MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 819/2012

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul XXIV - Nr. 819         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 6 decembrie 2012

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.155. - Hotărâre privind înfiinţarea Penitenciarului Găeşti prin reorganizarea Centrului de Reeducare Găeşti

 

1.156. - Hotărâre privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevedea şl combaterea fenomenului violenţa în familie pentru perioada 2013-2017 şi a Planului operaţional pentru Implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violentei în familie pentru perioada 2013-2017

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.178. - Ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor şl infrastructurii nr. 744/2011 pentru stabilirea condicilor care pot fi asociate tarifelor de aeroport şl a criteriilor care pot fi aplicate la diferenţierea tarifelor de aeroport

 

6.194. - Ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şl aportului privind aprobarea Normelor metodologică de organizare şi funcţionare a programelor de conversie profesionala a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind înfiinţarea Penitenciarului Găeşti prin reorganizarea Centrului de Reeducare Găeşti

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată, cu modificările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă înfiinţarea Penitenciarului Găeşti, cu sediul în oraşul Găeşti, Str. Dumbravei nr. 2, unitate cu personalitate juridică în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin reorganizarea Centrului de Reeducare Găeşti, unitate cu personalitate juridică în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care se desfiinţează.

(2) Posturile din cadrul Centrului de Reeducare Găeşti se preiau de către Penitenciarul Găeşti. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, personalul încadrat pe aceste posturi se reîncadrează, în condiţiile legii, cu acordul său scris, pe noile posturi din cadrul penitenciarului sau pe alte posturi vacante din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, puse la dispoziţie de conducerea acestei instituţii.

(3) Penitenciarul Găeşti preia patrimoniul Centrului de Reeducare Găeşti pe baza protocolului de predare-preluare, stabilit pe baza situaţiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încheiat în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(4) Protocolul de predare-preluare prevăzut la alin. (3) cuprinde dispoziţii referitoare la predarea-preluarea bugetului aprobat Centrului de Reeducare Găeşti, precum şi a execuţiei bugetare până la data preluării.

(5) Clasificarea unităţii înfiinţate potrivit alin. (1) se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Art. 2. - Minorilor din Centrul de Reeducare Găeşti li se asigură cazare în celelalte centre de reeducare din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, potrivit dispoziţiilor legale.

Art. 3. - În anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.849/2004 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.062 din 16 noiembrie 2004, cu modificările ulterioare, punctul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:

43. Penitenciarul Găeşti, Str. Dumbravei nr. 2, Găeşti, Dâmboviţa

Art. 4. - La anexa nr. 3, punctul I litera B la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, literele a) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

a) 33 de penitenciare

………………………………………………………..

d) două centre de reeducare pentru minori.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR- VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Mona Maria Pivniceru

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

Viceprim-ministru, Ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 27 noiembrie 2012.

Nr. 1.155.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017 şi a Planului operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 8 alin. (5) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017, prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Planul operaţional pentru implementarea Strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mariana Câmpeanu

p. Ministrul delegat pentru administraţie,

Constantin Cătălin Chiper,

secretar de stat

Ministrul administraţiei şi internelor,

Mircea Duşa

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

Ministrul sănătăţii,

Raed Arafat

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Florin Georgescu

 

Bucureşti, 27 noiembrie 2012.

Nr. 1.156.

 

ANEXA Nr. 1

 

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013 -2017

 

Capitolul I

Introducere

 

Violenţa în familie este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă societatea contemporană, atât la nivel internaţional, cât şi la nivelul României.

În ciuda faptului că violenţa în familie şi, în special, violenţa împotriva femeii constituie de câteva decenii un subiect de dezbatere, comunitatea internaţională nu a reuşit, până în prezent, să pună capăt acestei forme de violenţă extrem de distructive. Violenţa în familie este o problemă complexă, care implică atât protecţia integrităţii personale a victimelor, cât şi protejarea intereselor lor sociale comune, precum libertatea şi democraţia.

Violenţa pe motive de gen aduce, de asemenea, o gravă atingere democraţiei, pornind de la premisa că femeile supuse violenţelor reprezintă o categorie ale cărei şanse de a participa la viaţa socială şi profesională sunt semnificativ reduse, pe măsură ce viaţa de familie îşi pierde funcţia de a oferi membrilor

acesteia securitatea de care ei au nevoie.

Datele recente arată că societatea românească contemporană, în lipsa unor modele progresiste, tinde să se orienteze în ceea ce priveşte construirea relaţiilor dintre femei şi bărbaţi în familie către un model patriarhal, influenţat, din păcate, de scăderea nivelului de trai şi de educaţie şi de evoluţiile sociale negative ale tranziţiei româneşti.

În acest context, prevenirea violenţei în familie devine o prioritate în ceea ce priveşte promovarea modelelor relaţionale bazate pe egalitatea de gen. Totodată, apare ca o necesitate introducerea în legislaţia naţională a unor referiri concrete la măsuri şi acţiuni menite să confere o protecţie adecvată femeilor, copiilor şi vârstnicilor care se confruntă cu violenţe în cadrul familial, acestea fiind, în fapt, categorii sociale aflate într-un grad ridicat de vulnerabilitate. Adesea, violenţa se manifestă prin controlarea şi izolarea victimelor, acestora fiindu-le greu să accepte necesitatea raportării faptelor către autorităţi, sau, atunci când o fac, adesea sunt supuse unor presiuni puternice din partea autorului violenţelor, a rudelor sau a altor persoane pentru a renunţa la plângere.

Prin urmare, protecţia juridică cuprinzătoare şi coerentă a integrităţii victimelor violenţei în familie are o importanţă capitală, autorităţile competente trebuind să acorde prioritate urmăririi penale a faptelor săvârşite cu violenţă în contextul relaţiilor de familie.

 

Capitolul II

Informaţii generale relevante

 

România, ca stat democratic european, promovează o politică publică integrată în materia creşterii eficienţei prevenirii şi controlului infracţionalităţii în domeniul violenţei în familie, bazată pe o atitudine proactivă orientată spre reducerea costurilor violenţei în familie, dezvoltarea serviciilor sociale de calitate pentru victime, precum şi în vederea reabilitării juridice şi sociale a agresorilor familiali, creşterea încrederii publicului în instituţiile de profil şi implicarea societăţii civile în programe de suport.

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie are ca premise asumate politic importanţa asigurării unităţii cadrului legislativ şi instituţional în domeniu şi alocarea resurselor adecvate pentru o funcţionare eficientă a instituţiilor care luptă împotriva acestui flagel, ce afectează viaţa de familie în România.

Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice“, adoptată la Istanbul la 11 mai 2011, reiterează recomandarea consolidării politicii comprehensive şi coordonate în vederea prevenirii şi combaterii tuturor formelor de violenţă în familie, în special prin îmbunătăţirea coordonării la cel mai înalt nivel şi elaborarea unei noi strategii multianuale solide pentru a preveni şi a pedepsi actele de violenţă în familie.

Prezenta strategie asigură implementarea recomandărilor formulate în Convenţie, încorporând totodată recomandările specifice formulate în Evaluarea privind implementarea Strategiei Naţionale de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie 2005-2007, precum şi contribuţiile provenind de la alţi reprezentanţi ai societăţii civile care au participat la elaborarea acestui document. Aceste recomandări subliniază faptul că noul document strategic trebuie să fie unul comprehensiv şi multidisciplinar, care să vizeze puterea executivă, legislativă şi judecătorească, mediul academic, dar şi autorităţile publice locale şi societatea civilă.

În conformitate cu convenţia mai sus menţionată, conţinuturile planurilor operative din prezenta strategie ţin cont de următoarele aspecte:

- Violenţa familială afectează în mod disproporţionat femeile (conform Art. ui 2 paragraful 1 din Convenţia Consiliului Europei pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor şi Violenţei Domestice) .

- Violenţa împotriva femeii este favorizată de relaţiile inegale de putere între femei şi bărbaţi, care conduc la dominarea şi discriminarea femeilor.

- Copiii sunt afectaţi de violenţa în familie chiar şi atunci când violenţa nu este îndreptată direct împotriva lor, ci sunt doar martori la violenţă.

- Standardul european pentru serviciile disponibile victimelor prevede existenţa unui loc în adăpost la fiecare 10.000 de locuitori.

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie şi planul de măsuri aferent vor fi implementate în perioada 2013-2017.

Strategia promovează bune practici în domeniu şi instrumente utile în practica activităţii tuturor celor care intră în contact direct cu victimele şi agresorii familiali, specialiştilor din diferite domenii, precum protecţia socială, administraţia locală, justiţia, sănătatea, educaţia, în vederea asigurării unui plan comun de măsuri, care să aibă ca scop reintegrarea în societate a persoanelor afectate de violenţa în familie şi reabilitarea agresorilor familiali.

a) Violenţa în familie în România - indicatori de percepţie şi statistici oficiale

Europeană, în Europa, o femeie din patru este victimă a violenţei domestice la un moment dat în viaţă. Între 6% şi 10% din populaţia feminină a Europei este afectată de violenţa domestică în decursul unui an.

În ceea ce priveşte percepţia violenţei în familie de către populaţia din România, nu se poate vorbi încă de progrese însemnate. Potrivit informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“ Bucureşti şi Centrul de Sociologie Urbană şi Regională, în cadrul cercetării asupra cazuisticii în domeniul violenţei din anul 2008, populaţia din România percepe violenţa în familie ca fiind un fapt obişnuit, iar o proporţie destul de însemnată (60%) este tolerantă faţă de comportamentele violente din familie, considerând că astfel de fapte sunt justificate în anumite situaţii sau uneori, în funcţie de context, chiar în toate situaţiile. Prin prisma acestei realităţi, multe victime aleg să nu acţioneze împotriva agresorului, o astfel de abordare fiind bazată pe un întreg complex de factori şi percepţii, justificate de cele mai multe ori prin lipsa mijloacelor materiale care ar permite victimei să ducă o viaţă independentă, teama sau chiar ruşinea de stigmatizare din partea comunităţii, lipsa cunoaşterii legislaţiei şi a serviciilor sociale disponibile de care ar putea beneficia.

Deşi statisticile oficiale ale autorităţilor publice centrale arată un număr de aproximativ 82.000 de cazuri raportate de violenţă în familie în perioada 2004-2011 şi 800 de decese, aceste valori sunt însă mult subestimate dacă ne raportăm la valorile obţinute prin studii statistice, sociologice, care arată o incidenţă de circa 20% de-a lungul vieţii (21% sondaj Gallup, 2003, realizat în Bucureşti, respectiv 18,4% sondaj CURS, realizat la nivel naţional în cadrul proiectului VIODOM) .

Numărul cazurilor de violenţă în familie înregistrate şi centralizate la nivel naţional de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu reprezintă dimensiunea reală a fenomenului, ele reprezentând în fapt doar numărul de cazuri care au fost raportate şi înregistrate la nivelul autorităţilor locale.

Se estimează că numărul real al cazurilor de violenţă în familie este mult mai mare, pe de o parte, datorită faptului că multe victime nu se prezintă la autorităţile cu atribuţii în domeniu sau nu declară problema reală cu care se confruntă, iar, pe de altă parte, datorită existenţei unei raportări deficitare care se menţine. De asemenea, se folosesc terminologii sau încadrări diferite ale aceloraşi fapte ce corespund caracteristicilor fenomenului violenţei în familie, fiind identificate o serie de deficienţe/dificultăţi privind modul de colectare, înregistrare şi raportare a datelor privind cazurile de violenţă în familie, lipsa corelării datelor înregistrate de diferite instituţii, raportări duble sau lacunare.

În consecinţă, suntem în prezenţa unor statistici diferite, care sunt greu de comparat având în vedere că în general fiecare dintre instituţiile vizate centralizează doar propriile date referitoare la cazurile de care a luat cunoştinţă.

Analiza dinamicii fenomenului prin compararea rezultatelor sondajului de opinie realizat de CURS în anul 2 008 în privinţa fenomenului violenţei în familie cu cele ale unui alt sondaj de opinie pe aceeaşi problematică realizat în 2003 de IMAS în colaborare cu Centrul de Parteneriat pentru Egalitate arată că rata globală de violenţă în familie de-a lungul vieţii a crescut în anul 2008 faţă de cea din 2003 cu 4,1%, iar cea referitoare la ultimele 12 luni a crescut cu 1,6%.

Sondajul de opinie CURS realizat în 2 008 arată că peste 1,2 milioane de românce cad victime ale violenţei în fiecare an; mai puţin de 1% intră în statisticile oficiale, ca urmare a depunerii unei plângeri împotriva agresorului. Se arată că în 45% dintre familiile din România există risc de violenţă asupra minorilor, iar în 10% dintre acestea se manifestă forme de abuz asupra minorilor.

Un indicator relevant pentru acest fenomen îl reprezintă şi numărul de inculpaţi trimişi în judecată în cauze care privesc fapte ce se circumscriu cazuisticii violenţei în familie, raportul privind activitatea

desfăşurată de Ministerul Public în anul 2011 relevând faptul că 469 de inculpaţi au fost trimişi în judecată în anul respectiv, ceea ce reprezintă 0,8% din totalul celor trimişi în judecată.

În anul 2011, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au fost sesizate cu 9,46% mai multe infracţiuni de violenţă în familie faţă de anul 2010, ceea ce denotă o creştere a încrederii populaţiei în instituţia poliţiei. Din totalul infracţiunilor de violenţă intrafamilială, 62% (+15,66%) au fost soluţionate de unităţile teritoriale de poliţie.

Din totalul infracţiunilor sesizate, în 22,61% din cazuri s-a dispus începerea urmăririi penale (cu 11,36% mai puţine ca în anul 2010) . Acest lucru scoate în evidenţă faptul că, în baza unor temeri, care ţin de aspecte financiare, sentimentale, greutăţi familiale legate de creşterea şi îngrijirea copiilor etc, victimele nu vor să îşi încheie relaţia cu agresorul, astfel încât ele retrag plângerea penală sau nu vor să depună plângere împotriva acestuia.

O formă importantă a violenţei în familie este cea manifestată împotriva copiilor, unde au fost înregistrate creşteri faţă de anul 2010 cu 21,15%. Creşteri ale violenţei în familie au fost înregistrate la infracţiunile de vătămare corporală cu 35,23%, loviri sau alte violenţe cu 22,04% şi rele tratamente aplicate minorului cu 21,15%. Totuşi, în anul 2011 au fost înregistrate şi scăderi la infracţiunile de raport sexual cu un minor cu 12%; viol cu 9,26% şi tentativă de omor cu 7,79% faţă de anul 2010.

b) Evoluţia cadrului strategic de reformă şi dezvoltare în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie

O primă politică publică în domeniu a fost reprezentată de Strategia naţională în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi Planul de măsuri pentru implementarea acestora în perioada 2 005-2 007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 686/2005. Acestea au influenţat evoluţiile din domeniu astfel încât astăzi putem vorbi de o serie de progrese, o parte dintre acestea fiind obţinute prin integrarea conceptului de violenţă în familie cu cea de violenţă asupra copilului:

- în anul 2010, în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC) , instituţii aflate în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, s-a înfiinţat câte un compartiment cu atribuţii exprese în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie (în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 967/2010 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului) ;

- au fost elaborate documente de lucru comune pentru instituţiile şi autorităţile cu competenţe în prevenirea şi combaterea violenţei în familie, documente care cuprind informaţii relevante şi utile în instrumentarea cu celeritate a cazurilor de violenţă în familie (prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 s-a aprobat Metodologia-cadru privind prevenirea şi intervenţia în cazurile de violenţă în familie şi s-au înfiinţat, la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, echipele intersectoriale în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie integrate cu violenţa asupra copilului) ;

- a fost modificată şi completată Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, instituindu-se o serie de măsuri menite să asigure victimei dreptul la demnitate şi viaţă privată, fiind introdus „ordinul de protecţie“, prin care instanţa poate să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri - obligaţii sau interdicţii pentru agresor;

- comparativ cu anul 2 004, la nivel naţional a crescut numărul de adăposturi pentru victimele violenţei în familie şi au fost înfiinţate primele centre de asistenţă destinate agresorilor familiali:

a) 59 de adăposturi pentru victimele violenţei în familie, dintre care 38 sunt publice, 2 sunt în parteneriat public-privat şi 19 sunt private;

b) 20 centre de prevenire şi combatere a violenţei în familie, dintre care 10 sunt publice, 1 este în parteneriat public-privat şi 9 sunt private;

c) 3 centre care oferă servicii sociale adresate agresorilor familiali.

Deşi ne confruntăm cu creşterea dimensiunilor fenomenului violenţei în familie, reţeaua de servicii este ineficientă, slab organizată şi insuficient susţinută de către autorităţile locale. De asemenea, este de menţionat faptul că unităţile care acordă servicii victimelor violenţei în familie nu sunt distribuite unitar la nivelul judeţelor. Astfel, în judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Brăila, Maramureş, Mureş, Olt şi Suceava nu există nicio unitate specializată în acordarea de asistenţă victimelor violenţei în familie;

- au fost organizate campanii de informare cu privire la gravitatea fenomenului violenţei în familie, al căror scop a fost în principal stimularea unui grad de toleranţă zero faţă de acest tip de violenţă şi respingerea acestui fenomen de către victime sau alte persoane:

a) Campania naţională 2004-2005 „Violenţa se învaţă în familie“;

b) Campania naţională 2006-2008 de prevenire şi combatere a violenţei în familie (s-a derulat în contextul campaniei paneuropene „Parlamentele unite pentru combaterea violenţei asupra femeilor, inclusiv a violenţei domestice“) ;

c) Expoziţia de fotografie 2 007 „La feminin“;

d) Campania de sensibilizare a opiniei publice 2008 „Femei în umbră. Umbre“;

e) anual au fost organizate la nivel naţional cele 16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii.

Caracterul neunitar al jurisprudenţei, accesul greoi al victimei la servicii de asistenţă juridică adecvate, toleranţa şi acceptarea socială crescută faţă de comportamentele violente din familie, perpetuarea inegalităţii dintre sexe, statistici diferite, uneori greu de comparat, numărul mic de adăposturi, de centre de consiliere pentru victime şi de centre de asistenţă pentru agresorii familiali raportat la nevoile comunităţii, lipsa măsurilor preventive (ordinul de protecţie şi restricţie) , precum şi lipsa fondurilor alocate activităţilor de perfecţionare continuă a practicienilor din domeniu au condus la o tendinţă de înmulţire a actelor repetate de violenţă în cadrul aceleiaşi familii şi la o tendinţă de creştere a gravităţii acestor abuzuri săvârşite în spaţiul familial.

 

Capitolul III

Priorităţi, politici şi cadru juridic existent

 

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie este un document de viziune strategică pe termen lung, care oferă coordonatele majore de acţiune în sprijinul promovării drepturilor victimelor, asigurării securităţii şi protejării victimelor abuzurilor familiale.

Prezenta strategie cuprinde principiile de acţiune, obiectivele generale şi specifice relevante la nivel naţional. Totodată, documentul include aspecte practice şi instrumente concrete de lucru utile pentru dezvoltarea planurilor de acţiune sectoriale,

precum: inventarul privind măsurile preventive şi de combatere obligatorii, indicatori de performanţă asociaţi, structura standard a planului de acţiune, mecanismul de coordonare şi monitorizare.

În baza consultării interinstituţionale organizate cu ocazia elaborării acestei strategii, va fi asigurată complementaritatea iniţiativelor deja adoptate la nivel naţional, referindu-ne aici la Strategia naţională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului şi a Planului operaţional în perioada 2008-2013, precum şi Strategia naţională pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi şi a Planului general de acţiune pentru perioada 2010-2012.

Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2 013-2 017 şi Planul de acţiune pentru implementarea strategiei naţionale pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017 stabilesc un set de măsuri destinate să reducă sau să contribuie la diminuarea actelor de violenţă în familie, să atenueze sentimentul de insecuritate al victimei, precum şi să reducă riscul recidivei şi facilitarea reintegrării sociale a persoanelor care au comis infracţiuni de violenţă în familie.

Prezenta strategie vizează prevenirea şi combaterea violenţei în familie, care în mod curent afectează viaţa de familie şi comunitatea.

Cadrul legislativ naţional în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie cuprinde:

- Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată;

- Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările ulterioare;

- Codul penal al României, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea asistenţei sociale nr. 292/2011;

- Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 1.007/2010 privind aprobarea programelor de interes naţional în domeniul protecţiei familiei şi a drepturilor copilului pentru perioada 2010-2012, cu modificările ulterioare;

- Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea şi intervenţia în echipă multidisciplinară şi în reţea în situaţiile de violenţă asupra copilului şi de violenţă în familie şi a Metodologiei de intervenţie multidisciplinară şi interinstituţională privind copiii exploataţi şi aflaţi în situaţii de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum şi copiii români migranţi victime ale altor forme de violenţă pe teritoriul altor state;

- Ordinul nr. 383/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei privind aprobarea standardelor de calitate pentru serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie;

- Ordinul nr. 384/306/993/2004 al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului sănătăţii pentru aprobarea Procedurii de conlucrare în prevenirea şi monitorizarea cazurilor de violenţă în familie;

- Ordinul nr. 304/385/1.018/2004 al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi al ministrului sănătăţii privind aprobarea Instrucţiunilor de organizare şi funcţionare a unităţilor pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

Lupta împotriva violenţei în familie este plasată în paradigma protecţiei drepturilor fundamentale ale copilului şi ale omului, astfel cum sunt acestea recunoscute de Convenţia ONU privind drepturile copilului, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene. Totodată, există o serie întreagă de recomandări internaţionale bazate pe o cazuistică instrumentată la nivelul instanţelor internaţionale, care plasează violenţa în familie în contextul practicilor şi politicilor ce vizează sănătatea publică şi lupta împotriva tratamentelor discriminatorii.

Este de necontestat faptul că prevenirea şi combaterea violenţei în familie se regăseşte în toate normele juridice internaţionale care au stat la baza elaborării legislaţiei româneşti în domeniu, inclusiv a prezentei strategii. Dintre acestea, menţionăm:

- Carta Naţiunilor Unite - 24 octombrie 194 5;

- Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW) , adoptată şi deschisă spre semnare de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1979 şi ratificată de România în 1981;

- Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(85) 4 cu privire la violenţa în familie;

- Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre nr. R(87) 21 privind asistenţa victimelor şi prevenirea victimizării;

- Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989;

- Recomandarea Comitetului de Miniştri către statele membre R (90) 2 privind măsurile sociale referitoare la violenţa în familie;

- Declaraţia privind eliminarea violenţei împotriva femeilor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 23 februarie 1994;

- Declaraţia şi Platforma de acţiune adoptate la Beijing, în cadrul Conferinţei Mondiale asupra Femeilor, septembrie 1995;

- Recomandarea Consiliului Europei nr. R (2002) 5 privind protecţia femeilor contra violenţei;

- Rezoluţi Adunării Generale a Naţiunilor Unite nr. 61/143 privind intensificarea eforturilor în vederea eliminării tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor din 19 decembrie 2 006;

- Rezoluţia Consiliului Europei nr. R (2007) 1582 „Parlamentele unite în combaterea violenţei domestice împotriva femeilor“;

- Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 26 septembrie 2007;

- Rezoluţia Parlamentului European din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenţei împotriva femeilor (2010/C 285 E/07) ;

- Rezoluţia Parlamentului European din 5 aprilie 2 011 referitoare la priorităţile şi structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenţei împotriva femeilor [2010/2209(INI) ];

- Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (Council of Europe Treaty Series - No. 210/2011) .

 

Capitolul IV

Definirea problemei

 

Lipsa unui cadru legislativ coerent şi funcţional, absenţa practicilor unitare de lucru, insuficienta dezvoltare a serviciilor, lipsa specialiştilor şi slaba lor pregătire, precum şi lipsa unei culturi nonviolente sunt cele mai importante probleme la care urmăreşte să răspundă prezenta strategie.

Având în vedere că multe victime au semnalat lipsa de reacţie a specialiştilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie faţă de actele de violenţă familială, precum şi lipsa de informare a acestora privind serviciile care pot fi accesate de victimele violenţei intrafamiliale, se impune ca fiind deosebit de utilă continuarea demersurilor de implementare a campaniilor de informare care să vizeze aceste categorii de specialişti, pregătirea acestora în sensul de a furniza informaţiile necesare pentru a îndruma victima către următoarea verigă de intervenţie şi crearea reţelelor interinstituţionale şi interdisciplinare la nivel local, atât în mod formal, cât şi informal. În acest context, reţeaua interinstituţională de servicii trebuie direcţionată şi coordonată, pentru a obţine rezultate şi pentru a asista victimele în mod corespunzător. Un aspect la fel de important se referă la necesitatea imperativă de a sprijini dezvoltarea unei capacităţi de intervenţie sistematică la nivel local, în strânsă coordonare cu organele de poliţie şi parchetele, cu personalul medical şi personalul din sistemul de învăţământ, pentru protecţia şi siguranţa victimelor - adulţi şi copii, deopotrivă.

Comisia Convenţiei CEDAW, care dispune de un mecanism de raportare din partea guvernelor, a transmis Guvernului României într-un document oficial ce a reprezentat un răspuns la raportul periodic al statului român din 2006 o serie de recomandări prioritare referitoare la violenţa în familie, care s-au referit cu prioritate la asigurarea implementării efective a legislaţiei pentru acces la măsuri de protecţie, finanţarea de către stat a unui număr suficient de adăposturi şi finanţarea unei linii telefonice de urgenţă pentru victimele violenţei familiale.

În consecinţă, anumite intervenţii asupra cadrului legislativ şi ajustări ale cadrului instituţional sunt necesare. De asemenea, în cadrul procesului ulterior de implementare a strategiei, vor fi elaborate sau, după caz, actualizate proceduri de lucru intersectoriale unitare şi standardele de calitate privind serviciile sociale din domeniul protecţiei victimelor violenţei în familie. Vor fi susţinute eforturi pentru extinderea serviciilor (adăposturi, centre de consiliere, linii telefonice de urgenţă) şi va fi promovat parteneriatul cu societatea civilă.

 

Capitolul V

Obiectivele strategiei

Obiective generale

 

1. Prevenirea violenţei în familie în vederea diminuării fenomenului

2. Protecţia victimelor violenţei în familie şi responsabilizarea agresorilor prin constituirea unui cadru instituţional integrat şi adoptarea unor politici şi măsuri specifice

3. Promovarea cooperării intersectoriale şi susţinerea parteneriatului cu societatea civilă şi a parteneriatului public-privat în implementarea politicilor în domeniu

Obiective operaţionale

1. Creşterea eficacităţii programelor de prevenire prin implementarea sistematică a măsurilor de prevenire în vederea reducerii toleranţei faţă de violenţa în familie

2. Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului „toleranţă zero“ faţă de violenţa în familie

3. Îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare a legislaţiei prin adoptarea legislaţiei secundare

4. Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei în familie corelate cu violenţa asupra copilului

5. Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi asigurarea calităţii acestora, printr-o abordare nediscriminatorie, în particular sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen

6. Crearea i sistem informaţional integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului la nivel naţional

7. Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale resurselor umane existente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie

8. Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie

9. Monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie

 

Capitolul VI

Principii generale

 

Fiecare măsură cuprinsă în prezenta strategie şi în planul de acţiune se subsumează următoarelor principii:

a) Principiul legalităţii în desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie;

b) Principiul respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în implementarea măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie;

c) Principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi – impune actorilor care gestionează cazurile de violenţă în familie adoptarea unui comportament corect, imparţial şi nediscriminatoriu, fără deosebire de rasă, sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică, avere sau origine socială, faţă de toţi cetăţenii;

d) Principiul intervenţiei imediate şi al celerităţii în instrumentarea cazurilor de violenţă în familie;

e) Principiul prevenirii săvârşirii actelor de violenţă în familie, atât în mod primar, cât şi, în special, al recidivei (caracterului repetabil) ;

f) Principiul securizării şi protecţiei victimei - garantează intervenţia, în limita cadrului legal, prin acţiuni care să asigure inclusiv protecţia fizică a victimei;

g) Principiul centrării pe persoană - presupune centrarea pe nevoile persoanei şi implicarea activă a acesteia în toate deciziile ce o privesc;

h) Principiul confidenţialităţii şi al normelor deontologice profesionale, fără prejudicierea activităţii de semnalare a situaţiilor de violenţă sau a activităţii de instrumentare a cazurilor;

i) Principiul prevenirii revictimizării, prin limitarea interviurilor repetate;

j) Principiul finanţării adecvate şi utilizării responsabile a resurselor financiare alocate pentru implementarea măsurilor identificate pentru atingerea obiectivelor de reducere a violenţei în familie;

k) Principiul descentralizării în dezvoltarea acţiunilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie;

l) Principiul abordării integrate - presupune coordonarea şi cooperarea între toate instituţiile implicate; practicile şi procedurile în domeniul prevenirii, monitorizării şi combaterii violenţei în familie, precum şi cele de implementare a măsurilor de asistenţă socială vor avea la bază o viziune şi o concepţie unitară, cu accent pe parteneriat şi colaborarea în reţea;

m) Principiul parteneriatului public-privat - recunoaşte importanţa implicării societăţii civile în activităţile concrete de implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a violenţei în familie şi încurajarea acesteia în cooptarea serviciilor de asistenţă şi sprijin acordate de organizaţii nonguvernamentale.

 

Capitolul VII

Direcţii de acţiune

 

Pentru anii 2013-2017, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi-a propus atingerea următoarelor direcţii de acţiune, ţinând cont de măsurile prevăzute de prezenta strategie, respectiv:

- dezvoltarea capacităţii autorităţilor administraţiei publice locale de a interveni în prevenirea şi combaterea violenţei în familie;

- implementarea la nivel naţional a Sistemului informaţional unic integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie;

- creşterea eficienţei în combaterea infracţiunilor de violenţă în familie;

- stimularea instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în vederea derulării în parteneriat de acţiuni de prevenire a fenomenului violenţei în familie;

- formarea profesională continuă a specialiştilor care activează în domeniul violenţei în familie (de exemplu: asistent social, poliţist, medic/medic legist, psiholog, procuror, judecător) ;

- recuperarea victimei şi/sau a agresorului familial prin activităţi integrate şi complementare, de informare, consiliere, psihoterapie şi alte terapii, derulate în scopul creşterii autonomiei şi conştientizării valorii sociale a individului, a dezvoltării responsabilităţii şi redobândirii abilităţilor sociale;

- continuarea procesului de finanţare pentru înfiinţarea de noi unităţi de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

 

Capitolul VI

Rezultate aşteptate şi indicatori

 

Ca urmare a implementării eficiente a prezentei strategii în perioada 2 013-2 017, vor fi atinse următoarele rezultate la nivel naţional:

 

 

Rezultate

Indicatori

1.

Reducerea toleranţei faţă de violenţa în familie şi creşterea eficacităţii programelor de prevenire prin implementarea sistematică a măsurilor de prevenire

Numărul programelor de prevenire implementate Număr de beneficiari ai programelor de prevenire în dinamică Număr de victime în dinamică în zonele de aplicare a programelor de prevenire

2.

Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului „toleranţă zero“ faţă de violenţa în familie

Numărul de campanii de informare implementate Număr de materiale informative diseminate Numărul de persoane informate Număr de sesizări privind violenţa în familie în dinamică

3.

Elaborarea legislaţiei primare şi secundare şi implementarea unitară a acesteia

Actele normative care modifică şi completează legislaţia în vigoare Acorduri bilaterale Ghiduri şi proceduri elaborate şi diseminate Modele de bune practici diseminate

4.

Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale de gestionare a violenţei în familie corelate cu violenţa asupra copilului

Număr de protocoale de colaborare şi parteneriate semnate între instituţiile implicate Număr de cazuri de victime ale violenţei în familie instrumentate anual Numărul de servicii înfiinţate anual (minimum un adăpost şi un centru de consiliere pentru victime şi agresori pe judeţ până în anul 2017) Creşterea numărului victimelor/agresorilor care beneficiază de servicii, în funcţie de nevoile identificate

5.

Existenţa unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi asigurarea calităţii acestora, printr-o abordare sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen

Standarde de calitate pentru serviciile destinate victimelor violenţei în familie şi cele destinate agresorilor Metodologia privind procedurile de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie, aprobată prin ordin comun (MMFPS, MAI, MJ, MS)

6.

Existenţa unui sistem informaţional unic integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului la nivel naţional

Formatul soft şi utilizarea acestuia de către autorităţile/instituţiile implicate în gestionarea violenţei în familie Numărul instituţiilor care utilizează sistemul

7.

Creşterea numărului de specialişti, în paralel cu dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale resurselor umane existente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie

Numărul de cursuri de formare profesională continuă organizate Numărul de profesionişti, pe categorii profesionale, pregătiţi la nivel naţional

8.

Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie

Număr de protocoale de colaborare şi parteneriate semnate între instituţiile implicate

9.

Monitorizarea şi evaluarea activităţilor întreprinse în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în familie

Rapoartele semestriale şi anuale întocmite şi publicate

 

Capitolul IX

Finanţare

 

Activităţile în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie se finanţează conform prevederilor legale în vigoare din următoarele surse:

a) bugetul de stat;

b) bugetele durilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice;

c) bugetele fondurilor externe nerambursabile;

d) bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi ale municipiilor, oraşelor şi comunelor;

e) donaţii, sponsorizări şi alte surse, în condiţiile legii.

Proiecţiile bugetare de susţinere a măsurilor prevăzute în planul anual de acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie sunt elaborate în fiecare an pentru anul următor şi reprezintă o condiţionalitate a implementării strategiei.

 

Capitolul X

Proceduri de monitorizare, evaluare

 

Activităţile de monitorizare se vor desfăşura pe toată perioada de implementare şi vor include atât colectarea, prelucrarea şi analiza datelor de monitorizare, progresele înregistrate în implementarea strategiei, identificarea şi corectarea problemelor practice apărute în aplicarea politicilor şi normelor antiviolenţă în familie, precum şi creşterea gradului de cunoaştere, înţelegere şi implementare a măsurilor de prevenire şi combatere a acestui fenomen.

În vederea monitorizării prezentei strategii, precum şi în vederea coordonării eforturilor din acest domeniu în corelare şi integrare cu cele din domeniul violenţei asupra copilului, se înfiinţează subcomitetul de lucru permanent pentru violenţa în familie în subordinea Comitetului Naţional Director (CND) pentru prevenirea şi combaterea exploatării copiilor prin muncă aflat în coordonarea ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. Modul de organizare şi funcţionare a subcomitetului de lucru se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. În vederea eliminării eforturilor paralele, scăderii costurilor şi eficientizării acţiunilor din domeniul violenţei, atribuţiile CND se vor extinde pentru toate formele de violenţă asupra copilului şi violenţa în familie, prin modificarea Hotărârii Guvernului nr. 617/2004.

Stadiul implementării strategiei va fi evaluat pe baza unor rapoarte de monitorizare, elaborate anual, de către subcomitetul de lucru mai sus menţionat. Rapoartele elaborate sunt prezentate şi supuse aprobării ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

Metodologia derulării acestor activităţi de monitorizare va fi elaborată de subcomitet în termen de 3 luni de la adoptarea strategiei şi supusă aprobării ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale. De asemenea, evaluarea impactului strategiei se va realiza prin raportarea la indicatorii externi de performanţă antiviolenţă în familie, dar şi la cei vizând costul violenţei în familie.

 

Capitolul XI

Etape ulterioare şi instituţii responsabile

 

În conformitate cu prevederile Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, implementarea strategiei pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei în familie se va realiza sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin structurile de specialitate.

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei vor asigura, potrivit competenţelor lor legale, mediatizarea strategiei, precum şi diseminarea informaţiilor relevante şi bunele practici identificate în implementarea strategiei.

Evaluarea ex-post a impactului strategiei va urmări să analizeze modul de folosire a resurselor, realizarea impactului aşteptat şi eficienţa intervenţiilor. Se vor evalua atât factorii de succes sau de eşec, cât şi sustenabilitatea rezultatelor şi impactului strategiei. Pentru o evaluare adecvată a rezultatelor strategiei, evaluarea ex-post trebuie realizată după trecerea unui anumit timp de la implementare. În acest scop pot fi contractaţi evaluatori externi.

 

ANEXA Nr. 2

 

Plan operaţional pentru implementarea strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie pentru perioada 2013-2017

 

Obiectiv general

Obiectiv operaţional

Măsura

Termen de realizare

Responsabil

Resurse

Indicatori

Riscuri

1. Prevenirea violenţei în familie în vederea diminuării fenomenului

1.1. Creşterea eficacităţii programelor de prevenire prin implementarea sistematică a măsurilor de prevenire în vederea reducerii toleranţei faţă de violenţa în familie

1.1.1. Organizarea de campanii naţionale şi locale de sensibilizare şi conştientizare a populaţiei şi mass-mediei asupra consecinţelor grave ale violenţei în familie cu accent pe mediile cu acces redus la informaţie

Anual

MS;
MAI;
MMFPS;
MECTS

(inspectorate şcolare, universităţi); ONG; mass-media şi alte instituţii responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Număr de campanii organizate

Număr de persoane informate

Număr de materiale informative diseminate

Nivel scăzut de participare şi implicarea reprezentanţilor vizaţi

1.1.2. Organizarea de campanii naţionale şi locale de popularizare a cadrului instituţional şi legislativ existent pentru protecţia victimelor (ordinul de protecţie) urmărind atât informarea persoanelor afectate de violenţă, cât şi a celor responsabili de implementarea legii

2013-2014

MMFPS;
MJ
CSM;
MAI;

Autorităţi locale;

Serviciile deconcentrate ale ministerelor responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Număr de campanii organizate

Număr de persoane informate

Număr de materiale informative diseminate

Resurse financiare insuficiente

1.1.3. Organizarea la nivel naţional a unor evenimente cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei în familie - 25 noiembrie şi a Zilei internaţionale a familiei - 15 mai

Anual

MMFPS;

Autorităţi locale;

Serviciile deconcentrate ale ministerelor responsabile;

ONG; mass-media

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Număr de evenimente organizate

Număr de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale care organizează evenimente

Număr de participanţi la evenimente

 

1.2. Dezvoltarea de atitudini şi comportamente nonviolente pentru atingerea obiectivului "toleranţă zero" faţă de violenţa în familie

1.2.1. Desfăşurarea unor programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei în familie, inclusiv prin parteneriate şcoală-comunitate-familie

Activitate cu caracter permanent şi evaluare anuală

MECTS;
MMFPS;
ONG şi alţi parteneri instituţionali

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Număr de protocoale de colaborare încheiate între instituţiile implicate

Număr de programe desfăşurate

Număr de participanţi

Nivel scăzut de participare şi implicare a' reprezentanţilor celor trei segmente

1.2.2. Introducerea în curriculumul formal şi la toate nivelurile de educaţie (pentru învăţământul superior neumanist, în cadrul disciplinelor facultative) a unor teme cum ar fi, rolurile de gen nestereotipe, respectul reciproc, violenţa de gen împotriva femeilor şi dreptul la integritate personală, adaptate capacităţii în evoluţie a elevilor

2013

MECTS şi alţi parteneri instituţionali

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Programa - cadru referitoare la temele propuse pentru a fi introduse în curricule

 

1.2.3. Organizarea unor activităţi extracurriculare în unităţile şcolare cu participarea specialiştilor în prevenirea şi combaterea violenţei în familie în vederea conştientizării consecinţelor şi efectelor actelor de violenţă în familie

Activitate cu caracter permanent şi evaluare anuală.

MECTS;
MMFPS;
DGASPC, precum şi alte autorităţi locale; serviciile deconcentrate ale ministerelor responsabile;
ONG

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Număr de activităţi extracurriculare organizate

Număr de elevi participanţi

1.2.4. Introducerea unei discipline referitoare la educaţia premaritală a adolescenţilor şi tinerilor în învăţământul liceal, profesional, în şcolile de arte şi meserii

2013

MECTS; Autorităţi locale; serviciile deconcentrate ale ministerelor responsabile; ONG

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Programa - cadru referitoare la educaţia premaritală

Nivel scăzut de participanţi

2. Protecţia victimelor violenţei în familie şi responsabilizare a agresorilor prin constituirea unui cadru instituţional integrat şi adoptarea unor politici şi măsuri specifice

2.1. Îmbunătăţirea cadrului legislativ actual şi asigurarea implementării unitare prin adoptarea legislaţiei secundare

2.1.1. Modificarea şi completarea cadrului legislativ primar şi secundar existent în domeniu (standarde, metodologii, proceduri unitare de intervenţie)

2013-2014

MMFPS:
MJ;
MAI;
MS;
CJ/CLS - DGASPC;
ONG şi alte instituţii responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Acte normative caia modifică şi completează legislaţia în vigoare

 

2.1.2. Elaborarea de ghiduri orientative privind procedurile de instrumentare a cazurilor de violenţă în familie, pentru poliţişti, judecători şi procurori

2014

MMFPS;
MAI;
CSM; instanţe şi parchete

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Ghiduri elaborate

 

2.1.3. Elaborarea unei metodologii unitare de evaluare a riscurilor la care este supusă victima violenţei în familie şi a violenţei asupra copilului

2014

MMFPS;
MAI;
MJ şi alte instituţii responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Metodologie de evaluare a riscurilor la care este supusă victima, elaborată

Resurse umane insuficiente pentru derularea evaluării

2.1.4. Ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice

2015

MMFPS;
MJ;
MAI

Nu presupune costuri.

Lege pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice

Adoptarea cu întârziere a actelor normative sau a măsurilor de ordin administrativ recomandate

Nealocarea resurselor umane şi financiare necesare implicării efective în programe

2.2. Întărirea capacităţii instituţionale a autorităţilor administraţiei publice centrale şi focale de gestionare a violenţei în familie corelată cu violenţa asupra copilului

2.2.1. Constituirea la nivelul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a subcomitetului de lucru permanent pentru violenţa în familie

2013

MMFPS în colaborare cu MJ, MAI, MS, MP, MECTS, INML

Mu presupune costuri.

Ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a subcomitetului de lucru

 

2.2.2. Elaborarea de către echipele intersectoriale locale, cu consultarea şi aprobarea structurilor consultative comunitare, a planurilor de acţiune judeţene în domeniu

120 de zile de la adoptarea prezentei strategii

MMFPS, CJ/CLS - DGASPC, ONG şi alte instituţii responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Număr de planuri de acţiune judeţene elaborate şi aprobate

 

2.2.3. Dezvoltarea la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale de parteneriate între instituţiile cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie, în vederea elaborării şi implementării planurilor de acţiune judeţene

Activitate cu caracter permanent

Autorităţi locale

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Număr de protocoale de colaborare încheiate între instituţiile implicate

 

2.2.4. Dezvoltarea reţelei de servicii integrate destinate victimelor violenţei în familie şi agresorilor

2013-2017

MMFPS;
MAI;
MS;
CJ/CLS - DGASPC

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Numărul de servicii înfiinţate anual (minimum un adăpost şi un centru de consiliere pentru victime şi agresori pe judeţ, până în anul 2017)

Număr de beneficiari

 

2.3. Dezvoltarea unui sistem unitar de servicii sociale specializate în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie şi asigurarea calităţii acestora, printr-o abordare nediscriminatorie, în particular sensibilă la diferenţele culturale, de vârstă şi gen

2.3.1. Elaborarea standardelor de calitate

2014

MMFPS;
MAI;
CJ/CLS - DGASPC; organisme internaţionale

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Standarde de calitate elaborate

 

2.3.2. Elaborarea standardelor de cost pentru serviciile destinate victimelor violenţei în familie şi cele destinate agresorilor

2014

MMFPS

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Standarde de cost elaborate

 

2.3.3. Armonizarea legislaţiei privitoare la acreditare şi licenţiere, în acord cu legislaţia referitoare la inspecţie, raportată la standardele minime obligatorii în domeniu

2013

MMFPS; ANPIS; CJ/CLS - DGASPC; ONG-uri

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Actele normative care modifică şi completează legislaţia în vigoare

 

2.3.4. Elaborarea şi implementarea de programe de interes naţional destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie

Activitate cu caracter permanent

MMFPS;
CJ/CLS - DGASPC

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Număr de proiecte finanţate

Număr de servicii înfiinţate

Număr de beneficiari ai serviciilor înfiinţate

 

2.4. Crearea unui sistem informaţional integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţa asupra copilului, la nivel naţional

2.4.1. Elaborarea setului unitar de instrumente de monitorizare, inclusiv a fişelor unice de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului

2013-2014

MMFPS,
MJ,
MAI,
MS,
MP,
MECTS, INML

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale prin care se aprobă setul de instrumente

Fişa unică de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie elaborată

 

2.4.2. Elaborarea şi implementarea Sistemului informaţional integrat de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă în familie şi violenţă asupra copilului, la nivel naţional

2013-2014

MMFPS,
MJ,
MAI,
MS,
MP,
MECTS,
INML

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Format soft şi utilizarea acestuia de către autorităţile/ instituţii implicate în gestionarea violenţei în familie

Număr de instituţii care utilizează sistemul

 

2.5.

Dezvoltarea şi consolidarea competenţelor profesionale ale resurselor umane existente în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie

2.5.1. Evaluarea resurselor umane existente, precum şi a nevoilor de formare a personalului

Activitate cu caracter permanent

MMFPS;
autorităţii locale; serviciile deconcentrat ale ministerelor responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Raport anual al activităţii de evaluare

 

2.5.2. Organizarea periodică de cursuri de formare profesională multidisciplinară pentru promovarea bunelor practici naţionale şi internaţionale în domeniul violenţei m familie

Anual

MMFPS,
MJ,
MAI,
MS,
MP,
MECTS,
INM

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Numărul de cursuri de formare profesională organizate

Numărul de profesionişti, pe categorii profesionale, formaţi la nivel naţional

Nivel scăzut de participare şi implicare a' reprezentanţilor instituţiilor implicate

2.5.3. Formarea profesională continuă a specialiştilor poliţişti, magistraţi, personal DGASPC/SPAS, consilieri de probaţiune, consilieri şcolari, medici de familie, medici legişti, cadre didactice, asistenţi sociali, mediatori sanitari şi asistenţi medicali comunitari

Activitate cu caracter permanent şi evaluare anuală

MMFPS,
MJ,
MAI,
MS,
MP,
MECTS,
INML

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Proiecte cu finanţare nerambursabilă

Numărul de cursuri de formare organizate

Numărul de profesionişti, pe categorii profesionale pregătiţi la nivel naţional

Nivel scăzut de participare şi implicare a reprezentanţilor instituţiilor implicate

2.5.4. Consolidarea cooperării cu organizaţiile neguvernamentale, prin iniţierea şi implementarea de proiecte comune în vederea identificării şi soluţionării cazurilor de violenţă' în familie

Activitate cu caracter permanent şi evaluare anuală

Toate instituţiile responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Număr de parteneriate încheiate

Număr de beneficiari referiţi de unităţile de prevenire şi combatere manageriale de ONG-uri către unităţile publice

Număr de beneficiari ai unităţilor de prevenire manageriate de ONG-uri

 

3. Promovarea cooperării intersectoriale şi susţinerea parteneriatului cu societatea civilă şi a parteneriatului public-privat în implementarea politicilor în domeniu

3.1.

Dezvoltarea relaţiilor de colaborare între partenerii interni şi între statul român şi statele sau organismele internaţionale implicate în prevenirea şi combaterea violenţei în familie

3.1.1. Participarea la acţiuni de cooperare, inclusiv la nivel internaţional, în vederea promovării valorilor nonviolenţei

Activitate cu caracter permanent şi evaluare anuală

Toate instituţiile responsabile

În limita bugetelor aprobate pentru instituţiile responsabile

Număr de evenimente la care au participat specialişti români din instituţiile de stat sau locale

Număr de participanţi

 

 

ABREVIERI

 

ANPIS - Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială

CJ - Consiliul Judeţean

CLS - Consiliul local de sector

CSM - Consiliul Superior al Magistraturii

DGASPC - Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

INML - Institutul Naţional de Medicină Legală

MAI - Ministerul Administraţiei şi Internelor

MECTS - Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului

MJ - Ministerul Justiţiei

MMFPS - Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

MP - Ministerul Public

MS - Ministerul Sănătăţii

ONG - organizaţii neguvernamentale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL TRANSPORTURILOR ȘI INFRASTRUCTURII

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 744/2011

pentru stabilirea condiţiilor care pot fi asociate tarifelor de aeroport şi a criteriilor care pot fi aplicate la diferenţierea tarifelor de aeroport

 

Având în vedere prevederile art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 4 lit. v) şi art. 113 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 455/2011 privind tarifele de aeroport, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor şi infrastructurii emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 744/2011 pentru stabilirea condiţiilor care pot fi asociate tarifelor de aeroport şi a criteriilor care pot fi aplicate la diferenţierea tarifelor de aeroport, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 7 octombrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La Art. 4, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(3) Tarifele de aeroport împreună cu condiţiile asociate se publică prin grija administratorului aeroportului în Publicaţia de informare aeronautică AIP - România şi se aplică la 6 luni de la publicare. Prin excepţie, în situaţia revizuirii tarifelor în descreştere, noile tarife se vor aplica de la data efectivă a amendamentului corespunzător al Publicaţiei de informare aeronautică AIP - România.

2. După Art. 7 se introduce un nou articol, Art. 71, cu următorul cuprins:

Art. 71. - Autoritatea Aeronautică Civilă Română asigură, prin aplicarea măsurilor administrative prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 479/2010 pentru clasificarea aerodromurilor civile certificate din România şi pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea aerodromurilor civile - RACR-AD-AADC, ediţia 1/2010, şi a Reglementării aeronautice civile române privind amenajarea, utilizarea şi înregistrarea aerodromurilor civile - RACR-AD-IADC, ediţia 1/2010, cu modificările ulterioare, respectarea de către administraţiile aeroporturilor a prevederilor prezentului ordin.

3. În anexă , la punctul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c) Tariful se percepe pentru fiecare oră sau fracţiune de oră de staţionare a aeronavei pe aeroport, cu excepţia primelor 3 ore după aterizare. Fracţiunea de oră se stabileşte la 15 minute.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Răducu Valentin Preda,

secretar de stat

 

Bucureşti, 29 noiembrie 2012.

Nr. 2.178.

 

MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI

 

ORDIN

privind aprobarea Normelor metodologice de organizare şi funcţionare a programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar

 

În baza prevederilor art. 245 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Normele metodologice de organizare şi funcţionare a programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală resurse umane şi reţea şcolară naţională, Direcţia generală învăţământ superior, Direcţia generală buget-finanţe, precum şi instituţiile de învăţământ superior acreditate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,

Ecaterina Andronescu

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2012.

Nr. 6.194.

 

ANEXĂ

 

NORME METODOLOGICE

de organizare şi funcţionare a programelor de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar

 

Art. 1. - (1) Programele de conversie profesională a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, denumite în continuare programe de conversie profesională, intră în atribuţiile instituţiilor de învăţământ superior.

(2) Programele de conversie profesională au ca finalitate dobândirea de către cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de noi competenţe pentru noi specializări şi/sau ocuparea de noi funcţii didactice, altele decât cele ocupate în baza formării iniţiale.

(3) Potrivit legii, obţinerea de către cadrele didactice, prin studiile corespunzătoare, a unei noi specializări didactice, diferită de specializarea/specializările obţinută/e prin formarea iniţială, se consideră formare continuă.

Art. 2. - Programele de conversie profesională se pot organiza cu finanţare din fonduri europene, în regim cu taxă sau cu finanţare din alte surse.

Art. 3. - (1) Pot organiza programe de conversie profesională toate instituţiile de învăţământ superior acreditate instituţional.

(2) Programele de conversie profesională se pot înfiinţa şi derula numai de către universităţile care au programe de studii universitare de licenţă acreditate în cadrul instituţiei de învăţământ superior respective.

(3) Programele de conversie profesională se pot organiza numai în limbile şi la formele de învăţământ în care sunt şcolarizate programele de studii universitare de licenţă pe care se

fundamentează.

(4) Programele de conversie profesională pentru specializarea „Educaţie tehnologică“ pot fi organizate de instituţiile de învăţământ superior care au programe de studii universitare de licenţă acreditate în domeniul fundamental „Ştiinţe inginereşti“.

Art. 4. - Programele de conversie profesională se desfăşoară pe baza unui regulament propriu de organizare şi funcţionare aprobat de senatul universitar al instituţiei organizatoare, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art. 5. - (1) Planurile de învăţământ pentru programele de conversie profesională se elaborează de către departamente/facultăţi pe baza procedurilor proprii. Circuitul intern de finalizare a planurilor de învăţământ se încheie cu aprobarea lor de către senatele universitare şi cu informarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(2) Planurile de învăţământ sunt aprobate de senatele universitare cu respectarea cerinţelor impuse programelor pentru învăţământul preuniversitar şi a standardelor profesionale pentru profesia didactică.

(3) Planurile de învăţământ vor fi prezentate senatului universitar împreună cu programul de studii universitare de licenţă pe care se fundamentează.

(4) La solicitarea instituţiilor de învăţământ superior care organizează programe de conversie profesională, inspectoratele şcolare asigură condiţiile pentru realizarea practicii pedagogice prevăzute în planurile de învăţământ, în unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Art. 6. - (1) Durata unui program de conversie profesională este de minimum 3 semestre, corespunzătoare acumulării unui număr minim de 90 de credite de studii transferabile dacă, prin programul de conversie se obţin competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma de licenţă.

(2) Programele de conversie profesională prin care se obţin competenţe de predare a unei discipline din alt domeniu fundamental decât domeniului fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma de licenţă au o durată minimă de 4 semestre, corespunzătoare dobândirii a 120 de credite de studii transferabile.

(3) Acordarea creditelor de studii transferabile se face după metodologia urmată şi la studiile universitare de licenţă pe care se fundamentează programul de conversie profesională.

Art. 7. - La programele de conversie profesională se pot înscrie cadrele didactice încadrate în sistemul de învăţământ preuniversitar cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Art. 8. - Programele de conversie profesională se finalizează cu examen de absolvire care se susţine numai la instituţia de învăţământ superior care a asigurat şcolarizarea.

Art. 9. - (1) Absolvenţilor programului de conversie profesională care au promovat inclusiv examenul de absolvire li se eliberează, de către instituţia de învăţământ superior organizatoare, Diploma de conversie profesională, însoţită de suplimentul la diplomă.

(2) Diploma de conversie profesională conferă titularului dreptul de a ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar în concordanţă cu noua specializare.

(3) Cadrele didactice care finalizează programe de conversie profesională după finalizarea cu diplomă a ciclului I de studii universitare de licenţă se încadrează numai în învăţământul preşcolar şi preuniversitar obligatoriu sau pe catedre de pregătire-instruire practică.

(4) Cadrele didactice care finalizează programe de conversie profesională după finalizarea cu diplomă a ciclului II de studii universitare de master se pot încadra la orice nivel al învăţământului preuniversitar.

(5) Definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute deja de către cadrele didactice sunt recunoscute pentru orice specializare dobândită prin finalizarea unui program de conversie profesională.

Art. 10. - Diploma de conversie profesională şi suplimentul la diplomă se aprobă prin ordin al ministrului educaţie cercetării, tineretului şi sportului şi se gestionează conform Regulamentului privind regimul actelor de studii pentru învăţământul universitar.

Art. 11. - (1) Activitatea în cadrul programelor de conversie profesională se normează separat şi nu intră sub incidenţa art. 288 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Numărul maxim de ore pe care un cadru didactic îl poate desfăşura în programele de conversie profesională se stabileşte de către senatul universitar.