MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 572/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 572         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI SI ALTE ACTE         Vineri, 10 august 2012

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 507 din 15 mai 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Decizia nr. 633 din 14 iunie 2012 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Decizia nr. 635 din 14 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale Legii nr. 118/2010 în ansamblul său

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.065/1.019/1.169. - Ordin al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri, al viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, şi al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comercială „Formenerg” - S.A., filială a Companiei Naţionale de Transport a Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 507

din 15 mai 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ari. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alien Concept” - S.R.L din Oradea în Dosarul nr. 1.942/99/2011 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi contencios administrativ, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.024D/2011.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi păstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 17 august 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1.942/99/2011, Tribunalul Iaşi - Secţia comercială şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alien Concept” - S.R.L. din Oradea într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unui litigiu referitor la achiziţiile publice.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat aduce atingere accesului liber la justiţie, deoarece a statuat cu privire la caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autorităţile contractante. Totodată, contestaţiile împotriva actelor emise de autorităţile contractante în materia achiziţiilor publice se formulează numai la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Înainte de modificarea sa prin art. I pct. 471 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010, textul de lege criticat prevedea ca alternativă accesul la justiţie cu privire la posibilitatea de a solicita prin contestaţie anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională.

Tribunalul Iaşi - Secţia comercială şi contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate cu plângere la instanţa de judecată în termen de 10 zile de la comunicare atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru netemeinicie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, deoarece asemenea proceduri în care soluţionarea plângerilor şi contestaţiilor introduse de persoanele interesate este atribuită însuşi organului care a emis actul atacat sau organului ierarhic superior acestuia nu întrunesc elementele definitorii ale activităţii de jurisdicţie. În plus, actele emise de către aceste organe sunt acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată, or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea unei proceduri administrative nu este contrară principiului accesului liber la justiţie cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează prevederile art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, cu modificările aduse prin art. I pct. 471 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 2 iulie 2010, introdus prin pct. 21 al articolului unic din Legea nr. 278/2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Textul de lege criticat are următorul cuprins: „(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că asupra textului de lege criticat, prin raportare la prevederile art. 21 din Legea fundamentală, s-a pronunţat prin Decizia nr. 284 din 27 martie 2012*), nepublicată.

Curtea a constatat, cu acel prilej, că nu poate reţine neconstituţionalitatea prevederilor criticate, întrucât nu îngrădesc accesul liber la justiţie. De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia prin textul de lege criticat se instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autorităţile contractante în materia achiziţiilor publice. S-au statuat, în esenţă, următoarele:

Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

În cuprinsul art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 legiuitorul nu a stabilit obligaţia persoanelor de a urma numai calea administrativ-jurisdicţională în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dimpotrivă, sintagma „poate solicita” are semnificaţia de recunoaştere în persoana contestatorului a facultăţii de a demara o cale de atac administrativ-jurisdicţională, iar nicidecum a obligaţiei de a urma această cale. Concluzia se desprinde şi din dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care dispun expressis verbis că, în vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul, iar nu obligaţia să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Textele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale o constituie specificul şi implicaţiile sociale, o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate, or, este cunoscut faptul că judecarea proceselor în această materie s-ar putea întinde pe o perioadă foarte lungă.

Existenţa acestei căi nu împiedică respectiva persoană să apeleze la calea de atac judiciară, la instanţele de judecată, în măsura în care apreciază că aceasta îi serveşte mai bine interesele.

Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare, în sprijinul acestei concluzii vin şi trebuie reţinute prevederile art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora „Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ

[...]”.

Faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu reia ceea ce este deja consacrat de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu aduce atingere caracterului său constituţional. Chiar dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2C06, în redactarea actuală, nu aminteşte de calea de atac în justiţie nu înseamnă că respectiva cale nu ar mai exista sau că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 ar intra în conflict cu art. 21 alin. (4) din Constituţie. Cum s-a precizat, ea există în continuare, fiind reglementată de Legea nr. 554/2004 în vigoare, şi poate fi urmată de persoanele care se consideră vătămate.

Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile criticate satisfac pe deplin cerinţa constituţională consacrată de art. 21 alin. (4), potrivit căreia „Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite”, persoana vătămată având posibilitatea de a opta între contestarea actului administrativ pe calea administrativ-jurisdicţională şi formularea unei acţiuni direct în faţa instanţei judecătoreşti, în temeiul dreptului comun în materia contenciosului administrativ.

În final, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor referitoare la căile de atac împotriva deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, reglementate de art. 281 coroborat cu art. 283 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, deciziile Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pot fi atacate cu plângere la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, conform procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Alien Concept” - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.942/99/2011 al Tribunalului Iaşi - Secţia comercială şi contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2012.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 


*) Decizia nr. 284 din 27 martie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al Românie, Partea I. nr. 344 din 21 mal 2012.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 633

din 14 iunie 2012

asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 6.587/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.72D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.587/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) iit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani, reprezentant legal al reclamanţilor în cadrul unui litigiu de muncă având ca obiect acordare de drepturi băneşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate încalcă dreptul de proprietate asupra salariului, ce reprezintă un „bun” conform dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fără a exista una dintre cauzele prevăzute la art. 53 din Constituţie, stabilind o diminuare sine die a acestor drepturi, fără acordarea unor despăgubiri proporţionale.

De asemenea, susţine că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, salariul este o componentă a dreptului la muncă, reprezentând contraprestaţia angajatorului în raport cu munca efectuată, şi diminuarea acestuia, prin textele criticate, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 41 şi art. 53. Se susţine astfel că prevederile de lege criticate încalcă şi dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, fiind invocate, în acest sens, hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 26 noiembrie 2002,28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Buchen împotriva Cehiei, Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi Cazacu împotriva Moldovei

De asemenea, arată că, după pronunţarea Deciziei nr. 874/2010 de către Curtea Constituţională, proiectul de lege privind diminuarea drepturilor salariale ale bugetarilor a fost retrimis Parlamentului pentru punerea de acord cu decizia Curţii. Actul normativ a fost adoptat de către Parlament în şedinţa comună din data de 29 iunie 2010, iar legea a fost promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată. Astfel, Legea nr. 118/2010 încalcă prevederile art. 15 şi art. 147 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, precum şi ale art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. De asemenea, efectele Legii nr. 118/2010 sunt resimţite până în prezent, iar Legea nr. 285/2010 foloseşte ca referinţă pentru calculul drepturilor salariale „salariul brut pentru luna octombrie 2010”, adică salariul afectat de Legea nr. 118/2010.

Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile Legii nr. 118/2010 contravin prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (2) raportate la art. 146, art. 1 alin. (3) şi (5), art. 16 alin. (2) şi art. 77 alin. (3). În acest sens, arată că Legea nr. 118/2010 a fost adoptată de Parlament în procedură de urgenţă, la data de 29 iunie 2010, şi a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României în aceeaşi zi, fiind promulgată tot la data de 29 iunie 2010 prin Decretul nr. 603/2010.

Prin nerespectarea termenelor şi condiţiilor impuse de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-au încălcat atât dispoziţiile art. 146, cât şi cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, în acord cu prevederile menţionate, Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar trebuia depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului şi comunicată Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului. După expirarea unui termen de două zile, actul adoptat de Parlament putea fi trimis Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului constituţional de a sesiza Curtea Constituţională pentru verificarea modalităţii de punere de acord cu Deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010 si nr. 874/2010 ori pentru a promulga actul respectiv. Această procedură, cât şi termenul de două zile nu au fost respectate atâta timp cât legea a fost trimisă Preşedintelui şi promulgată în aceeaşi zi în care a fost adoptată, adică la 29 iunie 2010. Termenul de 2 zile stabilit pentru procedura de urgenţă nu a început să curgă atâta timp cât actul normativ nu a fost depus la secretarul general şi nici nu a fost comunicat celor două instituţii amintite.

Prin necomunicarea proiectului de text normativ Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatului Poporului, aceste instituţii au fost lipsite de dreptul de a formula obiecţii de neconstituţionalitate, fiind încălcate astfel prevederile art. 15 din Legea nr.” 47/1992 şi ale art. 146 din Constituţie. Faptul necomunicării proiectului celor două instituţii reprezintă un viciu de procedură care nu poate fi înlăturat sub nicio formă, în România fiind edictate principiile potrivit cărora „respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” şi „Nimeni nu este mai presus de lege”.

Totodată, în raport cu considerentele Deciziei nr. 975/2010, instanţa de judecată consideră că Legea nr. 118/2010 nu putea să intre în vigoare la 3 iulie 2010, atâta timp cât a fost înregistrată în termen legal o obiecţie de neconstituţionalitate. Conform art. 77 alin. (3) din Constituţie, atâta timp cât s-a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate, actul normativ putea fi promulgat doar după primirea deciziei Curţii Constituţionale prin care i s-a confirmat constituţionalitatea.

Instanţa de contencios constituţional trebuie să stabilească dacă „România mai este stat de drept în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie pentru toţi cetăţenii atâta timp cât a reţinut prin decizia sus amintită încălcări incontestabile ale procedurii de legiferare. Astfel, procedura legiferării include atât adoptarea de către Parlament, cât şi promulgarea de către Preşedintele României. Cu alte cuvinte, nu este suficient ca actul normativ să fie doar adoptat după procedura prevăzută de Constituţie, atâta timp cât pentru a deveni lege el trebuie să fie şi promulgat.”

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 285/2010, instanţa de judecată consideră că acestea sunt constituţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens Deciziile Curţii Constituţionale nr. 872/2010, nr. 874/2010 şi nr. 1.655/2010.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost lega! sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficia! al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, dispoziţii care au următorul conţinut:

- Art. 1 din Legea nr. 118/2010: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din Fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.;

- Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010: „(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salariată de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora: [.,.]

b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare.”;

- Art. 1 din Legea nr. 285/2010: (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010,

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) privind proprietatea, art. 147 alin. (2) privind deciziile Curţii Constituţionale, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi la art. 1 din primul Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind protecţia proprietăţii

I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 118/2010, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

Cu acele prilejuri, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. În acest sens, prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situaţia de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a ţării şi, implicit, securitatea naţională.

Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) şi că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

Totodată, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată Imitată în timp, şi anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

De asemenea, prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (paragraful 16), a stabilit că se pot considera cu greu ca fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie sumele de bani neîncasate ca urmare a intrării în vigoare a legii criticate. Prin aceeaşi decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privinţa reducerilor salariale operate prin Legea nr. 118/2010, că, şi dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, ingerinţa (reducerea) este prevăzută de lege, urmăreşte o cauză du utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) şi respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivităţii şi interesele individuale ale cetăţeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenţia că autorităţile naţionale se află într-o poziţie mai favorabilă decât judecătorul internaţional de a aprecia „utilitatea publică” (paragraful 19).

II. Cu privire la dispoziţiile din Legea nr. 285/2010, Curtea reţine că asupra acestora s-a mai pronunţat, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 199 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012.

Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea a arătat că, începând cu 1 ianuarie 2011, urmau să intre în vigoare dispoziţiile Legii-cadru nr. 330/2009 în privinţa modalităţii de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute. Intrarea în vigoare a acestor prevederi ar fi produs consecinţe negative în ceea ce priveşte salarizarea muncii în domeniul public.

Pentru a evita apariţia unor astfel de situaţii perturbatoare, legiuitorul a ales să permită ultraactivarea prevederilor legale anterioare adoptării Legii-cadru nr. 330/2009în privinţa modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute lunare, însă cu un corectiv, respectiv prin creşterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/ indemnizaţiilor brute nu este de natură si încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv că „începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menţine în plată acelaşi cuantum al salariilor/indemnizaţiilor şi al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligaţie de rezultat pe care şi-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exerciţiului drepturilor”,

Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a acestei obligaţii de rezultat.

Desigur, atât timp cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare celor existente în momentul iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exerciţiului unui drept fundamental, respectiv al dreptului la salariu, ca şi corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situaţiei economico-financiare a ţârii de către legiuitor pentru a restrânge exerciţiul unui drept fundamental nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească toate exigenţele prevăzute de art. 53 din Constituţie. În acest sens, Curtea a reţinut că;

1. Restrângerea dreptului la salariu este prevăzută printr-o lege, şi anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.

2. Restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Însă legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanţă, respectiv numai dacă anterior a mai luat şi alte măsuri de natură a revigora situaţia economico-financiară a statului. Or, au mai fost adoptate şi alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creşterea veniturilor la bugetul de stat şi redresarea situaţiei economico-financiare a ţării.

3. Soluţia legislativă criticată a fost determinată de apărarea securităţii naţionale, concept care nu implică numai securitatea militară, ci are şi o componentă socială şi economică. Astfel, nu numai existenţa unei situaţii mânu militari atrage aplicabilitatea noţiunii de securitate naţională din textul art. 53, ci şi alte aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului.

4. Măsura este necesară într-o societate democratică, ea răspunzând unei situaţii de criză economică şi socială majoră a societăţii, care poate fi evitată doar prin adoptarea unor măsuri conjugate şi în alte domenii, astfel cum s-a arătat mai sus. Numai când celelalte măsuri luate nu au avut efectul scontat, măsura restrângerii unui drept fundamental devine necesară pentru protejarea, în final, a fiinţei statului, aşa cum rezultă din datele furnizate în expunerea de motive a legii.

5. Există un raport just de proporţionalitate între măsura criticată şi situaţia care a determinat-o, respectiv criza economică accentuată, păstrându-se un echilibru just între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului,

6. Măsura prevăzută de art. 1 din legea criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, respectiv întregului personal plătit din fonduri publice.

7. Legea criticată nu aduce atingere substanţei dreptului, din moment ce condiţiile prevăzute la art. 53 din Constituţie, analizate anterior, sunt respectate. De asemenea, măsura criticată are un caracter temporar, aplicându-se pe parcursul anului 2011, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat. Astfel, este evident că restrângerea exerciţiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menţine ameninţarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată.

Nu în ultimul rând, Curtea a observat că, prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat că o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice, statul având o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulenţe economice grave care afectează întregul său sistem economic şi financiar.

Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

În final, Curtea observă că, potrivit art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, „Cuantumul brut ai salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de baza/indemnizaţilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.”

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 6.587/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 635

din 14 iunie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale Legii nr. 118/2010 în ansamblul său

 

Petre Lăzăroiu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ din Botoşani în Dosarul nr. 6.553/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 397D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 8 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 6.553/40/2011, Tribunalul Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 1 şi art. 2 alin. (1) fit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Excepţia a fost invocată de Liga Sindicatelor din învăţământ din Botoşani într-un dosar având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a unor decizii de stabilire a drepturilor salariale emise în baza Legii nr. 118/2010 şi a Legii nr. 285/2010.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariului de încadrare, dispusă de art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010, soluţie legislativă preluată de art. 1 din Legea nr. 285/2010, încalcă dreptul de proprietate, garantat atât la nivelul Constituţiei României, prin art. 44 şi art. 136 alin. (1) şi (5), dar şi prin prevederile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că salariul se include în categoria de „bunuri” în accepţiunea art. 1 din primul Protocol la Convenţie (Hotărârile din 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 şi 23 octombrie 2007, pronunţate în cauzele Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei şi, respectiv, Cazacu împotriva Moldovei), fiind nejustificată privarea de un bun în condiţiile în care nu există nicio raţiune legală în acest sens, care să ţină de necesitatea asigurării securităţii naţionale (aşa cum s-a pretins în cazul Legii nr. 118/2010, care ar fi trebuit să-şi înceteze aplicabilitatea la 31 decembrie 2010) şi în condiţiile în care nu există prevăzută nicio modalitate de compensare (compensare materială directă sau prin reducerea corelativă a normei de muncă) a pierderii suferite pentru perioada în care diminuarea salarială este în vigoare. Se precizează că efectele Legii nr. 118/2010 sunt resimţite şi în prezent, deoarece Legea nr. 285/2010 foloseşte ca referinţă pentru calcularea drepturilor salariale „salariul brut pentru luna octombrie 2010”, adică salariul diminuat cu 25% prin Legea nr. 118/2010. Dreptul de proprietate este violat în însăşi substanţa sa, restrângerea fiind astfel neconstituţională, având în vedere că s-a aplicat o reducere cu un sfert a salariului, cu atât mai mult cu cât, după 1 ianuarie 2011, Guvernul a permanentizat diminuarea salarială, chiar dacă a înapoiat 15% din cuantumul salariului din luna octombrie 2010.

Cu privire la aceeaşi Lege nr. 118/2010, autorul excepţiei apreciază că este neconstituţională şi din perspectiva procedurii de adoptare şi promulgare, şi anume cu încălcarea aii. 146 şi a art. 147 alin. (2) din Constituţie, a art. 15 din Legea nr. 47/1992 şi a art. 133 alin. (3)-(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Astfel, se arată că, ulterior adoptării Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (nr. 118/2010), a fost sesizată Curtea Constituţională în cadrul controlului a priori, control concretizat prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 şi prin care se stabileşte că dreptul la muncă este un drept complex, care include şi dreptul la salariu. Obiecţia de neconstituţionalitate fiind parţial admisă, legea a fost trimisă în Parlament pentru deschiderea procedurii de reexaminare. Viciul de neconstituţionalitate al procedurii de adoptare şi promulgare a Legii nr. 118/2010 constă în aceea că, după adoptarea sa În Parlament, cu modificările şi corelările impuse prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, aceasta a fost trimisă spre promulgare, decretul de promulgare fiind emis însă în aceeaşi zi, şi publicat a două zi, împreună cu legea, în Monitorul Oficial al României, fiind deci ignorat termenul acordat subiectelor de drept prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituţie pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora. De altfel, acest lucru s-a şi întâmplat, iar prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Curtea Constituţională a constatat că obiecţia de neconstituţionalitate a fost introdusă în termenul legal de două zile prevăzut de Legea nr. 47/1992, însă proiectul de lege criticat a fost totuşi promulgat prin decret prezidenţial şi publicată Legea nr. 118/2010 în Monitorul Oficial al României.

Tribunalul Botoşani - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, menţionând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului a comunicat că îşi păstrează punctul de vedere consemnat în Decizia Curţii Constituţionale nr. 217 din 13 martie 2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii, îl constituie prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată de autoarea acesteia, Curtea reţine că, în realitate, obiectul acesteia îl constituie art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a\ României, Partea \, nr. 878 din 28 decembrie 2010, precum şi Legea nr. 118/2010 în ansamblul său.

Textele de lege criticate punctual prevăd următoarele:

- Art. 1 din Legea nr. 118/2010: „(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în iei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) în situaţia în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, suma care se acordă este de 600lei.”;

- Art. 2 alin. (1) Iii. b) din Legea nr. 118/2010: „(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora: (...)

b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin, (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, CU modificările si completările ulterioare.”

Cu privire la acest din urmă text de lege, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice dispune următoarele: „(1) începând cu luna ianuarie 2011, drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. a), b) şi d) şi alin. (4), art. 13 şi 14 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 15% faţă de cuantumul aflat în plată în luna octombrie 2010.”

- Art. 1 din Legea nr. 285/2010: (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, ani foi cum au fost acordate personalului plătii din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010,

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 136 alin. (1) şi (5) referitor la proprietate şi inviolabilitatea proprietăţii private, art. 146 lit. a) şi art. 147 alin. (2) din Constituţie, referitoare la termenul acordat pentru sesizarea Curţii Constituţionale asupra neconstituţionalităţii unei legi înainte de promulgare, şi art. 148 alin. (2) referitor la principiul priorităţii de aplicare a reglementărilor europene cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, şi cele ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ambele texte conţinând garanţii de protecţie a proprietăţii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă ca s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.

Astfel, prin Decizia nr. 365 din 24 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 15 mai 2012, Curtea a constatat că prevederile Legii nr. 118/2010, referitoare la diminuarea cuantumului salariului personalului bugetar, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit art. 16 din aceasta, iar Legea nr. 285/2010 şi-a încetat efectele juridice la 31 decembrie 2011. Cu toate acestea, prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice continuă să îşi producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenţei sale recente, şi anume Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a analizat constituţionalitatea prevederilor legale criticate.

În ce priveşte criticile de natură extrinsecă, referitoare la neconstituţionalitatea procedurii de adoptare şi promulgare a Legii nr. 118/2010, şi anume la nerespectarea termenului prevăzut pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale asupra unei legi anterior promulgării, Curtea Constituţională a mai analizat o situaţie similară prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, reţinând, de principiu, că încălcarea acestui termen nu se poate converti într-un motiv de neconstituţionalitate a legii, lege care a fost adoptată de către Parlament, din punct de vedere extrinsec, cu respectarea tuturor exigenţelor de ordin constituţional.

Promulgarea este un act ulterior adoptării legii şi exterior voinţei emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituţionalitate în legătură cu acesta nu afectează constituţionalitatea extrinsecă a legii.

Faţă de criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 146 lit. a) şi a art. 147 alin. (2) din Constituţie din perspectiva nerespectării termenului acordat pentru sesizarea Curţii Constituţionale asupra neconstituţionalităţii unei legi înainte de promulgare, Curtea a observat faptul că niciunul dintre cele două texte fundamentale nu conţin o referire expresă asupra acestui termen. Pentru situaţia în care o lege a fost trimisă spre reexaminare, Constituţia prevede, la art. 77 alin. (3), termenul de 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare în care Preşedintele este obligat să o promulge. Pentru celelalte cazuri, deci şi pentru situaţia în care legea nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire, potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol. Termenele specifice procedurii premergătoare trimiterii legii spre promulgare sunt reglementate prin Legea nr. 47/1992, care stabileşte, prin dispoziţiile art. 15 alin. (2), că în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi fa cel al Senatului. Potrivit aceleiaşi norme, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile. Aceeaşi soluţie juridică se regăseşte şi la art. 133 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Prin Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011, Curtea a reţinut că natura juridică a acestui termen este una de protecţie a titularilor dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii şi eludarea, în acest fel, a controlului de constituţionalitate a priori. Totodată, pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare şi-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituţionalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceştia să îşi fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituţie. De altfel, prin decizia anterior menţionată, Curtea a soluţionat obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (devenită Legea nr. 118/2010), reţinând, pentru motivele acolo arătate, că aceasta este inadmisibilă.

În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine criticile formulate.

Sub aspectul susţinerilor de neconstituţionalitate intrinseci formulate de autorul prezentei excepţii, Curtea constată că soluţia legislativă vizată de acesta a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituţional, şi anume dreptul la muncă, iar diminuarea sa se constituie într-o veritabilă restrângere a exerciţiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilităţii dispoziţiilor legale criticate cu fiecare dintre condiţiile strict şi limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/ indemnizaţiei/soldei cu 25% constituie o restrângere a exerciţiului dreptului constituţional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituţie. Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei este prevăzută prin Legea nr. 118/2010 şi se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluţia legislativă cuprinsă în ari:. 1 din lege a fost determinată de apărarea „securităţii naţionale”, noţiune înţeleasă în sensul unor aspecte din viaţa statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăşi fiinţa statului prin amploarea şi gravitatea fenomenului. Cu privire la proporţionalitatea situaţiei care a determinat restrângerea. Curtea a constatat că există o legătură de proporţionalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizaţiei/soldei) şi scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) ş că există un echilibru între cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în acelaşi cuantum şi mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, tocmai pentru a nu se afecta substanţa dreptului constituţional protejat.

Prin Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, Curtea a statuat că salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile.

Totodată, prin Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea a observat că prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligaţie de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la „cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condiţiile încadrării în politicile sociale şi de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare”. Este în acelaşi timp o obligaţie sub condiţie care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalităţii concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcţie de situaţia economico-financiară a ţării, momentul îndeplinirii cât mat rapid posibil a obligaţiei sale de rezultat, în sensul revenirii cel puţin la cuantumul salariilor/indemnizaţiilor şi soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010. Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, examinând cererile nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11, soluţionate prin decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele Felicia Mihăieş împotriva României, respectiv Adrian Gsvril Sentes împotriva României, a considerat că statul român nu a depăşit marja sa de apreciere şi nu a rupt justul echilibru dintre cerinţele de interes general ale colectivităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului.

În sfârşit, Curtea a făcut referire şi la jurisprudenţa sa în materie, respectiv deciziile nr. 91 şi 98 din 7 februarie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 20 aprilie 2012, sau Decizia nr. 132 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 20 aprilie 2012, prin care s-a pronunţat asupra unor excepţii de neconstituţionalitate având acelaşi obiect şi critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în acest dosar şi a căror soluţie şi considerente îşi menţin valabilitatea.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1} lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum şi ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale Legii nr. 118/2010 în ansamblul său, excepţie ridicată de Liga Sindicatelor din învăţământ Botoşani în Dosarul nr. 6.553/40/2011 al Tribunalului Botoşani - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2012.

PREŞEDINTE,

PETRE LĂZĂROIU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI

Nr. 1.065 din 7 iunie 2012

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Nr. 1.019 din 24 iulie 2012

MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI PROTECŢIEI SOCIALE

Nr. 1.169 din 14 iunie 2012

 

ORDIN

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comercială „Formenerg” - S.A., filială a Companiei Naţionale de Transport a Energiei Electrice „Transeiectrica” - S.A.

 

Având în vedere prevederile ari. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 203/2009, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 9 alin, (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.634/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 12 din Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, şi ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2012 pentru Societatea Comercială „Formenerg” - SA, filială a Companiei Naţionale de Transport a Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - (1) Nivelul cheltuielilor totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi nivelul cheltuielilor în structură reprezintă limită maximă şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate, prin aprobarea de către Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a unui ordin de rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli.

(2) în cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor totale aprobate, Societatea Comercială „Formenerg” - SA. poate efectua cheltuieli totale proporţional cu gradul de realizare a veniturilor totale, cu încadrarea în indicatorii de eficienţă aprobaţi.

 

Ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri,

Daniel Chiţoiu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

 

ANEXĂ

 

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI

Operatorul economic: Societatea Comercială „Formenerg” - S.A.

Sediul/Adresa: bd. Gheorghe Şincai nr. 1A-3

Cod unic de înregistrare: 14529126

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2012

 

 

 

 

 

mii lei

 

INDICATORI

Nr. rd.

2011ReALIZAT

BVC 2012

0

1

2

3

4

5

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.2*Rd.10+Rd.1S,

1

11.130

10000

 

1

 

Venituri din exploatare, din care.

2

 11.097

9.900

 

 

a)

din producţia vândută

:i

7 702

6 900

 

 

b)

din vânzarea mărfurilor

i

 

 

 

 

c)

din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete, din care:

s

 

 

 

 

 

c1

subvenţii, cf. prevederilor legale in vigoare

6

 

 

 

 

 

c2

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

7

 

 

 

 

d)

producţia de imobilizări

8

 

 

 

 

e)

alte venituri din exploatare

9

3 395

3 000

 

 

 

 

- venituri conform OUG 95/2002

9a

 

 

 

 

 

 

. venituri aferente programelor din fonduri structurate

9b

 

 

 

 

 

 

- alte venituri

9c

3 395

3 000

 

2

 

Venituri financiare, din care:

10

33

100

 

 

a)

din imobilizări financiare

11

 

 

 

 

b)

din alte Investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate

12

 

 

 

 

c)

din dobânzi

13

7

80

 

 

d)

alte venituri financiare

14

26

20

 

3

 

Venituri extraordinare

15

 

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (rd 17+48+51)

16

10717

9.580

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

17

10 666

9 555

 

 

a)

cheltuieli materiale

18

272

250

 

 

b)

alte cheltuieli externe (cu energie şi apă)

19

107

120

 

 

c)

cheltuieli privind mărfurile

20

 

 

 

 

d)

Cheltuieli cu personalul, din care:

21

1.813

1 950

 

 

 

d1

ch. cu salariile (Rd.22=Rd.34+Rd.95)

22

1358

1 437

 

 

 

d2

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială şi alte obligaţii log alo din care:

23

379

426

 

 

 

 

ch. privind contribuţia la asigurări

24

286

335

 

 

 

 

ch. privind contribuţia la asigurau pt. şomaj

25

22

8

 

 

 

 

ch. privind contribuţia la asigurări sociale de sănătate

20

71

83

 

 

 

 

ch. privind contribuţia la fondurile speciale aferente fondului de salam

27

 

 

 

 

 

d3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

28

77

87

 

 

 

 

d3.l) ch. sociale prevăzute prin art. 21 Legea nr. 571/7003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, din care:

29

3

3

 

 

 

 

- tichete de creşă cf. Legii nr. 193/2006. cu modificările şi completările ulterioare

30

 

 

 

 

 

 

- tichete cadou pentru cheltuieli sociale potrivii Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

31

 

 

 

 

 

 

d3.2) tichete de masă

32

74

84

 

 

 

 

d3.3) tichete de vacanţă

33

 

 

.


 

 

 

 

d3.4) alte drepturi de personal conform prevederilor legale

33a

 

 

 

 

e)

ch. cu plăţile compensatorii cf. CCM aferente disponibilizărilor potrivit programelor de disponibilizări

34

 

 

 

 

f)

ch. cu drepturile salariate cuvenite în baza unor hotărâri judecătoreşti

35

 

 

 

 

s)

ch. cu amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale

36

1.032

1.030

 

 

h)

ch. cu prestaţiile externe

37

3 623

3 033

 

 

i)

alto cheltuieli de exploatare, din care

38

3 821

3172

 

 

 

ii) contract de mandat

39

80

80

 

 

 

i2) ch. de protocol din care

40

2

2

 

 

 

 

- tichete cadou potrivit Legii nr. 1W2O0S, cu modificările şi completările ulterioare

41

 

 

 

 

 

i3) ch. de reclamă şi publicitate, din care:

42

49

40

 

 

 

 

tichete cadou pt. cheltuieli de reclamă şi publicitate, potrivit Legii nr. 193/2006, cu modificările si completările ulterioare

43

 

 

 

 

 

 

tichete cadou pt. campanii de marketing, studiul pieţei promovarea pe pieţe existente sau noi potrivit Legii nr. 193/2006 cu modificările si completările ulterioare

44

 

 

 

 

 

i4) ch. cu sponsorizarea

45

 

 

 

 

 

i5) ch. cu taxa pi activitatea de exploatare a resurselor minerale

46

 

 

 

 

 

i6) ch. cu redevenţa pentru concesionarea bunurilor

47

 

 

 

 

 

i7) cheltuieli conform OUG 95/2002 si/ sau cheltuieli şomaj tehnic

47a

 

 

 

 

 

i8) cheltuieli aferente restructurării, privatizării, administrator special, etc.

47b

 

 

 

 

 

13) cheltuieli cofinanţare aferente accesării fondurilor nerambursabile

47c

45

 

 

 

 

- 10) alte cheltuieli de exploatare

47d

3645

3 050

 

2

 

Cheltuieli financiaro, din care:

48

49

25

 

 

a)

cheltuieli privind dobânzile

49

 

 

 

 

b)

alte cheltuieli financiare

50

49

25

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

51

 

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

52

413

420

IV.

 

 

IMPOZIT PŁ PROFIT

53

13!

120

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

54

283

300

 

1

 

Rezerve legale

55

17

21

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

56

 

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

57

 

 

 

4

 

Constituirea surselor proprii de finanţam pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum si pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor si altor costuri aferente acestor împrumuturi

58

 

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

59

 

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la rd.55. 56, 57, 58 şi 59.

60

266

279


 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de baza mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

61

0

26

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende în cazul societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat

62

239

237

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la pct.1-8 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

63

27

16

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

64

585

 

VII.

 

 

CHELTUIELI DIN FONDURIEUROPENE din care:

65

585

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

66

 

 

 

 

b)

cheltuieli salariale

67

399

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestări servicii

68

10

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

69

 

 

 

 

e)

alte cheltuieli

70

173

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care;

71

279

750

 

1

 

Surse proprii

72

274

750

 

2

 

Alocaţii de la buget

73

 

 

 

3

 

Credite bancare

74

 

 

 

 

a)

- interne

75

 

 

 

 

b)

externe

76

 

 

 

4

 

Fonduri europene

77

 

 

 

5

 

AII© surse

78

5

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII, din care;

79

279

750

 

1

 

Cheltuieli aferente Investiţiilor, inclusiv cete aferente investiţiilor în curs la finele anului

80

279

750

 

2

 

Rambursări de rate aferente creditelor pentru investiţii

81

 

 

 

 

a)

Interne

82

 

 

 

 

b)

externe

83

 

 

X.

 

 

REZERVE, din care:

84

17

21

XI.

1

 

Rezerve legale

85

17

21

 

2

 

Rezerve statutare

86

 

 

 

3

 

Alte rezerve

87

 

 

XII.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

88

 

 

 

1

 

Venituri totale

89

11 530

10.000

 

2

 

Cheltuieli aferente veniturilor totale

90

10717

9 580

 

3

 

Nr. prognozat de personal la finele anului

91

40

44

 

4

 

Nr. mediu de salariaţi total

92

38

-14

 

5

 

Cheltuieli de natura salariala (a+b+c). din care:

93

1 435

1 524

 

 

a)

fond de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă

94

1 339

1 418

 

 

b)

alte cheltuieli cu personalul

95

19

19

 

 

c)

alte  bonificaţii sau bonusuri în bani şi/sau natura

96

77

87

 

6

a)

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) (Rd.94/Rd.92)/12*1000

97

2.937

2.686

 

 

b)

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoana) influenţat de bonificaţiile si bonusurile în lei si sau natura (Rd.93/Rd.92)/12*1000

98

3.147

2.887

 

7

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri curente(lei/persoana)(Rd. 89/92)

99

293

228

 

8

 

Productivitatea muncii pe total personal mediu în preţuri comparabile (lei/persoană)(Rd.89/92 x ICP)

100

303

228

 

9

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (nr. om zile cursant/nr. salariaţi)

101

 

 

 

10

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (cheltuieli totale/venituri totale)x1000 =(Rd.16/rd 1)x1000

102

963

959

 

11

 

Plaţi restante

103

 

 

 

 

a)

preţuri curente

104

 

 

 

 

b)

preţuri comparabile

105

 

 

 

12

 

Creanţe restante

106

 

 

 

 

a)

preţuri cure ine

107

500

450

 

 

b)

preţuri comparabile

108

517

450