MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 808/2011

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.094

din 8 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Societatea Comercială Niele Trading LTD din Nicosia în Dosarul nr. 168/33/2010 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.009D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul exceptiei, prin care acesta relevă faptul că nu a fost corect citat, în cuprinsul citatiei fiind arătat gresit obiectul exceptiei de neconstitutionalitate. În legătură cu acest incident, magistratul-asistent arată că procedura de citare a autorului exceptiei a fost refăcută prin telegramă, în cuprinsul acesteia făcându-se mentiunea corectă asupra obiectului exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public consideră procedura de citare ca fiind îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. Arată că persoana juridică interesată poate plăti taxa judiciară de timbru în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale în a cărei rază aceasta îsi are sediul social.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 19 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 168/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Societatea Comercială Niele Trading LTD din Nicosia într-o cauză având ca obiect solutionarea unei cereri de revizuire.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autoarea acesteia sustine că textul de lege criticat retine obligatia oricărei persoane, înainte de a se adresa unei instante de judecată, de a vărsa taxa judiciară de timbru în contul unitătii administrativ-teritoriale în raza căreia îsi are domiciliul/sediul social. În continuare arată că, din perspectiva sa, persoană juridică înmatriculată pe teritoriul Uniunii Europene, această obligatie este imposibil de realizat, structura administrativă în a cărei rază îsi are sediul social autoarea exceptiei nerealizând încasarea unor asemenea taxe. În raport cu acest considerent, autorul exceptiei consideră că textul criticat încalcă dreptul la o instantă de judecată.

Curtea de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal apreciază dispozitiile legale criticate ca nefiind în concordantă cu Legea fundamentală. Astfel, dacă se interpretează că persoanele juridice care nu au sediul fiscal pe teritoriul României nu pot achita taxa judiciară de timbru, ne aflăm în prezenta unei îngrădiri a liberului acces la justitie al reclamantei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Guvernul consideră că art. 19 din Legea nr. 146/1997 este o normă cu caracter esentialmente tehnic, ce a avut drept unic scop lărgirea sferei modalitătilor de plată a taxelor judiciare de timbru, introducând posibilitatea achitării acestora prin instrumente moderne de plată. Din formularea normei juridice rezultă că aceasta nu este aplicabilă decât persoanelor care îsi au domiciliul sau, după caz, sediul fiscal în România, cu excluderea subiectelor de drept care nu au domiciliul sau sediul fiscal situat în România. Asa fiind, se consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că, potrivit art. 29 alin. (4) din Codul fiscal, înainte de a desfăsura activitate printr-un sediu permanent în România, reprezentantul legal al persoanei juridice străine care desfăsoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România trebuie să înregistreze sediul permanent la autoritatea fiscală competentă. De asemenea, prin art. 19 din Legea nr. 146/1997 se prevede că taxele judiciare de timbru pot fi plătite si prin unităti bancare în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale, costurile operatiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei. Într-o atare împrejurare constatăm că obligatia si modalitatea de plată a taxelor judiciare de timbru, prevăzute de dispozitiile de lege criticate prin exceptie, nu sunt de natură să îngrădească accesul liber la justitie sub niciun aspect.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 6 din Legea nr. 276/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 13 iulie 2009, cu următorul cuprins: “Taxele judiciare de timbru, precum si sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecătoresti se plătesc în numerar, prin virament sau în sistem on-line, în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale în a cărei rază îsi are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal debitorul. Taxele judiciare de timbru, precum si sumele provenite din impozitele încasate din onorariile avocatilor, ale notarilor publici si ale executorilor judecătoresti pot fi plătite si prin unităti bancare în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale, costurile operatiunilor de transfer fiind în sarcina debitorului taxei.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autoarea exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că, potrivit dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale în a cărei rază îsi are domiciliul debitorul - persoană fizică sau, după caz, sediul fiscal debitorul - persoană juridică.

În ceea ce priveste situatia în care debitorul nu are sediul fiscal pe teritoriul României, Curtea constată că, potrivit normelor de procedură civilă, reclamantul care locuieste în străinătate va arăta si domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul, alegându-si în acest sens un reprezentant. Astfel, plata taxelor judiciare de timbru va putea fi efectuată în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale în a cărei rază îsi are sediul fiscal reprezentantul.

Pe de altă parte, Curtea constată că autorul exceptiei face abstractie de dispozitiile cuprinse în teza a doua a textului de lege criticat, si anume de faptul că orice persoană care este interesată îsi poate plăti taxele judiciare de timbru si prin unităti bancare în contul bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, exceptie ridicată de Societatea Comercială Niele Trading LTD din Nicosia în Dosarul nr. 168/33/2010 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.101

din 8 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 lit. f) si art. 208 alin. (7) din Codul fiscal

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 lit. f) si art. 208 alin. (7) din Codul fiscal, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Miror Impex” - S.R.L.din Tulcea în Dosarul nr. 3.010/88/2009 al Tribunalului Tulcea - Sectia civilă, comercială si contencios administrativ si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.555D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând că, desi dispozitiile criticate au fost abrogate, ele continuă să producă efecte juridice în cauză, astfel încât în temeiul Deciziei Curtii Constitutionale nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea este competentă să analizeze pe fond exceptia de neconstitutionalitate invocată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 3 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.010/88/2009, Tribunalul Tulcea - Sectia civilă, comercială si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 lit. f) si ârt. 208 alin. (7) din Codul fiscal.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Miror Impex” - S.R.L. din Tulcea într-o cauză în contencios administrativ având ca obiect anularea unei decizii fiscale de impunere.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul arată că dispozitiile de lege criticate, asa cum sunt acestea puse în aplicare de către organele de control fiscal, contravin principiilor Constitutiei, întrucât produsele cărora li se aplică regimul accizelor sunt supuse unei duble impozitări: accize si taxa pe valoarea adăugată. Mai mult, aplicarea accizelor la serviciile de manoperă a obiectelor din aur, respectiv manopera de semilucrare sau corectare a defectelor bijuteriilor, la care se aplică TVA, impune eliminarea aplicării accizelor asupra bijuteriilor comercializate.

Tribunalul Tulcea - Sectia civilă, comercială si contencios administrativ consideră că, potrivit dispozitiilor legale criticate, accizele precedă taxa pe valoarea adăugată si se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare. Pe cale de consecintă, instanta apreciază că nu poate fi retinută încălcarea niciunei dispozitii constitutionale invocate de autorul exceptiei.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei îl reprezintă prevederile art. 207 lit. f) si art. 208 alin. (7) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, care au următorul continut:

- Art. 207 lit. f): “Următoarele produse sunt supuse accizelor: [...]

f) bijuterii din aur si/sau din platină cu codul NC 7113 19 00, cu exceptia verighetelor.”;

- Art. 208 alin. (7): “În cazul produselor prevăzute la alin. (2), (3) si (5), accizele preced taxa pe valoarea adăugată si se calculează o singură dată prin aplicarea cotelor procentuale prevăzute de lege asupra bazei de impozitare, care reprezintă:

a) pentru produsele provenite din productia internă - pretul de livrare al producătorului, mai putin acciza;

b) pentru produsele provenite din teritoriul comunitar - preturile de achizitie;

c) pentru produsele provenite din afara teritoriului comunitar- valoarea în vamă, stabilită potrivit legii, la care se adaugă taxele vamale si alte taxe speciale, după caz.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (3) care consacră principiile generale ale statului român, art. 45 privind libertatea economică, art. 52 alin. (1) referitoare la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi si al unor libertăti si în art. 56 referitoare la contributiile financiare.

Curtea constată că, la data invocării exceptiei de neconstitutionalitate, dispozitiile criticate nu mai erau în vigoare, fiind abrogate prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009. Însă aceste dispozitii constituie temeiul juridic al deciziei de impunere a cărei anulare se solicită prin cererea adresată instantei judecătoresti, astfel că în speta dedusă judecătii ele continuă să producă efecte juridice, având legătură cu solutionarea cauzei. Asa fiind, tinând seama de Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care s-a stabilit că sintagma “în vigoare”(Hm cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare, Curtea urmează a se pronunta asupra prevederilor art. 207 lit. f) si art. 208 alin. (7) din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, în continutul pe care acestea îl aveau la data emiterii deciziei de impunere.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că regula generală în materia impozitelor si taxelor este cuprinsă în art. 139 alin. (1) din Constitutie, potrivit căruia “Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stat si ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege”. De asemenea, Curtea retine că, potrivit art. 56 din Constitutie, contributia cetătenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentală a acestora, neputându-se retine, în consecintă, că prin stabilirea pe cale legală a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane.

Din aceste reglementări constitutionale rezultă că stabilirea impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat intră în competenta exclusivă a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor si taxelor si de a opta pentru acordarea unor exceptări sau scutiri de la aceste obligatii în favoarea anumitor categorii de contribuabili si în anumite perioade de timp, în functie de situatiile conjuncturale, dar, evident, si în raport cu situatia economico-financiară a tării în perioadele respective.

Analizând motivele invocate de autorul exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că acestea nu pot fi retinute, întrucât accizele si taxa pe valoarea adăugată sunt impozite indirecte pe care contribuabilul, persoană juridică, le încasează în temeiul legii si apoi le varsă la bugetul de stat, sumele reprezentând aceste impozite fiind suportate de consumatorul final, adică cel care dobândeste pentru sine bunurile ori serviciile impozitate; prin urmare, în cazul acestor impozite contribuabilul îsi îndeplineste obligatia legală, fără a datora si plăti din veniturile sale nicio sumă si, deci, fără a suferi vreun prejudiciu.

Pe de altă parte, trebuie retinut faptul că, potrivit regulilor generale aplicabile în materie fiscală, pot fi instituite mai multe sarcini fiscale asupra acelorasi categorii de mărfuri (de exemplu, accize, taxe vamale si TVA), taxa pe valoarea adăugată aplicându-se asupra bunurilor si/sau serviciilor al căror pret include alte impozite indirecte.

Independent de ratiunile înfătisate mai sus, analizând sustinerile autorului exceptiei, Curtea observă că acestea vizează interpretarea si aplicarea textelor de lege criticate de către organele de control fiscal sau de către instanta judecătorească. Or, în ceea ce priveste sesizările ce au ca obiect constatarea neconstitutionalitătii unei anumite interpretări date de organele administrative sau de instantele judecătoresti prevederilor legale, Curtea a retinut că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta asigură controlul de constitutionalitate a legilor, a ordonantelor Guvernului, a tratatelor internationale si a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozitiile si principiile Constitutiei. Asadar, nu intră sub incidenta controlului de constitutionalitate exercitat de Curte aplicarea si interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instantei de judecată care judecă fondul cauzei, precum si, eventual, al instantelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutie. Astfel fiind, exceptia de neconstitutionalitate apare ca inadmisibilă si urmează să fie respinsă ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 207 lit. f) si art. 208 alin. (7) din Codul fiscal, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Miror Impex” - S.R.L. din Tulcea în Dosarul nr. 3.010/88/2009 al Tribunalului Tulcea - Sectia civilă, comercială si contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.127

din 13 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, în ansamblul său, precum si, în mod special, ale art. 1 si art. 6 din aceasta

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, în ansamblul său, si ale art. 1 si art. 6 din acelasi act normativ, exceptie ridicată de Gheorghe Bumbac si Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penală si pentru cauze penale cu minori si de familie si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.676D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, invocând în acest sens jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 11 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.246/36/2009, Curtea de Apel Constanta - Sectia penală si pentru cauze penale cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, în ansamblul său, si ale art. 1 si art. 6 din acelasi act normativ.

Exceptia a fost ridicată de Gheorghe Bumbac si Mihail-Cristian Leoveanu cu ocazia solutionării unei cauze penale având ca obiect infractiuni de coruptie.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia Mihail-Cristian Leoveanu sustine că prevederile Legii nr. 78/2000 aduc atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infractiunilor, pedepselor si regimului executării acestora si ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majoritătii membrilor fiecărei Camere, deoarece Legea nr. 78/2000 a fost adoptată de Camera Deputatilor si de Senat în sedinta comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) si ale art. 76 alin. (2) din Constitutie, fiind astfel încălcate dispozitiile art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală.

Totodată, ambii autori ai exceptiei consideră că Legea nr. 78/2000 în ansamblul său, dat fiind modul în care reglementează, cel putin prin prevederile art. 1, aduce atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice si ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, impartialitatea si egalitatea actului de justitie, întrucât incriminează persoane, si nu fapte. E vorba de persoane care, în mod generic, se încadrează în categoria de “functionar”, asa cum este aceasta definită în Codul penal. Astfel, Legea nr. 78/2000 nu prevede fapte de coruptie cu caracter special, ci face doar trimitere la fapte deja incriminate în Codul penal sau în legi speciale.

De asemenea, autorii exceptiei arată că art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei si ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei, precum si prevederile art. 7 referitoare la legalitatea incriminării din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, deoarece nu reglementează continutul infractiunii ca si conditie a aplicării unei pedepse, creând o situatie de extindere a legii prin analogie.

Curtea de Apel Constanta - Sectia penală si pentru cauze penale cu minori si de familie apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 78/2000 reprezintă o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun si aplicabilă unei categorii de persoane circumstantiate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000. Autorii exceptiei critică distinct prevederile art. 1 si art. 6 din acelasi act normativ, având următorul cuprins:

- Art. 1: “Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie si se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o functie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autoritătilor publice sau institutiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o functie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenta, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societătilor comerciale, companiilor nationale, societătilor nationale, unitătilor cooperatiste sau al altor agenti economici;

c) care exercită atributii de control, potrivit legii;

d) care acordă asistentă specializată unitătilor prevăzute la lit. a) si b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenta;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistentă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenta, cu privire la: operatiuni care antrenează circulatia de capital, operatiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operatiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare si cele asimilate acestora, tranzactii comerciale interne si internationale;

f) care detin o functie de conducere într-un partid sau într-o formatiune politică, într-un sindicat, într-o organizatie patronală ori într-o asociatie fără scop lucrativ sau fundatie;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în conditiile prevăzute de lege.”;

- Art. 6: “Infractiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită - prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevăzută la art. 256 din Codul penal si de trafic de influentă - prevăzută la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor prevederi de lege, autorii exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitoare la legalitatea pedepsei, ale art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la reglementarea prin lege organică a infractiunilor, pedepselor si regimului executării acestora, ale art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor organice cu votul majoritătii membrilor fiecărei Camere si ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, impartialitatea si egalitatea actului de justitie, precum si a prevederilor art. 7 referitoare la legalitatea incriminării din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstitutionalitate extrinsecă adusă prevederilor Legii nr. 78/2000, deoarece acest act normativ a fost adoptat de Camera Deputatilor si de Senat în sedinta comună din 12 aprilie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) referitoare la adoptarea legilor organice cu votul majoritătii membrilor fiecărei Camere si ale art. 76 alin. (2) privind procedura de mediere din Constitutia României din 1991, în vigoare la data respectivă. După revizuirea Legii fundamentale din anul 2003, art. 74 alin. (1) a devenit art. 76 alin. (1), fostul art. 76 fiind abrogat. Prin urmare, Legea nr. 78/2000 nu aduce nicio atingere dispozitiilor constitutionale ale art. 73 alin. (3) lit. h) si art. 76 alin. (1).

În ceea ce priveste celelalte critici aduse Legii nr. 78/2000, în ansamblul său, precum si, în mod special, art. 1 si art. 6 din lege, acest act normativ a mai fost supus controlului de constitutionalitate, prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie invocate si în prezenta cauză si fată de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.455 din 4 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 11 ianuarie 2011, Curtea a respins ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 78/2000, retinând că reglementarea care formează obiectul exceptiei nu constituie o incriminare prin analogie, asa cum gresit sustin autorii acesteia, ci o legiferare a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală si ale art. 7 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. De altfel, analogia, ca institutie juridică, se plasează în sfera aplicării legii ca argument de interpretare, si nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei notiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradictie în termeni, căci analogia implică absenta normei si, în consecintă, libertatea recunoscută unei autorităti publice - în mod exceptional si nu în materie penală - de a stabili ea însăsi regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă solutie pronuntată într-un alt cadru reglementat. Or, dispozitia legală atacată prevede expres că infractiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.

Cu acelasi prilej, Curtea a mai retinut că principiul legalitătii incriminării si cel al legalitătii pedepsei impun prevederea atât a faptei, cât si a pedepsei. Din această perspectivă, analizând dispozitiile Legii nr. 78/2000, nu se poate ajunge la constatarea că legea nu ar prevedea fapta sau pedeapsa. Astfel fiind, dispozitiile criticate contin suficiente repere pentru a se putea considera că acestea sunt “previzibile” si suficient de clare în definirea faptei si a scopului ilicit al acesteia.

De asemenea, principiul constitutional al egalitătii nu are semnificatia uniformitătii, existând posibilitatea instituirii unor reglementări juridice diferite pentru situatii care sunt diferite, în cazul în care aceasta se justifică în mod rational si obiectiv. Or, Legea nr. 78/2000 constituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, care instituie măsuri de prevenire, descoperire si sanctionare a faptelor de coruptie si se aplică unei categorii de persoane clar circumstantiate de legiuitor încă din primul articol al legii. Statutul juridic diferit al acestor persoane, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor prin dispozitiile Legii nr. 78/2000, justifică stabilirea unui tratament juridic diferit. Astfel fiind, si întrucât dispozitiile legii criticate se aplică, fără privilegii sau discriminări, în toate situatiile ce implică persoane dintre cele arătate la art. 1 al legii, nu se poate sustine încălcarea principiului egalitătii în drepturi ori a principiului referitor la unicitatea, impartialitatea si egalitatea justitiei.

În acelasi sens este si Decizia nr. 202 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 17 martie 2011.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate pronuntată de Curte prin deciziile mai sus mentionate, precum si considerentele care au fundamentat-o îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, în ansamblul său, precum si, în mod special, ale art. 1 si art. 6 din aceasta, exceptie ridicată de Gheorghe Bumbac si Mihail-Cristian Leoveanu în Dosarul nr. 1.246/36/2009 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penală si pentru cauze penale cu minori si de familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.159

din 15 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Moaney Intercom” - S.R.L. din Tileagd în Dosarul nr. 13.655/271/2009 al Judecătoriei Oradea - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.151 D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 18 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 13.655/271/2009, Judecătoria Oradea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Moaney Intercom” - S.R.L. din Tileagd într-o cauză având ca obiect solutionarea unei contestatii la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autoarea acesteia sustine că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale, întrucât încalcă prevederile art. 15 alin. (2) si art. 139 din Constitutia României.

Judecătoria Oradea - Sectia civilă opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozitiile art. 32 pct. 2 si 3 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 12 iunie 2009.

Însă, din opinia instantei de judecată si din motivarea autoarei exceptiei de neconstitutionalitate reiese că acesta se referă, de fapt, la prevederile alin. (2) si (3) ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin art. 32 pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009.

Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispozitiile de modificare si de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.

Asa fiind, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare, care au următorul cuprins: “(2) Contribuabilii, cu exceptia celor prevăzuti la alin. (1), la art. 13 lit. c)-e), art. 15 si 38, în cazul cărora impozitul pe profit este mai mic decât suma impozitului minim pentru transa de venituri totale corespunzătoare, prevăzute la alin. (3), sunt obligati la plata impozitului la nivelul acestei sume.

(3) Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în functie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

*Venituri totale anuale (lei)*	*Impozit minim anual (lei)*
0-52.000	2.200
52.001-215.000	4.300
215.001-430.000	6.500
430.001-4.300.000	8.600
4.300.001-21.500.000	11.000
21.500.001-129.000.000	22.000
Peste 129.000.001	43.000”

În opinia autoarei exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii si art. 139 referitor la impozite, taxe si alte contributii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine următoarele:

1. Ulterior sesizării Curtii Constitutionale, dispozitiile art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost abrogate prin art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 87/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010. Acest aspect, însă, nu poate conduce la inadmisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma “în vigoare” din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare, întrucât textul criticat se aplică si produce efecte juridice în raportul juridic în cauză.

2. Curtea observă că autoarea exceptiei nu motivează pretinsa încălcare a textelor invocate. Or, exceptia de neconstitutionalitate trebuie să îndeplinească anumite exigente de ordin structural, respectiv autorul acesteia trebuie să indice textul legal criticat, prevederile constitutionale considerate a fi încălcate si motivarea în concret a pretinsei contrarietăti a textului dedus controlului de constitutionalitate. Simpla enumerare a textelor constitutionale nu satisface exigentele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit cărora “Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate”, Curtea neputând formula propriile critici, la care, ulterior, să si răspundă, astfel că exceptia urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În acest sens este si jurisprudenta constantă a Curtii, cu titlu exemplificativretinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Moaney Intercom” - S.R.L. din Tileagd în Dosarul nr. 13.655/271/2009 al Judecătoriei Oradea - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 15 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

lonita Cochintu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.162

din 15 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 si art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 si art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Generali” - S.A. din Bucuresti (fostă ARDAF) în Dosarul nr. 46.590./3/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.361D/2010.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Comercială “Generali România” - S.A. (fostă ARDAF), doamna avocat Maria Ursaciuc, cu împuternicire avocatială depusă la dosar, lipsind cealaltă parte, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantul părtii prezente, care depune concluzii scrise, solicitând admiterea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, mentionând jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale, respectiv Decizia nr. 310 din 3 martie 2011, pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 23 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 46.590./3/2007, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială a sesizat Curtea Constitutională pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 si art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Generali” - S.A. din Bucuresti (fostă ARDAF) într-o cauză având ca obiect solutionarea unei cereri de recurs.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale în măsura în care instituie un termen de recurs foarte scurt, de 5 zile de la pronuntare, si sanctionează cu nulitatea un recurs care nu este motivat în acest termen. Practic, prin instituirea acestui termen, nu există un interval suficient de timp pentru ca partea care declară recurs să-si poată exercita în mod efectiv dreptul la apărare, în conditiile în care nu cunoaste motivarea instantei care si-a declinat competenta.

În această situatie, partea care nu cunoaste ceea ce ar trebui să combată este grav prejudiciată, fiind privată atât de dreptul la apărare, cât si de cel al unui proces echitabil.

De asemenea, autorul exceptiei apreciază că prin instituirea obligatiei de a motiva recursul în termen de doar 5 zile de la data pronuntării hotărârii, fără a se acorda posibilitatea reală de a afla continutul respectivei hotărâri, sub sanctiunea anulării acelui recurs, este restrâns dreptul părtii de a se adresa instantei de control judiciar prin exercitarea căilor de atac.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului si Avocatul Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, sustinerile reprezentantului părtii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 158 alin. 3 si art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut:

- Art. 158 alin. 3: “Dacă instanta se declară necompetentă, împotriva hotărârii se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronuntare. Dosarul va fi trimis instantei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdictională competent, de îndată ce hotărârea de declinare a competentei a devenit irevocabilă.”;

- Art. 306 alin. 1: “Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu exceptia cazurilor prevăzute în alineatul 2”.

Ulterior sesizării Curtii, prevederile art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin art. I pct. 20 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea solutionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, si au în prezent următorul continut: “Dacă instanta se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instantei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdictională competent.”

Potrivit art. XXII alin. (1) si (2) din Legea nr. 202/2010, “(1) Procesele în materie civilă în curs de judecată la data schimbării, potrivit prevederilor prezentei legi, a competentei instantelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instante.

În caz de desfiintare, anulare sau casare cu trimitere spre rejudecare, dispozitiile prezentei legi privitoare la competentă sunt aplicabile.

(2) Dispozitiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 si 5¹art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 1591 art. 2812a, art.297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. &, art. 315 alin. 31, precum si ale art. 329-330⁷ din Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările si completările ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se aplică numai proceselor, cererilor si sesizărilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate după intrarea în vigoare a prezentei legi”.

Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 si dispozitiile art. XXII alin. (1) si (2) din Legea nr. 202/2010, Curtea constată că dispozitiile legale criticate sunt aplicabile raportului juridic stabilit în cauza de fată, astfel încât urmează să verifice constitutionalitatea prevederilor criticate în forma avută la data încheierii de sesizare a Curtii Constitutionale.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la apărare si art. 53 alin. (1) privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate si prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil si art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constitutionale.

Astfel, prin Decizia nr. 920*) din 7 iulie 2011, nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, si prin Decizia nr. 1.138 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2010, Curtea a constatat că, potrivit dispozitiilor art. 158 din Codul de procedură civilă, instanta de judecată se pronuntă asupra problemelor privind competenta ei de judecată, în situatia în care, în cadrul judecării litigiului cu care a fost învestită, se pun în discutie astfel de aspecte. Asupra exceptiei de necompetentă, instanta se pronuntă înainte de a se aborda fondul litigiului si înainte de a se solutiona alte exceptii, după caz, printr-o încheiere, dacă se declară competentă, sau printr-o altă hotărâre, dacă instanta se declară necompetentă. Textul de lege criticat de autorul exceptiei, respectiv art. 158 alin. 3 din Codul de procedură civilă, are în vedere cea de-a doua ipoteză, si anume admiterea exceptiei de necompetentă si implicit declinarea competentei instantei de judecată. Având în vedere cele de mai sus, este evident faptul că singurul motiv pe care instanta îl poate retine în hotărârea de declinare este propria necompetentă materială, personală sau teritorială.

De asemenea, Curtea a constatat că instanta de judecată, dând expresie dreptului la apărare si principiului contradictorialitătii, este obligată să pună în discutia prealabilă a părtilor exceptia de necompetentă, discutie ce are loc în prezenta acestora sau chiar în lipsa lor, dar când toate părtile au fost legal citate.

Asa fiind, Curtea nu poate retine critica autorului exceptiei potrivit căreia partea interesată nu are posibilitatea cunoasterii motivelor hotărârii de declinare a competentei pe care urmează să o atace si, ca urmare, declararea nulitătii recursului promovat.

De asemenea, prin Decizia nr. 246 din 4 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a mai statuat că hotărârea prin care instanta se declară necompetentă se poate ataca separat cu recurs, întrucât această hotărâre are caracter de dezînvestire. Stabilirea unui termen derogatoriu mai scurt si care curge de la data pronuntării hotărârii, pentru declararea recursului, s-a impus pentru că solutionarea incidentului privind competenta instantei tine pe loc judecarea fondului litigiului. Niciuna dintre părti nu este împiedicată în exercitarea căii de atac în acest termen, având în vedere că acestea, chiar dacă nu sunt prezente în urma îndeplinirii procedurii legale de citare, cunosc termenul de judecată si depinde doar de diligenta lor aflarea solutiei si declararea recursului.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronuntat, prin raportare la art. 21 si art. 24 din Constitutie, prin Decizia nr. 893 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 22 iulie 2009, constatând că sunt constitutionale. Cu acest prilej, Curtea a statuat, în esentă, că, în privinta conditiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie să fie făcută declaratia, continutul său, instanta la care se depune, competenta si modul de judecare, solutiile ce pot fi adoptate si altele de acelasi gen, fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului în substanta sa sau principiilor si textelor constitutionale de referintă. Astfel, Curtea de la Strasbourg, în Cauza Beles si altii contra Cehiei din 12 noiembrie 2002, a constatat că dreptul de acces la un tribunal nu este absolut si se pretează la limitări implicit admise, în special în ceea ce priveste conditiile de admisibilitate a unui recurs, având în vedere că presupune reglementarea din partea statului, care se bucură, în această privintă, de o anumită marjă de apreciere.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 158 alin. 3 si art. 306 alin. 1 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Generali” - S.A. din Bucuresti (fostă ARDAF) în Dosarul nr. 46.590./3/2007 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 15 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

*) Decizia nr. 920/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 16 septembrie 2011.

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.167

din 15 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, exceptie ridicată în mod direct de Avocatul Poporului si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.955D/2010.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că, prin încheierea din 23 iunie 2011, Curtea, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, a dispus, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, repunerea pe rol a Dosarului nr. 3.955D/2011 pentru data de 15 septembrie 2011.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Adresa nr. 9.773 din 23 septembrie 2010, trimisă Curtii Constitutionale în temeiul prevederilor art. 146 lit. d) teza finală din Constitutie, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustin, în esentă, următoarele:

Preluarea de către stat, prin Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, organ de specialitate al administratiei publice centrale aflat în subordinea Guvernului, a evidentei si a repartitiei remuneratiilor colectate de organismele de gestiune colectivă de la persoane juridice constituite prin libera asociere, fără a exista un mandat din partea titularilor drepturilor de autor, încalcă art. 44 alin. (4) si art. 136 alin. (5) din Constitutie.

Aceste dispozitii constitutionale, reglementând garantarea dreptului de proprietate, se referă implicit si la garantarea dreptului de proprietate intelectuală, care include dreptul de autor si drepturile conexe, precum si proprietatea industrială. Or, Guvernul, prin introducerea art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006, încurajează eliminarea organismelor de gestiune colectivă si preluarea responsabilitătilor acestora de către un organ de specialitate al administratiei publice centrale aflat în subordinea Guvernului.

Mai mult, art. 3¹ alin. (2) teza a doua din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 prevede ca toate cheltuielile pentru crearea si functionarea evidentei nationale să fie suportate de organismele de gestiune colectivă. Astfel, se ajunge la situatia în care, pe lângă faptul că are loc o preluare fără drept a administrării si a repartitiei remuneratiilor colectate de organismele de gestiune colectivă, punerea în practică a acestei măsuri abuzive trebuie să se facă pe cheltuiala titularilor drepturilor de autor. Prin urmare, desi este vorba de raporturi între asociatii de drept privat (organisme de gestiune colectivă) cu membrii lor persoane fizice, statul - prin O.R.D.A. - decide că trebuie să intervină în acest raport pur privat, încălcând astfel dreptul de proprietate al titularilor drepturilor de autor.

Se arată că libera initiativă presupune posibilitatea pentru orice persoană de a se erija în participant activ la viata economică în modalitatea considerată ca fiind cea mai adecvată (fie ca persoană fizică, fie ca persoană juridică), uzând de mijloacele juridice pe care le are la dispozitie pentru punerea în aplicare a unei anumite politici.

Or, titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe înfiintează prin libera asociere aceste organisme de gestiune colectivă, organisme ce actionează în limitele mandatului încredintat de către membrii asociati, cu scopul de a le gestiona drepturile de autor pe plan national si mondial.

Prin urmare, interventia statului apare ca fiind o încălcare a alegerii voluntare si constiente a persoanelor astfel asociate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat presedintilor celor două Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Potrivit art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, Curtea a solicitat informatii în vederea lămuririi unor aspecte Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, prin directorul său, domnul Robert Bucur. Acesta a comunicat aceste informatii prin Adresa înregistrată la Curtea Constitutională cu nr. 5.036 din 5 septembrie 2011.

Oficiului Român pentru Drepturile de Autor - O.R.D.A. arată că scopul introducerii art. 3¹ din cadrul Ordonantei Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nu a fost reprezentat de dorinta ca un organ de specialitate al administratiei publice centrale din subordinea Guvernului să preia în administrare drepturile de proprietate intelectuală, ci s-a urmărit atingerea unui nivel mai ridicat al posibilitătii de supraveghere a activitătii organismelor de gestiune colectivă, activitate intensificată după luna mai a anului 2010. Acest lucru a dus la remedierea multor probleme din domeniu în privinta tuturor categoriilor implicate, respectiv titulari de drepturi de autor ori drepturi conexe, organisme de gestiune colectivă, utilizatori, entităti publice sau private etc, tinând cont si de nivelul sumelor colectate de către organismele de gestiune colectivă, în anul 2009 acestea ridicându-se la aproximativ 50 de milioane de euro si reprezentând în cea mai mare parte bani publici.

Ca urmare a dezbaterilor purtate în cadrul sedintelor parlamentare din comisiile de specialitate pe această temă cu privire la forma finală a Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2010, a fost elaborat Raportul comun asupra proiectului de lege de către Comisia pentru industrii si servicii si Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă. Prin acest raport au fost admise amendamente asupra textului art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006, modificările fiind sustinute si de noua conducere O.R.D.A., tinând cont de necesitatea unor dispozitii care să favorizeze transparenta si simplificarea activitătii în domeniul informatizării, cu eliminarea atributiei prevăzute în sarcina O.R.D.A. de a administra sistemul informatic national în domeniu si a suportării costurilor de realizare a evidentei nationale de către organismele de gestiune colectivă.

Având în vedere că art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 a fost modificat substantial, iar solutia legislativă nu a mai fost preluată de noua reglementare, se apreciază că exceptia ridicată de Avocatul Poporului apare ca fiind rămasă fără obiect.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, informatiile furnizate de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 18 septembrie 2008, care la data sesizării aveau următorul continut: “(1) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor administrează sistemul informatic national privind evidenta si simplificarea plătii drepturilor de autor si a drepturilor conexe de către utilizatori si a repartitiei remuneratiilor colectate de organismele de gestiune colectivă în cadrul proiectului e-guvernare.

(2) Normele metodologice privind crearea si functionarea evidentei nationale prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Costurile de realizare a acestei evidente nationale sunt suportate de organismele de gestiune colectivă beneficiare ale remuneratiilor datorate de utilizatori.”

Ulterior sesizării Curtii, dispozitiile art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor au fost modificate prin Legea nr. 99/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 43/2010 pentru modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării administrative a unor autorizatii/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de Guvernul României în cadrul Planului de simplificare aferent Memorandumului de întelegere dintre Comunitatea Europeană si România, semnat la Bucuresti si la Bruxelles la 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2011, acestea având următorul continut: “(1) Pentru organizarea evidentei si simplificarea plătii drepturilor de autor si a drepturilor conexe de către utilizatori, precum si a repartitiei remuneratiilor colectate, organismele de gestiune colectivă sunt obligate să se informatizeze.

(2) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor verifică activitatea organismelor de gestiune colectivă prin intermediul sistemului informatic al acestora, verificarea implicând doar o functie de citire, si nu de interventie în sistem.

(3) Regulile privind accesul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor la sistemul informatic al organismelor de gestiune colectivă se stabilesc prin decizie a directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, cu obligatia consultării prealabile a acestora.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică si art. 136 alin. (5) privind proprietatea.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate au fost modificate prin Legea nr. 99/2011, iar solutia legislativă criticată nu a fost preluată în noua reglementare

Astfel, dacă înainte de această modificare art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 prevedea că O.R.D.A. administra sistemul informatic national privind evidenta si simplificarea plătii drepturilor de autor si a drepturilor conexe de către utilizatori si a repartitiei remuneratiilor colectate de organismele de gestiune colectivă, iar costurile de realizare a acestei evidente nationale erau suportate de organismele de gestiune colectivă beneficiare ale remuneratiilor datorate de utilizatori, noua reglementare prevede că O.R.D.A. verifică doar activitatea organismelor de gestiune colectivă prin intermediul sistemului informatic al acestora, verificarea implicând doar o functie de citire, si nu de interventie în sistem.

Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale: “Curtea Constitutională decide asupra exceptiilor ridicate în fata instantelor judecătoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonantă în vigoare, care are legătură cu solutionarea cauzei în orice fază a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia.”

Curtea retine că, potrivit art. 33 din Legea nr. 47/1992, “La solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate [formulate de

Avocatul Poporului- s.n.], dispozitiile art. 29-31 se aplică în mod corespunzător”, însă sintagma “în vigoare” nu poate fi interpretată în acelasi fel ca în cazul Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, întrucât solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate direct de Avocatul Poporului se face în cadrul unui control abstract de constitutionalitate.

Asadar, atâta timp cât Curtea Constitutională nu poate determina dacă dispozitiile legale criticate abrogate produc în continuare efecte si nici întinderea acestora (apreciere care se poate face atunci când este vorba de o exceptie ridicată în fata unei instante judecătoresti sau de arbitraj comercial), Curtea nu poate decât să respingă ca devenită inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3¹ din Ordonanta Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacitătii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, exceptie ridicată direct de Avocatul Poporului.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 15 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.189

din 20 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Drăgusin & CO” - S.N.C. din Craiova în Dosarul nr. 5.277/215/2010 al Judecătoriei Craiova- Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului nr. 3.633D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 21 iulie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.277/215/2010, Judecătoria Craiova - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare.

Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Drăgusin & CO” - S.N.C. din Craiova într-o cauză având ca obiect o contestatie la executare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile legale criticate sunt neconstitutionale întrucât Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 nu poate abroga Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materia financiar-fiscală, acest nou act normativ fiind inferior actului normativ ce se vrea a fi abrogat. Admiterea contrariului, pe de o parte, ar limita aplicabilitatea principiului efectivitătii juridice dezvoltat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar, pe de altă parte, ar conduce la încălcarea expresă a dispozitiilor constitutionale referitoare la accesul liber la justitie, implicit în materia contenciosului administrativ-fiscal, creându-se premisele distorsionării liberei concurente, afectării dreptului de proprietate privată si limitării initiativei economice de către stat prin proceduri complicate.

Judecătoria Craiova - Sectia civilă nu îsi exprimă opinia cu privire la exceptia invocată.

Avocatul Poporului a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 8.678 din 1 septembrie 2010, înregistrată la Curtea Constitutională cu nr. 12.915 din 1 septembrie 2010, si apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale. Se arată că activitătile de natură economică nu se pot desfăsura decât cu respectarea conditiilor prevăzute de lege, astfel că sanctionarea abaterilor de la prevederile legale nu poate primi semnificatia unei restrângeri nejustificate a acestor activităti.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 7 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 13 octombrie 2003, care au următorul continut: ,,f) să constate acte si fapte care au avut ca efect evaziunea si frauda fiscală, să stabilească implicatiile fiscale ale acestora si să dispună, în conditiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îsi ascundă ori să îsi risipească averea si să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;”.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 1 alin. (5) - Statul român, art. 44 alin. (9) - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 136 alin. (5) - Proprietatea si art. 137 alin. (1) - Sistemul financiar.

Examinând criticile formulate de autorul exceptiei, Curtea observă că acestea vizează ierarhia actelor normative si, în principal, imposibilitatea abrogării printr-un act cu fortă juridică inferioară - o ordonantă de urgentă a Guvernului - a unui act ierarhic superior - o ordonantă simplă a Guvernului -, ca urmare a acestei abrogări neconstitutionale fiind încălcate, în opinia autorului exceptiei, dreptul său de proprietate si libertatea economică.

Asa fiind, Curtea retine că analiza pe care o impune controlul de constitutionalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica regimul juridic al ordonantelor adoptate de Guvern. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 115 din Constitutie, Guvernul are o competentă normativă derivată fie dintr-o lege de abilitare, fie din însăsi Constitutie, cu un caracter special si limitat, specific unei competente de atribuire. Exercitarea acestei competente se include tot în sfera puterii executive si constă în posibilitatea de a emite două categorii de acte normative: ordonante simple si ordonante de urgentă.

Exigentele constitutionale în abilitarea Guvernului de a emite ordonante în conditiile art. 115 alin. (1)-(3) din Constitutie sunt următoarele: existenta unei legi de abilitare din partea Parlamentului, reglementările din ordonante să nu privească domeniul legilor organice, ci numai domeniul legilor ordinare, pe care le pot modifica sau abroga, abilitarea de a emite ordonante nu poate fi decât temporară. O abilitare generală sau de principiu este contrară reglementării constitutionale, consecinta fiind aceea că expirarea termenului până la care se pot emite ordonantele, precizat obligatoriu în legea de abilitare, atrage imposibilitatea de a emite ordonante sau inexistenta celor astfel emise; de aceea, Guvernul poate modifica sau abroga propriile ordonante numai în cadrul termenului de abilitare sau, eventual, pe baza unei noi abilitări. În plus, dacă legea de abilitare o cere, ordonanta se supune aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Respectarea termenului de abilitare se stabileste în functie de data când ordonanta a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Regimul particular al ordonantei de urgentă este prevăzut în art. 115 alin. (4)-(6) din Constitutie si reglementează: cazurile în care poate fi emisă - situatii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligatia de a motiva urgenta în cuprinsul acesteia; intrarea în vigoare - numai după depunerea spre dezbatere în procedură de urgentă la Camera competentă să fie sesizată si după publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I; domeniul ordonantei de urgentă - acesta poate fi si de natura legilor organice, caz în care legea de adoptare se aprobă cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constitutie. Potrivit dispozitiilor art. 115 alin. (6) din Constitutie, ordonanta de urgentă nu poate fi însă adoptată în domeniul legilor constitutionale, nu poate afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertătile si îndatoririle prevăzute de Constitutie, drepturile electorale si nu poate viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietatea publică.

În ceea ce priveste ierarhia actelor normative, Curtea retine că un act normativ ierarhic inferior nu poate abroga un act normativ ierarhic superior sau prevederi din cuprinsul acestuia. De aceea, o lege ordinară sau o ordonantă simplă nu poate abroga o lege organică ori o ordonantă de urgentă care reglementează norme în materii rezervate legii organice, însă poate abroga o ordonantă de urgentă care reglementează în materia legii ordinare, aflându-se pe acelasi palier ierarhic cu aceasta din urmă. Mutatis mutandis, o ordonantă de urgentă care reglementează în materia rezervată legii organice poate abroga o lege organică si, cu atât mai mult, în virtutea principiului qui potest plus potest minus, poate abroga o lege ordinară sau o ordonantă simplă.

Aplicând aceste considerente cu rang de principiu în domeniul legisticii formale, Curtea constată că sustinerile autorului exceptiei de neconstitutionalitate, potrivit cărora ordonanta de urgentă nu poate abroga o ordonantă simplă sunt lipsite de fundament constitutional, astfel că, abrogând Ordonanta Guvernului nr. 86/2003 privind reglementarea unor măsuri în materia financiar-fiscală prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, Guvernul si-a exercitat competenta de legiuitor delegat în limitele stabilite de Legea fundamentală.

Prin urmare, Curtea nu poate retine nici critica potrivit căreia evenimentul legislativ al abrogării a adus atingere unui drept sau unei libertăti consacrate de Constitutie.

În fine, Curtea nu poate retine nicio critică referitoare la dispozitiile art. 7 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003, întrucât motivarea autorului exceptiei priveste exclusiv analiza raportului ierarhic dintre actele normative invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 lit. f) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Drăgusin & CO” - S.N.C. din Craiova în Dosarul nr. 5.277/215/2010 al Judecătoriei Craiova - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru aniversarea la data de 1 decembrie 2011 la Alba lulia a Zilei Nationale a României si a împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire

În temeiul art. 108 din Constitutia României, republicată, si al art. 30 alin. (2) si (3) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările si completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Administratiei si Internelor pe anul 2011 din Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, cu suma de 400 mii lei, la capitolul 51.01 “Autorităti publice si actiuni externe”, titlul 20 “Bunuri si servicii”, pentru Institutia Prefectului - Judetul Alba, în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de aniversarea la data de 1 decembrie 2011 la Alba lulia a Zilei Nationale a României si a împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire.

Art. 2. - Actiunile ce urmează a fi realizate pentru această aniversare se stabilesc si se aprobă de Institutia Prefectului - Judetul Alba, care va controla modul de utilizare a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1 în conformitate cu prevederile Legii nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările ulterioare, precum si cu celelalte dispozitii legale.

Art. 3. - Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2011 cu suma de 400 mii lei, pentru judetul Alba, din Fondul de rezervă bugetară la dispozitia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, si alocarea acesteia bugetului local al municipiului Alba lulia pentru aniversarea la data de 1 decembrie 2011 la Alba lulia a Zilei Nationale a României si a împlinirii a 93 de ani de la Marea Unire.

Art. 4. - Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozitiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 3.

Art. 5. - Ministerul Finantelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, modificările corespunzătoare în volumul si în structura bugetului de stat si în volumul si în structura bugetului Ministerului Administratiei si Internelor pe anul 2011.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul administratiei si internelor,

Constantin-Traian Igas

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

Bucuresti, 9 noiembrie 2011.

Nr. 1.108.


	Copyright 1998-2015 DSC.NET All rights reserved.