MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 262/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 262         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 20 aprilie 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 clin Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 157 din 23 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. {1) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 166 din 28 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Decizia nr. 167 din 28 februarie 2012 referitoare la excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) si alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri în domeniul pensiilor

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

297. - Hotărâre privind modificarea şi completarea anexei nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

333. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pe anul 2012 pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

ACTE ALE BÂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

13. - Circulară privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 martie-23 aprilie 2012

 

14. - Circulară privind rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în monedă naţională începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2012

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 132

din 16 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Alina Badiu în Dosarul nr. 3.789/62/2011 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.2760/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei si arată că autorul excepţiei a transmis note scrise prin care susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.789/62/2011, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Excepţia a fost ridicată de Alina Badiu într-o cauză având ca obiect acordarea unor drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că reducerea cu 25% a salariului reprezintă o măsură discriminatorie, de vreme ce afectează doar persoanele plătite din bugetul statului. Această diminuare încalcă dreptul de proprietate şi dreptul la un nivel de trai decent.

Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia invocată este neîntemeiată, având în vedere că diminuarea cuantumului salariului cu 25% se circumscrie motivelor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie. Arată că această diminuare este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se Impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare, fiind determinată de amploarea şi gravitatea crizei economice actuale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale şi consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere marja de apreciere a statului în realizarea şi garantarea drepturilor sociale şi economice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Cu toate acestea, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea constată că, în realitate, critica vizează doar prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010, asupra cărora urmează să exercite controlul de constituţionalitate. Aceste prevederi au următorul conţinut: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 47 privind nivelul de trai.

Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 1 privind protecţia proprietăţii cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010.

În continuare, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, precum şi Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011).

Astfel, raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât angajaţii din mediul public nu se află în aceeaşi situaţie juridică precum cei din mediul privat. Cei care sunt angajaţi în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legaţi, în mod esenţial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizaţiile sau soldele, de bugetul public naţional, de încasările şi de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecinţe în ceea ce priveşte diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizaţiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual da muncă încheiat între un angajat şi un angajator.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

În acelaşi timp, Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu este contrară art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor.

Astfel, în lumina principiilor stabilite în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios european al drepturilor omului a observat că măsura criticată nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de articolul 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat astfel că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).

Distinct de acestea. Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind nivelul de trai.

Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din legea fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

În aceste condiţii, stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Alina Badiu în Dosarul nr. 3.789/62/2011 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 157

din 23 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1)din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Ioan Băloi, Ion Covaciu, Rozalia Cherata, Iulică Dinulescu, Nicolae Liubici, Valentin Martalogu, Gheorghe Papavă, Similia Lia Sitaru, Minai Miulescu, Puiu Mircea Alexa şi Marin Minea în Dosarul nr. 438/101/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul DosaruJui Curţii Constituţionale nr. 1.280D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 octombrie 2011, pronunţata în Dasarul nr. 438/101/2011, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.

Excepţia a fost ridicată de Ioan Băloi, Ion Covaciu, Rozalia Cherata, Iulică Dinulescu, Nicolae Liubici, Valentin Martalogu, Gheorghe Papavă, Similia Lia Sitaru, Mihai Miulescu, Puiu Mircea Alexa şi Marin Minea, cu prilejul soluţionării recursului declarat împotriva Sentinţei nr. 213 din 2 martie 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi într-o cauză având ca obiect anularea unui act.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că măsura reducerii cu 25% a cuantumului brut al salariilor, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, prin permanentizarea sa, este neconstituţională, deoarece determină suportarea unei sarcini disproporţionate pentru salariaţi, fără a se lua în considerare vreo modalitate de compensare.

Susţinând că nu se respectă Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, autorii excepţiei consideră că obligaţia de restituire a 25% din salariu a fost transformată, dintr-o obligaţie de rezultat, într-o obligaţie de mijloace, ceea ce încalcă caracterul temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor salariale.

Totodată, precizează că salariul este o componentă a dreptului la muncă şi reprezintă contraprestaţia angajatorului în raport cu munca prestată de către angajat în baza raportului de muncă, iar reducerea salariului pe termen nelimitat şi lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de care salariaţii au fost expropriaţi reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate, de natură să aducă atingere substanţei acestui drept. În acelaşi timp, imposibilitatea de a obţine o despăgubire parţială, dar adecvată, în cadrul privării de proprietate, constituie o rupere a echilibrului între necesitatea protecţiei dreptului de proprietate şi exigenţele de ordin general, ceea ce este în contradicţie cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale reţine că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în cauza de faţă şi reiterează cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Subliniază că diminuarea cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei s-a impus pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi a fost determinată de apărarea „securităţi naţionale”, respectându-se un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului. De asemenea, având în vedere marja de apreciere a statului în realizarea şi garantarea drepturilor sociale şi economice, consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor actelor cu caracter internaţional invocate, respectiv ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 441 din 30 iunie 2010, având următorul cuprins: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

Totodată, sunt invocate dispoziţiile privind protecţia proprietăţii cuprinse în art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010. Cu toate acestea, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituţionalitatea acestora.

În continuare, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză (a se vedea Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, şi Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii).*)

Astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.

În acest sens, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

Totodată, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

Pe de altă parte, raportat la critica de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea normelor constituţionale şi convenţionale privind proprietatea privată, Curtea a reţinut că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că măsura reducerii salariilor prevăzută de Legea nr. 118/2010 nu a determinat suportarea unei sarcini disproporţionate şi excesive, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantat de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa de contencios european al drepturilor omului a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului (a se vedea Decizia pronunţată în 6 decembrie 2011, în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragraful 21).

De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind nivelul de trai.

Astfel, Curtea a statuat, în esenţă, că soluţia legislativă privind diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

În aceste condiţii, stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În altă ordine de idei, Curtea constată că nu pot fi reţinute nici argumentele invocate de autorii excepţiei cu privire la nerespectarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acel prilej, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puţin !a cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010 (a se vedea Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011).

În fine, referitor la invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor constituţionale ale art. 148, Curtea constată că acestea nu au nicio semnificaţie pentru soluţionarea prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată Ioan Băloi, Ion Covaciu, Rozalia Cherata, Iulică Dinulescu, Nicolae Liubici, Valentin Martalogu, Gheorghe Papavă, Similia Lia Sitaru, Mihai Miulescu, Puiu Mircea Alexa şi Marin Minea, şi Marin Minea în Dosarul nr. 438/101/2011 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu


*) Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012 este publicată în prezentul număr al Montorului Oficial al României.

 

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 166

din 28 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocarii - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Ştefan Ladislau Pillich. în Dosarul nr. 7.951/117/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.258D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 7.951/117/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Ştefan Ladislau Pillich. într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de recalculare a unei pensii de serviciu, în temeiul actului normativ criticat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că diminuarea substanţială a cuantumului pensiilor de serviciu, ca efect al recalculării acestora, are drept consecinţă nerespectarea condiţiei referitoare la caracterul rezonabil şi proporţional al restrângerii exerciţiului dreptului constituţional la pensie. Se mai arată că Legea nr. 119/2010 nu consfinţeşte caracterul temporar al restrângerii exerciţiului dreptului la pensie, ci stabileşte în mod explicit o pierdere cu caracter permanent a pensiei de serviciu. Invocând cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson contra Islandei, Moskal contra Poloniei şi Banfield contra Regatului Unit, precizează că pierderea ireversibilă a pensiei de serviciu echivalează cu o expropriere ce nu satisface exigenţele prevăzute de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că transformarea pensiei de serviciu în pensie contributivă nu îl privează pe autorul excepţiei de dreptul constituţional la pensie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, potrivit căruia: „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare:

(...)

f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;”.

În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 alin. (2) teza întâi referitor la dreptul cetăţenilor la pensie şi în art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau ai unor libertăţi.

Sunt invocate şi prevederile art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, referitoare la recunoaşterea şi garantarea dreptului la muncă, şi ale art. 1 - Protecţia proprietăţi din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu o motivare similară celei din prezenta cauză şi, de asemenea, faţă de aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate.

Astfel, prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că pensia de serviciu are o componentă contributivă şi una necontributivă, aceasta din urmă supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le precizează în mod expres. În aceste condiţii, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

În legătură cu invocarea prevederilor art. 53 din Constituţie, s-a mai reţinut, în decizia menţionată, că aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional ia pensie specială.

Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu se poate reţine încălcarea prevederilor referitoare la dreptul la muncă cuprinse în art. 6 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, referitoare la recunoaşterea şi garantarea dreptului la muncă.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, pronunţându-se asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi, în special, ale art. 1 lit. f) şi art. 3 din lege, Curtea a invocat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Mufioz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55. Instanţa de contencios european al drepturilor omului a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). S-a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile depuse, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63).

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aspecte similare cu cele relevate în jurisprudenţa Curţii şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei acesteia, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, Curtea mai constată că, în prezenta cauză, invocarea încălcării principiului constituţional al obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este neîntemeiată, având în vedere că prevederile legale criticate sunt conforme dispoziţiilor constituţionale indicate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, ai art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. f) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Ştefan LadisJau PJJJich. în Dosarul nr. 7.951/117/2010 aJ Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 167

din 28 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în Dosarul nr. 7.734/99/2010 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.273D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.366D/2011, nr. 1.367D/2011 şi nr. 1.456D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în dosarele nr. 258/89/2011, nr. 8.919/99/2010 şi nr. 3.827/99/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.273D/2011, nr. 1.366D/2011, nr. 1.367D/2011 şi nr. 1.456D/2011, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor,

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.

Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 1.3060/2011, nr. 1.367D/2011 şi nr. 1.456D/2011 la Dosarul nr. 1.273D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 7 octombrie 2011, 18 octombrie 2011, 1 noiembrie 2011 şi 15 noiembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 7.734/99/2010, nr. 258/89/2011, nr. 8.919/99/2010 şi nr. 3.827/99/2011, Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de instanţa de judecată, din oficiu, în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de recalculare a pensiilor de serviciu, în temeiul actului normativ criticat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de judecată arată că dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au forţă constituţională şi supralegislativă, iar normele juridice internaţionale au aplicabilitate directă în dreptul intern. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisdicţiile naţionale au obligaţia să interpreteze şi să aplice normele de drept intern în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei, din care face parte şi jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului. Invocă cele reţinute în Hotărârea din 30 mai 2000, pronunţată în Cauza Carbonara şi Ventura împotriva Italiei, Hotărârea din 22 martie 2001, pronunţată în Cauza Streletz, Kessler şi Krenz împotriva Germaniei, Hotărârea din 18 iunie 1971, pronunţată în Cauza De Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei, Hotărârea din 16 septembrie 1996, pronunţată în Cauza Gaygusuz împotriva Austriei, Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen împotriva Cehiei, Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 12 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Muller împotriva Austriei, Hotărârea din 18 noiembrie 2004, pronunţată în Cauza Pravednaya împotriva Austriei, Hotărârea din 20 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza Pressos Compania Navlera SA şi alţii împotriva Belgiei, şi Hotărârea din 18 februarie 2009, pronunţată în Cauza Andrejeva împotriva Letoniei.

În lumina acestei jurisprudenţe, instanţa de judecată apreciază că reducerea substanţială a pensiilor de serviciu, în temeiul dispoziţiilor legale criticate, chiar dacă recalcularea se face pentru viitor, constituie o încălcare a dreptului de proprietate ce are semnificaţia unei exproprieri. În plus, dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 47 alin. 12) nu disting între pensia contributivă şi cea necontributivă, astfel încât pensia stabilită printr-o lege în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie reprezintă un drept constituţional, iar cuantumul său nu poate fi diminuat printr-o lege ulterioară. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate au semnificaţia nerecunoaşterii de către stat a principiilor prevăzute de legea anterioară, care au stat la baza stabilirii pensiilor de serviciu, ceea ce afectează stabilitatea circuitului civil şi aduce atingere drepturilor câştigate. Sunt încălcate si dispoziţiile art. 53 din Constituţie, deoarece invocarea, în cuprinsul expunerii de motive a Legii nr. 119/2010, a emiterii acestui act normativ pe fondul extinderii crizei economice în cursul anului 2010, nu este de natură să justifice în mod obiectiv afectarea dreptului fundamental la pensie şi a nivelului de trai decent ale categoriilor sociale afectate, măsura neavând nici caracter temporar. În opinia instanţei, nu este respectat nici principiul proporţionalităţii măsurii de restrângere şi nici justul echilibru ce trebuie păstrat între interesul public, respectiv asigurarea unui sistem unitar de pensii, şi protecţia dreptului de proprietate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 1.366D/2011 si nr. 1.367D/2011. consideră că aceasta este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 1 lit. h), art. 2-5 şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, în raport cu fondul cauzelor deduse judecăţii instanţei judecătoreşti, rezultă că sunt criticate prevederile art. 1 lit. h), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, texte asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 1 lit. h): „Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, următoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare: (...)

h) pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi.”; Art. 2 alin. (4): „(4) Pensiile de serviciu, altele decât cele menţionate la alin. (1)-(3), dintre cele prevăzute la art. 1, devin pensii pentru limită de vârstă în înţelesul Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 3: „(1) Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în situaţia pensiilor dintre cele prevăzute la alin, (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determină considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se elaborează metodologia de recalculare a pensiilor prevăzute la art. 1, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”;

- Art. 4: „(1) Recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 se realizează de către instituţiile în evidenţa cărora se află persoanele beneficiare, după cum urmează; (...)

b) într-o perioadă de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. c)-h),

(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi se plăteşte de ia data de întâia lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1) lit. a) sau b), după caz.”;

- Art. 12: „Persoanele ale căror drepturi ia pensie sunt stabilite, în condiţiile legii, ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor Fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.

În opinia instanţei de judecată, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 alin. (2) referitor la dreptul cetăţenilor la pensie şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi,

Sunt invocate şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţi din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 1 lit. h) şi art. 3 din actul normativ criticat au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, în raport cu argumente similare celor invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin Decizia 1.381 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, Curtea, a statuat că, în privinţa auditorilor publici externi, considerentele care au stat la baza Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, cu corectivul adus prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, îşi menţin pe deplin valabilitatea.

Astfel, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin, (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, soluţia legislativă criticată nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, ce constituie facta praeterita.

Curtea a considerat că pensiile speciale pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternica spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, această raţiune este reprezentată de necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrării sale, eliminării inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, de situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, privind bugetul de stat, precum şi pe cel al asigurărilor sociale de stat. De aceea, eliminarea pensiilor speciale nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea a constatat că măsura criticată nu impune o sarcină excesivă destinatarilor pensiilor speciale şi nu prevede diferenţieri procentuale pentru aceeaşi categorie socioprofesională.

Curtea a mai statuat că partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar eliminarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.

Curtea a arătat în privinţa pretinsei încălcări a art. 47 din Constituţie că drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul contributiv de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus unor elemente variabile, cum ar fi voinţa legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.

Curtea a mai constatat că invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 53 este lipsită de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.

De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu prin hotărârile din 8 decembrie 2009 şi 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Murioz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a arătat că, potrivit acesteia, drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39t respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al pensiei poate constitui o intervenţie în privinţa acesteia ce trebuie justificată de către stat, fiind expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii şi că diminuarea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din hotărâre reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţie, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv), în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă.

Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şî Decizia nr. 874 din 25 „iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată.

Întrucât în prezenta cauză nu au fost relevate elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că este neîntemeiată şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (4) din actul normativ criticat.

În ceea ce priveşte prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010, Curtea constată că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reprezintă prevederi de natură tehnică, prin care legiuitorul stabileşte modalitatea concretă de calcul al pensiilor stabilite potrivit actului normativ criticat, prin trimiterea la Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în prezent trimiterea vizând Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Pentru considerentele expuse mai sus. În temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. h), art. 2 alin. (4), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b)şi alin. (2) şi art. 12 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie invocată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, din oficiu, în dosarele nr. 7.734/99/2010, nr. 258/89/2011, nr. 8.919/99/2010 şi nr. 3.827/99/2011.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea anexei nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Anexa nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Valoarea de inventar a unor imobile aflate în administrarea Serviciului de Informaţii Externe se modifică, potrivit anexei nr. 1.

2. Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului rezultat ca urmare a punerii în funcţiune a unor investiţii, în condiţiile legii, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.

3. Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului rezultat ca urmare a măsurătorilor cadastrale ale imobilului cu nr. MFP 97055 şi alipirii acestuia la imobilul cu nr. MFP 97030, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.

Art. II. - Serviciul de Informaţii Externe împreună cu Ministerul Finanţelor Publice vor opera modificările corespunzătoare aie anexei nr. 41 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. III. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Directorul Serviciului de Informaţii Externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

Ministrul finanţelor publice,

Bogdan Alexandru Drăgoi

 

Bucureşti, 11 aprilie 2012.

Nr. 297.

 

ANFXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilelor a căror valoare de inventar se modifică

 

Nr. MFP.

Codul de clasificare

Denumirea

Datele de identificare

Anul dobândirii/ dării în folosinţă

Valoarea de inventar

(lei)

Adresa

92

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1995

28.132.579,74

93

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1994

3.414.451,45

96971

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1999

13.592.646,04

96976

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1992

1.827.009,25

96979

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

2.600.354,23

96980

6.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1996

1.036.769,47

96981

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

608.324,17

96982

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

1.008.878,42

96983

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

857.434,51

96984

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

857.434,51

96985

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

857.434,51

96987

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

3.577.894,72

96988

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

1998

6.443.207,40

96989

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Constanta

1966

3.572.420,32

96990

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Prahova

1981

1.391.900,22

96991

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Braşov

1995

2.390.976,70

96992

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1940

67.005,55

96997

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1969

348.631,67

96998

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1996

803.627,09

96999

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1986

138.840,97

97000

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1992

334.271,50

97001

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1986

119.755,86

97002

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1986

172.254,39

97003

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1977

1.290.565,08

97006

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1972

7.202.676,95

97007

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1972

1.760.314,29

97008

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1977

1.172.300,71

97009

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1977

64.586,01

97010

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1977

1.177.708,93

97012

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1980

4.274.216,78

97017

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1985

101.159,01

97019

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1996

267.948,02

97020

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1967

846.769,96

97022

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1973

3.218.916,17

97023

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1966

7.940.611,22

97024

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Ilfov

1966

5.396.361,49

97029

81901

TEREN

Municipiul Bucureşti

1999

1.782.614,62

97031

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1951

12.685,19

97032

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1945

5.074.344,60

97033

8.19.01

TEREN

Judeţul Ilfov

1951

162.727,19

97034

8.19.01

TEREN

Judeţul Călăraşi

1998

3.023.825,44

97036

8.19.01

TEREN

Judeţul Constanţa

1994

2.625.016,86

97037

8.19.01

TEREN

Judeţul Braşov

1995

3.109.854,23

97038

8.19.01

TEREN

Judeţul Ilfov

1999

48.155,58

97039

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1970

3.501.518,77

97040

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1940

652.133,74

97041

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1970

19.507.442,88

97042

8.19.01

TEREN

Judeţul Ilfov

1986

43.454,46

97043

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1954

1.304.874,26

97044

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1971

6.701.541,15

97045

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1961

2.367.130,91

97046

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1966

1.793.449,78

97047

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1941

1.707.685,32

97048

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1936

3.929.336,24

97049

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1942

3.402.260,31

97050

8.19.01

TEREN

Judeţul Ilfov

1938

2.701.379,49

97051

8.19.01

TEREN

Judeţul Ilfov

1966

4.759.448,92

97052

8.19.01

TEREN

Judeţul Ilfov

1940

3.966.613,86

97053

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1988

1.702.269,11

97054

8.19.01

TEREN

Judeţul Prahova

1969

359.410,22

97056

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1998

582.756,87

97057

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1994

11.751.570,28

106592

8.19.01

TEREN

Judeţul Prahova

1981

305.889,66

120852

8.19.01

TEREN

Judeţul Tulcea

2001

37.299,25

147514

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Constanţa

1972

2.332.354,79

147515

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Constanţa

1983

1.249.949,25

147516

8.19.01

TEREN

Judeţul Constanţa

1972

2.593.354,86

150156

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

1996

2.631.167,02

150157

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

1996

548.396,38

151891

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

2005

24.745.537,46

151892

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

2005

10.381.622,06

151893

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

2005

10.481.059,19

151894

8.19.01

CLĂDIRE

Municipiul Bucureşti

2005

7.899.4S9,79

152712

8.19.01

TEREN

Municipiul Bucureşti

2006

93.133.561,16

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a imobilului care se introduce în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a punerii în funcţiune a unor investiţii

 

Nr. M.F.P.

Codul de clasificare

Denumirea

Datele de identificare

Anul dobândirii/ darii în folosinţa

Valoarea de inventar

(lei)

Adresa

- se va atribui -

8.19.01

CLĂDIRE

Judeţul Călăraşi

2011

3.839.640,48

 

DATELE DE IDENTIFICARE

a Imobilului care se Introduce în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a măsurătorilor cadastrale ale imobilului cu nr. MFP 97055 şi alipirii acestuia la imobilul cu nr. MFP 97030

 

Nr. MFP

Codul de clasificare

Denumirea

Datele de identificare

Anul dobândirii/ dării În folosinţă

Valoarea de inventar

(lei)

Descrierea tehnică

Adresa (pe scurt)

- se va atribui -

8.19.01

teren

 S = 22.332 mp Municipiul Bucureşti

2012

7.127.137,36

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pe anul 2012 pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, si al art. 43 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pe anul 2012 cu suma de 75 mii lei, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 10 „Cheltuieli de personal”, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - „Acţiuni generale”.

Art. 2. - Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi în structura bugetului Curţii Constituţionale.

PRIM-MINISTRU

MIHAI-RĂZVAN UNGUREANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Dézsi Attila

Preşedintele Curţii Constituţionale,

Augustin Zegrean

Ministrul finanţelor publice,

Bogdan Alexandru Drăgoi

 

Bucureşti, 18 aprilie 2012.

Nr. 333.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii începând cu perioada de aplicare 24 martie-23 aprilie 2012

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

în aplicarea prevederilor art. 15-17 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

Începând cu perioada de aplicare 24 martie-23 aprilie 2012, ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii sunt următoarele:

- 1,28% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în lei;

- 0,75% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;

- 0,35% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 10 aprilie 2012.

Nr. 13.

 

BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI

 

CIRCULARĂ

privind rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în monedă naţională începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2012

 

În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (4) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

în aplicarea prevederilor art. 12 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:

Începând cu perioada de aplicare 24 aprilie-23 mai 2012, rata dobânzii penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii constituite în monedă naţională este de 14,00% pe an.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 10 aprilie 2012.

Nr. 14.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.