MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 566/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 566         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Joi, 9 august 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 501 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a acestei legi în integralitatea sa

 

Decizia nr. 510 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010

 

Decizia nr. 680 din 26 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Decizia nr. 688 din 28 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. 3 din Codul penal şi art. 249 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 693 din 28 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 442 alin. 2 şi art. 443 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 696 din 28 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

809. - Hotărâre privind organizarea şi desfăşurarea în România a Conferinţei Comitetului Militar NATO 2012

 

827. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pe anul 2012 pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

Rectificări la:

 - Ordonanţa Guvernului nr. 11/2012

 

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 501

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a acestei legi în integralitatea sa

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a acestei legi în integralitatea sa, excepţie ridicată de Rodica Danciu în Dosarul nr. 10.460/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 770D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecata, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 26 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.460/299/2009, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu „soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate indicate de pârâtă”,

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Rodica Danciu într-o cauză având ca obiect pretenţii şi se referă la art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a acestei legi în integralitatea sa.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate instituie obligaţia proprietarilor, fie ei membri sau nu ai asociaţiei de proprietari, de a contribui la cheltuielile acesteia. Astfel, arată că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 56 din Constituţie, rezultă că cetăţenii, în speţă proprietarii de apartamente, au obligaţia să contribuie, sub forma impozitelor şi taxelor, numai la cheltuielile publice, o prestaţie de genul celei impuse de art. 46 din Legea nr. 230/2007 fiind interzisă, dacă ea nu este impusă de o situaţie excepţională. În acest sens, apreciază că este discutabil dacă starea de indiviziune forţată a proprietăţii constituie o situaţie excepţională care să justifice instituirea obligativităţii prevăzute de textul de lege criticat.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece „oricare dintre proprietari, fie că este sau nu membru al asociaţiei, are dreptul de a ataca în justiţie hotărârile care sunt de natură a-i prejudicia interesele”.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, precum şi a acestei legi în integralitatea sa.

Conform prevederilor art. 46: „Toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 referitoare la contribuţii financiare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate similare.

Astfel, prin Decizia nr. 1.117 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, Curtea a statuat că asociaţia de proprietari a fost reglementată prin lege în vederea realizării unui scop de interes general, şi anume administrarea în bune condiţii a clădirilor cu mai multe apartamente, ţinându-se seama şi de interesele locatarilor legate de realizarea unei bune convieţuiri, inclusiv pentru stabilirea cheltuielilor comune şi a repartizării lor pe fiecare locatar, a reparaţiilor şi amenajărilor necesare etc.

Rezolvarea problemelor pe care le implică administrarea unui imobil cu mai mulţi locatari impune, în consecinţă, o asociere fără de care drepturile şi interesele legitime ale celor ce locuiesc în imobilul respectiv ar putea fi afectate prin apariţia unor neînţelegeri sau litigii. Aşa fiind, plata de către membrii asociaţiilor de proprietari a cheltuielilor comune este o obligaţie ce rezultă din acordul de asociere şi din relaţiile contractuale stabilite între asociaţie,

În numele membrilor ei, şi furnizorii serviciilor de interes comun.

De asemenea, în ceea ce priveşte prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007, prin Decizia nr. 393 din 19 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 29 aprilie 2009, Curtea a statuat că, sub aspectul participării la cheltuielile comune, nu are relevanţă dacă persoana este sau nu membru al unei asociaţii de proprietari, întrucât această obligaţie rezultă din starea de coproprietate forţată cu privire la părţile comune în care se află toţi proprietarii. În acest sens, prin art. 2 din Legea nr. 230/2007 se prevede că, datorită acestei situaţii juridice, proprietarii au obligaţia să ia măsuri cu privire la drepturile şi obligaţiile comune ce le revin tuturor asupra proprietăţii comune; în plus, existenţa unor spaţii în proprietate comună şi perpetuă, imposibilitatea încheierii unor contracte individuale cu marii furnizori de utilităţi de către toţi proprietarii, indiferent că sunt sau nu membri ai asociaţiei de proprietari, sunt elemente care impun constituirea unei structuri organizate, care să acţioneze

În numele şi pentru interesul comun.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, precum şi a acestei legi în integralitatea sa, excepţie ridicată de Rodica Danciu în Dosarul nr. 10.460/299/2009 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr.  510

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Braşov - Secţia civilă în Dosarul nr. 6.368/62/2011 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.106D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.107D/2Q11- 1 127D/2011, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identică, invocată, din oficiu, de aceeaşi instanţă de judecată în dosarele nr. 6.510/62/2011, nr. 5.725/62/2011, nr. 10.041/62/2011, nr. 2.459/62/2011, nr. 2.577/62/2011, nr. 2.732/62/2011, nr. 8.625/62/2011, nr. 9.481/62/2011, nr. 9.482/62/2011, nr. 8.470/62/2011, nr. 8.477/62/2011, nr. 8.624/62/2011, nr. 6.621/62/2011, nr. 6.727/62/2011, nr. 6.728/62/2011, nr. 7.531/62/2011, nr. 7.532/62/2011, nr. 7.764/62/2011, nr. 7.897/62/2011, nr. 7.766/62/2011 şi nr. 7.765/62/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.140D/2011, în care aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată de către Georgeta Miess în Dosarul nr. 4.156/62/2011 al Tribunalului Braşov - Secţia civilă.

Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării Dosarelor nr. 1.106D/2011-1.127D/2011 şi nr. 1.140D/2011.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea acestor cauze.

Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.107D/2011-1.127D/2011 şi nr. 1.140D/2011 la Dosarul nr. 1.106D/2011, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 223/2012 si nr. 224/2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 8 septembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 6.368/62/2011, nr. 6.510/62/2011, nr. 5.725/62/2011, nr. 10.041/62/2011, nr. 2.459/62/2011. nr. 2.577/62/2011, nr. 2.732/62/2011, nr. 8.625/62/2011, nr. 9.481/62/2011, nr. 9.482/62/2011, nr. 8.470/62/2011, nr. 8.477/62/2011, nr. 8.624/62/2011, nr. 6.621/62/2011. nr. 6.727/62/2011, nr. 6.728/62/2011, nr. 7.531/62/2011, nr. 7.532/62/2011, nr. 7.764/62/2011, nr. 7.897/62/2011, nr. 7.766/62/2011 şi nr. 7.765/62/2011, Tribunalul Braşov - Secţia civilă, din oficiu, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. {2} din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010.

Prin încheierea din 29 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.156/62/2011, Tribunalul Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Georgeta Miess.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cauze având ca obiect soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de reţinere din pensie a cotei de 5,5%, reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că reglementarea criticată este neconstituţională, în sensul că aplicarea cotei în cuantum de 5,5% asupra întregului venit pentru persoanele care au venituri mai mari de 740 de lei este vădit discriminatorie. Aşa fiind, arată că textul de lege criticat prevede că un pensionar care are un venit egal sau apropiat sumei de 740 de lei, dar sub nivelul acesteia, este scutit de obligaţia de plată a contribuţiei de 5,5% pentru asigurări sociale, în timp ce un pensionar care realizează venituri mai mari de această sumă datorează contribuţie pentru asigurări sociale de 5,5% la întreaga sumă.

Ca atare, apreciază că, pentru a se institui un echilibru şi a nu se crea o stare discriminatorie între pensionari, se impune ca această cotă de 5,5% să fie aplicată doar asupra venitului ce depăşeşte suma de 740 de lei, şi nu asupra întregului venit.

Tribunalul Braşov - Secţia civilă şi-a exprimat opinia în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.140D/2011, în sensul că textul de lege criticat este constituţional şi nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni, deoarece valoarea contribuţiei diferă de la persoană la persoană, în raport cu cuantumul veniturilor realizate, dar această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele care realizează venituri mai mici.

De asemenea, instanţa apreciază că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, impune diferenţierea contribuţiei în funcţie de veniturile realizate, cota de contribuţie lunară a persoanei asigurate, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, diferenţa valorică a contribuţiei fiind determinată de nivelul diferit al veniturilor. Referitor la invocarea încălcării art. 44 din Constituţie, arată că este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficelor pe care le acordă în oricare din aceste regimuri (Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit).

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. I, pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, prevederi care au următorul conţinut:

- Art. 259 alin. (2): „Contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei.”

Autorii excepţiei apreciază că textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cele ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, referitoare la interzicerea discriminării.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, ulterior sesizării sale, textul de lege criticat a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin

raportare la aceleaşi norme din Constituţie şi cu motivări identice.

În acest sens este Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, prin care Curtea a statuat că prevederile art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depăşesc 740 de lei.

Prin această decizie Curtea a reţinut că pensia contributivă intră în sfera de protecţie a dispoziţiilor constituţionale nu doar ale art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci şi ale art. 44 din Constituţie şi celor ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar protecţia dreptului de proprietate nu poate fi invocată pentru a refuza îndeplinirea obligaţiei de ordin constituţional prevăzute de art. 56.

De asemenea, Curtea a statuat că obligaţia de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă-parte din veniturile provenind din pensii nu poate fi considerată ca reprezentând, în sine, o încălcare a prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la pensie ori la dreptul de proprietate.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Comisiei Europene a Drepturilor Omului, care, în Cauza Wasa Liv Omsesidigt, Forsakringsbolaget Valands Pensionsstiftelse şi un grup de aproximativ 15.000 de persoane contra Suediei, a reţinut că obligarea unui contribuabil la plata unui impozit sau a altei contribuţii nu ar putea fi contrară dreptului la respectarea bunurilor sale decât dacă cel interesat ar fi obligat la a suporta o sarcină insuportabila.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate raportate la dispoziţiile constituţionale şi internaţionale referitoare la egalitatea în drepturi şi interzicerea discriminării, Curtea a constatat că art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 instituie obligaţia persoanelor ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din aceste venituri, însă această obligaţie nu incumbă persoanelor care au o pensie mai mică de 740 de lei.

Curtea a reţinut că acest text de lege a fost interpretat de către unele autorităţi în sensul că persoanele care, potrivit prevederilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, sunt ţinute să contribuie datorează o contribuţie egală cu o cotă de 5,5% calculată asupra cuantumului întregii pensii. Prevederile de lege criticate se referă însă la „contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei”, reglementare ce are semnificaţia deducerii acestei sume de la obligaţia de contribuţie.

Curtea a constatat că această modalitate de interpretare a prevederilor de lege criticate are ca efect crearea unei situaţii discriminatorii între persoanele care au o pensie mai mică decât suma amintită şi care nu sunt ţinute de obligaţia de a contribui şi cele care au o pensie al cărei cuantum depăşeşte această sumă, obligaţia de contribuţie a acestora nepurtând doar asupra sumei care depăşeşte suma legal dedusă, ci asupra cuantumului întregii pensii.

De asemenea, Curtea a apreciat că s-ar crea discriminări între pensionari şi din perspectiva principiului contributivităţii, ca fundament al dreptului la pensie ocrotit de art. 47 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că ar obliga persoanele care au contribuit mai mult la fondul asigurărilor de pensii la plata totodată a unei contribuţii la fondul asigurărilor sociale de sănătate, care, în practică, ar anula reflectarea acestui principiu în cuantumul pensiei obţinute, prin diminuarea acestuia până la pragul de 740 de lei.

Or, dacă principiul egalităţii în drepturi presupune aplicarea unui tratament juridic egal pentru persoane aflate în situaţii comparabile, din perspectiva textului de lege analizat, acest principiu impune ca obligaţia de contribuţie la asigurările sociale de sănătate să fie astfel aşezată încât să reflecte, în mod egal, principiul contributivităţii.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (2} din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel cum au fost modificate prin art. I, pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010, excepţie ridicată, din oficiu, de Tribunalul Braşov - Secţia civilă în dosarele nr. 6.368/62/2011, nr. 6.510/62/2011, nr. 5.725/62/2011, nr. 10.041/62/2011, nr. 2.459/62/2011, nr. 2.577/62/2011, nr. 2.732/62/2011, nr. 8.625/62/2011, nr. 9.481/62/2011, nr. 9.482/62/2011, nr. 8.470/62/2011, nr. 8.477/62/2011, nr. 8.624/62/2011, nr. 6.621/62/2011, nr. 6.727/62/2011, nr. 6.728/62/2011, nr. 7.531/62/2011, nr. 7.532/62/2011, nr. 7.764/62/2011, nr. 7.897/62/2011, nr. 7.766/62/2011 şi nr. 7.765/62/2011, precum şi de către Georgeta Miess în Dosarul nr. 4.156/62/2011 al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 680

din 26 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

Cu participarea, în şedinţa publică din 24 mai 2012, a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Sabin Andreescu în Dosarul nr. 56.896/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Dezbaterile au avut loc la data de 24 mai 2012 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 29 mai 2012. La această dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor motivată de necesitatea obţinerii unor informaţii de la Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la modul de aplicare a art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi la calculul cuantumului pensiilor de invaliditate, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 26 iunie 2012, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 56.896/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de Sabin Andreescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva deciziei prin care a fost respinsă cererea sa de acordare a unei pensii de invaliditate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin efectul dispoziţiilor legale criticate, beneficiază de pensie de invaliditate cei care şi-au pierdut capacitatea de muncă, cu excepţia celor care au ajuns în această situaţie din cauza unor boli sau accidente care nu au legătură cu munca. Or, în toate cazurile este vorba de incapacitatea de a munci a persoanei şi de a-şi asigura traiul, astfel încât distincţia făcută prin textele legale criticate apare ca fiind nejustificată şi discriminatorie.

Se mai arată că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la nivelul de trai, întrucât o persoană care şi-a pierdut întreaga capacitate de muncă ca urmare a unor boli ce nu au legătură cu profesia va beneficia numai de un ajutor de handicap în valoare de 293 lei, nu şi de pensie de invaliditate. Aceste motive demonstrează şi încălcarea obligaţiei statului de a acorda o protecţie specială persoanelor cu handicap.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate formulată este întemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului apreciază că textul legal criticat este constituţional. Se arată că legea criticată instituie o limitare a condiţiilor de acordare a pensiei de invaliditate faţă de Legea nr. 19/2000, dar că o atare optică legislativă este determinată de descurajarea pensionărilor pentru invaliditate care au generat în timp o creştere semnificativă a masei persoanelor asigurate înaintea vârstei standard de pensionare, cu scăderea concomitentă a numărului contribuabililor. O atare orientare ţine de libertatea de reglementare a legiuitorului, libertate care este îngrădită numai de principiul egalităţii. Or, dispoziţiile legale criticate nu institute discriminări, aplicându-se în mod egal tuturor celor vizaţi de ipoteza normei legale. Totodată, nu este încălcat nici art. 47 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevederile legale nu se aplică pensiilor aflate în plată.

În fine, se arată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată presupune şi modificarea şi completarea textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, prin încheierea pronunţată la data de 29 mai 2012, a dispus solicitarea de informaţii de la Casa Naţională de Pensii Publice cu privire la modul în care aceasta aplică dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, precum şi la mod ui concret de calcul al cuantumului pensiei de invaliditate. În acest din urmă caz, s-a solicitat exemplificarea modului de calcul al acestei pensii în cazul unei persoane ce se încadrează în grupa de vârstă 25-29 de ani şi care are un stagiu de cotizare de 6 ani, pe de o parte, şi o persoană ce se încadrează în grupa de vârstă 53-57 de ani şi care are un stagiu de cotizare de 25 de ani, pe de altă parte.

Casa Naţională de Pensii Publice, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.106 din 18 iunie 2012, a răspuns la solicitarea Curţii Constituţionale, arătând, în esenţă, că stagiul de cotizare necesar la acordarea pensiei de invaliditate are în vedere faptul că sistemul public de pensii este unul de asigurări sociale şi că excepţiile de la această regulă sunt strict determinate şi fundamentate pe considerente de ordin medical ori pentru protecţia specială a unor categorii de asiguraţi, Totodată, se subliniază că, în lipsa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, persoana prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. a) din lege nu poate beneficia de pensie de invaliditate.

În ceea ce priveşte solicitarea Curţii Constituţionale de a se exemplifica modul de calcul al unei pensii de invaliditate în ipoteza menţionată, se arată că, în condiţiile unui punctaj tunar realizat de 1 punct, în primul caz, cuantumul pensiei este de 460 lei, iar, în cei de-al doilea, de 628 lei.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, informaţiile comunicate de Casa Naţională de Pensii Publice, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţionala a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. În realitate, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativă cuprinsă în art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 74 din aceeaşi lege fiind mai degrabă folosit ca un argument în sensul neconstituţionalităţii art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. În consecinţă, în conformitate cu jurisprudenţa sa, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care au următorul cuprins:

„(1) Persoanele care şi-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obişnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate dacă au realizat stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3.

Tabelul nr. 3

 

Vârsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă

Stagiul de cotizare necesar (ani)

până la 20 ani

1

de la 20-23 ani

2

23-25 ani

3

25-29 ani

6

29-33 ani

9

33-37 ani

11

37-41 ani

14

41-45 ani

17

45-49 ani

20

49-53 ani

23

53-57 ani

25

57-60 ani

26

Peste 60 de ani

27”

 

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul social, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 47 privind nivelul de trai şi ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate, a căror soluţie de principiu este similară cu cea cuprinsă în fostul art. 57 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, în prezent abrogată, sunt o aplicare a prevederilor art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, respectiv a faptului că sistemul public de pensii are la bază principiul contributivităţii. Fiecare categorie de pensie acordată în temeiul acestei legi are în vedere acest principiu şi este la aprecierea legiuitorului de a prevedea condiţiile şi criteriile necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o anumită categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale ce rezultă din prevederile constituţionale aplicabile.

Astfel, pentru deschiderea dreptului la pensie, legiuitorul a prevăzut, de principiu, existenţa unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz, precum şi o vârstă standard de pensionare. Îndeplinirea cumulativă, potrivit specificului flăcărui tip de pensie, a celor două condiţii impuse dă naştere dreptului persoanei în cauză să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parţială, de invaliditate sau de urmaş.

În privinţa pensiei de invaliditate, Curtea reţine că aplicarea strictă a celor două elemente pentru deschiderea dreptului la pensie încalcă principiul contributivităţii, ca element esenţial al dreptului la pensie (cu privire la semnificaţia, importanţa şi valenţele acestui principiu, a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, sau Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). Principiul contributivităţii stă la baza întregului sistem public de pensii, dreptul la pensie, precum şi cuantumul pensiei fiind acordat, respectiv determinat ca urmare a contribuţiilor realizate la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Contribuţiile astfel realizate nu se circumscriu numai pensiilor pentru limită de vârstă, ci şi tuturor celorlalte pensii.

Este legitimă şi constituţională stabilirea de către legiuitor a unei vârste standard de pensionare şi a unui stagiu de cotizare minim sau complet, după caz (a se vedea Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010), însă, în privinţa pensiei de invaliditate, raţiunile care stau la baza reglementării unei vârste standard de pensionare sau a unui stagiu de cotizare minim ori complet nu mai subzistă. Pierderea totală sau cel puţin a jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca este un eveniment aleatoriu ce nu poate fi controlat de persoana în cauză, astfel încât stabilirea unei vârste şi a unui stagiu minim de cotizare de la care poate fi acordată pensia de invaliditate nu se justifică. Condiţiile pe care legiuitorul trebuie să le impună în acest caz trebuie să vizeze strict stagiul de cotizare deja realizat, astfel încât, indiferent de vârsta asiguratului, acesta să poată beneficia de o pensie de invaliditate potrivit contribuţiei realizate. În acest fel, pensia de invaliditate îşi păstrează natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale, nefiind transformată într-una socială.

În caz contrar, persoana asigurată, de principiu, ar ajunge în situaţia în care, deşi şi-a pierdut total capacitatea de muncă, deci nu mai poate fi încadrată în muncă, să nu beneficieze de contribuţiile deja realizate decât la împlinirea vârstei standard de pensionare, odată cu acordarea pensiei pentru limită de vârstă. O asemenea persoană este exclusă, în acest caz, de la beneficiul acordării pensiei de invaliditate, ceea ce este inadmisibil.

Aşadar, legiuitorul nu poate impune condiţii nerezonabile pentru persoanele care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza bolilor obişnuite şi a accidentelor care nu au legătură cu munca în privinţa acordării pensiei de invaliditate. De altfel, de principiu, în materie de pensii legiuitorul este ţinut de o condiţie de rezonabilitate (a se vedea Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010) - est modus in rebus. Or, în cazul de faţă, condiţionând acordarea pensiei de invaliditate de împlinirea unei anumite vârste, dublată de realizarea unui anumit stagiu de cotizare, legiuitorul a încălcat această condiţie de rezonabilitate şi a afectat în mod direct dreptul la pensie al persoanelor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010.

De asemenea, Curtea constată că nu se poate justifica o soluţie legislativă precum cea de faţă prin faptul că persoanele cu handicap beneficiază oricum de ajutoare în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008. Astfel cum s-a arătat mai sus, pensia de invaliditate are natura juridică a unei prestaţii de asigurări sociale reglementate de art. 47 alin. (2) din Constituţie, pe când ajutorul menţionat are un caracter social, ce îşi găseşte justificarea în art. 50 din Constituţie; prin urmare, temeiurile acordării acestora sunt diferite.

Curtea nu poate reţine susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la încălcarea principiului egalităţii între persoanele aflate în ipoteza art. 68 alin. (1) lit. a) şi b), alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 263/2010 şi cele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege. Astfel cum s-a arătat mai sus, regula în materia pensiilor de invaliditate este cea a acordării acestora în funcţie de contribuţiile deja realizate, ceea ce nu înseamnă că legiuitorul nu poate prevedea pe cale de excepţie un regim juridic diferit în privinţa anumitor categorii de persoane aflate într-o situaţie specială, respectiv a celor care au nevoie de o protecţie deosebită.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea urmează a constata neconstituţionalitatea sintagmei ”În raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3” din cuprinsul art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, acordarea pensiei de invaliditate urmând a fi realizată în funcţie de stagiul de cotizare efectiv realizat de persoana asigurată.

Nu în ultimul rând, Curtea observă că legiuitorul este obligat ca în termen de 45 de zile de la publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, să pună de acord prevederile constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. În acest sens, Curtea constată că dispoziţiile art. 147 alin. (1) din Constituţie disting - cu privire la obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei - între competenţa Parlamentului, pentru dispoziţiile din legi, pe de o parte, şi cea a Guvernului, pentru dispoziţiile din ordonanţe ale acestuia, pe de altă parte, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010), Guvernul nu poate adopta o ordonanţă de urgenţă pentru a pune de acord prevederile constatate ca fiind neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei, dar poate iniţia un proiect de lege în acord cu cele stabilite prin prezenta decizie.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sabin Andreescu în Dosarul nr. 56.896/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de munca şi asigurări sociale şi constata ca sintagma „in raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3” din cuprinsul art. 73 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Prezenta decizie se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 688

din 28 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. 3 din Codul penal şi art. 2491 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 181 alin. 3 din Codul penal şi art. 2491 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu-Ion Olaru în Dosarul nr. 23.553/245/2011 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 303D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 20 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23.553/245/2011, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 181 alin. 3 din Codul penal şi art. 2491 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Liviu-Ion Olaru în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ dispusă de procuror.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece permit procurorului să facă aprecieri asupra gradului de pericol social al unei infracţiuni. Un astfel de raţionament aparţine, în opinia autorului, numai instanţelor de judecată, care, potrivit Constituţiei, sunt singurele competente să înfăptuiască un act de justiţie.

Judecătoria Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale atacate nu contravin principiului înscris în art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, cu atât mai mult cu cât soluţiile procurorului nu se bucură de puterea lucrului judecat şi, potrivit art. 275-2781 din Codul de procedură penală, pot fi contestate în faţa instanţei de judecată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitu­ţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 181 alin. 3 din Codul penal cu denumirea marginală Faptă care nu prezintă pericolul social a! unei infracţiuni şi art. 2491 din Codul de procedură penală CU denumirea marginală Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat o sancţiune cu caracter administrativ, care au următorul conţinut:

- Art. 181 alin, 3 din Codul penal: „în cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa poate aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91.”

- Art. 2491 din Codul de procedură penală: „în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală în temeiul art. 10 lit. b1), executarea mustrării sau mustrării cu avertisment, prevăzute în art. 91 din Codul penal, aplicate de procuror, se face potrivit art. 487, care se aplică în mod corespunzător.

Executarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii se efectuează potrivit art. 442 şi 443.

Împotriva ordonanţei prin care sa dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 alin. 1 lit. b1) se poate face plângere în termen de 20 de zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246.

Punerea în executare a ordonanţei prin care s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ a amenzii se face după expirarea termenului prevăzut în alin. 3, iar dacă s-a făcut plângere şi a fost respinsă, după respingerea acesteia.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 126 alin. (1) şi (2) referitor la realizarea justiţiei prin înalta Curte de Casaţie şi

Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege şi la competenţa şi procedura de judecată care sunt prevăzute numai prin lege şi ale art. 131 alin. (3) referitor la rolul parchetelor de conducere şi supraveghere a activităţii de cercetare penală şi la funcţionarea lor pe lângă instanţele de judecată, precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi la Dreptul la un recurs efectiv.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 329 din 16 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 988 din 27 octombrie 2004, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. 3 din Codul penal, statuând că aceste prevederi se referă la fapte antisociale care, prin conţinutul lor concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Legea a atribuit procurorului competenţa de a stabili în concret, în faza de urmărire penală, gradul de pericol social al faptei cercetate, ţinând seama de rolul acestuia de apărător al ordinii de drept şi de reprezentant al intereselor generale ale societăţii, definit prin art. 131 alin. (1) din Constituţie. În exercitarea acestui rol procurorul poate să dispună, în condiţiile prevăzute de art. 249 alin. 3 coroborat cu art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b1) din Codul de procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a persoanei cercetate pentru comiterea unei fapte penale care intră sub incidenţa prevederilor art. 181 din Codul penal şi aplicarea faţă de făptuitor a unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Soluţiile pronunţate de procuror în cursul urmăririi penale (încetarea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală şi clasarea), fie că sunt rezoluţii sau ordonanţe, nu constituie însă acte de jurisdicţie, ci acte supuse cenzurii instanţei de judecată, la plângerea persoanei interesate, potrivit art. 2781 din Codul de procedură penală.

În consecinţă, nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei în sensul că, în aplicarea textului de lege atacat, procurorul se substituie instanţelor judecătoreşti, încălcându-se în felul acesta prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, republicată.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2491 din Codul de procedură penală.

Distinct de toate acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea art. 24 din Legea fundamentală şi art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, fie ea şi de aplicare a unei sancţiuni cu caracter administrativ, ce presupune stabilirea unei vinovăţii, nu echivalează cu înfrângerea acestor principii. A admite o astfel de teorie presupune anihilarea rolului constituţional al procurorului care în activitatea judiciară apără interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, sens în care acesta îşi exercită funcţia publică de acuzare. De pildă, rechizitoriul reprezintă, pe lângă actul de sesizare a instanţei de judecată, sinteza acuzării, care ţine de scopul procesului penal, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, lată de ce, Curtea constată că, de esenţa dreptului la apărare, la un proces echitabil şi la un recurs efectiv este atât dreptul învinuitului de a nu fi obligat să-şi probeze nevinovăţia, cât şi dreptul acestuia de a proba lipsa de temeinicie a vinovăţiei stabilite. Prin urmare, chiar dacă prin ordonanţa procurorului dispusă potrivit art. 249 alin. 3 din Codul de procedură penală se stabileşte că fapta imputată nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aceasta nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare, învinuitul ori inculpatul având, aşa cum s-a arătat mai sus, posibilitatea de a contesta în faţa judecătorului soluţia de netrimitere în judecată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d}şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3. al art. 11 alin. (1) lit. A,d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALA

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 181 alin. 3 din Codul penal şi art. 2491 din Codul de procedura penala, excepţie ridicata de Liviu-Ion Olaru in Dosarul nr. 23.553/245/20n ai judecătoriei Iaşi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

CURTEA CONSTITUŢIONALA

DECIZIA Nr. 693

din 28 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 442 alin. 2 şi art. 443 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 442 alin. 2 şi art. 443 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan E. Văcăreşteanu în Dosarul nr. 779/262/2011* al Judecătoriei Moreni şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 504D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 februarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 779/262/2011*, Judecătoria Moreni a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 442 alin. 2 şi art. 443 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan E. Văcăreşteanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(2) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 16 alin. (1)-(3) teza întâi referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, deoarece cheltuielile judiciare avansate de stat, nefiind creanţe fiscale, nu pot fi executate în condiţiile Codului de procedură fiscală. Or, nu poate fi considerat echitabil un proces în care se execută silit creanţe civile după regulile privind executarea creanţelor fiscale.

Judecătoria Moreni opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,

concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 442 alin. 2 - Amenzile judiciare şi art. 443 - Cheltuielile judiciare avansate de stat din Codul de procedură penală, care au următorul conţinui.

- Art. 442 alin. 2: „Punerea în executare se face prin trimiterea unui extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii judiciare organului care, potrivit legii, execută amenda penală.”;

- Art. 443: „Dispoziţia din hotărârea penală privind obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat se pune în executare potrivit art. 442 alin. 2.

Când obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat s-a dispus prin ordonanţă, punerea în executare se face de procuror, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile alt. 442 alin. 2.

Executarea cheltuielilor judiciare se face de către organele care, potrivit legii, execută amenda penală.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1)-(3) teza întâi referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 21 alin. (1)-(2) referitor la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 73 din 2 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 martie 2012, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 443 din Codul de procedură penală, statuând că prin punerea în executare a cheltuielilor judiciare avansate de stat nu este afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât nicio normă constituţională nu impune gratuitatea actului de justiţie, sens în care cheltuielile judiciare avansate de stat în procesul penai trebuie suportate de partea vinovată de provocarea lor în limitele art. 189-193 din Codul de procedură penală.

Aşa fiind, legiuitorul este suveran în alegerea modalităţii de executare a unei hotărâri judecătoreşti, sens în care, potrivit art. 425 din Codul de procedură penală, în măsura în care persoana condamnată nu depune la instanţa de executare în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii recipisa de plată integrală a amenzii/cheltuielilor judiciare, acesta va comunica un extras de pe acea parte din dispozitiv referitoare la aplicarea sancţiunii pecuniare organelor competente în vederea executării lor potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită a creanţelor fiscale şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii. Totodată, dacă cel condamnat se găseşte în imposibilitate de a achita integral plata în termenul de 3 luni, instanţa de executare, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plăţii pe cel mult 2 ani în rate lunare.

Sumele aferente cheltuielilor judiciare avansate de stat reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat de către instanţele judecătoreşti şi care sunt suportate de părţi ori de stat în condiţiile Codului de procedură penală.

Aceste sume se fac venit la bugetul de stat în condiţiile art. 25 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, iar destinaţia acestor cheltuieli judiciare le califică în mod evident ca fiind drepturi patrimoniale rezultate dintr-un raport de drept material fiscal.

Prin urmare, în mod firesc textul legal criticat face aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală referitoare la executarea silită a acestor creanţe.

În sfârşit, Curtea a mai constatat că, înainte de a se ajunge în faza punerii în executare a cheltuielilor judiciare ori a amenzii judiciare dispuse în condiţiile art. 199 din Codul de procedură penală de instanţa de judecată, partea interesată are posibilitatea de a contesta încheierea în instanţă potrivit art. 361 alin. 2 şi art. 3851 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, de la caz la caz.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 442 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 442 alin. 2 şi art. 443 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ştefan E. Văcâreşteanu în Dosarul nr. 779/262/2011* a! Judecătoriei Moreni.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 696

din 28 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 506 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Trombiţaş, Elisabeta Gross, Francisc Trombiţaş junior, Maria Pop şi Mihai Trombiţaş în Dosarul nr. 2.362/112/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 583D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 ianuarie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.362/112/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 506 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Trombiţaş, Elisabeta Gross, Francisc Trombiţaş junior, Maria Pop şi Mihai Trombiţaş în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei acţiuni civile prin care se solicită, în contradictoriu cu statul român, despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin arestarea nelegală a tatălui lor, Francis Trombiţaş (decedat la data de 21 octombrie 2009), în perioada 21 octombrie 1999-16 noiembrie 2000.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 46 referitor la Dreptul Ia moştenire, deoarece exclud dreptul moştenitorilor de a continua acţiunea iniţiată de defunctul lor tată, excluzându-i din sfera drepturilor patrimoniale transmisibile prin succesiune.

Curtea de Apel Cluj - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate restrâng sfera persoanelor îndreptăţite să beneficieze de dreptul la acţiune, fiind excluse persoanele care, fără să se afle în această situaţie, au calitatea de moştenitori. Având în vedere că, potrivit art. 52 alin. (3) din Constituţie, „statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare” şi faptul că dreptul la acţiune are ca obiect repararea unui prejudiciu patrimonial, se apreciază că acest drept se transmite şi moştenitorilor. Or, prin excluderea acestora se încalcă dreptul la acţiune al acelor categorii de persoane, care, deşi pot avea calitatea de moştenitori, nu se aflau în întreţinerea defunctului. De altfel, prin dreptul la moştenire, prevăzut de art. 46 din Legea fundamentală, este garantată dobândirea de către succesori a drepturilor şi obligaţiilor ce erau în patrimoniul defunctului.

Prin urmare, Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 506 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală cu denumirea marginală - Acţiunea pentru repararea pagubei, care au următorul conţinut: „Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 46 referitor la Dreptul la moştenire.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 351 din 20 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 17 aprilie 2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 1 partea finală din Codul de procedură penală, statuând că, în realitate, prin criticile formulate se pune în discuţie modul de interpretare şi de aplicare a art. 506 alin. 1 partea finală din Codul de procedură penală. Se solicită instanţei de contencios constituţional să statueze cu privire la interpretarea textului de lege criticat, text care îi include şi pe moştenitori între titularii acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 504 din Codul de procedură penală (repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnării sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal).

O asemenea solicitare excedează competenţei de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale cu care a fost sesizată. Interpretarea şi aplicarea legii în cauzele deduse judecăţii este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. În plus, asupra interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală este chemată să se pronunţe, în cauză, instanţa de drept comun. În aceste condiţii, o pronunţare a Curţii Constituţionale în sensul solicitat ar conduce, practic, la substituirea instanţei de recurs de către instanţa de contencios constituţional.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că acţiunea reglementată de art. 504-507 din Codul de procedură penală are ca obiect repararea unui prejudiciu care nu are sorginte patrimonială, ci morală, iar în caz de deces al persoanei îndreptăţite, acţiunea poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa. Prin includerea acestor persoane în categoria titularilor acţiunii, legiuitorul a urmărit protejarea lor şi compensarea lipsei sprijinului financiar produs după moartea persoanei condamnate pe nedrept, cu sumele pe care aceasta le-ar fi putut obţine din partea statului pentru prejudiciul suferit. Dreptul celorlalţi moştenitori nu este afectat prin dispoziţiile art. 506 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât nu se aduce atingere dreptului lor legal de a obţine patrimoniul defunctului în integralitatea lui sau o fracţiune a acestuia, aşa cum se găsea la data deschiderii succesiunii.

În sfârşit, Curtea mai constată că raţiunea edictării acestor prevederi izvorăşte nu din dreptul la moştenire, ci din raţiuni obiective referitoare la răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar această răspundere urmează a se realiza, în conformitate cu art. 52 alin. (3) din Constituţie, în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 Iii d}şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 506 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Trombiţaş, Elisabeta Gross, Francisc Trombiţaş junior, Maria Pop şi Mihai Trombiţaş în Dosarul nr. 2.362/11272009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 iunie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind organizarea şi desfăşurarea în România a Conferinţei Comitetului Militar NATO 2012

 

Având în vedere prevederile art. 12 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al ari. 4 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă organizarea şi desfăşurarea în România, la Sibiu, a Conferinţei Comitetului Militar NATO 2012, în perioada 14-16 septembrie 2012.

Art. 2. - În scopul participării la conferinţa prevăzută la art. 1 se aprobă invitarea în România a unui număr de 317 oficiali, personal de însoţire şi personal auxiliar străin, prin derogare de la prevederile pct. 4 din cap. I, pct. 2 şi pct. 5 lit. A din cap. II din Normele privind organizarea în ţară a acţiunilor de protocol şi a unor manifestări cu caracter cultural-ştiinţific, precum şi cheltuielile ce se pot efectua în acest scop de către instituţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 552/1991 privind normele de organizare în ţară a acţiunilor de protocol, cu modificările ulterioare.

Art. 3. - (1) Cheltuielile de protocol necesare organizării şi desfăşurării conferinţei prevăzute la art. 1 se stabilesc prin normative proprii, potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Fondurile necesare se asigură din bugetele aprobate pe anul 2012 ale Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Sănătăţii, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Pază, precum şi din bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale din Sibiu şi Alba Iulia, în funcţie de cheltuielile ce revin fiecărei instituţii pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea conferinţei prevăzute la art. 1.

Art. 4. - Achiziţia serviciului de transport aerian internaţional al participanţilor la conferinţa prevăzută la art. 1, pe ruta Bruxelles - Sibiu şi retur, se efectuează cu aplicarea unor măsuri speciale de siguranţă, în condiţiile legii.

Art. 5. - În vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării în bune condiţii a conferinţei prevăzute la art. 1, Ministerul Apărării Naţionale colaborează cu instituţiile prevăzute la art. 3 alin. (2), conform protocoalelor încheiate în acest sens, cu respectarea prevederilor legale.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Corneliu Dobriţoiu

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan-Nicolae Căbulea,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru administraţie,

Victor Paul Dobre

Directorul Serviciului Român de Informaţii,

George Cristian Maior

Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,

Marcel Opriş

Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază,

Lucian-Silvan Pahonţu

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Ovidiu Ioan Silaghi

Ministrul sănătăţii,

Vasile Cepoi

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 31 iulie 2012.

Nr. 809.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pe anul 2012 pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, si al art. 43 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Curţii Constituţionale pe anul 2012 cu suma de 75 mii lei, la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, titlul 10 „Cheltuieli de personal”, din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - „Acţiuni generale”.

Art. 2. - Sumele alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Art. 3. - Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi în structura bugetului Curţii Constituţionale.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

p. Preşedintele Curţii Constituţionale,

Mircea Ştefan Minea

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 7 august 2012.

Nr. 827.

 

RECTIFICĂRI

 

La Ordonanţa Guvernului nr. 11/2012 pentru modificarea art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 8 august 2012, se face următoarea rectificare:

- la articolul unic [cu privire la art. II alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2012],

în loc de: „.....şi acţiunilor externe privind reprezentarea şi promovarea intereselor României, aprobate de primul-ministru;”

se va citi: „... şi acţiunilor externe privind reprezentarea şi promovarea intereselor României aprobate de primul-ministru;”.