DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.255

din 22 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ale Ordinului Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selectie a practicienilor în insolventă agreati de Agentia Natională de Administrare Fiscală, precum si cea privind interpretarea deciziilor Curtii Constitutionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si nr. 898 din 16 iunie 2009

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

Cu participarea în sedinta publică din data de 15 septembrie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 173/2008, aprobată prin Legea nr. 277/2009, si pentru interpretarea dispozitiilor Deciziei nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si Deciziei nr. 898 din 16 iunie 2009 ale Curtii Constitutionale, exceptie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială în Dosarul acesteia nr. 5.147/3/2009 si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.658D/2010, precum si a dispozitiilor art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, coroborate cu Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, exceptie invocată de S.C.PI.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timisoara, lichidator judiciar al Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest - S.A. din Deva - Filiala Bradmin, în Dosarul nr. 7.044/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 1.905D/2010.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publică din 15 septembrie 2011, când, în temeiul dispozitiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, Curtea a dispus conexarea Dosarului nr. 1.905D/2010 la Dosarul nr. 1.658D/2010, care a fost primul înregistrat, iar în temeiul art. 57 si art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronuntării pentru data de 22 septembrie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.147/3/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 173/2008, aprobată prin Legea nr. 277/2009, si pentru interpretarea dispozitiilor Deciziei nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si Deciziei nr. 898 din 16 iunie 2009 ale Curtii Constitutionale, exceptie ridicată, din oficiu, de instanta de judecată într-o cauză întemeiată pe dispozitiile Legii nr. 85/2006.

Prin Sentinta nr. 8/F/2010 din 12 ianuarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 7.044/97/2008, Tribunalul Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, coroborate cu Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, exceptie invocată de S.C.PI.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timisoara, lichidator judiciar al Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest - S.A. din Deva - Filiala Bradmin, cu ocazia judecării unei cauze ca urmare a deschiderii procedurii simplificate a insolventei.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială arată următoarele:

1. Dispozitiileart. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstitutionale, pentru că încalcă principiul colectivitătii, al unicitătii si caracterului concursual al procedurii reorganizării judiciare si a falimentului, prevăzut în art. 2 din Legea nr. 85/2006.

Textul criticat dă posibilitatea creditorului care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor să decidă desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, fără consultarea adunării creditorilor, fapt ce contravine art. 16 si art. 21 din Constitutie. Prin urmare, acordarea unei asemenea puteri de decizie creditorului care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor este discriminatorie în raport cu alti creditori, care, desi beneficiază de garantii reale si cu rang prioritar, atât la recuperarea creantelor, cât si la decizia procesuală a executării silite cu privire la modalitatea valorificării bunului, nu îsi pot exprima opinia asupra desemnării administratorului judiciar sau a lichidatorului.

De asemenea, se arată că modificările aduse art. 19 din lege contin două elemente de încălcare gravă a principilor mentionate, si anume: decizia se ia fără consultarea adunării creditorilor si contestatia pentru motive de nelegalitate o pot formula creditorii, si nujudecătorul-sindic. Din moment ce numai continutul valoric al creantei dă dreptul la decizia unică, se naste întrebarea: care este motivul de “nelegalitate al deciziei”, iar “dacă este vorba de nelegalitate, atunci nimeni altul decât judecătorul-sindic trebuie să intervină în proces, atât în virtutea rolului activ instituit de principiile dreptului comun, cât si pentru a asigura institutia impartialitătii”.

Procedura insolventei, desi este colectivă si concursuală, poate fi declarată si la cererea unui singur creditor, care poate parcurge “etapele falimentului” până la închidere cu acest unic creditor. Rezultă că oricând, în lipsa unor motive temeinice, asa cum prevede art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, acesta poate să decidă înlocuirea lichidatorului judiciar pe considerentul că este creditor majoritar, dându-se astfel cale liberă arbitrariului si abuzului de drept fată de lichidatorul judiciar care îsi poate îndeplini atributiile în mod temeinic si legal. Odată învestit si confirmat de comitetul creditorilor, lichidatorul judiciar a dobândit un drept de servicii în virtutea profesiei liberale la care a aderat si este nedrept să fie înlocuit în orice stadiu al procedurii, fără motive temeinice si numai în baza criteriului valoric al creantei unui creditor care detine cel putin de 50% din valoarea creantelor.

2. De asemenea, judecătorul-sindic arată că reiterează exceptia de neconstitutionalitate, deoarece consideră că nu s-a luat în discutie de către Curtea Constitutională critica invocată anterior, tot din oficiu, si anume faptul că prevederile legale criticate încalcă principiul colectivitătii, unicitătii si caracterul concursual al procedurii reorganizării judiciare si a falimentului, care, de altfel, au fost invocate în Decizia Curtii Constitutionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999, în care s-a retinut că “procedura reorganizării judiciare si a falimentului prevăzute de Legea nr. 64/1995 este o procedură colectivă, unică si concursuală pentru toti creditorii”. Or, Legea nr. 85/2006 a preluat principiile si prevederile Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării si lichidării judiciare si, prin urmare, nu poate să contină reglementări contrare acestui principiu, consacrat printr-o decizie a Curtii Constitutionale cu valoare de principiu al autoritătii de lucru judecat.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate S.C.P.I.T. Management Advisors S.P.R.L. din Timisoara, lichidator judiciar al Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest S.A. din Deva - Filiala Bradmin consideră, în esentă, că textul criticat contravine art. 124 alin. (2) din Constitutie, care prevede în mod imperativ faptul că “justitia este unică, impartială si egală pentru toti”.

Având în vedere faptul că, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, organele care aplică procedura sunt instantele judecătoresti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul, prevederile art. 19 alin. (2) din aceeasi lege creează o totală si injustă inegalitate între creditorii participanti la procedura insolventei, reglementată prin legea criticată.

Principiul luării hotărârilor de către creditorul care detine peste 50% din totalul creantelor este discriminatoriu pentru faptul că nu oferă posibilitatea egală în cadrul unei proceduri judiciare, un singur creditor putând fi majoritar, iar restul creditorilor să nu mai aibă absolut nicio posibilitate de a-si exprima cel putin opinia, potrivit procedurii insolventei, reglementată de Legea nr. 85/2006.

De asemenea, Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, conform căruia creditoarea Agentia Natională de Administrare Fiscală dobândeste un drept preferential de desemnare a unui lichidator si ulterior schimbarea acestuia, este de natură a acorda o pozitie privilegiată acestor creditori, ceea ce încalcă drepturile celorlalti creditori participanti în mod egal si concursual în cadrul aceleiasi proceduri.

Tribunalul Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, coroborate cu Ordinul ANAF nr. 1.009/2007, este întemeiată, întrucât se încalcă principiul colectivitătii, unicitătii si caracterul concursual al procedurii insolventei.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare, îl constituie dispozitiile art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, modificată si completată prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 277/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009, în ansamblul lor, precum si coroborate cu Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selectie a practicienilor în insolventă agreati de Agentia Natională de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 9 august 2007, respectiv interpretarea Deciziilor Curtii Constitutionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000 si nr. 898 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009.

Curtea observă că, în realitate, autorii exceptiei de neconstitutionalitate formulează o critică distinctă atât în ceea ce priveste dispozitiile art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cât si a prevederilor Ordinului Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selectie a practicienilor în insolventă agreati de Agentia Natională de Administrare Fiscală, respectiv a interpretării deciziilor Curtii Constitutionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si nr. 898 din 16 iunie 2009.

În consecintă, Curtea urmează a retine ca obiect al exceptiei de neconstitutionalitate dispozitiile art. 19 alin. (2) si 2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, ale Ordinului Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007, precum si interpretarea deciziilor Curtii Constitutionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si nr. 898 din 16 iunie 2009.

Dispozitiile art. 19 aiin. (2) si (21) din Legea nr. 85/2006 au următorul cuprins: “(2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei sedinte a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totală a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia. În cazul în care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilită de către judecătorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolventă. Creditorii pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic.

(2¹) Creditorul care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu si să îi stabilească remuneratia.”

Exceptia de neconstitutionalitate este raportată la dispozitiile constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justitie si art. 124 alin. (2) care prevede că “Justitia este unică, impartială si egală pentru toti”, precum si la dispozitiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Asupra dispozitiilor legale criticate, Curtea s-a mai pronuntat si, răspunzând unor critici asemănătoare, raportat la dispozitii constitutionale similare, a respins exceptia de neconstitutionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 898 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009, Curtea a retinut că dispozitiile art. 19 alin. (2¹) au fost introduse prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 173/2008, pentru asigurarea respectării principiului celeritătii procedurii, protectiei creditorilor si desfăsurării adecvate a activitătii practicienilor în insolventă, asa cum reiese din nota de fundamentare a acestei ordonante de urgentă a Guvernului. Astfel, s-a dat posibilitatea creditorului care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor să desemneze, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau un lichidator în locul administratorului judiciar sau al lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu si să-i stabilească remuneratia.

Curtea a observat că, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în cadrul primei sedinte a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totală a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia.

Cu privire la aceste dispozitii de lege, Curtea Constitutională, prin Decizia nr. 619 din 27 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a statuat că adunarea creditorilor este convocată pentru a decide în toate aspectele importante ale procedurii prevăzute de lege, iar pentru facilitarea luării deciziilor în cadrul acestui organ colegial sunt prevăzute două modalităti de vot, ambele bazate pe criteriul valorii creantelor. Regula în această materie este stabilită de dispozitiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorităti, prin valoare, a creantelor prezente. Există situatii speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanta sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, si anume votul creditorilor care detin cel putin 50% din valoarea totală a creantelor. Optiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, si nu pentru cel al numărului creditorilor, este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolventei, respectiv recuperarea creantelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face, în cadrul aceleiasi clase de creditori, proportional cu valoarea creantelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creantelor, iar nu la numărul creditorilor.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că solutia legislativă criticată, si anume posibilitatea creditorului care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator ori de a-l confirma pe cel provizoriu, este pe deplin justificată, întrucât legiuitorul a optat pentru criteriul valorii, iar nu pentru cel al numărului creditorilor, si nu contravine principiului egalitătii în fata legii, prevăzut de art.16 alin. (1) din Constitutie. În ipoteza normei legale criticate, un singur creditor detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor, ceea ce face inutilă consultarea adunării creditorilor pentru desemnarea unui administrator judiciar sau a unui lichidator ori pentru confirmarea celui provizoriu, din moment ce hotărârea s-ar putea lua în adunarea creditorilor numai cu majoritatea specială prevăzută de lege, si anume numai cu votul acestui creditor care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor.

Totodată, Curtea a retinut că, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeasi lege, ceilalti creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului care detine cel putin 50%, prevăzută la alin.(2¹), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolventă. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozitiile art. 19 alin. (2¹) din Legea nr. 85/2006 nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală.

Curtea a retinut că liberul acces la justitie, consacrat prin prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu este un drept absolut, legiuitorul putând să prevadă anumite conditionări în vederea unei bune administrări a justitiei, având, evident, o justificare rezonabilă si proportională cu obiectivul propus.

Astfel, faptul că, împotriva deciziei creditorului care detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor de a desemna, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau un lichidator în locul celui provizoriu ori de a confirma administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu, creditorii interesati pot face contestatie la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în termen de 3 zile de la data publicării acestei decizii în Buletinul procedurilor de insolventă, îsi găseste justificarea în însusi specificul acestei proceduri si are drept scop asigurarea desfăsurării cu celeritate a acesteia.

Prin alte decizii, spre exemplu Decizia nr. 900 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 18 august 2009, Curtea a statuat că, desi adunarea creditorilor desemnează administratorul judiciar sau lichidatorul, stabilindu-i si remuneratia, sau confirmă administratorul judiciar ori lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic, nu se poate sustine încălcarea principiului potrivit căruia justitia se realizează prin Înalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecătoresti stabilite de lege, deoarece această desemnare este confirmată de judecătorul-sindic prin încheiere, iar ceilalti creditori o pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, în conditiile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 85/2006. Pe de altă parte, asa cum rezultă din nota de fundamentare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 1732008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care a modificat dispozitiile criticate ale art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, această lege privind procedura insolventei a introdus ca elemente de noutate, printre altele, degrevarea judecătorului-sindic de responsabilitătile ce excedează sferei contenciosului si amplificarea rolului adunării creditorilor, pornind de la acquis-ul comunitar în materie si valorificând principiile consacrate în legislatia internatională si bunele practici în materie.

Distinct de cele retinute, Curtea nu poate primi critica autorilor potrivit căreia creditorul majoritar poate oricând să decidă înlocuirea administratorului/ lichidatorului judiciar doar pe acest unic considerent că detine cel putin 50% din valoarea totală a creantelor, ceea ce ar permite, într-adevăr, instaurarea arbitrariului si abuzului de drept.

Dispozitiiie art. 19 alin. (21) din Legea nr. 85/2006 dau dreptul creditorului care detine singur cel putin 50% din valoarea totală a creantelor să desemneze un administrator/lichidator judiciar, în locul administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu sau să îl confirme pe acesta si să îi stabilească remuneratia.

Or, desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar “provizoriu” este atributul exclusiv al judecătorului-sindic, potrivit tezei finale a art. 19 alin. (2) “creditorii (este vorba de creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totală a creantelor) pot decide să confirme administratorul/lichidatorul judiciar desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic”, dispozitii de care prevederile art. 19 alin. (2¹) din Legea nr. 85/2006 nu pot fi disociate. Dimpotrivă, pentru motive temeinice [art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006], numai judecătorul-sindic poate decide schimbarea administratorului/lichidatorului judiciar desemnat, ceea ce are ca efect tocmai aplicarea prevederilor constitutionale cuprinse în art. 124 alin. (2), potrivit cărora “Justitia este unică, impartială si egală pentru toti”.

Totodată, prin Decizia nr. 726 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar sau lichidatorul are o pozitie si o situatie deosebite fată de toate părtile si fată de toti ceilalti participanti la procedură, ei nefiind parte în proces, ci participanti la procedură, cu rol si atributii determinate de lege. Acestia nu actionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăsurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât si în interesul creditorilor, pentru ca acestia să îsi poată valorifica creantele în cât mai mare măsură si cât mai operativ.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele retinute anterior, Curtea constată că prevederile art. 19 alin. (2)si (21) din Legea nr. 85/2006 nu încalcă dispozitiile art. 16, art. 21 si art. 124 alin. (2) din Constitutie si nici pe cele ale art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

II. În ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate referitoare la interpretarea Deciziei nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si a Deciziei nr. 898 din 16 iunie 2009 ale Curtii Constitutionale, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece nu pot forma obiectul controlului de constitutionalitate, pe calea exceptiei, deciziile Curtii Constitutionale. De asemenea, Curtea observă că, în acceptiunea prevederilor art. 146 din Constitutie si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, nu are nici competenta de a interpreta sau explica deciziile sale la solicitarea unor subiecte de drept.

III. În ce priveste critica referitoare la Ordinul Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selectie a practicienilor în insolventă agreati de Agentia Natională de Administrare Fiscală, conform căreia creditoarea Agentia Natională de Administrare Fiscală dobândeste un drept preferential privind desemnarea unui lichidator si, ulterior, schimbarea acestuia, fapt ce încalcă drepturile celorlalti creditori participanti în mod egal si concursual în cadrul aceleiasi proceduri, Curtea constată, de asemenea, că nici aceasta nu poate constitui obiectul controlului de constitutionalitate, deoarece acest act normativ nu face parte din categoria celor asupra cărora Curtea Constitutională este competentă a se pronunta, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 si art. 146 dinConstitutie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveste dispozitiile art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. (2) si (2¹) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, exceptie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială în Dosarul nr. 5.147/3/2009 si de S.C.PI.T Management Advisors S.P.R.L. din Timisoara, lichidator judiciar al Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest S.A. din Deva - Filiala Bradmin, în Dosarul nr. 7.044/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal.

II. Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate privind interpretarea deciziilor Curtii Constitutionale nr. 182 din 16 noiembrie 1999 si nr. 898 din 16 iunie 2009, exceptie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a comercială în Dosarul nr. 5.147/3/2009.

III. Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordinului Agentiei Nationale de Administrare Fiscală nr. 1.009/2007 privind procedurile de selectie a practicienilor în insolventă agreati de Agentia Natională de Administrare Fiscală, exceptie ridicată de S.C.PI.T Management Advisors S.P.R.L. din Timisoara, lichidator judiciar al Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest S.A. din Deva - Filiala Bradmin, în Dosarul nr. 7.044/97/2008 al Tribunalului Hunedoara - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 22 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.289

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373¹din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marius Radu în Dosarul nr. 4.305/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.162D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate, întrucât prevederile criticate nu încalcă dispozitiile Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului, potrivit cărora nu mai este necesară încuviintarea executării unei hotărâri judecătoresti care a fost certificată cu titlu executoriu european.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1.002/EXdin 13 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.305/288/2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marius Radu într-o cauză având ca obiect solutionarea unei cereri de executare silită.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prevederile criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 20 si art. 148 alin. (2) raportat la art. 5, art. 24 si art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului. Dacă normele criticate se interpretează în sensul că doar hotărârile judecătoresti pronuntate de instantele din România, învestite cu formulă executorie, sunt supuse încuviintării executării silite, iar hotărârile judecătoresti învestite cu titlu executoriu european nu sunt supuse încuviintării executării silite, se creează o discriminare între creditorii care detin un titlu executoriu european si cei care detin o hotărâre judecătorească pronuntată de instantele din România, învestită cu formulă executorie, creditori care în proportie de 90% sunt cetăteni români, încălcându-se chiar art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Sectia civilă opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozitiile criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 373¹ din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 373¹: “Cererea de executare silită, însotită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel. Acesta, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instantei de executare încuviintarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare si titlul respectiv.

Instanta de executare încuviintează executarea silită a obligatiei stabilite prin titlul executoriu, printr-o singură încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părtilor, în termen de cel mult 7 zile de la înregistrarea cererii de încuviintare a executării silite.

În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviintare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obligatiei stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege, dispozitiile art. 371¹ alin. 3 aplicându-se în mod corespunzător, încuviintarea executării silite este de drept valabilă si pentru titlurile executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviintate.

Instanta poate respinge cererea de încuviintare a executării silite numai dacă:

1. cererea de executare silită este de competenta altui organ de executare decât cel sesizat;

2. titlul nu a fost învestit cu formulă executorie, dacă, potrivit legii, această cerintă este necesară pentru pornirea executării silite;

3. creanta nu este certă, lichidă si exigibilă;

4. titlul cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

5. există alte impedimente prevăzute de lege. Încheierea prin care instanta admite cererea de încuviintare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviintare a executării silite poate fi atacată cu recurs numai de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

În tot cursul executării, executorul judecătoresc este obligat să aibă rol activ, stăruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală si cu celeritate a obligatiei prevăzute în titlul executoriu, cu respectarea dispozitiilor legii, a drepturilor părtilor si ale altor persoane interesate.

Dacă socoteste că este în interesul executării, executorul judecătoresc îl va putea invita pe debitor pentru a-i cere, în scris, în conditiile legii, lămuriri în legătură cu veniturile si bunurile sale, inclusiv cele aflate în proprietate comună pe cote-părti sau în devălmăsie, asupra cărora se poate efectua executarea, cu arătarea locului unde se află acestea, precum si pentru a-l determina să execute de bunăvoie obligatia sa, arătându-i consecintele la care s-ar expune în cazul continuării executării silite. În toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la cuantumul estimativ al cheltuielilor de executare.

Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lămuririle necesare, precum si darea de informatii incomplete ori eronate atrag răspunderea acestuia pentru toate prejudiciile cauzate, precum si aplicarea sanctiunii prevăzute de art. 108²alin. 2, dacă fapta nu întruneste elementele constitutive ale unei fapte prevăzute de legea penală.

În situatia prevăzută la art. 371⁷ alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părtii să îsi îndeplinească de îndată obligatia de avansare a cheltuielilor de executare.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, aceste texte de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 20 privind tratatele internationale privind drepturile omului si art. 148 alin. (2) care prevăd prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si a celorlalte reglementări cu caracter obligatoriu, fată de dispozitiile contrare din legile interne. De asemenea, este invocat si art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind interzicerea discriminării, precum si art. 5, art. 24 si art. 25 din Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creantele necontestate, publicat în JOUE seria L nr. 143 din 30 aprilie2004.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că sustinerea autorului exceptiei de neconstitutionalitate, referitoare la presupusa discriminare între creditorii care detin un titlu executoriu european si cei care detin o hotărâre judecătorească pronuntată de instantele din România, învestită cu formulă executorie, precum si faptul că dispozitiile criticate arîncălca art. 20 si art. 148 alin. (2) din Constitutie, raportate la unele prevederi ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004, este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui Titlu Executoriu European pentru creantele necontestate, la articolele indicate de autorul exceptiei prevede următoarele:

- Art. 5. - Eliminarea procedurii de exequatur - “O hotărâre judecătorească care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine este recunoscută si executată în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviintarea executării si fără a fi posibilă contestarea recunoasterii sale.”;

- Art. 24. - Tranzactiile judiciare - “(1) O tranzactie judiciară privind o creantă în sensul articolului 4 alineatul (2), aprobată de către o instantă judecătorească sau încheiată în fata unei instante în cursul unei proceduri judiciare si executorii în statul membru în care a fost aprobată sau încheiată, este, pe bază de cerere adresată instantei prin care a fost aprobată sau în fata căreia a fost încheiată, certificată ca titlu executoriu european utilizând formularul-tip prevăzut în anexa II.

(2) O tranzactie judiciară certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviintarea executării si fără să fie posibilă opozitia la forta sa executorie.

(3) Dispozitiile capitolului II, cu exceptia articolului 5, articolului 6 alineatul (1) si articolului 9 alineatul (1) si ale capitolului IV, cu exceptia articolului 21 alineatul (1) si articolului 22, se aplică în mod corespunzător”;

- Art. 25. - Actele autentice -”(1) Un act autentic privind o creantă în sensul articolului 4 alineatul (2), executoriu într-un stat membru, este, pe bază de cerere adresată autoritătii desemnate de statul membru de origine, certificat ca titlu executoriu european utilizând formularul-tip prevăzut în anexa III.

(2) Un act autentic certificat ca titlu executoriu european în statul membru de origine se execută în celelalte state membre fără să fie necesară încuviintarea executării si fără să fie posibilă opozitia la forta sa executorie.

Din economia textelor Regulamentului (CE) nr. 805/2004, Curtea observă că acestea stabilesc, în esentă, recunoasterea si executarea unei hotărâri judecătoresti care a fost certificată ca titlu executoriu european în statul membru de origine, fără a fi necesară o procedură privind încuviintarea.

Astfel, s-a eliminat procedura de exequatur, în ce priveste recunoasterea si executarea hotărârilor judecătoresti provenite din spatiul Uniunii Europene, ceea ce echivalează cu o derogare de la prevederile Cap. XII, Sectiunea IV - Efectele hotărârilor străine - din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992. De altfel, în vederea aplicării Regulamentului (CE) nr. 805/2004, prin Legea nr. 191/2007 pentru aprobarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 425 din 26 iunie 2007, au fost stabilite anumite reguli procedurale.

Curtea constată că prevederile art. 373¹ din Codul de procedură civilă si cele ale Regulamentului (CE) nr. 805/2004 se referă la categorii diferite de acte juridice, pe de o parte, hotărâri judecătoresti pronuntate de instantele din România, pentru care este necesară încuviintarea executării, si, pe de altă parte, hotărâri judecătoresti care au fost certificate ca titlu executoriu european în statul membru de origine, recunoscute si executate în celelalte state membre, fără a fi necesară încuviintarea,

Asadar, în ceea ce priveste presupusa discriminare între creditorii care detin un titlu executoriu european si cei care detin o hotărâre judecătorească pronuntată de instantele din România, Curtea constată că aceasta nu poate fi retinută, întrucât, astfel cum s-a statuat în numeroase cauze, principiul egalitătii nu are semnificatia uniformitătii, acesta presupunând instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Or, diferenta esentială între cele două categorii de creditori este dată de un element de extraneitate, reprezentat de statul în care este pronuntată hotărârea judecătorească. Rezultă că situatiile de fapt care sunt reglementate sunt diferite, astfel încât si tratamentul juridic aplicat acestora trebuie să fie diferit.

De altfel, Curtea retine că între încuviintarea executării, reglementată de art. 373¹ din Codul de procedură civilă, si titlul executoriu european, parte a programului privind măsurile de punere în practică a principiului recunoasterii reciproce a hotărârilor judecătoresti în materie civilă si comercială, pronuntate în statele membre ale Uniunii Europene, există asemănări atât sub aspectul obtinerii acestora, cât si sub aspectul rezultatului celor două proceduri, ceea ce demonstrează că scopul instituirii lor este acelasi, dar procedura de obtinere este diferită, tocmai datorită elementelor de extraneitate ce intervin.

În consecintă, Curtea nu poate retine încălcarea principiului egalitătii prevăzut de art. 16 din Constitutie si de art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

În fine, Curtea constată că prevederile art. 148 nu au relevantă în cauză, întrucât aceste norme constitutionale stabilesc aplicarea prioritară a reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu fată de dispozitiile contrare din legile interne, astfel că aceasta tine de modul de aplicare si interpretare a dispozitiilor criticate, aspect ce este de competenta instantelor de judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 373¹ din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Marius Radu în Dosarul nr. 4.305/288/2010 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Sectia civilă. Definitivă si general obligatorie. Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.293

din 4 octombrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ionita Cochintu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sorena” - S.A. din Constanta în Dosarul nr. 4.244/118/2010 al Tribunalului Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal, care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.449D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul si în Dosarul nr. 3.272D/2010 având ca obiect exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Regia Natională a Pădurilor - Romsilva, prin Directia Silvică Vâlcea si Ocolul Silvic Cornet în Dosarul nr. 871/198/2010 al Judecătoriei Brezoi.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discutie problema conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, dispune conexarea Dosarului nr. 3.272D/2010 la Dosarul nr. 2.449D/2010, care este primul înregistrat.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 11 mai 2010 si 30 iunie 2010, pronuntate în dosarele nr. 4.244/118/2010 si nr. 871/198/2010, Tribunalul Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal si Judecătoria Brezoi au sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sorena” - S.A. din Constanta si de Regia Natională a Pădurilor - Romsilva, prin Directia Silvică Vâlcea si Ocolul Silvic Cornet în cauze având ca obiect solutionarea unor cereri de ordonantă presedintială.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate Societatea Comercială “Sorena” - S.A. din Constanta sustine în esentă că prevederile art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă sunt neconstitutionale, în măsura în care, pe calea sumară a ordonantei presedintiale, permit pronuntarea unei hotărâri judecătoresti executorii fără ca partea chemată în judecată să poată avea posibilitatea de a-si exercita dreptul la apărare într-un termen rezonabil si în mod util, cu atât mai mult cu cât această procedură derogă de la procedura de drept comun.

De asemenea, Regia Natională a Pădurilor- Romsilva, prin Directia Silvică Vâlcea si Ocolul Silvic Cornet, arată că prevederile art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă sunt neconstitutionale, deoarece prin instituirea caracterului executoriu este încălcat dreptul la un proces echitabil si dreptul la apărare, fiind creată posibilitatea pronuntării unei hotărâri judecătoresti fără a fi analizat fondul cauzei si fără citarea părtilor, ceea ce echivalează cu lipsa posibilitătii acestora de a-si sustine pozitia cu privire la problemele de fapt si de drept ale cauzei. Art. 581 nu circumstantiază caracterul vremelnic si executoriu al ordonantei presedintiale si nici situatia exercitării căilor de atac împotriva solutiei pronuntate asupra fondului.

În spetă, prin impunerea sistării tăierilor în regim silvic, prin aplicarea prevederilor criticate, se încalcă art. 44 alin. (7) si art. 136 alin. (2) din Constitutie, întrucât administratorul fondului forestier, proprietate publică a statului, nu mai poate respecta prevederile obligatorii ale amenajamentului silvic, cu implicatii asupra protectiei mediului.

De asemenea, arată că măsurile vremelnice si urgente reglementate de art. 581 din Codul de procedură civilă trebuie să se bazeze pe respectarea dreptului de proprietate, si nu pe limitarea exercitării acestuia, iar ocrotirea proprietătii private nu se poate face cu nesocotirea dreptului de proprietate al statului.

Tribunalul Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Judecătoria Brezoi opinează în sensul că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă, care au următorul continut:

- Art. 581: “Instanta va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Cererea de ordonantă presedintială se va introduce la instanta competentă să se pronunte asupra fondului dreptului.

Ordonanta va putea fi dată si fără citarea părtilor si chiar atunci când există judecată asupra fondului. Judecata se face de urgentă si cu precădere. Pronuntarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face în cel mult 48 de ore de la pronuntare.

Ordonanta este vremelnică si executorie. Instanta va putea hotărî ca executarea să se facă fără somatie sau fără trecerea unui termen.”;

- Art. 582: “Ordonanta este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronuntare, dacă s-a dat cu citarea părtilor, si de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Instanta de recurs poate suspenda executarea până la judecarea recursului, dar numai cu plata unei cautiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.

Recursul se judecă de urgentă si cu precădere, cu citarea părtilor. Dispozitiile art. 581 alin. 3 referitoare la amânarea pronuntării si redactarea ordonantei sunt aplicabile.

Împotriva executării ordonantei presedintiale se poate face contestatie.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, în Dosarul nr. 2.449D/2010 sunt invocate prevederile constitutionale ale art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 27 alin. (1) privind inviolabilitatea domiciliului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică si art. 49 privind protectia copiilor si a tinerilor, precum si dispozitiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

De asemenea, în sustinerea neconstitutionalitătii acestor texte de lege, în Dosarul nr. 3.272D/2010 sunt invocate dispozitiile constitutionale art. 16 alin. (2) care prevede că “Nimeni nu este mai presus de lege”, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (7) privind dreptul de proprietate, care obligă la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului si art. 136 alin. (2) privind garantarea si ocrotirea proprietătii publice.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că asupra constitutionalitătii prevederilor legale criticate Curtea s-a pronuntat prin numeroase decizii, spre exemplu, Decizia nr. 607 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 12 iulie 2011, Decizia nr. 248 din 17 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 20 aprilie 2011, sau Decizia nr. 9 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 26 februarie 2010.

Astfel, respingând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea a statuat că reglementările criticate instituie o procedură specială potrivit căreia instanta de judecată poate dispune, prin ordonantă presedintială, luarea unor măsuri cu caracter vremelnic, a căror urgentă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. De asemenea, prin procedura de urgentă instituită de art. 581 din Codul de procedură civilă, nu numai că nu se aduce vreo îngrădire dreptului oricărei persoane de a se adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime, ci, dimpotrivă, se creează o posibilitate în plus pentru cel vătămat într-un drept legitim de a se adresa justitiei, prin cerere de ordonantă presedintială, si aceasta în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, precum si pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Totodată, posibilitatea atacării cu recurs a ordonantei presedintiale, ca si cea a contestării executării acesteia, prevăzută de art. 582 din Codul de procedură civilă, constituie un argument suplimentar în sensul deplinei respectări a dreptului la apărare.

În ceea ce priveste critica referitoare la necircumstantierea caracterului vremelnic si executoriu al ordonantei presedintiale si a situatiei exercitării căilor de atac împotriva solutiei pronuntate asupra fondului, Curtea retine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constitutie, “Competenta instantelor judecătoresti si procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, astfel că legiuitorul, în virtutea art. 61 din Constitutie, este cel abilitat să reglementeze competenta si procedura de judecată, stabilind cadrul organizatoric si functional în care se realizează accesul liber la justitie, dreptul la apărare si folosirea căilor de atac eto, si nu instanta de contencios constitutional.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudente, atât considerentele, cât si solutia deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Fată de cele arătate, nu se poate retine nici încălcarea art. 44 alin. (7) si art. 136 alin. (2) din Constitutie, astfel cum sustine autoarea exceptiei, întrucât luarea unor măsuri cu caracter vremelnic a căror urgentă este justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime nu este de natură a împiedica respectarea sarcinilor si obligatiilor referitoare la protectia mediului.

În ceea ce priveste invocarea prevederilor constitutionale ale art. 27, art. 44, art. 45 si art. 49, în Dosarul nr. 2.449D/2010, Curtea constată că autoarea exceptiei de neconstitutionalitate nu motivează în ce constă contrarietatea textului criticat cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 581 si art. 582 din Codul de procedură civilă, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Sorena” - S.A. din Constanta în Dosarul nr. 4.244/118/2010 al Tribunalului Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal si de Regia Natională a Pădurilor - Romsilva, prin Directia Silvică Vâlcea si Ocolul Silvic Cornet, în Dosarul nr. 871/198/2010 al Judecătoriei Brezoi.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 4 octombrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ionita Cochintu

ORDONANTE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANTĂ DE URGENTĂ

pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii, a sumelor necesare acoperirii plătii TVA aferente bunurilor si serviciilor achizitionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA si tuberculozei în România, implementate de Fundatia Romanian Angel Appeal

Având în vedere:

- Acordul de finantare ROM-607-G03-H, semnat la Geneva la data de 15 mai 2007, dintre Fundatia Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, si Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei;

- Amendamentul nr. 5 la Acordul de finantare ROM-607-G03-H privind Faza a II-a programului, semnat la Geneva la data de 6 iulie 2009, dintre Fundatia Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, si Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei;

- Acordul de finantare ROM-607-G04-T, semnat la Geneva la data de 24 septembrie 2007, dintre Fundatia Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, si Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei;

- Amendamentul nr. 4 la Acordul de finantare ROM-607-G04-T privind Faza a II-a programului, semnat la Geneva la data de 22 octombrie 2009, dintre Fundatia Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, si Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei;

- faptul că fondurile nerambursabile acordate prin cele două acorduri vin în completarea resurselor nationale necesare aplicării Programului national de boli transmisibile (infectie cu HIV, tuberculoză, infectii cu transmitere sexuală, hepatite virale si alte boli transmisibile), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 261/2010 privind aprobarea programelor nationale de sănătate pentru anul 2010, cu modificările si completările ulterioare, si prin Hotărârea Guvernului nr. 1.388/2010 privind aprobarea programelor nationale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările ulterioare;

- Strategia natională de control al tuberculozei 2006-2010 si Ghidul metodologic de implementare a Programului national de control al tuberculozei 2007-2011, aprobate de Ministerul Sănătătii;

- că prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2008, aprobată prin Legea nr. 129/2009, au fost asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii, sumele necesare acoperirii plătii TVA aferente bunurilor si serviciilor achizitionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA si tuberculozei în România - Faza I, implementate de Fundatia Romanian Angel Appeal, ca urmare a faptului că începând cu data aderării României la Uniunea Europeană nu se mai aplică scutirea de TVA pentru bunurile si serviciile achizitionate din tară sau importate care fac obiectul programelor pentru care se acordă finantare externă nerambursabilă;

- că suma reprezentând valoarea TVA pentru achizitiile aferente programelor finantate de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei în România - Runda a 6-a va fi utilizată integral pentru achizitionarea si distributia de medicamente pentru pacientii cu tuberculoză multidrog rezistentă (MDR-TB), iar neacordarea acesteia în regim de urgentă conduce la imposibilitatea finalizării proiectului la termenul stabilit (septembrie 2012), întrucât procedura între transmiterea comenzii de medicamente, plata si livrarea medicamentelor în tară durează minimum 6 luni,

în vederea stabilirii în regim de urgentă a mecanismului de acoperire, din bugetul statului, a plătii TVA aferente bunurilor si serviciilor achizitionate din tară sau importate, care fac obiectul programelor privind combaterea HIV/SIDA si tuberculozei în România, cu finantare nerambursabilă de la Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei - Faza a II-a, tinând cont că neadoptarea acestei măsuri conduce la întreruperea tratamentului pentru pacientii cu MDR-TB, respectiv la aparitia de noi cazuri de tuberculoză extrem de rezistentă la tratament, si având în vedere contagiozitatea extrem de Înaltă (un pacient activ infectează anual în medie alte 10-15 persoane), creând astfel o gravă problemă de sănătate publică, fapt ce constituie o situatie extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea prezentei ordonante de urgentă.

În temeiul art. 115 din Constitutia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonantă de urgentă.

Art. 1. - (1) Se aprobă plata de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii, a sumei de 1.726 mii lei, reprezentând echivalentul în lei a 409.846 euro, necesară acoperirii plătii TVA aferente bunurilor si serviciilor achizitionate din tară sau importate care fac obiectul programelor privind combaterea HIV/SIDA si tuberculozei în România, cu finantare nerambursabilă de la Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei, în cadrul Rundei a 6-a de finantare.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) este aferentă derulării fazei a doua a programelor în perioada 1 octombrie 2009- 30 septembrie 2012 si se suportă din bugetul de stat pe anul 2012.

(3) Eventualele diferente de curs valutar se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătătii.

(4) Prevederile alin. (1) si (2) se aplică pentru Programul “Către accesul universal la prevenirea si tratamentul HIV/SIDA, precum si la îngrijirea si asistenta socială pentru persoanele vulnerabile si populatiile defavorizate”, finantat prin Acordul de finantare ROM-607-G03-H, semnat la Geneva la data de 15 mai 2007, dintre Fundatia Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, si Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei, si prelungit prin Amendamentul nr. 5, semnat la Geneva la data de 6 iulie 2009, si pentru Programul “Lărgirea controlului tuberculozei prin concentrarea asupra grupurilor populationale sărace si vulnerabile”, finantat prin Acordul de finantare ROM-607-G04-T, semnat la Geneva la data de 24 septembrie 2007, dintre Fundatia Romanian Angel Appeal, în calitate de primitor principal, si Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei, si prelungit prin Amendamentul nr. 4, semnat la Geneva la data de 22 octombrie 2009, până la finalizarea acestora.

(5) Programele prevăzute la alin. (4) sunt implementate de Fundatia Romanian Angel Appeal si de autorităti ale administratiei publice centrale si locale, unităti subordonate, în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, sau organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică.

Art. 2. - (1) Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor si serviciilor achizitionate din tară sau importate în nume propriu ori de autorităti ale administratiei publice centrale si locale, unităti subordonate, în coordonarea acestora, organisme neguvernamentale nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, sau organisme neguvernamentale nonprofit, cu personalitate juridică, se depun trimestrial la Ministerul Sănătătii de către Fundatia Romanian Angel Appeal.

(2) Decontarea sumelor către Fundatia Romanian Angel Appeal se face de către Ministerul Sănătătii pe baza documentatiei depuse, în termen de 30 de zile de la finele fiecărui trimestru, potrivit Metodologiei de rambursare aprobată prin Ordinul ministrului sănătătii nr. 2.008/2008 privind aprobarea Metodologiei de rambursare de către Ministerul Sănătătii Publice a sumelor aferente TVA pentru bunurile si serviciile achizitionate în cadrul programelor privind combaterea HIV/SIDA si tuberculozei în România, finantate din fonduri nerambursabile.

(3) Documentele justificative pentru TVA aferentă bunurilor si serviciilor achizitionate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se depun până la data de 31 decembrie 2011 si se decontează din bugetul de stat pe anul 2012, prin bugetul Ministerului Sănătătii.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul sănătătii,

Ritli Ladislau

Ministrul finantelor publice,

Gheorghe Ialomitianu

Bucuresti, 16 noiembrie 2011.

Nr. 99.

ACTE ALE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 21

din 17 octombrie 2011

Dosar nr. 22/2011

Rodica Aida Popa - vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele completului

Lavinia Curelea - presedintele Sectiei I civile

Corina Michaela Jîjîie - presedintele Sectiei penale

Gabriela Victoria Bîrsan - presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal

Adrian Bordea - presedintele Sectiei a II-a civile

Alixandri Vasile - judecător Sectia penală

Mariana Ghena - judecător Sectia penală

Stefan Pistol - judecător Sectia penală

Sandei Lucian Macavei - judecător Sectia penală - judecător-raportor

Niculina Alexandru - judecător Sectia penală

Ioana Bogdan - judecător Sectia penală

Georgeta Barbălată - judecător Sectia penală

Geanina Cristina Arghir - judecător Sectia penală

Victor Camenită Pasca - judecător Sectia penală

Rodica Cosma - judecător Sectia penală

Cristina Rotaru - judecător Sectia penală

Livia Luminita Zglimbea - judecător Sectia penală

Angela Dragne - judecător Sectia penală

Ionut Matei - judecător Sectia penală

Raluca Moglan - judecător Sectia I civilă

Românită Vrînceanu - judecător Sectia I civilă

Corina Alina Corbu - judecător Sectia de contencios administrativ si fiscal

Carmen Frumuselu - judecător Sectia de contencios administrativ si fiscal

Viorica Trestianu - judecător Sectia a II-a civilă

Elena Daniela Marta - judecător Sectia a II-a civilă

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 22/2011 este constituit conform dispozitiilor art. 414⁴ alin. 3 din Codul de procedură penală, modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, raportat la dispozitiile art. 27² din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Sedinta completului este prezidată de doamna Rodica Aida Popa, vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie.

La sedinta de judecată participă magistratul-asistent din cadrul Sectiilor Unite, doamna Alina Gabriela Păun, desemnat în conformitate cu dispozitiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativă a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificările si completările ulterioare.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Sesizarea nr. 140/C3/1426/111-5/2010 “privind măsura de sigurantă a confiscării speciale, în cazul infractiunilor prevăzute de Legea nr. 86/2006 - Codul vamal al României, în conditiile existentei datoriei vamale”.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie a sustinut recursul în interesul legii învederând că există jurisprudentă neunitară în sensul că unele instante au dispus atât confiscarea specială a bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, în temeiul art. 118 alin. 1 lit. b) si e) din Codul penal, cât si obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, iar, dimpotrivă, alte instante au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală ce a luat nastere la introducerea ilegală a bunurilor sau a mărfurilor pe teritoriul vamal al României, fără a se lua si măsura de sigurantă a confiscării speciale cu privire la aceste bunuri sau mărfuri.

A fost arătată opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, în sensul luării măsurii de sigurantă a confiscării speciale a bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, însă, în temeiul art. 118 lit. a) din Codul penal, concomitent cu obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

Vicepresedintele Înaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecător Rodica Aida Popa, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronuntare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept ce a generat practica neunitară

Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie s-a arătat că în practica judiciară natională nu există un punct de vedere unitar cu privire la faptul dacă se impune luarea măsurii de sigurantă a confiscării speciale prevăzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infractiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, concomitent cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

2. Examenul jurisprudential

Prin recursul în interesul legii se arată că, în urma verificării jurisprudentei la nivel national cu privire la stabilirea faptului dacă se impune luarea măsurii de sigurantă a confiscării speciale prevăzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infractiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, concomitent cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală, a fost relevată o practică neunitară.

3. Solutiile pronuntate de instantele judecătoresti

3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instante au dispus atât confiscarea specială a bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul vamal al României, cât si obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

Dispunând obligarea inculpatilor la plata sumelor solicitate cu titlu de datorie vamală de către directiile generale vamale, instantele au retinut că în cauzele deduse judecătii sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 998 si 999 din Codul civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatilor.

3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instante au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală ce a luat nastere la introducerea ilegală a bunurilor sau a mărfurilor pe teritoriul vamal al Românei, însă nu s-a luat si măsura de sigurantă a confiscării speciale cu privire la aceste bunuri sau mărfuri.

Instantele au retinut că bunurile sau mărfurile care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabandă au fost ridicate de lucrătorii de politie.

4. Opinia procurorului general

Solutia propusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie este în sensul primei orientări a jurisprudentei, cu următoarele argumente:

În dreptul intern, din continutul normei de incriminare, respectiv dispozitiile art. 270 alin. (1) si alin. (2) lit. a) din Codul vamal al României, adoptat prin Legea nr. 86/2006, cu modificările si completările ulterioare, rezultă că în cazul infractiunii de contrabandă urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru regimul vamal si producerea unei pagube bugetului public prin neplata taxelor vamale. Legătura de cauzalitate dintre urmarea imediată si oricare din actiunile ce constituie elementul material al infractiunii de contrabandă rezultă din însăsi materialitatea faptelor - ex re. Prin urmare, subzistă problematica incidentei obiective a dispozitiilor legale referitoare la măsura de sigurantă a confiscării speciale a bunurilor sau a mărfurilor care au făcut obiectul infractiunii de contrabandă, concomitent cu recuperarea prejudiciului cauzat bugetului public prin neplata taxelor vamale.

Art. 4 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, defineste notiunea de datorie vamală ca reprezentând obligatia unei persoane de a plăti cuantumul drepturilor de import sau de export. Pe de altă parte, dispozitiile art. 224 pct. 1 lit. a) din acelasi act normativ prevăd că datoria vamală la import ia nastere si prin introducerea ilegală pe teritoriul vamal al României a mărfurilor supuse drepturilor de import. Corelativ reglementării vamale privind obligatiile la introducerea în tară a bunurilor sau a mărfurilor supuse taxelor vamale, Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, stipulează în cuprinsul art. 234 alin. (3) că în cazul infractiunilor vamale datoria vamală serveste la determinarea temeiului de pornire a urmăririi penale si a pedepselor.

Din economia dispozitiilor mentionate rezultă, fără echivoc, că în cazul infractiunii de contrabandă obligatia de plată a taxelor vamale, ca drept de creantă al statului, instituie repararea pagubei si se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea si rezolvarea actiunii civile reglementat prin dispozitiile art. 14 si 346 din Codul de procedură penală. Prin urmare nu subzistă o interpretare în sensul inadmisibilitătii actiunii civile exercitate de directiile regionale vamale, constituite ca părti civile în procesul penal, în considerarea contrabandei ca fiind exclusiv o infractiune de pericol, nefiind susceptibilă să producă un prejudiciu material, asa cum s-a sustinut în practica judiciară.

Nu poate fi retinut nici rationamentul existent în jurisprudentă potrivit căruia, în conditiile în care bunurile sau mărfurile care au făcut obiectul infractiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale.

O astfel de concluzie rezultă din însusi specificul măsurii de sigurantă a confiscării speciale, dispusă în temeiul art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, destinată să înlăture anumite stări de pericol, în conditiile în care neperceperea sumelor legale cuvenite statului pentru operatiunile de trecere a bunurilor sau a mărfurilor peste frontieră constituie prejudiciu la bugetul statului, taxele vamale fiind instituite în scopul realizării veniturilor bugetare, dar si ca măsuri protectioniste în plan economic.

Nu poate fi sustinută nici solutia rezultată tot din practica judiciară, în sensul că datoria vamală s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal în tară, opinie consacrată de interpretarea art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar. Cu privire la această prevedere comunitară, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 2 aprilie 2009 în Cauza C-459/2007 (Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz, paragraful 38), a stabilit că “pentru a determina stingerea datoriei vamale, punerea sub sechestru a mărfurilor neregulat introduse pe teritoriul vamal al Comunitătii trebuie să intervină înainte ca aceste mărfuri să treacă de primul birou vamal situat în interiorul acestui teritoriu”. Raportat la sfera de incidentă a normei comunitare, se poate concluziona că aceasta îsi găseste aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene.

5. Raportul asupra recursului în interesul legii

În măsura în care învederările de ordin formal ce tin de rigoarea promovării unei cereri de recurs în interesul legii vor fi depăsite, judecătorul-raportorsi-a exprimat următoarele puncte de vedere:

1. Asupra temeiului de drept vizând luarea măsurii de sigurantă a confiscării speciale

Bunurile sau mărfurile ce constituie obiectul strict al infractiunii de contrabandă, din cauza particularitătii lor, generează starea de pericol social ce justifică confiscarea specială. Desi legea vamală nu contine prevederi exprese referitoare la confiscarea bunurilor sau a mărfurilor provenite din contrabandă, dispozitiile din partea generală a Codului penal se aplică si faptelor sanctionate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel, potrivit dispozitiilor art. 362 din acelasi cod. De altfel, potrivit dispozitiilor art. 278 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, dispozitiile sectiunii privind infractiunile se completează cu prevederile Codului penal, precum si cu dispozitiile penale cuprinse în alte legi speciale.

Sub acest aspect, bunurile sau mărfurile care au constituit obiectul material al infractiunii de contrabandă vor fi supuse confiscării speciale în temeiul art. 118 din Codul penal.

Este corectă asertiunea că, în ceea ce priveste dispozitia art. 277 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, în sensul că, în cazul “când bunurile sau alte mărfuri nu se găsesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor în lei”, nu poate fi interpretată în varianta excluderii măsurii de sigurantă a confiscării speciale, subzistând doar ipoteza instituirii unei obligatii la plata unui echivalent bănesc al bunurilor sau mărfurilor supuse confiscării care nu se găsesc. De altfel, norma analizată este în concordantă cu dispozitiile art. 118 alin. 4 din Codul penal, ce instituie regula confiscării, în locul bunurilor supuse confiscării care nu se găsesc, a banilor si bunurilor până la concurenta valorii acestora.

În cuprinsul sesizării se specifică faptul că “doctrina este unanimă în sensul art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, opinându-se că bunurile sau mărfurile introduse ilegal în tară, desi au preexistat faptei penale, sunt asimilate celor produse prin infractiune, deoarece au căpătat o astfel de stare”.

2. Asupra obligării la plata taxelor vamale aferente bunurilor sau mărfurilor provenite din contrabandă

Din economia dispozitiilor art. 4 pct. 13, art. 4 pct. 18, art. 224 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, rezultă, fără echivoc, că în cazul infractiunii de contrabandă obligatia de plată a taxelor vamale, ca drept de creantă al statului, instituie repararea pagubei si se circumscrie cadrului legal privind obiectul, exercitarea si rezolvarea actiunii civile reglementat prin dispozitiile art. 14 si 346 din Codul de procedură penală.

Esential este specificul acestei infractiuni, literatura juridică de specialitate fiind unanimă în a specifica că prin trecerea mărfurilor sau a bunurilor peste frontiera de stat se realizează sustragerea atât de la controlul vamal, cât si de la plata taxelor vamale datorate statului.

Prin urmare nu subzistă o interpretare în sensul inadmisibilitătii actiunii civile exercitate de directiile regionale vamale constituite părti civile în procesul penal în considerarea contrabandei ca fiind o infractiune de pericol, nefiind susceptibilă să producă un prejudiciu material.

Totodată nu poate fi retinut nici rationamentul potrivit căruia, în conditiile în care bunurile sau mărfurile care au făcut obiectul infractiunii de contrabandă au fost ridicate în vederea confiscării, inculpatul nu poate fi obligat la plata taxelor vamale. O astfel de concluzie rezultă din însusi specificul măsurii de sigurantă a confiscării speciale, destinată doar să înlăture anumite stări de pericol.

Nu poate fi sustinută nici solutia în sensul că datoria vamală s-a stins prin confiscarea bunurilor sau a mărfurilor introduse ilegal în tară, consacrată de interpretarea art. 233 primul paragraf lit. (d) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/1992 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar, care prevede că o datorie vamală se stinge “în cazul în care mărfurile pentru care a luat nastere o datorie vamală în conformitate cu art. 202 sunt puse sub sechestru la introducerea lor neregulată si confiscate simultan sau ulterior”. Raportat la sfera de incidentă a normei comunitare se poate concluziona că aceasta îsi găseste aplicarea ca mod de stingere a datoriei vamale doar în ipoteza faptică a sechestrării mărfurilor înainte de primul birou vamal situat în interiorul Uniunii Europene. De altfel, norma de drept intern, în continutul art. 256 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, instituie stingerea datoriei vamale în cazul confiscării, însă conditionat de producerea situatiei înainte de acordarea liberului de vamă, în cazul mărfurilor declarate pentru un regim vamal ce implică obligatia de plată a drepturilor.

6. Înalta Curte

Înainte de a proceda la o analiză în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casatie si Justitie constată că nu sunt îndeplinite conditiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, fată de prevederile art. 414² coroborate cu cele ale art. 414³ din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate si completate prin Legea nr. 202/2010, pentru considerentele arătate în continuare:

Potrivit dispozitiilor art. 414² din Codul de procedură penală, “pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii de către toate instantele judecătoresti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Înaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au îndatorirea să ceara Înaltei Curti de Casatie si Justitie să se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecătoresti”.

Conform dispozitiilor art. 414³ din Codul de procedură penală, “recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecătii au fost solutionate în mod diferit prin hotărâri judecătoresti definitive, care se anexează la cerere”.

Prin prezentul recurs în interesul legii se solicită pronuntarea unei decizii privind măsura de sigurantă a confiscării speciale prevăzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infractiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, concomitent cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

În acest sens, din analiza hotărârilor judecătoresti ale instantelor care au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală ce a luat nastere la introducerea ilegală a bunurilor sau a mărfurilor pe teritoriul vamal al României, fără a se lua si măsura de sigurantă a confiscării speciale (cele din anexele nr. 11-12 - cea de-a doua orientare a practicii), se constată că, în concret, refuzul luării măsurii de sigurantă a confiscării speciale nu a avut legătură cu dispozitia instantelor de obligare a inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

Astfel, conform anexei nr. 11, Judecătoria Constanta, atât în cuprinsul Sentintei penale nr. 410/1995, cât si în Sentinta penală nr. 847/2004 (rejudecare), dispusese condamnarea inculpatilor pentru contrabandă, confiscarea de tigări si detergent si^ în final, admiterea actiunii civile a Directiei Generale a Vămilor. În cauză s-a dispus rejudecarea, pronuntându-se Sentinta penală nr. 1.590/2007, prin care instanta a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescriptiei pentru 2 inculpati si achitarea unui al treilea cu aplicarea art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală. Cu privire la confiscare se redă expres - “măsura ridicării de obiecte fiind în strânsă legătură cu latura penală a cauzei, raportat la solutia de achitare a inculpatului în posesia căruia s-au găsit bunurile, se va dispune restituirea bunurilor (tigări, detergent) care au fost ridicate de lucrătorii de politie”.

În cauză au fost respinse apelurile declarate de procuror si de inculpatul achitat, pentru ca, în recurs, prin Decizia penală nr. 271/P/2009 a Curtii de Apel Constanta, să fie admisă calea de atac exercitată de către procuror si să se înceteze procesul penal fată de inculpat, ca urmare a intervenirii prescriptiei. În ceea ce priveste măsura de sigurantă a confiscării instantele nu au făcut nicio motivare.

Referitor la cea de-a doua hotărâre - care face obiectul anexei nr. 12 - se retine că Judecătoria Sighetu Marmatiei, prin Sentinta penală nr. 101/2011, a condamnat inculpatul pentru infractiunea de contrabandă, dar a respins actiunea civilă a directiei regionale pentru accize si operatiuni vamale ca inadmisibilă, cu motivarea că infractiunea de contrabandă este o infractiune de pericol. În mod expres se precizează că “Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontieră Maramures a procedat la confiscarea cantitătii de 3.000 pachete de tigări de provenientă ucraineană”. Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 794/2011, a admis recursul părtii civile si a obligat inculpatul la plata de taxe vamale. Măsura confiscării nu a fost luată în niciun fel în dezbatere, în recurs.

În concluzie, în anexele nr. 11-12 (cele pentru care, prin recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie, s-a sustinut că unele instante au dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală ce a luat nastere la introducerea ilegală a bunurilor sau a mărfurilor pe teritoriul vamal al Românei, însă nu s-a luat si măsura de sigurantă a confiscării speciale cu privire la aceste bunuri sau mărfuri), neluarea măsurii de sigurantă a confiscării speciale nu a avut legătură efectivă cu modul de solutionare a laturii civile a cauzei - grefându-se fie pe modul de solutionare a laturii penale a cauzei, raportat la pronuntarea unei alte solutii decât cea de condamnare a inculpatului, fie asupra obiectului material al infractiunii de contrabandă, în sensul că bunurile au fost deja ridicate de lucrătorii de politie.

În consecintă, Înalta Curte apreciază că hotărârile pronuntate de instantele judecătoresti, care au stat la baza promovării recursului în interesul legii, nu au solutionat în mod diferit problema luării măsurii de sigurantă a confiscării speciale, în cazul infractiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, concomitent sau nu cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

Or, din interpretarea dispozitiilor citate, art. 414² si, respectiv, art. 414³ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010, recursul în interesul legii este admisibil numai dacă a fost solutionată în mod diferit prin hotărâri judecătoresti definitive o problemă de drept constând în interpretarea si aplicarea unor dispozitii legale.

În consecintă, desi problema de drept supusă dezlegării pe calea recursului în interesul legii prezintă un interes practic, hotărârile judecătoresti pronuntate până la data promovării acestui recurs în interesul legii nu sunt relevante, asa încât Înalta Curte de Casatie si Justitie constată că nu sunt îndeplinite conditiile prevăzute de art. 414² coroborat cu art. 414³ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 414⁵ cu referire la art. 414² si 414³ din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat si completat prin Legea nr. 202/2010,

ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie privind măsura de sigurantă a confiscării speciale prevăzute de art. 118 alin. 1 lit. a) din Codul penal, în cazul infractiunii de contrabandă prevăzute de art. 270 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările si completările ulterioare, concomitent cu obligarea legală a inculpatului la plata sumelor reprezentând datoria vamală.

Obligatorie, potrivit art. 414⁵ alin. 4 din Codul de procedură penală.

Pronuntată în sedintă publică astăzi, 17 octombrie 2011.

VICEPRESEDINTELE ÎNALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE,

RODICA AIDA POPA

Magistrat-asistent,

Alina Gabriela Păun


	Copyright 1998-2015 DSC.NET All rights reserved.