MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 649/2011

MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIII - Nr. 649         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Luni, 12 septembrie 2011

 

SUMAR

DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

Decizia nr. 844 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Decizia nr. 850 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

Decizia nr. 908 din 5 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 910 din 5 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 980 din 12 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 1.000 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical

 

Decizia nr. 1.005 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 13 si art. 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale

 

Decizia nr. 1.010 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr.188/1999 privind  Statutul functionarilor publici si a dispozitiilor art. 8 si art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă


DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 844

din 23 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie invocată de Ramona Daniela Chidovăt în Dosarul nr. 12.092/301/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea exceptiei, doamna avocat Ana-Maria Gusanu din cadrul Baroului Bucuresti, lipsind cealaltă parte, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul avocatului autoarei exceptiei, care solicită admiterea exceptiei de neconstitutionalitate astfel cum a fost formulată, prezentând argumentele expuse în motivarea acesteia.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1.445 din 3 iunie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 12.092/301/2008, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, 16, 17 si 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie invocată de Ramona Daniela Chidovăt în Dosarul nr. 12.092/301/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal. Prin încheierea din 26 noiembrie 2009, această din urmă instantă a respins exceptia de neconstitutionalitate invocată, iar împotriva încheierii mentionate petenta a formulat recurs, admis de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, instantă care a dispus sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate invocată în cauză.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, în esentă, că normele criticate sunt neconstitutionale, deoarece instituie o veritabilă prezumtie de temeinicie si legalitate a procesului-verbal de contraventie. Astfel, desi contraventia este o faptă de natură penală, sarcina probei este răsturnată în cazul plângerilor contraventionale, statul fiind dispensat de orice datorie de a proba, în schimb contravenientul este supus abuzului agentului constatator, abuz pe care contravenientul este obligat să îl înlăture prin probe.

Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu interzic accesul persoanelor nemultumite de modul de constatare a contraventiilor si aplicare a sanctiunilor corespunzătoare de a face plângere la instanta de judecată si nici exercitarea dreptului la apărare pe tot parcursul procesului. Se face referire si la jurisprudenta Curtii Constitutionale în materie.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 15, art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările si completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul continut:

- Art. 15: “(1) Contraventia se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabileste si sanctionează contraventia, denumite în mod generic agenti constatatori.

(2) Pot fi agenti constatatori: primarii, ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, special abilitati, persoanele împuternicite în acest scop de ministri si de alti conducători ai autoritătilor administratiei publice centrale, de prefecti, presedinti ai consiliilor judetene, primari, de primarul general al municipiului Bucuresti, precum si de alte persoane prevăzute în legi speciale.

(3) Ofiterii si subofiterii din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor constată contraventii privind: apărarea ordinii publice; circulatia pe drumurile publice; regulile generale de comert; vânzarea, circulatia si transportul produselor alimentare si nealimentare, tigărilor si băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului.”;

- Art. 16: “(1) Procesul-verbal de constatare a contraventiei va cuprinde în mod obligatoriu: data si locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea si institutia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contraventionale cu indicarea datei, orei si locului în care a fost săvârsită, precum si arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitătii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileste si se sanctionează contraventia; indicarea societătii de asigurări, în situatia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac si organul la care se depune plângerea.

(11) În cazul contravenientilor cetăteni străini, persoane fără cetătenie sau cetăteni români cu domiciliul în străinătate, în procesul-verbal vor fi cuprinse si următoarele date: seria si numărul pasaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de stat, data eliberării acestuia si statul emitent.

(2)-(4) abrogate

(5) în cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde si numele, prenumele si domiciliul părintilor sau ale altor reprezentanti ori ocrotitori legali ai acestuia.

(6) în situatia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face mentiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comertului si codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezintă.

(7) în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunostintă contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte mentiuni», sub sanctiunea nulitătii procesului-verbal.”;

- Art. 17: “Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului acesteia, a faptei săvârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată si din oficiu.”;

- Art. 19 alin. (1): “(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator si de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de fată, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mentiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel putin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde si datele personale din actul de identitate al martorului si semnătura acestuia.”

Dispozitiile constitutionale invocate în sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate prin raportare la aceleasi prevederi din Constitutie, si cu motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 421 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 25 mai 2011, Decizia nr. 608 din 28 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 16 iunie 2009, sau Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008. Cu acele prilejuri, Curtea, respingând exceptia de neconstitutionalitate a acestor dispozitii legale, criticate separat sau împreună cu alte dispozitii din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, a statuat că din procedura de solutionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire si sanctionare a contraventiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare.

Referitor la obligatia contravenientului de a-si dovedi nevinovătia în legătură cu fapta retinută în sarcina sa de către organul constatator, Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, retinând cu acel prilej că “procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se bucură de prezumtia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumtia de care se bucură. În acest caz, instanta de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalitătii si temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îsi demonstreze propria nevinovătie, revenind instantei de judecată obligatia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii si aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispozitiile Codului de procedură civilă, instantele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contraventia intră sub incidenta art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate sustine răsturnarea sarcinii probei.”

Întrucât criticile de neconstitutionalitate privesc, în esentă, aceleasi aspecte si având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, solutiile si considerentele deciziilor mentionate îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 16, art. 17 si art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, exceptie invocată de Ramona Daniela Chidovătîn Dosarul nr. 12.092/301/2008 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 850

din 23 iunie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum si ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Z - Agrobeea” - S.R.L. din comuna Săcălaz, judetul Timis, în Dosarul nr. 5.087/325/2010 al Judecătoriei Timisoara.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 15 septembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 5.087/325/2010, Judecătoria Timisoara a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 pct. 1 si art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum si ale art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Exceptia a fost invocată de Societatea Comercială “Z - Agrobeea” - S.R.L. din comuna Săcălaz, judetul Timis, într-un dosar având ca obiect validarea unei popriri.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că dispozitiile legale criticate au caracter retroactiv, întrucât stabilesc grile de impozitare în functie de veniturile pe care contribuabilii le-au avut la data de 31 decembrie 2008.

Dispozitiile art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 sunt nelegale, fiind în contradictie cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care prevede că orice modificare a acestui act normativ va intra în vigoare numai în prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege. Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 afectează îndatorirea cetătenilor de a contribui prin taxe si impozite la cheltuielile publice (art. 56 din Constitutie) si, în consecintă, domeniul fiscalitătii nu poate face obiectul reglementării prin astfel de norme juridice, raportat si la prevederile art. 139 din Constitutie. Această reglementare impune, în opinia autorului, fără dubiu, ca impozitele să fie stabilite numai prin lege.

Asadar, autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine faptul că impozitul pe profitul minim trebuia reglementat prin lege, nu prin ordonantă de urgentă, deoarece abilitarea Guvernului pentru a emite ordonante este limitată.

Judecătoria Timisoara apreciază că exceptia de neconstitutionalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 32 pct. 1 si ale art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 12 iunie 2009, precum si prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Analizând motivele invocate în sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie doar prevederile art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, precum si prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel cum au fost modificate prin art. 32 pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, care aveau următorul continut:

- Art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009: “Prevederile art. 32-34 intră în vigoare la data de 1 mai 2009.”;


- Art. 18 alin. (3) din Codul fiscal: “Pentru aplicarea prevederilor alin. (2), sumele corespunzătoare impozitului minim, stabilite în functie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt următoarele:

 

Venituri totale anuale (lei)

Impozit minim anual (lei)

0-52.000

2.200

52.001-215.000

4.300

215.001-430.000

6.500

430.001-4.300.000

8.600

4.300.001-21.500.000

11.000

21.500.001-129.000.000

22.000

Peste 129.000.001

43.000”

 

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observă că, ulterior sesizării sale, prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost abrogate de art. I pct. 1 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 dinj30 septembrie 2010.

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 1 alin. (4) - Statul român, art. 15 alin. (2) - Universalitatea, art. 115 alin. (4)-(6) - Delegarea legislativă si art. 139 - Impozite, taxe si alte contributii.

Curtea retine că prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată la data pronuntării prezentei decizii, Curtea Constitutională si-a reconsiderat jurisprudenta cu privire la sintagma “în vigoare”din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1) si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, constatând că aceasta este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare.

Astfel, Curtea a statuat că “se poate solicita controlul de constitutionalitate numai al acelor dispozitii legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru solutionarea litigiilor aflate pe rolul instantelor, legi sau ordonante în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea acestei proceduri de control al constitutionalitătii legii aplicabile în cauza dedusă judecătii instantei de fond, ca modalitate de acces la justitie, implică în mod necesar asigurarea posibilitătii de a o utiliza pentru toti cei care au un drept, un interes legitim, capacitate si calitate procesuală. Conditia ca dispozitia legală criticată pentru neconstitutionalitate să aibă legătură cu solutionarea cauzei este, evident, necesară, dar si suficientă.”

Curtea a mai constatat că “prin aplicarea rigidă a conditiei ca legea sau ordonanta să fie «în vigoare» la data ridicării exceptiei, ca si la data solutionării acesteia de Curtea Constitutională, se înlătură de la controlul de constitutionalitate dispozitiile legale determinante în solutionarea cauzei”.

În aceste conditii, Curtea va analiza constitutionalitatea dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Codul fiscal, întrucât si-au produs efectele fată de autorul exceptiei de neconstitutionalitate, potrivit principiului tempus regit actum si care au legătură cu solutionarea cauzei.

În ceea ce priveste dispozitiile art. 18 alin. (3) din Codul fiscal, precum si reglementarea prin Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 a unor măsuri în domeniul politicii fiscale,

Curtea a statuat prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, că, referitor la încălcarea art. 115 alin. (6) din Constitutie prin raportare la art. 56 din Constitutie, critica nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, prevederea constitutională nu este aplicabilă persoanelor juridice, iar în ceea ce priveste persoanele fizice autorizate, asimilabile întrucâtva persoanelor juridice, Curtea a retinut că textul criticat nu reglementează drepturile, libertătile si îndatoririle fundamentale ale persoanelor fizice derivând din statutul lor de cetăteni, ci obligatii fiscale ce rezultă din desfăsurarea unei activităti economice generatoare de venituri impozabile.

Astfel fiind, nu se poate sustine că, făcând trimitere la art. 56 din Constitutie, ordonanta de urgentă ar viza chiar îndatoririle ce revin persoanelor fizice în calitate de cetăteni.

Mai mult, în momentul adoptării Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, Guvernul s-a aflat într-o situatie extraordinară, care impune măsuri urgente menite tocmai să consolideze situatia economică a tării si să mentină în efectivitate bugetul public national.

Referitor la critica potrivit căreia Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 încalcă si prevederile art. 139 din Constitutie, Curtea a constatat că si aceasta este neîntemeiată. Astfel, Curtea a retinut că termenul “numai” folosit de prevederile alin. (1) al art. 139 din Constitutie are semnificatia de a interzice posibilitatea stabilirii de impozite si taxe pentru bugetul de stat prin acte normative inferioare, ca fortă juridică, legii. În această categorie nu intră ordonantele emise de Guvern, ci hotărârile Guvernului, care se emit pentru organizarea executării legilor, ordinele ministrilor etc. A spune că expresia “numai” exclude posibilitatea adoptării de ordonante, fiind un domeniu rezervat legii organice, înseamnă a adăuga la Constitutie.

Curtea a mai constatat si că art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, care adoptă drept bază de calcul veniturile realizate la 31 decembrie 2008, ceea ce nu este de natură să conducă la concluzia că s-ar încălca principiul neretroactivitătii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constitutia României. Dispozitiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal iau în considerare veniturile totale anuale care se încadrează între anumite marje si doar aplicarea impozitării urmează să se facă cu 1 mai 2009, respectiv de la o dată ulterioară publicării în Monitorul Oficial al României a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, în conformitate cu art. 78 din Constitutia României.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea nu poate retine nici încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) si nici a art. 115 alin. (2) din Constitutie.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, Curtea constată că s-a mai pronuntat asupra lor, prin raportare la critici similare, constatând că sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr. 123 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 21 aprilie 2011, Curtea a retinut, în ceea ce priveste critica potrivit căreia se realizează o neconcordantă între prevederile legale ale art. 4 din Legea nr. 571/2003 si cele ale art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009, că aceasta nu poate fi primită. Astfel, în jurisprudenta sa constantă, instanta de contencios constitutional a statuat că examinarea constitutionalitătii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozitiile constitutionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele si raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparatie la dispozitii ori principii ale Constitutiei.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudentei Curtii, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în aceste decizii îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum si ale art. 40 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 si reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, exceptie ridicată de Societatea Comercială “Z- Agrobeea” - S.R.L. din comuna Săcălaz, judetul Timis, în Dosarul nr. 5.087/325/2010 al Judecătoriei Timisoara.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 23 iunie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae


*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

 

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 908

din 5 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Judecătoria Galati, din oficiu, în Dosarul nr. 9/233/2010 si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.915D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, desi la data sesizării Curtii Constitutionale, textul de lege criticat nu mai era în vigoare, el continuă să producă efecte juridice, astfel încât are legătură cu solutionarea cauzei aflate pe rolul instantei judecătoresti. Măsura confiscării prevăzută de norma criticată reprezintă o sanctiune care se aplică în conditiile legii, în acord cu prevederile constitutionale referitoare la dreptul de proprietate privată.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 7 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 9/233/2010, Judecătoria Galati a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de instantă, din oficiu, într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva procesului-verbal de constatare a unei contraventii.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate instanta sustine că, desi dispozitiile legale criticate nu disting cu privire la suma rezultată din operatiunea ilicită, a confisca întreaga sumă echivalează, în anumite conditii, cu privarea operatorului economic de posibilitatea de a plăti furnizorii de produse, cu atât mai mult cu cât “astfel de operatiuni se desfăsoară în mod curent pe datorie. Ar însemna să fie sanctionati si furnizorii, care nu vor mai putea încasa pretul produselor de la intermediar, desi greseala nu le apartine lor, ci intermediarului. Echitabil ar fi ca sanctiunea confiscării să se refere doar la suma reprezentând diferenta dintre pretul plătit pe produs furnizorului si pretul încasat pe produs de la beneficiarul final.”

Dispozitia legală criticată aduce atingere dreptului de proprietate al furnizorilor, care se vor vedea lipsiti atât de bunul initial, cât si de contravaloarea acestuia.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.


Avocatul Poporului apreciază exceptia de neconstitutionalitate ca fiind inadmisibilă, întrucât dispozitia legală criticată nu mai este în vigoare.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992,să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, prevederi care au următorul continut: “Desfăsurarea activitătii de comercializare de către operatorii economici prevăzuti la alin. (8), care nu îndeplinesc procedura si conditiile stabilite potrivit alin. (8), constituie contraventie si se sanctionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei si confiscarea sumelor rezultate din această vânzare.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 - Dreptul de proprietate privată.

1. Anterior sesizării Curtii Constitutionale, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009, prin art. III alin. (3), a abrogat, începând cu 1 aprilie 2010, prevederile art. 2441 din titlul VIII “Măsuri speciale privind supravegherea productiei, importului si circulatiei unor produse accizabile” din Codul fiscal, în prezent dispozitiile criticate nemaifiind în vigoare.

Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*), nepublicată încă la data pronuntării prezentei decizii, Curtea a stabilit că sintagma “în vigoare”din cuprinsul dispozitiilor art. 29 alin. (1)si ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicată, este constitutională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constitutionalitate si legile sau ordonantele ori dispozitiile din legi sau din ordonante ale căror efecte juridice continuă să se producă si după iesirea lor din vigoare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, desi nu mai sunt în vigoare, dispozitiile legale criticate îsi produc în continuare efectele juridice. Astfel, prevederile art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal constituie temeiul juridic al procesului-verbal prin care se constată contraventia si se aplică sanctiunea contravenientului, proces-verbal care este contestat în justitie, plângerea petentului-contravenient constituind obiectul cauzei civile în care a fost invocată exceptia de neconstitutionalitate. În acest caz, Curtea are competenta de a controla constitutionalitatea dispozitiilor legale ale art. 2441 din Codul fiscal, chiar dacă ele nu mai sunt în vigoare la data pronuntării prezentei decizii, urmând ca instanta judecătorească să decidă cu privire la succesiunea în timp a normelor aplicabile în materie contraventională, cu respectarea principiului constitutional consacrat de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia “Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile”.

2. Analizând motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea observă că autorul acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstitutionalitate, ci, în realitate, doreste modificarea textului legal criticat în sensul restrângerii cuantumului sumei care face obiectul confiscării, pentru ca, pe de o parte, în opinia sa, sanctiunea să fie mai echitabilă, iar, pe de altă parte, să nu fie afectat dreptul de proprietate al unei terte persoane, recfe furnizorul produselor distribuite, cu încălcarea procedurii si a conditiilor legale, de către operatorul economic care desfăsoară activitatea de comercializare a produselor accizabile. Or, dintr-o asemenea motivare rezultă indubitabil că autorul exceptiei nu reclamă neconstitutionalitatea dispozitiilor legale pe care le critică, ci doreste modificarea lor, astfel că exceptia urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, deoarece, potrivit dispozitiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, “Curtea Constitutională se pronuntă numai asupra constitutionalitătii actelor cu privire la care a fost sesizată [...]”, competenta de a modifica sau completa actele normative revenind în exclusivitate legiuitorului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2441 alin. (11) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Judecătoria Galati, din oficiu, în Dosarul nr. 9/233/2010.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 5 iulie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu


*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 910

din 5 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Biroul Notarului Public “Szen Măria” din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 2.801/305/2009 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.938D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 22 februarie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 2.801/305/2009, Judecătoria Sfântu Gheorghe a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Biroul Notarului Public “Szen Măria” din Sfântu Gheorghe într-o cauză având ca obiect o cerere pentru constatarea nulitătii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că, prin conditiile impuse de textul de lege criticat, dreptul de dispozitie asupra constructiilor si terenurilor este suprimat, atunci când titularul dreptului de proprietate are o creantă fiscală neachitată fată de bugetul local. Limitarea excesivă a prerogativelor dreptului de proprietate constă în introducerea în norma criticată a sintagmei “orice creante fiscale locale”, întrucât aceasta presupune interzicerea înstrăinării si în situatiile în care contribuabilul nu are nicio datorie fată de bugetul local referitoare la imobilul care urmează a fi înstrăinat, ci are alte datorii, fără nicio legătură cu acesta. Conditia referitoare la stingerea oricăror creante ale titularului dreptului de proprietate al imobilului exclude posibilitatea persoanei, care are în proprietate mai multe imobile (constructii, terenuri) si care este îndatorată bugetului local sau altor creditori, de a înstrăina unul dintre aceste imobile în vederea satisfacerii obligatiilor fată de creditori, inclusiv fată de bugetul local.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările si completările ulterioare, prevederi care au următorul continut: “înstrăinarea unei clădiri, prin oricare dintre modalitătile prevăzute de lege, nu poate fi efectuată până când titularul dreptului de proprietate asupra clădirii respective nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale unde este amplasată clădirea sau al celei unde îsi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză, cu termene de plată scadente până la data de întâi a lunii următoare celei în care are loc înstrăinarea. Atestarea achitării obligatiilor bugetare se face prin certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autoritătilor administratiei publice locale. Actele prin care se înstrăinează clădiri cu încălcarea prevederilor prezentului alineat sunt nule de drept.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 44 alin. (1) - Dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că s-a mai pronuntat asupra dispozitiilor de lege criticate raportate la aceleasi prevederi din Constitutie ca si cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009, Curtea a statuat că “dispozitiile legale criticate prevăd că înstrăinarea unui teren sau a unei constructii nu poate fi efectuată, sub sanctiunea nulitătii absolute a actului translativ de proprietate, până când titularul dreptului de proprietate asupra terenului respectiv nu are stinse orice creante fiscale locale, cu exceptia obligatiilor fiscale aflate în litigiu, cuvenite bugetului local al unitătii administrativ-teritoriale unde este amplasat terenul sau al celei unde îsi are domiciliul fiscal contribuabilul în cauză.

Curtea constată că ratiunea care a stat la baza unei atari solutii legislative a fost crearea unui climat de stabilitate si securitate juridică, precum si preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să îsi execute obligatiile fiscale indiferent de natura si cuantumul lor. Astfel, Curtea retine că o asemenea măsură este expresia obligatiei pozitive a statului de a asigura ritmicitatea si certitudinea alimentării bugetelor locale cu sumele de bani aferente obligatiilor fiscale care revin în sarcina contribuabililor. Prin urmare, faptul că legiuitorul a conditionat înstrăinarea unui teren sau a unei clădiri de stingerea tuturor creantelor fiscale locale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacităti de a vinde sau de a dona bunul imobil în cauză, ci, din contră, o asemenea conditionare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligatii legale si constitutionale a persoanelor fizice sau juridice, si anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Or, în aceste conditii, Curtea constată că instituirea unei măsuri de protectie a bugetelor locale nu este de natură să încalce prevederile art. 44 din Constitutie.”

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în decizia anterioară îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 254 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, exceptie ridicată de Biroul Notarului Public “Szen Măria” din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 2.801/305/2009 al Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 5 iulie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 980

din 12 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Augustin Zegrean - presedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, arătând, totodată, că autorul exceptiei confundă dreptul de petitionare, prevăzut la art. 51 din Constitutie, cu liberul acces la justitie, prevăzut de norma constitutională de la art. 21.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 noiembrie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 1.625/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Vâlcea într-o cauză având ca obiect acordarea unor despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 221/2009.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textele criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petitionare si ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

În acest sens, autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine, în esentă, că dispozitiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 contravin normelor constitutionale anterior enumerate, întrucât legiuitorul a extins în mod abuziv si nelegal exercitarea dreptului de a solicita acordarea unor despăgubiri morale conform Legii nr. 221/2009, dând mandat în acest scop oricărei persoane fizice sau juridice interesate si, din oficiu, parchetului de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată.


Tribunalul Vâlcea - Sectia civilă opinează că exceptia de neconstitutionalitate invocată este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor art. 51 alin. (1) si ale art. 52 alin. (3) din Constitutie, întrucât stabilirea categoriilor de persoane care pot exercita dreptul de a introduce actiuni având ca obiect acordarea unor despăgubiri morale conform Legii nr. 221/2009 este de competenta exclusivă a legiuitorului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îi constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozitiile art. 4 din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.

Din analiza dosarului, Curtea observă că, în realitate, autorul exceptiei critică dispozitiile art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora: “Cererea poate fi introdusă si după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată sau, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscriptia căruia domiciliază persoana interesată.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate se sustine că textele criticate încalcă dispozitiile constitutionale ale art. 51 alin. (1) privind dreptul de petitionare si ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 389 din 24 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 5 iulie 2011, Curtea a retinut că, pe de o parte, dreptul de petitionare este un drept cetătenesc, de care beneficiază cetătenii în mod individual sau grupurile de cetăteni, indiferent că sunt constituite ad hoc sau organizate în forme prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, accesul liber la justitie, prevăzut de art. 21 din Constitutie, în sensul că orice persoană se poate adresa justitiei pentru apărarea drepturilor, a libertătilor si a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept.

Asadar, Curtea a constatat că dispozitiile constitutionale ale art. 51 alin. (1) se referă la dreptul de petitionare, care este diferit de dreptul de a introduce actiuni la instantele judecătoresti, iar sesizarea instantelor judecătoresti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obtine numai pe calea justitiei, nu reprezintă un aspect al dreptului de petitionare, sens în care, de altfel, Curtea s-a mai pronuntat, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, si nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.

Dreptul de petitionare se referă la cererile, reclamatiile, sesizările si propunerile în legătură cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justitiei si la care autoritătile publice au obligatia de a răspunde în termenele si în conditiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecată se solutionează după reguli specifice activitătii de judecată. În consecintă, textul legal criticat nu este contrar reglementărilor constitutionale cu privire la dreptul de petitionare, din moment ce continutul său normativ nu are nicio relevantă asupra acestora. Astfel că, în ceea ce priveste critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 51 alin. (3) din Constitutie, exceptia urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

Neexistând elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele deciziei mentionate îsi păstrează valabilitatea în cauza de fată.

În ceea ce priveste critica privind încălcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 52 alin. (3) referitor la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul exceptiei nu motivează pretinsa încălcare a acestora, iar simpla enumerare a textelor constitutionale nu satisface exigentele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, potrivit cărora “Sesizările trebuie făcute în formă scrisă si motivate”. În acest sens este si jurisprudenta constantă a Curtii, cu titlu exemplificativretinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 10 mai 2011, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, si Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic si măsurile administrative asimilate acestora, pronuntate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, exceptie ridicată de Directia Generală a Finantelor Publice a Judetului Vâlcea în Dosarul nr. 1.625/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Sectia civilă.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 12 iulie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop


 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.000

din 14 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, exceptie ridicată de Primăria Movilita si Consiliul Local Movilita în Dosarul nr. 3.420/91/2009 al Tribunalului Vrancea - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

La apelul nominal se constată lipsa părtilor, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin încheierea din 28 aprilie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 3.420/91/2009, Tribunalul Vrancea - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical.

Exceptia a fost invocată de Primăria Movilita si Consiliul Local Movilita, într-un dosar având ca obiect obligatia de a face.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin că dispozitiile legale criticate reglementează un transfer silit de proprietate care nu respectă prevederile referitoare la expropriere consacrate de art. 44 alin. (1) si (3) din Legea fundamentală si de art. 1 din Primul Protocol la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

De asemenea, autorii exceptiei de neconstitutionalitate arată că, în măsura în care se vând spatiile care au destinatia de cabinete medicale, precum si spatiile în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, chiar în conditiile interdictiei de schimbare pe viitor a destinatiei acestora, statul nu va mai dispune de baza materială care să asigure îndeplinirea obligatiei constitutionale mentionate si, drept urmare, nu va mai putea garanta dreptul cetătenilor la ocrotirea sănătătii.

Tribunalul Vrancea - Sectia comercială si de contencios administrativ si fiscal, fată de exceptia invocată, apreciază că nu îsi poate exprima o opinie concludentă atât timp cât autorii acesteia au preluat în motivarea exceptiei considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 871/2007.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozitiile legale criticate sunt constitutionale.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 6 iunie 2008.

În opinia autorilor exceptiei de neconstitutionalitate dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale cuprinse în art. 34 - Dreptul la ocrotirea sănătătii si art. 44 alin. (2) si (3) - Dreptul de proprietate privată.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că sustinerile autorilor exceptiei de neconstitutionalitate sunt neîntemeiate.

Astfel, Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 68/2008 prevede, la art. 4: “Consiliile judetene sau consiliile locale, după caz, pot aproba prin hotărâre lista spatiilor si a terenurilor aferente din proprietatea privată a unitătilor administrativ-teritoriale ori din proprietatea privată a statului, pentru care sunt mandatate să vândă, ce urmează să fie vândute potrivit dispozitiilor prezentei ordonante [...]”.

Curtea observă că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale, cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 22 iulie 2005, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 236/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 iunie 2006, declarată neconstitutională prin Decizia nr. 871 din 9 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 17 octombrie 2007, care impunea consiliilor locale să aprobe prin hotărâre lista spatiilor care urmau să fie vândute, actuala reglementare conferă consiliilor locale posibilitatea de a aproba sau nu prin hotărâre lista spatiilor destinate vânzării către medici, dentisti, biologi, biochimisti, fizicieni etc. sau altor persoane cu drept de liberă practică în domeniu. Asa fiind, prevederile legale criticate nu mai impun un transfer silit de proprietate, atributul dispozitiei juridice asupra bunurilor care fac obiectul proprietătii private a unitătilor administrativ-teritoriale ori a statului este nestirbit, nefiind, deci, încălcate dispozitiile art. 44 din Legea fundamentală, cum pretind autorii exceptiei.

Pe de altă parte, dacă autoritătile publice locale hotărăsc să vândă respectivele spatii sau o parte din ele (în conditiile ordonantei de urgentă în vigoare), prin aceasta nu se aduce atingere dispozitiilor art. 34 din Constitutie, ci - dimpotrivă - se asigură, în sistemul sanitar actual, baza materială necesară medicilor si celorlalti specialisti pentru mai buna îndeplinire a actului medical, în scopul asigurării sănătătii populatiei. Prevederile art. 10 alin. (2) si (3) din ordonantă prevăd, în acest sens, că imobilele dobândite în conditiile prezentei ordonante de urgentă nu pot fi înstrăinate, închiriate sau folosite de cumpărător pentru alte activităti decât în scopul desfăsurării activitătii medicale si/sau a activitătilor conexe actului medical, iar în localitătile în care există un singur spatiu medical cu destinatia de cabinet de medicină de familie, acesta îsi va mentine destinatia în cazul înstrăinării.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spatiilor proprietate privată a statului sau a unitătilor administrativ-teritoriale cu destinatia de cabinete medicale, precum si a spatiilor în care se desfăsoară activităti conexe actului medical, exceptie ridicată de Primăria Movilita si Consiliul Local Movilita, în Dosarul nr. 2.582/112/2009 al Tribunalului Vrancea - Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.005

din 14 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 13 si art. 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-sef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 13 si art. 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, exceptie ridicată de Alina-Paula Fughina în Dosarul nr. 7.365/118/2009 al Tribunalului Constanta – Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal si care formează obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.422D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenta în materie a Curtii Constitutionale.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, retine următoarele: Prin încheierea din 22 martie 2010, pronuntată în Dosarul nr. 7.365/118/2009, Tribunalul Constanta - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 13 si art. 14 din Ordonanta de urgentă a


Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, exceptie ridicată de Alina-Paula Fughina într-o cauză având ca obiect o cerere în anulare.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine că prevederile legale criticate sunt neconstitutionale, întrucât încalcă principiul contradictorialitătii procesului civil si al impartialitătii judecătorului. Mai mult, acestea dau posibilitate solutionării cererii doar pe baza actelor depuse si a explicatiilor date de către părti, împrejurare ce împiedică exercitarea dreptului la apărare, iar emiterea titlului executoriu în urma unui proces sumar si executarea acestui titlu încalcă dreptul constitutional la ocrotirea proprietătii. Asa fiind, apărarea exercitată prin formularea unei cereri în anulare nu poate fi la fel de eficientă ca aceea de care ar putea beneficia debitoarea într-o cale de atac prevăzută de dreptul comun.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 13 si 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 31 octombrie 2007, care au următorul continut:

- Art. 2 alin. (1): “Prezenta ordonantă de urgentă se aplică creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezintă obligatii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale.”;

- Art. 6 alin. (2): “La cerere se anexează înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate si orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia.”;

- Art. 13: (1) împotriva ordonantei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se solutionează de către instanta competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instantă.

(3) Cererea în anulare nu suspendă executarea. Suspendarea va putea fi însă încuviintată, la cererea debitorului, numai cu dare de cautiune, al cărei cuantum va fi fixat de instantă.

(4) Dacă instanta învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanta de plată, pronuntând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 9 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă.”;

- Art. 14: “(1) Ordonanta de plată, devenită irevocabilă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu.

(2) împotriva executării silite a ordonantei de plată debitorul poate face contestatie la executare, potrivit dreptului comun. În cadrul contestatiei nu se pot invoca decât aspecte legate de procedura de executare.”

În opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internationale privind drepturile omului si art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate si prevederile art. 6 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că asupra constitutionalitătii dispozitiilor Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 119/2007, Curtea s-a pronuntat în repetate rânduri, exemple fiind Decizia nr. 1.001 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, sau Decizia nr. 1.116 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 a fost adoptată pentru a stabili măsuri pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată asumate prin contracte comerciale si pentru stabilirea unei proceduri simplificate de solutionare a actiunilor în justitie având ca obiect asemenea obligatii. Or, potrivit art. 126 din Constitutie, competenta instantelor de judecată si procedura în fata acestora se stabilesc prin lege.

Curtea a observat că Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 reglementează procedura recuperării pe cale judecătorească exclusiv a acelor creante care izvorăsc din contracte comerciale si care sunt, în acelasi timp, certe, lichide si exigibile. În acest scop, la cererea privind creanta de plată a pretului, creditorul trebuie să anexeze, potrivit art. 6 alin. (2) din ordonantă, înscrisurile ce atestă cuantumul sumei datorate, precum si orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Potrivit art. 9, debitorul poate contesta creanta prin întâmpinare, instanta urmând să verifice dacă această contestatie este întemeiată, iar art. 10 alin. (1) prevede că, în cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaratiilor părtilor, precum si a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanta emite o ordonantă de plată, în care se precizează suma si termenul de plată. Conform art. 13, împotriva ordonantei de plată debitorul poate formula cerere în anulare, în termen de 10 zile de la data comunicării acesteia, hotărârea prin care a fost respinsă cererea fiind irevocabilă.

Curtea a retinut că, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constitutie, legiuitorul, în considerarea unor situatii deosebite, poate să stabilească reguli de procedură speciale, derogatorii de la regulile dreptului comun. Astfel, limitarea probatoriului administrat în cauză la înscrisul ce atestă cuantumul sumei datorate si la orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia, precum si instituirea caracterului irevocabil al hotărârii prin care se respinge cererea în anulare reprezintă optiuni ale legiuitorului, care se circumscriu competentei sale exclusive prevăzute de Legea fundamentală.

Asa fiind, Curtea a constatat că, potrivit textelor de lege criticate, rezultă în mod evident că procedura ce face obiectul Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 se desfăsoară într-un cadru procesual menit să asigure toate garantiile ce caracterizează un proces echitabil, iar debitorul are la îndemână suficiente mijloace procedurale pentru a-si apăra interesele.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atât solutia, cât si considerentele cuprinse în decizia anterioară îsi păstrează valabilitatea si în cauza de fată.


Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (2), art. 13 si 14 din Ordonanta de urgentă a Guvernului nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligatiilor de plată rezultate din contracte comerciale, exceptie ridicată de Alina-Paula Fughina în Dosarul nr. 7.365/118/2009 al Tribunalului Constanta - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-sef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

DECIZIA Nr. 1.010

din 14 iulie 2011

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si a dispozitiilor art. 8 si art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă

 

Augustin Zegrean - presedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Stefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si a dispozitiilor art. 8 si art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, exceptie ridicată de Sindicatul Liber al Salariatilor din Administratia Publică Locală a Municipiului Botosani în Dosarul nr. 4.578/40/2009 al Curtii de Apel Suceava - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal si care constituie obiectul Dosarului Curtii Constitutionale nr. 2.946D/2010.

La apelul nominal lipsesc părtile, fată de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, presedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că Legea nr. 130/1996 a fost abrogată prin dispozitiile art. 224 lit. d) din Legea nr. 62/2011, iar actul normativ abrogator a preluat în art. 132 dispozitiile art. 8 din legea abrogată. În continuare, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate ca neîntemeiată, considerând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor din Legea fundamentală invocate.

CURTEA,

având în vedere actele si lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 mai 2010, pronuntată în Dosarul nr. 4.578/40/2009, Curtea de Apel Suceava - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutională cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si a dispozitiilor art. 8 si art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă.

Exceptia a fost ridicată de Sindicatul Liber al Salariatilor din Administratia Publică Locală a Municipiului Botosani cu prilejul solutionării recursului declarat împotriva Sentintei nr. 81 din 20 ianuarie 2010, pronuntată de Tribunalul Botosani - Sectia comercială în Dosarul nr. 4.578/40/2009.

În motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine, în esentă, că prin textele de lege criticate sunt limitate domeniile în care pot fi negociate acordurile colective, încălcându-se astfel drepturile fundamentale la negociere colectivă si la nediscriminare. Astfel, consideră că se creează o veritabilă discriminare a functionarilor publici în raport cu ceilalti salariati.

Curtea de Apel Suceava - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal consideră că exceptia de neconstitutionalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată presedintilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.


Presedintii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul si Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constitutională a fost legal sesizată si este competentă, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, să solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie dispozitiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, dispozitii potrivit cărora “Autoritătile si institutiile publice pot încheia anual, în conditiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale functionarilor publici sau cu reprezentantii functionarilor publici, care să cuprindă numai măsuri referitoare la:

a) constituirea si folosirea fondurilor destinate îmbunătătirii conditiilor la locul de muncă;

b) sănătatea si securitatea în muncă;

c) programul zilnic de lucru;

d) perfectionarea profesională;

e) alte măsuri decât cele prevăzute de lege, referitoare la protectia celor alesi în organele de conducere ale organizatiilor sindicale.”

De asemenea, obiect al exceptiei de neconstitutionalitate îl constituie si dispozitiile art. 8 si art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998, dispozitii potrivit cărora:

- Art. 8: “(1) Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele si în conditiile prevăzute de prezenta lege.

(2) Contractele colective de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

(3) Contractele individuale de muncă nu pot contine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.

(4) La încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.”;

- Art. 12: “(1) Contracte colective de munca se pot încheia si pentru salariatii institutiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.

(2) Contractele colective de muncă ale salariatilor institutiilor bugetare se pot încheia la nivelul unitătilor, la nivelul administratiei sau al serviciilor publice locale, pentru institutiile din subordinea acestora, si la nivel departamental, pentru institutiile subordonate.”

Autorul exceptiei consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispozitii din Constitutie: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (5) privind garantarea dreptului la negocieri colective în materie de muncă si a caracterului obligatoriu al conventiilor si art. 53 privind restrângerea exercitiului unor drepturi sau libertăti. De asemenea, consideră că sunt încălcate si dispozitiile art. 14 din Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, prin raportare la interzicerea discriminării, art. 2 pct. 2 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 131/1970 privind Fixarea salariilor minime, în special în ceea ce priveste tările în curs de dezvoltare, referitor la libertatea de negociere colectivă, si prevederile art. 7 din Conventia Organizatiei Internationale a Muncii nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Conventia pentru apărarea drepturilor omului si a libertătilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminării si art. 6 din Carta Socială Europeană, care reglementează dreptul la negociere colectivă al angajatilor.

Examinând exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, Legea nr. 130/1996 a fost abrogată prin dispozitiile art. 224 lit. d) din Legea dialogului social nr. 62/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 10 mai 2011.

Curtea retine însă că, potrivit celor statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011*) aflată în curs de publicare, dispozitiile de lege supuse controlului de constitutionalitate si care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate în virtutea principiului “tempus regit actum”, pot constitui obiect al exceptiei de neconstitutionalitate chiar dacă acestea au fost abrogate sau si-au încetat aplicarea.

Având în vedere considerentele acestei decizii, Curtea urmează a se pronunta asupra dispozitiilor de lege cu care a fost sesizată, dispozitii care au reprezentat temeiul juridic al cererii de anulare a unor dispozitii dintr-un contract colectiv de muncă privind acordarea sporului de fidelitate unei categorii de salariati si care constituie obiectul cauzei în care s-a ridicat prezenta exceptie de neconstitutionalitate.

Cu privire la argumentele de neconstitutionalitate invocate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului instantei de contencios constitutional. Astfel, respingând ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 1.221 din 29 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009, a retinut că principiul nediscriminării “nu poate fi invocat în ipoteza a două situatii sau categorii de subiecte de drept diferite, ci doar în conditii comparabile sau de egalitate, fără diferente majore, esentiale dintre cei doi termeni reglementati în ipoteza unei norme juridice. Astfel, functionarii publici reprezintă o categorie de salariati aparte, ce se deosebesc prin statutul legal specific, acesta fiind, la rândul său, întemeiat pe principiile legalitătii, impartialitătii si obiectivitătii, al transparentei, al responsabilitătii, al stabilitătii în exercitarea functiei publice si al subordonării ierarhice. Asadar, consecintele ce derivă din această diferentă de statut profesional nu decurg, din «simplul considerent al calitătii de functionar public», ci constau într-o serie de drepturi si obligatii specifice, reglementate de lege, printre care si aceea cuprinsă la art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, criticate pentru neconstitutionalitate. O reglementare asemănătoare se regăseste si la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 [...]”.

Curtea a arătat totodată că este firesc ca drepturile de natură salarială ale functionarilor publici să fie stabilite, sub aspectul cuantumului lor, prin lege, si nu prin contractul colectiv de muncă, ca urmare a negocierilor, la fel ca în cazul personalului contractual, având în vedere statutul profesional al acestora si, în special, sursa de finantare a acestor venituri, si anume bugetul public national. Faptul că aceste elemente ale contractului colectiv de muncă nu sunt supuse negocierii între părti nu are semnificatia încălcării dreptului la negocieri colective în materie de muncă, consacrat de art. 41 alin. (5) din Constitutie, în conditiile în care art. 9 din Legea fundamentală prevede expres că “Sindicatele, patronatele si asociatiile profesionale se constituie si îsi desfăsoară activitatea potrivit statutelor lor, în conditiile legii. [...]”

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudentei în materie a Curtii Constitutionale, solutia si considerentele deciziei amintite îsi păstrează valabilitatea si în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUTIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 72 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici si a dispozitiilor art. 8 si art. 12 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, exceptie ridicată de Sindicatul Liber al Salariatilor din Administratia Publică Locală a Municipiului Botosani în Dosarul nr. 4.578/40/2009 al Curtii de Apel Suceava - Sectia comercială, contencios administrativ si fiscal.

Definitivă si general obligatorie.

Pronuntată în sedinta publică din data de 14 iulie 2011.

 

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea


*) Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.