MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 537/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 537         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Miercuri, 1 august 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 505 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor

 

Decizia nr. 560 din 29 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport

 

Decizia nr. 638 din 14 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma „orice altă persoană juridică de drept public” din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Decizia nr. 639 din 14 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) si art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

 

Opinie separată

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

751. - Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România

 

754. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Serviciului Român de Informaţii pe anul 2012 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012

 

755. - Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Regularizarea râului Olteţ în zona oraşului Balş, judeţul Olt”

 

759. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pe anul 2012 cu sumele necesare reprezentării României de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

763/307. - Ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.723/950/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 505

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bancpost” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.849/280/2011 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 906D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor constată doar încălcarea drepturilor consumatorilor şi că procesul-verbal este supus controlului instanţei de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.849/280/2011, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Bancpost” - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei întemeiat pe încălcarea prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat permite reprezentanţilor împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor să judece în fond, asemenea unei instanţe extraordinare, asupra nerespectării unor clauze contractuale şi să aplice sancţiuni. Acesta echivalează cu pronunţarea asupra răspunderii civile contractuale, atribut exclusiv al instanţelor de judecată. Or, potrivit art. 11-13 din Legea nr. 193/2000, precum şi art. 4.4.5. din „Procedura-cadru de control al conformităţii produselor şi serviciilor destinate consumatorilor”, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor aveau obligaţia doar să constate existenţa sau inexistenţa unei clauze abuzive.

Interpretarea de către reprezentanţii autorităţii menţionate a clauzelor contractuale în sensul constatării nelegalităţii lor, urmată de aplicarea unei sancţiuni, anterior pronunţării unei instanţe de judecată, încalcă prevederile paragrafului 2 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la prezumţia de nevinovăţie. Aceasta, deoarece contravenţia pretins săvârşită de autorul excepţiei poate fi caracterizată drept o „acuzaţie în materie penală”, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sancţiunea instituită având caracter preventiv şi represiv, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 4 octombrie 2007 pronunţată în Cauza Anghel împotriva României.

Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 este un act normativ adoptat în concordanţă cu legislaţia europeană ale cărei dispoziţii au caracter de protecţie împotriva unor practici abuzive, acestea fiind adecvate poziţiei specifice a consumatorilor în raporturile cu producătorii şi comercianţii. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, care, în realizarea atribuţiilor sale, efectuează controale la operatorii economici privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia consumatorilor, constată săvârşirea de fapte contravenţionale şi aplică sancţiunile prevăzute de lege. În speţă, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nu au făcut aprecieri cu privire la clauzele contractului încheiat între părţi, ci au constatat o încălcare a unui drept al consumatorului, încălcare ce constituie contravenţie, astfel încât nu poate fi reţinută atingerea adusă prevederilor constituţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, deoarece aspectele criticate de autorul excepţiei privesc aplicarea legii, şi neîntemeiată prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală pentru motivele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.096 din 8 septembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, având următorul cuprins: „Operatorii economici sunt obligaţi: [...] c) prestatorii de servicii: [...]- să respecte condiţiile prescrise sau declarate, precum şi clauzele prevăzute în contracte;”.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti şi alin. (5) privind interzicerea înfiinţării de instanţe extraordinare, precum şi prevederile art. 6 paragraful 2 privind prezumţia de nevinovăţie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată următoarele:

I. Având în vedere motivarea excepţiei, Curtea urmează să analizeze textul de lege criticat şi în coroborare cu dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, cu modificările aduse prin art. II pct. 21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 27 noiembrie 2008, potrivit căruia: „(1) Constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, şi se sancţionează după cum urmează: [...]

c) încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a)-f), h) si i), art. 11 si art. 14, cu amenda contravenţională de la 2.000 lei la 20.000 lei;”.

II. Curtea observă că prin Decizia nr. 252 din 15 martie 2012*), nepublicată la data soluţionării prezentei excepţii, răspunzând unor critici similare, a analizat natura juridică, atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, reţinând, în esenţă, următoarele:

1. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost înfiinţată ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, subordonat Guvernului, potrivit art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, ce coordonează şi realizează politica acestuia în domeniul protecţiei consumatorilor.

Cu privire la atribuţiile şi modul de organizare şi funcţionare ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Curtea a constatat că acestea sunt stabilite, potrivit art. 28 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, prin Hotărârea Guvernului nr. 882/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 30 august 2010.

Curtea a observat, din modul de reglementare a naturii juridice şi atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, preocuparea statului de a proteja interesele consumatorilor împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporţionat de resurse şi forţă economică existent între aceştia, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 881 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 25 august 2011.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 135 alin. (2) lit. f) din Legea fundamentală, statul trebuie să asigure crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, astfel încât atribuirea competenţelor de protecţie a consumatorilor unei autorităţi publice să vină în realizarea acestei obligaţii a statului înscrise în Legea fundamentală.

Curtea a mai constatat că în materia protecţiei consumatorului statul român a transpus prevederile Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 octombrie 2004 privind cooperarea dintre autorităţile naţionale însărcinate să asigure aplicarea legislaţiei în materie de protecţie a consumatorului („Regulamentul privind cooperarea în materie de protecţie a consumatorului*), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 364 din 9 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Curtea a constatat că în exercitarea atribuţiilor reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor fac o apreciere cu privire la redactarea clauzelor contractuale, deoarece altfel nu ar putea constata săvârşirea unei contravenţii şi întocmi procesul-verbal prin care aceasta este sancţionată. Această apreciere însă nu are valoarea unei judecări a cauzei sau a unei încălcări a prezumţiei de nevinovăţie, deoarece autorul poate formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi ataca cu recurs sentinţa prin care plângerea sa este respinsă în faţa unor instanţe independente şi imparţiale, respectiv judecătoria şi tribunalul, cu respectarea principiul accesului liber la justiţie şi a prezumţiei de nevinovăţie.

Prin Decizia nr. 197 din 13 mai 2003 şi Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003 şi, respectiv, Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reţinut că acela care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată, în exercitarea rolului său activ, obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului, contravenţiile fiind calificate, de principiu, drept „acuzaţii în materie penală”, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi intrând sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile din 23 octombrie 1995, 2 septembrie 1998, 16 noiembrie 2004, 18 iulie 2006 şi 27 septembrie 2011, pronunţate în cauzele Gradinger împotriva Austriei, paragraful 42, Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 57, Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 64, Canady împotriva Slovaciei, paragraful 31, Stefanec împotriva Republicii Cehe, paragraful 26, Menarini diagnostics s.r.l. Împotriva Italiei, paragraful 58, a reţinut următoarele: dacă încredinţarea către autorităţile administrative a sarcinii de a constata şi sancţiona contravenţiile nu este incompatibilă cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie subliniat totuşi că este obligatoriu ca partea sancţionată să poată sesiza un tribunal pentru a se pronunţa asupra deciziei care a fost luată împotriva sa, tribunal care să ofere garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţie.

3. Cu privire la critica privind încălcarea art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, Curtea a reţinut, în final, că întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu are semnificaţia unei judecări a faptei, competenţele atribuite de lege reprezentanţilor împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nefiind similare celor la care Curtea a făcut referire în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, prin care a calificat jurisdicţia exercitată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de Colegiul Consiliului ca o jurisdicţie extraordinară, iar natura juridică a organelor care o exercită ca fiind aceea a instanţelor extraordinare.

Celelalte critici privind modul în care reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au stabilit temeiul legal al procesului-verbal reprezintă aspecte supuse cenzurii instanţei ce judecă cauza, excedând controlului Curţii Constituţionale.

Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Bancpost” - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.849/280/2011 al Judecătoriei Piteşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu


*) Decizia nr. 252 din 15 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2012.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 560

din 29 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 131/33/2011. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 629D/2011.

La apelul nominal răspunde Graziela Vâjială, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul preşedintelui Agenţiei Naţionale Anti-Doping, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că dispoziţiile de lege criticate respectă prevederile cuprinse în Codul Mondial Anti-Doping, existând, totodată, obligaţia armonizării legii interne cu dispoziţiile internaţionale în domeniu, în final, arată că, după parcurgerea tuturor căilor de atac astfel cum acestea sunt prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, persoana interesată se poate adresa instanţei civile naţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 8 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 131/33/2011, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, excepţie ridicată, din oficiu, de către instanţa de judecată într-o cauză ce are ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată următoarele:

Dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale din perspectiva prevederilor art. 20, 21, 124 şi 126 din Constituţie. Art. 21 din Constituţie precizează că accesul la justiţie este liber, iar potrivit art. 124, justiţia se înfăptuieşte

În numele legii, este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Potrivit art. 126 din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

Dispoziţiile de lege criticate prevăd că deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne. Potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, în limbajul normativ aceleaşi noţiuni se exprimă prin aceiaşi termeni. În redactarea conţinutului art. 61 din Legea nr. 227/2006, legiuitorul a optat pentru aceeaşi formă afirmativă a verbului utilizat la timpul prezent ca şi în situaţiile în care a înţeles să reglementeze competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în Codul de procedură civilă. De aici instanţa de judecată concluzionează, referindu-se la competenţa organului jurisdicţional chemat să soluţioneze o contestaţie formulată împotriva unei decizii emise de Comisia de apel, că legiuitorul a accentuat caracterul imperativ al normei precizând, totodată, că asemenea acţiuni se pot deduce judecăţii doar înaintea Curţii de arbitraj sportiv de la Lausanne.

Însă acest organ jurisdicţional nu poate fi asimilat noţiunii de instanţă naţională, după cum nu poate fi asimilat nici noţiunii de jurisdicţie specială administrativă, deoarece obligaţia care revenea Guvernului în temeiul dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 260/2007 nu a fost îndeplinită. Cât timp Constituţia conţine dispoziţii mai favorabile, garantând accesul liber la justiţie şi înfăptuirea justiţiei prin instanţe judecătoreşti a căror competenţă este determinată prin legi organice, procedura de judecată fiind prevăzută numai de legea internă, dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 227/2006 apar ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 21, 124 şi 126 din Constituţie. Din modul de redactare rezultă că acest tip de litigii a fost deferit unei jurisdicţii internaţionale din dorinţa de a se răspunde exigenţelor de punere în aplicare a Codului Mondial Anti-Doping. Urmărirea acestui obiectiv nu poate avea însă legitimitatea dorită atâta timp cât prin Legea fundamentală s-a garantat accesul liber la justiţie în faţa instanţelor naţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul arată că legiuitorul poate institui reguli speciale destinate soluţionării mai rapide a unor categorii de litigii, care să decongestioneze instanţele judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, fără a îngrădi accesul liber la justiţie pentru cei interesaţi. Astfel, prevederile criticate nu sunt de natură a aduce atingere principiului constituţional al liberului acces la justiţie, cel interesat fiind în măsură să atace deciziile comisiei în faţa instanţelor judecătoreşti, conform dreptului comun. De altfel, acest aspect rezultă şi din sintagma „pot fi contestate”, dispoziţiile vizate constituind o alternativă oferită contestatarului şi nu o piedică în exercitarea dreptului de sesizare a instanţei judecătoreşti în condiţiile legii. În final, se precizează că în cauză nu se pune problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor criticate, ci este vorba de o problemă strict de interpretare şi aplicare a acestora, în raport cu situaţia de fapt ce urmează a fi reţinută de către instanţa de judecată.

Avocatul Poporului arată că nicio dispoziţie a actului normativ criticat nu obligă persoanele interesate să opteze pentru declanşarea procedurii instituite de Legea nr. 227/2006 şi nici nu le împiedică pe acestea de a sesiza direct instanţa de judecată, în condiţiile dreptului comun. În continuare se arată că motivele invocate privesc, în esenţă, modul de interpretare şi de aplicare a legii aplicabile speţei, precum şi aspecte ce ţin de stabilirea şi verificarea competenţei instanţei de judecată, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale prevăzute de lege.

Interpretarea unui text legal în procesul de aplicare a legii, precum şi verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, constituie atributul instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei, respectiv al instanţelor de control judiciar.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 25 ianuarie 2011, cu următorul conţinut: „Deciziile Comisiei de apel pot fi contestate la Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne, în termen de 21 de zile de la data comunicării.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că accesul liber la justiţie nu este absolut, ci poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut. Fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. Totodată, prin Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Curtea a reţinut că acest drept cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului, reglementare ce poate varia în timp şi spaţiu, însă în funcţie de „resursele comunităţilor şi nevoile indivizilor.” în elaborarea unei astfel de reglementări, statele se bucură de o anumită marjă de apreciere.

Referitor la procedura arbitrală, Curtea, prin Decizia nr. 203 din 7 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 24 martie 2006, a statuat că arbitrajul constituie o excepţie de la principiul potrivit căruia înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Mai mult, Curtea constată că România a acceptat prin Legea nr. 367/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 octombrie 2006, Convenţia internaţională împotriva dopajului în sport, adoptată în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, la Paris la 19 octombrie 2005. Codul Mondial Anti-Doping reprezintă parte integrantă din această convenţie.

Astfel, în Partea I din Codul Mondial Anti-Doping, prin art. 13 se dispune expres asupra competenţei Curţii de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazurile privind dopajul în sport.

Curtea constată că, în domeniul dopajului în sport, Curtea de arbitraj sportiv de la Lausanne funcţionează ca o instanţă disciplinară, în special după adoptarea Codului Mondial Anti-Doping, care, în acest caz, conferă competenţă directă acestei instanţe.

Astfel, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20, 21, 124 si 126.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Cluj - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 131/33/2011.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 638

din 14 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma „orice altă persoană juridică de drept public” din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Roşa Nora Israelian şi Nelida Viviana Israelian în Dosarul nr. 26.968/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 522D/2012.

La apelul nominal răspunde partea Arhiepiscopia Bucureştilor, prin consilier juridic Paul Chiru şi inspector juridic Valentin Niculae, cu delegaţie la dosar. Lipsesc autorii excepţiei, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, consilier juridic Paul Chiru, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 307 din 14 iunie 2005 şi nr. 1.105 din 8 septembrie 2009.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, în acest sens, arată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, nu conţin niciun element de noutate faţă de redactarea iniţială a textului de lege, sub aspectul persoanei juridice împotriva căreia se poate îndrepta notificarea în vederea restituirii imobilelor deţinute de către aceasta, iar, pe de altă parte, întreaga procedură de restituire a imobilelor care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001 este supusă controlului instanţei de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 26.968/3/2008, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Roşa Nora Israelian şi Nelida Viviana Israelian într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii referitoare la obligarea la restituirea în natură a unui imobil - teren, în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, creează o inegalitate de tratament juridic între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a imobilelor - terenuri şi construcţii - care constituie obiectul de reglementare al acestui act normativ. Astfel, se susţine că, în forma iniţială a textului de lege criticat, sintagma „orice altă persoană juridică” deţinătoare a imobilelor ce fac obiectul acestui act normativ includea şi persoanele juridice de drept privat. După modificarea textului de lege criticat, prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, categoria persoanelor juridice deţinătoare, altele decât cele enumerate exemplificativ în cuprinsul textului de lege criticat, se referă doar la persoane juridice de drept public. Astfel, în opinia autorilor excepţiei, rezultă o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, în funcţie de momentul soluţionării notificării, înainte sau după modificarea textului de lege criticat.

Pe de altă parte, textul de lege criticat creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire, discriminare generată de situaţia juridică a imobilului a cărui restituire se cere. Astfel, potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent; în mod similar, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale. Dimpotrivă, susţin autorii excepţiei, potrivit textului de lege criticat, în situaţia în care imobilul a cărui restituire se cere se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, persoana îndreptăţită nu mai poate beneficia de restituirea în natură a acestuia, nici de alte măsuri reparatorii, ceea ce contravine principiului constituţional al garantării şi ocrotirii dreptului de proprietate privată şi a proprietăţii private.

Se mai arată că dreptul de proprietate asupra imobilelor preluate în mod abuziv, astfel cum a fost recunoscut prin dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, reprezintă un „bun actual”, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 24 septembrie 2002, pronunţată în Cauza Posti şi Rahko împotriva Finlandei.

Se mai susţine că textul de lege criticat produce efecte retroactive, deoarece, excluzând persoanele juridice de drept privat din sfera entităţilor juridice obligate la restituire, modifică un raport juridic trecut, şi anume cel izvorât ca urmare a depunerii notificării în vederea restituirii unui imobil preluat în mod abuziv de către stat.

De asemenea, textul de lege criticat încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil, precum şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, din perspectiva lipsei de independenţă a instanţei de judecată, care este obligată să aplice un act normativ cu efecte retroactive, emis de către stat cu scopul influenţării litigiului în favoarea sa. În egală măsură, este încălcat şi dreptul de acces la un tribunal, reglementat de art. 6 paragraful 1 din aceeaşi convenţie, prin eliminarea posibilităţii obţinerii restituirii unui imobil de către o persoană juridică de drept privat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă consideră că prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, nu sunt retroactive, dat fiind faptul că nu conţin niciun element novator faţă de reglementarea iniţială. În acest sens, arată că, potrivit art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, sintagma „orice altă persoană juridică” vizează entităţi de drept public, precum ministere, prefecturi, Agenţia Domeniilor Statului şi altele asemenea. Se apreciază că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci reglementează cerinţele legale pentru exercitarea unui drept.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege este constituţional, invocând în acest sens punctul său de vedere exprimat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.493 din 10 noiembrie 2009.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005.

Analizând motivarea excepţiei, Curtea constată că autorii acesteia critică doar alineatul (1) al art. 21, mai precis sintagma „orice altă persoană juridică de drept public”, astfel încât Curtea urmează să se pronunţe asupra acestui text de lege.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.

În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 44 alin. (1), (2) şi (3) referitor la dreptul de proprietate privată şi la expropriere.

De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 instituie, pe de o parte, obligativitatea de a restitui numai în natură imobilele - terenuri şi construcţii care fac obiectul de reglementare al Legii nr. 10/2001, iar, pe de altă parte, condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul respectiv sau, potrivit art. 21 alin. (2) din lege, în cazul când statul este asociat sau acţionar minoritar, valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului.

Autorii excepţiei critică prevederile art. 21 alin. (1) din acest act normativ, mai precis sintagma „orice altă persoană de drept public”, arătând că, în redactarea iniţială a textului de lege, anterioară modificării prin art. I pct. 46 din Legea nr. 247/2005, legiuitorul nu făcea distincţia între persoanele juridice de drept public şi cele de drept privat, deţinătoare ale imobilelor în privinţa cărora se solicită restituirea în natură, iar notificările pentru restituirea unor astfel de imobile se puteau adresa împotriva „oricăror persoane juridice”.

Analizând aceste prevederi legale, coroborate cu cele cuprinse în art. 21.1 din Normele metodologice din 7 martie 2007 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 250/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 3 aprilie 2007, Curtea constată însă că, prin sintagma „orice alte persoane juridice”, legiuitorul a avut în vedere doar persoanele juridice de drept public deţinătoare ale unor imobile ce fac obiect de reglementare al actului normativ criticat şi cărora le incumbă obligaţia de restituire în natură a acestor imobile.

Astfel, potrivit art. 21.1 lit. d) din Normele metodologice din 7 martie 2007, când restituirea în natură este posibilă, această măsură este obligatorie atunci când unitatea deţinătoare este o regie autonomă, societate sau companie naţională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale ori locale este acţionar sau asociat majoritar ori o organizaţie cooperatistă sau orice altă persoană juridică de drept public (entităţi de drept public - ministere, prefecturi, Agenţia Domeniilor Statului şi altele asemenea).

Reglementarea este similară şi celei cuprinse în art. 20.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 498/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2003, unde legiuitorul a clarificat sintagma „orice altă persoană juridică”, arătând că aceasta se referă la persoanele juridice de drept public.

Prin urmare, susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora se creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la restituire în funcţie de momentul soluţionării notificării, înainte sau după modificarea textului de lege criticat, sunt fără obiect, având în vedere că textul de lege criticat, din această perspectivă, nu conţine niciun element de noutate faţă de reglementarea iniţială.

Pentru aceleaşi considerente, Curtea constată că este neîntemeiată şi susţinerea privind încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la dreptul de proprietate privată şi la expropriere, autorii excepţiei arată că, în situaţia în care imobilul a cărui restituire se cere se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept privat, persoana îndreptăţită nu mai poate beneficia de restituirea în natură a acestuia, nici de alte măsuri reparatorii.

Dimpotrivă, Curtea constată că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în situaţia imobilelor preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale.

Prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ce formează obiect al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în prezenta cauză, au în vedere situaţia în care imobilul a cărui restituire se solicită se află în patrimoniul unei persoane juridice de drept public sau al unei regii autonome, al unei societăţi ori companii naţionale sau al unei societăţi comerciale la care statul ori o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar.

În această situaţie, legiuitorul condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul respectiv sau cel puţin valoarea acţiunilor ori părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului, în cazul când este asociat sau acţionar minoritar. Aşadar, numai în această ipoteză legea impune obligativitatea restituirii în natură, iar în caz contrar, respectiv când valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este mai mică decât valoarea bunului solicitat a fi restituit în natură, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent.

Prin urmare, Curtea constată că prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu vizează situaţia la care se referă autorii excepţiei, şi anume restituirea imobilelor ce fac obiect de reglementare a actului normativ criticat deţinute de o persoană juridică de drept privat, ci se referă exclusiv la persoane juridice de drept public.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, textul de lege criticat nereglementând accesul liber la justiţie sau desfăşurarea procesului judiciar.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) sintagma „orice altă persoană juridică de drept public” din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie invocată de Ana Israelian, Aram Israelian, Roxana Dorin Israelian, Eduardo Israelian, Ruben Ervin Israelian, Nora Hilda Israelian, Roşa Nora Israelian şi Nelida Viviana Israelian în Dosarul nr. 26.968/3/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 639

din 14 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă si înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie invocată de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa din Bucureşti în Dosarul nr. 3.193/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 558D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. În acest sens, arată că modalitatea de trecere a terenurilor din domeniul public al statului în cel privat nu reprezintă o problemă care poate fi supusă controlului instanţei de contencios constituţional, fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată să facă interpretarea şi aplicarea legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3.193/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie invocată de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind constatarea nulităţii absolute a unui titlu de proprietate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte trecerea terenurilor proprietate publică către comisiile de fond funciar, deoarece reglementează modalitatea de transmitere a acestor terenuri, fără a face distincţie între terenurile aflate în proprietatea privată şi cele aflate în proprietatea publică a statului, de la Agenţia Domeniilor Statului către comisiile judeţene sau locale de fond funciar. În acest context, apreciază că prin reglementarea criticată au fost create premisele trecerii acestor terenuri către comisiile locale sau judeţene de fond funciar în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea unor persoane fizice, prin hotărâri ale Comisiei de fond funciar a municipiului Bucureşti. Consideră că, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Mai arată că, în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată, Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti, organism al administraţiei publice locale, fără personalitate juridică, a dispus prin hotărâre proprie de terenurile publice şi private aflate în administrarea/proprietatea Agenţiei Domeniilor Statului şi a decis predarea lor de la Agenţia Domeniilor Statului către Comisia de fond funciar din cadrul sectorului 1 Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti consideră că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu vizează o omisiune de reglementare, ci constituie o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, autorul acesteia urmărind ca prevederile legale criticate să fie declarate neconstituţionale, în măsura în care privesc terenurile din domeniul public al statului. Totodată, arată că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, textele de lege criticate fiind în contradicţie cu prevederile art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie. Arată că, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 23 din 2011, pronunţată de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia examinării unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat, între altele, că trecerea unor bunuri imobile - terenuri, din domeniul public al statului în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, presupune obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din domeniul public în domeniul privat, prin hotărâre a Guvernului. De asemenea, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 136 din 21 octombrie 1998, prin care s-a statuat, între altele, că „[...] simpla apartenenţă a unui bun la domeniul public nu poate fi un obstacol pentru restituirea în natură vechiului proprietar [...]”. Se mai arată că Legea nr. 268/2001 nu mai trebuia să reia procedura de trecere a bunului din domeniul public în domeniul privat, stabilită de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, în caz contrar realizându-se un paralelism legislativ, interzis de prevederile art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. În concluzie, consideră că dispoziţiile Legii nr. 268/2001 trebuie să fie interpretate în sensul că, pentru terenurile aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în privinţa cărora s-a decis retrocedarea de către Comisia judeţeană de fond funciar, procedura de trecere a bunului din domeniul public în domeniul privat se face prealabil încheierii protocolului de predare/primire între Agenţia Domeniilor Statului, pe de o parte, şi Comisiile de fond funciar, pe de altă parte, prin hotărâre de Guvern, în condiţiile art. 10 din Legea nr. 213/1998.

Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 sunt constituţionale. În acest sens, arată că, într-adevăr, trecerea unui bun proprietate publică se realizează, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel. Or, în cazul de faţă, Legea nr. 268/2001 instituie o derogare de la regimul general privind trecerea terenurilor din domeniul public în domeniul privat, care nu este interzisă de Legea fundamentală.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 iunie 2001, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 549/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002.

Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 3 alin. (3): „(3) Terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit, la cererea comisiilor judeţene, comisiilor locale.”;

- Art. 7 alin. (7): „(7) Agenţia Domeniilor Statului, împreună cu Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi.”

Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 136 alin. (2) şi (4) referitor la proprietatea publică.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Prevederile art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală, şi cu o motivare identică.

Astfel, prin Decizia nr. 345 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 1 iunie 2012, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, constatând că aspectele invocate de autorul excepţiei vizează probleme de interpretare şi aplicare a reglementării legale criticate, în litigiul dedus judecăţii.

Curtea a statuat că motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textele de lege criticate, ca atare, ci aplicarea acestora, aspect care excedează competenţei instanţei de contencios constituţional, fiind atribuţia instanţelor de judecată să aprecieze şi să decidă, în funcţie de datele specifice ale fiecărei speţe. Ca atare, revine instanţei de judecată competente sarcina de a verifica dacă au fost respectate procedurile de dezafectare a terenurilor aflate în perimetrul staţiunilor, instituţiilor şi centrelor de cercetare ori al unităţilor de învăţământ de profil agricol sau silvic, precum şi modalitatea de trecere a acestora din domeniul public al statului în cel privat, şi nu instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

Faţa de împrejurarea că, în prezenta cauză, acelaşi autor al excepţiei relevă motive identice de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, atât soluţia pronunţată în decizia menţionată, cât şi considerentele pe care aceasta s-a întemeiat îşi menţin valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) şi art. 7 alin. (7) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie invocată de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa din Bucureşti în Dosarul nr. 3.193/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.

 

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

- OPINIE SEPARATĂ -

 

Socotim că excepţia de neconstituţionalitate invocată în Dosarul nr. 558D/2012 trebuia admisă pentru următoarele considerente:

Textele de lege criticate din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului prevăd în art. 3 alin. (3) că: „terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit, la cererea comisiilor judeţene, comisiilor locale”, iar în art. 7 alin. (7) că: „Agenţia Domeniilor Statului, împreună cu Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi le va preda pe bază de protocol comisiilor locale, în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi.”

Dintr-un început, dorim să arătăm că, fără a fi probleme de constituţionalitate, prevederile invocate nu răspund exigenţelor unor reglementări legale, unii termeni nefiind folosiţi în înţelesul lor juridic.

Astfel, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestor terenuri nu se poate face către comisiile locale sau judeţene, ele având doar rolul de a hotărî cu privire la respectarea condiţiilor de către cei îndreptăţiţi a li se reconstitui sau constitui dreptul de proprietate, concretizate la nivel judeţean, prin emiterea titlurilor de proprietate.

De asemenea, obligaţia de predare, aşa cum este reglementată în texte, nu este o obligaţie „de a da”, în sensul transmiterii dreptului de proprietate, ci obligaţie „de a face”, ce presupune încheierea unui protocol între Agenţia Domeniilor Statului şi comisiile de fond funciar cu privire la punerea în posesie a celor îndreptăţiţi.

Trecând la probleme de neconstituţionalitate, autorul excepţiei, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, invocă încălcarea art. 136 alin. (2) şi (4) din Constituţie referitoare la proprietatea publică, dispoziţii reflectate în prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (actualmente Legea privind bunurile proprietate publică).

Precizăm că art. 10 din Legea nr. 213/1998 a fost abrogat prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, dar pct. 2 şi 3 au rămas în vigoare şi prevăd că „trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel”, iar „hotărârea de trecere a bunurilor în domeniul privat poate fi atacată în condiţiile art. 8 alin. (2)”.

În opinia autorului, neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate decurge din modalitatea de transmitere a dreptului de proprietate asupra terenurilor de la Agenţia Domeniilor Statului către comisiile judeţene sau locale de drept funciar, fără a face distincţie între terenurile aflate în proprietatea privată şi cele în proprietatea publică a statului. Acest aspect a făcut posibilă trecerea unor terenuri proprietate publică către Comisia de fond funciar a sectorului 1 Bucureşti, care a reconstituit dreptul de proprietate pe alte amplasamente decât cele iniţiale şi a emis titluri de proprietate unor persoane fizice, deşi bunurile proprietate publică, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie, sunt inalienabile.

Analizând excepţia se constată că, potrivit art. 8 din Legea nr. 268/2001, terenurile agricole aparţinând proprietăţii publice a statului sunt concesionate institutelor sau staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, universităţilor şi unităţilor de învăţământ agricol şi silvice, a companiilor sau societăţilor naţionale, în scopul realizării obiectivelor cercetării.

De asemenea, în anexa la Legea nr. 213/1998, ce cuprinde lista cu bunurile ce alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, la pct. 5 se precizează că fac parte din acesta, printre altele, şi terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice şi ale unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, destinate cercetării şi producerii de seminţe şi de material săditor din categoriile biologice şi de animale de rasă.

Prin legile fondului funciar şi, în special, prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, se reglementează posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente, cu condiţia însă ca acestea să fie libere, şi prin art. 9 alin. (1) s-a instituit posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate pe terenurile aflate în administrarea institutelor, centrelor şi staţiunilor de cercetare, precizându-se că „Terenurile proprietate de stat, administrate de institutele, centrele şi staţiunile de cercetare, destinate cercetării şi producerii de seminţe, de material săditor din categorii biologice superioare şi de animale de rasă, rămân în administrarea acestora, cu excepţia terenurilor agricole preluate de la foştii proprietari şi solicitate de persoanele îndreptăţite la reconstituire. Terenurile din perimetrele staţiunilor, institutelor şi centrelor de cercetare care fac obiectul retrocedării se vor delimita în sole compacte, începând de la marginea perimetrului, conform Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti»„.

Deşi Legea nr. 1/2000 a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001, aprobată ulterior prin Legea nr. 400/2002, s-a păstrat prevederea că terenurile proprietate de stat administrate de institutele şi staţiunile de cercetare destinate cercetării şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi cele pentru creşterea de animale de rasă, precum şi cele administrate de unităţile de învăţământ cu profil agricol sau silvic aparţin tot proprietăţii publice a statului.

Prin art. I pct. 14 şi 15 din titlul VI al Legii nr. 247/2005 au fost modificate prevederile art. 9 din Legea nr. 1/2000, în sensul că legiuitorul a instituit posibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari pe vechiul amplasament şi în ceea ce priveşte terenurile din perimetrele staţiunilor, institutelor şi centrelor de cercetare, specificând că în proprietatea statului şi în administrarea acestor institute urmau să rămână numai terenurile destinate cercetării şi producerii de seminţe, de material săditor din categoriile biologice superioare şi de animale de rasă, ipoteză în care se află Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

De asemenea, prin Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, s-a prevăzut ca persoanelor cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor deţinute de institutele şi staţiunile de cercetare, în condiţiile legii, să li se atribuie terenuri în natură, din proprietatea privată a statului, iar în situaţia în care acestea sunt insuficiente, ele pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din proprietatea publică a statului.

Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, „Trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune altfel”.

Ca atare, schimbarea regimului juridic al bunurilor din proprietatea publică a statului în cel al proprietăţii private a acestuia se face, potrivit legii, prin hotărâre a Guvernului.

În acest sens este şi Decizia nr. 23 din 17 octombrie 2011, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia examinării unui recurs în interesul legii, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 8 noiembrie 2011, prin care s-a statuat că „se impune îndeplinirea cerinţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care stipulează că trecerea din domeniul public în domeniul privat se face prin hotărâre a Guvernului, dacă prin Constituţie sau prin lege nu se prevede altfel”.

Niciuna dintre legile fondului funciar nu prevede o situaţie derogatorie, în sensul că trecerea imobilelor din proprietatea publică în cea privată să se realizeze altfel decât potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, cu atât mai mult printr-un protocol încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi comisiile de fond funciar. Comisiile judeţene pot doar să constate trecerea terenurilor din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, după parcurgerea procedurii expres prevăzute de lege.

S-ar putea obiecta faptul că art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 prevede în alin. (2) că, „în situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente, acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului, în condiţiile legii, la propunerea prefectului sau se vor acorda despăgubiri”.

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 şi a celor ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 rezultă că referirea din art. 10 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 la noţiunea „în condiţiile legii” trebuie raportată la dispoziţiile-cadru ale Legii nr. 213/1998 şi, prin urmare, la obligativitatea parcurgerii procedurii de trecere a terenurilor din proprietatea publică în proprietatea privată a statului, prin hotărâre a Guvernului.

Faptul că legiuitorul, prin modificarea prevederilor Legii nr. 247/2005, nu a înţeles să deroge de la procedura stabilită prin Legea nr. 213/1998 rezultă şi din intervenţia ulterioară a acestuia, astfel că prin art. 55 alin. (5) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare se stipulează că „Este interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea unităţilor şi institutelor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei judeţene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului Bucureşti.”

Aşa fiind, apreciem că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, având în vedere că, în speţă, modalitatea de trecere a terenurilor proprietate publică, aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, s-a realizat pe baza unui protocol încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Comisia locală de aplicare a fondului funciar a sectorului 1 Bucureşti, acestea păstrându-şi în continuare regimul juridic de proprietate publică.

 

Judecător, prof. univ. dr.

Aspazia Cojocaru

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) Programul de vaccinare orală se desfăşoară pe o perioadă de 10 ani, conform dispoziţiilor din cuprinsul deciziilor anuale ale Comisiei Europene, şi se realizează în două campanii anuale.

(2) în situaţii epidemiologice deosebite, determinate de creşterea numărului focarelor de turbare la animale sălbatice şi domestice, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor poate dispune aplicarea de vaccinări orale suplimentare faţă de vaccinările aplicate potrivit Programului prevăzut la alin. (1).”

2. În anexa nr. 1, la capitolul I, punctul 3 se abrogă.

3. În anexa nr. 1, la capitolul III punctul 2 litera c), subpunctul iii) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„iii) Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală şi Institutul pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar din subordinea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;”.

4. În anexa nr. 1, la capitolul III, punctul 3 se abrogă.

5. În anexa nr. 2, la punctul III, după litera c) se introduc două noi litere, literele d) şi e), cu următorul cuprins:

,,d) centralizează şi raportează Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor datele referitoare la testele de laborator şi rezultatele acestora, aferente implementării Programului;

e) analizează datele centralizate potrivit dispoziţiilor lit. d), transmite Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor concluziile rezultate din analiza efectuată şi stabileşte împreună cu această autoritate concluziile implementării fiecărei campanii din cadrul Programului.”

6. În anexa nr. 2, după punctul III se introduce un nou punct, punctul III1, cu următorul cuprins:

„III1. Atribuţiile Institutului pentru Controlul Produselor Biologice şi Medicamentelor de Uz Veterinar, în vederea aplicării şi monitorizării Programului, sunt următoarele:

a) prelevează probe de momeli vaccinale la recepţia şi în cursul distribuirii acestora;

b) realizează controlul de laborator al momelilor vaccinale, utilizând metode acreditate potrivit prevederilor legale în vigoare.”

Art. II. - În cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, cu modificările ulterioare, sintagmele „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, „Ministerul Internelor şi Reformei Administrative” şi „Ministerul Apărării” se înlocuiesc cu sintagmele „Ministerul Mediului şi Pădurilor”, „Ministerul Administraţiei şi Internelor” şi, respectiv, „Ministerul Apărării Naţionale”.

Art. III. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, implementarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 55/2008, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre se face pe întregul teritoriu al României.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare

şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Mihai Ţurcanu

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan Rus

Ministrul apărării naţionale,

Corneliu Dobriţoiu

Ministrul afacerilor europene,

Leonard Orban

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 25 iulie 2012.

Nr. 751.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Serviciului Român de Informaţii pe anul 2012 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Serviciului Român de Informaţii pe anul 2012 cu suma de 5.000 mii lei, la capitolul 61.01 „Ordine publică şi siguranţă naţională”, titlul 20 „Bunuri şi servicii”, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012 în vederea asigurării fondurilor necesare susţinerii activităţilor specifice în domeniul siguranţei naţionale.

Art. 2. - Serviciul Român de Informaţii răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Serviciului Român de Informaţii pe anul 2012.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

George Cristian Maior

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 25 iulie 2012.

Nr. 754.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Regularizarea râului Olteţ în zona oraşului Balş, judeţul Olt”

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Regularizarea râului Olteţ în zona oraşului Balş, judeţul Olt”, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face din fonduri externe nerambursabile postaderare POS Mediu - axa prioritară 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, domeniul major de intervenţie 1 - Protecţia împotriva inundaţiilor, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă: poziţia 5 din anexa nr. IB, precum şi anexa nr. Ml/5 privind Caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii „Regularizarea râului Olteţ în zona oraşului Balş, judeţul Olt”, la Hotărârea Guvernului nr. 446/2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 21 mai 2007, cu modificările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Eduard Hellvig

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 25 iulie 2012.

Nr. 755.

 

ANEXĂ

 

INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii „Regularizarea râului Olteţ în zona oraşului Balş, judeţul Olt”

 

Titular: Ministerul Mediului şi Pădurilor

Beneficiar: Administraţia Naţională „Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Olt

Amplasament: în albia minoră şi majoră a râului Olteţ, pe ambele maluri ale acestuia, în oraşul Balş, judeţul Olt

Indicatori tehnico-economici

 

Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)

 

mii lei

42.507 *)

(în preţuri valabile la 31 octombrie 2011; 1 euro = 4,3243 lei),

 

 

 

din care:

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

36.075

Eşalonarea investiţiei

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

28.000

 

C+M

mii lei

24.000

Anul II

INV

mii lei

14.507

 

C+M

mii lei

12.075

Capacităţi:

 

 

 

- diguri

 

km

4,21

- parapet

 

km

0,54

- regularizare albie

 

km

4,50

Durata de realizare a investiţiei

 

luni

18

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile postaderare POS Mediu - axa prioritară 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, domeniul major de intervenţie 1 - Protecţia împotriva inundaţiilor, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pe anul 2012 cu sumele necesare reprezentării României de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. VIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor şi autorităţilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 92/2011, precum şi al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pe anul 2012 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, cu suma de 5.000 mii lei, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 20 „Bunuri şi servicii”, articolul 20.25 „Cheltuieli judiciare şi extrajudiciare derivate din acţiuni în reprezentarea intereselor statului, potrivit dispoziţiilor legale”. Suma cu care urmează a fi suplimentat bugetul este aferentă cheltuielilor necesare reprezentării României în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii.

Art. 2. - Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului pe anul 2012.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

p. Preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului

Stan Popa

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 25 iulie 2012.

Nr. 759.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Nr. 763 din 31 iulie 2012

CASA NAŢIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Nr. 307 din 24 iulie 2012

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.723/950/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. CV 2.867 din 31 iulie 2012 al Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 1.884 din 20 iulie 2012 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în temeiul prevederilor:

- art. 217 alin. (5) din titlul VIII „Asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 1.389/2010 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârii Guvernului nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.723/950/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2012 a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.389/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 şi 922 bis din 27 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- în anexa nr. 17A, în tabel, poziţiile 102 şi 189 vor avea următorul cuprins:

 

„Nr. crt.

Cod spital

Denumire spital

ICM2011

TCP 2012

„102.

BR01

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

1.3371

1444

…………………………………………………………………………………………………………………..

189.

GJ01

Spitalul Judeţean Târgu Jiu

0.8891

1444”

 

Art. II. - Prezentul ordin se aplică începând cu data de 1 august 2012 şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Vasile Cepoi

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

Doru Bădescu