MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 571/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 571         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 10 august 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 650 din 19 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Decizia nr. 655 din 19 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 656 din 19 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Decizia nr. 657 din 19 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

 

Decizia nr. 659 din 19 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi art. 10 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

810. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România

 

824. - Hotărâre privind suplimentarea numărului de posturi al Inspecţiei Judiciare

 

826. - Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

5. - Decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind încetarea concesiunilor miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrele Şopotul Nou şi Buchin Nord

 

2.845 - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru stabilirea domeniilor prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcţionarii publici care ocupă funcţii publice generale de conducere şi execuţie, precum şi funcţii publice specifice asimilate acestora

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 650

din 19 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iul ia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Răzvan Viorescu în Dosarul nr. 4.499/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 130D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În ceea ce priveşte motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate raportată la deciziile interpretative ale Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, arată că situaţia este diferită, întrucât textul criticat în cauza de faţă nu lasă loc la interpretări.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.499/86/2011, Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Răzvan Viorescu cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act administrativ fiscal.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată, în esenţă, că principiul solidarităţii sistemului asigurărilor sociale de sănătate obligă contribuabilii la plata unor sume diferite către fondul de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de cuantumul veniturilor, deşi pachetul de servicii medicale asigurat este egal. De asemenea, consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele ce realizează venituri ca urmare a desfăşurării unor activităţi independente, care se supun impozitului pe venit, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Totodată, în susţinerea acesteia, menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 şi Decizia nr. 335 din 10 martie 2011.

Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;”.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi ale art. 56 alin. (2) care instituie principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, raportat la critici şi prevederi constituţionale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut că Legea nr. 95/2006 a urmărit instituirea unui sistem general de asigurări sociale de sănătate care să garanteze tuturor cetăţenilor români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenilor străini şi apatrizilor care au solicitat şi au obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau care au domiciliul în România accesul la un pachet de bază de servicii medicale. Acest drept este însoţit însă de obligaţia corelativă a celor asiguraţi de a contribui la susţinerea acestui sistem prin plata unei părţi din veniturile realizate. Analizând această obligaţie, Curtea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, şi prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie, acesta fiind, în fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor.

Prin urmare, din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligaţia de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepţie făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligaţie.

Se observă, de asemenea, că în situaţia în care contribuabilul care din venituri independente realizează venituri sub venitul minim brut pe ţară, lunar, textul de lege criticat îl obligă la plata unei contribuţii minime egale cu un procent de 6,5 calculat la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Or, având în vedere valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul acestei contribuţii minime, valoare ce depăşeşte cu mult valoarea acestei contribuţii, precum şi cuantumul în sine al contribuţiei, se apreciază că nu se poate vorbi despre existenţa unei obligaţii disproporţionate, contrare cerinţelor art. 56 din Constituţie.

Totodată, Curtea a reţinut că obligaţia de plată a contribuţiei minime la asigurările sociale de sănătate nu are un caracter singular, discriminatoriu, în această situaţie aflându-se şi persoanele care se încadrează în ipoteza art. 257 alin. (2) lit. f), dar şi salariaţii prevăzuţi la lit. a), aceştia având garantat salariul minim brut pe ţară prin însuşi textul art. 41 alin. (2) din Constituţie.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

2. În ce priveşte invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, şi a Deciziei nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, Curtea observă că textul supus controlului de constituţionalitate în prezenta cauză se referă la o altă ipoteză.

Astfel, stabilind cuantumul contribuţiei minime, art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că acesta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

În acelaşi timp, însă, art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006, care a format obiectul Deciziei nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, instituie obligaţia persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate într-un cuantum de 6,5% din aceste venituri, dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Din examinarea în ansamblu a dispoziţiilor art. 257 din Legea nr. 95/2006, se desprind următoarele concluzii:

a) Obligaţia tuturor cetăţenilor care realizează venituri, indiferent din ce sursă, de a contribui cu un procent de 6,5% aplicat tuturor veniturilor (principiul solidarităţii). În cazul veniturilor din salarii şi celor asimilate salariilor, cuantumul asupra căruia se aplică procentul de 6,5% nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară, lunar, care este garantat chiar prin lege.

b) în situaţia realizării de venituri din activităţi independente [art. 257 alin. (2) lit. b)], din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală, indiferent de modul de realizare [art. 257 alin. (2) lit. f)] al căror cuantum este mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară, lunar, cuantumul asupra căruia se aplică procentul de 6,5% este salariul de bază minim brut pe ţară, lunar.

Curtea, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, a reţinut că, deşi pare a urmări aceeaşi logică a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, textul art. 257 alin. (2) lit. f), prin formularea sa. conducea însă la o interpretare diferită, şi anume că, în situaţia persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, valoarea contribuţiei nu poate fi mai mică decât însuşi cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar. Faptul că o astfel de interpretare este posibilă în practică este confirmat prin însăşi opinia formulată de instanţa de judecată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prii care se arată că „legiuitorul a înţeles să stabilească o obligaţie fiscală minimă pe care orice persoană care realizează venituri să o aibă (nu mai puţin de un salariu minim brut pe ţară, lunar) [...]”.

Or, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuţiei minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

Nemulţumirea autorului, care critică în concret doar art. 257 alin, (2) lit. b} din Legea nr. 95/2006, pleacă, însă, de la faptul că procentul de 6,5% se aplică asupra tuturor acestor venituri şi nu asupra unui cuantum egal cu salariul de bază minim brut pe ţară, lunar, fără a observa însă că, potrivit art. 257 alin. (2) lit. a) din aceeaşi lege, procentul se aplică asupra tuturor veniturilor din salarii sau asimilate salariilor şi veniturilor realizate din activităţi independente, iar potrivit art. 257 alin. (2) lit. b) din lege, procentul de 6,5% se aplică asupra salariului de bază minim brut pe ţară, lunar, doar în situaţia în care aceste venituri se situează, lunar, sub venitul de bază minim brut pe ţară.

3. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate în cauza de faţă apare ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Răzvan Viorescu în Dosarul nr. 4.499/86/2011 al Tribunalului Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 655

din 19 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Pred eseu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia” din Satu Mare în Dosarul nr. 1.725/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.520D/20l2.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 521 D/2012 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia” din Satu Mare în Dosarul nr. 1.714/83/2011 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea

Dosarului nr. 521 D/2012 la Dosarul nr. 520D/2012. care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 91 din 7 februarie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin deciziile civile nr. 263/R/2012 şi nr. 264/R/202 din 25 ianuarie 2012, pronunţate în dosarele nr. 1.725/83/2011 şi nr. 1.714/83/2011, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia” din Satu Mare cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva sentinţelor pronunţate de Tribunalul Satu Mare în cauze având ca obiect drepturi băneşti, respectiv plata unor diferenţe ale drepturilor salariale neacordate pentru perioada iulie-decembrie 2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale care garantează dreptul la muncă, iar restrângerea drepturilor salariale dispusă de aceste prevederi nu a respectat principiul proporţionalităţii, instituind, totodată, discriminări.

Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reglementarea fiind determinată de necesitatea asigurării stabilităţii economice a ţării în contextul crizei economice mondiale, având caracter temporar.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate TI reprezintă dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, care au următorul conţinut:

„(1) Cuantumul brut ai salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariate, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%,

(2) în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600lei.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 53 alin. (2) referitor ia proporţionalitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, este invocată Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

1. Potrivit art. 16 aţin. (1) din Legea nr. 118/2010, prevederile legale criticate au avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv până la data de 31 decembrie 2010. Însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a constatat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin, (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea constată că este competentă să exercite controlul de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, care şi-au produs efectele faţă de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit principiului tempus regit actum,

2. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, spre exemplu

Decizia nr. 91 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 20 aprilie 2012, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

Cu acel prilej, invocând jurisprudenţa sa anterioară, Curtea a arătat că prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/ soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Totodată, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor ft plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. Curtea a observat că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

De asemenea, Curtea a statuat că, în contextul legislativ actual, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în acest sens fiind Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie ridicată de Sindicatul „Proautonomia” din Satu Mare în Dosarul nr. 1.725/83/2011 şi Dosarul nr. 1.714/83/2011 ale Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă. Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr.  656

din 19 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie invocată, din oficiu, de către Tribunalul Botoşani - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.282/40/2011 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 733D/2012.

La apelul nominal, lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 6 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.282/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Excepţia a fost invocată, din oficiu, de către Tribunalul Botoşani - Secţia civilă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa arată, în esenţă, că, prin promulgarea Legii nr. 118/2010 în chiar ziua în care aceasta a fost votată, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, au fost încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 alin. (2) şi ale art. 146, în sensul că a fost lipsită de substanţă forma de control de constituţionalitate a legilor înainte de promulgarea acestora. Se mai arată că, prin necomunicarea proiectului de lege Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, aceste instituţii au fost lipsite de dreptul de a formula obiecţii de neconstituţionalitate „a priori”, fiind încălcate atât prevederile art. 15 din Legea nr. 47/1992, cât şi dispoziţiile art. 146 din Constituţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituţional.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale ari. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art. 16 alin. (1), acest act normativ a avut aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010. Cu toate acestea, prevederile sale continuă să îşi producă efectele juridice în cauza ce face obiectul Dosarului nr. 1.282/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă, în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, astfel încât, în lumina jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea poate analiza constituţionalitatea prevederilor actului normativ criticat.

În opinia instanţei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social şi alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (2) potrivit cărora „Nimeni nu este mai presus de lege”, art. 146 - Atribuţiile Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (2) privind obligarea Parlamentului de a reexamina dispoziţiile din legile declarate neconstituţionale, înainte de promulgarea acestora.

I. În ceea ce priveşte criticile privind neconstituţionalitatea extrinsecă a Legii nr. 118/2010, prin încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) din Constituţie, ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, din cauza promulgării în chiar ziua în care aceasta a fost votată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele reţinute prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010.

Cu acel prilej, Curtea a respins obiecţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, statuând că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituţie şi ale art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale”. În cazul legilor declarate parţial neconstituţionale (situaţia Legii privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, devenită Legea nr. 118/2010), după punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale de către Parlament, Preşedintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Legea fundamentală. În cadrul acestui termen, Preşedintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziţie, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.

Curtea a reţinut că Legea nr. 118/2010 şi Decretul de promulgare nr. 603 din 29 iunie 2010 au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. De asemenea, Curtea a observat că decretul de promulgare a fost emis la data de 29 iunie 2010, deci în interiorul termenului de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992. Natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin decizia mai sus menţionată, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitatea priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie.

De asemenea, prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 14 decembrie 2011, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei legiuitorului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii. Curtea a mai arătat că obiectul controlului de constituţionalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituţie îl constituie legile şi ordonanţele Guvernului, şi nu decretul de promulgare sau modul în care instituţiile publice înţeleg să îşi exercite competenţele constituţionale sau legale.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate extrinsecă relevate în prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudenţa menţionată şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

II. Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea constată că soluţia legislativă criticată a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanţă cu Legea fundamentală.

Astfel, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea, reiterând cele statuate prin deciziile nr. 872 din 25 iunie 2010 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu flecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie.

Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

În legătură cu această cerinţă a caracterului temporar al măsurii de restrângere a dreptului la salariu, în prezenta cauză, analizând contextul legislativ actual, se constată că, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând  cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, o asemenea modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/ indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţârii, momentul îndeplinirii cât mai rapide a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.

Curtea a mai constatat că, în sensul jurisprudenţei sale, spre exemplu Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator, ele fiind drepturi de creanţă.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, potrivit căreia art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepţie invocată, din oficiu, de către Tribunalul Botoşani Secţia civilă în Dosarul nr. 1.282/40/2011.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 657

din 19 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adriana-Anca Opriş în Dosarul nr. 1.112/296/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 804D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar a fost comunicată întâmpinare de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, prin care invocă excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acesteia, solicită admiterea excepţiei şi respingerea recursului faţă de Agenţie.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive, întrucât competenţa de soluţionare a acesteia aparţine instanţei de fond, iar nu instanţei de contencios constituţional.

Deliberând, Curtea respinge excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocate de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, astfel că în faţa Curţii Constituţionale acesta nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia de către instanţa de contencios constituţional ar echivala cu o imixtiune în competenţa instanţei de judecată, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin încheierea din 27 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.112/296/2009, Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Excepţia a fost ridicată de Adriana-Anca Opriş într-un litigiu având ca obiect stabilirea programului de vizitare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 „sunt redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluţii arbitrare şi abuzive, de natură a aduce atingere drepturilor constituţionale ce garantează exercitarea autorităţii părinteşti”. Arată că dispoziţiile constituţionale ale art. 48 alin. (1) definesc familia ca având la bază căsătoria soţilor, egalitatea acestora, dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor, fără să cuprindă în cadrul familiei bunicii, „nănaşii”, vecinii, doicile şi orice altă persoană străină de familie, cu pretenţii de vizitare a copilului. Consideră că „hotărârea pronunţată de instanţa de judecată” este contrară atât textelor constituţionale invocate, cât şi normelor comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totodată, susţine că prevederile criticate dau posibilitatea unor persoane străine, independent de gradul de rudenie, să stabilească, în mod forţat, relaţii personale cu copilul. Arată că această împrejurare aduce prejudicii ireparabile sănătăţii şi dezvoltării psihice a copilului, incapabil de a se opune acestei imixtiuni comise de sistemul judiciar românesc.

Curtea de Apel Oradea - Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, urmărind aplicarea cu prioritate a principiului interesului superior al copilului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind

protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, având următorul conţinut: „Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică, art. 26 - „Viaţa intimă, familială şi privată”, art. 48 alin. (1) privind familia, art. 49 alin. (1) referitoare la protecţia copiilor şi a tinerilor, art. 53 - „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi” şi art. 148 alin. (2) şi (4) privind, pe de o parte, prioritatea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, faţă de dispoziţiile contrare din legile interne şi, pe de altă parte, garantarea ducerii la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul de aderare şi din reglementările comunitare menţionate. Totodată, autorul excepţiei invocă şi normele comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Art. 14 alin. (1) face parte din cap. II - Drepturile copilului, secţiunea I - Drepturi şi libertăţi civile din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi reglementează dreptul copilului de a menţine relaţii personale cu părinţii, rudele, precum şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament, alin. (3) al aceluiaşi articol reglementând faptul că „părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu [...] alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului” şi se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor sau altor reprezentanţi legali şi prevalează în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti. Aceste din urmă prevederi sunt expresia dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, potrivit cărora „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”.

Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că prevederile de lege criticate sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale privind dreptul la viaţă, la integritatea fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

Totodată, Curtea reţine faptul că soluţia legislativă criticată asigură respectarea „vieţii de familie”, eventuale măsuri legislative care ar împiedica relaţia dintre minor şi rudele acestuia constituind o ingerinţă în dreptul la viaţa familială. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cadrul noţiunii de „viaţă familială, în sensul art. 8 din

Convenţie, au fost incluse şi raporturile dintre rude apropiate „care pot avea un rol considerabil în materie, cum ar fi, spre exemplu, cele între bunici şi nepoţi [,..], ceea ce implică pentru stat obligaţia de a acţiona în aşa fel încât să asigure rezolvarea normală a acestor raporturi”. (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx vs. Belgia, paragraful 45). Mai mult, atât Convenţia cu privire la drepturile copilului, cât şi Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii au fost ratificate prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin Legea nr. 87/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, statul român fiind obligat să îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementările internaţionale, dacă există neconcordanţe între actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. În aceste condiţii, instanţa de judecată, în soluţionarea litigiilor în materie de relaţii personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a dispoziţiilor din actele internaţionale privind drepturile copilului, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale invocate.

De asemenea, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate sunt „redactate ambiguu, fiind susceptibile a genera soluţii arbitrare şi abuzive”, vizează deficienţe de reglementare a textelor de lege criticate ce nu intră în competenţa de soluţionare a acesteia, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Prin urmare, Curtea Constituţională nu se poate pronunţa cu privire la o eventuală redactare defectuoasă a prevederilor criticate şi nici nu poate face propuneri de lege ferenda.

Curtea mai reţine şi critica autorului excepţiei potrivit căreia „hotărârea pronunţată de instanţa de judecată” este contrară atât textelor constituţionale invocate, cât şi normelor comunitare care reglementează drepturile copilului, cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Or, acestea nu sunt veritabile critici de neconstituţionalitate. Eventualele greşeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie cauza nemulţumirii autorului, nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Curtea reţine că a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege

În final, Curtea observă că dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale şi, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituţională invocată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Adriana-Anca Opriş în Dosarul nr. 1.112/296/2009 al Curţii de Apel Oradea - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 659

din 19 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi art. 10 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi art. 10 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, excepţie ridicată de Radu Liviu Moldovan în Dosarul nr. 15.265/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 936D/2012.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului de proprietate privată, fiind conforme dispoziţiilor alin. (7) al art. 44 din Constituţie, care stabilesc că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele;

Prin încheierea din 4 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 15.265/211/2011, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi art. 10 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale. Excepţia a fost ridicată de Radu Liviu Moldovan în soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care autorul excepţiei a fost sancţionat cu amendă pentru nerepararea şi neîntreţinerea instalaţiilor din apartamentul proprietatea sa.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 are ca obiect, aşa cum rezultă şi din titlul ei, gospodărirea localităţilor, în concret asigurarea ordinii, curăţeniei, igienei şi frumuseţii localităţilor. Or, exceptând curăţenia şi igiena, care pot fi subsumate noţiunii de sănătate publică, ordinea şi frumuseţea nu figurează în cuprinsul art. 53 din Constituţie printre motivele de restrângere a exerciţiului drepturilor fundamentale. În continuare, susţinerile autorului excepţiei privesc situaţia de fapt din dosarul de fond.

Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia civila apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44, ci doar stabilesc obligaţii ce derivă din existenţa într-o comunitate, din relaţiile ce trebuie să existe între vecini, din normativele de igienă colectivă.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 6 şi art. 10 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 515/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 5 august 2002.

Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 6: „Cetăţenii au obligaţia să asigure îngrijirea locuinţelor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun.”

- Art. 10; „În aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe cetăţenilor le revin următoarele obligaţii:

(...)

d) repararea şi întreţinerea instalaţiilor aferente imobilelor,”.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 - „Dreptul de proprietate privată”.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 stabileşte obligaţiile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a localităţilor, pentru instaurarea unui climat de ordine şi curăţenie pe teritoriul acestora. Asigurarea şi păstrarea curăţeniei şi ordinii pe teritoriul localităţilor, buna gospodărire a acestora şi respectarea normelor de igienă constituie o obligaţie fundamentală, inclusiv a cetăţenilor.

Potrivit prevederilor criticate pentru neconstituţionalitate, cetăţenii au obligaţia să asigure îngrijirea locuinţelor aflate în proprietatea sau în folosinţa lor, a anexelor gospodăreşti, curţilor, împrejmuirilor şi să păstreze ordinea şi curăţenia pe străzi, drumuri, în pieţe, parcuri şi grădini, în celelalte locuri publice, precum şi în mijloacele de transport în comun.

Curtea reţine că obligaţia de îngrijire a locuinţei aflate în proprietatea persoanei fizice include şi obligaţia de reparare şi întreţinere a instalaţiilor aferente imobilului.

În acest context, Curtea constată că prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind garantarea dreptului de proprietate privată, fiind conforme dispoziţiilor alin. (7) al art. 44 din Constituţie care stabilesc că „dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d}şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi art. 10 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale, excepţie ridicată de Radu Liviu Moldovan în Dosarul nr. 15.265/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 iunie 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 1.596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 10 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,f) refugiat în nevoie de relocare - străinul aflat pe teritoriul altui stat, care a fost recunoscut ca refugiat potrivit Convenţiei de la Geneva, sau străinul recunoscut ca refugiat de UNHCR în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol, care nu beneficiază de protecţie efectivă, nu are posibilitatea integrării pe teritoriu! statului de azil şi nu are posibilitatea de repatriere voluntară în condiţii de siguranţă şi demnitate;”.

2. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3 \ cu următorul cuprins:

„Art. 31. - (1) România acceptă, în perioada 2012-2013, un număr de 40 de refugiaţi în nevoie de relocare, repartizaţi în tranşe anuale de câte 20 de persoane.

(2) Procedurile de selecţie şi transfer a refugiaţilor din cota aferentă unui an pot fi realizate şi în anul următor.”

3. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - (1) Poate fi selectat pentru transferul în România

refugiatul în nevoie de relocare care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este recunoscut ca refugiat în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol de către un stat sau de către UNHCR, conform mandatului său;

b) nu se bucură de protecţie efectivă pe teritoriul statului de azil;

c) nu are perspective de integrare în statul de azil;

d) nu are perspective de repatriere voluntară în statul de origine, în condiţii de siguranţă şi demnitate;

e) nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională, sănătatea ori morala publică;

f)îşi manifestă expres acceptul de a fi relocat în România. (2) Operaţiunile de relocare se stabilesc avându-se în vedere următoarele criterii:

a) necesităţile internaţionale de relocare a refugiaţilor stabilite de UNHCR;

b) politica externă a României;

c) necesităţile de relocare stabilite la nivelul Uniunii Europene.”

4. La articolul 5, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) La reuniunile Comitetului pot fi invitaţi reprezentanţi ai altor autorităţi publice, instituţii din ţară şi organizaţii naţionale şi internaţionale. Invitaţii nu au drept de vot şi nu pot participa la adoptarea deciziilor.”

5. La articolul 6, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Ministerul Sănătăţii transmite, în termen de 20 de zile de la solicitarea ORI, cerinţele minime din punct de vedere medical

pe care trebuie să le îndeplinească refugiaţii în nevoie de relocare pentru a fi selectaţi, ţinând cont de situaţia din ţara de azil sau din ţara de origine, după caz, prin implicarea UNHCR în furnizarea acestor informaţii medicale.”

6. La articolul 7, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Interviul prevăzut la alin. (1) are ca scop evaluarea situaţiei refugiaţilor în nevoie de relocare în funcţie de condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1). Rezultatul evaluării se consemnează într-un raport individual.”

7. La articolul 7, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

(4) în vederea informării refugiaţilor privind activităţile de integrare în România şi pregătirea programelor de integrare, organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară proiecte privind integrarea refugiaţilor în România, finanţate prin Fondul European pentru Refugiaţi, pot participa la misiunile de selecţie realizate de ORI.”

8. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Copiii refugiaţilor acceptaţi pentru relocare în România, născuţi în ţara de azil după emiterea deciziei de acceptare prevăzută la art. 7 alin. (3), sunt consideraţi refugiaţi acceptaţi pentru relocare în România şi transferaţi împreună cu părinţii lor.”

9. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 10. - (1) în vederea pregătirii transferului, ORI poate organiza sau contracta pentru refugiaţii în nevoie de relocare selectaţi servicii de orientare culturală şi consiliere în statale de azil, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Activitatea de transfer se realizează de către ORI în parteneriat cu o organizaţie specializată pe acest segment.”

10. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) După intrarea pe teritoriul României, ORI emite, în termen de maximum 30 de zile, hotărâri prin care persoanelor transferate li se recunoaşte statutul de refugiat în România şi le eliberează acestora documente, potrivit legii.

(2) Refugiaţii transferaţi în România prin procedura de relocare parcurg etapele de înregistrare şi eliberare de documente în aceleaşi condiţii ca şi refugiaţii recunoscuţi în România.”

11. După articolul 13 se introduc două noi articole, articolele 14 şi 15, cu următorul cuprins:

„Art. 14. - (1) Prin excepţie de la art. 5, în baza principiului împărţirii responsabilităţii cu statele membre ale Uniunii Europene aflate în dificultate, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, după consultarea Ministerului Afacerilor Externe, primul-ministru poate aproba relocarea în România a străinilor aflaţi pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.

(2) Străinii prevăzuţi la alin. (1) nu se includ în cota de relocare prevăzută la art. 3.

(3) Criteriile care trebuie îndeplinite cumulativ de străinii prevăzuţi la alin. (1) sunt următoarele:

a) au obţinut statutul de refugiat într-un stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu art. 1 lit. A din Convenţia de la Geneva şi cu art. 1 pct. 2 din Protocol;

b) nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională, sănătatea ori morala publică;

c) îşi manifestă expres acceptul de a fi relocaţi în România.

(4) ORI adaptează procedurile de selecţie şi transfer în România a străinilor prevăzuţi la alin. (1) la condiţiile din statele membre de unde vor fi preluate aceste persoane, cu respectarea criteriilor prevăzute la alin. (3).

(5) Art. 12 se aplică în mod corespunzător străinilor prevăzuţi la alin. (1).

Art. 15. - (1) în vederea facilitării integrării refugiaţilor relocaţi în societatea românească, organizaţiile beneficiare ale finanţărilor acordate prin Fondul European pentru Refugiaţi în acest scop implementează proiecte adaptate nevoilor refugiaţilor relocaţi.

(2) Proiectele prevăzute la alin. (1) sunt derulate complementar activităţilor de integrare desfăşurate de autorităţi conform legii şi includ, în principal, măsuri de asigurare de locuinţe, acces la serviciile de îngrijire a sănătăţii, educaţie şi ocupare a unui loc de muncă pentru refugiaţii transferaţi în România.”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul administraţiei şi internelor,

Ioan-Nicolae Căbulea,

secretar de stat

Ministrul afacerilor externe,

Andrei Marga

Ministrul sănătăţii, Vasile Cepoi

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 31 iulie 2012.

Nr. 810.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea numărului de posturi al Inspecţiei Judiciare

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 642 alin. (6} din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Numărul de posturi al Inspecţiei Judiciare, prevăzut la art. 642 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se suplimentează cu 20 de posturi.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează.

p. Ministrul justiţiei, interimar,

Simona-Maya Teodoroiu,

secretar de stat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 7 august 2012.

Nr. 824.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Pădurilor pentru plata titlurilor executorii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 43 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Mediului şi Pădurilor pe anul 2012 cu suma de 1.500 mii lei, din care la capitolul 74.01 „Protecţia mediului”, titlul 10 „Cheltuieli de personal” cu suma de 980 mii lei şi la capitolul 83.01 „Agricultură, Silvicultură, Piscicultura şi Vânătoare”, titlul 10 „Cheltuieli de personal” cu suma de 520 mii lei din suma globală prevăzută cu această destinaţie în bugetul Ministerului Finanţelor Publice - „Acţiuni generale”.

Art. 2. – Sume le alocate potrivit prezentei hotărâri vor fi utilizate numai pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidenţa prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Art. 3. - Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, ia propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Mediului şi Pădurilor pe anul 2012.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 7 august 2012.

Nr. 826.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

 

DECIZIE

privind încetarea concesiunilor miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrele Şopotul Nou şi Buchin Nord

 

Având în vedere:

- Referatul Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere nr. 403.134 din 23 iulie 2012,

- închiderea procedurii falimentului şi radierea titularului licenţelor Societatea Comercială VEST - CONFOREST - S.A. Caraş-Severin, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezenta decizie.

Art. 1. - Concesiunile miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrele Şopotul Nou şi Buchin Nord, convenite prin licenţele de concesiune pentru exploatare nr. 2.607/2001 şi nr. 2.608/2001, încheiate între AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE, în calitate de concedent, şi SOCIETATEA COMERCIALA VEST - CONFOREST - SA Caraş-Severin, în calitate de concesionar, încetează la data publicării prezentei decizii.

Art. 2. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

 

Bucureşti, 6 august 2012.

Nr. 5.

 

MINISTERULADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

AGENŢIA NAŢIONALĂ A FUNCŢIONARILOR PUBLICI

 

ORDIN

pentru stabilirea domeniilor prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcţionarii publici care ocupă funcţii publice generale de conducere şi execuţie, precum şi funcţii publice specifice asimilate acestora

 

Având în vedere prevederile art. 5 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 1.066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici,

în temeiul art. 21 alin. (2) şi al art. 22 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.000/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Domeniile prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcţionarii publici care ocupă funcţii publice generale de conducere şi execuţie, precum şi funcţii publice specifice asimilate acestora, denumite în continuare domenii, sunt:

a) management;

b) tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor;

c) drept şi legislaţie comunitară;

d) dezvoltare personală;

e) comunicare şi transparenţă decizională;

f) resurse şi servicii publice.

(2) Autorităţile şi instituţiile publice detaliază domeniile prevăzute la alin. (1) în programe de formare conform necesităţilor instituţionale stabilite prin planul anual de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici.

Art. 2. - În aplicarea prevederilor art. 19 din Hotărârea

Guvernului nr. 1.066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici, domeniile prioritare prevăzute la art. 1 alin. (1) sunt aplicabile tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici nr. 3,831/2011 pentru stabilirea domeniilor prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcţionarii publici care ocupă funcţii publice generale de conducere şi execuţie, precum şi funcţii publice specifice asimilate acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 23 noiembrie 2011.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici,

Eugen Coifan

 

Bucureşti, 25 iulie 2012.

Nr. 2.845.