MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 197/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 197         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Marti, 22 martie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 12 din 18 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 56 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) si ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997

 

Decizia nr. 58 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Decizia nr. 61 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale

 

Decizia nr. 63 din 27 ianuarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 104 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si 34 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 105 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 110 din 1 februarie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 si aii. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

219. - Hotărâre pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetătenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006

 

222. - Hotărâre pentru aprobarea Acordului de cooperare dintre Ministerul Sănătătii al României si Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova în domeniul sănătătii si stiintelor medicale, semnat la Bucuresti la 3 decembrie 2010

 

Acord de cooperare între Ministerul Sănătătii al României si Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova în domeniul sănătătii si stiintelor medicale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

10/1.739. - Ordin al ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice pentru modificarea Ordinului ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice nr. 712/634/2009 privind aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul axelor prioritare 1, 2 si 3 ale Programului operational “Dezvoltarea capacitătii administrative”

 

ACTE ALE CONSILIULUI CONCURENTEI

 

424. - Ordin pentru punerea în aplicare a Instructiunilor privind modul de aplicare a regulilor de concurentă acordurilor de acces din sectorul de comunicatii electronice - cadrul general, piete relevante si principii

 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

205. - Decizie privind autorizarea functionării ca broker de asigurare a Societătii Comerciale STORMBRIDGE CORPORATION BROKER DE ASIGURARE - REASIGURARE - S.R.L.

 

206. Decizie privind autorizarea functionării ca broker de asigurare a Societătii Comerciale DAW MANAGEMENT - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

 

207. - Decizie privind autorizarea functionării ca broker de asigurare a Societătii Comerciale BDT BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 12

din 18 ianuarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Premier Impex” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 5.593/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti si care formează obiectul Dosarului nr. 1.380D/2010 al Curtii Constitutionale.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Presedintele dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 4.312D/2010 având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Coreco” - S.R.L. din Ploiesti în Dosarul nr. 17.824/281/2009 al Judecătoriei Ploiesti - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere identitatea de obiect a exceptiei de neconstitutionalitate în dosarele mai sus mentionate, Curtea, din oficiu, pune în discutie conexarea dosarelor nr. 1.380D/2010 si nr. 4.312D/2010.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.312D/2010 la Dosarul nr. 1.380D/2010, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 17 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.593/303/2010, Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea din 14 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 17.824/281/2009, Judecătoria Ploiesti - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7208 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost invocată de Societatea Comercială “Premier Impex” - S.R.L. din Bucuresti si de Societatea Comercială “Coreco” - S.R.L. din Ploiesti în dosare având ca obiect solutionarea unei contestatii la executare, respectiv a unei cereri de reziliere a unui contract.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii consideră că dispozitiile legale criticate au drept consecintă un tratament inechitabil al debitorilor în materie comercială, fată de debitorii din hotărârile pronuntate în alte materii. De asemenea, încalcă si dreptul de proprietate, deoarece permit executarea silită a bunurilor în materie comercială, numai în temeiul hotărârii pronuntate în primă instantă, desi există căile legale de atac, care pot consacra alte solutii, întrucât întoarcerea executării nu este posibilă în orice situatie. Autorii mai consideră că hotărârea pronuntată de instanta de control judiciar trebuie să poată fi adusă la rândul ei la îndeplinire în mod efectiv, cu atât mai mult cu cât vorbim de această dată despre o hotărâre definitivă.

Judecătoria Sectorului 6 Bucuresti si Judecătoria Ploiesti - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 7208 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 80 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, prevederi care au următorul continut: “Hotărârile date în primă instantă privind procesele si cererile în materie comercială sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justitie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată si art. 136 privind proprietatea, precum si art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că s-a mai pronuntat asupra constitutionalitătii prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, prin raportarea la critici asemănătoare, statuând constant că prevederile respective sunt în acord cu dispozitiile constitutionale.


Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 578 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2009, făcând referire la jurisprudenta anterioară, a statuat că art. 7208 din Codul de procedură civilă “dă expresie principiului celeritătii în ceea ce priveste executarea hotărârilor pronuntate în cauze comerciale, instituind în acest scop un tratament juridic diferentiat pentru părtile unui litigiu comercial”, precum si că, “în ipoteza admiterii apelului si a schimbării în tot sau în parte a hotărârii care a fost deja executată, cel prejudiciat are dreptul la întoarcerea executării, etapă procesuală în care îsi va putea formula toate apărările pe care le consideră necesare, beneficiind de toate garantiile unui proces echitabil”.

Curtea a mai retinut că, potrivit art. 280 alin. 1 din Codul de procedură civilă, debitorul are deschisă calea unei actiuni pentru suspendarea executiei vremelnice, cerere care se va judeca de instanta de apel, dispozitiile art. 403 alin. 3 din acelasi cod fiindu-i aplicabile.

Deosebit de această posibilitate, debitorul are deschisă si calea unei contestatii la executare în temeiul prevederilor art. 399 alin. 1 din Codul de procedură civilă, putând beneficia chiar si de o suspendare a executării silite potrivit art. 403 alin. 1 din acelasi cod, conditionat de depunerea unei cautiuni fixate de instantă, astfel încât sustinerile referitoare la încălcarea principiului egalitătii în drepturi sunt neîntemeiate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele deciziei amintite îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

În ceea ce priveste sustinerile privind încălcarea dreptului de proprietate, Curtea a statuat în mod constant în jurisprudenta sa, cum ar fi Decizia nr. 419 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 19 mai 2010, că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în acceptiunea principială conferită de Constitutie, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niste limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.

Sub acest aspect, Curtea constată că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7208 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Premier Impex” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 5.593/303/2010 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucuresti si de Societatea Comercială “Coreco” - S.R.L. din Ploiesti în Dosarul nr. 17.824/281/2009 al Judecătoriei Ploiesti - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 18 ianuarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 56

din 27 ianuarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) si ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Leqii nr. 169/1997

 

Ion Predescu -presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) si ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Tinca Bobocea în Dosarul nr. 2.617/231/2008 al Tribunalului Vrancea - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.617/231/2008, Tribunalul Vrancea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) si ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Tinca Bobocea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că statul român a preluat în mod abuziv, fără niciun drept si fără a acorda despăgubiri, bunul proprietatea altuia, existând obligatia statului succesor de a respecta dreptul de proprietate prin retrocedarea bunului în natură, în spiritul Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si a obligatiilor asumate de acesta prin Legea nr. 30/1994 si a protocoalelor aditionale la această conventie.

Or, prin textele de lege criticate, reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament reprezintă doar o posibilitate ce nu este obligatorie, statul român putând dispune reconstituirea dreptului de proprietate pe alte amplasamente sau acordarea unor despăgubiri. Din continutul textelor criticate rezultă, în opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, că în loc să primeze dreptul de proprietate al fostului proprietar - prin retrocedarea lui pe vechiul amplasament - statul român ocroteste drepturile unor terti care au ajuns să detină bunurile respective sau chiar să aibă titluri de proprietate pe acestea.

Tribunalul Vrancea - Sectia civilă si-a exprimat opinia în sensul că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată. Tribunalul precizează că derogarea expres prevăzută de lege pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, constând în situatia în care terenurile au fost atribuite în mod legal altor persoane, reprezintă transpunerea în plan normativ a principiului constitutional al neretroactivitătii legii civile si consacrarea prin lege a adagiului tempus regit actum.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) si art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările si completările ulterioare.

Aceste prevederi de lege au următorul continut:

- Art. 2 alin. (1): “în aplicarea prevederilor prezentei legi reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane. Comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, de comun acord cu proprietarii, pot comasa terenurile care urmează să fie retrocedate într-un singur amplasament.”;

- Art. 24 alin. (2): “Se exceptează de la reconstituirea dreptului de proprietate pe vechile amplasamente terenurile atribuite fostilor proprietari, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si completările ulterioare, pentru care s-au eliberat titluri de proprietate sau procese-verbale de punere în posesie.”

În opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, textele de lege criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului si ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum si prevederilor art. 1 din primul Protocol aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

Prevederile art. 2 alin. (1) si ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 au mai fost supuse controlului de constitutionalitate pentru critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, si deciziile nr. 605 si nr. 652 din 28 aprilie 2009, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 17 iunie 2009, Curtea a retinut că legiuitorul a rămas consecvent politicii de reconstituire a terenurilor pe vechile amplasamente, cu exceptiile prevăzute de lege, astfel că aceste prevederi de lege nu aduc atingere drepturilor câstigate în mod legal.

De asemenea, Curtea a retinut că reglementările cuprinse în aceste texte constituie expresia aplicării principiului restitutio in integrum, în deplină concordantă cu principiul garantării dreptului de proprietate prevăzut la art. 44 alin. (1) teza întâi din Constitutie. Exceptia expres prevăzută de lege o constituie situatia în care terenurile au fost atribuite în mod legal altor persoane, asa cum reglementează si dispozitiile art. 24 alin. (2) din lege, care fac trimitere la prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările si completările ulterioare. Această exceptie reprezintă transpunerea în plan normativ a principiului constitutional al neretroactivitătii legii civile si consacrarea prin lege a adagiului “tempus regit actum”.

Considerentele retinute de Curte în deciziile mentionate sunt valabile si în cauza de fată, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei acesteia.


Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) si ale art. 24 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, exceptie ridicată de Tinca Bobocea în Dosarul nr. 2.617/231/2008 al Tribunalului Vrancea - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 27 ianuarie 2011.

 

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 58

din 27 ianuarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

 

Ion Predescu - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Florentina- Alina Vizireanu si Robert-Cristian Vizireanu în Dosarul nr. 6.845/303/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a exceptiei de neconstitutionalitate, arătând că aspectele criticate vizează aplicarea si interpretarea legii.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 25 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6.845/303/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Florentina- Alina Vizireanu si Robert-Cristian Vizireanu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că textul art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 este discriminatoriu, deoarece, în acceptiunea generală, notiunea de “contract de închiriere” reflectă exclusiv “contract de închiriere în forma scrisă” si prin acest lucru sunt înlăturati de la beneficiul legii chiriasii care locuiesc în spatii cu destinatia de locuintă în baza unui “contract în formă nescrisă”.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie apreciază că atât fată de normele interne, respectiv art. 16 din Constitutiei, cât si fată de normele comunitare, textul de lege criticat este constitutional.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizată.


Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 241/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, având următorul continut: “Contractele de închiriere privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, precum si cele folosite de asezămintele social-culturale si de învătământ, de partide politice, de sindicate si de alte organizatii neguvernamentale, legal înregistrate, prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 si aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă, se prelungesc de drept pentru o perioadă de 5 ani de la data intrării în vigoare a acesteia, în aceleasi conditii, cu exceptia nivelului chiriei.”

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 alin. (1), potrivit căruia “Cetătenii sunt egali în fata legii si a autoritătilor publice, fără privilegii si fără discriminări”.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că autorii acesteia critică modul de aplicare a prevederilor de lege de către instanta de judecată, deoarece în cauza dedusă judecătii acestia nu au calitatea de chiriasi în conditiile prevăzute de textul de lege criticat.

Curtea constată că motivul de neconstitutionalitate invocat nu priveste textul de lege criticat, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competentei instantei de contencios constitutional.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, “Sunt neconstitutionale prevederile actelor[...] care încalcă dispozitiile sau principiile Constitutiei”, alin. (3) al aceluiasi articol stabilind că instanta constitutională “se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”.

Curtea Constitutională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atributiile sale cenzurarea aplicării legii de către instantele judecătoresti, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constitutie, “Justitia se realizează prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege”.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 teza întâi din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, exceptie ridicată de Florentina- Alina Vizireanu si Robert-Cristian Vizireanu în Dosarul nr. 6.845/303/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a civilă si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 27 ianuarie 2011.

 

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 61

din 27 ianuarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale

 

Ion Predescu - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 12.689/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozitiile legale criticate nu aduc atingere dreptului la asociere.


CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 12.689/3/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de Banca de Export-lmport a României EximBank - S.A. din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul sustine că dispozitiile criticate contravin prevederilor art. 30 si 45 din Constitutie, întrucât restrâng, pe de o parte, drepturile actionarilor de a-si manifesta liber opinia si, pe de altă parte, accesul liber al persoanelor la o activitate economică, întrucât actionarului îi este limitată exprimarea pozitiei personale fată de prejudiciile pe care i le pot aduce faptele ilicite ale administratorului societătii.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale, întrucât legiuitorul a instituit prin textul criticat - cu titlu de exceptie - situatiile în care votul secret este obligatoriu, iar prin această prevedere nu se încalcă dreptul la o activitate economică, libera initiativă sau libertatea de exprimare.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, care au următorul continut: “Votul secret este obligatoriu pentru numirea sau revocarea membrilor consiliului de administratie, respectiv a membrilor consiliului de supraveghere, pentru numirea, revocarea ori demiterea cenzorilor sau auditorilor financiari si pentru luarea hotărârilor referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere si de control ale societătii.”

Autorul exceptiei sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale cuprinse în art. 30 referitor la libertatea de exprimare, art. 45 privind libertatea economică si în art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale instituie modalitătile de adoptare a hotărârilor adunărilor generale ale actionarilor unei societăti comerciale si stabileste - ca regulă - că acestea se iau prin vot deschis (alin. 1), cu exceptia cazurilor când urmează să fie numiti sau revocati membrii consiliului de administratie, respectiv membrii consiliului de supraveghere, când urmează să fie numiti, revocati ori demisi cenzorii sau auditorii financiari, precum si atunci când urmează a se adopta hotărâri referitoare la răspunderea membrilor organelor de administrare, de conducere si de control ale societătii, situatii în care este obligatoriu votul secret (alin. 2).

Curtea constată că critica formulată de autorul exceptiei nu poate fi retinută, întrucât instituirea - în mod expres, explicit si limitativ - a situatiilor când votul în adunările generale ale societătilor comerciale este secret nu este de natură a restrânge drepturi si libertăti ale cetătenilor, respectiv de a le restrictiona dreptul la o activitate economică, libera initiativă sau libertatea de exprimare. Dimpotrivă, prevederea legală instituind votul secret are menirea de a-i proteja pe asociati/actionari, astfel încât ei să se poată exprima liber, fără niciun fel de constrângeri, stiut fiind faptul că, prin exercitarea unui vot secret, persoana se poate exprima exact, fără rezerve sau retineri.

Asa fiind, Curtea retine că procedura de numire sau revocare a persoanelor mentionate în ipoteza normei criticate nu aduce atingere prevederilor constitutionale ale art. 30 referitoare la libertatea de exprimare si nici celor ale art. 45 privind libertatea economică.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 privind societătile comerciale, exceptie ridicată de Banca de Export-lmport a României EximBank - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 12.689/3/2008 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 27 ianuarie 2011.

 

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu


 

CURTEA CONSTITUTIONALA

DECIZIA Nr. 63

din 27 ianuarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Ion Predescu - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Maria Bratu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Cristina Geartu în Dosarul nr. 20.885/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 20.885/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Cristina Geartu.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat aduce atingere art. 44 din Constitutie, în sensul că nu-i este garantat dreptul de proprietate privată si totodată nu poate asigura protectia mediului si buna vecinătate întrucât este obligat să păstreze imobilul în starea în care se afla la momentul cererii de restituire.

Judecătoria Sectorului 1 Bucuresti consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu modificările si completările ulterioare, text de lege care are următorul continut: “Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire si libere de orice sarcini.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au mai format, în prealabil, obiect al controlului instantei de contencios constitutional. Astfel, prin Decizia nr. 618 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2009, Curtea a retinut că “textul de lege criticat constituie expresia aplicării principiului general de drept al reparării în natură a prejudiciilor cauzate, statuând că restituirea imobilului preluat abuziv se realizează în starea în care acesta se află la data cererii de restituire si liber de orice sarcini.

Reglementând restituirea imobilului liber de sarcini, legiuitorul a creat un caz de stingere a sarcinilor care pot greva bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, în acord cu finalitatea acestui act normativ, si anume repararea abuzurilor săvârsite în perioada comunistă în ceea ce priveste preluările de către stat a imobilelor proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice private.

Solutia adoptată este cu atât mai echitabilă cu cât persoana îndreptătită la restituire, beneficiarul normei, nu este un succesor în drepturi al persoanei care detine bunul la momentul cererii de restituire. Astfel, în situatia în care detinătorul actual al imobilului a constituit o garantie reală asupra acestuia, pentru garantarea unei creante, aceasta se va stinge, în temeiul legii, ca efect al restituirii în natură a imobilului. Stingerea garantiei nu are semnificatia exonerării de răspundere a detinătorului imobilului fată de persoanele cu care acesta a intrat în raporturi juridice.

Pe de altă parte, Curtea constată că, desi textul de lege criticat contine sintagma «libere de orice sarcini», norma are incidentă numai asupra garantiilor reale, ca mijloace juridice accesorii unui raport juridic de obligatie, prin care creditorul îsi asigură posibilitatea realizării în natură a creantei sale prin afectarea unui bun al debitorului, apărându-se împotriva eventualei insolvabilităti a acestuia, iar nu si asupra sarcinilor, care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Astfel, nu intră sub incidenta legii sarcinile izvorâte din servituti naturale sau legale privind protectia mediului sau asigurarea bunei vecinătăti, care au un regim juridic diferit si ale căror efecte juridice continuă să se producă indiferent de succesiunea în timp a titularilor dreptului de proprietate asupra imobilului. Dreptul de servitute este un drept real principal, perpetuu, care se mentine atât timp cât există situatia care a determinat constituirea lui, respectiv cât există cele două imobile: primul, asupra căruia se grevează sarcina, si al doilea, pentru uzul si utilitatea căruia se constituie servitutea.”

Solutia pronuntată în decizia anterior mentionată, precum si considerentele ce au stat la baza acesteia îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză, întrucât nu au fost aduse elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudentei Curtii Constitutionale.

Pentru motivele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Cristina Geartu în Dosarul nr. 20.885/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 27 ianuarie 2011.

 

PRESEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 104

din 1 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si 34 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si 34 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Casa Ursu” - S.R.L. din Eforie Sud în Dosarul nr. 7.358/118/2008 al Judecătoriei Constanta - Sectia civilă.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 25 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 7.358/118/2008, Judecătoria Constanta - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si 34 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Casa Ursu” - S.R.L. din Eforie Sud.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate sunt neconstitutionale deoarece procedura instituită în vederea judecării cererii de recuzare stabileste numai ascultarea judecătorului recuzat, iar pe justitiabil îl împiedică să participe la judecarea cererii de recuzare. Această împrejurare creează un dezechilibru evident în ceea ce priveste drepturile procesuale pe care le are justitiabilul si o inegalitate în fata legii între acesta si judecătorul recuzat.

Judecătoria Constanta - Sectia civilă apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:


Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl reprezintă prevederile art. 31 si 34 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

- Art. 31: “Instanta decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părtilor si ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.

În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură.”;

- Art. 34: “încheierea prin care s-a încuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a încuviintat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.

Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.

Când instanta superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele si dovezile administrate la prima instantă.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16, 21, 24, 52 si art. 124 alin. (2), precum si art. 6 paragraful 1 si art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra constitutionalitătii dispozitiilor de lege criticate s-a pronuntat prin Decizia nr. 268 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 20 mai 2008. Cu acel prilej, Curtea a retinut că prevederile criticate din Codul de procedură civilă nu contravin dispozitiilor art. 21 din Constitutie, întrucât judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei si nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple si operative de solutionare a acestei cereri, încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanta superioară de fond urmând a reface toate actele si dovezile administrate la prima instantă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

Pentru aceleasi considerente nu a putut fi retinută nici critica privind încălcarea art. 24 privind dreptul la apărare din Constitutie.

În final, Curtea a retinut că procedura privind judecarea cererii de recuzare este aceeasi, indiferent de calitatea părtilor în proces, asa încât nu se poate retine nici încălcarea principiului egalitătii în drepturi.

Întrucât criticile de neconstitutionalitate privesc, în esentă, aceleasi aspecte si având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutia si considerentele deciziei mentionate îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 si 34 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Casa Ursu” - S.R.L. din Eforie Sud în Dosarul nr. 7.358/118/2008 al Judecătoriei Constanta - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 1 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 105

din 1 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Steilmann Bukarest” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.


La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Decizia comercială nr. 402R din 9 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 20.841/3/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Steilmann Bukarest” - S.R.L. din Bucuresti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile Codului de procedură civilă referitoare la recuzare instituie un regim discriminatoriu în defavoarea părtilor litigante, întrucât prevăd formarea completului de judecată, învestit cu solutionarea cererii de recuzare, numai din rândul judecătorilor colegi de instantă cu persoana recuzată. Mai mult, procedura judecării cererii de recuzare nu cuprinde etapa orală si contradictorie, ce ar fi permis părtilor să-si expună motivele pentru care au invocat o astfel de cerere, fapt ce este de natură a elimina caracterul echitabil, impartial si transparent al judecătii. Astfel, justitiabilul este împiedicat să participe la judecarea cererii de recuzare, împrejurare ce este de natură să creeze un dezechilibru evident în ceea ce priveste drepturile procesuale si o inegalitate în fata legii între acesta si judecătorul recuzat.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a comercială apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată. Recuzarea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instante de a solutiona cauzele cu care au fost învestiti. În plus, judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei si nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, prin această reglementare legiuitorul instituind o procedură simplă de solutionare a cererii. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanta superioară urmând a reface toate actele si dovezile administrate la prima instantă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl reprezintă prevederile art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

- Art. 28 alin. 2: “Nu se pot recuza toti judecătorii unei instante sau ai unei sectii a acesteia.”;

- Art. 31 alin. 1 si 2: “Instanta decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părtilor si ascultând pe judecătorul recuzat.

Nu se admite interogatoriul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.”;

- Art. 34 alin. 2: “încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 16 care consacră principiul egalitătii în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare si în art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si art. 6 paragraful 1, art. 13, art. 17 si art. 18 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Referitor la dispozitiile art. 28 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronuntat în numeroase cazuri asupra unor exceptii de neconstitutionalitate similare cu cea din cauza de fată, respingându-le ca fiind neîntemeiate. De exemplu, prin Decizia nr. 197 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2007, s-a retinut că institutia recuzării în procesele judiciare se justifică prin imperativul asigurării unei judecăti impartiale, în care părtile să fie protejate de eventuala părtinire a judecătorului, cauzată de legătura de rudenie sau afinitate cu una dintre părti, interesul personal pe care îl are în solutionarea cauzei deduse judecătii sau alte asemenea împrejurări, expres prevăzute de lege. Recuzarea nu poate fi, în consecintă, decât individuală, iar nu colectivă, si nici nu poate conduce, în sistemul nostru juridic, la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instante de a judeca procesele cu care au fost învestiti în conditiile legii. Totodată, Curtea a statuat că, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înteles să restrângă accesul liber la justitie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării, în conditii optime, a acestor drepturi constitutionale.

În ceea ce priveste prevederile art. 31 alin. 1 si ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, statuând că acestea sunt constitutionale. Cu acel prilej, Curtea a retinut că încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odată cu fondul, instanta superioară de fond urmând a reface toate actele si dovezile administrate la prima instantă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

Totodată, în jurisprudenta sa, Curtea Constitutională a statuat că reglementarea procedurii de judecată, care include si sistemul probator, este de competenta exclusivă a legiuitorului.

Referitor la neconstitutionalitatea dispozitiilor alin. 2 al art. 34 din Codul de procedură civilă, Curtea a retinut că, în realitate, nemultumirea autorului exceptiei constă în faptul că nu dispune de o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, distinctă de cea îndreptată împotriva solutiei pe fond. În conditiile în care reglementarea competentei si procedurii de judecată se află în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său, face necesară o asemenea reglementare, nu contine niciun aspect de neconstitutionalitate.

De altfel, reglementarea actuală din Codul de procedură civilă nu lipseste partea interesată de dreptul de a ataca încheierea prin care s-a respins recuzarea, iar faptul că exercitiul acestui drept este corelat cu contestarea fondului cauzei nu reprezintă un impediment real, sub raport constitutional, al exercitiului unei căi de atac. Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit - si este o ratiune suficientă - să restrângă posibilitatea de tergiversare prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac si să realizeze un spor de celeritate în solutionarea cauzelor.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenta Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele acestor decizii îsi mentin valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, alart. 11 alin. (1) lit.A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 31 alin. 1 si 2 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Steilmann Bukarest” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 20.841/3/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VI-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 1 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 110

din 1 februarie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 si art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 si art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Kocsis Sandor în Dosarul nr. 277/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mures - Falimente.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea comercială nr. 91C din 15 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 277/1.371/2010, Tribunalul Comercial Mures - Falimente a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 si art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Kocsis Sandor într-o cauză având ca obiect o cerere de recuzare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că dispozitiile legale criticate, chiar dacă nu vizează fondul cauzei, contravin prevederilor art. 21 din Constitutie, în măsura în care judecarea cererii de recuzare nu se realizează în conditii de contradictorialitate, oralitate si publicitate. Or, respectarea principiului contradictorialitătii în cazul cererilor de recuzare este o necesitate, întrucât judecarea recuzării are rol de a stabili o conditie extrem de importantă a actului de justitie, si anume crearea premiselor unei judecăti independente si impartiale, expresie a principiilor fundamentale ale Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale si ale Constitutiei României.

Tribunalul Comercial Mures - Falimente apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl reprezintă prevederile art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 si art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora:

- Art. 29 alin. 3: “Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abtine.”;

- Art. 31 alin. 1: “Instanta decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenta părtilor si ascultând pe judecătorul recuzat.”;

- Art. 34 alin. 1: “încheierea prin care s-a încuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a încuviintat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (3), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1) si (2), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 124 alin. (2) si (3), art. 127 si în art. 129, precum si prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că procedura de solutionare a cererii privind recuzarea unui judecător a constituit în mai multe rânduri obiect al controlului de constitutionalitate în raport cu aceleasi critici si aceleasi texte din Constitutie, Curtea respingând în mod constant exceptiile de neconstitutionalitate ca fiind neîntemeiate; în acest sens, pot fi amintite Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 914 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008.

Curtea a retinut, în esentă, că recuzarea nu constituie o actiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoasterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăsurării normale a judecătii, iar nu împiedicarea accesului la justitie. Tocmai în considerarea acestui principiu constitutional consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviintează sau se respinge abtinerea, ca si aceea prin care se încuviintează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Curtea a observat că dispozitiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozitiilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Asa cum a statuat în mod constant Curtea Constitutională în jurisprudenta sa, accesul liber la justitie nu presupune accesul la toate instantele judecătoresti si la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli speciale în considerarea unor situatii speciale.

Curtea apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie, astfel încât solutiile si considerentele deciziilor mai sus amintite îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. 3, art. 31 alin. 1 si art. 34 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Kocsis Sandorîn Dosarul nr. 277/1.371/2010 al Tribunalului Comercial Mures - Falimente.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 1 februarie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu


 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetătenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetătenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 27 ianuarie 2006, cu modificările si completările ulterioare, se modifică si se completează după cum urmează:

1. La articolul 5, alineatul (2) se modifică si va avea următorul cuprins:

“(2) Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple se pot depune de către reprezentantul legal sau autoritătile medicale române, în situatia în care titularul este lipsit temporar de capacitatea de exercitiu. În această situatie, cererile trebuie însotite de documentele prevăzute la alin. (1) si, după caz, de următoarele:

a) hotărârea judecătorească de punere sub interdictie, rămasă definitivă si irevocabilă, însotită de actul de desemnare a reprezentantului legal; sau

b) documente privind situatia medicală a titularului pe numele căruia se solicită eliberarea pasaportului simplu, care să ateste imposibilitatea depunerii personale a cererii, emise sau avizate de autoritătile medicale române.”

2. La articolul 6, alineatele (3) si (4) se modifică si vor avea următorul cuprins:

“(3) Impresiunile digitale se preiau sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini. În cazul în care calitatea impresiunilor digitale este necorespunzătoare si/sau degetele arătătoare prezintă răni, se preia amprenta plană, de bună calitate, a degetelor mijlocii, inelare sau mari ale solicitantului, după caz. În situatia în care calitatea amprentelor de la aceste degete este necorespunzătoare sau preluarea amprentelor este temporar imposibilă, solicitantului i se poate elibera un pasaport simplu temporar, în conditiile legii. Atunci când preluarea amprentelor este temporar imposibilă din motive medicale, este necesară prezentarea documentelor emise sau avizate de autoritătile medicale române, din care să rezulte motivele si perioada pentru care este imposibilă prelevarea amprentelor.

(4) La preluarea imaginii faciale solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit si ochii închisi, iar expresia fetei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin exceptie, preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu conditia ca fata titularului, de la baza bărbiei si până la frunte, să fie vizibilă în mod clar si fără umbre de lumină. Ochelarii sunt acceptati în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre si nu au portiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio portiune a ochilor. Fundalul utilizat pentru preluarea imaginii faciale trebuie să fie neutru, deschis la culoare, astfel încât fotografia preluată să reprezinte cât mai fidel trăsăturile si fizionomia celui în cauză.”

3. La articolul 7 alineatul (2), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d1), cu următorul cuprins:

,,d1) actul de desemnare a reprezentantului legal, numai pentru cererile formulate de acesta, în cazul minorilor care la data punerii sub interdictie nu se află sub ocrotirea părintilor;”.

4. La articolul 8 alineatul (1), litera c) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,c) două fotografii color identice ale titularului, având dimensiunile 3,5 x 4,5 cm, pentru persoanele aflate în situatia prevăzută la art. 15 alin. (4) din lege, care nu sunt prezente la depunerea cererii.”

5. La articolul 9, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) La completarea formularelor de eliberare a pasapoartelor simple electronice si a pasapoartelor simple temporare, functionarul care primeste cererea înscrie numele si prenumele fără trunchiere, astfel încât, în cazul în care structura numelui si prenumelui depăseste numărul de caractere alocat câmpurilor respective, se completează componentele întregi de nume si prenume în ordinea în care apar în documentele ce însotesc cererea, în limita numărului de caractere alocat câmpurilor respective.”

6. La articolul 9, alineatul (9) se modifică si va avea următorul cuprins:

“(9) Fotografiile prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. k), art. 8 alin. (1) lit. c) si art. 28 alin. (5) lit. e) se confirmă în fata functionarului care primeste cererea de către persoana care o formulează si trebuie să reprezinte fizionomia actuală a titularului, să fie realizate din fată, pe un fond clar, neutru si deschis la culoare, astfel încât să permită identificarea conturului capului. Titularul fotografiei nu trebuie să aibă capul acoperit, ochii închisi, iar expresia fetei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin exceptie, fotografia poate fi realizată cu capul acoperit, pentru motive religioase, cu conditia ca fata titularului, de la baza bărbiei si până la frunte, să fie vizibilă în mod clar si fără umbre de lumină. Ochelarii sunt acceptati în fotografii numai dacă lentilele nu sunt colorate, nu reflectă lumina, nu provoacă umbre si nu au portiuni care să ascundă ochii. Rama ochelarilor nu trebuie să acopere nicio portiune a ochilor.”

7. Articolul 10 se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 10. - (1) Declaratiile date în conditiile art. 9 alin. (3) si datele înscrise în formular se certifică de functionarul care primeste cererea.

(2) Functionarul care primeste cererea verifică îndeplinirea conditiilor prevăzute la art. 9, iar în cazul în care pe baza documentelor prezentate nu se poate stabili cu certitudine dacă datele de identitate ale titularului sunt reale, solicită suplimentar prezentarea oricăruia dintre următoarele documente, după caz:

a) certificat de nastere;

b) certificat de căsătorie;


c) permis de conducere auto;

d) livret militar;

e) alte documente care pot servi la stabilirea identitătii titularului.

(3) în situatia în care se constată îndeplinirea conditiilor legale pentru eliberarea pasapoartelor simple electronice, autoritătile competente să solutioneze cererile transmit datele necesare la Directia Generală de Pasapoarte din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, în vederea personalizării acestora.

(4) în cazul cererilor depuse în tară, documentele prezentate în original, cu exceptia procurii speciale, a declaratiei privind acordul părintilor, a dovezii achitării taxelor si tarifelor aferente eliberării pasaportului si, după caz, a tarifului suplimentar, se restituie solicitantului împreună cu un tichet care contine mentiuni privind data primirii cererii, numele si prenumele solicitantului, data programată pentru eliberarea pasaportului si, după caz, numele si prenumele persoanei împuternicite să ridice pasaportul.

(5) în cazul cererilor depuse în străinătate, misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României aplică procedurile de lucru pentru eliberarea pasapoartelor, stabilite prin norme interne, si restituie solicitantului, după scanare, documentele prezentate în original, cu exceptia procurii speciale si a declaratiei privind acordul părintilor.

(6) După dotarea autoritătilor competente cu echipamentele tehnice necesare eliberării pasapoartelor simple electronice, documentele ce însotesc cererile de eliberare a pasapoartelor, prevăzute de prezentele norme metodologice, se prezintă numai în original, în vederea scanării, fără a mai fi necesară prezentarea acestora în fotocopie. După scanare, documentele prezentate în original se restituie solicitantului, cu aplicarea prevederilor alin. (4).

(7) Pasapoartele anterioare se anulează si se restituie titularului:

a) la depunerea cererii; sau

b) în cazul pasapoartelor aflate în termen de valabilitate, dacă există o cerere scrisă a titularului, la înmânarea către titular a pasaportului simplu electronic.

(8) Pasapoartele simple temporare se anulează si în următoarele situatii:

a) la înmânarea către titular a pasaportului simplu electronic, pentru pasapoartele simple temporare eliberate potrivit art. 171 alin. (1) lit. a), e) si f) din lege;

b) la predarea de către titular a pasaportului simplu temporar, pentru pasapoartele simple temporare eliberate potrivit art. 171 alin. (1) lit. b)-d) din lege, cu exceptia situatiei în care acesta solicită, în scris, păstrarea la autoritatea emitentă, pe perioada valabilitătii documentului, cu scopul de a fi utilizat pentru aceleasi motive pentru care a fost eliberat.”

8. La articolul 14, alineatul (1) se modifică si va avea următorul cuprins:

“Art. 14. - (1) Pasaportul simplu electronic si pasaportul simplu temporar se ridică de la serviciul public comunitar sau, după caz, de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României în străinătate, de titular sau de persoana care a formulat cererea ori de persoana împuternicită de acesta/aceasta printr-o procură specială care respectă conditiile prevăzute la art. 9.”

9. La articolul 24 alineatul (1), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c1), cu următorul cuprins:

,,c1) actul de desemnare a reprezentantului legal, în cazul minorilor care la data punerii sub interdictie nu se află sub ocrotirea părintilor;”.

10. La articolul 28 alineatul (5), litera e) se modifică si va avea următorul cuprins:

,,e) două fotografii color identice, având dimensiunile de 3,5 x4,5 cm, care respectă conditiile prevăzute la art. 9, numai în cazul cererilor de eliberare a pasaportului simplu temporar pentru minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani, respectiv pentru persoanele aflate în situatia prevăzută la art. 15 alin. (4) din lege, dacă titularul nu este prezent la depunerea cererii.”

11. Articolul 30 se abrogă.

12. La articolul 32, alineatul (3) se modifică si va avea următorul cuprins:

“(3) Actul de identitate prezentat se retrage si se transmite serviciului public comunitar pentru evidenta persoanelor competent. Pasaportul anterior prezentat se anulează si se restituie titularului.”

13. La articolul 33, alineatul (3) se modifică si va avea următorul cuprins:

“(3) Serviciul public comunitar pentru evidenta persoanelor competent să elibereze cartea de identitate solicită prezentarea pasaportului cu mentionarea domiciliului în străinătate, în vederea anulării si restituirii acestuia, sau, dacă documentul de călătorie nu există, solicită celui în cauză darea unei declaratii cuprinzând motivele pentru care nu îl poate prezenta. Comunicarea privind anularea pasaportului sau, după caz, declaratia solicitantului se transmite structurii de pasapoarte emitente.”

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traian Igas

Ministrul afacerilor externe,

Teodor Baconschi

Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale,

Ioan Nelu Botis

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 9 martie 2011.

Nr. 219.


GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Acordului de cooperare dintre Ministerul Sănătătii al României si Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova în domeniul sănătătii si stiintelor medicale, semnat la Bucuresti la 3 decembrie 2010

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Acordul de cooperare dintre Ministerul Sănătătii al României si Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova în domeniul sănătătii si stiintelor medicale, semnat la Bucuresti la 3 decembrie 2010.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul sănătătii,

Cseke Attila

Ministrul afacerilor externe,

Teodor Baconschi Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

 

Bucuresti, 9 martie 2011.

Nr. 222.

 

ACORD

de cooperare între Ministerul Sănătătii al României si Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova în domeniul sănătătii si stiintelor medicale

 

Ministerul Sănătătii al României si Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova, denumite în continuare părti,

dorind să promoveze relatiile bilaterale de cooperare în domeniul sănătătii si stiintelor medicale,

convinse că această cooperare va contribui la îmbunătătirea stării de sănătate a populatiilor celor două state,

au convenit următoarele:

 

ARTICOLUL 1

 

Părtile vor dezvolta si vor extinde cooperarea în domeniul sănătătii si al stiintelor medicale prin promovarea schimbului reciproc de experientă pe teme prioritare pentru fiecare dintre ele si participarea la proiecte comunitare.

 

ARTICOLUL 2

 

2.1. În scopul de a permite fiecărei părti o mai bună cunoastere a sistemului de sănătate a celeilalte părti si pentru a contribui în mod eficient la formarea de personal, se vor organiza vizite reciproce ale expertilor.

2.2. Aceste vizite se vor axa, în special, asupra:

a) sistemului sanitar al fiecărei părti;

b) strategiei de sănătate publică;

c) finantării serviciilor de sănătate;

d) politicii de pregătire a personalului medical si paramedical;

e) reformei sistemului de sănătate;

f) managementului spitalicesc;

g) auditului intern al serviciilor de sănătate;

h) managementului dispozitivelor medicale.

Enumerarea acestor domenii nu exclude schimbul de informatii si vizitele expertilor în alte domenii convenite de comun acord.

2.3. Pentru misiunile de experti, toate cheltuielile aferente deplasărilor vor fi acoperite de către partea trimitătoare.

 

ARTICOLUL 3

 

3.1. Părtile vor încuraja cooperarea directă între societătile de stiinte medicale din statele lor.

3.2. Părtile vor sprijini cooperarea directă între institutele de cercetare stiintifică si medicală din cele două state, sub rezerva aprobării exprese a autoritătilor competente din fiecare stat.

3.3. Pentru misiunile de experti, conform paragrafelor 3.1 si 3.2, programul vizitelor si conditiile financiare vor fi stabilite prin conventii directe între respectivele institute si societăti.

3.4. Un curriculum vitae al expertului si lista temelor de dezvoltat vor fi transmise părtii-gazdă cu cel putin 30 de zile înainte de data fixată pentru vizită.

Fiecare dintre părti trebuie să îsi confirme participarea cu 15 zile înainte de data stabilită pentru vizită.


3.5. Părtile se angajează să încurajeze, după caz, cooperarea directă între spitalele si institutiile de sănătate publică din cele două state.

 

ARTICOLUL 4

 

4.1. Cele două părti se angajează să încurajeze cooperarea concretă pentru prevenirea bolilor transmisibile.

4.2. Partea primitoare va asigura participantilor, la schimburile din cadrul prezentului acord, asistentă medicală gratuită în caz de urgente medico-chirurgicale si boli cu potential endemo-epidemic, în conformitate cu legislatia internă în vigoare.

 

ARTICOLUL 5

 

Părtile vor face schimb de informatii privind legislatiile lor în domeniul sănătătii, furnizând, la cererea părtii solicitante, documente cu caracter public pe această temă.

 

ARTICOLUL 6

 

6.1. Prezentul acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care părtile îsi vor comunica reciproc, pe cale

diplomatică, îndeplinirea formalitătilor interne necesare în acest scop.

6.2. La data intrării acestuia în vigoare, întelegerea de colaborare în domeniul sănătătii publice si stiintelor medicale dintre Ministerul Sănătătii din România si Ministerul Sănătătii din Republica Moldova pentru anii 1994-1996, semnată la Chisinău la 19 iulie 1994, si Protocolul aditional, semnat la Chisinău la 24 aprilie 1996, îsi vor înceta valabilitatea.

6.3. Prezentul acord este valabil pentru o perioadă initială de 5 ani si se prelungeste prin tacită reconductie pentru perioade noi de câte un an.

6.4. Fiecare parte poate notifica oricând, în scris, cealaltă parte cu privire la intentia sa de a înceta valabilitatea acordului, urmând ca acesta să îsi înceteze valabilitatea la 6 luni de la data unei asemenea notificări.

6.5. În cazul încetării valabilitătii acordului, programele de schimburi si de cooperare convenite în perioada sa de valabilitate se vor executa în continuare, până la realizarea lor completă.

Semnat la Bucuresti, la 3 decembrie 2010, în două exemplare.

 

Pentru Ministerul Sănătătii al României,

Cseke Attila,

ministrul sănătătii

Pentru Ministerul Sănătătii al Republicii Moldova

VIadimir Hotineanu,

ministrul sănătătii

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRATIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERULADMINISTRATIEI SI INTERNELOR

Nr. 10 din 12 ianuarie 2011

MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE

Nr. 1.739 din 9 martie 2011

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice nr. 712/634/2009 privind aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul axelor prioritare 1, 2 si 3 ale Programului operational “Dezvoltarea capacitătii administrative”

 

În temeiul art. 7 alin. (4) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Administratiei si Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările si completările ulterioare, si al art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea Ministerului Finantelor Publice, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul administratiei si internelor si ministrul finantelor publice emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administratiei si internelor si al ministrului finantelor publice nr. 712/634/2009 privind aprobarea cheltuielilor eligibile în cadrul axelor prioritare 1, 2 si 3 ale Programului operational “Dezvoltarea capacitătii administrative”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 24 aprilie 2009, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 2, litera u) se abrogă.

2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

“Art. 5. - (1) Sunt eligibile în cadrul proiectului următoarele cheltuieli privind leasingul pentru mijloace de transport:

a) cheltuielile privind rata de leasing pentru bunul care face obiectul material al contractului de leasing;

b) costurile aferente asigurării de răspundere civilă auto (RCA).

(2) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. a) trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele conditii:


a) obiectul material al contractului de leasing este utilizat exclusiv pentru realizarea obiectivului proiectului si respectă prevederile din contractul/ordinul de finantare;

b) utilizatorul de leasing este beneficiarul proiectului;

c) rata de leasing plătită de utilizator este aferentă contractului de leasing si este justificată de documente contabile;

d) valoarea maximă eligibilă nu depăseste valoarea de piată a bunului care face obiectul contractului de leasing;

e) rata de leasing este eligibilă doar pentru perioada de finantare a operatiunii.

(3) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) lit. b) sunt eligibile dacă sunt în sarcina utilizatorului, conform contractului de leasing.

(4) Cheltuielile accesorii care intervin într-un contract de leasing, precum asigurări (cu exceptia RCA), comisioane, dobânzi, taxe si alte asemenea cheltuieli, nu sunt eligibile.

(5) Utilizatorul leasingului trebuie să fie în măsură să dovedească faptul că leasingul a fost metoda cea mai rentabilă pentru a obtine folosinta bunului.”

3. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

“Art. 6. - Cheltuielile aferente salariilor si orelor suplimentare pentru personalul având atributii în implementarea proiectului/programului se decontează conform ordinului/dispozitiei/contractului de muncă si proportional cu procentul prevăzut în fisa postului si fisa de pontaj.”

4. La articolul 7, alineatul (2) va avea următorul cuprins: “(2) Cheltuielile cu deplasarea, mai putin diurna, sunt eligibile

si pentru expertii solicitati de beneficiari în contextul implementării proiectului.”

5. Articolul 8 va avea următorul cuprins:

“Art. 8. - Cheltuielile generale de administratie sunt eligibile în conformitate cu regulile stabilite de Autoritatea de management, denumită în continuare AM, în Ghidul solicitantului si în Manualul de implementare, pe baza costurilor reale cuprinse în documente justificative, în limita a maximum 20% din costurile directe eligibile ale proiectului.”

6. În anexa nr. 1, punctul 18 se abrogă.

7. În anexa nr. 2, punctele 1.2, 2.10, 3.1 si 4 vor avea următorul cuprins:

“1.2. Cheltuieli cu deplasarea

Cheltuieli cu cazarea, transportul si diurna efectuate de personalul din cadrul AM, personalul din alte directii ale Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) necesar în gestionarea PO DCAsi personalul din alte directii ale MAI care asigură activităti-suport necesare gestionării PO DCA, cu ocazia deplasărilor realizate în scopul gestionării programului operational.

2.10. Cheltuieli pentru organizarea si/sau participarea la evenimente de genul conferinte, seminarii, ateliere de lucru, reuniuni de lucru, cursuri de instruire, activităti transnationale:

a) cheltuieli pentru organizarea de evenimente de genul conferinte, seminarii, ateliere de lucru, reuniuni de lucru, cursuri de instruire, activităti transnationale, reuniuni ale Comitetului de monitorizare, pentru personalul AM si personalul din alte directii ale MAI implicat în gestionarea PO DCA, personalul din alte directii ale MAI care asigură activităti-suport în gestionarea PO DCA, pentru membrii Comitetului de monitorizare a PO DCA, beneficiarii si potentialii beneficiari ai PO DCAsi publicul larg;

b) cheltuieli pentru participarea la evenimente de genul conferinte, seminarii, ateliere de lucru, reuniuni de lucru, cursuri de instruire, activităti transnationale pentru personalul AM.

3.1. Cheltuieli pentru dotări care pot intra în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar:

a) cheltuieli privind achizitia mobilierului de birou, a dotărilor de birou si a altor obiecte de inventar pentru uzul personalului din cadrul AM PO DCA;

b) cheltuieli privind achizitia de echipamente informatice, de comunicatii, periferice de calcul si cablare retea internă pentru uzul personalului din cadrul AM PO DCA;

c) cheltuieli privind achizitia echipamentelor audio-video necesare pentru desfăsurarea activitătilor de informare si publicitate referitoare la PO DCA;

d) cheltuieli pentru achizitia de instalatii si aparatură necesară bunei desfăsurări a activitătii AM PO DCA.

4. cheltuieli generale de administratie (eligibile în cadrul proiectelor privind în exclusivitate functionarea AM):

a) cheltuieli privind utilitătile (energie electrică si termică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale);

b) cheltuieli privind serviciile de comunicatie (telefon, fax, servicii postale, curierat rapid, servicii internet);

c) cheltuieli cu servicii de pază;

d) cheltuieli cu achizitionarea materialelor si serviciilor de întretinere a sediului si a dotărilor (mobilierului);

e) cheltuieli cu arhivarea si securizarea documentelor/ informatiilor referitoare la managementul, implementarea, monitorizarea si controlul PO DCA;

f) cheltuieli cu servicii de întretinere si reparatii ale mijloacelor de transport;

g) cheltuieli cu achizitionarea carburantilor, lubrifiantilor si consumabilelor pentru mijloacele de transport.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traian Igas

Ministrul finantelor publice

Gheorghe Ialomitianu


ACTE ALE CONSILIULUI CONCURENTEI

 

CONSILIUL CONCURENTEI

 

ORDIN

pentru punerea în aplicare a Instructiunilor privind modul de aplicare a regulilor de concurentă acordurilor de acces din sectorul de comunicatii electronice - cadrul general, piete relevante si principii

 

În baza prevederilor art. 20 alin. (4) lit. d), art. 21 alin. (2), art. 27 alin. (3) si (4), precum si ale art. 28 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare,

presedintele Consiliului Concurentei emite următorul ordin:

Art. 1. - În urma adoptării în plenul Consiliului Concurentei, se pun în aplicare Instructiunile privind modul de aplicare a regulilor de concurentă acordurilor de acces din sectorul de comunicatii electronice - cadrul general, piete relevante si principii, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Compartimentele de specialitate din cadrul Consiliului Concurentei vor urmări punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, anexa nr. 4 “Instructiuni privind modul de aplicare a regulilor de concurentă acordurilor de acces din sectorul de comunicatii electronice - cadrul general, piete relevante si principii” la Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 61/2004 privind punerea în aplicare a regulamentelor si instructiunilor Consiliului Concurentei, elaborate în baza Legii concurentei nr. 21/1996, cu modificările si completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 1 aprilie 2004, cu modificările si completările ulterioare, se abrogă.

 

Presedintele Consiliului Concurentei,

Bogdan Marius Chiritoiu

 

Bucuresti, 4 martie 2011.

Nr. 424.

 

ANEXĂ

INSTRUCTIUNI

privind modul de aplicare a regulilor de concurentă acordurilor de acces din sectorul de comunicatii electronice - cadrul general, piete relevante si principii

În temeiul art. 27 alin. (1) si (3) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare1),

Consiliul Concurentei adoptă prezentele instructiuni.

 

Introducere

În industria comunicatiilor electronice, acordurile de acces sunt esentiale pentru a permite operatorilor de pe piată să beneficieze de liberalizarea sectorului, realizată în ianuarie 2003. Scopul acestor instructiuni constă în:

a) stabilirea principiilor acordurilor de acces ce derivă din dreptul concurentei pentru a crea si/sau mentine o piată concurentială, pentru conditii mai stabile si predictibile pentru initiative comerciale/investitionale în sectoarele comunicatiilor electronice si multimedia;

b) definirea si clarificarea relatiilor dintre legislatia concurentei si legislatia specifică sectorului, în special în ceea ce priveste relatiile dintre regulile de concurentă si legislatia privind accesul si interconectarea retelelor de comunicatii electronice;

c) explicarea modalitătii în care vor fi aplicate regulile de concurentă, într-un mod coerent, în sectoarele implicate în furnizarea de noi servicii si, în acest context, în special în ceea ce priveste aspectele privind accesul.

1. Având în vedere contextul competitional în sectorul comunicatiilor electronice, operatorilor activi în acest sector trebuie să li se permită si să fie încurajati să stabilească acordurile necesare mecanismelor de cooperare în vederea creării - sau asigurării - interconectivitătii între diversele retele de comunicatii si, acolo unde este cazul, între servicii, pentru a permite consumatorilor să beneficieze de o gamă mai diversificată si mai accesibilă de servicii de comunicatii.

Aceasta poate si trebuie să fie făcută în concordantă cu regulile de concurentă pentru dezvoltarea unei piete concurentiale a serviciilor oferite consumatorului final si pentru evitarea abuzului de pozitie dominantă a operatorilor care oferă accesul la facilitătile si serviciile de interconectare.

2. Consiliul Concurentei tratează acordurile de acces din domeniul comunicatiilor electronice prin prisma principiilor de concurentă. Prezentele instructiuni tratează modul în care regulile si procedurile de concurentă se aplică acordurilor de acces în contextul armonizării legislatiei nationale cu legislatia europeană din sectorul comunicatiilor electronice.

3. Potrivit prevederilor art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurentă prevăzute la articolele 81 si 82 din tratat2), cu modificările si completările ulterioare, Consiliul Concurentei, alături de autoritătile de concurentă ale statelor membre, a devenit competent să aplice prevederile art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene3), denumit în continuare TFUE, în cazuri individuale. Astfel, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor ori asociatiilor de întreprinderi pot afecta comertul dintre statele membre ale Uniunii Europene, potrivit art. 3 din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată, cu modificările si completările ulterioare, denumită în continuare lege, se vor analiza faptele atât din punctul de vedere al incidentei prevederilor legii, cât si al prevederilor art. 101, respectiv art. 102 din TFUE.

4. În România, la momentul adoptării prezentelor instructiuni, cadrul legal de reglementare este constituit din: Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la retelele publice de comunicatii electronice si la infrastructura asociată, precum si interconectarea acestora4), aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările si completările ulterioare, denumită în continuare OG 34/2002, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 591/20025), cu modificările si completările ulterioare, si Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal si drepturile utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice, republicată6), Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2007 privind conditiile generale referitoare la interoperabilitatea serviciilor de televiziune digitală interactivă, precum si a echipamentelor de televiziune digitală ale consumatorilor7), Hotărârea Guvernului nr. 810/2009 privind conditiile referitoare la sistemele de acces conditionat la serviciile de difuzare în format digital a programelor de radio si televiziune8) si Strategia natională privind implementarea serviciului universal în sectorul comunicatiilor electronice, aprobată prin Ordinul ministrului comunicatiilor si societătii informationale nr. 461/2009, cu modificările si completările ulterioare.

5. În sectorul comunicatiilor electronice, cadrul legal specific, armonizat cu reglementările europene, permite si simplifică posibilitătile întreprinderilor de a initia noi activităti pe pietele serviciilor de comunicatii electronice si astfel permite utilizatorilor finali să beneficieze de rezultatele unei concurente mai puternice. Aceste avantaje nu trebuie să fie periclitate de practicile restrictive sau abuzive ale întreprinderilor: noilor intrati trebuie să li se garanteze dreptul de a avea acces la retelele operatorilor de comunicatii electronice aflati în pozitie dominantă. Din acest motiv, regulile de concurentă sunt esentiale pentru a asigura obtinerea acestei evolutii. Autoritătile care au un rol în supravegherea acestui sector sunt: Autoritatea Natională pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii, denumită în continuare ANCOM, si Consiliul Concurentei. Pentru ca procesul de concurentă să functioneze corect pe piată, este necesară asigurarea conlucrării dintre aceste autorităti.

6. Capitolul I al prezentelor instructiuni stabileste cadrul general si detaliază modul în care autoritatea de concurentă intentionează să protejeze drepturile întreprinderilor si ale utilizatorilor potrivit regulilor de concurentă si să evite multiplicarea inutilă a procedurilor. Capitolul II stabileste modalitatea de definire a pietei în acest sector. Capitolul III detaliază principiile pe care Consiliul Concurentei le va urma în aplicarea regulilor de concurentă, în scopul de a ajuta întreprinderile de pe piata comunicatiilor electronice să aibă în vedere respectarea cerintelor legii la încheierea acordurilor de acces. Principiile prevăzute în prezentele instructiuni se aplică nu numai serviciilor de comunicatii electronice traditionale, pe linii fixe, ci si celorlalte tipuri de servicii de comunicatii electronice, inclusiv unor domenii precum comunicatiile prin satelit si comunicatiile mobile.

7. Prezentele instructiuni se bazează pe aspecte care au apărut datorită procesului de dezvoltare si convergentă a sectoarelor de comunicatii electronice, radiodifuziune si tehnologia informatiei, precum si întăririi concurentei de pe aceste piete. Această dinamică poate conduce la necesitatea de a adapta scopul si principiile prevăzute în prezentele instructiuni unor noi segmente din sectorul comunicatiilor mobile.

8. Prezentele instructiuni nu îsi propun să realizeze o analiză exhaustivă a tuturor problemelor posibile de concurentă din acest sector, întrucât în acest domeniu pot apărea probleme noi.


1) Legea concurentei nr. 21 din 10 aprilie 1996, republicată, a fost modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 75/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 6 iulie 2010.

 

CAPITOLUL I

Cadrul general

 

SECTIUNEA 1

Relatiile dintre regulile de concurentă si reglementarea specifică a sectorului

 

9. Problemele de acces sunt reglementate în România prin OG 34/2002. În cazul în care un furnizor de servicii întâmpină o problemă de acces, cum ar fi refuzul nejustificat al unui operator ce detine o pozitie dominantă pe piata comunicatiilor electronice de a furniza sau furnizarea în termeni nerezonabili a accesului de care solicitantul are nevoie pentru a oferi un anumit serviciu consumatorilor săi, trebuie să ia în considerare un număr de posibilităti în vederea găsirii unei solutii. În general, în situatia în care se confruntă cu o problemă de acces, părtile lezate au două posibilităti:

a) procedurile specifice de actiune în fata ANCOM, stabilite acum în concordantă cu dreptul comunitar; si/sau

b) o actiune în fata autoritătii de concurentă sau a instantei judecătoresti.

Consiliul Concurentei are în vedere faptul că ANCOM are atributii diferite si operează într-un cadru legal diferit de cel al Consiliului Concurentei, în cazul în care acesta din urmă aplică regulile de concurentă. Acest cadru legal specific sectorului bazat pe consideratii de politică a comunicatiilor electronice poate avea obiective specifice, dar aflate în concordantă cu obiectivele politicii de concurentă. Astfel, ANCOM identifică pietele relevante din sectorul comunicatiilor electronice si realizează analizele de piată pe pietele identificate, cu respectarea principiilor instituite prin lege si prin regulamentele emise în aplicarea acesteia. Reglementările ANCOM si analizele de piată care stau la baza acestor reglementări, înainte de a fi adoptate, sunt supuse atentiei Consiliului Concurentei, care îsi exprimă punctul de vedere referitor la acestea.

Consiliul Concurentei va coopera cu ANCOM potrivit cadrului legal si Protocolului de cooperare, iar pentru aspectele specifice legate de acces, a se vedea si OG 34/2002. Regulile de concurentă nu oferă remedii pentru solutionarea tuturor problemelor din domeniul comunicatiilor electronice. Prin urmare, ANCOM are o sferă de activitate semnificativ extinsă si un rol important în reglementarea acestui sector. La nivel european, Comisia Europeană încurajează o politică a noilor intrati, deoarece o bună parte din cresterea industriei de telecomunicatii se datorează serviciilor oferite de furnizorii de servicii independenti. Chestiunile legate de acces sunt de o importantă majoră datorită faptului că oferă posibilitatea unor noi agenti economici de a intra pe pietele serviciilor de comunicatii electronice, dar, în acelasi timp, pot implica dorinta celor deja prezenti pe piată de a-si prezerva pozitiile privilegiate pe piată9).

10. Este, de asemenea, important faptul că legislatia din domeniul comunicatiilor electronice impune operatorilor de comunicatii electronice care au o putere semnificativă de piată obligatii de transparentă si de nediscriminare, care sunt mai numeroase decât cele impuse potrivit prevederilor art. 6 din lege, respectiv ale art. 102 din TFUE. Această legislatie stabileste obligatii referitoare la transparentă, obligatii de furnizare si obligatii legate de modalitatea de stabilire a tarifelor. Obligatiile mentionate sunt impuse de către ANCOM, care are, de asemenea, competente în asigurarea unei concurente efective pe piată.

Astfel, furnizorii de infrastructură si servicii de acces si contractantii, individual sau în asociatii, prin reglementările/interventiile ANCOM si/sau interventiile Consiliului Concurentei, pot fi constrânsi să respecte legislatia concurentială în prevederile contractuale sau statutare, să nu îngrădească concurenta prin clauze tehnice ori economice nejustificate, prin lipsă de transparentă în legătură cu specificatiile tehnice, caracteristicile retelei, modalitătile si conditiile de furnizare si utilizare, informatiile contabile si tarifele practicate, precum si să asigure calitatea accesului si disponibilitatea serviciilor conexe necesare, în mod nediscriminatoriu, pe baze economice.

11. Potrivit prevederilor art. 6 din lege, respectiv prevederile art. 102 din TFUE, prezentele instructiuni au în vedere inclusiv situatia în care, înainte de liberalizare, pe piată, în anumite segmente, a existat un operator de comunicatii electronice care detinea o pozitie de monopol, perpetuată ca monopol sau ca o pozitie dominantă. Existenta si pozitia pe piată a operatorilor concurenti sunt relevante pentru a determina dacă există o pozitie dominantă a unui anumit operator sau o pozitie dominantă colectivă: referirile din prezentele instructiuni la pozitia dominantă vor fi interpretate în acest sens.

12. ANCOM, care are jurisdictie asupra drepturilor de acces, trebuie să se asigure că actiunile pe care le întreprinde sunt în concordantă cu dreptul concurentei. Această obligatie presupune să nu întreprindă actiuni contrare legislatiei concurentei.

13. Acordurile de acces reglementează - în principiu - furnizarea anumitor servicii între întreprinderi independente si nu conduc la crearea unei entităti autonome, distincte de părtile acordului. De aceea, în mod general, acordurile de acces nu cad sub incidenta Regulamentului privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 385/20101°).

14. Potrivit Regulamentului privind analiza si solutionarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 si 9 din Legea concurentei nr. 21/1996 si a prevederilor art. 101 si 102 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, pus în aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 499/201011), Consiliul Concurentei poate analiza un acord de acces ca urmare a:

a) unei plângeri împotriva unui acord de acces restrictiv ori împotriva unui comportament al unei întreprinderi aflate în pozitie dominantă privind acordarea sau refuzul de a acorda accesul;

b) unei proceduri initiate din oficiu de către autoritatea de concurentă referitoare la modalitatea de acordare a accesului sau la refuzul de acordare a accesului;

c) unei investigatii a întregului sector.

15. Există un număr de domenii în care acordurile vor fi supuse atât regulilor de concurentă, cât si reglementărilor specifice sectorului de comunicatii electronice. Acestea din urmă au ca scop stabilirea unui regim juridic pentru aceste acorduri, întreprinderile ce operează în sectorul comunicatiilor electronice trebuie să fie constiente că respectarea regulilor de concurentă nu le absolvă de îndatorirea de a se supune obligatiilor ce le pot fi impuse în contextul reglementărilor specifice din domeniu si viceversa.


2) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurentă prevăzute la articolele 81 si 82 din tratat. Text cu relevantă pentru SEE (publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 1 din 4 ianuarie 2003, p. 1-25), completat si modificat. Textul consolidat, la adresa: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CONSLEG:2003R0001:20061018:RO:PDF

3) Versiune consolidată a Tratatului privind functionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 115 din 9 mai 2008.

4) Prin Ordonanta Guvernului nr. 34/2002 a fost preluată Directiva 2002/19/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 martie 2002 privind accesul la retelele de comunicatii electronice si la infrastructura asociată, precum si interconectarea acestora, denumită în continuare Directiva de acces.

5) Prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 79/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2002, a fost preluată Directiva 2002/21/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru retelele si serviciile de comunicatii electronice, denumită în continuare Directiva-cadru.

6) Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 5 mai 2008.

7) Hotărârea Guvernului nr. 1.208/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 11 octombrie 2007.

8) Hotărârea Guvernului nr. 810/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 4 august 2009.

 

 

SECTIUNEA a 2-a

Modul de actiune al Consiliului Concurentei în legătură cu acordurile de acces

 

16. Având în vedere importanta acordurilor de acces12), luate ca întreg, Consiliul Concurentei reglementează cadrul juridic în care aceste acorduri să fie încheiate. Acordurilor de acces care contin clauze anticoncurentiale le sunt aplicabile prevederile art. 5 din lege, respectiv art. 101 din TFUE. Acordurilor care implică întreprinderi aflate în pozitie dominantă sau de monopol le pot fi aplicate prevederile art. 6 din lege, respectiv art. 102 din TFUE.


9) Din aceste motive, imediat după stabilirea unui cadru reglementator, atât aplicarea regimului reglementator, cât si aplicarea legislatiei concurentei prezintă importantă, în sensul de a asigura faptul că barierele legale deja eliminate nu vor fi înlocuite de bariere structurale datorate mentinerii artificiale a unei structuri monopolistice de facto a pietei.

1°) Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 si 553 bis din 5 august 2010.

11) Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 12 octombrie 2010.

12) Conform OG 34/2002, prin acord de acces se întelege punerea la dispozitia unui tert de spatii, echipamente sau servicii, în conditii determinate, în mod exclusiv ori neexclusiv, necesare în scopul furnizării de servicii de comunicatii electronice; accesul cuprinde, printre altele:

- accesul la elemente ale retelei si la infrastructura asociată, care poate implica conectarea echipamentelor, prin mijloace fixe sau nonfixe, incluzând accesul la bucla locală si la infrastructura si serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală;

- accesul la infrastructura fizică, inclusiv clădiri, conducte si piloni;

- accesul la sisteme software relevante, inclusiv la sistemele de asistentă operatională;

- accesul la sisteme de conversie a numerelor sau la sistemele care au o functionalitate echivalentă;

- accesul la retele fixe si mobile, în special pentru roaming;

- accesul la sistemele de acces restrictionat pentru serviciile de televiziune digitală;

- accesul la serviciile de retele virtuale.


 

SECTIUNEA a 3-a

Plângeri

 

17. Persoanele fizice sau juridice care au un interes legitim pot, în conditiile prevăzute prin lege, să înainteze o plângere Consiliului Concurentei, solicitând efectuarea de investigatii si impunerea încetării unei încălcări a prevederilor art. 5 sau 6 din lege, respectiv, după caz, a prevederilor art. 101 sau 102 din TFUE.

18. Consiliul Concurentei, în analizarea fiecărui caz adus în atentia sa, va examina posibilitatea de a stabili existenta încălcării si cât de semnificative sunt efectele presupusei încălcări asupra concurentei, în scopul de a-si îndeplini, în cele mai bune conditii posibile, sarcina sa de a asigura respectarea prevederilor art. 5 si 6 din lege, respectiv a prevederilor art. 101 si 102 din TFUE.

19. Cu privire la actiunile înaintea ANCOM, OG 34/2002 prevede că aceasta are competenta de a interveni si de a impune schimbări atât în ceea ce priveste existenta, cât si în ceea ce priveste continutul acordurilor de acces. ANCOM trebuie să tină cont de necesitatea de a stimula o piată concurentială si poate impune conditii uneia sau mai multor părti, pentru a asigura concurenta efectivă.

 

SECTIUNEA a 4-a

Investigatii din oficiu si investigatii sectoriale

 

20. În situatia în care se va dovedi necesar, Consiliul Concurentei poate declansa o investigatie din oficiu. De asemenea, poate declansa investigatii care pot acoperi întregul sector.

 

SECTIUNEA a 5-a

Amenzi

 

21. În conditiile prevăzute de lege, Consiliul Concurentei poate impune amenzi de până la 10% din cifra de afaceri anuală întreprinderilor care, cu intentie sau din culpă, încalcă prevederile art. 5 alin. (1) sau art. 6 din lege, precum si prevederile art. 101 si 102 din TFUE.

În cazul în care acordurile îndeplinesc conditiile prevăzute la art. 5 alin. (2) sau (3) din lege, sunt considerate legale, fără a fi necesară notificarea acestora de către părti si emiterea unei decizii de către Consiliul Concurentei.

Întreprinderii sau asociatiei de întreprinderi care invocă beneficiul prevederilor art. 5 alin. (2) sau (3) din lege îi revine sarcina de a dovedi că sunt îndeplinite conditiile prevăzute de respectivele alineate. Cu toate acestea, Consiliul Concurentei poate retrage această imunitate la amendă, informând întreprinderea implicată că, după o examinare preliminară, apreciază că interdictia prevăzută la art. 5 alin. (1) din lege, respectiv la art. 101 alin. (1) din TFUE este aplicabilă acordului si, prin urmare, aplicarea prevederilor art. 5 alin. (2), respectiv a prevederilor art. 101 alin. (3) din TFUE nu este justificată.

 

CAPITOLUL II

Pietele relevante

 

22. În cursul investigării cazurilor potrivit prevederilor cap. I, definirea pietei relevante se efectuează potrivit Instructiunilor privind definirea pietei relevante, emise de către Consiliul Concurentei.

23. Există 3 surse principale de presiune concurentială asupra întreprinderilor: substituibilitatea din punctul de vedere al cererii, substituibilitatea din punctul de vedere al ofertei si concurenta potentială, prima constituind cea mai rapidă si mai eficientă fortă de disciplinare a furnizorilor unui serviciu sau ai unui produs dat. Substituibilitatea din punctul de vedere al cererii este - prin urmare - principalul instrument folosit pentru definirea pietei relevante a produsului, în scopul identificării restrictiilor asupra concurentei în sensul prevederilor art. 5 alin. (1) si al prevederilor art. 6 din lege.

24. Substituibilitatea din punctul de vedere al ofertei poate fi folosită, în cazul în care circumstantele o justifică, ca un element suplimentar pentru definirea pietei relevante. În practică, aceasta nu poate fi distinsă, în mod clar, de concurenta potentială. Substituibilitatea din punctul de vedere al ofertei si concurenta potentială sunt folosite pentru a determina dacă o întreprindere are pozitie dominantă, dacă restrictionarea concurentei este semnificativă în sensul prevederilor art. 5 din lege sau dacă concurenta a fost eliminată.

25. În analizarea pietelor relevante este necesar să se aibă în vedere dezvoltarea pietei pe termen scurt.

Următoarele sectiuni stabilesc principii de bază cu relevantă în sectorul comunicatiilor electronice.

 

SECTIUNEA 1

Piata relevantă a produsului si/sau a serviciilor

 

Piata relevantă a produsului

26. Pct. II.8 din Instructiunile privind definirea pietei relevante, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 388/201013), prevede că piata relevantă a produsului “cuprinde toate produsele si/sau serviciile pe care consumatorul le consideră interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, preturilor si utilizării acestora”.

27. Liberalizarea sectorului comunicatiilor electronice a condus la aparitia unui alt tip de piată, acela al accesului la infrastructurile care sunt necesare pentru furnizarea acestor servicii liberalizate14). Fără interconectare nu este posibil, din punct de vedere comercial, pentru terti să furnizeze o gamă completă de servicii, cum ar fi cele de telefonie fixă sau mobilă.

28. În consecintă, pentru sectorul comunicatiilor electronice se pot defini cel putin două tipuri de piete relevante care pot fi luate în considerare - cea a serviciului furnizat utilizatorilor finali si cea a accesului la facilitătile necesare pentru a furniza serviciul către utilizatorii finali. În fiecare caz va fi necesară definirea pietelor relevante ale accesului si ale serviciului prestat utilizatorilor finali15).

29. După caz, Consiliul Concurentei va folosi testul pietei relevante, care constă în a analiza dacă, în situatia în care toti furnizorii serviciilor în cauză ar creste preturile cu 5-10%, profiturile lor colective ar creste. Potrivit acestui test, dacă profiturile lor colective ar creste, piata analizată constituie o piată relevantă separată, distinctă.

30. Consiliul Concurentei consideră că principiile generale de definire a pietei relevante a produsului din dreptul concurentei se aplică si pietelor relevante specifice din domeniul comunicatiilor electronice. Datorită dinamicii schimbărilor de ordin tehnologic din acest domeniu, orice încercare de a defini pietele particulare ale produsului în prezentele instructiuni prezintă riscul de a deveni rapid inadecvată si inutilă. Definirea unor piete particulare ale produsului se va realiza pe baza examinării detaliate a fiecărui caz individual.

Piata serviciilor

31. Aceasta poate fi definită, în sens larg, ca fiind furnizarea oricărui serviciu de comunicatii electronice către utilizatori.

Diferite servicii de comunicatii electronice vor fi considerate substituibile dacă prezintă un grad suficient de interschimbabilitate pentru utilizatorii finali, ceea ce înseamnă că poate exista o concurentă reală între diferitii furnizori ai acestor servicii.


13) Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 5 august 2010.

14) Interconectarea cu reteaua publică de comunicatii electronice comutată este un exemplu tipic de acces.

15) De exemplu, interconectarea cu reteaua publică de comunicatii electronice si furnizarea serviciilor de telefonie publică.


 

Accesul la infrastructuri

32. Pentru ca un furnizor să presteze servicii utilizatorilor finali, acesta poate solicita accesul la una sau mai multe infrastructuri16) în aval sau în amonte. Acest acces poate fi realizat la nivel fizic prin infrastructura specializată individuală sau partajată, care este furnizată fie în mod autonom, fie închiriată de la un furnizor de infrastructură la nivel local. Acest acces poate fi realizat, de asemenea, fie printr-un furnizor de servicii care are deja ca abonati acesti utilizatori finali, fie printr-un furnizor de interconectare care are acces direct/indirect ia punctele terminale considerate.

33. Pe lângă accesul fizic la retea, un furnizor poate avea nevoie de acces la alte infrastructuri pentru a putea oferi serviciile către utilizatorii finali si pentru a face cunoscute utilizatorilor finali serviciile sale. În situatia în care o întreprindere detine o pozitie dominantă în furnizarea de servicii, cum ar fi serviciile de date, pot apărea probleme similare cu cele legate de accesul fizic la infrastructuri, precum si problematici legate de serviciile asociate, care, desi neconstituite în piete distincte, pot să constituie obiect de reglementare, respectiv impunere de sarcini.

34. Într-o serie de cazuri, Consiliul Concurentei va trebui să se ocupe de problemele legate de accesul fizic, o importantă deosebită prezentând accesul la infrastructura retelei operatorului de comunicatii electronice aflat în pozitie dominantă.

35. Anumiti operatori de comunicatii electronice dominanti pot fi tentati să se opună acordării accesului unor terti furnizori de servicii ori altor operatori de retea, în special în domeniile în care serviciile propuse vor concura cu serviciile furnizate de către însusi operatorul de comunicatii electronice aflat în pozitie dominantă. Această opozitie se va manifesta prin întârzierea nejustificată în acordarea accesului, prin refuzul de a permite accesul sau prin conditionarea accesului de acceptarea unor conditii dezavantajoase pentru solicitant. Este rolul legislatiei concurentei să asigure un mediu concurential optim pentru dezvoltarea acestor piete de acces si pentru ca operatorii de comunicatii electronice dominanti să nu exercite controlul asupra accesului cu scopul de a frâna dezvoltarea pietelor acestor servicii.

 

SECTIUNEA a 2-a

Piata geografică relevantă

 

36. Piata geografică relevantă este definită în pct. II.9 din Instructiunile privind definirea pietei relevante, puse în aplicare prin Ordinul presedintelui Consiliului Concurentei nr. 388/2010, ca “zona în care întreprinderile în cauză sunt implicate în cererea si oferta de produse sau servicii, în care conditiile de concurentă sunt suficient de omogene si care poate fi delimitată de zonele geografice învecinate, deoarece conditiile de concurentă diferă în mod apreciabil în respectivele zone”.

37. Cu privire la piata furnizării serviciilor de comunicatii electronice si a accesului, piata relevantă geografică va fi zona în care conditiile obiective de concurentă care se aplică furnizorilor de servicii sunt similare si în care concurentii sunt în măsură să îsi ofere serviciile. Prin urmare, va fi necesar să se examineze posibilitatea de acces al acestor furnizori de servicii si al utilizatorilor finali în orice parte a acestei zone, în conditii similare si viabile din punct de vedere economic. Este necesar sa fie evaluate conditiile de reglementare, cum ar fi termenii licentelor si orice drepturi speciale sau exclusive detinute de către furnizorii locali ai accesului.

 

CAPITOLUL III

Principii

 

38. Consiliul Concurentei va aplica, în cazurile analizate, principiile dreptului concurentei.

39. Prevederile art. 5 si 6 din lege se aplică si acordurilor sau practicilor care au fost aprobate ori autorizate de către ANCOM sau în cadrul cărora autoritatea a solicitat includerea unor conditii, la cererea uneia ori a mai multor părti implicate. Aceste conditii nu trebuie să contravină regulilor de concurentă.

40. ANCOM poate impune standarde stricte de transparentă, obligatii cu privire la practicile de furnizare si de stabilire a tarifelor sau preturilor. Dacă se consideră necesar, legislatia specifică din domeniul comunicatiilor electronice va fi folosită ca un instrument în sprijinul interpretării normelor de concurentă. Având în vedere obligatia ANCOM de a asigura o concurentă efectivă, aplicarea normelor de concurentă este, de asemenea, necesară pentru o interpretare corespunzătoare a legislatiei specifice din domeniu.

 

SECTIUNEA 1

Pozitia dominantă - art. 6 din lege

 

41. Pentru ca o întreprindere să poată opera pe piata serviciilor de comunicatii electronice, aceasta trebuie să obtină accesul la diverse infrastructuri si/sau servicii17). Accesul la această retea va fi aproape întotdeauna controlat de către operatorul de comunicatii electronice aflat în pozitie dominantă, în ceea ce priveste acordurile de acces, pozitia dominantă concretizată în controlul asupra facilitătilor va fi cel mai important aspect.

42. Aprecierea dacă o întreprindere se află sau nu într-o pozitie dominantă nu depinde doar de drepturile legale acordate acesteia. Simpla eliminare a unui monopol legal nu pune capăt existentei unei pozitii dominante. Aparitia si dezvoltarea unei concurente efective din partea altor furnizori de retele, cu capacitate adecvată si cu acoperire geografică corespunzătoare, se vor produce într-o perioadă semnificativă de timp.

43. În sectorul comunicatiilor electronice, este posibil ca un operator să detină o pozitie foarte puternică pe piata infrastructurii si pe pietele din avalul pietei infrastructurii. Pentru analiza cazurilor de dominantă se va analiza comportamentul tinând cont de gradul de integrare verticală, de posibile efecte pe piete orizontale asociate si jurisprudenta specifică aferentă18).

Costurile infrastructurii constituie, în general, elementul de cost cel mai ridicat al operatiunilor de pe piata din aval. Mai mult, operatorii vor întâlni, de multe ori, aceiasi concurenti atât pe piata infrastructurii, cât si pe pietele din aval.


16) De exemplu, pentru a livra fizic servicii utilizatorilor finali, furnizorul va trebui să aibă acces la punctele terminale ale retelei de comunicatii electronice la care acesti utilizatori finali sunt conectati.

17) Pentru furnizarea de servicii de comunicatii electronice, spre exemplu, va fi necesară de obicei interconectarea cu reteaua publică de comunicatii electronice.

18) Cauza C-333/94 P, Tetra Pak International SA v. Comisia [1996] ECR 1-5951. Hotărârea Curtii Europene de Justitie în Cauza Tetra Pak este una de o deosebită importantă în sectorul comunicatiilor electronice. Pe fiecare dintre piete Tetra Pak avea aceiasi consumatori potentiali si aceiasi concurenti. Curtea a retinut că, având în vedere legăturile extrem de strânse între piata pe care exista o pozitie dominantă si celelalte piete, precum si cota extrem de mare de pe prima piată, Tetra Pak era într-o situatie comparabilă cu aceea a detinerii unei pozitii dominante pe piata în cauză ca un întreg. Cauza Tetra Pak priveste legătura strânsă între piete orizontale; totusi analiza este aplicabilă de asemenea pietelor verticale, strâns legate, deseori întâlnite în sectorul comunicatiilor electronice.


 

44. Este posibil ca, în acest mod, să fie puse în evidentă anumite situatii în care există piete strâns legate, iar un operator să detină o pozitie semnificativă pe cel putin una dintre aceste piete.

45. Dacă aceste conditii sunt îndeplinite, Consiliul Concurentei este acela care va determina dacă operatorul în cauză se află într-o situatie similară cu detinerea unei pozitii dominante pe aceste piete, privite ca un întreg.

46. În sectorul comunicatiilor electronice, conceptul de “facilităti esentiale” va juca, în numeroase situatii, un rol important în stabilirea obligatiilor ce incumbă operatorilor de comunicatii electronice aflati în pozitie dominantă. Acest termen este utilizat pentru a desemna o facilitate sau infrastructură ori un pachet de servicii care este esentială/esential pentru asigurarea conexiunii cu consumatorii si/sau pentru a permite concurentilor să îsi desfăsoare activitatea si care nu poate fi reprodusă prin mijloace rezonabile.

47. O întreprindere care controlează accesul la facilitătile esentiale detine o pozitie dominantă în sensul prevederilor art. 6 din lege, respectiv în sensul prevederilor art. 102 din TFUE. De asemenea, o întreprindere poate detine o pozitie dominantă în sensul prevederilor art. 6 din lege, respectiv ale art. 102 din TFUE, si fără a controla o facilitate esentială.

Piata serviciilor

48. Unul dintre factorii folositi pentru a evalua puterea pe piată a unei întreprinderi este reprezentat de vânzările acelei întreprinderi, exprimate ca procentaj din totalul vânzărilor de servicii substituibile pe piata geografică relevantă. În ceea ce priveste piata serviciilor, Consiliul Concurentei va determina, printre altele, cifra de afaceri corespunzătoare serviciilor substituibile, excluzându-se vânzările ori autofumizarea de servicii de interconectare si vânzarea sau autofu mizarea infrastructurii locale, luând în considerare conditiile de competitivitate si structura ofertei si a cererii de pe piată.

Accesul la facilităti

49. Conceptul de “acces” se poate referi la o multitudine de situatii, inclusiv la disponibilitatea unor linii de închiriat care să îi permită furnizorului de servicii să îsi construiască propria retea si să realizeze propria interconectare în sens restrâns, care înseamnă interconectarea a două retele de comunicatii electronice19). În materie de acces, este mare probabilitatea ca operatorul fost monopolist să continue să ocupe o pozitie dominantă pentru o anumită perioadă. Acest operator care controlează infrastructurile este de obicei cel mai puternic prestator de servicii, până acum el neavând nevoie să distingă între realizarea serviciului si furnizarea acestuia către utilizatorii finali. Un operator care era - în acelasi timp - si furnizor de servicii nu cerea subdiviziunilor sale care operau în aval să plătească pentru acces si, prin urmare, să se calculeze venitul corespunzător utilizării infrastructurii respective.

Când un operator furnizează, deopotrivă, accesul si serviciile, este necesar să se separe pe cât este posibil veniturile corespunzătoare fiecăreia din aceste piete înainte de a utiliza veniturile ca bază pentru calcularea cotei pe care o detine întreprinderea respectivă pe fiecare dintre pietele pe care actionează. Autoritatea de reglementare poate impune obligatii operatorilor desemnati ca având putere semnificativă de piată:

a) potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) din OG 34/2002 si prevederilor art. 8 din acelasi act normativ, obligatii privind evidenta contabilă separată, în cadrul contabilitătii interne de gestiune, pentru anumite activităti care au legătură cu interconectarea retelelor de comunicatii ori cu accesul la aceste retele sau la infrastructura asociată;

 b) potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din OG 34/2002, în special unui operator integrat pe verticală, obligatii privind urmărirea distinct, în evidenta corespunzătoare, a tarifelor la vânzarea de gros si a tarifelor de transfer intern, pentru a asigura, între altele, îndeplinirea obligatiei de nediscriminare impuse sau pentru a împiedica subventionarea încrucisată ori practicile de “margin squeeze”.

50. Semnificatia economică a obtinerii accesului depinde, printre altele, de acoperirea retelei cu care se solicită interconectarea. De aceea, aditional folosirii cifrelor de afaceri, Consiliul Concurentei va lua în considerare, ori de câte ori este posibil, numărul clientilor care s-au abonat la serviciile companiei care detine o pozitie dominantă, prin comparatie cu numărul celor pe care furnizorul de servicii care solicită accesul intentionează să îl aibă. În consecintă, puterea pe piată a unei anumite întreprinderi va fi dimensionată în parte prin numărul abonatilor care sunt conectati la punctele terminale ale retelei de comunicatii electronice, putere de piată pe care întreprinderea a exprimat-o procentual prin raportarea numărului său de abonati la totalul numărului de abonati conectati la terminalele din zona geografică relevantă. În caz de necesitate se vor lua în considerare costurile, preturile si structura pachetelor de servicii oferite de furnizorul accesului, atât la nivelul utilizatorului final, cât si la nivelul interconectării operatorului care solicită si, respectiv, obtine accesul.

Substituibilitatea din punct de vedere al ofertei

51. Potrivit prevederilor pct. 26, substituibilitatea din punct de vedere al ofertei este, de asemenea, importantă pentru stabilirea existentei unei pozitii dominante pe o piată dată. O cotă de piată de peste 40% este, de obicei, suficientă pentru a demonstra existenta unei pozitii dominante, desi există si alti factori care vor fi luati în considerare20).

Alti factori relevanti

52. Pentru determinarea existentei unei pozitii dominante a unui operator, în plus fată de informatiile referitoare la cota de piată si substituibilitatea din punct de vedere al ofertei, Consiliul Concurentei va analiza, de asemenea, dacă operatorul are acces privilegiat la facilităti care nu pot fi - din motive rezonabile - replicate într-o perioadă scurtă de timp, fie din motive legale, fie pentru că ar fi prea costisitor.

53. Pe măsură ce apare concurenta între furnizorii de acces, care va ameninta pozitia dominantă a întreprinderii respective, sfera de aplicare a drepturilor care sunt acordate de către autorităti si, mai ales, acoperirea lor teritorială vor avea importantă în determinarea puterii pe piată. Consiliul Concurentei va urmări îndeaproape evolutia pietei referitor la aceste aspecte si va tine seama de orice conditii care afectează piata, în analiza aspectelor de acces din punctul de vedere al regulilor de concurentă.

Dominanta colectivă

54. Prevederile art. 6 din lege, respectiv ale art. 102 din TFUE se aplică si în cazul în care pozitia dominantă a unei întreprinderi este împărtită cu una sau mai multe întreprinderi.

55. Potrivit jurisprudentei instantelor comunitare, se poate considera că două sau mai multe întreprinderi detin putere dominantă colectivă dacă concurenta pe piata relevantă este semnificativ împiedicată prin actiunea comună a întreprinderilor implicate, datorită unor factori care determină anumite legături între acestia21). Având în vedere că pe pietele relevante din sectorul comunicatiilor electronice pot exista cazuri în care 2 sau mai multi furnizori de retele ori servicii de comunicatii detin putere semnificativă, în mod colectiv, care le permite acestora să se comporte în mod independent fată de concurenti sau utilizatori, anexa nr. II la Directiva-cadru stabileste un test de determinare a puterii semnificative colective22) pe pietele din domeniul comunicatiilor electronice.

Piata îndeplineste o astfel de conditie în situatia în care are caracteristici ce indică o concentrare mare a pietei, transparentă sau alte trăsături precum: maturitate a pietei, cererea moderată sau stagnantă, elasticitatea scăzută a cererii, produse omogene, structura costurilor similară, cote de piată similare, lipsa inovatiei tehnologice, absenta capacitătii în exces, bariere ridicate la intrarea pe piată, lipsa puterii de contracarare a cumpărătorilor, mecanisme de sanctionare etc.

Aceste caracteristici nu trebuie îndeplinite în mod cumulativ pe o singură piată, iar acestea nu trebuie, de asemenea, analizate în totalitate pentru a ajunge la concluzia că există putere semnificativă pe o anumită piată.

56. Criteriile enumerate neexhaustiv de Directiva-cadru sunt detaliate în Instructiunile Comisiei Europene - CE, care fac referire atât la practica CE în aplicarea prevederilor fostului art. 82 din Tratatul CE, respectiv a prevederilor art. 102 din TFUE si a procedurilor de autorizare a concentrărilor economice, cât si la jurisprudenta instantelor comunitare23).

Conditii minimale pentru a identifica o pozitie dominantă colectivă24):

a) fiecare membru al oligopolului trebuie să aibă abilitatea de a cunoaste comportamentul celorlalti membri pentru a monitoriza dacă acesta adoptă sau nu o politică comună;

b) situatia de coordonare tacită trebuie să fie sustenabilă în timp, adică trebuie să existe motivatia de a nu devia de la politica comună pe piată;

c) reactia posibilă din partea concurentilor sau consumatorilor să nu poată pune în pericol rezultatele asteptate din aplicarea politicii comune.

57. Desi prevederile art. 5 si 6 din lege, respectiv art. 101 si 102 din TFUE descriu situatii de fapt si de drept diferite, nu este exclusă o aplicare paralelă a art. 5 si 6 din lege, respectiv a art. 101 si 102 din TFUE acelorasi comportamente sau practici. Nimic nu împiedică Consiliul Concurentei să aplice doar una dintre aceste prevederi legale, chiar în situatia când ambele sunt incidente.

58. Pentru ca două sau mai multe întreprinderi să se afle într-o dominantă colectivă este necesar ca acestea, împreună, să aibă în mod substantial aceeasi pozitie fată de clientii si concurentii lor, asemenea unei singure întreprinderi care ar detine o pozitie dominantă25).

59. În plus, pentru ca două sau mai multe întreprinderi să se afle într-o pozitie de dominantă colectivă este necesar, desi nu si suficient, ca între aceste întreprinderi să nu existe o concurentă efectivă pe piata relevantă. În practică, această lipsă de concurentă poate să se datoreze faptului că respectivele întreprinderi au între ele anumite legături, de tipul unor întelegeri de cooperare sau acorduri de interconectare.

Consiliul Concurentei nu consideră însă că aceste legături sunt în mod legal absolut necesare pentru a exista o pozitie de dominantă colectivă. O legătură economică suficientă pentru dominanta colectivă există în situatia în care se manifestă un tip de interdependentă, de genul celor care apar în situatiile de oligopol. Aceasta nu pare a reprezenta un motiv în teoria juridică sau economică pentru a solicita existenta unei alte legături economice între întreprinderile aflate în situatie de dominantă colectivă. De notat este faptul că, în practică, asemenea legături vor exista adesea în sectorul comunicatiilor electronice, unde operatorii de comunicatii electronice aproape în mod inevitabil au diverse legături între ei.

60. În functie de împrejurări si, în special, de relatia existentă între 2 sau mai multi operatori, este posibil ca niciunul dintre acestia să nu detină o pozitie dominantă: cu toate acestea, împreună ei pot detine o pozitie dominantă colectivă pe piata de acces la anumite facilităti. Aparitia altor mecanisme viabile de acces la facilităti va fi luată în considerare pentru a stabili dacă există pozitii dominante individuale sau colective.


19) Spre exemplu interconectarea între o retea fixă si una mobilă.

20) De exemplu, Consiliul Concurentei va examina dacă există si alti furnizori de retele în zona geografică relevantă, pentru a determina dacă asemenea infrastructuri alternative sunt suficient de dense pentru a concura cu reteaua operatorului în cauză si nivelul la care este posibil pentru ca noii furnizori de acces să intre pe piată.

21) Cauza C-30/95 Franta si altii v. Comisia - Kali & Salz.

 

SECTIUNEA a 2-a

Abuzul de pozitie dominantă

 

61. Aplicarea prevederilor art. 6 din lege, respectiv a prevederilor art. 102 din TFUE presupune existenta unei pozitii dominante si anumite legături între această pozitie dominantă si un comportament presupus a fi abuziv. Sunt situatii în sectorul comunicatiilor electronice în care va fi necesară examinarea unui număr de piete asociate/relationate, dintre care una sau mai multe poate/pot fi dominată(e) de către un anumit operator, în aceste împrejurări există un număr de situatii posibile în care pot apărea abuzuri:

a) comportamentul pe piata dominată să aibă efecte pe această piată dominată;

b) comportamentul pe piata dominată să aibă efecte pe alte piete decât cea dominată;

c) comportamentul pe altă piată decât cea dominată să aibă efecte pe piata dominată;

d) comportamentul pe altă piată decât cea dominată să aibă efecte pe o piată, alta decât cea dominată.

62. Desi circumstantele economice si de fapt din sectorul comunicatiilor electronice prezintă adesea un caracter specific, în multe cazuri este posibilă aplicarea principiilor clasice ale dreptului concurentei. În cazul în care se analizează problemele de concurentă din acest sector, este important să se aibă în vedere jurisprudenta existentă si deciziile Consiliului Concurentei26).

Refuzul de a permite accesul la facilităti si impunerea unor clauze contractuale inechitabile

63. Refuzul de a permite accesul poate constitui o practică interzisă, potrivit prevederilor art. 6 din lege, respectiv ale art. 102 din TFUE, dacă refuzul provine de la o companie care se află într-o pozitie dominantă datorită controlului detinut asupra infrastructurilor, facilitătilor. Un refuz poate avea ca efect împiedicarea mentinerii unui anumit grad de concurentă care există pe piată sau dezvoltarea acestei concurente.

Refuzul nu va fi abuziv decât dacă rezultă din exploatarea abuzivă a unei pozitii dominante sau produce efecte anticoncurentiale. Pe pietele serviciilor de comunicatii electronice vor exista initial putini concurenti, iar refuzul de a permite accesul la facilităti va afecta, în general, concurenta de pe aceste piete. În toate cazurile investigate de refuz, orice justificare va fi examinată cu atentie pentru a determina dacă aceasta este obiectivă.

64. Dintre situatiile de refuz acces, în sensul unei practici cu caracter anticoncurential, se pot mentiona:

a) refuzul de a permite accesul în scopul prestării unui serviciu, când altui operator i s-a permis accesul de către furnizorul de acces pentru a opera pe acea piată a serviciului;

b) refuzul de a permite accesul în scopul prestării unui serviciu, când niciunui alt operator nu i s-a acordat accesul de către furnizorul de acces pentru a opera pe acea piată a serviciului;

c) o retragere a accesului deja acordat unui anumit client.


22) Astfel, potrivit Directivei-cadru, “două sau mai multe întreprinderi pot fi considerate că detin putere semnificativă în sensul art. 14 dacă, chiar în lipsa unor legături structurale sau de altă natură, operează pe o piată care poate induce efecte coordonate”.

23) Potrivit Deciziei Tribunalului de Primă Instantă, în Cauza T-102/96, Gencor v. Comisia, “nu există niciun motiv în termeni legali sau economici care să excludă din notiunea de legături economice relatia de interdependentă existentă între părtile unui oligopol strâns în care, pe o piată cu caracteristici corespunzătoare, în special în ceea ce priveste concentrarea pietei, transparenta si omogenitatea produselor, aceste părti sunt în pozitia de a-si anticipa reciproc comportamentul si sunt astfel puternic încurajate să îsi alinieze comportamentul pe piată, în special astfel încât să îsi maximizeze profitul comun prin restrângerea productiei cu scopul de a creste preturile”.

24) În Cauza T-342/99, Airtours pic. v. Comisia, instanta a admis că este necesară îndeplinirea a 3 conditii pentru a identifica o pozitie dominantă colectivă.

25) Cu referire concretă la sectorul comunicatiilor electronice, dominanta colectivă ar fi realizată, de exemplu, de către 2 operatori ai infrastructurii de comunicatii electronice care acoperă aceeasi piată geografică.

26) Jurisprudenta si/sau decizii ale Consiliului Concurentei referitoare, de exemplu, la exploatarea puterii pe o piată în scopul controlului altor piete, discriminare si vânzări legate, cum ar fi servicii livrate sub formă de vânzări legate.


 

Discriminarea

65. Referitor la prevederea pct. 64 lit. a) privitoare la refuzul de a permite accesul în scopul prestării unui serviciu, când altui operator i s-a permis accesul de către furnizorul de acces pentru a opera pe acea piată a serviciului, este clar că un refuz de a acorda accesul unui nou client, în situatia în care furnizorul de acces aflat într-o pozitie dominantă a acordat accesul unuia sau mai multor clienti care operează în avalul aceleiasi piete, ar constitui un tratament discriminatoriu care, dacă restrictionează concurenta de pe piata din aval, reprezintă un abuz. Dacă operatorii de retea oferă aceleasi servicii cu amănuntul sau unele similare cu ale operatorului care solicită accesul, ar putea exista posibilitatea restrictionării în acest mod a concurentei si a abuzului de pozitia lor dominantă. Ar putea exista desigur justificări pentru asemenea refuzuri27). În absenta unei justificări obiective, un refuz reprezintă de obicei un abuz de pozitie dominantă pe piata de acces.

66. În termeni generali, o companie care detine o pozitie dominantă are obligatia de a permite accesul, astfel încât bunurile si serviciile oferite companiilor din aval să le fie furnizate în conditii nu mai putin favorabile decât cele acordate altor părti, inclusiv în conditiile aplicate propriilor operatiuni din aval.

Facilităti esentiale

67. Cu privire la a doua ipoteză mentionată, se pune întrebarea dacă cel care permite accesul trebuie să fie obligat să încheie un contract cu furnizorul de servicii, pentru a-i permite acestuia să opereze pe o nouă piată. Dacă nu există constrângeri legate de capacitate, iar compania care refuză să permită accesul la propriile facilităti nu a permis accesul la acea facilitate nici propriei reprezentante din aval si nici altei companii care operează pe acea piată a serviciului, atunci se pune problema de a sti ce altă justificare obiectivă ar putea motiva refuzul.

68. În domeniul transportului s-a stabilit că o întreprindere care controlează o facilitate esentială trebuie să permită accesul la acea facilitate în anumite circumstante. Aceeasi regulă se aplică si sectorului de comunicatii electronice. Dacă nu există o alternativă acceptabilă din punct de vedere comercial pentru acel serviciu solicitat, atunci partea care solicită accesul nu va putea opera pe piata acelui serviciu dacă accesul nu îi este acordat. În acest caz, refuzul ar limita din acel moment dezvoltarea de noi piete sau de noi produse pe acea piată, contrar prevederilor art. 6 lit. b) din lege, ori ar împiedica dezvoltarea concurentei existente pe piată. Un refuz având asemenea efecte poate constitui un abuz.

69. Principiul potrivit căruia întreprinderile care detin o pozitie dominantă sunt obligate să încheie contracte în anumite situatii este adesea relevant în sectorul comunicatiilor electronice. În mod curent, pentru majoritatea serviciilor de comunicatii electronice există monopoluri sau monopoluri virtuale în asigurarea infrastructurii de retea. Chiar acolo unde restrictiile au fost sau vor fi în curând ridicate, concurenta de pe pietele din aval va continua să depindă de preturile si conditiile de acces la serviciile de retea din amonte, care vor reflecta doar în mod gradual mecanismele concurentiale de pe piată. Dat fiind ritmul rapid al progresului tehnologic din sectorul comunicatiilor electronice, este posibil să apară situatii în care întreprinderilor care vor încerca să ofere servicii sau produse noi, care nu concurează cu produsele si serviciile deja oferite de către operatorul cu pozitie dominantă, li se va refuza accesul de către operatorul aflat în pozitie dominantă.

70. Consiliul Concurentei trebuie să se asigure că detinerea controlului asupra facilitătilor de către anumiti operatori nu este folosită în scopul de a împiedica dezvoltarea unui mediu concurential în sectorul comunicatiilor electronice. Unei companii care se află într-o pozitie dominantă pe o piată a serviciilor si care săvârseste un abuz interzis de prevederile art. 6 din lege, respectiv de prevederile art. 102 din TFUE pe acea piată i se va cere să permită accesul unuia sau mai multor concurenti de pe acea piată la facilitătile detinute, în scopul încetării acelui abuz. În particular, o companie poate săvârsi un abuz de pozitie dominantă dacă prin actiunile sale împiedică aparitia unui nou produs sau serviciu.

71. Punctul de pornire în analiza efectuată de către Consiliul Concurentei va fi identificarea unei piete existente sau potentiale pentru care este solicitat accesul. În scopul de a determina dacă este necesar ca obligatia de a permite accesul să fie impusă ca urmare a aplicării regulilor de concurentă, se va lua în calcul o eventuală încălcare a obligatiei de nediscriminare de către compania aflată în pozitie dominantă sau următoarele elemente, în mod cumulativ:

a) accesul la facilitatea în discutie este esential pentru ca întreprinderile să poată concura pe acea piată conexă.

Aspectul-cheie îl reprezintă determinarea elementelor care sunt esentiale. Nu este suficient ca pozitia companiei care solicită accesul să fie mai avantajoasă în cazul în care accesul îi este permis, ci trebuie ca, prin refuzul de a i se acorda accesul, activitatea propusă să fie ori imposibil de efectuat, ori ineficientă din punct de vedere economic;

b) capacitatea disponibilă este suficientă pentru acordarea accesului;

c) compania care detine facilitătile nu reuseste să satisfacă cererea de pe o piată a serviciului sau a produsului, blochează intrarea unui produs ori serviciu potential sau împiedică concurenta pe piata unui serviciu ori produs existent sau potential;

d) compania care solicită accesul este pregătită să plătească un pret rezonabil si nediscriminatoriu si acceptă termenii si conditiile nediscriminatorii de acces;

e) nu există nicio justificare obiectivă de a refuza accesul. Justificările admisibile în acest context se pot referi la dificultăti insurmontabile în acordarea accesului companiei care îl solicită sau la necesitatea celui care detine infrastructura si care a făcut investitii pentru introducerea unui produs ori serviciu nou de a beneficia de conditii si de o amânare, suficiente pentru a folosi acea facilitate în scopul de a plasa produsul sau serviciul respectiv pe piată. Cu toate acestea, orice justificare va trebui să fie examinată cu grijă de la caz la caz, întrucât este important pentru sectorul comunicatiilor electronice ca beneficiile care vor apărea - pentru utilizatorii finali - de pe urma dezvoltării unui mediu concurential să nu fie compromise de actiunile fostelor monopoluri, care vizează să împiedice aparitia si dezvoltarea concurentei; în acest context, monopolurile detinute pe pietele ce implică accesul la infrastructuri - bazat pe acorduri -, piete formate în special din servicii bazate pe accesul la infrastructuri, precum si accesul la facilitătile si elementele asociate.

72. Pentru a se determina dacă s-a săvârsit o încălcare a prevederilor art. 6 din lege, respectiv a prevederilor art. 102 din TFUE, vor fi luate în considerare atât situatia reală din zona respectivă sau din alte zone geografice, cât si, dacă este relevant, relatia dintre configuratia tehnică a facilitătii si acordarea accesului.

73. Problematica privind justificarea obiectivă necesită o analiză foarte riguroasă în acest domeniu în vederea stabilirii caracterului insurmontabil al dificultătilor invocate într-un anumit caz, astfel încât să se justifice refuzul de a acorda accesul; autoritătile implicate trebuie să decidă si dacă aceste dificultăti sunt suficiente pentru a prevala asupra prejudiciilor aduse concurentei în cazul în care accesul este împiedicat sau îngreunat si dacă concurenta de pe pietele serviciilor din aval este limitată.

74. Furnizorul de acces ar putea manipula 3 elemente importante legate de acces, în scopul de a refuza acordarea acestuia: timpul de răspuns, configuratia tehnică a retelei si pretul.

75. Operatorii de comunicatii electronice care detin o pozitie dominantă au obligatia de a trata solicitările de acces în mod eficient: refuzul de a răspunde sau întârzierea inexplicabilă ori nejustificată în a da un răspuns la o solicitare de acordare a accesului poate constitui un abuz. Consiliul Concurentei va analiza răspunsul dat unei solicitări de acordare a accesului din punctul de vedere al:

a) perioadei de timp si conditiilor aplicabile în mod obisnuit de către furnizorul de acces la acordarea accesului propriilor filiale sau ramuri operationale;

b) răspunsurilor la solicitările de acordare a accesului la facilităti similare de pe alte piete geografice;

c) explicatiilor date întârzierilor în rezolvarea solicitărilor de acordare a accesului.

76. Problematica configuratiei tehnice a retelei va fi examinată în detaliu, pentru a se determina dacă este reală. În principiu, regulile de concurentă impun ca părtii ce solicită accesul să îi fie acordat la cel mai potrivit punct, cu conditia ca acest fapt să fie posibil din punct de vedere tehnic pentru furnizorul de acces. Problema fezabilitătii tehnice poate constitui o justificare obiectivă pentru un refuz de acordare a accesului28); de asemenea, justificarea obiectivă poate consta în restrictii de capacitate.

77. În afară de faptul că poate constitui un abuz de pozitie dominantă, practicarea de preturi excesive pentru acces poate, de asemenea, să fie echivalentă cu un refuz efectiv de a acorda accesul.

78. În cadrul acestor verificări există un număr de elemente care necesită o evaluare atentă. Problema pretului în sectorul de comunicatii electronice este facilitată de posibilitatea ANCOM de a institui sisteme transparente de calcul al costurilor, potrivit prevederilor OG 34/2002.


27) Justificări de refuz, cum ar fi cele fată de solicitantii care prezintă un risc potential din punctul de vedere al solvabilitătii, dificultăti tehnico-economice justificate etc.

 

Retragerea accesului

79. În ceea ce priveste cea de-a treia situatie prezentată la pct. 64 lit. c), în jurisprudenta comunitară există analize si decizii referitoare la cazuri de retragere a accesului acordat concurentilor din aval, precizându-se că: “un întreprinzător care are o pozitie dominantă pe o piată de materii prime si care, cu scopul de a-si păstra aceste materii prime pentru prelucrarea propriilor derivate, refuză să servească un client care este la rândul său producător de asemenea derivate, riscând - prin aceasta - să elimine concurenta din partea acestui client, abuzează de pozitia sa dominantă în sensul art. 86 din Tratat29)”.

80. Rezilierea unilaterală a acordului de acces ridică probleme similare celor examinate în cazul refuzurilor de acordare a accesului. Retragerea accesului acordat deja unui client va constitui, în mod normal, un abuz de pozitie dominantă. Totusi, si în acest caz pot fi invocate motive obiective care să poată justifica rezilierea contractului, prin clauzele contractuale, fortă majoră etc. Aceste motive trebuie să fie proportionale cu efectele asupra concurentei, determinate de retragerea accesului acordat.

Alte forme de abuz

81. Refuzul de a acorda accesul este doar una dintre formele posibile de abuz de pozitie dominantă din acest domeniu. Abuzuri pot apărea si în cazul în care accesul a fost deja acordat. Un abuz de pozitie dominantă poate apărea, printre altele, în situatia în care operatorul în cauză se comportă într-o manieră discriminatorie sau în cazul în care actiunile operatorului limitează dezvoltarea tehnică sau dezvoltarea pietelor. Următoarele reprezintă exemple neexhaustive de situatii de abuz.

Configurarea retelei

82. Configurarea retelei de către un operator de retea, care ocupă o pozitie dominantă într-un asemenea mod încât face ca accesul să fie, în mod obiectiv, mult mai dificil pentru prestatorii de servicii, poate constitui un abuz, numai dacă aceasta nu este justificată de motive obiective. O justificare obiectivă ar putea fi aceea că această configuratie conduce la îmbunătătirea eficientei generale a retelei.

Servicii legate

83. Această problematică prezintă o importantă deosebită în cazul în care serviciile pentru care operatorul de comunicatii electronice ocupă o pozitie dominantă sunt legate de alte servicii, pentru care acesta nu detine o pozitie dominantă. În cazul în care operatorul de retea integrat pe verticală, care detine o pozitie dominantă, obligă partea care solicită acces să cumpere unul sau mai multe servicii fără a avea o justificare adecvată, aceasta poate duce la împiedicarea concurentilor furnizorului de acces în pozitie dominantă de a oferi si ei - în mod independent - acele elemente ale “pachetului” de servicii. Această cerintă poate astfel să constituie o încălcare a prevederilor art. 6 din lege, respectiv a prevederilor art. 102 din TFUE. Chiar în cazul în care vânzările legate de două produse sunt în concordantă cu uzantele comerciale sau există o legătură naturală între cele două produse în cauză, asemenea vânzări pot totusi să constituie un abuz în sensul prevederilor art. 6 din lege, respectiv a prevederilor art. 102 din TFUE, cu exceptia cazului când sunt justificate din punct de vedere obiectiv.

Tarifarea

84. Pentru a determina dacă tarifarea ridică probleme din punctul de vedere al aplicării regulilor de concurentă, va fi necesar să se demonstreze că veniturile si costurile sunt alocate într-un mod adecvat. Alocarea incorectă a costurilor si manipularea preturilor de transfer pot fi folosite ca mecanisme pentru a ascunde de fapt practicarea preturilor excesive, a preturilor de ruinare sau practicarea subventionării încrucisate30).


28) De exemplu, traficul pentru care este solicitat accesul trebuie să satisfacă standardele tehnice relevante pentru infrastructură.

29) Art. 86 este o referintă la Tratatul Uniunii Europene din 7 februarie 1992, Maastricht. Actualmente, art. 102 din TFUE, articol transpus de art. 6 din lege.

30) Situatia în care diferenta dintre tarifele cu ridicata si cele cu amănuntul, practicate de un operator având pozitie dominantă, este atât de mică încât concurentii nu vor putea să îsi ofere serviciile într-o manieră profitabilă.


 

Preturile excesive

85. Problemele de tarifare legate de accesul furnizorilor de servicii la infrastructura unui operator care detine o pozitie dominantă sunt legate deseori de niveluri de preturi excesive, în absenta unei alternative viabile la infrastructura la care prestatorii de servicii încearcă să dobândească acces, operatorul ce detine o pozitie dominantă sau de monopol poate fi tentat să practice preturi excesive.

86. Pretul excesiv poate fi definit ca fiind “un pret exagerat în comparatie cu valoarea economică a serviciului furnizat”. Acest exces poate fi, printre altele, determinat în mod obiectiv, în situatia în care este posibil, prin realizarea unei comparatii între pretul de vânzare al produsului în cauză si costul de productie al acestuia.

87. Pentru a determina dacă un pret este sau nu excesiv trebuie să se ia în considerare legislatia specifică domeniului, acolo unde este cazul, care stabileste principiile ce trebuie respectate în materie de stabilire a preturilor din acel sector.

88. În plus, poate servi ca indicator al pretului excesiv comparatia cu alte zone geografice: dacă este posibil, se poate realiza o comparatie între preturile practicate de către o întreprindere aflată în pozitie dominantă si acelea practicate pe piete care sunt deschise concurentei. O asemenea comparatie poate permite să se determine dacă preturile practicate de către compania aflată în pozitie dominantă au fost sau nu corecte. În anumite circumstante, în situatia în care nu există date comparative, ANCOM ar putea ea însăsi să încerce să determine care ar fi fost pretul pe o piată deschisă concurentei, în anumite cazuri, o astfel de analiză poate fi avută în vedere si de către Consiliul Concurentei pentru a determina dacă un pret este excesiv sau nu.

Preturi de ruinare

89. Preturile de ruinare apar, printre altele, în cazul în care o companie aflată în pozitie dominantă vinde un bun sau un serviciu la un pret situat sub cost, pe o perioadă lungă de timp, cu scopul de a împiedica noi întreprinderi să intre pe piată ori cu scopul de a elimina un concurent, ceea ce îi permite întreprinderii aflate în pozitie dominantă să obtină în continuare o crestere a puterii pe piată si, ulterior, o crestere a profiturilor. Practicarea unor astfel de preturi este interzisă prin prevederile art. 6 alin. (1) lit. e) din lege31). În general, un pret este abuziv dacă este sub media costurilor variabile ale societătii în pozitie dominantă sau dacă este sub media costurilor totale si dacă practicarea sa face parte dintr-un plan anticoncurential. În serviciile de retea, o simplă aplicare a regulii de mai sus nu reflectă realitatea economică a acestora.

90. Costurile variabile reprezintă acele costuri care variază în functie de cantitătile produse. O întreprindere care detine o pozitie dominantă nu ar avea niciun interes să practice astfel de preturi, cu exceptia aceluia de a elimina de pe piată pe vreunul dintre concurentii săi si, prin aceasta, să aibă posibilitatea de a creste ulterior preturile si de a profita de pozitia sa de monopol; aceasta deoarece vânzarea de unităti de produs la preturi sub costurile variabile generează pierderi echivalente costurilor fixe - care rămân constante indiferent de cantitatea produsă - si, cel putin, ale părtii din costurile variabile aferente unitătilor respective.

91. În scopul comercializării rentabile a unui serviciu sau grup de servicii, un operator trebuie să adopte o strategie de stabilire a preturilor care să îi permită acestuia acoperirea tuturor costurilor suplimentare prin veniturile suplimentare obtinute ca rezultat al prestării serviciului sau grupului de servicii respectiv, în cazul în care un operator în pozitie dominantă fixează un pret pentru un produs sau un serviciu dat, care este inferior mediei costurilor totale reiesite din prestarea acelui serviciu, operatorul trebuie să justifice acest pret în termeni comerciali: un operator în pozitie dominantă care ar obtine beneficiile de pe urma unei asemenea politici de preturi, doar dacă unul sau mai multi concurenti au fost afectati, trebuie considerat ca practicând un abuz.

92. Pentru a dovedi abuzul, autoritatea de concurentă este aceea care trebuie să determine pretul sub care o companie ar putea obtine un profit doar prin eliminarea sau slăbirea unuia ori a mai multor concurenti. Structurile de cost în industriile de retea tind să fie diferite de majoritatea altor industrii, în măsura în care industriile de retea suportă costuri comune mult mai mari.

93. În cazul furnizării serviciilor de comunicatii electronice, un pret care este egal cu costul variabil al unui serviciu poate fi inferior pretului care trebuie practicat de către operator pentru a-si acoperi costul furnizării serviciului. Aplicând testul mentionat la pct. 90 preturilor care vor fi practicate de către un operator pe o perioadă mai mare de timp si pe care se bazează pentru a decide să investească, costurile luate în considerare trebuie să includă costul marginal care este alocat pentru furnizarea serviciului. În analizarea situatiei se va acorda atentie perioadei adecvate de timp în care costurile vor fi analizate. În majoritatea cazurilor există motive să se considere că nu sunt indicate nici perioadele foarte scurte de timp, dar nici cele foarte lungi.

94. În aceste circumstante, Consiliul Concurentei va trebui deseori să examineze costurile incrementale32) medii de furnizare a serviciului, putându-se dovedi necesară analizarea acestora pe o perioadă mai mare de un an.

95. În acest context, regulile specifice sectorului de comunicatii electronice cu privire la cerintele de contabilitate si transparentă a acestuia asigură aplicarea efectivă a prevederilor art. 6 din lege, respectiv a prevederilor art. 102 din TFUE.


31) O astfel de problemă ar putea să apară, de exemplu, în contextul concurentei dintre diferite retele de comunicatii electronice, în cazul în care un operator cu pozitie dominantă poate avea tendinta să practice preturi foarte mici în scopul de a elimina concurenta din partea altor furnizori de acces la retea, în special a acelora intrati de curând pe piată.

32) Costul determinat de furnizarea suplimentară a incrementului definit de servicii sau costul care este economisit în cazul în care incrementul de servicii definit nu mai este furnizat.

 

Subventionarea încrucisată

96. O practică de subventionare încrucisată poate constitui un abuz în cazul în care un operator se află în pozitie dominantă pe o piată a produsului sau a serviciului. Dovada unei asemenea practici poate fi făcută demonstrând că operatiunile din aval ale companiei în pozitie dominantă nu s-ar putea desfăsura profitabil pe baza preturilor practicate în relatiile cu concurentii de pe piata din aval de către unitatea de operare din amonte a companiei în pozitie dominantă. Operatorul aflat în pozitie dominantă ar putea ascunde faptul că unitătile sale din aval înregistrează pierderi, alocând activitătilor legate de acces costuri care ar fi trebuit alocate - în mod normal - operatiunilor din aval sau determinând în mod impropriu preturile de transfer în cadrul organizatiei. Prevederile OG 34/2002 abordează acest aspect, ANCOM putând impune unui operator în pozitie dominantă integrat pe verticală obligatii privind evidenta contabilă separată, în cadrul contabilitătii interne de gestiune, pentru anumite activităti care au legătură cu interconectarea retelelor de comunicatii electronice ori cu accesul la aceste retele sau la infrastructura asociată. În plus, ANCOM îi poate impune să urmărească distinct tarifele la vânzarea de gros si tarifele de transfer intern pentru a asigura, între altele, îndeplinirea obligatiei de nediscriminare. Cu toate acestea, existenta contabilitătilor separate nu exclude existenta unui posibil abuz. Consiliul Concurentei va examina faptele pe baza unei analize de la caz la caz.


97. În anumite circumstante, o practică de subventionare încrucisată ar putea fi demonstrată si arătând că diferenta dintre preturile de acces practicate în relatiile cu concurentii de pe piata din aval - care include si operatiunile din aval ale companiei în pozitie dominantă, dacă există - si pretul pe care operatorul de retea îl practică pe piata din aval este insuficientă pentru a permite o furnizare a serviciului în conditii de eficientă rezonabilă pe piata din aval, pentru a obtine un profit normal, cu exceptia cazului când societatea aflată în pozitie dominantă poate demonstra că operatiunile sale din aval se caracterizează printr-o eficacitate exceptională.

98. În ipotezele rezultate din prevederile pct. 97, concurentii de pe piata din aval se vor confrunta cu o practică de subventionare încrucisată care i-ar putea elimina de pe piată.

Discriminare

99. Un furnizor de acces aflat în pozitie dominantă nu poate face discriminări între părtile cu care a încheiat acorduri de acces diferite, în cazul în care asemenea discriminări ar restrictiona concurenta.

Orice diferentiere fondată mai degrabă pe utilizarea prevăzută a fi dată accesului decât pe diferentele dintre tranzactiile ce ar putea exista pentru furnizorul de acces este contrară prevederilor art. 6 din lege, respectiv, unde este cazul, prevederilor art. 102 din TFUE, în cazul în care discriminarea riscă să restrângă sau să denatureze concurenta actuală ori potentială. Această discriminare ar putea lua forma impunerii unor conditii diferite, inclusiv practicarea unor preturi diferite sau alte diferentieri între acordurile de acces, cu exceptia cazului în care asemenea discriminare ar fi în mod obiectiv justificată33). Această discriminare ar putea să restrictioneze concurenta de pe piata din aval pe care compania care solicită accesul a dorit să opereze, prin faptul că ar putea limita posibilitatea acelui operator de a intra pe piată sau de a-si extinde operatiunile de pe acea piată.

100. Această discriminare ar putea avea efect asupra concurentei si în cazul în care a avut loc între operatori de pe piete din aval strâns legate, învecinate. În situatia în care există două piete distincte ale produsului în aval, dar unul dintre produse poate fi considerat substituibil cu celălalt, cu exceptia faptului că există diferente de pret între cele două produse, orice discriminare prin preturile practicate în relatia cu furnizorii celor două produse ar putea slăbi concurenta actuală sau potentială.

101. Referitor la discriminarea prin pret34), prevederile art. 6 alin. (1) lit. c) din lege, respectiv prevederile art. 102 (c) din TFUE interzic discriminarea practicată de către o întreprindere ce detine o pozitie dominantă fată de clientii săi, inclusiv discriminarea între clienti pe baza faptului că acestia acceptă sau nu să trateze în mod exclusiv cu acea întreprindere aflată în pozitie dominantă.

102. Prevederile art. 6 din lege, iar acolo unde este cazul, prevederile art. 102 din TFUE nu pot impune unei întreprinderi aflate în pozitie dominantă să nu aplice un tratament diferentiat pentru categorii diferite de clienti, în cazul în care diferentierea poate fi obiectiv justificată pe baza tipului de interconectare oferit si/sau pe baza conditiilor în vigoare de acordare a licentelor, dat fiind faptul că aceste diferente nu determină o distorsionare a concurentei. Dimpotrivă, prevederile art. 6 din lege, respectiv ale art. 102 din TFUE interzic companiilor în pozitie dominantă să practice discriminări pentru tranzactii similare, în situatia în care o asemenea discriminare va avea efect asupra concurentei.

Determinarea faptului dacă aceste diferente produc efecte distorsionante asupra concurentei trebuie efectuată în fiecare caz în parte. Din această perspectivă trebuie reamintit că prevederile art. 5 si 6 din lege, respectiv prevederile art. 101 si 102 din TFUE se ocupă de aspecte referitoare la concurentă si nu de aspecte de reglementare a diferitelor sectoare economice.

103. Discriminarea cu privire la orice aspecte sau conditii ale unor acorduri de acces, fără o justificare obiectivă, poate constitui un abuz. Discriminarea se poate referi la elemente precum: fixarea tarifelor, întârzieri la acordarea accesului, aspectele tehnice ale accesului, rutare, numerotare, restrictii de retea ce exced necesitătilor si folosirea datelor din retea referitoare la clienti. Totusi, existenta discriminării nu poate fi demonstrată decât pe baza unei analize de la caz la caz. Discriminarea reprezintă o practică interzisă de prevederile art. 6, respectiv de prevederile art. 102 din TFUE, indiferent de faptul că aceasta rezultă sau nu în mod clar din termenii unui anumit acord de acces.

104. Există în acest context o obligatie generală a operatorului de retea de a trata clientii independenti în acelasi mod ca si propria sa filială sau o activitate de furnizare de servicii din aval. Natura clientilor si cererile acestora pot juca un rol semnificativ în determinarea faptului dacă tranzactiile pot fi comparabile. Practicarea de preturi diferite pentru clienti aflati pe niveluri diferite, cum ar fi cazul vânzării de gros si de detaliu, nu constituie în mod necesar o discriminare.

105. Probleme de discriminare pot apărea si în ceea ce priveste configurarea tehnică a accesului, dată fiind importanta acesteia. Gradul de complexitate tehnică a accesului reprezentând restrictiile asupra tipului sau nivelului din ierarhia retelei care asigură accesul ori capacitatea tehnică a acesteia are o importantă deosebită din punct de vedere concurential. Acestea se pot referi la infrastructurile disponibile pentru a asigura o conexiune sau la tipul interfetei si al sistemului de semnalizare folosit pentru a determina tipul de serviciu ce poate fi pus la dispozitia părtii care solicită accesul.

Numărul si/sau localizarea punctelor de conectare - cerinta de a colecta si distribui traficul pentru o anumită zonă prin centrul de comutare care deserveste direct acea zonă si nu la un nivel mai înalt al ierarhiei retelei - poate juca un rol important. Partea care solicită accesul suportă cheltuieli suplimentare fie datorită furnizării legăturilor la o distantă mai mare de propriul său centru de comutare, fie datorită faptului că este obligată să plătească tarife de transport mai mari.

Accesul egal reprezentat si de un plan uniform de adresare, cum ar fi posibilitatea clientilor părtii care solicită accesul de a beneficia de serviciile prestate de către furnizorul de acces prin tastarea aceluiasi număr de cifre ca si clientii celui din urmă, reprezintă o problemă importantă în ceea ce priveste concurenta în domeniul comunicatiilor electronice.

Justificări obiective

106. Justificările ar putea include factori legati de operarea efectivă a retelei detinute de operatorul care asigură accesul sau restrictii legate de licentiere35).

Abuzul de pozitie dominantă colectivă

107. În cazul unei dominante colective, comportamentul uneia sau al mai multora dintre companiile în pozitie dominantă poate fi abuziv, chiar dacă celelalte nu au acelasi comportament.

108. În completarea măsurilor prevăzute de lege, în situatia în care niciun operator nu este dispus să acorde accesul si nu există nicio justificare tehnică sau comercială pentru acest refuz, ANCOM ar putea rezolva această problemă, impunând uneia sau mai multor companii obligatia de a acorda accesul, potrivit prevederilor OG 34/2002.


33) De exemplu, pe bază de costuri sau consideratii tehnice ori de faptul că utilizatorii operează la niveluri diferite.

34) De exemplu, desi în prezent serviciile de telefonie vocală fixă si mobilă constituie piete ale produsului distincte, aceste piete au o evolutie convergentă. Faptul de a practica tarife de interconectare mai mari operatorilor de telefonie mobilă, comparativ cu operatorii de telefonie fixă, va tinde să limiteze această convergentă si, prin urmare, va avea efect asupra concurentei. Efecte similare asupra concurentei se pot produce si pe alte piete de comunicatii electronice. Această discriminare va fi, în orice eventualitate, dificil de justificat, dată fiind obligatia de a stabili preturile în functie de costuri.

35) De exemplu, de natura drepturilor de proprietate intelectuală.


 

SECTIUNEA a 3-a

Acordurile de acces - art. 5 din lege

 

109. Restrictiile asupra concurentei incluse sau rezultate din acordurile de acces pot avea două efecte distincte: restrângerea concurentei dintre cele două părti la acordul de acces sau restrângerea concurentei pentru terti36). Mai mult, în cazul în care o parte a acordului detine o pozitie dominantă, clauzele acordurilor de acces pot avea ca rezultat consolidarea pozitiei dominante sau extinderea acelei pozitii dominante pe o piată învecinată ori pot constitui exploatarea ilegală a unei pozitii dominante prin impunerea de conditii incorecte.

110. Acordurile în care accesul este, în principiu, nelimitat nu constituie în sine o restrictionare a concurentei în întelesul prevederilor art. 5 alin. (1) din lege, respectiv ale art. 101 din TFUE. În schimb, obligatiile de exclusivitate din contractele de furnizare a accesului pot conduce la restrictionarea concurentei întrucât limitează accesul altor companii la infrastructură. În cazul retelelor de comunicatii electronice, majoritatea acestora dispun de o capacitate superioară celor care sunt susceptibile a avea nevoie un utilizator unic.

111. Acordurile de acces pot avea importante efecte pozitive pentru concurentă, în măsura în care ele pot îmbunătăti accesul pe pietele din aval. În contextul interconectării, acordurile de acces sunt esentiale pentru asigurarea interoperabilitătii serviciilor si a infrastructurii, conducând astfel la intensificarea concurentei pe pietele serviciilor din aval, care pot genera o valoare suplimentară în comparatie cu infrastructura locală.

112. Totusi, există riscul ca acordurile de acces sau anumite clauze ale acestora să aibă efecte anticoncurentiale. De exemplu, acordurile de acces pot:

a) să constituie mijloace de coordonare a preturilor;

b) să permită partajarea pietelor;

c) să aibă ca efect excluderea unor terti;

d) să conducă la un schimb de informatii comerciale importante între părti.

113. Riscul coordonării preturilor este deosebit de acut în sectorul comunicatiilor electronice deoarece tarifele de interconectare reprezintă adesea 50% sau chiar mai mult din totalul costurilor serviciilor furnizate, iar interconectarea cu reteaua unui operator cu pozitie dominantă este, de obicei, inevitabilă. În aceste conditii, concurenta prin pret este limitată, iar riscul coordonării preturilor este - în mod corespunzător - mai mare.

114. Mai mult, în loc să creeze o concurentă între retele, în anumite conditii, acordurile de interconectare dintre operatorii de retele pot constitui instrumente de împărtire a pietelor între operatorul de retea care acordă accesul si operatorii care solicită acest acces.

115. Într-un sector de comunicatii electronice liberalizat, tipurile de restrictii mentionate anterior vor fi monitorizate de către Consiliul Concurentei potrivit regulilor de concurentă. Dreptul părtilor afectate de orice comportamente anticoncurentiale de a se adresa autoritătilor de concurentă nu este afectat de legislatia de reglementare sectorială în vigoare.

116. Consiliul Concurentei a identificat anumite tipuri de restrictii care ar putea încălca prevederile art. 5 alin. (1) din lege, respectiv ale art. 101 din TFUE. Aceste clauze sunt, în general, legate de cadrul comercial al accesului.

117. În sectorul comunicatiilor electronice, în cadrul acordurilor de interconectare, părtile vor obtine - în mod inerent- anumite informatii privind clientii si traficul concurentilor. Acest schimb de informatii poate în anumite cazuri să influenteze comportamentul concurential al întreprinderilor implicate si ar putea să fie folosit de părti în scopul săvârsirii unor practici anticoncurentiale.

OG 34/2002 prevede că informatiile obtinute de la o companie care solicită interconectarea să fie folosite numai în scopurile pentru care au fost furnizate. În vederea respectării regulilor de concurentă si a prevederilor OG 34/2002, operatorii vor trebui să introducă măsuri de sigurantă care să garanteze faptul că informatiile confidentiale vor fi accesibile doar acelor părti ale întreprinderii implicate în realizarea acordurilor de interconectare si că aceste informatii nu vor fi folosite în scopuri anticoncurentiale. În conditiile în care aceste măsuri de sigurantă sunt complete si functionează corect, în principiu, nu există motiv pentru care simplele acorduri de interconectare să cadă sub incidenta prevederilor art. 5 alin. (1) din lege, respectiv a prevederilor art. 101 din TFUE.

118. Clauzele de exclusivitate, în special cele în virtutea cărora traficul va fi condus exclusiv prin reteaua de comunicatii electronice a uneia sau a celor două părti mai degrabă decât prin cea a tertului cu care au fost încheiate acorduri de acces, vor trebui să facă obiectul unei analize prin prisma prevederilor art. 5 alin. (2) si (3) din lege, respectiv a prevederilor art. 101 alin. (3) din TFUE. Dacă nu se furnizează nicio justificare pentru această rutare, clauzele de acest gen vor fi interzise. Aceste clauze de exclusivitate nu sunt, prin urmare, inerente acordurilor de acces.

119. Este foarte putin probabil ca acordurile de acces care au fost încheiate în scop anticoncurential să îndeplinească conditiile prevăzute de art. 5 alin. (2) si (3) din lege, respectiv de art. 101 alin. (3) din TFUE.

120. Mai mult, acordurile de acces pot avea impact asupra structurii concurentiale de pe piată. Tarifele pentru accesul local vor constitui, deseori, o parte considerabilă a costului total al serviciului furnizat consumatorului final de către partea care solicită accesul, limitând astfel posibilitatea manifestării concurentei prin pret. Datorită necesitătii de a proteja acest grad limitat de concurentă, Consiliul Concurentei va acorda atentie examinării acordurilor de acces în contextul efectelor lor potentiale pe pietele relevante, pentru a se asigura că aceste acorduri nu constituie mijloace indirecte sau ascunse pentru fixarea sau coordonarea tarifelor plătite de către utilizatorii finali, practică ce constituie una dintre cele mai grave încălcări ale prevederilor art. 5 alin. (1) din lege, respectiv ale prevederilor art. 101 din TFUE. Din acest punct de vedere, pietele de tip oligopol vor fi tratate cu o atentie specială.

121. În plus, clauzele care implică o discriminare ce conduce la excluderea tertilor au în aceeasi măsură si un efect de restrictionare a concurentei. Cea mai importantă este discriminarea prin pret, calitate sau alte aspecte comerciale semnificative ale accesului, în detrimentul părtii care solicită accesul, care are ca scop, în general, favorizarea într-o manieră incorectă a operatiunilor furnizorului de acces.

Concluzii

122. Consiliul Concurentei consideră că regulile de concurentă si reglementările specifice ale sectorului formează un set coerent de măsuri pentru asigurarea unui mediu concurential pe pietele de comunicatii electronice din România.

123. În situatia în care vor fi invocate regulile de concurentă, Consiliul Concurentei va stabili care sunt pietele relevante si va aplica prevederile art. 5 si 6 din lege, respectiv prevederile art. 101 si 102 din TFUE, în concordantă cu principiile expuse în prezentele instructiuni.

124. Abordarea stabilită în prezentele instructiuni va promova concurenta pe pietele de comunicatii electronice în beneficiul consumatorilor, prin oportunitătile create pentru noii-intrati, prin încurajarea concurentei la nivelul diferitelor infrastructuri, precum si prin dezvoltarea unor noi servicii pentru consumatori.


36) De exemplu, printr-o exclusivitate acordată uneia sau ambelor părti la acord.


 

ACTE ALE COMISIEI DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind autorizarea functionării ca broker de asigurare a Societătii Comerciale STORMBRIDGE CORPORATION BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, si ale normelor emise în aplicarea acesteia,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 8 martie 2011, prin care s-a aprobat cererea Societătii Comerciale STORMBRIDGE CORPORATION BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L. de obtinere a autorizatiei de functionare ca broker de asigurare,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Art. 1. - Societatea Comercială STORMBRIDGE CORPORATION BROKER DE ASIGURARE-REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucuresti, calea Floreasca nr. 82, parter, ap. 1, sectorul 1, nr. de ordine în registrul comertului J40/7200/29.07.2010, cod unic de înregistrare 27222793/29.07.2010, este autorizată să functioneze ca broker de asigurare, având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 2. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Art. 3. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligatia să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor copii ale documentelor privind plata ratelor primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, pe măsura achitării acestora, să deschidă Jurnalul asistentilor în brokeraj si să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări si/sau reasigurări personalul propriu, conform Ordinului presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări si/sau în reasigurări, cu modificările si completările ulterioare.

 

Presedintele Comisiei de supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

 

Bucuresti, 14 martie 2011.

Nr. 205.

 

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind autorizarea functionării ca broker de asigurare a Societătii Comerciale DAW MANAGEMENT - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, si ale normelor emise în aplicarea acesteia,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 8 martie 2011, prin care s-a aprobat cererea Societătii Comerciale DAW MANAGEMENT - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. de obtinere a autorizatiei de functionare ca broker de asigurare,

Comisia de Suoraveahere a Asiaurărilor decide:

Art. 1. - Societatea Comercială DAW MANAGEMENT - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Constanta, Str. Interioară nr. 2 (biroul nr. 4), judetul Constanta, nr. de ordine în registrul comertului J 13/363/02.03.2010, cod unic de înregistrare 26595999/03.03.2010, este autorizată să functioneze ca broker de asigurare, având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 2. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Art. 3. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligatia să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor copii ale documentelor privind plata ratelor primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, pe măsura achitării acestora, să deschidă Jurnalul asistentilor în brokeraj si să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări si/sau reasigurări personalul propriu, conform Ordinului presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări si/sau în reasigurări, cu modificările si completările ulterioare.

 

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

 

Bucuresti, 14 martie 2011.

Nr. 206.


 

COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURĂRILOR

 

DECIZIE

privind autorizarea functionării ca broker de asigurare a Societătii Comerciale BDT BROKER DE ASIGURARE -S.R.L.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare, si ale normelor emise în aplicarea acesteia,

în baza Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 8 martie 2011, prin care s-a aprobat cererea Societătii Comerciale BDT BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. de obtinere a autorizatiei de functionare ca broker de asigurare,

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Art. 1. - Societatea Comercială BDT BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucuresti, Str. Dâmbovitei nr. 10B, camera 7, sectorul 6, nr. de ordine în registrul comertului J40/19918/06.12.2006, cod unic de înregistrare 19343670/06.12.2006, este autorizată să functioneze ca broker de asigurare, având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurărilor, cu modificările si completările ulterioare.

Art. 2. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Art. 3. - Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligatia să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor copii ale documentelor privind plata ratelor primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, pe măsura achitării acestora, să deschidă Jurnalul asistentilor în brokeraj si să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări si/sau reasigurări personalul propriu, conform Ordinului presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări si/sau în reasigurări, cu modificările si completările ulterioare.

 

Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor,

Angela Toncescu

 

Bucuresti, 14 martie 2011.

Nr. 207.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.