt suficient de convingătoare si consideră că sunt necesare lămuriri si explicatii suplimentare. Ordonanta cu somatie de plată se va emite numai atunci când în urma examinării înscrisurilor prezentate se constată că pretentiile creditorului sunt justificate.

Potrivit dispozitiilor art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001, “Ordonanta prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum si în cazul în care prin ordonantă cererea a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun”. Aceste dispozitii sunt menite să apere interesele debitorului.

Conform dispozitiilor art. 8 alin. (1) si (2) din aceeasi ordonantă, împotriva ordonantei cu somatie de plată “debitorul poate formula actiune în anulare”, care “se solutionează de instanta competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instantă”, rezolvarea definitivă a litigiului făcându-se însă după normele dreptului comun. Sunt asigurate astfel toate cerintele unui proces echitabil, precum si conditiile pentru exercitarea, fără îngrădiri, a dreptului la apărare de către fiecare parte.

Faptul că accesul liber la justitie, prevăzut de art. 21 din Constitutie, nu este limitat rezultă chiar din dispozitiile ordonantei criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să actioneze pentru recuperarea creantelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin Ordonanta Guvernului nr. 5/2001. În ceea ce îl priveste pe debitor, acesta poate formula actiune în anulare împotriva ordonantei cu somatia de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozitiile de lege mentionate nu încalcă, sub niciun aspect, prevederile constitutionale ale art. 44 si art. 53 si nici principiile statuate prin prevederile conventionale invocate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia pronuntată de Curte prin deciziile mentionate, precum si considerentele care au fundamentat-o sunt valabile si în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) si (4) si art. 8 alin. (1), (2) si (5) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plată, exceptie ridicată de Ovidiu Măgădan în Dosarul nr. 3.148/306/2010 al Judecătoriei Sibiu.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 24 martie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.