(...) De altfel, persoanele interesate, ale căror drepturi au fost încălcate prin înscrierile din cartea funciară, au deschisă calea altor actiuni de carte funciară, cu caracter contencios, reglementate de Legea nr. 7/1996. Astfel, art. 34 din lege prevede că orice persoană care justifică un interes poate formula o cerere de rectificare a înscrierilor din cartea funciară, în măsura în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă s-a constatat că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, dreptul înscris a fost gresit calificat, nu mai sunt întrunite conditiile de existentă a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea ori înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordantă cu situatia reală actuală a imobilului. Asadar, posibilitatea rectificării înscrierilor făcute în cartea funciară reprezintă o măsură de protectie a dreptului de proprietate si de asigurare a securitătii circuitului civil.”

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 50 alin. (2) din Legea cadastrului si a publicitătii imobiliare nr. 7/1996, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Besta Group” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 16.416/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 iulie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 977

din 12 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Mures - Sectia civilă în Dosarul nr. 434/102/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispozitiile legale criticate au fost abrogate prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, lege care însă, prin art. 100, 169 si art. 177 alin. (3), a preluat solutia legislativă a cărei aplicare textele legale o prorogau. Se sustine că exceptia ridicată este neîntemeiată, întrucât noile prevederi legale nu încalcă nici dreptul de pensie si nici dreptul de proprietate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 434/102/2010, Tribunalul Mures - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, exceptie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect solutionarea contestatiei formulate împotriva deciziei de pensionare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arată că dispozitiile legale criticate, abrogând în mod expres prevederile Legii nr. 218/2008 si neprevăzând pensionarilor care au lucrat în locuri încadrate în grupa I si/sau grupa II de muncă drepturile recunoscute acestora prin legea mentionată, afectează principiul separatiei puterilor în stat, dreptul de proprietate privată si dreptul la pensie, ceea ce încalcă art. 1 alin. (3)-(5), art. 44 alin. (1) si (2), art. 47 alin. (2) si art. 115 alin. (6) din Constitutie. Totodată, acordarea drepturilor legal recunoscute la date diferite persoanelor îndreptătite încalcă art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că exceptia de neconstitutionalitate ridicată este neîntemeiată, dispozitiile legale criticate stabilind doar decalarea termenului de aplicare a măsurilor de crestere a punctului de pensie în situatia persoanelor care au desfăsurat activităti în grupele I si II de muncă. O atare decalare nu afectează continutul dreptului de pensie sau al dreptului de proprietate privată, legiuitorul, în cazul în care conditiile economice, financiare sau sociale o impun, putând suspenda temporar aplicarea unor dispozitii legale printr-un act de acelasi nivel (a se vedea în acest sens Decizia Curtii Constitutionale nr. 46 din 12 februarie 2002).

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze prezenta exceptie.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, si art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009, având următorul cuprins:

- Art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008: “Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonante de urgentă se abrogă art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 4 septembrie 2008, si art. II din Legea nr. 218/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2008.”;

- Art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009: “Articolul II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 9 decembrie 2008, aprobată prin Legea nr. 155/2009, se modifică si va avea următorul cuprins:

«Art. II. - (1) Prevederile art. 165¹ din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonantă de urgentă, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin acordarea diferentei dintre punctajul mediu anual rezultat în urma majorării efectuate conform prevederilor Legii nr. 218/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare, si cel acordat conform Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, aprobată prin Legea nr. 154/2009.

(2) Punctajul mediu anual calculat conform prevederilor alin. (1) se adaugă la punctajul mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna decembrie 2010.

(3) în situatia în care cuantumul pensiei aferent punctajului mediu anual rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (2) este mai mic decât cel cuvenit sau aflat în plată, se mentine cuantumul cuvenit ori aflat în plată până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de lege, se va obtine un cuantum al pensiei mai mare.

(4) Drepturile de pensie rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) si (2) se acordă beneficiarilor începând cu luna ianuarie 2011.»“

Se sustine că dispozitiile legale criticate încalcă prevederile constitutionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, principiul separatiei puterilor în stat si principiul suprematiei Constitutiei, art. 44 alin. (1) si (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (2) cu referire la dreptul la pensie si ale art. 115 alin. (6) privind delegarea legislativă.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate formulată, Curtea constată următoarele:

I. Dispozitiile cu caracter substantial introduse prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 si Legea nr. 218/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2008, în corpul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, nu mai sunt în vigoare, întrucât prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000; Legea nr. 263/2010 a preluat, de principiu, solutia legislativă criticată.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată încă la data pronuntării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma “în vigoare”din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1)si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare. Astfel, sub aspectul admisibilitătii exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea observă că dispozitiile legale criticate sunt norme de drept substantial aplicabile raportului juridic născut în baza Legii nr. 19/2000 si, mai mult, solutia lor de principiu a fost preluată chiar prin Legea nr. 263/2010. Cele două texte legale criticate continuă să îsi producă pe deplin efectele juridice pentru perioada 9 decembrie 2008- 31 decembrie 2010, perioadă pentru care cresterea punctajelor medii anuale a fost calculată potrivit acestora. Prin urmare, Curtea retine ca obiect al exceptiei de neconstitutionalitate dispozitiile art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 si art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009.

II. Pe fond, Curtea observă că cele două ordonante de urgentă nu sunt criticate din punctul de vedere al prorogării aplicării în timp a majorărilor acordate la punctul de pensie, ci prin prisma faptului că legiuitorul delegat a diminuat majorările acordate prin Legea nr. 218/2008 la punctul de pensie. Astfel, initial, prin art. I din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale s-a acordat un număr suplimentar de puncte asiguratilor care au desfăsurat activităti în locuri de muncă încadrate în grupa I si/sau II de muncă. Ulterior, fără a se abroga expres acest text, prin art. I din Legea nr. 218/2008 au fost majorate punctajele realizate în perioada cât asiguratii au desfăsurat activităti în locuri de muncă încadrate în “grupe superioare de muncă”. Guvernul a intervenit prin art. I si II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 si a stabilit că majorarea punctajelor ce va fi acordată va reprezenta diferenta dintre majorarea prevăzută de Legea nr. 218/2008 si numărul suplimentar de puncte acordat deja prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008. În fine, Guvernul, prin art. II din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009, nu a făcut decât să proroge aplicarea în timp a cresterii punctajului de pensie.

Prin urmare, departe de a contracara vointa Parlamentului, Guvernul, la nivel substantial, a preluat solutia legislativă cuprinsă în Legea nr. 218/2008, întrucât majorarea ce va fi acordată la punctul de pensie va fi egală cu cea prevăzută de Legea nr. 218/2008, majorare ce se va acorda practic în trepte, respectiv:

- cresterea punctului de pensie prin efectul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 100/2008, acele puncte suplimentare fiind asimilate cresterii punctajului realizat prin art. II din Legea nr. 218/2008;

- cresterea punctului de pensie la nivelul precizat practic în Legea nr. 218/2008 cu diferenta dintre nivelul reglementat de Legea nr. 218/2008 si majorarea obtinută deja prin efectul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 100/2008.

Mai mult decât atât, se poate constata că, si în lipsa Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 209/2008, majorările prevăzute de Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008 si Legea nr. 218/2008 nu erau concurente, ci se excludeau una pe alta, întrucât ultimul act abroga implicit art. 78² din Legea nr. 19/2000, text introdus prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 100/2008, tocmai prin adoptarea unui nou continut al acestui articol. Prin urmare, în niciun caz noul continut nu se putea “adăuga” la vechiul continut, ci putea numai să îl înlocuiască.

Prin urmare, atât Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008, cât si Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 reprezintă o prelungire a Legii nr. 218/2008 sub aspectul dreptului substantial si nu pot fi catalogate ca acte de contracarare a vointei Parlamentului, ceea ce înseamnă că nu au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) si (4) sau ale art. 115 alin. (6) din Constitutie. În mod evident, dispozitiile legale criticate nu afectează în mod negativ cuantumul pensiilor aflate în plată; din contră, prevăd chiar cresterea acestuia, astfel încât nu poate fi retinută încălcarea art. 47 alin. (2) din Constitutie.

În fine, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil. În aceste conditii se constată că dispozitiile art. 44 alin. (1) si (2) din Constitutie, invocate în sprijinul exceptiei, nu au incidentă în cauză.

Pe cale de consecintă, se constată că nici art. 1 alin. (5) din Constitutie nu a fost încălcat, de vreme ce dispozitiile legale criticate nu contravin celorlalte texte constitutionale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV teza a doua din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 209/2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale si art. V din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare, exceptie ridicată din oficiu de Tribunalul Mures - Sectia civilă în Dosarul nr. 434/102/2010.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 iulie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Benke Károly

*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.006

din 14 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Neptun Olimp” - S.A. din Neptun în Dosarul nr. 9.534/118/2009 al Tribunalului Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.448D/2010.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. Arată că statul fiind actionar majoritar în cadrul societătilor nationale, companiilor nationale, societătilor comerciale si regiilor autonome prevăzute de ordonanta criticată, este firesc ca legiuitorul să stabilească modul de repartizare a profitului contabil realizat de către acestea, fără a se aduce atingere prevederilor constitutionale invocate de către autorul exceptiei.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 7 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 9.534/118/2009, Tribunalul Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Neptun Olimp” - S.A. din Neptun într-o cauză ce are ca obiect anularea unei hotărâri a adunării generale a actionarilor.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că stabilirea în mod expres în continutul actului normativ a ordinii si repartizării profitului contabil realizat de către societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si de regiile autonome este neconstitutională, contravenind dispozitiilor art. 136 din Legea fundamentală.

Tribunalul Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arată că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Dispozitia de lege criticată referitoare la repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit nu aduce atingere dreptului de proprietate privată, ale cărui continut si limite sunt stabilite prin lege, si nici nu contravine prevederilor din Legea fundamentală potrivit cărora proprietatea privată este inviolabilă, în conditiile legii organice. Astfel, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în acceptiunea conferită de Constitutie, în asa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Prin reglementarea dedusă controlului legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele si potrivit competentei sale constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitatea îl constituie dispozitiile art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 1 septembrie 2001, care au următorul cuprins: “(1) începând cu exercitiul financiar al anului 2004, la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit se repartizează pe următoarele destinatii, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel:

a) rezerve legale;

b) alte rezerve reprezentând facilităti fiscale prevăzute de lege;

c) acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti;

c¹) constituirea surselor proprii de finantare pentru proiectele cofinantate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plătii dobânzilor, comisioanelor si a altor costuri aferente acestor împrumuturi externe;

d) alte repartizări prevăzute de lege;

e) participarea salariatilor la profit; societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care s-au angajat si au stabilit prin bugetele de venituri si cheltuieli obligatia de participare la profit, ca urmare a serviciilor angajatilor lor în relatie cu acestea, pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul agentului economic, în exercitiul financiar de referintă;

f) minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societătilor nationale, companiilor nationale si societătilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat;

g) profitul nerepartizat pe destinatiile prevăzute la lit. a)-f) se repartizează la alte rezerve si constituie sursa proprie de finantare.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invocă încălcarea prevederilor constitutionale ale art. 136 referitoare la proprietate.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate reglementează repartizarea profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit prin stabilirea ordinii destinatiilor acestuia pentru următoarele categorii de entităti: societăti nationale; companii nationale si societăti comerciale cu capital integral sau majoritar de stat; regii autonome.

În continuare Curtea retine că, potrivit Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unitătilor economice de stat ca regii autonome si societăti comerciale, regiile autonome se organizează si functionează în ramurile strategice ale economiei nationale - industria de armament, energetică, exploatarea minelor si a gazelor naturale, postă si transporturi feroviare -, precum si în unele domenii apartinând altor ramuri stabilite de Guvern.

Totodată, Curtea observă că, din punctul de vedere al entitătii ce detine proprietatea capitalului, societătile comerciale se împart în societăti cu capital integral sau majoritar de stat si societăti cu capital integral sau majoritar privat. Sintagma “majoritar” trebuie privită si interpretată în sensul că entitatea respectivă detine o “majoritate absolută” din capitalul social, ceea ce determină aplicarea textului de lege criticat societătilor comerciale la care statul detine majoritatea absolută a capitalului social.

Astfel, Curtea constată că reglementarea prin dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 64/2001 a destinatiilor repartizării profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome este pe deplin justificată, statul având obligatia, potrivit art. 135 alin. (2) lit. b) din Constitutie, să asigure protejarea intereselor nationale în activitatea economică. Această distribuire imperativă reglementată de dispozitiile de lege criticate este întemeiată si pe faptul că ordinea de repartizare a profitului contabil rămas după deducerea impozitului pe profit nu poate fi privită ca fiind o ordine pur formală, ci ea are consecinte importante pe plan economic si financiar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d)si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societătile nationale, companiile nationale si societătile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si la regiile autonome, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Neptun Olimp” - S.A. din Neptun în Dosarul nr. 9.534/118/2009 al Tribunalului Constanta - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

- Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010: “(1) Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei si se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autorul exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) si (3) privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, ale art. 61 privind rolul si structura Parlamentului, ale art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, ale art. 115 privind delegarea legislativă si ale art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligatia statului de a crea conditiile necesare pentru cresterea calitătii vietii. Totodată, sunt invocate în sustinerea exceptiei si prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind protectia proprietătii.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prin Decizia nr. 173 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, sau Decizia nr. 89 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, Curtea a constatat că textele legale criticate au avut o aplicare limitată în timp, respectiv art. IV din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 s-a aplicat în cursul anului 2010, iar dispozitiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010 au avut, de asemenea, o aplicare limitată în timp, respectiv pe parcursul anului 2010. În aceste conditii, Curtea a constatat că aceste dispozitii legale nu mai sunt în vigoare în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În cauza de fată, Curtea observă că, ulterior pronuntării deciziilor enumerate mai sus, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată încă la data pronuntării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma “în vigoare” din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, desi dispozitiile de lege criticate au avut o aplicare limitată în timp, respectiv pe parcursul anului 2010, acestea îsi produc în continuare efectele juridice. Astfel, prevederile criticate constituie temeiul juridic al recalculării pensiei, problemă ce constituie obiectul cauzei în care a fost invocată exceptia de neconstitutionalitate. În acest caz, Curtea are competenta de a controla constitutionalitatea dispozitiilor legale criticate, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronuntării prezentei decizii.

II. În continuare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.209 din 5 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 17 decembrie 2010, Curtea a statuat că textul Constitutiei nu prevede “interdictia reglementării pe calea ordonantei de urgentă a domeniilor apartinând legii organice, această interdictie referindu-se doar la prevederile ordonantelor simple”, astfel încât nu poate fi retinută încălcarea art. 61 si a art. 115 din Constitutie.

Cât priveste critica de constitutionalitate referitoare la încălcarea dispozitiilor art. 115 alin. (6) si art. 44 din Constitutie, aceasta are în vedere faptul că, drept efect al dispozitiilor de lege criticate, cuantumul pensiei nu a mai crescut conform celor statuate prin art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, respectiv raportat la procentul de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, ci a fost stabilit un cuantum mai mic. Curtea a retinut că, “potrivit art. 47 din Constitutie, cetătenii au dreptul la pensie si la alte forme de asigurări sociale si măsuri de protectie socială, în conditiile stabilite de lege. Astfel, [...] legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, conditiile si criteriile de acordare a acestora, modul de calcul si cuantumul lor valoric, în raport cu posibilitătile create prin resursele financiare disponibile, si să le modifice în concordantă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. De asemenea, [...] modul de stabilire a punctajului anual si a punctajului mediu, a valorii punctului de pensie, a conditiilor de includere a anumitor perioade în stagiul de cotizare si acordarea anumitor sporuri pentru perioadele cotizate peste stagiul standard sunt prevăzute prin norme cu caracter tehnic, care se aplică în mod egal persoanelor aflate în situatii identice. Valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, conditiile de recalculare si de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca si indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile”.

Prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a mai arătat faptul că “cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivitătii, se constituie într-un drept câstigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contributiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, si-a câstigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitătii; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esenta dreptului la pensie, iar derogările, chiar si temporare, referitoare la obligatia statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanta dreptului la pensie.

Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reaseze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivitătii, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evolutiei în reglementarea juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă prin reasezarea sistemului de calcul al pensiei în sensul arătat mai sus rezultă un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, si anume să mentină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai avantajos. Aceasta este o măsură de protectie a persoanelor care beneficiază de pensie în sensul art. 47 alin. (2) din Constitutie, constituind, de asemenea, o sperantă legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale în vigoare cu privire la obtinerea si încasarea unui anumit cuantum al pensiei”.

Având în vedere însă că dispozitiile de lege criticate nu au ca efect o reducere a cuantumului pensiei, ci o stagnare a cresterii acestuia, respectiv o crestere mai mică decât cea raportată la procentul de 45% din salariul mediu brut, Curtea apreciază că aceste dispozitii se încadrează în limitele constitutionale referitoare la respectarea dreptului la pensie si garantarea dreptului de proprietate.

Curtea observă că si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronuntată în Cauza Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, a reiterat jurisprudenta sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul aditional la Conventie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietătii sau la o pensie de un anumit cuantum.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.650 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 28 februarie 2011, Curtea Constitutională a arătat că, desi algoritmul de calcul al pensiei stabilit de art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 nu a mai fost aplicat pentru anii 2009 si 2010, cuantumul real al pensiei nu a fost diminuat. Prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, Curtea a retinut că, “desi consacră dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constitutie nu oferă garantii si cu privire la algoritmul de crestere a cuantumului acesteia în viitor”.

În acest sens au fost amintite cele statuate de Curte prin Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, potrivit cărora “Valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, conditiile de recalculare si de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca si indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile”.

Asa fiind, prin Decizia nr. 1.650 din 16 decembrie 2010, Curtea a retinut că, “atât timp cât dispozitiile de lege criticate nu au ca rezultat însăsi reducerea cuantumului pensiei, acestea nu pot fi considerate ca fiind contrare dispozitiilor art. 47 alin. (2) din Constitutie”.

Curtea mai constată că art. 78 din Constitutie nu are incidentă în cauză, întrucât intrarea în vigoare a ordonantelor de urgentă este guvernată de dispozitiile art. 115 alin. (5) din Constitutie. Totodată, autorii exceptiei nu îsi motivează critica de neconstitutionalitate în raport cu art. 16 si art. 135 alin. (2) lit. f) din Constitutie, astfel încât Curtea nu se poate pronunta prin decizia sa asupra constitutionalitătii textelor legale criticate în raport cu aceste dispozitii, întrucât ar însemna să se sesizeze din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

Solutia si considerentele cuprinse în deciziile mentionate îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. IV din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare si ale art. 16 alin. (1) din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010, exceptie ridicată de Sindicatul Liber al Pensionarilor din Judetul Constanta în Dosarul nr. 2.283/118/2010 al Tribunalului Constanta - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.021

din 14 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală si art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (6¹) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Maritiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală si art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Biroul Notarilor Publici Asociati Cîrstoiu Valerica si Cîrstoiu Marin din Pitesti în Dosarul nr. 12.720/280/2007 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru cauze cu minori si de familie. Exceptia formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.222D/2010.

La apelul nominal răspunde Marin Cârstoiu pentru Biroul Notarilor Publici Asociati Cîrstoiu Valerica si Cîrstoiu Marin, lipsă fiind celelalte părti, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul autorului exceptiei de neconstitutionalitate, care solicită admiterea acesteia, arătând că dispozitiile de lege criticate duc la o îngrădire a dreptului de proprietate. În continuare, sustine că, desi existenta datoriilor trebuie relevată, lipsa certificatului de atestare fiscală nu trebuie să determine nulitatea actelor prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport.

Reprezentantul Ministerului Public arată că dispozitiile de lege criticate reprezintă o măsură de politică fiscală menită să crească gradul de colectare la bugetul de stat. De altfel, autorul exceptiei nu realizează o veritabilă critică de neconstitutionalitate, ci doreste ca instanta de contencios constitutional să legifereze o distinctie în functie de existenta sau inexistenta obligatiilor fiscale locale datorate autoritătii administratiei publice locale pe a cărei rază teritorială se află înregistrat fiscal bunul, ceea ce excedează controlului de constitutionalitate. În final, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 25 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 12.720/280/2007, Curtea de Apel Pitesti - Sectia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru cauze cu minori si de familie a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală si art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (6¹) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Biroul Notarilor Publici Asociati Cîrstoiu Valerica si Cîrstoiu Marin din Pitesti, într-o cauză ce are ca obiect solutionarea recursului declarat împotriva deciziei civile pronuntate de Tribunalul Arges prin care s-a respins apelul împotriva sentintei civile pronuntate de Judecătoria Pitesti, sentintă prin care s-a constatat nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, retinându-se că la încheierea acestuia nu a existat certificatul de atestare fiscală.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate limitează dreptul de dispozitie al proprietarului asupra bunurilor imobile detinute în proprietate. Totodată, obligativitatea obtinerii unui certificat de atestare fiscală chiar si în conditiile în care proprietarul si-a achitat obligatiile fiscale este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate privată. În continuare, arată că în cauză s-a refuzat eliberarea acestui certificat de atestare, desi nu existau creante fiscale.

Curtea de Apel Pitesti - Sectia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru cauze cu minori si de familie apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile de lege referitoare la obligatia contribuabilului de a prezenta un certificat de atestare fiscală din care să rezulte plata tuturor obligatiilor fiscale datorate autoritătii administratiei publice locale, în cazul înstrăinării unui imobil, nu sunt de natură a încălca prevederile referitoare la garantarea si ocrotirea proprietătii si sunt în acord cu art. 56 alin. (1) din Constitutie, care prevede obligatia cetătenilor de a contribui prin impozite si prin taxe la cheltuielile publice. Consacrând această obligatie, Constitutia a prevăzut si limitele acesteia, care reprezintă, printre altele, o garantie constitutională a dreptului de proprietate privată. În plus, dispozitiile legale criticate sunt în deplină concordantă cu prevederile art. 139 alin. (2) din Constitutie potrivit cărora “impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, în limitele si în conditiile legii”.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile părtii prezente, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl reprezintă dispozitiile art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, si art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (8¹) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare.

Textele criticate au următorul continut:

- Art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: “Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligatiilor fiscale locale datorate autoritătii administratiei publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor prezentului alineat, sunt nule de drept.”;

- Art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “înstrăinarea unei clădiri, prin oricare dintre modalitătile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale unde este amplasată clădirea sau al celei unde îsi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligatiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritătilor administratiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.”;

- Art. 259 alin. (61) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: “Înstrăinarea unui teren, prin oricare dintre modalitătile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îsi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligatiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritătilor administratiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează terenuri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii, autorul exceptiei invocă prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (2) referitoare la dreptul de proprietate privată si art. 53 referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi si al unor libertăti.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile legale criticate prevăd că înstrăinarea unui teren sau a unei constructii nu poate fi efectuată, sub sanctiunea nulitătii absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îsi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.

Curtea constată că nu poate retine critica de neconstitutionalitate formulată, întrucât aceasta neagă legiuitorului competenta conferită prin Constitutie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea să si-l valorifice, luând în considerare drepturile si interesele legitime ale celorlalti titulari, pe care este tinut să le respecte. În jurisprudenta sa constantă instanta de contencios constitutional a statuat că absolutizarea exercitiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situatie de neconceput într-un stat de drept. Întrucât chiar textul constitutional referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceste că limitele si continutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, cărora ii se subsumează si instituirea unor conditii, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Curtea a constatat că, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigente dau expresie ordinii de drept, precum si drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este tinut să le acorde ocrotire în egală măsură.

Totodată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, a statuat că ratiunea care a stat la baza solutiei legislative criticate a fost crearea unui climat de stabilitate si securitate juridică, precum si preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îsi execute obligatiile fiscale, indiferent de natura si cuantumul lor. Astfel, Curtea a retinut că o asemenea măsură este expresia obligatiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea si certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligatiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a conditionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creantelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităti de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea conditionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligatii legale si constitutionale a persoanelor fizice sau juridice, si anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Asa fiind, Curtea a constatat că dispozitiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept conditie pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor si a mijloacelor de transport sunt constitutionale.

Solutia si considerentele cuprinse în decizia mentionată îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 113 alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală si art. 254 alin. (7) si art. 259 alin. (6¹) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Biroul Notarilor Publici Asociati Cîrstoiu Valerica si Cîrstoiu Marin din Pitesti în Dosarul nr. 12.720/280/2007 al Curtii de Apel Pitesti - Sectia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale si pentru cauze cu minori si de familie.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Maritiu

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.066

din 14 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 si art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de muncă si ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 si art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de muncă si ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Petrom” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 23.215/3/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale si care constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.086D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 28 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 23.215/3/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 222 si art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, ale art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de muncă si ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003. Exceptia a fost ridicată de Societatea Comercială “Petrom” - S.A. din Bucuresti cu prilejul solutionării unei cauze civile având ca obiect drepturi bănesti.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că prevederile de lege criticate încalcă dreptul la un proces echitabil si aduc atingere dreptului la apărare, întrucât “nu impun imperativ ca sindicatele să fie parte în proces”. Se arată că “solutia legislativă actuală nu recunoaste posibilitatea pentru unitate să cheme în judecată, pe cale separată sau pe cale incidentală, sindicatele în calitatea lor de parteneri de dialog social”. Impunerea unei diferentieri de regim juridic între conflictele de interese si conflictele de drepturi, prin aceea că în conflictele de interese participarea sindicatelor este “obligatorie si exclusivă”, iar în cele de drepturi este “aleatorie si accesorie”, “dă ocazia legiuitorului să legifereze incoerent, de la un text legal la altul solutia fiind diametral opusă”. Diferenta arbitrară de regim juridic dintre conflictele de interese si cele de drepturi, pe de o parte, si de reglementare a rolului sindicatelor în cadrul conflictelor de drepturi, în functie de diferitele legi care acoperă problema, pe de altă parte, încalcă dispozitiile constitutionale si blocul de constitutionalitate. Se încalcă si dreptul la apărare, ce include si dreptul procesual “de a atrage în proces sindicatele ca participant la dialogul social ce a negociat numărul si întinderea drepturilor conferite salariatilor prin conflictele colective de muncă”.

Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată. Arată că niciunul dintre textele de lege criticate nu instituie o inegalitate din punctul de vedere al dreptului procesual al părtilor, nu restrânge dreptul la apărare al societătii pârâte si nu anulează caracterul obligatoriu al conventiilor părtilor.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Guvernul consideră că exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibilă. Arată că din analiza întregii motivări rezultă că, în realitate, autorul exceptiei de neconstitutionalitate cere modificarea si completarea prevederilor legale criticate, fapt ce excedează competentei Curtii Constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 222 si art. 282 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. Curtea constată că, ulterior sesizării sale, art. 222 din Codul muncii a fost modificat prin art. I pct. 77 din Legea nr. 40/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, preluându-se însă solutia legislativă contestată; în urma acestei modificări, Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, solutia legislativă criticată regăsindu-se în prezent în art. 219 si art. 267 din lege. Având în vedere Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 111/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a statuat că, în cazul în care, după invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate în fata instantelor judecătoresti, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constitutională se pronuntă asupra constitutionalitătii prevederii legale în noua sa redactare numai dacă solutia legislativă din legea sau ordonanta modificată este, în principiu, aceeasi cu cea dinaintea modificării, Curtea urmează să se pronunte asupra art. 219 si art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care au următoarea redactare:

- Art. 219: “La cererea membrilor lor, sindicatele pot să îi reprezinte pe acestia în cadrul conflictelor de muncă, în conditiile legii.”;

- Art. 267: “Pot fi părti în conflictele de muncă:

a) salariatii, precum si orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligatii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice si/sau persoane juridice -, agentii de muncă temporară, utilizatorii, precum si orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăsurată în conditiile prezentului cod;

c) sindicatele si patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocatie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.”

De asemenea, obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie si prevederile art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, precum si dispozitiile art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 5 februarie 2003, care au următorul continut:

- Art. 73 din Legea nr. 168/1999: “Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate, după cum urmează:

a) măsurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau încetare a contractului de muncă, inclusiv deciziile de imputare sau angajamentele de plată a unor sume de bani, pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data la care cel interesat a luat cunostintă de măsura dispusă;

b) constatarea nulitătii unui contract individual sau colectiv de muncă poate fi cerută de părti pe întreaga perioadă în care contractul respectiv este în fiintă;

c) constatarea încetării unui contract colectiv de muncă poate fi cerută până la încheierea unui nou contract colectiv de muncă;

d) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate si restituirea unor sume care au format obiectul unor plăti nedatorate pot fi cerute de salariati în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”;

- Art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: “(2) în exercitarea atributiilor prevăzute la alin. (1) organizatiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice actiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula actiune în justitie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Actiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizatia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renuntă la judecată.”

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 168/1999 si Legea nr. 54/2003 au fost abrogate expres prin dispozitiile art. 224 lit. a) si b) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011. Având însă în vedere considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 766 din 15 iunie 2011*), aflată în curs de publicare, Curtea constată că obiect al prezentei exceptii de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 73 din Legea nr. 168/1999 si ale art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003.

Autorul exceptiei consideră că textele de lege criticate sunt contrare prevederilor constitutionale ale art. 1 alin. (3) care statuează si garantează valorile supreme ale statului român, art. 9 privind sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale, art. 16 alin. (1) si (2) care consacră principiul egalitătii în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 24 alin. (1) care garantează dreptul la apărare, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere, art. 41 alin. (5) privind munca si protectia socială a muncii si art. 53 referitor la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti. Se invocă, totodată, dispozitiile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu formulează o veritabilă critică de neconstitutionalitate, ci solicită de fapt modificarea si completarea prevederilor legale, fapt ce excedează competentei Curtii Constitutionale, întrucât, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 219 si art. 267 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum si a dispozitiilor art. 73 din Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de muncă si ale art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Petrom” - S.A. din Bucuresti în Dosarul nr. 23.215/3/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a conflicte de muncă si asigurări sociale.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.115

din 8 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X “Circulatia juridică a terenurilor” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X “Circulatia juridică a terenurilor” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Inter Alex” - S.R.L. din Timisoara în Dosarul nr. 6.395/101/2007 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia comercială si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.237D/2010.

La apelul nominal se prezintă personal partea Constantin Bulugiu. Lipseste autorul exceptiei si cealaltă parte, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că partea Miruna Mihai a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. De asemenea, partea Constantin Bulugiu a depus note scrise prin care solicită respingerea ca nefondată a exceptiei de neconstitutionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul părtii prezente, care solicită respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta instantei de contencios constitutional, si anume Decizia nr. 144 din 8 februarie 2011.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 octombrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 6.395/101/2007, înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia comercială a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X “Circulatia juridică a terenurilor” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Inter Alex” - S.R.L. din Timisoara într-o cauză civilă având ca obiect solutionarea recursurilor declarate împotriva unei decizii pronuntate de Curtea de Apel Craiova - Sectia comercială.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că textul de lege criticat contravine normelor constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (3), întrucât “obligatia asumată prin antecontract este una de a face, si nu una de a da, respectiv aceea de a încheia actul în forma autentică”, precum si principiului libertătii contractuale. Totodată, prin faptul că instanta poate pronunta o hotărâre care să tină loc de contract, suplinind astfel vointa promitentului-vânzător, se operează o lipsire “samavolnică” a acestuia de dreptul său de proprietate.

Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia comercială consideră că pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de act de vânzare-cumpărare nu reprezintă o lipsire a părtii de dreptul de proprietate, iar prin aceasta nu este încălcat principiul libertătii contractuale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, sustinerile părtii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 5 alin. (2) din titlul X “Circulatia juridică a terenurilor” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, potrivit cărora: “în situatia în care după încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fără constructii, una dintre părti refuză ulterior să încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competentă care poate pronunta o hotărâre care să tină loc de contract.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, textul de lege criticat contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (3) referitoare la dreptul de proprietate, precum si principiului libertătii de vointă a părtilor contractante.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai făcut obiect al controlului de constitutionalitate, prilej cu care a statuat că aceasta nu contravine Legii fundamentale.

În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 144 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 4 aprilie 2011, Decizia nr. 878 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, sau Decizia nr. 460 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010.

Astfel, prin aceste decizii Curtea s-a pronuntat asupra unor critici similare si prin raportare la aceleasi norme constitutionale, prilej cu care a statuat că art. 5 alin. (2) din titlul X al Legii nr. 247/2005 reglementează situatia în care se încheie un antecontract având ca obiect un teren, cu sau fără constructii, iar ulterior una dintre părti refuză să încheie contractul la care s-a obligat prin promisiune, instanta de judecată putând să pronunte, la sesizarea părtii care si-a îndeplinit obligatiile, o hotărâre care să tină loc de contract.

Curtea a retinut că prin încheierea unui antecontract sub forma unei promisiuni sinalagmatice de vânzare si de cumpărare a unui imobil se naste în sarcina părtilor obligatia de a face, respectiv de a încheia un contract de vânzare-cumpărare în viitor. În caz de neexecutare a acestei obligatii de către o parte, se poate cere de către cealaltă parte, printr-o actiune în instantă, pronuntarea unei hotărâri care tine loc de contract de vânzare-cumpărare.

Astfel, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 44, deoarece, în cazul în care instanta de judecată nu pronuntă o hotărâre care să tină loc de contract de vânzare-cumpărare, partea în culpă este obligată la plata de daune-interese.

Asa fiind, Curtea a constatat că textul de lege criticat nu încalcă dreptul de proprietate sau principiul libertătii contractuale, ci se referă doar la executarea unei obligatii de a face, si anume obligatia de a încheia în viitor un contract.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din titlul X “Circulatia juridică a terenurilor” al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietătii si justitiei, precum si unele măsuri adiacente, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Inter Alex” - S.R.L. din Timisoara în Dosarul nr. 6.395/101/2007 al înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia comercială.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.117

din 8 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, în ansamblul ei, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10, 24 si 25 din acest act normativ

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, în ansamblul ei, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10, 24 si 25 din acest act normativ, exceptie ridicată de Serban Simedrea în Dosarul nr. 12.204/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.266D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 12.204/2/2009, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, în ansamblul ei, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10, 24 si 25 din acest act normativ, exceptie ridicată de Serban Simedrea într-o cauză civilă având ca obiect refuz solutionare cerere.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că la înfiintarea asociatiei nu se poate cere calitatea de membru, pentru simplul motiv că aceasta - asociatia - nu există. După dobândirea personalitătii juridice, pentru amendarea statutului ori a acordului de asociere este necesar acordul a cel putin 2/3 din numărul proprietarilor membri, altfel spus proprietarii sunt obligati, prin prevederile de lege criticate, să devină membri ai asociatiei, ceea ce încalcă, în mod evident, principiul constitutional al dreptului de asociere. De asemenea, apreciază că proprietatea în cotă-parte indiviză a celor care nu sunt membri ai asociatiei este “mai putin garantată si inegal ocrotită, în special prin aceea că ei nu au dreptul să voteze”, astfel încât pentru proprietarii membri ai asociatiei se creează privilegii, iar cei care nu sunt membri sunt discriminati.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, întrucât măsurile dispuse prin textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată, dreptului de asociere sau egalitătii în drepturi, ci sunt menite să asigure posibilitatea efectivă a asociatiei de proprietari de a-si realiza rolul său în ceea ce priveste administrarea si gestionarea proprietătii comune.

Avocatul Poporului consideră că prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, în ansamblul ei, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10, 24 si 25, sunt constitutionale. În acest sens arată că legiuitorul, prin reglementarea criticată, a instituit cadrul legal prin care asociatiile de proprietari au posibilitatea efectivă de a-si realiza scopul, si anume administrarea si gestionarea unei proprietăti comune, în concordantă cu dispozitiile art. 40 privind dreptul de asociere si cu cele ale art. 44 alin. (1) din Constitutie. Totodată, Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate se aplică tuturor membrilor asociatiilor de proprietari, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, în ansamblul ei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10, 24 si 25 din cuprinsul acestei legi.

Autorul exceptiei invocă încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 40 privind dreptul de asociere si ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a pronuntat în repetate rânduri asupra constitutionalitătii prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, relevante în cauză fiind Decizia nr. 393 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, sau Decizia nr. 761 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, prin care a statuat că reglementarea criticată este conformă cu Legea fundamentală.

Asa fiind, prevederile art. 24 din Legea nr. 230/2007, potrivit cărora hotărârile adunării generale sunt obligatorii si pentru proprietarii care nu sunt membri ai asociatiei de proprietari, nu încalcă dispozitiile constitutionale invocate de autorul exceptiei. Astfel, oricare dintre proprietari, indiferent că este sau nu membru al asociatiei, are dreptul, potrivit art. 26 din aceeasi lege, de a ataca în justitie hotărârile care sunt de natură să îi prejudicieze interesele.

Curtea nu a retinut nici pretinsa încălcare a dreptului la liberă asociere, deoarece, în jurisprudenta sa, instanta de control constitutional a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 168 din 28 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 24 februarie 2000, că, în anumite situatii, legiuitorul poate institui forme speciale de asociere ce urmăresc apărarea unor interese de ordin general si care, în perspectiva scopurilor pe care le urmăresc, nu reprezintă în realitate modalităti înscrise în conceptul de liberă asociere, iar asociatia de proprietari se află tocmai într-o asemenea situatie juridică. Această categorie de asociatii a fost creată prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, si anume administrarea în bune conditii a clădirilor cu mai multe apartamente, luându-se în seamă totodată si interesele locatarilor, legate de realizarea unei bune convietuiri, inclusiv pentru stabilirea costurilor si a cheltuielilor comune, a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparatiilor si amenajărilor necesare etc.

Rezolvarea problemelor pe care le implică administrarea unui imobil cu mai multi locatari impune, în consecintă, o asociere fără de care drepturile si interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin aparitia unor neîntelegeri sau litigii.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 230/2007 privind înfiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, în ansamblul ei, cu referire specială la art. 5, 8, 9, 10, 24 si 25 din acest act normativ, exceptie ridicată de Serban Simedreaîn Dosarul nr. 12.204/2/2009 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 8 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.143

din 13 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Lorion” - S.R.L. din Botosani în Dosarul nr. 23.481/245/2009 al Tribunalului lasi - Sectia comercială si contencios administrativ si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.983D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 22 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 23.481/245/2009, Tribunalul lasi - Sectia comercială si contencios administrativ a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere.

Exceptia a fost ridicată de recurentul Societatea Comercială “Lorion” - S.R.L. din Botosani într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui proces-verbal de contraventie în contradictoriu cu intimatul Autoritatea Rutieră Română - Vrancea.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile de lege criticate, “stabilind în mod gresit că apartine culpa firmei si implicit administratorului acestuia, în conditiile în care există licentă de traseu grafic de circulatie, iar instructajul conducătorului auto este făcut în mod corespunzător,” contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) si ale art. 21.

Instanta de judecată apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 9 mai 2006, cu modificările si completările ulterioare.

Din notele scrise ale autorului si din încheierea de sesizare rezultă însă că în ceea ce priveste art. 59 alin. (1) din ordonanta de urgentă este criticată doar lit. a) a acestui alineat.

În aceste conditii, Curtea urmează să se pronunte asupra constitutionalitătii dispozitiilor art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005, dispozitii care au următoarea redactare:

- Art. 58 lit. q): “Constituie contraventii următoarele fapte: (...)

q) nerespectarea prevederilor licentei de traseu, ale autorizatiei de transport international sau ale graficului de circulatie.”;

- Art. 59 alin. (1) lit. a): .,(1) Se sanctionează cu amendă aplicată întreprinderilor sau operatorilor de transport rutier români sau străini, după caz:

a) de la 1.000 lei la 1.500 lei, faptele prevăzute la art. 58 lit. a), b), e), i), q), aa) si aj);”.

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate consideră că aceste texte de lege contravin prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) si (2) care consacră egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice si ale art. 21 privind accesul liber la justitie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că textele de lege criticate reglementează una dintre faptele care constituie contraventii în materia transportului rutier, prevăzând si sanctiunea corespunzătoare săvârsirii acesteia.

Autorul exceptiei îsi axează critica pe pretinsa neconstitutionalitate a acestor texte de lege, determinată de sanctionarea contraventională a întreprinderilor sau a operatorilor de transport rutier, iar nu a conducătorilor auto, pentru nerespectarea prevederilor licentei de traseu, ale autorizatiei de transport international sau ale graficului de circulatie.

Curtea Constitutională s-a mai pronuntat asupra unor critici similare, statuând, prin Decizia nr. 191 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 5 aprilie 2007, că solutiile legislative atacate se justifică prin raportul de prepusenie existent între operatorul auto si angajatul acestuia, conducătorul auto, raport în virtutea căruia comitentul are posibilitatea si obligatia de a impune conducătorului auto respectarea exigentelor impuse de reglementările care constituie cadrul general pentru organizarea, efectuarea si asigurarea desfăsurării transporturilor rutiere. Ca urmare, sanctiunea contraventională prevăzută de lege este consecinta legală a încălcării dispozitiilor cuprinse în actul normativ la care se referă critica de neconstitutionalitate.

Cu acelasi prilej, Curtea a retinut că nu sunt încălcate prevederile art. 16 alin. (1)si (2) din Constitutie întrucât principiul cuprins în acestea priveste egalitatea cetătenilor în fata legii si a autoritătilor publice, iar nu egalitatea de tratament juridic între societatea comercială si persoana fizică. De altfel, textele de lege criticate nu contin nicio dispozitie cu caracter discriminatoriu în raport cu criteriile egalitătii în drepturi prevăzute de art. 4 alin. (2) din Constitutie.

De asemenea, Curtea a observat că prevederile art. 59 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 nu sunt de natură să împiedice contravenientul să conteste sanctiunea contraventională aplicată, acesta beneficiind astfel de dreptul de acces liber la justitie garantat de art. 21 din Constitutie.

Pentru identitate de ratiune, considerentele si solutia pronuntată prin decizia mentionată sunt valabile si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 58 lit. q) si art. 59 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, exceptie ridicată de Societatea Comercială Lorion - S.R.L. din Botosani în Dosarul nr. 23.481/245/2009 al Tribunalului lasi - Sectia comercială si contencios administrativ.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 13 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.145

din 13 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Stefan Dragos Nită în Dosarul nr. 927/281/2009 al Tribunalului Prahova - Sectia comercială si de contencios administrativ II si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 3.988D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 16 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 927/281/2009, Tribunalul Prahova - Sectia comercială si de contencios administrativ II a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 101 alin. (3) lit. a) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice.

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.198

din 20 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2), art. 33 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2), art. 33 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Vasile Ciobanu în Dosarul nr. 5.991/193/2010 al Judecătoriei Botosani - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.004D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din data de 13 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.991/193/2010, Judecătoria Botosani - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2), art. 33 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Exceptia a fost ridicată de petentul Vasile Ciobanu într-o cauză civilă având ca obiect anularea unui proces-verbal de contraventie, în contradictoriu cu Inspectoratul de Politie al Judetului Botosani.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile legale mentionate încalcă art. 24 din Constitutie, deoarece “contravenientul nu are posibilitatea să îsi construiască o apărare eficientă, existând un evident dezechilibru între pozitia procesuală a organului constatator si pozitia procesuală a contravenientului”, ceea ce impune “un mod subiectiv si disproportionat de administrare a probelor, precum si de analizare a sanctiunii aplicate”.

Judecătoria Botosani - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 32 alin. (2), art. 33 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii care au în prezent următorul cuprins:

- Art. 32 alin. (2): “Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscriptie a fost săvârsită contraventia.”;

- Art. 33: “(1) Judecătoria va fixa termen de judecată, care nu va depăsi 30 de zile, si va dispune citarea contravenientului sau, după caz, a persoanei care a făcut plângerea, a organului care a aplicat sanctiunea, a martorilor indicati în procesul-verbal sau în plângere, precum si a oricăror alte persoane în măsură să contribuie la rezolvarea temeinică a cauzei.

(2) în cazul în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, judecătoria va cita si societatea de asigurări mentionată în procesul-verbal de constatare a contraventiei.”;

- Art. 34 alin. (1): “Instanta competentă să solutioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o si pe celelalte persoane citate, dacă acestia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal, si hotărăste asupra sanctiunii, despăgubirii stabilite, precum si asupra măsurii confiscării.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat nu îngrădeste dreptul la apărare al contravenientului, ci instituie norme de procedură privind solutionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei, si anume instanta competentă să solutioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă optiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constitutie privind competenta si procedura în fata instantelor judecătoresti.

De asemenea, prin reglementarea criticată legiuitorul nu a înteles să limiteze controlul judecătoresc al plângerii contraventionale. Astfel, potrivit art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, hotărârea judecătorească prin care s-a solutionat plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii poate fi atacată cu recurs la sectia contencios administrativ a tribunalului.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (2), art. 33 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Vasile Ciobanu în Dosarul nr. 5.991/193/2010 al Judecătoriei Botosani - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.199

din 20 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Romcom International” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 9.804/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti - Sectia civilă si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.053D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din data de 17 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 9.804/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Exceptia a fost ridicată de petentul Societatea Comercială “Romcom International” - S.R.L. din Bucuresti într-o cauză civilă având ca obiect o plângere contraventională.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că dispozitiile legale mentionate încalcă prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3), deoarece reglementează forta probantă a procesului-verbal de contraventie, instituind o veritabilă prezumtie de adevăr si legalitate a acestui act emis în regim de autoritate publică. Consideră că, desi contraventia este de natură penală, sarcina probei este răsturnată, contravenientul fiind expus abuzului agentului constatator, pe care este obligat să îl înlăture prin probe.

Judecătoria Sectorului 2 Bucuresti - Sectia civilă consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei îl constituie dispozitiile art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare, dispozitii care au următorul cuprins:

- Art. 16: “(1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde în mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârsită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitătii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctionează contraventia; indicarea societătii de asigurări, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac si organul la care se depune plângerea.

(1¹) În cazul contravenientilor cetăteni străini, persoane fără cetătenie sau cetăteni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse si următoarele date: seria si numărul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia si statul emitent.

(2)-(4) Abrogate.

(5) în cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde si numele, prenumele si domiciliul părintilor sau ale altor reprezentanti ori ocrotitori legali ai acestuia.

(6) în situatia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

(7) în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunostintă contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mentiuni», sub sanctiunea nulitătii procesului-verbal.”;

- Art. 17: “Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată si din oficiu.”;

- Art. 19 alin. (1): “Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator si de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de fată, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel putin un martor, în acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia.”

Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine că prin dispozitiile legale criticate sunt încălcate prevederile constitutionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenta sa, a examinat constitutionalitatea acelorasi texte de lege, în raport cu aceleasi prevederi constitutionale si cu motivare similară. În acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 96 din 4 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 15 martie 2010, prin care Curtea a respins, ca fiind neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale mentionate.

Referitor la sustinerea autorului exceptiei potrivit căreia textele de lege criticate sunt neconstitutionale, deoarece însusi contravenientul trebuie să îsi probeze nevinovătia în fata instantei, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că “procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se bucură de prezumtia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumtia de care se bucură. În acest caz, instanta de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îsi demonstreze propria nevinovătie, revenind instantei de judecată obligatia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii si aflării adevărului. [...] Instantele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contraventia intră sub incidenta art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate sustine răsturnarea sarcinii probei.”

Pentru identitate de ratiune, considerentele si solutia pronuntată prin deciziile mentionate sunt valabile si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Romcom International” - S.R.L. din Bucuresti în Dosarul nr. 9.804/300/2009 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman

c) plăcutele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare care nu corespund standardelor în vigoare si care sunt montate pe vehicule;

d) vehiculele cu tractiune animală, când circulă pe drumurile publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritătile publice locale.

(7) Imobilizarea unui vehicul constă în scoaterea acestuia în afara părtii carosabile, pe acostament sau cât mai aproape de marginea drumului, si punerea lui în imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare.

(8) Imobilizarea unui vehicul se dispune de către politistul rutier, ca urmare a săvârsirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre faptele prevăzute la art. 117 alin. (1).”

În sustinerea neconstitutionalitătii acestor dispozitii de lege, autorul exceptiei nu invocă nicio prevedere constitutională.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine că dispozitiile art. 96 alin. (6) lit. d) din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 au fost constatate ca fiind neconstitutionale prin Decizia nr. 661 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007. În aceste conditii, având în vedere dispozitiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit cărora “Nu pot face obiectul exceptiei prevederile constatate ca fiind neconstitutionale printr-o decizie anterioară a Curtii Constitutionale”, exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale este inadmisibilă.

În spetă, Curtea retine că autorul exceptiei, nemultumit de solutia legislativă existentă, solicită modificarea textului de lege criticat, în sensul aplicării, în cazul contraventiei, doar a sanctiunii principale, exclusă fiind si aplicarea uneia dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute de art. 96 alin. (2). În aceste conditii, se constată că exceptia de neconstitutionalitate, asa cum a fost formulată, are ca finalitate modificarea dispozitiilor de lege supuse controlului. Or, o asemenea solicitare nu intră însă în competenta de solutionare a Curtii Constitutionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Asa fiind, si exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 alin. (1)- (5), alin. (6) lit. a)-c) si alin. (7)-(8) este inadmisibilă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 96 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, exceptie ridicată de Constantin Mărginean în Dosarul nr. 1.068/1.752/2009 al Tribunalului Sălaj - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.207

din 20 septembrie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art. 19 alin. (3) si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, “art. 18 alin. (3)” si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Răzvan Andrei Vasile în Dosarul nr. 5.180/4/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 4.180D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din data de 16 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.180/4/2009, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, “art. 18 alin. (3)” si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Exceptia a fost ridicată de recurentul Răzvan Andrei Vasile cu ocazia solutionării recursului formulat împotriva Sentintei civile nr. 6.991 din 3 decembrie 2009, pronuntată de Judecătoria Sectorului 4 Bucuresti, în contradictoriu cu intimatul DGPMB - Brigada de Politie Rutieră.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale mentionate încalcă prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (2), ale art. 20, 21, 24 si 53, precum si prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. În acest sens arată, în esentă, că în raporturile de drept contraventional părtile nu se află pe picior de egalitate, precum în raporturile de drept privat, întrucât, beneficiind de atributul puterii publice, reprezentantii statului au o pozitie supraordonată atât în ceea ce priveste aplicarea sanctiunilor, cât si în materia administrării probelor. Astfel, petentul ori nu dispune de mijloacele necesare pentru a administra probele, ori mijloacele sale sunt net inferioare fată de cele ale părtii adverse. Totodată, instantele de judecată apreciază în mod constant că în materie contraventională sarcina probei revine petentului, ceea ce este neconstitutional si contravine si jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, concretizată în Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronuntată în Cauza Anghel împotriva României, 2007.

Instanta de judecată consideră că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, “art. 18 alin. (3)” si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare.

Din examinarea notelor scrise depuse de autorul exceptiei în motivarea acesteia, rezultă că, în realitate, obiect al criticii de neconstitutionalitate îl formează dispozitiile art. 19 alin. (3), iar nu cele ale art. 18 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, acest din urmă articol având un singur alineat. În aceste conditii, Curtea se va pronunta asupra dispozitiilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art. 19alin. (3) si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, dispozitii care au următorul cuprins:

- Art. 15: “(1) Contraventia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileste si sanctionează contraventia, denumite în mod generic agenti constatatori.

(2) Pot fi agenti constatatori: primarii, ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, special abilitati, persoanele împuternicite în acest scop de ministri si de alti conducători ai autoritătilor administratiei publice centrale, de prefecti, presedinti ai consiliilor judetene, primari, de primarul general al municipiului Bucuresti, precum si de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor constată contraventii privind: apărarea ordinii publice; circulatia pe drumurile publice; regulile generale de comert; vânzarea, circulatia si transportul produselor alimentare si nealimentare, tigărilor si băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.”;

- Art. 16 alin. (1): “Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde în mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârsită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitătii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctionează contraventia; indicarea societătii de asigurări, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac si organul la care se depune plângerea.”;

- Art. 19 alin. (3): “În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.”;

- Art. 21 alin. (1): “În cazul în care prin actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică si sanctiunea.”

Autorul exceptiei consideră că dispozitiile de lege mentionate încalcă prevederile constitutionale ale art. 11 alin. (2) privind dreptul international si dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internationale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justitie, art. 24 privind dreptul la apărare si ale art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertăti, precum si prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Analizând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că dispozitiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constitutionalitate, cu o motivare similară si prin raportare la aceleasi prevederi constitutionale si conventionale ca si în cauza de fată.

Astfel, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Decizia nr. 1.382 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 decembrie 2010, si Decizia nr. 651 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 7 iulie 2011, Curtea a retinut că procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se bucură de prezumtia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumtia de care se bucură. În acest caz instanta de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îsi demonstreze propria nevinovătie, revenind instantei de judecată obligatia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii si aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozitiile Codului de procedură civilă, instantele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contraventia intră sub incidenta art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate sustine răsturnarea sarcinii probei.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronuntată în Cauza Anghel împotriva României, a statuat că, desi statele au posibilitatea de a nu sanctiona unele infractiuni sau le pot pedepsi pe cale contraventională, si nu pe cale penală, autorii comportamentelor considerate contrarii legii nu trebuie să se afle într-o situatie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală. O asemenea pozitie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contraventii, din punctul de vedere al protectiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infractiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte tin de materia penală în sensul Conventiei pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale în această materie, solutia adoptată în precedent, precum si considerentele pe care aceasta se întemeiază îsi mentin valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A. d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16 alin. (1), art. 17, art. 19 alin. (3) si art. 21 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie ridicată de Răzvan Andrei Vasile în Dosarul nr. 5.180/4/2009 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 20 septembrie 2011.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Doina Suliman

Anul XXIII - Nr. 711 LEGI, DECRETE, HOTÃRÂRI SI ALTE ACTE Luni, 10 octombrie 2011

SUMAR

Petre Lăzăroiu - judecător

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

Ion Predescu - judecător

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

Puskás Valentin Zoltán - judecător

CURTEA

Tudorel Toader - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-sef

Acsinte Gaspar - judecător

Tudorel Toader - judecător

CURTEA CONSTITUTIONALĂ


	Copyright 1998-2015 DSC.NET All rights reserved.